La nivel global a fost pusă la cale compromiterea statelor- ţări, ca să le ia locul” Statul Anticristului,” întronat prin Icoana Fiarei, pe care noi am fost învăţaţi (greşit) de “preoţi” să o pupăm, tot pe banii noştri!

hhhÎn România ,ca si in alte tari ne confruntăm cu o nouă ameninţare, mai gravă decât înmulţirea infractorilor sau lipsa de resurse: coruptia si mafia de stat,create de mondialisti. Pe de-o parte, infractorii au pătruns în instituţiile de stat la un nivel fără precedent, iar pe de altă parte mulţi înalţi funcţionari publici au preluat operaţiunile ilegale ale mafiei  , în loc să lupte pentru eradicarea bandelor puternice.

În prezent, poziţiile de conducere din cele mai profitabile întreprinderi ilegale nu mai sunt ocupate doar de infractori profesionişti, ci şi de înalţi funcţionari guvernamentali, legiuitori, şefi ai agenţiilor de spionaj, conducători de departamente de poliţie, ofiţeri militari şi, în unele cazuri  , chiar şefi de stat sau membri ai familiilor acestora.La rândul lor, aşa-zişii lideri politici se subordonează unei „Cupole” transpartinice şi transnaţionale . Spolierea avuţiei poporului, industrii, terenuri, clădiri, fonduri publice, acumularea sălbatică de averi, trai opulent, desfrâu şi beţia fără de seamăn a puterii , dă senzaţia nemuririi.Toată hărmălaia, acuzele reciproce, promisiunile deşarte, zornăitul de blitz-uri şi cătuşe, pălăvrăgeala interminabilă, ascund o singură şi crudă realitate. Aceea că, de fapt trăim sub un regim de ocupaţie. Ţara a fost cotropită, iar noi suntem supuşi exterminării fiindcă încurcăm locul. Tinerii sunt forţaţi să emigreze, bătrânii „să iasă din sistemul public pe cale naturală, după 6 ani de la pensionare”, medicii sunt alungaţi, profesorii marginalizaţi, se închid şcoli şi spitale.

 

Încep să vadă, să înţeleagă această stare de fapt tot mai mulţi concetăţeni. Lipseşte însă acţiunea,reactiunea

 

Ne-am vândut economia şi independenţa la ordinele cancelariilor euroatlantice, ne-am trimis, aşijderea, cetăţenii în pribegie să cerşească o firimitură de condiţie umană . Suntem monitorizaţi de ani de zile de parcă am fi infractori, Trădătorii s-au înmulţit şi circulă la vedere, unii sunt chiar formatori de opinie. Statul îi decorează şi-i saltă în grade şi ranguri, se bucură de onoruri şi privilegii. Se laudă cu relaţiile lor de dincolo de graniţe şi, din vocaţia delaţiunii, şi-au făcut piedestal. Schengen-ul este sperietoarea cu care ne ameninţă stăpânul, titulatura compromisului suprem. Intraţi în spaţiul nostru doar goi şi de-a buşilea, uitaţi că sunteţi români! – ni se repetă întruna. Şantajul politic e botezat corectitudine politică, iar de nu schimbăm legislaţia internă pe placul afaceriştilor străini, ioc investiţii!

Întreprinzătorii muscali ne-au furat la bucată metalurgia, dar nimeni nu le cere socoteală. Subminarea economiei naţionale şi spionajul sunt la putere. Procurorii români sunt preocupaţi să-i bage la zdup numai pe afaceriştii neaoşi. Ceilalţi sunt curaţi şi cinstiţi, americanii ne-au chevronizat şi bechtelizat de ni s-a dus buhul, dar ne predau lecţii de morală.Ce popor de lingăi! Parlamentarii din republica vasală îşi pun cenuşă în cap, o ţin langa cu proasta comunicare şi promit că nu se va mai întâmpla. Aşa că desfiinţaţi, netrebnicilor, România, n-o mai batjocoriţi si la ea acasa,si printre straini,ca oricum este  sub “protectia” Icoanei Fiarei…

Adauga un comentariu

Nume*

Adresa de email* [Nu va fi publicata]

Comentariu*