Epoca de plantare:toamna după căderea frunzelor;primăvara după dezgheţ, înainte de pornirea în vegetaţie.Cultura se pretează la orice tip de sol, dar recolte maxime se obţin pe soluri fertile, calde şi reavene.

Plantarea

Plantarea se face în gropi cu dimensiunile de 40/40/40 cm sau dacă solul nu este arat de 60/60/40 cm, şi în şanţuri executate cu plugul la 30/32 cm adâncime.
Distanţa pe rând între plante este de 40-50 cm, iar între rânduri, în funcţie de sistemul de conducere:
cultura în benzi cu spalieri – 2,5-3 m;
cultura sub formă de gard fructifer – 2,5-3 m;
cultura sub formă de evantai – 1,5-2,5 m, iar distanţa pe rând 1-l,2 m;
cultura pe araci -1,2 m.

Tehnica plantării este asemănătoare cu cea a coacăzului.

In alegerea terenului potrivit trebuie să ne orientăm cu cel puţin un an înainte, ţinând cont atât de condiţiile climatice, cât şi de planta premergătoare. Abia apoi se trece la lucrarea propriu-zisă a solului.

Pregătirea terenului
Analiza solului este necesară înainte de înfiinţarea plantaţiei. pH-ul optim este de 6,5 dar zmeurul se poate cultiva în condiţii bune şi la un pH între 6 şi 7. Dacă acesta nu este corespunzător, se poate face o corecţie prin aplicarea amendamentelor. Potasiul, fosforul şi magneziul se administrează concomitent cu pregătirea terenului înainte de plantare, iar îngrăşămintele cu azot se aplică la câteva săptămâni de la pornirea în vegetaţie.
Gunoiul de grajd bine fermentat, în cantitate de 60-80 de tone, se risipeşte pe toată suprafaţa sau pe rândul unde urmează sa fie plantat zmeurul şi se încorporează în sol cu freza.
Având în vedere durata mare de viaţă a unei plantaţii, de circa 12-15 ani, înainte de plantare este bine să se facă o arătură de desfundare, la 40-50 cm. Dacă, astfel, roca mamă (stratul nefertil) se aduce la suprafaţă se va face doar o arătură mai puţin adâncă.
În funcţie de analiza solului, se poate interveni cu un aport de magneziu.
În general, se asigură: P2O5 – 100-250 unităţi/ha; K2O – 200-300 unităţi/ha; MgO – 80-100 unităţi/ha.
Aceste date sunt orientative, ştiind că o parte din solurile din România sunt bine aprovizionate cu potasiu.
Înainte de plantare, solul se lucrează cu freza sau cu grapa cu discuri.

Înfiinţarea culturii
Distanţa de plantare între rânduri variază în funcţie de vigoarea soiului, de puterea de drajonare, de fertilitatea solului şi de modul de conducere a plantaţiei. La soiurile viguroase, cu putere mare de drajonare, se lasă o distanţă mai mare. În general, aceasta este de 3-3,3 m, când se lucrează mecanizat cu tractor mare şi de 2,5-2,8 m, când se lucrează cu un motocultor. Între plante, pe rând, se lasă 0,4-0,8 m, în funcţie de capacitatea de drajonare.
Înainte de plantare, se marchează rândurile cu o sfoară sau cu un marcator, pe o lungime de maxim o sută de metri, pentru a uşura recoltarea şi scoaterea lădiţelor în capătul rândurilor, la drumurile de acces.
Se recomandă ca rădăcina plantelor să se umecteze timp de 1-2 ore pentru a le rehidratata, sau să se mocirlească.
Plantarea se face manual în rigole deschise, mecanic sau cu cazmaua.
Drajonii de zmeur se plantează cu 2-3 cm mai jos faţă de nivelul la care s-au dezvoltat în pepinieră. Dacă se sădesc mai adânc, plantele se vor dezvolta mai greu şi vor emite drajoni puţini şi de slabă calitate. Planta se aşează cu rădăcina răsfirată, care se acoperă apoi cu pământ, iar solul se tasează uşor în jurul plantei.
La plantarea de primăvară apare riscul deshidratării, dacă nu plouă în primele zile după plantare, în acest caz fiind necesare udări.

