Vai de noi- “creştini” de pretutindeni- care, pe bani, primim botezul lui Ioan, dar nu ne boteazăm (GRATUIT) în Moartea Transformatoare a lui Hristos; Ne scufundăm (in) conştienţi în apă, dar nu ne “scăldam” în splendorile Lui (Rom. cap.6)! CHIAR şi unii pocăiţi se botează cu Duhul Sfânt, dar nu se scufundă în Templul Său şi nu se umplu cu El, ci numai cu Roadele Lui… Ne scăldam în apă de ploaie, dar nu intrăm în Sfinţenia Duhului Sfânt, pentru că ne plac (mai mult decât El) plăcerile de o clipă, inclusiv ale senzualităţii!…Noi primim tot felul de învăţături idolatre, otrăvitoare, dar nu ne umplem cu Plinătatea Invataturilor Sale; Pe ale voastre faceţi-le, dar nu lăsaţi nefăcut Botezul Credinţei şi Pocăinţei Cristice- în Hristos (Mat. /23-23), Credinţă care- “lucrează prin dragoste” (Gal 5/6), pentru că această credinţă este întemeiată nu pe manipulare şi câştigarea banilor,” nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.” (1 Cor. 2/5)! La noi, au fost “alesi”lupii să -i pastorească pe agricultori; Si gripa aviară este programată din umbră de către francmasoni; Virusul maladiei SIDA a fost fabricat în laboratoarele americane; Comisia Trilaterală controlează din umbră economia mondială; A) PREGĂTIREA: Pentru că mâncăm păcătuirea pe pâine, Satan îi cere DOMNULUI lumea- s-o cearnă ca pe grâu; Dosarele secrete ale Inchiziţiei; Confesiune despre asasinarea lui Kennedy; Să descoperim secretele din “Apocalipsa lui Ioan etc

Alţii au  ales între “Doamna Fiară” şi “Domnul Anticrist”, “fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite.” (Romani 1/28)! Dar noi să-l votăm pe Isus! Dacă şi acum nu-l băgăm în sama, ori îl cazăm  tot în ieslea cu fân,nu in inima, o să-l căutăm şi nu-l vom mai găsi”…” Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine. Celui ce va birui îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am... Cine are urechi să asculte ce zice (P. Român s n) bisericilor Duhul.” (Ap 3/20-22)1111
Cel mai sărac președinte dă o lecție politicienilor
…Epidemiile şi războaiele sunt  metode criminale create de ei,pentru  controlul  populaţiei

 

Vai de noi- “creştini” de pretutindeni- căci degeaba plătim pentru botezul lui Ioan, dar nu ne botezăm (GRATUIT) în Moartea Lui; degeaba ne scufundăm (in) conştienţi în apă, dacă nu ne botezăm în Hristos (Rom.6/3)! Noi “intrăm în apă de ploaie, dar nu intrăm în Templul Duhului Sfânt, pentru că ţinem mai mult la amanta lume, decât la Isus, şi fardăm placerile de o clipă, inclusiv ale senzualităţii !… Noi primim tot felul de învăţături idolatre, otrăvitoare, dar nu ne umplem cu Plinătatea Lui; Pe ale voastre faceţi-le, dar nu lăsaţi nefăcut Botezul Credinţei şi Pocăinţei Cristice- în Hristos (Mat. /23-23), Credinţă care- “lucrează prin dragoste” (Gal 5/6), pentru că această credinţă este întemeiată nu pe manipulare şi câştigarea banilor,” nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.” (1 Cor.2/5)!….etc 

Prin “Botezul Cristic” în moartea Sfântă, Transformatoare – cu moarte pre moarte călcând- devenim Una intru Înviere, Întrupare, Înfiere, Înălţare, Umblare -” Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui? Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El… În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El… (Rom. cap. 6-8) . Iisus a suferit, nu doar să umblăm cu El, precum Enoh; nu doar să fim nedespărţiţi de El, căci nu putem face nimic Bun fără El, (Ioan, cap.15); El a venit pentru ca mădularele Lui de pretutindeni să devină pietre vii, înzidite în UNICUL “Nou Ierusalim” prin “liantul” Duhu Sfant, având ca temelie pe Iisus. “Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos.” (1 Petru 2/5)  El, ca şi pe vremea stricăcinii dinaintea potopului, ne cheamă să intrăm, nu doar în Arca lui Noe, ci în Moartea Lui eliberatoare, să intrăm în “Corabia Cristică”, unde primim şi Odihna Lui… Din Evrei 4/1”, să luăm, dar, bine seama, că atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea târziu”… De aceea, cum zice Duhul Sfânt: “Astăzi, dacă auziţi glasul Lui,” (Evrei 3/7), nu-l ţineţi la uşa pe El, care ne dă şi “botezul credinţei Cristice”, pentru a ne inneca eul nu doar în apă de ploaie…

 

Degeaba ne “innecăm” eul infect în apă, dacă nu ne golim de sine, prin botezul în numele Domnului Iisuss, nume  plin cu toate splendorile Dumnezeieşti, pregătite să ne umple, ca să devenim Una cu Frumuseţile, cu Învăţăturile Cristice, prin  dedicarea totală  numai Lui

Dacă preoţii ar spune oamenilor, cât de grav este, să  nu te naşti din nou, nu ar mai păstra nici o secundă munţi de infecţii, viclenii, răutăţi, otrăvuri, certuri, suferinţe şi alte amărăciuni ale celui rău, mascate cu “dulcegării “mortale din Gălăteni 5/20. Pentru că Omul este creat ca să fie bun, dar el este minţit, manipulat şi hrănit cu răutate , care este mama tuturor bolilor şi… Noi muncim din greu şi plătim, (cu preţul vieţii) chiria inamicului cosmic numărul unu, dar ţinem la uşă (Ap.3/20) Gândirea, Frumuseţea, Pacea, Blândeţea, Bunătatea Dumnezeiască, Roade Duhovnicesti-care ne vor TOT binele din univers. Dacă ar şti oamenii sub robia căruia sunt, nu ar mai sta o clipă sub dictatura celui rău!… Tata ne-a spus ca să ascultăm de Isus şi să credem în El, adică să primim învăţăturile, frumuseţile şi Bunătăţile Dumnezeieşti, pentru a ne transforma şi transfera în Sine. Dar cum putem să ne umplem cu Plinătatea Lui, dacă rămânem plini de credinţa proprie, strămoşească, plini de răutăţi şi infecţii demonice. Dacă noi credem în Isuss, trebuie să dăm afară tot ce ştim şi avem, căci nimic bun nu locuieşte în omul neinnoit, pentru că prin botezul în moartea Lui, să-l primi NUMAI pe El, ca Domn al Domnilor, ca să devenim Una cu El, nu cu amanta lume. Nu-l putem primi pe El, alături de eul adamic, otrăvitor, scrutând cu un ochi la faină  şi cu altul la Cer… Nu ne putem ruga ÎN NUMELE DOMNULUI IISUS, şi în acelaşi timp să batem câmpii după cai verzi pe pereţi, cu ochii, gândurile, simţămintele, căci înlăuntrul Lui este numai sfinţenie, îndelungă răbdare, blândeţe, dragoste, iertare, iubire, împăcare şi cel rău nu are acces şi nu are nimic în comun cu Iisuss. Nu putem intra în Numele Lui, dacă nu ne lăsăm fascinaţi, absorbiţi, amestecaţi şi transferaţi în Templul Său, unde pulsează neprihănirea şi toate bogăţiile şi tainele Dumnezeieşti; Prin Botezul în Numele Lui suntem născuţi din nou, din Sămânţa fără vreun cusur, şi primim Viaţa Lui, prin transfuzia cu Sânge Dumnezeiesc-cu Gândirea Cristică, desăvârşită, întrupate numai în omul botezat în moartea Lui. Dar în El nu putem intra încălţaţi cu proaste obicee şi deprinderi, cu nămolurile păcatelor; Dacă nu ne îmbrăcăm cu Hristos, nu avem şanse să intrăm cu zdrenţele murdare şi cârpite ale eului adamic” Pentru că în nimeni Altul nu este Mântuire” (F.A.4/12), să intrăm în numele Domnului, prin botez in moartea Lui Purificatoare- descălţaţi, dezbrăcaţi de pofte, deprinderi şi apucături cultice-omenesti… Nu putem intra prin Usa-Isus în Templul Sfânt, nu putem intra în numele Domnului, dacă nu ne-am cerut iertare de la cei faţă de care am greşit, şi dacă nu-i iubim Dumnezeieşte pe vrăjmaşi. “Şi, când staţi în picioare de vă rugaţi, să iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, pentru ca şi Tatăl vostru care este în ceruri să vă ierte greşelile voastre.” (Marcu 11/25)

 

Din respect, din plăcere, iubire şi recunoştinţa faţă de El, să nu respingem botezul în apă, dar să ne scufundăm în pocăinţă, credinţă,   sfinţire, milă, înfrânare, iertare, dragoste şi în celelalte bunătăţi nelipsite din Sângele Cristic, nunătăţi care alcătuiesc Plinătatea Lui, ca să ne contopim cu El, dacă ne innecăm şi îngropăm toate cârpelile şi peticirile noastre, pentru a descoperi “şi care este faţă de noi, credincioşii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui,… nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor.” (Ef.1/17-21)

 

” Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă. Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui, şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui;” (Filip.3/7-10)… fiind îngropaţi împreună cu El, prin botez, şi înviaţi în El şi împreună cu El, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu care L-a înviat din morţi.” (Col.2/9-12) ” Dar … Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus.” (1 Ioan 2/5-6)

 

Cine se botează ÎN Hristos, nu intră, şi nu iese precum gâsca din apă… ci, dacă innecăm cu plăcere şi cu bucurie tot ce avem, (căci nimic bun nu locuieşte în omul nenăscut din nou-Rom.7), inclusiv pofta senzuală, primim Totul Totului Tot-căci El, este şi viaţa veşnică! “Şi mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică, şi această viaţă este în Fiul Sau. Cine are pe Fiul are viaţă; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viaţa.” (1 Ioan 5/11-12) 

 

Până acum am ascultat de “cel mai mic din Împărăţia lui Dumnezeu”, de Ioan; Dar BELŞUGUL CREDINŢEI ŞI POCĂINŢEI ESTE JALNIC! De aici înainte să ascultăm şi să ne umplem cu Acela care este şi pocăinţă, credinţă, Sfinţenie Dumnezeiască etc Căci Hristos ne-a învăţat, nu doar să ne botezăm,ci şi s ă CREDEM  Dumnezeieste  şi să iradiem mireasma cunoaşterii Lui, prin “botezul Credinţei Cristice”, etalat în toată Cartea, şi în Evrei, cap.11… Aşadar, El zicea: “S-a împlinit vremea, şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă şi CREDEŢI în Evanghelie.” (Marcu 1/15)… Apoi le-a zis: “Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Cine va CREDE şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va CREDE va fi osândit.” (Marcu 16/15-16) Atunci Pavel a zis: “Ioan a botezat cu botezul pocăinţei şi spunea norodului să creadă în Cel ce venea după el, adică în Isus.” (F.A. 19/4) “Cat despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăinţă; dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine, şi eu nu sunt vrednic să-i duc încălţămintea. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc. ” (Mat.3/7-17), nu doar în apă… De aceea El a murit pentru toţi,” pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei… Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au duş: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” (2 Cor.5/15-17)

 

Prin Botezul în moartea Lui scăpăm complet  şi  de “negustoria creştină”, prin care uneori cerem câteva firimituri , alteori ne hrănim cu alte “fărâme”! Dar El se dăruie pe sine complet, integru, integral, TOTAL, fiindcă este plămadit din toate bunătăţile şi frumuseţile cosmice, pentru a ne hrăni permanent cu El, Pâinea vieţii

 

 

Prin Botezul în Hristos, suntem socotiţi neprihăniţi, căci ne scapă nu numai de pomeni, moaşte, picturi iconate sau de credinţa strămoşească…, “ci numai prin credinţa în Isus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţa în Hristos, iar nu prin faptele Legii; pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii.” (Gal.2/16)… Înainte de venirea lui Isus, Ioan a propovăduit botezul pocăinţei, şi noi-TOTI, l-am răstignit. Acum, înaintea revenirii Lui, Duhul Sfânt ne învaţă să devenim Una cu El (Isus este Cap, nu coadă), prin botezul în Moartea Lui, pentru că numai în El, cel rău nu are acces, şi nu are nimic în comun! …“Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; Ca şi ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi Noi suntem una. Eu în ei, şi Tu în Mine – pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine.Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu; fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii.” (Ioan 17/17-24

 

De ce să ne botezăm în Moartea Lui? Ca să ne scape complet de toată moştenirea satanică, pentru că “noi avem ca tată pe diavol” (Ioan 8/44)… “Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus.” (1Ioan 2/6)… “Şi ştiţi că El S-a arătat ca să ia păcatele; şi în El nu este păcat. Oricine rămâne în El nu păcătuieşte; oricine păcătuieşte nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut

 

Copilaşilor, nimeni să nu vă înşele! Cine trăieşte în neprihănire este neprihănit, cum El însuşi este neprihănit. Cine păcătuieşte este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului. Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu.” (1 Ioan, 3/6-9) Numai cine este născut din sămânţa Lui, fără de cusur, scapă, inclusiv de plăcerile de o clipă ale senzualităţii! Cine se scufundă în Moartea Lui Sfântă, scapă de toate “hainele” cârpite, toate apucăturile, poftele, trăsăturile demonice-proaste obicee-păcate fardate. Prin “filtrul” Cristic iese îmbrăcat pe dinăuntru, dar şi pe dinafară – cu Hristos, haină ţesută din toate frumuseţile şi bunătăţile Dumnezeieşti, la care ţii ca la lumina ochilor, pentru că “Toţi care aţi fost botezaţi pentru Hristos v-aţi îmbrăcat cu Hristos. “(Gal.3/27)…” şi v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou, care se înnoieşte spre cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a făcut. Aici nu mai este nici grec, nici iudeu, nici tăiere împrejur, nici netaiere împrejur, nici barbar, nici scit, nici rob, nici slobod, ci Hristos este totul şi în toţi.” (Col.3/10-11) 

 

Importanţa morţii Cristice, primită prin Botezul în Hristos, este dăruită oricui om, care vrea să scape de tot ce este lumesc, deci şi de neprihănirea proprie sau de credinţa strămoşească, pentru a primi  neprihanirea Dumnezeiasca,“deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: “Cel neprihănit va trăi prin credinţă.” (Romani 1/17)

 

Prin îngroparea în Moartea Lui, ne dezbrăcam şi descălţam nu doar de sine… (Ex.3/5) Dumnezeu a zis: “Nu te apropia de locul acesta; scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt.” Şi dacă nu ne place să MURIM ÎN DOMNUL IISUS, să innecăm firea adamică, prin botezul în Moartea Lui, pentru a deveni Una cu El,   nu putem sări pe fereastră-in Staul… Aşa cum Isus, cu plăcere a primit botezul cu foc-pe cruce, accesul tuturor oamenilor de pretutindeni este liber spre binecuvântatul “botez mortal.” Şi am auzit un glas din cer care zicea: “Scrie: Ferice de acum încolo de morţii care mor în Domnul!” “Da”, zice Duhul, “ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!” (Ap.14/13)

 

Şi cine refuză botezul în moartea Lui, are parte de moartea a doua…” În acele zile, oamenii vor căuta moartea, şi n-o vor găsi; vor dori să moară, şi moartea va fugi de ei.” (Ap. 9/6)…” Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nicio putere;

 

 Ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El o mie de ani… “Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Oricine n-a fost găsit scris în Cartea Vieţii a fost aruncat în iazul de foc.” (Ap.20/6-15)… Asfel” El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.” (Ap.21/4) Şi cine nu vrea să scape, cu plăcere, de bună voie, de moştenirea Adamică, nu poate trişa moartea.” În adevăr, niciunul din noi nu trăieşte pentru sine şi niciunul din noi nu moare pentru sine. Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim; şi dacă murim, pentru Domnul murim. Deci fie că trăim, fie că murim, noi suntem ai Domnului. Căci Hristos pentru aceasta a murit şi a înviat, ca să aibă stăpânire şi peste cei morţi, şi peste cei vii.” (Rom.14/7-9)

 

“Adevărat este cuvântul acesta: dacă am murit împreună cu El, vom şi trăi împreună cu El. Dacă răbdam, vom şi împărăţi împreună cu El. Dacă ne lepădăm de El, şi El Se va lepăda de noi.” (2Tim 2/11-12); Să conlucrăm prin El, pentru El, şi în El, pentru că “În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.”” (F.A.4/12)

 

“Toţi care aţi fost botezaţi pentru Hristos v-aţi îmbrăcat cu Hristos. Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus.” (Gal.3/27-28)… “Vreau să zic: taina ţinută ascunsă din veşnicii şi în toate veacurile, dar descoperită acum sfinţilor Lui, cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăţia slavei tainei acesteia între Neamuri, şi anume: Hristos în voi, nădejdea slavei.” (Col1/26-27)…” cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare; şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre, şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul.” (Ef.4/20-24)

Cine primeşte, prin credinţa Cristică, botezul în moartea Lui se goleşte de toate mizeriile milenare, mortale… Oricine se scufundă în moartea Lui, nu mai iese umplut cu pofte, plăceri, cârpeli peticite… ci Iisuss traieşte in omul innoit ,“fiind înrădăcinaţi şi zidiţi în El, întăriţi prin credinţă, după învăţăturile care v-au fost date, şi sporind în ea cu mulţumiri către Dumnezeu.” (Col.2/7)”

Numai prin botezul in moartea Lui,” lăsaţi-vă de toate aceste lucruri: de mânie, de vrăjmăşie, de răutate, de clevetire, de vorbele ruşinoase care v-ar putea ieşi din gură. Nu vă minţiţi unii pe alţii, întrucât v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi cu faptele lui, şi v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou, care se înnoieşte spre cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a făcut. Aici nu mai este nici grec, nici iudeu, nici tăiere împrejur, nici netaiere împrejur, nici barbar, nici scit, nici rob, nici slobod, ci Hristos este totul şi în toţi. Astfel, dar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare. Îngăduiţi-vă unii pe alţii, şi dacă unul are pricina să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi. Dar mai presus de toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvârşirii…” (Col.3/8-17)

Creştinul care “crede” din auzite, dar nu se umple, prin studiu- hrănire cu Învăţătura Dumnezeiască, nu ajunge în Cer prin credinţa proprie, cultică, strămoşească…” Tu crezi că Dumnezeu este unul şi bine faci; dar şi dracii cred… şi se înfioară!” (Iacov 2/19);

 

Nu este suficient să te scufunzi numai în apă, dacă nu te scufunzi în Sângele Jertfitor, în moartea lui Iisus, ca să ieşi umplut şi îmbrăcat cu toată Plinătatea Lui- cu pocăinţa Cristică, cu Bunătate, Dragoste, Credinţa şi neprihănirea Lui- “şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nicio deosebire.” (Rom.3/22) Omul Iisus a venit şi a suferit, “pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul, şi să izbăvească pe toţi aceia care, prin frica morţii, erau supuşi robiei toată viaţa lor.” (Evrei 2/14 -15) Repet, oricine se scufundă, nu doar în apă ci, în Acela care a creat Totul, adică în Numele Sfânt Unic şi Unicat-in Templul Cristic, este umplut cu Plinătatea Dumnezeirii, devine Una cu El, umblă şi rămâne în El, unde nu este păcat, şi nu are acces cel rău;” Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus… (1 Ioan 2/6) nu având o credinţă, o bunătate, o dragoste ori o neprihănire omenească, pe care ne-o da Legea,” ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă. Şi… ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi.” (Fil.3/9-11)

 

Omul mort în păcat, nu poate fi “pescuit” în” Corabia Vieţii”, dacă este doar “născut” din apă, prin botezul lui Ioan; Nu poate intra în Împărăţia Lui, decât, dacă este născut şi din apă, şi din Sămânţa Dumnezeiească, (Ioan, cap.3) – botezat prin credinţă, în Moartea Lui”

 

Căci, în Hristos Isus, nici tăierea împrejur, nici netaierea împrejur nu sunt nimic, ci a fi o făptură nouă.” (Gal.6/15) Nimeni nu poate deveni Una cu El, dacă nu se face Una cu moartea Dumnezeiască şi cu învierea Sa, dacă nu iubeşte şi nu se satură cu învăţăturile, poruncile Lui- Pâinea (Iisus) cea de toate zilele, plămădită din bunătăţi şi frumuseţi unice…“Eu sunt Pâinea vieţii. Părinţii voştri au mâncat mană în pustiu, şi au murit. Pâinea care Se coboară din cer este de aşa fel, că cineva să mănânce din ea şi să nu moară. Eu sunt Pâinea vie care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac; şi pâinea pe care o voi da Eu este trupul Meu pe care Îl voi da pentru viaţa lumii.” La auzul acestor cuvinte, iudeii se certau între ei şi ziceau: “Cum poate Omul acesta să ne dea trupul Lui să-L mâncăm?” Isus le-a zis: “Adevărat, adevărat vă spun că, dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţă în voi înşivă. Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi. Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană, şi sângele Meu este cu adevărat o băutură. Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne în Mine, şi Eu rămân în el. După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine, şi Eu trăiesc prin Tatăl, tot aşa, cine Mă mănâncă pe Mine va trăi şi el prin Mine. Astfel este Pâinea care S-a coborât din cer, nu ca mâna pe care au mâncat-o părinţii voştri, şi totuşi au murit: cine mănâncă Pâinea aceasta va trăi în veac.” (Ioan 6/48-58)

 

Să nu ne fie frică de satan şi de moartea lui, căci acesta are (deja)capul zdrobit de Isus, la Golgota, iar plata păcatului, decontată de noi – moartea, a convertit-o Iisus, în darul gratuit –de iertare, înviere,înfiere şi veşnicire… DAR – care a fost descoperit acum prin arătarea Mântuitorului nostru Hristos Isus, care a nimicit moartea şi a adus la lumina viaţa şi neputrezirea, prin Evanghelie.” 2 Tim.1/10)

 

“Astfel, dar,… prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul, şi să izbăvească pe toţi aceia care, prin frică morţii, erau supuşi robiei toată viaţa lor.” (Evrei 2/10-15)… “Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui?… (Rom. cap 6,7,8) Ioan a venit ca să boteze cu apă, pentru a-l face cunoscut pe Isus lui Islael. Isus a venit ca să ne boteze cu foc şi cu Duhul Sfânt, pentru a ni-l destăinui pe Dumnezeu INTREGII LUMI! Duhul Sfânt a fost trimis ca să ne deschidă ochii, să-L vedem, să-l asimilăm, mâncăm, cunoaştem, ca să-l înţelegem, să-l urmăm, propovăduim, şi să îi semănăm Lui

 

Aşa cum Noe a fost “botezat” în Arca salvatoare, (Moise, în sicriul de papură), Poporul Evreu a fost botezat în nor şi în Mare (1 Cor.10/2), să ne dezbrăcăm de proaste planuri, reflexe, apucături, deprinderi, pofte; Să ne blindăm cu tot arsenalul Duhovnicesc şi să pornim lupta, încrezători în biruinţa pe care ne-a dat-o Iisuss la Golgota.

 

Să ne “scufundăm” în Templul –Noului Ierusalim, prin Isus -Uşa, fără bani şi fără plată, căci la Golgota a îndepărtat toate arderile de tot, jertfele, datinile, tradiţiile, pomenile, îndoielile, neputinţele şi taxele omeneşti…” fiind îngropaţi împreună cu El, prin botez, şi înviaţi în El şi împreună cu El, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu care L-a înviat din morţi etc “(Col.2/12-15) “Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui? Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru că, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă. În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui. Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru că trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului; căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat

 

 

Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El, întrucât ştim că Hristosul înviat din morţi nu mai moare: moartea nu mai are nicio stăpânire asupra Lui. Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, o dată pentru totdeauna;

 

Iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu. Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru. Deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele lui. Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, că vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, că pe nişte unelte ale neprihănirii. Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har.” (Rom.6/3-14) Astfel dar, Sămânţa lui Dumnezeu nu prinde rădăcini doar prin botezul pocăinţei lui Ioan, dacă nu am fost “născuţi din nou nu dintr-o sămânţă care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac.” (1 Petru 1/23)

 

 

Cine se botează în moartea lui Isus, poate totul ÎN Hristos, inclusiv să sufere ca El, să iubească Dumnezeieşte, să topească,să  convertească orice lovitură- coroana cu spini- in Roade Duhovnicesti ; “Pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere” (2 Cor.5/7), pot totul, dar nu eu, căci nu eu sunt Totul Totului Tot ce este mai Bun în univers; “Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii.” (Col.2/9)… ci “Hristos este totul şi în toţi.” (Col.3/11)… Nu eu, ci Iisuss este şi Dragostea întrupată în El, care “acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul”, 1 Cor 13/7) ajută totul ci,

 

Prin Harul Său pot, căci El a venit plin de Har şi de Adevăr, să locuiuască în omul căzut, care crede în El, căci nimic bun nu locuieşte în omul adamic. Gândul Dumnezeiesc încă se roagă la uşa inimii şi minţii fiecăruia să fie primit, (Ap 3/20) pentru a spăla munţi de păcate, viruşi, microbi,infectii  şi otrăvuri milenare. Căci până şi cele mai bune fapte făcute de omul vechi, (fără de Iisus)-sunt ca o cârpă mânjită (Îs. 64/6) Doar El este acela care face totul foarte bine (Gen 1/29). Deci, nu eu, cel adamic- pot totul, pentru că orice om despărţit de Dumnezeu, nu poate face nimic bun, dacă nu ne facem UNA CU EL (Ioan, cap.15) pentru că omul risipitor şi rătăcitor face doar ce nu vrea să facă (Rom.7).,” Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru că trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului; Prin El pot totul în Hristos, dar nu eu, căci El i-a zdrobit capul la Golgota, pentru a deveni Una cu Hristos, pentru ca împreună să călcăm în picioare “păcatul”, zdrobind şi coada celui rău sub călcâiele noastre (Rom 16/20) Tot ce făptuim cu vorbirea, privirea, simţirea, să facem numai prin El, dimpreună cu El, pentru El şi, doar dacă suntem UNA cu El, şi dacă Iisus ESTE CĂPETENIA fiecărui mădular al trupul Său, al Bisericii Universale, El, plinătatea Celui ce îndeplineşte totul în toţi.” (Ef.1/23)… fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus.” (Gal.3/28)

 

 

Ca să pot totul în Hristos, trebuie să mă lepăd de tot ce am,de tot ce stiu- prin botezul în Hristos, ca să mă dedic in totalitate numai Lui,si  să fiu găsit în El, la venirea lui, având pocăinţa, mila, bunătatea Lui, nu a mea, căci “Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.

 

Nu vreau să fac zadarnic harul lui Dumnezeu; căci, dacă neprihănirea se capătă prin Lege, degeaba a murit Hristos.” (Gal.2/20-21)… Deci, nu eul Adamic poate totul… “În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine, şi eu faţă de lume!…” (Gal.6/14) Adevărat este că pot totul în Hristos, dar nu eu, căci…” Ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor, şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte.” (Ap.12/11) Deci… pot totul, doar dacă sunt în El, prin El – Una; Dacă sunt umplut cu dragoste, iubire, respect, credincioşie şi de celelalte Bunătăţi şi Frumuseţi Cristice. Aşa pot totul-numai dacă rămân contopit, amestecat-Una cu El, pentru ca Isus să DOMNEASCĂ suveran, prioritar, total, integru şi integral, ca să împlinească totul în toţi…” Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii. Voi aveţi totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii şi stăpâniri.” (Col.2/9-10) Aşadar, botezul pocăinţei lui Ioan, doar nivelează Calea spre Botezul Cristic, primit prin pocăinţa  si credinţa Dumnezeiască, aduse din Cer de Iisuss, pentru oricine Crede în El, şi il primeşte să DOMNEASCA SUVERAN ,integral,in fiecare atom si celulă. Acest botez este rodul pocăinţei Cristice, altoit de Duhul Sfânt pe trunchiul omului născut din Sămânţa lui Dumnezeu. Pentru asta, le spunem TUTURORA, să nu lasţi  nefăcut  “BOTEZUL DUHOVNICESC”,căci “Este un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre. Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez. Este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este mai presus de toţi, care lucrează prin toţi şi care este în toţi. Dar fiecăruia din noi harul i-a fost dat după măsura darului lui Hristos. (Ef.4/4-7) Acest unic botez nu-l  exclude  pe al lui Ioan,dar implică Botezul in  IN NUMELE LUI, in Moartea lui Hristos, dăruit gratis – in Romani,cap.6,7,8) . Amin

vx


kj

A) PREGATIREA: Pentru ca mancăm păcătuirea pe paine, Satan ii cere DOMNULUI lumea- s-o cearnă ca pe grâu, … Dimpreună cu toate popoarele să ieşim din nămolurile lumii faraonice şi să intrăm, (nu doar în Arca lui Noe) ci, în “Corabia Isus”, căci “… Strigătele acestea, pe care li le smulgea robia, s-au suit până la Dumnezeu.” (Ex.23 b) Pentru salvarea oamenilor din oceanul de păcate, pe fiecare ne cheamă pe nume-la El, precum pe Moise,care nu a dat vesnicia pe senzualităţile de o clipă ale păcatului……… B) Preoţi, pastori şi amarasteni de pretutindeni, suntem CHEMAŢI la un “Ospăţ Duhovnicesc”, un post SFINT individual, naţional şi global; Fraţi şi surori de credinţă de Pretutindeni, dacă,prin voi – zburdă nestingherit Gandul, Sangele, Duhul Lui cel Sfint, haideti să ne unim cu Isus, pentru ca prin El să luptăm contra păcatului! El ne-a garantat Biruinţa, căci i-a spart capul la Golgota şi, “Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satana sub picioarele voastre. Amin.” (Romani 16/20)

 “Domnul a văzut că el se întoarce să vadă; şi Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului şi a zis: “Moise! Moise!” El a răspuns: “Iată-mă!” Dumnezeu a zis: “Nu te apropia de locul acesta; scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt.”Şi a adăugat: “Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.” Moise şi-a ascuns faţa, căci se temea să privească pe Dumnezeu. Domnul a zis: “Am văzut asuprirea poporului Meu, care este în Egipt, şi am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui; căci îi cunosc durerile. M-am coborât ca să-l izbăvesc …Iată că strigătele israeliţilor au ajuns până la Mine şi am văzut chinul cu care îi chinuiesc Egiptenii. Acum, vino, Eu te voi trimite la faraon, şi vei scoate din Egipt pe poporul Meu, pe copiii lui Israel.” (Ex.3/4-10)

 

Educaţia “creştinească”  facut de a preoţii  din întreaga lume ne înrăiesc (pe banii noştri)…” Ei doresc să vadă ţărâna pământului pe capul celor sărmani şi călcă în picioare dreptul celor nenorociţi. Fiul şi tatăl se duc la aceeaşi fată, ca să pângărească Numele Meu cel sfânt.Se întind lângă fiecare altar pe haine luate ca zălog şi beau în casa dumnezeilor lor amenda celor osândiţi de ei. Şi totuşi Eu…

 

 Iar voi aţi dat nazireilor să bea vin, şi prorocilor le-aţi poruncit: “Nu prorociţi!” Iată, vă voi stropşi cum stropşeşte pământul carul încărcat cu snopi, aşa că cel iute nu va putea să fugă, iar cel tare nu se va putea sluji de tăria lui, şi omul viteaz nu-şi va scăpa viaţa. Cel ce mânuieşte arcul nu va putea să ţină piept, cel iute de picioare nu va scăpa, şi călăreţul nu-şi va scăpa viaţa;Iar cel mai inimos dintre războinici va fugi în pielea goală în ziua aceea, zice Domnul.” (Amos 2/7-16)  Să ne dezbrăcăm de armura ruşinii demonice descrisă în romani 1/29… şi să ne blindăm cu Armele Luminii dăruite în Ef.6/10-20.Ne înarmăm nu cu toiagul lui Moise ci, luăm Crucea Purificatoare, Pacifistă şi Biruitoare a lui Isus. Toate mădularele Lui de pretutindeni, ca nişte pietre vii, ne înzidim în Trupul Cristic, prin care circulă nestingherit Sângele, Gândul, adică Duhul Sfânt.Cu toţi Ostenii Lui de pretutindeni pornim biruitori cu ajutorul lui Isus, ca să biruim certurile prin Pace, întunecimile, prin Lumina Lui, nervozitatile, prin Iubire, răutatea, prin Dragoste…

 

Luptăm încrezători că Satan are capul zdrobit de Isus la Golgota, unde şi-a pierdut dosarul– zapisul cu acuzaţii împotriva noastră şi titlul de “proprietar”-uzurpator asupra omului. “A şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic, şi l-a nimicit, pironindu-l pe cruce. A dezbrăcat domniile şi stăpânirile şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce.” (Col.2//14-15)

 

 Orice om, din orice seminţie, din orice norod şi neam  , este aşteptat să vină cu încredere la unicul Salvator din tot universal. Isus le-a zis: “Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată; şi cine crede în Mine nu va înseta niciodată. Dar v-am spus că M-aţi şi văzut, şi tot nu credeţi. Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară: căci…” (Ioan 6/35-38) “Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi; şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu.” (Ioan 10/28-29

 

  “Eu sunt Vita, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce mult rod; căci despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic.” (Ion 15/5) Să ne deslipim de toate poftele şi ispitele demonice, pentru că “Toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos. Toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate zidesc. “(1 Cor 10/23)…” Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine.” (1Cor 6/12)

 

“Iată ce vreau să spun, fraţilor: de acum vremea s-a scurtat. Spun lucrul acesta pentru ca acei ce au neveste să fie ca şi cum n-ar avea; cei ce plâng, ca şi cum n-ar plânge; cei ce se bucura, ca şi cum nu s-ar bucura; cei ce cumpără, ca şi cum n-ar stăpâni; cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca şi cum nu s-ar folosi de ea; căci chipul lumii acesteia trece. Dar eu aş vrea ca voi să fiţi fără griji. Cine nu este însurat se îngrijeşte de lucrurile Domnului, cum ar putea să placă Domnului. Dar cine este însurat se îngrijeşte de lucrurile lumii, cum să placă nevestei. Tot aşa, între femeia măritată şi fecioara este o deosebire: cea nemăritată se îngrijeşte de lucrurile Domnului, ca să fie sfântă, şi cu trupul, şi cu duhul; iar cea măritată se îngrijeşte de lucrurile lumii, cum să placă bărbatului ei.Vă spun lucrul acesta pentru binele vostru, nu ca să vă prind într-un lat, ci pentru ceea ce este frumos şi ca să puteţi sluji Domnului fără piedici. Dacă crede cineva că este ruşinos pentru faţa lui să treacă de floarea vârstei, şi nevoia cere aşa, să facă ce vrea: nu păcătuieşte; să se mărite. Dar cine a luat o hotărâre tare şi nu este nevoit, ci este slobod să lucreze cum vrea, şi a hotărât în inima lui să-şi păstreze pe fiica sa fecioară, face bine. Astfel, cine îşi mărită fata, bine face, şi cine n-o mărită, mai bine face. O femeie măritată este legată de lege câtă vreme îi trăieşte bărbatul; dar, dacă-i moare bărbatul, este slobodă să se mărite cu cine vrea; numai în Domnul. Dar, după părerea mea, va fi mai fericită dacă rămâne aşa cum este. Şi cred că şi eu am Duhul lui Dumnezeu.” (1Cor.7/29-40)


s3

B )

 

Pentru “că Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru” (Luca 17/20), de ce nu intraţi în EA? Toată veşnicia o să dăm socoteală cum traim in ea, CE FACEM CU EA!? Să nu uităm că, Isus zicea: „S-a împlinit vremea, şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie.” (Marcu 1/14-15)…Vedeţi starea nenorocită în care se afla oamenii, ţările, popoarele? Nu vă doare  suferinta, chinurile, căldiceala, căderea , decăderea, puţinătatea celor care nici nu ştiu să deosebească stânga de dreapta… credinţă (vezi Iona şi Neemia) ? Din grădina Eden omul i-a întors spatele Creatorului. De atunci mergem din rău spre mai rău, pentru că avem ca  tată pe diavol (Ioan 8/44). Dacă nu divorţăm de el, dacă nu ne este greaţă de păcat, dacă nu primim darul pocăinţei, pentru a scapa de zestrea trecutului ruşinos  şi, dacă nu ne naştem din nou, (Ioan cap 3) nu putem lupta contra răului. Pentru că Lucifericul uzurpator a făcut din om un neom, un organism modificat genetic, mort în păcat; L-a dezbrăcat de Chipul şi Asemănarea lui Dumnezeu şi l- a îmbrăcat cu frunze de smochin, cu scuze şi cu chipul morţii, prin Isus, să ne DEZBRACAM DE ZDRENTELE POFTICIOASE SI CIRPITE ALE SATANEI

.

Şi pentru asta a suferit Isus, ca să ne golească de mizeriile celui rău şi să ne  IMBRACE ,să ne umple cu Plinătatea Dumnezeirii. Datorită Lui, Viaţa noastră este ascunsă cu Isus în Dumnezeu . Aici suntem îmbrăcaţi în scutul sângelui Sau, ca să luptăm cu armele Luminii, Blândeţii Răbdării, Bucuriei, SUFERINŢEI – împotriva mincinosului  intunecator. Acum,” Îmbrăcaţi-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului.” (Efeseni 6/11-20) Satan nu a ştiut că, fără bani şi fără plată, prin Darul Dumnezeiesc, ni se oferă şansa (re)îmbrăcării cu Mantia Cristică.” Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului; căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat. Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El, întrucât ştim că Hristosul înviat din morţi nu mai moare: moartea nu mai are nicio stăpânire asupra Lui. Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, o dată pentru totdeauna; iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu. Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru. Deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele lui. Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii. Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har. Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub Lege, ci sub har? Nicidecum

 uyy

 

Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi, sunteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire?

