Vă rog – credeţi că Dumnezeu este de partea fiecărui păcătos… După ce satan m-a făcut doctor docent în păcătuiri, am învăţat de la Iisuss din pustie, când i-a spus „” Înapoia mea satano” (Mat. cap.4) Şi, mai ales, când am aflat că i-a zdrobit capul la Golgota şi ne-a chemat pe Toţi la El (Veniţi la Mine toţi cei batjocoriţi de satan, căci El se dăruie nouă, dimpreună cu toate ale sale (Rom.8/32)… Mat. cap.11/28-30), am lăsat totul şi m-am făcut UNA cu învăţătura Lui, cu bunătatea, adevărul, blândeţea, iubirea, dragostea, iertarea, pocăinţa, Biruinţa, credinţa Lui; Fiindcă Hristos ne-a garantat că l-a văzut pe satan căzând din Cer ca un fulger (Luca 10/18); Că a fost deja judecat (Ioan, cap.16/11) „şi aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde…” (Ap.20/10), m-am îmbărbătat… Când eşti vrăjit, amăgit de gunoier şi de ai săi sclavi, cheamă-I numele, în care este tot armamentul biruitor… Spune-i: ajută-mă acum, “În Numele lui Isus Hristos mă împotrivesc ţie Satan”, căci îi este mare frică de Numele Biruitorului. Ramanad Una cu Iisuss, Satan va fugi de la tine imediat, pentru că este dezbrăcat de orice putere împotriva omului Cristic, când umbli în lumina lui Dumnezeu şi te împotriveşti satanei- în Numele lui Isus

Ce spune biblia despre Satan, Anticrist si curva din Apocalipsa 17?Eu sunt răstignit cu Hristos…Rugăciunea: O armă secretă foarte puternică…Versete (de imbarbatare) care ne dovedesc că Dumnezeu vrea ca noi să biruim asupra păcatului…Matei 16… CARTEA LUI IOV — DIALOGUL DINTRE SATANA ȘI DUMNEZEU! REFLECȚII ASUPRA CHESTIUNII RĂPIRII BISERICII!

9… 
Cartitele rozalii fac ce vor si din opozitie si de la putere…Catalin Drula insista ca sindicatul de la metrou sa suporte pagubele aduse companiei: “Circula un fake news cum ca nimeni nu pateste nimic”…  …Cand unii trag intr-o parte si altii… Cîţu: Mă surprinde această opinie de la Avocatul Poporului. Este momentul să dăm un restart!…Părintele Nicolae Steinhardt… MARX si SATAN – o carte deosebita…   Dialog de idei: Lavric, Baconschi, Papahagi… Alianța neomarxiștilor/progresiștilor cu jihadiștii pentru distrugerea națiunilor…De la tribuna ONU, Donald Trump respinge ”viitorul globalist” al lumii: ”Viitorul aparţine patrioţilor și naţiunilor suverane şi independente”
da
Rugăciunea: O armă secretă foarte puternică…Ce spune Biblia despre răpiresi despre fiară? Satan zdrobit sub picioarele tale…12 citate ale lui Johan Oscar Smith care îți pot “nuanta” viața…15 citate de Elias Aslaksen pentru un creștin în nevoie… Isus a fost ispitit în toate lucrurile…Teme esențiale…12 versete care dovedesc că Isus a fost un om pe care Îl putem urma…Este trupul tău condus de Duhul lui Dumnezeu sau de păcat?
 mn

Satan zdrobit sub picioarele tale

Cum poate Satan fi făcut fără putere în viața ta?

Scris de Elias Aslaksen
Satan zdrobit sub picioarele tale

«Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satan sub picioarele voastre.» Romani 16:20.

Cuvinte mai puternice decât acestea nu există! Cuvinte mai mari ca acestea nu există! Însă cel mai bun lucru este că ele sunt adevărate. Totuși, mi-e teamă că sunt unele dintre cele mai necunoscute și desconsiderate.

Când Satan este zdrobit sub picioarele tale, dragă cititorule, aceasta nu înseamnă că el nu mai există sau că nu mai este liber. El va fi odată legat, și nu va mai avea posibilitatea să abată pe oameni, iar în final va fi aruncat în iazul cu foc, dar acum el este liber și lucrător și înșeală, strică și stăpânește toate lucrurile. El face aceasta la toți acei care se lasă înșelați, stricați și stăpâniți – toți acei care nu au primit harul de a se împotrivi puterii lui.

De aceea, faptul că el este zdrobit sub picioarele tale înseamnă că puterea lui de decepție și de distrugere sunt zdrobite pentru tine, și astfel, el nu te mai poate conduce la cădere; el nu mai are niciun fel de putere asupra ta.

Aceasta va face Dumnezeu!

Posibil pentru noi

Omenește vorbind – și gândit – este de-a dreptul incredibil ca așa ceva extrem de mare să i se întâmple unui om sărman și sărac, care a fost complet un rob al păcatului și al lui Satan. Dar cuvintele Scripturii sunt cuvinte adevărate, cuvinte ale vieții, și, după cum Isus a spus, totul este posibil pentru cel care crede. (Marcu 9:23), așadar, aici este inclus și acest cuvânt care spune că Satan va fi zdrobit sub picioarele noastre.

Este mult mai ușor să crezi că Satan este zdrobit sub picioarele lui Isus Hristos! Acest lucru este și o mângâiere și ajutor – că Satan a fost zdrobit sub picioarele lui Isus; dar cât de mult mai slăvit va fi când acest dușman groaznic, care te-a chinuit toate zilele vieții tale, într-o zi minunată, va fi zdrobit sub picioarele tale!

O făgăduință fantastică

Zdrobit este un cuvânt puternic! Un cuvânt slăvit pentru cel ce crede! Aceasta trebuie să însemne că puterea lui de distrugere este scoasă din joc când este vorba de tine.

Hai să repetăm cuvântul: „Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satana sub picioarele voastre.” Este vorbire hotărâtă. Se va întâmpla! Fără îndoială. Nu este niciun „poate” aici. Dumnezeu însuși va face asta. Și nu va lua 30 de ani, ci se va întâmpla cu repeziciune, așadar la începutul vieții tale de creștin sau imediat după ce ai citit sau auzit asta. Nu va fi doar un mic ajutor sau un ajutor substanțial în lupta ta cu Satan și cu lucrările lui. Nu, ci Satan va fi zdrobit. Toată propoziția este hotărâtă și clară! Este vorbirea lui Isus, făcută cu putere și nu cu vorbirea neclară a fariseilor cu „da și poate.”

Cum primește Satan puterea asupra oamenilor?

Acum vine întrebarea principală: Cum se va întâmpla asta? Cel mai ușor găsim răspunsul punând întrebarea opusă: Cum capătă el putere asupra unui om? Satan preia puterea într-un om când îl ispitește să păcătuiască, iar când păcatul este înfăptuit, diavolul continuă să pârască pe acel suflet zi și noapte. Atunci omul și-a pierdut pacea, bucuria, puterea și curajul.

Dar cum reușește el să ne convingă să facem un lucru atât de prostesc – să păcătuim? Cum ne poate face să mușcăm momeala lui? Există o singură explicație la acest lucru, și aceasta este că ne face să credem că acel lucru la care suntem ispitiți este mare și valoros. Face momeala să fie mare și atractivă în ochii noștri!

Cum își pierde Satan putearea asupra unui om?

Care este atunci scăparea din această cursă? Cum să procedăm ca Satan să-și piardă puterea în viața noastră? Răspunsul ne stă aproape pe limbă: tocmai prin a primi ochi deschiși pentru a vedea că ispita și momeala lui, împreună cu tot ce el poate oferi sunt foarte mici, nimicuri, da chiar mai rău decât nimic – un minus veșnic, o pieredere veșnică!

Când această lumină a vieții intră în interiorul tău, atunci Satan, în mod automat și-a pierdut puterea asupra ta. Atunci el este, la propriu vorbind, în duh și în adevăr, zdrobit sub picioarele tale! Căci cine poate fi atras și momit, de propria lui poftă (Iacov 1:14), să facă ceva împotriva lui Dumnezeu, doar pentru a obține un mare minus, o pierdere veșnică? Cine dorește să să-și piardă fericirea? Cine dorește durere și chinuri în focul iadului?

Motivul pentru care un om păcătuiește nu este niciodată altul decât acela că el este atât de orbit, încât vede lucrul la care este ispitit ca ceva mare. În asta constă ispita! Aceeași este metoda prin care noi reușim să obținem pește în cârlig și să prindem șoareci în capcană. Lucrul pe care omul îl admiră are putere asupra sa. Ceea ce este mare în ochii tăi are puterea asupra ta – ești atras în acea direcție.

Dacă lucrurile la care Satan ne ispitește devin o pierdere veșnică pentru noi, atunci el își pierde toată puterea asupra noastră. Da, în aceeași clipă în care se luminează lucrurile pentru ochii noștri, el și-a pierdut puterea. Și astfel ispita „moare” – ea nu mai are acel efect de atracție ispita încetează a mai fi ispită.
Satan este domnitorul întunericului. Imediat cum vine lumina lui Dumnezeu, el și-a pierdut puterea și stăpânirea. Lăudat fie Dumnezeu!

Cuvântul lui Dumnezeu ca lumină

Cuvântul lui Dumnezeu luminează toate lucrurile, și totul și toți își primesc valoarea corectă. Când Satan are putere asupra unui om, motivul este că acel om nu a socotit valoarea corectă a lucrurilor, iar aceasta vine, mai departe, de acolo că omul nu a primit Cuvântul lui Dumnezeu în inima sa, chiar dacă îl are în minte și în gură.

Cuvântul ne arată foarte clar că nimic din această lume nu este mare în sine însuși. Dumnezeu este mare! Mântuirea este mare! Credința, nădejdea și dragostea sunt mari! Înțelepciunea, dreptatea și adevărul sunt mari! „Frica de Dumnezeu însoţită de mulţumire este un mare câştig.!” 1 Timotei 6:6. Așadar: să te mulțumești cu puțin, sau chiar nimic, înseamnă un lucru mare! Complet împotriva la percepțiilor și ideilor oamenilor! De ce nu vede omul astfel lucrurile? Pentru că nu a luat la inimă acest cuvânt, această lumină. Omul este în întuneric, în ce privește acest domeniu, și Satan stăpânește acolo. El vine cu ispita de a primi tot mai mult din cele pământești, pentru că omul, din cauza întunericului său, vede lucrurile ca un câștig, și astfel, el mușcă din momeala diavolului. Acest lucru este foarte simplu și la îndemână de înțeles.

Lumina luminează în inimile noastre

Cel care este ca un copil mic, el este mare – conform cuvintelor lui Isus. Dar cine și-a pus pe inimă acest cuvânt al vieții? Cine l-a primit cu seriozitate profundă? Și tocmai din cauză că această lumină nu există în inimă, se fac o mulțime de păcate: încăpățânare, poftă de a stăpâni, pofta de ceartă, etc. De aceea are Satan putere în lume.

Cuvântul lui Isus luminează ca stelele de pe cerul de seară. Noi trebuie să lăsăm ca aceste cuvinte ale vieții să lumineze în inima noastră – atunci întunericul dispare, și Satan este zdrobit sub picioarele noastre. Despre asta scrie Pavel în Romani 16:20.

Ci oricare va vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru.” Matei 2:26. Acest verset este exact opusul la ce Satan zugrăvește în fața oamenilor. Toți păcătoșii vor sus și tot mai sus. Isus a mers în jos – sub toți.

Pentru că ce este înălţat între oameni este o urâciune înaintea lui Dumnezeu.” Luca 16:15. Așadar, este mai puțin decât nimic! Este pe minus!

Când observăm cum stau lucrurile în lumina corectă, atunci Satan își pierde puterea în aceeași secundă în care omul primește și ține tare de lumina Cuvântului lui Dumnezeu.
O, cum Satan a înșelat și continuă să înșele pe oameni; cum a întors pe dos înțelegerea și valorile! Îmi amintește de cum copiii mici aleg moneda de 5 coroane în loc de cea de 10 coroane, pentru că moneda de 5 coroane este mai mare!

Decepția acestei lumi

Nimic din banii, mâncarea, băutura, hainele, casele, mașinile, avioanele, iubitul/iubita, soțul/soția, cinstea de la oameni, jobul prestigios, salariul mare, influența în lume, mulțimile de oameni, puterea fizică, cunoștința, educația sau orice altceva din această lume nu este mare! Toți suntem înșelați chiar din copilărie. Suntem crescuți într-o înșelăciune.

Voia și călăuzirea lui Dumnezeu sunt mari. Când un lucru devine un bun mare pentru noi, de exemplu partenerul de viață, atunci acel bărbat sau acea femeie nu sunt mari, ci voia și călăuzirea lui Dumnezeu. Să te căsătorești după voia lui Dumnezeu este mare, dar aceasta nu înseamnă că a fi necăsătorit este un bun mai mic decât a fi căsătorit. Acel bărbat sau acea femeie care se potrivește pentru tine, după considerația lui Dumnezeu, devine un bun mare, dar să te căsătorești împotriva voii lui Dumnezeu, să nu mai vorbim despre a cădea de la Dumnezeu pentru a-ți găsi un bărbat, este un mare minus pentru timp și veșnicie.

Puterea lui Satan zdrobită

Rezultatul acestei lumini este că nu te mai lași momit și speriat. Ceea ce trebuia să te ademenească și să te sperie își pierde valoarea și, implicit, și puterea. Este un nimic. Nu are nicio valoare! Este cenușă. Nu primești bucurie adevărată dacă obții acel lucru! Nu este o pierdere mare dacă pierzi acel lucru. Nu te face nici mai sărac, dar nici mai bogat. Nu câștigi nimic și nu pierzi nimic. Doar ceea ce este mare în ochii noștri are putere asupra noastră.

Satan își pierde puterea asupra ta prin faptul că tu primești ochi deschiși să vezi că momeala lui este un mare nimic. Satan stăpânește asupra împărăției întunericului. Imediat cum această lumină a vieții intră în inima ta, el și-a pierdut puterea asupra ta!

Satan este zdrobit sub picioarele tale!
Amin!

Acesta este un fragment dintr-o broșură publicată în 1942 în Stiftelsen Skjulte Skatters (Comori Ascunse).
© Copyright Stiftelsen Skjulte Skatters Forlag | brunstad.org

 

Trebuie să cad în păcat?

Cum birui păcatul?

Liber, dar totuși captiv?

14 versete (de imbarbatare) care ne dovedesc că Dumnezeu vrea ca noi să biruim asupra păcatului

Aici sunt câteva versete selectate, care evidențiază promisiunea slăvită dată de Dumnezeu nouă: biruință asupra păcatului!

14 versete care ne dovedesc că Dumnezeu vrea ca noi să biruim asupra păcatului

Aici sunt câteva versete selectate, care evidențiază promisiunea slăvită dată de Dumnezeu nouă: biruință asupra păcatului!

În Biblie este clar asta că ucenicii credincioși ai lui Hristos au promisiunea că vor primi biruință asupra păcatului. Cu alte cuvinte, intenția lui Dumnezeu, pentru servitorii Lui, este ca ei să înceteze complet cu a mai păcătui! În ciuda faptului că acestă evanghelie este așa de clară, ea este des înțeleasă greșit sau chiar ignorată. Aici noi am selectat câteva dintre cele mai clare versete pe care le-am putut găsi, care dovedesc împotriva oricărui dubiu că voia lui Dumnezeu este să ne elibereze de păcat!

Matei 5:48

Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.”

Romani 6:12-14

„Deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele lui. Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii, ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii. Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har.”

Romani 8:12-13

„Aşadar, fraţilor, noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei. Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri, dar, dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi.”

1 Corinteni 15:34

„Veniţi-vă în fire cum se cuvine şi nu păcătuiţi!”

2 Corinteni 2:14

„Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos şi care răspândeşte prin noi în orice loc mireasma cunoştinţei Lui.”

Coloseni 3:5

„De aceea, omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este o închinare la idoli.”

Evrei 2:17-18

„Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ceea ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului. Şi prin faptul că El Însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi.”

Evrei 4:15-16

„Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.”

1 Petru 2:21-22

„Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie. ‘El n-a făcut păcat şi în gura Lui nu s-a găsit vicleşug.’”

1 Petru 4:1-2

Astfel dar, fiindcă Hristos a pătimit în trup, înarmaţi-vă şi voi cu acelaşi fel de gândire. Căci Cel ce a pătimit în trup a sfârşit-o cu păcatul; pentru ca, în vremea care-i mai rămâne de trăit în trup, să nu mai trăiască după poftele oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu.”

2 Petru 1:10

De aceea, fraţilor, căutaţi cu atât mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră, căci, dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca niciodată.”

1 Ioan 3:3

Oricine are nădejdea aceasta în El se curăţește, după cum El este curat.”

1 Ioan 3:6-7

Oricine rămâne în El nu păcătuieşte; oricine păcătuieşte nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut. Copilaşilor, nimeni să nu vă înşele! Cine trăieşte în neprihănire este neprihănit, cum El Însuşi este neprihănit.”

Apocalipsa 3:21

Celui ce va birui îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie.”

 

Cum birui păcatul?

Biblia vorbește despre a fi „mai mult decât biruitori” asupra păcatului. Dar cum?

38 despre milă și compasiune

12 versete care dovedesc că Isus a fost un om pe care Îl putem urma

Este trupul tău condus de Duhul lui Dumnezeu sau de păcat?

12 versete care dovedesc că Isus a fost un om pe care Îl putem urma

Câteva versete selectate care arată cine a fost Mântuitorul nostru.

12 versete care dovedesc că Isus a fost un om pe care Îl putem urma

Câteva versete selectate care arată cine a fost Mântuitorul nostru

Deși a fost Fiul lui Dumnezeu, Biblia ne spune că Isus a ales să vină jos pe pământ ca om. Este scris că El a avut o natură și o voie omenească, dar El a birut și nu a păcătuit niciodată. Datorită vieții Lui biruitoare, El a putut învinge moartea și astăzi stă la dreapta Tatălui în cer.

Pentru noi, creștinii, acesta este apogeul. Datorită faptului că El a biruit fiind om, la fel ca noi, înseamnă că și noi putem trăi aceeași viață pe care a trăit-o El când era pe pământ. Este total posibil să Îl urmăm pe Hristos în adevăr! Dacă Îl urmăm, vom ajunge și noi unde este El!

Mai jos sunt 12 versete din Biblie care dovedesc că Isus a fost un om ca și noi, pe care noi îl putem urma.

Isus a fost ispitit în toate lucrurile

„Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat.” Evrei 4,15

Isus a avut o voie proprie, pe care a negat-o

“Tată, dacă voieşti, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuşi facă-se nu voia Mea, ci a Ta.” Luca 22,42

Isus ne spune să Îl urmăm pe El pe calea lepădării de sine

„Atunci Isus a zis ucenicilor Săi: “Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze. Pentru că oricine va vrea să-şi scape viaţa o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va câştiga.’” Matei 16,24-25

Isus a crescut și S-a dezvoltat spiritual

„Şi Isus creştea în înţelepciune, în statură, şi era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.” Luca 2,52

Duhul lui Dumnezeu mărturisește că Isus a venit în trup

„Duhul lui Dumnezeu să-L cunoaşteţi după aceasta: orice duh care mărturiseşte că Isus Hristos a venit în trup este de la Dumnezeu; şi orice duh care nu mărturiseşte pe Isus nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, de a cărui venire aţi auzit. El chiar este în lume acum.” 1 Ioan 4,2-3

Isus S-a smerit și S-a făcut asemenea oamenilor

„Să aveţi în voi gândul acesta care era şi în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce.” Filipeni 2,5-8

Apostolul Pavel se referă la „Omul Isus Hristos”

„Căci este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine însuşi ca preţ de răscumpărare pentru toţi; faptul acesta trebuia adeverit la vremea cuvenită, şi propovăduitorul şi apostolul Lui am fost pus eu – spun adevărul în Hristos, nu mint – ca să învăţ pe Neamuri credinţa şi adevărul.” 1 Timotei 2,5-7

Isus se numește pe Sine Om

„Isus le-a zis: “Dacă aţi fi copii ai lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam. Dar acum căutaţi să Mă omorâţi pe Mine, un Om care v-am spus adevărul pe care l-am auzit de la Dumnezeu.” Ioan 8,39-40

Isus a trebuit să lupte și să asculte pentru a fi salvat de păcat și moarte

„El este Acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte, şi fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui, măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit. Şi, după ce a fost făcut desăvârşit, S-a făcut, pentru toţi cei ce-L ascultă, urzitorul unei mântuiri veşnice.” Evrei 5,7-9

Isus este numit „înainte-mergătorul” nostru

„pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare şi neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului, unde Isus a intrat pentru noi ca înainte-mergător, când a fost făcut “Mare Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec”.” Evrei 6,19-20

Isus a fost „făcut asemenea fraților Săi”

„Astfel, dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul, şi să izbăvească pe toţi aceia care, prin frica morţii, erau supuşi robiei toată viaţa lor. Căci negreşit, nu în ajutorul îngerilor vine El, ci în ajutorul seminţei lui Avraam. Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un Mare Preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului” Evrei 2,14-17

Biblia ne spune să călcăm pe urmele lui Isus

„Şi la aceasta aţi fost chemaţi; fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui. “El n-a făcut păcat, şi în gura Lui nu s-a găsit vicleşug.” Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; şi, când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător. El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi.” 1 Petru 2,21-24.

 

REFLECȚII ASUPRA CHESTIUNII RĂPIRII BISERICII!

Balutescu Marius Petrisor

Balutescu Marius Petrisor

Răpirea sfinţilor (adevărații creștini) pentru a întâlni pe Domnul în văzduh, înainte de arătarea Sa pe pământ, precum şi existenţa unei rămăşiţe iudaice în care Duhul lui Dumnezeu lucrează plin de îndurare, înainte ca Domnul să Se arate pentru ei şi pentru eliberarea lor, atrage din fericire atenţia multor creştini. Cercetarea acestor subiecte va lărgi, prin har, înţelegerea multora din cele mai importante idei, pline de bincuvântare şi de folos pentru sufletele lor. Caracterul adevărat al Bisericiii lui Dumnezeu va apărea tot mai clar, la fel şi felul legăturii ei cu Hristos, pe de o parte, şi căile lui Dumnezeu în cârmuirea lumii, pe de altă parte; şi acestea sunt cele două mari subiecte pe care le tratează Scriptura. Desigur, în primul rând pe toţi îi interesează împăcarea sufletului lor cu Dumnezeu. Dar şi asupra subiectului acestuia din urmă, o înţelegere corectă a celorlalte două aruncă lumină din belşug. Indirect, cercetarea aceasta duce și la punerea întrebării: ce este, înrealitate Biserica? Şi aceasta, deoarece învăţătura răpirii sfinţilor înaintea arătării lui Hristos se leagă de existenţa unei rămăşiţe iudaice care va aştepta salvarea după ce răpirea va fi avut loc şi înaintea arătării Lui. Cei ce cred în răpirea Bisericii înainte de arătarea lui Hristos, susţin că Biserica are un caracter şi o legătură cu Hristos speciale şi particulare, datorită faptului că ea este formată ca un trup, prin coborârea Duhului Sfânt din ceruri. Şi astfel, deşi mântuirea este în mod necesar aceeaşi în toate timpurile, poziţia sfinţilor dinainte era cu totul deosebită.

Rămăşiţa lui Israel şi Biserica:

Cele două puncte în privinţa cărora este important să avem mărturia clară a Scripturii sunt: întâi, că va fi o rămăşiţă evreiască la sfârşit, cu un loc care aparţine ei, ca rămăşiţă; al doilea, caracterul deosebit al Bisericii lui Dumnezeu.

Că va fi o rămăşiţă evreiască la sfârşit, eliberată şi binecuvântată ,de Domnul la venirea Sa, binecuvântată pe pământ, este, dincolo de orice discuţie, învăţătura Scripturii. Rămăşiţa aceasta nu are nici binecuvântările cereşti ale Bisericii, nici aşteptarea Bisericii. Ea are parte de promisiunile date lui Israel. Cum se spune în Isaia 10 , „chiar dacă numărul copiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, o rămăsiţă se va întoarce”; iar versetul 21: „O rămăşiţă, rămăşiţa lui Iacov, se va întoarce la Dumnezeul Cel Atotputernic.” Toate acestea ne arată clar că rămăşiţa este cea care va fi binecuvântată, şi anume cu binecuvântările lui Israel, potrivit promisiunii, având pe Iahve ca Dumnezeu al lor. Binecuvântările lor se referă la gloria pământească, sub domnia lui Hristos, în ţara lor, potrivit promisiunilor făcute lor.

Dacă aşteptările lor ar fi aşteptările Bisericii şi poziţia lor spirituală la fel ca a noastră, atunci promisiunile lor nu ar mai fi împlinite si ei ar fi dezamăgiţi în privinţa lor. Şi dacă speranţele lor nu s-ar împlini cu ei, atunci şi speranţele noastre ar fi coborâte la nivelul celor evreieşti, pământeşti şi temporare.

De fapt acesta este scopul cel mare al duşmanului prin tot acest sistem de gândire, pentru că nu mă îndoiesc de faptul că este aici în adevăr o lucrare a lui. Tăgăduind o rămăşiţă evreiască, speranţe evreieşti şi care se bazează pe promisiunile evreieşti, se ajunge la un sistem care coboară Biserica la nivelul rămăşiţei evreieşti. Iar valoarea şi puterea promisiunilor spirituale în locurile cereşti, în Hristos, şi locul trupului lui Hristos în unitate cu El sunt atunci tăgăduite şi pierdute. Şi tocmai acestea sunt problemele vitale ale creştinilor.

Scopul cel mare al vrăjmaşului este ca, tăgăduind răpirea celor sfinţi înainte de arătarea Domnului şi prin urmare nerecunoaşterea unei rămăşiţe evreieşti distincte, împreună cu speranţele ei specific evreieşti, să tăgăduiască şi să distrugă însăşi credinţa Bisericii lui Dumnezeu. Departe de mine să spun că toţi câţi au căzut în acest sistem ar avea vreun astfel de scop sau chiar că ar fi conştienţi de urmările pe care le are; dar urmările nu se arată mai puţin şi spre paguba lor, chiar dacă nu au ei această intenţie. Sunt înşelaţi de vrăjmaş, deşi nici vorbă că s-ar gândi să înşele şi ei împreună cu el.

Rămăşiţa în Evanghelia după Matei:

În Evanghelia după Matei avem o misiune exclusiv pentru Israel, îndeplinită în timpul vieţii Domnului, misiune care s-a continuat după aceea de Duhul Sfânt şi care avea să dureze până la sfârşit. Slujba aceasta avea să nu fie încheiată, nici completată, şi totodată mărginită la cetăţile lui Israel, până ce va veni Fiul Omului. Era o misiune exclusive pentru Israel, prelungită până la rămăşiţa de la urmă. Şi ea este continuată cu aceleaşi ţeluri, până ce El va veni ca Fiu al Omului. Mai departe, misiunea apostolilor (Matei 23:34–36 ) e prezentată prin „profeţi, oameni înţelepţi şi cărturari”, trimişi acestui popor aşa cum fuseseră profeţii din vechime respinşi, aducând judecata de acum a acestui neam. Deseori Domnul Iisus a dorit să adune pe copiii Ierusalimului, ai acestui Ierusalim care în toate timpurile a lovit cu pietre pe profeţi şi a omorât pe cei trimişi la el, dar ei n-au vrut să audă. Acum casa lor le-a fost lăsată pustie şi ei nu vor mai vedea pe Domnul, până ce se vor pocăi.

Domnul continuă în Matei 24 să vestească judecata Ierusalimului şi împrejurările în care vor fi ucenicii Săi în legătură cu sfârşitul veacului. Ucenicii întreabă când va fi dărâmat templul, care este semnul venirii lui Hristos şi al sfârşitului veacului. Că această întrebarare se referă la poporul evreu, e foarte clar. Sfârşitul veacului (este bine cunoscut că aici „sfârşitul lumii” este o greşeală) nu îşi are sensul sau aplicaţia în afara sferei de gândire a evreilor. Este limpede că la aceasta se referea gândirea ucenicilor. Şi răspunsul pe care-l dă Domnul continuă pe aceeaşi temelie. Răspunsul Lui este împărţit în două părţi: înştiinţări generale până la versetul 14, şi împrejurările lor deosebite, începând cu versetul 15.

Cu privire la cea dintâi parte, căror persoane se vor adresa unii, când vor veni şi le vor spune: „Eu sunt Hristosul”? Nu creştinilor. Era o aşteptare că Hristos va trebui să apară, în care ucenicii cu aşteptări evreieşti puteau fi înşelaţi. Scena, sfera şi caracterul înşelăciunii sunt evreieşti. Înainte de a se îndeplini aşteptarea lor, Evanghelia împărăţiei pe care Iisus şi chiar Ioan Botezătorul au vestit-o va fi dusă tuturor popoarelor şi apoi va veni sfârşitul.

Partea de la urmă, de la versetul 16, arată atât de clar cât poate spune o limbă omenească, faptul că Domnul Se referă la ce era evreiesc. Urâciunea pustiirii despre care vorbeşte Daniel se referă la poporul lui (al lui Daniel) şi ea este punctul de plecare. Ea se va aşeza în locul sfânt. Cei ce vor fi în Iudeea vor fugi spre munţi: de aceea să se roage ca fuga lor să nu fie în ziua sabatului. Ce limbaj ar fi putut arăta mai clar locul, poporul, împrejurările de care erau preocupate atunci gândurile Domnului? În ce priveşte pe sfinţi, pe neamuri şi judecata lor, toate acestea le găsim în capitolul 25.

Pentru a rezuma ideea pe care ne-o dă Evanghelia aceasta, putem spune că ea ne prezintă lucrarea în timpul lui Hristos (capitolul 10) şi o continuă până la sfârşit, până la venirea Fiului Omului, cu un caracter exclusiv evreiesc. Domnul Se ocupă de ucenici şi de mulţime (capitolul 23) într-un mod evident pe un teren evreiesc, ca fiind supuşi scaunului lui Moise. Şi spune, ca încheiere, că pocăinţa va trebui să caracterizeze rămăşiţa, înainte ca ei să-L poată vedea iar. Şi apoi, arătând judecata asupra casei, arată vina acestui neam: înmulţirea acestei nelegiuiri, martorii adevăraţi ai împărăţiei şi vestirea ei, până la sfârşit, tuturor popoarelor. Şi în final El Se va ocupa în necazul cel mare cu rămăşiţa credincioasă din Iudeea şi Ierusalim, înainte de arătarea Sa.

Înştiinţându-i că se vor ridica înşelători, ca şi cum El ar fi deja prezent, o astfel de idee nu se poate în niciun fel să aibă aplicaţie creştinilor, deoarece ei vor fi răpiţi, să întâlnească pe Domnul în văzduh. O persoană trebuie să fi renunţat la speranţele creştine, înainte ca un astfel de înşelător să-I poată fi o cursă. În schimb, pentru cei din rămăşiţa pământească, prezenţa lui Hristos pe pământ este sumarul tuturor speranţelor drepte.

Continuarea îndurării faţă de Israel:

În ce priveşte continuarea, după aceea, a mărturiei în mijlocul Iersualimului, Domnul Iisus când era pe cruce (Luca 23:24 ) a mijlocit pentru ei, spunând: „Tată, iartă-i, pentru că ei nu ştiu ce fac!” Pentru aceasta Duhul Sfânt, în mărturia pe care o dădea, spunea prin gura lui Petru (Faptele Apostolilor 3:17–21 ): „Şi acum, fraţilor, ştiu că din neştiinţă aţi făcut aşa, ca şi mai-marii voştri … Pocăiţi-vă deci şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, ca să vi se şteargă păcatele, pentru ca (nu „când”) timpurile de înviorare să poată veni prin prezenţa Domnului şi să trimită pe Cel care a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Iisus Hristos, pe care cerul trebuie să-L primească până la timpurile restabilirii tuturor lucrurilor, despre care Dumnezeu a vorbit prin gura tuturor sfinţilor Săi profeţi din vechime.”

Continuarea plină de îndurare a mărturiei faţă de Israel (vezi versetele 25, 26, unde rămăşiţa este bine deosebită prin primirea mărturiei) arată că pocăinţa era cerută pentru a avea parte de întoarcerea din nou a lui Israel. Şi vor fi pierduţi toţi cei ce nu primesc această mărturie profetică (versetul 23).

Ştefan le mărturiseşte că ei totdeauna s-au împotrivit Duhului Sfânt. Iar lui Saul, cel mai activ împotrivitor printre ei, ajutor de bunăvoie al ucigaşilor martirului, i se descoperă învăţătura deplină a Bisericii. Martorii persecutaţi erau mădulare ale lui Hristos Însuşi. Totuşi, deşi Biserica fusese înfiinţată (şi avem lucrul acesta în Faptele Apostolilor 2 , înainte de mărturia lui Petru) şi Pavel a fost făcut un slujitor al ei, el a predicat mai întâi numai evreilor. Când ei înşişi s-au socotit nevrednici de viaţa veşnică, el s-a îndreptat spre celelalte popoare şi a spus, ca mărturie a lucrării lui pentru Biserică, ceea ce Domnul, în viaţa Lui, mărturisise aici pe pământ (Matei 13:14 ), că judecata rostită de Isaia avea în curând să vină peste ei. Dar abia în Faptele Apostolilor 28 lucrul acesta se spune în final; aceasta este cea din urmă mărturie a Scripturii, pe care o avem din punct de vedere istoric.

Învăţătura generală a unei rămăşiţe în Israel este clar prezentată în Epistola către Romani. Este cruţată o rămăşiţă aleasă care, necontinuând în necredinţă, va fi altoită iar, şi aceasta în propriul ei măslin. Nu va fi altoită în biserica creştină, care nu a fost nicidecum propriul lor măslin; ei niciodată n-au fost tăiaţi din biserica creştină şi n-au fost ramuri care să nu fi rămas în ea. Este o rămăşiţă aleasă a lui Israel care va fi adusă să creadă şi să fie altoită în propriul lor măslin şi să devină „tot Israelul”. Sunt multe locuri în profeţi, ca Ioel 2 , Zaharia 9 , la care este de ajuns să ne referim.

Descoperirea tainei Bisericii:

Acum ne vom ocupa cu celălalt punct de seamă despre care am dorit să vorbim, în care Dumnezeu Îşi arată plinătatea harului Său suveran. Desfăşurarea istorică a învăţăturii acesteia a fost atinsă puţin, şi acum o vom expune pe scurt. Avem dreptul cel mai mare şi mai deplin de a spune că învăţătura aceasta a fost în întregime nedescoperită în Vechiul Testament. Vorbind despre taina primirii neamurilor, ca să fie un trup în Biserica lui Dumnezeu, Pavel spune în Romani 16:25,26 : „Vestirea lui Iisus Hristos, potrivit cu descoperirea tainei care a fost ţinută ascunsă timp de veacuri, dar a fost arătată acum prin scrieri profetice (nu „scrierile profeţilor”), la porunca Dumnezeului celui veşnic, şi a fost adusă la cunoştinţa tuturor neamurilor, pentru ascultarea credinţei…” În Efeseni3:5,6 : „Taina lui Hristos care n-a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor în celelalte generaţii, cum a fost descoperită acum sfinţilor Săi apostoli şi profeţi, prin Duhul: că adică neamurile sunt împreună moştenitoare cu noi, alcătuiesc un singur trup cu noi…” Şi versetul 9 spune: „administrarea acestei taine ascunse din veacuri în Dumnezeu… pentru ca înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu să fie făcută cunoscut acum, prin Biserică, domniilor şi stăpânirilor în cele cereşti, după planul veacurilor pe care l-a făcut în Hristos Iisus, Domnul nostru…” De asemenea citim în Coloseni 1:24–26 : „pentru trupul Lui, care este Biserica, al cărei slujitor am fost făcut potrivit economiei lui Dumnezeu ce mi s-a dat faţă de voi, ca să întregesc Cuvântul lui Dumnezeu, taina ţinută ascunsă din veacuri şi din generaţii, dar arătată acum sfinţilor Săi”. Învăţătura aceasta, al cărei slujitor a fost Pavel, aşa cum ni se arată în Coloseni, ca să întregească Cuvântul lui Dumnezeu, a fost cu totul necunoscută sfinţilor Vechiului Testament. Ea a fost nu numai necunoscută în întregime, ci a fost şi ascunsă în Dumnezeu. Alte lucruri puteau ei să le aibă pentru un veac care va veni şi nu pentru ei înşişi, ca promisiune a Duhului şi glorie a Mesiei; dar acest lucru — Biserica — ei nu-l cunoşteau deloc.

Când Tatăl a descoperit lui Simon, fiul lui Iona, adevărul despre Persoana lui Hristos, că El era Fiul Dumnezeului Celui viu (nu numai Hristosul), atunci Hristos a putut vorbi despre Biserică. Ea avea să fie întemeiată pe această mărturie. Dar El vorbea numai în mod profetic şi ca un lucru de viitor: „Pe această stâncă voi zidi Biserica Mea.” Şi prin învierea Sa a fost dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu. În felul acesta puterea Satanei era nimicită. Şi moartea Sa a fost necesară ca să adune împreună, într-unul singur, pe copiii lui Dumnezeu, pe oriunde ar fi fost ei risipiţi. Iar plecarea Lui a fost pentru ca Mângâietorul să poată veni.

Dacă grăuntele de grâu nu cade în pământ şi nu moare, rămâne singur. Când Hristos a murit, temelia măreaţă a fost pusă pentru toate binecuvântările şi îndeosebi pentru Biserică. Şi Duhul Sfânt, Mângâietorul, a coborât potrivit promisiunii, iar Biserica a fost întemeiată. Şi Domnul adăuga zilnic Bisericii pe cei ce trebuiau să fie mântuiţi (rămăşiţa), cum citim în Faptele Apostolilor 2:47 . Acesta era felul în care acum El dispunea de ei, deşi promisiunile făcute lui Israel rămâneau sigure.

Învăţătura despre Biserică totuşi nu era încă făcută cunoscută, după cum ne informează Scriptura. Creştinii rămâneau ataşaţi cu totul de iudaism, plini de râvnă pentru lege. Unii preoţi ajungeau să dea ascultare credinţei, dar se pare că n-au încetat totuşi să fie preoţi. Petru nici nu învăţa că Iisus este Fiul lui Dumnezeu; învăţătura lui era: Pe Acela pe care Voi L-aţi răstignit, „Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui şi L-a făcut Domn şi Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţă şi iertarea păcatelor.” (Faptele Apostolilor 5:30,31 .) Deci Dumnezeu a făcut din El, Domn şi Hristos.

Poate va surprinde pe cititor faptul că Biserica nu este menţionată decât în epistolele lui Pavel. O anumită biserică este menţionată în Ioan; dar despre Biserică ca un tot, trup al lui Hristos, vorbeşte numai Pavel. Prin urmare, pot să adaug, tot aşa este şi cu răpirea sfinţilor înainte de arătarea lui Hristos.

În Faptele Apostolilor învăţăm că Dumnezeu a rânduit o lucrare liberă, în afara apostolilor. Aceasta a stârnit cea mai aprigă ură a iudeilor. Şi astfel este omorât unul din cei ce au fost unelte deosebite în această lucrare a lui Dumnezeu. Cerul primeşte cel dintâi rod al puterii Duhului Sfânt, al Bisericii; cerul se deschide şi este văzut un Hristos ceresc, un Om în glorie. Fiind făcut asemenea lui Hristos, duhul lui Ştefan se duce la El, iar iudaismul îşi spune ultimul cuvânt prin vărsarea de sânge. Ei totdeauna s-au împotrivit Duhului Sfânt. Dar Dumnezeu nu locuieşte într-o casă făcută de mâini. Şi lucrul acesta schimbă totul: o strângere laolaltă, formată înainte de întoarcerea din nou a lui Hristos, îşi avea începutul. Aşa s-a întâmplat în cazul unei singure persoane. Dar duşmănia evreilor avea să aibă un caracter şi mai violent. Nefiind mulţumit cu prăpădul făcut în biserica din Ierusalim, Saul persecuta şi pe cei din alte localităţi. Dar, în timp ce era ocupat în felul acesta, în apropiere de cetatea Damascului, el a fost oprit pe loc de Domnul, care i S-a descoperit pe Sine Însuşi în glorie şi spunându-i că cei pe care îi persecuta erau chiar El Insuşi: „Eu sunt Iisus, pe care-L persecuţi”. „De ce Mă persecuţi?” Aici deci harul suveran a fost arătat din belşug, mai presus de însăşi împotrivirea faţă de Duhul Sfânt. Temelia pentru Evanghelia gloriei a fost pusă şi identificarea tuturor sfinţilor de pe pământ cu Cel ce este Capul lor în ceruri a fost făcută punctul de plecare al mărturiei lui Pavel cu privire la ce era Biserica Sa. Şi el a devenit slujitorul ei. Pentru un Hristos al gloriei, iudeii şi celelalte neamuri erau toţi una; ei erau toţi una în El.

Primirea lui Corneliu a fost încredinţată lui Petru, pentru ca adevărul cel nou să nu fie ca ceva separat; dar unitatea, cum era arătată pe pământ, continua cu un nou element de adevăr introdus. Unitatea evreilor şi a celorlalte neamuri, ca un singur trup în Hristos, a fost încredinţată ca mărturie, lui Pavel. El a fost slujitorul Bisericii, ca să întregească Cuvântul lui Dumnezeu. El, singurul care vorbeşte despre Biserică, ce ne învaţă el? Dumnezeu „a pus toate lucrurile sub picioarele Lui (ale lui Hristos înălţat) şi L-a dat Cap peste toate lucrurile Bisericii, care este trupul Lui, plinătatea Celui ce umple totul în toţi.”

Tot aşa în Coloseni 1 : „El este Capul trupului, al Bisericii, El este începutul, Cel întâi-născut dintre cei morţi” Tot aşa, în amănunte, în Romani 12:5 : „Şi noi, fiind mulţi, suntem un singur trup în Hristos şi fiecare în parte mădulare unii altora.” La fel în 1. Corinteni 12 : „După cum trupul este unul şi are multe mădulare, dar toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, tot aşa este şi Hristos. Pentru că printr-un singur Duh, noi toţi am fost botezaţi într-un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie liberi, şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur duh… Voi sunteţi trupul lui Hristos şi fiecare în parte mădularele Lui.”

Un alt caracter precis al existenţei Bisericii pe pământ este că, evreii şi neamurile (Efeseni 2), sunt zidiţi împreună ca o locuinţă a lui Dumnezeu prin Duhul. Modul de zidire este dărâmarea zidului de la mijloc despărţitor şi facerea din cei doi a unui singur om; dar, cum se spune în pasajul deja citat, taina este că neamurile sunt împreună moştenitoare în acel singur trup. Botezul Duhului Sfânt, prin care trupul a fost format, a avut loc în ziua Cincizecirnii (Faptele Apostolilor 1:8 ).

Într-un cuvânt, Biserica este trupul lui Hristos, format, în timp ce El a fost înălţat, de Duhul Sfânt pe care El L-a trimis ca să adune pe sfinţi într-o unitate. După moartea şi Înălţarea la cer a lui Hristos, care S-a dat pe Sine Însuşi nu numai pentru poporul evreu, ci ca să adune împreună pe copiii lui Dumnezeu cei risipiţi, toate s-au schimbat în această privinţă. Deosebirea dintre evrei şi celelalte popoare s-a şters. Şi unii şi alţii, prin credinţă, sunt împăcaţi cu Dumnezeu şi strânşi laolaltă în unitatea unei singure Biserici, prin Duhul Sfânt trimis din cer. Aceasta este Biserica lui Dumnezeu, trupul lui Hristos,locuinţa Duhului Sfânt pe pământ.

Când Domnul adăuga Bisericii pe cei ce trebuiau să fie mântuiţi, e foarte clar că nu-i adăuga la ceva de care ei aparţineau deja. Şi dacă îi adăuga la ea, acesta era un act care arăta că ei nu aparţineau de ea prin simplul fapt că erau dintre evrei, nici pentru că ar fi fost mai evlavioşi. Era instituit un trup cu totul nou, format în unitate de Duhul Sfânt trimis jos din cer şi unit cu Capul care este în cer.

