La vremuri noi, avem strategii noi- Ovidiu Duşleag este noul preşedinte al ARC

Asociaţia Română a Cărnii„Asociaţia Română a Cãrnii a trecut în revistã activitatea anului trecut, îngreunatã de efectele crizei economice prelungite şi de instabilitatea politicã. “Considerăm că rezultatele alegerilor generale reprezintă un semnal pozitiv, industria noastră având nevoie acută de un Guvern puternic şi de interlocutori stabili cu care să colaborăm pentru a depăşi o perioadă dificilă atât în România, cât şi la nivel european,” a declarat noul preşedinte al ARC,  Ovidiu Duşleag.

“O mãsură importantă pe care ARC îşi propune să o discute cu noul Guvern în cel mai scurt timp posibil este reducerea TVA la alimente, care va aduce beneficii consumatorilor români, în primul rând, şi va contribui la dezvoltarea sectorului agroalimentar şi la diminuarea economiei subterane,” a adăugat Ovidiu Duşleag.
Procesarea cãrnii este unul dintre puţinele sectoare alimentare cu balanţã comercialã pozitivã în România, importul de mezeluri fiind în fiecrae an depãşit de export, de aceea, un alt obiectiv major al ARC va fi creşterea exporturilor.
Ridicarea embargoului pestei porcine va permite procesatorilor români sã vândã produse din carne atat în UE, cât şi în alte pieţe, precum: America de Nord, Rusia, China.
Înfiinţată în 1992, Asociaţia Românã a Cãrnii este organizaţia profesionalã care reprezintã interesele industriei de prelucrare a cãrnii, având ca membri 40 de societãţi comerciale care realizeazã peste 60% din producţia naţionalã de mezeluri.
Conform Statutului ARC, conducerea asociaţiei va fi asiguratã în 2013 de căre dl Ovidiu Duşleag, preşedinte, Radu Timiş şi dna Eugenia Cãrãgui, vicepreşedinţi.

Adauga un comentariu

Nume*

Adresa de email* [Nu va fi publicata]

Comentariu*