Revista Informatii Agrorurale va ofera ,fara bani,spatiul pentru publicat orice text si  oferte sau cereri la Anunturi Gratuite  pe www.informatii-agrorurale.ro

1. În acest sens, Pipiddi subliniază faptul că trebuie “să ne ferim de speculațiile care ne-au însoțit, timp de 25 de ani” și “să mergem pe vinovății sigure”.

2. Pe de altă parte, Cristoiu a precizat că adevărata ”cheie” a mineriadelor stă în tragerea la răspundere a lui Ion Iliescu și Petre Roman pentru faptul că nu au luat nici măcar o măsură de instaurare a ordinii publice, la venirea minerilor, deși erau abilitați să o facă

3 .„Vă mulţumesc pentru tot”. Un discurs cât o condamnare: Ce le-a spus Ion Iliescu MINERILOR la Romexpo, după ce ORTACII au INTERVENIT BRUTAL în Piața Universității și au DEVASTAT sediile partidelor istorice   minerilor asupra manifestanţilor din Piaţa Univesităţii

4. MINERIADA DIN IUNIE 1990. Cum au devastat MINERII sediile PNŢCD şi PNL. CORNELIU COPOSU a fost la un pas de MOARTE. Imagini ŞOCANTE cu DEZASTRUL lăsat în urmă de ORTACII chemați de Ion ILIESCU

5 . Planul sinistru al lui Ion Iliescu împotriva Pieței Universitãții. Minerii erau soluția de rezervã. Planul A era mult mai sângeros

6 . Kovesi l-a scos de sub urmărire penală pe Iliescu în dosarul mineriadei. DOCUMENTE

7. Omul care a vrut să-l decapiteze pe Marian Munteanu la mineriadă mărturiseşte! | „Domnul Iliescu a ieşit la balcon şi a spus ‘mergeţi băieţi acolo, că se devastează’”

8. Cum negocia ION ILIESCU, acum 25 de ani, anexarea economiei României la interesele URSS decembrie 1989.

9. DOSARUL MINERIADEI: Călăii din Piaţa Universităţii! | O mărturie cutremurătoare: Cum era să fie decapitat Marian Munteanu şi cine l-a salvat de la moarte! DOCUMENTE

   10 . Mircea S. Bozan, artist plastic, aruncat aproape mort la tomberon de ciracii lui Iliescu | Astăzi am încă interdicţie de a intra în ţară. Domnilor Procurori, după o viaţă de disidenţă, o umilinţă mai mare nu pot să simt!

   11 .Fiul lui Ion Rațiu: Minerii vroiau să-l spânzure pe tatăl meu în iunie 1990

1. “Astăzi s-a întâmplat un lucru foarte important, mai ales pentru noi, care suntem cei norocoși. Noi suntem datori acestor oameni să profităm de această oportunitate judiciară, pentru că la noi a fost o bătălie, timp de 25 de ani, cine scrie istoria. Asta este o țară în care cel mai puternic scrie istoria. Noi pornim de la această încercare de a decima opoziția, care pare absurdă din partea unor oameni care câștigaseră cu două treimi alegerile, dar asta a fost. A fost o încercare a a elimina complet opoziția asta, pentru că, deși mică, era gălăgioasă. Nu pleca din stradă, din țară și submina autoritatea celor de atunci. Ocazia care ni s-a creat, astăzi, este prima oară, într-o țară ca a noastră, în care contează numai faptele, este să fie condamnați niște oameni. Noi suntem foarte datori, chiar dacă avem bănuieli întemeiate, în unele zone, noi suntem datori să urmărim această pistă care ne-a fost deschisă de Înalta Curte de Casație și Justiție”, a declarat Alina Mungiu-Pippidi.

Totodată, președintele Societății Academice din România a afirmat că dorește să se stabilească oficial că Ion Iliescu a fost vinovat și să fie dată aceeași sentință și în cazul lui Virgil Măgureanu.

“Să ne ferim de speculațiile care ne-au însoțit, timp de 25 de ani, să mergem pe vinovății sigure și să ne asigurăm că niște oameni sunt condamnați și condamnările lor intră în cartea de istorie. Pentru că, să știți, pentru foarte mulți oameni din țara asta, până când nu îi va condamna un complet al ÎCCJ, până când acel complet nu va spune că domnul Iliescu are o vină. Doamne ferește, eu nu vreau să îl văd pe Ion Iliescu în închisoare, dar vreau să se stabilească oficial că el a fost vinovat și, la fel, domnul Măgureanu și la fel alți oameni despre care avem probe. Acum ni s-a dat, în sfârșit, ocazia istorică de a pune faptele la locul lor și asta e foarte important aici (…) Ar fi fost imoral să condamni niște oameni mici, la mineriade, când știm că ordinul a venit de la cea mai înaltă autoritate”, a afirmat Alina Mungiu Pipiddi.

2. Pe de altă parte, Cristoiu a precizat că adevărata ”cheie” a mineriadelor stă în tragerea la răspundere a lui Ion Iliescu și Petre Roman pentru faptul că nu au luat nici măcar o măsură de instaurare a ordinii publice, la venirea minerilor, deși erau abilitați să o facă

”În 13 iunie toata ziua am stat prin București, eram director la ZIG ZAG, seara am plecat la Ministerul de Interne și am plecat lovit în cap de un parașutist de acolo, pentru că nu plecam, mă dădeam ziarist acolo.  La un moment dat au venit parașutistii și au rezolvat repede. Pe 14 am fost la Zig Zag, am trecut prin piață care era plină de mineri s-a legat unul de mine, dar văzând că nu am barbă și aveam diplomat, a crezut că eram de la FSN și s-a intimidat când l-am întrebat ce vrea. Am vazut niște mineri conduși de general de miliție, erau coordonați”, a spus Ion Cristoiu.

Pe de altă parte, Cristoiu a mai amintit și de prima mineriadă din iarna lui 1990, care a fost mai pașnică:

”Explicația acestor zile 13-15 iunie 90 trebuie găsită într-o a doua venire a minerilor, cand ei au mai venit, ei au venit și pe 29 ianuarie.  Minerii au mai venit o data pe 19 februarie, a fost o demonstrație pașnică. Surprinzător, un grup a forțat intrarea în Guvern, jandarmii s-au dat la o parte, oamenii au intrat acolo l-au gasit pe Gelu Voican Voiculescu, au vrut să îl arunce de la balcon, a venit armata și s-au linsitit. A doua zi au venit minerii care au zis că au venit să vină să salveze Guvernul de unii care nu îl lasă să lucreze.(…) Ei au participat la o sedinta CPUN”, a spus jurnalistul.

Pe de altă parte, jurnalistul a precizat că adevărata cheie o reprezintă ziua de 14 iunie, când Ion Iliescu sau Petre Roman nu au luat nicio măsură pentru instaurarea ordinii publice:

”Avem o provocare pe 13 iunie, marea problemă este se discute urmatorul lucru: Autorităție de atunci, în frunte cu Iliescu și Roman răspundeau de ordinea publica, în România, în consecință, trebuie intrebați de ce nu au luat o masură măcar, ca să nu vină cetățeni, minerii, da, să devasteze un oraș. Ori, nu au făcut niciun gest măcar așa de formă, să duca 10 jandarmi la Gara de Nord pe 14, când veneau minerii. (…) Cheia o reprezinta 13 iunie, Iliescu a ieșit după amiază, a spus că țara este în pericol din cauza unor rebeliuni, să nu uitam că pe 13 iunie s-a anunțat că se inchide televizunea, s-a anuntat ca a intrat unul cu capul spart. S-a închis emisia. Diversiunea a constat în crearea unei diversiuni pe 13 iunie, si minerii care nu trebuiau chemati, ei s-au uitat la televizor, si au vazut că arde Bucurestiul. Atunci sigur că au venit minerii să apere pe Iliescu, de bandele de legionari”, a mai spus Cristoiu la Jocuri de Putere.

3 .„Vă mulţumesc pentru tot”. Un discurs cât o condamnare: Ce le-a spus Ion Iliescu MINERILOR la Romexpo, după ce ORTACII au INTERVENIT BRUTAL în Piața Universității și au DEVASTAT sediile partidelor istorice   minerilor asupra manifestanţilor din Piaţa Univesităţii

În iunie anul acesta se împlinesc 25 de ani de intervenţia violentă a forţelor de ordine şi a minerilor asupra manifestanţilor din Piaţa Univesităţii, în 13-15 iunie 1990. Atunci, centrul Bucureştiului a devenit scena pe care s-au desfăşurat confruntări în urma cărora peste 1.000 de persoane au căzut victime prin împuşcare, vătămare corporală sau arestare ilegală. În anul 2013, fostul preşedinte Ion Iliescu declara că nu îşi asumă acele evenimente…Astăzi, 9 martie 2015,
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat decizia procurorului general Tiberiu Niţu de redeschidere a anchetei în dosarul “Mineriada din 13-15 iunie 1990”, în care este implicat şi fostul preşedinte Ion Iliescu.

Cu un sentiment deosebit

Un arc peste timp, cu „ţintă precisă”: după-amiaza zilei de 15 iunie 1990, la Romexpo. În acea după-amiază, Ion Iliescu mulţumea minerilor pentru acţiunea lor, pentru „solidaritatea de clasă cu care au răspuns chemării autorităţilor”…

Iată fragmente din discursul pe care Ion Iliescu l-a ţinut minerilor, pe 15 iunie 1990, la Romexpo: „Vă mulţumesc pentru tot ceea ce aţi făcut în aceste zile, în general pentru toată atitudinea dumneavoastră de înaltă conştiinţă civică. Deci, vă mulţumesc încă o dată tuturor pentru ceea ce aţi demonstrat şi în aceste zile: că sunteţi o forţă puternică, cu o înaltă disciplina civică, muncitorească, oameni de nădejde ţi la bine, dar mai ales la greu. Şi de asta dată aţi demonstrat cât de importantă este solidaritatea muncitorească. Cu un sentiment deosebit de conştiinţă civică, patriotică aţi simţit momentul dificil şi cu o dăruire exemplară v-aţi arătat gata să fiţi solidari cu puterea nouă. Exemplul dumneavoastra a fost plin de îmbărbătare pentru toţi cei de bine, care doresc progresul societăţii româneşti. Vreau să vă mulţumesc deci pentru acest act de înaltă solidaritate pe care l-aţi demonstrat în aceste zile”.

În subsolul clădirii PNŢ-ului

„Cu ajutorul dumneavoastră au fost descoperite în subsolul clădirii PNŢ-ului: depozit de sticle incendiare, de droguri, de seringi cu care au injectat droguri unora din cei care stateau în Piaţa Universităţii şi armament. La clădirea Asociaţiei “16-21 Decembrie” depozite de bâte şi de alte asemenea arme albe, lanţuri şi aşa mai departe. În subsolul cladirii Universităţii s-au descoperit arme: 22 de puşti Jeco, dar care sunt arme periculoase în asemenea condiţiuni, şi saci cu prafuri euforizante pe care probabil că le-au tot folosit în această perioadă. Cum se poate motiva că în sediul unui partid politic, în sediul unor asociaţii declarate apolitice, prezenţa unor asemenea depozite de sticle incendiare, de muniţii, de droguri şi arme de tot felul, arme de agresiune; cum se poate motiva aşa ceva? Noi considerăm că răspunderea morală o au şi unii gazetari, unii intelectuali care au incitat în această perioadă”.

+Dosarul Mineriadei din iunie 1990 a fost REDESCHIS. Iliescu este pus sub ÎNVINUIRE

„Eu vreau încă o dată să-mi exprim întreaga recunoştinţă, din partea populaţiei Capitalei pentru prezenţa dumneavoastră, utilă şi eficientă. Vreau să mulţumesc pentru spiritul organizat în care v-aţi prezentat, în care aţi acţionat, să mulţumesc conducătorilor dumneavoastră, inginerului Cozma şi celorlalţi lideri sindicali care au fost în fruntea dumneavoastră, alături de noi, care ne-au ajutat în aceste zile. Deci vă mulţumesc tuturor pentru tot ce aţi făcut în aceste zile.

