Publicat la:
Octombrie 5, 2024
Nu mai turnaţi gazul păcătuirilor pe Focul Mistuitor (Evrei 12.29); Aşa îl răsplătiţi pe Creator? O să-l căutăm şi nu-l vom mai găsi (Ioan 7/36)! Nu va mai jucaţi cu Focul Duhovnicesc, pe lângă butoiul cu nelegiuiri… Nu mai calcaţi în picioare pocăinţă, precum globalistul Faraon, pentru ca urgiile APOCALIPTICE bat la uşă…” Credeţi voi, le -a răspuns Isus, că aceşti Galileeni au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi Galileeni, pentrucă au păţit astfel? Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi peri la fel. Sau…” (Luca 13/2-4) NU va mai legănaţi în balansoarul pocăinţei! Încreştinaţi-vă, naşteţi-vă din nou din sămânţa învăţăturii, voii, înfăptuirii lui Dumnezeu (Luca 8/11) şi pocăiţi-vă o dată pentru totdeauna, precum fiul risipitor “… Tot aşa, vă spun că este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăieşte. El a mai zis: Un om avea doi fii. Cel mai tânăr din ei a zis tatălui său: Tată, dă-mi partea de avere, ce mi se cuvine. Şi tatăl le -a împărţit averea. Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul şi a plecat într’o ţară depărtată, unde şi -a risipit averea, ducând o viaţă destrăbălată. După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în ţara aceea şi el a început să ducă lipsă. Atunci s’a dus şi s’a lipit de unul din locuitorii ţării aceleia, care l -a trimes pe ogoarele lui să -i păzească porcii. Mult ar fi dorit el să se sature cu roşcovele, pe cari le mâncau porcii, dar nu i le da nimeni. Şi -a venit în fire şi a zis: Citi argaţi ai tatălui meu au belşug de pîne, iar eu mor de foame aici! Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu şi -i voi zice: Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta; Şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi. Şi s’a sculat şi a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l -a văzut şi i s’a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui şi l -a sărutat mult. Fiul i -a zis: Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău. Dar tatăl a zis robilor săi: Aduceţi repede haina cea mai bună şi îmbrăcaţi -l cu ea; puneţi -i un inel în deget şi încălţăminte în picioare. Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi -l. Să mâncăm şi să ne veselim; căci acest fiu al meu era mort şi a înviat; era pierdut şi a fost găsit. Şi au început să se veselească. Fiul cel mai mare era la ogor. Când a venit şi s’a apropiat de casă, a auzit muzică şi jocuri. A chemat pe unul din robi şi a început să -l întrebe ce este. Robul acela i -a răspuns: Fratele tău a venit înapoi şi tatăl tău a tăiat viţelul cel îngrăşat, pentrucă l -a găsit iarăş sănătos şi bine. El s’a întărâtat de mânie şi nu voia să intre în casă. Tatăl său a ieşit afară şi l -a rugat să intre. Dar el, drept răspuns, a zis tatălui său: Iată, eu îţi slujesc ca un rob de atâţia anişi niciodată nu ţi-am călcat porunca; şi mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied să mă veselesc cu prietenii mei; iar când a venit acest fiu al tău, care ţi -a mâncat averea cu femeile desfrânate, i-ai tăiat viţelul cel îngrăşat. Fiule, i -a zis tatăl, tu întotdeauna eşti cu mine şi tot ce am eu este al tău. Dar trebuia să ne veselim şi să ne bucurăm, pentrucă acest frate al tău era mort şi a înviat, era pierdut şi a fost găsit.” (Luca 15/10-32)
…Cele mai profunde 57 citate despre Dumnezeu …Noi ii imbracam, ii scolim din banii nostri si ei ne fura…Tanarul politist care “a stat de 6” pentru talhari. Sub paza agentului proaspat iesit din scoala, infractorii au jefuit o femeie de 78 de ani de peste 300.000 de euro… Cum te fura de la ochi comunistii, sau cum “a subtiat” administratia Firea patrimoniul Bucurestiului cu miliarde de lei. Lista manevrelor contabile facute din pix…Credința în Dumnezeu ar trebui să se concentreze pe realitate, nu pe ritualuri religioase…Cuvântările lui Dumnezeu către întregul univers…Dumnezeu conduce destinul întregii omeniri…Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună…
In Capitala Europeana a ROMANIEI-doar cateva (mizilicuri)-urme lăsate de fașe după ce pacienții au fost legați de paturi, înainte de sedare… …”Și eu am omorât oameni!” Dezvăluiri șocante din secția ATI COVID a Spitalului Județean Sibiu…GLOBALIZAREA ȘI ECUMENISMUL: două coarne ale antihristului, două pârghii de putere ale satanei!Cum să cunoşti realitatea…Cum să slujim Lui Dumnezeu în armonie cu voia Lui…BISERICA –FAMILIA LUI DUMNEZEU…BISERICA – TEMPLUL DUHULUI SFÂNT-Trupul nostru este Templul Duhului Sfânt …
Maşinăria ideologică a lui Soros, Apocalipsa naţiunilor…Va fi Antihristul evreu ca să se poată întrona la Ierusalim?GLOBALIZAREA ȘI ECUMENISMUL: două coarne ale antihristului, două pârghii de putere ale satanei!Papa Francisc-inaintemergatorul antihristului din Apocalipsa cap.17 ? Isus revine curând! Iată ce spune Biblia…Clădirile bisericești somptuoase și luxul sunt incompatibile cu învățătura creștină…Ce este de facut pana vine trezirea?
… globalizarea crizelor, regionalizarea puterii…Noutăți despre Templul lui antihrist: S-a constituit sanhedrinul. Monedă de argint cu chipul lui Donald Trump și al regelui Cyrus!Ce este de facut pana vine trezirea? Predici de trezire, de William C. Burns; FALSĂ TREZIRE SPIRITUALĂ : Poonen 
În ce fel este Duhul Sfânt ca un foc? Surprizele culorii pielii; În șase zile- De ce 50 de oameni de știință aleg să creadă în creație- Dr. Don Batten, agronom;Dr. Angela Meyer, horticultor; Dr. Geoff Downes, cercetător silvic? Sir Isaac Newton: „Dumnezeul Suprem este o Ființă veșnică, infinită, absolut perfectă”; Cromozomul Y Adam; Iona și marele pește; Revoluția sexuală a luat-o razna; Scrisoarea enciclică „Evangelium vitae”: Extrase relevante (necomentate); Transumanismul și chipul lui Dumnezeu; Capodoperele artistice ale lui Dumnezeu; Fundamentele creștine ale statului de drept în Occident: o moștenire a libertății și a rezistenței împotriva tiraniei; Mărturisirea lui Iona;Argumente filosofice pentru existența lui Dumnezeu; Transumanismul și chipul lui Dumnezeu; TRANSUMANISMUL – RELIGIA MONDIALIZĂRII. INTRĂM ÎNTR-UN PROCES DE FABRICARE DE INDIVIZI CU TOTUL ARTIFICIAL; CINE ESTE PROROCUL ILIE DIN VECHIUL TESTAMENT? DE CE NU SE POATE STIINTA FARA RELIGIE SI VICEVERSA?
În vechime, comunistul satan- deghizat într-un fesenist globalist/ ” iluminist”- domnea în inima omului nenăscut din nou, îl sclavagiza şi iradia numai otrăvuri, mizerii, spurcăciuni, răutăţi şi urâţenii de nedescris ! (Marcu 7/14-23) Pe atunci, păcătoşii nu-l puteau asculta pe Ziditor,prin Hristos (Ex. Cap.20/19) şi-l” păstrau” în chivot şi în Templul de la Ierusalim … Acum, s-a dat pe Sine pentru fiecare dintre noi (Ioan, cap.3/16), s-a făcut Una cu noi, pentru ca omul înnoit să devină Templul Duhului Sfânt (1 Cor..3/16)… Prin botezul în moartea Lui (Rom. cap 6), ne-a umplut cu Plinătatea Duhovnicească, pentru ca Duhul Sfânt să locuiască în inima îndumnezeită, ca să rămânem în El- Trupul Bisericii, nu ca intr-o peşteră de tâlhari… (Mat. cap 21/13) Din respect, din dragoste faţă de El, să rămânem Una cu Hristos-Căpetenie, pentru a ne comporta ca El
SAPTAMANA ASTRONOMIEI: TOTUL DESPRE STELE, ASTEROIZI, GALAXII, PLANETE, QUASARI SI GAURI NEGRE; CINE AU FOST CEI MAI MARI PRESEDINTI AI STATELOR UNITE? CE E AIA TEORIE CONSPIRATIVA SI CARE SUNT CELE MAI LA MODA? Prof.univ.dr. Corvin Lupu (Justițiarul.ro): interzicerea împiedică accesul la arhiva despre Iohannis; (Prin auto-eliminare…) Cine L-a ELIMINAT Pe Nicolae Ceausescu ? Documentar, Romania,tvr; Reacții în lumea politică după ce CCR a eliminat-o pe Șoșoacă din cursa pentru Cotroceni: „PSD a făcut tot posibilul pentru a scăpa de candidatura ei”; Judecătorii, mai corupți decât procurorii și polițiștii. Sondaj; România, în topul european al corupţiei….Razboiul Stalin-Dumnezeu; Blogul lui Liliane Held-Khawam; Reorganizarea lumii (DOSAR); Dizolvarea statelor: DOSAR; Trăim într-o oligarhie și nu într-o democrație. Extras: Reorganizarea lumii: sfârșitul monedelor naționale Extras: Reorganizarea lumii: Spre sfârșitul numerarului. Extrage: Rate negative ale dobânzii sau confiscare progresivă ușoară; Un circuit financiar dublu care servește speculației. Extrage; Suntem în anticamera unei dictaturi financiare? Extrage; Finanțarea înaltă îți atacă moștenirea genetică. (Vot 14 iunie DPI) de LHK (EXTRACT); Noua Eră, de la Opera Negrului la Satanism. De Bruno Bertez
Cele mai profunde 57 citate despre Dumnezeu
Citate despre Dumnezeu pentru că Dumnezeu este, pentru cei mai mulți dintre noi, bucurie, iubire și speranță, ceea ce căutăm întotdeauna în jurul nostru. Adesea, Îl asociem pe Dumnezeu cu momentele fericite pe care le trăim, dar cel mai mult Acesta ni se arată atunci când greutățile ne apasă. Indiferent dacă vrei să afli cum Îl văd personalități cunoscute ale lumii pe Dumnezeu sau dacă vrei să cauți puțină inspirație pentru a exprima cât mai bine ceea ce gândești, sperăm că aceste citate și vorbe înțelepte despre Dumnezeu îți vor fi de ajutor!
Citate despre Dumnezeu
Bucuria, tristețea, entuzisamul, răbdarea, neliniștea sau recunoștința, alături de toate celelalte sentimente resimțite de fiecare persoană în parte, au fost deseori îndreptate către divinitate, fie sub forma unei mulțumiri sau a unei cereri. Dumnezeu este, în viețile celor mai mulți dintre noi, Cel care află toate dorințele, nereușitele sau speranțele, fiind deseori idealul ce ne încurajează să fim mai buni din zi în zi. Astfel, sperăm că citatele următoare să îți amintească de bunătatea ce te înconjoară.
1. Dumnezeu nu ne trimite disperarea ca să ne ucidă, ci ca să trezească în noi o viață nouă. – Hermann Hesse
2. Omul se roagă de Dumnezeu să-l scape de necazuri și Dumnezeu se roagă de om să mai lase păcatul. Acum, judecați și voi, cine de cine să asculte mai întâi, Dumnezeu de om sau omul de Dumnezeu? – Pr. Arsenie Boca
3. Indiferent dacă crezi sau nu în Dumnezeu, trăiește ca și cum Dumnezeu ar exista.
4. Nicăieri și niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proști. Ne cheamă să fim buni, blânzi, cinstiți, smeriți cu inima, dar nu tâmpiți. – Pr. Nicolae Steinhardt
5. Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe singurul său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. – Ioan 3,16
6. În filosofie, existența lui Dumnezeu este demonstrată prin folosirea naturală a rațiunii, în timp ce, în teologie, gândirea află despre natura lui Dumnezeu și aplică dialectica la datele revelației acceptate prin credință. – Aristides
Citate despre Dumnezeu scurte
Cu cât creștem în vârstă, cu atât timpul pare că devine din ce în ce mai puțin, mai ales pentru lucrurile ce contează cu adevărat. Deseori, amânăm sau anulăm planuri, ignorăm gânduri sau ne stresăm, știind că ceea ce vrem nu se încadrează în program. Pentru că știm aceste lucruri, ți-am pregătit aceste citate scurte despre Dumnezeu pentru ca și atunci când timpul pare că nu este de partea ta, să te poți bucura de doza de inspirație sau informație de care ai nevoie.
7. De când mi-e frică de Dumnezeu, nu-mi mai este frică de nimic. – Arhimandritul Iustin Pârvu
8. Dumnezeu face minuni când cineva participă cu inima sa la durerea celuilalt. – Cuviosul Paisie Aghioritul
9. Dumnezeu face un drum acolo unde tu vezi un zid.
10. Dumnezeu, în care spui că nu crezi, crede El în tine. – Nicolae Steinhardt
11. Mă interesează ce gândește Dumnezeu. Restul sunt detalii. – Albert Einstein
12. Trebuie să ne golim de prea plinul Eu ca să mai intre în noi un pic de Dumnezeu. – Petre Țuțea
13. Iubirea este aripa dăruită de Dumnezeu sufletului pentru a urca până la el. – Michelangelo Buonarroti
14. Dumnezeu nu-i uită pe cei care se uită pe sine și se gândesc la alții. – Fericitul Augustin
15. Iubirea lui Dumnezeu față de cel mai mare păcătos este mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt față de Dumnezeu. – Arsenie Boca
16. Mai mult decât de Dumnezeu, mă tem de absența lui Dumnezeu. – Octavian Paler
17. Dacă Dumnezeu îți închide o ușă, îți deschide de fapt o fereastră.
18. Dumnezeu ne oferă întotdeauna o a doua șansă în viață. – Paulo Coelho
19. Coincidența este felul lui Dumnezeu de a rămâne anonim. – Albert Einstein
20. Nu în forță, ci în dreptate sălășluiește Dumnezeu. – F. M. Dostoievski
21. Viața trăită cu Dumnezeu nu înseamnă lipsa încercărilor, ci pacea când treci prin încercări.
Citate cu Dumnezeu
Așa cum orice zi este mai frumoasă cu un zâmbet, așa și orice moment este mai frumos atunci când ne amintim de Dumnezeu. De-a lungul timpului, oameni celebri și învățați au vorbit despre Cine este Dumnezeu, astfel că în prezent avem mii de lucrări despre acest subiect, precum următoarele citate cu Dumnezeu.
22. Dumnezeu face zile cu soare și zile cu nouri, întâmplarea face zile cu noroc și zile fără noroc, iar omul zile vrednice și zile nevrednice. – Nicolae Iorga
23. Dacă cred în Dumnezeu și El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că El există cu adevărat, atunci am pierdut totul. – Blaise Pacal
24. Dumnezeu S-a facut totul pentru tine, aşa că fă-te şi tu totul pentru El. – Sfântul Ioan de Kronstadt
25. Întâmplarea este pseudonimul lui Dumnezeu atunci când nu vrea să semneze. – Anatole France
26. Nu putem să-L ajungem niciodată pe Dumnezeu, însă curajul de a călători spre El rămâne important. – Constantin Brâncuși
27. Când dreptatea lui Dumnezeu se întoarce asupra noastră a sosit vremea de plată sau ispăşirea. Ispăşirea nu-i o pedeapsă de la Dumnezeu, ci un mijloc de înţelepţire, o îndreptare mai aspră. Iar fiindcă dreptatea lui Dumnezeu mereu ţine cumpănă între faptă şi răsplată, putem vorbi chiar de legea dreptăţii, ca o lege milostivă, prin care ne curăţim de petele faptelor rele. În vremea ispăşirii, când vin asupra noastră strâmtorările, dacă le răbdăm de bunăvoie, neumblând cu ocolirea, ne ajută Dumnezeu; iar de nu vrem să primim cele ce vin peste noi, că nu le înţelegem, nu ne ajută Dumnezeu, deşi El ar fi vrut. – Arsenie Boca
Citate despre Dumnezeu și iubire
Iubirea este sentimentul pe care fiecare persoană îl va simți zi de zi, cel pe care toți îl vom căuta oriunde vom fi. Acesta ne aduce bucurie, liniște, mulțumire, răbdare și speranță, tot ceea ce poate fi mai frumos pentru oricare dintre noi. Întrucât toți cunoaștem iubirea, cu toții putem cunoaște sursa iubirii, pe Dumnezeu, motiv pentru care am pregătit citatele următoare despre Dumnezeu și iubire.
28. Nu vezi mata că și o furnică și un țânțar și o muscă, o jivină cât de mică, ea vrea să-și salveze viața. Fuge, aleargă, se păzește să nu o omori. Dar omul, care-i chipul și asemănarea lui Dumnezeu, cât de scumpă este viața lui înaintea Tatălui ceresc? – Cleopa Ilie
29. Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii. – Ioan 13
30. Să ne iubim unii pe alții; căci dragostea este de la Dumnezeu. Și oricine iubește, este născut din Dumnezeu, și cunoaște pe Dumnezeu. Cine nu iubește, n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste. – Sfânta Evanghelie după Ioan, capitolul 1
31. Dumnezeu este iubire.
32. «Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta»; iată porunca dintâi. Iar a doua este următoarea: «Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți». – Sfânta Evanghelie după Marcu, caitolul 12, versetul 30
33. Oamenii trebuie cunoscuți pentru a fi iubiți. Dumnezeu trebuie iubit pentru a fi cunoscut. – Blaise Pascal
34. Viaţa este darul lui Dumnezeu pentru noi. Modul în care o trăim este darul pe care noi Îl facem lui Dumnezeu. – Michelangelo Buonarroti
35. Soarele și florile sunt două voci în care auzi dragostea Domnului.
36. Fiecare lucrare făcută cu dragoste și cu o inimă deschisă aduce întotdeauna o persoană mai aproape de Dumnezeu.
37. Credinţa este, până la urmă, puterea de a iubi. – Părintele Iustin Pârvu
38. Tocmai neputința de a-L înțelege în întregimea Lui este aceea care ne face să-L înțelegem pe Dumnezeu în toată măreția Sa. – Tertullian
39. Dragostea şi smerenia sunt grele pentru diavol şi uşoare pentru om. – Cuviosul Paisie Aghioritul
40. Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor. Şi chiar dacă aş avea darul prorociei şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa, chiar dacă aş avea toată credinţa, aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic. Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. – I Corinteni 13
Citate nimic fără Dumnezeu
A fi conștienți de bucuriile pe care le avem în viață, de momentele de fericire, de cei dragi nouă și de fiecare oportunitate pe care o primim poate fi momentul perfect de a ne aminti că trebuie să Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru ele. Pentru a te inspira și a te motiva pentru a fi recunoscător pentru ce este mai frumos în viața ta, am compus această colecție de citate cu Dumnezeu.
41. Nimic nu este pierdut cât timp credinţa e în picioare, cât sufletul nu abdică şi capul se ridică din nou. – Arsenie Papacioc
42. A fi aproape sau departe de Dumnezeu depinde doar de om, deoarece Dumnezeu este pretutindeni. – Sfântul Ioan Gură de Aur
43. Există asigurare mai mare decât încrederea în Dumnezeu? Atunci când omul se încredinţează pe sine lui Dumnezeu, primeşte mereu de la Dumnezeu benzină “super”, iar automobilul său duhovnicesc nu se opreşte niciodată, ci aleargă mereu. Pe cât poţi, ia aminte, roagă-te şi încredinţează-te lui Dumnezeu, iar El te va ajuta în orice greutate. Simplifică-ţi viaţa prin încrederea desăvârşită în Dumnezeu, ca să te eliberezi de stres şi de nelinişte. – Cuviosul Paisie Aghioritul
44. Dumnezeu este începutul, mijlocul și sfârșitul oricărui bine. – Sfântul Marcu Ascetul
45. Dumnezeu fără noi rămâne tot Dumnezeu. Noi fără Dumnezeu suntem nimic.
46. Fără Dumnezeu, omul rămâne un biet animal rațional și vorbitor, care vine de nicăieri și merge spre nicăieri. – Petre Țuțea
47. Fericirea fără Dumnezeu este o floare artificială, ea imită adevărata fericire, dar nu are viața. – Ana Haz
48. Precum copilul suferă când se depărtează de mama lui, tot aşa şi omul suferă şi se chinuieşte când se depărtează de Dumnezeu. – Cuviosul Paisie Aghioritul
Citate de mulțumire lui Dumnezeu
Indiferent de religia unei persoane, fiecare dintre noi a simțit măcar o dată în viață bucuria de a se trezi dimineața, conștient de faptul că are o nouă oportunitate de a face lucrurile cât de bine poate. Pentru mulți dintre noi, aceasta bucurie și mulțumire se îndreaptă către Dumnezeu. A ști cât de important este să fii recunoscător pentru fiecare moment frumos din viață reprezintă o lecție deosebită pe care o învățăm zi de zi. Pentru a-ți aminti cât de frumos și liniștitor este să îți exprimi mulțumirea, ți-am pregătit aceste citate de mulțumire lui Dumnezeu.
49. Dacă I-am mulțumi lui Dumnezeu pentru ce a făcut pentru noi, n-am mai avea timp să ne plângem. – Richard Wurmbrand
50. A-I mulțumi lui Dumneze când vântul este prielnic pe mare nu este ceva deosebit; a-I mulțumi însă când este furtună, atunci se arată adevărata recunoștință. – Sfântul Ioan Gură de Aur
51. Ce să facă Dumnezeu cu mulţumirile noastre, când cu faptele Îi arătăm doar nemulţumire? – Sfântul Ioan de Kronstadt
52. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru că întotdeauna mi-a oferit o a doua șansă spre a face lucrurile mai bine decât prima dată. – Winston Churchill
53. Dumnezeu ți-a dăruit 86400 de secunde astăzi. Ai folosit vreuna pentru a spune „mulțumesc”? – William George Ward
54. Mulțumirea vine când înțelegem că ceea ce ne dă Dumnezeu este mai bun decât ceea ce ne dorim noi.
55. Sunt oameni care Îl critică pe Dumnezeu pentru că a pus spini pe tulpina trandafirilor; alții Îi mulțumesc ca a pus trandafiri pe tulpinile cu spini.
56. Mi-ai prefăcut tânguirile în veselie, mi-ai dezlegat sacul de jale și m-ai încins cu bucurie, pentru ca inima mea să-Ți cânte, și să nu stea mută. Doamne Dumnezeule, eu pururi Te voi lăuda! – Psalmul 30
57. O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui și pentru minunile Lui față de fiii oamenilor! Să-I aducă jertfe de mulțumiri și să vestească lucrările Lui cu strigăte de bucurie. – Psalmul 107
Sperăm că aceste citate despre Dumnezeu te vor bucura și îți vor aminti de tot ceea ce este mai frumos în viața ta!
Citește și
100 Citate inteligente din care să alegi
Cele mai bune 100 Proverbe în latină, citate în latină și expresii latinești
Cele mai profunde 57 citate despre Dumnezeu
Predici de trezire
Dragul meu pacatos, pacatul nu e un nimic Vina lui nu e un fleac. Puterea lui este atat de mare, incat doar Duhul lui lehova o poate distruge si poate elibera sufletul. Hotararile si fermitatea voastra nu vor putea nimici puterea pacatului, nici prietenii, nici vointa voastra, nici cunostinta; asa ca, refugiul vostru este in Mielul rastignit! Nu exista nici un alt adapost – nici unul!
Crestinilor, cand veti incepe sa traiti ca inaintea marelui tron alb, va veti bucura. De ce sa traiti la un nivel atat de jos fata de privilegiile care vi s-au dat, fiind deprimati si ingrijoraji la orice vi se intampla aici pe pamant?
Anticipati cerul! Priviti departe, departe. Mergeti cativa ani inainte prin credinta, sariti peste ei si va veti gasi deasupra acestei sfere a mortalitatii, unde pamantul este deja trecut. Inaltati-va dincolo de negura si umbre, deasupra intunericului si norilor si intrati in cerul albastru eteric al dragostei vesnice a lui Dumnezeu. Oare aceasta experienta nu va va face mai sfinti?
Ah! Nici un om care locuieste mult in cer nu poate sa priveasca pacatul decat cu dezgust.
Uneori, masura pe care o primim deodata este mare, dar curand trebuie reinnoita. Cand mergi sa te odihnesti peste noapte, dupa ce ai avut un timp in care te-ai apropiat mult de Dumnezeu in rugaciune simtind ca, in mod sigur ai suficient pana dimineata, totusi a doua zi, care vine cu desertaciunile si cu grijile ei, simti nevoia sa-ti aduci inapoi vasul gol la fantana apei vii, ca sa-l umpli din nou. Cat de dulce e atunci cand un suflet gol se aseaza la picioarele Mantuitorului, care-L umple pe deplin!
Oameni buni si frati in Domnul, fiti treji si Iucrati; “stramta este poarta si ingusta este calea” sunt cuvintele care par sa fie uitate in aceste zile de nepasare, de lenevie, de superficialitate si pacat. Dragi urmasi ai lui Emanuel Cel dispretuit, cautati sa obtineti licariri din slava si harul Sau divin, prin puterea Duhului care locuieste in voi; acestea va vor face capabili sa vedeti o asemenea glorie si frumusete coplesitoare, neasemuita in Isus, incat veti socoti toate lucrurile ca un gunoi pentru a-L putea castiga pe El si pentru a putea sa fiti gasiti in El.
Cuprins
Prefata
1. Luand cu navala Imparatia
2. Legamantul de mila
3. Limita stabilita
4. Eu sunt dator
5. Locul secret
6. Ajunul destramarii
7. Domnul trece pe langa
8. Adevarata ravna
9. Uza lovit
10. Intoarcerea chivotului
11. Incercatea indulcita
12. Cel ce face spartura
13. Cuvinte de avertizare
14. Valea vedeniilor
15. Cele zece fecioare
16. Pacatul osandit
17. O scrisoare catre locuitorii din muntii Perthshire-ului
FALSĂ TREZIRE SPIRITUALĂ
Isus şi apostolii au avertizat în mod repetat că zilele din urmă vor fi caracterizate de deceptie larg răspândită şi o mulţime de prooroci falşi (Matei 24:3-5,1,24; 1Timotei 4:1) – şi am văzut mulţi din aceştia în ultimele decade.
De ce sunt milioane de creştini înşelaţi de aceşti profeţi falşi şi de “trezirile” lor false? Şi de ce sunt aşa de mulţi predicatori căzuţi pradă imoralităţii şi lăcomiei?
Acestea sunt ceea ce consider eu a fi câteva din cauzele principale:
1. Majoritatea creştinilor de azi nu sunt conştienţi de ceea ce Noul Testament învaţă, pentru că nu l-au studiat cu atenţie, şi urmează învăţătura conducătorilor lor şi nu învăţăturile Noului Testament.
2. Minunile (darurile supranaturale) au devenit mai importante pentru ei decât caracterul lor (o viaţă supranaturală).
3. Bogăţia materială a devenit mai importantă decât bogăţia spirituală.
4. Nu sunt în stare să distingă între râvnă sufletească sau manipulare psihologică, şi mişcarea supranaturală a Duhului Sfânt; cauza este, din nou, ignoranţa faţă de Noul Testament.
5. Nu sunt în stare să facă distincţia între vindecare psihosomatică (vindecarea care vine prin atitudini potrivite ale minţii), şi vindecare supranaturală în Numele lui Isus.
6. Entuziasmul emoţional şi manifestările fizice ciudate au devenit mai importante pentru ei decât bucuria interioară care vine de la Dumnezeu.
7. Pentru conducători, slujirea înaintea oamenilor a devenit mai importantă decât umblarea interioară cu Dumnezeu.
8. Acceptul oamenilor a devenit mai imporant pentru acesti conducători, decât acceptul lui Dumnezeu.
9. Numărul persoanelor care participă la întâlniri a devenit mai important pentru aceşti conducători decât dacă aceste persoane sunt în totalitate supuse lui Cristos.
10. Zidirea împărăţiilor personale si a imperiilor financiare a devenit mai imporanta pentru aceşti conducători decât zidirea unei biserici locale şi slujirea in acea biserica (Ieremia 6:13).
Toate acestea sunt EXACT OPUSUL invataturilor lui Hristos. Opusul lui Cristos este numit “anti-Crist” în Noul Testament. Dacă creştinii nu au vederea clara, când Anticristul va aparea pe scena lumii, cu semnele şi minunile lui false (2 Tesaloniceni 2:3-10), şi ei îl vor accepta orbeşte. A fi condus de Duhul lui Cristos este să ai duhul exact opus cu cel menţionat în punctele de mai sus.
Aici este o parafrazare a cuvintelor lui Isus din Matei 7:13-27 (citeşte în contextul lui Matei capitolele 5 până la 7 ):
“Poarta şi calea spre VIAŢA VEŞNICĂ sunt foarte strâmte – aşa cum am descries mai devreme (Matei 5 până la 7). Dar prooroci falşi vor veni şi vă vor spune că poarta şi calea nu sunt strâmte ci uşoară şi lată. Feriţi-vă de ei. Îi veţi putea identifica uşor după roadele caracterului lor: trăiesc ei o viaţă fără mânie, fără a pofti femei, liberi de iubirea de bani şi liberi de a căuta cu nerăbdare binecuvântare materială (aşa cum le caută oamenii din lume)? Predică ei împotriva acestor lucruri aşa cum am făcut şi eu aici? (Matei 5:21-32 şi 6:24-34). Aceşti prooroci falşi pot folosi multe daruri supranaturale şi chiar să vindece oameni în Numele
Meu, dar îi voi trimite pe toţi în iad în ziua judecăţii, pentru că nu M-au cunoscut (ca Cel Sfânt) şi nu au renunţat la păcate în viaţa privată (Matei 7:21-23). Deci dacă vrei să construieşti o biserică pe o piatră care nu se va cutremura sau cădea niciodata, ai grijă să faci tot ceea ce Eu tocmai v-am vorbit (Matei 5 până la 7) şi învaţă poporul tău să facă tot ceea ce ţi-am poruncit şi ţie. Atunci eu voi fi totdeauna cu tine şi autoritatea Mea te va sprijini totdeauna (Matei 28:20,18). Dar dacă doar asculţi ceea ce-ţi zic şi nu împlineşti, atunci tot ce faci poate părea mare şi impresionant in fata oamenilor, dar cu siguranţă va cădea într-o zi (Matei 7:25).”
Cum putem zidi o biserică de neclintit în aceste zile din urmă?
- Trebuie să trăim predica de pe munte (Matei 5 până la 7) şi să o predicăm în mod constant.
- Trebuie să trăim în noul legământ, nu în vechiul legământ. Pentru aceasta trebuie să ştim clar diferenţa dintre cele 2 legăminte (2 Corintent 3:6). Trebuie de asemenea să predicăm noul legământ.
Când predicatorii de azi cad în păcate serioase, se justifică ( şi se consolează) în exemplele sfinţilor din Vechiul Testament care au căzut şi ei în păcat. Apoi îşi reîncep slujirea după o perioadă de tăcere. Ei citează exemplele lui David care a comis adulter, şi Ilie care a ajuns în depresie, şi spun că “Dumnezeu i-a folosit în continuare”! Dar nu vor cita exemplul lui Pavel care a trăit în biruinţă şi curăţie până la sfârşitul vieţii sale.
Ceea ce aceşti predicatori (şi majoritatea creştinilor) nu au realizat este faptul că sfinţii Vechiului Testament NU sunt exemplele noastre azi. Noi am primit mult mai mult în aceste vremuri de har – “Cui i s-a dat mult, i se va cere mult” (Luca 12:48). Isus este Mijlocitorul unui nou legământ şi EL este exemplul şi autorul credinţei noastre azi – nu David şi Ilie. Diferenţa dintre sfinţii Vechiului Testament (după cum vedem în Evrei 11) şi Isus, ne este arătată clar în Evrei 12:1-4; dar foarte puţini trăiesc realitatea acestui verset. Foarte puţini au văzut că “Dumnezeu avea în vedere ceva MAI BUN pentru noi” în noul legământ. (Evrei 11:40)
Oricare dintre noi poate cădea aşa cum au căzut mulţi predicatori dacă nu suntem vegheatori şi alerţi – pentru că Satan este un inamic şiret. Siguranţa noastră stă în ascultarea exactă a învăţăturilor Noului Testament şi in a ne supune autorităţii duhovnice şti. (Prin aceasta înţeleg acei oameni care nu au nici măcar una din valorile greşite găsite în cele 10 puncte menţionate mai devreme.) Dacă învăţăm din greşelile altora, putem evita repetarea aceloraşi greşeli în dreptul nostru.
De aceea să stăm totdeauna cu feţele la pământ înaintea Domnului – pentru că acolo primim revelaţie Divină, aşa cum a primit Ioan (Apocalipsa 1:17). Dacă ne smerim, vom primi har ca să fim biruitori (1 Petru 5:5). Şi când Duhul Sfânt ne arată adevărul în Cuvântul lui Dumnezeu şi adevărul despre noi înşine, să fim sinceri şi “să iubim adevărul şi astfel să fim mântuiţi” de tot păcatul. Astfel vom fi protejaţi de Însuşi Dumnezeu de toate amăgirile şi decepţiile (2 Tesaloniceni 2:10-11). Amin.
Trupul nostru este Templul Duhului Sfânt
1 Corinteni 3:16 “ Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu, şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi ? “
Iată dragii mei încă o valoare cu care Dumnezeu Creatorul ne-a binecuvântat pe fiecare în parte, şi anume trupul nostru. Filozofiile vremii au avut atitudini foarte diferite uneori în ceea ce priveşte trupul uman. Concepţia biblică ne învaţă că trupul nostru, deşi vremelnic datorită păcatului, este totuşi o valoare datorită următoarelor considerente:
- Creaţia sa.
Trupul nostru este opera lui Dumnezeu. „Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului…” (Gen.2:7/a) Aşa cum o operă de artă este valoroasă prin valoarea autorului ei, tot aşa trupul nostru are valoare datorită valorii de necontestat a Creatorului Dumnezeu. Imaginaţi-vă sfatul divin şi apoi punerea în practică a sfatului divin, a sfatului Sfintei Treimi. „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră… Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. (Gen. 1:26,27) Nu uita dragul meu că trupul tău este opera lui Dumnezeu. Ai grijă de această mare şi valoroasă operă. Îngrijeşte-ţi trupul (Matei 6:17), păzeşte-ţi trupul de orice i-ar putea face rău, apreciază şi mulţumeşte-I lui Dumnezeu pentru trupul care ţi l-a dat. Nu-l vinde pentru nimic din lumea aceasta nimănui. Dă-i-l lui Dumnezeu. Lui îi aparţine. (Romani 12:1) Nu uita că însuşi Fiul lui Dumnezeu, Domnul Isus (Cuvântul) „S-a făcut trup şi a locuit printre noi…”(pentru o vreme ca să ne poată mântui , Ioan 1:14)
2. Destinaţia sa.
Prin creaţie trupul trebuia să poarte suflarea de viaţă de la Dumnezeu. „… i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.” (Gen. 2:7/b) Apostolul Pavel vorbeşte despre trupul nostru ca fiind o „casă pământească a cortului nostru trupesc” (2 Cor.5:1) care la moarte „se desface”. Înţeleptul Solomon în Cartea Eclesiastul 12:1,7 zice : „Dar adu-ţi aminte de Făcătorul tău… până nu se întoarce ţărâna în pământ, cum a fost (trupul), şi până nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat.”. Mai mult însă este faptul că în momentul pocăinţei, omul devine „Templul lui Dumnezeu” (1 Cor. 3:16) „şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi”Iată cât de mult prețuiește Dumnezeu Creatorul fiinţa umană. Vrea să locuiască în fiecare dintre noi, să ne conducă viaţa şi să ne binecuvânteze. Acceptă-L !
3. Învierea sa.
Domnul Isus vorbeşte despre învierea morţilor, adică trupurile înmormântate vor fi trezite la viaţă la ceasul hotărât de Dumnezeu şi la porunca Lui (Ioan 5:28,29). Apostolul Pavel explică învierea astfel : „Trupul este semănat în putrezire, şi înviază în neputrezire” (1 Cor.15:42). Învierea din morţi dă trupului nostru o valoare veşnică. Ai grijă deci de trupul tău (Efeseni 5:29/a) şi nu fă nici un rău trupului altuia. Respectă ceea ce Dumnezeu respectă. Eu şi tu avem valoare eternă cu Dumnezeu.
Pastor, Elisei Pecheanu
Cap.1 – Metafore ale bisericii biruitoare – TRUPUL LUI CRISTOS
Index articole
- Cap.1 – Metafore ale bisericii biruitoare
- TRUPUL LUI CRISTOS
- TEMPLUL DUHULUI SFÂNT
- POPORUL LUI DUMNEZEU
- FAMILIA LUI DUMNEZEU
- Toate paginile
Pagina 2 din 5
| BISERICA – TRUPUL LUI CRISTOS1 Corinteni 12:12-31 (Romani 12:4-5)Primul capitol al studiului nostru despre Biserica biruitoare se ocupă de câteva metafore ale bisericii, pe care le găsim în Noul Testament, prin care putem înţelege mai bine ce este Biserica şi care e misiunea ei.
Metafora este o figură de stil, care prin comparaţie, aruncă lumină asupra unui lucru, eveniment, sau persoană, pentru ca acestea să fie înţelese şi percepute mai bine şi mai clar. Prima metaforă a bisericii pe care o studiem în lecţia aceasta este Biserica ca şi Trup al lui Cristos, în care cei credincioşi sunt mădularele trupului, iar Cristos Domnul, este Capul trupului. Avem mai multe texte în Noul Testament, care ilustrează acest adevăr: Rom.12:4-8;1Cor.12:12-31;Efes.1:22-23; 4:11-16; Col.1:18. Prin această metaforă este ilustrată unitatea în diversitate a Trupului lui Cristos, care este Biserica. Astfel în Biserica Domnului sunt înlăturate toate barierele dintre oameni şi deşi ei sunt diferiţi formează o unitate indestructibilă, asemenea unui organism spiritual viu. La Gal.3.28, Pavel vorbeşte despre unitatea celor ce s-au îmbrăcat cu Cristos şi acest adevăr este ilustrat şi la Col.3:11 şi în textul lecţiei, v.12-13. Temeiul unităţii Bisericii, ca şi Trup al lui Cristos, stă în două adevăruri obiective pe care le observăm în textele de mai sus: a). „Noi toţi am fost botezaţi de acelaşi Duh, ca să alcătuim un singur trup” şi b). noi toţi suntem legaţi de Cristos, Capul Trupului(suntem uniţi cu El) şi implicit suntem legaţi unii de alţii(uniţi prin El) Această imagine a Bisericii, ilustrată prin trupul uman, ne arată că între mădularele Bisericii, trebuie să fie nu doar unitate în diversitate, ci şi armonie, simetrie, echilibru şi respect. Textul nostru subliniază câteva principii importante care guvernează relaţiile între mădularele unui trup şi care trebuie să funcţioneze şi între mădularele Trupului lui Cristos, care este Biserica. 1. PRINCIPIUL DIVERSITĂŢII – v.12,14 Pavel spune „trupul este unul şi are multe mădulare…..tot aşa este şi Cristos”(adică Trupul lui, Biserica). Iar în v. 14, continuă. „Astfel trupul nu este un singur mădular, ci mai multe”.(vezi şi Rom.12:4-5). Această unitate în diversitate este un miracol al lui Dumnezeu, care a început în ziua Cincizecimii, la coborârea Duhului Sfânt peste ucenicii Domnului. Atunci ei au fost botezaţi cu Duhul Sfânt şi s-a constituit astfel Trupul spiritual al lui Cristos – Biserica. De atunci miracolul continuă cu toţi cei ce se pocăiesc de păcatele lor şi cred în Domnul Isus. Ei sunt născuţi din nou prin Cuvântul lui Dumnezeu şi prin Duhul Sfânt şi sunt aşezaţi ca mădulare în Trupul lui Cristos, care este Biserica. Eşti tu parte din Biserica Domnului ? Vestea bună este că oricine ai fi, tu poţi fi mântuit prin credinţa în Cristos şi odată mântuit vei fi aşezat de Duhul Sfânt în Trupul lui Cristos, care este Biserica Sa (Apoc.7.9). 2. PRINCIPIUL MULŢUMIRII – v.15-16 Noi trebuie să fim mulţumiţi cu locul şi funcţia pe care Dumnezeu le-a stabilit pentru fiecare din noi. Mădularele trupului nostru, nu râvnesc la locul şi funcţia altora. Piciorul nu va dori să fie mână şi nici mâna să fie picior. Urechea nu va dori să fie ochi şi nici ochiul să devină ureche. Ele acceptă ceea ce sunt prin voinţa Creatorului. Pavel ne spune că aşa ar trebui să fie şi în Trupul lui Cristos, fiecare mădular să fie mulţumit cu ceea ce este şi să nu râvnească la locul şi funcţia altor mădulare. 3. PRINCIPIUL ACCEPTĂRII – v.17-20 Un mădular al trupului nu va emite niciodată pretenţia de a fi totul în trup, ci el le va accepta şi pe celelalte mădulare. Trupul nu poate fi un singur mădular şi nici un mădular nu poate fi tot trupul. Tot aşa şi în trupul lui Cristos, care este Biserica, mădularele trebuie să se accepte între ele, în dragoste. Nu e normal când cineva emite pretenţia că el vrea să fie totul, sau să facă totul în biserică, fără să ţină cont şi de alţii, de darurile şi slujbele lor. Noi trebuie să acceptăm ideea de varietate şi diversitate în Biserică, pentru că „Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare aşa cum a voit El”(v.18). 4. PRINCIPIUL COMPLEMENTĂRII – v.21-25. Acest principiu al complementării, sau interdependenţei este foarte important şi inspiră ideea de respect faţă de ceilalţi, pentru că avem nevoie unii de alţii. Aşa cum în trupul uman, mădularele nu se pot dispensa unele de altele, ci se completează unele pe altele, ca astfel viaţa trupului să fie posibilă, tot aşa în Trupul lui Cristos, mădularele au nevoie unele de altele, fapt care generează armonie şi sănătate în Biserică. Dorinţa lui Dumnezeu este ca „să nu fie nici o dezbinare în trup, ci mădularele să îngrijească unele de altele”(v.25). 5. PRINCIPIUL IDENTIFICĂRII – v.26-27. Acest principiu înseamnă că mădularele trupului simt unele cu altele. Dacă un mădular este rănit şi sufere, suferă tot trupul, iar dacă un mădular este fericit, se bucură toate celelalte mădulare. Aşa ar trebui să fie şi în Biserica Domnului, aşa cum spune Pavel la Rom.12:15-16. 6. PRINCIPIUL SLUJIRII – V.28-31; 12:4-11; Rom.12:4-8; Efes.4:16. Acest principiu ne spune că fiecare mădular al trupului are o funcţie, un dar cu care el slujeşte trupul. La fel este şi în Trupul lui Cristos – Biserica. Fiecare credincios e echipat de Duhul Sfânt cu un dar pentru slujire. De aceea e important să ne descoperim darul, să fim mulţumiţi cu darul primit şi să-l punem în slujire. |
BISERICA – TEMPLUL DUHULUI SFÂNT
Efeseni 2:19-22 (1Petru 2:5)
Aceasta este a doua metaforă pe care o studiem, cu privire la Biserică şi ea subliniază faptul că Biserica înseamnă ceva stabil, grandios şi sfânt, pentru că acolo este prezenţa lui Dumnezeu.
Dorinţa lui Dumnezeu încă din vechime era să locuiască în mijlocul poporului Său. De aceea Moise primeşte din partea lui Dumnezeu, prospectul pentru Cortul întâlnirii, după modelul adevăratului Cort, din cer(Ex.25:8-9) şi când toată lucrarea cu privire la Cort a fost încheiată, slava lui Dumnezeu a coborât peste acel Cort(Ex.29:43-45; 40:34-35).
Mai târziu, Solomon, fiul lui David a construit Templul lui Dumnezeu la Ierusalim, după modelul Cortului întâlnirii şi din nou prezenţa lui Dumnezeu a umplut Templul, respectiv, Sfânta Sfintelor(2Cronici:5:7,14).
În Noul Testament descoperim faptul că trupul celor credincioşi este destinat a fi Templul Duhului Sfânt şi acest lucru este confirmat şi de Domnul Isus, cu privire la Sine(Io.2:19-21;1Cor.3:16-17;6:19-20).
Dar acest concept se aplică şi la Biserica Domnului, respectiv la totalitatea credincioşilor, născuţi din nou prin credinţa în Isus Cristos. Ei toţi formează Templul Duhului Sfânt(2Cor.6:16; 1Pet.2:5; Efes.2:20-22).
Privind la textele, care prezintă Biserica ca fiind Templul Duhului Sfânt, observăm câteva lucruri:
- TEMELIA TEMPLULUI – v.20/a
Pavel arată că la temelia Bisericii, ca Templu al Duhului lui Dumnezeu, stă „învăţătura apostolilor şi proorocilor”. Ce înseamnă această învăţătură?. Este învăţătura pe care Fiul lui Dumnezeu a dat-o ucenicilor Săi(deci cuvintele Domnului Isus) şi învăţătura din Scripturile Vechiului Testament, cu privire la Mesia, pe care apostolii Domnului şi-au însuşit-o şi au transmis-o prin mărturia lor oamenilor. Deci temelia este Cuvântul lui Dumnezeu. Avem exemplul predicii lui Petru din ziua Cincizecimii, care este centrată în persoana Domnului Isus(moartea, Învierea şi înălţarea Sa), dar avem şi argumente profetice din Vechiul Testament, cu privire la Mesia şi binenţeles îndemnul la pocăinţă, credinţă şi botez, pentru a primi mântuirea(Fp.ap.2:14-41). Proorocii despre care ne vorbeşte v.20, erau un fel de predicatori, sau crainici ai lui Dumnezeu, care vorbeau sub inspiraţia directă a Duhului Sfânt şi-L mărturiseau cu multă putere pe Domnul Isus. La Apoc.19:10, citim că „mărturia lui Isus Cristos este Duhul proorociei”.
Deci pe această învăţătură primară a apostolilor şi proorocilor, este zidit Templul Duhului Sfânt – Biserica.
- PIATRA DIN CAPUL UNGHIULUI – v.20/b
- Această piatră din capul unghiului era cheia de boltă a unei clădiri.
Ea avea rolul de a lega clădirea, conferindu-i unitate şi siguranţă. Când ne referim la Biserică ca şi Templu al Duhului Sfânt, piatra din capul unghiului, sau cheia de boltă, care leagă şi ţine această clădire spirituală, este Isus Cristos. Piatra pe care au lepădat-o zidarii din vremea respectivă (adică edilii religioşi ai vremii), Dumnezeu a ales-o şi a pus-o în capul unghiului clădirii(Ps.118:22-23; Mat.21:42).
- Această piatră din capul unghiului, putea fi şi o piatră de temelie– Isaia 28:16;1Cor.3:10-11.
Domnul Isus este şi piatra de temelie a Bisericii şi cine se încrede în El nu va fi dat de ruşine(1Pet.2:6-8).
- CLĂDIREA TEMPLULUI – v.21-22.
– Clădirea este constituită din pietre vii(credincioşi născuţi din nou), care sunt zidite prin Duhul Sfânt ca să alcătuiască un locaş al lui Dumnezeu, sau o casă duhovnicească, adică un Templu (1Pet.2:5).
– Clădirea este bine închegată, sau legată – v.21/a
Această legătură este asigurată pe de o parte de piatra din capul unghiului, aşa cum am văzut mai sus, dar şi de liantul dragostei lui Dumnezeu, care a fost turnată în inimile celor credincioşi prin Duhul Sfânt.
– Clădirea creşte şi se dezvoltă – v.21/b. Toţi cei mântuiţi prin credinţa în Domnul Isus sunt adăugaţi şi aşezaţi de Duhul Sfânt, ca pietre vii în acest edificiu spiritual. De aceea el creşte şi se extinde mereu.
- SFINŢENIA TEMPLULUI
Sfinţenia Templului este asigurată de prezenţa Duhului Sfânt atât în vieţile celor credincioşi, cât şi între ei, în Biserica pe care ei o alcătuiesc. De aceea acest Templu trebuie să fie sfânt pentru că este locuit de Duhul lui Dumnezeu. În Ps.93:5 citim : „sfinţenia este podoaba Casei tale, Doamne, pentru tot timpul cât vor ţinea veacurile”. De aceea Biblia spune: „Fiţi sfinţi căci Eu sunt sfânt”(1Pet.1:16), iar la 2Cor.6:16, citim. „Cum se împacă Templul lui Dumnezeu(Biserica), cu idolii?. Căci noi suntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu. „Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor. Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu”.
Ca şi Biserică ne bucurăm de un privilegiu deosebit – să fim Templul Duhului lui Dumnezeu, în care El să locuiască în plinătatea Sa. Acest privilegiu însă, implică şi o mare responsabilitate cu privire la relaţia noastră cu Duhul Sfânt. Biblia ne îndeamnă să nu-L întristăm, să nu ne împotrivim Lui şi să nu-L stingem, ci să fim plini de Duhul Sfânt şi astfel slava lui Dumnezeu să fie văzută în Templul Său care este Biserica.
BISERICA – POPORUL LUI DUMNEZEU
1 Petru 2.1-12 (Tit 2.14)
Această metaforă a Bisericii este una din cele mai frumoase, pentru că implică o relaţie de apartenenţă a celor credincioşi, la împărăţia lui Dumnezeu, ca popor al Lui, fapt ce-i conferă Bisericii un statut special în această lume. Acest adevăr îl descoperim şi în Vechiul Testament, cu privire la Israel (Exod.3:7;19:5-6), iar Petru în v.9, aplică acest statut special la noul Israel, care este Biserica : „Voi sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu şi l-a câştigat ca să fie al Lui”.
Privind la statutul lui Israel, ca popor al lui Dumnezeu şi la cel al Bisericii, putem descoperi caracteristici asemănătoare şi specifice, prin care a fost şi este definit poporul lui Dumnezeu:
- ESTE UN POPOR ALES DE DUMNEZEU – Deut.7:6-8; 14:1-2; Efes.1:4-6;1Pet.2:9/a.
Poporul lui Dumnezeu este un popor „ales”,dar nu este o alegere prin merite, ci prin har. Astfel în V.T Dumnezeu l-a ales pe Avraam, apoi pe Isaac şi pe Iacov şi din cei 12 fii ai lui Iacov, s-a format poporul Israel. La Ex.3:7, Dumnezeu îi spune lui Moise : „Am văzut asuprirea poporului Meu, care este în Egipt”, iar în cap.19:5, citim: „Acum dacă veţi asculta glasul meu şi dacă veţi păzi legământul meu, veţi fi ai Mei, dintre toate popoarele”. De asemenea la Deut.7:6-8, se precizează faptul că Israel este un popor ales, nu pentru că are ceva merite faţă de alte popoare, ci pentru că „Domnul vă iubeşte”, spune Moise.
La fel este şi cu Israelul cel nou – Biserica. Este o „seminţie aleasă” , iar Pavel arată la Efes.1:4 că această alegere este „în Cristos” şi este făcută „mai înainte de întemeierea lumii”. Este o alegere prin har.
- ESTE UN POPOR RĂSCUMPĂRAT DE DUMNEZEU – V.9
Israel a fost răscumpărat de Dumnezeu din robia Egiptului cu braţ puternic, pentru a fi un popor al Lui.
La fel şi Biserica este formată din oameni răscumpăraţi de Dumnezeu, dar nu dintr-o robie omenească, ci din una spirituală, din robia păcatului, prin jertfa Domnului Isus. El „S-a dat pe Sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să-şi curăţească un norod, care să fie al Lui…”se spune la Tit.2:14. (Iată şi alte texte în acest sens:1Pet.1:8-19; Gal.1:4; Col.1:13-14; 1Tim.2:5-6: Ap.5:7-10). În aceeaşi idee, Petru în textul lecţiei, la v.9, afirmă despre Biserica că este „un popor pe care Dumnezeu şi l-a câştigat ca să fie al Lui…”, iar Pavel la 1Cor.6:20/b,spune:că s-a plătit un preţ „Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ”.
Acest preţ este sângele Domnului Isus şi el arată valoarea pe care o avem în ochii lui Dumnezeu !
- ESTE UN POPOR SFÂNT – v.5/b, 9; Ex.19:6; Deut.7-6-7;14:1-2;1Pet.1:15-16.
În Biblie tot ceea ce este în legătură(relaţie) cu Dumnezeu este sfânt. Astfel, cortul întâlnirii era sfânt, altarul era sfânt, preoţii erau sfinţi, dar şi poporul era un popor sfânt, pus de o parte pentru Dumnezeu.
La fel şi Biserica este numită, „o preoţie sfântă”, „un neam sfânt”, un popor chemat să fie sfânt. Această sfinţenie are două componente: una poziţională, în sensul de separare, sau a fi pus de o parte pentru Dumnezeu şi una practică, în sensul de trăire în neprihănire, viaţă sfântă şi cele două nu pot fi separate.
Sfinţenia poporului lui Dumnezeu,(deci a Bisericii) e motivată de câţiva factori:
– Dumnezeul nostru este un Dumnezeu sfânt. De aceea Biblia spune: „Fiţi sfinţi căci Eu sunt sfânt”.
– Legile şi principiile de viaţă care emană din caracterul lui Dumnezeu sunt sfinte.Rom.7:12,14.
– Natura nouă pe care o primesc prin naşterea din nou, cei mântuiţi, este sfântă-1Io.3:9; 2Pet.1:3-4.
– Prezenţa Duhului Sfânt al lui Dumnezeu în vieţile celor credincioşi implică o viaţă de sfinţenie.
- ESTE UN POPOR CU O MISIUNE – v.9/c.
Misiunea poporului lui Dumnezeu în vechime era să fie lumina neamurilor şi să-L facă de cunoscut între popoare pe Dumnezeul adevărat. La fel şi Biserica este un popor câştigat de Dumnezeu, pentru o misiune măreaţă în lume: „să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina sa minunată”, spune Petru, iar Domnul Isus a precizat pentru ucenici că misiunea lor este să ducă Evanghelia mântuirii până la marginile pământului, spre mântuirea celor păcătoşi.(Mat.28:19;Fp.1:8).(vezi lecţia,misiunea Bis.)
- ESTE UN POPOR CARE STÂRNEŞTE ÎMPOTRIVIRE – v.12
Poporul lui Dumnezeu din vechime-Israel, nu a fost iubit de alte popoare, ba unele au căutat chiar să-l nimicească, dar Dumnezeu a fost de partea poporului Său, chiar dacă uneori a folosit nuiaua disciplinării.
La fel s-a întâmplat şi cu Biserica lui Cristos, în cursul istoriei. Biserica a purtat ocara lui Cristos, a fost trecută prin focul încercărilor şi a avut de înfruntat din partea oamenilor, împotrivire, batjocuri, prigoană, suferinţă şi martiraj. Domnul Isus le spunea ucenicilor ca o încurajare : „dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu sunteţi din lume şi pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăşte lumea”(Ioan 15:18-19; 16:33).
Răspunsul Bisericii la ura şi împotrivirea lumii, trebuie să fie după modelul Domnului Isus, adică, iubirea vrăjmaşilor, răbdare în suferinţă, evitarea răzbunării şi acceptarea voii lui Dumnezeu. Petru încurajează credincioşii în v.12, să aibă o purtare bună în mijlocul neamurilor şi prin faptele lor bune să-i motiveze chiar pe împotrivitori, „să-L slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării lor” şi astfel să fie şi ei mântuiţi.
BISERICA –FAMILIA LUI DUMNEZEU…
1 Ioan 2:12-17 (Matei 12:49-50)
În textul lecţiei noastre, Ioan, ucenicul iubirii, ne oferă tabloul unei familii complete, unde găsim, părinţi, tineri(adolescenţi) şi copilaşi. Este o descriere metaforică frumoasă a Bisericii ca familie a lui Dumnezeu.
Pentru fiecare categorie din această familie, Ioan descoperă caracteristici specifice.
Astfel caracteristica principală a părinţilor este cunoaşterea, sau maturitatea. Ei au ajuns să cunoască pe „Cel ce este de la început”(v.13/a şi 14/a). Tinerii sunt caracterizaţi prin tărie, căci „Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi”, spune Ioan şi datorită acestui fapt ei l-au biruit pe cel rău(v.13/b şi 14/b).
Copilaşii nu ştiu multe, dar ştiu că păcatele lor sunt iertate şi pot să-i spună lui Dumnezeu,Tată(v.12,13/c).
Să privim la câteva adevăruri despre biserică, prin această metaforă frumoasă:
- APARTENEŢA LA FAMILIA LUI DUMNEZEU
Prin naşterea fizică, noi intrăm în familia adamică şi fiecare om care se naşte pe acest pământ, face parte din această familie. Noi moştenim astfel trăsăturile şi natura păcătoasă a lui Adam, strămoşul nostru.
Din această condiţie nefericită a păcatului noi nu ne putem salva singuri, de aceea a venit în această lume Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, ca prin jertfa Sa să ispăşească păcatul lumii şi să deschidă astfel calea spre o viaţă nouă, liberă de păcat şi plăcută lui Dumnezeu, pentru fiecare om păcătos. Condiţia însă este ca omul să accepte să facă voia lui Dumnezeu. Domnul Isus a spus: „oricine face voia Tatălui Meu care este în ceruri, acela îmi este frate soră şi mamă”(Mat.12:49-50), iar voia lui Dumnezeu este ca omul să creadă în Domnul Isus şi să se pocăiască de păcatele sale. Astfel el este născut din nou, devine „o făptură nouă” (2Cor.5:17), primind o natură dumnezeiască şi este adoptat în familia lui Dumnezeu, ca şi copil al Său. (Io.1:11-13; Rom.8.15-16);1Io.3:1-2).Harul acesta este oferit fiecăruia care face voia lui Dumnezeu.
- RELAŢIILE ÎN FAMILIA LUI DUMNEZEU
Relaţiile în familia pământească în care ne naştem pe acest pământ, sunt importante, dar ele sunt temporare şi ţin până la moarte. Relaţiile în familia lui Dumnezeu continuă şi după moarte, sunt veşnice.
Aceste relaţii operează pe două planuri:
Originea și dezvoltarea Bisericii lui Dumnezeu Atotputernic
În Epoca Harului, Domnul Isus le-a promis urmașilor Săi: „Iar dacă Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi” (Ioan 14:3). De asemenea, El a prevestit: „Căci aşa cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, tot aşa va fi şi venirea Fiului Omului” (Matei 24:27). În zilele de pe urmă, așa cum a fost făgăduit și prezis de către El Însuși, Dumnezeu S-a întrupat din nou și a coborât în estul lumii – China – ca să facă lucrarea de judecată, de mustrare, de cucerire și de mântuire folosind cuvântul, pe fundamentul lucrării de răscumpărare a Domnului Isus. În aceasta, profețiile biblice care spun că: „înceapă judecata chiar de la Casa lui Dumnezeu” și „Cel ce are urechi, să audă ce zice bisericilor Duhul!” au fost împlinite, de asemenea. Lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă a încheiat Epoca Harului și a introdus Epoca Împărăției. Pe măsură ce Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu Atotputernic s-a răspândit rapid în China continentală, Biserica lui Dumnezeu Atotputernic a luat ființă. Așa cum dovedesc faptele, Biserica lui Dumnezeu Atotputernic a luat ființă întru totul ca rezultat al lucrării lui Dumnezeu din zilele de pe urmă și nu a fost instituită de niciun om. Aceasta se datorează faptului că aleșii din Biserica lui Dumnezeu Atotputernic se roagă în numele lui Dumnezeu Atotputernic, ascultă de lucrarea Sa și acceptă toate adevărurile exprimate de El. Așadar, este evident că acești aleși cred în Hristos Cel întrupat în zilele de pe urmă, Dumnezeul concret care este Duhul realizat în trup în loc să creadă într-un om. Aparent, Dumnezeu Atotputernic nu este decât un simplu Fiu al omului, însă, în esență, El este întruparea Duhului lui Dumnezeu și este adevărul, calea și viața. Lucrarea și cuvântul Său sunt exprimarea directă a Duhului lui Dumnezeu și sunt arătarea lui Dumnezeu în persoană. Prin urmare, El este Dumnezeul concret care S-a întrupat.
În 1991, Dumnezeu Atotputernic, Hristos al zilelor de pe urmă, a început să Își îndeplinească în mod oficial lucrarea de slujire în China. Apoi, El a exprimat milioane de cuvinte și a început lucrarea de judecată a marelui tron alb în zilele de pe urmă. Așa cum spune Dumnezeu Atotputernic: „Lucrarea judecății lui Dumnezeu este însăși lucrarea Sa, astfel că trebuie săvârșită, evident, de către Dumnezeu Însuși; nu poate fi săvârșită de om în locul Său. Deoarece judecata înseamnă cucerirea rasei umane prin adevăr, este de necontestat că Dumnezeu tot Se arată ca imagine întrupată pentru a săvârși această lucrare printre oameni. Aceasta înseamnă că, în zilele de pe urmă, Hristos va folosi adevărul pentru a-i învăța pe oamenii din întreaga lume și le va face cunoscute toate adevărurile. Aceasta este lucrarea judecății lui Dumnezeu” („Hristos înfăptuiește lucrarea judecății prin adevăr” din Cuvântul Se arată în trup). „Dumnezeu face lucrarea cuvântului în zilele de pe urmă și astfel de cuvinte sunt ale Duhului Sfânt, căci Dumnezeu este Duhul Sfânt și poate deveni și trup; prin urmare, cuvintele Duhului Sfânt, astfel cum au fost spuse în trecut, sunt cuvintele Dumnezeului întrupat astăzi. […] Pentru ca Dumnezeu să spună cuvintele pentru a-Și îndeplini lucrarea, trebuie să devină trup, altfel lucrarea Lui nu-I poate atinge scopul” („Cum poate omul, care L-a definit pe Dumnezeu în concepțiile sale, să primească revelațiile lui Dumnezeu?” în Cuvântul Se arată în trup). Datorită arătării și cuvântărilor lui Hristos al zilelor de pe urmă, tot mai mulți oameni care însetează după adevăr și îl caută, au fost cuceriți și purificați de cuvântul lui Dumnezeu Atotputernic și au văzut în judecata și mustrarea Lui, arătarea Lui și întoarcerea Răscumpărătorului.
Biserica lui Dumnezeu Atotputernic a luat ființă datorită arătării și lucrării Lui – Domnul Isus Cel care S-a întors – Hristosul zilelor de pe urmă și, de asemenea, în temeiul judecății Lui drepte și a mustrării Lui. Biserica este compusă din toți cei care acceptă cu adevărat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă și sunt cuceriți și mântuiți de cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta a fost întemeiată în întregime de Dumnezeu Atotputernic personal și este condusă și păstorită personal de El și, în niciun caz, nu a fost înființată de niciun om. Acesta este un fapt recunoscut de toți aleșii din Biserica lui Dumnezeu Atotputernic. Oricine este folosit de Dumnezeul întrupat este predestinat de Dumnezeu și este desemnat și mărturisit de Dumnezeu personal, exact așa cum Isus i-a ales și desemnat pe cei doisprezece ucenici. Cei care sunt folosiți de Dumnezeu doar cooperează cu lucrarea Lui și nu pot face lucrarea lui Dumnezeu în locul Lui. Biserica nu a fost întemeiată de către cei care sunt folosiți de Dumnezeu și nici aleșii lui Dumnezeu nu cred în ei și nu îi urmează. Bisericile Epocii Harului nu au fost înființate de Pavel și alți apostoli, ci au fost rezultatul lucrării Domnului Isus și au fost întemeiate de către Domnul Isus Însuși. În același mod, Biserica lui Dumnezeu Atotputernic în zilele de pe urmă nu a fost întemeiată de către omul folosit de Dumnezeu, ci este rezultatul lucrării lui Dumnezeu Atotputernic. Omul folosit de Dumnezeu doar, udă, alimentează și conduce bisericile, îndeplinind datoria omului. Deși aleșii lui Dumnezeu sunt conduși, udați și alimentați de omul care este folosit de Dumnezeu, ei cred și urmează pe nimeni altul decât pe Dumnezeu Atotputernic și acceptă și ascultă cuvintele și lucrarea Lui. Acesta este un fapt pe care nimeni nu îl poate nega. Datorită arătării și lucrării lui Dumnezeu întrupat, mulți credincioși adevărați ai Domnului din toate confesiunile religioase au auzit în sfârșit glasul lui Dumnezeu, au văzut că Domnul Isus a venit deja și că a realizat lucrarea de judecată în zilele de pe urmă, ar ei au confirmat cu toții că Dumnezeu Atotputernic este Domnul Isus cel întors – și, ca urmare, ei au acceptat lucrarea Lui din zilele de pe urmă. Toți cei care sunt cuceriți de cuvântul lui Dumnezeu Atotputernic devin supuși numelui Său. Așadar, toți aleșii Bisericii lui Dumnezeu Atotputernic se roagă lui Dumnezeu Atotputernic, Îl urmează, Îl ascultă și I se închină. Trăind lucrarea de judecată și mustrare a lui Dumnezeu, aleșii din China au ajuns să aprecieze firea Sa dreaptă și au văzut maiestatea și mânia Lui și, astfel, au fost cuceriți pe deplin de cuvântul lui Dumnezeu și au căzut înaintea lui Dumnezeu Atotputernic și sunt dispuși să asculte și să accepte judecata și mustrarea cuvântului lui Dumnezeu. În acest fel, ei au căpătat mântuirea lui Dumnezeu.
Tocmai deoarece cuvintele exprimate de Dumnezeu Atotputernic dezvăluie tainele planului de gestionare al lui Dumnezeu pentru a mântui omenirea, aleșii lui Dumnezeu, atunci când dezvăluie cuvintele lui Dumnezeu, ajung să înțeleagă că Dumnezeu are un nume nou în fiecare epocă și că noul Său nume simbolizează faptul că Dumnezeu face o lucrare nouă și, mai mult, că Dumnezeu încheie o epocă veche și introduce una nouă. Însemnătatea numelui lui Dumnezeu este atât de măreață și de profundă! În el este conținută semnificația lucrării lui Dumnezeu. Dumnezeu folosește nume pentru a schimba epocile și a reprezenta lucrarea Sa din acea epocă. În Epoca Legii, El a folosit numele de Iahve pentru a emite legi și porunci și pentru a conduce viața omenirii pe pământ. În Epoca Harului, El a folosit numele de Isus pentru a face lucrarea de răscumpărare a omenirii. Cu sosirea Epocii Împărăției, El a folosit numele de Dumnezeu Atotputernic pentru a realiza lucrarea de judecată începând de la casa lui Dumnezeu, pentru a-l purifica pe om, a-l schimba și a-l mântui. Noul nume al lui Dumnezeu nu este un nume dat Lui la întâmplare de om, ci a fost luat de Dumnezeu Însuși din cauza nevoilor lucrării Sale. Numele pe care îl ia Dumnezeu în fiecare etapă a lucrării își are rădăcinile în Biblie, iar numele pe care Domnul Isus urma să îl ia când va veni în zilele de pe urmă a fost profetizat demult în Apocalipsa: „Pe cel ce învinge îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu şi nu va mai pleca din el; şi voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu, numele cetăţii Dumnezeului Meu, Noul Ierusalim, care coboară din cer de la Dumnezeul Meu, şi noul Meu Nume” (Apocalipsa 3:12). „Eu sunt Alfa şi Omega, zice Domnul, Dumnezeu, Cel Care este, Care era şi Care vine, Cel Atotputernic!” (Apocalipsa 1:8). „Am auzit ceva ca glasul unei mari mulţimi, ca vuietul multor ape şi ca sunetul unor tunete puternice, spunând: «Aleluia! Pentru că Domnul, Dumnezeul nostru cel Atotputernic împărăţeşte!»” (Apocalipsa 19:6). Numele de Dumnezeu Atotputernic în Epoca Împărăției împlinește în mod exact profețiile din cartea Apocalipsei. Dumnezeu este atotputernic, El a creat toate lucrurile și domnește peste ele și El este Primul și Ultimul; este adecvat să Îl numim Dumnezeu Atotputernic. Prin urmare, oamenii L-au numit pe Dumnezeul întrupat, Dumnezeu Atotputernic și L-au numit, de asemenea pe Hristosul întrupat, Dumnezeu real. Iar Biserica lui Dumnezeu Atotputernic este numită astfel.
Când Evanghelia Împărăției s-a răspândit în China continentală, Dumnezeu a revendicat toată lucrarea Duhului din întreg universul și a concentrat-o asupra acestui grup de oameni care au acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, și asupra acelora care au fost predestinați și aleși de Dumnezeu și care căutau cu sinceritate calea adevărată. Deoarece lucrarea Duhului Sfânt a fost transferată, toate confesiunile au pierdut lucrarea Duhului Sfânt și au devenit o pustietate, nelăsând oamenilor nicio altă alegere decât să caute calea adevărată. Aceasta a împlinit, în mod exact, profeția biblică: „Iată, vor veni zile… când voi trimite o foamete în țară, nu o foamete de pâine, nici o sete de apă, ci de a-I auzi cuvintele lui Iahve” (Amos 8:11). Sub îndrumarea Duhului Sfânt, aceia din diferite confesiuni care au căutat adevărul și au crezut cu adevărat în Dumnezeu au depășit restricțiile și obstacolele antihriștilor și slujitorilor răi și, în sfârșit, au auzit și au recunoscut glasul lui Dumnezeu și tot mai mulți oameni s-au întors înaintea tronului lui Dumnezeu. Peste tot au apărut scene plăcute despre unirea tuturor religiilor și îndreptarea tuturor națiunilor către acest munte. Întrucât cei din toate confesiunile care credeau cu adevărat în Dumnezeu s-au întors în număr mare, majoritatea confesiunilor s-au prăbușit și de mult timp au existat doar cu numele. Cine ar putea să oprească pașii lucrării lui Dumnezeu? Cine i-ar putea împiedica pe aleșii lui Dumnezeu de a se întoarce la El? A fost ca și cum întreaga comunitate religioasă a fost adusă pe calea cea dreaptă. Curentul întoarcerii a fost ca niște valuri ce se ridică cu putere. Nicio forță nu putea sta în calea lucrării lui Dumnezeu! De când S-a arătat Dumnezeu Atotputernic și lucrarea Lui a început, guvernul PCC a persecutat necontenit Biserica lui Dumnezeu Atotputernic. L-a vânat cu fervoare pe Hristosul zilelor de pe urmă și pe aceia care Îl urmează și Îl mărturisesc pe Dumnezeu și i-a persecutat cu cruzime pe aleșii lui Dumnezeu, încercând să elimine lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. A convocat nenumărate întâlniri de urgență pentru a plănui cum să elimine Biserica lui Dumnezeu Atotputernic. A elaborat și a emis multe documente secrete și a întreprins diferite mijloace josnice și diabolice: punerea de afișe peste tot, emiterea de anunțuri publice, folosirea televiziunii, radioului, ziarelor, internetului și altor mijloace de comunicare pentru a fabrica zvonuri fără motiv, pentru a calomnia și incrimina, defăimând Biserica lui Dumnezeu Atotputernic; îndoctrinarea forțată a oamenilor cu învățături rele și erori și efectuarea spălării pe creier și a asimilării; folosirea Bisericii Patriotice pentru a supraveghea și controla, trimițând spioni să investigheze în mod deschis și să întrebe pe ascuns, folosirea controlului la nivel local, ordonând monitorizarea de către vecini și încurajând oamenii să raporteze promițându-le o mare recompensă; realizarea de percheziții la întâmplare ale caselor oamenilor, răscolindu-le casele și confiscându-le bunurile, extorcând bani prin amenzi și acumulând avere prin mijloace necinstite; arestarea secretă a aleșilor lui Dumnezeu, reținându-i și închizându-i în lagăre de muncă după bunul plac, smulgându-le mărturisiri prin tortură, distrugându-le corpul și mintea și bătându-i pe oameni până la moarte fără teamă de consecințe; au folosit chiar și poliția și trupele înarmate pentru a reprima Biserica lui Dumnezeu Atotputernic; și așa mai departe. Guvernul PCC i-a arestat și prigonit în mod inuman pe creștinii Bisericii lui Dumnezeu Atotputernic – aleșii lui Dumnezeu, făcându-i să sufere jefuirea fără scrupule a proprietăților lor, chinul fizic și spiritual și nenorociri, cauzând chiar și multe decese. Acțiunile guvernului au fost îngrozitoare. Pe baza documentelor, cel puțin șaptezeci de creștini au fost prigoniți până la moarte până în iulie 2018. De exemplu: Xie Yongjiang (bărbat în vârstă de 43 de ani), un creștin din orașul Wugou din regiunea Suixi, provincia Anhui, a fost arestat pe ascuns de către poliția locală în zorii zilei de 30 aprilie, 1997 și a fost asuprit în mod fatal. Pe 10 mai, când familia lui Xie i-a văzut trupul la crematoriu, era negru și vânăt peste tot și pătat de sânge și suferise mai multe răni fatale la cap. Ye Aizhong (bărbat în vârstă de 42 de ani), un creștin din regiunea Shuyang, provincia Jiangsu, a fost arestat de către poliția PCC pe 26 martie 2012, în timp ce cumpăra bunuri pentru Biserică. În a treia zi, el a fost bătut până la moarte. Jiang Guizhi, o creștină din districtul Qinghe din regiunea Pingyu, provincia Henan (femeie în vârstă de 46 de ani, o conducătoare importantă a Bisericii lui Dumnezeu Atotputernic la vremea aceea), a fost arestată în secret și închisă de poliția PCC pe 4 ianuarie, 2013 în orașul Xinmi, provincia Henan. Ofițerii de poliție au constituit un tribunal ilegal și au folosit tortura pentru a smulge o mărturisire. În zorii zilei de 12 februarie, Jiang a decedat în urma abuzului fizic cauzat de poliție… În afară de asta, alți zeci de mii de creștini au fost, de asemenea, arestați și închiși de poliția PCC. Unora li s-au injectat droguri și, ulterior, au dezvoltat schizofrenie; unii au fost schilodiți așa de tare de tortură încât au fost lăsați incapabili de a-și purta singuri de grijă; unii au fost închiși în lagăre de muncă și, după eliberarea lor, au fost monitorizați de guvernul PCC și privați de libertatea personală. Potrivit statisticilor estimate, în cei doi scurți ani din 2011 până în 2013, 380.380 din aleșii lui Dumnezeu au fost arestați și reținuți de guvernul PCC în China continentală. Între acești oameni, 43.640 au suferit tot felul de torturi în timp ce erau interogați în mod ilegal; altor 111.740 le-au fost impuse diverse taxe și au fost amendați cu nerușinare sau extorcați de mai mult de 243.613.000 RMB (aprox. 141.839.414 RON); la 35.330 le-au fost răvășite casele și cel puțin 1 miliard de RMB (inclusiv oferte pentru biserică și bunuri personale) au fost confiscați cu forța și fără motiv de organele de siguranță publică și de subalternii lor sau băgați în buzunar de către ofițeri de poliție. Când vine vorba de persecuția și arestările creștinilor Bisericii lui Dumnezeu Atotputernic efectuate de către guvernul PCC, acestea sunt statistici brute, iar când vine vorba de toți creștinii Bisericii lui Dumnezeu Atotputernic, aceștia sunt doar vârful aisbergului. De fapt, de când Dumnezeu Atotputernic Și-a început lucrarea, nenumărați creștini ai Bisericii lui Dumnezeu Atotputernic au fost arestați, persecutați, urmăriți sau monitorizați de guvernul PCC. A folosit toate mijloacele crude de a reprima în mod sângeros Biserica lui Dumnezeu Atotputernic, transformând China continentală într-o lume a terorii. În plus, biserica a fost, de asemenea, calomniată, condamnată și atacată de toate confesiunile. Aceasta a dus imediat la zvonuri larg răspândite și la o furtună de tot felul de calomnii, abuzuri și blesteme. Toată societatea și comunitatea religioasă au fost umplute de tot soiul de publicitate negativă. Împotrivirea omenirii corupte față de Dumnezeul adevărat și persecuția căii adevărate își atinseseră punctul culminant.
De când omenirea a fost coruptă de Satana, Dumnezeu nu a oprit niciodată planul Său de mântuire a omenirii. Totuși, omenirea nu cunoaște adevărul și cu atât mai puțin Îl cunoaște pe Dumnezeu. Prin urmare, de fiecare dată când Dumnezeu Se întrupează pentru a începe o lucrare nouă, El este respins și prigonit de către cei care se află la putere și de grupuri religioase. Acum două mii de ani, când Isus S-a întrupat, a fost prigonit și arestat de guvernul roman și de credința iudaică, iar la sfârșit a fost crucificat. În zilele de pe urmă, de când S-a întors Dumnezeu în trup în China pentru a face lucrarea de judecată El a fost persecutat și vânat cu cruzime de guvernul PCC și, de asemenea, blestemat, acuzat pe nedrept, condamnat și respins de toate confesiunile creștinismului. Este un indiciu clar al corupției și răutății omului. Ne putem imagina cât de greu este pentru Dumnezeu să Își realizeze lucrarea într-o astfel de fortăreață a demonilor, unde nori negri apasă greu și diavolii își exercită puterea. Cu toate acestea, Dumnezeu este atotputernic și are autoritate și putere supremă. Nu contează cât de agresive sunt forțele Satanei, nu contează cum se împotrivesc și lansează atacuri, totul este în zadar. În aproape 20 de ani, Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu Atotputernic s-a răspândit prin toată China continentală sub o opresiune severă. Câteva sute de mii de biserici au răsărit prin toată țara și milioane de oameni s-au supus numelui lui Dumnezeu Atotputernic. Aproape instantaneu, toate confesiunile au devenit pustii, căci oile lui Dumnezeu au auzit glasul Lui, s-au întors deja la auzul glasului, s-au prăbușit înaintea lui Dumnezeu și au fost adăpate și păstorite personal de Dumnezeu. Aceasta a împlinit profeția din Biblie că „toate neamurile vor curge spre el”. Este inevitabil ca toți credincioșii adevărați să se întoarcă către Dumnezeu Atotputernic la urmă, deoarece acest lucru a fost plănuit și predestinat de Dumnezeu cu mult timp în urmă. Nimeni nu îl poate schimba! Acei credincioși falși a căror credință în Dumnezeu este doar pentru ca să poată mânca pe săturate din pâini și acei mulți dușmani care săvârșesc răul, care se împotrivesc și Îl condamnă pe Dumnezeu Atotputernic au fost cu toții eliminați de lucrarea lui Dumnezeu. Întreaga comunitate religioasă a fost cu totul distrusă și dezintegrată de lucrarea lui Dumnezeu. Lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic a fost, în sfârșit, încheiată în glorie. În timpul acestei perioade, în ciuda împotrivirii frenetice și reprimării sângeroase a guvernului PCC, Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu încă a continuat să se răspândească cu viteza fulgerului. Complotul PCC de a elimina și desființa lucrarea lui Dumnezeu s-a încheiat cu un eșec. Și toate forțele răului care se împotrivesc lui Dumnezeu au fost complet distruse și răsturnate în mijlocul judecății răzbunătoare și maiestoase a lui Dumnezeu. Precum spune Dumnezeu Atotputernic: „Toți cei pe care îi iubesc vor trăi cu siguranță pentru veșnicie și toți cei care se împotrivesc Mie vor fi cu siguranță mustrați de Mine pentru veșnicie. Pentru că Eu sunt un Dumnezeu gelos, nu-i voi cruța cu ușurință pe oameni pentru tot ceea ce au făcut. Eu voi veghea asupra întregului pământ și, apărând în Răsăritul lumii cu dreptate, măreție, mânie și mustrare, Mă voi arăta nenumăratelor mulțimi de oameni!” („Capitolul 26” din „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers” în Cuvântul Se arată în trup). „Împărăția Mea prinde contur deasupra întregului univers, iar tronul Meu stăpânește în inimile a sute de milioane de oameni. Cu ajutorul îngerilor, marea Mea realizare se va înfăptui în curând. Toți fiii Mei și poporul Meu așteaptă întoarcerea Mea cu răsuflarea tăiată, tânjind după reunirea Mea cu ei, fără a mai fi vreodată despărțiți. Cum ar putea populația diversă a Împărăției Mele să nu alerge unii spre alții în fericită celebrare datorită faptului că Eu voi fi împreună cu ei? Poate aceasta să fie o reunire pentru care să nu trebuiască plătit nici un preț? Eu sunt vrednic de respect în ochii tuturor oamenilor, Eu sunt proclamat în cuvintele tuturor. Când Mă voi întoarce, voi cuceri toate forțele dușmane și mai mult. A sosit vremea! Îmi voi pune lucrarea în mișcare, voi domni ca Împărat printre oameni! Sunt pe cale de a Mă întoarce! Și sunt gata să pornesc! Aceasta este ceea ce speră cu toții, este ceea ce își doresc. Voi lăsa ca întreaga omenire să vadă venirea zilei Mele și o voi lăsa să întâmpine venirea zilei Mele cu bucurie!” („Capitolul 27” din „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers” în Cuvântul Se arată în trup). Pe măsură ce Evanghelia Împărăției se răspândește, Biserica lui Dumnezeu Atotputernic devine tot mai mare și numărul credincioșilor crește fără încetare. Astăzi, prosperă ca niciodată. Cuvântul exprimat de Dumnezeu Atotputernic – Hristosul zilelor de pe urmă – s-a răspândit de mult în mii de locuințe și este acceptat de tot mai mulți oameni. Cuvântul lui Dumnezeu și-a demonstrat autoritatea și puterea supremă. Acest fapt indiscutabil dovedește întru totul că „Totul se împlinește prin cuvântul lui Dumnezeu!”
„La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu” (Ioan 1:1). La început, Dumnezeu a creat cerurile și pământul și tot ce este pe el prin cuvânt și a condus omenirea prin cuvânt. În zilele de pe urmă, Dumnezeu de asemenea realizează totul prin cuvânt. Atât desăvârșirea aleșilor lui Dumnezeu, cât și împlinirea împărăției lui Hristos vor fi realizate prin cuvântul lui Dumnezeu. Ca atare, nu este nimic excepțional cu privire la modul în care Biserica lui Dumnezeu Atotputernic a luat naștere din lucrarea cuvântului lui Dumnezeu, s-a dezvoltat sub călăuzirea cuvântului lui Dumnezeu Atotputernic și, mai mult decât atât, crește în ciuda reprimării brutale și persecuției guvernului PCC și a condamnării și persecuției frenetice a forțelor antihriștilor din grupurile religioase. Aceasta dovedește întru totul autoritatea și puterea cuvântului lui Dumnezeu. Se poate spune că, fără arătarea și lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic, Biserica lui Dumnezeu Atotputernic nu ar exista, și că, fără cuvintele exprimate de Dumnezeu, de asemenea nu ar exista Biserica lui Dumnezeu Atotputernic. Astăzi, El îi udă și îi alimentează pe aleșii Săi cu milioanele de cuvinte pe care El le exprimă și toți cei care au acceptat lucrarea Lui se bucură de păstorirea cuvintelor Lui și de trăirea lucrării Lui de a-l mântui pe om. Dumnezeu Atotputernic spune: „Îmi fac lucrarea de-a lungul universului, iar în Răsărit, trosnetele tunetelor se propagă fără sfârșit, zguduind toate popoarele şi confesiunile. Este glasul Meu cel care i-a dus pe toți oamenii în prezent. Voi face ca toți oamenii să fie cuceriți de glasul Meu, să cadă în acest curent și să se supună Mie, căci de mult Mi-am revendicat slava de pe tot pământul și am eliberat-o din nou în Răsărit. Cine nu tânjește să-Mi vadă slava? Cine nu-Mi așteaptă cu nerăbdare reîntoarcerea? Cine nu este însetat de reapariția Mea? Cine nu tânjește după frumusețea Mea? Cine n-ar veni la lumină? Cine nu ar privi la bogația din Canaan? Cine nu dorește întoarcerea Răscumpărătorului? Cine nu-L adoră pe Marele Atotputernic? Glasul Meu se va răspândi pe tot pământul; Îmi doresc, uitându-Mă la poporul Meu ales, să-i spun mai multe cuvinte. Ca și tunetele puternice care scutură munții și râurile, Eu rostesc cuvintele Mele întregului univers și omenirii. De aceea, cuvintele din gura Mea au devenit comoara omului și toți oamenii Îmi prețuiesc cuvintele. Fulgerul luminează dinspre Răsărit către Apus. Cuvintele Mele sunt de așa natură încât omul nu vrea să renunțe la acestea, însă, în același timp, le găsește de nepătruns, dar se bucură și mai mult de ele. Ca un nou-născut, toți oamenii sunt mulțumiți și bucuroși, sărbătorind venirea Mea. Prin vocea Mea, voi aduce pe toți oamenii înaintea Mea. De atunci, voi intra în mod oficial în neamul oamenilor, pentru ca ei să vină să Mă slăvească. Cu slava pe care o radiez și cuvintele din gura Mea, voi face astfel încât toți oamenii să vină înaintea Mea și să vadă că fulgerul luminează de la Răsărit și că am coborât și pe „Muntele Măslinilor” din Răsărit. Ei vor vedea că sunt deja de mult timp pe pământ, nu ca Fiul evreilor, ci ca Fulgerul din Răsărit. Deoarece de mult am înviat și am plecat din mijlocul omenirii și apoi am reapărut cu slavă printre oameni. Eu sunt Cel ce a fost adorat în urmă cu nenumărate veacuri și Eu sunt și copilul părăsit de israeliți în urmă cu nenumărate veacuri. Mai mult, Eu sunt Dumnezeul Atotputernic plin de glorie al acestei epoci! Să vină toți înaintea scaunului Meu de domnie și să-Mi vadă fața plină de slavă, să-Mi audă glasul și să-Mi privească faptele. Aceasta este întreaga Mea voință; este sfârșitul și punctul culminant al planului Meu, și scopul gestionării Mele. Fie ca fiecare neam să se închine Mie, fiecare limbă să Mă recunoască, fiecare om să-și pună credința în Mine și fiecare popor să Mi se supună!” („Cele șapte tunete răsună – Prorocind că Evanghelia Împărăției se va răspândi în tot universul” în Cuvântul Se arată în trup). Aleșii lui Dumnezeu au primit marea mântuire datorită cuvântului lui Dumnezeu Atotputernic. Lucrarea lui Dumnezeu în China continentală s-a sfârșit în cele din urmă în slavă. Acum, aleșii lui Dumnezeu răspândesc cuvântul Lui și mărturisesc faptele Sale fiecărei țări și loc. Cuvântul lui Dumnezeu va fi răspândit în toată lumea, iar El Se va arăta în curând în mod public tuturor națiunilor și tuturor popoarelor. Oamenii din fiecare țară și loc, care tânjesc după arătarea lui Dumnezeu, nu ar fi visat niciodată că Dumnezeul după care tânjesc să Se arate public S-a coborât deja pe ascuns în China și că a realizat o etapă a lucrării de cucerire și mântuire.
În zilele de pe urmă, când epoca este pe punctul de a se încheia, Dumnezeu Se întrupează și coboară pe ascuns în locuința marelui balaur roșu, marea adunare de conducători dictatoriali: China, bastionul neclintit al ateismului. Prin multipla Sa înțelepciune și putere, Dumnezeu luptă împotriva Satanei și realizează lucrarea principală a planului Său de gestionare – înfrângerea completă a Satanei și mântuirea întregii omeniri. Totuși, din cauza afirmațiilor nefondate, a condamnărilor, a născocirilor și a calomniei PCC-ului de la putere, mulți dintre cei care nu cunosc faptele cred într-adevăr zvonurile PCC-ului. Grupuri religioase, îndeosebi, continuă să condamne și să blasfemieze venirea lui Dumnezeu chiar până în ziua de azi și sunt cu totul de partea guvernului PCC ateu pentru a se împotrivi lucrării lui Dumnezeu. Cât de tragic este acest lucru! Acești oameni nu se așteaptă niciodată ca Dumnezeu Atotputernic, Acela căruia I se împotrivesc, să fie tocmai Domnul Isus Cel întors. Când Dumnezeu Se va arăta în mod public, ei doar vor plânge în timp ce vor scrâșni din dinți și se vor bate în piept. Aceasta îndeplinește complet cuvântul cărții Apocalipsa: „Iată, El va veni pe nori şi orice ochi Îl va vedea, chiar şi cei care L-au străpuns. Toate neamurile pământului se vor jeli din pricina Lui. Da! Amin!” (Apocalipsa 1:7). Judecata marelui tron alb în sfârșit începe! Dumnezeu Atotputernic spune: „În împărăție, nenumăratele lucruri ale creației încep să se revigoreze și să-și recapete forța vieții. Datorită schimbărilor în starea pământului, granițele dintre un ținut și altul încep să se schimbe. Înainte, am prorocit: când pământul se va separa de pământ și ținutul se va uni cu ținut, atunci va fi momentul în care voi face fărâme națiunile. În acel moment, voi reînnoi toată creația și voi repartiza întregul univers, punând astfel universul în ordine, transformând starea lui veche într-una nouă. Acesta este planul Meu. Acestea sunt lucrările Mele. Când națiunile și popoarele lumii se vor întoarce înaintea tronului Meu, apoi voi lua toată abundența cerului și o voi da omenirii, pentru ca, mulțumită Mie, să se umple de o nemaipomenită mărinimie. Dar atâta timp cât lumea veche continuă să existe, voi arunca furia Mea asupra națiunilor sale, promulgând în mod deschis decretele Mele administrative în tot universul și dând mustrări asupra oricui le încalcă.
Când Îmi întorc fața spre univers pentru a vorbi, toată omenirea aude vocea Mea și după aceea vede toate lucrările pe care le-am făcut cu migală în univers. Cei care se împotrivesc voinței Mele, adică cei care se opun Mie cu faptele omului, vor cădea sub mustrarea Mea. Voi lua multitudinea de stele din ceruri și le voi face din nou, și datorită Mie soarele și luna vor fi făcute din nou – cerurile nu vor mai fi așa cum au fost; nenumăratele lucruri de pe pământ vor fi făcute din nou. Totul se va întregi prin cuvintele Mele. Multele națiuni din univers vor fi împărțite din nou și înlocuite de națiunea Mea, astfel încât națiunile de pe pământ vor dispărea pentru totdeauna și vor deveni o națiune care Mi se închină Mie; toate națiunile pământului vor fi distruse și vor înceta să mai existe. Dintre ființele umane din univers, toți cei care aparțin diavolului vor fi exterminați; toți cei care se închină lui Satana vor fi doborâți la pământ de focul Meu arzător, adică, cu excepția celor care se află acum în curent, restul vor fi transformați în cenușă. Când voi mustra multele popoare, cei din lumea religioasă se vor întoarce, în măsuri diferite, la împărăția Mea, cuceriți de faptele Mele, pentru că ei vor fi văzut venirea Celui Sfânt pe un nor alb. Toată omenirea va urma propriul său neam și va primi mustrări diferite în funcție de ceea ce a făcut. Cei care Mi s-au opus vor pieri cu toții; cât despre cei ale căror fapte de pe pământ nu M-au implicat pe Mine, ei vor continua să existe pe pământ, sub conducerea fiilor Mei și a poporului Meu, datorită modului în care s-au achitat. Mă voi arăta la o mulțime de popoare și nenumărate națiuni, sunând mai departe cu glasul Meu deasupra pământului pentru a proclama finalizarea marii Mele lucrări pentru ca toată omenirea să vadă cu ochii săi” („Capitolul 26” din „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers” în Cuvântul Se arată în trup). În istoria omenirii, vedem cum toate forțele rele, care se opun în mod flagrant lui Dumnezeu și I se împotrivesc cu disperare, sunt distruse de Dumnezeu. Acum patru mii de ani, ca rezultat al păcatelor lor grave, cetățile Sodoma și Gomora au fost pârjolite de focul și pucioasa pe care le-a trimis Dumnezeu din cer. La fel a fost distrus și Imperiul Roman de către dezastrele trimise de Dumnezeu din pricina împotrivirii și condamnării Domnului Isus și din pricina prigonirii creștinilor. În zilele de pe urmă, orice forță a răului care condamnă și se împotrivește lui Dumnezeu va fi blestemată de Dumnezeu și, cu siguranță, va fi distrusă de El. Aceasta este exact firea lui Dumnezeu!
Dumnezeu Atotputernic spune: „Împărăția se extinde în mijlocul umanității, se formează în mijlocul umanității, se ridică în mijlocul umanității; nu există nicio forță care poate distruge Împărăția Mea. […] Voi, cu siguranță, sub îndrumarea luminii Mele, veți străpunge încleștarea forțelor întunericului. Cu siguranță, în mijlocul întunericului, nu veți pierde lumina care vă ghidează. Voi sigur veți fi stăpânii întregii creații. Veți fi desigur învingători înaintea Satanei. Cu siguranță, la căderea împărăției marelui balaur roșu, vă veți ridica în mijlocul nenumăratelor mulțimi ca să fiți martori biruinței Mele. Veți fi desigur hotărâți și de neclintit în țara Sinim. Prin suferințele pe care le îndurați, veți moșteni binecuvântarea care vine de la Mine și, cu siguranță, veți iradia în întregul univers cu slava Mea” („Capitolul 19” din „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers” în Cuvântul Se arată în trup). „Când cele trei etape ale lucrării ajung la final, va fi făcut un grup al acelora care depun mărturie pentru Dumnezeu, un grup al celor care-L cunosc pe Dumnezeu. Acești oameni Îl vor cunoaște cu toții pe Dumnezeu și vor fi în stare să pună adevărul în practică. Ei vor poseda umanitate și rațiune și vor cunoaște cu toții cele trei etape ale lucrării de mântuire a lui Dumnezeu. Aceasta este lucrarea care va fi realizată la sfârșit și acești oameni sunt cristalizarea lucrării de gestionare de 6000 de ani și sunt cea mai puternică mărturie a înfrângerii finale a Satanei. Cei care pot depune mărturie pentru Dumnezeu vor fi capabili să primească făgăduința și binecuvântarea lui Dumnezeu și vor fi grupul care rămâne la sfârșit, care posedă autoritatea lui Dumnezeu și depune mărturie pentru Dumnezeu. Poate că dintre voi puteți deveni toți membri ai acestui grup sau poate că numai jumătate sau numai câțiva – depinde de voința și de căutarea voastră” („Cunoașterea celor trei stadii ale lucrării lui Dumnezeu este calea spre a-L cunoaște pe Dumnezeu” în Cuvântul Se arată în trup). Cuvântul lui Dumnezeu va fi îndeplinit și ceea ce va fi îndeplinit va dura pentru totdeauna. Viitorul împărăției este strălucitor și splendid! Dumnezeu Atotputernic a făcut deja un grup de învingători în China continentală. Lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă a fost deja îndeplinită! Acum, lucrarea pilot făcută de Dumnezeu în timpul revenirii Sale ascunse în China s-a încheiat în slavă, iar în curând El Se va arăta în mod public tuturor națiunilor și locurilor. Aleșii Bisericii lui Dumnezeu Atotputernic sunt un grup de învingători întemeiat de Dumnezeu în China. Sprijinind sfânta misiune, ei depun mărturie pentru lucrarea lui Dumnezeu și proclamează numele sfânt al lui Dumnezeu tuturor națiunilor și locurilor. Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu Atotputernic se răspândește repede în întreaga lume. Cartea „Cuvântul Se arată în trup” este disponibilă în mod gratuit pe internet, pentru ca toate națiunile și locurile să caute și să cerceteze. Nimeni nu îndrăznește să nege că sunt cuvintele lui Dumnezeu și nimeni nu îndrăznește să nege că acestea sunt adevărul. Din ce în ce mai mulți oameni care însetează după adevăr și tânjesc după lumină caută și cercetează lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic. Biserica lui Dumnezeu Atotputernic a fost întemeiată în zeci de țări mari și regiuni peste tot în lume pe măsura în care din ce în ce mai mulți oameni se întorc la Dumnezeu Atotputernic. Omenirea se trezește treptat în mijlocul cuvântului lui Dumnezeu și a început să accepte și să cunoască adevărul. Cuvântul lui Dumnezeu va conduce întreaga omenire și va îndeplini totul. Toți oamenii care cred cu adevărat în Dumnezeu și caută adevărata cale se vor întoarce cu siguranță la Dumnezeu și vor deveni ascultători înaintea tronului Său și întreaga omenire va ști că Dumnezeu a venit și S-a arătat și că numele Lui va fi cu siguranță măreț în mijlocul omenirii.
Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă
Prefaţă
Partea întâi
Cuvântările lui Dumnezeu către întregul univers
(Pasaje selectate)
Prefaţă
Deşi mulţi oameni cred în Dumnezeu, puţini înţeleg ce înseamnă credinţa în Dumnezeu şi ce trebuie să facă ei pentru a fi pe placul lui Dumnezeu. Acest lucru se întâmplă din cauză că, deşi oamenilor le este familiar cuvântul „Dumnezeuˮ şi cu expresii precum „lucrarea lui Dumnezeuˮ, ei nu Îl cunosc pe Dumnezeu şi cu atât mai puţin nu Îi cunosc lucrarea. Atunci, nu e de mirare că toţi cei care nu Îl cunosc pe Dumnezeu au o credinţă confuză. Oamenii nu iau în serios credinţa în Dumnezeu deoarece a crede în Dumnezeu este prea nefamiliar, prea ciudat pentru ei. Astfel, ei nu se ridică la înălţimea cerinţelor lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, dacă oamenii nu Îl cunosc pe Dumnezeu şi dacă nu Îi cunosc lucrarea, atunci nu sunt vrednici să fie folosiți de Dumnezeu şi cu atât mai puţin nu pot să îndeplinească dorința lui Dumnezeu. „Credința în Dumnezeu” înseamnă a crede că există un Dumnezeu; acesta este cel mai simplu concept de credință în Dumnezeu. În plus, a crede că există un Dumnezeu nu este acelaşi lucru cu a crede cu adevărat în Dumnezeu; mai degrabă este un fel de credinţă simplă cu puternice conotaţii religioase. Adevărata credinţă în Dumnezeu înseamnă experimentarea cuvintelor şi lucrării lui Dumnezeu în baza credinţei că Dumnezeu deţine suveranitatea asupra tututor lucrurilor. Aşadar, vei fi eliberat de firea ta coruptă, vei îndeplini dorința lui Dumnezeu şi vei ajunge să Îl cunoşti pe Dumnezeu. Numai după o astfel de călătorie se poate spune că tu crezi în Dumnezeu. Totuşi, deseori oamenii percep credinţa în Dumnezeu ca pe ceva foarte simplu şi frivol. Credinţa unor astfel de oameni este lipsită de sens şi nu va dobândi niciodată aprobarea lui Dumnezeu, pentru că ei merg pe calea greşită. Astăzi, cei care cred în Dumnezeu după slove, după doctrine fără valoare, încă mai există. Ei nu sunt conştienţi că a lor credinţă în Dumnezeu nu are niciun fond şi că nu pot dobândi aprobarea lui Dumnezeu, şi tot se roagă pentru pace şi har îndestulător de la Dumnezeu. Ar trebui să ne oprim şi să ne întrebăm: ar putea credinţa în Dumnezeu să fie cu adevărat cel mai uşor lucru de pe pământ? A crede în Dumnezeu înseamnă doar să primeşti mult har de la Dumnezeu? Pot oamenii care cred în Dumnezeu, dar nu Îl cunosc, şi care cred în Dumnezeu şi, totuşi, I se opun, să îndeplinească într-adevăr dorința lui Dumnezeu?
Despre Dumnezeu şi despre om nu se poate spune că sunt egali. Esenţa şi lucrarea Lui sunt lucrurile cel mai de nepătruns şi de neînţeles pentru om. Dacă Dumnezeu nu Îşi face personal lucrarea şi nu Îşi rosteşte cuvintele în lumea omului, atunci omul nu va putea niciodată să înţeleagă voia lui Dumnezeu şi, astfel, nici măcar cei care şi-au devotat toată viaţa lui Dumnezeu nu vor reuşi să Îi câştige aprobarea. Fără lucrarea lui Dumnezeu, indiferent de cât de mult bine ar face omul, nu va conta la nimic, deoarece gândurile lui Dumnezeu vor fi întotdeauna mai înalte decât gândurile omului, iar înţelepciunea lui Dumnezeu este de nepătruns pentru om. Şi, astfel, celor care Îl „văd clarˮ pe Dumnezeu şi lucrarea Lui, le spun că sunt ineficienţi, că sunt toţi aroganţi şi ignoranţi. Omul nu ar trebui să definească lucrarea lui Dumnezeu; mai mult, omul nu poate să definească lucrarea lui Dumnezeu. În ochii lui Dumnezeu, omul este mai neînsemnat decât o furnică, deci cum poate omul să înţeleagă lucrarea lui Dumnezeu? Cei care spun tot timpul: „Dumnezeu nu lucrează în felul acesta sau în celălaltˮ sau „Dumnezeu este aşa sau aşaˮ – nu sunt toţi aroganţi? Toţi ar trebui să ştim că oamenii, care sunt din carne şi oase, au fost stricaţi de Satana. Este în natura lor să se opună lui Dumnezeu şi ei nu sunt la egalitate cu Dumnezeu, şi cu atât mai puţin pot să dea sfaturi pentru lucrarea lui Dumnezeu. Modul în care Dumnezeu călăuzește omul este lucrarea lui Dumnezeu Însuși. Omul ar trebui să se supună şi să nu aibă tot felul de perspective, pentru că omul este doar ţărână. De vreme ce încercăm să-L căutăm pe Dumnezeu, nu ar trebui să ne suprapunem concepţiile noastre peste lucrarea lui Dumnezeu din consideraţie faţă de Dumnezeu, şi cu atât mai puţin nu ar trebui să ne folosim firea stricată pentru a încerca în mod voit să ne opunem lucrării lui Dumnezeu. Nu ne-ar face aceasta antihrişti? Cum ar putea astfel de oameni să spună că ei cred în Dumnezeu? De vreme ce noi credem că există un Dumnezeu şi deoarece ne dorim să-L mulţumim şi să-L vedem, ar trebui să căutăm calea adevărului şi o cale de a fi compatibili cu Dumnezeu. Nu ar trebui să ne opunem cu trufie lui Dumnezeu; ce bine ar putea să rezulte din astfel de acţiuni?
Astăzi, Dumnezeu are o nouă lucrare. Poate că nu accepţi aceste cuvinte, poate că ţi se par ciudate, dar te sfătuiesc să nu îţi dezvălui naturaleţea, căci doar cei care într-adevăr flămânzesc şi însetează după neprihănire în faţa lui Dumnezeu pot să dobândească adevărul şi doar cei care sunt cu adevărat evlavioși pot fi luminaţi şi călăuziți de Dumnezeu. Nimic nu va rezulta din căutarea adevărului prin certuri. Doar căutând cu calm putem să obţinem rezultate. Când spun că: „Astăzi, Dumnezeu are o lucrare nouăˮ mă refer la reîntruparea lui Dumnezeu. Poate că nu luaţi în seamă aceste cuvinte, poate le dispreţuiţi sau poate sunt de mare interes pentru voi. Indiferent de situaţie, sper că toți aceia care îşi doresc într-adevăr apariţia lui Dumnezeu pot să recunoască acest fapt şi să îi acorde atenţie. Este mai bine să nu te pripeşti să tragi concluzii. Aşa ar trebui să acţioneze oamenii înţelepţi.
A studia un astfel de lucru nu este dificil, dar cere fiecăruia dintre noi să cunoască adevărul acesta: El, care este întruparea lui Dumnezeu, va avea esenţa lui Dumnezeu şi El, care este întruparea lui Dumnezeu, se va exprima ca Dumnezeu. De vreme ce Dumnezeu se întrupează, va aduce cu Sine lucrarea pe care trebuie să o facă şi, de vreme ce Dumnezeu se întrupează, va exprima ce este El şi va putea să aducă adevărul omului, să dea viaţă omului şi să îi arate omului calea. Trupul care nu conţine esenţa lui Dumnezeu cu siguranţă nu este Dumnezeu întrupat; în privinţa aceasta nu există nicio îndoială. Pentru a cerceta dacă este trupul întrupat al lui Dumnezeu, omul trebuie să constate lucrul acesta după firea pe care o exprimă El şi cuvintele pe care le spune. Adică faptul că este sau nu trupul întrupat al lui Dumnezeu şi dacă este sau nu adevărata cale trebuie judecat după esenţa Lui. Şi astfel, pentru a stabili[a] dacă este trupul lui Dumnezeu întrupat, cheia este să se acorde atenţie esenţei Lui (lucrării Lui, cuvintelor Lui, firii Lui şi multor altor lucruri) mai degrabă decât aspectului exterior. Dacă omul Îi vede doar înfăţişarea exterioară şi nu ţine seamă de esenţa Lui, atunci aceasta arată ignoranţa şi naivitatea omului. Înfăţişarea exterioară nu determină esenţa; în plus, lucrarea lui Dumnezeu nu s-a conformat niciodată concepţiilor omului. Nu a intrat înfăţişarea exterioară a lui Isus în conflict cu concepţiile omului? Nu-i așa că înfăţişarea şi veşmintele Lui nu au fost capabile să ofere niciun indiciu cu privire la adevărata Lui identitate? Nu a fost motivul pentru care cei mai vechi farisei s-au opus lui Isus, pentru că s-au uitat doar la înfăţişarea Lui exterioară şi nu s-au gândit serios la cuvintele pe care El le-a spus? Speranţa Mea este ca fraţii şi surorile care caută apariţia lui Dumnezeu să nu repete tragedia istoriei. Voi nu trebuie să deveniţi fariseii vremurilor moderne și să-L bateţi pe Dumnezeu din nou în cuie pe cruce. Voi ar trebui să vă gândiţi bine la cum să întâmpinaţi întoarcerea lui Dumnezeu şi să vă fie clar în minte cum să fiţi cineva care se supune adevărului. Aceasta este responsabilitatea tuturor celor care Îl aşteaptă pe Isus să se întoarcă pe nori. Noi ar trebui să ne frecăm ochii spirituali şi să nu cădem pradă cuvintelor pline de fantezie. Ar trebui să ne gândim la lucrarea concretă a lui Dumnezeu şi ar trebui să ne uităm la partea reală a lui Dumnezeu. Să nu vă lăsaţi duşi de val sau să vă pierdeţi în reverii, aşteptând mereu cu nerăbdare ziua în care Domnul Isus va coborî deodată în mijlocul vostru pe un nor ca să vă ia pe voi, care nu L-aţi cunoscut sau văzut niciodată şi care nu ştiţi cum să Îi faceţi voia. Este mai bine să vă gândiţi la lucruri practice!
Poate ai deschis cartea aceasta cu scopul de a cerceta sau cu intenţia de a accepta; oricare ar fi atitudinea ta, sper că o vei citi până la final şi că nu o vei lăsa deoparte cu uşurinţă. Poate că, după ce vei citi aceste cuvinte, îţi vei schimba atitudinea, dar aceasta depinde de cât eşti de motivat şi de cât de lesne pricepi lucrurile. Cu toate acestea, este un lucru pe care ar trebui să îl ştii: cuvântul lui Dumnezeu nu poate fi rostit ca acela al omului, cu atât mai puţin poate cuvântul omului fi rostit drept cuvântul lui Dumnezeu. Un om folosit de Dumnezeu nu este Dumnezeul întrupat şi Dumnezeul întrupat nu este un om folosit de Dumnezeu; în acest caz, există o diferenţă substanţială. Poate că după ce vei citi aceste cuvinte, nu vei accepta că sunt cuvintele lui Dumnezeu şi le vei accepta doar ca pe ale unui om care a fost luminat. În cazul acela, eşti orbit de ignoranţă. Cum pot cuvintele lui Dumnezeu să fie aceleaşi cu ale unui om care a fost luminat? Cuvintele lui Dumnezeu întrupat iniţiază o nouă epocă, îndrumă întreaga omenire, dezvăluie mistere şi îi arată omului direcţia înainte într-o nouă epocă. Luminarea obţinută de om este doar practică sau cunoaştere simplă. Aceasta nu poate îndruma întreaga omenire într-o nouă epocă sau dezvălui misterul lui Dumnezeu Însuşi. Dumnezeu, la urma urmei, este Dumnezeu, iar omul este om. Dumnezeu are esenţa lui Dumnezeu iar omul are esenţa omului. Dacă omul percepe cuvintele spuse de Dumnezeu drept luminare simplă a Duhului Sfânt şi ia cuvintele apostolilor şi ale profeţilor drept cuvinte rostite personal de Dumnezeu, atunci omul greşeşte. Chiar şi aşa, nu ar trebui să transformi niciodată binele în rău sau să vorbeşti despre cele înalte ca despre cele inferioare sau să vorbeşti despre cele profunde ca despre cele superificiale; în orice caz, nu ar trebui niciodată să respingi în mod voit ceea ce ştii că este adevărul. Toţi cei care cred că există un Dumnezeu ar trebui să se gândească la această problemă din punctul corect de vedere şi să Îi accepte noua lucrare şi cuvintele în calitate de făptură a lui Dumnezeu – altfel, vor fi eliminaţi de Dumnezeu.
După lucrarea lui Iahve, Isus S-a întrupat ca să-Şi facă lucrarea printre oameni. Lucrarea Lui nu a fost făcută în izolare, ci construită pe lucrarea lui Iahve. A fost o lucrare pentru o nouă epocă după ce Dumnezeu a încheiat Epoca Legii. În mod similar, după ce lucrarea lui Isus s-a încheiat, Dumnezeu tot Şi-a continuat lucrarea pentru următoarea epocă, deoarece întreaga gestionare a lui Dumnezeu progresează mereu. După ce vechea epocă va trece, va fi înlocuită de o nouă epocă şi odată ce vechea lucrare va fi terminată, o nouă lucrare va continua gestionarea lui Dumnezeu. Această întrupare este a doua întrupare a lui Dumnezeu după finalizarea lucrării lui Isus. Bineînţeles, întruparea aceasta nu se petrece independent, ci este a treia etapă a lucrării după Epoca Legii şi Epoca Harului. Fiecare nouă etapă a lucrării lui Dumnezeu aduce mereu un nou început şi o nouă epocă. Aşadar, există şi schimbări corespunzătoare în ceea ce priveşte firea lui Dumnezeu, modul Lui de a lucra, locaţia lucrării Lui şi numele Lui. Deci, nu e de mirare că omului îi este greu să accepte lucrarea lui Dumnezeu în noua epocă. Dar, indiferent de cum I se opune omul, Dumnezeu Îşi face mereu lucrarea şi mereu conduce înainte întreaga omenire. Când Isus a venit în lumea omului, El a adus Epoca Harului şi a încheiat Epoca Legii. În ultimele zile, Dumnezeu S-a întrupat încă o dată şi, cu această întrupare, a încheiat Epoca Harului şi a adus Epoca Împărăţiei. Toţi cei care acceptă cea de-a doua întrupare a lui Dumnezeu vor fi conduşi în Epoca Împărăţiei şi vor putea să accepte personal îndrumarea lui Dumnezeu. Deşi Isus a lucrat mult printre oameni, El a desăvârşit doar răscumpărarea întregii omeniri şi a devenit jertfa pentru păcat a oamenilor şi nu l-a scăpat pe om de toată firea lui stricată. Deplina mântuire a omului de influenţa Satanei nu a necesitat doar ca Isus să preia păcatele omului ca jertfă pentru păcat, ci şi ca Dumnezeu să facă o lucrare mai mare pentru a-l scăpa pe om cu totul de firea lui, care a fost stricată de Satana. Şi astfel, după ce omului i-au fost iertate păcatele, Dumnezeu S-a întrupat pentru a-l conduce pe om în noua epocă şi a început lucrarea de pedeapsă şi judecată, şi munca aceasta l-a adus pe om într-un tărâm mai înalt. Toţi cei care se supun stăpânirii Lui se vor bucura de un adevăr mai mare şi vor primi binecuvântări mai mari. Ei vor trăi cu adevărat în lumină şi vor dobândi adevărul, calea şi viaţa.
Dacă oamenii rămân în Epoca Harului, atunci nu vor fi niciodată eliberaţi de firea lor stricată, şi cu atât mai puţin nu vor cunoaşte firea inerentă a lui Dumnezeu. Dacă oamenii vor trăi mereu în mijlocul unei abundenţe de har, dar le va lipsi modul de viaţă care le permite să Îl cunoască şi să Îl mulţumească pe Dumnezeu, atunci ei nu Îl vor câştiga niciodată cu adevărat, cu toate că ei cred în El. Ce formă de credinţă demnă de milă este aceasta. După ce vei fi terminat de citit această carte, după ce vei fi trăit fiecare etapă a lucrării lui Dumnezeu întrupat în Epoca Împărăţiei, vei simţi că speranţele multor ani au fost, în sfârşit, îndeplinite. Vei simţi că doar acum L-ai văzut pe Dumnezeu faţă în faţă; doar acum I-ai privit faţa lui Dumnezeu, ai auzit rostirile personale ale lui Dumnezeu, ai apreciat înţelepciunea lucrării lui Dumnezeu şi ai simţit cu adevărat cât de real şi atotputernic este Dumnezeu. Vei simţi că ai câştigat multe lucruri pe care oamenii din trecut nu le-au văzut sau avut niciodată. În acest moment, vei şti în mod clar ce înseamnă să crezi în Dumnezeu şi ce înseamnă să fii pe placul lui Dumnezeu. Bineînţeles, dacă te agăţi de părerile din trecut şi respingi sau negi faptul celei de-a doua întrupări a lui Dumnezeu, atunci vei rămâne cu mâna goală şi nu vei obţine nimic şi, în cele din urmă, vei fi vinovat de a I te opune lui Dumnezeu. Cei care ascultă adevărul şi se supun lucrării lui Dumnezeu vor veni sub numele Celui de-al doilea Dumnezeu întrupat – Cel Atotputernic. Ei vor putea accepta îndrumarea personală a lui Dumnezeu şi vor dobândi mai mult și mai înalt adevăr şi vor primi adevărata viaţă omenească. Vor vedea viziunea pe care oamenii din trecut nu au văzut-o niciodată: „M-am întors să văd ce glas vorbea cu mine; şi când m-am întors, am văzut şapte sfeşnice de aur, iar printre sfeşnice, pe «Cineva Care era ca un fiu al omului». Era îmbrăcat într-o mantie care-I ajungea până la picioare şi era încins la piept cu un brâu de aur. Capul şi părul Îi erau albe ca lâna albă sau ca zăpada, ochii Îi erau ca flacăra focului, picioarele Îi erau ca bronzul încins, ars în cuptor, iar glasul Îi era asemenea vuietului unor ape mari. În mâna dreaptă avea şapte stele, şi din gură Îi ieşea o sabie ascuţită, cu două tăişuri. Faţa Lui era ca soarele atunci când străluceşte în toată puterea lui.” (Apocalipsa 1:12-16). (NTLR®) Imaginea aceasta este expresia întregii firi a lui Dumnezeu şi o astfel de expresie a întregii Sale firi este şi expresia lucrării lui Dumnezeu când Se întrupează de data aceasta. În valurile pedepselor şi ale judecăţilor, Fiul omului Îşi exprimă firea inerentă prin rostirea de cuvinte, permiţându-le tuturor celor care Îi acceptă pedeapsa şi judecata să vadă adevărata faţă a Fiului omului, o faţă care este o redare fidelă a feţei Fiului omului văzute de Ioan. (Bineînţeles, toate acestea vor fi invizibile pentru cei care nu acceptă lucrarea lui Dumnezeu în Epoca Împărăţiei.) Adevărata faţă a lui Dumnezeu nu poate fi pe deplin descrisă prin cuvinte omenești, aşa că Dumnezeu foloseşte expresia naturii Lui proprii pentru a-i arăta omului adevărata Sa faţă. Ceea ce înseamnă că toţi cei care au experimentat firea inerentă a Fiului omului au văzut adevărata faţă a Fiului omului, căci Dumnezeu este prea măreţ şi nu poate fi descris pe deplin folosind cuvintele omului. După ce omul va trăi fiecare etapă a lucrării lui Dumnezeu în Epoca Împărăţiei, atunci va afla adevăratul înţeles al cuvintelor lui Ioan când a vorbit despre Fiul omului printre sfeşnice: „Capul şi părul Îi erau albe ca lâna albă sau ca zăpada, ochii Îi erau ca flacăra focului, picioarele Îi erau ca bronzul încins, ars în cuptor, iar glasul Îi era asemenea vuietului unor ape mari. În mâna dreaptă avea şapte stele, şi din gură Îi ieşea o sabie ascuţită, cu două tăişuri. Faţa Lui era ca soarele atunci când străluceşte în toată puterea lui.” (NTLR®) Atunci, vei şti fără nicio îndoială că acest trup obişnuit care a rostit atât de multe cuvinte este într-adevăr al doilea Dumnezeu întrupat. Şi vei simţi cu adevărat cât eşti de binecuvântat şi te vei simţi cel mai norocos. Ai fi nedoritor să primeşti această binecuvântare?
