APEL CATRE TOTI COMPATRIOTII care mai au SÂNGE DE ROMÂN/// Va invitam intr-o oaza a celei mai frumoase paduri, dar si in Tara tranzitata de Potopistul Ilici spre Pustia in care consemnam mai multe pagube decit dupa cele 2 razboaie mondiale si… România şi-⁠a exilat valorile, îşi discriminează literatura naţională. Întâmplător oare? Literatura română clasică şi contemporană este discriminată la ea acasă etc

hg Pornografii  Social- demonisti Karl Marx si Friedrich Engels au …”hotarit”: “romanii sunt un popor fara istorie, destinati sa piara in furtuna revolutiei mondiale!”

 

APEL CATRE TOTI COMPATRIOTII care mai au  SÂNGE DE ROMÂN

JUR : Nu mă opresc, nu renunţ! Lupt până îmi obţin ceea ce-mi doresc !
Şi dacă aş fi să mor pentru patrie şi popor.

TREBUIE DAT DE URGENTA LEGII PENTRU :
1. CA TOTI CE AU DOSARE PE ROL INDIFERENT DE CAUZA
SA NU MAI POATA CANDIDA LA FUCTIILE PUBLICE
2. ANULAREA TUTUROR PENSIILOR SPECIALE
3. ABROGAREA LEGI care aprobă PENSII SPECIALE ptr. Parlamentari. primari, viceprimari şi Şefi CJ = POPORUL MOARE DE FOAME. FĂRĂ PENSII SPECIALE. Fiecare primeşte la pensie după cum a cotizat. LUAŢI TOTUL ŞI DAŢI TOTUL LA PENSIONARII ŞI SALARIUL MINIM PE ECONOMIE DE CEL PUŢIN 500 €. să nu mai existe pensionari după 40 de ani de muncă să primească 500 de lei sau mai puţin.
4. PARLAMENTARI SA FIE PLĂTIŢI CU SALARIUL MINIM PE ECONOMIE numai aşa se vor zbate să ridice nivelul salariului minim ,căci nu fac nimic în afară de a dormi pe bani noştril
5 PARLAMENTARI LA 3 ABSENTE NEMOTIVATE SA FIE DATI AFARA DIN PARLAMENT SI SA SE PUBLICE.
6. ÎNVESTIGAREA tuturor personajelor politice din ultimii 25 de ani iar averile celor implicaţi în activităţi în afara legii confiscate.
7. IMNUL NAŢIONAL să fie difuzat zilnic de toate radiourile și televiziunile şi să se cânte în şcoli şi facultăţi în fiecare dimineaţă.
Amin !
8. POPORUL să aleagă prim ministrul şi tot aparatul politic , nu partidele politice care fac tot felul de alianţe în beneficiul lor.
9. POPORUL SĂ ÎŞI VOTEZE SINGUR LEGILE
10. REPATRIEREA IMEDIATĂ A IMIGRANŢILOR MUSULMANI printre care se strecoară grupări teroriste, consolidarea şi închiderea frontierelor.
11. NU ISLAMIZĂRII ROMÂNIEI.
12. DESFIINŢAREA COMPLETĂ A IMUNITĂŢII PARLAMENTARE CAT SI A PRESEDINTELE ROMANIEI.
13. REDESCHIDEREA DOSARULUI REVOLUTIEI DIN ” 89.
14 .TRADARE, CRIMA, FURT, TOTI CORUPTI ,= INCHISOARE MINIM 25 DE ANI SI CONSFICAREA INTREGI AVERI.
15. RELANSAREA INDUSTRIEI GRELE gestionată ori la nivel de stat ori în parteneriat privat.
16. INTERZICEREA IMPORTULUI DE ALIMENTE de tip materie primă (lapte, carne, ouă, grâu, soia, etc) atât timp cât producătorii din România pot acoperi necesarul pe ţară. şi stimularea producţiei în vederea exportului de bunuri.
17. ÎNĂSPRIREA LA SÂNGE A LEGII în ceea ce priveşte MITĂ ELECTORALĂ şi finanţarea partidelor.
18. ÎNTERZICEREA TOTALĂ A TRASEISMULUI POLITIC. = PIERDEREA MANDATULUI şi a dreptului de a candida. CAZIERE judiciare şi fiscale CURATE (pentru toate rudele gradul I si II)
19. NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI !
20. ReUnirea Basarabiei cu Romania
21. FISCUL să monitorizeze constant veniturile aleşilor.
22. LEGE CARE SĂ ÎNTERZICĂ TOTAL TIMP DE 15 ANI TĂIEREA ARBORILOR, precum şi comerţul şi exportul de lemn, pentru a proteja astfel pădurile a căror suprafaţă a scăzut dramatic în această ţară ca urmare a defrişărilor massive. Trebuie de urgenta sa se repare distrugerea padurilor altfel ne vom trezii cu inundatii si alte calamitati omul a distrus-o el s-o reface , PLANTAREA DE URGENTA DE ARBORI IN PADURILE SCUMPEI NOASTRE PATRIE ROMANIA. OPRIREA DEFRIȘĂRILOR a ceea ce a mai rămas și REPLANTAREA de URGENTA a zonelor afectate de drujbe.. și protejarea cu S T R I C T E Ț E a ARBORILOR pe care îi mai avem și a PARCURILOR și ARIILOR PROTEJATE.. * PLANTEAZĂ ÎN ROMÂNIA * La fiecare oră, România pierde 3 hectare de pădure Politia va confisca camioanele ce transporta ilegal lemne
23. FĂRĂ NUMIREA POLITICĂ politica a Procurorilor şi Magistraţilor.
24. VREM LOCURI DE MUNCĂ.
25. CANALIZAREA DE URGENTA A SUPRAFETEI ROMANIEI CAT SI MAGISTRALA PE GRANITA DE VEST PANA LA DUNARE,ETC.
26. DEMISIA GUVERNULUI CIOLOS.
27. SA FIE PUBLICE = TOATE AVERILE, CONTURILE DIN TARA SI STRAINATATE A TUTUROR CANDIDATILOR LA PRIMARIE , LA CONSILIUL LOCAL SI JUDETEAN SI FISCUL SA LE VERIFICE.
28 VERIFICAREA TUTUROR SEMNATURILOR DE PE LISTE CU PRIMARI, CONSILIERI MUNICIPIU SI JUDET DE CATRE DNA ,SRI,ANAF,ETC.
29. VERIFICAREA SI PUBLICAREA DECLARATIILOR DE AVERE CU PRIMARI, CONSILIERI MUNICIPIU SI JUDET DE CATRE DNA ,SRI, ANAF, ETC.
30. Persoanele despre care se constată că sunt implicate în vânzarea de teren agricol romanesc către străini sa fie pedepsite peste 25 ani de închisoare,
31. Verificarea la sange si DESFIINTAREA FIRMELOR DE PAZA CAT SI CELOR IN INSOLVENTA iar personalul de paza sa treaca de urgenta acolo unde lucreaza . Desfiintarea a PROGRAMULUI DE LUCRU 24/48 sau 24/72 LA 12/24 si 12/48 si platirea a sporurilor de vechime,de noapte,15% spor de pericol , sa se dea agentiilor de paza fluturasi cu salariu si toate orele cat si sporurile trecute pe fluturas de salariu fiindca in present nu se da.SA NU FIE 3 AG.DE PAZA PE UN OBIECTIV CI 4 AG.DE PAZA.
32. DEMISIA PRESEDINTELE ROMANIEI DACA NU IA MASURI URGENTE DE A APLICARE A ACESTOR LEGI.

DAR CINE ?
– PENALI NOSTRI DIN PARLAMENTUL ROMANIEI ? ??????????

= TREUIE SA IESIM URGENT IN STRADA TOTI
CA SA CEREM ACEASTE LEGI SI SA NU MERGEM ACASA PANA NU VA FI DATE LEGILE SI APROBATE DE PRESEDINTELE ROMANIEI SI
AUTOMAT REALEGERI IN LOCUL CELOR SUSPENDATI.
– DE CE SUNTEŢI LAŞI FRAŢI ROMÂNI ????????… ??????????/
– VREI SCHIMBARE ??????? FII SCHIMBAREA !!!
– UNUL PENTRU TOŢI, TOŢI PENTRU UNUL
VĂ PUNEŢI URMĂTOAREA ÎNTREBARE :
= COPIILOR NOŞTRI CE LE LĂSĂM ??????
PENALI ??????
pace si liniște in suflet sa aveti popor roman !
Amin !
Ciolos,iohanis ce faceti cu ROMANIA cu romani?
DISTRUGETI ROMANIA,POPORUL ROMAN ?
VINDETI TARA BUCATA CU BUCATA?
VRETI SA DEVENIM MORTI IN TARA NOASTRA
NU VA E TEAMA DE DUMNEZEU,DE BLESTEMUL ACESTEI NATIE
CUM COMENTAŢI ?????
Esti de acord ?….Distribuie !!!!!!!!!!!!!!!
SI DE URGENTA IESIREA IN STRADA….
Amin

O zicală din Roma Antică spunea ca o veveriţă ar putea ajunge din Hispania in Italica pur şi simplu sărind din copac în copac,EXCEPTIND ROMANIA “BARBIERITA ” DE BURGHEZIA FESENISTA 

 

Într-atat de împadurit era Bătrânul Continent pe vremuri! Astăzi, dupa secole de defrişari necugetate, revoluţii industriale şi tehnologizare galopantă, pădurile mai acopera doar 44% din suprafaţa totală a Europei.2j

Aproape 80% dintre pădurile europene sunt deţinute în prezent de către Rusia. Însumând o suprafaţă de circa 1 miliard de hectare, pădurile Europei de azi alcătuiesc circa 25 % din totalul forestier al întregii lumi. Iar dacă tot ne-am lansat în analize pe baze de date, cifre şi procente, atunci trebuie să reţinem că doar 26% dintre pădurile europene mai pot fi considerate relativ sălbatice, majoritatea acestora fiind situate în ţările din nordul şi estul continentului. Mai jos am enumerat unele dintre cele mai importante din punct de vedere ecologic păduri din România şi Europa.

Printre miturile cu care ne placea noua, românilor, sa ne laudăm se numără şi accelea care afirmă, cu aplomb şi mândrie naţională, că ţara noastră detinea cele mai mari şi mai sălbatice păduri din Europa. Din nefericire, mitul în cauză a fost adevărat doar pana in anul 1989. Revoluţia din Decembrie a adus, printre altele, şi mutilarea codrilor seculari ai României. În mod paradoxal, perioada comunista a fost cea mai propice pentru codrii romanesti: atunci am avut cea mai buna protecţie împotriva tăierilor abuzive şi necugetate de pădure. Regimul ceauşist a mentinut atât pădurile seculare, cât şi pădurile tinere, plantate şi îngrijite prin eforturile si grija lui Marin Dracea, părintele silviculturii şi împăduririlor din România.

Retrocedarea pădurilor, in lipsa unor legi drastice de protecţie, a reprezentat una dintre cele mai inconştiente şi lacome măsuri luate de catre guvernanţii postdecembrişti indifierent de culoarea lor politică. Zeci de mii de hectare de pădure au fost, astfel, masacrate şi vandute pe nimic: proprietarii, în goana lor după o îmbogaţire rapidă, nu au dat doi bani pe ecologie şi conservarea mediului. Retrocedarea pădurilor, alături de jaful organizat şi tăierile ilegale s-au constituit în cele mai mari pericole la adresa pădurilor românesti.

Aşa s-a ajuns la situaţia actuală, cînd doar 26% din suprafaţa României mai este împadurită, în conditiile în care, conform normelor internaţionale, procentul minim de împadurire a teritoriului unei ţari nu trebuie sa ajungă sub 25%, dacă se ia in calcul crearea unor condiţii de sănătate cat mai bune pentru populaţie. Astăzi, ne aflam cu mult sub media europeană, iar la capitolul păduri, România se afla pe locul 13 în Europa. Spre ruşinea noastra, ţari care au o climă si un relief aproape identice cu cele ale noastre, stau mult mai bine, când vine vorba de fondul forestier. Bunăoară, Austria este împadurita in proportie de 38%, Slovacia are 34,7% teritoriu împădurit, iar Bulgaria, cu care ne place sa ne comparam stupid, la absolut orice, are 32,5% păduri.

defrisare

Tot in zilele noastre, fiecare român beneficiaza de doar 0,33 hectare de pădure pe cap de locuitor. În Europa, pe primele locuri întalnim ţările nordice: Finlanda (4,66 hectare la un locuitor), Suedia (2,88 ha) şi Norvegia (2,32 ha).

Prin urmare, jaful şi distrugerea pădurilor românesti continuă la proportii nemaintâlnite decat intr-o ţara din lumea a treia. Unde nu există lege şi orice străin cu bani face tot ce pofteşte cu complicitatea politicienilor şi autorităţilor locale. Ce se va alege de pădurile stravechi din România (în conditiile in care autoritaîile vor sa construiască o autostradă care va strabate Munţii Retezat), numai bunul Dumnezeu poate şti. Noi, românii, nu mai suntem demult fraţi cu pădurea, cum spunea un proverb de odinioară…

Retrocedarea pădurilor, in lipsa unor legi drastice de protecîie, a reprezentat una dintre cele mai inconştiente şi lacome măsuri luate de catre guvernanţii postdecembrişti indifierent de culoarea lor politică. Zeci de mii de hectare de pădure au fost, astfel, masacrate şi vandute pe nimic: proprietarii, în goana lor după o îmbogaţire rapidă, nu au dat doi bani pe ecologie şi conservarea mediului. Retrocedarea pădurilor, alături de jaful organizat şi tăierile ilegale s-au constituit în cele mai mari pericole la adresa pădurilor românesti.

Păduri din România

Foto: Adrian Petrișor

Padure 1

padure 2

Foto Vasile Iacob:

bucovina 2

Pădurile Trillemarka şi Rollagsfjell, Norvegia

Trillemarka_langseterfjell

La graniţa de est a Norvegiei cu Suedia, ascunse şi mărginite de vaile Sigdal si Numendal, tronează maiestuos cei mai sălbatici codri din Ţara Vikingilor. Vorbim aici de o suprafaţă totală de 205 kilometri pătraţi de pădure bătrâna de munte care adăposteşte cea mai bine păstrată vale din Munţii Scandinaviei, Valea Trillemarka. Întreaga zonă este situată la doar 100 km est de capitala Oslo şi deţine calitatea remarcabilă de a menţine toate caracteristicile intacte ale străvechilor paduri norvegiene. Perimetrul natural este alcătuit dintr-o aglomerare sublimă de văi, versanţi montani, râuri vijelioase, lacuri limpezi precum cerul înghetat al Nordului care se oglindeşte în ele, şi, evident, copaci foarte bătrâni. Aici traiesc numeroase specii de păsări care găsesc condiţii ideale de trai, precum si cele mai mari populaţii de râşi şi glutoni din Norvegia.

Pădurea Borthwood Corpse, Anglia

borthwod

Singurele păduri relicte englezeşti care au scăpat de furia drujbelor şi topoarelor se mai găsesc astăzi doar pe Isle of Wight. Sunt administrate şi protejate de către Trustul National Forestier din Marea Britanie şi sunt formate din fragmente de păduri care au supravieţuit din perioada medievală până în zilele noastre. În mod tradiţional, codrul Brothwood Corpse a fost un teren de vânătoare al Casei Regale, până când afaceristul filantrop Frank Morey l-a cumpârat pentru a-l dona, în anul 1926, Trustului National. Printre cele mai importante obiective de aici, se numără stejarii şi fagii de dimensiuni remarcabile. Fauna locului include ăoareci de pădure, veveriţe roşii, multe specii de lilieci şi nevertebrate. De prisos să amintesc că din această pădure magistral administrată nu poţi rupe nici macîr o creanga fără să fii obligat mai apoi să iţi vinzi maşina pentru a-ţi plăti amenda.

Padurile Komi, Rusia

komi

Ansamblul de Păduri Virgine Komi, cum este catalogat de documentele ruse, este un obiectiv UNESCO de importanţă mondialâ. Pădurile în cauzâ cresc în Republica Komi din nordul Munţilor Urali, Rusia. Având o suprafaţă de 32.800 kilometri pătraţi, pădurea Komi este cea mai mare padure virgina din Europa. Codrul nesfârşit aparţine ecoregiunii de taiga de munte din Urali. Speciile de copaci des întâlnite aici sunt molidul siberian, bradul siberian şi tisa siberiana. Fauna este deosebit de bogată si variată: cerbi, reni, urşi bruni, lupi, glutoni, nurci, mistreţi şi iepuri. Pădurea a fost înscrisă pe lista siturilor UNESCO din anul 1995, fiind prima pădure din Rusia care a devenit obiectiv ecobiologic de importanţă mondială. Recunoaşterea a venit la timp, salvând pădurea pe ultima sută de metri. Aceasta deoarece, profitând de haosul legislativ şi corupţia din timpul guvernărilor Elţân din acea perioadă, o rapace companie forestieră franceză (Huet Holding), cumpărase deja dreptul de a distruge zona, intenţionând să defrişeze complet arealul Komi. Din fericire, nenorocirea nu s-a produs, cea mai mare pădure europeană scapând la limită de lacomia corporatistă franceza şi ignoranţa oligarhilor ruşi.

Pădurea Beloveja, Polonia & Bielorusia

zimvru

Uriaşa pădure de la graniţa polono-bielorusă este o ramaşiţă din faimoşii Codrii Mazurieni, urmaşi ai imenselor păduri care se întindeau odinioară peste Marea Câmpie a Europei de Est. Pădurea, care acoperă astăzi circa 1.771 de kilometri pătraţi, este despărţită de graniţa dintre cele două ţări, o mare parte din ea fiind inchisă de garduri destinate prevenirii evadării zimbrilor din rezervaţie. Beloveja, sau Bialowieska, in poloneză, si Belaveszkhaya, in bielorusă, este cea mai mare rezervaţie din lume care deţine zimbri, o turmă de circa 800 din aceste maiestuoase animale supravieţuind încă în bătrâna pădure. În trecut, Beloveja a fost destinaţia de vânătoare preferată a panilor polonezi, care se întalneau aici anual. De fapt, Beloveja a fost declarată parc de vânatoare încă din anul 1514. Astăzi, pădurea este un adevarat etalon în privinţa conservarii şi dezvoltării ideale a unei rezervaţii. Beneficiază de un muzeu cu specific local, un mare centru veterinar dedicat îngrijirii animalelor sălbatice, precum şi de serviciile mai multor ghizi care însoţesc turistiiîn ceea ce poate fi numit singurul safari european de profil. Tot aici pot fi admiraţi cei mai masivi si înalti stejari din Europa, o serie de 11 stejari seculari înalti de peste 30 de metri. Liderul bătrânilor copaci este aşa-numitul Ţar al Stejarilor, înalt de 46 metri, cu un diametru de peste 2 metri. Vârsta acestuia a fost estimată la 800 de ani şi a fost declarat monument al naturii în Bielorusia, încă din anul 1963.

Pădurile din vestul Caucazului, Rusia

caucaz

Întregul ansambul forestier Pontic-Caucazian este deţinut de Rusia, dar păurile respective cresc pe teritoriile republicilor nord-caucaziene Adigea şi Karachay-Cerchezia. Codrii, incluşi in patrimoniul UNESCO, sunt situaţi la 50 de km nord de oraşul-statiune Soci, întinzându-se de la litoralul Marii Negre spre Muntele Elbrus. În urma studiilor de teren efectuate de specialiştii UNESCO, s-a relevat faptul că zona conţine singurul areal montan din Europa care nu a avut de suferit de pe urma activităţilor umane. Habitatele sunt excepţional de variate pentru o regiune atât de mică, cuprinzând câmpii, stepe, păduri, munţisi gheţari alpini. Pădurile au fost declarate rezervaţii din anul 1924, când autorităţile sovietice au decis protejarea exemplarelor record din brazii lui Nordmann (Abies naordmanniana), înalţi de 85 de metri – cei mai înalţi copaci din Europa. Tot aici se afla o pădure unica de tisă, situată în vecinătatea orasului Soci. Aproape o treime din totalitatea speciilor de plante este alcatuită din exemplare care nu mai sunt întâlnite în alte parţi ale lumii. Pădurile caucaziene de vest reprezintă locul de origine a zimbrilor caucazieni, o specie de zimbri de talie mai mică decât zimbrii din pădurile poloneze sau cei din Carpaţi. Ultimii zimbri caucazieni sălbatici au fost ucişi de braconieri în anul 1926, zimbrii care populează astăzi aceste păduri fiind urmaşii celor care au supravieţuit in grădinile zoologice ruse şi au fost, mai apoi,încrucisati cu zimbrii polonezi si bizoni americani.

Pădurile de la Biogradska Gora, Muntenegru

biogradsaâka

Aceste păduri sunt situate în regiunea muntoasa Bjelasica, în centrul Republicii Muntenegru, între râurile Tara si Lim. Parcul Naţional care le protejează acoperă o suprafaţă de 54 de kilometri pătraţi  fiind alcătuit din păduri relicte, pante şi culmi muntoase de peste 2.000 de metri înalţime, plus un număr de şase lacuri glaciare. Cu toate că este cel mai mic din cele patru parcuri naţionale muntenegrene, Biogradska Gora adăposteşte nu doar cea mai mare biodiversitate din rîndul acestora, ci şi cele mai bătrane şi sălbatice păduri din Balcani. Aici trăiesc 220 specii de plante, 150 specii de păsări, 10 specii de mamifere, şi 86 specii de copaci si arbuşti. Arealul a fost proclamat parc naţional în anul 1952, în apropierea sa fiind amenajat un monument care marchează locul unei bătălii importante între turci si sârbi.

Pădurile Pyha Hakki, Finlanda

finlanda

Frumuseţea şi sălbăticia din inima Finlandei a făcut ca aceste biotopuri sa fie protejate cu sticteţe încă din anul 1952. Pădurile de taiga finlandeză sunt alcătuite în mare parte din pini şi molizi. Cele care cresc în parcul national Pyha Hakki, acoperă o suprafaţă de 13 kilometri pătrati si sunt considerate de către specialisti drept cele mai bătrâme paduri din Finlanda. Dintre copacii protejaţi, se disting pinii scoţieni si molizii norvegieni, plopii tremurători, mestecenii argintii si aninii negri – care sunt cei mai înalti copaci din pădure. Tot aici trăiesc importante efective de urşi bruni, lupi, râşi, glutoni, mistreţi, cocoşi de munte, cocoşi de mesteceni, reni, bufniţe mari, ulii porumbari si acvile de munte.

Pădurile de foioase din Apenini, Italia

apenini

Situat in lungul Italiei, de la nord la sud, precum o uriaşă coloană vertebrală de piatră, lanţul Munţilor Apenini adăposteşte nu doar o faună unică pentru peninsula italică, ci şi unele dintre cele mai valoroase păduri europene. Toate pădurile de aici s-au păstrat relativ intacte datorită altitudinii mari şi a terenului accidentat, impropriu exploatărilor forestiere. Acesti codri găzduiesc specii rare şii valoroase, precum papucul-doamnei, una dintre puţinele orhidee europene, si ursul marsican, cea mai mică subspecie de urs brun din lume (astăzi, în Apenini mai supravieţuind doar 70-100 exemplare). Ecoregiunea acoperă doar partea nordică şi centrală a Apeninilor, incluzând Muntele Corno, care atinge înaltimea record a lanţului, cu ai săi 2.912 metri. Clima este blândă, fiind influenţată de Marea Mediterană, dar ninsorile sunt, uneori, frecvente şi abundente. Pădurile de foioase din Apenini sunt alcatuite din fagi amestecaţi cu brazi europeni, unele exemplare din rândul acestor conifere atingând 45 de metri înalţime. Printre animale, se remarcă câteva specii endemice precum capra neagră şi lupul de Apenini, căprioara, mistreţul, jderul de piatră, dihorul, porcul spinos, nevastuica, bursucul, gaia neagră, acvila de munte, şoimul calator, uliul porumbar şi mai multe specii rare de ciocănitori.

Laurisilva de Madeira, Portugalia

laurisilva

Laurisilvele, sau pădurile relicte din insula Madeira, reprezintă un ecosistem unic in lume. La ora actuală, laurisilvele constituie cele mai mai mari păduri de de dafini si lauri şi sunt alcatuite în proportie de 90% din pădure primarăa, neatinsă de sute de ani. Cele întalnite în Madeira sunt mai bine păstrate decat laurisilvele din insulele Azore şi Canare. Sunt alcatuite din copaci bătrani care ating uneori înălţimi de 40 metri. În Madeira, laurisilvele cresc la o altitudine cuprinsă între 300 şi 1.400 de metri şi acoperă o suprafaţă de 149,5 kilometri pătraţi. Au fost declarate monumente UNESCO în anul 1999. Cele mai valoroase specii de copaci sunt cele din genurile Ocotea Foetens, Persea Indica, Visnea mocaena si Apollonias barbujana. Laurisilvele acopereau în trecut, cand clima era mai umedă, întregul bazin mediteranean, însa în urma schimbărilor climatice şi a defrişărilor, pădurile de dafini se mai întâlnesc doar în Madeira, Azore şi Canare.

 

Iata ce spun despre Romania parintii Komunismului !!!rr

 

 Tovarasa lui Ion Iliescu din Codaiesti,Vaslui- Ana Pauker sau “Stalin cu fusta” al României- ride si de pornografii  Social- demonisti Karl Marx si Friedrich Engels, care  au …”hotarit”: “romanii sunt un popor fara istorie, destinati sa piara in furtuna revolutiei mondiale!”, zdrobiti sub senile de…tractoristul M. Gorbaciov 

Stalinista ANA- aşa cum i se mai spunea în perioada de glorie – , este unul dintre cele mai controversate şi interesante personaje ale istoriei românilor. Născută în anul 1893, la Codăeşti, judeţul Vaslui, sub numele de Hanna Rabinsonh, viitorul ministru de externe al României deprinde limba ebraică din familie (bunicul său fiind rabin) şi ajunge chiar să predea într-o şcoală de profil din Bucureşti.

Este atrasă de socialism încă din tinereţe şi adera la mişcarea comunistă încă din anul 1915. Căsătorită cu activistul comunist Marcel Pauker, ea se înscrie în rândurile acestora în anul 1920. Doi ani mai târziu, este arestată împreună cu soţul ei pentru activităţi politice şi ilegale, iar dupa eliberare, pleacă în Elveţiei.

Merge apoi în Franţa unde devine membră a Comiternului şi se implică în mişcarea comunistă balcanică. Întoarsă în Romania, ea este arestata în anul 1935, şi execută 6 ani de puşcărie. Totuşi înainte de a fi eliberată este trimisă în Uniunea Sovietică la schimb cu un prizonier român. Între timp, soţul celei care va fi numită “doamna de fier a României” fusese executat în Gulag, în urma epurărilor staliniste.

După ce şi-a petrecut anii războiului la adăpost în URSS, revine în România, în anul 1944, îmbracată în uniformă sovietică, călare pe unul dintre tancurile “eliberatorilor roşii”.

Este aleasă secretară a Comitetului Central al PCR, iar în 1947 devine prima femeie din lume care deţine funcţia de ministru de externe şi pe cea de vice-prim ministru. De altfel chiar şi presa internaţionala reacţionează la acest eveniment, revista “Time” îi publică pe copertă imaginea, denumind-o femeia anului.

Ana Pauker este cea care a semnat fără să clipească actul prin care România ceda necondiţionat Insula Serpilor Uniunii Sovietice. În tot acest timp îşi creează imaginea unei veritabile “doamne de fier”, şi devene incomodă pentru Gheorghiu-Dej şi comuniştii mai moderaţi şi mai apropiaţi de naţional comunism.

Pentru a scăpa de ea, este acuzată de activităţi ilegale împotriva partidului, de sabotarea agriculturii, de legături cu legionarii şi agenţii străini, acuze fictive însă suficiente cât să fie scoasă din graţiile “Ţarului Roşu”, Stalin, unul din protectorii ei de până atunci. Este arestată de către comunişti români care ar fi dorit să o lichideze, după modelul Lucreţiu Pătrăşcanu, însă mâna lungă a Moscovei a apărat-o din nou, pedeapsa i-a fost comutată în arest la domiciliu. Abia în ultimii ani de viaţa i s-a permis să îşi câştige existenţa ca traducătoare la Editura Politică. A murit la 3 iunie 1960, răpusă de un cancer mamar.

 

Tractoristul Gorbaciov s-a incaierat cu N.Ceausescu … 80 de ani de la destrămarea URSS

Mihail Gorbaciov, ultimul lider sovietic, împlineşte astăzi 80 de ani. „Omul care a schimbat lumea“ şi care a fost cât pe ce să se bată cu Ceauşescu a devenit un personaj dispreţuit în propria ţară şi admirat în Occident. Dar cine este Mihail Gorbaciov şi cum a ajuns să fie ultimul Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS) şi primul preşedinte al acesteia între 1985 şi 1991? care au fost relaţiile cu Nicolae Ceauşescu? Şi cum este privit astăzi de întreaga lume?

Ca orice orice comunist „veritabil”, originile lui Mihail Gorbaciov sunt modeste. S-a născut la 2 martie 1931, într-o familie de ţărani în satul Privolnoe. A avut o copilărie grea în timpurile în care în fruntea ţării s-a aflat Stalin. Bunicii săi fuseseră deportaţi pentru vina de a fi fost culaci. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a trăit vremurile grele ale ocupaţiei germane, după ce, pe 2 august 1942, armatele naziste au cucerit Stavropolul. Din 1946 până în 1950, Gorbaciov a lucrat ca ajutor de mecanizator în diferite ferme agricole din regiune sa. Deşi a avut o copilărie marcată de multe dificultăţi, Mihail a fost un elev fruntaş în timpul şcolii, arătând un interes special pentru istorie şi matematică. La numai 16 ani, pentru că şi-a ajutat tatăl la strângera recoltei din acel an, o recoltă record pentru colhoz, a fost recompensat cu Ordinul Steagul Roşu pentru Muncă. În 1950, acest ordin i-a deschis calea către admiterea la cursurile Universităţii din Moscova, acesta este şi anul când s-a înscris în Partidul Comunist. În perioada în care a urmat cursurile universitare o va cunoşte pe viitoarea sa soţie, Raisa Maximovna Titarenko, cu care se va căsătorii la 25 septembrie 1953. După absolvire va începe ascensiunea în cadrul PCUS. Mai întâi, ajunge din funcţie, în funcţie, prim-secretar al regiunii Stavropol (1970), devenind unul dintre cei mai tineri primi-secretari de partid din URSS. Acesta este momentul în care cariera sa „explodează”. În 1971, este promovat membru în Comitetului Central al Partidului Comunist din URSS. După doar trei ani, devine deputat în Sovietul Suprem şi preşedinte al “Comitetului pentru problemele tineretului” iar în 1978 este ales membru al “Secretariatului pentru agricultură a CC al PCUS”. La doar un an distanţă, în1979, Gorbaciov este ales membru în Politiceskoe Biur, devenind protejatul lui Iuri Andropov, directorul KGB, originar şi el din provincia unde s-a născut Mihail. După moartea lui Andropov şi apoi a lui Cernenko, Gorbaciov devine la 11 martie 1985, Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice.

Impactul reformelor lui Gorbaciov

Venirea la conducerea URSS a lui Mihail Gorbaciov a fost însoţită de lansarea unui proces de restructurare – perestroika -, care se adresa în egală măsură sferei interne şi celei externe. Restructurarea internă, caracterizată prin trei concepte cheie – perestroika (iniţial, restructurarea în sens economic), glasnost (transparenţa) şi uskorenie (accelerare) – a vizat trei arii mari: economie, societate, Partidul-Stat. În acelaşi timp, noua gândire politică, dimensiunea externă a perestroikăi, a fost caracterizată de o abordare mai suplă a relaţiilor atât cu statele capitaliste, cât şi cu sateliţii.
Gorbaciov va încerca să “câştige” Occidentul şi să înlăture eticheta de “imperiu al răului”, pe care preşedintele american Ronald Reagan o aplicase Uniunii Sovietice, la începutul deceniului nouă, făcând apel nu doar la cuvinte – o retorică nouă, pacifistă, care accentua valorile umane în detrimentul celor de clasă -, ci şi la fapte, concretizate prin disponibilitatea de a reduce armamentul nuclear.
În ceea ce privea comunitatea socialistă, Gorbaciov a ales o politică de persuasiune în locul uneia de impunere a noului curs aplicat la Moscova. Gorbaciov ar fi dorit ca ţările din lagărul socialist să procedeze la o restructurare controlată, după modelul sovietic, afirmând chiar la Bucureşti, în 26 mai 1987, că “suntem bucuroşi când tarile frăţeşti găsesc ceva util pentru ele în activitatea creatoare care se desfăşoară la noi în ţară”, însă nu era dispus să exercite presiuni în această direcţie.

Gorbaciov şi Ceauşescu

În aceste condiţii, ecoul pe care politica reformistă a lui Gorbaciov l-a înregistrat în ţările frăţeşti a fost diferit. Dacă liderii din Polonia sau Ungaria s-au arătat mai receptivi faţă de noile idei, cei din România, Cehoslovacia sau R.D.G. s-au menţinut departe de influenţa reformatoare sovietică, potenţial contagioasă. Erodarea capitalului de imagine de care se bucura Nicolae Ceauşescu la începutul anilor 1980 s-a petrecut în paralel cu degradarea economiei naţionale, cu scăderea drastică a nivelului de trai al populaţiei, în condiţiile intensificării eforturilor pentru plata datoriei externe şi cu accentuarea progresivă a cultului personalităţii lui Nicolae Ceauşescu. Simpatia acumulată de Mihail Gorbaciov în Occident, după venirea sa la putere, va lipsi regimul de la Bucureşti de obiectul opoziţiei şi îl va expune din ce în ce mai mult criticilor internaţionale. Prima întâlnire între Ceauşescu şi Gorbaciov se va produce odată cu numirea celui din urmă în funcţia de secretar general al PCUS, în 1985.

A doua întâlnire

În aceste împrejurări a avut loc, în mai 1987, a doua  vizita a lui Mihail Gorbaciov în România. Evenimentul a generat un interes deosebit din partea mass media occidentală, care a relatat pe larg vizita liderului sovietic la Bucureşti. Articolele şi analizele apărute în presa internaţională au devenit cunoscute românilor prin intermediul posturilor de radio care emiteau în limba românaă (Europa libera, Vocea Americii etc.). Emisiunile difuzate de acestea prezentau românilor, afectaţi de izolarea informaţionala la care erau supuşi, comentarii, reacţii, percepţii occidentale în privinţa vizitei, dar şi asupra regimului de la Bucureşti.

Discuţiile între cei doi au vizat, în ansamblul lor, problema raporturilor bilaterale, cu un mare accent pe problemele economice, aspectele teoretice şi practice ale construcţiei socialismului, precum şi aspecte ale vieţii internaţionale.
Dincolo de aceste aspecte oficiale, vizita a oferit parţii sovietice posibilitatea de a-şi atinge unul din obiectivele stabilite: familiarizarea românilor cu transformările din Uniunea Sovietica. Discursul lui Gorbaciov la Marea Adunare Populara consacrată prieteniei româno-sovietice, din 26 mai, a prezentat pe larg direcţiile reformelor şi a accentuat, probabil nu fără un scop anume, importanţa glasnost-ului, a criticii reale în toate domeniile de activitate, dar şi necesitatea reformării partidului, a înlăturării unor fenomene negative, precum nepotismul sau goana după înavuţire. Pentru un regim ca acela din România, pentru care “unitatea dintre cuvinte şi fapte” nu reprezenta decât un slogan, discursul lui Gorbaciov suna ca o lecţie de democraţie.
În ceea ce priveşte momentele mai putin protocolare – dialoguri spontane ale liderului sovietic cu cetăţenii români, critici sau chiar ciocniri verbale între cei doi lideri pe tema unei relaxări a regimului în România – acestea au fost prezentate exclusiv de mediile de informare externe.

Însă, liderul rus punea încă din 1987 eticheta pe regimul politic al lui Ceauşescu. „O vizită în România mi-a oferit încă un argument ca să continui perestroika: trebuia să se isprăvească pentru totdeauna cu încercarea de a se «ferici» societatea cu de-a sila. Întregul sistem reprobabil al intimidării, al îndobitocirii conştiente şi al manipulării luase sfârşit”, spune fostul lider sovietic în memoriile sale publicate în 1995.

La a treia întrevedere, Ceauşescu şi Gorbaciov erau să se bată

În iulie 1989, cei doi lideri se întâlnesc din nou la Bucureşti, de această dată la o întrevede Comitetului Politic Consultativ al statelor participante la Tratatul de la Varşovia. Deja tensiunile erau maxime între cei doi conducători. Istoricul Alex Mihai Stoenescu descrie ce s-a întmâplat la întalnire privată dintre Ceauşescu şi Gorbaciov. „Ultimul dialog, şi cel mai violent, a fost cel din vila lui Drăghici, din cartierul Primăverii. Era vara lui 1989. Seara, Ceauşescu l-a adus pe Gorbaciov şi au vorbit ei acolo, între patru ochi, şi erau să se ia la bătaie, să intre gărzile peste ei să îi despartă”. Neînţelegerile dintre cei doi erau de netrecut.

La 4 decembrie 1989, a avut loc la Moscova întrunirea conducătorilor ţărilor membre în Tratatul de la Varşovia. Întrunirea s-a convocat ca urmare a întrevederii dintre Mihail Gorbaciov şi George Bush, care avusese loc în zilele de 2-3 decembrie 1989 la Malta. Este ultima dată, când Gorbaciov şi Ceauşescu se întâlnesc. Deja blocul comunist dădea semne de slăbiciune, zidul Berlinului se prăbuşise. Este adoptată o declaraţie în care conducătorii Bulgariei, R.D. Germane, Poloniei, Ungariei şi Uniunii Sovietice afirmă: “introducerea trupelor statelor lor în R.S. Cehoslovacă, întreprinsă în 1968, a constituit un amestec în treburile interne ale Cehoslovaciei suverane şi trebuie să fie condamnată (…) Istoria a confirmat cît de important este, chiar şi în cea mai complexă situaţie internaţională (…) să fie respectate cu stricteţe principiile suveranităţii şi independenţei în relaţiile dintre state”. România nu a semnat acel comunicat fiindcă nu participase în 1968 la invadarea Cehoslovaciei.

Atitudinea lui Nicolae Ceauşescu în cadrul dezbaterii a fost deosebit de dură faţă de URSS. A cerut retragera trupelor sovietice din toate ţările din Estul Europei şi Centrul, Cehoslovacia, Ungaria,  Polonia dar şi din Germania. Lipsesc însă mărturiile despre ce s-a discutat la întrevederea privată dintre cei doi. Această întâlnire s-a ţinut în formulă redusă. La ea au participat: Gorbaciov şi Rîjkov, prim-ministrul URSS, de partea cealaltă Ceauşes şi Dăscălescu

În 2010, când a vizitat Romania, fostul lider sovietic a declarat că soţii Ceauşescu nu trebuiau împuşcaţi “ca nişte animale”, indiferent cât de grea era situaţia în România.

Cum îl văd azi ruşii pe Gorbaciov?

Un sondaj recent efectuat în Rusia relevă fără drept de apel antipatia ruşilor faţă de Gorbaciov: doar 14 la sută din ruşi au o opinie pozitivă despre acesta, în schimb 51 la sută dintre ei spun că Stalin a jucat un rol pozitiv. Ruşii îi reproşează lui Gorbaciov faptul că a provocat dispariţia Uniunii Sovietice şi a impus perestroika şi glasnostul.