Sisteme de conducere şi de palisare
Pentru a asigura întreţinerea optimă a unei culturi de zmeur este necesară montarea unui sistem de susţinere (palisare) care să asigure verticalitatea tulpinilor.
Întrucât recoltarea manuală reprezintă peste 55-60% din totalul cheltuielilor dintr-o plantaţie de zmeur, în funcţie de condiţiile locale avem nevoie de cel mai bun sistem de palisare. Se vor lua în considerare mai mulţi factori: vigoarea soiului, modul de fructificare (pe tulpini anuale sau bianuale), o bună expunere la soare, gradul de aerare şi costul sistemului de palisare.
Sistemul de conducere la soiurile remontante. În această grupă intră soiuri precum Polana, Polka, Pokusa şi altele. Palisajul este simplu: se pun spalieri şi se montează două sârme paralele la 1-1,2 m pentru susţinerea plantei. Tulpina se taie în ras în fiecare an. Dacă sârmele sunt fixate cu cleme, acestea se pot strânge în toamnă înainte de cosirea tulpinilor.
Cultura pe spalier. Majoritatea soiurilor cultivate realizează producţia de fructe pe tulpinile de doi ani. La acestea drajonii se plantează la distanţa de 2,5-3 m între rânduri şi de 0,4-0,6 m între plante pe rând.
Pe spalieri se prind două rânduri de sârme duble, aproximativ la 0,6 m şi 1,4 m. Stâlpii se amplasează pe rând la distanţe de 8-12 m, în funcţie de natura materialului (lemn, beton, fier) şi de grosimea lor, montându-se pe ei traverse (juguri) de lemn sau de metal prin care se conduc sârmele. Distanţele între sârme, pe acelaşi nivel, pot fi între 0,5 şi 0,8 m în funcţie de lăţimea benzii de fructificare.
Acest sistem de cultură asigură o bună producţie pe unitatea de suprafaţă, dar este mai costisitor.
Cultura sub formă de gard fructifer se pretează la soiurile cu creştere erectă şi cu vigoare mai mică.
Zmeurul se cultivă sub formă de bandă fructiferă, ca şi în cazul sistemului cu spalieri, dar nu se montează nici un fel de susţinere. Plantele se scurtează la 1,2-1,4 m. Producţia este diminuată din cauza îndepărtării vârfurilor, dar înfiinţarea şi întreţinerea culturii este mai puţin costisitoare. Acest sistem se foloseşte uneori la soiurile remontante.
Cultura pe araci nu se practică decât ocazional, pe suprafeţe mici, în grădinile particulare.
Alte tipuri de palisare sunt:
– sub formă de „V” simplu sau dublu, practicat în ţările din sud-vestul Europei;
– sub formă orizontală, pentru a uşura recoltarea mecanizată (Noua Zeelandă şi Australia);
– gard simplu, cu sârmele fixate pe o singură parte.
Într-una din ediţiile viitoare vom scrie despre întreţinerea culturii de zmeur şi tăierile care se aplică plantaţiilor.

