Ion Mihai Pacepa (n. 28 octombrie 1928) este fără îndoială cel mai controversat ofițer român de informații care a făcut parte din ierarhia superioară a Securității, devenit cel mai înalt demnitar dintr-o țară a fostului bloc sovietic care a fugit și a primit azil politic într-o țară NATO.

 28 iulie 1978 va rămâne o dată de referință în istoria Războiului Rece, practic orice lucrare istorică care se ocupă de această perioadă va face referiri la numele Generalului Pacepa.

Câteva scurte repere: intră în Securitate în 1951, ca sublocotenent, primește câteva misiuni în zona industriei chimice, apoi devine șef de serviciu la Direcția IV (Contrasabotaj).

În 1956 devine șef adjunct al grupului operativ din cadrul Agenției Comerciale Române din Republica Federală Germană, fiind șeful rezidenței de spionaj a României în RFG. În 1959 este rechemat la București și numit adjunct șef serviciu pentru spațiul Germania, Austria, Țări nordice. În 1963 era deja colonel, iar patru ani mai târziu primește stelele de general-maior, ceea ce arată caracterul deosebit al realizărilor sale în spionajul extern românesc, gradele de general fiind acordate acordate extrem de greu.

Cu anul 1972 începe o nouă etapă, este numit secretar de stat la Consiliul Securității Statului în cadrul Ministerului de Interne și prim-adjunct al șefului Departamentului de Informații Externe.

Gradul de general-locotenent din 1974 înseamnă și o nouă funcție: secretar general al Internelor. 1978, cere azil politic în Statele Unite ale Americii și începe o nouă etapă. Defectarea Generalului Pacepa a condus la o anchetă internă de proporții în spionajul românesc, peste 500 de ofițeri de Securitate fiind audiați. A administrat câteva lovituri extrem de dure regimului comunist de la București, fiind considerat unul dintre actorii principali în demolarea cultului lui Nicolae Ceaușescu. În interviul pe care l-am realizat cu Generalul Pacepa nu am ocolit nici un subiect sensibil. În primul rând, ca să dau un răspuns direct unor temeri, m-am convins că personajul care răspunde la numele Ion Mihai Pacepa, există. Având niște elemente de biografi e pe care nu le găsești în cărți, am pus niște întrebări punctuale și am primit răspunsul corect.

Mai mult, în urmă cu câteva zile Generalul Pacepa a primit un premiu în SUA, a publicat recent o carte cu o prefață scrisă de un fost director al CIA. Deci toate ipotezele privind inexistența personajului mi s-au părut doar povești. Generalul Pacepa există și pare dispus să răspundă la întrebări.

De la acuzațiile de corupție, la ipoteza colaborării cu CIA/ KGB încă dinaintea momentului 1978, relațiile cu Nicolae și Elena Ceaușescu, plus multe elemente din istoria recentă a României veți găsi motive de lectură care fac ca interviul să fi e extrem de util înțelegerii unei perioade din istoria noastră.

Ca o ultimă mențiune, vreau să adaug că toți cei care se vor simți lezați de spusele Generalului Pacepa, vor avea spațiu pentru un drept la replică, numai că acesta va trebui să fi e argumentat și încadrat de surse verifi cabile.

Dan Andronic: Am văzut că tocmai ați primit „Lifetime Achievement Award” ce v-a fost acordat în Statele Unite, precum și anunțul potrivit căruia compania americană RiverRock Films lucrează acum la producerea unui film artistic bazat pe noua dvs. carte, „Disinformation,” care va fi prezentat în cinematografe. Cum vă simțiti după aceste știri care relansează într-un mod spectaculos persoana generalului Pacepa?

General Pacepa: Onorat și umilit.

Dan Andronic: Când se va publica cartea dvs. „Disinformation” în limba română?

General Pacepa: În aprilie, împreună cu versiunea în limba rusă, care va apărea la Moscova.

Dan Andronic: O coincidență care mă face să zâmbesc. Veți deveni primul româno-american a cărui carte se publică simultan la Moscova și la București, iar apoi devine film la Washington. Sună ca un avertisment, mă face să mă întreb ce legătură vedeți între cele două țări. Deci, de ce apar simultan o carte despre dezinformare în România și Rusia?