Tot pe lista punctelor negative puse pe seama politicii lui Gorbaciov figurează restricţiile pe care le-a impus în anii 80 la vânzarea de băuturi alcoolice. Actualii lideri ruşi, pe care, e adevărat, Gorbaciov nu ratează nicio ocazie să-i critice sunt deosebit de duri când fac aprecieri despre fostul lider sovietic. Vladimir Putin afirma, nu demult că “dispariţia URSS a fost cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului trecut“. În schimb, în Vest, Mihail Gorbaciov este văzut drept o adevărată capacitate intelectuală, un om neînfricat care prin încercările sale de reformare a URSS-ului a dus la sfârşitul războiului rece.

Cronologia pricipalelor evenimentelor din Europa înainte de căderea lui Ceauşescu – perioada 1985-1989

  • 11 martie 1985. Plenara extraordinară a CC al PCUS îl alege pe Mihail Sergheevici Gorbaciov în funcţia de secretar general al CC al PCUS.
  • 28-29 martie 1985. Nicolae Ceauşescu este ales cu unanimitate de voturi, de Marea Adunare Naţională a RSR, în funcţia de preşedinte al României, ca urmare a rezultatului alegerilor din 17 martie.
  • 23 aprilie 1985.Mihail Sergheevici Gorbaciov propune trecerea la reforme economice de mare anvergură. Sunt enunţate premisele programului perestroika.
  • 26 aprilie 1985. Şefii de stat ai ţărilor participante la Tratatul de la Varşovia hotărăsc prelungirea duratei de valabilitate a acestui tratat cu încă 20 de ani.
  • 17 octombrie 1985.Este instituită starea de necesitate în Sistemul energetic naţional al României, prin decret prezidenţial,  şi se trece la regimul militarizat al acestui sistem.
  • 16 mai 1986.Nicolae Ceauşescu semnează la Moscova programul privind dezvoltarea colaborarea economică şi tehnico-ştiinţifice dintre România şi URSS până în anul 2000.
  • 12 noiembrie 1986. Are loc la Bucureşti şedinţa extraordinară a Consiliului Militar al Forţelor Armate Unite ale statelor participante la Tratatul de la Varşovia.
  • 23 noiembrie 1986.  Nicolae Ceauşescu organizează în România un referendum pentru reducerea cu 5% a armamentelor, efectivelor militare şi a cheltuielilor de apărare ale ţării.
  • 25-27 mai 1987. Vizita oficială în România a lui Mihail Sergheevici Gorbaciov.
  • 4 iunie 1987. Mihail Sergheevici  Gorbaciov prezintă Biroului Politic al CC al PCUS raportul asupra vizitei oficiale efectuate în România. Anunţă răbdarea pe care o are în relaţia cu Ceauşescu.
  • 7 noiembrie 1987.Nicolae Ceauşescu participă la manifestările de la Moscova dedicate împlinirii a 70 de ani de la „Revoluţia din octombrie 1917”. Întâlnirile cu Mihail Sergheevici Gorbaciov sunt protocolare, reci.
  • 15 noiembrie 1987.  Mişcarea muncitorească de la Braşov.
  • 26 februarie 1988. Este emisă la Washington Declaraţia oficială a Guvernului SUA prin care se anunţă hotărârea de a se retrage României “Clauza naţiunii celei mai favorizate”, începând cu 3 iulie 1988.
  • 28 februarie 1988.  Guvernul României publică o declaraţie prin care anunţă renunţarea la “Clauza naţiunii celei mai favorizate” în relaţiile cu SUA.
  • Mai 1988.Janos Kadar demisionează din fruntea Partidului Comunist Ungar şi lasă locul lui Karoli Grosz.
  • 4 octombrie 1988.  Vizita în URSS a lui Nicolae Ceauşescu. Face un demers pentru creşterea volumul schimburilor economice între URSS şi România, precum şi creşterea cotelor de energie furnizată de URSS României.
  • 1-2 februarie 1989.Sunt înaintate conducerii superioare de partid a URSS Raportul Comisiei Bogomolov şi Raportul Iakovlev, împreună cu raportul special al ministrului de Externe asupra consecinţelor schimbării regimurilor comuniste din Estul Europei cu regimuri perestroikiste.
  • 24 februarie 1989. Ministrul de Externe al URSS îi înaintează lui Mihail S. Gorbaciov un Memorandumprivind evaluarea consecinţelor schimbării regimurilor comuniste din Europa de Est.
  • 10 martie 1989.Scrisoarea celor şase. Silviu Brucan este contactat de BBC să confirme autenticitatea scrisorii.
  • 11 martie 1989.Pasaje din scrisoarea celor şase sunt difuzate de BBC şi Europa Liberă.
  • 12 martie 1989. Întâlnirea Iliescu-Măgureanu, stimulaţi de difuzarea Scrisorii celor şase.
  • 31 martie 1989.Nicolae Ceauşescu informează Comitetul Politic Executiv de plata datoriei externe.
  • 12 aprilie 1989.Nicolae Ceauşescu anunţă oficial printr-un discurs că România a plătit integral datoria externă.
  • 29 – 30 mai 1989- Întâlnire la nivel înalt a Consiliului Nord-Atlantic de la Bruxelles. Repartizarea problemelor României către Franţa, urmând ca situaţia din ţara noastră să fie subiect al discuţiilor Mitterrand-Gorbaciov.
  • 4 iunie 1989.Primele alegeri libere din Polonia şi implicit din  Europa de est
  • 27-28 iunie 1989. Adoptarea propunerii CPEx al CC al PCR privind realegerea, la Congresul al XIV-lea, a lui Nicolae Ceauşescu în funcţia de secretar general al PCR.
  • 7 -8 iulie 1989. Bucureşti: Comitetului Politic Consultativ al statelor participante la Tratatul de la Varşovia. Ceauşescu şi Gorbaciov la un pas de a se lua la bătaie în urma unei întâlniri private în fosta vilă de protocol a lui Alexandru Drăghici din Cartierul Primăverii.
  • 24 august 1989.  Polonia, primul guvern necomunist din Europa de Est. Tadeusz Mazowiecki devine prim ministru după ce candidatul communist nu poate forma un cabinet.
  • 10 septembrie 1989.Ungaria deschide graniţele către Austria
  • 18 octombrie 1989.RDG: Erik Honeker este schimbat cu Egon Krenz
  • 9 noiembrie 1989.Căderea zidului Berlinului. Guvernul RDG permite părăsirea ţării fără vize.
  • 10 noiembrie 1989.  Conducătorul Bulgariei, Todor Jivkov, este înlăturat printr-o lovitură de  palat. Locul lui este luat de  Peter Mladenov.
  • 13 noiembrie 1989. Nicolae Ceauşescu este informat de Departamentul Securităţii Statului că, la întrunirea şefilor de stat şi de guvern din ţările membre NATO, s-a hotărât repartizarea problemelor României către Franţa.
  • 20-24 noiembrie 1989. Congresul al XIV-lea al PCR, la care Nicolae Ceauşescu este reales în unanimitate secretar general al PCR.
  • 27 noiembrie 1989.Fuga Nadiei Comăneci
  •  DECEMBRIE 1989
  • 2-3 decembrie 1989. Întâlnirea la nivel înalt SUA-URSS de la Malta.
  • 3 decembrie 1989, după ora 22.00. Generalul Iulian Vlad îl informează pe Nicolae Ceauşescu asupra deciziilor luate la Malta de liderii SUA şi URSS, şi anume înlăturarea lui Ceauşescu simultan cu Noriega, în Panama.
  • 4 decembrie 1989. Întâlnirea la nivel înalt de la Moscova a statelor participante la Tratatul de la Varşovia pentru comunicarea rezultatelor de la Malta
  • 4 decembrie 1989.Ultima întâlnire bilaterală Ceauşescu-Gorbaciov. În mod diplomatic, Gorbaciov îi dă semnalul că trebuie să renunţe la putere.

Pornografii  Social- demonisti Karl Marx si Friedrich Engels au …”hotarit”: “romanii sunt un popor fara istorie, destinati sa piara in furtuna revolutiei mondiale!”

Karl Marx si Friedrich Engels: „romanii sunt un popor fara istorie, destinati sa piara in furtuna revolutiei mondiale!” In lucrarea „Opere Complete”, evreii khazari si comunisti, Karl Marx si Friedrich Engles aduceau o serie de insulte la adresa poporului roman: „Romanii sunt un popor fara istorie, destinati sa piara in furtuna revolutiei mondiale. Ei sunt suporteri fanatici ai contrarevolutiei si vor ramane astfel pana la extirparea sau pierderea caracterului lor national, la fel cum propria lor existenta, in general, reprezinta prin ea insasi un protest contra unei marete revolutii istorice. Disparitia lor de pe fata pamantului va fi un pas […]

Karl Marx si Friedrich Engels: „romanii sunt un popor fara istorie, destinati sa piara in furtuna revolutiei mondiale!”

Marx si Engles despre poporul roman

In lucrarea „Opere Complete”, evreii khazari si comunisti, Karl Marx si Friedrich Engles aduceau o serie de insulte la adresa poporului roman:

„Romanii sunt un popor fara istorie, destinati sa piara in furtuna revolutiei mondiale. Ei sunt suporteri fanatici ai contrarevolutiei si vor ramane astfel pana la extirparea sau pierderea caracterului lor national, la fel cum propria lor existenta, in general, reprezinta prin ea insasi un protest contra unei marete revolutii istorice. Disparitia lor de pe fata pamantului va fi un pas inainte.”[1]

Nici Karl Marx, nici Friedrich Engles, n-au fost cei care au pus bazele comunismului, ci francmasonul evreu, Moses Hess, membru al lojii Marele Orient (specializata in lovituri de stat). Aceasta loja teribila, a fost cea care a pus la punct Marea Revolutie Bolsevica din 1917, aplicandu-se astfel „Manifestul Comunist” !

Comunismul – creatia bancherilor evrei pentru a subjuga si controla cat mai mult libertatea oamenilor! Un veritabil experiment pentru a observa cum se comporta oamenii intr-un Guvern Mondial Totalitar ! Zeci de milioane de oameni omorati in crimele bolsevismului si peste doua milioane in Romania!

Karl Heinrich Marx ( 1818 – 1883 ), evreu, Germania, celebrul filosof, sociolog, teoretician politic, revolutionar, idol al comunismului. S-a casatorit cu o ruda a lui Nathan Mayer ( 1777 – 1836 ) – fondatorul Rothschild banking family of England.

Karl Marx a fost mason, s-a tras dintr-o familie de rabini, dar nici el si nici Engels n-au inventat comunismul. Ei au fost influentati direct de evreul Moses (Moshe) Hess (1812 – 1875) care a fost si unul din fondatorii socialismului. Este unul din creatorii anti-semitismului de tip modern, cititi va rog lucrarea sa “On the Jewish Question”:

„Aburi infernali se ridica si umplu creierul,
Pana cand innebunesc si inima mi se schimba cu desavarsire.
Vezi aceasta sabie?
Printul intunericului mi-a vandut-o.
Pentru mine el este cel care masoara timpul si da semnalul,
Cu tot mai multa indrazneala interpretez dansul mortii„[7]

Tot el mai scria ca instrumentele de tortura sunt bune deoarece asigura locuri de munca, atat fierarilor cat si calailor…

Comunismul în lume şi evreii este un subiect care se referă la rolul şi influenţa evreilor în mişcarea comunistă. “Enciclopedia Iudaică” scoasă de evrei la Ierusalim în Israel, la capitolul despre comunism, la pagina 792 afirmă că “mişcarea şi ideologia comunistă au jucat un rol important în viaţa evreiască”, în special în timpul anilor 1920-1930, dar şi în timpul cât şi după cel de-al doilea război mondial. Tot “Enciclopedia Iudaică” ţine să precizeze la pagina 793, că în toate comunităţile evreieşti comunismul s-a răspândit foarte mult, iar că in unele ţări, evreii au luat conducerea în partidele comuniste. Un alt aspect important care este explicat tot aici, este acela că evreii din proprie iniţiativă şi-au schimbat numele în unele neevreieşti cu scopul de a infirma dezvăluirile făcute de partidele de dreapta care spuneau despre comunism că este produsul conspiraţiei evreiesti.

Iudeo-marxismul

Rabinul S. Wise în “The American Bulletin” din 5 mai 1935 defineşte marxismul ca fiind de fapt iudaism: “Unii îi spun marxism, eu îi spun iudaism” – declara el. Un alt rabin Haryy Waton în lucrarea “Un program pentru evrei şi umanitate” la pagina 138 afirmă că “nu este un accident că iudaismul a dat nastere marxismului” şi de asemenea, că evreii au participat cu bucurie la dezvoltarea marxismului[2]. Dr. Oscar Levy în prefaţa scrisă de el la cartea “Importanţa Revoluţiei Ruse” a autorului George Pitt-Rivers din 1920, caracterizează bolşevismul ca fiind “o religie şi o credinţă” si îl numeşte “Stindardul Roşu” al profetului Karl Marx[3]. “Jewish Chronicle” din 4 aprilie 1919, scos la Londra spune că idealurile bolşevice sunt în consonanţă cu cele mai înalte idealuri ale iudaismului şi de aceea sunt aşa de mulţi evrei bolşevici[4] . Iar George Marlen în cartea “Stalin, Troţki, or Lenin“, publicată la New York in 1937, spune la pagina 414, că dacă istoria nu se îndreaptă către “internaţionalizarea comunismului”, el apreciază că “atunci rasa evreiască e condamnată”[5]. Trebuie menţionat faptul că părintele comunismului, Karl Marx, este prezentat în lucrarea “Evrei in lume. Dicţionar biografic” de Wigoder Geofrey, scoasă la editura evreiască “Hasefer” în 2001 la Bucureşti ca fiind “descendent (atât după mamă cât şi după tată al unei lungi genealogii de rabini”[6] [7]. Karl Marx este şi cel care împreună cu Friedrich Engels, a scris şi a publicat în 1848: Manifestul Partidului Comunist[8].
În Rusia

The American Hebrew din 20 septembrie 1920, la pagina 8, arată că revoluţia bolsevică din Rusia este “produsul creierelor evreiesti” precum şi “a nemulţumirii evreilor” şi că a avut loc datorită planificării făcută tot de ei, având ca obiectiv crearea unei noi ordini mondiale şi că ceea ce s-a făcut în Rusia va trebui extins la nivel mondial[9]. În acelasi dicţionar de personalităţi iudaice amintit mai sus şi scris de Wigoder Geofrey sunt prezentaţi şi liderii bolsevici de cel mai înalt rang (evident cei evrei), care au produs lovitura de stat bolşevică şi au condus regimul comunist sovietic[10]. Aceştia sunt: Vladimir Ilich Ulianov Lenin, evreu după mamă, presedintele Sovietului Suprem; Leo Trotsky (Lew Davonovich Bronstein), evreu, comisarul Armatei si Marinei; Josepf Visarionovich Stalin (Josiph David Vissarionovich Djugashvili-Kochba), evreu din Georgia, Comisar pentru Nationalităţi; Grigore Zinoviev (Apfelbaum), evreu, Comisar pentru Interne; Kohen (Volodarsky), evreu, Comisar pentru presă şi propagandă; Samuel Kaufmann, evreu, Comisar pentru Proprietăţi Rurale; Steinberg, evreu, Comisar pentru Justiţie; Schmidt, evreu, Comisar pentru Lucrări Publice; Ethel Knigkisen, evreică, Comisar pentru Aprovizionare; Pfenigstein, evreu, Comisar pentru Refugiati; Schlichten, evreu, Comisar pentru Confiscari de Imobile; Lurie, evreu, Presedinte Consiliul Suprem Economic; Kukor (Kukorsky), evreu, Comisar pentru Comert; Spitzberg, evreu, Comisar pentru Cultura; Urisky (Radomilsky), evreu Comisar pentru Alegeri; Simasko, evreu, Comisar pentru Sănătate[11]

De asemenea, Robert Wilton, care a fost corespondentul ziarului “London Times” în Rusia, citează în cartea sa “Ultimile zile ale Romanovilor”, date furnizate de presa sovietică potrivit cărora dintr-un număr de 556 de funcţionari importanţi ai regimului bolsevic, 457 erau evrei[12].
În România

În Basarabia un număr foarte mare de evrei erau adepţii miscării comuniste, “fiind membri ai diferitelor uniuni revoluţionare, comitete muncitoreşti şi ale sindicatelor”. În februarie 1920, toate organizaţiile evreiesti în frunte cu cele mai importante, “Poalei Sion”, “Bund”, “Tarbut”, “Societatea culturală”, la care s-au adăugat şi celelalte, au hotărât să se unească “şi au constituit conferbundul” pe care l-au afiliat la Partidul Comunist din Basarabia. Organizaţiile comuniste, în rândul cărora un număr extrem de însemnat al membrilor aparţineau populaţiei minoritare, “întreprindeau acţiuni îndreptate împotriva guvernării române din ţinut”[13].

Max Goldstein, un comunist evreu a fost cel care la 8 decembrie 1920 a comis primul atentat cu bombă din istoria României. Bomba a fost plasată în faţa Senatului. În atentat şi-au pierdut viaţa ministrul justiţiei Dimitrie Greceanu, senatorii Dimitrie Radu – Episcop de Oradea Mare, şi Spirea Gheorghiu – preşedintele Sfatului Negustorilor. Au fost rănite mai multe persoane, printre care şi generalul Coandă, presedintele Senatului[14].

Anul 1940 în contextul pierderii teritoriilor românesti Basarabia şi Bucovina de Nord, a consemnat atrocităţile comise de comuniştii evrei şi de populaţia neromână, împotriva armatei române şi a populaţiei civile româneşti. Aceste fapte sunt prezentate de Paul Goma în lucrarea “Săptămâna roşie”, în care a publicat documente şi mărturii ale vremii. Un astfel de episod este consemnat în data de 28 iunie, când comuniştii evrei din oraş au ocupat primăria şi poliţia, unde avocatul evreu Michel Flexor a luat cuvântul şi a defăimat autorităţile şi administraţia românească. În momentul în care au apărut comisarul ajutor Murafa Vladimir şi agentul Eustaţiu Gabriel, au fost percheziţionaţi apoi puşi cu mâinile în sus în Piaţa Unirii, la statuia generalului Poetaş, după care au fost împuşcaţi de acelaşi Michel Flexor[15].

Motivul pentru care evreii comunişti s-au manifestat în modul arătat mai sus era acela că ei doreau realizarea R. S. S. Evreieşti, iar administraţia română era percepută ca un obstacol în calea îndeplinirii acestui obiectiv. Tot Paul Goma arată că de la 23 august 1939, din perioada Pactului Hitler-Stalin, printre evrei circula “promisiunea fermă a Tovarăsului Stalin” că în Basarabia va fi constituită Republica Socialistă Sovietică Evreiască, iar “La Stampa” din ziua de 1 iulie 1940, relatează sub titlul “Ororile şi devastările comise de evrei în Basarabia şi Bucovina” despre “manifestările de mulţumire la adresa ocupantului rus” şi mai consemnează un fapt deosebit de grav, acela că la Cernăuţi se formase “un guvern provizoriu compus din evrei şi comunişti”, situaţii asemănătoare petrecându-se la Reni, Ismail dar şi în alte localităţi[16].

Referitor la situaţia de după 1949, chiar şi George Voicu admite în revista “Sfera politicii” că procentul evreilor în cadrul miscării comuniste era importantă, “mai mult decât dublă” în comparaţie cu numărul de membri ai minorităţii evreieşti consemnat în România[17]Tot în legătură cu ce s-a întâmplat după 1949, în special în Sighet dar nu numai, unde a fost una dintre cele mai criminale închisori comuniste, de exterminare a elitei românesti, Elie Wiesel, consemnează în carte sa “All Rivers Run to the Sea”, la paginile 147 – 148, că Armata Rosie a pus la conducerea poliţiei “tineri evrei comunişti” care s-au întors de la Bucureşti. Acelaşi tip de conducători au fost impuşi şi în cazul lagărelor de muncă şi al închisorilor. Wiesel, chiar se întreabă retoric: “În cine altcineva să fi avut ruşii încredere?” Modul în care au înţeles acesti evrei comunişti să-şi ducă la îndeplinire atribuţiile a fost să instaureze o adevărată teroare împotriva a tot ce era omeneşte. La Sighet au fost închişi printre alţii: Iuliu Maniu, Constantin Dinu Brătianu, Gheorghe Brătianu, Mihai Manoilescu, Constantin Argetoianu.

Gabriel Catalan şi Mircea Stănescu ne spun în lucrarea “Scurtă istorie a securităţii ” că puterea era exercitată în timpul regimului comunist “de un grup restrâns de persoane care formează Biroul Politic al CC al PCR”, si că această conducere era susţinută de trupele sovietice aflate in ţară precum şi de omniprezenta Securitate, iar că regimul era coordonat de CC al PCUS prin comisarii şi consilierii sovietici[18][18]. Pe acelaşi subiect, Gheorghe Gavrilă Copil afirmă că Biroul Politic al CC al PCR, reprezenta cel mai autoritar organism politic la acea vreme, iar că în conducere, în majoritatea cazurilor, posturile erau ocupate de evrei, în timp ce în structurile statului comunist român au fost peste zece mii de evrei comunişti.

Mai multe dovezi istorice, pe larg, aici -> http://www.dzr.org.ro/comunismul-creatia-bancherilor-evrei-pentru-a-subjuga-si-controla-cat-mai-mult-libertatea-oamenilor.

SURSE

  1. Karl Marx si Friedrich Engles in lucrarea „Opere Complete”, vol. 8, pag. 229.

 1- Incepind cu acceptarea celor mai mici subventii si terminind cu lichidarea industriei constructoare de masini,se actioneaza numai contra noastra.Ne-au pus pe chituci mecanizarea,ca sa importam de la ei tehnica agricola.Ne-au terminat industria chimica,pentru a cumpara de la ei otravuri mortale.Au votat cu fundul Legea 18,ca sa raminem si fara tarina din batatura.Ne-au ingropat de vie cercetarea,ca sa ne aiba la mina cu orice.Iata de ce vom pierde si pamintul de sub picioare.Deja peste 40% din terenul nostru arabil este exploatat de fermieri străini

România este singura țară care, în timpul negocierilor de aderare, nu ar fi notificat UE pentru instituirea de restricții la cumpărarea pământului de către străini. Rezultatul? Un procent de 40% din cele 10 milioane ha  de teren arabil este  exploatat astăzi de fermieri străini.

Anul trecut, APIA ar fi plătit subvenția pe suprafață pentru 800.000 ha, care aparțin cu acte în regulă unor fermieri străini. În total, cu ce e arendat, aceștia ar exploata aproximativ 4 milioane ha din suprafața noastră arabilă. Niciun fermier român nu apare prin statistici că ar fi cumpărat vreun petec de pământ în Franța, de exemplu. Ar fi și dificil. În Franța, vânzarea-cumpărarea terenurilor este supravegheată atent de SAFER, care reprezintă societățile de amenajare funciară. Pământul este considerat patrimoniu național, iar fermierii exploatează aceeași suprafață de zeci sau chiar sute de ani pentru că fermele se lasă moștenire. În Elveția, Italia, Germania, prețurile pipărate țin departe fermierii români. În schimb, străinii au fost atrași ca de un magnet de pământul nostru. Au venit, au cumpărat când hectarul avea un preț mic, exploatează moșii întinse, s-au însurat cu românce și nu mai vor să plece. Iată câteva dintre poveștile lor!

Ialomița:De la francezul pasionat de porumb la o dinastie de indieni

Arnaud Perrein , fermierul cu 4.000 ha, deține ferma Sopema din localitatea Mihail Kogălniceanu și este președintele primei Asociații a Producătorilor de Porumb. Fermierul francez s-a stabilit în țara noastră în 1992, când țăranul român vindea bucuros pământul ca să-și cumpere un televizor. Arnaud s-a căsătorit cu o româncă și are trei copii. Tot în Ialomița, a cumpărat, în mai 2015,  2.500 ha de teren și familia indiană Gupta, care operează prin Transdanube Industries. Cele două ferme achiziționate, Agroholding și DMX Royal din Contești, au contracte de arendă care expiră peste 22 de ani. Fermierul Victor Chivu este cel care le-a vândut indienilor.

 

Teleorman: Fermierul care a făcut structura metalică a podului Basarab din București

Președintele grupului IRAGRI Ital Group și membru LAPAR, italianul Piero Francisci (în foto) cultivă cereale pe 2.500 ha și are o fermă de creștere a porcilor cu peste 10.000 de capete pe an. A venit în România în 1993 și prima firmă înființată s-a numit Coifer Impex SRL și nicidecum nu se ocupa de agricultură. Era axată pe construcții, arhitectură și fabricare de structuri metalice. Piero Francisci este inginer. Cine nu știe, fermierul a fost cel care, în 2006, a realizat și montat structura metalică a podului Basarab din București. Cine vine în capitală cu trenul, când intră în Gara de Nord va zări această structură dispusă în forma unor raze metalice. Doi ani mai târziu, italianul a vândut firma forțat de criza economică, după cum a declarat, și a cumpărat 560 ha de pământ arabil în Teleorman. În trei ani, a mai luat în arendă 2.000 ha, iar în 2009, a cumpărat o fermă de porci în localitatea Ștefănești, județul Argeș, unde crește anual 10.000 de capete.  În 2011, italianul a construit pe fonduri europene 16 silozuri cu o capacitate de stocare de 22.000 de tone și o fabrică de nutrețuri combinate.

 

Dolj:Neamț, englez și francez cu pașaport de oltean

În Oltenia l-am descoperit pe fermierul german Andreas Friedmann Lavislav care exploatează aproximativ 3.500 ha în localitatea Întorsura. Agrifarm SRL a fost înființată în 1999 de compania germană FAHMRA BETEILIGUNGSSLLSCHAFT GMBH, iar împuternicit este Andreas Friedmann Lavislav. Suprafața de 3.500 haeste împărțită astfel: cereale (grâu, orz, ovăz, secara, porumb, sorg), plante oleaginoase (floarea soarelui, rapiță), plante tehnice (muștar); pomicultură – 10 hade livadă, formată din pruni, meri, caiși, vișini, cireși; plante energetice – firma are o pepinieră de salcie energetică în suprafață de 40 ha, a cărei producție anuală de butași este suficientă pentru cultivarea a 1.000 ha salcie energetică.

 

Tot în Oltenia a cumpărat pământ și fermierul englez Andrew Shegog, care, împuternicit de o companie britanică, a înființat, în 2009, Isolde Farms SRL, cu sediul în Craiova. Firma exploatează pământ în localitatea Cârna și a construit pe bani europeni, accesînd măsura 123-creșterea valorii adăugate a produselor agricole și forestiere din fostul PNDR, 10 silozuri cu o capacitate totală de depozitare de 29.000 tone.

Fermierul francez Maxime Laurent s-a mutat în România când avea 19 ani. A însoțit un convoi de echipamente agricole și nu a  mai plecat.  Acum cultivă cereale pe 2.000 ha în Măceșu de Sus, s-a însurat cu o olteancă, și-a clădit o casă și se consideră pe jumătate oltean. Francezul spune că, dacă ar fi rămas la el acasă, s-ar fi chinuit o viață pentru un salariu de 1.200 de euro.

Arad și Timiș:Elvețieni cu culturi eco și alsacieni cu o fermă de 5.000 ha

O întreagă familie de elvețieni, bunici, părinți, nepoți, a renunțat, în urmă cu 11 ani, la cantonul Lucerna din Elveția și s-au mutat la Firiteaz în județul Arad. Elvețienii au cumpărat 800 ha de teren arabil. În 1998 am avut o șansă să cumpărăm teren în România și nu am stat pe gânduri. În 2004 ne-am mutat aici cu părinții mei, iar în 2008 au venit și sora și cumnatul meu. Au fost probleme la început pentru că nu cunoșteam deloc limba, spune Christian Hani. Elvețianul a construit ferma ecologică BioFarmland, care cultivă 40% leguminoase și 60% cereale. Toți membrii familiei vorbesc cursiv limba română, iar cei doi copii ai lui Christian au urmat școala din comună. Sora lui Christian, Katharina, se ocupă de ambalarea produselor ecologice. A făcut până acum 15 tipuri de muștar certificat. Soțul ei, Theo, a renunțat să mai fie bancher în Elveția și preferă agricultor în România.

 

La Buziaș, în Timiș, un grup de prieteni, toți alsacieni din Hexagon, au înființat în 2000 Alsace Farm care exploatează 5.000 ha. Au început cu 500 ha, concesionate de Agenția Domeniilor Statului (ADS) și cu o investiție de 50.000 de euro. Principalii asociați sunt Alfred Wittman și Philippe Deguille, iar firma a avut anul trecut, potrivit RisCo, o cifră de afaceri de  3,9 milioane de euro.

Numărul fermierilor străini este mult mai mare. Agroinfo a surprins doar câteva dintre povești, dar promite să continue subiectul. (Surse: APIA, Land in Europe, raport Hands off the Land și asociația europeană Via Campesina, cotidianul Le Monde)

 

 

2-Sorin Ovidiu Vântu stiga in disperare  din  pustia Deltei :| Nu va mai dura mult până să vă dați vilele, casele, mașinile, pentru un kil de porumb, companiile străine ne iau totul

 

 

 

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vantu a lansat miercuri pe facebook intr-un mesaj video acuzatii grave la adresa politicienilor din Romania, dar si a Occidentului. El a spus ca datele statistice indica, de fapt, faptul ca companiile straine fac profituri mari in Romania, si nu o crestere a nivelului de trai.

Va iau banii, sustine SOV.

Politicienii s-ar imprumuta de la niste escroci internationali pe banii romanilor, in beneficiul strainatatii, mai afirma omul de afaceri.

Politicienii au dat gratis strainilor aceasta tara, iar companiile straine isi repatriaza profitul, nu va dau voua nici un leu, mai sustine SO Vantu.

El spune ca oamenii de afaceri autohtoni ar fi fost legati de procurori pentru a face loc corporatiilor straine. 

Nu va mai dura mult pana sa va dati vilele, casele, masinile, pentru un kil de porumb, sustine Vantu de pe o salupa din Delta Dunarii, unde are de mult o locatie. Stam pe o bula halucinanta, se pare sparge, urmeaza poate un razboi,  mai afirma SOV.

El a laudat Delta Dunarii spunand ca acolo se poate  face profit si oamenii care acum traiesc la limita subzistentei pot trai foarte bine, daca se va investi cu cap intr-un astfel de proiect.

Vantu mai sustine o republica prezidentiala: un om care sa aiba puterea sa impuna politici. 

 

 3-  Pentru ca Fermierii Români sunt dezbinati,fara o presa de specialitate  BATAIOASA;Pentru ca  “Păstorul” Agriculturii -Daniel Constantin ,cloceste hotiile  ministerialo-Apiaiste si apara şmenuirea fondurilor europene, nu se implică pentru creşterea subventiilor,care si asa  sunt cele mai mici subvenţii din UE;Asta, pentru a sărăci, a pierde concurenţa, dar şi pământul-TARA !!

Chiar dacă Fermierii români sunt decapitalizaţi, sărăciţi de taxe, impozite, samsari, comercianţi, bancheri, furnizori de imputuri şi de alţi descurcareti-legiuitori, primesc şi cele mai mici subvenţii/hectar din Uniunea Europeană (UE). De râsul EUROPEI, agricultorii români primesc o subvenţie directă pe suprafaţă de tip SAPS de circa 140 de euro/hectar, şi un ajutor public total pe hectar (fonduri europene plus fonduri de la bugetul de stat) de circa 244 de euro pe hectar, a cincea cea mai mică valoare din UE. Dar nici ministerului şi nici ACELOR LIDERI AI FeRMIERILOR  CARE SPUN CA II REPREZINTA  nu se implică . Aşadar, plăţile SAPS primite de români, rămân încă departe de nivelul din vechile state membre UE

Pentru anul 2013, fermierii români au beneficiat de un nivel al plăţilor directe la hectar de tip SAPS (Single Area Payment Sysmtem), finanţate din bugetul UE, de aproximativ 140 de euro/hectar. Chiar dacă nivelul acestui sprijin a crescut an de an, încă este mult sub nivelul plăţilor din vechile state UE. După cum se arată în Tabelul 1, există doar două ţări comunitare în care fermierii beneficiază de plăţi directe la hectar cu o valoare mai mică. Este vorba de Letonia (96 de euro) şi Estonia (116 euro). Cele mai mari valori ale plăţilor directe la hectar le primesc fermierii din Malta (696 de euro), Olanda (494 de euro), Belgia (470 de euro) şi Italia (429 de euro).
Agricultorii români, la fel şi cei europeni, beneficiază, pe lângă plăţile directe pe suprafaţă de tip SAPS, şi de alte forme de ajutor public. Acestea provin fie de la bugetul de stat, fie din fonduri europene şi au formă de plăţi naţionale directe complementare, ajutoare de minimis, plăţi tranzitorii sau de plăţi pentru proiecte de dezvoltare rurală. Putem considera că totalitatea acestor forme de sprijin reprezintă valoarea publică pe care un fermier european o primeşte anual pentru munca agricolă.

În România, acest ajutor public este estimat la 244 de euro/hectar, fiind, de asemenea, printre cele mai mici din UE, după cele pe care le primesc fermierii din Letonia (122 de euro), Estonia (189 de euro), Lituania (204 euro) şi Bulgaria (221 de euro). Aşa cum este prezentat în Tabelul 2, ţările în care fermierii primesc cel mai mare sprijin anual pe hectar sunt Malta (1430 de euro), Germania (748 de euro), Polonia (735 de euro) şi Olanda (734 de euro). O prezenţă aparent surprinzătoare în acest top este cea a Poloniei care are un nivel al plăţilor directe de tip SAPS mai mare decât al României, dar sub media UE. „Reţeta” succesului în cazul Poloniei o reprezintă absorbţia fondurilor europene care a ridicat semnificativ nivelul sprijinului public în industria agricolă poloneză.

 

 De ce să păstrăm aceste subvenţii prin care se manipulează piaţa, mafia, agricultură?

 

România ocupă locul nouă în UE în ceea ce priveşte dependenţa fermierilor de veniturile provenind din fonduri europene şi de la bugetul de stat. Astfel, din totalul sumelor încasate de un fermier român într-un an, circa 51% îl reprezintă ajutorul public.

Campioni în acest clasament sunt fermierii britanici, care îşi acoperă 80% din cifra de afaceri cu ajutorul subvenţiilor. Ei sunt urmaţi de fermierii din Malta (64%), Estonia (62%), Ungaria (61%) şi Olanda (61%). La polul opus se află Portugalia (20%), Polonia (21%), Luxemburg (21%) şi Danemarca (30%). La nivelul UE, media este de 40%.

Iată care este clasamentul UE în funcţie de valoarea plăţilor directe la hectar

  1. Malta: 696 de euro
  2. Olanda: 494 de euro
  3. Belgia: 470 de euro
  4. Italia: 429 de euro
  5. Grecia: 398 de euro
  6. Danemarca: 395 de euro
  7. Cipru: 374 de euro
  8. Germania: 347 de euro
  9. Slovenia: 324 de euro
  10. Franţa: 321 de euro
  11. Luxemburg: 299 de euro
  12. Irlanda: 289 de euro
  13. Austria: 275 de euro
  14. Ungaria: 260 de euro
  15. Republica Cehă: 258 de euro
  16. Suedia: 252 de euro
  17. Finlanda: 250 de euro
  18. Marea Britanie: 250 de euro
  19. Spania: 245 de euro
  20. Polonia: 215 euro
  21. Slovacia: 203 euro
  22. Portugalia: 201 euro
  23. Bulgăria: 166 de euro
  24. Lituania: 143 de euro
  25. România: 140 de euro
  26. Estonia: 116 euro
  27. Letonia: 94 de euro

4- Intenţionat pentru fermierii nostri se dau puţini bani, ca să pierdem concurenta, dar şi PĂMÂNTUL.Iată clasamentul UE în funcţie de valoarea ajutorului public la hectar (fonduri UE + fonduri de la bugetul de stat)

  1. Malta: 1436 de euro
  2. Germania: 748 de euro
  3. Polonia: 735 de euro
  4. Olanda: 734 de euro
  5. Ungaria: 720 de euro
  6. Slovenia: 694 de euro
  7. Belgia: 688 de euro
  8. Finlanda: 659 de euro
  9. Suedia: 630 de euro
  10. Luxemburg: 598 de euro
  11. Spania: 571 de euro
  12. Cipru: 552 de euro
  13. Italia: 539 de euro
  14. Republica Cehă: 527 de euro
  15. Danemarca: 515 euro
  16. Grecia: 500 de euro
  17. Marea Britanie: 444 de euro
  18. Slovacia: 420 de euro
  19. Austria: 342 de euro
  20. Franţa: 334 de euro
  21. Irlanda: 319 euro
  22. Portugalia: 268 de euro
  23. România: 244 de euro
  24. Bulgăria: 221 de euro
  25. Lituania: 204 euro
  26. Estonia: 189 de euro
  27. Letonia: 122 de euro
    Iată şi clasamentul UE în funcţie de ponderea ajutorului public în venitul total al fermierilor
  28. Marea Britanie: 80%
  29. Malta: 64%
  30. Estonia: 62%
  31. Ungaria: 61%
  32. Olanda: 61%
  33. Slovacia: 60%
  34. Suedia: 55%
  35. Austria: 52%
  36. România: 51%
  37. Franţa: 51%
  38. Spania: 49%
  39. Italia: 49%
  40. Grecia: 48%
  41. Slovenia: 45%
  42. Republica Cehă: 45%
  43. Irlanda: 42%
  44. Belgia: 41%
  45. Germania: 41%
  46. Bulgăria: 40%
  47. Lituania: 40%
  48. Finlanda: 39%
  49. Letonia: 39%
  50. Cipru: 31%
  51. Danemarca: 30%
  52. Luxemburg: 21%
  53. Polonia: 21%
  54. Portugalia: 20%

Datele au la bază ultimele statistici puse la dispoziţie de Comisia Europeană

Cele mai frumoase case din lume 

 

1.The Heinz Julen Penthouse în Zermatt, Elveția

beautiful-living-space-1

2.Apartament în turnul cu ceas în Brooklyn, New York

beautiful-living-space-3

3.The Yellowstone Club în Big Sky, Montana

beautiful-living-space-4

4.Cabană de schi în Zermatt, Elveția

beautiful-living-space-5

5. Hotel pe insula Sfânta Lucia

beautiful-living-space-6

6. Chalet Brickell în Alpii francezi

beautiful-living-space-7

7. Catedrală convertită în spațiu de locuit

beautiful-living-space-8

8. Bungalou în Bora Bora

beautiful-living-space-9

9. The Igloo Village în Kakslauttanen, Finland

beautiful-living-space-10

10. The Ladera Resort pe insula Sfânta Lucia

beautiful-living-space-11

11. Dormitor sub apă pe insulele Maldive

beautiful-living-space-12

12. Reședință în Brazilia

beautiful-living-space-13

13. Casă în Australia

beautiful-living-space-14

14. Jade Mountain pe insula Sf. Lucia

beautiful-living-space-15

15. Pavilion pentru cazare în Australia

beautiful-living-space-16

16. Casă în copac, Costa Rica

beautiful-living-space-17

17. Cabană în pădurea californiană, SUA

beautiful-living-space-18

18. Apartamentul regal de pe vasul de croazieră Oaza Mărilor

beautiful-living-space-19

19. Cabana Vârful Zermatt, Elveția

beautiful-living-space-20

20. Casa Iglu cu o singură cameră

beautiful-living-space-2

 

Cele mai frumoase locuri pentru drumetii de toamna in Banat, nu departe de Timisoara! Ce n-ai voie sa ratezi? 