IDENTIFICAREA SUPRAFEŢEI PENTRU CULTURĂ
Zmeurul necesită un teren însorit, cu o bună mişcare a aerului, cu umezeală suficientă, ferit de vânturile puternice şi de temperaturile foarte scăzute din timpul iernii. În plantaţiile înfiinţate pe pantele cu expoziţie sudică fructele se coc mai repede cu 7-8 zile, comparativ cu cele situate pe pante nordice. În aceeaşi locaţie, condiţiile de microclimat şi de sol pot fi foarte diferite.
De aceea, pentru înfiinţarea unei plantaţii pe suprafeţe mari, arealul se poate testa timp de doi-trei ani, cultivând o suprafaţă mai mică de zmeur. În acest caz sunt obligatorii analizele de sol privind conţinutul în diferite elemente chimice şi pH-ul.
Zmeurul se dezvoltă cel mai bine pe solurile lutoase, bine drenate, bogate în materie organică, în general cu un humus de peste 2,5% şi cu o bună capacitate de reţinere a apei.
Specia se poate cultiva şi pe solurile mai nisipoase, dar în condiţii de irigare.
Nu se vor înfiinţa plantaţii de zmeur pe soluri reci şi argiloase, unde exisă tendinţa de băltire a apei, deoarece cultura va fi compromisă încă din primii ani. Pe aceste soluri se poate planta zmeurul doar cu condiţia asigurării unui drenaj corespunzător şi, eventual, plantarea pe straturi înălţate.
Planta premergătoare
Cerealele păioase pot fi bune premergătoare pentru zmeur, mai ales dacă se face o erbicidare totală după recoltat şi răsărirea buruienilor. Alte premergătoare pot fi leguminoasele, care lasă terenul îmbogăţit în azot şi, în general, curat de buruieni. Legumele timpurii, care se recoltează în timpul verii, pot fi o altă soluţie.
Se evită următoarele premergătoare: cartofii, roşiile, vinetele sau ardeii, din cauza riscului infecţiei cu Verticillium wilt (verticilioza), boală comună.
Acolo unde există zmeur sau mur din flora spontană în preajma plantaţiei, acesta se va elimina prin mijloace mecanice sau prin erbicidare pe o rază de cel puţin o sută de metri.

ACHIZIŢIONAREA PLANTELOR
Plantele de zmeur se procură din timp, din pepiniere autorizate, care sunt controlate şi autorizate de Inspectoratele Teritoriale pentru Controlul Seminţelor şi Materialului Săditor şi de Unităţile Fitosanitare judeţene.
Nu se folosesc plante de provenienţă necunoscută sau recoltate din plantaţii îmbătrânite de zmeur, care poartă bolile şi dăunătorii specifici din plantaţia mamă.