General Pacepa: Pentru că „dezinformarea,” care s-a născut în celebrele orașe ale lui Potemkin din Rusia, a devenit de mult o armă secretă a politicienilor români și a început să fie acum utilizată și in Statele Unite, care a luptat împotriva ei timp de 44 de ani ai Războiului Rece.

Dan Andronic: Prima dumneavoastră carte, „Orizonturi Roșii – Adevărata Istorie a Crimelor și Corupției lui Ceaușescu”, s-a tradus în 28 de limbi și continuă să fie în librării pe toate meridianele globului după aproape trei decenii de la apariţie. Am regăsit-o întro nouă ediție, o traducere nouă cu anumite adăugiri, făcută la Editura Humanitas. Cum vă explicați succesul ei, chiar și după atât timp?

General Pacepa: Pentru că „Orizonturi Roșii” este prima carte ce descrie viața la curtea tiranilor comuniști, care continuă să troneze în China, Coreea de Nord, Cuba, Laos, Vietnam și, în formă deghizată, în Rusia – deci în peste aproape un sfert al populației mondiale.

În 1978, când președintele Jimmy Carter l-a prezentat lumii pe Ceaușescu ca „mare conducător național și internațional,” nimeni nu-l cunoștea cu adevărat pe tiran sau pe slugile sale. În ianuarie 1988, Vlad Georgescu, directorul programului românesc al Europei Libere, a început serializarea cărții la Radio Europa Liberă cu prezentarea lor. Îl citez: „Orizonturi Roșii este povestea unui eșec de proporții. Eșecul unei caste bolnave, meschine și urâte, căreia îi lipsește idealul și generozitatea. Aflăm, din dezvăluirile Generalului, o lume murdară, coruptă și analfabetă, imorală, în care Președintele își înjură miniștrii, în care Președinta își apostrofează acoliții, tratându-i de idioți, în care ministrul de Externe se comportă ca un lacheu. Aflăm o lume căreia îi place să bea șampanie franțuzească și să mănânce telemea cu ceapă. Ne apare o nomenclatură de lingușitori, în casele cărora Securitatea are microfoane peste tot, chiar și sub pat, care se tem de cei doi șefi supremi, dar care fac orice pentru ca să-și mentină dreptul de a se înfrunta din privilegii …. Am închis Orizonturi Roșii cu un sentiment de rușine și dezgust. Și mi-am pus întrebarea: cât timp îi mai poate oare răbda pământul?

Dan Andronic: Este adevărat că Vlad Georgescu a plătit cu viaţa pentru curajul de a serializa „Orizonturi Roșii” la Europa Liberă, sau este doar un alt mit al omnipotenței Securității?

General Pacepa: Regretatul Vlad Georgescu a plătit cu viața. Când eroica echipă de la Radio Europa Liberă a încheiat serializarea cărții, el a descris numeroasele amenințări cu moartea pe care le-a primit de la Securitate pentru a-l determina să renunțe. La sfârșitul acestei încheieri unice în istoria Europei Libere, Vlad Georgescu a spus ascultătorilor că atunci când a decis să devină jurnalist și-a asumat și riscurile acestei meserii: „Dacă mă vor omorî pentru că am organizat serializarea cărții generalului Pacepa, voi muri cu conștiința împăcată că mi-am făcut datoria de jurnalist.”

Dan Andronic: Afirmați că Vlad Georgescu a fost asasinat?

General Pacepa: Da. Vlad Georgescu a murit câteva luni mai târziu din cauza unei forme rapide de cancer, aproape identică cu cea care în 1981 a cauzat moartea unui alt eroic director al RFE, Noël Bernard.

În 2007, Cotidianul a publicat schițele apartamentului lui Vlad Georgescu din München, date Securității de academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici, dovedit că a fost agent al Securității, sub numele conspirativ de „Laurențiu”.