Cartea aceasta este o selecţie din Cuvântul Se arată în trup şi, desigur, reprezintă şi cuvintele Duhului către biserici. Aceste cuvinte sunt împlinirea cuvintelor din Apocalipsa şi anume „Cel ce are urechi, să audă ce zice bisericilor Duhul!” (NTLR®) Aceasta include un conținut bogat de mai multe tipuri de rostiri și cuvinte precum profeție, revelația misterelor și modul de viață. Sunt previziuni pentru viitorul împărăţiei, revelaţii ale misterelor planului de gestionare (planului mântuirii) al lui Dumnezeu, cercetări ale naturii omului, predici şi avertismente, judecăţi severe, cuvinte sincere de mângâiere, discuţii despre viaţă, despre intrare şi aşa mai departe. Pe scurt, ce are Dumnezeu, ce este El şi firea lui Dumnezeu sunt toate exprimate în lucrarea şi cuvintele Lui. Bineînţeles, când Dumnezeu se va întrupa de această dată, lucrarea Lui va fi pentru a-Şi exprima firea, în primul rând prin pedeapsă şi judecată. Pornind de aici, El va aduce mai mult adevăr omului, îi va arăta mai multe moduri de practică şi, astfel, Îşi va atinge scopul de a-l cuceri şi de a-l salva pe om de firea lui stricată. Acestea se află în spatele lucrării lui Dumnezeu în Epoca Împărăţiei. Îţi doreşti să intri în noua epocă? Îţi doreşti să te descotoroseşti de firea stricată? Îţi doreşti să obţii adevărul mai înalt? Îţi doreşti să vezi adevărata faţă a Fiului omului? Îţi doreşti să trăieşti o viaţă care să merite? Îţi doreşti să fii desăvârşit de Dumnezeu? Atunci, cum vei întâmpina întoarcerea lui Isus?
Capitolul 4
Toți oamenii Mei care slujesc înaintea Mea ar trebui să se gândească la trecut: a fost iubirea voastră pentru Mine întinată de necurăție? A fost loialitatea voastră pentru Mine curată și din toată inima? A fost cunoașterea voastră despre Mine adevărată? Cât loc am ocupat în inimile voastre? Le-am umplut în întregime? Cât de multe au realizat cuvintele Mele în interiorul vostru? Nu Mă luați drept prost! Aceste lucruri sunt perfect clare pentru Mine! Astăzi, când vocea mântuirii Mele se face auzită, a existat o sporire a iubirii voastre pentru Mine? A devenit curată o parte a loialității voastre față de Mine? A devenit mai profundă cunoașterea voastră referitoare la Mine? Slăvirea din trecut a pus o temelie solidă pentru cunoașterea voastră de astăzi? Cât de mult din interiorul vostru este ocupat de Duhul Meu? Cât loc ocupă imaginea Mea în interiorul vostru? Cuvântările Mele v-au lovit la călcâiul lui Ahile? Simțiți cu adevărat că nu aveți unde să vă ascundeți rușinea? Credeți cu adevărat că nu sunteți calificați pentru a fi poporul Meu? Dacă sunteți complet neatenți la întrebările de mai sus, atunci aceasta arată că pescuiești în ape tulburi, că te afli acolo doar pentru a înmulți rândurile și că, la momentul prestabilit de Mine, vei fi cu siguranță nimicit și aruncat în groapa fără fund pentru a doua oară. Acestea sunt cuvintele Mele de avertizare și oricine le ia în serios va fi lovit de judecata Mea și, la momentul stabilit, va fi asaltat de dezastru. Nu este așa? Trebuie încă să ofer exemple pentru a ilustra lucrul acesta? Trebuie să vorbesc mai simplu pentru a vă oferi un exemplu? De la momentul creației și până astăzi, mulți oameni Mi-au nesocotit cuvintele și, astfel, au fost alungați și eliminați din curentul Meu de recuperare; în cele din urmă, trupurile lor pier, iar duhurile lor sunt aruncate în Infern și chiar și astăzi ele încă sunt supuse unei pedepse cumplite. Mulți oameni Mi-au urmat cuvintele, dar au mers împotriva luminării și iluminării Mele și, astfel, au fost dați la o parte de Mine, căzând sub domeniul Satanei și devenind cei ce se opun Mie. (Astăzi, toți aceia care Mi se opun în mod direct ascultă doar superficial cuvintele Mele și nesocotesc esența cuvintelor Mele.) Au existat, de asemenea, mulți care doar au ascultat cuvintele pe care le-am rostit ieri, care au păstrat gunoiul din trecut și nu au prețuit roadele zilei de astăzi. Acești oameni nu doar că au fost luați prizonieri de Satana, dar au devenit păcătoși eterni și dușmani ai Mei și Mi se opun direct. Astfel de oameni sunt obiectele judecății în culmea mâniei Mele și astăzi sunt încă orbi, încă în temnițele întunecoase (adică, astfel de oameni sunt cadavre putrede, inerte, care sunt controlate de Satana; deoarece ochii lor au fost acoperiți de Mine, Eu spun că ei sunt orbi). Ar fi bine să ofer un exemplu pentru ca voi să aveți o referință, astfel încât să puteți învăța din el:
La menționarea lui Pavel, vă veți gândi la istoria sa și la unele povești despre el care nu sunt exacte și care nu corespund cu realitatea. El a fost învățat de către părinții săi de la o vârstă fragedă și a primit viața Mea, iar ca rezultat al predestinării Mele, el avea calibrul pe care Eu îl cer. La vârsta de 19 ani, el a citit diferite cărți despre viață; astfel, nu trebuie să intru în detalii despre cum, datorită calibrului său și datorită luminării și iluminării Mele, el nu numai că putea vorbi cu o anume pricepere despre chestiuni spirituale, dar era, de asemenea, capabil să Îmi înțeleagă intențiile. Desigur, aceasta nu exclude combinația de factori interni și externi. Totuși, singura sa imperfecțiune era faptul că, datorită talentelor sale, era deseori lăudăros și superficial. Drept rezultat, datorită neascultării sale, din care o parte îl reprezenta direct pe arhanghel, când Eu am devenit trup pentru prima dată, el a depus toate eforturile pentru a Mă sfida. El era unul dintre aceia care nu cunosc cuvintele Mele, iar locul Meu în inima sa deja dispăruse. Astfel de oameni se opun direct divinității Mele și sunt doborâți de Mine și se pleacă și își mărturisesc păcatele doar la final. Astfel, după ce utilizasem punctele lui forte – adică, după ce el lucrase pentru Mine o perioadă de timp – el a revenit din nou la vechile lui obiceiuri și, deși nu Mi-a nesocotit în mod direct cuvintele, el nu a ascultat îndrumarea interioară și luminarea Mea și, astfel, tot ceea ce făcuse el în trecut era inutil; cu alte cuvinte, coroana slavei, despre care vorbea, devenise cuvinte goale, produsul propriei sale imaginații, căci, chiar și astăzi, el încă este supus judecății Mele în mijlocul lanțurilor Mele.
Din exemplul de mai sus se poate vedea că oricine Mi se opune (prin opoziția nu numai față de sinele Meu trupesc ci, mai important, față de cuvintele Mele și față de Duhul Meu – adică, față de divinitatea Mea), primește judecata Mea în trupul său. Când Duhul Meu te părăsește, te prăbușești, coborând direct în Infern. Și, deși corpul tău trupesc este pe pământ, ești ca o persoană care suferă de boli mintale: ți-ai pierdut rațiunea și, imediat, te simți ca și cum ai fi un cadavru, astfel încât Mă implori să îți nimicesc trupul fără întârziere. Majoritatea dintre voi, care sunteți stăpâniți de duh, manifestați o apreciere profundă față de aceste circumstanțe și nu este nevoie să intru în alte detalii. În trecut, când am lucrat în umanitatea normală, majoritatea oamenilor se măsuraseră deja cu mânia și măreția Mea și deja cunoșteau puțin din înțelepciunea și firea Mea. Astăzi, vorbesc și acționez direct în divinitate și există încă unii oameni care vor vedea mânia și judecata Mea cu proprii lor ochi; în plus, principala lucrare a celei de-a doua părți a erei de judecată este de a face tot poporul Meu să Îmi cunoască faptele în trup, în mod direct, și de a vă face pe toți să contemplați firea Mea, în mod direct. Totuși, deoarece Eu sunt în trup, vă înțeleg slăbiciunile. Speranța Mea este ca voi să nu tratați duhul, sufletul și trupul vostru ca pe niște fleacuri dedicându-le, în mod nepăsător, Satanei. Este mai bine să prețuiți tot ceea ce aveți și să nu tratați totul precum un joc, căci astfel de lucruri au legătură cu soarta voastră. Sunteți cu adevărat capabili să înțelegeți adevăratul sens al cuvintelor Mele? Sunteți cu adevărat capabili să arătați considerație față de adevăratele Mele sentimente?
Sunteți dispuși să vă bucurați de binecuvântările Mele pe pământ, binecuvântări care sunt asemănătoare celor din cer? Sunteți dispuși să tratați faptul că Mă înțelegeți pe Mine și vă desfătați de cuvintele Mele și de cunoașterea referitoare la Mine, ca fiind cele mai valoroase și semnificative lucruri din viața voastră? Sunteți cu adevărat capabili să vă supuneți complet Mie, fără să vă gândiți la propriile voastre perspective? Sunteți cu adevărat capabili să vă permiteți vouă înșivă să fiți omorâți de Mine și conduși de Mine, ca o oaie? Există printre voi vreunul capabil să realizeze astfel de lucruri? Se poate ca toți cei care sunt acceptați de Mine și primesc promisiunile Mele să fie cei care câștigă binecuvântările Mele? Ați înțeles ceva din aceste cuvinte? Dacă vă testez, vă puteți pune cu adevărat la mila Mea și, în mijlocul acestor încercări, să căutați intențiile Mele și să înțelegeți inima Mea? Nu doresc ca tu să poți rosti multe cuvinte impresionante sau să spui multe povești palpitante; ci, îți cer să poți fi o bună mărturie pentru Mine și să poți intra complet și profund în realitate. Dacă nu aș vorbi direct, ai putea să abandonezi tot în jurul tău și să-ți permiți ție însuți să fii folosit de Mine? Nu este aceasta realitatea pe care o cer? Cine poate înțelege sensul cuvintelor Mele? Totuși, vă cer să nu mai fiți trași în jos de greșeli, să fiți proactivi în intrarea voastră și să pricepeți esența cuvintelor Mele. Aceasta vă va împiedica să înțelegeți greșit cuvintele Mele și să fiți confuzi față de ce vreau să spun și, astfel, să încălcați decretele Mele administrative. Sper că pricepeți intențiile Mele pentru voi din cuvintele Mele. Nu vă mai gândiți la propriile perspective și acționați așa cum ați decis înaintea Mea să vă supuneți orchestrărilor lui Dumnezeu în toate lucrurile. Toți aceia care stau în casa Mea ar trebui să facă tot ceea ce pot; ar trebui să oferi tot ce ai mai bun ultimei secțiuni a lucrării Mele pe pământ. Ești cu adevărat dispus să pui astfel de lucruri în practică?
Privind arătarea lui Dumnezeu întru judecata și mustrarea Sa
Precum sute de milioane de alți urmași ai Domnului Isus Hristos, noi respectăm legile și poruncile Bibliei, ne bucurăm de harul abundent al Domnului Isus Hristos ne adunăm împreună, ne rugăm, dăm slavă și servim în numele Domnului Isus Hristos– și toate acestea le facem sub protecția și grija Domnului. Deseori suntem slabi și deseori puternici. Credem că toate acțiunile noastre sunt în conformitate cu învățăturile Domnului. Se înțelege de la sine, atunci, că noi credem, de asemenea, despre noi înșine că mergem pe calea supunerii față de voia Tatălui din ceruri. Tânjim după întoarcerea Domnului Isus, după venirea glorioasă a Domnului Isus, după sfârșitul vieții noastre pe pământ, după apariția împărăției și după tot, așa cum a fost prezis în Cartea Apocalipsei: Domnul sosește și aduce dezastru și răsplătește binele și îi pedepsește pe cei răi și îi ia pe toți aceia care Îl urmează și care se bucură de întoarcerea Sa în văzduh pentru a-L întâlni. De câte ori ne gândim la aceasta, nu putem să nu fim copleșiți de emoție. Suntem recunoscători că ne-am născut în zilele de pe urmă și suntem suficient de norocoși pentru a fi martori ai venirii Domnului. Deși am suferit persecuție, este în schimbul unei „glorii excepționale și eterne”; ce binecuvântare este acest lucru! Toată această dorință și acest har trimis de Domnul ne face, deseori, atenți la rugăciune și ne aduce împreună mai des. Poate următorul an, poate mâine sau poate chiar mai curând când omul nu se așteaptă, Domnul va apărea deodată și va apărea într-un grup de oameni care L-au așteptat cu multă atenție. Concurăm cu toții unii cu ceilalți, niciunul dintre noi nu vrea să rămână în urmă, pentru a fi primul grup care va privi apariția Domnului, pentru a deveni unul din aceia care vor fi răpiți. Am dat totul, indiferent de cost, pentru venirea acestei zile. Unii dintre noi au renunțat la slujbe, unii și-au abandonat familiile, unii au renunțat la căsătorie, iar unii și-au donat chiar toate economiile lor. Ce devotament lipsit de egoism! O astfel de sinceritate și loialitate trebuie să îi depăşească chiar și pe sfinții din epocile trecute! Așa cum Domnul trimite harul asupra oricui dorește și are milă de oricine dorește, devotamentul și eforturile noastre, credem noi, au fost deja văzute de ochii Săi. Astfel, rugăciunile noastre din inimă de asemenea au ajuns la urechile Lui și avem încredere că Domnul ne va răsplăti pentru devotamentul nostru. În plus, Dumnezeu a fost darnic cu noi înainte de a crea lumea și nimeni nu ne va lua binecuvântările și promisiunile lui Dumnezeu. Noi, cu toții, ne facem planuri de viitor și suntem siguri că devotamentul și eforturile noastre sunt monezi de schimb sau provizii pentru răpirea noastră la cer pentru a-L întâlni pe Domnul. Și mai mult, fără cea mai mică ezitare, ne plasăm pe viitorul tron, fiind în fruntea tuturor neamurilor și popoarelor sau conducând ca regi. Toate acestea le considerăm ca pe un dat, ca pe ceva care este de așteptat.
Îi disprețuim pe toți cei care sunt împotriva Domnului Isus; în final, ei toți vor fi anihilați. Cine le-a spus să nu creadă că Domnul Isus este Mântuitorul? Desigur, există momente când învățăm de la Domnul Isus și suntem plini de compasiune față de lume, căci ei nu înțeleg și noi ar trebui să fim toleranți și iertători față de ei. Tot ceea ce facem este în conformitate cu cuvintele Bibliei, căci tot ceea ce nu se conformează cu Biblia este erezie și este o sectă rea. O astfel de credință este adânc sădită în fiecare dintre mințile noastre. Domnul nostru este în Biblie și dacă noi nu ne îndepărtăm de Biblie, nu ne vom îndepărta de Domnul; dacă respectăm acest principiu, atunci vom fi mântuiți. Ne îmboldim unul pe celălalt și ne susținem reciproc și, de fiecare dată când ne adunăm, sperăm că tot ceea ce spunem și facem este în conformitate cu voia Domnului și poate fi acceptat de Domnul. În ciuda ostilității severe a mediului nostru, inimile noastre sunt pline de bucurie. Când ne gândim la binecuvântările care sunt atât de la îndemână, există ceva ce nu putem prevedea? Există ceva de care nu suportăm să ne despărțim? Toate acestea sunt implicite și toate acestea sunt privite de ochii lui Dumnezeu. Noi, sărmanii câțiva care au fost ridicați din grămada de bălegar, suntem la fel precum toți adepții obișnuiți ai Domnului Isus: Visăm la extaz și la a fi binecuvântați și la a conduce toate neamurile. Corupția noastră este dezvăluită în ochii lui Dumnezeu, iar dorințele și lăcomia noastră sunt condamnate în ochii lui Dumnezeu. Totuși, toate acestea se întâmplă într-un mod atât de neînsemnat, atât de logic și niciunul dintre noi nu se întreabă dacă dorința noastră este corectă, cu atât mai puțin vreunul dintre noi se îndoiește de acuratețea tuturor celor la care ținem. Cine poate ști voia lui Dumnezeu? Nu știm să căutăm sau să explorăm sau nici măcar să ne preocupăm de calea pe care merge omul. Căci nouă ne pasă doar dacă putem fi răpiți, dacă putem fi binecuvântați, dacă există un loc pentru noi în împărăția cerurilor și dacă vom avea o parte din apa râului vieții și din fructul copacului vieții. Nu credem oare noi în Domnul și nu suntem oare urmași ai Domnului de dragul obținerii acestor lucruri? Păcatele noastre au fost iertate, ne-am căit, am băut din paharul amar de vin și ne-am luat crucea în spate. Cine poate spune că prețul pe care l-am plătit nu va fi acceptat de Domnul? Cine poate spune că nu am pregătit destul ulei? Nu vrem să fim acele fecioare nechibzuite sau una dintre acelea care sunt părăsite. În plus, ne rugăm deseori și Îi cerem Domnului să ne ferească de-a fi înșelați de Hristoși falși, căci se spune în Biblie că „Atunci, de vă va zice cineva «Iată, aici e Hristos, sau acolo!», să nu credeți. Că se vor scula Hristoşi mincinoși și proroci mincinoși și vor da semne mari și minuni ca să amăgească, de se va putea, și pe cei aleși” (Matei 24:23-24). Noi am memorat cu toții aceste versete ale Bibliei, le cunoaștem de la cap la coadă și le considerăm o comoară prețioasă ca viața și ca recomandări pentru răpirea și mântuirea noastră…
Timp de mii de ani, cei vii au murit, luându-și dorințele și visele cu ei și nimeni nu știe cu adevărat dacă s-au dus în Împărăția Cerurilor. Cei morți se întorc și au uitat toate poveștile care s-au întâmplat odată și încă urmează învățăturile și căile înaintașilor. Și astfel, pe măsură ce trec anii și zilele se scurg, nimeni nu știe dacă Domnul Isus, Dumnezeul nostru, acceptă cu adevărat tot ceea ce facem noi. Noi doar așteptăm cu nerăbdare un rezultat și speculăm despre tot ce se va întâmpla. Totuși, Dumnezeu Și-a păstrat tăcerea pe toată perioada și nu ni S-a arătat niciodată sau nu ne-a vorbit. Și astfel judecăm în mod intenționat voia și firea lui Dumnezeu conform Bibliei și semnelor. Ne-am obișnuit cu tăcerea lui Dumnezeu; ne-am obișnuit cu măsurarea lucrurilor bune și lucrurilor rele ale comportamentului nostru folosind propriul nostru mod de gândire; ne-am obișnuit cu utilizarea cunoașterii noastre, concepțiilor noastre și principiilor noastre etice pentru a înlocui cerințele lui Dumnezeu pentru noi; ne-am obișnuit a ne bucura de harul lui Dumnezeu; ne-am obișnuit ca Dumnezeu să ne ofere ajutor de câte ori avem nevoie; ne-am obișnuit să întindem mâinile către Dumnezeu pentru toate lucrurile și să Îi dăm ordine lui Dumnezeu; ne-am obișnuit de asemenea, să urmăm dogma, să nu dăm atenție modului în care Duhul Sfânt ne conduce; mai mult, ne-am obișnuit cu zile în care suntem propriul nostru stăpân. Credem într-un astfel de Dumnezeu, pe care nu L-am întâlnit niciodată. Întrebări despre cum e firea Sa, care sunt posesiunile Sale și ființa Sa, cum este înfățișarea Sa, dacă Îl vom recunoaște sau nu când sosește și așa mai departe – niciuna dintre acestea nu are importanță. Ceea ce este important este că El este în inimile noastre, că noi toți Îl așteptăm și că suntem capabili să ne imaginăm cum este El. Ne apreciem credința și ne prețuim spiritualitatea. Considerăm totul ca fiind bălegar și călcăm peste toate lucrurile. Pentru că noi suntem urmașii Domnului glorios, indiferent cât de lungă și grea este călătoria, indiferent ce greutăți și pericole se vor abate asupra noastră, nimic nu ne poate opri pașii în timp ce îl urmăm pe Domnul. „râul apei vieţii, scânteind ca şi cristalul. El ieşea din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului, Pe fiecare mal al râului se afla pomul vieţii, care făcea roade de douăsprezece ori, dându-şi rodul o dată în fiecare lună. Frunzele pomului erau pentru vindecarea neamurilor. Nu va mai fi nimic blestemat acolo. Tronul lui Dumnezeu şi al Mielului vor fi în cetate, iar robii Lui I se vor închina. Îi vor vedea faţa, iar Numele Lui va fi pe frunţile lor. Nu va mai fi noapte, nu vor mai avea nevoie de lumina lămpii şi nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina. Ei vor domni în vecii vecilor” (Apocalipsa 22:1-5). (NTLR®) De fiecare dată când cântăm aceste cuvinte, inimile noastre sunt pline de bucurie și satisfacție, iar lacrimi ne curg din ochi. Mulțumiri fie Domnului pentru că ne-a ales, mulțumiri fie Domnului pentru harul Său. El ne-a dat rod însutit acum în această vreme, El ne-a dat viață eternă în lumea care va să vină și dacă El ne-ar cere acum să murim, noi am face-o fără cea mai mică plângere. Doamne! Te rugăm vino curând! Nu mai întârzia niciun minut, căci noi tânjim cu disperare după Tine și am părăsit totul pentru Tine.
Dumnezeu e tăcut și nu ni S-a arătat niciodată, totuși lucrarea Sa nu a încetat niciodată. El privește asupra tuturor ținuturilor și poruncește tuturor lucrurilor și Se uită la toate cuvintele și faptele omului. Gestionarea Sa este efectuată în etape și conform planului Său. Înaintează tăcut, fără efecte dramatice, totuși pașii Săi se apropie tot mai mult de omenire, iar scaunul Său de judecător este așezat în univers cu viteza fulgerului, imediat urmat de coborârea tronului Său printre noi. Ce scenă măreață este aceea, ce tablou grandios și solemn! Precum un porumbel și precum un leu care rage, Duhul ajunge printre noi toți. El este înțelept, El este drept și măreț, El ajunge în tăcere printre noi plin de autoritate și plin de iubire și milă. Nimeni nu este conștient de sosirea Sa, nimeni nu întâmpină cu bucurie sosirea Sa și mai mult, nimeni nu știe tot ceea ce va face El. Viața omului rămâne neschimbată; inima sa nu este diferită, iar zilele se scurg ca de obicei. Dumnezeu trăiește printre noi ca o persoană obișnuită, ca cel mai neimportant adept și un credincios obișnuit. El are propriile Lui îndeletniciri, propriile Sale scopuri și mai mult, El are divinitatea pe care nu o posedă oamenii obișnuiți. Nimeni nu a observat existența divinității Sale și nimeni nu a perceput diferența dintre substanța Sa și cea a omului. Trăim împreună cu El, fără limite și fără frică, căci nu Îl vedem cu nimic mai presus de un credincios neimportant. El ne urmărește fiecare mișcare și toate gândurile și ideile noastre sunt dezvăluite înaintea Lui. Nimeni nu se interesează de existența Sa, nimeni nu își imaginează funcția Sa și mai mult, nimeni nu are nicio idee despre cine este El. Noi doar ne continuăm îndeletnicirile noastre, ca și cum El nu are nimic de-a face cu noi…
Întâmplător, Duhul Sfânt exprimă un pasaj de cuvinte „prin” El și, cu toate că pare foarte neașteptat, recunoaștem că aceasta este vorbirea lui Dumnezeu și o acceptăm cu dragă inimă de la Dumnezeu. Aceasta este deoarece, indiferent de cine exprimă aceste cuvinte, atât timp cât ele vin de la Duhul Sfânt, ar trebui să le acceptăm și nu le putem nega. Următoarea vorbire ar putea fi prin mine, ar putea fi prin tine sau ar putea fi prin el. Indiferent prin cine vine, harul lui Dumnezeu este în toate. Totuși, indiferent cine este persoana, nu ar trebui să ne închinăm acesteia, căci indiferent de orice altceva, ea nu are cum să fie Dumnezeu; nu putem alege în niciun fel o persoană obișnuită precum aceasta să ne fie Dumnezeu. Dumnezeul nostru este măreț și onorabil; cum ar putea El să fie reprezentat de cineva atât de neimportant? Și, mai mult decât atât, cu toții așteptăm sosirea lui Dumnezeu care să ne ducă înapoi în Împărăția Cerurilor și astfel, cum ar putea cineva atât de neimportant să fie calificat pentru o sarcină atât de importantă și de dificilă? Dacă Domnul vine din nou, trebuie să fie pe un nor alb, vizibil tuturor. Ce glorioasă va fi aceea! Cum ar putea El să se ascundă în tăcere într-un grup obișnuit de oameni?
Și totuși, este această persoană obișnuită, ascunsă printre oameni, cea care face noua lucrare de a ne salva. El nu clarifică nimic pentru noi, nici nu ne spune de ce a venit. El doar face lucrarea pe care intenționează El să o facă în etape și conform planului Său. Cuvintele și prorocirile Sale devin tot mai frecvente. De la consolare, predici, reamintire și avertizare, până la reproșuri și disciplinare; de la un ton care este blând și bun, până la cuvinte care sunt aprige și mărețe – ele toate insuflă omului atât milă, cât și tulburare. Tot ceea ce El spune își găsește ecou în secretele ascunse profund în interiorul nostru, cuvintele Sale ne înțeapă inimile, ne înțeapă duhurile și ne lasă rușinați și umiliți. Începem să ne întrebăm dacă Dumnezeul din inima acestei persoane chiar ne iubește și ce anume intenționează El să facă. Poate că putem fi răpiți doar după suportarea unei astfel de dureri? În mințile noastre calculăm… referitor la destinația ce va veni și referitor la viitoarea noastră soartă. Totuși, niciunul dintre noi nu crede că Dumnezeu S-a întrupat și că lucrează printre noi. Chiar dacă El a fost cu noi atât de mult timp, chiar dacă El deja a rostit atât de multe cuvinte față în față cu noi, noi tot nu dorim să acceptăm pe cineva atât de obișnuit ca Dumnezeul viitorului nostru, cu atât mai puțin suntem dispuși să încredințăm viitorul și soarta noastră cuiva atât de neimportant. De la El ne bucurăm de o sursă infinită de apă vie și mulțumită Lui trăim față în față cu Dumnezeu. Suntem recunoscători doar pentru harul Domnului Isus din ceruri și nu am dat niciodată atenție sentimentelor acestei persoane obișnuite care este umplută de divinitate. El tot Își face lucrarea ascuns în trup, cu umilință exprimându-Și vocea inimii Sale, aparent insensibilă la refuzul omenirii față de El, aparent veșnic iertând infantilitatea și ignoranța omului și veșnic îngăduitor cu lipsa de evlavie a omului față de El.
Fără ca noi să știm, acest om nesemnificativ ne-a condus în lucrarea lui Dumnezeu, etapă după etapă. Trecem prin nenumărate încercări, suntem supuși unor nenumărate mustrări și testați prin moarte. Învățăm despre firea dreaptă și măreață a lui Dumnezeu, ne bucurăm, de asemenea, de iubirea și mila Lui, ajungem să apreciem marea putere și înțelepciune a lui Dumnezeu, suntem martori ai frumuseții lui Dumnezeu și privim dorința fierbinte a lui Dumnezeu de a mântui omul. După cum spun cuvintele acestei persoane obișnuite, ajungem să cunoaștem firea și esența lui Dumnezeu, ajungem să înțelegem voia lui Dumnezeu, ajungem să cunoaștem natura și esența omului și vedem calea mântuirii și desăvârșirii. Cuvintele Sale ne fac să murim și ne fac să renaștem; cuvintele Sale ne consolează, totuși ne lasă copleșiți de vină și de un sentiment de datorie; cuvintele Sale ne aduc bucurie și pace, dar și mare durere. Uneori, suntem precum mieii la tăiere în mâinile Sale; uneori, suntem precum lumina ochilor Lui și ne bucurăm de iubirea și afecțiunea Sa; uneori, suntem precum dușmanul Său, transformat în cenușă de mânia Sa în ochii Lui. Suntem omenirea mântuită de El, suntem viermii din ochii Lui și suntem mieii pierduți pe care El se gândește să îi găsească zi și noapte. El este milos față de noi, El ne disprețuiește, El ne înalță, El ne consolează și ne îndeamnă, El ne ghidează, El ne luminează, El ne mustră și ne disciplinează și El chiar ne și blestemă. El se îngrijorează pentru noi zi și noapte, El ne protejează și are grijă de noi zi și noapte, El nu ne părăsește niciodată și Își dedică toată grija Sa nouă și plătește orice preț pentru noi. Printre cuvintele acestui trup mic și obișnuit, noi ne-am bucurat de întregimea lui Dumnezeu și am privit destinația pe care Dumnezeu ne-a acordat-o. Totuși, în ciuda acestui lucru, mândria încă pândește în inimile noastre și tot nu suntem dispuși să acceptăm în mod activ o persoană ca aceasta drept Dumnezeul nostru. Deși El ne-a dat atât de multă mană, atât de multe de care să ne bucurăm, niciuna dintre acestea nu poate lua locul Domnului în inimile noastre. Onorăm identitatea specială a acestei persoane și statutul doar cu mare reticență. Dacă El nu vorbește ca să ne facă să recunoaștem că El este Dumnezeu, atunci noi nu vom lua asupra noastră să Îl recunoaștem ca Dumnezeul care va sosi curând, care totuși a lucrat printre noi atât de mult timp.
Vorbirea lui Dumnezeu continuă și El utilizează diverse metode și perspective pentru a ne povățui ce să facem și pentru a-Și exprima vocea inimii Sale. Cuvintele Sale au puterea vieții și ne arată calea pe care ar trebui să mergem și ne permit să înțelegem care este adevărul. Începem să fim atrași de cuvintele Sale, începem să ne concentrăm pe tonul și maniera Sa de a vorbi și în mod involuntar începem să ne interesăm de vocea inimii acestei persoane neînsemnate. El face eforturi minuțioase pentru noi, Își pierde somnul și apetitul de dragul nostru, plânge pentru noi, oftează pentru noi, ne poartă bolile în locul nostru, suferă umilință de dragul destinației și mântuirii noastre, iar inima Sa sângerează și varsă lacrimi pentru împietrirea și răzvrătirea noastră. O astfel de ființă și posesiunile Sale sunt mai presus de o persoană obișnuită și nu pot fi avute sau obținute de niciunul dintre cei corupți. El are îngăduința și răbdarea pe care nicio persoană obișnuită nu le are, iar iubirea Sa nu este pomenită la nicio ființă creată. Nimeni în afară de El nu poate ști toate gândurile noastre sau nu poate avea o astfel de înțelegere a naturii și esenței noastre sau nu poate judeca răzvrătirea și corupția omenirii sau vorbi și lucra printre noi astfel în numele Dumnezeului din ceruri. Nimeni în afară de El nu poate avea autoritatea, înțelepciunea și demnitatea lui Dumnezeu; firea lui Dumnezeu și ce are El și ce este El sunt transmise, în întregime, de la El. Nimeni în afară de El nu ne poate arăta calea și nu ne poate aduce lumină. Nimeni în afară de El nu poate dezvălui tainele pe care Dumnezeu nu le-a divulgat de la creație până astăzi. Nimeni în afară de El nu ne poate salva de legăturile Satanei și de firea noastră coruptă. El Îl reprezintă pe Dumnezeu și exprimă vocea inimii lui Dumnezeu, îndemnurile lui Dumnezeu și cuvintele de judecată ale lui Dumnezeu către toată omenirea. El a început o epocă nouă, o eră nouă și a adus un pământ nou și cer nou, o lucrare nouă și El ne-a adus speranță și a încheiat viața neclară pe care o duceam și ne-a permis să privim complet calea mântuirii. El a cucerit întreaga noastră ființă și ne-a câștigat inimile. Din acel moment înainte, mințile noastre au devenit conștiente, iar duhurile noastre par să fie reînviate: Această persoană obișnuită, nesemnificativă, care trăiește printre noi și care a fost demult respinsă de noi – nu este El Domnul Isus, care este mereu în gândurile noastre și după care tânjim zi și noapte? Este El! Este chiar El! El este Dumnezeul nostru! El este adevărul, calea și viața! El ne-a permis să trăim din nou, să vedem lumina și ne-a oprit inimile noastre de la rătăcire. Ne-am întors în casa lui Dumnezeu, ne-am întors înaintea tronului Său, suntem față în față cu El, am fost martori ai înfățișării Sale și am văzut drumul ce ne așteaptă. În acel moment, inimile noastre au fost complet cucerite de El; nu ne mai îndoim de cine este El și nu ne mai opunem lucrării și cuvântului Său și ne prosternăm complet înaintea Lui. Nu ne dorim nimic altceva decât să călcăm pe urmele lui Dumnezeu pentru tot restul vieții noastre și să fim desăvârșiți de El și să Îi răsplătim harul și să-I răsplătim iubirea pentru noi și să ne supunem aranjamentelor și orchestrațiilor Lui și să cooperăm cu lucrarea Sa și să facem tot ce putem pentru a finaliza ceea ce El ne încredințează.
Să fim cuceriți de Dumnezeu este precum un concurs de arte marțiale.
Fiecare dintre cuvintele lui Dumnezeu ne lovește în punctul nostru letal și ne lasă triști și înfricoșați. El ne dezvăluie noțiunile noastre, ne revelează imaginațiile noastre și ne revelează firile corupte. Prin tot ceea ce spunem și facem și prin fiecare dintre gândurile și ideile noastre, natura și esența noastră sunt dezvăluite de cuvintele Sale, lăsându-ne umiliți și tremurând de frică. El ne spune nouă despre toate acțiunile noastre, scopurile și intențiile noastre și chiar firea coruptă pe care nu am descoperit-o niciodată, făcându-ne să simțim că suntem complet expuși și chiar mai mult, ne simțim complet convinși. El ne judecă pentru opunerea noastră față de El, ne mustră pentru blasfemia noastră și condamnarea Lui de către noi și ne face să simțim că în ochii Lui suntem lipsiți de valoare și că suntem Satana în viață. Speranțele noastre sunt năruite, nu mai îndrăznim să emitem nicio pretenție și încercare nerezonabilă față de El și chiar și visele noastre dispar peste noapte. Acesta este un fapt pe care nimeni dintre noi nu și-l poate imagina și pe care niciunul dintre noi nu îl poate accepta. Pentru un moment, mințile noastre devin dezechilibrate și nu știm cum să continuăm pe calea aflată în fața noastră, nu știm cum să continuăm în credințele noastre. Ni se pare că credința noastră a revenit la zero și că nu L-am cunoscut și nu ne-am familiarizat niciodată cu Domnul Isus. Totul din fața ochilor noștri ne derutează și ne face să simțim de parcă am fi fost aruncați în derivă. Suntem consternați, suntem dezamăgiți și adânc în inimile noastre există mânie și rușine de neînăbușit. Încercăm să ne descărcăm, să găsim o cale de scăpare și, mai mult, încercăm să continuăm să Îl așteptăm pe Mântuitorul nostru Isus și să Îi spunem ce avem pe suflet. Deși există momente când nu suntem nici încrezuți, nici umili în exterior, în inimile noastre suntem afectați de un sentiment de pierdere nemaiîntâlnit. Deși uneori putem părea neobișnuit de calmi pe dinafară, înăuntru îndurăm valuri înspumate de chin. Judecata și mustrarea Lui ne-au dezbrăcat de speranțele și visele noastre, ne-au lăsat fără dorințele noastre extravagante și refractari în a crede că El este Mântuitorul și capabil de a ne mântui. Judecata și mustrarea Lui au deschis o prăpastie adâncă între noi și El și nimeni nu este nici măcar dispus să treacă. Judecata și mustrarea Lui sunt prima dată când suferim un astfel de mare regres și o astfel de mare umilință. Judecata și mustrarea Lui ne-au permis să apreciem cu adevărat onoarea și intoleranța lui Dumnezeu față de ofensa omului, comparativ cu care suntem atât de josnici și impuri. Judecata și mustrarea Lui ne-au făcut să realizăm pentru prima dată cât de aroganți și pompoși suntem și cum omul nu va fi niciodată egalul lui Dumnezeu sau la același nivel cu Dumnezeu. Judecata și mustrarea Lui ne-au făcut să tânjim să nu mai trăim cu o astfel de fire coruptă și ne-au făcut să tânjim să ne eliberăm pe noi înșine de o astfel de natură și esență pe cât de curând posibil și să nu mai fim detestați de El și dezgustători pentru El. Judecata și mustrarea Lui ne-au făcut fericiți să ne supunem cuvintelor Sale și ne-au făcut să nu mai fim dispuși să ne răzvrătim împotriva orchestrațiilor și aranjamentelor Lui. Judecata și mustrarea Lui ne-au dat încă o dată dorința de a căuta viața și ne-au făcut fericiți să-L acceptăm ca Mântuitorul nostru… Am ieșit din lucrarea de cucerire, am ieșit din iad, am ieșit din valea umbrei morții… Dumnezeu Atotputernicul ne-a câștigat, acest grup de oameni! El a triumfat asupra Satanei și Și-a învins toți dușmanii!
Suntem doar un grup obișnuit de oameni stăpâniți de firea satanică stricată suntem cei predestinați de Dumnezeu din vechime și suntem cei în nevoie pe care Dumnezeu i-a ridicat din murdărie. Cândva L-am respins și condamnat pe Dumnezeu, dar acum am fost cuceriți de El. Am primit viață și am primit calea vieții veșnice de la Dumnezeu. Indiferent unde suntem pe pământ, în ciuda prigoanei și a nenorocirilor, nu putem fi despărțiți de mântuirea lui Dumnezeu Atotputernic. Căci El este Creatorul nostru și singura noastră răscumpărare!
Iubirea lui Dumnezeu avansează precum apa unui izvor și este dată vouă, și mie și lui și tuturor celor care caută cu adevărat adevărul și așteaptă apariția lui Dumnezeu.
Precum luna urmează întotdeauna soarele, lucrarea lui Dumnezeu nu încetează niciodată și este îndeplinită asupra voastră, asupra mea, asupra lui și asupra tuturor celor care calcă pe urmele lui Dumnezeu și acceptă judecata și mustrarea lui Dumnezeu.
Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată
Când era mustrat de Dumnezeu, Petru s-a rugat: „O, Dumnezeule! Trupul meu este neascultător, iar Tu mă mustri și mă judeci. Mă bucur de mustrarea și judecata Ta și chiar dacă Tu nu mă vrei, în judecata Ta, eu contemplu firea Ta sfântă și dreaptă. Când mă judeci, astfel ca alții să poată contempla firea Ta dreaptă prin judecata Ta, mă simt mulțumit. Dacă poate scoate la iveală firea Ta și poate permite ca firea Ta dreaptă să fie văzută de toate făpturile și dacă poate face iubirea mea pentru Tine mai pură, astfel încât să pot obține imaginea unuia care este drept, atunci judecata Ta este bună, căci astfel este și voia Ta milostivă. Știu că încă există o mare parte din mine care este răzvrătită și că încă nu sunt demn pentru a veni înaintea Ta. Îmi doresc ca Tu să mă judeci încă și mai mult, fie printr-un mediu ostil sau prin mari necazuri; indiferent de modul în care mă judeci, pentru mine este prețios. Iubirea Ta este atât de profundă și sunt gata să mă pun la dispoziția milei Tale fără cea mai mică plângere.” Acestea sunt cunoștințele lui Petru după ce a experimentat lucrarea lui Dumnezeu și reprezintă, de asemenea, o mărturie a iubirii sale de Dumnezeu. Astăzi, voi ați fost deja cuceriți – dar cum se exprimă această cucerire în voi? Unii oameni spun: „Cucerirea mea este harul suprem și preamărirea lui Dumnezeu. Abia acum realizez că viața omului este lipsită de valoare și fără semnificație. A trăi este așa de inutil, aș prefera să fiu mort. Deși omul își petrece viața agitându-se, producând și crescând generație după generație de copii, omul în cele din urmă rămâne cu nimic. Astăzi, doar după ce am fost cucerit de Dumnezeu am văzut că nu există nicio valoare să trăiesc în acest mod; este cu adevărat o viață fără sens. Aș putea foarte bine să mor și să scap odată!” Pot astfel de oameni care au fost cuceriți să fie câștigați de Dumnezeu? Pot ei deveni exemple și modele? Astfel de oameni reprezintă o lecție în pasivitate, ei nu au aspirații și nu se străduiesc să se îmbunătățească! Deși ei se numără printre cei care au fost cuceriți, astfel de oameni pasivi sunt incapabili să fie desăvârșiți. În apropierea sfârșitului vieții sale, după ce fusese desăvârșit, Petru a spus: „O, Dumnezeule! Dacă aș mai trăi câțiva ani, mi-aș dori să obțin o iubire mai adâncă și mai pură față de Tine.” Când urma să fie răstignit pe cruce, în inima sa el se ruga: „O, Dumnezeule! Momentul Tău a sosit acum, momentul pe care l-ai pregătit pentru mine a sosit. Trebuie să fiu răstignit pentru Tine, trebuie să dau această mărturie pentru Tine și sper că iubirea mea poate satisface cerințele Tale și că poate deveni mai pură. Astăzi, faptul că pot să mor pentru Tine și să fiu răstignit pe cruce pentru Tine, este mângâietor și liniștitor pentru mine, căci nimic nu este mai satisfăcător pentru mine decât să pot fi răstignit pentru Tine și să Îți satisfac dorințele și să mă pot da Ție, să îmi pot oferi viața Ție. O, Dumnezeule! Ești așa de minunat! Dacă mi-ai permite să trăiesc, aș fi și mai dispus să Te iubesc. Atât timp cât trăiesc, Te voi iubi. Doresc să Te iubesc mai profund. Mă judeci, și mă mustri și mă încerci pentru că nu sunt drept, căci am păcătuit. Iar firea Ta dreaptă devine mai evidentă pentru mine. Aceasta este o binecuvântare pentru mine, căci pot să Te iubesc mai profund și sunt dispus să Te iubesc în acest mod chiar dacă Tu nu mă iubești. Sunt dispus să contemplu firea Ta dreaptă, căci aceasta mă face mai capabil să trăiesc o viață plină de semnificație. Simt că viața mea acum este mai semnificativă, căci sunt răstignit de dragul Tău și este semnificativ să mor pentru Tine. Totuși, nu mă simt satisfăcut, căci cunosc prea puține despre Tine, știu că nu Îți pot îndeplini complet dorințele și Te-am răsplătit prea puțin. În viața mea, am fost incapabil să mă întorc la Tine în întregime; sunt departe de aceea. Când mă uit în urmă la acest moment, mă simt atât de îndatorat față de Tine și nu am decât acest moment să îmi răscumpăr toate greșelile și toată iubirea pentru care nu Te-am răsplătit.”
Omul trebuie să urmărească să trăiască o viață plină de semnificație și nu ar trebui să fie satisfăcut cu circumstanțele sale actuale. Pentru a trăi după imaginea lui Petru, el trebuie să posede cunoștințele și experiențele lui Petru. Omul trebuie să urmărească lucruri care sunt mai înalte și mai profunde. El trebuie să urmărească o iubire mai profundă și mai pură a lui Dumnezeu și o viață care are valoare și semnificație. Doar aceasta este viață; doar atunci omul va fi la fel ca Petru. Trebuie să te concentrezi pe a fi proactiv față de intrarea ta în partea pozitivă și nu trebuie să îți permiți în mod docil să te lepezi de credință pentru o liniște de moment în timp ce ignori adevăruri mai profunde, mai specifice și mai practice. Iubirea ta trebuie să fie practică și trebuie să găsești moduri de a te elibera de această viață desfrânată, fără griji, care nu este diferită de cea a unui animal. Trebuie să trăiești o viață plină de semnificație, o viață de valoare, și nu trebuie să te păcălești sau să îți tratezi viața ca pe o jucărie cu care să te joci. Pentru toți cei care aspiră să-L iubească pe Dumnezeu, nu există adevăruri care nu pot fi obținute și nu există dreptate pentru care ei să nu poată rămâne de neclintit. Cum ar trebui să-ți trăiești viața? Cum ar trebui să-L iubești pe Dumnezeu și să utilizezi această iubire pentru a-I satisface dorința? Nu există un lucru mai important în viața ta. Mai presus de toate, trebuie să ai astfel de aspirații și perseverență și nu ar trebui să fii precum acele persoane lipsite de energie și de putere. Trebuie să înveți cum să trăiești o viață plină de semnificație și să experimentezi adevăruri pline de semnificație și nu ar trebui să te tratezi superficial în acel mod. Fără să realizezi, viața ta va trece pe lângă tine; și după aceea, vei mai avea tu altă oportunitate de a-L iubi pe Dumnezeu? Poate omul să-L iubească pe Dumnezeu după ce e mort? Trebuie să ai aceleași aspirații și conștiință precum Petru; viața ta trebuie să fie plină de semnificație și nu trebuie să te joci cu tine însuți! Ca ființă umană și ca persoană care Îl caută pe Dumnezeu, trebuie să poți lua în considerare cu atenție modul în care îți tratezi viața, modul în care ar trebui să te oferi lui Dumnezeu, modul în care ar trebui să ai o credință mai semnificativă în Dumnezeu și modul în care, din moment ce Îl iubești pe Dumnezeu, ar trebui să-L iubești într-un mod care este mai pur, mai frumos și mai bun. Astăzi, nu poți fi mulțumit doar cu modul în care ești cucerit, ci trebuie să iei, de asemenea, în considerare calea pe care vei merge în viitor. Trebuie să ai aspirații și curajul de a fi desăvârșit și nu ar trebui să te consideri incapabil. Are oare adevărul favoriți? Poate adevărul să se opună în mod intenționat oamenilor? Dacă tu cauți adevărul, poate acesta să te copleșească? Dacă rămâi de neclintit pentru dreptate, aceasta te va doborî? Dacă aspirația ta este într-adevăr să cauți viața, poate viața să te ocolească? Dacă ești fără adevăr, nu este pentru că adevărul nu te recunoaște, ci deoarece tu stai departe de adevăr; dacă nu poți rămâne de neclintit pentru dreptate, nu este pentru că există ceva în neregulă cu dreptatea, ci pentru că tu crezi că nu se potrivește cu faptele; dacă nu ai câștigat viață după ce ai urmărit-o mulți ani, nu este pentru că viața nu are conștiință față de tine, ci pentru că tu nu ai conștiință față de viață și ai îndepărtat viața; dacă trăiești în lumină și ai fost incapabil de a câștiga lumina, nu este pentru că este imposibil ca lumina să strălucească asupra ta, ci pentru că nu ai dat atenție existenței luminii și astfel, lumina te-a părăsit în tăcere. Dacă nu cauți, atunci se poate spune doar că ești un gunoi fără valoare și nu ai curaj în viața ta și nu ai tăria de a rezista forțelor întunericului. Ești prea slab! Nu ești în stare să scapi de forțele Satanei care te asediază și ești dispus doar să duci acest tip de viață sigură și prudentă și să mori în ignoranță. Ce ar trebui să obții este căutarea ta de a fi cucerit; aceasta este misiunea ta obligatorie. Dacă ești mulțumit să fii cucerit, atunci tu îndepărtezi existența luminii. Trebuie să suferi greutăți pentru adevăr, trebuie să te dai pe tine însuți adevărului, trebuie să înduri umilințe pentru adevăr, și pentru a câștiga mai mult din adevăr trebuie să înduri mai multă suferință. Aceasta este ceea ce ar trebui să faci. Trebuie să nu renunți la adevăr de dragul unei vieți liniștite de familie și nu trebuie să pierzi demnitatea și integritatea vieții tale pentru o desfătare de moment. Ar trebui să urmărești tot ceea ce este bun și frumos și ar trebui să urmărești o cale în viață care este mai semnificativă. Dacă duci o asemenea viață vulgară și nu urmărești niciun obiectiv, nu îți irosești tu viața? Ce poți câștiga dintr-o asemenea viață? Ar trebui să abandonezi toate desfătările trupului pentru un singur adevăr și nu ar trebui să renunți la toate adevărurile pentru un pic de desfătare. Oamenii de genul acesta nu au integritate sau demnitate; nu există nicio semnificație în existența lor!
Dumnezeu mustră și judecă omul deoarece este necesar pentru lucrarea Sa și, în plus, pentru că îi este necesară omului. Omul trebuie să fie mustrat și judecat și doar atunci poate el să obțină iubirea lui Dumnezeu. Astăzi, ați fost convinși complet, dar când întâlniți cel mai mic obstacol, aveți probleme; statura voastră este încă prea mică și încă trebuie să experimentați mai mult o astfel de mustrare și de judecată pentru a obține o cunoaștere mai profundă. Astăzi, aveți o oarecare adorație pentru Dumnezeu și vă temeți de Dumnezeu și știți că El este adevăratul Dumnezeu, dar nu aveți o mare iubire pentru El și cu atât mai puțin ați obținut o iubire pură; cunoștințele voastre sunt prea superficiale, iar statura voastră este încă insuficientă. Când întâlniți cu adevărat un mediu, voi încă nu ați fost martori, prea puțin din intrarea voastră este proactivă și nu aveți nicio idee despre cum să practicați. Majoritatea oamenilor sunt pasivi și inactivi; ei doar Îl iubesc în secret pe Dumnezeu în inimile lor, dar nu au niciun mod de a practica, nici nu le este clar care le sunt scopurile. Aceia care au fost desăvârșiți nu numai că posedă umanitate normală, dar sunt și stăpâniți de adevăruri care depășesc măsurile conștiinței și care sunt mai presus de standardele conștiinței; ei nu numai că își folosesc conștiința pentru a răsplăti iubirea lui Dumnezeu, ci, mai mult decât atât, ei L-au cunoscut pe Dumnezeu și au văzut că Dumnezeu este minunat și vrednic de iubirea omului și că există atât de multă iubire în Dumnezeu încât omul nu poate să nu Îl iubească. Iubirea de Dumnezeu a acelora care au fost desăvârșiți este pentru a le îndeplini propriile aspirații. Iubirea lor este spontană, o iubire care nu cere nimic în schimb și care nu este un schimb. Ei Îl iubesc pe Dumnezeu doar datorită cunoștințelor lor despre El. Unor astfel de oameni nu le pasă dacă Dumnezeu le acordă haruri și se mulțumesc doar cu a-L mulțumi pe Dumnezeu. Ei nu fac înțelegeri cu Dumnezeu, nici nu-și măsoară iubirea de Dumnezeu după conștiință: Tu mi-ai dat, deci Te iubesc și eu în schimb; dacă nu îmi dai, atunci nu am nimic să-Ți dau la schimb. Aceia care au fost desăvârșiți cred întotdeauna că Dumnezeu este Creatorul, că El Își îndeplinește lucrarea asupra lor, și că, din moment ce ei au această oportunitate și condiție și calificare de a putea fi desăvârșiți, căutarea lor ar trebui să fie să trăiască o viață plină de semnificație și că ei ar trebui să-L mulțumească. Este exact la fel cu ceea ce a experimentat Petru: când el era în punctul cel mai de jos, s-a rugat lui Dumnezeu și a spus: „O, Dumnezeule! Indiferent de moment sau de loc, știi că eu întotdeauna îmi amintesc de Tine. Indiferent de moment sau de loc, știi că vreau să Te iubesc, dar statura mea este prea mică, sunt prea slab și neputincios, iubirea mea este prea limitată și sinceritatea mea față de tine este prea puțină. În comparație cu iubirea Ta, eu sunt nedemn să trăiesc. Îmi doresc doar să nu fie în zadar viața mea și nu numai să Îți pot răsplăti iubirea, ci, mai ales, să pot dedica tot ce am Ție. Dacă Te pot mulțumi, atunci ca făptură, voi avea liniște sufletească și nu voi cere nimic mai mult. Deși sunt slab și neputincios acum, nu voi uita îndemnurile Tale și nu voi uita iubirea Ta. Acum, nu fac nimic mai mult decât să-Ți răsplătesc iubirea. O, Dumnezeule, mă simt îngrozitor! Cum Îți pot da înapoi iubirea din inima mea, cum pot face tot ce îmi stă în putință și cum pot fi în stare să Îți îndeplinesc dorințele și să fiu în stare să Îți ofer tot ceea ce am? Tu știi slăbiciunea omului; cum pot fi demn de iubirea Ta? O, Dumnezeule! Știi că am statura mică, că iubirea mea este prea puțină. Cum pot face tot ceea ce pot mai bine în acest tip de mediu? Știu că ar trebui să-Ți răsplătesc iubirea, știu că ar trebui să Îți dau tot ce am, dar astăzi statura mea este prea mică. Îți cer să îmi dai putere și să-mi dai încredere, astfel încât să fiu mai capabil de a avea iubire pură devotată Ție și să fiu mai capabil să dedic tot ce am Ție; nu numai că voi putea să-Ți răsplătesc iubirea, ci voi fi mai capabil să trăiesc mustrarea, judecata și încercările Tale și chiar și blesteme mai mari. Mi-ai permis să-Ți contemplu iubirea și sunt incapabil să nu Te iubesc și, deși sunt slab și neputincios azi, cum aș putea să Te uit? Iubirea, mustrarea și judecata Ta m-au făcut toate să Te cunosc, totuși mă simt, de asemenea, incapabil să Îți îndeplinesc iubirea, căci ești atât de măreț. Cum pot dedica tot ceea ce am Creatorului?” Astfel era cererea lui Petru, totuși statura sa era prea nepotrivită. În acest moment, el a simțit ca și cum un cuțit îi este răsucit în inimă și era în agonie; el nu știa ce să facă în astfel de condiții. Totuși, el a continuat să se roage: „O, Dumnezeule! Omul are o statură de copil, conștiința sa este slabă și singurul lucru pe care îl pot obține este de a-Ți răsplăti iubirea. Astăzi, nu știu cum să-Ți satisfac dorințele, sau cum să fac tot ce îmi stă în putință, sau cum să dau tot ce am, ori cum să dedic tot ce am Ție. Indiferent de judecata Ta, indiferent de mustrarea Ta, indiferent de ce îmi acorzi, indiferent ce iei de la mine, eliberează-mă de cea mai mică urmă de plângere față de Tine. De multe ori, când m-ai mustrat și judecat, am mormăit în sinea mea și eram incapabil de a obține puritatea sau de a-Ți îndeplini dorințele. Răsplata mea pentru iubirea Ta era născută din obligație și, în acest moment, mă urăsc și mai tare.” Faptul că Petru se ruga în acest mod era deoarece el căuta o iubire mai pură față de Dumnezeu. El căuta și implora și, în plus, se învinovățea și își mărturisea păcatele lui Dumnezeu. El se simțea îndatorat lui Dumnezeu și simțea ură față de sine însuși, totuși el era, de asemenea, oarecum trist și pasiv. El întotdeauna s-a simțit astfel, ca și cum nu era destul de bun pentru dorințele lui Dumnezeu și neputincios să facă tot ce îi stătea în putință. În astfel de condiții, Petru tot căuta să realizeze credința lui Iov. El a văzut cât de mare fusese credința lui Iov, căci Iov văzuse că tot ce avea fusese acordat de Dumnezeu și era normal ca Dumnezeu să îi ia tot ceea ce avea, că Dumnezeu dădea cui voia – astfel era firea dreaptă a lui Dumnezeu. Iov nu se plângea și încă putea să-L laude pe Dumnezeu. Petru se cunoștea și el pe sine însuși și în inima sa se ruga: „Astăzi nu ar trebui să mă mulțumesc să Îți răsplătesc iubirea folosindu-mi conștiința și, cu cât de multă iubire Îți dau înapoi, pentru că gândurile mele sunt prea corupte și pentru că sunt incapabil să Te văd drept Creatorul. Deoarece sunt încă nedemn să Te iubesc, trebuie să obțin abilitatea de a dedica tot ceea ce am Ție, ceea ce aș face de bunăvoie. Trebuie să știu tot ceea ce ai făcut Tu și nu am de ales și trebuie să-Ți contemplu iubirea și să fiu capabil să Te slăvesc și să Îți preamăresc numele sfânt, astfel încât să poți câștiga mare slavă prin mine. Sunt dispus să fiu de neclintit în această mărturie pentru Tine. O, Dumnezeule! Iubirea Ta este așa de prețioasă și de frumoasă; cum aș putea să îmi doresc să trăiesc în mâinile celui rău? Nu am fost oare făcut de Tine? Cum aș putea trăi sub stăpânirea Satanei? Aș prefera ca întreaga mea ființă să trăiască sub mustrarea Ta. Nu doresc să trăiesc sub stăpânirea celui rău. Dacă pot fi făcut pur și pot dedica tot ceea ce am Ție, sunt dispus să îmi ofer trupul și mintea judecății și mustrării Tale, căci îl urăsc pe Satana și nu sunt dispus să trăiesc sub stăpânirea lui. Prin judecata Ta față de mine, Tu Îți arăți firea Ta dreaptă; sunt fericit și nu am nicio nemulțumire. Dacă pot să îndeplinesc datoria de făptură, sunt dispus ca întreaga mea viață să fie însoțită de judecata Ta, prin care voi ajunge să cunosc firea Ta dreaptă și mă voi elibera de influența celui rău.” Petru mereu s-a rugat astfel, întotdeauna a căutat astfel și a ajuns într-o sferă superioară. Nu numai că a putut să răsplătească iubirea lui Dumnezeu, dar, mai important, el și-a îndeplinit și datoria de făptură. Nu numai că el nu a fost acuzat de conștiința sa, dar el a fost capabil, de asemenea, să depășească standardele conștiinței. Rugăciunile lui au continuat să se ridice înaintea lui Dumnezeu, astfel încât aspirațiile sale erau mereu mai înalte, iar iubirea sa de Dumnezeu era mereu mai mare. Deși a suferit o durere îngrozitoare, totuși el nu a uitat să-L iubească pe Dumnezeu și el tot a căutat să obțină abilitatea de a înțelege voia lui Dumnezeu. În rugăciunile sale erau rostite următoarele cuvinte: nu am realizat nimic mai mult decât răsplătirea iubirii Tale. Nu am stat martor pentru Tine înaintea Satanei, nu m-am eliberat de influența Satanei și tot trăiesc în trup. Doresc să îmi folosesc iubirea pentru a-l înfrânge pe Satana și a-l rușina și astfel să-Ți satisfac dorința. Doresc să-mi dau ființa în întregime Ție, să nu îi dau niciun pic din mine Satanei, căci Satana este dușmanul Tău. Cu cât a căutat mai mult în această direcție, cu atât mai mult a fost impresionat și cu atât mai profundă a fost cunoașterea sa privind aceste chestiuni. Fără să realizeze, el a ajuns să cunoască că ar trebui să se elibereze de sub influența Satanei și ar trebui să se întoarcă cu totul la Dumnezeu. Astfel era sfera la care a ajuns el. El depășea influența Satanei și se elibera de plăcerile și bucuriile trupului și era dispus să trăiască mai profund atât mustrarea lui Dumnezeu, cât și judecata Lui. El a spus: „Deși trăiesc în mustrarea Ta și în judecata Ta, indiferent de greutățile pe care le presupune, tot nu sunt dispus să trăiesc sub stăpânirea Satanei, tot nu sunt dispus să îndur înșelăciunea Satanei. Mă bucur să trăiesc în mijlocul blestemelor Tale și mă doare să trăiesc printre binecuvântările Satanei. Te iubesc trăind sub judecata Ta și aceasta îmi aduce o mare bucurie. Mustrarea și judecata Ta este dreaptă și sfântă; există pentru a mă curăța și, chiar mai mult, pentru a mă mântui. Aș prefera să îmi petrec întreaga viață sub judecata Ta pentru a fi în grija Ta. Nu sunt dispus să trăiesc sub stăpânirea Satanei nici măcar un moment; doresc să fiu curățat de Tine, să îndur greutăți și nu sunt dispus să fiu exploatat și păcălit de Satana. Eu, această făptură, ar trebui să fiu folosită de Tine, luată în stăpânire de Tine, judecată de Tine și mustrată de Tine. Ar trebui chiar să fiu blestemat de Tine. Inima mea se bucură când ești dispus să mă binecuvântezi, căci am văzut iubirea Ta. Tu ești Creatorul și eu sunt făptura: nu ar trebui să Te trădez și să trăiesc sub stăpânirea Satanei, nici nu ar trebui să fiu exploatat de Satana. Ar trebui să fiu calul sau boul Tău, în loc să trăiesc pentru Satana. Aș prefera să trăiesc în mustrarea Ta, fără fericire fizică, iar aceasta mi-ar aduce bucurie chiar dacă aș pierde harul Tău. Deși harul Tău nu este cu mine, mă bucur să fiu mustrat și judecat de Tine; aceasta este cea mai bună binecuvântare din partea Ta, cel mai mare har al Tău. Deși Tu ești întotdeauna măreț și plin de urgie față de mine, totuși sunt incapabil să Te părăsesc, totuși încă nu Te pot iubi suficient. Aș prefera să trăiesc în casa Ta, aș prefera să fiu blestemat, mustrat și zdrobit de Tine și nu sunt dispus să trăiesc sub stăpânirea Satanei, nici nu sunt dispus să mă agit doar pentru trup, și cu atât mai puțin sunt dispus să trăiesc pentru trup.” Iubirea lui Petru era o iubire pură. Aceasta este experiența de a fi desăvârșit și este cea mai înaltă sferă a desăvârșirii și nu există nicio viață mai semnificativă. El a acceptat mustrarea și judecata lui Dumnezeu, el a prețuit firea dreaptă a lui Dumnezeu și nimic în legătură cu Petru nu era mai valoros. El a spus: „Satana îmi dă bucurii materiale, dar nu le prețuiesc. Mustrarea și judecata lui Dumnezeu vin asupra mea – prin aceasta sunt dăruit cu har, în aceasta găsesc plăcere și prin aceasta sunt binecuvântat. Dacă nu era judecata lui Dumnezeu, nu L-aș fi iubit niciodată pe Dumnezeu, aș trăi încă sub stăpânirea Satanei, încă aș fi controlat de el și condus de el. Dacă ar fi fost așa, nu aș deveni niciodată o ființă umană reală, căci aș fi incapabil să-L mulțumesc pe Dumnezeu și nu m-aș fi dedicat în întregime lui Dumnezeu. Deși Dumnezeu nu mă binecuvântează, lăsându-mă fără liniște interioară, ca și cum un foc ar arde înăuntrul meu, și fără pace sau bucurie, și chiar dacă mustrarea și disciplina lui Dumnezeu nu se despart niciodată de mine, în judecata și mustrarea lui Dumnezeu pot să-I contemplu firea dreaptă. Mă bucur nespus de aceasta; nu există niciun lucru mai valoros sau mai semnificativ în viață. Deși protecția și grija Lui au devenit mustrare, judecată, blesteme și lovire nemiloasă, cu toate acestea mă bucur de aceste lucruri, căci ele mă pot curăța mai bine, mă pot schimba, mă pot aduce mai aproape de Dumnezeu, mă pot face mai capabil să-L iubesc pe Dumnezeu și pot face mai pură iubirea mea de Dumnezeu. Aceasta mă face mai capabil să îmi îndeplinesc datoria de făptură și mă duce înaintea lui Dumnezeu și departe de influența Satanei, astfel încât să nu îl mai slujesc pe Satana. Când nu voi trăi sub stăpânirea Satanei și voi putea să dedic tot ce am și tot ceea ce pot face lui Dumnezeu, fără a cruța niciun efort – atunci va fi momentul când voi fi complet mulțumit. Mustrarea și judecata lui Dumnezeu sunt cele care m-au salvat și viața mea este inseparabilă de mustrarea și judecata lui Dumnezeu. Viața mea pe pământ este sub stăpânirea Satanei și dacă nu ar fi grija și protecția mustrării și judecății lui Dumnezeu, aș fi trăit întotdeauna sub stăpânirea Satanei și, mai ales, nu aș fi avut oportunitatea sau mijloacele de a trăi o viață plină de semnificație. Doar dacă mustrarea și judecata lui Dumnezeu nu mă părăsesc niciodată, voi putea fi curățat de Dumnezeu. Doar cu cuvintele aspre și firea dreaptă a lui Dumnezeu și judecata măreață a lui Dumnezeu, am câștigat eu protecție supremă și am trăit în lumină și am câștigat binecuvântările lui Dumnezeu. Să pot fi curățat și să mă eliberez de Satana și să trăiesc sub stăpânirea lui Dumnezeu – aceasta este cea mai mare binecuvântare din viața mea astăzi.” Aceasta este cea mai înaltă sferă trăită de Petru.
Astfel sunt stările pe care omul trebuie să le obțină după ce a fost desăvârșit. Dacă nu poți obține atât de mult, atunci nu poți trăi o viață plină de semnificație. Omul trăiește în trup, ceea ce înseamnă că trăiește într-un iad uman și fără judecata și mustrarea lui Dumnezeu, omul este la fel de murdar precum Satana. Cum ar putea omul să fie sfânt? Petru a crezut că mustrarea și judecata din partea lui Dumnezeu este protecția cea mai bună și harul cel mai mare al omului. Doar prin mustrare și judecată din partea lui Dumnezeu poate să se trezească omul și să urască trupul și să-l urască pe Satana. Disciplina strictă a lui Dumnezeu îl eliberează pe om de sub influența Satanei, îl eliberează din propria lui mică lume și îi permite să trăiască în lumina prezenței lui Dumnezeu. Nu există o mântuire mai bună decât mustrarea și judecata! Petru s-a rugat: „O, Dumnezeule! Atât timp cât mă mustri și mă judeci, voi ști că nu m-ai părăsit. Chiar dacă nu îmi dai bucurie sau pace și mă faci să trăiesc în suferință și îmi aplici nenumărate mustrări, atât timp cât nu mă părăsești, inima mea va fi liniștită. Astăzi, mustrarea și judecata Ta au devenit cea mai bună protecție a mea și cea mai mare binecuvântare. Harul pe care mi-l dai mă protejează. Harul pe care mi-l acorzi astăzi este o manifestare a firii Tale drepte și este mustrare și judecată; în plus, este o încercare și, mai mult decât atât, este o viață plină de suferință.” Petru a putut să dea la o parte plăcerile trupului și să caute o iubire mai profundă și o protecție mai mare, deoarece el câștigase atât de mult har din mustrarea și judecata lui Dumnezeu. În viața Sa, dacă omul dorește să fie curățat și să obțină schimbări în firea sa, dacă el dorește să trăiască o viață plină de semnificație și să-și îndeplinească datoria de făptură, atunci el trebuie să accepte judecata și mustrarea lui Dumnezeu și nu trebuie să permită ca disciplinarea din partea lui Dumnezeu și lovirea din partea lui Dumnezeu să plece de la el, astfel încât el să se poată elibera de manipularea și influența Satanei și să trăiască în lumina lui Dumnezeu. Să știi că mustrarea și judecata lui Dumnezeu reprezintă lumina și lumina mântuirii omului și că nu există nicio mântuire, har sau protecție mai bună pentru om. Omul trăiește sub influența Satanei și există în trup; dacă nu este curățat și dacă nu primește protecția lui Dumnezeu, atunci omul va deveni tot mai depravat. Dacă el își dorește să-L iubească pe Dumnezeu, atunci el trebuie curățat și mântuit. Petru s-a rugat: „Dumnezeule, când mă tratezi cu bunătate, sunt încântat și simt mângâiere; când mă mustri, simt o mângâiere și o bucurie și mai mare. Deși sunt slab și îndur o suferință nespusă, deși există lacrimi și tristețe, Tu știi că această tristețe este din cauza neascultării mele și din cauza slăbiciunii mele. Plâng pentru că nu Îți pot satisface dorințele, simt durere și regret pentru că sunt insuficient pentru cerințele Tale, dar sunt dornic să ating acest scop, sunt dispus să fac tot ce pot pentru a Te mulțumi. Mustrarea Ta mi-a adus protecție și mi-a dat cea mai bună mântuire; judecata Ta umbrește toleranța și răbdarea Ta. Fără mustrarea și judecata Ta, eu nu m-aș bucura de mila și de bunătatea Ta plină de iubire. Astăzi, văd cu atât mai mult că iubirea Ta a depășit cerurile și este mai presus de toate. Iubirea Ta nu este doar milă și bunătate plină de iubire; chiar mai mult decât atât, este mustrare și judecată. Mustrarea și judecata Ta mi-au dăruit atât de multe. Fără mustrarea și judecata Ta, nicio persoană nu ar fi curățată și nicio persoană nu ar putea să trăiască iubirea Creatorului. Deși am suferit sute de încercări și necazuri și am fost chiar aproape de moarte, o astfel de suferință[a] mi-a permis să Te cunosc cu adevărat și să câștig mântuirea supremă. Dacă mustrarea, judecata și disciplina Ta m-ar părăsi, atunci aș trăi în întuneric, sub stăpânirea Satanei. Ce beneficii are trupul omului? Dacă mustrarea și judecata Ta m-ar părăsi, ar fi ca și cum Duhul Tău m-ar abandona, ca și cum nu ai mai fi cu mine. Dacă ar fi așa, cum aș putea să continuu să trăiesc? Dacă Tu îmi dai boală și îmi iei libertatea, pot continua să trăiesc, dar dacă m-ar părăsi mustrarea și judecata Ta, nu aș avea cum să continuu să trăiesc. Dacă aș fi fost fără mustrarea și judecata Ta, aș fi pierdut iubirea Ta, o iubire care este prea profundă ca să o pot exprima în cuvinte. Fără iubirea Ta aș trăi sub stăpânirea Satanei și nu aș putea să Îți văd fața glorioasă. Spune Tu, cum aș putea să continuu să trăiesc? Un astfel de întuneric, o asemenea viață, nu aș putea să le îndur. Să Te am cu mine este ca și cum Te-aș vedea, deci cum aș putea să Te părăsesc? Te implor, Te rog fierbinte să nu îmi iei cea mai mare mângâiere, chiar dacă este vorba doar de câteva cuvinte de liniștire. M-am bucurat de iubirea Ta și astăzi nu pot sta departe de Tine; spune Tu, cum aș putea să nu Te iubesc? Am vărsat multe lacrimi de durere din cauza iubirii Tale, totuși am simțit întotdeauna că o astfel de viață precum aceasta este mai plină de semnificație, mai capabilă să mă îmbogățească, mai capabilă să mă schimbe, mai capabilă să îmi permită să obțin adevărul care ar trebui stăpânit de făpturi.”
Întreaga viață a omului este trăită sub stăpânirea Satanei și nu există nicio singură persoană care să se poată elibera de sub influența Satanei pe cont propriu. Toți trăiesc într-o lume murdară, în corupție și deșertăciune fără cea mai mică urmă de semnificație sau valoare; ei trăiesc vieți așa de lipsite de grijă doar pentru trup, pentru pofte și pentru Satana. Nu există nici cea mai mică urmă de valoare în existența lor. Omul este incapabil să descopere adevărul care îl va elibera de influența Satanei. Chiar dacă omul crede în Dumnezeu și citește Biblia, el nu înțelege cum să se elibereze de sub controlul influenței Satanei. De-a lungul secolelor, foarte puțini oameni au descoperit acest secret, foarte puțini au vorbit despre el. Astfel, deși omul îl detestă pe Satana și detestă trupul, el nu știe cum să se elibereze de influența ademenitoare a Satanei. Astăzi, nu sunteți voi încă sub stăpânirea Satanei? Voi nu regretați faptele de neascultare și cu atât mai puțin simțiți că sunteți murdari și neascultători. După ce vă opuneți lui Dumnezeu, voi chiar aveți liniște sufletească și simțiți o mare pace. Pacea voastră nu este din cauză că sunteți corupți? Nu vine oare această pace din neascultarea voastră? Omul trăiește într-un iad uman, el trăiește sub influența întunecată a Satanei; pe pământ, fantomele trăiesc împreună cu omul, năvălind asupra trupului omului. Pe pământ, nu trăiești într-un paradis frumos. Locul unde ești este ținutul diavolului, un iad uman, un infern. Dacă omul nu este curățat, atunci el este al murdăriei; dacă el nu este protejat și îngrijit de Dumnezeu, atunci el este încă un prizonier al Satanei; dacă el nu este judecat și mustrat, atunci el nu va avea mijloace să scape de sub prigonirea influenței întunecate a Satanei. Firea coruptă pe care o arăți și comportamentul de neascultare pe care îl demonstrezi sunt suficiente pentru a dovedi că încă trăiești sub stăpânirea Satanei. Dacă mintea și gândurile tale nu au fost curățate și firea ta nu a fost judecată și mustrată, atunci întreaga ta ființă este controlată încă de stăpânirea Satanei, mintea ta este controlată de Satana, gândurile tale sunt manipulate de Satana, iar întreaga ta ființă este controlată de mâinile Satanei. Știi cât de departe ești acum de standardele lui Petru? Ești tu de valoare? Cât de mult cunoști din mustrarea și judecata de astăzi? Cât de mult stăpânești din ceea ce Petru a ajuns să cunoască? Dacă, astăzi, nu ești capabil să știi, vei putea să obții această cunoaștere în viitor? Cineva atât de leneș și de laș ca tine este pur și simplu incapabil de a cunoaște mustrarea și judecata lui Dumnezeu. Dacă urmărești pacea trupului și plăcerile trupului, atunci nu vei avea mijloacele de a fi curățat, și în final te vei întoarce la Satana, căci ceea ce trăiești este Satana și trupul. Așa cum sunt lucrurile astăzi, mulți oameni nu urmăresc viața, ceea ce înseamnă că nu le pasă să fie curățați sau să intre într-o experiență mai profundă de viață. Și, astfel, cum pot fi ei desăvârșiți? Aceia care nu caută viața nu au nicio oportunitate de a fi desăvârșiți și aceia care nu urmăresc să-L cunoască pe Dumnezeu și nu urmăresc schimbări în firea lor sunt incapabili să scape de sub influența întunecată a Satanei. În ceea ce privește cunoștințele lor despre Dumnezeu și intrarea lor conform schimbărilor din firea lor, ei nu sunt serioși în privința acestora, precum aceia care cred doar în religie și care doar urmează ritualul în închinarea lor. Nu este aceea o pierdere de vreme? Dacă, în credința sa în Dumnezeu, omul nu este serios privind chestiunile vieții, nu urmărește intrarea în adevăr, nu urmărește schimbări în firea sa, și cu atât mai puțin urmărește o cunoaștere a lucrării lui Dumnezeu, atunci el nu poate fi desăvârșit. Dacă dorești să fii desăvârșit, trebuie să înțelegi semnificația lucrării lui Dumnezeu. În special, trebuie să înțelegi semnificația mustrării și judecății Sale și motivul pentru care acestea sunt aplicate omului. Ești capabil să accepți? În timpul mustrării de acest tip, ești capabil să obții aceleași experiențe și cunoștințe ca Petru? Dacă urmărești o cunoaștere a lui Dumnezeu și lucrarea Duhului Sfânt și urmărești schimbări în firea ta, atunci ai oportunitatea de a fi desăvârșit. Pentru aceia care trebuie desăvârșiți, această etapă a lucrării de a fi cuceriți este indispensabilă; doar odată ce a fost cucerit, poate omul să trăiască lucrarea de a fi desăvârșit. Nu există o mare valoare în a îndeplini doar rolul de a fi cucerit, lucru care nu te va face potrivit pentru utilizarea de către Dumnezeu. Nu vei avea nicio modalitate de a-ți juca rolul în răspândirea evangheliei, căci tu nu urmărești viața și nu urmărești schimbările și reînnoirea ta și, astfel, nu ai nicio experiență reală de viață. În timpul acestei lucrări pas cu pas, odată ai jucat rolul de făcător de serviciu și termen de comparație, dar dacă în final nu urmărești să fii ca Petru, iar căutarea ta nu este conform căii în care Petru a fost desăvârșit, atunci, în mod natural, nu vei avea schimbări în firea ta. Dacă ești cineva care urmărește să fie desăvârșit, atunci tu vei fi dat mărturie și vei spune: „În această lucrare pas-cu-pas a lui Dumnezeu, am acceptat lucrarea de mustrare și judecată a lui Dumnezeu și, deși am îndurat o mare suferință, am ajuns să cunosc modul în care Dumnezeu desăvârșește omul, am câștigat lucrarea făcută de Dumnezeu și am cunoscut dreptatea lui Dumnezeu, iar mustrarea Sa m-a salvat. Firea Sa dreaptă a venit asupra mea și mi-a adus binecuvântări și har, iar mustrarea și judecata Sa m-au protejat și m-au purificat. Dacă nu aș fi fost mustrat și judecat de Dumnezeu și dacă cuvintele aspre ale lui Dumnezeu nu ar fi venit asupra mea, nu aș fi putut să-L cunosc pe Dumnezeu, nici nu aș fi putut să fiu salvat. Astăzi, văd că eu, ca făptură, nu doar că mă bucur de toate lucrurile făcute de Creator ci, mai important, faptul că toate făpturile ar trebui să se bucure de firea dreaptă a lui Dumnezeu și să se bucure de judecata Lui dreaptă, pentru că firea lui Dumnezeu este demnă de desfătarea omului. Ca făptură care a fost coruptă de Satana, trebuie să te bucuri de firea dreaptă a lui Dumnezeu. În firea Sa dreaptă există mustrare și judecată și, în plus, există o mare iubire. Deși sunt incapabil să câștig complet iubirea lui Dumnezeu astăzi, am avut marele noroc de a o vedea și prin aceasta am fost binecuvântat.” Aceasta este calea străbătută de aceia care trăiesc desăvârșirea și cunoașterea despre care vorbesc. Astfel de oameni sunt la fel ca Petru; ei au aceleași experiențe ca Petru. Astfel de oameni sunt, de asemenea, aceia care au câștigat viața și care posedă adevărul. Dacă omul experimentează până la bun sfârșit, în timpul judecății lui Dumnezeu, el se va elibera în mod inevitabil de influența Satanei și va fi câștigat de Dumnezeu.
După ce au fost cuceriți, oamenii nu au o mărturie răsunătoare. Ei doar l-au rușinat pe Satana, dar nu au trăit realitatea cuvintelor lui Dumnezeu. Nu ai câștigat a doua mântuire; ai câștigat doar o jertfă pentru păcate, totuși nu ai fost desăvârșit – și ce pierdere mare este aceasta. Trebuie să înțelegeți în ce ar trebui să intrați și ce ar trebui să trăiți și trebuie să intrați în acestea. Dacă, în final, nu reușești să fii desăvârșit, atunci nu vei fi o ființă umană reală și vei fi plin de regrete. Adam și Eva creați de Dumnezeu la început erau oameni sfinți, adică, în timp ce erau în Grădina din Eden ei erau sfinți, neîntinați de murdărie. De asemenea, ei erau credincioși lui Iahve și nu știau nimic de trădarea lui Iahve. Aceasta este deoarece erau fără tulburarea influenței Satanei, erau fără otrava Satanei și erau cei mai puri din toată omenirea. Ei trăiau în Grădina Edenului, fără a fi pângăriți de nicio murdărie, fără a fi stăpâniți de trup și adorându-L pe Iahve. Mai târziu, când au fost ispitiți de Satana, ei aveau otrava șarpelui și dorința de a-L trăda pe Iahve și ei trăiau sub influența Satanei. La început, ei erau sfinți și Îl preamăreau pe Iahve; doar în acest fel erau ei umani. Mai târziu, după ce au fost ispitiți de Satana, ei au mâncat fructul pomului cunoașterii binelui și răului și au trăit sub influența Satanei. Ei au fost treptat corupți de Satana și au pierdut imaginea inițială a omului. La început, omul avea suflarea de viață a lui Iahve și nu era deloc neascultător și nu avea nicio răutate în inima sa. La acea vreme, omul era cu adevărat uman. După ce a fost corupt de Satana, omul a devenit o fiară: gândurile sale erau pline de răutate și murdărie, fără bunătate sau sfințenie. Nu este acesta Satana? Ai experimentat mult din lucrarea lui Dumnezeu, totuși nu te-ai schimbat și nu ai fost curățat. Tu încă trăiești sub stăpânirea Satanei și încă nu te supui lui Dumnezeu. Acesta este cineva care a fost cucerit, dar care nu a fost desăvârșit. Și de ce se spune că o astfel de persoană nu a fost desăvârșită? Deoarece această persoană nu urmărește viața sau să cunoască lucrarea lui Dumnezeu și nu își dorește nimic mai mult decât plăcerile trupului și confortul de moment. Drept rezultat, nu există schimbări în firea vieții sale și nu a recâștigat înfățișarea inițială de om creat de Dumnezeu. Astfel de oameni sunt cadavre umblătoare, ei sunt cei morți care nu au duh! Aceia care nu urmăresc o cunoaștere a lucrurilor spirituale, care nu urmăresc sfințenia și care nu urmăresc să trăiască adevărul, care sunt mulțumiți doar cu a fi cuceriți pe partea negativă și sunt incapabili să trăiască și să manifeste adevărul și să devină parte din poporul sfânt – ei sunt oamenii care nu au fost mântuiți. Căci, dacă este fără adevăr, omul nu este capabil să nu cedeze în timpul încercărilor lui Dumnezeu; doar aceia care pot să nu cedeze în timpul încercărilor lui Dumnezeu sunt cei care au fost mântuiți. Ceea ce doresc Eu sunt oameni precum Petru, oameni care urmăresc să fie desăvârșiți. Adevărul de astăzi este dat celor care tânjesc după el și îl caută. Această mântuire este dată celor care tânjesc să fie mântuiți de Dumnezeu și nu are ca scop doar să fie câștigată de voi ci, de asemenea, ca voi să puteți fi câștigați de Dumnezeu. Îl câștigați pe Dumnezeu pentru ca Dumnezeu să vă poată câștiga pe voi. Astăzi, v-am spus aceste cuvinte și le-ați auzit și ar trebui să practicați conform acestor cuvinte. În final, când veți pune aceste cuvinte în practică va fi momentul când Eu vă voi fi câștigat prin aceste cuvinte; în același timp, voi veți fi câștigat, de asemenea, aceste cuvinte, adică, veți fi câștigat această mântuire supremă. Odată ce ați fost curățați, veți fi o ființă umană reală. Dacă ești incapabil să trăiești adevărul sau să trăiești asemănător unuia care a fost desăvârșit, atunci se poate spune că nu ești om, ești un cadavru umblător, o fiară, pentru că ești fără adevăr, adică ești fără suflarea de viață a lui Iahve și, astfel, ești o persoană moartă care nu are suflet! Deși este posibil să dai mărturie după ce ai fost cucerit, ceea ce câștigi este doar puțină mântuire și nu ai devenit o ființă stăpânită de un duh. Deși ai trăit mustrare și judecată, firea ta nu este reînnoită sau schimbată ca rezultat; ești încă vechiul tău sine, încă aparții Satanei și nu ești cineva care a fost curățat. Doar aceia care au fost desăvârșiți sunt valoroși și doar astfel de oameni au câștigat o viață adevărată. Într-o zi, cineva îți va spune: „Tu ai experimentat lucrarea lui Dumnezeu, deci vorbește un pic despre cum este lucrarea Sa. David a experimentat lucrarea lui Dumnezeu și a privit faptele lui Iahve, și Moise a privit faptele lui Iahve și cei doi au putut să descrie faptele lui Iahve și au putut să vorbească despre minunăția lui Iahve. Voi ați privit lucrarea făcută de Dumnezeu întrupat; poți vorbi despre înțelepciunea Sa? Poți vorbi despre minunăția lucrării Sale? Care sunt cerințele lui Dumnezeu pentru voi și cum le-ați experimentat? Ați experimentat lucrarea lui Dumnezeu în zilele de pe urmă; care este viziunea voastră cea mai măreață? Puteți vorbi despre aceasta? Puteți vorbi despre firea dreaptă a lui Dumnezeu?” Cum vei răspunde când te vei confrunta cu aceste întrebări? Dacă poți spune: „Dumnezeu este atât de drept, El ne mustră și ne judecă și ne dezvăluie fără a ne cruța. Firea lui Dumnezeu este cu adevărat intolerantă față de ofensele omului. După ce am experimentat lucrarea lui Dumnezeu, am ajuns să cunosc propria noastră animalitate și am privit cu adevărat firea dreaptă a lui Dumnezeu,” atunci cealaltă persoană va continua să te întrebe: „Ce altceva știi despre Dumnezeu? Cum se intră în viață? Ai aspirații personale?” Tu vei răspunde: „După ce au fost corupte de Satana, făpturile lui Dumnezeu au devenit fiare și nu erau diferite față de măgari. Astăzi, trăiesc în mâinile lui Dumnezeu și, astfel, trebuie să satisfac dorințele Creatorului și să mă supun tuturor învățăturilor Sale. Nu am altă alegere.” Dacă vorbești doar astfel de generalități, acea persoană nu va înțelege ceea ce spui. Când te întreabă ce cunoștințe ai despre lucrarea lui Dumnezeu, ei se referă la experiențele tale personale. Ei vor să știe ce cunoștințe ai despre mustrarea și judecata lui Dumnezeu după ce le-ai experimentat și prin aceasta ei se referă la experiențele tale personale și îți cer să le vorbești despre cunoștințele tale privind adevărul. Dacă nu poți vorbi despre astfel de lucruri, aceasta dovedește că nu știi nimic despre lucrarea de astăzi. Tu rostești întotdeauna cuvinte care sunt ipocrite sau care sunt bine cunoscute; nu ai experiențe specifice, nici nu există o esență a cunoștințelor tale și nu ai mărturii adevărate și, astfel, ceilalți nu sunt convinși de tine. Nu fii un urmaș pasiv al lui Dumnezeu și nu urmări ceea ce este neobișnuit. Prin a fi nici rece, nici cald, tu te vei pierde și îți vei întârzia viața. Trebuie să te eliberezi de o astfel de pasivitate și lipsă de activitate și să devii bun la a urmări lucruri pozitive și a-ți depăși propria slăbiciune, astfel încât să poți câștiga adevărul și să poți trăi adevărul. Nu există nimic îngrozitor la slăbiciunile tale, iar lipsurile tale nu sunt cea mai mare problemă a ta. Cea mai mare problemă a ta și cea mai mare lipsă este că nu ești nici rece, nici cald și îți lipsește dorința de a căuta adevărul. Cea mai mare problemă cu voi toți este o mentalitate lașă prin care sunteți fericiți cu lucrurile așa cum sunt ele și așteptați în mod pasiv. Acesta este obstacolul vostru cel mai mare și cel mai mare dușman al căutării voastre a adevărului. Dacă asculți doar pentru că cuvintele pe care le rostesc Eu sunt așa de profunde, atunci tu nu posezi cu adevărat cunoașterea, nici nu prețuiești adevărul. O ascultare ca a ta nu reprezintă mărturie și nu sunt de acord cu o asemenea ascultare. Cineva te poate întreba: „De unde anume vine Dumnezeul tău? Care este esența acestui Dumnezeu al tău?” Tu vei răspunde: „Esența Sa este mustrarea și judecata.” „Dumnezeu nu este plin de compasiune și iubire față de om? Știi asta?” Tu vei spune: „Acela este Dumnezeul altora. Este Dumnezeul în care cred oamenii religioși, nu este Dumnezeul nostru.” Când oamenii ca tine răspândesc evanghelia, adevărata cale este distorsionată de voi, așa că ce utilizare ai? Cum pot alții să câștige adevărata cale de la tine? Tu ești fără adevăr și nu poți vorbi despre adevăr și, mai mult, nici nu poți trăi adevărul. Ce te califică să trăiești înaintea lui Dumnezeu? Când răspândești evanghelia altora și când vorbești despre adevăr și ești martor lui Dumnezeu, dacă ești incapabil să îi convingi, ei îți vor refuza cuvintele. Nu ești o irosire a spațiului? Ai experimentat atât de mult din lucrarea lui Dumnezeu, totuși când vorbești despre adevăr, nu se înțelege nimic. Nu ești tu un om bun de nimic? Ce folos ai? Cum puteți voi să fi experimentat atât de mult din lucrarea lui Dumnezeu, totuși să nu aveți nici cea mai vagă cunoștință despre El? Când ei întreabă ce cunoștințe reale ai despre Dumnezeu, nu știți ce să spuneți sau răspundeți cu ceva irelevant – spunând că Dumnezeu este măreț, că marile binecuvântări pe care le-ați primit sunt cu adevărat o preamărire a lui Dumnezeu și că nu există mai mare privilegiu decât să poți să-L contempli personal pe Dumnezeu. Ce valoare e în a spune aceasta? Sunt vorbe goale, inutile! După ce ai experimentat atât de mult din lucrarea lui Dumnezeu, știi doar că preamărirea lui Dumnezeu este adevărul? Trebuie să cunoști lucrarea lui Dumnezeu și doar atunci vei putea să fii o mărturie adevărată pentru Dumnezeu. Cum ar putea aceia care nu au câștigat adevărul să fie mărturie pentru Dumnezeu?
Dacă o lucrare atât de mare și atât de multe cuvinte nu au avut niciun efect asupra ta, atunci când vine momentul să răspândești lucrarea lui Dumnezeu, nu vei putea să-ți îndeplinești misiunea și vei fi rușinat și umilit. În acel moment, vei simți că Îi datorezi atât de mult lui Dumnezeu, încât cunoașterea ta despre Dumnezeu este foarte superficială. Dacă nu urmărești cunoașterea lui Dumnezeu astăzi, în timp ce El lucrează, pe urmă va fi prea târziu. În final, nu vei avea o cunoaștere despre care să vorbești – vei rămâne gol, cu nimic. Atunci, ce anume vei folosi pentru a-I relata lui Dumnezeu? Ai tupeul de a te uita la Dumnezeu? Ar trebui să lucrezi din greu în căutarea ta acum, ca în final să știi, precum Petru, cât de benefică este mustrarea și judecata lui Dumnezeu pentru om și că fără mustrarea și judecata Sa, omul nu poate fi mântuit, și poate doar să se afunde și mai adânc în acest pământ murdar, chiar mai adânc în noroi. Oamenii au fost corupți de Satana, au uneltit unul împotriva celuilalt și s-au călcat în picioare reciproc, și-au pierdut frica de Dumnezeu, iar neascultarea lor este prea mare, concepțiile lor sunt prea multe și toți aparțin Satanei. Fără mustrarea și judecata lui Dumnezeu, firea coruptă a omului nu ar putea fi curățată și el nu ar putea fi salvat. Ceea ce este exprimat de lucrarea întrupării lui Dumnezeu în trup este exact ceea ce este exprimat de Duh, iar lucrarea pe care o face El este îndeplinită conform celei făcută de Duh. Astăzi, dacă nu ai cunoștință despre această lucrare, atunci ești așa de nesăbuit și ai pierdut atât de mult! Dacă nu ai câștigat mântuirea lui Dumnezeu, atunci convingerea ta este credință religioasă și tu ești un creștin care aparține religiei. Pentru că ești atașat de o dogmă moartă, ai pierdut noua lucrare a Duhului Sfânt; alții, care caută iubirea de Dumnezeu sunt capabili să obțină adevărul și viața, în timp ce credința ta este incapabilă să câștige aprobarea lui Dumnezeu. În schimb, ai devenit un răufăcător, cineva care face fapte dezastruoase și pline de ură, ai devenit bătaia de joc a Satanei și un prizonier al Satanei. Dumnezeu nu trebuie să fie obiectul credinței omului, ci al iubirii sale și al căutării și închinării sale. Dacă nu cauți astăzi, atunci va veni ziua când vei spune: „Ce bine ar fi fost dacă L-aș fi urmat pe Dumnezeu cum se cuvine și L-aș fi mulțumit cum se cuvine. Ce bine ar fi fost dacă aș fi urmărit schimbări în firea vieții mele. Cât de mult regret că nu am putut să mă supun lui Dumnezeu în acel moment și că nu am urmărit să cunosc cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu a spus atât de multe atunci; cum am putut eu să nu urmăresc? Am fost așa de prost!” Te vei urî pe tine însuți până la un anumit punct. Astăzi, tu nu crezi cuvintele pe care le spun și nu le dai atenție; când va veni ziua pentru ca această lucrare să se răspândească și vei vedea cum arată în întregime, vei regreta și, în acel moment, vei fi uluit. Există binecuvântări, totuși nu știi cum să te bucuri de ele, și există adevăr; totuși, tu nu îl cauți. Nu te faci singur demn de dispreț? Astăzi, deși următorul pas al lucrării lui Dumnezeu încă nu a început, nu există nimic excepțional în privința cerințelor care îți sunt adresate și în privința a ceea ce ți se cere să trăiești. Există o mare lucrare și atât de multe adevăruri; nu sunt ele demne să fie cunoscute de tine? Nu pot mustrarea și judecata lui Dumnezeu să îți trezească sufletul? Nu pot mustrarea și judecata lui Dumnezeu să te facă să te urăști pe tine însuți? Ești mulțumit să trăiești sub influența Satanei, cu pace și bucurie și puțin confort lumesc? Nu ești tu cel mai josnic dintre toți oamenii? Nu există oameni mai nesăbuiți decât aceia care au contemplat mântuirea, dar care nu urmăresc să o câștige: ei sunt oamenii care se îmbuibă cu trupul și se bucură de Satana. Speri că credința ta în Dumnezeu nu va presupune nicio încercare și niciun necaz și nici cea mai mică greutate. Întotdeauna urmărești acele lucruri care sunt lipsite de valoare și nu acorzi valoare vieții, în schimb, pui propriile tale gânduri extravagante deasupra adevărului. Ești așa de lipsit de valoare! Trăiești ca un porc – ce diferență este între tine și între porci și câini? Nu sunt toți fiare aceia care nu urmăresc adevărul și care în schimb iubesc trupul? Nu sunt toți morții aceia fără suflete, cadavre umblătoare? Câte cuvinte au fost rostite în mijlocul vostru? A fost făcută doar puțină lucrare în mijlocul vostru? Cât de multe am oferit în mijlocul vostru? Și astfel, de ce nu ai câștigat-o? Ce motiv ai să te plângi? Nu este adevărat că nu ai câștigat nimic pentru că ești prea îndrăgostit de trup? Și nu este deoarece gândurile tale sunt prea extravagante? Nu este deoarece ești prea prost? Dacă ești incapabil să câștigi aceste binecuvântări, poți să-L condamni pe Dumnezeu că nu te-a mântuit? Ceea ce urmărești tu este să fii capabil să câștigi pacea după ce ai crezut în Dumnezeu – pentru ca ai tăi copii să fie sănătoși, pentru ca soțul tău să aibă o slujbă bună, pentru ca fiul tău să-și găsească o soție bună, pentru ca fiica ta să-și găsească un soț cât se poate de bun, pentru ca boii și caii tăi să are pământul bine, pentru un an de vreme bună pentru recoltele tale. Aceasta este ceea ce urmărești tu. Ceea ce urmărești tu este să trăiești în confort, pentru ca niciun accident să nu se întâmple familiei tale, pentru ca vânturile să te ocolească, pentru ca fața ta să nu fie atinsă de praf, pentru ca recoltele familiei tale să nu fie inundate, pentru ca tu să nu fii afectat de vreun dezastru, pentru a trăi în îmbrățișarea lui Dumnezeu, pentru a trăi într-un cuibușor confortabil. Un laș ca tine, care întotdeauna a urmărit trupul – ai o inimă, ai un suflet? Nu ești tu o fiară? Îți ofer calea adevărată fără a cere nimic la schimb, și tu tot nu cauți. Ești tu unul dintre aceia care cred în Dumnezeu? Îți acord viața umană reală, și tu tot nu cauți. Nu ești tu la fel cu un porc sau un câine? Porcii nu caută să realizeze viața omului, ei nu urmăresc să fie curățați și ei nu înțeleg ce este viața. În fiecare zi, după ce mănâncă pe săturate, ei doar dorm. Ți-am dat calea adevărată și tu tot nu ai câștigat-o: ești cu mâinile goale. Ești dispus să continui în această viață, viața unui porc? Care este însemnătatea existenței unor astfel de oameni? Viața ta este demnă de dispreț și josnică, trăiești în mijlocul murdăriei și desfrâului și nu urmărești niciun scop; nu este viața ta cea mai josnică dintre toate? Ai tupeul de a te uita la Dumnezeu? Dacă continui să experimentezi în acest mod, nu-i așa că nu vei obține nimic? Adevărata cale ți-a fost oferită, dar dacă poți sau nu să o câștigi depinde de propria ta căutare personală. Oamenii spun că Dumnezeu este un Dumnezeu drept și că atât timp cât omul Îl urmează până la final, El va fi cu siguranță imparțial față de om, căci El este cel mai drept. Dacă omul Îl urmează până la final, ar putea El oare să îl dea la o parte pe om? Sunt imparțial față de toți oamenii și îi judec cu firea Mea dreaptă, totuși există condiții potrivite pentru cerințele pe care le am pentru om și care cer să fie realizate de toți oamenii, indiferent cine sunt ei. Nu îmi pasă cât de vaste sau cât de respectabile sunt calificările tale; Mie îmi pasă doar dacă mergi pe calea Mea și dacă iubești sau nu și tânjești sau nu după adevăr. Dacă îți lipsește adevărul și în schimb Îmi faci de rușine numele și nu te comporți conform căii Mele, doar urmând fără grijă sau preocupare, atunci, în acel moment, te voi doborî și te voi pedepsi pentru răutatea ta, și ce vei avea de spus atunci? Vei putea să spui că Dumnezeu nu e drept? Astăzi, dacă ai respectat cuvintele pe care le-am rostit, atunci ești tipul de persoană pe care o aprob. Spui că ai suferit mereu în timp ce Îl urmai pe Dumnezeu, că L-ai urmat la bine și la rău și ai împărtășit cu El vremurile bune și cele rele, însă nu ai trăit cuvintele rostite de Dumnezeu; îți dorești doar să alergi după Dumnezeu în fiecare zi și nu te-ai gândit niciodată să trăiești o viață plină de semnificații. Spui că, în orice caz, crezi că Dumnezeu este drept: ai suferit pentru El, ai umblat pentru El, te-ai dedicat Lui și ai lucrat din greu, deși nu ai primit recunoaștere; cu siguranță El își va aminti de tine. Este adevărat că Dumnezeu este drept, totuși această dreptate nu este alterată de nicio impuritate: nu conține voință umană și nu este alterată de trup sau de negocieri umane. Toți cei care se revoltă și se opun și nu sunt în conformitate cu calea Lui vor fi pedepsiți; nimeni nu este iertat și nimeni nu este cruțat! Unii oameni spun: „Astăzi mă agit pentru Tine; când vine sfârșitul, poți să îmi dai puțină binecuvântare?” Deci te întreb: „Ai respectat cuvintele Mele?” Dreptatea de care vorbești se bazează pe o tranzacție. Tu crezi că Eu sunt doar drept și imparțial față de toți oamenii și că toți aceia care Mă urmează până la final vor fi cu siguranță mântuiți și vor beneficia de binecuvântările Mele. Există un subînțeles al cuvintelor Mele care spun că „toți aceia care Mă urmează până la final vor fi cu siguranță mântuiți”: aceia care Mă urmează până la final sunt cei care vor fi câștigați complet de Mine; ei sunt aceia care, după ce au fost cuceriți de Mine, caută adevărul și sunt desăvârșiți. Ce condiții ai îndeplinit? Ai îndeplinit doar faptul că M-ai urmat până la final, dar ce altceva? Ai respectat cuvintele Mele? Ai realizat doar una dintre cele cinci cerințe ale Mele, totuși nu ai nicio intenție să le realizezi pe celelalte patru. Ai găsit-o doar pe cea mai simplă, cea mai ușoară cale și ai urmat-o în timp ce te-ai considerat norocos. Față de o astfel de persoană ca tine, firea Mea dreaptă este una de mustrare și judecată, este una de răsplată dreaptă și este pedeapsa dreaptă a tuturor răufăcătorilor; toți aceia care nu merg pe calea Mea vor fi cu siguranță pedepsiți, chiar dacă urmează până la final. Aceasta este dreptatea lui Dumnezeu. Când această fire dreaptă este exprimată prin pedeapsa omului, omul va fi uluit și va regreta că, în timp ce L-a urmat pe Dumnezeu, el nu a mers pe calea Lui. La acea vreme, el doar a suferit puțin în timp ce L-a urmat pe Dumnezeu, dar nu a mers pe calea lui Dumnezeu. Ce scuze există? Nu există altă opțiune decât a fi mustrat! Totuși, în mintea sa, el se gândește: „Oricum, am urmat până la final, deci chiar dacă mă mustri, nu poate fi o mustrare prea severă și după ce vei aplica această mustrare, Tu tot mă vei dori. Știu că ești drept și nu mă vei trata în modul acela pentru totdeauna. Până la urmă, nu sunt ca aceia care vor fi distruși; aceia care sunt distruși vor primi o mustrare aspră, în timp ce mustrarea mea va fi mai blândă.” Firea dreaptă a lui Dumnezeu nu este așa cum spui. Nu este valabil faptul că aceia care sunt buni la a-și mărturisi păcatele sunt tratați cu îngăduință. Dreptatea este sfințenie și este o fire care nu tolerează ofensa omului și tot ceea ce este murdar și nu s-a schimbat este ținta dezgustului lui Dumnezeu. Firea dreaptă a lui Dumnezeu nu este lege, ci un decret administrativ: este un decret administrativ în cadrul împărăției și acest decret administrativ este pedeapsa dreaptă pentru oricine care nu posedă adevărul și care nu s-a schimbat și nu există loc pentru mântuire. Căci atunci când fiecare om este clasificat conform tipului său, cei buni vor fi răsplătiți și cei răi vor fi pedepsiți. Este momentul în care destinația omului va fi lămurită, este momentul în care lucrarea mântuirii va ajunge la final, lucrarea de mântuire a omului nu va mai fi făcută și răzbunarea va fi adusă asupra fiecăruia dintre cei care fac rău. Unii oameni spun: „Dumnezeu îi ține minte pe fiecare dintre cei care sunt deseori alături de El. Eu sunt unul dintre acei frați și surori și Dumnezeu nu ar putea să-l uite pe vreunul dintre noi. Este garantat că noi vom fi desăvârșiți de Dumnezeu. El nu îi va ține minte pe niciunul dintre aceia care sunt sub noi, aceia dintre ei care vor fi desăvârșiți vor fi garantat mai puțin importanți decât noi, care deseori Îl întâlnim pe Dumnezeu; dintre noi, niciunul nu a fost uitat de Dumnezeu, cu toții am fost acceptați de Dumnezeu și este garantat că vom fi desăvârșiți de Dumnezeu.” Voi toți aveți astfel de concepții; este aceasta dreptate? Ai pus adevărul în practică sau nu? Tu, de fapt, răspândești zvonuri precum acestea – n-ai pic de rușine!
Astăzi, unii oameni caută să fie utilizați de Dumnezeu, dar după ce au fost cuceriți, ei nu pot fi folosiți direct. Cât despre cuvintele rostite astăzi, dacă, atunci când Dumnezeu folosește oameni, tu tot nu poți să le realizezi, atunci tu nu ai fost desăvârșit. Cu alte cuvinte, sosirea sfârșitului perioadei când omul este desăvârșit va hotărî dacă omul va fi eliminat sau folosit de Dumnezeu. Aceia care au fost cuceriți nu sunt nimic mai mult decât exemple de pasivitate și negativitate; ele sunt exemple și modele, dar nu sunt nimic mai mult decât un contraexemplu. Doar când omul are viață, când firea lui s-a schimbat și când a realizat schimbări interioare și exterioare, doar atunci va fi el desăvârșit complet. Astăzi, ce anume vrei, să fii cucerit sau să fii desăvârșit? Pe care dintre ele vrei să le realizezi? Câte dintre condițiile pentru a fi desăvârșit le-ai îndeplinit? Pe care dintre ele nu le-ai îndeplinit? Cum ar trebui să te înzestrezi și cum ar trebui să compensezi pentru lipsurile tale? Cum ar trebui să intri pe calea de a fi desăvârșit? Cum ar trebui să te supui total? Tu ceri să fii desăvârșit, deci urmărești sfințenia? Urmărești mustrarea și judecata ca să fii protejat de Dumnezeu? Urmărești să fii curățat, deci ești dispus să accepți mustrarea și judecata? Ceri să Îl cunoști pe Dumnezeu, dar ai cunoștință despre mustrarea și judecata Lui? Astăzi, mare parte din lucrarea pe care o face asupra ta este mustrare și judecată; ce cunoștință ai despre această lucrare, care a fost făcută asupra ta? Mustrarea și judecata pe care le-ai experimentat te-au curățat? Te-au schimbat? Au avut vreun efect asupra ta? Ești epuizat de lucrarea de astăzi – blesteme, judecată și dezvăluiri – sau simți că sunt un mare beneficiu pentru tine? Îl iubești pe Dumnezeu, dar din ce cauză Îl iubești? Îl iubești pe Dumnezeu pentru că ai primit puțin har sau Îl iubești pe Dumnezeu după ce ai câștigat pace și bucurie? Ori Îl iubești pe Dumnezeu după ce ai fost curățat de mustrarea și judecata Lui? Ce anume te face să Îl iubești pe Dumnezeu? Ce condiții a trebuit să îndeplinească Petru pentru a fi desăvârșit? După ce a fost desăvârșit, care a fost modul esențial în care a fost exprimat? L-a iubit el pe Domnul Isus pentru că tânjea după El, sau deoarece nu Îl putea vedea pe El, sau pentru că primise reproșuri? Sau Îl iubea pe Domnul Isus și mai mult pentru că el acceptase suferința necazurilor și ajunsese să-și cunoască propria murdărie și neascultare și ajunsese să cunoască sfințenia Domnului? Iubirea sa de Dumnezeu a devenit mai pură datorită mustrării și judecății lui Dumnezeu, sau din cauza a altceva? Care dintre acestea? Îl iubești pe Dumnezeu datorită harului lui Dumnezeu și deoarece El ți-a dat o oarecare binecuvântare. Este aceasta iubire adevărată? Cum ar trebui să-L iubești pe Dumnezeu? Ar trebui să-I accepți mustrarea și judecata și după ce ai contemplat firea Lui dreaptă, să poți să-L iubești cu adevărat, astfel încât să fii cu totul convins și să ai cunoștințe despre El? Precum Petru, poți spune că nu Îl iubești suficient pe Dumnezeu? Ceea ce urmărești este să fii cucerit după mustrare și judecată, sau să fii curățat, protejat și îngrijit după mustrare și judecată? Pe care dintre acestea le urmărești tu? Este viața ta una plină de semnificație, sau este lipsită de scop și de valoare? Vrei trupul sau vrei adevărul? Dorești judecată sau confort? După ce ai experimentat atât de mult din lucrarea lui Dumnezeu și după ce ai contemplat sfințenia și dreptatea lui Dumnezeu, cum ar trebui să urmărești? Cum ar trebui să mergi pe această cale? Cum ar trebui să pui iubirea lui Dumnezeu în practică? Mustrarea și judecata lui Dumnezeu au avut vreun efect asupra ta? Dacă ai sau nu cunoștință de mustrarea și judecata lui Dumnezeu depinde de ce trăiești și de măsura în care Îl iubești pe Dumnezeu! Buzele tale spun că Îl iubești pe Dumnezeu, totuși ceea ce trăiești este vechea fire coruptă; nu ai nicio teamă de Dumnezeu și, cu atât mai puțin, ai o conștiință. Îl iubesc astfel de oameni pe Dumnezeu? Sunt astfel de oameni credincioși lui Dumnezeu? Sunt ei cei care acceptă mustrarea și judecata lui Dumnezeu? Spui că Îl iubești pe Dumnezeu și crezi în El, totuși nu renunți la concepțiile tale. În lucrarea ta, intrarea ta, cuvintele pe care le rostești și în viața ta, nu există nicio manifestare a iubirii tale de Dumnezeu și nu există niciun respect față de Dumnezeu. Este aceasta o persoană care a câștigat mustrare și judecată? Ar putea o astfel de persoană să fie Petru? Aceia care sunt ca Petru au doar cunoștința, dar nu și trăirea? Astăzi, care este condiția care necesită ca omul să trăiască o viață reală? Rugăciunile lui Petru nu au fost decât cuvinte care au ieșit din gura lui? Nu erau ele cuvinte care veneau din adâncul inimii sale? Petru doar se ruga, dar nu punea adevărul în practică? De dragul cui urmărești? Cum ar trebui să te protejezi și să te cureți în timpul mustrării și judecății lui Dumnezeu? Nu este mustrarea și judecata lui Dumnezeu de niciun folos omului? Toată judecata este pedeapsă? Este posibil ca doar pacea și bucuria, doar binecuvântările materiale și confortul de moment să fie benefice vieții omului? Dacă omul trăiește într-un mediu plăcut și confortabil, fără o viață de judecată, poate el să fie curățat? Dacă omul dorește să se schimbe și să fie curățat, cum ar trebui el să accepte să fie desăvârșit? Ce cale ar trebui să alegi astăzi?
Credința în Dumnezeu ar trebui să se concentreze pe realitate, nu pe ritualuri religioase
Câte obiceiuri religioase respecți? De câte ori te-ai răzvrătit împotriva cuvântului lui Dumnezeu și ai făcut ce ai vrut tu? De câte ori ai pus în practică cuvântul lui Dumnezeu pentru că îți păsa cu adevărat de poverile Sale și căutai să Îi îndeplinești dorința? Înțelege cuvântul lui Dumnezeu și pune-L în practică. Fii principial în actele și în faptele tale; aceasta nu înseamnă să trăiești după reguli sau să o faci în silă, doar de ochii lumii. Mai degrabă, aceasta reprezintă practicarea adevărului și trăirea după cuvântul lui Dumnezeu. Numai o astfel de practică Îl mulțumește pe Dumnezeu. Fiecare obicei care Îl mulțumește pe Dumnezeu nu este o regulă, ci practicarea adevărului.
Unii oameni au o predilecție spre a atrage atenția asupra lor. În prezența fraților și a surorilor sale, el spune că este îndatorat față de Dumnezeu, dar, pe la spatele lor, nu practică adevărul și procedează cu totul altfel. Nu aceasta făceau și fariseii aceia religioși? Un om care Îl iubește pe Dumnezeu cu adevărat și care deține adevărul este unul care Îi este credincios lui Dumnezeu, dar în exterior nu se arată ca fiind astfel. El este dispus să practice adevărul când se ivesc ocazii și nu vorbește și nu se poartă într-o manieră care este împotriva conștiinței sale. El demonstrează înțelepciune când apar ocaziile și este principial în fapte, indiferent de circumstanțe. Un astfel de om este cel care slujește cu adevărat. Există unii care adesea arată un pretins devotament îndatoririi lor față de Dumnezeu. Ei își petrec zilele cu sprâncenele încruntate de griji, afișează un aer afectat și simulează o înfățișare deplorabilă. Câtă josnicie! Și dacă l-ai întreba „În ce fel ești tu dator față de Dumnezeu? Te rog, spune-mi!” el ar rămâne fără cuvinte. Dacă Îi ești credincios lui Dumnezeu, atunci nu vorbi despre aceasta în public, ci folosește-ți practica actuală pentru a-ți arăta dragostea pentru Dumnezeu, și roagă-te Lui cu o inimă sinceră. Cei care folosesc doar cuvinte pentru a se înțelege cu Dumnezeu sunt cu toții ipocriți! Unii vorbesc despre îndatorirea lor față de Dumnezeu în fiecare rugăciune, și încep să plângă ori de câte ori se roagă, chiar și fără mișcarea Duhului Sfânt. Oamenii de felul acesta sunt stăpâniţi de ritualuri religioase și de concepții; ei trăiesc după astfel de ritualuri și concepții, crezând întotdeauna că asemenea acțiuni Îl mulțumesc pe Dumnezeu, și că evlavia superficială sau lacrimile de tristețe sunt ceea ce Dumnezeu agreează. Ce bine poate să vină din partea unor astfel de persoane absurde? Pentru a-și demonstra umilința, unii pretind că sunt amabili atunci când vorbesc în prezența altora. Unii sunt slugarnici în mod deliberat în fața altora, precum un miel fără nicio putere. Acesta este felul de a fi al oamenilor Împărăției? O persoană din Împărăție ar trebui să fie plină de viață și liberă, inocentă și deschisă, sinceră și minunată; una care trăiește într-o stare de libertate. Aceasta are caracter și demnitate și poate mărturisi ferm peste tot pe unde merge; este o persoană care este iubită atât de Dumnezeu, cât și de oameni. Aceia care sunt novici în credință au prea multe practici exterioare; ei trebuie să treacă mai întâi printr-o perioadă de tratare și de frângere. Cei care cred în Dumnezeu în inimile lor nu pot fi deosebiți la exterior de ceilalți, dar acțiunile și faptele lor sunt demne de laudă în fața altora. Numai despre astfel de oameni se poate spune că trăiesc cuvântul lui Dumnezeu. Dacă predici Evanghelia în fiecare zi unei persoane și alteia, aducându-i la mântuire, și cu toate acestea, în final, tu totuși trăiești după reguli și doctrine, atunci nu Îi poți aduce slavă lui Dumnezeu. Astfel de tipuri de oameni sunt oameni religioși și, de asemenea, ipocriți.
Ori de câte ori astfel de oameni religioși se adună, ei întreabă: „Soră, cum ți-a mers zilele acestea?” Ea răspunde: „Mă simt datoare față de Dumnezeu și simt că nu pot să-I îndeplinesc dorința inimii.” Un altul spune: „Și eu, la rândul meu, Îi sunt dator lui Dumnezeu și nu pot să-I fac pe plac.” Aceste câteva cuvinte și propoziții exprimă singure lucrurile abjecte din adâncul inimilor lor. Asemenea cuvinte sunt dintre cele mai detestabile și extrem de respingătoare. Natura acestor oameni se opune lui Dumnezeu. Aceia care se concentrează pe realitate comunică orice este în inimile lor și își deschid inimile în comunicare. Nu există niciun fel de exercițiu fals, nicio politețe sau veselie goală. Ei sunt întotdeauna neprefăcuți și nu se conduc după reguli pământești. Există și cei care au o înclinație spre etalare, chiar fără niciun rost. Când cineva cântă, el începe să danseze, fără să realizeze că orezul din oala sa a ars deja. Astfel de oameni nu sunt evlavioși, nici onorabili, și sunt mult prea ușuratici. Acestea toate sunt manifestări ale lipsei simțului realității! Unii se adună pentru a comunica despre problemele vieții în spirit și, deși nu vorbesc despre îndatorirea față de Dumnezeu, ei păstrează o dragoste adevărată pentru El în inimile lor. Îndatorirea ta față de Dumnezeu nu are nimic de a face cu ceilalți; tu ești îndatorat față de Dumnezeu, nu față de om. Deci, ce rost are să vorbești în mod constant despre aceasta celorlalți? Trebuie să pui accentul pe intrarea în realitate, nu pe zelul exterior sau pe expunere.
Ce reprezintă faptele bune de suprafață ale omului? Ele reprezintă trupul și nici măcar cele mai bune dintre practicile exterioare nu exprimă viața, ci doar temperamentul tău individual. Practicile exterioare ale omului nu pot îndeplini dorința lui Dumnezeu. Vorbești în mod constant despre îndatorirea ta față de Dumnezeu și, cu toate acestea, tu nu poți să susții viața altora sau să îi determini pe alții să Îl iubească pe Dumnezeu. Crezi că asemenea acțiuni Îl vor mulțumi pe Dumnezeu? Tu crezi că aceasta este dorința inimii lui Dumnezeu, că aceasta este de la spirit, dar de fapt, este absurd! Tu crezi că ceea ce te mulțumește pe tine și ceea ce îți dorești este ceea ce Îl bucură și pe Dumnezeu. Poate ceea ce te mulțumește pe tine să Îl mulțumească și pe Dumnezeu? Poate caracterul uman să Îl reprezinte pe Dumnezeu? Ceea ce te mulțumește pe tine este exact ceea ce Dumnezeu nu poate să sufere, iar obiceiurile tale sunt ceea ce Dumnezeu detestă și respinge. Dacă te simți îndatorat, atunci du-te și roagă-te înaintea lui Dumnezeu. Nu este nevoie să vorbești altora despre aceasta. Dacă nu te rogi în fața lui Dumnezeu și în schimb atragi în mod constant atenția asupra ta în prezența altora, poate aceasta să îndeplinească dorința inimii lui Dumnezeu? Dacă acțiunile tale sunt întotdeauna de fațadă, aceasta înseamnă că ești cel mai neroditor dintre oameni. Ce fel de om este acela care are fapte bune numai de suprafață, dar este lipsit de realitate? Astfel de oameni sunt farisei ipocriți și oameni religioși! Dacă nu încetați cu practicile voastre exterioare și nu puteți face schimbări, atunci elementele ipocriziei din voi vor crește și mai mult. Cu cât elementele ipocriziei sunt mai mari, cu atât rezistența față de Dumnezeu este mai puternică, iar în final, astfel de oameni vor fi lepădați, cu siguranță!
Dumnezeu conduce destinul întregii omeniri…
Ca membri ai rasei umane și creștini devotați, este responsabilitatea și obligația noastră, a tuturor, să ne oferim mintea și trupul pentru a îndeplini însărcinarea dată de Dumnezeu, deoarece întreaga noastră ființă a venit de la Dumnezeu și există grație suveranității Lui. Dacă mințile și trupurile noastre nu susțin însărcinarea dată de Dumnezeu și cauza dreaptă a omenirii, atunci sufletele noastre vor fi nevrednice de cei care au fost martirizați pentru această însărcinarea și cu atât mai mult nevrednice de Dumnezeu, care ne-a oferit totul.
Dumnezeu a creat această lume, El a creat această omenire și, mai mult decât atât, El a fost arhitectul culturii Greciei antice și al civilizației umane. Doar Dumnezeu consolează această omenire și doar lui Dumnezeu Îi pasă de aceasta noapte și zi. Dezvoltarea și progresul umanității sunt inseparabile de suveranitatea lui Dumnezeu, iar istoria și viitorul umanității sunt inextricabile în raport cu planurile lui Dumnezeu. Dacă ești un creștin adevărat, atunci vei crede cu siguranță că ascensiunea sau prăbușirea oricărei țări sau națiuni are loc în funcție de planurile lui Dumnezeu. Doar Dumnezeu cunoaște destinul unei țări sau națiuni și doar Dumnezeu controlează cursul acestei omeniri. Dacă omenirea își dorește să aibă un destin bun, dacă o țară își dorește să aibă un destin bun, atunci omul trebuie să se plece în fața lui Dumnezeu în închinare, să se căiască și să mărturisească înaintea lui Dumnezeu, altfel, destinul și destinația omului vor sfârși inevitabil într-o catastrofă.