 

Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, pentru că, după ce aţi fost robi ai păcatului, aţi ascultat acum din inima de dreptarul învăţăturii pe care aţi primit-o. Şi, prin chiar faptul că aţi fost izbăviţi de sub păcat, v-aţi făcut robi ai neprihănirii. Vorbesc omeneşte, din pricina neputinţei firii voastre pământeşti: după cum odinioară v-aţi făcut mădularele voastre roabe ale necurăţiei şi fărădelegii, aşa că săvârşeaţi fărădelegea, tot aşa, acum trebuie să vă faceţi mădularele voastre roabe ale neprihănirii, ca să ajungeţi la sfinţirea voastră! Căci, atunci când eraţi robi ai păcatului, eraţi slobozi faţă de neprihănire. Şi ce roade aduceaţi atunci? Roade de care acum vă este ruşine: pentru că sfârşitul acestor lucruri este moartea. Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit viaţa veşnică. Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.” (Romani 6/6-14)

Dacă plămădeala unui singur păcat din Grădina Eden a spurcat cosmosul şi omul- din tălpi până în creştetul capului (Isaia cap 1 şi 64/6) şi a îngropat în inima împietrită pe “omul duhovnicesc”, de ce fardăm şi împodobim păcătuirea?” Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară,… ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu.” (1Petru 3/3-4)

 

 

Cine primeşte moartea Cristică, cine se botează în moartea lui Isus, inneacă, îngroapă, scapa de omul vechi, fals, viclean, curvar, piricios, răzbunător, cârtitor, otrăvit. Înnoirea radicală o dobândim dacă primim , nu doar Învierea şi viaţa veşnică. Nouă ni se dă posibilitatea să îl primim pe Isus integru-total, căci el este TOTUL totului tot. Prin primirea Lui ca Domn al Domnilor (ca să împărătească), prin dezbracarea de chipul pacatului si  urcarea în Isus, omul devine o făptură nouă.” Chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi omul nostru dinăuntru se înnoieşte din zi în zi.” (2Cor.4/16-18). Orice om de pe faţa pământului, căruia îi este greaţă de păcat şi de sursa păcătuirilor, poate primi înnoirea, prin care scapă de toţi viruşii, microbii, nedreptăţile, vicleniile şi răutăţile demonilor acestei lumi. Să nu mai plătim cu preţul vieţii -chirie pentru păcatul din noi ci, să-l avortăm şi să îl lăsăm să se întrupeze Isus în noi… “, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru,” (Ef 3/16)…” şi v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou, care se înnoieşte spre cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a făcut.” (Col 3/10)

Pentru că satan ne-a imbracat in mantia mizeriilor cosmice,Isus ne ajută  să ne dezbracăm de hainele rusinii-poftelor,si să ne imbrăcăm Omul Launtric in Costumul Cristic,pentru a scă pa de spurcă iunile din inima deznă dăjduit de rea.Căci numai ” ce iese din gură, aceea spurcă pe om.”… Nu înţelegeţi că orice intră în gură merge în pântece şi apoi este aruncat afară în hazna? Dar, ce iese din gură vine din inimă, şi aceea spurcă pe om. Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele. Iată lucrurile care spurcă pe om; dar a mânca cu mâinile nespălate nu spurcă pe om.” (Matei 15/11-20)

 

Fiecare dintre noi, înainte de a primi chipul Păcatului, are deja întipărit în omul lăuntric – Matricea Dumnezeiască. Oricât ne- am acoperi cu lespedea plăcerilor de o clipă ale păcatului, în miezul inimii şi suflării oricărui om, pulsează această Matrice, care, se întoarce  Acasă ,la Creator cu sufletul fiecăruia. Noi suntem chemaţi să dăm la o parte lespedea. Cine refuza, o să dea socoteală de ce acceptă să zacă în cel rău! Şi, mai ales, DE CE îl ţinem la uşa pe Isus, să se roage de noi? Isus “închis” în –omul ascuns al inimii- fiecăruia din noi, încă din Grădina Eden se roagă de inima noastră deznădăjduit de împietrită, rea şi înşelătoare:” Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine. Celui ce va birui îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie.” Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul.” (Ap 3/20-22) Omul, plămadit din urâţeniile celui rău, întrupat din greşeală şi zămislit în fărădelege (Ps 51) este chemat să nu mai rămână mort în păcat, îmbrobodit în false promisiuni demonice şi priponit cu otgolul deşertăciunilor suferinde. Fără plată ,ORICARUI OM i se oferă oportunitatea golirii de sinele otrăvit, pentru a se umple cu Isus- ÎNVIEREA Veşnicirii: “Daţi piatra la o parte”, a zis Isus. Marta, sora mortului, I-a zis: “Doamne, miroase greu, căci este mort de patru zile.” Isus i-a zis: “Nu ţi-am spus că, dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?” Au luat, dar, piatra din locul unde zăcea mortul. Şi Isus a ridicat ochii în sus şi a zis: “Tată, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat. Ştiam că totdeauna Mă asculţi; dar vorbesc astfel pentru norodul care stă împrejur, ca să creadă că Tu M-ai trimis.” După ce a zis aceste vorbe, a strigat cu glas tare: “Lazăre, vino afară!” Şi mortul a ieşit cu mâinile şi picioarele legate cu fâşii de pânză şi cu faţa înfăşurată cu un ştergar. Isus le-a zis: “Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă.” (Ioan 11/39- 44)

 

Noi nu suntem creaţi ca să fim manipulaţi şi îndopaţi cu formalisme, datini, idolatrii, tradiţii aghezmuite pentru bani murdari! Noi nu ŞTIM că El ne iubeşte ca pe Lumina Ochilor Lui, pentru că ,nu pietrele seci,neinnoite,ci pietrele vii,cu toţi ,alcătuim “templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? “Dacă nimiceşte cineva templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci templul lui Dumnezeu este sfânt, şi aşa sunteţi voi.1 Cor 3/16-17)! Ca şi evreii, cu toţii suntem chemaţi să fim “o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt” (Ex.19/6)

 

Prin naşterea din nou din Sămânţa Duhovnicească, noi primim pe Împăratul Imparatilor-Isus şi, nu vedem doar Împărăţia – de departe, dar suntem ajutaţi să intrăm în ea prin Uşa oilor,” Filtrul” purificării. Pentru a pătrunde în Împărăţia lui Dumnezeu, pe care, suntem învăţaţi să o căutăm mai înainte de toate, trebuie, mai întâi, să ieşim de sub “domnia” sclaviei celui rău, aşa cum a învăţat şi Patriarhul Nicodim, căruia, drept răspuns, Isus i-a zis: “Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” Nicodim I-a zis: “Cum se poate naşte un om bătrân? Poate el să între a doua oară în pântecele maicii sale şi să se nască?” Isus i-a răspuns: “Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din carne este carne, şi ce este născut din Duh este duh. Nu te mira că ţi-am zis: “Trebuie să vă naşteţi din nou.” (Ioan cap 3)

 

Omul nu este născut să rodească doar belşugul ruşinii dezavuat în Gal 5/20 pentru că, prin Isus, “Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege. Cei ce sunt ai lui Hristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei. “(Gal.5/22-)

Cine este în Isus, este o făptură nouă, aptă pentru un Cer nou şi pentru un pământ nou. Isus este Templul Sfânt, dar şi Împărăţia, unde :“Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo… Acolo nu va mai fi noapte. Şi nu vor mai avea trebuinţă nici de lampa, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina.” (Ap.22/3-5) Şi vor împăraţi în vecii vecilor. Împărăţia Cerurilor, nu este mâncare,senzualitate, băutură, distracţie sau ceartă; Împărăţia nu este vorbărie în vânt, sau o adunătură GLOBALISTA de…” creştini” neinnoiti. Curvarii şi alţi robi ai păcatului sunt înafara Împărăţiei, unde este scrâşnirea dinţilor. “Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună!” (Ap. 22/15) Chiar dacă acum este la putere împărăţia răului şi este “închisă “sub obroc Împărăţia Cerurilor de către omul inginfat, arogant, împietrit, încăpăţânat, egoist, curvar, certăreţ, plin de urâţeniile batjocoritorului, Dumnezeu nu se lasa să fie batjocorit.”Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor!” (Matei 5) Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi şi nu se aşază pe scaunul celor batjocoritori! Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugeta la Legea Lui!” (Psalmii 1) Ferice… a se mânca şi sorbi, începând cu Geneza şi terminând cu Fericirile Apocaliptice!

 

Cele 7 semne ale Apocalipsei: să descoperim secretele din “Apocalipsa lui Ioan”

 

Companiile Kaufland, Coca-Cola, Nestle sau Heineken au CAPITULAT în fața procurorilor români după ce au fost prinse cu minciuna. Frauda este URIAȘĂ

Mai multe companii românești și străine au făcut o înțelegere cu procurorii români pentru a scăpa de răspunderea penală.
21 de companii au fost de acord să plătească 13 milioane de euro drept taxă de ambalaje după ce s-a descoperit că au mințit în privința reciclării unor deșeuri formate din pet-uri, cutii și cartoane. În realitate, procurorii au descoperit aceste deșeuri la gropi de gunoi sau pe diferite terenuri virane.
Decizia companiilor de a se înțelege cu procurorii este efectul unui dosar penal deschis de Parchetul General care a demarast controale de anvergură pe piața reciclării deșeurilor de ambalaje, fiind efectuate nu mai puțin de 63 de percheziții soldate cu 50 de suspecți, persoane fizice și juridice, cercetați penal. Aceștia sunt acuzați de evaziune fiscală, spălare de bani și fals. Prejudiciul în acesrt caz este estimat la 54 milioane de euro.
Potrivit legii, companiile generatoare de deșeuri au obligația să plătească o taxă pentru ambalaje sau să le recicleze.
Potrivit legii, companiile generatoare de deșeuri au obligația să plătească o taxă pentru ambalaje sau să le recicleze.
Potrivit România Curată, cele 21 de firme sunt:
Kaufland România a achitat taxă de ambalaje de 12.453.043  lei, adică aproape 2,77 milioane de euro.
Coca-Cola HBC Romania a achitat 12.382.554 lei, adică 2,75 milioane de euro.
Heineken România a plătit taxa de ambalaje în valoare de 10.329.198 lei, adică aproape 2,3 milioane de euro.
Quadrant – Amroq Beverages a plătit 8.144.081, adică peste 1,8 milioane de euro.
Nestle România a achitat 2.424.050 lei, adică aproape 540 de mii de euro.
Bergenbier SA a plătit 2.180.924 lei, adică aproape 485.000 euro
Autoliv Romania a achitat 1.800.263 lei, adică puțin peste 400.000 euro.
Holcim România a plătit 1.518.909 lei, peste 337.000 de euro.
Reckitt Benckiser România a achitat 1.070.485 lei, adică aproape 238.000 euro.
Mars România a plătit 950.476 lei, adică peste 211.000 de euro.
Carmeuse Holding a plătit 807.135 lei.
Wienerberger – Sisteme de cărămizi – 774.889 lei.
Saint-Gobain Glass România – 652.093 lei.
Jacobs Douwe Egberts Ro – 505.778 lei.
Farmec SA – 420.443 lei
Rockwool România – 399.566 lei
Romstal Impex – 383.349 lei.
Parmalat România – 319.370 lei.
Greiner Packaging – 314.870 lei.
Negro 2000 – 309.253 lei.
Agrana România – 307.181 lei
În total, este vorba de 58.448.010 lei, adică aproape 13 milioane de euro plătite de aceste companii drept taxă de ambalaje.vvi

Confesiune uluitoare, făcută pe patul morţii, despre asasinarea preşedintelui american Kennedy

Dosarele secrete ale Inchiziţiei (ultima parte): Sfârşitul Inchiziţiei

Marea manipulare a Ocultei Mondiale: crearea unei ameninţări extraterestre inventate

“Extratereştrii vin din partea întunecată a Lunii”: documentarul cu o nouă teorie şocantă

Va invitam sa ne hranim din povesti mortale!az

Cel mai sărac președinte dă o lecție politicienilor din întreaga lume: „Nu am nevoie de multe. Trăiesc exact cum trăiam și când nu eram președinte – în același cartier, în aceeași casă, în același fel. Şi sunt un republican”

Cel mai sărac președinte dă o lecție politicienilor din întreaga lume: „Nu am nevoie de multe. Trăiesc exact cum trăiam și când nu eram președinte – în același cartier, în aceeași casă, în același fel. Şi sunt un republican”

Prezentat drept „cel mai sărac” preşedinte din lume, preşedintele Uruguayului, Jose Mujica, a ajuns la finalul mandatului său de cinci ani. Mujica este singurul preşedinte care trăiește în condiții extrem de modeste, greu de imaginat pentru un om cu funcția sa.

Fost luptător de gherilă, presedintele urguayan a fost împuşcat de 6 ori în timpul luptelor împotriva regimului aflat la putere în anii ’70, a stat 14 ani în închisoare, din care doi a fost izolat pe fundul unui puţ.

José Mujica a renunțat la casa de lux pe care statul o oferă liderilor și a optat pentru o fermă a soției sale din afara capitalei Montevideo, păzit de numai doi bodyguarzi şi de căţeluşa lui cu trei picioare.

Potrivit ultimei sale declaraţii de avere, deţine doar două maşini, o proprietate mică şi o fermă. Iar când un şeic i-a oferit un milion de dolari pe unul dintre automobile, o rabla locala veche de 40 de ani, liderul uruguayan a refuzat categoric.

Alaturi de sotia sa duce o viață foarte simplă: își cultivă pământul singuri și cresc animale. Singurul lucru care sugerează că în ferma veche stă o personalitate este echipajul de ofițeri care păzește împrejurimile, potrivit independent.md.

Jose Mujica nu numai că preferă un stil de viaţă modest, el donează în scopuri caritabile aproape tot salariul său, echivalentul a 12 mii de dolari și a primit eticheta de „cel mai sărac președinte din lume”.

José Mujica duce un trai asemenea majorităţii pentru că majoritatea poporului a fost cea care l-a votat, spunand că din punct de vedere moral nu are dreptul de a trăi ca o minoritate în ţara sa.

„Nu am….

Poveştile celor 14 închisori ale tinereţii lui Octav Bjoza, membru în Garda tineretului român

Era o suferință pentru mine – toate străzile Brașovului aveau denumiri de ruși – Castelului se numea Pavlov, aici era Stalin, Bulevardul Lenin, Calea Bucureștilor – Calea Moscovei… Incredibil ce slugoi ordinari am putut să fim!     Octav Bjoza

Fotografii de Raul Ştef

Suferința celor consideraţi „duşmani ai poporului” s-a manifestat sub diferite forme, familiile au fost dezbinate, soții au fost luați de lângă soțiile lor, părinții și-au pierdut copiii. Înfometați, torturați şi bătuți, aceşti români necunoscuţi au rezistat împotriva „crimei supreme de anihilare a sufletului”, aşa cum o numeşte preotul Matei Boilă.

Diverse surse atestă cifra de 2 milioane de români care au fost victime ale regimului totalitar comunist. Alte surse susţin că au existat cu siguranță cel puțin 617.000 deținuți politici în timpul regimului comunist în România, din care 120.000 au murit în detenție. Amintirile lor sunt vii și încă dor.

Proiectul documentar Mărturii*, din care face parte şi interviul de faţă, documentează prin fotografii și interviuri mărturii ale supraviețuitorilor închisorilor comuniste din România. Proiectul se află în desfăşurare, iar iEst.ro va publica, în premieră, sub forma unui serial, amintirile şi portretele lor. (Primele episoade pot fi citite aici, aici şi aici)

Octav Bjoza

Născut la 11 august 1938

Arestat în 25 iunie 1958

Condamnat la 15 ani muncă silnică pentru uneltire contra ordinii sociale

Eliberat în 23 iunie 1962

Era primăvara lui ‘44 – deja se simțea, se intuia treaba cu întorsul armelor. Se aștepta ceva, nu se știa ce – ce va fi? Tata era impiegat de mișcare la o gară pe linia Brașov – Sighișoara. Între Vadu Roșu și comuna Măieruș era un canton, cu un cantonier, el verifica calea ferată. Beleni era foarte gospodar, avea vite și ne aducea lapte. Venea, verifica calea ferată, ne aducea și lapte. Beleni îi zicea lui tata: “De-abia aștept să vină democrația, că tare m-am mai săturat!”

POP

Încep să curgă puhoaiele de ruși imediat după începutul lui septembrie ‘44. Pe jos, și călări, și cu trenul, și cu tancuri, și cu camioane, peste câmp, pe jos, pe căi ferate, ziceai că nu se mai termină. Și unii au descins chiar pe pășunea dintre calea ferată, lângă cantonul lui Beleni. Și cum au descins acolo, au pus cortul și au început să sape tranșee.

Eram copil și am asistat la toată scena. Un cazac ia un cuțit așa, mare, în gură, cu lama curbată, ziceai că e iatagan, l-a luat în dinți, s-a dat pe lângă cea mai frumoasă vacă a lui Beleni, a prins-o de coarne, a încălecat-o, cu picioarele o strângea așa, pe după burtă, și cu un braț se ținea de sub gâtul vacii, a culcat tâmpla …și cu mâna asta cu cuțitul i-a tăiat gâtul, și vaca fugea cu el în spinare… Până când găleți de sânge s-au scurs… Vaca a îngenuncheat, a căzut, cazacii au jupuit-o, au băgat-o la cazan și au avut o masă copioasă… A doua zi, vine Beleni:  „Arză-i-ar focul să-i arză cu democrația lor cu tot! Furară vaca cea mai frumoasă!”

În ‘56 în primăvară, eram elev la A. Șaguna (Brașov), și noi habar nu aveam că Securitatea nu permite să te aduni mai mult de două persoane, indiferent unde, nici acasă, nici pe stradă. Erai în vizorul lor imediat.

Și noi am făcut un cerc literar, mai întâi – unii scriau poezii, alții schițe, alții culegeau ghicitori, cimilituri, unii care sculptau, pictau. Singurul lucru care ne-a deranjat de la început era că știam fiecare, din casă, că există scriitori interziși, literatură interzisă, că într-un trimestru am avut mai multe ore de rusă decât de română. Și acest lucru ne-a deranjat teribil. Faptul că dacă mergeai din Piața Sfatului la Hotelul Coroana, 400-500 metri, întâlneai unul-doi-trei ofițeri ai Armatei Roșii eliberatoare, care a uitat să se mai întoarcă acasă. Trecuseră mai bine de 10 ani și ei tot prin pădurile patriei, cu divizii de tancuri și infanterie, bineînțeles, hrăniți de noi…

În timpul ăsta, izbucnește revoluția din Ungaria, în 23 octombrie ‘56, și zice unul dintre noi: „Dar noi nu facem nimic, stăm așa, cu mâinile în sân? Ia să plece rușii din Ungaria, să îi lase pe unguri să își hotărască singuri soarta, și să plece și de la noi! Bine, dar ce facem? Ne transformăm într-o organizație de luptă anti-comunistă!” Noi, niște tineri care până atunci aveam vârste între 17 ani și jumătate și 19 ani. Pe această plajă de doi ani intram toți cei 15. Și bine, bine organizație. Cum să se numească? Garda tineretului român.. Fără nicio legătură cu Garda de fier, mai degrabă cu tânăra gardă din Uniunea Sovietică, că citeam cărți, eram puși să le citim, de Solohov, Fadeiev, care au scris cărți după marea revoluție din octombrie din Rusia țaristă.

Ne-am apucat – plan de luptă, statut, cotizație, ștampilă, unii sustrăgeau litere și cifre de plumb din tipografie, că era o singură tipografie, nu era voie să fie mai multe, era sub controlul Securității, a Partidului…

15 am fost de toți, cei de acolo…

Unul se apucase să facă un rotor de motor electric, cu canelurile respective prin care trece bobinajul și acolo trebuiau introduse literele  – ca un făcăleț de 12-15 cm diametru. Și trebuia ca acel manifest să nu aibă mai mult de 20 de rânduri. Și o bucată de cauciuc dintr-o bandă transportoare de șantier, pusă jos, niște ghidaje, și după ce făceai probă, introduceai hârtia, și nu puteai trece decât o dată. Unul dădea cu tuș… Nu am apucat decât să facem câteva probe, nu am apucat să facem mai nimic. Cu toate acestea, procesul nostru s-a vrut a fi exemplar, a fost primul din România după condamnarea studenților de la Timișoara.

Au fost câteva manifeste, făcute de mână. Nu ne-a fost teamă. A fost o perioadă în țara asta în care au trăit bărbați și femei, elevi, am găsit prin dosare copilași de 9-12 anișori, arestați de Securitate, caz unic în comunitatea europeană… După cum unic au fost cazul Pitești, fortul 13 Jilava, nicio temniță nu a fost atât de cumplită, nici în Rusia, să fii la cota minus 17 sub pământ. Au avut curaj toți… lumea zice că eu aș fi fost cel mai curajos dintre toți…

ARESTAREA

Eram la ultimul examen al Facultății de geografie – geologie a Universității Al. I. Cuza din Iași. Geologie cu probleme de geneza pământului – vulcanologie, meteorologie. Eram pasionat – visam să văd lumea, să călătoresc, să scriu, nu am avut parte. Când, în vremea lui Ceaușescu, aș fi avut cu ce și cum, nu m-au lăsat, învinuindu-mă pe nedrept că vreau să plec din țară. Acum pot să merg oriunde, dar nu am cu ce. Nu e târziu – eu așa am fost educat și de acasă și din temniță: “Fiule, noi nu avem vârstă! Noi trebuie să murim tineri, în picioare, drepți ca brazii și tari ca stejarul și stânca românească! Dar, ai grijă, niciodată să nu te agăți de sus, să ai picioarele bine înfipte în pământul patriei!”

Îl văd și acum și îmi dă putere! Mulți îmi spun: “Lasă, mă, trecutul, că o să te bage în mormânt! Nu, trecutul mă face să fiu mai puternic!” Nu contează cine mi-a spus asta.  Nu că l-am uitat! Nici din teamă.  Ați fost la Sighet? Este galeria de fotografii, eu sunt rândul 3 de jos în sus, cum mergi din holul mare, la parter… Ce importanță ar mai avea numele, peste ani? Nu-ți mai spun nimic numele. Nu te mai caută acolo nici nepoții, te impresionează doar mulțimea, varietatea…

Eram la ultimul examen – de socialism științific, care pentru mine a fost o mare povară. Intraseră primii trei, și cum ieșea primul, urma să intru eu.

Nimeni nu m-a văzut pe mine vreodată învățând. Tot ce am văzut am trăit senzația că le-am mai văzut odată… Eu, în închisoare fiind, vă plimbam oriunde – prin Santiago de Chile, prin extremul nord în Hammerfest, prin Pompei, lângă Napoli, acoperit de cenușa Vezuviului, prin Kenya și Kilimanjaro, să vă vorbesc de vegetația și fauna și populațiile de acolo, cum trăiesc, sau prin Borneo, prin Sumatra, eram singurul student care mă duceam la țară și luam creta și colegii mă testau: fă Argentina, fă China, fă Coreea, și le făceam fără greșeală, puneam apele, munții, poziția orașelor, lungimi, adâncimi… Ca până la urmă să fac electromecanică, și s-o fac bine, fără să îmi placă… Este cumplit!

Mă plimbam nervos pe culoar, doi domni după mine. Nu aveam niciun motiv să ne fie teamă, că cineva ne-ar fi dat de urmă. Cei doi domni – mă opream eu, se opreau și ei… Dacă dădeam colțul, grăbeau pasul, să nu mă piardă. Mă opresc și mă întorc brusc – îi văd venind în fugă. Ceva nu este în ordine. Intru la examen, iau biletul, stau 2 minute, fără să îl întorc măcar, și cei doi examinatori au văzut. M-am ridicat, l-am depus: “Vă rog să îmi permiteți să mă retrag din examen. Sunt așteptat afară de doi domni.” Nu aveam nicio certitudine. Nicio bănuială, nimic…

Plecăm cu un grup de studenți care dăduseră examene. În drum, vedem o tarabă cu cireșe, am luat două-trei kilograme de cireșe, ajungem la internat, două paturi le-am tras alături, am deschis un ziar, le-am răsturnat acolo nespălate și patru inși stăteam turcește pe pat… Iau cireșele, să le duc către gură, și intră portarul: “Care ești Bjoza, măi? Te așteaptă jos un domn, hai repede!”

Am pus cireșele jos, pe care patru ani le-am visat noaptea, m-am dus la dulap, m-am îmbrăcat, mi-am luat actele, le-am spus colegilor: „La revedere! Plec, și s-ar putea să nu ne mai vedem niciodată!

Jos mă aștepta un român, cu tenul alb, și mulți pistrui maronii, cu părul blond spre roșcat cârlionțat, cu perciuni mari și cu aspectul unuia care atunci când mănâncă tochitură, îi curge grăsimea pe barbă. Am fost arestat de doi cetățeni români, unul fusese strungar, se numea Gasparovici Eugen, locotenent major, și celălalt era căpitan, fusese frizer și se numea David Isidor. Ei m-au anchetat la Securitatea din Iași o lună și ceva. M-a chemat să îi urmez la comitetul UTM să dau o declarație că s-au întâmplat niște nereguli.

Și mă duc. Și am luat-o pe laterala Teatrului Național din Iași, am făcut la stânga prin fața teatrului. Securistul mi-a spus: “Ești arestat! Să nu încerci să mă lovești sau să fugi, că e mai rău!” Eu aveam un renume – nici în Liceul Șaguna, nici la facultate, nu s-a mai întâlnit unul să aibă forța fizică pe care o aveam eu. Nu am avut bolile copilăriei, pojar, oreion, nimic, am mâncat cu lingura unora care eliminau sânge în spută pentru că tuberculoza le mânca plămânii, și am scăpat.

CONDAMNAT LA 15 ANI MUNCĂ SILNICĂ

Am fost azvârlit într-un demisol, o magazie cu paturi, saltele, nu era o celulă, singur, asta la Securitate.  Apoi cred că trecuseră 3 nopți și două zile când cineva a deschis ușa și în bătaie de joc: “Ce-i cu tine aici? De ce ai venit? Ce cauți? Păi cum ce caut, am fost arestat! Lasă prostiile! Hai cu mine!”

Și m-a dus direct în anchetă. Deci, nu mâncasem, nu băusem, teroarea era fizică și psihică în același timp, efectul trebuia să fie garantat. Iată că sunt dus în anchetă, au fost 14 anchete, la dosar sunt doar patru, toate ziua, între 8-12. Numai una a fost ziua din 14, celelalte nu mai sunt. Securistul rupea niște hârtii, e adevărat, eu mă duceam în celulă și rememoram tot ce am zis, ca să se potrivească cu voi spune. Nu am vrut să recunosc nimic, deși ei aveau dovada. Și din cauza asta, nu de mare luptător, m-au bătut, mai mult decât pe toți ceilalți laolaltă; care au recunoscut din prima, au scăpat mai ușor.

Noi depusesem un jurământ – iar șeful organizației, coleg de bancă al meu, mi-a trimis o scrisoare, el era student la București, eu la Iași, și scrie o scrisoare către mine, care nu a fost interceptată de Securitate, că nu se știa încă nimic. Și îmi scrie: “Dragă Octav, a sosit momentul să facem și noi ceva pentru biata noastră țărișoară!” Eu îi răspund: „Dragă Nicule, am aici prieteni foarte mulți și foarte buni, pe care pot conta, la o adică.”  Ei, acestea au fost cele două fraze: “Ce a vrut să îți spună? Bă, ne crezi proști?” Îmi venea să le spun – chiar mai mult decât atât… Dar nu puteai să le spui, că te ucideau… făceau un proces verbal și scăpau cu atâta și te azvârleau într-o groapă fără urmă.

Sunt singurul din cei 15 care am refuzat să spun orice – doar nu, nu, nu. “Păi ți-a spus, scrie… Mi-o fi spus, nu era sănătos la cap, nu am luat-o de bună… Păi tu îi răspunzi…Păi da, venea festivalul mondial al tineretului de la Viena, din 1959, și voiam să ne pregătim pe linie sportivă.”

Nu am vrut să recunosc nimic – voiam să ne pregătim pe linie sportivă! Dar cineva a spus ceva. Sigur, au recunoscut toți. I-au prins cu treburi concrete, cu corespondența. Noi ne întrebam cine ne-a turnat. Nu ne-a turnat nimeni, eu am găsit. Șeful organizației a purtat același nume cu tata, era senior și junior, și tatăl lui avea corespondența interceptată de Securitate, pentru că fusese legionar. El scrie și la Brașov, unui frate geamăn, Luca: “Du-te la Iași că îl găsești pe Octav”, și îmi face o descriere, eu m-aș fi jenat: ”e dintr-o bucată, e ferm, e curajos, nu minte, nu fură.”

Păi asta la Securitate te zdrobea… Ăia nu aveau nevoie de așa ceva! Ei aveau nevoie de hoți, de pleavă, de turmă,  nu de lideri! Toți liderii de opinie sau de grup erau arestați și condamnați, dacă nu aveau motiv, li se inventa un motiv. Nu aveau nevoie decât de turmă supusă, care să nu pună întrebări.

Am fost judecați de Tribunalul Militar Brașov, completul de judecată condus de maiorul Dragoș Cojocaru, care multe organizații din această țară le-a condamnat la moarte. Puțin a lipsit să nu o încurcăm și noi. Pentru că în paralel cu noi a fost arestat și lotul sașilor de la Biserica Neagră, și lotul maghiarilor Emis.

Am fost duși în închisoarea de la Codlea. Și a doua zi, părinții – noi fiind arestați vara și acum era în prag de iarnă, procesul a fost în 11 octombrie, unii erau în pantaloni scurți, unii numai în cămașă, și așa am rămas – au venit cu haine groase. Nu li s-a dat voie părinților să ni se dea pachetele cu alimente, cu haine, li s-a spus să vină mâine! Dar mâine, pe noi nu ne-a mai adus.

A venit să ne citească sentințele la Codlea procurorul Mircea Tiron, care, în timpul procesului, sărea în picioare și dădea cu pumnul în balustrada aceea: “Priviți către aceste vipere legionare, victime ale vocilor mincinoase de peste ocean! Priviți către aceste lepădături fasciste!” Sigur că va fi murit și el de moarte bună!

Toți am primit condamnări între 15 și 20 de ani, într-o singură zi s-au dat condamnări de 232 de ani de muncă silnică

Puțin a lipsit să ne condamne la moarte și pe noi ne-ar fi și executat! Doi-trei își găseau sfârșitul undeva…

Mi-aduc aminte că unul dintre cei doi frați gemeni (Luca Eugen și Tiberiu), când a auzit că au primit câte 20 și 15 ani,  a început să râdă în hohote. Procurorul, contrariat, l-a întrebat: “Ce râzi așa?” Păi cum să nu râd? Dacă nu om reuși să îi facem pe toți, poate diferența o să o faceți dumneavoastră!”

Am fost în 14 locuri – Securitate Iași, Securitate București – Uranus, Securitatea Brașov – unde am avut de-a face cu Traian Urzică, cu Stelian Alexandrescu; închisori: Codlea, Gherla, Galați, Brăila, Văcărești, Fortul 13 Jilava; și lagăre de muncă – în Balta Brăilei, Strâmba, Stoienești, Salcia, în Deltă, pe bacul plutitor la stuf, Bacul 4, Periprava centru și Periprava secția Grindul. Tot ce era în Deltă era cunoscut sub numele secret UM0380 Periprava.

Din 15, zece au colaborat, sub diverse forme, au cedat… dar nu mă pot supăra pe ei. Nu le poți cere să fie toți nebuni… Unii dintre ei au cedat și au devenit oamenii securității…. dar nu am putut, tot de acolo am învățat să iert, am învățat că suferința trebuie să înnobileze sufletele, fiule.  Iartă-i! Nu știu dacă am făcut bine! Dar știu un lucru, că i-am iertat cu certitudine.

Iar mascarada pe care o vedeți astăzi după 24 de ani, timp în care cele mai mari bestii s-au stins, cei mai mari criminali, în patul lor acasă, sau pe un pat de spital, bucurându-se în continuare de distincțiile obținute, de decorații primite în lupta cu noi, în timp ce niciunul dintre deținuții politici nu a fost decorat de șeful statului! Nici măcar de cel care a condamnat comunismul, încă o dovadă că a făcut-o formal, ca să câștige poate voturile noastre și ale rudelor noastre…

GHERLA – PRIMUL POPAS DIN CELE 14

 

În anul de mortalitate maximă la Gherla, vara lui ‘59 erau 3,5 deținuți la un pat, şapte la două paturi. Închipuiți-vă ce însemna 42 de deținuți într-o celulă în care, la plan orizontal intrau numai trei paturi, pe patru nivele. În 12 paturi eram 42 de deținuți și între paturi 50-60 cm.

Un preot – Stere Popovici, din Tulucești, la nord de Galați, 5 ani din 15 făcuți la minele de la Nistru – Baia Sprie, Cavnic -, îmi spunea, la Gherla:  ”Mă băiatule, mă tot gândesc de ce te scot dimineața pe tine înainte de numărătoare să te bată?” Eram la Gherla într-o celulă. În fiecare dimineață, unul dintre noi era scos, ei credeau că noi nu știm ce se întâmplă, dar prin Morse eram informați. Din fiecare celulă scoteau pe unul ca să îl bată. Ca teroarea să persiste de dimineață până seara. Mă scosese de 2-3 ori pe mine. “Și m-am tot gândit de ce te tot scot pe tine. Tu ai o privire mândră, semeață, evită-le privirea!” Oricum o dădeai, tot rău ieșea. Dacă te uitai prea sobru, „Ce nu-ți convine, futu-ți dumnezeii mă-tii de bandit? Ce nu-ți convine?” Dacă erai zâmbăreț: „Râzi de mine?” Și dă-i…

Și zice preotul: „Evită-le privirea! În definitiv, e singura ta armă, sfidează-i în continuare!” Dar apoi se ducea la perete, în genunchi, și se ruga ore întregi: “Doamne, iartă-mă, că sunt preot și sfidarea este mare păcat și nu ar trebui să îl învăț așa ceva!” Nici pe ăsta nu pot să îl uit. I-am căutat mormântul în bălării până la brâu și nu am plecat de acolo până când cu peria de sârmă nu am dat rugina de pe gărduț, l-am vopsit, i-am pus flori… Și tot nu pot să uit, el îmi  spunea: “Știi, fiule, de-abia în clipa în care vei putea renunța la tine și să faci și tu câte ceva pentru cei din jurul tău, totalmente dezinteresat, vei putea să spui că ai început și tu să faci ceva pe lumea asta.”

FORȚA DE A REZISTA

Eu am avut acel ceva – dacă în celula din dreapta și din stânga, una din ele, e goală, nu e nimeni, nu respiră nimeni dincolo de zid, eu vă spuneam care este acea celulă goală și că doar dincolo este cineva care trăiește. Niște lucruri la care nu le-am găsit explicația niciodată. Am fost de neclintit, deși eu nu sunt din ăia, nu cred în zodii, cărți, cafea, în bobi…

 –          Dar în Dumnezeu?

Pentru mine, Dumnezeu să nu îmi ziceți că este acolo undeva, sus. El este peste tot. El înseamnă pentru mine victoria binelui asupra răului, victoria luminii asupra întunericului, a frumosului asupra urâtului.

-          Vă rugați în închisoare?

Parcă mi-e greu să spun… Niciodată nu m-am rugat. Dar credința a fost fantastică! În acel cineva care îmi dădea putere și care era în permanență cu mine, nu departe undeva. Nu știu ce puteți înțelege din asta…

Eu am avut o stăpânire de sine ieșită din comun – toți vârstnicii spuneau : „Tu nu ai voie să dai semne că ți-e foame, că te doare, că ți-e frică, uită-te în spatele tău, îi vezi? Fac închisoare de 10 ani, uită-te la ei cât sunt de bolnavi, de slabi, de deznădăjduiți, dacă și pe tine te aud că te vaiți, că te doare, că ți-e foame, că ți-e frică, îi duci la moarte, fiule, tu trebuie să fii cel care îi trage! Spune în gând, dacă ești în celulă și îi deranjezi: Eu sunt un învingător! Spune de zeci, de sute, de mii de ori, de zeci de mii de ori! Mie nu mi-e frică, nu mi-e foame, pe mine nu mă doare, și așa va fi, fiule!”

Și așa a fost! Sugestia și autosugestia au un rol fantastic, cel puțin asupra mea. Când m-am eliberat, mi-a extras o măsea și nu am simțit durerea. Imaginați-vă să extrageți o măsea din aceea, rasă la nivelul gingiei, dar mă concentram la alte dureri infinit mai mari – și nu am simțit durerea mea! Dar, nemaiexersând, după vreo 4-5 ani, am strigat: “Stați, domnule doctor, opriți-vă!” Reintrasem în rândul oamenilor normali.

“Nu ai voie, fiule, nu ai voie! Cel mai greu lucru în viață va fi să te învingi pe tine, să te cunoști pe tine.  Și dacă vei reuși să te învingi pe tine, pe mulți vei învinge în viață!” Am o singură certitudine – pe mine m-am învins sigur, dar pe alții nu îmi amintesc, nu știu… Poate moral, așa, dacă există vreo jenă din partea vreunuia vreodată, dar altfel…

Familia mea a suferit cel mai mult: tata a fost arestat, fiul meu a murit în brațele mele

Da, acea forță… când mai duceai o roabă de pământ, cu vârf, și spuneai: la următoarea mă prăbușesc și mor! Și atunci gândurile mele zburau undeva sau la prietena mea rămasă acasă și deodată primeam puteri nebănuite! Prietena mea care avea 13 anișori când am cunoscut-o, și eu 16… Și m-a așteptat, ne-am căsătorit, suntem împreună și acuma, dar în ultimii cinci ani, a ajuns o epavă, care vrea să moară…

Întrucât unicul nostru fiu a murit și, din acel moment, pur și simplu nu a mai putut lupta. De ce? Pentru că l-au dat comuniștii afară de la Liceul de Marină, a visat să se facă ofițer de marină. A reușit să intre la Liceul de Marină din Constanța și, după două luni, m-au chemat să figureze că l-am retras la cererea mea. Directorul și securistul liceului: “Nu cheltuim bani degeaba pe un ins care nu va pune piciorul niciodată pe o navă!”

Fiul meu s-a îmbolnăvit grav de tot, psihic, peste ani de zile, de o formă de diabet cauzată pe fond psihic. Nu mi-a reproșat niciodată nimic, nici mama, nici tata…

Tatăl meu a fost arestat și el la procesul meu, pentru că atunci când a auzit: Octav Bjoza, 15 ani muncă silnică a sărit în sus cu pumnii către tavan și apoi arătând cu degetul către completul de judecată, nimeni altul decât cel care a trimis la moarte grupul maiorului Dabija, grupul lui Ion Gavrilă Ogoranu, același locotonent de justiție Dragoș Cojocaru. El ne-a judecat și procesul a ținut o singură zi, de la 7 dimineața seara  la ora 23, o singură zi, iar a doua zi, când s-au dat sentințele și a auzit tata - Octav Bjoza, 15 ani muncă silnică, a sărit:  „Dumnezeii mamii voastre! Voi sunteți bandiții! Dați-ne copiii înapoi!” L-au arestat. L-au bătut vreo 5-6 luni, tribunalul militar și-a declinat competența, iar tribunalul civil, având puternice circumstanțe atenuante, crescând un fiu și neștiind ce crește, l-a achitat,  dar  serviciul nu l-a mai primit, a pierdut 25 de ani vechime, cu ture de noapte, și a murit salahor, la doar 66 ani și jumătate.