Răpirea: aşteptarea Bisericii:

Biserica unită cu Hristos nu are a face cu arătarea sau venirea lui Hristos pe pământ, ca speranţă proprie ei. Locul ei este în altă parte; ea este deja aşezată în El, în locurile cereşti, ea trebuie doar să fie adusă acolo şi ca prezenţă trupească. Hristos n-a putut rămâne cu ucenicii Săi aici pe pământ şi le-a spus: „Mă duc să vă pregătesc un loc; şi dacă Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, voi veni din nou şi vă voi lua la Mine Însumi, ca acolo unde sunt Eu să fiţi şi voi.” (Ioan 14:3 .) Lucrul pe care Biserica îl are de aşteptat pentru ea, deci, nu este, deşi sigură şi de el, arătarea lui Hristos, ci ridicarea ei acolo unde este El. Şi aşa ne învaţă apostolul, vorbind despre lucrul acesta în amănunt: „Domnul Însuşi, cu un strigăt de strângere laolaltă, cu glasul arhanghelului şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Hristos; apoi noi, cei vii care rămânem, vom fi răpiţi împreună cu ei în nori, ca să întâlnim pe Domnul în văzduh, şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul” (1. Tesaloniceni 4:16,17 )Creștinii adevărați vor fi răpiți să-L întâlnească pe Hristos în văzduh. Așadar, ei vor pleca să-L întâmpine în „nori”, şi nu să aştepte venirea Sa pe pământ. În Coloseni 3:4 , ni se precizează că adevărații creștini vor fi deja cu El atunci când El Se va arăta. „Când Se va arăta Hristos, viaţa noastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în glorie”.

Această identificare a aşteptării Bisericii şi a gloriei ei cu Hristos Însuşi este esenţialul binecuvăntării Bisericii. Aceasta nu stabileşte timpul răpirii, ci, ceea ce este mai însemnat, arată clar deosebirea întreagă dintre felul relaţiilor sfinţilor cereşti cu Hristos şi al celor ce Îl vor vedea pe El numai atunci când El Se va arăta. Unii sunt binecuvântaţi sub domnia Lui şi sunt în legătură cu pământul; ceilalţi sunt identificaţi cu El Însuşi, cu Cel ce va domni, se arată şi împărăţesc împreună cu El. Creștinii adevărați se vor arăta împreună cu Hristos şi, prin urmare, aşteptarea lor imediată cu privire la venirea lui Hristos nu mai este arătarea Lui, ci răpirea.

Caracterul ceresc al Bisericii:

Aşa este învăţătura generală a răpirii Bisericii, o învăţătură de cea mai mare însemnătate. Şi este aşa, pentru că ea este strâns legată de relaţia dintre Biserică şi Hristos, de întreaga ei despărţire de lume şi de soarta ei. Ea este actul care îi încununează îndreptăţirea. Această răpire dinaintea arătării lui Hristos este obiectul unei revelaţii deosebite, aşa cum este menționat în Coloseni 3:4 .

În ce priveşte timpul acestei răpiri, nimeni, desigur, nu ştie când va fi. Însă deosebirea dintre răpire şi arătare este foarte bine delimitată în ceea ce este mai important. La arătare are loc judecata acestei lumi; de aceea ea este pusă în legătură cu lumea şi îi termină istoria. Şi înainte ca această istorie să fi ajuns la rezultatul ei care ne este descoperit, evenimentele descoperite trebuie să fi avut loc şi obiectele judecăţii trebuie să fi apărut pe scenă şi să se fi întâmplat ce este prezis cu privire la ele. Biserica însă este asociată cu Hristos, care este deja plecat de aici; ea nu este din lume, aşa cum nici El nu era; ea este înviată împreună cu El şi viaţa ei este ascunsă cu El în Dumnezeu. Nu există eveniment pământesc între ea şi cer. Ea trebuie să fie strânsă laolaltă şi Hristos să Se ridice de pe scaunul de domnie al Tatălui, ca s-o primească; aceasta e totul.

Convingerea că Biserica este cerească în chemarea ei şi în relaţiile ei cu Hristos, nefăcând parte din cursul evenimentelor de pe pământ, ne face răpirea ei simplă şi clară. Şi, de altă parte, aceasta ne arată că tăgăduirea răpirii ei coboară Biserica într-o poziţie pământească şi îi distruge tot caracterul şi poziţia ei spirituală. Chemarea adevăraților creștini este sus. Evenimentele sunt pe pământ.

Aşteptarea imediată a răpirii:

Deşi s-a răspuns deja la o întrebare, poate că e bine s-o mai punem aici: Când are creştinul să aştepte pe Domnului? Răspund: totdeauna. Acesta este dreptul lui spiritual, este atitudinea lui corectă. Starea lui spirituală potrivită este caracterizată de aşteptarea Lui în orice clipă, permanent. „Să fiţi ca nişte oameni care aşteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă de la nuntă, ca să-i deschidă îndată când va veni şi va bate la uşă. Ferice de robii aceia pe care stăpânul îi va găsi veghind la venirea Lui! Adevărat vă spun că el se va încinge, îi va pune să stea la masă şi se va apropia să-i servească… Voi deci fiţi gata, pentru că Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi” (Luca 12:36–40 .) Şi după ce vorbeşte de lucrarea celor sfinţi, Domnul adaugă: „Ferice de robul acela pe care stăpânul, la venirea lui, îl va găsi făcând aşa; adevărat vă spun că îl va pune peste toată avuţia sa. Dar dacă robul acela zice în inima lui: „Stăpânul meu întârzie să vină” şi începe să bată pe servitori şi pe servitoare, partea lui va fi cu cei necredincioşi” (versetele 43–46).

Aici, ca un principiu general — pentru că nu este vorba numai de răpire — aşteptarea constantă a Domnului, ca un lucru permanent prezent, este dată ca o caracteristică a celor ce vor fi binecuvântaţi atunci când va veni Domnul şi care vor stăpâni peste toate lucrurile. Ceea ce-l duce pe slujitorul cel rău în toate relele acelea este nu tăgăduirea venirii Domnului, ci pierderea sensului aşteptării în orice clipă a venirii Lui.

Aceasta a fost originea depărtării Bisericii de la simplitate şi căderea ei în autoritatea clericală şi lumească — cauza pierderii autorităţii ei spirituale. Sfinţii însă au ieşit afară din tabără, au parasit lumea şi religia lumească, pentru ca să-L întâlnească pe Mire. Această stare îi caracterizează, ca un lucru permanent prezent.

În această aşteptare imediată trăia apostolul şi el învăţa această aşteptare ca una din cele dintâi învăţătură ale Duhului Sfânt, oricare ar fi fost gradul de lumină cu privire la amănuntele pe care cei credincioşi l-ar fi avut. Tesalonicenii se întorseseră la Dumnezeu ca să aştepte pe Fiul lui Dumnezeu din ceruri. Aveau foarte puţină lumină; dar ei aşa au fost învăţaţi, şi Pavel este de acord cu aşteptarea lor, ca o mărturie divină faţă de lume, despre care lumea însăşi vorbea. Ei Îl aşteptau. Nu era vreo explicare profetică a evenimentelor pe care ar fi avut să le aibă înainte; nu există evenimente, repet, între noi şi cer. Fiul lui Dumnezeu va veni din cer. Şi ei Îl aşteptau. Din acest fapt ei trăseseră unele concluzii greşite, pe care Pavel le-a corectat (şi au făcut apoi o altă greşeală, datorită influenţei unor învăţători mincinoşi, cum vedem în a doua epistolă). Tesalonicenii se întristaseră pentru cei ce muriseră din cauza numelui lui Iisus. Se temeau ca nu cumva (atât de mult Îl aşteptau ei pe Hristos în timpul vieţii lor) aceştia să nu mai fie prezenţi ca să se bucure de venirea Lui. Pavel corectează această greşeală, arătându-le că întîi morţii vor învia, şi apoi cei vii vor întâmpina pe Hristos, împreună cu ei. Şi el nu slăbeşte nicidecum aşteptarea permanent prezentă a lui Hristos de către tesaloniceni, în timpul vieţii lor, ci, mai mult, le confirmă acest adevăr prin asocierea lui însuşi cu ei în această aşteptare.

S-a înşelat oare Pavel, aşa cum pretend raţionaliştii, având şi confirmând şi altora acest gând? Sigur că nu! Clipa venirii Domnului nu s-a descoperit, aşa cum ştim. Aşteptarea constantă era însă dreaptă. Ea producea o însufleţire a aşteptării Lui, curaj în persecuţie, vioiciune şi prospeţime în asocierea inimii cu persoana Domnului şi aprobarea Lui personală. Pavel va culege roadele binecuvântate ale aşteptării lui, atunci când va sosi clipa. Tesalonicenii au cules roadele ei în fiecare zi, în vioiciunea credinţei lor, în strălucirea aşteptării lor şi în osteneala dragostei lor.

Pentru totdeauna cu Domnul (1. Tesaloniceni 4 ):

Tesalonicenii erau permanent în aşteptarea Domnului. Ea era speranţa lor apropiată şi imediată, în legătură cu viaţa lor de toate zilele. Ei Îl aşteptau mereu, ca să-i ia la El. Ei se întorseseră la Dumnezeu ca să aştepte pe Fiul lui Dumnezeu din cer. Dar se gândeau că sfinţii care muriseră de curând nu aveau să mai fie împreună cu ei, ca să fie răpiţi şi ei. Apostolul le clarifică gândul acesta şi face deosebire între venirea lui Hristos ca să răpească pe ai Săi, şi ziua Domnului, care va fi o zi de judecată pentru lume. Ei nu aveau de ce să fie neliniştiţi pentru cei ce muriseră în Hristos, aşa cum erau cei ce nu aveau speranţă. Şi motivul pe care el îl dă pentru aceasta este o dovadă a legăturii strânse dintre viaţa lor spirituală şi aşteptarea întoarcerii personale a lui Hristos, ca să-i ia în gloria cerească. Apostolul, mângâindu-i cu privire la fraţii lor care muriseră, nu le spune o vorbă despre bucuria pe care ei o au în ceruri. Era necesară o descoperire specială ca să-i facă să înţeleagă că cei ce muriseră mai înainte vor avea şi ei parte de evenimentul acesta. Şi partea lor era asemănătoare cu a lui Hristos: El a murit şi a înviat, şi tot aşa va fi şi cu ei. Iar când El Se va întoarce în glorie, Dumnezeu îi va aduce şi pe ei — tot aşa cum îi va aduce şi pe ceilalţi care trăiau — împreună cu El. Apostolul dă explicaţii mai amănunţite despre venirea Domnului, în forma unei revelaţii deosebite, arătând că, aşa cum ei vor fi cu El, tot aşa vor şi veni cu El, atunci când Se va arăta. Cei în viaţă nu vor lua-o înaintea celor adormiţi în Domnul. Însuşi Domnul va veni, ca Cel ce este Cap al oastei Sale cereşti, împrăştiată pentru un timp, ca să-i adune la Sine. El ia cuvântul, glasul arhanghelului se face auzit şi trâmbiţa lui Dumnezeu sună. Cei morţi în Hristos vor învia întâi, adică înainte ca cei vii să fie răpiţi. Iar restul (în text, noi), care vor fi atunci, vor fi răpiţi şi vor merge împreună cu ei în nori, ca să întâmpine pe Domnul în văzduh. Şi aşa vor fi totdeauna cu Domnul. În locul acesta, unde apostolul explică amănuntele răpirii creștinilor la Domnul, în văzduh, nu se spune nimic despre venirea Sa pe pământ. Este numai înălţarea creștinilor adevărați (aşa cum El a fost înălţat), ca să fie împreună cu El.

Dar împrejurările prin care treceau tesalonicenii erau foarte grele. Şi dacă ei erau plini de dragoste, erau totuşi tineri în credinţă. Ei auziseră că va veni ziua Domnului, o zi teribilă de necaz şi de judecată. Învăţătorii mincinoşi au venit şi au căutat să le răstoarne gândirea, pretinzând chiar o scrisoare de la Pavel şi unele declaraţii ale Duhului, că acea zi ar fi venit chiar. Dar aşteptarea s-a slăbit într-un fel, datorită suferinţelor lor (acum aspotolul vorbeşte numai de credinţa şi dragostea lor, 2. Tesaloniceni 1:3 ) şi această tulburare a gândurilor lor nu este greu de înţeles, ei fiind cu totul fără experienţă şi supuşi încercării. Dar Domnul era acolo ca să-i ajute, aşa cum cel rău era ca să-I tulbure. Traducerea exactă a versetului 2. Tesaloniceni 2:2 este: „ca şi cum ziua Domnului ar fi chiar de faţă.” Este cuvântul prezent, de faţă, în contrast cu ce poate să vină. Ei erau tulburaţi şi frământaţi de impresia că ziua Domnului, acea zi măreaţă şi înspăimântătoare ar fi venit chiar, ar fi fost prezentă. Nu este de mirare atunci că apostolul nu le putea vorbi de speranţa lor. Înainte ca apostolul să se atingă de greşeala lor şi să dezvăluie ordinea adevărată a evenimentelor, cu o înţelepciune cerească el le aduce gândirea la o stare de linişte, de uşurare. Aceasta face el în primul capitol. El se lăuda cu răbdarea şi credinţa lor în persecuţii. Era drept înaintea lui Dumnezeu să răsplătească, dând tulburare celor ce îi tulburaseră, iar lor, care au fost tulburaţi, odihnă, împreună cu Pavel şi alţii (el era asociat cu ei la necaz, dar şi la odihnă). Iar lucrul acesta va avea loc atunci când Domnul Iisus Se va descoperi într-o văpaie de foc, ca să Se răzbune pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos, atunci când El va veni să fie glorificat în sfinţii Săi şi admirat în toţi cei ce au crezut (şi tesalonicenii crezuseră).

Aici orice lucru este pus la locul lui. În acea zi va avea loc arătarea lui Hristos în glorie. Dacă acea zi ar fi fost de faţă atunci, ar fi avut loc atunci, El n-ar fi tulburat nicidecum pe cei ce sunt ai Săi, ci pe cei ce îi tulbură pe ei. Aceasta este o problemă a dreptăţii lui Dumnezeu. Deci persecuţia teribilă prin care treceau tesalonicenii nu era decât o garanţie înaintea lui Dumnezeu Cel drept că atunci când va veni împărăţia, ei vor avea parte de odihnă şi glorie. Ei nu vor avea parte de tulburare atunci când Hristos Se va arăta şi când împărăţia se va stabili prin judecată. În acea zi partea lor va fi uşurare şi desfătare. Şi într-adevăr, mai mult decât atât, ei vor fi admiraţia lumii, sau mai degrabă Hristos în ei, în acea zi.

În 2. Tesaloniceni 2 apostolul dezvăluie adevăruri suplimentare. El spusese deja tesalonicenilor că ei vor fi răpiţi ca să întâmpine pe Domnul în văzduh. De aceea, existenţa lor în ziua lui Hristos pe pământ era un lucru cu totul imposibil; ei ar fi trebuit să fie în cer cu Cel ce va aduce mânia, înainte de a veni ea. El insistă asupra acestui motiv. Ei îşi închipuiseră (sau cel puţin fuseseră tulburaţi în privinţa aceasta de învăţători mincinosi) că ziua Domnului ar fi fost de faţă, prin urmare fără venirea lui Hristos. De aceea el le spune: „Cât priveşte venirea Domnului nostru Iisus Hristos şi strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraţilor, să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră, nici să nu vă tulburaţi ca şi cum ziua Domnului ar fi venit deja.” Amândouă faptele şi amândouă împreună dovedeau că ziua Domnului nu era atunci; ziua Domnului nu putea fi împotriva celor ce erau ai Domnului. De aceea el îi duce pe un teren pozitiv: Hristos trebuie să vină pentru aceasta şi partea lor era să fie strânşi laolaltă sus la El, înainte de a veni ziua.

Un alt lucru care arată că ziua nu venise atunci (această idee fiind temeiul raţionamentului apostolului şi ocazia scrierii întregii epistole) era că ziua aceea nu va veni până ce nu va fi venit lepădarea de credinţă şi se va fi descoperit omul păcatului. Înainte ca ziua Domnului să poată fi pe pământ, unele evenimente trebuie să aibă loc — şi ele vor fi obiectul judecăţii. Astfel, însăşi greşelile tesalonicenilor au dat ocazie la precizarea unei lumini mai clare şi mai sigure. Şi trebuie să remarc aici că, a confunda ziua Domnului cu venirea Sa ca să răpească Biserica este o greşeală nu numai de termeni, ci o pervertire a întregii naturi a relaţiilor dintre Hristos şi Biserică, de asemenea dintre Hristos şi lume, o lume apostată.

Deosebirea dintre venirea Lui pentru răpire şi arătare:

Nu aşteaptă cei sfinţi venirea Lui pe pământ şi arătarea Lui? Fără îndoială; dar nu ca timp al unirii cu El. Repet, ei se vor arăta împreună cu El; ca unii care umblă pe pământ, ei aşteaptă acest eveniment. Ei aşteaptă această arătare a Lui, ca cel mai măreţ act al cârmuirii lui Dumnezeu. Arătarea Lui este actul cel mare al desfăşurării puterii care va pune orice lucru la locul lui potrivit judecăţii dumnezeieşti. Nimeni nu poate şti clipa răpirii. Caracterul ei deosebitor este vital pentru cel înaintea căruia i s-a adus adevărul acesta. Voi cita acum câteva texte de amănunt care arată cum vor fi scutiţi credincioșii adevărați de necazul prezis, un timp în care se va găsi lumea şi într-un mod special poporul evreu, care se va înapoia în ţara lui. În cuvintele către biserica din Filadelfia, în legătură cu evenimentul apropiat al venirii Domnului şi, dând ca temei al promisiunii faptul că ei vor fi ţinut cuvântul răbdării lui Hristos, se spune că ei vor fi păziţi de ceasul încercării care va veni peste lumea întreagă, ca să încerce pe cei ce locuiesc pe pământ. Descrierea aceasta din urmă a persoanelor este deseori dată în Apocalipsa şi ea spune, desigur, mai mult decât că ei locuiesc pe pământ: ei sunt caracterizaţi de faptul că îşi au locul aici pe pământ.

În Apocalipsa 12:10–12 se spune: „Şi am auzit în cer un glas tare, care zicea: „Acum au venit mântuirea, puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru şi stăpânirea Hristosului Lui, pentru că acuzatorul fraţilor noştri, care zi şi noapte îi acuza înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos. Ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor, şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte. De aceea, bucuraţi-vă, ceruri şi voi care locuiţi în ceruri! Vai de voi, pământ şi mare!”

Aici nu este vorba de răpire, deoarece ea va fi avut loc înainte şi este inclusă în răpirea copilului de parte bărbătească, pentru că Biserica este una cu Hristos şi va stăpâni peste neamuri împreună cu El. Dar găsesc aici o descoperire clară că în cei trei ani şi jumătate dinaintea sfârşitului (adică jumătatea de săptămână a lui Daniel), Satan este aruncat jos, acuzatorul fraţilor nu mai este în ceruri, victoria celor acuzaţi a sosit, încercarea lor a trecut. Ei fuseseră în încercare, în luptă, şi au fost învingători, iar lupta s-a sfârşit pentru locuitorii cerului. Ea începe, printr-o mânie mare a lui Satan, pentru locuitorii pământului. Fuseseră persecutaţi, fuseseră omorâţi. Pentru unii, acestea au încetat, pentru alţii abia încep. Şi observaţi, acesta este exact timpul despre care vorbeşte Daniel, despre care Domnul aminteşte cu privire la un necaz cum n-a mai fost de la întemeierea lumii.

N-am nici cea mai mică îndoială, acum, că femeia din Apocalipsa 12 îi reprezintă pe evrei. Îmi dau seama că în ce priveşte rămăşiţa seminţei ei s-au ivit greutăţi din cauza expresiei „mărturia lui Iisus Hristos”. Dar răspunsul este chiar în aceeaşi carte: „Duhul profeţiei este mărturia lui Hristos.” Va fi o mărturie profetică, nu a Bisericii, ci un lucru cu totul diferit. Comparați cu aceasta sfârşitul capitolului 50 din Isaia, unde despre rămăşiţă se spune în mod deosebit că ascultă glasul Robului Său (adică al lui Hristos ca profet).

Biserica nu trece prin necazul cel mare:

Cine se va găsi în necazul despre care vorbește Scriptură? Doar Apocalipsa 7:14 ar putea lăsa deschisă o nedumerire foarte mică; voi spune ceva şi despre acest text. În toate acestea este cu totul evident că despre evrei se spune că vor fi în necazul acesta — şi nicidecum despre Biserică. Ieremia ne spune că „este un timp de necaz pentru Iacov”, o zi cum nici una n-a fost ca ea. Aceasta arată pentru cine este necazul. Daniel ne arată că „va fi un timp de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt neamurile şi până la timpul acesta.” Poporul lui Daniel, aşa cum spune toată profeţia, este pus aici la încercare şi scris în carte. Domnul Iisus, când aminteşte aceste cuvinte în Matei 24 , nu lasă nici cea mai mică îndoială că este vorba de cei din Israel şi chiar numai din Palestina sau chiar numai din Iudeea şi Ierusalim. Ei au să fugă spre munţi. Urâciunea pustiirii va fi în locul sfânt. Cei de la câmp să nu se întoarcă acasă. Vor fi zile de răzbunare, ca să se împlinească ce este scris. Ei trebuie să dorească mult ca această fugă să nu fie în zi de sabat. Într-un cuvânt, necazul este în Ierusalim, în Iudeea şi printre evrei. Despre Marcu 13:15 nu este cazul să vorbim, deoarece prezintă foarte clar acelaşi eveniment. Deci Ieremia, Daniel, şi Domnul Însuşi în Matei şi Marcu, citând pe Daniel, spun că necazul cel mare îi priveşte pe evrei: el este un timp de necaz pentru Iacov.

Apocalipsa 3 vorbeşte de un ceas al încercării şi se spune că va veni peste lumea întreagă, ca să încerce pe cei ce locuiesc pe pământ. Este aici ceva general; este nu numai necazul cel mare de la Ieremia, Daniel şi Matei, care este exclusiv pentru evrei. Aici se vorbeşte despre Biserică. Dar ce se spune despre ceasul acesta al încercării, când este vorba de Biserică, care aşteaptă pe Hristos? „Te voi păzi de ceasul încercării.” Deci textele care vorbesc despre acel necaz cum n-a mai fost vreun altul asemănător, toate spun la fel, că este un necaz pentru evrei, şi nu pentru Biserică. Textul care, fiind adresat bisericii, se referă la un ceas de încercare, vorbeşte de o promisiune preţioasă, că, deoarece a păzit cuvântul răbdării lui Hristos, şi ea va fi păzită de ceasul acesta.

Apocalipsa 7:14 este un loc neclar pentru mulţi. Este un semn că se poate să fie lucrarea vrăjmaşului, când se ia un text neclar multora, ca să tulbure gândurile celor sfinţi şi să-i facă în felul acesta să nu mai fie siguri de adevăruri mari şi simple. Aşa este şi cu textul acesta. Că nu despre Biserică este vorba în locul acesta, este clar când cunoaştem promisiunea făcută Filadelfiei. Şi toate confirmă lucrul acesta. Aici este vorba de o clasă deosebită de a bătrânilor, care reprezintă pe împăraţii şi preoţii cereşti ai lui Dumnezeu. Unul din bătrâni explică cine sunt aceia. În versetul 15 se spune că „Cel ce stă pe scaunul de domnie Îşi va întinde cortul peste ei.” Greu ar mai putea încăpea vreo îndoială că aici este o aluzie la norul care era un adăpost pentru Israel (Numeri 9:18 ). Aici, singurele binecuvântări despre care se vorbeşte sunt adăpostul, hrana, potolirea setei şi încetarea durerii. Ei vin după pecetluirea celor aleşi din cele douăsprezece seminţii ale lui Israel, ca o clasă deosebită de toţi dinainte, o clasă nouă şi distinctă de a bătrânilor. De aceea poziţia lor este cât se poate de diferită de a celor din Apocalipsa 5:10. Se vorbeşte despre ei şi se dă explicaţia cine anume sunt. Dar, în afară de faptul că ei ştiu că mântuirea este a lui Dumnezeu şi a Mielului, nu se mai spune altceva. Ei sunt adăpostiţi, adăpaţi, hrăniţi, binecuvântaţi, dar nu iau parte în totul cu ceilalţi. Şi ei nu au parte de scena de mai înainte, care preamăreşte şi dezvăluie faptele lui Dumnezeu. Dimpotrivă, aşa cum am văzut, cei dinainte sunt prezentaţi ca o clasă separată, în stare să explice enigma unei alte clase de persoane care se adaugă, stând în picioare înaintea tronului şi înaintea Mielului. Ei nu fac rugăciuni pentru alţii, nu au un limbaj de mijlocire. A folosi un text ca acesta (în care cei ce au fost în necazul cel mare sunt în mod desluşit deosebiţi de ceata bătrânilor încununaţi şi şezând pe scaune de domnie, deoarece poziţia lor întreagă e diferită) pentru a zădărnici puterea unei declaraţii precise, că cei ce au păzit cuvântul răbdării lui Hristos vor fi păziţi şi ei de necazul acesta, este desigur cu totul împotriva unei interpretări sănătoase a Scripturii.

Prin urmare care este mărturia pe care o dă Scriptura cu privire la acest subiect? Sunt şase texte care vorbesc de necaz şi datorită cărora ştim că va fi un necaz. Patru din ele sunt clare şi simple, şi ele se referă la evrei; unul precizează că sfinţii Bisericii credincioase vor fi păziţi de acest necaz ; iar cel din urmă, vorbind despre neamuri, le deosebeşte în modul cel mai clar de cei ce reprezintă Biserica şi sfinţii din ceruri — bătrânii încununaţi şi şezând pe scaune de domnie. Astfel Scriptura este pe cât se poate de clară asupra acestui subiect. De aceea încercarea de a aduce Biserica în necazul cel mare — şi aici este secretul întregii probleme — înseamnă a confunda Biserica cu iudeii şi cu lumea, a confunda speranţele lor şi încercările care vin peste ei..

Socotesc că diferenţa dintre „în ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sunt în Tatăl şi voi în Mine şi Eu în voi” — şi „dar, când veţi vedea urâciunea pustiirii şezând în locul sfânt, cei ce sunt în Iudeea să fugă spre munţi” (texte din Ioan și Matei) este într-adevăr o diferenţă mare. Şi nu este nicidecum greu să vezi că un text se referă la legătura cu Hristos în ceruri, iar celălalt la împrejurările în care va fi Iersualimul pe pământ, aşa cum a fost profeţit de Daniel şi în care rămăşiţa: evreiască este interesată. Trebuie să-L aşteptăm pe Domnul Iisus mereu şi să nu facem aşteptările noastre dependente de unele evenimente. Speranţa noastră este speranţa Miresei care aşteaptă să fie cu mirele, datorită locuirii Duhului Sfânt în noi, şi nu este întemeiată pe mărturia profetică privitoare la evenimente.

O înviere deosebită:

Învierea celor sfinţi (cea dintâi înviere) are loc la venirea Domnului Iisus. Aşa cum este scris, „fiecare la rândul cetei lui”: „Hristos, cel dintâi rod; apoi cei ce sunt ai lui Hristos, la venirea Lui”. Învierea aceasta este cu totul deosebită de a celor răi. Va fi o înviere atât a celor drepţi, cât şi a celor nedrepţi, dar pe principii diferite. Cei dintâi au viaţa în Hristos, viaţă care nu are nimic comun cu lumea din jur. Mai mult, ei au Duhul lui Dumnezeu care locuieşte în ei. „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Iisus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Iisus dintre cei morţi va învia şi trupurile voastre muritoare, din cauza Duhului care locuieşte în voi.” (Romani 8:11 .) „Trupul este pentru Domnul, şi Domnul pentru trup. Şi Dumnezeu, care a înviat pe Domnul, ne va învia şi pe noi, cu puterea Lui” (1. Corinteni 6:13–14 ). Trupul este al Domnului, ca şi sufletul. În ce priveşte pe cei răi, Hristos îi va învia pentru judecată, dar nu în acelaşi timp cu cei credincioşi. Hristos va împlini pentru trupurile celor sfinţi ceea ce a împlinit deja pentru sufletele lor. Cei răi însă vor fi chemaţi la judecată şi obligaţi să dea cinste lui Hristos, chiar în ciuda lor înşile.

O precizare finală:

Multă vreme am crezut că, Biserica trebuie să treacă prin Necazul cel Mare! După un timp am ajuns la concluzia că, răpirea ar putea avea loc în timpul Marelui Necaz. Astăzi, studiind mai atent problema, cred cu adevărat că, Mireasa Domnului — Biserica — nu va trece prin Marele Necaz, ci va fi răpită de pe pământ!

Notă: prin termenul „biserică” nu înțeleg o clasă sacerdotală sau niște construcții numite generic „biserici”, ci înțeleg „adunarea celor credincioși cu adevărat”!

Balutescu Marius Petrisor

CARTEA LUI IOV — DIALOGUL DINTRE SATANA ȘI DUMNEZEU!

Balutescu Marius Petrisor

Balutescu Marius Petrisor

Iov 1: 6–11: „Când a fost ziua aceea, fiii/îngerii* lui Dumnezeu au venit să se prezinte înaintea lui Domnului, iar Satana a venit și el printre ei. Iar Domnul i-a spus Satanei: „De unde vii?” Atunci Satana I-a răspuns Domnului și a spus: „De la cutreierarea și de la plimbarea în sus și în jos pe pământ”. Iar Domnul i-a spus Satanei: „Te-ai gândit la slujitorul meu Iov, că nu există nimeni altcineva ca el pe pământ, un om desăvârșit și neprihănit, unul care se teme de Dumnezeu și se ferește de rău?”. Apoi, Satana I-a răspuns lui Domnului zicând: „Iov se teme de Dumnezeu fără motiv? Nu ai pus Tu un zid în jurul lui și al casei sale și în jurul a tot ceea ce are? I-ai binecuvântat lucrarea mâinilor, iar bunurile sale se înmulțesc pe pământ. Dar întinde-Ți mâna și atinge tot ceea ce are și Te va blestema făţiş.”

Iov 2: 1–5: „Din nou, a fost o zi când fiii/îngerii lui Dumnezeu au venit să se prezinte înaintea lui Domnului, iar Satana a venit și el printre ei ca să se prezinte pe sine în fața Domnului. Iar Domnul i-a spus Satanei: „De unde vii?” Și Satana I-a răspuns Domnului zicând: „De la cutreierarea și de la plimbarea în sus și în jos pe pământ”. Iar Domnul Dumnezeu i-a spus Satanei: „Te-ai gândit la slujitorul meu Iov, că nu există nimeni altcineva ca el pe pământ, un om desăvârșit și neprihănit, unul care se teme de Dumnezeu și se ferește de rău? Și încă își păstrează integritatea, deși M-ai convins să acționez împotriva lui, să-l distrug fără motiv. Iar Satana I-a răspuns Domnului și a zis: „Piele pentru piele; un om va da tot ce are pentru viața lui. Dar întinde-Ți acum mâna și atinge-I carnea și oasele și el te va blestema făţiş.”

Aceste două pasaje reprezintă un dialog între Dumnezeu și Satana și consemnează ceea ce a spus Dumnezeu și ceea ce a spus Satana. A spus Dumnezeu foarte multe? Nu. Nu a spus prea mult și a vorbit foarte simplu. Putem vedea sfințenia lui Dumnezeu în cuvintele Lui simple? Unii vor spune că acest lucru nu este ușor. Dar, putem vedea hidoșenia Satanei în răspunsurile sale? Da, putem! Să examinăm mai întâi ce fel de întrebare i-a adresat Dumnezeu Satanei. „De unde vii?” Este o întrebare, limpede, fără niciun alt scop. Dacă ar fi să întrebați pe cineva: „De unde vii?”, atunci cum ați vrea să vi se răspundă? Este o întrebare grea ca să vi se răspundă? Ați accepta răspunsul: „De la cutreierarea și de la plimbarea în sus și în jos pe pământ”? Cu siguranță nu! Niciunul dintre noi n-am răspunde astfel, deci, cum vă simțiți atunci când îl vedeți pe Satana răspunzând în acest fel? Simțiți că Satana este absurd și șiret? De fiecare dată când văd aceste cuvinte, sunt dezgustat. De ce sunt dezgustat? Pentru că vorbește fără să spună nimic! A răspuns la întrebarea lui Dumnezeu? Nu. De ce? Cuvintele lui nu au fost un răspuns adresat întrebării lui Dumnezeu. „De la cutreierarea și de la plimbarea în sus și în jos pe pământ”. Înțelegeți aceste cuvinte? De unde oare vine Satana? Ați primit un răspuns? Nu. Aceasta este „strălucirea” vicleniei Satanei, de a nu lăsa pe nimeni să descopere ceea ce spune de fapt. El crede că a răspuns perfect. Satana nu vorbește direct, lăsându-ne astfel să ne scărpinăm în cap (ca să mă exprin plastic) și să nu putem înțelege sursa cuvintelor sale. Satana vorbește în mod intenționat, cu șiretenie și este dominat de propria esență, de propria natură. Ce mod de a vorbi este acesta? Este ambiguu și nu dă un anumit răspuns. Ce fel de cuvinte ar trebui să folosim pentru a descrie acest mod de a vorbi? Este diversionist și înșelător, nu-i așa? Să presupunem că cineva nu vrea să-i lase pe ceilalți să știe unde a mers ieri. Tu îl întrebi: „Te-am văzut ieri. Unde mergeai?” El nu-ți răspunde direct pentru a spune unde a mers ieri. El spune ceva de genul: „Ce zi a fost ieri! Atât de obosit sunt!” Ți-a răspuns la întrebare? El crede că a făcut-o, însă acesta nu este răspunsul pe care l-ai vrut. Aceasta este „strălucirea” subterfugiului omului. Tu nu poți decât să ghicești cam cea vrut să spună. Nu știi ce încearcă respectiva persoană să evite. Vorbim deseori în acest fel! Care este atunci scopul nostru? Uneori, este acela de a ne proteja propriile interese, alteori, ca să ne păstrăm propria poziție și imagine, să păstrăm secretele vieții noastre private, să ne salvăm reputația. Oricare ar fi scopul, este indisolubil și legat de interesele noastre. Nu este aceasta natura omului? Nu suntem toți, într-un fel, asemănători cu Satana? Putem spune aceasta, nu-i așa? General vorbind, această manifestare este detestabilă și dezgustătoare.

Uitându-ne din nou la primul pasaj, Satana Îi răspunde iarăși lui Dumnezeu, spunând: „Iov se teme de Dumnezeu fără motiv?” Începe să atace spusele lui Dumnezeu despre Iov, iar acest atac este colorat de ostilitate. „Nu ai pus Tu un zid în jurul lui și al casei sale și în jurul a tot ceea ce are?” Aceasta este înțelegerea și evaluarea Satanei despre lucrarea lui Dumnezeu asupra lui Iov! Satana evaluează astfel, spunând: „I-ai binecuvântat lucrarea mâinilor, iar bunurile sale se înmulțesc pe pământ. Dar întinde-Ți mâna și atinge tot ceea ce are și Te va blestema făţiş.” Satana vorbește, în permanență, în mod ambiguu, dar aici vorbește cu certitudineTotuși, aceste cuvinte spuse cu certitudine sunt un atac, o blasfemie și o înfruntare față de Dumnezeu Însuși. Cum vă simțiți când auziți acest lucru? Simțiți aversiune? Puteți să vedeți intențiile sale? Satana acuză, respinge și se îndoiește de tot ce face și spune Dumnezeu. El nu crede, spunând, în esență: „Dacă Tu spui că lucrurile sunt astfel, eu cum de nu am văzut aceasta? Tu i-ai dat atâtea binecuvântări, cum poate el să nu se teamă de Tine?” Nu este aceasta o respingere a tot ceea ce face Dumnezeu? Nu sunt o expresie adevărată a ceea ce gândește Satana în inima lui? Prin aceste cuvinte, Satana dezvăluie complet atitudinea lui față de Dumnezeu și disprețul pentru frica lui Iov de Dumnezeu pe care Satana le ține în inima lui. Când se întâmplă acest lucru, răutatea și natura sa rea sunt expuse complet. El îi detestă pe cei care se tem de Dumnezeu, pe cei care se feresc de rău și, chiar mai mult, Îl urăște pe Dumnezeu pentru că dăruiește binecuvântări omului. Vrea să folosească această ocazie pentru a-l distruge pe Iov, pe care Dumnezeu l-a ridicat cu propria Lui mână, ca să-l ruineze, spunând: „Tu spui că Iov se teme de Tine și se ferește de rău. Eu văd altfel lucrurile.” El folosește diferite moduri de a-L provoca și de a-L ispiti pe Dumnezeu și diferite căi astfel încât Dumnezeu să-l încredințeze pe Iov lui Satana pentru a fi manipulat, rănit și mânuit fără rezerve. Satana vrea să profite de această ocazie pentru a-l extermina pe acest om care este drept și desăvârșit în ochii lui Dumnezeu. Este o toană de moment să ai o astfel de inimă? Nu, nu este. A fost mult timp în desfășurare. Dumnezeu lucrează, Se îngrijește de o persoană, o apreciază, iar Satana Îi urmărește fiecare pas. Dacă Dumnezeu binecuvântează o persoană, Satana, pentru a-și atinge obiectivul ascuns, ar face orice-i stă în putere să-L împiedice pe Dumnezeu, folosind diferite moduri diabolice ca să ispitească, să hărțuiască și să ruineze lucrarea pe care o face Dumnezeu. Care este obiectivul lui? El nu vrea ca Dumnezeu să aibă pe nimeni; îi vrea pe toți cei pe care îi vrea Dumnezeu, ca să-i ocupe, să-i controleze, să preia controlul asupra lor pentru ca ei să i se închine și să comită fapte rele împreună cu el. Nu este acesta un motiv suficient ca să înțelegem cine este Satana? Satana se află în război cu Dumnezeu, ținându-se scai după El. Obiectivul său este să dărâme întreaga lucrare pe care Dumnezeu vrea s-o facă, să-i controleze și să-i elimine complet pe cei pe care îi vrea Dumnezeu. Și ce face Dumnezeu? Dumnezeu spune doar o propoziție simplă în două pasaje; nu există o consemnare pe larg a altor lucruri pe care le face El, dar vedem că există mult mai multe consemnări despre ceea ce face și spune Satana. Dumnezeu îi adresează aceeași întrebare în două ocazii, iar el răspunde la fel! Nu se teme de Dumnezeu, nu îi este frică de El și nu-L ascultă. Deci, el îndrăznește să fie un încrezut lipsit de scrupule înaintea lui Dumnezeu, să folosească aceleași cuvinte pentru a se opune întrebării lui Dumnezeu, să încerce să folosească acest răspuns pentru a-L zăpăci pe Dumnezeu — aceasta este fața urâtă a Satanei. El se opune atotputerniciei și autorității lui Dumnezeu și, cu siguranță, nu dorește să se pună sub stăpânirea Sa. El, în mod constant, se împotrivește lui Dumnezeu, atacând permanent tot ce face El, încercând să ruineze tot ce face Dumnezeu — acesta este obiectivul său!

În planul de mântuire al lui Dumnezeu pentru om, aceste două pasaje legate de ceea ce spune și face Satana în Cartea lui Iov sunt reprezentative pentru împotrivirea sa față de Dumnezeu, iar acesta este Satana care-și arată adevăratul caracter. Așadar, sunt valoroase aceste două pasaje legate de Satana pentru ca oamenii de astăzi să fie capabili să cunoască natura sa? Fără îndoială! Satana atacă, iar și iar, lucrurile pe care le face Dumnezeu, aruncând acuzații despre teama lui Iov față de El. Încercă să-L provoace pe Dumnezeu prin diverse metode, permițându-i să-i îngăduie lui să-l lovească! Satana spune: „Piele pentru piele; un om va da tot ce are pentru viața lui. Dar întinde-Ți acum mâna și atinge-I carnea și oasele și el te va blestema făţiş.” Satana crede că teama omului față de Dumnezeu este cauzată de faptul că omul a obținut atât de multe avantaje de la Dumnezeu.Omul obține avantaje de la Dumnezeu, deci spune că Dumnezeu este bun. Însă omul se poate teme de Dumnezeu în felul acesta nu deoarece Dumnezeu este bun, ci doar pentru că el obține atâtea avantaje: odată ce El îl privează de acestea, omul Îl abandonează. În natura lui diabolică, Satana nu crede că inima omului se poate teme într-adevăr de DumnezeuDin cauza naturii sale rele, Satana nu știe ce este sfințenia, cu atât mai puțin știe ce este venerația înfricoșată.Nu știe ce înseamnă să asculți sau să te temi de Dumnezeu. Pentru că el însuși nu se teme de Dumnezeu, crede că nici omul nu se poate teme de El! Ce fel de față, ce fel de natură arată Satana în aceste două pasaje? Periculoasă, diabolică și răutăcioasă! Caracteristica sa principală este răul, răutatea și malițiozitatea ieșite din comun.

Cartea lui Iov prezintă o mare problemă — de ce permite, totuși, Dumnezeu ca Satana să acționeze în acest fel, lovind puternic un on drept!? Este greu de dat un răspuns la această întrebare! Pe marginea acestei chestiuni s-au scris adevărate oceane de comentarii și s-au emis o mulțime nesfârșită de păreri! Unii comentatori, observând dificultatea teologică a cărții, au ajuns până acolo încât au afirmat că, dialogul dintre Satana și Dumnezeu este doar o ficțiune cu caracter … didactic!! Se poate da drept exemplu, în acest sens, pe celebrul Ioan Gură de Aur! Eu personal nu pot răspunde la această întrebare! Am mai scris un articol mai demult legat de suferința permisă de Dumnezeu, dar este o părere strict personală! Însă nu voi nega niciodată autenticitatea acestui dialog!

*Notă: termenul „fiii” apare în Textul Masoretic; în Septuaginta apare termenul „îngerii”.

https://medium.com/@balutescumariuspetrisor/cartea-lui-iov-dialogul-dintre-satana-%C8%99i-dumnezeu-88264e8ed8aa

Matei 16

1 Fariseii şi saducheii s-au apropiat de Isus şi, ca să-L ispitească, I-au cerut să le arate un semn din cer.

Fariseii. [Cererea unui semn, Matei 16,1-12 = Marcu 8,11-21. Comentariu major: Matei. Vezi harta p. 221; diagrama p. 231]. Au fost cel puţin două ocazii în care Isus a discutat cererea pentru „un semn din cer”. Cea dintâi a fost în legătură cu predica de lângă mare, probabil în toamna anului 29 d. Hr. (vezi la cap. 12,22,38,39). Cea din cap. 16,1-4 a avut loc cam după nouă luni sau ceva mai târziu, probabil la începutul verii anului 30 d. Hr. Pentru incidentul care l-a precedat imediat pe acesta, a doua ocazie în care s-a cerut un semn, vezi la capitolul 15,21.32

Şi Saducheii. [Cu Saducheii, KJV]. Acum, pentru prima dată Saducheii s-au unit cu Fariseii într-o încercare de a-L aduce la tăcere pe Isus. Câteva săptămâni mai înainte de aceasta, Isus plecase din Galileea pentru a-i evita pe aceşti critici cusurgii (vezi la cap.15,21). Acum, aproape chiar în clipa când a pus piciorul pe pământul galilean, ei îşi reînnoiesc atacul asupra Lui.

Ispitească. [Ispitindu-L, KJV]. În greacă, peirazo (vezi la cap. 4,1). Întrucât şi mai înainte Îl confruntaseră pe Isus chiar cu aceasta întrebare, fără îndoială presupuneau cam cum va fi răspunsul Lui (vezi la cap. 12,38). El avea să refuze şi probabil ei intenţionau să prezinte refuzul acesta poporului ca dovadă că pretenţiile Lui la mesianitate erau false. Ei Îl puneau pe Isus la încercare aşa cum făcuse Satana în pustie (vezi la cap. 4,7), nu cu o dorinţă sinceră de a vedea ceva care i-ar convinge, ci mai degrabă cu nădejdea că El nu o va face, şi în felul acesta să le dea un prilej de a-L acuza în mod public şi de a tăgădui pretenţiile Lui. Evident, Isus avea putere de a face asemenea minuni, dar el a refuzat în mod consecvent să facă aşa ceva (vezi la cap. 4,3-11; 7,6). El ar fi putut, dar a refuzat, deoarece ar fi fost contrar principiului dacă ar fi făcut aşa ceva (vezi DA 366).

Semn. Vezi la p. 208.