2 Fructele de zmeur, daruri vindecatoare ale naturii

Una dintre marile atractii ale calatoriilor spre munte o constituie zmeurisul, cu fructe de o aroma neintrecuta si frunze cu multiple proprietati vindecatoare. Fructele de zmeur au o compozitie chimica foarte diversa, ce se coreleaza cu proprietatile terapeutice si cu actiunile specifice in vindecarea diferitelor boli.
Cunoscut inca din Antichitate, acest arbust a primit denumirea stiintifica de Rubus idaeus. Popular i se mai spune smeurar, rug de munte si azmura. Planta creste frecvent in flora spontana din Europa, America de Nord si zonele temperate ale Asiei, mai ales in tinuturile montane si premontane, mai reci si umede, pana la altitudinea de 2.000 de metri, formand zmeurisuri naturale, usor umbrite de arbori inalti de brad si fag.
In a doua jumatate a verii apar fructele rosii, suculente, dulci-acrisoare si foarte aromate, care cresc timp de 30-35 de zile si se matureaza inca 25-30 de zile, in lunile iulie-septembrie, asigurand productii care pot atinge 400 kg la hectar in zmeurisuri spontane.
Recoltarea fructelor se face manual in momentul maturarii de consum, cu esalonare la 2-4 zile. Fructele se recolteaza pe calitati, in ambalaje din materiale plastice, carton cerat sau cutii din lemn, captusite cu pelicula de polietilena, avand capacitatea de 200-500 de grame, si se transporta in lazi sau ladite paletizate.
Fructele destinate prelucrarii in fabrici de conserve si de sucuri se recolteaza fara receptacul. Transportul se face in butoaie cu o substanta conservanta, se inchid ermetic si se pastreaza la temperaturi de 2-3 grade C.
Tratamentele fitoterapeutice
Din experientele anterioare rezulta ca in prevenirea si combaterea multor afectiuni se folosesc atat fructele, cat si frunzele, mugurii si mladitele tinere ale tufelor. Analizele de laborator au scos in evidenta prezenta glucidelor solubile, in special levuloza, care dau dulceata fructelor. Natura glucidelor permite folosirea fructelor, fara rezerve, si de catre persoanele diabetice, cu glicemie ridicata.
Armonizarea gustului se realizeaza prin continutul in acizi organici (1,2-2,3 %), intre care predomina acidul citric, malic, lactic si glicolic. Acesti acizi sunt conservati in organism, nu modifica alcalinitatea sangelui si au putere bactericida pronuntata, distrugand microorganismele (bacterii, ciuperci, mucegaiuri). De asemenea, aciditatea totala a fructelor prezinta proprietati aperitive, stimuland secretia salivei, a sucurilor gastrice si intestinale.
Specificitatea culorii si a aromei este data de continutul in antociani, flavonoide, pectine, taninuri galice si elagice si uleiuri eterice. Materiile colorante, in principal cianina foarte complexa (C27H31O16), se gasesc atat in sucul celular al pielitei, cat si in pulpa fructelor, coloratia fiind intensificata de aciditate si diminuata in prezenta oxigenului din aer si a solutiei de bioxid de sulf folosit pentru conservare.
Valoarea nutritiva si terapeutica a fructelor creste in mod semnificativ prin ansamblul vitaminic foarte complex in care predomina vitamina C (20-50 mg%), B1, B2, D, P, PP si beta-caroten. Pentru pastrarea continutului vitaminic trebuie sa se tina seama de posibilitatea degradarii rapide prin fierbere la temperaturi mai mari de 40 grade C, in procesul de oxidare la aer si la contactul cu vasele de cupru utilizate adesea la transportul, prelucrarea si depozitarea fructelor.
Continutul ridicat de saruri minerale, usor asimilabile (K, Ca, P, Mg, Mn, Fe, Zn, Cu), reprezinta sursa naturala a componentelor primare, necesare sintezei de principii active cu actiuni terapeutice.
Siropul de zmeura, “un bun prieten al ficatului”