Privește înapoi spre vremea Arcei lui Noe: omenirea era foarte coruptă și se abătuse de la binecuvântarea lui Dumnezeu, nu a mai fost îngrijită de Dumnezeu și pierduse promisiunile lui Dumnezeu. Oamenii trăiau în întuneric, fără lumina lui Dumnezeu. Astfel au devenit imorali prin natură și s-au dedat unei stricăciuni respingătoare. Astfel de oameni nu au mai putut primi promisiunea lui Dumnezeu; ei nu mai erau vrednici să fie martori ai chipului lui Dumnezeu, nici să audă vocea lui Dumnezeu, deoarece ei Îl abandonaseră pe Dumnezeu, aruncaseră deoparte tot ceea ce El le dăruise și uitaseră învățămintele Lui. Inimile lor s-au îndepărtat tot mai mult de Dumnezeu și, pe măsură ce au făcut asta, au devenit tot mai stricați dincolo de toată rațiunea și umanitatea și au devenit tot mai răi. Astfel, ei s-au apropiat și mai mult de moarte și au căzut sub mânia și pedeapsa lui Dumnezeu. Doar Noe L-a venerat pe Dumnezeu și s-a ferit de rău și astfel a putut să audă vocea lui Dumnezeu și instrucțiunile Lui. El a construit arca după instrucțiunile cuvântului lui Dumnezeu și a adunat tot felul de creaturi vii. Și astfel, de îndată ce totul a fost pregătit, Dumnezeu a dezlănțuit nimicirea Lui asupra lumii. Doar Noe și cei șapte membri ai familiei lui au supraviețuit distrugerii, deoarece Noe L-a venerat pe Iahve și s-a ferit de rău.
Acum privește vremurile actuale: astfel de oameni neprihăniți precum Noe, care a putut să-L venereze pe Dumnezeu și să se ferească de rău, nu mai există. Totuși, Dumnezeu este încă milostiv față de această omenire și o eliberează în această epocă finală. Dumnezeu îi caută pe cei care tânjesc după arătarea Lui. El îi caută pe aceia care sunt capabili să audă cuvintele Lui, aceia care nu au uitat trimiterea Lui și care Îi oferă Lui inimile și trupurile lor. El îi caută pe aceia care sunt la fel de ascultători precum niște prunci în fața Lui și care nu I se împotrivesc. Dacă nu ești îngrădit de nicio forță în devotamentul tău față de Dumnezeu, atunci Dumnezeu te va privi favorabil și îți va dărui binecuvântările Lui. Dacă ești de rang înalt, ai o reputație onorabilă, deții foarte multe cunoștințe, ești proprietarul multor bunuri și ești susținut de multe persoane și totuși toate aceste lucruri nu te împiedică să vii în fața lui Dumnezeu, să accepți chemarea Lui și însărcinarea Lui, să faci ceea ce îți cere Dumnezeu, atunci tot ceea ce vei face va fi de cea mai mare importanță pe pământ și de cea mai mare neprihănire pentru omenire. Dacă respingi chemarea lui Dumnezeu de dragul statutului și a propriilor tale obiective, tot ceea ce vei face va fi blestemat și chiar urât de Dumnezeu. Poate că ești un președinte sau un om de știință, un pastor sau un prezbiter, dar indiferent cât de importantă este funcția ta, dacă te bazezi pe cunoștințele și abilitățile tale în ceea ce faci, atunci vei avea întotdeauna parte de eșec și vei fi mereu lipsit de binecuvântările lui Dumnezeu, deoarece Dumnezeu nu acceptă nimic din ceea ce faci și nu recunoaște cariera ta ca fiind una dreaptă și nici nu acceptă că tu lucrezi în beneficiul omenirii. El va spune că tot ceea ce faci este să folosești cunoștințele și forța omenirii pentru a priva omul de protecția lui Dumnezeu și pentru a nega binecuvântările lui Dumnezeu. El va spune că tu conduci omenirea către întuneric, către moarte și către începutul unei existențe fără limite, în care omul L-a pierdut pe Dumnezeu și a pierdut binecuvântările Lui.
Din momentul în care omul a început să aibă științele sociale, mintea sa a fost ocupată de știință și cunoaștere. Apoi, știința și cunoașterea au devenit instrumente pentru guvernarea omenirii și nu a mai rămas suficient loc pentru ca omul să-L venereze pe Dumnezeu și nu au mai rămas condiții favorabile pentru venerarea Lui. Locul lui Dumnezeu s-a scufundat și mai adânc în inima omului. O lume în inima omului fără loc pentru Dumnezeu este întunecată, goală și fără speranță. Și astfel au apărut mulți oameni de știință, istorici și politicieni care și-au exprimat teoriile asupra științei sociale, teoria evoluției omenirii și alte teorii care contravin adevărului că Dumnezeu a creat omul, pentru a umple inima și mintea omului. Și astfel, cei care cred că Dumnezeu a creat totul devin tot mai puțini, iar cei care cred în teoria evoluției devin tot mai mulți la număr. Tot mai multe persoane tratează consemnările lucrării lui Dumnezeu și cuvintele Lui din epoca Vechiului Testament drept mituri și legende. În inimile lor, oamenii devin indiferenți față de demnitatea și măreția lui Dumnezeu, față de dogma potrivit căreia Dumnezeu există și stăpânește toate lucrurile. Supraviețuirea omenirii și destinul țărilor și națiunilor nu mai sunt importante pentru ei. Omul trăiește într-o lume goală, preocupat doar de a mânca, a bea și a-și satisface plăcerile… Puțini sunt oamenii care își asumă responsabilitatea de a căuta locul unde Dumnezeu Își săvârșește azi lucrarea sau de a căuta modul în care El conduce și plănuiește destinația omului. Și astfel, civilizația umană devine în mod inconștient tot mai incapabilă să satisfacă dorințele omului și există mulți oameni care simt că, trăind într-o astfel de lume, sunt mai puțin fericiți decât persoanele care au plecat. Chiar și oamenii din țările care obișnuiau să fie foarte civilizate prezintă astfel de nemulțumiri. Deoarece, fără îndrumarea lui Dumnezeu, indiferent cât de mulți conducători și sociologi își storc creierii pentru a conserva civilizația umană, totul este în zadar. Nimeni nu poate umple golul din inima omului, deoarece nimeni nu poate fi viața omului și nicio teorie socială nu poate elibera omul de golul care îl chinuie. Știința, cunoașterea, libertatea, democrația, relaxarea, confortul – toate aceasta sunt doar un răgaz temporar. Chiar și cu aceste lucruri, omul va păcătui inevitabil și va deplânge nedreptățile societății. Aceste lucruri nu pot domoli pofta și dorința omului de a explora. Deoarece omul a fost creat de Dumnezeu, iar sacrificiile fără sens și explorările omului îl vor duce doar către și mai multă suferință. Omul va trăi într-o stare permanentă de frică, nu va ști cum să facă față viitorului omenirii și nici cum să facă față căii care se află înaintea lui. Omul va ajunge chiar să se teamă de știință și cunoaștere și să se teamă și mai mult de sentimentul de goliciune din el. În această lume, indiferent dacă trăiești într-o țară liberă sau în una fără drepturi ale omului, ești complet incapabil să scapi de soarta omenirii. Fie că ești conducător sau condus, ești complet incapabil să scapi de dorința de explorare a destinului, a misterelor și a destinației omenirii. Și cu atât mai mult ești incapabil să scapi de sentimentul năucitor de goliciune. Astfel de fenomene, care sunt comune întregii omeniri, sunt numite de către sociologi fenomene sociale și, totuși, niciun om important nu poate să pășească în față pentru a rezolva astfel de probleme. Omul, până la urmă, este tot om. Poziția și viața lui Dumnezeu nu pot fi înlocuite de niciun om. Omenirea nu are nevoie doar de o societate corectă în care fiecare este bine hrănit, egal și liber, ci de mântuirea lui Dumnezeu și asigurarea vieții din partea Lui. Doar atunci când omul primește mântuirea lui Dumnezeu și viața îi este asigurată de El, nevoile, dorința de explorare și golul spiritual ale omului vor putea fi rezolvate. Dacă oamenii unei țări sau ai unei națiuni sunt incapabili să primească mântuirea și grija lui Dumnezeu, atunci o astfel de țară sau națiune va merge pe calea spre ruinare, spre întuneric și va fi anihilată de Dumnezeu.
Poate că în prezent țara ta prosperă, dar dacă le vei permite oamenilor tăi să se abată de la Dumnezeu, atunci țara ta va fi tot mai privată de binecuvântările lui Dumnezeu. Civilizația țării tale va fi tot mai călcată în picioare, iar în scurt timp oamenii se vor ridica împotriva lui Dumnezeu și vor blestema Cerul. Și astfel, destinul unei țări va fi adus, pe neștiute, către ruină. Dumnezeu va ridica țări puternice pentru a lua măsuri împotriva acelor țări care au fost blestemate de Dumnezeu și ar putea chiar să le șteargă de pe fața pământului. Ascensiunea sau prăbușirea unei țări sau națiuni este determinată de disponibilitatea liderilor de a Îl venera pe Dumnezeu sau de a-și aduce oamenii mai aproape de Dumnezeu și să Îl venereze pe El. Și totuși, în această epocă finală, deoarece aceia care într-adevăr Îl caută și Îl venerează pe Dumnezeu sunt tot mai puțini, Dumnezeu acordă favoruri speciale țărilor în care creștinismul este religia de stat. El le adună pe toate pentru a forma o tabără relativ virtuoasă a lumii, în timp ce țările atee sau acelea care nu Îl venerează pe adevăratul Dumnezeu vor deveni adversarele taberei virtuoase. Astfel, Dumnezeu nu numai că are un loc în rândul omenirii în care să își săvârșească lucrarea, ci, de asemenea, câștigă țări care pot exercita o autoritate virtuoasă, astfel încât să impună sancțiuni și restricții acelor țări care I se opun lui Dumnezeu. În ciuda acestui fapt, tot nu există multe persoane care ies în față pentru a-L venera pe Dumnezeu, deoarece omul s-a îndepărtat prea mult de El, iar Dumnezeu a fost absent prea mult timp din gândurile omului. Vor rămâne pe pământ doar țările care practică dreptatea și se împotrivesc nelegiuirilor. Însă acest lucru este departe de dorințele lui Dumnezeu, deoarece niciun conducător de țară nu Îi va permite lui Dumnezeu să îi conducă poporul și niciun partid politic nu își va aduna oamenii pentru a-L venera pe Dumnezeu; Dumnezeu Și-a pierdut locul de drept din inima fiecărei țări, națiuni, partid de guvernământ și chiar din inima fiecărei persoane. Deși forțe virtuoase există cu adevărat în această lume, o conducere în care Dumnezeu nu are loc în inima oamenilor este fragilă. Fără binecuvântarea lui Dumnezeu, arena politică va cădea în neorânduială și va deveni vulnerabilă la atacuri. Pentru umanitate, a trăi fără binecuvântarea lui Dumnezeu este precum a duce o viață fără soare. Indiferent cât de asiduu vor aduce conducătorii contribuții pentru poporul lor, indiferent cât de multe conferințe virtuoase va susține omenirea, niciuna dintre acestea nu va schimba lucrurile și nu va modifica soarta omenirii. Omul crede că o țară în care oamenii sunt hrăniți și îmbrăcați, în care trăiesc împreună în pace, este o țară bună și una cu o conducere bună. Dar Dumnezeu nu este de aceeași părere. El crede că o țară în care nimeni nu Îl venerează este una pe care El o va anihila. Mentalitatea omului este prea mult în contradicție cu cea a lui Dumnezeu. Dacă liderul unei țări nu Îl venerează pe Dumnezeu, atunci soarta acelei țări va fi una tragică, iar țara nu va avea nicio destinație.
Dumnezeu nu participă la politicile omului, dar, cu toate acestea, soarta unei țări sau națiuni este controlată de Dumnezeu. Dumnezeu controlează această lume și întregul univers. Destinul omului și planul lui Dumnezeu sunt strâns conectate și niciun om, țară sau națiune nu sunt scutite de suveranitatea lui Dumnezeu. Dacă omul dorește să își cunoască destinul, atunci trebuie să vină în fața lui Dumnezeu. Dumnezeu va face ca aceia care Îl urmează și Îl venerează să prospere și va aduce declinul și nimicirea asupra celor care I se împotrivesc și Îl resping.
Amintiți-vă scena din Biblie când Dumnezeu a provocat distrugerea Sodomei și gândiți-vă, de asemenea, la cum soția lui Lot a devenit un stâlp de sare. Gândiți-vă cum s-au pocăit oamenii din Ninive pentru păcatele lor, în sac și cenușă și amintiți-vă ce a urmat după ce evreii L-au răstignit pe Isus pe cruce acum 2000 de ani. Evreii au fost goniți din Israel și au fugit în țări din întreaga lume. Mulți au fost uciși, iar întreaga națiune evreiască a fost supusă unei distrugeri fără precedent. Ei L-au bătut în cuie pe Isus pe cruce – au comis o crimă atroce – și au provocat firea lui Dumnezeu. Ei au fost obligați să plătească pentru ceea ce au făcut, au fost obligați să suporte consecințele acțiunilor lor. Ei L-au condamnat pe Dumnezeu, L-au respins pe Dumnezeu și astfel nu au avut decât un destin: acela de a fi pedepsiți de Dumnezeu. Aceasta este consecința amară și dezastrul pe care conducătorii lor le-au adus asupra țării și națiunii lor.
Astăzi, Dumnezeu S-a întors în lume pentru a-Și săvârși lucrarea. Prima Lui oprire este marele ansamblu de conducători dictatori: China, bastionul ferm al ateismului. Dumnezeu a câștigat un grup de oameni prin înțelepciunea și puterea Lui. În timpul acesta, El este vânat de partidul de guvernământ al Chinei prin toate mijloacele și este supus unei suferințe mari, fără să aibă un loc unde să Își poată odihni capul și fără posibilitatea de a-Și găsi un adăpost. În ciuda acestora, Dumnezeu Își continuă lucrarea pe care intenționează să o săvârșească: El își face auzită vocea și răspândește evanghelia. Nimeni nu poate pătrunde atotputernicia lui Dumnezeu. În China, o țară care Îl privește pe Dumnezeu ca pe un dușman, Dumnezeu nu Și-a încetat niciodată lucrarea. În schimb, tot mai mulți oameni au acceptat lucrarea și cuvântul Lui, deoarece Dumnezeu face tot ce Îi stă în putință pentru a salva fiecare membru al omenirii. Avem încrederea că nicio țară sau putere nu poate sta în calea a ceea ce Dumnezeu dorește să împlinească. Cei care împiedică lucrarea lui Dumnezeu se opun cuvântului lui Dumnezeu, tulbură și subminează planul lui Dumnezeu vor fi, în cele din urmă, pedepsiți de Dumnezeu. Cel care sfidează lucrarea lui Dumnezeu va fi trimis în iad; orice țară care sfidează lucrarea lui Dumnezeu va fi distrusă; orice națiune care se ridică pentru a se opune lucrării lui Dumnezeu va fi ștearsă de pe fața pământului și va înceta să mai existe. Îndemn oamenii de toate naționalitățile, din toate țările și chiar din toate domeniile să asculte vocea lui Dumnezeu, să privească lucrarea lui Dumnezeu, să acorde atenție destinului umanității, făcându-L astfel pe Dumnezeu cel mai sfânt, cel mai onorabil, cel mai măreț și singurul obiect al venerării în rândul omenirii și permițând astfel întregii omeniri să trăiască sub binecuvântarea lui Dumnezeu, așa cum au trăit descendenții lui Avraam sub făgăduința lui Iahve și așa cum Adam și Eva, care au fost creați inițial de Dumnezeu, au trăit în grădina Edenului.
Lucrarea lui Dumnezeu este la fel ca niște valuri foarte puternice. Nimeni nu Îl poate reține și nimeni nu Îi poate opri pașii. Doar cei care ascultă cu grijă cuvintele Lui și care caută și sunt însetați după El pot păși pe urmele Lui și primi făgăduința Lui. Cei care nu vor face aceasta vor fi supuși unui dezastru copleșitor și unei pedepse meritate.
Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună…
aPOI…Dumnezeu S-A odihnIT. Nu existau oameni sau orice altceva pe pământ la acea vreme și Dumnezeu nu făcuse niciun fel de lucrare. Dumnezeu Şi-a început lucrarea de gestionare doar odată ce omenirea a existat și odată ce omenirea a fost coruptă. Din acest moment, Dumnezeu nu S-a mai odihnit, ci în schimb a început să Își petreacă timpul în mijlocul omenirii. Din cauza corupției omenirii Dumnezeu a fost luat de la odihna Sa și, de asemenea, din cauza răzvrătirii arhanghelului Dumnezeu a fost luat de la odihna Sa. Dacă Dumnezeu nu îl învinge pe Satana și nu salvează omenirea, care a fost coruptă, Dumnezeu nu va mai putea niciodată să intre în odihnă. Precum îi lipsește omului odihna, așa Îi lipsește și lui Dumnezeu. Când Dumnezeu va intra din nou în odihnă, şi omul va intra în odihnă. Viața în odihnă este una fără război, fără murdărie, fără nedreptate stăruitoare. Aceasta înseamnă că îi lipsește hărțuirea Satanei (aici „Satana” se referă la forțe ostile), corupția Satanei, precum și invadarea de către orice forță opusă lui Dumnezeu. Totul își urmează propriul fel și I se închină Domnului zidirii. Cerul și pământul sunt cu desăvârşire liniștite. Aceasta este viața tihnită a omenirii. Când Dumnezeu intră în odihnă, nu va mai rămâne nicio nedreptate pe pământ și nicio forță ostilă nu va mai invada. Omenirea, de asemenea, va intra într-un ținut nou; aceasta nu va mai fi o omenire coruptă de Satana, ci o omenire care a fost salvată după ce fusese coruptă de Satana. Ziua de odihnă a omenirii este și ziua de odihnă a lui Dumnezeu. Dumnezeu Și-a pierdut odihna din cauza incapacității omenirii de a intra în odihnă; nu înseamnă că El nu putea să Se odihnească inițial. Intrarea în odihnă nu înseamnă că toate lucrurile vor înceta să se miște sau că toate lucrurile vor înceta să se dezvolte, nici nu înseamnă că Dumnezeu va înceta să lucreze sau că omul va înceta să trăiască. Semnul intrării în odihnă este astfel: Satana a fost distrus; acei oameni răi care i s-au alăturat Satanei în fărădelegile acestuia au fost pedepsiți și nimiciți; toate forțele ostile față de Dumnezeu încetează să existe. Intrarea lui Dumnezeu în odihnă înseamnă că El nu-Şi va mai îndeplini lucrarea de mântuire a omenirii. Intrarea omenirii în odihnă înseamnă că întreaga omenire va trăi în lumina lui Dumnezeu și sub binecuvântările Sale; nu va mai exista nici urmă de corupţie a Satanei, şi nici nu se vor întâmpla lucruri nedrepte. Omenirea va trăi normal pe pământ și în grija lui Dumnezeu. Când Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună, va însemna că omenirea a fost salvată și că Satana a fost distrus, că lucrarea lui Dumnezeu printre oameni s-a terminat complet. Dumnezeu nu va mai continua să lucreze printre oameni, iar oamenii nu vor mai trăi sub stăpânirea Satanei. De aceea, Dumnezeu nu va mai fi ocupat, iar omul nu se va mai grăbi; Dumnezeu și omul vor intra simultan în odihnă. Dumnezeu se va întoarce la poziția Sa iniţială și fiecare om se va întoarce la locul său respectiv. Acestea sunt destinațiile pe care Dumnezeu și omul le vor locui, respectiv, după sfârșitul întregii gestionări a lui Dumnezeu. Dumnezeu are destinația lui Dumnezeu, iar omul are destinația omului. În timp ce Se odihnește, Dumnezeu va continua să ghideze toţi oamenii în viețile lor pe pământ. În timp ce Se află în lumina lui Dumnezeu, omul se va închina unicului adevărat Dumnezeu din ceruri. Dumnezeu nu va mai trăi printre oameni, iar oamenii nu vor putea, de asemenea, să trăiască alături de Dumnezeu în destinația lui Dumnezeu. Dumnezeu și omul nu pot trăi în același ținut; mai degrabă, amândoi au propriile moduri respective de a trăi. Dumnezeu este Cel care ghidează întreaga omenire, în timp ce întreaga omenire este cristalizarea lucrării de gestionare a lui Dumnezeu. Omenirea este cea care este condusă; în ceea ce privește esența, omenirea nu este asemănătoare lui Dumnezeu. A se odihni înseamnă a se întoarce la locul de origine al fiecăruia. De aceea, când Dumnezeu intră în odihnă, înseamnă că Dumnezeu se întoarce la locul Său de origine. Dumnezeu nu va mai trăi pe pământ sau nu va mai împărtăși bucuria și suferința omenirii aflându-Se în mijlocul omenirii. Când omenirea va intra în odihnă, înseamnă că omul a devenit o adevărată creație; oamenii I se vor închina lui Dumnezeu de pe pământ și vor avea vieți umane normale. Oamenii nu vor mai fi neascultători față de Dumnezeu sau nu I se vor mai împotrivi lui Dumnezeu; ei se vor întoarce la viața inițială a lui Adam și a Evei. Acestea sunt viețile și destinațiile respective ale lui Dumnezeu și ale omenirii după ce intră în odihnă. Înfrângerea Satanei este o direcție inevitabilă în războiul dintre Dumnezeu și Satana. În acest mod, intrarea lui Dumnezeu în odihnă după finalizarea lucrării Sale de gestionare și mântuirea completă a omului și intrarea în odihnă vor deveni, în același mod, direcții inevitabile. Locul de odihnă al omului este pe pământ, iar locul de odihnă al lui Dumnezeu este în ceruri. În timp ce omul se va odihni, el I se va închina lui Dumnezeu și, de asemenea, va locui pe pământ, iar în timp ce Dumnezeu Se va odihni, El va conduce partea rămasă a omenirii; El o va conduce din ceruri, nu de pe pământ. Dumnezeu încă va fi Duhul, în timp ce omul încă va fi trup. Dumnezeu și omul au amândoi diferite moduri respective de odihnă. În timp ce Dumnezeu Se va odihni, El va veni și va apărea printre oameni; în timp ce omul se va odihni, el va fi condus de Dumnezeu să viziteze cerurile și, de asemenea, să se bucure de viața din ceruri. După ce Dumnezeu și omul vor intra în odihnă, Satana nu va mai exista și, precum Satana, nici acei oameni răi nu vor mai exista. Înainte ca Dumnezeu și omul să intre în odihnă, acei indivizi răi care odată L-au persecutat pe Dumnezeu pe pământ și dușmanii care nu L-au ascultat pe pământ vor fi fost deja distruși; ei vor fi fost distruși de marile dezastre ale zilelor de pe urmă. După ce acei indivizi răi vor fi complet distruși, pământul nu va mai cunoaște vreodată hărțuirea Satanei. Omenirea va obține mântuirea deplină și abia atunci va fi momentul când lucrarea lui Dumnezeu se va încheia în întregime. Acestea sunt condițiile necesare pentru ca Dumnezeu și omul să intre în odihnă.
Apropierea sfârșitului tuturor lucrurilor indică sfârșitul lucrării lui Dumnezeu și indică sfârșitul dezvoltării omenirii. Aceasta înseamnă că omenirea coruptă de Satana şi-a atins sfârșitul dezvoltării, iar urmaşii lui Adam și ai Evei s-au înmulțit până la respectivele lor sfârșituri și înseamnă, de asemenea, că este imposibil pentru o asemenea omenire, care a fost coruptă de Satana, să continue să se dezvolte. Adam și Eva de la început nu fuseseră corupți, dar Adam și Eva care au fost alungați din Grădina Edenului au fost corupți de Satana. Când Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună, Adam și Eva – care au fost alungați din Grădina Edenului – și urmaşii lor vor ajunge, în cele din urmă, la un sfârşit; omenirea viitorului va fi încă formată din urmaşii lui Adam și ai Evei, dar ei nu vor fi oameni care trăiesc sub stăpânirea Satanei. Mai degrabă, vor fi oameni care au fost salvați și purificați. Aceasta va fi o omenire care a fost judecată și mustrată și una care este sfântă. Acești oameni nu vor fi asemănători rasei umane, așa cum a fost aceasta inițial; se poate chiar spune că sunt un tip de persoane total diferit de Adam și Eva de la început. Acești oameni vor fi fost selectați dintre toți aceia care au fost corupți de Satana și ei vor fi oamenii care, în final, au rămas neclintiţi în timpul judecării și mustrării lui Dumnezeu; ei vor fi ultimul grup de oameni rămas în mijlocul omenirii pervertite. Doar acest grup de oameni va putea să intre în odihna finală împreună cu Dumnezeu. Cei care pot rămâne neclintiţi în timpul lucrării de judecată şi mustrare a lui Dumnezeu din zilele de pe urmă – adică, pe parcursul lucrării finale de curățare – vor fi cei care vor intra în odihna din urmă alături de Dumnezeu; prin urmare, cei care intră în odihnă vor fi fost cu toții eliberați de influența Satanei și obținuți de Dumnezeu doar după ce vor fi fost supuși lucrării Sale finale de purificare. Aceşti oameni care au fost obținuți, în cele din urmă, de Dumnezeu vor intra în odihna finală. Esența lucrării de mustrare și judecată a lui Dumnezeu este de a curăța omenirea, iar acest lucru este pentru ziua odihnei finale. Altfel, întreaga omenire nu va putea să-și urmeze propria specie și să intre în odihnă. Această lucrare este singura cale ca omenirea să intre în odihnă. Doar lucrarea de curăţare a lui Dumnezeu va curăța omenirea de păcate și doar lucrarea Lui de mustrare și judecată va aduce la lumină lucrurile nesupuse din mijlocul omenirii, separându-i astfel pe cei care pot fi salvați de cei care nu pot și pe cei care vor rămâne de cei care nu vor rămâne. Când lucrarea Sa se va termina, acei oameni care vor rămâne vor fi curățați și se vor bucura de o a doua viață umană mai minunată pe pământ, căci ei vor intra într-un tărâm mai înalt al umanității; cu alte cuvinte, ei vor intra în ziua de odihnă a umanității și vor trăi împreună cu Dumnezeu. După ce aceia care nu pot rămâne vor suferi mustrarea și judecata, formele lor originale vor fi dezvăluite complet; după aceasta, ei toți vor fi distruși și, ca şi Satanei, nu li se va mai permite să supraviețuiască pe pământ. Umanitatea viitorului nu va mai include acest tip de oameni; acești oameni nu sunt potriviți să intre în pământul odihnei finale, nici nu sunt potriviți să intre în ziua odihnei pe care Dumnezeu și omul o vor împărți, căci ei sunt ținte ale pedepsei și sunt cei răi, și nu sunt oameni drepți. Ei au fost răscumpărați odată și, de asemenea, judecați și mustrați; pe lângă acestea, ei au slujit odată lui Dumnezeu, dar când va veni ziua de pe urmă, tot vor fi eliminați și distruși din cauza propriei răutăți și neascultări și din cauza faptului că nu pot fi răscumpărați. Ei nu vor mai exista în lumea viitorului și ei nu vor mai exista în rasa umană a viitorului. Fiecare dintre și toți răufăcătorii și toți cei care nu au fost mântuiţi vor fi distruși când cei sfinți din cadrul omenirii vor intra în odihnă, indiferent dacă sunt duhurile celor morți sau aceia care încă trăiesc în trup. Indiferent cărei epoci aparțin duhurile acestor răufăcători și oamenii răufăcători sau duhurile oamenilor drepți și acei oameni care îndeplinesc dreptatea, toţi răufăcătorii vor fi distruși și toți oamenii drepți vor supraviețui. Dacă o persoană sau duh primește mântuirea nu se bazează complet pe lucrarea epocii de pe urmă ci, mai degrabă, este stabilit în funcție de faptul dacă s-au împotrivit lui Dumnezeu sau au fost neascultători față de El. Dacă oamenii din epoca precedentă făceau rău și nu puteau fi mântuiți, ei ar fi fost, fără îndoială, vizați pentru pedeapsă. Dacă oamenii din această epocă fac rău și nu pot fi mântuiți, ei sunt, de asemenea, fără îndoială, vizați pentru pedeapsă. Oamenii sunt separați pe baza binelui și a răului, nu pe baza epocii. Odată ce au fost separați pe baza binelui și a răului, oamenii nu sunt imediat pedepsiți sau recompensați; mai degrabă, Dumnezeu Își va îndeplini lucrarea de pedepsire a răului și recompensare a binelui după ce Și-a dus la bun sfârșit lucrarea de cucerire din zilele de pe urmă. De fapt, El a folosit binele și răul pentru a împărți omenirea de când Și-a început lucrarea printre oameni. El doar îi va răsplăti pe cei drepți și îi va pedepsi pe cei răi la finalizarea lucrării Sale, mai degrabă decât să îi separe pe cei răi și pe cei buni după finalizarea lucrării Sale și apoi imediat să treacă la lucrarea Sa de pedepsire a răului și răsplătire a binelui. Lucrarea Sa desăvârșită de pedepsire a răului și răsplătire a binelui este făcută în întregime pentru a purifica pe deplin întreaga omenire, pentru ca El să poată aduce o întreagă omenire sfântă la odihna veșnică. Această etapă a lucrării Sale este cea mai importantă lucrare a Sa. Este etapa finală a întregii Sale lucrări de gestionare. Dacă Dumnezeu nu i-ar fi distrus pe cei răi, ci i-ar fi lăsat să rămână, atunci întreaga omenire încă nu ar fi fost în stare să intre în odihnă, iar Dumnezeu nu ar fi putut să aducă întreaga omenire într-un ținut mai bun. Acest tip de lucrare nu ar fi complet încheiată. Când El Își va încheia lucrarea, întreaga omenire va fi complet sfântă. Doar în această manieră poate Dumnezeu să trăiască liniştit în odihnă.
Oamenii de astăzi nu sunt capabili să se despartă de lucrurile trupului; ei nu pot renunța la bucuriile trupului, nici nu pot renunța la lume, bani sau la firea lor coruptă. Majoritatea oamenilor își abordează îndeletnicirile într-o manieră superficială. De fapt, acești oameni nu Îl au deloc pe Dumnezeu în inimile lor; cu atât mai mult, lor nu le este teamă de Dumnezeu. Ei nu îl au pe Dumnezeu în inimile lor și, astfel, nu pot să înțeleagă tot ceea ce face Dumnezeu și sunt chiar mai incapabili să creadă cuvintele pe care le rostește cu gura Lui. Acești oameni sunt prea lumești; ei sunt prea profund corupţi și le lipsește orice fel de adevăr, mai mult, ei nu cred că Dumnezeu poate deveni trup. Oricine nu crede în Dumnezeu întrupat – adică, oricine care nu crede lucrarea și vorbirea Dumnezeului vizibil și nu cred în Dumnezeu cel vizibil, ci, în schimb, I se închină Dumnezeului invizibil din ceruri – nu Îl are pe Dumnezeu în inima lui sau a ei. Ei sunt oamenii care nu ascultă și I se împotrivesc lui Dumnezeu. Acestor oameni le lipsesc umanitatea și rațiunea, ca să nu mai vorbim de adevăr. Pentru acești oameni, Dumnezeul vizibil și tangibil nu poate cu atât mai mult să fie crezut, totuși Dumnezeul invizibil și intangibil este cel mai credibil și cel mai îmbucurător pentru inimile lor. Ceea ce caută ei nu este adevărul realității, nici nu este adevărata esență a vieții, cu atât mai puțin intențiile lui Dumnezeu; mai degrabă, ei caută exaltarea. Acele lucruri care sunt cele mai capabile să le permită să își îndeplinească dorințele sunt, fără îndoială, credințele și îndeletnicirile lor. Ei cred în Dumnezeu doar pentru a-și satisface propriile dorințe, nu pentru a căuta adevărul. Nu sunt acești oameni răufăcători? Ei sunt extrem de încrezători în sine și nu cred că Dumnezeu din ceruri îi va distruge pe acești „oameni buni”. În schimb, cred că Dumnezeu le va permite să rămână și, mai mult, că îi va răsplăti generos, pentru că ei au făcut multe lucruri pentru Dumnezeu și au afișat foarte multă „loialitate” față de El. Dacă ar fi să îl urmeze pe Dumnezeul vizibil, ei ar răspunde violent imediat împotriva lui Dumnezeu sau ar da curs furiei odată ce dorințele lor nu s-ar îndeplini. Aceștia sunt oameni josnici care caută să își satisfacă propriile dorințe; ei nu sunt oameni cu integritate în căutarea adevărului. Astfel de oameni sunt așa-numiții oameni răi care Îl urmează pe Hristos. Acei oameni care nu caută adevărul, nu pot crede adevărul. Ei sunt cu atât mai incapabili să înțeleagă rezultatul viitor al omenirii, căci nu cred nicio lucrare sau niciun cuvânt al Dumnezeului vizibil și nu pot crede în destinația viitoare a omenirii. De aceea, chiar dacă ei Îl urmează pe Dumnezeul vizibil, tot fac rău și nu caută adevărul, nici nu practică adevărul pe care îl cer Eu. Acei oameni care nu cred că vor fi distruși sunt, dimpotrivă, chiar indivizii care vor fi distruși. Ei se consideră cu toții așa deștepți și cred că ei înșiși sunt aceia care practică adevărul. Ei consideră că purtarea lor rea este adevărul și de aceea o prețuiesc. Acești oameni răi sunt foarte încrezători în sine; ei iau adevărul drept doctrină și faptele lor rele drept adevăr, iar în final pot culege doar ceea ce au semănat. Cu cât oamenii sunt mai încrezători în sine și cu cât sunt mai teribil de aroganți, cu atât sunt mai incapabili să obțină adevărul; cu cât oamenii cred mai mult în Dumnezeul din ceruri, cu atât mai mult se împotrivesc lui Dumnezeu. Aceștia sunt oamenii care vor fi pedepsiți. Înainte ca omenirea să intre în odihnă, pedepsirea sau recompensarea tuturor tipurilor de persoane va fi determinată în funcție de faptul dacă acestea caută adevărul, dacă Îl cunosc pe Dumnezeu, dacă Îl pot asculta pe Dumnezeul vizibil. Acelora care au slujit Dumnezeului vizibil și, totuși, nu Îl cunosc și nu Îl ascultă, le lipsește adevărul. Acești oameni sunt răufăcători, iar răufăcătorii vor fi pedepsiți fără îndoială; în plus, ei vor fi pedepsiți conform comportamentului lor rău. În Dumnezeu crede omul și El este, de asemenea, vrednic de ascultarea omului. Aceia care cred doar în Dumnezeu cel nedeslușit și invizibil sunt aceia care nu cred în Dumnezeu; în plus, ei sunt incapabili de a I se supune lui Dumnezeu. Dacă acești oameni tot nu vor putea crede în Dumnezeu cel vizibil înainte ca lucrarea Sa de cucerire să se termine și, de asemenea, dacă ei continuă să fie neascultători și se împotrivesc lui Dumnezeu care este vizibil în trup, acești iubitori ai nedeslușitului vor fi, fără îndoială, distruși. Este precum este cu cei dintre voi – oricine care Îl recunoaște verbal pe Dumnezeu întrupat, totuși nu poate practica adevărul de supunere față de Dumnezeu întrupat va fi în final eliminat și distrus, iar oricine care Îl recunoaște verbal pe Dumnezeul cel vizibil și care, de asemenea, mănâncă și bea din adevărul exprimat de Dumnezeul vizibil şi totuși, Îl caută pe Dumnezeul nedeslușit și invizibil, va fi cu atât mai mult distrus în viitor. Niciunul dintre acești oameni nu poate rămâne până la timpul de odihnă după terminarea lucrării lui Dumnezeu; niciunul ca acești oameni nu poate să rămână până la timpul de odihnă. Oamenii demonici sunt cei care nu practică adevărul; esența lor este una de împotrivire și de neascultare față de Dumnezeu și ei nu au nici cele mai infime intenții de a-L asculta pe Dumnezeu. Astfel de oameni vor fi cu toții distruși. Dacă ai adevărul și dacă I te împotrivești lui Dumnezeu se determină conform esenței tale, nu conform înfățișării sau comportamentului și cuvintelor tale ocazionale. Esența tuturor persoanelor decide dacă vor fi distruși; aceasta se determină conform esenței dezvăluite de comportamentul lor și de căutarea lor a adevărului. Printre oamenii care fac o lucrare în mod similar și cantități similare de lucru, cei ale căror esențe sunt bune și care posedă adevărul sunt oamenii care pot rămâne, dar aceia ale căror esențe umane sunt rele și care nu Îl ascultă pe Dumnezeul vizibil sunt aceia care vor fi distruși. Toată lucrarea sau cuvintele lui Dumnezeu care vizează destinația omenirii tratează omenirea conform esenței fiecărei persoane; nu vor fi accidente și, cu siguranță, nu va exista cea mai mică eroare. Doar când o persoană îndeplinește lucrarea vor fi amestecate emoția umană sau semnificația. Lucrarea pe care o face Dumnezeu este cea mai potrivită; El nu va aduce cu siguranță acuzații false împotriva niciunei făpturi. Există acum mulți oameni care sunt incapabili să înțeleagă destinația viitoare a omenirii și care, de asemenea, nu cred cuvintele pe care le rostesc Eu; toți aceia care nu cred, împreună cu aceia care nu practică adevărul, sunt demoni!
Aceia care caută și aceia care nu caută sunt acum două tipuri diferite de persoane și două tipuri diferite de oameni, cu două destinații diferite. Aceia care caută cunoașterea adevărului și practică adevărul sunt oamenii pe care îi va salva Dumnezeu. Aceia care nu cunosc adevărata cale sunt demoni și dușmani; ei sunt urmaşii arhanghelului și vor fi distruși. Chiar şi credincioșii pioși ai unui Dumnezeu nedeslușit – nu sunt și ei demoni? Oamenii care au conștiințe bune, dar nu acceptă calea adevărată sunt demoni; esența lor este una de împotrivire față de Dumnezeu. Aceia care nu acceptă adevărata cale sunt aceia care I se împotrivesc lui Dumnezeu și, chiar dacă acești oameni îndură multe greutăți, ei tot vor fi distruși. Aceia care nu sunt dispuși să abandoneze lumea, care nu pot să suporte să se despartă de părinții lor, care nu pot să suporte să se elibereze de propriile plăceri ale trupului sunt toți neascultători față de Dumnezeu și vor fi cu toții distruși. Oricine care nu crede în Dumnezeu întrupat este demonic; cu atât mai mult, va fi distrus. Aceia care cred, dar nu practică adevărul, aceia care nu cred în Dumnezeu întrupat și aceia care nu cred deloc în existența lui Dumnezeu vor fi distruși. Oricine care este capabil să rămână este o persoană care a trecut prin amărăciunea rafinării și și-a menținut poziția; aceasta este o persoană care a trecut cu adevărat prin încercări. Oricine care nu Îl recunoaște pe Dumnezeu este un dușman; adică, oricine din cadrul acestui curent sau fără acest curent, care nu Îl recunoaște pe Dumnezeu Întrupat, este un antihrist! Cine este Satana, cine sunt demonii și cine sunt dușmanii lui Dumnezeu dacă nu cei ce se împotrivesc și care nu cred în Dumnezeu? Nu sunt ei acei oameni care nu Îl ascultă pe Dumnezeu? Nu sunt acei oameni care pretind verbal că ei cred şi, totuși, sunt lipsiţi de adevăr? Nu sunt ei acei oameni care doar urmăresc obținerea binecuvântărilor şi, totuși, nu pot să fie martori pentru Dumnezeu? Tu poți încă să umbli cu acei demoni astăzi și să acorzi importanță conștiinței și iubirii cu acești demoni; nu înseamnă asta să oferi intenții bune Satanei? Nu înseamnă aceasta asocierea cu demonii? Dacă oamenii sunt încă incapabili să distingă între bine și rău astăzi și încă acordă orbește importanță iubirii și milei fără a spera în vreun fel să urmărească voia lui Dumnezeu și nu pot în niciun fel să aibă inima lui Dumnezeu ca pe a lor, finalurile lor vor fi cu atât mai jalnice. Oricine care nu crede în Dumnezeu întrupat este un dușman al lui Dumnezeu. Dacă tu poți să acorzi importanță conștiinței și iubirii către un dușman, nu îți lipsește un simț al dreptății? Dacă tu ești compatibil cu aceia pe care Eu îi detest și îi dezaprob, și tot acorzi importanță iubirii și sentimentelor personale cu ei, nu ești tu atunci neascultător? Nu te împotrivești intenționat lui Dumnezeu? Are o persoană ca aceasta adevărul? Dacă oamenii acordă importanță conștiinței față de dușmani, acordă importanță iubirii față de demoni și acordă importanță milei față de Satana, nu întrerup ei în mod intenționat lucrarea lui Dumnezeu? Acei oameni care cred doar în Isus și nu cred în Dumnezeu întrupat în timpul zilelor de pe urmă și aceia care pretind verbal că ei cred în Dumnezeu întrupat, dar fac rău, sunt cu toții antihriști, ca să nu mai vorbim de acei oameni care nu cred în Dumnezeu. Acești oameni vor fi cu toții distruși. Criteriul după care omul îl judecă pe om se bazează pe comportamentul său; unul al cărui comportament este bun este o persoană dreaptă și unul al cărui comportament este abominabil este rău. Criteriul după care Dumnezeu îl judecă pe om se bazează pe capacitatea esenței unei persoane de a-L asculta; o persoană care Îl ascultă pe Dumnezeu este o persoană dreaptă și una care nu Îl ascultă pe Dumnezeu este un dușman și o persoană rea, indiferent dacă comportamentul acesteia este bun sau rău și indiferent dacă cuvintele acestei persoane sunt corecte sau incorecte. Unii oameni doresc să folosească faptele bune pentru a obține o destinație bună a viitorului și unii oameni doresc să folosească cuvintele bune pentru a achiziționa o destinație bună. Oamenii cred în mod fals că Dumnezeu determină rezultatul omului conform comportamentului sau cuvintelor sale și de aceea mulți oameni vor căuta să folosească aceasta pentru a câștiga favoruri temporare, prin înșelăciune. Oamenii care vor supraviețui mai târziu prin odihnă vor fi îndurat cu toții ziua nenorocirii și, de asemenea, vor fi fost martori pentru Dumnezeu; ei vor fi cu toții oameni care își vor fi făcut datoria și care intenționează să Îl asculte pe Dumnezeu. Aceia care vor doar să folosească oportunitatea de a sluji pentru a evita să practice adevărul nu vor putea rămâne. Dumnezeu are standarde corespunzătoare pentru aranjarea rezultatelor tuturor oamenilor; El nu ia aceste decizii doar conform cuvintelor și comportamentului unei persoane, nici nu le ia conform comportamentului său într-o singură perioadă de timp. El nu va fi deloc tolerant față de comportamentul rău al unei persoane datorită serviciului din trecut oferit de acea persoană lui Dumnezeu, nici nu va cruța o persoană de la moarte datorită unui singur efort pentru Dumnezeu. Nimeni nu poate scăpa de răsplata pentru răutatea sa și nimeni nu își poate ascunde comportamentul rău și, prin aceasta, să scape de agonia distrugerii. Dacă o persoană își poate face într-adevăr datoria, atunci aceasta înseamnă că este o persoană credincioasă veșnic lui Dumnezeu, care nu caută recompense, indiferent dacă primește binecuvântări sau suferă nenorociri. Dacă oamenii sunt credincioși lui Dumnezeu când văd binecuvântări, dar își pierd credința când nu pot vedea binecuvântări și, în final, tot nu pot să fie martori pentru Dumnezeu și tot nu pot să își facă datoria cum ar trebui, acești oameni care odată I-au oferit servicii lui Dumnezeu cu credință, tot vor fi distruși. Pe scurt, oamenii răi nu pot supraviețui în eternitate, nici nu pot intra în odihnă; doar cei drepți sunt stăpânii odihnei. După ce omenirea intră pe calea cea dreaptă, oamenii vor avea vieți umane normale. Ei toţi își vor face respectiva datorie și vor fi absolut credincioși lui Dumnezeu. Ei vor renunța cu totul la neascultarea și la firea lor coruptă și vor trăi pentru Dumnezeu și datorită lui Dumnezeu. Ei vor fi lipsiți de neascultare și împotrivire. Ei vor fi capabili să Îl asculte cu totul pe Dumnezeu. Aceasta este viața lui Dumnezeu și a omului și viața împărăției și este viața de odihnă.
Aceia care își duc copiii și rudele complet necredincioase la biserică sunt prea egoiști și își arată bunătatea. Acești oameni acordă importanță doar iubirii, fără a se gândi dacă ei cred sau dacă este voia lui Dumnezeu. Unii își aduc soțiile în fața lui Dumnezeu sau își aduc părinții în fața lui Dumnezeu și, indiferent dacă Duhul Sfânt este de acord sau Își îndeplinește lucrarea, ei „adoptă orbește oameni înzestrați” pentru Dumnezeu. Ce beneficiu poate fi câștigat din oferirea generozității către acești oameni care nu cred? Chiar dacă acești necredincioși, cărora le lipseşte prezența Duhului Sfânt, se străduiesc să Îl urmeze pe Dumnezeu, ei tot nu pot fi salvați așa cum se poate crede. Aceia care primesc mântuire nu sunt așa de ușor de obținut. Aceia care nu au trecut prin lucrarea și încercările Duhului Sfânt și care nu au fost desăvârșiți de Dumnezeu întrupat nu pot fi deloc împliniți. De aceea, acestor oameni le lipsește prezența Duhului Sfânt din momentul în care încep să Îl urmeze convenţional pe Dumnezeu. Conform condițiilor și stărilor lor actuale, ei pur și simplu nu pot fi desăvârșiți. Deci, Duhul Sfânt nu decide să consume multă energie asupra lor, nici nu le oferă luminare sau nu îi ghidează în vreun fel; El doar le permite să urmeze și, în cele din urmă, le dezvăluie rezultatul lor – aceasta este suficient. Entuziasmul și intențiile omului vin de la Satana și nu pot îndeplini în niciun fel lucrarea Duhului Sfânt. Indiferent de ce tip de persoană este omul, el trebuie să aibă lucrarea Duhului Sfânt – poate o persoană să desăvârșească o alta? De ce își iubește un soț soția? Și de ce își iubește o soție soțul? De ce sunt copiii ascultători față de părinții lor? Și de ce părinții își adoră copiii? Ce tip de intenții nutresc, de fapt, oamenii? Nu este pentru a-și satisface propriile dorințe și planuri egoiste? Este într-adevăr pentru planul de gestionare (planul mântuirii) al lui Dumnezeu? Este pentru lucrarea lui Dumnezeu? Este pentru a-și îndeplini misiunea de făptură? Aceia care au crezut mai întâi în Dumnezeu și nu au putut obține prezența Duhului Sfânt, nu pot obține niciodată lucrarea Duhului Sfânt; s-a stabilit că acești oameni vor fi distruși. Indiferent de cât de multă iubire are cineva pentru ei, aceasta nu poate înlocui lucrarea Duhului Sfânt. Entuziasmul și iubirea omului reprezintă intențiile omului, dar nu pot reprezenta intențiile lui Dumnezeu și nu pot înlocui lucrarea lui Dumnezeu. Chiar dacă cineva oferă cea mai mare cantitate de iubire sau milă posibilă față de acei oameni care cred convențional în Dumnezeu și pretind că Îl urmează, dar nu știu ce înseamnă să crezi în Dumnezeu, ei tot nu vor obține simpatia lui Dumnezeu sau lucrarea Duhului Sfânt. Chiar dacă oamenii care Îl urmează cu sinceritate pe Dumnezeu sunt de un calibru slab și nu pot înțelege multe adevăruri, ei tot pot dobândi ocazional lucrarea Duhului Sfânt, dar aceia care sunt de un calibru bun, şi totuși nu cred sincer, pur și simplu nu pot obține prezența Duhului Sfânt. Pur și simplu, nu există nicio posibilitate de mântuire cu acești oameni. Chiar dacă ei citesc sau aud ocazional mesajele sau cântă slava lui Dumnezeu, în final nu vor putea să rămână până la timpul de odihnă. Dacă o persoană caută cu sinceritate nu este un fapt determinat de modul în care o judecă ceilalți sau de cum o văd oamenii din jur, ci de acela dacă Duhul Sfânt lucrează asupra sa și dacă are prezența Duhului Sfânt și este cu atât mai determinat de faptul dacă firea sa se schimbă și dacă Îl cunoaşte pe Dumnezeu după ce a trecut prin lucrarea Duhului Sfânt de-a lungul unei anumite perioade; dacă Duhul Sfânt lucrează asupra unei persoane, firea acestei persoane se va schimba treptat, iar perspectiva sa referitoare la credința în Dumnezeu va deveni, treptat, mai pură. Indiferent de cât de mult Îl urmează cineva pe Dumnezeu, atât timp cât s-a schimbat, aceasta înseamnă că Duhul Sfânt lucrează asupra sa. Dacă nu s-a schimbat, înseamnă că Duhul Sfânt nu lucrează asupra sa. Chiar dacă acești oameni oferă unele servicii, ei sunt instigați de intențiile lor de a dobândi o soartă bună. Serviciile ocazionale nu pot înlocui o schimbare a firii lor. În final, ei tot vor fi distruși, căci nu este nevoie de aceia care oferă servicii în cadrul împărăției, nici nu e nevoie de cineva a cărui fire nu s-a schimbat pentru a fi de folos acelor oameni care au fost desăvârșiți și care sunt credincioși lui Dumnezeu. Acele cuvinte din trecut, „Când cineva crede în Domnul, norocul zâmbește asupra întregii sale familii”, sunt potrivite pentru Epoca Harului, dar nu au legătură cu destinația omului. Acestea au fost corespunzătoare doar pentru o etapă în timpul Epocii Harului. Semnificația lăuntrică a acestor cuvinte vizează pacea și binecuvântările materiale de care se bucură oamenii; acestea nu înseamnă că întreaga familie a unuia care crede în Domnul va fi salvată, nici nu înseamnă că atunci când cineva va dobândi o soartă bună, întreaga familie a acestei persoane va fi, de asemenea, adusă în odihnă. Faptul că o persoană primește binecuvântări sau îndură necazuri este determinat conform esenței acesteia și nu este determinat conform esenței comune pe care cineva o împarte cu alții. Împărăția, pur și simplu, nu are acest tip de zicală sau acest tip de regulă. Dacă în cele din urmă cineva poate supraviețui, este datorită faptului că această persoană a îndeplinit cerințele lui Dumnezeu și, dacă, în final, cineva nu poate să rămână la timpul de odihnă, este deoarece această persoană nu Îl ascultă pe Dumnezeu și nu a îndeplinit cerințele lui Dumnezeu. Toată lumea are o destinație potrivită. Aceste destinații sunt determinate conform esenței fiecărei persoane și nu au deloc legătură cu alții. Comportamentul rău al unui copil nu poate fi transferat părinților lui, iar dreptatea unui copil nu poate fi împărtășită cu părinții lui. Comportamentul rău al unui părinte nu poate fi transferat copiilor lui, iar dreptatea unui părinte nu poate fi împărtășită cu copiii lui. Toată lumea își poartă păcatele și toată lumea se bucură de soarta proprie. Nimeni nu îl poate înlocui pe altul. Aceasta este dreptate. În viziunea omului, dacă părinții obțin o soartă bună, la fel pot dobândi și copiii lor, iar în cazul în care copiii fac rele, părinții lor trebuie să se căiască pentru păcatele lor. Aceasta este perspectiva omului și este modul omului de a face lucrurile. Nu este perspectiva lui Dumnezeu. Rezultatul tuturor este determinat conform esenței care vine din comportamentul lor și este întotdeauna stabilit corespunzător. Nimeni nu poate duce păcatele altcuiva; cu atât mai mult, nimeni nu poate primi pedeapsa în locul altcuiva. Acest lucru este incontestabil. Grija unui părinte pentru copilul său nu înseamnă că poate face fapte bune în locul copilului, nici afecțiunea respectuoasă a unui copil pentru părinți nu înseamnă că poate face fapte bune în locul părinților lor. Aceasta este adevărata semnificație din spatele cuvintelor: „doi bărbaţi vor fi la câmp – unul va fi luat, iar altul va fi lăsat. Două femei vor măcina la moară – una va fi luată, iar alta va fi lăsată.” Nimeni nu îşi poate duce odraslele răufăcătoare la odihnă pe baza iubirii profunde pentru copiii săi, nici nu poate cineva să își ducă soția (sau soțul) la odihnă pe baza propriului comportament drept. Aceasta este o regulă administrativă; nu pot exista excepții pentru nimeni. Făcătorii de dreptate sunt făcători de dreptate, iar răufăcătorii sunt răufăcători. Făcătorii de dreptate vor putea supraviețui, iar răufăcătorii vor fi distruși. Cei sfinţi sunt sfinți; ei nu sunt întinaţi. Cei întinaţi sunt întinaţi și ei nu pot conține nicio singură parte sfântă. Toți oamenii răi vor fi distruși și toți oamenii drepți vor supraviețui, chiar dacă odraslele unui răufăcător îndeplinesc fapte drepte și chiar dacă părinții unei persoane drepte comit fapte rele. Nu există nicio legătură între un soț care crede și o soție care nu crede și nu există nicio legătură între copiii care cred și părinții care nu cred. Acestea sunt două tipuri incompatibile. Înainte de a intra în odihnă, o persoană are rude fizice, dar odată ce va intra în odihnă, această persoană nu va mai avea rude fizice despre care să vorbească. Aceia care își fac datoria și aceia care nu și-o fac sunt dușmani; aceia care Îl iubesc pe Dumnezeu și aceia care Îl urăsc pe Dumnezeu sunt opuși unii altora. Aceia care intră în odihnă și aceia care au fost distruși sunt două tipuri de făpturi incompatibile. Făpturile care își fac datoria vor putea supraviețui, iar făpturile care nu şi-o fac vor fi distruse; și mai mult, aceasta va dura în eternitate. Îți iubești soțul pentru a-ți face datoria ca făptură? Îți iubești soția pentru a-ți face datoria ca făptură? Ești ascultător față de părinții tăi necredincioși pentru a-ți face datoria ca făptură? Perspectiva unui om referitoare la credința în Dumnezeu este corectă sau nu? De ce crezi în Dumnezeu? Ce vrei să câștigi? Cum Îl iubești pe Dumnezeu? Aceia care nu își pot face datoria ca făpturi și nu pot depune un efort deplin vor fi distruși. Oamenii de astăzi au relații fizice unii cu ceilalți, precum și asocieri prin sânge, dar, mai târziu, toate acestea vor fi nimicite. Credincioșii și necredincioșii nu sunt compatibili, ci mai degrabă opuși unii altora. Aceia din odihnă cred că există un Dumnezeu și sunt ascultători față de Dumnezeu. Aceia care sunt neascultători față de Dumnezeu vor fi fost cu toții distruși. Familiile nu vor mai exista pe pământ; cum ar putea fi părinți, copii sau relații între soți și soții? Chiar incompatibilitatea credinței și a necredinței va fi desfăcut aceste relații fizice!
Inițial, nu existau familii în omenire, doar bărbatul și femeia, două tipuri de oameni. Nu existau țări, să nu mai vorbim de familii, dar din cauza corupției omului, toate tipurile de oameni s-au organizat în clanuri individuale, mai târziu dezvoltându-se în țări și popoare. Aceste țări și popoare erau formate din familii mici individuale și, în acest mod, toate tipurile de oameni au fost distribuite printre diverse rase, conform diferențelor de limbaj și granițelor despărțitoare. De fapt, indiferent de câte rase există în lume, omenirea are un singur strămoș. La început, au existat doar două tipuri de oameni, iar aceste două tipuri au fost bărbatul și femeia. Totuși, datorită progresului lucrării lui Dumnezeu, a scurgerii istoriei și a schimbărilor geografice în diferite grade, aceste două tipuri de oameni s-au dezvoltat în chiar mai multe tipuri de oameni. Când vine vorba de acest aspect, indiferent din câte rase este formată omenirea, întreaga omenire este tot creația lui Dumnezeu. Indiferent cărei rase aparțin oamenii, ei sunt cu toții creaturile Sale; ei sunt cu toții urmaşii lui Adam și ai Evei. Chiar dacă ei nu sunt făcuți de mâinile lui Dumnezeu, sunt urmașii lui Adam și ai Evei, pe care Dumnezeu i-a creat personal. Indiferent cărui tip aparțin oamenii, toţi sunt făpturile Lui; din moment ce aparțin omenirii, care a fost creată de Dumnezeu, destinația lor este aceea pe care ar trebui să o aibă omenirea și ei sunt împărțiți conform regulilor care organizează omenirea. Adică, răufăcătorii și drepții sunt, până la urmă, făpturi. Făpturile care fac rău vor fi în final distruse, iar cele care fac fapte bune vor supraviețui drept urmare. Acesta este aranjamentul cel mai potrivit pentru aceste două tipuri de făpturi. Răufăcătorii nu pot, din cauza neascultării lor, să nege că sunt creația lui Dumnezeu, dar au fost jefuiți de Satana și, astfel, nu pot fi salvați. Făpturile cu un comportament drept nu se pot baza pe faptul că vor supraviețui pentru a nega că au fost create de Dumnezeu şi, totuși, au primit mântuirea după ce au fost corupte de Satana. Răufăcătorii sunt făpturi care nu Îl ascultă pe Dumnezeu; sunt făpturi care nu pot fi salvate și care au fost deja complet jefuite de Satana. Oamenii care fac rău sunt și ei oameni; sunt oameni care au fost corupți în cel mai mare grad și care nu pot fi salvați. La fel cum sunt și ei făpturi, oamenii cu un comportament drept au fost corupți la rândul lor, dar sunt oameni care sunt dispuși să se elibereze de firea lor coruptă și capabili să I se supună lui Dumnezeu. Oamenii cu un comportament drept nu sunt plini de dreptate; mai degrabă, ei au primit mântuirea și s-au eliberat de firea lor coruptă pentru a se supune lui Dumnezeu; ei vor rămâne neclintiţi în final, dar asta nu înseamnă că nu au fost corupți de Satana. După ce lucrarea lui Dumnezeu se va termina, printre toate făpturile Sale, vor exista aceia care vor fi distruși și aceia care vor supraviețui. Acesta este o direcție inevitabilă a lucrării Sale de gestionare. Nimeni nu poate nega aceasta. Răufăcătorii nu pot supraviețui; aceia care I se supun și Îl urmează până la final supraviețuiesc cu siguranță. Având în vedere că această lucrare este aceea de gestionare a omenirii, vor exista cei care rămân și cei care sunt eliminați. Acestea sunt rezultate diferite ale unor tipuri diferite de oameni și cele mai potrivite aranjamente pentru făpturile Sale. Aranjamentul final al lui Dumnezeu pentru omenire este de a împărți prin nimicirea familiilor, nimicirea națiunilor și nimicirea granițelor naționale. Acesta este unul fără familii și granițe naționale, căci omul se trage, până la urmă, dintr-un singur strămoș și este creația lui Dumnezeu. Pe scurt, creaturile răufăcătoare vor fi distruse, iar făpturile care I se supun lui Dumnezeu vor supraviețui. În acest mod, nu vor exista familii, țări și mai ales națiuni în odihna viitorului; acest tip de omenire este cel mai sfânt tip de omenire. Adam și Eva au fost creați inițial pentru ca omul să poată avea grijă de toate lucrurile de pe pământ; omul a fost, inițial, stăpânul tuturor lucrurilor. Intenția lui Iahve în creare omului a fost de a-i permite să existe pe pământ și, de asemenea, să aibă grijă de toate lucrurile de pe pământ, căci omul, inițial, nu a fost corupt și era, de asemenea, incapabil de a face rău. Totuși, după ce omul a fost corupt, nu a mai fost îngrijitorul tuturor lucrurilor. Iar scopul mântuirii lui Dumnezeu este de a restitui această funcție a omului, de a restitui motivul inițial al omului și supunerea sa inițială; umanitatea în odihnă va fi chiar portretul rezultatului pe care lucrarea Sa de mântuire speră să îl obțină. Deși nu va mai fi o viață ca aceea din Grădina Edenului, esența acesteia va fi aceeași; omenirea nu va mai fi doar sinele necorupt de mai devreme, ci, mai degrabă, o omenire care a fost coruptă și apoi a primit mântuire. Acești oameni care au primit mântuirea vor intra, în cele din urmă, (adică, după ce lucrarea Lui s-a terminat) în odihnă. La fel, rezultatele celor care au fost pedepsiți vor fi, de asemenea, dezvăluite în final și ei vor fi distruși doar după ce lucrarea Lui se va fi terminat. Adică, după ce lucrarea Lui se va termina, acei răufăcători și aceia care au fost salvați vor fi cu toții dezvăluiți, căci lucrarea de dezvăluire a tuturor tipurilor de oameni (indiferent dacă sunt răufăcători sau cei mântuiți) va fi îndeplinită asupra tuturor oamenilor, în mod simultan. Răufăcătorii vor fi eliminați, iar cei ce pot rămâne vor fi dezvăluiți simultan. De aceea, rezultatele tuturor tipurilor de oameni vor fi dezvăluite simultan. El nu va permite unui grup de oameni care au fost mântuiți să intre în odihnă înainte de a da deoparte răufăcătorii și de a-i judeca sau pedepsi câte puțin odată; adevărul nu este așa, de fapt. Când răufăcătorii vor fi distruși și aceia care pot supraviețui vor intra în odihnă, lucrarea Sa în întreg universul se va fi terminat. Nu va exista o ordine a priorităţii printre aceia care primesc binecuvântări și aceia care suferă necazuri; aceia care primesc binecuvântări vor trăi veșnic, iar aceia care suferă necazuri vor pieri pentru întreaga eternitate. Aceste două etape ale lucrării vor fi încheiate simultan. Tocmai din cauza faptului că există oameni neascultători, dreptatea acelor oameni supuși va fi dezvăluită și, tocmai din cauza faptului că există aceia care au primit binecuvântări, necazurile suferite de acei răufăcători pentru comportamentul lor rău vor fi dezvăluite. Dacă Dumnezeu nu ar fi dezvăluit răufăcătorii, acei oameni care I se supun lui Dumnezeu în mod sincer nu ar vedea niciodată soarele; dacă Dumnezeu nu i-ar lua pe aceia care I se supun într-o destinație potrivită, aceia care nu se supun lui Dumnezeu nu ar putea să își primească răsplata meritată. Acesta este procesul lucrării Sale. Dacă El nu ar îndeplini această lucrare de pedepsire a răului și de recompensare a binelui, creaturile Sale nu ar putea niciodată să intre în respectivele lor destinații. Odată ce omenirea va intra în odihnă, răufăcătorii vor fi distruși, întreaga omenire va intra pe calea cea dreaptă și fiecare tip de persoană va fi cu ai săi, conform rolurilor pe care ar trebui să le îndeplinească. Doar aceasta va fi ziua de odihnă a omenirii și direcția inevitabilă pentru dezvoltarea omenirii și doar când omenirea va intra în odihnă va ajunge la îndeplinire reușita măreață și finală a lui Dumnezeu; acesta va fi pasajul final al lucrării Sale. Această lucrare va încheia toată viața fizică decadentă a omenirii și va încheia viața omenirii corupte. De aici, omenirea va intra într-un nou ținut. Deși omul duce o existență fizică, există diferențe semnificative între esența vieții sale și esența vieții omenirii corupte. Semnificația existenței sale și cea a existenței omenirii corupte sunt, de asemenea, diferite. Deși aceasta nu este viața unui nou tip de persoane, se poate spune că este viața unei omeniri care a primit mântuirea și o viață cu umanitate și rațiune recâștigată. Aceștia sunt oameni care odată au fost nesupuși față de Dumnezeu și care odată au fost câștigați de Dumnezeu și apoi mântuiți de El; aceștia sunt oameni care L-au umilit pe Dumnezeu și care, mai târziu, I-au fost martori. Existența lor, după ce au înfruntat și supraviețuit testării Sale, este cea mai semnificativă existență; ei sunt oameni care au fost martori ai lui Dumnezeu înaintea Satanei; ei sunt oameni care sunt potriviți pentru a trăi. Aceia care vor fi distruși sunt oameni care nu pot mărturisi ferm lui Dumnezeu și nu sunt potriviți pentru a trăi. Distrugerea lor se va datora comportamentului lor rău și distrugerea este cea mai bună destinație a lor. Când omul va intra mai târziu în ținutul bun, nu va exista niciuna dintre relațiile dintre soț și soție, dintre tată și fiică sau dintre mamă și fiu pe care omul își imaginează că le va găsi. La acel moment, omul își va urma propriul tip, iar familia va fi fost deja nimicită. Deoarece a eșuat pe deplin, Satana nu va mai deranja niciodată omenirea, iar omul nu va mai avea firea satanică coruptă. Acei oameni neascultători vor fi fost deja distruși și doar acei oameni supuși vor supraviețui. Și astfel, foarte puține familii vor supraviețui intacte; cum vor mai putea să existe relațiile fizice? Viața fizică trecută a omului va fi complet interzisă; cum vor putea să existe relațiile fizice între oameni? Fără firea satanică coruptă, viața oamenilor nu va mai fi vechea viață a trecutului, ci mai degrabă o viață nouă. Părinții vor pierde copii, iar copiii vor pierde părinți. Soții vor pierde soțiile, iar soțiile vor pierde soții. Oamenii au acum relații fizice unii cu ceilalți. Când toți vor fi intrat în odihnă, nu vor mai exista relații fizice. Doar o astfel de omenire va fi dreaptă şi sfântă, doar o astfel de omenire va fi cea care I se închină lui Dumnezeu.
Dumnezeu a creat omenirea și a așezat-o pe pământ, pe care El a condus-o până în ziua de azi. Apoi, El a mântuit omenirea și a servit ca jertfă de păcat pentru omenire. În final, El tot trebuie să cucerească omenirea, să salveze cu totul omenirea și să-i restituie asemănarea inițială. Aceasta este lucrarea în care S-a angajat El de la început la sfârșit – de a-i reda omului imaginea și asemănarea sa inițială. El Își va întemeia împărăția și va restitui asemănarea originală a omului, însemnând că El Îşi va restaura autoritatea pe pământ și în toată creația. Omul și-a pierdut inima temătoare de Dumnezeu după ce a fost corupt de Satana și și-a pierdut acea funcție pe care ar trebui să o aibă una dintre creaturile lui Dumnezeu, devenind un inamic nesupus lui Dumnezeu. Omul a trăit sub stăpânirea Satanei și a urmat ordinele Satanei; astfel, Dumnezeu nu a avut cum să lucreze printre creaturile Sale și a fost incapabil, cu atât mai mult, să câștige frica din partea creaturilor Sale. Omul a fost creat de Dumnezeu și ar trebui să-L slăvească pe Dumnezeu, dar, de fapt, I-a întors spatele și l-a venerat pe Satana. Satana a devenit idolul în inima omului. Astfel, Dumnezeu Și-a pierdut locul în inima omului, cu alte cuvinte, a pierdut semnificația creării omului de către El și, pentru a o restabili, trebuie să restabilească asemănarea inițială a omului și să scape omul de natura sa coruptă. Pentru a-l recupera pe om de la Satana, El trebuie să-l salveze pe om de păcat. Doar așa poate să restabilească treptat asemănarea inițială a omului și funcția inițială a acestuia și, în cele din urmă, să-Şi restaureze Împărăţia. Distrugerea supremă a acelor fii ai nesupunerii va fi săvârșită, de asemenea, pentru a-i permite omului să-L slăvească mai bine pe Dumnezeu și să trăiască mai bine pe pământ. Din moment ce Dumnezeu l-a creat pe om, El îl va face pe om să-L slăvească; iar pentru că vrea să-i redea omului funcția inițială, i-o va reda complet și fără nicio alterare. Restaurarea autorității Sale înseamnă a-l face pe om să-L slăvească și să-L asculte; înseamnă că El îl va face pe om să trăiască datorită Lui și îi va face pe dușmanii Săi să piară datorită autorității Sale; înseamnă că va face ca fiecare parte din El să persiste în omenire, și fără nicio rezistență din partea omului. Împărăția pe care vrea să o întemeieze este propria Sa împărăție. Umanitatea pe care Și-o dorește este una care-L slăvește, una care Îi este pe deplin supusă și care Îi poartă gloria. Dacă El nu va salva umanitatea coruptă, sensul creării omului de către El se va spulbera; nu va mai avea autoritate în rândul oamenilor, iar împărăția Lui nu va mai putea exista pe pământ. Dacă El nu-i va distruge pe acei dușmani care nu I se supun, nu-Și va putea obține gloria completă, nici nu va putea să-Și întemeieze împărăția pe pământ. Acestea sunt simbolurile finalizării lucrării Sale și simbolurile finalizării marii realizări ale Sale: de a distruge în totalitate pe aceia dintre oameni care nu Îi sunt supuși și de a le oferi odihnă celor care au fost desăvârşiţi. Când umanității i se va reda asemănarea originală, când umanitatea va putea să-și îndeplinească respectivele datorii, să-și păstreze locul și să se supună tuturor aranjamentelor lui Dumnezeu, Dumnezeu va fi obținut pe pământ un grup de oameni care Îl venerează și de asemenea, va fi întemeiat o Împărăție pe pământ, care Îl venerează. El va avea victorie eternă pe pământ și aceia care I se opun vor pieri pentru toată eternitatea. Aceasta va restaura intențiile Sale originale în crearea omului; Îi va restaura intenția în crearea tuturor lucrurilor și, de asemenea, Îi va restaura autoritatea pe pământ, autoritatea Lui printre toate lucrurile și printre dușmanii Săi. Acestea sunt simbolurile victoriei Sale totale. De acum înainte, umanitatea va intra în odihnă și va intra într-o viață care urmează calea cea dreaptă. Dumnezeu, de asemenea, va intra în odihna eternă cu omul și va intra într-o viață eternă, împărțită de Dumnezeu și de om. Murdăria și neascultarea de pe pământ vor dispărea, ca și tânguirea. Tot ce se opune pe pământ lui Dumnezeu nu va exista. Doar Dumnezeu și acei oameni pe care El i-a mântuit vor rămâne; doar creația Lui va rămâne.
Cei care se supun lui Dumnezeu cu o inimă sinceră vor fi negreșit câștigați de Dumnezeu
Lucrarea Duhului Sfânt se schimbă de la o zi la alta, înălțându-se mai mult cu fiecare pas; dezvăluirea de mâine este chiar mai înaltă decât cea de astăzi, avansând treptat tot mai mult. Astfel este lucrarea prin care Dumnezeu îl desăvârșește pe om. Dacă omul nu poate ține pasul, atunci el poate fi lăsat în urmă oricând. Dacă omul nu are o inimă ascultătoare, atunci el nu poate urma până la sfârșit. Vechea epocă a trecut; aceasta este o epocă nouă. Iar într-o epocă nouă, trebuie făcută o nouă lucrare. În special, în epoca finală, în care omul va fi desăvârșit, Dumnezeu va face o lucrare nouă mult mai repede. Prin urmare, fără ascultare în inima sa, omului îi va fi greu să urmeze pașii lui Dumnezeu. Dumnezeu nu Se supune niciunei reguli, nici nu consideră imutabil vreun stadiu al lucrării Sale. Mai degrabă, lucrarea pe care El o face este tot mai nouă și tot mai mare. Lucrarea Sa devine din ce în ce mai practică cu fiecare pas, tot mai conformă cu nevoile actuale ale omului. Numai după ce omul experimentează acest fel de lucrare, el poate obține transformarea totală a firii sale. Cunoașterea omului despre viață atinge nivele tot mai înalte și, tot așa, și lucrarea lui Dumnezeu atinge nivele tot mai înalte. Numai în acest fel poate fi omul desăvârșit ca să devină folositor planurilor lui Dumnezeu. Dumnezeu lucrează în acest fel, pe de o parte pentru a contracara și inversa noțiunile omului și, pe de altă parte, pentru a conduce omul într-o stare mai înaltă și mai realistă, pe cel mai înalt tărâm al credinței în Dumnezeu, astfel încât, în cele din urmă, voia lui Dumnezeu să se poată face. Toți cei neascultători din fire, care se opun în mod voit, vor fi lăsați în urmă de această etapă a lucrării grabnice și care avansează cu furie a lui Dumnezeu; doar cei ce ascultă de bună voie și se smeresc cu bucurie pot ajunge până la capătul drumului. În acest fel de lucrare, voi toți ar trebui să învățați cum să vă supuneți și cum să vă lăsați noțiunile deoparte. Ar trebui să fiți cu băgare de seamă la fiecare pas pe care îl faceți. Dacă sunteți neglijenți, cu siguranță veți fi disprețuiți de Duhul Sfânt, veți fi cei care Îl tulbură pe Dumnezeu în lucrarea Sa. Înainte de această etapă a lucrării, regulile și legile omului din vechime au fost atât de multe încât acesta s-a lăsat dus de val și, ca rezultat, a devenit mândru și a uitat de sine. Toate acestea sunt obstacole care împiedică omul să accepte noua lucrare a lui Dumnezeu; ele se opun cunoașterii lui Dumnezeu de către om. Dacă omul nu are o inimă supusă și nici o dorință pentru adevăr, atunci el va fi în pericol. Dacă te supui doar muncii și vorbelor simple și nu ești capabil să accepți vorbele de o intensitate mai mare, atunci ești un om care păstrează vechile căi și care nu poate ține pasul cu lucrarea Duhului Sfânt. Lucrarea făcută de Dumnezeu diferă de la o perioadă la alta. Dacă tu arăți multă ascultare într-o etapă, dar în etapa următoare o faci mai puțin sau deloc, atunci Dumnezeu te va părăsi. Dacă Îl urmezi pe Dumnezeu când El face acest pas, atunci tu trebuie să continui la fel atunci când El face următorul pas. Numai atunci te supui tu Duhului Sfânt. Din moment ce crezi în Dumnezeu, trebuie să rămâi constant în ascultarea ta. Nu poți pur și simplu să asculți atunci când vrei și să fii neascultător atunci când nu vrei. Dumnezeu nu aprobă acest fel de ascultare. Dacă nu poți ține pasul cu lucrarea cea nouă pe care Eu o împărtășesc și continui să te ții de vechile pilde, atunci cum poate să existe progres în viața ta? Lucrarea lui Dumnezeu este ca tu să te hrănești prin cuvintele Sale. Când te supui și accepți cuvintele Lui, atunci Duhul Sfânt va lucra cu siguranță în tine. Duhul Sfânt lucrează exact așa cum spun Eu. Fă cum am spus Eu și Duhul Sfânt va lucra cu promptitudine în tine. Voi elibera o lumină nouă pentru ca voi să vedeți și pentru a vă aduce în lumina prezentului. Când umbli în această lumină, Duhul Sfânt va lucra imediat în tine. Există unii care pot fi recalcitranți, spunând: „Pur și simplu nu voi îndeplini ceea ce spui tu.” Atunci îți spun că ai ajuns la capătul drumului, că ești secătuit și că nu mai ai viață. Prin urmare, în experimentarea transformării firii tale, este foarte important să ții pasul cu lumina prezentă. Duhul Sfânt nu numai că lucrează în anumiți oameni care sunt folosiți de Dumnezeu, dar, și mai mult, El lucrează în biserică. El ar putea să lucreze în oricine. El poate lucra în tine în prezent și după ce tu ai experimentat, El va putea apoi lucra în altcineva. Grăbește-te să urmezi; cu cât urmezi mai îndeaproape lumina prezentă, cu atât viața ta se poate maturiza și crește mai mult. Indiferent despre ce fel de om ar putea fi vorba, atât timp cât Duhul Sfânt lucrează în el, asigură-te că-l urmezi. Primește experiențele sale prin prisma experiențelor tale și vei primi lucruri chiar mai mari. Făcând astfel vei progresa mai repede. Aceasta este calea desăvârșirii pentru om și o cale prin care viața crește. Poți ajunge la calea spre desăvârșire prin supunerea față de lucrarea Duhului Sfânt. Tu nu știi prin ce fel de persoană va lucra Dumnezeu pentru a te desăvârși, nici prin ce persoană, întâmplare sau lucru îți va permite El să intri în stăpânire și să capeți puțină înțelegere. Dacă ești în stare să mergi pe această cale dreaptă, aceasta arată că există o mare speranță pentru ca tu să fii desăvârșit de Dumnezeu. Dacă nu ești în măsură să faci acest lucru, aceasta arată că viitorul tău este sumbru și lipsit de lumină. Odată ce ajungi pe calea cea dreaptă, vei primi revelație în toate lucrurile. Indiferent de ceea ce Duhul Sfânt le poate dezvălui altora, dacă tu te conduci după cunoștințele lor pentru a experimenta de unul singur, atunci această trăire va deveni o parte din viața ta și tu vei putea împărtăși altora din această experiență. Cei care împărtășesc altora cuvinte pe care doar le repetă sunt oameni care nu au avut nicio experiență; trebuie să înveți să găsești, prin luminarea și iluminarea celorlalți, un mod de a practica înainte de a putea începe să vorbești despre propria ta experiență și cunoaștere. Acest lucru va fi de un mai mare folos pentru viața ta. Ar trebui să experimentezi în acest fel, ascultând tot ce vine de la Dumnezeu. Trebuie să cauți voia lui Dumnezeu în toate lucrurile și să înveți lecțiile din toate lucrurile, pentru ca viața ta să se maturizeze și să crească. Acest tip de practică oferă cel mai rapid progres.
Duhul Sfânt te luminează prin experiențele tale practice și te desăvârșește prin credința ta. Îți dorești cu adevărat să fii desăvârșit? Dacă îți dorești cu adevărat să fii desăvârșit de Dumnezeu, atunci vei avea curajul să-ți lepezi trupul și vei putea împlini cuvintele lui Dumnezeu și nu vei fi pasiv sau slab. Vei fi în stare să asculți de tot ce vine de la Dumnezeu și toate acțiunile tale, publice sau personale, vor putea fi dezvăluite lui Dumnezeu. Dacă ești o persoană cinstită și pui adevărul în toate lucrurile, atunci vei fi desăvârșit. Acei oameni înșelători care acționează într-un fel doar în fața altora și în alt fel pe la spatele lor, nu sunt dispuși să fie desăvârșiți. Toți sunt fii ai pierzării și distrugerii; ei nu-I aparțin lui Dumnezeu, ci Satanei. Ei nu sunt cei aleși de Dumnezeu! Dacă acțiunile și comportamentul tău nu pot fi dezvăluite înaintea lui Dumnezeu sau nu pot fi privite de Duhul lui Dumnezeu, aceasta este o dovadă că ceva nu este în regulă cu tine. Numai dacă accepți judecata și mustrarea lui Dumnezeu și dai importanță transformării firii tale, vei putea să urmezi calea spre desăvârșire. Dacă îți dorești cu adevărat să fii desăvârșit de Dumnezeu și să împlinești voia lui Dumnezeu, atunci trebuie să te supui întregii lucrări a lui Dumnezeu, fără să te plângi deloc, fără să îndrăznești și să cântărești sau să judeci lucrarea lui Dumnezeu. Acestea sunt cerințele minime pentru a fi desăvârșit de Dumnezeu. Cerința necesară pentru cei ce caută să fie desăvârșiți de Dumnezeu este aceasta: faceți totul cu o inimă care Îl iubește pe Dumnezeu. Ce înseamnă „să faci lucrurile cu o inimă care Îl iubește pe Dumnezeu”? Aceasta înseamnă că toate acțiunile și tot comportamentul tău pot fi arătate înaintea lui Dumnezeu. Cât timp intențiile tale sunt bune, fie că acțiunile tale sunt corecte sau greșite, nu-ți este frică să-I fie dezvăluite lui Dumnezeu sau fraților și surorilor tale; îndrăznești să faci un legământ înaintea lui Dumnezeu. Pentru ca fiecare intenție, gând și idee a ta să fie potrivite pentru a fi cântărite în prezența lui Dumnezeu: dacă practici și intri în acest fel, atunci viața ta va spori rapid.
De vreme ce crezi în Dumnezeu, atunci trebuie să-ți pui credința în toate cuvintele lui Dumnezeu și în toată lucrarea Lui. Adică, din moment ce crezi în Dumnezeu, trebuie să asculți de El. Dacă nu ești în stare să faci acest lucru, atunci nu contează dacă crezi sau nu în Dumnezeu. Dacă ai crezut în Dumnezeu timp de mulți ani și totuși nu ai ascultat de El niciodată sau nu ai acceptat toate cuvintele Lui, ci în schimb I-ai cerut lui Dumnezeu să ți se supună ție și să acționeze conform concepțiilor tale, atunci tu ești cea mai neascultătoare ființă și ești un necredincios. Cum poate o astfel de persoană să se supună lucrării și cuvintelor lui Dumnezeu care nu se conformează concepțiilor omului? Cea mai neascultătoare persoană este cea care Îl sfidează intenționat și se opune lui Dumnezeu. El este dușmanul lui Dumnezeu și antihristul. O astfel de persoană are în mod constant o atitudine ostilă față de noua lucrare a lui Dumnezeu, nu a arătat niciodată cea mai mică intenție de a se supune și nu s-a arătat niciodată, de bunăvoie, supus sau umil. El se înalță pe sine înaintea altora și nu se supune niciodată față de nimeni. Înaintea lui Dumnezeu, el se consideră cel mai competent în predicarea cuvântului și cel mai priceput în a modela pe alții. El nu renunță niciodată la averile pe care le are deja, ci le consideră ca pe niște moșteniri de familie pentru închinare, pentru a predica altora despre ele și le folosește pentru a ține prelegeri și acelor nesăbuiți care îl idolatrizează pe el. Există într-adevăr câțiva oameni ca aceștia în biserici. Se poate spune că ei sunt „eroi neîmblânziți”, care, generație după generație, fac popasuri în casa lui Dumnezeu. Ei pretind că predicarea cuvântului (doctrinei) este datoria lor supremă. An de an și generație după generație, aceștia își practică, impunând cu tărie, datoria lor „sacră și inviolabilă”. Nimeni nu îndrăznește să-i atingă și nici o singură persoană nu îndrăznește să le reproșeze deschis. Ei devin „împărați” în casa lui Dumnezeu, alergând frenetic de-a lungul timpului pe măsură ce îi tiranizează pe ceilalți. Această ceată de diavoli caută să se unească și să-Mi distrugă lucrarea; cum pot permite acestor diavoli vii să existe în fața ochilor Mei? Chiar și cei care se supun doar pe jumătate nu pot să meargă până la capăt, cu atât mai puțin acești tirani fără cea mai neînsemnată urmă de ascultare în inimile lor! Lucrarea lui Dumnezeu nu este ușor câștigată de om. Chiar dacă omul își folosește toată puterea lui, el va putea să câștige doar o părticică și să ajungă la desăvârșire în cele din urmă. Ce se întâmplă atunci cu copiii arhanghelului care caută să distrugă lucrarea lui Dumnezeu? Nu au ei oare o speranță și mai mică de a fi câștigați de Dumnezeu? Scopul Meu în a face lucrarea de cucerire nu este numai de a cuceri de dragul cuceririi, ci de a cuceri pentru a descoperi neprihănirea și nelegiuirea, pentru a obține dovada pedepsirii omului, pentru a-i condamna pe cei păcătoși și, chiar mai mult, scopul Meu e de a cuceri de dragul desăvârșirii celor care ascultă de bună voie. În cele din urmă, toate vor fi despărțite după felul lor, iar toți cei care sunt desăvârșiți au gândurile și ideile pline de ascultare. Aceasta este lucrarea care trebuie împlinită în cele din urmă. Dar cei ce merg din plin pe căi greșite vor fi pedepsiți, vor fi trimiși să ardă în flăcări și vor fi pe vecie blestemați. Când va veni acel timp, acei „eroi măreți și neîmblânziți” din veacurile trecute vor deveni cei mai netrebnici și cei mai ocoliți „slabi și neputincioși fricoși.” Doar acest lucru poate arăta fiecare aspect al dreptății lui Dumnezeu și poate dezvălui firea Lui care nu permite nicio ofensă de la om. Doar acest lucru poate calma ura din inima Mea. Oare nu sunteți de acord că toate acestea sunt drepte?
Nu toți cei care experimentează lucrarea Duhului Sfânt pot câștiga viața și nu toți oamenii din acest curent pot câștiga viață. Viața nu este o proprietate comună, împărtășită de întreaga omenire, iar transformarea firii nu este ceva ușor de atins de toți. Supunerea față de lucrarea lui Dumnezeu trebuie să fie palpabilă și trebuie să fie trăită. Supunerea la un nivel superficial nu poate primi aprobarea lui Dumnezeu și doar supunându-te aspectelor superficiale ale cuvântului lui Dumnezeu, fără a căuta o transformare a propriei firi, nu vei putea să fii pe placul inimii lui Dumnezeu. Ascultarea față de Dumnezeu și supunerea față de lucrarea lui Dumnezeu sunt una și aceeași. Cei ce se supun numai lui Dumnezeu, dar nu și lucrării Lui, nu pot fi considerați ascultători, cu atât mai puțin cei ce nu se supun cu adevărat, ci sunt lingușitori fățarnici. Cei ce se supun cu adevărat lui Dumnezeu pot toți dobândi folos din lucrarea Lui și pot dobândi înțelegerea firii și lucrării lui Dumnezeu. Numai astfel de oameni se supun cu adevărat lui Dumnezeu. Astfel de oameni pot ajunge să obțină o nouă cunoaștere de la lucrarea cea nouă și să experimenteze noi schimbări de la aceasta. Numai astfel de oameni sunt plăcuți lui Dumnezeu; numai un astfel de om va fi desăvârșit, unul care a trecut printr-o schimbare a firii sale. Cei ce primesc aprobarea lui Dumnezeu sunt cei care se supun cu bucurie lui Dumnezeu, precum și cuvântului și lucrării Sale. Numai un astfel de om se află în poziția bună; numai un astfel de om Îl dorește sincer pe Dumnezeu și Îl caută cu sinceritate pe Dumnezeu. Cât despre cei ce doar vorbesc despre credința lor în Dumnezeu, dar în realitate Îl blestemă, aceia sunt oameni ce își pun o mască, ce poartă veninul șerpilor, sunt cei mai perfizi dintre oameni. Mai devreme sau mai târziu, acești nemernici vor fi demascați. Oare nu este aceasta lucrarea care se face astăzi? Oamenii păcătoși vor fi întotdeauna păcătoși și nu vor scăpa niciodată în ziua osândei. Oamenii buni vor fi întotdeauna buni și vor fi descoperiți când lucrarea se va sfârși. Niciunul dintre cei păcătoși nu va fi considerat drept și niciunul dintre cei drepți nu va fi considerat păcătos. Aș lăsa Eu vreun om să fie învinuit pe nedrept?
Pe măsură ce viața ta sporește, trebuie să ai mereu o nouă intrare și o înțelegere mai adâncă, care să devină tot mai profunde cu fiecare pas. În aceasta ar trebui să intre întreaga omenire. Prin părtășie, ascultarea unui mesaj, citirea cuvântului lui Dumnezeu sau rezolvarea unei probleme, vei obține o nouă înțelegere și o nouă luminare. Și să nu trăiești după regulile vechi și în timpurile vechi. Tu să trăiești mereu în lumina cea nouă și să nu te îndepărtezi de cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta este ceea ce se numește a merge pe calea cea dreaptă. Nu va ajunge să plătești doar superficial un preț. Zi după zi, cuvântul lui Dumnezeu este tot mai profund și lucruri noi apar în fiecare zi. De asemenea, omul trebuie să aibă o nouă intrare în fiecare zi. Așa cum vorbește Dumnezeu, așa El îndeplinește tot ceea ce a rostit; dacă tu nu poți ține pasul, atunci vei rămâne în urmă. Rugăciunile tale trebuie să pătrundă mai adânc; trebuie să mănânci și să bei mai mult din cuvântul lui Dumnezeu, să aprofundezi descoperirile pe care le primești și să împuținezi lucrurile negative. De asemenea, trebuie să îți sporești judecata astfel încât să poți pătrunde lucrurile și, înțelegând ceea ce este în duh, să înțelegi lucrurile exterioare și să înțelegi esența oricărei probleme. Dacă tu nu ești echipat cu aceste lucruri, cum vei putea oare conduce biserica? Dacă doar pomenești despre slove și doctrine, fără nici o ancoră în realitate și fără nici o cale de practică, vei putea să reziști doar pentru o perioadă scurtă de timp. Poate fi acceptabil atunci când vorbim unor inițiați în credință, dar după un timp, când noii credincioși au avut o experiență reală, atunci tu nu vei mai avea ce să le oferi. Atunci cum Îi ești tu folositor lui Dumnezeu? Fără noua luminare, tu nu poți lucra. Cei care nu au o luminare nouă sunt cei care nu știu cum să experimenteze și astfel de oameni nu dobândesc niciodată noi cunoștințe sau experiențe noi. Și, în ceea ce privește a furniza viață, aceștia nu-și pot face datoria și nici nu pot deveni de vreun folos lui Dumnezeu. Un astfel de om nu este bun de nimic, este un simplu nesăbuit. Într-adevăr, astfel de oameni sunt în totalitate incapabili să-și îndeplinească rolul în lucrare și sunt cu toții netrebnici. Nu numai că nu reușesc să-și îndeplinească rolul, dar de fapt ei dau multă trudă inutilă bisericii. Îi îndemn pe acești „venerabili bătrâni” să se grăbească și să părăsească biserica, astfel încât ceilalți să nu mai trebuiască să se uite la tine. Astfel de oameni nu au nici o înțelegere a lucrării noi, ci sunt plini de noțiuni nesfârșite. Ei nu au nici o funcție în biserică; mai degrabă, ei aduc daune și răspândesc răul pretutindeni, până în punctul de a se amesteca în orice fel de abatere și tulburare în biserică și, prin urmare, aducându-le celor nesăbuiți confuzie și dezordine. Acești diavoli vii, aceste duhuri rele ar trebui să părăsească biserica cât mai curând posibil, ca aceasta să nu fie blestemată din cauza ta. Tu poți să nu te temi de lucrarea de astăzi, dar nu te temi tu oare de pedeapsa dreaptă de mâine? Există un număr mare de oameni în biserică, care sunt paraziți, precum și un număr mare de lupi care încearcă să perturbe lucrarea firească a lui Dumnezeu. Aceste ființe sunt toate demoni trimiși de Diavol, lupi feroce care caută să sfâșie mieii nevinovați. Dacă acești așa-numiți oameni nu sunt înlăturați, ei devin paraziți ai bisericii și molii ce devorează ofrandele. Acești viermi dezgustători, netrebnici, neștiutori și vrednici de dispreț își vor primi pedeapsa într-o zi!
Cum să cunoşti realitatea
Dumnezeu e un Dumnezeu concret: întreaga Lui lucrare este concretă, toate cuvintele pe care le spune sunt concrete şi toate adevărurile pe care le exprimă sunt concrete. În afara cuvintelor Lui, totul e gol, neexistent şi greșit. Astăzi, Duhul Sfânt trebuie să-i călăuzească pe oameni spre cuvintele lui Dumnezeu. Dacă oamenii vor să caute intrarea în realitate, atunci trebuie să caute şi să cunoască realitatea, după care trebuie să experimenteze realitatea şi s-o trăiască. Cu cât oamenii cunosc mai bine realitatea, cu atât pot înţelege mai bine dacă sunt reale cuvintele altora; cu cât oamenii cunosc mai bine realitatea, cu atât au mai puţine concepţii; cu cât oamenii experimentează mai mult realitatea, cu atât cunosc mai bine faptele Dumnezeului realităţii şi cu atât le e mai uşor să se lepede de firile lor corupte şi satanice; cu cât oamenii au mai multă realitate, cu atât Îl cunosc mai bine pe Dumnezeu şi cu atât mai mult urăsc trupul şi iubesc adevărul; şi cu cât oamenii au mai multă realitate, cu atât se apropie mai mult de standardele cerinţelor lui Dumnezeu. Oamenii care sunt câştigaţi de Dumnezeu sunt cei care sunt stăpâniți de realitate şi care cunosc realitatea; cei care sunt câştigaţi de Dumnezeu au ajuns să cunoască faptele reale ale lui Dumnezeu, experimentând realitatea. Cu cât cooperezi mai mult cu Dumnezeu, disciplinându-ţi corpul, cu cât vei obține mai mult lucrarea Duhului Sfânt, cu atât vei câştiga mai multă realitate şi cu atât vei fi mai luminat de Dumnezeu – și, prin urmare, cu atât va fi mai mare cunoaşterea de către tine a faptelor reale ale lui Dumnezeu. Dacă poţi trăi în lumina din prezent a Duhului Sfânt, calea actuală spre practică îţi va deveni mai clară şi vei putea să te detaşezi mai bine de concepţiile religioase şi de practicile vechi ale trecutului. Astăzi, realitatea e punctul central: cu cât oamenii au mai multă realitate, cu atât mai clară le este cunoașterea adevărului şi cu atât mai mare înțelegerea voii lui Dumnezeu. Realitatea poate birui toate scrierile şi doctrinele, poate birui toate teoriile şi competenţele şi, cu cât oamenii se concentrează pe mai multă realitate, cu atât mai mult Îl iubesc pe Dumnezeu cu adevărat şi cu atât înfometează și însetează mai mult după cuvintele Lui. Dacă te concentrezi mereu asupra realităţii, filosofia ta de viaţă, concepţiile tale religioase şi caracterul tău natural vor fi îndepărate în mod firesc, urmând lucrarea lui Dumnezeu. Cei care nu urmăresc realitatea şi nu o cunosc au tendinţa de a urmări ceea ce e supranatural şi vor fi înşelaţi cu uşurinţă. Duhul Sfânt nu are nicio modalitate pentru a lucra în astfel de oameni, astfel încât ei se simt goi, iar vieţile lor nu au niciun rost.
Duhul Sfânt poate lucra în tine doar când te pregătești realmente, cauți și te rogi efectiv și ești dispus să suferi de dragul căutării adevărului. Aceia care nu caută adevărul nu au decât scrieri și doctrine și teorii goale, iar cei care nu dețin adevărul, în mod firesc, au multe concepții despre Dumnezeu. Astfel de oameni tânjesc doar ca Dumnezeu să le transforme trupul fizic într-unul spiritual, astfel încât să se poată întoarce în al treilea Cer. Cât de nesăbuiţi sunt aceşti oameni! Toţi aceia care spun asemenea lucruri nu Îl cunosc nici pe Dumnezeu, nici realitatea; astfel de oameni nu pot nicidecum să coopereze cu Dumnezeu și pot doar să aştepte într-un mod pasiv. Pentru ca oamenii să înţeleagă adevărul, să-l vadă clar şi, mai mult, să pătrundă adevărul şi să-l pună în practică, ei trebuie să se pregătească efectiv, să caute şi să simtă în mod efectiv foame şi sete. Când eşti înfometat şi însetat, când cooperezi în mod efectiv cu Dumnezeu, Duhul Lui te va atinge negreşit şi va lucra în tine, ceea ce îţi va aduce mai multă luminare şi-ţi va da mai multă cunoaştere a realităţii, fiindu-ți de mai mare ajutor în viaţă.
Pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu, oamenii trebuie să ştie mai întâi că Dumnezeu este un Dumnezeu concret şi trebuie să ştie cuvintele Lui, arătarea concretă a lui Dumnezeu în trup şi lucrarea Lui concretă. Doar după ce ştii că toată lucrarea lui Dumnezeu e concretă vei putea efectiv să cooperezi cu Dumnezeu şi doar pe această cale vei putea obţine dezvoltarea vieţii tale. Toţi aceia care nu cunosc realitatea nu au niciun mijloc de a experimenta cuvintele lui Dumnezeu, sunt ademeniţi în concepţiile lor, trăiesc în imaginaţia lor și astfel, nu cunosc cuvintele lui Dumnezeu. Cu cât cunoşti mai bine realitatea, cu atât eşti mai aproape de Dumnezeu şi cu atât e mai strânsă relaţia pe care o ai cu El; cu cât mai mult cauţi neclaritatea, abstractismul şi doctrina, cu atât mai mult te vei îndepărta de Dumnezeu şi, astfel, cu atât mai mult vei considera că a experimenta cuvintele lui Dumnezeu este obositor şi dificil, că eşti incapabil de intrare. Dacă vrei să pătrunzi realitatea cuvintelor lui Dumnezeu şi să intri pe cărarea dreaptă a vieţii tale spirituale, trebuie, mai întâi, să cunoşti realitatea şi să te lepezi de lucrurile nedesluşite şi supranaturale – cu alte cuvinte, mai întâi, trebuie să înţelegi cum te luminează efectiv Duhul Sfânt şi cum te călăuzeşte din interior. În acest fel, dacă poţi înţelege cu adevărat lucrarea concretă a Duhului Sfânt din tine, vei fi intrat pe calea dreaptă, aceea de a fi desăvârşit de Dumnezeu.
Astăzi, totul începe de la realitate. Lucrarea lui Dumnezeu e cea mai reală şi poate fi atinsă de oameni; este ceea ce oamenii pot experimenta şi obţine. În oameni există multe lucruri nedesluşite şi supranaturale, care-i împiedică să cunoască lucrarea din prezent a lui Dumnezeu. Prin urmare, în experienţele lor, ei se abat mereu și întotdeauna se simt dificil, lucru cauzat în întregime de concepţiile lor. Oamenii sunt incapabili să înţeleagă principiile lucrării Duhului Sfânt, nu cunosc realitatea, fiind, astfel, mereu negativişti în drumul lor către intrare. Ei privesc de la depărtare cerinţele lui Dumnezeu, incapabili să le îndeplinească; ei văd doar că, într-adevăr, cuvintele lui Dumnezeu sunt bune, dar nu pot găsi calea spre intrare. Duhul Sfânt lucrează după acest principiu: prin cooperarea oamenilor, prin faptul că se roagă, caută şi se apropie de Dumnezeu în mod activ, se pot obţine rezultate, iar ei pot fi luminaţi şi iluminaţi de Duhul Sfânt. Duhul Sfânt nu lucrează unilateral, aşa cum nici omul nu o face. Ambii sunt indispensabili şi, cu cât oamenii cooperează mai mult, cu cât mai mult caută să atingă standardele cerinţelor lui Dumnezeu, cu atât e mai mare lucrarea Duhului Sfânt. Doar cooperarea reală a oamenilor, în completarea lucrării Duhului Sfânt, poate produce experienţe reale şi cunoaşterea substanţială a cuvintelor lui Dumnezeu. Treptat, experimentând în felul acesta, se creează, în cele din urmă, o persoană desăvârșită. Dumnezeu nu face lucruri supranaturale; în concepţiile oamenilor, Dumnezeu este atotputernic şi totul este făcut de Dumnezeu – având drept rezultat faptul că oamenii aşteaptă pasiv, nu citesc cuvintele lui Dumnezeu, nu se roagă, și așteaptă doar atingerea Duhului Sfânt. Însă, aceia care înţeleg corect cred următorul lucru: acțiunile lui Dumnezeu se pot întinde doar până la nivelul cooperării mele, iar efectul pe care lucrarea lui Dumnezeu îl are asupra mea depinde de cum cooperez eu. Când Dumnezeu vorbește, ar trebui să fac tot ce pot pentru a căuta și a mă strădui să înțeleg cuvintele lui Dumnezeu; aceasta este ceea ce trebuie să realizez.
În cazul lui Petru şi Pavel puteţi vedea clar că Petru a fost cel care a acordat cea mai mare atenţie realităţii. Din cele pătimite de Petru, se poate vedea că experienţele lui s-au inspirat din lecţiile celor care au eşuat în trecut şi că a absorbit tăria sfinţilor din trecut – ceea ce arată cât de reale erau experienţele lui Petru, că erau suficient de palpabile pentru oameni, că aceștia erau capabili de a le înfăptui şi că erau realizabile de către ei. Însă Pavel era altfel: el nu a vorbit decât despre lucruri nedesluşite şi invizibile, de pildă, despre a merge în al treilea Cer, despre ascensiunea la tron şi coroana dreptăţii. El s-a concentrat asupra lucrurilor exterioare: asupra statutului şi dojenirii oamenilor, asupra etalării superiorităţii sale, fiind atins de Duhul Sfânt, şi aşa mai departe. Nimic din ceea ce a urmărit el nu a fost real, în mare parte, fiind închipuire, și astfel, se poate vedea că tot ceea ce e supranatural, de pildă, în ce măsură Duhul Sfânt îi atinge pe oameni, marea bucurie pe care o trăiesc oamenii, accederea în al treilea Cer sau pregătirea constantă şi savurarea acesteia într-o oarecare măsură, citirea cuvintelor lui Dumnezeu, bucurându-se de ele într-o anumită măsură – nimic din toate acestea nu e real. Întreaga lucrare a Duhului Sfânt e normală şi reală. Când citeşti cuvintele lui Dumnezeu şi te rogi, eşti luminos şi de neclintit pe dinăuntru, lumea exterioară nu te poate tulbura, în interiorul tău, eşti dispus să-L iubeşti pe Dumnezeu, să te implici în lucruri pozitive şi dispreţuieşti lumea malefică; aceasta înseamnă să trăiești întru Dumnezeu şi nu presupune, aşa cum se spune, că te bucuri prea mult – o asemenea discuţie nu e reală. Astăzi, totul începe de la realitate. Tot ceea ce face Dumnezeu este real, iar, în experienţele tale, ar trebui să acorzi atenţie cunoaşterii reale a lui Dumnezeu, să cauţi urmele pașilor lucrării lui Dumnezeu şi mijloacele prin care Duhul Sfânt îi atinge şi îi luminează pe oameni. Dacă mănânci şi bei cuvintele lui Dumnezeu, te rogi şi cooperezi într-un mod mai real, asimilând lucrurile bune din vremurile apuse şi respingându-le pe cele rele, precum Petru, dacă asculţi cu propriile urechi şi observi cu propriii tăi ochi, dacă te rogi des şi cugeţi în inima ta, făcând tot ceea ce poţi pentru a coopera cu lucrarea lui Dumnezeu, atunci, El te va călăuzi negreşit!
Cum să slujim Lui Dumnezeu în armonie cu voia Lui
Astăzi vom avea părtășie în primul rând despre modul în care oamenii ar trebui să slujească lui Dumnezeu după credința lor, ce condiții ar trebui să fie îndeplinite și ce ar trebui să înțeleagă cei care slujesc lui Dumnezeu și care sunt abaterile din slujirea voastră. Ar trebui să înțelegeți toate acestea. Aceste chestiuni vizează modul în care credeți în Dumnezeu, cum pășiți pe calea călăuzitoare a Duhului Sfânt și cum toate ale voastre sunt rânduite de Dumnezeu și cum vă vor permite să cunoașteți fiecare pas al lucrării Lui Dumnezeu în voi. Când veți ajunge în acel punct, vă veți da seama ce este credința în Dumnezeu, cum să credeți cum se cuvine în Dumnezeu și ce ar trebui să faceți pentru a acționa în armonie cu voința lui Dumnezeu. Acest lucru vă va face pe deplin ascultători față de lucrarea lui Dumnezeu și nu veți avea nicio plângere, nu veți judeca sau analiza, cu atât mai puțin nu veți cerceta. În plus, veți fi cu toții capabili de ascultare față de Dumnezeu până în ceasul morții, lăsându-L pe Dumnezeu să vă îndrume și să vă taie ca pe oi, ca să puteți deveni cu toții un Petru al anilor 1990 și să-L puteți iubi pe Dumnezeu fără margini chiar și pe cruce, fără să vă plângeți câtuși de puțin. Numai atunci veți putea trăi ca un Petru al anilor 1990.
Oricine s-a hotărât, Îi poate sluji lui Dumnezeu, însă doar cei care dau cea mai mare atenție voinței lui Dumnezeu și care înțeleg voia Lui sunt calificați și au dreptul de a-I sluji. Din câte ați putut vedea, mulți oameni cred că a-L sluji pe Dumnezeu înseamnă a propovădui cu ardoare Evanghelia pentru Dumnezeu, a merge pe drum pentru Dumnezeu, a istovi și a sacrifica pentru Dumnezeu, și așa mai departe; încă mai mulți oameni religioși cred că a-L sluji pe Dumnezeu înseamnă a alerga de colo-colo cu o Biblie în mână, propovăduind Evanghelia Împărăției Cerurilor și a-i salva pe oameni făcându-i să se pocăiască și să se spovedească; există mulți funcționari ai Bisericii care cred că slujirea lui Dumnezeu înseamnă a ține predici în capele după ce au studiat la seminar sau a-i învăța pe oameni citind capitole din Biblie; mulți dintre frații și surorile noastre cred că slujirea lui Dumnezeu înseamnă să nu se căsătorească sau să nu-și întemeieze o familie și să își dedice întreaga lor ființă lui Dumnezeu; există, de asemenea, oameni din zone sărace care cred că slujirea lui Dumnezeu înseamnă vindecarea celor bolnavi și alungarea demonilor sau rugăciunea pentru frații și surorile lor sau slujirea acestora; printre voi sunt mulți care cred că a-L sluji pe Dumnezeu înseamnă a mânca și a bea cuvintele lui Dumnezeu, a se ruga la Dumnezeu în fiecare zi și a vizita bisericile de pretutindeni; și mai există aceia care spun că a trăi după canoanele bisericești înseamnă a-I sluji lui Dumnezeu. Cu toate acestea, puțini știu ce înseamnă cu adevărat a-L sluji pe Dumnezeu. Deși cei care îi slujesc lui Dumnezeu sunt la fel de mulți ca stelele de pe cer, numărul celor care Îl pot sluji în mod direct și care sunt capabili să facă voia Lui Dumnezeu este neînsemnat, deosebit de mărunt. De ce spun asta? Spun acest lucru pentru că nu înțelegeți substanța sintagmei „a sluji lui Dumnezeu” și pentru că înțelegeți atât de puțin despre cum să facem voia lui Dumnezeu. Astăzi avem părtășie în principal despre modul în care trebuie să-L slujim pe Dumnezeu după voia Sa, cum să slujim pentru a satisface voia lui Dumnezeu.
Dacă doriți să faceți voia lui Dumnezeu, trebuie să înțelegeți mai întâi ce fel de oameni sunt iubiți de Dumnezeu, ce fel de oameni nu sunt plăcuți lui Dumnezeu, care sunt oamenii pe care Dumnezeu îi face desăvârșiți și ce fel de oameni sunt pregătiți pentru a sluji lui Dumnezeu. Acestea sunt cerințele minime pe care ar trebui să le îndepliniți. Mai mult, ar trebui să știți obiectivele lucrării lui Dumnezeu și lucrarea pe care Dumnezeu o va face aici și acum. După ce veți înțelege acestea, îndrumați de cuvintele lui Dumnezeu, mai întâi veți intra și mai întâi veți primi însărcinarea dată de Dumnezeu. Când veți simți cu adevărat în temeiul cuvântului lui Dumnezeu și atunci când veți cunoaște cu adevărat lucrarea lui Dumnezeu, veți fi calificați să-I slujiți lui Dumnezeu. Și atunci când Îl slujiți pe El, Dumnezeu vă luminează ochii spirituali și vă permite să-I înțelegeți mai în profunzime lucrarea și să o vedeți mai clar. Când intrați în această realitate, experiențele voastre vor fi mai profunde și mai reale și aceia dintre voi care au avut astfel de experiențe vor putea merge prin biserici și oferi sprijin fraților și surorilor voastre, fiecare bazându-se pe tăria celuilalt pentru a compensa propriile neajunsuri și pentru a dobândi cunoștințe mai bogate în cugetele voastre. Numai după obținerea acestui efect veți putea face voia lui Dumnezeu și veți putea fi desăvârșiți de Dumnezeu în timpul slujirii voastre.
Aceia care Îi slujesc lui Dumnezeu ar trebui să fie apropiații lui Dumnezeu, să fie iubiți de El și să fie capabili de o loialitate fără de margini față de Dumnezeu. Indiferent dacă acționezi în spatele oamenilor sau în fața lor, ești capabil să dobândești bucuria de la Dumnezeu înaintea lui Dumnezeu, ești capabil să stai drept în fața lui Dumnezeu și, indiferent de cum te tratează ceilalți, vei merge întotdeauna pe propriul tău drum și te vei îngriji cu atenție de povara Lui. Numai acesta este un apropiat al lui Dumnezeu. Dacă apropiații lui Dumnezeu sunt în măsură să-L slujească în mod direct, este pentru că lor le-a fost dată marea însărcinare și povară a lui Dumnezeu, pot să ia inima și povara lui Dumnezeu ca și cum ar fi ale lor și nu le pasă dacă pierd sau dacă dobândesc perspective: chiar și atunci când nu vor avea perspective și nu vor câștiga nimic, ei vor crede întotdeauna în Dumnezeu cu o inimă iubitoare. Și astfel, acest tip de persoană este un apropiat al lui Dumnezeu. Apropiații lui Dumnezeu sunt, de asemenea, și confidenții Lui; numai confidenții lui Dumnezeu ar putea împărtăși neliniștea și năzuințele Lui, și, deși trupul lor este dureros și slab, ei sunt capabili să îndure durerea și să renunțe la ceea ce le place pentru a-L mulţumi pe Dumnezeu. Dumnezeu dă mai multe poveri unor asemenea oameni și ceea ce va face Dumnezeu este exprimat prin intermediul acestor persoane. Astfel, acești oameni sunt iubiți de Dumnezeu, sunt slujitorii lui Dumnezeu, care sunt după inima Lui, și numai astfel de oameni pot domni împreună cu Dumnezeu. Când ai devenit cu adevărat apropiatul lui Dumnezeu, atunci vei domni împreună cu Dumnezeu.
Isus a fost în măsură să ducă la bun sfârșit misiunea lui Dumnezeu – mântuirea întregii omeniri – pentru că El a fost foarte atent la voia lui Dumnezeu, fără a ține seama de planurile Sale personale și de judecăți. Prin urmare, El a fost un apropiat al lui Dumnezeu – Dumnezeu Însuși, ceva ce voi toți înțelegeți foarte bine. (De fapt, El a fost Dumnezeu Însuși, care a fost mărturisit de Dumnezeu; menționez exemplul lui Isus aici pentru a ilustra problema.) El a putut plasa planul de gestionare (planul mântuirii) al lui Dumnezeu chiar în centru și s-a rugat mereu Tatălui Ceresc și a căutat voia Tatălui Ceresc. S-a rugat și a zis: „Dumnezeu Tată! Facă-se toate după voia Ta și nu după planurile Mele; astfel, comportă-Te după cum Îți este planul. Omul poate că este slab, dar de ce Ţi-ar păsa de el? Cum a putut omul fi o preocupare pentru Tine, omul, care este precum o furnică în mâinile Tale? În inima Mea, vreau doar să fac voia Ta și ca Tu să îți continui lucrarea cu Mine după cum dorești.” Pe drumul spre Ierusalim, Isus a fost în chinuri, ca și cum cineva I-ar fi răsucit un cuțit în inimă, dar, cu toate acestea, nu a avut nici cea mai mică intenție de a nu se ține de cuvânt; a existat întotdeauna o forță puternică ce L-a mânat înainte spre locul unde avea să fie crucificat. În cele din urmă, a fost răstignit și a devenit asemenea trupului păcătos, ducând la bun sfârșit lucrarea de mântuire a omenirii, ridicându-se deasupra cătușelor morții și ale Iadului. Înaintea Lui, moartea, Iadul și Gheena și-au pierdut puterea și au fost înfrânte de El. A trăit vreme de treizeci și trei de ani, timp în care a făcut mereu tot posibilul pentru a împlini voia lui Dumnezeu în conformitate cu lucrarea lui Dumnezeu din acele vremuri, fără a se gândi la câştigul sau pierderea personală și întotdeauna cu gândul la voința lui Dumnezeu Tatăl. Astfel, după ce a fost botezat, Dumnezeu a zis „Acesta este Fiul Meu preaiubit în Care-Mi găsesc plăcerea!” (NTLR®) Datorită slujirii Sale înaintea lui Dumnezeu, care era în armonie cu voința lui Dumnezeu, Dumnezeu a pus povara cea grea de a mântui întreaga omenire pe umerii Lui și L-a împins să ducă aceasta la bun sfârșit, iar El a fost calificat și a avut dreptul de a finaliza această sarcină importantă. De-a lungul vieții Sale, El a îndurat suferințe fără margini pentru Dumnezeu și a fost ispitit de Satana de nenumărate ori, dar niciodată nu a deznădăjduit. Dumnezeu I-a dat o asemenea însărcinare pentru că a avut încredere în El și pentru că L-a iubit și, astfel, Dumnezeu însuși a spus: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în Care-Mi găsesc plăcerea!” (NTLR®) La acel moment, numai Isus putea îndeplini această sarcină, iar acest lucru a reprezentat o parte a finalizării lucrării lui Dumnezeu de mântuire a întregii omeniri în Epoca Harului.
Dacă, la fel ca Isus, sunteți în măsură să vă aplecați cu toată grija asupra poverii lui Dumnezeu și să întoarceți spatele trupurilor voastre, atunci Dumnezeu vă va încredința sarcinile Lui importante ca să puteți deveni vrednici de a-I sluji lui Dumnezeu. Numai în aceste condiții veți îndrăzni să spuneți că faceți voia lui Dumnezeu și că Îi îndepliniți porunca, numai atunci veți îndrăzni să spuneți că sunteți cu adevărat în slujba lui Dumnezeu. În comparație cu exemplul lui Isus, îndrăznești să spui că ești apropiatul lui Dumnezeu? Îndrăznești să spui că faci voia lui Dumnezeu? Îndrăznești să spui că Îl slujești cu adevărat pe Dumnezeu? Dacă astăzi nu înțelegi această slujire a lui Dumnezeu, îndrăznești să spui că ești apropiatul Lui? Dacă spui că Îl slujești pe Dumnezeu, nu Îl hulești? Gândește-te: slujești lui Dumnezeu sau te slujești pe tine? Îi slujești Satanei, însă cu toate acestea spui cu încăpățânare că slujești lui Dumnezeu – aceasta nu este o hulă adusă lui Dumnezeu? Mulți oameni în urma Mea râvnesc binecuvântările pe care le aduce statutul, se îndoapă cu mâncare, le place somnul și acordă toată atenția trupului, mereu temători că nu au cum să iasă din trup. Nu-și îndeplinesc sarcinile obișnuite în biserică și mănâncă pe gratis, ci își mustră frații și surorile cu cuvintele Mele și se ridică și îi iau de sus pe ceilalți. Acești oameni continuă să spună că fac voia lui Dumnezeu, spun mereu că sunt apropiații lui Dumnezeu – nu este absurd? Dacă motivațiile tale sunt corecte, dar nu poți să-i slujești voii lui Dumnezeu, atunci te comporți prostește; dar dacă motivațiile tale nu sunt cele corecte și tot spui că-L slujești pe Dumnezeu, atunci te opui lui Dumnezeu și ar trebui să fii pedepsit de El! Nu am niciun fel de milă pentru astfel de oameni! În casa lui Dumnezeu mănâncă gratuit, dar râvnesc la confortul trupesc și nu se gândesc la interesele lui Dumnezeu; caută întotdeauna ce e bine pentru ei, nu dau nicio atenție voii lui Dumnezeu, tot ceea ce fac ei nu este plăcut de Duhul lui Dumnezeu, fac întotdeauna manevre și complotează împotriva fraților și surorilor lor, și, având două fețe, ca vulpea într-o vie, care mereu fură struguri și calcă via în picioare. Ar putea asemenea oameni să fie apropiații lui Dumnezeu? Ești potrivit să primești binecuvântările lui Dumnezeu? Nu îți asumi nicio responsabilitate față de viața ta și față de Biserică, ești potrivit să primești misiunea lui Dumnezeu? Cine ar îndrăzni să aibă încredere în unul asemenea ție? Când slujești în felul acesta, ar putea Dumnezeu să îndrăznească să îți încredințeze o sarcină mai importantă? Nu cumva întârzii lucrurile?
Spun aceasta ca să știți ce condiții trebuie îndeplinite pentru a sluji în armonie cu voința lui Dumnezeu. Dacă nu Îi dați inima voastră lui Dumnezeu, dacă nu vă aplecați cu grijă asupra voinței lui Dumnezeu asemenea lui Isus, atunci Dumnezeu nu poate avea încredere în voi și veți sfârși prin a fi judecați de El. Poate că astăzi, în slujirea ta a lui Dumnezeu, ai întotdeauna intenția de a-L înșela pe Dumnezeu, dar Dumnezeu tot va fi cu ochii pe tine. Pe scurt, indiferent de orice altceva, dacă Îl înșeli pe Dumnezeu, judecata neîndurătoare se va abate asupra ta. Ar trebui să profitați de faptul că abia ați luat-o pe calea cea bună de a-L sluji pe Dumnezeu pentru ca mai întâi să dăruiți inima voastră lui Dumnezeu, fără loialități împărțite. Indiferent dacă te afli în fața lui Dumnezeu sau în fața altor oameni, inima ta ar trebui să fie îndreptată întotdeauna către Dumnezeu și ar trebui să fie hotărâtă să-L iubească pe Dumnezeu la fel cum a făcut-o Isus. Astfel, Dumnezeu te va face desăvârșit ca să devii un slujitor al lui Dumnezeu, plăcut inimii Lui. Dacă dorești cu adevărat să fii desăvârșit de Dumnezeu și dacă dorești ca serviciul tău să fie în armonie cu voia Sa, atunci trebuie să îți schimbi părerile anterioare despre credința în Dumnezeu și modul în care Îi slujești lui Dumnezeu pentru ca mai mulți dintre voi să fie desăvârșiți de Dumnezeu; și, astfel, Dumnezeu nu te va abandona și, precum Petru, vei sta în fruntea celor care Îl iubesc. Dacă nu te pocăiești, vei sfârși la fel ca Iuda. Toți cei care cred în Dumnezeu ar trebui să înțeleagă acest lucru.