Iar fiul meu a murit în brațele mele în 2008 ora 00.50, 5 septembrie, la vârsta de 42 de ani, lăsând în urma lui doi nepoți, fără mamă, fără tată, din care băiatul bolnav irecuperabil, din cauza rh-ului negativ; nu știe să scrie, să citească. Nepoțica a terminat acum o facultate, a dat masterul, are 25 de ani, și băiatul 22.

 –          Dvs sunteți cel mai puternic din familie…

“Cu cât ești mai combătut, să fii mai mândru de tine, să te simți mai puternic!” Pare un paradox, dar așa a fost. Și acum mă simt umilit, cumplit de umilit, mi-e rușine de mine și când merg pe stradă singur.

„Pentru că, fiule, fă ce îți spun eu, și vei ajunge să îți domini și metabolismul bazal, mă băiatule, că și celula are inteligență!” Era medic și era legionar… Eu nu am fost legionar și nici nu sunt, pentru că nu am acceptat crima, indiferent dacă este una, zece, o mie sau sute de mii. Nu am acceptat crima sub nicio formă.

ÎN BALTA BRĂILEI

La ora 5 dimineața, dormeam în saivane de oi, în Balta Brăilei, pe care a pus mâna acuma un criminal de dinainte de ‘89, pentru că știau ce se întâmplă cu noi, criminali sunt și cei care ne terorizau psihic prin rețele diabolice de informatori,  Culiță Tărâță, a pus mâna pe Balta Brăilei… Să îi scriu o scrisoare să îi spun să îmi trimită și mie toamna trei saci de grâu! Pentru că am pus 100 de vagoane a 10 tone, porția mea, pe acel dig care măsoară 150 km de jur împrejur – un dig care este singurul care a rezistat de atunci până astăzi tuturor inundațiilor. Pentru că în secțiune transversală reprezintă un trapez cu baza mare 25 metri și baza mică de 4 metri, înalt până la 3 m, pentru ca forța apei să nu îl rupă.

Dar când se dădea câte un tronson în primire, pe partea cealaltă, noi eram puși pe burtă în noroi și dincolo se întindeau mese cu lăutari și: “Țărănimea, clasa muncitoare a mai dat înainte de termen încă 10 km de dig!” Și noi stăteam flămânzi cu burțile în noroi de partea cealaltă a digului…

Eu duceam roaba – o brigadă era formată din 40 de deținuți și un brigadier care trebuia să fie cel mai ticălos dintre noi. Duceam roaba și când ajungeam la poalele digului – la început era ușor, nu trebuia să urci, răsturnai roaba și înapoi: „Crucea și dumnezeii mamii mă-tii de bandit! Nu ți-am zis de la ras în sus să mai fie o roabă? Să fie cu vârf! Marș înapoi!” Și bâta pe spinare…Și apoi pas alergător trebuia să vii cu ea înapoi. Și când ajungeam sus pe dig, cei de la 50 metri – că de departe de dig căram pământul, să nu îl șubrezim când vin inundațiile, distanța varia între 50 și 75 metri de unde căram pământul față de baza digului – și îi auzeam strigând de departe: “Tavi, uită-te, te rog! Nu se vede carul cu boi?” Carul cu boi era cel care aducea hârdaiele cu mâncare. „Uită-te, Tavi, te rog…dacă ajungi sus, nu se vede în zare carul cu boi, nu vine mâncarea?”

Este groaznic să suferi de foame. Și să vezi canaliile care te-au chinuit, te-au bătut, cum prosperă, cum trăiesc, fără să îi deranjeze nimeni, cum fiii lor sunt mari patroni, dar niciodată copiii nu trebuie să fie acuzați de ce au făcut părinții, așa cum au făcut comuniștii. Dacă unul dintr-o familie era deținut politic,  toți erau dați afară din serviciu, toți trimiși la munca de jos.

O ZI LA PERIPRAVA

Am fost la Periprava când era comandant Ion Ficior, venit dintr-un sat de undeva din Mureș. Aștia toți veniseră la școala de ofițeri în opinci sau cu încălțăminte din care degetul mare le ieșea afară și legată cu sârmă. Din aștia au fost făcuți ofițeri de securitate. Ficior era o canalie cu chip de om, un criminal ordinar;  dar ca el au fost mulți; nu vă gândiți cumva că au fost doar ăsta și Vișinescu, sute erau din aștia. Și pe urmă putem extinde la ordinul miilor – procurorii militari, judecătorii militari, unde sunt? Unde sunt subofițerii care băteau ordinar?

Iarna, la stuf, a fost cel mai greu loc de muncă. Lângă mine a murit căpitanul Duca, 32 de ani, căpitan de la tancuri, unitate militară din Pitești, s-a stins în brațele mele.

Dimineața la 5 mărșăluiam câte cinci în rând, ținându-ne de braț, în pas alergător, indiferent dacă erau bătrâni bolnavi sau tineri, nu conta. Am fost și am rămas printre cei mai tineri. Dimineața la 5 și stingerea se dădea la ora 22.

Deși foamea era cumplită, am remarcat că prietenii mei din brigada de luptă lăsau între geamurile barăcii bucăți de pâine. Și mă gândeam: “Eu am mâncat-o toată și tot flămând am rămas, și ei mai pun și deoparte!” Am mai remarcat că între geamuri era un bidon de apă; cine știe… le-am pus cap la cap după ce s-au petrecut lucrurile.

Pas alergător către locul de muncă ca să putem să ne facem norma de muncă, care era imposibil de realizat. Și, în ierburile grase, mănoase  ale Deltei înalte până la genunchi și ude de roua dimineții, jos văd un buchet de lăcrămioare sălbatice, înflorit. Eram pățit – un câine lup mi-a perforat cu colții brațul, pentru un morcov, am făcut un pas să îl iau și nu văzusem câinele în spatele meu, câinele gardienilor;  și nu am putut să îl scot pentru că pământul era înghețat, am crezut că pot să îl scot și să îl mănânc. Deși eram pățit, instinctiv smulg lăcrămioarele și după câțiva pași realizez că era 1 septembrie, nu primăvară timpurie… înfloriseră pentru mine? Era ziua în care prietena mea rămasă acasă împlinea 20 de ani. Le-am ascuns, în pământ, în paiele saltelelor, și după aproape un an de zile i-am adus ce a mai rămas din ele… acum 52 de ani.

Am venit în lagăr și colegii mei mă cheamă într-un colț în baracă – din cojile de pâine uscată au făcut pesmet și din porțioara lor mică de marmeladă, amestecată cu pesmet, au făcut un tort mititel de 10 cm,  gros de 2 cm, pe fundul unui castron, și au scris pe el: “Lui Carmen, de la Tavi, la 20 de ani”. Au pornit instantaneu șiroaie de lacrimi… curgeau pe pardoseala de pământ. Am fugit în fundul lagărului și când am ajuns în zona de mă împușcau ăia, în fâșia greblată, m-am oprit, m-am dumirit, m-am întors înapoi, le-am mulțumit. În bidonul acela făcuseră un fel de vin, din apă cu marmeladă. Și din ziua aceea nu am mai vărsat o lacrimă, deși mi-au murit mama, tata, unicul fiu, nora, și mulți, mulți prieteni, pe care îi conduc pe ultimul drum…

 

Eu nu am mai plâns de pe 1 septembrie 1961. „Tu nu-ți dai seama, dacă te văd pe tine plângând, ce dezastru faci și lași în jurul tău? Nu ai voie!”

Și pielea unui șarpe, pe care îi mâncam cruzi când îi găseam, de foame, o mai am astăzi. Dacă te mușcau 2-3, puteai să mori, dacă te mușca unul, te înroșești, dar nu mori. Dar noi îi găseam iarna, că iarna se recoltează stuful, și erau amorțiți.  De sub maldărele de stuf putrezit… Și pielea unuia am sărat-o și am ascuns-o, în pământ, în paiele saltelelor.

Unul dintre cei care au făcut Piteștiul era Romulus Ionescu, student, din București. Și el a făcut Piteștiul de la cap la coadă, dar a făcut parte dintre cei care au suferit. Și era bolnav de tuberculoză în ultimul hal și înainte de a mă elibera, cu mai mult de o lună, munca de peste zi i-o dădeam lui. Cei care nu își făceau norma, brigadierul dădea listă, și seara, la poartă, stăteai la rând să fii bătut, puteai să stai și un ceas până îți venea rândul să fii bătut și să vezi ce se întâmplă sub ochii tăi.

Normele fiind imposibil de realizat, noi cei tineri, mai puțin cei bolnavi, că erau și tineri bolnavi, am îngropat și de 19 ani, și de 22 de ani… Neputând să își facă norma, nu conta că ești bătrân au bolnav, erai bătut. Atunci, noi, cei tineri, ofeream munca de peste zi bătrânilor și bolnavilor, și rămâneam noi să fim bătuți. Știi care-i culmea? După ce te bătea, îi număram pe degete pe care puteau să meargă pe picioarele lor, capabili să mai ajungă la baracă sau la saivanul de oi.

Ce însemna saivanul de oi? Un grajd cu pereți de pământ, un metru săpat în pământ, ce scoteai de aici puneai pe maluri să se înalțe, și acoperit cu stuf. Era pentru oi, iarna. Și băgaseră paturi metalice asemănătoare celor de la Aiud.

Rămâneam noi să fim bătuți. Eu făceam treaba asta de vreo lună. Bătăile nu erau totdeauna zilnice – era unu care se grăbea, era ziua lui nevastă-sa, se grăbea. Mai scăpai. Dar când aveau timp, te băteau cu bâtele, nu mai puteai să mergi pe picioarele tale.

Se apropia ziua eliberării și eu de o lună îi dădeam lui Romulus munca mea, că el elimina sânge în spută, era rozalie, își vărsa plămânii… Și Romică a venit, mi-a luat mâinile în mâinile lui, era cu 10 ani mai mare ca mine, eu aveam 22, el avea 32, și se uită în ochii mei și zice: „Octave, să știi, că dacă va fi vreodată să ies cu viață de aici, voi porni de la mine de acasă din București, pe jos, până la tine la Brașov, voi lua în raniță și apă și mâncare, fără să cumpăr nimic, voi merge în zig-zag în drumul meu spre Brașov, voi intra în toate bisericile și bisericile de mănăstiri, mă voi duce în fața altarului, voi îngenunchea și voi spune câte o rugăciune pentru sănătatea ta, Octave!“

La doi ani și jumate după ce m-am eliberat, cineva a sunat la poartă, în Scheii Brașovului… și când m-am dus, era Romică Ionescu. „Octave, am venit să îți spun că m-am ținut de cuvânt. Sunt plecat de 36 de zile de acasă și am îndeplinit ce ți-am promis!”.

În primăvara lui ‘62, s-au gândit, ca să muncim mai mult, să ne întrecem, să introducă și în lagărele de muncă forțată întrecerea socialistă, din uzine și de pe ogoare. Știi cum s-a întărit prietenia dintre clasa muncitoare din uzine și țărani, când au fost puși țăranii să intre în colectiv? Au fost aduși muncitorii în camioane cu bâte și au fost puși să îi bată – să intre (în colectiv) de bună voie.

În primăvara lui ’62, au admis ca cinci deținuți din 40 să primească lunar câte un pachet de 5 kg – cel care va face norma, doar acela. Norma nu putea să o facă nimeni, și atunci dădeam munca unora ca să iasă acel unu, mai amărât. Și cum eu tot dădeam altuia, un prieten, Nelu Cențiu, bunul meu prieten, primise un pachet de acasă și mi-a dat cartea lui poștală, dacă ne prindea și pe el și pe mine, eram crunt pedepsiți, băgați la izolare. Și puteam cere și eu pachet.

Cu o zi înainte, un medic deținut, maghiar, care mi-a fost cel mai bun prieten, Szanto Lehel Ludovic, era din Timișoara, venise la mine și i-au dat lacrimile: “Octave, ce să mă fac?” În momentele cele mai grele, veneau să se consulte cu mine – și cei de 50-60 de ani, și eu aveam 20-21. Tocmai pentru faptul că, în cele mai grele momente, nu îmi pierdeam cumpătul și găseam soluția aceea care să ne mai țină o oră, o zi, o lună, un an, poate mai mulți ani. Vine și îmi spune: „Ce să mă fac? Am câteva sticluțe de streptomicină. E pe moarte X, care are numai 19 ani și are o viață înainte, dacă i le-aș face toate lui, l-aș salva, poate, de la moarte

Ei trimiteau de formă niște medicamente, care niciodată nu aveau cum să ajungă. “Dacă i-aș face lui, are o viață înainte și poate i-o salvez. Sau dacă i-aș face lui Y, e țăran din Cincu de Făgăraș, Tășică Comșa, trei fetiței îl așteaptă acasă…Poate l-aș salva pe el… Sau să îi fac lui Z? Are 60 de ani, dar e academician, e savant, dacă scapă de aici, poate va mai fi de folos patriei.”

Am stat și m-am gândit: “Fă-le la toți trei și fie ce-o fi!”

Și, a doua zi, scriu în scrisoare acasă: să-mi trimiteți bomboane din acelea multe mici, mărunte, de care mănâncă nenea Veniamin – era un vecin de acasă, bolnav de tuberculoză, iar bomboanele erau hidrazida, un medicament pentru tuberculoză. Și după nici opt zile a venit pachetul lui Octav de 5 kg, și Octav aștepta și el ca ceilalți colegi o bucată de slănină, mâncare, ceva, dar erau 35 de sticluțe de streptomicină, și jumătate de kg de hidrazidă, le-am dat medicului, și i-a salvat pe toți trei. Nu știu dacă mai trăiește vreunul astăzi.

În pachet, mai era și un săpun de față pe care scria Carmen, marca Carmen, numele prietenei mele… Îl mai am și astăzi. Nu aveți idee ce puteri primești, inimaginabile. Și săpunul are, deci, 51 de ani. Nu s-a spălat nimeni niciodată cu el.

Între timp a murit și doctorul. Dar a murit după ce a văzut toată Europa, cu Dacia, cu rulota, cu soția și fetița, a ajuns până la Capul Sf. Vicențiu din Portugalia, cel mai vestic punct continental al Europei, până la capul Matapan din Peloponezul Greciei, cel mai sudic cap al Pen. Balcanice, la Hammerfest în Norvegia, unde am visat și eu să ajung, a văzut Spania, Italia, Germania, Țările de Jos, Marea Britanie,iar prețul a fost vânzarea celui mai bun prieten, a lui Octav. Asta a fost prețul. Și am găsit nota informativă, și i-am trimis-o, cu o scrisoare de două pagini și jumătate, și toți care au citit-o, au plâns. În afară de mine, care v-am spus că nu mai pot să mai plâng.

 

La Periprava am stat cu zece dintre cei care au făcut Piteștiul de la cap la coadă, experimentul Pitești. Cu unul dintre ei,  în trei etape, am dormit într-un pat un an și jumătate, unul dintre criminali, Dan Diaca. El nu a fost executat cu lotul lui Țurcanu, pentru că nu fusese legionar. Este o presupunere. Ai noștri știau cel puțin unul care fusese omorât de el.  El avea plăcerea de a lovi cu pumnul în ficat. Nu am știut cine era– nimeni nu spunea că a făcut Piteștiul. Nimeni nu spunea ce a pătimit la Pitești, atât erau de îngroziți. Fuseseră puși să semneze, să scrie încă pe când era în temniță.

Și eu am semnat, când m-am eliberat – că nu am văzut nimic, că nu m-au bătut, nu am flămânzit, nu am muncit decât dacă am vrut, baliverne, pe care le semnai fără să te uiți… la noi nu mai conta viața.Prin martie, am aflat că voi fi eliberat – mi s-a adus un document în care scria că, la cererea procurorului general al Republicii Populare Române, vi se casează sentința de 15 ani muncă silnică și sunteți condamnat la 4 ani temniță grea. M-am dus în lagăr, m-am așezat pe marginea patului, și, spun colegii, timp de de 2-3 ceasuri, îi vedeam că dau din gură, dar nu realizam nimic. Nici ei nu își puteau explica. Știți ce mă frământa? Cum să plec eu să îi las pe ăia acolo? Nu mă bucuram că plecam acasă și că îi văd pe ai mei…

GROPILE COMUNE AU EXISTAT

Nu am văzut, dar am auzit, din povestite…. Noaptea, în inchisori sau în lagăre, aceleași lucruri se petreceau. Au fost rare cazurile în care erau puși în niște lădoaie, nu cu formă de sicriu, ci paralelipipedice, din scândură, dar când am început să murim cu miile, de unde atâta cherestea?

Numai un caz cunoaștem, urmare a unei intervenții din exterior, a Monseniorului Vladimir Ghika, în care a fost returnat trupul către familie. Atât. A murit în 1954 în fortul 13 Jilava și eu i-am amenajat celula cu cei de la penitenciar, cu ocazia beatificării, în 30 august, i-am dus pe toți acolo, ca să vadă, au fost și 60 de pelerini din Franța.

Fortul 13 Jilava este cutremurător… Acolo noi nu am trăit, ne-am târât ca niște râme sub pământ.

De regulă, înmormântările se făceau noaptea între 1 și 2, dacă era într-o zonă unde ar fi putut trece cineva, securitatea în amonte, în aval, mașini oprite, căruțele; dacă erau asasinatele produse în pădure, care au fost numeroase, pădurari, ciobani, țărani, trebuiau să fie cât mai departe, nimeni să nu cunoască acele locuri și mai ales cine fusese introdus acolo. Erai dezbrăcat în pielea goală și azvârlit în groapă comună… Asta ce însemna? Nu stătea o groapă deschisă în sensul că mai aducem și pe alții, mâine, poimâine. Se făcea o groapă – dacă se întâmpla să moară 2-3-5 în interval de câteva zile – că eu nu am văzut, dar s-au întâmplat lucruri care au intrat în legendă: dacă murea seara sau noaptea, îl lăsau să înțepenească, nu băteau în ușă să vină să îl scoată, a doua zi, la numărătoare, țeapăn îl țineau în picioare, îl propteau așa, ca să iasă la numărătoare, să le mai dea o porție de mâncare, să mănânce ceilalți care urmau pe lista morților, se cam știau care erau bolnavi.

Groapa comună însemna să nu știe nimeni, familia; ca atunci când expira pedeapsa, 3 ani, 5 ani, 15 ani, în loc să vină cel drag acasă, venea o țidulă – decedat în timpul detenției – cea mai mare durată a timpului, fără a se preciza când și unde, ca să nu devină loc de pelerinaj, să nu se ducă familia pe acolo, să caute prin cimitir.

Mai apoi, însă, trimiteau hârtie,  a decedat; bineînțeles, diagnosticul era inventat – nu aveau să scrie ei acolo că au murit de foame, de muncă silnică, de tuberculoză, care este boala mizeriei – suntem pe locul 1 în Europa.

Nu s-a terminat în ’64… Am fost urmăriți prin rețele diabolice!

Într-o lume a mizeriei morale, cum o retrăim astăzi, ca după război, când elitele au fost asasinate, arestate, condamnate la moarte sau la ani grei de temniță, tot ce a avut acest popor mai sfânt, mai moral, mai demn, a fost trimis la moarte. Și pe frâiele țării a pus mâna pleava societății românești. Iar acum la fel.

După evenimentele din decembrie ‘89, și revoluționarii când mă văd, parcă văd pe dracu. Pentru că îi știu pe toți. Eu sunt primul care a intrat în sediul Securității – dovada este plăcuța de pe ușa unui birou din sediul Securității. Sunt vreo 200 care au dosar că au luptat la Securitate, și cred că nu eram decât vreo 30-40 acolo,  jumătate cel puțin erau ofițeri de securitate tineri, civili, și făceau pe revoluționarii între noi. Îi știam, pentru că treceam ani de zile, de patru ori pe zi prin poarta securității… Știi ce îi sperie acuma? Când le spun, după 30, 40 de ani, ce număr, ce marcă, ce culoare aveau la mașini. Îi înnebunește în clipa când le spun…Dar fiți liniștiți, își revin în trei minute…

ELIBERAREA

Am plecat din orașul Stalin și m-am întors în orașul Brașov. La eliberare, de la Periprava, cu un cuțit a vrut să-mi taie în două săpunul – să nu fie mesaje în el, și cureaua, la fel. ”Cauți degeaba, dacă sunt mesaje, sunt aici (în minte), n-o să mi le scoți niciodată!” Curajul era tot nebunesc. Am vrut să scot cămașa cu care am fost arestat, care, după 4 ani, avea 66 de petice. Și mi-a smuls-o. Mi-a rămas un petec doar – l-am reținut, sunt expuse (n.red. la sediul AFDPR din Brașov).

Ne-au dat bani de tren, un vaporaș ne-a dus, ne-a dat drumul la ora 00.00, și când am ieșit din lăgăr, primul lucru, l-am oprit pe Nelu (n.red. Cențiu)  și am privit cerul: “Ioane, nu ți se pare că stelele sunt la fel, ca atunci când le priveam dinăuntru?” „Ba da, sunt la fel.”

Dinăuntru se auzea un murmur al celor care aveau să rămână nu se știa pentru cât timp… Apoi am luat-o pe cărăruile din marea aceea de stuf, nu ne puteam orienta decât după stele și după potecă. Aveam doi țărani în patul de lângă mine, când dormeam în saivane, ei ziceau: “Nea Tavi, dă-mi voie să mă uit!” Că deasupra mea, vedeai cerul, prin stuf; dacă ploua, ploua pe saltea, peste tot. „Când apare rarița, ne dă deșteptarea – cele trei stele în linie…” Noi aveam ceasurile noastre…

Ajungem cu vaporașul la Tulcea și hai să ne ducem la gară. În drum, am ajuns pe malul unui lac, lacul Ciuperca, am aflat de la localnici. „Hai, mă, să ne spălăm!” Nu ne spălasem de luni de zile. Și m-am dus să înot până mi-am dat seama că nu mai pot să mă întorc. Și Nelu mi-a zis să fac pluta. Și stăteam așa pe spate și numai așa m-am odihnit și m-am întors la mal.

Pe mal, pe partea cealaltă a drumului, ce credeți? Am văzut cireșe…Și am zis: “Ioane, hai să mergem la unchiul meu, profesor universitar la București, Alexandru Piru, hai să mergem la el și luăm din banii de tren niște cireșe și niște vederi.”

Am cumpărat cireșe, am mâncat cireșe… și am luat fiecare câte două vederi cu timbre și le-am trimis acasă. Și erau color – maroniu cu sepia, un pic de galben. Și nu am găsit vederi din Deltă – singura era cu o barcă legată de o salcie, și a doua era cu un râu de munte, învolburat. Eu i-am scris: “Dragă Carmen, (pe cea cu barca), ție, care sigur m-ai așteptat, un an doi, trei, poate patru, îți mulțumesc pentru toate!”

Pe cealaltă, am scris ceva: „ Aceste ape învolburate pe care nu le-au putut opri din drumul lor nici zidurile munților vor ajunge în câmpie, vor deveni liniștite, dar și pline de meandre.”  Știți ce-s meandrele? De la râul Meandru din Turcia, care e foarte sinuos, de acolo vine denumirea de meandre. Sigur, sunt cu tâlc. Apele învolburate eram noi, cu tinerețea noastră, cu neînfricarea noastră, că nu ne-au putut opri nici comuniștii din drumul nostru, dar că până la urmă, vor ajunge în câmpie, se vor împrăștia, vor deveni liniștite…și pline de meandre, de colaboratori.

Sigur că am ajuns odată cu vederile acasă… Am mers întâi la părinții lui, și de acolo a trimis pe cineva și a anunțat că am venit la prietene mea și a venit să mă vadă. Între timp, au aflat și părinții, dar nu au venit acolo, locuiau în Feldioara, la 20km de Brașov. Prietena mea a venit, dar prietena lui Nelu nu a venit. S-a întâlnit cu ea a doua zi, s-au plimbat pe sub Tâmpa, s-au oprit, au plâns împreună, “Iartă-mă, Nelule, pe 1 septembrie mă căsătoresc. Nu pot să mai dau înapoi. Mi-e rușine de familii, de tot.” Și s-a căsătorit cu altcineva.

Când m-am eliberat, am vrut să continuu studiile la Iași. M-am dus acolo și, când m-a văzut, i-au dat lacrimile decanului.  “Nu pot să te primesc, avem ordin verbal să nu vă primim pe niciunul.”

Dar curajul nebunesc să îți cauți colegii de temniță! Eu am fost la 50, în prima lună de eliberare, de-a lungul și de-a latul țării, pe cheltuiala părinților.  Dar numai unuia din lagăr i-am promis că îi voi trimite vești. Dacă eram prins, nu se știe ce se întâmpla cu mine! Să trimiți de afară în interior informații, dacă erau interceptate, era dezastru. Doar lui i-am trimis, celui mai bun prieten, care m-a trădat…

NU AM AVUT NICIODATĂ REGRETE

Regrete? Nu am avut niciodată regrete. Poate regrete că ar fi trebuit să fac mai mult. Și nu înțeleg de ce nu am făcut mai mult…

Din alt punct de vedere, nu am nici cel mai mic regret, pentru că noi, în urmă cu 50-60 de ani, nu am reușit să alungăm din țară divizile de tancuri ale armatei roșii eliberatoare care a uitat să se mai intoarca acasă timp de 14 ani. Nu am niciun regret pentru că, dacă nu am reușit să alungăm rușii, nu am reușit să împiedicăm instaurarea comunismului, dar prin atitudinea noastră, cu certitudine, am demonstrat unei lumi întregi că în această țară au existat bărbați și femei pentru care nici jertfa supremă nu a însemnat prea mult atunci când a fost vorba de salvarea demnității acestui neam.

CEA MAI MARE SUFERINTA

-          Care a fost cea mai mare suferință provocată dvs de regimul comunist?

Cineva trebuia să plătească… mi-e greu să spun că a fost o suferință mai mare decât cea de astăzi, când prin jurul meu mișună toată pleava morală adunată în 45 de ani de comunism, toată mizeria morală a acestui popor o văd prosperând sub ochii noștri astăzi. Una din marile suferințe a fost și aceea că a fost cumplit să fiu condus toată viața de proști – este cumplit să te pună un bou la treabă, să știi dinainte că va ieși prost și să fii silit să o faci.

-          Deci nu închisoarea…

Vreau să cred că am fost atât de puternic psihic și moral, și fizic, încât aș fi fost în stare să îi fac pe toți 15 (ani) pe care-i aveam de făcut.

RELAŢIA CU SECURIŞTIIUnora (n.red. dintre foștii deținuți) le e frică și acuma, când merg pe stradă… Mie, nu!

”-Vouă să vă fie frică de mine când trec pe lângă voi, canaliile dracului!

-Vai, dar nu ne-ați iertat, domnul Octav!

-Ba da, v-am iertat, dar așa vă alint eu, nu vă fac niciun rău!”

Așa le zic la securiști! Nu vrea niciunul să vorbească – spun că și-au făcut datoria față de patrie!

Mai trăiesc – cel puțin unul care a fost șeful anchetatorilor care s-a ocupat de grupul nostru, Traian Urzică, mai trăiește. Traian Urzică – nu mă știe, că prin mâna lui au trecut sute, mii! Eu mă uitam așa cu silă, cu scârbă și treceam mai departe. Acum poate mă știu toți, din presă, de la televizor… Dar se fac că nu mă văd… Să fie liniștiți, că eu îi văd primul, de la 50 m!

-          Nu le-ați spus nimic niciodată?

Nu, le-am spus unora care s-au ocupat de mine până în ‘89… Sunt mai supărat pe aceia decât pe cei de acum 55 de ani. Pe cei care până în ‘89 m-au pus să scriu lucruri neadevărate, nu m-au lovit, cred că îi lichidam acolo, în anii ’80. În anii ’80, să te țină în anchetă de la 8 dimineață până la ora 16, fără să te întrebe nimic, vrei apă, ceva sau să mergi la toaletă, nimic. “Scrie, mă!” Eu, inginer, și el, un bou. Greșesc cu intenție – până în anul ’75 majoritatea erau niște imbecili. Nu știau să despartă în silabe, să scrie…

ROMÂNIA ASTĂZI

Nu există durere mai mare pentru mine decât să mă sune soția unui prieten: “Înainte de a muri, mi-a spus că mult și-ar dori ca Octav să îi spună ultimele cuvinte la groapă.” Și Octav să nu se poată duce, pentru că măgarii care sunt astăzi la putere i-au luat și acel unic abonament gratuit nelimitat pe calea ferată, care l-am avut vreo trei ani…

S-a răsturnat un regim declarat cu maxim fariseism ilegitim și criminal, dar la putere au rămas criminalii. Și țara a ajuns acum să aibă cel mai mare număr de persoane din țările din UE care trăiesc sub limita sărăciei. Dar, în schimb, suntem cu cel mai mare număr de îmbogățiți peste noapte, din lume. Desigur, ¾ prin evaziune fiscală sau prin băgarea mâinii până la umăr în banul public. Ce este trist și dureros este că România în ultimii 24 de ani, când ar fi trebuit să prospere, nu a exportat doar bunuri, cherestea și sare, ci a exportat tinerețe și inteligență, și acestea nu se vor mai întoarce, pentru că țara nu le oferă nici cea mai mică șansă.

Aici e drama acestui popor. Mă surprinde. Noi atunci sufeream. Și sufăr și acuma. Dar rămân și eu, și cei pe care îi conduc la nivel de țară, cred că sunt și ei de aceeași părere cu mine… Într-una din cărțile mele am pus drept motto: „Te-am iubit, și te mai iubesc, Românie! Deși tu ai rămas recunoscătoare călăilor noștri!” E valabil…

CASA PĂRINTEASCĂ, DONATĂ CU FORȚA SUB CONDUCEREA LUI ION ILIESCU

M-am născut pe strada Voinicilor nr. 11 în Iași. Numărul 11 mi-a purtat noroc, sunt născut pe 11 august.

Am actul în care un străbunic al meu, cantor la o biserică în Iași, era împroprietărit, și actul semnat de mitropolitul Moldovei, la 1885. Avea 1.250 mp  și casa au construit-o ei. Și a venit comunismul, era a doua, a treia generație, și le-a luat întâi vreo 500 metri, apoi 400 m, și ultimii 300 m au rămas în jurul casei… Și veneau la bunica, prin 1977: “Doamnă, știți, aici trebuie să vă luăm terenul, casele.” Până atunci se dăduse ceva, un bacșiș, pe terenul pe care îl luau. În ‘78, când prim-secretar era Ion Iliescu, la Iași, am actul semnat de el: “După îndelungi dezbateri, consiliul popular al județului Iași a acceptat cererea dvs de donație.„

Ei, care luau totul cu japca… Veneau la bunică – „Nu-i supărați pe ăștia… fiul dvs și nepotul dvs au fost deținuți politici.” Deci erau informați…Veneau și o terorizau. Au mințit-o că îi vor da un apartament în proprietate pe o rază de 200m, pentru a nu o dezrădăcina. Și a semnat. Nu au dat niciodată comuniștii un apartament în proprietate, niciodată, deveneai chiriaș la stat. Și primește apartamentul, și trece un timp, și când fuge la ușă, că aștepta să îi vină actul de proprietate, i-a venit chitanța că trebuie să plătească chiria. A căzut și a murit. Și pe locul lui bunica și al altor vecini s-a făcut Liceul de Chimie Industrială din Iași.

Când eram copil și mă legăna bunica, îmi amintesc… Era o scurtă perioadă când americanii i-au sabotat pe ruși – că le dădea muniție, rușii nu erau în stare să ajungă la Berlin de unii singuri, au primit efecte militare, medicamente. Dar, într-un timp, i-au sabotat. Și le-au dat bombe de aviație umplute cu nisip.

Era primăvara lui ‘44, aveam cinci ani, mergeam pe șase. Se auzeau sirenele, au venit avioanele rusești. Au căzut câteva bombe în grădină la bunica și una a trecut prin casă. Casele acolo erau cu acoperiș de tablă. A căzut o bombă chiar în holul dintre două camere și s-a înfipt jumătate de metru în podea… Și încă două-trei în grădină.  Noi aveam tranșeu în grădină – eram puși de armată, fiecare gospodărie să își facă tranșeu – o groapă de pământ, cu bârne deasupra și un metru de pământ peste. Și, sigur că fugeam cu toții în tranșee, când apucai.

Apoi a venit o căruță cu cai, cu militari, cu un braț de stegulețe, roșii, și întrebau: “Nu a căzut vreo bombă pe aici?” Bunica a zis: „Uite, acolo, în păpușoi!” A pus niște stegulețe și după un timp a venit un camion și le-a adunat. A fost o treabă fericită, zic eu, că ne spulberau bombele alea, trei-patru au căzut la bunica…
_____________________________
*“Mărturii” este un proiect media realizat de jurnaliştii Anca şi Raul Ştef.

 

Topul HOTILOR imbracati in alb!

Cartelul medicamentelor! Cine sunt medicii care au luat cei mai mulți bani de la companiile farma. Topul este condus de Adrian Streinu-Cercel

Zeci de mii de medici, farmaciști, asistenți, asociații profesionale, fundații și chiar spitale au beneficiat în anul 2014 de generozitatea companiilor producătoare de medicamente, suma acestor “sponsorizări” ridicându-se la 160 miloane lei, conform unei anchete realizate de Digi 24.
Chiar dacă legea legea definește clar colaborarea medic-companie farma drept incompatibilitate, există foarte multe cazuri în care acest lucru este încălcat prin sponsorizări pe care cadrele medicale le primesc pentru a participa la diferite congrese, conferințe și simpozioane.
Colaborarea cadru medical-companie farma este profitabilă pentru ambele părți. Producătorii sau distribuitorii de medicamente au ocazia să-și promoveze produsele direct la cei care au atribuția prescrierii, iar cadrele medicale au posibilitatea să participe gratuit la diferite manifestări științifice sau își pot rotunji veniturile din consultanță ori drepturi de autor.
Managerul Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” și membru în Comisia națională pentru coordonarea comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătății, prof. univ. dr. Adrian Streinu-Cercel, a primit, în 2014, peste 220.000 lei de la firmele producătoare de medicamente,  printre aceste companii aflându-se Roche România, Merck Sharp Dhome România, Johnson & Johnson România, Bristol-Myers Squibb Marketing Services, AbbVie, Angelini Pharmaceuticals, AstraZeneca Pharma și Pfizer. Adrian Streinu-Cercel a refuzat să facă vreo declarație legată de acest subiect.
Președinte al Colegiului Farmaciștilor, vicepreședinte al Consiliului Științific al ANMDM și decan al Facultății de Farmacie, prof. univ. dr. farmacist Dumitru Lupuliasa a beneficiat, în cursul anului 2014, de sponsorizări și plăți în sumă totală de 166.745 lei. Colaborările au fost cu 14 firme (Terapia SA, Boehringer Ingelheim România, AbbVie, Alfa Wassermann, Angelini Pharmaceuticals, Farmexpert DCI, Fresenius Kabi România, KRKA România, Ipsen Pharma – Reprezentanța pentru România, RB România, Servier Pharma, Vifor Pharma, Worwag Pharma și Pfizer) și au vizat consultanță, conferențiere, „prestări servicii”, dar și cesiune drepturi de autor și participarea la diferite evenimente.
Fost senator PDL, în prezent șef al Clinicii de Psihiatrie a Spitalului Clinic de Neuropsihiatrie Craiova, profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie Craiova și președinte al Colegiului Medicilor Dolj,prof. univ. dr. Tudor Udriștoiu se situează și el în topul medicilor sponsorizați de companiile farma, încasând în cursul anului 2014 suma de 164.513 lei.
Prof. dr. Mircea Mihai Diculescu, șeful Centrului de Gastroenterologie și Hepatologie – Institutul Clinic Fundeni, șef de catedră la UMF „Carol Davila”, membru în 12 societăți naționale și nouă internaționale, după cum scrie în CV-ul acestuia postat pe site-ul unei centrul medical privat – 139.901 lei din partea a 17 firme.
Conf. dr. Daniel Coriu, directorul Centrului de Hematologie și Transplant Medular – Institutul Clinic Fundeni, șef secție Hematologie I, șef de catedră la Facultatea de Medicină a UMF „Carol Davila” și vicepreședinte al Societății Române de Hematologie – 136.779 lei din partea a 11 companii. Din partea Novartis Pharma Services România a primit, de exemplu, 7.175 lei pentru „susținere prezentare Novartis”.
Prof. dr. Călin Giurcăneanu, șef secție Spitalul Universitar de Urgență Elias București, colaborator la mai multe clinici private și președinte al Societății Române de Dermatologie – 135.825 lei din partea a 14 companii. De la A&D Pharma Marketing/Sales a primit inclusiv un laptop.
Prof. univ. dr. Daniel Lighezan, șef de secție la Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara, profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara, trezorier al Societății Române de Cardiologie și colaborator al unei rețele private de sănătate – 118.371 lei din partea a 11 firme producătoare/distribuitoare de medicamente. Pe lista activităților prestate găsim „speaker la eveniment promoțional Takeda”, „susținere prezentare Novartis” sau „participare la eveniment Pfizer”.
Anda-Natalia Ciuhu, medic Secția Oncologie Cronici – Îngrijiri Paliative, Spitalul de Boli Cronice „Sf. Luca” București – 113.169 lei de la nouă companii. Mai mult de jumătate din suma menționată a venit de la A&D Pharma Marketing / Sales pentru „prestări servicii”.
Prof. univ. dr. Dragoș Vinereanu, prorector la UMF „Carol Davila”, viitor președinte al Societății Române de Cardiologie și membru în CA al Spitalului Universitar de Urgență București – 105.763 lei de la cinci companii. Aproape două treimi din sumă provine de la Servier Pharma, pentru „serv conferentiere”, dar și pentru participarea la un congres internațional.
Alin Codruț Nicolescu, dermatolog Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Roma (Policlinica SRI), București – 101.910 lei de la 13 companii.

Legenda foto: Un tată privește mâinile tăiate ale fiicei sale, ce fusese răpită de către responsabilii administrației provinciale .

Arde Turnul Babel!