Ştim că avem în dumeavoastră un sprijin de nadejde, când va fi nevoie vom apela! Sper să nu mai fie nevoie să apelăm la dumneavoastră”…

Toate aceste probe nu au putut fi aduse în instanţă şi nici măcar invocate ulterior.

4. MINERIADA DIN IUNIE 1990. Cum au devastat MINERII sediile PNŢCD şi PNL. CORNELIU COPOSU a fost la un pas de MOARTE. Imagini ŞOCANTE cu DEZASTRUL lăsat în urmă de ORTACII chemați de Ion ILIESCU

Minerii au invadat Piaţa Universităţii în 1990.

Vara anului 1990 va rămâne una dintre cele mai sângeroase perioade din istoria recentă a României. Mii de mineri din Valea Jiului au invadat Capitala la apelul preşedintelui României de atunci, Ion Iliescu. “Chemăm toate fortele conştiente şi responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului şi televiziunii pentru a curma încercările de forţă ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democraţia atât de greu cucerită”, spunea Iliescu.
Apelul său a venit după ce pe 12 iunie s-au înregistrat ciocniri violente între poliţie şi demonstranţii aflaţi de 52 de zile în Piaţa Universităţii.

Patru garnituri de tren pline cu minerii conduşi de liderul sindical Miron Cozma au sosit în Bucureşti. Aceştia, înarmaţi cu bate, au instaurat haosul în Bucureşti şi au distrus sediile partidelor politice de opoziţie.

Liderii acestor partide au fost obligaţi să se pună la adăpost de “furia populară”, iar însuşi Petre Roman s-a deplasat într-o tanchetă la sediul asediat al PNŢCD pentru a-l prelua şi proteja pe Corneliu Coposu.

Într-un video publicat pe Youtube se poate vedea sediul PNŢCD distrus de mineri, care au spart, printer altele, un perete pentru a sustrage un seif metallic.

OPINIA LUI ION CRISTOIU: O masă de manevră – minerii

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție de redeschidere in rem a Dosarului Mineriadei din 13-15 iunie 1990, închis cu NUP în urmă cu șase ani, a reînviat în spațiul mediatic dezbaterea pro și contra despre evenimentele deopotrivă sălbatice și sîngeroase petrecute în urmă cu 15 ani. Cum se întîmplă de 15 ani încoace, dezbaterea stă sub semnul isteriei noastre naționale, ivite din amestecul de balcanism și latinitate. Sunt sigur că redeschiderea Dosarului nu va aduce nimic nou în plan juridic. Va aduce în schimb, în plan politico-mediatic, o nouă răbufnire de trăncăneală febrilă, tăiată peste cîteva zile, ca maioneza, de un alt eveniment.

5 . Planul sinistru al lui Ion Iliescu împotriva Pieței Universitãții. Minerii erau soluția de rezervã. Planul A era mult mai sângeros

La 25 de ani după mineriada din 1990 încă șochează imaginile cu actele brutale comise de ortacii lui Ion Iliescu.
Minerii sunt personajele negative ale acestor zile, cel puțin pentru cei care nu își mai amintesc exact condițiile în care au fost determinați să vină la București.

Ortacii au fost îndopați cu propaganda toxică emisă de TVR și ziare ca „Adevărul” împotriva opoziției firave care se închega în jurul mișcărilor din Piața Universității sau Piața Operei din Timișoara.

Mulți dintre cei care s-au aflat în stradă în 1989 s-au prins ce hram poartă Iliescu și cum s-a încolonat după el sistemul comunist care l-a servit și pe Ceaușescu.

Oamenii ieșiseră pe străzi pentru a termina definitiv cu întregul sistem care a susținut dictatura comunistă, nu doar pentru îndepărtarea lui Ceaușescu.

6 . Kovesi l-a scos de sub urmărire penală pe Iliescu în dosarul mineriadei. DOCUMENTE

Generalul Dan Voinea, cel care a instrumentat dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990, a confirmat luni seară că şefa DNA Laura Kodruţa Kovesi, pe atunci procuror general al României, este cea care a dispus scoaterea de sub urmărire penală a lui Ion Iliescu, chiar dacă nu avea competenţă în această speţă.

Potrivit documentelor prezentate în exclusivitate de Ora de veghe de Nicoleta Savin, Kovesi a emis o rezoluţie în 07 decembrie 2007 – la plângerea formulată de Ion Iliescu, cercetat pentru omor calificat şi omor deosebit de grav în dosarul mineriadei -, prin care a dispus infirmarea deciziei de începere a urmării penale semnată în 19 iunie 2007 de generalul magistrat Dan Voinea.

Astfel, Kovesi l-a scos de sub urmărire penală pe Ion Iliescu chiar dacă nu avea competenţe de intervenţie în dosar. Conform legii, singurul care ar fi putut interveni în acest caz era magistratul militar Ion Vasilache, şeful ierarhic la acea vreme a gemeralului Voinea.

Documentele sunt semnate de fostul procuror general şi contrasemnate de primire de Ion Iliescu.

7. Omul care a vrut să-l decapiteze pe Marian Munteanu la mineriadă mărturiseşte! | „Domnul Iliescu a ieşit la balcon şi a spus ‘mergeţi băieţi acolo, că se devastează’”

Denes Domokos a ispasit cinci ani din pedeapsa, fiind eliberat in 2005. El a povestit atunci intr-un interviu acordat lui Liviu Iolu (EVZ) ce s-a intampat in Piata Universitatii din Bucuresti. Domokos spunea ca a fost luat cu forta din Valea Jiului, iar cand a ajuns la Bucuresti, Ion Iliescu a fost cel care i-a trimis sa faca ordine. „Domnul Iliescu a iesit la balcon si a spus ‘mergeti baieti acolo, ca se devasteaza’”, isi amintea minerul.

In 1990, Denes Domokos avea 28 de ani de munca grea in mina. In Piata Universitatii venise cu securea, si lampasul, si metanometrul – echipamentul regulamentar.

„M-au luat fortat din Valea Jiului. Unii au luat si bataie ca n-au vrut sa mearga la Bucuresti. Tot minerii din Petrosani i-au batut. Dar daca nu punea garnitura de tren, minerii nu plecau din Valea Jiului. Cine-i respectivul care le-a pus?

Atunci ne-a scos afara din subteran pentru ca venise o masina de la Mina Livezeni cu alti mineri sierau sa ne ia la bataie, ca de ce nu iesim afara din subteran ca sa mergem la Bucuresti. Am iesit din sut si am plecat cu a treia garnitura de tren, asta stiu sigur, ca erau 20 de vagoane. Garnitura era pregatita acolo, da’ de cine eu nu pot sa spun, ca nu stiu”, povestea Domokos.

Cand a ajuns la Bucuresti, Iliescu a fost cel care i-a indemnat sa treaca la violente.

„Cand am ajuns in Gara de Nord, nu stiu ce ora era exact. Am plecat din gara coordonati, toti in grup. Si acolo, la Palat, domnul Iliescu a iesit la balcon si a spus ‘mergeti baieti acolo, ca se devasteaza’. Cand am ajuns acolo, era lumea-lumea, nu mai eram doar noi, minerii din Valea Jiului, erau din toata tara. Daca jumatate n-a fost bucuresteni, n-a fost nimeni.

Ne uitam ca ‘uite, au cizme noi, salopeta noua’. Spun precis ca aia, jumatate, n-a fost mineri, a fost bucuresteni care a imbracat salopeta, care a zis ca ‘hai, ca avem acum ocazia sa batem pe care cum nimerim’”, mai spunea Denes Domokos.

Marian Munteanu avea sa declare in acelasi interviu ca si Domokos poate fi considerat victima.

„Dar cum sa nu fie o victima? Omul acela a fost manipulat. Sigur ca are o raspundere, ca – oricat te-ar manipula cineva – nimeni nu te poate obliga sa iei la palme pe cineva. Dar exista circumstante atenuante: minerii sunt oameni simpli, striviti informational de un urias mecanism de propaganda…

Cred ca multi mineri au venit animati de sentimentul ca fac ceva foarte bun pentru tara si ca sunt un fel de eroi. Li s-au dat ziare in care scria: ‘Tara e in pericol, bandele fasciste legionare ataca guvernul, democratia e in pericol’ etc. Cum sa fiu suparat pe ei, domnule! Imi pare rau pentru ei.Presedintele le-a multumit, guvernul le-a acordat tot sprijinul„, preciza liderul Pietei Universitatii.

Interviul integral poate fi citit aici.

Luni, Inalta Curte de Casatie si Justitie a confirmat decizia procurorului general Tiberiu Nitu de redeschidere a anchetei in dosarul „Mineriada din 13-15 iunie 1990″, in care este implicat si fostul presedinte Ion Iliescu.

8. Cum negocia ION ILIESCU, acum 25 de ani, anexarea economiei României la interesele URSS decembrie 1989

Economia României “gâfâie” destul de vizibil. Nu este ceva nou, având în vedere „moştenirea” ţării noaste. Spre exemplu, pentru „vecinii” noştri – ţări foste socialiste, cum ar fi Ungaria, ţară ce traversează o situaţie economică dificilă de câţiva ani, am ajuns a doua piaţă. Economia ungară este una mai mică decât a noastră, dar mai deschisă: exporturile lor anuale înseamnă aproape 80% din PIB, potrivit analiştilor. Şi nu este singurul exemplu.
Linia perestrokăi

O posibilă explicaţie a „meandrelor economice” prin care a trecut de-a lungul timpului România ar putea fi găsită în stenograma întrevederii româno-sovietice din 27 decembrie 1989. Mai precis, stenograma întâlnirii dintre Ion Iliescu, Petre Roman şi Evgheni Tiajelnikov, ambasadorul URSS la Bucureşti. Prima întâlnire oficială a noii conduceri a României cu şeful diplomaţiei sovietice la Bucureşti s-a desfăşurat la 27 decembrie 1989, la sediul Ministerului român de Externe.

Printre altele, Consiliul Frontului Salvării Naţionale i-a asigurat pe sovietici că noua putere va ţine seama de linia perestroikăi – linia Moscovei, şi va controla activitatea politică de după Revoluţie.
„Ţările noastre sunt legate prin legături îndelungate şi puternice de alianţă, legături rodnice economice şi culturale. Sunt încredinţat că acum se deschid posibilităţi largi pentru dezvoltarea şi întărirea colaborării româno-sovietice în folosul reciproc al popoarelor noastre, în interesul păcii trainice şi stabilităţii în Europa. Ajutoarele vor fi transmise”, sublinia Tiajelnikov.

„Ceauşescu a prăbuşit toată economia, întreaga viaţă a ţării, dar a creat un asemenea organ de represiune, pentru că era singura posibilitate de susţinere a puterii lui”, preciza, la rândul lui Ion Iliescu.

„În paralel, sigur, eu zic că şi putem vorbi de livrarea de petrol, de gaze. Trebuie, repet, să simţim bine tendinţele, să cunoaştem problemele, să semnăm unele documente, cum se vor face aceste livrări, pe decade, nu numai pe trimestru. Aşa este bine pentru toţi. Şi apoi discutăm în ce priveşte perspectiva”, „plusa” şi Petre Roman, măgulindu-l pe Tiajelnikov: „De pildă, sunteţi energetician”…

Ion Iliescu specifica faptul că „acum trebuie lucrat individual, ca să evităm împingerea spre dreapta a proceselor, a problemelor sociale de la noi”…Iată mai jos toată această „rotire diplomatică” în jurul subliminalei anexări a economiei României la interesele URSS.

Viaţa de luptă şi muncă

Evgheni Tiajelnikov: În primul rând sunt bucuros că am posibilitatea ca din partea tovarăşului Gorbaciov şi din însărcinarea lui să înmânez textul felicitării adresate cu ocazia victoriei revoluţiei şi constituirii Consiliului Frontului. Nu îl citesc. Îl cunoaşteţi. A fost publicat. Felicitările au fost transmise prin radio. De aceea, tovarăşul Gorbaciov m-a rugat să-l înmânez în mod personal.