Din cer. Vezi la capitolul 12,38.39. Până la data aceasta Isus săvârşise tot felul de minuni, inclusiv demonstraţii de putere asupra bolilor, demonilor, morţii şi forţelor naturii. Fiecare minune fusese răspunsul Său la o nevoie adevărată (DA 366). Faptul că fiecare minune a avut ca rezultat binecuvântare pentru oameni, era, de fapt, cea mai bună dovadă cu putinţă cu privire la puterea divină prin care toate aceste minuni erau săvârşite. Dar Fariseii şi Saducheii doreau „un semn din cer” şi tăgăduiau că multele minuni pe care le săvârşise Isus erau dovezi îndestulătoare pentru obârşia divină a misiunii Lui. Pe cât se pare, ei căutau un semn cu totul depărtat de domeniul controlului omenesc, ca de pildă un tunet în afară de vremea lui (vezi la 1 Samuel 12,17), sau foc din cer (vezi la 2 Regi 1,10), sau oprirea soarelui (vezi la Iosua 10,12), şi erau gata să afirme că dacă Isus nu făcea aşa ceva, El nu era nici măcar atât de mare ca profeţii de pe vremuri, ca Samuel sau Ilie. Deşi aveau cunoştinţe despre vestirea făcută de către îngeri păstorilor la Betleem (Luca 2,8-14), de steaua care îi adusese pe magi la Ierusalim (Matei 2,1-6), de porumbelul care cobora şi de glasul din cer (cap. 3,16-17) – toate aceste minuni care ar fi putut fi clasificate ca „semne din cer” – ei au refuzat să recunoască aceste dovezi directe că Isus era Fiul lui Dumnezeu (vezi la cap. 13,13-16). Ei erau fără cunoştinţă datorită faptului că aleseseră să respingă lumina (vezi la Osea 4,6).

2 Drept răspuns, Isus le-a zis: „Când se înserează, voi ziceţi: „Are să fie vreme frumoasă, căci cerul este roşu.”

Când se înserează. Pot fi citate dovezi textuale (cf. p. 146) pentru omiterea restului versetul 2, începând cu aceste cuvinte, şi întreg versetul 3. Luca 12,54-56 este asemănător ca idee, deşi oarecum diferit ca formă. Ilustraţia este clar de felul celor folosite adesea de Hristos şi aici în Matei, cu totul potrivită cu contextul.

Vremea frumoasă. Isus se referă la vremea din Palestina. Vântul şi norii de la Mediterana din apus aduceau de obicei ploaie, în timp ce vântul din Deşertul Arab de la sud-est însemna vreme caldă şi uscată.

Şi dimineaţa, ziceţi: „Astăzi are să fie furtună, căci cerul este roşu-posomorât.” Făţarnicilor, faţa cerului ştiţi s-o deosebiţi, şi semnele vremurilor nu le puteţi deosebi?

Astăzi are să fie furtună. [Vreme rea astăzi, KJV]. Literal, „astăzi, o furtună”.

Roşu-posomorât. [Întunecat şi ameninţător, KJV]. În greacă, stugnazo, „a apare întunecat”, „a avea înfăţişare trist㔠(vezi Marcu 10,22). Aici stugnazo înseamn㠄înnorat” sau poate „ameninţător”.

Făţarnicilor. Dovezi textuale favorizează omiterea acestor cuvinte (cf. p. 146). Natural, nu este nici o îndoială că aceşti Farisei şi Saduchei erau făţarnici (vezi cap. 23,13-29; etc.; cf. DA 409).

Deosebiţi. În greacă, diakrino, „a discrimina”, „a separa”, sau „a face o deosebire”.

Semnele vremurilor. Vezi versetul 2; pagina 208. Însăşi atitudinea Fariseilor şi Saducheilor era în sine un „semn” al „vremurilor”, un semn al „furtunii” [„vremi stricate”] în climatul iudaic al opiniei cu privire la Mesia.

Un neam viclean şi preacurvar cere un semn; nu i se va da alt semn decât semnul prorocului Iona.” Apoi i-a lăsat şi a plecat.

Viclean şi preacurvar. [Nelegiuit şi adulter, KJV]. „Neam viclean” [nelegiuit] în sensul că era lipsit de percepţie morală şi spirituală; „adulter” în sensul că era necredincios faţă de Dumnezeu (vezi la cap. 12,39).

Nu i se va da alt semn. [Nici alt semn, KJV]. Criticii lui Isus aveau nevoie de renaştere lăuntrică spirituală, nu de vreun semn în afară (vezi DA 406). Însăşi cuvintele rostite de Hristos erau în ele însele un „semn” impresionant, dacă s-ar fi luat aminte.

Proorocului Iona. Hristos atrage mai întâi aici atenţia la puterea convertitoare a predicii lui Iona ca un „semn” pentru oamenii din Ninive, după cum propria Sa predică era un semn pentru oamenii din vremea Sa (vezi DA 406), şi al doilea, la elementul timp – trei zile şi trei nopţi – din experienţa lui Iona (vezi p. 248-250).

I-a lăsat. Vezi la capitolul 10,14.23; 15,21. Isus a refuzat să discute mai departe cu aceşti făţarnici. Era zadarnic să facă aşa ceva, deoarece nu era nimic de câştigat, nici prin a-i convinge pe ei, nici prin iluminarea privitorilor. Continuarea discuţiei ar fi putut sluji numai la zăpăcirea oamenilor şi la întărirea Fariseilor şi Saducheilor în calea lor de necredinţă şi înşelăciune deliberată.

5 Ucenicii trecuseră de cealaltă parte şi uitaseră să ia pâini.

Cealaltă parte. Destinaţia lor era Betsaida Iulia (vezi la Matei 11,21; Marcu 6,31; 8,22), o depărtare cam de 8 mile de Magdala. Relatarea din Marcu (cap. 8,13-22) ar putea, la prima privire, să lase să se înţeleagă că conversaţia dintre Isus şi ucenici a avut loc în corabie, la trecerea lacului. Dar Matei afirmă lămurit că aceasta a avut loc după ce ei ajunseseră de „cealaltă parte” (vezi DA 407).

Uitaseră. Adică, datorită plecării lor grăbite din Magdala, cauzată de controversa cu Fariseii şi Saducheii. Betsaida Iulia însăşi era teritoriul păgân al Galileei; şi un iudeu de obicei ar fi adus cu el provizii pentru a evita să cumpere hrană de la neiudei (vezi Nota adiţională la capitolul 15).

6 Isus le-a zis: „Luaţi seama şi păziţi-vă de aluatul fariseilor şi al saducheilor.”

Aluatul Fariseilor. Vezi la capitolul 13,33. Aici „aluat” se referă anume la „învăţătura” Fariseilor şi a Saducheilor (vezi cap. 16,12), adică la principiile şi învăţăturile lor. După cum aluatul pătrunde frământătura, tot aşa principiile pe care un om le acceptă pătrund viaţa lui. Comparaţia este cu adevărat corespunzătoare, indiferent dacă principiile sunt bune sau rele. Spiritul, învăţăturile şi caracterul conducătorilor religioşi, date pe faţă în făţărnicie, mândrie, paradă şi formalism ar afecta în mod inevitabil viaţa celor care i-ar respecta şi s-ar conforma la instrucţiunile lor. În cazul acesta deosebit Isus Se referea la spiritul Fariseilor şi al Saducheilor (cf. Marcu 8,15) care-i mâna că ceară un semn. Mai târziu Isus a comparat făţărnicia lor cu aluatul (vezi Luca 12,1; cf. Matei 23,2.3).

7 Ucenicii se gândeau în ei şi ziceau: „Ne zice aşa pentru că n-am luat pâini!”

Se gândeau. [Raţionau, KJV]. Sau „deliberau” între ei.

N-am luat pâini. Vezi la versetul 6. Adică, nu au luat o provizie corespunzătoare. Ucenicii nu aveau decât o pâinişoară mică, dar nu mai mult (vezi Marcu 8,14). Ei interpretau greşit avertizarea lui Isus contra „aluatului” Fariseilor înţelegând că ei trebuiau să evite cumpărarea de pâine de la un brutar care s-ar fi întâmplat să fie Fariseu sau Saducheu (vezi DA 408). Cât de greoi erau ucenicii de a judeca de la cauză la efect şi de a prinde adevărurile spirituale pe care Hristos căuta să li le dea! (vezi Nota adiţională la capitolul 15).

8 Isus, care cunoştea lucrul acesta, le-a zis: „Puţin credincioşilor, pentru ce vă gândiţi că n-aţi luat pâini?

Isus care cunoştea. [Isus a priceput, KJV]. El ştia ce gândeau ucenicii Săi chiar dacă El nu auzea ceea ce spuneau ei (vezi la Marcu 2,8).

Puţin credincioşilor. [Voi cu puţină credinţă, KJV]. Vezi la Matei 8,26; cf. Matei 6,30; Evrei 11,6. Credinţa este necesară pentru înţelegerea adevărului spiritual. Parte din dificultatea ucenicilor era că ei n-au înţeles adevăratul caracter al Fariseilor şi al Saducheilor (vezi DA 398, 408). Ei încă mai considerau pe aceşti conducători religioşi ca fiind ceea ce ei pretindeau că sunt şi nu ceea ce erau în realitate, orbi faţă de făţărnicia care pândea înapoia unei măşti de evlavie prefăcută.

Tot nu înţelegeţi? Şi nici nu vă mai aduceţi aminte de cele cinci pâini pentru cei cinci mii de oameni şi câte coşuri aţi ridicat?

Tot nu înţelegeţi? Isus era dezamăgit de încetineala lor de a înţelege adevărul spiritual (vezi la Marcu 6,37). Numai cu câteva ore mai înainte, El procurase hrană pentru 4,000 de bărbaţi şi câteva săptămâni mai înainte, pentru 5,000. De ce trebuia ei să-şi închipuie că El era preocupat de o lipsă de pâine literală?

Cinci mii. Vezi la Marcu 6,30-44.

10 Nici de cele şapte pâini pentru cei patru mii de oameni şi câte coşniţe aţi ridicat?

Patru mii. Vezi la capitolul 15,32-39.

11 Cum nu înţelegeţi că nu v-am spus de pâini; ci v-am spus să vă păziţi de aluatul fariseilor şi al saducheilor?”

Verset ce nu a fost comentat.

12 Atunci au înţeles ei că nu le zisese să se păzească de aluatul pâinii, ci de învăţătura fariseilor şi a saducheilor.

Verset ce nu a fost comentat.

13 Isus a venit în părţile Cezareii lui Filip şi a întrebat pe ucenicii Săi: „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului?”

Isus a venit. [Retragerea spre Cezarea lui Filip. Marea mărturisire, Matei 16,13-28 = Marcu 8,27 la 9,1 = Luca 9,18-27. Comentariu major: Matei. Vezi harta, p. 221; diagrama, p. 231]. Retragerea spre Cezarea lui Filip, a avut loc probabil pe la mijlocul verii anului 30 d. Hr., în cursul jumătăţii de an de retragere din lucrarea publică pe care Isus a consacrat-o instruirii ucenicilor Săi. Faza aceasta a lucrării lui Hristos a continuat de la respingerea Lui la Capernaum, cam pe vremea Paştelor (vezi la Ioan 6,66) în primăvară, până la Sărbătoarea Corturilor, toamna (vezi la Ioan 7,2). Pentru a evita conflictul cu conducătorii iudei şi cu spionii puşi să-L urmărească (vezi la Marcu 7,1), Isus deja petrecuse câteva săptămâni dincolo de hotarele Galileei, în Fenicia şi Decapole (vezi la Matei 15,21.22; Marcu 7,31). Dar îndată după reîntoarcerea Lui în Galileea spionii rânduiţi de Sinedriu L-au provocat din nou (vezi la Matei 16,1) şi El a părăsit Galileea pentru a se duce la Betsaida Iulia, în teritoriul lui Irod Filip (vezi p. 65; vezi la Marcu 8,22; vezi harta din faţa p. 321). Spionii nu L-au urmărit.

Părţile. [Coastele, KJV]. Vezi la capitolul 15,21.

Cezareei lui Filip. Plecând din Betsaida Iulia, Isus şi ucenicii Săi au mai mers încă vreo 25 de mile spre nord prin părţile Cezarei lui Filip, cetatea de seamă a Ituriei, care era sub administraţia lui Filip, un frate al lui Irod Antipa, tetrarh al Galileei (vezi p. 65; vezi harta din faţa p. 321). Cezarea lui Filip, originar cunoscută ca Panea, a fost identificată cu satul modern Bâniyâs. Paneas şi-a luat numele de la Pan, zeul grec al turmelor, păşunilor, pădurilor şi al animalelor sălbatice şi zeul patron al păstorilor şi vânătorilor. Dintr-o grotă, mai înainte dedicată lui Pan, într-o stâncă falnică din vecinătatea Paneei (Cezarea lui Filip), izvorăşte un izvor peren, Bâniyâs, unul din izvoarele principale ale Râului Iordan. Filip a reclădit şi a înfrumuseţat cetatea Panea şi i-a dat numele de Cezarea lui Filip, după numele său şi al lui Cezar Tiberiu (Iosif, Antichităţi, XVII.2,1; Război, II.9,1 [168]).

A întrebat. Sau, „a început să întrebe”, lăsând să se înţeleagă o discuţie prelungită. Retragerea lui Hristos în această regiune păgână era în parte pentru a scăpa de spioni, care nu-i mai dădeau răgaz atâta vreme cât rămânea în Galileea, cum şi pentru a avea ocazia să-i instruiască pe ucenicii Săi şi să-i pregătească pentru ceasul încercării care în curând urma să pună capăt scurtei Sale lucrări (DA 411). Discuţia următoare a avut loc evident în cursul călătoriilor lui Isus şi a ucenicilor Săi (vezi Marcu 8,27), la sfârşitul unuia din răstimpurile Lui de rugăciune (vezi Luca 9,18). Aceste detalii întâmplătoare ale naraţiunii sugerează posibilitatea că Isus şi ucenicii Săi petrecuseră noaptea în aer liber, undeva la poalele dealurilor Muntelui Hermon, şi fie că El petrecuse noaptea în rugăciune, fie că Se trezise devreme şi se dusese separat de ucenicii Săi pentru un răstimp de rugăciune în vreun loc liniştit, retras. El era pe punctul de a începe să dea învăţătură cu privire la scenele finale ale lucrării Sale pământeşti. În acord cu aceasta El a căutat îndrumare pentru a le dezvălui aceste gânduri neplăcute şi S-a rugat ca ei să fie pregătiţi să primească ceea ce El avea să le facă cunoscut (vezi DA 411).

Cine zic oamenii? Isus a început discuţia despre patimile Sale viitoare îndreptându-le gândurile ucenicilor Săi la Sine ca Mesia, un subiect pe care El pare să nu-l fi abordat niciodată mai înainte direct. Era absolut necesar ca ei să-L recunoască ca Mesia înainte de a putea să aprecieze în vreun fel oarecare înţelesul jertfei Lui înlocuitoare pe Golgota. Dacă El ar fi fost recunoscut numai ca un „învăţător venit de la Dumnezeu” (vezi Ioan 3,2), sau ca unul din prorocii din vechime înviat din morţi (vezi la Matei 16,14), moartea lui nu ar fi putut să aibă o mai mare însemnătate ca a oricărui alt om mare şi bun. Ea ar fi fost exemplificatoare şi nu înlocuitoare. Nu ar avea nici o putere ispăşitoare. Acela care urmează să găsească mântuirea în crucea de pe Golgota trebuie ca mai întâi să recunoască faptul că Acela care a atârnat pe cruce nu era altul decât Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, Mesia, Hristosul. Numai pe temeiul mesianităţii lui Isus din Nazaret crucea poate fi înţeleasă şi apreciată în adevărata ei perspectivă. Isus, natural, cunoştea foarte bine ce gândeau oamenii despre El. El cunoştea şi părerea lor greşită cu privire la natura împărăţiei pe care El venise să o înfiinţeze (vezi Luca 4,19). Motivul Său de a pune ucenicilor Săi această întrebare era pentru a pregăti mintea lor pentru întrebarea următoare – ceea ce ei înşişi ajunseseră să gândească despre El (Matei 16,15). Credinţa ucenicilor era cu atât mai remarcabilă în contrast cu necredinţa sau jumătatea de credinţă a restului concetăţenilor lor. De fapt ei fuseseră strâns asociaţi cu Domnul lor pentru un oarecare timp.

Fiul omului. Vezi la Marcu 2,10.

14 Ei au răspuns: „Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii: Ilie; alţii: Ieremia sau unul din proroci.”

Unii zic. Ucenicii menţionează patru opinii pe care ei le auziseră exprimate cu privire la Isus. Dar dificultatea cu toate aceste opinii era că deşi ei recunoşteau pe Isus ca fiind un mare om, ei nu au izbutit să-L recunoască ca Dumnezeu. Aşa fusese cu Nicodim (vezi la Ioan 3,2). Pentru o afirmaţie mai timpurie a reacţiei publice la persoana lui Isus vezi la Marcu 6,14-16.

Eşti Ioan. Un tribut într-adevăr adus lui Ioan şi impresiei pe care în scurta sa lucrare o făcuse asupra gândirii poporului, chiar, de fapt, asupra conştiinţei greoaie a lui Irod Agripa (vezi la Matei 3,1; Marcu 6,14-16). Diferitele păreri pe care oamenii le susţineau cu privire la Isus erau o tristă admitere că în ciuda tuturor dovezilor pe care Cerul le dăduse, „ai săi” nu L-au recunoscut drept ceea ce era în realitate, Mesia al profeţiei Vechiului Testament (vezi Ioan 1,11; Luca 24,25-27).

Ilie. Vezi la Ioan 1,19-25.

Unul din proroci. Vezi la Deuteronom 18,15.

15 „Dar voi”, le-a zis El, „cine ziceţi că sunt?”

Cine ziceţi că sunt? Accentul textului grec este: „Dar voi, cine ziceţi că sunt?” Pentru o conversaţie oarecum asemănătoare dintre Isus şi ucenicii Săi, vezi Ioan 6,66-69. Tovarăşi constanţi ai lui Isus, acum de mai bine de un an, şi unii din ei de mai bine de doi ani, ucenicii avuseseră ocazii să observe multele dovezi ale divinităţii lui Isus (vezi la Ioan 1,1-3) depăşind cu mult pe acelea ale altor oameni. Acum Isus le-a dat prilej să mărturisească despre credinţa lor. Deşi înţelegerea Lui din partea lor chiar şi acum era departe de a fi desăvârşită, Andrei, Filip şi Natanael pare că chiar de la început crezuseră că Isus era Mesia (vezi Ioan 1,40-49; DA 141). După furtuna de pe lac, toţi ucenicii I se închinaseră (vezi la Matei 14,33) şi după criza din Galileea ei mărturisiseră credinţă în El ca Fiu al lui Dumnezeu (Ioan 6,68-69).

16 Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu!”

Petru a răspuns. Adică, nu numai ca din partea sa singur (DA 412, 415), ci ca un purtător de cuvânt al celor doisprezece, ca şi la alte ocazii anterioare (vezi Ioan 6,69; vezi la Matei 14,28; Marcu 3,16).

Tu eşti Hristosul. Pentru însemnătatea titlului de Hristos vezi la capitolul 1,1. Deşi mulţi deja respinseseră ideea că Hristos ar fi putut fi Mesia din profeţie (vezi la cap. 16,13.14), ucenicii Îi erau încă loiali ca atare, deşi ei înţelegeau numai în mod nedesăvârşit tot ce era cuprins în el. Mai târziu, natural, ei au înţeles (cf. Luca 24,25-34). Dacă nu ar fi înţeles acest adevăr fundamental şi nu ar fi ţinut tare de el, ei ar fi dat cu totul greş de a înţelege adevărul că Mesia trebuia să sufere. De fapt, când a venit ceasul Lui cel mai greu, „toţi ucenicii L-au părăsit şi au fugit” (Matei 26,56). Chiar şi aşa, Isus întemeia nădejdile viitoare ale bisericii pe această mică grupă de martori, şi dacă ei nu credeau că El este Hristos-ul, ce nădejde era că alţi oameni urmau să creadă acest adevăr sublim? Vezi la Ioan 1,11.12.

Presupunerea că Isus era numai un om mare şi bun, poate cel mai bun om care a trăit vreodată, dar nimic mai mult, este tot atât de absurdă, cât şi de necrezut. El pretindea că este chiar Fiul lui Dumnezeu şi aştepta ca ucenicii Săi să fie de acord cu această credinţă. Sau era, sau nu era. Şi dacă nu era, El săvârşea cea mai mare farsă şi fraudă a istoriei. Cineva care ar ridica o astfel de pretenţie şi ar încuraja pe alţii să-L considere ca Mântuitor al lumii, când de fapt nu era, nu ar fi fost vrednic de admiraţie, ca să nu mai zicem de închinare. Isus din Nazaret erau sau Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, sau era cel mai colosal impostor al tuturor timpurilor.

Fiul Dumnezeului celui viu. Vezi la Luca 1,35. Deşi Isus a acceptat titlul acesta, El pare să-l fi folosit cu privire la Sine numai rareori. Isus se referea de obicei la Sine ca Fiul Omului (vezi la Matei 1,1; Marcu 2,10), care era chiar titlul pe care-l folosise adresându-le întrebarea cu ocazia aceasta (Matei 16,13). „Cine este Fiul omului?” întreabă Isus; „Fiul Dumnezeului celui viu”, răspund ucenicii (vezi la Ioan 1,1-3.14; Nota adiţională la Ioan 1).

17 Isus a luat din nou cuvântul şi i-a zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri.

Ferice. [Binecuvântat, KJV]. Vezi la capitolul 5,3. Isus acceptă în mod solemn mărturisirea de credinţă a lui Petru. Întrucât Petru era purtătorul de cuvânt al tuturor ucenicilor (vezi la v. 16), binecuvântarea adresată acum lui le aparţinea şi lor, în măsura în care credinţa lor era pe aceeaşi măsura cu a lui.

Simone, fiul lui Iona. [Simon Bar-Iona, KJV]. Adică, „Simon, fiul lui Iona [sau Ioan]” (vezi la Ioan 21,15; cf. la Marcu 3,16). Acesta era numele întreg al lui Petru, potrivit cu obiceiul iudaic.

Carnea şi sângele. Adică, fiinţe omeneşti. Acesta era un idiom iudaic comun desemnând oameni în totalitate sau în parte (cf. Galateni 1,16.17).

Tatăl Meu. Vezi Ioan 6,45; 1 Corinteni 2,10. Pentru folosirea termenului „Tat㔠pentru a se referi la Dumnezeu vezi la Matei 6,9.

18 Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.

Şi Eu îţi spun. [Mai spun, KJV]. Tatăl descoperise un adevăr (v. 17); Isus acum adaugă la el un altul.

Tu eşti Petru. Adresându-se lui Simon Bar-Iona (v. 17) ca Petru, Isus a folosit numele pe care îl dăduse lui Petru la cea dintâi întâlnire cu el (vezi Ioan 1,40-42; vezi la Matei 4,18).

Pe această piatră. [Pe această stâncă, KJV]. Aceste cuvinte au fost interpretate felurit: 1) că Petru este „stânca aceasta” [această piatră]; 2) că credinţa lui Petru în Isus ca Hristos este „stânca aceasta”; 3) că Hristos Însuşi este „stânca aceasta”. Temeiuri convingătoare au fost expuse în favoarea fiecăreia din cele trei explicaţii. Cea mai bună cale pentru a determina ce înţelegea Hristos prin aceste cuvinte criptice este de a întreba Scripturile însele ce însemna această figură de vorbire pentru ascultătorii iudei, mai ales pentru aceia care-L auzeau pe Isus că o foloseşte cu ocazia aceasta (vezi MB1). Mărturia scrierilor ucenicilor înşişi este evident superioară faţă de ceea ce oamenii de după aceea au gândit ce a vrut Isus să spună. Din fericire, unii din aceia care fuseseră martori oculari la ocazia aceasta (vezi 2 Petru 1,16; 1 Ioan 1,1-3) au lăsat o relatare care este clară şi lipsită de echivoc.

De partea sa, Petru, căruia i-au fost adresate cuvintele, neagă în chip emfatic, prin învăţătura sa, c㠄piatra” [„stânca”] de care vorbea Isus se referea la el (vezi Fapte 4,8-12; 1 Petru 2,4-8). Matei relatează faptul că Isus a folosit din nou aceeaşi figură de stil, în împrejurări care în mod clar cer ca termenul să fie înţeles ca aplicându-se la Sine (vezi la Matei 21,42; cf. Luca 20,17.18). Din vremuri foarte timpurii, imaginea cu stânca a fost folosită de poporul evreu ca un termen specific pentru Dumnezeu (vezi la Deuteronom 32,4; Psalmi 18,2; etc.). Profetul Isaia vorbeşte despre Hristos „ca umbra unei stânci înalte într-un ţinut secetos” (vezi la cap. 32,2), şi ca „piatra din capul unghiului cea de mare preţ, bine pusă în temelie [„o temelie sigură”] (vezi la cap. 28,16). Pavel afirmă că Hristos era „Stânca” care mergea cu poporul Său în vremurile de demult (vezi 1 Corinteni 10,4; cf. Deuteronom 32,4; 2 Samuel 22,32; Psalmi 18,31). Într-un sens secundar, adevărurile pe care le-a rostit Isus sunt şi ele o „stânc㔠pe care oamenii pot clădi în mod sigur şi fără de teamă (vezi la Matei 7,24.25), deoarece El Însuşi este „Cuvântul” viu „făcut trup” (vezi Ioan 1,1.14; cf. Marcu 8,38; Ioan 3,34; 6,63.68; 17,8).

Isus Hristos este „stânca mântuirii noastre” (Psalmi 95,1; cf. Deuteronom 32,4.15.18; DA 413). Numai El este temelia bisericii, deoarece „nimeni nu poate să pună o altă temelie decât aceea care a fost pusă şi care este Isus Hristos” (1 Corinteni 3,11), „căci nu este sub cer un alt nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi” (Fapte 4,12). Strâns asociaţi cu Isus Hristos ca „piatra din capul unghiului cea de mare preţ” în temelia bisericii sunt „apostolii şi proorocii” (Efeseni 2,20). În acelaşi sens că Hristos este Stânca „piatra vie lepădată de oameni, dar aleasă şi scumpă înaintea lui Dumnezeu”, toţi cei care cred în El „ca nişte pietre vii” sunt „zidiţi” ca să fie „o casă duhovniceasc㔠(1 Petru 2,4.5), „bine închegată… un Templu sfânt în Domnul” (Efeseni 2,21). Dar Isus este veşnica şi unica Stâncă pe care stă întreaga structură, deoarece fără El n-ar fi biserică de loc. Credinţa în El ca Fiul lui Dumnezeu face cu putinţă pentru noi ca şi noi să devenim fii ai lui Dumnezeu (vezi Ioan 1,12; 1 Ioan 3,1.2). Înţelegerea că Isus Hristos este într-adevăr Fiul lui Dumnezeu, aşa cum a afirmat Petru răspicat cu ocazia aceasta (vezi Matei 16,16), este cheia la uşa mântuirii (vezi DA 412, 413). Dar este incidental, nu fundamental, că Petru a fost cel dintâi care a recunoscut şi a declarat credinţa sa, lucru pe care, cu ocazia aceasta, el l-a făcut ca purtător de cuvânt al tuturor ucenicilor (vezi la v. 16).

Augustin (c. anul 400 d. Hr.), cel mai mare teolog catolic din primele secole creştine, lasă cititorilor săi să decidă dacă Hristos vrea să precizeze aici că El sau Petru este „stânca” (Retractiones i. 21,1). Crisostom, predicatorul cu „gura de aur”, un alt părinte al primelor secole, spunea că Isus a făgăduit să pună temelia bisericii pe mărturia lui Petru [nu pe Petru], dar în altă parte Îl numeşte pe Hristos Însuşi cu adevărat temelia noastră (Comentariu la Galateni, cap. 1,1-3; Omilii la 1 Timotei, Nr. XVIII, cap. 6,21). Eusebiu, istoricul bisericii primare îl citează pe Clement din Alexandria ca declarând că Petru, Iacob şi Ioan nu au alergat după supremaţie în biserica din Ierusalim, ci l-au ales pe Iacob cel Drept ca conducător (Istorie Bisericească II. 1). Alţi părinţi timpurii ai bisericii, ca de pildă Ilariu din Arles, au învăţat la fel.

Numai atunci când au căutat suport biblic în favoarea pretenţiilor episcopului Romei la primatul bisericii (vezi vol. IV. P. 836) cuvintele lui Hristos rostite cu ocazia aceasta au fost luate din contextul lor originar şi interpretate ca însemnând că Petru era „stânca”. Lex I a fost primul pontif roman care a pretins (pe la anul 445 d. Hr.) că autoritatea lui venea de la Hristos prin Petru. Despre el, Konneth Scott Latourette, un distins istoric bisericesc, zice: „El susţinea că prin decretul lui Hristos Petru era stânca, temelia, portarul împărăţiei cerurilor, rânduit să lege şi să dezlege, ale cărui judecăţi îşi păstrau valabilitatea în cer, şi că prin Papa, ca succesor al său, Petru continua să îndeplinească însărcinarea care îi fusese încredinţat㔠(Istoria Creştinismului [1953], p. 186). E lucru curios că dacă acesta este cu adevărat ceea ce vrea Hristos să spună, nici Petru, nici oricare altul dintre ucenici, nici alţi creştini timp de patru sute de ani după aceea, n-au descoperit faptul! Cât de extraordinar este că nici un episcop roman n-a descoperit înţelesul acesta în cuvintele lui Hristos până când un episcop din secolul al cincilea a considerat necesar să găsească vreun sprijin biblic pentru primatul papal. Semnificaţia atribuită cuvintelor lui Hristos, prin care ele sunt făcute să confere primatul aşa numiţilor succesori ai lui Petru, episcopii de Roma, este cu totul în contrazicere cu toate învăţăturile pe care Hristos le-a dat urmaşilor Săi (vezi cap. 23,8.10).

Poate că dovada cea mai bună că Hristos nu l-a numit pe Petru ca „stânca” pe care El să zidească biserica Sa, este faptul că nici unul din cei care L-au auzit pe Hristos cu ocazia aceasta – nici măcar Petru – nu a interpretat în aşa fel cuvintele Sale, nici în timpul cât Hristos a fost pe pământ şi nici mai târziu. Dacă Hristos ar fi făcut pe Petru cel mai mare dintre ucenici, ei n-ar mai fi fost prinşi după aceea în repetate discuţii cu privire la „care dintre ei avea să fie socotit ca cel mai mare” (Luca 22,24; vezi Matei 18,1; Marcu 9,33-35; etc.; DA 817; vezi la Matei 16,19).

Numele Petru este derivat de la grecescul petros, „piatră”, în general o mică lespede de piatră. Cuvântul „stânc㔠este în greacă petra, marea masă de rocă însăşi, o „lespede” sau „prispă de stâncă”, un „vârf de stâncă”. O petra este o „stâncă mare” fixă, nemişcătoare, în timp ce o petros este o piatră mică. În ce măsură se poate să fi avut Hristos deosebirea aceasta în minte, totuşi, sau se poate să fi explicat aşa cum El vorbea, este o chestiune care nu poate fi determinată doar din cuvintele acestea, deoarece Hristos cu siguranţă vorbea aramaica – limba obişnuită a Palestinei pe vremea aceea. Grecescul petros fără îndoială reprezintă cuvântul kepha’ (cefas, chefa) din aramaică (vezi la cap. 4,18). Şi poate, probabil, petra reprezintă la fel cuvântul aramaic kepha’ deşi este o posibilitate ca Hristos să fi folosit vreun alt sinonim sau altă expresie în aramaică, cuvânt care să fie în acord cu deosebirea dintre petros şi petra care este făcută de scriitorii Evangheliei în limba greacă. Pare probabil că Hristos să fi intenţionat totuşi să facă o astfel de distincţie, căci Matei, scriind în greceşte şi călăuzit de Duhul Sfânt, nu ar fi făcut o deosebire.

Evident o petros, sau piatră mică, ar fi constituit o temelie imposibilă pentru orice edificiu, iar Isus aici afirmă că nimic decât o petra, sau „stânc㔠nu ar fi fost îndestulător. Faptul acesta este făcut şi mai sigur de cuvintele lui Hristos din capitolul 7,24: „Orişicine aude aceste cuvinte ale Mele şi le face” este asemenea unui „om cu judecată, care şi-a zidit casa pe stâncă [gr. Petra]”. Orice edificiu zidit pe Petru, petros, o fiinţă omenească slabă, supusă greşelilor, aşa cum explică raportul Evangheliei, are o temelie cu puţin mai bună decât nisipul mişcător (vezi la cap. 7,27).

Biserica. În greacă, ekklesia. Vezi la capitolul 18,17.

Porţile. În cetăţile din vechime poarta era locul de adunare al părinţilor cetăţii şi locul cheie în apărarea cetăţii contra unei oştiri care atacă (vezi la Geneza 19,1; Iosua 8,29). De unde cucerirea porţii ar fi făcut posibilă cucerirea întregii cetăţi.

Biruinţa lui Hristos asupra morţii şi mormântului este adevărul central al creştinismului. N-a fost cu putinţă ca Satana să Îl ţină pe Hristos cu funiile morţii (vezi Fapte 2,24) şi nu va fi cu putinţă ca el să Îl ţină pe Hristos (vezi Ioan 3,16; Romani 6,23). Figurat vorbind, Satana deţine „porţile iadului [locuinţa morţilor]”, dar Hristos prin moartea Sa, a intrat în cetăţuia lui Satana şi l-a legat pe vrăjmaş (vezi la Matei 12,29). Pe faptul acesta sublim se odihneşte nădejdea creştină de eliberare din vicleniile lui Satana în viaţa aceasta, de sub puterea lui asupra mormântului şi de prezenţa lui în viaţa viitoare. „Vrăşmaşul cel din urmă care va fi nimicit, va fi moartea” (1 Corinteni 15,26). Moartea şi mormântul vor fi cândva „aruncate în iazul de foc” (Apocalipsa 20,14).

A face cuvintele lui Hristos să însemne c㠄porţile iadului [locuinţei morţilor]” nu vor birui împotriva lui Petru, înseamnă a tăgădui propria explicaţie a lui Hristos din Matei 16,21 (la care v. 13,20 sunt introductive) şi a face fără rost reacţia lui Petru (vezi v. 22,23).

Locuinţa morţilor. [Iadul, KJV]. Vezi la capitolul 11,13.

Nu o vor birui. Figurat, „porţile iadului” au biruit faţă de Petru când L-a tăgăduit pe Domnul Său (vezi DA 413) şi literal la moartea lui (vezi Ioan 21,18,19).

Semnificaţia deplină a ceea ce Hristos vrea să spună când zicea c㠄porţile iadului” nu vor birui, poate fi cel mai bine înţeleasă în termenii faptului că îndată El a început să vorbească despre felul cum urmeaz㠄să fie omorât şi că a treia zi are să învie” (vezi la Matei 12,40; cf. DA 418). Hristos a biruit în mod glorios toată puterea lui Satana şi, prin biruinţa aceea, El a dat asigurare că biserica Lui de pe pământ de asemenea va birui.

19 Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pământ va fi legat în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri.”

Cheile. „Cheile” la împărăţia cerurilor sunt cuvintele lui Hristos (vezi DA 413; cf. Ioan 1,12; 17,3). Este important de observat că Hristos însuşi vorbeşte despre „cheia” la care se face referire aici ca fiind „cheia cunoştinţei” cu privire la felul cum să se intre în împărăţie (vezi Luca 11,52). Cuvintele lui Isus sunt „duh” pentru toţi aceia care le primesc (vezi Ioan 6,63). Cuvintele lui Hristos sunt cele care aduc viaţa veşnică (vezi Ioan 6,68). Cuvântul lui Dumnezeu este cheia la experienţa naşterii din nou (1 Petru 1,23).

După cum cuvintele rostite de Isus au convins pe ucenici de divinitatea Sa, la fel, repetarea din partea lor a cuvintelor Sale către alţi oameni, ca ambasadori ai Săi, urma să-i „împace” cu Dumnezeu (vezi 2 Corinteni 5,18-20). Puterea mântuitoare a Evangheliei este singurul lucru care admite bărbaţi şi femei în împărăţia cerurilor. Hristos doar a acordat lui Petru şi celorlalţi ucenici (vezi la Matei 18,18; Ioan 20,23) autoritatea şi puterea de a aduce oameni în împărăţie. Înţelegerea din partea lui Petru a adevărului că Isus este într-adevăr Hristos a pus „cheile” împărăţiei în posesia lui şi îl lasă să intre în împărăţie, şi acelaşi lucru se poate spune despre toţi urmaşii lui Hristos până la sfârşitul timpului. Argumentaţia că Hristos a acordat lui Petru o măsură de autoritate mai mare sau diferită de aceea pe care a dat-o celorlalţi ucenici, este fără bază biblică (vezi la Matei 16,18). Ca o realitate, între apostoli Iacob şi Petru au exercitat funcţii administrative asupra bisericii primare din Ierusalim (vezi Fapte 15,13.19; cf. cap. 1,13; 12,17; 21,18; 1 Corinteni 15,7; Galateni 2,9.12). Cel puţin într-o ocazie Pavel i-a stat „împotriv㔠lui Petru „în faţ㔠cu privire la un fel greşit de acţiune (vezi Galateni 2,11-14), lucru pe care cu siguranţă el nu l-ar fi făcut dacă ar fi ştiut ceva despre faptul că Petru s-ar fi bucurat de drepturile şi prerogativele pe care unii le pretind acum pentru el pe temeiul lui Matei 16,18.19.

Împărăţiei cerurilor. Aşa cum adesea este folosit în decursul lucrării lui Hristos, „împărăţia cerurilor” se referă aici la împărăţia harului divin în inima acelora care devin cetăţeni ai ei, aici şi acum (vezi la cap. 4,17; 5,2). Nimeni nu poate vreodată nădăjdui să intre în împărăţia viitoare a slavei (vezi la cap 25,31.34) dacă nu a intrat mai întâi în împărăţia prezentă a harului Său.

Legea. Întreaga enunţare zice literal: „Orice legaţi pe pământ va fi fost legat în cer, şi orice dezlegaţi pe pământ, va fi dezlegat în cer”. Înţelesul evident este acesta, că biserica de pe pământ va cere numai ceea ce cere cerul şi va opri numai ceea ce opreşte cerul. Aceasta pare să fie învăţătura clară a Scripturilor (vezi la Matei 7,21-27; Marcu 7,6-13). Când apostolii au pornit să proclame Evanghelia, potrivit cu însărcinarea dată lor (vezi Matei 28,19.20), ei trebuiau să-i înveţe pe convertiţi „să păzească tot ceea ce” Hristos a poruncit – nici mai mult, nici mai puţin.

A extinde înţelesul lui „lege” şi „dezlege” la autoritatea de a dicta ceea ce membrii bisericii pot crede şi ceea ce pot face, în materie de credinţă şi practică, înseamnă a citi în aceste cuvinte ale lui Hristos mai mult decât El intenţiona prin ele şi mai mult decât ucenicii au înţeles din ele. Dumnezeu nu aprobă o astfel de pretenţie. Reprezentanţii de pe pământ ai lui Hristos au dreptul şi răspunderea de a „lega” ceea ce a fost „legat în cer” şi a „dezlega” ceea ce a fost „dezlegat în cer”, adică de a cere sau de a opri ceea ce Inspiraţia arată lămurit. Dar a trece dincolo de aceasta înseamnă a pune autoritatea omenească în locul autorităţii lui Hristos (vezi la Marcu 7,7-9), o tendinţă pe care Cerul nu o va tolera la aceia care au fost puşi să supravegheze pe cetăţenii împărăţiei cerului pe pământ.

20 Atunci a poruncit ucenicilor Săi să nu spună nimănui că El este Hristosul.

Să nu spună nimănui. Până la încheierea deplină a lucrării Sale – până la intrarea triumfală în Ierusalim, de fapt – Isus a evitat discutarea publică a mesianităţii Sale. El niciodată nu a pretins public că este Mesia. Pe cât se pare, pentru a evita publicitatea ca Mesia (vezi la Marcu 1,24,25), Hristos a poruncit de repetate ori duhurilor rele să nu I Se adreseze cu titlul de „Sfântul lui Dumnezeu” (vezi Marcu 1,24.25.34; 3,11.12; Luca 4,34.35.41). În călătoria lor prin Galileea, cei doisprezece nu trebuiau să discute dacă Isus era Mesia (vezi DA 350), deoarece concepţiile populare greşite cultivate cu privire la Mesia (DA 30, 414, 415; vezi la Luca 4,19) ar fi tins să zădărnicească proclamarea şi primirea Evangheliei. Oamenii ar fi interpretat o astfel de proclamare într-un sens politic, aşa cum au făcut-o la data intrării triumfale în Ierusalim (vezi la Matei 21,1.5; Ioan 6,15).

21 De atunci încolo, Isus a început să spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea bătrânilor, din partea preoţilor celor mai de seamă şi din partea cărturarilor; că are să fie omorât şi că a treia zi are să învie.

De atunci încolo. Conversaţia de la versetul 13-20 era o introducere corespunzătoare la subiectul pe care Isus l-a introdus pentru prima dat㠖 iminenta Lui suferinţă, moarte şi înviere (vezi la v. 13). Nu se ştie dacă instrucţiunea şi conversaţia din versetele 21-28 au avut loc îndată după secţiunea precedentă sau la foarte scurt timp după aceea. S-ar putea să fi intervenit un foarte scurt răstimp între versetul 23 şi 24 (vezi Marcu 8,34; DA 416). Oricum ar fi, este clar că toată conversaţia şi discuţia relatată în versetele 14-28 a avut loc în părţile Cezareei lui Filip (vezi la v. 13; cf. DA 411, 418). Acum era probabil în ultima parte a verii anului 30 d. Hr. (vezi la v.13).

Înainte de ocazia aceasta Isus nu discutase mesianitatea Sa nici măcar cu cei doisprezece (vezi la v. 13,16) şi nici nu le menţionase faptul că, în calitate de Mesa, El trebuia să moară pentru păcatele lumii. Este adevărat, El făcuse aluzie la moartea Sa într-o afirmaţie enigmatică la data primei curăţiri a Templului, cu mai mult de doi ani mai înainte (vezi la Ioan 2,19) şi lui Nicodim îi expusese lămurit, deşi în mod particular, atât faptul, cât şi natura morţii Sale (vezi Ioan 3,14). De la data aceasta, însă, Isus a discutat de repetate ori problema cu ucenicii Săi, într-o încercare, fără îndoială, de a convinge mintea lor să se depărteze de concepţiile false, populare pe care iudeii pe atunci le întreţineau despre Mesia şi Împărăţia Lui (vezi la Luca 4,19). Rezistenţa lor la ocazia aceea de a accepta şi de a cultiva ideea că Mesia trebuia să sufere şi să moară (vezi Matei 16,22) scoate în evidenţă dificultatea pe care Hristos o avea de a aduce la realitate mintea lor în ceea ce priveşte această concepţie greşită. Iarăşi (cap. 17,22.23) şi iarăşi (cap 20,17-19) El a discutat problema aceasta cu ei. Dar dezamăgirea lor, când în cele din urmă a sosit timpul, a arătat că Isus avusese numai un succes parţial în lucrarea lor de instruire cu privire la ceea ce voia să le facă cunoscut acum.

El trebuie. Literal, „este necesar pentru el” (vezi la Luca 2,49), adică, în sensul că era necesar ca El să facă aşa pentru a împlini planul vieţii Sale pe când era pe pământ (cf. Marcu 8,31; 9,12; etc.). Nu exista nici o altă cale pe care El putea realiza misiunea Sa, decât aceea a crucii.

Ierusalim. Locul către care, câteva luni mai târziu – poate trei sau patru – El „Şi-a îndreptat faţa, hotărât să mearg㔠(vezi la Luca 9,51).

Să pătimească mult. Aşa cum fusese profetizat (vezi Psalmi 22,1.7.8,15-18; Isaia 53,3-10; etc.). Suferinţele lui Isus au însemnătate pentru noi în termeni ai faptului că El este Fiul lui Dumnezeu, Mesia al profeţiei Vechiului Testament şi Răscumpărătorul omenirii. El era Mesia, El trebuia să sufere.

Bătrânilor. Folosirea unui articol definit singular în textul grecesc arată că cele trei categorii – bătrânii, preoţii cei mai de seamă şi cărturarii – sunt tratate aici ca o singură grupă şi nu ca trei grupe separate. Probabil, deci, acesta era Sinedriul, care se ştie că era compus din aceste trei grupe. Pentru comentariul despre „preoţii cei mai de seamă”, vezi la cap. 2,4. Pentru comentariul la „cărturari” vezi la Marcu 1,22. Sinedriul era organizaţia supremă legislativă şi judecătorească a lui Israel, constând din 71 de membri (vezi p. 67).

Are să fie omorât. Iarăşi şi iarăşi Isus a expus clar faptele, atât al crucificării şi al învierii. Cu toate acestea, ucenicii nu au izbutit să înţeleagă ce vrea să spună Hristos (Marcu 9,10.32), alegând orbeşte să creadă ceea ce doreau să creadă şi neglijând ceea ce găseau că era neplăcut pentru părerile lor preconcepute (vezi DA 30).

A treia zi. Vezi pagina 248-250.