 

Politica aberantă de deschidere totală – fără criterii de selecție, fără mecanisme de securitate – a granițelor Uniunii Europene pentru refugiați – printre care devine evident că s-au infiltrat teroriști sau emisari ai acestora – dar și acțiunile militare ale SUA și aliaților europeni din NATO în teritoriile predominant islamice din Orientul Apropiat și Nordul Africii, acțiuni lipsite de discernământ politic și mai ales, de necesara predicție a consecințelor politice, altfel spus, obtuzitatea și egoismul liderilor politici euro-atlantici reprezintă cauze principale ale tragediei cumplite provocată de atentatele comise la Bruxelles, una dintre capitalele politice ale Uniunii Europene.
Liderii politici ai Uniunii Europene, care s-au încăpățânat să privească realitățile din spațiul islamic prin ochelarii de cal bolnav ai corectitudinii politice și multiculturalismului integraționist, s-au trezit, șocați, că bombele teroriștilor explodează la doar câteva sute de metri de sediile instituțiilor politice europene. Am privit scârbit la declarațiile crispate, să nu zic speriate, ale unora dintre europarlamentarii români care relatau de la fața locului pentru televiziunile de știri românești ce simt ei, cum au trăit ei etc., la Bruxelles, momentele de după atentate. Am înțeles, privind la acești politicieni, că de fapt, curajul lor în a se confrunta cu realitatea se manifestă doar în spatele zidurilor bine păzite ale sălilor Parlamentului European. Ziduri de beton, dar și ziduri ale unei boli sufletești care au izolat pe aleșii cetățenilor europeni de realitate și de adevăr…
În aceste momente sângeroase și triste se vorbește despre unitatea și solidaritatea europenilor, dar și despre necesitatea de a se investi și mai mulți bani, deși se alocă deja sute de milioane de euro la nivelul Europei, în măsuri de securitate. Puțin mai este și se va spune iarăși că trebuie să renunțăm la alte câteva drepturi și libertăți cetățenești, așa cum ne-au cerut să renunțăm la viața privată, atunci când au adoptat legile Big Brother…
Liderii europeni fac declarații tari – cum au mai făcut după recentele atentate de la Paris sau după cele din Spania ori din Marea Britanie, cu ani în urmă – vorbesc de hotărârea lor de a distruge terorismul, de a apăra Uniunea Europeană, de a promova valorile europene etc. Un discurs devenit deja penibil și pe care îl auzim de foarte multă vreme, dar ale cărui efecte sunt total contrare aștepărilor noastre.
Uniunea Europeană nu este mai sigură, dimpotrivă, frica a cuprins sufletele europenilor. De peste un deceniu, bugetele serviciilor secrete și de securitate din Uniunea Europeană au fost mărite în fiecare an cu sume imense, bani care puteau fi folosiți pentru construirea de școli, de spitale sau pentru a oferi locuri de muncă zecilor de milioane de tineri europeni șomeri. Atentatele de la Bruxelles dovedesc că acești bani au fost cheltuiți absolut aiurea…
Uniunea Europeană își pierde treptat identitatea, devine un Turn Babel populat de vest-europeni abrutizați de lenea indusă de confortul material obținut pe seama muncii ieftine a locuitorilor second-hand ai Uniunii, est-europenii și emigranții, așezați la marginea Europei, dar și aceștia tot mai dornici să dobândească, prin orice mijloace, confortul celor dintâi. Singura valoare care domină mintea liderilor europeni, dar și a majorității cetățenilor U.E., pare a fi traiul tihnit, burta plină, bunăstarea obținută cu eforturi cât mai mici cu putință. Un carpe diem generalizat ucide sufletul Europei…
Un suflet pustiu, căci credința creștină a fost refuzată de U.E., liderii politici au preferat religia corectitudinii politice, aberația în care nu mai poți să spui că din 1+1 rezultă 2, ca nu cumva să nu deranjezi sensibilitatea celor care habar nu au de aritmetică… În numele corectitudinii politice, U.E. se depopulează, prin avorturi, prin legalizarea căsătoriei homosexuale sau prin dezintegrarea familiei naturale, se islamizează, prin ocuparea, de către Islamul agresiv, a spațiului părăsit de europenii care-și leapădă credința creștină, U.E. se transformă treptat, într-o aberație fără vreo legătură cu ceea ce înseamnă cultura europeană și valorile europene.
Loviți în plină figură, cu un pumnal înfipt lângă inima politică a Uniunii Europene, în aceste momente triste și sângeroase, liderii europeni folosesc același discurs lacrimogen și festivist: apel la unitatea europeană, la valorile europene, la solidaritatea europeană etc.
Eu mă întreb: care valori, care unitate, care Europa? Acești lideri politici au transformat Uniunea Europeană într-un Turn Babel plin de aberații contra naturii umane, un spațiu economic controlat de corporațiile multinaționale și de mafia sistemului bancar. Fără discernământ, au fost deschise porțile Uniunii pentru refugiații din teritoriile distruse de războaiele provocate, pentru interese economice egoiste, de SUA și NATO. Au fost primiți acești refugiați, dar nu din milă, ci doar din același interes economic care a distrus țările lor de origine – unii dintre politicienii europeni nici măcar nu au ascuns interesul economic de a afla în refugiați forța de muncă ieftină de care au atâta nevoie statele europene depopulate…
Cetățenii europeni sunt tot mai lipsiți de accesul la mecanisme civice prin care să poată interveni în politicile Uniunii Europene, noi, europenii, am ajuns să fim străini într-o Europa străină de valorile noastre, de tradițiile noastre, de credința noastră…
Istoria se razbună, în felul ei… Marea Britanie, Germania, Belgia, Olanda, Danemarca, Franța, Italia, Spania, Portugalia au fost mari puteri coloniale, au jefuit, sute de ani, teritorii imense, exploatat nemilos și au ucis milioane de oameni… Urmașii foștilor sclavi din colonii se răzbună acum, tocmai pentru că Europa asta nu a renunțat la colonialismul și la mercantilismul care i-au caracterizat existența vreme de secole.
Da, mare păcat de cei care au murit nevinovați în atentatele de la Bruxelles, oameni uciși de fanaticii terorismului islamic, însă e necesar să înțelegem, în această tragedie, că faptele stupide, necugetate și egoiste ale politicienilor noștri – care și-au trădat națiunile pe care le reprezintă și s-au vândut corporațiilor și mafiei sistemului bancar – se plătesc, mai devreme sau mai târziu, cu sânge, iar acest sânge nu este de politician, ci este sângele nevinovat al cetățeanului simplu.
Cetățean care poartă, totuși, vina că votează și susține – fără minte, fără discernământ și fără să mediteze la consecințe – acțiunile acestor politicieni, pe care periodic îi alege în structurile politice naționale și europene…
Europa noastră se poate salva, dar nu cu investiții sporite în măsuri de securitate și nici prin degradarea libertăților cetățenești, în numele securității! Europa noastră se poate salva dacă redevine un spațiu al europenilor și al culturii europene, un model de libertăți cetățenești, generos cu cei năpăstuiți ai lumii, dar în temeiul unor criterii creștine, neafectate de egoismul economic și de cinismul politic al globalismului secularist.
Altfel, Europa noastră este condamnată la distrugere, așa cum a fost și Turnul Babel condamnat de Dumnezeu, iar copiii noștri vor avea un viitor la margine de lume și fără Dumnezeu…

 vvv

Alţii au ajuns ca să aleagă între “Doamna Fiară” şi “Domnul Anticrist”, “fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite.” (Romani 1/28)! Dar nouă ni se mai dă o şansă –ca să-l votăm pe Isus! Dacă şi acum nu-l băgăm în sama, ori îl cazăm  tot în ieslea cu fân,nu in inima, o să-l căutăm şi nu-l vom mai găsi”…” Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine. Celui ce va birui îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am… Cine are urechi să asculte ce zice (Poporului Român s n) bisericilor Duhul.” (Ap 3/20-22)

 

De mii de ani votăm lideri stângaci ori dreptaci şi mergem din rău în mai rău; Credem şi ne încredem unii în alţii, în Komunism, Capitalism, Globalism, ori în lideri “geniali”, dar de ce nu votam cu Eliberetorul Isus, de ce nu credem ,nu ne încredem în Credinţa Dumnezeiască, întrupată în Omul Isus, venit să ne dăruiască TOTURORA –Credinţa care duce la Credinţă şi care lucrează prin Dragoste, din Iubire, din respect şi recunoştinţa faţă de El.
De ce nu ne place să devenim nişte oameni de încredere… să nu mai votam haosul, corupţia, curvia, hoţia etc De ce nu ne socotim morţi faţă 
de potopistii ţării, faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru. Prin lepădarea de satan şi de slujbaşii lui” păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele lui. Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, că vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, că pe nişte unelte ale neprihănirii. Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har.” (Rom.6/11-14)

Pentru că îl înlocuim pe cel Atotputernic şi infinit cu o foto-pictură limitată, iconată, aurită, dar surdă şi mută, va trebui să ne golim de toate idolatriile, hoţiile, mârşăviile, vicleniile, răutăţile descrise în Gal. 5/20, numai prin pocăinţă şi naşterea din nou!  

 

Pentru că România să fie spălată de blesteme, în frunte cu slujbaşii” domneşti”, iliesti, şi toate căpeteniile şi amărăştenii de pretutindeni, suntem chemaţi să ne pocăim, precum Patriarhul Iov; Suntem chemaţi să mâncăm Bunătăţile din care este plămădit Cuvântul Domnului, dăruit GRATIS în Ioel, cap 2, pentru a primi Putere să strigăm din trâmbită către toţi oamenii de pretutindeni, să ne apărăm ŢARA, LUMEA, cu post trupesc şi Duhovnicesc, cu studio Bib lic, meditaţie, cugetare asupra Învăţărilor Tale, Întrupare, Făptuire, căci globaliştii vor să ne (ex) termine…

 

“Sunaţi în gura mare pe muntele Meu cel sfânt, ca să tremure toţi locuitorii ţării. Căci vine ziua Domnului;

 

Este aproape!”O zi de întuneric şi negură mare, o zi de nori şi de întunecime. Ca zorile dimineţii se întinde peste munţi un popor mare şi puternic, cum n-a mai fost din veac şi nici în vremurile viitoare nu va mai fi. Arde focul înaintea lui şi pâlpâie flacăra după el. Înaintea lui, ţara era ca o grădină a Edenului, şi după el este un pustiu sterp: nimic nu-i scăpa. Parcă sunt nişte cai şi aleargă ca nişte călăreţi. Vin uruind ca nişte care pe munţi şi paraie că o flacără de foc când mistuie miriştea; par o puternică oştire gata de luptă.Romanii, dar şi toţi oamenii pământului avem nevoie nu de Scutul antiracheta, ci de Protecţia Dumnezeiască..Tremura popoarele înaintea lor şi toate fetele îngălbenesc. Aleargă ca nişte războinici, se suie pe ziduri ca nişte războinici, fiecare îşi vede de drumul lui şi nu se abate din cărarea lui. Nu se împing unii pe alţii, fiecare ţine şirul, se năpustesc prin săgeţi şi nu se opresc din mers. Se răspândesc în cetate, aleargă pe ziduri, se suie pe case şi intră pe ferestre ca un hoţ. Înaintea lor se cutremura pământul, se zguduie cerurile, soarele şi luna se întunecă, şi stelele îşi pierd lumina. Domnul face să tune glasul Lui înaintea oştirii Sale, căci tabăra Lui este foarte mare, şi Cel ce împlineşte cuvântul este puternic. Dar mare este ziua Domnului şi foarte înfricoşată: cine o poate suferi?

 

După ce am eşuat pe mâna aleşilor  rătăcitori, a sosit clipa   să votăm şi să învăţăm lecţia Fiului risipitor din Luca 15/11-32

  

Tata se roagă de FIECARE să votăm cu Acela care este Totul Totului Tot, dar noi ne lăsăm amăgiţi de “nimicurile” aducătoare de crize, minciuni, lipsuri, lupte, nedreptăţi certuri şi suferinţe. El se roagă de noi să dăm afară tot ce avem, pentru că nimic bun nu locuieşte în omul nenăscut din nou (Rom. cap 7), pentru a-i primi învăţăturile, sfaturile, bunătăţile, darurile Duhovniceşti, dar noi îl ţinem la uşă. Astfel, o să-l căutăm şi n-o să-l mai găsim… Până când votăm şi ne hrănim cu minciuni, certuri, vrăjbi, corupţie, viclenie şi alte trăsături adamice! Până când refuzam eliberarea din sclavia idolatriilor şi a altor otrăvuri pe care le cumpărăm de la radio-televiziuni, culte şi religii SRL, ziare şi slujbaşi “domneşti”? Cât mai purtăm – fardam în noi povara munţilor de mizerii, urâţenii, infecţii, toxine şi răutăţi care îmbolnăvesc şi înrăiesc oameni. Ne chinuim din răsputeri şi plătim din greu chiriaşul dinăuntrul nostru-care ne sclavagizeaza- şi-l refuzam pe Salvatorul -care este Uşa de ieşire de sub cel rău, şi Uşa de intrare în Împărăţia lui Dumnezeu! Astfel, primim tot felul de manipulări dar ne deconectm de la Adevăr, Dreptate, Blândeţe, Bunătate ca să rătăcim muribunzi prin jungle de minciuni, urâţenii şi răutăţi de tot felul, răutăţi care ne îmbolnăvesc… Așteptam pe cineva care să aducă schimbarea, fară să chemăm pe Acela care face totul foarte bine, pentru a începe schimbarea cu noi înșine. Alegerile pot fi de folos dacă alegem Binele Dumnezeiesc, întrupat în Isus. Până când ne lăsăm momiţi de vorbe în vânt, de promisiuni deşarte? De ce nu votăm pentru veşnicirea noastră, pentru Adevăr, nu minciuna, pentru buntate, nu răutate. Nici un partid, nici o societate nu ne duce spre bine. Toate alegerile făcute fără de Dumnezeu împing lumea din rău spre mai rău. Încă nu înţelegem că politicienii nu ne servesc, ci îi servesc pe cei care îi finanțează.

 

Miza alegerii, confruntării, este fundamentală, fiecare dintre noi fiind pus în faţa ultimei alegeri: VOTĂM pe (aleşii Lui) Dumnezeu şi veșnicia -ori pe Satan şi distrugerea

 

 

Să nu mai așteptam schimbarea ci, să ne înnoim, prin naşterea din nou, aşa cum ne învaţă Isus în Ioan, cap.3. Asta dacă ne este greaţa de păcate şi dacă suntem alergici la păcătuiri. De ce mergem pe mâna vorbăriilor, minciunii, promisiunilor deşarte, care ne manevrează asemeni unor marionete, care ne închid ochii faţă de ceea ce este esențial în viaţă, să ne uniformizeze, să ne anuleze personalitățile numai şi numai pentru a sluji interesele lor.Odată cu  votarea manipularii si a tehnologiei moderne am pecetluit  exterminarea omenirii. Trăim vremuri din ce în ce mai îngrozitoare. Suntem șocați în fiecare zi, şi asistăm la scene oribile. Ne hrănim corpurile cu chimicale. Alergam şi nu știm practic după ce alergam. Omenirea trăiește într- un continuu stres. Omenii au devenit din ce în ce mai violenţi. Singuri votăm auto-distrugerea. Nu ne mai ajung bunurile. Nu suntem mulțumiți cu nimic din ce avem. Practic muncim degeaba, că nu plecăm cu nimic DINCOLO. O astfel de viaţă din care l-am scos pe Dumnezeu, sau l-am înlocuit cu o pictură muta, surdă, idolatră, iconata, ea, viaţa golită de Miez este o deșertăciune și o goană după vânt.  Dumnezeu ne-a dat libertatea de a ne transforma viaţa, pentru a vota cu binecuvântarea NU cu blestemul. Să nu uităm că toate relele ce urmează a veni peste umanitate sunt produse – exclusive de VOTURILOR, gândurilor şi faptele, hotărârile, alegerile noastre.

Înălţaţi-vă inimile spre Salvator! Votaţi Bunătatea, Pacea, Blândeţea, Prosperitatea, Corectitudinea, Ordinea şi celelalte Bogaţii Dumnezeieşti, care sunt din belşug în oamenii înnoiţi, umpluţi cu Plinătatea Dumnezeirii

Şi, după cum a înălţat Moise şarpeleîn pustiu, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului, Pentru că oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru că oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci că lumea să fie mântuită prin El. Oricine crede în El nu este judecat; dar cine nu crede a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu. Şi judecata aceasta sta în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. Căci oricine face răul urăşte lumina şi nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele. Dar cine lucrează după adevăr vine la lumină, pentru ca să i se arate faptele, fiindcă sunt făcute în Dumnezeu.” (Ioan 3/14-21)

 

 vv

Cum putem evada din închisoarea minții!

 

Fiecare om este născut cu un “hard curat”. Însă, din copilărie începem să înregistrăm pe el, fără discernământ, majoritatea informațiilor. Prin intermediul simțurilor, experimentând viața, dar, mai ales, înregistrăm prin învăţare tot ce ne spun părinții, apoi profesorii ori alte “modele” pe care le considerăm ca fiind o “autoritate”. Mai târziu, odată cu înaintarea în vârstă, deși filtrul minții noastre se dezvoltă, rămânem cu același “obicei” de a lua “de bune” o mulțime de informații oferite de așa numiți “experți” în diferite domenii (și în dezvoltarea personală, desigur). Fiind prezentați drept “experți” (de reclamele din media sau de către binevoitori) foarte rar punem la îndoială informațiile pe care aceștia le prezintă.

În timp, informațiile pe care le primim se transformă în credințe, convingeri și/sau prejudecăți. Cu cât înaintăm în vârstă acestea prind rădăcini în mintea noastră iar aceasta ne transformă încetul cu încetul într-o închisoare. Așa devenim prizonierii propriei minți iar “evadarea” e mult mai complicată decât pare la prima vedere, deoarece, așa cum spunea Albert Einstein și cum probabil știți: “Este mai ușor să dezintegrezi un atom decât o prejudecată.”Există și oameni (din ce în ce mai mulți) care “se prind” de faptul că fiecărei informații sau credințe îi vine timpul să fie înlocuită cu o alta, că nimic nu e bătut în cuie, că schimbările sunt inevitabile și fac parte din firescul evoluției. Iar dacă vorbim de credințele care ne limitează, transformările sunt nu doar necesare ci, în anumite cazuri, vitale.Dacă de fiecare dată când ne “atașăm” de o informație ne-am aminti că va veni o vreme când va trebui să o schimbăm cu o alta,(prin nasterea din nou daruita de Isus in Ioan,cap 3 ) acest gest , ar reduce rezistența pe care o avem față de nou și ne-am face nouă înșine viața mult mai ușoară.In acest sens  prezentam cativa “pasi”,adica,unele articole conecte.

Cărțile pe care le recomand  au “misiunea” de a dezvălui diverse fațete ale minții noastre:

“Cum se construiește o minte. Secretul dezvăluit al gândirii umane” -Ray Kurzweil- comandă online aici-link;

“Mintea organizată. Cum sa gândești corect în era supraîncărcării informației” -Daniel J. Levitin- comandă online aici-link;

“Mintea in buddhismul Mahayana” -Geshe Rabten- 

“Conștientizarea. Cheia pentru a trăi în armonie” -Osho-  

“Credință, îndoială și fanatism” -Osho-  

“Știința minții” -Dalai Lama- 

“Mintea liniștită și senină” -Dalai Lama-  

“Creierul și inteligența emoțională” (ebook) -Richard J. Davidson, Sharon Begley- 

 

 xx

Dupa modelul predicii de pe munte (Matei,cap 5,6,7),va prezentam cinci  discursuri care au “cutremurat”  lumea

 

 

„NU CEDEZ”-Martin Luther la Dieta de la Worms, 1521. Obscur profesor de teologie la Universitatea din Wittenberg, in Germania, in 1517 Martin Luther a prins in cuie 95 de teze – condamnand abuzurile Bisericii Catolice, mai ales vanzarea de indulgente – de usa bisericii din oras si a initiat ceea ce avea sa devina Reforma Protestanta. Convocat de imparatul Sfantului Imperiu Roman, Carol V, la o adunare imperiala, ereticul nu a cedat. A refuzat neclintit sa retracteze invataturile sale si condamnarea papei. Fata-n fata cu piosul imparat, Luther si-a continuat aprigul atac la adresa coruptiei Bisericii. Si-a incheiat apararea cu cuvintele: „Nu cedez! Nu pot face altfel. Dumnezeu sa ma ajute!” Cand Luther si-a incheiat cuvantarea, nu mai era nici o indoiala ca avea loc o schimbare in crestinatatea apuseana.

 

„MA VOI DOVEDI TOTUSI INVINGATOR”. William al Normandiei, 1066. In batalia de la Hastings in 1066, 8500 de luptatori englezi, condusi de regele Harold, s-au confruntat cu 8000 de invadatori normanzi. Cu toate ca fortele erau aproximativ egale, englezii ocupau o pozitie superioara pe culmea unui deal. Pe la mijlocul diminetii, batalia parea sa se incheie, cand salbaticii razboinici englezi, amenintand cu securi, au pornit in jos la atac, provocand panica in randurile normanzilor. In aceasta clipa de cumpana, conducatorul normand, William, si-a ridicat coiful si, cu fata descoperita, si-a indemnat trupele: „Priviti-ma bine. Sunt inca in viata si cu mila lui Dumnezeu ma voi dovedi totusi invingator.” Si asa a fost, normanzii capatand curajul  de a raspunde atacului si, dupa o zi lunga, si-au invins adversarii. Harold a fost ranit mortal, probabil de o sageata care i-a intrat in ochi, si William a luat tronul englez, devenind William Cuceritorul. Domnia normanda a inlocuit-o pe cea saxona, plasand Anglia pe calea spre un viitor mai feudal, mai centralizat si mai european.

 

„GUVERNAREA POPORULUI, DE CATRE POPOR, PENTRU POPOR”. Cuvantul lui Abraham Lincoln la Gettysburg, 1863. Cu ocazia sfintirii unui cimitir pentru cei cazuti in Batalia de la Gettysburg din timpul Razboiului Civil American – batalia care a asigurat practic infrangerea fortelor confederate al Sudului sclavagist – presedintele Lincoln a invocat principiile libertatii si democratiei pentru a justifica sacrificiile facute. Discursul sau cu o nota de solemnitate religioasa, deliberat sobru, care a durat doar trei minute, a avut un impact atat de puternic incat a devenit unul dintre cele mai citite din istorie si va fi invatat de generatii intregi de scolari.

 

„NU POT OFERI NIMIC ALTCEVA DECAT SANGE, TRUDA, LACRIMI SI SUDOARE.” Winston Churchill, 1940. Trei zile dupa ce a devenit prim-ministru, cand Al Doilea Razboi Mondial iesea din faza de expectativa si Marea Britanie se pregatea sa faca fata provocarii germane, Churchill a rostit o scurta cuvantare in Camera Comunelor semnificativa prin fermitatea ei pentru urmatorii doi ani critici. In parte ca opinie personala, Churchill a exclus orice posibilitate de incheiere a unei paci de compromis cu Hitler. „Care este politica noastra? Sa purtam razboi, pe mare, pe uscat si in aer… Care este telul nostru? Pot raspunde cu un singur cuvant: victorie – victorie cu orice pret…” Cuvantarea a consolidat instantaneu pozitia de lider britanic a lui Churchill si, in ceasurile negre ale caderii Frantei si ale razboiului-fulger ce a urmat mai tarziu, in 1940, increderea sa in victoria finala nu a avut nici un moment de sovait.

 

„AM UN VIS” Martin Luther King, 1963. Centenarul proclamarii de catre Abraham Lincoln a eliberarii sclavilor a culminat cu o adunare de masa la Washington care cerea mai multe drepturi pentru negrii Americii. Chemarea a fost rostita de Martin Luther King, cel mai insemnat lider al miscarii pentru drepturile civile. In fata a cateva mii de oameni care au participat la marsul catre Lincoln Memorial, el a expus mesajul sau de nonviolenta, visul sau de „frumoasa simfonie a fratiei intre albi si negrii”, chemarea sa „sa rasune libertatea”. Probalil cel mai celebru din sec. XX, discursul sau nu numai ca a accelerat legislatia drepturilor civile in Statele Unite, dar a actionat ca semnal luminos al sperantei in alte parti ale lumii, anticipand abolirea, in cele din urma, a apartheid-ului in Africa de Sud.

Cel mai cutremurator mesaj este cel Dumnezeiesc –daruit de Isus,inclusive  in Matei,cap 5,6,7-

„FERICITI sunt  CEI SARACI CU DUHUL”-Predica lui Isus Cristos de pe Munte. Isus a petrecut ultimii sai trei ani din viata pamanteasca predicand in Galileea, insa cuvantul sau de pe munte, locul traditional pentru o revelatie divina, a fost adresat doar discipolilor sai. In acest cuvant a subliniat mesajul sau moral si spiritual catre omenire: a repudiat strangerea averii de dragul ei; i-a binecuvantat pe cei umili, pe milostivi si pe impaciuitori; a insistat asupra recunoasterii propriilor greseli inainte de a le vedea pe ale altora. Predica lui Isus include rugaciunea Tatal Nostru si, de aproape 2000 de ani, este stalpul central al moralitatii mondiale.

aziwq

 

Normalitatea devine infractiune si se introneaza dictatura Uegaysta

 

 

Constatăm, pe zi ce trece, că statul de drept şi democraţia devin nişte concepte abstracte, fără nicio legătură cu practica guvernării. Ele sunt invocate într-o  manieră demagogică şi ipocrită doar pentru a descuraja curentele de opoziţie faţă de măsurile discreţionare ale puterii, opoziţie care exprimă, de fapt, starea de spirit, interesele legitime şi voinţa maselor.

 

Chiar şi operaţiunile de reprimare a protestelor sociale tot pe ideea „statului de drept“ şi a „democraţiei“ sunt justificate faţă de opinia publică. Acest mod de a guverna a pătruns agresiv şi în activitatea organismelor UE, inclusiv a Parlamentului, care se pretinde autoritatea reprezentativă a popoarelor din spaţiul comunitar. Parlamentul oricărui stat pretins democratic şi, cu atât mai mult, un parlament european ca expresie a unei democraţii evoluate, n-ar trebui să întreprindă niciun act care să nu fie mandatat sau agreat de popor. Dar nu numai că în deciziile pe care le iau le lipseşte agrementul popular, ci chiar se încăpăţânează să ignore opoziţia manifestă a maselor şi să recurgă la mijloace violente pentru a le reprima protestele.

 

Am considerat necesară această introducere, pentru a înţelege că, dacă parlamentul nu lucrează în interesul maselor şi voinţa acestora n-are nicio valoare în deliberările sale, înseamnă că, sub masca aşa-zisei democraţii, o forţă mai puternică le dictează actele ce le adoptă şi acest fapt ar trebui să ne îngrijoreze. Deci este vorba de o forţă mai presus de voinţa maselor, de care „aleşii“ sunt mai strâns legaţi şi dependenţi decât faţă de cei de la care primesc votul de învestitură.

 

Numai aşa se poate explica şi adoptarea, la începutul lunii februarie 2014 de către Parlamentul European a raportului Lunacek, deşi opinia publică informată, înţelegând ce pericol reprezintă acesta pentru viitorul popoarelor europene, a făcut presiune asupra europarlamentarilor să nu-l voteze. Dacă nici în anul electoral al europarlamentarelor nu s-a ţinut cont de opoziţia maselor faţă de acest raport, înseamnă că voinţa acestora, exprimată prin vot, nu mai are nicio valoare.

 

Drepturile LGBTI – obiectiv prioritar al UE

 

Ulrike Lunacek, eurodeputat austriac, activistă pentru drepturile minorităţilor sexuale, a reuşit să impună pe agenda Parlamentului European un raport, ce-i poartă numele şi care reprezintă „foaia de parcurs a UE împotriva homofobiei şi discriminării pe motiv de orientare sexuală şi identitate de gen“, după cum sună şi titlul său.

 

La prima vedere, n-ar fi nimic nefiresc, având în vedere că lumea liberă şi democratică se pronunţă împotriva oricăror discriminări, inclusiv pe criterii sexuale. Dar, din conţinutul raportului rezultă cu totul altceva şi anume, nu intenţia de a apăra persoanele ce împărtăşesc acest mod de viaţă împotriva persecuţiilor şi discriminării, ci o anumită îndrăzneală de a impune şi legitima ca normale astfel de comportamente, de a le asimila din punct de vedere juridic cu cele fireşti. Se pregăteşte deci un dictat, travestit în aşa-zisele drepturi ale unei minorităţi care, dacă lumea nu se trezeşte, ar putea să devină majoritară. Cel puţin raportul despre care vorbim şi rezoluţia adoptată de Parlamentul European în baza lui spre un asemenea obiectiv ţinteşte.

 

Cine are curiozitatea să lectureze aceste documente va constata că aşa-zisele drepturi ale comunităţii LGBTI (lesbiene, gay, bisexuale, transgen şi intersexuale) devin deja un obiectiv prioritar pe agenda de lucru a întregului aparat birocratic al UE. Se creează impresia – şi s-ar putea să nu fie doar o simplă impresie – că raţiunea de a funcţiona în continuare a comunităţii europene constă în a produce o schimbare radicală în rău a modului de viaţă al popoarelor europene, în a le obliga să abandoneze tradiţiile şi valorile pe care s-au întemeiat, pentru a le putea schimba într-o masă amorfă, fără vitalitate şi, mai ales, fără identităţi culturale. Fiind o foaie de parcurs, rezoluţia face deocamdată doar recomandări statelor şi comisiei uzitând expresia „ar trebui“ sau „este obligatoriu“.

 

Astfel, potrivit unei prime măsuri din această rezoluţie, „Comisia ar trebui să depună eforturi pentru a garanta respectarea drepturilor existente în întreaga sa activitate şi în toate domeniile în care este competentă, prin integrarea aspectelor legate de drepturile fundamentale ale persoanelor LGBTI în întreaga activitate din domeniu – de exemplu, la elaborarea viitoarelor politici şi propuneri sau la monitorizarea punerii în aplicare a legislaţiei UE.” Deci, în tot ce va face Comisia în continuare, va trebui să acorde întâietate „drepturilor fundamentale ale persoanelor LGBTI.“

 

Când te gândeşti că, din cele 500 de milioane de europeni care trăiesc în spaţiul comunitar, numărul celor care se confruntă cu grave probleme de viaţă este în continuă creştere, iar Comisia, în loc să se ocupe în mod prioritar de soarta acestora, îşi fixează ca obiectiv prioritar implementarea juridică a unor comportamente sexuale în mod evident aberante, te cuprinde o stare de oroare şi dezgust faţă de aşa-zisele „valori europene“ clamate atât de zgomotos şi obsesiv de activiştii integrării.

 

„Teoria genurilor“

 

Aşa după cum se arată chiar în titlul ei, rezoluţia se aliniază la un curent de gândire ce este contrazis de realitate şi de legile dumnezeieşti ale naturii, potrivit căruia între bărbat şi femeie n-ar exista nicio diferenţă. Este vorba de „teoria genurilor“ care neagă în mod aberant rolurile biologice şi, în consecinţă, şi pe cele sociale tradiţionale, diferite şi complementare ale bărbatului şi ale femeii. Deci, pe această linie de gândire binomul multimilenar bărbat -femeie pe care s-a întemeiat societatea, ar fi zice-se unul depăşit, iar feminitatea şi masculinitatea, ca identităţi solide în cadrul de manifestare a relaţiilor sociale, ar trebui să dispară. Se cere direct statelor membre să-şi revizuiască „procedurile de recunoaştere juridică a genului“ şi să elimine orice discriminare pentru persoanele transgen. Mai pe înţelesul tuturor: dacă un bărbat se crede femeie şi ar vrea să fie educatoare sau învăţătoare, nu i s-ar putea refuza solicitarea pe motiv că ar pune în pericol educaţia copiilor, cel puţin prin ipostazele groteşti în care apare în faţa lor, existând chiar riscul să producă şi traume psihice. Refuzul ar fi calificat, potrivit acestei rezoluţii, ca fiind un grav delict de discriminare.

 

S-a crezut că mişcările feministe din anii ’70 au pornit dintr-o dorinţă firească de emancipare a femeii, de a dobândi mai mult respect în societate şi familie, fără ca aceasta să însemne un atentat asupra feminităţii şi o subminare a rolului ei tradiţional în societate, pe care în niciun caz nu-l poate îndeplini bărbatul. Chiar şi atunci când revendicările au vizat drepturi egale cu ale bărbaţilor, inclusiv din punct de vedere profesional, n-au apărut suspiciuni că s-ar urmări alte scopuri decât cele declarate.

 

Iată însă că, peste aproape 40 de ani aşa-zisul „ILUMINAT“ Nick Rockefeller, un descendent al acestei binecunoscute familii, avea să afirme într-o discuţie privată că aceste mişcări feministe au fost fondate şi finanţate de clanul Rockefeller, care patronează şi importante trusturi de presă. Acţiunea, după spusele personajului citat, se înscrie într-un plan strategic mai amplu, având drept scop distrugerea familiei tradiţionale, văzută ca o cale de reducere a populaţiei planetare. Amintirea acestui episod a fost provocată de faptul că „teoria genurilor“ ţinteşte tot către distrugerea familiei tradiţionale, obiectiv care, prin rezoluţia Parlamentului European, ni se dezvăluie mult mai transparent decât în urmă cu 40 de ani.

 

Totodată, putem intui şi puterea care reuşeşte să se impună peste voinţa popoarelor europene şi să dicteze forumului pe care ele îl constituie cu speranţa că le va reprezenta interesele.

 

S-ar putea spune că speculăm o coincidenţă pentru a forţa nişte concluzii ce n-ar avea legătură cu realitatea, ceva de genul realităţii conspiraţiei. Dar avem textul rezoluţiei în faţă şi aflăm din conţinutul lui că măsurile ce li se stabilesc organismelor europene în domeniul de care vorbim nu se limitează doar la spaţiul comunitar. Prin utilizarea unor expresii precum „politică globală“, „politici globale multianuale“ etc, se arată fără echivoc că avem de a face cu un plan strategic global în care măsurile întreprinse de organismele UE reprezintă doar o parte componentă.

 

Subminarea conceptului tradiţional de  familie

 

În altă ordine de idei, Rezoluţia impune „respectarea tuturor formelor de familii recunoscute juridic în temeiul legislaţiei naţionale a statelor membre“. Aceasta înseamnă că mariajele gay vor produce efecte juridice nu numai în statele în care ele sunt legalizate şi oficiate, dar şi în celelalte, care încă n-au adoptat o asemenea legislaţie. Pe de o parte, este un au atac direct asupra cadrului juridic din aceste state care continuă să considere familia ca o uniune dintre bărbat şi femeie, iar pe de altă parte se pregăteşte terenul ca, într-o perspectivă nu prea îndepărtată, să li se impună şi lor legalizarea căsătoriilor dintre persoane de acelaşi sex.

 

Pentru a se ajunge aici, printre altele, se cere Comisiei să faciliteze „schimbul de bune practici între statele membre“. Să fie oare experienţa Franţei, care în aprilie 2013, ignorând protestele masive din toată ţara, a adoptat totuşi legea care permite căsătoriile dintre persoane de acelaşi sex şi adopţiile de copii de către cuplurile gay, o „bună practică“ în concepţia Parlamentului European? Peste un milion şi jumătate de francezi s-au aflat în faţa parlamentului, protestând ferm împotriva adoptării acestei legislaţii aberante şi, cu toate acestea, „aleşii“ au votat-o. Tot o „bună practică“ în materie ar putea fi şi prigoana autorităţilor franceze împotriva primarilor care refuză să oficieze aceste căsătorii?

 

Intensificarea aberantă a propagandei gay

 

Aşa după cum era de aşteptat, având în vedere faptul că se urmăreşte o extindere şi o încurajare a acestor comportamente, rezoluţia pune un accent deosebit pe „libertatea de întrunire şi de exprimare“. În acest sens se cere statelor să garanteze aceste drepturi, „în special în ceea ce priveşte paradele şi evenimentele similare“ şi să asigure „o protecţie efectivă a participanţilor“. După cum se precizează în rezoluţie, „libertatea de exprimare în legătură cu orientarea sexuală şi cu identitatea de gen“ nu poate fi limitată prin legi, statele fiind obligate să şi le revizuiască dacă prevăd vreo interdicţie în această privinţă. În caz contrar se consideră că „încalcă valorile pe care se întemeiază Uniunea Europeană“, iar Comisia şi Consiliul „ar trebui să reacţioneze imediat în consecinţă“.

 

Prin urmare, rezoluţia votată de Parlamentul European consideră că afişajul stradal al promiscuităţii morale, al lascivităţii şi vulgarităţii sexuale, al aberaţiilor comportamentale, pornografia afişată, vestimentaţia ostentativ vulgară, senzualitatea aberantă, haotică, exacerbată, referinţele şi aluziile la practici sexuale extreme trebuie să fie încurajate printr-o legislaţie permisivă.

 

Cum s-ar putea interpreta altfel „libertatea de exprimare în legătură cu orientarea sexuală“ care se cere a fi garantată? Deci descoperim că Uniunea Europeană se întemeiază pe asemenea valori? Şi noi care credeam că ar fi vorba de respectul pentru demnitatea umană, de libertate, de democraţie, de egalitate, de civilizaţie şi de moralitate în comportamentul social, de stat de drept şi de respectarea drepturilor omului şi, nu în ultimul rând, de nişte valori creştine, chiar dacă ele nu şi-au găsit locul în tratatele unionale.

 

Dar strategia aberantă, nebunească de proliferare a unor astfel de comportamente nu se limitează doar la cunoscutele parade gay. Lumea s-a obişnuit cu ele şi le tratează cu indiferenţă sau, în cel mai bun caz, cu dispreţ, motiv pentru care strategii acestei politici nu prea sunt satisfăcuţi de rezultate, deşi cazurile oribile de viol în rândul tinerilor, incitaţi de o asemenea propagandă, sunt tot mai frecvente şi acest fapt ar trebui, totuşi, să-i mulţumească. Dar ei merg mai departe şi insistă, aşa cum rezută din rezoluţie, asupra unor „măsuri educative“ adresate cu precădere tinerilor, categoria cea mai vulnerabilă şi cea mai expusă la contaminarea perversă cu astfel de practici.

 

Se cere, nici mai mult nici mai puţin, elaborarea de „programe educaţionale“ pentru tineri, care să promoveze „egalitatea şi nediscriminarea pe motive de orientare sexuală şi identitate de gen“, se cere să se promoveze respectarea persoanelor LGBTI şi incluziunea lor în şcoli şi în alte medii educaţionale.

 

Cu alte cuvinte, după aceste minţi bolnave, smintite, tinerii trebuie să fie învăţaţi că nu există diferenţă de sex, că sexul nu este ceva natural cu care te naşti, ci ceva ce ţine de voinţa individului. Şi în această privinţă se pune accent pe „schimbul de «bune» practici între statele membre“. Este uimitor să constaţi la ce nivel de manipulare a opiniei s-a ajuns şi cât de agresivă a devenit îndoctrinarea ideologică aberantă.

