A fost lansat în dezbatere publică ordinul pentru aprobarea regulilor privind organizarea sistemului de inspecţie şi certificare în agricultura ecologică .Ordinul a fost publicat pe site-ul Ministerului Agriculturii, iar autorităţile aşteaptă propunerile şi sugestiile cetăţenilor şi instituţiilor interesate în termen de 10 zile.
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească
Organismele candidate pentru aprobare ca Entitate Mandatată (EM) în agricultura ecologică trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele cerinţe:
a) să fie persoane juridice române, cu sediul principal în România, înregistrate conform legislaţiei în vigoare;
b) să fie acreditate, în conformitate cu versiunea notificată cel mai recent, prin publicare în seria C a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene, a Standardului european EN ISO/CEI 17065:2012 de către Organismul Naţional de Acreditare al României. Organismele de control acreditate conform standardului European EN 45011 sau Ghidului ISO 65 vor funcționa până la încheierea perioadei de tranziție la noul standard EN ISO/ CEI 17065:2012. RENAR
c) să fie independente de toate părţile implicate, imparţiale şi integre; EM şi personalul său nu trebuie să fie supuse niciunei presiuni comerciale sau financiare care ar putea să le influenţeze deciziile;
d) să prezinte dovezi documentate care să ateste existenţa echipamentului şi infrastructurii necesare pentru a îndeplini sarcinile de inspecţie şi certificare;
e) să dispună de un număr suficient de personal pentru efectuarea inspecţiei, care să îndeplinească următoarele condiţii: să aibă calificarea, respectiv studii superioare/postuniversitare de specialitate în domeniu şi experienţa necesare şi cunoştinţele corespunzătoare referitoare la cerinţele inspecţiilor pe care le va efectua, pentru fiecare grupă corespunzătoare de activitate; să fie instruit corespunzător cu cerinţele R(CE) nr. 834/2007;
f) personalul care poate activa în cadrul unui organism de inspecție și certificare poate fi angajat:
– prin încheierea unui contract individual de muncă pe perioadă determinată/nedeterminată, conform Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; contractual se înregistrează în Registrul general de evidență al salariaților, prin Revisal, conform Hotărârii nr. 500/2011 privind registrul general de evidență a salariaților.
– ca persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale, constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările ulterioare, care să aibă ca obiect de activitate asimilabil activităților de inspecție și certificare;
– ca persoane detașate pe teritoriul României, de către organismele de inspecție și certificare stabilite în alte state membre ale Uniunii Europene, persoane cu care au stabilite raporturi de muncă, conform prevederilor Legii nr. 344/2006 privind detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale, cu modificările și completările ulterioare (REVISAL)
g) să nominalizeze o persoană responsabilă de ansamblul activităţilor de inspecţie şi certificare, angajată cu contract individual de muncă, conform Legii nr. 53/2003.
Persoana responsabilă de ansamblul activităţilor de inspecţie şi certificare trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
1) să aibă pregătire corespunzătoare, respectiv studii superioare/postuniversitare de specialitate în domeniile: agricultură, horticultură, zootehnie, medicină veterinară, ecologie sau industrie alimentară şi experienţă specifică în domeniul agriculturii ori agriculturii ecologice de minimum un an;
2) să aibă un nivel ridicat de cunoştinţe teoretice şi practice privind modul de producţie ecologică, în conformitate cu legislaţia naţională şi comunitară din domeniu; să fie angajată cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, conform Legii nr. 53/2003.
3) să nu efectueze inspecții la operatori cu care EM are încheiate contracte de prestări servicii, decât în scopul supervizării inspecțiilor efectuate de către inspectorii abilitați.
Care sunt paşii care trebuie urmaţi
– Aprobarea dosarului de către MADR – În vederea aprobării EM, structura cu atribuţii în elaborarea politicilor în domeniul agriculturii ecologice analizează documentele primite şi emite raportul de analiză, care conţine, la secţiunea concluzii, şi propunerea motivată de aprobare sau de respingere a aprobării.
– Avizarea documentaţiei de RENAR – Autoritatea Competentă solicită Organismului Național de Acreditare din România (RENAR) avizarea documentației (inclusiv a certificatului de acreditare), depuse în vederea aprobării de către EM acreditate de către alte organisme de acreditare din alte state membre, conform stadnardului EN ISO/CEI 17065:2012;
– Motivarea deciziei în cazul unei respingeri – În urma raportului de analiză se emite decizia privind aprobarea sau, după caz, respingerea motivată a aprobării, decizie avizată de conducerea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
– Comunicarea deciziei – Decizia de aprobare sau de respingere a aprobării se consemnează în registrul de aprobare și se comunică în scris organismului candidat, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii de aprobare.
– Emiterea certificatului de aprobare – În situaţia emiterii deciziei de aprobare, structura cu atribuţii în elaborarea politicilor în domeniul agriculturii ecologice emite organismului candidat certificatul de aprobare, semnat de conducerea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Certificatul de aprobare acordat unei EM are valabilitate de 1 an.
– Contestarea deciziei – Dacă un organism candidat nu este mulţumit de decizie, acesta depune la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale o contestaţie la decizia primită, în termen de maximum 7 zile lucrătoare de la data comunicării acesteia.Contestaţia se soluţionează de către comisia de soluţionare a contestaţiilor, care se stabileşte prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.
Pe tot parcursul procedurii de aprobare se păstrează confidenţialitatea informaţiilor obţinute, la toate nivelurile.
– Publicarea operatorilor aprobaţi – Lista EM aprobate se publică anual pe site-ul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Numărul de cod al EM, acordat la prima aprobare, în temeiul prevederilor în vigoare la data respectivă sau în conformitate cu prevederile prezentului ordin, se păstrează pe toată perioada desfăşurării activităţii acestuia pe teritoriul României.



Publicat la:
Martie 16, 2014