Ulterior, Nestor Rateș, care i-a succedat lui Vlad Georgescu la cârma Europei Libere, a petrecut trei ani în arhivele Securității pentru a găsi probe care să dovedească faptul că Securitatea i-a ucis pe Noël Bernard și pe Vlad Georgescu. Rateș a găsit aceste probe, pe care le-a descris sumar într-un articol publicat în Revista 22 și apoi în HotNews.ro. Aceste documente constituie subiectul unui manuscris pe care Nestor Rateș l-a terminat ulterior. Sper că manuscrisul său va deveni carte.

Sper, de asemenea, că noul președinte al României, Klaus Johannis, va publica documentele originale, existente în arhiva Serviciului de Informații Externe, care atestă asasinarea de către Securitate a lui Vlad Georgescu și a predecesorului său, Noel Bernard.

Dan Andronic: Cartea „Orizonturi Roșii” a reprezentat, întradevăr, un moment important, fiind, pentru români, ocazia cu care s-a ridicat un văl în spatele căruia se vedea o prăpastie adâncă. Un hău ce despărțea modul în care trăiau românii obișnuiți de cei din nomenclatură. Cum v-a venit ideea să o scrieți? Ce ați vrut să realizați? Ați modifica ceva în ea, azi, ca valoare istorică?

General Pacepa: În încheierea serializării cărții la Europa Liberă, care a avut loc la doar câteva luni înaintea împușcării Ceaușeștilor, regretatul Vlad Georgescu a transmis înregistrarea unei scrisori citite, în care am explicat ascultătorilor de ce am scris „Orizonturi Roșii,” și de ce nu voi schimba nici măcar o virgulă din acea carte. Citez din nou, pentru a demonstra că toate aceste lucruri au mai fost spuse: „La 28 iulie 1978, când am ajuns în Statele Unite ca om liber, am adus cu mine doar hainele cu care am fost îmbrăcat, o fotografie a fetei mele, o adâncă în țe legere a comunismului românesc și o arzătoa re dorință de a spune întregii lumi ce se petrece în spatele scenei, la vârful piramidei guvernamentale din România lui Ceaușescu. Mi-au trebuit însă ani înainte de a putea să privesc acea lume cu ochi de american și să o analizez cu imparțialitate… În „Orizonturi Roșii,” care este scrisă sub forma unui jurnal al ultimelor mele zile împreună cu Ceaușescu și soția sa, am încercat să prezint portretul, văzut de foarte aproape, al unui ambițios dictator comunist care, timp de mulți ani, a încercat să înșele pe toată lumea – Occidentul, blocul sovietic și propriii supuși – cu scopul de a-și crea un monument pentru sine însuși în istoria contemporană. Apoi am încercat să descriu, cât mai viu, ceea ce se petrece în spatele scenei la curtea unui dictator comunist.

Dan Andronic: Eu mă refeream la valoarea ei istorică…

General Pacepa: Ascultați în continuare, căci nu am terminat. „Orizonturi Roșii” are patru teme principale. Prima este că în comunism numai liderul contează, și că el poate face tot ce vrea, inclusiv să transforme o întreagă țară într-un fief personal și să omoare după bunul plac… A doua temă: Constituția, care are un rol atât de fundamental în Occident, dar nu are nici o valoare într- o țară comunistă. «Noi am făcut Constituția, noi o vom schimba», era refrenul lui Ceaușescu. … A treia temă a cărții este că oriunde comunismul a ajuns la putere, a generat un dezastru economic. Pornind de la transformarea Rusiei din cel mai mare exportator de cereale din lume la Revoluția din 1917 în cel mai mare importator de grâne în prezent, comunismul a distrus economia națională oriunde a ajuns la putere… A patra temă este că până la urmă nimic nu va putea menține comunismul la putere. Nici chiar teroarea domestică și duplicitatea politicii sale externe… Aceasta este, în rezumat, ceea ce am vrut să spun în „Orizonturi Roșii.”

Dan Andronic: Vă apropiați de vârsta de 87 de ani. Se poate spune că sunteți un om care a modelat istoria cu mâinile lui. Când erați doar un copil vă vedeați într-o asemenea postură? Ce visați? Cum ați ajuns să lucrați în serviciile de informații ale României?