Locuri incarcate de legende, privelisti care-ti taie respiratia,  descoperiri interesante si poteci tainice. Banatul Montan are de toate. Iar temperaturile de toamna prietenoasa te indeamna la drum. La o ora – o ora si jumatate de mers cu masina de Timisoara, te poti bucura de o iesire la aer curat, sa-ti umpli sufletul de minunatiile naturii, care toamna ofera un spectacol aparte.

In ajutorul turistilor, nu demult a fost lansat si un ghid al Banatului Montan, doldora de informatii despre cele mai frumoase trasee, evenimente, dar si despre legende ale locului sau atractiile localitatilor din zona. Lucrarea Banatul Montan – Ghid turistic, de 800 de pagini, a lui Gheorghe Popovici, va poate fi de un real folos. Daca n-o aveti, bazati-va linistiti si pe hartile clasice si pe informatiile obtinute de la localnici, care sunt deosebit de pretioase.

Cert este ca toamna asta, daca n-ati facut-o inca, ar trebui sa mergeti sa vedeti cele 10 atractii turistice de top ale Banatului Montan.

CELE 10 ATRACTII TURISTICE DE NERATAT TOAMNA!

10. Morile de apa de la Rudaria

9. Pestera Comarnic

8. Semenic si salba de lacuri : Secu ,Valiug- Breazova, Gozna-Crivaia, 3 Ape

7. Muzeul de locomotive cu abur din Resita

6. Teatrul Vechi „Mihai Eminescu” din Oravita

5. Baile Herculane si Valea Cernei

4. Cascada Bigar

3. Clisura Dunarii

2. Cheile Nerei

1. Calea ferata Oravita – Anina

Trasee pentru excursionisti

Un posibil traseu de baza prin Banatul de Munte  porneste din Gara din Oravita, pe cea mai veche cale ferata din Romania, pana la Anina. Drumul, intesat de tunele si viaducte, strabate peisaje spectaculoase care iti taie respiratia si te fac sa-ti doresti ca aceasta calatorie sa dureze cat mai mult. De la Anina se poate pleca in drumetie spre lacul Buhui, inconjurat de brazi. Cabana de acolo poate fi punct de pornire pentru doua trasee: cel spre pestera Buhui sau spre izbucul Carasului. Intr-o a doua zi a drumetiei calatorii pot pleca pe Cheile Minisului, vizita faimoasa Cascada Bigar si face rafting pe Cheile Nerei, cu oprire la Lacul Dracului si popas la Sasca Montana sau Sasca Romana.

De aici, pe bicicleta, se poate ajunge, pe un traseu destul de dificil, la Ravensca, un loc in care timpul pare sa se fi oprit din curgerea lui. Se coboara apoi spre Dunare, de unde cei care au timp si pofta de drum se pot indrepta spre cazane.

Salbaticia masivului Godeanu e o alta atractie, mai ales pentru cei dornici de aventura si de noi descoperiri. In zona exista o pestera a lui Zamolxis, o stana-refugiu refacuta complet ecologic, dar si creste si vai spectaculoase in lumina apusului.

Cei care au calatorit prin zona spun ca marcajele lipsesc, orientarea fiind dificila chiar si pentru drumetii cu experienta, dar ca locurile merita efortul de a le descoperi, chiar si cu pretul unor kilometri parcursi in plus dupa ce ai constatat ca te-ai cam ratacit.

Si pentru ca pasionati drumetiilor prin Banatul Montan vor ca aceste locuri sa fie descoperite si puse in valoare in cadrul unui turism care sa respecte valorile locului, le promoveaza pe bloguri sau pe site-uri, cum ar fi banatul-montan.ro

De pe Site oficial al Primariei  Praid,( PRIMAR  : BOKOR SÁNDOR), Harghita, nu lipseste   prezentarea  unui obiectiv  de interes european- Baza de tratament din Salina Praid, cea mai mare din România

Aceasta se afla la o adâncime de 120 m de la suprafata. Pe o distanta de 1250 m, de la intrare pina la baza de tratament, transportul persoanelor se face cu autobusele. Salile din subteran sunt dotate cu: sistem de iluminat, galerie de arta in sare (sculpturi, picturi), terenuri de joaca pentru copii, capela ecumenica, un muzeu al mineritului, expozitie fotografica, mese de ping-pong, toate acestea având menirea de a oferi recreere pentru pacientii care conform recomandarii medicale trebuie sa petreaca aici patru ore zilnic. Bufetul din salina vine în întâmpinarea vizitatorilor, asigurându-le în orice moment un ceai din plante medicinale sau o cafea fierbinte, alaturi de o gustare întotdeauna binevenita. TratamentuI de speleoterapie si climatoterapie cuprinde practic inhalarea aerului din mina, fiind foarte util în cazul bolilor cailor respiratorii (boli astmatice, bronsitice si alergice). În timpul petrecut în subteran se recomanda si gimnastica condusa de un cadru specializat, plimbari si dozarea efortului fizic. Statisticile medicale au demonstrat ca in cazul celor care revin la tratament de 3-4 ori, si reactioneaza pozitiv, scade numarul si intensitatea crizelor astmatice, de asemenea creste capacitatea de rezistenta a organismului

Un parc de aventură, locuri de joacă pentru copii, un restaurant şi o biserică sunt doar câteva dintre atracţiile Salinei Praid, din judeţul Harghita, obiectiv turistic care a atras doar anul trecut peste 200.000 de vizitatori. Dacă doriţi să îmbinaţi relaxarea într-un cadru inedit cu o adevărată porţie de sănătate, nici că este loc mai potrivit decât Salina Praid, unul dintre cele mai frumoase şi mai vizitate obiective turistice ale României. Aflată în localitatea cu acelaşi nume, la aproximativ 50 de kilometri de Târgu Mureş şi aproape 90 de kilometri de Miercurea Ciuc, salina este deschisă în fiecare zi a săptămânii, în sezonul de vară (iunie-septembrie) de la 8 dimineaţa până la 8 seara, iar în restul anului, de la 8 dimineaţa până la 4 după-amiaza. Pentru a ajunge în interior, turiştii sunt transportaţi cu autobuzul un kilometru şi jumătate. Distracţie în mină Odată ajunşi în salină, veţi descoperi nu doar beneficiile pentru sănătate, ci şi un loc în care vă puteţi petrece în mod plăcut câteva ore. Cei mai încântaţi vor fi cu siguranţă copiii, care au un loc de joacă special amenajat (foto mai jos, credit foto: Ramona Găină). „Am mai fost, copiilor le place la locul de joacă, iar nouă ne place tot. Pentru copii am venit şi stăm cinci zile. Face bine aerul pentru plămâni, copiii au o tuse urâtă, au 2 şi 7 ani, am mai fost doar că nu am stat aşa perioadă mare, câte un weekend doar. Pot să spun că am venit destul de des. E frumos, plăcut, preţurile sunt acceptabile“, spune Alin Făgărăşan, un turist venit cu familia de la Târgu-Mureş. Copiii, dar şi adulţii, se pot relaxa jucând ping-pong, iar pentru temerari a fost creat special un parc de aventură în care îşi pot testa curajul şi abilităţile cei mari, dar şi cei mici. „Dotaţi“ cu echipamente speciale, membrii unei familii din Bucureşti tocmai au coborât, cu zâmbetul pe buze, de pe circuitul nu tocmai uşor. „Am mai avut experienţe de genul ăsta la Braşov. Sunt tot felul de greutăţi, de lemne care se mişcă, e frumos“, spune Monica Besnilă, iar Nadina, fiica ei, adaugă: „Mi-a plăcut traseul galben, am mers pe buşteni, pe sârmă, pe tiroliană“. Biserică pentru toate confesiunile Tot în baza de agrement, puteţi sta relaxaţi la o cafea la barul special amenajat, vă puteţi cumpăra suvenire, dulciuri sau produse naturiste. Iar dacă vi s-a făcut foame, nu trebuie să rataţi o masă în restaurantul din incinta salinei, care poate găzdui până la 300 de persoane. La cerere, în restaurant se pot face nunţi sau botezuri, şi există, de asemenea, o sală mai mică, unde se ţin petreceri pentru firme. Nu se plăteşte taxă de închiriere, însă condiţia este să se cumpere din restaurant alimentele şi băuturile consumate în timpul evenimentelor. Lângă restaurant, este amenajată o cramă tradiţională. Tot în salină şi-a deschis porţile o biserică splendidă (imaginea de mai jos, credit foto: Ramona Găină), în care se ţin slujbe pentru toate confesiunile. „Am mai vizitat câteva saline şi este super, venim din Bucureşti. Îmi place că e linişte, e curat, e civilizat, e amenajat. Stăm cinci zile în Sovata, am venit aici special ca să vizităm“, spune Adina Bojogescu, o turistă care fotografia fascinată biserica din incinta salinei. La cerere, în biserică se pot ţine cununii sau botezuri, pentru care nu se plăteşte taxă, participanţii achitând doar contravaloarea biletului de acces în salină. „Acolo s-au ţinut cununii şi s-a format în rândul minerilor o zicală că sarea conservă, de aceea, căsnicia e mai durabilă. Nu există o taxă de cununie, mirii trebuie să plătească doar taxa de intrare. S-au făcut în biserică şi botezuri, şi concerte. Salina are o acustică foarte bună“, explică Arpad Veres, responsabil turistic în cadrul salinei. Temperatură constantă de 15 grade Celsius Înainte de a intra în salină, e bine să vă îmbrăcaţi potrivit, cu haine nu foarte groase, pentru că temperatura este constantă şi depăşeşte cu puţin 15 grade. „Temperatura în interior este de 15,6 grade permanent, iar umiditatea este de 42%. Turiştilor li se recomandă să stea cam patru ore pe zi, zece zile ar fi ideal. Avem turişti din străinătate: din Ungaria, Slovenia sau Slovacia, şi români de peste tot, şi tineri, şi vârstnici“, explică Szilard Kenesi, ghid turistic în cadrul salinei. Pe una dintre băncuţe, o turistă venită din Ungaria îl priveşte zâmbind pe băieţelul ei, care joacă o partidă de ping-pong cu bunica. „Ne place, venim din Ungaria special pentru Praid, facem o cură de câteva zile, face bine pentru respiraţie“, spune turista pe nume Numardi Gyorfi. 300 de persoane poate găzdui restaurantul amenajat în salină FOTO: Ramona Găină Ce mai puteţi vizita în zonă La zece kilometri de Praid, se află staţiunea Sovata, renumită pentru lacurile sale heliotermale. „Renumele Sovatei se datorează lacurilor Ursu (cu o suprafaţă de 46.000 de metri pătraţi), Aluniş (cu suprafaţa de 9.000 de metri pătraţi), Verde (5.000 de metri pătraţi), Negru, Roşu, Mierlei şi Şerpilor, cu ape clorurate (cu concentraţie mare – de la 40 la 250 grame pe litru) şi sodice, prezentând fenomenul de heliotermie (vara, temperatura apei variază în funcţie de acumularea căldurii solare în apa sărată, apa caldă fiind protejată de un strat de apă proaspată provenită din râuleţe, care nu se amestecă cu apă sărată, ci se menţine la suprafaţă, acţionând ca un izolator termic). Acest lucru face ca vara, temperatura Lacului Ursu, care are o adâncime de 18,4 metri, cel mai mare lac heliotermal din lume, să varieze între 10 şi 20 de grade Celsius la suprafaţă, 30 şi 40 de grade Celsius la adâncimea de un metru şi între 40 şi 60 de grade Celsius, la adâncimea de 1,5 metri“, arată portalul www.praid-cazare.ro. La 12 kilometri de Praid se află localitatea Corund, renumită pentru tradiţia olăritului. „Materia primă pentru olărit, lutul de bună calitate, se extrage de lângă pârâul Săcădat, care curge pe partea vestică a satului. Cândva, la Corund a existat şi o mină de aragonit (n.r. – azi zonă protejată) şi un ştrand cu apă minerală (n.r. – în zilele noastre, aici au loc tradiţionalele târguri de ceramică). Mărfurile artizanale expuse în faţa caselor îi atrag pe turiştii care trec prin Corund. Ei pot alege dintre frumoasele obiecte din ceramică, pai sau rogojină, articole din lână, iască sau lemn“, mai arată portalul citat. O poveste veche de sute de ani Pasionaţii de istorie vor descoperi cu plăcere povestea salinei în micul muzeu amenajat în interiorul bazei de agrement. Printre fotografii vechi (una este mai jos, credit foto: Ramona Găină) şi unelte folosite odinioară la extracţia sării, veţi afla drumul parcurs de la vechea mină de sare până la unul dintre cele mai frumoase şi căutate obiective turistice ale României. Informaţiile prezentate în muzeu au fost adunate de Istvan Horvath, geologul salinei, cel care a scris, de altfel, şi o carte despre istoria mineritului la Salina Praid. „Dealul Sării“ Potrivit informaţiilor adunate şi prezentate în muzeu de geologul salinei, „Ţinutul sării“ din Ardeal a fost consemnat pentru prima dată într-un act din secolul al XVIII-lea, dar aşezările lui sunt amintite încă din prima jumătate a secolului al XIV-lea. Localitatea Praid se întinde în jurul „Dealului Sării“, care ascunde cel mai mare zăcământ de sare din ţară, având „rădăcina“ îngropată până la trei kilometri adâncime. Exploatarea subterană a sării a început în anul 1762, când sub conducerea inginerului austriac Johann Frendl, în partea sud-vestică a Dealului Sării, s-a deschis Mina Iosif, în formă de clopot. Sarea extrasă a fost legată în piei de bivol şi trasă la suprafaţă cu crivacul cu cai. Despre mineritul sistematic putem vorbi numai din anul 1787, dată la care sarea din Praid devine proprietatea trezoreriei din Viena. În anul 1864, lângă Mina Iosif s-a deschis Mina Paralela, iar în anul 1898, au început lucrările de deschidere la galeria de cercetare Elisabeta. Oaspeţi celebri Salinele din Transilvania şi din Maramureş au fost reorganizate după Primul Război Mondial de către statul român. Între anii 1947 şi 1949 s-a deschis mina Gheorghe Doja, iar în anul 1978, la 40 de metri adâncime sub minele vechi, au fost deschise orizonturile noi a căror exploatare a început în anul 1980. În anul 1991 au început lucrările de deschidere a unui sector minier nou, Telegdy, care se exploatează din 1994. Salina a avut, de-a lungul anilor, şi oaspeţi celebri, de la ambasadori şi miniştri la prim-ministrul maghiar Viktor Orban sau fostul preşedinte Emil Constantinescu.  5.000 de vizitatori pe zi În sezonul de vară, la Praid ajung şi 5.000 de vizitatori zilnic, iar anul trecut a fost înregistrat un record în ceea ce priveşte numărul de turişti. „Anul trecut, am avut un an-record, peste 225.000 de vizitatori, mai mult cu 150.000 de vizitatori decât în anul 2013. Majoritatea turiştilor sunt din ţară, în jur de 60-70%, după care urmează cei din Republica Moldova şi din Ungaria. Din ţară, sunt turişti mai mult de lângă hotarul cu Ungaria – Arad, Timişoara, Bihor, Satu Mare. În timpul verii, zilnic intră în jur de 5.000 de oameni, însă anul trecut, am avut o zi când au intrat peste 7.000 de oameni în salină, depinde de sezon. Dacă e vacanţă, atunci vin cu copiii la tratament, cealaltă parte sunt turişti, cam jumătate-jumătate“, explică Arpad Veres

 Preţuri de cazare: între 50 şi 160 de lei pe noapte. Cei care stau mai multe zile îşi pot petrece timpul la un ştrand foarte modern, cu apă sărată, care se deschide pe 1 iunie. Bazinul din ştrand are o suprafaţă de peste 5.000 de metri pătraţi şi a fost inaugurat anul trecut. În interiorul ştrandului există un restaurant cu autoservire, două baruri afară şi un bar înăuntru, în piscină. „Nu trebuie să iasă din piscină ca să servească ceva. Pentru cazare, satul e plin cu pensiuni, cazări particulare. De fapt, majoritatea închiriază camere care sunt dotate cu baie şi cu bucătărie, pot găti acasă“, adaugă Arpad Veres. Pe site-urile de specialitate, o cameră dublă la pensiunile din Praid se închiriază cu preţuri cuprinse între 50 şi 160 de lei pe noapte.

Evenimente la Praid

În micuţa localitate din Secuime, Praid, au loc, de-a lungul anului, mai multe evenimente devenite deja tradiţie. Printre cele mai importante se numără „Înmormântarea lui Illyes“, eveniment care are loc în februarie, în prima zi de post, şi care marchează sfârşitul Sărbătorilor de Iarnă, Târgul de Ziua Sfântului Iosif (19 martie), rămasul bun al flăcăilor recruţi (noaptea Paştelui romano-catolic), pelerinaj de Sfântul Ioan Botezătorul (24 iunie), Târgul de Ziua Sfintei Ana (26 iulie), Ziua Minerului (mijlocul lunii august), Zilele Praidului (ultimul weekend din august), Festivalul Fanfarelor (ultima duminică din august), Festivalul Sarmalelor (mijlocul lunii septembrie), Târgul de Ziua Sfintei Tereza (15 octombrie), Târgul de Ziua Sfântului Lazăr (17 decembrie), jocuri de Betlehem (24 decembrie).

Vă mai recomandăm:  Casele de lemn, afacerea din Secuime care a cucerit toată Europa. Cât costă o casă de lemn „la cheie“ – avantaje şi dezavantaje onstruite „pe bucăţi” în satele din jurul Gheorgheniului, mii de case de lemn au ajuns în ţări din toată Europa, la clienţi dintre cei mai pretenţioşi.   Satul unde nu s-a mai născut nimeni de 27 de ani. Povestea celor 12 oameni care mai trăiesc în Gherdeal: „Saşii au plecat în Germania, românii – sub brazi“   Ultima nuntă în satul sibian Gherdeal a avut loc în 1987, iar ultimul copil s-a născut aici în 1988. Din comunitatea înfloritoare de altădată, care număra 300 de suflete de români şi de saşi, acum au mai rămas doar 12 locuitori, şi toţi trecuţi de 50 de ani. Amintirile lor au rămas închise în cutii cu fotografii alb-negru.Dintre alte obiective,amintesc:

     Ruinele cetatii RABSONNE: aflata la 13 km de centrul Praidului, pe drumul spre Gheorgheni, vechea cetate secuiasca impresioneaza turistii cu cateva ruine partial conservate, dar mai ales cu peisajul deosebit, dominat de paduri de foioase, care o inconjoara

    Strandul PRAID – Baza de agrement/ tratament se afla in apropierea intrarii in mina de sare, la aproximativ 200 m, oferind 2 bazine exterioare (pentru adulti si copii) cu apa sarata, dotate cu vestiare, dusuri, locuri pentru plaja, bar si fast-food cu terasa de vara

Localitatea Praid, poarta de intrare in judetul Harghita dinspre judetul Mures, se afla pe soseaua ce uneste Targu Mures de Odorheiul Secuiesc, la 5 km de Sovata. Praid se afla intr-o zona foarte bogata in sare. Primele atestari documentare sunt din 1493 unde este amintit Satul cu Sare si in 1567 sub numele actul de Praid.

Comuna este la 500-550 m altitudine si este inconjurat de dealuri de sare, care ajung pana la aproape 1700 m altitudine. In imprejurimi se gasesc si cateva rauri si parauri dintre care amintim raul Corund (cel mai mare afluent al Tarnavei mici), rau care formeaza in apropierea localitatii (cca. 5 km) un canion de sare.

Bogatia zacamantului de sare este exploatata inca de la infiintarea localitatii. Salina are si acum galerii in care se exploateaza sarea iar in cele dezafectate s-au amenajat, incepand cu 1974, locuri de odihna si tratament. Galeriile amenajate sunt vizitate de numerosi turisti dar mai cu seama se folosesc ca loc de terapie si tratament (cure de 4 ore zilnic de 16-18 zile pentru adulti si 10-12 zile pentru copii) din urmatoarele motive:

  • Aerul din galeriile subterane este curat, fara factori alergogeni
  • Umiditatea relativ ridicata provocand practic lipirea particulelor de praf, microbilor, polenului si ciupercilor pe pereti, curatindu-se astfel aerul
  • Continutul ridicat de calciu are ca efect scaderea potentialului de infectie
  • Temperatura este constanta indiferent de anotimp (15,6 – 15,8 grade C)
  • Absenata senzatiei de rece datorita lipsei de miscare a aerului
  • Aerul bogat in dioxid de carbon ajuta la aerisirea plamanilor, usurarea respiratiei
  • Ionizarea negativa ridicata micsoreaza numarul de crize asmatice
  • Continutul scazut de ozon ajuta la scaderea crampelor muculare
  • PH-ul coborat asigura sterilizarea aerului si deci distrugerea florei bateriene
  • Presiunea oxigenului este mai mare decat la suprafata lucru determina o mai buna oxigenare a organismului

In 1949-1950 a fost descoperit un izvor de apa termala care a fost captat si deserveste strandul termal din localitate.

Prin exploatari masive de sare au ramas goluri subterane de mari dimensiuni, unde s-a individualizat un microclimat de salina, cu temperaturi relativ constante, intre 14-16 C, umiditate scazuta 66-70% si presiune mai mare decat la suprafata in medie de 735-738 mmHg.
Aerul este puternic ionizat, deosebit de eficient in tratarea afectiunilor respiratorii. Aici s-au amenajat sanatorii subterane, tratamentul subteran, a inceput prin anii 1960, in mina Gh. Doja. In 1980, baza de tratament a fost mutata la “orizontul 50″, care se afla la o adancime de 120m de la suprafata avand o latime de 20m, inaltime de 14m si lungime de mai multe sute de metri. Pe o distanta de 1250m de la intrare pana la baza de tratament, transportul persoanelor se face cu autobuzele salinei.
In timpul sezonului de vara, numarul persoanelor care viziteaza mina si a bolnavilor care se trateaza aici, ajunge pana la cifra de 2500-3000/zi.
Salile din subteran sunt dotate cu un sistem de iluminat, terenuri de joaca pentru copii, o capela ecumenica, bufet, biblioteca, mese de biliard, toate acestea avand menirea de a oferi o recreere pentru bolnavii, care in mod obligatoriu trebuie sa petreaca aici zilnic 4 ore.

www.salinapraid.ro

 

“Oamenii de stiinta” si rolul lor fundamental de a manipula masele de oameni

Asta era şi ideea, să ne vândă o minciună care să ne ţină departe de adevăr. Oamenii sunt mult mai uşor de controlat dacă ei cred că sunt nişte simple accidente cosmice, care iau naştere prin simple reacţii chimice şi ajung iarăşi în uitare prin moarte. Oamenii conştienţi de infinitatea lor multidimensională sunt mult mai greu de controlat. în plus, nu este oare mai uşor de ascuns faptul că suntem controlaţi dintr-o altă dimensiune, făcându-i pe oameni să creadă că nu există alte dimensiuni şi realităţi? Savantul, ca şi legea, a devenit un „zeu” căruia i se dă dreptul de a fi infailibil în marile întrebări, deoarece el este un savant şi de aceea trebuie să ştie.

Savanţii moderni sunt în mare parte bebeluşi în ceea ce priveşte înţelegerea naturii vieţii şi a existenţei şi totuşi insistă cu aroganţă că ei ştiu cel mai bine cum stau lucrurile. Mai rău, oricine din interiorul sau exteriorul cercului lor, care le contestă normele, este supus unor campanii furibunde de ridiculizare şi demonizare. Aproape fiecare descoperire ştiinţifică majoră, inclusiv descoperirea faptului că Pământul este o sferă, a fost primită cu râsete, mânie sau negare de către „savanţii” zilei. Ştiinţa este un club fascist în care toţi membrii trebuie să se solidarizeze sau, dacă nu, li se taie finanţarea şi li se distruge reputaţia.

Când Immanuel Velikovsky şi-a publicat cărţile despre devastarea produsă de trecerea lui Venus, el a fost incredibil de demonizat, deoarece a îndrăznit să conteste norma ortodoxiei „ştiinţifice”. Pentru mai multe detalii referitoare la cea ce a scris Velikovsky puteti citii aici http://www.fara-secrete.ro/cercetatorul-i-velikovski-atacat-de-stiinta-oficiala-dupa-teoriile-dezastrelor-in-care-planeta-venus-a-provocat-extinctia-dinozaurilor-pe-acesta-planeta

Marii „experţi” l-au bombardat cu scrisori incendiare pe editorul său, pentru a retrage lucrarea lui Velikovsky. Cum editura publica lucrări „ştiinţifice” oficiale, totul s-a oprit şi drepturile au fost transferate unui alt editor. Editorul adjunct care a sugerat publicarea cărţii lui Velikovsky a fost concediat. Şi asta doar pentru că a fost prezentată publicului o altă părere.

John A. Keel scria in cartea „Our Hunted Planet” (n.tr. Planeta noastra bantuita, 1977) pagina 79:

„în retrospectivă, mulţi critici duri ai lui Velikovsky au fost nişte lunatici care au încercat să-1 critice fără să se deranjeze măcar să-i citească acea cartea. Ei au fost împotriva cărţii doar pentru că susţinea nişte idei contrare teoriilor acceptate la acel moment… Cel mai mult le displăcea faptul că era foarte bine scrisă, căci majoritatea oamenilor de ştiinţă scriu foarte prost.”

La fel se intampla si cu unii cititori ai site-ului meu, care nici nu se obosesc sa citeasca unele articole, doar citesc titlul, iar daca titlul nu corespunde cu cea ce cunosc ei, inseamna ca sint un mincinos, cea ce e aberant.

Alfred Wegener, meteorolog german, a murit în 1930 după 15 ani de ridiculizare, calomnie şi dispreţ din partea colegilor săi. De ce anume a fost acuzat? A sugerat că Pământul avea odinioară două mase continentale care s-au despărţit în timp pentru a forma mai târziu continentele. Această afirmaţie a fost susţinută cu multe dovezi, dar, pentru că a contestat „norma” oficială, autorul a plătit cu reputaţia sa. Această teorie se numeşte astăzi „Alunecarea Continentală”. Ipoteza sa ştiinţifică a fost corectă! După cum spunea Max Planck:

„Un nou adevăr ştiinţific nu triumfă prin convingerea adversarilor şi ajutarea lor să vadă lumina, ci prin moartea adversarilor şi apariţia unei noi generaţii care este familiară cu lumina.”

Ceea ce se consideră ştiinţă nu este decât o glumă proastă. Cele mai multe eforturi nu vizează răspunsuri la marile întrebări ale existenţei, deoarece banii sunt puţini şi susţinerea este mică. Ştiinţa este ajutată să descopere un nou medicament sau o nouă tehnică industrială care poate aduce avere finanţatorilor. Ea este o maşină de făcut bani, fără a fi susţinută de spiritul deschis al descoperirii. După cum a sesizat Comitetul Congresului în anii ’50, finanţatorii cercetării „ştiinţifice” din universităţile americane, fundaţiile scutite de taxe, cum ar fi Fundaţia Rockefeller, dictau rezultatul cercetării chiar înainte să fi început! Fără un astfel de acord, finanţarea nu se realizează (vezi… Şi adeiwrul vă va elibera). Această politică sugrumă un rezultat nedorit pentru că, după cum spunea Cari Sagan:

„Toate anchetele prezintă un element de risc. Nu există garanţia că universul se conformează predispoziţiilor noastre.”

întregul sistem „ştiinţific” este astfel structurat pentru a suprima cunoaşterea, nu pentru a merge mai departe, deoarece Iluminaţii doresc să rămânem în ignoranţa de a nu şti cine suntem şi care este natura vieţii. Dacă destui oameni ar şti adevărul, jocul lor s-ar termina. Savanţii şi medicii au cele mai închistate minţi de păzitori ai porţii. Sunt şi cei mai importanţi, deoarece ei reprimă natura existenţei multidimensionale ca garanţie a menţinerii noastre în Matrice. Ei sunt consideraţi experţi şi totuşi, ca mulţi profesori, ziarişti şi politicieni, sunt cât se poate de neinformaţi. întreaga lor structura este menită să îi menţină compartimentaţi în „specialitatea” lor, ca stăpâni parţiali ai unei meserii.

Numai unind punctele începem să vedem întreaga imagine, dar cei mai mulţi savanţi îşi petrec întreaga carieră specializându-se într-un singur punct. In Marea Britanie, un paznic de temut este o anume dr. Susan Blackmore, care apare foarte des în presă pentru a respinge orice fenomen „paranormal”. Cu cât oamenii experimentează asemenea fenomene, cu atât mai hilare devin „explicaţiile” dr. Blackmore. Dar, întrucât are un titlu „academic”, ea pare mai credibilă decât oamenii care au acele experienţe. în numărul din 4 noiembrie 2000 al revistei New Scientist, i s-a dat iar libertatea de a-i discredita pe ceilalţi savanţi care spun că mintea şi creierul sunt două lucruri diferite.

Aroganţa cu care mintea ei obtuză respinge tot ceea ce nu intră în norma „ştiinţifică” oficială este incredibilă. Noi, oamenii, suntem singurii care putem opri această suprimare a adevăratei ştiinţe. Trebuie să nu ne mai lăsăm impresionaţi de titlurile cuiva şi să ne focalizăm asupra dovezilor. Suntem încurajaţi sa credem că un savant trebuie să ştie mai bine decât un „laic”. Doar e savant, nu? In timp ce scriam această carte, un raport oficial britanic a arătat cum „oamenii de ştiinţă” şi „experţii” guvernamentali au indus în eroare publicul britanic în privinţa aşa-zisei boli a vacii nebune transmisibilă la om prin consumul de carne de vită.

Savanţii susţineau că aceasta nu se putea transmite la om şi astfel nu s-au luat măsuri de precauţie, când de fapt orice idiot putea să-şi dea seama că sunt mari şanse ca boala să se transmită. îmi amintesc când am spus asta într-o emisiune BBC despre creşterea animalelor, din 1989, pe când eram purtătorul de cuvânt al Partidului Verzilor. Astăzi încă mai mor oameni din cauza acestei boli. A venit vreun om obişnuit să distribuie Thalidomide, prin ingerarea căruia s-au născut atâţia copii cu malformaţii? Nu, oamenii de ştiinţă au adus acest medicament şi ne-au spus că este perfect sănătos pentru organism. Lista ororilor provocate de aceşti „experţi” ar putea ocupa o întreagă bibliotecă. Dar masele îi cred fără să le pună la îndoială competenţa şi până când nu încetăm acest mod de gândire, Matricea va rămâne nedemascată pentru cei mai mulţi. Motoul noii şi adevăratei ştiinţe ar trebui să fie cuvintele lui Albert Schweitzer:„…Cei care caută sincer adevărul, nu ar trebui să se teamă de rezultat.”

 

Adevarul despre Proiectul MK-Ultra (controlul mintii oamenilor de pe terra)

Iata ce spun cei mai buni oameni despre controlul mental al mk-ultra, acestia sunt doi nazisti Fritz Springmeier şi Cisco Wheeler în ancheta lor amănunţită asupra programelor de control mental:

„Tehnicile de bază au fost create de familiile germane, scoţiene, italiene şi engleze, fiind aplicate de secole. Unii susţin chiar că ele provin din Egiptul antic şi din perioada Babilonului, în care se practicau vechile mistere. Se ştie că naziştii au studiat textele egiptene străvechi, în dorinţa de a afla aceste metode de control al minţii. Secretele şi documentele liniilor genealogice din vechime sunt foarte bine păzite”

Supravieţuitorii programului de control mental al lui Mengele îşi mai amintesc încă de uniforma impecabilă şi de cizmele lustruite pe care le purta acesta la şedinţele de programare. Îşi amintesc perfect de accentul său puternic german, de strungăreaţa dintre dinţii din faţă şi de felul în care îi înghiontea cu degetul mare de la mână. La fel ca în lagărele de concentrare din Germania, folosea câini ciobăneşti germani de talie foarte mare pentru a-i speria pe copiii care trebuiau programaţi. Cei care au coordonat Proiectul Paperclip şi programele de control mental care au urmat în Statele Unite au fost fraţii Dulles, veri cu Rockefeller-ii, amândoi satanişti, reptilieni şi nazişti până în străfundul inimii. După război, John Foster Dulles a devenit secretar de stat al SUA, în timp ce fratele său Allen a fost numit şef al Agenţiei Centrale de Contraspionaj, CIA. Din acest aflux de medici nazişti în Statele Unite s-au născut celebrele şi odioasele programe de control mental cunoscute sub numele generic de MKUltra. MK provine de la control mental (n.n. mental control în limba engleză). În semn de respect faţă de naziştii care au furnizat aceste metode, s-au folosit iniţialele germane (cu K în loc de C). Proiectul a fost condus în mod oficial de Ewen Cameron, un om cu mintea complet bolnavă, membru al unei familii scoţiene de reptilieni. În copilărie, cartea sa favorită a fost Frankenstein, despre care a declarat mai târziu că l-a inspirat să urmeze o carieră în psihiatrie. El a coordonat de la baza sa din Montreal, Canada, infama operaţie de control mental numită MKUltra, finanţată de Rockefeller-i, şi a avut întâlniri regulate cu Allen Dulles şi cu CIA. Numai în anul 1961 la una din instituţiile sale le-au fost administrate pacienţilor 60.000 de şocuri electrice. Numele de cod al lui Cameron era „Dr. White” (n.n. Dr. Alb), căci era foarte preocupat de culori. De pildă, a încercat să descopere o metodă de schimbare a culorii ochilor, din căprui în albaştri. Să fie oare o simplă coincidenţă faptul că artistul Crystal Gayle, cântăreţ de muzică country despre care se spune că este un sclav cu mintea controlată, a înregistrat o melodie intitulată Dont’t I Make Your Brown Eyes Blue? (Nu-ţi transform eu ochii din căprui în albaştri?), care a repurtat un mare succes?

MK-Ultra si Monarch – proiectele guvernamentale odioase de control a mintii umane ! Institutul Tavistock din Londra este centrul mondial de control al mintii si emotiilor oamenilor de pe aceasta Planeta !

Motto: „Trebuie luate precauţii speciale pentru a proteja secretul acestor operaţiuni; informaţiile nu trebuie să ajungă la forţele inamice şi de asemenea trebuie ascunse opiniei publice. Aflarea faptului că CIA desfăşoară activităţi ilicite care încalcă etica şi constituţia poate avea repercusiuni serioase în cercurile politice şi diplomatice.” – Documentele proiectului […]

Motto: „Trebuie luate precauţii speciale pentru a proteja secretul acestor operaţiuni; informaţiile nu trebuie să ajungă la forţele inamice şi de asemenea trebuie ascunse opiniei publice.
Aflarea faptului că CIA desfăşoară activităţi ilicite care încalcă etica şi constituţia poate avea repercusiuni serioase în cercurile politice şi diplomatice.”Documentele proiectului MK-ULTRA

 

Institutul Tavistock din Londra – centrul mondial de control al mintii si emotiilor oamenilor cu cei mai macabri psihiatri de pe Planeta !

Reţelele satanice reprezintă un aspect vital al programelor globale de control al minţii concepute pentru a crea o rasă de zombi inconştienţi şi un număr nesfârşit de asasini controlaţi, de nebuni înarmaţi şi de agenţi provocatori. Roboţii umani – sclavi cu minţile controlate de alţii – s-au aflat printre noi de mii de ani, dar în epoca noastră au devenit o adevărată epidemie.

tavistock

După cum au declarat Fritz Springmeier şi Cisco Wheeler în ancheta lor amănunţită asupra programelor de control mental:

„Tehnicile de bază au fost create de familiile germane, scoţiene, italiene şi engleze, fiind aplicate de secole. Unii susţin chiar că ele provin din Egiptul antic şi din perioada Babilonului, în care se practicau vechile mistere. Se ştie că naziştii au studiat textele egiptene străvechi, în dorinţa de a afla aceste metode de control al minţii. Secretele şi documentele liniilor genealogice din vechime sunt foarte bine păzite.”[1]

Controlul minţii şi al emoţiilor umane este însuşi fundamentul controlului reptilienilor asupra rasei umane. Nu există altă modalitate mai bună de control decât cea a minţii. Manipularea externă a minţii oamenilor ia multe forme şi întrebarea corectă nu este cât de mulţi oameni  au minţile controlate, ci cât de puţini nu le au.

psyop

Ori de câte ori lăsaţi un ziar, un program de televiziune sau o reclamă să vă influenţeze percepţiile şi deciziile, vă lăsaţi practic controlaţi din punct de vedere mental. Apariţia vastei reţele actuale de centre de control mental îşi are originea în Directoratul Armatei Britanice pentru Războiul Psihologic, comandat de generalul de brigadă John Rawlings Rees.

Această instituţie avea legături strânse cu Clinica Tavistock, fondată în anul 1920 cu susţinerea directă a familiei regale britanice, prin intermediul ducelui de Kent. Mai târziu, a apărut Institutul Tavistock pentru Relaţii Umane din Londra, care a ajuns apoi centrul unei reţele globale care include Institutul Stanford din Statele Unite.

Scopul acestor organizaţii este controlul umanităţii prin intermediul manipulării externe a minţii. Rawlings Rees a fost un rasist vehement şi un susţinător al mişcării de eugenie a „rasei conducătoare”. El a studiat „nevrozele războiului” în timpul Primului Război Mondial şi a ajuns la concluzia că prin aplicarea anumitor condiţii poate fi declanşat şi stimulat un comportament nevrotic. El arată în cartea sa, „Modelarea psihiatriei de către război”[2],publicată în anul 1945, că Institutul Tavistock a demonstrat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial că „o zecime din populaţie este proastă din punct de vedere psihopatologic şi genetic”.

După părerea lui, numărul acestor oameni ar trebui controlat, pentru a proteja societatea civilă, iar statul ar trebui să folosească diferite metode, inclusiv cele psihiatrice, pentru a împiedica sporirea numărului acestor oameni, în special în ţările coloniale înapoiate care ameninţă lumea civilizată.

Tavistock a fost instituţia care s-a ascuns în spatele culturii drogurilor şi a mişcării populare hippie din anii 60, cu susţinerea unei operaţii CIA (şi deci a Frăţiei), care a pus la dispoziţia tuturor drogul de sinteză numit LSD. Aceşti oameni caută în permanenţă tehnici din ce în ce mai puternice pentru a supune rasa umană unei servituţi cât mai depline. Aldous Huxley, un agent Tavistock şi „guru” al „revoluţiei” din anii 60, a revelat care este agenda instituţiei la o conferinţă pe care a ţinut-o la Şcoala de Medicină din California, în anul 1961. Iată ce a spus el:

„În generaţia următoare va apărea o metodă farmaceutică ce le va permite oamenilor să îşi iubească servitutea şi să accepte dictatura fără lacrimi, ca să mă exprim astfel. Ea va da naştere unui fel de lagăr de concentrare fără suferinţă, care va permite reducerea libertăţilor oamenilor fără ca aceştia să se plângă. Dimpotrivă, ei se vor bucura, căci orice dorinţă de a se revolta le va fi înlăturată prin metode de spălare a creierului, propagandă şi tehnici farmaceutice. Aceasta va fi probabil revoluţia finală.”[3]

Controlul mental pe bază de traume

Proiectul Monarh este unul din nenumăratele programe din cadrul MKUltra. În pofida dezminţirilor oficiale, el nu numai că este continuat la ora actuală sub alte nume, dar a fost chiar masiv extins. Fundamentul acestor proiecte aplicate în lumea întreagă este o tehnică numită controlul mental pe bază de traume, care explică, între altele, şi ceea ce fac sataniştii. Mintea umană are un mecanism de autoapărare care compartimentează memoria în urma unei traume intense. Aşa se explică de ce oamenii nu-şi pot aminti accidentele majore de circulaţie. Frăţia a înţeles acest mecanism încă din cele mai vechi timpuri. În lagărele de concentrare din Germania nazistă aceste metode au fost mult perfecţionate.