Fructele proaspete sau transformate in sirop se folosesc in terapia medicala ca remedii exceptionale in boli ale tubului digestiv (stimularea digestiei, diaree rebela, dizenterie, arsuri gastrice, gastrite hiperacide, ulcere gastro-duodenale, enterocolite, pancreas), in afectiunile pulmonare (tuse, bronsita, sensibilitate la raceala, raguseala, tuberculoza si febrifug in gripe). Indulcit cu miere de albine, siropul are efecte uimitoare in dureri de cap, refacerea coardelor vocale si inflamatii bucale. La copii se recomanda in bronsita cronica si amigdalite recidivante.
Siropul este si un bun prieten al ficatului, si un excelent mijloc de tratament al bolilor cardiace cu dureri, in tulburari de tranzit, constipatie, afectiuni oculare (conjunctivita), astenie, reumatism, guta si boli de piele (eczeme, pustule, rani, eruptii tegumentare). In vindecarea ranilor intervine prin prezenta antocianinelor, cu rol de inhibare a enzimelor implicate in reactiile inflamatorii ale organismului.
Forme de utilizare
Fructele sunt foarte mult solicitate pentru consum in stare proaspata sau prin procesare industriala sau casnica in diferite forme alimentare, semipreparate sau finite, deosebit de gustoase si hranitoare (pasta, decocturi, placinte, dulceata, gem, marmelada, peltea, jeleu, serbet, fructe congelate si zaharisite, inghetata, compoturi, siropuri, vin aromat, otet aromat, vermut, lichior (zmeurata), sucuri pasteurizate, concentrate si alcoolizate.
In stare proaspata se consuma ca desert, cu efect inviorator si racoritor sau ca medicament, inainte de fiecare masa, cate 200-300 g pe stomacul gol, timp de 12 zile. Dupa ce s-a consumat portia de fructe nu se mananca nimic timp de 4 ore, deoarece fructele au efecte de incetinire a proceselor digestive si de reducere considerabila a foamei.
Siropul de zmeura, delicios si aromat, cel mai agreat dintre siropurile naturale, se prepara dintr-un kg de fructe bine spalate, puse intr-un borcan, unde se zdrobesc cu o lingura din lemn. Se leaga borcanul la gura cu un tifon si se tine 2-3 zile, amestecandu-se zilnic, pentru a nu prinde mucegai. Sucul lasat in borcan se trece prin tifon dublu sau triplu, udat in prealabil cu apa, si se stoarce. Se lasa acoperit 24 de ore pentru limpezire si se trece in alt vas. La fiecare litru de suc se adauga cate 1,25 kg zahar si zeama unei lamai, pentru conservare si pastrarea culorii (sau o aspirina zdrobita la un litru de suc). Totul se trece intr-un vas smaltuit, cu volum dublu fata de cantitatea de sirop. Se amesteca pana la dizolvarea totala a zaharului, se fierbe la foc mic timp de 30 de minute si se amesteca continuu, pentru a disparea spuma. Siropul fierbinte se toarna in sticle sterilizate si bine incalzite. Dupa astupare ermetica, sticlele se acopera cu paturi pana a doua zi, iar apoi se pastreaza la loc racoros.
Sucul de zmeura se prepara din 200 g fructe amestecate cu fragi, afine si capsuni, spalate si stoarse prin tifon; se indulceste cu zahar dupa preferinta si se consuma imediat. In amestec cu sucul de coacaze este recomandat in stari infectioase cu febra, dureri menstruale, inflamatii urinare si infectii urinare.
Spuma de zmeura cu gris. Se prepara din 75 g fructe (eventual in amestec cu afine, capsuni si visine), din care se stoarce sucul; pulpa stoarsa se amesteca cu alte 75 g fructe intregi, se fierbe usor si se strecoara. In sucul rezultat se adauga treptat 20 g gris si 15 g zahar, continuand fierberea inca 4 minute. Se amesteca spuma inca 5 minute la rece si se adauga sucul extras din primul lot de fructe. Spuma are efecte benefice in gastrite hiperacide, ulcere, dispepsii de putrefactie, hepatita, rectocolita hemoragica, insuficienta cardiaca, hipertensiune, ateroscleroza, afectiuni renale si diferite boli infectioase.
Otetul aromat de zmeura se obtine din 1,5 kg fructe zdrobite si 1 litru otet alb, care se macereaza timp de 10 zile; se strecoara si se trece in sticle bine inchise. Amestecat cu apa minerala se administreaza in caz de laringita, pojar si scarlatina.