 

De zeci de ani se fac eforturi, fără ca lumea să conştientizeze în ce prăpastie este târâtă. Astăzi teroarea ideologică a „discriminării“ este atât de puternic impregnată în instituţiile publice, încât se poate face orice, se poate accepta orice, de frica represaliilor.

 

Dacă libertatea de exprimare a orientării sexuale este supusă unui regim de protecţie draconic, instituţiile publice fiind obligate să asigure condiţii de manifestare deplină a acestei libertăţi, în schimb nu de acelaşi tratament beneficiază şi opiniile contrare, respectiv cele care critică – pe bună dreptate – sau combat asemenea deviaţii nebuneşti de comportament sexual. Potrivit rezoluţiei, Comisia ar trebui să le califice ca „infracţiuni generate de discriminare şi de incitare la ură“ şi să impună statelor membre să le combată prin intermediul dreptului penal. În acelaşi scop şi tot prin apel la „schimbul de bune practici“ se mai cere şi implementarea unor programe de „formare şi educare a forţelor de poliţie, a serviciilor Ministerului Public, a judecătorilor şi a serviciilor de sprijinire a victimelor“. Se urmăreşte, în mod deschis, suprimarea oricărei forme de opoziţie faţă de stilul bizar de viaţă homosexual şi faţă de agenda aparatului birocratic al Uniunii Europene de a generaliza în forţă acest stil de viaţă în rândul unor largi categorii sociale, îndeosebi tinerii.

 

Un regim special de asistenţă medicală

 

În primul rând, rezoluţia ce a ratificat raportul Lunacek consideră că tulburările de identitate de gen sunt nepatologice. Prin urmare, Comisia trebuie să continue colaborarea cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii, pentru a le elimina de pe lista tulburărilor mintale. Deci, persoanele care-şi confundă sexul sunt perfect normale. În această optică, o persoană care se crede câine, latră şi merge în patru labe trebuie să fie băgată în cămaşă de forţă şi apoi supusă unui tratament de specialitate. În schimb, dacă o femeie se crede bărbat, adoptând apoi un comportament masculin, toţi cei din jur sunt obligaţi s-o accepte, iar autorităţile publice să-i aplice, din punct de vedere juridic, tratamentul specific bărbaţilor.

 

Cu toate acestea se pretinde a se asigura acestor persoane o asistenţă medicală specifică. Dacă ele se consideră normale, le fel ca toţi ceilalţi oameni, ce justificare ar mai avea un tratament medical specific? Dar nu este aşa şi va trebui ca şi din acest punct de vedere aceste persoane să aibe prioritate, indiferent cu ce probleme medicale se confruntă restul populaţiei. Comisia şi statele membre vor trebui să finanţeze programe de cercetare cu privire la problemele de sănătate specifice persoanelor LGBTI, să le includă în planurile şi politicile naţionale de sănătate, vor trebui să formeze personal medical adecvat etc.

 

Extinderea strategiei LGBTI în afara Uniunii Europene

 

Aşa după cum s-a arătat mai sus, strategia Uniunii Europene în această privinţă nu se limitează doar la spaţiul comunitar. Ea se circumscrie unui plan mai amplu ce vizează întreaga populaţie a planetei. În acest scop, organismelor Uniunii Europene şi statelor membre li se trasează ca sarcini să colecteze informaţii privind persoanele LGBTI din terţe ţări, să monitorizeze modul cum li se respectă drepturile şi să menţină o poziţie unitară atunci când reacţionează la încălcări ale acestor drepturi.

 

Mai vulnerabile faţă de această strategie se dovedesc a fi statele aflate în curs de aderare la Uniunea Europeană. Tocmai de aceea i se trasează Comisiei sarcina să le monitorizeze în privinţa problemelor legate de orientarea sexuală şi identitatea de gen, să le impună revizuirea legislaţiei şi propagarea unei atitudini favorabile faţă de libertatea de exprimare a acestor persoane. Este vorba, cu alte cuvinte, de constrângeri şi şantaj.

 

Se pare că acest criteriu devine prioritar în procesul de aderare, înaintea celor care privesc economia, administraţia, justiţia etc. Avem ca exemplu recent cazul Ucrainei şi al Republicii Moldova. În noiembrie 2013 a avut loc summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius. Întrucât se preconiza să se semneze cu aceste state Acorduri de asociere la Uniunea Europeană, li s-a impus, ca o condiţie prealabilă, să adopte unele măsuri privind drepturile persoanelor LGBRI.

 

Situându-se pe linia de gândire a administraţiei americane care, prin vocea fostului secretar de stat, Hillary Clinton, susţine că „drepturile homosexualilor sunt echivalente cu drepturile omului şi drepturile omului sunt echivalente cu drepturile homosexualilor“, negociatorii au impus autorităților de la Kiev să organizeze o paradă gay, ca o condiție pentru finalizarea negocierilor, iar alianța de guvernare din Republica Moldova a fost forțată să treacă prin parlament o așa-zisă „lege“ cu privire la asigurarea egalității de șanse, asumându-și riscul și rușinea unei dezaprobări publice, ce a fost speculată de opoziția comunistă.

 

Concluzii

 

Cu toate încercările, individuale și colective, de a determina Parlamentul European să respingă Raportul Lunacek, europarlamentarii, deși convinși că acest proiect n-are susținere populară, au votat totuși pentru adoptarea lui.

 

În calitate de cetățeni ai României cu drept de vot, ne permitem să întrebăm europarlamentarii români care au votat această rezoluție, în baza cărui mandat au procedat așa? Pe cine reprezintă ei, de fapt, în Parlamentul European? Când au cerut votul cetățenilor, le-au spus acestora că vor susține astfel de proiecte?

 

Doamnelor și domnilor (Severin, Hellvig, Nicolai, Silaghi și Vălean) care, prin votul vostru ați ridicat la rangul de politică de stat aberații, vulgarități și obscenități din zonele periferice și insalubre ale societății, pentru a fi contaminată cu ele întreaga populație a globului, vă rog să aveți curajul, când vă prezentați, nu peste mult timp, din nou în fața alegătorilor, să le spuneți și lor ce act de „bravură“ ați săvârșit și, mai ales, cine v-a obligat să preocedați așa: convingerile proprii sau constrângerile?

În același timp, recunoștință celor care nu s-au pervertit la asemenea acte nesăbuite (Antonescu, Bodu, Marinescu, Niculescu, Preda, Stolojan, Luhan, Matula, Sogor, Winkler, Vadim Tudor). Absenții (Cliveti, Crețu, Sârbu, Țicău, Boștinaru, Cutaș, Enciu, Ivan, Pașcu, Tănăsescu, Tokeș, Zamfirescu) ar trebui întrebați dacă mandatul de europarlamentar implică vreo disciplină, vreo obligație sau exercițiul lui depinde exclusiv de bunăvoința titularului. A fost o chestiune de tactică absența lor din Parlament tocmai când a fost supus la vot acest proiect?

 

În aceste condiții, cu 394 de voturi pentru, 179 de voturi împotrivă și 72 de abțineri (Eba s-a abținut) Parlamentul European a adoptat în ziua de 4 februarie 2014 controversatul raport Lunacek, în ciuda protestelor masive, fără precedent, ale cetățenilor europeni.

 

Prin acest vot, Parlamentul European încalcă cel puțin două importante principii democratice și anume cel al subsidiarității și al universalității drepturilor omului.

 

Potrivit principiului subsidiarității, politicile care se adresează familiei sunt de competența statelor. Ori, dacă statele sunt obligate să recunoască alte tipuri de familie decât cele din dreptul intern, înseamnă că li se subminează autoritatea și dreptul de a decide într-un domeniu ce le este rezervat potrivit tratatelor comunitare.

 

În ceea ce privește principiul universalității drepturilor omului, acesta are ca temei universalitatea valorilor umane. Acestea se cer protejate, trecându-se peste multitudinea particularităților individuale. În schimb, rezoluția adoptată de Parlamentul European ridică la rangul de valoare umană niște evidente aberații sexuale, adică desprinde artificial de drepturile omului așa-zisele drepturi ale unei minorități sexuale bizare.

 

Dincolo de îngrijorarea justificată ce ne-o provoacă insistența aparatului birocratic de la Bruxelles de a supune Uniunea Europeană unei dictaturi gay, constatăm că în ultimul timp opinia publică europeană este din ce în ce mai activă în combaterea acestui proiect. Este un semn încurajator și trebuie să se mențină la un nivel ridicat presiunea asupra europarlamentarilor.

 

Articol preluat din revista Lumea

 

Ei ne  dau fonduri europene,bani adunati de la noi,ca sa ne aiba la mana,inclusiv  prin  privatizarea apei

 

 

Noua ordine mondială impusă de Grupul Bilderderg   vizeaza si privatizarea apei. În viziunea megalomană a Grupului, apa reprezintă un bun care trebuie exploatat pentru a obţine profit, cu toate că Organizaţia Naţiunilor Unite a menţionat apa ca un bun public. Oamenii din mai multe colţuri ale lumii au început să se revolte. Din Portugalia, până în Germania, India şi SUA. Speriaţi de o posibilă escaladare la nivel planetar a acestui scandal, autorităţile de la Bruxelles au bătut în retragere. Deocamdată.

 

„De luni de zile există informaţii referitoare la încercarea Comisiei, de privatizare a apei prin propunerea sa privind concesiunile”, a declarat comisarul european pentru piaţa internă şi servicii, Michel Barnier. Cetăţenii germani, revoltaţi de decizia de privatizare a sectorului apei au strâns aproape un milion de semnături pentru petiţia „Apa este un drept al omului” în cadrul „Iniţiativei cetăţenilor europeni”. Petiţia a fost introdusă prin Tratatul de la Lisabona şi permite unui număr de cel puţin 1.000.000 de cetăţeni ai UE să prezinte Comisiei Europene o propunere în vederea modificării legislaţiei europene într-un anumit domeniu.

 

Petiţia cere ca instituţiile europene şi statele membre să fie obligate să se asigure că toţi oamenii au dreptul la apă şi canalizare şi ca alimentarea cu apă şi gestionarea resurselor de apă să nu facă obiectul normelor pieţei interne, iar serviciile de apă să fie excluse de la privatizare. „Este de datoria noastră să ţinem cont de îngrijorările exprimate de un număr atât de mare de oameni. Astfel, cea mai bună soluţie pare a fi eliminarea apei din domeniul de aplicare a directivei privind concesiunile”, a afirmat comisarul european Michel Barnier.

 

Speriat de amploarea iniţiativei cetăţeneşti europene, comisarul european a fost obligat să facă un pas în spate, deşi înainte era un susţinător înfocat al acestei măsuri. Eurodeputata ecologistă germană Heidi Ruhle a spus că legea privind concesiunile era o formă de presiune asupra statelor naţionale, astfel încât apa lor să devină un bun privatizabil ca orice marfă şi scos la vânzare. Interesul comisarului Michel Barnier a ieşit la iveală o dată cu informaţiile privind aşa-numita „troikă” (formată din Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional) care a cerut explicit guvernelor Greciei şi Portugaliei să privatizeze companiile de apă. Organizaţiile non-guvernamentale din Europa au cerut într-o scrisoare eurocraţilor de la Comisia Europeană să explice de ce, prin presiunile făcute asupra guvernelor Greciei şi Portugaliei, au încălcat tratatul de aderare care le cerea să rămână neutri în ceea ce priveşte politica de privatizare. Multă vreme, Comisia nu a dat niciun răspuns.

 

Surse de la Bruxelles spun că există un lobby puternic al unor companii transnaţionale făcut asupra Comisiei Europene în vederea emiterii unei directive pentru concesiunea şi privatizarea bunurilor şi serviciilor publice care erau până acum considerate vitale pentru populaţie. Una dintre aceste companii este şi Nestle. Fostul ei preşedinte, austriacul Peter Brabeck-Letmathe, a stârnit un scandal internaţional acum câţiva ani prin declaraţiile şocante pe care le făcea în faţa presei. Letmathe afirma fără ocolişuri că apa este un bun ca oricare altul, că nu este un drept al omului şi, ca orice bun, trebuie privatizat.

 

Peter Brabeck, CEO al companiei Nestle: „Accesul la apă NU ar trebui să fie un drept public”

 

„Azi oamenii cred că tot ce vine din natură este bun. Asta reprezintă o mare schimbare deoarece destul de recent am învăţat că natura poate fi nemiloasă. Omul se află acum în poziţia în care să poate asigura un echilibru natural, dar în pofida acestor lucruri avem şi o deviză… că tot ce provine din natură este bun.

 

După 15 ani de mâncat produse modificate genetic în Statele Unite nu am întâlnit niciun caz de îmbolnăvire din cauza consumării lor în termenul de valabilitate şi, totuşi, în Europa suntem atât de speriaţi că ni s-ar putea întâmpla ceva. Asta este ipocrizie mai mult decât orice altceva.

 

Apa este, desigur, cea mai importantă materie primă pe care o avem astăzi în întreaga lume. Este o întrebare dacă ar trebui să privatizăm rezerva de apă a populaţiei şi sunt opinii diferite legate de acest subiect. Prima opinie, pe care eu o consider extremistă, este reprezentată de ONG-uri care ne bombardează cu mesaje prin care declară apa… un drept public. Asta înseamnă că orice fiinţă umană ar trebui să aibă acest drept, să aibă acces la apă, şi asta e o soluţie extremă. O a doua variantă este aceea că apa este considerată un produs ca oricare altul şi ca orice alt produs ar trebui să aibă o valoare de piaţă. Personal, eu cred că este mai bine să dăm unui produs o valoare pentru a şti cu toţii că el are o valoare şi atunci să luăm măsuri specifice pentru acea parte a populaţiei care nu are acces la apă. Și aici sunt mai multe posibilităţi”, a declarat fostul CEO al Nestle.

 

Compania Nestle a declanşat mai multe scandaluri în lume. În Pakistan, a secătuit izvoarele subterane pentru a vinde marca sa de apă îmbuteliată, „Pure Life”. O poveste similară a avut loc în Nigeria, unde preţul unei singure sticle de apă îmbuteliată depăşeşte venitul zilnic al unui cetăţean nigerian. Nestle deţine sau arendează 50 de izvoare din întreaga Americă. Totodată, Nestle controlează o treime din piața internă pentru apă îmbuteliată din SUA. Un exemplu al problemelor pe care Nestle le produce este Colorado, unde 80% dintre cetăţenii oraşului Aurora se opuneau prezenţei companiei. Pe parcursul următorului deceniu, aceasta ar urma să extragă 2,5 miliarde de litri de apă din râul Arkansas pentru a o vinde mai apoi sub marca „Arrowhead Springs”. Mai mult, sticlele din plastic ne-biodegradabil sunt poluanţi majori şi rămân toxice timp de un mileniu. Potrivit Watch Corporate, Nestle face un profit de 35 de miliarde de euro în fiecare an din vânzările de apă îmbuteliată la nivel mondial.

 

Brabeck crede că responsabilitatea socială a oricărui preşedinte de companie este să facă cât mai mult profit, astfel încât oamenii să aibă locuri de muncă. Ne întrebăm: oare este justificată goana după cât mai mult profit, în dauna sănătăţii populaţiei întregii planete?

 

Revenind la apă, consecinţele pivatizării apei (idee susţinută de şeful Nestle), au fost devastatoare pentru comunităţile sărace din întreaga lume. În Africa de Sud, de exemplu, unde sindicatele s-au opus din răsputeri privatizării, efectele au fost dezastruoase pentru populaţie. Ca urmare a privatizării apei, preţul a crescut foarte mult. Drept consecinţă, mulţi oameni săraci au renunţat la serviciile de distribuire a apei şi după aceea a izbuncnit o epidemie de holeră care a afectat peste 120.000 de persoane, dintre care 300 au murit.

 

Nestle are o reputaţie proastă și în rândul activiştilor. Acest boicot a început încă din 1977, atunci când Nestle a început o campanie agresivă pentru ca femeile să nu-şi mai hrănească bebeluşii cu lapte natural, de la sân, ci să folosească laptele praf produs de Nestle. Această corporaţie a făcut lobby pe lângă ministerele sănătăţii din mai multe ţări, pentru a promova laptele praf. În ţările sărace, acest lapte praf a fost letal pentru mai mulţi bebeluşi, din moment ce femeile au amestecat praful cu apă contaminată, în loc să-şi hrănească natural copiii.

 

Brabeck crede că apa este un drept al omului, dar afirmă că ar trebui privatizată

 

Cu o atitudine combativă, Brabeck a răspuns ulterior acuzelor care i-au fost aduse în urma afirmațiilor făcute în cadrul acestui interviu, susținând că este important să reacționăm într-un mod mai puțin emoțional și să fim mai analitici referitor la acest subiect, deși a recunoscut că presiunea venită din partea grupurilor de acțiune civilă au forțat Nestle să admită faptul că o companie nu își poate crește profiturile doar în beneficiul acționarilor săi, dacă nu aduce, în paralel, beneficii și pentru societate.

 

„Problema este că ei [activiștii] se referă mai înainte de toate la cel mai mic volum de apă consumat”, spune el. „Sunt primul care susține faptul că apa este un drept al omului. Acest drept uman este de cinci litri de apă de care avem nevoie pentru hidratarea zilnică și cei 25 de litri de care avem nevoie pentru igiena minimă.

 

Această cantitate de apă este responsabilitatea primară a fiecărui guvern pentru a o pune la dispoziția fiecărui cetățean din lume, dar aceasta reprezintă doar 1.5% din totalul de apă care este folosit de oameni.

 

Problema mea este cu acești 98.5% de apă pe care îi folosim, pentru restul scopurilor, care nu este un drept uman și din cauza faptului că îl considerăm a fi așa folosim apa într-un mod iresponsabil, deși este cea mai prețioasă resursă pe care o avem. De ce? Pentru că nu îi atribuim o valoare acestei ape. Și știm foarte bine că dacă ceva nu are o valoare, comportamentul uman care tinde să se manifeste este unul iresponsabil.

 

Dacă ne uităm în urmă, atunci când m-am născut, erau 2,7 miliarde de oameni și nu foloseam 40% din apa reciclabilă, dar acum fiind șapte miliarde o supra-folosim și dacă stăm să ne gândim că vom ajunge la 10 miliarde [de oameni], trebuie să ne modificăm relația cu această resursă.”

Adevăruri ascunse, deranjante si nebănuite despre privatizarea apei

 

 

O mare ticăloşie pe care o pregăteşte de câţiva ani Comisia Europeană este privatizarea apei în toată Uniunea Europeană. Totul este făcut sub pretextul unei reglementări europene şi prin presiuni exercitate asupra unor state membre, cum ar fi Grecia de exemplu, pentru a lăsa un bun public pe mâna unor privaţi, oferindu-le astfel acestora o oportunitate de profit de câteva miliarde de euro numai în Germania.

Nemţii, după câteva privatizări parţiale ale apei publice şi-au dat seama că acest lucru ar putea avea efecte nefaste pentru cetăţeni, cele mai mari temeri fiind acelea că după privatizare preţul va creşte foarte mult, iar calitatea apei va scădea.

 

Îngrijorarea autorităţilor germane a crescut mai ales după privatizarea apei în Portugalia, în urma căreia preţul apei în această țară s-a majorat cu 400% şi continuă să crească cu circa 6% în fiecare an. Aceasta în timp ce în unele locuri calitatea apei potabile a scăzut atât de mult, încât nu mai poate fi băută, iar mulţi cetăţeni nu îşi mai pot permite să achite facturile tot mai mari. Ca urmare a acestor lucruri, în Portugalia protestele populaţiei împotriva privatizării apei s-au intensificat tot mai mult în ultima vreme.

 

Explicaţia pentru aceste rezultate este simplă: companiile private sunt interesate de profit rapid şi de aceea au făcut investiţii minime, dar au mărit foarte mult tarifele. La infrastructură, din motive de economie, au fost folosite ţevi şi instalaţii de proastă calitate, fapt ce a necesitat clorinarea intensă a apei pentru a o dezinfecta, rezultând astfel o apă mult mai slabă calitativ decât înainte.

 

Aceste efecte negative au fost observate şi în Germania, fapt care a determinat autorităţile să încerce să recupereze, în anumite cazuri, la un preţ mult mai mare, o parte din acţiunile companiilor de apă vândute, doar ca să preia din nou controlul asupra apei publice.

 

La Berlin, după ce apa a fost privatizată parţial prima oară în 1999, în februarie 2011 a avut loc un referendum, la care cetăţenii au fost consultaţi în legătură cu privatizarea acestui bun de utilitate publică. Cu respectiva ocazie, peste 665.000 de cetăţeni din Berlin au votat în favoarea desecretizării unor documente care să dezvăluie detalii legate de afacerea privatizării parţiale a companiei Berlin Water Works (BWB).

Referendumul a fost precedat de o petiţie de succes, în care iniţiativa cetăţenilor numită „Lista Apei Berlinului” a strâns în termen de şase luni mai mult de 320.000 de semnături.

 

Totodată, în Germania au apărut o serie de documentare şi reportaje, menite să informeze cetăţenii în legătură cu problema privatizării apei şi să declanşeze dezbateri publice pe marginea acestui subiect, aşa cum este şi cazul următorului reportaj, difuzat pe postul naţional german de televiziune.

 

Trebuie să mai lămurim un lucru. Privatizarea apei presupune doar distribuţia sau şi dreptul de proprietate asupra resursei în sine? Pentru că, dacă se privatizează aşa cum s-a procedat în Bolivia de exemplu, oamenii nu vor mai avea dreptul să folosească în gospodărie nici măcar apa de ploaie care se scurge de pe ştreaşină, deoarece aceasta va deveni proprietatea firmei private care o administrează.

 

Un alt aspect interesant este acela că privatizarea apei vine la pachet cu exploatarea gazelor de şist, procedeu care, după cum se ştie, este un mare consumator şi poluator al resurselor naturale de apă. În timp, din cauza poluării, apa va deveni o marfă de lux şi asta va urca până la cer profitul firmelor private care o vor distribui populaţiei.

 

Revenind la biata noastră ţărişoară, după cum se vede, subiectul privatizării apei şi lucrurile grave care se întâmplă în Europa nu există, nici pentru presă, nici pentru autorităţile de la Bucureşti. În schimb avem zilnic în mass-media dezbateri aprinse despre bişniţari şi animalele lor sălbatice, divorţuri de celebrităţi, scandaluri generate de moartea unor vedete, clovneriile lui Băsescu şi alte idioţenii bazaconistice şi fără importanţă.

 

Iar postul naţional de televiziune nu numai că nu informează corect cetăţenii şi nu supune dezbaterii naţionale problemele importante legate de privatizări, securitatea cetăţeanului şi a bunurilor publice, ba dimpotrivă, prezintă privatizările, liberalizările, regionalizarea şi acordurile cu FMI, ca fiind soluţiile cele mai bune de urmat şi calea sigură pentru redresare economică şi prosperitate!

 

Dacă statul şi presa ne-au trădat, singura soluţie este aceea să ne ajutăm singuri şi să trecem la acţiuni civice concrete. Legat de privatizarea apei la nivel european există deja o mişcare cetăţenească care luptă pentru păstrarea accesului la apă şi salubrizare pentru fiecare cetăţean, ca serviciu public, nesupus controlului privat.

 

Site-ul http://www.caseyresearch.com prezintă o imagine foarte sugestivă a resurselor de apă potabilă existente pe planeta noastră.

 

Cea mai mare sferă albastră din această imagine reprezintă toată apa existentă pe planeta noastră (în oceane, calotele glaciare, gheţari, lacuri şi râuri, apa subterană şi cea din atmosferă), care este 0,07% din masa Pământului, sau 0,4% din volumul său.

Sfera albastră mijlocie reprezintă apa dulce din subteran, lacuri, râuri și mlaștini, iar cea mai mică sferă, de dimensiuni punctiforme, reprezintă apa dulce din lacuri și râuri.

 

Scopul elitei malefice de a otrăvi într-un mod insidios apa pe toată planeta

 

Privatizarea apei nu presupune doar interese financiare vizate de buzunarele nesățioase ale unor afaceriști de top (top secret, adesea). Fiind o resursă indispensabilă vieții, apa este privită ca un eficient instrument de control de mințile demente ale „elitei” criminale ce conduce din umbră. Otrăvind o mare parte din rezervele de apă potabilă – iar exploatarea gazelor de șist prin metoda fracturării hidraulice se potrivește ca o manușă planurilor lor diabolice – și în acelaşi timp asigurându-se că a „privatizat” în propriul beneficiu ceea ce a rămas neotrăvit (toate izvoarele de apă curată ale naţiunilor), având sub control strict respectivele resurse prin intermediul ONG-urilor de „protecţia mediului” şi agenţiilor criminale ale ONU, elita malefică ajunge să controleze întreaga umanitate!

 

Acestor psihopaţi nu le pasă dacă ucid milioane de oameni. Dimpotrivă, face parte din planul lor criminal de reducere a populației globului la 1 miliard, pentru ca apoi, cei care supravieţuiesc să fie mai uşor controlabili, prin implantări de microcipuri sau tatuaje electronice pe mâna dreaptă sau pe frunte (microcipurile au ajuns la dimensiunea unui ADN!) şi alte dispozitive tehnologice pe care deja le-au pregătit!

 

Bunul-simț ne spune că apa este o resursă naturală la care toți oamenii ar trebui să aibă acces liber. Însă conform afirmațiilor lui Peter Brabeck, CEO al companiei Nestlé, apa este un aliment care ar trebui privatizat, nu un drept uman: „Accesul la apă NU ar trebui să fie un drept public.

Epidemiile şi războaiele sunt  metode criminale create de ei,pentru  controlul  populaţiei

 

 

Problema suprapopulării planetei a fost enunţată încă din secolul al XVIII de demograful şi economistul englez Thomas Robert Malthus. În lucrarea “Eseu despre principiul populaţiei”, publicată în 1798, Malthus susţine că numărul de oameni creşte în progresie geometrică (ex: 2, 4, 8, 16, etc), pe când resursele alimentare cresc doar în progresie aritmetică (ex: 1, 2, 3, 4, etc). Din acest motiv, afirmă Malthus, va veni un moment când resursele Terrei nu vor mai fi suficiente pentru a susţine întreaga populaţie planetară. Soluţia propusă de guvernul din umbră? Genocidul!

 

Deşi au existat mulţi gânditori care au contrazis aceste ipoteze ale lui Malthus, ele au fost repetate până la saturaţie pentru a face oamenii să accepte anumite metode de control al populaţiei planetei noastre. Malthus însuşi a avansat câteva idei în acest sens: el propune controlul creşterii populaţiei realizat, printre altele, prin căsătorii la vârste înaintate şi abstinenţă sexuală. Faptul că Malthus cere impunerea acestor metode de control doar pentru clasa socială săracă este semnificativ. Conform teoriei sale, doar muncitorii şi clasele de jos poartă responsabilitatea pentru bolile societăţii. În lucrarea citată, Malthus propune şi abolirea anumitor legi, lucru ce a dus la o degenerare a condiţiilor de viaţă a săracilor din Anglia şi la scăderea numărului lor,  scăzând astfel şi sărăcia raportată la nivel global.

 

Acapararea resurselor de hrană şi omorârea celor slabi

 

Ideile lui Malthus marchează gândirea multor sociologi şi analişti politici moderni,  reprezentanţi ai curentului neo-malthusian apărut în SUA în anii ’60 ai secolului trecut. Aceştia vorbesc despre “bomba demografică”, “creşterea nulă” şi “raritatea resurselor naturale”.  Thierry Millemann, doctor în economie şi consilier al unor mari corporaţii este autorul zguduitoarei lucrări „Faţa ascunsă a lumii occidentale”, publicată în ianuarie 2005. În această carte el afirmă că strategia ţărilor dezvoltate (numită şi “Prima lume” – în opoziţie cu “lumea a treia”), în implementarea căreia Statele Unite joacă un rol crucial după ce au făcut tot posibilul şi au reuşit să preia conducerea mondială în 1945, se defineşte succint prin trei direcţii de acţiune complementare:

– ţările dezvoltate au asigurat accesul exclusiv la resursele energetice mondiale, pentru a evita ca  să se confrunte cu penuria,

– ţărilor sărace sunt împiedicate să se dezvolte pentru ca să nu devină consumatori de energie,

– eradicarea „suprapopulaţiei”.

 

Punerea în aplicare a acestui plan este uşor de observat în jurul nostru. Spre exemplu, dobândirea accesului predilect sau exlusiv al Statelor Unite la anumite resurse naturale este realizată  prin diferitele intervenţii militare în zone strategice din punct de vedere economic, sub pretextul realizării unor misiuni de apărare a păcii, cum ar fi cele din Kuweit, Irak şi probabil în viitor şi Iran.

 

Populaţia planetei ar ajunge la 41 miliarde în anul 2100

 

Problema este tratată cu maximă atenţie de cei aflaţi la vârful puterii mondiale. În 1953, preşedintele Dwight Eisenhower primeşte rezultatele unor studii comandate de predecesorul său, Harry Truman. Perspectivele sunt atât de catastrofale încât numeşte imediat o comisie senatorială pentru a ancheta problemele demografiei mondiale şi a rezervelor de materii prime. Rezultatul îl sperie şi îl face să treacă la măsuri extreme. Statisticile anunţă mai mult de 41 de miliarde de locuitori ai planetei înainte de finele secolului XXI. Această estimare se bazează pe analiza ratei de creştere a populaţiei globului. Au fost necesari 150 000 de ani pentru ca populaţia Terrei să ajungă la un miliard de oameni, apoi doar 90 de ani – din 1850 până în 1940, pentru ca ea să se dubleze. După doar 35 de ani, în 1975 populaţia s-a dublat din nou ajungând la patru miliarde de oameni. Cifra de cinci miliarde a fost atinsă 13 ani mai târziu, în 1988, iar cea de şase miliarde peste doar 11 ani, în  1999.

 

Cum procedează experţii statelor dezvoltate pentru a opri creşterea exponenţială? Prin a doua şi a treia din direcţiile de acţiune enunţate mai sus, şi anume: împiedicarea ţărilor sărace să se dezvolte pentru a nu consuma din resurse (metodă considerată ineficientă) şi eradicarea supra-populaţiei.

 

Programe de sterilizare şi avortare în Asia, America Latină şi Africa

 

Pentru strategii oficiali de la Washington, pământul nu poate suporta mai mult de 10 miliarde de oameni. Neoficial, se ştie că planurile diabolice ale francmasoneriei mondiale vizează o şi mai drastică reducere a populaţiei planetare, la 1 miliard de locuitori. Pentru aceasta s-a trecut la eradicarea suprapopulaţiei.

 

Sub masca planningului familial sau a combaterii SIDA (boală a cărui virus a fost creat în laborator şi răspândit cu bună ştiinţă), statele dezvoltate se reorientează spre o politică brutală de reglare a naşterilor în ţările din ceea ce ei numesc “lumea a treia”. Cu ajutorul Agenţiei pentru Dezvoltare Internaţională (AID) şi al unei reţele de organisme particulare, cum ar fi fundaţiile Ford şi Rockefeller, sunt realizate programe de avortare şi sterilizare în Asia, America Latină şi Africa.

 

Discreţia cu privire la aceste activităţi este impusă ca regulă absolută, după cum scrie Henry Kissinger în NSSM 200(2) – National Security Study Memorandum, pe care l-a redactat în aprilie 1974 pentru preşedintele Gerald Ford: „Există pericolul ca ţările mai puţin dezvoltate să considere motivele ţărilor bogate ca fiind o formă de imperialism economic sau rasial. O asemenea percepţie, adaugă el, ar putea crea serioase repercursiuni asupra proiectului de stabilitate populaţională”. Pe de altă parte pericolul creşterii necontrolate a natalităţii din ţările sărace îl face pe Kissinger să afirme: “reducerea populaţiei ţărilor sărace este vitală pentru securitatea Statelor Unite”.

 

În august 1974, cu ocazia Conferinţei mondiale asupra populaţiei, care a avut loc chiar la Bucureşti, a fost propus de către Washington un plan mondial de acţiune în acest sens. Acesta conţinea afirmaţii atât de grave încât Vaticanul, Europa de Est şi China (considerate ca făcând parte din lumea a doua) s-au opus în mod energic.

 

Războiul, infanticidul şi epidemiile – metode de control populaţional

 

Sociologul american Gerhard Emmanuel Lenski, profesor emerit la Universitatea Carolina de Nord din ChapelHill, este cunoscut pentru contribuţiile sale din domeniile sociologiei religiei, inegalităţii sociale şi teoriei sociale ecologic-evoluţioniste. El susţine faptul că producţia de alimente a unei ţări este cea care limitează mărimea populaţiei, menţinând-o la numărul de indivizi care pot fi hrăniţi. Pe scurt, scrie el, societăţile trebuie întotdeauna să caute modalităţi de a produce mai multă hrană pentru a putea fi susţinut un număr mai mare de indivizi, şi pentru ca “metode draconice de control populaţional, cum ar fi războiul şi infanticidul, să nu fie necesare”. Iată cum aflăm că războiul şi infanticidul sunt de fapt metode de control populaţional.

 

La acestea se adaugă o altă armă infernală: epidemiile provocate intenţionat prin crearea în laboratoarele de inginerie genetică a unor virusuri mortale. Încă din anii ΄60 cercetătorii au observat că în momentul în care componentele unui virus care au fost în prealabil separate sunt puse toate la un loc într-un mediu specific, virusul se re-asamblează. Pornind de la această constare s-a descoperit că pentru a crea un nou virus se pot utiliza părţile componente a două sau mai multe virusuri. Acest lucru este posibil întrucât ingineria genetică permite la ora actuală tăierea din genomul unui virus a genelor responsabile cu anumite efecte biologice care se doresc a fi manifestate de noul “produs”. Ceea ce rezultă se testează ulterior pe culturi celulare şi pe animale de laborator. Dar chiar şi cu aceste testări, nu se poate cunoaşte cu precizie efectul produs asupra fiinţei umane. De aceea este necesară testarea pe oameni prin crearea de mini-epidemii, pentru a se observa atât virulenţa virusului nou creat, cât şi rapiditatea de transmitere de la om la  om. Pentru ca opinia publică să nu reacţioneze violent în cazul unei epidemii de proporţii, ea poate fi „pregătită” printr-o campanie susţinută de informare / dezinformare.

 

Campania mediatică privind gripă aviară

 

De anul trecut, mass media întreţine o astfel de campanie referitoare la eventuala epidemie de gripă aviară care ar putea apare prin transmiterea la om a virusului H5N1 modificat. Această posibilitate de infestare masivă este făcută să pară foarte veridică atât prin argumente practice – exemple referitoare la “epidemiile” cu virus H5N1 care au avut loc în ultimii ani în diferite ţări asiatice şi est-europene, cât şi prin tot soiul de documentare ştiinţifice referitoare la modul în care virusul gripal aviar ar putea suferi anumite modificări genetice. Ceea ce omit acestea este tocmai faptul că din punct de vedere biologic este imposibil ca virusul să devină patogen la om. El se poate modifica doar printr-o intervenţie umană ce vizează acest scop.

 

Ipoteza unei “reasortări” a virusului nu stă deloc în picioare. Millemann demască şi el această intoxicare: “Se uită faptul că virusul nu se poate reproduce. El doar se duplică. Deposedat de orice mecanism metabolic, el nu este o fiinţă vie. Pentru a “deturna” o celulă în folosul său, agentul infecţios viral trebuie să fie înzestrat cu aceeaşi cheie ADN. Iar cel uman şi cel aviar sunt absolut incompatibile. Este ca şi cum aţi dori să deschideţi seiful Băncii Franţei cu cheia de la pivniţa dumneavoastră.”

 

Alte intoxicări mass-media

 

Cu câţiva ani în urmă, o propagandă de proporţii similare a fost realizată referitor la „boala vacii nebune”. Dar se pare că oamenii nu au tras nici un fel de învăţăminte, unii mai aşteptând şi astăzi ravagiile promise. Referitor la epidemia de gripă aviară, se repetă cu insistenţă că este suficient ca virusul aviar să se “re-asorteze”, adică să se combine cu un virus gripal specific unui mamifer, spre exemplu cel al gripei porcine, pentru ca specia umană să fie decimată în mare parte. Totuşi, nimeni nu este în măsură să explice cum s-ar putea produce acest lucru în mod natural, deci fără o intervenţie umană în sensul mutaţiei.

 

Oameni de ştiinţă remarcabili îşi arată uimirea în faţa intoxicărilor răspândite de mass-media. Jeanne Brugere-Picoux, profesor la Şcoala Natională Veterinară Maisons-Alfort, specialistă în păsări, scrie că: “problema este specific animală, iar cea a pandemiei umane care poate apare, nu va avea probabil nici o legătură cu virusul H5N1 asiatic, ci cu altceva”. Evident, lumea trăieşte suspendată de acest “probabil”. Iar campania mediatică lasă impresia că avem de-a face cu un fel de loterie, în care la un moment dat apare “din întâmplare” un nou virus transmisibil la om.

 

Şi atunci, dacă virusul H5N1 nu este periculos pentru om, la ce bun atât tam-tam? Pentru Millemann, răspunsul este evident: când va apare pandemia, opinia publică o va asocia cu pretinsa mutaţie naturală a virusului şi nu va bănui deloc o manipulare. Din momentul apariţiei microscopului electronic, în anii 50, toate laboratoarele militare din lumea dezvoltată au început cercetări pe virusuri. “Începând cu anii 60, precizează Millemann, omul ştie să manipuleze virusurile. Şi începând cu anii 70, armata americană ştie cum să îi creeze”. “Geniul” negativ în genetică este capabil să crească virulenţa oricărui agent infecţios. Din punct de vedere tehnic, nimic nu se opune războiului biologic.

 

„Epidemia” SARS

 

Înţepenirea în ignoranţă poate conduce la un fenomen identic celui apărut în China în 2002: SARS. Despre acesta s-a spus că a apărut în urma combinării “întâmplătoare” a unui virus ce provoca gripa la un mic mamifer cu virusul gripei umane. Ceea ce a rezultat a infectat un porc şi apoi s-a transmis unui om care a luat contact cu animalul respectiv. Cum întâlnirea dintre cei doi viruşi nu putea avea loc, intervenţia umană a fost descoperită imediat. Savanţii ruşi Serghei Kolesnikov de la Academia de Ştiinţe Medicale şi Nikolai Filatov, şeful serviciului de epidemiologie din Moscova au demascat-o într-un comunicat către agenţia de presă Reuters pe 11 aprilie 2003. De-abia atunci mass media a dezvăluit că virusul fusese creat într-un laborator din Hong Kong unde fusese modificat prin integrarea unei catene de ADN uman unui virus care determina apariţia simptomelor de insuficienţă respiratorie la animale. Şi ca şi cum nu era destul, cercetătorii au realizat şi modificarea codului genetic pentru ca transmiterea să nu se facă doar pe cale respiratorie, ci şi prin atingere.