Mengele şi naziştii au înţeles că dacă poţi traumatiza continuu pe cineva prin tortură, abuz sexual şi prin sacrificarea şi torturarea altor persoane sub ochii victimei, poţi transforma mintea acesteia într-un fel de fagure de miere cu tot felul de compartimente sau bariere amnezice. Aşa se explică amploarea incredibilă pe care au luat-o ritualurile satanice. Odată mintea divizată în mai multe compartimente care nu ştiu nimic unele de existenţa celorlalte, acestea pot fi programate pentru diferite sarcini sau experienţe. Prin folosirea unor cuvinte cheie, sunete sau semnale, aceste compartimente pot fi scoase în faţă sau împinse în spate la fel ca nişte sertare.

Sindromul Personalitatilor Multiple prezent la multi oameni

Compartimentul activat devine nivelul conştient al persoanei în cauză, după care el este închis din nou în subconştient, pentru a putea accesa un alt compartiment. Altfel spus, după ce victima îndeplineşte o anumită sarcină, ea uită complet ce a făcut şi cu cine.

Această stare a devenit cunoscută sub numele de Tulburare a Personalităţii Multiple (MPD – de la Multiple Personality Disorder), sau Tulburare a Identităţii Disociative (DID – de la Dissociative Identity Disorder). Cea din urmă este mai simplu de manipulat, căci compartimentele nu devin „personalităţi” în sine, ci doar fragmente disociate ale minţii, care s-au detaşat de restul conştiinţei. Este ca şi cum ai roti butonul unui aparat de radio, prinzând postul pe care îl doreşti. Chiar şi această tehnică pare primitivă prin comparaţie cu ultimele metode la care s-a ajuns. Ştiam din cercetările mele că există o obsesie a sataniştilor şi a pedofililor pentru sexul anal cu fetiţe mici, dar şi cu băieţii.

Sexul anal practicat de satanistii cu baietii

Terapeutul britanic Vera Diamond a explicat că aceasta este o metodă garantată de a crea multipli. Penetrarea anală este atât de dureroasă pentru un copil încât trimite un flux de energie de-a lungul coloanei vertebrale până la creier, unde explodează provocând o nouă diviziune a personalităţii. Procedeul este numit şoc vaso-vagal. Vera mi-a arătat o pictură făcută de o victimă de sex feminin a acestui procedeu în care era ilustrat chiar acest fenomen: un flux de energie care ieşea de la baza coloanei vertebrale şi ajungea în creier, unde exploda în toate direcţiile. După cum vedeţi, chiar şi sexul anal are o motivaţie precisă pentru cei care ştiu să-i exploateze efectele mentale şi emoţionale.

Marea majoritate a oamenilor sunt mai mult sau mai puţin „multipli” (adică suferă de MPD), căci aproape toţi preferă să închidă într-un compartiment al subconştientului lor ceea ce nu doresc să vadă, dar în cazul de faţă vorbim de un fenomen extrem şi bine calculat. Mulţi soldaţi devin multipli atunci când asistă la un măcel inimaginabil, căci mintea lor selectează şi blochează respectivele amintiri, pe care apoi nu şi le mai aduce aminte.

În anul 1921, Traugott Konstantin Oesterreich, profesor la Universitatea Tubingen din Germania, a scris un studiu clasic despre Sindromul Personalităţii Multiple şi despre „posesiunea demoniacă”, intitulat Despre posesiune, demoniacă sau de altă natură. Studiul a revelat că metodele de control al minţii pornind de la traume au fost practicate în Franţa, Germania şi Belgia cu mult timp înainte de secolul XX. Există supravieţuitori şi profesionişti care au povestit că britanicii au folosit agenţi programaţi prin MPD în Primul Război Mondial. Deşi trauma pare aparent uitată, subconştientul acestor oameni continuă să îi chinuiască şi să le afecteze viaţa la nivel fizic, emoţional, mental şi spiritual. Mulţi oameni care sunt abuzaţi sexual şi traumatizaţi în mod sistematic în copilărie par instabili psihic, în special dacă programarea a încetat şi blocajele mentale încep să se destrame.

David Icke spune:

„Am asistat la mai multe şedinţe ale terapeutului Vera Diamond şi am văzut oameni trecând succesiv de la o personalitate la alta, extrem de diferite între ele, la auzul unui singur cuvânt sau a unei singure fraze. Experienţa este absolut şocantă. Una dintre clientele Verei trebuie să poarte în permanenţă pe trup o pungă pentru colectarea urinei, căci vezica i-a fost sistematic distrusă prin tortură. Fişa ei medicală este atât de enormă încât un medic care a văzut-o a rămas şocat. Când am cunoscut-o, această doamnă avea doar 30 de ani.”

Toţi psihologii, lucrătorii sociali şi poliţiştii din Marea Britanie învaţă despre Sindromul Personalităţii Multiple de la specialiştii Grupului Tavistock, care susţin că reprezintă autoritatea cea mai competentă în tratarea acestei dezordini, deşi o folosesc în secret pentru a programa oameni. Dr. William Sargant, un psihiatru de la Institutul Tavistock, a scris următoarele rânduri în cartea sa, Bătălia pentru minte, apărută în anul 1957:

„În mintea oamenilor pot fi inoculate tot felul de convingeri după alterarea anumitor funcţii cerebrale prin sentimente de teamă, mânie sau tulburare, induse accidental sau voit. Dintre toate consecinţele acestor tulburări, cele mai comune sunt alterarea temporară a judecăţii şi amplificarea sugestibilităţii. Manifestările de grup ale acestor tulburări sunt cunoscute uneori sub numele de „instinct de turmă” şi apar în mod spectaculos în timpul războiului, al epidemiilor grave şi în alte perioade similare de pericol comun, care sporesc anxietatea, şi implicit sugestibilitatea individuală şi în masă”.

Tocmai aţi aflat un alt motiv pentru care publicului i se servesc pe tavă atâtea ştiri negative care induc un sentiment de teamă, mânie sau tulburare. Aşa cum spuneam, această cunoaştere nu este nouă, ci doar mult mai larg răspândită şi mai bine focalizată. Oamenii aflaţi în stare de programare sunt folosiţi pentru tot felul de sarcini. Ei pot fi activaţi să comită asasinate, precum în cazul ucigaşilor lui John Lennon şi Robert Kennedy. Sirhan Sirhan, marioneta controlată mental despre care se spune că l-a ucis pe Robert Kennedy, a participat la un curs de „expansiune a minţii” organizat de rozicrucieni, când a început să audă mesaje care îi cereau să-l ucidă pe Kennedy.

David Icke a vorbit pe larg despre acest subiect în lucrarea sa, Şi adevărul vă va face liberi. Cred că înţelegeţi acum de ce sunt comise atât de multe asasinate de către oameni care au acelaşi profil mental, aşa-numiţii „nebuni singuratici”. Aceştia nu sunt singuri şi nu ar fi nici nebuni dacă li s-ar permite să trăiască în starea lor naturală. Sunt oameni programaţi, de multe ori încă din copilărie. Metoda este cât se poate de simplă. O poţi folosi pentru a pune nişte roboţi umani să plaseze o bombă, asigurându-te apoi că se află la locul potrivit pentru a fi prinşi şi acuzaţi.

Le poţi programa în continuare mintea cât timp se află în arest, astfel încât să fie convinşi ei înşişi că sunt singurii vinovaţi. Dr. Louis Jolyon „Jolly” West, infamul agent CIA care s-a ocupat de controlul minţii şi despre care am vorbit pe larg în Şi adevărul vă va face liberi, a fost cel care a făcut „examinarea mentală” a fostului soldat SUA acuzat de plasarea bombei de la Oklahoma. West a fost profund implicat în proiectul MKUltra şi unul dintre cei mai mari suporteri ai lui a fost Guvernatorul de California de atunci, devenit ulterior Preşedinte al Statelor Unite, Ronald Reagan.

„Nebunii” care comit crime ori atentate teroriste – controlati mental DID

În ultimii ani au apărut o sumedenie de „trăgători singuratici” care comit asasinate în masă, trăgând în toate direcţiile. Un exemplu oribil de acest fel s-a produs în Marea Britanie în orăşelul Hungerford din Berkshire, în anul 1987, şi în Dunblane, din Scoţia, pe data de 13 martie 1996. Un „nebun” pe nume Thomas Hamilton a intrat înarmat într-o şcoală din Dunblane şi a deschis focul asupra copiilor dintr-o sală de gimnastică. A ucis 16 copii cu vârste între cinci şi şase ani, şi o profesoară. Efectul asupra psihicului colectiv al sute de milioane de oameni din întreaga lume, dar mai ales din Marea Britanie, a fost devastator. La scurt timp s-a produs masacrul de la Port Arthur, un orăşel din Tasmania, în Australia, când un alt trăgător singuratic pe nume Martin Bryant a „înnebunit” pe data de 28 aprilie 1996 şi a ucis 35 de oameni.

A urmat atacul cu maceta al unui om din Marea Britanie asupra unor copii şi a profesorilor lor, la o şcoală din Wolverhampton. În martie 1998 s-a produs „Dunblane-ul american”, când doi copii, Mitchell Johnson, în vârstă de 13 ani, şi vărul său, Andrew Golden, în vârstă de 11 ani, au deschis focul asupra colegilor şi profesorilor lor de la şcoala Westside Middle School din Jonesboro, Arkansas, la numai 130 de mile de baza politică a lui Bill Clinton de la Little Rock. Cei doi au tras 27 de focuri şi au ucis patru elevi şi un profesor, ca să nu-i mai menţionăm pe cei răniţi. Unii criminali de acest fel sunt implicaţi în secte sataniste. Incidente similare s-au petrecut la Pearl, Mississippi, pe data de 1 octombrie 1997, şi la West Paducah, în Kentucky, şi Stamps, Arkansas, în luna decembrie a aceluiaşi an. Despre cei implicaţi în atacul din Pearl s-a afirmat că au fost implicaţi într-o mişcare satanistă. De atunci şi până în prezent s-au mai produs numeroase asemenea atacuri. Toate aceste evenimente poartă amprenta operaţiunilor de control mental. Ce anume se întâmplă, de fapt?

Priviţi profilurile acestor oameni. Cei mai mulţi dintre ei sunt etichetaţi drept puţin ciudaţi, dezechilibraţi sau săraci cu duhul. „Nu era zdravăn la minte”, l-au descris vecinii pe Martin Bryant, ucigaşul din Port Arthur. Acest profil se dovedeşte ideal atunci când doreşti ca un criminal să fie etichetat drept un „trăgător singuratic”. În cazul lui Bryant, acesta tocmai se întorsese dintr-o vacanţă de două săptămâni în Statele Unite când a înnebunit şi şi-a luat arma. Cei care îl cunoşteau au declarat că s-a întors din SUA schimbat, chiar dacă avea un lung istoric de probleme psihiatrice, Bryant fiind o creaţie a centrului global de control mental de la Tavistock, în Londra. Între anii 1983-84 a fost „examinat” de dr. Eric Cunningham Dax, de la Tavistock, care a decis ce „tratament” trebuie să i se prescrie în continuare.

Dax a fost decenii la rând un apropiat al doctorului John Rawlings Rees, cel care a lansat întreaga operaţiune de spălare a creierelor de la Tavistock. S-a demonstrat că organizaţiile teroriste de genul IRA au oameni aflaţi „în adormire”, persoane care nu sunt folosite ani la rând, uneori decenii, până când apar circumstanţele potrivite pentru a li se cere să îndeplinească o anumită sarcină. La fel se petrec lucrurile şi în această lume a controlului mental. Există oameni programaţi să trăiască în comunitate cu un anumit profil moral, până când apare momentul să fie folosiţi. În limbajul de specialitate sunt cunoscuţi sub numele de „ochi morţi”. Ei nu au nici o idee că sunt folosiţi în acest fel, căci nu sunt responsabili de ceea ce se întâmplă în mintea lor.

Interesant mi se pare cazul ucigaşului din Dunblane, francmasonul Thomas Hamilton. Acestuia i s-a permis să poarte arme, deşi comportamentul lui ciudat ar fi trebuit să conducă la o retragere a permisului de port-armă. La fel, nimeni nu ştie de ce i-a luat poliţiei din Port Arthur o oră ca să răspundă la apel, deşi locul în care s-a produs masacrul era situat în imediata apropiere de sediul ei şi poliţiştii au fost informaţi la numai câteva minute de la primul foc de armă al lui Bryant. Un amănunt legat de Bryant, Hamilton şi mulţi alţii ca ei este că toţi consumau Prozac.

Printre efectele secundare ale acestui medicament se numără nervozitatea, anxietatea, tendinţele suicidale, hipomania şi comportamentul violent dacă tratamentul încetează. Medicilor li se recomandă să nu prescrie acest medicament bolnavilor care au avut vreodată episoade maniacale. Urme ale ingredientului activ din Prozac s-au găsit inclusiv în sângele lui Henry Paul, şoferul prinţesei Diana din timpul accidentului de la Paris, din anul 1977.

Care este aşadar motivaţia din spatele acestor masacre cu arma? Manipularea minţii şi a emoţiilor. Unde se petrec aceste crime în masă? Nu în cartierele interlope ale marilor oraşe precum Londra, Glasgow, Los Angeles sau Sidney, ci în micile comunităţi liniştite în care toată lumea se simte în siguranţă. La fel, bomba „McVeigh” şi împuşcăturile din şcoală nu s-au produs în New York sau Washington, ci în Oklahoma. Nu putem subestima efectul pe care îl au asemenea evenimente asupra psihicului colectiv, care atrage după sine dorinţa oamenilor de a fi „protejaţi” de autorităţi.

Astfel, pe străzi şi în şcoli apar tot mai multe camere de luat vederi, astfel încât oamenii să se obişnuiască cu ideea că sunt „protejaţi” de pericol de către „Fratele cel Mare”, adică de autorităţi. Într-unul din ziarele londoneze, cred că în Dayly Mail, a apărut după masacrul din Australia un titlu cu litere de o şchioapă, care a sintetizat perfect reacţia pe care au dorit să o provoace manipulatorii:

„Oare chiar nu mai există nici un loc în lume în care să te simţi în siguranţă?”

Atunci când astfel de lucruri se întâmplă într-un orăşel liniştit, ele încurajează într-o măsură şi mai mare o reacţie de tipul:

„Doamne, la fel mi s-ar putea întâmpla şi mie sau copiilor mei. Trebuie ca autorităţile să ne protejeze”.

O minte traumatizată este mult mai susceptibilă să fie manipulată. Frăţia doreşte să interzică dreptul populaţiei de a purta arme de foc, în vederea loviturii de maestru finale. Vă asigur că nimeni nu-şi doreşte mai mult ca mine ca lumea să renunţe la armele de foc, dar atunci când motivaţiile unor legi ale armelor sunt Hungerford, Dunblane, Tasmania, Oklahoma, etc., merită să ne punem unele întrebări. Avem de-a face cu acelaşi mecanism de creare a problemei – reacţie – găsire a soluţiei. Oricum, nimic nu este mai uşor în această lume decât să-ţi faci rost ilegal de o armă, aşa că aceste legi ale armelor nu vor opri pe nimeni să ucidă dacă va avea într-adevăr această intenţie.

Arma folosită de Martin Bryant în Port Arthur era furată şi el nu avea licenţă de port-armă. O lege care ar fi interzis portul de arme nu l-ar fi oprit cu nimic pe Bryant, dar adevăratul motiv pentru care asemenea legi sunt introduse pretutindeni în lume este împiedicarea populaţiei să se apere atunci când se va da ordinul să fie prinşi toţi cei care se opun Agendei. În Marea Britanie, părinţii copiilor ucişi la Dunblane au fost folosiţi în mod abuziv pentru a adopta o legislaţie anti-arme, propusă de aceiaşi oameni care au orchestrat crima împotriva copiilor lor. În situaţia în care Frăţia ar începe ofensiva finală, personal nu cred că aş folosi o armă împotriva celor care ar veni după mine, dar cine ştie cum ar putea reacţiona alţi oameni?

Eu nu cred în violenţă ca răspuns la violenţă, dar nu toţi gândesc la fel, iar Frăţia ştie foarte bine acest lucru. Din acest motiv, membrii ei îşi doresc o populaţie neînarmată. Adolf Hitler a introdus o legislaţie similară de îndată ce a început să transporte oameni în lagărele sale de concentrare. Lagăre similare au fost deja construite în Statele Unite de o organizaţie numită FEMA, Agenţia Federală pentru Managementul Situaţiilor de Criză (Federal Emergency Management Agency), înfiinţată de Zbigniew Brzezinski, un reptilian care îşi schimbă forma, cel care a înfiinţat Comisia Trilaterală împreună cu David Rockefeller. FEMA este condusă de James Lee Witt. Dacă îl vedeţi vreodată la televizor, vă sugerez să îi priviţi ochii şi să vă întrebaţi de ce anume vă aduc aminte.

Roboţii umani cu mintea controlată sunt folosiţi de asemenea să transmită mesaje între diferite persoane, în afara canalelor obişnuite. Acestea includ informaţii neoficiale între liderii lumii, sau între ei şi capii reţelelor ilegale de trafic de droguri (controlate de Frăţie). Se pare că oamenii programaţi prin intermediul Sindromului Personalităţii Multiple îşi dezvoltă o memorie fotografică. Cuvintele comunicatului le sunt dictate sub hipnoză, apoi compartimentate, folosind de multe ori instrumente cu voltaj ridicat care reduc nivelul de zahăr din sânge, făcând persoana mai predispusă către sugestibilitate. Ulterior, un simplu cuvânt, o frază sau o acţiune sunt suficiente pentru a activa respectivul compartiment mental, iar robotul uman reproduce cuvânt cu cuvânt mesajul comunicatului, la fel ca o bandă înregistrată.

Personal, nu am nici o îndoială că mulţi dintre liderii lumii sunt ei înşişi sub influenţa controlului mental practicat de manipulatori şi am convingerea că primul ministru britanic, Tony Blair, cu privirea sa distantă şi zâmbetul mecanic, se află sub un anumit fel de influenţă mentală. Mulţi oameni îi privesc pe cei despre care le vorbesc şi îmi spun:

„Bine, dar par atât de drăguţi. Sunt convins că nu ar face niciodată aşa ceva”.

Un lucru pe care nu ar trebui să-l uitaţi este că minţile acestor persoane, printre care se numără prim miniştri şi preşedinţi, sunt compartimentate, ei putând trece cu uşurinţă de la o personalitate la alta.

Este important să înţelegeţi acest lucru, dacă doriţi să urmăriţi până la capăt întregul complot. Nici chiar cei mai apropiaţi prieteni ai lor nu-şi pot da seama că ceea ce văd nu reprezintă decât un singur compartiment al minţii lor. Dacă i-ar vedea sub influenţa unui alt compartiment, nu i-ar putea recunoaşte. „Multiplii” controlaţi mental sunt folosiţi de asemenea pentru a se infiltra în acele organizaţii pe care Frăţia doreşte să le discrediteze şi să le distrugă. Odată ajunşi în interiorul acestora, ei sunt siliţi să se comporte într-un fel care trezeşte antipatia opiniei publice pentru organizaţia respectivă.

Roboţii umani controlaţi mental, inclusiv copiii foarte mici, sunt instrumente perfecte pentru acte sexuale bizare de care se folosesc preşedinţii, liderii străini, politicienii şi oamenii de afaceri. De multe ori, aceste acte sunt încurajate pentru a-i atrage pe aceşti lideri în sfera de influenţă a Frăţiei, sau pentru a-i compromite şi pentru a-i şantaja, silindu-i să facă ce li se spune. Când vorbesc de acte sexuale „bizare”, nu exagerez deloc şi nu-mi vine deloc uşor să vorbesc despre ceea ce urmează. Consider însă important ca acest văl să fie ridicat, dacă nu pentru alt motiv, măcar de dragul celor care sunt supuşi acestor torturi groteşti chiar în timp ce dumneavoastră citiţi aceste rânduri. Din motive cât se poate de evidente, roboţii umani nu pot vorbi despre ceea ce li se întâmplă. Fie sunt aduşi în stare de zombi şi nu-şi mai amintesc nimic, fie, dacă Frăţia îi consideră expiraţi, sunt ucişi în mod obişnuit sau în ritualuri satanice la care participă oameni foarte faimoşi.

Vi se pare că ştiţi totul despre cei pe care îi vedeţi la televizor? În cazul acesta, vă rog să citiţi mai departe. Din fericire, există o femeie foarte curajoasă, supusă încă din copilărie unui program de programare mentală şi care a scăpat din sclavia impusă de guvernul Statelor Unite. A urmat un lung şi dureros şir de şedinţe de de-programare care au durat mai bine de un an, în urma cărora amintirile au început să-i revină una câte una. Femeia se numeşte Cathy O’Brien şi este o americancă de origine irlandeză. Împreună cu Mark Phillips, ea a scris o carte pe care şi-a publicat-o singură, intitulată Trans Formarea Americii. Povestea ei este uluitoare, dar există milioane de alte poveşti asemănătoare, iar procesul va continua dacă umanitatea nu va începe să se trezească din somn. Cathy descrie detaliat conversaţiile pe care le-a auzit, camerele şi decorul de la Casa Albă, de la Pentagon şi din diferite baze militare secrete care există în SUA. Poate descrie de asemenea detalii fizice ale celor implicaţi, pe care nu le-ar fi putut cunoaşte decât dacă i-ar fi văzut goi. Există cercetători care pun la îndo

ială o parte din detaliile descrise în Trans Formarea Americii, şi eu însumi am destule întrebări rămase fără răspuns. Principalele subiecte atinse şi numele care apar în cartea lui Cathy au revenit însă mereu şi mereu în relatările altor foşti sclavi care încep să-şi aducă aminte ce li s-a întâmplat, atât în cercetările mele cât şi în cele ale altor persoane. Povestea ei este o sinteză a unor lucruri care se întâmplă în întreaga lume, aşa că o voi reda pe larg.

Cathleen (Cathy) Ann O’Brien s-a născut în anul 1957 în Muskegon, Michigan. Tatăl ei, Earl O’Brien, este un pedofil, iar una din primele amintiri ale lui Cathy este că nu putea să respire din cauză că penisul său se afla în gura ei. O astfel de traumă declanşează automat Sindromul Personalităţii Multiple, fără să mai fie nevoie de vreo programare, căci mintea copilului doreşte să scape ea însăşi de oribila amintire. Tatăl lui Cathy le-a permis inclusiv altor prieteni să abuzeze şi să o violeze pe ea şi pe fraţii săi (aşa cum au fost de altfel şi părinţii ei abuzaţi pe vremea când erau copii). Mama lui Cathy a fost abuzată de propriul ei tată, liderul unei loji masonice albastre. Fratele mamei, Unchiul Bob pentru Cathy, a fost pilot în Serviciile Secrete ale Forţelor Aeriene şi pretinde că a lucrat pentru Vatican.

Unchiul Bob se ocupa şi cu comercializarea de materiale pornografice, iar tatăl lui Cathy a forţat-o pe ea şi pe fratele ei mai mare Bill să participe la turnarea unor filme pornografice făcute pentru Mafia locală din Michigan, aflată în legătură cu „regele pornografiei” Gerald Ford, pe atunci membru în Camera Reprezentanţilor. Mai târziu, Ford a devenit vicepreşedinte al Statelor Unite sub Richard Nixon, şi apoi preşedinte, după ce Nixon a fost forţat să demisioneze de Henry Kissinger şi compania în urma scandalului Watergate. Ford a făcut de asemenea parte din Comisia Warren de „investigare” a asasinării preşedintelui Kennedy, care a decis că varianta oficială era adevărată, deşi era absolut imposibilă din punct de vedere logic. În timp ce Cathy O’Brien era încă fetiţă la şcoală, a fost violată de Gerald Ford în biroul senatorului de Michigan Guy VanderJagt, care a violat-o la rândul lui. VanderJagt avea să devină preşedinte al Comitetului Congresional Naţional al Partidului Republican, care l-a sprijinit pe violatorul şi ucigaşul de copii George Bush, prietenul reginei Angliei, să ajungă preşedinte al Statelor Unite.

Mai multe pe larg puteti studia aici -> http://www.departamentul-zero.ro/institutul-tavistock-din-londra-centrul-mondial-de-control-al-mintii-si-emotiilor-oamenilor-cu-cei-mai-macabrii-psihiatrii.

Proiectul guvernamental MK-Ultra !

Proiectul MKULTRA sau MK-Ultra a fost un program secret de cercetare a modificărilor comportamentului uman care a fost administrat de către Office of Scientific Intelligence din cadrul CIA. Programul a început la începutul anilor 1950 și a fost sancționat în mod oficial în 1953, i-a fost redus domeniul de aplicare în 1964 și din nou, mai drastic, în 1967 și în cele din urmă a fost oprit în 1973. Există o controversă în ceea ce privește folosirea involuntară a cetățenilor americani și canadieni ca subiecți în diferite teste ale proiectului de control al minții.

MKULTRA a implicat utilizarea a mai multe metodologii de manipulare a diferitelor stări mentale ale oamenilor și de modificare a funcțiilor cerebrale, inclusiv administrarea mascată de medicamente (în special LSD) și alte substanțe chimice, hipnoza, privarea senzorială, izolare, abuz verbal și sexual, precum si diferite forme de tortură.

Mai multe aflam de pe site-ul Jurnal Spiritual:

„Proiectul folosea o mulţime de metode pentru a stimula funcţiile creierului şi a face ca subiecţii să fie mai uşor de controlat. Subiecţilor, cetăţeni americani şi canadieni, le-au fost administrate droguri sau substanţe care alterau percepţia, inclusiv LSD, aceştia fiind în plus lipsiţi de somn şi supuşi abuzurilor.

În 1973, Richard Helms, pe atunci directorul CIA a ordonat distrugerea documentelor MKULTRA. Doi ani mai târziu proiectul a fost adus la cunoştinţa publicului cu ajutorul investigaţiilor efectuate de Church Committee (Comitetul Senatorial pentru Studiul Operaţiunilor Guvernamentale în domeniul Activităţilor de Spionaj , condus de defunctul senator Frank Church), care a folosit mărturii şi documente care au scăpat de distrugere. Legea informaţiilor, Freedom of Information Act (FOIA) a cerut publicarea unor alte 20,000 de documente adiţionale. Toate acestea au fost prezentate într-o audiere care a avut loc în 1977 în Senat.

“Directorul adjunct al CIA a dezvăluit că peste 30 de universităţi şi instituţii erau implicate în „teste amănunţite şi experimente” care includeau folosirea de teste privind drogurile chiar pe subiecţi care nu fuseseră înştiinţaţi , de la toate nivelurile sociale, atât nativi americani cât şi străini” conform senatorului Ted Kennedy.

“Numeroase asemenea teste implicau administrarea de LSD subiecţilor fără înştiinţarea acestora. Cel puţin un deces, al doctorului Olson, a rezultat în urma acestor activităţi.

CIA a insistat că experimentele MKULTRA au fost abandonate odată cu închiderea programului. Cu toate acestea Victor Marchetti, un veteran al CIA cu activitate de 14 ani în cadrul Agenţiei, a dezvăluit în 1977 că adevărul era altul.

Declaraţia lui MArchetti a stârnit conspiraţioniştii care par convinşi că administraţia americană îşi continuă studiile în această privinţă şi că experimentele pe subiecţi supuşi involuntar la teste încă sunt în curs de desfăşurare.

Scopul acestor experimente este, conform dezvăluirilor, abilitatea de a partiţiona creierul uman pentru a face persoana să răspundă la comenzi externe, fără să fie neapărat conştientă că o face.”[4]

Intr-un articol publicat pe site-ul Fenomene Paranormale aduce la cunostinta alte fapte practicate in cadrul proiectului MK-Ultra:

„Experiemntele începute în 1950 au însemnat teste la care au participat peste treizeci de universităţi şi institute, administrând subiecţilor involuntari medicamente LSD, substanţe chimice, dar şi prin hipnoză, izolare, abuzuri şi torturi, reuşind să şteargă memoria subiectului, spre a o reconstrui complet diferită.

Doctorul Olson este unul dintre cei care au decedat, neputând rezista acestui cumplit experiment de modificare a funcţiilor cerebrale.

În 1995, se fac cunoscute mărturiile dr.Valérie Wolf – specialist în ajutorarea victimelor, şi ale victimelor Christine DeNicola şi Claudia Mullen, care descriu iradierile deliberate în special asupra copiilor, pentru a-i supune manipulării mentale programate – controlul minţii – în vederea transformării lor în spioni sau asasini.

Sunt vizaţi în cazul de faţă medicii L.Wilson Green, Sydney Gotlieb şi Martin Orne, directori ştiinţifici ai laboratoarelor chimice şi radiologice ale armatei.

Se presupune că unul din aceşti subiecţi, controlat mental, a fost asasinul senatorului Robert F. Kennedy, iar altul – James Eagan Holmes, care în anul 2012 a ucis 12 oameni în cinematograful Aurora din Colorado.

Deşi oprit în anul 1988, cele peste 150 de sub-proiecte aparţinând de MK-Ultra sunt dificil de urmărit, spre a ştii dacă într-adevăr s-au încheiat definitiv, după ce atâţia bani au fost investiţi în lansarea lui.”[5]

Experimentele odioase ale MK-Ultra !

Acum ca am vazut o istorie a acestui proiect guvernament, este timpul de a vedea si cum se desfasurau aceste experimente pe oameni, iar site-ul Mediaromtv.ro ne prezinta pe larg:

„Peste 30 de universităţi şi spitale au realizat experimente cu droguri asupra studenţilor, respectiv pacienţilor, fără ştirea acestora, în cadrul programului secret al CIA denumit MK-ULTRA.

Chiar şi pentru cei mai agresivi critici ai Agenţiei, dezvăluirile apărute de-a lungul timpului despre anumite operaţiuni executate cu cinism şi sadism de CIA frizează incredibilul. În 1974, ziarul The New York Times publică informaţii despre activităţi ilegale desfăşurate de CIA pe teritoriul SUA, incluzând experimente de manipulare şi control mental realizate asupra cetăţenilor americani, fără ştirea acestora. Subiectul a atras atenţia Congresului SUA; s-au înfiinţat două comisii de anchetă – o comisie a Congresului (cunoscută sub denumirea Church Comitee) şi o comisie prezidenţială (comisia Rockefeller).

Majoritatea documentelor privind respectivele experimente fuseseră distruse de CIA în 1971, dar chiar şi în aceste condiţii, anchetele celor două comisii au fost revelatoare. Raportul public emis în vara anului 1975 a confirmat faptul că CIA şi Departamentul Apărării (Department of Defense) au desfăşurat experimente de control mental asupra unui număr foarte mare de persoane (atât cu ştirea şi acordul lor, cât şi – în procent covârşitor – fără ştirea sau acordul acestora).

Aceste experimente făceau parte din programe ample de cercetare şi experimentare privind influenţarea şi controlarea comportamentului uman prin diferite metode, care includ, printre altele, folosirea substanţelor psihoactive (de exemplu droguri precum LSD-ul şi mescalina). Dezvăluiri ulterioare ale unor foşti agenţi CIA au confirmat temerile că experimentele respective nu au fost stopate; chiar şi în prezent continuă să se desfăşoare în SUA procese intentate de victimele acestor experimente.

CIA şi Războiul Rece !

CIA (Central Intelligence Agency – Agenţia Centrală de Spionaj) a fost fondată în SUA după al Doilea Război Mondial, în 1947. Presiunea „Războiului Rece” dintre URSS şi SUA a declanşat o suscipiciune aproape paranoidă între cele două superputeri. Această suspiciune reciprocă a justificat proliferarea spionajului, înarmarea, finanţarea unor conflicte colaterale şi înfiinţarea unor instituţii specializate, printre care şi CIA. Statutul constituţional al Agenţiei implica faptul că aceasta nu va desfăşura operaţiuni pe teritoriul SUA, nu are nici un fel de jurisdiscţie la nivel naţional şi nu se va implica în chestiuni de siguranţă internă. Încă de la început, statutul iniţial „defensiv” al CIA a fost controversat la cel mai înalt nivel, astfel că, în scurt timp, s-a admis oficial rolul ofensiv al acţiunilor de spionaj.

Războiul Rece a servit ca pretext pentru multe acţiuni nebuneşti, criminale, abominabile sau pur şi simplu imorale. Două exemple sunt suficiente. „Operaţiunea Paperclip” este numele de cod sub care SUA a organizat aducerea oamenilor de ştiinţă nazişti în SUA, sub identităţi false, şi includerea lor în programele de cercetare militară. S-a justificat că, altfel, URSS-ul ar fi preluat respectivii oameni de ştiinţă. Operaţiunea MKULTRA, alături de alte proiecte anterioare care vizau manipularea şi controlul mental, au fost justificate de posibile experimente similare desfăşurate în blocul comunist. Primele experimente ale CIA în domeniu au fost cunoscute ca Proiectul Chatter, Proiectul Bluebird şi proiectul Artichoke.

Operaţiunea Artichoke şi LSD-ul !

Programul experimental al CIA de control mental denumit „Operaţiunea Artichoke” a fost demarat în 1951. Acest proiect urmărea dezvoltarea unor metode de interogare „speciale şi extreme” care se concentrau asupra căilor şi metodelor de manipulare a minţii umane. El a fost la origine o replică la zvonurile care afirmau că URSS-ul şi China comunistă dezvoltau tehnici de spălare a creierului şi că acestea erau puse în aplicare asupra prizonierilor din războiul din Coreea, care se desfăşura la vremea respectivă şi înghiţea resursele SUA. Pe lângă tehnici de dezorientare, privare de somn, „chirurgie” psihică, electroşocuri, hipnoză, privare senzorială, programul era focalizat asupra folosirii drogurilor (de exemplu amfetaminele şi LSD-ul care tocmai fusese descoperit). Experimentele nu s-au derulat numai în laboratoare sau în case securizate, ci şi în închisori şi spitale de boli mintale.

Operaţiunea Artishoke s-a concentrat de asemenea asupra problemei disponibilizării aşa-zişilor „agenţi terminaţi”, altfel spus asupra găsirii unor metode de inducere a amneziei asupra acelor agenţi operativi care au văzut prea multe şi nu mai ofereau garanţii. Acest gen de experimente au fost la originea zvonurilor despre asasinii denumiţi „candidaţi Manciurieni”. În ciuda unor zvonuri care au circulat în anii ’50, informaţii oficiale şi detalii întunecate despre acest program au ieşit la lumină abia în 1975 când au fost declasificate anumite documente.

Experimentele cu LSD au fost continuate de proiectul MKULTRA, demarat în 1953. Unele dezvăluiri despre aceste experimente au explodat atunci când familia unui fost ofiţer biochimist, dr. Frank Olson, a intentat proces autorităţilor americane pentru decesul acestuia; oficialii CIA au trebuit să recunoască faptul că prăbuşirea fatală a lui Olson dintr-o clădire din New York s-a datorat experimentelor cu LSD la care a fost supus, fără să-şi dea acordul, în cadrul programului MKULTRA. Investigaţiile ulterioare însă au trezit suspiciuni asupra faptului că biochimistul a fost asasinat pentru că ştia prea multe.

Debutul programului complex MK-ULTRA !

În aprilie 1953, directorul CIA, Alen Dulles, a autorizat demararea programului MKULTRA sub conducerea doctorului Sidney Gottlieb. Având la dispoziţie 6 procente din bugetul CIA, acest program a extins experimentele de control mental ale „Operaţiunii Artichoke” de la nivelul spionilor la nivel de masă, vizând controlul la nivelul unei armate aflate pe câmpul de bătaie sau chiar controlul întregii populaţii civile.

Originea acestor experimente de control mental se pare însă că merge mai înainte în timp. Se cunoaşte la ora actuală faptul că după înfrângerea Germaniei Naziste în cel de-al doilea război mondial, SUA a scos din Germania elita cercetătorilor ştiinţifici ai celui de-al treilea Reich (aşa-numita operaţiune „Paperclip”). Gottlieb a avut astfel la dispoziţie, nu doar documentaţia experimentelor de manipulare din lagărele de concentrare naziste (în special Dachau), ci şi o parte din „experţii” care le-au conceput.

Experimentele cu droguri, radiaţii, microunde şi ultrasunete din cadrul programului MKULTRA s-au realizat asupra prizonierilor de război, asupra soldaţilor, dar şi asupra unor pacienţi din spitale psihiatrice sau asupra populaţiei. Un exemplu inedit îl constituie aşa-numitele „case securizate” în care se desfăşurau experimente. Printre acestea se numărau bordeluri în care se administrau substanţe psihodinamizante atât prostituatelor cât şi clienţilor; comportamentul lor era observat prin oglinzi semitransparente.

Proiecte şi subprograme ale MK-ULTRA !

Puţinele documente care nu au fost distruse de CIA revelează amploarea programului MKULTRA; nu mai puţin de 150 de proiecte se desfăşurau în cadrul acestuia. Informaţiile cele mai precise disponibile la ora actuală despre subprogramele şi proiectele din cadrul MKULTRA se datorează Arhivei Naţionale de Securitate, un institut de cercetare fondat în SUA de un grup de ziarişti, care colecţionează şi publică documente declasificate obţinute de la diferite instituţii în virtutea dreptului la informare.

Documentele dezvăluie implicarea a peste 30 de Universităţi şi Instituţii în proiectele MKULTRA. Iată numai câteva dintre cele 150 de proiecte: Experimente de hipnoză realizate la universitatea Denver, Experimente desfăşurate la Boston Psychopathic Hospital, Studierea depresivilor, a schizofrenicilor şi alcoolicilor, Modificarea personalităţii, Manual de magie, Experimente cu LSD asupra studenţilor, Inducerea infirmităţilor, Fabricarea drogurilor, Recoltarea plantelor psihodinamizante, Combinarea drogurilor, hipnozei şi privării senzoriale, Somnul şi insomnia, Combinarea izolării şi electroşocurilor, Experimente asupra refugiaţilor unguri, Substanţe alergene, Taberele de copii, Influenţarea preocupărilor copiilor, Grupurile de adolescenţi, Sugestii subliminale etc. Aceste documente atestă realizarea de experimente cu droguri şi hipnoză asupra studenţilor în zeci de universităţi SUA, fără cunoştinţa sau acordul studenţilor.