Vă cunoaşte foarte bine trecutul, viaţa de luptă şi muncă şi sigur este foarte bucuros că Consiliul Frontului v-a ales în această funcţie de mare importanţă.De asemenea, preşedintele Consiliului de Miniştri vă roagă să primiţi felicitări sincere cu prilejul alegerii în funcţia de preşedinte al Consiliului Frontului. Dumneavoastră aţi condus ţara în cea mai grea perioadă, când patrioţii români au acţionat hotărât pentru salvarea naţiunii de forţele arbitrare şi teroriste, pentru afirmarea ordinii, încetăţenirii democraţiei reale pe teritoriul său.

Înţelegând întreaga complexitate şi importanţă a sarcinilor care stau în faţa Frontului, vreau să vă asigur că poporul român prieten întâlneşte, în calea înnoirii, sprijinul din partea popoarelor şi conducerii URSS. Ţările noastre sunt legate prin legături îndelungate şi puternice de alianţă, legături rodnice economice şi culturale. Sunt încredinţat că acum se deschid posibilităţi largi pentru dezvoltarea şi întărirea colaborării româno-sovietice în folosul reciproc al popoarelor noastre, în interesul păcii trainice şi stabilităţii în Europa. Ajutoarele vor fi transmise.

Transformări adânci democratice

Ion Iliescu: Vă rog să transmiteţi mulţumiri tovarăşului Gorbaciov din partea mea. Putem vorbi la telefon. Vom face un text, îl vom da la presă imediat.

Evgheni Tiajelnikov: Dacă nu vă supăraţi, să terminăm cu partea protocolară. Doresc să îndeplinesc şi însărcinarea dată de tovarăşul Rîjkov cu prilejul victoriei revoluţiei şi constituirii Consiliului, „exprimând speranţa că legăturile româno-sovietice se vor dezvolta rodnic, în interesul menţinerii transformărilor adânci democratice, revoluţionare din ţările noastre, întăririi prieteniei şi colaborării multilaterale între popoarele URSS şi României. Vă adresez succes în înalta dv. misiune”.

Petre Roman: Vă mulţumesc foarte mult. Vă rog să transmiteţi tovarăşului Rîjkov aceste mulţumiri.

Evgheni Tiajelnikov: Dorim, tovarăşi, să ştim de ce aveţi nevoie, din punct de vedere politic, de armament, acum imediat şi de asemenea şi pentru perspectivă, în viitor. Este vorba de ajutor umanitar, ajutor de ordin militar, economic. Conducerea sovietică este gata să trimită la Bucureşti o delegaţie, pe tovarăşul Şevardnadze, care să aibă consultări cu primul ministru, cu ministrul de Externe şi să elaborăm un program solid de colaborare în interesul susţinerii revoluţiei, aşa cum a arătat tovarăşul Gorbaciov, în rezolvarea problemelor cele mai acute care stau în faţa revoluţiei.

Ion Iliescu: Este foarte bine asta. Vă mulţumesc. Avem nevoie de sprijin, că aceasta este cea mai importantă problemă acum, sprijin moral şi politic. Conducerea dumneavoastră a făcut acest lucru de la început, imediat. Eu nu m-am îndoit de acest lucru şi toţi care m-au întrebat cum o să vadă ţările socialiste această mişcare a noastră, am spus să nu-şi facă probleme.

În ceea ce priveşte PCR şi comuniştii

În ce priveşte ajutorul umanitar, primim din toate ţările şi din partea dumneavoastră. S-au acordat multe ajutoare ieri, am discutat despre acest lucru. Cel mai important este că Mihail Gorbaciov a propus să discutăm problemele dezvoltării viitoare a operaţiunilor.

Deocamdată însă este greu, pentru că nu suntem încă organizaţi, pentru că asta n-a fost o lovitură dată de cineva anume, ci particularitatea procesului de la noi, spre deosebire de alte ţări socialiste, este că Ceauşescu şi acoliţii lui au dus ţara la o asemenea catastrofă încât a dus la explozia maselor, masele l-au respins, nimeni n-a ştiut nimic dinainte, a fost opera tuturor, opera tineretului.

Petre Roman: Nimeni n-a ştiut, n-a fost acolo intenţionat. Ne-a dus valul. N-a fost nimic organizat.

Ion Iliescu: Noi ne-am bucurat de simpatia acestor mase. Ceauşescu a reuşit să creeze o asemenea situaţie în ţară, în ceea ce priveşte PCR şi comuniştii, încât dacă n-ar fi fost şi comunişti care să se bucure de sprijin, nu ştiu… Nu ştiu cum o să fie, nu putem vorbi despre PCR.

N-a fost o campanie anticomunistă, s-a creat o asemenea atmosferă în jurul partidului din motivele arătate mai înainte. Din această cauză am făcut o platformă pentru toate forţele şi tendinţele. Nu ne trebuie partide pe interese, sectare, ci o platformă politică care să unească toate forţele, tendinţele, forţele creatoare ale ţării şi pe această platformă să acţionăm şi, cum aţi văzut, o asemenea abordare a primit aprobarea tuturor, chiar în condiţiile acestea de teroare, oamenii acţionează cu succes.

În primele zile s-a creat haos, a fost o criză de putere şi un vacuum, pentru că, neavând forţe care să organizeze lovitura, nu există structuri. Acum abia organizăm această structură. Noi acum lucrăm cu acei oameni tineri care au fost cu noi acolo, în ceasul revoluţiei.

Toţi au înţeles

Petre Roman: Cu oameni de 24 de ani. (Este prezentat un tânăr – Mihai). El a luat legătura cu mine şi a spus: „Eu sunt cu dumneavoastră”. Toţi aceşti oameni tineri sunt inteligenţi şi capabili, cărora li s-au deschis alte orizonturi. Asta este revoluţia tineretului. N-avem nicio legătură cu organizarea acestui miting de masă. Nu ştiu personal cum am ajuns la tribună, cum am ajuns să vorbesc.

Ion Iliescu: Reflecţia maturităţii politice a maselor! Toţi au înţeles că este necesar să se facă ceea ce s-a făcut când au văzut activitatea acestor terorişti, pentru că Ceauşescu a prăbuşit toată economia, întreaga viaţă a ţării, dar a creat un asemenea organ de represiune, pentru că era singura posibilitate de susţinere a puterii lui. Aparatul a fost instruit foarte bine, ca un robot programat, care şi după dispariţia lui a acţionat şi creat situaţii grele şi noi nu am înţeles la început că există un asemenea grup de terorişti. Oamenii în mod spontan s-au prezentat să lucreze, să apere, să ne apere.

La mine, soţia a rămas singură şi au fost semnale că au vrut să-mi ia prizonieri membrii familiei mele şi pe tovarăşii mei şi trei tineri au plecat atunci imediat la locuinţa mea să mi-o păzească. Mama locuieşte la marginea Bucureştiului, este singură, într-un cartier, la bloc. Am luat legătura cu ea după două zile, am întrebat-o ce s-a întâmplat şi mi-a zis: „Vezi-ţi de treabă, pentru că oamenii au venit şi mi-au spus că mă vor apăra. Mi-au propus să mă mut, dar n-am vrut”. Şi atunci din blocul respectiv au creat o gardă de oameni care au apărat-o şi multe, multe asemenea situaţii. Este un moment, revoluţia aceasta care a trezit la viaţă asemenea potenţiale care săteau în profunzimea oamenilor, este partea bună.

Sigur că avem mari greutăţi, că se pun probleme legate în domeniul economic, social, dar să sperăm că le vom trece.

Pe decade

Petre Roman: În ce priveşte propunerea sovietică ca Şevardnadze să vină în România, suntem bucuroşi, numai că trebuie să ne pregătim şi noi, să vedem când se va putea realiza, ca să avem posibilitatea să ne pregătim să discutăm concret. În paralel, sigur, eu zic că şi putem vorbi de livrarea de petrol, de gaze. Trebuie, repet, să simţim bine tendinţele, să cunoaştem problemele, să semnăm unele documente, cum se vor face aceste livrări, pe decade, nu numai pe trimestru. Aşa este bine pentru toţi. Şi apoi discutăm în ce priveşte perspectiva. Mă gândesc la specialitatea dumneavoastră, de pildă, sunteţi energetician.

Evgheni Tiajelnikov: Au fost specialişti aici, au studiat problema modernizării sistemului energetic român şi au fost elaborate propuneri. Eu cred că trebuie să ne întoarcem la acest program, la aceste programe, pentru că sunt călăuzele posibilităţii de colaborare; este vorba de capacitatea metalurgică, a industriei metalurgice, a întreprinderilor chimice. Nu mai vorbesc de posibilitatea creării de întreprinderi comune pentru a folosi capacităţile dumneavoastră, practic, mai bine.

Petre Roman: Este o problemă mai importantă.

Evgheni Tiajelnikov: Aş fi mulţumit dacă Guvernul, tovarăşul Roman, ar da atenţie acestor probleme, pentru că aveţi acum mii de alte probleme, dar şi acestea trebuie rezolvate. Poate că ar putea să vină aici tovarăşul Şevardnadze, o serie de miniştri sovietici care se ocupă de respectivele sectoare, domenii de activitate, sau vicepremierul nostru, domenii în care există perspective bune de colaborare. Am venit prin Chişinău. Am ajuns greu la Bucureşti. Am stat 6 ore la Bacău pentru că nu era curent electric.

Petre Roman: Dar acum este în ordine aproape totul.

Evgheni Tiajelnikov:La Moscova, timpul nu era bun. Tovarăşul Gorbaciov personal m-a ajutat să ajung cu avionul mai repede la Chişinău şi am venit astfel să vă felicit şi să vă ofer ajutorul nostru. Moldova, cei de acolo, vor să vă transmit că sunt gata să colaboreze cu dumneavoastră, să-şi trimită tovarăşi aici, să se discute problemele acestei colaborări. Sunt probleme comune în anumite domenii şi dacă ne vom uni forţele tuturor oamenilor de ştiinţă, ale celor care lucrează în domeniile respective, numai aşa vom putea rezolva problemele.

Măcar pe scurt

Petre Roman: Asta este în avantajul reciproc. Trebuie însă să se lucreze la acest nivel nemijlocit.

Evgheni Tiajelnikov: În Moldova există această dorinţă sinceră. Tovarăşul Gorbaciov şi Biroul Politic ar fi recunoscători dacă ne-aţi spune care este aprecierea dumneavoastră privind etapa actuală a revoluţiei şi a situaţiei politice de masă. Măcar pe scurt.

Ion Iliescu: În primul rând, aşa cum am spus, elementul fundamental este caracterul revoluţiei. La noi, caracterul spontan al acestei mişcări, spre deosebire de evoluţia precedentă, care a împins ţara într-o criză profundă, multilaterală, nu avea altă soluţie decât explozia revoluţionară. Mult m-am mai gândit la trecerea aceasta, că dacă nu vom fi capabili să acţionăm cu forţe organizate, că dacă partidul însuşi nu este în stare să-şi asigure rolul conducător şi să rămână, atunci a fost clar pentru mine de la început că dacă nu se produce, deci, acest lucru, se produce explozia, dar o explozie periculoasă pentru partid, care poate fi luat cu valul, şi aşa s-a întâmplat.

Acum trebuie lucrat individual, ca să evităm împingerea spre dreapta a proceselor, a problemelor sociale de la noi. Şi eu cred că, din punct de vedere politic, preocuparea principală a celor câţiva care suntem aici este de a contribui la o dezvoltare sănătoasă, pe calea revoluţionară, şi să frânăm posibilitatea elementelor de dreapta de a prelua comanda, tendinţe care se manifestă şi în alte ţări socialiste.

