Nici o ţară clădită pe minciună, hoţie, idolatrie-PeSeDie, preacurvie şi pe alte nedreptăţi, datini, ritualuri, demonii (Gal.5/20), nu are şanse de izbândă; Nici sataniştii de stânga, nici „aleşii” de dreapta nu pot salva ţara, decât numai El! Praful s-a ales de „măreţia reuşitelor” komuniste şi pulberea se va alege şi de deşertăciunile PeSeDiste, dacă nu pulsează în ele inima lui Dumnezeu- Evanghelia! Nici un popor învrăjbit, manipulat, minţit, păcălit, neânnoit, nu poate dăinui! Orice om care-i întoarce spatele propriului Făcător şi se ia după tradiţii, pomeni, făcături satanice-preoţeşti, devine victima lor (Rom.1/18-32). Treziţi-vă voi care hibernaţi în păcat şi naşteţi-vă din nou (Ioan, cap.3)! Deşteptaţi-vă, spălaţi-vă pe dinauntru(botezaţi-vă nu în apă de ploaie), ci în moartea Lui-purificatoare (Rom. cap. 6); Ieşiţi din satan, din Babilonia/învăţătura demonică şi, prin pocăinţă, intraţi, nu în Arca lui Noe sau în Canaan, ci în „Corabia Cristică”, pentru a nu rămâne pe dinafară la venirea Lui (1 Ioan2/28); Să credem că numai în El este iertare, iubire, evlavie, împăcare, dreptate, credinţă, neprihănire, mântuire şi alte bunătăţi (F.Ap.4/12)… Lumea dinafara Lui-cand a votat „komunismul”, desfrâul, superstiţia, s-a ales cu potopul lui Noe, după cum, prin votarea Globalismului, urmează Apocalipsa… De aceea, popoare şi ţări-noroade toate, întoarceţi-vă de pe calea fiului risipitor (Luca 15/11-32) şi urmaţi-i căinţa… ca Moise, (Ex.3/2-5) şi să stăruim asupra fiecărui verset, înflăcărat de Rugul nestins al Focului Mistuitor, până ne apridem, ca să ardem cu întregul pământ… Dacă nu ne conectăm la transfuzia cu Sânge veşnic, cu Gândirea Duhovnicească, adică Învăţătura Dumnezeiască; Dacă nu ne înhămăm la Jugul Îndumnezeirii, la care Hristos duce greul (Mat.11/28-30); Dacă nu ne facem UNA cu El- cu Voia Lui, pentru a ne blinda cu tot arsenalul Duhovnicesc (Ef.6/10-20), nu putem să ne apărăm şi nici nu –l putem alunga pe satan cum a făcut Isuss (Mat 4/1-11); Cine luptă, bizuit pe sine, pierde, fiindcă fără El nu putem face nimic veşnic, nimic bun! Numai dacă rămânem în El, umpluţi cu Plinătatea Învăţăturii Lui, putem birui totul; Dar nu omul adamic, ci Harul care locuieşte în Omul Îndumnezeit poate… Să credem că Dumnezeu este de partea păcătosului, dar este împotriva lui Satan! Să ne pocăim,ca să invăţăm şi de la Daniel cu tovarăşii lui de jug să nu ne spurcăm (hrănim) şi cu învăţăturile globalist de capitaliste (Dan.1/8-17 şi 3/17-19)

Ceausescu_10Clasicii Poporului NU mor niciodata,de aceea ii martirizeaza komunistii,adica fesenistii ,care sunt tot satanisti,precum globalistii apocaliptici===MIRCEA ELIADE ORBII CARE NE CONDUC, 1937…PATRU MILIOANE DE ROMANI …Lider județean social-democrat, înregistrat în timp ce povestește cum l-ar fi convins pe mitropolitul Ardealului să colaboreze pentru a convinge credincioșii să voteze PSD și ALDE…EXCLUSIV/Bechtel i-a PLĂTIT lui Năstase COMISION 80 MILIOANE de DOLARI! „Baronii-talhari rosii”. Ambasadorul SUA, cel mai dur discurs la adresa PSD. Ii felicita pe Iohannis si Orban   /DEPORTATI DE  COMUNISTI!drPrin hibridarea dintre liberul cugetator Ilicy Iliescu si SOROS ,NEOMARXIST, adică NEOLBOLȘEVIC – s-a nascut globalismul apocaliptic ! Toată mișcarea PROGRESISTĂ-GLOBALISTĂ e una NEOMARXISTĂ, adică neo-bolșevică. BOLȘEVISMUL N-A MURIT, ESTE Ilicy-SOROS TRAVESTIT…Exterminatorii Rasei Umane…Noua Ordine Mondiala NWO, Cipul 666 Semnul Fiarei…Adrian Nastase, criminalul care a vandut Basarabia rusilor si a ucis democratia din Romania…Orice partid cladit pe hotie,minciuna,idolatrie-fesenie –devine o trista amintire „Eu sunt omul dracului”. Mitica il anunta pe Ciolacu ca are inregistrari din PSD: „Nu o sa fiu bataia lor de joc”…Iliescu_10Doctrinele mântuirii…5. CAPUL TRUPULUI …3. TRUPUL LUI HRISTOS…Ca Mijlocitor, Cristos a trebuit să devină om…Dumnezeu nu are nevoie de înţelepciunea omenească,de priceperea lumească, sau de credinţa noastră ADAMICA-strămoşească- de zeciueli, cântece, datini, pomeni, sau vorbe în vânt; El se descurcă şi fără pocăinţa noastră, şi nu are nevoie nici de greaţa lui Iov, nici de… El ni l-a dat pe Fiul său cu toate Daruile, să primim TOATĂ Plinătatea Dumnezeiască, dacă îngropăm şerpăria fardată în inimi, prin botezul în moartea Lui, în învierea şi rodirea Lui- NUMAI dacă ne facem Una cu Moartea Lui, putem învia, umbla şi rodi împreună cu El şi prin El, pentru că omul vechi a fost răstignit şi trăim, dar nu mai trăim noi, ci Hristos trăieşte în oamenii nascuti din nou, şi viaţa pe care o trăim, o trăim prin credinţa în Hristos; (Gal. 2/20)… 77  Șerban Nicolae a grațiat corupți cu pixul lui Ion Iliescu! Din postura de consilier prezidențial, a pus pe masa lui Iliescu decrete de grațiere pentru cinci condamnați definitiv sub acuzații de corupție…Pentagonul lucrează la o nouă armă uluitoare: drona care “dispare”! S-o vedem şi pe asta…Marea Britanie creează un avion-monstru: poate atinge de 25 de ori viteza sunetului şi poate înconjura Pământul în doar 4 ore!Noua Ordine Mondiala a Iluminatilor si Guvernul Masonic Mondial – un cosmar pentru omenire ! Ideologia nationalista reprezinta singura forta de rezistenta impotriva GlobalizariiNoua Ordine Alimentară şi Codex Alimentarius ne omoară cu zile; Controlul insidios al minții umane: tehnologii folosite pentru subjugarea maselor; Karl Marx si Friedrich Engels: “romanii sunt un popor fara istorie, destinati sa piara in furtuna revolutiei mondiale!”  …Imperiul Otoman  se joaca de-a…focul si se hraneste cu moaste Apocaliptice  …Președintele Erdogan: ”Ierusalim este orașul nostru, un oraș de la noi”des   ..B)Sfaturi si retete de specialitate… Tratamente la sol, la seminte si la culturi legumicole etc

 

Doctrinele mântuirii

(Continuare pe   https://www.rcrwebsite.com/doc52.htm)

INTRODUCERE

Dorinţa noastră este ca, pe măsură ce devenim mai familiarizaţi cu adevărurile importante ale credinţei creştine, aşa cum ne învaţă Biblia, să creştem în harul şi cunoştinţa Domnului nostru Isus, să ştim ce credem, şi de ce credem aceasta şi să fim echipaţi pentru a apăra credinţa (1Petru 3:15).

Această broşură este creată pentru a determina cititorul să-şi arunce privirea prin Scripturi pentru a intra în posesia unor mai bune cunoştinţe despre Biblie şi credinţele esenţiale ale creştinăţii. Broşura poate fi folosită în mod individual sau în grupuri mici. Toate răspunsurile la întrebări sunt furnizate la sfârşitul cărţii.

Doctrinele mântuirii

PARTEA a II-a

În continuarea studiului nostru despre doctrinele mântuirii vom arunca o privire asupra altor termeni biblici folosiţi pentru a descrie câteva aspecte ale mântuirii noastre. Cele şase doctrine cuprind:

1. Răscumpărarea
2. Împăcarea
3. Înfierea
4. Sfinţirea
5. Învierea
6. Siguranţa

Sperăm ca Domnul să continue să vă ajute să înţelegeţi Cuvântul Său, pe măsură ce treceţi prin întrebările acestei broşuri. Şi sperăm că veţi creşte în cunoştinţa mântuirii voastre.

RĂSCUMPĂRAREA

Vom privi acum la un alt aspect al mântuirii, şi anume doctrina răscumpărării. Răscumpărarea înseamnă eliberarea de sub sclavie prin plătirea unui preţ. O bună ilustraţie este piaţa de sclavi, unde cuvântul răscumpărare era folosit pentru a descrie achiziţionarea unui sclav cu scopul de a fi eliberat fără să mai fie nevoit să se întoarcă la sclavie.

În contextul Bibliei şi al mântuirii, citim şi experimentăm în propriile noastre vieţi că fiecare persoană nemântuită se află legată în sclavie.

57. Conform cu Ioan 8:34, cui îi este robită persoana nemântuită?

__________________________________________________________

Omul se află sub jugul păcatului şi nu este capabil să se elibereze singur. Are nevoie de un Răscumpărător care să-l elibereze din sclavie. Acel Răscumpărător este Fiul fără păcat (neprihănit) al lui Dumnezeu, Isus Cristos.

58. În acord cu următoarele versete, din ce ne-a răscumpărat Isus?

a) 1Petru 1:18 __________________________________________

Aceasta este o viaţă ce nu poate produce ceva profitabil. O viaţă dusă în robia păcatului nu poate să rezulte în ceva cu valoare spirituală.

b) Galateni 3:13 ________________________________________

Datorită stării noastre de robi ai păcatului, nu suntem în stare să îndeplinim cerinţele legii lui Dumnezeu; deci suntem sub blestemul morţii, care este sentinţa adusă de lege. Isus ne izbăveşte de acest blestem luând condamnarea asupra Sa.

c) Coloseni 1:13,14

1.__________________________________

2.__________________________________

Satan a avut putere asupra noastră datorită naturii noastre păcătoase. El s-a folosit de această natură păcătoasă pentru a ne controla. Isus ne-a eliberat însă din păcat, deci şi de sub puterea lui Satan.

d) Tit 2:14 ______________________________________________

“Orice fărădelege” înseamnă “orice păcat”. Isus ne-a eliberat de orice păcat trecut, prezent şi viitor.

Spuneam că răscumpărarea înseamnă eliberarea din robie prin plătirea unui preţ. Un preţ mare a fost plătit pentru eliberarea noastră din păcat şi de pedeapsa adusă de el.

59. a) Care a fost preţul plătit pentru libertatea noastră (1Petru 1:18,19; Efeseni 1:7)?

__________________________________________________________

Plata păcatului este moartea (Romani 6:23). Deci preţul pentru eliberarea noastră a fost plătit prin faptul că Isus Cristos, Cel fără de păcat, a murit în locul nostru (vezi doctrina substituirii).

b) Cu ce contrastează sângele lui Cristos în 1Petru 1: 18?

__________________________________________________________

Pentru cumpărarea sclavilor se foloseau monede din aur şi argint. Deşi monedele aveau valoare, erau pieritoare, valoarea lor fiind temporară. Dar sângele lui Cristos este menţionat aici ca fiind “scump”. Acest cuvânt indică ceva de mare valoare şi având un preţ mare. Nu este nimic care să aibă o valoare mai mare şi care să fi putut fi oferit în schimbul eliberării noastre din sclavia păcatului.

60. Ce a dat sângelui Său o valoare atât de mare (Fapte 20:28)?

__________________________________________________________

Acest sânge a fost mult mai bun decât cel al viţeilor şi al ţapilor folosiţi în jertfele Vechiului Testament (Evrei 9:12). Acest sânge a fost singurul acceptat în ceruri pentru răscumpărarea omenirii. Acesta a fost sângele dumnezeirii şi al umanităţii fără de păcat – sângele preţios al lui Cristos.

“Căci Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi.” (Marcu 10:45; vezi şi 1Timotei 2:5,6)

Am văzut, deci, că pe când noi eram încă sub robia şi puterea păcatului, Isus Cristos, Fiul fără de păcat al lui Dumnezeu, Şi-a dat viaţa ca preţ de răscumpărare din acea piaţă de sclavi ai păcatului.

Haideţi să ne aţintim puţin atenţia asupra rezultatelor răscumpărării noastre.

61. Citiţi Efeseni 1:7 şi Romani 3:24, apoi scrieţi unul dintre rezultatele răscumpărării.

__________________________________________________________

Amintiţi-vă că, atunci când am discutat despre doctrina justificării, am spus că justificarea înseamnă să fi eliberat de vina păcatelor noastre şi de pedeapsa ce o meritam (iertarea), precum şi atribuirea perfectei neprihăniri a lui Isus Cristos în vieţile noastre. Isus Cristos ne-a răscumpărat din păcatul nostru şi ne-a făcut neprihăniţi. Nu trebuie să trecem niciodată cu vederea faptul că, aşa cum o spun aceste două versete, a fost un gest al minunatului har al lui Dumnezeu. Noi, cu niciun chip, nu meritam ceea ce a făcut Isus Cristos pentru noi.

62. Un alt rezultat al răscumpărării noastre îl găsim în Coloseni 1:13,14

__________________________________________________________

Isus ne-a răscumpărat din întunecimea împărăţiei lui Satan şi ne-a făcut cetăţeni ai împărăţiei lui Dumnezeu. Acum Isus Cristos este regele nostru – Regele regilor.

63. Care dintre rezultatele răscumpărării consemnate în Tit 2:14 îţi dă o mare siguranţă ca şi credincios în Isus Cristos?

__________________________________________________________

Ca şi posesiuni ale lui Isus Cristos, putem fi siguri că El nu va îngădui niciodată ca cineva să ne ia din mâinile Sale. Nicicând nu vom mai fi vânduţi pe piaţa de sclavi ai păcatului. Putem să ne odihnim în siguranţă, ştiind că suntem ai Aceluia care ne iubeşte şi vrea doar ce este bun pentru noi.

64. Conform cu Evrei 9:12, cât de completă este răscumpărarea noastră?

__________________________________________________________

Isus nu ne scoate de pe piaţa de sclavi a lui Satan până la următoarea dată când păcătuim; ci o face pentru totdeauna, iar valoarea sângelui Său a fost suficient de mare să-mi acopere toate păcatele trecute, prezente şi viitoare.

Vom încheia studiul nostru referitor la doctrina răscumpărării prin a privi la câteva versete care se referă la răscumpărarea viitoare a creştinului.

65. Ce aşteptăm cu înfocare noi, cei care am fost răscumpăraţi din robia păcatului?

__________________________________________________________

După cum bine ştim, deşi am fost răscumpăraţi din vina, puterea şi pedeapsa păcatului, încă trăim în acelaşi trup, care este capabil de păcat şi ne împiedică să ne bucurăm de părtăşia totală cu Dumnezeu.

66. Dar când va reveni Isus să-Şi ia biserica, va schimba trupul acesta pământesc făcându-l asemenea cu ce (Filipeni 3:20-21)?

__________________________________________________________

1Corinteni 15:53 spune: “Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire.” Când se va întâmpla acest lucru, răscumpărarea noastră va fi completă. Vom fi izbăviţi de prezenţa păcatului şi de puterea morţii. Vom avea trupuri asemenea Domnului nostru înviat, trupuri ce nicodată nu vor mai fi în ghiara morţii.

Ne putem, însă, bucura de acum, căci Duhul Sfânt, care locuieşte în fiecare credincios, ne este dat ca şi garanţie a acestei răscumpărări viitoare. (Efeseni 1:13,14; 4:30)

ÎMPĂCAREA

Acum vom privi pe scurt mântuirea dintr-un unghi puţin diferit în ceea ce priveşte relaţia noastră cu Dumnezeu. Biblia îl numeşte împăcare.

Putem defini împăcarea ca fiind o schimbare de la o condiţie la alta, schimbare care înlătură orice stă în calea unităţii şi a păcii. În contextul mântuirii, este o schimbare care vine din partea unei persoane (păcătosul), fiind declanşată de acţiunea altei persoane (Isus Cristos). Această definiţie va deveni mai clară pe măsură ce vom examina versetele din Scriptură care se ocupă de această doctrină a împăcării.

De ce avem nevoie să fim împăcaţi?

67.a. Citeşte Romani 5:10 şi scrie care era relaţia noastră cu Dumnezeu, înainte ca El să ne fi împăcat cu El?

__________________________________________________________

b. Cum descrie Coloseni 1:21 această relaţie?

__________________________________________________________

Vieţile noastre, înainte de a fi fost mântuiţi, erau în opoziţie totală faţă de Dumnezeu, datorită păcatului nostru şi a firii noastre păcătoase. Nu aveam pace cu Dumnezeu pentru că bariera păcatului ne-a separat şi ne-a adus sub mânia lui Dumnezeu. Dumnezeu urăşte păcatul şi nu poate avea părtăşie cu cel păcătos. Totuşi, El doreşte să refacă acea părtăşie şi unitate cu omul păcătos şi, deoarece eram neajutoraţi şi incapabili să producem noi această împăcare cu Dumnezeu, El a luat iniţiativa de a aduce pace şi unitate între omul păcătos şi Dumnezeul Cel Sfânt.

Cum am fost împăcaţi?

Cum a îndepărtat Dumnezeu bariera care ne înstrăina de El?

68. Citeşte din nou Romani 5:10 şi Coloseni 1:22. Cum ne-a împăcat Dumnezeu cu El?

__________________________________________________________

Coloseni 1:20 spune că El a făcut “…pace prin sângele Lui.” Isus Cristos a îndepărtat bariera păcatului luând asupra Sa păcatul nostru şi suferind pedeapsa cu moartea în locul nostru. În schimbul păcatului nostru, El ne-a dat neprihănirea Sa. Calea a fost, astfel, complet curăţată pentru ca omul să fie împăcat cu Dumnezeu Sfânt.

“Hristos, de asemenea, a suferit odată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorât în trup, dar a fost înviat în duh.” (1Petru 3:18)

“… Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor…” (2Corinteni 5:19)

Rezultatele împăcării

69. Acum, că bariera păcatului a fost înlăturată, care este relaţia noastră cu Dumnezeu (Coloseni 1:20)?

__________________________________________________________

Relaţia noastră cu Dumnezeu nu mai este una de ostilitate. Nu mai suntem în opoziţie faţă de El. Acum suntem uniţi în pace prin dragostea şi harul Său şi El ne numeşte “prieteni” (Ioan 15:15).

70. Datorită faptului că avem pace cu Dumnezeu, de ce anume am fost scăpaţi (Romani 5:9)?

__________________________________________________________

Mânia lui Dumnezeu se referă la judecata finală pe care El o va face asupra lumii. Cei ce au fost împăcaţi cu Dumnezeu nu trebuie să se teamă de această judecată.

71. Ca persoane care au fost împăcate cu Dumnezeu, ce anume ne-a fost încredinţat de către El (2Corinteni 5:18-20)?

_________________________________________________________

“Noi dar, suntem trimeşi împuterniciţi ai lui Hristos; şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu!” (2Corinteni 5:20)

ÎNFIEREA

Un alt aspect al mântuirii noastre este cu privire la înfierea noastră de către Dumnezeu. Când suntem născuţi din nou, devenim copii ai lui Dumnezeu prin credinţă în Isus Cristos (Ioan 1:12). Cuvântul grec folosit aici pentru “copii” este tekon, care accentuează realitatea naşterii noastre. Mai există, însă, un alt cuvânt folosit când se vorbeşte de înfierea noastră. Cuvântul este huios, care subliniază caracterul relaţiei.

Înfierea este actul prin care Dumnezeu acordă credinciosului poziţia de fiu adult (huios), înzestrat cu drepturile şi privilegiile unui copil născut.

“Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimes pe Fiul Său, născut din femeie, născut supt Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau supt Lege, pentru ca să căpătăm înfierea.” (Galateni 4:4-5)

72. Dacă suntem copii ai lui Dumnezeu, atunci ce devenim (Romani 8:17; Galateni 4:7)?

___________________________________________________________

Înfierea noastră este în mod esenţial legată de faptul că noi, ca şi credincioşi suntem în Cristos (citeşte Galateni 3:26-29). Acesta este motivul pentru care Pavel poate afirma în Romani 8:17 că noi suntem moştenitori împreună cu Cristos. Toate binecuvântările pe care le primim ca fii ai lui Dumnezeu sunt ale noastre pentru că noi suntem în Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Suntem identificaţi cu Cristos.

“Că adică Neamurile sunt împreună moştenitoare cu noi, alcătuiesc un singur trup cu noi şi iau parte cu noi la aceeaş făgăduinţă în Hristos Isus, prin Evanghelia aceea…” (Efeseni 3:6)

73. Ce anume ne spune Tit 3:5-7 că moştenim?

___________________________________________________________

Isus a spus: “…Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa…” (Ioan 14:6). Ioan, în 1Ioan 1:1-3, identifică viaţa veşnică cu Isus Cristos, iar mai târziu, în 5:12, el spune că “…cine are pe Fiul, are viaţa…”. Viaţa veşnică nu poate fi separată de Isus Cristos. Când suntem mântuiţi, suntem identificaţi cu Cristos şi Cristos vine să locuiască în noi. De aceea noi moştenim viaţa Lui – viaţa veşnică.

74. Citeşte 1Petru 1:3-5 şi enumerează patru caracteristici ale moştenirii care ne-a fost dată.

___________________________________________________________

Din aceste versete primim asigurarea moştenirii noastre.

Nestricăcioasă (nepieritoare) înseamnă că nu este supusă degradării. Moartea nu există în vocabularul moştenirii noastre. 1Corinteni 15:52-54 spune:

“…într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi. Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire. Când trupul acesta supus putrezirii, se va îmbrăca în neputrezire, şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: Moartea a fost înghiţită de biruinţă…” (vezi şi 1Corinteni 9:25)

Neîntinată înseamnă eliberată de contaminare. Această lume şi tot ceea ce este în ea a fost contaminată de păcat. Dar viaţa pe care o moştenim, ca şi copii înfiaţi ai lui Dumnezeu, este liberă total de orice influenţă a păcatului tot aşa cum este şi Cristos.

“Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi, şi înălţat mai pe sus de ceruri…” (Evrei 7:26)

Fără veştejire înseamnă că nu se învecheşte. Moştenirea noastră este eternă şi nu se va veşteji niciodată aşa cum se întâmplă cu toate lucrurile de preţ ale acestei lumi.

“Şi când Se va arăta Păstorul cel mare, veţi căpăta cununa, care nu se poate vesteji, a slavei.” (1Petru 5:4)

Păstrată înseamnă că este protejată sau păzită. Dumnezeu veghează asupra moştenirii noastre şi o păzeşte până în ziua în care vom pătrunde în plinătatea mântuirii noastre.

Aşa că, pe lângă faptul că suntem binecuvântaţi cu toate binecuvântările spirituale în locurile cereşti în Cristos (Efeseni 1:3), aşteptăm, de asemenea, ziua în care noi, ca şi fii adoptaţi de către Dumnezeu, vom fi părtaşi ai slavei lui Cristos. Slavă care este mai presus de ceea ce ne putem imagina.

“Dar, după cum este scris: Lucruri, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile, pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” (1Corinteni 2:9)

SFINŢIREA………………………………………………………………………………………….

Mântuire și sfințire

Citește cum putem fi mântuiți de păcat, cum putem primi viață veșnică și cum Evanghelia ne poate conduce dincolo de iertarea păcatelor – către sfințire!

17 versete biblice despre faptele bune pregătite de Dumnezeu pentru noi

Ce este împăcarea și de ce avem nevoie de ea?

Ce este împăcarea?

Ce înseamnă să primești natură dumnezeiască?

Este posibil să fii desăvârșit?

Lupți conștient împotriva păcatului??

Sfințire: Ce înseamnă și cum o pot primi și eu?

Adevărul din spatele mântuirii: spirit, suflet și trup

De ce am nevoie de mântuire?

O mântuire așa de mare!

3. TRUPUL LUI HRISTOS

 

https://gbv-online.org/book/480/chapter/3

„De aceea și eu, de când am auzit despre credința în Domnul Isus care este în voi și despre dragostea voastră pentru toți sfinții, nu încetez să aduc mulțumiri pentru voi, când vă pomenesc în rugăciunile mele. Și mă rog ca Dumnezeul Dom­nului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înțelepciune și de descoperire în cunoaș­terea Lui și să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeți care este nădejdea chemării Lui, care este bogăția gloriei moștenirii Lui în sfinți și care este față de noi, credincioșii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui, pe care a desfășurat-o în Hristos, prin faptul că L-a înviat din morți și L-a pus să stea la dreapta Sa, în locurile cerești, mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice dregă- torie și de orice nume care se poate numi, nu numai în veacul acesta, ci și în cel viitor. El I-a pus totul sub picioare și L-a dat căpetenie peste toate lucrurile Adunării, care este trupul Lui, plinătatea Celui ce împlinește totul în toți“ (Efeseni 1.15-23).

în aceste versete găsim o rugăciune a apos­tolului Pavel. El auzise despre credința efesenilor în Domnul Isus și despre dragostea lor față de toți sfinții și acum s-a simțit obligat să aducă neîncetat mulțumiri pentru ei și să se roage ca „Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei”, să le dea „un duh de înțelepciune și de descoperire în cunoașterea Lui”. Trebuia ca ei să învețe să-L cunoască pe Dumnezeul Domnului Isus Hristos, Tatăl slavei („să vă lumineze ochii inimii, ca să cunoașteți”) și apoi sunt prezentate trei lucruri în care este descoperită dragostea Tatălui.

Merită subliniat faptul că aici Dumnezeu este numit „Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos”, ceea ce înseamnă că Domnul este văzut ca OMUL Isus Hristos. După cum am remarcat, Adunarea este zidită pe stânca Domnul Isus, Fiul Dumnezeului celui viu. Aceasta este poziția Lui ca temelie a Adunării, dar, în legătura Lui cu Adu­narea, El este Fiul lui Dumnezeu care a devenit Om. Noi puteam fi uniți cu El numai ca Om. In Ioan 14, într-un context diferit, vedem că suntem legați de Domnul Isus. Aici nu este nici o referire la Adunare, de vreme ce nu găsim Adunarea în Evanghelia lui Ioan. La versetul 20 citim: „în ziua aceea” – adică atunci când Se va coborî Duhul Sfânt, ceea ce deja s-a întâmplat – „veți cunoaște că Eu sunt în Tatăl Meu”. Din aceasta vedem că Domnul Isus este în chip desăvârșit una cu Tatăl – nu doar Tatăl în El, ci El în Tatăl; Dumnezeu Fiul desăvârșit unit cu Dumnezeu Tatăl.

Apoi Domnul adaugă: „voi în Mine și Eu în voi“. Aceasta înseamnă că noi de asemenea sun­tem deplin uniți în El. Nu numai El este în noi, ci și noi suntem în El. Noi suntem pe deplin încor­porați în Omul Isus Hristos, care este Veșnicul Fiu al lui Dumnezeu și astfel suntem încorporați în Dumnezeu Tatăl. Nici o ființă nu ar fi putut ajunge vreodată la divinitate. Aceasta ar fi fost imposibil. Dar cred că nici o legătură nu ar putea fi mai apropiată decât aceasta: a fi uniți cu El, Cel care este una cu Tatăl. Și astfel Adunarea, mireasa lui Hristos, este legată de Hristos ca Om, de Fiul lui Dumnezeu care a devenit Om, nu de El ca Dum­nezeu veșnic. Acest Om este Dumnezeul cel ves? nic, nu trebuie să uităm niciodată aceasta. Dar, când în Efeseni 1 se vorbește despre legătura dintre Hristos și Adunare, îl vedem pe Hristos ca Om, chiar dacă El este, de asemenea, Dumnezeul cel veșnic. La Ioan 14 suntem uniți cu El indivi­dual, după ce L-am primit pe El ca viață a noastră; la Efeseni 1 vedem unitatea noastră desăvârșită cu El în poziția noastră, în tot ceea ce El a primit de la Dumnezeu ca Om.

Pavel se roagă ca efesenii să poată cunoaște cât de bun este Dumnezeu si cât de mare este dragostea Lui. Dar cum aș putea afla cum este cineva? Numai dacă acesta singur mi se dezvăluie. Acesta este, în mod deosebit, cazul și cu Dum­nezeu. El, care locuiește într-o lumină de care nu te poți apropia (1 Timotei 6.16), poate fi cunoscut numai prin revelație. Chiar dacă nu ar fi într-o lumină de care nu te poți apropia, făpturile Lui L-ar putea cunoaște tot numai în măsura în care El li Se descoperă. Ni se spune aici cum El Se revelează pe Sine însuși, astfel încât să-L putem cunoaște.

Care este „NĂDEJDEA CHEMĂRII LUI“? Răspunsul îl găsim la Efeseni 1.3-6: „Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hris- tos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecu­vântări duhovnicești, în locurile cerești, în Hristos. In El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinain­te să fim înfiați prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale, spre lauda slavei harului Său, pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui“. Aceasta este „nădejdea chemării“. Nu este o chemare minunată faptul că Dumnezeu ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovnicești în locurile cerești si că ne-a ales înainte de întemeierea lumii ca să fim sfinți și fără pată înaintea Lui, în dragoste, și că ne-a rânduit mai dinainte pentru înfiere? Aceasta înseamnă că Dumnezeu S-a gândit la noi înainte de a exista lumea și că El a vrut ca noi să fim așa cum este El, („sfinți și fără pată“). înainte de întemeierea lumii, El a vrut ca noi să fim copiii Lui și să împărtășim orice binecuvântare din locurile cerești. înainte de a crea omul, Dumnezeu luase această hotărâre „după buna plăcere a voii Sale, spre lauda slavei harului Său“. Nu pentru că El ar fi fost, în vreun fel, obligat să acționeze astfel, ci din libertatea propriei Lui voințe. Ce revelație a faptului că Dumnezeu este dragoste! Cât de bun este El!

Noi trebuie să fim sfinți și fără pată înaintea Lui. Aceasta înseamnă că trebuie să fim oameni care pot să stea în prezența Lui, după cum se spune la Coloseni 1.12, învredniciți de a avea parte de moștenirea sfinților în lumină. în versetul următor citim că „am fost strămutați în împărăția Fiului dragostei Lui“. Dumnezeu este lumină și dragoste și El a hotărât ca noi să fim vrednici de El. Trebuie să fim sfinți și fără pată în dragoste, ceea ce ne va face vrednici de a sta în prezența Lui.

Dar El nu vrea ca noi să fim sclavi sau slujitori, ca îngerii care stau înaintea Lui. Noi suntem chemați să fim copiii Lui, dar nu niște copii mici, cărora li se poruncește să facă cutare sau cutare lucru, ci fii, oameni care au dreptul de a sta în prezența Lui, oameni cu care Tatăl să poată discuta gândurile și planurile Lui. El ne-a ales să fim „asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie Cel întâi născut dintre mai multi frati“ (Romani 8.29).

Locul nostru este descris prin cuvintele: „bi­necuvântați cu orice binecuvântări duhovnicești în locurile cerești, în Hristos“. Aceasta este o stare minunată – orice binecuvântări duhovnicești în cer! Să cugetăm puțin asupra acestui fapt.

Nu există nici măcar o binecuvântare în cer pe care Dumnezeu să ne-o fi refuzat. Noi nu avem doar o parte din binecuvântările cerești, nu, ci Dumnezeu ne-a dat tot ce se află acolo. Noi am primit mult mai mult decât îngerii. Oricât de feri­ciți ar fi îngerii, ei sunt numai slujitori și sunt lucruri în cer de care ei, nefiind pentru ei, nu se pot bucura.

Ce fel de binecuvântări am primit noi? Dacă Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că suntem bine­cuvântați cu orice binecuvântare duhovnicească, aceasta înseamnă că Dumnezeu ne-a dat aceeași parte ca și Domnului Isus, pentru că El Se bucură de toate binecuvântările spirituale. Tot ceea ce este în cer este bun, plăcut și glorios și îi aparține Lui, Fiului lui Dumnezeu. Iar acum citim că El ne-a dat totul, pentru a lua parte, împreună cu Domnul Isus, la tot ce este în cer. Cât de bun și de plin de har este Dumnezeu, încât să dea toate acestea unor făpturi neînsemnate ca noi, cu toate că știuse că vom deveni păcătoși!

Dar se ridică întrebarea: cum este posibil aceasta? Omul a fost creat pentru a locui pe pământ. „Cerurile sunt cerurile Domnului, dar pământul l-a dat fiilor oamenii or “ (Psalmul 115.16). Noi nici măcar nu suntem în stare să părăsim acest pământ. Dacă vom încerca aceasta fără a lua măsurile necesare, vom muri. Cum ar putea Dumnezeu să ne dea un loc în cer? Cum poate El să facă pe oameni ca noi asemenea chi­pului Fiului Său? Cum poate El să ne facă „sfinți și fără pată“ în dragoste, pentru a ne da această stare de fii? Cum putem noi să luăm parte la binecuvântările din cer, de care până acum s-au bucurat doar Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt? Acestea sunt întrebări la care trebuie dat răspuns și asupra cărora vom reveni mai târziu. Deocamdată vreau să arăt doar că acestea sunt binecuvântările pe care ni le-a dat Tatăl.

„BOGĂȚIA GLORIEI MOȘTENIRII LUI ÎN SFINȚI“ (Efeseni 1.18) este dată „pentru adminis­trarea plinătății vremurilor, spre a-Și uni în Hris- tos toate lucrurile care sunt în ceruri și pe pământ“. „Plinătatea vremurilor” arată că este vorba de pământ, întrucât în cer, în veșnicie, nu există timp. Și apoi urmează ceva minunat. După ce spusese că vrea să aducă toate lucrurile împre­ună cu Hristos, pentru că El va domni peste toate, Dumnezeu adaugă: „în El am primit și o moște­nire, fiind rânduiți mai dinainte, după hotărârea Aceluia care lucrează toate după sfatul voii Sale, ca să fim spre lauda slavei Sale”. Cum este posibil aceasta? Cheia se află în Psalmul 8. Dumnezeu spune despre Domnul Isus: „Tu ești Fiul Meu; astăzi Te-am născut”; „Eu am uns pe împăratul Meu peste Sion, muntele sfințeniei Mele” (Psalmul 2). Dar împărații pământului și domnitorii lui Israel îl leapădă pe Domnul Isus și rezultatul este că lumea îl leapădă și Hristos suferă, chiar dacă Cel care locuiește în ceruri își bate joc de ei. în Psalmii 3-7 citim despre suferințele pe care le au de îndurat cei din rămășița credincioasă a lui Israel, ca rezultat al legăturii lor cu Hristosul cel lepădat. Dar urmează Psalmul 8, care spune că, dacă Domnul Isus va fi lepădat și ca împărat al lui Israel, Dumnezeu îi va da o nouă stare, cea de Fiu al Omului, adică o stare care nu este legată numai de poporul Israel. El este totuși împărat al lui Israel, dar, ca Fiu al Omului, este legat de toți oamenii, astfel încât să poată domni asupra între­gului univers. „Ce este omul, ca să Te gândești la El, și fiul omului, ca să-1 bagi în seamă? L-ai făcut cu puțin mai prejos decât îngerii și L-ai încununat cu slavă și cu cinste, I-ai dat stăpânire peste lucrările mâinilor Tale; toate le-ai pus sub picioa­rele Lui”. Acest psalm este citat de trei ori în Noul Testament și de fiecare dată referitor la Domnul Isus. Evrei 3.8 spune că totul este pus la picioarele Domnului Isus, „totul” însemnând nu numai pă­mântul, ci și cerul. „Dar când zice că totul I-a fost supus, se înțelege că afară de Cel care I-a supus totul” (1 Corinteni 15.27). Tatăl, care a pus toate lucrurile la picioarele Lui, nu va fi supus Lui. Cer și pământ, oameni, îngeri, întreaga creație, totul va fi sub picioarele Lui, cu excepția Tatălui care I-a dat totul. Ca Fiu al Omului, Domnul va împărăți peste tot. Al treilea pasaj este la Efeseni 1.22: „I-a pus totul sub picioare și L-a dat să fie Cap peste toate lucrurile Adunării”. Dacă este adevărat că totul, cu excepția Tatălui, este supus Lui, cum ar. putea noi să primim o moștenire și să nu fim supuși Lui? Dacă sunt moștenitor, sunt la același nivel cu ceilalți moștenitori, nu sub ei; noi suntem împre­ună moștenitori cu Hristos (Romani 8.17). Cuvân­tul lui Dumnezeu nu ne lasă nici o îndoială că, atunci când Hristos va domni asupra lumii, noi vom domni împreună cu El. Cum se poate explica aceasta? Este cea de-a doua întrebare în legătură cu binecuvântarea noastră cerească, la care tre­buie să răspundem.

„NEMĂRGINITA MĂRIME A PUTERII SALE, POTRIVIT LUCRĂRII PUTERII TĂRIEI LUI”. Ce este aceasta? în Efeseni 2.5 citim: „Dumnezeu … (măcar că eram morți în păcatele noastre) ne-a adus la viață împreună cu Hristos. Prin har sunteți mântuiți. El ne-a înviat împreună și ne-a pus să ședem împreună în locurile cerești, în Hristos Isus”. Cum a putut Dumnezeu face aceasta? Cum a putut Dumnezeu să învieze oameni ca noi, morți în greșeli și păcate, și să ne așeze în locurile cerești? Aceasta este cea de-a treia întrebare si răspunsul urmează îndată: „… să pun în lumină înaintea tuturor care este isprăvnicia acestei taine ascunse de veacuri în Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile; pentru ca domniile și stăpânirile din locurile cerești să cunoască azi, prin Adunare, înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu, după planul veșnic pe care l-a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru“ (Efeseni 3.11). Aici se spune că planul lui Dumnezeu are în vedere temelia Adu­nării și poziția pe care aceasta o ocupă. Prin toate binecuvântările date Adunării, îngerii pot să afle cât de înțelept este Dumnezeu. îngerii sunt în prezența lui Dumnezeu de mii, poate chiar milioa­ne de ani. Ei au scos strigăte de bucurie când Dumnezeu a creat lumea (Iov 38.7), dar nu au cunoscut în întregime înțelepciunea lui Dumne­zeu. Ei au putut să vadă înțelepciunea Lui numai în Adunare și în ceea ce Dumnezeu dă Adunării. La Efeseni 1 citim că Dumnezeu a făcut posibil aceasta. Cine nu ar fi uimit citind aceste cuvinte: „care este față de noi, credincioșii, nemărginita mărime a puterii Sale, potrivit lucrării puterii tăriei Lui, pe care a desfășurat-o în Hristos, prin faptul că L-a înviat dintre cei morți și L-a pus să stea la dreapta Sa în locurile cerești”.

Dumnezeu ne spune: „Vrei să știi cum îmi voi aduce la îndeplinire planurile și cum voi da binecu­vântările pe care le-am rânduit? Privește la Hris­tos! Puterea care era în El atunci când a înviat din morti lucrează în tine. Puterea care L-a înviat din morți, care I-a dat un loc la dreapta Mea și I-a pus totul sub picioare, te învie și pe tine din morți”. Efeseni 2 spune că noi, care eram morți în greșelile și în păcatele noastre, am fost aduși la viață, am fost înviați și am fost puși să stăm în locurile cerești în Hristos Isus, în poziția în care este El. în Efeseni 1.20-22 citim care este această poziție a Lui: „… L-a pus să stea la dreapta Sa, în locurile cerești, mai presus de orice domnie, de orice stăpâ­nire, de orice putere, de orice autoritate și de orice nume care se poate numi, nu numai în veacul acesta, ci și în cel viitor. El I-a pus totul sub picioare”. Apoi citim un adevăr minunat: „și L-a dat să fie Cap peste toate lucrurile Adunării, care este trupul Lui, plinătatea Celui care umple totul în toți”. Acesta este răspunsul. Hristos este Capul Adunării, iar Adunarea este trupul lui Hristos. Acesta este modul în care El își poate împlini toate scopurile. Hristos va domni peste univers. Totul va fi supus Lui. Dar trupul Lui Ii va fi supus? Dacă un împărat domnește asupra unei țări, ar fi un non­sens să spunem că doar capul lui domnește, nu și trupul lui.

