B) DESTARATI Romania tradata deja de Iliesti Demonesti!=Punctul de vedere al Academiei Române: Privind planul-cadru pentru învățământul Gimnazial din România/ Arhitectura unică din satul Rimetea, a fost premiată cu distincția „Europa Nostra”- dar, puteti citi si despre alte …”premii” pentru- Cat mai indurati fratilor? Noapte buna -NEPASARE! Veniti sa il “mancam” pe Constantin Brâncuşi, zeul ţăran. Rockefeller: „Cum pot să te ajut?“ Brâncuşi: „Ia şi mătură atelierul!“

 2zSatul Rimetea din judeţul Alba este considerat printre cele mai frumoase din România, unic prin arhitectura sa, înconjurat de peisaje care dau locului o imagine inedită. Se află la o distanță de 56 km de municipiul Alba Iulia și 25 km de orașul Aiud

Este prima localitate rurală din România care a fost distinsă din partea Comisiei Europene, în 1999, cu premiul „Europa Nostra” pentru conservarea patrimoniului cultural și arhitectonic, notează mondonews.ro. Până în prezent, Rimetea este singura localitate din țară care a primit acest premiu.

Satul este recunoscut la nivel mondial pentru casele albe cu ferestre verzi, case vechi de peste 100 de ani. Din totalul de 300 de gospodării din întreg satul, mai mult de jumătate sunt albe, dând o anumită distincție locului. Casele albe au fost construite în anul 1870 după un incendiu mare. Stilul arhitectonic al clădirilor a făcut ca o mare parte dintre acestea să fie declarate monumente de arhitectură.

Tot aici, localnicii se pot mândri și cu o tradiție a pictării lemnului, a obiectelor de mobilier, originalitatea constând în fondul de culoare verde închis peste care sunt aplicate motive florale colorate.

Comuna-RIMETEA-se-află-în-nordul-Depresiunii-Trascăului-2
Satul s-a numit Trascău până în anii 1960, nume datorat așezării sale la poalele munților Trascău. După 1960 este cunoscut drept satul Rimetea, dar și sub denumirea de Eisenmarkt sau Eisenburg.

Rimetea este înconjurat de masive montane calcaroase: în partea vestică Vârful Cornului (1238 metri), Ardascheia (1250 metri), Dealul Băieșilor (1010 metri) și în est Piatra Secuiului (1128 metri) și Tarsa (999 metri).

RIMETEA-SAT-JUDETUL-ALBA1

Satul-Rimetea
În anii 1996-1997, localnicii au început să renoveze casele construite în secolele XVII-XIX. Au înlocuit unele construcții vechi cu altele noi, încercând să păstreze frumusețea și originalitatea locului. Cea mai veche casă din sat este casa unui miner, construită în 1668 și renovată în 2004. În sat încă funcționează cea mai veche moară de apă din regiune: are o vechime de peste două secole. Și biserica unitariană a rezistat timpului, ea fiind construită la trecerea dintre secolele XVII-XVIII. Turnul bisericii a fost finalizat în anul 1670, iar nava în 1796.

În octombrie 2000, Oficiului Național al Monumentelor Istorice a desemnat localitatea Rimetea drept zonă arhitecturală și urbană protejată.

RIMETEA-SAT-JUDETUL-ALBA3foto cartitaplimbareata.ro

rimetea
Zona a fost populată încă din perioada 106-274 d.C. S-au găsit monede romane din timpul împăraților Antoninus Pius si Maximinus Thrax. În secolele de locuire neîntreruptă, satul a trecut prin mai multe perioade antagonice. A cunoscut perioada medievală în care era un sat oarecare, apoi a devenit oraș înfloritor în secolele XVII-XVIII, urmând un lung declin la sfârșitul secolului al XIX-lea până la sfârșitul secolului al XX-lea, când a început să fie reconstruit.

În a doua jumătate a secolului al XIII-lea, în localitate au venit mineri de origine austriacă. Aceștia s-au contopit cu populația existentă, lucru ce a dus la apariția unui port popular specific.

800px-Rimetea_Torocko_unmarried_young_peopleport popular din Rimetea

800px-Rimetea_Torocko_wivesport popular din Rimetea

În sat există și un muzeu etnografic la care au contribuit majoritatea sătenilor. Muzeul a fost deschis în anul 1952 cu o colecție ce deține azi peste 11.000 de piese adunate și expuse în 5 încăperi, aducând în prim plan ocupațiile principale ale localnicilor: mineritul, metalurgia și prelucrarea lemnului.

Cele mai vechi obiective de patrimoniu sunt două fortificații, una din epoca Latène și celalată din epoca medievală, anterioară invaziei mongole. Ambele sunt înscrise pe lista monumentelor istorice din județul Alba elaborată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din România în anul 2010. Este vorba de Cetatea medievală, localizată pe “Piatra Secuiului” și Cetatea Trascăului.

CetateaColtestiCetatea Trascăului

Zona este favorabilă practicării escaladei și sporturilor aeronautice precum zborul cu parapanta.

reportaj de Mădălina Corina Diaconu

surse: mondonews.ro, ziarul unirea, primariarimetea.ro

„Jean Claude Juncker este un bou” ~ ROMANIA PRIVATIZATA / FURATA- BLESTEMATA=Domnule Iliescu , Doamna burghezie comunista,,voi care ati furat tot untul Tarii la praznicul comunismului , dati-le tinerilor dezmosteniti- pamint, casa, masa, loc de munca si cont in banca, pentru ca la voi este TOATA Avutia Obsteasca a Amarastenilor.. Sa ne intrebam de ce nu are loc confiscarea averilor marilor corupți? Pentru ca acesti POTOPISTI sunt “pilonii” care conduc Tara de peste 25 de ani ;

~ De prin lume adunate: https: / / www. youtube. com/ watch ? v = fiQ6nUssQgk…

 

A= In ziare citim declaraţia istoricului Neagu Djuvara despre șeful Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, pe care l-a numit „un bou”, dar şi despre Congresul PSD, în timpul căruia Liviu Dragnea le-a cerut celor peste 4.000 de delegaţi  să le ceară scuze românilor pentru că partidul nu a condamnat mai devreme dictatura comunistă şi violenţele care au urmat Mineriadei din vara anului 1990.

iliemmnjyiuj

 

Evenimentul zilei prezintă un interviu cu istoricul Neagu  Djuvara, care a declarat că șeful Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, este „un bou” , după ce acesta a spus că nu ar mai trebui ca politica externă să fie dictată de Washington. Profesorul a precizat că rușii „nu mai au vlagă, sunt pe cale de dispariție. Americanii sunt stăpânii lumii”. „Iertați-mă, dar este un bou, cum poți să spui așa ceva? Ba, dimpotrivă! Europa, fiind neunită, neavând o direcțiune sigură, atâta timp cât nu există o comandă unică, nu reprezintă o adevărată putere. Puterea europenilor din Vest este America, pentru că americanii pot veni oricând, ca să asigure ordinea”, a spus Neagu Djuvara.

Adevărul prezintă un reportaj despre „cum a patentat PSD anticomunismul de tip comunist”. În cadrul Congresului PSD, desfăşurat duminică la Sala Palatului, Liviu Dragnea le-a cerut celor peste 4.000 de delegaţi, între care şi fostul preşedinte Ion Iliescu, să se ridice în picioare şi să le ceară scuze românilor pentru că partidul nu a condamnat mai devreme dictatura comunistă şi violenţele care au urmat Mineriadei din vara anului 1990. La finalul Congresului, jurnaliştii l-au întrebat pe Dragnea dacă nu cumva a vrut să-i bată obrazul lui Ion Iliescu. „N-am avut o declaraţie de atac la adresa domnului Iliescu. Sincer. Domnul Ion Iliescu a fost un disident în regimul trecut“, a spus Liviu Dragnea.1z

În Ziarul Financiar citim că MOL, campionul energetic al Ungariei, o ţară care acum extrage 15% din petrolul pe care România îl scoate anual din adâncurile sale, spune că petrochimia experimentează o adevărată vârstă de aur. “O să ne amintim de această perioadă şi în 20-30 de ani. Reuşim să scoatem tot atâţia bani din această zonă, care reprezintă 10% din capaci­tatea noastră, cât facem cu restul 90%. De aceea este bine să fii integrat. Dincolo de integrare, contează însă foarte mult şi ceea ce produci“, a precizat Zsolt Petho, director de downstream din cadrul MOL Ungaria.

În ProSport citim că fostul lider al galeriei Stelei, Jan Pavel, vrea să-l îndepărteze pe Gigi Becali de la conducerea clubului şi doreşte să introducă Steaua într-o nouă eră, cu acţionari aleşi dintre suporteri pe modelul Barcelona. Pavel spune că va încerca să cumpere lotul actualei echipei, iar întreg procesul va fi demarat după mitingul ce va avea loc pe 24 octombrie. “Noi ne poziţionăm la mijloc faţă de CSA Steaua. Nu mai sunt admise echipe departamentale, vrem să facem un club al suporterilor, cu acţionari 100% suporteri. 50 de euro va costa o acţiune, fiecare îşi va putea cumpăra acţiuni până la 100.000 de euro, aceasta fiind suma limită. Nu vream să mai preia cineva întreaga putere. Preşedintele se va alege într-o adunare generală, va fi ceva pe modelul Barcelona”, a declarat Jan Pavel.

În Wall Street citim despre Laurenţiu Bănescu şi Alexandru Geamănu, doi “microberari nonconformiști”, care au pariat pe o bere artizanală, având că obiectiv crearea unui brand autentic românesc de bere. În numai doi ani, Zaganu a ajuns în zeci de locații din București și din țara, iar vânzările au atins pragul de 2 milioane lei. Cei doi tineri antreprenori recunosc că ideea de afaceri a unei microberării nu este una ușoară, dar oamenii angajați i-au ajutat să treacă peste provocări. Pe lângă înțelegerea chimiei și a procesului tehnologic de fabricare a berii, procesul de autorizare a unei beri este și el destul de anevoios. “Cea mai mare provocare a fost totuși să creăm niște rețete de bere și un brand 100% românesc de la zero. Cu rețetele pe care le-am găsit în câteva surse și cu experiență berarului nostru, doamnă Drăghici, am pus cap la cap câteva șarje de probă, până când am reușit să descoperim un profil de bere care să se apropie de ceea ce ne doream noi”, a explicat Bănescu.

 

Cu pastila data de Avocatul Hotilor,Oprescu a inviat  dupa  ce a atins o bancnotă de 500 de euro!ew

Miracol: Oprescu a început să-şi simtă iar degetele după ce a atins o bancnotă de 500 de euro!

Dus de urgenţă la Spitalul Municipal, după ce Avocatul Poporului Îmbuibat, Victor Ciorbea, a declarat că se află în stare gravă, Sorin Oprescu a fost supus unui set de investigaţii amănunţite. În urma analizelor efectuate, medicii au ajuns la concluzia că, într-adevăr, pacientul e la un pas de moarte şi trebuie scos urgent din puşcărie, că-i rămâne iahtul din Grecia orfan. “Precum se ştie, domnul Oprescu are diabet şi nu a mâncat nimic de la închisoare, fiindcă aici zici că-s nebuni, servesc numai baclavale, amandine, tort Joffre, cum să-i dai unui bolnav de diabet aşa ceva? În consecinţă, familia domnului Oprescu – nu famiglia, că aia deja e jumate la puşcărie, familia lui adevărată, i-a tot adus pachete cu mâncare, dar acum i s-a terminat cota şi ce să facă, să-l lase să moară de foame? Dacă nu-l internăm cât mai repede în spital, o să piară de inaniţie”, a declarat domnul Ciorbea. Ca atare, la insistenţele sale, Oprescu a fost dus la Municipal. Însă, în ciuda îngrijirilor medicale, el nu părea să dea semne de însănătoşire: era tot mai palid, nu-şi mai simţea, în continuare, degetele şi începuse să nu-şi mai simtă nici mâinile, nici picioarele, nici altea alea, riscând să devină nesimţit total. Până când un fost coleg de la acest spital, ştiind ce-i place cel mai mult lui Sorin, a avut ideea să scoată din buzunar o bancnotă de 500 de euro, abia primită de la un pacient. Şi miracolul s-a produs: în clipa în care a atins bancnota, Sorin Oprescu şi-a revenit pe dată, i-a revenit culoarea în obraji, a început iar să-şi simtă degetele, ba chiar a început să le frece unele de altele, aluziv, cum le făcea, înainte, la pacienţi din spital şi la clienţii din Primărie. “Este o adevărată minune, a precizat Ciorbea. O să cer ca domnul Oprescu să rămână internat la Municipal, pentru că la Rahova nu găseşti bancnote din astea nici la directorul închisorii”.https://www.facebook.com/AcademiaCatavencu

ROMANIA PRIVATIZATA / FURATA- BLESTEMATA-Domnule Iliescu , Doamna burghezie comunista, au crescut flacaii “golanilor” universitari! Voi care ati furat tot untul Tarii la praznicul comunismului , dati-le pamint, casa, masa, loc de munca si cont in banca, pentru ca la voi este TOATA Avutia Obsteasca a Amarastenilor.. Sa ne intrebam de ce nu are loc confiscarea averilor marilor corupți?Pentru ca acesti POTOPISTI sunt “pilonii” care conduc Tara de peste 25 de ani

Pierderi de miliarde de dolari din privatizări eșuate sau contracte păguboase

În jurul lor se construiseră oraşe întregi. Lucrau acolo soţ, soţie, copii, părinţi, unchi şi mătuşi. Când combinatul, fabrica sau uzina au început să aibă probleme, comunităţi întregi au văzut cum îşi pierd rostul. În 25 de ani, vieţile a mii de oameni s-au schimbat dramatic. Iar statul a pierdut miliarde de dolari din privatizări eșuate.

Ce a provocat aceste schimbări dramatice? Raspunsuri sunt mai multe: lipsa de viziune, cumpărători nepotriviți, decizii greşite. Proiectul jurnalistic România Furată a ajuns în această seară la un bilanț de etapă. Într-o ediție specială de la fostele uzine Uztel Ploiești, Cosmin Prelipceanu a prezentat o retrospectivă a primei părți a campaniei și o avanpremieră a anchetelor care vor fi prezentate în cea de-a doua parte a campaniei.

Locul în care s-a desfășurat emisiunea nu a fost ales întâmplător. Și Uztel Ploiești a fost un simbol al economiei românești, care a trecut însă printr-o privatizare inspirată parcă din celebrul serialul Dallas.

Fabrica Uztel Ploieşti a fost înființată în 1904 de celebrul industriaș John Rockefeller și producea cu succes, până În 1990, sonde de petrol. Odată cu economia liberă, muncitorii au vrut să devină oameni de afaceri. S-au împrumutat la bănci şi şi-au cumpărat fabrica. Doar că în loc să prospere s-au trezit datori şi implicaţi în exporturi dubioase. Au numit directorii în care aveau încredere şi care i-au înşelat.

Care a fost soarta Uztel Ploiești după 1989 aflați dintr-un episod al campaniei România Furată, care va fi difuzat în săptămânile următoare. Până atunci, Digi24 vă prezintă bilanțul primei părți a proiectului jurnalistic: pierderile însumate ale căpușării sau distrugerii fabricilor și instituțiilor prezentate în anchetele marca România Furată:

Siderca – 2 miliarde dolari

Bancorex – 1 miliard dolari

Vulcan – 20 milioane dolari

Aro – 50 milioane dolari

Loteria Română – 1 miliard dolari

Tractorul Brasov – 300 milioane dolari

Uzina Republica – 200 milioane dolari

Moldomin – 2 miliarde dolari

Electroputere – 2 miliarde dolari

IPRS Băneasa – 67 milioane dolari

Serele Codlea – 10 milioane dolari

Hotelurile de pe litoral – 145 milioane dolari

SIDEX Galaţi – 3 miliarde dolari

UCM Reşiţa – 270 milioane dolari

Societatea Naţională Tutunul Românesc – 402 milioane dolari

ICA – 77 milioane dolari

TOTAL 12,51 miliarde dolari

+  Ce a mai rămas azi din Uzinele Republica

[…] Zece milioane de oameni lucrau în România în 1989. Jumătate dintre aceștia munceau în industrie. Astăzi în România sunt mai puțin de cinci milioane de oameni ai muncii.

Hala de unde Cosmin Prelipceanu a transmis ediția specială a „Jurnalului de Seară” este cea în care se făceau țevile – țevi din oțel, nesudate, folosite în special de industria petrolieră. Al cincilea mare producător mondial de țevi nesudate erau Uzinele Republica de la București. Se făceau aici de la ace de seringă până la celebrele țevi din inox folosite în industria alimentară.

Țevile pentru industria petrolieră plecau în 33 de țări din întreaga lume, în special țările din nordul Africii și țările din Orientul Mijlociu. Principalii producători de petrol din lume foloseau țevi fabricate la „Republica”.

În această hală-cimitir de astăzi lucrau, în epoca de glorie, 10.000 de oameni – cât un cartier al Bucureștiului. Dacă e să vorbim despre întreaga platformă industrială, aici munceau 75.000 de oameni. Uzina are propria stație de metrou, propria gară. Oamenii povestesc că atunci când se termina schimbul 3 la uzină, la stația de metrou Republica nu puteai să arunci un ac, nici măcar nu reușeau toți muncitorii să intre în stația de metrou.

