Liberalii vor sa ajute agricultura, dar nu pot sa-l demita pe inamicul public numarul unu al agriculturii; In timp ce stabii “agricoli” de la noi ne tin pe podiumul furtului de fonduri europene si detin recordul neaccesarii lor, Comisa Europeană a aprobat pentru Fermieri Inteligenti-24 de programe de dezvoltare rurală

ooooPNL solicită demisia ministrului Daniel Constantin, prin moțiunea simplă “Să oprim jaful! Agricultura țării și peste 1 milion de fermieri se zbat între secera lui Daniel Constantin și ciocanul lui Victor Ponta!”, care a fost dezbătută   în plenul Senatului.

 

Liberalii susțin că,printre multe alte deficiente, o primă problemă în agricultură este legată de pierderea pieței. “Principala problemă cu care se confruntă agricultorii români este legată de dificultatea cu care aceștia pot concura pe piața agricolă internă din România. Practic, agricultorul român nu mai are loc să vândă în propria țară”, susțin semnatarii moțiunii.

Ei afirmă că Legea 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol reprezintă “o lovitură decisivă” dată producției românești, în contextul în care obținerea atestatului de producător agricol și a carnetului de comercializare costă între 500 și 850 de lei.

Potrivit PNL, o altă problemă este legată de decapitalizarea agriculturii românești. “Agricultura sănătoasă nu merge fără bani, iar banii sănătoși se obțin numai din plusvaloare și din profit”, se explică în moțiune.

Liberalii îl acuză pe Daniel Constantin că a blocat subvențiile pentru agricultură printr-un ordin dat în aprilie, arătându-se și că sistemul informatic al APIA nu este funcțional.

Parlamentarii PNL afirmă totodată că legislația României în domeniul agricol promovată în ultimii trei ani este o “frână” în dezvoltarea agriculturii.

“Majoritatea legilor și a normelor în vigoare, care sunt obligatorii de respectat în activitatea agricolă, au fost elaborate și promovate, fie pe baza unor interese individuale sau de grup, fie pe baza intereselor angajaților instituțiilor statului”, se susține în moțiune, afirmându-se că “Guvernul Ponta a complicat legislația cu scopul vădit de a-i ține pe agricultori sclavii statului și ai acoliților acestuia”.

În plus, liberalii spun că ANSVSA “protejează mafia și bolile din agricultură”. Ei afirmă că Guvernul nu ia nicio măsură împotriva bolii albastre și califică drept o minciună motivația ANSVSA de a nu trece la acțiune deoarece fermierii nu sunt de acord cu vaccinarea animalelor.

“Cerem DNA să se sesizeze în acest caz grav de subminare a agriculturii românești”, completează semnatarii moțiunii.

Liberalii critică totodată vizita ministrului Agriculturii în supermarket pentru verificarea prețurilor după scăderea TVA la alimente. “Adaosul comercial al supermarketului este de 121% față de prețul fermierului sau de 90% față de prețul fabricii de procesare”, adaugă PNL.

Moțiunea a fost respinsa

 

 

2-In timp ce   stabii “agricoli” de la noi ne tin pe  podiumul furtului de fonduri europene si detin recordul neaccesarii lor,Comisa Europeană a aprobat (pentru Fermieri  vii si inteligenti…)24 de programe de dezvoltare rurală

 

La altii, programele adoptate  vor crea peste 40 000 de locuri de muncă în zonele rurale și aproximativ 700 000 de locuri de formare pentru a încuraja inovarea, transferul de cunoștințe, practicile agricole mai durabile și întreprinderi mai puternice în mediul rural. Se pune la dispozitiție o finanțare în valoare de 27 miliarde de euro din bugetul UE, cofinanțată de alte fonduri publice la nivel național/regional și/sau de fonduri private.

Modernizarea exploatațiilor agricole, sprijinul acordat tinerilor agricultori, gestionarea durabilă a terenurilor și îmbunătățirea infrastructurilor de bandă largă , îmbunătățirea competitivității agriculturii UE, protecția mediului rural și a climei, precum și consolidarea structurilor economice și sociale ale comunităților rurale în perioada de până în 2020,se numără printre acțiunile prioritare ale programelor naționale și regionale adoptate. Statele membre vizate sunt Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Germania, Irlanda, Italia, România, Spania, Suedia și Regatul Unit.

Iata  nivelul de finanțare din partea UE în milioane de euro:

 

PDR-uri aprobate   Finanțarea, în milioane euro
Bulgaria 2 366,7
Croația 2 026,2
Republica Cehă 305,7
Germania – Baden-Württemberg 709,6
Germania — Berlin + Brandenburg 1 050,7
Germania — Niedersachsen + Bremen 1 119,9
Germania – Renania-Palatinat 299,8
Germania – Saarland 33,6
Germania – Schleswig-Holstein 419,5
Germania – Turingia 679,7
Irlanda 2 190,6
Italia – rețeaua rurală națională 59,7
Italia -Bolzano 158,0
Italia – Emilia-Romagna 513,0
Italia – Toscana 414,7
Italia – Veneto 510,7
România 8 128,0
Spania – program național 237,8
Spania – Aragón 467,0
Spania – La Rioja 70,0
Spania – Țara Bascilor 87,1
Suedia 1 763,6
Regatul Unit – Scoția 844,7
Regatul Unit – Țara Galilor 655,8

 

 

 

 

Adauga un comentariu

Nume*

Adresa de email* [Nu va fi publicata]

Comentariu*