Numai cei ce cunosc lucrarea lui Dumnezeu de astăzi pot sluji lui Dumnezeu
Pentru a fi martor lui Dumnezeu și pentru a rușina marele balaur roșu, trebuie să ai un principiu și o condiție: în inima ta trebuie să-L iubești pe Dumnezeu și să pătrunzi în cuvintele lui Dumnezeu. Dacă nu pătrunzi în cuvintele lui Dumnezeu, atunci nu vei avea nicio cale să-l rușinezi pe Satana. Prin creșterea vieții tale, tu renunți la marele balaur roșu și aduci o umilință totală peste el, și numai atunci marele balaur roșu este cu adevărat rușinat. Cu cât ești mai dispus să pui în practică cuvintele lui Dumnezeu, cu atât mai mare este dovada dragostei tale față de Dumnezeu și a aversiunii față de marele balaur roșu; cu cât asculți mai mult cuvintele lui Dumnezeu, cu atât mai mare este dovada dorinței tale pentru adevăr. Oamenii care nu tânjesc după cuvintele lui Dumnezeu sunt oameni fără viață. Astfel de oameni sunt cei care se află în afara cuvintelor lui Dumnezeu și care aparțin religiei. Oamenii care cred cu adevărat în Dumnezeu au o cunoaștere mai profundă a cuvintelor Lui, mâncând și bând cuvintele lui Dumnezeu. Dacă nu tânjești după cuvintele lui Dumnezeu, atunci nu poți mânca și nu poți bea cu adevărat cuvintele Sale, și dacă nu cunoști cuvintele lui Dumnezeu nu ai niciun mijloc de a mărturisi despre El sau de a-L mulțumi.
În credința ta în Dumnezeu, cum ar trebui să Îl cunoști pe Dumnezeu? Trebuie să ajungi să-L cunoști pe Dumnezeu pe baza cuvintelor și a lucrării Lui de astăzi, fără abatere sau eroare și, înainte de toate, trebuie să cunoști lucrarea lui Dumnezeu. Aceasta este temelia cunoașterii lui Dumnezeu. Toate acele diferite erori care nu au o acceptare pură a cuvintelor lui Dumnezeu sunt concepții religioase, ele sunt o acceptare deviantă și eronată. Cea mai mare abilitate a personalităților religioase este luarea cuvintelor lui Dumnezeu care au fost acceptate în trecut și compararea lor cu cuvintele lui Dumnezeu de astăzi. Dacă, în slujirea Dumnezeului de astăzi, te agăți de lucrurile iluminate de Duhul Sfânt în trecut, atunci slujirea ta va cauza o întrerupere, iar practica ta va fi depășită și nu va fi nimic altceva decât ceremonie religioasă. Dacă tu crezi că cei care slujesc lui Dumnezeu trebuie să fie umili și răbdători în exterior… și dacă pui în practică acest tip de cunoaștere astăzi, atunci această cunoaștere este o concepție religioasă și o astfel de practică a devenit o performanță fariseică. „Concepțiile religioase” se referă la lucruri care sunt depășite și învechite (inclusiv acceptarea cuvintelor spuse anterior de Dumnezeu și a luminii direct revelate de Duhul Sfânt), și dacă sunt puse în practică astăzi, atunci ele sunt întreruperea lucrării lui Dumnezeu și nu aduc niciun beneficiu omului. Dacă omul nu poate să curețe acele lucruri din el care aparțin concepțiilor religioase, atunci ele vor deveni o mare piedică pentru slujirea lui Dumnezeu de către om. Persoanele cu concepții religioase nu au sub nicio formă cum să țină pasul cu lucrarea Duhului Sfânt, ele se află în urmă cu un pas, apoi doi – pentru că aceste concepții religioase determină omul să devină extraordinar de fariseic și arogant. Dumnezeu nu simte nostalgie pentru ceea ce a vorbit și a făcut în trecut; dacă sunt depășite, atunci El le elimină. Cu siguranță poți renunța la concepțiile tale? Dacă te agăți de cuvintele pe care Dumnezeu le-a rostit în trecut, dovedește aceasta că tu cunoști lucrarea lui Dumnezeu? Dacă nu poți să accepți astăzi lumina Duhului Sfânt și, în schimb, te agăți de lumina trecutului, poate asta dovedi că urmezi pașii lui Dumnezeu? Încă nu poți renunța la concepțiile religioase? În acest caz, vei deveni cineva care se opune lui Dumnezeu.
Dacă omul poate renunța la concepțiile religioase, atunci nu își va folosi mintea pentru a măsura cuvintele și lucrarea lui Dumnezeu astăzi, și în schimb se va supune direct. Chiar dacă lucrarea lui Dumnezeu este astăzi în mod evident diferită de cea a trecutului, tu ești în stare să renunți la concepțiile din trecut și să te supui direct lucrării lui Dumnezeu de astăzi. Dacă ești capabil de o astfel de cunoaștere și ții la loc de cinste lucrarea lui Dumnezeu de astăzi, indiferent de modul în care El a lucrat în trecut, atunci ești cineva care a renunțat la concepțiile lui, care ascultă de Dumnezeu și care este în stare să se supună lucrării și cuvintelor lui Dumnezeu și să urmeze pașii lui Dumnezeu. Prin aceasta, vei fi cineva care se supune cu adevărat lui Dumnezeu. Tu nu analizezi sau studiezi lucrarea lui Dumnezeu; este ca și cum Dumnezeu Și-ar fi uitat lucrarea Lui anterioară și tu ai fi uitat-o, de asemenea. Prezentul este prezent, iar trecutul este trecut și, întrucât de astăzi, Dumnezeu a lăsat la o parte ceea ce a făcut în trecut, nu trebuie să te preocupi în continuare de acestea. Numai atunci vei deveni cineva care ascultă pe deplin de Dumnezeu și care a renunțat complet la concepțiile sale religioase.
Deoarece există întotdeauna noi evoluții în lucrarea lui Dumnezeu, există astfel o lucrare nouă și există, de asemenea, și o lucrare care este depășită și veche. Această lucrare, veche și nouă, nu este contradictorie, ci complementară; fiecare pas continuă de la ultimul. Întrucât există o nouă lucrare, lucrurile vechi trebuie, desigur, eliminate. De exemplu, unele dintre practicile de lungă durată și zicerile obișnuite ale omului, însoțite de mulți ani de experiență și învățături ale acestuia, au format tot felul de concepții în mintea omului. Cu toate acestea, mai propice pentru formarea de astfel de concepții ale omului este faptul că Dumnezeu încă nu Și-a dezvăluit pe deplin fața Sa adevărată și firea sa inerentă față de om, combinată cu răspândirea de-a lungul multor ani a teoriilor tradiționale din cele mai vechi timpuri. Este corect să spunem că, în cursul credinței omului în Dumnezeu, influența diferitelor concepții a dus la formarea și evoluția continuă a unei cunoașteri în om prin care el are tot felul de concepții despre Dumnezeu – cu rezultatul că mulți oameni religioși care slujesc lui Dumnezeu au devenit dușmanii Lui. Și astfel, cu cât sunt mai puternice concepțiile religioase ale oamenilor, cu atât se opun mai mult lui Dumnezeu și cu atât mai mult sunt ei dușmanii lui Dumnezeu. Lucrarea lui Dumnezeu este întotdeauna nouă și nu este niciodată veche și niciodată nu formează doctrine ci, în schimb, se schimbă și se reînnoiește continuu într-o măsură mai mare sau mai mică. Această lucrare este expresia firii inerente a lui Dumnezeu Însuși. Este, de asemenea, principiul inerent al lucrării lui Dumnezeu și unul dintre mijloacele prin care Dumnezeu Își realizează lucrarea Sa de gestionare. Dacă Dumnezeu nu ar lucra în acest fel, omul nu s-ar schimba sau nu ar putea să-L cunoască pe Dumnezeu, iar Satana nu ar fi înfrânt. Astfel, în lucrarea Sa există continuu schimbări care par neobișnuite, dar care sunt de fapt periodice. Cu toate acestea, modul în care omul crede în Dumnezeu este destul de diferit: se agață de doctrinele și sistemele vechi, familiare și, cu cât sunt mai vechi, cu atât sunt mai plăcute pentru el. Cum ar putea mintea nesăbuită a omului, o minte care este la fel de intransigentă ca piatra, să accepte atât de multă muncă nouă și cuvinte ale lui Dumnezeu de nepătruns? Omul detestă Dumnezeul care este mereu nou și niciodată vechi; lui îi place doar anticul Dumnezeu învechit, care are părul alb și este imobil. Așadar, pentru că Dumnezeu și omul au fiecare propriile lor preferințe, omul a devenit dușmanul lui Dumnezeu. Multe dintre aceste contradicții există încă și astăzi, într-un moment în care Dumnezeu a făcut o nouă lucrare timp de aproape șase mii de ani. Acestea sunt, prin urmare, dincolo de remediere. Poate că este din cauza încăpățânării omului sau a inviolabilității decretelor administrative ale lui Dumnezeu de către orice om – dar acei clerici și femei încă se agață de cărți vechi și de hârtii mucegăite, în timp ce Dumnezeu își continuă lucrarea Sa neterminată de gestionare (planul mântuirii) ca și cum nu ar avea pe nimeni de partea Lui. Deși aceste contradicții fac omul și pe Dumnezeu dușmani și sunt chiar ireconciliabile, Dumnezeu nu le acordă nicio atenție, ca și cum ar fi acolo și totuși nu sunt acolo. Omul, totuși, se leagă de convingerile și concepțiile sale și nu renunță niciodată la ele. Totuși, un lucru este evident: chiar dacă omul nu se abate de la poziția sa, picioarele lui Dumnezeu se mișcă mereu și El își schimbă întotdeauna poziția în funcție de mediul înconjurător și, în final, omul va fi învins fără luptă. Între timp, Dumnezeu este cel mai mare dușman al tuturor dușmanilor Lui care au fost învinși și este, de asemenea, campionul celor din rândul oamenilor care au fost învinși și a celor care încă nu au fost învinși. Cine poate concura cu Dumnezeu și să fie victorios? Concepțiile omului par a veni de la Dumnezeu, deoarece multe dintre ele s-au născut la începutul lucrării lui Dumnezeu. Totuși, Dumnezeu nu-l iartă pe om din cauza aceasta și, de altfel, El nu laudă omul pentru crearea de serii după serii de produse „pentru Dumnezeu” care sunt în afara lucrării lui Dumnezeu. În schimb, El este extrem de dezgustat de concepțiile omului și de credințele vechi, pioase, și chiar ignoră data la care aceste concepții au apărut pentru prima dată. El nu acceptă deloc că aceste concepții sunt cauzate de lucrarea Lui, deoarece concepțiile omului sunt răspândite de om; sursa lor este în gândurile și în mintea omului și nu este Dumnezeu, ci Satana. Intenția lui Dumnezeu a fost întotdeauna ca lucrarea Sa să fie nouă și vie, nu veche și moartă, iar ceea ce El îl face pe om să respecte cu fermitate variază în funcție de epocă și perioadă, nu este veșnic și imuabil. Aceasta este pentru că El este un Dumnezeu care determină omul să trăiască și să fie nou, mai degrabă decât un diavol care face ca omul să moară și să fie bătrân. Nu înțelegeți încă asta? Ai concepții despre Dumnezeu și ești incapabil să renunți la ele pentru că ești închis la minte. Nu este pentru că lucrarea lui Dumnezeu are prea puțin sens sau pentru că lucrarea lui Dumnezeu este inumană – și, în plus, nu este pentru că Dumnezeu este întotdeauna neglijent în îndatoririle Lui. Că nu poți renunța la concepțiile tale este pentru că ești prea lipsit de ascultare și pentru că nu ai nici cea mai mică asemănare cu o creatură a lui Dumnezeu și nu pentru că Dumnezeu face lucrurile dificile pentru tine. Toate acestea au fost cauzate de tine și nu au legătură cu Dumnezeu; toate suferințele și nenorocirile sunt cauzate de om. Intențiile lui Dumnezeu sunt întotdeauna bune: El nu Își dorește să te facă să îți creezi concepții, ci Își dorește să te schimbi și să te reînnoiești cu trecerea veacurilor. Cu toate acestea, nu poți deosebi creta de brânză și întotdeauna studiezi sau analizezi. Nu este faptul că Dumnezeu face lucrurile dificile pentru tine, ci că nu ai nicio venerație față de Dumnezeu, iar neascultarea ta este prea mare. O creatură mică îndrăznește să ia o parte neînsemnată din ceea ce a fost dat anterior de Dumnezeu și să o întoarcă pentru a-L ataca pe Dumnezeu – nu este aceasta neascultarea omului? Putem spune că omul este absolut necalificat să-și exprime punctele de vedere în fața lui Dumnezeu, și este cu atât mai puțin calificat să vină cu orice maxime fără valoare, pline de iz și putreziciune după cum are chef – ca să nu spunem mai mult despre aceste concepții mucegăite. Nu sunt ele cu atât mai mult fără nicio valoare?
Cineva care slujește cu adevărat lui Dumnezeu este cineva care este după inima lui Dumnezeu și potrivit pentru bunul folos al lui Dumnezeu și este capabil să renunțe la concepțiile lui religioase. Dacă vrei să mănânci și să bei cuvintele lui Dumnezeu pentru a fi rodnic, atunci trebuie să renunți la concepțiile tale religioase. Dacă dorești să Îi slujești lui Dumnezeu, atunci este cu atât mai necesar să renunți la concepțiile religioase și să respecți cuvintele lui Dumnezeu în tot ceea ce faci. Asta ar trebui să aibă cineva care Îi slujește lui Dumnezeu. Dacă îți lipsește această cunoaștere, de îndată ce vei sluji, vei cauza întreruperi și tulburări, iar dacă îți menții în continuare concepțiile tale, atunci vei fi în mod inevitabil doborât la pământ de Dumnezeu, fără să te poți ridica vreodată din nou. Luați prezentul, de exemplu. Multe dintre rostirile și lucrările de astăzi sunt incompatibile cu Biblia și cu lucrarea făcută anterior de Dumnezeu și dacă nu ai dorința de a asculta, atunci poți cădea oricând. Dacă dorești să slujești în conformitate cu voia lui Dumnezeu, atunci trebuie să renunți mai întâi la concepțiile religioase și să-ți revizuiești opiniile. Multe din cele ce se vor spune în viitor vor fi incompatibile cu ceea ce s-a spus în trecut și dacă acum nu ai voința de a asculta, nu vei putea merge pe calea ce urmează. Dacă una dintre metodele de lucru ale lui Dumnezeu s-a înrădăcinat înăuntrul tău și nu ai renunțat niciodată la ea, atunci această metodă va deveni concepția ta religioasă. Dacă ceea ce este Dumnezeu s-a înrădăcinat în tine, atunci ai câștigat adevărul, și dacă cuvintele și adevărul lui Dumnezeu sunt capabile să îți devină viață, nu vei mai avea concepții despre Dumnezeu. Cei ce posedă o adevărată cunoaștere a lui Dumnezeu nu vor avea concepții și nu vor respecta doctrine.
Trezește-te prin a-ți pune următoarele întrebări:
1. Cunoașterea din tine interferează cu slujirea ta față de Dumnezeu?
2. Câte practici religioase există în viața ta de zi cu zi? Dacă ești doar capabil să dai aparența pietății, înseamnă că viața ta a crescut și s-a maturizat?
3. Când mănânci și bei cuvintele lui Dumnezeu, poți renunța la concepțiile tale religioase?
4. Când te rogi, ești în stare să te îndepărtezi de la ceremonia religioasă?
5. Ești cineva potrivit pentru folosul lui Dumnezeu?
6. Câte dintre cunoștințele tale despre Dumnezeu conțin concepții religioase?
Esența lui Hristos este ascultare față de voința Tatălui ceresc
Dumnezeul întrupat este numit Hristos, iar Hristos este trupul îmbrăcat de Duhul lui Dumnezeu. Acest trup este diferit de orice om care este din carne. Această diferență se datorează faptului că Hristos nu este din carne și oase, ci este întruparea Duhului. El are atât o umanitate normală, cât și o divinitate completă. Divinitatea Lui nu este stăpânită de niciun om. Umanitatea Sa normală susține toate activitățile Sale normale în trup, în timp ce divinitatea Sa desfășoară lucrarea lui Dumnezeu Însuși. Fie umanitatea sau divinitatea Sa, ambele se supun voinței Tatălui ceresc. Esența lui Hristos este Duhul, adică divinitatea. Prin urmare, esența Lui este cea a lui Dumnezeu Însuși; această esență nu va întrerupe propria Sa lucrare și nu ar fi posibil ca El să facă ceva care să distrugă lucrarea Sa, nici n-ar rosti vreodată cuvinte care să fie împotriva voinței Lui proprii. Prin urmare, Dumnezeu întrupat nu ar face absolut niciodată vreo lucrare care să-I întrerupă propria Sa gestionare. Asta este ceea ce ar trebui să înțeleagă toți oamenii. Esența lucrării Duhului Sfânt este de a mântui omul și este întreprinsă de dragul propriei gestionări a lui Dumnezeu. În mod asemănător, lucrarea lui Hristos este de a mântui omul și este întreprinsă de dragul voinței lui Dumnezeu. Având în vedere faptul că Dumnezeu devine trup, El Își împlinește esența în trupul Său, astfel încât trupul Său este suficient pentru a-I întreprinde lucrarea. De aceea, toată lucrarea Duhului lui Dumnezeu este înlocuită de lucrarea lui Hristos în timpul întrupării, iar în centrul întregii lucrări de-a lungul perioadei întrupării este lucrarea lui Hristos. Nu poate fi amestecată cu lucrarea din nicio altă epocă. Și, din moment ce Dumnezeu Se întrupează, El lucrează în identitatea trupului Său; deoarece El vine în trup, El termină, așadar, în trup lucrarea pe care ar trebui să o facă. Fie Duhul lui Dumnezeu sau Hristos, ambii sunt Dumnezeu Însuși, și El face lucrarea pe care ar trebui să o facă și Își îndeplinește slujirea pe care ar trebui să o îndeplinească.
Esența lui Dumnezeu Însuși exercită autoritate, dar El este capabil să Se supună pe deplin autorității care vine de la El. Fie lucrarea Duhului sau lucrarea trupului, niciuna nu intră în conflict cu cealaltă. Spiritul lui Dumnezeu este autoritatea asupra întregii creații. Trupul ce conține esența lui Dumnezeu este, de asemenea, pătruns de autoritate, dar Dumnezeu în trup poate face toată lucrarea care se supune voinței Tatălui ceresc. Acest lucru nu poate fi atins sau conceput de niciun om. Dumnezeu Însuși este autoritate, dar trupul Său se poate supune autorității Sale. Acesta este sensul lăuntric al cuvintelor: „Hristos ascultă de voia lui Dumnezeu Tatăl.” Dumnezeu este un Duh și poate să facă lucrarea mântuirii, așa cum Dumnezeu poate deveni om. Oricum, Dumnezeu Însuși Își face propria Sa lucrare; El nici nu întrerupe, nici nu intervine, cu atât mai puțin desfășoară o lucrare care se contrazice reciproc, deoarece esența lucrării Duhului și a trupului sunt similare. Fie Duhul sau trupul, ambele lucrează pentru a împlini o voință și pentru a gestiona aceeași lucrare. Deși Duhul și trupul au două calități disparate, esențele lor sunt aceleași; ambele au esența lui Dumnezeu Însuși și identitatea Sa. Dumnezeu Însuși nu are elemente de neascultare; esența Sa este bună. El este expresia tuturor frumuseților și a bunătății, precum și a întregii iubiri. Chiar și în trup, Dumnezeu nu face nicio faptă de nesupunere față de Dumnezeu Tatăl. Chiar și cu prețul sacrificării vieții Sale, El ar fi dispus din toată inima și nu ar face nicio altă alegere. Dumnezeu nu are elemente de ipocrizie și de importanță de Sine sau de îngâmfare și aroganță; El nu are elemente de necinste. Toată nesupunerea față de Dumnezeu vine de la Satana; Satana este izvorul întregii urâțenii și răutăți. Motivul pentru care omul are calități asemănătoare celor ale lui Satana este că omul a fost corupt și prelucrat de Satana. Hristos nu a fost corupt de Satana, de aceea El are numai caracteristicile lui Dumnezeu și niciuna din cele ale Satanei. Indiferent de cât de grea este lucrarea sau de cât de slab este trupul, Dumnezeu, cât timp trăiește în trup, nu va face niciodată nimic care să întrerupă lucrarea lui Dumnezeu Însuși, cu atât mai puțin va lepăda voința lui Dumnezeu Tatăl în neascultare. El ar prefera mai degrabă să sufere dureri trupești decât să acționeze împotriva voinței lui Dumnezeu Tatăl; este exact așa cum a spus Isus în rugăciune: „Tată, dacă este cu putință, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuși nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu”. Omul ar alege, dar Hristos nu ar face așa. Deși El are identitatea lui Dumnezeu Însuși, El continuă să caute voia lui Dumnezeu Tatăl și îndeplinește ceea ce Îi este încredințat de Dumnezeu Tatăl, din perspectiva trupului. Aceasta este ceva care nu poate fi atins de om. Ceea ce vine de la Satana nu poate avea esența lui Dumnezeu, ci doar una care nu se supune și se opune lui Dumnezeu. Nu poate să se supună pe deplin lui Dumnezeu, cu atât mai puțin să se supună de bunăvoie voinței lui Dumnezeu. Toți oamenii, în afară de Hristos, pot face ceea ce I se opune lui Dumnezeu și nimeni nu poate să întreprindă direct lucrarea încredințată de Dumnezeu; niciunul nu este capabil să considere gestionarea lui Dumnezeu drept datoria lor de a face. Supunerea față de voia lui Dumnezeu Tatăl este esența lui Hristos; neascultarea față de Dumnezeu este caracteristica Satanei. Aceste două calități sunt incompatibile și oricine are calitățile Satanei nu poate fi numit Hristos. Motivul pentru care omul nu poate să întreprindă lucrarea lui Dumnezeu în locul Său este pentru că omul nu are nicio substanță a lui Dumnezeu. Omul lucrează pentru Dumnezeu din pricina intereselor personale ale omului și a perspectivelor sale viitoare, dar Hristos lucrează pentru a îndeplini voia lui Dumnezeu Tatăl.
Umanitatea lui Hristos este guvernată de divinitatea Sa. Deși El este în trup, umanitatea Sa nu este în întregime ca cea a unui om format din trup. El are propriul Său caracter unic, iar acest lucru este, de asemenea, guvernat de divinitatea Sa. Divinitatea Sa nu are nicio slăbiciune; slăbiciunea lui Hristos se referă la cea a umanității Sale. Într-o anumită măsură, această slăbiciune Îi constrânge divinitatea, dar astfel de limite se regăsesc într-un anumit scop și timp și nu sunt nelimitate. Când vine timpul să-Și îndeplinească lucrarea divinității Sale, aceasta se face indiferent de umanitatea Sa. Umanitatea lui Hristos este în întregime dirijată de divinitatea Sa. În afară de viața normală a umanității Sale, toate celelalte acțiuni ale umanității Sale sunt influențate, afectate și regizate de divinitatea Sa. Deși Hristos are o umanitate, ea nu întrerupe lucrarea divinității Sale. Aceasta este tocmai pentru că umanitatea lui Hristos este dirijată de divinitatea Sa; deși umanitatea Lui nu este matură în comportamentul Său în fața altora, nu afectează lucrarea normală a divinității Sale. Când spun că umanitatea Sa nu a fost coruptă, vreau să spun că umanitatea lui Hristos poate fi direct dirijată de către divinitatea Sa și că El are un simț mai înalt decât cel al omului obișnuit. Umanitatea Sa este cea mai potrivită pentru a fi condusă de divinitate în lucrarea Sa; umanitatea Sa este cea mai competentă să exprime lucrarea divinității, precum și cea mai capabilă să se supună unei astfel de lucrări. Întrucât Dumnezeu lucrează în trup, El nu pierde niciodată din vedere datoria pe care un om în trup ar trebui să o îndeplinească; El este capabil să Se închine lui Dumnezeu din cer cu o inimă sinceră. El are esența lui Dumnezeu, iar identitatea Sa este cea a lui Dumnezeu Însuși. Doar că El a venit pe pământ și a devenit o ființă creată, cu învelișul exterior al unei ființe create și acum înzestrate cu o umanitate pe care El nu a avut-o înainte; El este capabil să Se închine lui Dumnezeu din cer. Aceasta este ființa lui Dumnezeu Însuși și este inimitabilă pentru om. Identitatea Sa este Însuși Dumnezeu. El I se închină lui Dumnezeu din perspectiva trupului; prin urmare, cuvintele „Hristos I se închină lui Dumnezeu din cer” nu sunt greșite. Ceea ce îi cere omului este tocmai ființa Sa; El a realizat deja tot ceea ce îi cere omului înainte de a-i cere așa ceva. El niciodată nu le-ar cere altora ceva în timp ce El Însuși Se sustrage, căci toate acestea constituie ființa Sa. Indiferent de modul în care El Își îndeplinește lucrarea, El nu ar acționa într-o manieră de nesupunere față de Dumnezeu. Indiferent de ceea ce îi cere omului, nicio cerere nu depășește ceea ce poate fi atins de om. Tot ceea ce face El este îndeplinirea voinței lui Dumnezeu și este de dragul gestionării Sale. Divinitatea lui Hristos este mai presus de toți oamenii, prin urmare, El este autoritatea cea mai înaltă dintre toate ființele create. Această autoritate este divinitatea Sa, adică firea și ființa lui Dumnezeu Însuși, care Îi determină identitatea. Prin urmare, indiferent de cât de normală este umanitatea Sa, este incontestabil faptul că El are identitatea lui Dumnezeu Însuși; indiferent de punctul de vedere din care vorbește și de modul în care I se supune voii lui Dumnezeu, nu se poate spune că El nu este Însuși Dumnezeu. Oamenii neînțelepți și ignoranți privesc adesea umanitatea normală a lui Hristos ca pe un defect. Indiferent de modul în care El Își exprimă și dezvăluie ființa divinității Sale, omul nu poate să recunoască faptul că El este Hristos. Și, cu cât Hristos Își demonstrează mai mult ascultarea și umilința Sa, cu atât mai mult oamenii nesăbuiți Îl privesc pe Hristos cu nesocotință. Există chiar și aceia care adoptă față de El o atitudine de excludere și dispreț, totuși, îi situează pe acei „oameni mari” cu chipuri trufașe pe masă pentru a fi venerați. Împotrivirea omului și neascultarea lui față de Dumnezeu provin din faptul că esența Dumnezeului întrupat se supune voinței lui Dumnezeu, precum și din umanitatea normală a lui Hristos; în aceasta constă izvorul împotrivirii și neascultării omului față de Dumnezeu. Dacă Hristos nu ar fi avut nici învelișul umanității Sale, și nici nu ar fi căutat voința lui Dumnezeu Tatăl din perspectiva unei ființe create, ci ar fi fost, în schimb, înzestrat cu o super umanitate, atunci probabil niciun om nu ar fi fost neascultător. Motivul pentru care omul este întotdeauna dispus să creadă într-un Dumnezeu invizibil din cer este acela că Dumnezeu din cer nu are umanitate și nu are nicio singură calitate a unei ființe create. Deci, omul Îl privește întotdeauna cu cea mai mare considerație, dar are o atitudine de dispreț față de Hristos.
Deși Hristos poate să lucreze pe pământ în numele lui Dumnezeu Însuși, El nu vine cu intenția de a le arăta tuturor oamenilor chipul Său în trup. El nu vine pentru ca toți oamenii să-L vadă; El vine să permită omului să fie condus de mâna Sa și, astfel, să intre în noua epocă. Funcția trupului lui Hristos este pentru lucrarea lui Dumnezeu Însuși, adică pentru lucrarea lui Dumnezeu în trup, și nu pentru a permite omului să înțeleagă pe deplin esența trupului Său. Indiferent de modul în care lucrează, acesta nu depășește ceea ce este realizabil trupește. Indiferent de modul în care lucrează, El o face în trup cu o umanitate normală, și nu dezvăluie pe deplin omului adevărata față a lui Dumnezeu. În plus, lucrarea Sa în trup nu este niciodată așa de supranaturală sau de inestimabilă precum o concepe omul. Chiar dacă Hristos Îl reprezintă pe Dumnezeu Însuși în trup și îndeplinește în mod personal lucrarea pe care Dumnezeu Însuși ar trebui să o facă, El nu neagă existența lui Dumnezeu din cer și nici nu-Și proclamă febril propriile fapte. Mai degrabă, rămâne umil ascuns în trupul Său. În afară de Hristos, cei care pretind în mod fals că sunt Hristos nu au calitățile Sale. Când se juxtapune împotriva firii arogante și înălțătoare a falșilor Hristoși, devine evident ce fel de trup are Hristos cu adevărat. Cu cât sunt mai falși, cu atât mai mult astfel de Hristoși falși se dau în spectacol și cu atât mai capabili sunt de a face semne și minuni pentru a înșela omul. Hristoșii falși nu au calitățile lui Dumnezeu; Hristos nu este întinat de vreun element care aparține Hristoșilor falși. Dumnezeu Se întrupează doar pentru a finaliza lucrarea trupului, nu doar pentru a permite pur și simplu tuturor oamenilor să-L vadă. Mai degrabă, lasă lucrarea Sa să-I afirme identitatea și permite ca ceea ce El descoperă să-I ateste esența. Esența Sa nu este neîntemeiată; identitatea Sa nu a fost acaparată de mâna Sa; este determinată de lucrarea Sa și de esența Sa. Deși El are esența lui Dumnezeu Însuși și este capabil să facă lucrarea lui Dumnezeu Însuși, El este, în cele din urmă, trup, spre deosebire de Duh. El nu este Dumnezeu cu calitățile Duhului; El este Dumnezeu cu înveliș trupesc. Prin urmare, indiferent de cât de normal și de cât de slab este El și indiferent de cum caută voia lui Dumnezeu Tatăl, divinitatea Sa este incontestabilă. În Dumnezeul întrupat nu există numai o umanitate normală și slăbiciunile sale; există, chiar mai mult, nepătrunsa și minunata Sa divinitate, precum și toate faptele Sale în trup. Prin urmare, atât umanitatea, cât și divinitatea coexistă de fapt și practic în Hristos. Nu este în niciun caz ceva gol sau supranatural. El vine pe pământ cu scopul principal de a-Și desfășura lucrarea; este imperativ să fie înzestrat cu o umanitate normală pentru a lucra pe pământ; altfel, oricât de mare ar fi puterea divinității Sale, funcția sa inițială nu poate fi folosită. Deși umanitatea Sa este de mare importanță, nu este esența Sa. Esența Sa este divinitatea; prin urmare, momentul în care El începe să-Și îndeplinească lucrarea de slujire pe pământ este momentul în care El începe să-Și exprime ființa divinității Sale. Umanitatea Sa doar susține viața normală a trupului Său, astfel încât divinitatea Sa să poată lucra în mod normal în trup; divinitatea este cea care îndrumă în întregime lucrarea Sa. Când Își va termina lucrarea, Își va fi împlinit lucrarea de slujire. Ceea ce se cuvine să știe omul este ansamblul lucrării Sale și, prin lucrarea Sa, El îi permite omului să-L cunoască. Pe parcursul lucrării Sale, Își exprimă pe deplin ființa divinității Sale, care nu este o fire întinată de umanitate sau o ființă întinată de gândire și comportament uman. Când va veni timpul ca toată lucrarea Sa de slujire să se sfârșească, El va fi exprimat deja perfect și deplin firea pe care ar trebui să o exprime. Lucrarea Sa nu este condusă de niciun om; expresia firii Sale este, de asemenea, destul de liberă, nu este controlată de minte sau procesată de gândire, ci este descoperită în mod natural. Acest lucru nu poate fi atins de niciun om. Chiar dacă împrejurările sunt dure sau condițiile nu permit acest lucru, El este în stare să-Și exprime firea la momentul potrivit. Cel care este Hristos exprimă ființa lui Hristos, în timp ce cei care nu sunt, nu au firea lui Hristos. Prin urmare, chiar dacă toți I se împotrivesc Lui sau au noțiuni despre El, niciunul nu poate nega pe baza noțiunilor omenești că firea exprimată de Hristos nu este cea a lui Dumnezeu. Toți cei care Îl caută pe Hristos cu o inimă adevărată sau Îl caută pe Dumnezeu cu intenție vor recunoaște că El este Hristos, pe baza expresiei divinității Sale. Ei nu L-ar nega niciodată pe Hristos pe baza vreunui aspect al Său care nu se conformează noțiunilor omului. Deși omul este foarte nesăbuit, toți știu exact care este voința omului și ceea ce provine de la Dumnezeu. Numai că mulți oameni se opun în mod intenționat lui Hristos, din proprie inițiativă. Dacă nu ar fi aceasta, niciun om nu ar avea motive să nege existența lui Hristos, pentru că divinitatea exprimată de Hristos există într-adevăr, iar lucrarea Sa poate fi văzută de toți cu ochiul liber.
Lucrarea și manifestarea lui Hristos determină esența Sa. El este capabil să îndeplinească cu o inimă adevărată ceea ce I-a fost încredințat. El este capabil să I Se închine lui Dumnezeu din cer cu o inimă adevărată și să caute cu o inimă adevărată voia lui Dumnezeu Tatăl. Toate acestea sunt determinate de esența Sa. Și tot astfel este și revelația Sa firească determinată de esența Sa; motivul pentru care revelația Sa firească este numită astfel se datorează faptului că manifestarea Sa nu este o imitație sau rezultatul educației omului, ori rezultatul multor ani de cultivare de către om. Nu a învățat-o, nici nu S-a împodobit cu ea; mai degrabă, Îi este inerentă. Omul poate nega lucrarea Sa, manifestarea Sa, umanitatea Sa și întreaga viață a umanității Sale normale, dar nimeni nu poate nega faptul că I Se închină lui Dumnezeu din ceruri cu o inimă adevărată; niciunul nu poate nega faptul că a venit să îndeplinească voința Tatălui ceresc, și nimeni nu poate nega sinceritatea cu care Îl caută pe Dumnezeu Tatăl. Deși imaginea Sa nu este plăcută simțurilor, discursul Său nu este înzestrat cu un aer extraordinar, iar lucrarea Sa nu este atât de înfricoșătoare și de zguduitoare, precum își închipuie omul, El este într-adevăr Hristos, care împlinește voia Tatălui ceresc cu o inimă adevărată, Se supune în întregime Tatălui ceresc și este ascultător până la moarte. Aceasta deoarece esența Sa este esența lui Hristos. Omului îi este greu să creadă acest adevăr, dar el există cu adevărat. Când lucrarea de slujire a lui Hristos s-a împlinit pe deplin, omul va putea vedea din lucrarea Sa că firea și ființa Sa reprezintă firea și ființa lui Dumnezeu din cer. În momentul acela, însumarea întregii Sale lucrări poate afirma că El este într-adevăr trupul în care Cuvântul se întrupează, și nu la fel ca acela al unui om din carne și oase. Fiecare pas al lucrării lui Hristos pe pământ are semnificația lui reprezentativă, dar omul care trăiește lucrarea reală a fiecărui pas nu poate înțelege semnificația lucrării Sale. Acest lucru este valabil mai ales pentru următorii pași ai lucrării efectuați de cel de-al doilea Dumnezeu întrupat. Majoritatea celor care doar au auzit sau văzut cuvintele lui Hristos, dar care încă nu L-au văzut vreodată, nu au nicio noțiune despre lucrarea Sa; celor cărora L-au văzut pe Hristos și au auzit cuvintele Sale și au experimentat, de asemenea, lucrarea Sa, le este greu să-I accepte lucrarea. Nu este aceasta deoarece apariția și umanitatea normală a lui Hristos nu sunt pe gustul omului? Cei care acceptă lucrarea Sa după ce Hristos a plecat nu vor avea astfel de dificultăți, pentru că ei doar acceptă lucrarea Sa și nu vin în contact cu umanitatea normală a lui Hristos. Omul nu este în stare să renunțe la noțiunile sale despre Dumnezeu și, în schimb, Îl examinează intens; acest lucru se datorează faptului că omul se concentrează numai pe aspectul Său și nu este în stare să-I recunoască esența pe baza lucrării și a cuvintelor Sale. Dacă omul își închide ochii la apariția lui Hristos sau evită să discute despre umanitatea Sa și vorbește numai despre divinitatea Lui, a cărei lucrare și cuvinte sunt inaccesibile oricărui om, atunci noțiunile omului vor scădea cu jumătate, chiar și în măsura în care toate dificultățile omului sunt rezolvate. În timpul lucrării Dumnezeului întrupat, omul nu-L poate tolera și este plin de numeroase noțiuni despre El, iar cazurile de împotrivire și neascultare sunt comune. Omul nu poate tolera existența lui Dumnezeu, nu poate arăta toleranță față de umilința și discreția lui Hristos, nici nu poate ierta esența lui Hristos, care se supune Tatălui ceresc. De aceea, El nu poate rămâne cu omul pentru veșnicie după ce Își termină lucrarea, pentru că omul nu dorește să-L lase să trăiască alături de el. Dacă omul nu-I poate arăta indulgență în timpul perioadei Sale de lucru, atunci cum ar putea să-L tolereze ca să trăiască alături de el după ce Și-a împlinit lucrarea de slujire, urmărindu-l treptat cum experimentează cuvintele Sale? Nu ar cădea atunci mulți din cauza Lui? Omul Îi permite doar să lucreze pe pământ; aceasta este cea mai mare extindere a indulgenței omului. Dacă nu era lucrarea Sa, omul L-ar fi alungat de pe pământ cu mult timp în urmă, deci, cât de puțină indulgență ar arăta ei odată ce lucrarea Sa este terminată? Atunci, omul nu L-ar condamna și tortura până la moarte? Dacă nu ar fi numit Hristos, atunci nu ar putea să lucreze printre oameni; dacă nu ar lucra cu identitatea lui Dumnezeu Însuși, ci, în schimb, ar lucra doar ca un om obișnuit, atunci omul nu ar tolera o singură propoziție care să fie rostită de El, cu atât mai puțin ar tolera câtuși de puțin din lucrarea Sa. Deci, nu poate purta decât această identitate cu El în lucrarea Sa. În felul acesta, lucrarea Sa este mai puternică decât dacă nu ar fi făcut astfel, căci toți sunt dispuși să se supună unei identități mari și statornice. Dacă nu ar fi purtat identitatea lui Dumnezeu Însuși, pe măsură ce lucra sau apărea ca Dumnezeu Însuși, atunci El nu ar fi avut ocazia să întreprindă deloc lucrarea. În ciuda faptului că El are esența lui Dumnezeu și ființa lui Hristos, omul nu s-ar îmblânzi și nu I-ar permite să lucreze cu ușurință printre oameni. El poartă identitatea lui Dumnezeu Însuși în lucrarea Sa; deși o astfel de lucrare este de zeci de ori mai puternică decât cea făcută fără o astfel de identitate, omul nu Îi este totuși supus în întregime, pentru că omul se supune numai statutului Său, nu și esenței Sale. Dacă așa stau lucrurile, atunci, poate, într-o bună zi, când Hristos va coborî de la postul Său, ar putea omul să-L lase să rămână în viață măcar pentru o zi? Dumnezeu este dispus să trăiască pe pământ cu omul, astfel încât El să poată vedea efectele pe care le va produce lucrarea întreprinsă de mâna Sa în anii care urmează. Cu toate acestea, omul nu este în stare să-I tolereze șederea nici măcar pentru o zi, astfel că El nu a putut decât să renunțe. Este deja cea mai mare extindere a indulgenței și harului omului de a-I permite lui Dumnezeu să întreprindă printre oameni lucrarea pe care ar trebui să o întreprindă și să-Și îndeplinească lucrarea de slujire. Deși aceia care au fost cuceriți personal de El Îi arată o astfel de grație, ei, totuși, Îi permit să rămână doar până când lucrarea Sa se va termina și nicio clipă după aceea. Dacă așa stau lucrurile, ce este cu acele persoane pe care El nu le-a cucerit? Nu este motivul pentru care omul Îl tratează astfel pe Dumnezeu întrupat, pentru că El este Hristos cu învelișul unui om obișnuit? Dacă ar fi avut numai divinitatea, nu și o umanitate normală, atunci dificultățile omului nu ar fi fost rezolvate cu cea mai mare ușurință? Omul recunoaște fără tragere de inimă divinitatea Sa și nu manifestă niciun interes față de învelișul Său de om obișnuit, în ciuda faptului că esența Sa este exact aceea a lui Hristos, care Se supune voinței Tatălui ceresc. Ca atare, nu putea decât să-Și anuleze lucrarea de a fi printre oameni, de a împărtăși cu ei atât bucuriile, cât și necazurile, deoarece omul nu mai putea să-I tolereze existența.
Ar trebui să știi că Dumnezeul practic este Dumnezeu Însuși
Ce ar trebui să știi despre Dumnezeul practic? Duhul, Persoana și Cuvântul, împreună formează pe Dumnezeul practic Însuși și aceasta este adevărata semnificație a Însuși Dumnezeului practic. Dacă doar cunoști Persoana, dacă Îi cunoști obiceiurile și personalitatea, dar nu cunoști lucrarea Duhului sau ceea ce Duhul face în trup și dacă acorzi atenție numai Duhului și Cuvântului și te rogi numai înaintea Duhului, fără să cunoști lucrarea Duhului lui Dumnezeu în Dumnezeul practic, atunci acest lucru dovedește că nu cunoști Dumnezeul practic. Cunoașterea Dumnezeului practic include cunoașterea și trăirea cuvintelor Lui și înțelegerea regulilor și principiilor lucrării Duhului Sfânt și modul în care Duhul lui Dumnezeu lucrează în trup. Deci, include și cunoașterea faptului că fiecare acțiune a lui Dumnezeu în trup este guvernată de Duh, iar cuvintele pe care le rostește sunt exprimarea directă a Duhului. Astfel, dacă vrei să cunoști pe Dumnezeul practic, trebuie să știi mai întâi cum lucrează Dumnezeu în umanitate și în divinitate; acest lucru, la rândul său, se referă la exprimările Duhului, în care toți oamenii se implică.
Ce este acoperit în exprimările Duhului? Uneori, Dumnezeul practic lucrează în umanitate și, uneori, în divinitate, dar în general, în ambele cazuri, Duhul este la comandă. Oricare ar fi duhul din interiorul oamenilor, așa este și exprimarea lor externă. Duhul lucrează în mod normal, dar există două părți în îndrumarea Lui de către Duh: o parte este lucrarea Lui în umanitate, iar cealaltă este lucrarea Lui prin divinitate. Ar trebui să știi clar acest lucru. Lucrarea Spiritului variază în funcție de împrejurări: când lucrarea Sa umană este necesară, Duhul îndrumă această lucrare umană și atunci când lucrarea Sa divină este necesară, divinitatea Se arată în mod direct ca să o îndeplinească. Deoarece Dumnezeu lucrează în trup și Se arată în trup, El lucrează atât în umanitate, cât și în divinitate. Lucrarea Lui în umanitate este îndrumată de Duh și este pentru a satisface nevoile trupești ale oamenilor, pentru a le facilita angajamentul față de El, pentru a le permite să privească realitatea și normalitatea lui Dumnezeu și pentru a le permite să vadă că Duhul lui Dumnezeu a venit în trup, este printre oameni, trăiește cu oamenii și se implică cu oamenii. Lucrarea Sa în divinitate este pentru a oferi viața oamenilor și pentru a-i îndruma pe oameni în toate lucrurile din partea pozitivă, schimbând firea oamenilor și permițându-le să privească cu adevărat arătarea Duhului în trup. În principiu, creșterea în viața omului se realizează direct prin lucrarea și cuvintele lui Dumnezeu în divinitate. Numai dacă oamenii acceptă lucrarea lui Dumnezeu în divinitate, pot realiza schimbări în firea lor, numai atunci ei pot fi săturați în duhul lor; numai dacă se adaugă la aceasta lucrarea în umanitate – păstorirea, sprijinul și asigurarea în umanitate ale lui Dumnezeu – pot oamenii satisface voia lui Dumnezeu. Dacă trebuie să respecte poruncile, cel puțin oamenii ar trebui să cunoască pe Dumnezeul practic care Se arată în trup, fără confuzie. Cu alte cuvinte, oamenii ar trebui să înțeleagă principiile respectării poruncilor. Respectarea poruncilor nu înseamnă să le urmăm la întâmplare sau arbitrar, ci să le respectăm cu o bază, cu un scop și cu principii. Primul lucru de atins este să ai claritate în viziunile tale. Însuși Dumnezeul practic, despre care se vorbește astăzi, lucrează atât în umanitate, cât și în divinitate. Prin arătarea Dumnezeului practic, se realizează lucrarea și viața Sa umană normală și lucrarea Sa în întregime divină. Umanitatea și divinitatea Lui sunt combinate într-una, iar lucrarea ambelor este[a]realizată prin cuvinte; fie în umanitate, fie în divinitate, El rostește cuvinte. Când Dumnezeu lucrează în umanitate, El vorbește limba umanității, astfel încât oamenii să se poată implica și înțelege. Cuvintele Sale sunt rostite simplu și sunt ușor de înțeles, astfel încât acestea să poată fi oferite tuturor oamenilor; indiferent dacă acești oameni au cunoștințe sau o educație slabă, toți pot primi cuvintele lui Dumnezeu. Lucrarea lui Dumnezeu în divinitate este realizată și prin cuvinte, dar este plină de asigurări, este plină de viață, este nealterată de idei umane, nu implică preferințe umane și este lipsită de limite umane, este în afara limitelor oricărei umanități normale; și ea este realizată în trup, dar este manifestarea directă a Duhului. Dacă oamenii acceptă numai lucrarea lui Dumnezeu în umanitate, atunci ei se vor limita la o anumită sferă, și astfel vor necesita o tratare, o emondare și o disciplină perenă, pentru a exista o ușoară schimbare în ei. Fără lucrarea sau prezența Duhului Sfânt, totuși, ei vor recurge întotdeauna la vechile lor căi; numai prin lucrarea divinității aceste maladii și deficiențe pot fi corectate, numai atunci oamenii pot fi întregiți. În loc de tratare și emondare continuă, ceea ce este necesar este o asigurare pozitivă, folosind cuvinte pentru a compensa toate neajunsurile, folosind cuvinte pentru a dezvălui fiecare stare a oamenilor, folosind cuvinte pentru a le îndruma viața, fiecare cuvânt, fiecare acțiune, pentru a le dezvălui intențiile și motivațiile; aceasta este lucrarea reală a Dumnezeului practic. Și astfel, în atitudinea ta față de Dumnezeul practic, ar trebui să te supui atât înaintea umanității Sale, cunoscându-L și recunoscându-L, cât și, mai mult decât atât, ar trebui să accepți și să te supui lucrării și cuvintelor divine. Arătarea lui Dumnezeu în trup înseamnă că toată lucrarea și toate cuvintele Duhului lui Dumnezeu se fac prin umanitatea Sa normală și prin trupul Lui întrupat. Cu alte cuvinte, Duhul lui Dumnezeu îndrumă atât lucrarea Lui umană, cât și lucrarea divină în trup, iar în Dumnezeul întrupat poți vedea atât lucrarea lui Dumnezeu în umanitate, cât și lucrarea în întregime divină; aceasta este semnificația reală a arătării a Dumnezeului practic în trup. Dacă poți vedea acest lucru în mod clar, vei putea să îmbini toate părțile diferite ale lui Dumnezeu și vei înceta să acorzi prea multă importanță lucrării Sale în divinitate și să desconsideri lucrarea Lui în umanitate, și nu vei merge la extreme, nici nu vei da ocoluri. În ansamblu, înțelesul Dumnezeului practic este că lucrarea umanității Sale și a divinității Sale, așa cum este îndrumată de Duh, se exprimă prin trupul Lui, astfel încât oamenii să poată vedea că El este viu și natural, real și actual.
Duhul lucrării lui Dumnezeu în umanitate are etape de tranziție. Desăvârșind umanitatea, El permite umanității Sale să primească îndrumarea Duhului, după care umanitatea Lui este capabilă să ofere și să păstorească bisericile. Aceasta este o exprimare a lucrării normale a lui Dumnezeu. Astfel, dacă poți vedea în mod clar principiile lucrării lui Dumnezeu în umanitate, atunci este puțin probabil să ai concepții despre lucrarea lui Dumnezeu în umanitate. Indiferent de orice altceva, Duhul lui Dumnezeu nu Se poate înșela. El are dreptate și e fără de greșeală; nu ar face nimic în mod incorect. Lucrarea divină este exprimarea directă a voinței lui Dumnezeu, fără intervenția umanității. Nu trece prin desăvârșire, ci vine direct de la Duh. Și totuși, faptul că El poate lucra în divinitate este datorită umanității sale normale; aceasta nu este nici un pic supranaturală și pare a fi realizată de o persoană normală; Dumnezeu S-a pogorât din ceruri pe pământ în primul rând pentru a exprima cuvintele lui Dumnezeu prin trup, pentru a finaliza lucrarea Duhului lui Dumnezeu folosind trupul.
Astăzi, cunoștințele oamenilor despre Dumnezeul practic rămân prea unilaterale, iar înțelegerea lor cu privire la semnificația întrupării este încă prea nesemnificativă. Când vine vorba de trupul lui Dumnezeu, prin lucrarea și prin cuvintele Lui, oamenii văd că Duhul lui Dumnezeu include atât de mult, că este atât de bogat. Dar, oricum, mărturia lui Dumnezeu vine în cele din urmă de la Duhul lui Dumnezeu: ceea ce face Dumnezeu în trup, prin ce principii lucrează El, ceea ce face în umanitate și ceea ce face în divinitate. Astăzi poți să te închini acestei persoane, dar în realitate te închini Duhului. Acesta este puținul care ar trebui atins în cunoștințele oamenilor despre Dumnezeul întrupat: cunoașterea substanței Duhului prin trup, cunoașterea lucrării divine a Duhului în trup și a lucrării umane în trup, acceptarea tuturor cuvintelor și cuvântărilor Duhului în trup și înțelegerea modului în care Duhul lui Dumnezeu îndrumă trupul și demonstrează puterea Lui în trup. Ceea ce înseamnă că omul ajunge să cunoască, prin trup, Duhul din ceruri; arătarea Însuși Dumnezeului practic printre oameni a înlăturat pe însuși Dumnezeul nedeslușit din concepțiile oamenilor; cultul oamenilor față de Însuși Dumnezeul practic a crescut ascultarea lor față de Dumnezeu; iar prin lucrarea divină a Duhului lui Dumnezeu în trup și prin lucrarea umană în trup, omul primește revelație și păstorire și sunt atinse schimbări în firea vieții sale. Numai aceasta este semnificația reală a sosirii Duhului în trup și este în primul rând pentru ca oamenii să se implice cu Dumnezeu, să se bazeze pe Dumnezeu și să obțină cunoașterea lui Dumnezeu.
În principiu, ce atitudine ar trebui să aibă oamenii față de Dumnezeul practic? Ce știi despre întrupare, despre arătarea Cuvântului în trup, despre arătarea lui Dumnezeu în trup, despre faptele Dumnezeului practic? Și despre ce se vorbește astăzi în principal? Întruparea, sosirea Cuvântului în trup și arătarea lui Dumnezeu în trup – toate acestea trebuie înțelese. Pe baza respectului voastre și a epocii, trebuie să ajungeți treptat să înțelegeți aceste probleme; pe durata experiențelor voastre de viață, trebuie să ajungeți treptat să înțelegeți aceste probleme și trebuie să aveți o cunoaștere clară. Procesul prin care oamenii trăiesc cuvintele lui Dumnezeu este același cu procesul prin care ei cunosc arătarea cuvintelor lui Dumnezeu în trup. Cu cât oamenii trăiesc mai mult cuvintele lui Dumnezeu, cu atât mai mult cunosc Duhul lui Dumnezeu; prin trăirea cuvintelor lui Dumnezeu, oamenii înțeleg principiile lucrării Duhului și ajung să cunoască pe Însuși Dumnezeul practic. De fapt, când Dumnezeu desăvârșește pe oameni și îi câștigă, El îi face să cunoască faptele Dumnezeului practic; El folosește lucrarea Dumnezeului practic pentru a le arăta oamenilor semnificația reală a întrupării și pentru a le arăta că Duhul lui Dumnezeu S-a arătat de fapt înaintea omului. Când oamenii sunt câștigați de Dumnezeu și sunt făcuți desăvârșiți de Dumnezeu, exprimările Dumnezeului practic i-au cucerit, cuvintele Dumnezeului practic i-au schimbat și le-au dat viața Sa în interiorul lor, umplându-i cu ceea ce El este (fie că este vorba de El, Cel uman, sau de El, Cel divin), umplându-i cu substanța cuvintelor Sale și făcându-i pe oameni să trăiască cuvintele Lui. Când Dumnezeu câștigă oameni, El face acest lucru, în primul rând, prin folosirea cuvintelor și cuvântărilor Dumnezeului practic pentru a trata lipsurile oamenilor și pentru a judeca și a dezvălui firea lor răzvrătită, determinându-i să câștige ceea ce au nevoie și să le arate că Dumnezeu a venit printre oameni. Cel mai important, lucrarea făcută de Dumnezeul practic mântuiește fiecare persoană de influența Satanei, luându-i din tărâmul mizeriei și spulberând firea lor coruptă. Cea mai profundă semnificație a faptului de a fi câștigat de Dumnezeul practic este de a fi capabil să iei pe Dumnezeul practic ca exemplu, ca model și de a trăi umanitatea normală, de a practica în conformitate cu cuvintele și cerințele Dumnezeului practic, fără cea mai mică abatere sau îndepărtare, practicând totuși ceea ce spune El și reușind să realizezi ceea ce cere El. În acest fel, vei fi fost câștigat de Dumnezeu. Când ești câștigat de Dumnezeu, nu stăpânești doar lucrarea Duhului Sfânt; în principal, ești în stare să trăiești cerințele Dumnezeului practic. Doar având lucrarea Duhului nu înseamnă că ai viață. Ceea ce este esențial este dacă poți să acționezi în conformitate cu cerințele Dumnezeului practic față de tine, care se referă la faptul dacă poți fi câștigat de Dumnezeu. Aceste lucruri sunt cea mai mare însemnătate a lucrării Dumnezeului practic în trup. Ceea ce înseamnă că Dumnezeu câștigă un grup de oameni prin faptul că Se arată cu adevărat în trup și este viu și natural, fiind văzut de oameni, făcând de fapt lucrarea Duhului în trup și acționând ca un exemplu pentru oamenii în trup. Sosirea lui Dumnezeu în trup este în primul rând pentru a permite oamenilor să vadă faptele reale ale lui Dumnezeu, să materializeze Duhul fără formă în trup și să le permită oamenilor să-L vadă și să-L atingă. În felul acesta, cei care sunt făcuți întregi de El Îl vor trăi, vor fi câștigați de El și după inima Lui. Dacă Dumnezeu doar ar fi vorbit în ceruri și n-ar fi venit de fapt pe pământ, atunci oamenii ar fi în continuare incapabili să-L cunoască pe Dumnezeu, ei ar putea numai să propovăduiască faptele lui Dumnezeu folosind teoria goală și nu ar avea cuvintele lui Dumnezeu ca realitate. Dumnezeu a venit pe pământ în primul rând pentru a acționa ca un exemplu și un model pentru cei care urmează să fie câștigați de Dumnezeu; numai în acest fel oamenii pot să-L cunoască efectiv pe Dumnezeu, să-L atingă pe Dumnezeu și să-L vadă și numai atunci ei pot fi câștigați cu adevărat de Dumnezeu.
Cum ar trebui să participi la misiunea ta viitoare?
Poți exprima firea lui Dumnezeu a epocii într-un limbaj potrivit, care este semnificativ pentru epocă? Prin experiența ta cu lucrarea lui Dumnezeu, poți descrie în detaliu firea lui Dumnezeu? Cum poți să o descrii în mod potrivit, adecvat? Astfel ca prin aceasta, alții să poată afla despre experiențele tale. Cum poți transmite cele văzute de tine și experiențele tale credincioșilor demni de milă, săraci și devotați, care sunt înfometați și însetați după neprihănire și te așteaptă să îi păstoreşti? Ce fel de oameni te așteaptă să îi păstorești? Ȋți poți imagina? Ești conștient de povara pe care ți-o asumi, de însărcinarea și de responsabilitatea ta? Unde este sentimentul tău istoric de misiune? Cum vei sluji ca un bun conducător pentru epoca următoare? Ai un mare simț de conducere? Cum L-ai explica pe stăpânul tuturor lucrurilor? Este cu adevărat stăpânul tuturor ființelor vii și al întregii materii în lume? Ce planuri ai pentru progresul pasului următor al lucrării? Câți oameni așteaptă să le fii păstor? Sarcina ta este una grea? Ei sunt săraci, vrednici de milă, orbi și fără direcție, jelindu-se în întuneric: „Unde este calea?” Cum își doresc ca lumina, ca o stea căzătoare, să coboare brusc și să împrăștie puterea întunericului care i-a asuprit pe oameni așa de mulți ani. Cine poate să știe cu câtă nerăbdare speră ei și cum tânjesc zi și noapte la asta? Acești oameni care suferă profund rămân închiși în temnițele întunericului, fără speranță de eliberare, chiar și în ziua în care lumina strălucește; când vor înceta să mai plângă? Aceste spirite fragile, cărora nu li s-a acordat niciodată odihnă, suferă cu adevărat o asemenea nenorocire. Ele au fost mult timp izolate de către frânghiile nemiloase și de o istorie încremenită. Cine a auzit vreodată sunetul plânsetului lor? Cine a văzut vreodată fața lor nefericită? Te-ai gândit vreodată cât de îndurerată și de tulburată este inima lui Dumnezeu? Cum poate El suporta să vadă omenirea nevinovată, pe care El a creat-o cu mâinile Sale, suferind astfel de chinuri? La urma urmei, omenirea este nefericita care a fost otrăvită. Deși a supraviețuit până în ziua de azi, cine ar fi crezut că a fost de mult otrăvită de cel rău? Ai uitat că ești una dintre victime? Din dragostea ta pentru Dumnezeu, nu vrei să te străduiești să-i salvezi pe cei care au supraviețuit? Nu ești dispus să folosești tot efortul tău ca să răsplătești pe Dumnezeul care iubește omenirea ca pe trupul și sângele Său? Cum interpretezi să fii folosit de Dumnezeu ca să-ți trăiești viața extraordinară? Ai cu adevărat hotărârea și încrederea de a trăi o viață cu rost de persoană pioasă, care slujește lui Dumnezeu?
Doar Hristos din zilele de pe urmă îi poate oferi omului calea vieții veșnice
Calea vieții nu este ceva ce poate fi deținut de oricine și nici nu poate fi obținută cu ușurință de către toți. Acest lucru se întâmplă deoarece viața poate veni doar de la Dumnezeu, cu alte cuvinte, doar Dumnezeu Însuși deține esența vieții, nu există nicio cale a vieții fără Dumnezeu Însuși și astfel doar Dumnezeu este sursa vieții și izvorul nesecat al apei vii a vieții. De când a creat lumea, Dumnezeu a săvârșit multă lucrare care implică vitalitatea vieții, a săvârșit multă lucrare care îi aduce viață omului și a plătit un preț mare pentru ca omul să poată câștiga viață, deoarece Dumnezeu Însuși este viața veșnică și Dumnezeu Însuși este calea prin care omul este reînviat. Dumnezeu nu este niciodată absent din inima omului și trăiește printre oameni tot timpul. El a fost motorul vieții omului, fundamentul existenței omului și o sursă bogată pentru existența omului după naștere. El a provocat renașterea omului și îi permite să trăiască cu perseverență fiecare rol. Datorită puterii Lui și forței Sale vitale de nestins, omul a trăit generație după generație, de-a lungul cărora puterea vieții lui Dumnezeu a fost stâlpul existenței omului și pentru care Dumnezeu a plătit un preț pe care niciun alt om obișnuit nu l-a mai plătit. Forța vieții lui Dumnezeu poate triumfa în fața oricărei puteri, mai mult decât atât, depășește orice putere. Viața Lui este veșnică, puterea Lui este extraordinară, iar forța vieții Lui nu poate fi întrecută ușor de nicio ființă creată sau forță inamică. Forța vieții lui Dumnezeu există și emană strălucirea sa uimitoare, indiferent de timp sau loc. Viața lui Dumnezeu rămâne mereu neschimbată, în ciuda răsturnărilor cerului și pământului. Toate lucrurile sunt trecătoare, dar viața lui Dumnezeu încă rămâne, deoarece Dumnezeu este sursa existenței tuturor lucrurilor și baza existenței lor. Viața omului provine de la Dumnezeu, existența cerului se datorează lui Dumnezeu, iar existența pământului apare din puterea vieții lui Dumnezeu. Niciun obiect însuflețit nu poate depăși suveranitatea lui Dumnezeu și nimic viu nu poate să se desprindă de sub sfera autorității lui Dumnezeu. Astfel, indiferent cine sunt, toți oamenii trebuie să se supună stăpânirii lui Dumnezeu, toată lumea trebuie să trăiască sub porunca lui Dumnezeu și nimeni nu poate să scape de sub controlul Lui.
Poate că acum îți dorești să primești viața sau poate că îți dorești să dobândești adevărul. Indiferent de caz, vrei să Îl găsești pe Dumnezeu, să găsești Dumnezeul pe care să te poți baza și care să îți poată oferi viața veșnică. Dacă vrei să dobândești viața eternă, trebuie, în primul rând, să înțelegi sursa vieții veșnice și să știi unde se află Dumnezeu. Am spus deja că doar Dumnezeu este viață neschimbătoare și că doar Dumnezeu deține calea vieții. Din moment ce viața Lui este neschimbătoare, este astfel și eternă; din moment ce doar Dumnezeu este calea vieții, doar Dumnezeu Însuși este calea vieții veșnice. Drept urmare, trebuie întâi să înțelegi unde este Dumnezeu și cum să dobândești această cale a vieții veșnice. Iar acum, să analizăm aceste două situații separat.
Dacă îți dorești cu adevărat să dobândești calea către viața veșnică și ești lacom în căutarea ei, atunci, pentru început, răspunde la această întrebare: Unde este Dumnezeu astăzi? Poate că vei răspunde că Dumnezeu locuiește în ceruri, bineînțeles – El nu ar locui în casa ta, nu-i așa? Poate că ai putea spune că Dumnezeu cu siguranță locuiește printre toate lucrurile. Sau ai putea spune că Dumnezeu locuiește în inima fiecărei persoane sau că Dumnezeu este în lumea spirituală. Nu neg nimic din toate acestea, dar trebuie să clarific situația. Nu este pe deplin corect să spui că Dumnezeu locuiește în inima omului, dar nici nu este total greșit. Acest lucru se întâmplă deoarece, printre cei ce cred în Dumnezeu, există cei a căror credință este adevărată și cei a căror credință este falsă, există cei pe care Dumnezeu îi aprobă și cei pe care Dumnezeu îi dezaprobă, există cei care Îl mulțumesc și cei pe care îi disprețuiește și există cei pe care El îi face desăvârșiți și cei pe care îi elimină. Și astfel spun că Dumnezeu locuiește doar în puține inimi și că acei oameni, fără îndoială, sunt cei care cred cu adevărat în Dumnezeu, cei pe care Dumnezeu îi aprobă, cei care Îl mulțumesc și cei pe care El îi face desăvârșiți. Ei sunt aceia care sunt conduși de Dumnezeu. Din moment ce ei sunt conduși de Dumnezeu, ei sunt oamenii care au auzit și au văzut deja calea vieții veșnice a lui Dumnezeu. Aceia a căror credință în Dumnezeu este falsă, cei care nu sunt aprobați de Dumnezeu, care sunt disprețuiți de Dumnezeu, cei care sunt eliminați de Dumnezeu – ei sunt destinați să fie respinși de Dumnezeu, sunt destinați să rămână fără calea vieții și sunt destinați să rămână neștiutori de locul în care se află Dumnezeu. În schimb, cei în ale căror inimi trăiește Dumnezeu știu unde se află El. Ei sunt oamenii asupra cărora Dumnezeu a revărsat calea vieții veșnice și ei sunt cei care Îl urmează pe Dumnezeu. Acum știi unde este Dumnezeu? Dumnezeu este și în inima omului, precum și alături de el. El nu este numai în lumea spirituală și mai presus de toate, ci mai mult pe pământul pe care există omul. Și astfel venirea zilelor de pe urmă a purtat pașii lucrării lui Dumnezeu pe un teritoriu nou. Dumnezeu deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor din univers și El este stâlpul în inima omului și, mai mult decât atât, El există printre oameni. Doar în felul acesta poate El să-i aducă omenirii calea vieții și să aducă omul pe calea vieții. Dumnezeu a venit pe pământ și trăiește printre oameni, astfel ca omul să poată dobândi calea vieții și astfel să poată exista. În același timp, Dumnezeu stăpânește, de asemenea, toate lucrurile în univers, astfel încât ele să poată coopera cu gestionarea Lui în rândul oamenilor. Astfel, dacă doar recunoști doctrina potrivit căreia Dumnezeu este în cer și în inima omului, dar nu recunoști adevărul existenței lui Dumnezeu printre oameni, nu vei dobândi niciodată viața și nu vei dobândi niciodată calea adevărului.
Dumnezeu Însuși este viața și adevărul, iar viața Lui și adevărul coexistă. Cei care sunt incapabili să dobândească adevărul nu vor câștiga niciodată viața. Fără îndrumare, sprijin și furnizarea adevărului, vei dobândi doar slove, doctrine și, mai mult decât atât, moartea. Viața lui Dumnezeu este mereu prezentă, iar adevărul și viața Lui coexistă. Dacă nu poți găsi sursa adevărului, atunci nu vei dobândi hrana vieții; dacă nu poți dobândi darul vieții, atunci, cu siguranță, nu vei avea adevărul și, astfel, în afară de imaginații și concepții, întregul tău corp nu va fi nimic altceva decât trup, trupul tău împuțit. Să știi, cuvintele din cărți nu sunt considerate viață, istoria scrisă nu poate fi considerată ca adevăr, iar doctrinele din trecut nu pot servi drept istorisire a cuvintelor rostite în prezent de Dumnezeu. Doar ceea ce este exprimat de Dumnezeu atunci când vine pe pământ și trăiește printre oameni este adevărul, viața, voia lui Dumnezeu și modul Său actual de a lucra. Dacă aplici consemnările cuvintelor rostite de Dumnezeu din veacurile trecute în prezent, atunci tu ești un arheolog și cel mai bun mod de a te descrie este ca pe un expert în patrimoniul istoric. Acest lucru se întâmplă deoarece tu ai crezut mereu în urmele lucrării pe care Dumnezeu a săvârșit-o în timpurile ce au trecut, crezi doar în umbra lui Dumnezeu lăsată de atunci când a lucrat mai înainte printre oameni și crezi doar în calea pe care a dăruit-o Dumnezeu discipolilor Lui în vremurile trecute. Tu nu crezi în direcția lucrării lui Dumnezeu de astăzi, nu crezi în chipul slăvit al lui Dumnezeu de astăzi și nu crezi în calea adevărului exprimat în prezent de către Dumnezeu. Și astfel ești, fără îndoială, un visător complet deconectat de realitate. Dacă încă te mai agăți de cuvinte care nu pot aduce viață omului, atunci ești o bucată de ramură uscată[a], fără speranță, deoarece ești prea conservator, prea refractar, prea insensibil în fața rațiunii!
Dumnezeu care S-a întrupat se numește Hristos, iar astfel Hristosul care le poate da oamenilor adevărul se numește Dumnezeu. Nu există nimic prea exagerat în această privință, deoarece El deține esența lui Dumnezeu și firea și înțelepciunea lui Dumnezeu în lucrarea Lui, care sunt nerealizabile de către om. Aceia care se numesc Hristoși pe ei înșiși și totuși nu pot săvârși lucrarea lui Dumnezeu, sunt escroci. Hristos nu este numai manifestarea lui Dumnezeu pe pământ, ci, în schimb, trupul special asumat de Dumnezeu în timp ce Își săvârșește și întregește lucrarea printre oameni. Acest trup nu este unul care poate fi înlocuit de orice om, ci unul care poate purta așa cum trebuie lucrarea lui Dumnezeu pe pământ și poate exprima firea lui Dumnezeu și Îl reprezintă bine pe Dumnezeu, oferindu-i omului viață. Mai devreme sau mai târziu, acei Hristoși falși vor cădea cu toții, pentru că, deși susțin că sunt Hristos, ei nu dețin nimic din esența lui Hristos. Și astfel spun că autenticitatea lui Hristos nu poate fi definită de om, ci este acceptată și decisă de Dumnezeu Însuși. Astfel, dacă îți dorești cu adevărat să cauți calea vieții, trebuie înainte să conștientizezi că prin venirea Sa pe pământ îi dăruiește El omului calea vieții și trebuie să conștientizezi că în timpul zilelor de pe urmă El vine pe pământ pentru a-i dărui omului calea vieții. Acesta nu este trecutul; acest lucru se întâmplă astăzi.
Hristos din zilele de pe urmă aduce viață și aduce calea trainică și veșnică a adevărului. Acest adevăr este cărarea prin care omul va dobândi viața și singura cărare prin care omul Îl va cunoaște pe Dumnezeu și va fi aprobat de Dumnezeu. Dacă nu cauți calea vieții oferite de Hristos în zilele de pe urmă, atunci nu vei obține niciodată aprobarea lui Isus și nu te vei califica niciodată să pășești prin porțile împărăției cerului, deoarece tu ești atât o marionetă, cât și un prizonier al istoriei. Cei care sunt controlați de norme, de slove și sunt încătușați de istorie, nu vor fi niciodată capabili să dobândească viața și nu vor putea niciodată să dobândească calea veșnică a vieții. Acest lucru se întâmplă deoarece tot ceea ce au ei este o apă tulbure care a stagnat timp de mii de ani, spre deosebire de apa vieții, care se revarsă din tron. Cei cărora nu li se dă apa vieții vor rămâne pentru eternitate cadavre, jucării ale Satanei și fiii iadului. Atunci cum pot ei să-L privească pe Dumnezeu? Dacă doar încerci să te agăți de trecut, doar încerci să menții lucrurile așa cum sunt stând liniștit și nu încerci să schimbi starea de fapt și să renunți la istorie, atunci, asta nu înseamnă că vei fi mereu împotriva lui Dumnezeu? Pașii lucrării lui Dumnezeu sunt uriași și puternici, precum valurile furtunoase și tunetele care bubuie – și, cu toate acestea, tu stai și aștepți pasiv pieirea, rămânând în nebunia ta, fără să faci nimic. În felul acesta, cum poți fi considerat cineva care urmează pașii Mielului? Cum poți justifica Dumnezeul de care te agăți ca pe un Dumnezeu mereu nou și niciodată bătrân? Și cum pot cuvintele din cărțile tale îngălbenite să te poarte către o nouă epocă? Cum pot ele să te conducă pentru a căuta pașii lucrării lui Dumnezeu? Și cum te pot duce ele sus în cer? Ceea ce ții în mâinile tale sunt slove care pot oferi doar o consolare temporară, nu adevărurile care sunt capabile să dea viață. Scripturile pe care le citești pot doar să îți îmbogățească limbajul, nu sunt cuvinte de înțelepciune care te pot ajuta să cunoști viața oamenilor, cu atât mai puțin căile care te pot conduce către desăvârșire. Oare aceste discrepanțe nu îți oferă un motiv de a reflecta? Oare nu îți permit să înțelegi tainele conținute în interior? Ești capabil să te oferi cerului pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu pe cont propriu? Fără venirea lui Dumnezeu, te poți ridica în cer să te bucuri de fericirea în familie cu Dumnezeu? Încă mai visezi acum? Îți sugerez atunci să te oprești din visare și să te uiți la cine lucrează acum, la cine săvârșește lucrarea de mântuire a omului în zilele de pe urmă. Dacă nu faci aceasta, nu vei obține niciodată adevărul și nu vei obține niciodată viața.
Cei care doresc să dobândească viața fără să se bazeze pe adevărul rostit de Hristos sunt cei mai ridicoli oameni de pe pământ, iar cei care nu acceptă calea vieții adusă de Hristos sunt pierduți în fantezie. Și astfel spun că acei oameni care nu-L acceptă pe Hristos din zilele de pe urmă vor fi mereu disprețuiți de Dumnezeu. Hristos este poarta omului către împărăție în timpul zilelor de pe urmă, pe care nimeni nu o poate ocoli. Nimeni nu poate fi desăvârșit de Dumnezeu decât prin Hristos. Crezi în Dumnezeu și astfel trebuie să accepți cuvintele Lui și să te supui căii Lui. Nu trebuie să te gândești doar la a obține binecuvântări fără să primești adevărul sau să accepți acordarea vieții. Hristos vine în timpul zilelor de pe urmă, astfel încât toți cei care cred cu adevărat în El pot să primească viața. Lucrarea Lui este de dragul închiderii vechii epoci și intrării în cea nouă și este cărarea ce trebuie luată de către toți cei care ar intra în noua epocă. Dacă nu ești capabil să Îl recunoști și, în schimb, Îl condamni, blasfemiezi sau chiar Îl persecuți, atunci ești sortit să arzi pentru eternitate și nu vei intra niciodată în împărăția lui Dumnezeu. Pentru aceasta, Hristos este Însuși expresia Sfântului Duh, expresia lui Dumnezeu și Cel căruia Dumnezeu I-a încredințat săvârșirea lucrării Lui pe pământ. Și astfel spun că dacă nu poți accepta tot ceea ce este săvârșit de Hristos al zilelor de pe urmă, atunci blasfemiezi Duhul Sfânt. Pedeapsa care ar trebui să fie îndurată de toți cei care Îl blasfemiază pe Duhul Sfânt este evidentă pentru toată lumea. Și, de asemenea, spun că dacă te opui lui Hristos al zilelor de pe urmă și Îl negi, nu va fi nimeni care să suporte consecințele în numele tău. Mai mult decât atât, începând cu această zi, nu vei mai avea o altă șansă să obții aprobarea lui Dumnezeu; chiar dacă încerci să te răscumperi, nu vei mai privi niciodată chipul lui Dumnezeu. Deoarece Cel căruia I te opui nu este un om, ceea ce negi nu este o ființă firavă, ci Hristos. Ești conștient de această consecință? Nu ai făcut o greșeală mică, ci ai comis o crimă îngrozitoare. Astfel, sfătuiesc pe toată lumea să nu își arate colții în fața adevărului sau să critice cu nepăsare, deoarece doar adevărul îți poate aduce viața și doar adevărul îți poate permite să renaști și să privești fața lui Dumnezeu.
Cunoașterea lui Dumnezeu este calea de a te teme de Dumnezeu și de a evita răul
Fiecare dintre voi ar trebui să-și examineze din nou viața de credință în Dumnezeu pentru a vedea dacă, în căutarea lui Dumnezeu, ai înțeles cu adevărat, ai priceput cu adevărat și ai ajuns să cunoști cu adevărat pe Dumnezeu, dacă știi cu adevărat care este atitudinea pe care Dumnezeu o are faţă de diferitele tipuri de ființe umane și dacă înțelegi cu adevărat ce lucrează Dumnezeu asupra ta și cum îți definește Dumnezeu fiecare acțiune. Pe acest Dumnezeu, care este alături de tine, călăuzind direcția progresului tău, stabilindu-ți destinul și satisfăcându-ți nevoile – cât de mult, la analiza finală, Îl înțelegi și cât de mult știi cu adevărat despre El? Știi ce lucrează El asupra ta în fiecare zi? Știi principiile și scopurile pe care El Își întemeiază fiecare acțiune? Știi cum te călăuzește? Știi mijloacele prin care El te aprovizionează? Știi metodele prin care El te conduce? Știi ce dorește să obțină de la tine și ce dorește să realizeze în tine? Știi atitudinea pe care El o ia față de diversele feluri în care te comporți? Știi dacă ești o persoană iubită de El? Știi originea bucuriei, mâniei, tristeții și încântării Lui, a gândurilor și a ideilor din spatele lor și a esenței Lui? Știi, în cele din urmă, ce fel de Dumnezeu este acest Dumnezeu în care crezi? Sunt acestea și alte întrebări de acest fel ceva ce nu ai înțeles niciodată ori la care nu te-ai gândit? În căutarea credinței tale în Dumnezeu, ai lămurit, prin aprecierea și experiența reală a cuvintelor lui Dumnezeu, neînțelegerile tale despre El? Ai ajuns, după ce ai primit disciplina și cearta lui Dumnezeu, la supunere și grijă autentică? Ai cunoscut, în mijlocul mustrării și judecății lui Dumnezeu, rebeliunea și natura satanică a omului și ai câștigat un grăunte de înțelegere despre sfințenia lui Dumnezeu? Ai început, sub îndrumarea și luminarea cuvintelor lui Dumnezeu, să ai o nouă viziune asupra vieții? Ai simțit, în mijlocul încercării trimise de Dumnezeu, intoleranța Lui pentru jignirile omului, precum și ceea ce El cere de la tine și cum te salvează? Dacă nu știi ce înseamnă să înțelegi greșit pe Dumnezeu, sau cum să lămurești această neînțelegere, atunci se poate spune că nu ai intrat niciodată într-o adevărată comuniune cu Dumnezeu și că nu L-ai înțeles niciodată pe Dumnezeu, sau cel puțin se poate spune că nu ai dorit niciodată să-L înțelegi. Dacă nu știi ce este disciplina și cearta lui Dumnezeu, atunci cu siguranță nu știi ce sunt supunerea și grija, sau cel puțin nu ai fost niciodată cu adevărat supus sau nu ți-a păsat de Dumnezeu. Dacă nu ai trăit niciodată mustrarea și judecata lui Dumnezeu, atunci cu siguranță nu vei ști ce este sfințenia Lui și-ți va fi cu atât mai puțin clar ce este răzvrătirea omului. Dacă nu ai avut niciodată o viziune corectă asupra vieții sau un scop corect în viață, dar ești încă într-o stare de perplexitate și indecizie față de viitoarea ta cale în viață, chiar până la punctul în care eziți să mergi înainte, atunci este cert că nu ai primit niciodată cu adevărat iluminarea și îndrumarea lui Dumnezeu, și se poate spune că niciodată nu ai fost cu adevărat aprovizionat sau umplut de cuvintele lui Dumnezeu. Dacă nu ai fost încă supus încercării lui Dumnezeu, atunci este de la sine înțeles că, în mod cert, nu știi ce înseamnă intoleranța lui Dumnezeu pentru jignirile omului și nici nu ai înțelege ceea ce Dumnezeu cere în cele din urmă de la tine și, chiar mai puțin, ceea ce este, în ultimă instanță, lucrarea Lui de gestionare și salvare a omului. Indiferent de cât de mulți ani o persoană a crezut în Dumnezeu, dacă nu a trăit sau nu a perceput nimic în cuvintele lui Dumnezeu, atunci cu siguranță nu merge pe calea spre mântuire, credința lui în Dumnezeu este cu siguranță fără conținut real, cunoașterea lui Dumnezeu este cu siguranță zero, și este de la sine înțeles că nu are nicio idee despre ceea ce înseamnă să-L venerezi pe Dumnezeu.
Bunurile și ființa lui Dumnezeu, esența lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu – toate au fost făcute cunoscute în cuvintele Lui către omenire. Când trăiește cuvintele lui Dumnezeu, omul va ajunge, în procesul îndeplinirii lor să înțeleagă scopul din spatele cuvintelor pe care le rostește Dumnezeu și să înțeleagă izvorul și fundalul cuvintelor lui Dumnezeu și să înțeleagă și să aprecieze efectul predestinat al cuvintelor lui Dumnezeu. Pentru omenire, toate acestea sunt lucruri pe care omul trebuie să le trăiască, să le înțeleagă și să le acceseze pentru a avea acces la adevăr și la viață, pentru a înțelege intențiile lui Dumnezeu, pentru a se transforma în firea lui și a putea să se supună suveranității și aranjamentelor lui Dumnezeu. În același timp, acel omul care trăiește, înțelege și accesează aceste lucruri, va dobândi treptat o înțelegere a lui Dumnezeu și, în acel moment, va dobândi și grade diferite de cunoaștere a Lui. Această înțelegere și cunoaștere nu iese din ceva ce omul a imaginat sau alcătuit, ci mai degrabă din ceea ce apreciază, trăiește, simte și coroborează în sine însuși. Numai după aprecierea, trăirea, simțirea și coroborarea acestor lucruri, cunoașterea lui Dumnezeu de către om dobândește conținut, numai cunoașterea pe care o obține în acest moment este adevărată, reală și exactă, și acest proces – de a obține înțelegerea și cunoașterea adevărată a lui Dumnezeu apreciind, trăind, simțind și coroborând cuvintele Lui – nu este altceva decât comuniunea adevărată dintre om și Dumnezeu. În mijlocul acestui tip de comuniune, omul ajunge cu adevărat să înțeleagă și să priceapă intențiile lui Dumnezeu, ajunge cu adevărat să înțeleagă și să cunoască posesiunile și ființa lui Dumnezeu, ajunge cu adevărat să înțeleagă și să cunoască esența lui Dumnezeu, ajunge treptat să înțeleagă și să cunoască firea lui Dumnezeu, ajunge la adevărata certitudine și la o definire corectă a faptului că Dumnezeu stăpânește asupra întregii creații și câștigă o influență substanțială și o cunoaștere a identității și poziției lui Dumnezeu. În mijlocul acestui fel de comuniune, omul își schimbă, pas cu pas, ideile despre Dumnezeu, pe care nu și-L mai imaginează din senin, ori dând frâu liber suspiciunilor în privința Lui, ori înțelegându-L greșit, ori condamnându-L, ori judecându-L, ori îndoindu-se de El. În consecință, omul va avea mai puține dezbateri cu Dumnezeu, el va avea mai puține conflicte cu Dumnezeu și vor exista mai puține ocazii în care el se revoltă împotriva lui Dumnezeu. Dimpotrivă, grija și supunerea omului față de Dumnezeu vor crește mai mult și respectul față de Dumnezeu va deveni mult mai real și mult mai profund. În mijlocul acestui fel de comuniune, omul nu numai că va obține măsura adevărului și botezul vieții, ci va obține în același timp și cunoașterea adevărată a lui Dumnezeu. În mijlocul acestui fel de comuniune, omul nu numai că va fi transformat în firea lui și va primi mântuirea, dar în același timp va acumula și adevărata venerație și adorare a unei ființe create față de Dumnezeu. Având o astfel de comuniune, credința omului în Dumnezeu nu va mai fi o foaie goală de hârtie, sau o promisiune oferită din vârful buzelor, sau o formă de căutare oarbă și idolatrizare; numai cu acest tip de comuniune, viața omului va crește zi de zi spre maturitate și doar acum firea lui se va transforma treptat și credința lui în Dumnezeu va trece, pas cu pas, dintr-o convingere vagă și incertă într-o supunere și îngrijire autentică, în venerație reală; omul va progresa treptat, de asemenea, în căutarea lui Dumnezeu, de la o poziție pasivă la una activă, de la cel asupra căruia se acționează la cel care ia măsuri pozitive; numai cu acest fel de comuniune va ajunge omul la înțelegerea și priceperea adevărată a lui Dumnezeu, la cunoașterea adevărată a lui Dumnezeu. Deoarece marea majoritate a oamenilor nu au intrat niciodată în comuniune adevărată cu Dumnezeu, cunoștințele lor despre Dumnezeu se opresc la nivelul teoriei, la nivelul slovelor și doctrinelor. Adică, marea majoritate a oamenilor, indiferent de câți ani au crezut în Dumnezeu, sunt încă, în ceea ce privește cunoașterea lui Dumnezeu, în același loc în care au început, blocați la temelia formelor tradiționale de omagiu, cu capcanele lor de culori legendare și superstiții feudale. Faptul că cunoașterea omului despre Dumnezeu ar trebui oprită la punctul de pornire, înseamnă că este practic inexistentă. În afară de afirmația omului despre poziția și identitatea lui Dumnezeu, credința omului în Dumnezeu este încă într-o stare de incertitudine vagă. Deci, cât de mult poate omul să aibă o venerație adevărată pentru Dumnezeu?
Indiferent cât de ferm crezi în existența Lui, aceasta nu poate lua locul cunoașterii tale despre Dumnezeu și nici a venerației tale față de Dumnezeu. Indiferent cât de mult te-ai bucurat de binecuvântările Lui și de harul Lui, aceasta nu poate lua locul cunoașterii tale despre Dumnezeu. Indiferent cât de dornic și nerăbdător ești ca să consacri toate bunurile tale și să cheltuiești toate bunurile tale de dragul Lui, aceasta nu poate lua locul cunoașterii lui Dumnezeu. Poate că ai devenit atât de familiarizat cu cuvintele pe care El le-a spus, sau chiar le cunoști pe dinafară și le poți turui de-a-ndoaselea, dar aceasta nu poate lua locul cunoașterii tale despre Dumnezeu. Oricât ar intenționa omul să-L urmeze pe Dumnezeu, dacă nu a avut niciodată o comuniune autentică cu Dumnezeu sau o trăire autentică a cuvintelor lui Dumnezeu, atunci cunoașterea lui Dumnezeu nu va fi mai mult decât o pagină goală ori o reverie nesfârșită; pentru că oricât ți-ai fi „frecat umerii” de Dumnezeu în trecere, ori L-ai întâlnit față în față, cunoașterea ta despre Dumnezeu va fi în continuare zero, iar venerația ta pentru Dumnezeu nu mai mult decât o lozincă goală sau un ideal.
Mulți oameni țin să citească cuvintele lui Dumnezeu zi de zi, chiar până la a încredința memoriei cu grijă toate pasajele clasice, ca și cea mai de preț posesiune și, în plus, predică cuvintele lui Dumnezeu peste tot, oferind și ajutând pe alții prin intermediul cuvintelor Lui. Ei cred că a face aceasta înseamnă să stea mărturie lui Dumnezeu, să stea mărturie cuvintelor Lui, că a face aceasta înseamnă să urmeze calea lui Dumnezeu; ei cred că a face aceasta înseamnă să trăiască prin cuvintele lui Dumnezeu, că a face aceasta înseamnă să aducă cuvintele Lui în viețile lor cotidiene, că făcând aceasta le va permite să primească lauda lui Dumnezeu și să fie salvați și desăvârșiți. Dar, chiar în timp ce propovăduiesc cuvintele lui Dumnezeu, ei niciodată nu se conformează cuvintelor lui Dumnezeu în practică, nici nu încearcă să respecte ceea ce este revelat în cuvintele lui Dumnezeu. Ei folosesc mai degrabă cuvintele lui Dumnezeu pentru a câștigaadorația și încrederea altora prin viclenie, pentru a intra în gestionare pe cont propriu și a înșela și a fura slava lui Dumnezeu. Ei speră, în zadar, să folosească ocazia oferită de răspândirea cuvintelor lui Dumnezeu pentru a le fi atribuită lucrarea lui Dumnezeu și lauda Lui. Câți ani au trecut și nu numai că acești oameni au fost incapabili să câștige lauda lui Dumnezeu în procesul propovăduirii cuvintelor lui Dumnezeu, și nu numai că au fost incapabili să descopere calea pe care să o urmeze în procesul aducerii mărturiei cuvintelor lui Dumnezeu, și nu numai că ei nu s-au ajutat sau aprovizionat pe ei înșiși în procesul aprovizionării și ajutării altora prin intermediul cuvintelor lui Dumnezeu, și nu numai că au fost incapabili să-L cunoască pe Dumnezeu sau să trezească în ei înșiși venerația autentică pentru Dumnezeu în procesul facerii acestor lucruri; ci, dimpotrivă, neînțelegerile lor în privința lui Dumnezeu devin din ce în ce mai adânci, neîncrederea lor față de El tot mai gravă și imaginația lor despre El tot mai hiperbolică. Aprovizionați și ghidați de teoriile lor despre cuvintele lui Dumnezeu, ei par complet în elementul lor, ca și cum îndeplinesc cu mare ușurință abilitățile lor, ca și cum și-au găsit scopul în viață, misiunea lor, și ca și cum au câștigat o viață nouă și au fost mântuiți, ca și cum, cu cuvintele lui Dumnezeu rostogolindu-se tranșant în recital, ei au câștigat accesul la adevăr, au înțeles intențiile lui Dumnezeu și au descoperit calea spre cunoașterea lui Dumnezeu, ca și când, în procesul de predicare a cuvintelor lui Dumnezeu, ei ajung adesea față în față cu Dumnezeu. De asemenea, ei sunt adesea „mișcați” până la crize de plâns și, adesea, conduși de „Dumnezeu” în cuvintele lui Dumnezeu, ei par să beneficieze neîncetat de atenția Lui sinceră și de intenția Lui afectuoasă și, în același timp, că au înțeles mântuirea omului de către Dumnezeu și gestionarea Lui, că au ajuns să cunoască esența Lui și că au ajuns să cunoască firea Lui dreaptă. Bazându-se pe această temelie, ei par să creadă încă și mai ferm în existența lui Dumnezeu, să fie mai conștienți de starea Lui slăvită și să simtă încă și mai profund măreția și transcendența Lui. Impregnați de cunoașterea superficială a cuvintelor lui Dumnezeu, s-ar părea că a lor credință a crescut, hotărârea lor de a suporta suferința s-a întărit și cunoașterea lor despre Dumnezeu s-a aprofundat. Ei știu puțin că, până când vor experimenta cu adevărat cuvintele lui Dumnezeu, toată cunoașterea lor despre Dumnezeu și ideile lor despre El provin din propria lor imaginație și presupunere. Credința lor nu ar rezista la niciun fel de test de la Dumnezeu, așa-numita lor spiritualitate și statut pur și simplu nu ar rezista la încercarea sau inspecția lui Dumnezeu, hotărârea lor este doar un castel construit pe nisip și așa-numita lor cunoaștere despre Dumnezeu, de asemenea, nu este decât o plăsmuire a imaginației lor. De fapt, acești oameni, care, așa cum au fost, au depus mult efort în cuvintele lui Dumnezeu, nu au realizat niciodată ce este adevărata credință, ce este supunerea adevărată, ce este grija reală sau ceea ce este cunoașterea reală a lui Dumnezeu. Ei iau teoria, imaginația, cunoașterea, darul, tradiția, superstiția și chiar valorile morale ale omenirii și le transformă în „capital de investiții” și „arme militare” drept credință în Dumnezeu și urmarea Lui, chiar transformându-le în temeliile credinței lor în Dumnezeu și a căutării Lui. În același timp, ei iau, de asemenea, acest capital și armament și îl transformă într-un talisman magic pentru cunoașterea lui Dumnezeu, pentru întâlnirea și confruntarea cu inspecția, încercarea, mustrarea și judecata lui Dumnezeu. În cele din urmă, ceea ce ei încă adună nu mai constă în nimic altceva decât concluzii despre Dumnezeu, care sunt îmbibate în conotație religioasă, în superstiție feudală și în tot ceea ce este romantic, grotesc și enigmatic, iar modul lor de cunoaștere și definire a lui Dumnezeu este imprimat în aceeași matriță ca aceea a oamenilor care cred numai în Raiul de Deasupra, sau Bătrânul din Cer, în timp ce realitatea lui Dumnezeu, esența Lui, firea Lui, posesiunile și ființa Lui, și așa mai departe – tot ce are legătură cu adevăratul Dumnezeu Însuși – sunt lucruri pe care cunoașterea lor nu a reușit să le priceapă, este complet irelevantă și chiar la mare distanță. În acest fel, deși trăiesc în virtutea dispozițiilor și hranei cuvintelor lui Dumnezeu, ei nu pot, cu toate acestea, să pășească pe calea temerii de Dumnezeu și a evitării răului. Adevăratul motiv pentru aceasta se datorează faptului că nu au făcut niciodată cunoștință cu Dumnezeu, nici nu au avut vreodată un contact sau o comuniune reală cu El, astfel încât este imposibil ca ei să ajungă la înțelegere reciprocă cu Dumnezeu sau să se trezească în ei înșiși credința adevărată, căutarea sau adorarea lui Dumnezeu. Pentru că ei ar trebui astfel să acorde atenție cuvintelor lui Dumnezeu, pentru că ei ar trebui astfel să acorde atenție lui Dumnezeu – această perspectivă și atitudine i-a condamnat să se întoarcă cu mâinile goale de la strădaniile lor, i-a condamnat ca ei, pentru toată veșnicia, să nu poată păși pe calea fricii de Dumnezeu și a evitării răului. Scopul pe care ei îl țintesc și direcția în care merg, înseamnă că ei sunt dușmanii lui Dumnezeu pentru veșnicie și că, pentru veșnicie, ei nu vor putea vreodată să primească mântuirea.
Dacă, în cazul unui om care L-a urmat pe Dumnezeu de mulți ani și s-a bucurat de asigurarea cuvintelor Lui timp de mulți ani, definiția sa despre Dumnezeu ar fi, în esența ei, aceeași cu aceea a unui om care se prosternează în omagiu înaintea idolilor, atunci aceasta ar însemna că acest om nu a ajuns la realitatea cuvintelor lui Dumnezeu. Acest lucru se datorează faptului că pur și simplu nu a intrat în realitatea cuvintelor lui Dumnezeu și, din acest motiv, realitatea, adevărul, intențiile și cererile asupra omenirii, toate acestea inerente cuvintelor lui Dumnezeu, nu au nimic de-a face cu el. Adică, indiferent cât de greu poate un astfel de om să lucreze la suprafața sensului cuvintelor lui Dumnezeu, totul este inutil: pentru că ceea ce el urmărește sunt doar cuvinte, ceea ce primește va fi, de asemenea, în mod necesar, doar cuvinte. Dacă cuvintele rostite de Dumnezeu sunt, în aparență, simple sau abstracte, toate sunt adevăruri indispensabile omului în momentul în care intră în viață; ele sunt izvorul apelor vii care îi permit să supraviețuiască atât în spirit, cât și în trup. Ele oferă omului ceea ce are nevoie pentru a rămâne în viață; dogma și crezul pentru conducerea vieții sale cotidiene; calea, scopul și direcția prin care trebuie să treacă pentru a primi mântuirea; fiecare adevăr pe care ar trebui să-l posede ca ființă creată înaintea lui Dumnezeu; și orice adevăr despre modul în care omul ascultă și se închină lui Dumnezeu. Ele sunt garanția care asigură supraviețuirea omului, ele sunt pâinea zilnică a omului și ele sunt, de asemenea, suportul robust care permite omului să fie puternic și să se ridice. Ele sunt bogate în realitatea adevărului omenirii normale, așa cum este trăită de omenirea creată, bogată în adevărul prin care omenirea se desprinde de corupție și eludă capcanele Satanei, bogată în învățătură, îndemn, încurajare și consolare neobosite, pe care Creatorul le dă umanității create. Ele sunt farul care îndrumă și iluminează pe oameni ca să înțeleagă tot ceea ce este pozitiv, garanția care asigură că oamenii vor trăi și vor intra în posesia a tot ce este drept și bun, criteriul prin care oamenii, evenimentele și obiectele sunt toate măsurate și, de asemenea, indicatorul de navigație care conduce oamenii spre mântuire și calea luminii. Numai în experiența reală a cuvintelor lui Dumnezeu este omul alimentat cu adevărul și cu viața; numai aici ajunge el să înțeleagă ce este umanitatea normală, ce este o viață semnificativă, ce este o ființă creată autentică, ce este o ascultare reală de Dumnezeu; numai aici ajunge să înțeleagă cum ar trebui să aibă grijă de Dumnezeu, cum să-și îndeplinească datoria unei ființe create și cum să posede asemănarea unui om adevărat; numai aici ajunge să afle ce se înțelege prin credință autentică și adorare pură; numai aici înțelege cine este Conducătorul cerurilor și al pământului și al tuturor lucrurilor; numai aici ajunge să înțeleagă mijloacele prin care Cel care este Stăpânul tuturor legilor creației, conduce și asigură creația; și numai aici ajunge să înțeleagă și să priceapă mijloacele prin care Cel care este Stăpânul întregii creații există, devine manifest și lucrează… Separat de experiența reală a cuvintelor lui Dumnezeu, omul nu are nicio cunoaștere sau înțelegere reală a cuvintelor lui Dumnezeu și a adevărului. Un astfel de om este pur și simplu un cadavru viu, o cochilie goală, și toată cunoașterea referitoare la Creator nu are nimic de-a face cu el. În ochii lui Dumnezeu, un astfel de om nu a crezut niciodată în El, nici nu L-a urmat vreodată, așa că Dumnezeu nu îl recunoaște nici ca credincios, nici ca urmaș al Lui, cu atât mai puțin ca o ființă creată autentică.
O ființă autentică creată trebuie să știe cine este Creatorul, pentru ce este creația omului, cum să-și îndeplinească responsabilitățile unei ființe create și cum să se închine Domnului întregii creații, trebuie să înțeleagă, să priceapă, să cunoască și să aibă grijă de intențiile, dorințele și cererile Creatorului și trebuie să acționeze în conformitate cu calea Creatorului – să se teamă de Dumnezeu și să evite răul.
Ce înseamnă să te temi de Dumnezeu? Și cum să eviți răul?
„A avea teamă de Dumnezeu” nu înseamnă spaimă și groază de nedescris, nici să eviți, nici să te distanțezi, nici nu este idolatrizare sau superstiție. Mai degrabă, este admirație, stimă, încredere, înțelegere, grijă, ascultare, consacrare, iubire, precum și adorare necondiționată și răbdătoare, răsplată și predare. Fără o cunoaștere reală a lui Dumnezeu, omenirea nu va avea admirație autentică, încredere autentică, înțelegere autentică, grijă sau ascultare autentică, ci doar teamă și neliniște, numai îndoială, neînțelegere, evadare și evitare; fără o cunoaștere autentică a lui Dumnezeu, omenirea nu va avea o consacrare și o răsplată autentice; fără o cunoaștere autentică a lui Dumnezeu, omenirea nu va avea o adorare și o predare autentice, ci doar idolatrizare și superstiție oarbă; fără o cunoaștere reală a lui Dumnezeu, omenirea nu poate să acționeze conform cu calea lui Dumnezeu sau să se teamă de Dumnezeu ori să evite răul. Dimpotrivă, fiecare activitate și comportament în care omul se angajează vor fi umplute de răzvrătire și sfidare, cu imputații calomnioase și judecăți calomnioase despre El și cu un comportament malefic care contravine adevărului și adevăratului sens al cuvintelor lui Dumnezeu.
Având încredere reală în Dumnezeu, omenirea va ști cu adevărat cum să-L urmeze pe Dumnezeu și să se bazeze pe El; numai cu încredere reală și dependență de Dumnezeu, omenirea poate avea înțelegere și pricepere autentică; împreună cu înțelegerea reală a lui Dumnezeu vine cu adevărat grija pentru El; numai cu grija autentică pentru Dumnezeu, omenirea poate avea o ascultare autentică; numai cu o ascultare autentică față de Dumnezeu, omenirea poate avea o consacrare autentică; numai printr-o consacrare veritabilă față de Dumnezeu, omenirea poate avea o răsplată necondiționată și fără plângere; numai cu încredere și dependență autentice, înțelegere și grijă autentice, ascultare autentică, consacrare și răsplată autentice, poate ajunge omenirea să cunoască cu adevărat firea și esența lui Dumnezeu și să cunoască identitatea Creatorului; numai când a ajuns cu adevărat să cunoască pe Creator, poate omenirea să trezească în ea însăși adorare și predare autentice; numai când are o adorare adevărată și se predă Creatorului, va fi capabilă omenirea să dea deoparte căile cele rele, adică să evite răul.
Aceasta constituie întregul proces al „temerii de Dumnezeu și evitării răului” și este, de asemenea, conținutul în întregime al temerii de Dumnezeu și evitării răului, precum și calea care trebuie traversată pentru a ajunge la teama de Dumnezeu și evitarea răului.
„Teama de Dumnezeu și evitarea răului” și cunoașterea lui Dumnezeu sunt legate în mod indivizibil de o mulțime de fire, iar legătura dintre ele este evidentă. Dacă cineva dorește să ajungă la evitarea răului, trebuie mai întâi să aibă teamă reală față de Dumnezeu; dacă cineva dorește să ajungă la o teamă reală față de Dumnezeu, trebuie să aibă mai întâi cunoaștere reală a lui Dumnezeu; dacă cineva dorește să ajungă la cunoașterea lui Dumnezeu, trebuie să trăiască mai întâi cuvintele lui Dumnezeu, să intre în realitatea cuvintelor lui Dumnezeu, să trăiască certarea și disciplina lui Dumnezeu, mustrarea și judecata Lui; dacă cineva dorește să experimenteze cuvintele lui Dumnezeu, trebuie să se întâlnească întâi față în față cu cuvintele lui Dumnezeu, să ajungă față în față cu Dumnezeu și să-L roage pe Dumnezeu să-i ofere oportunități de a experimenta cuvintele Sale sub forma a tot felul de medii care implică oameni, evenimente, obiecte; dacă cineva dorește să se întâlnească față în față cu Dumnezeu și cu cuvintele lui Dumnezeu, trebuie mai întâi să aibă o inimă simplă și cinstită, disponibilitatea de a accepta adevărul, voința de a suporta suferința, rezoluția și curajul de a evita răul și aspirația de a deveni o ființă creată autentică… În acest fel, mergând mai departe pas cu pas, te vei apropia tot mai mult de Dumnezeu, inima ta va deveni tot mai curată și viața ta și valoarea de a fi viu vor deveni, împreună cu cunoașterea ta despre Dumnezeu, tot mai semnificative și ceara tot mai strălucitoare. Până când, într-o bună zi, vei simți că Creatorul nu mai este o enigmă, că Creatorul nu a fost niciodată ascuns de tine, că Creatorul nu Și-a ascuns niciodată fața de tine, că Creatorul nu este deloc departe de tine, că Creatorul nu mai este Cel după care tânjești în mod constant în gândurile tale, ci Cel pe care nu-L poți ajunge cu sentimentele tale, că El este într-adevăr și cu adevărat paza permanentă la dreapta si la stânga ta, asigurându-ți viața si controlându-ți destinul. El nu se află la orizontul îndepărtat, nici nu S-a ascuns sus în nori. El este chiar lângă tine, prezidând peste toate ale tale, El este tot ceea ce ai și El este singurul lucru pe care îl ai. Un astfel de Dumnezeu îți permite să-L iubești din inimă, să te agăți de El, să-L ții aproape, să-L admiri, să te temi că-L pierzi și să nu fi dispus să mai renunți la El, să nu-L mai asculți, ori să-L mai eviți ori să-L ții la distanță. Tot ce vrei tu e să-ți pese de El, să-L asculți, să răsplătești tot ce-ți dă El și să te supui stăpânirii Lui. Să nu mai refuzi să fi ghidat, să fi aprovizionat, supravegheat și ținut de El, să nu mai respingi ceea ce El dictează și stabilește pentru tine. Tot ce vrei este să-L urmezi, să mergi alături de El la stânga sau la dreapta Lui, tot ce vrei este să-L accepți ca pe singura și unica ta viață, să-L accepți ca pe singurul și unicul tău Domn, singurul și unicul tău Dumnezeu.
Prezenţa Duhului Sfânt în noi
Unii dintre noi gândim în felul următor: „Dacă Iisus ar fi aici pe pământ şi L-am putea vedea, atunci L-am urma pretutindeni”. Dar în Ezechiel 36:26-27, Domnul spune: „Voi pune Duhul Meu în voi, şi vă voi face să urmaţi poruncile Mele…”. Expresia „în voi” are o importanţă aparte – „Voi pune Duhul Meu în voi”. A fost o vreme când am avut nevoie să mi se amintească faptul că Duhul Său era în mine. Îmi amintesc că am citit apoi acest text şi zile la rând, în timp ce mă plimbam, mă urmărea gândul acestei realităţi: „Duhul Său este în mine!” Prin prezenţa Duhului Sfânt, Hristos este astăzi în mine la fel de sigur ca atunci când a fost cu ucenicii Săi. Este uimitor să înţelegem că Duhul Său locuieşte în noi; însă adesea noi nu îi acordăm nici o atenţie.
Unde locuieşte Duhul Sfânt?
În 1 Corinteni 3:16, apostolul Pavel spune: „Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu, şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?” În cartea The Spirit of Christ [Duhul lui Hristos], carte care pe mine m-a ajutat foarte mult, Andrew Murray analizează în profunzime aceste cuvinte scrise de Pavel. El porneşte de la faptul că Templul era caracterizat de trei spaţii clar delimitate: curtea cortului, Locul sfânt şi Locul prea sfânt (sau Sfânta Sfintelor).
A. Murray descrie modul în care trupurile noastre se aseamănă cu spaţiul în care era aşezat cortul („curtea”) iar mintea, voinţa sau emoţiile noastre corespund Locului sfânt. Dar înăuntrul nostru se află Locul preasfânt, unde locuieşte Duhul lui Dumnezeu. Duhul Sfânt locuieşte în duhul nostru. Locul preasfânt se găseşte în interiorul meu şi al tău. Următorul verset (1 Cor. 3:17) este la fel de important: „Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci Templul lui Dumnezeu este Sfânt: şi aşa sunteţi voi”. Dacă înţelegi faptul că Dumnezeu locuieşte înăuntrul tău, această înţelegere îţi va influenţa în mod radical imaginea de sine.
Atunci, cum ne păstrăm templele curate? Prin credinţă. Odată ce l-am acceptat pe Hristos ca Domn al vieţii noastre, sângele Său ne curăţă de orice păcat. Prin urmare, ceea ce noi trebuie să facem este să credem, să ne punem încrederea în cuvântul lui Dumnezeu.
Textul din 1 Ioan 1:9 – un text intitulat adeseori „siguranţa iertării” – spune: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire”.
Atunci când te-ai spălat ultima dată pe mâini pentru că erai foarte murdar, ai rămas oare aplecat deasupra chiuvetei, întrebându-te cu îngrijorare: „Oare unde s-a dus toată mizerie de pe mâini?” Fără îndoială că nu ai procedat astfel, ci ai acceptat prin credinţă că mizeria s-a dus în canalul de scurgere. Într-un mod similar trebuie să procedăm şi în ce priveşte viaţa spirituală. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios; El este drept să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire, altfel spus de tot ceea ce am greşit. Este însă nevoie ca noi să credem că El ne-a iertat chiar dacă nu vedem sau simţim acest lucru.
Întotdeauna Duhul Sfânt ne conduce spre Hristos. El ne călăuzeşte spre crucea şi sângele lui Hristos, spre iertarea pe care Mântuitorul ne-o oferă. Duhul Sfânt ne reaminteşte mereu că nu mai suntem sub condamnarea păcatului. Textul din Romani 8:1 afirmă clar acest fapt: „Acum, deci, nu este nici o osîndire pentru cei ce sunt în Hristos Iisus”
Dar aici intervine Satana, care vrea să te priveze de pacea pe care Însuşi Dumnezeu o promite. Dumnezeu îţi dăruieşte pacea Sa, dar Satana încearcă să te determine să te uiţi înapoi şi să te gândeşti la cele mai grele păcate. Te gândeşti la acele lucruri şi ele se derulează prin mintea ta asemeni unui film. Ceea ce trebuie să facem este să aducem acele păcate la cruce şi să spunem: „Doamne Iisuse acest fapt dovedeşte că am nevoie de un Mântuitor. Doamne, mulţumesc pentru faptul că sângele lui Iisus Hristos mă curăţeşte de orice păcat”. Priveşte-ţi păcatele din prisma crucii lui Hristos şi a sângelui Său, şi vei avea pacea lui Dumnezeu. Nu privi înapoi la păcate trecute. Crede în iertarea lui Dumnezeu.
Cum ne vorbeşte Duhul Sfânt?
Ne vom referi acum la păcatele din prezent, cu privire la care Dumnezeu ne conştientizează
Cel mai adesea, Dumnezeu lucrează în viaţa mea şi îmi vorbeşte folosindu-se de alţi oameni. Ani la rând am fost chinuit de relaţia pe care o aveam cu o anumită persoană. Îmi era atât de greu să mă raportez la persoana respectivă, încât gândeam: „Dacă va fi în ceruri, atunci eu nici nu mă gândesc să merg acolo”. Atitudinea mea era mereu batjocoritoare, critică şi răutăcioasă. Nu aveam de spus un cuvânt bun la adresa acelei persoane. În tot acest timp, căutam argumente care să îmi justifice comportamentul.
Apoi, într-o zi, Domnul mi-a îndreptat atenţia spre textul din Luca 18:9: „A mai spus şi pilda aceasta pentru unii care se încredeau în ei înşişi că sunt neprihăniţi, şi dispreţuiau pe ceilalţi”. Am realizat faptul că eu dispreţuiam acea persoană. Iată pilda pe care a spus-o Iisus:
„Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era Fariseu şi altul vameş. [Fariseii erau lideri religioşi din vremea lui Iisus, care dădeau dovadă însă de multă făţărnicie şi aroganţă; vameşii erau cei ce strângeau taxele de la populaţie, fiind adesea corupţi, cerând mai mult de la oameni decât ar fi trebuit şi erau desconsideraţi de majoritatea evreilor.] Fariseul sta în picioare, şi a început să se roage în sine astfel: «Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.» Vameşul sta departe, şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer; ci se bătea în piept, şi zicea: «Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!»“ (Luca 18:10-13)
Iisus a explicat pilda, spunând: „Eu vă spun că mai degrabă omul acesta, [omul care a spus «Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!»] s-a pogorât acasă socotit neprihănit decât celălat. Căci oricine se înalţă, va fi smerit; şi oricine se smereşte, va fi înălţat” (Luca 18:14).
Citind această pildă, mi-am dat seama că eu mă aflam într-o situaţie similară; atunci m-am rugat lui Dumnezeu şi am spus: „O, Doamne, sunt asemeni acestui fariseu. Nu pot să suport persoana respectivă şi o dispreţuiesc”. Am înţeles că trebuie să îmi privesc propria inimă. Făcând acest lucru, am descoperit gelozie, mândrie, mânie, atitudine de judecată şi lipsă de dragoste faţă de aproapele meu. M-am uitat apoi în Galateni 5:16-23. „Zic dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti… şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute, şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, desbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea… Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţa, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.”
Uneori ne uităm la lista cu păcate şi spunem: „În ce mă priveşte, eu nu mă regăsesc în nici un fel în lista respectivă”. Ceea ce însă nu facem este să ne uităm la enumerarea roadelor Duhului şi să ne punem întrebări precum: „Cât sunt de iubitor? Cât sunt de bun? Cât de mult mă caracterizează credincioşia? Cât sunt de blând?” Avem tendinţa să ne evaluăm după lista păcatelor, în loc să ne analizăm viaţa din perspectiva roadelor Duhului.
Andrew Murray îşi pune următoarea întrebare: „Cum se face că există creştini care sunt sfinţi şi împietriţi?” El continuă, dând şi răspunsul: „Pentru că aceştia nu ştiu nimic despre Duhul dragostei. Numai Duhul Sfânt poate face ca din inima omului să izvorască dragostea”.
În timp ce mă gândeam la persoana care m-a rănit, mi-am amintit de versetele din 1 Petru 3:8-9: „Încolo, toţi să fiţi cu aceleaşi gânduri, simţind cu alţii, iubind ca fraţii, miloşi, smeriţi. Nu întoarceţi rău pentru rău, nici ocară pentru ocară”.
Eram marcat de faptul că această persoană îmi făcuse mult rău şi mă insultase prin gesturile sale; dar versetul continuă prin îndemnul: „…dimpotrivă, binecuvântaţi, căci la aceasta aţi fost chemaţi: să moşteniţi binecuvântarea”.
Am privit la ceea ce am descoperit în inima mea şi am mărturisit că fusesem asemeni unui fariseu. M-am rugat apoi lui Dumnezeu: „Doamne ai milă de mine, un păcătos! Te rog, Doamne, arată-mi cum să binecuvântez această persoană!” Eram în Anglia în acel moment şi mi-am amintit că văzusem într-o librărie o carte destul de scumpă, dar care ştiam că într-adevăr îi va plăcea. Când m-am întors acasă, i-am dat cartea. Nu vă pot explica cât de profund a fost mişcat acel om. Gestul meu a însemnat foarte mult pentru el şi cred că Dumnezeu s-a folosit din plin de cartea pe care i-am dăruit-o.
Duhul Sfânt ne va arăta întotdeauna cu credincioşie în ce privinţe nu suntem asemeni lui Hristos. El a făcut acest lucru în viaţa mea, făcându-mă conştient de acea atitudine greşită, care era străină de chipul lui Hristos în mine. Pe măsură ce ne hrănim din Cuvântul lui Dumnezeu şi-L rugăm pe Duhul Sfânt să ne călăuzească în căile care Îi sunt plăcute Lui, El va produce în vieţile noastre acele roade duhovniceşti amintite de apostolul Pavel: „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţa, înfrânarea poftelor”.
Iisus a spus: „Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi. Rămâneţi în dragostea Mea… V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să rămână în voi, şi bucuria voastră să fie deplină” (Ioan 15:9, 11).
Ney Bailey este autorul cărţii Faith Is Not a Feeling [Credinţa nu este un sentiment], WaterBook Press.
Lecţia 4: Cum clădeşte Dumnezeu în noi caracterul Său
Începe cu această rugăciune: Dumnezeul meu, Te rog să îmi vorbeşti prin Cuvântul Tău, Biblia. Atinge-te de inima mea, pentru ca astfel să pot înţelege ce anume vrei să îmi vorbeşti. Amin
2 Corinteni 5
17Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.
Galateni 5
16Spun dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul, şi nu împliniţi poftele firii pământeşti. 17Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi.
Întrebare: Înainte de a deveni creştin, tu făceai ceea ce doreai. Dar acum, conform acestor versete, care este conflictul cu care te confrunţi?
Întrebare: Conform versetului 16, ce trebuie să facem noi?
Întrebare: Iar în baza aceluiaşi verset 16, care va fi rezultatul?
Galateni 5
19Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute, şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, 20închinarea la idoli, vrăjitoria, discordiile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, 21pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.
Întrebare: Doreşte Dumnezeu ca acest mod de viaţă să caracterizeze vieţile noastre, acum când Hristos trăieşte în noi?
Romani 12
2Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.
Întrebare: Ce aşteaptă Dumnezeu de la tine ca tu să faci în viaţă?
2 Corinteni 3
17Căci Domnul este Duhul; şi unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia. 18Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.
Întrebare: Ce se întâmplă atunci când Îi îngăduim Duhului Sfânt să ne schimbe vieţile?
Galateni 5
22Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, 23blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege. 24Cei ce sunt ai lui Hristos Iisus, şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei. 25Dacă trăim Duhul, să şi umblăm prin Duhul.
Întrebare: În locul unei vieţi caracterizate de păcat, ce anume doreşte Dumnezeu să producă în vieţile noastre?
Întrebare: Conform versetului 25, cum pot deveni aceste calităţi reale în vieţile noastre?
Luca 6 [Iisus a spus:]
47Vă voi arăta cu cine se aseamănă orice om care vine la Mine, aude cuvintele Mele, şi le face. 48Se aseamănă cu un om care, când a zidit o casă, a săpat adânc înainte, şi a aşezat temelia pe stâncă. A venit o vărsare de ape, şi s-a năpustit şuvoiul peste casa aceea, dar n-a putut s-o clatine, pentru că era zidită pe stâncă.
Întrebare: Care sunt cele trei lucruri pe care ni le cere Iisus să le facem?
Întrebare: Cum anume va schimba acest lucru vieţile noastre?
Ioan 15 [Iisus a spus:]
4Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduceţi roadă, dacă nu rămâneţi în Mine. 5Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic.
Întrebare: Iisus a folosit drept pildă imaginea mlădiţelor pe care cresc strugurii şi care sunt legate de butucul viei. Conform versetului 5, atunci când noi dorim să Îl ascultăm pe Iisus, ce anume produce roadă (asemănarea cu El) în vieţile noastre?
2 Corinteni 3
18Noi toţi… suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui…
Ioan 15
5…despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic.
2 Corinteni 4
7…această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu şi nu de la noi.
Întrebare: Conform acestor verste, pe cine doreşte Dumnezeu să ne bizuim în ce priveşte schimbarea vieţilor noastre? Stă oare în puterile noastre să ne schimbăm pe noi înşine?
Concluzie: Rezumă ce anume afirmă toate aceste versete cu privire la ceea ce doreşte Dumnezeu să săvârşească în vieţile noastre şi cum anume va face El acest lucru.
Primii paşi în cunoaşterea Bibliei
Biblia nu ne este dată doar pentru a învăţa din ea; ea trebuie trăită. – Lawrence O. Richards
Ai dori să ştii ceea ce crede Dumnezeu cu adevărat despre tine? Sau ce anume ar trebui să cunoşti tu despre Dumnezeu? Poţi afla a ceste lucruri… din Biblie!Biblia este de fapt mesajul personal al Celui care a creat universul. Deoarece Biblia reprezintă Cuvântul viu al lui Dumnezeu, ea nu se limitează la a-ţi capta atenţia. Scriptura îţi vorbeşte. Într-un mod aproape supranatural, versetele pe care le citeşti astăzi pot fi aplicate în mod direct vieţii tale şi problemelor cu care te confrunţi.