Instrumentul gândit, rapid ne-a venit ideea, pentru că a fost clar că altceva nu avem de făcut, a fost ideea acestui Front, Frontul Salvării Naţionale, subliniind acest lucru prin denumirea lui, că ţara toată este în pericol şi că aceasta crează o platformă reală de interese comune ale tuturor susţinătorilor şi nu ne-am mai adresat mulţimii ca o secţiune, ca o forţă conducătoare, ci am exprimat ideea necesităţii consensului şi unirii tuturor forţelor interesate în însănătoşirea vieţii economice, sociale şi ne bucurăm, ne bucură faptul că n-am greşit în evaluarea noastră şi că ecoul a fost pozitiv şi cel puţin în acest moment există unanimitate în jurul platformei Frontului, asta înseamnă că am învins, tendinţe viitoare fiind însă posibile.

Am proclamat ideea plurităţii politice, n-am spus mai mult decât pluritate, n-am confundat pluripartismul cu pluri-partide. Nu excludem posibilitatea apariţiei şi de partide şi de tot felul de organizaţii, ba, chiar din punctul nostru de vedere, cu cât vor fi mai multe, cu atât mai bine, va fi mai puţin periculos pentru unitate decât dacă s-ar crea o singură forţă. Îi lăsăm să se difuzeze şi apoi o să acceptăm un dialog în cadrul Frontului.

Formă tranzitorie

Petre Roman: Platforma este aşa încât poate fi acceptată de oricine.

Ion Iliescu: Îi chemăm pe toţi sub platforma Frontului. Că în cadrul ei sunt interese particulare care le exprimă într-o formă sau alta, inclusiv interese politice, treaba lor. Cam aceasta este ceea ce am reuşit şi deocamdată este pozitiv.

În acelaşi timp, am promis să organizăm alegeri libere, pentru că trebuie să se organizeze o nouă putere, această formă tranzitorie nu poate să dureze mult. Pentru stabilitate trebuie organizate alegeri. Au fost presiuni mari să le facem mai repede. Nu am fi putut să trăim în formele tranzitorii şi am acceptat, dar va fi greu să pregătim într-o durată aşa de scurtă şi baza constituţională, legislativă a organizării, şi platforma conceptuală cu care să ne prezentăm. Elementele de bază sunt aici şi ele au prins, dar şi mai important este ca, pe lângă platforma conceptuală, pe care o vom elabora încă şi completa, este important ca în aceste trei-patru luni să avem şi rezultate practice, că pentru mase nu atât proclamaţiile, nu atât comisiile, nu atât perspectivele sunt importante, ci ceea ce simt ele în viaţă. Lumea s-a săturat de vorbe şi promisiuni.

De aceea, pentru noi principalul element al platformei electorale este ca în aceste trei-patru luni să se demonstreze capacitatea de a acţiona în practică, în viaţă, în interesul oamenilor, şi de aceea, deşi încă nu suntem constituiţi ca putere de stat, ca guvern, dar sprijiniţi de aparatul existent, primele măsuri, de început, pe lângă cele politice, au fost să rezolvăm câteva probleme imediate în sprijinul oamenilor. Şi printre altele au avut un mare ecou câteva decrete scoase şi publicate ieri, care au înlăturat nişte lucruri cu efect negativ în viaţa oamenilor, nişte legi care smulgeau din venitul oamenilor, era concepţia lui Ceauşescu. Pe de o parte platforme privind nivelul de trai şi creşterea salariilor, a acestui nivel, şi apoi tot felul de legi care să smulgă din venitul oamenilor, ca preţurile majorate la căldură, energie. Am înlăturat câteva asemenea reglementări care să uşureze viaţa oamenilor, ca de pildă legea cu întreruperea sarcinilor şi alte legi.

Petre Roman: Am anulat legi antiumane!

Ion Iliescu: Este mult mai important decât proclamaţiile, pentru că oamenii simt că problemele lor pentru noi sunt proprietare şi vrem să le realizăm în program.

Vă mulţumim pentru ajutor. Şi alte ţări au fost generoase cu noi, ne-au ajutat să ameliorăm aprovizionarea populaţiei pe piaţă. Şi în situaţia aceasta grea, sub focul teroriştilor, oamenii s-au aprovizionat mai bine decât în „Epoca de aur a lui Ceauşescu”.

Forţa principală

Petre Roman: Teroriştii mai există încă!

Evgheni Tiajelnikov: Au fost încercări asupra dumneavoastră?

Ion Iliescu: Au fost. Putem să spunem că există nişte forţe bine organizate. Nu ştim ce forţe au acţionat. Siria, Libia s-au dezis că ar fi organizatorii acestor forţe şi am primit cu satisfacţie aceste declaraţii.

Petre Roman: Îi considerăm sprijinitori în solda lui Ceauşescu şi era în caracterul lui să-şi asigure asemenea oameni.

Ion Iliescu: Forţa principală venea din organele de Interne şi Securitate, care se umflaseră cu un aparat foarte puternic şi unităţi operaţionale foarte puternice. În ultimii ani de zile, Ceauşescu se temea. Au fost încercări din partea unor cadre superioare ale Armatei de a organiza răsturnarea lui Ceauşescu, au simţit că nu există forţe politice capabile să-l răstoarne. Ceauşescu a înlăturat toate elementele politice capabile din conducerea partidului, s-a înconjurat de lachei, oameni lipsiţi de personalitate, legaţi de el şi nu erau posibile niciun fel de acţiuni în interiorul partidului. Au fost descoperite aceste câteva încercări, a început să schimbe comandanţii Armatei, pe de o parte, iar pe de altă parte a slăbit foarte serios dotarea Armatei cu tehnică de luptă.

În anumite perioade, unităţile militare nu aveau armament; aveau arme, dar nu aveau armament, el ţinea totul în mână. Nu dădea carburant unităţilor militare, nu se dădea carburant decât cu aprobarea personală a lui, ceea ce arată că se temea. În schimb a creat unităţi de luptă, de Securitate, cu mare eficienţă tehnico-militară, cu tehnică americană şi japoneză, printre altele şi unităţi cu profesionişti de înaltă clasă, puşcaşi, lunetişti, instruiţi foarte serios. Acestea au constituit elementul de bază. Noi am fost în această situaţie când a trebuit să ne organizăm, pentru că prima chestiune era să salvăm oamenii, să oprim măcelul. Armata toată a fost alături de noi, populaţia de asemenea.

Petre Roman: Dar, din fericire, nu Armata a făcut revoluţia. Ea nu a tras însă în populaţie şi s-a alăturat revoluţiei, dar revoluţia este a poporului.

Ion Iliescu: În confruntarea aceasta între Armată şi oamenii organelor de represiune, puşcaşii aceştia care au ţinut ţara sub teroare, în timp ce ei aveau tehnică militară înaltă, instrucţie militară înaltă, soldaţii noştri erau în inferioritate ca pregătire. Armata, până acum, era forţa de muncă gratuită.

Puteau să lovească

Petre Roman: „Sclavii moderni”.

Ion Iliescu: Folosiţi în agricultură la munci, în construcţii, iar instrucţia militară era inexistentă. Ne spuneau specialiştii militari că în ceea ce priveşte eficacitatea unui puşcaş instruit ne situăm, după aprecierea lor, un puşcaş corespunde a 60 de soldaţi de-ai noştri din punct de vedere al eficacităţii. Sunt instruiţi pentru activităţi individuale, stimulative.

Petre Roman: În grup de câte patru, pentru acţiuni mobile, cu cea mai mare mobilitate, puteau să lovească acum aici şi peste 10 minute la un kilometru. Ostaşii noştri sunt nepregătiţi pentru lupta în oraş, ei se instruiesc pentru lupta de front în formaţii unite, masive. Li s-a interzis să se organizeze trupe de intervenţie ale Armatei în oraş, li s-a interzis direct de către Ceauşescu.

Ion Iliescu: Din păcate, la aceste distrugeri a contribuit şi această situaţie.

Evgheni Tiajelnikov  : Dacă se poate să cunoaştem întreaga componenţă a Consiliului şi care este structura lui şi nucleul conducător.

Ion Iliescu: Numele? Am întocmit o listă pe picior, în focul luptei, în bătălie, cu cei care erau pe baricade. Acesta a fost primul nucleu, dar împreună am convenit că asta nu corespunde unei reprezentări corespunzătoare şi ne-am lăsat răgazul să gândim o inte-grare mai largă a unor reprezentanţi ai tuturor straturilor, cate-goriilor. Avem o şedinţă cu acest prim nucleu, 30 de persoane, pe care vrem să-l lărgim până la 101 membri. Între aceştia vor fi 41 preşedinţi ai consiliilor judeţene ale Frontului.

Evgheni Tiajelnikov:Există, deci, deja şi la judeţe?

Petre Roman: Cunoaştem că există.

Ion Iliescu: Acum, o grupă de oameni întocmeşte lista acestor preşedinţi de judeţ, pentru că nu ştim cine sunt, cum se numesc. Este pentru prima oară când lucrăm într-un sediu al nostru. Noi ne aflam în pericol. Nu ne puteam întâlni nici măcar cu cei 30. Ne-au împiedicat să muncim democratic. Unii ne-au şi spus-o şi am spus că au dreptate: „Unde să ne întâlnim, vreţi ca acest nucleu să fie împuşcat?”.

Astăzi ne amenajăm un spaţiu de lucru, discutăm răspunderile pe nişte criterii. Să avem reprezentanţi şi din rândul muncitorilor – sunt câţiva tineri care au fost în piaţă -, vrem însă să cerem din unităţile mari din Bucureşti, din întreprinderile mari, din alte centre industriale, deci, reprezentanţi ai muncitorilor, minerilor din Valea Jiului, pentru a-i prinde în Consiliu, reprezentanţii intelectualităţii, studenţilor, tinerilor, câteva figuri cunoscute ale vieţii culturale, figuri proeminente, din partea agriculturii trebuie să vedem… Astăzi vrem să prezentăm o structură mai largă a Consiliului Frontului. Asta s-a întâmplat tocmai pentru că nu a fost planificată revoluţia.

Evgheni Tiajelnikov: Va fi un birou al Consiliului?

Petre Roman: Deocamdată, practic, biroul a acţionat. S-a constituit şi a acţionat sub focul armelor şi au făcut faţă teroriştilor.

Evgheni Tajelnikov: Doamna Cornea şi alţii… ce se întâmplă cu ei?

Ion Iliescu: Doamna Cornea este preşedinta de onoare a Consiliului Frontului de la Cluj. Au scos-o din închisoare şi au pus-o în frunte ca preşedinte de onoare. Preşedinte este un actor de la Cluj. Sunt şi probleme în faza aceasta, nişte lucruri care puteau şi pot produce greutăţi şi anarhie şi nu am rezolvat aceste probleme.

Aceste organisme care s-au creat din oameni nemulţumiţi, suspicioşi pe toţi cei care au lucrat chiar corect în organele vechii puteri, au început să-i înlăture din funcţii pe toţi cei care conduceau activitatea locală, economia locală şi aceste organe acum stagnează, organe care rezolvau probleme vitale ale oamenilor. Este o perioadă de „bâlbâială” până se pun în funcţii oameni capabili, competenţi, să-i convingem că nu toţi cei care au făcut parte din vechiul aparat sunt o apă şi-un pământ, să-i păstrăm, să-i folosim şi pe cei cu experienţă, utili, capabili şi, de asemenea, să propunem oameni mai mulţi.

Au fost şi lozinci

Evgeni Tiajelnikov: Interesant. Alegerile vor fi concomitent şi pentru Marea Adunare Naţională şi pentru Consiliu.

Petre Roman: Vom mai vedea.

Evgheni Tiajelnikov: Tovarăşul Mihail Gorbaciov m-a rugat să mă interesez dacă ideea de Partid Comunist va rămâne.

Ion Iliescu: Nu ştiu. Nu ştim cum vom rezolva această problemă! Deocamdată, dacă am pronunţa numai acest cuvânt…

Petre Roman: Te scuipă.

Evgheni Tiajelnikov: Printre demonstranţi au fost şi lozinci „Fără comunişti!”.

Ion Iliescu: Vrem să le dăm încrederea în posibilitatea realizării unei acţiuni comune a tuturor, indiferent ce sunt ei, şi că nu vrem să restabilim vechile concepte şi concepţii depăşite despre comunism, despre partid. Eu, personal, sunt gata să merg în continuare fără Partid, cu Frontul, care de fapt să devină forţa politică esenţială a naţiunii.

