Din noianul masinariilor de tocat bani si sperante,DOAR NUMAI Zece universități din România, se plaseaza într-un nou clasament lansat de Uniunea Europeană.
Noua clasificare “U-Multirank” evaluează performanța a peste 850 de instituții de învățământ superior din întreaga lume, între acestea fiind 10 universități din România.Evaluările “U-Multirank” se bazează pe cinci domenii-cheie: performanța în cercetare, calitatea procesului de învățământ (predare-învățare), orientare internațională, succes în transferul de cunoștințe (parteneriate cu mediul de afaceri și start-up-uri) și implicarea regională. Totodată, noul clasament ia în considerare și opiniile a 60 000 de studenți de la universitățile participante.În acest fel, evaluarea se face în funcție de performanța de ansamblu, evitându-se clasamentele simpliste, care pot duce la “comparații înșelătoare între instituțiile de diferite tipuri sau care maschează diferențe semnificative de calitate între cursurile de la aceeași universitate”.
Potrivit comisarului european, noul clasament scoate în evidență multe instituții cu performanțe, printre acestea fiind peste 300 de universități care nu au apărut în clasamentele mondiale până în prezent. Din cele 850 de universități cuprinse în clasament, 62% sunt din Europa, 17% din America de Nord, 14% din Asia și 7% din Oceania, America Latină și Africa.



Publicat la:
Mai 19, 2014









