Contribuabilii, cotizanţii cultelor- trebuie învăţaţi să creadă în Dumnezeu cel viu, şi sfânt, nu în oase moarte/moaşte, sfinţişori, fotografii iconate, biserici, preoţi, religii credinţe (ne) strămoşeşti, idoli… Donaţiile, pomenile, lumânările, comerţul cu poezii-rugaciuni, icoane, iconiţe, lănţişoare, turismul ecumenic sunt falsele iubiri faţă de Biserica Vie.Într-o Românie golită de tineri, dar plină de necazuri şi sărăcie, îngenuncheată, împinsă în tot felul de crize, inclusiv în criza falsei credinţe, PREOŢII trebuie să se implice acum, pentru NAŞTEREA din nou (Ioan, cap 3) a oamenilor minţiţi, şi pentru scoaterea din blazare, din izolare, din lipsă de perspectivă.
Preoţii, dacă vor, pot să ajute acest popor să gândească liber, să fie scos din mocirla politică, dar şi culto-religioasă, din false învăţări de care sunt vinovaţi şi prelaţii, care au cultivat dispreţul faţă de Adevăr, faţă de repere credibile. Dacă în Biblie scrie că” În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.” (Faptele Apostolilor 4.12), înseamnă ca tot ce scrie în Carte trebuie propovăduit, nu basme preoţeşti, vorbe ucigătoare



Publicat la:
Aprilie 11, 2014