CIA a cheltuit milioane de dolari în studiile metodelor de influenţare şi controlare a minţii umane prin intermediul drogurilor. Un document MKULTRA din 1955 enumeră studiile efectuate asupra substanţelor care afectează comportamentul, psihicul şi mentalul, clasificându-le astfel:
– substanţe care generează un comportament impulsiv şi imposibilitatea de a raţiona pâna la punctul în care subiectul să se discrediteze în public
– substanţe care măresc eficienţa mentală şi îmbunătăţesc percepţiile
– materiale care previn sau elimină beţia provocată de alcool
– substanţe care intensifică efectul alcoolului şi starea de beţie
– substanţe care induc (reversibil) simptomele unor afecţiuni psihomentale cunoscute
– materiale care uşurează inducerea stării de hipnoză şi o fac mai „eficientă”
– substanţe care întăresc rezistenţa la privaţiuni, tortură şi presiuni în timpul interogatoriilor sau spălării creierului
– materiale care induc amnezia (pierderea parţială sau completă a memoriei)
– metode fizice care induc stări de şoc şi confuzie şi care pot fi utilizate pe ascuns
– substanţe care produc handicapuri fizice precum paralizia picioarelor, anemie
– substanţe care induc stări euforice, fără a avea efecte secundare
– substanţe care alterează personalitatea şi stimulează dependenţa de o altă persoană
– substanţe care generează stări de confuzie mentală alterând capacitaea de a raţiona
– substanţe care diminuează voinţa şi eficienţa în muncă, atunci când sunt administrate în cantităţi infime, nedetectabile
– substanţe care generează slăbiciune şi distorsionează percepţiile vizuale şi auditive, preferabil fără efecte permanente
– substanţe care pot fi administrate pe ascuns, în cantităţi infime, pentru a face imposibilă orice activitate fizică.

Câteva experimente zguduitoare !

Un experiment deosebit de odios s-a desfăşurat la Spitalul Comunitar din Lexington, Kentucky, sub conducerea doctorului Harris Isabel. Acesta a fost angajat de CIA pentru a crea o serie de droguri sintetice. În acest scop, el a făcut experimente asupra pacienţilor săi, în special asupra celor de culoare. Partea tragică este că spitalul respectiv era o unitate de recuperare a dependenţilor de droguri şi alcool. În loc să îi trateze pe cei care se internau acolo de bunăvoie, personalul medical le administra cantităţi mari de droguri. Uneori se făcea aceasta fără ştirea sau asentimentul pacienţilor, alteori era exploatată efectiv dependenţa lor. LSD-ul, morfina, mescalina, marijuana şi scopalamina sunt doar câteva dintre substanţele experimentate.

Una dintre tehnicile investigate implica administrarea, practic continuă a LSD-ului, în cantităţi foarte mari, pentru perioade lungi de timp (peste două luni). O altă tehnică urmărea combinarea efectelor barbituricelor (injectate într-un braţ) cu amfetaminele (injectate în celălalt braţ, după ce pacientul adormea). Scopul era ca subiectul să poată fi interogat în somn. Alte experimente combinau drogurile foarte tari (heroina, de exemplu) cu alcoolul.

Experimente MKULTRA s-au desfăşurat şi în Canada, prin intermediul medicului Donald Cameron, care a fost recrutat de CIA când lucra la Institutul Allan Memorial Institute din cadrul Universităţii Mc Gill din Montreal. El era plătit de CIA pentru a face experimente din programul MKULTRA pe pacienţii săi. În afară de LSD, Cameron experimenta diferite substanţe cu efect paralizant şi terapia cu electroşocuri de 30-40 ori mai intense decât în terapia convenţională. El inducea pacienţilor o stare de comă de lungă durată prin intermediul unor droguri (este cunoscut un caz în care un pacient a fost menţinut trei luni în comă) şi în acest timp le punea benzi cu sugestii sau zgomote. Alegând pacienţi care fuseseră internaţi pentru tulburări minore, precum anxietate sau depresie postnatală, el a obţinut efecte ireversibile asupra acestora, distrugându-i la modul cel mai concret. Ca efecte ale tehnicilor aplicate, pacienţii uitau să vorbească, nu îşi mai recunoşteau părinţii, deveneau convinşi că investigatorii sunt părinţii lor. Incontinenţa şi amnezia sunt efectele cele mai neînsemnate ale procedeelor experimentate de Cameron.

Acest personaj odios era considerat o somitate în lumea ştiinţifică. El era preşedintele Asociaţiei Mondiale de Psihiatrie, preşedintele Asociaţiei Psihiatrice din SUA şi a celei din Canada în acelaşi timp. El făcuse parte de asemenea din tribunalul medical de la Nürenberg. Aşa-numitele „experimente canadiene” ale MKULTRA au ieşit la iveală mult mai târziu, în 1984. Cea mai şocantă dezvăluire a fost faptul că autorităţile canadiene nu numai că ştiau despre aceste experimente, dar chiar au aprobat desfăşurarea lor.

Problema recrutării subiecţilor era rezolvată şi prin şantaj. CIA avea control asupra unui număr relativ mare de bordeluri, în care filma pe ascuns tot ce se petrecea. Unele bordeluri erau amenajate ca veritabile case securizate de studiu şi analiză. Fie vizitatorii erau drogaţi fără ştirea lor şi filmaţi pentru a li se analiza comportamentul, fie erau şantajaţi prin anumite filmări pentru a accepta să se supună testelor.

Mai mult chiar, prin metode de control mental ale proiectului MKULTRA au fost „antrenate” un număr mare de prostituate. Scopul era, printre altele, punerea lor la dispoziţia unor personaje politice importante. Drogurile şi alte metode manipulative erau folosite pentru spălarea pe creier a acestor fiinţe chinuite, pentru ca ele să menţină discreţia şi să se supună tuturor capriciilor clienţilor lor. Pe de altă parte, ca orice altă agenţie de spionaj, CIA avea pe ştatul de plată numeroşi „agenţi” care de fapt erau prostituate.

Experimente de manipulare cu unde electromagnetice !

Oficialii CIA au declarat că experimentele cu droguri au fost abandonate în anii ‘60, pentru că nu s-au obţinut rezultate notabile. Nu există însă nicio garanţie că acesta ar fi adevărul, mai ales că foşti salariaţi ai CIA au confirmat prin declaraţii publice continuarea certă a experimentelor cu droguri mai târziu, în anii ’80 şi chiar şi în prezent. Alte surse din CIA au declarat că eforturile de cercetare s-au focalizat asupra „psihoelectronicii” – manipularea cu ajutorul şocurilor electrice.

Doctorul Jose Delgado, neurofiziolog la Universitatea Yale, a beneficiat de finanţare pentru experimentele sale de stimulare electrică a creierului. Prin implantarea unor electrozi în creier, Delgado a descoperit că putea avea o mare putere asupra subiecţilor săi. El a creat nişte dispozitive electronice care operau pe bază de unde radio de frecvenţă medie. Receptorul implantat la nivelul creierului permitea modificarea stării psihice într-o plajă foarte largă (dar numai negativă). Stările induse includeau furia, dorinţa necontrolată şi oboseala. Delgado a ajuns la concluzia că atât mişcările, cât şi emoţiile şi comportamentul pot fi comandate prin impulsuri electrice.

Experimentele realizate de dr. Ross Adey de la Universitatea din California au demonstrat posibilitatea de a influenţa undele cerebrale prin intermediul unor unde radio specifice. Un alt om de ştiinţă, Allen Frey, a realizat experimente de inducere a somnului la distanţă, prin intermediul undelor electromagnetice. De asemenea, el a reuşit inducerea unor zgomote şi a altor perturbări senzoriale prin intermediul undelor radio (subiectul auzea zgomote care nu existau de fapt). Experimentele sale au fost continuate de Joseph Sharp, care a reuşit să transmită cuvinte prin intermediul undelor radio. Toate aceste experimente ştiinţifice ar fi putut fi folosite şi în scopuri benefice, dar din păcate au fost muşamalizate şi apoi monopolizate de agenţiile de spionaj.

În 1974, J.F. Scapitz a experimentat combinarea acestor experimente şi tehnologii care folosesc undele electromagnetice cu experimentele iniţiale de hipnoză din cadrul proiectului MKULTRA. Astfel, prin transmiterea unor sugestii sau comenzi rostite de un hipnotizator experimentat se acţiona direct la nivel subconştient asupra subiecţilor, fără ca aceştia să realizeze că se petrece ceva.

Conexiuni posibile !

Mişcarea hippie şi aşa-numita „vară a iubirii” din anul 1967 sunt, afirmă specialiştii, corelate cu experimentele cu LSD realizate asupra populaţiei SUA şi în special asupra tineretului american, în cadrul MKULTRA şi posibil şi al altor programe secrete.

Unii cercetători care au analizat documentaţia existentă despre programul MKULTRA asociază cu acesta anumite asasinate celebre. Se pare astfel că, atât asasinul lui Robert F. Kennedy, cât şi asasinul premierului israelian Itzchak Rabin au fost subiecţi ai unor experimente de programare mentală.

S-a lansat aceeaşi ipoteză şi privitor la uciderea congresmanului Leo Ryan în timp ce acesta realiza o investigaţie în Jonestown. Mai mult, cutremurătorul genocid de la Jonestown, când 900 de persoane din gruparea „Templul Soarelui” condusă de Jim Jones au murit într-o presupusă sinucidere colectivă, se pare că a fost declanşat prin metodele de control mental dezvoltate de CIA.

Există de asemenea mărturii conform cărora anumite activităţi oculte de genul celor care se desfăşoară în subteranele de la Bohemian Grove, care implică ritualuri satanice combinate cu orgii sexuale şi ajung uneori chiar la sacrificii umane, folosesc pe post de victime persoane care au fost supuse perioade îndelungate tehnicilor de spălare pe creier şi de control mental din cadrul programului MKULTRA.”[6]

Proiectul guvernament de control al mintii Monarch (Monarch butterfly) !

Proiectul guvernament de control al mintii, Monarch (Monarch butterfly), asa cum a fost el denumit se refera la controlul mintii pe baza de trauma. Acest program a facut parte din imensul proiect MK-Ultra, despre care ati citit mai sus.

În mijlocul subtilei înşelăciuni cerebrale practicate asupra populaţiei credule, printr-o multitudine de mediumi manipulaţi, stă una dintre cele mai diabolice atrocităţi ce se realizează asupra unui segment al rasei umane; o formă de control sistematic al minţii ce a impregnat fiecare aspect al societăţii de aproape 50 de ani. Pentru a evalua obiectiv cele ce urmează, unii ar trebui să-şi revizuiască ideologiile preconcepute în legătură cu natura dualistă a lumii.

Rezolvând întrebarea filozofică dacă suntem buni din naştere sau răi din naştere reuşim să ne conturăm propria percepţie a realităţii şi, astfel, variabila spirituală din ecuaţia vieţii.

Cele ce urmează sunt susţinute de documente guvernamentale americane declasificate, de persoane oficiale aflate în legătură cu comunitatea de informaţii americană, de publicaţii ale celor orientaţi spre sănătatea mintală şi de interviuri luate de la supravieţuitori supuşi împotriva voinţei lor unei foarte complexe forme de control al minţii bazată pe traumă, cunoscută ca programarea „MONARCH”.

Un cuvânt de atenţionare pentru supravieţuitorii unui control al minţii intens şi sistematic şi/sau unele forme de abuz ritualic: există numeroşi „declanşatori” în acest articol. De aceea, este recomandat a nu se citi decât dacă există sisteme de sprijin sau dacă aveţi o personalitate în totalitate reintegrată.

O scurtă istorie a controlului

Religiile misterioase ale Egiptului, Greciei, Indiei şi Babylonului antic ajutat la punerea bazelor ocultismului, aceasta însemnând „cunoaşterea secretă”. Una dintre primele scrieri ce a fost de referinţă pentru ocultism este „Cartea egipteană a morţilor”, o compilaţie ce descrie explicit metode de tortură şi intimidare (pentru a crea o traumă), utilizarea licorilor (drogurilor) şi de spunere a formulelor magice (hipnotism), în final, ducând la sclavizarea totală a iniţiatului. (1) Acestea au fost ingredientele principale pentru o parte a ocultismului cunoscută ca satanism de-a lungul timpului. În timpul secolului al XIII-lea, biserica romano-catolică a crescut şi a solidificat dominionul său în Europa cu infama Inchiziţie. Satanismul a supravieţuit acestei perioade de persecuţii, ascunzându-se bine după vălul diferitelor grupuri ezoterice.

În 1776, un iezuit bavarez, pe numele său Adam Weishaupt, a fost desemnat de Casa Rotschild să centralizeze componenta de putere a Religiilor Misterului în ceea ce este cunoscut ca „Iluminati”, însemnând „iluminaţii”. Aceasta a fost un amalgam de puternice linii de sânge oculte, societăţi secrete de elită şi fraternităţi masonice influente, cu dorinţa de a crea cadrul pentru o „nouă ordine mondială”. Scopul oficial al acestora era de a aduce fericirea universală rasei umane. Intenţia ascunsă era de a creşte gradat controlul asupra maselor, devenind astfel stăpânii planetei.

Alianţa engleză

În secolul XIX, Marea Britanie şi Germania erau recunoscute ca zonele geografice principale aflate sub controlul Iluminaţilor. Astfel, nu ne va surprinde că primul pas în cercetarea în Ştiinţa Comportamentului a avut loc în 1882, în timp ce primele tehnici psihiatrice şi medicale utilizate în controlul minţii au fost dezvoltate la Institutul „Împăratul Wilhelm” (Kaiser Wilhelm Institute) din Germania. Institutul Tavistock de Relaţii Umane (Tavistock Institute of Human Relations) a fost înfiinţat în Londra în 1921 pentru a studia limita de rezistenţă umană. Kurt Lewin, un psiholog german, a devenit directorul Institutului Tevistock în 1932, iar, aproape în acelaşi timp, Germania nazistă îşi intensifica cercetările în neuropsihologie, parapsihologie şi ocultism.

Interesant este faptul că un schimb progresiv de idei ştiinţifice a avut loc între Anglia şi Germania, cel mai notabil în domeniul eugenie: mişcarea devotată „îmbunătăţirii” speciei umane prin controlul factorilor ereditari la procreare. Infama unire enigmatică a celor două ţări a fost realizată parţial prin Ordinul Zorilor Aurii, o societate secretă ce aduna mulţi oficiali de rang înalt din partidul nazist şi din aristocraţia britanică. Înaltul ofiţer SS Heinrich Himmler conducea un proiect ştiinţific denumit Lebersborn, ce includea procreare selectivă şi adoptarea copiilor, un număr ciudat de mare de gemeni printre ele.(2) Scopul programului era de a crea o superrasă (arienii), care ar trebui să fie în totalitate loiali cauzei celui de-al Treilea Reich (Noua Ordine Mondială).

Multe dintre experimentele primare în inginerie genetică şi modificarea comportamentului au fost conduse de dr. Joseph Mengele la Auschwitz, unde a analizat cu sânge rece efectele traumei, colorarea ochilor şi procrearea gemenilor. Pe lângă experimentele chirurgicale secrete realizate în lagărele de concentrare, unii dintre copii au fost supuşi şi unui număr mare de electroşocuri. Mulţi dintre ei însă, nu au supravieţuit brutalităţii.

În acelaşi timp, „spălarea creierului” era făcută pe cei internaţi la Dachau, ce erau hipnotizaţi şi apoi li se administra mescalină, un drog halucinogen. În timpul războiului, cercetări paralele asupra comportamentului au fost conduse de dr. George Estabrooks la Colgate University. Legăturile sale cu armata de uscat americană (Army), CID, FBI şi alte agenţii au rămas învăluite în secret. Estabrooks mai „aluneca” ocazional şi mai discuta despre munca sa la crearea curierilor hipnoprogramaţi şi a personalităţilor disociate induse hipnotic.(3)

După al doilea război mondial, Departamentul Apărării al Statelor Unite a „importat” mulţi oameni de ştiinţă de vârf nazişti germani şi fascişti italieni, precum şi spioni via America de Sud şi Vatican. Numele de cod al acestei operaţiuni a fost „Proiectul Agrafa” (Project Paperclip).(4) Unul dintre cei mai însemnaţi oameni pe care i-a luat America a fost generalul german Reinhard Gehlen, şeful informaţiilor pentru Rusia al lui Hitler. După sosirea în Washington D.C. în 1945, Gehlen s-a întâlnit de mai multe ori cu Preşedintele Truman, generalul William „Wild Bill” Donovan – directorul Office of Strategic Services (OSS) şi cu Allen Dulles, care avea să devină mai târziu şeful CIA. Obiectivul sesiunilor lor de brain-storming era să reorganizeze serviciul de informaţii american, transformând-o într-o extrem de eficientă organizaţie acoperită. Punctul culminant al eforturilor lor a produs Grupul Central de Informaţii ( Central Intelligence Group) în 1946, redenumit Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) în 1947.

Reinhard Gehlen a avut o profundă influenţă în crearea Consiliului Naţional de Securitate (National Security Council), de la care a derivat Actul Naţional de Securitate din 1947. Această parte legislativă a fost creată pentru a proteja un număr excesiv de activităţi guvernamentale ilegale, inclusiv programe clandestine de control al minţii.

Evoluţia proiectului „MKULTRA”

Cu CIA şi Consiliul Naţional de Securitate clar stabilite, primul dintr-o serie de programe acoperite de spălare a creierului a fost iniţiat de Forţele Navale (Navy), în toamna anului 1947. Proiectul „Chatter” (Proiectul „Murmur”) a fost dezvoltat ca răspuns la „succesele sovietice” în utilizarea „drogurilor adevărului”. Această raţiune era, în orice caz, o poveste de acoperire în cazul în care programul avea să iasă la lumină. Cercetarea s-a concentrat pe identificarea drogurilor ce ar putea fi utilizate în interogări şi recrutarea agenţilor. (5) Proiectul a luat sfârşit oficial în 1953.

CIA a decis să extindă eforturile în domeniul modificării comportamentului prin naşterea Proiectului „PASĂREA ALBASTRĂ” (Project „BLUEBIRD”), aprobat de Allen Dulles în 1950. Obiectivele sale erau:

descoperirea unor mijloace de condiţionare a personalului pentru prevenirea extragerii neautorizate a informaţiilor de la acesta prin mijloacele cunoscute;
investigarea posibilităţii de control a unui individ, prin aplicarea unor tehnici speciale de interogare;
cercetarea posibilităţii lărgirii memoriei;
stabilirea unor mijloace defensive pentru prevenirea controlului de către forţele ostile a personalului agenţiei.
În august 1951, Proiectul „PASĂREA ALBASTRĂ” a fost redenumit Proiectul „ANGHINAREA” (Project ARTICHOKE”), ce a evaluat utilizarea ofensivă a tehnicilor de interogare, inclusiv hipnoza şi drogurile. Programul a încetat în 1956. trei ani înainte de oprirea Proiectului „ANGHINAREA”, apare Proiectul „MKULTRA”, la 13 aprilie 1953, după indicaţiile date de Richard Helms, director delegat al informaţiilor centrale (Deputy Director of Central Intelligence – DDCI), cu scopul de a stabili un „mecanism special de finanţare de o sensibilitate extremă”. (6) Presupusa etimologie a lui „MK” este „Mind Kontrolle”. Traducerea evidentă a cuvântului german „kontrolle” în engleză este „control”. (7) o armată de doctori germani procuraţi după război din sferele naziste, a fost de o inestimabilă valoare în dezvoltarea lui „MKULTRA”. Corelaţia dintre experimentele desfăşurate în lagărele de concentrare şi numeroasele sub-proiecte ale „MKULTRA” sunt foarte clar evidenţiate. Variatele căi de control al omului utilizate în „MKULTRA” au inclus iradierea, electroşocurile, psihologia, psihiatria, sociologia, antropologia, grafologia, substanţele de hărţuire şi materialele şi aparatura militară, „LSD” fiind cel mai des utilizat „material”. O procedură specială, numită „MKDELTA”, a fost stabilită pentru a conduce „MKULTRA” în străinătate. Materialele „MKULTRA/DELTA” au fost utilizate cu scopul de a hărţui, discredita sau incapacita. (Cool Dintre cele 149 de sub-proiecte identificate ce se desfăşurau sub umbrela „MKULTRA”, Proiectul „MONARH” (Project „MONARCH”) a fost început oficial de către Armata de Uscat a Statelor Unite (U.S. Army), la începutul anilor ’60 (deşi, neoficial, fusese implementat mult mai devreme) şi pare să fie cel mai important, fiind, încă, clasificat STRICT SECRET din motive de „securitate naţională”. (9) „MONARCH” poate să fi reieşit din proiectele „MKSEARCH”, cum ar fi Operaţiunea „SPELLBINDER” („LEGĂTURA VRAJEI”), care trebuia să creeze asasinii „adormiţi” (ex. „candidaţii manciurieni” – „Manchurian Candidates”), ce puteau fi activaţi după primirea unei fraze sau a unui cuvânt cheie în timpul unei transe post-hipnotice. Operaţiunea „OFTEN”, un studiu ce a încercat să controleze puterea forţelor oculte a fost unul dintre cele câteva programe de acoperire ce trebuia să ascundă realitatea perfidă a Proiectului „MONARCH”.

Definiţie şi descriere

Numele „Monarch” nu este neapărat definit în contextul nobilimii regale, ci se referă mai degrabă la fluturele-monarch (Monarch butterfly). Când o persoană suferă traume prin electroşocuri, o senzaţie de pierdere a greutăţii capului este resimţită de parcă ai pluti sau ai bate din aripi ca un fluture. Există, de asemenea, o reprezentare simbolică legată de transformarea sau metamorfoza acestei frumoase insecte: de la o omidă, la un cocon (adormire, inactivitate), până la fluture (o nouă creaţie), ce se va întoarce la punctul său de origine. Aceasta este schema care face unice aceste specii.

Simbolismul ocult dă un înţeles adiţional cuvântului „psihic”: acesta înseamnă „suflet” , dar şi „fluture” ce vine de la credinţa că sufletele umane devin fluturi în timp ce caută să se reîncarneze din nou. (10)

Unele grupuri mistice antice, cum ar fi gnosticii, au văzut fluturele ca un simbol al cărnii pângărite. „Îngerul morţii” (vi-l amintiţi pe Mengele?) a fost portretizat în lucrările de artă gnostice strivind fluturele. (11) o marionetă este o păpuşă căreia îi sunt ataşate fire, fiind controlată de păpuşar, tot astfel „programarea Monarch” se referă la „sindromul marionetă”. „Condiţionarea Imperială” este un alt termen utilizat, în timp ce unii terapeuţi în boli mintale o cunosc ca „secvenţe de răspuns condiţionat la stimuli”. Proiectul „Monarh” poate fi cel mai bine descris ca o formă de disociere structurată şi integrare ocultă, cu scopul de a compartimenta mintea în personalităţi multiple în interiorul unui cadru sistematic. În timpul acestui proces, un ritual satanic ce include, de obicei, mistica Cabalei, este realizat, cu scopul de a ataşa un anume demon sau grup de demoni schimbării corespunzătoare. Desigur, cei mai sceptici vor vedea asta ca un mijloc de a creşte efectele traumei în interiorul victimei, negând orice credinţă iraţională că posedarea de către demoni, de fapt, are loc.

Modificări şi declanşatori

O altă modalitate de a examina această victimizare întortocheată a corpului şi a sufletului este de a o privi ca pe un complex program de calculator: un fişier (modificare) este creat prin traumă, repetiţie şi consolidare. Pentru a activa (declanşa) fişierul, o parolă sau un cod de acces specific (sugestie sau comandă) este necesar. Victima/supravieţuitorul este numit „sclav” de către programator/manipulator, care, în schimb, este perceput ca „stăpân” sau „zeu”. Aproape 75% sunt femei, fiindcă ele au o mai mare toleranţă la durere şi tind să se disocieze mai rapid decât bărbaţii. Subiecţii sunt folosiţi, în principal, în operaţiuni acoperite, prostituţie şi pornografie; implicarea în industria divertismentului este notabilă. Un ofiţer militar cu legături în DIA a spus autorului că „în tabloul cel mare’, aceşti oameni (victimele „Monarh”) sunt în toate sferele sociale, de la cerşetorul de pe stradă, până la tipul cu gulerul scrobit”. Mai mult, un agent CIA în rezervă a discutat pe departe utilizarea acestui tip de personal ca „plante” sau „cameleoni”, în scopul infiltrării unor grupuri desemnate, culegerii de informaţii şi”sau injectării unei agende ulterioare. Există un mare număr de schimbări în interiorul victimei /supravieţuitorului cu numeroase programe de revenire, oglinzi şi umbre. O secţiune a modificărilor părţii luminoase (bune) şi a părţii întunecate (rele) sunt conectate şi rotite în jurul unei axe. Una dintre structurile interne principale (şi sunt multe) din interiorul sistemului este modelată în forma unei spirale duble, ce constă în şapte nivele. Fiecare sistem are un programator intern ce supraveghează „paznicul porţii” (demonii?), ce permit sau blochează intrarea în diferite camere. Câteva dintre imaginile predominant văzute de către victime/supravieţuitori sunt copaci, „copacul vieţii” din Cabală, cu sistemele de rădăcini aferente, bucle infinite, litere şi simboluri antice, pânze de păianjen, cioburi de sticle sau oglinzi, măşti, castele, labirinturi, demoni/monştri/extratereştrii, scoici, fluturi, şerpi, panglici, arce, ceasuri, roboţi, diagrame ale lanţului de comandă şi/sau scheme de circuite de computer.

Liniile de sânge şi crearea gemenilor

Majoritatea victimelor/supravieţuitorilor se trag din familii (linii de sânge) satanice cu multe generaţii în spate şi sunt programate, la suprafaţă, „să-şi îndeplinească destinul de aleşi sau de generaţii alese” (un termen inventat de Mengele la Auschwitz). Unii sunt adoptaţi de familii cu aceleaşi origini, alţii sunt utilizaţi în aceste coşmaruri neurochirurgicale ca „cei ataşaţi” (cei ce nu aparţin liniilor de sânge), de obicei, proveniţi de la orfelinate, case de adopţii sau familii incestuoase cu o lungă istorie pedofilă. Se pare, de asemenea, că, există un model al membrilor de familie afiliaţi agenţiilor de informaţii militare sau guvernamentale.

Mulţi dintre cei abuzaţi vin din familii care folosesc catolicismul, mormonismul sau creştinismul carismatic ca o „faţadă” pentru activităţile lor abominabile (membrii altor grupări religioase fiind şi ele implicate). Victimele/supravieţuitorii răspund, în general, mult mai bine la o structură ierarhică religioasă (dogmatică, bazată pe legi) rigidă, fiindcă se merge în paralel cu programarea lor de bază. Autoritatea nu este provocată, pentru că voinţa lor este subjugată prin condiţionări subiective şi bazate pe ordine.

Caracteristicile fizice de identificare ale victimelor/supravieţuitorilor includ adesea multiple cicatrice datorate electrozilor şi/sau aluniţe rezultate pe piele. Câţiva ar putea avea diverse părţi ale corpului mutilate de cuţit, ştampile incandescente sau ace, fluturi sau tatuaje oculte fiind, de asemenea, comune. În general, cei ce se trag din liniile de sânge alese este puţin probabil să aibă astfel de semne, pentru că pielea lor trebuie „să rămână pură şi imaculată”.

Scopul final al acestei manipulări sofisticate a acestor indivizi poate suna nerealist şi depinde de gradul nostru de înţelegere al tărâmurilor fizic şi spiritual. Cele mai adânci şi mai întunecate modificări din interiorul liniilor de sânge alese sunt făcute să fie inactive până când „Anticristul” va fi revelat. Aceste modificări pentru „Noua Ordine Mondială” conţin, se pare, ordine şi instrucţiuni pentru antrenarea şi/sau iniţierea unui larg segment al populaţiei (posibil clone sau „oameni fără suflet”), stimulând astfel, programul de control social pentru noul mileniu. „Crearea de gemeni” pe cale nebiologică este încă o trăsătură bizară observată în cadrul programării „Monarh”. De exemplu, doi copii ce nu se cunosc vor fi iniţiaţi ceremonial într-un ritual magic de „legare a sufletelor”, putând fi astfel, „împerecheaţi inseparabil pentru eternitate” (să fie o altă conexiune cu Mengele?). Ei împart, în mod esenţial, două jumătăţi ale aceleiaşi informaţii programate făcându-i interdependenţi. Fenomenele paranormale ca proiecţia astrală, telepatia, percepţia extrasenzorială etc. par să fie mai pronunţate între cei ce au trecut prin acest proces.

Nivelele programării „Monarh” (12)

ALFA – este programarea obişnuită sau „generală” în cadrul personalităţii de control de bază; se caracterizează printr-o extrem de mare capacitate de memorare, împreună cu o creştere substanţială a forţei fizice şi a acuităţii vizuale. Programarea în alfa este realizată prin divizarea deliberată a personalităţii victimei, care, în esenţă, cauzează o separare a creierului drept de cel stâng, permiţând o unire programată a acestora printr-o stimulare a legăturii neuronale.

BETA – se referă la programarea „sexuală”. Această programare elimină toate convingerile morale învăţate şi stimulează instinctul sexual primitiv, liber de inhibiţii. Modificările „felină” pot apărea la acest nivel.

DELTA – acesta este cunoscut ca „programarea-ucigaş”, dezvoltat iniţial pentru antrenarea agenţilor speciali sau a soldaţilor de elită (de exemplu Delta Force, Primul Batalion al Pământului, Mossad etc.) pentru operaţiuni acoperite. Debitul optim de adrenalină şi agresiunea controlată sunt evidente, subiectele sunt lipsite de frică, subiecţii sunt foarte sistematici în îndeplinirea însărcinărilor lor. Instrucţiuni de sinucidere sau autodistrugere sunt incluse la acest nivel.

TETA – luat în considerare la programarea „psihică”. Liniile de sânge (acelea care vin din familii ce sunt satanice de multe generaţii) au arătat o mai mare înclinare spre posedarea abilităţilor telepatice, în comparaţie cu celelalte linii de sânge. Datorită limitărilor sale evidente, diverse forme de sisteme de control electronic al minţii au fost dezvoltate şi introduse, cum ar fi dispozitive telemetrice umane biomedicale (implanturi în creier), lasere cu energie direcţionată ce utilizează microunde şi/sau electromagnetismul. Se spune că aceştia sunt utilizaţi în cooperare cu computere foarte avansate şi sofisticate sisteme de urmărire prin satelit.

OMEGA – o formă de programare pentru „autodistrugere”, cunoscută şi ca „Codul Verde”. Comportamentele corespunzătoare includ tendinţele suicidale şi/sau automutilarea. Acest program este, în general, activat când victima/supravieţuitorul începe terapia sau interogarea şi pre multe amintiri au fost recuperate.

GAMA – o altă formă de protecţie a sistemului este „programarea prin inducerea în eroare”, care permite dezinformarea şi direcţionarea greşită. Acest nivel se întrepătrunde cu demonologia şi tinde să se regenereze mai târziu dacă este dezactivată inadecvat.

Metodă şi componente

Procesul iniţial începe cu crearea disocierii în interiorul subiectului, aceasta având loc de la naştere, până la vârsta de şase ani. Aceasta se realizează, la început, prin utilizarea electroşocurilor ce se realizează chiar şi când copilul mai este în pântecele mamei. Datorită traumelor severe induse prin electroşocuri, abuzuri sexuale şi prin alte metode, mintea se divide în personalităţi alternative. Cunoscută oficial ca Dereglări de Personalitate Multiplă (Multiple Personality Disorder), este acum recunoscută ca Dereglare de Identitate Disociativă şi este baza programărilor „Monarh”. Condiţionarea viitoare a minţii victimei este amplificată prin hipnotism, pedeapsă dublu-relaţionată, alternanţa plăcere-durere, privarea de apă, mâncare, somn şi senzorială, împreună cu diferite droguri care modifică anumite funcţii cerebrale.

Următoarea etapă este implementarea şi imprimarea comenzilor şi mesajelor detaliate în interiorul modificărilor realizate. Acest lucru se realizează prin utilizarea căştilor hi-tech, împreună cu generatoare controlate de computer ce emit unde sonore imperceptibile sau unde armonice ce afectează învelişul de acid ribonucleic al căilor neuronale ce duc la mintea subconştientă şi inconştientă. Dispozitivele optice pentru „Realitatea virtuală” sunt uneori utilizate simultan cu generatoarele de unde armonice, proiectându-se lumini colorate pulsatorii, imagini subliminale şi de disociere a ecranului. Electroşocuri de mare voltaj sunt utilizate apoi, pentru disocierea memoriei.

Programarea este înnoită periodic şi întărită prin agenţi vizuali, auditivi şi scrişi. Câteva dintre temele de programare de început au inclus Vrăjitorul din Oz şi Alice în Ţara Minunilor, ambele saturate cu simboluri oculte. Multe dintre recentele desene animate şi filme Disney sunt realizate în dublu scop: desensibilizarea majorităţii populaţiei utilizând imagini subliminale şi programarea neurolingvistică şi crearea deliberată a declanşatorilor specifici şi a cheilor pentru programarea de bază a copiilor „Monarh” uşor impresionabili. Un prim exemplu al modului în care programarea subliminală lucrează este să priviţi la recenta producţie cinematografică de senzaţie de la Disney „Pochahontas”, curios catalogată ca un film animat de „gradul 33” (cel mai înalt grad al Francmasoneriei de Rit Scoţian). În film, bunica Willow (salcie) este un copac mistic de 400 de ani care o învaţă pe Pochahontas (fără mamă) să-şi asculte inima şi o ajută să realizeze că toate răspunsurile sunt în interior. Bunica Willow vorbeşte constant în „dublu sens” şi utilizează „inversarea” (de exemplu: „Uneori calea cea bună nu este şi cea mai uşoară.” Starea de fapt ezoterică derivată: calea din stânga (calea ce duce la distrugere) este cea mai uşoară. În sistemele structurate ale Iluminaţilor de dereglări multiple de personalitate, salcia reprezintă puterile oculte ale druizilor. Imaginile intrinseci ale crengilor, frunzelor şi rădăcinilor copacului sunt foarte semnificative, de vreme ce legături spirituale întunecate sunt asociate cu „programarea sălciei” şi acestea sunt:

1.crengile sunt folosite pentru biciuirea victimelor în cadrul ritualurilor în scopul „curăţirii”;
2.o salcie poate îndura tulburări majore ale vremii (ex.: furtuni) şi este recunoscută pentru flexibilitatea sa. Victimele/supravieţuitorii programării descriu crengile sălciei învăluindu-i, fără vreo speranţă de scăpare;
3.sistemul adânc de rădăcini al sălciei o face pe victimă/supravieţuitor să se simtă de parcă ar cădea adânc, tot mai adânc într-un abis, atunci când sunt în transă hipnotică.
Muzica joacă un rol instrumental în programare, prin combinaţii ale tonurilor variabile, ritmurilor şi cuvintelor. Numeroasele romane ale lui maestrului fricii Stephen King şi filmele ulterioare sunt utilizate, susţin surse credibile, în astfel de scopuri ticăloase. Una dintre ultimele sale cărţi, „Insomnia”, prezintă o fotografie a lui King împreună cu o frază de declanşare „NOI NU DORMIM NICIODATĂ” (”WE NEVER SLEEP”) – grăitor pentru cineva cu tulburări de personalitate multiplă/tulburări de identitate disociativă, scrisă sub un ochi atoatevăzător. O listă parţială a altor medii utilizate pentru întărirea programării de bază, sunt: Pinochio, Frumoasa din pădurea adormită, Albă-ca-zăpada, Frumoasa şi Bestia, Aladin, Mica sirenă (Little Mermaid), Regele Leu (Lion King), E.T., Războiul Stelelor, Ucigaşii de fantome (Ghost Busters), Trancers II, Batman, Bewitched, Fantasy Island, Reboot, Tiny Toons (probabil, desenele animate de scurt metraj), Duck Tails (probabil, desenele animate cu Donald), Manuscrisele de la Marea Moartă (The Dead Sea Scrolls), Înalta carte a credinţei (The Tall Book of Make Believe). Câteva filme care zugrăvesc şi portretizează unele aspecte ale programării „Monarh” sunt: Hell Raiser 3, Raising Cain, Labyrinth, Telefon, Johnny Mnemonic, Point of No Return, The Lawnmower Man şi Closet Land.

Programatori şi locuri

Este dificil să înţelegem cine a fost programatorul original al acestui proiect satanic, datorită substanţialei dezinformări perpetuate de „puterile care sunt”. Cei doi care au avut numele de cod Doctor Green sunt un doctor evreu numit Doctor Gruenbaum, care se presupune că a colaborat cu naziştii în timpul celui de-al doilea război mondial, şi Doctor Josef Mengele, a cărui faimă pentru sângele său rece şi brutalitate calculată a speriat nu numai sufletele supravieţuitorilor de la Auschwitz, dar şi nenumăratele victime din toată lumea. Implicarea directă a lui Mengele în infamul lagăr de concentrare de la Auschwitz a fost suspicios minimalizat în timpul Proceselor de la Nurenberg şi, în consecinţă, nu au existat eforturi intense din partea statelor Unite şi a aliaţilor pentru capturarea lui. (13) Pentru a semăna confuzia în rândul investigatorilor serioşi în legătură cu locaţia sa, oficialii americani au declarat că acesta s-a retras în Paraguay sau Brazilia, fiind inofensiv sau că este mort („Îngerul Morţii” trebuie să fi revenit în mod miraculos la viaţă de cel puţin cinci ori).

Cercetările sale fără precedent ce au costat mii de vieţi omeneşti au fost, fără îndoială, un bonus semnificativ pentru interesele Statelor Unite. Pe lângă folosirea pseudonimului Dr. Green, supravieţuitorii l-au cunoscut ca Vaterchen (Tăticul), Schoner Josef (Josef cel Frumos), David şi Fairchild. Bărbat frumos şi plin de graţie, mic de statură, Mengele îşi dezarma oamenii cu conduita sa de gentleman, în timp ce alteori, exploda devenind violent. (14) alte trăsături de care-şi amintesc supravieţuitorii sunt cadenţa bocancilor săi negri lustruiţi atunci când păşea înainte şi-napoi, precum şi jocul său cu margaretele „Te iubesc – Nu te iubesc”. După ce smulgea ultima petală a unei margarete, începea să tortureze cu răutate şi să ucidă un copilaş în faţa altuia care era subiectul programării. Supravieţuitorii înnebuniţi îşi amintesc, de asemenea, că erau aruncaţi dezbrăcaţi în cuşti cu maimuţe, care erau dresate să abuzeze vicios de ei. În mod evident, lui Mengele îi plăcea să reducă oamenii la statutul de animale. De asemenea, îşi obliga victimele să nu plângă, ţipe sau să arate vreo emoţie excesivă.

Doctorul D. Ewen Cameron, cunoscut şi ca Dr. White, a fost preşedintele Asociaţiei Mondiale de Psihiatrie, precum şi a celor americane şi canadiene. Datorită vastei experienţe şi a credibilităţii lui Cameron, şeful CIA, Allen Dulles, i-a livrat milioane de dolari prin organizaţii ca Societatea pentru Investigarea Ecologiei Umane (The Society for The Investigation of Human Ecology), pe care Cameron o conducea cu cruzime. Experimentele au fost realizate în câteva locaţii din Montreal, cele mai multe la McGill University, Spitalul Sf. Maria (St. Mary’s Hospital) şi la Institutul Memorial Allan (Allan Memorial Institute).