22 Petru L-a luat deoparte şi a început să-L mustre, zicând: „Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ţi se întâmple aşa ceva!”

Petru L-a luat. Literal, „Petru L-a luat la sine”, lăsând să se înţeleagă că el a luat pe Isus la o parte pentru a vorbi cu El.

A început să-L mustre. [Să-L dojenească, G. Gal.]. Petru „a început”, dar Isus l-a oprit înainte de a putea să termine. Mai târziu, îndrăzneala lui Petru a fost din nou dată la iveală când a luat sabia într-o încercare de a-L apăra pe Isus (vezi Ioan 18,10; cf. Matei 26,33-35).

Să te ferească Dumnezeu. [Fie departe de tine, KJV; Dumnezeu să-Ţi fie milostiv, G. Gal.]. Un idiom obişnuit tradus în greceşte şi însemnând „Dumnezeu să-Ţi fie îndurător”. Petru nu putea să înţeleagă cum ar putea să sufere Mesia; ideea de „Mesia” şi de „Serv suferind” păreau de neîmpăcat în mintea lui (cf. Isaia 52,13 la 53,1). Prin protestul său, Petru dădea pe faţă propriul său egoism. El dorea să-I urmeze lui Isus, dar nu-i plăcea ideea de a fi asociat la un program destinat să ducă la suferinţă şi moarte (vezi DA 415, 416; vezi la Matei 16,24.25).

Să nu Ţi se întâmple aşa ceva. [Aceasta nu trebuie să fie, KJV]. În textul grecesc este o dublă negaţie, un fel emfatic de a zice: „În nici un caz să nu fie aceasta”.

23 Dar Isus S-a întors şi a zis lui Petru: „Înapoia Mea, Satano: tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine! Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de ale oamenilor.”

Isus S-a întors. [El S-a întors, KJV]. Se pare că Hristos S-a întors de la Petru către ceilalţi ucenici (vezi Marcu 8,33), deşi cuvintele Sale erau adresate lui Petru când a făcut aşa ceva.

Înapoia mea. Sentimentul exprimat de Petru era acela al ispititorului, iar replica lui Hristos a fost adresată vrăşmaşului nevăzut care îl inspirase. Acestea erau exact cuvintele cu care Hristos îl respinsese pe ispititorul în pustie (vezi Luca 4,8) şi exprimă mustrarea cea mai sever rostită vreodată de Isus. Porunca înseamnă literal: „Îndepărtează-te de la mine!”, sau mai liber „Pleacă!”, sau „În lături din ochii mei!”. Petru îngăduise „porţilor iadului”, ca să zicem aşa, să biruiască asupra sa pentru a fi purtătorul de cuvânt al domnului răului (vezi la Matei 16,18). Totuşi, cuvintele lui Hristos erau adresate nu atât de mult ucenicului, cât aceluia care sugerase cuvintele lui.

Piatră de poticnire. [Sminteală, KJV]. În greacă, skandalon, propriu-zis, trăgaciul unei curse pe care este aşezată o momeală, iar metaforic, „o piedică”. Aici Domnul Se referă la Petru ca fiind o piedică pentru El pe calea Lui spre cruce (vezi la v. 21).

Gândurile tale nu sunt. [Savurezi, KJV]. În greacă, phroneo, „a avea înţelegere”, „a simţi” sau „a gândi”. Cuvântul englez „a savura” are înţelesul arhaic de „a înţelege” sau de „a pricepe”. În clipele de mai înainte, Petru exprimase un adevăr dumnezeiesc cu privire la Isus, care-i fusese descoperit de Tatăl (v. 17); acum vorbea ceea ce-i fusese sugerat de vrăşmaşul a tot binele. Cât de repede schimbase Petru poziţia în marea luptă!

24 Atunci Isus a zis ucenicilor Săi: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze.

Dacă vorbeşte cineva. [Dacă cineva, KJV]. Isus Se adresează acum tuturor ucenicilor (vezi Luca 9,23) şi Marcu (cap. 8,34) adaugă că mai erau de faţă, în afară de ucenicii Săi, şi alţii – poate unii iudei din regiune care ajunseseră să creadă în El şi care auziseră de toate lucrările Lui minunate din Galileea. Pentru comentariul la ideea exprimată în Matei 16,24.25 vezi la capitolul 10,38.39.

Să se lepede de Sine. [Să se tăgăduiască pe Sine, KJV]. Adică, „să renunţe la sine”, să-şi supună voia lui Hristos, de aici înainte să trăiască pentru Hristos şi nu pentru sine.

Să-şi ia crucea. Adică, să-şi asume răspunderile care însoţesc situaţia de ucenic, chiar dacă făcând aşa ar fi chemat să plătească preţul suprem. Crucea nu era un instrument iudaic, ci unul roman, pentru executarea criminalilor (vezi la cap. 10,38). Totuşi, în decadele acestea, crucea era bine cunoscută în Palestina.

Un criminal condamnat să moară prin crucificare „îşi lua crucea” literal, sau cel puţin bara transversală a ei, pe care o ducea până la locul execuţiei, şi probabil la aceasta face aici aluzie Hristos. În contextul în care Hristos pomeneşte aici purtarea crucii, pare că El Se referă, nu atât de mult la dificultăţile şi obstacolele mărunte pe care le au de întâmpinat ucenicii, cât la nevoia de a fi gata să dea faţă cu moartea însăşi (vezi la cap 16,21.22). Petru chiar încercase să-L convingă pe Isus să abandoneze planul care-L chema să-şi ia crucea. Isus răspunde că lucrul acesta este cu neputinţă, deoarece aceasta nu este voia Tatălui, şi că, în plus, dacă Petru urmează să fie mai departe ucenic, trebuie să fie dispus să plătească acelaşi preţ, cum, de fapt, mai târziu, el a şi făcut (vezi la Ioan 21,18,19). În altă parte, Hristos a prezentat ideea adiţională că ucenicii trebuie să-şi ia crucea „în fiecare zi” (vezi Luca 9,23), în consacrare faţă de o viaţă de serviciu la care ei sunt chemaţi. Dacă oamenii Îl urau pe Isus, s-ar fi putut aştepta ca ei să îi urască pe reprezentanţii Lui, ucenicii (vezi Ioan 15,18; 16,33; vezi la Matei 10,22).

Să Mă urmeze. Viitorul ucenic trebuie mai întâi să renunţe la sine, la propriile sale planuri, la propriile sale dorinţe apoi trebuie să fie dispus să poarte orice cruce pe care datoria îi cere să o ia; în sfârşit, el trebuie s㠄urmeze” pe urmele paşilor lui Isus (vezi 1 Petru 2,21). A-I „urma” lui Isus înseamnă a ne modela viaţa noastră după viaţa Lui şi a servi lui Dumnezeu şi semenilor noştri aşa cum a făcut El (vezi 1 Ioan 2,6).

25 Pentru că oricine va vrea să-şi scape viaţa o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va câştiga.

Să-şi scape viaţa. Vezi la capitolul 10,39. A-şi „scăpa” viaţa înseamnă a căuta mai întâi lucrurile vieţii de faţă, uitând „împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui” (vezi cap. 6,33).

Îşi va pierde viaţa. Un om „îşi pierde” viaţa pentru cauza lui Hristos când se „leapădă de sine”, sau „renunţ㔠la sine şi ia crucea lui Hristos (vezi la Matei 5,11; 16,24; cf. 1 Petru 4,12.13).

O va găsi. Un alt aspect al acestui mare paradox al Evangheliei. Pentru creştin nu poate fi coroană fără cruce, deşi în pustie Satana I-a oferit coroana acestei lumi lui Hristos pe o altă cale decât crucea (vezi la cap. 4,8.9; 16,22).

26 Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?

Lumea. În greacă, kosmos, aici însemnând ceea ce lumea are să ofere ca bogăţie, câştiguri, etc. „Să câştige toată lumea” a fost totdeauna ambiţia puterilor răului, văzute şi nevăzute, în prezent ca şi în trecut.

Sufletul. În greacă, psuche. Vezi la capitolul 10,28.

Ar da un om în schimb. Hristos foloseşte aici o ilustraţie puternică pentru a face viu un adevăr veşnic. Nu există răspuns corespunzător la întrebarea pusă.

27 Căci Fiul omului are să vină în slava Tatălui Său cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele lui.

Fiul Omului. Titlul obişnuit al lui Isus pentru Sine (vezi la Marcu 2,10).

Are să vină în slavă. Aceia care-şi pierd viaţa pentru cauza lui Hristos sunt asiguraţi că o vor găsi când Domnul revine în slavă la sfârşitul veacului (1 Corinteni 15,51-55; 1 Tesaloniceni 4,16.17). Atunci orice om poate aştepta să-şi primească răsplata (vezi 2 Timotei 4,8; Apocalipsa 22,12). Hristos tocmai vorbise despre creştini ca pierzându-şi viaţa (vezi Matei 16,25) pentru El. Dac㠄răsplata” lor pentru jertfa aceasta urma să fie primită la moarte, aşa după cum se exprimă teologia populară, este curios că Hristos declară aici că răsplata aceasta nu este dată până nu Se va reîntoarce El în slavă la sfârşitul veacului (vezi la cap. 25,31).

Cu îngerii Săi. Comparaţi Matei 24,31; 1 Corinteni 15,25; 1 Tesaloniceni 4,16.

După faptele lui. Adică, potrivit cu ceea ce a făcut în viaţa aceasta. Hristos a învăţat acelaşi adevăr cât se poate de emfatic în parabolele Sale cu oile şi caprele (cap. 25,31-46), omul bogat şi Lazăr (Luca 16,19-31), neghina (Matei 13,24-30), năvodul (cap. 13,47-50) şi nunta (cap. 22,1-14). Nimic din învăţăturile lui Hristos nu poate fi interpretat ca însemnând că va fi un timp când se va da oamenilor o a doua şansă, o ocazie de a scăpa de „răsplata” faptelor lor rele din viaţa prezentă. Scripturile prezintă permanent viaţa aceasta ca „ziua mântuirii” (Isaia 49,8; 2 Corinteni 6,2), timpul când un om urmează să-şi „lucreze” – prin credinţa în Hristos şi sub puterea care face în stare, a Duhului Sfânt – „până la capăt mântuirea” lor, „cu frică şi cutremur” (Filipeni 2,12).

28 Adevărat vă spun că unii din cei ce stau aici nu vor gusta moartea până nu vor vedea pe Fiul omului venind în Împărăţia Sa.”

Adevărat. Vezi la capitolul 5,18.

Vor vedea. [Până văd, KJV]. Este un lucru semnificativ că toate cele trei Evanghelii sinoptice relatează naraţiunea Schimbării la faţă imediat după prezicerea aceasta. Nu există nici o întrerupere în naraţiune – nici o subîmpărţire pe capitole sau versete în originalul grecesc – şi în plus, toate trei menţionează faptul că Schimbarea la faţă a avut loc cam la o săptămână după această afirmaţie. Legătura dintre cele două părţi ale naraţiunii pare să înlăture posibilitatea ca Isus să Se refere la altceva decât la Schimbarea la faţă, care era o demonstraţie în miniatură a împărăţiei slavei. Fără îndoială Petru aşa a înţeles-o (vezi 2 Petru 1,16-18).

Fiul Omului. Vezi la Matei 1,1; Marcu 2,10; vezi Nota adiţională la Ioan 1.

Este trupul tău condus de Duhul lui Dumnezeu sau de păcat?

Puncte vitale din doctrină cu privire la a pune totul la locul lui care ne ajută să biruim păcatul.

Este trupul tău condus de Duhul lui Dumnezeu sau de păcat?

Scripturile vorbesc despre:

  1. Trupul păcatului (Romani 6:6)
  2. Trupul poftelor firii (Coloseni 2:11)
  3. Trupul de moarte (Romani 7:24)

1. Trupul păcatului

Trupul păcatului este păcatul care locuiește în trupul tău. Acest păcat trebuie considerat ca mort atâta timp nu ești de acord conștient cu pretinderile lui. Omul cel vechi este răstignit cu Hristos ca trupul păcatului să fie distrus și noi să nu mai slujim păcatului. „Şi dacă Hristos este în voi, trupul vostru, da, este supus morţii, din pricina păcatului; dar duhul vostru este viu, din pricina neprihănirii. Romani 8:10. Duhul Sfânt este forța motoare care ne conduce direct la poftele din trupul nostru. Ca rezultat, trupul devine mort pentru că dorințele lui păcătoase nu mai este satisfăcut. Acest trup devine o jertfă pentru cerințele Duhului și este distrus. În puterea unui duh veșnic, Hristos s-a jertfit pe Sine ca o jertfă plăcută lui Dumnezeu. (Evrei 9:14).

Trupul păcatului, totuși nu este inactiv. În zone unde nu avem cunoștință și lumină și unde nu suntem făcuți vii, spiritul nostru uman încă este conectat la păcat și rezultatul este ceea ce scripturile numesc faptele trupului. Aceste fapte sunt făcute împotriva voii noaste și a judecății noastre – cu alte cuvinte, împotriva gândirii de a sluji legii lui Dumnezeu. Aceste fapte trebuiesc omorâte prin Duhul Sfânt după ce au fost făcute. (Romani 8:13). Pavel face referire la aceste fapte când spune:  „Şi atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. Romani 7:17. Dacă am făcut aceste fapte, cum pot spune că nu am fost eu care le-am făcut, ci păcatul care locuiește în mine? Pentru că mintea mea nu a fost de acord cu ele. Păcatul din mădularele mele – firea mea – m-a captivat și m-a forțat să fac ceva ce, de fapt, urăsc. Nimic care este născut din fire nu poate asculta de legea lui Dumnezeu.

După ce ne naștem din nou și primim Duhul Sfânt ca o garanție, acel Duh se luptă împotriva firii și firea împotriva Duhului. (Galateni 5:17). Unde spiritul meu uman nu a fost făcut viu, firea are avantajul și rezultatul sunt faptele trupului. Dar când noi omorâm aceste fapte ale firii, prin Duhul, imediat cum sunt făcute, Duhul primește răzbunare. Astfel, lumina cunoștinței ne întărește voia să facem binele, în timp cem după fire experimentăm judecată, suferințe și moarte. Odată ce primim lumină asupra unei fapte a trupului, din acel moment ea aparține omului cel vechi, și împreună cu omul vechi, este răstignită pe lemnul blestemului, și într-un anume timp va muri împreună cu trupul lui Hristos, împreună cu El.

Nu este nicio condamnare pentru faptele trupului. Pavel chiar a mulțumit lui Dumnezeu prin Isus Hristos, Domnul nostru că slujea legii lui Dumnezeu cu mintea sa, dar legii păcatului cu firea. (Romani 7:25). Nu poate fi în niciun alt fel. Firea va fi mereu fire.

În orice caz, este speranță că trupul păcatului va fi distrus în timp ce omul vechi este răstignit. Oamenii întreabă: „Atunci care mai este omul cel vechi?” – Omul cel vechi este persoana care a trăit conform poftelor și dorințelor firești, chiar când știa că sunt rele. Acum noi am fost răstigniți față de tot ceea ce știm că este păcat. Unde ducem lipsă de lumină, păcatul tot se va manifesta. Dar nu suntem condamnați din acest motiv, pentru că nu îl vedem. Lumina Duhului expune faptele trupului și aceste păcate ascunse sunt aduse în fața ochilor minții și trebuiesc omorâte prin Duhul ca noi să putem trăi.

2. Trupul poftelor firii

Trupul poftelor firii este acel trup care permite să fie folosit de păcatul din acel corp – astfel păcatul stăpânește. Faptele care se manifestă, ca rezultat, sunt numite faptele firii, contrar faptelor trupului. Faptele firii sunt manifestate când mintea slujește legii păcatului, pe când faptele trupului sunt manifestate când mintea slujește legii lui Dumnezeu. „Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Galateni 5:19-21.

Aceste fapte nu pot fi omorâte de Duhul Sfânt pentru că cei care practică astfel de lucruri nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu. Ei slujesc legii păcatului cu mintea lor și pofta zămislește, dând naștere la păcat și moarte. Faptele firii necesită curățire – iertarea păcatelor. Prepuțul firii trebuie tăiat și înlăturat. Trupul firii trebuie dezbrăcat prin tăierea împrejur a lui Hristos și îngropat cu El prin botez. (Coloseni 2:11-12).

Trupul poftelor firii face faptele firii, care sunt fărădelegi. Ca rezultat, blestemul legii este activ, convingând persoana despre păcat, pentru că ea nu crede în Hristos. O persoană are un trup, suflet și spirit. Omul cel vechi este omul al cărui minte este legată de păcatul din fire și care se folosește de trupul firii. Omul cel nou slujește legii lui Dumnezeu cu mintea și își prezintă trupul ca o jertfă plăcută lui Dumnezeu, ca un instrument al dreptății. Omul cel vechi poate acum fi înlăturat și trebuie îndepărtat, ca cel nou să poată fi îmbrăcat.

La fel, putem spune că păcatul din fire trebuie să-și primească judecata și moartea în Trupul firii lui Hristos. Noi vom primi destulă putere a învierii pentru a folosi mădularele trupurilor noastre pentru dreptate în fiecare zonă în care posedăm lumină și viață. Exact aici găsim noi libertate adevărată pentru spiritul nostru. Firea, ca sclav a lui Hristos este ținută la locul ei și nu i se permite să se bucure de libertate.

3. Trupul de moarte

Trupul de moarte este acel trup care va trece; este subiectul legilor stricăciunii pentru că păcatul locuiește în el, indiferent că este folosit ca un instrument al dreptății sau dacă este folosit în slujba păcatului, în orice caz, va muri.

Dacă el experimentează întoarcerea lui Hristos, va fi înghițit de viață. Voia lui Dumnezeu este ca el să fie dezbrăcat. El provine din pământ, este pământesc și, ca orice altceva din lumea această naturală, se supune legilor degradării Dar ştim că, până în ziua de azi, toată firea suspină şi suferă durerile naşterii. Şi nu numai ea, dar şi noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru. Romani 8:22-23. (2 Corinteni 5:2)

Atâta timp cât suntem în acest trup, suntem absenți de la Domnul; dar când părăsim acest trup, vom fi acasă cu Domnul. „Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipită din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi. Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire. Când trupul acesta, supus putrezirii, se va îmbrăca în neputrezire, şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: “Moartea a fost înghiţită de biruinţă. Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?” 1 Corinteni 15:51-56.

În dimineața învierii, când vom fi îmbrăcați cu un trup nemuritor, nu vom mai susțina ca Pavel: „Cine mă va salva de acest trup de moarte?” Ceea ce este muritor va fi înghițit de viață și atunci toate învățăturile despre trupul păcatului, trupul poftelor păcatului și trupul de moarte vor dispărea în lumina strălucitoare a trupului slăvit. Totuși, atâta timp cât suntem acasă în acest cort, avem nevoie de aceste învățături ale lui Hristos ca să învățăm să punem totul în locul lui drept și să biruim păcatul, ca trupul nostru slăvit să devină și mai slăvit. La învierea morților, unul va avea slava soarelui, altul slava lunii iar altul slava stelelor. De aceea, haideți să fim activi ca să avem o intrare grandioasă în Împărăția eternă a lui Dumnezeu.

 

Acest articol a fost tradus din norvegiană și a fost prima dată publicat sub titlul „Trupurile noastre muritoare: Condus de Duh sau de păcat?” în revista periodică a BCC Skjulte Skatter (Comori Ascunse) în noiembrie 1915.
© Copyright Stiftelsen Skjulte Skatters Forlag

Dacă ești interesat poți citi mai multe articole de-ale lui articles by Johan Oscar Smith here.

 

Eu sunt răstignit cu Hristos

Scris de Elias Aslaksen

Prefața lui Elias Aslaksens pentru carte începe astfel: «Un lucru este că El a fost răstignit, dar alt lucru este că noi suntem răstigniți, la fel cum un lucru înseamnă că El a făcut voia lui Dumnezeu, dar un alt lucru că noi o facem. El nu a fost răstignint ca noi să scăpăm de răstignire, ci ca noi să fim răstigniți cu El.» Aslaksen explică și menirea broșurii: « … aceasta să reușească pentru mai mulți. Să-ți reușească și ție, dragă cititorule.» El continuă cu explicația la ce înseamnă ca noi să fim răstigniți. Că această expresie semnifică mai mult decât un simbol pentru lucrarea pe care Isus a făcut-o pentru noi. Înseamnă că firea noastră, cu poftele și plăcerile ei este bătută în cuie pe cruce (Galateni 5:24), ca, astfel, păcatul să nu mai iasă din noi, în timp ce firea moare în mod eficient. Aceasta înseamnă că vechea noastră natură este omorâtă, iar noi ne îmbrăcăm cu viața lui Hristos. Credința în răstignirea firii noastre ne dă biruință asupra păcatului, acolo unde avem lumină asupra vieții noastre. Viața răstignită produce rezultate puternice în cei care o aleg. Ei experimentează promisiunile lui Dumnezeu în viețile lor. Ei experimentează o viață de biruință, odihnă în Dumnezeu, creștere spirituală personală și creșterea trupului lui Hristos.

De la tribuna ONU, Donald Trump respinge ”viitorul globalist” al lumii: ”Viitorul aparţine patrioţilor și naţiunilor suverane şi independente”

© United Nations

Președintele american Donald Trump, aflat pentru a treia oară la tribuna Adunării Generale a ONU, a respins din nou teza globalistă și a multilateralismului ca mod de gestionare a relațiilor internaționale. În fața a 193 de reprezentanți ai statelor membre ale Organizației Națiunilor Unite, în care Statele Unite sunt membru fondator și membru permament în Consiliul de Securitate, liderul de la Casa Albă a ținut un discurs în care a îmbrățișat noțiuni precum ”patriotism” și ”națiuni suverane și independente”, spunând că liderii înțelepți își pun țările și cetățenii pe primul loc. 

 

”Precum țara mea iubită, fiecare națiune reprezentată în această sală are o istorie, o cultură și o moștenire apreciate, care merită apărate și sărbătorite și care ne oferă potențialul și puterea noastră particulare. Lumea liberă trebuie să-și îmbrățișeze temeliile naționale. Nu trebuie să încerce să le șteargă sau să le înlocuiască”, a spus Trump, citat de Politico Europe și de Reuters, continuând cu o frază preluată instant de mass-media internațională.

Fiind al doilea lider care s-a adresat Adunării Generale în acest an, după președintele Braziliei, Trump a spus: ”Viitorul nu aparţine globaliştilor. Viitorul aparţine patrioţilor”.

”Viitorul aparţine naţiunilor suverane şi independente, care-şi protejează cetăţenii şi îşi respectă vecinii”, a declarat președintele SUA la începutul discursului său în care a criticat din nou practicile comerciale ale Chinei, atitudinea Iranului în Orientul Mijlociu, regimul Maduro din Venezuela, și în care a reluat ambițiosul anunț al unui acord comercial cu Marea Britanie după Brexit.

Practic, Trump a utilizat din nou, în plenul Adunării Generale a ONU, politica și deviza ”America mai întâi” după ce anul trecut a criticat ”ideologia globalismului” și a pledat în favoare patriotismului și respectării suveranității naționale.

”Dacă vrei libertate, fii mândru de ţara ta. Dacă vrei democraţie, păstrează-ţi suveranitatea. Şi dacă vrei pace, iubeşte-ţi naţiunea”, a mai subliniat Trump, conform Agerpres.

În discursul său, președintele Statelor Unite a criticat socialismul și comunismul, spunând despre aceste ideologii că nu susțin egalitatea, înlăturarea sărăciei sau binele unei națiuni.

”Socialismul și comunismul sunt doar un singur lucru: puterea pentru clasa conducătoare”, a spus Donald Trump, referindu-se apoi la faptul că fondatorii Statelor Unite ”ne-au oferit un sistem creat pentru a rezista tiraniei”.

În opinia sa, în prezent un număr mic de companii de social media ”acumulează o imensă putere” care este de natură să submineze libertatea de exprimare.

”O societate liberă nu poate permite giganților din social media să reducă la tăcere vocile oamenilor”, a spus liderul american.

Pe de altă parte, Trump crede că actualul sistem economic mondial sărăceşte clasa de mijloc şi îi îmbogăţeşte şi mai mult pe cei deja înstăriţi. El a cerut în acest context reformarea sistemului comercial internaţional, despre care a estimat că ”timp de decenii a fost exploatat de naţiuni care au acţionat cu rea credinţă”.

Suntem, de departe, cea mai puternică națiune a lumii. Să sperăm că Statele Unite nu vor trebui să folosească vreodată această putere”, a mai spus Trump, în finalul discursului său, care a fost precedat de intervenția președintelui Braziliei și succedat de discursurile președinților Egiptului și Turciei.

 

Moartea lui Isus – mai mult decât Golgota?

Nu toți știu că răstignirea lui Isus a fost o împlinire a mântuirii care a durat 33 de ani.

Scris de Piotr Pilch
Moartea lui Isus – mai mult decât Golgota?

Cei mai mulți creștini au auzit des despre moartea lui Isus la Golgota, unde El Și-a vărsat sângele și a murit pentru noi ca un miel fără cusur și fără prihană. Sunt doar foarte puțini cei care știu că Isus a murit și că răstignirea a fost o împlinire a mântuirii care a durat 33 de ani.

Cum a fost viața lui Isus de la nașterea lui în Betleem până la răstignirea de la Golgota? A fost El sub o protecție specială a Tatălui în zilele vieții Lui, care Îl apărau de încercări și cădere în păcat? În Evrei 4:15 scrie altceva: „Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat.”

Încercat ca noi

Dacă El a fost ispitit în toate lucrurile ca și noi, dar a rămas fără păcat, atunci vin multe gânduri imediat: Cum a reușit? Este o astfel de viață posibilă și pentru noi? Dacă da, cum o putem obține? Este posibil pentru noi să nu răspundem când suntem batjocoriți, să nu amenințăm când suferim? (1 Pet. 2:23). Este în vreun fel posibil în ziua de azi să-ți iubești dușmanii așa cum El i-a iubit? (Mat. 5:44). Este posibil să nu poftești, așa cum El nu a poftit? (Mat. 5:28). Cum putem noi să nu mai trăim după poftele oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu, în timpul în care trăim în fire? (1 Pet. 4:2).

Isus a avut o armă foarte eficientă cu care a putut birui toate ispitele și El a ieșit biruitor din fiecare încercare. Noi putem vedea cum a folosit această armă când a fost ispitit în pustie. Satan a apelat la natura lui umană și L-a ispitit în lucruri care sunt o slăbiciune pentru oameni, dar Isus i-a refuzat toate propunerile lui dată după dată; El le-a „omorât” folosind Cuvântul lui Dumnezeu. Așa a omorât el toate poftele din fire care au fost trezite în diferite situații.

Mântuit de păcat

El știa că nu putea face aceasta singur și de aceea El a adus rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte și a fost ascultat, din pricina evlaviei Lui. (Evr. 5:7) El a fost mântuit, dar nu de moartea de la Golgota, ci de moartea pe care o dă păcatul.

Pavel ne îndeamnă de asemenea în Coloseni 3:5: De aceea, omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este o închinare la idoli. Astfel, cu timpul, tot păcatul esteomorât și noi devenim oameni deplin fericiți.

Pavel numește această moarte asupra poftelor din fire, moartea lui Isus, pentru că Isus a fost primul care a folosit-o. Astfel, El ne-a inaugurat o cale către libertate adevărată. (Ioan 8:36)

 

Nazismul a fost ingropat, dar Germania nu este condamnata  pentru ruinarea economiilor bietelor tari europene  

Departe gindul de a tipari  despre felul un care Germania  cucereste bogatiile  unor tari amarite,amintesc faptul ca de  o buna bucata de vreme, economia nemteasca este singura care se dezvolta ca Fat-Frumos, crescand intr-un an cat altii in zece. Dar aceasta dezvoltare economica a Germaniei se face de fapt dupa un model specific mai degraba comunei primitive: Germania face jocurile in asa fel incat ea castiga, iar toti ceilalti pierd. Din aceasta cauza, Comisia Europeana a decis sa inceapa o ancheta impotriva Germaniei. Incepand din 2007, Germania a inregistrat anual un „inexplicabil” excedent al contului curent de peste 6% din PIB, in timp ce altor tari din UE le-a fost blocata redresarea economica la „recomandarile” si urletele Angelei Merkel si ale altor ciraci ai ei de la varful Uniunii Europene, care promovau cu vehementa politici „de austeritate” pentru aceste tari.

Un alt subiect controversat legat de economia Germaniei il reprezinta intelegerile secrete cu Federatia Rusa, prin care Gazprom si alte companii rusesti livreaza gaz foarte ieftin, dubios de ieftin, pentru industria germana. Si asta in timp ce nemtii s-au dat cu fundul de pamant ca in celelalte tari, printre care si Romania, sa se faca „egalizarea” sau „liberalizarea” pretului la gaze, printr-o reforma a Comisiei Europene care cerea alinierea preturilor la nivel european.

 

Curata ipocrizie: economia ta sa duduie in Germania datorita gazului rusesc „subventionat” de Putin, in timp ce le impui parlitilor din Europa Centrala si de Est sa plateasca gazul la pret de trufandale.

 

Germania este „motorul economiei” din Uniunea Europeana pentru ca i se permit asemenea practici neortodoxe prin care isi impune interesul sau propriu, in detrimentul tuturor celorlalte tari membre ale UE. Politica Germaniei din cadrul Uniunii Europene este de o ipocrizie fara margini, calcand in picioare practic tot ce a stat la baza constituirii initiale a unei astfel de uniuni.

 

Inundarea lumii cu arabi se face dirijat de globalisti/satanisti,pentru a introduce CIP-ul si pentru a micsora salariile “invadatorilor”,inclusiv  pentru românii din Germania,care ,oricind,pot fi EXPULZAȚI ,  ca sa  faca loc “REFUGIAȚILOR” crescuti ,educati – platiti mai prost

 

 

Expulzarea străinilor din Germania ar putea fi făcută mai ușor, conform unui proiect de lege al Ministerului german de Interne, citat joi de cotidianul regional Ruhr Nachrichten.

 

Germania se așteaptă la un val record de 800.000 de imigranți și refugiați în acest an. Landurile se plâng tot mai mult de costurile administrării acestui aflux.

“Vor fi mai ușor de pus în aplicare obligațiile existente privind expulzarea din țară”, scrie publicația, citând proiectul de lege.

 

“În viitor, odată ce termenul limită pentru părăsirea voluntară a țării este depășit, data expulzării nu va mai fi anunțată pentru a reduce riscul ca persoanele vizate să se ascundă”,  potrivit Reuters, citat de Agerpres si descrieri.ro.

 

Proiectul de lege prevede că perioada maximă în care landurile pot să amâne expulzările va fi redusă de la șase luni la trei luni.

În plus, ajutoarele în bani vor fi, pe cât posibil, înlocuite cu alte tipuri de beneficii de aceeași valoare pentru solicitanții de azil pe perioada cât aceștia stau în centrele de înregistrare.

 

Ruhr Nachrichten mai scrie că planul ar urma să fie adoptat de guvern în această lună.

 

 

La începutul acestei luni, coaliția de guvernământ a cancelarului Angela Merkel a convenit asupra unei serii de măsuri, cum ar fi accelerarea procedurilor de azil și facilitarea construcției de adăposturi pentru solicitanții de azil.

S-a convenit de asemenea să extindă cu Albania, Kosovo și Muntenegru lista țărilor considerate ‘sigure’, ceea ce înseamnă că cetățenii acestora nu pot cere azil

 

Daca al  Patrulea Reich –  este doar o urgie apocaliptica  intretinuta de   “Fiara”  care a curvit cu  imparatii pamantului , imbatati de vinul curviei ei!… Si am vazut o femeie(Merkel/Grmania/Clinton SAU ori PAPA/Roma?) sezand pe o fiara de culoare stacojie, plina cu nume de hula, si avea sapte capete si zece coarne. Femeia aceasta era imbracata cu purpura si stacojiu; era impodobita cu aur, cu pietre scumpe si cu margaritare. Tinea in mana un potir de aur plin de spurcaciuni si de necuratiile curviei ei.”(Ap 17/1-4)

 Din  Apocalipsa lui Ioan 17/5-18 aflam ca  “ Pe frunte purta scris un nume, o taina: “Babilonul cel mare, mama curvelor si spurcaciunilor pamantului.”

  1. Si am vazut pe femeia aceasta, imbatata de sangele sfintilor si de sangele mucenicilor lui Isus. Cand am vazut-o, m-am mirat minune mare.
  2. Si ingerul mi-a zis: “De ce te miri? Iti voi spune taina acestei femei si a fiarei care o poarta si care are cele sapte capete si cele zece coarne.
  3. Fiara pe care ai vazut-o era, si nu mai este. Ea are sa se ridice din Adanc si are sa se duca la pierzare. Si locuitorii pamantului, ale caror nume n-au fost scrise de la intemeierea lumii in Cartea Vietii, se vor mira cand vor vedea ca fiara era, nu mai este, si va veni. -
  4. Aici este mintea plina de intelepciune. – Cele sapte capete sunt sapte munti pe care sade femeia.
  5. Sunt si sapte imparati: cinci au cazut, unul este, celalalt n-a venit inca, si cand va veni, el va ramane putina vreme.
  6. Si fiara, care era, si nu mai este, ea insasi este al optulea imparat: este din numarul celor sapte, si merge la pierzare.
  7. Cele zece coarne pe care le-ai vazut sunt zece imparati, care n-au primit inca imparatia, ci vor primi putere imparateasca timp de un ceas impreuna cu fiara.
  8. Toti au acelasi gand si dau fiarei puterea si stapanirea lor.
  9. Ei se vor razboi cu Mielul; dar Mielul ii va birui, pentru ca El este Domnul domnilor si Imparatul imparatilor. Si cei chemati, alesi si credinciosi, care sunt cu El, de asemenea, ii vor birui.”
  10. Apoi mi-a zis: “Apele pe care le-ai vazut, pe care sade curva, sunt noroade, gloate, neamuri si limbi.
  11. Cele zece coarne pe care le-ai vazut si fiara vor uri pe curva, o vor pustii si o vor lasa goala. Carnea i-o vor manca si o vor arde cu foc.
  12. Caci Dumnezeu le-a pus in inima sa-I aduca la indeplinire planul Lui: sa se invoiasca pe deplin si sa dea fiarei stapanirea lor imparateasca, pana se vor indeplini cuvintele lui Dumnezeu.
  13. Si femeia pe care ai vazut-o este cetatea cea mare, care are stapanire peste imparatii pamantului.”

 

Globalistii lumii  trebuie,  să acorde ajutor și sprijin refugiaților  din zonele răvășite de conflicte armate în Orientul Mijlociu și Nordul Africii,pentru ca este opera lor

 

Ajutorul și refugiul trebuie acordate fie doar și din considerente strict umanitare, fără a mai lua în calcul contribuția majoră a membrelor UE la haosul general declanșat în zonele geografice amintite, în urma intervențiilor în forță ale trupelor NATO din ultimii ani, atît în Irak, Libia, cît și în Siria.

Însă modul în care au găsit de cuviință liderii Uniunii Europene, în speță decidenții politici din Germania, Franța, Austria și alte state occidentale dezvoltate, să trateze problema refugiaților, dezvăluie, în toată hidoșenia ei, mentalitatea acestora de stăpîni, de colonizatori, de șefi peste țările europene mai puțin bogate, adică cele situate în centrul și estul continentului.

Birocrații cu mentalitate imperialistă de la Bruxelles și Berlin nu au avut nici o jenă să distribuie refugiații țărilor mai sărace din Est, pe care ei le cred coloniile lor, pentru ca apoi să suspende spațiul Schengen și să închidă granițele propriilor țări, pentru a se feri de valul masiv de oameni plecați în bejenie, în căutarea unei vieți cît de cît normale pentru ei și copiii lor.

Mai mult decît atît: Comisia Europeană amenință acum fățiș, cu sancțiuni financiare și tăierea fondurilor europene, țările care se opun cotelor obligatorii de refugiați. Că așa e în democrația UE: deciziile nu se iau la comun, ci prin dictarea lor de la Berlin, via Bruxelles, sub amenințarea diferitelor pedepse și represalii, la care sînt pasibile statele ce refuză să crîcnească în front.

În cazul României, cota de peste 6.000 de refugiați, impusă de Comisia Europeană, este revoltătoare, în condițiile în care, în prezent, în urma distrugerii economiei naționale, grație înțeleptelor directive venite dinspre Comisia Europeană și organismele financiare internaționale, există un număr foarte mare de cetățeni români ce se confruntă cu imposibilitatea de a se integra social, în lipsa locurilor de muncă și pe fondul sărăciei, care face ravagii și elimină orice fel de opțiuni și alternative viabile pentru un trai decent.

Cum se vor integra imigranții în societatea românească? Unde vor munci ei? Ce vor face? Dacă ar fi fost vorba de o mie, două, de oameni, să spunem că statul român și-ar fi permis să îi susțină, prin ajutoare sociale.

Dar o cotă de peste 6.000 de refugiați, în condițiile în care statul român nu găsește resursele să îi susțină pe românii neintegrați social, reprezintă o palmă dată pe obrazul României.

O jignire adusă României de Comisia Europeană, nu de imigranți, care evident, nu au nici o vină pentru situația în care se află.

Mai ales că nici refugiații nu vor în țara noastră, din fix aceleași considerente: nu sînt proști oamenii, știu că aici nu au ce face, nu își vor putea cîștiga cinstit existența.

Dar, pentru dictatorii de la Bruxelles, voința refugiaților și a popoarelor ce fac parte din UE nu contează nici cît negru sub unghie. Ei continuă să își impună arbitrar și samavolnic directivele privind distribuirea refugiaților în cele mai sărace țări ale Uniunii, unde nici măcar cetățenii de baștină nu prea au ce să facă, nu au de muncă, nu au viitor, nu au opțiuni, iar rata criminalității este foarte crescută.

Pentru Al Patrulea Reich, care este UE, nu contează decît propria bunăstare și modalitățile prin care se poate spăla pe mîini de obligații.

Chiar dacă pentru asta trebuie să deporteze, împotriva voinței lor, sute de mii de oameni.

 

 Acest colos european cu picioare de lut si maini de fier amestecat cu stacojiu,inainte de a se face tandari ,praf si pulbere,intoarce lumea pe dos,pentru a introna dictatura Anticristului

După Anglia, Spania, Grecia și Italia, a venit rîndul Franței să se confrunte cu dezbateri naționale prinvind oportunitatea părăsirii Uniunii Europene (UE). Marine Le Pen, lidera Frontului Național, a treia formațiune politică din Hexagon, îi cere imperativ președintelui François Hollande să organizeze un referendum prin care francezii să fie întrebați și să hotărască dacă mai vor ca Franța să facă parte din UE.

 

Le Pen susține că o continuare a apartenenței Franței la UE ar fi echtabilă doar în condițiile în care Uniunea ar fi supusă unor “reforme minimale”: revenirea organizată la monedele naționale, dizolvarea spațiului Schengen, autorizarea patriotismului economic și reindustrializarea cu protecționismul frontierelor naționale, precum și reintroducerea prevalenței dreptului național asupra celui european.

 

Trebuie amintit că voci care s-au ridicat împotriva mîinii de fier cu care Germania își impune în prezent voința în cadrul UE au apărut, de curînd, și în alte țări, precum Finlanda, Cehia sau Polonia, pe fondul nemulțumirilor legate de proiectele de federalizare a Europei sau de uniunea bancară. Pînă și Bulgaria a anunțat că amînă pe termen nedefinit intențiile de adoptare a monedei unice.

 

Tot mai multe țări se regrupează în fața cvasi-hegemoniei economice a Germaniei, dominație impusă inclusiv prin mijloace politice, nu doar doar de ordin economic. Nu este nici o întîmplare că în Franța se vorbește astăzi de “patriotism economic” și se susține necesitatea prevalenței dreptului național asupra celui european, în condițiile în care normele și măsurile UE favorizează din ce în ca mai mult și mai evident doar pe cei puternici, în speță, Germania și interesele sale, în dauna celor mai puțin dezvoltați.

 

În timp ce apele sînt din ce în ce mai tulburi prin alte părți, proiectul birocratic și nerealist numit Uniunea Europeană ajungînd să fie contestat inclusiv în două din țările fondatoare, Franța și Italia, în România trăim comedia de un absolut prost-gust în care clasa politică autohtonă face pe fata mare supărată că Germania ne-a refuzat accesul în zona Schengen.

 

Discuția legată de spațiul vamal comun arată cît de în urmă sîntem, ca nație, de la vlădică la opincă, de la ultimul fraiereștean din fundul țării pînă la cel mai îngurguțat politician de la centru, în ceea privește politica (așa-zis) europeană, (așa-zis) națională și apărarea intereselor României.

 

Țara noastră a fost supusă, cel puțin din 1996 pînă în prezent, unui jaf de proporții colosale, prin complicitatea criminală a intereselor externe și a politicienilor autohtoni, iar românii stau încă și cască ochii ca proștii la “civilizația” occidentală și la europenii cei pricopsiți din Occident. În loc să vrem să ajungem și noi bogați, îi rugăm pe ei să ne fure, ca să putem merge să le spălăm veceurile pe mărunțiș, arătînd aceeași mentalitate de slugi înapoiate ca acum 300 de ani…

 

Ca răspuns la jaful la care a fost supusă, România trebuie să amenințe cu naționalizarea capacităților de producție furate de UE, nu cu dezinteresul față de spațiul Schengen!

 

Pînă să ne hotărîm noi dacă vrem sau nu în zona Schengen, dacă lucrurile merg pe făgașul pe care au intrat în momentul de față, nu ar fi exclus ca uniunea vamală să fie desființată chiar de către inițiatorii ei. Și România va rămîne și sărăcită, și cu onoarea terfelită de politicienii occidentali.

 

Iar din minunata integrarea a țării noastre în structurile europene și din relațiile României cu Berlinul și Bruxellesul va rămîne doar regretul că nu am prins orbul să îi scoatem ochii la timp.

Raul produs de vaccinuri – o istorie secreta a vaccinurilor si a promotorilor sai”Iluminati” ! Nu vaccinurile au redus bolile de-a lungul secolelor, ci imbunatatirea modului de trai al oamenilor ! Louis Pasteur, pe patul de moarte si-a infirmat teoria despre necesitatea vaccinarii !

 

Odata cu evolutia internetului, a blogurilor, site-urilor, site-urilor de socializare, in general a mass-mediei alternative, asa cum este ea denumita, oamenii au inceput sa fie interesati de adevar, dar nu de acel „adevar” al propagandei oficiale a Iluminatilor, asta provocand o panica in randul Iluminatilor, acestia luand masuri disperate, in diverse tari din lume de a vaccina fortat oamenii, in mod special copiii, caci ei trebuiesc distrusi in prima faza.

 

Desi in lume exista o serie de cazuri destul de clare si precise, cand copiii vaccinati au murit, paralizat sau dezvoltat diverse boli (de cele mai multe ori autism), autoritatile incearca sa musamalizeze aceste cazuri, prin propaganda mass-mediei, doar ca oamenii, astazi, s-au trezit si nu mai accepta aceasta propaganda agresiva.

 

In Italia, in noiembrie 2014, a fost retras de pe piata vaccinul FLUAD, dupa moartea a nu mai putin de 11 persoane. In Italia, o familie castiga procesul impotriva corporatiei farmaceutice GlaxoSmithKline, astfel incat Instanta din Italia a condamnat, pentru a doua oara, aceasta corporatie sa plateasca daune familiei, dupa ce copilul lor a dezvoltat autism in urma vaccinarii.

 

In Romania exista cazuri concrete de copii care au murit in urma vaccinarii, iar medicii iresponsabili se „spala pe maini”, incercand sa fuga de responsabilitati, iar Ministrul Sanatatii, Nicolae Banicioiu, in Mai 2015, venise cu o declaratie socanta, acesta avand un proiect de lege privind vaccinarea obligatorie. In Australia, premierul sustine vaccinarea obligatorie, dar nu si pentru fiica sa. Oare de ce ?

 

Raul produs de vaccinuri !

 

In lucrarea lui Juri Lina, „Arhitectii Inselaciunii”[1], acesta ne prezinta o istorie secreta, bine documentata, pe care oamenii ar trebui s-o stie, mai ales ca noi avem toate argumentele si justificarile in a ne opune acestui plan diabolic, care sustine vaccinarea fortata.

 

In brosura masonica „Pe cerul albastru-auriu”[2] (n.tr. „In Gold and Sky Blue”, 1992, pag. 25), se spune ca, „francmasonii au fost pionierii si promotorii vaccinarii”. De fapt, cel care a inceput, in 1796, sa promoveze vaccinarea „preventiva” a fost doctorul francmason, Edward Jenner, fapt de care francmasonii sunt mandri, dupa cum puteti citi in cartea „Francmasoneria: o glorificare a Fratiei”[3] (n.tr. „Freemasonry: A Celebration of the Craft”, Londra, 1998, pag. 128) scrisa de catre John Hamill si Robert Gilbert.

