Într-o ţară în care a fost liberalizat haosul dirijat, unde s-a demarat lichidarea şi demolarea CAP-urilor, industriei, cercetării, oamenilor, valorilor; Într-o ţară manipulata cu teorii politice, cultice, religioase –pentru întronat anarhia idolilor mincinoşi, care exploateaza,înrăiesc, sărăcesc, falimentează inclusiv pe oameni, mai întâlnim şi excepţii care se abat de la regulă. Primarii au găsit de cuviinţă să ofere tot sprijinul pentru a croi şi nivela “DRUMUL CUNOAŞTERII ȘI EDUCAȚIEI “. Poarta de intrare a drumului a fost deschisă de primarii orașului Pancota, judetul Arad, RETTER IOSIF și MERCEA IOAN, comuna Macea, judetul Arad;MADOS ATTILA FERENCZ, comuna Diosig, județul Bihor, IONESI ARTIMON-VASILE, comuna Frătăuţii Vechi, județul Suceava; PĂDUREAN OVIDIU IOSIF, comuna DOBRA, județul Hunedoara; PUSKÁS ELEMÉR, comuna DITRĂU județul Harghita; VELICA MIRCEA comuna IZBICENI, județul Olt
EDUCAȚIE ECONOMICĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ (EEDR) -Schimburi de experienţă care fac diferenţa
Proiectul Educație Economică și Dezvoltare Rurală (EEDR) urmărește dezvoltarea abilităților antreprenoriale și de management ale agricultorilor din România, care să genereze crearea de locuri de muncă și dezvoltarea capitalului uman și a afacerilor în zonele rurale. Proiectul oferă servicii de instruire și de consultanță, dar și oportunități de comunicare și schimb de experiență pentru 1500 de agricultorii activi economic din 40 de comunități din România.
Pe parcursul anului 2013, la sesiunile de instruire şi serviciile de consiliere de afaceri oferite unui număr de peste 500 de fermieri din cele 22 de comunităţi incluse până în prezent în program, s-au adăugat şi patru schimburi de experienţă organizate între fermieri din diferite localităţi şi zone agricole ale ţării. Aceste evenimente s-au bucurat de interesul deosebit şi participarea activă a peste 180 de persoane. Evenimentele de networking precum schimburile de experienţă EEDR pot să lărgească orizontul fermierilor, oferindu-le ocazia să afle noi idei, exemple şi modele de succes din domeniul lor, să discute cu alţi fermieri despre dificultăţi comune şi soluţii practice care s-au dovedit eficiente, să îi inspire să aplice în propria fermă astfel de soluţii şi schimbări pentru a-şi spori eficienţa şi profitabilitatea. Sinteza acestor prime evenimente de networking este prezentată mai jos.
Cunoașterea unește, imprietenește, oameni, locuri, fapte
Primul schimb de experienţă a fost găzduit de comuna Diosig din judeţul Bihor. În mai 2013, fermierii din Pâncota judeţul Arad au participat la expoziţia, conferinţa şi forumul de afaceri intitulat “Viitorul zonelor rurale din Crişana”, urmate de “Festivalul Vinului Diosig”. Oaspeţii au asistat la prezentarea unor proiecte şi a experienţei în agricultură ale unor organizaţii din Ungaria, având discuţii pentru aspecte specifice la implementarea proiectelor de dezvoltare locală ale GAL, finanţate prin Axa IV PNDR_LEADER, şi, nu în ultimul rând, au participat la întâlniri bilaterale ocazionate de forumul de afaceri.
Schimbul de experienţă de la Matca judeţul Galaţi privind fermele vegetale in arii protejate: În august 2013, 11 fermieri din Târgu Frumos judeţul Iaşi s-au deplasat în comuna Matca. Ei au vizitat 3 ferme vegetale cu arii protejate. Fermierii – oaspeţi şi gazdele au avut ocazia să discute despre numeroase subiecte de interes comun precum: detalii tehnologice privind producţia vegetală în zone protejate, bune practici în agricultură, timpul optim de cultură pentru a creşte profitul din vânzări, cum se poate creşte calitatea produselor, transportul, depozitarea, ambalarea, vânzărea, promovarea produselor, sursele financiare pentru funcţionarea/modernizarea fermelor.
Și podgorile regale scot la suprafață karatele vinului nobil
Iată Bune practici în viticultură la Pâncota, judeţul Arad: Fermierii din Diosig îşi propun să reânvie tradiţia producerii de vinuri în zona lor şi să valorifice cât mai bine potenţialul viticol al zonei, iar în zona Pâncota există tradiţie şi experienţă în acest domeniu. Schimbul de experienţă în localitatea Pâncota, judeţul Arad, focalizată pe exemple de bune practici în viticulture a avut loc în octombrie 2013. Au participat 49 de fermieri: 5 din Belinţ, 9 din Macea, 15 din Diosig şi 20 din Pâncota. Vizita a fost o bună ocazie ca fermierii din cele patru localităţi să se cunoască mai bine şi să continue discuţiile pe subiectele de interes comun, începute la Diosig.Temele abordate în prezentările făcute de către consultanţii seniori CEED – Dna Carmen Tarnovschi şi Dl Marius Vereş Dănciuţ, urmate de discuţii între fermieri au fost: valorificarea producţiei obţinute; oportunităţile de finanţare disponibile; beneficiile care rezultă din asociere şi înfiinţarea unui grup de producători; fiscalitatea în agricultură, dar şi co-finanţarea necesară pentru obţinerea unor fonduri europene; precum şi istoria şi tradiţia viticulturii în zona Diosig.