Exista piață de desfacere pentru produsele de la „Republica” și atunci se pune întrebarea – de ce a trebuit să dispară „Republica”? De ce au dispărut și alte uzine ale României?

Dacă e să vorbim de Republica, uzina a fost privatizată în 2003 și așa s-a făcut că „lupul devine stăpân la oi”: noul proprietar al Republica a devenit o companie din Rusia, care a continuat producția numai trei săptămâni, apoi a oprit-o și a dat afară oamenii. Rușii au mari interese în industria petrolieră și probabil nu le convenea să aibă la București un concurent.

După această privatizare „de succes”, au venit aici indienii de la Bombay și au cumpărat la mâna a doua utilajele pe care această uzină le avea, iar astăzi trei laminoare de la Republica din București produc țevi nesudate la Bombay.

+

ROMÂNIA FURATĂ. Uzina Republica, un jaf prin ingineria „Suveica”

În anii 70, uzina Republica era singurul producător de instalații de foraj din Europa de Est. După ce a fost ruinată de propriii parteneri de afaceri, a fost vândută pe bucăți și apoi furată de recuperatorii de fier vechi. Astăzi, la zece ani de la faliment, lichidatorul Republica încă se chinuie să vândă ultimele 11 hectare de ruine.

„Vinovații pentru distrugerea Republica n-a fost o persoană sau un grup de persoane. Vinovate au fost guvernele, în primul rând, și cel mai tare primul guvern”, susține Răzvan Temeșan, fost președinte Bancorex.

Uzina Republica, cândva primul mare exportator de țevi petroliere al României comuniste, mai înseamnă astăzi doar un deșert de ruine și de hale părăsite, întins pe 46 de hectare.

În anii 70, Republica ajunsese al cincilea mare producător de țevi din oțel fără sudura din lume.

Declinul uzinei Republica a început în 1991, atunci când fabrica pierde contracte, face datorii de zeci de milioane de dolari și este furată cu sprijinul unor directori. Conducerea declasează țeava bună, apoi o vinde unor firme atent alese, cu preț de fier vechi. Propriii furnizori găsesc şi ei o cale să-şi îmbunătăţească situația financiară.

„Furnizorii au vândut produse, materii prime, materiale către Republica la un preț cu mult mai mare decât prețul de piață, împărțindu-și pe urmă prada cu executivul din Republica. Sunt bani furați de la statul român”, declară Ionel Blănculescu, fost președinte AVAB.

Falimentul uzinei s-a tras de la propriii furnizori, adică de la firme rusești la care Republica ajunge să aibă o datorie de 4 milioane de dolari.

În baza creanţei, uzina oferă rușilor jumătate din patrimoniu, prin ingineria financiară numită „Suveica”. În anul 2003, aceiași ruși cumpără Republica, dar după trei săptămâni opresc producția și vor să concedieze angajații.

„O privatizare destul de dubioasă”, spune Constantin Dobre, fost lider de sindicat Uzina Republica.

„Tocmai de asta au cumpărat-o. S-o mulgă”, adaugă Ionel Blănculescu.

APAPS reziliază contractul cu rușii, Republica intră în faliment și începe să fie jefuită de firmele de recuperare a fierului vechi. Taie utilaje și desfac secții întregi.

„Toți veneau să fure din fabrică”, adaugă Constantin Dobre.

Astăzi, cei implicați spun că în spatele jafului de la Republica au stat interese străine.

„Ocupam prea multe piețe. Ca să ieșim de pe anumite piețe trebuia diminuată producția de țevi a României”, consideră Petre Popescu, fost director Uzina Republica. […]/ integral pe digi24

+

ROMÂNIA FURATĂ. Uzinele Republica – vinovații fără vină ai unui faliment răsunător

În anii ’70, Uzina Republica a fost al cincilea mare producător de țevi nesudate din lume. Se spunea că fără țevile acestei uzine, România n-ar fi avut niciodata industrie petrolieră. În vremurile ei de aur, Republica număra 10.000 de angajați. Astăzi mai are un singur angajat. Cândva mândria industriei noastre, Republica înseamnă astăzi un deșert de ruine întins pe 46 de hectare.

Din Uzina Republica, primul mare exportator de țevi petroliere al României comuniste, a rămas doar o mână de foști angajați, azi membri ai unui cenaclu literar. Nicolae Stelea a fost inginer la Republica, azi este scriitor și conduce cenaclul „Biserica de lemn”. Constantin Dobre a condus sindicatul și este ultimul angajat din cei 10.000 care munceau odinioară pe platforma din sud-estul Bucureștilor.

„În compartimentele unde luminițele palpită, după acel cod al creației, se fabrică țevi. Dacă aș avea posibilitatea să urmăresc filmul celor 50 de ani de existență al uzinelor Republica…” Nicolae Stelea citește la cenaclu din cartea sa despre Republica.

„E foarte greu să descifrezi cine și ce interese au fost. (…) Au fost acele greve pe care le conducea domnul Dobre și se bătea cu morile de vânt”, spune Stelea.

„Au dispărut până și morile și a rămas numai vântul”, remarcă un participant.

Constantin Dobre face ce știe mai bine – adună foștii angajați să vorbească despre interesele financiare care au ruinat uzina. El ne arată ce altceva a mai rămas din Republica: un deșert de ruine și de hale părăsite, întins pe 46 de hectare, rai al hoților de fier vechi.

„Reprezentam un pion atât de mare în economia țării, de ce a trebuit să închidă Republica? Când produceam țevi de mari dimensiuni, de mare precizie”, spune Constantin Dobre.

„Eram concurenți la prea mulți”, este de părere fostul director Spiru Lia.

Sindicalistul Constantin Dobre, poetul Nicolae Stelea, fostul director Spiru Lia și pictorul de biserici Valeriu Stoica, toți foști lucrători la Republica, își amintesc de vremea când lucrau toți patru în fosta hală „Trăgătorie”.

Secția Trăgătorie, fruntea uzinei altădată, a ajuns astăzi, după faliment, o piatră de moară pentru lichidatorul Republica. Nimeni nu vrea să o cumpere.

Secţia în care trăgeau ţevi, un loc de 40.000 de metri pătrați și un alt teren, de 7 hectare, toate valorând 15 milioane de euro, sunt tot ce au mai rămas de vândut din Republica. Restul activelor au fost lichidate pe bucăți. Pentru vânzarea uzinei, s-au organizat licitații săptămână de săptămână, în fiecare miercuri, la ora 10.00, timp de 10 ani.

Puțină istorie

Marele industriaș Nicolae Malaxa nu-şi imagina nimic din dezastrul de astăzi atunci când ridica uzinele de pe platforma care i-a purtat numele.

În 1921, Malaxa construieşte, mai întâi, fabrica de locomotive și tancuri, denumite ulterior Uzinele 23 august și apoi Faur.

17 ani mai târziu, aflat într-o călătorie cu trenul în care se sparge o țeavă, Malaxa are revelația unei noi fabrici. Așa apare Uzina de Tuburi și Oțelării,numită ulterior Republica.

În al Doilea Război Mondial, Republica fabrica tuburi pentru obuze. Mai târziu, ajunge să producă 200.000 de tone de țeavă petrolieră pe an. 80% din producție ajunge în toată lumea.

„Și acuma îmi vin scrisori din Arabia Saudită și din altă parte ca să le livrez țeavă de la Republica. Păi da, Republica avea contracte pe tot globul”, spune Teodor Nicolae, director RVA, firma lichidatoare.

În anii 70, Republica devine al cincilea mare producător de țevi din oțel fără sudură din lume și singurul producător de prăjină pentru foraj din Europa de Est.

Constantin Dobre, fost lider de sindicat Republica: „Era o mare mândrie pentru că erau foarte scumpe, deci trei prăjini care însemnau o tonă, însemnau o Dacie pe timpul lui Ceaușescu”.

Se spunea că fără țevile de la Republica n-am fi avut niciodată industrie petrolieră. Până la Revoluție, Republica număra aproape 10.000 de angajați, cât un cartier al Bucureștilor.

„Gândește-te că ăștia au reușit în 10 ani de zile, 1981- 1989, să plătească datoria publică a României de 10 miliarde de dolari”, spune Ionel Blănculescu, în prezent consilier la Guvern.

După Revoluție, declinul. Furată din interior

Revoluția a prins uzina cu datorii la bănci de 40 de milioane de dolari. Declinul începe în 1991, atunci când Republica devine societate comercialăși brusc este aruncată în noua economie de piață.

Petre Popescu, fost director Republica: „Şi statul a zis: eşti societate comercială cu personalitate juridică, nu mă mai interesează de tine”.

Fără experiență și fără ajutor de la Guvernul Petre Roman, uzina începe să piardă comenzi și piețele externe.

Spiru Lia, fost director: „Lumea bună, muşterii noştri, s-au dus să cumpere din străinătate. De ce? Nu ştiu dacă nu cumva comisionul era. (…) comisioanele pentru metal sunt extraordinar de mari. Şi Republica, în loc de 35.000 de tone, cât putea să facă, sau în loc de 45.000 de tone, făcea numai 20.000 de tone”.

Uzina începe sa fie furată chiar din interior. Rețeta este simplă: conducerea declasează țeava bună pe motiv că ar avea imperfecțiuni, apoi o vinde unor firme alese, cu preț de fier vechi. Totul, in schimbul unui comision.

Constantin Dobre explică mecanismul: „Se introducea un bon și se spunea ca are un defect interior, exterior, acea țeavă prin însușirea documentelor pleca și se transforma din țeavă bună în țeavă declasată. Pierderea era numai cea a uzinei, a salariaților, și câștigau cei care aveau interesul, care o cumpărau țeavă bună la preț de țeavă declasată”.

Datoriile si pierderile uzinei cresc, în trei ani, de 15 ori, din cauza devalorizarii leului, a creanței de pe vremea comuniștilor și a materiei prime neplătite. Guvernul Nicolae Văcăroiu nu mişcă un deget pentru a o ajuta să-și plătească restantele.

Din 1995, Republica începe să lucreze numai în pierdere. Nu mai are bani nici măcar pentru țaglă, materia primă din care se făceau țevile, așa că acceptă contracte păguboase cu firme străine, din care acumulează noi pierderi. Pentru ţaglă, Republica plăteşte în țevi, calculate cu un preț foarte mic.

„Pentru o tonă de materie primă primită de Republica se rambursau valoric de 10 ori mai mult. Furnizorii au vândut produse, materii prime, materiale către Republica la un preț cu mult mai mare decât prețul de piață, împărțindu-și pe urmă prada cu executivul din Republica. Este o pradă pentru ca sunt bani furați de la statul român, acuză Ionel Blănculescu.

„Băi, cel mai bine este s-o bagi în faliment”

Una dintre firmele care în anii 2000 ar fi profitat în acest fel ar fi fost James Cadogan, cu sediul în Insulele Virgine, condusă de Joe Sussman, om de afaceri elvețian care ulterior a și încercat să cumpere Republica. Consultant bancar în relația cu Republica era Răzvan Temeșan, fost președinte Bancorex.

Petre Popescu dezvăluie: „Îmi spusese Răzvan Temeșan: fii foarte atent cu Sussman că la el, dacă trec trei ani, ai terminat-o, că în Insulele Virgine ei nu păstrează documentele decât trei ani.

„James Cadogan era o firmă de intermedieri, el avea comezi de la utilizatorii finali ai țevilor și pe baza acelor comenzi eu ma ocupam să obțin finanțare”, a explicat Răzvan Temeșan.

Firma lui Sussman lucra cu uzinele Republica prin intermediul unei alte companii, numită Intertub. Elvețianul deținea jumătate din acțiunile Intertub, iar Republica, restul. Spiru Lia era director tehnic pe vremea aceea și spune că singurul cîştigător al formulei a fost Joe Sussman. „Intertubul se ocupa de contracte, de vânzarea producției lui Republica și de încasarea banilor. Și Republica oferea materialul pe care-l vindea. Mai ieftin că-și lua… cum i-am spus? Intertubul își lua comision”, declară Spiru Lia.

Petre Popescu: „Republica n-a văzut nimic din el, nici un ban”.

După colaborarea cu firma James Cadogan și cu alti furnizori de materie primă, datoria Republica explodează: aproape 50 de milioane de dolari. Intră pe fir Viorel Hrebenciuc, șeful Secretariatului General al Guvernului, care vine cu propria soluție „salvatoare”.

Petre Popescu:„Hrebenciuc a zis, băi, cea mai bună chestie este s-o bagi în faliment. I-o făcea cadou lui Sussman”.

Într-un final, falimentul uzinei s-a tras de la ruși. În anul 2000 apare în peisaj firma Moody, înființată în Virginia și condusă de Ylia Lecuci, afacerist american de origine letonă. Compania lui furniza către Republica materia primă, Republica o transforma în țeavă, iar țeava era vândută mai departe de Moody pe piața externă. Ylia Lecuci decide să cumpere uzina și să producă el țevi, așa că intră în afacere cu parteneri ruși, pe care-i aduce la Republica.

Petre Popescu: „El și-a atras partenerii ăștia cu care lucra în Rusia și a zis: băi, în România totul se privatizează. Haideți să cumpărăm Republica! Banii erau ai rușilor, deci ăia cumpărau țeava, ei erau forța financiară”.

Suveica. Fabrica rămâne cu jumătate din patrimoniu

De aici încolo, la Republica începe să se desfășoare ingineria numită „suveica”, în urma căreia fabrica rămâne fără jumătate din patrimoniu și cu datorii noi.

„Suveica” începe în anul 2002, atunci când uzina ajunge să aibă datorie de 4 milioane de dolari la Moody. Banii proveneau din contracte cu țaglă. Mai departe, Moody cesionează datoria firmei partenere, Temerso Rusia, patronată de afaceristul Iuri Trifonov. Termerso, la rândul ei, o transmite companiei Tehnologika Rusia.

În baza datoriei primite, Tehnologika Rusia primește, ulterior, o parte din activele și din patrimoniul Republica. În vreme ce „suveica” se învârte în beneficiul rușilor, datoriile uzinei continuă să crească, salariile nu se mai plătesc, angajații ies în stradă, se taie curentul și gazul, iar situația se inflamează.

Constantin Dobre:„Primul ministru Năstase ne-a zis să mai rezistăm până la privatizare, domnul ministru Mușetescu a zis rezistați că o să vă privatizați și o să vă fie bine”.

În martie 2003 are loc privatizarea. Oferte depun Joe Sussman, cel care pierduse contractul cu Republica in 2000, dar și rușii, care erau deja creditorii uzinei. Grupați într-un consorțiu de patru firme, controlate de același afaceristIuri Trifonov, patronul Temerso, rușii câștigă privatizarea uzinei pentru 2 milioane de dolari.

Achită o primă tranșă de 660 de mii de dolari, care se va dovedi că va fi și ultima.

Teodor Nicolae: „Deasupra lui, cei care aveau Republica, erau ruși KGB. Oamenii făceau afaceri în România. Ticăloase”.

O privatizare destul de dubioasă. În care nu avem un investitor cu bonitate în domeniul metalurgiei.

După ce cumpăraseră uzina mai pe nimic, la trei săptămâni de la privatizare, rușii opresc producția de țevi și plata salariilor și pregătesc concedierile, deși contractul le interzicea acest lucru. Ionel Blănculescu, ministrul Controlului la acea vreme, a descoperit că, la numai câteva luni de la privatizare, noii patroni au vândut propriilor firme jumătate din întregul patrimoniu al Republica, în baza unor datorii mai vechi pe care uzina o făcuse tot la firmele lor. Ionel Blănculescu: „La Republica a fost o devalizare în toată regula”.

Teodor Nicolae, director RVA: „Jaful este dincolo. Că ei în acea perioadă de șase luni de zile au înstrăinat în contul unor creanțe mai mult sau mai puțin fictive”.

Ionel Blănculescu: „Tocmai de asta au cumpărat-o. S-o mulgă. Deci orice companie de stat din România a fost mulsă”.

„Mulgerea” uzinei Republica s-a făcut cu acte în regulă

Cele mai multe active au plecat, cu o valoare mult mai mică decât cea reală, spre Tehnologika Tub, o firmă nou apărută în curtea Republica. La vremea aceea, Ionel Blănculescu i-a considerat vinovaţi de vânzarea activelor pe Iuri Trifonov și pe directorul Petre Popescu, cel care ar fi semnat contractele de dare în plată către Tehnologika Tub. Ulterior, Petre Popescu a și fost cercetat penal pentru un contract cu țaglă, dar decizia instanţei i-a fost favorabilă.

Petre Popescu:„Deci n-a găsit nimic. Blănculescu tot ce-a spus în 2004 au fost prostii. Dacă avea probe, nu mai stăteați de vorbă cu mine acum. Eram în pușcărie”.

Sub consorţiul rusesc al lui Iuri Trifonov, noii patroni ai Republica, deşi nu se mai fabrică ţeavă, datoriile sar până la 84 de milioane de dolari, adică de cinci ori capitalul societății. Disperați, țevarii îl sechestrează în birou pe Iuri Trifonov, cerându-i salariile restante.