Petre Roman: Asta ne-a lăsat Ceauşescu!

Evgheni Tiajelnikov: Dacă puteţi să-mi spuneţi câteva cuvinte despre formarea guvernului.

Petre Roman:  Astăzi trebuie să lucrăm neapărat.

Evgheni Tiajelnikov:  Aveţi viceprim-ministru.

Petre Roman: Aşa a fost. Suntem doar doi!

Evgheni Tiajelnikov:  Aveţi ministru al Apărării Naţionale, ministru al Afacerilor Externe?(Lipsă răspuns în stenogramă, continuă cu o nouă intervenţie a ambasadorului sovietic.)

Evgheni Tiajelnikov:  Tovarăşul Şevardnadze s-a interesat de o serie de probleme cu Tratatul de la Varşovia, cu CAER, este vorba de aparatul de lucru, dacă se vor mai întâlni reprezentanţii acestor organisme şi grupele lor de lucru.

Ion Iliescu: Eu cred că Constantin Oancea ştie. El a făcut parte, s-a ocupat.

Constantin Oancea: Ne pregătim şi mergem, normal!

Evgheni Tiajelnikov: Tovarăşii din conducere vor să ştie părerea noilor lideri în legătură cu „glasnost” (n.r. – principiu introdus de Mihail Gorbaciov, «glasnost» se poate traduce drept „transparenţă”).

Petre Roman: În focul luptei, fiind vorba de o mişcare populară, deşi am fost 4-5 oameni care am… ideea egalităţii era absolut fundamentală.

Eu m-am ferit total să zic măcar ce am făcut, era lucru inadmisi-bil, ce merit aveam eu în plus în această revoluţie? Exact ca şicei care sunt alături şi şi-au riscat viaţa şi erau zeci de mii! Nu aveam alt drept, niciunul. Trebuie să fim foarte atenţi. În legătură cu aceasta, dacă Frontul nostru încearcă să recupereze această mişcare, eu mă dau la o parte şi Ion la fel. Noi înţelegem să canalizăm această mişcare pentru a însănătoşi societatea, a o democratiza, dar nu în favoarea cuiva. Exact cum a spus Ion.

A fost informat

Evgheni Tiajelnikov: Mihail Gorbaciov vrea să vă transmit în mod sincer succes şi încă o dată să vă felicite pentru curaj şi vă dorim să formulaţi cât mai curând ideile, programul dumneavoastră, organele dumneavoastră de lucru pentru că Congresul Deputaţilor Sovietului Suprem a fost informat de tovarăşul Gorbaciov despre situaţia din ţara dumneavoastră şi sprijinul pe care-l acordăm.

Ion Iliescu: Am apreciat de la început modul inteligent în care a acţionat Gorbaciov personal şi conducerea sovietică, chiar şi în legătură cu ajutorul sovietic. Francezii şi americanii au aruncat o nadă: „că ar fi gata să-şi modifice concepţia despre ideea de intervenţie”. Asta este o altă provocare. Am avut o consultare cu Gorbaciov de la militari (n.r. – de la sediul MApN). Ne puneam la un moment dat problema aceasta, când Armata era îngrijorată şi vedea că nu are eficienţa scontată, nu ştia ce forţe acţionează, ce surse de informaţii au acestea. Unde organizam noi ceva, apăreau imediat!

Petre Roman: Eram sub controlul lor, se pare!

Ion Iliescu: Revoluţia era în pericol şi ne-am consultat în legătură cu o posi-bilă asistenţă de specialitate şi am căzut de acord că nu este cazul, că ar putea avea loc interpretări nedorite şi ar fi coincis cu aprecierea lui Ceauşescu, care şi la proces a spus că este o lovitură de stat cu ajutor militar străin. Lumea ştie că n-a fost aşa!

Petre Roman: Este clar asta. N-a fost. Şi felul cum Gorbaciov a prezentat în Sovietul Suprem problema a fost inteligent.

Evgheni Tiajelnikov: Opinia noastră publică s-a interesat mult, a citit interviul dumneavoastră şi l-a apreciat foarte mult. Au venit şi ziariştii noştri şi mi-au spus acest lucru. Am dori să ne spuneţi dacă programul de două ore care s-a dat la televiziune îl apreciaţi.

Petre Roman: Noi nu am văzut absolut nimic la televizor şi niciun ziar, până ieri la prânz. Niciun ziar românesc. N-am avut timp!

Evgheni Tiajelnikov: O rugăminte: o serie de specialişti sovietici se află la periferie, cerem să le acordaţi ajutor, să spuneţi celor care trebuie să aibă grijă de securitatea lor, pentru că n-au asupra lor documente: paşapoartele sunt la ambasadă, au adeverinţe, dar s-ar putea ca la control să nu se recunoască aceste autorizaţii. Sunt într-o situaţie grea!

Securitatea nu mai există

Ion Iliescu: Nu avem organe de securitate.

Evgheni Tiajelnikov: Am în vedere organele Frontului.

Petre Roman: Am păstrat Miliţia pentru aceste chestiuni de ordine publică. Securitatea a intrat în competenţa Armatei. Securitatea nu mai există.

Evgheni Tiajelnikov: De aceea, v-am ruga foate mult să daţi indicaţii corespunzătoare, ca să fie asigurată securitatea unor specialişti sovietici, pentru că Armata nu se va amesteca!

Ion Iliescu: Fără îndoială!

Petre Roman: Aceştia sunt teroriştii…

Evgheni Tiajelnikov: Avem deja doi răniţi din clădirea în care s-a tras.

Petre Roman: Noi, de la Televiziune, vedeam clădirea dumneavoastră, dar nu puteam face nimic, eram sub foc permanent!

Ion Iliescu: Trebuia să lucrăm, şi-n jurul nostru, pe toate clădirile erau puşcaşi, era punct strategic, punctul strategic nr. 1 al nostru. L-au atacat cu bombe incendiare, cu aruncătoare de grenade! A fost un moment când am vrut să cerem ajutor! Un căpitan m-a salvat de la moarte, a sesizat un terorist cu pistolul în mână în spatele meu. Bine că a observat. Nu l-am prins însă!

Petre Roman: A fost după atacul cu bombe incendiare şi aruncătoare de grenade!

Evgheni Tiajelnikov: Cer scuze pentru reţinerea întregii conduceri. Vă mulţumesc. De asemenea, Mihail Gorbaciov m-a rugat să vă transmit ca, prin Ambasada sovietică la Bucureşti, să ţineţi legătura şi să transmiteţi orice probleme, rugăminţi în legătură cu ceea ce aveţi nevoie şi să se ia legătură cu tovarăşii care coordonează aceste probleme ale dumneavoastră (n.r. – prezintă doi tovarăşi), care cunosc problemele. În toată această perioadă au transmis informaţii acasă şi vor păstra legătura cu Frontul. Vă mulţumesc şi vă doresc să fiţi forte, să aveţi forţa să treceţi peste aceste proleme. Suntem cu dumneavoastră. şi vă dorim sincer succes!

9 .DOSARUL MINERIADEI: Călăii din Piaţa Universităţii! | O mărturie cutremurătoare: Cum era să fie decapitat Marian Munteanu şi cine l-a salvat de la moarte! DOCUMENTE

Marian Munteanu era în iunie 1990 şeful Ligii Studenţilor din Universitatea Bucureşti şi unul dintre liderii cei mai charismatici din Piaţa Universităţii. În zilele mineriadei a fost una dintre principalele ţinte vânate la propriu de minerii aduşi la Bucureşti de regimul Ion Iliescu.

“Marian Munteanu a fost reţinut la 14 iunie 1990 de către minerii care au intrat în Universitatea Bucureşti. El a fost prins şi bătut în sediul Ligii Studenţilor din Universitate. Acolo s-au petrecut scene de o cruzime greu de descris. Au fost găsiţi nouă tineri. Au fost bătuţi cu bestialitate, iar unii dintre ei au fost ţinuţi cu gurile deschise ca minerii să le scuipe în gură. Plini de sânge, tinerii (băieţi şi fete) au fost taraţi afară şi aruncaţi în fântâna de la Universitate. Aici avea să se petreacă o scenă devenită (opt ani mai târziu) dosar penal. Un şef de schimb de la Exploatarea Minieră Livezeni, Denes Domokos, a vrut să-l decapiteze pe Marian Munteanu. El voia să ducă acasă capul liderului studenţilor în speranţa că soţia lui îi va da în schimb o sticlă de ţuică. Domokos a fost arestat la 7 aprilie 1998, iar acum este condamnat definitiv la 10 ani de închisoare. Este singurul condamnat pentru Mineriada din 1990.

După ce a fost scăpat de la moarte, Marian Munteanu a fost reţinut ilegal timp de două zile. La 16 iunie, pe numele său se emite mandatul de arestare cu numărul 185. Procurorul care l-a semnat este Emil Dumitru Dinu, de la Parchetul Capitalei. În timpul evenimentelor din decembrie, Dinu a făcut 22 de arestări ilegale”, scria Gardianul in 2005. (http://www.munteanu.ro/DosarulMineriada2)

Citiţi mai jos relatările martorilor din dosar:

 

10 . Mircea S. Bozan, artist plastic, aruncat aproape mort la tomberon de ciracii lui Iliescu | Astăzi am încă interdicţie de a intra în ţară. Domnilor Procurori, după o viaţă de disidenţă, o umilinţă mai mare nu pot să simt!

Ma numesc Mircea S. Bozan, domiciliat in Germania, din 01.07.1990 si doresc sa declar urmatoarele:

