Ministrul Daniel Constantin promite că va plăti subvențiile până pe 15 februarie și că va da 15.000 de euro fermelor de subzistență.În cadrul unei întâlniri pe care ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a avut-o la sediul instituției ministeriale – cu reprezentanții producătorilor din industria alimentară, producției vegetale și celei zootehnice, acesta a precizat că până la data de 15 februarie 2014, toți fermierii vor primi banii de subvenție, solicitați până la această oră.
Dupa cum era de asteptat, ministrul de resort a promis că va da proprietarilor a 10.000 de ferme de subzistență și semisubzistență cite 15.000 de euro printr-o a noua măsură a noului PNDR, pentru a trece de la producția pentru autoconsum și comerț nefiscalizat, la cea pentru piață.„Astăzi, avem deja solicitări la plata pe suprafață pentru SAPS, din 3,1 miliarde, deja s-au solicitat de către APIA 979 de milioane de lei. La plățile complementare, deci CNDP-ul pentru vegetal, din 596 de milioane s-au solictat deja 140 de milioane. Banii au început să fie plătiți către fermieri și eu estimez, fără să dau chestiuni publice, dar estimez că până pe 15 februarie (…) sper să putem să plătim toți fermierii. Este pentru prima dată când plătim atât de devreme, ca (fermierii – n.r.) să aibă (banii necesari – n.r.) pentru a începe campania de primăvară”, a precizat ministrul Daniel Constantin.Tot la capitolul subvenții, contribuția națională pentru sectorul ovine va fi și ea plătită în perioada următoare. De această dată, deținătorii de oi au solicitat toată suma alocată – peste 340 de milioane de lei.În plus, crescătorii de ovine din zonele defavorizate vor primi în plus 6,5 euro pe cap de animal, însă banii vor intra în conturi, cel mai devreme începând cu luna februarie.
„Pentru sectorul zootehnic, CNDP-urile pentru ovine, acolo putem deja să plătim. Repet, este pentru prima dată și la ovine când putem să plătim atât de devreme, în luna ianuarie. S-au solicitat toți banii pentru crescătorii de ovine – 345 de milioane de lei, care încep să fie plătiți. Pentru crescătorii de ovine care sunt în zonele defavorizate și care vor primi un supliment – anul acesta de 6,5 euro – plățile vor începe la începutul lunii februarie, după ce vom termina, după cum știți, au solicitat să prelungim primirea de cereri până pe 15 decembrie, deci n-a fost timpul necesar să operăm toate cererile respective”, a menționat oficialul de stat.
Decit nimic,zic unii,este bun si un pic de praf in ochi
10.000 de ferme de subzistență și semisubzistență vor avea la îndemână 150 de milioane de euro pentru a trece de la producția pentru comerțul nefiscalizat și pentru autoconsum, la cea pentru piață.„Eu am contestat, ca să spun așa, cu ghilimelele de rigoare, această măsură în care am acordat câte 1.500 de euro pentru fiecare fermă de subzistență, în fiecare an. (…) Este o prevedere introdusă de noua Politică Agricolă Comună, gândindu-se, cei care au introdus-o, probabil, și la România. (…) EU dacă eram ministru atunci, nu aș fi fost de acord cu această măsură. (…) Există o imagine clară. Sunt 48.000 de exploatații care au beneficiat de Măsura 141. (…) Ei, practic, s-au angajat ca cinci ani de zile să primească în fiecare an câte 1.500 de euro și monitorizăm an de an să vedem dacă se încadrează în parametri și dacă reușesc să iasă din zona de semisubzistență, să producă pentru piață”, a declarat la TVR Daniel Constantin.„Pe zona de PNDR, este foarte important să știți calendarul pe care îl avem. Eu sper ca până pe 15 februarie să terminăm forma integrată a Programului, să-l transmitem la Bruxelles. Măsurile pe care le avem în PNDR cred că le știți foarte bine. Aș adăuga o singură măsură, pentru că am luat decizia aceasta în decembrie (2013 – n.r.) să introducem și acea schemă prin care putem să acordăm, un fel de continuare a Măsurii 141, prin care se acordau 1.500 de euro anual, timp de cinci ani de zile, pentru gospodăriile țărănești – fermele de subzistență cum se spunea acolo. Măsura aceasta (141 – n.r.) este înlocuită de o Măsură cu 15.000 de euro, 100% nerambursabili, pe care pot să-i primească, suma alocată este de 150 de milioane de euro. Deci 10.000 de gospodării pot să beneficieze de această măsură pentru a se dezvolta, pentru a trece de la subzistență, semisubzistență, să producă pentru piață”, a PROMIS ministrul.