Cuvântul rostit de Dumnezeu este viu şi activ; el taie mult mai adânc decât orice sabie cu două tăişuri: el ajunge până la locul unde se întâlnesc sufletul şi duhul, până la intimitatea cea mai profundă a fiinţei umane; el examinează adevăratele gânduri şi motivaţii pe care le ascunde inima omului (Evrei 4:12).
Biblia ne explică modul în care a fost scrisă
„Fiindcă mai întâi de toate, să ştiţi că nici o prorocie din Scriptură nu se tâlcuieşte singură. Căci nici o prorocie nma fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt” (2 Petru 1:20-21). Aceste versete se referă în mod specific la profeţiile din Vechiul Testament, dar inspiraţia este o caracteristică a întregii Scripturi: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu… “ (2 Timotei 3:16).
Atunci când este folosit cu referire la Biblie, cuvântul „inspiraţie” redă calitatea Scripturii de a fi „insuflată de Dumnezeu”. Cuvintele Bibliei au venit din însăşi viaţa lui Dumnezeu, prin suflarea Sa. Poţi întâlni şi alte cărţi pe care să le consideri inspirate deoarece te impresionează din punct de vedere intelectual şi emoţional, dar ele nu îţi oferă însăşi rostirea divină. Doar Biblia este prin excelenţă Cuvântul lui Dumnezeu.
Biblia îţi descoperă ce anume doreşte Dumnezeu ca tu să cunoşti despre El şi despre viaţa pe care o trăieşti. În ea vei găsi lucrurile pe care Dumnezeu promite că le va face pentru tine. Dintre aceste promisiuni pe care Dumnezeu le face, amintesc doar câteva:
-Dumnezeu va folosi totul spre binele tău, modelându-te după chipul şi asemănarea lui Hristos (Romani 8:28-29).
-El va fi totdeauna cu tine (Matei 28:20).
-El îţi va da din belşug înţelepciune, dacă vei cere acest lucru (Iacov 1:5).
-El va purta de grijă tuturor nevoilor din viaţa ta (Filipeni 4:19).
-El cunoaşte deja nevoile tale înainte ca tu să I le spui (Matei 6:32).
-Pacea Sa te va călăuzi de-a lungul vieţii dacă te vei ruga cu mulţumire (Filipeni 4:4-7).
Majoritatea cărţilor pot fi înţelese cel mai bine dacă începi să le parcurgi de la prima pagină. S-ar putea să crezi că locul cel mai bun de unde să începi studierea Bibliei este prima pagină a cărţii Geneza. Până la urmă, Geneza înseamnă „Începuturi”. Dar Biblia nu este aranjată în ordine cronologică. Cărţile Bibliei sunt aranjate pe categorii. La sfârşitul acestui articol este sugerată o anumită ordine în care ai putea citi cărţile Bibliei, destinată să te ajute să dobândeşti o bună înţelegere a temelor importante ale Scripturii şi să te familiarizezi mai mult cu desfăşurarea evenimentelor istoriei biblice.
Cheia înţelegerii Bibliei este Hristos
Vechiul Testament vorbeşte despre venirea Lui. Evangheliile (Matei, Marcu, Luca şi Ioan) relatează identitatea şi lucrarea lui Hristos, iar restul Noului Testament explică implicaţiile noii vieţi în Hristos. Pentru a înţelege Vechiul Testament trebuie să începi cu parcurgerea Noului Testament.
Iisus a spus că El a venit să ne dea viaţa din belşug, iar dobândirea acestei experienţe se realizează în parte prin cunoaşterea şi urmarea Cuvântului Său. Iisus a spus: „Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, sunteţi într-adevăr ucenicii Mei; veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi” (Ioan 8:31-32).
Noi am devenit creştini prin faptul că a fost cineva care ne-a împărtăşit Cuvântul lui Dumnezeu. „Fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă, care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac” (1 Petru 1:23). Iar noi continuăm să creştem, în acelaşi fel, prin cuvântul Său, pe care Scriptura ni-l descrie ca fiind hrana noastră. „Şi, ca nişte prunci născuţi de curând, să doriţi laptele duhovnicesc şi curat, pentru ca prin el să creşteţi spre mântuire, dacă aţi gustat într-adevăr că bun este Domnul” (1 Petru 2:2-3).
Psalmul 119 vorbeşte, în întregime, despre valoarea studierii Cuvântului lui Dumnezeu. Amintim doar câteva dintre motivele prezentate în psalm: „Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!” (v. 11); „Cât de mult iubesc Legea Ta! Toată ziua mă gândesc la ea. Poruncile Tale mă fac mai înţelept decât vrăjmaşii mei, căci totdeauna le am cu mine. Sunt mai învăţat decât toţi învăţătorii mei, căci mă gândesc la învăţăturile Tale” (v. 97-99); „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele, şi o lumină pe cărarea mea” (v. 105).
Citirea Bibliei este un exerciţiu intelectual, care îţi cere să-ţi foloseşti mintea. Dar pentru a înţelege şi a aplica învăţătura spirituală a textului biblic, ai nevoie de călăuzirea Duhului Sfânt. În timp ce citeşti Biblia, roagă-te, cerându-I Duhului Sfânt să te ajute să înţelegi ceea ce El doreşte ca tu să ştii: „Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul” (Ioan 16:13). Dezvoltă-ţi o atitudine de aşteptare, fiind convins de faptul că Dumnezeu doreşte să te înveţe prin Cuvântul Său. Dar nu te baza pe ceea ce simţi. Unele dintre cele mai bune momente de studiere a Bibliei le-am avut atunci când am decis să continui citirea pentru încă 15 minute, aceasta cu toate că cele 15 minute anterioare de lectură fuseseră „plictisitoare”.
Dacă studiezi Biblia cu regularitate, această îndeletnicire va deveni parte din viaţa ta de fiecare zi. Caută un loc, departe de zgomote care să-ţi distragă atenţia. Fii creativ, alege timpul din zi în care eşti cel mai atent şi eşti pregătit să petreci timp cu Dumnezeu. Aminteşte-ţi de faptul că tu doreşti să ai comuniune cu Dumnezeu şi că poţi sta de vorbă cu El. Păstrează un jurnal în care să scrii ceea ce te învaţă Dumnezeu. Scriind, îţi vei ordona mai bine gândurile, şi de asemenea vei avea posibilitatea să te întorci la ceea ce ai scris cu luni în urmă.
Dumnezeu va onora timpul pe care îl petreci cu El şi vei descoperi că vei creşte în credinţă. Va fi într-adevăr un timp petrecut cu folos.
Cărţile Bibliei pot fi citite în următoarea ordine (sunt amintite doar o parte dintre cele 66 de cărţi ale Scripturii):
(Noul Testament)
Ioan
1 Ioan
Romani
Galateni
Efeseni
Filipeni
Coloseni
Luca
Faptele Apostolilor
1 Tesalonicieni
2 Tesalonicieni
1 Timotei
2 Timotei
Iacov
Marcu
1 Corinteni
2 Corinteni
(Vechiul Testament)
Geneza
Exod
Iosua
Proverbe
1 Samuel
2 Samuel
Acest articol face parte din cartea lui Steven L. Pogue, The First Year of Your Christian Life [Primul an al vieţii tale de credinţă].
Va fi Antihristul evreu ca să se poată întrona la Ierusalim?
Dintr-un comentariu la articolul “Se va ridica Antihristul din poporul roman sau din seminția lui Dan?”
Totuși, Antihristul va trebui să fie iudeu, altfel nu are cum să fie recunoscut de către iudei ca Mesia, ca apoi să se instaureze în Templul de la Ierusalim. Dar nu cred că e vreo problemă ca un iudeu să ajungă conducător al Imperiului roman.
Într-adevăr nu ar fi o problemă ca un evreu să ajungă conducătorul Imperiului Roman. Totuși, Biblia la Daniel 9:24-27 ne arată clar că Antihristul se va trage din poporul, care a distrus Ierusalimul și Sfântul Locaș, după ce Unsul a fost stârpit, adică după moartea Domnului Isus. Deci, Antihristul nu doar va fi împăratul Imperiului Roman, ci va fi și din poporul care a nimicit Ierusalimul și Sfântul Locaș în anul 70, care, evident, nu erau evrei.
Dar să vedem dacă argumentele aduse de cititorul nostru au suport biblic. În acest comentariu cititorul nostru aduce două argumente ca dovadă că Antihristul trebuie să fie iudeu:
- altfel nu are cum să fie recunoscut de către iudei ca și Mesia,
- ca să se poată instaura în Templul de la Ierusalim.
Nu știu care este motivul pentru care unii cred că pentru ca cineva să ocupe o anumită poziție este neapărat nevoie de acceptarea autorității lui. Foarte mulți dictatori au ajuns la putere prin uneltire, lupte. Să ne amintim de binecunoscuta vorbă a lui Alexandru Lăpușneanu: “Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau!” Deci, pentru ca Antihristul să se instaureze în Templul de la Ierusalim nu este neapărat nevoie ca să fie recunoscut de iudei ca și Mesia, nici măcar ca și împărat. De altfel, nicăieri în Biblie nu găsim scris că Antihristul să fie acceptat de iudei. Dimpotrivă, Biblia ne învață că Antihristul va face război cu Israelul (Daniel 7, Apocalipsa 11, 13), va cuceri Sfânta Cetate și se va așeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu. Când Antihristul va veni la putere, poporul Israel va trebui să fugă la răsărit departe de “fața Balaurului” (Apocalipsa 12), unde vor fi păziți de Dumnezeu pentru perioada de trei ani și jumătate, timp în care la Ierusalim va domni Antihristul.
Relația dintre Antihrist și poporul Israel
Ca să nu zică cineva că vorbesc de la mine, să urmărim care va fi relația Antihristului cu poporul Israel.
Scripturile ne spun că Antihristul va face război cu sfinții, îi va birui și-i va asupri timp de trei ani și jumătate:
În urmă am dorit să ştiu adevărul asupra fiarei a patra, care se deosebea de toate celelalte, şi era nespus de grozavă:avea dinţi de fer şi ghiare de aramă, mînca, sfărîma şi călca în picioare ce rămînea; şi asupra celor zece coarne pe cari le avea în cap, şi asupra celuilalt corn care ieşise, şi înaintea căruia căzuseră trei; asupra cornului acestuia, care avea ochi, o gură, care vorbea cu trufie, şi avea o înfăţişare mai mare decît celelalte coarne. Am văzut deasemenea cum cornul acesta a făcut război sfinţilor, şi i-a biruit, pînă cînd a veni Cel Îmbătrînit de zile şi a făcut dreptate sfinţilor Celui Prea Înalt, şi a venit vremea, cînd sfinţii au luat în stăpînire împărăţia. El mi-a vorbit aşa: „Fiara a patra, este o a patra împărăţie, care va fi pe pămînt. Ea se va deosebi de toate celelalte, va sfîşia tot pămîntul, îl va călca în picioare şi-l va zdrobi. Cele zece coarne, înseamnă că din împărăţia aceasta se vor ridica zece împăraţi. Iar după ei se va ridica un altul, care se va deosebi de înaintaşii lui, şi va doborî trei împăraţi. El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Prea Înalt, va asupri pe sfinţii Celui Prea Înalt, şi se va încumeta să schimbe vremile şi legea; şi sfinţii vor fi daţi în mînile lui timp… de o vreme, două vremi, şi o jumătate de vreme. Apoi va veni judecata, şi i se va lua stăpînirea, care va fi prăbuşită şi nimicită pentru totdeauna. Dar domnia, stăpînirea şi puterea tuturor împărăţiilor cari sînt pretutindeni supt ceruri, se vor da poporului sfinţilor Celui Prea Înalt. Împărăţia Lui este o împărăţie vecinică, şi toate puterile Îi vor sluji şi-L vor asculta. (Daniel 7:19-27)
Același lucru ni-l confirmă și capitolul 11 din Daniel: când va intra în țară zeci de mii vor cădea, arătând prin aceasta că nu va fi acceptat de cei din țară.
La vremea sfîrşitului, împăratul de la miazăzi se va împunge cu el. Şi împăratul de la miazănoapte se va năpusti ca o furtună peste el, cu cară şi călăreţi…, şi cu multe corăbii; va înainta asupra ţărilor lui, se va revărsa ca un rîu şi le va îneca. Va intra şi în ţara cea minunată, şi zeci de mii vor cădea. (…). Îşi va întinde corturile palatului său între mare şi muntele cel slăvit şi sfînt. Apoi îşi va ajunge sfîrşitul, şi nimeni nu-i va fi într-ajutor. (Daniel 11:40-41, 45).
Același lucru îl confirmă și cartea Apocalipsa. În capitolele 11 și 13 din Apocalipsa se vede clar structura celei de-a șaptezecea săptămână rânduită de Dumnezeu pentru poporul Israel și pentru Ierusalim: în prima jumătate a săptămânii la Ierusalim vor proroci doi martori ai lui Dumnezeu care vor avea putere asupra locuitorilor pământului, iar în a doua jumătate a săptămânii la Ierusalim va domni Antihristul și la fel va avea putere mondială. În prima jumătate a săptămânii cei doi martori ai lui Dumnezeu vor avea putere să lovească pământul cu orice fel de urgie, ori de câte ori vor voi:
Dacă umblă cineva să le facă rău, le iese din gură un foc, care mistuie pe vrăjmaşii lor; şi dacă vrea cineva să le facă rău, trebuie să piară în felul acesta. Ei au putere să închidă cerul, ca să nu cadă ploaie în zilele proorociei lor; şi au putere să prefacă apele în sînge, şi să lovească pămîntul cu orice fel de urgie, ori de cite ori vor voi. (Apocalipsa 11:5-6)
Din acest motiv toți locuitorii pământului vor fi foarte supărați pe cei doi martori ai lui Dumnezeu și pe evrei, motiv pentru care ei se vor bucura foarte mult când Antihristul va face război cu acești doi martori ai lui Dumnezeu și-i va omorî:
Cînd îşi vor isprăvi mărturisirea lor, fiara, care se ridică din Adînc, va face război cu ei, îi va birui şi-i va omorî. Şi toţi locuitorii pămîntului i se vor închina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului, care a fost jungheat. Şi oameni din orice norod, din orice seminţie, de orice limbă şi de orice neam, vor sta trei zile şi jumătate, şi vor privi trupurile lor moarte, şi nu vor da voie ca trupurile lor moarte să fie puse în mormînt. Şi locuitorii de pe pămînt se vor bucura şi se vor veseli de ei; şi îşi vor trimete daruri unii altora, pentrucă aceşti doi prooroci chinuiseră pe locuitorii pămîntului. (Apocalips 11:7-10)
Din capitolul 13 din Apocalipsa aflăm că Antihristului i-a fost dat să facă război nu doar cu cei doi martori, ci și cu sfinții și să-i biruiască. Având în vedere că la acel moment Biserica este în cer, înțelegem că sfinții în acest context sunt poporul Israel, lucru care îl confirmă și cartea Daniel:
I s-a dat să facă război cu sfinţii, şi să-i biruiască. Şi i s-a dat stăpînire peste orice seminţie, peste orice norod, peste orice limbă şi peste orice neam. (Apocalipsa 13:7).
Tot din capitolul 13 aflăm că lui i s-a dat putere de domnie pentru trei ani și jumătate: din moment ce i-a omorât pe cei doi martori ai lui Dumnezeu, care au prorocit 1260 zile la Ierusalim, se începe a doua jumătate a săptămânii a șaptezecea în care Antihristul domnește la Ierusalim.
I s-a dat o gură, care rostea vorbe mari şi hule. Şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni. (Apocalipsa 13:5)
În timpul domniei Antihristului la Ierusalim, cetatea nu va fi a evreilor, ci va fi sub autoritatea neamurilor, după cum găsim scris la Apocalipsa 11:1-2. Din acest text vedem că după ce cei doi martori ai lui Dumnezeu își vor isprăvi mărturisirea lor, cetatea va fi călcată în picioare de neamuri timp de 42 de luni, timp în care Antihristul va domni la Ierusalim.
Un alt argument care dovedește că Antihristul nu va fi în relații bune cu evreii este avertizarea făcută de Domnul Isus înainte de arestarea Sa, ca atunci când vor vedea urâciunea pustiirii în Locul Sfânt (adică în Templu) să fugă la munte și fuga lor să fie rapidă în așa măsură încât cel care este pe acoperișul casei să nu coboare să-și ia lucrurile din casă (Matei 24:14-31).
De aceea, cînd veţi vedea, “urîciunea pustiirii”, despre care a vorbit proorocul Daniel, “aşezată în locul sfînt”- cine citeşte să înţeleagă! – atunci, cei ce vor fi în Iudea, să fugă la munţi; cine va fi pe acoperişul casei, să nu se pogoare să-şi ia lucrurile din casă; şi cine va fi la cîmp, să nu se întoarcă să-şi ia haina. Vai de femeile, cari vor fi însărcinate şi de cele ce vor da ţîţă în zilele acelea! Rugaţi- vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într’o zi de Sabat. Pentrucă atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n’a fost niciodată dela începutul lumii pînă acum, şi nici nu va mai fi. Şi dacă zilele acelea n’ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate. (Matei 24:15-22)
Se va ridica antihristul din poporul roman sau din seminţia lui Dan?
De unde siguranța că anticristul se va ridica din poporul roman? Tradiția escatologică bizantină insistă mai mult pe proveniența sa din neamul lui Dan, bazându-se pe Ieremia 8.16. (Sforăitul cailor săi se aude dinspre Dan şi de vuietul nechezatului lor se cutremură toată ţara; vin, mănîncă ţara şi ce cuprinde ea, cetatea şi pe cei ce o locuiesc.)
Dacă e vorba despre interpretarea cornului cel mic din a patra fiară, atunci această interpretare nu este deloc sigură și cu atât mai mult nu este singura. Se știe bine că Dan, are mai multe sensuri: numele unuia dintre cei 12 fii ai lui Iacov, devenit eponim astfel pentru tribul Dan, care s-a așezat în partea nordică a Israelului, de unde ar fi și denumirea cetății Dan, la unul din izvoarele Iordanului. Întrebarea a fost însă privind ridicarea anticristului din poporul roman, precum am citit în textul postat. Referința la tradiția bizantină, este altceva decât exegeza capitolului de la Ieremia. Într-adevăr, mai multe texte escatologice bizantine insistă asupra provenienței anticristului din neamul lui Dan, și se bazează pe textul citat din Ieremia.
Dan este cetatea cea mai de nord (miază-noapte) a Israelului şi când se vorbeşte în biblie despre Dan ca şi localitate geografică, se are în vedere nordul ţării. Un text paralel cu Ieremia 8:16 este Ieremia 4:14-18, unde se specifică că nenorocirea care “porneşte de la Dan” aduce nişte împresurători dintr-o ţară îndepărtată, dar Dan nu este o altă ţară, cu atât mai mult una depărtată, ci o cetate sau, putem spune, o regiune din Israel.
“Curăţeşte-ţi inima de rău, Ierusalime, ca să fii mîntuit! Pînă cînd vei păstra gînduri nelegiuite în inima ta?” Căci un glas care porneşte de la Dan şi vesteşte nenorocirea, o vesteşte de la muntele lui Efraim. “Spuneţi lucrul acesta neamurilor, faceţi-l cunoscut Ierusalimului. “Vin nişte împresurători dintr-o ţară depărtată, şi strigă împotriva cetăţilor lui Iuda. Ca cei ce păzesc un ogor, ei înconjoară Ierusalimul, căci s-a răzvrătit împotriva Mea, zice Domnul.” – “Acesta este rodul căilor şi faptelor tale, este vina răutăţii tale, dacă este aşa de amar, şi te pătrunde pînă la inimă. (Ieremia 4:14-18)
În contextul întregii cărţi Ieremia, aceşti împresurători sunt babilonenii, care au intrat în ţară dinspre nord (miază-noapte). La Ezechiel 26:7-28:20 este o prorocie împotriva Tirului, apoi de la Ezechiel 28:21 începe o prorocie împotriva Sidonului şi la Ezecheil 29 începe o prorocie împotriva Egiptului. Dacă urmărim pe hartă cum este poziţionat Tirul faţă de Dan, înţelegem că Nebucadneţar a intrat în ţară prin partea de nord a ţării şi apoi a înaintat spre sud şi ajuns până în Egipt, care se află la sud de Israel.
La Ezechiel 26:7 ni se specifică că este vorba despre Nebucadneţar:
Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Iată că aduc de la miazănoapte împotriva Tirului pe Nebucadneţar, împăratul Babilonului, împăratul tuturor împăraţilor, cu cai, cară, călăreţi, şi cu o mare mulţime de popoare.
Iar la Ezechiel 27 este scris că Dumnezeu va da toate neamurile pentru un timp în mânile lui Nebucadneţar şi a urmaşilor săi:
Acum dau toate aceste ţări în mîinile robului Meu Nebucadneţar, împăratul Babilonului; îi dau chiar şi fiarele cîmpului ca să-i fie supuse. Toate neamurile vor fi supuse lui, fiului său, şi fiului fiului său, pînă va veni şi vremea ţării lui, şi o vor supune neamuri puternice şi împăraţi mari. Dar dacă un popor sau o împărăţie nu se va supune lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, şi nu-şi va pleca grumazul supt jugul împăratului Babilonului, voi pedepsi pe poporul acela cu sabie, cu foamete şi cu ciumă, zice Domnul, pînă îl voi nimici prin mîna lui. De aceea, să n-ascultaţi pe proorocii voştri, pe ghicitorii voştri, pe visătorii voştri, pe cititorii voştri în stele, şi pe vrăjitorii voştri, cari vă zic: „Nu veţi fi supuşi împăratului Babilonului!” Căci ei vă proorocesc minciuni, ca să fiţi depărtaţi din ţara voastră, ca să vă izgonesc şi să pieriţi. Dar pe poporul care îşi va pleca grumazul supt jugul împăratului Babilonului, şi care-i va fi supus, îl voi lăsa în ţara lui, zice Domnul, ca s-o lucreze şi să locuiască în ea.” (Ieremia 27:6-11)
La fel şi la Ieremia 25:9 se spune că Dumnezeu va aduce împotriva Ierusalimului toate popoarele de la miază-noapte şi pe Nebucadneţar, împăratul Babilonului.
De aceea, aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Pentru că n-aţi ascultat cuvintele Mele, iată, voi trimete să aducă toate popoarele de la miazănoapte, zice Domnul; şi voi trimete la robul Meu Nebucadneţar, împăratul Babilonului; îi voi aduce împotriva acestei ţări şi împotriva locuitorilor ei, şi împotriva tuturor acestor neamuri de jur împrejur, ca să le nimicească cu desăvîrşire şi să facă din ele un pustiu şi o pricină de batjocură, nişte dărîmături vecinice. (Ieremia 25:8-9)
În cartea Ieremia numele lui Nebucadneţar este menţionat de 37 de ori, ceea ce constituie 43% din toate menţionările lui în Biblie (afară de pronume şi sinonime), iar cuvântul Babilon cu toate derivatele sale (inclusiv împăratul Babilonului) este menţionat de 152 de ori, ceea ce constituie 56% din toate menţionările din Biblie.
Reieşind din toate aceste texte, înţelegem că Ieremia 8:16 se referă la împăratul Nebucadneţar şi nu la antihristul, care urmează să se ridice la vremea sfârşitului. Profeţia de la Ieremia 8:16 pentru noi sunt, deja, istorie. Acest text ne arată din ce parte va veni nenorocirea peste casa lui Israel.
Trezirea vine peste bisericile chineze controlate de stat
Este joi seara in provincia Fujian, din sud-estul Chinei. Zeci de oameni danseaza, flutura steaguri, suna din sofar, canta si se inchina lui Dumnezeu. Ai zice ca aceste imagini sunt din timpul unui serviciu carismatic din SUA, dar nu e asa. Ele sunt din China comunista si atee, oficial. Iar ceea ce Duan Huilai considera remarcabil e ca aceasta lucru are loc intr-o adunare controlata de guvern numita Three-Self Church.
Duan Huilai: Au loc schimbari dramatice. Dumnezeu lucreaza cu putere in cadrul acestor biserici Three-Self Church.
Duan si sotia lui au experimentat personal aceasta miscare. Amandoi sunt evanghelisti si de cativa ani strabat tara, documentand miscarea Duhului Sfant in bisericile Three-Self Church.
Pastorul Duan spune ca ceea ce se intampla in Beijing si in alte parti din China cu privire la manifestarea puterii lui Dumnezeu in aceste biserici este remarcabil, avand in vedere situatia Bisericii din ultimii 30 de ani.
Duan Huilai: Fiecare predica rostita in acea vreme trebuia verificata de autoritati. Tinerilor nu li se permitea participarea la aceste biserici, asa ca ele erau formate doar din oameni in varsta, in general femei. Era interzis sa predici despre Duhul Sfant. Nu se putea vorbi despre vremurile din urma sau despre pocainta.
Subiectele despre vindecari, miracole, semne si minuni erau excluse.
In china exista doua tipuri de biserici: inregistrate si neinregistrate. Adunarile inregistrate, cunoscute ca biserici Three-Self Church, sunt aprobate de guvern. Cele neinregistrate, numite uneori subterane sau biserici de case, functioneaza in afara controlului guvernului si ani intregi s-au confruntat cu persecutii intense. Cu aceste persecutii a venit o crestere imensa. Bisericile Three-Self Church, insa, nu au experimentat niciodata o crestere exploziva. Pana acum.
Dr. Zhao Xiao: Au loc treziri mari in bisericile Three-Self Church. Daca mergi la Haidian Church, vei gasi un rand mai lung de 100 de metri format din oameni ce vor sa intre. In Shenzhen sunt botezati in medie 500 de oameni in fiecare duminica!
In urma cu 30-40 de ani, guvernul chinez avea o lege care spunea ca tinerii sub 18 ani nu puteau participa la aceste biserici. E asta valabil si azi?
Duan Huilai: Numarul lor creste tot mai mult in biserici. Tot mai multi tineri credinciosi, specialisti, celebritati vin la biserica, mai ales in orasele mari, spre deosebire de anii trecuti, cand participau doar cei in varsta, in principal.
La intalnirea de joi, din provincia Fujian, oamenii s-au intalnit in cadrul unui eveniment numit Tabara Dragostei. Pastorul Sun Rengui conduce tabara. El spune ca ideea i-a venit in urma cu 12 ani, cand Duhul Sfant a venit in timp predica la biserica Three-Self Church pe care o pastoreste.
Duan Huilai: Eram in mijlocul serviciului. Dintr-o data, toti cei din biserica au simtit revarsarea ungerii Duhului Sfant. Unii nu putea sta in picioare, unii au cazut, altii erau ametiti. Cand a inceput inchinarea, oamenii au inceput sa planga. Dupa program, unii erau vindecati. Am vazut demoni scosi din trupurile oamenilor. Vedeam ceva fara precedent. Nu avusesem pregatire teologica despre miscarea Duhului Sfant. Era ceva complet nou pentru noi.
Duan Huilai: Eram una dintre primele biserici din zona care experimentau asa ceva. In scurta vreme, alti lideri au venit la noi dornici sa primeasca Duhul Sfant. Mai tarziu, au inceput si ei sa vada miscarea Duhului Sfant.
Biserica are doua orfelinate si doua centre de varsnici, iar de doua ori pe an organizeaza „Tabara Dragostei”.
Duan Huilai: Avem patru tinte in tabara: sa evanghelizam oamenii, sa intarim familia, sa ucenicizam credinciosii si sa incurajam bisericile Three-Self Church sa experimenteze puterea Duhului Sfant.
Dr. Zhao si multi altii spun ca se simt onorati sa ajute cat mai multi chinezi sa-L primeasca pe Isus Hristos.
Duan Huilai: Numarul crestinilor din China creste rapid. Inseamna ca Hristos incepe sa aiba un rol in societatea chineza, iar asta e bine.
Stire difuzata in emisiunea Mapamond Crestin 614 – 23 aprilie 2016, la Alfa Omega TV. Ultimele stiri crestine: http://alfaomega.tv/stiri
Isus revine curând! Iată ce spune Biblia…
Isus revine curând. Viața aceasta nu este o poveste nemuritoare: într-o zi vei fi eliberat de toată durerea, foametea, singurătatea, crima şi haosul care contaminează lumea nostră de astăzi. Nu-i aşa că este minunat?
Însă să nu crezi că un om cu mult farmec personal, un lider pământean va aduce această eliberare. O, nu! Eliberatorul este mult superior acestora. Isus vine curând, însă sunt multe concepţii populare greşite cu privire la venirea Sa. Aşa că, ia-ţi câteva minute şi încearcă să înţelegi ce spune într-adevăr Biblia despre a doua venire, ca să nu fii lăsat în urmă!
Isus ne învaţă că va reveni pentru a doua oară pe pământ.
1. Se va reîntoarce Isus pentru a doua oară pe pământ? Putem fi siguri?
„Hristos…Se va arăta a doua oară.”Evrei 9:28
„Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce.”
Ioan 14:3
Da! În Matei 26:64, Isus declară sub jurământ că va reveni din nou pe pământ. De vreme ce Scriptura nu poate fi desfiinţată (Ioan 10:35), aceasta este dovada sigură. Crede aşa cum citeşti. Este garanţia pe care ne-o dă Domnul Isus în persoană.
Isus a spus că Se va întoarce pe pământ, pe norii cerului.
2. În ce mod se va întoarce Isus a doua oară?
„Pe când se uitau ei la El, S-a înălţat la cer, şi un nor L-a ascuns din ochii lor. Şi cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer, pe când Se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb, şi au zis: Bărbaţi Galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.”Faptele 1:9-11.
Scripturile ne promit că Isus Se va întoarce pe acest pământ în acelaşi fel în care a plecat la înălţarea Sa la cer– într-un mod vizibil, literal, în trup, personal. Matei 24:30 spune, „Şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă.” El va veni pe norii cerului în mod literal, ca o fiinţă individuală cu un trup din carne şi oase (Luca 24:36-43, 50, 51), iar venirea Sa va fi vizibilă. Biblia este foarte clară în această privinţă.
Orice om care va trăi pe pământ Îl va vedea pe Domnul Isus când va veni a doua oară.
Vreți să aprofundați mai mult acest Subiect? Noi vă trimitem această Carte, GRATUIT, oriunde în România!
Istoria Mântuirii autor Ellen G. White – Mesagerul Speranței
Istoria Mântuirii
Autor: Ellen G. WhiteEditura: Viață și Sănătate
Nume …
Email …
Lăsa-ți-ne Numele și Emailul Dvs. astfel încât să vă putem contacta spre a stabili unde să trimitem această Carte. Poate fi cumpărată de la editura Viață și Sănătate însă dacă nu aveți această posibilitate, noi o putem trimite Gratuit oriunde în Romania!
3. Va fi a doua venire a lui Isus vizibilă pentru toţi oamenii sau numai pentru un grup ales?
„Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea.”Apocalipsa 1:7
„Căci, cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului.”
Matei 24:27
Când Isus va veni a doua oară, orice barbat, femeie şi copil în viaţă Îl va vedea. Slava întreită (Luca 9:26) a venirii Sale se va extinde din orizont în orizont, iar atmosfera va fi încărcată cu gloria Sa strălucitoare ca lumina. Nimeni nu se va putea ascunde. Orice om în viaţă va trebui să stea faţă în faţă cu Isus. Hristos nu a lăsat nici o umbră de îndoială.
Notă: Răpirea secretă, atât de des crezută şi predicată astăzi, nu este biblică. Este o invenţie omenească. De asemenea, a doua venire nu este o venire în spirit, în inimă, la convertire. Nu are loc nici în momentul când omul moare, nici nu este la figuratadică nu înseamnă condiţii mai bune de trăit în lumea noastră. Toate aceste teorii sunt de origine omenească. La a doua venire, Isus va apare literal, personal, vizibil pe întreg mapamondul, iar apariţia Sa pe norii cerului va determina sfârşitul acestei lumi, şi va aduce fiecărui om, răsplata sau pedeapsa.
Toţi îngerii cerului vor fi cu Isus, la a doua Sa venire.
4. Cine va veni cu Isus la a doua Sa venire, şi de ce?
„Când va veni Fiul omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale.”Matei 25:31.
Toţi îngerii cerului vor fi cu Isus, la a doua Sa venire. Pe măsură ce norii se apropie de pământ, Isus Îşi va trimite îngerii, iar ei vor aduna repede la un loc pe toţi neprihăniţii ca să-i pregătească pentru călătoria înapoi la ceruri. (Matei 24:31).
Isus Îşi va lua poporul la ceruri şi le va reda tot ce au pierdut Adam şi Eva.
Isus Îşi va lua poporul la ceruri şi le va reda tot ce au pierdut Adam şi Eva.5. Care este scopul celei de a doua veniri a Domnului Isus, pe acest pământ?
„Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.”Apocalipsa 22:12
„Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.”
Ioan 14:3
„Şi să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos, pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremile aşezării din nou a tuturor lucrurilor.”
Fapte 3:20, 21.
Isus es întoarce pe acest pământ ca să Îşi răscumpere poporul aşa cum le-a promis şi să îi ducă în casele frumoase pe care li le-a pregătit. El va restaura în ei toată bucuria şi gloria Edenului, pe care Adam şi Eva le-au pierdut păcătuind. A doua Sa venire va face să se sfârşească aceste zile ale răului.
Copilaşii răpiţi de moarte de lângă părinţii lor le vor fi înapoiaţi părinţilor la a doua venire.
6. Ce se va întâmpla cu cei neprihăniţi când Domnul Isus vine a doua oară?
„Căci Însuşi Domnul…Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.”1 Testaloniceni 4:16, 17
„Toţi vom fi schimbaţi, morţii vor învia nesupuşi putrezirii… Căci trebuie ca… trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire.”
1 Corinteni 15:51-53
„Aşteptăm pe Domnul Isus Hristos: El va schimba trupul stării noastre smerite, şi-l va face asemenea trupului slavei Sale.”
Filipeni 3:20, 21
Cei neprihăniţi morţi în credinţă vor învia din mormintele lor şi li se vor da trupuri nemuritoare, perfecte, ca cel al Domnului Isus, apoi vor fi răpiţi în nori ca să-L întâlnească pe Domnul. Apoi cei neprihăniţi în viaţă pe pământ vor primi trupuri ca al lui Isus şi se vor înălţa ca să-L întâlnească pe Domnul în văzduh. Isus îi va lua cu El la ceruri pe cei neprihăniţi. Observaţi că Isus nu atinge pământul la a doua Sa venire. Sfinţii Îl întâmpină „în văzduh.” Deci, poporul lui Dumnezeu îi vor ignora pe toţi acei care spun că Hristos este în Baltimore, New Orleans, Los Angeles, etc. Vor apărea hristoşi mincinoşi care vor face minuni pe pământ (Matei 24:23-27), dar Isus va rămâne în nori, deasupra pământului, la a doua Sa venire.
Cei păcătoşi vor fi omorâţi la a doua venire a lui Isus.
Cei păcătoşi vor fi omorâţi la a doua venire a lui Isus.7. Ce se va întâmpla cu cei păcătoşi, când Isus va reveni?
„Cu suflarea buzelor Lui va omorî pe cel rău.”Isaia 11:4
„Cei pe care-i va ucide Domnul în ziua aceea vor fi întinşi de la un capăt al pământului până la celălalt.”
Ieremia 25:33
Cei păcătoşi vor fi ucişi de Isus. Cutremurele de astăzi sunt minore în comparaţie cu cutremurul ce va avea loc la revenirea lui Isus.
8. Ce efect va avea a doua venire a lui Isus asupra pământului?
„Şi s-a făcut un mare cutremur de pământ, aşa de tare, cum, de când este omul pe pământ, n-a fost un cutremur aşa de mare.” ” Toate ostroavele au fugit, şi munţii nu s-au mai găsit.”Apocalipsa 16:18, 20
„Mă uit, şi iată, Carmelul este un pustiu; şi toate cetăţile sale sunt nimicite înaintea Domnului, şi înaintea mâniei Lui aprinse!”
Ieremia 4:26
„Domnul deşartă ţara şi o pustieşte, îi răstoarnă faţa şi risipeşte locuitorii.” „Ţara este pustiită de tot şi prădată; căci Domnul a hotărât aşa.”
Isaia 24:1, 3
Pământul va fi scuturat de un cutremur mare la revenirea Domnului. Acest cutremur va fi aşa de devastator încât va aduce lumea într-o stare de totală distrugere.
Milioane de creştini au murit în timpul Evului Mediu. Mulţi au fost arşi pe ruguri.
Milioane de creştini au murit în timpul Evului Mediu. Mulţi au fost arşi pe ruguri.9. Ne dă Biblia informaţii specifice cu privire la apropiata revenire a lui Hristos?
Da! Însuşi Isus a spus,„Tot aşa, şi voi, când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi.”
Matei 24: 33.
Domnul a lăsat semne pentru toate timpurile, de la înălţarea Sa până la a doua Sa venire. Acestea sunt enumerate mai jos. Studiaţi-le cu atenţie..
A. Distrugerea Ierusalimului
Profeţia:„Nu va rămânea aici piatră pe piatră, care să nu fie dărâmată.” „atunci, cei ce vor fi în Iudea, să fugă la munţi.”
Matei 24:2, 16.
Împlinirea: Ierusalimul a fost distrus în anul 70 d.Hr. de către războinicul roman Titus.
B. O mare persecuţie sau un mare necaz
Profeţia:„Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum, şi nici nu va mai fi.”
Matei 24:21.
Împlinire: Această profeţie arată în primul rând spre lunga perioadă de persecuţie din timpul Evului Mediu, persecuţie ce a fost aţâţată de către biserica apostaziată. A durat peste 1.000 de ani. Peste 50 de milioane de creştini au fost ucişi pentru credinţa lor, în această perioadă de necaz teribil. Un scriitor a spus că biserica apostaziată „a vărsat mai mult sânge nevinovat decât orice altă instituţie ce a existat vreodată în omenire.” W.E.H. Lecky,History of thhe Rise and Influence of the Spirit of Rationalism in Europe Istoria Înălţării şi Influenţei Spiritului Raţionalismului în Europa, (Retipărită New York: Braziller, 1955) Vol. 2, pp. 40-45.
C. Soarele s-a întunecat
Profeţia:„Îndată după acele zile de necaz, soarele se va întuneca.”
Matei 24:29.
Împlinire: Aceasta s-a împlinit printr-o zi de întunecime supranaturală în 19 mai 1780. Nu a fost o eclipsă. Timothy Dwight spune, „Ziua de 19 mai 1780 a fost o zi deosebit de întunecoasă. Lumânările erau aprinse în multe case păsările stăteau ascunse fără să ciripească, şi păsările de curte s-au retras la culcuşurile lor. … În general, predomina ideea că Ziua Judecăţii este aproape.” Citat în Connecticut Historical Collections Colecţiile Istorice Connecticut, compilate de John Warner Barber (a 2-a ed. New Haven: Durrie & Peck and J.W. Barber, 1836) p. 403.
D. Luna se va preface în sânge
Profeţia:„Soarele se va preface în întuneric, şi luna în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată.”
Ioel 2:31.
Împlinire: Luna s-a făcut roşie ca sângele în noaptea „zilei întunecate” din 19 mai 1780. Milo Bostick înStone’s History of Massachusetts Istoria lui Stone a statului Massachusetts spune, „Luna plină avea înfăţişarea sângelui.”
E. Căderea de slele din cer
Profeţia:„Stelele vor cădea din cer.”
Matei 24:29
Împlinire: Marea cădere de stele a avut loc în 13 noiembrie 1833. A fost aşa de strălucitoare încât puteai să citeşti un ziar pe stradă. Un scriitor a spus, „Pentru aproape patru ore cerul a fost practic un foc.”* Oamenii au crezut că a venit sfârşitul lumii. Citiţi următoarele. Este cel mai fascinant semn al revenirii lui Hristos.
*Peter A. Millman, „Căderea stelelor,” Telescopul, 7 (Mai-Iunie, 1940) 57.
F. Isus revine pe nori
Profeţia:„Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci, şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă.”
Matei 24:30.
Împlinire: Acesta este următorul mare eveniment. Eşti tu gata? Conflictul între capital şi muncă este un semn al revenirii lui Isus.
10. Cum putem şti că am ajuns în ultimele zile din istoria pământului? Descrie Biblia în mod clar lumea şi oamenii ultimei generaţii?
Da, într-adevăr îi descrie. Studiaţi următoarele semne specifice ale zilelor din urmă. Veţi fi uimiţi. Şi acestea sunt doar câteva din multitudinea de semne ce arată că suntem în timpul zilelor de încheiere a istoriei pământului.A. Probleme între capital-muncă
„Plata lucrătorilor, care v-au secerat câmpiile, şi pe care le-aţi oprit-o, prin înşelăciune, strigă! Şi strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului oştirilor.” „Fiţi … răbdători, … căci venirea Domnului este aproape.”
Iacov 5:4, 8.
Conflictul între capital şi muncă este prezis pentru zilele din urmă. Pentru ca să te convingi, citeşte ziarele.
B. Războaie şi răscoale
„Când veţi auzi de războaie şi de răscoale, să nu vă spăimântaţi pentru că întâi trebuie să se întâmple aceste lucruri.”
Luca 21:9.
Războaie şi devastarea dezastrelor civile afecteaza mii de oameni din întreaga lume. Numai apropiata revenire a lui Isus va aduce un sfârşit durerii şi distrugerii datorate războiului.
C. Nelinişte, frică şi răscoală
„Vor fi … şi pe pămînt va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor şti ce să facă… oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ.”
Luca 21:25, 26.
Ciudat aceste cuvinte par a fi un editorial dintr-un ziar recento imagine perfectă a lumii de azi iar motivul este acesta: Noi suntem oamenii din ultimele zile ale istoriei pământului. Atmosfera tensionată din lumea de azi nu ar trebui să ne surprindă. Hristos deja ne-a spus despre aceasta. Acest lucru ar trebui să ne convingă că venirea Lui este aproape.
D. Creşterea cunoştiintei
„Până la vremea sfârşitului … şi cunoştinţa va creşte.”
Daniel 12:4.
Era informaticii face ca acest lucru să fie foarte evident. Chiar şi cea mai sceptică minte trebuie să recunoască clar că acest semn s-a împlinit. Cunoştiinţa creşte exploziv în toate direcţiile. Se spune că 80% din cunoştiinţele totale ale lumii s-au descoperit în ultimii zece ani şi că 90% din oamenii de ştiinţă care au existat în lume, sunt încă în viaţă astăzi.
E. Batjocoritorii şi scepticii religioşi întorc spatele adevărului biblic
„în zilele din urmă vor veni batjocoritori.”
2 Petru 3:3
„Nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute, şi îşi vor da învăţători după poftele lor.”
2 Timotei 4:3, 4
Nu este dificil să găseşti batjocoritori astăzi, acest lucru arată împlinirea profeţiei. Chiar şi liderii religioşi neagă învăţăturile simple ale Bibliei cu privire la Creaţie, Potop, divinitatea lui Hristos, a doua venire şi multe alte adevăruri vitale din Biblie. Spiritismul şi tradiţiile pseudo-intelectuale au înlocuit Biblia în multe cercuri religioase. Profesori laici învaţă tineretul să batjocorească dovezile biblice ale acestor mari adevăruri şi să înlocuiască aceste evenimente simple ale Cuvântului sfânt a lui Dumnezeu cu evoluţionismul şi alte învăţături false, omeneşti. Un sondaj recent relevă faptul că doar două procente din studenţii americani la teologie cred într-o revenire literală a lui Isus.
F. Degenerare moralădeclin al spiritualităţii
„În zilele din urmă … oamenii vor fi iubitori de sine, … fără dragoste firească, … neînfrânaţi, …neiubitori de bine, … având doar o formă de evlavie dar tăgăduindu-i puterea.”
2 Timotei 3:1-5.
America se confruntă cu o criză majoră. Oameni din toate domeniile spun acest lucru. Suicidul a devenit cea mai populară soluţie la problemele umane. Rata divorţurilor creşte sălbatic, aproape una din doua căsătorii sfârşesc prin divorţ. Curentul generaţiei imoralecu obsesiile ei pentru sex şi murdărie, cu creştere a membrilor bisericii dar descreştere a spiritualităţii adevăratereprezintă clar o împlinire a Cuvântului lui Dumnezeu. Vei avea un şoc când vei încerca să vezi câte din păcatele zilelor din urmă din 2 Timotei 3:1-5 le poţi depista în fiecare ediţie a ziarelor de duminică. Numai revenirea Domnului va putea scurta mareea răului care acum ameninţă să înghită lumea.
G. Înnebuniţi după plăceri
„În zilele din urmă … oamenii vor fi … iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu.”
2 Timotei 3:1-4.
Lumea este înnebunită după plăceri. Doar un procent mic din cetăţenii marilor oraşe frecventează cu regularitate serviciile divine de la biserică, dar ticsesc cu miile locurile de distracţii. America cheltuieşte miliarde în fiecare an pentru plăceri şi numai „rămăşiţe” (prin comparaţie) pentru Dumnezeu. Americanii înnebuniţi după plăceri risipesc miliarde de ore în faţa televizorului, o împlinire directă a textului din 2 Timotei 3:4.
H. Creştere a călcărilor de lege, a crimelor sângeroase şi a violenţei
„Din pricina înmulţirii fărădelegii.
Matei 24:12
„Dar oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău.”
2 Timotei 3:13
„Căci ţara este plină de omoruri, şi cetatea este plină de silnicie.”
Ezechiel 7:23
Este foarte evident faptul că toate aceste semne se împlinesc. Crima şi nelegiuirea cresc cu o rapiditate şocantă. Cei mai mulţi oameni din marile oraşe nu răspund dacă cineva sună la uşă după ce s-a înserat. Cea mai serioasă declaraţie din timpul nostru are de a face cu îngrijorarea cu privire la supravieţuirea civilizaţiei din cauza crimei ce ameninţă să o măture fără control.
Citește și Misterul nelegiuirii și adevărul Biblic
I. Cutremure distrugătoare, furtuni şi foamete
„Pe alocurea vor fi mari cutremure de pământ, foamete şi ciumi.”
Luca 21:11
Cutremure, tornade, inundaţii, etc. au o rată de creştere fără precedent. O treime din populaţia lumii este înfometată, mii mor în fiecare zi de foame. Toate aceste lucruri sunt o dovadă în plus că trăim în ultimele ore ale pământului.
J. Un mesaj special către lume în aceste ultime zile
„Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul.”
Matei 24:14
Ultimul mare, solemn mesaj de avertizare despre a doua venire a lui Hristos, este acum prezentat în peste 900 de limbi şi dialecte. Aproape 95% din populaţia lumii are acces la acest mesaj. Înainte de a doua venire a lui Isus, fiecare persoană din lume va fi avertizată de apropiata Sa revenire. Oamenii se vor pierde doar dacă resping mesajul de avertizare.
K. O întoarcere spre spiritism
„În vremile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare.”
1 Timotei 4:1
„Acestea sunt duhuri de draci.”
Apocalipsa 16:14
Trăim în ultimele minute ale timpului.
Oamenii de astăzi, inclusiv un mare număr dintre conducătorii naţiunilor, caută sfat în ocultism şi spiritism. Spiritismul a invadat bisericile, la fel ca învăţăturile false despre nemurirea sufletului. Biblia ne învaţă că morţii sunt morţi.
Trăim în ultimele minute ale timpului.
11. Cât de aproape este a doua venire a Domnului?
„De la smochin învăţaţi pilda lui: Când îi frăgezeşte şi înfrunzeşte mlădiţa, ştiţi că vara este aproape. Tot aşa, şi voi, când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi. Adevărat vă spun că, nu va trece neamul acesta până se vor întâmpla toate aceste lucruri.”Matei 24:32-34
Ceea ce pare a fi Isus într-o cameră de întrunire, este de fapt un demon ce joacă acest rol.
Biblia este simplă şi foarte specifică cu privire la acest punct. Aproape toate semnele s-au împlinit. Nu putem şti cu exactitate ziua şi ora revenirii lui Isus (Matei 24:36), însă putem fi siguri că noi suntem oamenii care vom fi în viaţă şi vom vedea revenirea Domnului Isus. Dumnezeu a promis să împlinească foarte repede lucrurile (Romani 9:28). Foarte curând, Hristos Se reîntoarce pe acest pământ pentru poporul Său. Eşti pregătit?
Ceea ce pare a fi Isus într-o cameră de întrunire, este de fapt un demon ce joacă acest rol.
12. Satana învaţă multe lucruri false cu privire la a doua venire a lui Hristos şi, cu minuni şi miracole mincinoase, va înşela milioane de oameni. Cum pot fi sigur că nu voi fi şi eu înşelat?
„Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite.”Apocalipsa 16:14
„Şi vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi.”
Matei 24:24
„La lege şi la mărturie: căci dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta.”
Isaia 8:20
Satan a inventat multe învăţăminte false despre a doua venire şi înşală milioane de oameni ca să creadă că Isus a şi venit sau că El va veni într-o manieră ne-biblică. Dar Hristos ne-a avertizat cu privire la strategia lui Satana, spunând, „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva.” Matei 24:4. El ne expune apoi planurile lui Satana şi neadevărurile astfel încât să fim avertizaţi dinainte, şi ne reaminteşte, „Iată, că v-am spus mai dinainte.” Matei 24:25. De exemplu Isus a afirmat în mod specific că nu va apărea în deşert sau într-o cameră de întrunire (versetul 26). Nu avem nici o scuză să ne înşelăm dacă învăţăm ce ne spune cartea lui Dumnezeu despre a doua venire a lui Hristos.
Trebuie să nu ajungem aşa de ocupaţi încât să nu mai avem timp pentru Hristos.
Testul este acesta: Ce ne învaţă Biblia despre acest subiect? Oamenii care cunosc ceea ce spune Biblia despre a doua venire nu vor fi duşi în rătăcire de Satana. Toţi ceilalţi se vor înşela.
Trebuie să nu ajungem aşa de ocupaţi încât să nu mai avem timp pentru Hristos.
13. Cum pot fi sigur că voi fi pregătit în momentul când Se va reîntoarce Isus?
„Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară.”Ioan 6:37
„Dar tuturor celor ce L-au primit, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.”
Ioan 1: 12
„Voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor.”
Evrei 8: 10
„Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos.”
1 Corinteni 15:57
Isus a spus, „Iată Eu stau la uşă [această uşă reprezintă mintea sau inima omului], şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra.” Apocalipsa 3:20. Prin Duhul Sfânt şi conştiinţa mea, Isus bate şi cere să intre în inima mea astfel încât să poată să îmi schimbe viaţa. Dacă Îi voi da Lui fără rezerve viaţa mea, El va şterge toate păcatele mele din trecut (Romani 3:25) şi îmi va da putere să trăiesc o viaţă sfântă (Ioan 1:12). Ca un dar fără plată, El îmi acordă caracterul Său neprihănit, astfel încât să pot sta fără frică în faţa unui Dumnezeu sfânt, atunci când viaţa mea este schimbată de Isus. Apoi, să fac voia Sa va devini o plăcere. Este aşa de sigur căci văd cum îndoielile mele sunt spulberate de realitate. Însă este adevărat. Partea mea este să-I dau pur şi simplu viaţa mea lui Hristos şi să-I permit să trăiască în mine. Partea Lui este să lucreze în mine miracolul schimbării vieţii mele şi pregătirii mele pentru a doua Sa venire. Isus face acest lucru gratis. Trebuie doar să-l accept.
14. Despe ce mare pericol ne avertizează Isus cu solemnitate?
14. Despe ce mare pericol ne avertizează Isus cu solemnitate?
„De aceea, şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi.”Matei 24:44
„Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură, şi cu îngrijorările vieţii acesteia, şi astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră.”
Luca 21:34
„Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului.”
Matei 24:37
Există un mare pericol să devenim aşa de ocupaţi cu grijile acestei vieţi sau aşa de fermecaţi de plăcerile păcatului, încât revenirea Domnului să ne surprindă la fel cum a surprins potopul lumea din zilele lui Noe, să fim surprinşi, găsiţi nepregătiţi şi pierduţi. Milioane de oameni vor experimenta acest lucru. Dar tu? Isus Se reîntoarce foarte, foarte curând–în zilele noastre. Eşti pregătit? Nimic altceva nu mai contează?
Isus revine, meditează și la aceste întrebări!
1. Este adevărat că cel mai mare necaz este foarte aproape?
Este adevărat că cel mai mare necaz va lovi pământul chiar înainte ca Isus să Se reîntoarcă să Îşi elibereze poporul. Daniel descrie acest necaz ca „o vreme de strâmtorare, cum n-a mai fost de când sunt neamurile şi până la vremea aceasta.” Daniel 12:1. Totuşi, în context, „marele necaz” din Matei 24:21 se referă la groaznica persecuţie asupra poporului lui Dumnezeu din timpul Evului Întunecat. În acea perioadă milioane de oameni au fost ucişi pentru credinţa lor.2. Din moment ce Domnul revine „ca un hoţ noaptea,” cum poate şti cineva ceva despre revenirea Lui?
Răspunsul se găseşte în 1 Tesaloniceni 5:2-4: „Pentru că voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea. Când vor zice: Pace şi linişte! atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată; şi nu va fi chip de scăpare. Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ.” Observaţi că ziua Domnului vine ca un hoţ asupra celor nepregătiţi, nu şi peste aceia care sunt numiţi „fraţi.”3. Când Îşi va instaura Hristos Împărăţia Sa pe pământ?
După marea perioadă de 1000 de ani din Apocalipsa 20. Perioada de 1000 de ani începe la a doua venire a lui Hristos, când Isus îi ia pe cei neprihăniţi de pe acest pământ la cer ca să trăiască şi să domnească împreună cu El „o mie de ani.” Apocalipsa 20:4. La sfârşitul celor 1000 de ani „cetatea sfântă, noul Ierusalim” (Apocalipsa 21:2) coboară din ceruri pe pământ cu toţi sfinţii (Zaharia 14:1, 4, 5) şi nelegiuiţii din toate timpurile sunt readuşi la viaţă (Apocalipsa 20:5). Ei înconjoară cetatea sfântă pentru ca să o cucerească (Apocalipsa 20:9), dar din ceruri, de la Dumnezeu, coboară un foc ce îi mistuie. Acest foc purifică pământul şi arde toate urmele păcatului şi a păcătoşilor (2 Petru 3: 10). La final focul se va stinge (Isaia 47:14), lăsând în urmă cenuşa (Maleahi 4:3).Apoi Dumnezeu creează un pământ nou (2 Petru 3:13; Isaia 65:17; Apocalipsa 21:1) şi îl dă celor neprihăniţi, şi „Dumnezeu va locui cu ei, … şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.” Apocalipsa 21:3. Fiinţe perfecte, sfinte, fericite, refăcute după chipul desăvârşit al lui Dumnezeu, vor fi în sfârşit acasă în lumea fără păcat şi fără pată, pe care Dumnezeu a plănuit-o încă de la început. Doar cei mai nechibzuiţi oameni vor alege să piardă toate acestea.
4. De ce nu auzim mai mult predicându-se şi învăţându-se despre a doua venire a lui Hristos?
Diavolul este responsabil pentru acest lucru. El ştie bine că a doua venire este „fericita nădejde” (Tit 2:13) a creştinului, care odată înţeleasă schimbă vieţile bărbaţilor şi femeilor şi îi face să ia parte personal, sârguincios şi activ la răspândirea acestei veşti bune la alţii, astfel încât revenirea lui Isus să fie zorită. Acest lucru îl înfurie pe Satana, astfel încât el îi influenţează pe cei ce au „o formă de evlavie” (2 Timotei 3: 5) dar care îi „tăgăduiesc puterea” să batjocorească zicând, „Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci de când au adormit părinţii noştri, toate rămân aşa cum erau de la începutul zidirii.” 2 Petru 3:3, 4. Cei care neagă, ignoră, sau privesc cu uşurinţă a doua venire a lui Isus (un eveniment literal, apropiat şi viitor) împlinesc clar profeţia biblică–şi îi fac diavolului un mare serviciu.5. Nu este adevărat că Isus vorbeşte despre o răpire secretă când spune în Luca 17:36, „Unul va fi luat şi altul va fi lăsat”?
Nu. Aici nu este nici cea mai mică indicaţie că evenimentul este secret. Isus descria potopul lui Noe şi distrugerea Sodomei. (Vezi Luca 17:26-37.) El a povestit cum Dumnezeu a cruţat viaţa lui Noe şi Lot şi i-a distrus pe cei nelegiuiţi. El a menţionat că potopul şi focul „i-a distrus pe toţi.” Versetele 27, 29. Într-un mod simplu, în fiecare din aceste cazuri, câţiva au fost luaţi în siguranţă iar restul au fost distruşi. Apoi El a adăugat, „Tot aşa va fi şi în ziua când Se va arăta Fiul omului.” Versetul 30. Pentru a ilustra aceasta, Isus a continuat, „Doi bărbaţi vor fi la câmp: unul va fi luat şi altul va fi lăsat.” Versetul 36. Nu este nimic secret în acest proces. „Orice ochi Îl va vedea.” Apocalipsa 1:7.La a doua Sa venire, în mod public, în văzul tuturor Hristos îi va lua pe cei neprihăniţi în văzduh (1 Tesaloniceni 4:16, 17) şi îi va ucide pe cei nelegiuiţi (Isaia 11:4; 2 Tesaloniceni 2:8). De aceea în Luca 17:37 se vorbeşte despre trupurile neînsufleţite ale celor nelegiuiţi şi se menţionează vulturii care le dau târcoale. (Vezi de asemenea şi Apocalipsa 19:17, 18.) Cei nelegiuiţi care rămân în urmă la a doua venire a lui Hristos sunt lăsaţi morţi.
Care sunt argumentele care dovedesc că antihristul se va ridica din …
Cartea Daniel prezintă o schiţă a istoriei poporului Israel începând cu robia Babiloneană până la instaurarea Împărăţiei lui Dumnezeu. La Daniel capitolele 2 şi 7 ni se relatează că până la instaurarea împărăţiei lui Dumnezeu vor fi 4 imperii care, vor asupri poporul Israel. Capitolul 2 ne spune clar că prima împărăţie este Babilonul:
Tu, împărate, eşti împăratul împăraţilor, căci Dumnezeul cerurilor ţi-a dat împărăţie, putere, bogăţie şi slavă. El ţi-a dat în mîni, ori unde locuiesc ei, pe copiii oamenilor, fiarele cîmpului şi păsările cerului, şi te-a făcut stăpîn peste toate acestea: tu eşti capul de aur! (Daniel 2:37-38) Cuvintele sunt adresate împăratului Nebucadneţar, împăratul Babilonului.
Capitolul 8 ne spune că a doua şi a trea împărăţii sunt Medo-Perşii şi Grecii
Berbecele, pe care l-ai văzut, cu cele două coarne, sînt împăraţii Mezilor şi Perşilor. Ţapul însă este împărăţia Greciei, şi cornul cel mare dintre ochii lui, este cel dintîi împărat. (Daniel 8:20-21)
Iar capitolul 9:24-27 ne spune că domnul care va veni şi va face un legământ trainic cu mulţi, iar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa de mâncare (adică urâciunea pustiirii sau antihristul) va veni din poporul care avea să nimicească sfântul locaş şi sfânta cetate, după ce unsul avea să fie stârpit. Cei care au distrus sfântul locaş şi Ierusalimul a fost armata romană în anul 70 după Hristos. Şi romanii au fost a patra împărăţie care a asuprit pe Israel (dacă începem socoteala de la Babilon).
După aceste şasezeci şi două de săptămîni, unsul va fi stîrpit, şi nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni, va nimici cetatea şi sfîntul Locaş, şi sfîrşitul lui va fi ca printr’un potop; este hotărît că războiul va ţinea pînă la sfîrşit şi împreună cu el şi pustiirile.El va face un legămînt trainic cu mulţi, timp de o săptămînă, dar la jumătatea săptămînii va face să înceteze jertfa şi darul de mîncare, şi pe aripa urîciunilor idoleşti va veni unul care pustieşte, pînă va cădea asupra celui pustiit prăpădul hotărît.” (Daniel 9:26-27)
Din acest text vedem că urâciunea pustiirii, despre care a vorbit şi Domnul Isus la Matei 24:15, care va face să înceteze închinarea la Templu şi care se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu, se va ridica din poporul, care avea să distrugă sfântul locaş, după stârpirea (răstignirea) unsului.
Daniel 7 ne confirmă că antihristul, care va face război cu sfinţii şi-i va birui, se va ridica din a patra împărăţia, care va asupri pe Israel, socoteala începând-o cu imperiul babilonean:
După aceea m-am uitat în vedeniile mele de noapte, şi iată că era o a patra fiară, nespus de grozav de înspăimîntătoare şi de puternică; avea nişte dinţi mari de fer, mînca, sfărîma, şi călca în picioare ce mai rămînea; era cu totul deosebită de toate fiarele de mai înainte, şi avea zece coarne. M-am uitat cu băgare de seamă la coarne, şi iată că un alt corn mic a ieşit din mijlocul lor,şi dinaintea acestui corn au fost smulse trei din cele dintîi coarne. Şi cornul acesta avea nişte ochi ca ochii de om, şi o gură…, care vorbea cu trufie. (Daniel 7:7-8)
Iată tâlmăcirea care a primit-o Daniel cu privire la a patra împărăţie, care este imperiul Roman:
El mi-a vorbit aşa: „Fiara a patra, este o a patra împărăţie, care va fi pe pămînt. Ea se va deosebi de toate celelalte, va sfîşia tot pămîntul, îl va călca în picioare şi -l va zdrobi. Cele zece coarne, înseamnă că din împărăţia aceasta se vor ridica zece împăraţi. Iar după ei se va ridica un altul, care se va deosebi de înaintaşii lui, şi va doborî trei împăraţi. El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Prea Înalt, va asupri pe sfinţii Celui Prea Înalt, şi se va încumeta să schimbe vremile şi legea; şi sfinţii vor fi daţi în mînile lui timp… de o vreme, două vremi, şi o jumătate de vreme. (Daniel 7:23-25)
Ştim că cornul mic din Daniel 7 şi este antihristul sau fiara din Apocalipsa 13 şi 17, despre care se spune că i s-a dat putere să lucreze 42 luni (ceea ce este 3 ani şi jumătate sau o vreme, două vremi şi o jumătate de vreme) şi să facă război cu sfinţii şi să-i biruiască:
I s-a dat o gură, care rostea vorbe mari şi hule. Şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni. Ea şi-a deschis gura, şi a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să-i hulească Numele, cortul şi pe cei ce locuiesc în cer. I s-a dat să facă război cu sfinţii, şi să-i biruiască. Şi i s-a dat stăpînire peste orice seminţie, peste orice norod, peste orice limbă şi peste orice neam. (Apocalipsa 13:5-7)
Este important ca atunci când studiem profeţiile să ducem cont de faptul că cartea Daniel ne prezintă o schiţă a istoriei omenirii din perspectiva a ceea ce se întâmplă cu poporul Israel. Spre deosebire de alte cărţi profetice carţile Daniel şi Apocalipsa ne prezintă evenimentele în ordine cronologică.
În perioada Antihristului poporul Israel va fi înșelat sau asuprit?
„În perioada Antihristului poporul Israel va fi înșelat sau asuprit?” este întrebare primită într-un comentariu la un articol de pe acest site. Întrebarea este legată de textul de la Matei 24:23-24 în care se spune că în vremea necazului cel mare se vor scula Hristoși mincinoși și prooroci mincinoși care vor face semne și minuni până acolo încât să înșele, dacă va fi cu putință, chiar și pe cei aleși:
Atunci dacă vă va spune cineva: “Iată, Hristosul este aici, sau acolo”, să nu -l credeţi. Căci se vor scula Hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, pînă acolo încît să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi. (Matei 24:23-24)
Am evidențiat expresia “dacă va fi cu putință” ca să vă atrag atenția că acești proroci mincinoși vor ținti să-i înșele și pe cei aleși (în contextul dat evreii), dar aceasta nu înseamnă că ei vor reuși să înșele pe Israel ca și națiune. Biblia arată foarte clar că în perioada activității Antihristului poporul Israel va fi asuprit:
El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Prea Înalt, va asupri pe sfinţii Celui Prea Înalt, şi se va încumeta să schimbe vremile şi legea; şi sfinţii vor fi daţi în mînile lui timp… de o vreme, două vremi, şi o jumătate de vreme. (Daniel 7:25)
Acesta este motivul pentru care Domnul Isus îi îndeamnă pe cei care vor fi în Iudea la momentul așezării Antihristului în Templu să fugă la munte și să se grăbească să o facă, fiindcă cei care nu vor reuși să fugă vor avea un necaz mare din partea Antihristului cum nu a mai fost de când este lumea și nici nu va mai fi:
De aceea, cînd veţi vedea “urîciunea pustiirii”, despre care a vorbit proorocul Daniel, “aşezată în locul sfînt” -cine citeşte să înţeleagă! – atunci, cei ce vor fi în Iudea, să fugă la munţi; cine va fi pe acoperişul casei, să nu se pogoare să-şi ia lucrurile din casă; şi cine va fi la cîmp, să nu se întoarcă să-şi ia haina. Vai de femeile, cari vor fi însărcinate şi de cele ce vor da ţîţă în zilele acelea! Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într-o zi de Sabat. Pentrucă atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii pînă acum, şi nici nu va mai fi. (Matei 24:15-21)
Potrivit cu Apocalipsa 12 și 13 mijlocul săptămânii a șaptezecea a lui Daniel este marcat de aruncarea diavolului pe pământ, care începe să lucreze cu putere prin Antihrist împotriva lui Dumnezeu și a poporului Său (femeia care a dat naștere Domnului Isus fiind poporul Israel):
Când s-a văzut balaurul aruncat pe pământ, a început să urmărească pe femeia care născuse copilul de parte bărbătească. Şi cele două aripi ale vulturului celui mare au fost date femeii, ca să zboare cu ele în pustiu, în locul ei unde este hrănită o vreme, vremuri şi jumătatea unei vremi, departe de faţa şarpelui. Atunci şarpele a aruncat din gură apă, ca un râu, după femeie, ca s-o ia râul. Dar pământul a dat ajutor femeii. Pământul şi-a deschis gura şi a înghiţit râul pe care-l aruncase balaurul din gură. Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus Hristos. (Apocalipsa 12:13-17)
Fiara, pe care am văzut-o, semăna cu un leopard; avea labe ca de urs, şi gură ca o gură de leu. Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpînire mare. (Apocalipsa 13:2)
I s-a dat să facă război cu sfinţii, şi să-i biruiască. Şi i s-a dat stăpînire peste orice seminţie, peste orice norod, peste orice limbă şi peste orice neam. (Apocalipsa 13:7)
Deci, teoria că evreii vor fi înșelați și îl vor primi pe Antihrist ca și Mesia și-l vor așeza în Templul lui Dumnezeu nu este adevărată. Antihristul va face război cu ei, îi va birui, va omorî pe cei doi proroci, care vor proroci la Ierusalim timp de 1260 zile (3 ani și jumătate) înainte de el, și se va așeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu:
…protivnicul, care se înalţă mai pe sus de tot ce se numeşte “Dumnezeu”, sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dîndu-se drept Dumnezeu. (2 Tesaloniceni 2:4)
Maşinăria ideologică a lui Soros, Apocalipsa naţiunilor…
Mulţi dintre cei care nu prea cred în acţiunile oculte ale lui George Soros văd în acesta un bunic inteligent, blând şi cam de stânga, în esenţă un boşorogel simpatic. Imaginea convine mult adepţilor sorosişti şi vectorilor lor de acţiune. Ştiţi vorba aceea: cea mai mare victorie a diavolului a fost să-i convingă pe oameni că el nu există. Aşa şi cu martalogul care a pus la cale sfârşitul naţiunilor…
Precum Marx (plus amicul Engels, dar mai second-hand, aşa), George Soros a construit, cu migală, răbdare şi mulţi bani, o ideologie. Această ideologie este acum combustibilul unei maşinării care îşi vede singură de drum, indiferent cine este la butoane. Cum să spun, Soros a pornit o avalanşă, deci nici nu mai are importanţă dacă iniţiatorul mai există sau nu.
Din nou, ca şi în cazul Marx: sute de milioane de morţi dispuse de comunism, şi alte sute de milioane de vieţi erau mutilate de acelaşi comunism s-au înfăptuit pe când ce Marx dispăruse demult fizic de pe planeta Pământ.
Şi totuşi, ideologia lui a făcut ravagii decenii întregi.
Aşa şi cu sorosismul.
De asta este periculos boşorogul Soros, din cauza combustibilului ideologic şi a maşinăriei construite de mânuţele lui de miliardar. Atât.
Ba nu, ar mai fi ceva, despre care se vorbeşte cam puţin. Soros e mai de stânga. Nu poate fi de extremă stânga pentru că nu e productiv şi el este, până la urmă, un capitalist. Aşa că a împachetat bolşevismul iniţial în ţipla cea capitalist-strălucitoare. Spre exemplu, egalitatea dintre oameni a fost înlocuită cu noi înţelegeri ale cuvântului libertate şi cu definiţia omului global, care nu e legat de loc, de Naţie, de Neam sau pământ. Este liber ca pasărea cerului, e un cetăţean universal, un cetăţean al lumii. Şi comunistul era cam tot aşa, un individ internaţionalist care putea merge oriunde Revoluţia i-ar fi cerut-o. Omul nou al lui Soros este unul care se raportează la un spaţiu prea mare pentru înţelegerea lui, lucru care-l face să fie fascinat de posibilităţile pe care cică le-ar avea.
Acestea sunt mărgeluţele de sticlă pentru care se vând sufletele de azi.
Un fel de postliberalism fondat pe o toleranţă excesivă. În timp ce omul universal descoperă că poate merge în Maldive, maşinăria cinică ce învârte lumea, continuă să acumuleze averi şi putere închişi în polii de putere care se întrezăresc deja mai clar, pe zi ce trece.
Multe oi, puţini ciobani…
Una peste alta, Globalizarea este ceea ce n-a reuşit comunismul să facă: uniformizarea totală a masei muncitoare şi dizolvarea conştiinţei de clasă într-un amalgam amorf, o turmă cetăţenească. Ar fi vrut ei, soroseii, şi o biserică unică, dar aici s-au lovit de alţi capitalişti, mai rapace, care inventează credinţe noi pe bandă rulantă. Dar, maşinăria lui Soros a accepat şi asta: fragmentarea religioasă accelerată. E mult mai uşoară subjugarea bipezilor acolo unde morala, etica şi religia sunt slabe…
Oamenii slabi de îngeri sunt, acum, la putere! Sunt modelul generaţiilor cu pălăriuţă şi băieţei care îşi fac manechiura.
Ţările nu mai sunt deja ţări, imigraţia plus exportul de oameni va şterge graniţe şi va îngropa în uitare eroi şi idealuri.
Dezrădăcinaţi, oamenii nu vor mai avea orientare, şi o vor accepta pe aceea a maşinăriei globale.
Aşa arată Apocalipsa naţiunilor pusă la cele de boşorogul Soros şi acoliţii lui. Şi, dacă nu ne vom opune, victoria lui este mult prea aproape pentru ca o altă generaţie să i se poată împotrivi.
Noi suntem ultima redută, ultimii care pot tăia sforile Marelui Păpuşar.
Peste Ocean, Trump încearcă acelaşi lucru.
În Europa, câteva ţări fac paşi către împrejmuirea sculelor lui Soros.
Oare, noi, ce mai aşteptăm? Ce ne reţine să luăm un bisturiu şi, chirurgical, să extirpăm, din vreme, viermii implantaţi în Stat? Ce ne ţine să scuturăm covoarele şi să ne eliberăm de acarienii lui Soros?
Nimic.
Deci, haideţi să haidem!
Să smulgem căpuşele şi să alungăm Apocalipsa boşorogului însetat de suflete!
Afară cu duşmanii omeniei şi ai românilor!
Autor: Ninel PEIA
GLOBALIZAREA ȘI ECUMENISMUL: două coarne ale antihristului, două pârghii de putere ale satanei!
Starețul Rafail (Berestov), ieroschimonah Onufrie
Cuvânt pentru Ortodocșii Români și toți Creștinii Ortodocși despre globalizare și ecumenism, scris la rugămintea monahului român Timotei
Hristos în mijlocul nostru! Este și va fi!
Scopul masonilor-sataniști este să conducă omenirea prin globalizare, să-i transforme pe toți în robii antihristului, iar prin ecumenism să creeze o „biserică” unită și religia lui antihrist.
În Rusia globalizarea a început prin buletinul de identitate al Federației Ruse, CNP și polița medicală cu cod individual (SNILS). În buletinul sunt multe ornamente. Printre ele este și ornamentul celor trei de șase, despre care în Apocalipsa Sf. Ap. Ioan Teologul se spune că este numele numeric al lui antihrist.
Creștinii Ortodocși nu trebuie să ia și să aibă un astfel de pașaport! Chiar dacă cei trei de șase nu se află pe trupul omului, totuși primirea lor, semnând chiar cu propria mână un astfel de document, este un mare păcat. Toată greutatea acestui păcat astăzi îl cunoaște doar Dumnezeu și conștiința Ortodoxă vie a Creștinului.
În Rusia acesta e CNP, SNILS, УНЗР (în Ucraina), УНП – numărul contabil al contribuabilului (în Belarus), codul numeric personal (în România), матични број (în Serbia), პირადინომერი (în Georgie), προσωπικός αριθμός (în Grecia), ЕГН (în Bulgaria), rodné číslo (în Slovacia), osobisty numer (în Polonia), personal number (în SUA) etc. Dar toate acestea sunt denumirile numelui numeric unic, pe care slugile antihristului îl atribuie omului în calculatorul global numit „fiara”.
Codul de barereprezintă o inscripție tehnică, un semn. Codul de bare în care cel mai des apar cei trei de 6 este EAN-13. Codul de bare e alcătuit din linii de diferite grosimi – subțiri, medii și groase. Acestea sunt separate de trei perechi de linii înguste mai lungi, pe fiecare dintre ele scanerul citindu-le ca cifra 6.
Un cod de o generație nouă este așa-numitul cod QR. În codul QR sunt trei pătrate mari, așezate în colțurile codului, care în esență sunt purtătoare a cifrei 6. Așadar cele trei pătrate din codul QR sunt tot trei de șase – numele numeric al lui antihrist.
Codurile de bare și cele de tip QR se aplică pe toate produsele și mărfurile, pe bilete și pe documentele personale: pe pașaport, permis și chiar pe diamonitirion – permisul de intrare pe muntele Athos. Astăzi pelerinii ortodocși care vin în Sfântul Munte Athos sunt constrânși să primească permis de intrare cu cod QR, adică cu cei tre de șase. Pentru a ajunge în Grădina Maicii Domnului trebuie să ai pașaport cu trei de șase, pașaport biometric, viză biometrică, iar într-un final trebuie să primești cei trei de șase încă o dată pe Athos! Priviți în colțul stânga-jos de pe diamonitirion.
Prin toate aceste inscripții „tehnice” – coduri de bare și coduri QR – semnul fiarei deja astăzi este aplicat pe toate produsele, lucrurile și documentele. Astăzi noi vedem deja deschis în viața noastră numărul antihristoului – 666. Noi vedem că satana înseamnă totul și vrea să-și atribuie tot și toate. Deși noi știm că toate aceste produse le-a crescut și ni le-a dăruit Dumnezeu, satana mereu și pretutindeni se împotrivește și pretinde: „asta e al meu”. Să nu dea Domnul!
Oamenii care aplică aceste coduri pe produse pentru că așa le este serviciul probabil nici nu își pun problema despre un oarecare pericol ascuns, ci pur și simplu se gândesc că aceasta e o necesitate tehnică. Iar cei care introduc toate acestea în viața noastră cotidiană – masonii – știu bine că de asta are nevoie „dumnezeul” lor – satana. Masonii știu că asta e necesar pentru înșelarea oamenilor, ca ei să se învețe și să se obișnuiască cu semnul fiarei, astfel încât ulterior antihristuui să-i fie ușor și comod să conducă oamenii.Verigile acestui lanț diavolesc de aplicare a semnului fiarei – peceții lui antihrist pe fruntea sau mâna omului sunt:
- Voința liberă a omului și acordul său personal pentru primirea semnului, astfel încât să poată vinde și cumpăra în continuare. Aceasta poate fi semnătura personală în
cardul electronic sau în pașaportul biometric, acordul de a oferi date biometrice personale, acordul la colectarea și prelucrare datelor cu caracter personal.- Primirea numelui numeric al fiarei – al antihristului – 666. Aceasta poate fi primirea codului de bare, codului QR sau a unui semn-tatuaj „invizibil” făcut cu laser.
- Primirea numelui numeric al omului. Aceasta poate fi primirea codului numeric personal.
- La preluarea biometriei cea mai importantă informație dintre toate datele biometrice despre om este algoritmul individual al funcțiilor creierului uman.
Toate aceste componente luate la un loc vor alcătui semnul fiarei (cf. Apoc. 13:16-18).
Sataniștii-masoni încearcă treptat și progresiv, prin diferite rețele globale, să prindă și să înghită omenirea, să-i aducă pe oameni la satanism și să îi conducă precum pe niște bioroboți.
Globalizatorii introduc astăzi tot felul de cipuri peste tot: în dispozitive electronice, în electrocasnice, în haine, în mâncare, dar de asemenea ei le introduc și în carduri electronice și în pașapoarte biometrice. În multe țări ale lumii cipurile sunt introduse deja în implanturile de dinți, în articulațiile artificiale, în cardiostimulatori, în mâinile și trupul oamenilor. Oamenii primesc tatuaje laser – semne pe frunte sau pe mână, care și este acel semn al fiarei despre care Domnul ne avertizează în Apocalipsa Sf. Ap. Ioan Teologul (cf. Apoc. 13:16-18). Slugile lui antihrist – guvernul mondial – impun prin globalizare tuturor statelor să accepte și să introducă un standard unic de documente pentru întreaga omenire.
Noi vedem că toate planurile și cerințele sataniștilor sunt înfăptuite și totul se petrece în fața ochilor noștri. Puteți lua de sine stătător pașapoartele sau cardurile electronice din diferite țări ale lumii pentru a le compara. Ele au un model comun. Pentru a-i înșela și a-i liniști pe oameni totul se oferă într-un ambalaj frumos, rapid și comod. Dar nu uitați: caşcavalul e gratis doar în cursa de şoareci!
Mulți Creștini Ortodocși nu cunosc asta, căci ei nu sunt avertizați de arhipăstorii și păstorii lor despre marea primejdie pe care o ascunde globalizarea și, în particular, primirea actelor biometrice cu cip. Astăzi mulți Ortodocși se bucură că au posibilitatea să călătorească peste hotare, că ei nu mai au nevoie de viză pentru călătorie, că noul pașaport este valabil nu 5 ani, ci 10.
Dar foarte puțini cunosc că în timpul fotografierii și preluării datelor biometrice ale omului există metode pentru aplicarea semnului-peceții laser pe frunte. Majoritatea Creștinilor Ortodocși nu știu că scanarea biometrică laser și primirea acestui semn-pecete este pierzătoare de suflet. Ei nu cunosc acestea pentru că lor nu le explică nimeni și nici măcar nu se vorbește despre asta. Sau, și mai rău, neștiind ei înșiși toate acestea, păstorii neinformați despre această problemă pur și simplu îi adorm pe oameni.Ei le spun: „nu e nimic grav”, „aceasta e doar o necesitate tehnică a timpului nostru”, „globalizarea și preluarea biometriei e o etapă a progresului tehnic al omenirii”, „asta e foarte comod și accelerează lucrul vameșilor și a altor servicii care verifică documentele personale”, „acestea sunt necesare pentru lupta împotriva terorismului și a criminalității în lume” ș.a.m.d.
Aplicarea semnului laser, a tatuajului laser se face la distanță, nu este dureroasă și însuși semnul rămâni invizibil pentru ochiul liber. Semnul se poate citi doar printr-o scanare specială cu laser. Spre exemplu în unele aeroporturi deja sunt astfel de cabine speciale în care are loc scanarea laser a feței omului și citirea semnului „invizibil” pentru ochiul liber. Astfel de dispozitive, scanere, sunt în toate secțiile în care se face „fotografierea” pentru pașaportul biometric, iar de fapt acolo are loc aplicarea semnului fiarei și identificarea algoritmului individual al funcțiilor creierului omului pentru influența și înrobirea ulterioară a omului însuși.
Orificiul rotund mai mare din partea de jos este cameră foto, iar cel mai mic de sus este pentru laser.
Oamenilor care au primit semnul sau cipul și la care a fost identificat algoritmul individual al funcțiilor creierului, li se poate introduce un program informatic, le pot fi influențate emoțiile, simțurile, gândurile și voința. Astfel majoritatea oamenilor nu discern când diavolul îi ispitește prin gânduri, căci oamenii acceptă gândurile vrăjmașului ca și cum ar fi ale lor proprii. Asemenea și în cazul influenței prin calculator. Pentru majoritatea oamenilor această manipulare tehnică a omenirii rămâne ascunsă – taina fărădelegii. Principalul scop al influenței tehnice asupra conștiinței și voinței omului este de a face din el un biorobot lipsit de voință pentru vicleanul antihrist ce va să vină.
Înșelările globaliste sunt foarte diverse, dar pentru oameni ele sunt foarte atractive, comode și profitabile. Astfel prin polița medicală, în care este folosit numărul SNILS – numele numeric personal, care în calculator se citește prin trei de șase, numele antihristului – oamenii beneficiază de ajutor medical. Prin cardurile electronice, pașapoarte biometrice, pașapoarte cu trei de șase – numele antihristului, poți cumpăra și vinde, poți să iei bani din bancă, să călătorești în diferite țări, să vorbești la telefon la un tarif convenabil etc.În genere în curând globaliștii-sataniști vor scoate din circuit banii obișnuiți, iar toate vânzările și cumpărările se vor face prin cipuri și carduri cu numele lui antihrist – 666.
Oamenii neîmbisericiți și cei neduhovnicești pot spune: „Și ce? E o nimica toată, numele numeric al lui antihrist, mie chiar mi-e foarte comod și convenabil să trăiesc cu aceste documente electronice”.
Dar oamenii care cred și îl iubesc pe Dumnezeu gândesc așa: „Eu nu pot să primesc aceste documente drăcești. Nu pot să fiu un vânzător și un trădător de Hristos”. Omul ortodox ține minte cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos spuse în Apocalipsa Sf. Ap. Ioan Teologul: „Fii credincios până la moarte şi îţi voi da cununa vieţii” (Apoc. 2:10). Iar soarta vânzătorilor și trădătorilor este focul veșnic.
Nouă, ortodocșilor, ne e foarte neconvenabil să fim cu antihrist.
Nouă, ortodocșilor, ne este chiar foarte convenabil să fim cu Hristos și să nu-l primim pe antihrist, să nu nimerim în cursele globale antihristice, în închisoarea globalistă, în focul veșnic.
În timpul apropiat sataniștii masoni vor să îi numeroteze și să le implanteze cip tuturor oamenilor, să-i pecetluiască pe toți cu semnul fiarei. Dacă unele suflete după primirea semnului sau cipului se vor ruga cu osârdie și se vor împotrivi inoculărilor făcute prin calculator și cip, atunci astfel de oameni vor fi pur și simplu „deconectați” din societate. Culegând numele numeric al acelui om, slugile lui antihrist vor putea să-l omoare, transmițând un semnal către cipul său sau, cunoscând algoritmul individual al funcțiilor creierului acestui om, îi vor opri inima sau îi vor face hemoragie cerebrală.
Foarte important!!! Principala informație biometrică despre om nu este amprenta irisului, nici biometria feței sau a degetelor, principala informație biometrică despre om este algoritmul individual al funcțiilor creierului. În timpul așa-numitei preluări a datelor biometrice are loc aplicarea unui semn laser și identificarea acestui algoritm al funcțiilor creierului care este unic pentru fiecare om.După asta se săvârșește o deplină supunere duhovnicescă a libretății omului, omul nimerește în cursele magiei tehnotronice, se stabilește legătura creierului uman cu calculatorul mondial pe nume „fiara”, un astfel de om va deveni un bioobiect lipsit de voință – rob al lui antihrist.
Creștini Ortodocși, nu primi codurile personale, nu dați datele biometrice, nu luați pașapoarte biometrice și alte carduri și documente electronice, nu luați cipuri!
Fiți credincioși Domnului nostru Iisus Hristos! Mântuiți-vă sufletele!
Ortodocși, auziți încă și încă o dată: nu luați codurile personale, nu dați acordul pentru preluarea datelor biometrice, nu luați actele biometrice! Nu schimbați veșnicia fericită pe o lingură de terci drăcesc! Aceasta e calea spre veșnica pierzanie a sufletului vostru nemuritor! Acesta e un mijloc pentru a vă prinde în cursele satanice și a vă despărți de Domnul Iisus Hristos!
Astăzi Ortodocșii trebuie să înceteze orice călătorii dacă plata pentru aceste călătorii este primirea pașaportului biometric, a vizei biometrice, a permisului de conducere biometric, primirea numărului și semnului fiarei, adică necredința și trădarea de Hristos!
Astăzi Ortodocșii care vor să-și păstreze sufletele pentru Hristos nu mai pot merge nici în Athos, nici în Ierusalim. Pentru a merge în Sfântul Munte este nevoie de pașaport cu trei de șase, viză biometrică sau pașaport biometric, trebuie primit diamonitirionul cu trei de șase. Pentru a merge în Țara Sfântă e suficient un pașaport simplu, dar pentru a ieși din Israel deja se solicită datele biometrice. Atenție, capcana se închide!
Astăzi e mai bine ca Ortodocșii să stea locului, să trăiască și să lucreze în sate, să se roage și să fie cu Dumnezeul cel Viu – să se mântuiască pentru Împărăția Cerurilor, decât să călătorească, să cumpere și să vândă, dar să-și piardă sufletul și să ardă veșnic în gheenă cu satana!
Globalizarea este legată nemijlocit cu ecumenismul. Globalizarea și ecumenismul sunt cele două coarne ale lui antihrist, două pârghii ale puterii lui satana!
Masonii îmbrăcați în rasă aflați în funcții înalte au primit comandă de la masonii-sataniști să creeze o religie unică și „biserica” lui antihrist. Dogma pseudo-bisericii și pseudo-religiei lui antihrist este aceasta: un singur „dumnezeu” pentru toate religiile și popoarele, pentru „ortodocși” și alți „creștini”, pentru iudei, musulmani, buddiști, hinduiști, șamani și tot felul de vrăjitori. Anume asta propovăduiesc astăzi papa de la Roma, papa de la Moscova și papa de la Istanbul.
Anume cu acest scop ereticii-ecumeniști au „adoptat sobornicește” ecumenismul ca învățătură a Bisericii Ortodoxe la Soborul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse din 2-3 februarie 2016 și la pseudo-sinodul din Creta din 17-26 iunie 2016. Panerezia ecumenistă deschide ușa pentru toate ereziile osândite de Biserica noastră și pentru satanism, care astăzi este mărturisit în taină de Vatican și papa Romei.
În sec. XX flecarii ecumeniști ne spuneau cum că Biserica lui Hristos s-a împărțit în multe ramuri și că scopul ecumenismului este să refacă Biserica prin unirea tuturor confesiunilor și religiilor. Asta e erezie! E minciună și hulă!
Domnul nostru Iisus Hristos a spus: „Voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui” (Mt. 16:18). Iar ereticii ecumeniști Îl hulesc pe Domnul, de parcă Dumnezeu a spus un neadevăr.
Iar starea lucrurilor de fapt este aceasta: timp de două milenii mulți eretici diavolești s-au ridicat la luptă pentru a vătăma și a distruge Biserica lui Hristos, dar întotdeauna se ridicau râvnitorii pentru curăția Ortodoxiei și la cele Șapte Soboare Ecumenice Sfinții Părinți au apărat curăția învățăturii Bisericii. Și câte au trebuit să îndure?! Mărturisitorii Ortodoxiei erau bătuți, chinuiți, li se tăia limba și mâinile, erau întemnițați, surghiuniți, înfometați și executați. Dar Ortodoxia a biruit și va și birui!
Astăzi Ortodocșii au slăbit duhovnicește, Ortodocșii pierd sarea. Însă „Dumnezeu nu Se lasă batjocorit” (Gal. 6:7)! Domnul Iisus Hristos a spus: „Voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui” (Mt. 16:18). Prin mila lui Dumnezeu sunt și astăzi mărturisitori și râvnitori Ortodocși! Curăția Ortodoxiei va birui și astăzi! Iar fiara-antihrist cu coarnele rupte ale ecumenismului și globalismului împreună cu satana vor fi aruncați de vii în iezerul de foc (cf. Apoc. 20:10).
Ereticii-reformatori ai Bisericii aflați în funcții înalte, adică distrugătorii Bisericii, acționează cu curaj și îndrăzneală, iar episcopii care sunt chemați și puși de Dumnezeu să păzească Biserica și să păstorească oile lui Hristos, au căzut într-o frică mută. Preoții sunt nedumeriți: unii deschid ochii și devin mărturisitori și nu pomenesc pe ereticii-ecumeniști conform canonului 15 al Sinodului I-II din Constantinopol și canonului 3 al Soborului III Ecumenic; alții nu numai că nu calcă pe calea mărturisirii, ci chiar devin prigonitori ai mărturisitorilor Ortodocși; alții continuă să fie în nedumerire și continuă să aștepte ceva.
Mulți preoți care au tăcut și nu s-au împotrivit episcopilor ce s-au depărtat de Ortodoxie, episcopii care au „adoptat sobornicește” panerezia ecumenistă, astăzi pierd frica de Dumnezeu și evlavia, iar în bisericile lui Dumnezeu organizează concerte blasfemiatoare, spectacole, dansuri și prezentări acrobatice, arată filme și desene animate. Noi vedem cum roadele amare, otrăvitoare și întristătoare ale apostaziei – trădarea Credinței, ereziile, biruința duhului celui viclean, cuprind ca niște buruieni, ciulini și spini pe preoțimea care tace în fața apostaților ecumeniști.
Sărmanul popor ortodox la fel a obosit și e derutat, încercând să înțeleagă cine are dreptate și cine nu. Acei mireni ortodocși care s-au lămurit deja și înțeleg bine totul, se întreabă: unde să mergem? Unde și cum putem găsi un preot ce nu pomenește pe eretici?
Dragi frați și surori întru Hristos, uniți-vă întru Hristos, creați comunități Ortodoxe, rugați-vă sobornicește și căutați un preot credincios. Astfel de preoți există și ei vor deveni tot mai mulți și mai mulți. Rugați-vă cu osârdie către Dumnezeu și Maica Domnului, răbdați totul cu rugăciune, Domnul vă va trimite ajutor și mângâiere, vă va trimite un păstor Ortodox, Dumnezeu și Împărăteasa Cerurilor niciodată nu vă vor lăsa pentru credința voastră.
Răbdați, căci aveți pentru ce să răbdați. În curând situația se va schimba radical în întreaga lume. Va veni un Țar Ortodox Rus, care va zdrobi noua ordine mondială antihristică și va distruge globalizarea.Va veni un Țar Ortodox Rus care va face ordine în Biserica Ortodoxă, ecumenismul, globalismul, masoneria, satanismul și toate ereziile și apostaziile contemporane vor fi osândite, ereticii ecumeniști și pseudo-păstorii care tac vor fi înlăturați din catedrele arhierești și din parohii.
Ortodoxia va birui cu o putere mare și plină de har! La slujirea Bisericii lui Hristos vor fi puși Arhipăstori și păstori noi, adevărați, credincioși lui Dumnezeu și iubitori de Hristos. Va avea loc ultima propovăduire a Evangheliei lui Hristos în duhul Sfintei Ortodoxii în întreaga lume! Se va face o uniune va popoarelor frățești Ortodoxe! Ortodocși din toate țările, uniți-vă întru Hristos!
Peste 40 de soroace
Va veni un Țar, sluga lui Hristos!
Citește despre el în Biblie
Și așteaptă venirea sa!Versuri de monah Mihail, 9.01.2017
Fraților și surorilor ortodocși, răbdați cu rugăciunea lui Iisus, nu acceptați numele numerice, nu acceptați actele electronice cu biometrie și cip, nu-i urmați pe ecumeniști și nu-i pomeniți. Fiți credincioși Domnului nostru Iisus Hristos, mergeți pe calea mărturisirii, rugați-vă pentru sănătatea Țarului Ortodox Rus ce va veni și pentru unitatea tuturor popoarelor Ortodoxe întru Hristos! Amin.
Ieroschim. Rafail (Berestov)
Ieroschim. Onufrie (Stebelev-Velasques)3/16 iunie 2017
Pomenirea cuv. Varlaam de Hutin
Mutarea moaștelor sf. binecredinciosului țar Dimitrie de UgliciPapa Francisc-inaintemergatorul antihristului din Apocalipsa cap.17 ?
Sunt cunoscute afirmațiile aberante ale acestui papa iezuit : „Iadul este doar un simbol al singurătății” – adică n-ar fi un loc al chinului veșnic sub pământ, „Dumnezeu evolueaza ca si omul”, „sufletele celor care nu se căiesc, în cealaltă viața dispar”, „Adam și Eva nu au existat ca persoane istorice” și multe alte erezii și absurdități. De peste 1000 de ani papii Romei au excelat în erezii dar acest al 8-lea papa de la înființarea statului vatican, pare ca are o misiune mult mai importanta decât toți ceilalți papi.
Primele avertismente despre acest papa și despre rolul lui în zilele noastre le-a dat încă din 2013 un Arhimandrit grec, Nectarie Moulatsiotis. Nu cred ca este întâmplător ca îl cheamă Nectarie căci Sf. Nectarie marele tămăduitor și făcător de minuni este singurul Sfânt care a demonstrat cu argumente scripturistice ca Sf.Ap.Petru n-a văzut Roma în viața aceasta niciodată. Cartea Sf.Nectarie se numește „De ce papa si supușii săi s-au despărțit de Biserică lui Hristos”. Pentru aceasta carte a avut de pătimit Sf. Nectarie toată viața mai ales de la unii „arhierei ortodocși”.
Pentru zilele noastre, de maximă importanță ar fi la capitolul 17 al Apocalipsei, locul unde îngerul ii explica Sf.Ioan ca ” eu îți voi spune taina femeii și a fiarei care o poartă și care are cele 7 capete si cele 10 coarne.” ” Aici trebuie minte care are înțelepciune. Cele șapte capete sunt șapte munți deasupra cărora sade femeia.” La sfârșitul capitolului îngerul ii spune direct Sf.Ioan ca ” femeia pe care ai vazut-o este cetatea cea mare, care are stăpânire peste împărații pământului. ” Care poate fi aceasta cetate mai ales că femeia sade peste șapte munți. Nu poate fi decât cetatea ROMEI. Si ce este în această cetate îmbrăcat în „purpura si in stofa stacojie”, ” beata de sângele sfinților și mucenicilor lui Iisus ” ? Numai papa poate fi. Câți ortodocși n-au murit din ordinul lui de-a lungul veacurilor !!! Numai la noi cu uniatia la anul 1700 si in continuare, câți martiri nu avem !!! După ce îngerul spune Sf.Ioan despre ” cele șapte capete care sunt șapte munți ” – Roma orașul celor șapte coline, clarifica mai mult lucrurile : ” Dar sunt și șapte imparati … „. Si vede în viitor exact în timpul vieții celui de al șaselea împărat. Spune despre acești imparati : ” cinci au căzut, unul mai este, celălalt încă nu a venit, iar cand va veni, are de stat putina vreme. ” Cine sa fie oare acești imparati ?
Papii au devenit imparati în mod oficial în momentul creării statului Vatican, adică la 11 februarie 1929. Din acest moment papii au deplină putere politică deci sunt pe lângă ” vicari ai lui Hristos ” si imparati.
” Dar sunt și șapte împărați : cinci au căzut … „. De la crearea statului Vatican sunt exact cinci papi care au căzut, adică au murit, până la al saselea – Papa Ioan Paul al II-lea ( 16 oct. 1978 – 2 apr. 2005 ) perioada pe care o vede în viitor îngerul devreme ce spune despre el ” unul mai este „. Iată papii-imparati de la Vatican până la Ioan Paul al II-lea :
- Papa Pius al XI-lea ( 4 feb.1922 – 10 feb.1939 )
- Papa Pius al XII-lea ( 1939- 9 oct. 1958 )
- Papa Ioan al XXIII-lea ( 28 oct.1958 – 3 iun. 1963 )
- Papa Paul al VI-lea ( 21 iun. 1963 – 6 aug. 1978 )
- Papa Ioan Paul I ( 26 aug. 1978 – 28 sep. 1978 ) . A urmat Papa Ioan Paul al II-lea – al 6-lea papa imparat, cel pe care l-am văzut îngerul încă în viață fiind spunând despre el ” unul mai este „. Apoi ” celălalt încă nu a venit, iar când va veni, are de stat putina vreme . ” Acesta a fost Papa Benedict al XVI-lea ( 19 apr. 2015 – 28 feb. 2013 ) – al 7-lea papa imparat, cel care a stat putina vreme si și-a dat demisia la comanda, facandu-i loc celui de al 8-lea papa-imparat despre care îngerul spune mai pe larg : ” Si fiara care era si nu mai este – este al optulea imparat, si este dintre cei șapte si merge spre pieire.” Iată deci cine este acest papa Francisc, care declară în vizită din Emiratele Arabe din 2-5 feb.2019 ca, ” vrea să scrie nouă pagina de istorie între religii , ” !!! Este chiar fiara care era si nu mai este … si merge spre pieire. „. Acestei fiare vor dori să i se închine președintele Johannis, premiera V.Dancila … arhiereii ortodocși români ? Se pare că da. Amintim doua semne dumnezeiesti care dau in vileag fiara papa Francisc. În 2014 dupa ce a vizitat Peștera Nașterii Domnului de la Betleem a luat foc totul acolo. Cu aproape două săptămâni înaintea vizitei fiarei papa Francisc în Emiratele Arabe toată curtea de la Mecca s-a umplut de milioane de lăcuste, greieri si gândaci. In Emirate, fiara papa Francisc a fost primit cu mare fast la curtea printului moștenitor precum și de către marele muftiu musulman de acolo. Cine are evlavie la fiara papa Francisc, va avea si la antihrist însuși. Dacă arhiereii români ortodocși îl vor primi prin vreo catedrala si-i vor ura ” bun venit „, se vor face părtași faptelor lui. Se poate să crească numărul preoților și credincioșilor nepomenitori si cine știe ce reacții noi vor apare. Așa că, bine-ar fi pentru arhiereii ortodocși romani să-și găsească alte ocupații la venirea fiarei papa Francisc în Romania, ca să nu apară noi si de necontrolate reacții gen post-Creta.
Dumnezeu să ne ajute în lupta cu fiara papa francisc care, avem asigurare din cap.17 al Apocalipsei ca merge spre pieire, Să nu pierim si noi cu ea prin închinare, colaborare, urale, înșelare.
” Mielul-adica Adevăratul Mesia Iisus Hristos, ii va birui pentru că este Domnul domnilor si Împăratul imparatilor, si vor birui si cei împreună cu El – chemați si aleși și credinciosi. ” Amin.
Ce lucrare va face Isus mai exact când Se întoarce?
Răspunsul din cuvântul lui Dumnezeu:
Deşi Isus a lucrat mult printre oameni, El a desăvârşit doar răscumpărarea întregii omeniri şi a devenit jertfa pentru păcat a oamenilor şi nu l-a scăpat pe om de toată firea lui stricată. Deplina mântuire a omului de influenţa Satanei nu a necesitat doar ca Isus să preia păcatele omului ca jertfă pentru păcat, ci şi ca Dumnezeu să facă o lucrare mai mare pentru a-l scăpa pe om cu totul de firea lui, care a fost stricată de Satana. Şi astfel, după ce omului i-au fost iertate păcatele, Dumnezeu S-a întrupat pentru a-l conduce pe om în noua epocă şi a început lucrarea de pedeapsă şi judecată, şi munca aceasta l-a adus pe om într-un tărâm mai înalt. Toţi cei care se supun stăpânirii Lui se vor bucura de un adevăr mai mare şi vor primi binecuvântări mai mari. Ei vor trăi cu adevărat în lumină şi vor dobândi adevărul, calea şi viaţa.[…]
[…] când Dumnezeu se va întrupa de această dată, lucrarea Lui va fi pentru a-Şi exprima firea, în primul rând prin pedeapsă şi judecată. Pornind de aici, El va aduce mai mult adevăr omului, îi va arăta mai multe moduri de practică şi, astfel, Îşi va atinge scopul de a-l cuceri şi de a-l salva pe om de firea lui stricată. Acestea se află în spatele lucrării lui Dumnezeu în Epoca Împărăţiei.
din „ Prefaţă” aflată în Cuvântul Se arată în trup
Lucrarea zilelor de pe urmă este de a spune cuvinte. Mari schimbări pot fi produse în om cu ajutorul cuvintelor. Schimbările produse acum în acești oameni, după acceptarea acestor cuvinte, sunt mult mai mari decât cele făcute în oameni, după acceptarea semnelor și minunilor Epocii Harului. Căci, în Epoca Harului, demonii au fost alungați din om prin punerea mâinilor și prin rugăciune, însă firea pervertită din om a rămas încă. Omul a fost vindecat de boala lui și i-au fost iertate păcatele, dar, în ceea ce privește modul în care omul urma să fie curățat de firea satanică pervertită din interiorul lui, această lucrare trebuia încă să fie făcută. Omul a fost doar mântuit și i-au fost iertate păcatele pentru credința sa, dar natura păcătoasă a omului nu a fost distrusă și încă a rămas în el. Păcatele omului au fost iertate prin intermediul Dumnezeului întrupat, dar acest lucru nu înseamnă că omul nu mai are păcat în el. Păcatele omului ar putea fi iertate prin jertfa de păcat, dar, doar în ceea ce privește modul în care omul poate fi făcut să nu mai păcătuiască și modul în care natura sa păcătoasă poate fi distrusă complet și transformată, el nu are nicio cale de a rezolva această problemă. Păcatele omului au fost iertate și acest lucru se datorează lucrării răstignirii lui Dumnezeu, dar omul a continuat să trăiască în interiorul firii satanice pervertite a trecutului. Acestea fiind spuse, omul trebuie să fie complet mântuit de firea sa satanică pervertită, astfel încât natura lui păcătoasă să poată fi complet distrusă, să nu se mai dezvolte niciodată, permițând astfel ca firea omului să fie transformată. Acest lucru ar cere omului să înțeleagă drumul creșterii în viață, să înțeleagă calea vieții și modul de a-și schimba firea. În plus, ar cere omului să acționeze potrivit cu această cale, astfel încât firea lui să poată fi schimbată treptat, iar el să poată trăi sub strălucirea luminii, ca tot ceea ce face el să poată fi în acord cu voia lui Dumnezeu, ca el să-și poată arunca firea satanică pervertită și astfel încât să se poată elibera de influența întunericului Satanei, prin aceasta ieșind pe deplin din păcat. Doar atunci va primi omul mântuirea completă. La vremea în care Isus Își făcea lucrarea, cunoașterea omului despre El era încă nedeslușită și neclară. Omul a crezut întotdeauna că El este fiul lui David și L-a proclamat ca fiind un mare profet, Domnul binevoitor care a răscumpărat păcatele omului. Unii, prin puterea credinței lor, au fost vindecați doar prin atingerea marginii hainei Lui; cei orbi puteau să vadă și chiar și morții puteau să fie readuși la viață. Totuși, omul nu a fost capabil să descopere firea satanică pervertită, adânc înrădăcinată în el însuși și nici nu a știut cum să se descotorosească de aceasta. Omul a primit mult har, cum ar fi pacea și fericirea trupului, credința unui membru care aduce binecuvântare asupra unei întregi familii, vindecarea bolii și așa mai departe. Restul au fost faptele bune ale omului și arătarea lui evlavioasă; dacă omul ar putea trăi pe baza acestor lucruri, ar fi considerat un credincios acceptabil. Doar astfel de credincioși ar putea intra în Rai după moarte, ceea ce înseamnă că ei au fost mântuiți. Dar, în timpul vieții lor, acești oameni nu au înţeles deloc calea vieții. Tot ceea ce au făcut a fost să comită păcate și apoi să și le mărturisească, într-un ciclu constant, fără a se îndrepta deloc spre schimbarea firii lor: astfel a fost natura omului în Epoca Harului. A primit omul mântuirea completă? Nu! Prin urmare, după terminarea acelei etape de lucru, a rămas încă lucrarea judecății și a mustrării. Această etapă este pentru a-l purifica pe om cu ajutorul cuvântului și, prin aceasta, de a-i da o cale de urmat. Această etapă nu ar fi rodnică sau semnificativă dacă ar continua cu alungarea demonilor, pentru că nu ar reuși să distrugă natura păcătoasă a omului, iar omul ar ajunge la o stagnare în iertarea păcatelor sale. Prin jertfa de păcat, omului i s-au iertat păcatele, căci lucrarea răstignirii a ajuns deja la sfârșit, iar Dumnezeu l-a biruit pe Satana. Dar, de vreme ce firea pervertită a omului încă rămâne în el, omul poate încă să păcătuiască și să se împotrivească lui Dumnezeu, iar Dumnezeu nu câștigă omenirea. De aceea, în această etapă a lucrării, Dumnezeu folosește cuvântul pentru a expune firea pervertită a omului, determinându-l să practice potrivit căii celei drepte. Această etapă este mai semnificativă decât cea anterioară, dar și mai rodnică, pentru că acum cuvântul este cel care furnizează, în mod direct, viață omului și permite ca firea omului să fie pe deplin reînnoită; este o etapă a lucrării mult mai profundă. Prin urmare, întruparea din zilele de pe urmă a completat semnificația întrupării lui Dumnezeu și a încheiat complet planul lui Dumnezeu de gestionare pentru mântuirea omului.
[…] Prin urmare, nu prin vindecarea bolii și alungarea demonilor poate omul fi pe deplin mântuit de păcatele sale și nici prin manifestarea semnelor și minunilor nu poate fi făcut complet întru totul. Autoritatea de a vindeca boala și de a alunga demoni îi dă doar har omului, dar trupul omului încă îi aparține Satanei, iar firea satanică pervertită rămâne încă în interiorul omului. Cu alte cuvinte, ceea ce nu a fost curățat aparține încă păcatului și întinării. Doar după ce a fost curățat prin intermediul cuvântului, poate fi el câștigat de Dumnezeu și poate deveni un om sfânt. Când demonii au fost alungaţi din om, iar el a fost răscumpărat, aceasta a însemnat doar faptul că a fost smuls din mâinile Satanei și s-a întors la Dumnezeu. Totuși, fără a fi curățat sau schimbat de către Dumnezeu, el rămâne un om viciat. Întinarea, opoziția și răzvrătirea încă există în om; omul s-a întors la Dumnezeu doar prin răscumpărarea de către El, dar el nu-L cunoaşte câtuşi de puţin pe Dumnezeu și încă Îi rezistă și se răzvrătește împotriva Lui. Înainte ca omul să fie răscumpărat, multe dintre otrăvurile Satanei fuseseră deja plantate în interiorul său și, după mii de ani în care a fost pervertit de către Satana, are în interiorul lui o natură stabilită, care I se opune lui Dumnezeu. Prin urmare, atunci când omul a fost răscumpărat, nu este altceva decât un caz de răscumpărare în care omul este cumpărat la un preț ridicat, dar natura otrăvitoare din el nu a fost eliminată. Omul, care este atât de întinat, trebuie să sufere o schimbare înainte de a deveni vrednic să-L slujească pe Dumnezeu. Cu ajutorul acestei lucrări de judecată și mustrare, omul va ajunge să cunoască pe deplin substanța întinată și coruptă din propriul sine și va putea să se schimbe complet și să devină neprihănit. Doar în felul acesta poate deveni omul vrednic să se întoarcă înaintea tronului lui Dumnezeu. Întreaga lucrare făcută în această zi este astfel încât omul să poată fi curățat și schimbat; prin judecata și mustrarea prin cuvânt, precum și prin rafinare, omul poate să-și înlăture pervertirea și să fie făcut pur. Decât să considerăm că această etapă a lucrării este cea a mântuirii, mai degrabă ar fi mai potrivit să spunem că este lucrarea purificării. Într-adevăr, această etapă este cea a cuceririi, precum și a doua etapă în lucrarea de mântuire. Prin judecata și mustrarea prin cuvânt, omul ajunge să fie câștigat de Dumnezeu; iar prin folosirea cuvântului, ajunge să rafineze, să judece și să dezvăluie că toată necurăția, noțiunile, motivele și aspirațiile individuale din inima omului sunt complet revelate. Căci în ciuda tuturor lucrurilor pentru care omul a fost răscumpărat şi iertat de păcate, se poate considera doar că Dummnezeu nu-Şi aduce aminte de greşelile omului şi nu-l tratează potrivit cu acestea. Totuși, atunci când omul, care trăieşte într-un trup material, nu a fost eliberat de păcat, el poate doar continua să păcătuiască, dezvăluindu-și, la nesfârșit, firea satanică pervertită. Aceasta este viața pe care o conduce omul, un ciclu fără sfârșit în care păcătuieşte şi este iertat. Majoritatea oamenilor păcătuiesc în timpul zilei doar pentru a mărturisi seara. Astfel, chiar dacă jertfa de păcat este întotdeauna eficientă pentru om, ea nu va putea să îl mântuiască pe om de păcat. Numai jumătate din lucrarea mântuirii a fost desăvârşită, pentru că omul are încă o fire coruptă. […] Mai profundă decât păcatul, este ceva plantat de Satana și înrădăcinată adânc în om. Omului nu îi este uşor să devină conștient de păcatele sale; el nu are nicio cale de a-și recunoaște propria natură adânc înrădăcinată și trebuie să se bazeze pe judecata prin cuvânt pentru a obține acest rezultat. Doar astfel, omul poate fi schimbat, în mod treptat, de aici înainte.
Cine este Iisus Hristos?
Răspuns: Cine este Iisus Hristos? Spre deosebire de întrebarea “Există Dumnezeu?“, foarte puţine persoane au pus întrebarea dacă Iisus Hristos a existat cu adevărat. În general este acceptată ideea că Iisus a fost un om care a trăit în Israel în urmă cu aproape 2000 de ani. Discuţia începe însă când vine vorba despre a analiza identitatea lui Iisus. Aproape fiecare religie importantă arată că Iisus a fost un profet, sau un învăţător bun sau un om foarte credincios. Problema este că Biblia ne învaţă că Iisus a fost infinit mai mult decât un profet, un învăţător bun sau un om foarte credincios.
În cartea sa “Mere Christianity” (Creştinismul redus la esenţă), C.S. Lewis a scris: “Încerc prin aceasta să previn pe oricine ar putea să spună lucrul acesta absolut ridicol pe care oamenii îl spun adesea despre El [Iisus Hristos]: “Sunt gata să accept că Iisus a fost un mare învăţător moral, dar nu accept faptul că El a pretins a fi Dumnezeu.” Acesta este un lucru pe care nici nu trebuie să îl spunem. Un simplu om şi numai atât care ar fi spus ceea ce a spus Iisus nu ar putea sa fie un învăţător moral indiferent cât de mare. Dacă ar fi numai om, atunci nu ar putea fi decât fie un lunatic – pe acelaşi nivel cu un om aiurit – fie Satan în persoană. Trebuie să faci alegerea ta în acest caz. Fie acest om a fost – şi chiar este – Fiul lui Dumnezeu, fie a fost un nebun sau chiar mai rău de-atât …. Tu ai putea să nu îl asculţi considerând că este un nebun, ai putea să îl scuipi şi să îl omori ca pe un demonizat; altfel, nu ai putea decât să cazi la picioarele Sale şi să Îi spui ca îţi este Domn şi Dumnezeu. Dar haideţi să nu mai venim cu nici un fel de nonsensuri cum că ar fi fost un mare învăţător, dar numai om. El nu ne-a lăsat această opţiune deschisă. El nu a intenţionat asta.”
Deci, cine a pretins Iisus că este? Cine ne spune Biblia că a fost El? În primul rând, haideţi să aruncăm o privire la cuvintele lui Iisus din Evanghelia după Ioan 10:30: “Eu şi Tatăl una suntem.” La prima vedere, această declaraţie nu pare o revendicare de a fi Dumnezeu. Totuşi, examinaţi care a fost reacţia evreilor la cuvintele lui Iisus: “Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru că eşti o hulă, şi pentru că Tu, care eşti un om, Te faci Dumnezeu” (Ioan 10:33). Evreii înţeleseseră faptul că Iisus declarase că El este Dumnezeu. În versetele următoare, Iisus nu şi-a retras niciodată vorbele prin a le spune evreilor că El nu ar fi Dumnezeu. Aceasta indică faptul că Iisus a spus adevărul cu privire la aceea că El era Dumnezeu, declarând “Eu şi Tatăl una suntem” (Ioan 10:30). Ioan 8:58 este un al exemplu în acest sens. Iisus a spus: “Adevărat, adevărat, vă spun că, mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu”. Din nou, ca răspuns, evreii au ridicat pietrele pentru a-L omori cu ele (Ioan 8:59). Anunţul lui Iisus cu privire la identitatea Sa prin expresia “Eu sunt” reprezintă o aplicaţie directă a Numelui lui Dumnezeu din Vechiul Testament (Exod 3:14). De ce ar fi vrut evreii să Îl omoare cu pietre pe Iisus dacă El nu ar fi spus ceva despre care ei să fi crezut că este blasfemiator, în cazul acesta, să pretindă că este Dumnezeu?
Ioan 1:1 spune: “Cuvântul era Dumnezeu”. Ioan 1:14 spune: “Cuvântul S-a făcut trup.” Aceasta indică foarte clar aceea că Iisus este Dumnezeu întrupat. Toma, ucenicul lui Iisus, I S-a adresat astfel: “Domnul meu şi Dumnezeul meu” (Ioan 20:28), iar Iisus nu l-a corectat pe Toma în nici un fel. Apostolul Pavel Îl descrie ca “…Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos” (Tit 2:13). În 2 Petru 1:1, apostolul Pavel repetă expresia “…Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos”. Însuşi Dumnezeu Tatăl mărturiseşte despre identitatea completă a lui Iisus: “pe când Fiului I-a zis: “Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci; toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate”. Profeţiile cu privire la Hristos din Vechiului Testament au anunţat de asemenea dumnezeirea Lui: “Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al Păcii.”
Astfel, după cum a argumentat şi C.S. Lewis, a crede în Iisus doar ca într-un învăţător bun nu este o opţiune de luat în considerare. Iisus a pretins în mod clar şi fără echivoc că este Dumnezeu. Dacă El nu este Dumnezeu, atunci ar fi un mincinos, şi în felul acesta nu ar mai putea fi considerat nici un profet, nici un bun învăţător şi nici un om credincios. În dorinţa lor de a oferi explicaţii suplimentare cu privire la cuvintele pe care Iisus le-a spus, “savanţii” moderni au pretins că “adevăratul Iisus din istorie” nu a spus multe dintre lucrurile pe care Biblia I le atribuie. Cine suntem noi să discutăm Cuvântul lui Dumnezeu în ceea ce priveşte cuvintele pe care Iisus le-a spus ori nu? Cum ar putea un “savant”, la 2000 de ani după Iisus să ştie mai bine ceea ce a spus ori nu Iisus decât cei care au trăit în preajma Lui, care L-au slujit şi care au fost învăţaţi chiar de Iisus Însuşi (Ioan 14:26)?
De ce este atât de importantă întrebarea cu privire la adevărata identitate a lui Iisus? De ce contează atât de mult dacă Iisus a fost sau nu Dumnezeu? Cel mai important motiv pentru care Iisus trebuie să fie Dumnezeu este că dacă nu ar fi Dumnezeu, atunci moartea Sa nu ar fi fost suficientă pentru plata păcatelor întregii lumi (1 Ioan 2:2). Numai Dumnezeu putea plăti o astfel de pedeapsă infinită (Romani 5:8; 2 Corinteni 5:21). Iisus a trebuit să fie Dumnezeu pentru a putea plăti pentru pedeapsa noastră. Iisus a trebuit însă să fie şi om pentru a putea muri pentru noi. Mântuirea este posibilă numai prin credinţa în Iisus Hristos! Dumnezeirea lui Iisus este motivul pentru care El este singura cale de mântuire. Dumnezeirea lui Iisus este motivul pentru care El a proclamat: “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viata. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6).