In data de 28 mai 1990, in urma unor discutii avute cu redactorul Sef al publicatiei Radical din Sibiu, Traian Suciu, am hotarat de comun acord sa merg la Bucuresti pe 29 mai, pentru a prezenta rezultatele marii fraude electorale, petrecute in Jud. Sibiu, pentru a le prezenta public din Balconul Pietii Universitatii. Am ajuns cu trenul de 13,50 si am mers direct in Piata …Era ora 15, iar in Piata , cca 250 de persoane ascultau melodii cantate de Dl Pazurca… Din ce-mi aduc aminte, in partea dreapta, spre Arhitectura, erau zona corturilor celor aflati in greva foamei… M-am dus la unul dintre corturi si le-am spus motivul pentru care eram acolo, in acea zi. Un tinar firav ca aspect cu mustacioara, s-a oferit sa ma duca la intrare pentru a fi acceptat sa vorbesc din Balcon. Jos ne-am intalnit cu Marian Munteanu care mi-a cerut buletinul, s-a uitat in tacere in el, a vazut confirmarea de unde veneam, chiar daca aspectul meu fizic datorita barbii nu putea creea suspiciuni… M-a condus, urcand niste trepte, iar emotia din mine mi-a blocat orice sansa de a lega trei vorbe. Imaginea din Balcon, era impresionanta, iar frenezia si “legatura” dintre oamenii aflati jos si cantaretii aflati in fata mea, m-a ajutat intr-o oarecare masura sa-mi recapat vocea…. Dupa terminarea unei melodii, Marian Munteanu s-a adresat asistentei din Piata: Avem acum, aici, venit din Sibiu, un tanar artist care doreste sa va prezinte frauda electorala care s-a petrecut in Duminica Orbului, in Judetul Sibiu, cand alaturi de colegii de la Ziarul Radical, au monitorizat in intregul judet, procesul electoral. De jos, mai multe voci au stigat, cinste Sibiului !!!!! Am inceput sa citesc din textul pe care Traian Suciu l-a compus, apoi, am continuat cu exemplificari concrete despre toate problemele de fraudare masiva, de o gravitate exemplara care s-au petrecut in acea zi nefasta pentru poporul roman. Dupa cca 40 de minute, am terminat prezentarea in aclamatiile celor de jos, din Piata… Era ora 17 si urma sa merg in vizita la colegii, artisti plastici din Blocul UAP, de pe strada Eforie, un bloc cu mai multe nivele unde erau Ateliere de creatie si Locuinte ale unor artisti si critici de arta… Am plecat,, multumind celor patru persoane care stateau in acele momentela intrarea in imobil, pentru permisiunea de a ma adresa participantilor…. Aveam trei desene inramate pe care urma sa le duc lui Radu Ionescu, critic de arta, pentru o expozitie de grup care urma sa aiba loc la Galeria Simeza. Ajuns la Ateliere, am sunat la usa Lui Radu Ionescu, care locuia, cred, la etajul 5, dar pentru ca nu a raspuns, am mai urcat un etaj, la atelierul Ileanei Dascalescu. Am stat la povesti cca 50 minute, am baut un pahar de vin si apoi ne-am dus pe acelasi coridor la atelierul ceramistului Tzumpi Radulescu…. Acolo, am mai baut doua pahare de vin, si am plecat la ora 19,40 la Apartamentul Dl. Radu Ionescu. Inca nu sosise acasa, fapt pentru care m-am reintors la Atelierul Ileanei Dascalescu, unde doream sa mai stau inca doua-trei ore pana cand urma sa plec din nou la gara pentru a ma reintoarce la Sibiu… Era cred ora 22.00, cand, la usa, dar si pe coridor s-au auzit batai violente si mi-am auzit numele strigat…Ileana deschide usa si in atelier, navalesc aproximativ zece indivizi imbracati in combinezoane negre. Au intrebat unde este Bozan Mircea, iar eu le-am confirmat. Mi-au zis că am accidentat cu maşina o persoană în apropiere. Am încercat să le explic că era imposibil, că eu urma să mă întorc la Sibiu cu trenul in aceeasi seara, avand bilet de tren…Mi-au pus catuse si au plecat cu mine catre lift… Ileana a strigat pe coridor dupa ajutor si au iesit imediat cca 21 de colegi…Afara din imobil, m-au dus pe jos, aproximativ 100-200m catre Calea Victoriei, iar in cladirea aflata cam pe coltul strazii, am intrat prin niste garaje foarte mari unde erau parcate masini negre, cred ale fostei nomenclaturi. Am urcat cateva scari catre parter, de unde am fost preluat de catre trei persoane civile, care mi-au spus: deci tu esti criminalul care a fugit de organul de ordine….. Le-am explicat ca nu am masina, ca nu am facut nici un accident, ca ma aflu de cca cinci ore in Blocul UAP la colegi. Apoi, m-au dus intr-un birou de la parter, undeva in partea dreapta dupa un colt al coridurului, unde se aflau doua birouri si trei scaune. Geamurile biroului dadeau spre o curte interioara. M-au preluat doua persoane care avea aproximativ 50 de ani, unul parand a fi seful intrucat celalalt ii spunea tov colonel Manea. M-au intrebat cum am ajuns in Bucuresti, le-am explicat ce facusem de cand am ajuns in Bucuresti… Dupa
aceea, mi-au pus in fata cateva coli de hartie si mi-au cerut sa le spun unde a avut loc intalnirea cu Munteanu, daca am vorbit cu el la telefon inainte, cine mai stia ca sunt la Bucuresti, daca stiam caTraian Suciu a organizat totul si ca el se gaseste in acele momente sub stare de arest… Am refuzat sa scriu vreun cuvant pe hartie, dar le-am spus ca initial am fost la Ambasada germana si cea luxemburgheza… (de fapt eu nu am fost acolo…) Imediat dupa aceea, unul dintre ei, a luat un baston de cauciuc si m-a lovit in cap…
Te joci cu noi zici, criminalule si au inceput sa ma loveasca din ambele parti. Am aflat totul despre tine, esti un client de-al nostru nenorocitule…Eu eram cazut pe jos insangerat, iar ei continuau sa ma loveasca cu picioarele si cu bastoanele de cauciuc. Dupa o vreme, ca prin vis, am auzit acolo, jos, cum o alta voce guturala , care-mi suna cunoscuta, cum ii intreba daca le-am spus ceva. Aveam dureri nemaipomenite si printre ochii umflati, am vazut pana spre inaltimea biroului, o a treia persoana, imbracata in haine kaki, in picioare avea sandale si nu purta ciorapi. Peste pantaloni, avea o camasa militara, altfel decat camasile ofiterilor militari…Vorbea pe un ton ridicat. I-a întrebat pe dacă au scos ceva de la mine. Le-a spus să aibă grijă să nu existe urme, că răspund cu capul. Atunci am recunoscut vocea lui Gelu Voican-Voiculescu. Inconfundabilă. Acesta le spunea: Il duceti afara din oras si scapati de el pe sosea…sau vedeti voi ce faceti cu asta… Nu vreau sa existe urme de nici un fel…

Aveam cătuşele la mâini, si aruncau cu apă în faţă din când în când…. Cimentul de jos era rece, si-mi rememoram suferintele pe care le-am suportat in 1969, cand m-am aflat arestat la Gherla, pe Zarca Veche, pe “Oarba” dupa ancheta cu colonelul Zsilcheak…Acelasi stil de bataie…”Îmi aduc aminte apoi cum am fost lovit cu piciorul în maxilar. După acea lovitură nu mai ştiu ce s-a întâmplat. Când mam trezit eram într-un tomberon in care se gaseau resturi de materiale de constructii, într-o curte interioară a blocului UAP. M-au găsit femeile de serviciu.

Aveam fractură in zona craniana in zona bazinului, fractură la ambele clavicule şi trei vertebre lovite, care-mi faceau respiratia, insuportabil de dureroasa. In aceeasi noapte, am fost dus la Viena la Spitalul Municipal. Operaţia a durat opt ore, şi medicul mi-a zis că am avut noroc că Dumnezeu a fost tot drumul cu noi.

Am fost transferat la un spital militar american de langa München, in Grünwald unde am mai suferit doua operatii de eliminare a cheagurilor de sange de pe creier. Apoi, in septembrie am fost transferat la Clinica de recuperare americana unde erau adusi militari americani din teatrele de razboi, lângă colonia americană din oraşul Schwebisch-Gmünd. Ma aflam încă internat când am primit acasa, la Sibiu, în octombrie 1990, interdicţia de a intra în România vreme de zece ani- pana in 2001. Cazul meu fiind sub supraveghere stricta, la primirea acestei scrisori care avea antetul CFSN, si prin care mi se comunica ca:… avand in vedere faptul ca actiunile mele criminale indreptate impotriva institutiilor statului au adus grave prejudicii imaginii Romaniei, mi se interzicea reintoarcerea in Tara pe o perioada de zece ani. Pentru Iliescu, era o semnatura Dan Iosif.

Imediat dupa aceea, am primit formularele pentru a cere oficial, Azil Politic, si care a fost confirmat in urmatoarele luni. Aceasta scrisoare se gaseste depusa la oficialitatile germane din Berlin, alaturi de alte documente medicale originale.
Din 1990 pana in prezent, am suferit noua operatii, ultima internare fiind in 2013.

Nici pana in prezent nu am primit o comunicare oficiala prin care sa mi se ridice aceasta interdictie, cu toate ca m-am adresat in 1996 Presedintelui Constantinescu, iar in 2009, Presedintelui Basescu, dar, raspunsul pe care l-am primit sunand la Ministerul de Justitie in 1999, a fost acela ca va trebui sa fac o cerere in acest sens, dupa care se va stabili daca am motive intemeiate sa pot solicita acest lucru. Avand in vedere aceasta varianta oficiala, in anul 2000, am depus la Consulatul Romaniei de la München, o cerere de renuntare la cetatenie pe care am primit-o aprobata, in 30 de zile.

 

Am documentele medicale drept dovadă pentru starea in care se gaseste coloana sau a loviturilor suferite in zona craniana.. L-aş fi dat în judecată pe Gelu Voican-Voiculescu şi, extrapolând, chiar pe Ion Iliescu. Un răspuns primit de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului privind judecarea faptelor torţionarilor dinainte de 1989 sau a anchetarii mele si brutalizarii fizice din ordinele lui Gelu Voican Voiculescu, mi-a arătat însă zădărnicia demersului în totalitatea sa. Cel mai mare termen de prescripţie este de 15 ani, iar el a trecut demult… Umilinta mai mare nu puteam sa simt, dupa peste 6 ani de inchisoare politica, a nenumaratelor anchete la care am fost supus din 1968, pana in 1989, a implicarii personale a familiei mele in actiunile mele anticomuniste sau la Revolta din dec. 1989…a unor prieteni buni care mi-au fost aproape, in vremurile grele…

Demersul care incepe acum, poate reprezenta o varianta tardiva de aflare a adevarului mizerabil, a urii comuniste indreptate impotriva tuturor acelora care rerezentau si reprezinta “dusmanul poporului”. Va intreb acum Domnilor Procurori, cine imi reda sanatatea distrusa de aceste brute, de aceste unelte ale mortii?

In speranta ca marturia mea va poate ajuta in actiunea Dv, pentru ca alte persoane care si-au pierdut viata in acele zile, au fost batute cu brutalitate la fel ca mine, au fost violate sau, pur si simplu au disparut fara urma,

Va multumesc

Mircea S. Bozan
10.03.2015

 

11 .Fiul lui Ion Rațiu: Minerii vroiau să-l spânzure pe tatăl meu în iunie 1990

 

e pereții casei din apropierea Pieței Manchester din Londra, chipul lui Ion Rațiu e omniprezent. Sunt panouri dintr-o expoziție organizată de Fundația Rațiu, care prezintă imagini și documente din tinerețea fostului lider și candidat al PNȚCD la președinție. Sunt fotografii cu Ion Rațiu din copilărie, apoi din clipa intrării în Baroul din Turda, altele alături apoi de soție și cei doi copii, în clipe de relaxare. Două scrisori trimise de tânărul Ion Rațiu tatălui său te impresionează prin tonul dramatic-personal.

E decorul în care Nicolae Rațiu, unul dintre cei doi fii ai lui Ion Rațiu, ne acordă un inteviu. Domnul Rațiu a primit recent titlul de Membru al Ordinului Imperiului Britanic, conferit de Regina Elisabeta a II-a. Venit alături de tatăl său în 1990 în România, Nicolae Rațiu a avut misiunea de a fonda ziarul Cotidianul, ziar ce avea să fie vândut ulterior lui Sorin Ovidiu Vîntu și închis în versiunea sa de print de Cornel Nistorescu în 2009.

La un sfert de secol de la prima sa venire în România, domnul Rațiu vorbește ferm și tăios despre ceea ce a însemnat regimul Iliescu, îl desființează pur și simplu pe Emil Constantinescu și are cuvinte de laudă pentru noul președinte Klaus Iohannis. Nu ocolește nici situația românilor din Marea Britanie, găsește și critici, dar și cuvinte de laudă despre documentarul făcut de cei de la Channel 4 despre conaționalii noștri și punctează eforturile Fundației Rațiu pentru a îmbunătăți imaginea românilor în spațiul britanic. 

România în 1990 era oribilă

Cât de des veniți în România și cât de la curent, cât de interesat sunteți de ceea ce se întâmplă în țară?

Nicolae Rațiu: Vin în mod regulat în România, cel puțin o dată pe lună. Am trei arii de interes: unul e legat de actele de caritate, activățile Fundației Rațiu pentru Democrație, în Turda și ceea ce face fundația aici, în Londra, apoi, e vorba de afacerile mele în România și al treilea motiv este că îmi place România. De aceea am vrut mereu să fiu la curent cu ceea ce se întâmplă în politică, afaceri, în zona guvernamentală, cum progresează sau nu progresează lucrurile.

Ați venit în România pentru prima dată în jurul vârstei de 40 de ani…

Da, în 1990 am venit pentru prima dată, pentru a-l ajuta pe tatăl meu, Ion Rațiu, în campania electorală și pentru a pune bazele presei scrise, astfel încât să scoatem un ziar. Tata a avut două scopuri principale atunci când s-a întors în România: unul a fost să fondeze un ziar independent, iar al doilea, să fie ales ca deputat de Turda. Le-a îndeplinit pe amândouă.

Cum era atunci România?