Ca sa scape de furia angajaților, rusul sare pe geam, dar salariile restante tot nu le plăteşte. În vreme ce muncitorii se dau de ceasul morții, Adrian Năstase și Ovidiu Mușetescu decid soarta Republica la foc automat, într-o ședință de partid.

STENOGRAMELE ȘEDINȚEI PSD DIN 20 OCTOMBRIE 2003

Ovidiu Mușetescu: Domnule președinte, Republica este o societate privată. Noi am reușit într-o situație absolut disperată.

Adrian Năstase: Ovidiu, stai, că nu ne interesează subiectul. Te-am chemat numai să-ți atrag atenția că asta este problema ta (…). Dacă nu ești de acord cu ce fac ei, mergi la televizor, mai faci o emisiune cu Ionuț Popescu și explici care este treaba, dar nu ne-o lăsa nouă și tu stai liniștit la APAPS.

Adrian Năstase: De ani de zile acoperi toate poveștile cu privatizarea din perioada 1997 – 2000, dar nu putem să continuăm așa la infinit, că începem să răspundem pentru asta. (…) Ia, te rog, reziliază contractul dacă nu este bun.

(SURSA: GRUPUL DE INVESTIGAȚII POLITICE)

APAPS reziliază contractul cu rușii, Republica intră în faliment și jaful reîncepe. De data aceasta, o fură firmele de recuperare a fierului vechi. Taie utilaje, desfac secții întregi și pleacă acasă cu bobine de miliarde de lei.

Constantin Dobre: „Toți veneau să fure din fabrică. Încercau să spargă fabrica și atunci noi am decis ca 84 din angajați să rămână în fabrică, ne-am dus la lichidator, lichidatorul ne-a angajat și a zis domne, rămâneți și păziți fabrica”.

Petre Popescu: „Au cumpărat Republica s-o transforme într-o afacere imobiliară cu plata cu vânzarea de fier vechi”.

În 2004, firma RVA Insolvency ajunge lichidatorul uzinei. După nesfârșite lupte în instanță, sindicatul Nicolae Malaxa reușește să recupereze salariile restante, iar lichidatorul, să reîntregească patrimoniul Republicii și să vândă mare parte din el. Și încă mai are active de vânzare. Firma rusească Tehnologika Tub, cea care primise pe mână mai toată averea uzinei, continuă să existe în curtea Republica. Reprezentaţii Tehnologika Tub neagă orice legătură cu Iuri Trifonov.

Administratorul firmei Tehnologika Tub susține că Republica nu a fost falimentată de ruși, ci de anumite grupuri de interese care au dorit să facă din ea afacere imobiliară. Nu vrea sa comenteze și se consideră o victimă.

Valeriu Simionov: „Nici nu am chef să apar la televiziune fiind un falit, cum s-ar spune”.

Astăzi, la zece ani de la distrugerea celei mai puternice uzine de țevi a României, cei implicați spun că în spatele acestui faliment au stat interese străine.

Petre Popescu:„Ocupam prea multe piețe. Ca să ieșim de pe anumite piețe, trebuia diminuată producția de țevi a României”

Răzvan Temeșan, fost președinte Bancorex: „În momentul în care Republica a dispărut, competiția pe piață s-a redus foarte mult”.

Constantin Dobre: „Proiecția că noi să fim omorâți s-a facut din altă parte”.

Răzvan Temeșan: „Vinovații pentru distrugerea Republica n-a fost o persoană sau un grup de persoane. Vinovate au fost guvernele”.

Constantin Dobre: „Nenorocirea este că acei oameni politici de la APAPS, acei conducători de la minister, și-au dat acordul”.

În loc de concluzie

Din nou, nici în cazul distrugerii Republica nu avem vinovați și nimeni nu vrea să-și asume răspunderea. Principalul responsabil, Ovidiu Mușetescu, cel care a semnat privatizarea, a murit. Adjunctul lui, Stan Popa, a fost prezent la negocierile de la Republica, în cea mai tulbure perioadă a ei, și a asistat, alături de Mușetescu, la nenumărate privatizări la kilogram din România. Astăzi, ca vicepreședinte al Autorității pentru Administrarea Activelor Statului, Stan Popa declară că nu a fost fost implicat niciodată în cazul Republica. Stan Popa refuză un interviu filmat. Adrian Năstase, aflat în executarea unei pedepse de patru ani inchisoare, refuză orice interviu pe perioada detenției. Nicolae Vacaroiu nu vrea sa mai comenteze. Iar Viorel Hrebenciuc spune ca n-a avut niciodată vreun rol în soarta Uzinei Republica.

(Reporter: Adina Bădălan)

+

ROMÂNIA FURATĂ. Sidex, combinatul vândut pe nimic

Au trecut 13 ani de la privatizarea Sidex Galaţi, iar astăzi combinatul se pregăteşte să tragă obloanele. A fost jefuit, căpuşat şi transformat în cea mai mare gaură la bugetul statului, pentru ca apoi să fie privatizat pe gratis şi dăruit indianului Mittal, unul dintre cei mai bogaţi oameni ai planetei. Astăzi, fostul combinat siderurgic Sidex lucrează în pierdere de cinci ani şi nimic nu pare să-l ajute să-şi revină.

77 de milioane de dolari ar fi trebuit să ia, în 2001, statul român pentru cel mai mare combinat siderurgic construit vreodată în România – suma ar fi însemnat numai 10 la sută din fierul vechi pe care îl ascundea Sidex Galaţi în măruntaiele sale.

În fapt, oficialii de la Bucureşti nu au primit nimic. Mai mult, au şters datorii de peste un miliard de dolari şi au cheltuit pentru retehnologizarea colosului devenit proprietatea unuia dintre cei mai bogaţi oameni ai planetei, Lakshmi Mittal. Totul, pentru ca gigantul de pe Dunăre să supravieţuiască şi să mai dea de lucru miilor de localnici. S-a dovedit o încercare nereuşită.

Furnalul 5 este singurul care a mai rămas în picioare din cele 6 care au fost construite în Combinatul din Galaţi. Restul au fost tăiate la fier vechi sau în acest moment sunt nefuncţionale.

„Din 2009 fabrica noastră pierde bani”, spune Bruno Ribo, director general Arcelor Mittal Galaţi.

Din 2009, de când a căzut piaţa mondială a oţelului, combinatul produce mai puţin decât în 2000, atunci când era deja considerat cel mai mare consumator al Bugetului de Stat.

„În momentul actual, Sidexul se îndreaptă spre o singură direcţie: decesul”, aprecia fostul deputat Mihail Boldea.

Istoria Sidex – zilele de aur sunt apuse şi nu se vor întoarce

Zilele de aur ale fostului colos siderurgic încep în anul 1960. Partidul Muncitoresc Român l-a construit ca o declaraţie: România nu va fi responsabilă cu agricultura din blocul socialist, aşa cum îşi doreau tovăraşul Nikita Hrusciov şi Sovietele.

Gheorghe Gheorghiu Dej visa la un oraş siderurgic. Şi-l imagina construit la Galaţi, locul de unde se trăgeau strămoşii lui. La Plenara Partidului Muncitoresc Român, în 1958, se discută pentru prima dată despre colosul care avea nevoie de acces la Dunăre. Atunci, mai-marii partidului decid ca, după refuzul URSS de a finanţa combinatul, România să caute bani în Occident.

„Combinatul avea nevoie de foarte multă apă pentru răcirea utilajelor, Dunărea era foarte aproape, materia primă pe vremea aceea se aducea de la vecinul din Răsărit, Uniunea Sovietică. Se aducea minereu, cărbune”, a declarat Ştefan Prica.

Ştefan Prica a ridicat Sidex-ul. În tinereţe, el conducea chiar întreprinderea care a construit combinatul. Un alt veteran al combinatului, Ovidiu Constantinescu a fost responsabil, timp de trei decenii, cu activităţile extra-muncă. Se asigura că muncitorii participă la activităţi culturale şi sportive şi ştia nemulţumirile tuturor: „Veneau ţăranii săracii şi se rugau să nu le mai luăm din terenuri… şi noi nu aveam ce face pentru că trebuia să ne extindem rapid şi bine”.

Gheorghe Gheorghiu Dej nu a mai apucat să-şi vadă visul cu ochii. Moare cu un an înainte de terminarea construcţiei. Proaspăt ales Secretar general al Partidului, Nicolae Ceauşescu este cel care taie panglica combinatului.

 

În trei ani, primul laminor este gata. În încă trei, este gata tot combinatul. Adică, 1.600 de hectare cât vedeai cu ochii şi cam cât măsura la vremea aceea suprafaţa unui mic oraş.

În anii 70, Galaţiul fabrica 70% din producţia naţională de oţel şi exporta pe tot globul

Vârful îl atinge cu un an înainte de Revoluţie, când reuşeşte să dea ţării opt milioane de tone de oţel. Adică dublu faţă de cât a mai fost în stare să producă ulterior, după privatizare.

În 1989, unul din şase gălăţeni lucra la combinatul cu 50.000 de angajaţi. În ciuda dorinţelor liderului sovietic Nikita Hrusciov, Galaţiul devenise al doilea mare furnizor de tablă în blocul statelor comuniste.

Declinul începe sub Guvernul Petre Roman, care transformă combinatul în societatea comercială Sidex SA şi îl lasă să se descurce singur

Este momentul în care începe jaful pe care l-ar fi supravegheat chiar directorii combinatului. Sub pretextul că n-ar fi în stare să-şi vândă singur produsele,directorii aduc la Sidex, cu acte în regulă, firme căpuşă – intermediari care vând oţelul în străinătate, în schimbul unui comision. Ca să faci afaceri la Sidex, trebuia să ai relaţii sus-puse.

Mihai Boldea, fost deputat: „Un simplu telefon era necesar pentru conducerea Sidexului. Din partea cui trebuie”.

1400 de firme căpuşă se îmbogăţeau de pe urma combinatului în perioada 2000-2001

Dumitru Nicolae a fost director la combinat în perioada 1991 – 1999, când în curtea Sidex au crescut astfel de afaceri păguboase. A fost acuzat că a permis cu bună ştiinţă devalizarea întreprinderii. Printre ele, s-ar fi aflat şi propria firmă.

Majoritatea firmelor intermediare din primii ani după Revoluţie au aparţinut unorpoliticieni şi afacerişti care deţin şi astăzi averi imense sau au funcţii cheie în stat.

Una dintre ele a fost Eurocom SA, a gălăţeanului Paul Păcuraru, fost senator PNL şi fost ministru al Muncii. Prin firma sa, Paul Păcuraru ar fi livrat combinatului copiatoare, primind în schimb tablă.

„Firma mea era prea mică, nu a căpuşat Sidex, eu mi-am dat demisia de la firmă când am devenit senator, în 1996. Marile case de comerţ au căpuşat. N-are niciun fel de relevanţă firma – e mult prea mică pentru un subiect atât de mare. Firmele adevărate care au câştigat enorm de pe urma Sidexului au fost firmele de import – export care erau fostele case de comerâ care aprovizionau Sidex cu materii prime care aduceau vapoare de minereu, vapoare de cox”, a explicat Paul Păcuraru.

Andrei Lişinschi, milionar in Top 300 si vechi partener de afaceri cu Sidex Galaţi, dezvăluie reţeta căpuşării care i-a îmbogăţit peste noapte pe mai-marii Galaţiului: „O mare societate producătoare are nevoie de nişte piese pentru a funcţiona, pentru mentenanţă. Toate aceste produse erau cumpărate de diverse societăţi politice, se punea un adaos de 300%, 500%, 800% şi erau vândute în combinat pe bani. Asta era afacerea”.

O afacere care n-ar fi mers niciodată fără sforile trase de oamenii politici.

Despre Andrei Lişinschi s-a spus că a fost favorizat de către directorii Sidex Galaţi şi că firma sa de produse metalurgice, Profiland, aflată şi astăzi pe platforma combinatului, este tot o căpuşă.

„Nu înţeleg cum eram favorizat… tot ce am cumpărat de la combinat nu am luat decât materie primă şi nu am introdus nici măcar un cui”, a susţinut Andrei Lişinschi .

Afaceristul a avut de câştigat foarte mult din comerţul cu tablă de la Sidex Galati, după cum o recunoaşte şi singur.

Nu doar intermediarii au păgubit Sidex-ul, ci şi proprii directori care ar fi furat tablă, pe bandă rulantă

„Erau grupuri organizate de directori, oameni de afaceri din oras, paza. Se făceau două sau trei transporturi în aceeaşi zi cu aceeaşi factură. Au fost metode de furt inteligente”, a spus Gheorghe Tiber, lider de sindicat Arcelor Mittal Galaţi.

Tabla era vândută de conducerea combinatului la preţuri mai mici decât costul de producţie. Firmele căpuşă nu făceau decât să cumpere această tablă si să o revândă la preţuri mult mai mari. Profitul intra în buzunarele lor, iar tranzacţia se făcea chiar din depozitele combinatului.

Avocatul gălăţean Mihai Boldea, fost deputat, cercetat pentru infracţiuni economice, explică mecanismul de căpuşare:Vorbim de cantităţi foarte mari de tablă care plecau din Sidex. Gândiţi-vă ce înseamnă să iei tabla de 2 milioane de euro şi să o plăteşti peste 120 de zile. Sidexul reprezenta cea mai mare bancă a României. Fără nicio creanţă, doar pe o simplă relaţie că eu sunt finul cunoscutului domnului deputat, domnului senator, domnului director etc, putea persoana respectivă să obţină marfa, respectiv tabla, orice calitate. Cu plata la 60 de zile, 120 de zile, 6 luni. Până la urmă nu se mai plătea absolut deloc”.

Dincolo de businessul cu tablă, cele mai păguboase afaceri au fost derulate de combinat în perioada 1997 – 2000, cu firma Sidex International. Societatea era o casă de comerţ creată la Londra, cu scopul declarat de a ajuta combinatul. Firma îi furniza materii prime şi îi vindea produsele în străinătate, în schimbul unui comision.

Directorii Sidex International au fost cel care aveau să devină cuscrul preşedintelui Traian Băsescu, Gheorghe Ionescu, zis Bebe, şi amicul său Dan Drăgoi, mâna dreaptă a generalului Victor Stănculescu. Fiul lui Dan Drăgoi a fost, pentru o scurtă perioadă, ministru al Finanţelor şi este în prezent consilier prezidenţial pentru mediul de afaceri.

Dumitru Nicolae: „Sidex International a fost o ieşire a noastră către piaţa externă ca să avem unde vinde produsele. Nu puteam lucra, nu puteam lucra altfel… nu aveam finanţare.

Astfel, în loc să ajute combinatul, Sidex International provoacă noi găuri

Firma, în care 60 la sută din acţiuni erau deţinute de grupul Balli, fondat la Londra de un milionar iranian, aducea materii materii prime din Brazilia şi din Rusia, cu mult peste preţul pieţei. Pentru serviciul făcut, combinatul îi achita un comision de 3%, dublu faţă de cât plăteşte celorlalţi intermediari. În vreme ce firma Sidex International creşte, combinatul adună pierderi şi ajunge să vândă oţelul cu un preţ de nimic.

Radu Sârbu a condus Fondul Proprietăţii de Stat, ca preşedinte al Consiliului de Administraţie, între 1998 şi 2000. Astăzi, dupa 14 ani, recunoaşte pentru prima dată rolul unor funcţionari FPS în soarta Sidex Galaţi: „Nu s-ar fi putut ca Sidexul să fie căpuşat în halul în care a fost…. Fără o toleranţă complice a unor funcţionari din FPS”.

Bebe Ionescu, director al Sidex International în 2000, a fost director de strategii al FPS intre 1998- şi 1999, chiar sub preşedinţia lui Radu Sârbu. Parteneri de vacanţe pe Coasta de Azur, Ionescu este cel care l-ar fi ajutat pe Adrian Videanu în afaceri. Adrian Videanu, ca fost minstru al Economiei, l-a numit pe Bebe Ionescu membru în consiliile Petrom ţi Eximbank. Bebe Ionescu este acum acţionar în 9 companii.

Dan Drăgoi, celălalt director din Sidex International, a fost ofiţer de carieră şi a lucrat cu generalul Victor Stănculescu. Doi ani a fost secretar de stat în guvernele Roman şi Stolojan, apoi a intrat în grupul apropiaţilor lui Adrian Videanu.

Nici reprezentanţii firmei-mamă, Balli Group, cea care a înfiinţat Sidex International, nu vor să comenteze afacerile cu combinatul.

Liliana Mincă, fostă şefă a Loteriei Romane, a fost în trecut asistenta generalului Victor Stanculescu, cel care a controlat Balli pe perioada colaborării cu Sidex Galaţi: „N-am condus Balli Trading, n-am condus Balli Group… nu ştiu despre ce este vorba. În calitate de asistentă a generalului Stănculescu nu aveam eu acces la contracte şi habar n-aveam ce clauze şi despre ce este vorba. Mai ales că era Sidex International, contractele erau la Londra şi în niciun caz aici”.

În 1999, după afacerea cu Sidex International, combinatul devine cea mai mare gaură neagră la bugetul statului, cu 3 miliarde de dolari datorii istorice şi pierderi

Statul român îl impovărează şi mai tare: Banca Naţională împrumută Sidex la o dobândă gigant.