 

Edward Jenner, a fost membru al Lojii „Credinta si Prietenie”[4] (n.tr. „Faith and Friendship”, nr. 270 din Berkeley, Anglia, ibid, pag. 235). Publicatiile sale demonstreaza fara dubiu: era constient de faptul ca odata ce a avut o boala, persoana nu devine imuna. Nici vaccinurile nu intaresc imunitatea. Cu toate acestea, Jenner, a sustinut o teorie nenaturala si foarte periculoasa.

 

Dr. Viera Scheibner din Australia, cel mai cunoscut expert international in bolile produse de vaccinuri, a descoperit o legatura intre vaccinul triplu impotriva difteriei, a tusei convulsive si a tuberculozei, si sindromului de moarte subita la copii. Faptul este acum dovedit stiintific. Multi copii au ajuns invalizi pe viata.

 

Numerosi alti copii au devenit autisti la scurt timp dupa vaccinare. Conform unui studiu realizat in California, unde astazi se pune in practica vaccinarea fortata si publicat in martie 1999, cazurile de autism au crescut cu 273 % in ultimii trei ani. Numai in 1999, au fost inregistrate 1685 de cazuri, asa cum puteti vedea in titlul de la acea vreme, „Autismul in 1999: o urgenta nationala, Yaz-bak, 1999″[5] (n.tr. Autism ’99: A National Emergency).

 

In Maryland, cazurile de autism au crescut de cinci ori in aceeasi perioada. Pentru perioada 1991-2004, in Missouri, s-a inregistrat o crestere cu 850%. Un copil din 149 s-a imbolnavit de autism. De multi ani, opinia publica si specialistii au fost avertizati despre legatura dintre autism si vaccinuri, dar doctorii ignoranti continua sa raspandeasca mitul conform caruia, „vaccinurile sunt complet inofensive”.

 

Adevarul este ca vaccinurile sunt cauza unui mare numar de morti si handicapuri la un pret foarte mare pentru contribuabili. Viera Scheibner a scris o curajoasa carte, intitulata, „Vaccinarea: V100 de ani de cercetari traditionale demonstreaza ca vaccinurile reprezinta o agresiune medicamentoasa asupra sistemului imunitar”[6] (n.tr. „Vaccination: 100 Years of Othodox Research Shows that Vaccines Represent a Medical Assault on the Immune System”, Maryborough, Australia, 1997), in care dezvaluie felul in care am fost inselati si imbolnaviti. Dupa afirmatiile doctorului, Scheibner, nu se poate preveni durerea de cap luand aspirina. Nimeni intreg la minte nu ar face asa ceva. Vaccinurile sunt la fel de lipsite de sens.

 

Cartea Vierei Scheibner, „Legatura dintre vaccinuri si tulburarile de comportament la copii”[7] (n.tr. „Beteendestorningar i barndomen. Sambanded med vaccination”, Gavle, 2001), ofera numeroasa exemple de copii sanatosi, a caror stare fizica s-a deteriorat la scurt timp dupa ce au fost vaccinati.

 

De castigat au intr-adevar companiile farmaceutice (n.tr. Big Pharma) care produc vaccinurile. Iar aproximativ 80% din vaccinurile pentru copii sunt fabricate in laboratoare controlate de familia masonica Rockefeller. Doctor in stiinta, doctor in medicina, in chimie si in farmacie, celebrul savant, Antoine Bechamp (1816-1908) este chiar si azi aproape necunoscut. Nu a primit ajutor material pentru cercetarile sale. Si-a concentrat studiile asupra modului cum influenteaza microorganismele trupul omenesc.

 

A aratat ca atat timp cat mancam si traim corect, bacteriile vor fi de folos. Dar atunci cand apare un dezechilibru se pierd multe minerale din celule, iar virusii si bacteriile incep sa atace celulele slabite. Bechamp a demonstrat ca toate celulele vii contin mici particule, numite microzime, care au proprietati enzimatice unice si o miscare oscilanta. Prezenta lor in sange este necesara pentru formarea crustei la suprafata unei rani.

 

Microzimele rezista la temperaturi de pana la 300 de grade Celsius si exista mult timp dupa moartea organismului gazda. Ele se pot dezvolta, creste si genera bacterii, asa cum scrie in cartea sa, „Sangele si cel de-al treilea element anatomic al sau”[8] (n.tr. „The Blood and its Third Anatomical Element”, Philadelphia, 1911).

 

Bechamp credea ca bolile se dezvolta in trup atunci cand conditiile interioare si echilibrul natural sunt tulburate, iar tensiunea electrica din celule este redusa. O celula sanatoasa are o tensiune intre 60 si 100 mV, in timp ce o celula canceroasa are 20 mV. Aceste lucruri au fost descoperite de catre Dr. Robert Becker in anul 1920, dupa cum scrie si in cartea sa, „Corpul electric: electromagnetismul si fundamentul vietii”[9] (n.tr. „The Body Electric: Electromagnetism and the Foundation of Life”, New York, 1985).

 

Un alt om de stiinta francez, chimistul si medicul Louis Pasteur (1822-1895) a afirmat insa ca toate microorganismele, atat cele din interiorul, cat si cele din exteriorul trupului, produc boli si trebuie sa fie, de aceea, controlate cu ajutorul vaccinurilor.

 

Spre deosebire de Bechamp, el a primit subventii imense. Sprijinirea acestei idei a fost un pretext pentru obtinerea unor profituri banesti uriase, chiar daca oamenii aveau de suferit. Princiapala sursa de bani a lui Pasteur a fost familia evreiasca Rothschild din Paris, in special Gustave Rothschild.

 

Propaganda masonica intensa a facut din Pasteur un nume foarte cunoscut. Pe patul de moarte (pentru cineva crescut intr-o tara catolica, acesta este un moment foarte important), la 28 septembrie 1895, Pasteur, si-a infirmat teoria gresita si simplista prin cuvintele urmatoare: „Microbii nu inseamna nimic, mediul este totul!”

 

Dar francmasonii n-au facut nimic pentru a raspandi acest adevar fundamental, ca dezechilibrul este cel care ne produce boala. Si din pacate, teoria lui Pasteur este, inca, foarte apreciata in domeniul microbiologiei medicale, folosita pentru a combate bacteriile cu penicilina si alte antibiotice.

 

La inceputul anului 1900, un numar de patologi si oameni de stiinta importanti au inghiti milioane de bacterii de holera, intr-o incercare disperata de a schimba mentalitatea elitei societatii. Nu s-a petrecut nimic rau, in afara de o usoara diaree, desi s-a demonstrat ca bacteriile au trait cu adevarat in intenstinele cercetarilor. Elita nu a dorit sa ia in seama acest experiment, deoarece era interesata de controlul microorganismelor cu ajutorul vaccinurilor.

 

Industria farmaceutica, nu are niciun interes sa verifice faptele din spatele versiunii oficiale ca, „vaccinurile sunt foarte eficiente”. Adevarul este ca literatura medicala arata limpede ca, „vaccinurile pot fi ineficiente in prevenirea bolilor, in timp ce vitaminele si mineralele sunt mai sigure din aceasta perspectiva”.

 

Practicantii ignoranti ai medicinei spun ca, „vaccinurile sunt principala explicatie pentru rata scazuta a bolilor in prezent”. Statisticile arata, totusi, ca rata infectiilor a inceput sa scada inainte de marile companii de vaccinare din anul 1900. Mai mult, bolile comune ale copiilor nu sunt deloc vatamatoare, ci pasi necesari pentru dezvoltarea sistemului imunitar.

 

Vaccinurile au provocat, de asemenea, o crestere considerabila a aparitiei poliomielitei dupa multi ani de scadere constanta. Astazi, vaccinurile sunt singura cauza a poliomielitei in SUA. De multi ani exista alternative la vaccinare, care s-au dovedit nedaunatoare si eficiente, dar informatii de acest gen nu sunt puse la dispozitie opiniei publice. Lucratorii din sistemul de sanatate primejduiesc viata si bunastarea oamenilor, preferand sa mentina mitul vaccinurilor.

 

Viera Scheibner a cercetat riguros literatura medicala despre vaccinuri. Iata concluzia ei:

 

„Nu exista nicio dovada ca vaccinurile au capacitatea de a preveni aparitia bolilor. Dimpotriva, sunt foarte multe dovezi despre efectele lor secundare grave.”[6][7]

 

Agentia Suedeza a Medicamentelor (Lakemedelsverket) nu a recunoscut in ultimul deceniu, nici macar un singur efect secundar al vaccinarii copiilor. In aceeasi perioada, anumite companii farmaceutice au platit, totusi, milioane de dolari ca despagubire pentru 20 de copii suedezi, grav afectati din cauza vaccinurilor, iar asta se intampla si in prezent.

 

In Statele Unite ale Americii au fost recunoscute in ultimii ani, mii de cazuri de efecte secundare ale vaccinurilor pentru pojar, oreion si rubeola. S-au platit peste 800 de milioane de dolari din fondurile federale pentru afectiunile provocate de vaccinuri.

 

In perioada 1989-1999, 1.400 de familii care dispuneau de mijloacele financiare pentru a-si permite un proces la tribunal si care aveau informatiile necesare pentru a face anumite corelatii, si a gasi exemple in literatura medicala au ajuns in instanta, si au castigat procesul.

 

Mai multe, pe larg, aici -> http://www.dzr.org.ro/raul-produs-de-vaccinuri-o-istorie-se….

 

 

Top 10 cele mai frumoase localitati ascunse ale Europei

Top 10 cele mai frumoase localitati ascunse ale Europei
Europa nu este cunoscută doar pentru metropolele sale sclipitoare, stațiunile montane printre nori și plajele superbe. Pasionații de călătorii pot descoperi cele mai frumoase localități mai puțin cunoscute, dar care încă își mai păstrează farmecul de odinioară, cu cafenele micuțe, restaurante tradiționale și locuitori primitori.


Bolgheri, Italia

Viale dei Cipressi, un drum lung de 5 kilometri mărginit de peste 2.500 de chiparoși, duce direct spre Bolgheri, un sat ascuns printre viile din sudul Toscanei. Odată ajunși aici opriți-vă la Caffe della Posta, chiar în piața centrală, pentru a degusta unul dintre delicioasele soiuri de vin roșu care se produc în regiune. Create pentru prima dată în anii ’80, aceste vinuri pot concura cu ușurință cu cele de Bordeaux.

Kotor, Muntenegru

Toamna, ceața care cuprinde dealurile din jurul golfului din Kotor, este atât de groasă încât abia se pot distinge copacii portocalii care împânzesc zona. Dar, atmosfera mistică nu i-a oprit pe turiștii europeni să își petreacă vacanțele aici. Localnicii îi îmbie pe vizitatori cu faimoasa lor tocană de carne, iar plajele din zonă nu sunt încă aglomerate. Totuși, frumusețile naturale ale Coastei Dalmate sunt atracția principală ale acestei localități, aflate la doar 80 de kilometri de capitala Podgorica.

Staufen im Breisgau, Germania

Această enclavă de la marginea Pădurii Negre, în sudul Germaniei, este destinația ideală pentru iubitorii de vin. Din Strasbourg, timp de 75 de minute veți călătorii printre dealuri acoperite în viță de vie, până când veți fi întâmpinat de statuia lui Bachus, din centrul micuțului oraș. Drumul principal este străjuit de clădirea primăriei, ce se laudă cu o inscripție gotică, pe fațadă, ce datează din anul 770. Odată ajunși în acest colț de continent nu ratați ocazia de a degusta cele mai delicioase soiuri de vinuri la una dintre vinotecile de aici.

Aberdour, Scoția

Trenul din Edinburgh oprește într-o stație victoriană, chiar lângă o ravină plină de flori colorate, aflată la umbra unui castel medieval. Aberdour nu este un oraș ce poate fi vizitat cu mașina, dar asta nu ar trebui să fie un inconvenient din moment ce toate atracțiile turistice se află la câteva sute de metri distanță și sunt legate între ele de alei fermecătoare. În august, acest sat este o alegere ideală pentru a sta în timpul Festivalului Internațional din Edinburgh, când metropola este plină de vizitatori. În restul anului, Aberdour este un sat liniștit cu un magazin mixt, patru pub-uri și un magazin dedicat… vrăjitoriei.

Folegandros, Grecia

Acest loc ascuns în Insulele Cicladice nu are nimic în comun cu zgomotosul Santorini din apropiere. Nicio clădire nu are mai mult de două etaje, nicio navă de croazieră nu oprește în rusticul port și nu veți găsi niciun restaurant sau magazin luxos. În schimb, pe această insulă izolată din Marea Egee valurile se lovesc de plaje cu pietricele multicolore, capre se plimbă agale pe dealuri, iar o moară veche din lemn se învârte în briza sărată. Această localitate este perfectă dacă doriți să evadați din orașele gălăgioase și plajele înghesuite ale Greciei.

 

 

Viscri, România

Acest sat saxon a fost pus pe harta destinațiilor turistice chiar de către Prințul Charles care a cumpărat o casă aici și care se implică în protejarea zonelor rurale din Transilvania. În Viscri, biserica și cimitirul, care datează din secolul al XII-lea, se află pe lista locurilor de patrimoniu mondial al UNESCO. Specii de peri indigeni au fost replantați aici, iar drumul care șerpuiește printre casele în culori pastelate a fost refăcut, astfel că vizitatorii pot ajunge cu ușurință la fermele din sat pentru a avea parte de o experiență autentică saxonă.

 

Giornico, Elveția

Șarmul din Ticino, un canton din sudul Elveției, unde se vorbește mai mult limba italiană, este greu de descris. Dar, pentru a-l aprecia așa cum se cuvine, faceți o excursie la mai puțin de 60 de kilometri de popularele stațiuni Locarno și Ascona pentru a vizita Giornico, o relicvă a unui sat izolat ce datează din secolul al XIV-lea. Coborâți valea pentru a ajunge la un pârâu străbătut de două poduri din piatră. Restaurantele tradiționale din zonă se numesc grotte. Aici veți putea degusta feluri specifice zonei, precum spezzatino (ragu) cu mămăligă servit întotdeauna cu un vin Merlot produs de localnici.

 

Getaria, Spania
Acest sat basc de la malul mării are potențialul de a deveni cea mai populară destinație de vacanță din Spania. Dar, orașe precum San Sebastian i-au luat-o înainte, așa că Getaria este doar un mic port cunoscut pentru fructele de mare, care sunt pescuite din Golful Biscaya, iar apoi sunt prăjite pe grătar. Weekend-urile sunt zilele ideale pentru a vizita acest colț al Spaniei, datorită festinurilor pregătite de majoritatea restaurantelor din oraș, toate stropite cu vin Rioja.

 

Slavonice, Cehia

În timpul celor 41 de ani de comunism, Slavonice, la jumătatea distanței între Praga și Viena, se afla prea aproape de Cortina de Fier pentru confortul guvernului ceh. Dar, de la Revoluția de Catifea din 1989, această comună izolată formată din două piețe, ce se laudă cu nenumărate case decorate cu fresce renascentiste, a atras o mulțime de artiști din Praga, aflați în căutarea unui refugiu. Acest mic sat nu va atinge, prea curând, viața artistică dezvoltată a metropolelor europene precum Berlin, dar numeroși artiști au descoperit o a doua casă, dar și inspirație în acest colț izolat.

 

Hall in Tirol, Austria

Faceți o călătorie de doar 10 minute cu trenul din Innsbruck spre acest mic sat ce pare a fi desprins din Evul Mediu. Hall in Tirol a fost stabilit în 1303 și a rămas aproape intact datorită barajului medieval și a minelor de sare din regiune. Datorită locuitorilor bogați, casele de aici au fost construite din cele mai bune materiale, astfel că au rezistat timpului și pot fi admirate chiar și în ziua de azi.

 

 

Articole pe aceeași temă:

Top 10 experiente pe care trebuie sa le incerci in Europa

Top 10 cele mai frumoase plaje izolate

Europa pe care nu o cunosti: Top 10 destinatii pentru exploratorii inraiti

Top 5 cele mai frumoase locuri desprinse din filme

Top 5 zone mai putin cunoscute din Italia, ce merita vizitate

Top 10 cele mai frumoase palate germane

Cele mai frumoase castele de inchiriat

Cele mai frumoase castele de inchiriat
Dacă plănuiți o vacanță și aveți nevoie de un element inedit, care să vă asigure amintiri frumoase, sau dacă aveți un eveniment important pe care doriți să-l sărbătoriți într-o atmosferă deosebită, atunci puteți opta în această vară pentru unul din castelele din această listă. Pentru suma potrivită vă puteți caza, sau puteți chiar închiria unul dintre aceste castele spectaculoase. Există variante pentru aproape toate buzunarele.

Somerleyton Hall (Anglia)

Acest castel spectaculos este amplasat pe o proprietate de peste 2.000 de hectare în localitatea Somerleyton din Suffolk, Anglia. Somerleyton Hall este printre altele și reședința Lordului Somerleyton, deci practic, cei care aleg să se cazeze aici sunt oaspeți ai regalității engleze. În interiorul castelului veți găsi cele mai luxoase dotări, de la șeminee imense, la scări elegante sau canapele din cele mai fine materiale. De asemenea, castelul este „presărat” cu obiecte inedite, cum ar fi un urs polar împăiat, suvenir al Lordului de Somerleyton, din numeroasele sale excursii. Un alt mare plus al acestui castel sunt grădinile bine întreținute, de o frumusețe aparte. Pentru toate aceste lucruri, turiștii care doresc o experiență completă la un castel englez trebuie să scoată din buzunar 3.480 de dolari pe noapte

Chateau de Varennes sur le Doubs (Franța)

Situat în partea sud-estul însorit al Franței, acest castel construit în pur stil francez se pretează perfect pentru evenimente. Fie că vorbim de nunți sau chiar evenimente corporatiste, Chateau de Varennes este locul perfect pentru a savura din plin tot ceea ce oferă ținutul vinurilor din Franța. De altfel, castelul se află în apropierea podgoriei Beaune din Burgundia, așadar, cele mai bune vinuri din lume sunt la dispoziția oaspeților. Castelul se află în posesia aceleiași familii de peste 400 de ani și a fost renovat recent. Cât costă găzduirea unui eveniment la Chateau de Varennes? Nici mai mult, nici mai puțin de 2.738 de dolari.

Lisheen Castle ©

Castelul Lisheen (Irlanda)

Un castel cu o istorie zbuciumată, Castelul Lisheen a fost incendiat în 1921, în timpul Războiului Irlandez pentru Independență. Câteva decenii mai târziu, această fortăreață a revenit la gloria inițială, fiind renovată și dotată la standarde moderne, pentru a primi oaspeți în cele mai bune condiții. Renovarea castelului s-a făcut cu mare grijă, fiind păstrate elementele istorice și aspectul aspru de cetate, însă interiorul a fost echipat cu mobilier nou pentru confort sporit. Cei care aleg cazarea aici au la dispoziție 9 dormitoare luxoase, precum și o cameră principală cu un pat regesc. O noapte la Castelul Lisheen, în peisajul fermecător irlandez, costă 1.092 de dolari.

Vignoble ©

L’Escale de Casanova (Franța)

Pentru cei care preferă experiența inedită a unui castel, dar la un nivel mai modest, există L’Escale de Casanova. Un castel cochet, situat pe o podgorie de 16 hectare în Saint-Sulpice-et-Cameyrac, Aquitaine, Franța. Acest castel de dimensiuni mici se află în grija unui tânăr francez și oferă tot confortul necesar pentru o vacanță reușită, într-o atmosferă liniștită. Castelul este numit Popasul lui Casanova, în onoarea celebrului aventurier italian. Oaspeții pot fi cazați în una din cele 8 camere. Castelul dispune de o zonă de recreere cu masă de biliard și bar, dar și o grădină mare. Prețul pe noapte la castel este de 867 dolari.

 

De ce trebuie să ne exersăm în Cuvântul lui Dumnezeu

În această lume, plină de distracții goale, este vital ca ne Cultivați un interes viu în Cuvântul lui Dumnezeu.

Scris de William Kennedy
De ce trebuie să ne exersăm în Cuvântul lui Dumnezeu

“Păzește-ți inima cu toată silința, căci din ea ies izvoarele vieții.” Proverbe 04:23.

Acesta este un mod vital important verset din două să acorde o atenție, mai ales în timpurile noastre, cu toate modurile variate poate deveni distras. Ne putem întreba trase departe de cea thingthat este cea mai mare nevoie – de a avea simțurile noastre exercitate în Cuvântul lui Dumnezeu. Nici una dintre aceste distrageri ne poate ajuta în ziua judecății. Ele pot provoca chiar daune ireparabile sufletului. Un exemplu deosebit de periculos în acest sens este pornografie. Trebuie să ne rugăm cu zel diligente doi păzește-ți inima noastră împotriva acestor primejdii.

Două au simțurile noastre exercitate în Cuvântul lui Dumnezeu meansthat reacțiile noastre trebuie să fie influențate de legile și poruncile conținute în Cuvântul Său, din lemn, să ne conducă pe cărări drepte. Noi nu trebuie să fie influențate în reacțiile noastre prin sufletul nostru, din lemn, în cazul în care simțurile noastre se vor ocupa – lucrurile pe care le vedem, auzim, se simt, etc. Cum facem asta? Prin lucruri un interes în pentru culturi Cuvântul lui Dumnezeu, ratherthan în lucrurile care fac apel la simțurile noastre.

Trup, suflet și spirit

Pavel a spus: “Toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos. Toate lucrurile sunt legitime pentru mine, dar eu nu voi fi adus sub puterea niciunuia. “1 ​​Corinteni 06:12. Atunci când alte interese și distracții începe să ia o cantitate extraordinar de timp și viața noastră gândire, atunci suntem sub puterea lor. Este o formă de sclavie, managerul și personalul nu-l apr pară în acest fel.

În cazul în care nu sunt exercitate în Cuvântul Său, cum suntem noi doi devin ca Maestru?
Scopul unui discipol este de a fi la fel de Maestru. Cuvântul lui Dumnezeu este cartea noastră ghidul de pe acest drum. În cazul în care nu sunt exercitate în Cuvântul Său, cum suntem noi doi devin ca Maestru? Manager și personalul nu neapărat “greșit” în camere confortabile, Aceste alte interese ne poate duce cu ușurință departe de chemarea noastră de a fi un ucenic al lui Isus Hristos. Fura timpul nostru, inima noastră, și mintea noastră, din lemn, ar trebui să se concentreze pe relația noastră cu Tatăl și cu Fiul. (Matei 22:37)

Această chemare ar trebui să fie viața noastră, și trebuie să folosim fiecare oportunitate doi învăța de Master!
Noi consiste dintr-un trup, suflet și spirit. Pavel scrie: “. Exercițiu profituri corporale un pic, dar evlavia este folositoare pentru toate lucrurile, având făgăduința vieții de acum și a celei din lemn două vin” 4 1 Timotei: 8. Organismul trebuie să fie hrănite și exercitat. sufletul trebuie să fie purificat, astfel încât se poate spune diferența dintre bine și rău. și spiritul trebuie să fie hrănite și umplut cu Evlavia (virtuților lui Hristos). întrebarea este, cum se întâmplă cu asta? După ce toată activitatea din viața de zi cu zi este terminat, iar tu ești lăsat în pace cu propriile gânduri, nu te simți gol? aveți nevoie de viața ta? Dacă da, Dumnezeu încearcă doi ajung la tine. Începe să citești cuvântul lui Dumnezeu și rugați-vă că Dumnezeu se va deschide pentru tine astfel încât să puteți ști voia lui Dumnezeu pentru viața ta. în loc de rătăcire în jurul valorii de trai în goliciune și vanitatea propriilor tale gânduri, te willhave o directie in viata ta, care este extrem de profitabilă. Testați-l și vezi pentru tine!

De ce cuvântul este necesar

David a scris: “Cum poate un om tânăr curețe calea lui? Dar, ținând seama după Cuvântul Tău “Psalmul 119: 9. Când ispitele vin în viața noastră de zi cu zi, trebuie să știm ce să facă pentru două standuri. Atunci când avem un interes viu în Cuvântul lui Dumnezeu El este confortabil să-l scrie în inimile noastre. “… De recepție cu cuvântul blând Ness implantat, lemn confortabil două salva sufletul.” Iacov 1:21. Acest cuvânt este implantat arma vom folosi două lupta împotriva lui când suntem ispitiți. “Să ne-ar veni cu îndrăzneală la tronul harului, pe care mărșăluim obține milă și să găsim har două ajutor în caz de nevoie.” Evrei 4:16. Cât de diferit această viață este de a fi un sclav două lucruri care pot periclitare sufletul nostru etern!

Aceasta înseamnă că overusing Cuvântul lui Dumnezeu ca o oglindă; comparati-te doua, si sa fie umil și judeca-te dupa el.
Noi de primire cu thisword Ness blând Când ne sunt rapid două aterizări și lent doi vorbesc. Citește mai Iacov 1: 12-25. Dacă te uiți în legea desăvârșită a libertății și sunt credincioși doi continuă în ea, vei fi binecuvântat în ceea ce faci. Aceasta înseamnă că overusing Cuvântul lui Dumnezeu ca o oglindă; comparati-te doua, si sa fie umil și judeca-te dupa el. Iubesc adevărul, și vei deveni complet liber, așa cum promite Isus. John 08:36. Liber de a fi legați două trăiască după poftele voastre umane și dorințele, și liberi să urmeze pe Isus pe calea sfințirii. Întreabă-a exercitat în Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă veți face acest lucru, vei veni la o viață fericită de pace, odihnă și părtășie cu toate opiniile cele ale unei minți cum ar fi.

Ce faci cu Biblia ta?

14 versete care ne dovedesc că Dumnezeu vrea ca noi să biruim asupra păcatului

Romani 8:28 – Realitatea incredibilă a acestui verset cunoscut

 

Noul Pact și taina fărădelegii

Scris de Sigurd Bratlie

Noi trăim în timpurile din urmă. Timpuri grele, pentru că oamenii au înfățișarea evlaviei, dar disprețuiesc puterea evlaviei. Ei se întorc de la adevăr la povești. (2 Timotei 3:1-5) Ei privează sângele lui Isus de putere.

Dar Sigurd Bratlie îndrăznește să decopere decepția care se ascunde în spatele expresiilor precum «Sub sânge», «Lucrarea de la Golgota rezistă», sau «Aleluia» og «Laudă și mulțumire». El aduce la lumină ce trebuie noi, ca creștini, să facem pentru a ne ține partea noastră a pactului, pe care am făcut-o împreună cu Dumnezeu în Hristos Isus. Dumnezeu promite să ne înlăture păcatele, să ne binecuvinteze cu toate binecuvântările spirituale și cu lucrurile pământești de care avem nevoie. În schimb, noi trebuie să ne angajăm să predăm totul – să ascultăm toată voia Lui, să ținem poruncile lui Isus.

Această carte trezește cititorii să-L urmeze pe Isus pe calea îngustă; căci dacă nu-L urmăm pe această cale, nu vom putea niciodată călca pe urmele Celui care nu a făcut păcat. (1 Petru 2:21-24). O, de ar începe o trezire care să ne atingă inimile pentru a muri cu împreună cu El, ca să și trăim împreună cu El, iar această înșelăciune – această învățătură falsă, această fărădelege, să fie descoperită înainte de revenirea lui Isus.

Arca de astăzi

Ce semnificație are istoria cu arca lui Noe pentru noi, care trăim mii de ani mai târziu?

Scris de Steve Lenk
Arca de astăzi

Poate ai învățat istoria despre arca lui Noe din copilărie: Un om cu frică de Dumnezeu, ascultând vocea lui Dumnezeu, a construit o arcă pentru a-și salva familia de la mânia lui Dumnezeu asupra pământului în forma unui potop de ape. Cât de recunoscători trebuie să fi fost Noe și familia lui în timpul acelor 40 de zile de ploaie – tocmai pentru că a fost ascultător la avertizările lui Dumnezeu! Ce însemnătate are această istorie pentru noi, care trăim mii de ani mai târziu?

Geneza 6:5 explică de ce a venit mânia lui Dumnezeu peste pământul din timpul lui Noe: „Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.”

În Romani 1:18-19, putem vedea care este această răutate mare a omului: „Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor care înăbuşă adevărul în nelegiuirea lor. Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu.”

Există o „arcă” în care și noi putem urca?

Cu alte cuvinte, Dumnezeu are plăcere în oamenii care caută să umble credincioși conform înțelegerii lor, pe care Dumnezeu le-a dat-o, despre ce este adevărat și corect. Pe de altă parte, mânia lui Dumnezeu este îndreptată asupra acelora care în mod repetat se împotrivesc adevărului pe care Dumnezeu li l-a arătat. În Eclesiastul 7:29, Solomon a observat tendința omenirii de a se depărta de adevăr: „Numai iată ce am găsit: că Dumnezeu a făcut pe oameni fără prihană, dar ei umblă cu multe şiretenii.”

Dumnezeu ne-a avertizat în multe locuri din Biblie că mânia Lui va veni din nou peste pământ, deși niciodată în forma unui potop. Există o „arcă” în care putem intra ca să fim salvați precum Noe și familia lui?

Pentru cei care tânjesc după a trăi o viață adevărată și neprihănită de creștin, răspunsul este da! „Fiindcă Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie, ci ca să căpătăm mântuirea, prin Domnul nostru Isus Hristos.”  1 Tesaloniceni 5:9. În Ioan 15, Isus ne invită să intrăm în arca din zilele noastre: „Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi. Rămâneţi în dragostea Mea. Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne în dragostea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân în dragostea Lui. Versetele 9-10. Dacă alegi să trăiești o viață în credincioșie față de Cuvântul lui Dumnezeu, aceasta te duce în siguranța arcei din zilele noastre.

Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne în dragostea Mea

Totuși, ca oameni, chiar după ce ne dăm viața lui Hristos, noi suntem ispitiți să facem lucrurile care sunt contrare la ceea ce știm că este voia lui Dumnezeu. De exemplu, suntem ispitiți să mințim despre o greșeală pe care am făcut-o la locul de muncă, să bârfim pe ceilalți, sau să înșelăm în treburile bănești. Totuși, în Hristos este putere să scăpăm de aceste lucruri care provoacă mânia lui Dumnezeu, și putem trăi o viață spre plăcerea lui Dumnezeu.

În Corinteni 10:13, avem această promisiune: „Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda.” Dacă Îl căutăm pe Dumnezeu cu toată inima noastră, atunci El va împlini acest verset în viețile noastre.

Cuvântul lui Dumnezeu dă instrucțiuni foarte clare despre cum să primești puterea necesară pentru a birui natura noastră păcătoasă:

– În Psalmi, David scrie despre a strânge Cuvântul lui Dumnezeu în inima noastră, ca să rezistăm când suntem ispitiți la păcat (Psalmi 119:10-11).

– În Evrei, suntem îndemnați să-L căutăm prin rugăciuni pentru a primi ajutor în ispită (Evrei 4:15-16).

– În prima lui epistolă, Ioan ne încurajează să avem părtășie cu ceilalți care au aceeași gândire de a birui păcatul (1 Ioan 1:7).

– În Luca, Isus spune ucenicilor Săi, „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze.” (Luca 9:23).

Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze

Trăind o astfel de viață de creștin, noi scăpăm de mânia pe care Dumnezeu o va trimite peste cei nelegiuiți; noi vom scăpa precum Noe și familia lui. Cât de bine și în siguranță vom fi în această arcă în mijlocul timpurilor diferite care vin peste viețile noastre și peste omenire!

„Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.” 2 Petru 1:3-4.

Ce spune Biblia despre preacurvie?

Ce este considerat „preacurvie” de Cuvântul lui Dumnezeu și care sunt consecințele acestui păcat?

Scris de Steve Lenk
Ce spune Biblia despre preacurvie?

Preacurvia ia loc atunci când o persoană căsătorită intră în relații sexuale cu altă persoană față de cea cu care este căsătorită.

Biblia condamnă clar această faptă: „Să nu preacurvești!” (Exodul 20:14) Căci ea încalcă legământul făcut odată cu căsătoria – de a fi credincios partenerului de căsnicie.

Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea şi patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari şi pe preacurvari. (Evrei 13:4). Este scris despre Dumnezeu că Orice lucru El îl face frumos la vremea lui. (Eclesiastul 3:11) și timpul în care El a menit intimitatea sexuală este între un bărbat și o femeie, în cadrul relației de căsătorie. Să ai această relație înainte de căsătorie (curvie) sau cu alt partener, după căsătorie (preacurvie) este în neascultare directă față de voia lui Dumnezeu. Chiar dacă și partenerul tău de căsnicie ar fi de acord cu o astfel de faptă, aceasta nu o face acceptabilă în ochii lui Dumnezeu.

Fugi de curvie

Pavel avertizează clar împotriva acestui comportament: „Fugiţi de curvie! Orice alt păcat pe care-l face omul este un păcat săvârşit afară din trup, dar cine curveşte păcătuieşte împotriva trupului său.” (1 Corinteni 6:18) Faptul că ni s-a dat de la Dumnezeu un trup este un privilegiu mare și îl putem folosi ca să-L cinstim pe Cel care ni l-a dat: „Sau nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 6:19-20)

Potențialul de a folosi trupurile noastre spre slava lui Dumnezeu este subliniat în Tesaloniceni 4:3-5: Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră: să vă feriţi de curvie; fiecare din voi să ştie să-şi stăpânească vasul în sfinţenie şi cinste, nu în aprinderea poftei, ca neamurile, care nu cunosc pe Dumnezeu.” Sfințirea este procesul care are loc în acei care își jertfesc trupul în ascultare de voia lui Dumnezeu și ca rezultat noi vom participa la sfințirea lui (Viața și natura Lui Dumnezeu).

În Noul Testament, Isus extinde curvia la o intenție ascunsă a inimii: Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: ‘Să nu preacurveşti.’ Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească a şi preacurvit cu ea în inima lui. (Matei 5:27-28) El scoate în evidență și atitudinea extremă pe care ar trebui s-o avem ca să evităm un asemenea păcat:Dacă, deci, ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă. Dacă mâna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie-o şi leapăd-o de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă.” (Matei 5:29-30)

Ispitit ca noi, dar fără păcat

Când noi suntem ispitiți la gânduri necurate, noi ne putem aminti că Isus a deschis o cale afară din păcat pentru noi toți: Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.” (Evrei 2:18)

Nu există fericire adevărată și de durată pentru un creștin în afara voii lui Dumnezeu. Plăcerea momentană a preacurviei va trece imediat, dar regretul pe care îl seceri este de foarte lungă durată. Ferice de cei care aleg ca Isus, să sufere și să facă voia lui Dumnezeu, prin a nu ceda în ispită. Atunci noi devenim o binecuvântare și un exemplu acolo unde suntem și obținem bucurii care cresc încontinuu în viața aceasta de pe pământ și apoi în toată veșnicia.

Care este importanța botezului creștin?

Înseamnă botezul doar iertare a păcatelor – sau este ceva mai mult?

Scris de Steve Lenk
Care este importanța botezului creștin?

Sunt multe istorii în Biblie despre oameni care s-au botezat. Dar care este scoupul botezului și care este semnificația lui pentru o viață de creștin?

Ce este botezul?

Botezul este actul prin care un creștin este cufundat în apă ca să simbolizeze sfârșitul unui fel vechi de viață și un început nou.

Biblia menționează prima dată botezul în viața lui Ioan Botezătorul. Aceasta se întâmpla în Vechiul Testament, când botezul se făcea pentru iertarea păcatelor. Cât despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăinţă; dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine, şi eu nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc.” Matei 3:11. Odată cu Noul Testament, datorită morții lui Isus pe cruce, botezul este acum mai mult decât iertare de păcte – este un pact de a trăi o viață ca un ucenic înaintea lui Dumnezeu.

Petru compară botezul cu potopul din timpul lui Noe. 1 Petru 3:18-21. Biblia spune despre timpurile lui Noe: Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău. Geneza 6:5. Așa cum apele potopului au însemnat un sfârșit la acel rău din Vechiul Testament, botezul reprezintă un sfârșit la o viață proprie, ego-centristă în care îmi fac voia proprie și începutul unei vieți noi unde fac voia lui Dumnezeu în Noul Testment.

Cine trebuie botezați?

O persoană care a făcut un legământ pe viață de a-L urma pe Isus, de a asculta de Cuvântul lui Dumnezeu și de a trăi o viață nouă este un candidat pentru a fi botezat. Astfel de oameni sunt căiți și vor să fie liberi de păcatul lor.

Așa a fost cu evreii care l-au răstignit pe Isus când l-au auzit pe Petru vorbind. După ce au auzit aceste cuvinte, ei au* rămas străpunşi în inimă şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: ‘Fraţilor, ce să facem?’ Fapt. 2:37. Pe astfel de oameni Petru i-a îndemnat și i-a botezat. Versetul 38.

O persoană care a făcut un legământ pe viață de a-L urma pe Isus, de a asculta de Cuvântul lui Dumnezeu și de a trăi o viață nouă este un candidat pentru a fi botezat.

La fel cum a fost cu evreii menționați mai sus, sunt mulți oameni azi care le pare rău pentru păcatele lor vechi și și-au propus să trăiască o viață plăcută lui Dumnezeu. Deși este evident că este nevoie de o oarecare maturitate ca să faci o astfel de decizie, atitudinea inimii este principalul criteriu pentru a decide de a fi botezat la orice vârstă. Cuvintele lui Isus către ucenicii Lui confirmă nevoia ca astfel de oameni să fie botezați: Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.” Matei 28:19. Nu stă nimic scris în Biblie despre botezul copiilor.

Ce înseamnă botezul pentru viața mea?

Deși creștinismul constă într-o viață ascunsă cu Dumnezeu, botezul este un act exterior care afirmă dorința noastră de a-L urma pe Isus pe calea interioară.

Pavel explică cum noi trebuie să trăim această viață nouă: Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui? Noi, deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă. Romani 6:3-4.

Botezul este un act exterior care afirmă dorința noastră de a-L urma pe Isus pe calea interioară.

Această „moarte” pe care Pavel o menționează este moartea vieții mele vechi, unde aleg să încetez să mai trăiesc după natura și tendințele mele umane, păcătoase. Pot începe să merg în „viața nouă” ascultând poruncile lui Dumnezeu.

A fi botezați nu ne eliberează de ispite, dar putem, așa cum este scris în Evrei, să biruim în ispită așa ca Isus: Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.” Evrei 4:15-16.

Putem trăi restul vieții noastre pentru voia lui Dumnezeu, așa ca Isus: De aceea, când intră în lume, El zice: „Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos, ci Mi-ai pregătit un trup; n-ai primit nici arderi-de-tot, nici jertfe pentru păcat. Atunci am zis: ‘Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!’”  Evrei 10:5-7.

Cu un astfel de scop în inimă, Dumnezeu Își va deschide Cuvântul pentru noi ca să putem să alergăm pe calea poruncilor Lui. Această viață nouă va face că noi vom secera binecuvântările lui Dumnezeu în loc de a suferi consecințele păcatului.

Pocăință

Te simți agitat și simți că viața este fără sens? Nu ai liniște în gânduri și ai multe întrebări?

Scris de Kari Sundmark
Pocăință

Te simți agitat și simți că viața este fără sens? Nu ai liniște în gânduri și ai multe întrebări?

În Biblie scrie că omul este ca un abur; îl vezi o clipă, și apoi dispare. Când conștientizezi că viața este așa de scurtă, se crează poate o dorință în interiorul tău de a ști menirea vieții. Vrei cu plăcere să experimentezi că Dumnezeu este un Dumnezeu viu, și dorești să crezi în El. Această dorință pe care nu reușești să o exprimi în cuvinte, poate fi primul pas către calea spre pocăință.

O nouă direcție

Pasul următor cere acțiune! Cel care se pocăiește, se întoarce de la ceva către altceva. Până acum ai mers într-o direcție. Tu știi poate că ceva nu este bine în relația ta cu cei din jurul tău. Poate ai spus sau ai făcut ceva care a distrus încrederea celorlalți în tine. Poate ai fost nedrept sau nesincer. Când te întorci, trebuie să mergi în direcția total opusă față de ceea ce-ai făcut tu înainte. Trebuie să recâștigi încrederea și să faci curățenie acolo unde a fost dezordine în viața ta. Crezi că este greu să te întorci 180 de grade? Dar nu este menirea ca tu să faci aceasta singur. Este Unul care vrea să te ajute! Isus ne-a dat o făgăduință: Veniți la mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă. Este posibil să schimbăm puțin cuvintele și să ne gândim că Isus spune: Întoarce-te la Mine, tu care tânjești după a fi total fericit!

Cel care se pocăiește, se întoarce de la ceva către altceva.

Dumnezeu crează dorință după pocăință

Această dorință de a schimba cursul în viața ta, este creată de Dumnezeu. În Biblie este pusă întrebarea aceasta: Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință? Apostolul Petru le-a vorbit odată iudeilor. El le-a spus clar că ei au păcătuit răstignindu-l pe Isus. Când au auzit aceasta, i-a înțepat în inimă. Așa se poate simți când știi că ai făcut ceva rău, și conștiința îți amintește aceasta. Te simți prost, și poate simți părere de rău. Este bunătatea lui Dumnezeu că tu te simți mâhnit! De fapt, te poți bucura dacă experimentezi o astfel de mâhnire. Aceasta îți dă un tânjet după pocăință, și aceasta este dovada că Dumnezeu a început să lucreze în tine!

O hotărâre radicală

Cerința pentru a scăpa de poverile grele și pentru a primi pace, este ca tu să-ți recunoști păcatul. Da, dar ce este păcat, te întrebi tu. Să păcătuiești înseamnă să faci împotriva conștiinței și legilor bune pe care Dumnezeu ni le-a dat, pe care le găsim în Biblie. Isus subliniază că legile pe care Dumnezeu le-a dat lui Moise sunt încă valabile, iar în plus El spune: Vă dau încă o poruncă: Să vă iubiți unii pe alții. O astfel de poruncă o întâlnești în viața ta când citești ce spune Isus mai departe: Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: „Să nu ucizi; dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecăţii; şi oricine va zice fratelui său: „Prostule!” va cădea sub pedeapsa Soborului. Isus pune reflectorul chiar pe inima și gândurile omului.

Când te pocăiești, înseamnă că tu ești voitor să lași lumina din cuvintele și din viața lui Isus să strălucească asupra vieții tale.

Când te pocăiești, înseamnă că tu ești voitor să lași lumina din cuvintele și din viața lui Isus să strălucească asupra vieții tale. Trebuie să arunci peste bord toate gândurile pe care le-ai avut până acum. Nu mai este nimic ce trebuie să protejezi! Tot ceea ce spui și faci are un punct de pornire total nou. A te pocăi este, fără nici o îndoială, o hotărâre radicală, cum spune Biblia, să te îmbraci cu noul om, care este creat după chipul lui Dumnezeu pentru o viață în neprihănire și sfințire adevărată. Noul dreptar al omului nou nu este ceea ce este cel mai bun pentru mine, ci ce este în folosul aproapelui meu.

Ce țintă ai tu în viață?

În Biblie, Isus are multe nume diferite. «Păstorul cel bun» este unul dintre ele. Păstorul se îngrijește de pășuni bune, are grijă de turmă și o păzește de pericole. Când tu te pocăiești, și alegi ca Isus să fie păstorul tău, vei experimenta că El are cu adevărat grijă de tine. El știe de ce hrană și îndrumare ai tu nevoie pentru a ajunge acolo unde El vrea să te conducă.

Cum mă pocăiesc?

Primul pas către mântuire și o viață plină de sens.

Scris de David Risa
Cum mă pocăiesc?

Te-ai trezit vreodată realizând că te rugai, aproape inconștient, pentru ajutor?

Asta se întâmplă deseori când treci printr-o experiență dificilă. Adevărul este că, atunci când ești sătul de tine însuți și de felul tău de viață, devii mai conștient de captul că ai mare nevoie să te rogi!

Isus Și-a învățat ucenicii că trebuie să se roage la Dumnezeu pentru iertare pentru lucrurile pe care le-au greșit și le-a clarificat că vor primi iertare doar dacă și ei, la rândul lor, iartă pe ceilalți. Ei trebuaiu să se roage astfel: „Dumnezeu, iartă-ne greșelile noastre, precum și noi iertăm greșelile greșiților noștri.” Poți citi toată rugăciunea în Matei capitolul 6.