 

Când va fi declanşată epidemina criminală?

 

O ultimă întrebare, pe care toată lumea o aşteaptă: pentru când se preconizează? Conform informaţiilor culese din mediul militar american, dr. Millemann se aşteaptă la iarna 2007-2008, începând cu o ţară din Asia, dar nu neapărat China, probabil Vietnam. Se preconizează cel puţin 500 de milioane de morţi. De aceea, crede Millemann, Colin Powell a cerut în 2004 să nu mai fie ales în funcţia de secretar de stat, altfel ar fi trebuit să poarte responsabilitatea unui genocid biologic.

Plauzibil sau delirant? Din păcate, asemenea acţiuni realizate cu intenţie diabolică sunt greu de conceput, iar pertinenţa avertizărilor poate fi verificată doar a posteriori, de către supravieţuitori, aşa cum a fost în cazul SIDA sau SARS.

 

Soluţiile găsite de cei care conduc planeta în acest moment nu arată decât un nivel rudimentar de conştiinţă, tipic unei jungle în care animalele luptă pentru supravieţuire  distrugând exemplarele slabe şi acaparând sursele de hrană. Precum observăm, modalităţile de rezolvare a problemelor acestei planete, propuse de cei care sunt pe primele trepte ale ierarhiei economice, nu vizează nicidecum îmbunătăţirea nivelului de trai al tuturor locuitorilor planetei.

 

 

Gripa aviară ese diabolic programată din umbră de către francmasoni

 

Oferim în cele ce urmează o primă parte dintr-un dosar unic, de o importanţă cu totul excepţională, care conţine aspecte ultra-secrete şi cenzurate în massmedia mondială cu privire la aşa-zisa ameninţare a gripei aviare. Studiind cu atenţie tot ceea ce vă vom pune, rând pe rând, la dispoziţie, veţi descoperi cu uluire că de fapt ceea ce se petrece aici la noi în ţară cu privire la aşa-zisa pandemie a gripei aviare nu este întâmplător ci reprezintă un vast plan satanic care urmăreşte pe ascuns atingerea a două scopuri principale. Vă rugăm să semnalaţi aceste articole şi altora, pentru ca poporul român să descopere un adevăr cutremurător pe care ni-l pregătesc la nivel planetar francmasonii de aici şi de pretutindeni: un genocid planetar prin care se urmăreşte omorârea unui număr cât mai mare de oameni nevinovaţi prin intermediul unei infestări cu un virus creat în laborator. Acest genocid este numit pentru cei naivi şi ignoranţi PANDEMIA GRIPEI AVIARE.

 

Cu toate că virusul H5N1 a provocat la nivelul întregii planete mai puţin de o sută de decese, aproape întreaga mass-medie care este în secret aservită intereselor sinistre ale francmasonilor răspândeşte deja vestea înfricoşătoare referitoare la ameninţarea iminentă a unei pandemii devastatoare. O analiză lucidă şi atentă ne permite însă să alcătuim un tablou care este foarte diferit de acela al unei simple alerte sanitare. Pe baza informaţiilor (TOP SECRET) cenzurate pe care o să vi le punem la dispoziţie apar în prim plan atât interesele economice ale grupurilor farmaceutice multinaţionale, cât şi acelea ale consorţiilor unde sunt crescute păsări. Dar dincolo de avantajul politic evident al dominării prin pârghia stărilor de insecuritate şi frică, experţi şi oameni de ştiinţă independenţi descoperă un înfricoşător război bacteriologic care este urzit din umbră de către sferele puterii oculte a planetei (la vârful careia se află francmasonii) cu scopul de a reduce (prin genocid) populaţia acestei planete prin uciderea prin astfel de mijloace criminale a 5 miliarde de oameni.

 

Inspiraţi de precedentul unor epidemii de gripă aşa-numită „spaniolă“, care s-au manifestat la începutul secolului al XX-lea, experţii mondiali ai instituţiilor internaţionale ale sănătăţii publice n-au încetat să alarmeze din ce în ce mai mult opinia publică în legătură cu caracterul aşa-zis ineluctabil al unei viitoare pandemii care după părerea lor ar trebui să decimeze o parte importantă a populaţiei mondiale. După sinistrul preludiu al pneumoniei atipice (SARS) care a fost de asemeni creată în laborator în anul 2003 la ordinele care au fost date din umbră de francmasoni, situaţia de atunci a permis fără îndoială să se testeze şi totodată să se pregătească opinia publică pentru o alertă la scară mare care deja a fost lansată de OMS. În felul acesta s-a atins un nivel superior de psihoză odată cu apariţia unui număr de vreo 85 de cazuri în care s-a constatat deja transmiterea la om a gripei aviare. Din informaţiile care au apărut în ultima vreme rezultă însă că această transmitere la om a gripei aviare s-a putut realiza în urma unor sinistre mutaţii care au fost provocate în secret în anumite laboratoare din SUA în urma directivelor care au fost date din umbră de către conducătorii francmasoneriei mondiale.

 

Se ştie astăzi că în perioada hecatombei gripei din 1918, virusul K5N1 al gripei spaniole, tot de origine aviară, s-a recombinat probabil cu bazele vaccinale ale epocii. Acest virus, care a făcut la vremea respectivă aproximativ 20 de milioane de victime, a apărut pentru prima dată în anul 1918 în tabăra militară de la Fort Riley, în Kansas (SUA), unde soldaţii erau vaccinaţi în masă împotriva variolei, difteriei, tetanosului, turbării şi tifoidei înainte de plecarea lor în Europa. Respectivul virus a atins mai întâi combatanţii de vârstă adultă, apoi el a început să afecteze populaţia civilă care la vremea respectivă a făcut obiectul unor vaccinări obligatorii.

 

Un alt precedent. Gripa porcină din anul 1976: 25 de morţi care s-au datorat toate vaccinului care a fost utilizat atunci

 

Un alt precedent l-a reprezentat ameninţarea pandemiei gripei porcine din anul 1976: aceasta a apărut mai întâi într-o tabără militară din Statul New Jersey (SUA), atunci la început un bărbat a murit de gripă. Vinovatul: o mutaţie inexplicabilă a virusului gripei porcine care amintea de originea gripei spaniole ucigaşe. În realitate era vorba tot de unele experienţe realizate în secret, în laborator prin care se urmărea crearea prin manipulare genetică a unui virus mortal prin intermediul căruia să poată fi ucişi oamenii pentru a se reduce astfel populaţia planetei. Şi această experienţă a fost realizată în urma ordinelor date din umbră de către francmasoni. După o reuniune a experţilor, Casa Albă a hotarât să intre în vigoare un aşa-zis program de vaccinare generală care a implicat să se aloce suma de 134 de milioane de dolari. Cu acea ocazie s-au alocat la scurt timp după aceea alte milioane de dolari pentru a se vaccina cât mai repede întreaga populaţie a Statelor Unite: cu acea ocazie se ştie că au fost produse 220 de milioane de doze! La scurt timp după aceea s-au constatat unele efecte devastatoare ale vaccinului: declanşarea la foarte mulţi dintre cei vaccinaţi a simptomului Guillain-Baré, care este însoţit de paralizie uneori mortală. Dat fiind numarul mare de cazuri de acest gen populaţia a protestat şi în urma scandalului de proporţii care s-a declanşat s-a hotărât întreruperea acestui program suspect de vaccinare înainte de a fi distribuite mai puţin de un sfert din vaccinurile care fuseseră pregătite. Bilanţ uman final al acestei operaţiuni suspecte: au apărut mai mult de 500 de victime ale sindromului Guillain-Barré dintre care 25 morţi. Scandalul imens care a izbucnit atunci a fost urmat de numeroase urmăriri judiciare care au fost intentate împotriva guvernului. Pandemia anunţată: aceasta nu s-a produs niciodată. În urma scandalului imens care a izbucnit în rândul populaţiei americane virusul gripei porcine a dispărut într-un mod ciudat ca prin farmec fără să fi făcut alte victime în afara acelui militar din New Jersey. Ravagiile pe care le-a provocat însă vaccinul respectiv prin numărul foarte mare de morţi şi paralizaţi au trecut aproape neobservate.

 

O strategie care a fost mascată de declanşarea unei uriaşe stări de paranoia mediatică

 

Virusurile gripei care au atins speciile avicole au constituit deja în trecut tulpinile virusului gripei umane. Probabilităţile pentru ca o mutaţie a celor o sută cincizeci de tulpini diverse ale lui H5N1 să ajungă la un virus care să fie transmisibil de la om la om sunt foarte slabe şi deocamdata nimic nu ne permite să prevedem data când ar putea surveni aceasta.

 

Chiar si atunci când s-a petrecut aceasta, în conformitate cu mărturia lui Jean Thierry Aubin de la Institutul Pasteur din Paris, în rarele cazuri în care una dintre sutele de tulpini de gripă aviară a devenit patogenă pentru om, ea s-a dovedit dupa aceea foarte puţin contagioasă.

 

Totodată trebuie să luăm în consideraţie că o mutaţie către un astfel de virus uman nu ar avea decât foarte puţine şanse să producă un virus atât de virulent precum este virusul H5N1, ci cel mai probabil o banală gripă. În plus, trebuie să nu pierdem din vedere că actualele condiţii sanitare nu se mai pot compara cu acelea care erau deplorabile şi care au caracterizat sfârşitul primului război mondial în Europa şi care de cele mai multe ori au agravat virulenţa epidemiei de gripă spaniolă de atunci.

 

În ciuda ansamblului de date care fac mai puţin plauzibilă eventualitatea unei pandemii, paranoia mediatică care a fost ordonată din umbră de francmasoni a ajuns la apogeu în ultimele şase luni, pregătind (deloc întâmplător) opinia publică să accepte un scenariu catastrofă care este demn de un film de science-fiction.

 

Acum ştim foarte bine că suspecta epidemie de SIDA a apărut mai ales după vaccinările în masă care au fost realizate împotriva poliomielitei şi a hepatitei B în sânul populaţiei din Africa, din Haiti şi din comunităţile homosexuale din New York şi din San Francisco. Dat fiind faptul că virusul HIV care este desemnat ca fiind responsabil pentru aceasta nu a fost niciodată izolat sau identificat în mod real, nu ne putem împiedica să facem o apropiere cu veleităţile care au fost afişate de către conducatorii francmasoneriei mondiale începând cu anii ’60 de a reduce cu 5 miliarde de oameni populaţia planetei. Francmasonii au ordonat apoi în secret să fie puse în aplicare criminalele lor planuri în cadrul ţărilor occidentale, în frunte cu Statele Unite. Francmasonii au hotărât în secret o reducere drastică a populaţiei mondiale cu 5 miliarde de oameni pentru a-şi asigura printre altele un acces durabil la resursele planetei noastre.

 

Un sinistru genocid planetar care a fost pus la cale de francmasoni urmează să se realizeze prin intermediul unei recente arme bacteriologice care deja a fost pusă în serviciul Noii Ordini Mondiale

 

Oare tulpina virusului H5N1 nu a făcut încă mutaţia către om care este mult dorită de către francmasoni? Aveţi putină răbdare! Unele laboratoare din SUA se ocupă deja în secret de aceasta de peste trei ani, amestecând-o în cadrul unor experienţe sinistre cu celule umane pentru a provoca o mutaţie criminală. Scopul ascuns al acestei acţiuni: apariţia unor profituri financiare enorme (ce vor fi încasate aşa cum se poate observa cu uşurinţă tot de către francmasoni) care vor rezulta fără îndoială din vinderea unui aşa-zis vaccin prin intermediul căruia se va realiza de fapt în secret contaminarea în masă a populaţiei cu virusul mortal H5N1 care (în urma unor experienţe ce au fost realizate în unele laboratoare secrete din SUA) a suferit o mutaţie către om şi o nouă armă bacteriologică de distrugere masivă care va permite totodată reducerea populaţiei planetei cu 5 miliarde de oameni.

 

În conformitate cu un articol al faimosului doctor Léonard Horowitz, licenţiat la Harvard şi expert internaţional în domeniul sănătăţii publice, tratamentul mediatic (ce a fost ordonat din umbră de francmasoni) al crizei gripei aviare, care este considerat în mod oficial ca fiind «o premieră de mobilizare a umanităţii împotriva unui flagel care va veni», constituie mai degrabă o sinistră manipulare fără precedent care este destinată să provoace în opinia publică o sugestie în masă ce vizează susţinerea unei politici de sănătate publică ce este complet neadaptată în cazul apariţiei unei pandemii masive. Horowitz face o apropiere directă între predicţiile referitoare la apariţia unor noi agenţi bacteriologici despre care se spunea că ameninţă umanitatea în timpul aşa-zisei epidemii SARS, criza (cea falsă a) gripei aviare şi obiectivele care deja au ajuns să fie oficiale în materie de reducere cu 5 miliarde de oameni, a populaţiei mondiale (obiective care au fost hotărâte la vârf de către francmasoni). În această direcţie este într-adevăr, aproape imposibil să nu remarcăm amestecul total al instituţiilor internaţionale a OMS şi a Naţiunilor Unite în tratamentul SARS şi al gripei aviare, substituindu-se cel mai adesea acelora care reprezentau până de curând suveranităţile naţionale.

 

Unul dintre principalii arhitecţi ai acestei politici este francmasonul Henry Kissinger.Sunt foarte puţini aceia care ştiu că în trecut de la înălţimea postului său de secretar de Stat, Kissinger a comandat stabilirea unui suspect raport asupra demografiei planetare, care va deveni în anul 1974 faimosul Memorandum de studiu asupra Securităţii naţionale (NSSM 200) ce a fost deloc întâmplător intitulat „Unele implicaţii ale creşterii demografice mondiale asupra intereselor de securitate şi naţionale ale Statelor Unite“. Fiind departe de orice consideraţii umaniste sau ambientale, acest memorandum (care a fost realizat de acest sinistru francmason CARE SE AFLĂ LA VÂRFUL FRANCMASONERIEI MONDIALE) afirmă că de fapt creşterea demografică a ţărilor în curs de dezvoltare ameninţă într-un mod considerabil accesul Statelor Unite la resursele vitale. Exprimând intenţiile secrete ale francmasonilor de a reduce populaţia acestei planete cu 5 miliarde de oameni, Kissinger face din reducerea demografică ce trebuie să apară cât mai repede în lumea a treia o prioritate a guvernului american. În felul acesta chiar şi cei mai sceptici cercetători care consideră că aceste planuri criminale ale francmasonilor sunt nişte aberaţii care nu au nici un fundament se pot convinge cu uşurinţă că toate acestea sunt o realitate zguduitoare.

 

Este totodată semnificativ faptul că în anul 1968, francmasonul Kissinger a ordonat să se realizeze urgent cercetări în laborator pentru a se descoperi care sunt cei mai eficienţi agenţi bacteriologici care vor putea fi utilizaţi în viitor pentru controlul demografic. La scurt timp după aceea în urma acestor sugestii şi ordine secrete, tacite care au fost date de către francmasonul Kissinger o echipă de cercetători americani (din care au facut parte O’ Conner, Stewart, Kinard, Rauscher şi alţii) a reuşit printre altele să combine anumiţi viruşi gripali cu nişte agenţi canceroşi, care în final s-au dovedit capabili în cadrul unor experienţe secrete care au fost realizate în laborator să propage cazuri de leucemie cu viteza uluitoare a unei epidemii de gripă.

 

Cu aceea ocazie, în acelaşi cadru, sinistra echipă de cercetători a expus apoi radiaţiilor un virus care putea să provoace foarte repede sarcomul la puii de găină şi în final ei l-au inoculat în mod experimental atât la maimuţe cât şi la oameni. După cum se ştie la ora actuală sarcoamele constituie unul din principalele simptoame ale boli SIDA.

 

Actualmente se ştie că The Institut of Science in Society (IOSS) a evocat oficial posibilitatea ca virusul SARS să fi fost creat în mod intenţionat în laborator în scopuri criminale de reducere a populaţiei planetei Pământ la ordinele francmasonilor. Este însă foarte suspect că în final pista respectivă care a fost indicată nu a fost niciodată urmată de experţii oficiali americani care au fost însărcinaţi să studieze această epidemie.

 

Puţini oameni ştiu că la ora actuală unele virusuri noi şi care sunt strict secrete au fost create în mod intenţionat şi ele sunt deţinute de laboratoarele oficiale

 

După SIDA, febra porcină din anul 1976, SARS, şi creşterea cu 300% a numărului de cancere în numai câteva decenii, putem oare să mai avem pe deplin încredere în cercetătorii oficiali din SUA care în conformitate cu afirmaţiile lor sunt angajaţi într-o cursă frenetică pentru fabricarea unui vaccin împotriva unui aşa-zis virus mutant al gripei aviare care ar putea să decimeze 5 miliarde de oameni din populaţia acestei planete? În conformitate cu varianta oficială despre virusul H5N1, se spune că la un moment dat oamenii de ştiinţă americani au reînviat amintirea acestui virulent virus al gripei spaniole după ce a fost exhumată una dintre victimele sale din Alaska. Această exhumare s-a efectuat atunci sub pretextul bizar de a-i studia genomul pentru a înţelege cum anume se produsese la un moment dat mutaţia în H5N1 de la respectiva tulpină aviară către om. De altfel întocmai precum în cazul alertelor împotriva unui eventual atentat bioterorist cu ajutorul virusului variolei, acest virus (H5N1) despre care se spune că dispăruse de pe suprafaţa planetei împreună cu unele dintre tulpinile sale existente este deţinut numai în laboratoarele oficiale ale ţărilor occidentale. Şi în această direcţie putem avea unele emoţii pentru faptul că americanii, care întotdeauna sunt mult mai promţi în a denunţa pretinsul armament care este deţinut de către străini decât să respecte reglementările internaţionale care se referă la armele chimice, bacteriologice, sau de manipulare a climatului (vezi în această direcţie programul HAARP), au considerat totuşi că este necesar să deţină un agent patogen atât de virulent cum este acesta (H5N1) .

 

 

 

Cu cât e mai mare păcăleala, cu atât trece mai uşor neobservată datorită prostiei de care dau cel mai adesea dovadă oamenii

 

Este evident că imensa înşelătorie în această uriaşa cursă care a fost declanşată pentru a obţine vaccinul împotriva gripei aviare care este mutantă către om a scăpat, până acum în totalitate, vigilenţei jurnaliştilor.

 

Aproape toată lumea ştie că, pentru ca un vaccin să fie într-adevăr eficient, el trebuie să fie produs cu ajutorul virusului respectiv utilizând însă o anumită formă care este dezactivată. La o analiză antentă se poate constata cu uşurinţă că forma mutantă a virusului K5N1 care ar putea deveni transmisibilă la om deocamdată nu există. Ştiind aceasta, nu întrevedem cum s-ar putea ca această cercetare ce vizează realizarea unui vaccin către care s-au lansat deja numeroase organisme cum ar fi Sanoli-Pasteur urmând un calendar „cât mai accelerat cu putinţă“, s-ar putea solda cu vreun succes.

 

După cum anunţă doctorul Horowitz realizarea acestui vaccin este cu putinţă numai dacă se cultivă suficient de mult timp tulpina H5N1 amestecând-o apoi cu celule umane, şi injectând-o după aceea la maimuţe, şi apoi la oameni, pentru a verifica în felul acesta eficacitatea rezultatelor care sunt astfel sintetizate în laborator.

 

Aşa cum ne putem da seama cu uşurinţă acest virus atât de periculos (H5N1), faţă de virulenţa căruia opinia publică a fost atât de intensiv pregătită prin intermediul mass-media, (dar a cărui apariţie nimic nu ne permitea să o presupunem, şi încă şi mai puţin să o datăm), este pe cale să fie preparat în secret în anumite laboratoare de cercetare ale industriei farmaceutice. De acolo el va putea fi luat după aceea pentru a fi răspândit pe ascuns, prin intermediul feluritelor vaccinări obligatorii, cu complicitatea reprezentanţilor Noii Ordini Mondiale. Este evident că acest virus care va fi în prealabil produs în anumite laboratoare secrete din SUA şi va fi mai întâi folosit pentru a face cât mai mult rău oamenilor. Înainte de toate el va fi utilizat ca mijloc eficient de a reduce demografia sau altfel spus pentru a micşora cu 5 miliarde de oameni populaţia planetei. Totodată acest virus îi va ajuta pe mulţi francmasoni să se îmbogăţească din enormele profituri care vor apare prin vânzarea unui eventual vaccin. În conformitate cu unele informaţii existente este însă posibil ca foarte mulţi oameni să fie contaminaţi cu acest virus preparat în laborator cu ocazia unei aşa-zise acţiuni de vaccinare. În felul acesta mulţi vor fi omorâţi cu uşurinţă lansându-se presupunerea că în cazul multora dintre ei vaccinul este ineficient, dar în realitate ei vor fi contaminaţi cu acest virus mortal (ce va fi pregătit în laborator) cu ocazia unui aşa-zis proces de vaccinare.

 

Tot în conformitate cu opinia doctorului Horowitz, eforturile care sunt destinate preparării unui aşa-zis vaccin rămân deocamdată praf în ochi, căci aici este vorba de un obiectiv care este aproape imposibil de atins, chiar şi pentru aceia care au creat în laborator virusul care tocmai de aceea poate fi considerat artificial. Cercetătorii competenţi ştiu la ora actuală ca noile virusuri, mai ales cele care sunt create în laborator prin intervenţie umană, sunt foarte instabile şi ele se modifică foarte rapid, acest proces producându-se cu mult mai repede decât în cazul viruşilor care au evoluat în urmă cu mii de ani. În plus este necesar să se ştie că trebuie câţiva ani buni pentru a testa un nou vaccin, spre a se verifica în prealabil atât inocuitatea sa, cât şi eventualele efecte secundare ale acestuia. Dată fiind starea de urgenţa care a fost decretată de isteria medicală actuală, nimeni dintre cercetătorii serioşi nu se îndoieşte că uriaşele companii multinaţionale farmaceutice nu se vor angrena să realizeze aceasta aşa cum trebuie şi că tocmai de aceea un astfel de vaccin va face să apară o mulţime de pagube şi efecte secundare nefaste. Ne putem aştepta ca astfel de rezultate dezastruoase să apară după modelul catastrofelor sanitare care au fost provocate atât în trecut, cât şi de curând în cazul unor vaccinări cum ar fi acela împotriva ciumei porcine, a vaccinului împotriva poliomielitei, a vaccinului împotriva variolei, a vaccinului contra antraxului, a vaccinului împotriva hepatitei B şi, mai recent, a vaccinului împotriva maladiei Lyme, care după cum se ştie a adus în stare de handicapaţi aproape 750.000 de persoane în câteva luni, înainte de a fi retras de pe piaţă de către autorităţi în urma scandalului care a izbucnit.

 

Trebuie de asemenea să amintim prezenţa în aceste vaccinuri a numeroase ingrediente care sunt mai mult sau mai puţin dăunătoare sănătăţii. Printre astfel de ingrediente care sunt prezente în vaccinuri amintim atât anumite produse chimice toxice cum ar fi mercurul, aluminiul, formaldehida şi formolul (care sunt folosite pentru a conserva cadavrele), cât şi unele produse genetice care sunt străine omului, cum ar fi unele proteine care prezintă un risc crescut asupra sănătăţii omului ce provin de la anumite specii de bacterii, de virusuri sau de animale, şi care în unele situaţii au fost asociate cu declanşarea anumitor boli ale sistemului imunitar sau cu apariţia anumitor cancere. Cercetătorii competenţi dispun de din ce în ce mai multe fapte ştiinţifice care demonstrează că vaccinurile sunt în mare parte responsabile de numeroase maladii, cum ar fi autismul, oboseala cronică, fibromialgia, lupusul, scleroza în plăci, artrita reumatoidă, astmul, guturaiul de fân, infecţiile cronice ale urechii, diabetul de tip 1 şi multe alte maladii. Aceste maladii cronice, dintre care unele dintre ele sunt chiar şi debilitante necesită tratamente de lungă durată, care antrenează ele însele numeroase efecte secundare.

 

Acum mai mult ca niciodată este momentul să ne afirmăm suveranitatea

 

Aşa cum am arătat anterior în spatele acestor planuri criminale sinistre care vizează atât reducerea cu 5 miliarde de oameni a populaţiei planetei cât şi obţinerea unor profituri financiare fabuloase se află francmasonii. Agenda Noii Ordini Mondiale, în spatele căreia se găsesc francmasonii, acţionează cel mai adesea prin intermediul organizaţiilor sale internaţionale în cadrul cărora aceştia ocupă posturile cheie. Alteori francmasonii îşi exercită influenţa şi puterea prin intermediul reţelelor uriaşe de influenţă care multe dintre ele depind de familiile bogate ale marilor conducători ai francmasoneriei mondiale. Printre aceştia amintim pe francmasonul Rockeffeler care îşi urmează într-un mod evident obiectivul care implică reducerea populaţiei planetei cu 5 miliarde de oameni. Acest obiectiv este recunoscut de către francmasoni într-un mod cu totul oficial.

 

La o simplă examinare lucidă şi riguroasă ajungem să descoperim cu uşurinţă cârdăşia care există între interesele private ale francmasonilor şi puterea politică. Referitor la acest aspect nimeni dintre cei care sunt într-o deplină cunoştinţă de cauză nu se mai îndoieşte. Trebuie oare ca populaţia acestei planete să se lase păcălită, spoliată şi exploatată de aceşti maeştri francmasoni care profită cu cinism de naivitatea şi ignoranţa maselor imense de oameni de pe această planetă? Merită oare să ne credem obligaţi la nesfârşit să-i alimentăm fără încetare pe aceşti maeştri francmasoni cruzi, criminali, insolenţi şi cinici, în ciuda atitudinii lor constante de prădători, în ciuda imensei puteri divine care rezidă în miliardele de fiinte umane pe care ele trebuie doar să îndrăznească să o folosească pentru a face să fie spulberată puterea satanică pe care aceşti indivizi fără Dumnezeu şi fără conştiinţă o exercită pentru a face cât mai mult rău pe această planetă? Nimeni dintre cei cunoscători nu se îndoieşte că de fapt această acaparare trece şi prin puterea economică ce este alimentată de micile pârâiaşe ale portofelelor noastre. Acest aspect a fost foarte bine înţeles de către cei care fac campanie de luni de zile pentru a desemna drept ţap ispăşitor pentru cumplita pandemie pe care ne-o pregătesc cu viclenie francmasonii, păsările migratoare şi pasarile din ogrăzile noastre. Este evident că această manevra abjectă este în avantajul creşterii industriale a păsărilor.

 

Bibliografie:

Dr. Leonard G. Horowitz, The Avian Flu Fright is Politically Timed, A Public Health Warning and Political Essay, October 12, 2005, Tetrahedron, available at:

http://www.globalresearch.ca/index.php?context=viewArticle&code=20051012&articleId=1071

Dr. Leonard G. Horowitz, Emerging Viruses: AIDS & Ebola: Nature, Accident or Intentional?, Sandpoint, Tetrahedron Publishing Group, (Spring) 2001.

Dr. Leonard G. Horowitz, Death in the Air: Globalism, Terrorism and Toxic Warfare, Sandpoint, Tetrahedron Publishing Group, (Spring) 2001.

Dr. Leonard G. Horowitz, DNA: Pirates of the Sacred Spiral, Sandpoint, Tetrahedron Publishing Group, 2004

David Icke, The Biggest Secret, The Book That Will Change the World, ed. Bridge of Love Publications UK, 1999

Decker, Ed, The Dark Side of Freemasonry, Huntington House Publishers (September 1, 1994)

Allen, Gary, None Dare Call It Conspiracy, Lightyear Press; Reprint edition

 

DEZVĂLUIRILE CUTREMURĂTOARE ale unui microbiolog referitoare la viruşii artificiali

 

 

Senatorul Hatch, preşedintele comitetului pentru relaţii externe al Senatului american, a răspuns unor întrebări referitoare la întrevederea pe care a acordat-o doctorului Dan Burisch, cu privire la viruşii artificiali (care urmează să fie utilizaţi pentru a fi contaminaţi cu ei pe ascuns sute de milioane de oameni), contactele secrete cu extratereştrii şi tratatul ultrasecret TAU-IX.

 

Un comunicat de presă din 22 aprilie 2004: „Doctorul în microbiologie Dan Burisch ţinut prizonier în faimoasa Zonă 51, care a vorbit public despre anumite operaţiuni secrete şi care şi-a exprimat chiar dorinţa de a depune o mărturie publică, este pe cale să obţină imunitatea şi să apară în faţa Congresului, aşa cum el a cerut.”

 

Graţie ajutorului unei persoane de contact din interiorul Zonei Harry Dschaak şi Sterling Allan au putut să-l întâlnească pe dr. Burisch pe 5 aprilie 2004. Ei au traversat apoi Statele Unite pentru a prezenta situaţia sa mai multor membri ai Congresului, pe 19 aprilie 2004.

 

Conform unui raport anterior, referitor la dorinţa sa de a depune mărturie în schimbul imunităţii, Dr. Burisch a afirmat că, dacă i se acordă imunitate, va răspunde cât se poate de sincer la toate întrebările dacă va fi citat să apară în faţa Congresului. Dschaak şi Allan au apelat îndeosebi la senatorul Orrin Hatch (Utah) datorită funcţiei sale de preşedinte al Comisiei judiciare. De asemenea, ei au avut întâlniri cu echipele de senatori din Idaho, Utah şi Nevada, unde locuiesc Dschaak, Allan şi respectiv dr. Burisch.

 

Probleme ultrasecrete de securitate care sunt deja pe punctul de a fi dezvăluite

 

Un membru al echipei senatorului Hatch, care s-a întâlnit cu Dschaak şi Allan pentru a afla mai multe despre acest subiect, a declarat că această problemă va fi probabil de resortul Comitetului Special pentru Securitate (Select Committee on Security). În ciuda unui orar încărcat, senatorul Hatch a avut amabilitatea de a fi prezent pentru scurt timp în sala de conferinţe unde a avut loc reuniunea.

 

Colaboratorul senatorului i-a prevenit pe Dschaak şi Allan că există mii de probleme care aşteaptă deja o audienţă în faţa Congresului. Allan i-a răspuns însă că acest caz cu totul aparte al dr. Burisch îi priveşte într-un mod cu totul deosebit pe mii de oameni din întreaga lume şi că ar fi încântat să depună o petiţie care să poată ajuta la demonstrarea rolului pe care îl joacă în acest caz uluitor dr. Burisch. Această petiţie a lui Allan le oferă oamenilor posibilitatea de a-şi exprima dorinţa ca dr. Burisch să fie citat cât mai repede pentru ca să apară în faţa Congresului.

 

Mărturia doctorului Burisch

 

Depoziţia lui Burisch ar fi oferit probe indubitabile cu privire la crearea unui virus mortal care urmează să fie răspândit pe ascuns pentru a infecta sute de milioane de oameni şi la existenţa unei secvenţe genetice care serveşte drept semnătură (ceea ce ar dovedi că virusul respectiv a fost creat de om şi provine dintr-un laborator). Acest virus cumplit este asemănător cu virusurile HIV şi SARS, care provin, în opinia unor cercetători cum ar fi Leonard Horowitz, din anumite laboratoare unde ele au fost create la ordinul şi cu finanţarea francmasonilor.

 

Mărturia ar cuprinde, de asemenea, un raport ce acoperă o perioadă de un an, în cursul căreia, conform afirmaţiilor lui Burisch, a fost desemnat să studieze un extraterestru – care s-a oferit voluntar pentru un anume schimb – în locaţia ultrasecretă S4 a Zonei 51, la nord de Las Vegas (Nevada).

 

Dr. Burisch poate, de asemenea, să depună mărturie că a auzit că în locaţia S4 au fost şi sunt ţinuţi în continuare prizonieri subiecţi umani, împotriva voinţei lor, ei fiind trataţi în acel loc asemeni unor şobolani de laborator. În plus, el mai afirmă că a văzut anumite porţi stelare secrete în funcţiune prin intermediul cărora se poate călători în timp (atât în trecut cât şi în viitor). Probele respective trebuie cu toate acestea să fie clarificate.

 

Dr. Burisch mai declară că este la curent cu anumite cercetări care sunt realizate în vederea extragerii unor componente genetice ale unor grave maladii extraterestre, cu scopul de a le introduce în anumiţi vectori microbieni care pot avea ca ţintă fiinţele umane care urmează să fie contaminate în masă pe această planetă. În opinia lui Dschaak, aceasta presupune declanşarea în mod intenţionat şi criminal a unei epidemii, asemănătoare aceleia de holeră, împotriva căreia nu a fost dezvoltată nici o imunitate la fiinţele umane.

 

Aceşti viruşi mortali urmează să fie răspândiţi în mase mari de oameni pentru a reduce populaţia planetei noastre la numai 1 miliard de oameni. Partea cea mai importantă a mărturiei sale este poate informaţia pe care el o are cu privire la un presupus tratat ultrasecret supranumit Tau-IX, care deja a fost încheiat de anumite facţiuni extraterestre şi un grup internaţional secret de oameni foarte puternici, rasişti şi elitişti, care sunt FRANCMASONII.

 

În cursul celei de-a doua jumătăţi a secolului XX, această puternică organizaţie ocultă planetară ar fi utilizat puţinele informaţii tehnologice secrete extraterestre care le-au fost disponibile pentru a exercita astfel un control din ce în ce mai mare asupra locuitorilor planetei Pământ, atât în domeniul politic cât şi în acela al energiei, al tehnologiei, al educaţiei şi al sănătăţii.

 

Membrii de la vârful acestei puternice organizaţii oculte planetare, care sunt FRANCMASONII, păstrează cu foarte multă grijă aceste tehnologii ultrasecrete (care implică printre altele anumite modalităţi de influenţare şi control ce se exercită în mod insidios la nivel psiho-mental, în masă, prin intermediul computerelor, al televiziunii, radioului şi al INTERNETULUI) care sunt ţinute departe de ochii publicului, folosindu-le în acelaşi timp doar ei în scopuri malefice. Tratatul amintit mai sus le oferă extratereştrilor autorizaţia de a răpi fiinţe umane în vederea unor experienţe cumplite.

 

Puncte de vedere asupra cazului Burisch

 

Jurnalista de investigaţii Linda Moulton Howe, în reportajul său din 19 aprilie 2004 cu privire la cazul Dan Burisch, a oferit anumite probe care îl desemnează pe preşedintele american Harry Truman ca fiind cele care de comun acord cu conducătorii FRANCMASONERIEI mondiale din AMERICA a luat hotărârea păstrării secretului ABSOLUT asupra acestor fapte. Păstrarea secretului avea totodată ca scop protejarea publicului în raport cu această situaţie foarte gravă, care dacă ar fi fost cunoscută, ar fi condus în viziunea sa la o stare de isterie şi la o panică generală. De atunci începând, politica oficială a guvernului american a fost aceea de a nega cu vehemenţă orice implicare sau informaţie cu privire la existenţa extratereştrilor precum şi la colaborarea cu ei.

Howe susţine că deşi este bine ca anumite informaţii să rămână secrete din motive de securitate naţională, datorită implicaţiilor lor militare, lumea întreagă ar trebui cel puţin să fie pusă la curent cu existenţa unor relaţii între extratereştri şi Terra.

 

Un alt cercetător, Michael E. Salla a publicat recent un reportaj despre dr. Burisch şi a obţinut o întrevedere cu acesta pe 16 aprilie 2004. El susţine că există mai multe rase extraterestre care au vizitat Terra sau care chiar locuiesc aici, şi el chiar dorea să ştie dacă dr. Burisch a fost contactat de mai mult de o specie extraterestră. Acesta a răspuns însă că nu a văzut decât o singură rasă, şi anume un membru al Micilor Cenuşii pe nume J-rod. Conform afirmaţiilor sale, în zona 51 au fost trei membri ai aceleaşi specii: doi masculi şi o femelă. Aceasta a fost autorizată să se întoarcă de unde a venit, iar masculii au murit.

 

Un grup de cercetare care este prezidat de Robert Wood se interesează deja în prezent de un important document secret conform căruia ar fi avut loc anumite discuţii între un important şef de Stat şi dr. Burisch.

 

Chiar dacă dr. Burisch este la ora actuală ţinut prizonier sub o strictă supraveghere, unii dintre superiorii săi sunt de acord ca el să facă unele dezvăluiri. Întotdeauna au avut loc întrevederi secrete. Allan este de părere că responsabilii vor facilita accesul la dr. Burisch atunci când citaţia de a apărea în faţa Congresului va sosi.

 

În opinia lui Stephen Greer, responsabil cu Disclosure Project (vezi în această direcţie uluitoarea sa carte „Révélations”), blindajul cel gros al secretului începe să se fisureze în AMERICA, deoarece deja au început să se manifeste în mod spontan mii de martori. Printre ei se află importanţi membri ai guvernului,  ai armatei, ai CIA şi ai FBI. Dr. Greer vede cazul Burisch ca pe o „vitrină” pentru toţi oamenii de ştiinţă şi agenţii care deja sunt implicaţi în toate aspectele criminale ale acestei „kleptocraţii”, cum o numeşte el. El afirmă că mai ales această elită francmasonică ce conduce la ora actuală întreaga lume nu doreşte ca faptele să fie dezvăluite deoarece, în viziunea lor, tehnologiile avantajoase pe care ei le păstrează secrete şi le folosesc numai în rău ar ajunge la îndemâna tuturor, ei şi-ar pierde în scurt timp după aceea puterea.

 

„Dacă oamenii ar şti ceea ce ştiu şi folosesc în rău FRANCMASONII, atunci fiecare casă ar putea avea propriul său generator de energie liberă, sau altfel spus gratuită. De asemenea, problema foametei în lume precum şi multe probleme grave de sănătate ar putea fi rezolvate în zece ani”, declară el.

 

Pe lângă anumiţi anchetatori, a manifestat un interes susţinut pentru afacerea Burisch şi o echipă de cercetători amatori voluntari, care deja au obţinut o cantitate considerabilă de informaţii care sunt considerate SECRETE direct de la sursă. Forumul lor de pe Internet a fost recent victima unor mesaje false care au împiedicat primirea celor bune. Francmasonilor se pare că nu le place că aceşti oameni încep să afle ceea ce numai ei ştiu deocamdată.

 

Speculaţii cu privire la cercetările de o uriaşă importanţă ale doctorului Burisch

 

Dschaak consideră că motivul pentru care dr. Burisch este protejat împotriva oricărei tentative de a fi asasinat din partea FRANCMASONILOR, în ciuda dezvăluirilor sale incendiare trecute şi viitoare (care conduc în mod obişnuit la moartea celui care le face) este acela că el lucrează la anumite tehnologii ultrasecrete pe care doar el le cunoaşte şi le poate dezvolta. Dr. Burisch vrea însă să se asigure că acestea vor fi utilizate în scopuri paşnice şi nu pentru continuarea opresiunii ori pentru perpetuarea crimelor pe această planetă. Proiectul său („proiectul Lotus”) vizează să descopere în curând o aşa-numită „particulă Ganesh” care poate vindeca în mod rapid şi eficace toate celulele şi chiar ţesuturile afectate în cazul unor boli care sunt considerate incurabile; este vorba de un remediu universal, un gen de „izvor al tinereţii”.

