Poveşti pentru reuşita fermelor de familie

ssDaniel Constantin, Ministrul Agriculturii, a promis că va lansa, în mai-iunie, Măsura 121 – Modernizarea exploataţiilor agricole – Ferma de familie. Beneficiarii acestei măsuri vor putea accesa proiecte tip gratuite elaborate de Institutul de Cercetare pentru Economia Agrară  (ICEADR), din subordinea ASAS.
“Vom elabora proiecte tip pentru o fermă de legume de maxim 2 ha, ferma de legume în spaţii protejate de maxim 1.000 mp, livada de pomi sau arbuşti de maxim 5 ha, ferma de vaci pentru lapte de maxim 20 de capete, găini ouătoare de maxim 4000 de capete, ferma îngrăşare porci de maxim 100 de capete. Proiectele tip vor fi puse la dispoziţia producătorilor pe un site. Vom pune şi alte variante combinatorii, care însa cu siguranţă vor necesita un suport de consulanta mai complex?, ne-a declarat Alexandru Lapusan, directorul ICEADR.

Valorea unui proiect va fi cuprinsă între 5.000 şi 125.000 euro. Persoanele eligibile trebuie să aibă o exploataţie agricolă cu dimensiunea cuprinsă între 2 şi 50 UDE. Ponderea sprijinului nerabursabil în valoarea proiectului este de 40%, iar pentru tineri şi pentru zonele defavorizate se acorda un spor de 10%.

După deschiderea sesiunii, institutul va avea un sistem online de consultanţă gratuită la dispoziţia celor care accesează astfel de proiecte tip pentru, a le da răspunsuri la diferitele neclarităţi pe care le vor întâlni pe parcurs.

 

1 Comentariu adauga un comentariu

  1. Giurgea Niculai says:

    vESNICUL, VREM SA… Eu unul sunt foarte interesat, vreau sa vad concret conditiile.

Adauga un comentariu

Nume*

Adresa de email* [Nu va fi publicata]

Comentariu*