General Pacepa: Într-un recent interviu prilejuit de lansarea cărții „Disinformation” în SUA am explicat unuia dintre magnații presei americane cam același lucru: la nouă ani, cântam sonata Kreutzer la vioară și visam să devin violonist; evident, nu am fost un bun violonist și am devenit inginer; nu am fost un bun inginer, și am devenit spion; nu am fost bun nici ca spion și am devenit defector. În versiune românească, greu de înțeles în SUA, care nu cunoaște „fericirile” comunismului: visurile mele nu s-au potrivit cu România din 1951, când s-a născut prima generație de intelectuali români educați în regimul comunist. Am fost unul dintre ei. Securitatea, care avea doar doi ani de existență și era plină cu minieri și tractoriști, avea atât de teribilă nevoie de intelectuali încât m-a înhăţat – împreună cu alți 22 ingineri și economiști – în ianuarie 1959, înainte chiar de a-mi da examenul de stat.

„Am crezut în comunism, dar m-am lepădat de el când era în plină glorie”

Dan Andronic: Care a fost motivul principal pentru care ați acceptat să intrați în Securitate? Cum arăta România acelor ani?

General Pacepa: Inginerul Ion Mihai Pacepa abia împlinise 22 de ani, și era bucuros că-și poate servi țara. În 1951, România era înfometată. Patru ani de ocupație germană au stors-o ca pe un burete. Ce a rămas după „eliberare” a luat calea Uniunii Sovietice, care a devastat România mai abitir decât o invazie de lăcuste. Atunci am sperat că lucrând în Direcția de Contra-Sabotaj a Securității îmi pot aduce contribuția la apărarea României de cei care voiau să-i saboteze industrializarea.

Dan Andronic: Deci, General Ion Mihai Pacepa, ați fost unul dintre cei care au crezut că în România trebuie să izbândească sistemul comunist…

General Pacepa: Astăzi sunt puțini în România care au curajul să spună că au crezut în comunism, după cum nimeni în Germania nu-și mai aminteste că a fost nazist. Dar în toamna lui 1945 numărul membrilor Partidului Comunist din România a crescut de la circa 1000, câți erau la 23 august 1944, la 717.490. Am devenit membru de partid abia în 1960, când eram deja șef al spionajului tehnic al României. Unii au crezut în comunism, alții au fost doar oportuniști. Eu am întruchipat ambele categorii. Atunci credeam în „independenţa națională” a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și am fost convins că ajutându-l să dezvolte industria României îmi ajut ţara natală. Apoi m-am complăcut în privilegiile ce mi-au fost acordate și am avut nevoie de mulţi ani pentru a mă desprinde de ele.

M-am lepădat, totuși, de comunism in 1978, când acesta era în plină glorie.

Dan Andronic: Ați avut o ascensiune fulminantă, de la simplu locotenent de Securitate până la adjunct al șefului Departamentului de Informații Externe și consilier al fostului președinte Nicolae Ceaușescu. Ce v-a propulsat în toate aceste poziții?

General Pacepa: Ascensiunea mea a început în 1955. Eram căpitan și am fost transferat la Departamentul de Informații Externe, serviciul de spionaj extern al României comuniste, pentru că eram un inginer care vorbea două limbi străine. Doi ani mai târziu am devenit primul inginer care a condus o rezidență de spionaj a României – în Germania de Vest, liderul industrial al Europei Occidentale. Apoi am creat serviciul român de spionaj tehnico-științific, sau TS cum era cunoscut de inițiați, pe care l-am condus 23 de ani.

Dan Andronic: Ați avut o relație apropiată cu Nicolae Ceaușescu?

General Pacepa: Da, am avut relații apropiate cu Nicolae Ceaușescu, care voia să construiască „România multilateral-dezvoltată” și avea nevoie de spionajul tehnologic, după cum avea nevoie de aer.