Regret și recunoaștere

Când cugetul tău este încărcat, Dumnezeu este cel care lucrează, și tu observă că tu ești nevoit să te rogi pentru iertare. Poate realizezi că ai ales o cale greșită la o răscruce în viață și dorești să o iei de la capăt. Înțelegi că ce ai făcut a fost rău. Apostolul Petru le-a spus oamenilor care au realizat greșelile lor: Pocăiţi-vă, dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele…” Fapte 3:19. Când ești sincer și regreți, simți că ai nevoie de iertare de la Dumnezeu și de la oameni. Conform bibliei Cine îşi ascunde fărădelegile nu propăşeşte.” Proverbe 28:13. Când îți ascunzi păcatul și nu dorești să-l recunoști, nu poți fi iertat. Atunci nu ai bucurie. Apostolul Ioan scrie Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire.” 1 Ioan 1:9. Nu vei experimenta această bucurie până nu-ți mărturisești păcatele!

Baza iertării

Înainte ca Isus să trăiască pe pământ, Marele Preot jertfea o dată pe an pentru toate păcatele oamenilor. Oamenii primeau iertare, dar acele jertfe nu-i puteau ajuta pe oameni să aibă o conștiință curată. Deși jertfa le aducea iertare, nu avea puterea să ia păcatul care locuia în natura umană. Poftele interioare îi provocau să comită păcat. De aceea, a fost nevoie ca jertfa să se repete dată după dată, an după an.

Isus a murit pentru oameni; El Și-a dat viața ca o jertfă, odată pentru totdeauna. În scrisoarea către Evrei capitolul 9 și 10 poți citi mai mult despre temelia iertării. După învierea lui Isus, iertarea a căpătat o cu totul altă semnificație! Acum este posibil să arunci toate acele lucruri care îți îngreunau cugetul. Când te duci la Dumnezeu și ceri iertare, ești eliberat de vină pentru că Isus a luat vina pe Sine. De aceea, poți cere iertare pentru păcatele pe care le-ai înfăptuit și vei experimenta că Dumnezeu „le va arunca în fundul mării” cum este scris în Mica 7:19.

De ce este iertarea păcatelor atât de importantă?

Dumnezeu vrea să-Și arate dragostea Lui față de tine oferindu-ți oportunitatea să uiți tot din trecut și să începi cu o pagină nouă, curată. Aducându-Se pe Sine ca jertfă, Isus a deschis o cale care nu era accesibilă înainte. Acum și tu poți merge pe această cale; și tu îți poți oferi viața ca jertfă. Poți face asta luptând cu răul – păcatul – care locuiește în natura ta umană și negându-te prin puterea Duhului Sfânt. Iertarea pentru păcate este începutul mântuirii și cu cânt continui pe cale, poți primi ajutor ca să trăiești cu un cuget curat urmând exemplul lui Isus care „Și-a luat crucea în fiecare zi.”

Viața nouă

Cu cât mergi pe această cale nouă și vie devii tot mai recunoscător. Începi să gândești altfel! Nu mai trebuie să dai vina pe alții pentru dificultățile tale. Dacă ai fost nedrept în trecut, poți dori să fii drept. Acum vrei să faci voia lui Dumnezeu, vrei să faci ce este bine pentru ceilalți. Aceasta este datorită faptului că ai primit o gândire nouă. Bucuria care vine din această gândire nouă începe să te caracterizeze. Ceva se dezvoltă în tine, iar Dumnezeu îți deschide mintea pentru viața cea nouă ca tu să devii „o creație nouă!”

O mlădiță în vie

Când primești iertarea pentru păcate tu spui „da” la a fi altoit ca o mlădiță în via care este Isus. Isus spune: Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduceţi rod, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce mult rod; căci despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic.” Ioan 15:4-5. Isus vrea ca tu să aduci roade. Într-un pom, seva merge de la trunchi către crengi.

Când devii o mlădiță în via Isus Hristos, primești putere în viață. Atunci viața ta devine interesantă și plină de sens!

Cum știi când Dumnezeu te cheamă?

Dumnezeu te cheamă, dar depinde de tine să răspunzi.

Cum știi când Dumnezeu te cheamă?

Dumnezeu te cheamă, dar depinde de tine să răspunzi.

În 1 Timotei 2:4 spune: „Dumnezeu voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului. Dumnezeu are un plan incredibil și El vrea să te folosească pe TINE! El vrea să te salveze de o viață de păcat și nefericire – la o viață cu pace și bucurie adevărate! El vrea să te pregătească pentru eternitate. El vrea să folosească viața ta pentru a slăvi Numele Lui. Dumnezeu te cheamă. El te iubește și vrea să te ajute!

Deci cum te cheamă Dumnezeu? Poate întâlnești pe cineva a cărui viață dumnezeiască te face să te provoace, sau citești sau auzi ceva care crează în tine o năzuință după ceva mai mult. Poate că încerci să trăiești o viață bună și să reacționezi într-un mod corect, dar întotdeauna eșuezi și te simți gol în interiorul tău. Acesta este Dumnezeu care te cheamă. El te atrage, dar depinde de tine să răspunzi.

În Evrei 1:1-2 spune: După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin prooroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul. Dumnezeu Și-a trimis Fiul pe pământ ca om, unde Isus a experimentat aceleași încercări ca și noi, dar nu a cedat niciodată în păcat. Astfel El ne-a lăsat un exemplu pe care îl putem urma. Acum El te invită ca să-L lași să intre în viața ta, să te îndrume, să te întărească și să te ajute ca să trăiești aceeași viață biruitoare. Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine. (Apocalipsa 3:20)

Această chemare a dragostei este ca un magnet puternic care întotdeauna trage într-o direcție; să te întorci total de la tot ce este rău, corupt, decăzut și de la tot ce este căutarea folosului propriu și să te întorci către Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos, să-I urmezi exemplul și să ajungi la o viață de neprihănire, pace și bucurie. Dar alegerea este întotdeauna a ta, pentru că Dumnezeu ți-a dat o voie liberă.

Dacă îți deschizi inima pentru Isus, aceasta înseamnă să iei decizia să te oprești total de a mai trăi pentru tine însuți și să Îi dai Lui control total, ca Domn și Mântuitor. Este o decizie care îți va schimba total viața. Nu va mai trebui să continui să păcătuiești, să-ți pierzi cumpătul, să fii iritat, să fii ofensat. Isus a venit să te salveze și să facă o cale afară din toate aceste lucruri. El te va conduce în această viață minunată, pas cu pas, dacă răspunzi chemării Lui.

Nu lăsa nimic să te împiedice să faci alegerea cea mai importantă a vieții – deschide ușa inimii tale pentru Isus azi.

Ce înseamnă că Isus este Marele nostru Preot?

Dacă Îl avem pe Isus ca Mare Preot în viațile noastre, acest lucru are efecte profunde. – O temă esențială pentru toți ucenicii!

Ce înseamnă că Isus este Marele nostru Preot?

„Orice mare preot luat din mijlocul oamenilor este pus pentru oameni în lucrurile privitoare la Dumnezeu, ca să aducă daruri şi jertfe pentru păcate. Evrei 5:1.

Isus ca Mare Preot: Un om cu puterea vieții eterne

Trebuie să diferențiem dintre Isus ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre și Isus ca Marele Preot sau Mediatorul Noului Legământ. Cei care trăiesc în fărădelege au nevoie de Isus ca jertfă de ispășire pentru păcate, în timp ce toți cei care au fost mântuiți, au nevoie de El ca mare preot și avocat.

Pentru a deveni jertfa de ispășire și mare preot, Isus a trebuit să primească aceeași fire și sânge ca copiii, pe care a venit să-i salveze. (Evrei 2:14). „Căci negreşit, nu în ajutorul îngerilor vine El, ci în ajutorul seminţei lui Avraam.” Evrei 2:16. Pentru a salva pe oameni, Isus a trebuit să experimenteze ce înseamnă să fii om. Tocmai de aceea este scris: „… 

ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce. Filipeni 2:7-8.

Pe pământ, preoții au fost numiți conform legilor firești. Dar, din cauză că erau muritori, a fost nevoie de mulți. Dar Isus, care a fost conceput de Duhul Sfânt, a avut „puterea vieții veșnice” în El, de la naștere. Viața aceasta nu a fost niciodată văzută în fire. Tocmai de aceea Isus a venit cu Împărăția cerului în Sine. Ioan Botezătorul nu avea această împărăție în el, deși era cel mai mare om născut vreodată dintr-o femeie; dar chiar cel mai mic din Împărăția Cerului este mai mare decât el.

Prima dată când această viață eternă a fost manifestată în fire a fost când Isus a venit pe pământ. (Evrei 7:16). Cu alte cuvinte, a fost manifestată în trupul unui om. În perioada în care Isus a fost pe pământ, El a fost singurul care avea Împărăția Cerului în Sine. De aceea a putut spune că Împărăția Cerului era aproape. Prin ajutorul puterii unei vieți veșnice, Isus a dus lupta împotriva ispitelor care au venit din fire, o luptă pe care Și-a însușit-o voluntar. Întotdeauna El a spus nu lucrurilor care proveneau din firea lui și da la tot ce era divin. El avea în el puterea necesară de a obține asta. Totuși, în majoritatea timpului, Isus era implicat într-o luptă dură și grea, pentru că este scris că a adus rugăciuni cu strigăte mari și lacrimi Celui ce putea să-L salveze de la moarte. În zilele firii Lui, a luptat împotriva tuturor pretinderilor firii Lui omenești și a avut o victorie atât de profundă încât chiar și firea Lui s-a putut odihni în speranță. Sufletul Lui nu a fost lăsat în Împărăția Morților, dar nici trupul lui nu a văzut putrezirea. (Fapte 2:25-31). Așadar, Isus este singura persoană care a obținut victorie totală asupra fiecărei pofte a firii și asupra fiecărei ispite și a fiecărui păcat. Puterea vieții veșnice a făcut acest lucru posibil.

Duhul Sfânt – Ajutorul

Isus a posedat această moștenire, dar a vrut să o dea mai departe copiilor, dar acest testament a devenit valabil doar după moartea Sa, întrucât nu era în vigoare în timpul cât El era în viață. Acesta este motivul pentru care Isus a trebuit să plece, ca Ajutorul, Duhul Sfânt, să poată veni pe pământ. Apoi, de ziua Rusaliilor, Isus a trimis Duhul Sfânt cu atâta putere încât acesta s-a manifestat ca un duh puternic ce a umplut întreaga casă în care erau ucenicii. (Fapte 2:2)

Acesta era același duh pe care Isus l-a avut în zilele Sale de pe pământ. El S-a adus ca jertfă în puterea acestui Duh etern – a trecut prin necazuri și suferințe de toate felurile. (Evrei 4:15). Isus a trebuit să-Și ia asupra Sa carne și sânge și să fie ispitit și încercat ca noi, ca să ne poată ajuta în încercările noastre. Scripturile mărturisesc în multe locuri de acest lucru (Evrei 2:16-18; Filipeni 2:16-18; Romani 8:3; Evrei 10:5). În zilele vieții sale pământești, Isus Și-a primit instruirea pentru a deveni Mare Preot după ordinul lui Melhisedec. Suferințele L-au desăvârșit – Isus a suferit când a fost ispitit. Fiecare este ispitit când este atras de poftele care locuiesc în firea proprie. Dar Isus a biruit în puterea unui duh veșnic. Prin întreaga lui viață, Isus a suferit moartea în fire – a făcut acest lucru prin faptul că Și-a adus trupul ca o jertfă vie, sfântă și plăcută lui Dumnezeu. Acum noi suntem îndemnați să facem același lucru. (Romani 12:1).

Isus: Un mare preot luat dintre oameni

Autorul epistolei către Evrei scrie că este greu de explicat instruirea lui Isus de a deveni Mare Preot, pentru că ei deveniseră greoi la ascultare. (Evrei 5:11-14) Vei descoperi cele mai adânci taine ale educației lui Isus ca Mare Preot în tainele lui „Hristos manifestat în trup, dovedit în Duh, văzut de îngeri,” după înviere. Căci fiecare mare preot luat dintre oameni este pus pentru oameni în lucrurile privitoare la Dumnezeu. (Evrei 5:1) Așadar a fost necesar pentru Marele nostru Preot să fie luat dintre oameni, căci dacă cineva nu are carne și sânge de om, atunci nu este om, iar dacă nu poate fi ispitit, atunci nu este om. Dar Dumnezeu fie lăudat că avem un Mare Preot care a fost încercat în orice aspect, în fiecare tip de ispită și totuși, fără păcat. Cu alte cuvinte, El Și-a biruit propria voie și ispitele care au provenit din firea lui, atât de profund și desăvârșit încât nu a fost găsit niciun păcat și nicio vină în El în momentul ispitei. Acest lucru nu poate fi spus mereu despre noi, în ispitele noastre. Tocmai de aceea, se subliniază acest aspect, când este vorba despre Isus.

Legea pune pe oameni cu slăbiciuni să fie preoți, „… dar cuvântul jurământului, făcut după ce a fost dată Legea, pune pe Fiul, care este desăvârşit pentru veşnicie.” Astfel, vechile porunci sunt anulate din cauza slăbiciunii lor. (Evrei 7:18,28)

Când scrie că „a fost făcut desăvârșit,” acest lucru denotă faptul că a existat un timp din zilele vieții lui Isus, când El nu era încă perfect. De aceea este scris că I-a făcut plăcere lui Dumnezeu să-L desăvârșeazcă prin suferințe pe Căpetenia mântuirii noastre. (Evrei 2:10)

Din același motiv, noi suntem îndemnați să suferim împreună cu El, și vom fi proslăviți împreună cu El. (Romani 8:17). Suferințele sunt inevitabile atunci când ne aducem viața în conformitate cu Cuvântul lui Dumnezeu. Când practicăm evlavia cu mulțumire și alegem să suferim în fiecare ispită, în loc să păcătuim, atunci suferim împreună cu El. În aceste încercări intense ale evlaviei, Isus rămâne Marele nostru Preot și Mediator.

Mai mult decât o jertfă de ispășire

Aceste adevăruri binecuvântate sunt extrem de prețioase și valoroase acelor care cred, în ciuda faptului că sunt oameni care nu le înțeleg. Personal, aceste Cuvinte ale lui Dumnezeu care Îl privesc pe Isus ca Mare Preot și Mediator, au fost extrem de folositoare, pline de mângâiere și binecuvântare.

Adevărul este că Isus a putut începe să slujească în rolul de Mare Preot doar după ce luase loc moartea asupra păcatelor făcute în Vechiul Testament. (Evrei 9:15) Doar atunci putem gusta din moștenirea eternă care ne-a fost promisă. Atâta timp cât nu recunoaștem că am murit cu Hristos, nu putem primi parte din viața Lui, căci Cuvântul Lui este duh și viață.

Motivul pentru care atât de puțini oameni știu despre Isus ca Mare Preot este că ei Îl vor doar ca ispășire pentru păcatele lor. Oamenii își petrec viețile necesitând și pretinzând iertare, dar într-o viață care este „crucificată cu Hristos,” Isus va fi arătat ca Mare Preot. Totul depinde de viața pe care o trăim, căci viața este lumina oamenilor.

 

Acest articol a fost tradus din norvegiană și a fost publicat pentru prima dată sub titlul „Isus ca Mare Preot” în revista periodică a BCC Skjulte Skatter (Comori Ascunse), în aprilie 1928.
© Copyright Stiftelsen Skjulte Skatters Forlag

Dacă ești interesat, poți citi mai mult pe tema relația cu Isus.

 

Johan Oscar Smith

Johan Oscar Smith (1871-1943) a fondat societatea evanghelică numită Brunstad Christian Church. El a avut o dorință extraordinară după Dumnezeu și adevăr. Din acest motiv, Dumnezeu i-a putut da descoperire despre multe lucruri care au fost respinse sau ignorate de majoritatea credincioșilor, încă din zilele apostolilor. De-a lungul vieții sale, J. O. Smith a scris prolific pentru a împărtăși aceste descoperiri cu restul lumii. Citește mai mult despre Johan Oscar Smith.

12 citate ale lui Johan Oscar Smith care îți pot “nuanta” viața

Citește aceste doisprezece citate de Johan Oscar Smith care cu siguranță vor avea un efect semnificativ în viața ta.

12 citate ale lui Johan Oscar Smith care îți pot schimba viața

Johan Oscar Smith a fost un om cu teamă de Dumnezeu care avea înțelepciune și înțelegere din Cuvântul lui Dumnezeu. Putem gusta puțin din această înțelepciune prin a citi ceva din citatele lui de mai jos. Fragmente mici ca acestea, scoase din cărțile sale, din predicile sale, din convorbirile zilnice, arată, nu numai o viață adâncă în Hristos, dar și o smerenie profundă, înrădăcinată în sărăcie în duh.

Adevăr

Adevărul înconjoară pe persoana care îl folosește. Nimeni nu îl poate prinde cu minciuna. La fel cum chiar cel ma mic adevăr eliberează, cel care umblă în adevăr în toată calea sa, este liber. O minciună mică dă șansa puterilor întunericului să capete un cârlig la noi, dar adevărul le alungă departe.

Dreptate (Neprihănire)

Puțini știu ce este dreptatea. Când faci o prostie, atunci este drept să suferi pentru asta. Când păcătuiești, este drept să porți roadele păcatului fără să cârtești. În contactul cu ceilalți oameni este drept să spui ce crezi și să vii cu ceea ce ai. Unul care este flămând și însetat după neprihănire, va fi săturat, și a fi săturat cu neprihănire înseamnă enorm de mult.

Pe cruce sau la piciorul crucii

Cei ce aparțin lui Hristos și-au răstignit firea cu poftele și patimile ei. Dar aceasta nu o poți face la piciorul crucii. Cei care L-au răstignit au stat și ei la piciorul crucii; a sta la piciorul crucii nu provoacă nicio suferință firii. Dar când devii răstignit împreună cu Hristos, atunci simți părtășie cu El în suferințele Lui.

A asculta și a face

Iacov spune că te înșeli singur când doar auzi Cuvântul și nu îl împlinești. Cât de mulți trăiesc în această înșelare toată viața lor – aud, aud dar niciodată nu încearcă să-l facă.

Păzește faptele Lui

Dumnezeu pune Duh și râvnă în inimă pentru a împlini o faptă – că este vorba de a scrie sau a vorbi. Dar fapta este înfăptuită, devine odihnă. Noi nu trebuie să ne împingem unii pe alții, căci Dumnezeu a pregătit fiecăruia fapte așa ca să avem loc unii de alții. Noi trebuie doar să păzim faptele Lui.

Libertate falsă

Din cauza libertății false omul încearcă să își confecționeze o învățătură, ca, urmând-o, să nu fie nevoie de suferință. O astfel de învățătură este aceasta că… Isus a făcut totul, și din acest motiv noi scăpăm de orice are de a face cu a ne împotrivi voii noastre proprii. De aceasta aparține și a disprețui pe oameni pe motivul că ei trăiesc în robie, când ei se străduiesc să trăiască în teamă de Dumnezeu.

Pierzare

Aceasta este pierzare: lucrurile de care inima este legată trec, în timp ce persoana, care este o ființă veșnică, este umplută cu nimic altceva decât goliciune, când ar fi trebuit să fi fost umplută cu Dumnezeu Însuși. Tocmai de aceea Dmnezeu vrea să ne scoată gândirea din cele exterioare – cele trecătoare – și să ne îndrepte către cele interioare, către sursa vieții, care va rămâne veșnic, așa cum sufletul este veșnic…

Luptă interioară

Viață interioară și dușmani interiori cu care să luptăm și pe care să-i distrugem. Dușmanii vieții interioare sunt puterile care vor să devieze gândirea prin a capta atenția către cele exterioare. Acești dușmani semnifică dorinți de toate felurile care caută să ducă o gândire hotărâtă în a se lega de tot felul de lucruri exterioare și trecătoare.

Lupta credinței

Când mergem de la întuneric la lumină și de la puterea lui Satan la Dumnzeu, aceasta nu se întâmplă fără bătălii mari și lupta cea bună a credinței. Căci toată lumina nu vine într-o singură zi. Este nevoie de credincioșie mare ca să primești lumină mai multă.

Îndelungă răbdare

Cel care are îndelungă răbdare rezistă unde alții cedează. El se gândește mereu la cât de răbdător a fost Dumnezeu cu el și consideră îndelunga răbdare ca mântuire. Îndelunga răbdare rezistă unde acolo unde nimeni altcineva a rezistat și ea nădăjduiește întotdeauna într-un rezultat favorabil la sfârșit.

Folosește timpul tău

Fiecare în parte poate face mult mai mult dacă ar depune puțin mai mult efort. Trebuie să-ți controlezi propria persoană. Vezi cum îți folosești timpul tău! Vezi cum asculți! Vezi cum pui în ordine tot ce ai de făcut, așa ca Dumnezeu să se poată uita în jos la tine cu plăcere. Caută cinstea lui Dumnezeu în tot ce începi.

Credincioșie în lumină

Dacă înaintezi în lumină fără să ai grijă de ceilalți, scopul lumii este pierdut: Dumnezeu nu ne dă lumină doar de dragul luminii; ci trebuie îndeplinit un scop cu lumina…

Citatele sunt din articole publicate în revista bisericii „Comori Ascunse”

© Drepturi de autor Stiftelsen Skjulte Skatters Forlag, Norvegia | brunstad.org

Ce costă ca să fii un ucenic al lui Isus?

Ce este Biserica fără cruce?

Ce înseamnă că Isus este Marele nostru Preot?

Cei trei răstigniți

Creștinism activ

Cum este dragostea lui Dumnezeu desăvârșită în noi?

Este trupul tău condus de Duhul lui Dumnezeu sau de păcat?

Învaţă de la furnică

 

Elias Aslaksen

Elias Aslaksen (1888-1976) a fost conducătorul Brunstad Christian Church din 1943 până la moartea sa, în 1976. El a fost un om crucial pentru împărtășirea mesajului de biruință asupra păcatului, în toată Europa. El a fost un bărbat special de radical atât în cuvinte dar și în scriere, și mulți oameni și-au găsit ajutor și adevăr prin viața și lucrarea lui. Citește mai mult despre Elias Aslaksen.

15 citate de Elias Aslaksen pentru un creștin în nevoie

Acesta este singurul factor care determină fericirea ta

Bârfa: Tolerezi tu acest obicei rău?

Calea crucii

Caracteristicile unui creștin

Clipa decisivă

Cum devii creștin?

Cum pot fi „răstignit cu Hristos?”

Cum să birui descurajarea din viața ta

Cum să faci progrese rapide în viața ta de creștin?

 

Cât de importantă este rugăciunea?

Devino un creștin adevărat

Este Hristos Domnul inimii mele?

Judecă-te pe tine însuți

Nicio dificultate!

O încurajare convingătoare de a urmări dreptatea!

Rezultatele răstignirii l

Romani 8:28 – Realitatea incredibilă a acestui verset cunoscut

Satan zdrobit sub picioarele tale

Știai că rugăciunea majorității oamenilor arată că ei au o gândire împărțită?

 

Cum pot fi „răstignit cu Hristos?”

Cheia biruinței!

Scris de Elias Aslaksen
Cum pot fi „răstignit cu Hristos?”

“Am fost răstignit împreună cu Hristos; ea nu mai trăiesc eu este, ci Hristos trăiește în mine; Și viața pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc prin credința în Fiul lui Dumnezeu, care ma iubit și Sa dat pe Sine pentru mine. “Galateni 2:20.

Acest lucru, într-adevăr, este inima creștinismului, temelia solidă a credinței în Hristos. Pana in acest lucru devine adevărat în viața unei persoane, el va suferi înfrângere continuă și eșec. Atâta vreme cât trăim pentru noi înșine, mizeria va avea ca rezultat, pentru că în noi, adică în carnea noastră, nu locuiește nimic bun. (Romani 7:18) Nimeni nu poate reuși să urmeze pașii lui Hristos, fac voia lui Dumnezeu și păzește poruncile Lui pe cont propriu.

carnea fiecăruia este total depravat, ireparabil, neajutorat, și imposibil. Cu cât încercăm să facem bine mai mult, cu atât mai mult descoperim că este fără speranță. Ce trebuie să facem cu un om care este bine coruptă și incorigibil? Când recunoaștem și să recunoaștem că aceasta este starea noastră, ne aduce în nevoie și ne provoacă durere. Astfel, Dumnezeu poate să deschidă ochii să vadă că am fost răstignit împreună cu Hristos; nu numai că a fost certificatul nostru de datorii bătute în cuie pe cruce (Coloseni 2,14), dar, de asemenea, debitorul însuși! (Romani 6: 6)

Acest lucru a fost inclus în lucrarea lui Hristos; Tatăl îl socotește să fie așa, și este așa. Pavel putea spune în adevăr, “Am fost răstignit împreună cu Hristos; ea nu mai trăiesc eu. “Noi nu putem și cu siguranță nu ar trebui să spun acest lucru, dacă noi nu trăim o viață de biruință. De exemplu, dacă eu sunt jignit, supărat sau îngrijorat și apoi spune că nu mai trăiesc eu, ci Hristos este Cel ce trăiește în mine, atunci eu spun că este Hristos care păcate – ceea ce ar fi o blasfemie! Care trăiește o viață cu totul victorios în această lume? Orice persoană care, prin credință, este răstignit împreună cu Hristos; toți cei care nu mai trăiesc pentru el însuși.

Acest lucru, dragă cititor, este poziția de credință pe care trebuie să le ia; și odată ce am primit har să ia această poziție, este vital ca noi nu suntem mutat departe de ea. Acestea sunt lucruri mari și nepatruns! Cu toate acestea, Dumnezeu este de asemenea mare, iar numele Lui este Minunat! El, care, în mila Sa decis că era bine să ne cheme la ceva atât de mare, va face el însuși această lucrare măreață în noi. (1 Tesaloniceni 5: 23-24)

A fi răstignit împreună cu Hristos

Ce înseamnă să fie răstignit cu Hristos? Aceasta înseamnă că nu mai trăiesc după poftele păcătoase și dorințele trupului meu – nu mai comite ceea ce știu să fie păcat în mod voit și conștient. Păcatul în trupul meu a fost bătut în cuie pe cruce prin credință.

Cum pot fi răstignit împreună cu Hristos? Prin credință! Noi citim, “lupta bună a credinței, apucă viața veșnică [viața depășirea], la care ai fost chemat, …” 1 Timotei 6:12. Și: “Ce fel de oameni ar trebui să fie în purtare sfântă și evlavie …?” 2 Petru 3:11.

Este ușor de înțeles că nimeni nu este de gând să se străduiască să creadă că el a fost crucificat la ceva care-l iubește și vrea să păstreze. Cu alte cuvinte, înainte de a putea pune stăpânire credința în a fi răstignit împreună cu Hristos, noi trebuie să fi crescut obosit de noi înșine. Da, trebuie să fim atât de bolnav și obosit de păcat și toată activitatea de sine că suntem recunoscători să fie răstignit împreună cu Hristos și să-L primească ca Lider și Domn asupra vieților noastre.

Dacă aveți această atitudine, Dumnezeu va avea grijă că veți obține posibilitatea de a pune mâna credinței în a fi răstignit împreună cu Hristos.

În consecință, două lucruri sunt necesare pentru a fi răstignit împreună cu Hristos: (1) Pentru a-l doresc. (2) Pentru a-l cred!

Luând crucea mea de zi cu zi

“Atunci Isus a zis ucenicilor:” Dacă cineva dorește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze. “Lui” Matei 16:24.

“Atunci El le-a zis tuturor:” Dacă cineva dorește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi, și să Mă urmeze. “Luca 09:23.

Noi vedem că nu poate fi luat de la sine înțeles că o persoană este în urma lui Hristos tocmai pentru că el este convertit. Dar dacă cineva vrea cu adevărat să-L urmeze, el poate primi instrucțiuni clare cu privire la ceea ce trebuie să facă, dacă el este de a reuși.

Atâta timp cât vom trăi, marea întrebare este și va fi întotdeauna: Ce facem cu nostru de auto-voință? Totul depinde de acest lucru. Cu toții avem o voință proprie enormă și complexă, care rezistă întotdeauna voia lui Dumnezeu. Este evident că aceste voințe opuse nu pot fi efectuate simultan! Dacă o fac propria mea voință, am încălcăm voia lui Dumnezeu; dacă voi face voia lui Dumnezeu, atunci mă duc împotriva, sau de a refuza sau crucifice, propria mea voință.

Dacă vreau să merg în același mod în care Isus a umblat, calea pe care El a consacrat, atunci trebuie să-și nege propria mea voință de zi cu zi și ia crucea mea pe care mi auto-voință trebuie să fie bătute în cuie, pentru că aceasta este ceea ce a făcut Isus. Acolo voi găsi pașii Lui.

Hristos a trăit toată viața Sa ca Unul răstignit. (Evrei 12: 2) El este Maestrul în acest sens, iar acum El învață pe ucenicii Săi același lucru. Atunci când Scripturile spun că Dumnezeu a condamnat păcatul în trup (Romani 8: 3), înțelegem că Isus a negat Lui de sine voință, astfel încât acesta nu a fost niciodată realizat.

 

Cum devii creștin?

Ce trebuie de fapt ca să devii creștin? În acest articol Elias Aslaksen scrie clar și deslușit ce este necesar pentru aceasta. Nu este atât de complicat pe cum ai crede dacă tu vrei aceasta cu adevărat!

Scris de Elias Aslaksen
Cum devii creștin?

Ce trebuie de fapt ca să devii creștin? În acest articol Elias Aslaksen scrie clar și deslușit ce este necesar pentru aceasta. Nu este atât de complicat pe cum ai crede dacă tu vrei aceasta cu adevărat!

Prin a te hotărî pentru aceasta

Dumnezeu S-a hotărât cu mult timp în urmă să îi primească și să-i mântuiască pe toți cei care vin la El. Acum depinde de tine. Imediat cum te-ai hotărât, lucrurile sunt în ordine. După câteva zile, a venit Felix cu nevasta sa, Drusila, care era iudeică; a chemat pe Pavel şi l-a ascultat despre credinţa în Hristos Isus. Dar, pe când vorbea Pavel despre neprihănire, despre înfrânare şi despre judecata viitoare, Felix, îngrozit, a zis: „De astă dată, du-te; când voi mai avea prilej, te voi chema.” Fapt. 24, 24-25. Cel mai probabil este că el nu a avut niciodată un astfel de «prilej». Ia aceasta ca o avertizare. Un lucru este necesar! Hotărăște-te imediat!

Şi Agripa a zis lui Pavel: „Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creştin!”, „Fie curând, fie târziu”, a răspuns Pavel, „să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toţi cei ce mă ascultă astăzi să fiţi aşa cum sunt eu …” Fapt. 26, 28-29. Aceasta vreau și eu să spun: toți cei care mă aud sau citesc cuvintele mele să devină ca mine – bucuros în inimă!

Depinde doar de tine, drag suflet. Dumnezeu te cheamă, te întreabă. Vrei sau nu vrei? Tu hotărăști singur.

Prin a intra în tine însuți

Şi-a venit în fire şi a zis: … Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu … Luca 15, 17 și 18. Aici reiese un lucru foarte semnificativ. Când trăiești într-un fel obișnuit pământesc, ca un păcătos între păcătoși, atunci tu nu ești conștient sau treaz; tu nu ești tu însuți. Dacă te gândești, realizezi că de fapt tu nu trăiești așa cum ți-ai dori. Nu, tu ești purtat de curent împreună cu ceilalți. Ai ajuns în această situați fără să te gândești sau aproape fără să faci decizii în această privință. Camarazii și prietenii te-au luat de mână și te-au purtat într-un loc sau altul.

Dacă intri în tine însuți, vei spune la fel ca fiul risipitor: De ce să trăiesc așa? Eu nu trebuie să trăiesc într-un asemenea hal! – Nu, de ce să fii nefericit, fără pace, fără speranță, să ai o conștiință rea și să te îndepărtezi de Dumnezeu? El te primește cu plăcere! Ridică-te și vino la El, și atunci se va împlini acest verset:  Dar trebuie să ne înveselim şi să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort, şi a înviat, era pierdut, şi a fost găsit.” Luca 15, 32.

Prin a-ți recunoaște și a-ți mărturisi păcatul

Răsplata păcatului, sau pedeapsa păcatului este moartea (Rom. 623). Păcatul este cel care ne desparte de Dumnezeu. Isus a venit pentru a purta păcatele și pentru a le distruge. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire. 1. Ioan 1, 9. Când tu îți mărturisești păcatul, devii curățit. Atunci devii un creștin și începutul este îndeplinit. Tot păcatul, indiferent cât de mare ar fi el, îți este șters într-o clipă!

Prin a te ruga pentru mântuire și ajutor

Cel mai simplu cuvânt din toată Biblia este acesta: „Oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit.” Rom. 1013. Când chemi Numele Domnului atunci tu arăți că crezi în El. Isus spune: Rugați-vă și veți primi. Mat. 77. Și Iacov spune: Voi nu aveți pentru că nu cereți. Iacov 4, 2. Este simplu să devii mântuit. Nu este nevoie de nici o ceremonie. Tonalitatea nu are importanță. Tu poți fără nici o problemă să te exprimi greșit sau să spui cuvintele invers. Dumnezeu te înțelege oricum. Tu poți spune: «Primește-mă așa cum eu sunt», sau ce vrei tu.

Tot ceea ce cerem după voia Lui, noi primim. În primă fază voia lui este ca tot păcatul nostru să fie șters, iar apoi să primim putere pentru a birui asupra păcatului. – Devii creștin prin a obține o inimă nouă pe care o primești prin a te ruga pentru aceasta.

Prin a ține tare de ce spune Cuvântul lui Dumnezeu

Citește Biblia! Să nu-ți fie teamă să citești cartea cea mai bună și cea mai plină de conținut din lume! Ceea ce scrie acolo poate să te transforme total. În ea stă scris adevărul. Și nu sunt doar litere ci este duh și viață în acele cuvinte. Ia-L pe Dumnezeu după cuvântul Lui! Ține tare de ceea ce acele cuvinte spun, și atunci devii un creștin în duh și adevăr.

Semințele care, conform pildei din Biblie, au căzut în pământul bun, erau acei care au auzit (sau au citit) Cuvântul, și l-au păzit. Luca 8, 15. A păzi Cuvântul, sau a-l ține este același lucru cu a-l crede. Scriptura este plină de cuvinte care conțin lucruri de care tu ai nevoie, lucruri după care tu tânjești, lucruri care îți vor da bucurie și vor fi spre câștigul tău. Citește doar! Și curând îți va părea rău că nu ai început mai devreme să citești în această carte minunată. Cartea Cărților! Este un izvor care nu seacă!

Să nu înțelegi greșit, cum fac mulți. Tu nu-i faci nici un serviciu lui Dumnezeu dacă citești Biblia. Citirea însăși nu este o închinare. Tu trebuie să citești pentru propriul tău câștig. Important este ca tu să primești ceea ce ai nevoie, și să ții tare de ce citești. Atunci devii un creștin.

Prin a ridica un steag curat

Motivul pentru care multe sute de mii de oameni nu ajung în Împărăția lui Dumnezeu și nu devin creștini este acesta că ei se abțin de la a mărturisi Numele lui Isus Hristos oamenilor. Ei sunt astfel de «Nicodimu-și» care vin la Isus în toiul nopții când nimeni nu-i vede sau îi aude, dar care nu îndrăznesc de față cu alți oameni. (Ioan. 3, 1-2)

Fricoșii și lașii vor rămâne afară, și își vor împărți soarta cu tot felul de nelegiuți și ucigași. Apoc. 21, 8. Pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri; dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri. Mat. 1032 și 33. Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire. Rom. 1010.

Așadar nici nu se pune problema mântuirii până nu Îl mărturisești pe Isus Hristos cu gura ta! Dacă tu crezi din inimă și mărturisești cu gura, atunci tu devii un creștin. Exact aici stagnează masele de oameni. Ei Îl au pe Isus în interiorul lor, spun ei. Dar de fapt nu este absolut deloc adevărat; pentru că ei nu-L au în inimă.

Ei se roagă în ascuns, spun ei, și aceasta a recomandat și Isus. Dar dacă cercetezi mai minuțios, se arată că, din păcate, nici aceasta nu este adevărat. Cum putem noi ști asta? Da, este atât de evident! Hai să citim cuvântul lui Isus: Ci tu, când te rogi, intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa şi roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns. Și Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti în cele descoperite. (trad. norv.) Mat. 66.

Așadar, când nu are loc nici o schimbare în cele descoperite, atunci tu nu te-ai rugat cu adevărat în ascuns! Și de aceea nu merge, drag prieten.

Când mergi în cămeruța ta, încuie ușa, și roagă-te pentru o îndrăzneală mare de a mărturisi Numele lui Isus oamenilor, cum îndeamnă Biblia atât de clar, și atunci Dumnezeu îți va răsplăti în cele descoperite – cum merge atunci? Atunci «Nicodim» devine un creștin în duh și adevăr. Fă așa, drag prieten!

Prin despărțire totală

Tu nu poți lupta de ambele părți ale frontului în același timp; nu poți fi și pentru și împotrivă. Alege azi cui vrei să-i slujești! Tu devii creștin în ziua în care, conștient, te depărtezi de tot ceea ce tu știi că este păcat, și de toți cei care se țin de păcat – și le arăți clar că tu te-ai îndepărtat de ei, că nu mai ești unul dintre ei.

Trebuie să îndeplinești aceasta fără excepție și fără a cruța pe cineva. Nici cea mai fină și sensibilă relație de rudenie nu poate în cel mai mic grad schimba aceasta. Cuvintele lui Dumnezeu în această privință sunt clare și foarte puternice: … Cum poate sta împreună lumina cu întunericul? … Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios? … De aceea: „Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi. 2. Cor. 6, 14-17.

Bineînțeles că noi vom continua să fim la „postul nostru” în ce privește cele pământești, în căsnicie și cu locul nostru de muncă șamd. (excepție face cazul în care jobul nostru este direct legat de nelegiure); dar în duhul nostru noi trebuie să fim despărțiți de toate acestea, și nu mai puțin în munca noastră să facem ceea ce este drept și curat în ochii lui Dumnezeu.

Ia-ți rămas bun de la rude și prieteni, sau mai bine zis adio («adio» înseamnă: «la Dumnezeu»!), iar apoi urează-le bun venit! Aceasta este atât spre binele tău cât și spre binele lor.
© Copyright Stiftelsen Skjulte Skatters Forlag
Fragment din broșura «A fi creștin», 1936

Devino un creștin adevărat

Am mers prea departe pentru iertare?

Cum știi când Dumnezeu te cheamă?

 

Clipa decisivă

Când lupți împotriva păcatului care vrea să se ridice și să iasă din tine, este important să fii dinainte hotărât să lupți. Dar ce este această clipă decisivă?

Scris de Elias Aslaksen
Clipa decisivă

Este în același moment în care ești ispitit. Atunci trebuie lovești cu putere. Dacă nu ești hotărât dinainte la asta și nu execuți asta imediat, atunci imediat cedezi și cazi în ispită. Ispititorul este însuși Satan și nu trebuie să îl asculți multe secunde înainte ca să începi să lovești, să începi să te opui brutal și să tragi cu toate armele și toate tunurile pe care ți le-ai pregătit înainte de luptă. Înarmarea are loc în timp de pace și atunci ești pregătit dinainte. Altfel ești copleșit și biruit.

Dacă nu faci tot ce-ți stă în putință ca să birui, atunci meriți să cazi. Nivelul de efort și mobilizare despre care Isus spune în Matei 5:29-30, Dacă deci ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine…”, spune cu o claritate izbitoare că trebuie să facem orice ne stă în putință ca să evităm să păcătuim! În primul rând și cel mai mult trebuie să ne înarmăm cu Cuvântul lui Dumnezeu; toate cuvintele vieții așa încât să fim plini de aceste cuvinte și să avem cuvintele Lui în noi. Noi în Cuvânt și Cuvântul în noi!

Cei mai mulți creștini sunt de-a dreptul molatici, leneși, greoi și prea puțin viu interesați în a fi mântuiți din temelii de toate păcatele din toate domeniile posibile! Conform cuvintelor lui Isus, ei nu sunt vrednici de El! În Matei 10:37-38 scrie: „nu este vrednic de Mine” de trei ori, una după alta. Doar persoanele cu o inimă întreagă, arzătoare, viu interesate și harnice intră în Împărăția lui Dumnezeu. De s-ar trezi mulți în aceste zile la o pocăință radicală și la un efort radical!

Articolul a fost prima dată publicat în revista bisericii „Comori Ascunse”, aprilie 1977
© Drepturi de autor Stiftelsen Skjulte Skatters Forlag

 

«Harul în toată plinătatea». Pentru ce?

A doua promisiune extraordinară: Nu vei fi vătămat de cea de-a doua moarte

De ce este vital pentru fiecare să biruie păcatul

 

A doua promisiune extraordinară: Nu vei fi vătămat de cea de-a doua moarte

Cea de-a doua dintr-o serie de răsplăți veșnice

Scris de Kathryn Albig cu Bjørn Nilsen
A doua promisiune extraordinară: Nu vei fi vătămat de cea de-a doua moarte
  • A doua promisiune extraordinară: Nu vei fi vătămat de cea de-a doua moarte

„Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: ‘Cel ce va birui nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte.’” (Apocalipsa 2:11)

Dumnezeu Își iubește creația. Păcatul a corupt-o, dar acum El are un plan ca s-o readucă la starea sa perfectă, originară, și îi va răsplăti pe toți cei care Îl ajută ca să-Și îndeplinească planul.

Păcatul s-a născut din pricina dorinței lui Satan de a se pune pe sine deasupra lui Dumnezeu, și asta a distrus armonia cerului. Acum, Dumnezeu are nevoie ca păcatul să fie total eliminate de pe întreaga Lui creație, într-un astfel de mod încât să nu mai fie nicio posibilitate de a se întâmpla din nou.

Așa că El a creat omenirea cu acest scop special ca ei să stăpânească asupra păcatului. (Geneza 4:7) Întregul Lui plan este ca omul să trăiască o viață în care urăște și rezistă împotriva păcatului, și îi spune da Lui – să biruie. Unul care învinge păcatul în viața lui dovedește că calea lui Dumnezeu este desăvârșită, și este o parte din lucrarea de eliminare a păcatului pentru toată veșnicia. Fiecare care face aceasta va gusta beneficiile care vin în urma trăirii unei astfel de vieți. Aceste făgăduințe sunt valabile pentru toți cei care biruie.

Iazul cu foc

A doua moarte este lacul cu foc (Apocalipsa 21:8). Aceasta este judecata asupra la tot ce este pătat de păcat. Când cineva nu a folosit posibilitățile din viață de a birui păcatul, ei vor fi vătămați de a doua moarte, pentru că la nimic care nu poate rezista focului judecății nu va fi permis să intre în veșnicie.

Din pricina că tu ți-ai folosit oportunitățile de a birui păcatul cât ai fost aici pe pămâmtul acesta, tu nu vei fi vătămat de a doua moarte. Tu ai recunoscut păcatul la care ești ispitit, l-ai judecat ca fiind inacceptabil pentru unul care vrea să practice neprihănirea, și i-ai rezistat.

Tu ești un învingător care trăiește neprihănit și care iubește ce este bun și adevărat in fiecare situație. Iar dacă tu cazi, ești iertat și faci așa încât să reziști ispitei de a păcătui data următoare. Tu chiar nu ai vrea să pierzi vreo oportunitate!

„Păziţi-vă bine să nu pierdeţi rodul muncii voastre, ci să primiţi o răsplată deplină.” (2 Ioan 1:8)

Valoare veșnică

Se merită mai mult să suferi pentru a-ți preda voia proprie, lucrările firii despre care vorbește Pavel în Galateni 5, pentru a face voia lui Dumnezeu. Dragostea, bunătatea, îndelunga răbdare, etc. care înlocuiesc egoismul, invidia, necurăția ta naturală șamd, sunt rezultatele la aceasta că tu trăiești o viață biruitoare. Acestea îți dau valori pe care o vei avea cu tine pentru toată veșnicia.

Există harul de iertare a păcatelor, dar tu deasemenea ai har pentru o viață mult mai adâncă. Oricând se ratează o oportunitate de a birui păcatul, tu vei fi iertat, dar tu ai pierdut o oportunitate de a câștiga un lucru cu o valoare veșnică. Aceasta este durerea morții a doua. Aceea este o pierdere veșnică.

1 Corinteni 15:41 vorbește despre slava soarelui, a lunii, și a stelelor. Aceasta este ca un simbol pentru slava care are să vină. Cu cât mai multă valoare veșnică ai căpătat ca rezultat la a fi credincios pentru a birui, cu atât mai mare va fi slava ta veșnică.

 

Rezultatele răstignirii l

Crucea are un astfel de efect puternic, care poate aduce ajutor în fiecare zonă complicată și situație în viață, indiferent de cine suntem. Iată câteva posibilități extraordinare!

Scris de Elias Aslaksen
Rezultatele răstignirii l

O viață de biruință!