Dacă avem în față imaginea lui Hristos și a Adunării ca mire și mireasă, am putea să presu­punem așa ceva. De exemplu, Anglia are regină, dar soțul ei nu este rege și nu are aceeași poziție ca și ea. La Efeseni 5 se prezintă imaginea unui bărbat și a soției sale, pentru că Duhul Sfânt vrea să ne explice relația de dragoste dintre Hristos și Adunarea Lui. Dar când se pune problema locului nostru și a privilegiilor noastre ca Adunare, Duhul Sfânt trebuie să folosească o altă imagine: cea a unui trup cu cap. în modul acesta se rezolvă problemele noastre. Dacă Hristos domnește peste tot, și trupul Lui domnește. Dacă Hristos are parte de toate binecuvântările din locurile cerești, la fel are și Adunarea, întrucât este trupul Lui. Dacă Hristos este Fiul lui Dumnezeu, și Adunarea tre­buie să fie părtașă la această stare. Poate oare Capul, Hristos, să posede ceva fără ca și trupul să ia parte la aceasta? Hristos, Capul, este deplin unit cu trupul Său, Adunarea, astfel încât nu poate exista nici cea mai mică despărțire între ei. Dacă îmi este capul despărțit de trup cu un milimetru sau chiar cu o miime dintr-un milimetru, nu mai sunt o ființă vie; sunt mort. Nu poate fi nici cea mai nesemnificativă despărțire. Cu această ima­gine Dumnezeu explică unitatea lui Hristos și a Adunării. In acest mod El Și-a dus la îndeplinire minunatele Sale planuri de dragoste și de bunătate prin care noi, păcătoși nenorociți, să putem lua parte la binecuvântările duhovnicești din locurile cerești ale Domnului Isus. Nu este acesta un fapt minunat? El ne arată ce loc are Adunarea în inima lui Dumnezeu. în ultimul capitol am văzut dragos­tea Domnului Isus pentru Adunare. Aici găsim dragostea Tatălui. El a hotărât ca Adunarea să fie părtașă la tot ce are Domnul Isus, la orice comoară pe care El a dat-o lui Hristos, adică să se bucure de toate binecuvântările duhovnicești, încât să fie în stare să domnească asupra universului împre­ună cu El. Chiar și îngerii vor fi supuși Lui. Când citim Apocalipsa 4 și 5, acest lucru devine evident.

încă din primele capitole ale Cuvântului lui Dumnezeu vedem că a existat o ordine anumită în creație. Iov 38.7 spune că fiii lui Dumnezeu, înge­rii, au cântat de bucurie când Domnul a creat pământul, deci ei existau dinainte. La Coloseni 1.16 citim că Domnul a creat scaunele de domnie, domniile, căpeteniile și autoritățile din cer. In Vechiul Testament citim adesea că, atunci când Dumnezeu avea nevoie să trimită vreun mesaj omului, folosea ca intermediar un înger. La Fapte 7.38, Ștefan spune că legea a fost dată de Dum­nezeu printr-un înger. îngerii erau făpturile care veneau la om în numele lui Dumnezeu, executând judecată asupra omului, păzind intrarea în gră­dina Edenului, pentru a-1 opri să se reîntoarcă acolo. în Apocalipsa 4, Dumnezeu stă pe tronul Său ca și Creatorul în legătură cu pământul (după cum vedem din curcubeu). El este înconjurat de făpturi vii, asemănătoare serafimilor din Isaia 6 și heruvimilor din Ezechiel 1 și 10. Aici nu mai este nici o mențiune referitoare la îngeri. în mijloc este tronul, apoi sunt cele patru făpturi vii și, în cercul din afară, douăzeci și patru de tronuri pe care stau bătrânii (imagini ale credincioșilor glorioși ai dis- pensațiunilor Vechiului și Noului Testament după răpire). In creație, îngerii au cea mai înaltă pozi­ție; sunt mai presus de om și în legătură strânsă cu Dumnezeu. La Exod 25 vedem doi heruvimi deasupra chivotului. în Ezechiel 1.26, heruvimii apar în legătură cu tronul. în adevăr, în cort ei erau de fapt parte din tron. Dar în Apocalipsa 5, unde Domnul Isus nu este văzut ca si Creator, ci ca Răscumpărător, „Miel … înjunghiat44, este o ordine complet diferită. Există și aici tronul și cele patru făpturi vii în jurul lui, dar ei nu sunt îngeri. La versetul 11 vedem pe îngeri ca un grup separat în jurul tronului. Cele patru făpturi vii sunt unite cu cei douăzeci și patru de bătrâni: fiecare are o harfă și potire de aur pline cu tămâie. Din acest moment sunt uniți și cei douăzeci și patru de bătrâni sunt în legătură directă cu tronul. îngerii sunt în cercul exterior.

Ca rezultat al lucrării de mântuire împlinite de Domnul, oamenii au dobândit poziția cea mai privilegiată, alături de tron. Nu este acesta un fapt minunat, că Dumnezeu a schimbat ordinea de la creație în favoarea noastră? La Coloseni 1 se spune că Domnul Isus este Creatorul tuturor lucrurilor și că atunci când a venit pe pământ, El era întâiul născut din toată creația. Trebuia să fie așa. Când Domnul Isus a venit pe pământ, putea să fie mai prejos decât îngerii, chiar copilaș fiind? Putea, Cel care a creat universul, să fie făcut mai prejos decât îngerii? Imposibil! Dacă Creatorul vine în propri- a-I creație, trebuie să aibă cel mai înalt loc. Să ne imaginăm că un grup de oameni de afaceri ar fi la o reuniune în Anglia și, dintr-o dată, ar intra primul ministru. Nu i s-ar da acestuia locul de onoare, chiar dacă nu este un om de afaceri? Nici nu s-ar putea altfel! Chiar dacă Creatorul Se umi­lește, devenind Om, trebuie să aibă primul loc. Coloseni 1.15 spune că El are cea mai înaltă poziție în creație. Când a venit pe pământ, era superior îngerilor, ca Om. Acum, după ce Și-a încheiat lucrarea, suntem uniți cu El. Dacă este superior îngerilor, la fel suntem și noi. Dacă eu am o fabrică, ar putea capul meu să fie director, iar trupul meu să lucreze la compartimentul desfa­cere? Dacă Hristos este întâiul născut din toată creația, Adunarea împărtășește cu El această pozi­ție, întrucât este trupul Lui. Astfel vedem la Efe- seni 1 că Hristos este Cap peste toate lucrurile și că în această poziție, Dumnezeu L-a dat Adunării, „care este trupul Lui, plinătatea Celui ce plinește totul în toți“.

HRISTOS ESTE CAP PESTE TOATE LUCRU­RILE. Cer și pământ, îngeri, omenire – totul, cu excepția Tatălui, este supus Lui. Fiind Cap peste toate lucrurile, Dumnezeu L-a dat Adunării, „care este trupul Lui”, și apoi se continuă: „plinătatea Celui care umple totul în toți”. îl vedem pe Domnul gloriei, care a împlinit lucrarea de pe cruce, care a creat cerul și pământul, care a chemat totul la viață prin Cuvântul Său, devenit Om. Dar, chiar Om fiind, ține toate lucrurile prin puterea Cuvân­tului Său și totul este sub picioarele Sale. El umple totul în toți. Totuși citim că El nu este complet fără Adunare. Este un cap complet prin el însuși? Nu, el trebuie să aibă un trup. Astfel, găsim aici minu­natele cuvinte că Adunarea este necesară pentru a-L face pe Hristos un Om complet, „plinătatea Celui care umple totul în toți”. Ar fi putut cineva să se gândească la așa ceva? Ce înțelepciune! Ar fi putut gândul omenesc să se oprească asupra ideii de a ne da un astfel de loc? Dar am citit cu atenție pasajul menționat? Nu se spune că Dumnezeu a dat Adunarea lui Hristos; cu siguranță că am fi uimiți la gândul că Dumnezeu ne consideră sufi­cient de buni pentru a ne da Fiului Său ca dar. Dacă ne uităm la noi înșine, am putea foarte bine să ne întrebăm cum este posibil ca Dumnezeu să ne considere un dar potrivit pentru Preaiubitul Său Fiu, care posedă cerul și pământul și toate bogățiile din cer. Cu toate acestea, citim: „Ai Tăi erau și Tu Mi i-ai dat“ (Ioan 17.6). Este minunat să vedem că Tatăl ne prețuiește atât de mult, încât ne consideră ca un dar potrivit pentru Preaiubitul Său Fiu.

însă pasajul din Efeseni 1 merge mai depar­te. Nu citim că Tatăl a dat Adunarea Domnului Isus, ci mai degrabă invers, că Dumnezeu L-a dat pe Domnul Isus ca dar Adunării, „L-a dat să fie Cap peste toate lucrurile Adunării”. Putem înțelege aceasta? Dumnezeu vrea ca noi să cunoaștem ce înseamnă Adunarea pentru El. Noi putem cunoaș­te aceasta dacă ne gândim la ce înseamnă Hristos pentru Dumnezeu. Toată plinătatea dumnezeirii a găsit plăcerea să locuiască în Omul Hristos Isus și să împace toate lucrurile cu Sine prin El. Cum a realizat aceasta Fiul Omului? în timpul vieții Sale El a glorificat pe Dumnezeu prin aceea că întot­deauna a făcut ce-I plăcea Tatălui (Ioan 8.29). în moartea Sa, El S-a dat pe Sine însuși, fără pată, lui Dumnezeu, prin Duhul cel veșnic (Evrei 9.14) și a împlinit voia lui Dumnezeu. Drept urmare, Dumnezeu L-a înviat din morti si I-a dat un loc la dreapta Sa, peste toate făpturile Sale. Apoi El a dat această Persoană glorioasă, obiectul dragostei și a plăcerii Sale, să fie Capul Adunării. Vedem aici descoperirea întreagă a dragostei lui Dumnezeu. El a vrut să ne facă sfinți și fără vină înaintea Lui, în dragoste. El a vrut să ne facă fii și să ne dea orice binecuvântare duhovnicească, iar pentru aceasta nu era decât o cale – unirea noastră cu Domnul Isus. Pentru a fi sigur că vom primi totul și ne vom bucura de belșugul plinătății Lui, El ni L-a dat pe Hristos ca și Cap al Adunării. Vedem cât de mult iubește Dumnezeu Adunarea! Ne putem face o imagine, cât de slabă, despre privilegiul de a fi membru al Adunării Lui, care este așa de prețioasă în ochii Lui? Dragostea Tatălui față de Adunare a fost atât de mare, încât L-a dat pe Fiul Său ca și Cap al acestei Adunări. Adunarea este trupul lui Hristos; un singur trup, strâns unit cu El.

Dar aceasta nu este totul. Adunarea este necesară pentru a întregi gloria Domnului Isus; ea este „plinătatea Celui care umple totul în toți”. Revenind la Matei 13, ne putem imagina că negus­torul care a vândut tot ce a avut pentru a obține acel mărgăritar de mare preț ar fi putut fi vreodată fericit fără el? Ar fi putut Domnul Isus, care a fost gata să renunțe la tot ce avea pentru a obține Adunarea și care S-a făcut pe Sine rob pentru a sluji acesteia, să fie mulțumit fără ea? Imposibil! El nu numai că a împlinit lucrarea pe cruce, dar este acum în cer în folosul Adunării, curățind-o și sfințind-o, în așteptarea clipei când va putea înfă­țișa înaintea Sa această Adunare glorioasă, pentru că nu ar putea fi fericit fără ea. Vedem că fără Adunare, El nici măcar nu este complet. După cum un cap nu poate trăi fără corp, la fel și Adunarea este împlinirea Lui. Probabil că acum înțelegem cum privește Dumnezeu Adunarea. Desigur, avem binecuvântări personale, individuale. Biserica ro- mano-catolică neagă existența binecuvântărilor personale, pretinzând că toate acestea sunt legate de biserică, în afara acesteia nefiind mântuire. Aceasta este în totală contradicție cu Cuvântul lui Dumnezeu. Fiecare păcătos trebuie să se pocă- iască și acest fapt nu are nimic de-a face cu bise­rica. El trebuie să vină la Domnul Isus cu propriile lui păcate, să creadă în Domnul Isus, să accepte vestea cea bună pentru sine însuși și să găsească pace cu Dumnezeu; trebuie să aibă părtășie perso­nală cu Dumnezeu și cu Domnul Isus. Acestea sunt toate binecuvântări individuale.

Protestantismul merge la cealaltă extremă, afirmând că toate binecuvântările sunt individuale si că modul de a forma o biserică este acela ca persoane având aceleași vederi să se adune împre­ună. Dacă cineva nu este mulțumit, există întot­deauna un alt loc unde să meargă. Dar și această învățătură este în contradicție cu Cuvântul lui Dumnezeu. In Cuvântul lui Dumnezeu găsim că sunt binecuvântări individuale, dar și binecuvân­tări de care ne putem bucura numai ca parte a Adunării. Adunarea este trupul lui Hristos și mi­reasa Lui și ea posedă toate binecuvântările spiri­tuale din locurile cerești, în El. Eu sunt părtaș la toate aceste binecuvântări, dar numai ca membru al Adunării. Aceasta nu se restrânge doar la vre­mea noastră pe pământ. Versetele citate nu se referă la pământ. Vedem Adunarea potrivit planu­lui lui Dumnezeu și, în acest mod, ea va fi pe pământ numai pentru o vreme; când Domnul Se va întoarce și va învia pe toți aceia care au murit în El, Adunarea va fi completă. Aceasta este clipa în care ea va fi luată în glorie pentru a fi cu El pentru totdeauna.

Se susține adesea că Adunarea este trupul lui Hristos doar pe pământ. Dar lucrul minunat este că această imagine este corespunzătoare și pentru vremea când vom fi în glorie. Putem domni asupra universului numai datorită faptului că suntem uniți cu Hristos într-un singur trup. Efeseni 1 se referă la viitor, când vom fi luați de pe pământ. Vom fi uniți cu Domnul nu ca indivizi, ci ca Adu­nare. In împărăția de o mie de ani vom domni împreună cu El și în casa Tatălui vom fi părtași la toate împreună cu El; din moment ce suntem așa de strâns uniți cu El, ar fi imposibil pentru El să posede ceva la care să nu avem și noi parte. Trupul se bucură de tot ceea ce are Capul. Ce gând minunat să fim pentru totdeauna uniți cu El!

Este adevărat că, uneori, Cuvântul lui Dum­nezeu vorbește despre Adunare într-un mod care este specific timpului nostru, aici, pe pământ. Citim despre Adunare aflată în diferite împrejurări pe pământ, dar nu la acestea se referă Efeseni 1.

La 1 Corinteni 12.13 aflăm cum a devenit Adunarea trupul lui Hristos: „Noi toți, în adevăr, am fost botezați de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie liberi; și toți am fost adăpați dintr-un singur Duh“. Trupul lui Hristos a luat ființă prin botezul Duhu­lui Sfânt. Duhul Sfânt este forța unificatoare a tuturor creștinilor unul cu celălalt și cu Hristos. In ziua Cincizecimii, credincioșii adunați au fost bo­tezați într-un singur Duh și uniți cu Hristos în glorie. Atunci a avut loc instituirea trupului. Ioan Botezătorul profețise că Mesia va boteza cu Duhul Sfânt și cu foc. In Fapte, cu puțin timp înainte ca Domnul să Se reîntoarcă în cer, citim că Isus „le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aștepte acolo făgăduința Tatălui, pe care, le-a zis El, ați auzit-o de la Mine. Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veți fi botezați cu Duhul Sfânt“. La Fapte 2 citim că Duhul Sfânt coboară din cer și că ucenicii sunt înăuntru (în casă). După aceasta mai citim doar de două ori despre botezul cu Duhul Sfânt. La Fapte 11, când Petru dă socoteală despre botezul cu apă al lui Comeliu și al casei lui, spunând: „Și, cum am început să vorbesc, Duhul Sfânt S-a coborât peste ei, ca și peste noi la început. Și mi-am adus aminte de Cuvântul Domnului, când a zis: „Ioan a botezat cu apă, dar voi veți fi botezați cu Duhul Sfânt. Deci, dacă Dumnezeu le-a dat același dar ca și nouă, care am crezut în Domnul Isus, cine eram eu ca să mă împotrivesc lui Dumnezeu?” (Fapte 11.15-17). Deci cu prima ocazie după ziua Cinci- zecimii când este pomenit botezul cu Duhul Sfânt, se amintește și această zi a Cincizecimii. In Ceza- reea, Petru a ajuns să experimenteze înțelesul deplin al zilei Cincizecimii; ziua Cincizecimii nu se repetă. Iar celălalt pasaj se află la 1 Corinteni 12.13. Putem vedea din acest verset că botezul cu Duhul Sfânt a avut loc în ziua Cincizecimii și nu mai poate avea loc altă dată. Subliniez aceasta, pentru că în ultimii ani s-au ridicat învățători falși, care pretind că fiecare trebuie să fie botezat cu Duhul Sfânt. Versetele pe care ei le aduc ca argu­ment arată doar că botezul cu Duhul Sfânt a avut loc pentru a crea Adunarea, prin unirea într-un singur trup a acelora care au crezut. Ioan 11.52 spune că Domnul nu a murit numai pentru popo­rul Israel, ci și ca să adune într-un singur trup pe copiii lui Dumnezeu cei risipiți. Aceasta este ce s-a întâmplat în ziua Cincizecimii. Duhul Sfânt S-a coborât după ce Hristos a murit și a fost glorificat: „Duhul încă nu era, pentru că Hristos nu fusese încă proslăvit” (Ioan 7.39). Adunarea s-a format prin botezul cu Duhul Sfânt care S-a coborât peste credincioșii adunați la un loc si care i-a botezat într-un singur trup. începând din acel moment erau legați de Hristos în glorie. Botezul cu Duhul Sfânt nu s-a repetat niciodată. Dacă o persoană se convertește și crede Evanghelia mântuirii, astfel încât primește pacea cu Dumnezeu, acea persoană primește personal Duhul Sfânt, care va locui în ea și va fi adăugată trupului, fiind legată de Hristos. Dar Cuvântul lui Dumnezeu nu numește aceasta botezul cu Duhul Sfânt. Voi încerca să explic a- ceasta printr-un exemplu. Se formează un regi­ment si i se dă un nume. Dacă zece ani mai târziu un tânăr intră în acest regiment, el devine parte a lui, fără ca acest regiment să ia ființă din nou. Așa este si cu Adunarea lui Dumnezeu.

Dar sunt si alte locuri în Cuvântul lui Dum- nezeu care vorbesc despre trupul lui Hristos în starea lui actuală pe pământ. Nu este uimitor cât de precis este Cuvântul lui Dumnezeu? Nu există nici măcar o singură contradicție, ci o armonie deplină, un cuvânt completând și clarificând pe altul. Auzim adesea spunându- se că Adunarea nu este completă. Mulți creștini au murit, iar alții nu s-au convertit încă. Argumente ca acestea sunt folosite pentru a anula adevărurile practice și îndemnurile din Cuvântul lui Dumnezeu.

In Cuvântul lui Dumnezeu, Adunarea pe pă­mânt este privită întotdeauna ca fiind completă. Trupul lui Hristos nu este niciodată într-o stare „mutilată”. Dacă ar fi așa, ar trebui să fie deformat de când a luat ființă și până va fi răpit. Dar trupul lui Hristos nu este unul „invalid” – el este desă­vârșit și rămâne desăvârșit, pentru că Hristos, ca și Cap, nu ar putea fi niciodată parte a ceva imperfect.