Atunci? Oribilă. Dar în primele zile ale lui ianuarie, foarte interesantă. Minerii nu veniseră încă. Pentru mine, care nu mai fusesem în România, am spus, era groaznic să văd condițiile în care se găsea țara, dar în același timp, era o senzație incredibil de motivantă. Din păcate, la finalul lui ianuarie, a devenit evident că revolta oamenilor a fost deturnată de eșalonul doi al regimului lui Ceaușescu. Revolta oamenilor a pus totuși România pe drumul spre o democrație parlamentară, dar evoluția a durat mai mult decât ar fi trebuit. Pentru că cei de la putere nu au vrut să facă schimbări decât dacă aveau beneficii directe din asta.

Erați în iunie 1990 la București, la mineriadă?

Am plecat imediat după alegerile prezidențiale din mai 1990, cred că pe 20 mai, eram la Londra atunci când minerii au venit, au invadat Bucureștiul și au distrus sediile partidelor opoziției și au vandalizat casa tatălui meu. Și atunci când l-au luat.

Ce v-a spus tatăl dumneavoastră, era speriat de mineri?

Mi-a spus că a fost avertizat că vor veni și că e în pericol. Așa că a plecat de acasă, a stat la Câmpulung, iar minerii au venit acasă, dar nu era acolo. Nu, mă înșel! Minerii au devastat sediul PNȚCD, casa sa nu pățise nimic și mi-a povestit că l-a sunat pe Petre Roman și l-a întrebat dacă e în siguranță să se întoarcă. Iar Roman i-a spus: “Sigur, sigur!”. Așa că tată s-a întors și la puțin după asta, minerii au apărut la casa lui și l-au luat, au distrus casa, au furat multe lucruri, bani și vroiau să-l ducă la Tîrgu-Jiu să-l spânzure, asta i-au spus, dar din fericire, forțele de ordine erau și ele acolo. A intervenit Dan Iosif, așa că tata a fost dus la Palatul Victoria, acolo unde a fost ținut vreme de opt ore, iar apoi eliberat. Au fost vreo 12 ore în care nu am știut ce se întâmpla cu el. Și dădeam interviuri la BBC în acea dimineață și ei mi-au spus știrea în timp ce mergeam spre interviu, că l-au găsit pe tata și că era viu și sănătos. Nu a fost foarte plăcut ceea ce s-a întâmplat. Dar tata era foarte sangvin în legătură cu soarta sa. Obișnuia să-l citeze pe Spinoza, unul din filozofii săi favoriți: “Ceea ce se va întâmpla este inevitabil, ceea ce nu se va întâmpla este imposibil”. Spunea: “Sunt mereu gata să-l întâlnesc pe Creator”. Era împăcat cu viața sa. Dacă urma să moară, atunci avea să moară.

Ați plecat în mai așadar, după o primă vizită în România. Ați fost dezamăgit?

Da, pentru că a fost o fraudă masivă la acele alegeri. Chiar și fără fraudă, Iliescu ar fi câștigat, dar nu au vrut să riște deloc. Asta a fost foarte dezamăgitor și la fel a fost și prestația observatorilor străini, care au fost păcăliți de această manipulare evidentă. Am făcut filmulețe cu frauda. Dar observatorii vroiau mai mult să creadă că România se îndrepta spre calea cea bună.

 

Confruntarea cu Ion Iliescu

L-ați întâlnit vreodată pe Ion Iliescu?

Da. Am avut o lungă discuție în redacția ziarului Cotidianul, în 2001, atunci când am ales Oamenii deceniului, aveam un om de afaceri al deceniului, un prezentator radio, un prezentator tv al deceniului și un politician al deceniului. Octavian Paler era director și Călin Husar era acolo, iar Ioana Lupea editor și am ajuns la concluzia că cel mai inteligent, isteț și de succes politician al deceniului a fost Ion Iliescu. Fie că ne plăcea sau nu. Și atunci i-am dat un premiu într-o gală la hotel Intercontinental. Și atunci am o conversație lungă, dar a fost o conversație și între Octavian Paler și el în fața oamenilor. A fost una din primele dezbateri deschise la care a participat. Dar înainte, am organizat o demostrație, în 1992, atunci când Iliescu a venit într-o vizită semioficială în Marea Britanie și i s-a plâns tatălui meu că “fiul tău organizează această demostrație, am încercat să o opresc “- ceea ce ar fi încercat și Ceaușescu – dar nu a fost posibil, pentru că britanii i-au spus: “Suntem o țară democratică. Nu putem face asta”. În aceeași vizită, a fost prezentare guvernamentală la o întâlnire cu mediul de afaceri și era Iliescu cu miniștrii săi și eram acolo ca om de afaceri și președinte al UMRL (Uniunea Mondială a Românilor Liberi, n.red.) și l-am întrebat: “Domnule președinte există acuzații că ar fi corupție în Guvern, ceea ce inhibă oamenii de afaceri britanici să investească în România, ce veți face pe tema asta, mai ales că am o listă cu cei acuzați de corupție, iar cei mai mulți stau alături de dumneavoastră?”. Unii dintre ei de la masă era Viorel Hrebenciuc. Mă bucur că după 25 de ani, a fost adus în sfârșit în fața justiției. Iliescu a fost surprins: “Domnule Rațiu, dumneavoastră credeți că România e în continuare o dictatură și că pot schimba lucrurile peste noapte. Ei bine, nu merge așa.” Slavă Cerului, că după 25 de ani, oamenii au început să fie aduși în fața justiției.

Cum ați descrie epoca lui Ion Iliescu?

Ca o epocă a mimării. Sub el, vechile structuri, vechiul sistem al corupției în business, în media, în guvern, în structurile locale,totul avea binecuvântarea sa. Pentru că nu avea de gând să facă nimic, pentru că de acolo provenea. Toți cei din jurul său erau parte din acel sistem. Nicio schimbare fundamentală de sistem nu avea să se petreacă.

Pe Adrian Năstase l-ați întâlnit? Și cum i-ați descrie cariera, de la statutul de fost premier la cel de condamnat pentru corupție.

Da, l-am întâlnit. Tatăl meu l-a cunoscut foarte bine. Pentru că între 1992 și 1996, Năstase a fost președinte al Camerei Deputaților, iar tatăl meu era vicepreședinte. Au lucrat mult împreună și obișnuiau să călătorească mult împreună. Iar tatălui meu îi făcea mare plăcere să vorbească, să dezbată cu el, obișnuia să spună că e singurul politician deștept din coteț. Și împreună au fondat Clubul Politicienilor, pe principiul că deși proveneau din medii politice diferite, erau capabili să poarte un dialog ca doi oameni civilizați, ceea ce nu era standardul politic în România anilor 90. Lucrurile s-au schimbat de atunci, s-au îmbunătățit, nu mult, dar s-au îmbunătățit. Și a fost Năstase cel care atunci când Cotidianul a scris o investigație despre fiul lui Emil Constantinescu, în anii 2000, despre afacerea Țigareta, iar Constantinescu era furios, nu a iubit niciodată Cotidianul, iar Cotidianul nu l-a agreat niciodată, din motive întemeiate. Constantinescu a cerut celor de la Vamă să închidă Cotidianul, sub pretextul că nu am fi plătit TVA-ul pe o mașină de tipărit pe care o importasem. Era vorba de doar o mașină de tipărit, una color, iar atunci Năstase a venit la Cotidianul să-și arate sprijinul în fața acestui act arbitrar, al unui președinte ne-democratic. Și am apreciat asta, pentru că, deși nu eram de acord cu politica lui Năstase și a PSD, a venit și a fost solidar cu noi. Cred că ziarul Cotdiianul a lansat expresia: “Năstase, patru case”. A fost prins apoi și a mers la închisoare. Cred că e terminat ca om politic, poate are un viitor ca și comentator sau sfătuitor. Nu știu ce se întâmplă cu el, nu am păstrat legătura.

Sorin Ovidiu Vîntu, un păianjen rău otrăvitor

V-ați regândit vreodată să mai investiți în presă?

Nu. Cred că atunci când a venit momentul în care nu am mai fost implicat la Cotidianul – un episod trist, preluarea de către grupul lui Sorin Ovidiu Vîntu – am simțit că viitorul presei scrise era sumbru. Am crezut că într-un fel vânzarea către Vîntu – sigur, nu am fost plătit niciodată pentru asta – a fost oportună din punct de vedere al business-ului. Am prevăzut că online-ul ar putea deveni foarte important, iar asta nu se potrivea cu gândirea mea. Un ziar online trebuie hrănit, are nevoie de o echipă independentă, de investigații și nu am vrut să marșez pe asta. Am fost foarte încrezător în radio, am fost foarte mândru de Radio Guerrilla, care acum a murit, pentru că am crezut că am creat un radio independent, care avea muzică bună, dezbateri bune, ascultate de politicieni, asta a fost și ideea dezbaterilor matinale de la Radio Guerrilla, să forțezi politicienii să răspundă.

Cum l-ați descrie pe Sorin Ovidiu Vîntu?

Un păianjen rău otrăvitor care stă în mijlocul plasei sale care prinde fluturi și îi devorează. Nu una dintre figurile mele preferate.

Cum explicați faptul că proprietarii de media din România merg la închisoare?

Cred că are legătură cu controlul media-politic-economic, cred că cele trei zone se alimentează reciproc. Și dacă controlul media este acolo la dispoziția puterii politice și economice, atunci politicienii, partidele și media lucrează puternic împreună. Iar asta duce la autodevorare, pentru că atunci când politicenii se prăbușesc și asta se întoarce împotriva proprietarilor de presă pentru că nu îi mai susțin. Așadar, primești pentru ceea ce plătești. Îți sapi singur groapa. Nu e un joc pe care eu și tatăl meu să-l fi jucat la Cotidianul, acest ziar nu a fost folosit ca o armă, poate doar în apărare. De cele mai multe ori proprietarii de presă s-au implicat prea mult în politică.

V-ați gândit vreodată să intrați în politică? 

Pe vremea când eram la Cotidianul, am crezut că e un fapt suficient de influent să fiu în spate, era ceea ce reprezenta familia noastră – oameni decenți – să creăm o atmosferă care lipsea din ziar și asta pentru că am avut câțiva editori stranii de-a lungul timpului, mai ales în timpul lui Cristoiu – care a fost un coșmar și Dan Diaconescu. Am crezut că fiind la ziar sunt mult mai eficient în a influența ceea ce se întâmpla în România, ceea ce gândesc oamenii, pentru că rolul ziarului era, în opinia mea, să observe, analizeze și să comenteze ceea ce se întâmpla. Nu conta ce partid era la putere: FDSN, PSD, Convenția Democratică. CDR nu înțelegea de ce ziarul critica CDR. “Cum se poate să ne critice ziarul nostru”.

Emil Constantinescu e un nimeni

L-ați amintit pe Emil Constantinescu și că nu aveți o amintire plăcută despre el…

Nu am niciun pic de respect pentru el. Nu a realizat nimic în cei patru ani de mandat, a fost o dezamăgire uriașă, avea tot soiul de complexe în cap, sentimente de inferioritate. E un NIMENI. Și continuă să fie un NIMENI.

Ați primit oferte să vă implicați în politică? De la ce partide?

Da, de la PNȚCD care a vrut să candidez la președinție în 2000. Tatăl meu a murit în ianuarie, a fost ironic, pentru că țărăniștii nu îl vroiau pe tata la Președinție, dar vroiau să candidez eu. Le-am spus să dispară, dar le-am spus ceea ce gândesc despre ei, având în vedere modul în care s-au purtat cu tatăl meu. Iar părerea mea despre partidele politice este aceeași ca a majorității.

Cum ați descrie scena publică de astăzi, care e plină de scandaluri de corupție, cu eterne breaking-news-uri, cătușe la tv?