 

Allan este de părere că, dacă ar putea, elita francmasonică ce conduce lumea şi care la ora actuală urmăreşte numai scopuri diabolice (împreună cu unele grupuri diabolice de extratereştri cu care ei deja colaborează) – şi-ar inocula această particulă PANACEU a vieţii şi ar extermina apoi fără milă, cu mult sânge-rece 5-6 miliarde de fiinţe umane care nu sunt imunizate împotriva maladiei mortale pe care ei au produs-o de curând.

 

Conform afirmaţiilor lui Dschaak, „doctorul Burisch are termen până pe 15 martie 2005 pentru a le prezenta celor care îl ţin prizonier note scrise care să descrie în detaliu tehnologia sa referitoare la producerea acestei particule PANACEU care este numită „PARTICULA GANESH” . Aceştia îşi vor prezenta atunci la rândul lor raportul unui grup de importanţi FRANCMASONI din umbră care întreţine relaţii strânse cu o facţiune rău-voitoare de extratereştri”.

 

Persoanele care îl ţin închis pe dr. Burisch sunt foşti membri ai „comitetului Majorităţii” pe care Dan îi supranumeşte „Maji”. Prin urmare, aşa după cum Allan şi Dschaak i-au explicat colaboratorului senatorului Hatch, intervalul de timp în care dr. Burisch va putea să apară în faţa Congresului este foarte scurt.

 

Mulţi dintre cei care s-au interesat foarte atent de secretul teribil al acestui caz al extratereştrilor malefici supranumiţi MICII CENUŞII ştiu că zilele pământenilor sunt numărate dacă nu se fac cât mai repede dezvăluirile. Dr. Greer compară în mod semnificativ această situaţie cu decolarea unui avion: „atingi astfel un punct critic în care fie îţi iei zborul, fie dacă nu imediat după aceea te zdrobeşti de pistă”.

 

Dr. Burisch a făcut deja numeroase dezvăluiri uluitoare. Sunt disponibile chiar unele interviuri filmate cu el, cum ar fi interviul de 68 de minute care a fost acordat lui Bill Hamilton pe 18 septembrie 2002. Un alt interviu filmat, mai profesional, realizat de un fost cameraman de ştiri al canalului Fox va fi difuzat în curând.

 

Dar există şi unele dezvăluiri zguduitoare pe care dr. Burisch nu vrea să le facă înainte ca să aibă imunitatea. El este de părere că îşi va putea justifica participarea la aceste proiecte, dar se teme că alţii se vor grăbi să îl judece şi să îl acuze de crime de război. Până când va fi protejat de aceste acuzaţii, el nu doreşte să dezvăluie anumite fapte zguduitoare pe care le cunoaşte. În plus, el vrea să respecte jurământul pe care l-a depus. O înfăţişare în faţa Congresului i-ar oferi protecţia juridică pentru a putea vorbi liber, aşa cum şi-a dorit dintotdeauna.

 

Dr. Burisch nu se teme de moarte, fiind împăcat cu sine însuşi. Dschaak l-a văzut acum multă vreme înfruntând ideea unei morţi premature. Avem deja o adevărată mină de informaţii cu mărturiile pe care le-a făcut. El doreşte şi s-ar părea că o să aibă posibilitatea de a încredinţa tuturor cunoştinţele sale.

Problema suprapopulării – o problemă artificială

 

Conform celor declarate în prezent de unii oameni de ştiinţă şi de unii politicieni, ameninţarea majoră pentru specia umană şi pentru însăşi planeta noastră este supra-popularea. Această teorie complet eronată slujeşte drept paravan şi justificare pentru politica antisocială dusă de unele guverne, ca şi pentru planurile diabolice ale francmasonilor, care urmăresc să reducă populaţia globului cu ajutorul unor virusuri artificiale.

 

Inventatorul “problemei populării” a fost reverendul Thomas Malthus, care, în “Eseu asupra principiului populării” (1798-1803), era de părere că populaţia tinde să crească în progresie geometrică în timp ce mijloacele de subzistenţă cresc doar în progresie aritmetică. Supra-popularea reprezintă astfel o ameninţare terorizantă pentru civilizaţie, concluzionează Malthus.

 

Opinia lui Malthus a avut un succes imediat printre aristocraţii Europei, uluiţi şi alarmaţi de “puterea poporului” demonstrată în revoluţiile americană şi franceză. Malthus declara că “Insurecţia este rezultatul inevitabil al supra-populării. Omul de rând este ignorant. Adunaţi mulţi laolaltă şi rezultatul este un anarhism animalic.”

 

În 1803, Malthus şi-a modificat puţin teoria. După ce şi-a publicat scurta şi simplista teorie în prima ediţie a eseului său şi după ce a avut timp şi “bunăvoinţă” să ia în considerare atât faptele, cât şi teoria, a ajuns să concluzioneze că “Fiinţele umane sunt foarte diferite de muşte şi şoareci. Când sunt confruntate cu limitele unei situaţii de strâmtoare, oamenii pot să-şi modifice comportamentul astfel încât să se acomodeze acestor limite” (Julian Simon, “Ultima Resursă”, Princeton, NJ: Princeton University Press, 1981, p.177). În ultimii ani ai vieţii, Malthus s-a îndepărtat în întregime de faimoasa sa doctrină. În 1830, el nu mai putea fi clasificat în continuare drept “malthusian”. Totuşi, simplista teorie din 1798 a continuat să supravieţuiască şi să înflorească în mintea şi în liniile de conduită teoretice şi politice ale tuturor acelora care sperau să oprească şi să înfrângă puterea în creştere a maselor, francmasoneria având şi ea acest scop prioritar.

 

“Malthusianismul” secolului al XIX-lea în economie şi politică era o instituţionalizare a recomandărilor reverendului Malthus din 1798 şi îndeosebi a recomandării de “a creşte rata de mortalitate a sărăcimii”.

 

În spatele tendinţelor de genocid şi ecocid ale civilizaţiei noastre, ale speciei noastre, în secolul al XX-lea, se află propoziţia falsă şi repetată la nesfârşit că populaţia reprezintă marea problemă a planetei. Se susţine că aceasta este sursa tuturor celorlalte probleme. Pentru mulţi dintre cei care formează bine-văzuta elită dominantă, populaţia planetei este văzută a nu fi altceva decât un cancer. Julian Simon scrie: “Poate că una dintre cele mai urâte analogii biologice este aceea că există o paralelă alarmantă între creşterea cancerului în corpul unui organism şi creşterea populaţiei umane în economia ecologică a Terrei” (analogia pentru “populare” a fost gândită de Alan Gregg, directorul emerit al Diviziei medicale a Fundaţiei Rockefeller). Gregg adaugă: “creşterile canceroase necesită alimente, dar pe cât ştiu eu ele nu au fost niciodată vindecate alimentându-le…”

 

Implicaţiile politice ale acestei analogii sunt foarte clare: Gregg merge până acolo încât afirmă, într-un articol solicitat de cea mai de seamă revistă ştiinţifică din SUA: “Cât de mult se aseamănă mahalalele marilor noastre oraşe cu necrozele unei tumori!”. Şi pune o întrebare bizară: “Ce sunt mai ofensatoare pentru decenţă şi frumuseţe: mahalalele sau duhoarea fetidă a unei tumori în creştere?”

 

Cel mai important susţinător al neo-malthusianismului sortit eşecului este dr. Paul Ehrlich. Următorul citat provine din cartea “Ultima resursă” de Julian Simon: “Noi nu vom mai putea mult timp să ne îngăduim doar a trata simptomele cancerului creşterii populaţiei, va trebui extirpat însuşi cancerul”.

 

În lucrarea “Eco-Catastrofa”, Paul Ehrlich a făcut o descriere dramatică a înspăimântătoarei zile de Apoi. El prezicea – pentru anii 1970 – secarea oceanului, recolte agricole în declin, dezastre cauzate de smog la New York şi Los Angeles (aproape 200.000 de cadavre), apariţia deşertului central – apusean, ciuma mondială şi războiul termonuclear care vor apărea, mult mai probabil, dacă va continua creşterea populaţiei… controlul acesteia fiind singura salvare posibilă.

 

Un număr redus de oameni de ştiinţă au convins mulţi politicieni şi profani că politici raţionale de populare cu privire la fertilitate, mortalitate şi imigrare pot fi deduse direct din situaţiile prezente privind populaţia şi creşterea economică. Politicienii convinşi au început să creadă în “adevărul ştiinţific” că ţările trebuie să-şi reducă creşterea populaţiei. Şi oamenii de ştiinţă convingători au dorit ca politicienii să creadă că asemenea propuneri arbitrare sunt într-adevăr ştiinţifice.

 

De exemplu, pagina de copertă a manualului mişcării privind controlul populării în SUA citează: “Bomba populării, spune Paul Ehrlich, un competent om de ştiinţă, descrie în mod clar dimensiunile crizei… supra-popularea este acum problema dominantă…, controlul populaţiei sau cursa spre uitare”? (Nota bene: ca mulţi alţi oameni de ştiinţă, Simon nu ştie că sectorul dominant al comunităţii ştiinţifice este “scientist”, adică supus agendei elitiste a Bisericii scientistice. Primul punct din programul acesteia este controlul populării). Acelaşi autor spunea: “Dacă restricţiile voluntare asupra creşterii populării nu vor interveni în viitor, vom fi confruntaţi cu nevoia de a lua în considerare măsuri coercitive – nu prea diferit de Ehrlich” (prin obligare dacă metodele voluntare vor eşua).

 

Primele rânduri din best-seller-ul “Bomba populării” de Paul Ehrlich au avut o influenţă foarte mare: “Bătălia pentru a hrăni întreaga umanitate s-a încheiat. În anii 1970 lumea va trece prin foamete – sute de milioane de oameni vor muri de foame”. Eu nu pot gândi nici un motiv pentru a avea mai mult de 150 milioane de oameni (în SUA) şi nimeni nu mi-a sugerat un astfel de motiv.”

 

Nimeni nu poate afirma că aceste critici ştiinţifice ale lui Simon şi ale altora au închis gura prevestitoare de sfârşit al lumii. Criticile au fost fără efect. Ehrlich continuă să declame nonsensurile sale alarmiste. Într-un episod al programului de televiziune “Vederi”, Ehrlich rezolvă misterul ce învăluie soarta ultimei comunităţi ce a populat Insula Paştelui. Ultimii oameni de pe insulă au “ieşit din echilibrul” cu mediul. Ehrlich revendică drept singură “mărturie” a sa, faptul că arborii palmieri creşteau cândva pe insulă, iar acum nu mai este nici unul. Locuitorii de pe Insula Paştelui şi-au tăiat învelişul lor de pădure, Ehrlich sugerând că drept rezultat şi-au pierdut şi resursele lor primare de hrană. După aceasta, afirmă Ehrlich, oamenii au trecut la canibalism. Ei s-au mâncat unul pe altul – şi acesta a fost sfârşitul…

 

“Marea problemă” a lumii noastre de astăzi nu este popularea. Planeta poate suporta o populaţie de câteva ori mai mare decât populaţia prezentă, dacă resursele sunt administrate responsabil. Resursa noastră cea mai prost administrată este inteligenţa umană. Pe baza intuiţiei şi informaţiilor de care dispunem, putem ajunge la concluzia că multe dintre acele “elite” dominante din Vest şi-au spălat singure creierele pentru a gândi că vasta lor maşinărie de reprimare a populării şi că exploatarea resurselor naturale sunt “ştiinţific responsabile”. Cei mai mulţi dintre cetăţeni nu sunt mai buni; ei au fost înşelaţi cu unul sau mai multe dintre drogurile şi tranchilizantele disponibile în prezent. Pe scurt, cea mai mare problemă a noastră este aceea că avem un enorm deficit de inteligenţă pe care nu îl putem dezvălui şi vedea. Am eşuat în a ne utiliza creierele şi inimile noastre pentru a ne găsi drumul prin dificultăţile prezentului spre o eră nouă mai bună.

 

Darwin susţinea că victoria în dificultăţile vieţii revine acelor specii care au cele mai multe avantaje. Chiar şi un mic avantaj, un “grăunte de nisip în balanţă”, aşa cum se exprimă Darwin, poate însemna diferenţa între supravieţuire şi dispariţie. Doctrina grăuntelui de nisip a încurajat forţele dominante ale Occidentului să lupte pentru a monopoliza toate inovaţiile tehnologice care ar îmbunătăţi viaţa oamenilor, iar rezultatul final al acestui proces este nefericitul fapt că oamenii obişnuiţi sunt dependenţi, pentru a supravieţui, de “cele mai noi tehnologii” ale ultimului secol (care, de fapt, sunt de mult depăşite), în timp ce motorul cu ardere internă – poluantul numărul unu al planetei – ar fi trebuit să fie (şi ar fi putut să fie) istorie, încă de acum 70 de ani.

 

 

Virusul maladiei SIDA a fost fabricat în laboratoarele americane

MEMORIUL DOCTORULUI HOROWITZ

 

Evoluţie naturală, accidentală sau premeditare? Cum poate fi interpretată apariţia simultană şi atât de subită a infectării cu virusul SIDA, în urma campaniilor de vaccinare a unor populaţii atât de bine identificate, în zone geografice şi culturale atât de diferite ca în SUA (vaccinarea împotriva hepatitei la homosexuali) sau Zair şi Haiti (campania împotriva variolei)?

 

În revista de circulaţie internaţională Medicines Nouvelle se consemnează: “O carte publicată în SUA de către un înalt demnitar în serviciile de sănătate publică face în ultimă vreme mare vâlvă în mediile ştiinţifice. Lucrarea lui Dr. Horowitz “Viruşi emergenţi” avansează o ipoteză monstruoasă: virusul maladiei SIDA a fost fabricat cu premeditare în laboratoarele americane, plecând de la experimentele asupra virusului cancerului, la sfârşitul anilor ‘60. Maimuţe africane au fost inoculate cu gene provenind de la alte specii animale, pentru a permite punerea la punct a fabricării vaccinurilor.

 

În aceeaşi perioadă, cercetători ai Institutului Naţional al Cancerului, în strânsă colaborare cu savanţi ai armatei americane, au cercetat şi produs viruşi capabili să provoace cancere. Era vorba de un program ultrasecret de cercetare în domeniul armelor biologice, dotat cu un buget foarte important (Special virus cancer programm). Analizând documentele “clasate” şi contractele semnate de NCI, Dr. Horowitz este convins că epidemia are la origine încercări de vaccinare împotriva poliomelitei şi hepatitei.

 

O scurtă prezentare a cărtii lui Dr. Horowitz “Viruşi emergenţi”

 

Această carte pune în culpă cele mai mari instituţii medicale americane şi cei mai mari cercetători care au pus la punct aceşti agenţi biologici capabili să distrugă sistemul imunitar, la cererea Ministerului Apărării şi a CNI, la sfârşitul anilor ‘60.

 

Două treimi din negrii americani cred că epidemia de SIDA poate fi un genocid. În mod evident, informaţia şi cercetarea în domeniul SIDA au fost împiedicate de frauda stiintifică, de certurile politice şi de prejudecăţi oarbe.

 

Originea viruşilor mortali cei mai periculoşi şi mai înspăimântători din lume a fost înconjurată de mister. Cartea Dr. Horowitz asupra apariţiei viruşilor este prima explorare profundă despre viruşii HIV şi EBOLA.

 

Ipotezele, conform cărora aceşti viruşi emergenţi ar fi evoluat în mod natural, trecând de la maimuţă la om, se conturează tot mai clar ca o manipulare grosolană, în lumina informaţiilor şocante reunite în această carte extraordinară. Este studiată aici ipoteza dupa care aceşti germeni stranii sunt creaţii ale laboratoarelor, transmise accidental sau intenţionat în SUA şi Africa prin intermediul vaccinurilor contaminate pretins destinate să combată hepatita sau variola, aşa cum au afirmat numeroase autorităţi.

 

Această carte trece în revistă numeroasele studii referitoare la vaccinurile de origine virală, studii efectuate simultan la New York şi în Africa Centrală şi de Est, în cadrul unei reţele de virusologi, care lucrează pentru principalii parteneri ai complexului militaro-medical aflat sub auspiciile Institutului Naţional al Cancerului şi al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Este dovedit clar că Dr. Robert Gallo, celebru pentru descoperirea virusului SIDA, face parte din această reţea. Acest text prezintă fapte stranii şi terifiante asupra cursei armelor biologice din anii ‘60 şi începutul anilor ‘70.

 

În această perioadă, cercetătorii au dezvoltat într-un mod nebunesc viruşi capabili să facă ravagii în sistemul imunitar şi au efectuat experienţe plecând de la o gamă de vaccinuri care erau pretinse remedii pentru prevenirea şi combaterea cancerului. Teoriile maladiilor induse chiar pe cale medicală şi cele ale genocidului prin SIDA sunt meticulos examinate în contextul social şi politic al acestei perioade tulburate de ştiinţa militară americană.

 

Această carte examinează activităţile CIA şi iniţiativele politicii externe americane în Africa Centrală, reacţii la pretinse ameninţări pe care le constituie populaţiile lumii a treia, naţionalismul negru şi comunismul.

 

Este luat în considerare şi rolul important jucat de anumiţi lideri politici: Dr. Henry Kissinger, consilier pentru securitatea naţională, Frank Carlucci junior şi Joseph Califano, secretari ai Departamentului Sănătăţii Publice, al Educaţiei şi al Protecţiei Sociale. Nu sunt trecuţi cu vederea nici preşedinţii Richard Nixon şi Gérald Ford şi personalităţile lumii economice: Nelson şi Laurence Rockefeller. Acest text disecă în mod sistematic intenţiile ascunse şi mecanismele administrative care susţin convingerea că viruşii HIV şi EBOLA puteau fi în mod deliberat răspândiţi şi că epidemia de SIDA este pe cale să realizeze pas cu pas un plan prestabilit.

 

Câteva personalităţi ale lumii medicale depun mărturie

 

“Trebuie să fim în mod deosebit recunoscători lui Dr. Horowitz pentru prezentarea unei cercetări riguroase asupra unor fapte puţin cunoscute şi extrem de şocante, care trebuiesc depuse ca piese esenţiale în dosarul istoriei, referitor la apariţia noilor viruşi” (Dr. John Martin, fost director al Departamentului Biologic din Food and Drug Administration)

 

“Fie că suntem simpli cetăţeni sau profesionişti în domeniul sănătăţii, nu putem să nu remarcăm caracterul exploziv al cărtii lui Dr. Horowitz şi al tezei sale majore: nu mai poate fi menţinut secret faptul că programele armelor biologice au fost dezvoltate şi testate în situaţii concrete, plecând de la agenţi virali care distrug sistemul imunitar” (Dr. Garth L. Nicolson, profesor şi conferenţiar la Universitatea din Texas şi la “Centrul Anderson pentru cercetarea cancerului”)

 

“Horowitz a reuşit miracolul de a rezuma un secol de istorie prezentată drept coerentă, în realitate construită însă din intrigi, fraude şi manipulări. Suntem conduşi în laboratoarele ticăloase în care se produc vaccinuri contaminate, la responsabilii care acţionează în numele traficanţilor de arme biologice … Această carte se citeşte cu sufletul la gură, fiind poate cea mai plină de suspans din ultimul mileniu”. (Dr. Eva Snead, autoarea cărtii “Unii o numesc SIDA, eu o numesc crimă”)

 

Cine este Dr. Horowitz?

 

Doctorul Leonard G. Horowitz este un cercetător licenţiat la Harvard şi o autoritate recunoscută pe plan internaţional în domeniul sănătăţii publice şi al informaţiei despre SIDA. El a condus un centru de sănătate pluridisciplinară timp de mai mult de 10 ani şi a dezvoltat programe educative pentru sute de organizaţii şi instituţii. Autor a 10 cărţi şi mai mult de 80 de articole ştiinţifice şi publicaţii pentru marele public, Dr. Horowitz a fost deseori invitatul emisiunilor radio şi televizate din America de Nord.

 

Cum a ajuns dr. Horowitz să se intereseze de originea SIDA? In 1990, 6 pacienţi ai unui dentist din Florida sunt atinşi de SIDA. La analiză, ei nu fac parte din populaţiile supuse riscului. În schimb, dentistul este cunoscut ca purtător al maladiei. Institutul Naţional pentru Sănătate (NIH) şi Centrul de Epidemiologie (Centre of Disease Control) din Atlanta concluzionează că este “un caz de transmitere misterioasă”.

 

Dr. Horowitz, care este un specialist al sănătăţii publice şi care reprezintă o autoritate în materie de igiena şi asepsie a personalului medical tocmai pentru măsurile de prevedere anti-SIDA, refuză să admită concluziile autorităţilor oficiale. El reconstituie cu meticulozitate elementele unei anchete, în vederea înţelegerii faptelor legate de această aşa-zisa “contaminare misterioasă”. El descoperă cu această ocazie că Dr. Acer şi-a infectat în deplină cunoştinţă de cauză pacienţii. De ce?

 

În contradicţie cu tezele NIH şi CDC, Dr. Horowitz demonstrează că Dr. Acer a acţionat pentru a se răzbuna că este o victimă a maladiei SIDA. Printre documentele care au aparţinut acestui dentist, el descoperă o copie a dării de seamă a unei reuniuni ţinute în Senatul american în 1969. La această reuniune, participanţii identificaţi au evaluat preţul punerii la punct a unei arme biologice destinate să mineze sistemul imunitar al indivizilor. Acest document a fost difuzat în mediile homosexuale, pentru ca aceştia să-şi explice originea SIDA, ţinând seama că au fost folosiţi ca o comunitate de “ţapi ispăşitori”.

 

După ce a regăsit originalul acestui document, având acoperirea dată de “Freedom Information Act”, lege fundamentală a SUA, Dr. Horowitz a cercetat care au fost bugetele militare şi civile ce au servit la finanţarea cercetărilor medicale ale anilor ‘70 şi modul în care aceste bugete, sub pretextul programului naţional de luptă împotriva cancerului, au fost utilizate de laboratoarele farmaceutice pentru cercetările legate de noii viruşi.

 

Extras din cartea SIDA şi Francmasoneria,

Cum a fost cerut, creat şi răspândit virusul HIV de către anumiţi lideri masoni internaţionali (planetari) pentru instaurarea în viitorul apropiat a  Noii Ordini Mondiale

autori Viorel Roşu, Camelia Roşu, Editura Ananda

 

Comisia Trilaterală controlează din umbră economia mondială

 

Comisia Trilaterală este un grup elitist internaţional fondat în 1973 în scopul accelerării instaurării Noii Ordini Mondiale. Acest grup îi reuneşte pe conducătorii celor mai puternice corporaţii industriale şi comerciale din lume, precum şi ai celor mai bogate bănci, inclusiv Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional, alături de personalităţi din mediul ştiinţific universitar, sindicate, presă, drept etc. Toţi membrii sunt francmasoni cu grade mari în diferite loje ale sectei satanice a Francmasoneriei mondiale. Denumirea grupului vine de la „trilaterala” (triunghiul) alcătuit de SUA, Europa Occidentală şi Japonia. Ulterior, s-a dezvoltat o întreagă ramură „Asia-Pacific”.

 

Prin comparaţie cu Grupul Bilderberg (grup ultrasecret cu participare mondială fondat în 1954) şi Consiliul pentru Relaţii Externe (Council of Foreign Relations, organizaţie semi-secretă fondată în 1921 având numai membri cetăţeni SUA), Comisia Trilaterală (logo-ul în imaginea de mai sus) este – cel puţin în aparenţă – transparentă privind activităţile, membrii şi ideile propagate. Această transparenţă declarată este totuşi contrazisă chiar de secretul păstrat privind discuţiile purtate la conferinţele anuale ale Comisiei. Scopurile urmărite, dincolo de cosmetizarea lor pentru publicul larg, sunt evident subscrise globalizării accelerate. Obiectivul final este controlul complet al economiei şi politicii mondiale prin instaurarea unui unic guvern mondial.

 

„Ideologul” acestei grupări, Zbigniew Brzezinski, fost profesor la Universitatea Columbia, a scris în lucrarea sa “Between Two Ages: The Technetronic Era” publicată în 1971 (Între două epoci: Era tehnocraţiei):

“Statul naţional, ca unitate fundamentală de organizare a societăţii umane, a încetat să mai fie principala forţă creatoare în societate. Băncile internaţionale şi corporaţiile multinaţionale acţionează, programează şi planifică viitorul societăţii în termeni care sunt mult mai avansaţi decât conceptele politice ale statelor naţionale.”

 

Brzezinski nu se putea exprima mai limpede decât atât. El a fost remarcat astfel de David Rockefeller, preşedintele Băncii Chase Manhattan, membru al societăţii secrete Illuminati şi al “Aristocraţiei Negre” planetare, extrem de activ în direcţia globalizării. Cei doi au făcut echipă pentru a pune bazele Comisiei Trilaterale şi, după cum se spune, “restul e istorie” – deşi nu apare în manualele clasice de istorie.

 

Comisia Trilaterală şi Consiliul pentru Relaţii Externe au acelaşi finanţator – David Rockefeller

 

Fondatorul şi finanţatorul Comisiei Trilaterale este magnatul David Rockefeller, iar „ideologul” grupării este fostul consilier prezidenţial american Zbigniew Brzezinski (foto), care a fost şi primul preşedinte al Comisiei. Ambii fac parte din gruparea ocultă malefică a Illuminati-lor. Membrii Comisiei Trilaterale sunt cooptaţi numai pe bază de invitaţie, dintre conducătorii marilor firme, corporaţii industriale, antreprenori, magnaţi media, bancheri, profesori universitari etc. Acest grup a fost declarat iniţial un simplu “forum de discuţii” (think-tank în limba engleză), ca şi alte grupări elitiste de acest gen, dar influenţa sa este vizibilă, ca şi puterea sa decizională, pe scena economică şi politică mondială. Iniţial s-a afirmat că scopul dezbaterilor era găsirea unor soluţii pentru salvarea democraţiei într-o societate frământată din cauza războiului din Vietnam, a mişcărilor studenţeşti şi a conflictelor sindicale.

 

Membrii Comisiei nu au reuşit niciodată să dea un răspuns satisfăcător privind relaţia acesteia cu Consiliul pentru Relaţii Externe (CRE, CFR în limba engleză). Membrii CRE sunt cei care pun în practică strategiile elaborate de Comisia Trilaterală, cel puţin la nivelul politicii şi economiei americane.

 

Comisia Trilaterală afirmă că nu are nici influenţă, nici implicare politică, mai ales că reuneşte adepţi ai diferitelor partide şi curente politice din diferite ţări. În mod ostentativ se afirmă că nu se admite participarea politicienilor activi. Însă chiar de la constituire Comisia Trilaterală a urmărit preluarea controlului la nivel prezidenţial în SUA.

 

Preşedinţii SUA sunt marionetele Comisiei Trilaterale

 

Fostul preşedinte american Jimmy Carter (foto dreapta) a fost invitat să facă parte din grup cu un an înainte de a fi ales preşedinte, fiind considerat cel mai adecvat candidat în acest sens. Este binecunoscut faptul că, în ciuda imaginii populiste de lider al muncitorilor, de om simplu şi sincer, pe care a mizat Jimmy Carter, campania sa prezidenţială a fost finanţată de Comisia Trilaterală. Acest preşedinte a cărui deviză era „nu o să vă mint niciodată!” a intrat în cursa prezidenţială la sugestia Comisiei Trilaterale şi a fost chiar de la început o marionetă a acestor forţe oculte. Prin susţinerea financiară, mediatică şi politică de care a beneficiat în acest mod, a devenit posibil ca un obscur guvernator din Georgia să ajungă preşedintele SUA în 1977.

 

Ascensiunea lui Jimmy Carter a însemnat preluarea puterii de către Comisia Trilaterală în SUA: nu mai puţin de 18 oficiali cheie ai administraţiei Carter erau membrii ai acesteia (acest număr este cu atât mai impresionant având în vedere că iniţial erau în total numai 54 de membri  americani). Dintre preşedinţii SUA care au urmat, toţi sunt membri ai Comisiei sau au legături declarate cu aceasta, cu excepţia lui Ronald Reagan – însă chiar şi în timpul mandatului său, vicepreşedinte era un membru al Trilateralei, George Bush (ulterior preşedinte SUA). Bill Clinton este un alt membru al Comisiei care a fost preşedinte SUA.

 

Mecanismul de control implementat de Comisia Trilaterală

 

Pentru a putea impune un nou sistem economic mondial, este nevoie nu doar de asocierea principalilor conducători de corporaţii în domeniul industrial, ci de orchestrarea precisă a unei colaborări între economie, politică, mediul academic şi presă. Obiectivele intermediare urmărite în procesul globalizării sunt stabilite de marile corporaţii. Oamenii de ştiinţă din mediul academic (profesori universitari în special) sunt cei care oferă studii şi aşa-zise lucrări ştiinţifice pentru a justifica aceste obiective corporatiste. Politicienii sunt cei care prezintă publicului aceste idei şi eventual introduc legi noi care să permită îndeplinirea acestor obiective, iar mass-media face propagandă în acest sens pentru a obţine consensul popular şi susţinerea (sau măcar acceptarea) publică a măsurilor cerute de liderii corporaţiilor.

 

În SUA, strategia Comisiei Trilaterale implică înainte de toate controlul asupra preşedinţiei şi guvernului. În prezent, printre membrii marcanţi din SUA se numără:

George Bush senior, fost preşedinte SUA, tatăl actualului preşedinte,

Dick Cheney, vicepreşedintele SUA implicat în scandalul Halliburton/Iraq (acest scandal se referă la faptul că SUA a vândut tehnologie nucleară Iraqului şi Iranului),

Henry Kissinger, consilier pe probleme de securitate naţională şi secretar de stat în administraţia Nixon, secretar de stat în administraţia Ford, implicat în războiul din Vietnam,

Madeleine Albright, fost secretar de stat în administraţia Clinton,

Zbigniew Brzezinski, consilier pe probleme de securitate naţională al preşedintelui Jimmy Carter,

Alan Greenspan, directorul American Federal Reserve, cartelul financiar care controlează economia SUA printr-un lanţ de bănci importante,

Paul Wolfowitz – fostul preşedinte al Băncii Mondiale,

Robert S. McNamara – fost preşedinte al Băncii Mondiale, fost secretar al apărarii SUA, fost preşedinte al Ford Motor,

George Soros, fondatorul şi deţinătorul  Fundaţiei internaţionale Open Society

 

“Maturizarea” procesului de globalizare

 

Analiza comparativă a componenţei Comisiei Trilaterale – în prezent şi la origine – reflectă schimbarea etapei şi priorităţilor, sau altfel spus “maturizarea” procesului de globalizare. Mai ales la început era foarte necesar aportul “ideologic” şi legal, de aceea au fost cooptaţi mulţi membrii din mediul universitar şi avocaţi. În prezent, remarcăm cooptarea semnificativă ca membri invitaţi a unor personalităţii din domeniul mass-media: nu doar proprietarii corporaţiilor media (aceiaşi cu magnaţii economici), dar şi editorialişti, formatori de opinie, şi într-adevăr eforturile propagandistice în sensul acceptării globalizării s-au accentuat. Remarcăm de asemenea atragerea unor nume importante din Serviciile Secrete.

 

Preponderenţa, evidentă şi în 1973, dar şi acum, revine reprezentanţilor cartelurilor bancare: preşedinţi ai Băncii Mondiale, directorii Fondului Monetar Internaţional, chairmani ai Federal Reserve Bank, directorii celor mai proeminente bănci (şi aceasta fără a socoti şi băncile comerciale sau de investiţii). Reprezentarea “elitei” financiare într-o asemenea măsură într-o grupare globalistă nu este întâmplătoare, deoarece banii reprezintă principalul instrument al globalizării. Prin membrii săi, Comisia Trilaterală controlează resursele financiare ale întregii planete, în  fiecare ţară.

 

Desigur, directorii executivi ai marilor corporaţii sunt incluşi în Comisie. Menţionăm printre altele, companiile Boeing, Coca Cola, Hewlett Packard, Texas Instruments, AT&T, ITT, Exxon, Enron, Xerox, Mobil, Pepsico, Nabisco, Goldman Sachs etc.

 

În concluzie, procesul mondial de globalizare care se accentuează alarmant este condus şi controlat de un grup restrâns de francmasoni care râvnesc la dominarea globală a umanităţii şi a planetei. Nu toţi aceştia se regăsesc printre membrii Comisiei Trilaterale, preferând să se menţină în umbră. Ceea ce îi motivează este foamea de bani şi putere. Mecanismele pe care le-au creat la nivelul societăţii fac ca aproape marea majoritatea a oamenilor, în mod inconştient, să le slujească interesele. Dacă oamenii ar deveni conştienţi, fiind înainte de toate informaţi, de amploarea manipulării şi înşelăciunii, ar putea să se opună globalizării, înainte de a fi prea târziu.

 

Bibliografie:

Lista actuală a membrilor Comisiei Trilaterale http://illuminati-news.com/tc-members.htm

Conspiracy encyclopedia, the encyclopdia of conspiracy theories, Chamberlain Books, 2005

Trilateral Commission: World Shadow Government http://afgen.com/trilateral.html

The Global Elite: Who are they?

http://www.augustreview.com/index.php?option=com_content&task=view&id=6&Itemid=4

Michele Fratianni: New Perspectives On Global Governance: Why America Needs The G8, Ashgate Publishing, 2005

Jan van Helsing: Organizaţiile secrete şi puterea lor în secolul XX, Alma, 1997

Carrol Quigley: Tragedy and Hope, Macmillan Publishing Company, 2000

Brzezinski, Zbigniew, Between Two Ages: The Technetronic Era, (Penguin Books, 1971)

Grupul Bilderberg – Guvernul mondial secret

 

 

 Conferinţa anuală a Grupului Bilderberg este categoric cea mai importantă întâlnire din lume, pentru că la ea participă în fiecare an mai mulţi lideri mondiali, mai mulţi politicieni de vârf, mai multe personaje regale şi lideri ai afacerilor, decât la orice altă întâlnire sau eveniment, de orice gen, de oriunde. Summitul G8 şi Forumurile economice mondiale sunt simple evenimente de duzină prin comparaţie cu conferinţele Bilderberg. Nu există nici o altă întâlnire la care să participe conducătorii tuturor instituţiilor internaţionale majore, precum Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional, Naţiunile Unite şi Uniunea Europeană.

 

Publicul larg ar trebui să creadă că grupul Bilderberg NU conduce lumea, dar categoric membrii acestui grup sunt oamenii care conduc lumea. Fără îndoială, lumea este controlată de un număr restrâns de oameni extrem de bogaţi, care au mai multă putere decât orice guvern naţional, şi care nu sunt aleşi pe aceste poziţii. Biderberg pur şi simplu oferă un cadru formal pentru ca toţi aceşti oameni să se întâlnească în fiecare an.

 

Grupul Bilderberg nu este democratic. Membrii săi nu sunt aleşi şi el nu dă socoteală oamenilor de pe planetă; acelaşi lucru este valabil şi pentru Banca Mondială, Fondul Monetar internaţional, Naţiunile Unite, sau cele mai puternice corporaţii sau bănci. Şi totuşi, deciziile luate de aceste grupuri afectează fiecare fiinţă umană de pe Pământ, acum şi pentru multă vreme de acum înainte. Iar ceea ce este cel mai înspăimântător este totalul secret care înconjoară întâlnirile Bilderberg. Atunci când au loc, aceste superconferinţe nici măcar nu sunt menţionate la ştiri. Dacă atât de multe personaje importante din lume se reunesc pentru a pune la cale destinele planetei, este evident că ar trebui date nişte explicaţii publicului larg. Dar nu ni se aruncă decât praf în ochi – că este un simplu forum de discuţii!

 

Grupul Bilderberg a fost înfiinţat în 1954. Prima întâlnire a avut loc în Olanda, la Osterbeek, în Hotelul Bilderberg, de unde grupul şi-a luat şi numele. Reuniunea a fost organizată de prinţul Bernhard al Ţărilor de Jos, fost ofiţer SS, şi de David Rockfeller. Grupul Bilderberg a devenit una din cele mai puternice reţele de influenţă, reunind personalităţi din toate ţările, conducători politici, economici, din lumea finanţelor, a mass-mediei, din armată sau serviciile secrete, ca şi câţiva oameni de ştiinţă şi profesori universitari. Datorită influenţei acestui grup în domeniul economic, se afirmă că el reprezintă de fapt un adevărat guvern mondial ocult.

 

Grupul Bilderberg este structurat pe trei niveluri:

 

  1. „Cercul exterior” este foarte extins. Practic peste 80% din participanţii la reuniuni nu cunosc decât o parte din strategiile şi scopurile reale ale organizaţiei, deci fac parte din cercul exterior.

 

  1. Comitetul director (Steering Comitee), al doilea nivel, este mult mai restrâns. Acest nivel este alcătuit din aproximativ 35 de membri, exclusiv europeni şi americani. Ei cunosc în proporţie de 90% obiectivele şi strategia grupului. Membrii americani ai acestui nivel sunt de asemenea şi membri în CRE – Consiliul Relaţiilor Externe (în engleză Council on Foreign Relations – CFR).

 

  1. Comitetul Consultativ Bilderberg, al treilea nivel, este nucleul acestei grupări. El este alcătuit din 12 membri, singurii care cunosc în totalitate strategiile şi scopurile reale ale organizaţiei.

 

Astfel structurat, grupul Bilderberg este un veritabil guvern mondial ocult. În cursul întâlnirilor care au loc o dată pe an, pentru patru zile, în hoteluri de lux sau castele înconjurate de parcuri mari sau aflate în plină natură, se iau decizii strategice esenţiale pentru toate ţările acestei planete. Pentru menţinerea secretului se iau măsuri extreme: întâlnirile se desfăşoară de fiecare dată în altă parte. Grupul închiriază integral hotelul, dar nu şi angajaţii hotelului, care primesc câteva zile liber. În locul acestora, este adus integral personal, de la femei de serviciu la ospătari, de la recepţioneri la centraliste. De obicei, poliţia locală este pusă aproape în întregime la dispoziţia grupului Bilderberg, şi uneori este mobilizată şi armata pentru a păzi locaţia. În cadrul discuţiilor nu se fac niciodată nici un fel de înregistrări, ci doar se fac nişte note foarte telegrafice privind subiectele discutate, dar fără a se menţiona nici un nume. Îndrăzneţii care s-au aventurat la aceste întâlniri pentru a afla ce se petrece acolo au sfârşit prin a fi răpiţi şi torturaţi.