Dar cum este posibil aceasta, dacă așa de mulți din cei care au aparținut trupului sunt acum morti? Dacă citim cu atentie, Cuvântul lui Dum- nezeu ne dă răspunsul. Nu mă îndoiesc că cei mai multi dintre cei credincioși, dacă ar fi întrebați unde locuiește Duhul Sfânt, ar răspunde că în inimă sau în suflet. Dar Cuvântul lui Dumnezeu nu spune așa. La 1 Corinteni 6.19 citim: „Nu știți că trupul vostru este templul Duhului Sfânt care este în voi?” Trupul meu este templul Duhului Sfânt și locuirea Duhului Sfânt în mine este ceea ce mă face mădular al trupului lui Hristos, legân- du-mă de toti credincioșii adevărati si de Hristos în glorie. Logica faptului este ușor de înțeles: când un credincios moare, trupul lui este cel care moa­re; trupul poate muri, dar nu sufletul sau duhul; de vreme ce trupul este templul Duhului Sfânt, când trupul unui credincios moare, el nu mai este parte din trup. Este întocmai ca un regiment, să spunem, de două mii cinci sute de oameni. După optsprezece luni de serviciu militar, cei mai mulți dintre ei sunt trimiși acasă si noi recruți le iau locul. Regimentul este complet, deși mulți nu mai sunt acolo. Cei care au fost eliberați din serviciul militar nu mai sunt în regiment, dar sunt totuși în rezervă. Dacă izbucnește un război, sunt chemați înapoi la regiment. In același mod, trupul lui Hristos este format din toți credincioșii adevărați care sunt pe pământ. La un moment dat, în urmă­toarele zece minute, câțiva credincioși s-ar putea să moară, în timp ce alții se convertesc în acest timp. Dar trupul este totdeauna complet. Pentru a folosi exemplul pe care l-am dat, cei care au murit sunt „în rezervă” și așteaptă să fie chemați iarăși. Atunci trupul va fi absolut complet, dar într-un mod diferit. Toți credincioșii, de la ziua Cinci- zecimii până la răpire, vor fi împreună pentru veșnicie. Dar trupul, pe pământ, nu este niciodată „invalid”. El este complet, după cum citim: „… să creștem în toate privințele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos. Din El, tot trupul, bine alcătuit și strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură, își primește creșterea, potrivit cu lu­crarea fiecărei părți, în măsura ei, și se zidește în dragoste” (Efeseni 4.15-16). Trupul este o unitate bine închegată, legată prin fiecare încheietură. Prin urmare, trupul este complet pe pământ. în alt loc citim: „… Capul, din care tot trupul, hrănit și strâns unit, prin încheieturi și legături, își primește creșterea pe care i-o dă Dumnezeu” (Coloseni 2.19).

Mai citim despre trupul lui Hristos și în Romani 12.1, 1 Corinteni 12, Efeseni 1, Coloseni 2, fiecare din aceste locuri vorbind despre Hristos și Adunare într-un mod diferit. La Efeseni 1 vedem trupul care aparține Capului. Atenția este îndrep­tată spre trup și gloria lui, trupul este dat lui Hristos ca dar, astfel ca El să-i poată fi Cap. La Coloseni 1 și 2 accentul se pune pe Cap și gloria Lui. Romani 12 spune că fiecare mădular al trupu­lui este legat de celelalte. Noi suntem mădulare unii altora. Există o legătură vitală între mâna mea dreaptă și mâna mea stângă sau chiar între mână și picior. „Noi, care suntem mulți, suntem un singur trup în Hristos“ (Romani 12.5). La 1 Corin- teni 12 suntem văzuți ca mădulare ale trupului. Mâna mea este parte din trupul meu, tot așa cum este și ochiul. Capitolul se ocupă de legătura fiecărui mădular cu întreg trupul. Pe de altă parte, 1 Corinteni 12 spune că nu suntem simple mâini sau picioare izolate; suntem părți ale unui trup care este alcătuit din mii de mădulare. Aici refe­rirea se face la legătura noastră cu întreg trupul, nu cu fiecare mădular în parte.

Dumnezeu vrea să ne arate cât de minunat este trupul și ce privilegiu este să aparțină Adu­nării. In legătură cu acest subiect se aud adesea întrebări de genul: de ce ne sunt date așa de multe binecuvântări, pe care credincioșii Vechiului Tes­tament nu le vor primi niciodată? Suntem mai buni decât Avraam, David sau Ilie? Suntem mai credincioși decât Ioan Botezătorul? Citim că Ioan Botezătorul a fost cel mai mare dintre cei născuti din femeie și totuși cel mai mic din împărăția cerurilor va fi mai mare decât el (Matei 11.11). De ce să avem o stare mult mai glorioasă decât credin­ciosul din împărăția de o mie de ani, care va păcătui cu mult mai puțin, pentru că nu va mai fi acolo Satan ca să-l ispitească? Oricât de fericiți ar fi ei pe pământ și în veșnicie, nu vor intra niciodată în casa Tatălui împreună cu noi și nu vor fi uniți cu Domnul Isus. Ei nu vor fi părtași la tot ce are El. De ce nu? Cuvântul lui Dumnezeu ne dă răs­punsul.

Dacă ne întoarcem spre Golgota, 11 vedem pe Domnul Isus atârnat pe cruce, pe El, Preaiubitul Tatălui. îl auzim strigând: „Dumnezeul meu, Dum­nezeul meu, pentru ce M-ai părăsit?” Și nu a primit nici un răspuns, pentru că El purta păcatele mele și a fost făcut păcat pentru mine. El a trebuit să fie judecat. Cei ce îl priveau își băteau joc de El: „Să vedem dacă va veni Ilie să-L mântuiască” (Matei 27.49). „S-a încrezut în Dumnezeu: să-L scape acum Dumnezeu, dacă-L iubește” (Matei 27.43). Când Dumnezeu Și-a abandonat Fiul, ei erau con­vinși că aveau dreptate și credeau că Dumnezeu era de partea lor. Omul răstignit striga către Dum­nezeu. El pretinsese că Dumnezeu îl ascultă tot­deauna. Ei erau siguri că Dumnezeu era de partea lor și împotriva Lui.

Desigur, știm că nu a fost așa, dar așa a apărut acest fapt în ochii lumii. Ar trebui să citim ce se spune în legătură cu strigătul profetic al Domnului din Psalmii 22 și 69. Dumnezeu ar fi putut să le dovedească că nu aveau dreptate. Dar ce s-ar fi întâmplat dacă El ar fi răspuns atunci Domnului? Vrăjmașii Lui ar fi fost nimiciți și lu­mea ar fi pierit. Dumnezeu ar fi putut să-Și judece pe loc vrăjmașii, dar El a vrut să ne mântuiască.

Dumnezeu ar fi putut să-Și trimită Fiul îna­poi, pe pământ, după moartea Lui pe cruce, pentru a-Și prelua domnia. Și atunci orice genunchi s-ar fi plecat înaintea Lui și orice limbă ar fi mărturisit că El este Domnul. Toți ar fi văzut că Dumnezeu era de partea Lui, nu de partea iudeilor și a romanilor batjocoritori. Dar noi știm de ce Dum­nezeu a zăbovit atunci si zăbovește si astăzi. A vrut ca mulți oameni să fie mântuiți și să primească această stare minunată și aceste binecuvântări nespuse. Lumea poate încă să-și bată joc de El. Noi cunoaștem adevărul. Va veni în curând ziua când orice genunchi se va pleca înaintea Lui, chiar și cei ce L-au străpuns (Apocalipsa 1.7). Irod, Pilat, Ana, Caiafa, soldații care L-au lovit – toți vor trebui să se înfățișeze înaintea marelui tron alb, pentru a fi judecați de El.

In perioada dintre răstignirea Domnului și revenirea Lui pe pământ, Dumnezeu vrea o măr­turie în această lume că El, Dumnezeu, a fost de partea Domnului Isus. întrucât Dumnezeu L-a pus pe Domnul ca și Cap peste toate lucrurile și I-a pus totul sub picioare, El dorește un semn despre aceasta acum. Este voia Lui ca, într-o zi, orice genunchi să se plece înaintea Lui și orice limbă să mărturisească că Isus Hristos este Domnul. Aceas­ta este, cu siguranță, mărturia actuală a Adunării. De aceea a lăsat Dumnezeu Adunarea pe pământ. Dar de ce dă El acum acelora care cred în Domnul Isus această stare minunată? Pentru că ei L-au primit când El nu avea nici un loc pe pământ. După cum spune Pavel la Romani 8.17, noi vom domni împreună cu El, pentru că suferim împreună cu El. Suntem părtași acum la lepădarea Lui de către lume, deci vom fi părtași și la gloria Lui. Dacă am fost cu adevărat botezați în moartea Lui și îngro­pări împreună cu El, dacă ne-am identificat cu moartea și lepădarea Lui, la fel vom fi și părtași cu El la gloria viitoare. Nu este minunat că nu credin­cioșii Vechiului Testament, nici credincioșii împă­răției de o mie de ani, ci noi, credincioșii din perioada harului, avem parte de toate aceste bine­cuvântări? Mă îndoiesc că există cineva care să se laude că el a făcut o lucrare bună când L-a primit pe Domnul Isus prin credință. Fiecare dintre noi va mulțumi lui Dumnezeu în veșnicie că El ne-a dat posibilitatea de a ne smeri înaintea Domnului și de a scăpa de judecata viitoare. Fiecare dintre noi va mulțumi lui Dumnezeu că ne-a deschis ochii asupra stării noastre pierdute, astfel încât, prin- tr-un har desăvârșit, L-am primit pe Domnul Isus ca Mântuitor. Si totuși, când un om vine la Dum- nezeu și își mărturisește păcatele înaintea Lui, Dumnezeu îi spune: „Acesta este primul lucru bun pe care l-am auzit vreodată de la tine. Acum spui adevărul. Acum sunt de acord cu tine. Aceasta este prima ta faptă bună. Tu îl primești pe Fiul Meu, deși restul lumii L-a lepădat. Vei primi o răsplată de la Mine. Vei fi părtaș cu El la tot ce I-am dat Eu“. Acesta este motivul pentru care ni s-a dat o poziție așa de glorioasă și toate aceste binecu­vântări, de care nu se va bucura niciodată nici un credincios al Vechiului Testament.

Dumnezeu vrea să aibă o mărturie pe pă­mânt că Fiul Său este Domn. Când Domnul S-a născut, lumea I-a oferit doar un loc într-o iesle. Când a fost mare, n-a avut nici un loc unde să-Și pună capul. La sfârșitul vieții a fost atârnat pe o cruce, între cer și pământ. Omul îi spunea: „Du-te înapoi de unde ai venit! Nu avem nevoie de Tine aici, pe pământ! Tu singur ai pretins că nu ești din această lume. Nu vrem ca Tu să fii împărat peste noi“. L-au ridicat pe o cruce și L-au bătut în cuie. Nu I-au dat un loc unde să-Și poată așeza picioa­rele.

Dar Dumnezeu vrea ca încă de acum, El să fie recunoscut aici pe pământ. Dumnezeu I-a pus totul sub picioare, cer și pământ, întregul univers, dar El nu Și-a început încă domnia, care trebuie să fie inaugurată prin judecată. Dumnezeu vrea să existe o mărturie pentru Domnul pe pământ înain­te de acea zi. El este în Adunare. Hristos este acolo unde este trupul Lui. în Efeseni 2 găsim latura cealaltă: Hristos este în cer și noi împreună cu El. Eu sunt oriunde este Capul meu. Dacă stau la o fereastră deschisă și-mi scot capul afară, pot să spun că sunt afară, deoarece capul meu nu este înăuntru. Dar la fel de bine pot să spun că sunt înăuntru, pentru că trupul meu este în casă. Putem spune că Adunarea este în cer, întrucât Capul ei este acolo și că El este prezent pe pământ în trupul Lui. Aceasta este mărturia pentru care Dumnezeu a unit Adunarea cu Hristos.

De asemenea trebuie să luăm în considerare intenția lui Dumnezeu ca Hristos și drepturile Lui să fie văzute în trupul Său pe pământ. Fiecare persoană de pe pământ ar trebui să recunoască, privind Adunarea, că Dumnezeu este de partea lui Hristos și să vadă gloria Lui și propriile Lui drep­turi. Aceasta este posibil numai prin intermediul Adunării. Este o mare responsabilitate și care ar trebui bine înțeleasă, din moment ce am primit astfel de privilegii. Trebuie să umblăm în concor­danță cu poziția și cu binecuvântările noastre. Domnul nu așteaptă nimic mai puțin decât aceasta de la noi. Hristos este prezent pe pământ în trupul Său. Noi suntem trupul lui Hristos și lumea trebuie să-L vadă pe Hristos în noi. Citim că „noi suntem o epistolă a lui Hristos“ (2 Corinteni 3.2-3). Lu­mea va putea să-L vadă pe Hristos în noi dacă umblăm ca creștini. Când credincioșii se adună ca trup al lui Hristos, este evident că numai Domnul Isus poate exercita autoritatea; El nu este Domnul trupului, ci Capul. El poate fi Domnul fiecăruia dintre noi personal, dar El este Capul Adunării. într-un trup fizic, totul este controlat de cap. Creierul meu controlează fiecare mișcare din tru- pul meu prin sistemul nervos. Când credincioșii se adună împreună, ar trebui să se vadă că toți sunt călăuziți de Capul glorios din cer, de care sunt legați, „din care tot trupul, bine alcătuit și strâns legat prin ceea ce dă fiecare încheietură, își pri­mește creșterea potrivit cu lucrarea fiecărei părți, în măsura ei, si se zidește în dragoste” (Efeseni 4.16).

Când ne ocupăm de acest subiect, ar trebui să ne uimească starea noastră de sărăcie, faptul că adesea suferim de foame spirituală. Nu este îngro­zitor că sunt așa de mulți copii ai lui Dumnezeu slab dezvoltați sau credincioși care nu primesc hrană adevărată din Cuvântul lui Dumnezeu, deși El a pregătit totul așa de minunat? Oare această lipsă nu provine din eșecul nostru de a realiza practic că Hristos este Capul nostru?

Să mai citim încă odată: „din care tot trupul, bine alcătuit”. Este bine alcătuit trupul lui Hristos pe pământ? Da, în Hristos. Noi suntem legați unul de celălalt prin Duhul Sfânt. Dar este acest adevăr pus în practică? „Și strâns legat prin ceea ce dă fiecare încheietură?” Este așa în practică? Mă comport eu ca mădular al trupului lui Hristos și îndeplinesc eu funcția pe care Domnul mi-a dat-o? Din nefericire, nu este asa. Si totuși, viata de comuniune a Adunării ar trebui să fie astfel încât despre ea să se poată spune: „își primește creșterea potrivit cu lucrarea fiecărei părți, în măsura ei, și se zidește în dragoste“. Ce trist că așa puțin se vede din ceea ce am primit în Hristos, din faptul că am fost uniți cu El! Dacă am fi conștienți de aceasta, cât de minunate ar fi rezultatele, acum și în veșni­cie! Ce mărturie ar putea fi pentru Domnul Isus! Cum ar fi satisfăcută inima lui Dumnezeu dacă această unitate ar putea fi văzută pe pământ! Dacă am fi întotdeauna conștienți că toți credincioșii adevărați sunt mădulare ale acestui unic trup și sunt legați unul de altul prin Duhul Sfânt, dacă am aștepta să primim totul din mâna Lui, dacă I-am da Lui libertatea de a lucra așa cum dorește, nu am primi noi desăvârșite binecuvântări în El? Atunci foamea noastră spirituală ar dispărea. In acest capitol am văzut câte ceva din responsabi­litatea noastră. Să punem în practică ceea ce am învățat în umblarea noastră personală și în mărtu­ria colectivă! Să ne amintim că suntem trupul lui Hristos, căruia Dumnezeu i-a dat binecuvântări asa de minunate! Să ne bucurăm de aceste adevă- ruri și să căutăm, într-un duh de dependență de Domnul, să trăim practic în locul și în privilegiile pe care ni le-a dat Domnul! Domnul să facă să fie așa

5. CAPUL TRUPULUI

„De aceea și noi, din ziua când am auzit aceste lucruri, nu încetăm să ne rugăm pentru voi și să cerem să vă umpleți de cunoștința voii Lui, în orice fel de înțelepciune și pricepere duhovniceas­că; pentru ca astfel să vă purtați într-un chip vrednic de Domnul, ca să-I fiți plăcuți în orice lucru: aducând roade în tot felul de fapte bune și crescând în cunoștința lui Dumnezeu: întăriți, cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui, pentru orice răbdare și îndelungă răbdare, cu bucurie, mulțumind Tatălui, care v-a învrednicit să aveți parte de moștenirea sfinților în lumină. El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului și ne-a stră­mutat în împărăția Fiului dragostei Lui, în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor. El este chipul Dumnezeului celui nevă­zut, cel întâi născut din toată zidirea. Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri și pe pământ, cele văzute și cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El și pentru El. El este mai înainte de toate lucrurile și toate se țin prin El. El este Capul Trupului, al Bisericii. El este începutul, Cel întâi născut dintre cei morți, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea. Căci Dum­nezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El și să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ cât și ce este în ceruri, făcând pace prin sângele crucii Lui. Și pe voi, care odinioară erați străini și vrăjmași prin gândurile și prin faptele voastre rele, El v-a împăcat acum prin trupul Lui de came, prin moarte, ca să vă facă să vă înfățișați înaintea Lui sfinți, fără prihană și fără vină“ (Colo- seni 1.9-22).

In epistola către Efeseni vedem minunatele binecuvântări ale Adunării. Primul capitol al epis­tolei către Coloseni ne arată sursa acestor binecu­vântări. Ne este prezentat Capul Trupului și apostolul începe cu rugăciunea: „să vă umpleți de cunoașterea deplină a voii Lui, în orice fel de înțelepciune și de pricepere duhovnicească”, adică în concordanță cu Capul Trupului. Efesenii erau îndemnați să umble într-un mod vrednic de che­marea lor. Cele două versete înseamnă același lucru. Dacă suntem chemați să umblăm într-un mod vrednic de un mădular al Trupului lui Hristos, vom umbla într-un mod vrednic de Domnul care este Capul Trupului. în versetele 12 și 13 vedem binecuvântările noastre: am fost învredniciți de a avea parte de moștenirea sfinților în lumină. Pu­tem să locuim în prezența lui Dumnezeu. „Dum­nezeu este lumină și în El nu este întuneric” (1 loan 1.5). Suntem făcuți în stare de a avea parte de moștenirea sfinților în lumină. La aceasta ne-a chemat Tatăl, dar nu este totul. Versetul 13 con­tinuă spunându-ne că El ne-a strămutat în împă­răția Fiului dragostei Lui. Eram sub puterea întunericului, dar am fost strămutați în împărăția unde domnește dragostea. Nu vreau să spun că cea mai mare binecuvântare a noastră este de a fi în această împărăție, dar aici citim că este împărăția Fiului dragostei Lui. Aceasta înseamnă că suntem în legătură de dragoste cu Fiul dragostei lui Dum­nezeu. Dacă am fost într-o astfel de legătură cu Fiul, se ridică întrebarea: Cine este Capul Tru­pului? Ni se explică în următoarele versete: „în care avem răscumpărarea, iertarea păcatelor”. în acest mod am fost aduși în legătură cu El. Eram robi ai lui Satan, ai păcatului, ai lumii, dar Fiul ne-a eliberat din toate. Ne-a iertat păcatele, astfel încât nici o judecată nu ne mai înspăimântă.

Cine a realizat această mare mântuire? Citim despre El: „El este chipul Dumnezeului celui nevă­zut”. La 1 Timotei 6.16 citim: „Dumnezeu locu­iește într-o lumină de care nu te poți apropia”. Ioan 1.18 ne spune: „Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut”. în Ioan 14.9, Domnul spune: „Cel care M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl”. în Coloseni 1.19 citim: „Toată plinătatea și-a găsit plăcerea să locuiască în El”, astfel încât în El era văzut Dumnezeu, nu numai Dumnezeu Fiul, ci și Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu Duhul Sfânt. El este chipul Dumnezeului celui nevăzut. Oricine L-a văzut pe El a văzut pe Dum­nezeu. Dar El nu era numai Dumnezeu. El era și Om, și ca Om a fost Cel întâi născut din toată creația. Motivul este dat în versetul 16: „pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile”. întrucât El era Creatorul, a fost Cel întâi născut din toată creația, dar când a devenit Om, El Și-a luat locul în creație. El nu a devenit o făptură, nu a fost niciodată o făptură, ci a luat locul unei făpturi și a fost cu adevărat o ființă umană. Acest OM era Dumnezeu și pentru că era Dumnezeu, a trebuit să aibă cel mai înalt loc în creație ca Om. Când S-a născut ca Prunc, El a fost Cel „întâi născut din toată creația”, ceea ce se referă nu la o cronologie, ci la întâietate. El a avut cel mai important loc din toată creația. Ordinea creației a fost schimbată: îngerii fuseseră întotdeauna pe o treaptă mai înal­tă decât oamenii, dar acum a venit „Omul” care era mai mare decât îngerii. îngerii au venit să-I slujească, pentru că El era Creatorul lor. Versetul 16 ne spune că „prin El au fost create toate lucru­rile”. „Prin EL” înseamnă în propria Lui putere. Ce a creat El? Tot ce este în cer și pe pământ, vizibil sau invizibil. Ioan 1.3 ne spune: „Toate au fost făcute prin El și nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El”. Dar Coloseni 1.16 ne mai spune: „Toate lucrurile au fost create prin El și pentru El”. Expresia greacă „prin El” este diferită aici. Ea înseamnă că El a făcut totul prin El însuși și a creat totul pentru Sine. El însuși a creat totul, adică în propria Lui putere, pentru Sine. Dacă avem o idee despre mărimea creației, aceasta ne va da o idee despre cât de mare este Creatorul. „Prin credință înțelegem că lumile au fost întocmite prin Cuvân­tul lui Dumnezeu, încât tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd“ (Evrei 11.3).