Dan Andronic: Dar cu Elena Ceaușescu? Mai ales că au circulat mai multe legende…

General Pacepa: Da, am avut relații apropiate și cu Elena Ceaușescu, care avea doar patru clase elementare, dar pretindea că este inginer chimist, ca și mine, dar mă lua cu ea peste tot, pentru că nu știa nici măcar formula chimică a apei.

Dan Andronic: În „Orizonturi Roșii” ați prezentat ultima şedinţă a Comitetului Politic Executiv care a analizat activitatea ST – abolită după „defectarea” dvs. Vă rog să o rezumaţi pentru cititorii noștri, mult mai puțin familiarizați cu subiectul.

General Pacepa: Am descris acolo acea ședință pentru că ea a consemnat – în documente care există și azi – că sistemul socialist, care nu este construit pe o fundație de proprietate privată și cointeresare personală, nu poate crea valori tehnice și este nevoit să le fure. Eu am condus instituția României Socialiste însărcinată să fure aceste valori tehnice, iar asta mi-a dat proeminenţă în anii lui Ceaușescu.

Potrivit documentelor prezentate în acea sedință, serviciul de spionaj tehnico-științific al României, pe care-l conduceam, a adus țării economii anuale de circa 600 milioane de dolari prin înlocuirea importurilor legale cu tehnologii obţinute prin spionaj. Printre fabricile construite pe baza documentațiilor TS au fost menționate atunci: Combinatul Petrochimic Borzești; fabrica de piele sintetică de la Iaşi, fabrica de melamină de la Braşov, fabrica de filme şi hârtie fotografică de la Târgu Mureş; fabrica de anvelope radiale din Bucureşti; două fabrici de antibiotice (Iaşi și Bucureşti). Lista completă a acestor fabrici prezentată de Comitetul Politic Executiv a fost lungă, și a contribuit la ascensiunea mea „fulminantă”, așa cum o caracterizați.

Dan Andronic: După ce ați primit azil politic în SUA ați publicat în cotidianul francez Le Monde o scrisoare deschisă către fata dvs., Dana, care în anii 1980 a fost citită și răscitită la Europa Liberă. Vă rog să redați pentru cititorii noștri pasajul în care i-ați explicat Danei de ce ați lăsat-o temporar orfană. Cred că vă doriți să oferiți o replică celor care cred versiunile de azi ale diverșilor foști „colegi”, potrivit cărora ați fi fugit din România pentru că erați agent KGB, traficant de droguri, și alte minuni similare. Eu v-am auzit scrisoarea la Europa Liberă, când eram mic…

General Pacepa: De acord! Iată ce i-am transmis fetei mele, rămasă în România: „Timp de 20 de ani am avut neşansa să fiu implicat în furt de tehnologii vestice … Am fost implicat în furt de tehnologii, dar nu și în asasinate … În 1978 am primit ordin să organizez asasinarea lui Noel Bernard, directorul programului românesc de la Radio Europa Liberă, care-l înfuriase pe Ceaușescu cu ironiile sale la adresa cultului său personal. A fost târziu, în iulie, când am primit acest ordin, și când am fost nevoit să aleg între a fii un bun tată, sau un criminal politic. Cunoscându-te, Dana, am fost convins că preferi să nu ai tată, decât să ai un tată criminal”.

Dan Andronic: Într-o recenta carte, intitulata „Prisoner of Conscience,” congresmanul american Frank Wolf descrie încercarea Securității de a-l asasina pe el și pe congresman-ul Chris Smith în 1988, pentru a-i împiedica să se întâlnească cu fata dvs. și soțul ei, ținuți sub filaj permanent de Securitate. Pare un scenariu de film polițist, dar confirmă obsesia lui Nicolae Ceaușescu pentru „defectorul Pacepa”. În anii 1990, autoritățile române au refuzat însă să acorde „certificat de revoluționar” fetei dvs. și soțului ei. De ce?

General Pacepa: Sunt multe alte fapte ce atestă că securiștii au continuat să aibă un cuvânt hotărâtor în România președintelui Ion Ilici Iliescu.

Dan Andronic: În unele mărturii apărute după Revoluție în România se sugerează că ați fi comis atrocități la Canal, mai mult, unii vă acuză de crimele comise de Securitate în lagărele sale de muncă. Cum răspundeți unor asemenea afirmații?

