De curând, la EDITURA UNIVERSITARĂ Bucureşti a apărut un tratat de FITOPATOLOGIE generală şi specială al cărui autor, dr. ing. Eugen Velichi, este un cunoscut doctor fitopatolog, a cărui carieră profesională şi ştiinţifică s-a conturat în cadrul Staţiunii Legumicole Brăila, ulterior SC SEMBRA SA, Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Legumicultură şi Floricultură – Vidra, Universitatea “C. Brâncoveanu” – Brăila şi Universitatea Dunărea de Jos – Galaţi, ca cercetător ştiinţific şi cadru didactic specializat preponderent în domeniul protecţei plantelor. În prezent este Consilier Principal în cadrul DADR Brăila – Unitatea Fitosanitară şi şef de lucrări la Universitatea Dunărea de Jos, Facultatea de Inginerie, Brăila, Departamentul Agricultură. În anul 2001 a susţinut teza de doctorat “Contribuţii la îmbunătăţirea tehnologiei de prevenire şi combatere integrată a agenţilor patogeni ai pepenilor verzi şi pepenilor galbeni în cadrul Câmpiei Bărăganului (zona Brăila)”. Este autorul mai multor broşuri de specialitate publicate în cadrul unui Grant finanţat de Banca Mondială (2001-2005) şi a unui proiect PHARE (2004).
Tratatul “FITOPATOLOGIE generală şi specială “ pe parcursul a 644 de pagini, se împarte, aşa cum se vede şi din titlu, în două părţi: Partea generală şi Partea specială, aceasta din urmă pe nu mai puţin de 500 de pagini. Cartea se încheie cu o consistentă bibliografie care cuprinde 120 de titluri.
Prima parte are 7 capitole, dintre care cel care se referă la agenţii patogeni, este prezentat mai în detaliu, tratând virusurile şi viroizii, micoplasmele (molicute) – micoplasmoze, rickettsiile şi bacteriile fitopatogene, ciuperci – micoze şi antofite – antofitoze. La fiecare dintre acestea sunt prezentate pe larg, caracteristici, răspândire, simptome, relaţiile cu factorii de mediu, nomenclatură şi clasificare. Tot în această parte autorul face o analiză cu privire a rezistenţei plantelor la agenţii patogeni, ca rezistenţă structurală şi funcţională, pre şi postinfecţională, dar şi genetică, verticală (specifică) determinată de unul sau de câteva mecanisme de protecţie şi orizontală (generală), poligenică, datorată combinaţiei a mai multor mecanisme aflate sub controlul unor gene complementare.
Ultimul capitol se referă la “Prevenirea şi combaterea bolilor plantelor”. În mod special, în acest capitol, autorul insistă asupra principiilor generale care stau la baza prevenirii şi combaterii agenţilor patogeni. Este vorba de cultivarea materialului genetic rezistent sau tolerant, de metode culturale sau agrofitotehnice, fizico-chimice, biologice, dar mai ales chimice. Legat de aceste ultime metode, se remarcă faptul că “deşi în ultimele decenii cantitatea de fungicide administrată a scăzut considerabil pe plan mondial, datorită în principal conceptului modern de combatere integrată, măsurile profilactice nu vor putea asigura o protecţie satisfăcătoare culturilor fără aplicarea de produse chimice”. Bineînţeles că nu sunt omise nici efectele poluante ale aplicării pesticidelor. Astfel se arată că utilizarea repetată a produselor ditiocarbamice (Maneb, Mancozeb, Manoxin, Manzate, Manfil, Dacmancoz, Vondozeb, ş.a.) influenţează procesele de nitrificare şi denitrificare din sol, prin reducerea populaţiei de bacterii cu repercursiuni negative asupra fertilităţii acestuia. Deasemenea produsele din grupa benzimidazolilor (Derosal, Goldazim, Practic, Topsin ş.a.), aplicate excesiv întârzie descompunerea litierei şi afectează populaţiile de râme din sol.