Să luăm puțin în calcul creația vizibilă. Cât de minunată este ea! Pământul este de aproxi­mativ opt mii de mile în diametru. Soarele este de aproximativ un milion trei sute de mii de ori mai mare decât pământul și sunt stele care au cu peste treizeci si sase de milioane de ori mărimea soarelui. Cât de mare trebuie să fie Creatorul! Câte stele sunt? Unii astronomi au calculat ca fiind peste un milion de stele pentru fiecare persoană de pe pământ. Și s-ar putea să mai existe încă multe stele care n-au ajuns să fie depistate de cele mai puter­nice telescoape. Domnul a spus un cuvânt și totul a luat ființă, Acesta este Omul care este Capul Trupului, al Adunării. Acesta este Fiul lui Dum­nezeu care ne-a iubit și S-a dat pe Sine însuși pentru noi.

Versetul 17 spune: „El este înainte de toate și toate se țin prin El“. Aceasta nu înseamnă numai că El exista înainte de creație: El si susține „toate lucrurile cu Cuvântul puterii Sale“ (Evrei 1.3). Orice se întâmplă la un moment dat în creație, indiferent unde, este în mâna Lui. El coordonează totul. Cât de mare trebuie să fie El! Citim în Cuvânt că El conduce viețile celor credincioși. Cât de mare trebuie să fie El, dacă Se poate îngriji de milioane de credincioși în același timp! Dar El procedează la fel și cu necredincioșii. Se îngrijește până și de animale. Cuvântul ne spune că El dă hrană anima­lelor. El controlează atmosfera. Tot ce există în întregul univers este în puterea Lui. Acest Dum­nezeu atotputernic a devenit Om. A venit pe acest pământ pentru a-L revela pe Dumnezeu ca dragos­te și lumină. El, Cel care a devenit Om, era Dum­nezeu Creatorul, Cel întâi născut din toată creația.

Vedem apoi ce a devenit El ca Om. „El este Capul Trupului, al Bisericii; El este începutul, Cel întâi născut dintre cei morți, pentru ca în toate să aibă cel dintâi loc“. Aceasta este a doua oară în care apare cuvântul: „Cel întâi născut”, folosit pentru ceea ce a făcut El ca Om. La 1 Corinteni 15.2 citim: „Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin Om a venit și învierea morților”. Vedem relația Lui cu noi. Hristos a iubit Adunarea și S-a dat pe Sine pentru ea (Efeseni 5.25). Aceasta avem în fața noastră aici. La 2 Corinteni 5.10 se spune că fiecare ne vom înfățișa înaintea scau­nului de judecată al lui Hristos. Fiecare persoană trebuie să se înfățișeze înaintea Judecătorului si să dea socoteală despre sine însuși. Nu este nici măcar o singură persoană care să facă binele (Romani 3.12), astfel încât orice om și-a câștigat un loc în iazul de foc, dar Domnul a venit și a împlinit lucrarea de mântuire pentru ca oricine 11 primește, să se bucure de binecuvântările acestei lucrări. Vedem aici cum a fost creată Adunarea. Desigur, și 1 Corinteni 12.13 este adevărat. Adu­narea s-a format prin botezul Duhului Sfânt. loan 11.52 ne spune că ea este întemeiată pe moartea Domnului Isus. El a trebuit să moară pentru a strânge într-Unul pe copiii lui Dumnezeu cei risi­piți. Lucrarea de la cruce este temelia Adunării și ca Cel care a murit și a înviat, El este Capul Adunării, Cel întâi născut dintre cei morți. Cum s-a întâmplat acest fapt? Cum a putut Dumnezeu să scoată asemenea rezultate din lucrarea Lui? Găsim răspunsul începând de la versetul 19 din Coloseni. A fost plăcerea întregii plinătăți a Dum- nezeirii să locuiască în El. „Căci în El locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii (Coloseni 2.9). Aceasta este adevărat acum. Nu a fost ceva dependent de întruparea Lui, ci se referă la întrea­ga veșnicie. Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt trei Persoane, dar un singur Dumnezeu. Ei nu sunt separați Unul de Celălalt, astfel încât să poată acționa în independență Unul de Celălalt. Putem vedea cum în anumite împrejurări, o Persoană a Dumnezeirii iese mai mult în prim plan, dar El nu este niciodată separat de Ceilalți. în 1 Petru 1.19 se vorbește despre Hristos ca Mielul fără cusur și fără pată care a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii. în Tit 1.2 se spune despre speranța vieții veșnice, făgăduite mai înainte de A veșnicii de Dumnezeul care nu poate să mintă. In Ioan 3 citim că Dumnezeu a dat pe Fiul și că El este Cel care m-a iubit și S-a dat pe Sine pentru mine.Jn Evrei 9.14 citim că Hristos S-a adus pe Sine însuși jertfă fără pată lui Dumnezeu, prin Duhul cel veșnic. Oricine a văzut pe Domnul Isus a văzut pe Dumnezeu. Nu a văzut numai pe Dum­nezeu Fiul, ci întreaga Dumnezeire. A fost plăce­rea întregii Dumnezeii! să locuiască în El, pentru a împăca toate lucrurile cu Sine, cele din cer și de pe pământ, cele văzute și cele nevăzute. Știm că aceste lucruri sunt departe de Dumnezeu. Prin căderea Satanei, cerul a fost pângărit. Adam a căzut și pământul a fost întinat. Ba mai mult, totul a ajuns sub puterea Satanei. In Ioan 12.31 Domnul Isus îl numește dumnezeul acestei lumi. Aparent, Satan a triumfat asupra lui Dumnezeu. Dar a fost plăcerea plinătății Dumnezeirii de a împăca toate lucrurile cu Sine prin sângele Domnului Istxs. El a făcut pace prin sângele crucii Lui și pe această temelie tot ce El a creat va fi împăcat cu Dum­nezeu. Această împăcare nu a avut încă loc. In Romani 5.10 citim că oamenii sunt vrăjmașii lui Dumnezeu, iar la 2 Corinteni 5.20 Dumnezeu imploră pe fiecare om să se împace cu El. Dar nu numai oamenii sunt vrăjmașii lui Dumnezeu. Cu­noaștem că Satan este cel mai mare vrăjmaș al lui Dumnezeu și că el stăpânește peste creație.

Să luăm de exemplu crucea. Ea a fost făcută din lemn. Lemnul nu a păcătuit, dar omul l-a folosit pentru a-L crucifica pe Hristos. Cuiele de fier, deși fără viață, au fost folosite pentru a străpunge mâinile și picioarele Domnului. Vedem astfel că totul este în vrăjmășie cu Dumnezeu. A fost voința lui Dumnezeu să împace totul cu Sine, să aducă totul într-o armonie desăvârșită cu El însuși. Cum poate fi înfăptuită aceasta? în Apo- calipsa 5 se dă răspunsul: Cel ce stă pe tron ține în mână o carte. Ieremia 32 ne spune ce este această carte: un document care arată cine are dreptul să intre în stăpânirea moștenirii. Auzim un înger vestind cu glas tare: „Cine este vrednic să deschidă cartea și să-i rupă pecețile?“ Nimeni nu a fost în stare. Putem înțelege de a ce a plâns atunci Ioan. Va rămâne totul așa? Va suspina întotdeauna creația? Domnul Isus nu va avea ni­ciodată mai mult decât o cruce și un mormânt în această lume? Va fi hulit întotdeauna Numele lui Dumnezeu pe pământ? Vedem aici pe Singurul care a putut să deschidă cartea, Cel care a făcut pace prin sângele crucii Lui, pace între Dumnezeu și creație. Dar citim în Coloseni 1.21 și 22: „și pe voi, care odinioară erați străini și vrăjmași în gândirea voastră prin fapte rele, El v-a împăcat acum în trupul Lui de came, prin moarte, ca să vă prezinte înaintea Lui sfinți, curați și fără vină“. Nu mai există nimic între Dumnezeu și noi.

Am fost învredniciți să avem parte de moș­tenirea sfinților în lumină si am fost strămutați în împărăția Fiului dragostei Lui. Nu este nimic care ne-ar putea împiedica să fim în prezența lui Dum­nezeu și ceea ce caracterizează legătura noastră cu Dumnezeu este dragostea. Suntem mădularele Trupului lui Hristos. El este Creatorul, Cel în care locuiește plinătatea Dumnezeirii și El este Capul Trupului. Totul este rezolvat între El și noi și între Dumnezeu si noi. Nu acesta este însă cazul cu lumea. Totuși, într-o zi, întreaga creație va fi eliberată. în Ioan 1.29, Ioan Botezătorul strigă: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii“. Acest timp încă n-a venit. Păcatul este încă în lume. Dar va veni vremea când ultima urmă de păcat va fi îndepărtată din lume. In Apocalipsa 5 vedem că Domnul, ca Miel care a fost înjunghiat, va lua în stăpânire totul. Mai întâi va lega pe Satan în temniță, astfel încât să nu mai poată ispiti pe oamenii de pe pământ. La sfârșit va arunca în iad pe Satan și pe toți demonii săi, împreună cu toți vrăjmașii Domnului care nu s-au pocăit. Atunci va fi un cer nou și un pământ nou, fără nici o urmă de păcat. Dumnezeu va trăi în mijlocul oamenilor. Totul va fi într-o armonie desăvârșită cu Dum- nezeu prin lucrarea Domnului Isus de la cruce.

Vedem astfel cine este Domnul Isus. Ca Dum­nezeu, El este Creatorul cerului și al pământului și susține toate prin Cuvântul puterii Sale. Totul va fi pus sub picioarele Lui ca Om, care a înviat din morti. El era întâiul născut din toată creația când a venit pe pământ, dar în Efeseni 1 vedem că El va fi pus peste toate datorită lucrării Lui. Numai Tatăl nu Se va subordona Lui, cum citim la 1 Corinteni 15. Prin lucrarea Lui ca Om, cerul și pământul vor fi împăcate cu Dumnezeu. Această Persoană minunată este Capul Trupului. Ce Cap slăvit are Adunarea! Cât de mărețe trebui

Dumnezeirea Domnului Isus Hristos

http://www.clickbible.org/teme-biblice/persoanele-dumnezeirii/dumnezeirea-domnului-isus-hristos/

Suntem extrem de mărunței, neînsemnați în universul mare al lui Dumnezeu și ar fi chiar imposibil să spunem ceva sigur despre El, dacă nu ne-ar fi lăsat Cuvântul Său scris. El ne spune Cine este El, ce însușiri are și tot ce știe că este bine să aflăm referitor la El și la noi, în Scriptura care este “insuflată de Dumnezeu” (2 Tim. 3.16). N-am alt gând decât să spun ce este scris, chiar dacă s-ar parea ca ne obosesc citatele înșirate.

Sfânta Scriptură ne spune ca este un singur Dumnezeu, care există din eternitate în trei Persoane – Tatal, Fiul și Duhul Sfânt – egale între Ele, cu aceeași natură divină.

Un singur Dumnezeu

Sunt mai multe versete care afirmă că este un singur Dumnezeu. Iată câteva din ele:

– Deut. 6.4 “Ascultă, Israele, DOMNUL Dumnezeul nostru este singurul DOMN.

– Isaia 45.5 “Eu sunt DOMNUL și nu este altul, afară de Mine nu este Dumnezeu.

– 1 Corinteni 8.4 “știm că, în lume, un idol este totuna cu nimic și nu este decât un singur Dumnezeu.

– 1 Timotei 2.5 “Căci este un singur Dumnezeu și un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Isus Hristos.

Hristos arătat ca Dumnezeu în Vechiul Testament

În Vechiul Testament, Hristos ne este arătat ca fiind din eternitate, înainte de orice început. O caracteristică a lui Dumnezeu este că El nu are început, există dintotdeauna; iar Domnul Hristos nu Și-a început existența când a venit pe pământ, El exista din veșnicie. Iată unele versete:

* Isaia 7.14 spune că fecioara va rămâne însărcinată, va naște un Fiu si-I va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi).

* În Isaia 9.6 Copilul care S-a născut (Isus Hristos) este numit “Dumnezeu puternic, Părintele veșniciei.” În acest verset sunt arătate profetic umanitatea și dumnezeirea Domnului Hristos.

* Geneza 1.1 “La început Dumnezeu a creat cerurile și pământul.” Cuvântul ebraic pentru “Dumnezeu” este “Elohim”, redat ca plural în formă (terminatia “im” arată pluralul).

* De asemenea în Geneza 1.26 citim: “Și Dumnezeu a zis: “Să facem om după chipul Nostru și după asemănarea Noastră.” Acest plural “Nostru” ne spune că a fost o convorbire între Persoanele Dumnezeirii. De asemenea în Geneza 3.22 Dumnezeu spune că omul a ajuns ca “unul dintre Noi.

* Geneza 1.1 ne spune: “La început Dumnezeu a creat cerurile și pământul.” Iar în Coloseni 1.16 citim că prin El (Domnul Isus Hristos) au fost create toate lucrurile, cele care sunt în ceruri și pe pământ, cele văzute și cele nevăzute. Toate au fost create prin El și pentru El” Aici vedem că “Dumnezeu” din Geneza, care a creat toate, este Domnul Hristos Însuși. De asemenea în Ioan 1.3 este scris: “Toate au fost făcute prin El și nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El.

Dumnezeirea Domnului Hristos afirmată în Noul Testament

Multe versete din Noul Testament dovedesc Dumnezeirea Domnului Isus Hristos. Iată numai câteva:

La început era Cuvântul și Cuvântul era cu Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu” (Ioan 1.1).

… și din ei a iesit, după trup, Hristosul, care este mai presus de toate, Dumnezeu binecuvântat în veci” (Romani 9.5).

așteptând fericita noastră nădejde și arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor Isus Hristos” (Tit 2.13).

prin dreptatea Dumnezeului și Mântuitorului nostru Isus Hristos” (2 Petru 1.1).

Și noi suntem în Cel Adevărat, adică în Fiul Său, Isus Hristos. El este Dumnezeu adevărat și viața veșnică” (1 Ioan 5.20).

Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt

Multe pasaje în Noul Testament ne vorbesc despre cele trei Persoane ale Dumnezeirii. Sunt atât de multe aceste versete, încât nu este cazul să le menționăm pe toate. Doar câteva: Romani 15.16, 20; Efeseni 2.18; 4.4-6; Iuda 20 și 21. Iar în Ioan 14.16 Domnul Isus spune: “Și Eu Îl voi ruga pe Tatăl și El vă va da un alt Mângâietor.”

– Toate Persoanele Dumnezeirii sunt prezente la botezul în Iordan al Domnului Isus, în Matei 3.16, când Tatal a spus despre Domnul Isus: “Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc toată plăcerea” și Duhul Sânt a coborât asupra Lui.

– Botezul indicat în Matei 28.19 este în “Numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt.” Sunt trei Persoane și “Numele” este dat o singură dată, arătând că este o unitate perfectă între cele trei Persoane.

– Epistola 2 Corinteni 13.14 se încheie cu aceste cuvinte: “Harul Domnului Isus Hristos și dragostea lui Dumnezeu și părtașia Duhului Sfânt să fie cu voi toți.

Tatăl alege (1 Petru 1.2), iubește lumea (Ioan 3.16) etc;

Fiul suferă (Mc 8.31), răscumpără (1 Petreu 1.18) etc;

Duhul Sfânt lucrează nașterea din nou (Ioan 3), sfințește Gal 5.22) etc.

Fiul lui Dumnezeu și Ful Omului

Expresia “Fiul lui Dumnezeu” arată iubirea ca relație între Persoanele Dumnezeirii. “Tatăl iubește pe Fiul” (Ioan 5.20). “Singurul Său Fiu” sau “unicul Său Fiu” subliniază dragostea din Divinitate în Ioan 1.14, 18; 3.16, 18; 1 Ioan 4.9. Iar cuvântul “Tată” ne vorbește despre această iubire.

Când îngerul i s-a arătat Mariei, i-a spus: “Sfântul care Se va naște Se va chema Fiu al lui Dumnezeu” (Luca 1.35). Domnul Însuși vorbea despre Sine ca fiind “Fiu al lui Dumnezeu” (Ioan 5.25; 9.35) etc.

La Ioan 5.18 citim că iudeii căutau să-L omoare și pentru că zicea că Dumnezeu era Tatăl Său și Se făcea egal cu Dumnezeu.

Cuvântul “Fiu” nu înseamnă o subordonare, ci egalitate și identitate a naturii Lor, manfestată în dragostea divină. În Ioan 10.36 Domnul Isus spune “Eu sunt Fiu al lui Dumnezeu.” În Ioan 10.30 El spune: “Eu și Tatăl una suntem.” Iudeii de atunci au înțeles că prin aceste cuvinte El Se prezenta ca Dumnezeu (vers. 33).

Expresia “Fiul Omului” subliniază atat umanitatea Sa cât și faptul că El este unicul Dumnezu-Om în aceeasi Persoană. Desi Dumnezeu, El a devenit adevarat Om, dar fără păcat: știa ce înseamnă foamea, setea, somnul. În Evrei 2 ni se spune că El a gustat moatea pentru toți, a nimicit puterea diavolului, a făcut ispășire pentru păcate și poate veni în ajutorul celor ispitiți. Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut (Luca 19.10). Când era pe pământ, de multe ori a folosit expresia aceasta, “Fiul Omului.” La Ioan 3.13 spunea despre “Fiul Omului care este în cer“!

Fiul Omului” va veni în slava Tatălui, cu îngerii Săi” (Mat. 16.27). El Se numea “Fiul Omului” care era bine cunoscut în Daniel 7.13-14, ca Mesia și ca Stăpânitor al întregii lumi pentru eternitate.

Închinarea adusă Domnului Isus

Domnul Isus era de acord ca ucenicii să I se închine și faptul acesta arată că El este Dumnezeu. Dacă n-ar fi Dumnezeu, ar fi respins imediat orice închinare, așa cum au făcut Pavel și Barnaba în Listra (Fapte 14.14-15). Deoarece sunt deosebit de frumoase momentele când oamenii I-au adus închinare, bine este sa înșir câteva din ele:

– Mat 14.33: Când L-au vazut pe Domnul Isus umblând pe mare, “cei ce erau în corabie au venit și s-au închinat înaintea lui Isus și I-au zis: “Cu adevărat, Tu ești Fiul lui Dumnezeu!

– Mat 28.9 în ziua învierii Sale, “iată că le-a întâmpinat Isus și le-a zis: “Bucurați-vă!” Ele s-au apropiat să-I cuprindă picioarele și I s-au închinat.

– Ioan 9.38 Orbul vindecat Îi spune: “Cred, Doamne” și I s-a închinat.

– Ioan 20.28: “Toma I-a răspuns și I-a zis: “Domnul meu și Dumnezeul meu!

– Evrei 1.6 “Și când aduce iarăși în lume pe Cel întâi-născut, zice: “Toți îngerii lui Dumnezeu să I se închine!

 

 

de către Editura Făclia

Traducere din limba engleză de

Dinu Moga

Ca Mijlocitor, Cristos a trebuit să devină om

Cel care urma să mijlocească între Dumnezeu şi om trebuia să fie şi Dumnezeu şi om.

Păcatele noastre erau ca un nor gros care ne separa de Dumnezeu şi ne ţinea afară din împărăţia Sa, aşa că era nevoie de un Mediator care să nu fie afectat în acţiunea sa de acest nor de păcat. Omul nu putea ajunge la Dumnezeu. Aşa că Fiul lui Dumnezeu a devenit Om, un om fără păcat, care putea ajunge la Dumnezeu şi putea sta înaintea Lui ca om desăvârşit.