General Pacepa: Când l-am „trădat” pe Ceaușescu, știam că mi se vor pune în spate toate ororile comise de Securitate – ăsta a fost un alt motiv care m-a determinat să amân acel pas fără întoarcere. Realitatea: nu am avut nici o legătură cu lagărele de muncă și închisorile Securității. Nici chiar dosarele, întocmite după ce am „defectat”, de către Securitate, care a făcut tot ce i-a stat în puteri ca să mă picteze ca monstru, nu au îndrăznit să meargă atât de departe. Aceste dosare sunt acum publice și pot fi consultate.

Dan Andronic: Ați vorbit puțin despre cariera dvs. în Securitatea lui Ceaușescu, poate și de aici…

General Pacepa: În primii mei cinci ani ca securist am avut sarcina protejării industriei chimice împotriva sabotajului extern. Eram un tânăr inginer locotenent – apoi locotenent major – și uzinele chimice ale României au fost singura mea preocupare. Din fericire, în acei ani a existat doar o singură suspiciune de sabotaj în industria chimică – la fabrica de pulbere din Făgăraș, unde s-a găsit un cui într-unul din malaxoare. Din câte știu, „cazul” a rămas neelucidat.

Dan Andronic: După aceea ați ajuns în DIE?

General Pacepa: Între 1957-1960 am fost șef al rezidenței române de spionaj din Germania de Vest, după care am condus întregul sistem de spionaj tehnologic și industrial al României. În 1972 am primit rangul de secretar de stat, dar nu am avut nici o atribuție legată de organele interne ale Securității. Sarcina mea adițională era să coordonez operațiunea „Orizont,” menită să promoveze cultul lui Ceaușescu peste hotare. Am descris această operațiune pe larg, în „Orizonturi Roșii.”

Dan Andronic: Alții în România spun că „defectarea” dvs. ar fi dus la arestarea a numeroși ofițeri DIE în Occident, deconspirarea întregului aparat de spionaj extern. Este adevărat?

General Pacepa: Nici un ofițer DIE nu a fost arestat în Occident din cauza revelațiilor mele. Arhivele Securității sunt acum deschise și dovedesc asta. Nu m-am luptat cu foștii mei subalterni, ci cu Ceaușescu și camarila sa.

Dan Andronic: A urmat totuși o schimbare radicala a cadrelor de spionaj care lucrau în Occident după „fuga” dumneavoastră. Cum o explicați?

General Pacepa: A fost opera Elenei Ceaușescu, care atunci conducea așa-zisa politică de cadre a PCR. În septembrie 1978 ea a ordonat anchetarea a peste 1.000 de ofițeri DIE, a înlocuit majoritatea cadrelor de conducere ale DIE cu ofițeri de contrainformații, care habar nu aveau de spionaj și a trimis în exterior o noua generație de securiști din aparatul intern al Securitătii, care nu erau cunoscuți de mine. Detalii găsiți în cartea istoricului SRI, Mihai Pelin, intitulată „Culisele Spionajului Românesc: DIE 1955-1980”, publicată în 1997.

Dan Andronic: Dar despre corupție? Se spune, de asemenea, că ați fost un membru de vază al fostei Securități, corupt. Este adevărat? Cât de adâncă era corupția în Securitate și Partid?

General Pacepa: Profundă! Da, am fost membru de vază al Serviciului de Informații Externe al Securității. Și, da, am fost corupt. Așa cum întreaga conducere a României comuniste a fost coruptă. Nu am făcut excepție. Dar când m-am rupt de comunism, am lăsat în camera mea de hotel din Germania până și valiza cu boarfele cu care am venit din țară. Și, ca să subliniez ruperea mea totală de corupția comunistă, am lăsat pe masa din camera mea de la Hotelul Intercontinental din Köln, hârtia pe care Emil Bobu, atunci ministru de Interne, notase cu mâna lui cadourile pe care voia să i le aduc din Germania. Alături de notă am pus cadourile propriu-zise. Le-am pus acolo, la vedere, ca să expun corupția de la vârful Securității.