 

Datorită existenţei unor astfel de grupări precum Bilderberg şi CRE – Consiliul Relaţiilor Externe, este evident că deciziile cruciale care vizează toate ţările de pe glob nu sunt luate în interiorul instituţiilor democratice abilitate în acest scop, ci sunt adoptate la aceste întâlniri şi apoi implementate în teritoriile vizate. Direcţiile decise de grupul Bilderberg pot viza începutul unui război, iniţierea unei crize economice sau o perioadă de creştere economică, fluctuaţii monetare sau sociale, sau chiar gestionarea demografică a planetei. Aceste direcţii vor influenţa şi condiţiona hotărârile instituţiilor subalterne cum ar fi G8 sau guvernele diferitelor ţări.

 

Printre evenimentele puse la cale la conferinţele Bilderberg se numără înfiinţarea Uniunii Europene (discutată chiar la prima reuniune, în 1954), războiul din Iugoslavia, invazia Irakului, creşterea impozitelor în diferite ţări. Grupul hotărăşte şi politica Naţiunilor Unite, sau cine va câştiga alegerile în diferite state.

 

În final vom enumera câţiva din membrii grupului Bilderberg, pentru a ilustra implicarea concretă a acestora în viaţa economică şi politică a diferitelor ţări, precum şi în mass-media:

- Jose Manuel Baroso, preşedinte actual al Comisiei Europene, fost prim-ministru al Portugaliei, membru al CRE-Consiliul Relaţiilor Externe.

- Tony Blair, primul ministru al Marii Britanii

- Frits Bolkestein, comisar european

- Romano Prodi, fost preşedinte al Comisiei Europene, prim-ministru italian

- Jacques Santer, fost preşedinte al Comisiei Europene, fost prim-ministru al Luxemburgului

- Sir Leon Brittan, vice-preşedinte al Comisiei

- Edith Cresson, fostă membră a Comisiei, fostă prim-ministru al Franţei, fostă ministru de comerţ, fostă membră a direcţiei Schneider

- Alexandre Adler, consilier editorial la Le Figaro

- Edward Balls, consilier al Trezoreriei în Marea Britanie

- Francisco Pinto Balsemo, fost prim ministru al Portugaliei

- Nicolas Beytout, redactor şef al Les echos

-John R. Bolton, sub-secretar de stat al USA, pentru controlul armamentului şi securitate internaţională

- Michel Bon, fost preşedinte France-Telecom

- Willy Claes, ministru de stat, Belgia

- Bertrand Collomb, preşedinte Lafarge

- George A. David, preşedinte Coca-Cola, Grecia

- Etienne Davignon, preşedinte Societe Generale de Belgique, fondator al Mesei Rotunde Europene

- Thomas L. Friedman, scriitor de editoriale în New York Times

- Svei Gjedrem, guvernator al Băncii Centrale a Norvegiei

-Richard N. Haas, preşedinte CRE – Consiliul Relaţiilor Externe şi director al planificării în Departamentul de Stat USA

- Stephen Harper, şeful partidului conservator, Canada

- Mervzn A. King, guvernator adjunct al Bancii Angliei

- Anna Lindh, ministru al afacerilor externe, Suedia

- Paavo Lipponen, preşedinte al parlamentului, Finlanda

- Mogens Lykketoft, preşedintele partidului social democrat, Danemarca

- Thommaso Padoa-Schioppa, administrator al Băncii Centrale Europene

- Anders Fogh Rasmussen, prim ministru al Danemarcei

- Frack Riboud, preşedinte Danone, Franţa

- David Rockfeller, administrator J.P.Morgan International, USA

- Anthonz Ruis, preşedinte Heineken, Olanda

- Otto Schily, ministru al afacerilor interne, Germania

- Jean Claude Trichet, guvernatorul Băncii Franţei

- James D. Wolfensohn, preşedintele Băncii Mondiale, USA

- Robert Zoellick, reprezentantul USA pentru negocieri comerciale (AMI; AGCS; etc)

 

Citiţi şi:

 

G8 – unul din cele mai puternice instrumente ale globalizării

Comitetul celor 300: dezvăluiri despre ierarhia conspiratorilor

Consiliul Relaţiilor Externe, organizaţia care controlează politica mondială

 

Bibliografie:

  1. Jan van Helsing: Organizaţiile secrete şi puterea lor în secolul XX, Alma, 1997
  2. Conspiracy encyclopedia, the encyclopedia of conspiracy theories, Chamberlain Books, 2005
  3. Yves Stavrides, „Francmacons: “La Conquette de l’ Est“
  4. John Robison: Proofs of a Conspiracy Against All the Religions and Governments of Europe Carried on in the Secret Meetings of Freemasons, Illuminati and Reading Societies, Kessinger Publishing,2003
  5. Robert Gaylon, Sr. Ross: Who’s Who of the Elite : Members of the Bilderbergs, Council on Foreign Relations, Trilateral Commission, Paperback, 2000

 

Creierul diabolic din umbra naste faţa cea ascunsă a globalizării

 

„Noua Ordine Mondială” este deja într-un stadiu avansat de implementare chiar dacă noi nu știm aceasta

 

 

Acest articol rezumă ideile principale expuse de autor în lucrarea

“El Cerebro del Mundo: la cara oculta de la Globalización”

(„Creierul diabolic din umbră: faţa cea ascunsă a globalizării”).

 

“Aceia care nu învaţă mai nimic din istorie sunt condamnaţi să o repete” – George Santayana

 

Globalizarea poate fi definită ca ideologie prin faptul că se opune statelor suverane; globalizarea identifică statele naţionale suverane ca inamici cheie, mai ales din cauză că principala funcţie a statului este (sau ar trebui să fie) slujirea intereselor celor mulţi, ale poporului, înainte de interesele celor puţini. În consecinţă, forţele globalizării caută să slăbească, să dizolve şi eventual să distrugă fundaţiile statelor naţionale ca instituţii sociale de bază, pentru a le înlocui într-o nouă ordine supranaţională cu noi structuri, globale sau suprastatale, de conducere: structuri sociale, politice, economice, financiare şi militare. Asemenea structuri globale sunt cele care vor pune în practică obiectivele politice şi interesele economice ale unui mic număr de grupuri şi organizaţii foarte puternice care astăzi conduc şi orientează procesul globalizării într-o direcţie clar stabilită. Aceste grupuri ale puterii conduse de interese private au reuşit deja ceva nemaivăzut în întreaga istorie a umanităţii: „privatizarea” puterii la scară mondială.

 

„Globalizarea” este la ora actuală un eufemism a ceea ce foştii preşedinţi SUA Woodrow Wilson, Franklin D. Roosevelt, Harry S. Truman şi George H.W. Bush – în diferite momente ale istoriei moderne – au enunţat ca „Noua Ordine Mondială”. Noua Ordine Mondială! Evident, când fostul preşedinte George Bush Sr. a folosit nestingherit acest termen pe 11 septembrie 1991, elita puterii s-a mişcat rapid pentru a se asigura că nu va mai fi folosit des şi în locul său a plasat ideea mult mai neutră şi aparent inocentă a „globalizării”, care mai are azi şi un alt înţeles: „Imperialismul SUA”.

 

Cine sunt cei care ne conduc din umbră? Ce vor?

 

Acest proces despre care am vorbit nu este nicidecum anonim sau secret; structurile puterii care promovează şi conduc Noua Ordine Mondială fac aceasta în văzul lumii: grupul celor 500 de companii cele mai bogate care apar în topul revistei Fortune acoperă peste 80% din activitatea economică a Statelor Unite; infrastructura financiară globală (care include bănci, fonduri de investiţii, burse şi operatorii pieţei de materii prime); monopolul multimedia; principalele universităţi Ivy League; organizaţiile internaţionale multilaterale (ca Banca Mondială, Fondul Internaţional Monetar-FMI, Banca Interamericană pentru Dezvoltare şi Organizaţia World Trade-OWT) şi, cel mai important, posturi cheie guvernamentale în SUA, Israel, Marea Britanie şi alte naţiuni industrializate.

 

Ceea ce avem aici sunt capcanele interioare şi strategiile ascunse în spatele modului în care Puterea este structurată şi administrată. Ceea ce nu este vizibil imediat este faptul că toţi aceşti jucători care fac parte dintr-o „roată a puterii globale” au un lucru în comun: conducătorii lor cheie, bancherii, membrii guvernului, academicienii, strategii, acţionarii şi alte personaje cheie aparţin cu toţii aceleiaşi reţele întreţesută a grupurilor consultative de experţi şi organizaţiilor de influenţare a opiniei publice „think-tank”-uri, a organelor legislative chiar a politicului. Această reţea are un centru comun care cârmuieşte roata puterii mondiale pe cursul destructiv din prezent.

 

Printre aceste organizaţii numite „think-tank” – care ar trebui să fie descrise astăzi ca centre de planificare geopolitică – CRE (Consiliul Relaţiilor Externe – Council on Foreign Relations), Comisia Trilaterală, RIIA (Royal Institute of International Affairs), Brookings Institution, Corporaţia RAND (Research ANd Development – Cercetare şi dezvoltare), AEI (American Enterprise Institute), AIPAC (American Israeli Political Action Committee) şi CSIS (Center for Strategic & International Studies) sunt cele mai active şi mai influente.

 

O perspectivă istorică

 

Înţelegerea corectă a situaţiei mondiale actuale necesită o privire în urmă, pentru a vedea cum s-a ajuns la această conjunctură. În 1919 un mic grup de bancheri, avocaţi, politicieni şi academicieni influenţi – care au luat parte la negocierile pentru pace din Paris, dintre Aliaţii victorioşi şi Puterile Centrale înfrânte, chiar imediat după Primul Război Mondial – s-au întâlnit în hotelul parizian Majestic unde au stabilit crearea unei reţele de „think-tank-uri” – un fel de cluburi sau loje exclusiviste – care să contribuie la procesul de instaurare a „Noii Ordini Mondiale” deja planificat de elita francmasonică.

 

În Londra s-a creat o grupare de acest gen sub numele de Royal Institute of International Affairs (RIIA), în timp ce în Statele Unite s-au pus bazele CRE – Consiliul Relaţiilor Externe – Council on Foreign Relations (CFR). Ambele organizaţii poartă amprenta strategiei sociale care gradat impune o ordine politică socialistă (formal declarată “democratică”, dar în realitate din ce în ce mai autoritară) ca mijloc de control în masă al populaţiei. În acel moment această idee era promovată de fronturi masonice cum ar fi Fabian Society, finanţată de Grupul Mesei Rotunde care a fost la rândul lui creat, controlat şi finanţat pe rând de magnatul sud-african Cecil Rhodes, dinastia financiară internaţională a familiei Rothschild, diferite Loji Masonice de Rit Antic din Anglia precum şi de Coroana Britanică.

 

CRE a primit suport iniţial de la cele mai bogate, puternice şi influente familii din Statele Unite, printre care Rockefeller, Mellon, Harriman, Morgan, Schiff, Kahn, Warburg, Loeb şi Carnegie (aceasta din urmă acţionând prin organizaţia sa fondată în 1910: Carnegie Endowment for International Peace).

 

Pentru a-şi exprima şi, astfel, a-şi propaga influenţa în cercurile elitiste, una dintre primele măsuri luate de CRE a constat în publicarea propriei reviste, care este şi în prezent principala „portavoce” la nivel mondial în geopolitică şi ştiinţe politice: Foreign Affairs (Afaceri externe). Printre primii conducători ai CRE au fost: Allan Welsh Dulles, o figură cheie în comunitatea informaţiilor din SUA, care mai târziu a consolidat structura secretă a spionajului CIA direcţionat spre NSA (National Security Agency); jurnalistul Walter Lippmann, conducător şi fondator al The New Republic; o serie de avocaţi/jurişti ai corporaţiei J.P. Morgan; bancherul Otto H. Kahn şi Paul Moritz Warburg, ultimul un german bogat care a emigrat în Statele Unite şi în 1913 a creat şi a promovat legislaţia care a condus la crearea Băncii de Rezervă Federală (Federal Reserve Bank) – banca de bază privată a Statelor Unite care, de atunci, controlează structura financiară a SUA (şi astfel a unei bune părţi din întreaga lume).

 

Când s-a încheiat cel de-al Doilea Război Mondial, Băncii de Rezervă Federală i s-au alăturat Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială, ambele concepute de strategii CRE la Conferinţa de la Bretton Woods în 1944.

 

Un alt membru al CRE şi unul dintre primii săi lideri a fost geograful Isaiah Bowman, preşedintele Societăţii Geografice Americane (American Geographical Society), care în 1919 a condus echipa de experţi care a redesenat harta Europei Centrale după Primul Război Mondial – proces arbitrar care a condus în timp la grave tulburări în Europa, care au provocat în cele din urmă cel de-al Doilea Război Mondial în 1939. Avocaţii CRE Owen D. Young (preşedinte al General Electric) şi Charles Dawes (al 30-lea vicepreşedinte al SUA) au promovat planurile de „refinanţare a datoriilor” pentru reparaţiile de război ale Germaniei, datorii impuse de Tratatul de la Versailles.

 

Directorii Băncii de Rezervă Federală şi membrii ai CRE au pus la cale maşinaţiunile financiare care au condus la criza financiară din 1929, care a provocat apoi Recesiunea. Liderii CRE au fost cei care, prin puternicele instituţii media aflate sub controlul lor, cum ar fi reţele radiofonice NBC, ABC şi CSB şi ziare precum The Washington Post, The Wall Street Journal, Chicago Tribune şi The New York Times, au convins şi au presat opinia publică să rupă izolarea neutră a Statelor Unite şi să îmbarce naţiunea într-un alt război european în 1939, aceasta fiind ceea ce ei au urmărit încă de la începutul anilor ’30.

 

Cel de-al Doilea Război Mondial

 

Chiar la începutul acestui teribil război civil european în care Statele Unite au luat parte doar formal până în 1941, membrii CRE au creat Grupul de Studii Război şi Pace, (War & Peace Studies Group) care a fost inclus în Departamentul de Stat şi care a dat direcţiile în politica externă a SUA, mai precis modul în care SUA a abordat relaţiile cu Germania, Italia, Japonia şi aliaţii acestora.

 

Mai târziu, au început să se pregătească deja pentru „Noua Ordine Mondială” care urma după război, adică după victoria previzibilă a Aliaţilor. În acest mod, CRE a proiectat şi a promovat crearea Naţiunilor Unite pentru a administra politica mondială şi supremaţia Statelor Unite în Era Nucleară. Tot CRE se află la originea unora dintre agenţiile economice cheie, cum ar fi FMI sau Banca Mondială, prin membri săi Alger Hiss, John J. McCloy, W. Averell Harriman, Harry Dexter White, Henry Kissinger şi mulţi alţii.

 

Odată ce războiul s-a încheiat, preşedintele SUA Harry S. Truman a vrut să implementeze doctrina securităţii naţionale de perspectivă care era bazată pe doctrina de „împăcare” a expansionismului Uniunii Sovietice propusă de un alt membru CRE, ambasador SUA la Moscova în acel moment: George Kennan, care îşi descrie ideile într-un faimos articol publicat în 1947 în Foreign Affairs, semnat cu pseudonimul de „X”. [Notă. George Kennan a murit recent, la vârsta de 101 de ani, rămânând până la sfârşitul vieţii consilier activ al CRE, fiind un veritabil simbol al continuităţii puterii oculte.]

 

În mod similar, aşa-numitele “Planuri Marshall”, prezentate public de către Generalul Armatei Statelor Unite George C. Marshall, au fost de fapt proiectate de către un grup de lucru al CRE şi implementate de către W. Averell Harriman.[Notă. Acesta din urmă era, deloc întâmplător, partener de afaceri al lui Prescott Bush, senator american din Connecticut, tatăl fostului preşedinte George Bush şi bunicul actualului preşedinte SUA.]

 

Structurile puterii elitiste

 

Cu toate că este puţin cunoscut opiniei publice, CRE este foarte puternic, influenţa sa, prestigiul şi aria de activităţi fiind în creştere într-atât încât azi putem spune fără dubii că operează ca şi „Creier diabolic din umbră”, conducând din umbră cursul multor procese sociale, politice, financiare, militare şi economice, procese complexe şi extrem de schimbătoare din întreaga lume. Nu există persoane, regiuni sau aspecte ale vieţii umane care să nu fie afectate de influenţa CRE – chiar dacă ne dăm seama de aceasta sau nu – şi simplul fapt că au fost capabili să rămână în „spatele scenei” face ca CRE să fie extrem de puternic şi înşelător, chiar dacă opinia publică crede altceva.

 

Astăzi CRE este o organizaţie „discretă” care numără mai bine de 4.500 de membri, asociind strategii abili şi gânditorii inteligenţi cu persoane foarte puternice şi foarte influente, care deţin o mare putere de influenţă în profesiile lor, în corporaţii, instituţii, guverne şi în organizaţii sociale. În acest mod CRE reuneşte membrii din conducerea instituţiilor financiare, ai coloşilor industriali, media, organizaţii de cercetare, academicieni, conducători militari, lideri guvernamentali, decani universitari, lideri ai sindicatelor şi ai centrelor de studii şi investigaţii. Obiectivul lor fundamental constă în identificarea şi evaluarea unor factori politici, economici, financiari, sociali, culturali şi militari, care cuprind toate aspectele imaginabile vieţii publice şi private din SUA, aliaţii săi cheie şi restul lumii. Astăzi, datorită enormei puteri exercitate de SUA, sfera de influenţă activă a CRE se întinde practic pe întreaga planetă.

 

Cercetările şi investigaţiile sunt realizate de diferite grupuri operative şi centre de cercetare care identifică oportunităţi şi ameninţări, evaluează rezistenţa şi slăbiciunile, şi proiectează strategii pe termen lung pentru a promova interesele CRE în întreaga lume, fiecare cu tactica sa şi planul său operaţional. Deşi aceste strategii intensive şi pe termen lung sunt elaborate în interiorul CRE, cheia pentru a înţelege succesul lor enorm stă în faptul că CRE nu face acum nimic sub numele său propriu. Mai degrabă, acestea se fac în numele membrilor săi. Şi ei fac aceasta din funcţiile şi fotoliile lor oficiale, directori executivi şi preşedinţi ai celor mai importante corporaţii, instituţii financiare, instituţii internaţionale multilaterale, instituţii media, din posturi cheie în guvern, universităţi, forţele armate, bursă, fără ca niciodată să se refere la CRE ca la principala lor apartenenţă în ce priveşte planurile şi coordonarea. [În interiorul CRE funcţionează aşa-numita “Lege a ne-atribuirii” care interzice membrilor să îşi decline apartenenţa la organizaţie atunci când acţionează în societate sau să rostească numele CRE sau să divulge conţinutul discuţiilor de lucru.]

 

Într-adevăr, azi, membrii CRE ocupă multe poziţii cheie ale puterii şi posturi decizionale. Pentru a numi doar o mână din cei peste 4.500 de membrii CRE: David Rockefeller, Henry Kissinger, Bill Clinton, Zbigniew Brzezinski, Samuel Huntington, Francis Fukuyama, Paul Wolfowitz, Colin Powell, Condoleeza Rice, Richard Perle, Robert Gates, James Baker III, Stephen Hadley, Douglas Feith, L. Paul Bremer III, John Bolton, John Negroponte, fostul secretar de stat Madeleine Albright, delapidatorul internaţional George Soros, judecătorul Curţii Supreme de Justiţie Stephen Breyer, directorul executiv al Lowes/CBS Laurence A. Tisch, fostul director executiv al General Electric Co. Jack Welsh, directorul executiv al CNN W. Thomas Johnson, fostul preşedinte şi director executiv al The Washington Post / Newsweek / International Herald Tribune Katherine Graham (şi în curând şi succesorul ei), vicepreşedintele SUA, fostul secretar al apărării şi fostul director executiv al Halliburton Richard Cheney, fostul preşedinte George H.W. Bush, fostul consilier în probleme de securitate naţională al preşedintelui Clinton, Samuel “Sandy” Berger, foştii directori CIA John M. Deutch şi George Tenet, fostul guvernator al Băncii de Rezervă Federală Alan Greenspan şi actualul guvernator Benjamin Shalom Bernanke, fostul preşedinte al Băncii Mondiale James D. Wolfensohn, directorul executiv al CS First Boston Bank şi fostul guvernator al Băncii de Rezervă Federală Paul Volcker, reporterii Mike Wallace, Barbara Walters, Wolf Blitzer, directorii CitiGroup John Reed, William Rhodes, Stanford Weill şi Stanley Fischer (numărul 2 în cadrul IMF), economiştii Jeffrey Sachs şi Lester Thurow, fostul secretar al finanţelor Goldman Sachs, directorul executiv CitiGroup Robert E. Rubin, fostul secretar de stat şi „mediator” din timpul Războiului pentru Insulele Falkland/Malvine dintre Argentina şi Coroana Britanică Alexander Haig, “mediatorul” conflictului din Balcani, Richard Holbrooke, directorul executiv al IBM Louis V. Gerstner, senatorul democrat George J. Mitchell, fostul reprezentant republican Newt Gingrich, fostul consilier pe probleme de securitate a preşedintelui Bush Sr., generalul Air Force, Brent Scowcroft, Kenneth Lay (membru al Comisiei Trilaterale retras recent şi director executiv al Enron), printre mulţi, mulţi alţii.

 

În lumea afacerilor, cele 500 de companii cele mai bogate care apar în topul revistei Fortune au toate directori membrii CRE!!! Aceste corporaţii au împreună o valoare de piaţă echivalentă cu aproape dublul produsului intern brut al Statelor Unite şi concentrează cea mai mare parte a bogăţiilor şi a puterii acestei ţări, controlând resurse cheie şi tehnologii în întreaga lume. Împreună, aceste companii angajează peste 25 de milioane de persoane doar în SUA şi deţin peste 80% din produsul intern brut al acestei ţări. Pe scurt, exercită o putere gigantică, pârghii şi influenţă în SUA şi în restul lumii.

 

Prin urmare aceasta este cheia enormei eficienţe şi puteri a CRE: deciziile şi planurile  sunt aprobate în întâlniri închise, grupuri de studiu, conferinţe sau grupuri operative. Dar atunci când vine momentul ca aceste planuri să fie puse în aplicare, sunt preluate de diferiţi membri, fiecare din poziţia sa în organizaţii puternice, atât publice cât şi private. Şi cât de puternice poziţii şi organizaţii sunt acestea!

 

Dacă, de exemplu, un plan a fost trasat şi acceptat în ce priveşte evoluţia globalizării sistemului economic şi financiar şi acesta prevede care ţări să se bucure de pace şi prosperitate şi care să fie prădate prin război, invazii şi foamete, atunci acţiuni coordonate ale unor personalităţi precum preşedintele SUA, secretarii săi de stat, ai apărării, ai comerţului, ai finanţelor, directorii CIA, NSA şi FBI, marii bancheri ai lumii internaţionale, directorii executivi ai celor 500 de firme din topul revistei Fortune, deţinătorii şi mogulii media, reporterii şi scriitorii, ofiţerii militari şi academicienii, lideri ai FMI, ai Băncii Mondiale şi ai Organizaţiei World Trade, acţionează cu toţii la unison sincronizat sau în succesiunea corectă, coroborând toate acţiunile lor în domenii diferite pentru realizarea planului propus.

Acesta este modul în care a funcţionat mecanismul CRE pentru mai bine de 80 de ani.

 

Puterea reală şi puterea formală

 

Pentru a înţelege cum funcţionează lumea cu adevărat, trebuie să înţelegem întâi diferenţele care există între puterea formală (guvernele şi preşedinţii statelor naţionale) şi puterea reală (structurile globaliste suprastatale). Informaţiile făcute publice şi propagate de mass media în fiecare zi pe posturile tv şi pe reţelele de radio şi în ziare se referă în mare parte la acţiunile realizate de structurile puterii formale, mai ales acelea ale guvernelor naţionale şi ale infrastructurilor tehnologice, financiare şi corporative/colective. În schimb, puterea reală, care de fapt controlează tot ce se petrece, acţionează asupra evenimentelor mult prea puţin vizibil. În realitate, structurile globaliste şi elita au planificat ce se va întâmpla în lume, când, unde se va petrece şi cine va duce planul la împlinire, chiar dacă nouă ni se prezintă efectele în contextul lor local limitat.

 

Puterea formală operează pe termene scurte şi în mare măsură transparent faţă de public. Puterea reală lucrează în interior pe scheme de lucru pe termen lung şi nu este aproape deloc accesibilă publicului. În zilele noastre, puterea formală este în general „publică”, iar puterea reală este fundamental „privată”. Aceasta reflectă faptul că instituţiile Naţiunilor Unite (prima dintre entităţile puterii formale) a devenit subordonată intereselor private (adică puterea reală este condusă de interese materiale).

 

Deoarece SUA este astăzi singura superputere mondială este rezonabil să concluzionăm că această structură a puterii mondiale – ceea ce şi este de fapt – conduce provizoriu acest veritabil Guvern Mondial din structurile teritoriale, politice şi economice ale Statelor Unite. Oricum, aceasta nu implică faptul că majoritatea locuitorilor Statelor Unite sunt incluşi neapărat în acest raţionament şi cu atât mai puţin nu înseamnă că americanii sunt „duşmanii” altor popoare (rareori este poporul unei ţări „duşman”; mai degrabă liderii unei naţiuni au stabilit această stare de aversiune prin concentrarea excesivă a puterii).

 

Vorbim de grupuri ale puterii care operează din interiorul Statelor Unite (aşa cum operează din interiorul Marii Britanii, Germaniei, Japoniei, Israelului şi prin agenţii lor locali şi în ţări precum Spania, Argentina, Brazilia şi Coreea), dar aceasta nu înseamnă în mod necesar că vorbim de populaţia Statelor Unite.

 

Cea mai bună modalitate de a înţelege adevărata natură a Statelor Unite – mai ales atunci când ne referim la politica externă a SUA – este să reţinem că „administraţia” SUA, aşa cum îşi numesc ei propriul lor guvern – în fapt puterea formală – îşi are sediul în Washington DC. În schimb, structurile puterii reale în SUA sunt localizate în principal în New York City. Cu alte cuvinte, administrarea SUA este făcută din Washington DC, în timp ce ţara este de fapt guvernată din oraşul New York.

 

Odată ce înţelegem acest concept, multe alte lucruri se vor clarifica. În plus, centrul puterii reale nu se află în New York, ci, mult mai probabil în Londra. Înţelegând acest proces subtil şi complex, automat vom preîntâmpina orice idee simplistă de a identifica „duşmanul” cu SUA sau Anglia sau orice alt popor. De fapt, în momentele de dezordine, poporul american este o victimă – pierderile sângeroase ale cetăţenilor americani în Vietnam, Afghanistan, Iraq sau în atentatele de la World Trade Center demonstrează aceasta. Însă, faptul că cei mai mulţi oameni din SUA ignoră aceste fapte nu îi face mai puţin responsabili sau răspunzători pentru strategiile care duc la genocid ale structurilor puterii Noii Ordini Mondiale, care operează pe teritoriul SUA, acţionând în restul lumii prin utilizarea şi abuzarea de forţă militară şi economică a SUA pentru a-şi atinge scopurile.

 

Vom putea înţelege mai bine aceste lucruri şi dacă luăm în considerare faptul că exercitarea puterii reale implică anumite reguli şi condiţii, cum ar fi de exemplu, operarea continuă timp de mai multe decenii pentru atingerea scopurilor pe termen lung şi aplicarea unor strategii care în timp împânzesc întreaga planetă, naţiunile şi resursele ei. Aceasta presupune planuri pe termen lung: 20, 30 şi 50 de ani în viitor.

 

Principiul acţiunii „discrete”

 

În mod ironic, elita puterii Noii Ordini Mondiale ştie că nu există vreo ameninţare politică mai mare în continuitatea şi consistenţa proiectării şi execuţiei unor astfel de strategii globale pe termen lung, decât implicarea lor (a membrilor elitei) în structurile puterii formale „democratice”. Democraţia impune o anumită transparenţă către public a liderilor, care trebuie (sau ar trebui) să asculte de „vocea poporului” la fiecare pas pe care îl fac. La aceasta se adaugă discontinuităţile periodice de putere pe care orice proces electoral democratic îl impune, prin realegerea periodică a liderilor.

 

Pentru elită este mult mai avantajos să opereze discret, din organisme care pot fi descrise cel mai bine ca fiind nişte cluburi private (cum este de exemplu CRE), în care persoane puternice şi influente pot fi funcţionari, directori şi preşedinţi pentru decenii fără ca să trebuiască să dea vreo socoteală în faţa nimănui, cu excepţia egalilor lor. În această manieră, 4.500 de indivizi puternici pot exercita un control uriaş asupra mediului politic, economic, financiar şi asupra mass-mediei, iar prin intermediul acestora, pot controla şi conduce nenumărate milioane de persoane de pe întreaga planetă.

 

Este de la sine înţeles că principalul scop al monopolului global asupra mediei este să impună „corectitudine politică”, bineînţeles exprimată prin „sistemul bipartid” – democraţii şi republicanii în SUA, laburiştii şi conservatorii în Anglia, CDU (Christlich Demokratischen Union) şi SPD (Sozialdemokratischen Partei Deutschlands) în Germania, radicalii şi justicialii în Argentina – toate sunt doar variaţiuni ale aceleiaşi doctrine politice de bază.

 

Democraţiile vestice stabile s-au conformat cu toate la ceea ce este în practică sistemul uni-partid, cu mici diferenţe de ideologie internă. Oamenii cred că pot să „aleagă” dar „opţiunile” pur şi simplu nu există: e ca şi cum ai „alege” între Coca-Cola şi Pepsi-Cola – nu contează ce vor ei să crezi, adevărul este că amândouă partidele sunt în fapt acelaşi lucru!

 

Ceea ce descriem este, de fapt, axul central al unei veritabile reţele de oameni puternici, dar nu trebuie să uităm că CRE este doar una dintre instituţiile globalizării, la care se adaugă multe alte grupări similare, atât din SUA, cât şi din afara graniţelor sale.

 

THINK-TANK-urile au un rol uriaş în planurile globaliste

 

Toate aceste think-tank-uri reunesc alături de magnaţi ai puteri şi oameni ambiţioşi, bine pregătiţi şi inteligenţi din diferite domenii. Ei sunt plătiţi şi răsplătiţi foarte generos – atât economic cât şi social – atâta vreme cât ei se aliniază clar şi fără compromis tendinţelor de bază ale obiectivelor politice a CRE. Acestea nu sunt nici mai mult, nici mai puţin decât crearea unui guvern mondial privat; erodarea sistematică a tuturor structurilor statelor suverane (bineînţeles că nu toate în acelaşi mod, la aceeaşi viteză sau în acelaşi timp); (sub)standardizarea valorilor culturale şi normelor sociale; răspândirea globalizării sistemului financiar bazat pe speculaţii grosolane; conducerea sistemului de război total – Global War System – pentru a menţine necesitatea coeziunii sociale prin înşelarea şi direcţionarea împotriva unor duşmani reali sau imaginari ai „democraţiei”, „drepturilor omului”, „libertăţii” şi „păcii”; aceasta este [lupta] împotriva „terorismului”. [Notă. Printre “inamicii” reali sau inventaţi ai “tuturor oamenilor liberi” putem menţiona doar în ultimele decenii fascismul italian, socialismul naţional german, imperialismul japonez, fundamentalismul islamic, Ayatollah-ul Khomeini, Muhamar-el-Kadafi, Fidel Castro, maoismul, “militarismul” ne-american din Iran, Syria,etc.]

 

Din 2003, am văzut în primul rând cum armele „de distrugere în masă” inexistente ale Iraqului s-au dovedit a fi de fapt arme de DISTRAGERE a atenţiei maselor, folosite ca pretext care a dus la suferinţe, dureri şi dificultăţi enorme pentru nenumărate milioane de oameni. Invazia Iraqului şi a Afghanistanui sunt doar două exemple pentru standardele duble care fac ca întregul sistem să înflorească.

 

Astfel, pentru o mai bună înţelegere a lumii de astăzi e nevoie să citim şi să evaluăm ceea ce CRE – sau mai degrabă membrii ei individuali – spun şi propagă, dat fiind că multe dintre activităţile sale, deşi discrete, nu sunt secrete. Orice persoană care vizitează centrul  CRE de pe bulevardul Park Avenue nr. 68 din New York City, aşa cum am făcut şi eu de multe ori în ultimii ani, poate obţine uşor o serie de informaţii, inclusiv o copie gratuită a celui mai recent raport anual, care include activităţile principale ale instituţiei şi lista alfabetică a celor 4.500 de membri. Toate informaţiile despre această organizaţie sunt uşor de obţinut pentru cei interesaţi. Ţine de fiecare dintre noi să verificăm şi să corelăm lista membrilor CRE cu ceea ce fiecare dintre ei realizează pe planul activităţilor şi capacităţilor profesionale, corporative, academice şi guvernamentale.

 

E nevoie să ne întoarcem înapoi şi în istoria modernă şi să evaluăm legăturile excepţionale pe care pe care CRE le-a avut de-a lungul secolului douăzeci, de una singură sau împreună cu organizaţii surori. Au generat şi au influenţat ideologii, evenimente publice, crime, războaie, comploturi, războaie psihologice de masă, crize economice şi financiare, promovarea şi distrugerea personalităţilor politice şi de afaceri şi alte evenimente de mare impact, multe dintre ele în mod clar dificil sau imposibil de recunoscut sau de mărturisit. Totuşi, toate au marcat cursul umanităţii în aceste vremuri furtunoase actuale.

 

Manipularea şi distragerea atenţiei prin mass-media

 

Tehnicile folosite sunt de a ne ţine pe toţi prea ocupaţi şi fascinaţi ca spectatori pasivi ai acestei vâltori a evenimentelor care au loc în fiecare zi în lume. Aceasta îi asigură că aproape nimeni nu se gândeşte să privească altundeva pentru explicaţii potrivite pentru gravele crize din zilele noastre. Asta ne va face pe noi incapabili să identificăm, nu atât de mult efectele şi rezultatele şocante, cât mai degrabă originile, organizarea şi obiectivele lor reale şi concrete.

 

Pentru ca acest război psihologic de masă – pentru că despre asta este vorba în realitate – să reuşească, mass-media joacă un rol vital care nu poate fi subestimat. Mass-media este un instrument al cărui scop este să submineze şi să neutralizeze capacitatea de a gândi independent a populaţiei lumii. Acesta este rolul cheie al mass-mediei ca CNN, CBS, NBC, The New York Times, The Daily Telegraph, Le Figaró, FoxNews, The Economist, The Wall Street Journal, Corrieri della Sera, Le Monde, Washington Post, Time, Newsweek, US News & World Report, Business Week, Reuters, şi difuzorii lor locali în toate ţările, care sunt conduşi de oameni cheie aparţinând CRE sau altor organizaţi surori din SUA sau de oriunde altundeva.

 

Ce e de făcut?

 

Pe măsură ce devenim conştienţi de aceste realităţi, drumul pe care e nevoie să păşim devine din ce în ce mai clar. În realitate, lucrurile atunci nu mai par atât de complexe sau inexorabile cum am crezut la început. Este de fapt o chestiune de a gândi cu mintea ta, nu cu minţile adversarilor; de a începe să evaluezi şi să aperi interesele naţionale, care implică a avea propria noastră viziune asupra evenimentelor, intereselor şi forţelor lumii şi apoi să luăm măsuri inteligente care să răspundă nevoilor noastre, posibilităţilor reale şi idiosincrasiei (comportamentului specific al nostru ca grup). În acest sens avem un avantaj pentru că nu trebuie să „reinventăm roata”, dat fiind că CRE ne oferă proiecte briliante şi de succes pentru planificarea politică, economică, financiară şi socială şi pentru administrarea puterii naţionale. De ce să nu învăţăm de la ei? De ce să nu creăm propria noastră reţea de think-tank-uri, aducând împreună o gamă largă de interese locale şi regionale de acelaşi gen, jucători şi gânditori din diferite domenii? De ce să nu-i punem pe toţi să lucreze pentru a promova interesele naţionale ale ţării noastre şi ale vecinilor noştri, astfel încât să recâştigăm suveranitatea şi autodeterminarea pentru poporul nostru într-o manieră consistentă şi coerentă, independent de ceea ce jucătorii puterilor mondiale vor să ne impună?

 

Dar ca să facem aceasta trebuie în primul rând să înţelegem că în realitate globalizarea este: o serie largă de ameninţări pe care avem nevoie să le evităm şi oportunităţi de care ar trebui să ne bucurăm. Privitor la orice subiect cu potenţial de impact asupra noastră, avem nevoie să înţelegem care sunt, din punctul nostru de vedere, punctele tari şi slabe, pentru a fi capabili să ne confruntăm cu ele cu succes; dacă nu azi atunci cu siguranţă în viitor. Aceasta presupune planificare propice pe termen mediu şi pe termen lung. Aceasta solicită să încercăm să fim mereu cu un pas înaintea adversarului, să realizăm şi să păstrăm un vârf şi un avantaj mai presus de evenimente.

 

Pe scurt, este de fapt o chestiune de înţelegere că în politică sunt două tipuri de oameni: aceia care joacă în arena politică şi aceia care doar privesc pasivi. CRE este în mod clar un jucător activ în arena politicii globale. Nu este timpul ca şi noi să începem să facem acelaşi lucru în ţara noastră?

 

***

Adrian Salbuchi este cercetător, autor şi orator, gazdă a talk-show-ului din Buenos Aires “El Traductor Radial” şi fondatorul Mişcării pentru Cea de-a Doua Republică Argentiniană (Movimiento por la Segunda República Argentina) www.eltraductorradial.com.ar .

Este autorul cărţilor “El Cerebro del Mundo: la cara oculta de la Globalización”, (Creierul diabolic din umbră: Faţa ascunsă a globalizării) şi “Bienvenidos a la Jungla: Dominio y Supervivencia en el Nuevo Orden Mundial” (Bine aţi venit în junglă: dominare şi supravieţuire în Noua Ordine Mondială).

Informaţii de contact: salbuchi@fibertel.com.ar www.eltraductorradial.com.ar www.m2ra.com .

 

Bibliografie

El Cerebro del Mundo: la cara oculta de la Globalización ” („Creierul diabolic din umbră: faţa ascunsă a globalizării” – Ediciones del Copista, Córdoba, Argentina, ediţia a 4-a, 2003, 470 de pagini şi Editura Solar, Bogotá, Colombia, 2004)

22

 

 

 

 

 

 

 

Adauga un comentariu

Nume*

Adresa de email* [Nu va fi publicata]

Comentariu*