Situaţia noastră era fără nici o speranţă. A fost nevoie de o minune pentru a face legătura între starea noastră păcătoasă şi puritatea infinită a lui Dumnezeu; minunea întrupării prin care Dumnezeirea a fost unită cu umanitatea noastră.

Chiar dacă omul n-ar fi păcătuit, starea lui ar fi fost atât de joasă, încât n-ar fi fost în stare să se apropie de Dumnezeu, Creatorul Său. Dar omul mai posedă şi corupţia sa moştenită şi o viaţă pătată de păcat care-l ţine şi îi ia orice drept de a intra în prezenţa lui Dumnezeu. Cât de minunat este să ştim că a existat un om care s-a putut apropia de Dumnezeu ca reprezentant al omenirii şi a acţionat ca Mijlocitor al nostru. “Este un singur Dumnezeu, şi este un singur Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Cristos” (1 Tim. 2:5). Acest verset este şi mai bine explicat de un verset din Evrei: “Căci n-avem un Mare Preot, cară să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat” (Evrei 4:15).

Lucrarea Mijlocitorului nostru are un caracter extraordinar. El nu numai că ne aduce într-o stare favorabilă înaintea lui Dumnezeu, dar ne include în familia lui Dumnezeu făcând din nişte oameni, fii ai lui Dumnezeu. Isus Cristos, care era şi Fiul lui Dumnezeu şi Fiul omului, era, desigur, singurul care putea face acest lucru. De îndată ce a făcut din poporul lui Dumnezeu fraţi ai Lui, El a putut spune: “Mă sui la Tatăl Meu şi la Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi la Dumnezeul vostru” (Ioan 20:17). De aici rezultă că noi vom moşteni împărăţia lui Dumnezeu, pentru că Fiul lui Dumnezeu – căruia îi aparţine – ne-a făcut fraţii Lui. Dacă suntem fraţii Lui suntem şi moştenitori ai moştenirii. “Şi dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Cristos” (Romani 8:17).

Era esenţial ca Cristos să devină om deoarece, din cauza neascultării, omenirea se îndrepta spre pieire. Cristos a putut, ca om, să-L asculte pe Dumnezeu, să satisfacă dreptatea lui Dumnezeu şi să plătească pedeapsa pentru păcatul omenirii. Dacă Cristos ar fi fost numai Dumnezeu, nu şi om, El n-ar fi putut experimenta moartea. Moartea a fost pedeapsa pentru păcatul omului şi Cristos a vrut să plătească această pedeapsă în locul nostru. Dacă Cristos ar fi fost numai om nu şi Dumnezeu, El n-ar fi putut birui moartea. Soluţia era ca El să unească natura umană cu cea divină. Astfel în natura Sa omenească Cristos a suferit moartea, iar prin puterea naturii Sale divine Cristos s-a luptat cu moartea şi a biruit-o în locul nostru.

Mai există şi alte motive importante pentru care era esenţial ca Cristos să devină om, ca astfel noi să fim răscumpăraţi de omul care este şi Dumnezeu şi om. Cristos este viaţa şi în felul acesta El a avut puterea să înghită moartea. El însuşi este dreptate şi de aceea a avut puterea să biruiască păcatul. El este mai puternic decât lumea şi este mai puternic decât puterile văzduhului şi în felul acesta a avut puterea să biruiască puterile lumii şi pe diavolul.

Oamenii care spun că Cristos a fost numai om sau numai Dumnezeu se fac vinovaţi de o greşeală serioasă. A spune că El a fost numai om înseamnă să nu recunoşti gloria Sa. A spune că El a fost numai Dumnezeu, nu şi om, îi negi marea Sa bunătate şi milă. Cei ce promovează asemenea doctrine eronate îi vitregesc pe oameni de lucrurile fundamentale ale credinţei, pentru că nu poate exista o iertare de păcate fără un Cristos care a fost şi Dumnezeu, şi om.

Cristos a fost cu adevărat om

Avem deja dovezi clare că Isus Cristos a fost Dumnezeu; acum trebuie să luăm în considerare că El a devenit om ca să poată fi Mijlocitor.

Cândva unii oameni susţineau că trupul pământesc al lui Cristos era doar o viziune şi că El nu avea deloc un trup omenesc. Alţii au luat versete cum ar fi “făcându-Se asemenea oamenilor”, “la înfăţişare a fost găsit ca un om” (Filipeni 2:7,8), şi pe baza lor i-au învăţat pe alţii că trupul lui Cristos nu a fost ca al unui om, ci era un trup ceresc. Aceste versete erau greşit interpretate. Pavel nu vorbeşte aici despre natura trupului lui Cristos, ci ne arată că Cristos, care avea tot dreptul să-Şi arate gloria naturii Sale divine, S-a umilit făcându-se om.

În Biblie sunt multe texte din care putem învăţa că Isus Cristos a fost cu adevărat om. Ştim că El S-a născut din fecioară şi a venit în lume ca orice alt om. El este descris ca unul care se trage din om: “Fiul lui David, Fiul lui Avraam” (Matei 1:1), “născut din sămânţa lui David, în ce priveşte trupul” (Romani 1:3). Deseori Cristos se prezenta ca Fiu al omului.

Pavel ne spune că “Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege” (Galateni 4:4,5). Oamenii care erau răscumpăraţi se aflau sub Lege. Cristos trebuia să vină sub Lege ca să-i răscumpere, de aceea a trebuit să devină om. Acelaşi învăţătură este dată în Evrei 2:14: “Astfel dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel care are puterea morţii, adică pe diavolul.

În secţiunea 12 am învăţat că mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni trebuia să fie şi om şi Dumnezeu, aşa că aceasta este o altă dovadă că Cristos a fost cu adevărat om. Pavel spune clar că atunci când Dumnezeu a trimis “pe Însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, El a condamnat păcatul în firea pământească” (Romani 8:3). Dumnezeu putea condamna păcatul omenesc numai în trup omenesc de aceea Cristos a devenit cu adevărat trup omenesc ca să sufere acea condamnare.

Unii scriitori au obiectat împotriva acestei păreri spunând că dacă Cristos s-ar fi născut cu adevărat ca un om El ar fi fost pângărit de corupţia care este asupra întregii rase omeneşti de la căderea în păcat a lui Adam. Lucrul extraordinar este că Cristos n-a fost pătat de păcat şi prin urmare El a fost capabil să elibereze omenirea din păcat. “După cum printr-o singură greşeală a venit o osândă, care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţa” (Romani 5:18).

Cele două naturi în Persoana Mijlocitorului

În Ioan 1:14 citim despre Cuvântul care s-a făcut trup. Aceasta nu înseamnă că acest Cuvânt a fost schimbat în carne, nici că Fiul lui Dumnezeu s-a amestecat cu carnea, ci că El a ales un trup omenesc ca templu sau ca locuinţă a Sa. Cele două naturi ale Sale au fost unite în aşa fel că El şi-a putut păstra natura Sa dumnezeiască în timp ce a avut o natură omenească, amândouă unite într-o singură Persoană, Cristos.

Este greu să găseşti ceva pe pământ cu care să asemeni misterul celor două naturi prezente într-o singură persoană, dar un bun exemplu este însuşi omul. Omul este compus din două părţi distincte: trup şi suflet; cele două părţi sunt sunt unite în aşa fel că deşi omul are un trup fizic aceasta nu-l împiedică să aibă şi un suflet, nici nu înseamnă că dacă are un suflet omul nu poate trăi într-un trup fizic. Despre suflet putem spune lucruri care nu pot fi spuse cu adevărat despre trup, şi la fel despre trup putem spune lucruri care nu se pot aplica sufletului. Cu toate că omul este compus din mai multe părţi distincte, el este o singură persoană. Tot la fel, Cristos a fost o singură Persoană, dar cu două naturi.

Citind versete cum ar fi: “… cel întâi născut din toată zidirea …”, “prin El au fost făcute toate lucrurile …”, “şi toate se ţin prin El” (Coloseni 1:15-17), şi auzindu-L pe Cristos vorbind despre gloria pe care o avea la Tatăl înainte de a exista lumea, avem certitudinea că Isus n-a fost un simplu om.

Putem fi la fel de siguri că Cristos n-a fost Dumnezeu fără să fie şi om, fiindcă în Biblie sunt multe texte care vorbesc despre El şi se referă la natura Sa umană spunând lucruri care nu puteau fi spuse despre Dumnezeu. Scripturile vorbesc despre natura Sa omenească, atunci când Cristos este numit Robul Tatălui (Isaia 42:1); şi când ni se spune că El a crescut în înţelepciune şi în statură şi era plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor; şi că nu ştie când va fi sfârşitul sau nu vorbeşte numai cu autoritatea Sa proprie.

Există de asemenea texte care se referă în acelaşi timp la ambele naturi, lucru care revelează adevărul şi mai clar în privinţa persoanei lui Cristos. Cristos a primit anumite funcţii şi titluri care puteau fi date numai unui om care era mai mult decât un simplu om – El era şi Dumnezeu. Lui Cristos i s-a dat puterea de a ierta păcatele; să confere dreptatea şi sfinţenia; să judece omenirea şi să fie onorat după cum cum Tatăl e onorat. El este Lumina Lumii; Bunul Păstor; Singura Cale; Adevărata Viţă. Numai Dumnezeu putea fi sau face aceste lucruri.

Cristos este Profetul nostru, Preotul nostru şi Împăratul nostru

În vremurile grele ale Vechiului Testament, Dumnezeu a trimis lui Israel mulţi profeţi, ca poporul lui Israel să aibă întotdeauna pe cineva care să-i înveţe despre Dumnezeu. Dar toată lumea ştia că deplina cunoaştere nu va fi dată decât când va veni Mesia. Chiar şi samaritenii credeau acest lucru. “Ştiu că are să vină Mesia (căruia i se zice Cristos); când va veni El, ne va spune toate lucrurile” (Ioan 4:25). Mesia a fost promis: “Iată, l-am pus martor pe lângă popoare, cap şi stăpânitor al popoarelor” (Isaia 55:4). După o succesiune lungă de profeţi, marele Destăinuitor a venit. “În multe rânduri şi în multe chipuri Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul” (Evrei 1:1,2).

Cristos este şi Împărat, dar împărăţia Sa nu este una fizică, ci una spirituală. Şi pentru că împărăţia Sa este spirituală, ea este veşnică, şi este veşnică atât pentru biserică cât şi pentru individ. Înainte de a fi fost omorât de oameni, Cristos a zis: “Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta” (Ioan 18:36).

În timpul acestei vieţi trecem prin încercări, dar cunoaşterea faptului că aparţinem Împărăţiei spirituale a lui Cristos – o împărăţie care nu poate fi clintită – ar trebui să ne producă bucurie în aşteptarea unei vieţi veşnice împreună cu El.

Rolul de Preot al lui Cristos este vital pentru mântuirea noastră. Am învăţat deja că El este mijlocitorul nostru; un preot este un mijlocitor între Dumnezeu şi oameni. Preotul Isus a putut să-şi facă lucrarea pentru că n-avea păcat. Prin sfinţenia Sa, El ne-a împăcat cu Dumnezeu. În timpul Vechiului Testament era împotriva legii ca preotul de la templu să încerce să se apropie de Dumnezeu în sfânta sfintelor fără să aibă cu el sângele animalului jertfit. Aceasta îi învăţa pe oameni că fără o jertfă pentru păcat, Dumnezeu nu-i putea primi. Isus Cristos este preotul de care avem nevoie, pentru că El aduce jertfa ca să poată îndepărta păcatele noastre, să ne cureţe vieţile şi să obţină favoarea lui Dumnezeu pentru noi deoarece, din cauza păcatului nostru, am pierdut orice drept de a veni în faţa Lui.

Lucrul unic în lucrarea lui Cristos de preot pentru noi este că în loc să aducă jertfa unui taur sau a unei oi, El s-a jertfit pe Sine. Era singurul mod prin care efectul jertfei putea avea un efect veşnic, deoarece Cristos a fost fără păcat şi totuşi a murit pentru păcat. Pentru că jertfa adusă de El este veşnică, El poate pleda veşnic ca preot al nostru înaintea lui Dumnezeu, iar noi primim favoarea lui Dumnezeu. Deci Cristos este şi victimă şi preot. Nici o altă victimă nu putea îndepărta mânia lui Dumnezeu împotriva păcatului nostru; şi nici o altă persoană nu era demnă de marea cinste de a jertfi pe singurul Fiu al lui Dumnezeu. Aici suntem împotriva greşelii pe care o fac romano-catolicii când spun că preotul lor îl oferă pe Cristos ca jertfă ori de câte ori celebrează mesa sau comuniunea. Această părere este complet contrară învăţăturii Scripturilor.

Poporul lui Israel a fost învăţat să-şi ungă conducătorii cu ulei ca semn al alegerii lor pentru o sarcină deosebită. Numele de Mesia a fost dat Mijlocitorului promis, pentru că acesta înseamnă “unsul”. Profeţii, preoţii şi împăraţii erau unşi. Cristos, al nostru Mesia, are toate aceste trei calităţi: Profet, Preot şi Împărat.

Lucrarea de răscumpărare a lui Cristos

Am învăţat până acum că prin Cristos găsim eliberarea, viaţa şi mântuirea, pentru că suntem condamnaţi, morţi şi pierduţi. “În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi” (Fapte 4:12). Numele Isus înseamnă: “El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale” (Matei 1:21). Cristos este singura cale prin care putem fi mântuiţi.

Împăcarea. Din Scripturi învăţăm că Dumnezeu este mânios pe oameni până când aceştia devin demni de favoarea Sa, prin moartea lui Cristos. Dumnezeu ne arată milă chiar dacă El a fost duşmanul nostru din cauza păcatului nostru.

Biblia ne spune clar că noi am atras asupra noastră mânia lui Dumnezeu care ar fi dus la moartea noastră veşnică. Noi am fi fost fără nici o speranţă de mântuire, robi ai lui Satan, captivi ai păcatului şi sortiţi unei pieiri groaznice. Dar în mila Sa, Cristos a intervenit în locul nostru şi a pledat pentru noi înaintea lui Dumnezeu; a luat asupra Sa pedeapsa pe care o meritam noi, a ispăşit cu însuşi sângele Lui răul care l-a determinat pe Dumnezeu să-l urască pe om şi a pus temelia unei păci veşnice între Dumnezeu şi om. Când ne dăm seama de la ce pierzare ne-a salvat Isus, devenim mult mai conştienţi de mila Sa decât dacă ni s-ar spune doar că “Dumnezeu ne-a iubit şi nu ne va lăsa să fim despărţiţi de El”.

Când eram adânciţi în păcat, Domnul n-a vrut ca cei ce sunt ai Lui să piară şi de aceea ne-a iubit în harul Său. Noi suntem creaţia Sa şi El ne-a făcut ca să trăim. Când în noi nu era nimic care să-ţi placă, El – numai datorită harului şi dragostei Sale – ne-a aşezat din nou în favoarea Sa. Dar fărădelegea noastră nu putea fi împăcată cu dreptatea Sa. Cele două nu pot exista împreună. Dumnezeu, prin ispăşirea pe care Cristos a făcut-o pe cruce, rezolvă problema păcatului nostru şi ne tratează ca şi cum am fi drepţi şi sfinţi, în felul acesta îndepărtând orice motiv de separare de El.

Pentru că El ne-a iubit întâi, Dumnezeu ne-a împăcat cu El prin lucrarea lui Cristos. “Într-o manieră minunată şi divină Dumnezeu ne-a iubit, chiar şi atunci când ne-a urât; El a văzut în noi lucrarea mâinilor noastre pe care o ura, şi lucrarea mâinilor Sale pe care o iubea”(Augustin).

Ascultarea. Cristos ne-a împăcat cu Dumnezeu prin viaţa şi moartea Sa în ascultare. “Căci, prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi” (Romani 5:19). De fapt, Cristos a început să plătească preţul în locul nostru încă din vremea când a devenit rob. Dar preţul a fost definitiv plătit la moartea Sa pe cruce. “Fiul omului a venit … să slujască şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi” (Matei 20:28). “Cristos a murit pentru păcatele noastre (1 Corinteni 15:3). “Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatu lumii” (Ioan 1:29). Ascultarea în viaţă şi în moarte pot fi văzute ca fiind necesare în timp ce din Filipeni 2:7, 8 învăţăm că El “S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţiţare a fost găsit ca un om, s-a smerit şi s-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce”.

Cristos n-a fost o victimă împotriva voinţei Sale; o jertfă oferită obligatoriu niciodată nu ne putea îndreptăţi. Despre viaţa Lui, Isus a spus: “Nimeni nu mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine” (Ioan 10:18). Dacă Cristos n-ar fi luat asupra Sa judecata lui Dumnezeu şi n-ar fi suportat dreapta sentinţă, noi ne-am trăi viaţa cu spaima de judecata lui Dumnezeu.

Blestemul care a căzut peste Isus. Este semnificativ de observat că moartea lui Cristos a fost prin crucificare. Crucea era considerată un blestem, atât de om cât şi de Dumnezeu (vezi Deut. 21:23). Când a fost atârnat pe cruce, Cristos a devenit blestem. Blestemul care trebuia să cadă asupra noastră, din cauza păcatelor noastre, a căzut asupra Lui: “Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor” (Isaia 53:6). Crucea era semnul transferului păcatului de la noi la El. “Cristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi. Căci este scris: “Blestemat e oricine care este atârnat pe lemn” (Galateni 3:13-14). Prin credinţă ştim că blestemul care a căzut peste El a rezultat în binecuvântare pentru noi.

Moartea. Când Cristos a murit, El a murit în locul nostru. Noi eram sub puterea morţii din cauza păcatului. Cristos s-a supus puterii morţii ca să ne poată elibera pe noi din ghearele ei. El “prin harul lui Dumnezeu a gustat moartea pentru toţi” (Evrei 2:9). Este deci corect să spunem că El a murit ca noi să nu mai murim niciodată, şi că prin moartea Sa, El a cumpărat viaţa noastră. Cristos a acceptat moartea ca “prin moarte să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe Diavolul, şi să izbăvească pe toţi aceia care prin frica morţii erau supuşi robiei toată viaţa lor” (Evrei 2:14,15).

Îngroparea. Îngroparea lui Cristos are o profundă semnificaţie. Simbolul îngropării Lui este că şi noi putem fi îngropaţi faţă de viaţa de păcat din trecut. Într-un sens şi noi suntem îngropaţi cu Cristos şi lăsăm în urma noastră viaţa păcătoasă.

Coborârea din cer. În crezul apostolic, pe care mulţi îl cunoaştem, se spune că Cristos s-a coborât în iad. Să discutăm această coborâre. Isus s-a coborât din starea glorioasă pe care o avea în cer la starea de blestemat în locul omenirii. El a trebuit să coboare şi mai jos ca să se bată cu puterile iadului şi ca să lupte şi să biruiască moartea veşnică. Acum deci, nouă nu trebuie să ne mai fie teamă de puterile lor, când murim, căci Cristos le-a biruit în locul nostru.

Învierea. Lucrarea lui Cristos în răscumpărare, ascultare, moarte, îngropare şi coborâre ar fi fost zadarnică dacă El n-ar fi înviat. Deoarece Cristos a înviat, noi avem o speranţă vie. Viaţa Sa reînnoită demonstrează că El este biruitorul morţii şi ca şi rezultat al acestei cunoaşteri noi, prin credinţă, putem aştepta cu încredere biruinţa noastră asupra morţii. De fapt, Cristos n-ar fi biruit moartea pentru noi, dacă El ar fi fost biruit de ea.

Faptul că reînnoirea vieţii noastre depinde de învierea lui Cristos este arătat de Pavel: “… după cum Cristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă. Căci dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui” (Romani 6: 4,5). “Dacă deci aţi înviat împreună cu Cristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Cristos şade la dreapta lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la lucrurile de sus nu la cele de pe pământ. Căci voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu” (Coloseni 3:1-3). Învierea lui Cristos este cea mai fermă promisiune că şi noi vom învia. “Dar acum, Cristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi” (1 Cor. 15:20).