În anul 2000 Sidex Galaţi aproape că moare cu zile.

În ciuda pierderilor, în 2001 Sidex Galaţi avea 27.000 de angajati, exporta jumătate din producţie, realiza 5% din PIB României şi influenţa încă un sfert din acesta.

Guvernul Adrian Năstase decide să vândă combinatul pentru că prăbusirea lui ar fi însemnat prăbuşirea întregii economii româneşti. Aşa-zisa salvare vine de la indianul Lakshmi Mittal, deţinătorul Mittal Steel, unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume. La privatizare mai participă o firmă românească şi una din Franţa. Competitorii se retrag, iar Mittal câştigă. Sidexul devine Arcelor Mittal.

Mihai Boldea:Modul în care a fost încheiat acest contract este dezastruos pentru statul român”.

Dumitru Nicolae, fost director al combinatului: „Ştiu ce jaf s-a făcut…nu mă miră nimic”.

Radu Sârbu: „Termenii privatizării au fost atât de nenorociţi, încât e de mirare că nimeni n-a fost întrebat cum era posibil”.

Calculele arată că, de fapt, guvernul Adrian Năstase, sub semnătura lui Ovidiu Muşetescu, şef AVAS, nu a vândut combinatul, ci l-a făcut cadou.

 

O parte a contractului de privatizare este secretă. Ce se ştie oficial este că indienii ar fi trebuit să plătească 77 de milioane de euro.

Mihai Boldea: „Aici apare paradoxul românesc. Dacă ar fi fost vândut Sidexul ca fier vechi, cred că ar fi scos undeva la 200- 250 de milioane de euro. Dar Sidexul a fost vândut într-un mod subevaluat, în bătaie de joc. Pe pâine, pe găini l-au vândut, pe nimic”.

Condiţia pusa de Mittal Steel statului român a fost să plătească pentru început o tranşă de 25 de milioane de dolari.

Restul ar fi fost plătiţi doar în situaţia în care combinatul ar fi câştigat un proces mai vechi cu Sidex International, fostul său partener de afaceri. Acesta pretindea combinatului 52 de milioane de dolari, în contul unei datorii. Combinatul pierde procesul cu Sidex International, aşa că indianul Mittal nu mai plăteşte statului român diferenţa de 52 de milioane de dolari. Banii merg de la Mittal direct la firma londoneză.

Radu Sârbu: „Nu se putea pune problema ca în urma privatizării statul să rămână cu banii. Dar putea să nu renunţe la atât de mulţi bani, cât a făcut Guvernul Năstase”.

Pe lângă privatizarea pe gratis, guvernul mai rupe aproape 3 miliarde de dolari din bugetul României şi îi dăruieşte tot lui Mittal Steel Galaţi, sub formă de ajutoare, ştergeri de datorii, anulări de penalităţi şi credite fiscale.

Seria cadourilor începută de Cabinetul Năstase continuă cu guvernul Tăriceanu

În 2007 statul îi oferă suma de 24 de milioane de dolari, ca decont pentru banii pierduţi de investitor în vechiul proces cu Sidex International. La vremea aceea, secretar de stat în Ministerul de Finanţe era Bogdan Drăgoi, fiul directorului Sidex International, Dan Drăgoi.

Bogdan Drăgoi spune că nu ştie nimic de bani şi că nu a fost implicat în nici un fel:Nu ştiu să fi avut vreo implicare Ministrul de Finanţe în acea perioadă şi în această speţă. Eu, personal, în calitate de secretar de stat pe care o deţineam la acel moment, coordonam Trezoreria statului, deci nimic de-a face cu aşa ceva”.

În primul an după privatizare, 2002, combinatul face profit de peste 60 de milioane de dolari. A ajuns la această realizare fără retehnologizare. Dar a renunţat la intermediari.

Din anul 2008, însă, în ciuda investiţiilor, combinatul intră în picaj din cauza crizei şi a preţului mare al energiei. Pierde pieţe, scade producţia de otel, îngheaţă salariile, închide Uzina Cocso-Chimica şi trimite acasă 4.500 de oameni. Arcelor Mittal începe să câştige bani din certificate de emisii poluante, în dezavantajul combinatului. Închide secţii, o cocserie şi două furnale, şi primeşte la schimb, gratuit, certificate de dioxid de carbon, pe care le vinde apoi în străinătate.

Astăzi, cu toate investiţiile, combinatul supravieţuieşte datorită fluxului secundar, adică al laminoarelor. La Galaţi mai lucrează 7.000 de oameni, iar creşterea preţului energiei e pe cale să trimită combinatul la fier vechi. Odată cu căderea combinatului se prăbuşeşte şi unul dintre cele mai mari oraşe ale ţării. Galaţiul avea o întreagă industrie care depindea de combinat, transformată acum în ruine sau înlocuită de spaţii comerciale.

De la portul mineralier, la licee dedicate combinatului până la echipa de forbal sau pensiuni şi hoteluri, Sidexul a fost sărăcit prin mii de supape.

Privatizarea SIDEX s-a dovedit o afacere păguboasă pentru statul român. Bunăvoinţa guvernelor din anii 2001 ţi 2005 nu a folosit, în final, nimănui. Nu doar că investitorul nu a reusit sa păstreze cele 28.000 de locuri de muncă, din momentul cumpărării, dar nu a mai adus nici bani la bugetul de stat, aşa cum preconizau mai-marii ţării acum 13 ani. Criza oţelului îl face pe investitorul indian să îş restrângă afacerea în fiecare zi.

Ce alternativă avea statul român? Răspunsul o dau ucrainenii, care au vândut un combinat siderurgic de aceeaşi mărime cu 4,7 miliarde de dolari.

Pentru alte cazuri de privatizari, vezi Arhiva emisiunii Romania Furata.

Ce s-a ales de brandurile comuniste ale Iaşiului. Lactis, Unirea, Avicola, Zimbru sau Ţigarete sunt istorie. Doar doi coloşi industriali au supravieţuit

Procesul dur de selecţie capitalist a pus la pământ coloşi industriali cu zeci de mii de angajaţi şi cifre de afaceri ameţitoare. Există, totuşi, şi miracole economice la Iaşi.

Multe branduri economice au consacrat Iaşiul în perioada comunismului, în condiţiile în care şefii regimului au stabilit strategic să maseze în Capitala Moldovei o mare parte a industriei grele.

Coloşi precum Fortus, Tepro, Nicolina sau Terom au fost devalizaţi, însă, după 1990 prin privatizări defectuoase sau rău-intenţionate. Până în acest moment, în ciuda multiplelor anchete declanşate de procurori, niciuna dintre uriaşele ţepe economice trase la Iaşi nu s-a terminat cu condamnări penale, însă.

Ce s-a ales de brandurile comuniste ale Iaşiului. Lactis, Unirea, Avicola, Zimbru sau Ţigarete sunt istorie. Doar doi coloşi industriali au supravieţuitFabrica de Ţigarete este exemplul cel mai trist al decăderii industriei comuniste la Iaşi FOTO vice.com

Industria Timişoarei, de la înflorirea din imperiul Austro-Ungar, intreprinderile comuniste, la şmecheriile din democraţia originală

În ciuda tranformărilor care au cuprins România după 1989, Timişoara a rămas unul din oraşele care s-au adaptat foarte bine noilor cerinţe.

Industrializarea Timişoarei a început în perioada autro-ungară. Prima fabrică a fost înfiinţată imediat după eliberarea Banatului de sub dominaţia otomană, în 1718. Este vorba de cea mai veche fabrică de bere de pe teritoriul de azi al României. În 1728 se înfiinţează fabrica de tutun, iar apoi se deschid fabrici din toate ramurile. Toate se ridicau pe malurile canalului Bega, pentru că transportul produselor se făcea pe apă.

Mândreţea judeţului, „ideală pentru showroom“. Integrata şi Fabrica de Pepsi de la Ovidiu, de vânzare

Fabrici vestite pentru producţia lor, mii de oameni angajaţi care îşi întreţineau familiile şi produse care făceau faima României la export, aşa arăta industria Constanţei în anii comunismului. Acum, multe dintre ele nu mai sunt decât o afacere imobiliară. Unele au fost salvate la privatizare de foştii directori, cum este cazul fabricii de pâine Dobrogea sau al celei de ulei Argus. Altele au fost vândute unor magnaţi care continuă activitatea obiectivului, cum este Şantierul Naval Constanţa, cumpărat de Gheorghe Bosînceanu.

Cum s-a prăbuşit platforma chimică Săvineşti, colosul industrial unde lucrau peste 10.000 de nemţeni

În anii comunismului, activitatea industrial de la Săvineşti asigura traiul pentru circa o treime din populaţia municipiului Piatra Neamţ. Combinatul de fire şi fibre sintetice (CFS), Azochim şi Institutul de Cercetare erau mândria judeţului. Platforma chimică de la Săvineşti a fost în anii de dinainte de revoluţie, şi chiar o perioadă bună după 1990 drept unitate etalon a economiei nemţene. Aici se produceau fire şi fibre sintetice (la Fibrex), îngrăşăminte chimice (Azochim), exista un institute de cercetare de elită în domeniu (ICEFS) şi un parc industrial bine dezvoltat cu utilităţi pentru toate activităţile de pe platformă.
Mai bine de 10.000 de nemţeni, mare parte locuitori din Piatra Neamţ, făceau naveta zi de zi, produsele fabricilor asigurând resurse în economia naţională şi pentru export.

Colosul din Tulcea – Întreprinderea de Pescuit Oceanic: 82 de nave pe care lucrau 6.000 de navigatori

Căderea comunistului din Tulcea a însemnat şi prăbuşirea industriei din acest colţ de ţară. Mândria zonei a fost Întreprinderea de Pescuit Oceanic din care acum nu a mai rămas nimic.
Colonelul în rezervă Nicolae Zărnescu, care timp de patru ani a fost locţiitorul şefului Securităţii la Tulcea, ne-a vorbit despre vremurile bune ale acestui oraş. Era anul 1986 şi Zărnescu lucra în contraspionajul românesc. La un moment dat, a fost chemat la Bucureşti şi i s-a spus: „Te mutăm la Tulcea!“.

Confecţia Râmnicu Sărat şi Foresta Nehoiu, două mari fabrici ale judeţului Buzău care au dispărut în ”democraţie”

Economia Buzăului a suferit o transformare radicală, după Revoluţie. Dacă zona industrială a municipiului Buzău a rămas funcţională, la Râmnicu Sărat, o mare fabrică de textile a fost ştearsă de pa faţa pământului, după privatizare. O soartă asemănătoare a avut-o şi cea mai importantă fabrică de prelucrare a lemnului, Foresta Nehoiu.
Aproximativ 2.000 de angajaţi ai fabricii Confecţia Râmnicu Sărat, majoritatea femei, au rămas fără locuri de muncă după anii ‘90, iar la scurt timp după preluarea de către omul de afaceri vrâncean Sorina Plăcintă, societatea a dispărut de tot.

Fără strategii de marketing şi cu multe slujbe sociale, aşa îşi duceau zilele fabricile bistriţene în perioada comunistă

Unele dintre fabricile bistriţene fondate în perioada comunistă încă mai sunt în picioare, reuşind chiar să se impună pe piaţă. Înainte de Revoluţie nu existau strategii de marketing, producţia era „exagerată”, iar slujbele sociale reprezentau o parte importantă din industrie. Produse proaste, slabe calitativ, vândute în multe cazuri mult sub costurile de producţie şi o lipsă totală de interes faţă de tot ce este legat de piaţă, aşa descrie analistul Cristian Munthiu industria bistriţeană din perioada comunistă.

Ce s-a ales de coloşii industriali ai Vasluiului: mii de şomeri şi ruine

În urmă cu 20 de ani, municipiul Vaslui avea o zonă industrială bine pusă la punct care absorbea aproape întreaga forţă de muncă a municipiului. Erau de notorietate societăţile Mecanica (piese pentru maşini şi utilaje), Moldosin (fire şi fibre sintetice), Hitrom (azbest şi materiale de izolaţie), AMC (aparate de măsură şi control), Movas (mobilă), la fel ca şi cele din domeniul industriei uşoare, Confecţii, Textila, Varotex, Vascovin s.a.
Giganţii industriali care asigurau locurile de muncă ale celor mai mulţi dintre vasluieni au căzut unul dupâ altul după anul ‘90, din industria Vasluiului nu a mai rămas decât niăte clădiri în ruine şi mii de mare de şomeri care a situat an de an judeţul pe primele locuri în ţară.
FOTO Ce s-a ales de coloşii industriali ai Vasluiului: mii de şomeri şi ruine
Hitromul era unul dintre cei mai mari fabricanţi de materiale izolatoare din România FOTO Simona VOICU

Marile întreprinderi din Satu Mare, distruse de capitalism. Din fabrica de mobilă Samobil, cotată ca a doua pe ţară, au rămas tubulaturile de fier

Starea marilor fabrici din Satu Mare de după guvernele post-decembriste reprezintă pomelnicul industriei româneşti abandonate, vândute la 1 dolar bucata sau distruse prin favorizarea importurilor şi a legendarelor investiţii străine. Două dintre cele mai elocvente cazuri sunt fabrica de mobilă Samobil sau UNIO.

Cel mai concret exemplu este fabrica de mobilă Samobil. Înainte de 1989, SC. Samobil. SA era o fabrică de mobilă de rang înalt, atât pentru ţară, dar şi pentru străinătate. Era cea mai mare fabrică de mobilă din judeţ şi era cotată ca a doua pe ţară. După revoluţie fabrica a avut tot mai puţine vânzări intrând în faliment, iar în 2006 fabrica a intrat în lichidare. Toate utilajele au fost vândute în urma diverselor licitaţii, singurele bunuri care au mai rămas fiind tubulaturile din fier.

Marile Uzine ale Braşovului au fost demolate. În locul lor vor răsări malluri

Hidromecanica şi Tractorul au fost rase de pe faţa pământului. În locul lor vor răsări, mall-uri, blocuri şi locuri de distracţie. Un alt mall se va construi şi pe terenul fostei uzine Fartec.
Uzina Hidromecanica a fost ştearsă de pe harta Braşovului. Pe terenul ei, de 40.000 de metri pătraţi, care este chiar în Centrul Civic se vor construi clădiri de birouri şi un hipermarket Cora. Uzina mai are acum doat o hală la periferia Braşovului. Aici mai lucrează 180 de angajaţi faţă de 6.000 câţi erau în anii de glorie.
Uzina a fost înfiinţată în 1880. Angajaţii lucrau în ateliere de turnătorie fontă şi prelucrări mecanice. În clădirea „Hidromecanica s-au fabricat primul autobuz şi primul strung românesc, în anii 50.

Falimentul industriei comuniste din Alba. Cele mai mari uzine din epoca de aur sunt vândute la fier vechi

Marile falimente ale judeţului Alba au produs o gaură de sute de milioane de euro, bani care, foarte probabil, nu vor mai putea fi recuperaţi integral niciodată. Suma reprezintă totalul creanţelor creditorilor la marile firme care au ajuns în insolvenţă sau în faliment. Lista este mare şi cuprinde cele mai mari fabrici din judeţ: UPSOM Ocna Mureş, Montana Cîmpeni, Resial Alba Iulia, Capris Sebeş, Stratusmob Blaj.
Cele mai importante procese de insolvenţa şi faliment aflate în derulare la Tribunalul Alba se referă al societăţile GHCL Upsom SA Ocna Mureş, Resial SA Alba Iulia, Metalurgica SA Aiud, Montana SA Câmpeni, Stratusmob SA Blaj şi Ardeleana SA Alba Iulia. Sunt firme mari la care au lucrat mii de oameni şi care în trecut reprezentau baza economiei judeţului.
Falimentul industriei comuniste din Alba. Cele mai mari uzine din epoca de aur sunt vândute la fier vechi
Combinatul UPSOM din Ocna Mureş a fost închis, iar activele vândute pentru fier vechi

Comuniştii şi sovieticii au distrus economia Banatului Montan

În perioada interbelică Uzinele şi Domeniile Reşiţa era cea mai mare intreprindere a ţării. Comuniştii au cedat sovieticilor mare parte din uriaşul profit acumulat în perioada interbelică.
În perioada în care Cristofor Columb descoperea America la Reşiţa se aprindea focul în furnalele de topit fierul. StEG, una dintre cele mai mari companii austriece şi mondiale, înfiinţa la Reşiţa primele furnale în anul 1771, punând bazele celui mai mare centru siderurgic din Sud-Estul Europei, statut pe care Reşiţa şi l-a păstrat până în perioada comunistă. Perioada interbelică, însă, a fost perioada de maximă prosperitate a Uzinelor şi Domeniile Reşiţa.

Povestea celui mai important combinat din sud-estul Europei. Cum s-a ales praful de siderurgia din Călăraşi

Combinatul siderurgic de pe malul Borcei, printre cele mai importante din sud-estul Europei, este astăzi o ruină. În acelaşi timp a fost înfiinţat un altul în Polonia. Şi astăzi acesta produce oţel. La Călăraşi, mastodontul a fost inaugurat în 1979, după ce a fost accesat un credit internaţional de peste 100 de milioane de dolari.

