Această metodă nu se poate aplica la toate soiurile, deoarece numai lăstarii şi ramurile trandafirilor cu lemn moale au însuşirea de a se înrădăcina atunci când sunt puse în nisip sau pământ. Se pot înmulţi prin butaşi mai ales trandafirii poliantha, care au flori mici şi numeroase, aşezate în buchet, precum şi unii trandafiri urcători.
Butaşii se fac vara, operaţie care se numeşte butăşire în verde, sau toamna târziu – butăşire în uscat.
În timpul verii, butaşii verzi se confecţionează din lăstarii care au înflorit. Aceştia trebuie să fie lungi de 10-45 cm; la vârf se lasă numai 2 frunze, care se taie sau se ciupesc la jumătate. Lăstarii se taie la bază imediat sub un ochi, iar la vârf, cu 1-2 cm deasupra ultimului ochi. Pentru tăieri se foloseşte un briceag bine ascuţit. Pentru înrădăcinare, butaşul se poate înfige în ghivece sau lădiţe cu nisip, până la circa 3-4 cm adâncime. Pentru a asigura umiditatea necesară, nisipul din ghiveci se menţine în permanenţă reavăn, iar butaşul se acoperă cu un borcan de sticlă. În primele zile, butaşii se pulverizează zilnic cu apă. Plantarea se poate face în aceleaşi condiţii chiar şi direct în grădină.
La butăşirea trandafirului în uscat, butaşii sunt porţiuni de ramuri anuale, lungi de 15-25 cm, care se confecţionează toamna, după căderea frunzelor. Aceştia se păstrează peste iarnă în nisip, în pivniţă şi se plantează primăvara, într-un strat de flori din grădină sau în ghivece cu pământ nisipos.
În toamna viitoare, după înrădăcinare, butaşii se pot planta la locul definitiv.

Altoirea trandafirilor

Toate soiurile de trandafiri se pot înmulţi prin altoire, pe puieţi de măceş.
Puieţii de măceş se obţin astfel: vara – în luna august, mai exact – când fructele de măceş au culoarea verde-gălbui, se recoltează, se zdrobesc şi apoi se însămânţează imediat (cu pulpă zdrobită), în şănţuleţe adânci de 3-4 cm şi distanţate la 20-30 cm. Deci, nu trebuie făcută greşeala de a se recolta fructele mai târziu, când au culoarea roşie, deoarece în acest caz, seminţele vor răsări mai greu (peste 2 ani). Toamna, peste stratul semănat se aşează mraniţă sau frunze uscate. În timpul anului viitor se plivesc de buruieni şi se udă la nevoie. Toamna, după căderea frunzelor, puieţii portaltoi de măceş se scot şi se plantează (cu un plantator) într-o parcelă de teren anume pregătită, la distanţe mai mari – 60 cm între rânduri şi 20 cm pe rând -, în vederea altoirii. Se vor folosi în acest scop numai puieţi care au o grosime la colet de 4-5 mm. Restul puieţilor se vor replanta pentru fortificare. Înainte de plantare, puieţii se fasonează, li se scurtează rădăcinile – rădăcina principală la 20 cm, iar cele secundare la circa 1 cm – şi tulpina – se lasă o singură tulpină, care se scurtează la 18-20 cm.
Altoirea acestor puieţi se face în ochi crescând (mai – iulie) sau în ochi dormind (august – septembrie).
Pentru grădinarii care doresc să altoiască singuri trandafirii, iată câteva detalii în legătură cu modul în care trebuie efectuată această operaţie.
Cea mai des folosită este altoirea în ochi dormind. Când se urmăreşte obţinerea trandafirilor sub formă de tufă, altoirea se face imediat sub colet (pe rădăcină), pentru a feri lăstarul altoi de uscăciune şi ger, precum şi pentru a împiedica apariţia de lăstari sălbatici din portaltoi. Coletul este porţiunea care face trecerea între rădăcină şi tulpină.

