Noi importăm mâncare mai scumpă, dar vindem produse şi ieftin, şi pe marginea drumului

descărcare (4)În timp ce cartofarii din Capitala “Secuimii” falimentează datorită politicii agrare de la Bucureşti, importăm mâncare de 3,7 mld. Euro anual, inclusiv cartofi, pe care noi îi exportam pe vremuri.Importurile de cartofi realizate din ţările comunitare au depăşit 12 milioane de euro, în primele patru luni din 2013, faţă de cele 4,448 milioane de euro cheltuite în aceeaşi perioadă din 2012. Pe de altă parte, în primele patru luni ale anului au fost livrate pe pieţele externe numai 2.748 tone de cartofi româneşti, în valoare de 607.582 euro, în timp ce în perioadă similară din 2012 încasările au fost de numai 287.969 euro pentru o cantitate aproape similară, respectiv de 2.771,2 tone. Menţionăm că din cauza samsarilor din pieţele controlate de mafioţi îi prigonesc pe producătorii care vor să vândă la preţuri mai mici, taraba lor devenind marginea drumului.

Dacă am ajuns ca să importăm şi ceapă, înseamnă că suntem cineva

Tot în primele patru luni din acest an, România a importat o cantitate de 27.589 tone de ceapă, usturoi şi praz, în creştere cu aproape 72 de procente faţă de perioada similară din 2012, potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). Valoarea importurilor de ceapă franţuzească, usturoi, praz, dar şi alte legume din primele patru luni ale anului a depăşit 7,64 milioane de euro, în timp ce, în perioada similară din 2012, a totalizat 3,42 milioane de euro pentru 16.060,69 tone de astfel de legume aduse de pe piaţa externă. Nici nu se putea să nu importăm şi 15.000 tone de conopidă, varză creaţă şi gulii, în primele 4 luni din 2013. Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), în anul 2012, în România a fost cultivată cu varză o suprafaţă de 48.000 de hectare, mai mare cu circa 1.000 de hectare faţă de anul precedent, însă producţia obţinută a fost în scădere cu aproape 50.000 de tone, din cauza secetei din 2012, totalizând 975.000 de tone.

 

Adauga un comentariu

Nume*

Adresa de email* [Nu va fi publicata]

Comentariu*