Înălţat pe o suprafaţă de 650 de hectare, acesta a fost cotat, în anii 80, ca unul dintre cele mai importante din sud-estul Europei în care se producea şină de cale ferată. Imediat, după Revoluţie a fost privatizat, apoi demontat bucată cu bucată şi vândut la fier vechi. În prezent la fostul combinat siderurgic Călăraşi – Siderca funcţionează o oţelărie şi un laminor, deţinute de firma Tenaris. Are o capacitate de producţie anuală de 470.000 de tone, care include o oţelărie electrică şi linii de turnare continue, folosind ca materie primă fierul vechi.

Ce industrie a avut Brăila şi cum s-a ales praful de tot

A fost o vreme când Brăila excela la capitolul capacităţilor de producţie. Aici s-au produs celebrele excavatoare de la „Promex”, de aici au plecat la export mii de tone de fibre, celuloză şi hârtie şi tot de aici erau livrate piese de mobilier renumite în lume. Merită amintite chiar şi chibriturile care se fabricau pe malul Dunării, cu toate că nu aveau o faimă prea bună, pentru că se aprindeau foarte greu.
Din punct de vedere economic, Brăila se numără printre oraşele care au avut cel mai mult de pierdut în tranziţia care a urmat de la comunism la capitalism. Întreprinderile care înainte de 1989 ofereau locuri de muncă pentru zeci de mii de oameni au dispărut, rând pe rând, de la jumătatea anilor ’90 până în prezent.

Un brand în derivă. Cum a dispărut FEPA’74 de pe firmamentul economiei româneşti

Una din cele mai mari fabrici din judeţul Vaslui din perioada pre-decembristă, ce asigura mii de locuri de muncă şi lucra la foc continuu, a decăzut constant după 1994. Fabrica mai are doar 200 de angajaţi şi se menţine cu greu pe linia de plutire.
La mijlocul anilor ’70 a luat fiinţă la Bârlad fabrica ce urma să devină un brand de oraş şi de ţară. Fabrica de Elemente Pneumatice şi Control (FEPA) ’74 a apărut în contextul industrializării accelerate a economiei româneşti. Foştii angajaţi îşi amintesc cu regret emulaţia acelor vremuri, când depuneau eforturi colective pentru pentru creşterea producţiei.

S-a ales praful de Alumina, unul dintre puţinele combinate din lume care avea contracte cu Agenţia Spaţială americană

Privatizarea combinatului Alumia, printre puţinele combinate din lume care avea contracte cu Agenţia Spaţială americană, a dus la vânzarea acestuia bucată cu bucată. Dintr-o industrie industrie prosperă, ce oferea mii de locuri de muncă, s-a ales praful. Au rămas doar ruinele de ceea ce odată reprezenta mândria oraşului.
În anul 1965 se deschideau porţile fabricii Alumina, prima platformă industrială din Oradea. În doar 15 ani a ajuns să producă peste 220.000 de tone de alumină, dar, odată cu căderea regimului comunist a căzut şi întreprinderea.

S-a ales praful de Alumina, unul dintre puţinele combinate din lume care avea contracte cu Agenţia Spaţială americană

Cum a „murit” după 1990 industria Botoşaniului şi cum a îngropat-o definitiv în doar 10 ani capitalismul

Fosta zonă industrială a Botoşaniului se întindea pe sute de hectare. În fabricile ”Epocii de Aur”, lucrau zeci de mii de muncitori. După căderea regimului comunist şi privatizarea uzinelor, uriaşele fabrici au fost vândute bucată cu bucată, de cei care vroiau să se îmbogăţească pe ruinele socialismului. O parte a foştilor muncitori au fost transformaţi de eşecul capitalismului în boschetari sau alcoolici.
Uzinele Textile Moldova din Botoşani erau un colos industrial al perioadei comuniste. Erau regina industriei uşoare româneşti. Producţia era în mare parte destinată exportului. În fiecare dimineaţă pe poarta fabricii intrau peste 10.000 de angajaţi.

A fost odată o industrie în Vrancea de care s-a ales praful

Deşi este unul dintre judeţele mici ale ţării, Vrancea a fost un judeţ destul de bine industrializat până la începutul anilor ’90. Acest proces a început în anii 1960, cu implicaţii directe în procesul de creştere economică, migrarea populaţiei către mediul urban.
În perioada 1965-1989, în industria judeţului Vrancea s-au produs mutaţii importante, fiind reprezentată de 25 de întreprinderi, din care 17 republicane şi 8 ale cooperaţiei meşteşugăreşti.

Unicul rafinator de aur din Europa sau filatura Maratex, piloni ai economiei naţionale în vremea comunismului

Cu oferte de muncă ce depăşeau cererea, perioada post comunistă a adus cu sine o nouă faţă Băii Mari. Mineritul, metalurgia, filatura şi chiar Institutul de Cercetări şi Proiectări Miniere din Baia Mare au mai rămas doar în amintirea celor ce au trăit acele vremuri şi, poate, în imaginaţia celor ce au ascultat poveştile părinţilor sau ale bunicilor despre Baia Mare, un oraş industrial, un oraş în plină dezvoltare.
Mult plâns de unii şi dorit a fi uitat de alţii, fără doar şi poate, comunismul şi-a pus amprenta asupra întregii ţări. Trecerea de la era ceauşistă la democraţie a adus cu sine, pe lângă libertăţile de care ar trebui să beneficieze fiecare persoană şi o democraţie poate nu cel mai bine gestionată. Fabricile şi uzinele care odată ne-au făcut o putere economică greu de trecut cu vederea s-au închis, locul lor fiind acum ocupat doar de ruinele unor foste măreţe clădiri.
Combinatul Phoenix era unicul rafinator de aur din Europa Foto: Ciprian Cozoplean

Uzinele etalon din perioada comunistă, în pragul dezastrului. În epoca de glorie la Electroputere Craiova şi Fabrica de Avioane lucrau peste 16000 de oameni

Întreprinderile de dinainte de 1989 sunt în pragul dezastrului. Electroputere Craiova şi Fabrica de Avioane s-au transformat după Revoluţie din uzinele etalon în fabrici aproape inexistente cu datorii uriaşe către stat.

Electroputere Craiova a fost una dintre cele mai mari fabrici din Oltenia şi a devenit cunoscută peste hotare pentru locomotivele şi echipamentele electrice realizate de angajaţi. În Epoca de Aur la uzina din Bănie munceau peste 12.000 de oameni, însă imediat după 1989 peste 10.000 de olteni şi-au pierdut locul de muncă.

Cum a dispărut economia Aradului. S-au pierdut zeci de mii de locuri de muncă

Ofereau zeci de mii de locuri de muncă şi făceau economia ţării mai înfloritoare. Este vorba despre fabricile judeţul Arad care şi-au închis porţile la câţiva ani de la Revoluţie. Acum, în unele locuri se află doar o imagine şocantă.

Este cazul fabricii UTA, a cărei dezmembrare masivă a început în 2004. A urmat apoi IMAR-ul, compania care a furnizat mobilă Curţii Imperiale Austro-Ungare şi a Curţii Regale Române, iar în perioada 1985-1990 a fost principalul furnizor pentru Casa Republicii.

Declinul industriei din Teleorman

În urmă cu 20 de ani, în Teleorman existau fabrici care produceau de la zahăr, ulei şi conserve, până la panglici, rulmenţi sau vagoane. Zeci de mii de teleormăneni din Zimnicea, Roşiorii de Vede sau Turnu Măgurele lucrau, în schimburi, în fabricile din judeţ. Treptat, majoritatea unităţilor de stat şi-au închis porţile, iar locaţiile au ajuns în paragină. În judeţ, nu a mai rămas mai nimic din industria de altă dată.

În urmă cu două decenii, Teleormanul putea fi considerat un judeţ în care industria funcţiona. Zeci de fabrici erau deschise în oraşele din judeţ şi zeci de mii de teleormăneni aveau un loc de muncă în liniile de producţie.

Mărirea, decăderea şi renaşterea economiei la Slatina

Pentru că fostul preşedinte al ţării de dinainte de 1989 era originar din Scorniceşti, aflat la doar câţiva kilometri de capitala Slatina, urbea de pe Olt a devenit rapid unul din punctele strategice ale economiei naţionale în acea perioadă. Industria slătineană “duduia” şi avea fabrici-etalon, fabrici din care, în prezent, mai rezistă doar câteva. Restul uzinelor au dispărut, economic vorbind, căci fizic încă mai există rămăşiţe ale acestora.
Cea mai mare fabrică înainte de 1989 a fost Uzina de Aluminiu, botezată, după 1991, în SC Alro SA. Indiferent de nume însă, fabrica a rămas aceeaşi: unul dintre cei mai importanţi producători de aluminiu din lume, în prezent aceasta aflându-se în curtea unui imperiu rusesc şi fiind o subsidiară a grupului olandez Vimetco N.V. (fostă Marco Group), companie globală de aluminiu primar şi procesat controlată de acţionari ruşi.
Mărirea, decăderea şi renaşterea economiei la Slatina
Uzina de Rulmenţi din Slatina a rezistat până la începutul anilor 2000 FOTO: Mugurel Manea

Rămăşiţele giganţilor economici din Mehedinţi

Marile unităţi economice ale judeţului Mehedinţi şi-au închis porţile rând pe rând după 1990 încoace, iar micii agenţi economici au absorbit doar o mică parte din forţa de muncă disponibilă. O parte din mehedinţeni au luat drumul Occidentului în căutarea unui job, alţii s-au retras la ţară, acolo unde în gospodăriile proprii produc cele necesare traiului de zi cu zi.

Odinioară, judeţul Mehedinţi, dar în mod deosebit Drobeta Turnu Severin era un puternic centru economic. Dezvoltarea judeţului şi prosperitatea locuitorilor oraşului Turnu Severin s-a datorat înfiinţării portului (1851) şi atelierului de reparat vapoare (1858), primul din ţara noastră, nucleul viitorului Şantier Naval, care va ajunge în 1914 cel mai însemnat din România şi unul dintre cele mai importante şantiere de pe Dunăre.

În comunism profitabile, în capitalism au ajuns falimentare . Zeci de mii de gorjeni au rămas pe drumuri

Numeroase unităţi economice din municipiul Târgu Jiu au fost puse pe butuci, după ce, evident, anumite persoane s-au ales cu conturile pline. Altele s-au închis din cauza managemenetului defectuos. Cert este zeci de mii de angajaţi au rămas pe drumuri.

Combinatul de Prelucrare a Lemnului (CPL) ROSTRAMO producea mai mult pentru export. Fabrica se confrunta cu unele probleme financiare, după Revoluţie, dar reuşea să se menţină la limita de plutire. Reuşea să aducă în ţară sume considerabile de valută, în urma contractelor cu parteneri externi. Înainte de decembrie 1989, în jurul de 3.000 de lucrau la fabrica de mobilă, iar unitatea avea un patrimoniu de peste 10 milioane de euro.

La acest material au participat Cezar Pădurariu, Ştefan Both, Florin Jbanca, Iulian Bunilă, Bianca Sara, Simona Voicu, Cristina Cîcău, Simona Suciu, Dorin Ţimonea, Cristian Franţ, Ionela Stănilă, Florentin Coman, Sabina Ghiorghe, Caludia Bonchiş, Cosmin Zamfirache, Borcea Ştefan, Carp Cosmin, Andreea Mitrache, Elisabeth Bouleanu, Mugurel Manea, Alin Ion, Sînziana Ionescu, Mariana Iancu.

Nota noastra:

Dezastrul a fost atat de amplu incat istoria dezindustrializarii Romaniei prin privatizare nu va fi niciodata scrisa complet. Mai sus aflam doar cateva cazuri, unele rasunatoare, insa cu istorii partiale, incomplete. Totusi, raspunsul la o intrebare de genul ce a provocat acest real dezastru national nu poate fi doar“lipsa de viziune, cumparatori nepotriviti si decizii gresite”. Daca nu ai viziune, iti faci, daca nu gasesti cumparatori potriviti, nu mai vinzi, daca gresesti, te corectezi. Nimic din toate acestea nu s-au intamplat. Oare de ce?

In parte, pentru ca majoritatea celor din structuri si din politica s-au raportat la economia Romaniei de dupa 1989 ca la un cadavru. Si au vrut sa se infrupte din el cat mai mult, cat mai larg, cat mai consistent. Ca niste hoitari. Aceste retele ale jafului, formate din grupari securistice, politicieni, afaceristi locali sau straini, au functionat si functioneaza in continuare, de altfel. In opinia noastra, acesta este cel mai mare rau al Romaniei si, in lipsa unei corectari consistente, nici nu avem sanse sa ne revenim. Daca “ai nostri” se raporteaza la Romania ca la o sursa pentru puterea si bogatia lor, fara sa existe nici macar licarirea unei constiinte a binelui comun, colectiv, atunci alea jacta est.

In parte, pentru ca statutul Romaniei s-a schimbat, devenind semi-periferie a sistemului capitalist occidental. Ilie Serbanescu a explicatdeseori ce inseamna acest lucru.

In parte, pentru ca s-au impus, la noi, dogma “privatizarii” si a “economiei de piata”. Iar cine nu o impartaseste, este un “eretic” nationalist sau/si comunist. Sau ambele…

Si pot fi enumerate si altele. Lucrurile sunt interdependente: de pilda, structurile mafiote securisto-politice stiau foarte bine ca dupa 1989 va urma “marea schimbare”. Tocmai de aceea, au ocupat locurile potrivite in sistem pentru a jefui cu spor. De aceea, nici nu le-a deranjat statutul inferior al Romaniei in sistem. Si, de aceea, au si favorizat dogma“privatizarii”.

Acest interes a coincis cu interesul extern. Bineinteles ca era in interesul occidentalilor ca o noua venita in “concertul natiunilor europene” sa nu aiba nimic al sau, sa aiba un statut cat mai jos si sa nu aiba industrie, caci asta inseamna, pentru ei, concurenta. Intr-un singur punct nu au coincis interesele: in beneficiarii jafului. Cat timp occidentului i-a convenit, din varii motive, aranjamentul devalizarii si al impartirii prazii cu mafia locala, au aplicat cu spor reteta. Au fost partenerii “capitalistilor postcomunisti” romani. Cand lucrul nu mai renta sau prioritatile s-au schimbat, s-a inventat anticoruptia. De-acum, jaful trebuie sa fie facut aseptic, “europeneste”, cu unic beneficiar in mafia corporatista, iar “capitalistii” locali eliminati, la randul lor, asa cum odinioara ei insisi au contribuit la eliminarea industriei de stat. Industrie si productie locala nu mai exista, insa exista, inca, resurse si companii strategice si servicii publice (sanatate, scoala, pensii), piata mediatica etc.

Vedem ca presa scoate mereu la iveala astfel de materiale despre privatizarile Romaniei. Cumva, insa, presa romaneasca nu spune adevarul pana la capat. Lucrul e explicabil – e dependenta de cei care au resursele financiare, adica exact de increngatura de mafioti/structuri locali si/sau corporate care detinputerea reala in Romania.

 Fondatorul PRM postase pe pagina sa de Facebook,  un text despre un concert la care a asistat in weekend.

Fostul europarlamentar Corneliu Vadim Tudor a mai fost internat, in martie 2013, la sectia de cardiologie a Spitalului Militar din Capitala.

Dupa decesul lui Corneliu Vadim Tudor, pe pagina sa de Facebook a fost actualizata o poezie postata initial in 7 septembrie, intitulata “POEM INEDIT ULTIMA CAFEA”, care are opt strofe:

“Hai, Moarte, sa bem o cafea / Ti-o fac cu caimac, aromata / Mai leapada-ti coasa cea grea / Si mantia asta ciudata.

Te rog sa iei loc in fotoliu / Nu ma supara daca fumezi / Dupa cine esti, Moarte, in doliu? / De ce tot suspini si oftezi?

E foarte fierbinte cafeaua / Nu te grabi, ca te frigi / Mai lasa-mi pe cer, inca, steaua / Daca eu am sa mor, ce cistigi?

Ai venit sa ma iei in persoana / Prea mare onoare imi faci / Din toata specia asta umana / Numai pe mine ma placi?

Hai sa-ti ghicesc in cafea / E bine sa stii ce te-asteapta / O cumpana grea vei avea / Dar tu te descurci, esti desteapta. (…) Corneliu Vadim Tudor. Noaptea de duminica spre luni, 6 spre 7 septembie 2015″.

Corneliu Vadim Tudor s-a nascut la 28 noiembrie 1949, in Bucuresti, era scriitor, politician si jurnalist. Este fondatorul Partidului Romania Mare, fost membru al Parlamentului European si fost senator.


Biografie Corneliu Vadim Tudor:

A absolvit Liceul “Sf. Sava” din Bucuresti (1967) si Facultatea de Filosofie a Universitatii din Bucuresti (1971), sectia Sociologie, obtinand licenta cu o teza despre “Sociologia Religiei”, potrivit Agerpres. A fost bursier al Premiului international “Herder”, urmand astfel un curs de istorie la Universitatea din Viena (1978-1979). Doctor in istorie al Facultatii din Craiova (2003).

Si-a inceput activitatea profesionala in redactiile publicatiilor Romania libera si Magazin (1972-1975), apoi la Agentia Nationala de Presa Agerpres (decembrie 1975-decembrie 1989).