Înălţarea. Gloria lui Cristos a început să fie arătată prin învierea Lui, dar El n-a intrat cu adevărat în împărăţia gloriei Sale până când nu s-a înălţat la cer. El “s-a suit mai presus de toate cerurile ca să umple toate lucrurile” (Efeseni 4:10). Aici vedem frumoasa armonie dintre două afirmaţii care par să se contrazică una cu cealaltă. Cristos a spus “pe Mine nu mă aveţi întotdeauna” (Ioan 12:8). Prin aceasta El a vrut să spună că trupul Său nu va fi întotdeauna în mijlocul oamenilor. Dar El a mai spus: “Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacului” (Matei 28:20). Adevărul minunat al acestei afirmaţii este că prezenţa şi puterea Duhului Său sunt în permanenţă cu noi.

Încoronarea. Cristos şade la dreapta lui Dumnezeu ca o dovadă că El a primit toată puterea ca să stăpânească în cer şi pe pământ. Încoronarea Sa în cer a deschis pentru păcătoşi o cale către Dumnezeu. Deoarece Cristos a intrat în cer având o natură ca a noastră, noi, împreună cu El, ne putem întâlni cu Dumnezeu. Cristos este avocatul noastru, deci, alături de Cel care mijloceşte pentru noi, noi ne putem apropia de tronul lui Dumnezeu fără teamă. Puterea de Împărat a lui Cristos ne este suficientă ca să ne putem împotrivi puterilor întunericului.

A doua vennire a lui Cristos. În prezent Cristos stăpâneşte peste pământ, dar această stăpânire este într-o oarecare măsură ascunsă ochiului omenesc. La sfârşitul lumii însă, El va coborî din cer în formă vizibilă şi toţi oamenii vor vedea măreţia Sa infinită, splendoarea împărăţiei Sale, frumuseţea nemuririi Sale şi puterea dumnezeirii Lui. Suntem îndemnaţi să aşteptăm ziua aceea când El va despărţi omenirea, despărţindu-i pe cei pe care i-a ales de cei care au fost respinşi.

Judecata. Faptul că Cristos va judeca este un motiv de teamă pentru cei ce nu sunt ai Lui, dar cei ce cred se simt încurajaţi la vestea că toată judecata i-a fost încredinţată Lui. Este absolut sigur că Isus Cristos nu va judeca pe cei pe care El i-a hotărât să judece împreună cu El. Cristos, în calitate de Suveran îndurător, cu siguranţă nu va condamna pe cei pe care îi apără. În calitate de Cap al Bisericii, Cristos nu va împrăştia trupul Bisericii. Sigur avocatul nostru nu ne va condamna pe noi care suntem clienţii Săi.

Ca şi concluzie la această secţiune, afirmăm că fiecare parte a mântuirii noastre este complet realizată de Cristos. De la El şi numai de la El primim fiecare parte a lucrării de mântuire, fiecare dar al duhului, puterea, mângâierea, răscumpărarea, iertarea, eliberarea, viaţa nouă, moştenirea cerească, încrederea în judecata Sa şi orice revărsare abundentă de binecuvântare.

Harul meritoriu al lui Cristos ne este dat nouă

Unii oameni au afirmat că folosirea cuvântului “merit” ascunde strălucirea harului lui Dumnezeu faţă de noi. Dar când vorbim despre merit, trebuie să avem în vedere şi harul lui Dumnezeu faţă de noi şi lucrarea lui Cristos (meritul Său) care ne-a dat acest har. Harul lui Dumnezeu l-a trimis pe Cristos să îndeplinească acea lucrare meritorie care ne putea da mântuirea. Nu există nici o contradicţie între harul gratuit al lui Dumnezeu şi ascultarea lui Cristos. Acest adevăr este clar arătat în Scripturi: “Şi dragostea nu stă în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre” (1 Ioan 4:10). Dumnezeu a creat metoda de reconciliere prin Cristos pentru ca nimic să nu stea în calea dragostei Sale. Cuvântul ispăşire arată că, într-un mod neexplicabil, Dumnezeu era mânios pe noi în timp ce El ne iubea.

Când spunem că harul a fost obţinut pentru noi prin meritele lui Cristos, spunem că noi suntem curăţaţi prin sângele Lui şi că moartea Lui a fost o ispăşire pentru păcatele noastre. “… şi sângele lui Isus Cristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat” (1 Ioan 1:7). “Acesta este sângele Meu, sângele legământului cel nou care se varsă pentru mulţi spre iertarea păcatelor” (Matei 26: 28). Păcatele noastre sunt luate de la noi deoarece, cu preţul vieţii Lui, Cristos a satisfăcut dreptatea lui Dumnezeu. Ioan Botezătorul a vestit clar acest lucru: “Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29).

Acelaşi adevăr era transmis şi prin ceremoniile legii ebraice. Fără vărsare de sânge n-a existat iertare de păcat (vezi Evrei 9:22). Scriitorul epistolei către Evrei dezvoltă această idee când spune: “Căci dacă sângele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci, stropită peste cei întinaţi, îi sfinţeşte şi le aduce curăţirea trupului, cu cât mai mult sângele lui Cristos … vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte …” (Evrei 9:13,14). Cele spse mai sus au fost afirmate şi în vremea lui Isaia: “Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi” (Isaia 53:5).

Despre har şi despre ispăşire citim în două versete consecutive: “Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Cristos Isus: pe care Dumnezeu l-a rânduit să fie o jertfă de ispăşire prin credinţă în sângele Lui” (Romani 3: 24,25). Mânia Tatălui a fost împăcată prin jertfa Fiului Său: “El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noatre” (1 Ioan 2:2).

Articol preluat din cartea Creștinism biblic de John Calvin (Editura Făclia, Oradea, 1998).

© Editura Făclia

Preluarea acestui articol de pe situl Editurii Făclia este strict interzisă fără permisiunea scrisă a editurii

 

Dumnezeu nu are nevoie de înţelepciunea, ori de priceperea, sau de credinţa noastră strămoşească- de zeciueli, cântece, datini, pomeni, sau vorbe în vânt; El se descurcă şi fără “‘pocăinţa”” noastră, şi nu are nevoie nici de greaţa lui Iov, nici de botezul lui Ioan… El ne-a dat Darul Său, să -i primim TOATĂ Plinătatea Dumnezeiască, dacă îngropăm şerpăria fardată în inimi, prin botezul în Moartea Lui, şi-NUMAI dacă ne facem Una cu Moartea Lui, putem învia, umbla şi rodi împreună cu El şi prin El, pentru că omul vechi a fost răstignit şi trăim, dar nu mai trăim noi, ci Hristos trăieşte în oamenii nascuti din nou, şi viaţa pe care o trăim, o trăim prin credinţa în Hristos…, (Gal.2/20)

“Nu striga înţelepciunea şi nu-şi înalţa priceperea glasul? Ea se aşază sus pe înălţimi, afară pe drum, la răspântii, şi strigă lângă porţi, la intrarea cetăţii, la intrarea porţilor: “Oamenilor, către voi strig, şi spre fiii oamenilor se îndreaptă glasul meu.

Învăţaţi-vă minte, proştilor, şi înţelepţiţi-vă, nebunilor!
Ascultaţi, căci am lucruri mari de spus, şi buzele mi se deschid ca să înveţe pe alţii ce este drept. Căci gura mea vesteşte adevărul, şi buzele mele urăsc minciuna! Toate cuvintele gurii mele sunt drepte, n-au nimic neadevărat, nici sucit în ele. Toate sunt lămurite pentru cel priceput şi drepte pentru cei ce au găsit ştiinţă.
Primiţi mai degrabă învăţăturile mele decât argintul, şi mai degrabă ştiinţa decât aurul scump.
Căci înţelepciunea preţuieşte mai mult decât mărgăritarele, şi niciun lucru de preţ nu se poate asemui cu ea. Eu, Înţelepciunea, am ca locuinţă mintea şi pot născoci cele mai chibzuite planuri. Frica de Domnul este urarea răului; trufia şi mândria, purtarea rea şi gura mincinoasă, iată ce urăsc eu.
De la mine vine sfatul şi izbânda, eu sunt priceperea, a mea este puterea

Prin mine împărătesc împăraţii şi dau voievozii porunci drepte. Prin mine cârmuiesc dregătorii şi mai marii, toţi judecătorii pământului. Eu iubesc pe cei ce mă iubesc, şi cei ce mă caută cu tot dinadinsul mă găsesc. Cu mine este bogăţia şi slava, avuţiile trainice şi dreptatea. Rodul meu este mai bun decât aurul cel mai curat, şi venitul meu întrece argintul cel mai ales. Eu umblu pe calea nevinovăţiei, pe mijlocul cărărilor neprihănirii,

Ca să dau o adevărată moştenire celor ce mă iubesc şi să le umplu vistieriile

Domnul m-a făcut cea dintâi dintre lucrările Lui, înaintea celor mai vechi lucrări ale Lui. Eu am fost aşezată din veşnicie, înainte de orice început, înainte de a fi pământul. Am fost născută când încă nu erau adâncuri, nici izvoare încărcate cu ape; am fost născută înainte de întărirea munţilor, înainte de a fi dealurile, când nu era încă nici pământul, nici câmpiile, nici cea dintâi fărâmă din pulberea lumii.

Când a întocmit Domnul cerurile, eu eram de faţă; când a tras o zare pe fata adâncului,

Când a pironit norii sus şi când au ţâşnit cu putere izvoarele adâncului, când a pus un hotar mării, ca apele să nu treacă peste porunca Lui, când a pus temeliile pământului, eu eram meşterul Lui, la lucru lângă El, şi în toate zilele eram desfătarea Lui, jucând neîncetat înaintea Lui, jucând pe rotocolul pământului Său şi găsindu-mi plăcerea în fiii oamenilor.

Şi acum, fiilor, ascultaţi-mă, căci ferice de cei ce păzesc căile mele!
Ascultaţi învăţătura, ca să vă faceţi înţelepţi, şi nu lepădaţi sfatul meu. Ferice de omul care m-ascultă, care veghează zilnic la porţile mele şi păzeşte pragul uşii mele. Căci cel ce mă găseşte, găseşte viaţa şi capătă bunăvoinţa Domnului. Dar cel ce păcătuieşte împotriva mea îşi vatămă sufletul său; toţi cei ce mă urăsc pe mine, iubesc moartea.”” (Prov.8/1-36)

 dr

Războiul Meteorologic – catastrofe „naturale” la comandă

La inceputul anilor ’80, studiind unele documente si materiale la care aveam acces, am dat peste unul inedit pentru noi: „Razboiul geodezic”. In el se preciza cum, in urma unor cercetari si experiente nu prea indelungate, oamenii de stiinta din Uniunea Sovietica erau capabili sa produca cutremure „la comanda”.

Specificam, in cunostinta de cauza, ca ea a fost „aratata cu degetul” in urma producerii unor cutremure in tarile vecine, in special in Irak. Deoarece, aceasta problema a mai fost tratata pe larg in trilogia „Conspiratia Satanei”, nu vom insista asupra ei.

O problema care este prezentata aproape zilnic de catre mass-media este cea a producerii calamitatilor naturale in cele mai diferite zone geografice: cutremure, ploi diluviene urmate de inundatii catastrofale, secete prelungite, caderi de grindina, tornade etc.

Anual, in timpul acestor calamitati, pe Terra mor sute de mii, chiar milioane de oameni, iar pagubele materiale sunt incalculabile. Dar mass-media, aservita Ocultei, omite sa prezinte opiniei publice ca aceste fenomene nu sunt intotdeauna capricii ale naturii si ca sunt altceva decat „pedeapsa lui Dumnezeu”.

Fragmentul din cartea „Zeiger der Apocalypse”, de Moira Timms, pe care il prezentam mai jos, demonstreaza acest lucru:

„Bineinteles, incercarile oamenilor de a schimba clima sunt periculoase fara cunoasterea unor teorii complete privind cauzele (ca si in cazul terapiei medicamentoase pentru a combate simptomele, fara a porni de la cauze).

Nu la aceasta facea aluzie Johann Friede ? Nu totul este urmarea cauzelor naturale, ci Omenirea isi intinde bratele spre nori si risca propria sa existenta!”

In 1975, numai in SUA s-au efectuat noua programe de modificare a climei si 66 de programe in alte locuri. Aceste programe cuprind o varietate de cercetari climatologice pana la stropirea norilor cu germeni de condensare, pentru a produce ploi, estomparea grindinei, dispersarea cetei, influentarea uraganelor, deviatia viscolelor si caderilor de zapada, producerea cutremurelor si inundatiilor, captarea fulgerelor…

Inselatoria meteorologica cu ajutorul tehnologiilor complicate care influenteaza clima tarilor sarace, poate fi o problema serioasa in viitor, daca foametea, catastrofele „naturale” si seceta intalnesc natiunile mai putin dezvoltate.dw

Acest lucru ar putea duce si la razboaie… In 1973, Honduras a invinuit SUA de a fi provocat o mare seceta prin captarea ploilor, schimband „artistic” cursul uraganului FIFI pentru a salva industria turistica din Florida…

Pentru seceta, a protestat si El Salvador, la fel Japonia, care considera ca i s-au furat ploile vitale pentru irigatii. Rhodezia si Israel au fost invinuite de natiunile invecinate ca fura ploile.

Natiunile Unite lucreaza la o interzicere a razboiului meteorologic, insa este problema complexa si dificila. „The Coolong” il citeaza pe functionarul militar Lowell Ponte care recunoaste ca „avioane ale guvernului american au contribuit la seceta din Filipine si Azore pentru a proteja interesele militare ale SUA, dar ca rugamintea altor natiuni din zona Sahelului african, care sufereau de seceta si foamete, a fost respinsa cu motivatia ca pot fi contactate firme particulare americane”.

Ponte vorbeste si despre „planurile sovieticilor de a schimba drastic structura meteorologica normala pentru a intensifica productia agrara”.

Pentru sceptici, iata o alta informatie. Cine nu a auzit de fenomenul „EL NINO” ? Un fel de perturbatie meteorologica in spatiul Oceanului Pacific. De obicei provoaca ploi diluviene in Peru si pe tarmul vestic al Americii Latine.

Ei bine, exista dovezi ca acest fenomen a fost provocat de sovietici prin interventii in ionosfera, in anii 1982-1983. Alizeele Ecuatorului, care bat in emisfera sudica de la Est la Vest, au fost oprite si au cauzat schimbarea cursului curentului cald care in mod normal curgea spre Asia, revarsandu-se spre coasta vestica a Americii de Sud.

Din motive necunoscute atunci de meteorologi, alizeele bateau in directia inversa. Acest fenomen se produce periodic si provoaca uneori perioade de seceta in Australia, cutremure, alunecari de noroi si tornade in sudul Californiei, pe coasta de vest a Americii de Nord si in Alaska.

Fenomene meteorologice „la comanda” pot fi realizate si cu ajutorul razelor laser de mare putere. Oare pana unde sa fi ajuns oamenii de stiinta in cercetarile lor ? Americanii au o traditie in folosirea razelor de laser, pe care le-au folosit in timpul razboiului din Vietnam ori in timpul invaziei din Golful Porcilor (Cuba). Le-au folosit si nord-vietnamezii.

Despre „Razboiul Geodezic” si cel „Meteorologic”, elita internationala are cunostinte inca din 1957 si le foloseste tot pentru reducerea numarului populatiei.

  Șerban Nicolae a grațiat corupți cu pixul lui Ion Iliescu! Din postura de consilier prezidențial, a pus pe masa lui Iliescu decrete de grațiere pentru cinci condamnați definitiv sub acuzații de corupție

În 2001, actualul senator PSD Nicolae Şerban a pus pe masa preşedintelui Ion Iliescu decrete de graţiere pentru cinci persoane condamnate definitiv sub acuzaţii de corupţie: luare de mită, trafic de influenţă şi dare de mită.

Într-unul dintre aceste cazuri, Iliescu a revocat după zece zile decretul, iar condamnatul a reintrat la puşcărie. Alţi infractori care au beneficiat de clemenţa prezidenţială, via Şerban, reprezintă cazuri care -astăzi s-ar transforma imediat în breaking news-uri: trei ofiţeri condamnaţi la ani grei de închisoare pentru că au ordonat deschiderea focului, pe 17 decembrie 1989, la Timişoara; George Homoştean, fost ministru de Interne, acuzat de instigare la omor deosebit de grav; Sorin Cristian Roşca, vinovat în ancheta „Ţigareta 2“.

Multe dintre decretele care conţin nume controversate rivalizează, din punct de vedere al momentului emiterii, cu momentul „noaptea, ca hoţii”. La modă în acele vremuri erau „între Crăciun şi Revelion, ca hoţii” sau „în concediile din iulie-august, ca hoţii”.

Iliescu – 338 de grațieri în patru ani, Băsescu – doar 39 în zece ani

Pentru comparaţie, iată numărului de graţieri date de preşedinţii din ultimii 16 ani: Ion Iliescu (2001-2004) – 338, Traian Băsescu (2005-2014) – 39, Klaus Iohannis (2015-prezent) – 0.

Deloc întâmplător, actualul șef al Comisiei juridice din Senat şi lider al grupului parlamentar al PSD în această Cameră, Nicolae Şerban, a girat multe dintre grațierile iliesciene. Nicolae Șerban este unul dintre cei mai influenţi politicieni ai partidului de guvernământ, fiind vârf de lance al acestei formaţiuni politice în sensibilul domeniu al Justiţiei. Astfel au stat lucrurile şi în recentele dezbateri legate de adoptarea Ordonanţei 13, privind modificări în Codul Penal şi în Codul de Procedură Penală, act al cărui partizan necondiţionat Şerban s-a declarat. Pe de altă parte, ordonanţa a fost criticată vehement pentru că ar fi condus la graţierea unor infracţiuni asimilate faptelor de corupţie.

Trei condamnați pentru corupție pe un singur decret

Nu ar fi prima dată când Şerban ia parte la decizii capitale pentru viitorul unor persoane afectate de deciziile instanţelor. În 2001, pe vremea când era consilier de stat pentru probleme juridice al preşedintelui României, Şerban a girat decretele nr. 555 şi 1.101 (facsimil), din 16 iulie, respectiv 28 decembrie, care au dus la graţierea unor condamnaţi pentru infracţiuni de corupţie. Astfel, printre cele 16 persoane care au beneficiat, în decembrie 2001, de graţierea pedepsei cu închisoarea sau de restul rămas neexecutat, trei fuseseră condamnate anterior pentru corupţie. Decretul a fost semnat de preşedintele de atunci, Ion Iliescu, la propunerea lui Şerban.

„Iliescu îşi dă în petic cu lupta anticorupţie”, scria la acel moment un ziar din Dolj, judeţ de unde provenea Silviu Ilie, unul dintre cei trei corupţi. Publicaţia îşi exprima mirarea şi pentru că, taman în aceeaşi perioadă, Iliescu declarase: „Corupţia erodează structurile economiei şi societăţii româneşti, cuprinzând inclusiv sfera politicului, în Justiţie şi Poliţie. Este trist şi preocupant să vezi judecători, avocaţi şi ofiţeri de politie arestaţi pentru trafic de influenţă, pentru luare de mită şi pentru alte infrac-ţiuni de acelaşi tip”. Ilie fusese condamnat definitiv la un an şi şase luni de închisoare pentru luare de mită în formă continuată. –

Grațiere de corupt revocată de Iliescu

Pe lista graţiaţilor lui Şerban s-au mai aflat în acel an Nicolae Muşat, condamnat la cinci ani închisoare pentru furt calificat şi dare de mită, Tiberiu Budi, doi ani închisoare pentru trafic de influenţă, şi Pavel Bahrim, doi ani şi șase luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă.

Un caz special l-a constituit George Tănase, fost comisar al Gărzii Financiare Ialomiţa, condamnat definitiv la trei ani de închisoare pentru luare de mită, mai precis perceperea de taxe de protecţie de la patronii din judeţ. Tănase a invocat tot felul de boli care nu i-ar fi permis executarea pedepsei, dar Institutul Naţional de Medicină Legală a susţinut că inculpatul putea fi tratat în penitenciar. Actele respective şi un scandal de presă au făcut însă ca, după zece zile, pe 7 ianuarie 2002, Iliescu să revoce decretul în privinţa lui Tănase. Acesta a fost prins de poliţişti pe 11 ianuarie şi încarcerat. Şerban declara atunci că cele trei persoane au fost graţiate „din motive umanitare, starea sănătăţii condamnaţilor fiind foarte gravă sau aceştia având în întreţinere copii minori”.