Etapele altoirii:
1. Pentru altoire, se dezveleşte puietul portaltoi de măceş la colet şi se şterge baza lui cu o cârpă. Urmează tăietura în formă de “T” sub zona coletului (o tăietură transversală de circa 1 cm şi o altă tăietură longitudinală de circa 2,5 cm). Imediat, cu spatula briceagului se dezlipesc puţin marginile tăieturii longitudinale, unde se va introduce ochiul.
2. Urmează scosul ochiului de pe lăstarul altoi. Lăstarul altoi se taie de la trandafirul pe care dorim să îl înmulţim şi trebuie să fie gros de 5-8 mm, cu câteva frunze, iar floarea din vârf să fi fost trecută. Ochii de la subsuoară frunzelor trebuie să fie bine dezvoltaţi, însă nu porniţi în creştere. Imediat după recoltarea lăstarului, se îndepărtează spinii şi frunzele (trebuie să rămână din frunze numai o porţiune de codiţă lungă de 1-1,5 cm). În cazul în care altoirea nu se face imediat, lăstarii altoi se păstrează la rece, înfăşuraţi în cârpe umezite sau în muşchi.
Ochiul altoi se scoate de pe lăstar împreună cu o porţiune de coajă şi cu foarte puţin lemn, procedându-se astfel:
• – lăstarul altoi se ţine în mâna stângă, cu degetul arătător sub lăstar, în dreptul ochiului care trebuie scos;
• – tăietura se începe cu baza lamei briceagului la circa 1,5 cm deasupra ochiului şi se continuă până la 1,5 cm sub ochi. Ea se execută printr-o mişcare de alunecare a tăişului lamei, care înaintează concomitent în jos şi în sus şi de la stânga la dreapta.
• – ochiul este scos împreună cu coaja şi o pojghiţă de lemn foarte subţire (ca o foiţă de ţigară); dacă pojghiţa de lemn este prea groasă, altoiul nu se prinde.
• – ochiul detaşat se prinde cu mâna de peţiol şi se introduce sub coajă, împingându-l cu spatula. Dacă el este mai lung decât tăietura în formă de T de pe portaltoi şi nu intră în întregime sub coajă, partea care rămâne în afară se taie pe linia orizontală a T-ului. După introducerea ochiului se apasă cu degetele arătătoare pe marginile tăieturii verticale, începând se jos în sus, spre a înlătura golurile de aer dintre scut şi portaltoi.
• – la urmă se execută legătura cu rafie, tei topit, bumbac sau fâşii de material plastic. Legatul se face astfel: firul de rafie se aşează peste tăietura transversală în aşa fel ca într-o parte să rămână un capăt mai scurt, de circa 10-15 cm. Apoi cu capătul lung din mâna dreaptă se începe înfăşurarea de sus în jos, capătul scurt lăsându-se pe sub legătură. Când se ajunge în dreptul ochiului, acesta se ocoleşte puţin, apoi se continuă înfăşurarea până se acoperă toată tăietura verticală. La sfârşit, capătul rafiei se trece de două, trei ori pe sub ultimul inel al spiralei, strângându-se bine, sau se face nod.
Locul altoit nu se unge cu mastic (ceară de altoit). La punctul de altoire se face un mic muşuroi de 5-8 cm, din pământ mărunt şi reavăn. Verificarea prinderii la altoire se face după circa 10 zile, când se desface muşuroiul şi se atinge peţiolul (codiţa) cu degetul. Dacă peţiolul cade, înseamnă că ochiul altoi nu s-a prins
. Muşuroiul de la bază se va reface după căderea brumelor şi a frunzelor. Acum se face mai mare (12-15 cm), pentru a proteja ochiul altoi de gerurile iernii. În primăvară, imediat ce pericolul gerurilor a trecut, muşuroiul se desface cu atenţie pentru ca să nu se vatăme ochiul altoi. Dacă demusuroirea întârzie, este posibil ca ochiul să se asfixieze.
Pentru formarea trandafirilor cu trunchi înalt, altoirea se face la înălţimea de 1,20 – 1,50 m. În acest caz, puietul portaltoi trebuie să aibă o tulpină de 1-2 ani, înaltă de circa 1,50 – 1,70 m. Pentru aceasta se pot folosi drajoni (puieţi porniţi din rădăcini) de la tufe de măceş care cresc spontan la marginea pădurilor.
Îngrijirea lăstarilor porniţi din altoi se face astfel: primăvara, la puieţii prinşi se face scurtarea tulpinii portaltoiului la circa 1 cm deasupra punctului de altoire.
Lăstarul care se dezvoltă din ochiul altoi se ciupeşte la 4-5 frunze, pentru a se ramifica.