Dupa decembrie 1989 a infiintat publicatiile Romania Mare, Politica si Tricolorul, precum si Editura Fundatiei “Romania Mare”. Pana in prezent, el era redactor-sef al saptamanalului Romania Mare.

Corneliu Vadim Tudor si-a inceput cariera politica odata cu crearea Partidului Romania Mare (PRM) – 20 iunie 1991 – fiind membru fondator al acestei formatiuni politice, al carei presedinte a fost reales la 20 iulie 2013, in cadrul unui Congres desfasurat in Capitala. Unii membrii ai partidului i-au contestat insa aceasta calitate.

La 27 septembrie 1992, in urma scrutinului legislativ, Corneliu Vadim Tudor a fost ales senator in circumscriptia electorala nr. 41 Bucuresti. A fost secretar al Senatului, membru in grupul parlamentar “Partida Nationala” (PN) si al Comisiei pentru aparare, ordine publica si siguranta nationala din partea PN (18 noiembrie 1993-23 octombrie 1995).

A fost reales senator, in cadrul aceleiasi circumscriptii, in urma alegerilor din noiembrie 1996. In cadrul acestei legislaturi a fost vicelider al Grupului Parlamentar al Partidului Romania Mare si membru in Comisia pentru politica externa.

In urma alegerilor legislative din 26 noiembrie 2000, a obtinut un nou mandat de senator. A fost lider al Grupului parlamentar al Partidului Romania Mare, membru al Delegatiei Parlamentului Romaniei la Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei (APCE) de la Strasbourg (pana in decembrie 2002).

Senator de Bucuresti si intre 2004-2008, cand a ocupat functiile de vicepresedinte al Senatului si de membru al Comisiei pentru aparare, ordine publica si siguranta nationala si al Comitetului Director al Grupului Roman al Uniunii Interparlamentare (din martie 2006).

La alegerile parlamentare in sistem uninominal din noiembrie 2008, nu a mai intrat in Parlament.

A candidat la alegerile prezidentiale din noiembrie 1996, obtinand 4,72 % din totalul voturilor valabil exprimate, respectiv 597.508 voturi, clasandu-se pe locul al cincilea din 16 candidati. La alegerile prezidentiale din 2000, in primul tur de scrutin, din 26 noiembrie, liderul PRM a primit 28,34% din totalul sufragiilor valabil exprimate, ocupand pozitia a doua. In al doilea tur, din 10 decembrie 2000, a obtinut 33,17% din voturi, fiind devansat de contracandidatul sau, social-democratul Ion Iliescu (66,83% din voturi).

La alegerile prezidentiale din noiembrie 2004 (primul tur de scrutin), Corneliu Vadim Tudor s-a clasat pe locul al treilea, cu un procentaj de 12,57%. La alegerile prezidentiale din 22 noiembrie 2009, s-a clasat pe locul al patrulea, cu 5,56% din voturile valabil exprimate. El a candidat si la alegerile prezidentiale din 2 noiembrie 2014, obtinand doar 3,68%.

Corneliu Vadim Tudor a fost ales europarlamentar pe listele PRM (partid neafiliat) in cadrul scrutinului din 7 iunie 2009. In Parlamentul European, in legislatura 2009-2014, a facut parte din Comisia pentru cultura si educatie (16 iulie 2009-18 ianuarie 2012 si 19 ianuarie 2012-30 iunie 2014), din delegatia pentru relatiile cu Elvetia si Norvegia, Comisia parlamentara mixta UE-Islanda si Comisia parlamentara mixta a Spatiului Economic European (SEE) (16 septembrie 2009-30 iunie 2014).

Poet si publicist; a debutat la Radio, in mai 1965, cu o poezie citita in cadrul Cenaclului “George Calinescu”. Autor al unor volume de poezie si proza, printre care: “Poezii” (1977), “Epistole vieneze” (1979), “Poeme de dragoste, ura si speranta” (1981), “Idealuri” (1983), “Saturnalii” (1983), “Istorie si civilizatie” (1983), “Mandria de a fi romani” (1985), “Miracole” (antologie in colectia “Cele mai frumoase poezii”, 1986), “Jurnal de vacanta” (1996), “Poems”, lucrare tradusa in sapte limbi, tiparita la Torino, Italia (1998). In 2010 si-a lansat volumele ”Europa Crestina” si ”Artificii”. La aceste opere literare se adauga numeroase poezii, eseuri, scenarii de film, piese de teatru, reportaje si cronici literare.

A fost distins cu Ordinul National “Steaua Romaniei” in grad de Cavaler (2004). In 2007 a primit Medalia de Bronz a Vaticanului, inmanata de Suveranul Pontif Papa Benedict al XVI-lea.

Casatorit cu Doina Vadim Tudor, avea doua fete, Lidia si Eugenia.

 

Sa ne intrebam de ce nu are loc confiscarea averilor marilor corupți?Pentru ca marii corupatori sunt “pilonii” carfe  conduc Tara de peste 25 de ani

Republica România a asistat neputincioasă timp de 25 de ani la o dezvoltare a corupției și a mafiei la cel mai înalt nivel. 

Țara noastră are o cangrenă socială, o problemă extrem de gravă cu corupția, iar aceasta a infestat toate păturile sociale, de la politicieni, magistrați, mari oameni de afaceri, până la cetățeanul de rând care este nevoit să dea o mită pentru anumite servicii sau un loc de muncă mai bun.

Problema corupției are rădăcini adânci în România, de la Unirea Principatelor lui Cuza, tranzitarea perioadei interbelice și anii 80′ din epoca Ceaușescu, când omul de rând a fost obișnuit cu furtul de la locul de muncă, mita, ‘șmenul’, totul pentru a se păstra orânduirea socialistă și calculele regimului dictatorial.

Fenomenul corupției propagat asupra generației anilor 80′ a dus la o continuitate a acestuia și după căderea regimului, iar dezordinea politică din anii 90′ au dus la o amplificarea a acestuia până la extrem. În 2015 România arată ca Italia anilor 90′, avem parte de acel hop când ne confruntăm cu realitatea, acum observăm amplitudinea acestui fenomen numit corupție.

 Lupta cu corupția

Primii pași pentru combaterea corupției sunt asigurați de Direcția Națională Anticorupție, condusă de Laura Codruța Kovesi. Divizia de elită a procurorilor anticorupție a detonat cele mai spectaculoase dosare de corupție, tărăgănate pe parcursul tranziției postdecembriste.

Anchetatorii ne prezintă problema endemică a corupției în detaliu. În România corupția și cei mai mari corupți sălășluiesc chiar în Casa lui Nicolae Ceaușescu, Palatul Parlamentului. Politicenii români și-au găsit o ascunzătoare în Casa Poporului, fiind protejați de imunitate parlamentară. Aleșii au căutat în ultimii 25 de ani să își creeze legi care îi pot proteja de pușcărie și brațul lung al legii.

nastase

În ultimii ani am asistat la condamnări celebre, Adrian Năstase (fost premier PSD, dosarele Zambaccian și Trofeul calității), Dan Voiculescu (senator PC, mogul media, dosarul ICA), Gigi Becali (deputat PNL, dosarul Transferurilor, dosar retrocedări MAPN), George Copos (fost vicepremier al României PC, dosarul Transferurilor, dosarul Loteria – Ana Electronic), Relu Fenechiu (deputat PNL, dosarul Transformatorul), Zsolt Nagy ministru al Telecomunicațiilor și Codruț Sereș ministru al Economiei (dosarul  “Hidroelectrica”, spionaj pentru cetățeni străini) și lista poate continua.

În ultimele șase luni divizia anticorupție a ‘aruncat în aer’ efectiv clasa politică  prin scoaterea din sertare a dosarelor Microsoft, ANRP- BICA, retrocedări ilegale – Hrebenciuc, Gala Bute – Elena Udrea și celebrul dosar de subminare a economiei naționale al gazelor ieftine pentru omul de afaceri, Ioan Niculae. Un alt caz celebru de corupție este dosarul baronului PSD Adrian Duicu, președintele CJ Mehedinți, care făcea trafic de influență chiar în biroul de la Palatul Victoria al premierului Ponta, conform procurorilor DNA. Deci nu există o excepție de la regulă, corupția merge până la cei mai înalți demnitari ai statului român.

voiculescu

România a oferit un caz unic în Europa, șefa diviziei Antimafia Alina Bica, s-a îndeletnicit cu diverse acte de corupție atât înainte de dobândirea acestei funcții cât și în perioada cât a condus  DIICOT. Procurorii anticorupție o acuză de diverse fapte de corupție în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri de la ANRP și, intervenția în dosare pentru a bloca anchetarea și judecarea unor oameni de afaceri cum ar fi Ovidiu Tender(dosarul Rafo-Carom) și Ioan Niculae (dosarul gazelor ieftine).

Dosarul ‘gazelor ieftine’ a făcut o primă‘victimă’ în persoana fostului ministru al Economie, Adriean Videanu (PDL). Adriean Videanu a intervenit pe lângă șefa antimafia Alina Bica, care a dispus ridicarea ilegală a unui sechestru pe acțiunile unei firme deținute de acesta. În acest dosar vorbim de un prejudiciu de 11 milioane de euro.

Confiscarea Averilor

Marea problemă a României este recuperarea banilor delapidați de la bugetul de stat și de la simplul cetățean plătitor de  taxe. România are o problemă legislativă privind confiscarea averilor marilor corupți condamnați de instanțe. Magistrații nu pot cere o confiscare extinsă a averilor, fapt ce îi protejează pe cei care au devalizat România în ultimii 25 de ani. Printr-o decizie a Curții Constituționale confiscarea extinsă a averii dată prin sentință nu se poate face decât asupra bunurilor dobândite după 17 aprilie 2012. 

Protejați de o lege permisivă, corupții huzuresc pe plaiurile mioritice. Deși dosarele de corupție curg în valuri, averile acestora nu pot fi confiscate de instituțiile statului. Parlamentarii români au depus eforturi considerabile pentru promovarea unor legi care să îi scape de pușcărie cum ar fi legea amnistiei și grațieri, acțiune care a intrat în istorie ca ‘Marțea Neagră’, dar și prin tentative de modificare a codului penal care le-ar fi asigurat dreptul de a fura fără a mai fi trași la răspundere.

Uniunea Europeană cere o confiscare extinsă a averii celor care au fost condamnați pentru corupție, însă țara noastră mai are puțin de așteptat. Recent am avut parte de o acțiune halucinantă a Guvernului României care a secretizat dosarul de recuperare a prejudiciului din dosarul ICA, unde Dan Voiculescu a păgubit statul român cu 60 de milioane de euro. 

Instituțiile statului au descoperit în dosarele de corupție din ultimii doi ani prejudicii de circa un miliard de euro, bani care ar trebui să reintre în Bugetul Statului. Din păcate recuperarea acetor bani întâmpină probleme din cauza legislației inadecvate.

România ar trebui să implementeze o strategie pentru confiscarea averilor, asumată de Guvernul României, Parlamentul şi sistemul judiciar, prin parchet, instanţa supremă şi Consiliul Superior al Magistraturii.

Practic legislația actuală permite infractorilor să scape de confiscarea averii produse din activități ilicite. Procurorii pot recupera paguba produsă într-un dosar de infractori, dar nu pot confisca averea produsă din activități infracționale chiar și în cazul în care infractorii nu pot dovedi proveniența bunurilor și a banilor.

‘Rata de recuperare înregistrată de autoritatea competentă la executarea hotărârilor judecătoreşti este estimată la numai 5-15% din activele care fac obiectul unei hotărâri judecătoreşti, ceea ce face ca  sancţiunile aplicate să aibă caracter mai descurajator, iar victima (care este adesea statul, în cazurile de corupţie) să nu îşi recupereze pierderea suferită’, spun procurorii DNA.

La nivel public cetățenii români spun în proporție de 99% că și-ar dori confiscarea averilor corupților.

Lupta pentru confiscarea averilor marilor corupți trebuie dusă la nivel legislativ, mediatic, dar și prin implementarea de programe anticorupție pentru educarea cetățenilor și încurajarea acestora să denunțe actele și infracțiunile de acest tip.

 

VOCEA DIASPOREI! Scrisoare din Canada | De ce este populaţia României atât de inertă şi ce se poate face pentru trezirea ei?

VOCEA DIASPOREI! Scrisoare din Canada | De ce este populaţia României atât de inertă şi ce se poate face pentru trezirea ei?

In plus, una dintre aceste persoane de care ma leaga amintiri din ani nu prea indepartati, era chiar domnul Ioan Panican, prieten de suflet si de speranta pentru invierea Romaniei si a neamului romanesc.

Celalalt protagonist era domnul Radu Moraru, pe care il cunosc doar din emisiunile Nasul si pe care am ajuns sa il indragesc ca persoana cea mai corecta si sincera din mass media romaneasca si pe care doresc de o vreme sa-l intalnesc.

Vizionand aceasta emisiune m-am bucurat ca va cunoasteti si am speranta ca acesti doi patrioti vor colabora in spre binele tarii si a poporului atat de greu incercat.
Draga domnule Panican, pe parcursul emisiunii, Dumnezeu mi-a dat gandul sa va rog sa imi faceti cunostinta cu domnul Moraru. Mai concret sa va rog sa imi dati adresa dansului de e-mail si sa imi mijlociti o legatura prin e-mail cu dansul.

Motivul pentru care as vrea sa comunic cu domnul Moraru este ca am unele idei si propuneri pe care as fi vrut sa i le prezint cu speranta ca le-ar gasi interesante si utile pentru Romania dar si pentru Nasul tv.

Vazandu-va impreuna ma gandesc ca sa va prezint aceste idei la amandoi si sa le analizam impreuna.

Voi incheia nu inainte de-a incerca sa dau un raspuns la una din intrebarile discutate la emisiunea din seara asta: de ce este populatia Romaniei atat de inerta si ce se poate face pentru trezirea ei?

Raspunsul meu, fiind format de la distanta, nu este poate cel mai potrivit, dar este o incercare.

Urmarind pe cat posibil stirile si comentariile politice la televiziunile si la presa romaneasca, vad emisiuni si articole de prezentare a stirilor si de analiza a evenimentelor politice, economice, financiare , etc. interesante dar sterile.Fiecare emisiune evolueaza intr-o emisiune de vaicareala, care nu numai ca nu da nici o speranta dar insufla o stare de disperare si neputinta. Mass media care s-ar cuveni si ar putea sa insufle speranta se limiteaza doar la rolul de a plange pe umerii telespectatorilor si cititorilor sau de a-i minti cu nerusinare.Cu regret nu am constatat nici un fel de idei si solutii de la nici un organ mass media in afara de Nasul care a prezentat ceva idei si initiative constuctive si care se lupta sa prezinte evenimentele in lumina adevarata si corecta.De unde atunci sa capete populatia vreo speranta; ce motive are sa fie optimista si increzatoare ca ziua de maine nu va fi ca cea de azi sau de ieri??
In acest context, daca santeti de acord, as vrea sa va fac cunoscute cateva idei si initiative, sa le discutam si daca le gasiti utile, sa le facem cunoscute.Sa fiti iubiti,Liviu Cananau21 Februarie 2016
Waterloo, Ontario, Canada

 

Cat mai indurati fratilor?!?

“Institutul „Elie Wiesel” nu are nici o atribuţie în privinţa monitorizării aplicării legii şi nici a impunerii legii. Institutul „Elie Wiesel” este o oficină de culpabilizare a poporului român şi de restabilire a „valorilor” totalitar-comuniste.”
!!!!!!!!!!!
“Magazinul online „Legende Vii” a anunţat că suspendă de la vînzare tricourile cu portretele a trei personalităţi: Mircea Vulcănescu, Radu Gyr şi Părintele Gheorghe Calciu. De asemenea, va renunţa la sloganul „ne vom întoarce într-o zi” – care este un vers din Radu Gyr. Pentru mine unul, această măsură este uluitoare! Oamenii de la „Legende Vii” greşesc flagrant.

Dacă ne vom lăsa intimidaţi de abuzul la care se dedă Institutul „Elie Wiesel”, le vom face jocul iniţiatorilor odioasei legi 217/2015, care este menită a epura din societatea românească, după model marxist, reperele noastre culturale, moral-spirituale şi eroice. Iniţiatorii şi susţinătorii acestei legi samavolnice ştiu prea bine că un proces este greu de cîştigat, dar ţinta lor nu este să ajungă în instanţă cu astfel de cazuri, ci să producă spaimă şi, ca urmare a acesteia, să instaureze autocenzura. Ne întoarcem în vremea totalitarismului comunist, cînd frica ne făcea să gîndim una, să spunem alta şi să facem cu totul altceva. Atunci, numai oameni ca Vulcănescu, Gyr şi Calciu aveau îndrăzneala să încalce „legea” – căci prin lege, prin interpretarea ei excesivă, prin invocarea ei în mod nejustificat, fals, au fost condamnaţi toţi opozanţii regimului comunist. Iar noi ni-i luăm drept modele numai din gură, „pe timp de pace”, fără să riscăm nimic. Curajul lor bărbătesc, dorinţa lor de dreptate, lupta lor pentru libertate, spiritul lor de sacrificiu ne sînt străine. Vorbe bune de rostogolit pe net şi în cuvîntări publice, nu pilde de viaţă.

