Isus a venit ca să ne naştem din nou, pentru a scăpa de batjocorirea uzurpatorului, nimicitorului şi pârâşului nostru, pentru a trece de la moarte la viaţă, pentru a ne goli de sine, pentru a da afară gazdarul, intrusul, pentru care plătim chirie şi el ne termin a. Dând afara inamicul cosmic numărul unu, care ne minte, ne terorizează, ne pâraşte, ne războieşte şi ne vrea tot răul din lume, îl putem primi pe Isus, care este Viaţa veşnică, învierea, Calea, Adevărul, pacea. Nu se pot face peticiri ori amestecuri dintre Roadele cristice şi… Adamice. Dacă este careva care se place pe sine, dacă îi place roada firii, dacă se priveşte, cântăreşte în Balanţă Domnului şi se analizează în Oglindirea Slavei, căci acesta este Isus, nu are decât să rămână nenăscut. Dar… noi strigam din răsputeri prin Pustia Românească:
Popor Roman, Popor Roman, trezeşte-te, împăca- te cu tine însuţi, cu pârâşul tău, cu “umbrele” martirilor şi biruiţilor tăi; naşte-te din nou din Sămânţa Dumnezeiască, lipsită de păcat. Nu mai şchiopata din greşeală în greşeală. Dă afară pe inamicul public şi cosmic numărul unu.De ce îi tot plăteşti chiria acestui uzurpator nimicitor care ţi-a infectat sângele, sufletul, mintea? Nu mai munci pentru el. Nu-i mai plăti poftele, ispitele, răutăţile, vicleniile decontate de atâtea mii de miii de oameni batjocoriţi. Rupe-o cu păgânătatea. Dă afară minciuna, răzvrătirea, ura, cârtirea, curvia şi celelalte “comori” ale firii sălbatice ascunse în sângele înveninat din Eden. Da morţii toate suferinţele, chinurile, nedreptăţile, fărădelegile semănate de uzurpator în ţarina inimii. Mai este loc la Golgota, la crucea lui Isus pentru Transfuzia cu Sânge veşnic, Universal, Purificator, Iertatotor, care aşteaptă venirea oricărui păcătos la Isus.