Partea a doua, “Partea specială” este cea mai vastă şi reprezintă 80 % din totalul lucrării. Pe parcursul a 21 de capitole sunt incluşi, relativ exhaustiv, toţi agenţii patogeni, sau cel puţin, cei mai importanţi, cei care produc pagube economice culturilor agricole. Sunt tratate din acest punct de vedere culturile de grâu, orz, secară, avăz, orez, porumb, leguminoase pentru boabe (fasole, mazăre şi soia), uleioase (floarea soarelui, rapiţă şi şofrănel), textile (in, cânepă şi bumbac), cartof, sfeclă, tutun şi hamei, plante furajere (lucernă, trifoi, sorg şi iarbă de Sudan), graminee perene furajere, legume solanacee (tomate, ardei şi pătlăgele vinete), cucurbitacee, crucifere (varză, ridichi şi hrean), liliacee (ceapă, usturoi şi praz), umbelifere (morcov, pătrunjel, păstârnac, ţelină, mărar şi leuştean), spanac, salată şi andive, specii pomicole rosacee subfamilia Maloideae (măr şi păr), gutui, rosacee subfamilia Prunoideae (prun, piersic şi migdal, cais, cireş şi vişin), nuc, dud, arbuşti fructiferi (agriş şi coacăz, zmeur şi căpşun), viţă de vie, specii floricole (trandafir, liliac, garoafe, lalele, crizanteme, gladiole, zambile, freesia, crin şi narcise) şi plante medicinale (gălbenele, nalbă, mac, lavandă, mentă, coriandru, anghinare, degeţel şi roiniţă).
Fiecare boală este prezentată cu un scurt istoric, frecvenţă, simptomatologie, descriere, epidimiologie şi prevenire şi combatere. Acolo unde a considerat autorul că este cazul, din experienţa pe care o deţine, a atras atenţia şi asupra unor confuzii posibile la diagnosticarea vizuală, cum ar fi traheomicozele cu bacteriozele. Cei doi agenţi patogeni sunt total diferiţi şi se tratează diferit. Greşelile din acest punct de vedere pot fi catastrofale, ducând la pierderea totală a plantelor. În majoritatea cazurilor, descrierile simptomelor sunt însoţite de imagini, care acolo unde sunt clare pot fi de un mare folos cultivatorului. Sigur că ar fi fost şi mai bine dacă acestea erau color. Deasemenea sunt prezentate în unele cazuri şi dereglările fiziologice, neparazitare, cum ar fi putregaiul apical, putregaiul amar ş.a. În ceea ce priveşte metodele de prevenire şi control, sunt recomandate atât metode agrotehnice (asolament, rotaţie, folosirea unui material biologic rezistent sau tolerant, perdele de protecţie, tehnică de irigare, aerisiri în cazul culturilor sub plastic, etc.) cât şi chimice cu precizarea substanţei active şi a denumirii comerciale, având în vedere numai produsele avizate şi omologate pentru agricultura României.
Cartea “FITOPATOLOGIE generală şi specială “ scrisă de dr. ing. Eugen Velichi, apreciez că este un adevărat tratat în domeniu, îndeosebi de o mare utilitate practică. Autorul nu exagerează cu prezentarea ştiinţifică, dar nici nu o neglijează, punând accentul pe aspectele de mare interes pentru cultivator. Remarc deasemenea maniera clară de prezentare, uşor de înţeles, dar mai ales nota de actualitate a cărţii. Cred că acest lucru conferă cărţii adevărata valoare. De aceea, cartea este utilă oricui la orice nivel: elev de şcoală tehnică, student, cercetător şi nu în ultimul rând cultivator. Fiecare va găsi o parte care să-i fie de folos.
Personal felicit autorul şi de ce nu îi urez o a doua ediţie.
Dr. Victor Lăcătuş