Dacă „Legende Vii” şi-a asumat o misiune, ar fi de dorit să o ducă, fără teamă, pînă la capăt. Numai Justiţia se poate pronunţa într-un astfel de caz. Iar pînă atunci, orice pas înapoi, orice concesie, cît de mică, orice act de autocenzură este un abandon, ca să nu spun chiar o trădare (a valorilor, principiilor şi idealurilor, precum şi a personalităţilor-reper). Şi-apoi unde se vor opri cedările? Astăzi sînt eliminaţi Vulcănescu, Gyr şi Calciu (apropo, pentru Părintele Calciu nu există nici măcar „argumentul” unei sentinţe care să cadă sub incidenţa legii), cine urmează mîine, poimîine?
Legea permite totuşi multe interpretări, iar simpla somaţie a unui institut-căpuşă, plătit din banii noştri ca să lovească în identitatea şi în mîndria noastră de neam, este echivalentă cu o frecţie la piciorul de lemn. De fapt şi de drept, Institutul „Elie Wiesel” nu are nici o atribuţie în privinţa monitorizării aplicării legii şi nici a impunerii legii. Institutul „Elie Wiesel” este o oficină de culpabilizare a poporului român şi de restabilire a „valorilor” totalitar-comuniste.

În aceste condiţii, este cu atît mai dezonorant pentru noi, ca naţiune, că acceptăm să ne „corecteze” politic astfel de instrumente ale unor interese străine. Acest lucru l-au înţeles anumite oficialităţi locale, care au rezistat presiunilor politice şi nu au renunţat nici la nume de străzi, nici la manifestări artistice, nici la busturi şi statui, nici la titlurile de cetăţeni de onoare conferite unor personalităţi pe care Institutul „Wiesel” le condamnă încă o dată.

Este inacceptabil că un consiliu local, cum este cel de la Segarcea, s-a conformat somaţiei date de Institutul „Wiesel” şi a retras titlul de cetăţean de onoare conferit lui Vintilă Horia. Este incredibil că expoziţia de la Politehnică a d-nei Silvia Radu, marea noastră sculptoriţă şi pictoriţă, a fost cenzurată, la solicitarea aceluiaşi institut.

Este inadmisibil că un alt consiliu local, cel de la Tg. Ocna, a procedat la fel în cazul lui Valeriu Gafencu. Totuşi, Jutiţia a făcut dreptate memoriei Sfîntului Închisorilor. Şi ar putea face şi altora. Să avem încredere. Să ne încredem mai ales în Judecătorul suprem, căci a lui este dreptatea. Fără teamă, dacă ne numim creştini.”
http://www.rostonline.ro/…/abuzurile-institutului-wiesel-c…/

Noapte buna nepasare !Un text teribil despre criza refugiaților: Va urma o bestializare generalizată, în care lumea va fi tranformată într-o imensă fermă a animalelor, condusă fără milă. Vinovaţii trebuie căutați în Occident

Refugee crisis

E inutil de așteptat efectul imigranților asupra Europei. Se vede deja cu ochiul liber din discuțiile și polemicile stârnite pe marginea subiectului, deși acesta e doar începutul.

Zâzania și certurile au împărțit rapid lumea între poziții cvasirasiste și moraliștii cu telescopul, de regulă comuniști dornici să împartă cadouri pe spinarea altora și să provoace revoluție prin orice mijloace. Diverse grupuri extremiste se pregătesc de războiul cu musulmanii în Europa, în timp ce fete și băieți inocenți așteaptă refugiații cu mintea larg deschisă, repetând la indigo scenariul lui Jean Raspail din romanul “Le camp des saints” (despre care nu există nici măcar o referință, după cunoștința mea, în română).

În aceste condiții, poate că totuși nu e complet inutil de reluat discuția despre rolul imigranților, într-o cheie mai largă, pe urmele sugerate de prietenul meu C.

Potrivit unor gânditori precum Wittgenstein, Weaver sau Macintyre, există o legătură indisolubilă între un limbaj al raționalității practice și un mod de viață. Economiștii Școlii Austriece de Economie (Mises, Rothbard, Hoppe) au sesizat, de pildă, că distrugerea culturii prin invazia imigranților, chiar dacă ar putea aduce beneficii pe termen scurt, în final este similară cu socialismul pe scară largă și cu prăbușirea economică.

Dar este meritul lui Wittgenstein si al celorlalți autori amintiți că au pus în evidență implicațiile mult mai devastatoare ale dispariției presupozițiilor culturale. Pentru că imigrația de tipul celei la care asistăm astăzi nu este altceva decât un pas premergător semnificativ al distrugerii complete a oricărei forme de tradiție și, pe cale de consecință, a oricărui tip de raționalitate socială sau individuală.

În opinia lui Wittgenstein, comportamentul uman comun este sistemul de referință prin care noi interpretăm un limbaj necunoscut. Deoarece avem forme de viață identice, putem avea un limbaj prin care să ne înțelegm. De aici, afirmația lui Wittgenstein, devenită celebră în lumea filozofică, conform căreia dacă un leu ar vorbi, noi nu l-am înțelege. Pentru că nu împărtășim aceeași tradiție și istorie, nu putem pricepe nimic din afirmațiile leului. Cu alte cuvinte, “limbajul relevant pentru raționalitatea și înțelepciunea practică este, la rândul lui, coordonat și subordonat contextului narativ tridimensional ambiant, tradiției, istoriei, retoricii în sens larg”.

Într-un alt exemplu celebru, oarecum asemăntor, Macintyre își imagina situația în care un necunoscut l-ar aborda în stația de autobuz și i-ar spune “histrionicus histrionicus histrionicus”. Propoziția, deși inteligibilă, ar fi complet absurdă în absența unui cadru narativ, care să-i dea sens. Doar un anumit context o poate face rațională. Din acest punct de vedere, Macintyre se situează pe o poziție în mod explicit radicală, întrucât neagă posibilitatea de comunicare și inteligibilitate interumană în absența unui context narativ comun. Viețile și acțiunile noastre au sens doar când împărtășim aceeași tradiție.

Aceste exemple și teoriile implicite dau, cred, destul de convingător și rapid o idee despre legătura necesară care există între raționalitatea practică și formele de viață. Fără o cultură comună, oamenii vor fi aruncați rapid în starea de natură hobbes-iană.

Odiseea imigranților nu este decât ultimul act, poate cel mai transparent, al unui efort concertat spre anihilarea tradiției, adică a oricărei posibilității de raționalitate socială, echivalent transformării aproape literale a indivizilor în animale. Îndobitocirea prin școală publică, publicitate și entertainment, distrugerea deliberată a familiei, asaltul asupra religiei, stimularea conflictelor, a “multiculturalismului”, etc, etc, sunt celelalte piese de rezistență din arsenalul totalitarismului globalist.

Din acest punct de vedere, imigranții vor juca, în mod necesar, un rol dialectic, iar războaiele, cu toate consecințele implicite, vor prisosi. Pulverizarea Europei va continua de acum încolo în pași foarte rapizi, până când nu va mai rămâne piatră pe piatră și nici vreun loc de refugiu. Nu va avea loc nicio islamizare a continentului, ci doar o bestializare generalizată, în care lumea va fi tranformată într-o imensă fermă a animalelor, condusă fără milă.

Vinovații nu trebuie nicidecum căutați în trenurile cu refugiați sau în nisipul Orientului, ci în lumea occidentală. Mai ales că ultimele evenimente ar trebui să spulbere iluziile celui care ar putea crede că invazia este întâmplătoare. Aruncarea Orientului (Iraq, Afganistan, Siria, Yemen, Libia, Egipt) într-un haos sinistru a fost o politică deliberată a elitelor anglo-saxone, la fel cum a fost și găselnița ISIS, la fel cum este și desantul de refugiați.

Nu există niciun rasism la mijloc, după cum nu există niciun conflict cultural inerent și nici vreo solidaritate națională. Există doar proiectul unei lumi ordonate piramidal, cu o masă amorfă de animale și o elită așezată confortabil la etajele superioare.

 

Veniti sa il “mancam” pe Constantin Brâncuşi, zeul ţăran. Rockefeller: „Cum pot să te ajut?“ Brâncuşi: „Ia şi mătură atelierul!“

Autor: Mihai Mincan, Anca Vancu

 

Luiza Barcan: Un muzeu în agonie

Sunt legată de acest muzeu prin fire tainice şi vizibile, totodată, pentru că din anul 2000, împreună cu Alexandru Nancu, cu mulţi inimoşi prieteni şi colaboratori din Râmnic, am contribuit, prin proiectele Fundaţiei HAR, la recuperarea tradiţiei, la salvarea unor monumente de arhitectură vernaculară, la reînvierea acestui loc emblematic pentru spiritualitatea românească tradiţională.

Printre comorile culturale neglijate şi puţin cunoscute ale României contemporane se numără un muzeu etnologic de importanţă regională, deşi, fără nici urmă de îndoială, acesta ar fi putut să devină până acum o instituţie de importanţă naţională. E vorba de Muzeul Satului Vâlcean de la Bujoreni, despre care, de-⁠aBiserica-de-la-Pietrari-nr-10-2015lungul anilor, am tot vorbit şi scris, cu entuziasmul celui care descoperă un colţ de rai. Mai multe televiziuni difuzează, de cel puţin un an, un clip de promovare a României, cu un slogan care începe cu vorbele: „În locurile acestea aş fi vrut să mă nasc…” Primul cadru e chiar de la Muzeul Satului Vâlcean, deşi nimeni dintre cei care n-⁠au fost pe acolo n-⁠are de unde să-⁠i ştie provenienţa. Urmează cadre cu Delta Dunării şi mănăstiri din Bucovina, apoi cu Coloana Infinitului. Pe celelalte le recunoşti, că sunt un fel de brand-⁠uri ale României turistice, cadrul de la Bujoreni, nu, şi nu fiindcă n-⁠ar fi la fel de semnificativ, ci pentru că lăsat, amar de vreme, în grija Consiliului Judeţean Vâlcea şi a Muzeului Judeţean din aceeaşi urbe, unul dintre cele mai frumoase muzee etnologice din ţara noastră îşi trăieşte, departe de orice interes sau preocupare pentru moştenirea de la înaintaşii noştri, agonia.

Sunt legată de acest muzeu prin fire tainice şi vizibile, totodată, pentru că din anul 2000, împreună cu Alexandru Nancu, cu mulţi inimoşi prieteni şi colaboratori din Râmnic, am contribuit, prin proiectele Fundaţiei HAR, la recuperarea tradiţiei, la salvarea unor monumente de arhitectură vernaculară, la reînvierea acestui loc emblematic pentru spiritualitatea românească tradiţională. De aceea, articolul meuCasa-Bujoreni-nr-10-2015are inevitabile note subiective, dar este, în acelaşi timp, doar începutul unui demers de salvare a muzeului, la care îi invit să mi se alăture pe toţi cei care cunosc locul şi potenţialul său, un demers pe care-⁠l datorez memoriei soţului meu, sculptorul Alexandru Nancu şi memoriei înaintaşilor noştri.

În anii constituirii sale, Muzeul Satului Vâlcean de la Bujoreni, inaugurat pe 4 august 1974, şi apoi în deceniile următoare, instituţia şi-⁠a trăit perioada de înflorire. A fost gândită inteligent şi integrator, având ca centru Cula Bujoreanu, şi fiind amplasată pe dealurile line ale comunei Bujoreni, la periferia nordică a Râmnicului, într-⁠un cadru natural cu totul special, scăldat într-⁠o lumină parcă nepământească. A achiziţionat de-⁠a lungul vremii case, gospodării tradiţionale, un han, o şcoală sătească, o biserică de lemn, instalaţii de tehnică populară, icoane, ceramică, textile şi alte obiecte provenite de pe întreg teritoriul judeţului, astfel încât vizitatorul să poate afla, la un loc, mostre de tradiţie, cultură şi spiritualitate nord oltenească. Muzeul a fost condus, în perioada comunistă, şi în primul deceniu de după revoluţie, de oameni pricepuţi, a avut ca angajaţi specialişti în conservare şi restaurare, muzeografi pasionaţi de munca lor şi de tradiţia moştenită. La sfârşitul secolului XX, când am ajuns aici cu Alexandru, conduşi de profesorul Petre Bardaşu, directorul de atunci al Muzeului Judeţean Vâlcea, am înţeles dintr-⁠o dată că viaţa noastră va intra pe un nou făgaş. Şi chiar aşaIn-fata-muzeului-nr-10-2015s-⁠a şi întâmplat. Alexandru avea să mai trăiască, de atunci, încă aproape 13 ani, dintre care opt şi i-⁠a dăruit acestui muzeu unde, reuşind să acceseze fonduri europene, a derulat programe culturale de amploare, a relocat şi restaurat două biserici de lemn monument istoric din Oltenia de nord, a restaurat o casă tradiţională, a construit o casă şi o biserică nouă, respectând stilul zonei, a achiziţionat o fierărie veche din satul Muiereasca, a reamenajat şi utilat bucătăria hanului. În plus, Muzeul Judeţean Vâlcea s-⁠a îmbogăţit cu lucrări de arte donate de Fundaţia HAR şi rezultate în urma taberelor de creaţie şi a expoziţiilor organizate tot aici. Între 2000 şi 2005 Muzeul Satului de la Bujoreni a fremătat de viaţă. Personalităţi culturale din ţară şi străinătate au conferenţiat la şcolile de vară cu zeci de studenţi şi masternazi din toată ţara, artişti prestigioşi au lucrat, au creat experimente vizuale şi muzicale, au făcut demonstraţii de meşteşuguri. Programul „Tradiţie şi Postmodernitate”, desfăşurat anual la Bujoreni, s-⁠a reflectat periodic în câte un număr al revistei „Ianus”. Între 2009-⁠2012, ultimii săi ani de viaţă, Alexandru Nancu a muncit până la epuizare, cu nestinsă iubire pentru tradiţie, pentru a salva ceea ce avea să se dovedească a fi cea mai veche biserică de lemn din nordul Olteniei, biserica de la Pietrari-⁠Angheleşti, astăzi parte din patrimoniul imobil al Muzeului Satului Vâlcean. A murit la începutul anului 2013, scriind încă un proiect prin care încerca să mai acceseze nişte fonduri pentru reintegrarea în biserica de la Pietrari a două timpane cu frescă ce fuseseră extrase la demontarea şi relocarea monumentului. În anul plecării lui dintre noi am încercat să sensibilizez autorităţile locale care ar fi putut să acorde un minim sprijin financiar pentru finalizarea acestei lucrări. Am obţinut doar calomnii la adresa fundaţiei şi a soţului meu. Am scris memorii, semnate nu doar de mine, ci şi de mulţi oameni de cultură din România, care, înţelegând valoarea operei lui Alexandru Nancu, mi s-⁠au alăturat în acel demers, şi am făcut anticameră la edilii locali, încercând să primesc custodia, în regim de voluntariat, a casei construite de Alexandru Nancu, donate muzeului, şi care i-⁠a fost vremelnic atelier, în timpul lucrărilor de restaurare, spre a o utila cu toate cele necesare.

În prezent situaţia se prezintă astfel: ca instituţie subordonată Muzeului Judeţean „Aurelian Sacerdoţeanu” Vâlcea, Muzeul Satului de la Bujoreni suferă de o lipsă acută de personal specializat şi motivat, iar muzeul zace în paragină. Pe aleea ce duce spre biserica de la Pietrari, unde plantasem flori în 2013, cresc nestingherite buruienile. Nici vorbă despre un gard care ar fi trebuit să delimiteze perimetrul monumentului. Intrarea în muzeu se face pe o stradă laterală. Unde ar fi trebuit să fie intrarea principală, din drumul european E 81, fiindcă muzeul a pierdut acea parte de teren, tronează acum un târg aşa zis Biserica-din-deal-nr-10-2015agro-⁠alimentar, cu barăci de OSB improvizate între buruieni, saci cu cereale în devălmăşie, grămezi de pepeni, câini vagabonzi şi fel de fel de persoane dubioase. Perimetrul de protecţie al muzeului, practic nu mai există. În interior, chiar dacă nu se vede imediat, casele de patrimoniu sunt într-⁠o stare de conservare precară, necesitând, fără nici o întârziere, lucrări de restaurare şi conservare pe care n-⁠are cine să le întreprindă, însă. Nu există nici interes, nici personal suficient, calificat şi motivat. Cele mai multe dintre monumentele de arhitectură vernaculară nu mai au nici măcar plăcuţele de identificare. Anul trecut, chiar în faţa mea, s-⁠a prăbuşit, literalmente, una dintre porţile de lemn de pe aleea principală a muzeului. Din fericire n-⁠a avut pe cine să rănească. Şi ce e poate cel mai trist, în Muzeul Satului de la Bujoreni nu se mai întâmplă aproape nimic, cu excepţia unor chefuri organizate în jurul hanului de cetăţeni care pot închiria spaţiul pentru aşa ceva. Din punct de vedere al activităţilor specifice unei astfel de instituţii, muzeul e mort. Din punct de vedere al stării patrimoniului, muzeul agonizează. Un judeţ cu uriaş potenţial turistic, deţinător de comori inestimabile de cultură şi spiritualitate, n-⁠a accesat în ultimii ani nici un euro din fondurile europene puse la dispoziţie pentru salvarea obiectivelor de patrimoniu. La Muzeul Judeţean Vâlcea, ca la mai toate instituţiile de cultură din ţară, managerul n-⁠are alt merit decât că face parte dintr-⁠un partid şi, servind partidul, şi partidul îl serveşte pe el. Ca o gangrenă fără leac, impostura şi incultura parazitează bunurile culturale pe care au crezut că ni le lasă moştenire înaintaşii noştri.