3-În prevenirea şi combaterea multor afecţiuni se folosesc atât fructele, cât şi frunzele, mugurii şi mlădiţele tinere ale tufelor de zmeur

Fructele de zmeur au o compoziţie chimică foarte diversă ce se corelează cu proprietăţile terapeutice şi cu acţiunile specifice în vindecarea diferitelor boli.
Valoarea nutritivă şi terapeutică a fructelor creşte în mod semnificativ prin ansamblul vitaminic foarte complex în care predomină vitamina C (20-50 mg%), B1, B2, D, P, PP şi beta-caroten. Pentru păstrarea conţinutului vitaminic trebuie să se ţină seamă de posibilitatea degradării rapide prin fierbere, la temperaturi mai mari de 400C, în procesul de oxidare la aer şi la contactul cu vasele de cupru utilizate adesea la transportul, prelucrarea şi depozitarea fructelor.
Conţinutul ridicat de săruri minerale, uşor asimilabile (K, Ca, P, Mg, Mn, Fe, Zn, Cu), reprezintă sursa naturală a componentelor primare, necesare sintezei de principii active cu acţiuni terapeutice. Aceste săruri minerale (4-5 g la litru de suc) constituie materialul de construcţie pentru nervi, vase şi sânge şi au rol de neutralizare a acţiunii dăunătoare a acidului uric, menţinând alcalinitatea sângelui între limite normale.
Proprietăţile terapeutice ale fructelor vizează, în primul rând, afecţiunile interne, având efecte astringente, antibacteriene, antidiareice, antiinflamatoare, diuretice, depurative, stomahice, vitaminizante şi energizante. În afecţiunile externe acţionează în îngrijirea pielii, prin efecte de regenerare, astringente, exfoliante şi de catifelare.
Forme de utilizare
Fructele proaspete sau transformate în sirop se folosesc în terapia medicală ca remedii excepţionale în boli ale tubului digestiv (diaree rebelă, arsuri gastrice, ulcere gastro-duodenale, pancreas), în afecţiunile pulmonare (tuse, bronşită, sensibilitate la răceală şi răguşeală, febrifug în gripe). Îndulcit cu miere de albine, siropul are efecte uimitoare în refacerea coardelor vocale. La copii se recomandă în bronşită cronică şi amigdalite recidivante.
Siropul este un excelent mijloc de tratament al bolilor cardiace cu dureri, în tulburări de tranzit, afecţiuni oculare (conjunctivită), astenie şi boli de piele (eczeme, pustule, răni, erupţii tegumentare).
Fructele sunt foarte solicitate pentru consum în stare proaspătă sau prin procesare industrială şi casnică în diferite forme alimentare, semipreparate sau finite, deosebit de gustoase şi hrănitoare (pastă, dulceaţă, gem, marmeladă, peltea, jeleu, şerbet, fructe congelate şi zaharisite, îngheţată, compoturi, siropuri, vin aromat, vermut, lichior (zmeurată), sucuri pasteurizate, concentrate şi alcoolizate.
Fructele proaspete se consumă ca desert, cu efect înviorător şi răcoritor, sau ca medicament, înainte de fiecare masă, câte 200-300 g pe stomacul gol timp de 12 zile. După ce s-a consumat porţia de fructe nu se mănâncă nimic timp de 4 ore, deoarece fructele au efecte de încetinire a proceselor digestive şi de reducere considerabilă a foamei.
Siropul de zmeură se prepară dintr-un kilogram de fructe bine spălate, puse într-un borcan, unde se zdrobesc cu o lingură de lemn. Se leagă borcanul la gură cu un tifon şi se ţine 2-3 zile, amestecându-se zilnic, pentru a nu prinde mucegai. Sucul lăsat în borcan se trece prin tifon dublu sau triplu, udat în prealabil cu apă şi se stoarce. Se lasă acoperit 24 de ore pentru limpezire şi se trece în alt vas. La fiecare litru de suc se adaugă câte 1,25 kg zahăr şi zeama unei lămâi pentru conservare şi păstrarea culorii. Totul se trece într-un vas smălţuit, cu volum dublu faţă de cantitatea de sirop. Se amestecă până la dizolvarea totală a zahărului, se fierbe la foc mic timp de 30 de minute şi se amestecă continuu, până dispare spuma. Siropul fierbinte se toarnă în sticle sterilizate şi bine încălzite. După astupare ermetică, sticlele se acoperă cu pături până a doua zi şi apoi se păstrează la loc răcoros.
Lichiorul de zmeură (zmeurata): 1 kilogram fructe proaspete se toarnă într-o damigeană cu 500 g zahăr, unde se ţine la macerat 5-6 zile la soare, cu agitare zilnică. Se adaugă 1 litru alcool, se închide ermetic şi se lasă la macerat încă 2-3 săptămâni, la loc răcoros. Apoi se strecoară prin tifon dublu şi un strat subţire de vată. În lichiorul strecurat se adaugă 100 ml rom şi se toarnă în sticle, care se închid imediat cu dopuri sigure.
Sucul de zmeură se prepară din 200 g fructe amestecate cu fragi, afine şi căpşuni, spălate şi stoarse prin tifon; se îndulceşte cu zahăr după preferinţă şi se consumă imediat.
Oţetul aromat de zmeură se obţine din 1,5 kg fructe zdrobite şi un litru oţet alb, care se macerează timp de 10 zile; se strecoară şi se trece în sticle bine închise.
Spuma de zmeură, indicată în bolile renale şi digestive
Spuma de zmeură cu griş se prepară din 75 g fructe (eventual în amestec cu afine, căpşuni şi vişine), din care se stoarce sucul; pulpa stoarsă se amestecă cu alte 75 g fructe întregi, se fierbe uşor şi se strecoară. În sucul rezultat se adaugă treptat 20 g griş şi 15 g zahăr, continuând fierberea încă 4 minute. Se amestecă spuma încă 5 minute la rece şi se adaugă sucul extras din primul lot de fructe. Spuma are efecte benefice în gastrite hiperacide, ulcere, dispepsii de putrefacţie, hepatită, rectocolită hemoragică, insuficienţă cardiacă, hipertensiune, ateroscleroză, afecţiuni renale şi diferite boli infecţioase.
Din fructele coapte se prepară xilitolul, un îndulcitor natural, folosit în prevenirea şi tratarea cariilor. Fructele intens colorate servesc drept coloranţi naturali, corectiv de culoare şi gust în diferite produse farmaceutice, iar în amestec cu strugurii roşii de viţă-de-vie servesc la obţinerea unui colorant violet-deschis pentru lână albă şi borangic.