Sunt convins ca Generalul Iulian Vlad, care câteva zile mai târziu a venit în Germania ca să ancheteze „Cazul Pacepa,” a luat nota și cadourile cu el, și le-a predat superiorilor.

Dan Andronic: În unele cărți publicate de foști ofițeri de Securitate se insinuează însă că ați fi fugit din țară cu milioane de dolari. Este adevărat?

General Pacepa: Le-a răspuns Departamentul de Stat al SUA în septembrie 1978. Potrivit Europei Libere din acea vreme, Ceaușescu și-a smuls cămașa de pe el când a aflat că am dispărut. Nu mă miră. El trebuia să explice Biroului Politic de ce consilierul său și al Elenei a cerut azil politic la „dușmanul principal,” SUA. Și Ceaușescu a explicat: Pacepa a furat bani. Ca urmare, ministrul său de Externe, Andrei Ștefan, a cerut guvernului SUA „extrădarea criminalului de drept comun General Pacepa pentru a fi judecat de autoritățile române.”

Dan Andronic: Nicolae Ceaușescu pusese deja un premiu de 2 milioane de dolari pe capul dumneavoastră, ca trădător. Acum vă prezenta ca și un infractor de drept comun.

General Pacepa: Departamentul de Stat a replicat că este informat despre practica guvernelor comuniste de a înscena, în toate cazurile de defectori importanți, că aceștia au comis crime de drept comun pentru a putea cere extrădarea lor. Apoi a dat răspunsul oficial: „Știm că generalul Pacepa a administrat întregul cont secret în valută al lui Ceaușescu, care conținea peste 400 de milioane de dolari, din care ar fi putut aduce o bună parte cu el. Generalul a avut însă asupra lui doar 968 mărci germane (echivalentul a cca. 300 dolari) pe care, la cererea sa expresă, Departamentul de Stat al SUA le-a predat imediat, contra chitanță, ambasadei române din Washington.”

Dan Andronic: S-a mai spus că erați unul dintre cei recrutați de CIA dinaintea plecării în Vest, după care s-a spus că erați agent KGB/GRU (vezi afirmațiile lui Larry Watts, dar nu numai), că urma să fiți deconspirat și de aceea ați fugit. Cât este adevăr, cât este dezinformare?

General Pacepa: Dezinformarea nu are graniţe. Ea acționează pe principiul bulgărului de zăpadă care se transformă în avalanșă. Mao Tse Dun a definit-o în felul lui: „O minciună repetată de o sută de ori devine adevăr.” În iulie 1978, când am cerut azil politic, mă aflam la Bonn pentru a transmite un mesaj ultrasecret adresat de Nicolae Ceaușescu cancelarului vest-german. Presa occidentală a vremii a descris pe larg întâlnirea mea cu Hans-Juergen Wischnewski, mâna dreaptă a cancelarului german, recepția dată de ambasadorul României în onoarea mea, precum și dispariția mea subită de pe firmamentul diplomatic. Securiștii nu au putut – și continuă să nu poată – concepe ideea că am declarat război Securității, de aceea pretind că aș fi fugit din țară clandestin, deoarece Ceaușescu ar fi aflat de la Moscova că aș fi fost agent CIA, urmând să dea ordin să fiu arestat. Această minciună, repetată de sute de ori, a devenit adevăr.

Dan Andronic: De fapt, întreb încă o dată, unde este granița dintre adevăr și dezinformare atunci când vorbim de Cazul General Pacepa?

General Pacepa: În manipularea adevărului. Acum Larry Watts & Co pretinde că aș fi fost și agent al KGB, și că aș fi mărturisit acest lucru directorului CIA, James Woolsey, în cabinetul său de la CIA. Ambasadorul Woolsey a negat însă public, în SUA și la televiziunea română, afirmațiile lui Larry Watts. De altfel, fostul director al CIA a scris introducerea cărții mele, „Disinformation,” transformând-o în prima carte scrisă de un spion-șef comunist, care are o introducere semnată de șeful spionajului SUA.