Muzeul Satului Vâlcean de la Bujoreni moare şi e păcat pentru că ar putea sta oricând, lângă Muzeul Tehnicii Populare de la Sibiu sau orice alt muzeu etnologic din Europa. În felul lui, e unic. Îi chem pe toţi cei care gândesc şi simt ca mine, pe cei care l-⁠au cunoscut şi preţuit pe Alexandru Nancu, să facem front comun şi să încercăm să salvăm această inestimabilă comoară!

B) DESTARATI Romania tradata deja de Iliesti Demonesti!=Punctul de vedere al Academiei Române: Privind planul-cadru pentru învățământul Gimnazial din românia

Punctul de vedere al Academiei Românesigla-acad-p-21

Privind planul-cadru pentru învățământul Gimnazial din românia

Subiectul major care îngrijorează mediul academic şi care se regăseşte la nivelul tuturor celor trei variante, nelăsând nicio posibilitate de opţiune profesorilor, este reducerea numărului de ore, până la dispariţia din programă, la discipline fundamentale de studiu, menite să formeze atât cultura generală, cât şi conştiinţa istorică şi identitară a noilor generaţii

Academia Română a luat act cu îngrijorare de propunerile formulate în cadrul celor trei variante ale Planului-cadru pentru învăţământul gimnazial din România de către Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei şi care se află acum în dezbatere publică.

Subiectul major care îngrijorează mediul academic şi care se regăseşte la nivelul tuturor celor trei variante, nelăsând nicio posibilitate de opţiune profesorilor, este reducerea numărului de ore, până la dispariţia din programă, la discipline fundamentale de studiu, menite să formeze atât cultura generală, academia-important-poza-in-subsolcât şi conştiinţa istorică şi identitară a noilor generaţii. Astfel, măsurile propuse de Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei anunţă: dispariţia singurei ore de limba latină în gimnaziu, la clasa a VIII-a, amputarea unei ore delimba şi literatura română la clasele a V-a şi a VI-a şi diminuarea drastică a numărului de ore de istorie, oricum insuficiente în urma reducerilor impuse de ultimul plan-cadru din 2001.

Semnalăm că toate cele trei domenii de studiu vitregite de actuala propunere sunt materii cu un puternic caracter identitar, contribuind împreună la dezvoltarea conştiinţei naţionale, europene şi umaniste a tinerei generaţii. Studiul limbii latine, limbii şi literaturii române şi istoriei (naţionale şi universale) oferă copiilor repere existenţiale, orientându-i ca cetăţeni ce aparţin unui popor european, vorbitori ai unei limbi de origine latină, înrudită cu alte câteva limbi europene descendente din acelaşi trunchi comun, purtători ai unor valori culturale şi etnice care s-au aflat întotdeauna în deplin respect şi armonie cu valorile altor popoare.

Identitatea românească nu poate fi înţeleasă fără componenta sa latină, indentitatea europeană, la rândul ei, nu poate ignora această componentă. Să nu uităm eforturile Şcolii Ardeleane, iluminismul românesc, de a argumenta originea latină a poporului şi a limbii româneşti în Transilvania. Să nu uităm că însuşi statul român s-a constituit, la 1859, în jurul ideii de unitate a tuturor celor „de gintă latină“. În acest context, prima misiune a Academiei Române, la 1866, a fost să alcătuiască gramatica şi dicţionarul limbii române şi să redacteze tratatul de istoria românilor, tocmai pentru a susţine şi cultiva conştiinţa identităţii noastre. Or, acum, propunerile acestui nou Plan-cadru compromit printr-un singur gest, insuficient cântărit, eforturile a generaţii de intelectuali responsabili şi pun sub semnul pericolului însăşi identitatea noastră. Consecinţele nu vor întârzia să apară, iar Istoria nu va fi îngăduitoare.

Academia Română atrage deci atenţia asupra pericolului reprezentat de excluderea studiului limbii latine şi diminuarea numărului de ore la limba şi literatura română şi istorie, discipline care, alături de componenta lor identitară amintită, au cea mai importantă vocaţie formativă dintre toate disciplinele – dacă ar fi să amintim numai dezvoltarea gândirii logice, a capacităţii de exprimare, a creativităţii, a spiritului civic şi a celui democratic, înţelegerea integratoare, în spiritul valorilor umaniste. Vârsta gimnazială, cuprinsă între 10-15 ani, este cea mai propice dezvoltării unei personalităţi armonioase, deopotrivă sensibilă, raţională şi creativă. Istoria cu deosebire oferă o perspectivă largă asupra realităţii, situată în orizontul devenirii, şi asigură, astfel, cadrul de integrare şi capacitatea de a răspunde provocărilor prezentului. Limba şi literatura română dezvoltă capacitatea de înţelegere a noţiunilor, conceptelor, fenomenelor, dar şi sensibilitatea, bunul gust, receptarea estetică. Şi, desigur, atât de necesara capacitate de exprimare corectă şi de structurare a unui discurs cu sens. Latina consolidează cunoştinţele de gramatică, de logică, furnizează terminologia pentru majoritatea ştiinţelor exacte şi, nu în ultimul rând, este purtătoarea unor valori care au stat la baza construirii civilizaţiei europeane moderne şi contemporane.

Procesul pedagogic, actul educativ este, cum sperăm că se ştie, complex şi dificil. El necesită timp, strategie inteligentă, atenţie sporită, răbdare şi chiar delicateţe. O trecere rapidă printr-o multitudine de discipline compromite posibilitatea de fixare şi aprofundare şi conduce la superficialitate şi ineficienţă. În acest context, semnalăm un alt viciu fundamental al actualului Plan-cadru şi anume tendinţa de a avea la nivelul învăţământului gimnazial cât mai multe materii cu doar o oră de studiu pe săptămână, periclitând astfel instruirea solidă şi educaţia.

Membri ai Academiei Române au semnalat în repetate rânduri insuficienţa numărului de ore la disciplina istorie, inconsistenţa programelor şi deficienţele manualelor. Specialişti din institutele de cercetare ale Academiei Române au adresat memorii şi au propus Ministerului Educaţiei sprijin şi consiliere în elaborarea ghidurilor de predare şi în perfecţionarea cadrelor didactice.

Academia Română vă solicită, domnule Ministru, să dispuneţi reanalizarea celor trei variante alte actualului Plan-cadru pentru învăţământul gimnazial, alocarea unui număr optim de ore pentru disciplinele limba latină, la clasa a VIII-a, limba şi literatura română şi istorie pentru întreg ciclul V-VIII, precum şi pentru celelalte discipline de studiu, elaborarea atentă a unor programe echilibrate, care să ţină cont de principiile interdisciplinarităţii şi complementarităţii, astfel încât învăţământul gimnazial să-şi îndeplinească în mod real misiunea: aceea de a forma cultura generală a elevilor şi a pune bazele dezvoltării armonioase a tinerei generaţii.

Academia Română îşi exprimă deplină încredere în implicarea şi decizia dumneavoastră.

 

BIROUL PREZIDIULUI ACADEMIEI ROMÂNE

Acad. Ionel-Valentin Vlad, președintele Academiei Române

Acad. Cristian Hera, vicepreședinte al Academiei Române

Acad. Bogdan Simionescu, vicepreședinte al Academiei Române

Acad. Alexandru Surdu, vicepreședinte al Academiei Române

Acad. Victor Spinei, vicepreședinte al Academiei Române

Acad. Victor Voicu, secretar general al Academiei Române

 

Punct de vedere adresat domnului prof. dr. ing. Adrian Curaj,

Ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice

 

■ Apel pentru limba latină lansat de 500 de intelectuali români

Un semnal de alarmă în faţa unui fenomen

de mare gravitate – distrugerea şcolii româneşti

În data de 5 februarie 2016, la iniţiativa acad. Bogdan C. Simionescu şi acad. Solomon Marcus, a fost transmis domnului ministru al Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Adrian Curaj, un apel pentru păstrarea orei de limba latină în programa de gimnaziu, la clasa a VIII-a.

Apelul este susţinut atât de mediul academic, cât şi de cel universitar şi de cercetare şi este însoţit de peste 500 de semnături. Între semnatari de numără: acad. Eugen Simion, acad. Ioan Aurel Pop, acad. Marius Sala, acad. Gheorghe Benga, acad. Teodor Dima, prof. Ion Pop – membru corespondent al Academiei Romane, prof. Voicu Lupei – membru corespondent al Academiei Romane, prof. Gheorghe Chivu – membru corespondent al Academiei Romane, prof. Petre Frangopol – membru de onoare al Academiei Romane, cercetători din institutele de cercetare ale Academiei Române: Institutul de Filologie Română „Al. Philippide“ Iaşi, Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu“ Cluj-Napoca, Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu“ Bucureşti, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti“ Bucureşti, Institutul de Cercetări Economice şi Sociale „Gheorghe Zane“ Iaşi, Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni“ Iaşi, cadre didactice de la Universitatea Babeş – Bolyai Cluj-Napoca, Universitatea „Al. I. Cuza“ Iaşi, Universitatea Bucureşti, Universitatea Tehnică „Gh. Asachi“ din Iaşi.

„Apelul pentru limba latină“ redactat de grupul de intelectuali din mediul academic şi universitar vine să susţină „Punctul de vedere al Academiei Române privind Planul-cadru pentru învăţământul gimnazial din România“ şi se doreşte a fi mai mult decât o pledoarie argumentată pentru învăţarea limbii latine. El reprezintă un semnal de alarmă în faţa unui fenomen de mare gravitate – distrugerea şcolii româneşti, care „nu trebuie redusă la o instituţie de prestări de servicii care livrează ocupanţi de locuri de muncă robotizaţi“.

3- De prin lume adunate:

lovitura    https://www.youtube.com/watch?v=FTWCUzVhbaE&feature=youtu.be

cal    https://www.facebook.com/cristian.gligore/videos/1459421584337445/

paler   https://www.facebook.com/panait.munteanu.7/videos/522525057903197/?pnref=story

biserica moarta    https://www.facebook.com/adriansimionescu08/videos/736585453101713/?pnref=story

PATRIOTISM    https://www.facebook.com/ovexro/videos/139564826379487/?pnref=story

https://www.facebook.com/andrei.toncu/videos/1055925411124699/?pnref=story

https://www.facebook.com/ovexro/videos/152206855115284/

https://www.facebook.com/ovexro/videos/128751437460826/

http://www.expunere.com/austria-ne-a-furat-petrolul-ne-taie-padurile-si-tot-ei-urla-in-loc-sa-opreasca-taierea-padurilor-din-romania-austria-vrea-sa-taie-alocatiile-copiilor-romani-fadere.html

https://www.facebook.com/ChinaorgcnRussian/videos/572085716277190/?pnref=story

 

pisici   https://www.facebook.com/1083360865010006/videos/1088743414471751/?pnref=story

pasari   https://www.facebook.com/OurBeautifulPlanetByMann/videos/707066236083063/?pnref=story

popi     https://www.facebook.com/100008746415179/videos/1440232332944967/?pnref=story

soarec    https://www.facebook.com/anita.coenen.5/videos/1080261222003669/?pnref=story

hoti  https://www.facebook.com/Anonymous.Romania.Awakening/videos/327687350761587/?pnref=story

https://www.facebook.com/costin.jugurica/videos/848525611837450/?pnref=story

http://sdrsm.blogspot.ro/2015/09/biserica-furat-mai-mult-decat.html?fb_action_ids=1636098799962043&fb_action_types=og.likes

https://www.facebook.com/Anonymous.Romania.Awakening/videos/327687350761587/

popi     http://sdrsm.blogspot.ro/2015/09/biserica-furat-mai-mult-decat.html?fb_action_ids=1636098799962043&fb_action_types=og.likes

 https://www.facebook.com/Anonymous.Romania.Awakening/videos/368798373317151/?pnref=story    revolta

https://www.facebook.com/ByOvYx/videos/1656844177927988/?pnref=story       privatizare

https://www.facebook.com/kyleandjackieoshow/videos/927895093912066/?pnref=story

popi   https://www.facebook.com/Ovidiudokaoficial/videos/834074893375501/?pnref=story

https://www.facebook.com/florin.halastauan.3/videos/698328053586080/?pnref=story    sighet

https://www.facebook.com/florin.halastauan.3/videos/696243753794510/?pnref=story   barza

https://www.facebook.com/florin.halastauan.3/videos/848127968606087/?pnref=story   turism :

https://www.youtube.com/watch?v=wwJKZKvNNrI

https://www.youtube.com/watch?v=WuOfq8-7ZT0

https://www.youtube.com/watch?v=mGhIkf6pFhc

https://www.facebook.com/RaducanuRomeo/videos/1063394203677268/

https://www.facebook.com/andrei.benea2/videos/486052428208514/?pnref=story

https://www.facebook.com/portalul.realitatea.net/videos/10156265507000019/

https://www.facebook.com/SamiTM25/videos/872834782756509/?pnref=story  …………..satanizarea tarii de catre clica iliesciana

https://www.facebook.com/Beautiful.Animals.1/videos/832228640217517/?pnref=story         …. pisici

https://www.facebook.com/AbcPrinViata/videos/929787913710734/?pnref=story……..popi idolatri

 https://www.facebook.com/interestingengineering/videos/625784344157940/?pnref=story

 http://www.aktual24.ro/mii-de-tineri-crestini-din-germania-se-convertesc-la-islam-vezi-cum-se-deruleaza-video/                                                   ,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,se pocaiesc……..

https://www.facebook.com/video.php?v=1634507813485341                          ……….pu;itie

 https://www.facebook.com/Beautiful.Animals.1/videos/832228640217517/                   pisic

https://www.facebook.com/slidely/videos/954855484564626/

http://www.cocoon.ro/?p=7272   iradiere mentala

https://www.facebook.com/aljazeera/videos/10153700168588690/

https://www.facebook.com/enriquevan/videos/1024543000894164/

https://www.facebook.com/ClipuriTari.net/videos/818674851584046/

https://www.facebook.com/video.php?v=826314040770602

https://www.facebook.com/michael.chinnici/videos/10153277060943285/   capre

 https://www.facebook.com/DoZaDeRas.X/videos/892187934174046/   eliberare

https://www.facebook.com/osirmaosmachado/videos/706470299467095/?pnref=story

copil

https://www.facebook.com/266205066869095/videos/562592933896972/?pnref=story            bunica

https://www.facebook.com/AndreiTvrRomania/videos/689700334498768/?pnref=story    muzica

https://www.facebook.com/MusicMuzikMusik/videos/892040000831299/  condur

http://www.pentrusuflet.com/2015/09/iata-cum-sa-indepartati-cu-usurinta.html        fructe toxine

https://www.facebook.com/2730LocuriDeVazutInRomania?pnref=story

 https://www.facebook.com/sorinel.nitu/videos/848577981888549/            increstinare arabi

 https://www.facebook.com/inmoldovawetrust/videos/935706253169251/?pnref=story daruri

 https://www.facebook.com/moj666wyo/videos/10204195448961251/?pnref=story

https://www.facebook.com/SfantulProfil/photos/a.1583807255235173.1073741828.1582708658678366/1633201733629058/?type=1&pnref=story

https://www.facebook.com/Romania.in.Imagini?pnref=story

https://www.facebook.com/OurBeautifulPlanetByMann/videos/710493879073632/?pnref=story  culori

https://www.facebook.com/djftv/videos/990643274298914/

 https://www.youtube.com/watch?v=fiQ6nUssQgk        islamizare

https://www.youtube.com/watch?v=ZchFrWJMh9M&app=desktop

https://www.facebook.com/traditional.destinations/videos/666546790054591/?pnref=story     traditii 

http://caplimpede.ro/ultima-previziune-a-babei-vanga-despre-romania-s-a-nascut-un-roman-care-va-schimba-lumea/

http://www.dzr.org.ro/biroul-de-investigatii-a-fenomenelor-ozn-bifo-creatia-lui-ceausescu-pentru-investigarea-aparitiilor-ozn-si-a-extraterestrilor/  ozn

https://www.facebook.com/Simox/videos/10152395369478803/?pnref=story         fazan 

https://www.facebook.com/AbcPrinViata/videos/929787913710734/?pnref=story                       popa

https://www.facebook.com/143141262536653/photos/a.201160000068112.1073742384.143141262536653/379411028909674/?type=1&theater                   fmi

https://www.facebook.com/denisshedchenko/videos/1077229522305551/

 https://www.facebook.com/130698810374423/videos/777893232321641/?pnref=story   iliescu

https://www.facebook.com/juksymag/videos/10152995678468937/………….JOC

 

Adauga un comentariu

Nume*

Adresa de email* [Nu va fi publicata]

Comentariu*