Primarii din judeţul Vrancea pot scăpa de cutremurul datoriilor, dar… fisurile rămân

Impreuna cu longevivul profesionist de Top din tara,si din judetul Vrancea, Vasile Vatră primarul comunei Gugesti,lupta sa elibereze administratia de sub povara datoriilor si alti edili

Este adevărat că Premiul pentru cel mai bun primar al Vrancei primit în cadrul adunării naţionale a Asociaţiei Comunelor din România a fost atribuit lui Vasile Vatră. Dar, nelipsiţi de merite şi aprecieri sunt şi ceilalti colegi. Începând cu primarul comunei Măicăneşti, Costel Necula, primarul comunei Slobozia Bradului, Valerica Zamfirescu, şi mulţi alţii, dintre care nu lipsesc doamnele primăriţe, toţi
Luptă împotriva unor „duşmani” comuni. Preşedintele ACoR, Prim-vicepreşedinte, primarul din Tănăsoaia, Romeo Vulpe, vicepreşedinţi primarul Valerica Zamfirescu, de la Slobozia Bradului, şi primarul Ionică Dantis, de la Vrâncioaia, Secretarul filialei primarul din Jariştea, Cătălin Toma, nu au decât să recupereze timpul şi banii pierduţi prin transeiele vechii guvernări. “Am pierdut patru ani, dar nimic nu e pierdut definitiv dacă o luăm de la început, fără dusmanii, dispute”, a afirmat primarul Vasile Vatră(foto). Acestor edili, li se mai alătură şi alţii, dintre care nu lipsesc primarii comunelor: Măicăneşti, Costel Necula, Gologanu, Dumitru Robu, Ciorăşti, Nicolae Braicau, Garoafa, Gheorghe Maghearu s.a.. “Am să dovedesc, împreună cu toţi colegii mei, că suntem cea mai bună echipă din ţară. Asociaţia noastră nu este una a disputelor ci a ajutorului, a informării, a negocierilor cu celelalte instituţii. „Doresc să fim uniţi, să fim prieteni. Înainte de toate suntem primarii localităţilor noastre, acolo trebuie să ne facem treaba cu prioritate, pentru că acolo am fost votaţi şi avem o obligaţie faţă de cetăţenii comunelor noastre. “, le-a spus colegilor primari, noul preşedinte al filialei judeţene ACoR, Vasile Vatră.

Poate vom învăţa şi din greşeala vechilor guvernări

Chiar dacă primarii trebuie să se împrumute pentru proiecte, pentru investiţii, şi chiar pentru a plăti datoriile şi oalele sparte din cauza fostei guvernări, activitatea AcoR şi a primăriilor va continua.
După cele trei primării vrâncene, respectiv Dumitreşti, Timboiesti şi Gugeşti, care au solicitat împrumuturi de la Trezorerie, în valoare totală de 1,6 milioane de lei, au urmat alte şi alte împrumuturi. Pentru a plăti datoriile către diverşi furnizori dobânda speciala este de 5,25% anual, fără a aminti de o sumedenie de comisioane. Prin plata acestor arierate se riscă, dar se merită deblocarea cercului vicios, în care a ajuns economia şi administraţia din România.
Exemplul împrumuturilor este urmat de comuna Dumitreşti, unde primarul Petrică Dogaru a solicitat un împrumut de 3,6 miliarde lei vechi, numai pentru a plăti din datoriile rămase de la fostul primar, Sandu Crintea. Culmea este că aproape jumătate din această datorie nu ar fi existat dacă fosta conducere a primăriei şi-ar fi făcut treaba. Primăria trebuie să plătească 180 mii lei proprietarului imobilului în care a funcţionat administraţia locală. Sediul respectiv nu a fost retrocedat la timp, clădirea degradându-se. Prin urmare, pagubele trebuie plătite de actualul edil si contribuabili.
Primarul Petrică Dogaru spune că datoriile lăsate moştenire de fostul edil au fost mult mai mari, respectiv 1,5 milioane lei (15 miliarde lei vechi-n.R.), dar în cea mai mare parte a reuşit să le achite cu fonduri primite de la Guvernul Ponta.
Edilul spune că nu ar fi reuşit să plătească arieratele doar din încasările din taxe şi impozite plătite de oameni. “Toate impozitele şi taxele locale plătite de locuitorii comunei nu ar fi fost suficiente pentru a plăti suma de 3,6 miliarde lei vechi”, a precizat primarul. Trebuie neapărat să învăţăm din greşelile vechii guvernări, pentru a nu se mai aduna atâtea pagube. Pentru că datoriile acumulate de primăriile vrâncene sunt imense. Potrivit directorului Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, Eugen Ciorici, ultima situaţie arată că arieratele au ajuns la 10 milioane lei, adică 100 miliarde de lei vechi. Suma este imensă, aceşti bani trebuind plătiţi către societăţi comerciale. Fără aceşti bani, economia este blocată, iar statul nu poate demara investiţii noi, sau asigura fonduri pentru sistemul bugetar, a afirmat directorul Eugen Ciorici.

Adauga un comentariu

Nume*

Adresa de email* [Nu va fi publicata]

Comentariu*