Guvernul a facut cadou “Proiectul care egalizează vârsta de pensionare pentru femei şi bărbaţi

Proiectul de lege care prevede că femeile născute după 1970 se vor pensiona la 65 de ani începând din 2035, când va fi egalizată vârsta de pensionare pentru femei şi bărbaţi, la un stagiu complet de cotizare de 35 de ani şi minim de 15 ani, a fost avizat, miercuri, de Guvern.

Premierul Victor Ponta a susţinut, miercuri, că pensionarea femeilor din România la vârsta de 65 de ani, începând cu anul 2035, reprezintă o obligaţie europeană de la care nu se poate deroga.Întrebat dacă s-a discutat miercuri în Guvern despre egalizarea vârstei de pensionare pentru femei şi bărbaţi, Ponta a răspuns afirmativ, precizând că măsura va fi adoptată din 2035.”Începând cu 2035, deci peste 22 de ani din acest moment, România este obligată ca membră UE să se alinieze la vârsta europeană minimă de 65 de ani”, a spus Ponta.El a precizat că există ţări UE în care vârsta de pensionare este deja chiar mai ridicată.Premierul a arătat că măsura are la bază consideraţii de natură ştiinţifică privind dezvoltarea economică şi socială, dezvoltarea medicinei, dar şi faptul că, în primul rând, femeia în 2035 în UE nu va mai avea acele munci dificile pe care le avea.

Deci, 2035 este o obligaţie europeană la care România nu poate să deroge

E proiect de lege. Până în 2035 sper s-o adoptăm, adică nu era niciun motiv de urgenţă”, a mai spus Ponta.Proiectul, propus de Ministerul Muncii, modifică Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.Atingerea acestor vârste de pensionare se va realiza prin creşterea graduală a vârstelor standard, în raport cu data naşterii.Astfel, în perioada ianuarie 2011 – ianuarie 2015, vârsta de pensionare a femeilor va creşte de la 59 de ani la 60 de ani, iar cea a bărbaţilor, de la 64 la 65 de ani.După ianuarie 2015 va continua creşterea graduală a vârstei de pensionare doar pentru femei, de la 60 la 63 de ani până în anul 2030, fiind reglementată şi creşterea stagiului minim de cotizare la 15 ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.Începând din ianuarie 2035, femeile se vor pensiona, ca şi bărbaţii, la 65 de ani, la un stagiu complet de cotizare de 35 de ani şi un stagiu minim de cotizare de 15 ani. Măsura se va aplica femeilor născute după decembrie 1970.

În perioada ianuarie 2011 – ianuarie 2015, stagiul minim de cotizare va creşte de la 13 la 15 ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi

De asemenea, stagiul complet de cotizare va ajunge la 35 de ani pentru femei şi bărbaţi, urmând ca până în ianuarie 2015 stagiul complet de cotizare pentru femei să crească de la 28 la 30 de ani, iar pentru bărbaţi de la 33 la 35 de ani. După această perioadă va continua creşterea graduală numai pentru femei, de la 30 la 35 de ani până în 2030.În nota de fundamentare care însoţeşte proiectul de Lege pus în dezbatere publică se arată că egalizarea vârstelor de pensionare se circumscrie Recomandărilor de ţară ale Comisiei Europene transmise României.

Adauga un comentariu

Nume*

Adresa de email* [Nu va fi publicata]

Comentariu*