Pe lângă metodele convenţionale ale tiraniei psihiatrice, cum ar fi electroşocurile, injecţiile cu droguri şi lobotomizare, Cameron a conceput tehnica „conducerii psihice”, în care pacienţii neştiutori erau ţinuţi într-o comă indusă prin droguri timp de câteva săptămâni, administrându-li-se electroşocuri, în timp ce căşti electronice le erau puse pe şi mesaje auditive repetitive erau transmise la viteze variabile. (15)

Mulţi dintre cei exploataţi erau copii abuzaţi ce fuseseră aduşi prin sistemul de orfelinate romano-catolic. Deloc surprinzător, Dr. Cameron a fost exclus din aproape toate revistele psihiatrice. Asta se datorează, de fapt, expunerii în presă a proiectului „MKULTRA” în 1970, prin intermediul proceselor intentate de supravieţuitorii canadieni şi familiile acestora. CIA şi guvernul canadian au reuşit să stingă acţiunile în justiţie prin împăcarea părţilor, astfel că s-a evitat să se ceară oficial recunoaşterea vreunei fărădelegi.

Un locotenent-colonel al armatei de uscat a SUA, din Divizia de Război Psihologic a DIA, Michael Aquino, este ultimul dintr-o serie de sadici sponsorizaţi de guvern. Aquino, un geniu excentric, a fondat Templul lui Set, o ramură a Bisericii lui Satan a lui Anton LaVey. Obsesia sa pentru ritualurile naziste de idolatrizare şi manipularea hipnotică a oamenilor pe care acesta o practica l-a făcut pe acesta un candidat ideal pentru poziţia de „maestru programator”. Aquino a fost implicat în scandalul îngrijitorilor de la Baza Presidio a armatei de uscat, în care acesta era acuzat de molestarea copiilor. Spre disperarea părinţilor tinerelor victime, toate acuzaţiile au fost ridicate. Având numele de cod „Malcolm”, Aquino a produs casete de antrenament despre cum trebuie creat un sclav „Monarh” şi a lucrat ca om de legătură între guvern şi Informaţiile Militare şi diverse organizaţii criminale şi grupuri oculte pentru livrarea de sclavi „Monarh”. (16)

Heinrich Mueller a fost un alt programator important care avea numele de cod „Doctor Blue” sau „Gog”. A avut, se pare, doi fii ce şi-au desfăşurat activitatea în comerţ. Originalul „Doctor Black” a fost, se pare, Leo Wheeler, nepotul răposatului general Earle G. Wheeler, care fusese comandantul şefilor de state majore întrunite (commander of the Joint Chiefs of Staffs) în timpul războiului din Vietnam. Protejatul lui Wheeler, E. Hummel, este activ în Nord-Vest, împreună cu W. Bowers (din linia de sânge Rotschild).

Alţi presupuşi maeştri manipulatori ai minţii, trecuţi şi prezenţi, sunt: Dr. Sydney Gottleib, Lt.col. John Alexander, Richard Dabney Anderson (US Navy), Dr. James Monroe, Dr. John Lilly, Locotenent comandor Thomas Narut, Dr. William Jennings Bryan, Dr. Bernard L. Diamond, Dr. Martin T. Orne, Dr. Louis J. West, Dr. Robert J. Lifton, Dr. Harris Isbel şi Col. Wilson Green. Pentru a evita detectarea lui „MKULTRA”, CIA a segmentat subproiectele în arii specializate de cercetare şi dezvoltare la universităţi, penitenciare, laboratoare şi spitale private. Bineînţeles că aceştia au fost răsplătite generos cu subvenţii guvernamentale şi diverse finanţări.

Numele şi locaţiile câtorva dintre instituţiile majore implicate în experimentele de programare „Monarh” au fost sau sunt: Cornell, Duke, Princeton, UCLA, University of Rochester, MIT, Georgetown University Hospital, Maimonides Medical Center, St. Elizabeth’s Hospital (Washington D.C.), Bell Laboratories, Stanford Research Institute, Westinghouse Friendship Laboratories, General Electric, ARCO şi Manking Research Unlimited.

„Produsul final” a fost şi este creat, de obicei, în bazele şi instalaţiile militare, unde se cere maximă securitate. Făcându-se referire la ele ca centre de programare/reprogramare sau centre pentru traume din vecinătatea morţii, cele mai greu identificate sunt: Centrul de Armament Naval China Lake, (China Lake Naval Weapons Center), Presidio, Ft. Dietrick, Ft. Campbell, Ft. Lewis, Ft. Hood, Redstone Arsenal, Bazele aeriene Offutt, Patrick, McClellan, MacGill, Kirkland, Nellis, Homestead, Grissom, Maxwell şi Tinker. Alte locuri recunoscute ca importante locaţii pentru programare sunt Centrul de Cercetare Langley (Langley Research Center), Laboratoarele Naţionale Los Alamos (Los Alamos National Laboratories), Institutul Tavistock şi zone din sau de lângă Muntele Shasta, CA, Lampe, MO şi Las Vegas, NV.

Nume notabile

Unul dintre primele cazuri documentate despre un agent secret „Monarh” a fost acela al voluptosului model din anii ’40, Candy Jones. Cartea „Controlul lui Candy Jones” (The Control of Candy Jones), publicată de Playboy Press, portretizează cei 12 ani de intrigă şi suspans ca spion pentru CIA. Jones, al cărei nume de naştere era Jessica Wilcox, se potriveşte ca profil psihologic pentru a fi unul din experimentele iniţiale sau cobai umani din proiectul „ştiinţific” guvernamental „MKULTRA”.

Cel mai mediatizat caz al obsesiei „Monarh” a ieşit la iveală o dată cu cartea „Tranceformation of America: The True Life Story of a CIA Slave” de Cathy O’Brien (n.tr.: joc de cuvinte omofone, „transformation”= transformare şi „tranceformation”= formarea prin transă; deci, titlul cărţii dacă este auzit înseamnă „Transformarea Americii”, iar dacă este citit înseamnă „Formarea prin transă a Americii”. Titlul complet al cărţii este „Formarea prin transă a Americii: Adevărata poveste a vieţii unei sclave a CIA”). Pe coperta a patra, se afirmă emfatic următoarele: „Cathy O’Brien este singura voce şi supravieţuitor recuperat din operaţiunea de control al minţii „Proiectul Monarh” din „MKULTRA” a CIA-ului”. Autobiografia documentată conţine aspecte incitante ale anilor de neobosit incest şi posibilă introducere în proiectul „Monarh” a lui O’Brien, de către perversul său tată. Împreună cu co-autorul Mark Phillips, salvatorul şi deprogramatorul său, Cathy acoperă o aproape incredibilă arie a crimei conspirative: prostituţie forţată (sclavie albă) cu cei din eşaloanele superioare ale politicii mondiale, însărcinări acoperite ca transportator de droguri sau curier şi relaţia dintre industria de muzică country şi activităţile ilegale ale CIA.

Paul Bonaci, un supravieţuitor curajos ce a îndurat aproape douăzeci de ani degradarea în cadrul proiectului „Monarh”, a dezvăluit probe puternice ale crimei şi corupţiei ce se desfăşoară la scară largă de la nivel municipal şi statal, până la Casa Albă. (17) El a mărturisit despre bărbaţii abuzaţi sexual din Oraşul Băiatului (Boy’s Town) din Nebraska şi aduşi până în apropiere de Baza Aeriană Offut, unde, spune el, au supuşi unei intense programări „Monarh”, conduse, în principal, de comandantul Bill Plemmons şi lt.col. Michael Aquino. (18) După ce au fost torturaţi până au uitat cu totul de ei, aceşti băieţi tineri au fost folosiţi (împreună cu fete) în pornografie şi prostituţie cu câţiva dintre cei mai puternici comisionari economici şi politici ai naţiunii. Bonnaci şi-a amintit cum au fost transportaţi de la baza aeriană cu un avion-cargou la Baza Aeriană McClelland din California. Împreună cu alţi adolescenţi ghinionişti, a fost dus la o proprietate a elitei, Bohemian Grove (Dumbrava Boemă). Autorii au profitat total de aceste victime tinere comiţând perversiuni inimaginabile pentru a-şi satisface plăcerile deviante. Unele victime, se pare, au fost ucise, traumatizând în continuare deja terifiaţii şi distruşii copii. O actriţă nepotrivită de un talent marginal (acum decedată), un evanghelist TV corupt moral, un ofiţer din Beretele Verzi şi un popular cântăreţ de muzică country sunt câţiva dintre cei care au sucombat nebuniei „Monarh”. Lee Harvey Oswald, Sirhan-Sirhan, Charlie Manson, John Hinckley Jr., Mark Chapman, David Koresh, Tim McVeigh şi John Salvi sunt nume notabile ale infamiei, puternic suspectaţi ca fiind pioni produşi de „MKULTRA”.

Deprogramatori şi oameni care au vorbit

Dr. Corydon Hammond, un psiholog de la Universitatea din Utah, a făcut o prezentare năucitoare intitulată „Hipnoza în tulburările de personalitate multiplă: abuzul ritualic” la Cea de-a Patra Conferinţă Anuală Regională Estică asupra Abuzului şi Personalităţii Multiple, 25 iunie 1992, Alexandria, Virginia. El a confirmat, în mod esenţial, unei audienţe participante formate din profesionişti în boli mintale, că un anumit procent din clienţii lor fuseseră supuşi unei programări pentru controlul minţii desfăşurată într-o manieră intensiv-sistematică. Hammond a făcut aluzie la conexiunea nazistă, cercetările de control al minţii ale CIA şi ale armatei, programarea prin culori şi litere greceşti şi a menţionat, într-un mod special, proiectul „Monarh” în legătură cu o formă de condiţionare operativă. La puţin timp după discursul său cutremurător, a primit ameninţări cu moartea. Nedorind să-şi pună în pericol familia, Dr. Hammond a încetat să mai răspândească informaţiile ce le deţinea, până recent.

Mark Phillips, un subcontractor în electronică al Departamentului Apărării, a fost implicat în câteva dintre activităţile strict secrete de control al minţii realizate de guvernul Statelor Unite. Firea sa iscoditoare, conştiinţa şi compasiunea sa pentru Cathy O’Brien, un „model prezidenţial” din proiectul „Monarh”, l-au făcut să dezvăluie dedesubturile acestei mari conspiraţii, începând cu 1991. În continuare, a ajutat-o pe Cathy O’Brien să scape de cei ce o capturaseră şi a reuşit să o deprogrameze pe parcursul unui an, în Alaska. Controversatul Phillips are şi el criticii săi care sunt sceptici în ceea ce priveşte veridicitatea declaraţiilor sale.

Terapeutul din New Orleans, Valerie Wolf, a prezentat două dintre pacientele sale Comitetului Prezidenţial pentru Experimentele de Iradiere Umană (President’s Committee on Human Radiation Experiments), pe data de 15 martie 1995, în Washington D.C. Mărturisirile uimitoare făcute de aceste două femei curajoase au inclus prezentări ale unor doctori germani, tortură, droguri, electroşocuri, hipnoză şi viol, pe lângă expunerea lor la o cantitate nemăsurată de radiaţii. Wolf şi pacientele sale au declarat că şi-au recăpătat amintirile despre acest program al CIA fără a utiliza tehnicile de regresie sau hipnoză. (19) Wolf îşi devotează, în prezent, cea mai mare parte a timpului consilierii unor astfel de supravieţuitori.

Un avocat pe probleme de muncă de la Compania Atlantic Richfield, David Rosenbaum, a condus o investigaţie pe durata a nouă ani (1983-1992), în legătură cu o tortură fizică şi o condiţionare coercitivă exercitată asupra mai multor angajaţi de la uzina ARCO din Monaca, PA. (20) Clienţii săi, Jerry L. Dotey şi Ann White fuseseră aparent victimele unei iradieri; dar, pe măsură ce avansa în cadrul interviului, o „cutie a Pandorei” s-a deschis. Uimitoarea sa concluzie a fost că Jerry Dottey şi Ann White erau, cel mai probabil, copiii lui Adolf Hitler, bazat, în parte, pe asemănarea stranie din fotografii (trăsăturile feţei; structura şi mărimea oaselor a fost luată şi ea în considerare). Rosenbaum a afirmat: „Ambii prezintă sentimente şi experienţe ce indică faptul că sunt gemeni.” Dotey şi White au fost, se pare, supuşi mai multor tipuri de tortură pe când se aflau în hipnoză indusă cu droguri, fiecare trecând prin cel puţin trei tehnici de antrenament realizate de medicii uzinei. Fiecare victimă era antrenată să intre în stare de hipnoză după primirea unui anumit stimul, de obicei o frază sau un cuvânt sub formă de „instrucţiune” şi antrenaţi să „uite” ceea ce ar fi putut transpira în starea hipnotică. Au fost supuşi, în mod repetat, unor secvenţe identice stimuli-răspuns, pentru a produce o reacţie aproape automată la o anumită situaţie. Veteranii „MKULTRA”, Dr. Bernard Diamond, Dr. Martin Orne şi Dr. Josef Mengele au vizitat cu regularitate uzina ARCO, după cum spune Rosenbaum. Condiţionarea specială a lui Dotey şi White a avut ca scop crearea unor personalităţi germane duale. Rosenbaum, care este evreu, a menţinut o prietenie strânsă cu cei doi, în ciuda unor circumstanţe aparent nefavorabile.

Alţi terapeuţi implicaţi în deprogramare sunt Cynthia Byrtus, Pamela Monday, Steve Ogilvie, Bennett Braun, Jerry Mungadze şi Collin Ross. Câţiva consilieri creştini au fost în măsură să elimine părţi ale programării cu un succes limitat.

Jurnaliştii care au expus recent subiectul într-o manieră exemplară sunt:

– Walter Bowart – „Operaţiunea controlul minţii” („Operation Mind Control”);

– Jan Rappoport – „Experimentele de control al minţii făcute de guvernul american pe copii” („US Government Mind-Control Experiment on Children”);

– Alex Constantine – „Dictatura psihică în SUA” („Psychic Dictatorship in USA).

Concluzie

Cea mai incriminantă afirmaţie pe care un oficial guvernamental a făcut-o referitor la existenţa Proiectului „Monarh” a fost extrasă de Anton Chaitkin, un scriitor pentru publicaţia „ Noul Federalist” („The new Federalist”).

Când directorul oficial al CIA a fost întrebat direct „Ce puteţi să ne spuneţi despre ’Monarh’?”, acesta a răspuns nervos şi ambiguu „Am oprit asta între anii ’60 şi începutul anilor ’70”. Suficient pentru a spune că societatea, în aparenta sa stare de disonanţă cognitivă, este, în general, într-o stare de negare a dovezilor copleşitoare despre această conspiraţie diversă. Numeroase victime/supravieţuitori ai proiectului „Monarh”au nevoie disperată de ajutor. Oricum, marea majoritate a oamenilor sunt prea preocupaţi de ei înşişi pentru a arăta vreo compasiune acestor câţiva indivizi răniţi. Apatia a pus stăpânire pe minţile maselor, care aleg să existe în confortul acestei lumi. Realitatea a devenit obscură datorită relativismului şi a egoismului.

Cathy O’Brien – sclava controlului mental MK-Ultra si Monarch !
O istorie socanta in interiorul serviciilor secrete americane !

In cartea “Trance-Formation Of America”[7] (n.tr. Transformarea Americii), ce conţine amănunte despre viaţa remarcabilei femei numite Cathy O’Brien. Tatăl ei fusese satanist şi a abuzat în mod violent şi sexual de ea încă de când era copil, în anii ’50, şi se afla în Michigan.

A dat-o pe mâna lui Gerald Ford – care mai târziu avea să devină preşedintele Americii – ca instrument în operaţiunea de control mental al Iluminaţilor, informatii descrise pe larg în cartea “Secretul Suprem” a lui David Icke. Recomand această carte oricui doreşte să ştie ce se petrece de fapt cu milioane de copii din întreaga lume.

Căutând în carte referinţele despre reptilieni, am descoperit că, deşi Cathy a perceput experienţa respectivă ca o iluzie produsă de controlul mental, totuşi ceea ce ea descrie reprezintă aceeaşi experienţăpe care au mai relatat-o mulţi alţii. Mai devreme am prezentat unele aspecte despre Miguel de la Madrid, preşedintele mexican din perioada mandatului lui George Bush la Casa Albă, şi povestea sa despre schimbările de formă ale extraterestrilor pe care îi numea „rasa de iguane”, care, spunea el, este perfectă pentru „transformarea în lideri mondiali”. în această carte, Cathy explică cum, la un moment dat, l-a văzut pe George Bush, unul dintre principalii săi controlori, schimbându-şi brusc forma.

Ea spune că fostul preşedinte stătea în faţa ei, în biroul său din Washington DC, când a deschis o carte care descria „extraterestri asemănători şopârlelor, veniţi dintr-un loc foarte îndepărtat din spaţiu”. Bush pretindea că este unul dintre acei extraterestri şi, spre stupoarea ei, s-a transformat el însuşi într-o reptilă. Apoi Cathy mai povesteşte cum Bill şi Bob Bennett, două binecunoscute personaje de pe scena politică americană, care susţineau că sunt de fapt „fiinţe de pe altă planetă” (mai precis, din planul inferior al celei de-a patra dimensiuni), i-au administrat droguri care îi modicau starea de conştiinţă, într-un laborator NASA de control al minţii de la Goddard Space Flight Center.

Cathy continuă:

„Lumina generată de aparatura sofisticată din jur m-a convins că translatam împreună cu ei dimensiunile. O lumină laser a lovit peretele negru din faţa mea, care părea că explodează într-o vedere panoramică a unei petreceri de la Casa Albă. Fără a recunoaşte pe cineva, nu m-am putut abţine să nu întreb:

„Cine sunt aceşti oameni?”

„Nu sunt oameni şi nici nu e vorba de o navetă spaţială” mi-a răspuns (Bill) Bennett. In timp ce vorbea, scenele holografice se succedau atât de repede, încât oamenii păreau extraterestri asemănători şopârlelor. „Bine ai venit în al doilea nivel subteran. Acesta nu este decât o vagă reflexie a primului, o di-mensiune extraterestră. Venim dintr-un plan trans-dimensional, care cuprinde toate dimensiunile…” „…Te-am luat în dimensiunea mea, pentru că aceasta îmi permite un acces mai uşor la mintea ta, faţă de planul fizic, specific planetei Pământ”, a continuat Bill Bennett. „Ca extraterestru, transform gândurile mele în gândurile tale, proiectându-le în mintea ta. Gândurile tale sunt practic gândurile mele…”

Acesta este un alt mod de control şi manipulare, prin transfer de gânduri. Mintea reptiliană devine mintea umană, fapt ilustrat de mintea „colectivă” reptiliană care devine mentalitatea umană „de turmă”.

Cathy O’Brien vorbeste despre elicopterele negre ale SUA !

“Ma aflam impreuna cu George Bush, cel care ma controla mental pe mine, si eram intr-un elicopter negru complet, nu avea niciun insemn official, cand l-am intrebat ce face acest elicopter, mi-a raspuns: “sunt pt a rapii diversi oameni, sau pt a provoca diverse atacuri armate impotriva celor care incearca sa spuna adevarul despre noi.”[7]

Daca Cathy O’Brien declara asta inseamna ca asa si este, nu degeaba a fost printre putinele persoane care a scapat din mana celor care controleaza astfel de persoane.

Aceştia au fost oamenii politici care au declanşat războiul din Golf pentru a demonstra că „violenţa nu aduce nimic bun”! Una din „distracţiile” favorite ale lui Cheney, Bush şi alţii ca ei este aşa-numitul „Cel mai Periculos Joc”. Acesta constă în ameninţarea cu moartea a unor sclavi ca şi Cathy, cu mintea controlată de agenţiile guvernamentale, care sunt lăsaţi să „fugă” apoi într-o pădure, de regulă în zone militare strict păzite, precum Lampe, în Missouri, sau Mount Shasta, în California, înconjurate de garduri înalte care nu permit nimănui să scape. George Bush, omul care a făcut apel la o „Americă mai bună şi mai blândă”, Dick Cheney şi Bill Clinton pornesc apoi în urmărirea lor. Când sunt prinşi, sclavii sunt violaţi cu brutalitate, iar uneori ucişi. Din câte spune Cathy, Mount Shasta reprezintă „Cel mai mare lagăr de concentrare pentru sclavi cu mintea controlată pe care îl cunosc”.

Elicopterele negre ale SUA Aici, ea a avut ocazia să vadă imensa flotă de elicoptere negre fără însemne despre care cercetătorii susţin că fac parte din armata privată a Frăţiei, care va fi folosită pentru vânarea disidenţilor atunci când va sosi momentul loviturii de stat. Aceste elicoptere au fost observate frecvent în cazurile de răpiri de către „extratereştri” şi în cele de mutilări ale vitelor. Cathy afirmă că aceste operaţiuni militare şi de control mental sunt acoperite, între altele, de festivalul de muzică country de la Lake Shasta. Cathy a fost forţată să se mărite cu un satanist care se ocupă cu controlul mental pe nume Wayne Cox, un membru al formaţiei de muzică country Jack Greene. Greene este el însuşi satanist şi agent CIA. Misiunea lui Cox era să continue să o traumatizeze, pentru a-i compartimenta şi mai puternic mintea.

Mai multe pe larg aici -> http://www.departamentul-zero.ro/elicopterele-negre-ale-sua-cu-care-se-rapesc-oameni-care-imprastie-substante-chimice-in-atmosfera-si-sint-folosite-la-atacuri-teroriste-impotriva-oamenilor.

O actrita americana sustine ca Hollywood-ul este controlat de catre proiectul guvernamental american de control al mintii MK-Ultra !

Cine ar fi crezut ca mai exista si astfel de actori cu preocupari conspirationiste despre ticalosii care conduc Planeta. Este cazul lui Roseanne Bar, care intr-o afirmatie publica, facuta in octombrie 2013, cand a acuzat cu multa vehementa si pe buna dreptate, Hollywood-ul ca este controlat de proiectul guvernamental MK-Ultra.

Chiar ea, sublinia in cadrul afirmatiilor ca dupa aceste afirmatii va fi etichetata drept nebuna”, o chestie cu care ticalosii de iluminati ne-au obisnuit sa o faca prin presa controlata de ei, dar si prin oamenii de stiinta „de buna incredere”, care sint venerabili masoni in lojile lor.

Mai multe pe larg aici -> http://www.departamentul-zero.ro/o-actrita-americana-sustine-ca-hollywood-ul-este-controlat-de-catre-proiectul-guvernamental-american-de-control-al-mintii-mk-ultra.

Contracararea metodelor de control a mintii – invatati cum va protejati !

Controlul mintii este strans legat de partea afectiv-emotionala a individului. Sensibilitatea acestuia asigura succesul majoritatii metodelor de control. Inainte de a prezenta cateva din masurile de contraatac la metodele de control, consider ca este important sa specific ceva: Mintea e strans legata de trup. Sanatatea psihica e influentata de sanatatea fizica si invers.

– sanatatea trupului, alimentatia, sportul si lipsa oricarei boli, asigura un trup puternic si sanatos. Un trup sanatos, inseamna si o minte sanatoasa.

– intarirea personalitatii prin eliminarea defectelor si complexelor, caci multe din manipulari utilizeaza ca suport defectele umane si complexele. Sfatul este eliminarea acestora.

– lipsa consumului de alcool, droguri.

– lipsa exacerbarii tendintelor sexuale

– un sistem de conceptii realist. Ancorarea in realitate este foarte importanta. 90% din metodele de control si manipulare mentala utilizeaza deconectarea subiectului de la realitate, prin crearea unui univers iluzioriu favorabil manipulatorului.

– gandirea este unul dintre cele mai puternice si mai complexe arme spirituale. Ingrijirea ei este esentiala unei personalitati puternice.

– eliminarea unor sisteme inchise de gandire sau dogmatice (de regula sisteme filosofico-religioase).

– o atitudine activa este mult mai eficienta decat o atitudine meditativa

– o atitudinea sanatoasa, rezervata, curioasa in intalnirea unor evenimente paranormale. Acestea au tendinta de a bulversa subiectul si astfel sa il influenteze extrem de usor. Construirea unei atitudini constructive, stiintifice in a privi aceste fenomene ajuta mult in contracararea metodelor de control

– eliminarea FRICII. Este o masura extrem de importante, deoarece prin aceasta se introduce multe mesaje subliminale in subconstientul uman.

Mintea umana are sisteme de aparare.

O structura mentala extrem de eficienta. Si totusi metodele perverse utilizate sunt extrem de penetrante. Afectarea stabilitatii mintale, caci de asta este vorba, intrucat controlul mintii necesita implicit o instabilitate mintala, se face prin ruperea legaturii dintre creier si realitate. In mod spectacular, mintea umana are un simt al realitatii.

Introducerea unor scheme de gandire iluzorii, virtuale, false privind realitate poate provoca daune puternice in stabilitatea mintala.

SURSE

1. Fritz Springmeier şi Cisco Wheeler in cartea lor „The Illuminati formula to create a mind control slave”

2. Rawlings Rees in cartea sa „Modelarea psihiatriei dupa razboi”

3. Aldous Huxley

4. http://jurnalspiritual.eu/cia-si-programele-de-control-al-mintii-proiectul-mkultra/

5. http://fenomene-paranormale.ro/controlul-mintii-mk-ultra/

6. http://mediaromtv.ro/programul-mk-ultra-controlul-mintii/

 

Sufletul exista si are 21 de grame: Dovezi stiintifice prezentate de Fizica Cuantica pentru toti scepticii ! Doar corpul moare, sufletul traieste vesnic si se reincarneaza acesta avand karma, cat si dharma !

Citind ultimile trei carti ale doctorului in medicina psihiatrul Stanislav Grof si doua carti ale doctorului in psihologie Michael Newton veti  gasi in ele dovezi ca sufletele oamenilor continua sa existe in alta lume nemateriala, energetica, dupa moartea corpurilor lor fizice. Stiinta confirma existenta sufletuluiArthur Schopenhauer, faimosul filozof din secolul […]
Citind ultimile trei carti ale doctorului in medicina psihiatrul Stanislav Grof si doua carti ale doctorului in psihologie Michael Newton veti  gasi in ele dovezi ca sufletele oamenilor continua sa existe in alta lume nemateriala, energetica, dupa moartea corpurilor lor fizice.
Stiinta confirma existenta sufletuluiArthur Schopenhauer, faimosul filozof din secolul al XIX-lea, avea credinta ca universul nu este un spatiu rational. Aceasta intrezarire a fost confirmata mai tarziu de binecunoscuta „teorie a haosului”, acceptata in prezent de majoritatea fizicienilor.
Universul este misterios, contradictoriu, mistic, eteric, si, de cele mai multe ori, infricosator. Probabil ca multe fiinte umane nu ar acceptata sa traiasca aici daca ar fi puse sa aleaga. Credintele religioase afirma ca exista alte locuri, dincolo de aceasta lume, dar care nu pot fi atinse decat dupa moarte. Aceasta teorie isi asteapta de mii de ani raspunsul : „Exista vreo dovada ca am putea avea acces pe alte taramuri?”

In prezent, unii dintre oamenii de stiinta pretind ca au gasit o confirmarea vieturii sufletului. Una din cele mai cunoscute maxime ale lui Schopenhauer suna cam asa : ” Orice adevar trece prin trei stadii : mai intai, este ridiculizat; in al doilea rand, se confrunta cu o violenta opozitie; in a treia etapa, este acceptat ca de la sine inteles.” Odata cu intrarea intr-un nou mileniu, omenirea a ajuns sa se intrebe cu adevarat daca exista viata dupa moarte. Desi inca destul de sovaielnic, stiinta a ajuns sa intrezareasca alte dimensiuni sau realitati ale universului, ispitandu-ne sa ne intrebam daca nu cumva raiul si iadul exista cu adevarat…Oamenii de stiinta afirma ca sufletul cantareste 1/ 3000 dintr-o uncieUn uimitor experiment al cercetatorilor din Dresda, Germania, a relevat ca sufletul uman exista, cantarind 1/ 3000 dintr-o uncie, sau 1: 84.000 dintr-un gram. Rezultatele acestui studiu au fost publicate in jurnalul de stiinta „Horizon”. Unul dintre conducatorii cercetarii, doctorul Becker Mertens a declarat : ” Concluzia evidenta este ca s-a confirmat existenta sufletului si ca s-a determinat masa acestuia. Provocarea este de a determina exact din ce anume este compus sufletul. Suntem inclinati sa credem ca este o alta forma de energie”.Experimentele lui Watters despre sufletChiar din anii 1940, oamenii de stiinta au cautat sa gaseasca o dovada consistenta a existentei sufletului. Doctorul R.A. Watters, pe acel timp director al Fundatiei de Cercetari Psihologice William Bernard Johnston, din Reno, Nevada, a dezvoltat o incredibila ipoteza atomica despre suflet. El a presupus ca sufletele exista intr-un stadiu limbic, intr-un „spatiu intra-atomic dintre atomii celulelor umane”. Pentru a-si testa teoria, el a recurs la o camera de expansiune cu ceata tip Wilson. Acest dispozitiv, folosit mai ales de fizicieni, are scopul de a observa particulele atomice si subatomice. Watters era de pare ca , prin folosirea acestui aparat, s-ar putea examina plecarea sufletului dintr-un trup chiar in momentul mortii.
Intr-un experiment, Watters a asezat o lacusta intr-o astfel de camera de ceata, eutaniasand-o prin intermediul unei supradoze de eter. O camera de luat vederi a fost amplasata astfel incat sa surprinda clipa in care viata avea sa se desprinda de acea insecta. Aceasta camera a fost reglata pentru a surprinde aparitia unor vapori de apa. Fotografia a scos la iveala un inexplicabil „fenomen de umbra”, o forma asemanatoare corpului lacustei. Watters si-a dus mai departe experimentele, folosind soareci si broaste in locul insectelor. In toate cazurile, s-a constatat aparitia, in clipa mortii, a unei umbre reproducand forma creaturii ce tocmai murea, o umbra ce se mentinea cel mult 8 ore dupa deces.Camera GDV a doctorului KorotkovCamera bioelectrografica de vizualizare a descarcarii (eliberarii) de gaz (GDV) masoara campul energetic al oamenilor. In prezent, este singurul dispozitiv de acest tip din lume. Sistemul este foarte complex si se bazeaza pe un software al unui computer de analizare in timp real a distributiei nivelurilor de energie ale subiectelor biologice.
Konstantin Korotkov este profesor de fizica la Universitatea Tehnica de Stat din Sankt Petesburg, in Rusia, un om de stiinta avand brevetate 12 patente ale unor inventii biofizice.
Prin intermediul camerei GDV s-au realizat uimitoare fotografii ale sufletului uman (in albastru) iesind din corp chiar in momentul mortii.
Imaginile arata sufletul parasind trupul unui pacient inainte ca imaginea acestuia sa devina rosie. Se poate vedea ca, initial, partea de sub piept este parasita de forta vietii, urmand apoi capul, si, in final, inima si zona inghinala.Suflete strigand prinse de demoniAu fost, asadar, imortalizate suflete parasind la moarte insectele, animalele si oamenii. Sufletele au fost masurate si cantarite. Multi dintre voi ati auzit de experientele traite de cei aflati in preajma mortii, cand au zarit tunele de lumina, prieteni dragi, fiinte iubite sau chiar paradisul. O abordare stiintifica a acesti fenomen a fost consacrata de un renumit om de stiinta din domeniul medicinii, pe nume Maurice S. Rawlings. Acestui cercetator i se atribuie meritul de a fi cercetat in amanuntime poarta de trecere dintre lumea reala si cea a iadului. Se spune ca dr. Rawlings era un ateist convins pana cand a supus observatiei pacienti muribunzi ale caror suflete , tipand de groaza, era rapite in spatiul dintr-o alta dimensiune al celor damnati, iadul!
Iata una din marturiile lui Rawlings :”Urmaream un monitor pentru a ghida un „pacemaker” (aparat de reglare a pulsului unor oameni blonavi de inima) catre inima unui pacient de al meu, cand s-a intamplat… inima lui s-a oprit. Pacientul isi amintea in felul sau acest lucru:”Am lesinat si apoi m-ai lovit in piept… Cineva striga. Ceva m-a lovit in umarul stang; era o intreaga nebunie. Pluteam intr-un spatiu negru ca smoala, miscandu-ma foarte repede. Vantul imi suiera alaturi, si mai indreptam degraba catre acea frumoasa lumina arzanda. Pe cand ma miscam in mare viteza, zidurile tunelului au luat foc. Dincolo de acest tunel de flacari era un imens lac de foc arzand ca o sonda de petrol.” Apoi au aparut demonii… „Am vazut umbrele prelungi ale unor oameni miscandu-se fara tinta asemeni animalelor inchise in custile dintr-o gradina zoologica. La marginea unui deal am vazut un vechi prieten care murise mai demult (ultima data cand il zarisem il scoateau, inecat, dintr-u rau). L-am strigat :”Hei, Jim!” El s-a uita la mine fara nici o urma de zambet. Demonii au inceput sa traga de el, si a inceput sa urle. L-au tarat in putul iadului. Am fugit, dar nu aveam incotro sa ma duc. Dintr-o data, am ajuns din nou in corpul meu, in timp ce imi coseai operatia”. Inima acestui pacient s-a oprit mai tarziu a doua oara, fiind declarat mort clinic peste cateva minute.Un alt bolnav i-a relatat doctorului Rawlings urmatoarele : ” Am fost calauzit intr-o lume a spiritelor numita iad. Acesta este un loc al pedepselor. Nu numai ca am vazut iadul, dar am si simtit chinurile tuturor celor care erau acolo. Intunecimea iadului este atat de mare incat pare sa apese asemeni unei mari presiuni. Ea ii inspira omului un simtamant disperat de singuratate. Caldura este uscata, deshidratanta. Ochii iti sunt atat de uscati incat ii simti ca niste carbuni aprinsi in cap. Limba si buzele sunt uscate si arse de intensa caldura… Singuratatea transmisa de iad nu poate fi descrisa in cuvinte.”Numeroase incidente intamplate in spitale, avand de a face cu trairile din preajma mortii clinice au convins multe cadre medicale despre existenta unei alte vieti dupa moarte. As zice ca esenta fiecarui om continua sa existe dupa moarte, fie ca o numim suflet sau altfel, fie ca se indreapta catre rai, iad, sau un alt univers paralel…

Suflete puse pe cantar!
Preiau un articol de pe site-ul de stiri monitorulexpres.ro[1] inititulat „Suflete puse pe cantar”:
„În 1907, în urma unor experimente macabre, un doctor american a ajuns la concluzia că sufletul omului cîntăreşte 21 de grame * Teoria este contestată, însă nimeni nu a reuşit să explice ce altceva ar putea produce această scădere de greutate în momentul morţiiSe spune că, atunci cînd un om moare, sufletul său trece mai departe. Religioşii cred că părăseşte trupul şi se ridică la cer. Cu aproape 100 de ani în urmă, un doctor din Haverhill, Massachusetts, a încercat să demonstreze existenţa sufletului. Prin experimente macabre şi misterioase, susţine că a descoperit greutatea sufletului. Aproximativ 21 de grame. Articolul în care dr. Duncan MacDougall şi-a expus teoriile a fost publicat, în 1907, într-o prestigioasă revistă medicală şi a ajuns rapid în paginile ziarului New York Times.
Cu toate că experimentele sînt vechi de aproape un secol, iar concluziile lui MacDougall nu sînt luate în serios de comunitatea medicală actuală, nimeni nu a putut combate pînă acum aceste rezultate şi nici nu s-a putut explica unde dispar cele douăzeci şi unu de grame.

Un Frankenstein modern

MacDougall nu era genul de doctor care să inventeze teorii sau care să lase convingerile religioase să-i întunece judecata. Era un scoţian scund, cu ochelari cu lentile groase. Se mutase în Haverhill la vîrsta de 28 de ani. A absolvit medicina la Universitatea Boston şi a ajuns rapid directorul spitalului Stephen Henry Gale din Haverhill. Conform unor declaraţii pe care le-a dat reporterilor de la „American Medicine“, în 1907, MacDougall a decis să efectueze nişte experimente, deoarece a fost intrigat de predicatorii şi preoţii care afirmau că sufletul unei persoane nu moare odată cu trupul, ci trece mai departe, continuă să existe. Dacă este adevărat, MacDougall s-a gîndit că sufletul ar trebui să fie o entitate care ocupă un anumit spaţiu. Şi-a dat seama că, dacă ar putea măsura greutatea acestei entităţi în momentul în care părăseşte trupul, ar aduce dovezi definitive că sufletul există.

Experimente secrete

Chiar şi la începutul secolului XX, cercetările lui MacDougall erau extrem de controversate. Doctorul era criticat mai ales de preoţi, care vedeau sufletul ca pe ceva intangibil şi nu ca pe un lucru pe care-l poţi măsura ştiinţific. Cu toată opoziţia comunităţii, doctorul şi-a continuat experimentele în spitalul în care lucra. A cîntărit şase bolnavi aflaţi pe patul de moarte, exact în momentul decesului. A constatat că toţi pierdeau în clipa morţii aproximativ 21 de grame din greutatea corporală. Într-unul din cazuri, imediat după constatarea decesului, pacientul a devenit mai uşor cu 21 de grame, peste un sfert de oră şi-a revenit în greutate, ca peste alte cîteva minute să piardă din nou cele 21 de grame, definitiv. A închis datele obţinute în urma experimentelor într-un seif, timp de şase ani. Voia să fie sigur de rezultate înainte să le facă publice.

Bolnavi de tuberculoză

MacDougall a ştiut perfect cum să efectueze măsurătorile. În jurul anului 1900, a aşezat un pat de spital pe un cîntar. A cerut pacienţilor aflaţi în stagiu terminal permisiunea de a participa la experiment. I-a ales pe cei bolnavi de tuberculoză, pentru că aceştia nu se agită în momentul morţii, făcînd posibilă o cîntărire extrem de precisă. În literatura medicală, MacDougall l-a descris pe primul său pacient drept un om „cu un temperament american tipic“. Cînd momentul morţii s-a apropiat, MacDougall, ajutat de alţi patru doctori, l-au aşezat pe patul de pe cîntar. După trei ore şi 40 de minute, cîntarul, extrem de fin, a înregistrat o cădere sesizabilă. Omul murise. Cei cinci doctori au făcut calcule independente cu privire la greutatea pierdută din cauza umezelii din respiraţie, transpiraţiei, mişcărilor involuntare, evacuării de urină şi chiar a aerului expirat din plămîni. Au constatat cu toţii că bărbatul a pierdut din greutatea corporală 21 de grame, care nu puteau fi atribuite nici uneia dintre aceste cauze.

Concluzii incerte

Rezultatele lui MacDougall cu următorii pacienţi nu au fost la fel de clare. Al doilea participant la experiment a pierdut în momentul decesului altă greutate. „Contracţiile feţei au continuat aproximativ 15 minute din momentul în care a încetat să respire, făcînd extrem de dificil procesul de cîntărire“, se spune în raportul medicilor publicat în numărul din aprilie 1907 al revistei „American Medicine“. Al treilea muribund a pierdut o greutate şi mai mare. „Rezultatele obţinute prin cîntărirea celui de-al patrulea pacient nu trebuie luate în considerare, deoarece o persoană care nu era de acord cu experimentul a intervenit în setarea cîntarului“, a declarat ulterior MacDougall. La al cincilea pacient cîntărirea a dat, de asemenea, alt rezultat, iar la al şaselea, moartea a survenit prea repede, cu doar cinci minute înainte să fie aşezat pe cîntar. Astfel, doctorii nu au avut timp să seteze cîntarul.