Remedii din frunze de zmeur pentru boli digestive sau inflamaţii ale gâtului

Frunzele de zmeur se recoltează prin strujire înainte şi în timpul înfloririi. Conţinutul chimic al frunzelor constă din taninuri, acizi organici, substanţe flavonoide şi vitamina C (circa 800 mg%).
Proprietăţile terapeutice sunt multiple: astringente, antidiareice, dezinfectante, cicatrizante, antihemoragice, depurative, uşor diuretice, sudorifice, neutralizante în aciditatea gastrică, reglatoare hormonal şi tonic-răcoritoare.
Efectele medicinale sunt legate de unele afecţiuni digestive ca: diaree, dizenterie, enterocolite, pancreatite, congestii hepatice, spasme gastrointestinale, dereglări ale tranzitului intestinal, hiperaciditate gastrică, infecţii bucale şi stomatite. În plus, favorizează eliminarea toxinelor şi a colesterolului din sânge, intensifică sudoraţia, îndepărtează senzaţia de arşiţă internă, dureri de cap, răceli, bronşite.
În diabetul zaharat sunt indicate cure de lungă durată pentru stabilizarea glicemiei, în amestec cu frunze de afin şi mur.
Frunzele proaspete sau uscate, cu gust plăcut şi uşor acrişor, servesc la prepararea unor ceaiuri consumate, primăvara şi toamna, ca aliment zilnic pentru copii, bătrâni şi persoane bolnave, mai ales în zilele reci, când sunt mai frecvente virozele şi gripele.
În uz extern se foloseşte sub formă de gargară, ca infuzie concentrată, sau decoct contra afecţiunilor faringiene, stomatite, laringite, faringite, inflamaţii ale gâtului, tuse, răceli şi nevralgii dentare datorită calităţilor calmante şi emoliente.
Sub formă de cataplasme se aplică pe răni, eczeme, panariţiu, abcese, furuncule şi erupţii cutanate datorită proprietăţilor dezinfectante.
Efectele terapeutice ale florilor, mugurilor şi mlădiţelor
Florile de zmeur se folosesc sub formă de infuzii pentru comprese aplicate pe pleoape, în caz de conjunctivite sau în tratamente contra tusei şi a răcelilor. Fiind o plantă meliferă, florile constituie o importantă sursă de nectar pentru albine în prepararea mierii şi a altor produse apicole.
Mugurii de zmeur se culeg primăvara devreme, se zdrobesc şi se conservă în miere de albine.
Mlădiţele de zmeur sunt utilizate la prepararea unor medicamente cu o largă aplicabilitate în tratarea diferitelor afecţiuni. Mlădiţele proaspete se cântăresc şi se introduc într-o sticlă brună pentru macerare timp de 4-5 zile în alcool 900, care acoperă în întregime materialul vegetal. Se adaugă un amestec de apă şi glicerină (în raport 1:1), astfel ca solventul (alcool, apă, glicerină) să fie în cantitate de 20 de ori mai mare decât greutatea mlădiţelor. Se continuă macerarea încă 3 săptămâni, după care se decantează, cu stoarcere, se strecoară prin tifon, se lasă în repaus încă 48 de ore şi se strecoară încă o dată. Tratamentele cu extract glicero-alcoolic din mlădiţe au efecte excepţionale contra bolilor aparatului genital feminin, restabilind echilibrul ovarian dereglat.
Efecte deosebit de bune se constată şi în combaterea fibromului uterin, a chisturilor ovariene. Pentru mărirea eficacităţii tratamentului, se recomandă unele asocieri ale extractului din mlădiţe de zmeur cu:
– coacăz negru pentru chist ovarian;
– coacăz negru, mure şi alun pentru fibrom uterin;
– rozmarin şi merişor pentru menopauză cu tulburări şi pentru evitarea îmbătrânirii precoce a femeilor.