Noile realităţi ale jocurilor geostrategice: globalizarea crizelor, regionalizarea puterii…
Am trăit cu lecţia globalizării. Era legată de principiul, privit ca speranţă la finele celui de-Al Doilea Război Mondial, că lumea ar putea să crediteze formula unei gândiri organizatoare globale, dublată de acceptarea de către state a unor instituţii supranaţionale create tocmai în ideea prevenirii şi managementului crizelor, împiedicând transformarea problemelor în conflicte. Pentru asta au fost create, rând pe rând, Organizaţia Naţiunilor Unite cu toate organismele sale subsecvente şi, în paralel, plasa de siguranţă economică reprezentată de FMI şi Banca Mondială. Evident, chiar dacă niciodată recunoscut ca atare, era acolo sâmburele unei guvernanţe mondiale care putea, cel puţin teoretic, să genereze o formulă globală reală de gerare a politicilor mondiale. Oare şi necesară? În timp, reacţiile de acceptare sau de negare au fost la fel de extreme. Pe de o parte, au existat argumentele cum că era vorba despre o mişcare necesară şi logică pe măsură ce ”lumea devenea din ce în ce mai mică”. Odată cu asta, interesele de dezvoltare şi susţinere a unei ere de bunăstare nu puteau fi divergente, de unde nevoia, ba chiar inevitabilitatea unui guvern global, împlinind visul de odinioară al Iluminaţilor din Bavaria. De cealaltă parte, la fel de puternic, argumentul că toate astea nu erau decât măştile care să ascundă o vastă conspiraţie mondială destinată să facă posibilă o concentrare fără precedent a puterii în mâinile unei elite organizată într-o conjuraţie de tip criminal, deci complet în defavoarea popoarelor. În final, cu un singur rezultat previzibil: accentuarea disparităţilor între naţiunile sărace şi cele bogate. Discuţia în contradictoriu continuă şi acum, fără însă a se observa că, treptat, ea s-a golit de conţinut, dat fiind că realitatea de odinioară a explodat fără şansă de a mai putea fi refăcută vreodată. Revoluţia tehnologică a creat o nouă condiţie de joc, cea a lumii strict şi poate definitiv dependentă de circuitele de transfer informaţionale, globalizată deoarece, vrând-nevrând, a obligat statele să-şi adapteze toate structurile acestei noi formule existenţiale, cea a globalizării de circuite. Schimbarea majoră, de structură, se petrece acum într-un proces la fel de ineluctabil ca şi cel precedent. Pe de o parte, puterea lumii nu se mai discută, nu se mai poate discuta – suspină unii cu nostalgie – în termenii atât de clar definiţi ai perioadei Războiului Rece. Atunci când confruntarea reală degajase destul de rapid nişte mecanisme devenite automatisme de comportament internaţional, de prognoză şi chiar de control a stărilor conflictuale ţinute în limite rezonabile în contextul aplicării raţionamentului „echilibrului terorii”. Situaţie care s-a schimbat din temelii imediat după căderea Cortinei de Fier. Atunci, pentru o scurtă perioadă de timp, SUA a rămas singurul „jandarm planetar”. Dar pentru foarte scurt timp, în orice caz absolut insuficient pentru a-şi consolida puterea unică globală şi a se adapta unei situaţii pentru care era totalmente nepregătită, cea de a deveni unic actor, judecător şi garant al păcii şi stabilităţii mondiale. Drept care, aproape imediat, au apărut puteri regionale care, într-o primă etapă, şi-au căutat locul de forţă în organizaţiile clasice de putere de până acum, formulele extinzându-se treptat spre faimosul G-20, dar introducând şi un haos real în mecansimele deja atrofiate şi învechite de luare a deciziilor din cadrul ONU. Dar nici asta nu a fost suficient deoarece atrofierea puterii ONU a arătat că nimeni nu mai are puterea de a impune ceva prin decizie internaţională, altfel, poate, decât prin delegarea autorităţii de intervenţie militară către un leading state care să opereze singur sau în coaliţie de interese cu alte state. Atâta tot şi, din păcate, nimic mai mult. Atunci, şi asta o vedem acum ca dezvoltare majoră în geopolitica internaţională, este brusc revitalizată valoarea operaţională a alianţelor regionale. Politice, economice şi regionale. Alianţe care, în perioada de boom economic, păreau să fie din ce în ce mai desuete sau, în orice caz, erau obligate să se reprofileze pe calea unui dialog al cooperării între duşmanii de odinioară, adoptând măsuri din ce în ce mai ample destinate creşterii încrederii reciproce. Totul se schimbă peste noapte, odată cu destabilizarea enormă produsă de criza ucraineană, anexarea Crimeei, explozia conflictuală din Orientul Apropiat şi creşterea procentului de nesiguranţă în unele ţări din America de Sud şi America Centrală. Drept care, acum, se refac, se stabilizează şi se reformulează doctrinele puterilor regionale. Fiecare afirmând deja nevoia apărării intereselor elementelor componente ale alianţelor, în spaţiul nostru de interes direct acţionând UE şi NATO, iar de cealaltă parte Uniunea Eurasiatică, cu prelungirea sa logică, Organizaţia de cooperare de la Şanghai. Pieţe de putere politică, economică şi militară. Pieţe care anunţă acum ca prioritate absolută protecţia propriilor interese, cu măsuri care se pot devolta curând în doctrine (din nou) separate şi chiar antagonice. Noutatea, a doua, este dată de evoluţia foarte interesantă a contextului în care se desfăşoară aceste mişcări foarte rapide, de neconceput în urmă cu un deceniu, ba chiar mai puţin. Este vorba despre o realitate dublată de o spaimă reală: se schimbă natura conflictelor. Teoria clasică spune că în ficare situaţie conflictuală există un sâmbure de globalizare, potenţat sau nu de interesele care să producă o implicare directă ulterioară a unuia sau mai multora dintre actorii majori planetari. Exmplu de şcoală în acest sens: criza rachetelor din Cuba. Dar, atunci ca şi în alte câteva cazuri asemănătoare, pe fond, conflictul major urma să se discute sau să detoneze, finalmente, între cele două mari blocuri militare. De unde şi relativa discuţie ultimă, cu o logică bazată pe un scenariu apocaliptic unic, binecunoscut, studiat şi asumat de marii jucători. Acum există o multitundine de jucători gata să declanşeze situaţii apocaliptice locale sau regionale, într-atât de grave încât să depăşească chiar competenţele sau capacitatea şi posibilităţile de reacţie ale unora dintre marii actori planetari. De ce? Foarte simplu. Marea Apocalipsă de odinioară avea un scenariu unic cu motivaţii puţine (în principal, ideologice) şi foarte clar stabilte. Acum, se multiplică scenariile apocaliptice cu motivaţii unice, extrem de particulare, deloc relevante pentru alte părţi ale lumii (de exemplu, conflictul intercomunitar între suuniţi, şiiţi şi kurzi), dar cu un potenţial de extensie care să poată pune în pericol una dintre zonele major producătoare de energie ale planetei. După cum vedeţi, nu numai că nu se mai face, nici de o parte, nici de alta, apelul tradiţional la intervenţia marilor puteri ci, ca în cazul Califatului, conflictul regional ameninţă cu o ofensivă globalizatoare. O realitate complet ciudată care face ca reînviatele alianţe ale regionalizării puterilor să fie obligate să deschidă o formulă de dialog care să le permită să creeze un cadru de reacţie la situaţia de globalizare a conflictelor acestea de tip nou, cu variabile reduse la motivaţiile interetnice sau/şi interconfesionale şi revendicărilor legate de autonomie şi independenţă. Poate, cine ştie, urmează o revigorare a ONU. Greu de imaginat cum, greu de conceput cu ce autoritate delegată şi de către cine. Foarte posibil însă, cu lecţiile bine învăţate din timpurile nu demult trecute, marii jucători, cu alianţele lor mai vechi sau mai noi, să anunţe curând că se reunesc la masa negocierilor. Siliţi de spectrul care se dezvoltă acum în progresie geometrică, cel care spune că orice actor rebel poate declanşa propriul său scenariu apocaliptic, nerespectând niciun fel de regulă, niciun fel de alt angajament în afara propriei supravieţuiri. Nu credeţi că aşa ceva ar putea fi posibil? Vă înşelaţi. Se poate petrece oricând, în Orientul Apropiat sau la orice graniţă, acum recunoscută, mâine inexistentă…Trăim în acest echilibru complet instabil între regionalizarea puterilor şi globalizarea conflictelor. Să sperăm că lumea va fi destul de înţeleaptă să-i şi supravieţuiască
Citeste mai mult: adev.ro/pbg3oi
Noutăți despre Templul lui antihrist: S-a constituit sanhedrinul. Monedă de argint cu chipul lui Donald Trump și al regelui Cyrus!
În aceste zile, în Israel s-a reconstituit Sanhedrinul, ca o consecință normală a vremurilor de pe urmă, în care ne aflăm cu toții, cu cei 70 de bătrâni, de rabini și învățători care vor să conducă împreună cu cu rabinul șef viața spirituală a Israelului.
Ultima informație, care a fost publicată zilele acestea, este aceea că Sanhedrinul cere Knessetului (Parlamentului Israelin), și primului ministru Benjamin Netanyahu, cu insistență, să grăbească procesul de construire al celui de-al treilea Templu.
În această privință Sanhedrinul a aprobat emiterea unei monede de argint de 9,5 grame, o monedă de argint de o jumătate de siclu (temple coin), după siclul sfântului locaș. Pe prima față a monedei va fi imaginea Templului construit de Solomon, iar pe cealaltă față a monedei va fi imagina regelui Cyrus (Ezra 1:1-11), pe fundal, iar în prim plan aceea a președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump – din motivele istiorice binecunoscute.
T. 38: Biserica creștină – catedrală sau templu al Duhului?
T 38: Clădirile bisericești somptuoase și luxul sunt incompatibile cu învățătura creștină
Cand Dumnezeu isi primeste slava de acolo de unde te astepti mai putin
Extrem de mediatizata inmormantare a lui Florin Cioaba (realul sau “auto-intitulatul” rege al romilor-cum va place) s-a incheiat. Dupa un maraton de o saptamana sau asa ceva, de cand am primit stiri despre problemele de sanatate ale defunctului in Antalya si necazurile familiei cu sistemul medical turcesc si pana la finalul slujbei de inmormantare din Cimitirul din Sibiu de Vineri dupa-masa, totul s-a incheiat in ce priveste una din cele mai vizionate inmormantari de la noi. Familia indoliata a ramas sa planga pierderea, etnia roma sa isi rezolve pe viitor problemele dinastice, participantii la inmormantare sa se intoarca la casele lor, iar televiziunile de stiri sa ramana…fara subiecte incitante.
Dorinta de rating cu orice pret al unei insemnate parti din mass media romaneasca a frizat ridicolul in aceste zile. Zeci de interviuri, multi comentatori invitatii in platou, reportaje de la casa mortului, de la groapa din cimitir, de mai stii unde…totul din dorinta de a satia dorinta multor romani dupa stiri de senzatie, de scandal, de exotism si de a aduce muult, mult rating!
Traiesc insa un sentiment de satisfactie nedisimulata: faptul ca dorinta (secreta) a multor reporteri de televiziune, jurnalisti sau patroni de trusturi media nu s-a implinit in totalitate.
Ca telespectator, puteai sa simti dezamagirea din glas a celor celor care au mirosit scandal si au vrut “sa ëxploateze” momentul. In loc de o inmormantare care sa iasa in evidenta prin lux ostentativ (amintiti-va comentarii despre sicriu, monumental funerar), a iesit o inmormantare decenta, chiar de bun simt; deloc extravaganta ( si asta tinand cont de ce persoana este vorba!)
In loc de bocete si circ cu lacrimi de crocodil si tipete menite sa impresioneze, lumea a putut sa vada in schimb o familie linistita, resemnata si multa sobrietate. Mai mult, discursuri rationale din partea membrilor familiei si alte “suprize“ placute, recunoscute chiar de unii jurnalisti.
Dar ce e mai frumos, din perspectiva de crestin, a fost faptul ca in aceste zile Numele lui Dumnezeu si al Domnului Isus Cristos au fost pomenite atat de mult in media, cum n-am mai auzit de mult. O inmormantare al unui lider dintr-o minoritate mult dispretuita si batjocorita a adus slava lui Dumnezeu si marturie despre El, mai mult ca alte actiuni de imagine, pregatite de unii. (Am auzit ca exista culte care au chiar “department de imagine” menite sa prezinte o fata frumoasa in afara. (Nimic insa nu poate inlocui marturia traita ca si crestini in mijlocul lumii). Iar marturia uni om, lider al romilor, dar si pastor si lider spiritual care, in urma unei convertiri reale, a reusit prin forta exemplului, buntate , blandete si intelepciune sa faca ce nu au facut programele guvernamentale sau sistemul legislativ, spune multe.
Marturia unei mame care cere biencuvantarea ambilor fii la capataiul sotului ei si a tatalui lor a fost la fel de impresionanta. Inca odata se confirma ce spune Pavel: “Dumnezeu a ales…lucrurile dispretuite..ca sa nimceasca pe cele ce sunt, petru ca nimeni sa nu se laude inaintea lui Dumnezeu” (cf. 1 Cor.1;26-29), pentru ca toata slava sa Ii fie atribuita doar Lui!
Ce este de facut pana vine trezirea?
Daca ar fi sa dam crezare unuia din cantecele care se promoveaza astazi in mediul evanghelic romanesc si este intitulat”Traim vremi de har ca Ilie” , am putea crede ca Romania este in prim planul unei treziri spirituale de anvergura, una din ultimele revarsari de har inainatea revenirii Domnului nostru. Realitatea din pacate, in cea mai mare parte a ei, pare sa indice altceva.
Cu exceptiile de rigoare, si care mai degraba intaresc regula decat o infirma- acele oaze de viata duhovniceasca unde Cuvantul inca isi face lucrarea cu putere transformandu-i deopotriva pe pocaiti si pe cei dinafara, se pare ca Biserica lui Cristos “doarme in lumina, in timp ce lumea doarme in intuneric”. Faptul ca biserica lui Cristos din Romania in cea mai mare parte are nevoie de trezire spirituala este o realitate resimtita si de la amvon si din banca.
Unii crestini au devenit atat de multumiti cu crestinismul sub-normal care se vede- simte mai peste tot, incat au incetat sa mai creada intr-o trezire spirituala, concretizata in convertiri autentice si imputernicirea Trupului lui Cristos pentru marturie, incat au mai incetat sa astepte sau sa creada ca un asemenea fenomen ar putea fi posibil in generatia noastra. In consecinta, ei se multumesc cu zona de confort spiritual in care se afla, crezand ca simpla participare la serviciile bisericii din postura de spectator sau consumator religios este suficienta. Pe de alta parte, sunt acele suflete nobile care tanjesc si spera dupa inviorare in vietile lor si in jurul lor.
Pe fondul acestor cautari, exista pericolul amagirii. Istoria bisericii, de demult si cea mai recenta este plina cu invataminte in acest sens: tot felul de “miscari” spirituale care au facut parada in numele trezirilor spirituale dar au lasat in urma inselaciune si dezastru spiritual. Sa nu uitam ca Diavolul este mare specialist in arta contrafacerilor spirituale si el va expolata la maximum sinceritatea lipsita de discernamant al acelora care doresc sa vada trezirea si sunt dispusi sa se agate de orice semnalmente, fara sa se intrebe daca acea miscare este biblica, daca invatatura este corecta, daca roadele sunt, intr-adevar, de la Dumnezeu. Este oare de mirare faptul ca intre semnele premergatoare venirii Sale amintite de Mantuitorul in discursul sau escatologic de pe Muntele Maslinilor (Mat.24-25), amagirea spiritual ocupa capul listei? (vezi Mat.24:4). “Bagati de seama sa nu va insele cineva. Fiindca vor veni multi in Numele Meu si vor zice: Ëu sunt Cristostul! Si vor insela pe multi.”
Astazi, asistam la o explozie de “üngere”si “ünsi” care pretind ca vorbesc in Numele lui Cristos, apeleaza si la semne si minuni pentru a-si valida pretentiile, dar roadele lor indica cu totul altceva. Este oare de mirare ca suflete sincere dar amagite ii urmeaza? Un cunoscut lider crestin african- Conrad Mwbebe avertiza in legatura cu explozia unor forme extreme de carismatism african, spunand ca ce se intampla acolo nu este decat un fals sincretism poleit cu terminologie crestina. (Cei care sunt fascinati de trezirile din Africa ar fi bine sa ia aminte…)
Ce este totusi de facut pana vine trezirea, daca Domnul vrea sa o trimita in mod suveran? In 1 Samuel exista o relatare interesanta despre o trezire care a survenit dupa aproximativ douazeci de ani ( 1Sam.7:2). In toata acea perioada, Israel se afla sub apasarea Filistenilor, cu moralul la pamant, iar relatia cu Dumnezeul parintilor lor a fost ignorata. Apoi, dupa douazeci de ani, s-a intamplat minunea: “toata casa lui Israel a plans dupa Domnul”’(7:2b). Urmeaza, asa cum stim pocainta nationala de la Mitpa urmata de o mare izbavire care a fost apoi marcata prin piatra de aducere aminte dintre Mitpa si Sen- Eben Ezer (v.12).
Cum s-a produs minunea? Cum a fost posibil ca, dintr-o data, poporului sa i se faca dor de Dumnezeul lor? Nu gasim nici o explicatie decat actiunea suverana si induratoare a lui Dumnezeu care si-a adus aminte de suferintele poporului Sau.
Si totusi…ramane ceva de lamurit: ce au facut cei neprihaniti in aceasta perioada? Samuel? Dar Eleazar, fiul lui Abinadab, chemat sa pazeasca chivotul Domnului? (7:1). Un singur lucru: au fost credinciosi in lucrul care li s-a incredintat.
Pentru Eleazar- sa pazeasca chivotul; sa il stearga de praf, sa stea zi si noapte de garda in fata unei cutii de lemn, in timp ce tovarasii lui de joaca erau afara si isi petreceau vremea in cu totul alt mod. Pentru Samuel- credinciosie in slujba de judecator; in mijlocirea in rugaciune pentru popor. Cert este faptul ca atunci cand a venit trezirea Samuel era pregatit -stia ce sa faca.
Nu cumva, principiul ramane valabil si pentru noi? Pana cand Domnul, in mod suveran, alege sa trimita trezirea, suntem noi credinciosi in lucrul incredintat? Poate lucrul acela pare extrem de nesemnificativ (“sa stergi praful de pe chivot”), dar in economia divina este important.
La vremea Lui si in modul in care Ii va face placere, Dumnezeu Isi va glorifica Numele si va inalta gloria Persoanei si lucrarii Fiului Sau, prin puterea Duhului Sfant. Vei fi gata si vei stii ce sa faci atunci, pentru ca acum, departe de privirile lumii dar in prim planul atentiei Tatalui care vede in ascuns, iti implinesti cu credinciosie chemarea la care te-a chemat?
În ce fel este Duhul Sfânt ca un foc? Surprizele culorii pielii; În șase zile- De ce 50 de oameni de știință aleg să creadă în creație- Dr. Don Batten, agronom;Dr. Angela Meyer, horticultor; Dr. Geoff Downes, cercetător silvic? Sir Isaac Newton: „Dumnezeul Suprem este o Ființă veșnică, infinită, absolut perfectă”; Cromozomul Y Adam; Iona și marele pește; Revoluția sexuală a luat-o razna; Scrisoarea enciclică „Evangelium vitae”: Extrase relevante (necomentate); Transumanismul și chipul lui Dumnezeu; Capodoperele artistice ale lui Dumnezeu; Fundamentele creștine ale statului de drept în Occident: o moștenire a libertății și a rezistenței împotriva tiraniei; Mărturisirea lui Iona;Argumente filosofice pentru existența lui Dumnezeu; Transumanismul și chipul lui Dumnezeu; TRANSUMANISMUL – RELIGIA MONDIALIZĂRII. INTRĂM ÎNTR-UN PROCES DE FABRICARE DE INDIVIZI CU TOTUL ARTIFICIAL; CINE ESTE PROROCUL ILIE DIN VECHIUL TESTAMENT? DE CE NU SE POATE STIINTA FARA RELIGIE SI VICEVERSA?
DE CE NU SE POATE STIINTA FARA RELIGIE SI VICEVERSA?
By
Oricat de controversata ar fi disputa intre stiinta si religie in vremurile moderne, adevarul este ca una fara cealalta nu se poate, asa cum concluzioneaza oamenii de stiinta care analizeaza aceasta chestiune de o buna bucata de vreme.
Fizicieni, cosmologi, antropologi si specialisti in multe alte domenii de activitate de pe mai toate meridianele lumii, tind sa imbratiseze aceasta stare de fapt pe masura ce inainteaza in munca lor de cercetare si analiza a fenomenelor ce caracterizeaza lumea in care traim, dar si a altor aspecte, ce tin de parametri ceva mai abstracti.
STIINTA SI RELIGIA IN SECOLUL XXI – DE CE NU SE POATE UNA FARA CEALALTA
Fizicianul britanic Paul Charles William Davies, celebru pentru lucrarile sale de cosmologie si exobiologie, sustine tocmai aceasta teorie, apeland la o serie intreaga de rationamente bine argumentate pentru a-i demonstra valabilitatea.
In opinia sa, stiinta are nevoie de religie pentru ca, pe de o parte, vizunea sa asupra lumii nu reuseste sa ofere raspunsuri tuturor punctelor interogative ce vizeaza realitatea si fenomele asociate acesteia, iar pe de alta parte, pentru ca e imperativa incredintarea dinamicilor explozive ale progresului stiintific si tehnologic contemporan unei intelepciuni cu valente spirituale.
In acelasi timp, religia este constransa sa tina cont de descoperirile stiintifice ale vremurilor actuale si sa le inglobeze in abordarea sa spirituala a lumii: o religie incapabila sa realizeze acest lucru nu ar ajunge in secolul XXII.
Potrivit acestei teorii, stiinta, izolata de religie, nu poate parcurge in mod adecvat traseul necesitatilor spirituale ale omului, iar religia, de orice fel ar fi ea, nu poate respinge valabilitatea teoriilor stiintifice moderne, chiar daca asta presupune renuntarea la anumite concepte cu valoare de postulat.
Spectaculoasele progrese inregistrate in domeniul tehnologic si stiintific in ultimele decenii, au transformat viziunea noastra despre lume si au adus schimbari radicale in modul de viata si in bunastarea materiala a omului, lasand usor in urma religia.
Putini sunt azi teologii care reusesc sa tina pasul cu abordarile revolutionare de avangarda din domeniul astronomiei, fizicii, biologiei moleculare sau geneticii – bisericile si institutiile religioase par slab echipate pentru a se ocupa de ceea ce e nou, de cuantica, nanotehnologie si de inginerie genetica.
Acesta este motivul pentru care multe persoane considera religia „demodata”, sau ajunsa cumva la termenul de scadenta, strivita sub tavalugul furibund al progresului stiintific, ca si cum acesta din urma ar putea sa o substituie in mod iremediabil, dar lucrurile nu stau tocmai astfel.
Este adevarat insa ca, din punct de vedere istoric, majoritatea descoperirilor stiintifice, precum teoria evolutiei speciilor a lui Charles Darwin de pilda, s-au demonstrat rascolitoare pentru anumite ambiente reloigioase.
Pe de alta parte, trei secole de gandire stiintifica materialista si reductiva au alimentat impresia ca oamenii de stiinta nu sunt altceva decat niste indivizi reci, duri si lipsiti de sensibilitate sufleteasca – persoane care incearca din rasputeri sa reduca splendorile naturii la sterile formule matematice.
Aceasta viziune asupra a doua sisteme de convingeri aflate intr-o opozitie nemiloasa si intr-un permanent conflict este insa departe de adevar. Pentru acei sacerdoti si ganditori religiosi pregatiti sa se ocupe cu un spirit constructiv de ceea ce stiinta propune pe ordinea zilei, urmatoarele decenii vor constitui o perioada de activitate efervescenta si de improspatare.
Asa dupa cum sustine Davies,
„Stiinta nu trebuie sa fie cu orice pret inamica religiei, ci are un rol bine determinat in contextul spiritual: acela de a constitui o sursa de inspiratie pozitiva si nu o amenintare la adresa profundelor credinte ale omului”.
Cu cat oamenii de stiinta reusesc sa descifreze mai multe taine ale naturii, cu atat mai mult acestia descopera un univers de o frumusete si o complexitate ingenioasa rascolitoare, un splendid proiect cosmic, cu adevarat demn de o admiratie fara limite.
RELIGIE VERSUS STIINTA – PRONOSTICURILE SURPRINZATOARE ALE SPECIALISTILOR
O serie intreaga de oameni de stiinta apreciaza ca pronosticatul acord dintre stiinta si religie nu va avea loc insa fara un progres relevant la nivelul lumii religioase, care sa permita fascinantele sinergii ce implica un rafinament teologic aparte si o abordare noua a teoriilor emergente avansate de specialisti.
In acelasi timp, daca oamenii de stiinta ar fi ceva mai instruiti in materie de religie si spiritualitate, ar fi mai putin dispusi sa trateze subiectul confruntarii stiintei cu religia dintr-o perspectiva anacronica.
In sprijinul acestei teorii tind sa pledeze doua exemple situate la „frontiera” stiintei si prezentate frecvent asemenea unor amenintari la adesa religiei, dar care se demonstreaza „prietenoase” la o analiza mai atenta, asa cum subliniaza Davies:
Teoria nasterii Universului, de pe urma faimosului „Big Bang” si fenomenul care se afla la originile vietii:
„Aceste evenimente nu au nevoie de miracole pentru a avea loc, ci ambele s-au manifestat ca rezultat al unor procese fizice naturale, cu miliarde de ani in urma”,
sustine cosmologul britanic. Departe insa de a suporta ideea unui cosmos lipsit de sens, precum si a unui ateism de o raceala colosala, asa cum afirma anumite persoane, aceste progrese stiintifice concluzioneaza tocmai contrariul:
„Va amintiti entuziasmul manifestat atunci cand Stephen Hawking a afirmat ca nu era necesara o Divinate pentru a explica Big Bang-ul? Consider aceasta fraza a sa mai mult o gluma nevinovata decat o afirmatie serioasa de teologie”,
remarca Davies, explicand ca in realitate, Stephen Hawking l-a parafrazat intrucatva pe Sfantul Augustin, care afirma inca din seculul al V-lea ca
„lumea a fost facuta cu timpul si nu in timp”.
Daca timpul insusi constituie parte din creatie, argumenta Sfantul Augustin, atunci aceasta stanjenitoare eternitate dinaintea creatiei nu ar exista; Dumnezeu se afla in afara timpului, iar creatia „din nimic” implica de fapt crearea timpului.
In mod surprinzator, Albert Einstein a ajuns mai mult sau mai putin la aceeasi concluzie, dupa circa 1500 de ani, cand a formulat celebra sa teorie a relativitatii, clarificand astfel ca timpul, spatiul si materia sunt inseparabile si ca toate acestea apartin unui univers fizic, supuse legilor naturii.
In teoria lui Einstein, intregul Univers poate lua nastere efectiv „din nimic”, in urma unui Big Bang – nu a existat timp inainte de explozie, ci a aparut odata cu spatiul – concept sustinut si de Hawking, care nu a vrut decat sa atace pe aceasta cale acea conceptie potrivit careia
„Dumnezeu ar fi un soi de magician cu barba, care a clatinat bagheta la facerea lumii”, dupa cum afirma Davies.
Multe persoane considera insa aceasta versiune stiintifica a nsterii Universului o pista inselatoare, suspectand ca oamenii de stiinta doresc doar sa-si mascheze ignoranta in materie cu un soi de tehnica nebuloasa, din teama de a nu lasa usa deschisa ipotezei existentei lui Dumnezeu.
La aceasta concluzie au ajuns o serie intreaga de opinionisti, inclusiv jurnalistul britanic Bernard Levin care, intr-un articol usturator publicat la nivelul prestigiosului cotidian London Times, critica aspru afirmatia fizicianului John Archibald Weeler potrivit careia intrebarea „Ce-a fost inainte de Big Bang?” nu-si are sensul in contextul teoriei generale a relativitatii.
Este ceea ce sublinia insa si Hawking, explicand ca ar fi ca si cum am intreba „Ce se afla la Nord de Polul Nord?”, de vreme ce inainte de Big Bang nu exista timp, iar Universul a luat nastere „din nimic” – „Sfantul Augustin ar fi inteles perfect ce vreau sa spun”, concluzioneaza fizicianul.
STIINTA: DE LA INSPIRATIE LA CONTEMPLATIE SI INVERS
La randul sau, Darwin a explicat ca viata pe Terra a evoluat treptat de la microbii primitivi, la bogata diversitate a biosferei de care ne bucuram noi astazi, dar a lasat deschisa controverselor chestiunea privind modul in care primele vietuitoare au luat nastere sau, mai exact, cum se pot transforma sponan aceleasi substante chimice lipsite de viata in entitati vii.
Deocamdata, in afara de versiunea oferita de religie, nimeni nu a reusit sa ofere o teorie bine pusa la punct care sa explice acest fenomen – tot ceea ce a fost formulat pana in acum prezinta limite serioase, astfel incat, stiintific sau nestiintific vorbind, este vorba despre un autentic mister.
Temerarele cercetari in domeniul biogenzei se afla insa in perioada lor de infloritoare crestere, astfel incat anumite echipe de specialisti nu se dau in laturi de la a experimenta crearea de viata de la zero, in laborator, combinand substante chimice in mii si mii de feluri.
Altii urmaresc o alta pista, cea a „descompunerii” microbilor existenti, pentru a reconstrui in eprubeta o forma de viata „primitiva”, gena cu gena, in speranta ca vor descifra astfel modul in care Mama Natura a pus la cale gluma nasterii vietii pe Pamant, sau chiar undeva, in spatiu, pe alte corpuri ceresti din Sistemul Solar, cu miliarde de ani in urma, fara ajutorul unei aparaturi sofisticate sau a unui grup de specialisti in chimie organica.
In realitate, secolul XXI nu ne invata altceva decat sa deschidem ochii mari asupra faptului ca viata e integrata in legile fundamentale ale Universului, ca parte din structura de baza a realitatii, iar noi suntem reprezentarea vie a unui plan cosmic uluitor si ingenios, capabil sa izvorasca viata din non-viata si inteligenta din materie amorfa.
„Ne aflam in fata unui minunat exemplu despre modul in care stiinta inspira dezbaterea teologica vizand existenta vietii pe Pamant, a rostului acesteia si a sublimei sale complexitati in tabloul general al unui cosmos guvernat de splendide legi, care lasa mut de uimire pana si cel mai pragmatic mod de gandire”, concluzioneaza Davies.
„Teoria creationismului si Big Bang-ul nu sunt in dezacord, ci se completeaza reciproc – una fara alta nu se poate”, sustinea la randul sau si Papa Francesco, intr-un discurs public sustinut in anul 2014, la Vatican, dand astfel startul unei noi abordari religioase a ipotezelor avansate de lumea stiintei in acest context.
Bibliografie:
- Davies, Paul – Science and Religion in the 21st Century, 2000;
- Consoli, Maurizio – Scienza e fede. Riflessioni su un conflitto che non esiste, 2008;
- Dennett, Daniel C. – Science and Religion: Are They Compatible?, 2010;
- Manning, Russel Re & Byrne, Michael – Science and Religio in the Twenty-First Century, 2013;
- Papa Francesco – Big Bang e crazionismo non sono in disaccordo, 2014.
De ce nu se poate stiinta fara religie si viceversa?
///////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
De ce nu se poate stiinta fara religie si viceversa?
///////////////////////////////////////////
CINE ESTE PROROCUL ILIE DIN VECHIUL TESTAMENT?
Prorocul Ilie din Vechiul Testament, Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, era numit asa pentru ca traia in cetatea Tesve din Israel. Sfantul Ilie este serbat pe 20 iulie. Tatal sau a avut viziuni cu fiul sau imbracat in vesminte albe si mancand o flacara. Preotii vechii legi au interpretat acest lucru stiind ca Ilie va creste sa devina ales al lui Dumnezeu.
Sfantul Ilie este singurul sfant care apare la crestini, iudei si musulmani.
Ilie a trait acum 2800 ani pe vremea regelui Ahab. Povestea biblica ne spune ca regele Ahab a introdus cultul zeului Baal. Iar Ilie l-a amenintat ca Dumnezeu va inchide cerurile pentru 3 ani si jumatate.
A infaptuit minuni in vremurile biblice si este printre putinii proroci si sfinti care este urcat la ceruri (alaturi de Enoh). El apare si in momentul schimbarii la fata al lui Iisus alaturi de Moise pe muntele Tabor. Sfantul Ilie si Enoh vor pregati venirea Mantuitorului. Tot ei vor lupta cu Antihristul si vor fi ucisi de acesta. Dar vor fi inviati de Iisus.
SFANTUL ILIE CA SARBATOARE ROMANEASCA
Inca din 1814 este atestat Targul de la Falticeni, al doilea ca marime in Europa la acea vreme. Tot pe 20 iulie are loc si Targul de Fete de pe Muntele Gaina.
In vechime era sarbatorit indeosebi de cojocari si crescatorii de albine. El era vazut de oamenii din popor ca si “carutas al Raiului”. Frunctele sale preferate erau merele si tot in aceasta zi plantele de leac capata puteri miraculoase si pot fi folosite pentru vraji si farmece. In acest scop este cules busuiocul ca planta magica si depozitat.
Ilie se plimba prin ceruri trasnind dracii si aducand ploaia.
CINE ESTE SANT-ILIE IN CALENDARUL POPULAR ROMANESC?
Santul Ilie este in traditia populara romaneasca o divinitate a Soarelui si focului. Santul Ilie este varianta romaneasca a Sfantului Ilie din calendarul ortodox. Insa el se suprapune peste o veche divinitate romaneasca a oamenilor din mediul rural.
Sfantul Ilie era venerat mai ales de pastori. Fetele tinere si nemaritate se tavaleau in aceasta noapte prin canepa apoi se culcau. Daca in acea noapte visau canepa verde atunci ursitul avea sa fie tanar, daca canepa era uscata atunci ursitul era batran.
Merele erau sfintite pentru a deveni “mere de aur” in lumea cealalta. Aici putem face asocierea cu merele de aur din basmele si legendele romanesti.
Tot de sarbatoarea Sfantului Ilie se dadea de pomana mere pentru copiii decedati. Marul, ca si copac-axa a lumii, era legat de sufletele celor plecati.
Tot in aceasta perioada sunt sarbatoriti Mosii de Sant-Ilie, timpul se reinnoieste, se organizeaza mari praznice. Era semn ca mierea putea fi recoltata, iar merele bune de cules. Mierea era culeasa numai de barbati. Si acestia treceau prin ritualuri de curatare. Mierea furata in aceasta zile avea mare efect in vraji si farmece.
Sarbatoarea de Sant-Ilie este varful verii pastorilor, atunci cand acestia cobor in sate. Ei aduceau sotiilor de la munte furci de lemn pentru tors.
Sant-Ilie este stapanul vanturilor si provoaca tunete, fulgere, ploi si incendii.
CITITI MAI MULTE DESPRE:
PASTELE: SIMBOLURI SI TRADITII
SUPERSTITII DE SFANTA MARIA
VECHILE CALENDARE ANTICE
SANTUL ILIE IN MITOLOGIA ROMANEASCA
Sfantul Ilie apare reprezentat ca si Sfantul George, numit Samedru. Sant-Ilie este divinitatea populara ce a preluat vechile obiceiuri.
El poate fi identificat cu Gebeleizis, vechiul zeu din mitologia geto-daca. Gebeleizis era zeul fulgerului, o versiune a zeului trac al furtunii. Zeu al cerului, dar si al abundentei. La fel ca si Sant-Ilie care aduce abundenta merelor, alunelor, mierii si plantelor.
Obiceiul trasului cu arcul in timpul furtunii, este prezent si la alte popoare din Asia si America, la chinezi sau in cultul lui Mithras si Indra.
Manifestarile lui Sant-Ilie si ale lui Gebeleizis sunt comune: fulgerele si tunetele. Ei apar infatisati ca barbati chipesi cu barba.
Sant-Ilie poate fi asociat si cu Helios din mitologia grecilor. Helios este Soarele, uneori asociat cu Apollo. El este Sol la romani. Helios apare inainte de zeii Olimpului. Era fiul lui Hyperion si al Theiei si frate cu Selene si cu Eos.
Helios, ca si Sant-Ilie, strabate cerul intr-un car tras de cai.
In mitologie exista foarte multi zei ai fulgerelor si ai vremii. Ei controleaza fenomenele atmosferice si sunt zei ai cerurilor, uneori chiar zeitati solare. Unii folosesc fulgerul ca arma:
Zeus, tatal zeilor la greci
Thor, fiul lui Odin, la vikingi
Tlaloc, zeul ploii la azteci
zeul mayasilor K
zeul balticilor, Perkunas
Ukko la finlandezi
zeul shinto Raijin
Adad la asirieni
Baal, zeul-rege al furtunii, fertilitatii si razboiului in Canaan si la fenicieni
Jupiter la romani
Altii l-au folosit ca instrument sau simbol: Perun la slavi, Indra la indieni, Lei Gong la chinezi. Tot chinezii mai au 5 generali ai tunetelor, 5 serifi ai fulgerelor, 5 regi, 12 lorzi (pentru cer, pamant si oameni) si inca 36 de lorzi.
Versete din cartile sfinte ale crestinismului (Biblia), versete din cartea sfanta a religie musulmane – islamul (Coranul) si din Thora iudaica vorbesc despre puterile supranaturale
ILIE-PALIE SI FOCA, PERSONAJE MITICE DIN POVESTILE ROMANILOR
Alaturi de Sant-Ilie apar pomenit in folclor si Ilie Palie (21-22 iulie) si Foca (23 iulie). Acestia nu sunt pomeniti in calendarul ortodox. Ei sunt probabil vechi divinitati ajutatoare.
Ilie-Palie era vizitiul Santului-Ilie, iar in altele produce focul suflat de Foca. Dupa ploaia si trasnetele lui Sant-Ilie, Ilie-Palie si Foca aduce incendiile si arsita dogoritoare.
“Palie” deriva de la “a parjoli”, a arde. Foca este legat de Sf. Foca, protector al navigatorilor, introdus mai tarziu in calendar. De Sf. Foca casele sunt protejate impotriva focului. Obiceiurile din Moldova interzic in aceasta zi folosirea focului.
Cei trei, Ilie, Palie si Foca sunt vinovati de cele mai multe distrugeri din aceasta perioada. Palie este vazut ca fratele sau tatal lui Sant-Ilie.
Pe 27 iulie mai apare si “Sant-Ilie cel mic” sau “Pintilie calatorul”.
Sarbatoarea Sfantului Ilie sau cum sa te feresti de trasnete
//////////////////////////////////////////
TRANSUMANISMUL – RELIGIA MONDIALIZĂRII. INTRĂM ÎNTR-UN PROCES DE FABRICARE DE INDIVIZI CU TOTUL ARTIFICIAL
UN INTERVIU CUTREMURĂTOR CU PĂRINTELE JEAN BOBOC DESPRE TRANSUMANISM, RELIGIA MONDIALIZĂRII. SUNTEM ÎN FAȚA UNEI REVOLUȚII „EN MARCHE”, A UNUI TOTALITARISM, PRELUNGIRE A MARXISMULUI, CARE VIZEAZĂ CREAREA OMULUI NOU
In interviul de mai jos Jean-Michel Vernochet, cunoscut jurnalist francez dialoghează pe tema transumanismului cu Părintele Jean Boboc, preot econom stavrofor la Catedrala Ortodoxă Româna „Sfinții Arhangheli” din Paris. Părintele Jean Boboc este doctor în medicină la Facultatea de medicină din Paris și doctor în teologie la Institutul Saint Serge din Paris. Discipol al lui Mircea Eliade și unul dintre principalii traducători în franceză ai Părintelui Dumitru Stăniloae, este și rectorul Centrului Ortodox de Studii și Cercetare „Dumitru Stăniloae„, unde ține cursuri de antropologie și bioetică. Recent, Părintele Jean Boboc a publicat o carte care se numește: „Transumanismul decriptat„ – prefațată de profesorul Pierre Magnard, profesor emerit la Sorbona.
TRANSUMANISMUL, RELIGIA MASONICĂ MONDIALĂ
Jean-Michel Vernochet: Astăzi vom vorbi despre o chestiune foarte importantă, care este transumanismul, cât și despre alte chestiuni de actualitate. Mai întâi putem spune că medicina tradițională se preocupă să vindece și să prevină boala, să „repare” corpul. Pe de altă parte, astăzi sunt oameni care cred că am intrat într-o realitate crescută, când se modifică omul, se denaturează.Vorbim de căi intruzive când se incorporează omului anumite proteze electronice, se fac implanturi în creier. Alții ar vrea, pe alte căi, să modifice genomul uman, să modifice organismele genetic [OGM]. Si, aceștia vor să facă revoluție, să facă un marș forțat, să „meargă mai repede decât muzica”, adică să forțeze lucrurile. Jean Boboc: Da, asta este, ați spus totul, pentru că transumanismul este un marș forțat și, așa cum indică prefixul, transumanismul este trecerea de la umanitate la o altă formă de umanitate. Recent s-au descoperit niște bucăți de os care ne permit să spunem că omul modern este poate de 5 mii de ani. Să presupunem… Ori, transumanismul este voința de a se pune la maneta evoluției și de a face rapid un marș forțat, o trecere de la umanitate, așa cum o cunoaștem, la o altă umanitate. Ați pomenit de raportul dintre transumanism și medicina tradițională – paradigma terapeutică clasică, care constă în ameliorarea simptomelor unei boli, în vindecarea ei și în „repararea” corpului umani. Acum, asta se schimbă și devine o transformare și o creștere a capacităților corporale, biologice, fizice, mentale, intelectuale, etc. prin bieul biotehnologiilor și a altor lucruri. Deci, suntem în fața unei revoluții, „en marche”.
Citeşte mai mult pe aparatorul.md: Transumanismul – religia mondializării. Intrăm într-un proces de fabricare de indivizi cu totul artificial
Det. aici
https://www.aparatorul.md/transumanismul-religia-mondializarii-intram-intr-un-proces-de-fabricare-de-indivizi-cu-totul-artificial/
//////////////////////////////////////////////
Transumanismul și chipul lui Dumnezeu
SIBLEY ANDREW
Transumanismul este o mișcare care susține că progresele științifice și tehnologice pot fi folosite pentru a îmbunătăți umanitatea. De exemplu, pentru a crește durata de viață, pentru a scăpa de boli prin modificarea genelor, pentru a implanta microcipuri electronice în scopuri de securitate sau pentru a monitoriza locația, achizițiile și mișcările unei persoane. Unele dintre acestea ar putea părea puțin relevante pentru apologetica științei creației.
Cu toate acestea, în esența sa reprezintă o mișcare fără Dumnezeu și, în cele din urmă, este una justificată de credința în evoluție. Creation Ministries International a abordat pentru prima dată problema transumanismului în 2011. Avansând rapid până în 2023, observăm că este promovat mai mult ca niciodată de academicieni remarcabili și forumuri de conducere, împreună cu granturi de cercetare generoase, cum ar fi unul din partea guvernului președintelui Biden.[1]
Susținătorii transumanismului resping ceea ce înseamnă să fii ființă umană creată după chipul lui Dumnezeu. În schimb, ei caută să divinizeze știința și umanitatea.
Rădăcinile și scopurile transumanismului
Cei din cadrul mișcării transumaniste caută să crească capacitățile mentale, senzoriale și fizice ale omului, dar acest lucru arată eșecul înțelegerii pe deplin a ceea ce înseamnă să fii om.[2] Susținătorii săi caută să folosească tehnologiile actuale, cum ar fi tehnologia de editare a genelor embrionare (What is CRISPR? – n.t., Ce este CRISPR?),[3] și tehnologia informației, împreună cu cele emergente precum nanotehnologia moleculară și inteligența artificială[4] (aceste tehnologii nu sunt neapărat greșite în sine, dar modul în care sunt utilizate ridică probleme etice pentru societate).
Xiao Liu scrie că, „intrăm în era „Internetului Corpurilor”: colectarea datelor noastre fizice printr-o serie de dispozitive care pot fi implantate, înghițite sau purtate.”[5] Această utilizare a noilor tehnologii apare din cauza credinței evoluționiste că umanitatea este doar o lucrare în curs, conform credințelor transumaniste:
„Transumaniștii văd natura umană ca pe o lucrare în curs de desfășurare, un început pe jumătate copt pe care îl putem învăța ca să-l remodelăm în moduri dezirabile. Umanitatea actuală nu trebuie să fie punctul final al evoluției. Transumaniștii speră că, prin utilizarea responsabilă a științei, tehnologiei și a altor mijloace raționale, vom reuși în cele din urmă să devenim post-umani, ființe cu capacități mult mai mari decât cele ale ființelor umane actuale.”[6]
Această perspectivă prezintă o provocare directă asupra modului în care ne înțelegem pe noi înșine ca ființe umane, create după chipul lui Dumnezeu. Deși, în anumite privințe, transumanismul nu este clar definit, de fapt este convingerea că trebuie să i se acorde o mână de ajutor evoluției, ceea ce, atunci când te gândești la asta, este mai degrabă ironic – pentru că este o mână de ajutor proiectată inteligent!
Scopul declarat al transumaniștilor este de a evolua omenirea la „următorul nivel”, astfel încât ființele umane să poată transcende limitările naturale și astfel să se auto-creeze Umanitatea 2.0[7] (Max Tegmark o numește Viața 3.0). Uneori aceasta este denumită apariția unei specii „post-umane”. De fapt, legăturile strânse dintre transumanism și evoluție indică faptul că acesta este o lucrare a eugeniei. Biolog evoluționist și eugenist, Julian Huxley, a propus cuvântul transumanism într-un eseu în 1957 și a afirmat că:
„… odată ce vor fi destui oameni care pot spune cu adevărat că [ei cred în transumanism], specia umană se va afla în pragul unui nou tip de existență, la fel de diferită de a noastră, precum este a noastră de cea a omului de Pekin.”[8]
O astfel de gândire utopică continuă și astăzi, dar în loc să fie o idee marginală, succesorii lui Huxley sunt ascultați de politicieni de frunte și își propagă liber opiniile pe forumurile globale. Yuval Noah Harari este profesor de istorie la Universitatea Ebraică din Ierusalim și consilier al Forumului Economic Mondial. El a descris situația după cum urmează într-o carte intitulată Homo Deus (om-zeu):
„În schimb, bioinginerii vor lua vechiul corp de Sapiens și vor rescrie în mod intenționat codul genetic al acestuia, vor recabla circuitele creierului, îi vor modifica echilibrul biochimic și chiar vor crește membre complet noi. Ei vor crea astfel noi divinități, care ar putea fi la fel de diferiți de noi Sapiens pe cât suntem noi de Homo erectus.”[9]
Harari respinge credința în Dumnezeul Bibliei, dar dorește în schimb să divinizeze omenirea. El crede că umaniștii iluminiști, cu a lor credință în evoluție, au luat credința în Dumnezeu și au mutat-o în alți oameni, de aceea vedem că transumanismul duce la idolatrie a sinelui.
Alte probleme ale transumanismului
O altă problemă este lipsa de cunoștințe cu privire la adevărata natură a umanității. Cunoaște suficient știința naturalistă despre ce înseamnă să fii om în primul rând? Joanna Kavenna pune această întrebare (în New Scientist dintre toate locurile): „Aceasta pune din nou întrebarea antică: ce înseamnă să fii om?”[10]
CCA 2.0 generic – wikipedia
Acesta este viitorul umanității pe care îl oferă transumanismul? Reconstrucția unei unități Borg științifico-fantastice într-o stație de andocare pentru regenerare (Muzeul de Divertisment de la Hollywood) – Marcin Wichary, 5 ianuarie 2006.
Ea pune întrebarea știind că majoritatea oamenilor din întreaga lume țin la o anumită formă de credință religioasă sau spirituală. În acest context, cei mai mulți cred că ființele umane posedă un suflet nematerial care animă corpul fizic. În plus, conceptul de conștiință depășește sfera științei naturaliste și, în multe privințe, aceasta rămâne misterioasă în filosofia științei, în ciuda celor mai bune eforturi ale cercetătorilor:
„… conștiința – acest lucru misterios pe care fiecare om îl posedă sau simte că îl posedă – rămâne „problema grea” a filosofiei. Ne lipsește o teorie unificată a conștiinței. Nu înțelegem cum este „generată” conștiința de către creier și nici măcar dacă aceasta este metafora potrivită de folosit.”10
Kavenna subliniază că știința naturalistă nu a făcut niciun progres în aprofundarea acestei înțelegeri de-a lungul anilor și nici măcar nu știe cine au fost primii oameni. Ea scrie:
„Nu știm cine au fost primii oameni: această căutare fascinantă ne duce, de asemenea, direct într-un mare gol al neștiinței.”10
Desigur, creaționiștii creștini care se bazează pe Biblie sunt în avantaj, știind că primii oameni au fost Adam și Eva. Dar îmbrățișarea transumaniștilor a științei naturaliste și credința lor în evoluție înseamnă că au o înțelegere inadecvată a umanității.
În ciuda progreselor științifice extraordinare, încă avem o înțelegere incompletă a complexității codului genetic, noile descoperiri arată niveluri din ce în ce mai mari de funcționalitate interconectată. De exemplu, timp de mulți ani, oamenii de știință evoluționiști au considerat că o mare parte a codului genetic este „redundant”, dar descoperirile recente au demonstrat că are roluri importante în celulă; vedeți Junk DNA ideas have hindered progress in medical science.
Din păcate pentru toate beneficiile minunate ale științei biomedicale, există și un catalog de greșeli datorate introducerii de produse care ulterior s-au dovedit a fi dăunătoare, cum ar fi medicamentul thalidomidă.
Pixabay
Transumanismul oferă un viitor non-utopic
Există și problema puterii și controlului. Cine decide ce este mai bine pentru umanitate? Ar trebui să lăsăm o tehnocrație de politicieni, industriași bogați și oameni de știință de elită să decidă? Un articol anterior al CMI a ilustrat acest lucru prin exemplul colectivului Borg din Star Trek.[11]
În serie, Borg erau o rețea de ființe organice, sensibile (oameni și alți extratereștri) care au fost modificate de cibernetică și nano-tehnologie – deci cyborgi. Tehnologia transumanistă a fost folosită pentru a controla complet ființele și a le elimina individualitatea, subsumându-le mintea și conștiința într-un singur colectiv social.
Colectivul întunecat, comparabil cu un stup de albine supravegheat de regină, era, de asemenea, extrem de puternic și avea ca scop asimilarea tuturor celorlalte în sistemul său. Pe de altă parte, Federația Unită a Planetelor, avansată din punct de vedere tehnologic (sub îndrumarea Directivei sale principale de a nu interfera) și-a folosit cunoștințele pentru a maximiza libertatea personală și capacitatea comunității (umană și cea a celorlalte specii extraterestre fictive).
Această ilustrație fictivă, care poate părea fantezistă, ridică un punct pertinent (ca metaforă) despre viitorul umanității. Este corect ca o tehnocrație de elită să dezvolte și să folosească progresele științei pentru a controla oamenii – indiferent dacă aceasta este într-o formă de colectiv social al ființelor post-umane, sau într-o altă structură socială? Sau ar trebui să folosim știința și tehnologia pentru a maximiza libertatea și prosperitatea umană?
După cum se spune, drumul spre iad este pavat cu bune intenții, iar istoria a arătat că statele idealiste socialiste și tehnocrate doar au sărăcit oamenii, așa cum se vede în fosta Uniune Sovietică. Peter Hitchens avertizează asupra suferinței cauzate de visătorii atei și utopici: „Utopia poate fi abordată doar peste o mare de sânge.”[12] Acest lucru ne face să considerăm o viziune centrată pe Hristos (lăsând deoparte escatologia).
Viziunea creștină
Desigur, ființele umane au folosit progresele tehnologice de-a lungul sutelor de ani pentru a îmbunătăți viața oamenilor – deci, ce este greșit cu transumanismul? Profesorul de sociologie Steve Fuller, care a susținut anterior mișcarea de Proiectare Inteligentă, susține că transumanismul nu este de temut și este doar continuarea progresului tehnologiei care a avut loc de-a lungul a câteva sute de ani.[13]
Cu toate acestea, există o diferență fundamentală între credințele iudeo-creștine și cele evolutive atee în ceea ce privește modul în care ființele umane pot folosi tehnologia pentru a modela viitorul umanității. Creștinii susțin că ființele umane sunt create după chipul lui Dumnezeu, dar că suferim consecințele Căderii, motiv pentru care ne îmbolnăvim și murim.
În această viață ne dorim să trăim cât mai sănătos posibil și facem tot ce putem și pentru alții; în acest fel, sperăm să îmbunătățim speranța de viață, menținând în același timp calitatea vieții. Dar, în cele din urmă, moartea trebuie înfruntată (Evrei 9:27), care reprezintă realitatea. Nicio tehnologie pe care omul ar putea-o inventa nu poate evita moartea. Vestea bună este că iertarea păcatelor și mântuirea pot fi obținute din punct de vedere spiritual prin lucrarea lui Hristos pe cruce; Creștinii care au crezut în Hristos așteaptă cu nerăbdare învierea și viața veșnică.
Există, de asemenea, ceva sfânt la ființele umane create după chipul lui Dumnezeu, motiv pentru care există probleme etice în a schimba ceea ce înseamnă a fi om. Pe de altă parte, filozofii atei susțin că omenirea este doar un produs al evoluției prin selecție naturală și, prin urmare, poate fi schimbată după capriciul oamenilor de știință și al tehnocraților bogați. Aceste două viziuni asupra lumii influențează modul în care vedem umanitatea.
Creștinii cred că putem folosi tehnologia în beneficiul oamenilor și, astfel, să depășim efectele Căderii. Unele tehnologii care pot părea să se încadreze în domeniul transumanismului pot fi benefice pentru unii oameni în ceea ce privește vindecarea. O persoană poate lua medicamente pentru a se vindeca de o boală sau poate purta ochelari sau un aparat auditiv pentru a depăși fragilitatea umană. Pierderea unui membru poate duce la utilizarea unei proteze pentru a crește mobilitatea.
Prin urmare, tehnologia poate crește bunăstarea și prosperitatea umană; sau poate încerca să optimizeze capacitatea persoanelor afectate de boală sau dizabilitate; astfel de utilizări nu caută să creeze o post-umanitate. Pe de altă parte, transumanismul, informat de credința în evoluția fără Dumnezeu, extinde acest lucru pentru a susține că umanitatea trebuie îmbunătățită prin utilizarea unor lucruri precum inginerie genetică și microcipuri. Scopul este acela de a crea o umanitate „mai bună”, dar fără a ști cu adevărat ce înseamnă a fi pe deplin uman.
O dilemă pentru umaniști
Acest lucru creează totuși o dilemă pentru umaniști. Umanismul a învățat în mod tradițional că este posibil să fii etic și să prețuiești oamenii fără referire la textele biblice. Andrew Copson și A. C. Grayling scriu că „etica umanistă se distinge și prin plasarea sfârșitului acțiunii morale în bunăstarea umanității, mai degrabă decât în împlinirea voinței lui Dumnezeu.”[14] În unele privințe (dar nu toate)[15], aceasta este similară noțiunii iudeo-creștine de moralitate și valori, care este întemeiat în mod obiectiv (umanismul a luat naștere din unitarismul deist și pentru o vreme a fost cunoscut sub numele de Societatea Etică).
Dar îmbrățișarea evoluției de către umanism duce în cele din urmă într-o direcție morală diferită și ridică perspectiva transumanismului – acolo unde umanitatea „are nevoie” de îmbunătățire. Dacă cineva crede că ființele umane au evoluat prin procese accidentale și prin supraviețuirea celui mai adaptat, atunci de ce să nu permită unei elite bogate și puternice să ghideze evoluția prin inteligența umană?
Deci, convingerile umaniste, pentru că sunt subiective sau bazate pe evoluție, pot duce la o devalorizare a ființelor umane, nu la ridicarea lor. Aici putem vedea că umanismul duce în cele din urmă la post-umanism, de fapt la abandonarea umanismului – la ideea de a crea post-oameni. Prin urmare, umanismul are ca rezultat o dilemă: ar trebui să îmbrățișeze transumanismul și să respingă idealurile umaniste sau să rămână cu adevărat angajat față de umanitate așa cum a fost înțeles de milenii?
Rezumat
Transumanismul continuă să fie promovat de guverne, afaceri globale și tehnocrați de elită, înțelegând puțin adevărata natură a umanității. O înțelegere completă trebuie să includă dimensiunea spirituală; adică omenirea creată după chipul lui Dumnezeu, dar căzută din har. Justificarea transumanismului provine din slăbiciunea fundamentală a umanismului ateu, cu credința sa în evoluție.
Gândirea susținătorilor săi este următoarea: dacă omenirea a evoluat prin procese aleatoare, atunci de ce să nu îmbunătățim oamenii? După cum s-a discutat, ironia profundă este că proiectele transumaniste implică o proiectare inteligentă, dar majoritatea proiectanților transumaniști au negat existența propriului Proiectant! Din păcate, istoria este plină de dovezi ale eșecului, unde știința nu a adus bine, ci suferință mai mare.
Autor: Andrew Sibley
Sursa: Creation.com | Transhumanism, and the image of God
Traducător: Cristian Monea
[1] The White House, Fact Sheet: The United States announces new investments and resources to advance President Biden’s National Biotechnology and Biomanufacturing Initiative, whitehouse.gov, 14 Sep 2022.
[2] Ostberg, R., Transhumanism, Encyclopedia Britannica, britannica.com/topic/transhumanism, 3 Noi 2022; accesat 19 Dec 2022.
[3] CRISPR = Clustered Regularly Interspaced Short Palindromic Repeats (n.t., grupuri de repetări scurte palindromice interspațiate sistematic). Vedeți: Le Page, M., What is CRISPR? A technology that can be used to edit genes, newscientist.com, (fără dată).
[4] Mek, A., Transhumanism Horror: Elites want to genetically alter children in the womb, High-Bred Globalist Kids (Video), Rairfoundation.com, 15 Dec 2022.
[5] Liu, X., Tracking how our bodies work could change our lives, weforum.org, 4 Iunie 2020.
[6] Bostrom, N., Transhumanist values, în: Frederick Adams (ed.), Ethical Issues for the 21st Century, Philosophical Documentation Center Press, 2003.
[7] Fuller, S., Humanity 2.0: What it Means to be Human, Past, Present and Future, Palgrave Macmillan, 2011.
[8] Huxley, J., Transhumanism, In New Bottles for New Wine, Chatto & Windus, Londra, p. 13–17, 1957. (Sinanthropus, reclasificat ca Homo erectus).
[9] Harari Y.N., Homo Deus: A brief history of tomorrow, Harper Collins, Cap. 1, 2016.
[10] Kavenna, J., Who do we think we are? newscientist.com, 5 Iulie 2017.
[11] Smith, C., Transhumanism—mankind’s next step forward? Will mankind evolve into a perfect being?, creation.com, 3 Feb 2011.
[12] Hitchens, P., The Rage Against God, Continuum Int. Publ., Londra, p. 113, 2011.
[13] „Trebuie să ne reamintim mereu că ne-am îmbunătățit mereu, că știința a îmbunătățit întotdeauna condiția umană, că am avut mai multă încredere în mașini decât în propriile noastre corpuri de cel puțin 300-400 de ani acum. Am depășit deja această barieră – trăim într-o lume foarte artificială. Chiar dacă lucrurile de la orizont ne pot amplifica puternic puterile, este totuși parte a aceluiași proces. Este o schimbare de pas, dar este aceeași poveste, povestea progresului științific.” După Tucker, I., Steve Fuller: it’s time for Humanity 2.0, theguardian.com, 25 Sept 2011.
[14] Copson, A. & Grayling, A.C., (ed.), The Wiley Blackwell Handbook of Humanism, John Wiley & Sons Ltd., Chichester, p. 19, 2015.
[15] De exemplu, luați în considerare susținerea de către umanism a unor practici precum avortul și eutanasia.
Transumanismul și chipul lui Dumnezeu
/////////////////////////////////////////////
Argumente filosofice pentru existența lui Dumnezeu
de Shaun Doyle
tradus de Ioana Marica (Centrul De Studii Facerea Lumii)
De ce cred că Dumnezeu există? Scepticii cer adesea ca teiștii să dovedească convingător că Dumnezeu există, înainte ca oricine dintre noi să creadă că El există. Dar doar pentru că s-ar putea să nu pot convinge un sceptic că Dumnezeu există, nu inseamnă că nu pot ști că Dumnezeu există. Dumnezeu se poate revela oamenilor în numeroase moduri, dintre care unele nu implică argumente. De exemplu, Duhul Însuși mărturiseste sufletelor creștinilor că suntem copii ai lui Dumnezeu (Romani 8:16). Și Dumnezeu poate, de asemenea, să-și retragă cunoștința despre Sine (Romani 1: 18-32). Nu trebuie să fiu un maestru în dezbateri pentru ca Dumnezeu să mi se dezvăluie suficient pentru a ști că există.
Dacă un argument este sănătos și solid, acesta actionează ca un semn îndreptat spre Dumnezeu.
De fapt, nu există nici o dovadă concludentă, dacă prin aceasta se înțelege un argument care impune acceptarea universală. Nici un argument nu îi poate face pe oameni să creadă concluzia lui. Oamenii nu sunt roboți logici; ei vin cu prejudecăti, experiențe și gusturi care afectează modul în care văd argumentele. De exemplu, luați în considerare contrastul dintre C.S. Lewis, un fost ateu care mai târziu a imbrătisat filosofia idealistă, și Antony Flew, un filosof evidentialist. Lewis a fost convins de existența lui Dumnezeu prin argumentul moral, care arată că Dumnezeu este idealul moral: „este mai important că Raiul să existe decât ca oricare dintre noi să ajungă la el.”1 Flew a respins argumentul moral al lui Lewis pentru existența lui Dumnezeu, deși mai târziu în viată a fost convins de deism prin argumentul designului inteligent. El a adoptat poziția „convinge-mă cu dovezi clare” (o poziție pe care niciodată nu o abandonase).
Dar dacă nu există dovezi concludente pentru existența lui Dumnezeu (în sensul arătat mai sus), ce sens mai au argumentele? Dacă un argument este sănătos și solid, acesta actionează ca un semn îndreptat spre Dumnezeu. Dar semnele transmit doar informații limitate, iar oamenii care se uită la un semn trebuie să citească corect și să răspundă semnului. O persoană care ignoră un STOP sau citește greșit un semn de limitare de viteză va acționa în consecintă. Răspunsul lor poate avea chiar și consecințe dezastruoase. Dar asta nu e vina semnului! În același mod, argumentele bune pentru Dumnezeu nu trebuie să ne spună totul despre Dumnezeu. De asemenea, nu-i putem face pe oamenii să le înțeleagă și să le răspundă în mod corespunzător. Tot ce le oferă este o expunere publică care apreciază credința în Dumnezeu ca fiind rezonabilă. Tot ce putem face este să prezentăm cât mai explicit semnele. Noi plantăm și udăm, dar numai Dumnezeu poate să crească 1 Corinteni 3: 7).
Ca atare, citind argumentele de mai jos, trebuie să se inteleagă că ele sunt oferite în spiritul celor menționate. Nu sunt dovezi concludente, ci semne care indică spre Dumnezeu, arătand cel puțin credința în El ca fiind rezonabilă, dacă nu rațional obligatorie.
Argumentul moral: Putem fi buni fără Dumnezeu?
Valorile morale și îndatoririle ne impresionează în fiecare zi. De exemplu, practic toată lumea știe că torturarea copiilor doar pentru distracție este în mod obiectiv rău, iar compasiunea pentru cei neajutorați este în mod obiectiv bună. Și recunoaștem cu usurintă pe cei care nu sunt de acord ca fiind anormali (de exemplu, sociopați). Dar de ce? Ce face lumea o lume morală? Cea mai bună explicație este Dumnezeu. Dumnezeu este standardul suprem al bunătătii și toată moralitatea este raportată la caracterul Său și răspândită prin poruncile Sale. Nimic altceva, fie evoluția, fie indivizii, sau chiar faptele morale însele, nu oferă un temei suficient pentru valorile morale, îndatoriri și responsabilitate. Putem formula acest argument astfel:
Dacă Dumnezeu nu există, nu există standarde morale.
Standardale morale există.
Prin urmare, Dumnezeu există.
Argumentul cosmologic: La început …
La început … ce? Facerea 1: 1 spune: „La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul.”, dar de ce să credem că este adevărat? În primul rând, nimic nu apare fără o cauză, acesta este un principiu de bază al științei și al raționalitătii. Tot ceea ce vedem că a început să existe are o cauză. Dar știm, de asemenea, că universul însuși are un început. Legile termodinamicii implică acest lucru cu tărie. O regresie infinită de cauze secundare nici măcar nu poate exista pentru că se poate arăta matematic că acest lucru ar duce la absurdități! Dar asta inseamnă că universul în sine a avut o cauză. Dar care ar putea fi „cauza” universului? Universul este o realitate de spațiu, timp și materie, astfel încât cauza nu poate fi legată de aceste lucruri. În plus trebuie să fie ceva puternic pentru a provoca universul! Soluția cea mai simplă este o cauză veșnică, nematerială, neprevăzută. Dar cum să obții un efect temporal dintr-o cauză veșnică? Această cauză trebuie să fi ales liber să creeze, deci trebuie să fie o cauză personală. Deci, cea mai simplă cauză a universului este o cauză unică, puternică, personală, veșnică, imaterială, neschimbată – seamănă mult cu Dumnezeu! Putem formula argumentul astfel:
Deci, cea mai simplă cauză a universului este o cauză unică, puternică, personală, veșnică, imaterială, neschimbată – seamănă mult cu Dumnezeu!
Tot ce are un început are o cauză.
Universul a avut un început.
Prin urmare, universul a avut o cauză.
Argumentul contingentului: De ce este Ceva mai degrabă decât Nimic?
De ce există ceva mai degrabă decât nimic? La baza intrebării este un principiu: totul există cu un motiv. Ce fel de motive ar putea fi? Se pare că există doar două tipuri de bază. Un lucru ar putea fi cauzat de un alt lucru sau ar putea să existe prin natura sa.
Dar ar putea universul să fie scutit de a avea nevoie de un motiv pentru care există? Dacă da, de ce ar trebui să fie scutit? Dimensiunea nu contează. Dacă am înlocui universul cu o carte de mărimea universului, cartea tot ar avea nevoie de un motiv pentru care este acolo. Prin urmare, și universul. Și dacă exceptăm universul, nu există nici un motiv să nu excludem și alte lucruri, cum ar fi lucrurile din univers. Dar nici o persoană sănătoasă nu crede că rațele, stelele și scaunele ar putea exista fără niciun motiv. Și imaginați-vă ce s-ar întâmpla cu știința dacă am adopta acest principiu. Știință inseamnă a găsi explicații pentru lucruri. Deci, dacă unele lucruri nu au nici o explicație, cum putem ști dacă știința li se aplică și lor sau nu? Nu am putea face știință deloc! Până aici a fost ateismul prietenul științei.
Deci, de ce există universul? Este evident că nu trebuie să existe. Este făcut din lucruri care nu trebuie să existe! În schimb ar putea să existe oricâte universuri, sau niciunul. Și totuși există. Deci, dacă există un motiv pentru care universul există, care ar fi acesta? Dumnezeu l-a făcut.
Dar observați că am spus: „dacă universul are un motiv pentru care există, acest motiv este Dumnezeu”. Ateii pot răspunde: „Dar dacă ateismul este adevărat, universul nu are nici un motiv pentru care există.” Aceasta este ideea! Dacă ei spun „dacă ateismul este adevărat, nu există niciun motiv pentru care universul există”, este, de asemenea, adevărat că „dacă universul are un motiv pentru care există, ateismul este fals”. Și de ce ar fi ateismul fals dacă există un motiv pentru care universul există? Simplu: dacă există un motiv, Dumnezeu este acela.2
Dar dacă totul are un motiv pentru care există și motivul pentru care universul există este că Dumnezeu l-a făcut, atunci Dumnezeu există. Răspunsul final la motivul pentru care cauza este Ceva mai degrabă decât Nimic este Dumnezeu. Putem rezuma acest lucru după cum urmează:
Totul are un motiv pentru care există – fie prin necesitatea propriei sale naturi, fie datorită faptului că a fost cauzat de altceva.
Dacă universul are un motiv pentru care există, acesta este că Dumnezeu l-a făcut să existe.
Universul există.
Prin urmare, Dumnezeu a făcut ca universul să existe.
Așadar, Dumnezeu există.3
Argumentul de proiectare: utilitatea matematicii în știință
De ce este matematica un instrument atât de util în știință? Este ca și cum natura ar fi scrisă în limbaj matematic. Pare ca o mare întâmplare!4 Cel puțin dacă nu Îl iei în calcul pe Dumnezeu.
Dar este oare posibil ca utilitatea matematicii în știință să fie un noroc chior în afară existenței lui Dumnezeu? La urma urmei, este foarte greu să ne imaginăm o lume consistentă prin ea însăși fără să putem aplica o matematică de bază (de ex. 2 + 3 = 5). Dar nu este matematica de bază cea care face ca legătura dintre matematică și știință să pară o coincidentă. Mai degrabă, sunt idei matematice complexe precum numerele imaginare, calculul tensorial și spațiul Hilbert. Multe dintre aceste idei nu au o existență fizică (cum ar fi spațiul Hilbert). Dar ele sunt vitale pentru a descrie modul în care funcționează natura. Chiar dacă lumea fizică trebuie să fie matematică, aceasta nu explică de ce matematica complexă pe care o folosim lucrează în descrierea lumii fizice.
Ar putea structurile matematice să provoace lumea fizică? Numai dacă acestea ar putea să dea naștere lucrurilor. Dar, de ex. cifra „5” ar putea face ca mâna mea stângă să aibă 5 degete? Asta nici nu are sens! Numărul „5” descrie câte degete sunt la mâna stangă; ea nu face ca acest fapt să se întâmple. Dacă ele există măcar, obiectele matematice nu provoacă nimic.
Dar, în schimb, universul ar putea fi o structură matematică? Fizicianul Max Tegmark crede chiar acest lucru.5 Dar el ne oferă, de asemenea, un motiv puternic pentru a respinge punctul său de vedere:
„Această credință a mea care pare o nebunie … ne face părți conștiente de sine ale unui obiect matematic gigantic… În cele din urmă, el demonstrează noțiuni familiare, cum ar fi întâmplarea, complexitatea și chiar ne aduce la statutului de iluzii…”5
Convingerea lui Tegmark sună a nebunie deoarece este o nebunie. Ne obligă să privim aproape orice lucru legat de experiența umană ca o iluzie! Orice argument pentru acest lucru va avea întotdeauna premise mai puțin convingătoare decât convingerea noastră că experiențele noastre sunt reale. Mai bine să credem că universul are o structură matematică. Cel puțin asta nu inseamnă că trăim într-o matrice matematică! În esență, chiar dacă obiectele matematice sunt reale, ele nu pot explica singure de ce natura este scrisă în limbaj matematic.
Dar dacă structurile matematice nu există? În afara Lui Dumnezeu, problema este și mai rea. Utilitatea matematicii în ştiintă este ceva ce noi am descoperit. Nu am inventat-o! Natura chiar este scrisă în limbaj matematic, indiferent ce spunem noi. Dar dacă obiectele matematice nu o pot explica și nici noi nu o putem explica și nu este nici o coincidență, atunci de ce natura este scrisă în limbaj matematic? Răspunsul este o minte transcendentă. Cu alte cuvinte, Dumnezeu. Putem rezuma argumentul astfel:
De ce este natura scrisă în limbaj matematic? Răspunsul este o minte transcendentă. Cu alte cuvinte, Dumnezeu.
Dacă Dumnezeu nu există, aplicabilitatea matematică în lumea fizică este doar o coincidență.
Aplicabilitatea matematică în lumea fizică nu este doar o coincidență.
Prin urmare, Dumnezeu există.6
Acesta este doar unul dintre diferitele argumentele de design. Unii se concentrează pe reglarea fină a universului pentru viață sau originea vieții sau originea structurilor biologice sau originea conștiintei. Consultați „Creat sau evoluat?” pentru o vedere de ansamblu. Pe creation.com, veți găsi multe exemple de proiectare în natură care indică spre Dumnezeul Bibliei.
Argumentul ontologic: Dumnezeu este unicul suprem
De când Anselm de Canterbury și-a prezentat prima dată versiunea în secolul al XI-lea, argumentele ontologice au fost sursa multor discuții și dezbateri. Ele se bazează pe două idei de bază. Prima provine de la Anselm însuși – Dumnezeu este „acela față de care nimic mai mare nu poate fi conceput”. Cu alte cuvinte, prin definiție, nimic nu poate fi egal sau mai mare decât Dumnezeu. Al doilea este că, dacă este posibil ca Dumnezeu să existe, trebuie să existe. Dumnezeu nu poate să existe, din întâmplare deoarece o parte a ceea ce inseamnă „Dumnezeu” este o ființă care există în mod necesar. Deci fie Dumnezeu trebuie să existe, fie El nu poate exista.
Deci, cum arată aceste argumente? Iată un exemplu:
„Acela față de care nu se poate concepe ceva egal sau mai mare” (adică Dumnezeu) poate să existe. (Premisă)
Să presupunem că Dumnezeu poate să nu existe. (Presupunere)
O ființă care nu poate să nu existe este mai mare decât o fiintă care poate să nu existe. (Premisă)
Dacă „Acela față de care nu se poate concepe ceva egal sau mai mare” poate să nu existe, atunci nu este „Acela față de care nu se poate concepe ceva egal sau mai mare” (din 3).
Dar această este o contradicție.
Prin urmare, „Acela faţă de care nu poate fi conceput nimic egal sau mai mare”, adică Dumnezeu, nu poate să nu existe.
Ce inseamnă toate acestea? În primul rând, presupune că Dumnezeu există. Apoi, să presupunem că Dumnezeu nu există. Dar ce inseamnă să nu concepem că există ceva mai mare sau egal decât Dumnezeu? Gândiți-vă cum pot exista lucrurile. Un lucru fie nu poate să nu existe (adică există în mod necesar), fie poate să nu existe (adică există în mod accidental). Care e mai bun? Existența necesară, nu? Aplicați acest lucru lui Dumnezeu. Dacă nu există nimic mai mare sau egal cu Dumnezeu, poate el să nu existe? În mod evident nu. De ce? Dacă ar putea, atunci Dumnezeu nu ar putea fi „acela față de care nimic mai mare sau egal să nu poată fi conceput”. Dar asta e un nonsens! Nu exista nimic mai mare sau egal cu Dumnezeu prin definiție. Prin urmare, să presupunem că Dumnezeu nu există, nu are sens (cu condiția că Dumnezeu poate să existe). Deoarece prin definiție nu există nimic mai mare sau egal cu Dumnezeu, dacă El există, trebuie să existe în cel mai mare fel posibil. Aceasta este existența necesară. Dar dacă Dumnezeu există în mod necesar, atunci El există într-adevăr.
Mulți consideră acest lucru doar un joc de cuvinte. Dar nu este. Declarația „Nu este nimic mai mare sau egal cu Dumnezeu” implică faptul că „Dumnezeu nu poate să nu mai existe”. Dar cele două afirmații nu inseamnă același lucru. Oamenii adesea cred că „Dumnezeu” este un concept coerent, fără a realiza că asta implică faptul că Dumnezeu trebuie să existe. Aceste argumente ne pot ajuta să vedem acest lucru. Concluzia este implicită în premise, dar acest lucru este valabil pentru orice argument deductiv valid.
Ateii au încercat, de asemenea să găseasca o incoerență clară în ideea lui Dumnezeu de milenii, și au eșuat.
De asemenea, criticii spun adesea că ar putea fi aduse argumente similare pentru orice așa-numită ființă necesară. Cu alte cuvinte, ei spun că dacă ceva ar putea exista în mod necesar, ea există în mod necesar. Și acesta este un mod valid de a replica. Trucul este să arate că sunt posibile alte așa-numite ființe necesare. Dar cel mult ar arăta numai că Dumnezeu nu este singura ființă necesară. Dar asta nici măcar nu este relevant pentru această versiune! Această versiune folosește măretia existenței necesare (în comparație cu existența contingentă) pentru a arăta că Dumnezeu trebuie să existe. Dacă sunt și alte lucruri care trebuie să existe, Dumnezeu tot trebuie să fie mai mare decât ele.
Criticul ar putea spune și că „cel față de care nu poate fi conceput ceva egal sau mai mare” este incoerent, ca și ideea unui „burlac căsătorit”. Aceasta este probabil cea mai bună obiecție a lotului, deoarece este cel mai ușor de imaginat. Dar observați ce îl obligă pe ateu să spună: nu doar că Dumnezeu nu există, dar chiar ideea că „Dumnezeu există” este incoerentă. Este destul de ușor să spui asta. Dar cum să justifici o astfel de revendicare? Asta nu este chiar ușor!
Și există motive să credem că Dumnezeu este posibil. De exemplu, celelalte argumente enumerate aici ne dau motive să credem că este cel puțin posibil ca Dumnezeu să existe. Ateii au încercat, de asemenea să găseasca o incoerență clară în ideea lui Dumnezeu de milenii, și au eșuat. Chiar și ideea unei ființe față de care nimic nu poate fi mai mare sau egal impune posibilitatea propriei existențe.7
Anselm credea că a găsit în argumentul ontologic o dovadă concludentă pentru existența Lui Dumnezeu. Dar nu este așa. E greu de înțeles. Și nu este imediat evident că afirmația „Dumnezeu nu există” este în mod necesar falsă. Dar poate ajuta la subminarea îndoielilor cu privire la Dumnezeu pentru cei înclinați să creadă că Dumnezeu există. Și chiar și pentru ateu, poate ajută să le arătăm costul intelectual al respingerii posibilității lui Dumnezeu.
Argumentul din minuni: învierea lui Iisus
Iisus a învățat cu un simț unic al autorității divine. El a pretins că are autoritatea de a ierta păcatele. El a spus că a-L urma pe El omul își împlinește destinul etern. El a profețit cu propria Lui autoritate („Adevărat vă spun …”). El a pretins că este Domnul Sabatului (Marcu 2:27). Titlul său favorit pentru el însuși („Fiul omului”) arăta, de asemenea, că El S-a considerat pe Sine că este moștenitorul Împărăției veșnice a lui Dumnezeu (luând acest termen din Daniel 7: 13-14)! Iisus a lăsat o impresie evidenta că, însuși, Dumnezeul lui Israel S-a întors in Sion pentru a-și stabili împărăția. Și aceasta a fost impresia pe care a lăsat-o în mod clar asupra urmașilor Lui, de ex. Iacov 2: 1, Ioan 1: 1, Romani 10: 9-13 și Marcu 6: 45-53.
Dar de ce credem asemenea pretenții extraordinare? Iisus a spus, de mai multe ori, că va fi ucis și apoi va învia din morți (de exemplu, Matei 12: 38-40, Marcu 8:31). Acesta este modul în care Iisus credea că Dumnezeu Îl va justifica. Învierea verifică pretențiile Sale, dacă sunt adevărate. Se presupune ca Iisus a fost inviat pentru a nu mai muri niciodată, ceea ce este un miracol pe care doar Cel care controleaza cosmosul, adică Dumnezeu, l-ar putea face.
Dar sunt minunile chiar posibile? Un miracol nu este altceva decât un eveniment istoric cu o cauză supranaturală. Și nu avem nici o problemă să deducem entități nevăzute, cum ar fi quark-uri sau vechi artizani, pentru a explica evidentele observabile. Miracolele sunt problematice numai dacă limităm plaja de cauze posibile la cauzele naturale înainte de a examina dovezile. Dar de ce să ne constrângem astfel, mai ales dacă o cauză supranaturală este cea mai bună explicație a probelor, sau poate chiar singura?
Deci ce dovezi există pentru învierea lui Iisus? Mai întâi, Iisus a murit. Nu poți avea o înviere dacă persoana nu a murit! Moartea lui Iisus prin crucificare este atestată mai bine decât aproape orice alt eveniment istoric din antichitate. Este peste tot în Noul Testament și în scrierile Părinților apostolici. Și este menționat de Josephus, Tacitus și Pliniu cel Tânăr, pentru a numi doar câteva surse necreștine care o menționează.
În al doilea rând, avem o tradiție bisericească pentru înviere care datează de la aproximativ trei ani după moartea lui Iisus: 1 Corinteni 15: 3-8. Aceasta mărturisește despre multiplele apariții ale lui Iisus printre indivizi și grupuri în mai multe locuri. Pavel a scris despre aceasta aproape 25 de ani după moartea lui Iisus și a spus: „v-am dat, întâi de toate, ceea ce şi eu am primit „. El trebuie să fi primit acest mesaj de la apostolii pe care îi menționeaza epistola în versetul 11. Și i-a întâlnit pe acești apostoli prima data cam la trei ani după convertirea lui (Galateni 1: 19-20), care a fost la aproximativ 3 ani după moartea lui Iisus .
Dumnezeu a oferit o mulțime de mărturii despre Sine, atât în creație cât și în lucrarea Sa de mântuire, pentru a arăta cum credința în Dumnezeu este rezonabilă.
În al treilea rând, mormântul lui Isus era gol. Toate Evangheliile (în mod explicit) și 1 Corinteni 15 (implicit) mărturisesc acest lucru. Chiar și dușmanii bisericii presupun acest lucru în explicația lor alternativă, că ucenicii au furat trupul lui Iisus (Matei 28: 11-15). Chiar dacă Matei a pus cuvinte în gurile dușmanilor săi, nu are sens să-i pună sa recunoască un mormânt gol dacă mormântul nu era de fapt gol.
În al patrulea rând, primii martori oculari ai mormântului gol și ai învierii erau femei, iar Biserica nu a ascuns acest lucru. Mărturiile femeilor nu valorau nimic în secolul I, așa că primii creștini aveau toate motivele să înlature acest detaliu. Este ți mai puțin logic să începi o minciună „plauzibilă” cu femeile ca martori principali! Așadar, nu are sens să considerăm descierile învierii din Evanghelii drept legende, deoarece toate încep cu martori femei.
În al cincilea rând, ucenicii au crezut cu adevărat că Iisus le-a apărut ca inviat din morți. Ei nu se așteptau; conducătorul lor era mort. Un Mesia crucificat era o contradicție în termeni. Și nu era nimic în tradiția evreiască care să sugereze că un om s-ar ridica din morți nemuritor în mijlocul istoriei. Și dacă revendicarea era o minciună, apostolii trebuiau să o știe. Și totuși, cei mai mulți au suferit pentru acest fapt, și mulți chiar au murit pentru El. De ce ar muri atâția ucenici pentru o minciună inventata de ei?
În cele din urmă, Pavel și Iacob, fratele lui Iisus au crezut, în ciuda faptului că erau sceptici înainte de a li se arăta Iisus. Frații lui Iisus nu credeau în El înainte de moartea sa (Ioan 7: 5), dar Iacov a devenit lider în Biserica din Ierusalim și a fost în cele din urmă martirizat pentru credința creștină pentru că „El I s-a aratat lui Iacov” (1 Corinteni 15,7 ). Pavel a încercat să distrugă biserica, dar după ce a avut ceea ce el a considerat că a fost o întâlnire cu Iisus înviat, a devenit cel mai mare misionar al său și, de asemenea, a ajuns martirizat. De ce scepticii ar minți pentru biserică, ca să nu mai vorbim de a muri pentru mesajul său central?
Nu se pot explica toate aceste fapte, precum nici afirmația lui Iisus că este Dumnezeu întrupat, altfel decât prin faptul ca Dumnezeu L-a ridicat pe Iisus din morți. Iar aceasta ar însemna că Dumnezeu care l-a înviat pe Iisus din morți există.
Putem rezuma acest argument după cum urmează:Există mai multe argumente solide despre soarta lui Iisus: moartea Sa prin răstignire, mormântul gol, aparițiile Sale după moarte și credința autentică a ucenicilor în învierea Lui.
Aceste fapte sunt cel mai bine explicate prin teza „Dumnezeu l-a înviat pe Iisus din morți”.
Dacă Dumnezeu L-a înviat pe Iisus din morți, atunci Dumnezeul revelat de Iisus, există.
Așadar, Dumnezeul revelat de Iisus există.8
Mai multe argumente pentru Dumnezeu!
Acestea sunt doar câteva exemple de argumente pentru Dumnezeu. S-ar putea aduce si altele. Dumnezeu a oferit o mulțime de mărturii despre Sine, atât în creație cât și în lucrarea Sa de mântuire, pentru a arăta cum credința în Dumnezeu este rezonabilă. Aceste argumente ne pot ajuta să vedem cum S-a revelat Dumnezeu. Dar nici un numar de argumente nu poate face pe oameni să creadă; Dumnezeu trebuie să lucreze în inimilor oamenilor. Iar Dumnezeu nu este interesat doar ca oamenii să creadă că El există. Dacă ar fi fost, ar fi putut să o facă și mai clar decât este deja! Dar El vrea ca noi să avem încredere în El și să-L iubim prin Fiul Său. Iar dovezile pe care le-a oferit Dumnezeu sunt într-adevăr suficiente pentru asta.
Rerferințe și note
Lewis, C.S., Surprised by Joy, Harper Collins, London, p. 245, 2002. Înapoi la text.
Dar există un motiv pentru care există Dumnezeu? Da, există: Dumnezeu este în mod necesar necesar – prin însăși natura Sa, El nu poate să nu mai existe. Înapoi la text.
Forma acestui argument vine de la Craig, W.L., On Guard, David, C. Cook, Colorado Springs, CO, p. 54,
https://creation.com/argumente-filosofice-existenta-dumnezeu
//////////////////////////////////////////
Mărturisirea lui Iona
LITA COSNER
Hristos – Creatorul și Mântuitorul, Mărturisirea adevărului
Povestea lui Iona este adesea redusă la partea în care se află în burta unui „pește mare” timp de trei zile. Cu toate acestea, această relatare (probabil scrisă de însuși Iona) este mult mai bogată decât acest detaliu. În mod ironic, în timp ce Iona a fugit în încercarea de a evita să spună neamurilor despre judecata iminentă a lui Dumnezeu, el a sfârșit prin a fi martor nu numai cetății Ninive, în care a fost trimis inițial, ci și corăbierilor pe care i-a întâlnit în timp ce fugea.
Iahve, Dumnezeul Cerului
Cele mai multe zeități din lumea antică erau considerate regionale – aveau putere doar pe teritoriul lor prescris. Cu toate acestea, foarte devreme în carte avem indicii că Dumnezeu nu se limitează la granițele lui Israel. În primul rând, Iona este trimis la Ninive pentru a-i avertiza cu privire la judecata lui Dumnezeu (Iona 1:2), indicând faptul că Dumnezeu este capabil să acționeze în afara unui anumit teritoriu. Și când Iona fuge în direcția opusă (Iona 1:3), Dumnezeu este capabil să acționeze și acolo.
Când Dumnezeu a trimis o furtună peste marea unde se afla corabia lui Iona, corăbierii au strigat fiecare către zeul său fără niciun rezultat (Iona 1:5). Iona dormea în corabie (Iona 1:5). Când au aflat că furtuna venise din cauza lui, l-au rugat să dea explicații (Iona 1:7–8).
Iona a explicat că el era evreu – aceasta însemna inițial un descendent al lui Eber, dar până atunci ar fi fost folosit de multă vreme pentru a identifica descendenții lui Avraam, Isaac și Iacov (Iona 1:9). El a explicat că se temea de Iahve, Dumnezeul Cerului. Cu toate acestea, neascultarea lui nu a arătat frica de Domnul poruncită lui Israel.Iona l-a identificat în continuare pe Iahve ca fiind Dumnezeul care a creat marea și uscatul. În lumea antică, unde exista o multitudine de zei, Dumnezeu S-a diferențiat adesea de zeii falși, identificându-se pe Sine ca și Creator, în contrast cu zeii care nu puteau crea nimic.
Răspunsul corăbierilor
În timp ce Iona pretindea că se teme de Dumnezeu, corăbierii au fost cei care au reacționat îngroziți când și-au dat seama că Iona se răzvrătea împotriva Creatorului, care a trimis furtuna ca răspuns. Iona le-a spus că furtuna va înceta dacă ei l-ar arunca în mare. Corăbierii au încercat mai întâi să vâslească înapoi pe uscat, dar fără niciun rezultat. Probabil știau că uciderea era împotriva legii lui Dumnezeu și doreau să cruțe viața lui Iona, dacă era posibil. Dar când a fost evident că nimic altceva nu va potoli furtuna, ei s-au rugat ca Dumnezeu să nu-i judece pentru moartea (aparentă) a lui Iona.Când marinarii au văzut că furtuna s-a limpezit imediat, a fost o confirmare a naturii divine a furtunii. Drept urmare, ei „s-au temut cu teamă mare de Domnul” și au oferit o jertfă și au făcut jurăminte Dumnezeului Creator al evreilor.
Răspunsul ninivitenilor
Când Iona a ascultat în cele din urmă de Dumnezeu și a transmis mesajul Său cetății Ninive, răspunsul lor a depășit orice așteptare a unui evanghelist modern. Această cetate imorală, un dușman al vechiului Israel, s-a pocăit cu post, sac și cenușă, de la rege până la tot poporul, inclusiv animalele. Ca răspuns, Dumnezeu a iertat cetatea și nu a mai judecat-o.
Dorim să credem că oricine ar fi fericit că mesajul său a fost primit atât de bine. Dar Iona era furios. Aceștia erau dușmanii lui Israel; erau imorali si cruzi. Cum ar putea Dumnezeu să-i ierte? Iona a dezvăluit că acesta a fost motivul neascultării lui în primul rând — El știa că Dumnezeu este milostiv și iertător și nu dorea ca Dumnezeu să ierte pe cei din Ninive.
Răspunsul lui Dumnezeu a fost o lecție
El a făcut să crească o plantă pentru a-l umbri pe Iona în timp ce aștepta în speranța că distrugerea cetății Ninive se va întâmpla până la urmă. Apoi a făcut ca un vierme să-l roadă, așa că s-a uscat. Când Iona s-a supărat că planta se uscase, Dumnezeu a comparat mila lui Iona pentru plantă cu mila Lui pentru pierderea nemăsurat de mare pe care o presupune distrugerea cetății Ninive: „mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni, care nu știu să deosebească dreapta de stânga lor, și cu un mare număr de dobitoace?” (Iona 4:11).
Răspunsul nostru lui Dumnezeu Creatorul
Sfârșitul cărții este deschis: întrebarea lui Dumnezeu: „Dar Mie cum să nu-Mi fie milă de cetatea cea mare a Ninivei?” este fără răspuns, confruntându-ne pe fiecare dintre noi. Sunt mulți oameni astăzi care nu au auzit încă Evanghelia și, așa cum i s-a poruncit lui Iona să propovăduiască, ni s-a poruncit și nouă să ducem Evanghelia în întreaga lume. Dacă afirmăm că Dumnezeu a avut dreptate iertând cetatea Ninive, compasiunea noastră pentru cei nemântuiți ar trebui să ne îndemne să fim ascultători privind Marea noastră Misiune!
Iisus Creatorul
O serie de minuni ale lui Iisus arată în mod deosebit de clar că El este mai mult decât un simplu rabin. Potolirea furtunii este consemnată în trei dintre cele patru Evanghelii (Matei 8:23–27; Marcu 4:35–41; Luca 8:22–25). Există câteva detalii notabile care îl evocă pe Iona. Mai întâi, în timp ce ucenicii se luptă pentru viața lor în furtună, Iisus, la fel ca Iona, dormea. Furtuna nu Îl trezește; ucenicii trebuie să-L trezească. Când Iisus ceartă furtuna, calmul apare la fel de repede ca atunci când Iona a fost aruncat peste bord, iar reacția ucenicilor, ca și corăbierii din vremea lui Iona, a fost de teamă mare și uimire.
Aceeași întrebare încheie fiecare relatare a Evangheliei despre acest eveniment: „Oare cine este Acesta, că poruncește și vânturilor și apei, și-L ascultă?” (Luca 8:25). Desigur, răspunsul este că Iisus este Fiul lui Dumnezeu, prin care Tatăl a făcut tot ce a fost făcut (Ioan 1:3).
Fiul lui Dumnezeu a afirmat că Iona se afla într-adevăr în pântecele uriașei creaturi marine și că cetatea Ninive s-a pocăit (Matei 12:39–41, Luca 11:29–32). Mai mult, El a folosit această istorie adevărată ca semne care indică spre Sine Însuși.
Autor: Lita Cosner Sanders
Sursa: Creation.com | Jonah’s witness to the Creator God
Traducător: Cristian Monea
//////////////////////////////////////////
Fundamentele creștine ale statului de drept în Occident: o moștenire a libertății și a rezistenței împotriva tiraniei
AUGUSTO ZIMMERMANN
Efectele creștinismului în lume
În statele de drept Occidentale, ne supunem legii atunci când scopul lor este menţinerea eficientă a puterii arbitrare a statului. Prin urmare, supremația legii este mult mai mult decât simpla existență a unor legi, deoarece ea cere statului să acționeze în conformitate cu principiile unei „legi superioare”.
Căutarea unei astfel de „legi superioare” presupune, totuși, o discuție morală despre ce ar trebui să reprezinte legile. Biblia a fost recunoscută istoric drept cea mai importantă carte pentru dezvoltarea atât a statului de drept, cât și a instituțiilor democratice din lumea occidentală. Cu toate acestea, am văzut în ultimele decenii o erodare profundă a drepturilor individuale, și o creștere a puterii de stat asupra vieții și libertății persoanelor.
Dacă viitorul pe care îl dorim pentru noi înșine și generațiile viitoare, este unul al libertății sub lege, și în niciun caz supunerea absolută față de voința arbitrară a autorităților, va trebui să restaurăm bazele biblice pentru statul de drept în lumea occidentală. Ca atare, statul de drept vorbește despre protecția libertăţii individului aşa cum a fost dată de Dumnezeu, și nu despre protecţia dictată de un guvern atotputernic, dotat cu puteri asemănătoare cu Dumnezeu, care promulgă legea asupra societății civile.
Creștinismul și conturarea individului
Rădăcinile moderne ale drepturilor și libertăților noastre individuale din lumea occidentală se regăsesc în creștinism. Recunoașterea prin lege a valorii intrinseci a fiecărei ființe umane nu a existat în cele mai vechi timpuri. Printre romani, legea a protejat instituțiile sociale, cum ar fi familia patriarhală, dar nu a salvat drepturile fundamentale ale individului, cum ar fi securitatea personală, libertatea conștiinței, libera exprimare, libertatea întrunirilor, dreptul de asociere și așa mai departe. Pentru ei, individul era de valoare „numai dacă făcea parte din structura politică și putea să contribuie la rândul lui ca și cum scopul ființei lui era de a mări puterea statului”. (1) Potrivit lui Benjamin Constant, un mare filosof politic francez, este greșit să credem că oamenii se bucurau de drepturi individuale înainte de creștinism (2). De fapt, așa cum spunea Fustel de Coulanges, anticii nu aveau nici măcar ideea a ceea ce înseamnă.(3)
În anul 390, episcopul Ambrozie, care se afla în Milano, l-a forțat pe împăratul Teodosie să se pocăiască de masacrul său răzbunător de șapte mii de oameni. Acest fapt arată că, sub influența creștinismului, nimeni, nici măcar împăratul roman, nu ar fi mai presus de lege. Deasemenea în secolul al XIII-lea, nominaliștii franciscani au fost primii care au elaborat teorii juridice ale drepturilor date de Dumnezeu, ca drepturi individuale derivate dintr-o ordine naturală de „rațiune dreaptă” susținută de legile imuabile ale lui Dumnezeu. Pentru gânditorii medievali, nici măcar regele însuși nu putea încălca anumite drepturi ale subiectului, deoarece ideea de lege a fost atașată concepției biblice de dreptate creștină.
Creștinismul, statul de drept și libertatea individuală
Ideea că legea și libertatea sunt inseparabile este o altă moștenire a creștinismului. În consecință, voința revelată a lui Dumnezeu este privită drept „legea superioară” și, prin urmare, este pusă deasupra legii omului. Apoi, libertatea se găsește sub legea lui Dumnezeu, deoarece, după cum spune Biblia, „legea Domnului este fără prihană, întoarce sufletele” (Ps 18: 8).
În acest caz, oamenii au datoria morală de a nu respecta legile ce pervertesc legea lui Dumnezeu.
Fericitul Augustin a scris odată că o lege nedreaptă este o contradicție în termeni. Pentru el, legile omenești ar putea să nu fie în armonie cu legile superioare ale lui Dumnezeu, iar conducătorii care au adoptat astfel de legi nedrepte erau autorități fără verticală și ilegale. În cartea Despre Cetatea lui Dumnezeu, Sf. Augustin explică faptul că o autoritate civilă ce nu are în vedere justiția nu poate fi distinsă de o bandă de hoți. „Când dreptatea este luată, ce sunt regatele, nişte jafuri mari? Ce sunt înșiși hoţii, decât nişte mici regi? (4)
În același mod, Toma de Aquino (1225-1274) a considerat o lege nedreaptă ca fiind o „lege strâmbă” și, ca atare, nimeni nu ar trebui să i se supună. Conducătorii care adoptă „legea” nedreaptă nu mai sunt autorități în sensul legal, devenind simpli tirani. Cuvântul „tiranie” vine de la termenul grecesc pentru „regula seculară”, ceea ce înseamnă o regulă a oamenilor în locul statului de drept.
Declarând egalitatea tuturor sufletelor umane în fața lui Dumnezeu, creștinismul i-a obligat pe regii Angliei să recunoască supremația legii divine asupra voinței lor arbitrare.
„Regimul monarhului absolut provenit de la legea imperiului Roman, a fost astfel contracarat și transformat într-un monarh ce se supune legii.” (5)
Religia creștină a lucrat acolo ca o forță civilizatoare și de înlăturare a despotismului. Așa cum se poate spune: „Mesajul Bibliei i-a înălțat la decenţă pe barbarii băutori de sânge ai insulelor Britanice”. (6)
La vremea emiterii documentului Magna Carta în Anglia (1215), un judecător regal numit Henry de Bracton (1268) a scris un tratat masiv despre principiile dreptului și justiției. Bracton este în general considerat „părintele dreptului comun”, deoarece cartea sa De legibus et consuetudinibus Anglia este una dintre cele mai importante lucrări privind constituirea Angliei medievale. Pentru Bracton, aplicarea legii implică „o sancțiune justă care ordonă virtutea și interzice opusul său”, ceea ce înseamnă că legea statului nu se poate îndepărta niciodată de legile superioare ale lui Dumnezeu. După cum explică Bracton, jurisprudența a fost „știința celor drepți și nedrepți”.(7) Și a declarat, de asemenea, că statul este sub Dumnezeu și sub lege, pentru că legea îl face pe împărat. Căci nu există nici un rege care să guverneze prin voință decât prin lege. (8)
Credința creștină a oferit poporului Angliei o stare de libertate care s-a bazat pe prezumția creștină că legea lui Dumnezeu lucrează întotdeauna pentru binele societății. Odată cu convertirea lor la creștinism, regii Angliei nu au mai avut o putere arbitrară asupra vieții și a proprietății indivizilor, schimbând legile de bază ale împărăției după buna lor plăcere. Mai degrabă li s-a spus despre promisiunea lui Dumnezeu din cartea Isaia, de a se ocupa de autoritățile civile care adoptă legi nedrepte (Isaia 10: 1). De fapt, Biblia conține multe pasaje condamnând perversiunea justiției de către autoritățile civile (Prov 17,15, 24:23, Ieșire 23: 7, Deut 16:18, Avacum 1: 4, Isa 60:14, Plângeri 3,34). Explicând de ce cetățenii Angliei aveau mult mai multă libertate decât omologii lor francezi, Charles Spurgeon (1834-1892) a declarat:
„Nu există pământ sub soare unde există o Biblie deschisă și o Evanghelie propovăduită, unde un tiran poate să-și păstreze locul… Să se deschidă Biblia pentru a fi citită de toți oamenii și nici un tiran nu va putea conduce mult în pace. Anglia își datorează libertatea Bibliei; iar Franța nu va avea niciodată libertate, de lungă durată și bine stabilită, până când ea nu va veni să respecte Evanghelia, pe care a respins prea mult … Religia lui Iisus îi face pe oameni să gândească, și a-i face pe oameni să gândească este periculos pentru puterea unui tiran.” (9)
Motive pentru un guvern civil
Prima referire la guvernarea civilă în Sfintele Scripturi se găsește în capitolul 9 din cartea Facerii. În acest capitol, Dumnezeu poruncește pedeapsa capitală pentru cei care iau viața ființelor umane, care sunt creați după chipul lui Dumnezeu. În acest sens, dreptul de a executa ucigași nu aparține în sine oficialilor guvernamentali, ci lui Dumnezeu care este autorul vieții și comandă pedeapsa cu moartea pentru omor în mai multe pasaje din Sfânta Scriptură (Ieșire 21:12, Num. 35: 33). Astfel, viața poate fi luată de la un individ numai dacă autoritățile civile o aplică sub legea și supravegherea lui Dumnezeu, deoarece sfințenia vieții umane este baza pe care Dumnezeu sancționează pedeapsa capitală. După cum explică John Stott:
„Pedeapsa capitală, potrivit Bibliei, departe de a micșora viața umană prin solicitarea morții ucigașului, demonstrează valoarea sa unică, cerând un echivalent exact cu moartea victimei.” (10)
Statul este un „rău necesar” ce trebuie supus legilor superioare ale lui Dumnezeu. După ce păcatul a intrat în lume, a devenit necesară înființarea guvernului civil pentru a opri violența. Cu toate acestea, statul nu a fost prevăzut în planul inițial al lui Dumnezeu pentru omenire, deoarece pune pe unii oameni într-o poziție de autoritate asupra altora. La începutul creației, însă, Facerea ne spune că bărbatul și femeia au trăit în strânsă părtășie cu Dumnezeu, sub autoritatea Sa directă și unică. (11)
Apoi Thomas Paine (1737-1809), un necreștin, a exprimat viziunea biblică asupra lumii când a rostit aceste cuvinte:
„Guvernul, chiar și în starea lui cea mai bună, nu este decât un rău necesar; în starea cea mai rea, unul intolerabil; pentru că atunci când suferim sau suntem expuși acelorași mizerii de către un guvern, la care ne-am putea aștepta într-o țară fără guvern, frustrarile noastre sunt intensificate prin faptul că furnizăm mijloacele prin care suferim. Guvernul, ca și rochia, este peticul inocenței pierdute; palatele împăraților sunt construite pe ruinele arborilor paradisului”. (12)
Înțelegerea guvernării civile ca rezultat al condiției noastre păcătoase justifică doctrina limitării puterilor statului. Ea a inspirat, atât în Marea Britanie, cât și în America, instituirea unei ordini constituționale bazate pe controale și balanțe între ramurile guvernului – și anume legislativ, executiv și juridic.
Din moment ce toate ființele umane se nasc dintr-o natură păcătoasă, funcțiile statului ar trebui să fie verificate legal, deoarece niciunei ființe umane nu i se poate încredința prea multă putere.
Deoarece Dumnezeu a insuflat în fiecare dintre noi o dorință de libertate, tirania politică, așa cum a explicat Lordul Fortescue (1394-1479), este încercarea autorităților civile de a înlocui libertatea naturală printr-o condiție de servitute care satisface doar scopurile vicioase ale „conducători răi”. După cum a spus Fortescue, legea Angliei a oferit libertate poporului doar pentru că era îndatorată în totalitate față de Sfânta Scriptură. Astfel a citat din evanghelia după Marcu cap.2, vers.27 pentru a arăta că regii sunt chemați să conducă / guverneze de dragul împărăției, nu invers. În acest sens el deasemenea a remarcat:
“O lege este neapărat judecată drept crudă dacă sporește servitutea și diminuează libertatea, după care natura umană tânjește întotdeauna. Pentru că servitutea a fost introdusă de bărbați în scopuri vicioase. Dar libertatea a fost insuflată în natura umană de Dumnezeu. Prin urmare, libertatea luată de la oameni întotdeauna dorește să se întoarcă, așa cum este întotdeauna cazul când libertatea naturală este refuzată. Deci cel care nu favorizează libertatea este nerușinat și crud.” (13)
Prin plasarea legilor superioare ale lui Dumnezeu deasupra legilor umane, Sir Edward Coke (1552-1634) a considerat că legile fundamentale ale Angliei nu au fost concepute de stat, ci „scrise cu degetul lui Dumnezeu în inima omului”.(14) Coke a descris constituția Angliei ca un „sistem armonios” susținut în primul rând de legile superioare ale lui Dumnezeu. Apoi a continuat să declare că niciun statut adoptat de Parlament nu este valabil dacă nu Ȋl respectă pe Dumnezeu și legea. În cele din urmă, Lordul Coke a subliniat cu înțelepciune:
„În natură, vedem distincția infinită a lucrurilor care decurg dintr-o unitate, precum multe râuri dintr-o fântână, în corpul omului multe artere provin de la inimă, multe vene dintr-un ficat și multe sinapse din creier: această unitate admirabilă și impreuna-lucrare în diversitatea lucrurilor decurge doar de la Dumnezeu, fântâna și fondatorul tuturor legilor și constituțiilor bune”. (15)
Cum ideea de „evoluție” erodează statul de drept
Plasarea legilor superioare ale lui Dumnezeu deasupra celor umane a început să fie mai puternic provocată în secolul al XIX-lea. După lucrarea lui Charles Darwin, credința în evoluție presupunea inexistența ordinii morale naturale a lui Dumnezeu ca sursă principală de drept pozitiv. Astfel, pozitiviştii jurişti au decis să considere legea pozitivă a statului ca un simplu rezultat al forţei şi al luptei sociale. Pe scurt, un produs al voinței umane.
Dar dacă legile sunt prinse în credința „evoluției”, legile nu mai pot fi considerate ca având o moralitate transcendentă. Atunci însăși ideea de guvern sub lege își pierde fundația filosofică și, în consecință, societățile încep să nu aibă o condiție morală a culturii juridice care să le permită să împiedice în mod eficient apariția unui stat atotputernic. (16) După cum a subliniat JR Rushdoony:
„Când omul se preocupă de propria sa evoluție prin intermediul statului, statul devine un simbol absolut. Hegel, în acceptarea evoluției sociale, a făcut statul noul dumnezeu al ființei. Urmaşii lui Hegel în absolutizarea statului sunt marxiștii, fabienii și alți socialiști… Pe scurt, Dumnezeu și legea lui transcendentă sunt abandonate în favoarea unui nou zeu: statul. Evoluția duce astfel nu numai la revoluție, ci și la totalitarism. Teoria evoluționistă socială, așa cum a ajuns să se concentreze în Hegel, a făcut statul noul dumnezeu al ființei. Gândirea evoluționistă biologică, așa cum s-a dezvoltat de la Darwin, a făcut revoluția un mare instrument al acestui nou zeu și mijloacele de a înființa acest nou zeu, statul socialist științific.” (17)
În spatele fiecărei ordini juridice există întotdeauna un zeu, fie el Însuși Dumnezeu, fie aceia care au control asupra mecanismului de stat. (17) Statul devine un zeu în el însuși dacă nu există o raportare la o lege și o autoritate superioară. Oricând legea și statul sunt privite ca singura sursă de legalitate, conducătorii civili devine autorități atotputernice asupra vieții și libertății individului. Nu poate fi invocată nicio protecția legată împotriva tiraniei, dacă supremația legilor superioare ale lui Dumnezeu nu prevalează în societate. Douglas W. Kmiec, profesor de drept la Universitatea din Notre Dame, a remarcat corect:
„Perspectivele și opiniile antagoniste planului lui Dumnezeu, fie ele modelate în adoptări legislative sau spontan pe o perioadă lungă de timp prin hotărâri judecătoreşti, nu conduc la nişte legi statornice și au dus și continuă să duc la spulberarea fericirii noastre.” (18)
Complexitatea lucrurilor care funcţionează împreună în univers indică existența unui legiuitor suprem. După cum vedem lumea, trebuie să recunoaștem că mișcările sale sunt dirijate de reguli invariabile și fixe. Dacă există legi care susțin lumea, atunci cine a creat aceste legi?
În acest sens, după a comentat Montesquieu:
„Cei care afirmă că o fatalitate oarbă ar fi putut produce diferitele efecte pe care le vedem în această lume sunt vinovați de o absurditate foarte mare; căci ce poate fi mai absurd decât să pretindem că o fatalitate oarbă poate produce ființe inteligente?”
„Dumnezeu este legat de univers ca și Creator și Proniator. Legile prin care El a creat toate lucrurile sunt cele prin care El păstrează totul. El acționează conform acestor legi, deoarece El le cunoaște; El le cunoaște pentru că le-a făcut; și le-a făcut pentru că sunt din înțelepciunea și puterea Lui.
„Ființele particulare inteligente pot avea legi proprii, dar au și altele pe care niciodată nu le-au făcut… A spune că nu este nimic just sau nedrept decât ceea ce este poruncit sau interzis de legi pozitive [umane] este același lucru cu a spune că înainte de descrierea unui cerc, toate razele nu au fost egale.
„Prin urmare, trebuie să recunoaștem existența relațiilor de justiție antecedente legii pozitive și prin care acestea sunt stabilite … Dacă există ființe inteligente care au beneficiat de o altă ființă, ar trebui să fie recunoscătoare; dacă o ființă inteligentă a creat o altă ființă inteligentă, aceasta din urmă ar trebui să continue în starea inițială de dependență.
„Dar lumea inteligentă este departe de a fi atât de bine guvernată cum e cea fizică. Căci, deși prima are legile ei care sunt de natură proprie invariabile, totuși nu se supune lor așa de exact ca și lumea fizică. Acest lucru esta cauzat de faptul că, pe de o parte, ființele umane inteligente sunt de natură finită și, prin urmare, pot greși; și, pe de altă parte, natura lor le cere să fie libere. Prin urmare, ele nu se conformează în mod constant legilor lor primare; și chiar și pe acelea date de ele, le încalcă frecvent.
„Omul, ca ființă fizică, este, ca și alte corpuri, guvernat de legi invariabile. Fiind o ființă inteligentă, el încalcă neîncetat aceste legi stabilite de Dumnezeu și schimbă chiar și pe cele pe care el însuși le-a stabilit. Apoi, el este lăsat la propria sa voie, deși este o ființă limitată și subiect al ignoranței și erorii. Chiar și cunoașterea imperfectă pe care o are, o pierde ca pe o creatură sensibilă atunci când este grăbită de o mie de pasiuni impetuoase. O astfel de ființă ar putea uita în fiecare clipă pe Creatorul său. Din acest motiv, Dumnezeu i-a reamintit obligațiile sale prin legea religiei [iudeo-creștine]. (19)
Legea lui Dumnezeu deasupra legii statului
Când vine vorba de termenii legalității intelectul uman nu ar trebui să fie referința de bază, pentru că fiecare din noi este afectat de natura sa păcătoasă. Apoi, drepturile noastre de bază ar trebui considerate ca fiind cele revelate de Dumnezeu Însuși prin Sfintele Scripturi. Conforma doctrinei natura delecta, care înseamnă că natura umană a fost afectată de păcatul originar, legea nu trebuie să se bazeze pe înțelepciunea umană ci pe înțelepciunea lui Dumnezeu și pe voința Lui supremă. Așa cum Scriptura spune, “pentru că fapta lui Dumnezeu, socotită de către oameni nebunie, este mai înţeleaptă decât înţelepciunea lor şi ceea ce se pare ca slăbiciune a lui Dumnezeu, mai puternică decât tăria oamenilor” (Cor. 1, 25).
Statul de drept poate exista doar dacă autoritățile pot respecta prevalența ierarhică a legilor superioare ale lui Dumnezeu. Deși legea lui Dumnezeu este întotdeauna perfectă, înțelepeciunea lui Dumnezeu este întotdeauna perfectă, autoritățile umane sunt creaturi păcătoase care ar putea avea mintea controlată de dorințele trupului. Ele pot fi sclavi ai păcatului și rebeli împotriva lui Dumnezeu, deși cetățenii care aleg oameni păcătoși și ascultă de conducerea lor vicioasă sunt și ei deseamenea sclavi ai păcatului.
Ȋntrebarea fundamentală a statului de drept: ce autoritate vrem ca sursă superioară de putere asupra noastră, autoritatea unui Dumnezeu iubitor sau autoritatea unui conducător uman păcătos. Dacă vom decide pentru conducătorul păcătos, atunci, cum spune R.J. Rushdoony „nu avem dreptul să ne plângem de creșterea totalitarismului, de creșterea tiraniei – am cerut-o”. (20)
Pentru a evita tirania, William Blackstone (1723-1780) a declarat odată că nici o lege umană nu ar putea fi valabilă dacă contrazice legile superioare ale lui Dumnezeu care mențin și reglementează drepturile omului naturale la viață, libertate și proprietate. (21) Conform înțelegerii biblice a lui Blackstone despre lege:
„Nici o lege umană nu ar trebui să sufere pentru a contrazice legile [lui Dumnezeu]… Iar, dacă o lege umană ar permite sau ne va cere să comitem (o faptă necreştina), suntem obligați să încălcăm legea umană sau altfel trebuie vom ofensa atât legile naturale cât și pe cele divine.” (22)
Înțelegerea biblică a rezistenței legale împotriva tiraniei
Când Dumnezeu deleagă autoritatea supremă conducătorilor umani, ei nu au nici o libertate să o folosească pentru a justifica tirania. De fapt, există exemple destul de remarcabile în Sfintele Scripturi, în care Dumnezeu poruncește în mod explicit neascultarea civilă împotriva statului. De exemplu, moașele egiptene au refuzat să se supună ordinului lui Faraon de a ucide copiii evrei: „Moașele însă s-au temut de Dumnezeu şi n-au făcut cum le poruncise regele Egiptului, ci au lăsat şi pe băieţi să trăiască”. (Ieşirea 1:17). La fel, 3 tineri evrei nu au ascultat de regele babilonian Nabucodonosor, când a comandat tuturor să se închine și să slăvească chipul său de aur (Daniel 6). Proorocul Daniel deasemenea a refuzat să asculte un decret dat de regele Darius care forța pe toată lumea să nu se roagă niciunui dumnezeu sau om în afara sa.
În Noul Testament, avem exemplul atitudinii primilor apostoli față de sinedriu, un consiliu evreiesc de preoți și învățători ai legii. Consiliul le-a ordonat să nu predice în numele lui Iisus Hristos. Cu toate acestea, în Fapte scrie că apostolii au refuzat să se supună deciziei lor și precum apostolul Petru a declarat cu îndrăzneală: „Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni” (Fapte 5:29). De fapt, zelul apostolilor pentru Dumnezeu a fost atât de mare încât au refuzat să fie reduşi la tăcere de către conducătorii nedrepți, chiar dacă un astfel de refuz a dus la arestarea și/sau execuția lor. Se considerau pe ei înșiși legați de Legea lui Dumnezeu de la început, și au continuat să predice Evanghelia ca și cum nu ar fi existat nicio interzicere. Pentru a fi ascultate, autoritățile civile trebuie ele însele mai întâi să asculte de legea lui Dumnezeu. Așa cum John Stot puncta:
„Dacă statul comandă (îngăduie) ceea e Dumnezeu interzice, sau interzice ceea ce Dumnezeu comandă (îngăduie) atunci datoria noastră de creștini este să rezistăm, nu să ne supunem, să fim neascultători față de stat pentru a asculta de Dumnezeu… Oricând se emit legi care contrazic legea lui Dumnezeu, neascultarea civilă devină o datorie creștină.” (23)
Deși primii apostoli au considerat că este total legal să nu se supună legilor nelegiuite, adepții de astăzi ai lui Hristos ar dori să citeze din capitolul 13 din Epistola Sf. Pavel către Romani pentru a justifica respectarea regulilor imorale ale dreptului pozitiv. Totuși, Pavel susține aici că ascultăm de autoritatea civilă căci ea nu este „frică pentru fapta bună, ci pentru cea rea” (Romani 13,3). Dacă persoana care deține puterea de stat abuzează de puterea dată de Dumnezeu, „datoria noastră nu este de a ne supune, ci de a sta împotrivă”. (24) Potrivit lui F.A. Schaeffer, o interpretare mai exactă a acestui pasaj ar indica în mod clar că „statul ar trebuie să fie un agent al justiției, reținând răul prin pedepsirea făptuitorului și de a proteja binele în societate. Când face invers, nu are autoritate corespunzătoare. Este o autoritate uzurpată și, ca atare, devine nelegiuită și este tiranie.” (25)
Dumnezeu a stabilit statul ca o autoritate delegată, nu ca o putere autonomă mai presus de lege. Când ascultăm de stat nu e ca și cum ascultăm de indivizii care sunt la cârma mașinăriei statale, ci o facem din ascultare față de o autoritate dată de Dumnezeu care are poruncă de la Dumnezeu să promoveze principiile naturale ale libertății și jutiției. Prin urmare așa cum explica Papa Ioan al XXIII-lea în enciclica “Pacel in Terris”:
„Din moment ce dreptul la a porunci este cerut de ordinea morală și are izvorul în Dumnezeu, rezultă că, dacă autoritățile civile adoptă legi sau ordonă ceva ce se opune ordinii morale și, prin urmare este contrar voinței lui Dumnezeu, nici legile făcute și nici autorizația primită nu se pot lipi pe conștiința cetățenilor, din moment ce Dumnezeu are un drept mai mare de a fi ascultat, decât omul. . În caz contrar, autoritatea se descompune complet și are ca rezultat un abuz rușinos.” (26)
Pentru că Sf. Pavel a spus despre Cuvântul lui Dumnezeu că nu poate fi legat (2 Tim. 2, 9), dreptul de a rezista împotriva tiraniei este un element important al sistemului de legi poruncit de Dumnezeu. Din acest motiv, așa cum spunea John Knox (1513-1572), rebelii împotriva unui legi imorale sunt ca și cei care se opun diavolului în persoană, “cel care abuzează de sabia și autoritatea lui Dumnezeu.” (27) Knox a afirmat că oricui îndrăznește să conducă asupra unei națiuni împotriva legii lui Dumnezeu i se poate sta împotrivă, chiar și prin forță dacă este necesar. (28) Dacă un conducător civil își dorește în mod clar să distrugă fundația creștină a societății
“Dumnezeu a poruncit să nu-l ascultăm, ci dimpotrivă a fost deacord și a răsplătit pe toți cei care s-au opus poruncilor ne-dumnezeiești și pline de ură oarbă.” (29)
Samuel Rutherford (1600-1661), un presbyterian scoțian, precum John Knox, a dezvoltat în „Lex Rex” o doctrină consistentă a rezistenței legale împotriva tiraniei politice. Potrivit lui Rutherford, dacă oamenii doresc să se elibereze efectiv de o asemenea tiranie, atunci ei vor trebui să-și păstreze dreptul inalienabil de a nu se supune în cele din urmă legislației nedrepte. Pentru el, „o putere etică, politică sau morală, de a asupri, nu este de la Dumnezeu și nu este o putere [legală], ci o abatere licențioasă a unei puteri [legale]” (30). Ca răspuns la regaliștii cărora le plăcea să folosească capitolul 13 din Epistola către Romani pentru a condamna orice formă de rezistență împotriva guvernului, ca o rezistență împotriva lui Dumnezeu însuși, Rutherford a proclamat cu îndrăzneală:
“Este o blasfemie a crede sau a spune că un rege care bea sângele inocent și distruge Biserica lui Dumnezeu, comite aceleași acte de tiranie pe care le-ar face Dumnezeu dacă ar fi prezent aici.” (31)
John Locke (1634-1704), ale cărui idei legislative și politice au oferit justificarea legală a „Revoluției glorioase” din 1688 din Marea Britanie, a susținut că parlamentarii se poziţionează într-o „stare de război” împotriva societății ori de câte ori se străduiesc să distrugă drepturile „naturale” la viață, libertate și proprietate. Pentru Locke, niciun guvern nu are dreptul să reducă aceste drepturi fundamentale ale cetățeanului. Dacă ar fi așa, Locke susține că oamenii ar trebuie lăsați în mâinile lui Dumnezeu, sub acoperirea Lui împotriva oricărei forțe sau violențe. (32)
Părinții fondatori ai Americii au recunoscut pe deplin principiul rezistenței legale împotriva tiraniei și s-au bazat pe aceasta pentru a-și justifica acțiunile revoluționare împotriva guvernului britanic în 1776. Scrisă de către Thomas Jefferson, Declarația de Independență a SUA susține că revoluția este ultimul recurs al unui popor liber împotriva „unui lung șir de abuzuri și uzurpări” din partea guvernului. Astfel, ei și-au justificat acțiunile pe motiv că Dumnezeu a înzestrat fiecare ființă umană cu drepturi naturale la viață, libertate și căutarea fericirii, care sunt drepturi fundamentale pe care nici statul nu le poate lua de la ei.