„Cîinii nu au suflet“

Pentru a face comparaţie, doctorul american a injectat 15 cîini cu substanţe letale. Prin cîntărire, a constatat că nici unul dintre aceştia nu suferise vreo pierdere de greutate în momentul morţii. „Cîinii nu au, deci, suflet“, a concluzionat MacDougall. Nimeni nu ştie de unde a luat MacDougall cei 15 cîini. Ulterior, el a declarat ziarului Haverhill Evening Gazette că a desfăşurat aceste experimente în hambarul casei sale. Deşi multe ziare s-au grăbit să scrie că doctorul din Massachusetts a găsit dovada existenţei sufletului, MacDougall a rămas sceptic, spunînd reporterilor de la Haverhill Evening Gazette că sînt necesare mai multe studii pentru ca această teorie să aibă un suport. Doctorii din întreaga Americă au reacţionat imediat şi au analizat pînă la cel mai mic detaliu rezultatele obţinute de MacDougall. O polemică aprinsă a început în literatura medicală între acesta şi detractorii săi.

Misterul rămîne

MacDougall a murit în 1920, la vîrsta de 54 de ani. Biroul personal a rămas neatins pînă la moartea soţiei sale, Mary, în 1955. Fiul său a vîndut însă clădirea, care acum este sediul unei societăţi de asigurări. Singurul nepot al doctorului şi ultimul descendent aflat în viaţă, judecătorul John S. MacDougall Jr., a murit anul acesta, la vîrsta de 81 de ani. Soţia lui, Olivia, povesteşte că soţul său era întotdeauna amuzat cînd cineva venea în Haverhill pentru a cere informaţii cu privire la bunicul său. Amîndoi privesc activitatea acestuia cu scepticism. „Sînt soră medicală şi privesc astfel de lucruri obiectiv. Trebuie să admit însă că ideea conform căreia sufletul are greutate este extrem de interesantă. Nu vom şti pînă nu vom ajunge dincolo“, crede Olive MacDougall.

A analizat propria moarte

Duncan MacDougall şi-a descris propria moarte cauzată de un cancer la ficat. Conform ultimelor cuvinte ale doctorului, moartea sa, extrem de lentă, a fost „cea mai interesantă la care am asistat vreodată“. Curiozitatea cu privire la moarte şi suflet l-a însoţit pînă în ultimele momente din viaţă. „Dacă această stranie pierdere în greutate nu se datorează sufletului, care ne părăseşte, rămîne ca altcineva să ofere o explicaţie mai bună cu privire la acest mister“, a declarat doctorul ziarului Boston Sunday Post, în 1907. Pînă astăzi, nimeni nu a putut explica ştiinţific dispariţia celor 21 de grame.

„21 de grame“

• Teoriile lui MacDougall au fost abordate în recent oscarizata peliculă „21 de grame“. Scenaristul Guillermo Arriaga foloseşte principiile lui MacDougall într-un film despre modul în care un accident de maşină afectează vieţile a trei personaje legate de un fir invizibil. Motto-ul filmului este: „Se spune că atunci cînd murim pierdem în greutate 21 de grame. Greutatea unei monezi de 500 de lei, a unei privighetori, a unui baton de ciocolată – şi probabil a sufletului uman“. Aproape fiecare secvenţă din „21 de grame“ a fost filmată cu o cameră manuală, iar rezultatul a fost sporirea sentimentului de tensiune. Regizorul a preferat această metodă datorită „proximităţii“, a sentimentului că orice se poate întîmpla. „Cele 21 de grame care dau titlul filmului nu sînt reprezentate vizual. Cu toate acestea, toate personajele filmului sînt la un pas de moarte, sau se confruntă cu moartea celor apropiaţi. Moartea este cea care îi împinge să-şi continue existenţa. Prin moarte, ei descoperă viata“, a declarat regizorul Alejandro Gonzalez Inarritu. Benicio del Toro (foto sus) şi Naomi Watts au fost nominalizaţi pentru prestaţia lor din acest film la premiile Oscar din acest an.

Pierdem oase

• Muşchii reprezintă aproape jumătate din greutatea corpului omenesc. Cînd ne naştem, scheletul nostru este format din 305 oase. În momentul în care ajungem la maturitate, acelaşi schelet este format însă din doar 206 oase. Explicaţia este faptul că, pe măsură ce creştem, anumite oase se unesc pentru a forma un singur os. Cele 206 oase ale corpului cîntăresc aproximativ 10 kilograme.

Unde e sediul sufletului?

• Pînă în secolul trecut, se spunea că glanda pineală este cel de-al treilea ochi, că este sediul sufletului. Filosoful şi matematicianul Rene Descartes numea epifiza (glanda endocrină aşezată la baza creierului) „sediul sufletului“. Masonii cred că sufletul sălăşluieşte în inimă, la fel ca egiptenii care credeau că Osiris le cîntăreşte sufletul la plecare în lumea cealaltă cu o balanţă. Pe celălalt taler era aşezată pana lui Maat, zeiţa dreptăţii. În mitologia ebraică, sîngele era considera lichidul prin care circulă sufletul. Vechii greci, prin Hipocrate, aveau credinţa că sîngele este identic cu sufletul.

Materie necunoscută

• Doctorul Duncan MacDougall   afirmă că, dacă există un suflet care există separat de creier şi de trup, atunci acesta trebuie să ocupe un spaţiu fizic şi să aibă greutate, iar această greutate poate fi măsurată. Ştiinţa ne spune că materia care ocupă spaţiu este de trei feluri: solidă, lichidă sau gazoasă. În toate formele, este afectată de forţa gravitaţională. MacDougall crede că sufletul aparţine altei categorii, una pe care noi nu o cunoaştem încă.

Fotografia sufletului

• Sufletul nu numai că poate fi cîntărit, dar poate fi şi văzut. Sînt numeroase relatările despre imagini ale celor aflaţi în pragul morţii. Acestea sînt văzute mai ales de rudele muribundului, care nu se află în preajma acestuia, ci chiar la distanţe de mii de kilometri. Răposaţii „se arată“ celor vii sub formă de spectre care au fost deseori surprinse de camerele video fără a primi o explicaţie plauzibilă. Thelma Moss, profesor de psihologie la Universitatea Los Angeles din California (U.C.L.A.), scria în 1979 că aura fiinţelor vii, surprinsă de aparatul de fotografiat şi despre care se ştie că e o reflectare a biocîmpului, ar fi „o fotografie a sufletului“.

Românul care a explicat viaţa

• Academicianul Eugen Macovschi (1906-1985) a pus în evidenţă existenţa biostructurii, cîntărind animale muribunde în incinte perfect etanşe. El a descoperit că biostructura este proprie numai celulelor vii. Substanţele organice integrate în biostructură au o altă comportare faţă de substanţele organice din laborator. Cînd celula moare, biostructura se transformă în materie obişnuită, nevie. Această transformare ar putea fi însoţită de pierderea celor 21 de grame. Mai mult, viaţa este caracterizată de prezenţa unei matrici energo-informaţionale; această structură nesubstanţială a fost pusă în evidenţă prin aparate speciale (prin electronografie şi efect Kirlian). Obiectele nevii nu au matrice energo-informaţională. În anul 1980, K. Foster, J. J. Wolesewich şi J. J. Tuker au confirmat prin ample investigaţii microscopice teoria biostructurii formulată de Macovschi în 1958. Descoperirea românului, făcută într-un laborator obişnuit, a fost observată, abia peste 20 de ani, cu un microscop electronic de înaltă precizie şi greu de 10 tone.

Lucrare despre suflet

• Mary Roach, cercetătoarea care a scris, în 2003, cartea intitulată „Curiozităţile cadavrelor omeneşti“, a studiat în amănunt datele obţinute de MacDougall. Din cîte a aflat, nimeni nu a încercat pînă acum să repete experimentele doctorului din Haverhill. Probabil pentru că nici un om de ştiinţă de renume nu ia în serios descoperirile acestuia. „Este absurd să crezi că sufletul este ceva ce poate fi cîntărit. Ar fi probabil destul de greu să găseşti finanţare pentru un asemenea proiect“, crede Roach. Cu toate acestea, scriitoarea nu a găsit încă un om de ştiinţă care să poată explica clar ce reprezintă cele 21 de grame. Roach a intervievat mai mulţi experţi, incluzînd cercetători care studiază metabolismul. Nici unul nu a putut explica fenomenul prin care pacienţii lui MacDougall pierdeau în greutate exact în momentul morţii. „Dacă doctorul avea un cîntar ruginit, s-ar explica totul. Altfel, este un mare mister“, conchide Roach.„Cercetătorul suedez, medicul Nills Jakobson, a avut recent lugubra idee de a cîntări o serie de muribunzi în momentul fatal. El a constatat pe macabrele indicatoare ale cîntarului său că, indiferent de sex sau de vîrstă, trupul uman pierde invariabil 21 de grame în clipa morţii. În conferinţa de presă organizată, Nills Jakobson a declarat că aceasta este greutatea sufletului. Vasăzică 21 de grame!“”

Preiau un articol de pe site-ul privireinviitor.ro[2] intitulat „Dovada stiintifica a existentei sufletului”:

„Un grup de cercetatori din Iasi aduc o davada a existentei corpurilor noastre astrale cat si o

explicatie a modului lor de functionare.

Lucrarea are ca scop stabilirea conexiunilor între informaţii ştiinţifice furnizate recent pe calea ştiinţei medicină şi informaţii furnizate pe calea religiei, în trecut, prezentul şi viitorul acestor domenii bazate pe cunoaşterea şi stăpînirea fenomenelor naturii şi a firii omului.

Analiza unor vechi sintagme şi simboluri religioase (crucea, caduceul,ochiul înscis într-un triunghi isoscel, semnulcu trei axe centrate , cu sensde rotație sau braţe spre dreapta și stînga, literele alfa α şi omega ω, cercurile înscrise şi tangente toate într-un punct etc) se regăsesc şi în domenii de vîrf ale ştiinţei (biofotonica, bionica, laserii, biochimia, cristalele lichide, electronica, informatica), domenii care stau la baza Teoriei Laserilor Naturali şi Teoriei Laserilor Biologici, şi conduc la concluzia că înaintea noastră au existat civilizaţii şi însuşi Iisus Hristos, au cunoscut un mare adevăr şi anume că sistemelor biologice ale lumii vii, ca şi sistemele cosmice sunt organizate pe principii laser holografice, au cunoscut puterea, energiile şi informaţiile optice nebănuite ale bioluminiscenţei, pe care au denumit-o ”lumină din lumină”, şi că unificarea energiilor emise de toate fiinţele vii din univers duc la obţinerea a două forţe supreme, denumite Dumnezeu şi Lucifer.

Azi spunem spune că datorită ştiinţei am putut corecta multe erori ştiinţifice precum mecanismul fotografic al vederii şi natura bioluminiscenţei (BL) umane/ animale/ vegetale ş.a . În prezent considerăm bioluminiscenţa (BL) ca fenomen laser holografic, radiaţie ultraslabă de radiaţie emisă de sistemele biologice moleculare fosfat –apă –oxigen molecular din celule, care ordonează sistemele biologice, activează mecanismul biofotonic al proceselor biologice de codificare genetică, schimbul transmembranar de substanţe, potenţialul electric şi magnetic, diviziunea şi diferenţierea celulară, creşterea şi dezvoltarea normală sau anormală a corpului, simetria organelor din corpul uman, permite sincronizarea acţiunii celulelor aflate pe acelaşi front de undă. Atunci cînd organismele lucrează sincronizat, cîştigă proprietăţi deosebite pentru fiecare nivel de organizare, cu caracteristice pentru fiecare sistem biologic. Mai mult acele civilizaţii au recunoscut existenţa formelor de sisteme biologice superioare omului (social, planetar, galactic şi universal-Dumnezeu), fapt de care azi abia dacă suntem conştienţi, fiind în afara percepţiei noastre directe.

Am identificat pînă în prezent: existenţa a zece tipuri de sisteme laser biologice (SLB): sistemul laser biologic (SLB) molecular semiconductor de tip special (pentru temperaturi mari şi mici) – fosfat apă-oxigen molecular ( complex prezent în compuşi macroergici ATP, UTP, CTP, AMP etc, sisteme tampon fosfat diacid de potasiu sau KDP, în enzime), SLB membranar (fosfolipide, fosfoproteine, fosfoglucide), SLB nuclear (ARN/ ADN), SLB celular , SLB organ (ochii, urechile, pielea, nasul, limba şi organele vocale laringele), SLB organism; SLB social, SLB planetar, SLB galactic, SLB universal –Dumnezeu).
Aceste sisteme SLB transformă energiile-informaţiile externe (lumină, temperatură, sunete, presiune, pH, câmp electric şi câmp magnetic) în bioluminiscenţa (BL)- datorită asocierii dintre substanţa activă laser şi sistemul de cristale lichide (termotrope şi liotrope), şi prezenţei de activatori sau inhibitori de luminiscenţă, care modelează energia şi informaţia BL.

Cele zece tipuri de sisteme biologice au dimensiuni variate, de la microscopice la macroscopice şi îndeplinesc condiţiile laser: au lungimea rezonatorului laser egală cu un număr întreg de semilungimi de undă; dimensiunea sursei de lumină proprii (SLB) este punctiformă faţă de lungimea de undă a radiaţiei emise; orice tip de energie externă este transformată în BL, care are caracteristici de radiaţie laser: dispersie monocromatică în mediul de apă intracelulară, polarizare totală (dextrogiră pentru galben –verde, şi levogiră pentru albastru-violet-roşu), direcţionare spre focarele celulare/ ale organelor; modelare energetică în mediile neliniare – prin amplificare energetică-conform regulii antiStokes din optica neliniară (cu trecere din vizibil în spectrul ultraviolet), sau diminuare energetică conform regulii Stokes (cu trecere din vizibil în spectrul infraroşu).

La nivelul omului se întîlnesc şase nivele de energie – informaţie ale bioluminiscenţei BL, care permit ca fenomenul laser biologic să întreţină sincronizat atît procesele biologice BEMF, cît şi procesele psihice bazate pe proprietăţile BL. Astfel BL întreţine mecanismul biofotonic, laser holografic al: vederii, memoriei, gândirii, conştiinţei, bioritmurile, creşterea şi dezvoltarea, aspectele normale sau patologice de morfologie, şi fiziologie umană. Starea de conştienţă este asociată cu sensul de propagare al BL, sens determinat de prezenţa sau absenţa sursei de energie externă şi de gradul de încărcare internă cu energie BL. Astfel pe timpul stării de veghe are loc transmiterea BL de la organele de simţ prin sistemul nervos către toate celulele din corp, şi acumularea unei părţi de energie în apa din sînge şi celule, în compuşii macroergici, şi la nivelul creierului – determină starea de conştienţă -asociată cu starea de veghe, cu amplificarea inconştientă a BL şi acumularea BL în organe. Noaptea, în lipsa surselor externe de lumină şi energie, ca în timpul somnului, se produce descărcarea energiei optice din apa şi compuşii macroergici celulari, şi inversarea sensului de propagare- ceea ce duce la refacerea unor compuşi organici ai organismului, şi obţinerea stării de inconştienţă totală sau parţială, deoarece unele vise (holograme optice/ acustice nocturne) se ţin minte.

Creierul lucrează şi noaptea, rezolvând problemele puse ziua, în starea de veghe, ceea ce are mare importanţă pentru gradul de utilizare a creierului considerat mic, dar care acum – se dublează. Există variante date de starea de oboseală, cînd unele grupe celulare pot continua activitatea, pe cînd altele nu, creînd tulburări de conştienţă şi neuro-motorii.

Cu ajutorul biofotonicii şi bionicii am construit primul ochi bionic din lume destinat studiului mecanismului vederii, şi am demonstrat faptul că ochiul uman este anatomic un sistem laser bifocal cu sistem holografic intermediar, iar imaginea dată de el este o hologramă, în poziţie dreaptă, în culori, în dinamică, corectînd astfel o eroare medicală veche- conform căreia ochiul era considerat sistem de tip fotografic, model cu multe erori, neconcordanţe cu anatomia reală a ochiului şi maculei (corneea şi macula, cunt calote sferice –meniscuri divergente şi au focare proprii, care răstoarnă imaginea de 2 ori, iar cristalinul fiind plasat între faţele anterioare ale corneei şi focarele corneei – nu influenţează poziţia imaginii, ci face corecţia aberaţiilor de formă şi culoare.

Datorită nanotehnologiei, bionicii şi biofotonicii se pot dezvolta în perspectivă toate domeniile fizicii – medicinei – religiei, domenii conciliate datorită Teoriei Laserilor Biologici, care susţine conştient existenţa lui Dumnezeu, cel Nevăzut, a cărui prezenţă o simţim în fiecare fiinţă de lîngă noi, noi toţi fiind după chip şi asemănare la fel cu Dumnezeu – sisteme laser biologice – animate de BL, dar Dumnezeu este energia şi informaţia supremă, focar al energiei BL emise de toate tipurile de fiinţe din Univers, este bioluminiscenţă la puterea a zecea, fenomen laser biologic sau ”lumină din lumină”.

Energia electrică, energia magnetică, biochimică şi fenomene laser (holografice, termice, plasma laser etc) însoţesc bioluminiscenţa în fiecare din cele zece tipuri de sisteme. Doar energia nucleară poate distruge ordinea unui sistem, ordine introdusă de bioluminiscenţă din momentul nașterii lui, ”născut, iar nu făcut”.
Vechi dogme cad în faţa măreţiei fenomenului de bioluminiscenţă, iar religia trebuie repusă pe baze noi, reale, pentru care tot ea a păstrat un sîmbure de ştiinţă, uitînd în schim formulele. Iniţiaţii care au deţinut secretele ştiinţifice ale lumii au murit, dar se nasc noi iniţiaţi, care trebuie să pună bazele unei lumi mai drepte, mai bune, de cinste şi onoare, de frumuseţe nepătată, şi oameni cu sufletul curat.

In Romania există un colectiv de biofotonică, din care fac parte, şi care a adîncit studiul acestor probleme şi care va continua să aducă în faţa lumii noi rezultate de excepţie. Formele de bioluminiscenţă emisă de sisteme biologice superioare omului încă nu sunt cercetate, dar aşteaptă ca timpul să le rezolve, şi oameni înţelepţi să le înţeleagă puterea şi foloasele.

Manu Mariana Daniela
Doctor în biologie, medic specialist MG,
Universitatea Apollonia Iaşi”

 

Eveniment: Valorile României – valori europene

Valorile României – valori europene

„Un popor nu se caracterizează atât
prin oamenii mari, pe care îi are, ci mai ales
 prin felul în care îi recunoaşte şi îi stimează pe aceştia.”
Friedrich Nietzsche

Într-⁠un Chişinău aflat în preajma alegerilor, în orăşelul academic din preajma televiziunii naţionale, la Biblioteca Ştiinţifică Centrală „A. Lupan” a Academiei de Ştiinţe a Moldovei, a avut loc conferinţa-⁠eveniment Valorile României – valori europene. Amfitrionul nostru, acad. Vasile Bahnaru a început această memorabilă şi frumoasă conferinţă, menţionând că ea se derulează în cadrul proiectului Valorile României – valorile_romaniei-refacut-DRRP-reprezvalori europene, sprijinit de Ministerul Afacerilor Externe – Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, proiect realizat de Asociaţia Contemporanul şi revista Contemporanul, în parteneriat cu Academia de Ştiinţe a Moldovei, Institutul de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Biblioteca Naţională a Republicii Moldova, Biblioteca Ştiinţifică Centrală „A. Lupan” a Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi Liceul Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

Proiectul propus de Asociaţia Contemporanul MAE – DPRRP face parte din aria de interese prioritare ale Programelor Departamentului Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni. Participanţii la conferinţă – Aura Christi, acad. Mihai Cimpoi, acad. Vasile Bahnaru, Alexe Rău, Aliona Tostogan şi acad. Nicolae Dabija – s-⁠au referit la revista Contemporanul ca la una dintre cele mai vechi şi prestigioase publicaţii româneşti, care în ultimele mai bine de două decenii şi-⁠a axat activitatea pe păstrarea şi reafirmarea identităţii culturale a românilor de pretutindeni, promovarea valorilor culturale şi spirituale ale românilor de pretutindeni, a creaţiilor şi specificului acestora în România şi peste hotarele ţării.

Majoritatea participanţilor au vorbit, între altele, numerosului public de liceeni şi studenţi despre criza identităţii, despre podurile de flori transformate în poduri de carte, despre golul de carte românească, ce rămâne o problemă majoră, soluţionată, an de an, parţial, datorită Bibliotecilor Judeţene din România şi datorită sprijinului acordat de Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni. Cu toate acestea, susţinea cu tristeţe acad. Nicolae Dabija, bibliotecile din Moldova rămân deaura-christi--valorile-romaneocamdată a fi depozite de maculatură, alcătuită din cărţile în alfabet chirilic, adunate pe parcursul ocupaţiei sovietice, titluri pe care nu le mai citeşte nimeni. În timpul dezbaterilor, rolul central l-⁠au deţinut valorile României. Invitatul special a fost Aura Christi, poet, romancier, eseist, publicist şi traducător.

După ce i-⁠a reproşat scriitoarei că a cam uitat străzile capitalei Moldovei, Mihai Cimpoi a avut cuvinte frumoase la adresa Aurei Christi şi s-⁠a referit la cele întâmplate sub auspiciile Academiei de Ştiinţe a Moldovei ca la un eveniment de anvergură naţională. Acad. Mihai Cimpoi a vorbit detaliat despre vechea şi prestigioasa publicaţie, fondată la 1881, la Iaşi, menţionând faptul că pe coperta revistei Contemporanul se află subtitlul Ideea Europeană, adăugat de acad. Nicolae Breban în primăvara anului 1990. Prin acest subtitlu roamncierul a dat direcţia în cultură a acestei publicaţii, transformate în una dintre cele mai puternice reviste din România. După cum se ştie, Republica Moldova a încheiat cu Uniunea Europeană uAura-Christi-Mihai-Cimpoi-Vasile-Bahnaru-si-studenti-la-Biblioetca-Academiei-de-Stiinte-a-Moldovein acord de aderare. În acest sens, Contemporanul devine – inclusiv în Moldova – un instrument de promovare a valorilor româneşti în condiţiile unei crize a valorilor şi a modelelor. Domnul profesor a vorbit elogios despre destinul Aurei Christi, poetă născută la Chişinău şi stabilită de mai bine de două decenii la Bucureşti. Aura Christi înlesneşte comunicarea şi promovarea valorilor de pe ambele maluri ale Prutului în condiţiile în care comunicarea dintre cele două maluri ale Prutului e dificilă şi, nu rareori, bruiată. Domnul profesor s-⁠a referit la debutul de acum treizeci de ani ca ziarist şi ca poet, susţinând că, la ora actuală, prin cele peste treizeci de cărţi publicate în ţară şi în străinătate, Aura Christi este unul dintre cei mai importanţi scriitori din contextul românesc, cu rezonanţă europeană. Prof. Mihai Cimpoi n-⁠a trecut cu vederea genurile abordate de autoarea volumului Împotriva mea, nici personajele din ciclul romanesc în patru Vasile-bahnaru-Mihai-Cimpoi-Nicolae-Dabijavolume, Vulturi de noapte, personaje care sunt, de obicei, artişti, creatori, oameni ai cărţii. În eseurile sale de excepţie despre Dostoievski şi Nietzsche este abordată – dintr-⁠un unghi heiddegerian – o temă majoră: suferinţe. Dostoievski – Nietzsche. Elogiul suferinţei este titlul unei cărţi fundamentale, care a văzut lumina tiparului relativ recent, la Editura Academiei.

Poetul Nicolae Dabija a vorbit îndelung despre integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, susţinând că vom intra în Uniunea Europeană cu valorile noastre culturale. Ne vom integra în Uniunea Europeană cu Mihai Eminescu. Ne vom integra în Uniunea Europeană cu cartea lui Mihai Cimpoi despre Mihai Eminescu, pentru că e vorba de o carte unică despre personajele poetului nostru naţional. Alte valori? George Botezatu, Eugen Coşeriu – unul dintre cei mai mari lingvişti. Ne vom integra în Uniunea Europeană cu sculptorul Constantin Brâncuşi, numit de oamenii de cultură din străinătate Constantin Brancusi. Ne vom integra şi cu cel mAura-Christi-Alexe-Rau-Vasile-Bahnaruai mare stilist al limbii franceze, Emil Cioran. Cu Grigore Vieru, cu Eugen Doga ne vom integra. Cu poezia Aurei Christi.

În condiţiile unei feroce crize identitare, acad. Nicolae Dabija consideră că poezia română este una dintre cele mai bune care se scriu, la ora actuală, în lume. Or, această poezie este aproape necunoscută în Europa.

Nu este mai puternică ţara care are mai multe tancuri. Este mai puternică ţara care are mai multe biblioteci. Nu este mai puternică ţara care are mai mulţi generali, ci ţara care are mai mulţi cărturari. Nu este mai puternică ţara care are mai mulţi soldaţi, ci ţara care are mai mulţi cititori. Vom fi săraci atâta timp cât nu vom iubi cartea. Când vom vorbi corect româneşte, când ne vom cunoaşte istoria şi marii noştri înaintaşi, vom scăpa de sărăcie. În Japonia – una dintre cele mai puternice ţări ale lumii, puterniceAlexe-rau-Bibl-Nat-Rep-Moldova din punct de vedere economic – 80 % din populaţie are studii superioare. În SUA – 60 %. În Republica Moldova – 8 %, din care 4 % a şi plecat peste hotare. Suntem săraci pentru că nu ne cunoaştem istoria, trecutul, cultura şi pentru că plecăm de acasă.

În acest context, al unei crize generalizate, Aura Christi rămâne a fi un scriitor – de altfel, singurul – care a experimentat pe cont propriu cum să se adapteze scrisului românesc un scriitor din Basarabia. Şi a reuşit – Aura Christi este scriitor român – deşi ştiu că nu i-⁠a fost uşor. În acest sens, Aura Christi este un prim sol într-⁠un context în care unii scriitori români refuză să ne primească acasă, în literatura română. În această ordine de idei, Mihai Cimpoi îl citeaza mereu pe Alexei Mateevici, care a spus că suntem o singură literatură.

Aura Christi este un ambasador al culturii din Republica Moldova la Bucureşti.

Ctitorul Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova, Alexe Rău, i-⁠a făcut un elogiu incitant unuia dintre maeştrii Aurei Christi, filosoful Friedrich Nietzsche, un mucenic al cunoaşterii, un filosof şi profet, care, aidoma lui J.W. Goethe, visa o Europă unită din punct de vedere cultural, şi a felicitat-⁠o pe Aura Christi pentru modul exemplar în care reprezintă Basarabia în contextul culturii româneşti şi în Europa. Aducând Contemporanul în Basarabia, scriitoarea, de fapt, aduce Europa acasă.

Periplul făcut de Alexe Rău prin europenizarea bibliotecilor din Basarabia a fost extrem de instructiv. Astfel, alături de Biblioteca Naţională a României, Biblioteca Naţională a Moldovei e membră a Asociaţiei Bibliotecilor Naţionale ale Europei. Împreună cu bibliotecile din statele europene, biblioteca nr. 1 din Moldova lucrează la realizarea unui proiect ce constă în digitalizarea titlurilor apărute în format clasic. Sub auspiciile acestui proiect, Biblioteca Naţională a Republicii Moldova a digitalizat deja peste trei mii de titluri. Un avantaj evident al folosirii cărţii şi în format ebook constă în faptul că acestea beneficiază de un public incomparabil mai larg şi astfel sunt păstrate cărţile rare din fondul de aur al Bibliotecii.

Aura Christi a vorbit cu o emoţionantă nostalgie despre copilăria şi adolescenţa ei, despre familia ei, despre faptul că s-⁠a format în albia literaturii ruse şi franceze, şi cu toate acestea se bucură de faptul că prin cărţile ei aparţine culturii române. Poeta a vorbit despre pădurile de mesteceni, precum şi despre stâlpii primei sale tinereţi: Aleksandr Puşkin şi Mihail Eminescu. Despre cărţile lui Mihai Cimpoi, ale lui Grigore Vieru şi Nicolae Dabija, cu care a crescut. Despre mişcarea de renaşSala-cu-orga-Primaria-municipalatere naţională, numită de poetă revoluţie identitară, care a avut ca scop eliberarea de sub jugul ocupaţiei sovietice şi revenirea la haina firească a limbii române: grafia latină. Printre protagoniştii acelei revoluţii s-⁠au aflat Nicolae Dabija, Mihai Cimpoi, Grigore Vieru, Vasile Bahnaru, Leonida Lari, Doina şi Ion Aldea Teodorovici şi alţi câţiva intelectuali care, la începutul anilor nouăzeci, adunau în Piaţa Marii Adunări Naţionale sute de mii de români; de altfel, Doina Aldea Teodorovici i-⁠a fost colegă Aurei Christi, care a absolvit Liceul teoretic român-⁠francez „Gh. Asachi” din Chişinău. Atunci, în data de 27 august 1991, în timp ce se prăbuşea imperiul soviectic, Republica Moldova a devenit un stat suveran. Eliberarea, în 1991, de sub jugul ocupaţiei sovietice este, de bună seamă, un moment crucial pentru destinul Basarabiei, un moment istoric recunoscut de ONU.

De altfel, acest pământ românesc, leagăn al civilizaţiei antice cucutene – una dintre cele mai vechi din Europa – se află, la ora actuală, în epicentrul câtorva aniversări. Relativ recent s-⁠au împlinit două secole de ocupaţie rusească şi sovietică (1812), în timpul căreia acest pământ a fost intens rusificat; după cum se ştie, şi în prezent Federaţia Rusă exercită o presiune evidentă asupra acestui stat, aflat la marginea Europei, prin menţinerea – în pofida promisiunilor de a le retrage – trupelor Armatei a 14-⁠a în Transnistria. Presiunea se vede şi se simte nu numai din cauza războiului din Crimeea. Chişinăul electoral este invadat de afişe cu Vladimir Putin. Se apropie aniversarea a 75 de ani de când – urmare a Pactului Ribbentrop-⁠Molotov – imperiul sovietic a ocupat Basarabia (1940). Se apropie aniversarea a o sută de ani de la Marea Unire (1918). Ne apropiem de aniversarea a 25 de ani de libertate a Republicii Moldova (1991). Întrebarea este: ce vom face în continuare cu această libertate? Ce vom face cu valorile noastre în contextul în care – prin complicitatea unor intelectuali care au trădat – locul unei ideologii de extremă stânga a fost preluat de o altă ideologie, un fel de neoliberalism brutal, aplicat fără nuanţe, numit de oportuniştii postcomunişti fie politică corectă, fie globalizare interpretată abuziv, fie postmodernism instrumentalizat şi folosit ca armă în revizionismele de după 1989?

Scriitoarea e de părerea că ne aflăm la o răscruce. O răscruce marcată de o gravă criză a identităţii, de o criză a valorilor şi modelelor. Lucrurile arată grav şi dat fiind valul consumismului şi al decadenţei ajuns şi în ţara lui Eminescu, Arghezi, Bacovia, Rebreanu, Blaga şi Iorga – realitate, la care se adaugă mişcarea naţională anticomunistă instrumentalizată în proporţii ce dau de gândit. Ce înseamnă România în aceste circumstanţe?; când spun România, eu am în vedere şi Basarabia – locul în care m-⁠am născut şi m-⁠am format. Papa Ioan Paul al II-⁠lea a spus că România este Grădina Maicii Domnului. România înseamnă Constantin Brâncuşi, Mihail Eminescu, Tristan Tzara, Emil Cioran, Eugen Ionesco, Paul Celan, Mircea Eliade – nume importante, cunoscute în lume, dăruite culturii universale de România. Acestor nume de rezonanţă li se adaugă George Bacovia, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Paul Goma, Nichita Stănescu, Nicolae Breban, Augustin Buzura, Dumitru Radu Popescu, Ileana Mălăncioiu şi alte nume marginalizate, de circa 25 de ani, în ţara mea.

Devine din ce în ce mai limpede că e nevoie de o nouă revoluţie a poeţilor. De o nouă mişcare paşoptistă e nevoie: o mişcare revoluţionară, care să ne sudeze de aceşti stâlpi ai naţiunii române – care au conservat europenitatea culturii noastre – şi să ne aducă, firesc, pe făgaşul unei renaşteri naţionale. E nevoie de un impuls care să ne facă apţi de acel salt vital în fiinţa naţională.
Evenimentul s-⁠a încheiat cu o surpriză: un emoţionant recital susţinut de Aura Christi, o donaţie de carte românească – donaţie care nu e prima făcută de Asociaţia Contemporanul, Editurile Contemporanul şi Ideea europeană – şi o şedinţă de autografe.

Adrian Preda

Parteneri de proiect: Ministerul Afacerilor Externe – Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, Academia de Ştiinţe a Moldovei, Institutul de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Biblioteca Naţională a Republicii Moldova, Biblioteca Ştiinţifică Centrală „A. Lupan” a Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Liceul Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Academia Română, Editura Academiei Române, Fundaţia Culturală Ideea Europeană, Asociaţia Revistelor, Publicaţiilor şi Editurilor (ARPE; peste 35 de edituri şi reviste membre) ş.a.

Parteneri media: Literatură şi artă, APTR, librariapentrutoti.ro, agentiadecarte.ro, Fundaţia Dignitas, Radio România, Asociaţia Revistelor, Publicaţiilor şi Editurilor (ARPE) etc.

 

 

România – specific naţional şi viziune europeană”

Fundaţia Dignitas a organizat la sediul său, în colaborare cu Departamentul Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediu de Afaceri şi Turism, evenimentul „România – specific naţional şi viziune europeană”. La eveniment au participat cercetători din mediul universitar şi din institute de cercetare din Bucureşti şi Craiova, oameni de cultură, istorici, etnografi, tineri antreprenori, membri în Enterpriese Europe Network, reprezentanţi din ONG-⁠uri, asociaţii patronale, colecţionari de artă, studenţi. În deschidere, a avut loc vernisajul expoziţiei de costume şi obiecte tradiţionale românRomania-specific-national-si-viziune-europeanaeşti din colecţia Fundaţiei Dignitas şi colecţia Cheorghe Chetroşanu. Antropo­logul Cristian Istrătescu-⁠Târgovişte şi cunoscuta specialistă în folclor şi vintage Iulia Gorneanu ne-⁠au introdus în universul semiotic al motivelor accesoriilor vestimentare şi a variatelor piese textile de uz casnic expuse în Galeria Dignitas.

Programul serii a continuat cu intervenţii legate de oportunităţile de dezvoltare a României în perioada 2014-⁠2020. Dr. Ing. Gabriel Vlăduţ, Director la filiala IPA-⁠Craiova şi membru Enterprise Europe Network a prezentat programele de finanţare europene şi a subliniat importanţa componentei inovative pentru accesarea cu succes a fondurilor europene atât de către universităţi şi institute de cercetare, cât şi de către IMM-⁠uri; Lavinia Niţu, Şef Departament Fonduri Structurale la Ministerul Educaţiei Naţionale a analizat experienţa accesării fondurilor europene pentru cercetare în perioada anterioară de programare şi a prezentat sprijinul pe care îl pot primi toţi aplicanţii care vor să scrie proiecte pentru obţinerea de finanţări în 2015.

Andreea Severa, responsabil al programului „România HUB – România, ţara tinerilor întreprinzători” în Romania-specific-national-si-viziune-europeana-2ca­drul DIMMMAT a prezentat programul de susţinere şi stimulare a iniţiativelor antreprenoriale ale ti­ne­rilor şi a apreciat parteneriatul cu Fundaţia Dignitas, care a primit şi diploma de Partener de Încredere, în cadrul acestui program.

A fost vizionat, în prezenţa actorului Aureliu Surulescu, trailer-⁠ul documentarului artistic „Istorii despre Vlad Voievod Drăculea”, proiect realizat în coproducţie de Fundaţia Dignitas şi Asociaţia Culturală LER, având la bază documente istorice inedite sau reinterpretate.

Tinerii alpinişti Tiberiu Pintilie şi Adrian Fako au împărtăşit experienţa extraordinară a ascensiunii pe Everest şi a proiectului motivaţional „Care este Everestul tău?”, prin care au mobilizat sute de copii, tineri şi organizaţii ale societăţii civile, într-⁠un proiect susţinut şi de Fundaţia Dignitas. Au fost proiectate câteva secvenţe din filmul-⁠reportaj care redă ascensiunea celor doi români pe Everest şi lecţiile de viaţă împărtăşite, film realizat de Asociaţia Adventure Diplomacy, cu sprijinul fundaţiei.

În încheiere, cunoscuta trupă „Trei Parale” a introdus participanţii în atmosfera sărbătorilor de iarnă, printr-⁠un recital excepţional de muzică românească veche, apreciat de public prin ropote de apluze!

România şi-⁠a exilat valorile. România îşi discriminează literatura naţională. Întâmplător oare?

Sigla-ministerul-culturii

■ Cultura vie aduce 5,7% PIB-⁠ului României. Şi beneficiază, în schimb, de 0,16%, din care circa 75% se duc la patrimoniu 2010. Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, domnul Kelemen Hunor, face public următorul fapt: cultura vie aduce 5,7% PIB-⁠ului României. Şi beneficiază, în schimb, de 0,16 %, din care circa 75 % se duc la patrimoniu. E vorba de genocid cultural. E vorba de un atac la identitatea poporului român. Ceea ce ne face să ne întrebăm: interesele căror grupuri vădit antinaţionale servesc guvernanţii care s-⁠au perindat la putere?

■ Procentul analfabeţilor în ţară a urcat la cifra îngrijorătoare de 12%, iar la capitolul lectură România a ajuns pe ultimul loc din Europa, e adevărat, alături de, straniu, greci.

■ La capitolul producţia de carte, România ocupă ultimul loc în Europa; da, şi aici suntem în coada Europei.

Cum e tratată literatura, cultura vie

Acasă. Există zeci, sute de localităţi rurale, unde nu vei găsi nici urmă de librărie, în schimb, vei vedea pârtii nefolosite, săli de sport în câmp sau terenuri de fotbal în pantă, ba chiar şi parcuri la marginea satelor. Pe parcursul ultimilor circa opt ani, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional n-⁠a făcut achiziţii de carte pentru bibliotecile din ţară; vaga excepţie existentă confirmă, evident, regula, care serveşte interesele distribuitorilor, mai puţin pe cele ale editorilor şi scriitorilor.

Scriitorul român nu mai există în spaţiul public. Emisiuni culturale pe canalele publice – nici atât. Canalele comerciale nu intră în discuţie; aici cultura e o floare între flori.

Vreun străin îndrăgostit de România s-⁠ar întreba, probabil, în ce ţinuturi şi-⁠a exilat RoRevizuire si revizionism in literatura postcomunistamânia poeţii, romancierii şi interpreţii de muzică clasică? Unde sunt artiştii români, despre care se vorbeşte mai tot timpul în treacăt, mai ales, atunci când se moare? Şi se moare în lumea artiştilor ţării pe capete. România şi-⁠a exilat valorile. România îşi discriminează literatura naţională. Întâmplător oare? Dacă aţi intra în librăriile ţării, în majoritatea – transformată, de altfel, într-⁠un fel de bric-⁠à-⁠brac, unde găseşti de la papetărie până la produse IT, jucării pentru copii şi altele – veţi găsi preponderent traduceri. Scriitorii români, prin a căror operă se defineşte identitatea naţiunii române nu rareori lipsesc sau îşi pot găsi expuse cărţile la nivelul broaştei, dacă nu ascunse printre rafturi, ca şi când am trăi vremurile unui foarte ciudat samizdat. Explozia interesului faţă de traduceri după 1989 şi dezinteresul statului faţă de literatura română vie, stat care a început liberalizarea prin cultura vie, a dus la dispariţia cărţilor scriitorului român din librării. Excepţiile existente – între care se numără şi op-⁠urile celor câţiva comentatori la modă, vagi „filosofi” fără operă, foşti cronicari de arte plastice sau procurori culturali cu veleităţi de ordin teoretic în domeniul moralei – confirmă regula.