Din păcate, nu mulți oameni cred într-o viață biruitoare, victorios. Mulți au încercat, dar ei l-au dat de mult timp până ca fiind absolut fără speranță. Ei nici măcar nu dau un gând mai, ceea ce nu este deloc surprinzător, atât timp cât acestea nu sunt conștienți de posibilitatea de a fi răstignit împreună cu Hristos și pe moarte în timp ce noi suntem încă în viață.

Este imposibil de a obține victoria asupra păcatului dacă nu suntem răstignit împreună cu Hristos. Nostru “omul cel vechi” – starea noastră de spirit, care a fost de acord cu păcatul și a servit păcatul în mod conștient – nu poate depăși, indiferent cât de mult încercăm să-l motiveze să-l și nu contează cât de evlavioase îl putem ajunge să apară, dar el poate fi răstignit sau scoate. Dacă noi nu credem că omul nostru cel vechi a fost răstignit, atunci o depășire, viață de biruință este imposibilă. Pe de altă parte, dacă noi credem că este răstignit, atunci este imposibil de păcat. Noi credem unul sau altul. Aceste două lucruri nu pot fi unite; ele nu pot coexista. În cazul în care crucificare este prezent, atunci păcatul este absent. Dar, dacă păcatul este prezent, atunci răstignirea nu fi avut loc.

Odihnește-te în Dumnezeu

Una dintre cele mai mari foarte lucrurile pe care le poate avea în această lume este odihnă în Dumnezeu – liniște și încredere în toate împrejurările, în toate furtunile vieții, în încercări și împotriviri, și în tot felul de situații neplăcute sau incomode. Acest lucru este destul de imposibil, fără a fi răstignit împreună cu Hristos. “Dar cei răi sunt ca marea tulburată, când nu se poate odihni, ale cărei ape aruncă noroi și murdărie. “Nu există nici o pace, zice Dumnezeul meu,” pentru cei răi. “” Isaia 57: 20-21.

Este “omul cel vechi”, care este atât de imposibil și agitat și care nu pot fi în stare de repaus. El este atât de nerăbdător pentru că el are atât de mult pentru a proteja și atât de mult este frica de a pierde. El este, de asemenea, plin de neîncredere și suspiciune. Pentru că omul cel vechi este condamnat la moarte, el este întotdeauna plină de frică și neliniște constantă.

Așa că, ne putem lăuda cu adevărat Dumnezeu pentru această soluție minunată și răscumpărare răstignit împreună cu Hristos! În cele din urmă, există odihnă, pace și securitate. Apoi intrăm în odihna în Dumnezeu – genul de odihnă care a permis lui Isus să doarmă în partea din spate a barca în timpul furtunii de pe Marea Galileii.

creștere spirituală personală

Creșterea spirituală este imposibilă în cazul în care carnea nu este răstignit. Dacă nu suntem răstignit împreună cu Hristos, suntem în carne și în condițiile legii. Atunci noi suntem robi ai legii, sclavi ai păcatului – dezvoltarea noastră vine într-un impas. Desigur, putem dezvolta în cunoașterea Bibliei și alte cunoștințe; putem învăța cum să facă un spectacol bun, cum să vorbească bine și de ai impresiona pe alții, dar creșterea noastră spirituală este complet inexistentă. doar păcătuim și primim iertarea, păcatul și pentru a primi iertare, la nesfârșit.

Este de la sine înțeles că, atâta timp cât omul cel vechi trăiește, vechile necazuri vor veni de timp și de timp din nou – exact opusul de creștere și dezvoltare. Numai atunci când ne-am văzut – prin credință – ca agățat pe cruce împreună cu Hristos, avem cu adevărat orice posibilitate de creștere spirituală.

Creștere în biserica Dumnezeului celui viu

Există un cântec care conține o expresie semnificativă, “Când carnea este pe cruce … atunci slava Sa și unicitatea Lui achiziționăm.” Și într-un alt cântec, “Ce binecuvântare să se întâlnească unul cu altul, când trupul a fost răstignit.” Atunci rezultatul este zidire și orice alt lucru bun. Apoi, relațiile personale, care sunt cel mai dificil lucru de toate, să devină cu adevărat binecuvântată între sfinți.

La fel ca un individ nu poate face nici un progres, fără a fi pe cruce, cu tot ceea ce este el însuși, nici nu poate biserica să crească împreună – creșterea organismului – cu excepția cazului în fiecare membru în parte este răstignit. Cu alte cuvinte, biserica Dumnezeului celui viu, trupul lui Hristos, constă numai din acele suflete care sunt și cei care devin răstignit împreună cu Hristos. Cei care nu sunt răstignit nu pot participa la creșterea organismului. Omul vechi uncrucified previne creșterea.

 

Un fragment din cartea “Am fost răstignit împreună cu Hristos“, scrisă de Elias Aslaksen, publicat pentru prima dată în limba norvegiană, în ianuarie 1937 prin “Skjulte Skatters Forlag.”
© Copyright Stiftelsen Skjulte Skatters Forlag

 

 

Este Hristos Domnul inimii mele?

Ce viață crezi că ar experimenta o persoană, dacă Isus ar fi mereu Domnul și Maestrul inimii?

Scris de Elias Aslaksen
Este Hristos Domnul inimii mele?

Imaginează-ți cum este când Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, stă și conduce nederanjat pe tronul inimii noastre, ca o putere permanentă. Ce fel de viață crezi că am primi noi, dacă Isus ar fi mereu Domnul și Maestrul inimii?

Câți pot spune că Hristos este Domnul inimii lor? În inimile câtor oameni conduce El? Isus însuși spune: De ce-Mi ziceţi: “Doamne, Doamne!”, şi nu faceţi ce spun Eu?” Luca 6:46. Viața se dezvoltă din inimă. Hristos este Viața, Lumina oamenilor. Noi devenim creștini adevărați atunci când El devine conducătorul absolut pe tronul inimii noastre. Acesta este creștinismul. Sunt multe lucruri care au numele de creștinism, dar doar puțini oameni sunt creștini adevărați. În ce privește majoritatea „așa-numiților” creștini, este o blasfemie să spui că Hristos stă pe tronul inimii lor.

Nu mai păcătui!

O persoană nu trebuie să-și ceară iertare dacă Hristos este Domn. Gândește-te! Dacă Hristos este singurul conducător pe tronul inimii, zi și noapte, pentru ce ar trebui să ne cerem iertare? Dacă totul a mers conform conducerii și voii Lui mai sunt lucruri pe care le-ai greșit? Oamenii Îl numesc greșit „Doamne, Doamne!” dacă nu fac voia Lui, ascultându-L în toate. Ei Îl caută pe Hristos, dar nu cu scopul de a-L face Domnul în viața lor. El dorește foarte mult să-ți călăuzească viața, dacă tu ești de acord.

Cei mai mulți oameni vor să primească ajutor în nevoia lor – iertare pentru păcate – dar cine Îl dorește pe El ca Domn? Este fals, prostie, ipocrizie și joacă de teatru să Îl numești Domn, dacă tu nu vrei să-L pui ca Domn în viața ta. În cazul ăsta, trebuie să te oprești să-I mai spui Domn. Însă, dacă vrei ca El să te conducă, atunci nu mai păcătui! Ce pierdem când Îl încoronăm pe El ca Domn? Pierdem ce e rău! Pierdem ce este nefolositor și fără valoare! Ce câștigăm? Câștigăm înțelepciune și dragostea lui Dumnezeu. Dragostea pentru Dumnezeu ne face să ținem poruncile Lui. (1 Ioan 2:5).

Păcatul este o încălcare a Legii, dar poți primi iertare dacă ai căzut. Înțelegerea și priceperea naturală a omului îl ruinează și îl face să păcătuiască. Când Îl ai pe Hristos ca Domnul în viața ta, este ca cerul pe pământ. Imaginează-ți cât de sigur este drumul tău când El, care este însăși înțelepciunea, îți ghidează pașii; când Hristos, care este dragostea personificată, stă pe tronul inimii tale. Totul, da, totul este bun când însăși dragostea conduce! (1 Corinteni 13:7).

Putere prezentă, când Hristos este Domn

Aceasta este natura dragostei! Când Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu stă, nederanjat, pe tronul inimii tale, tu capeți o putere care este constant prezentă în interiorul tău. Vasta majoritate a oamenilor Îl au pe Isus ca musafir, iar când Tatăl și Fiul vizită inima din când în când, oamenii gustă puțină dulceață. Acesta este adevărul despre așa-zișii creștini. Exact așa este!

Când Hristos a fost sfințit ca Domn al vieții noastre, El locuiește acolo, căci a primit inima ca rezidență permanentă. Dragostea a intrat în inimă și nu va ieși niciodată. Ea conduce și călăuzește totul! Când ea vine doar în vizită, guști câte puțin din ea, dar când dragostea este stăpânul inimii, tu o vei poseda continuu. Atunci devii o persoană care practică dragoste, iar calitățile ei ți se potrivesc. De regulă, oamenii primesc în vizită dragostea de câteva ori, de aceea viața lor seamănă cu graficul bătăilor inimii – o dată sus, o dată jos. Uneori gustă din apropierea Domnului, dar când El se retrage, ei rămân nesiguri, pipăind prin întuneric.

Persoana care a primit dragostea lui Hristos ca putere motoare, primește tot ce scrie în 1 Corinteni 13. Hristos conduce într-un asemenea fel încât ei sunt mereu mulțumiți. Din păcate, este un adevăr că Satan conduce majoritatea așa-numiților creștini. După ce L-au lăudat pe Dumnezeu mult timp, ei sunt, deodată, plini de Satan. Hristos conduce pentru o perioadă scurtă, apoi ce se întâmplă – o „lovitură de stat” scurtă, și se arată cine conduce cu adevărat. Toți care doresc să urmeze propria cale spun: „Trebuie să fie o limită!” Dar ce atmosferă cerească se crează în interiorul nostru când Hristos este Domn!

Crede în Cuvântul lui Dumnezeu! Să sfințești înseamnă să separi și să înlături – înseamnă putere nelimitată. Un rege ar trebui să fie regele absolut. Nimic rău nu se întâmplă când Hristos este conducătorul absolut, pentru că El conduce doar prin dragoste și bunătate. O guvernare mai bună nu există. Când El, care este desăvârșit, conduce, totul este perfect – acesta este un adevăr absolut.

Hristos este un Domn strict, dar El se gândește doar la cel mai mare bine al meu. Eu vreau să recomand pe Domnul meu! Instaurează-L pe Isus ca Stăpânul tău! Dragostea are natura de a nu se gândi la propria persoană; se gândește doar la binele celorlalți. De aceea, te sfătuiesc să-L sfințești pe Hristos Isus ca Domn în inima ta!

Acest articol a fost prima dată publicat în norvegiană în revista periodică a BCC “Skjulte Skatter” (“Comori Ascunse”) în ianuarie 1952 cu titlul “Hristos ca Domn.”
© Copyright Stiftelsen Skjulte Skatters Forlag

Bârfa: Tolerezi tu acest obicei rău?

Este șocant cât de des oamenii fac asta fără să se gândească de două ori la cât de rău este defapt.

Scris de Elias Aslaksen
Bârfa: Tolerezi tu acest obicei rău?

Bârfa:

  1. A ataca caracterul și reputația unei persoane în absența sa.
  2. A vorbi defavorabil sau defăimător despre o persoană în absența sa.

Acesta este unul din cele mai rele și nelegiuite rele ce se găsesc în această lume rea. Și totuși, în ciuda acestui fapt, cei mai mulți oameni au o înțelegere rușinos de săracă cu privire la cât de rea este vorbirea de rău, chiar dacă scriptura este foarte clară cu privire la asta. Ambele, Vechiul și Noul Testament stabilesc o judecată groaznică celor care sunt bârfitori și hărțuitori.

Oamenii, în nebunia lor, își justifică bârfa prin a susține că ceea ce spun este adevărat. Dar aceasta arată o imprudență de care doar oamenii cu adevărat răi sunt capabili. Expresia „a vorbi pe la spate” vorbește de la sine. Când o persoană vorbește despre păcatele alteia – sau despre ce ea crede că este păcat – pe la spatele ei în loc să meargă direct la acea persoană să întrebe dacă ce se spune sau se presupune este adevărat.

Chiar și pentru cineva care iubește binele, a fi sincer poate fi destul de dificil. Cei care bârfesc sunt într-un duh foarte rău. Asemenea oameni sunt incapabili să păstreze doar adevărul. Chiar dacă ce au spus este adevărat în totalitate, faptul în sine de a bârfi a fost rău!

O problemă de cea mai mare seriozitate

„Să nu umbli cu bârfe în poporul tău. Să nu te ridici împotriva vieţii aproapelui tău. Eu sunt Domnul. Să nu urăşti pe fratele tău în inima ta; să mustri pe aproapele tău, dar să nu te încarci cu un păcat din pricina lui.” Leviticul 19:16-17.

„Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici.” Psalmi 101:5. Toată problema este pe cât de rău posibilă și trebuie privită cu cea mai mare seriozitate.

„Dai drumul gurii la rău, şi limba ta urzeşte vicleşuguri. Stai şi vorbeşti împotriva fratelui tău, cleveteşti pe fiul mamei tale. Iată ce ai făcut, şi Eu am tăcut. Ţi-ai închipuit că Eu sunt ca tine. Dar te voi mustra şi îţi voi pune totul sub ochi! Luaţi seama, dar, voi care uitaţi pe Dumnezeu, ca nu cumva să vă sfâşii, şi să nu fie nimeni să vă scape.” Psalmi 50:19-22

O, să vină peste noi o teamă extraordinară, și să rămână peste noi pentru tot restul zilelor noastre.

O explicație puternică

„… sunt şoptitori, bârfitori… Şi, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.” Romani 1:29-32. Apoi tot Pavel continuă în Romani 2:1 cu, „Aşadar, omule, oricine ai fi tu, care judeci pe altul, nu te poţi dezvinovăţi; căci prin faptul că judeci pe altul, te osândeşti singur…”

Mulți au căzut în război dar un număr mult mai mare au căzut din cauza limbii! Ce nenorocire! Fiecare care citește sau aude asta trebuie să se trezească la seriozitate și să nu mai păcătuiască. Mai degrabă să cereți iertare atât de la Dumnezeu cât și de la om!

„…nici defăimătorii (bârfitorii) … nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.” 1 Corinteni 6:10

„Nu vă vorbiţi de rău unii pe alţii, fraţilor! Cine vorbeşte de rău pe un frate sau judecă pe fratele său, vorbeşte de rău Legea sau judecă Legea. Şi, dacă judeci Legea, nu eşti împlinitor al Legii, ci judecător. Unul singur este dătătorul şi judecătorul Legii: Acela care are putere să mântuiască şi să piardă. Dar tu cine eşti de judeci pe aproapele tău?” Iacov 4:11-12

Avem din nou o explicație puternică a cât de rea este bârfa. Este la fel ca și cum am bârfi, judeca și a respinge Cuvântul lui Dumnezeu, singurul care ne poate aduce mântuire!

Făcând asta noi Îl judecăm și pe Dumnezeu, care ne-a dat aceste legi, și care este Judecătorul tuturor oamenilor! O, ce obrăznicie!

În 1 Corinteni 5:11-13 vedem cum se referă Noul Testament la această problemă: Noi nu trebuie să avem legătură cu acei ce se numesc frați și surori și cu toate acestea ei bârfesc (clevetesc). Nu trebuie nici măcar să mâncăm împreună cu ei. Nu numai asta, ci avem această poruncă: „Daţi afară, dar, din mijlocul vostru pe răul acela.”

Dacă cineva își justifică bârfa zicând că ceea ce zice este adevărat; el dă dovadă de o obrăznicie care arată fără nici un dubiu că este rău. Cei răi nu au loc în biserica Dumnezeului celui viu.

Suntem predispuși la rău

Unul dintre ucenicii lui Francisc din Assisi a spus ceva foarte bun și exact pe tema aceasta. „Dacă stărui în bine vei deveni bun, iar dacă stărui în rău vei deveni rău.” Sunt o multitudine de exemple care demonstrează asta. Fii înțelept și pune-ți-le pe inimă.

Este extrem de rar ca o poveste să fie reprodusă cu exactitate absolută; asta se aplică până și celei mai inocente povești. Fiecare dintre noi suntem predispuși la rău deoarece:

1) Ne amintim greșit.

2) Auzim greșit.

3) Înțelegem greșit.

Pe deasupra la toate acestea, cei mai mulți oameni sunt contagiați de înclinația păcătoasă de a exagera, a distorsiona, a adăuga sau a omite, ș.a.m.d. Numeroase experimente au demonstrat că atunci când un ordin sau un raport este transmis de la o persoană la alta de mai multe ori rezultatul final este de nerecunoscut.

La fel cum cei care împart prada cu un hoț sunt puțin mai buni decât însuși hoțul, la fel și cei care ascultă bârfitorul împart vina cu el și din acest motiv sunt doar mai puțin răi. Ce ar fi trebuit ei să facă, cei care au ascultat bârfa?

Toși ar trebui să facă imediat: Oprește această răutate imediat. Nu face nici o diferență cine a fost inițiatorul; fie că a fost soțul sau soția, părinții sau copiii, mama sau tatăl, sau oricine altcineva. Dumnezeu poate să ne dea din belșug îndrăzneala și curajul și încrederea necesară ca să putem acționa în astfel de situații, și în alte situații! Slavă lui Dumnezeu!

Fiecare slujitor adevărat și plin de grijă a lui Dumnezeu trebuie să ia serios asta pe inimă. Există întotdeauna o nevoie de dragoste fierbinte a lui Hristos, de veghe și de curaj!

 

O versiune prescurtată a broșurii „Vorbirea de rău” scrisă de Elias Aslaksen, publicată inițial în Norvegia în aprilie, 1971 de către „Skjulte Skatters Forlag.”
© Copyright Stiftelsen Skjulte Skatters Forlag

Poate ești interesat să citesti mai mult pe tema relația cu ceilalți oameni.

Știi cât de dăunătoare pot fi cuvintele tale?

A devenit periculos să trimiți mesaje unii altora pe mediile sociale. Te-ai gândit la consecințe?

 

Cât de importantă este rugăciunea?

Calea rugăciunii este Calea Vieții.

Scris de Elias Aslaksen
Cât de importantă este rugăciunea?

Rugăciunea este absolut vitală, dacă vrei să faci progres pe calea vieții. Noi trebuie să înțelegem că trebuie să ne rugăm fără încetare, așa cum Pavel îndeamnă în 1 Tesaloniceni 5:17.

Calea rugăciunii este calea vieții: „. . . cine cere, va primi.” Luca 11:5-13 și Luca 18:1-8. Cel care se roagă pentru viață veșnică, primește viață veșnică; dacă se roagă pentru viață mai lungă, va primi viață mai lungă; dacă se roagă să fie păzit pe calea vieții, va fi păzit pe ea. Cel care se roagă pentru putere ca să trăiască o viață mai bună – să facă progres pe cale – el va primi acea putere. Dacă ne rugăm pentru biruință asupra la tot ce ne împiedică – tot ce stă în cale și sabotează viața lui Dumnezeu din interiorul nostru, atunci vom primi biruință. „Voi nu aveți pentru că nu cereți.” Iacov 4:2. Până acum n-aţi cerut nimic în Numele Meu: cereţi, şi veţi căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină. Ioan 16:24.

Dacă dorești viață, și aceasta din belșug; dacă vrei să faci progres constant, să fii încontinuu curățit, purificat și să fii transformat în imaginea lui Hristos, atunci roagă-te din nou și din nou: roagă-te fără încetare! (1 Tes. 5:17, Efes. 6:18, Col. 4:2-3).

Predă-te rugăciunii

Calea rugăciunii este cu adevărat calea vieții. Hai să ne predăm rugăciunii! Isus S-a rugat mult chiar dacă era singurul Fiu al lui Dumnezeu încă din veșnicie. El a adus rugăciuni cu strigăte mari și lacrimi. (Evr. 5:7). A doua zi dimineaţa, pe când era încă întuneric de tot, Isus S-a sculat, a ieşit şi S-a dus într-un loc pustiu. Şi Se ruga acolo. Marcu 1:35.

Pentru noi nu e diferit acum – și noi avem nevoie de locuri solitare, unde se potrivește să strigi dintr-o inimă arzândă, cu mâinile ridicate (așa cum ne spune scripturile, de multe ori), așa ca Isus! Au loc minuni cu rezultate care se întind mai mult decât realizăm noi! Doar cel care a încercat știe asta..

Adunările de rugăciune au același efect asupra unei persoane, ca efectul ploii alternate cu soare, pentru o plantă. (Fapte 2:42, 46; Fapte 3:1; Iuda 20-21).

Să te rogi singur în camera ta și să participi la adunări de rugăciune cu alte suflete în nevoie – ambele sunt de primă clasă! Cu siguranță vor fi rezultate. Dar formele uscate și ceremoniile religioase sunt mai rele decât nimic!

Acest articol a fost luat dintr-un capitol de-al cărții „Calea Vieții” publicată pe norvegiană în Skjulte Skatter de Skjulte Skatters Forlag în 1935. Titlul original al articolului este „Calea rugăciunii.””
© Copyright Stiftelsen Skjulte Skatters Forlag

 

Rugăciune

Rugăciunea este o sursă de ajutor și scăpare pentru toți ucenicii, și unul dintre cele mai importante aspecte din viața creștină. Este de o necesitate absolută când vine vorba de progres spiritual.

Slujba rugăciunii: Declanșarea puterii harului lui Dumnezeu

Ești mijlocitor sau acuzator?

Cum ar trebuie să ne rugăm după voia lui Dumnezeu?

Cât de importantă este rugăciunea?

Întreaga mea viață a fost un răspuns la rugăciuni”

Publicat în Mărturii

Știai că rugăciunea majorității oamenilor arată că ei au o gândire împărțită?

Este extrem de important ca Dumnezeu să ne poată vorbi mereu

Roagă-te să fii umplut cu o dorință de a faca binele

Cum pot face ca rugăciunile mele să fie ascultate?

Rugăciunea: O armă secretă foarte puternică

 

 

Arild Tombre

Așteptările unui copil

Decreștinare la creștini

Rugăciunea și motivele rugăciunii

Publicat în Edificare

Duhul lui Anticrist

Expunerea și împotrivirea activă împotriva duhului lui Anticrist ar trebui să fie de o importanță și un interes vital pentru fiecare creștin.

Decepția cuvintelor frumoase

Duhul lui Anticrist partea III: Negarea doctrinei lui Hristos

Spiritul lui Anticrist partea II: Negarea Pietrii din capul unghiului

Duhul lui Anticrist partea I: Negarea faptului că Isus a venit în fire

Ce spune Biblia despre Anticrist?

Ce spune biblia despre curva din Apocalipsa 17?

 

Ce spune Biblia despre Satan?

Ce spune Biblia despre Satan?

Ce spune Biblia despre Satan?

Satan este o creatură oribilă. El este respingător la vedere, are coarne, coadă, o furcă, etc. Aceasta este imaginea cu care toți suntem obișnuiți. Dacă ne uităm în ce spune Biblia despre el, vedem că suntem foarte departe de adevăr.

De fapt asta este o interpretare greșită și periculoasă a lui Satan. În Ezechiel 28:12-19 avem imaginea lui Satan. „Ajunseseşi la cea mai înaltă desăvârşire, erai plin de înţelepciune şi desăvârşit în frumuseţe… Erai un heruvim ocrotitor cu aripile întinse; Eu te-am întemeiat… Ai fost desăvârșit în căile tale, din ziua când ai fost făcut.”

Asta nu sună deloc ca imaginea tipică a lui Satan pe care mulți oameni o au. El era de fapt un heruvim ocrotitor, unul dintre cele mai înalte rancuri de îngeri. El era pus în ceruri, fiind la cel mai înalt nivel și într-o poziție ridicată. Creat de Dumnezeu ca „pecetea desăvârșirii.”

Căderea lui Satan

Dar Satan și-a întors ochii de la Creatorul lui și a început să admire creația – pe el însuși. „Ți-ai stricat înţelepciunea de dragul strălucirii tale.” (Ezechiel 28:17) El a devenit mândru și s-a înălțat singur; s-a născut o dorință de a stăpâni în el. El a dorit să se pună în locul lui Dumnezeu. A împrăștiat minciuni până a atras o treime din îngeri de partea sa.

„Cum ai căzut din cer, luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor! Tu ziceai în inima ta: „Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu, voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei, mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Preaînalt.” (Isaia 14:12-15)

Problema a început cu acest „eu voi”. Satan s-a întors de la a mai asculta vocea lui Dumnezeu și a început să-și caute voia lui proprie. Când pui o altă voie peste voia lui Dumnezeu este același lucru cu a spune că a Lui nu este desăvârșită. Când Satan a spus „eu voi”, a început păcatul. Dumnezeu se numește pe nume spunând „EU SUNT” (Exodul 3:14). El nu își dă numele întreg nimănui. Cel care vrea să fie ceva însuși este de aceea în conflict cu Dumnezeu și este aruncat.

„Şi în cer s-a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei, dar n-au putut birui; şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer. Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit diavolul şi Satana, acela care înşală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ; şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui.” (Apocalipsa 12:7-9)

Satan ca stăpânitorul acestei lumi

Deci Satan a fost aruncat din cer, iar acum bunătatea, înțelepciunea și dragostea absolute ale lui Dumnezeu nu mai trebuie puse sub semnul întrebării. Trebuie să fie dovedit că voia lui Dumnezeu este singura cale bună și desăvârșită. Deci Satan a primit stăpânire peste această lume și scopul lui a fost ca să se declare dumnezeu pe pământ. Lumea nu este sub control direct al lui Dumnezeu, ci sub Satan, care, practic, a primit mână liberă de a face ce dorește. Isus îl numește pe Satan „stăpânitorul acestei lumi” (Ioan 12:31) Apostolul Pavel îl numește „dumnezeul acestui timp” (2 Corinteni 4:4) Acesta este planul lui Dumnezeu de a aduce dovadă totală a înșelăciunii păcatului. Trebuie să fie dovedit dincolo de orice umbră de îndoială că calea lui Satan duce doar la moarte și distrugere.

El se folosește de mândria lor moștenită pentru a-i ocupa cu ei înșiși și măreția lor.

Majoritatea lumii nu este conștientă că ei de fapt „zac în cel rău” (1 Ioan 5:19) El se folosește de mândria lor moștenită pentru a-i ocupa cu ei înșiși și măreția lor, când de fapt aceasta a afectat toată umanitatea în toate aspectele ei. Scopul lui pentru omenire este ca să se asigure că abilitățile lor să îi împiedice să aibă nevoie de Dumnezeu. El nu este interesat să facă lumea rea, ci numai să îi aducă pe toți să zacă sub el. El încă își șoptește minciunile în toate urechile, semănând mândrie și îndoială, lucru care l-a făcut și în cer.

Împotrivitorii lui Satan

Totuși, Dumnezeu încă își întinde mâna Lui și îl încurcă pe Satan să-și îndeplinească planul complet. El L-a trimis pe Isus ca să deschidă o nouă cale pentru omenire, pe care ei s-o urmeze. Pe pământ sunt acei care și-au predat voia proprie ca să urmeze pe Mântuitorul lor, iar ei cred în voia desăvârșită a lui Dumnezeu împreună, aceste suflete credincioase formează Biserica lui Dumnezeu. Acest grup este spinul din coasta lui Satan. El lucrează ca să introducă îndoială, mândrie, despărțire, sau orice ar fi ca să întoarcă inimile oamenilor de la Dumnezeu.

„Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită.” (1 Petru 5:8) El caută furios, el vrea să aibă control total asupra acestui pământ și va ataca oriunde poate ca să își ducă planul la înfăptuire. Dar pentru cei care au o inimă pentru Dumnezeu, este posibil să i se împotrivească.

„Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui. De aceea, luaţi toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul.” (Efeseni 6:10-17)

Aceștia sunt acei care dovedesc prin credincioșia lor că direcția și calea lui Dumnezeu sunt desăvârșite.

Pentru că această putere este disponibilă, sunt acei care merg prin această lume și se împotrivesc înșelăciunii lui Satan, biruie păcatul și luminează ca o lumină în întuneric și în această lume rea. Aceștia sunt acei care dovedesc prin credincioșia lor că direcția și calea lui Dumnezeu sunt desăvârșite în timp ce restul omenii dovedește că direcția și calea lui Satan, acest mândru „eu vreau”, conduce doar la distrugere. Când această lume va fi trecut, va fi doar voia lui Dumnezeu care va rămâne veșnic. Satan, marele înșelător, va fi aruncat în lacul de foc pentru totdeauna. (Apocalipsa 20:10)

Ce spune Biblia despre Anticrist?

Puțină lumină despre o temă fascinantă care este des neînțeleasă.

Ce spune Biblia despre Anticrist?

Anticristul este opusul lui Isus. Exact cum Hristos a venit pe pământ pentru a face voia lui Dumnezeu; Anticristul va veni să facă voia lui Satan. El va fi întruchiparea lui Satan sub forma unui om.

Întreaga ambiție a lui Satan este să fie la fel ca Dumnezeu în putere și măreție, iar el lucrează la asta cu tot ce poate, zi și noapte. „potrivnicul care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte „Dumnezeu” sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu.” (2 Tesaloniceni 2:4) Intenția lui este să îl înlocuiască pe Dumnezeu și îl va trimite pe Anticrist ca cel cu care să facă aceasta. Anticristul va nega necesitatea omului de a avea nevoie de Dumnezeu, și se va autoproclama ca și conducător ar acestei lumi.

Dar ce fel de oameni ar fi voitori să accepte un asemenea trimis al lui Satan ca și Domn? Este posibil ca lumea în care trăim acum să fi ajuns într-o asemenea stare?

Isus Hristos venit în fire

Duhul care predomină în lume este „duhul Anticristului”, iar acesta lucrează încă de la începutul bisericii (1 Ioan 4). Acest duh poate fi însumat din fiecare duh care nu-L mărturisește pe Isus venit în fire. Acesta susține că Isus a avut ceva care noi nu avem, că El era divin, că El nu avea pofte și plăceri precum un om normal, și că de aceea, de fapt, nu a putut El să nu păcătuiască.

Acest duh poate fi însumat din fiecare duh care nu-L mărturisește pe Isus venit în fire.

Dar noi credem ce este scris în Cuvântul lui Dumnezeu, El a avut acceași carne și sânge ca și noi.

„Astfel dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi* El Însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele.” (Evrei 2:14)

El a avut aceleași pofte și plăceri, care au făcut ca și El să fie ispitit, și El a trebuit să lupte pentru a se păzi de a la păcătui. El a avut Duhul Sfânt de la Tatăl din cer pentru a-L îndruma, a-L întări și pentru a-L ajuta. Din pricina vieții Lui, a făcut El aceeași viață posibilă și pentru noi, și de aceea, noi putem să Îl urmăm pe calea pe care El a deschis-o prin fire și înapoi la Tatăl.

Dar ca să putem recunoaște asta, noi trebuie să facem eforturi, să luptăm aceeași luptă pe care a luptat-o și El, să luptăm împotriva păcatului pe care îl avem în natura noastră omenească în urma căderii din Grădina Edenului. Majoritatea oamenilor nu vor să facă asta. Și astfel, duhul lui Anticrist primește putere. El arată oamenilor o cale mai ușoară.

Despărțirea dintre Dumnezeu și om

Despărțirea dintre Dumnezeu și om

Astfel, li se permite necurăției și păcatului să trăiească, iar omul se îndepărtează mai mult și mai mult de Dumnezeu – care este de fapt exact intenția lui Satan. Majoritatea lumii a cedat acestui duh, pentru că le permite să trăiască comfortabil, fără o conștiință vinovată. Asta s-a făcut sub acoporirea religiei, și prin iertarea păcatului fără încetarea înfăptuirii acestuia, în trecut. Totuși, în timpurile de acum în care trăim noi, umanismul își ia din ce în ce mai mult rolul pe care religia obișnuia să îl joace. Omenirea se bazează mai mult și mai mult pe ea însăși și este autoguvernată, decât să fie condusă de o altă „putere superioară”.

Descoperirea lui Anticrist

Toate acestea se pregătesc pentru ca însuși Anticrist să apară și să elimine orice pretenție de a fi religie. El îl va îndepărta cu totul pe Dumnezeu. El va face semne și minuni pentru a dovedi lumii o dată și pentru totdeauna că doar omul însuși este destul. (Apocalipsa 13:13-14)

O forță… care să realizeze toate gândurile și visele lor de pace și armonie pe pământ…fără vreun cost din partea lor înșiși.

Omenirea este pregătită să primească chiar o asemenea persoană. Cineva care nu se amestecă cu viețile lor confortabile – cineva care va fi o forță din-afara lor care să le realizeze toate gândurile de pace și de armonie pe pământ; o lume a toleranței, dragostei și a bunăvoinței, fără niciun fel de costuri pentru ei personal. Anticristul va fi capabil să împlinească toate acestea.

Numele Anticristului a fost de-a lungul timpului sinonimul răului, dar adevărul este că atunci când se va descoperi, majoritatea oamenilor nu îl vor recunoaște așa cum este el de fapt. El nu va fi o persoană respingătoare; din contră, el va fi cineva talentat și ambițios ca să rezolve problemele lumii. El va promova procesul care este deja pe cale să devină realitate; ca lumea să devină un paradis creat de mâna lui însuși, fără Dumnezeu. Lumea va crede că cu Anticrist la cârmă, omenirea poate realiza orice.

„Ea şi-a deschis gura şi a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să-I hulească Numele, cortul şi pe cei ce locuiesc în cer.” (Apocalipsa13:6)

Când se va întâmpla asta, atunci Satan va fi primit ceea ce și-a dorit mereu. El va fi văzut ca egalul lui Dumnezeu. El va avea controlul unei lumi care nu are nevoie de Dumnezeu.

Mireasa lui Hristos

Dar mai sunt cei care nu au respins și nu vor respinge Evanghelia lui Hristos; cei care sunt interesați în a termina-o cu păcatul pe care ei îl văd că locuiește în ei, pentru a se putea uni cu Dumnezeu. Aceștia nu vor fi înșelați, pentru că pentru ei, păcatul este din extrem de păcătos. (Romani 7:13) Din cauză că ei au fost extreme de treji de vegheatori la orice duh care tolerează păcatul, lor le va fi permis să vadă Anticristul descoperindu-se; ei îl vor vedea exaxct așa cum este el.

Când se va întâmpla asta, ei Îl pot aștepta pe Hristos să se întoarcă ca să Își ia Mireasa acasă să fie cu El. Odată ce ei au fost răpiți, și și-au primit răsplata pentru credincioșia lor, Anticristul va avea vrâu liber. (2 Tesaloniceni 2:6-7) Acesta va fi un timp oribil pe pământ. Atunci se va descoperi adevărata natură rea a lui Anticrist. Când lucrurile vor fi devenit pe cât de rău posibil, atunci când nevoia va fi cea mai mare, Hristos se va reîntoarce cu Mireasa Lui.

Pământul va experimenta o mie de ani pentru a învăța cât de neprihănită, dreaptă, adevărată și cât de bună este voia desăvârșită a lui Dumnezeu, liber de înșelăciunea celui rău.

Atunci El îl va distruge pe Anticrist cu suflarea gurii Sale, și lumea va vedea cât de lipsit de putere este de fapt Anticrist. Isus va prelua controlul conducerilor pământului, satan va fi legat și aruncat în Adânc, și pământul va experimenta o mie de ani pentru a învăța cât de neprihănită, dreaptă, adevărată și cât de bună este voia desăvârșită a lui Dumnezeu, liber de înșelăciunea celui rău. Iar cei care s-au păstrat curați față de duhul Anticristului și L-au urmat credincioși pe iubitul lor Isus pe urmele pe care Le-a pregătit El pentru ei, vor trăi și vor împărăți cu Hristos în acest mileniu. (Apocalipsa 20) A lor va fi împărăția cerului, pentru totdeauna!

Ce spune biblia despre curva din Apocalipsa 17?

Cine este această curvă descrisă în Apocalipsa 17 și ce semnificație are ea?

Ce spune biblia despre curva din Apocalipsa 17?

Curva din Apocalipsa 17 (numită și Babilon) este unul dintre actorii principali când vine vorba de profețiile cu privire la ultimele timpuri. Ea a fost activă încă de la zilele primei biserici, dar a devenit și mai puternică în zilele noastre. Este important să știm cine este curva și ce semnificație are ea pentru noi.

Duhul de curvă

Curva este deseori confundată cu o anume biserică sau o organizație și mulți oameni au acuzat un grup sau altul ca fiind „curva.” Dar, în realitate, curva este un duh care pătrunde în multe biserici, denominații diferite, ba chiar poate intra și în fiecare individ.

În Iacov 4:4 putem vedea imaginea clară pe care Dumnezeu o are cu privire la curvă. Suflete preacurvare! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu.”

Prietenia cu lumea este dușmănie cu Dumnezeu. Nu există cale de mijloc. Ori te aliezi cu Dumnezeu, ori cu lumea. Orice altă variantă este considerată curvie în ochii lui Dumnezeu. Și tocmai acest lucru încearcă să-l facă curva. Ea încearcă să-l amestece pe Dumnezeu cu lumea ca să ofere ce este mai bine din ambele părți.

Întrega „evanghelie” a curvei este că poți avea și lumea, dar și pe Dumnezeu. Ea folosește Cuvântul lui Dumnezeu și face referință la multe versete și expresii care sună foarte bine și dumnezeiesc. Dar sub tot acest aur strălucitor este un strat ascuns de egoism și mândrie.

Cea mai periculoasă parte a curvei este că ea poate fi foarte greu de recunoscut. Ea își aduce vinul într-un pahar de aur. (Apoc. 17:4) Paharul este Cuvântul lui Dumnezeu. Toate cuvintele, expresiile și frazele care constituie doctrina ei arată dumnezeiesc pentru că ea folosește versete biblice ca să-i susțină minciunile. Acesta este un truc binecunoscut al lui Satan și al slujitorilor lui. (2 Corinteni 11:14)

Mesajul ei sună minunat la început – ca să-i facă pe oameni să se simtă bine înconjurați de căldură. Ea prezintă toate răsplățile unei vieți evlavioase, dar înlătură condițiile. Astfel, curva reușește să înșele pe oameni, și foarte mulți au căzut în influența curvei. Dacă nu ești foarte treaz aici, atunci nu poți separa minciunile ei de adevăr!

Mesajul deceptiv al curvei este „vinul curviei ei.” (Apoc. 17:2). Și, la fel ca efectul vinului, este foarte ușor să devii beat de la sentimentele plăcute pe care le predică curva. În final, predica ei nu duce niciodată la viață adevărată cu Hristos cu biruință asupra păcatului. (1 Petru 4:1). Aici este un contrast enorm față de apa vieții, curată, pe care a adus-o Isus! (Ioan 7:38-39).

Lucrarea curvei în prezent

Spiritul curvei este activ în multe feluri pe pământ, atât la nivel individual, cât și la o scară mai mare. La nivel individual, acest duh încearcă să-i influențeze pe oameni să trăiască, pe cât posibil, aproape de lume; să se declare „creștini” și, în același timp, să trăiască o viață lumească urmând instinctele din natura umană. Deseori, în termeni practici, asta înseamnă să trăiască conform poftelor proprii, să păcătuiască, savurând plăcerile acestei lumi, în timp ce urmează o serie de reguli și etici care nu provin de la Dumnezeu.

La o scară mai mare, duhul de curvă este activ în biserici din toată lumea, lucrând să ascundă învățătura pură a lui Dumnezeu și să îndepărteze orice grupare de adevăr și să conducă pe oameni în întunericul minciunilor curvei.

Scopul curvei nu este să distrugă total creștinismul sau religia. Din contra, ea iubește bisericile! Curva este felul lui Satan de a ascunde un ac într-un car cu fân. Așa devine mai greu pentru oameni să recunoască adevăratul creștinism, când acesta este înconjurat de atât de multe adevăruri parțiale și cuvinte plăcute.

De aceea curva nu se manifestă doar într-o singură biserică, ci acționează în multe. Cu cât mai multe feluri și grupări crează, cu atât mai greu este să găsești adevărata biserică. Cel mai mare scop al ei este să creeze despărțire și ceartă.

Scopul lui Satan cu curva

Satan știe că nu-i poate convinge pe toți să-L abandoneze pe Dumnezeu total și să devină atei. Cel puțin, nu imediat. De aceea, el își direcționează slujitorul – curva – să-i îndepărteze pe oameni, încetul cu încetul de adevărul curat din Cuvântul lui Dumnezeu și să-i întoarcă spre lume.

Ea a început să lucreze imediat după moartea lui Isus. Pavel spune bisericii din Efes: Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma; şi se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor.” Fapte 20:29-30. Acești lupi răpitori reprezentau curva.

Ea a început încet și a predicat un creștinism care era, în majoritate, adevărat, cu puțin din lume amestecat în doctrină. Dar, cu cât numărul urmașilor ei a crescut, ea și-a dezvoltat o evanghelie alterată. Iar dacă ne uităm astăzi, mult din „creștinismul” predicat este departe de Cuvântul lui Dumnezeu – este aproape de nerecunoscut!

Curva este răspunsul lui Satan pentru Mireasa lui Hristos. În timp ce Mireasa lucrează pe pământ ca să împrăștie adevărul evangheliei, curva lucrează concentrată să despartă și să planteze minciuni. Aceste două părți sunt încleștate într-un conflict spiritual enorm care va dura până la răpire, când Mireasa va fi luată acasă de Hristos.

În perioada răpirii, condițiile de pe pământ vor fi atât de decăzute încât Satan nu va mai avea nevoie de curvă. Când Mireasa nu mai este prezentă pe pământ, Dumnezeu va pune în inimile oamenilor ca să denunțe orice formă de religie și să se devote 100% uamnismului și să se închine în fața propriilor rezultate și succesuri.

Curva va fi aruncată de pe fiară. Fiara reprezintă autoritățile care, în final, Îl resping pe Dumnezeu și-și iau puterea alimentată de rezultatele aduse de propriile forțe. Curva își va pierde puterea și va fi total distrusă. Aceasta este judecata lui Dumnezeu asupra ei. (Apoc. 18:21-24). Mânia lui Dumnezeu împotriva curvei este atât de mare, încât va face ca fumul chinului ei să se ridice veșnic, ca o amintire a trădării ei. (Apoc. 19:3).

Satan crede că planul său cu pământul este succesul lui total, dar, de fapt, toate acestea sunt în planul, mai mare, al lui Dumnezeu. (Apoc. 17:15-17).
(Citește mai mult despre fiară aici.)

Lupta împotriva curvei

Sarcina Miresei lui Hristos este să lupte împotriva curvei. Noi trebuie să facem tot ce ne stă în putință să oprim planurile și schemele ei, aici pe pământ. Această luptă spirituală înverșunată este luptată la nivel individual, căci duhul de curvă trebuie cucerit total în viețile fiecărui ucenic, așa încât doar adevărul și curăția să domnească în biserică.
(Citește mai mult despre Mireasă aici.)

Este periculos să te gândești că curva este doar în „această biserică” sau „acea grupare,” și, făcând asta, consideri că ai terminat cu problema. Curva poate fi oriunde și în oricine. Este adevărat că ea are controlul în multe grupări și biserici, dar ei îi place foarte mult să lucreze la nivel individual. Ea își șoptește minciunile în urechea ta, încercând să te facă să crezi că lumea nu este atât de periculoasă. Te înșeală spunându-ți că poți fi un copil al lui Dumnezeu chiar dacă îți urmezi voia proprie. Astfel, ea alungă condițiile de a fi un urmaș al lui Isus.

Dacă asculți de aceste minciuni, vei fi distrus! Prietenia cu lumea este dușmănie cu Dumnezeu! Nu poți să slujești la doi stăpâni. Învățăturile perverse ale curvei nu au loc în Biserică sau în viețile oricărui creștin adevărat!

De aceea este atât de important pentru fiecare creștin să primească o conexiune personală cu Dumnezeu și cu Cuvântul Lui. Când Îl cunoști intim pe Dumnezeu, atunci cunoști voia și Cuvântul Lui și poți să înveți să recunoști și să dai de gol minciunile curvei. Atunci poți privi toate lucrurile la lumina Cuvântului lui Dumnezeu și poți arunca orice nu se conformează cu adevărul!

Din păcate, influența curvei a crescut puternic în zilele noastre și sunt multe biserici care zac sub vrăjile ei deceptive. Nicio biserică, nicio grupare, niciun predicator sau pastor nu trebuie crezut pe cuvânt, fără să fie testat în lumina Cuvântului lui Dumnezeu și Duhului Lui!

Preaiubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh; ci să cercetaţi duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi proroci mincinoşi.” 1 Ioan 4:1. Fii treaz și testează tot ce auzi! Dar, nu în ultimul rând, fii atent la propriile gânduri și intenții – ele trebuiesc testate în fața luminii Cuvântul lui Dumnezeu. Asigură-te că totul vine din Dumnezeu!