Oaspeţii au vizitat două exploataţii viticole cu unităţi de vinificaţie, şi anume o fermă viticolă mare (110 ha de viţă de vie) ce aparţine SC GENAGRICOLA ROMANIA SRL, realizată prin reconversie, în care procesele de vinificaţie se realizează prin utilizarea celor mai noi tehnologii în domeniu, precum şi Pivniţele Birăuaş din Ghiroc, o fermă mai mică, de familie, cu o suprafaţă de trei hectare,care produce vin Cabernet Sauvignon , premiat international
Programul a inclus şi o vizită la târgul săptămânal din Pâncota, la ferma de legume şi de răsaduri din Macea a domnului Cristian Otlăcan şi s-a încheiat cu un scurt popas la Staţiunea de Cercetare Viticolă Miniş. Gazdele au prezentat în detaliu fiecare fermă vizitată şi au răspuns întrebărilor fermierilor.
Schimb de experienţă în domenii agricole diverse în judeţul Suceava
In noiembrie 2013 a fost organizat un schimb de experienţă amplu, la care au participat peste 65 de persoane: 11 legumicultori din zona Târgu Frumos – judeţul Iaşi, 13 fermieri din zona Matca – Galaţi, 11 viticultori din Huşi – Vaslui, 26 producători agricoli şi agenţi economici din Suceava, împreună cu experţii locali din cele 4 zone şi consultantul senior CEED, Dl Gabriel Nicolau.
Drumul descoperă datini, tradiții, rețete-culinare rarisime
Participanţii au avut ocazia să viziteze 3 societăţi private din judeţul Suceava care au oferit exemple de bună practică: un agent economic din comuna Arbore în vederea creeării de posibilităţi pentru desfacerea directă de produse legumicole şi horticole în zonă, o fermă legumicolă din localitatea Milisăuţi, fermă unde se cultivă varza, care se valorifică prin procesare în mod tradiţional (murături) şi o fermă piscicolă de creştere a păstrăvilor din comuna Frătăuţii Vechi pentru oferirea de soluţii alternative de producţie. Aflat în cel de-al doilea an de derulare, proiectul EEDR înregistrează progrese şi rezultate pozitive, cu impact benefic asupra comunităţilor-ţintă.
Ca rezultat direct al asistenţei integrate – instruire, consultanţă şi schimburi de experienţă – cel puţin 36 fermieri au obţinut microcredite de la diverse IMF-uri sau bănci, pentru a-şi finanţa dezvoltarea propriilor ferme prin investiţi, iar alţii au depus proiecte de grant în cadrul diverselor măsuri PNDR.
În perioada septembrie 2012 – decembrie 2013, activităţile proiectului s-au desfăşurat în 22 de comunităţi: Bucerdea Grânoasă, Ighiu, Şona, Mihalț – toate din judeţul Alba; Macea şi Pâncota – judeţul Arad; Diosig – Bihor; Lechința – Bistriţa Năsăud; Budeşti – Călăraşi, Voineşti – Dâmboviţa; Matca – Galaţi; Ilia, Dobra şi Gurasada – Hunedoara; Ditrău – Harghita; Târgu Frumos – Iaşi; Roman – Neamţ; Izbiceni – Olt; Câmpulung Moldovenesc – Suceava; Belinţ – Timiş; Ştefăneşti – Vâlcea şi Huşi – Vaslui. În curând, ne vom extinde activităţile în alte 20 de comunităţi rurale, care au fost deja selectate în strânsă colaborare cu toate cele 5 IFNuri partenere.
Drumul cunoașteri și educației se imbogateste prin Capitala Legumiculturii din România-Izbiceni-Olt
Proiectul Educație Economică și Dezvoltare Rurală (EEDR) implementat de Centrul pentru Educație Economică și Dezvoltare din România – CEED România, este o componentă-cheie a programului Dezvoltare Rurală prin Antreprenoriat și Asociere, inițiat și finanțat de Romanian-American Foundation (RAF).
N.R. Acest proiect trece şi prin renumita comună Izbiceni, în acest miez de primăvară.În renumita comună clădită din
priceperea, experienţa, sudoarea tuturor localnicilor , deci și a legumicultorilor, inclusiv a specialistului agricol Mircea Velica,( primar ales şi rereales), proiectul atrage din toată ţara invitaţi de marcă. În cadrul întâlnirii, fiecare oaspete sau gazdă devine pentru semenul său o lecţie a profitului, o lecţie (molipsitoare) a cunoaşterii şi educaţiei economice pentru dezvoltarea rurala a Romaniei .



Publicat la:
Aprilie 29, 2014