Bineînțeles, orice mișcare revoluționară, după cum spune Papa Paul al VI-lea în enciclica sa „Popularum Progressio”, nu poate fi justificată decât în situații extraordinare „în care există o tiranie manifestă, de lungă durată, care ar aduce mari daune drepturilor personale fundamentale și prejudicii periculoase la binele comun al țării.” (33) Cu toate acestea, recurgerea la violență, ca mijloc de a îndrepta greșelile statului împotriva statului de drept, riscă să producă noi forme de nedreptate. De aceea, Papa Paul al VI-lea a afirmat de asemenea că mișcarea revoluționară poate fi efectuată doar ca ultim remediu împotriva tiraniei îndelungate, deoarece, așa cum a spus el, „un rău adevărat nu trebuie luptat cu costul unei stări de mizerie și mai mare”. (33)
Statul de drept, creștinismul și drepturile omului
Conform concepției lumii iudeo-creștine, ființele umane au fost create de Dumnezeu și, ca atare, nu au „dobândit” niciodată drepturile lor fundamentale de la stat. Aceste drepturi nu sunt rezultatul unei munci realizate de ei, ci ele decurg direct din natura fiecărei ființe umane care este întotdeauna creată după chipul lui Dumnezeu cel iubitor (Facere 1, 26)
Potrivit Facerii 1, 27-28 Dumnezeu a făcut pe om după chipul său, bărbat şi femeie, poruncindu-le să umple pământul și să-l supună. Găsim aici un înțeles foarte special pentru recunoașterea demnității umane, ca rezultat al relației dintre Dumnezeu şi creaturile sale umane, pe care căderea în păcat le-a distorsionat dar nu le-a distrus. Din acest fapt rezultă, de exemplu, că văduvele nu vor fi arse (de vii) pe piramidele funerare ale soțului lor precum în India și că oamenii nu vor fi vânduți ca sclavi precum în Sudan. (34)
În fiecare an, Freedom House, o organizație laică, face un studiu pentru a analiza situația democrației și a drepturilor omului pe tot globul. An de an, concluzionează că cele mai multe națiuni democratice ce respectă statul de drept sunt majoritar – protestante. Pe de altă parte, Islamul și marxismul, acesta din urmă o religie seculară, par să ofere cele mai grave obstacole pentru realizarea democrației și a drepturilor omului. De fapt, negarea celei mai largi game de drepturi fundamentale ale omului vine tocmai din țările marxiste și din majoritatea celor musulmane. Cele mai grave încălcări ale drepturilor omului sunt Libia, Arabia Saudită, Sudanul, Siria, Turkmenistan și regimurile marxiste unice ale Cubei și Coreei de Nord. (35)
Spre deosebire de Islam, creștinismul a democratizat manierele politice și este totuși principala forță morală care reunește valorile democratice în Occident. Acesta oferă cel mai puternic argument pentru protecția drepturilor fundamentale ale omului. Pentru Paul L. Maier, profesor de istorie antică la Universitatea de Vest din Michigan, „nici o altă religie, filozofie, învățătură, națiune, mișcare – orice – nu a schimbat lumea în bine, așa cum a făcut-o creștinismul”. (36)
Declarând că toți stăm pe o bază egală înaintea lui Dumnezeu, creștinismul oferă cele mai bune fundamente morale pentru egalitatea socială și politică. (34) Dacă creștinismul este adevărat, individul, bărbat sau femeie, nu este doar mai important, ci cu mult mai preţios decât organul social. Acest lucru ajută să explice, în opinia lui Charles Colson, „de ce creștinismul a oferit întotdeauna nu numai o apărare viguroasă a drepturilor omului, ci și cea mai robustă protecţie împotriva tiraniei”. (34)
Concluzie
Un fapt vizibil în zilele noastre de relativism moral este abandonul gradual a credinței și culturii creștine în lumea occidentă. Ca rezultat fundația morală a legii a fost puternic subminată. Occidentanții care cred că abandonul creștinismului va servi democrației și statului de drept sunt ignoranți orbi, pentru că un astfel de abandon a adus deja totalitarism și crime în masă în mai multe țări occidentale, mai ales în Geramnia și Rusia. Orice analiză onestă a istoriei contemporane occidentale ar trebui să recunoască că nu există o protecție legată eficientă împotriva tiraniei, pe termen lung, fără a susține standardele înalte ale justiției și moralității aduse în contextul societății occidentale de creștinism
Occidentalii care își disprețuiesc moștenirea creștină ar trebui să fie mult mai bine informaţi că de nu ar fi această religie, nu ar avea libertățile de care se bucură astăzi, de exemplu dreptul de a dezonora sursa acestor libertăți, și anume creștinismul. (37) În ceea ce privește climatul multiculturalismului, ar fi mai bine să se gândească mult mai atent la cuvintele rostite de un mare istoric, Carlton Hayes:
„Ori de câte ori idealurile creștinilor au fost acceptate și practicate cu sinceritate, a existat o libertate dinamică; și ori de câte ori creștinismul a fost ignorat sau respins, persecutat sau legat de stat, a apărut tirania.” (38)
Autor: Augusto Zimmermann
Sursa: Creation.com | The Christian foundations of the rule of law în the West: a legacy of liberty and resistance against tyranny
Traducător: Armand Ionescu
Referințe și note
Frothingham, R., The Rise of the Republic of the United States, Brown, Boston, MA, p. 6, 1910.
Constant, B., De La Liberté Des Anciens Comparée à celle des Modernes; from: ‘Écrits Politiques’, Folio, Paris, pp. 591–619, 1997.
Fustel De Coulanges, N.D., The Ancient City : A Classic Study of the Religious and Civil Institutions of Ancient Greece and Rome, Doubleday Anchor, New York, p. 223, 1955.
St Augustine; The City of God, Book III, par. 28, Cambridge University Press, Cambrdge, UK, 1998.
Tamanaha, B.Z., On The Rule of Law: History, Politics, Theory, Cambridge University Press, Cambridge, UK, p. 23, 2004.
Batten, D. (Ed.), The Answers Book, Creation Ministries International, Brisbane, p. 7, 1999.
Bracton, H., On the Laws and Customs of England, Vol. II, Harvard University Press, Cambridge, MA, p. 25, 1968.
Bracton, ref. 7, p. 33.
Spurgeon, C.H., Joy Born at Bethlehem; in: Water, M. (Ed.), Multi New Testament Commentary, John Hunt, London, p. 195, 1871.
Stott, J., Christian Basics: An Invitation to Discipleship, Monarch Books, London, p. 79, 2003.
Adamthwaite, M., Civil Government, Salt Shakers 9:3, June 2003.
Paine, T., Of the origin and design of government; in: Boaz, D. (Ed.), The Libertarian Reader: Classic and Contemporary Writings from Lao-Tzu to Milton Friedman, Free Press, New York, p. 7, 1997.
Fortescue, Sir J., De Laudibus Legum Anglie, translated with Introduction by Chrimes, S.B., Cambridge University Press, Cambridge, UK, Chapter XLII, p. 105, 1949.
7 Co. Rep. I, 77 Eng. Rep. 277 (K.B. 1960). Apud: Wu, John C.H.; Fountain of Justice: A Study in the Natural Law, Sheed and Ward, New York, p. 91, 1955.
Coke, Sir E., Third Reports, 3. Apud: Sandoz; Elliz; The Roots of Liberty—Introduction; in: The Roots of Liberty: Magna Carta, Ancient Constitution, and Anglo-American Tradition of the Rule of Law, University of Missouri Press, Columbia, MO, p. 137, 1993.
See Noebel, D., The Battle for Truth, Harvest House Publishers, Eugene, OR, p. 232, 2001.
Rushdoony, R.J., Law and Liberty, Ross House Books, Vallecito, CA, p. 33, 1984.
Kmiec, D.W., Liberty misconceived: Hayek’s incomplete theory of the relationship between natural and customary law; in: Ratnapala, S. and Moens, G.A. (Eds.), Jurisprudence of Liberty, Butterworths, Adelaide, SA, Australia, p. 145, 1996.
De Montesquieu, C., The Spirit of Laws, Book I, Chapter 1, 1748.
Rushdoony, ref. 17, p. 35.
Blackstone, W., The Sovereignty of the Law—Selections from Blackstone’s Commentaries on the Laws of England, McMillan Publishers, London, pp. 58–59, 1973.
Blackstone, ref. 21, pp. 27–31.
Stott, J., The Message of Romans: God’s Good News for the World, Inter-Varsity Press, London, p. 342, 1994.
Stott, ref. 10, p. 78.
Schaeffer, F.A., A Christian Manifesto, Crossway, Westchester, p. 91, 1988.
Pacem in Terris, Encylical letter of Pope John XXIII, Paragraph 51, 1963.
Knox, J., On Rebellion, Cambridge University Press, Cambridge, p. 192, 1994.
Knox, ref. 27, p. 178.
Knox, ref. 27, p. 95.
Rutherford, S., ‘Lex Rex’, or The Law and the Prince; in: The Presbyterian Armoury, vol. 3, p. 34, 1846.
Rutherford, ref. 30, Arg. 4.
Locke, J., Second Treatise on Civil Government, Sec. 222; From Locke, J., Political Writings, Penguin Books, London, p. 374, 1993.
Popularum Progressio, Encyclical letter of Pope Paul VI, Paragraph 31, 1967.
Colson, C. and Pearcey, N., How Now Shall We Live? Tyndale, Wheaton, IL, p. 131, 1999.
Karatnycky, A., Piano, A. and Puddington, A. (Eds.),Freedom in the World 2003: The Annual Survey of Political Rights and Civil Liberties, Freedom House, New York, pp. 11–12, 2003.
Maier, P.L., foreword to: Schmidt, A.J., How Christianity Changed the World, Zondervan, Grand Rapids, MI, p. 9, 2004.
Schmidt, A.J., How Christianity Changed the World, Zondervan, Grand Rapids, MI, p. 13, 2004.
Hayes, C.J.H., Christianity and Western Civilization, Stanford University Press, Stanford, CA, p. 21, 1954.
Ce-ar fi să-i întrebați pe sclavii negri din America ce cred ei despre „Fundamentele creștine ale statului de drept în Occident: o moștenire a libertății și a rezistenței împotriva tiraniei”?
“When you’re black there’s like no religion to turn to. It’s like, christianity? I don’t think so. White people justified slavery and segregation through christianity so a black christian is like a black person with no fucking memory.” ~Chris Rock – https://www.youtube.com/watch?v=n3QRmVQAvhA
Iisus Hristos oferă instrucțiuni inclusiv despre cum trebuie bătuți sclavii, in Luca 12:47-48:
„47. Sclavul acela, care ştie voia stăpânului său şi nu se pregăteşte sau nu face potrivit cu voia acestuia, va fi bătut cu multe lovituri. 48. Iar cel ce nu ştie, însă face lucruri vrednice de lovituri, va fi bătut cu mai puţine lovituri.”
Conform lui Iisus Hristos, inclusiv sclavii nevinovați trebuie bătuți, ceea ce s-a și întâmplat:
https://en.wikipedia.org/wiki/Treatment_of_the_enslaved_in_the_United_States
Cât de mult ne iubește Iisus Hristos! Să nu uităm și că, conform Bibliei, atât copilul nenăscut cât și băiatul bătut menționați mai sus au ajuns în iad, trimiși acolo chiar de Iisus Hristos, ca să ne dovedească cât de bun și de drept este. Așa le trebuie, fir-a ei de păcătoși nenorociți, nu-i așa?.
Din articol: „Statul este un „rău necesar” ce trebuie supus legilor superioare ale lui Dumnezeu.”
Da? Adică trebuie să deținem sclavi pe care să-i batem, să omorâm homosexualii cu pietre, să omorâm copiii care-și critică părinții (da, Iisus Hristos le-a reproșat evreilor că nu-și omoară copiii) și alte frumuseți din astea? Singurele țări în care funcționează protecția copilului, care după părerea mea e cea mai importantă chestie într-un „stat de drept” sunt cele din nordul Europei (Suedia, Norvegia, Finlanda etc.), care numai religioase nu sunt.
Sclavia este o plagă a umanității care până la urmă tot prin puterea lui Hristos și a Evangheliei a fost abolită. Creștinii sunt cei care au luptat pentru a o eradica. Tot creștinii sunt cei care dintru început au luptat pentru văduve și orfani care nu aveau drepturi în lumea antică, pentru copiii născuți cu dizabilități care erau aruncați la gunoi în Imperiul Roman, pentru femeile divorțate, pentru oamenii cu boli grave și handicapuri, și pentru oamenii cei foarte săraci.
Conceptul modern de spital a apărut în Biserica lui Hristos pe vremea Sf. Împărat Constantin convertit la creștinism, care a închis spitalele păgâne în care bolnavii erau izolați complet de comunitate și trăiau ca niște paria. El a adus un nou concept acela al apropierii bolnavilor de membrii comunității pentru ca prin iubirea și grija acestora să se vindece mai rapid. Bolnavii și boala au devenit astfel un apanaj al Bisericii Creștine.
Sf. Vasile cel Mare înființează pe la anul 370 o fundație creștină, care cuprindea un spital, o unitate de carantinare pentru leproși și clădiri pentru săraci, bătrâni și bolnavi. La fel a făcut și Sf. Benedict de Nursia în secolul VI. Așa au început să apară infirmieriile în cadul mănăstirilor creștine: locuri în care bolnavii erau tratați trupește și sufletește de către călugării acelor mănăstiri.
Acum să revin la capitolul 12 din Evanghelia după Luca.
Pilda din care citezi și tu o aduce Domnul Iisus înaintea ucenicilor cu referire directă la judecata universală, când El va veni să judece vii și morții. De aceea mai înainte avem aceste versete:
- Căutaţi mai întâi împărăţia Lui. Şi toate acestea se vor adăuga vouă.
care vorbește despre împărăția cerurilor, și acesta
- Deci şi voi fiţi gata, că în ceasul în care nu gândiţi Fiul Omului va veni
care vorbește despre venirea Fiului Omului, adică a lui Iisus Hristos la sfârșitul veacurilor.
Mântuitorul nu încurajează sclavia și nici nu o argumentează ci se folosește de un exemplu din viețile oamenilor pentru a arata ce va face Dumnezeu când va veni la judecată.
E simplu. Domnul a dat pe pământ unor oameni putere asupra altora, de aceea avem conducători politici, religioși și economici. Această putere le-a dat-o Domnul ca să ne slujească nouă oamenilor, nu ca să le fie doar lor de folos.
Dacă acești oameni nu vor sluji celorlalți, nu vor împărți darurilor primite de la Dumnezeu și cu frații lor, atunci Dumnezeu când va veni îi va pedepsi, căci și eu mult rău au adus asupra fraților lor asuprindu-i.
Dar fericiți sunt cei care vor fi găsiți de Domnul folosindu-și darurile în slujba aproapelui.
Domnul Iisus prima dată când își începe activitatea publică, citește un pasaj din profetul Isaia în care zice:
„Duhul Domnului e peste Mine, pentru că El M’a uns; El M’a trimis să le binevestesc săracilor, să-i vindec pe cei zdrobiţi la inimă, robilor să le vestesc libertate şi orbilor vedere.” (Isaia 61, 1)
E clar cum spune aici că El a venit să le vestează sclavilor (robilor) eliberarea.
https://facerealumii.ro/fundamentele-crestine-statului-de-drept/
//////////////////////////////////////////
Capodoperele artistice ale lui Dumnezeu
HUGHES ERIN
Când un artist pictează, fiecare mișcare de pensulă are un scop. Și când admirăm acel tablou, putem spune că este proiectat. Arta este atunci când îți folosești abilitățile și imaginația pentru a crea ceva frumos sau interesant. De exemplu, puteți desena o imagine sau puteți realiza o sculptură. Explozia unei fabrici de vopsea nu ar putea crea pictura faimoasă numită Mona Lisa.
Unii oameni spun că opera de artă pe care o vedem în natură este rezultatul unor procese neghidate. Cu toate acestea, știm că vietățile au un design artistic care arată că sunt create (de Cineva), nu au evoluat (s-au format întâmplător).
Un artist va investi mulți bani pentru a cumpăra vopselele potrivite. Producția de vopsea de calitate în sine este un proces complicat și atent proiectat de amestecare a pigmenților și a altor substanțe chimice. Vopseaua de slabă calitate nu va oferi niciodată profunzimea de culoare necesară pentru a crea o capodoperă adevărată. Dar cele mai uimitoare culori se găsesc chiar în natură.
©alamy.com/Eric Geveart
Unii fluturi au pe aripi un albastru irizant strălucitor pe care nu îl poți copia cu vopsea, deoarece culoarea nu provine dintr-un pigment. Există o structură microscopică pe solzii care acoperă aripile fluturelui. Această structură interferează cu lumina (modifică modul în care lumina se comportă atunci când o întâlnește) pentru a produce aspectul clar și albastru strălucitor. O structură similară pe solzii negrii ai unor fluturi face să fie absorbită mai multă lumină, iar negrul pare mai întunecat.
Culoarea în sine poate fi frumoasă, dar culorile aranjate într-un model împreună sunt și mai frumoase. Una dintre cele mai impresionante capodopere artistice din natură este coada păunului. Designul său uimitor are mai multe părți importante. În primul rând, există „petele oculare” – distanțate uniform pe coadă. Păunul își poate întinde coada ca un evantai pentru a afișa această capodoperă spectaculoasă. De asemenea, o poate face să vibreze. Ca și în exemplul fluturelui de mai sus, culorile sunt produse de structuri minuscule din pene.
Unele animale își pot schimba culoarea pentru a se amesteca cu fundaluri diferite, ceea ce le ajută să se ascundă de prădători sau să captureze prada. Cameleonul are un design care oferă camuflaj și își poate schimba culorile ca răspuns la căldură, lumină și chiar dispoziție! Pielea sa are un strat exterior transparent, apoi straturi de pigmenți roșii și galbeni în celulele specializate. Sub acestea sunt straturi care reflectă lumina albastră și albă. Sub acestea sunt mai multe celule cu un pigment maro închis. Aceste celule diferite se extind sau se contractă pentru a crea modificări de culoare.
©OceanWideImages.com/Gary Bell
Sepia își poate schimba culoarea și mai repede decât cameleonii, în doar câteva secunde. Pielea lor are proteine sensibile la lumină care pot „vedea” culorile din jur și se pot schimba pentru a se potrivi cu fundalul – chiar dacă sepia în sine este daltonistă. Deci, cum ar ști în ce culoare să se schimbe? Numai proiectarea inteligentă ar putea crea abilități atât de complexe, iar aceasta arată către Dumnezeu!
©alamy.com/blickwinkel
Copierea capodoperelor lui Dumnezeu
Oamenii de știință sunt inspirați de design-urile lui Dumnezeu din natură pentru a realiza materiale mai bune, cum ar fi camuflajul pentru vehiculele militare, care se schimbă cu mediul înconjurător. Artiștii experimentează pentru a crea culori folosind o combinație de pigmenți și structuri. Iar inginerii sunt inspirați de sepie pentru a crea noi tipuri de ecrane TV, care par aproape la fel de vii ca viața reală.
©alamy.com/lekstuntkite
Să vorbim despre aceasta!
Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că florile pe care El le-a creat sunt o formă de artă foarte frumoasă.
Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiți? Luați seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc, și vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceștia. (Matei 6:28–29)
Regele Solomon avea cele mai frumoase și colorate haine pe care le-ar putea face mâinile umane, dar a pălit în comparație cu florile create de Dumnezeu în ziua a 3-a a Săptămânii Creației! Acest pasaj al Scripturii continuă să ne spună că oamenii sunt mult mai importanți pentru El decât florile care țin doar câteva zile. De aceea este important să împărtășească creștinii vestea bună despre cum Creatorul nostru, Dumnezeu, prin Fiul Său, Iisus, a murit pentru noi, astfel încât să putem trăi cu El pentru totdeauna și să fim mântuiți de consecințele păcatului nostru.
Iisus Hristos este Cel care a adus toate lucrurile în existență prin cuvânt, Maestrul Artist. Biblia ne spune: La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; și fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. (Ioan 1:1-3)
Iisus Hristos este, de asemenea, singura cale de a fi mântuit de păcat și moarte și singura cale de a fi acceptat în Rai. Împărtășind prietenilor și vecinilor tăi ceea ce ai învățat astăzi despre uimitoarea artă a lui Dumnezeu, vei putea, de asemenea, să împărtășești cine este Iisus, Creatorul și Salvatorul nostru!
Autor: Erin Hughes și Lita Sanders
Sursa: Creation.com | God’s amazing artistic masterpieces
Traducător: Cristian Monea
https://facerealumii.ro/capodopere-artistice-dumnezeu/
//////////////////////////////////////////
Transumanismul și chipul lui Dumnezeu
SIBLEY ANDREW
Transumanismul este o mișcare care susține că progresele științifice și tehnologice pot fi folosite pentru a îmbunătăți umanitatea. De exemplu, pentru a crește durata de viață, pentru a scăpa de boli prin modificarea genelor, pentru a implanta microcipuri electronice în scopuri de securitate sau pentru a monitoriza locația, achizițiile și mișcările unei persoane. Unele dintre acestea ar putea părea puțin relevante pentru apologetica științei creației.
Cu toate acestea, în esența sa reprezintă o mișcare fără Dumnezeu și, în cele din urmă, este una justificată de credința în evoluție. Creation Ministries International a abordat pentru prima dată problema transumanismului în 2011. Avansând rapid până în 2023, observăm că este promovat mai mult ca niciodată de academicieni remarcabili și forumuri de conducere, împreună cu granturi de cercetare generoase, cum ar fi unul din partea guvernului președintelui Biden.[1]
Susținătorii transumanismului resping ceea ce înseamnă să fii ființă umană creată după chipul lui Dumnezeu. În schimb, ei caută să divinizeze știința și umanitatea.
Rădăcinile și scopurile transumanismului
Cei din cadrul mișcării transumaniste caută să crească capacitățile mentale, senzoriale și fizice ale omului, dar acest lucru arată eșecul înțelegerii pe deplin a ceea ce înseamnă să fii om.[2] Susținătorii săi caută să folosească tehnologiile actuale, cum ar fi tehnologia de editare a genelor embrionare (What is CRISPR? – n.t., Ce este CRISPR?),[3] și tehnologia informației, împreună cu cele emergente precum nanotehnologia moleculară și inteligența artificială[4] (aceste tehnologii nu sunt neapărat greșite în sine, dar modul în care sunt utilizate ridică probleme etice pentru societate).
Xiao Liu scrie că, „intrăm în era „Internetului Corpurilor”: colectarea datelor noastre fizice printr-o serie de dispozitive care pot fi implantate, înghițite sau purtate.”[5] Această utilizare a noilor tehnologii apare din cauza credinței evoluționiste că umanitatea este doar o lucrare în curs, conform credințelor transumaniste:
„Transumaniștii văd natura umană ca pe o lucrare în curs de desfășurare, un început pe jumătate copt pe care îl putem învăța ca să-l remodelăm în moduri dezirabile. Umanitatea actuală nu trebuie să fie punctul final al evoluției. Transumaniștii speră că, prin utilizarea responsabilă a științei, tehnologiei și a altor mijloace raționale, vom reuși în cele din urmă să devenim post-umani, ființe cu capacități mult mai mari decât cele ale ființelor umane actuale.”[6]
Această perspectivă prezintă o provocare directă asupra modului în care ne înțelegem pe noi înșine ca ființe umane, create după chipul lui Dumnezeu. Deși, în anumite privințe, transumanismul nu este clar definit, de fapt este convingerea că trebuie să i se acorde o mână de ajutor evoluției, ceea ce, atunci când te gândești la asta, este mai degrabă ironic – pentru că este o mână de ajutor proiectată inteligent!
Scopul declarat al transumaniștilor este de a evolua omenirea la „următorul nivel”, astfel încât ființele umane să poată transcende limitările naturale și astfel să se auto-creeze Umanitatea 2.0[7] (Max Tegmark o numește Viața 3.0). Uneori aceasta este denumită apariția unei specii „post-umane”. De fapt, legăturile strânse dintre transumanism și evoluție indică faptul că acesta este o lucrare a eugeniei. Biolog evoluționist și eugenist, Julian Huxley, a propus cuvântul transumanism într-un eseu în 1957 și a afirmat că:
„… odată ce vor fi destui oameni care pot spune cu adevărat că [ei cred în transumanism], specia umană se va afla în pragul unui nou tip de existență, la fel de diferită de a noastră, precum este a noastră de cea a omului de Pekin.”[8]
O astfel de gândire utopică continuă și astăzi, dar în loc să fie o idee marginală, succesorii lui Huxley sunt ascultați de politicieni de frunte și își propagă liber opiniile pe forumurile globale. Yuval Noah Harari este profesor de istorie la Universitatea Ebraică din Ierusalim și consilier al Forumului Economic Mondial. El a descris situația după cum urmează într-o carte intitulată Homo Deus (om-zeu):
„În schimb, bioinginerii vor lua vechiul corp de Sapiens și vor rescrie în mod intenționat codul genetic al acestuia, vor recabla circuitele creierului, îi vor modifica echilibrul biochimic și chiar vor crește membre complet noi. Ei vor crea astfel noi divinități, care ar putea fi la fel de diferiți de noi Sapiens pe cât suntem noi de Homo erectus.”[9]
Harari respinge credința în Dumnezeul Bibliei, dar dorește în schimb să divinizeze omenirea. El crede că umaniștii iluminiști, cu a lor credință în evoluție, au luat credința în Dumnezeu și au mutat-o în alți oameni, de aceea vedem că transumanismul duce la idolatrie a sinelui.
Alte probleme ale transumanismului
O altă problemă este lipsa de cunoștințe cu privire la adevărata natură a umanității. Cunoaște suficient știința naturalistă despre ce înseamnă să fii om în primul rând? Joanna Kavenna pune această întrebare (în New Scientist dintre toate locurile): „Aceasta pune din nou întrebarea antică: ce înseamnă să fii om?”[10]
CCA 2.0 generic – wikipedia
Acesta este viitorul umanității pe care îl oferă transumanismul? Reconstrucția unei unități Borg științifico-fantastice într-o stație de andocare pentru regenerare (Muzeul de Divertisment de la Hollywood) – Marcin Wichary, 5 ianuarie 2006.
Ea pune întrebarea știind că majoritatea oamenilor din întreaga lume țin la o anumită formă de credință religioasă sau spirituală. În acest context, cei mai mulți cred că ființele umane posedă un suflet nematerial care animă corpul fizic. În plus, conceptul de conștiință depășește sfera științei naturaliste și, în multe privințe, aceasta rămâne misterioasă în filosofia științei, în ciuda celor mai bune eforturi ale cercetătorilor:
„… conștiința – acest lucru misterios pe care fiecare om îl posedă sau simte că îl posedă – rămâne „problema grea” a filosofiei. Ne lipsește o teorie unificată a conștiinței. Nu înțelegem cum este „generată” conștiința de către creier și nici măcar dacă aceasta este metafora potrivită de folosit.”10
Kavenna subliniază că știința naturalistă nu a făcut niciun progres în aprofundarea acestei înțelegeri de-a lungul anilor și nici măcar nu știe cine au fost primii oameni. Ea scrie:
„Nu știm cine au fost primii oameni: această căutare fascinantă ne duce, de asemenea, direct într-un mare gol al neștiinței.”10
Desigur, creaționiștii creștini care se bazează pe Biblie sunt în avantaj, știind că primii oameni au fost Adam și Eva. Dar îmbrățișarea transumaniștilor a științei naturaliste și credința lor în evoluție înseamnă că au o înțelegere inadecvată a umanității.
În ciuda progreselor științifice extraordinare, încă avem o înțelegere incompletă a complexității codului genetic, noile descoperiri arată niveluri din ce în ce mai mari de funcționalitate interconectată. De exemplu, timp de mulți ani, oamenii de știință evoluționiști au considerat că o mare parte a codului genetic este „redundant”, dar descoperirile recente au demonstrat că are roluri importante în celulă; vedeți Junk DNA ideas have hindered progress in medical science.
Din păcate pentru toate beneficiile minunate ale științei biomedicale, există și un catalog de greșeli datorate introducerii de produse care ulterior s-au dovedit a fi dăunătoare, cum ar fi medicamentul thalidomidă.
Pixabay
Transumanismul oferă un viitor non-utopic
Există și problema puterii și controlului. Cine decide ce este mai bine pentru umanitate? Ar trebui să lăsăm o tehnocrație de politicieni, industriași bogați și oameni de știință de elită să decidă? Un articol anterior al CMI a ilustrat acest lucru prin exemplul colectivului Borg din Star Trek.[11]
În serie, Borg erau o rețea de ființe organice, sensibile (oameni și alți extratereștri) care au fost modificate de cibernetică și nano-tehnologie – deci cyborgi. Tehnologia transumanistă a fost folosită pentru a controla complet ființele și a le elimina individualitatea, subsumându-le mintea și conștiința într-un singur colectiv social.
Colectivul întunecat, comparabil cu un stup de albine supravegheat de regină, era, de asemenea, extrem de puternic și avea ca scop asimilarea tuturor celorlalte în sistemul său. Pe de altă parte, Federația Unită a Planetelor, avansată din punct de vedere tehnologic (sub îndrumarea Directivei sale principale de a nu interfera) și-a folosit cunoștințele pentru a maximiza libertatea personală și capacitatea comunității (umană și cea a celorlalte specii extraterestre fictive).
Această ilustrație fictivă, care poate părea fantezistă, ridică un punct pertinent (ca metaforă) despre viitorul umanității. Este corect ca o tehnocrație de elită să dezvolte și să folosească progresele științei pentru a controla oamenii – indiferent dacă aceasta este într-o formă de colectiv social al ființelor post-umane, sau într-o altă structură socială? Sau ar trebui să folosim știința și tehnologia pentru a maximiza libertatea și prosperitatea umană?
După cum se spune, drumul spre iad este pavat cu bune intenții, iar istoria a arătat că statele idealiste socialiste și tehnocrate doar au sărăcit oamenii, așa cum se vede în fosta Uniune Sovietică. Peter Hitchens avertizează asupra suferinței cauzate de visătorii atei și utopici: „Utopia poate fi abordată doar peste o mare de sânge.”[12] Acest lucru ne face să considerăm o viziune centrată pe Hristos (lăsând deoparte escatologia).
Viziunea creștină
Desigur, ființele umane au folosit progresele tehnologice de-a lungul sutelor de ani pentru a îmbunătăți viața oamenilor – deci, ce este greșit cu transumanismul? Profesorul de sociologie Steve Fuller, care a susținut anterior mișcarea de Proiectare Inteligentă, susține că transumanismul nu este de temut și este doar continuarea progresului tehnologiei care a avut loc de-a lungul a câteva sute de ani.[13]
Cu toate acestea, există o diferență fundamentală între credințele iudeo-creștine și cele evolutive atee în ceea ce privește modul în care ființele umane pot folosi tehnologia pentru a modela viitorul umanității. Creștinii susțin că ființele umane sunt create după chipul lui Dumnezeu, dar că suferim consecințele Căderii, motiv pentru care ne îmbolnăvim și murim.
În această viață ne dorim să trăim cât mai sănătos posibil și facem tot ce putem și pentru alții; în acest fel, sperăm să îmbunătățim speranța de viață, menținând în același timp calitatea vieții. Dar, în cele din urmă, moartea trebuie înfruntată (Evrei 9:27), care reprezintă realitatea. Nicio tehnologie pe care omul ar putea-o inventa nu poate evita moartea. Vestea bună este că iertarea păcatelor și mântuirea pot fi obținute din punct de vedere spiritual prin lucrarea lui Hristos pe cruce; Creștinii care au crezut în Hristos așteaptă cu nerăbdare învierea și viața veșnică.
Există, de asemenea, ceva sfânt la ființele umane create după chipul lui Dumnezeu, motiv pentru care există probleme etice în a schimba ceea ce înseamnă a fi om. Pe de altă parte, filozofii atei susțin că omenirea este doar un produs al evoluției prin selecție naturală și, prin urmare, poate fi schimbată după capriciul oamenilor de știință și al tehnocraților bogați. Aceste două viziuni asupra lumii influențează modul în care vedem umanitatea.
Creștinii cred că putem folosi tehnologia în beneficiul oamenilor și, astfel, să depășim efectele Căderii. Unele tehnologii care pot părea să se încadreze în domeniul transumanismului pot fi benefice pentru unii oameni în ceea ce privește vindecarea. O persoană poate lua medicamente pentru a se vindeca de o boală sau poate purta ochelari sau un aparat auditiv pentru a depăși fragilitatea umană. Pierderea unui membru poate duce la utilizarea unei proteze pentru a crește mobilitatea.
Prin urmare, tehnologia poate crește bunăstarea și prosperitatea umană; sau poate încerca să optimizeze capacitatea persoanelor afectate de boală sau dizabilitate; astfel de utilizări nu caută să creeze o post-umanitate. Pe de altă parte, transumanismul, informat de credința în evoluția fără Dumnezeu, extinde acest lucru pentru a susține că umanitatea trebuie îmbunătățită prin utilizarea unor lucruri precum inginerie genetică și microcipuri. Scopul este acela de a crea o umanitate „mai bună”, dar fără a ști cu adevărat ce înseamnă a fi pe deplin uman.
O dilemă pentru umaniști
Acest lucru creează totuși o dilemă pentru umaniști. Umanismul a învățat în mod tradițional că este posibil să fii etic și să prețuiești oamenii fără referire la textele biblice. Andrew Copson și A. C. Grayling scriu că „etica umanistă se distinge și prin plasarea sfârșitului acțiunii morale în bunăstarea umanității, mai degrabă decât în împlinirea voinței lui Dumnezeu.”[14] În unele privințe (dar nu toate)[15], aceasta este similară noțiunii iudeo-creștine de moralitate și valori, care este întemeiat în mod obiectiv (umanismul a luat naștere din unitarismul deist și pentru o vreme a fost cunoscut sub numele de Societatea Etică).
Dar îmbrățișarea evoluției de către umanism duce în cele din urmă într-o direcție morală diferită și ridică perspectiva transumanismului – acolo unde umanitatea „are nevoie” de îmbunătățire. Dacă cineva crede că ființele umane au evoluat prin procese accidentale și prin supraviețuirea celui mai adaptat, atunci de ce să nu permită unei elite bogate și puternice să ghideze evoluția prin inteligența umană?
Deci, convingerile umaniste, pentru că sunt subiective sau bazate pe evoluție, pot duce la o devalorizare a ființelor umane, nu la ridicarea lor. Aici putem vedea că umanismul duce în cele din urmă la post-umanism, de fapt la abandonarea umanismului – la ideea de a crea post-oameni. Prin urmare, umanismul are ca rezultat o dilemă: ar trebui să îmbrățișeze transumanismul și să respingă idealurile umaniste sau să rămână cu adevărat angajat față de umanitate așa cum a fost înțeles de milenii?
Rezumat
Transumanismul continuă să fie promovat de guverne, afaceri globale și tehnocrați de elită, înțelegând puțin adevărata natură a umanității. O înțelegere completă trebuie să includă dimensiunea spirituală; adică omenirea creată după chipul lui Dumnezeu, dar căzută din har. Justificarea transumanismului provine din slăbiciunea fundamentală a umanismului ateu, cu credința sa în evoluție.
Gândirea susținătorilor săi este următoarea: dacă omenirea a evoluat prin procese aleatoare, atunci de ce să nu îmbunătățim oamenii? După cum s-a discutat, ironia profundă este că proiectele transumaniste implică o proiectare inteligentă, dar majoritatea proiectanților transumaniști au negat existența propriului Proiectant! Din păcate, istoria este plină de dovezi ale eșecului, unde știința nu a adus bine, ci suferință mai mare.
Autor: Andrew Sibley
Sursa: Creation.com | Transhumanism, and the image of God
Traducător: Cristian Monea
[1] The White House, Fact Sheet: The United States announces new investments and resources to advance President Biden’s National Biotechnology and Biomanufacturing Initiative, whitehouse.gov, 14 Sep 2022.
[2] Ostberg, R., Transhumanism, Encyclopedia Britannica, britannica.com/topic/transhumanism, 3 Noi 2022; accesat 19 Dec 2022.
[3] CRISPR = Clustered Regularly Interspaced Short Palindromic Repeats (n.t., grupuri de repetări scurte palindromice interspațiate sistematic). Vedeți: Le Page, M., What is CRISPR? A technology that can be used to edit genes, newscientist.com, (fără dată).
[4] Mek, A., Transhumanism Horror: Elites want to genetically alter children in the womb, High-Bred Globalist Kids (Video), Rairfoundation.com, 15 Dec 2022.
[5] Liu, X., Tracking how our bodies work could change our lives, weforum.org, 4 Iunie 2020.
[6] Bostrom, N., Transhumanist values, în: Frederick Adams (ed.), Ethical Issues for the 21st Century, Philosophical Documentation Center Press, 2003.
[7] Fuller, S., Humanity 2.0: What it Means to be Human, Past, Present and Future, Palgrave Macmillan, 2011.
[8] Huxley, J., Transhumanism, In New Bottles for New Wine, Chatto & Windus, Londra, p. 13–17, 1957. (Sinanthropus, reclasificat ca Homo erectus).
[9] Harari Y.N., Homo Deus: A brief history of tomorrow, Harper Collins, Cap. 1, 2016.
[10] Kavenna, J., Who do we think we are? newscientist.com, 5 Iulie 2017.
[11] Smith, C., Transhumanism—mankind’s next step forward? Will mankind evolve into a perfect being?, creation.com, 3 Feb 2011.
[12] Hitchens, P., The Rage Against God, Continuum Int. Publ., Londra, p. 113, 2011.
[13] „Trebuie să ne reamintim mereu că ne-am îmbunătățit mereu, că știința a îmbunătățit întotdeauna condiția umană, că am avut mai multă încredere în mașini decât în propriile noastre corpuri de cel puțin 300-400 de ani acum. Am depășit deja această barieră – trăim într-o lume foarte artificială. Chiar dacă lucrurile de la orizont ne pot amplifica puternic puterile, este totuși parte a aceluiași proces. Este o schimbare de pas, dar este aceeași poveste, povestea progresului științific.” După Tucker, I., Steve Fuller: it’s time for Humanity 2.0, theguardian.com, 25 Sept 2011.
[14] Copson, A. & Grayling, A.C., (ed.), The Wiley Blackwell Handbook of Humanism, John Wiley & Sons Ltd., Chichester, p. 19, 2015.
[15] De exemplu, luați în considerare susținerea de către umanism a unor practici precum avortul și eutanasia.
Transumanismul și chipul lui Dumnezeu
/////////////////////////////////////////////
Scrisoarea enciclică „Evangelium vitae”: Extrase relevante (necomentate)
Esențial
PRO VITA București
Evangelium vitae („Evanghelia vieții”), este o enciclică papală publicată în 1995 de Papa Ioan Paul al II-lea. Este un document cuprinzător, care stabilește învățătura catolică despre sfințenia vieții umane și problematicile conexe, inclusiv crima, avortul, eutanasia și pedeapsa capitală, reafirmând pozițiile Bisericii Catolice cu privire la acestea. Extrasele de mai jos sunt relevante pentru activitatea organizațiilor pro-viață, dar selecția noastră este pur subiectivă.
Scrisoarea Enciclică EVANGELIUM VITAE a Suveranului Pontif Ioan Paul al II lea către Episcopi, preoți și diaconi, către călugări și călugărițe, către credincioșii laici, și către toți oamenii de bună voință despre valoarea și inviolabilitatea vieții umane
Extrase
Din INTRODUCERE
«Tot ce se opune vieții înseşi, cum ar fi omorul de orice fel, genocidul, avortul, eutanasia, şi chiar sinuciderea voluntară; tot ce violează integritatea persoanei umane, ca mutilările, tortura fizică sau psihică, încercările de a constrânge însuşi sufletul; tot ce insultă demnitatea umană, cum ar fi condițiile neomeneşti de viață, detenția arbitrară, deportarea, sclavia, prostituția, traficul de femei şi tineri; de asemenea condițiile înjositoare de muncă în care muncitorii sunt socotiți simple unelte de profit şi nu persoane libere şi responsabile; toate acestea şi altele de acest fel sunt o ruşine. Ele otrăvesc civilizația umană şi îi pângăresc mai mult pe cei ce le comit decât pe aceia care le îndură; mai mult, ele constituie o gravă jignire adusă onoarei Creatorului».[1]
- Din păcate acest tablou plin de amenințări, departe de a se restrânge, mai degrabă se extinde: o dată cu noile perspective deschise de progresul ştiințific şi tehnologic, se nasc noi forme de atentate la demnitatea ființei umane, în timp ce se conturează şi se consolidează o nouă situație culturală care dă delictelor împotriva vieții o înfățişare inedită şi – dacă se poate – şi mai nelegiuită, trezind în consecință şi mai multă îngrijorare: straturi largi ale opiniei publice justifică anumite delicte împotriva vieții în numele drepturilor libertății individuale şi pornind de la aceasta, pretind ca aceste delicte nu numai să nu fie pedepsite, ci chiar să fie autorizate din partea statului spre a fi practicate cu libertate absolută, ba chiar cu intervenția gratuită a structurilor sanitare.
Toate acestea provoacă o schimbare profundă în modul de a privi viața şi relațiile dintre oameni. Faptul că legislațiile multor țări, chiar îndepărtându‑se de principiile de bază ale propriilor Constituții, au consimțit să nu pedepsească astfel de practici împotriva vieții, sau chiar să le recunoască deplina legitimitate, este un simptom îngrijorător şi în acelaşi timp o cauză însemnată a unei grave prăbuşiri morale: anumite opțiuni care erau considerate mai înainte în mod unanim ca delicte şi respinse de simțul moral comun, devin treptat respectabile din punct de vedere social. Medicina însăşi, care prin vocația sa e orânduită în vederea apărării şi îngrijirii vieții omeneşti, în anumite sectoare ale sale se pretează tot mai mult să realizeze aceste acte împotriva persoanei şi în acest fel îşi deformează chipul, se contrazice pe sine însăşi şi înjoseşte demnitatea celor care o exercită. Într‑un astfel de context cultural şi legal, chiar şi gravele probleme demografice, sociale sau familiale, care apasă asupra a numeroase popoare ale lumii şi pretind o atenție responsabilă şi activă din partea comunităților naționale şi internaționale, se află expuse unor soluții false şi iluzorii, în contradicție cu adevărul şi binele persoanelor şi al națiunilor.Rezultatul la care se ajunge este dramatic: dacă este mai grav şi mai îngrijorător ca oricând fenomenul eliminării atâtor vieți omeneşti născânde sau aflate spre apus, nu mai puțin grav şi îngrijorător este faptul că însăşi conştiința, întunecată parcă de condiționări atât de profunde, percepe tot mai greu distincția dintre bine şi rău, în ceea ce priveşte valoarea fundamentală a vieții omeneşti.
[1] Cf. Congregația pentru Doctrina Credinței, Instr. privind respectul vieții umane pe cale de a se naşte şi al demnității procreației Donum vitć (22 februarie 1987): AAS 80 (1988), 70‑102.
***
Din CAPITOLUL I – GLASUL SÂNGELUI FRATELUI TĂU STRIGĂ CĂTRE MINE DIN PĂMÂNT. ACTUALELE AMENINȚĂRI LA ADRESA VIEȚII UMANE
- Dar atenția noastră trebuie să se concentreze, în mod deosebit, asupra unui alt gen de atentate, privind viața pe cale să se nască şi viața pe sfârşite, atentate care prezintă caracteristici noi față de trecut şi ridică probleme de gravitate deosebită prin faptul că tind să piardă, în conştiința colectivă, caracterul de «crimă» şi să‑şi asume în mod paradoxal pe cel de «drept», într‑o asemenea măsură încât se pretinde pentru ele o adevărată şi reală recunoaştere legală din partea Statului şi, în consecință, executarea lor prin intervenția gratuită a personalului sanitar. Asemenea atentate lovesc viața umană în situații de maximă precaritate, când este lipsită de orice capacitate de apărare. Şi mai grav este faptul că ele, în mare parte, sunt săvârşite chiar în cadrul şi cu concursul familiei, care în mod constitutiv este, dimpotrivă, chemată să fie «sanctuar al vieții».
Det. aici
https://www.culturavietii.ro/scrisoarea-enciclica-evangelium-vitae-extrase-relevante/
//////////////////////////////////////////
Revoluția sexuală a luat-o razna
Esențial
Stephen Baskerville
Revoluția sexuală a scăpat de sub control. După ce inițial a promis libertate, ca toate revoluțiile, a intrat într-o fază de Domnie a Terorii și își devorează copiii.
De la Drepturile omului la Domnia terorii
Revoluția sexuală a scăpat de sub control. După ce inițial a promis libertate, ca toate revoluțiile, a intrat într-o fază de Domnie a Terorii și își devorează copiii. La fel ca și alte revoluții, nu este din cauza că revoluționarii se bucură de sprijin larg; este din cauză că liderii civici și religioși sunt confuzi, divizați și reduși la tăcere. Aceia care ne așteptăm să pună oarecare ordine în toate astea – politicienii conservatori, liderii religioși, libertarienii civici, jurnaliștii, cărturarii – fie s-au ascuns sub masă, fie își semnalizează virtuțile alimentând flacăra unei isterii pe care nu arată interes să încerce să o înțeleagă.
Când o isterie – spre exemplu „epidemia de violuri” din campus-uri – e într-un final demascată ca înșelătorie de înzestrata cu bun-simț Betsy DeVos, secretarul Educației [1], o alta izbucnește despre Harvey Weinstein și altele (și iar altele) apar zilnic, aproape. Comentatorii, de la stânga la dreapta, sunt atât de intoxicați de ipocrizie că nu sunt capabili să scrie despre ea critic. Și totuși, odată ce îndepărtăm jargonul ofuscat și ideologia, devine foarte clar ce se petrece.
Nu este nimic nou în acest comportament sordid. Tot ce este nou – și demn de remarcat – este că a fost politizat.Ca să începem, nu există și nu a existat niciodată o epidemie de „hărțuire sexuală”, „asalt sexual”, „violență domestică” sau restul. Nu că fenomenele asociate cu acești termeni nu ar exista, ci termenii în sine sunt constructe ideologice destinate să creeze isterie și să nu însemne nimic.Sunt și au fost mereu legi care să protejeze femeile (și pe oricine altcineva) față de infracțiunile cu violență. Au existat de asemenea legi civile care să protejeze de presiunea sexuală din partea superiorilor, la serviciu. Oricine trece prin așa ceva poate ușor depune plângere – și nu, cu siguranță că nu mai există nicio stigmă împotriva acesteia, dacă a fost vreodată.
Elitele culturale au tot interesul în schimbarea termenilor sexualității
Cu ce ne confruntăm este – așa cum mulți au avertizat – o cultură hiper-sexualizată, controlată de bărbați și femei care au avut succes în schimbarea termenilor sexualității deoarece ei au interese atât ideologice cât și pecuniare în folosirea sexului ca unealtă financiară și politică. Aceștia au aruncat la gunoi practic orice control asupra indulgenței sexuale, pe care ei o pot folosi nu doar pentru auto-gratificare dar și – destul de previzibil – ca mijloc de promovare în carieră, de acumulare de avere, eliminare de rivali, pedepsire de oponenți, extorcare de bani și în general de acaparare de putere. Aceste practici sunt omniprezente în elitele culturale: media, universități, Hollywood, televiziune și industria fashion, toate dedicate profitului din apetitul sexual și care oferă mari recompense oamenilor care le furnizează. Deoarece cei mai mulți dintre noi sunt consumatori ai acestei industrii, puțini ne putem spăla pe mini complet de responsabilități.Opoziția inițială, din partea creștinilor și a altor critici etici, a fost de mult ridiculizată și redusă la tăcere de trupele de șoc ale Revoluției: feministele și, mai târziu, ideologii homosexualiști, care furnizează sex fără restricții ca pe o formă de eliberare politică de „opresiune”.Aceasta a înrolat intelectualii și a alimentat un zel moralizator care a inversat total stigma morală, dinspre cei care își găsesc plăcerea în libertatea sexuală înspre cei care îi rezistă, acum stigmatizați ca „opresori”.
După decenii în care au servit ca apologiști ai acestei culturi crase, aceiași ideologi radicali au descoperit că își pot crește pe mai departe influența și puterea de pe urma haosului la care au ajutat să fie creat, prin convertirea neplăcerilor rezultate în cvasi-infracțiuni pe care nimeni nu le înțelege și care nu permit nicio apărare. După ce au ridiculizat nu doar creștinii dar și enervantul lor vocabular, precum „păcat”, „imoralitate”, „desfrâu” și „adulter”, radicalii sexuali l-au substituit cu un jargon care condamnă ne-ortodoxia ideologică („sexism”, „misoginie”) și implică infracționalitate: „hărțuire sexuală”, „abuz sexual”, „comportament sexual nepotrivit”, „asalt sexual”, sexual în sus și sexual în jos.
Ideologii sexuali au creat o nouă teologie, înlocuind păcatul religios cu infracțiunea politică
Pe scurt, ideologii sexuali au creat o nouă teologie politică, umplută la refuz cu o definiție politizată, sponsorizată de guvern, a păcatului. Cu alte cuvinte, au eliminat păcatul religios și l-au înlocuit cu infracțiunea politică. În loc să îndepărteze rușinea și stigma din cuvintele „desfrânat” și „adulterin”, așa cum au promis, ei le-au înlocuit pur și simplu cu termeni ca „hărțuitor” și „abuzator”. În acest proces, au schimbat moralitatea cu ideologia și standardele comunității cu standardele lor proprii ca unici arbitri ai inocenței și vinei.
Este vreo diferență? Da. Păcatul tradițional era clar și precis, se aplica în mod egal tuturor, era sancționat de autorități apolitice ca părinții, bisericile, comunitățile locale, iar pedeapsa era dezaprobarea socială și ostracizarea. Prin contrast, noile infracțiuni ideologice sunt vagi și fără o definiție fermă, doar bărbații pot fi vinovați de ele, sunt constatate de avocați și jandarmi și pedepsibile cu procese și închisoare.
Această „eliberare” ilustrează precis logica prin care au fost transformate Drepturile Omului în Domnia Terorii. Fanaticul Antoine de St. Just [2] ar fi putut să fie portavocea Revoluției Sexuale mai degrabă decât a Revoluției Franceze, atunci când a declamat „Nicio libertate pentru inamicii libertății!”
Nimeni nu înțelege cu adevărat ce înseamnă termeni ca „hărțuire sexuală” sau „violență domestică”, și exact acesta este scopul. Ei pot însemna orice, iar definițiile sunt expandate constant (chiar și într-o materie aparent clară, precum violul) și croite ca să se potrivească acuzatului. Astfel, ei șterg distincția între un comportament dizgrațios sau (îndrăznesc să o spun?) imoral și unul infracțional și circumscriu protecțiile necesare într-un proces penal unor proceduri subțiri și regulilor relaxate privind dovezile, adesea în curți de judecată neregulate [3], care sunt ridicate – precum pseudo-curțile din tribunalele revoluționare – pentru a se asigura de rezultatul predeterminat al pedepsei.
În cazul lui Weinstein, nu este clar care sunt acuzațiile. Tipic, auzim de posibile infracțiuni: viol. Dar apoi începe să devină vag: „abuz”, „exploatare”, „comportament nepotrivit”. Care din acestea? (Un editorialist nota același modus operandi în recentul scandal de „hărțuire” care cuprinde Camera Comunelor [4]: o „listă toxică [ce] include relații consensuale deschise și perfect consensuale laolaltă cu presupuse infracțiuni.”) Astfel se permite sistemului penal să intervină în viețile private ale unor oameni inocenți pentru a conecta acțiunile lor obișnuite la infracționalitate. Vagul le permite să stabilească principiul mai larg că toate relațiile femeie-bărbat constituie în sine o formă de opresiune politică.
Niciuna din figurile de la Hollywood care stau la coadă pentru a-și promova virtuțile prin denunțarea lui Weinstein nu par să dețină vreo dovadă imbatabilă pentru nimic. Două persoane relatează că acesta le-a primit pentru interviuri în camera sa de hotel, îmbrăcat în halat. Restul au doar „zvonuri” și „povești” de la alții. Câțiva spun că s-a comportat cu profesionalism absolut și nu a făcut nimic impropriu. Unele relatări sună ca și cum Weinstein ar fi depășit limita asaltului atât fizic cât și sexual (inclusiv multe contra unor bărbați), caz în care, din nou, existau statute și legi care puteau fi invocate la data respectivă. Plângerile le-ar fi ruinat cariera? Bun venit în responsabilitatea de cetățean…
Mult mai probabil desigur este că victimele erau parte dintr-un joc mai larg, presupunând oferirea de alură sexuală contra urcare în carieră.
Dacă cineva are dovezi că Weinstein a comis vreo infracțiune, el poate fi adus în instanță și cu asta basta. Dar asta nu ar servi la nimic agenda de linșaj a radicalilor – același linșaj pe care secretarul DeVos l-a înfruntat în universități.
Scopul nu este să relatezi o infracțiune, ci să creezi o isterie contra unor oameni mult mai puțin vinovați ca Weinstein
Scopul nu este să relatezi o infracțiune, ci să creezi o isterie care poate fi folosită împotriva unor oameni cu mult mai puțin vinovați decât pare să fie Weinstein. Weinstein va trebui să-și pledeze cauza. Dar odată ce procedurile acestea sunt în vigoare – ca rezultat al isteriei de la același Hollywood și aceeași cultură media care a creat problema, ele pot fi folosite contra unor nevinovați.
Chiar și dincolo de studenții de la universitate, din care puțini vor vedea vreodată interiorul unei pușcării, alte ținte își pierd vlaga dincolo de gratii din cauza zelului istericilor sexuali – și a tăcerii altora.
Acum, că secretarul DeVos a făcut să fie sigur, comentatorii conservatori – care ani de zile au rămas muți, pentru că puțini și-au riscat carierele și reputația ca să vorbească – ies acum din ascunzișuri ca să își trâmbițeze virtuțile. Chiar și National Review [5], care ani de zile s-a uitat studios în altă parte în fața nedreptății flagrante sau chiar i-a susținut pe isterici, a descoperit deodată că vânătoarea de vrăjitoare despre care li s-a spus de atâția ani este reală.
Dar dovada nou-găsitei virtuți va fi văzută în modul în care răspund altei, mai gravei injustiții și vânători de vrăjitoare încă dezvoltată de industria feministă a victimizării. Bărbații din armată sunt în mod similar subiecte unor acuzații umflate de „hărțuire sexuală” și urmăriți până la excludere din profesie, precum Brian Mitchell, Martin Van Creveld și alții au documentat, dacă nu cumva sunt mai întâi devastați în tribunalele de divorț.
În fapt, chiar și păcăleala cuprinzătoare a violului este doar una dintr-o serie de vânători de vrăjitoare generate de lobby-ul sexual radical:
- În ciuda a numeroase expoze-uri începând cu anii 1980, acuzații intenționat false de abuzare sexuală a unor copii din partea unor părinți aleși pe criterii politice sunt încă scăpate de sub control: părinți creștini, familii care își educă copiii acasă,tați care au divorțat involuntar sau orice alți părinți. Și aici vedem politica acuzației, suspendarea protecției unui proces corect și amprentele radicalilor. Precum avocatele feministe ale căror salarii sug banii publici de la Departamentul Educației și educarea studenților din universitățile de stat, legiuitorii feminiști și lucrătorii din servicii sociale lansează acuzații la fel de lipsite de temei pentru confiscarea de către guvern a copiilor de lângă părinți. La fel ca și acuzațiile de viol din universități, fals după fals, poveste de groază după poveste de groază, au avut puțin impact asupra barajului de acuzații fabricate.
- Acuzațiile sistematice de „violență domestică” constituie ceea ce avocatul David Heleniak numește „fiasco-ul unui proces echitabil”. El identifică 6 moduri distincte în care un proces echitabil este negat (și mai sunt și altele). Și aici, agresiunile sunt sancționabile în fiecare jurisdicție de pe Pământ. Dar „violența domestică” nu are nimic în comun cu atacul mai mult decât are „violul de campus” în comun cu violul adevărat. Este o altă coliziune politizată între radicali și asociațiile de barouri care câștigă salarii enorme de pe urma negării unui proces corect americanilor nevinovați care nu dețin nicio platformă de a se apăra. În vocabularul feminist, „violența domestică” poate însemna orice de la insultă verbală la refuzarea solicitărilor financiare. Aproape niciodată aceste procese nu se desfășoară în curțile cu juri și – cel mai uimitor dintre toate – nimeni nu este niciodată achitat.
III. Acuzațiile de neplată a pensiei alimentare constituie poate cea mai vicioasă formă de vânătoare de vrăjitoare și înșelătorie, unde procesul echitabil este inexistent. Audierile pe bandă rulantă durează adesea 1-2 minute și bărbații sunt condamnați la închisoare cu anii. Mulți nu primesc dreptul la nici un martor dar sunt condamnați „cu celeritate”. Conform cu Conferința Națională a Legislativelor Statale [6], tații acuzați trebuie să își demonstreze nevinovăția împotriva unor acuzații nespecificate, fără consiliere juridică și fără juriu. Cel mai înspăimântător este că nu există nicio statistică publică a sancțiunilor cu închisoarea.
Spre deosebire de acești bărbați (și de aceste femei), cei precum Harvey Weinstein (Bill Cosby, Julian Assange etc.), plus studenții și militarii care se dedulcesc la relații sexuale pasagere și-o caută, probabil, și o și primesc. Putem înțelege din punct de vedere teologic trauma lor: deși primesc o pedeapsă injustă de la justiția umană, ei sunt, cu dreptate, sancționați de Dumnezeu. Acest principiu teologic ar putea ajuta pe unii să distingă un curs corectiv nu doar pentru propriul comportament, dar și pentru problema politică în sine. Ar putea foarte bine să transmită bărbaților mesajul că, volens-nolens, ei sunt inevitabil cei făcuți responsabili și că, deci, este la latitudinea lor să-și exercite discernământul moral (și politic?).
Liderii creștini au abandonat discursul biblic pentru a-și „semnaliza virtuțile”
Încă și mai semnificativ, aceste argumente nu au fost puse în discuție de nici un lider religios, pentru că aceștia pur și simplu evită fie și să privească în direcția unor asemenea conflicte deși subiectul moralității sexuale pare să fie chiar în ograda lor. Atât sunt de intimidați liderii creștini încât nu vorbesc aproape niciodată de „desfrâu” sau „adulter” (și nici de „păcat” prea mult), chiar și în bisericile lor. Așa încât și ei încearcă acum să se salveze de la irelevanță sărind în trenul din care își semnalizează propria virtute ideologizată.
Astăzi este mult mai probabil să auzim o predică despre „hărțuirea sexuală” sau „misoginie” decât despre desfrâu sau adulter, în ciuda uriașelor consecințe sociale și economice generate de nașterile în afara căsătoriei. Ironic, chiar ei îmbrățișează acum exact acuzațiile „auto-îndreptățitoare” pe care au încercat ani de zile să le respingă.
Însă principiul teologic cu greu poate justifica pedeapsa cvasi-infracțională. Desigur, orice guvern secular trebuie să distingă între păcat și infracțiune, la fel cum vechile standarde religioase distingeau sfere legitime ale lui Cezar și Dumnezeu. Ironic, tocmai radicalii seculariști sunt cei care substituie acum moralei o nouă formă de teologie politică, o modalitate cvasi-teocratică de abordare a eticii sexuale.
După eșecul cu Trump, radicalii sexuali s-au îndreptat contra propriei lor elite
Revoluționarii, intoxicați de putere, trec dincolo de indivizii fără apărare și țintesc prada mai largă din tărâmul politicii de vârf. Au încercat în campania electorală pentru prezidențialele americane să se poziționeze contra lui Donald Trump, transformând comentariile sale lascive într-o oportunitate de a-și insinua pe mai departe ideologia în locul moralei sexuale tradiționale.
Acum, mai subtil, și-au fixat privirile pe propria elită liberală de stânga [7]. Prin țintirea lui Weinstein și a altora ca el, radicalii recrutează (accidental sau intenționat) moraliști conservatori ca marionete. Conservatorii sunt încântați să sublinieze că politicieni liberali ca Bill Clinton care sunt cei mai declarați feminiști sunt în același timp și cei mai agresivi obiectificatori ai femeii. Și totuși, lipsindu-le tăria de a se mulțumi cu stigmele tradiționale contra imoralității lui Clinton sau Weinstein, ei imită jargonul radical al industriei „hărțuirii”. Pentru cine înțelege dinamica politicilor feministe, este clar că radicalii vor fii cei care vor râde la urmă, pentru că finalul este abandonarea încă și mai mult a moralității în favoarea ideologiei.
Dar poate cel mai mare impact al situației este efectul debilitant din punct de vedere moral pe care îl are asupra noastră. Nu mă refer doar la dispoziția noastră de a accepta permisivitatea sexuală dar și de dispoziția de a accepta confuzia între morala auto-îndreptățitoare și morala în adevăratul sens. „Afacerea” Weinstein ilustrează viu modul cum ideologia a transformat discursul public într-o cacofonie de dojeni sanctimonioase. În loc să stabilim reguli clare ale moralității sexuale și să avem curajul să le susținem în viața de zi cu zi și interacțiunile cu alți oameni, noi angajăm dezaprobatori profesioniști care să-și umfle mușchii politici – jurnaliști, comentatori media, avocați, judecători, polițiști și gardieni – să aplice pedeapsa în numele nostru, în timp ce noi stăm relaxați și strigăm insulte de la distanță.
Complacerea în plăcerile unor posturi moraliste nu ne pune în risc și nu ne aduce nicio responsabilitate pentru propriul nostru rol în decadența sexuală sau în subsecventele vânători de vrăjitoare. Și avem nevoie să nu ne batem capul cu „amabilități” precum dovezile sau procesul echitabil. Pe scurt, am adoptat „justiția” mulțimii, în care revoluția sexuală, ca oricare altă revoluție, trebuie inevitabil să degenereze.
___
[1] Echivalentul ministrului Educației în Guvernul federal american.
[2] Antoine de St. Just (1767-1794), teoretician al Revoluției franceze și membru al grupării Montagnards. Susținător indefectibil al lui Robespierre, a murit ghilotinat, la fel ca și acesta. Expresia „Nicio libertate pentru dușmanii libertății” este folosită și azi de extrema stângă (grupările „antifa”). [3] Aluzie poate la tribunalele itinerante (nepermanente), relativ comune în sistemul de justiție nord-american. [4] Camera inferioară a Parlamentului britanic. [5] Revistă bilunară americană de orientare conservatoare, specializată în comentariu politic, social, cultural și de afaceri. [6] National Conference of State Legislatures este un ONG creat în 1975 care își propune să monitorizeze i sprijine activitatea parlamentelor statale din SUA. [7] În accepțiunea americană a termenului, liberalismul este o doctrină de stânga, oarecum similară cu social-democrația europeană, mai ales în ce privește drepturile civile.
Stephen Baskerville
http://www.stephenbaskerville.net
Autor american specializat în științe politice și considerat o autoritate în materie de divorț, custodia copilului și dreptul familiei. Actualmente este profesor de studii ale statului la Collegium Intermarium din Varșovia. Rezident în România. Traduceri realizate de Bogdan Stanciu.
https://www.culturavietii.ro/revolutia-sexuala-luat-o-razna-partea-de-stephen-baskerville/
///////////////////////////////////////
Iona și marele pește
de Russell Grigg
tradus de Emilia Comoniță (Centrul De Studii Facerea Lumii)
Este povestea lui „Iona și a balenei” o istorie adevărată cum pretind susținătorii Bibliei, este o alegorie așa cum susțin liberalii, sau o absurditate cum insinuează scepticii?
Biblia tratează povestea ca fiind o istorie adevărată. Cartea lui Iona este scrisă drept o istorie reală. Iona a fost cu adevărat un profet al Vechiului Testament, și este menționat în cartea 2 Regi 14:25. Iisus Însuși a crezut povestea lui Iona; El nu doar a afirmat faptul că ninivitenii s-au pocăit în urma predicii lui Iona, dar a și comparat propria Sa moarte și înviere cu experiența lui Iona (Matei 12:29–41; Luca 11:29–30). Henry Morris scrie, „Negând realitatea experienței lui Iona îl acuzăm pe Domnul Iisus Hristos fie de înșelăciune fie de ignoranță, ambele echivalând cu negarea Dumnezeirii Sale”.1
Ce era această creatură a mării?
În cartea lui Iona, cuvântul ebraic pentru creatura mării este דג dag, care înseamnă „pește”. În Noul Testament, cuvântul grecesc folosit de Matei era κήτος „kētos”, însemnând „monstru de mare” și este redat astfel în traducerile bibliei. Traducătorii bibliei King James Version au tradus acest termen ca „balenă”, probabil pentru că aceasta era cea mai mare creatură de mare pe care o cunoșteau. Textul spune că ”Dumnezeu a dat poruncă unui peşte mare să înghită pe Iona” (Iona 1:17). Cuvintele implică fie un act special de creație, fie modificarea unei creaturi marine existente deja, pentru a-l adăposti pe Iona în siguranță. Iona s-a rugat lui Dumnezeu „din pântecele peștelui” (Iona 2:1). „Pântecele” este un termen destul de vag în engleză, cu atât mai mult în ebraica veche, așa că, dacă Iona a fost înghițit de o creatură asemănătoare unei balene, acesta s-ar fi putut afla în marsupiul laringian; dacă ar fi fost înghițit de către un rechin, s-ar putea să se fi aflat în stomacul unei creaturi special pregătite de Dumnezeu pentru a-l proteja de efectele sucurilor sale gastrice.
p34_jaws
Nu există nici o îndoială că există creaturi marine cu fălcile suficient de mari pentru a înghiți un om întreg. Vezi fotografia făcută la Underwater World, Mooloolaba, în Queensland, Australia. Și în filmul Jaws, proprietarul bărcii de pescuit Quint este înghițit întreg de rechin, dar nimeni nu pare să fi luat în considerare astfel de excepții.
Alte relatări?
Există o povestire citată adesea despre un anume James Bartley, pe vremea când acesta era armator pe nava de pescuit balene „Steaua Orientului”, în 1891, sub comanda căpitanului Killam, în apropiere de Insulele Falkland. În timpul unei vânătoare de balene, Bartley a căzut în mare și a dispărut. Balena a fost ucisă și a doua zi, când marinarii au tăiat-o, au fost uimiți să îl găsească pe Bartley încă în viață în stomacul balenei. El a fost trezit la viață și recuperat la timp din experiența sa. Raportul preluat după acest incident spune: „În timpul călătoriei sale în stomacul balenei, pielea lui Bartley, care a fost expusă acțiunii sucului gastric, a suferit o schimbare uimitoare. Fața, gâtul și mâinile i s-au decolorat până au ajuns de o albeață morbidă și au luat aspectul de pergament. Bartley afirmă că probabil ar fi putut trăi în adăpostul său carnal până când ar fi murit de foame, căci și-a pierdut simțurile datorită fricii și nu din cauza lipsei de aer.”2
Se spune că această istorisire a apărut pentru prima dată în octombrie 1892, în ziarul englez Great Yarmouth Mercury. A fost mai apoi tipărită în alte lucrări și a fost inclusă de Sir Francis Fox în cartea sa, Sixty-three Years of Engineering, Scientific and Social Work, publicată în 1924.
Relatarea a fost contracarată de către sceptici, potrivit cărora, în 1906, un cleric anglican pe nume Canon Williams i-a scris căpitanului Killam pentru a verifica povestea, dar a primit o scrisoare de la soția căpitanului, din 24 noiembrie 1906, care spunea: „Nu există nici un cuvânt adevărat în toată povestea. Am fost alături de soțul meu toți anii în care a fost pe „Steaua Orientului”. Niciodată un bărbat nu a căzut peste bord și să fi fost pierdut în timp ce soțul meu era în ea. Marinarul a povestit doar o mare minciună pescărească.3
Din rapoartele contradictorii de mai sus, se pare că cineva a fost zgârcit cu adevărul în această privință. Dar ceea ce nu este atât de clar este doar cine?
Dr. Harry Rimmer, D.D., Sc.D., povestește despre întâlnirea personală cu un marinar care a căzut peste bord dintr-un vapor de pescuit în Canalul Englezesc și a fost înghițit de o balenă-rechin Rhincodon uriașă. Întreaga flotă a început să vâneze rechinul și, la 48 de ore de la accident, balena a fost localizată și ucisă cu o armă de punte de o jumătate de kilogram. Carcasa acesteia era prea grea pentru ca utilajele navei să o poată manevra, așa că echipajul a remorcat-o spre țărm, intenționând să îi ofere prietenului lor o înmormântare creștinească. Când balena a fost deschisă, bărbatul a fost găsit inconștient, dar în viață. El a fost transportat în grabă la spital, unde s-a găsit că era doar în stare de șoc, fără alte afecțiuni, iar ulterior a fost externat. El a fost expus într-un muzeu londonez la pretul de 1 șiling biletul, și a fost prezentat drept „Iona al secolului XX”.4
Reproduce cu permisiunea.1711-jonah-stamps
Iona și balena
Ce spuneți despre cele 3 zile și 3 nopți?
Vechii evrei numărau axiomatic o parte a zilei ca fiind o zi întreagă5, astfel încât „trei zile și trei nopți” ar fi putut să dureze 38 de ore. Acest lucru explică modul în care Iisus ar fi putut spune că timpul în care El va fi în mormânt (de la sfârșitul zilei de vineri după-amiază până duminică dimineața devreme) este similar cu „trei zile și trei nopți” din experiența lui Iona (Matei 12:40). Este interesant de menționat că în Marcu 8:31 Iisus este consemnat spunând: „Fiul Omului va învia din morți după trei zile”, în timp ce în Matei 16:21 El spune: „El va învia a treia zi”. Iisus a folosit astfel cele două perioade de timp în mod alternativ și nu există nici o eroare sau contradicție cu privire la timpul în care Iisus a fost în mormânt, comparativ cu timpul în care Iona a fost în pește, așa cum susțin scepticii.6
Una dintre numeroasele părți remarcabile ale acestei povești este motivul pentru care Iona a așteptat atât de mult în burta peștelui înainte să se roage lui Dumnezeu (Iona 2:1). Poate că a leșinat și Dumnezeu l-a trezit a treia zi, deoarece intenția lui Dumnezeu era ca Iona să prefigureze moartea și învierea lui Iisus.
În concluzie, ce ar trebui să gândim sau să credem?
Nu există nici un dubiu că evenimentul în sine a fost un miracol. De fapt, povestea lui Iona este o relatare nu a uneia, ci a a șase fapte miraculoase ale lui Dumnezeu, unele dintre ele implicând folosirea divină a fenomenelor naturale. Acestea erau:
„Domnul a ridicat un vânt năpraznic pe mare şi o furtună puternică s-a stârnit” (Iona 1:4),
„Dumnezeu a dat poruncă unui peşte mare să înghită pe Iona” (Iona 1:17),
„Domnul a dat poruncă peştelui şi peştele a aruncat pe Iona la ţărm!” (Iona 2:10),
„Domnul Dumnezeu a făcut să crească un vrej care s-a ridicat deasupra capului lui Iona” (Iona 4:6),
„Dumnezeu, a doua zi, la revărsatul zorilor, a poruncit unui vierme să reteze vrejul. Iar el s-a uscat” (Iona 4:7),
„Dumnezeu a pornit un vânt arzător de la răsărit…” (Iona 4:8).
Aceste minuni nu sunt mai incredibile decât cele consemnate în Biblie cu privire la Potop, amestecarea limbilor de la Turnul Babel, bolile din țara Egiptului în vremea Exodului, împărțirea în două a Mării Roșii, vindecările făcute de Elisei, nașterea din fecioară a lui Iisus Hristos, minunile pe care le-a făcut Iisus și învierea lui Iisus. Creștinismul stă sau cade în functie de credința noastră în cele relatate în Biblie și nu ar trebui niciodată să uităm sau să ne cerem scuze deoarece Creștinismul este o religie a miracolului.
De ce ar fi trebuit Dumnezeu să recurgă la asemenea măsuri extraordinare, omenește vorbind, în ceea ce privește pe Iona? Este de ajuns doar motivul de a-i răscumpăra din păcate pe locuitorii din Ninive. Într-adevăr, întreaga poveste prefigurează masura până la care a mers Dumnezeu pentru ca El să ne poată răscumpăra, și anume jertfa unicului Său Fiu, Domnul Iisus Hristos, pe Crucea Calvarului și învierea Sa din morți, pentru ca noi, oamenii să ne împăcam cu Dumnezeu (1 Petru1:18–19).
1711-kayangel-atoll-palau
Kayangel, frumosul atol de corali din Palau.
Referințe și note
Henry Morris and Martin Clark, The Bible Has the Answer, Creation-Life Publishers, El Cajon (California), 1976, p. 74. Înapoi la text.
Sidlow Baxter, Explore the Book, Zondervan, Grand Rapids, 1966, Vol. 4, p. 153. Înapoi la text.
Leslie Rumble, Questions People Ask, Chevalier Books, Kensington (New South Wales), 1972, p. 25
https://creation.com/iona-balena-adevar
///////////////////////////////////////
Cromozomul Y Adam
de Dr Don Batten
tradus de Cristian Monea (Centrul De Studii Facerea Lumii)
ADN-ul mitocondrial este moștenit de la mamă, prin intermediul celulei ou, și a fost urmărit pentru variațiile prezente în populația umană la nivel mondial, în încercarea de a determina originea genetică și locația geografică de origine a omului.1 În urma acestei abordări a apărut ideea ‘Evei africane’- ipoteza conform căreia toți oamenii au avut o mamă, în Africa, și la un moment atât de recent încât i-a surprins pe cei mai mulți evoluționiști. Maryellen Ruvulo, folosind ipoteza „ceasului molecular”, a estimat că oamenii moderni se trad de la un strămoș comun de acum aproximativ 55.000-455.000 de ani.2 Desigur, astfel de estimări depind de rata aleasă a „ceasului”, care este determinată în mare parte de presupunerile uniformitare privind vârsta Pământului, astfel încât datele moleculare sunt în concordanță cu modelul biblic al originii omului.3
În anii ’70, Haigh și Maynard Smith au investigat variația hemoglobinei umane și au ajuns la concluzia că umanitatea trebuie să fi trecut printr-un blocaj de populație în trecutul recent, dacă majoritatea variantelor se datorează mutațiilor neutre (adică mutațiilor care nu sunt supuse selecției).4 Cercetătorii de la Universitatea de Medicină din Oregon au subliniat că Potopul lui Noe ar fi generat un astfel de blocaj.5
Dorit și ceilalți. au investigat recent variația unui segment al cromozomului Y uman nesupus recombinării, de la 38 de bărbați din diferite grupuri etnice din întreaga lume.6 Acest segment ADN a fost ales pentru că este moștenit doar de la tată și, fiind un intron, evoluționiștii consideră că se supune doar mutațiilor neutre (care nu sunt supuse selecției), deoarece nu codifică o proteină. De obicei, intronii sunt considerați drept „resturi inutile” ale evoluției, astfel încât schimbările din cadrul lor nu ar afecta viabilitatea individului și nu ar fi selectate. Desigur, presupunerea conform căreia orice parte a ADN-ului este „inutilă” sau este un „rest” e foarte discutabilă.7
Spre surprinderea cercetătorilor, nu au găsit nicio variație în intron, care are 729 de perechi de bază. Apoi au estimat de cât timp ar putea exista omenirea de la originea sa fără nicio variație într-un astfel de segment ADN și au estimat între 27 000 și 270 000 de ani, în funcție de presupunerile care au fost utilizate în modelul geneticii populației. Intervalele de încredere de 95% pentru ambele estimări includea și o diferență de zero ani. Cu alte cuvinte, data de origine conform cronologiei biblice se încadrează în limitele de încredere, chiar și cu ipotezele evolutive utilizate. Din cauza lipsei de variație (polimorfism), cercetătorii nu au putut să tragă concluzii despre originea geografică a omenirii.
Modelele multi-regionale ale originii umane susținute de mulți evoluționiști, precum Wolpoff, nu sunt în concordanță cu aceste date. Relatarea biblică a creației recente, cu o singură pereche de strămoși, Adam și Eva și/sau un blocaj genetic la momentul Potopului sunt în concordanță cu concluziile de mai sus.
Referințe și note
Gibbons, A., Mitochondrial Eve refuses to die, Science 259(5099)1249–1250, 1993. Înapoi la text.
Gibbons, ref. 1, p.1249. Înapoi la text.
Wieland, C., African ‘Eve’ revived, Journal of Creation 7(2):201, 1993. Înapoi la text.
https://creation.com/cromozomul-y-adam
/////////////////////////////////////////
Sir Isaac Newton: „Dumnezeul Suprem este o Ființă veșnică, infinită, absolut perfectă”
de Ann Lamont
tradus de Emilia Comoniță (Centrul De Studii Facerea Lumii)
Rezumat
Isaac Newton este bine cunoscut ca fiind unul dintre cei mai mari oameni de știință care a trăit vreodată. Mai puțin cunoscută este credința sa profundă în Dumnezeu și convingerea lui că cercetarea științifică conduce la o mai mare cunoaștere a lui Dumnezeu, Creatorul universului.
Isaac Newton s-a născut la Woolthorpe, Lincolnshire, Anglia, în ziua de Crăciun a anului 1642. În acea noapte de iarnă rece, copilul bolnav, născut prematur, părea puțin probabil să trăiască. Treptat totuși, el a dobândit puterea de a supraviețui. Dar primii câțiva ani ai lui Isaac au fost o luptă. Mama sa devenise văduvă cu două luni înainte de nașterea lui Isaac. Și chiar cu ajutorul mamei ei, avea dificultăți în a-l îngriji pe Isaac, trebuind în plus să aibă grijă de întreținerea fermei familiei, în timp ce războiul civil din Anglia se dezlănțuia în jurul lor.
Câțiva ani mai târziu, mama sa s-a recăsătorit cu pastorul din apropierea regiunii North Byam, dar Isaac a rămas la Woolthorpe cu bunica sa. Pe măsură ce creștea, el iși vizita totuși frecvent mama. Citea cu ardoare cărți din biblioteca bine aprovizionată a tatălui său vitreg, pe lângă citirea regulată a Bibliei.
Isaac a urmat școala la King’s College din apropierea regiunii Grantham. Ca băiat, el prefera jocurilor în aer liber, construirea de machete , precum morile de vânt și cărucioarele. Nu numai că acestea aveau exact proporțiile potrivite, dar si toate părțile mobile funcționau efectiv.
Mama lui Isaac ajunge văduvă pentru a doua oară când acesta avea 14 ani. Isaac a fost retras de la școală pentru a conduce ferma familiei pentru a-și susține mama și cei trei copii mai mici ai ei. Din cauza acestor împrejurări, Isaac a pierdut foarte mult din materia de studiu, iar mama sa a recunoscut acest lucru. Când King’s College s-a oferit să renunțe la taxele de școlarizare datorită abilităților sale și circumstanțelor sociale nefavorabile, Isaac s-a întors și a terminat școala. Profesorii și ceilalți studenți au ramas impresionați de cunoștințele biblice ale băiatului.
Destinat să devină slujitor al bisericii
Isaac s-a dus apoi la Colegiul Trinity de la Universitatea Cambridge, cu intenția de a deveni preot al Bisericii Angliei. Din nou, viața nu a fost ușoară pentru el. Deoarece nu și-a putut permite taxele de școlarizare, a fost nevoit să lucreze multe ore în fiecare zi, servind mese și făcând alte servicii pentru profesori pentru a-și plăti cheltuielile. Cunoașterea Bibliei de către Isaac a continuat să îi impresioneze pe cei din jurul lui.
La acea vreme, ideile învățăturii grecești încă dominau ceea ce se preda în știință, iar descoperirile științifice recente erau în mare parte ignorate. Asta l-a contrariat în mare masură pe Isaac Newton, care credea cu tărie că ideile științifice ar trebui testate și acceptate numai dacă utilitatea lor ar putea fi demonstrată. El era loial metodei experimentale a științei.
Isaac a absolvit în 1665, cu puțin timp înainte de izbucnirea unui focar de ciumă neagră în Londra. Toate universitățile au fost închise în tot acest timp în care ciuma făcea ravagii. În această perioadă, Isaac s-a întors la ferma familiei sale, condusă acum de tânărul său frate-vitreg. El și-a continuat studiul și cercetarea, studiind teorema binomică, lumina, telescoapele, analiza matematică și teologia. După ce se presupune că a văzut un măr căzând în grădină, el a investigat legea gravitației, dar nu a reușit să rezolve puzzle-ul doar câțiva ani mai târziu. (Trebuie notat faptul că unii autori pun la îndoială această poveste despre „măr”, spunând că prima menționare a venit prin filosoful și scepticul francez antireligios, Voltaire, care se crede ca a auzit-o de la strănepoata lui Newton.)
Revoluția în matematică
Newton a aplicat teorema binomică la seriile infinite și de acolo a dezvoltat analiza matematică (calculus)—o nouă formă de matematică revoluționară. Pentru prima dată a fost posibilă calcularea cu exactitate a suprafeței din interiorul unei forme cu laturi curbate și calcularea ratei de schimbare a unei cantități fizice față de alta. Un sistem matematic similar a fost dezvoltat de matematicianul german Gottfried Leibniz. Mult timp a existat o mare confuzie, fiecare fiind acuzat că a furat munca celuilalt. A fost o perioadă supărătoare pentru ambii. Mulți ani mai târziu, s-a stabilit că fiecare a dezvoltat calculul în mod independent în aproximativ același timp. Nici unul dintre ei nu a înșelat pe nimeni.
Optica
IsaacNewtonPrismLight
Newton a folosit prisme pentru a arăta că lumina soarelui a fost alcătuită din toate culorile curcubeului. Acest lucru a demonstrat că ideile grecești despre lumină erau greșite.
Atunci când Universitatea Cambridge a fost redeschisă în 1667, Isaac Newton s-a întors pentru a face un masterat, în timp ce preda și făcea alte cercetări.
Newton a folosit prisme pentru a arăta că lumina soarelui a fost alcătuită din toate culorile curcubeului. Acest lucru a demonstrat că ideile grecești despre lumină erau greșite. În timpul lui Newton, astronomia avea o mare lacună, deoarece lentilele din telescoape fragmentau o parte din lumină în culori nedorite, provocând o viziune oarecum neclară. Deși nu a fost primul care să fi luat în considerare utilizarea unei oglinzi curbe în loc de o lentilă, totuși Newton a fost primul care a construit cu succes un telescop folosind acest principiu—regăsit și astăzi în multe telescoape.
Societatea Regală
În 1672, Newton a devenit membru al Societății Regale—un grup de oameni de știință care foloseau metoda experimentală. El a prezentat unul dintre noile sale telescoape Societății Regale împreună cu constatările despre lumină. Societatea Regală a înființat un comitet condus de fizicianul Robert Hooke pentru a evalua descoperirile lui Newton. Hooke a fost un om de știință angajat de Societatea Regală pentru a evalua noile invenții. Cu toate acestea, Hooke a avut propriile idei referitoare la lumină și a acceptat greu adevărul descoperirilor lui Newton. Aceasta l-a surprins și dezamăgit pe Newton, care s-a gândit chiar să renunțe la a transmite descoperirile sale în viitor.
Deși uneori se spune că Newton era prea sensibil la evaluarea critică a operei sale, el era pur și simplu îngrijorat de faptul că timpul petrecut justificând descoperirile trecute îl împiedică să facă noi descoperiri.
Interferența politică
Isaac Newton a trăit într-un moment în care politica, religia și educația nu erau separate. Regele Charles al II-lea a poruncit ca toți cei care au învățat în locuri cum ar fi Colegiul Trinity, unde erau instruiți preoții Bisericii Anglicane, trebuie să fie ei înșiși hirotoniți ca slujitori ai Bisericii Angliei după șapte ani. Au fost incluși în această categorie și oameni precum Newton care preda matematica și știința, nu și teologia.
Deși un creștin devotat, Newton nu era în acord cu toate doctrinele Bisericii Angliei. Astfel, conștiința lui nu i-a permis să accepte hirotonirea.1 De asemenea, el s-a opus puternic implicării politicii atât în materie religioasă, cât și în educație. Singura modalitate pentru Newton de a-și păstra slujba a fost ca regele să facă o excepție în cazul său. Alții care au cerut anterior acest lucru au fost refuzați.
Așadar, Newton s-a îndreptat spre sud către Londra pentru șase săptămâni pentru a-și susține cazul în fața regelui. În timpul petrecut în Londra, el a devenit mai familiarizat cu alți oameni de știință din Societatea Regală. Cei care l-au cunoscut numai prin scrisorile sale prin care iși apăra descoperirile i-au perceput greșit încrederea în munca sa drept aroganță. Nerăbdarea lui în a-și continua cercetarile era prost ințeleasă drept un temperament urât. Acum, oamenii de știință și-au dat seama ce persoană prietenoasă și atentă era și s-au aliat în ajutorul lui. Din fericire, pentru Newton și pentru știință, regele a acceptat cererea lui de a continua la Trinity College fără a fi hirotonit.
Concentrat pe gravitație
În vremea lui Newton, mulți oameni erau superstițioși sau temători în ceea ce privește lucrurile pe care nu le puteau înțelege—cum ar fi apariția unei comete, considerată un semn al catastrofei viitoare. Chiar și oamenii de știință au tratat, în general, mișcarea planetelor și mișcarea corpurilor de pe pământ ca probleme separate. În schimb, Newton a motivat că, din moment ce același Dumnezeu a creat atât cerurile, cât și pământul, aceleași legi ar trebui să se aplice pretutindeni.
Cei care l-au cunoscut numai prin scrisorile sale prin care iși apăra descoperirile i-au perceput greșit încrederea în munca sa drept aroganță.
În 1684, Newton a început din nou să studieze gravitația. El a dezvoltat teoria gravitației universale, care a folosit ceea ce numim astăzi legea pătratului invers. El a dezvoltat cele trei legi ale mecanicii (de mișcare) și a dovedit matematic că aceleași legi s-au aplicat de fapt, atât cerului, cât și pământului. Credința lui i-a concentrat gândurile în direcția cea bună.
Când Newton a investigat mișcarea planetelor, el a recunoscut foarte clar mâna lui Dumnezeu în tot acest proces. El a scris:
Acest sistem—cel mai frumos—al soarelui, planetelor și cometelor nu putea lua naștere decât din planul și suveranitatea unei ființe inteligente… Ființa aceasta guvernează toate lucrurile, nu ca energie a lumii, ci ca Domn peste toate; și datorită stăpânirii sale, el este obișnuit să fie numit „Domnul Dumnezeu”, παντόκρατώρ [pantokratòr cf.2 Corinteni 6:18], sau „conducătorul universal”. … Dumnezeul Suprem este o Ființă veșnică, infinită, absolut perfectă.2
Opusul sfințeniei este ateismul ca marturisire și idolatria în practică. Ateismul este atât de lipsit de sens și de odios pentru omenire încât nu a avut niciodată mulți profesori.”3
Din nou, Newton a întâmpinat dificultăți cu vechiul sau rival Robert Hooke. Unii oameni de știință au crezut că se aplică probabil o lege a pătratului invers, dar nu au reușit să demonstreze că acesta ar produce orbitele eliptice observate de celebrul astronom german Johannes Kepler. În ciuda faptului că Hooke se mândrea cu contrariul, el nu a reușit să vină cu dovada. În schimb, Newton a reușit; dar Hooke dorea să-și asume o parte din merite.
Societatea Regală nu dorea să fie văzută că ia partea cuiva. Acest lucru, împreună cu lipsa de bani, au făcut ca societatea regală să renunțe la publicarea revistei lui Newton, Principia Mathematica. Prietenul lui Newton, astronomul Edmond Halley, i-a sărit în ajutor și a finanțat în privat publicarea cărții în trei volume în 1687. (Halley a folosit mai târziu legile lui Newton în lucrările sale asupra cometelor, care asemenea planetelor se mișcă în orbite eliptice în jurul soarelui.)
Opoziția Regală
După 1685, Newton a întâmpinat din nou problema ridicată de un rege care încerca să amestece politica, religia și educația. Noul rege, Iacob al II-lea, a dorit ca Colegiul Trinity să acorde diplome nemeritate acelora ale căror credințe religioase se aflau în acord cu ale sale. Pentru că nu ar fi putut face așa ceva, Newton și alți 8 profesori de la Colegiul Trinity au fost aduși înaintea Înaltei Curți în baza unor acuzații false. Deși acuzațiile au fost respinse pe bună dreptate, episodul a pus mare presiune asupra lor.
Greutățile și luptă lui Isaac Newton pe parcursul vieții sale nu i-au produs amărăciune. În schimb, cuvintele lui Newton arată că toate aceste provocari l-au adus mai aproape de Dumnezeu. „Încercările sunt medicamente pe care medicul nostru milostiv și înțelept ni le dă pentru că avem nevoie de ele; precum și proporțiile frecvenței și greutății acestora, dupa caz. Să ne încredem în priceperea Lui și să-I mulțumim pentru prescripție.”
Cădere nervoasă
Isaac Newton a reprezentat Universitatea Cambridge ca membru al Parlamentului între anii 1689 și 1690. În 1690, sănătatea lui a slăbit. Această boală a fost probabil o tulburare nervoasă provocată de ani mulți de ore de muncă și de stresul prea mare. În cele din urmă s-a recuperat pe deplin. În următorii câțiva ani, Newton și-a urmărit marea sa iubire—studierea Bibliei. Cărțile pe care le-a scris au inclus Cronologia Regatelor Antice și Observații asupra Profețiilor lui Daniel.
În 1696, guvernul l-a numit pe Newton în postul de director al Monetăriei Statului. El a supravegheat înlocuirea monedelor vechi și deteriorate ale Angliei cu cele care erau noi și mai rezistente și chiar a ajutat la destrămarea unei rețele de contrafacere.
Ateismul este atât de lipsit de sens și de odios pentru omenire încât nu a avut niciodată mulți profesori.
În 1701, Newton a avut o funcție pe termen scurt ca parlamentar. Doi ani mai târziu a fost ales președinte al Societății Regale. Realegerea sa în această poziție în fiecare an, pentru tot restul vieții a arătat înalta stimă de care s-a bucurat printre oamenii de știință. Acum că s-a reîntors la știință, Newton și-a publicat lucrarea anterioară despre lumină. Cartea sa, Optiks, conținea atât constatările sale, cât și sugestiile sale pentru cercetări ulterioare. Țara sa îi recunoștea în 1705 în mod oficial munca, devenind prima persoană care a primit ordinul de cavaler pentru realizările sale științifice.
Newton a murit în 1727, la vârsta de 84 de ani. A fost îngropat în Westminster Abbey.
Contribuțiile lui Isaac Newton la știință au fost multe și variate. Acestea au acoperit idei revoluționare și invenții practice. Contribuția sa în fizică, matematică și astronomie are importanță chiar și astăzi. Contribuțiile lui în oricare dintre aceste domenii l-ar fi făcut faimos; dar în mod general, îl fac cu adevarat exceptional. Dar Newton a rămas un om modest care l-a iubit pe Domnul și pe Mântuitorul său.
El a iubit pe Dumnezeu și a crezut în Cuvântul lui Dumnezeu—întru totul. El a mărturisit în scrierile sale: „Am o credință fundamentală în Biblie ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu, scris de oameni inspirați. Studiez Biblia zilnic.”
(Citatele din Newton sunt luate din cartea lui J.H. Tiner, Isaac Newton—Inventor, Scientist and Teacher, Mott Media, Milford (Michigan), 1975.)
Referințe (adăugate de editor)
Unii l-au acuzat de arianism, dar este probabil că a avut viziunea creștin-ortodoxă a estului asupra Sfintei Treimi și nu cea occidentală avută de romano-catolici, anglicani și majoritatea protestanților.. See Pfizenmaier, T.C., Was Isaac Newton an Arian? Journal of the History of Ideas 68(1):57–80, 1997. Înapoi la text.
Principia, Book III; citat în; Newton’s Philosophy of Nature: Selections from his writings, p. 42, ed. H.S. Thayer, Hafner Library of Classics, NY, 1953. Înapoi la text.
A Short Scheme of the True Religion, manuscript citat în Memoirs of the Life, Writings and Discoveries of Sir Isaac Newton by Sir David Brewster, Edinburgh, 1850. Înapoi la text.
https://creation.com/sir-isaac-newton-romanian
//////////////////////////////////////////////
În șase zile- De ce 50 de oameni de știință alegsă creadă în creație.
Editat de Dr. John Ashton
tradus de Cristian Monea (Centrul De Studii Facerea Lumii)
Dr. Geoff Downes, cercetător silvic
Dr. Downes este cercetător în cadrul Organizației de Cercetare Științifică și Industrială a Commonwealth-ului (CSIRO), Divizia de Silvicultură și Produse Forestiere, din Australia. Deține o licență de la Universitatea Monash, un doctorat în fiziologia copacilor de la Universitatea din Melbourne și a petrecut un an ca post-doctorand la Universitatea din Aberdeen, Scoția. La CSIRO, dr. Downes cercetează efectele climatice și de mediu asupra formării lemnului.
Am petrecut ultimii patru ani de învățământ secundar la o școală bisericească de frunte din Melbourne, Australia. În anul al 11-lea, am urmat un curs intitulat Studii Biblice. A fost o mică clasă în care a predat capelanul școlii noastre și care a început cu un studiu al Facerii. Am fost învățați, fără echivoc, că Facerea era o relatare mitică și nu reprezenta istoria reală. Am fost surprins, dar nu am fost șocat în mod deosebit, deoarece nu gândisem problema în profunzime. Spre deosebire de majoritatea colegilor mei de clasă, eu eram creștin la acea vreme și a trebuit să mă confrunt cu realitatea lui Dumnezeu și acțiunea Sa asupra vieții mele când aveam 13 ani, deoarece Dumnezeu m-a adus la acel punct de angajament și decizie personală.
În 1980 am început studiile la Universitatea Monash. Aproape imediat a început să se facă simțit disconfortul asociat cu înțelegerea mea evolutivă teistă. Privind în urmă, m-aș descrie ca fiind un evoluționist teist reticent—un „evoluționist teist”, deoarece așa fusesem pregătit; „reticent” pentru că părea atât de inconsecvent să accepți partea din Biblie care învăța Evanghelia creștină simplă, dar să respingi acea parte pe care se întemeia întreaga poziție creștină. Știam că dacă aș fi provocat cu privire la credința mea, această incapacitate de a afirma cu încredere adevărul istoric al Bibliei ar submina în cele din urmă propria mea credință. Aș fi fost incoerent în credința mea. Dacă nu am crezut prima carte, pe ce bază am crezut restul? După câteva discuții pe care le-am avut cu alții, am ajuns la concluzia că apărarea credinței creștine prin argument nu era o formă eficientă de evanghelizare. În esență, ceea ce îmi doream era o viziune asupra lumii cât mai coerentă cu lumea din jurul meu. Presupun că acesta este scopul final al oricărei filozofii. Problema era că nu fusesem pregătit să gândesc biblic. Deși am urmat o școală bisericească, am fost implicat în biserică pentru cea mai mare parte a vieții mele și am urmat școala duminicală, încă nu fusesem învățat să gândesc dintr-o viziune creștină asupra lumii.
În mai 1980 am participat la o prelegere de chimie fizică. Lectorul expunea legea entropiei. Îmi mai amintesc impactul asupra mea pe măsură ce aprofunda ceea ce spunea. El ne învăța că universul, în ansamblu, trecea dintr-o stare mai ordonată într-una mai puțin ordonată. Legile naturii s-au comportat întotdeauna așa într-un sistem închis. Bineînțeles, am extrapolat înapoi în timp până la punctul în care a început universul, timpul maxim. Am argumentat că, dacă, într-un sistem închis, legile naturale au crescut întotdeauna entropia întregului, atunci ipso facto, legile naturale sau supranaturale necunoscute erau necesare pentru a crește ordinea.
Ceea ce a făcut acea prelegere a fost să-mi arate că, în anumite momente, oamenii de știință sunt obligați să fie incoerenți. Adică, ei nu știu totul și sunt uneori obligați să mențină teoriile împotriva dovezilor științifice pentru a-și păstra sistemele lor de credință. Acest lector ne-a învățat că legea naturală nu poate explica modul în care universul, în ansamblu, poate crește în ordine. Prin urmare, știința nu poate explica modul în care a apărut această ordine. Cu toate acestea, el credea în evoluție (credeam și eu). Nu fusesem învățat niciodată că există aspecte ale evoluției pe care oamenii de știință nu le-ar putea explica. Am crezut că, dacă păstrez credința în creația specială, așa cum se explică în Facere, atunci mă mențin într-o poziție de credință, în timp ce oamenii de știință aveau dovezi care să le susțină punctul de vedere. Această prelegere m-a ajutat să-mi dau seama că, dacă oamenii de știință nu pot explica toate dovezile evoluției, probabil că nici nu trebuie să avem toate răspunsurile pentru susținerea unui punct de vedere creaționist.
Până în acea zi, gândirea mea a fost total umanistă, întrucât a început cu presupunerea că aveam capacitatea de a explica lucrurile în mod logic. Acceptasem viziunea evolutivă asupra lumii și, în consecință, presupozițiile ei. Această viziune a respins orice rol al revelației ca bază pentru a înțelege lumea din jurul meu.
În acea zi, am părăsit gândirea evolutivă, de vârstă îndelungată, am început să particip la alte prelegeri și m-am străduit să evaluez dovezile din ambele puncte de vedere. Ceea ce am constatat a fost că majoritatea dovezilor științifice despre care am fost învățați nu au nicio legătură directă nici cu creația, nici cu evoluția. Dovezile care au fost prezentate într-un cadru evolutiv ar putea fi la fel de bine reinterpretate într-un cadru creaționist. Ca rezultat al acelei prelegeri, am ales să devin un creaționist și susținător al unui pământ tânăr. Am ales să accept Biblia ca bază pentru toată gândirea mea și să înțeleg Facerea în sensul clar în care a fost scrisă. Nu aș putea explica toate lucrurile pe care le-am observat în natură în cadrul respectiv și încă nu pot. Dar știam că, dacă acești lectori ar putea fi incoerenți în sensul că nu au fost capabili să facă cadrul evolutiv să se potrivească dovezilor în fiecare moment, atunci aș putea, de asemenea, să țin în „tensiune” acele domenii ale științei pe care nu le-aș putea explica într-un cadru creaționist. Înțelegerea mea asupra perspectivei creaționiste a devenit din ce în ce mai puternică în capacitatea sa de a acomoda și explica dovezile științifice reale.
În 1984 am început doctoratul în fiziologia arborilor. Din ce în ce mai mult, mă întreb cum poate oricine să privească complexitatea unui organism viu și să creadă că acesta a apărut prin procese naturale. Întregul științelor biologice duce la concluzia că este necesar un Creator. De asemenea, oricine poate afirma că știința susține o viziune evoluționistă neagă credința. Complexitatea nu doar a organismelor vii, ci a comunităților în care există, nu poate fi explicată în mod satisfăcător fără concluzia că există un Creator.
Adesea aud argumentul că știința nu poate permite presupoziția sau concluzia că există un Creator. În momentul în care o faci, se presupune că ieși în afara domeniului științei. Nu este așa.
O mare parte a efortului meu de cercetare în domeniul silviculturii încearcă să separe cauza și efectul. Cambiumul vascular nu este un țesut care să fie ușor supus abordărilor tradiționale reducționiste în încercarea de a înțelege cum funcționează. Adesea, seturile noastre de date conțin artefacte care apar pur și simplu pentru că măsurăm sau observăm un copac sau o pădure. Una dintre activitățile fundamentale pe care trebuie să le întreprindem atunci când analizăm datele este să încercăm să determinăm unde sunt influențate acestea de măsurătorile noastre și nu de procesele care au loc în mod natural. Adică, căutăm „evenimente” care nu pot fi atribuite naturii, ci rezultate ale implicării noastre „inteligente”. Întregul domeniu al științei criminalistice este axat pe acest aspect.
Luați în considerare găsirea unui cadavru în parc. A murit persoana din cauze naturale sau a fost implicat un alt factor? Dacă găsiți un cuțit în spate, atunci este logic să presupuneți că a fost implicată o inteligență exterioară. Cu toate acestea, dacă presupuneți de la început că moartea s-a produs din cauze naturale, atunci nu puteți ajunge niciodată la concluzia corectă. Nu este o chestiune de știință, ci a presupunerilor fundamentale pe care le faceți privind datele.
În ultimii 15 ani de experiență în cercetare, opiniile mele au devenit tot mai puternice. Am ajuns să realizez că evoluția este o viziune religioasă bazată pe presupunerea că putem discerne adevărul folosind abilitățile minții noastre de a raționa și de a gândi logic prin dovezile percepute de cele cinci simțuri ale noastre. Cu toate acestea, dacă urmărim acest raționament, ajungem în cele din urmă la concluzia că nu avem nicio bază logică pentru a crede că putem raționa logic. Nu putem dovedi că procesele noastre de gândire nu sunt doar reacții chimice aleatoare care apar în creierul nostru. Nu putem dovedi, în cele din urmă, că există. Descartes s-a înșelat când a spus: „Cuget, deci exist.” Decizia de a ne încrede în capacitatea noastră de a raționa este un pas al credinței. Teoria evoluției se bazează pe acest pas al credinței. Cu toate acestea, chiar și pentru a putea începe să am încredere în capacitatea mea de a raționa, trebuie să încep cu o revelație din partea Celui care m-a făcut.
După cum a afirmat CS Lewis: „Am crescut crezând în acest mit (evoluție) și am simțit—încă mai simt—măreția sa perfectă. Nimeni să nu spună că suntem o avem o vârstă de neimaginat: nici grecii, nici nordicii nu au inventat vreodată o poveste mai bună. Dar Mitul îmi cere să cred că rațiunea este, pur și simplu, produsul secundar neprevăzut și neintenționat al unui proces fără minte într-o etapă a devenirii sale fără sfârșit și fără scop. Astfel, conținutul mitului îndepărtează de sub mine singurul teren pe care aș putea crede că mitul este adevărat. Dacă propria mea minte este un produs al iraționalului, cum să am încredere în mintea mea când îmi vorbește despre evoluție?”1
Referințe și note
C.S. Lewis, Christian Reflections, Wm. B. Eerdmans Pub. Co., Grand Rapids, MI, p. 89, 1975. Înapoi la text.
https://creation.com/geoff-downes-in-sase-zile
///////////////////////////////////////////
În șase zile- De ce 50 de oameni de știință alegsă creadă în creație.
Editat de Dr. John Ashton
tradus de Cristian Monea (Centrul De Studii Facerea Lumii)
Dr. Angela Meyer, horticultor
Dr. Meyer a fost om de știință la Hort Research, Centrul de Cercetare Mount Albert din Noua Zeelandă. Deține o licență în botanică de la Universitatea din Auckland, un masterat în botanică de la Universitatea din Auckland și un doctorat în științe horticole de la Universitatea din Sydney. Dr. Meyer (născută Snowball) a publicat 11 lucrări recenzate în domeniul efectelor sezoniere asupra producției de fructe și în 1994 a fost distinsă cu medalia de bronz a Noii Zeelande pentru Știință și Tehnologie, pentru excelență în cercetarea fructelor kiwi și serviciile aduse științei.
Există mai multe motive pentru care cred în relatarea biblică a creației.
În primul rând, cred că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, corect și adevărat în tot ceea ce spune. A fost testat și s-a dovedit că este adevărat din punct de vedere istoric, arheologic și al profețiilor împlinite. Pe măsură ce continuăm să-l testăm în domeniile științei, cred că vom găsi că este adevărat și acolo. Cred că putem accepta autoritatea Bibliei în relatarea originii vieții.
În al doilea rând, cred relatarea biblică a creației, deoarece este cea mai bună explicație pentru complexitatea vieții. Nu am văzut niciodată dovezi pentru evoluție. Tot ceea ce văd în natura din jurul meu indică un proiectant divin.
În propriul meu domeniu de cercetare, controlul înfloririi la plantele recoltate, văd demonstrată o precizie minunată. Procesele interne care controlează înflorirea la fiecare specie sunt complexe, corelate și concepute pentru a produce cel mai bun rezultat pentru planta individuală, în ceea ce privește numărul, poziția și calitatea florilor și, prin urmare, cantitatea cu fructe.
Factorii de control, cum ar fi temperatura, lungimea zilei, calitatea luminii și diferiți hormoni, acționează asupra procesului de înflorire în diferite grade, în funcție de specie, vârsta plantelor, poziția, condițiile de creștere și anotimp. Întregul sistem nu este deloc bine înțeles de noi, simpli oameni—deși încercăm să modificăm și să maximizăm sistemul în beneficiul nostru, în horticultură. Toate acestea sunt atât de complexe și atât de interdependente încât aceste sisteme nu se pot produce treptat din întâmplare. Toate sistemele de viață ale plantelor trebuie să fi fost complete și funcționale în același moment—în ziua 3. Este, de asemenea, semnificativ faptul că pentru polenizare și distribuția semințelor, multe specii de plante au nevoie de animale, care au fost create în zilele 5 și 6. Un interval între zile de o mie de ani nu ar asigura supraviețuirea multor plante.
În plus, extravaganța variației formei, a culorii și a modelelor florilor este o expresie clară a unui artist divin. Procesele evolutive ar produce cel mai probabil un tablou mult mai restrâns, conservator și utilitar (dacă procesele evolutive ar fi, de fapt, posibile).
Aici văd înțelepciunea, măreția și puterea Dumnezeului nostru Creator.
https://creation.com/angela-meyer-in-sase-zile
/////////////////////////////////////////////
În șase zile- De ce 50 de oameni de știință aleg să creadă în creație?
Editat de Dr. John Ashton
tradus de Cristian Monea (Centrul De Studii Facerea Lumii)
Dr. Don Batten, agronom
Dr. Batten este cercetător la Creation Ministries International din Australia. Deține o licență în agronomie de la Universitatea din Sydney și un doctorat în fiziologia plantelor de la Universitatea din Sydney. Dr. Batten a lucrat timp de 18 ani ca cercetător la Departamentul de Agricultură din New South Wales, studiind biologia florală, adaptarea la mediu și creșterea speciilor de pomi fructiferi tropicali și subtropicali, cum ar fi lychee, mărul și mango.
În copilărie, am fost trimis la școala duminicală. Am aflat biserica „noastră” teribil de plictisitoare, dar un om evlavios m-a învățat câteva adevăruri biblice fundamentale. Când eram încă la școala primară, un predicator de stradă a vizitat micul oraș rural în care am crescut. Am ascultat și am ajuns să înțeleg gravitatea păcatului meu și consecințele sale veșnice și am primit darul gratuit al mântuirii lui Dumnezeu.
M-am dus la Hurlstone Agricultural High School, o școală de stat cu internat. Aceasta era o școală creștină, activă, și am fost încurajat să cresc pe drumul meu creștin. Cu toate acestea, eram în cursul celui de-al doilea an al noului sistem de învățământ, cunoscut sub numele de „Schema Wyndham”. Aceasta a presupus o revizuire totală a sistemului de învățământ, astfel încât ideile evolutive au pătruns pentru prima dată în programul de învățământ, în special cel științific. Tulburat de acest lucru, am fost atras să citesc o carte intitulată Science Returns to God. Autorul a obținut zece diplome—cinci în teologie și cinci în știință. În calitate de adolescent de 15 ani, m-am gândit că acest bărbat ar putea ști chiar mai mult decât am știut eu! În retrospectivă, mesajul său, în esență, a fost: „Știința este un mod infailibil de a cunoaște trecutul, așa că trebuie să facem Biblia să se potrivească cu ceea ce spun oamenii de știință”. Cu alte cuvinte, Dumnezeu a folosit evoluția de-a lungul a sute de milioane de ani de moarte, lupta pentru supraviețuire, „natura cu dinți și gheare”, ca mijloc de a crea totul.
În interior știam că acest lucru subminează Cuvântul lui Dumnezeu. Dar cum ar putea greși un om cu atâtea diplome? Am încercat să nu mă gândesc la aceasta. Dacă un necreștin m-ar fi provocat în legătură cu „știința” și Biblia, aș folosi clișee precum „Biblia este o carte a religiei, nu a științei”, „Dumnezeu ar fi putut folosi evoluția”, „zilele ar fi putut fi perioade lungi de timp ”, „la Domnul o zi este ca o mie de ani” și așa mai departe. Cu toate acestea, am încercat practic să nu mă gândesc la aceasta.
Două cutii
Am tratat problema folosind abordarea celor „două cutii”. Într-o cutie am avut credința mea creștină. Pe ea avea o etichetă pe care scria „Deschideți pentru studii bisericești și biblice, dar păstrați-o închisă în alte momente”. În cealaltă cutie erau studiile de școală și cele universitare. Această cutie avea o altă etichetă: „Deschisă pentru școală/universitate, dar niciodată pentru biserică sau la studii biblice”. Îmi compartimentasem viața în sacru și laic, iar secularul devenea din ce în ce mai dominant.
În acest stadiu nu am cunoscut niciun creștin care să creadă ceea ce spune Biblia despre creație (recentă și ), Căderea și Potopul (global). Teoria golurilor a „rezolvat” problema creștinilor mai în vârstă cu care am vorbit (ei nu au înțeles problemele, pentru că nu fuseseră învățați evoluția și niciodată nu am putut vedea că sensul simplu al Facerii a lăsat să se înțeleagă vreun gol, să nu mai vorbim de potopul lui Lucifer și alte idei fanteziste, cum ar fi oamenii fără suflet de dinaintea lui Adam). Alții „au crezut Biblia”, neputând oferi motive (contrar 1 Pet. 3:15). Majoritatea tinerilor au gândit la fel ca mine („Dumnezeu a folosit evoluția”).
Cu toate acestea, trebuie să fi existat unii creștini la universitate care au crezut relatarea biblică și ar fi fost dispuși să conteste învățătura evoluționistă. Într-o zi, la o prelegere, profesorul de zoologie a spus: „Unii dintre voi sunteți îngrijorați de această evoluție. Nu vă faceți prea multe griji pentru aceasta, nici eu nu știu dacă o cred.” În retrospectivă, cred că el a încercat doar să dezamorseze problema pentru câțiva „fundamentaliști” care au crezut, de fapt, ceea ce a spus Biblia (spre deosebire de mine). Cu toate acestea, cuvintele mi-au rămas în minte (mai mult decât orice altceva a mai spus el!). A folosit cuvântul „crede”? Am reflectat. Dar aceasta este știință, știința nu este o chestiune de credință! Știința înseamnă fapte! La aceasta m-am gândit, în naivitatea mea.
Adam și Eva: Stând pe o grămadă de oase adâncă de câțiva kilometri?
Acest gând m-a determinat să fiu mai deschis la minte cu privire la paradigma evoluției. Cele două cutii au început să se deschidă în același timp. Am început să fiu provocat de modurile în care scenariul evolutiv a contrazis teologia Bibliei—de exemplu, învățătura despre caracterul lui Dumnezeu și răscumpărarea nu a putut fi separată de istoricitatea relatării biblice despre creație și Cădere. Evoluția, dacă ar fi adevărată, a fost o credință total incompatibilă cu privire la istoria lumii. Adică, cum ar putea un Creator-Dumnezeu iubitor, sfânt, drept, atotștiutor, atotputernic să folosească un mijloc atât de crud și distructiv de a crea totul? El a descris creația, după ce a terminat de creat tot, inclusiv omenirea, ca fiind foarte bună (Fac. 1:31). S-ar putea descrie creația ca fiind foarte bună dacă Adam și Eva ar sta pe o grămadă de oase adâncă de câțiva kilometri? Aceasta a presupus teoria golurilor și afirmația că „Dumnezeu a folosit evoluția”.
Facerea și Evanghelia
Apoi, au existat implicațiile pentru semnificația și motivul morții și învierii lui Iisus. Dacă aș avea ocazia să vorbesc cu cineva despre credința mea, aș evita Vechiul Testament și aș încerca să direcționez discuția spre dovezile istorice ale învierii lui Iisus. Aproape că mi-am dorit ca Vechiul Testament să nu facă parte din Biblie! Dar Iisus confirmase veridicitatea Vechiului Testament. De asemenea, el l-a citat și l-a aprobat pe Avraam:„Dacă nu ascultă de Moise și de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morți.” (Luca 16:31; comparați cu Ioan 5:46–47).
Motivul morții și învierii lui Iisus se bazează pe istoricitatea Facerii—că neascultarea lui Adam și a Evei a adus blestemul morții și al suferinței asupra lumii. Fiecare dintre noi a păcătuit, așa că toți merităm mânia lui Dumnezeu (Rom. 5:12). Iisus a luat blestemul morții asupra Sa pe cruce, pentru ca noi, care credem în Dumnezeu că ne va mântui, să fim eliberați de moarte pentru eternitate (Rom. 5:12–19; 1 Cor. 15:21–22). Dacă evoluția era adevărată, moartea și suferința erau dintotdeauna aici; ele nu ar fi fost rezultatul păcatului. Deci, ce semnificație are moartea lui Iisus?
Când încercam să cred în evoluție, fără să mă gândesc la aceasta, am încercat să explic blestemul asupra lui Adam ca moarte spirituală. De ce? Pentru că, dacă evoluția ar fi adevărată, moartea era deja aici când Adam a păcătuit. Dar blestemul a fost, în mod fundamental, moartea fizică („în pământ te vei întoarce” Fac. 3:19), de aceea Iisus a murit trupește pe cruce, așa cum ne amintim la fiecare Împărtășanie (1 Cor. 11:23–26). Și de aceea a înviat trupește din morți, învingând păcatul și moartea. Deci noi, care suntem în Hristos, așteptăm cu nerăbdare o înviere trupească (1 Cor. 15).
Mai mult, Vechiul Testament conține Legea, pe care Noul Testament o numește călăuză spre Hristos (Gal. 35:24). Cum pot răspunde oamenii la Mântuitorul, Iisus Hristos, dacă nu știu că trebuie să fie mântuiți? Și cum pot să știe că trebuie să fie mântuiți dacă nu știu că au arătat neascultare față de Creatorul lor privind respectarea standardelor Lui de dreptate, că sunt pierduți, că merită condamnarea lui Dumnezeu și vor suferi mânia Lui la Judecată? Legea ne ajută să vedem că suntem într-adevăr pierduți fără mântuirea lui Dumnezeu prin Iisus Hristos.
Creștinismul—o înțelegere
Așadar, am început să văd că viața creștină este ca o „înțelegere”. Evoluția este, în esență, un alt mod de gândire care este conceput pentru a-l exclude pe Dumnezeu (amintiți-vă că axioma fundamentală a evoluției este că mutațiile sunt aleatoare, fără scop). „Evoluția teistă” este un oximoron. Dacă este evoluție, atunci Dumnezeu nu are nimic de-a face cu ea. Dacă este Dumnezeu, atunci nu este evoluție!
Mi-am dat seama că nu puteam alege ceea ce mi se părea convenabil să cred. Dacă Biblia este Cuvântul inspirat al Celui care a fost acolo la început, care nu face niciodată greșeli și nu minte niciodată, atunci ar trebui să fie autoritatea supremă. Nu ar trebui „reinterpretat” pentru a se potrivi speculațiilor oamenilor supuși greșelilor care nu au fost acolo la început și cu siguranță fac greșeli. Aceasta ar face din om autoritatea supremă, nu Dumnezeu. Biblia ne spune că, de vreme ce oamenii i-au întors spatele lui Dumnezeu, ei s-au rătăcit în gândurile lor (Rom. 1:21). Deci, nu este bine să răsturnați Cuvântul lui Dumnezeu din cauza „cărturarilor” care îl contrazic.