În străinătate. În timp ce sub dictatură, în România, zeci, sute de biserici erau fie şterse de pe faţa pământului, fie transformate în depozpenita-de-scrisite, în timp ce la ora actuală ţara e împânzită de zeci, sute de lăcaşe de cult neterminate sau abandonate, la Maastricht, în Olanda, o veche catedrală dominicană din secolul al XIII-⁠lea a fost transformată în librărie, după ce o vreme a fost parcare de biciclete. Proiectul (2008) a câştigat deja mai multe premii, unii iubitori de carte socotind-⁠o cea mai frumoasă librărie din lume.

În librăiile de la Paris, Roma, Beijing sau Moscova, în vitrine, tronează, firesc, la locuri vizibile, scriitorii naţionali, cu volume puse la vedere, cu postere, întâlniri cu cititorii, iar piaţa traducerilor este atent supravegheată. Piaţa traducerilor din Anglia deţine 5% din producţia de carte, restul constituind literatura naţională. Nu ne-⁠ar mira, dacă în urma unui sondaj făcut în România, s-⁠ar constata că procentul respectiv este exact invers, adică vizibil în defavoarea literaturii naţionale.

Este limpede că în cazul în care va persista politica de defavorizare şi discriminare a literaturii române, nu peste multe decenii se va vorbi despre disoluţia statului român. De ce să ne mai mire atunci imaginea României în lume? Dl T. Băsescu susţinea că e vorba de o ţară de mâna a doua. Dacă prin instituţiile statului, România – care se defineşte prin Eminescu, Eliade, Cioran, Brâncuşi, Ionescu, Tzara, Panait Istrati, Blaga, Maiorescu, Nichita Stănescu şi alte vârfuri, va continua să-⁠şi trateze astfel valorile, inclusiv cele date de literatura naţională – această ţară va deveni, încet, treptat, ceea ce şi-⁠a dorit preşedintele, sprijinit de intelectualii săi de curte: o ţară de mâna a doua.

Literatura română clasică şi contemporană este discriminată la ea acasă

Publicăm o scrisoare deschisă adresată Ministrului Culturii şi Patrimoniului Naţional, domnul Kelemen Hunor. Câţiva importanţi scriitori şi editori români cer demiterea Consiliului Administraţiei Fondului Cultural Naţional (AFCN) pentru „gravele erori de evaluare făcute la sesiunea de proiecte editoriale AFCN în desfăşurare”. Semnatarii scrisorii consideră Sigla-ministerul-culturiică decizia comisiei de experţi AFCN de a nu acorda nici un sprijin financiar unor proiecte de anvergură europeană şi naţională, cum sunt revistele Academiei Române, revistele Contemporanul, Convorbiri literare sau titlurile Literatura română – acasă, supliment al revistei Contemporanul, semnat de criticul şi istoricul literar Theodor Codreanu, Emil Iordache, Nobelul literar slav, Dmitri Merejkovski, Scrieri, Friedrich Nietzsche, Dincolo de bine şi de rău · Genealogia moralei, Niculae Gheran, Scrisori către Liviu Rebreanu ş.a. „este nedreaptă şi chiar ruşinoasă pentru un organism menit să sprijine valorile culturale în România”. Ministrului Culturii i se cer următoarele: „Demiterea Consiliului AFCN; elaborarea unor noi norme privind organizarea şi funcţionarea AFCN prin care să fie promovate noi criterii pentru alegerea experţilor şi noi grile de evaluare şi de raport de evaluare; alegerea unui nou Consiliu AFCN care să obţină consensul public şi de imagine al asociaţiilor de editori, al asociaţiilor profesionale şi de creaţie, precum şi al Academiei Române”.

Solicitând „revizuirea bugetului acordat pentru editarea literaturii naţionale (roman, eseu, poezie, critică şi istorie literară, dicţionare, ediţii critice ş.a.) şi a traducerilor din literatura universală – domenii discriminate, la ora actuală, de Consiliul AFCN, în detrimentul literaturii române şi literaturii universale”, semnatarii Scrisorii deschise constată faptul că titlurile sprijinite de AFCN pe parcursul ultimilor ani arată în mod explicit că „literatura română clasică şi contemporană este discriminată la ea acasă”.

Scrisoarea deschisă a fost remisă spre ştiinţă preşedintelui Academiei Române, domnul acad. Ionel Valentin Vlad, domnului Călin Popescu Tăriceanu, Preşedintele Senatului României, domnului Victor Ponta – Prim-⁠ministru al României, domnului Valeriu Zgonea – Preşedintele Camerei Deputaţilor, domnului Georgică Severin, Preşedintele Comisiei pentru Cultură şi Media a Senatului României, domnului Gigel Ştirbu, Preşedintele Comisiei pentru Cultură, Arte şi Mijloace de Informare în Masă a Camerei Deputaţilor, domnului director AFCN, Leonard Artur Horvath.

Scrisoare deschisă adresată domnului
Kelemen Hunor, Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional

Domnule Ministru Kelemen Hunor,

Ne adresăm domniei voastre cu solicitarea de a demite Consiliul Administraţiei Fondului Cultural Naţional pentru gravele erori de evaluare făcute la sesiunea de proiecte editoriale AFCN în desfăşurare. Conform atribuţiilor sale legale, Consiliul AFCN este responsabil pentru alegerea experţilor, pentru grilele de evaluare şi priorităţile de finanţare. Alegerea experţilor a fost făcută neprofesionist, astfel încât s-⁠a ajuns la o distorsionare a valorizării proiectelor. În stabilirea priorităţilor AFCN pentru proiecte editoriale pe anul 2014, Consiliul AFCN a călcat Legea nr. 186 din 9 mai 2003 privind susţinerea şi promovarea culturii scrise. În ultimii doi ani, Consiliul AFCN modifică abuziv priorităţile, sfidând respectiva lege, care stipulează la Art. 5, p. 2, faptul că la capitolul priorităţi figurează „realizarea de enciclopedii, tratate, dicţionare, atlase, ediţii critice ale scriitorilor clasici români şi străini, ediţii definitive de autor, debut literar şi literatură pentru copii”. De asemeni, în sesiunea de finanţare a proiectelor editoriale pe anul 2014, este călcat Art. 1 al respectivei legi, care stipulează la paragraful (2) următoarele: „În sensul prezentei legi, prin cultură scrisă se înţelege domeniul de referinţă care cuprinde cărţi, reviste şi alte publicaţii, având caracter literar-⁠artistic, tehnico-⁠ştiinţific, editate pe orice fel de suport”. În textul legii se vede limpede faptul că trebuie să li se acorde prioritate titlurilor literar-⁠artistice. Concret, fiind vorba de o instituţie naţională (Administraţia Fondului Cultural Naţional), prioritatea îi revine, conform legii, culturii scrise naţionale, prin care se conservă identitatea naţiunii române.

Nicăieri în Legea nr. 186 din 9 mai 2003 privind susţinerea şi promovarea culturii scrise nu este stipulată următoarea condiţie impusă de Consiliul AFCN în anul 2014, şi anume: „Nu sunt admise pentru finanţare titluri editate sau reeditate în ultimii 30 de ani”. Prin aplicarea acestei condiţii discrimi­natorii şi antinaţionale, s-⁠au atins câteva performanţe demne de o carte a recordurilor malignă: 1. Din concurs au fost omise din start ediţiile critice, care figurează ca priorităţi ale AFCN pentru proiectele editoriale pe anul 2014. Această prioritate a culturii scrise naţionale este stipulată prin lege. 2. Dat fiind faptul că exclusiv editurile naţionale de prestigiu recunoscut se ocupă de întocmirea ediţiilor critice, prin aplicarea interdicţiei de a propune titluri editate şi reeditate în ultimii 30 de ani, din competiţie au fost scoase din start marile edituri şi publicaţii naţionale: Editurile Academiei, Ideea Europeană, Timpul, Contemporanul, Convorbiri literare ş.a. Aceeaşi interdicţie a anulat din capul locului titlurile de referinţă. Se ştie că un titlu de referinţă are nevoie de câteva decenii ca să fie validat ca atare, căci trece prin trei instanţe obligatorii: critica de specialitate, publicul şi – instanţa cea mai dură – timpul. Stranietatea situaţiei este că i-⁠am atras atenţia preşedintelui Consiliului AFCN asupra acestor aspecte abuzive. D-⁠sa ne-⁠a promis că le va omite, fără să se ţină de cuvânt însă.

Titluri care ţin de patrimoniul cultural mondial şi naţional, precum operele lui Dmitri Merejkovski, Scrieri (75,83 de puncte, Editura Contemporanul), Niculae Gheran (editor), Scrisori către Liviu Rebreanu (75,17 de puncte, Editura Academiei Române), Mihai Eminescu, Scrisorile (53,67 de puncte, Editura Timpul), Mihai Eminescu, Doina (53,67 de puncte, Editura Timpul), Friedrich Nietzsche, Dincolo de bine şi de rău • Genealogia moralei (traducere de Victor Scoradeţ, Janina Ianoşi şi Horia Stanca, lucrare declarată neeligibilă, deşi în această formulă, reunind trei traducători de mare clasă, nu a apărut niciodată, Editura EuroPress Group) au fost respinse de la finanţare. „Experţii” selectaţi de Consiliul AFCN au pariat, în schimb, pe Fiara şi suveranul, vol. 2, Tact SRL (91); Borbély Tamás: Van-⁠e élet az autonómia után? (Există viaţă după autonomie?), Editura Koinonia (85,67); Fregata-⁠amiral Mărăşeşti, Editura Militară (84,50); Kerstin Hack: Egyedülálló nő keres (Căutările unei femei singure), Editura Koinonia (83,67); Arhitectura Rusiei staliniste, Fundaţia Arhitext design (82,83).

Au fost depunctate şi, în consecinţă, nu au primit subvenţie lucrările unor academicieni sau ale unor personalităţi ale culturii române, precum acad. Florica Dimitrescu-⁠Niculescu, Teme lexicale actuale (începutul sec. al XXI-⁠lea); acad. Nicolae Edroiu (editor), Izvoarele Răscoalei lui Horea. Seria B. Izvoare narative. Presă. Broşuri, vol. IV. 1784 – 1792; acad. Ioan Caproşu, Documenta Romaniae Historica, A. Moldova, vol. VIII (1585 – 1592); Petronel Zahariuc, Silviu Văcaru ş.a., Documenta Romaniae Historica, A. Moldova, vol. IX (1593 – 1598) (colecţia Documenta Romaniae Historica este coordonată, pe lângă acad. Ioan Caproşu, de academicienii Camil Mureşanu şi Ştefan Ştefănescu); Lia Brad Chirsacov, Meşteşugul doftoriei; Susana Andea (coord.), Documenta Romaniae Historica. C. Transilvania, vol. XVI (1381 – 1385); Niculae Gheran (editor), Scrisori către Liviu Rebreanu; Marina Rădulescu Sala, Formarea cuvintelor în limba română, vol. III. Sufixele. 2. Derivarea nominală şi adverbială; Eugen Virgil Nicoară, Personaje reprezentative din teatrul universal şi românesc, vol. I; Gelu Negrea, Caragiale, top 666. Este consternant să constaţi, în urma parcurgerii rapoartelor de evaluare şi a punctajelor, că, în timp ce evaluatorii au recomandat subvenţionarea unor lucrări, cele patru colecţii de documente nu au întrunit mai mult de 70,83 de puncte fiecare, deşi conţin izvoare istorice din perioade diferite. Ciudat, de asemenea, este şi faptul că nu se acordă niciun punct la secţiunile debut, literatură pentru copii, din moment ce este evident că astfel de lucrări nu pot fi evaluate după asemenea criterii (observaţie valabilă pentru toate cărţile). De conţinutul monografiilor şi colecţiilor de documente editate de Editura Academiei Române se folosesc toţi românii din ţara noastră, ele fiind utile atât şcolarilor, cât şi universitarilor! Nu înţelegem, în consecinţă, de ce o lucrare propusă de o instituţie obscură, Asociaţia Salonul de proiecte, Dear money, obţine 45.000 de lei, adică atât cât i se poate acorda unei edituri pentru toate cele 10 cărţi.

Punctajul acordat proiectului Contemporanul, revistă care este într-⁠un an aniversar – se împlinesc 25 de ani de când această revistă, înfiinţată la 1881, şi-⁠a asumat direcţia dată de Ideea europeană (1990) – a fost de 74.00 de puncte. Iar revistei Convorbiri literare – 78.00 de puncte. Menţionăm că Editura Academiei şi revistele Contemporanul şi Convorbiri literare sunt membre ale ARPE (Asociaţia Revistelor, Publicaţiilor şi Editurilor, care întruneşte 35 de membri). Ne întrebăm firesc dacă onorata comisie a auzit de numele acestor reviste de veche tradiţie românească. Nu mai vorbim de numele unor scriitori ca Friedrich Nietzsche sau Dmitri Merejkovski, nici de numele iluştrilor traducători ai operelor acestor monştri sacri ai literaturii universale, în condiţiile în care au fost acordate 89.67 de puncte ilustrei necunoscute: Asociaţia media DoR, cu proiectul Decât o revistă, şi, respectiv, 91 de puncte titlului de anvergură europeană, Istorie şi conştiinţă de clasă, propus de necunoscuta Tact SRL, sau 91 de puncte pentru gloriosul titlu Fiara şi suveranul, propus de aceeaşi obscură Tact SRL.

Considerăm că decizia comisiei de experţi AFCN de a nu acorda nici un sprijin financiar proiectelor de anvergură europeană şi naţională este nedreaptă, ba chiar ruşinoasă pentru un organism menit să sprijine valorile scrise prin care se defineşte identitatea naţiunii române.

Dacă între Nietzsche, Merejkovski şi Eminescu, şi revistele Academiei sau Contemporanul şi Convorbiri literare, comisia de evaluatori, selectată de Consiliul AFCN, preferă Istorie şi conştiinţă de clasă, Fiara şi suveranul sau Decât o revistă, considerăm că iubitorii de literatură din România nu trebuie să mai aibă nicio speranţă: în ţara noastră triumfă barbaria. De altfel, nu puţine rapoarte de evaluare abundă în erori gramaticale, unele conţinând declaraţii false. Ne întrebăm ce reacţie ar avea Academia Română, Asociaţiile de editori de carte şi reviste, precum şi lectorii care ne urmăresc, dacă am publica în paginile revistelor de tradiţie excluse în acest an de la finanţare câteva rapoarte împânzite de erori gramaticale, întocmite de „evaluatori” selectaţi în primăvara acestui an de Consiliul AFCN şi, respectiv, pe două coloane, lista proiectelor aprobate şi lista proiectelor respinse.

Nu avem nimic împotrivă să se acorde subvenţii din fonduri publice publicării lucrării „Linia de producţie. Muncind cu artă” (Editura Tact SRL), care a căpătat 89,67 puncte şi 14,000 lei. Nu ne împotrivim ca ilustra editură Asociaţia Salonul de proiecte să fie subvenţionată din bani publici (45,000.00) pentru Dear Money. Deloc! Pretindem doar că Nietzsche, Merejkovski, Liviu Rebreanu, Mihai Eminescu, Mircea Eliade, Emil Iordache, Cioran sau importanţi scriitori români în viaţă să beneficieze şi ei, spre folosul publicului contribuabil, iubitor de literatură cu miză majoră, de o minimă atenţie şi de un sprijin.

Între traducerile din Nietzsche, Merejkovski, scrisorile lui Eminescu şi Dezvoltare şi dependenţă. Economia politică a capitalismului românesc, Decât o revistă sau Dear money nu este exclus ca lectorul român plătitor de taxe să le prefere pe primele, chiar dacă nostalgiile comisiei mizează pe cele din urmă, propuse de firme ce au o ilustră carieră necunoscută.

Au fost depunctate şi, în consecinţă, nu au primit finanţare reviste de prestigiu internaţional, având o lungă tradiţie, precum „Dacia. Revue d’archéologie et d’histoire ancienne”, „Revue des études sud-⁠est européennes”, „Materiale şi cercetări arheologice”, „Fonetică şi dialectologie”, Anuarele Institutului de Istorie „G. Bariţiu” – Seriile „Historica” şi „Humanistica”, „Analele Bucovinei”, „Anuarul de lingvistică şi istorie literară” al Institutului „Alexandru Philippide” din Iaşi, „Anuarul Institutului de Etnografie şi Folclor «C. Brăiloiu»”. Anul trecut, „Dacia. Revue d’archéologie et d’histoire ancienne” (care este distribuită în peste 450 de biblioteci şi institute internaţionale), a fost subvenţionată, pentru ca în acest an să nu primească mai mult de 79,67 de puncte! Parcurgând lista mai departe, observăm că Anuarul Institutului de Istorie „G. Bariţiu” din Cluj-⁠Napoca, Series Humanistica, a obţinut acelaşi punctaj ca o revistă a unui Centru Cultural zonal, deşi impactul cultural pe termen mediu şi lung, dar şi audienţa sunt diferite ca de la cer la pământ, în favoarea primei publicaţii! Astfel, cercetarea, cultura şi istoria românească sunt puse la colţ, laolaltă cu periodicele şi cărţile Academiei Române.

Nu înţelegem de ce proiectele depuse de Editura Tracus Arte au obţinut un punctaj sub aşteptările noastre, în ciuda faptului că fiecare dintre aceste proiecte se plia perfect pe priorităţile de finanţare ale AFCN în această sesiune de finanţare şi, deci, îndeplinea toate condiţiile impuse. Datorită caracterului unic al proiectelor editoriale depuse, al mizei lor culturale majore, interculturale şi educative, a calităţii culturale a proiectelor şi a autorilor lor, datorită anvergurii lor academice în cazul titlurilor ştiinţifice considerăm că s-⁠ar cuveni o reevaluare. Printre titlurile depuse de Tracus Arte figurează Eminescu în conştiinţa critică românească (1870-⁠1932), Nuclee mitice în romanul românesc postbelic, Parcul fermecat, Poezia pentru copii în manualele şcolare în perioada 1948-⁠1989, Cuvinte în negativ. Eseuri de psihanaliză.

Am aflat, cu stupoare, că proiectul propus de agentiadecarte.ro a fost depunctat şi respins de la finanţare. Iluştrii membri ai comisiei de evaluatori certaţi cu gramatica limbii române, probabil, nu cunoşteau obiectul supus evaluării. AgenţiadeCarte.ro este singurul cotidian cultural pe media electronică înregistrat cu ISSN 2248 – 1508, membru al Asociaţiei Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România (www.apler.ro, care întruneşte 47 de edituri şi reviste româneşti). În 2011 şi 2012, www.agentiadecarte.ro a fost nominalizată pentru cel mai bun web-⁠site cultural la Premiile Radio România Cultural. La ediţia cu numărul 20 a Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de Învăţătură 2013, AgenţiadeCarte.ro a primit trofeul presei pentru publicaţie online. www.agentiadecarte.ro a primit finanţare de la AFCN în sesiunile de proiecte editoriale din 2011, 2012 şi 2013. În 2012 şi 2013, www.agentiadecarte.ro a fost desemnată de către experţii AFCN pe primul loc la proiecte editori­ale-⁠noile media, cu cel mai mare punctaj, 96,00 de puncte, obţinând 47.100 lei. AgenţiadeCarte.ro a primit o notă de neînţeles (83.33) pentru cineva care ştie, cât de cât, ce reprezintă acest proiect cultural românesc pe media electronică! Surprinde, într-⁠un mod neplăcut şi neprofesionist, calitatea unei evaluări (nota 70, probabil dată după mediere!) care îşi propune, din rea voinţă, să radă de la finanţare proiectul. Dovada relei voinţe stă chiar în raportul acestui „evaluator” care scrie, negru pe alb: „Un proiect editorial nu poate fi susţinut financiar la nesfârşit, el trebuie să-⁠şi dovedească cândva sustenabilitatea, pe care, de altfel, o clamează, dar nu o demonstrează”. Adică un proiect editorial, cultural, de nişă, non-⁠profit, care susţine cultura română vie, trebuie să se transforme în unul comercial! După această logică stupidă, ar trebui ca revistele literare de tradiţie din România, care – fiind nonprofit – primesc în fiecare an finanţare de la AFCN sau de la Ministerul Culturii, să fie ori rase de la finanţare ori să devină „comerciale” şi să aducă bani şi profit. „Evaluatorul” a ştiut, din descrierea proiectului, că AgenţiadeCarte.ro a primit finanţări AFCN în ultimii ani, câştigând pe primul loc licitaţia de proiecte în 2012 şi 2013. Motiv pentru care a ras proiectul, deşi cunoaştea (din informaţiile proiectului) faptul că AgenţiadeCarte.ro a avut, în ultimii 3 ani, peste 400 de parteneriate media pentru cele mai importante proiecte culturale şi editoriale ale României, multe dintre aceste proiecte fiind finanţate de AFCN şi Ministerul Culturii. „Evaluatorul” neprofesionist a dat nota 70, iar ceilalţi doi evaluatori au dat, fiecare, 90 de puncte.

De altfel, 2014 este primul an din istoria AFCN, în care surprinde neplăcut lipsa de profesionalism şi rea-⁠voinţa unor evaluatori. Ce concluzie să tragi şi în ce minune să speri, când citeşti rapoarte întocmite într-⁠o limbă română stâlcită, rapoarte împânzite de erori gramaticale, rapoarte în care se acordă punctaje revistelor Academiei Române sau titlurilor propuse de Editura Academiei Române, revistelor Convorbiri literare sau Contemporanul?! Ce să mai crezi în condiţiile în care unii evaluatori susţin că, de pildă, excelentul volum semnat de Bogdan Creţu, Iluziile literaturii române şi deziluziile criticii a fost editat în 2013 cu sprijinul AFCN, când acest splendid volum de critică şi istorie literară şi anul trecut a fost respins de ilustrisima comisie de evaluatori a AFCN? Ce să mai crezi în condiţiile în care volumele apărute în format ebook Pianul în romanţele lui Rahmaninov de Raluca Cimpoi-⁠Iordachi şi Nicolae Steinhardt şi libertatea ca destin de Irina Ciobotaru sunt propuse pentru a fi editate în format clasic la aria carte, fiind respinse de membrii aceleiaşi comisii, pentru că au fost publicate în format digital?! Ebook e, după modesta noastră opinie, altceva decât o carte apărută pe suport de hârtie. Ioan Es. Pop îşi intitulează o antologie de poeme Şi cei din urmă vor fi cei din urmă şi cartea îi este respinsă de la finanţare, fiindcă „evaluatorul” a găsit de cuviinţă că volumul nu este o ediţie originală, acesta fiind şi titlul… unui spectacol montat pe versurile acestui poet.

Nu vi se pare bizară această situaţie? Nu vi se pare de neacceptat?

Proiectele descrise mai sus şi respinse de experţii desemnaţi de Consiliul AFCN riscă să rămână, mulţi ani de aici înainte, fără finalitate. Ar fi un mare păcat pentru cultura română. Vă solicităm să întreprindeţi tot ce este necesar pentru a corija decizia, profund injustă faţă de cultura română scrisă, luată de experţii care au examinat proiectele instituţiilor menţionate.

Fără a nega importanţa multor titluri aprobate, nu putem să nu ne întrebăm (fie şi în glumă) care este – în contextul culturii române scrise – relevanţa unor titluri precum (alegem câteva exemple, la întâmplare):

Fundaţia Arhitext design, Arhitectura Rusiei staliniste: 82.83 – 48,900.00
Editura Vellant, Monografie Leon Mişosniky: 82.33 – 47,000.00
S.C Proart 21 s.r.l., Clujul în 12 dimensiuni: – 81.00 50,000.00
TACT SRL, Linia de producţie. Muncind cu artă: 89.67 – 14,000.00

La sesiunea de finanţare a proiectelor editoriale organizată de Administraţia Fondului Cultural Naţional în acest an, Editura Academiei Române a depus 10 proiecte editoriale la Secţiunea Reviste, nici unul nu a fost selectat pentru finanţare.

Comisia de experţi a trecut peste două puncte importante din Priorităţile strategice ale AFCN: – ediţii critice şi titluri de referinţă/ lucrări specializate; – debut. De asemeni, după cum am menţionat, a fost discriminatorie interdicţia de a propune pentru finanţare „titluri editate sau reeditate în ultimii 30 de ani”. Cele mai multe dintre titlurile respinse au fost orientate după aceste priorităţi.

Conform listei cărţilor aprobate în acest an, accentul a fost pus pe un alt criteriu, cum ar fi: păstrarea identităţii naţionale, în special, a minorităţilor, criteriu valabil în practica finanţării de câţiva ani încoace. În plus, a crescut spectaculos numărul SRL-⁠urilor necunoscute, cu veleităţi de editor, în detrimentul caselor de editură cu un prestigiu consolidat răstimp de decenii. Calitatea unor rapoarte ale experţilor AFCN este nu rareori ambiguă. Multe dintre textele acestor rapoarte sunt scrise cu greşeli gramaticale inadmisibile! De pildă: „Proiectul nu se încadrează în această categorie, nici una (sic) dintre volume nu ndeplineşte criteriul diversităţii multiculturale, fiind vorba de lucrări semnate de autori români (sic), ori opera care au fost scrise în limba română” sau „doi titluri propuse în proiect îndeplinesc criteriul promovării diversităţi multiculturale” etc.

Referatele experţilor sunt pure generalităţi ori „valorizări” pur impresioniste (deci subiective), fapt surprinzător, judecând după rigoarea pe care ar trebui să o impună grilele de evaluare. Grilele şi ghidul conţin repetate ambiguităţi (absenţa punctului 2 Pasul B, ambiguitatea repetată de terminologie proiect – program etc.), probleme metodologice (neconcordanţa ghid de solicitare – solicitare on-⁠line; a se vedea cerinţele pentru formularul de parteneriat, neprecizarea în ghid a faptului că textele proiectelor se vor copia numai din Notepad, fără diacritice, implicit imposibilitatea de a arăta cât mai exact planul de activităţi şi toate celelalte cerinţe normale în coordonarea reală a unui proiect etc.).

Deşi asociaţiile de editori şi cele profesionale au cerut schimbarea grilelor de evaluare, care conţin cereri redundante şi care nu sunt adaptate pentru fiecare linie de finanţare (sunt aceleaşi criterii şi la editoriale, şi la noile media!), Consiliul AFCN a schimbat din mers formula de evaluare, fără consultarea şi susţinerea asociaţiilor de editori, formulă care stârneşte, an de an, tot mai multe controverse şi contestaţii.
Experţii nu au aplicat corect grilele. Putem demonstra pe grilă cum niciun proiect de la noile media nu putea lua peste 75-⁠80 de puncte (din 90, nu din 100, ţinând cont că 10 puncte se pierdeau întrucât apar criterii precum calitatea tiparului -⁠10 puncte şi calitatea produsului electronic -⁠10 puncte, criterii care se exclud reciproc). Sunt criterii în grila de evaluare care se exclud reciproc: dacă se acordă 5 din 5 puncte la unul, trebuie acordat 0 la altul.

Din Consiliul AFCN lipsesc, din păcate, cu excepţia care confirmă regula, marile nume ale culturii române vii. Reprezentanţii operatorilor culturali au cerut de mai multe ori să fie publicate pe pagina web a AFCN CV-⁠urile celor din Consiliul AFCN şi, de asemenea, precizări privind organizaţiile culturale care i-⁠au propus pe cei din Consiliul AFCN.

Domnule Ministru Kelemen Hunor,

Vă rugăm să analizaţi sscrisoarea noastră deschisă prin care cerem următoarele:

– demiterea Consiliului AFCN;
– elaborarea unor noi norme privind organizarea şi funcţionarea AFCN prin care să fie promovate noi criterii pentru alegerea experţilor şi noi grile de evaluare şi de raport de evaluare;
– alegerea unui nou Consiliu AFCN care să obţină consensul public şi de imagine al asociaţiilor de editori, al asociaţiilor profesionale şi de creaţie, precum şi al Academiei Române; putem oferi expertiza noastră pentru a face cele mai bune sugestii.
– solicitarea unei suplimentări pentru proiectele editoriale şi organizarea în regim de urgenţă a unei sesiuni editoriale suplimentare, pentru a nu compromite anul editorial 2014;
– revizuirea bugetului acordat pentru editarea literaturii naţionale (roman, eseu, poezie, critică şi istorie literară, dicţionare, ediţii critice ş.a.) şi a traducerilor din literatura universală – domenii discriminate, la ora actuală, de Consiliul AFCN, în detrimentul literaturii române şi literaturii universale; literatura română clasică şi contemporană este discriminată la ea acasă;
– lansarea sesiunilor pentru proiectele editoriale la finele anului în curs pentru anul următor, şi nu la mijlocul anului, cum se întâmplă în ultimii doi ani.

Ne-⁠am bucura dacă ne veţi trimite un răspuns privind solicitările din această scrisoare.

Cu cele mai bune gânduri,
Acad. Nicolae Breban
Acad. Dumitru Radu Popescu
Mihai Popa, director, Editura Academiei Române
Ioan Cristescu, preşedinte al APLER (Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România)
Cassian Maria Spiridon, preşedinte al ARPE (Asociaţia Revistelor, Publicaţiilor şi Editurilor)
Aura Christi, scriitor şi editor
Cosmin Perţa, director, Editura Tracus Arte
Iolanda Povară, redactor, Editura Academiei Române
Magda Ursache, scriitor
Alexandra Ciutacu, redactor-⁠şef adjunct, Editura Academiei
Doina Argeşeanu, redactor-⁠şef adjunct, Editura Academiei
Liliana Ionescu, şef serviciu economic, Editura Academiei
Mircea A. Diaconu, profesor universitar
Maria-Ana Tupan, profesor universitar

E.M. Cioran – melancolie şi exil

Mereu ruinată în faţa unei istorii isterizate, utopia e, rând pe rând, aclamată şi denigrată. Semnele ei sunt intervertite, după cum istoria este ignorată ori refuzată cu ostilitate.

Creaţia lui Cioran nu este, cum se ştie, decât o însumare de fragmente, eliberate de orice voinţă de construcţie, fragmente „construite” în mod premeditat astfel, din oroarea filosofului faţă de orice sistem, faţă de orice autoritate ontologică sau epistemologică, fie că aceasta se manifestă în lumea reală, fie că se concretizează într-⁠un spaţiu al ideilor. Libertatea asocierilor, gustul foarte subtil al paradoxului, ideaţia dezbărată de morgă imprimă frazei cioraniene tensiunea sa lăuntrică, dinamismul trăirii şi al rostirii. Pe Boldea-E-M-ciorande altă parte, considerând că opera lui Cioran „prezintă o omogenitate surprinzătoare a temelor şi atitudinilor”, Sorin Alexandrescu nu face alt­ceva, într-⁠un capitol din Privind înapoi, modernitatea decât să enunţe trăsătura esenţială a cugetătorului: constanţa în reacţiile scripturale, asiduitatea mereu reînnoită în a desemna aceleaşi teme de meditaţie, relevanţa unui stil care este egal cu sine, recurent, refuzând orice avatar, un stil monadic şi, în aceeaşi măsură, deschis unei pluralităţi de lecturi. Se poate spune, de asemenea, că între biografia şi scriitura lui Cioran există numeroase punţi, filiaţii, legături fie subtile, implicite, fie mai aparente. De aici, din acest paralelism biografie/ scriitură rezultă şi dihotomia tematică ce l-⁠a urmărit pe Cioran mereu; istoria şi utopia sunt ambivalenţele dihotomice care alimentează, cu o energie sporită, substanţa filosofului. Mereu ruinată în faţa unei istorii isterizate, utopia e, rând pe rând, aclamată şi denigrată. Semnele ei sunt intervertite, după cum istoria este ignorată ori refuzată cu ostilitate. Textul este el însuşi scena unei astfel de confruntări, nu lipsite de patetism, între istorie şi utopie, fapt exprimat limpede de Sorin Alexandrescu: „Locurile de enunţare ale lui Cioran, aici şi acolo, se intervertesc, dar nu-⁠şi schimbă valoarea: acum Cioran priveşte din Paris cu o anume melancolie Bucureştiul de acolo. Subiectul se găseşte aici sau acolo, mereu în situaţie de inferioritate faţă de Celălalt: orice poziţie de enunţare este probabil blestemată. Regimul vostru a distrus Utopia, dar ea trăieşte mereu pentru voi, pare să spună Cioran, pentru că voi, acolo, nutriţi utopia unui aici mai bun; or, noi ştim aici, în Vest, că utopia nu mai există nicăieri în lume. Istoria a urmat un alt curs decât cel visat de Cioran în tinereţe şi a dus la crearea unei utopii negative, ceea ce a distrus ideea de Utopie însăşi”. Între implicarea activă în istorie (sau mesianismul) din Schimbarea la faţă a României şi ignorarea istoriei se circumscrie destinul gânditorului ce va fi pus în faţa a două opţiuni decisive, ce îl vor marca definitiv. O primă opţiune e aceea a exilului, acest „non-⁠loc”, cum îl denumeşte Sorin Alexandrescu. A doua alegere e fixarea în canoanele altei limbi; dezrădăcinării îi urmează o căutare îndârjită a unei noi identităţi. Sau poate avem de a face aici cu o manevră de camuflare, cu un soi de tehnică a pseudonimului strecurată subtil în strategiile lingvistice oferite de noul idiom? Sorin Alexandrescu crede că e vorba de o agresiune a gânditorului împotriva lui însuşi: „Alegerea limbii ca şi cea a locului de enunţare este un act de violenţă îndreptat de Cioran împotriva lui însuşi. Scitul care era se împăca greu cu acest idiom rafinat, civilizatul care a devenit regretă prospeţimea limbii pierdute. Discursul nu aderă la om, orice acomodare este o pier­dere. «Subjugat» de noua limbă, scitul moare: o dată cu limba, se afundă în trecut, devin amintiri peisajele copilăriei şi butadele incendiare ale tinereţii (…)”.

Exilul lui Cioran devine, tot mai mult, un exil cu conotaţii metafizice, astfel încât termenii de aici sau altundeva îşi pierd determinaţiile strict geografice, căpătând contururi mai degrabă simbolice, cum observă şi Sorin Alexandrescu: „Inapartenenţa ar putea încă să exprime o singurătate socială, dorinţa de un altundeva indefinibil ne face să presimţim un orizont nou, iar exilul metafizic deschide discuţia asupra ontologicului. Calea care duce de la un fapt istoric concret la drama metafizică e lungă; textele româneşti arată că ea a fost riguros urmată de Cioran. Trăind experienţa concretă a exilului şi adâncind-⁠o fără încetare, a descoperit în profunzimile ei sensul de exil metafizic”. Melancolia este, cum observă Sorin Alexandrescu, un topos recurent în fragmentele filosofice ale lui Cioran. Această stare sufletească de o ambiguitate neîndoielnică, cu contururi fluctuante e alcătuită din plictiseală, din absenţa fiinţei iubite ori a unui principiu spiritual cu caracter integrator, din nostalgie a ceva nedefinit şi propensiune spre un absolut abia întrezărit, din urât şi dor. Conştiinţa exilatului, conştiinţa unui marginal, în fond, este, astfel, dominată, marcată decisiv de impactul cu fluxul contradictoriu al melancoliei, stare ce instalează fiinţa într-⁠un spaţiu – deopotrivă ontologic şi scriptural – de o incertitudine copleşitoare, fapt remarcat de Sorin Alexandrescu: „Operatorul «melancolie» joacă un rol important în gândirea lui Cioran. Am văzut că toţi termenii pozitivi situaţi ca definitorii pentru această gândire se prăbuşeau înainte de a putea stabili un univers coerent de semnificaţie. Melancolia, dimpotrivă, cuibărită în negativ, pare să poată distinge între mai multe roluri pe care lui Cioran îi place să le joace, situate toate în marginalitatea socială şi metafizică, marginalitatea profetului, a ratatului, a exilatului, a scepticului (le douteur), rol pe care Cioran şi-⁠l atribuie în La chute dans le temps”.

Oricâte resorturi psihanalitice ori psihanalizabile i s-⁠ar putea atribui, cert este că melancolia este produsul unei agresiuni asupra conştiinţei, traumă ce va stărui în eul abisal al gânditorului şi-⁠i va marca scriitura, destinul, felul de a se raporta la lume ori la semeni. Metafora emblematică pentru această postulare a melancoliei ca element generator al fiinţei şi scrisului lui Cioran i se pare lui Sorin Alexandrescu imaginea unui „om singur în spatele unei ferestre, inactiv, privind, nemişcat, lumea mişcătoare, alunecoasă, efemeră, de afară”. E metafora solitudinii absolute, a prezenţei eului în faţa unei alterităţi pe care caută să o abolească prin irealizare, prin uitare, prin exerciţiul dizolvant, de această dată, al privirii. Condiţia de marginal a lui Cioran, de fiinţă ce refuză cu vehemenţă orice instituţionalizare, schiţată de Sorin Alexandrescu în studiul Cioran a doua zi după revoluţie, este, fără îndoială, una ce presupune şi un refuz al modernităţii. Cioran e un gânditor aflat în răspărul veacului său, un veac al tuturor pluralismelor şi simulacrelor. E limpede că Cioran are conştiinţa relativităţii propriului discurs, oscilând între marginalitate şi universalitate. Din acest unghi, comparaţia între Cioran şi Diogene cinicul nu este deloc lipsită de temei. Şi Cioran şi Diogene sunt fiinţe ce-⁠şi refuză orice angajament social, ce stau în penumbra socialului, chiar dacă Diogene, spre deosebire de Cioran, are şi gesturi spectaculare. Cioran este, s-⁠ar zice, un antimodern prin definiţie, ce percepe lumea modernităţii ca pe o lume a semnelor devalorizate, a simulacrelor, a aparenţelor fără conţinut, în care discursurile, de o deconcertantă pluralitate şi de un copleşitor polisemantism, nu mai pot fi auzite, percepute, înţelese. De-⁠aici vocaţia nihilistă a lui Cioran, de-⁠aici radicalismul său antimodern care, însă, nu propune un program compensatoriu, o alternativă lămurită, cum bine precizează Sorin Alexandrescu: „La nivelul tuturor temelor reflecţiei sale şi, deopotrivă, la nivelul scriiturii sale, Cioran nu opune unei modernităţi atât de dispreţuite nici o valoare postmodernă, nici o alternativă afirmativă, fondată pe o altă dinamică socială, ci nişte valori net antimoderne, inspirate de o eternitate fără transcendenţă şi de o înţelepciune în care credinţa nu s-⁠a manifestat niciodată”. Exilul a reprezentat, fără îndoială, pentru Cioran, în egală măsură sfâşiere lăuntrică şi eliberare, refugiu şi damnare, resemnare şi clamare a unui destin dezrădăcinat. Lipsa de determinaţii naţionale, care este condiţia exilatului, pierderea identităţii pe care o resimte apatridul sunt compensate, într-⁠un anume fel, de regăsirea acestuia într-⁠un spaţiu al universalităţii, al unei umanităţi generice, eliberată de strânsoarea reperelor naţionale.

 

Adauga un comentariu

Nume*

Adresa de email* [Nu va fi publicata]

Comentariu*