Minciunile curvei sunt multe și puternice, dar adevărul strălucește ca o lumânare în noaptea întunecată. Dacă ești sincer, smerit și deschis la conducerea lui Dumnezeu, atunci El îți va arăta ce este minciună și ce este adevăr. Dumnezeu este adevărat și nimic în El nu este minciună! Duhul Lui este duhul adevărului și ne va conduce la tot adevărul. (Ioan 14:15-17, 16:13).

Fii zelos și pune întrebări! Testează duhurile! Cereţi, şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide. Matei 7:7. Prin credință și veghere, duhul curvei nu va avea niciodată influență asupra ta.

Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: “Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei! Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit şi au ajuns până în cer; şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nelegiuirile ei. Apocalipsa 18:4-5.

Tu poți trăi o viață în slujba lui Dumnezeu, mereu făcând voia Lui și păzindu-te curat, ca o mireasă vrednică de Mirele ei ceresc. (Apocalipsa 19:7-8)

 

Mântuire și sfințire

Citește cum putem fi mântuiți de păcat, cum putem primi viață veșnică și cum Evanghelia ne poate conduce dincolo de iertarea păcatelor – către sfințire!

Cum pot fi mântuit?

Sunt mântuit? Cum pot fi sigur?

O dată mântuit, pentru totdeauna mântuit?

Judecă-te pe tine însuți

Salvată dintr-o viață goală

O viață de transformare

Total liber!

Mântuit prin har sau prin fapte?

Ce valoare are un om?

La ce ajută mântuirea?

Mântuire și sfințire

Citește cum putem fi mântuiți de păcat, cum putem primi viață veșnică și cum Evanghelia ne poate conduce dincolo de iertarea păcatelor – către sfințire!

Ce este împăcarea?

Ce înseamnă să primești natură dumnezeiască?

Este posibil să fii desăvârșit?

Lupți conștient împotriva păcatului??

Sfințire: Ce înseamnă și cum o pot primi și eu?

Adevărul din spatele mântuirii: spirit, suflet și trup

De ce am nevoie de mântuire?

O mântuire așa de mare!

Care este rezultatul mântuirii?

Poate un creștin să-și piardă mântuirea?

 

Cartitele rozalii fac ce vor si din opozitie si de la putere…Catalin Drula insista ca sindicatul de la metrou sa suporte pagubele aduse companiei: “Circula un fake news cum ca nimeni nu pateste nimic”

de Teodor Serban
Catalin Drula insista ca sindicatul de la metrou sa suporte pagubele aduse companiei: "Circula un fake news cum ca nimeni nu pateste nimic"Greva la metrou/Foto: Ziare.com
Ministrul Transporturilor, Catalin Drula, afirma ca informatii transmise de sindicatul de la metrou “cum ca s-a pus batista pe tambal, adica vezi Doamne, nimeni nu pateste nimic, salariile raman cum sunt, personalul ramane cum e, totul e bine si frumos” reprezinta un fake news. “E nimic mai departe de adevar. E complet fals si va spun ca si actiunile penale, cele depuse la DNA si DIICOT continua”, sustine el.

“Au aparut niste povesti in spatiul public in ultimele 24 de ore care sunt cam ca la Radio Erevan. Circula un fake news de la sindicat cum ca s-a pus batista pe tambal, adica vezi Doamne, nimeni nu pateste nimic, salariile raman cum sunt, personalul ramane cum e, totul e bine si frumos. E nimic mai departe de adevar. E complet fals si va spun ca si actiunile penale, cele depuse la DNA si DIICOT continua, nu negociem legea, s-a lucrat zilele trecute (…), politia a identificat 350 dintre participantii care au participat la blocarea metroului”, a afirmat Catalin Drula, dupa sedinta de Guvern de miercuri.

El a adaugat ca nici Ministerul Transporturilor, nici Metrorex nu dau inapoi si “nimeni nu scapa de raspundere”.

“Astazi Metrorex va depune o actiune la Tribunalul Bucuresti pentru despagubirea Metrorex de catre sindicat pentru pagubele de peste 2,8 milioane de lei cauzate in acea zi in care metroul nu a putut circula. Ca sa fie foarte clar, actiunea de despagubire indreptata impotriva sindicatului USLM, pe romaneste vom cere banii de la Radoi si de la sindicatul pe care il conduce.

Chiar ei au semnat pe un proces verbal ca actiunea de vineri a fost oprire voluntara a lucrului si am cerut Tribunalului sa constate ca aceasta este o forma de greva nelegala si exista o actiune de recuperare prevazuta de lege pentru aceste pagube. In plus, toate toate celelalte cai de tragere la raspundere a celor implicati – dar nu toate sunt de competenta noastra, a Ministerului sau a Metrorex – merg inainte”, a sustinut Drula.

El a explicat ca, in cadrul Metrorex, legat de salarizare si de personal, este “matematic imposibil” si “contabil imposibil” ca lucrurile sa ramana la fel, pentra cu bugetul prevazut si veniturile Metrorex nu acopera plata salariilor la nivelul actual, pentru angajatii actuali.

“Exista doar variante matematice simple: ori se accepta de catre angajati si de catre sindicat o renegociere si eventual acea crestere de 18% de anul trecut sa nu mai aiba loc sau sa aiba loc candva in viitor, esalonat, ori se ajunge la disponibilizari sau mai exista si varianta a treia, care e cel mai putina fericita, dar daca nu exista intelepciune se va ajunge acolo, si anume insolventa, iar o companie care intra in insolventa are libertati mari de a face si concedieri si scaderi de salarii.

Nu sunt un scop in sine aceste concedieri sau scadere de salarii, este vorba doar de sanatatea economica a unei companii careia ii lipsesc veniturile pentru a acoperi acele salarii, iar ca urmare a unei cresteri de salarii iresponsabile nebazata de date economice, de anul trecut din septembrie, de 18%, aceste salarii sau aceasta masa salariala a crescut cu 200 de milioane de lei, deci pur si simplu s-a adancit”, a afirmat Drula.

Referitor la spatiile comerciale, “ca de fapt se pare ca de acolo a pornit accest asa-zis conflict de munca, din notificarile care au fost trimise joi pentru eliberarea acestor spatii care se afla pe domeniul public fara acte”, Drula a aratat ca exista o somatie care expira in 2 aprilie, dupa care se va merge inainte cu caile legale: evacuare, demolarea spatiilor fara forme legale.

Raspunzand unei intrebari, Drula a sustinut ca liderul sindical Ion Radoi a prezentat, ca parte a unui proces-verbal, temele de discutie ca si concluzii.

“Temele propuse de discutie de sindicat sunt puse ca si concluzii care sunt semnate, dar scrie acolo astea sunt temele de pe agenda discutiei. Referitor la actiunile disciplinare, care sunt strict actiunile disciplinare, deci cercetarile interne (…) a fost in acordul de la Prefectura ca o saptamana – atat – pana pe 5 aprilie sa fie suspendate eventuale cercetari disciplinare interne, dar de luni se aplica”, a afirmat ministrul Transporturilor.

  …Cand unii trag intr-o parte si altii… Cîţu: Mă surprinde această opinie de la Avocatul Poporului. Este momentul să dăm un restart!

Premierul Florin Cîţu a afirmat că este surprins de explicaţiile pe care i le-a cerut Renate Weber, Avocatul Poporului, cu privire la unele decizii ale CNSU care nu ar fi publicate în Monitorul Oficial.

„Poate că este ceea ce vor să facă colegii mei în Parlament acum justificat dacă Avocatul Poporului are o astfel de opinie. Este momentul să dăm un restart acolo”, a mai spus şeful Executivului, care a adăugat că era simplu de verificat faptul că, prin hotărâre de Guvern, sunt aprobate măsurile privitoare la COVID-19, luate de CNSU, iar ele sunt publicate ulterior în Monitorul Oficial.

„Este o singură hotărâre de CNSU care a fost aprobată. Mă surprinde această opinie de la Avocatul Poporului, poate că este ceea ce vor să facă colegii mei în Parlament acum justificat dacă Avocatul Poporului are o astfel de opinie.

Este momentul să dăm un restart acolo. Hotărârile CNSU toate au fost prezentate şi comunicate publicului şi acesta este rolul hotărârilor CNSU. După cum ştiţi dumneavoastră, sunt sigur că o ştiu şi cetăţenii Românei: prin hotărâre de guvern se aprobă măsurile legate de COVID, acestea se publică după aceea în Monitorul Oficial.

Era simplu de verificat. Îi voi răspunde doamnei Avocat al Poporului oficial, dar mă surprinde la acest nivel să vină o astfel de cerere”, a afirmat Florin Cîţu, la finalul şedinţei Executivului, conform News.ro.

Avocatul Poporului Renate Weber a anunţat că instituţia s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că deciziile Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), de la începutul acestui an şi până în prezent, nu au fost publicate în Monitorul Oficial, ceea ce este o condiţie pentru intrarea în vigoare a unui act normativ.

Aceasta îi cere explicaţii prim-ministrului Florin Cîţu, cu privire la faptul că trei dintre hotărârile CNSU nu au fost postate pe site-urile oficiale şi nici publicate în MO, lucru care încalcă Legea fundamentală.

Părintele Nicolae Steinhardt

Vă prezentăm zece lucruri pe care, poate, nu le cunoșteați, despre părintele Nicolae Steinhardt, Eseistul, juristul și scriitorul român intrat în monahism, mai târziu, la Mănăstirea Rohia:

1. Nicolae Aurelian Steinhardt s-a născut în cartierul Pantelimon din București într-o familie evreiască. Tatăl său era directorul unei fabrici de mobilă și cherestea.

2. În școala primară, deși era singurul elev de confesiune mozaică din clasa sa, a dorit să participe la orele de religie, de la care nu lipsea niciodată.

3. A urmat facultatea de drept, iar în anul 1936 și-a susținut lucrarea de doctorat în drept constituțional, cu lucrarea „Principiile clasice și noile tendințe ale dreptului constituțional. Critica operei lui Léon Duguit”.

4. În 1958 este arestat filosoful Constantin Noica, din grupul său de prieteni făcând parte și Nicolae Steinhardt. Pentru că a refuzat să depună mărturie împotriva lui Noica, este condamnat în „lotul Pillat-Noica” la 12 ani de muncă silnică, 7 ani degradare civică și confiscarea totală a averii personale, sub acuzația clasică de „infracțiune de uneltire contra ordinii sociale”.

5. Se hotărăște să se convertească la creștinism, iar în ziua de 15 martie 1960, într-o celulă din închisoarea Jilava, părintele Mina Dobzeu îl botează, naș fiindu-i Emanuel Vidrașcu, coleg de închisoare, fost șef de cabinet al mareșalului Antonescu.

6. Momentul Botezului este unul deosebit de important, marcându-i viața după ieșirea din închisoare și fiind episodul care a dat naștere testamentul său literar, intitulat „Jurnalul Fericirii”. Ziua Botezului este descrisă pe larg în paginile cărții:

„Eram sigur că nu voi rezista doisprezece ani şi că voi muri în puşcărie. Nu voiam să mor nebotezat. Domnul din nou mi-a venit în ajutor. În prima celulă în care am intrat la Jilava, primul om care mi-a vorbit a fost un ieromonah basarabean, Mina Dobzeu: de îndată ce i-am destăinuit dorinţa mea, nu a stat mult pe gînduri. Acolo, la Jilava, în camera 18 de pe secţia a doua (unde în două rînduri cursese sînge), am primit Sfîntul Botez. (…) Botezul, hotărît pentru ziua de 15 martie 1960, are loc aşa cum stabilisem. Părintele Mina alege momentul pe care-l socoteşte cel mai potrivit: la întoarcerea «de la aer», cînd caralii sunt mai ocupaţi, cînd agitaţia e maximă. (…) Doi dintre deţinuţi, complici, trec în dreptul vizetei, s-o astupe. S-ar putea în orice clipă să vină gardianul să se uite, dar acum, cînd celulele, pe rînd, sînt scoase la plimbare ori aduse înapoi, e puţin probabil. La repezeală ― dar cu acea iscusinţă preoţească unde iuţeala nu stînjeneşte dicţia desluşită ― părintele Mina rosteşte cuvintele trebuincioase, mă înseamnă cu semnul crucii, îmi toarnă în cap şi pe umeri conţinutul ibricului (căniţa e un fel de ibric bont) şi mă botează în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. De spovedit, m-am spovedit sumar: botezul şterge toate păcatele. Mă nasc din nou, din apă viermănoasă şi din duh rapid. (…) (Dacă voi ajunge să scap din închisoare cu bine, urmează, pentru taina mirungerii, să mă prezint la un preot al cărui nume îmi este dat de părintele Mina; numele acesta aveam să-l uit şi apoi să mi-l reamintesc)” (Jurnalul Fericirii, ed. 2008, pp. 167-169).

7. După Jilava, mai trece prin închisorile de la Gherla, Aiud, iar în luna august a anului 1964 este eliberat. Imediat după eliberare, merge la la schitul Dărvari din București și își „pecetluiește” Botezul prin Taina Mirungerii și se împărtășește cu Trupul și Sângele lui Hristos.

8. După moartea tatălui său, dorește să se retragă într-o mănăstire. Ajuns la Rohia în anul 1978, rămâne aici cu ascultarea de bibliotecar, iar peste doi ani este tuns în monahism de către episcopul Iustinian Chira. Organizează cele 23.000 de volume din biblioteca mănăstirii, participă la slujbe și își continuă activitatea literară.

9. A suferit, spre sfârșitul vieții, de angină pectorală – o durere puternică în piept, cauzată de reducerea fluxului sanguin (și a aportului de oxigen) către mușchii inimii.

10. În martie 1989 decide să meargă la București, pentru a consulta un medic specialist în cardiologie, însă înainte de îmbarcare, suferă un infarct și este dus de urgență la spitalul din Baia Mare, trecând la Domnul câteva zile mai târziu, pe 30 martie 1989.

VESNICA POMENIRE!!

(Cătălin Rusu)

MARX si SATAN – o carte deosebita

Dragii mei,

Cu mult timp in urma un supravietuitor al inchisorilor comuniste a scris o carte care a produs CUTREMUR in occident. Autorul – Richard Wurmbrand a fost prieten cu Valeriu Gafencu si a supravietuit inchisorii datorita acestuia. Putina lume stie ca Valeriu Gafencu a murit cedand medicamentele care l-ar fi facut bine si l-ar fi scapat de moarte acestui autor – Richard Wurmbrand.

Cartea va dezvaluie ff clar si ff in detaliu cine este Marx de care vad ca se extaziaza atatia insi. Sigur autorul a descris Marxismul si pe Marx din unghiul comunist si din experienta inchisorilor comuniste.
Credeti-ma ca vi se va face pielea de gaina.

Dar ce se pregateste acum este ceva care depaseste orice imaginatie. Se pregateste OMUL DUMNEZEU
Un om care sa nu mai apartina nici unui fel de comunitati. Sa nu mai existe si sa nu mai activeze IN NICI UN FEL din nici un colectiv identitar
– Sa nu mai apartina NICI UNEI TARI
– Sa nu mai apartina NICI UNEI RELIGII
– Sa nu mai apartina NICI UNUI GEN (masculin sau feminin)
– Sa nu mai apara NICI MACAR CA IDENTITATE UMANA. – asta pentru ca in laboratoarele urmatoarelor aspecte ale Neomarxismului se concep acum identitati de tip POSTUMANIST.
Adica?
Poti traii 200 ani daca faci rost de un corp mai tanar in care sa “descarci personalitatea ta prin intermediul unui calculator”.
Poti sa-ti confectionezi organe cu care sa-ti prelungesti viata.

Poti sa creezi si sa omori embrioni umani ca sa-ti foloseasca sanatatii ETC. NICI NU AVETI IDEE!

Lozincile care trebuie sa se intipareasca in subconstientul colectiv si care sa pregateasca terenul pentru asta sunt:
– ALEGE SA FII CE VREI !!
– ALEGE SA CREZI CE VREI DACA TE SIMTI BINE CU TINE INSUTI (nu conteaza ca s-ar putea sa moara altii pentru asta)
– GANDESTE LIBER ! (Adica fara nici un reper – iti zicem noi ce sa gandesti pe net – asa ca un exemplu)

INCEPE SA VA SUNE CUNOSCUT?

http://www.emanuelcalvarychapel.com/wp-content/uploads/2011/12/Marx-si-Satan-de-Richard-Wurmbrand.pdf

 

 

Dialog de idei: Lavric, Baconschi, Papahagi

Mulțumiri

Le mulțumesc românilor care ne-au votat. Orice alt cuvînt de curtoazie ipocrită ar fi inutil. Pentru noi începe un război ideologic al cărui deznodămînt va sta in înlăturarea actualei clase politice. În patru ani vom disloca partidele din Parlament. Vom schimba figurile, vom primeni limba, vom aduce bucuria de a fi români. Vom regăsi gustul mistic dea fi creștini în umbra oricărei catapetesme din bisericile din ţară. Vom recăpăta căldura pe care ne-o dă gîndul de a fi una în virtutea apartenenței la un neam. Vom aduce exaltarea de a fi parte dintr-un întreg numit România. Vom întreţine cu veneraţie memoria deţinuţilor politici.

Măștile, lobby-rile, matrapazlîcurile vor înceta. Jocurile de culise vor intra in faliment. Am obosit să ne prefacem că luăm în serios minciuna socialismului venit de la Bruxelles. Ne-am săturat să ne uităm la ruși ca la îndrăgiții noștri violatori care nu doar ne-au făcut praf țara după război, dar care acum privesc cu jind la rupta noastră Basarabie. Ni s-a aplecat să-i suportăm pe agasanții masoreți marxiști, descinși din mantaua Anei Pauker, acum travestiți în democrați fariseici, care ne țin lecții despre binefacerile corectitudinii politice. Nu mai putem să înghițim în sec văzînd cum aceiași masoreți își doresc să-l vadă pe Mircea Vulcănescu scos din spațiul public al culturii. Ne-a ajuns să vedem cum Biserica, Hristos, confesiunile religioase sînt puse la zid pe motiv de fundamentalism religios.

Mi-e atît de scîrbă de politică încât nu puteam să nu intru in ea. Îi detest pe politicieni într-atît de mult că nu puteam să nu le iau locul. AUR nu e un partid de marionete. Nu avem pe nimeni în spate. În patru ani, alături de George Simion, Claudiu Târziu , Cristian David, Marius Lulea, Andrei Dîrlău, Ovidiu Hurduzeu şi încă o cohortă lîngă ei, vom sparge paradigma obedienţei parlamentare.

Îi rog pe intelectualii de dreapta, adversari pînă de curînd în aceste alegeri, a căror decepţie după alegeri le-o înţeleg, să-şi revină de pe urma şocului şi să privească la viitor. Vreţi o Dreaptă unită care să dreneze mlaştina castei politice? Puteţi să ieşiţi din amărăciunea unei dezamăgiri de moment spre a pune umărul la o renaştere în spirit? Voi, Mihai Neamţu, Mircea Platon, Adrian Papahagi, Cătălin Avramescu, Teodor Baconschi, Radu Paraschivescu, puteţi fi lîngă noi, pentru binele României? Voi, Pompiliu Diplan, Iulian Capsali, Răzvan Codrescu, Răzvan Bucuroiu şi toţi oamenii de dreapta, pe care vă am la suflet fiindcă sîntem din aceeaşi stirpe, puteţi să intraţi într-o mişcare menită a schimba din temelii falanga politică? Tu, Victor Roncea, poţi să te dezbari de obsesii pentru a înţelege că Dreapta nu se clădeşte pe diatriba sterilă împotriva lui Liiceanu, Patapievici şi Boia? Vreţi concordie întru Hristos sau vreţi discordie întru nimicul urii? Ce vreţi? Să fierbem la infinit în otrăvuri meschine, sau să ridicăm condiţia de român creştin la un prag de mare elevaţie?

Aşezaţi-vă cîteva minute în voi înşivă: ce vreţi? Noi nu vrem puterea, căpătuiala sau gloria. Știm că vom muri, iar gîndul acesta ne dă o ținută. Noi vrem o Românie sub spectrul lui Hristos. Dacă vreţi la fel, nu se poate să nu ne întâlnim. Avem patru ani în faţă: meditaţi şi răsturnaţi-vă minţile. Ridicăm România sau o prăbuşim pe spezele unor ambiţii efemere? De murit, murim cu toţii. Nu e păcat să nu ne dăruim României? Veniți să înlocuim casta politică.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

(Sorin Lavric – r3media.ro)


Despre AUR Și „Revoluția Conservatoare”. Teodor Baconschi: „Nu Trebuie Să Demonizăm Această Forță Politică, Pentru Că Ea Exprimă Opinia Unei Categorii De Cetățeni Români Liberi”

Invitat să facă parte din Alianța pentru Unirea Românilor, intelectualul conservator și fostul ministru de Externe Teodor Baconschi explică într-un interviu pentru HotNews.ro că nu va intra în acest partid pentru că nu poate confunda „retorica aceasta neo-legionară cu valorile sale creștin-democrate, bazate pe realism geopolitic, cult critic al tradiției, moderație și libertate”.

AUR se revendică a fi un partid conservator, iar liderii acestuia, George Simion și Claudiu Târziu, au anunțat chiar „o revoluție conservatoare” în România după ce au obținut 9% la alegerile parlamentare. Ați vorbit și dumneavoastră despre premizele unei revoluții conservatoare globale după câștigarea alegerilor de către Trump, în 2016, iar recent, tot într-un interviu pentru HotNews.ro, ați spus că această revoluție deocamdată se amână. Să începem cu aceste afirmații ale liderilor AUR.

Teodor Baconschi: Revoluția conservatoare promisă de Donald Trump nu s-a produs. Asistăm în schimb la globalizarea conflictului cultural dintre progresiști și conservatori. Două concepte tot mai largi și tot mai vagi, care intră pe mâna start-up-urilor de targeting și profiling, spre folosul unor populisme tot mai agresive.

Linia de fractură centrală e între globaliști și suveraniști. Numai că globalism a însemnat, după implozia URSS, tocmai consolidarea Occidentului în restul lumii. Asta a implicat multe decizii greșite, momente de triumfalism arogant și supra-estimare…

Problema e că suveraniștii radicali – nu cei care vor, de pildă, precum de Gaulle, ”o Europă a națiunilor” – nu se opresc la critica justă a exceselor globalizării, ci neagă principiul societăților deschise, al comerțului mondial liber și al mobilității fără frontiere. Aici, ei se întâlnesc cu agenda competitorilor geopolitici ai Occidentului, mai ales Rusia, care profetizează prăbușirea ordinii liberale specifice unei pax americana.

Este AUR un partid conservator sau măcar unul în care regăsiți valori conservatoare în care credeți și dumneavoastră?

Sunt de acord cu latura anticomunistă și cu pietatea față de memoria martirilor dictaturii bolșevice. Regimul comunist a fost anti-național și când s-a pretins naționalist: cum să clamezi iubirea de țară, dacă organizezi exterminarea aproape tuturor artizanilor politici ai Marii Uniri de la 1918? Cum să-ți servești națiunea, după ce ai lichidat – sub pavăza criminală a luptei de clasă – aristocrația, burghezia, țărănimea fruntașă și crema intelectualității?

Nu sunt în schimb de acord cu naționalismul, pe post de ”patriotism” care trece la ”fapte”. Ce fel de ”fapte” ni se anunță? Programul noului partid e tot o formă de salvaționism. Expresii de tipul ”să drenăm mlaștina” politicii, sau promisiunea de a ”disloca”, în următorii patru ani, toate partidele parlamentare amintesc retorica anilor 1930. Culmea e că orice contestare radicală a stării de fapt legitimează prin ricoșeu tocmai sistemul contestat.

Poate AUR să pornească în România această „revoluție conservatoare” pe care o clamează acum?

Nu poate. AUR a reunit voturile unei categorii filetist-etnocratice, de mică amploare pe harta BOR și practic absentă din celelalte confesiuni creștine. Când situația pandemiei va fi depășită – începând cu a doua parte a lui 2021 – aceste frustrări se vor atenua. Dar AUR nu e doar profitorul, ci și revelatorul unor rupturi – între o parte dintre alegători și clasa politică ”veche”, între sinodalii lucizi și pro-europeni și cei nostalgic-comuniști, între Ortodoxia ca dioramă folclorică paseistă și cea urbană, educată, acomodată civic cu pluralismul democratic.

„Nu poți fi nici bun creștin dacă alimentezi ura, șovinismul, xenofobia și intoleranța”

În declarațiile publice de după alegeri, liderii AUR se revendică partid pro-european, pro-occidental, anti-dughinist, anti-putinist. Sunteți de acord cu această orientare pe care și-o asumă acum AUR?

Dacă ea va corespunde acțiunilor și voturilor din parlament, sau din viața publică mai largă, nu am obiecții de fond. UE e vitală pentru toți europenii, pentru că ne asigură o identitate și un mod de viață pașnic, dar cum definim azi această identitate? Există în toată Europa forțe parlamentare care pledează pentru regăsirea rădăcinilor sale iudeo-creștine, pentru limitarea multiculturalismului și a derapajelor corectitudinii politice, vinovate de autocenzură, de inhibarea gândirii libere și a dezbaterii democratice.

Mișcările de tip ”Woke” sau ”Cancel Culture” nu pot decât să distrugă memoria patrimoniului nostru comun, de a cărui conștiință avem nevoie mai mult ca oricând. Exigența indispensabilă este – ca și în cazul combaterii exceselor globalizării – să ținem justa măsură între național și comunitar, adică să nu revenim la logica distructivă a unor naționalisme exacerbate.

Sunteți invitat de Sorin Lavric, unul din membrii AUR, să vă alăturați acestui partid. Veți da curs invitației?

N-am această intenție. În primul rând, pentru că rămân fidel deciziei de a nu mă mai implica partizan în viața politică internă. Apoi pentru că nu pot confunda retorica aceasta neo-legionară cu valorile mele creștin-democrate, bazate pe realism geopolitic, cult critic al tradiției, moderație și libertate.

În fine, din rațiuni de stil: acea ”invitație” colectivă amalgama nume publice total incompatibile, denotând în cazul autorului său fie o neașteptată candoare axiologică, fie o supărătoare formă de cinism. Îl prețuiesc pe d-l Lavric ca istoric al ideilor și hermeneut al operei lui Noica, însă, la această mișcare, m-a dezamăgit.

Cum ar trebui să arate, în opinia dumneavoastră, un partid veritabil conservator în România anului 2020?

Așa cum am început deja să-i creionez portretul: ar trebui să strângă cetățeni din clasa de mijloc, creștini moderați, care nu idolatrizează nici Neamul, nici Statul, nici Comisia Europeană, nici o Tradiție idealizată prin stereotipuri sforăitoare. Un partid care vrea ca România să se dezvolte prin solidaritate, prin descentralizare, printr-o tot mai mare libertate responsabilă în domeniul economic și social, prin selecție pe merit și printr-o occidentalizare bine adaptată la tot ce-i încă viu și autentic în tradiția poporului nostru.

Nu poți să-ți aperi suveranitatea decât dacă dezvolți efectiv țara, de la infrastructură, până la mecanismele de selectare a elitelor profesionale. Nu poți fi nici bun creștin dacă alimentezi ura, șovinismul, xenofobia și intoleranța față de diversitatea legitimă a oricărei societăți deschise.

Ar fi, pe de altă parte, o forță politică lucidă, menită să ne separe de lumea personajelor lui Caragiale, dar și de cea, sumbră, care – în numele Țării – ne-a potcovit în trecut cu dictatura carlistă, legionară, antonesciană și național-comunistă.

De ce credeți că România nu are un partid conservator veritabil, realist, mai apropiat de centrul spectrului politic, așa cum există în multe țări europene? Ce anume ne lipsește?

Ne lipsește o clasă de mijloc suficient de autonomă economic și bine educată, care cunoaște istoria civilizației euro-americane și pricepe de ce facem parte din ea. Ne lipsește subsidiaritatea, care nu poate funcționa decât dacă reorganizăm administrativ teritoriul național și stimulăm legislativ libera inițiativă și IMM-urile românești.

O cauză a absenței ține și de indiferența conjunctural-pragmatică a partidelor noastre, total străine de importanța unei clarificări doctrinare: construiești politici publice pornind de la valori pe care le aperi chiar dacă ”pierzi voturi”. Ispita populismului și a guvernării prin sondaje, urmând serpentina ”umorilor” publice nu ajută deloc la limpezirea spectrului politic (în general) așa cum duce la slăbirea partidelor centriste.

S-a spus că Biserica are acum un partid în Parlament, prin AUR. Ce părere aveți despre acest lucru? Avea nevoie Biserica majoritară din România de un partid care să-i reprezinte interesele în Parlament?

Singura formulă prin care creștinismul s-a acomodat cu democrația a fost cea… creștin-democrată, inspirată de doctrina socială catolică. La noi, numai defunctul PNȚCD a asumat linia asta, dar avea lideri în general greco-catolici, antrenați fără voie în disputele patrimoniale dintre uniți și ortodocși, după prăbușirea comunismului.

Avem multe partide afiliate la PPE, însă nu și o creștin-democrație funcțională, palpabilă, producătoare de efecte sociale și economice. Fondatorii UE au mers pe linia asta: umanism creștin (deschis spre toate confesiunile) respect față de diferențele de limbă și naționalitate, acceptarea diversității și protecția minorităților, plus subsidiaritate, ca garanție a libertății: entitatea superioară (UE, Guvern național, Consiliu local etc) nu intervine în viața corpurilor intermediare (Biserici, asociații, întreprinderi private, familii etc) decât ca să le ajute punctual, nu ca să comande intruziv și să centralizeze.

„Nu trebuie să demonizăm această forță politică”

Spuneați că presa exagerează când demonizează AUR și dă muniție celor care caută argumente să demonstreze că extinderea UE a fost un eșec pentru că, uite, și România, după alte țări, se îndreaptă către „iliberalism”. Cum credeți că ar trebui judecate/ cântărite cele 9 procente luate de AUR și faptul că a devenit peste noapte a patra forță politică din România?

Da, pentru că, mai presus de metehnele și limitele vieții noastre politice, am reușit să rămânem un stat-membru UE stabil, predictibil, decent și moderat. Nu trebuie să ne ridicăm poalele în cap sub ochii cancelariilor europene, strigând că România nu mai are o democrație liberală, în sensul larg și tare al termenului.

Cele 9% reprezintă doar 3% din electoratul general. Nu trebuie să demonizăm această forță politică, pentru că ea exprimă opinia unei categorii de cetățeni români liberi. AUR defulează niște frustrări reale. Să tratăm mai curând cauzele acestora, prin dialog și acțiune reparatorie, nu prin ”pestiferare”: ați observat poate că, din păcate, electoratul fiecărui partid a început să se raporteze la competitorii acestora cu formula ”ciuma” (roșie, galbenă – mai lipsește una albastră, desigur).

Demonizarea e o falsă soluție, și încă una deopotrivă superficială și lașă.

Care credeți că va fi viitorul acestui partid? Va crește, va deveni o forță sau se va dizolva în celelalte partide parlamentare?

Nu știu. Alte experimente anti-sistem au rămas fie marginale (PRM, cu excepția crizei provocate de disoluția CDR, în 2000), fie s-au dizolvat chiar pe durata mandatului parlamentar, prin racolări oportuniste, în cazul PPDD. Adevărul e că, în era transparenței și a comunicării pe social media, chiar dacă nu ești la guvernare, publicul are ocazia de a lua la bani mărunți orice formațiune politică: chiar de a doua zi au apărut detalii inaparente în campanie: numărul de candidaturi ”în familie”, studii, episoade stânjenitoare din trecutul noilor parlamentari etc.

Unul din obiectivele AUR este unirea României cu Moldova. Credeți în acest proiect? Îl vedeți posibil în viitorul apropiat?

Ca ideal național, da. Însă unirea celor două state nu se poate face în viitorul previzibil, din motive clare: nu există masă critică pro-unionistă pe cele două maluri ale Prutului, Parteneriatul Estic e devitalizat și nu reprezintă, oricum, anticamera integrării, ci doar substitutul ei. UE nu ar primi un nou membru care găzduiește un conflict înghețat (Transnistria), mai ales după ce a ”importat” problema cipriotă.

Moscova se opune acestui proiect, prin toată puterea de influență în ”vecinătatea ei apropiată”. În fine, toate valurile de extindere UE au fost precedate de primirea candidaților în NATO (ceea ce nu se poate concepe, fie și pentru că actuala Constituție a Republicii Moldova declară neutralitatea statului față de orice alianță militară).

Tot ce putem face, realist, e să interconectăm energetic și economic cele două state vecine, să sporim prezența românească peste Prut, să sprijinim partidele reformiste și pro-europene, indiferent de poziția acestora în chestiunea unionistă.

(Gabriel Bejan – hotnews.ro)


Papahagi Și Baconschi Critică AUR În Termeni Duri Și Anunță Că Nu Se Înscriu În Partid

Intelectualii Adrian Papahagi și Teodor Baconschi au anunțat public că nu se vor înscrie în Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), criticând „falsul conservatorism cu accente retorice neo-legionare” al AUR.

Profesorul Adrian Papahagi, de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, a scris despre AUR că „e ultimul loc în care aș putea fi găsit. Părerea mea despre George Simion și AUR e execrabilă. Sunt creștin și cred în transformarea apei în vin și a vinului în sânge, nu a drojdiei în aur”. 

Pe de altă parte, Papahagi a ironizat excluderea lui Sorin Lavric, senatorul AUR dezgustat de femei și care ar vrea să „disloce” partidele din Parlament, din Uniunea Scriitorilor, remarcând că abia acum i-au „descoperit scrierile”.

„L-am întâlnit o singură dată pe intelectualul din AUR, dl. Sorin Lavric: la o conferință clujeană unde îl însoțeam pe vechiul meu prieten, Radu Preda. Dl. Lavric critica vehement și injust UE, eu am apărat-o. Nu mai comunicaserăm până atunci, n-am mai comunicat de atunci.
Aflu ieri că dl. Lavric mă invită în AUR. Hahaha, cât de puțin mă cunoaște! AUR e ultimul loc unde aș putea fi găsit. Oricum, am încheiat-o de mult cu politica și mai accept să-mi alătur numele doar unora de la care nu pot avea surprize neplăcute (de pildă, Shakespeare). Părerea mea despre George Simion și AUR e execrabilă. Sunt creștin și cred în transformarea apei în vin și a vinului în sânge, nu a drojdiei în aur. Ca să închei acest subiect, mai aflu că USR (Uniunea Scriitorilor, nu cea a Salvatorilor) l-a exclus prompt pe dl. Lavric, descoperindu-i acum scrierile. Cât curaj, câtă promptitudine, câtă vigilență!

Dl. Lavric, care a scris remarcabil despre Noica, a exprimat probabil și destule gogomănii, unele benigne, altele mai jenante. Nu pot să nu remarc, totuși, că Varujan Vosganian e în continuare în conducerea USR, deși a făcut o politică abjectă și are condamnări penale.
Va fi multă confuzie în următorii ani. Mă bucur că am rămas liber: așa nu trebuie să mă înscriu în delirul colectiv al unora sau al altora”, a explicat profesorul Adrian Papahagi, pe contul său de Facebook.

Teodor Baconschi, doctor în antropologie religioasă și fost ministru de Externe al României, a arătat că nu se va înscrie în AUR, descriind formațiunea ca „fals conservatorism cu accente retorice neo-legionare”. 

„Eu unul nu mă mai înscriu în niciun partid. Nu cred nici că ”Dumnezeu e român”, nici că ”Românul e Dumnezeu”. Voi continua să pledez pentru o Ortodoxie latină, pro-ecumenică, vivace intelectual și urbană, pentru o Românie bine instalată în valorile UE și NATO, pentru un patriotism constituțional, ilustrat prin fapte, nu prin declarații incendiare, pentru libertatea și demnitatea fiecărei persoane și pentru luciditatea menită să prezerve civilizația euro-americană, de matrice iudeo-creștină. Cred că modelul teologico-politic bizantin al simfoniei Stat-Biserică e anacronic. Susțin principiul creștin-democrat al unei Biserici libere, într-un stat liber. Consider de asemenea că excesele corectitudinii politice inhibă gândirea critică, așadar trebuie stopate, prin dezbatere democratică, ironie și bun simț”, a explicat Teodor Baconschi,  pe contul său de Facebook.

Teodor Baconschi mai face și o serie de observații despre apariția Alianței pe scena politică, scriind că AUR ar fi mișcarea opusă ideologic USR: „Un sociolog orădean, d-l Adrian Hatos, observa că USR reprezintă revolta centrului, așa cum AUR ilustrează revolta periferiei. Primii au un electorat urban, educat, indignat de incompetență și corupție. Ceilalți, un electorat mai puțin educat, radicalizat de pandemie (cu trena ei de efecte socioeconomice și psihologice negative), dar și de lățirea unui discurs public anti-creștin.

Ambele denotă o criză a societății democratice, un deficit de încredere în instituții, o carență a solidarității comunitare. Două fracturi care se vor adânci reciproc, printr-o radicalizare în oglindă, transportată acum pe scena noului parlament (unde USR evolua deja din 2016).

Anticlericalismul USR – bazat pe generalizări sumare și reducții ideologice – și-a găsit acum contraponderea într-un discurs filetist, etnicist, eurosceptic și suveranist. Oricum, ambele partide sunt parlamentare, deci anti-sistem, dar în sistem… Și ambele rămân de nișă, disputând–și forme simetrice de mesianism revoluționar, salvaționist.

Problemele și sensibilitățile reale, marcate de cele două formațiuni, pot fi rezolvate prin revitalizarea centrului, reasumarea unei linii doctrinare în partidele ”vechi“ și dialog social real, care să inspire politici publice menite să atenueze, pe rând, corupția, contraselecția, afectul anti-creștin și naționalismul anti-european.

Presa a demonizat instantaneu AUR, contribuind, așa cum avertiza dl Dragoș Paul Aligică, la răspândirea unei imagini negative despre România, vezi Doamne derapată subit în faimosul ”iliberalism”. Adică dă muniție acelor cercuri politico economice și mediatice europene (sau din alte zone) care adună argumente pentru a demonstra, chipurile, eșecul extinderii UE. Numai că, după ultimul scrutin, AUR are sub 9 procente (și 3% din electoratul general) în vreme ce Frontul Național sau AfD – cu discursuri similare (în Franța și Germania) au scoruri mult mai mari…

Notez aici și eroarea elitei intelectuale liberal clasice sau de centru-stânga, care i-a băgat în aceeași oală pe intelectualii publici de orientare pro-occidental conservatoare, nedându-le ”voie” să existe decât sub eticheta de “extremiști”. Nu au apreciat și nici măcar tolerat atitudinea noastră întemeiată cultural, moderată și realistă, lăsând acum loc pentru o apariția unui fals conservatorism cu accente retorice neo-legionare. Culmea e că atât stângiști resentimentari, cât și d-l Sorin Lavric ne invită, simultan, să ne înscriem în AUR…”, a scris Baconschi, pe Facebook.

Amintim că și scriitorul Radu Paraschivescu a refuzat invitația AUR de a se înscrie în formațiune: „Lucrurile care ne despart sunt mai multe decât cele care ne apropie. Pe lângă asta, port mască, nevrednicul de mine”.

Sorin Lavric, scriitor și filosof, proaspăt senator AUR, a lansat, luni seară, un apel într-un text de opinie publicat în R3Media: „Îi rog pe intelectualii de dreapta, adversari pînă de curînd în aceste alegeri, a căror decepţie după alegeri le-o înţeleg, să-şi revină de pe urma şocului şi să privească la viitor. Vreţi o Dreaptă unită care să dreneze mlaştina castei politice? Puteţi să ieşiţi din amărăciunea unei dezamăgiri de moment spre a pune umărul la o renaştere în spirit? Voi, Mihai Neamţu, Mircea Platon, Adrian Papahagi, Cătălin Avramescu, Teodor Baconschi, Radu Paraschivescu, puteţi fi lîngă noi, pentru binele României? Voi, Pompiliu Diplan, Iulian Capsali, Răzvan Codrescu, Răzvan Bucuroiu şi toţi oamenii de dreapta, pe care vă am la suflet fiindcă sîntem din aceeaşi stirpe, puteţi să intraţi într-o mişcare menită a schimba din temelii falanga politică? Tu, Victor Roncea, poţi să te dezbari de obsesii pentru a înţelege că Dreapta nu se clădeşte pe diatriba sterilă împotriva lui Liiceanu, Patapievici şi Boia? Vreţi concordie întru Hristos sau vreţi discordie întru nimicul urii? Ce vreţi? Să fierbem la infinit în otrăvuri meschine, sau să ridicăm condiţia de român creştin la un prag de mare elevaţie?”.

Lavric a fost dat afară din Uniunea Scriitorilor, după ce fragmente dintr-o carte a acestuia, dar și declarații publice sau fragmente din textele sale de opinie au început să circule în spațiul public.

(Octavia Constantinescu – newsweek.ro)

 

Alianța neomarxiștilor/progresiștilor cu jihadiștii pentru distrugerea națiunilor

Distribuie!by “CIUDATA POVESTE DE DRAGOSTE DINTRE STÂNGA PROGRESISTĂ ȘI JIHADIȘTI. „Îi unește URA împotriva OCCIDENTULUI!”. Încă din îndepărtatele vremuri ale Revoluției Franceze, stânga politică a fost mereu tentată să recurgă la violențe extreme. Niciun mijloc nu a fost considerat prea crud, nicio măsură extremă. În dorința luciferică de a reconstrui […]

“CIUDATA POVESTE DE DRAGOSTE DINTRE STÂNGA PROGRESISTĂ ȘI JIHADIȘTI. „Îi unește URA împotriva OCCIDENTULUI!”.

Încă din îndepărtatele vremuri ale Revoluției Franceze, stânga politică a fost mereu tentată să recurgă la violențe extreme. Niciun mijloc nu a fost considerat prea crud, nicio măsură extremă. În dorința luciferică de a reconstrui întreaga lume în acord cu ideile lor utopice, progresiștii din toate timpurile au considerat că scopul lor nobil justifică distrugerea vechii societăți, chiar dacă asta înseamnă sute de mii de morți de foame și execuții în masă.
Teroarea iacobină și genocidul din Vandeea nu au fost însă decât un început
timid. Adevărata măsură și-a dat-o stânga progresistă în secolul XX. Lenin, Stalin și Mao l-au detronat pe Robesbierre în galeria marilor măcelari ai Europei. Totul, cu binecuvântarea intelectualilor de stânga, părințiispirituali ai progresiștilor de astăzi.

E drept, în vremurile noastre, masacrele și foametea nu fac ravagii. Există însă o intoleranță în acțiunile stângii care ar trebui să dea de bănuit oricui. Dorința de a pune pumnul în gură oricui nu le împărtășește ideile, ascunderea datelor statistice care nu le justifică teoriile utopice și, mai presus de toate, atacul concertat la adresa tuturor valorilor civilizației europene (de la familie, la
națiune, stat și bisericile creștine) seamănă izbitor cu politicile comuniste. Dar mai e un element care ar trebui să se dea de gândit- dragostea pe care progresiștii o poartă musulmanilor, ba chiar fundamentaliștilor islamici. În cartea sa „Uniți de ură. Povestea de dragoste a Stângii cu Tirania și Teroarea”, Jamie Glazov susține căsolidaritatea pe care progresiștii o resimt față de musulmani este o continuare a susținerii pe care intelectualii stângii din secolul trecut au acordat-o totalitarismului comunist. „Pe baza urii pe care o simt față de Statele Unite ale Americii (dar și la adresa civilizației europene n.r.), progresiștii au intrat în alianță cu Islamul radical, a căror ură este la fel de profundă”.
 

Dacă susținerea migrației în masă, explicarea terorismul prin așa-zisul rasism al societății occidentale, nu v-au convins că stânga vrea islamizarea Occidentului, Jamie Glazov are suficiente argumente că progresiștii și jihadiștii au foarte multe în comun. În primul rând, ura față de cultura occidentală și rădăcinile ei creștine, fațăde capitalism și libertăți individuale, precum dreptul de a spune ce
crezi. În al doilea rând, atât progresiștii cât și jihadiștii vor să construiască o lume nouă (e drept, viziunile sunt diferite) și condiția de bază pentru implementarea acestei utopii este distrugerea societății actuale. De aici vine și a treia apropiere- tentația de a recurge la violență extremă pentru a-și atinge nobilele scopuri.”[1]

SURSE

  1. https://evz.ro/dragoste-stanga-progresista-si-jihadisti-occident.html
  2. Foto: Internet

 

Adauga un comentariu

Nume*

Adresa de email* [Nu va fi publicata]

Comentariu*