Iisus ne-a poruncit: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău.” (Mat. 22:37) Am exclus o mare parte din viața mea de la suveranitatea lui Dumnezeu—perioada mea la universitate.
Punând lucrurile la încercare
Am fost ca un burete, absorbind tot ce am fost învățat fără să verific. Acum am început să pun lucrurile la încercare. Chiar stăteau în picioare? Au existat nenumărate fosile de tranziție care arătau transformarea unui animal (sau plantă sau microb) în altul—așa cum a prezis Darwin? Nu, au existat doar o mână de fosile discutabile. Au arătat fosilele o transformare treptată a unui fel în altul? Nu, fosilele au prezentat stază (adică, nicio schimbare direcțională, rămânând practic aceleași). Multe creaturi cunoscute sub numele de fosile, care se presupune că sunt vechi de sute de milioane de ani—precum stelele de mare, meduzele, melcii—sunt și astăzi aici. Cum poate fi aceasta dacă evoluția poate schimba atât de ușor un fel în altul?
Generare spontană ?
În scenariul evolutiv, viața a apărut spontan din substanțe chimice simple. Dar acest lucru este imposibil ținând cont de ceea ce se știe acum despre complexitatea uimitoare a celor mai simple viețuitoare—chiar și cea mai simplă celulă auto-reproducătoare. Există atât de multe probleme cu această idee, care a devenit și mai greu de suportat de când eram student la universitate. Chiralitatea este o problemă uriașă—„orientarea” aminoacizilor și zaharurilor, de exemplu. Chimia fizică poate produce aminoacizi în condițiile potrivite, dar ei greșesc spunând că viața poate să se formeze, deoarece sunt amestecuri de forme de stânga și de dreapta, nu cele pure necesare în viețuitoare. Numai enzimele produc aminoacizii și zaharurile pure necesare vieții, dar fabricarea enzimelor necesită o celulă vie. Viața se bazează pe viață.
Apoi, există problema insurmontabilă de a obține chiar și o enzimă funcțională prin procese aleatoare, chiar dacă ați putea obține toate ingredientele asamblate împreună. Să luăm în considerare doar o enzimă tipică formată din 300 de aminoacizi. Chiar dacă suntem generoși cu materialistul și presupunem că numai 150 de aminoacizi trebuie specificați pentru funcția enzimei, probabilitatea de a obține o secvență funcțională este mai mică de 1 în 10195. Nu ne putem imagina o astfel de improbabilitate. Există, probabil, 1080 de atomi în univers. Dacă am face din fiecare atom din universul nostru un alt univers la fel ca al nostru și fiecare dintre acești atomi ar fi fost un experiment pentru fiecare milisecundă a presupusei vârste evolutive a universului nostru, s-ar obține 10181 de experimente—departe de cea mai mică șansă de a obține o enzimă funcțională. Aceasta este doar o enzimă. Această celulă vie, care este cea mai simplă, trebuie să aibă cel puțin câteva sute de enzime/proteine.
Îmi amintesc clar, la Biochimie II, o serie de prelegeri despre operonul lactozidazei (un grup de gene care codifică toate enzimele implicate în metabolismul lactozei) în E. coli. Acest lucru tocmai fusese elucidat (20 de ani mai târziu, tot se încearcă lămurirea detaliilor despre modul în care enzimele își fac treaba). Mecanismul complex de control care a pornit enzimele numai dacă lactoza era disponibilă și reglează cantitatea de enzimă fabricată, a fost cu adevărat minunat. În mod evident, lectorul se bucura să ne învețe despre astfel de minuni proaspăt descoperite. La sfârșitul seriei, într-o sesiune de întrebări/discuții, cineva a întrebat: „Cum ar putea evolua un astfel de sistem de control integrat prin mutații aleatoare și selecție naturală?” Spre surprinderea mea, lectorul a răspuns pur și simplu: „Nu ar putea”.
De atunci, au fost descoperite multe alte mașini și mecanisme biochimice extrem de integrate, mașini care nu vor funcționa dacă lipsește o singură parte. Aceasta înseamnă că nu pot fi acumulate prin mici modificări care se acumulează în timp, deoarece micile schimbări nu ar fi funcționale pentru organism, astfel încât selecția naturală nu ar putea acționa asupra lor. Doar aparatul complet funcționează, deci trebuie să fie prezent pentru ca acesta să confere un avantaj organismului și să fie astfel accesibil selecției naturale. Astfel de mașini biochimice includ flagelul rotativ, utilizat pentru propulsia bacteriilor și sistemul de coagulare a sângelui la vertebrate. Aceste caracteristici de proiectare sunt exemple de „complexitate ireductibilă”.1
În această perioadă, dr Duane Gish, de la Institutul pentru Cercetarea Creației din SUA, a făcut o vizită la Universitatea din Sydney, sponsorizată de Uniunea Evanghelică. Prezentarea sa mi-a consolidat ideile. Interesant este că studenții de la filozofie, nu cei la științe, au vrut să dezbată problema cu dr. Gish. Acest lucru mi-a întărit ideea că întreaga problemă este fundamental una filosofică/religioasă. Karl Popper, binecunoscutul filozof al științei, a ajuns la concluzia că „darwinismul nu este o teorie științifică testabilă, ci un program de cercetare metafizică—un cadru posibil pentru teoriile științifice testabile”.2
Darwinismul, de la început, a fost în esență un cadru materialist, ateist, pentru gândire. Este o viziune asupra lumii, o paradigmă. Așa cum Adam Sedgwick, profesor de geologie de la Universitatea Cambridge, scria, în 1861, despre Originea speciilor lui Darwin: „De la început până la sfârșit este un fel de mâncare de materialism gătit cu pricepere. … Și de ce se face aceasta? Din niciun alt motiv, sunt sigur, decât pentru a ne face independenți de un Creator.”3
Sir Julian Huxley, ateu și primul director general al UNESCO, a spus: „Realizarea reală a lui Darwin a fost aceea de a înlătura întreaga idee a lui Dumnezeu ca și Creator al organismelor din sfera discuției raționale.”4
Se pare că nimeni de la conferința care sărbătorea centenarul publicării cărții Originea speciilor de către Darwin, nu s-a opus declarației lui Huxley. Mai recent, William Provine, profesor de științe biologice la Universitatea Cornell, a spus: „Permiteți-mi să rezum opiniile mele cu privire la ceea ce ne spune biologia evoluției moderne cu voce tare și clară. … Nu există zei, nu există forțe de niciun fel, nici viață după moarte. Când mor, sunt absolut sigur că voi fi complet mort. Aceasta este doar tot—acesta va fi sfârșitul meu. Nu există niciun fundament suprem pentru etică, niciun sens suprem în viață și nicio voință liberă pentru oameni.”5
Teologii care cred că pot desena cercuri în jurul științei și creștinismului și spun că „religia” nu are nimic de-a face cu „știința” și invers, ar fi bine să muncească din greu pentru a-i convinge pe evoluționiști!
Accidentele creează cărți cu informații?
Un microb tipic conține informații codificate în genomul său echivalente unei cărți de aproximativ 500 de pagini. Un om are aproximativ 1000 de astfel de cărți cu informații codificate în ADN-ul fiecărei celule. Să presupunem că prima celulă s-a creat singură. Atunci, cum s-a transformat în toate viețuitoarele de pe pământ? Mutațiile și selecția naturală ar trebui să fie eroii complotului evolutiv, potrivit profeților darwinieni moderni, precum Richard Dawkins, care a fost descris ca „apostolul ateismului”.
Mutațiile apar atunci când apar erori în urma copierii ADN-ului pentru a fi transmis descendenților—„literele” bazice ale acidului nucleic din cod sunt schimbate, pierdute sau adăugate. Aceste erori ar trebui să genereze toate informațiile genetice noi, iar selecția naturală separă îmbunătățirile de efectele degenerative.
Greșelile accidentale de copiere adaugă informațiile genetice complexe necesare pentru a transforma microbii în moluște, acarieni, mango și oameni? Modificările aleatoare ale informațiilor cresc vreodată cantitatea de informații semnificative? Când un dactilograf apasă tasta greșită, adaugă vreodată „greșeala” vreun sens suplimentar informațiilor care sunt scrise? Modificările aleatoare aduse unui program de calculator măresc vreodată funcționalitatea programului?
Intuitiv, nu ne-am aștepta niciodată ca modificările aleatoare să genereze informații funcționale suplimentare, dar aceasta se presupune că este chestia fantastică a creării informațiilor în paradigma evoluției.
Dar este de ajuns intuiția? Au existat studii detaliate ale acestei probleme publicate în ultimii ani, care arată că generarea de noi complexități funcționale prin accidente este atât de improbabilă încât nu s-ar întâmpla niciodată, chiar și în miliardele de ani ale evoluționiștilor.6 Mutațiile cauzează pierderea informațiilor, pierderea complexității funcționale—nu o creștere, așa cum necesită evoluția.
Uneori, pierderea complexității/specificității poate fi avantajoasă—de exemplu, pierderea aripilor la gândacii descendenți dintr-o specie de gândaci zburători purtați de vânt pe o insulă. În această situație, zborul reprezintă un pericol pentru sănătate, deoarece gândacii zburători ar putea fi aruncați în mare, deci pierderea aripilor poate fi un avantaj. O mutație a uneia dintre genele care controlează formarea aripilor ar putea cauza cu ușurință pierderea aripilor. Deci, o astfel de mutație poate fi benefică, dar este totuși o pierdere de informații, nu creșterea pe care o necesită evoluția.
Rezistența la antibiotice poate apărea prin pierderea informațiilor genetice. De exemplu, rezistența la penicilină a stafilococului s-a întâmplat prin pierderea controlului asupra producției unei enzime care descompune penicilina. Acest lucru are ca rezultat supraproducția enzimei, care este utilă în prezența antibioticului, însă este o irosire de resurse în mod normal.
Un alt mecanism pentru obținerea rezistenței la antibiotice este achiziționarea de pachete de gene de la alte tipuri de bacterii prin conjugare, un proces de împerechere la bacterii. Cu toate acestea, nu există nicio funcționalitate complexă nouă care să apară prin oricare dintre aceste procese. Toate implică fie pierderea informației, fie achiziționarea lor de la altceva, care nu susține credința în progresia ascendentă prin evoluție.
Obținerea unui profit prin falimentare lentă
Există, de asemenea, probleme uriașe cu ratele de mutație necesare și costul de a scăpa de mutațiile predominante „rele” (care necesită „moartea celui neadaptat”). De asemenea, pentru ca o mutație bună să se stabilească într-o populație, toți acei indivizi care nu au noua trăsătură trebuie să moară. Când aceste considerații sunt combinate cu ratele reduse de reproducere a multor animale, devine clar că nu a existat suficient timp (chiar și cu perioada de timp a evoluționiștilor) pentru ca astfel de animale să poată evolua. J. B. S. Haldane, unul dintre cei care au formulat teoria modernă „neo-darwiniană”, a scris despre aceste probleme cu mulți ani în urmă. Motoo Kimura a încercat să o rezolve cu teoria mutației neutre, dar acest lucru nu ajută, deoarece nu scapă de costul substituției—în momentul în care o presupusă mutație neutră devine benefică printr-o schimbare a mediului, cei care nu au mutația trebuie să moară în continuare pentru ca aceasta să se fixeze în populație.7
Selecția naturală este, de asemenea, o problemă. A fost propusă inițial ca un mecanism conservator pentru eliminarea neadaptaților, greșelilor, care apar într-o lume căzută. Darwin a încercat să o transforme într-o forță creativă pentru a face lucruri noi. Dar la fel cum mutațiile distrug informațiile genetice complexe, codificate, tot așa selecția naturală elimină informațiile genetice.
Dacă o populație de animale conține indivizi cu diferite lungimi de păr și mediul se schimbă astfel încât devine extrem de rece, animalele cu părul scurt vor muri, supraviețuind doar cele cu părul lung. Populația s-a adaptat condițiilor de frig, dar a pierdut informațiile genetice pentru părul scurt.
Pierderea informațiilor are loc atât cu selecția naturală, cât și cu selecția artificială sau cu reproducerea. Crescătorii de plante caută să folosească tipuri sălbatice în reproducere, deoarece soiurile noastre foarte selectate nu dispun de informații genetice prezente în omologii lor sălbatici. Fiind o persoană implicată, de-a lungul anilor, în creșterea plantelor, cum ar fi lychees, măr și guava, am fost foarte conștient de acest lucru.
Dar similitudinile („omologia”)?
Nu arată omologia că suntem înrudiți cu animalele, într-un „mare lanț de vietăți”? Dacă se presupune că evoluția trebuie să fi avut loc, deoarece suntem aici, atunci se poate argumenta că similitudinile sunt dovezi ale evoluției.
Cu toate acestea, poate că asemănările există pentru un motiv diferit. Poate există pentru că există un Creator comun care a făcut totul. Mai mult, poate Creatorul a făcut lucrurile cu un model care este menit să ne spună ceva—și anume, că există un singur Creator-Dumnezeu. Romani 1:20 ne spune că atributele invizibile ale lui Dumnezeu sunt clar evidente în ceea ce a făcut El, astfel încât nimeni nu are vreo scuză pentru a pretinde lipsa cunoașterii lor. Dacă nu ar exista asemănări și fiecare organism ar fi complet diferit de oricare altul, am putea concluziona logic că au existat mulți creatori, mulți zei.
Interesant este că modelele de similitudine vorbesc, de fapt, împotriva explicației evolutive. De exemplu, cârtița marsupială și cea placentară, precum și șoarecele marsupial și cel placentar, sunt incredibil de asemănătoare. Dar acest lucru nu se poate datora legăturii evolutive, deoarece, în schema evolutivă, planul corpului marsupial și planul corpului placentar s-au despărțit înainte de presupusa evoluție a cârtițelor și a șoarecilor. Așadar, este oferită o „explicație” ad hoc pentru asemănări: s-a întâmplat să se asemene pentru că au evoluat în medii similare—„evoluție convergentă”.
Piciorul unui cal este destul de diferit de al nostru, dar suntem clasificați ca mamifere placentare. Piciorul unei broaște este mult mai asemănător cu al nostru, dar aceasta este un amfibian, departe de noi. Cum se face? Ei bine, iată o altă poveste ad hoc: piciorul calului a evoluat/s-a adaptat la o altă formă specializată pentru alergat etc.; broasca și picioarele umane nu s-au schimbat prea mult de la prototipul piciorului vertebrat—de aceea arată atât de asemănător.
Aceste scenarii nu sunt știință; sunt doar povești. Necesitatea poveștilor apare deoarece evoluționiștii interpretează greșit sistemul ierarhic de clasificare ca un model evolutiv. Biologul molecular Dr. Michael Denton, în calitate de persoană care nu este creaționistă, a explicat acest lucru în cartea sa clasică Evolution: A Theory in Crisis.8
Deci viața nu a apărut prin procese naturale și nici marea diversitate a vieții nu ar fi putut apărea prin procese naturale neinteligente (evoluție). Tipurile vii au fost create de Dumnezeu, așa cum spune Biblia. Plantele au fost create pentru a se reproduce după felul lor (Fac. 1:11–12), ca și alte tipuri de ființe vii. Vedem variații, dar sunt limitate. Câinii/lupii/șacalii/coioții—membri ai tipului lupului—nu se vor transforma niciodată în ceva diferit prin orice proces natural, așa cum nici roșiile nu se vor transforma în fasole. Dumnezeu a creat lucrurile cu abilitatea de a se adapta, de a varia în limite; altfel nu ar fi fost capabili să „umple pământul”. Mutațiile și selecția naturală apar în lumea noastră căzută, dar ele nu creează noi tipuri de bază de organisme. În ultimul timp, unii evoluționiști încep să realizeze acest lucru:
Putem continua să examinăm variația naturală la toate nivelurile… precum și să facem ipoteze cu privire la evenimentele de speciație ale ploșnițelor, urșilor și brahiopodelor până când se sfârșește planeta, dar vom rămâne doar cu ploșnițe, brahiopode și urși. Niciunul dintre acestea nu se va transforma în rotifere sau viermi rotunzi.9
Știința s-a „întors la Dumnezeu” într-un anumit sens aici, deoarece acest lucru ar putea fi învățat citind capitolul 1 al Facerii.
Dumnezeu a creat lucrurile pentru a arăta că acestea au fost create, astfel încât să ne închinăm Lui și nu creației.
Referințe și note
Michael J. Behe, Darwin’s Black Box: The Challenge to Biochemical Evolution, The Free Press, New York, 1996. Înapoi la text.
Karl Popper, Unended Quest, Fontana-Collins, Glasgow, p. 151, 1976. Înapoi la text.
- Sedgwick, 1861, citat din Ronald W. Clark, The Survival of Charles Darwin, Random House, New York, p.
https://creation.com/don-batten-in-sase-zile
////////////////////////////////////////////
Surprizele culorii pielii
de Robert W. Carter
tradus de Cristian Monea (Centrul De Studii Facerea Lumii)
Aceasta nu este Eva! Această femeie nu produce multă eumelanină, un pigment maro închis găsit în pielea, părul și ochii umani. Însă, ea indică multă feomelanină, de aici și colorarea ei roșiatică. Tonurile deschise ar fi fost ascunse în Adam și Eva, și în populația umană timpurie, de variante de gene mai închise. Cu toate acestea, din moment ce culoarea roșie nu se găsește pe glob, există posibilitatea ca ea să fie cauzată de mutațiile post-Babel.
Scriitorii și vorbitorii noștri sunt adesea întrebați despre rasă și rasism. Am dezvoltat câteva răspunsuri destul de bune, cum ar fi faptul că Adam și Eva ar fi fost de culoare „maro mijlocie” sau culoarea pielii este literalmente, doar „superficială”. Din punct de vedere biblic, există o singură „rasă” de oameni, dar putem oare explica de ce oamenii arată diferit în întreaga lume? Da, chiar putem.
Se pare că genele care controlează atât culorile deschise, cât și cele închise ale pielii se găsesc în întreaga lume. Cu alte cuvinte, aceste variante se aflau în populația umană inițială înainte de a ne răspândi pe tot globul.
Întrebarea „De unde vin rasele?” are un răspuns nou și mai bun. De mai mulți ani, știm care esta cauza culorii deschise a pielii eurasiaticilor.1 Genele cu nume ca OCA2 și SLC24A5 au fost identificate anterior printre principalii vinovați. Dar ce anume controlează culoarea închisă a pielii? Până de curând, acest lucru a rămas o puzzle nerezolvat. Europenii sunt aproape toți homozigoți pentru gena SLC24A5, dar faptul că africanii au mult mai multă diversitate în genele lor de „culoare a pielii” a făcut dificilă identificarea cauzei tonurilor de piele bogate în melanină. Acest lucru nu mai este adevărat, iar răspunsul nu are nimic de-a face cu evoluția.
Primul studiu privind culoarea pielii africanilor a fost deja publicat,2,3 iar rezultatele nu sunt cele pe care majoritatea oamenilor le-au așteptat. Se pare că genele care controlează atât culorile deschise, cât și cele închise ale pielii se găsesc în întreaga lume. Cu alte cuvinte, aceste variante se aflau în populația umană inițială înainte de a ne răspândi pe tot globul. Aceasta este o informație foarte interesantă! Înseamnă că toți oamenii de pe Pământ sunt într-adevăr descendenți dintr-o populație cu o singură sursă, despre care credem că era la Babel.
Sursa: commons.wikimedia.orgmelanin
Acesta nu este Adam! Acest băiat cu un ton al pielii profund și bogat are cantitatea maximă de melanină. Este puțin probabil ca Adam și Eva să fi fost așa de închiși la ten și, ca în cazul părului roșu, este posibil ca varianta particulară care provoacă această producție de melanină să nu fi fost în Adam și Eva.
Dar acum știm de ce pielea unor oameni este mult mai închisă decât a altora. O nouă variantă a genei MFSD12 a fost identificată la persoanele cu cea mai închisă piele din întreaga lume. Ea acționează pentru a crește eumelanina și pentru a reduce feomelanina, principalii pigmenți din pielea, părul și ochii umani. Deoarece eumelanina este mai închisă decât feomelanina, se explică culoarea intensă a pielii celor mai închise persoane. Pielea frumoasă, bogată în melanină a oamenilor din Africa Centrală, a multor oameni din India de Sud, a australienilor nativi și a oameni din Melanezia este aceeași.
Și pielea deschisă observată, de exemplu, la poporul Khoisan din sudul Africii este cauzată de aceleași gene care determină tonuri de piele mai deschise în Africa de Nord și în alte locuri. Se pare că variantele de piele „deschisă” se găsesc în întreaga Africa, dar sunt copleșite de prezența variantelor de piele „închisă”, astfel încât acestea nu au fost observate până când geneticienii au analizat genele multor oameni.
Oamenii de origine etnică mixtă, ca fostul președinte american Barack Obama, au tenul destul de deschis în comparație cu ideea (înșelătoare a) majorității oamenilor despre o persoana tipică de descendență africană
Dar trebuie să fim atenți atunci când discutăm despre Africa. În primul rând, genetica poporului din Africa de Nord este foarte asemănătoare cu cea a altor popoare mediteraneene și foarte diferită a popoarelor din Africa Subsahariană. Acest lucru a fost și mai evident în vechime.4 Popoarele nord-africane nu sunt, de obicei, închise la piele. În al doilea rând, probabil că au existat în trecut în Africa de Est și de Sud mult mai mulți africani cu piele deschisă decât există astăzi. Ei au fost mutați în timpul a ceea ce se numește „Extinderea Bantu”.5Popoarele vorbitoare de bantu (cum ar fi Zulu și Lemba6) reprezintă grupul de oameni dominant din cea mai mare parte a Africii subsahariene de astăzi, dar nu au fost primii oameni acolo. În schimb, pe măsură ce s-au extins, se pare că au gonit sau ucis pe locuitorii băștinași.7 Când un grup de oameni invadează teritoriul altuia, acest lucru are ca rezultat, de obicei, o amestecare genetică. Am văzut în Americi, de exemplu, prezența a numeroși cromozomi europeni Y și a multor ADN mitocondriali ale nativilor americani în cadrul populației moderne și mixte.8 Acest lucru nu este valabil și pentru teritoriile bantu. Există teritorii vaste fără dovezi că poporul inițial s-a amestecat cu cuceritorii bantu. Cu alte cuvinte, primii oameni au fost exterminați. Punând lucrurile cap la cap, acest lucru ar fi dus la răspândirea variantelor de piele închisă într-o zonă geografică mai mare și s-a întâmplat cu mai puțin de 2000 de ani în urmă.
Sursa: commons.wikimedia.orghuman-skin-colour-distribution
O hartă aproximativă a culorii pielii din întreaga lume, pe baza datelor mai vechi. Mai multe astfel de hărți pot fi găsite pe Internet, toate fiind imperfecte. Cu toate acestea, ea ne oferă o bună idee despre distribuția istorică a diferitelor culori ale pielii. Constatarea surprinzătoare este că tonurile mai închise și mai deschise din diferite locuri sunt cauzate de aceleași variante genetice, ceea ce înseamnă că ele au existat înainte ca oamenii să se răspândească pe Pământ. Hartă alternativă și sursa: Barsh, G.S., Ce influențează variația culorii pielii umane? PLoS Biology 1(1): e27, 2003.
Cum ar fi arătat Adam și Eva?
Adam și Eva aproape sigur ar fi avut culoarea pielii și a părului maro mijlociu și ar fi avut ochi căprui.
De mulți ani, creaționiștii biblici au spus că Adam și Eva ar fi de culoare „maro mijlocie”. Chiar dacă acest lucru se baza pe lipsa de cunoștințe genetice, s-a dovedit a fi corect. Deoarece majoritatea variantelor care afectează pielea, părul și culoarea ochilor se găsesc în întreaga lume, acestea trebuie să fi fost prezente în populație înainte de a se răspândi în jurul lumii (după Babel), astfel încât trebuie să fi fost pe Arcă, astfel, ele probabil erau în Adam și Eva. Dar dacă amestecați toate aceste gene într-o singură persoană, ea ar avea într-adevăr piele și păr de culoare maro mijlociu și ochi căprui.
Singurul avertisment pe care trebuie să-l adăugăm este că mutațiile au avut loc cu siguranță în genomul uman încă de la creație. Și, genele de „culoare” sunt o țintă ușoară pentru mutații, deoarece colorarea poate fi schimbată fără a ucide sau a afecta animalul sau persoana. Acesta este motivul pentru care vedem urși polari albi, urși grizzly maro și urși negri. De asemenea, din acest motiv vedem labradori negri, ciocolatii și galbeni. Aceste variații ale culorii blănii sunt cauzate de modificările genelor de culoare a părului acestor animale—iar oamenii au gene foarte asemănătoare care controlează culoarea pielii, a părului și a ochilor.
Nu există nicio bază genetică pentru rasism
Sursa: commons.wikimedia.orgSan-ttribesman
Mulți nativi africani nu sunt nici pe aproape atât de închiși la piele cum ar crede majoritatea oamenilor occidentali, ca în cazul acestui om Khoisan zâmbitor. Este timpul să eliminăm unele dintre stereotipurile noastre!
În ciuda a ceea ce Charles Darwin și discipolii lui au învățat despre rasele umane, știința modernă a dovedit clar că nu există decât o singură rasă. De fapt, creaționiștii biblici au spus acest lucru de ani de zile, așa că este frumos că oamenii de știință seculari i-au ajuns din urmă. Putem demonstra acest lucru cu un citat dintr-un genetician modern, Lluis Quintana-Murci:
„Dar genele care explică diferențele fenotipice dintre populații reprezintă doar o mică parte a genomului nostru, confirmând încă o dată că așa-zisul conceptul de „rasă” din punct de vedere genetic a fost eliminat.”9
Acel citat este de aproape zece ani. Iată un citat mai recent al unui alt genetician, Sarah Tishkoff:
„Există atât de multă diversitate în africani încât nu există rasă africană.”10
În mod clar, știința s-a învârtit în cerc. Biblia a susținut întotdeauna că toți oamenii provin din Adam și Eva, apoi de la Noe și de la familia sa, în trecutul recent. Astfel, Biblia învață clar că nu există decât o singură rasă de oameni. Genetica modernă a arătat că acest lucru este adevărat.
Nu există nicio bază biblică pentru rasism
Acum știm că nu există nicio bază științifică pentru rasism, dar Biblia a fost întotdeauna clară asupra acestui subiect.
„Unde nu mai este elin și iudeu, tăiere împrejur și netăiere împrejur, barbar, scit, rob ori liber, ci toate și întru toți Hristos.” (Coloseni 3:11)
Dacă toți oamenii au o poziție egală înaintea lui Hristos și dacă pot fi mântuiți oameni din orice cultură sau rasă, evident că nu există distincții rasiale în ochii lui Dumnezeu.
„Pentru Sion El va veni ca un Mântuitor, pentru cei din Iacov care se vor căi de păcatele lor”, zice Domnul. (Isaia 59:20)
Acel cuvânt, „mântuitor”, este același cuvânt folosit pentru a descrie pe Booz în cartea lui Rut. Biblia a oferit oamenilor posibilitatea de a-și plăti datoriile—o rudă apropiată ar putea să o plătească în locul lor. Prin urmare, Răscumpărătorul trebuie să fie legat de oamenii pe care îi răscumpără. Este important, deci, ca toți oamenii să fie descendenți din Adam!
Acest descendent al vikingilor și păgânilor celți este bucuros de faptul că cineva ca mine, care odată nu-L cunoștea pe Dumnezeu și ai cărui strămoși erau pe cât se poate de răi și răzvrătiți împotriva Lui, ar putea avea acel „perete din mijloc al despărțiturii” dărâmat. Nu sunt descendentul lui Iacov.
„Precum și este scris: „Făcutu-s-a omul cel dintâi, Adam, cu suflet viu; iar Adam cel de pe urmă cu duh dătător de viață” (I Corinteni 15:45)
Cum a devenit „ultimul Adam” (Iisus) cu duh dătător de viață? Prin răscumpărarea poporului Său și salvarea lui de la a doua moarte (Apocalipsa 21:8 ).
„Acum însă, fiind în Hristos Iisus, voi care altădată erați departe, v-ați apropiat prin sângele lui Hristos, căci El este pacea noastră, El care a făcut din cele două – una, surpând peretele din mijloc al despărțiturii” (Efeseni 2:13–14)
Nu știu despre voi, dar acest descendent al vikingilor și păgânilor celți este bucuros de faptul că cineva ca mine, care odată nu-L cunoștea pe Dumnezeu și ai cărui strămoși erau pe cât se poate de răi și răzvrătiți împotriva Lui, ar putea avea acel „perete din mijloc al despărțiturii” dărâmat. Nu sunt descendentul lui Iacov. Nu sunt înrudit cu David. Nu sunt nici pe aproape înrudit cu Iisus. Și totuși, pentru că Iisus este descendentul lui Adam, el poate să ia datoriile unui alt descendent al lui Adam, eu!
De unde apar „rasele”?
Terah-family-tree
Arborele de familie al celor 12 Triburi ale Israelului implică o strangulare genetică puternică. După multe generații de încrucișări în familie, indivizii din generația finală au pierdut o mare diversitate genetică. În același timp, se găsesc variante genetice în două copii identice în toți frații (adică varianta ar deveni „fixă”). Dacă această variantă a afectat felul în care arătau (de exemplu, o genă de înălțime sau o genă a culorii părului), o „rasă” ar putea apărea rapid. Reproducerea în acest mod s-a întâmplat în toate grupurile umane în primii ani după Babel.
Faceți clic pentru o vedere mai mare.
Deci, cum explicăm diversitatea oamenilor din întreaga lume? Dacă am început cu Adam și Eva, de ce nu arătăm toți la fel? Dacă am venit toți din familia lui Noe și apoi din Babel, de ce nu împărtășim și aspectul nostru?
Răspunsul nu este atât de complicat. În primul rând, împărtășim aproape totul. Există milioane de variante genetice găsite în întreaga lume, în toate populațiile. În al doilea rând, împărtășim majoritatea genelor care afectează modul în care arătăm. Acest lucru este clar din acest studiu nou privind genele africane de culoare a pielii.
Dar, pe măsură ce oamenii s-au răspândit de la Babel, au făcut-o în grupuri mici. Populațiile mari pot deține o diversitate genetică mult mai mare decât populațiile mici. Pe măsură ce oamenii se răspândeau, s-ar fi produs mai multe blocaje genetice independente. S-ar fi atins niveluri mari de consangvinizare în fiecare dintre grupurile rezultate și acest lucru ar fi continuat de-a lungul generațiilor. Aceasta ar duce la eliminarea diferitelor variante genetice, la întâmplare, din cadrul fiecărei populații post-Babel, astfel încât fiecare grup mic ar fi genetic diferit de celelalte. Dar gradul de diferență depinde de cât de mică era populația, de cât timp a rămas mică și de cât de mult a „interacționat” cu vecinii.
Tot ce trebuie să faceți este să adăugați un pic de mutație (pentru a ține cont de lucruri precum anemia falciformă și ochii albaștri) la acest scenariu și avem o modalitate de a explica rasele fără a mai fi nevoie de milioane de ani sau de un părinte comun cu cimpanzeii.
Este o știință bună și este o Biblie bună. Prin urmare, este timpul să renunțăm la ideile vechi de „rasă”.
Referințe și note
Mallick, C.B. et al., The light skin allele of SLC24A5 in South Asians and Europeans shares identity by descent, PLoS Genetics 9(11):e1003912, 2013. Înapoi la text.
Hernandez-Pacheco, N. et al., Identification of a novel locus associated with skin colour in African-admixed populations, Nature: Scientific Reports 7:44548, 2017 | doi:10.1038/srep44548.
https://creation.com/singura-rasa-oameni
//////////////////////////////////////////
În ce fel este Duhul Sfânt ca un foc?
RĂSPUNS
Biblia Îl descrie pe Dumnezeu ca fiind un „foc mistuitor” (Evrei 12.29), astfel că nu este surprinzător faptul că focul adesea apare ca un simbol al prezenţei lui Dumnezeu. Exemplele includ tufişul în flăcări (Exodul 3.2), gloria Shekinei (Exodul 14.19, Numeri 9.14-15) şi vedenia lui Ezechiel (Ezechiel 1.4). Focul a fost de multe ori un instrument al judecăţii lui Dumnezeu (Numeri 11.1, 3, 2 Împăraţi 1.10, 12) şi un semn al puterii Lui (Judecătorii 13.20, 1 Împăraţi 18.38).
Din motive evidente, focul era important pentru jertfele vechi-testamentare. Focul pe altarul arderii-de-tot era un dar divin, fiind aprins iniţial de Însuşi Dumnezeu (Leviticul 9.24). Dumnezeu i-a însărcinat pe preoţi să-I ţină focul aprins (Leviticul 6.13) şi a făcut clar faptul că focul din oricare altă sursă era inacceptabil (Leviticul 10.1-2).
În Noul Testament, altarul poate servi ca o imagine a dedicării noastre pentru Dumnezeu. Ca credincioşi în Isus Cristos, suntem chemaţi să ne aducem trupul ca o „jertfă vie” (Romani 12.1), cuprinsă de darul divin: focul care nu poate fi stins al Duhului Sfânt. Chiar la începutul Noului Testament, Duhul Sfânt este asociat cu focul. Ioan Botezătorul prezice faptul că Isus va fi Cel care „vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc” (Matei 3.11). Atunci când Duhul Sfânt şi-a început lucrarea de a locui în Biserica Primară, a ales să apară ca nişte „limbi de foc” care s-au aşezat pe fiecare credincios. În acel moment, „toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească” (Fapte 2.3-4).
Focul este o imagine minunată a lucrării Duhului Sfânt. Duhul Sfânt este ca un foc în cel puţin trei feluri: aduce prezenţa, pasiunea şi puritatea lui Dumnezeu. Duhul Sfânt este prezenţa lui Dumnezeu, care locuieşte în inima credinciosului (Romani 8.9). În Vechiul Testament, Dumnezeu Şi-a arătat prezenţa Sa israeliţilor acoperind cortul întâlnirii cu foc (Numeri 9.14-15). Această prezenţă de foc a asigurat lumină şi călăuzire (Numeri 9.17-23). În Noul Testament, Dumnezeu îi călăuzeşte şi îi mângâie pe copiii Lui cu Duhul Sfânt care locuieşte în trupul nostru – „cortul” şi „Templul Dumnezeului celui viu” (2 Corinteni 5.1, 6.16).Duhul Sfânt creează pasiune pentru Dumnezeu în inima noastră. După ce cei doi ucenici care călătoreau au vorbit cu Isus cel înviat, au spus despre inima lor că „ardea în ei” (Luca 24.32). După ce apostolii au primit Duhul Sfânt la Cincizecime, au avut o pasiune care a durat toată viaţa şi care i-a îndemnat să spună cu curaj Cuvântul lui Dumnezeu (Fapte 4.31).
Duhul Sfânt produce în viaţa noastră puritatea lui Dumnezeu. Scopul lui Dumnezeu este acela de a ne purifica (Tit 2.14) şi Duhul sfânt este agentul sfinţirii noastre (1 Corinteni 6.11, 2 Tesaloniceni 2.13, 1 Petru 1.2). La fel cum argintarul foloseşte focul ca să cureţe zgura din metalul preţios, la fel Dumnezeu Îl foloseşte pe Duhul Sfânt pentru a înlătura păcatul din noi (Psalmul 66.10, Proverbele 17.3). Focul său curăţă şi perfecţionează.
https://www.gotquestions.org/Romana/Duhul-Sfant-ca-un-foc.html
////////////////////////////////////////
In Capitala Europeana a ROMANIEI-doar cateva (mizilicuri)-urme lăsate de fașe după ce pacienții au fost legați de paturi, înainte de sedare… …”Și eu am omorât oameni!” Dezvăluiri șocante din secția ATI COVID a Spitalului Județean Sibiu
”Nu vreau să crezi că vreau să salvez lumea. Nu vreau, pentru că nu pot. Dar am nevoie de ajutor, pentru că am fost acolo, am văzut și mă doare. Nu-mi poate spune nimeni că nu e așa și vor mai fi și alții care vor intra și nu vor mai ieși în viață. Acești oameni trebuie răzbunați. Aceste decese trebuie răzbunate prin aflarea adevărului. Măcar alții și alții să nu pățească la fel. De undeva trebuie să se înceapă”.
Acestea sunt cuvintele cu care începe relatarea despre anticamera morții, secția ATI dedicată bolnavilor COVID a Spitalului Clinic Județean Sibiu. Un cadru medical care a lucrat aici a vrut să vorbească despre oameni, nu despre cifre. Despre vieți care trebuiau continuate, nu despre statistici. Dar și despre ignoranță, lipsă de profesionalism, lipsă de empatie, neștiință și crimă.
Spune că nu vrea să-și divulge identitatea de frica repercusiunilor, îi este teamă că și-ar putea pierde dreptul de liberă practică prin încălcarea confidențialității actului medical. Dar susține că va da declarații procurorilor dacă se va declanșa o anchetă, pentru că tot ceea ce spune poate fi probat. Numele pacienților despre care se va vorbi în acest articol este de asemenea codat, astfel încât familiile acestora să fie protejate. De asemenea, fotografiile care însoțesc articolul au fost ”blurate” de către noi din același motiv. Iar persoanei care a fost de acord să vorbească despre ce a văzut și a făcut în ATI îi vom spune Domnul S.
Ca urmare a supozițiilor apărute ulterior publicării acestui articol, facem precizarea că ”Domnul S.” – cadrul medical care a oferit informații redactorului Turnul Sfatului pentru documentarea acestui articol – nu are nicio legătură cu asistentul medical Sergiu Danciu, din cadrul secției ATI a Spitalului județean de urgență Sibiu.
”Salvatorul nu poate fi criminal, el trebuie să salveze vieți”
Cel mai șocant pentru Domnul S. este faptul că toți cei care ajung la ATI sunt sedați din primele ore. ”Pe un om cu insuficiență respiratorie dacă îl sedezi, moare. Pentru că în insuficiență respiratorie nu se dă de dormit și seara. Se face terapie. Se face oxigeno-terapie. Cum îți explici că vine din spital un caz. O doamnă operată, «deschisă, închisă» de un chirurg anume. O ciroză hepatică. S-a gândit să o ducă în modular să mai moară unul de COVID. Da, oamenii se omoară. Și eu am omorât oameni, pentru că am lucrat acolo. Chiar dacă din toate puterile mele am încercat să fac totul să nu încarc acele seringi cu sedare”, povestește Domnul S. El susține că în mod constant seringile automate se încarcă cu Midazolam, Propofol și Fentanyl anestezice și sedative extrem de puternice. ”Eu am intrat cu alt scop acolo. Am intrat prost, nevinovat, plin de energie, cu sufletul curat să ajutăm că m-am săturat de COVID. Și când colo… Eu nu m-am făcut asistent să-i omor prin sedare. Nu vreau ca mama mea să se răsucească în mormânt, să spună «ăsta nu e copilul meu». Din prima zi când am intrat, m-am îmbrăcat și mi s-a făcut rău. Mă închinam, nu-mi venea să cred. Am mers acasă, nu se poate. Salvatorul nu poate fi criminal, el trebuie să salveze vieți. Ce am văzut eu nu poate fi închipuit de o viață de om. Am văzut oameni care efectiv mor de vii. (…) Nu am văzut pe nimeni intubat care să fie apoi detubat la ATI Sibiu. O singură doamnă am văzut că a deschis ochii, intubată fiind, cu sedare în venă. M-am gândit, Doamne, Dumnezeule nu e un doctor să o supraveghem, poate reîncepe să respire singură. Nu. Mi s-a spus să mărim sedarea la maxim și să-i mai băgăm și Midazolam (n.r. – este un medicament cu acțiune de scurtă durată utilizat pentru a induce sedarea, o stare de calm, somnolență sau somn și care înlătură anxietatea și tensiunea musculară), pe lângă Propofol și Fentanyl. Sunt convinsă că acea femeie a murit de vie. Și altă femeie, și alți bărbați. Ei practic nu mor de COVID, mor de clostridium, mor asfixiați, mor sedați”, mărturisește Domnul S.
”Era o doamnă care intrase cu o zi înainte. Oxigen ușor, iar mâine când am mers la lucru, de la opt, într-una țipa, într-una. Era 9 jumate, nu puteam să intru, trebuia să se facă ora 11. La un moment dat nu mai aveam răbdare, am vrut să intru, la fără 10 eram deja îmbrăcat să intru. Salonul 1, patul 1, femeia era legată de mâini și de picioare. Buni, ce faci? ”Lasă-mă în pace, nu am încredere în tine„, m-a repezit. ”Buni, eu sunt, am vorbit și ieri”, i-am zis. ”A, tu ești… M-au legat, dă-mi te rog puțină apă”. ”Dar tu, buni, nu ți-a da nimeni apă până acum?” ”Nu mi-a dat nimeni că m-au legat”. ”Buni, ai mâncat?” Era mâncarea de ora 8 neatinsă și era ora 11. Ceaiul neatins, și sticlele de apă era nedesfăcute. Am încercat să-i dau mâncare, dar într-adevăr mânca foarte greu, de abia bea apă. Dar de aici, până a o lega… A băut și ceai, a mâncat și o banană. Îi dădeau 2 mililitri de Propofon în venă, că e agitată. Pentru că îi era sete, că îi era foame. Cum să faci așa ceva? Ăsta e startul la omor: e agitată. Așa începe sfârșitul. Dar nimeni nu întreabă de ce e agitată. Hai să o calmăm, să o facem să respire.
Mai era cineva care nu avea scaun. Am întrebat și am aflat că nu mai avea scaun de 3 zile. Îi era rușine. Cum să nu ai puls mărit, cum să nu ai tensiune? Dar pe cine interesează?”
Urme lăsate de fașe după ce pacienții au fost legați de paturi, înainte de sedare
Pacienți COVID, legați de paturi
Pacienții sunt efectiv legați de pat, de mâini și de picioare, în momentul în care nu mai pot respira și încep să se agite, susține Domnul S. Un tratament absolut inuman este probat cu fotografii făcute în ATI, în care se văd mâinile cu pielea ruptă din cauza feșei cu care au fost legați. ”Se întâmplă. Din cauza CPAP-ului, inspirul și expirul omului nu se activează, nu mai are aer și omul se asfixiază și devine agitat. Când devine agitat, îl sedează. Au fost cazuri când din disperare că rămân fără aer, au devenit agitați și și-au rupt branulele, legăturile. Dar de aici, să-i sedezi până la moarte, să-i răstignești ca pe vite și să-i legi de paturi e cale lungă. În plus, pe toți îi pun pe poziția pe spate, care poziție pe insuficiență respiratorie poate fi letală”, spune Domnul S. Evoluția COVID asta e: oamenii stau acasă, ajung la spital când e destul de târziu, cu penumonie. Dar dacă ajungi la boli infecțioase și ei te trimit în modulare, dacă se constată că de azi pe mâine e posibil să ai nevoie de altfel de suport de oxigen. Ei au o mască simplă, tratează cazuri ușoare. Tu nu intri în ATI să mori, intri acolo să poți fi intubat, dacă e cazul, să poți lua altfel de tratamente, un CPAP. Dar dacă nici aceste aparate nu sunt setate, atunci tot nu primești nimic, începi să te desaturezi. Te agiți, dar ei tot nu-ți dau aer, îți dau sedative. Iar de acolo nu și-a mai revenit nimeni. Când văd sacul ăla negru cu fermoar îmi crește pulsul și tensiunea, brusc. Într-o lună, la câți bolnavi au ajuns acolo, doar trei au plecat. Au avut aparținători și s-au interesat de ei”, spune Domnul S.
”Asta se face, indiferent de ce comorbidități ai. Fiecare mai vine cu medicamentele lui de acasă, pastile, fiole, ce mai au. Cum să-i mai dau eu acele tablete, dacă el este intubat. Pe mine mă interesează să fie seringile cu sedare încărcate, pentru că una se pune pe aparat, iar alte două să fie permanent încărcate, ălea nu se țin la temperatură, așa cum scrie pe prospect. Ele stau la temperatura camerei până le vine rândul. Noi suntem interesate să fie pacienții sedați, tot timpul sedați. Trebuie să fie încărcate, că dacă se trezește bolnavul? Și dacă se trezește, ce? Că eu nu am văzut pe nimeni să se trezească, să dea din mâini și din picioare și să apară vreun doctor și să zică hai să-l detubăm pe ăsta să vedem dacă respiră sau nu, să dăm pașii înapoi. Nu!
Se crește sedarea. Pun mâna pe el, verific cateterul la femurală. Mă uit, mai verific un electrod, văd că nu stă bine, că mai și transpiră, mai trebuie să-l aspir, mai pun mâna pe cap, omul se mișcă. Atunci e tragedie. Se trezește omul! Mărim sedarea! Sedarea, nene! Nu se trezește doamna doctor, poate oprim sedarea, își revine pacientul? Nu! Sedarea”.
”Sistemul e super OK, noi, oamenii din sistem, nu suntem OK”
Domnul S. se întreabă de ce la ATI-ul organizat în modularul de lângă Sibiu nu există camere de luat vederi, astfel încât orice operațiune se face înăuntru să poată fi monitorizată și eventual probată mai apoi. ”Știu că mor mâine și nu pot muri liniștit. Nu vreau să se ridice modularul, există COVID, dar în Sibiu nu se moare de COVID. Dacă tot ajung oameni în acel modular pe care l-a pus Arafat, sunt convins că atunci când a plecat a dat dispoziții să fie totul în regulă. Eu nu zic că sistemul e de vină, ci oamenii din sistem. Clar. Sistemul e super OK, noi, oamenii din sistem nu suntem OK. Această crimă, și știu ce spun, trebuie oprită. Acel modular e făcut ca terapia să rămână terapie, să se poată duce bolnavii cronici, iar dacă în acest modular se omoară cu zile, atunci ce rol mai are? Abator e puțin spus. Niciodată nu am crezut că noi, oamenii, ne omorâm între noi.
Sunt băgați rezidenți la înaintare, de anul unu, de anul doi. Sunt supravegheați o dată pe săptămână de un medic în cel mai bun caz. În comparație cu Cluj sau Alba, e inuman ce e aici. În Alba sunt camere pe pacient, nu se poate ascunde nimic. Acolo, când iese și spune că am făcut tot ce am putut, dar a murit, îl crezi. Una angajată cu buletinul de unde să știe că nu se face o injecție cu acul îndoit? Noi nu ne putem omorî sibienii între noi”, se destăinuie Domnul S.
”Sunt în stare să facă orice, pentru că acum de pe băncile școlii sunt niște mici criminali în devenire. Mă gândesc că se ridică modularul și vor apuca oamenii ăștia să intre în spital. Și merge mama și tata acolo. Și zice doctorul miligram cu miligram și ăla îi dă fiola întreagă”.
”Mi s-a spus că doctorița rezidentă care era de gardă nu a intrat, doar s-a uitat pe geam și n-a făcut nimic”
Una din cele mai grave probleme semnalate de Domnul S. este legată de procedura de intubare. Spune că se ajunge mult prea ușor la această procedură, chiar și atunci când în realitate nu este nevoie. Se face asta pentru liniștea medicilor și asistentelor: un pacient intubat nu mai face gălăgie. O și mai mare problemă ține de felul în care se execută acest procedeu. Acuză faptul că în ATI nu intră decât medici rezidenți, fără experiență, care aplică un tratament universal pentru toți pacienții, indiferent de particularitățile lor, de alte boli sau de evoluția sau involuția bolii lor. În plus, ”pe șeful ATI nici nu cred că l-am văzut de două ori în viața mea”, mărturisește Domnul S.
Un astfel de caz este detaliat. ”Domnul C. a fost soțul unei asistente. Într-adevăr, și ea a avut COVID, dar uite că a scăpat. Era puțin mai plinuț. L-au adus de acasă, l-au băgat direct în modular. Înainte să intre s-au pupat, că hai că ne vedem în câteva zile. O săptămână a fost bine, a făcut un scaun diureic, pe urmă un altul, s-au făcut analize și au găsit clostridium. Nu există să iei așa ceva din modular, pentru că e făcut nou, în plus se respectă măsurile de securitate sanitară, nu poți intra cu nimic. Se ia din combinația Remdesevir cu Favipavir și Meronem, de la antibiotice. Majoritatea oamenilor, de la antivirale COVID fac această chestie, clostridium. Unii scapă, alții mai puțin, dar într-adevăr nu se moare de el.
O doamnă doctor, o rezidentă, l-a intubat și a făcut edem pulmonar. Un om pe care îl intubezi și face edem pulmonar, face din trei cauze: ori când l-ai intubat i-ai atins pleura, ori pentru că el a fost intubat și resuscitat. După intubare, domnul C. a făcut imediat stop și l-au resuscitat. Ori când a făcut stop, poate i-a fost fisurată o coastă și i-a spart plămânul. Dar asta e exclus, pentru că omul acesta a avut o constituție foarte bună și o asistentă de 50 de kile nu-i poate rupe o coastă. A treia cauză poate fi pentru că nu au setat aparatul înainte de intubare. Înainte să-l pornești, trebuie băgate anumite setări în funcție de pacient, de constituție, de boală… Aparatul nu a fost setat, parametrii de oxigen nu au fost setați și când i-au dat drumul i-au spart plămânii. Plămânii lui au cedat imediat după intubare. Dacă îi făceau autopsie pe bune, nu ieșea că a murit de COVID. Trecem că se moare de COVID, pentru că nimeni nu mai face autopsie. Da, sunt de acord, se moare și de COVID, dar uită-te, sunt o mulțime de astfel de cazuri, iar domnul C e doar un exemplu. Nu ți-l desface decât să-l vezi puțin la față. Pe omul acesta eu l-am lăsat dimineața, după ce l-am păzit o noapte întreagă, iar dimineața când m-am întors, am intrat în modular la ora nouă și nu l-am mai recunoscut. Nu mai era el. Ăsta e nenea C? Pe omul ăsta nu l-a văzut nimeni? Am spus clar că a murit de edem. Mi s-a spus că doctorița rezidentă care era de gardă nu a intrat, doar s-a uitat pe geam și n-a făcut nimic. Dar și de pe geam dacă se uita, se vedea, îi vedeau fața. Abia a doua zi a venit cineva să-i bage ace, pentru că așa se face, dar era mult prea târziu. Trebuia o radiografie, să i se facă drenaj toracic, trebuia să se facă ceva pentru el. Orice. Dar nu i-a făcut nimeni nici măcar o radiografie. Eu nu am crezut, sincer. Nu pot să spun… Domnul C a murit cu zile, și-mi asum ce spun”, spune Domnul S.
”A picat leșinată, i-au pus patul jos, iar după încă o zi a decedat”
O altă problemă ține de lipsa comunicării cu pacientul și mai ales de felul în care sunt ignorate celelalte afecțiuni ale acestora, în afara COVID. De cele mai multe ori, acestea sunt mai grave decât virusul. ”Am avut o pacientă, o doamnă, de la Institutul Inimii pentru că a luat COVID. Au zis că nu o pot opera în primul rând pentru că are COVID și în al doilea rând că intervenția nu era chiar de urgență. Ea avea o problemă la inimă și nu putea să stea pe spate sau semi-șezut. Ne-a spus că și acasă dormea în șezut, pe marginea patului, între perne, într-un pat, așa dormea. Au încercat, cu mine de față, să o pună puțin mai pe spate. Doamna a început se învinețească și le-a spus că ea de doi ani nu poate sta în acea poziție, decât în șezut sau doar puțin înclinată. Am spus – lăsați-o că dacă are o problemă cardiologică nu va putea sta altfel decât cum e obișnuită. Ce-au făcut, ce n-au făcut, e că a doua zi când am intrat era conectată la priza de la perete. O asistentă a vorbit cu doamna doctor să-i facă o doză de Midazolam (n.r. – sedativ de intensitate mare). I-au făcut, a picat leșinată, i-au pus patul jos, iar după încă o zi a decedat. Au sedat-o, au așezat-o și a murit în mai puțin de 24 de ore. A omorât-o COVIDUL sau lipsa de profesionalism?”, întreabă retoric Domnul S.
Diabetul, moarte sigură
Domnul S susține că cei care suferă de diabet și ajung la ATI cu COVID le este ignorată prima afecțiune. Extrem de grav, spune acesta. ”Vin cei cu diabet. Acolo se măsoară glicemiile, într-adevăr, dar nu se dă mâncare de regim pentru diabetici. Și ei mănâncă același lucru ca toată lumea. Se măsoară glicemiile – 12, 18, 24, 6. Se pun perfuzii cu glucoză 10%, cu Ringer (n.r. – o soluţie de lichide şi electroliţi. Concentraţia în sodiu, potasiu şi calciu este similară cu cea din sânge), ser, iar această soluție perfuzabilă este compusă din două flacoane de glucoză, sunt o mie, două flacoane de Ringer încă o mie și aceste 2.000 trebuie băgate să ajungă de azi până mâine dimineață la 6, pentru că ar trebui să ajungă 24 de ore. Tu poți să le dai până seara la 22 pe toate, dacă nu ai grijă. Glucoza, după caz, se tamponează sau nu se tamponează, pentru că pe acest circuit sunt zece unități de insulină, dar tu pui la toată lumea, indiferent că este diabetic sau nu. E glucoză și glicemia crește, iar tu, ca să ții glicemia sub control, la un om normal, se face tamponamentul ăsta. După care se pune 10 ml de insulină și se mai pune 10 ml de potasiu-clor. Asta se folosește. În momentul în care, să zicem, vreau să-i măsor la doamna glicemia la ora 12, eu în momentul în care mă pregătesc, văd că e 11 jumătate, opresc perfuzia să am jumătate de oră, să nu meargă glucoza, să-i pot măsura glicemia pe real. Dacă-i iau pe perfuzie, normal că o să-i iasă peste 300, pentru că ea a și mâncat înainte, dacă a mâncat, și în momentul în care iese această glicemie, se pune Actrapid pe seringa automată. 50 de mii unități în seringa de insulină și o pui în 50 ml ser fiziologic. O pui să zicem în funcție de cum e glicemia, între 2 ml și 3 ml pe oră. O poți închide dacă scade glicemia. Dar pentru asta trebuie să știi care sunt nevoile pacientului. Ce doctor din ATI Sibiu credeți că e atent la asta? Somn la toată lumea”, spune domnul S. Dar ce înseamnă somn la toată lumea?
”I-am spus să vină soț, mamă, soră, dar să vină, să se interese de ea” Despre cei care au scăpat
Sunt și pacienți care reușesc să iasă vii din ATI. Niciunul, însă, nu a supraviețuit după ce a fost intubat, spune Domnul S. Relatările despre cei care au scăpat:
”A intrat o doamnă, Maria, de aproximativ 30-40 de ani. A venit de la Boli Infecțioase, a stat acasă a văzut că nu respiră și s-a internat la Boli Infecțioase. Au adus-o la noi, după două săptămâni, pentru că avea saturația 78. La Boli Infecțioase au oxigen de la țeavă, de la perete. Și de acolo, pe mască. Au trimis-o în modular pentru că noi avem puțin alt stil de a oxigena. Când a intrat era speriată, am povestit cu ea și au încercat să-i pună masca și a spus că o sufocă, nu suportă. Atunci au lăsat-o pe «high-flow». E o mască, are un furtun mai gros și fixat ca și un aparat de bebeluși. S-a făcut protocolul de predare-primire, ca la orice internare. Pacienții nu pot intra la ATI cu obiecte. Avea și bani, am văzut că are apă, dar în momentul în care s-a ajuns la bijuterii nu trebuie să aibă la ea nimic. Săraca, s-a prins că nu e ceva în regulă. Au încercat să o dezbrace și să o lase în ”pamperși”. I-am spus șefei că femeia e lucidă, că pricepe și că nu ne merge cu ea. Așa și a fost, n-a vrut să se dezbrace de bluză, de nimic. După ce i-am luat bijuteriile, a apucat-o plânsul: «Nu mai ies din modular». «Dacă Dumnezeu ține cu dumneavoastră și dacă dumneavoastră luptați și respirați, atunci normal că ieșiți», am încercat s-o calmez. Evident că nici eu nu credeam ce-i ziceam. I-am spus să vină soț, mamă, soră, dar să vină, să se interese de ea. Tot timpul să vină la ușă, oricând vor. Înainte de serviciu, după serviciu, de la 8 la 20, oricine poate veni oricând. Au mai venit și i-au adus fructe. A zis că nu vrea nimic, cred că a fost învățată de doctorii de la infecțioase să refuze tot. Și poate așa, Măriuța noastră a ieșit. Azi nu a vrut, mâine tot așa. Au tot ademenit-o, dar nu le-a mers. Când venea cu seringa, tot întreba: ce-i aia? Ce-mi faceți? A scăpat că a pus întrebări. Doar cu Meronem. Un altul, operat la cap de doctorul Savu a venit la noi că are COVID. Dar a ieșit și s-a dus direct acasă, doar cu Meronem. Bietul, era din Focșani. Un altul a venit tot de la neurochirurgie, a stat o săptămână și a plecat. Ăștia sunt singurii trei pacienți care au ieșit vii de la ATI Sibiu într-o lună”.
Bunica a sfidat anestezia. I s-a mărit doza…
„A fost o bunică. Buna Lesia. Cinci zile cu aceeași tensiune și același puls. Constant. Pulsul de 50 și tensiunea undeva 10, 11, 12, pentru că fiind sedată scade tensiunea, e normal. Și bunica aceasta, brusc, deschidea ochii, crede-mă. Aveam speranță timp de trei zile că o salvăm, că vine cineva și o detubează. Încercăm să vedem, să o conectăm la sonda de la pat. Aceasta se poate detașa și putem vedea dacă scade, crește saturația, azi o lăsăm 20 de minute, mâine 30 de minute și așa normal o putem scoate de acolo. Această bunică a deschis ochii. Mă strângea de mână femeia, deși era sedată. Atât de tare a luptat femeia asta și atât de mult a vrut să trăiască, încât sedarea aia nu și-a făcut efectul. Ce crezi că a spus doctorița rezidentă: deschide ochii? Îi merge Menatin 20 de mililitri, îi merge Propofol două fiole, adică tot 20 de mililitri. Să mai băgăm și 5 miligrame de Midazolam. O fiolă înseamnă 10 mililitri. Din momentul în care i-a pus doctorița noua perfuzie, bunica mea nu a mai deschis ochii. A venit sacul negru a doua zi”.
Un pacient aproape supraviețuitor. A învins COVIDUL, dar a fost ucis de un streptococ
”Tatăl meu a murit în data de 17 decembrie 2020, la ATI. Nu am încredere în cei de acolo, sunt toți corupți, vor doar plicuri cu bani. De-a lungul anilor nu s-a rezolvat nimic fără plic”. Așa începe destăinuirea unei sibience, avocat de meserie, care susține că a făcut plângere penală împotriva Spitalului Clinic Județean după decesul tatălui său.
Tatăl ei a fost internat cu COVID, a avut o evoluție bună și urma să fie externat. S-a amânat externarea cu o zi, pentru încă ”câteva analize”. După încă o zi a fost anunțată că tatăl ei a decedat. ”Starea lui de sănătate a evoluat bine din 5 decembrie 2020 și până în 15 decembrie 2020. În 15 decembrie am vrut să-l externez, dar am fost refuzată de echipa medicală. A trecut săptămâna 9-14 decembrie, când a primit un test negativ, am cerut să-l externez, dar nu au vrut. Începând din data de 14, de când am cerut să fie externat, nu am mai putut vorbi cu el, cred că era sedat, nu mai era coerent, nu mai răspundea sau răspundea cu greutate la telefon. Ultima dată când am vorbit cu el a fost miercurea dimineață și mi-a spus că-l duce în zona verde și să fac cumva să mă duc la el să-l iau acasă. Recunosc am avut cunoștințe, pile cum se pune la noi, și am reușit să intrăm pe zona verde la ora 17. Nu putea să vorbească, deși ar fi vrut. Am mers până lângă patul lui se afla în boxa 12, ATI, etajul 1, doar am putut să îi spun că îl iubesc și ca mâine îl iau acasă. Sufla foarte greu. Acum și eu și mama suntem distruse”, povestește avocata.
Scrisoarea medicală a pacientului descrie ultimele sale zile. A scăpat de o pneumonie severă provocată de COVID, un scor de severitate 22 din 25, în condițiile în care era și diabetic, însă în noaptea din 14 spre 15 decembrie ”pacientul prezintă sindrom dispetic sever (vărsături alimentare), la examinarea clinică constatându-se hepatomegalie, durere de hipocodru drept și zona eritematoză subcostal. Biologic și ecografic abdominal nu se evidențiază modificări semnificative, dindrom dispetic fiind controlat medicamentos. În urma consultului dermatologic se aplică locoid la nivelul zone eritematoase cutanate. În următoarele 24 de ore în febrilitate, pacientul prezintă edem masiv de membru superior drept cu minime semne ceisiene și o zonă eritematoasă pe fața inernară a brațului. În supoziția unei eventuale tromboze venoase un pacient hemodializat cronic cu FAV în antecedente pe membrul superior se ridică suspiciunea unei tromboze venoase. În acest context se programează pacientul la angio-CT de membru superior și se solicită consult chirurgie vasculară”, se arată în biletul de ieșire al pacientului.
Pentru a descifra limbajul de specialitate am consultat un medic sibian, care profesează în Statele Unite, în specializarea Boli infecțioase. În traducere, faptele s-au petrecut astfel: pacientul a supraviețuit luptei cu COVID, a avut două teste negative, însă a luat un stafilococ în spital. La un consult medicul observă ceva pe brațul drept, însă în loc să cheme un medic infecționist, pentru că avea în față un pacient în care s-au pompat zeci de medicamente, cheamă un specialist dermatolog. Acesta opinează că ar fi vorba de celulită, decizându-i soarta. ”Dacă toată această scenă s-ar fi petrecut în război, pacientul ar fi fost salvat. Un medic de front și-ar fi dat seama că acolo nu e celulită, e dovada infecției. Trebuia trimis urgent pe masa de operație și chiar dacă se ajungea la amputare, viața lui ar fi fost salvată”, spune doctorul consultat de noi. Pe de altă parte, medicul admite că astfel de greșeli se petrec și în alte spitale. ”Am mai văzut astfel de confuzii, de lipsă de reacție, însă, pe de altă parte, aici vorbim de un pacient al cărui trecut medical trebuia să te ducă cu gândul spre o astfel de situație”, explică doctorul.
Domnul în cauză nu a murit de COVID, însă medicamentel, neglijența și condițiile din spital au dus la acest deznodământ. ”Am întocmit o plângere penală, dar cu cine am vorbit mi-au spus că nu am nici o șansă și se va clasa dosarul”, spune avocata.
Domnul S. confirmă faptul că majoritatea pacienților care ajung la terapie intensivă ajung să fie diagnosticați cu streptococi sau clostridium. ”Combinația asta de antibiotice, Meromen sau Remdisivir și altele dă un un fel de diaree. Asta e diareea antibioticelor. Și asta se cheamă clostridium. Dacă iei examen din scaun, îți iese clostridium. Dar la noi se moare de COVID”, spune Domnul S.
Aparținătorii, complet izolați de pacienți
Practica ATI spune că un pacient nu intră cu niciun element de îmbrăcăminte din exterior. Fără bijuterii, fără apă, fără nimic. Cu toate acestea, sunt lăsați cu un mobil, însă acesta nu e niciodată încărcat. ”Am mai trișat și le-am mai pus telefoanele la încărcat, atunci când s-a putut și atunci când pacientul încă nu era sedat. Se lasă telefoanele, însă după o zi, două, se descarcă, iar legătura cu exteriorul este blocată total. Există un telefon la disponibilitatea aparținătorilor și există un program de două ore în care un medic ar trebui să vorbească cu cei de acasă, să le spună cum se simt pacienții. Niciodată nu ajung. Ți-e și jenă să le spui oamenilor că nu le poți da datele, dar că va suna cineva. Evident că nu sună nimeni”, spune Domnul S.
„Nu a putut fi resuscitat, îl găsiți mâine dimineață la morgă”
De partea cealaltă, cei care își plâng morții îngropați fără autopsie, într-un sac negru cu fermoar, spun că au impresia că au trăit în scenariul unui film prost.
Un tânăr student și-a pierdut tatăl după ce acesta s-a infectat cu virusul SARS CoV-2. Bărbatul avea 50 de ani, nu avea comorbidități, era o fire sportivă și ducea un stil de viață sănătos. Atât băiatul, cât și mama lui au povestit despre perioada de spitalizare pe care ei o numesc haotică, bulversantă. Vorbesc despre lipsa de transparență a actului medical din zonele roșii, de personal suprasolicitat și despre imposibilitatea de a lua legătura cu specialiștii. Totul s-a terminat cu fraza „Nu a putut fi resuscitat, îl găsiți mâine dimineață la morgă”, spusă de personalul din secția ATI, atunci când au sunat să vadă care mai este starea lui.
„Pentru noi a fost o perioadă bulversantă. S-a dus pe picioarele lui la Spitalul Județean din Sibiu cu febră. A stat două zile într-un cort, pe scaun, până a venit cineva să-l vadă. Nu a luat niciun tratament, pentru că până nu-l vedea un specialist nu se putea prescrie un tratament. A fost ca în filmele proaste. După două zile ne-a sunat bucuros că se eliberase un pat și avea unde să se întindă. A fost transferat de acolo la spitalul din Cisnădie și nu am mai știut nimic de el, doar ce ne spunea la telefon. Noi am ținut permanent legătura cu el. În 4 noiembrie nu a mai răspuns la telefon și am sunat la spital, iar după insistențe am aflat că a fost trimis la ATI la Sibiu. De atunci nu am mai putut lua legătura cu el, deși în 3 am vorbit. Nimeni nu ne-a spus ce schemă de tratament a urmat, am aflat ulterior sunând persoane pe care le știam din spital că i s-a administrat Caletra, că acesta era tratamentul standard aplicabil tuturor, dar altceva nu am mai știut. La ATI când sunam vorbeam cu medici rezidenți. Îmi spuneau doar că este sedat și intubat. În 9 noiembrie am sunat la spital. Parcă am simțit ceva. Am sunat pe la șapte seara să vedem cum se mai simte și chiar atunci îl resuscitau. Mi-au spus să închid că mă vor suna în cinci minute. Într-adevăr m-au sunat și mi-au spus: «Nu a putut fi resuscitat. Îl găsiți mâine dimineață la morgă». Pe certificatul lui de deces scrie stop cardio-respirator și este singurul act pe care l-am primit de la ei. Nimeni nu ne-a mai spus nimic. Totul a rămas o ceață totală. Nu avem nici cea mai mică idee ce s-a întâmplat cu el în spital. În două săptămâni s-a terminat și totul a fost haotic. A mers doar cu o febră, starea lui nu era foarte degradată și era un om zdravăn, extrem de sănătos, sportiv, cu un stil de viață sănătos. Avea 50 de ani, dar arăta de 40. Apoi de la zi la zi a mers totul tot mai rău, a fost tot mai grav și a ajuns la ATI direct intubat. A mai fost o singură dată conștient. Și asta ne-a spus o asistentă de acolo pe care o cunoșteam. În rest suntem într-o nebuloasă totală, nu știm ce s-a întâmplat, cum s-a întâmplat. A fost fiul meu să-l recunoască, dar după trăsături nu și-a dat seama că era tatăl lui, atât era de transformat. Vă spun sincer, totul a fost ca un film prost, de la internarea lui și până la final. Niciun fel de transparență, de dialog, nimic”, spun cei doi.
Spitalul: Personalul secției ATI și al tuturor secțiilor implicate în tratarea pacienților Covid a făcut și face eforturi susținute pentru a salva un număr cât mai mare de vieți omenești
Am solicitat Spitalului Clinic Județean Sibiu, în două adrese, date legate de numărul pacienților COVID care au decedat la ATI, precum și câteva răspunsuri la numeroasele probleme semnalate mai sus. Până la redactarea acestui articol am primit datele, însă răspunsurile încă nu.
Astfel, conform datelor prezentate de spital, aici au decedat de la începutul pandemiei 369 de sibieni, până în 1 martie 2021. În total, au fost internați în secțiile COVID ale spitalului 2.694 de pacienți. Dintre aceștia, 516 au ajuns în ATI. Doar 147 au supraviețuit, fiind retrimiși în secțiile din care au provenit.
Procentul de mortalitate în secția ATI a Spitalului Județean este de 71,51%, de la începutul pandemiei. În ultimele șase luni, însă, lucrurile sunt mai grave. Au fost 392 de pacienți internați în ATI și au decedat 297 – 75,76%. În comparație, la Timișoara mortalitatea la ATI este de 66%, iar la Institutul Marius Nasta din București – 61%.
Conducerea spitalului explică aceste cifre motivând că instituția deservește mai mult decât un județ, 15% din decese provin din alte județe decât Sibiul. ”Fiind cea mai mare unitate sanitară din județul Sibiu, SCJU răspunde atât cerințelor locale dar și regionale, deservind pacienți și din județe limitrofe. Mai mult, în context Covid, SCJU Sibiu a deservit pacienți dintr-un trial geografic mult mai larg, tratând pacienți din foarte multe județe. Aceste precizări sunt esențiale pentru constituirea unei imagini clare a activității ca spital suport Covid și pentru interpretarea datelor statistice. (…) Precizăm că situația este într-o dinamică permanentă. De asemenea, subliniem că în secția ATI ajung pacienții în stare foarte gravă, care necesită suport respirator.
Procentul de pacienți care ajung pe secția ATI este permanent influențat de o serie de factori cum ar fi: numărul de pacienți transferați din alte județe; astfel, circa 15% din decesele consemnate în ATI sunt pacienți transferați din alte județe; starea avansată a bolii, foarte mulți pacienți prezentându-se târziu la spital și având funcțiile vitale degradate; vârsta înaintată și comorbiditățile asociate, majoritatea pacienților din ATI fiind vârstnici și având și alte afecțiuni foarte grave; media de vârstă a pacienților decedați e de aproximativ 70 de ani”, se arată în răspunsul primit de la spital.
Trebuie precizat însă că exact aceeași situație se regăsește în orice spital județean din țară. ”Totodată, interpretarea numărului de decese raport la populația județului conform ultimului recensământ nu este relevantă, în contextul în care, în ultimii ani, dezvoltarea zonelor industriale a dus la creșterea semnificativă a populației prin migrarea forței de muncă din alte județe către județul Sibiu. Practic, toate datele ar trebui raportate la o populație mult mai mare. Toți acești factori au dus la o adresabilitate crescută pentru secția ATI a spitalului. În acest context, SCJU Sibiu a făcut permanent eforturi pentru asigurarea resurselor umane și materiale necesare secției ATI precum și pentru creșterea numărului de paturi ATI dotate corespunzător care a ajuns de la 12 la 28. Personalul secției ATI și al tuturor secțiilor implicate în tratarea pacienților Covid a făcut și face eforturi susținute pentru a salva un număr cât mai mare de vieți omenești”, se mai arată în răspunsul primit de conducerea spitalului.
Cluj – Sibiu: Diferență de la 1 la 13%
La Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca de la debutul pandemiei, până în 28 februarie, au fost internate 9.780 de persoane. Procentul celor care s-au vindecat este de aproape 99%. ”Anul trecut pe vremea asta ne uitam cu groază la ce se întâmplă în China, în Italia și am pregătit spitalul pentru ce este mai rău, ne-am pregătit pentru ce este mai rău. A fost foarte rău, dar nu atât încât să nu gestionăm situația. Era o panică generală la vremea respectivă. Era panică peste tot”, a declarat pentru G4media.ro managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Cluj.
Din cei 9780, 160 au decedat, rezultând că au decedat 1,63% din cei internați aici. În Sibiu, la Spitalul Clinic Județean, de la începutul pandemiei au fost internați 2.694 de pacienți și au decedat 369 la secția ATI. Nu știm dacă au decedat și în alte secții. Chiar și așa, procentul este de 13,69%. În Sibiu au decedat de două ori mai mulți pacienți decât la Cluj în condițiile în care Clujul a avut de 3,6 ori mai mulți pacienți internați.
Sibiul, pe primul loc pe țară la numărul de decese raportate la populație
176,5 persoane la suta de mii de locuitori au decedat în urma infectării cu SARS CoV-2, în județul Sibiu, de la începutul pandemiei. Sibiul se află pe primul loc într-un clasament național, locul secund fiind ocupat de județul Brăila, la 13 decese distanță. Vorbim de decese raportate la suta de mii de locuitori, de la începutul pandemiei.
În luna februarie, lună în care în județ a fost până acum o medie de 53,2 de cazuri zilnice, rata extrem de ridicată a deceselor continuă. Suntem depășiți, într-un clasament național doar de județul Maramureș, acolo unde o rată extrem de ridicată a cazurilor a provocat 96 de decese, ajungându-se la 20,9 decese la suta de mii de locuitori, față de Sibiu unde mortalitatea era la 19 februarie de 9,5 decese la o sută de mii de locuitori. Vorbim aici de rata deceselor la suta de mii de locuitori. Diferența dintre Maramureș și Sibiu ține de faptul că acolo incidența cazurilor a fost în februarie de 363,4 cazuri la suta de mii de locuitori, de două ori mai mare decât în Sibiu: 154,8. Despre acest subiect s-a mai scris AICI.
Întrebările la care Spitalul Clinic Județean încă nu a răspuns:
”Am înțeles că există practica legării de paturi a pacienților. Suntem în posesia unor fotografii în care pacienții fie sunt legați, fie au răni la încheieturi în urma legării. De ce se apelează la acest procedeu pentru a calma pacienții și de ce este o practică deja comună în secția ATI COVID a Spitalului Clinic Județean Sibiu?
De ce nu intră doctorii în zona roșie? Din relatările pe care le-am ascultat aceștia nu intră decât maxim o dată sau de două ori pe lună. În plus, nu există un sistem de supraveghere video, zona roșie fiind complet izolată de către personalul din zona verde.
Câți doctori specialiști și rezidenți sunt alocați secției de ATI Covid?
Care este motivul pentru care tratamentele sunt supravegheate doar de medici rezidenți? De multe ori aceștia au dat dovadă de lipsă de experiență, au aplicat greșit tratamente, unele soldate cu decese. Este și cazul pacientului XXXXXXX, decedat în luna februarie, în urma unei operațiuni de intubare executată greșit, conform datelor pe care le avem noi.
Care este motivul pentru care se practică sedarea permanentă a pacienților aflați în ATI cu Fentanyl și Propofol două medicamente care, conform relatărilor unor medici, se folosesc înaintea operațiilor, nu în cazul infecțiilor virale? De ce această sedare este administrată tuturor pacienților, indiferent de stadiul bolii?
De ce se încalcă în mod constant protocolul privind relaționarea cu aparținătorii? Telefoanele pacienților nu se încarcă, iar singura posibilitate de legătură cu exteriorul, telefonul pus la dispoziția aparținătorilor, este inutil, atâta timp cât medicii nu stau, conform procedurii, în cele două ore pentru a da detalii legate de pacienți. Lucru confirmat atât de lucrători sanitari, cât și de mulți aparținători.
De ce nu se aplică tratamente diferențiate, în funcție de afecțiunile de care suferă pacienții? Din datele pe care le avem noi, pacienți dependenți de insulină și cu regim special au primit aceeași alimentație și medicamentație la fel ca ceilalți pacienți. La fel, în cazul unor pacienți cu grave probleme cardiace.
Cum vă explicați faptul că în alte spitale procentul de mortalitate în ATI COVID este cu 10 procente mai mic decât în Spitalul Clinic Județean Sibiu. De exemplu, 66% la Spitalul Clinic Județean Timișoara, 61% la Institutul ”Marius Nasta” Din București. În Sibiu: 75,76% în ultimele șase luni, 71,51% de la începutul pandemiei.
În ce fel au colaborat medicii din Sibiu, secțiile ATI sau Boli Infecțioase, cu colegii lor din Cluj, Timișoara, Arad sau București? Orașe cu spitale care au avut rezultate net superioare cu cele obținute în Sibiu.
Ce fel de măsuri ați luat pentru a stopa cazurile tot mai dese de infecții nosocomiale în spital, inclusiv în secția ATI COVID? Care sunt cauzele acestor infecții?”
Aceste întrebări au fost transmise conducerii spitalului marți, 2 martie, iar până la postarea acestui articol pe site-ul Turnul Sfatului nu am primit niciun răspuns.
Noi ii imbracam, ii scolim din banii nostri si ei ne fura…Tanarul politist care “a stat de 6” pentru talhari. Sub paza agentului proaspat iesit din scoala, infractorii au jefuit o femeie de 78 de ani de peste 300.000 de euro…
Denis Ticala (in mijloc) a fost retinut dupa ce a participat la jaf FOTO Critic AradPolitistul retinut in cazul furtului celor aproximativ 300.000 de euro este Denis Ticala, noteaza aradon.ro
Alaturi de el, au mai fost retinuti Denis Busta si Dragos Toadere, dar si o a patra persoana al carei nume nu a fost deocamdata facut public.
“Politistii Serviciului de Investigatii Criminale al Inspectoratului de Politie Judetean Arad au efectuat, la data de 4 martie a.c., 5 perchezitii domiciliare. Patru persoane au fost retinute. Politistii de investigatii criminale, cu sprijinul luptatorilor Serviciului pentru Actiuni Speciale si al politistilor criminalisti, au pus in aplicare cinci mandate de perchezitie domiciliara, la imobilele a patru barbati, cu varste cuprinse intre 21 si 33 de ani, din municipiul Arad si comuna Siria”, se arata intr-un comunicat de presa, de vineri, al Inspectoratului de Politie al judetului Arad.
Cum au actionat
Surse din cadrul anchetei informeaza ca doi dintre barbati, Busta si Toadere au intrat in locuinta din Pancota de unde au furat un seif de 300.000 de euro. In tot acest timp, Ticala a asigurat iesirea hotilor din casa. Jaful a avut loc in noiembrie 2020 si a facut inconjurul tarii la vremea respectiva.
“Din cercetarile efectuate in cauza a rezultat faptul ca doi dintre cei in cauza ar fi patruns, in noaptea de 21 spre 22 noiembrie 2020, intr-o locuinta din localitatea Pancota, de unde, in urma imobilizarii victimei, ar fi sustras, dintr-un seif, 300.000 de euro, iar ceilalti doi, unul fiind agent de politie in cadrul Politiei orasului Pancota, ar fi asigurat iesirea din imobil”, se mai arata in comunicat.
Batrana a povestit atunci cum a fost agresata de unul dintre talhari: “Cand m-am trezit, am simtit ca cineva ma ia dupa gat”.
In urma perchezitiilor, au fost ridicate bunuri cu valoare probatorie iar la domiciliul unuia dintre barbati au fost gasite 22.380 de tigarete, marcate necorespunzator, susceptibile a proveni din contrabanda, acestea fiind ridicate.
Impotriva celor patru, a fost luata masura retinerii pentru 24 ore, fiind plasati in arestul I.P.J. Arad, urmand a fi prezentati magistratilor Judecatoriei Ineu, cu propunere de arestare preventiva.
Cum te fura de la ochi comunistii,sau cum “a subtiat” administratia Firea patrimoniul Bucurestiului cu miliarde de lei. Lista manevrelor contabile facute din pix
Foto: Pixabay.comPotrivit raportului publicat online, valoarea patrimoniului Unitatii Administrativ-Teritoriale Municipiul Bucuresti raportata la 31.12.2019 a fost diminuata prin:
- * neevaluarea si neinregistrarea in evidenta contabila si tehnico – operative a terenului pe care este amplasat sediul Primariei Municipiului Bucuresti din B-dul Regina Elisabeta nr.47, sector 5, in valoare de 55,727 milioane de lei
- * neevidentierea in contabilitate a contravalorii unor lucrari de modernizare si optimizare a parametrilor tehnico – functionali ai sistemului de iluminat public – Calea 13 Septembrie, precum si a mijloacelor fixe reprezentand stalpi, console, corpuri de iluminat, retele executate de o societate comerciala pentru Municipiul Bucuresti din anul 1998 pana in anul 2019, in valoare totala de 680,782 milioane lei
- * neevaluarea, neinregistrarea in evidenta contabila si nereflectarea in bilantul contabil incheiat la 31.12.2019, a unor active fixe corporale (teren si constructii) in valoare de 21,675 milioane lei, aflate in administrarea Unitatii Administrativ – Teritoriale Sector 6.
- * neinregistrarea de catre Scoala Gimnaziala nr. 188 si Scoala Gimnaziala “Grigore Tocilescu” din subordinea Unitatii Administrativ – Teritoriale Sector 5, in evidenta contabila si nereflectarea in bilantul contabil incheiat la 31.12.2019 a terenurilor, in valoare de 8,757 milioane lei, aflate in administrarea entitatilor.
De asemenea, nu s-a inregistrat corect in evidenta contabila a Unitatii Administrativ – Teritoriale Sector 1 un imobil preluat in administrare din 2001 (apartament).
Cam acelasi lucru s-a intamplat si la sectorul 2 unde nu s-a inregistrat in patrimoniu un apartament trecut din domeniul public al statului, in domeniul public al Municipiului Bucuresti si in administrarea Sectorului 2, conform prevederilor O.U.G. nr. 83/2001 si H.G. nr. 987/2003, cu consecinta lipsirii bugetului local de veniturile cuvenite, realizate din inchirierea acestuia.
Imobiliare “cu scoala” contabilizate eronat
In plus, raportul Curtii de Conturi mai constata ca s-a mentinut gresit in evidenta contabila a Liceului Tehnologic “Elie Radu”, Scolii Gimnaziale “Nicolae Labis”, Scolii Gimnaziale nr. 88 si Gradinitei “Floare de Colt” a sumei de 120,265 milioane lei reprezentand valoarea imobilelor (teren, amenajari de teren si cladiri) in care isi desfasoara activitatea unitatile de invatamant, in conditiile in care aceste imobile sunt inregistrate in evidenta contabila a Unitatii Administrativ – Teritoriale Sector 3, valoarea patrimoniului fiind dublata.
De asemenea, s-a mentinut nejustificat in evidenta operativa si contabila a doua terenuri in valoare totala de 17,925 milioane lei, care nu mai sunt administrate de Unitatea Administrativ – Teritoriala Sector 3 inca din anul 2018.
Nu s-au calculat si nici pronuntat in evidenta contabila a unor creante in valoare totala de 160,692 milioane lei, constand in cota de cheltuieli datorata de asociatiile de proprietari (10-20%) pentru lucrarile de reabilitare termica a blocurilor de locuinte:
- * la Unitatea Administrativ – Teritoriala Sector 1 (102,2 milioane lei),
- * la Unitatea Administrativ – Teritoriala Sector 3 (51,291 milioane lei),
- * la Unitatea Administrativ – Teritoriala Sector 4 (2,607 milioane lei) si
- * la Unitatea Administrativ – Teritoriala Sector 6 (4,594 milioane lei).
Investitii finalizate, contabilizate ca fiind in executie
Mai mult, raportul mai arata ca in soldul contului 231 “Active fixe corporale in curs de executie” erau mentinute obiective de investitii finalizate si receptionate, care trebuiau inregistrate ca active fixe corporale, in valoare totala de 120,038 milioane lei, astfel:
- * 36,689 milioane lei la Unitatea Administrativ – Teritoriala Sector 4 (lucrari de amenajari parcari, constructii la unitati scolare si lucrari de semaforizare),
- * 31,179 milioane lei la Unitatea Administrativ – Teritoriala Sector 6 (lucrari reabilitare termica a blocurilor de locuinte, respectiv lucrari de reabilitare a sistemului rutier),
- * 52,171 milioane lei la Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti (aparatura medicala si utilaje bucatarie puse in functiune la Spitalul Clinic de Ortopedie – Traumatologie si TBC Foisor).
In cazul administratiei din Sectorul 5 s-a constatat atat inregistrarea eronata in contul 682 – “Cheltuieli cu activele fixe neamortizabile”, in loc de contul 231 – “Active fixe corporale in curs de executie”, a cheltuielilor privind reabilitarea termica a blocurilor de locuinte in suma totala de 8,003 milioane lei, in conditiile in care investitiile nu au fost finalizate si receptionate.
Tot aici s-a inregistrat gresit pe cheltuieli in loc de contul 231 “Active fixe corporale in curs de executie” a unor servicii de proiectare extindere corp cladire (DALI si expertiza tehnica) in valoare totala de 210.000 lei, plata fiind efectuata in cursul anului 2019 in cadrul articolului bugetar 71 – “Active nefinanciare” de catre Scoala Gimnaziala “Grigore Tocilescu”.
Sectorul 3: S-a diminuat valoarea masinilor achizitionate
In cazul Sectorului 3, condus de Robert Negoita, s-a inregistrat gresit in evidenta contabila a unor autovehicule achizitionate, prin diminuarea valorii acestora cu aproape 1 milion de lei (prima de casare si ecotichete).
Iar in cazul Capitalei, Curtea a mai constatat ca nu s-au luat masuri pentru transmiterea unor active fixe corporale – strazi si pasaje rutiere – in valoare totala de 305,506 milioane lei de catre Unitatea Administrativ – Teritoriala Municipiul Bucuresti in administrarea institutiilor care au ca obiect de activitate administrarea acestor bunuri.
SAPTAMANA ASTRONOMIEI: TOTUL DESPRE STELE, ASTEROIZI, GALAXII, PLANETE, QUASARI SI GAURI NEGRE; CINE AU FOST CEI MAI MARI PRESEDINTI AI STATELOR UNITE? CE E AIA TEORIE CONSPIRATIVA SI CARE SUNT CELE MAI LA MODA? Prof.univ.dr. Corvin Lupu (Justițiarul.ro): interzicerea împiedică accesul la arhiva despre Iohannis; (Prin auto-eliminare…) Cine L-a ELIMINAT Pe Nicolae Ceausescu ? Documentar, Romania,tvr; Reacții în lumea politică după ce CCR a eliminat-o pe Șoșoacă din cursa pentru Cotroceni: „PSD a făcut tot posibilul pentru a scăpa de candidatura ei”; Judecătorii, mai corupți decât procurorii și polițiștii. Sondaj; România, în topul european al corupţiei…Razboiul Stalin-Dumnezeu; Blogul lui Liliane Held-Khawam; Reorganizarea lumii (DOSAR); Dizolvarea statelor: DOSAR; Trăim într-o oligarhie și nu într-o democrație. Extras: Reorganizarea lumii: sfârșitul monedelor naționale Extras: Reorganizarea lumii: Spre sfârșitul numerarului. Extrage: Rate negative ale dobânzii sau confiscare progresivă ușoară; Un circuit financiar dublu care servește speculației. Extrage; Suntem în anticamera unei dictaturi financiare? Extrage; Finanțarea înaltă îți atacă moștenirea genetică. (Vot 14 iunie DPI) de LHK (EXTRACT); Noua Eră, de la Opera Negrului la Satanism. De Bruno Bertez
////////////////////////////////////////////////
(Prin auto-eliminare…) Cine L-a ELIMINAT Pe Nicolae Ceausescu ? Documentar, Romania,tvr
///////////////////////////////////
Prof.univ.dr. Corvin Lupu (Justițiarul.ro): interzicerea împiedică accesul la arhiva despre Iohannis
//////////////////////////////////////////
CE E AIA TEORIE CONSPIRATIVA SI CARE SUNT CELE MAI LA MODA?
By Catalin Stanculescu
Potrivit formulei explicative regasite in dictionar, o teorie conspirativa constituie o alternativa mai mult sau mai putin fantezista menita sa descrie motivele neoficiale care se afla la baza anumitor evenimente sau fenomene.
In plus, o teorie conspirativa poate avansa de multe ori si ipoteze plauzibile dar neverificate, vizand modul in care acestea au avut loc, circumstantele care ar putea ascunde un adevar nedeclarat si/sau neacceptat de sursele oficiale de informare, sustinand ideea existentei unei conspiratii menite sa mascheze presupuse argumente tabu.
TEORIA CONSPIRATIVA – TARAMUL CELOR MAI FANTEZISTE IDEI, DE LA BIZAR LA ABSURD SI INVERS
In realitate, orice teorie conspirativa a luat nastere fie din dorinta de a explica o serie de lucruri ramase neclarificate pentru public, fie pentru a alimenta butoiul cu pulbere al unor miscari ce urmaresc tulburarea apelor la un anumit moment dat.
Aura de mister care invaluie acest gen de ipoteze are darul de multe ori sa contribuie la cresterea popularitatii unor autori, a unor organizatii sau chiar a unor partide politice, raspandind la nivel larg informatii care surprind si comunica totodata mesaje puternice maselor.
In ciuda caracterului lor „neverificabil”, anumite teorii conspirative din istorie s-au dovedit cu timpul intemeiate, dezvaluind publicului fateta necunoscuta a unor evenimente puse la cale cu adevarat de conspiratori, dar pentru demonstrarea carora s-au obtinut dovezi palpabile mult mai tarziu.
CATEGORII DE TEORII CONSPIRATIVE
Teoriile conspirative pot lua nastere odata cu inregistrarea unui eveniment important sau a unui fenomen fata de care masele nutresc un interes deosebit, dar pentru a stabili o anumita ordine in noianul de explicatii mai mult sau mai putin fanteziste, care oscileaza frecvent intre bizar si absurd, se cuvine sa catalogam mai intai argumentele ce se transforma in pivotul unor astfel de ipoteze.
Fara a avansa un top al celor mai frecvente domenii in care au fost lansate teorii conspirative, iata in cele ce urmeaza, sectoarele principale care alimenteaza ipoteze din cele mai nastrusnice, dezmintite de autoritati/oficialitati/oameni de stiinta:
Domeniul istoric: razboaie, conflicte, modificari de frontiere, lovituri de stat, asasinate ale unor personaje importante, organizatii secrete care influenteaza cursul istoriei, caderea imperiilor antice, trecerea omenirii de la o epoca istorica la alta, operatiuni sub steaguri false, nazism, holocaust, caderea fascismului, caderea comunismului, formarea natiunilor;
Domeniul religios: interpretarea distorsionata a textelor biblice, profetii bizare legate de sfarsitul lumii/apocalipsa, secte si activitati secrete corelate acestora, legende vizand personaje religioase importante (profeti, sacerdoti, cavaleri templieri, papi etc), lacasuri si obiecte de cult asunse, miracole, ritualuri, calendarul anticrist, prelatii Opus Dei;
Domeniul politic: Noua Ordine Mondiala, Masoneria, terorismul si atacurile teroriste, societati si organizatii secrete, evenimente anarhice provocate cu buna stiinta, manipularea maselor, servicii secrete, colaborarea unor mari puteri cu anumite civilizatii extraterestre, „fabricarea” partidelor, actionarea din umbra a marilor puteri, echilibrul de forte la nivel mondial, musamalizari organizate, puteri oculte;
Domeniul economic si financiar: puterea bancilor la nivel mondial, monede de necesitate, burse, piete de capital, stabilitatea cursurilor valutare, emisiuni de semne monetare in scopuri ascunse, bitcoin, trading financiar manipulant, operatiuni financiare de anvergura, monopoluri, masuri economice cu efecte globale, imperialismul petrolier, crize economice pilotate;
Domeniul stiintific si tehnologic: extraterestrii si tehnologii extraterestre, spionajul general si controlul mijloacelor de comunicare in masa, controlul demografic, arme secrete, fuziunea la rece, experiente bizare, explorarea spatiului, cutremure si dezastre controlate, HAARP, programul MKUltra;
Domeniul medical: boli rare, epidemii, terapii secrete pentru boli incurabile, societati farmaceutice generatoare de agenti patogeni, radiatii, structuri medicale secrete, clonarea umana, transplanturi, nanotehnologia in medicina, substituenti de fluide vitale, antidoturi, substante toxice, drogurile si fabricarea de androizi.
Lista nu se limiteaza insa doar la acestea, portile teoriilor conspirative fiind vesnic larg deschise oricarui eveniment sau fenomen de larg interes.
CELE MAI FAIMOASE TEORII CONSPIRATIVE
Cea mai la moda teorie conspirativa, care beneficiaza de mult mai multi sustinatori decat s-ar putea crede si care s-a bucurat de interesul unor canale de televiziune faimoase, dispuse sa-i acorde un larg spatiu pentru a penetra in cultura generala a populatiei globale, este legata de influenta uneia sau mai multor civilizatii extraterestre in istoria omenirii.
Potrivit acestei ipoteze, ar exista chiar o alianta intre SUA si reprezentantii unei rase oarecum asemanatoare celei umane, provenite dintr-o dimensiune spatio-temporala aparte si care ar fi oferit americanilor tehnologii noi, net superioare celor cunoscute de om, in schimbul efectuarii de experiente speciale pe subiecti umani.
Mai mult decat atat: sustinatorii acestei teorii afirma ca aceasta situatie exista de multa vreme si ca toti presedintii Statelor Unite ale Americii sunt la curent cu tot ceea ce implica acest soi de alianta, mentinand de-a lungul timpului un raport constant si prolific cu extraterestrii.
Acesta ar fi motivul pentru care SUA ar fi reusit sa-si mentina pozitia de suprematie la nivel mondial, in ciuda presiunilor exercitate de celelalte mari puteri ale lumii, pe care le „pune la punct” tocmai cu acest as ascuns in maneca – o carte ce izbuteste sa tina in frau initiativele atomice (la propriu si la figurat), ale principalilor concureti.
Ideea nu e tocmai noua: ani in sir, jurnalisti si sustinatori ai unor teorii conspirative au considerat faimosul accident din 2 iulie 1947, de la Roswell, New Mexico (SUA), drept dovada de netagaduit a explorarii planetei noastre de catre extraterestri, eveniment in urma caruia ar fi demarat o serie intreaga de „tatonari” reciproce, ce au condus la o colaborare ulterioara in diferite domenii.
„Exista ceva care monitorizeaza planeta. Si o face cu multa grija, pentru ca suntem o planeta razboinica”, declara Mike Gravel, fost senator democratic al SUA, cu privire la aceasta chestiune.
La randul sau, jurnalistul italian Marco Columbro, sustine ca anumiti sefi de stat se afla in permanent contact cu extraterestrii:
„Pana si Papa Francesco a afirmat acest lucru cu ceva timp in urma, desi cuvintele sale nu au fost ascultate cu multa atentie: „Noi trebuie sa purtam in inima invataturile unui extraterestru al carui nume era Iisus”. In Evanghelia dupa Ioan se mentioneaza o fraza relevanta rostita de Iisus: „Eu nu sunt din lumea aceasta, unde merg eu voi nu puteti sa veniti. Eu sunt de acolo de sus, voi sunteti de aici, de jos”, mai clar decat atat nici ca se poate. Daca Papa a spus asa ceva e doar pentru ca stie ca mai devreme sau mai tarziu va avea loc un contact cu aceste fiinte. Si va fi curand. Si Putin e pe cale sa declare oficial ceva de acest gen. Mai mult decat atat: sefii de stat se afla in contact cu acestia inca din anii’40, noi suntem fructul creatiei lor”, declara in 2017 Columbro intr-un interviu acordat saptamanalului Spy.
DE LA UFO LA ATACURILE TERORISTE
O alta teorie conspirativa de anvergura vizeaza atacurile teroriste din SUA, din septembrie 2001, sustinand ipoteza ca americanii si-ar fi simulat singuri tragicele evenimente, urmarind un plan anume, bine pus la punct de serviciile secrete cu mult timp inainte.
Scenariul se bazeaza pe presupunerea ca in acest mod, SUA isi justifica masurile ulterioare represive contra Al-Qaida si politica anti-tero, impuscand mai multi iepuri cu o singura lovitura: in perioada imediat urmatoare evenimentului, bursele fura inchise, astfel incat o serie de indicatori importanti oscilara pe o curba descendenta, pentru ca mai apoi sa explodeze intr-o ascensiune fara precedent.
In urma acestei evolutii, un grup extrem de restrans de jucatori ar fi inregistrat castiguri stratosferice, care le-ar fi permis ulterior sa construiasca proiecte spectaculoase in mai toate domeniile strategice americane.
Sustinatorii acestei teorii considera ca este cel putin curios faptul ca teroristii au ales un moment in care birourile celor doua edificii gemene erau inchise, iar activitatea la nivelul structurilor era redusa la minim – in teorie, un atac terorist ar fi trebuit sa fie organizat la o ora de varf si intr-o zi in care in cladirile respective ar fi misunat o multime de functionari si de personal auxiliar.
Pe de alta parte, prabusirea celor doua cladiri gemene, in opinia unor arhitecti si ingineri experti in materie, ar fi avut loc dupa modelul anumitor operatiuni de demolare controlata de edificii si nu in mod haotic – impactul provocat de aeonava cu pricina nu ar fi avut darul de a produce distrugerea completa a cladirilor, ci aceasta ar fi survenit in arma unei explozii provenite de la baza acestora, cu un minim de „victime colaterale” luat in calcul inca de la inceput de catre orchestratorii intregului eveniment.
Teoria nu precizeaza insa cu exactitate cine ar fi autorii unei astfel de uneltiri diabolice, dar daca exista un sambure de adevar in miezul sau, atunci dictonul latin „homo homini lupus” (omul este lupul omului), are valoarea unui desavarsit postulat.
MERGAND PE FIRUL ISTORIEI PANA LA EXPANSIUNEA FASCISTA
Mergand pe firul istoriei inapoi, pana la epoca expansiunii fasciste, Germania are la randul sau parte de o teorie conspirativa aparte, constand in propavaduirea ideii ca prosperitatea natiunii sale de azi si-ar afla izvoarele in cantitatile gigantice de aur confiscate de catre nazisti in timpul Celui de-al Doilea Razboi Mondial de la evrei si din tarile cotropite.
Teoria sustine ca daca azi Germania este un lider de necontestat in Uniunea Europeana, asta se datoreaza resurselor sale secrete, depozitate cu ani in urma intr-un loc misterios, care i-ar fi permis sa faca fata cu brio cumplitei crize economice ce a lovit recent Batranul Continent.
Mai mult decat atat: sustinatorii acestei idei avanseaza ipoteza potrivit careia Germania ar fi proiectat cu mult timp in urma scenariul sub care se prezinta azi UE – matrice geo-politica la nivelul careia si-a adjudecat cu usurinta o pozitie privilegiata, gratie tezaurului enorm pe care l-a dobandit in timpul epocii fasciste.
La baza teoriei se afla tocmai faptul ca aurul sechestrat de nazisti in teritoriile ocupate s-a volatilizat in mod misterios dupa razboi, anumiti analisti ai fenomenului sustinand ca o mare parte din bogatiile intrate astfel cu discretie in patrimoniul nemtilor, s-ar afla si in ziua de azi undeva pe teritoriul Croatiei, intr-o regiune traditional prietenoasa Germaniei inca din timpul razboiului.
Subiectul a constituit de-a lungul anilor argumentul central al multor volume, care merg cu supozitiile pana in punctul in care vine acuzata pana si Banca Vaticanului (Istituto per le Opere di Religione), Ordinul Franciscan si alte institutii catolice, de a fi implicate in operatiunea de ascundere a aurului cu pricina, disparut fara urma din bancile germane in 1945.
Pe de alta parte, Banca Nationala Elvetiana (BNS) constituia cel mai mare centru de distribuire a aurului in Europa Continentala inainte de razboi – acesta fu principalul angrenaj financiar utilizat de Germania nazista pentru schimbarea aurului in valuta. In mod paradoxal, in timpul razboiului, BNS a primit 440 de milioane de dolari in aur, din care 316 milioane… au fost furate.
In 21 octombrie 1946, departamentul de intelligence al armatei americane primi un raport din partea agentului DIA Emerson Bigelow, in care se preciza ca autoritatile britanice ar fi confiscat 150 de milioane de franci elvetieni la frontiera austro-elvetiana si ca respectiva suma ar fi fost depozitata intr-unul din sediile Bancii Vaticanului din Elvetia.
Rapoarte ulterioare afirma ca 200 de milioane de franci elvetieni ar fi fost transferati la Vatican cu sprijinul autoritatilor catolice apartinand Ordinului Franciscan, dar toate aceste afirmatii fura negate ulterior cu vehementa de catre Banca Vaticanului.
Teoriile conspirative nu cunosc insa limite – orice eveniment important inregistrat de-a lungul istoriei a avut parte de versiunea sa spectaculoasa, care desi nu a beneficiat de probe in masura sa-i demonstreze valabilitatea, a avut darul de a infierbanta spiritele multora, dand nastere unei literaturi dedicate, pe cat de stranii, pe atat de incitante.
Bibliografie:
Bagnasco, Stefano; Ferrero, Andrea & Mautino, Beatrice – „Sulla scena del mistero – Guida scientifica all’indagine dei fenomeni inspiegabili”, Milano, 2010;
Kean, Leslie – „UFOs – Generals, Pilots and Government Officials go on the Record”, New York, 2010;
Maugeri, Leonardo – „L’era del petrolio – Mitologia, storia e futuro della più controversa risorsa del mondo”, titlul original: „The Age of Oil”, 2006;
Sorrentino, Vincenzo – „Il potere invisibile – Il segreto e la menzogna nella politica contemporanea”, Bari, 2011.
Ce e aia teorie conspirativa si care sunt cele mai la moda?
//////////////////////////////////////////
CINE AU FOST CEI MAI MARI PRESEDINTI AI STATELOR UNITE?
By Catalin Stanculescu
Istoria Americii a schimbat lumea. Putem spune chiar ca istoria Americii devine in multe cazuri istoria lumii intregi. De la deja celebrul George Washington, primul presedinte al SUA pana la Thomas Jefferson, Abraham Lincoln – primul presedinte al SUA asasinat, Thomas Woodrow Wilson, Franklin Delano Roosevelt, Harry S. Truman – primul presedinte ce a folosit bomba atomica, apoi trecand prin nu mai putin celebrul John F. Kennedy (1961-1963), Jimmy Carter (1977-1981), Dwight D. Eisenhower (1953-1961), Richard Nixon (1969-1974) si celebrul scandal Watergate, Ronald Reagan (1981-1989) si George Bush (1989-1993). Chiar ajungand la presedintii Americii moderne: Bill Clinton – urmat de unul republican – George W. Bush, Barack Obama – primul presedinte american de culoare si incheind cu miliardarul Donald Trump.
Luand nastere in 1776 in urma unei revolutii impotriva colonialistilor britanici, Statele Unite ale Americii si Constitutia lor Federala, insotita de un sistem politic specific, au dat viata celui dintai mare experiment democratic din istoria moderna.
Noul stat, remodelat de propria sa Constitutie Federala, a constituit la vremea nasterii sale o extraordinara exceptie in comparatie cu modelele dominante de pe Batranul Continent, fiind o matrice lipsita de ierarhii nobiliare.
CINE SUNT PREDESINTII AMERICII SI CARE SUNT CELE MAI IMPORTANTE FAPTE ALE LOR?
George Washington – primul presedinte votat unanim de colegiul electoral. Pe atunci nu exista vot popular.
1789–1797
John Adams – primul presedinte ce a locuit la Casa Alba
1797–1801
Thomas Jefferson – cel mai inteligent presedinte, a scris Declaratia de Independenta, a fondat Universitatea din Virginia, a fost arhitect, fermier si savant. A aprobat cumpararea Louisianei in 1803 de la francezi, fapt ce a dublat suprafata SUA
1801–1809
James Madison – presedinte al celui “de-al doilea razboi de independenta” din 1812 cu Anglia, supranumit “Parintele Constitutiei” datorita aportului sau
1809–1817
James Monroe – America trece printr-o perioada infloritoare, insa este renumit pentru “Compromisul Missouri”, un act intre statele cu detinatorii de sclavi si statele libere
1817–1825
John Quincy Adams
1825–1829
Andrew Jackson – primul presedinte care a calatorit intr-un tren
1829–1837
Martin Van Buren – primul presedinte nascut cetatean american si nu supus britanic. In timpul lui a fost o mare criza economica
1837–1841
William Henry Harrison – cel mai scurt mandat de o luna
1841
John Tyler – ura Anglia atat de mult incat a refuzat sa treaca granita in Canada pentru o mai buna priveliste asupra Niagarei, pe timpul lui a fost anexat Texasul in 1845
1841–1845
James Polk – in timpul razboiului mexican a anexat Texasul si California
1845–1849
Zachary Taylor – si-a castigat faima ca erou si general in timpul razboiului cu Mexicul. Batran dur si pregatit, a amenintat sudul cu forta ca sa nu plece din uniune
1849–1850
Millard Fillmore – a semnat Compromisul din 1850, permitand sclavia in Sud.
1850–1853
Franklin Pierce – sustine Actul Kansas-Nebraska impotriva Compromisului din 1850
1853–1857
James Buchanan
1857–1861
Abraham Lincoln – a condus Uniunea in primul razboi civil pentru pastrarea natiunii si incheierea sclaviei. A fost asasinat la 5 zile dupa predarea armatelor confederate.
1861–1865
Andrew Johnson – singurul senator sudist ramas loial Uniunii
1865–1869
Ulysses S. Grant – eroul militar unionist al Razboiului Civil, mandatele sale au fost marcate de scandaluri
1869–1877
Rutherford B. Hayes
1877–1881
James Garfield
1881
Chester Arthur
1881–1885
Grover Cleveland
1885–1889
Benjamin Harrison
1889–1893
Grover Cleveland
1893–1897
William McKinley – a condus in timpul razboiului americano-spaniol in care SUA a castigat cateva colonii. A fost asasinat
1897–1901
Theodore Roosevelt – un foarte mare activist, a creat Canalul Panama
1901–1909
William H. Taft – primul presedinte membru al societatii secrete a Universitatii Yale – Cranii si Oase
1909–1913
Woodrow Wilson – a intrat in primul razboi mondial si l-a incheiat. Tot el a creat Liga Natiunilor
1913–1921
Warren Harding – prima oara cand femeile au avut drept de vot
1921–1923
Calvin Coolidge
1923–1929
Herbert Hoover
1929–1933
Franklin D. Roosevelt – singurul presedinte ales de 4 ori. A condus in timpul Marii Crize financiare din anii ’30 si a castigat al II-lea razboi mondial
1933–1945
Harry S. Truman – A luat decizia de a arunca bomba atomica si tot el a declarat razboiul impotriva Koreei (1950–1953).
1945–1953
Dwight Eisenhower – primul presedinte ce a calatorit intr-un elicopter, “Ike” a fost general si erou in cel de-al doilea razboi mondial. A ajutat la incheierea razboiului cu Koreea
1953–1961
John F. Kennedy – a trait in timpul crizei rachetelor din Cuba si a fost asasinat
1961–1963
Lyndon Johnson – desi a sustinut programe pentru drepturile civile si anti-saracie, a declarat razboi Vietnamului si a trimis trupe acolo
1963–1969
Richard Nixon – primul presedinte ce a fost nevoit sa demisioneze in fata Congresului din cauza scandalului Watergate. A incheiat razbboiul cu Vietnam
1969–1974
Gerald Ford – a lucrat o vreme ca model, a aparut chiar pe coperta revistei Cosmopolitan
1974–1977
Jimmy Carter – el si sotia sa, Roslyn, au trait in case publice, a promovat pacea in Orientul Mijlociu, dar criza ostaticilor din Iran l-a facut sa para slab si ineficient
1977–1981
Ronald Reagan – a salvat 77 de vieti ca salvamar. S-a bucurat de mare popularitate, desi politicile sale au fost controversate
1981–1989
George H. W. Bush – in timpul sau Uniunea Sovietica s-a prabusit si a inceput Razboiul Rece. A condus SUA in razboiul din Golf in 1991
1989–1993
William J. (Bill) Clinton – cel mai mare aport al sau a fost tratatul NAFTA intre Mexic, SUA si Canada. Totodata a fost marcat de cel mai mare scandal sexuala de la Casa Alba
1993–2001
George W. Bush – in timpul mandatului sau au avut loc evenimentele de la 11 septembrie si a inceput razboiul impotriva terorismului si a Irak-ului, el a detinut si echipa de baseball Texas Rangers
2001–2009
Barack Obama – a castigat doua premii Grammy, primul presedinte de culoare
2009–2017
Donald J. Trump – cel mai batran presedinte al SUA, primul mandat la 70 ani, primul presedinte ce nu a detinut functii publice si nici nu a servit in armata
2017–prezent
PERIPLU IN ISTORIA AMERICANA – EVENIMENTE SI PRESEDINTI DE SEAMA AI STATELOR UNITE
Mai mult decat atat: modelul SUA se baza pe conceptul unei substantiale egalitati in drepturi a cetatenilor sai, pe libertatea politica si religioasa, pe neta separare a Statului de Biserica si pe o puternica traditie de autoguvernare.
Cu acest cadru contrasta insa partea legata de mentinerea sclaviei, care continua sa existe la baza structurii economice si sociale a statelor din sud, fondata pe imense plantatii administrate de o aristocratie marcata de sentimente conservatoare si rasiste.
SUA au devenit totusi, in mai putin de un secol, una din cele mai puternice economii mondiale, mentinandu-si aceasta pozitie in ciuda dramaticului Razboi Civil American, cunoscut si sub numele de Razboi de Secesiune, care le-a afectat natiunea intre anii 1861 si 1864.
Odata cu intrarea in vigoare a Constitutiei, care instituia un sistem politic de tip prezidential, a fost ales primul presedinte al SUA, George Washington (1789-1797), urmat de alte eminente personalitati ale epocii revolutionare precum:
John Adams (1797-1801),
Thomas Jefferson (1801-1809)
James Madison (1809-1817).
CE TRANSFORMARI A SUFERIT FRONTIERA AMERICANA DE-A LUNGUL TIMPULUI?
In perioada succesiva, cu aproximatie pana in anii 1860, SUA se confruntara cu transformari fundamentale, extinzandu-si teritoriul prin intermediul unei colonizari treptate a regiunilor din Vest, avansand astfel cu frontiera si dand nastere mitului identitatii nationale americane, catre costele Pacificului, dezintegrand efectiv comunitatile amerindienilor intalnite in cale.
In marsul lor fortat catre actualele lor dimensiuni continentale, SUA lichidara in acelasi timp si ultimele prezente europene din peisaj, odata cu achizitionarea Louisianei de la Franta (1803), a Floridei de la Spania (1810) si a teritoriilor din Alaska de la Rusia (1867).
Alte teritorii importante, cum ar fi de pilda Texas, California si New Mexico, fura castigate ca urmare a razboiului impotriva Mexicului din 1845-1948.
O alta caracteristica a dezvoltarii Statelor unite pe parcursul acestor decenii consta in alegerea de a mentine distanta fata de afacerile europene si fata de conflictele distructive care au caracterizat legaturile dintre marile puteri ale Lumii Vechi.
Fixata deja cu deplina claritate de la Washington, aceasta strategie izolatoare deveni in 1823 o robusta doctrina a politicii externe americane, sub atenta gestiune a presedintelui James Monroe (1817-1825), care avertiza puterile europene, invitandu-le sa reziste oricarei tentatii de a se amesteca in afacerile sale interne.
SISTEMUL DEMOCRATIC DIN SUA SI RAZBOAIELE CARE I-AU INFLUENTAT EVOLUTIA
Un element deosebit al dezvoltarii americane ce a caracterizat aceste decenii, a fost reprezentat de aparitia, inca de pe vremea presedintelui Andrew Jackson (1829-1837) si prin urmare cu mult inaintea inregistrarii unor evoltii similare europene, a unui sistem democratic bazat pe o puternica extindere a dreptului de vot in sensul sufragiului universal si asumarea unui rol tot mai important al partidelor politice moderne.
Dar contrastul imens creat intre Nord si Sud, in contextul coexistentei unui cadru politic, economic si social conjunct pentru Statele preponderent industriale capitaliste si antisclavagiste si pentru cele sudiste, fondate pe principii aristocratice si pro-sclavagiste a condus la provocarea cea mai crancena din intreaga istorie nationala americana: Razboiul de Secesiune din timpul mandatului prezidential al lui Abraham Lincoln (1861-1865).
Dupa renasterea economica ulterioara, feosebit de dinamica si de infloritoare, SUA abandona politica isolationista traditionala si intampina Primul Razboi Mondial cu o atitudine complet diferita, in timpul presedintiei lui Thomas Woodrow Wilson (1913-1921).
In 1917, SUA intra direct in razboi, etalandu-si enorma putere industriala si financiara, iar la finalul conflictului, presedintele Wilson deveni promotorul unei noi ordini internationale, care propunea rezolvarea controverselor potrivit unor mecanisme de „siguranta colectiva”, dar Congresul si opinia publica americana au preferat intoarcerea la neutralitate.
Dupa Wilson, SUA avu alti trei presedinti republicani: Warren G. Harding (1921-1923), Calvin Coolidge (1923-1929) si Herber C. Hoover (1929-1933); sub mandatul celui din urma, in 1929, americanii facura cunostinta cu o cumplita criza economica si financiara, ale carei proportii se extinsera cu efecte dezastruoase si asupra Europei.
Marea depresiune favoriza ascensiunea democraticului Franklin Delano Roosevelt, care fu ales presedinte de patru ori la rand, ramanand la carma SUA din anul 1932 si pana in 1945.
Odata cu izbucnirea Celui De-al Doilea Razboi Mondial, SUA se retrasera din nou in propria carapace, declarandu-se neutra, dar sustinand in permanenta Marea Britanie si Franta, ca aliate impotriva Germaniei, Italiei si Japoniei.
Abia in decembrie 1941 SUA intra oficial in razboi si isi adjudeca un rol primordial in acest context, impreuna cu Uniunea Sovietica si Marea Britanie, reusind sa puna capat flagelului nazist.
Dupa capitularea Germaniei si dupa moartea lui Roosevelt, SUA, aflata in timpul mandatului prezidential al lui Harry S. Truman (1945-1953), utiliza prima bomba atomica din istorie, impotriva Japoniei, care continua actiunile razboinice in Pacific.
Intr-un astfel de cadru international, Statele Unite ale Americii abandonara definitiv izolationismul, asumandu-si un rol decisiv la nivel mondial, afirmandu-se come lider si exercitand o indiscutabila hegemonie, in timp ce Uniunea Sovietica, era afectata de imensele actiuni distructive belice si de pierderi materiale si umane enorme.
ISTERIA ANTICOMUNISMULUI SI RAZBOIUL RECE
Relatiile cu URSS-ul devenira treptat tensionate, cu efecte considerabile resimitite si la nivel intern, unde un val de isterie anticomunista se abatu asupra populatiei, atingand apogeul in prima jumatate a anilor ’50, cand lua nastere fenomenul cunoscut sub denumirea de „Razboiul Rece”.
Este vorba despre o confruntare neintrerupta, chiar daca impestritata de diferite faze de detensiune, dintre cele doua superputeri si blocurile lor de influenta – Blocul Rasaritean si Occident – cu antiteza militarizata concretizata in cele doua celebre aliante: NATO si Tratatul de la Varsovia.
Fenomenul a condus la o inspaimantatoare cursa a inarmarilor nucleare pana in perioada 1989-1991, cand imperiul sovietic intra in criza, pentru a se prabusi cu totul si cu totul neasteptat, in maniera pacifica, dar in aceasta lunga faza, SUA s-a regasit implicata in multe conflicte importante, printre care cel cu Corea (1950-1953) si cel din Vietnam (1964-1975), care au afectat mult populatia americana.
In plan intern s-au alternat la presedintie lideri democratici si republicani: din prima categorie, Harry Truman (1945-1953), John F. Kennedy (1961-1963), Lyndon B. Johnson (1963-1969), Jimmy Carter (1977-1981), iar din cea de-a doua, Dwight D. Eisenhower (1953-1961), Richard Nixon (1969-1974), Gerald R. Ford (1974-1977), Ronald Reagan (1981-1989) si George Bush (1989-1993).
ATACUL TERORIST DIN 11 SEPTEMBRIE 2001 SI CONSECINTELE SALE
Intre 1993 si 2001, americanii fura guvernati de un presedinte democratic – Bill Clinton – urmat de unul republican – George W. Bush (2001-2009) – fiul precedentului presedinte Bush, care au exercitat un rol de prim-plan in peisajul sistemului de relatii internationale.
Totul se desfasura insa pe fondul unei curbe ascendente de dezordine la nivel mondial si a unei difuze si incontrolabile conflictualitati, mai cu seama in Balcani, in diferite regiuni al fostului Imperiu Sovietic si In Orientul Mijlociu.
Teribilele atentate teroriste din 11 septembrie 2001 sustinute de grupari extremiste ale fundamentalistilor islamici – Al-Qaeda – care au izbit World Trade Center la New York si Pentagonul la Whashington, dincolo de efectul lor dramatic, au constituit un soi de palma usturatoare pe obrazul „superputerii solitare” americane.
Totalul victimelor cu putin nu a atins pragul a trei mii de persoane, majoritatea celor ce si-au pierdut viata in urma acestor atacuri fiind civili, dar pierderile umane suferite de americani au fost dublate de efecte economice si financiare neprevazute.
Timp de o saptamana o serie intreaga de burse de actiuni si-au inchis portile, anuntand pierderi uriase, indeosebi in sectoarele industriei transporturilor aeriene si a celui asigurativ.
Raspunsul SUA pentru aceasta provocare a condus la razboiul din Afganistan (2001) si apoi la cel din Irak (2003), marcand o faza de profunda instabilitate la nivel de relatii internationale si dand nastere unei grave si insolite crize (2003-2004), dintre legaturile SUA cu anumite tari europene, precum Franta si Germania.
Intarirea legislatiei antiteroriste a dat startul a ceea ce se numeste „USA Patritot Act” – un model utilizat succesiv de multe alte tari, hotarate sa adopte masuri drastice impotriva terorismului.
Odata cu instalarea la Casa Alba a primului