Nu e prea relatat în presa occidentală, oamenii de aici nu știu despre asta. Știu despre un fost premier – Adrian Năstase, dar cam atât. E o știre foarte prezentă în România, asta e clar, cred că jurnaliștii sunt dezamăgiți că nu mai există războiul dintre președinte și premier, așa cum fuseseră obișnuiți pe vremea lui Băsescu. Cred că acești oameni merită arestați, dar în același timp, trebuie recuperați banii pe care i-au furat. Pentru că 2-3 ani în închisoare nu înseamnă nimic dacă acești oamenii au sutele lor de milioane în conturi. Cred că e momentul ca România să fie luată în serios ca membru al Uniunii Europene,  a șasea sau a șaptea țară ca reprezentare în Parlamentul European. Nu auzi foarte multe despre ceea ce întâmplă în România, auzi despre Polonia, Cehia, Ungaria – mai ales de rău în ultima vreme – dar de România nu se aude mai nimic, cu excepția subiectelor legate de cerșetori și romi.

Vi s-a cerut vreodată mită?

Nu. Dar nu pot spune că nu am fost conștient de ceea ce se întâmplă în jurul meu, dar afacerile mele nu au avut decât într-o mică măsură legătură cu statul, iar asta e o modalitate de a ține afacerile curate. Pentru că atunci apar problemele, când faci afaceri cu statul.

Au fost zece ani de mandat ai lui Traian Băsescu. Un dublu mandat lung, cum l-ați caracteriza?

Cred că la finalul acestei decade, atunci când a decis să pornească investigațiile în zona miniștrilor, a foștilor miniștri, am respectat asta, poate că unii erau dușmanii săi politici, dar în același timp, ei meritau să meargă la închisoare în unele cazuri. Nu cred că a fost un președinte doar cu rele: a luat poziția corectă în politica externă pentru România în raport cu Vestul, alianța cu SUA. A luptat mai tot timpul cu cine a fost premierul – cu excepția domnului Boc…. Cred că putea fi un mandat prezidențial mult mai rău, iar România a avut o perioadă economică dificilă. A fost ales în 2004, au fost trei ani apoi de creștere economică, până în 2007, era guvernul Tăriceanu la putere, iar ceea ce se întâmpla economic a fost bun. Când a venit criza, domnul Băsescu a devenit foarte impopular, după ce a tăiat salariile, ceea ce cred că a fost un lucru curajos, pentru că trebuia făcut. Cred că criza din România putea fi mai rea, dacă nu se făcea asta. România a avut noroc că nu existau datorii personale atât de mari, zona de credite imobiliare era foarte la început, oamenii nu începuseră prea mult să cumpere case. Economia s-a prăbușit, ca și în alte țări. A fost o perioadă dificilă, dar România a ieșit rezonabil de bine din criză.

Topul președinților

Dintre cei trei președinți români pe care l-ați considera cel mai bun?

Pe Băsescu.

Și al doilea?

Iar pentru titlul de cel mai dezamăgitor: mandatul lui Emil Constantinescu.

În campania electorală, ați condamnat asocierea făcută de Victor Ponta cu tatăl dumneavoastră. Cum l-ați descrie, e un om de stânga?

Am fost foarte furios, atunci când Ponta a pus imaginea tatălui meu pe Facebook și când a spus că este o inspirație pentru el. Pentru că încerca să se îmbrace în imaginea pe care Ion Rațiu a întruchipat-o în vremea sa, că o fura, fără permisiune, fără drept, așa că am reacționat și am spus că domnul Ponta e un simplu continuator al regimului Iliescu-Năstase. Și cred că așa e, nu îl văd fiind adeptul unei schimbări în societatea românească, ci un păstrător al lucrurilor așa cum sunt. Nu vorbim de ideologie, mi-e greu să identific vreo ideologie la oricare lider al vreunui partid politic. Nu am motive să cred că domnul Ponta este corupt, nu mi-a plăcut tratamentul său asupra protestului Roșia-Montană, cred că a fost nedemocratic și a amintit de propaganda comunistă. Și cred că asta l-a costat, pentru că protestul contra Roșia Montană a mobilizat opinia publică din România, care s-a săturat să fie tratată rău, să fie guvernată prost și asta s-a transformat în curentul pro-Iohannis, în noua față a politicii versus vechiul stil. Cred că foarte mulți dintre cei care au votat cu Iohannis au votat contra Ponta.

Credeți că Victor Ponta trebuia să demisioneze după modul în care au fost organizate alegerile?

Nu. Nu cred. Cred că cineva care era responsabil să plătească. Nu cred că domnul Ponta e responsabil pentru haosul de la primul tur, care nu a fost rezolvat la turul doi. Cred că a fost o politică deliberată de a îngreuna accesul diasporei la vot, pentru că guvernul PSD, al cărui lider era Ponta, era conștient că diaspora va vota împotriva lui Victor Ponta. Nu cred că Ponta a dat direct ordinul ca așa să fie organizate alegerile, dacă a fost așa, atunci chiar ar trebui să demisioneze.

De ce seamănă Klaus Iohannis cu Ion Rațiu

Cum l-ați caracteriza pe domnul Iohannis? Se apropie de genul de politician care era Ion Rațiu?

Da, sunt amândoi transilvăneni, ceea ce mi se pare similar este că amândoi au o țintă în minte, știu ce vor să facă și rămân la asta, nu sunt abătuți la dreapta sau stânga de la acest drum, sunt pregătiți să asculte alți oameni, să primească sfaturi, au coloană vertebrală și un cod moral. Iohannis îmi pare un om cu un set de convingeri corecte: respect pentru oameni, litera legii. Și cred că a dovedit asta la Sibiu. Îmi amintesc că am fost în Sibiu în 2007, a fost ales acolo cu un procent uriaș. Îmi amintesc că la sfârșitul evenimentului a fost un foc de artificii uriaș, iar Iohannis stătea lângă mașina sa și se uita la spectacol ca un om obișnuit, fără bodyguarzi. Apoi au fost și dezbaterile electorale între cei doi candidați – eram în România atunci – Victor Ponta nu se oprește niciodată din vorbit, jumătate din ceea ce spune este non-sens, dar Iohannis a fost foarte serios, în special la a doua dezbatere, nu a răspuns la întrebări la care nu se pricepea. Atât de mulți politicieni români – și asta era și diferența între tatăl meu și alți politicieni din epoca sa – pot vorbi ore în șir și la final te întrebi ce am auzit? Unul din cei mai răi aici era Petre Roman, totuși un politician tânăr.

Despre realitățile din documentarul celor de la Channel 4

Ați vorbit mai devreme despre români și haideți să vorbim despre modul în care sunt percepuți în Marea Britanie. Cu siguranță, Fundația are legături cu românii de aici, cum ați descrie situația lor?

99% dintre cei care vin aici, vin să muncească. Nu vin să cerșească, să obțină beneficii sociale. Sigur că au auzit că sistemul de beneficii sociale e mai bun decât în România, dar el e oricum minuscul. Problema cu programe precum cel de la Channel 4 este că oferă doar această imagine, a unei anume categorii de români, cea de sărăci, care vin aici, nu arată, nu vorbesc niciodată despre un grup de români care au slujbe bune în centrul financiar, în bănci, în PR, în companii de publicitate. Asta nu vezi niciodată în presa britanică. Cititorul de presă tabloidă nu vrea să știe despre acești români. Iar misiunea noastră aici la Centrul Cultural, este să deschidem cât mai mulți ochi britanici asupra a cât de bogată este cultura românească, cât de buni sunt românii. Am văzut toate episoadele seriei de la Channel 4, primul nu mi-a plăcut deloc, arăta doar condițiile precare din mediile în care veneau românii și condițiile precare în care locuiesc aici, în Marea Britanie, în cutii de carton, în parcuri. Apoi însă, programul a arătat și altceva. Că românii care vin aici muncesc foarte mult, că au simțul umorului, că râd de problemele lor, că nu renunță și că încearcă în continuare. Că unora le-a fost atât de dor familiile lor că nu au mai rezistat și s-au întors la viața lor dificilă din țară, în loc să rămână aici în condiții mai bune. Iar asta e obiectiv adevărat. Și de regulă, englezii nu văd asta. Iar filmul arată asta. Și încă ceva care a apărut: mizeria în care locuiesc romii în România și cât de prost se ocupă guvernul român de populația de romi. Și asta e foarte adevărat. Cred că pentru acele episoade nu era ceva contra care să demonstrezi. E ceva dureros, dar e o realitate.

În documentarea acestui interviu, am citit ceva cutremurător despre familia dumneavoastră, despre un incident ce a avut loc la moartea lui Ion Rațiu. Și anume că nu ați avut voie să oficiați slujba în biserica ridicată de familia Rațiu în Turda. Și asta pentru că reprezentanții Bisericii Ortodoxe s-au opus. Cum v-ați simțit atunci?

Familia noastră era din Transilvania, o parte a ei era greco-catolică, dar o altă parte, ortodoxă. Străbunicul meu era însă preot greco-catolic, Baziliu Rațiu a fost arhiepiscop de Blaj. Fratele meu, Indrei, a fost botezat ortodox. Biserica Rățeștilor, care cred a fost construit în 1863 în Turda, la inițiativa lui Baziliu Rațiu, iar familia a pus banii pentru a o ridica, acolo, mulți dintre înaintașii noștri sunt îngropați în cimitir, pământul pe care familia îl avea pe dealuri l-a dat municipalității pentru noul cimitir. Exista acolo un perimetru în cimitir pentru familia Rațiu. Tata a încercat în anii 90 să recupereze Biserica Rațiu să fie restituită Bisericii Greco-Catolice, iar răspunsul Bisericii Ortodoxe a fost că doar dacă va exista o comunitate suficient de mare greco-catolică vor lua în considerare restituirea bisericii. Și cred că invocând aceste principii, pur și simplu nu au vrut să permită asta. Am renunțat în cele din urmă să o recuperăm și am sprijinit ridicarea unei noi mici biserici greco-catolice în Turda, iar acum biserica e plină de lume. Așa că slujba de înmormântare a fost ținută pe treptele bisericii, afară,  la -14 grade, în stradă și se spune că au fost 10.000 de oameni. Au fost preoți greco-catolici. Iar apoi l-am îngropat în cimitrul de pe deal. După câțiva ani, preotul ortodox al Bisericii Rățeștilor, cu care fratele meu se cunoștea, obișnuia să vină la parastase la cimitir, alături de preotul greco-catolic și oficiau împreună slujba, până când Biserica Ortodoxă a decis că preoții otodocși nu mai au voie să participe la slujbe comune. Ceea ce e dezamăgitor. Pentru că în Biserica Rațiu sunt portretele înaintașilor noștri pe pereți. Pământul din fața bisericii a fost tot al familiei, iar familia l-a dat bisericii.

Câte burse mai oferă Fundația Rațiu, ce programe mai derulează?

Acum Fundația oferă mai puține burse decât o făcea odinioară. Din cauza crizei, pentru că activitățile Fundației depindeau de succesul afacerilor. Și au fost ani dificili. Așa că în fiecare an dăm în jur de 25 de burse, dar sprijinim și alte granturi care merg către activități în Turda. Fundația are trei programe: unul este site-ul Cine, ce a promis, un site care încurajează transparența guvernamentală și care adună promisiunile politicienilor înainte de a ajunge în funcții. Un al doilea program e legat de implicarea tinerilor, se merge în liceu și se vorbește cu aceștia pentru a-i încuraja să rezolve problemele din școli, dar se merge mai departe, în comunitate. Și al treilea e un program legat de traficul de persoane pe care îl facem cu un ong finlandez și o universitate de aici din Marea Britanie. În Washington, avem în fiecare an un premiu pentru democrație.

Ultima întrebare: dați-ne trei motive de optimism în privința viitorului României

E o țară foarte frumoasă, oameni muncitori și înteligenți și dacă litera legii este acum în cele din urmă implementată atunci sunt optimist în toate privințele.

Concert caritabil pentru renovarea casei lui George Enescu

Fundația Pro Patrimoniu, patronată de familia Rațiu, organizează pe 26 martie un concert, în sediul ICR pentru strângerea de fonduri cu scopul reabilitării casei lui George Enescu din Mihăileni. La concert vor participa violonistul Alexandru Tomescu și pianista Raluca Știrbat.