Șerban a recomandat eliberarea unui angajat al șefului PSD Ialomița

La acel moment, cotidianul „Adevărul” scria că Tănase era, „din 1999, angajat al şefului organizaţiei judeţene a PSD Ialomiţa”, fiind director la o firmă a politicianului. Ulterior, Şerban a intrat într-un contact mult mai direct cu filiala ialomiţeană, pe listele căreia a candidat şi a fost ales senator în 2004. Cu alte cuvinte, când a cerut grațierea lui George Tănase, Nicolae Șerban îi făcea un serviciu șefului lui politic. „Nu are nici o legătură. Au fost alegeri interne în partid, eu am câştigat un loc pe lista de la Bucureşti, dar am fost apoi mutat. Iniţial, trebuia să candidez la Călăraşi, dar am ajuns la Ialomiţa. În plus, şeful de la PSD Ialomiţa la care lucrase Tănase nu mai ocupa acea funcţie în 2004”, s-a justificat Şerban pentru „România liberă“.

În ceea ce-l priveşte pe Tănase, acum este bine mersi, contabil-şef la societatea de apă și canal din Slobozia şi face parte, printre altele, din comisiile de evaluare de la licitaţiile firmei. Şerban afirmă că revocarea decretului în cazul său a fost o greşeală, un „atac politic la Ion Iliescu”, influenţat şi de presă, ulterior Tănase fiind eliberat din puşcărie pe caz de boală, ceea ce ar confirma justeţea actului de grațiere.

I-a salvat și pe ucigaşii de la Timișoara din ’89

În cei trei ani şi jumătate cât a fost consilier pe probleme juridice la Cotroceni, Şerban şi-a pus semnătura şi pe cererile altor personaje controversate care doreau să scape de pedepse şi au reuşit acest lucru. La jumătatea lui 2002 au fost graţiaţi generalul Constantin Rotariu (zece ani de închisoare), lt. col. Ioan Păun (opt ani) şi căpitanul Gheor-ghe Constantin (12 ani). Toți, condamnaţi definitiv pentru că pe 17 decembrie 1989 au dat ordin să se tragă în revoluţionarii timişoreni de pe Calea Lipovei. S-au înregistrat atunci șase morţi şi 28 de răniţi.

George Homoştean, fost ministru de Interne între 1978 şi 1987, a fost graţiat în 2003 de o condamnare la șapte ani de închisoare pentru instigare la omor deosebit de grav, aceasta reprezentând jumătate dintr-o pedeapsă primită în 1993 pentru coordonarea asasinării unor protestatari anticomunişti. În 2016, cu câteva luni înainte de moartea lui Homoştean, procurorul general a cerut urmărirea lui penală pentru implicarea în uciderea disidentului Gheorghe Ursu, decedat în noiembrie 1985 ca urmare a torturii la care a fost supus în Penitenciarul Rahova. „Graţierea nu pune la îndoială fapta, condamnarea, nu înfrânge sentinţa judecătorească, vinovăţia. Este un act adoptat strict pe considerente umanitare. Nu mai ţin minte toate cazurile”, a mai spus Şerban pentru RL.

OMERTA. Secretomanie la graţierile prezidențiale

După ce în presă au apărut mai multe articole în care s-au prezentat cazurile de graţiere de la sfârşitul lui 2001, clemenţa pentru cei condamnaţi pentru fapte de corupţie a dispărut, nemaifiind prezente în decrete astfel de infracţiuni. Cel puţin aparent, pentru că, din aprilie 2003, documentelor de acest gen semnate de Iliescu le-a lipsit un detaliu esenţial: infracţiunile. Pur şi simplu, în decretele ulterioare acelei luni nu au mai fost trecute faptele de care fuseseră acuzaţi inculpaţii acum graţiaţi. „Habar n-am”, a spus Şerban, pentru RL, despre aceste omisiuni. Practica menţionării infracţiunilor a fost reluată în primul decret de graţiere semnat de urmaşul lui Iliescu, Traian Băsescu, în iunie 2005.

În 2003-2004 erau vremuri în care nimic din sistemul juridic nu era postat online, ca acum, iar internetul era încă la începuturi ca sursă de documentare. Aşadar, era destul de greu de verificat pentru ce fusese găsită vinovată o persoană dintr-un decret de graţiere. Prin urmare, este posibil ca şi alţi corupţi să fi beneficiat de clemenţa şerbano-iliesciană.

Grațieri din „Țigareta 2“. Pe cine a mai salvat de la puşcărie duetul Iliescu-Şerban:

Sorin Cristian Roşca, fost inspector la Autoritatea Aeronautică Civilă Română, condamnat la opt ani de închisoare în dosarul „Ţigareta 2“, unul dintre cele mai răsunătoare dosare penale de după 1989. „România liberă” scria în 2005 că Stănescu revenise cu tupeu în prim-plan, fiind director de programe la Academia de Aviaţie.

Liliana Bandulea, condam-nată la închisoare în 2002, a stat în ultimii ani mai mult după gratii, în 2010 fiind condamnată la șase ani şi șase luni de puşcărie.

Aaron Schwarz, un bărbat condamnat în 2001 pentru înşelăciune, falsificarea de valori străine şi complicitate la fals în înscrisuri publice, uz de fals şi fals privind identitatea. În 2003, acesta a cerut judecătorilor să-i fie întreruptă pedeapsa pentru că mama sa era bolnavă şi nu avea cine să o îngrijească.

„Celor care au ajuns la închisoare după ce au fost graţiaţi li s-a adăugat pedeapsa de care scăpaseră iniţial”, a precizat Şerban pentru RL.

Mineriada. Miron Cozma, grațiat pentru 72 de ore

Una dintre cele mai controversate grațieri date de președintele Ion Iliescu a fost cea a lui Miron Cozma. El era la acel moment condamnat la 18 ani de închisoare pentru fapte comise în timpul mineriadei din septembrie 1991, plus încă șapte ani pentru evenimentele petrecute la Stoenești în 1999 – mineriada din perioada în care președinte era Emil Constantinescu, iar premier era Radu Vasile.

Iliescu a semnat decretul de grațiere la 15 decembrie, cu circa o săptămână înainte de a pleca de la Palatul Cotroceni. A urmat un val de proteste. Printre altele, președintele ales al României, Traian Băsescu, a refuzat să plece spre Bruxelles cu aeronava prezidențială, în care se afla Ion Iliescu. El a luat această decizie pentru a arăta că nu este de acord cu grațierea lui Miron Cozma. Premierul Adrian Năstase, care contrasemnase decretul de grațiere, s-a distanțat, susținând că nu a știut ce a semnat.

Au protestat și liderii UDMR și PUR, partidul lui Dan Voiculescu. PUR a emis un comunicat în care afirma că grațierea a reprezentat „o sfidare față de bunul mers al democrației și față de dorința românilor de a fi liberi și de a trăi într-o țară în care se pot exprima liber”.

Pe 18 decembrie, sub aceas­tă presiune, Iliescu a revocat decretul de grațiere, iar Cozma a fost băgat la loc în pușcărie. A urmat un lung proces al lui Cozma cu statul român și, la final, liderul minerilor a câștigat, instanța decizând că decretul de grațiere nu putea fi anulat. În iunie 2005, el a ieșit din închisoare. Mai mult, și Cozma, și alte persoane a căror grațiere a fost anulată de Iliescu au câștigat despăgubiri în instanță. De exemplu, fostul judecă­tor Valentino Acatrinei, condamnat la 5 ani de închisoare pentru corupţie, a primit daune de 100.000 de euro. Cozma a cerut 4 mili­oane de euro, dar a primit numai 10.000 de euro.

Dr. Gheorghe Mencinocopschi: Noua Ordine Alimentară şi Codex Alimentariusne omoara cu zile

Prof. Dr. Gheorghe Mencinocopschi s-a născut la data de1 mai 1949. Absolvent al Facultății de Biologie-Biochimie din Bucureşti, are multiple specializări în siguranţa alimentară, proiectarea alimentelor, nutriţie umană, dietoterapie. Din 1990 este director ştiinţific şi director general al Institutului de Cercetări Alimentare Bucureşti.

Din 2008 a fost trimis în judecată, împreună cu Dan Voiculescu și alte 11 persoane, în „Dosarul ICA”. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie susţin că privatizarea frauduloasă a ICA ar fi fost făcută în folosul lui Dan Voiculescu, fiind realizată prin subevaluarea bunurilor institutului cu peste 7,7 milioane de euro. Potrivit procurorilor, prejudiciul produs în urma acestei privatizări se ridică la peste 60 de milioane de euro.

Directorul ICA Gheorghe Mencinicopschi a fost acuzat de complicitate la infracţiunea de stabilire a unei valori diminuate faţă de valoarea comercială reală a institutului, abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Una peste alta, a primit 8 ani de închisoare, după ce, în septembrie 2013 Tribunalul București a decis să-l condamne la 6 ani. De ce această majorare, în cazul unei victime colaterale, în timp ce altor personaje li se reduce pedeapsa cu mult?
Să-l luăm ca exemplu pe Adrian Năstase. Judecătoria Sectorului 4 (JS4) a decis, în 23 iulie, că fostul premier Adrian Năstase, condamnat la patru ani și șase luni de închisoare în dosarele „Zambaccian” și „Trofeul calității”, poate fi eliberat condiționat, în urma executării unei treimi din pedeapsă.

Oare să fi greșit acest om atât de mult? Să fi făcut de 2 ori mai mult rău ca Năstase? El susține că este nevinovat. Iată ce a mai spus, de-a lungul ultimilor ani, același om care a scris cărți cu titluri precum „Și noi ce mai mâncăm – NOUA ORDINE ALIMENTARĂ”, „Și noi ce mai mâncam ca să slăbim?”, „Revoluție în bucătărie”, „Reînvață să gătești”, „Părinți altfel” sau „Crezi că știi ce bei”, același om care astăzi spune că este acuzat pe nedrept.

Iată ce spunea despre Codex Alimentarius: „Sunt interese mari si multi bani in joc. Industria farmaceutica este un pic in pana de idei. Acum procedeaza ca in cazul aspirinei. Aspirina provine dintr-o substanta naturala. Dar, pe la sfarsitul secolului XIX, un baiat destept a modificat-o printr-un procedeu chimic, astfel ca ea a ajuns sa fie vanduta ca si medicament. La fel se va intampla si acum. Poate ca usturoiul va fi transformat in medicament si il vom lua doar pe reteta, de la farmacie”.

Întrebat fiind, într-un interviu din Adevărul, „Şi pe noi cine ne apără de invazia E-urilor?” Dr.Menci a răspuns: „Noi înşine. Nu mai scapă cine poate, scapă cine ştie, cine este informat. De aceea am şi scris cartea, pentru că în cunoştinţă de cauză, să ne asumăm ceea ce mâncăm sau ceea ce nu mâncăm. Noi nu conştientizăm că suntem şi ceea ce nu mâncăm.” Oare Dr. Menci nu a conștientizat că este și ceea ce nu este, adică vinovat?

Dr. Menci era și probabil că este, în continuare, conștient de faptul că nu tot ce spune este pe placul tuturor: „Taxa pe fast-food? – Eu susţin că mai întâi trebuie să facem educaţie copiilor noştri, noi înşine să fim exemple pentru ei, şcoala, mass-media. Mai bine reglementăm – şi aici iar mă vor înjura foarte mulţi – regimul publicităţii care se face la alimente. Sunt ţări care se gândesc să interzică publicitatea la alimente pentru copii, mai ales cea televizată.” A scris mult despre alimentație sănătoasă, cu insistență asupra pericolul grav pe care îl reprezintă E-urile. În plus, a declarat în mod repetat împotriva O.M.G. (Organisme Modificate Genetic), despre care se știe că e una din marile afaceri ale viitorului (apropiat), împotriva căreia populația informată va protesta( Afacerea ar putea pica, cum a picat, deocamdată și afacerea Roșia Montană.). A spus adevărul despre o substanță pentru care românii, fără să știe, au fost cobai: „ Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare Bucureşti, ne informează că un gram de INITIUM care este introdus în organism are nevoie de un an pentru a fi eliminat. Dacă îngurgitarea acestui produs se face zilnic, atunci el nu va mai putea fi eliminat niciodată din organism. Gheorghe Mencinicopschi merge până acolo încât spune că pentru a putea să-ţi faci seara un ceai de tei va trebui să iei reţetă de la medicul de familie, deoarece din toate produsele naturiste existente acum pe piaţă nu vor mai rămâne decât foarte puţine.”

În concluzie, Prof. Dr. Gheorghe Mencinicopschi cam știe despre ce vorbește. În general, a vorbit numai în folosul românilor, de partea cărora, în mod vădit, este. Singur a recunoscut că multă lume „îl înjură”. Să fi contribuit și aceste aspecte la condamnarea lui? Nu ar fi imposibil. Teoria conspirației sau nu, Dr. Menci este o victimă colaterală, care a primit mult prea mulți ani pentru un om de vârsta lui și care, practic, nu a furat nimic, nu s-a îmbogățit de pe urma acestei „afaceri”, în timp ce mulți din cei ce fură cu adevărat și sunt corupți cu adevărat, sunt în libertate și fac în continuare ce au făcut și până acum. Aproape că stai și te întrebi dacă acest sistem care a început deodată să facă „dreptate” e chiar atât e drept sau doar alt act al aceleiași piese, dacă nu cumva cuiva îi convine foarte mult noua „dreptate în serie” care se face în România.
“Nu am avut niciun avantaj moral sau material din această privatizare, ba aș putea să susțin că a fost chiar invers (…) Din cauza stresului, am suferit, în 2009, o intervenţie, din cauza bolii coronariene. Am doar o casă modestă. Eram la instanță când soția mea a aflat că s-a extins sechestrul pe casă. Este formată dintr-un parter și o mansardă cu trei camere, în care am locuit trei familii. Nu vreau ca familia mea să ajungă în stradă”. (Prof. Dr. Gheorghe Mencinicopschi)

Controlul insidios al minții umane: tehnologii folosite pentru subjugarea maselor

Fragmente din lucrarea: Controlul minții umane – tehnologii folosite pentru subjugarea maselor de Dr. Nick Begich publicată la Editura Infinit www.editurainfinit.ro

În cursul dezvăluirilor despre programul HAARP am atins subiectul potenţialelor implicaţii ale tehnologiilor care pot interfera cu – sau care chiar pot prelua – controlul minţii şi conştiinţei oamenilor.

Ideea manipulării minţii umane pentru scopuri personale sau pentru a-i controla pe alţii, a fost de secole o temă care a preocupat umanitatea.

Dar acum, cu metodele ştiinţifice existente care se dezvoltă rapid, precum şi, odată cu convergenţa mai multor tehnologii, controlul minţii şi al emoţiilor a devenit deja posibil. După opinia noastră, în prezent, cel mai semnificativ aspect este importanţa acestei probleme.

Au voie oamenii să interfereze cu gândurile şi emoţiile semenilor lor? Are cineva voie să controleze liberul arbitru al altcuiva? Acestea sunt câteva întrebări pe care le lansează cartea de față. Fiecare dintre noi trebuie să răspundă la acestea, deoarece generaţia actuală este cea care va decide dacă aceste tehnologii ne vor înrobi sau ne vor elibera, propulsându-ne către cele mai înalte culmi ale potenţialului uman.

Informaţiile dezvăluite de armată au făcut cunoscută publicului o nouă generație de arme, care interacţionează cu sistemul nostru energetic viu, ce este responsabil de susţinerea vieţii şi a proceselor mentale. Aceste arme noi nu au mai fost niciodată întâlnite în istoria omenirii.

Unii oameni pot prevedea dezvoltarea surselor de energie electromagnetică, al căror semnal de ieşire poate fi modulat în formă de puls, format şi focalizat, astfel încât să se poată conecta la corpul uman într-o manieră care le va permite respectivilor să controleze mişcările muşchilor, emoţiilor (şi alte acţiuni de acest fel), să inducă somnul, să transmită sugestii, să interfereze cu memoria de scurtă şi de lungă durată; pot produce sau pot şterge un set de experienţe diverse.”

Una dintre cele mai revelatoare surse pe care le-am găsit în legătură cu aceste tehnologii noi, a fost furnizată de Comitetul Logistic al Forţelor Aeriene. Forţele Aeriene au iniţiat un studiu semnificativ pentru a prevedea ce ar putea fi posibil în acest secol pentru noile tipuri de arme moderne. Una dintre aceste previziuni a revelat într-un mod şocant următoarele:
Gândiţi-vă pentru un moment la toate acestea – un sistem care poate manipula emoţiile, poate controla comportamentul, te poate adormi, îţi poate crea amintiri false şi îţi poate şterge memoria. Conştientizarea faptului că aceasta era doar o previziune, nu trebuie să ne facă să credem că ea nu a devenit deja realitate. Aceste sisteme sunt departe de a fi speculative. De fapt, s-a investit multă muncă în aceste domenii şi multe sisteme sunt deja operative.”
Declaraţia continuă:
De asemenea, se pare că a devenit posibilă introducerea, cu un grad înalt de fidelitate, de cuvinte sau chiar texte întregi în corpul uman, crescând astfel posibilitatea inducerii unor sugestii şi a unor influenţe psihologice. Când un puls de microunde de mare putere, de domeniul gigahertzilor, loveşte corpul uman, la nivelul acestuia (al trupului) apare o abia perceptibilă perturbare termică. Aceasta este asociată cu dilatarea bruscă a ţesutului încălzit. Această expansiune este însă suficient de rapidă pentru a produce o undă acustică. Dar dacă se foloseşte un fascicul de pulsuri, devine posibilă crearea unui câmp acustic audibil intern, având între 5-15 kHz. Astfel, devine posibilă o «conversație» cu subiectul țintă selectat, într-o manieră care poate fi foarte deranjantă pentru acesta.”

Este oare posibil să vorbim cu o persoană aflată la mare distanţă, prin proiectarea unei voci în capul ei? Autorii sugerează că acest lucru ar fi cel puţin „deranjant” pentru victimă, ba chiar ar fi pur şi simplu terorizant. O armă care poate intra în creierul unui individ reprezintă o invadare cât se poate de dură a vieţii sale personale. Aceste sisteme noi vor fi perfectate în următorii câţiva ani, iar rezultatele obținute ar trebui să fie tema unor discuţii serioase în cercurile de specialitate, precum şi a dezbaterilor publice.

De zeci de ani, Statele Unite, fosta U.R.S.S., precum şi alte state importante au fost implicate în dezvoltarea unor sisteme noi, sofisticate care să influenţeze sănătatea mintală şi fizică a oamenilor. Se dorea – şi  cercetările s-au focalizat pe aceasta – descoperirea unor modalități de manipulare a comportamentului uman, care să vină în întâmpinarea intereselor politice, în contextul apărării naţionale şi al războiului. Interesantă în toate acestea este complexitatea dispozitivelor exterioare create, care pot altera chiar esenţa stării de umanitate.

În articolul Mintea nu are firewall, autorul spune:
Un articol recent al armatei ruse a oferit o opinie uşor diferită asupra problemei, declarând că «umanitatea se află pe muchia unui război psihotronic», care are ca ţintă mintea şi corpul uman. Acel articol vorbea despre încercările Rusiei şi ale altor state de a controla condiţia psiho-fizică a oamenilor şi procesele decizionale ale acestora, prin folosirea generatoarelor VHF, a unor casete «fără sunet» şi a altor tehnologii.”

Articolul continuă afirmând că scopul acestor arme noi este acela de a altera psihicul sau de a interfera cu diferite părţi ale corpului uman, în aşa manieră încât să producă confuzie sau să distrugă semnalele interne care menţin funcţiile vitale ale corpului fizic. Articolul descrie modul în care „teoria informaţională a războiului” neglijează cel mai important factor din domeniul informaţiilor militare, și anume fiinţa umană. În teoriile informaţionale despre război din trecut, discuţiile se limitau la sistemele făcute de mâna omului, şi nu la operatorii umani. În scenariile de război ale informaţiilor, discuţiile se limitau doar la faptul că oamenii puteau fi afectaţi prin propagandă, înşelăciune şi minciună – unelte bine cunoscute ca făcând parte din arsenalul utilizat pentru manipularea minţii. În zilele noastre abordarea este mult mai sinistră, iar aceasta trebuie luată în considerare în contextul drepturilor şi al valorilor umane de bază, care se sprijină fundamental pe dreptul nostru de a gândi liber. Articolul continua:
Şi totuşi este posibil nu numai să înşelăm, să manipulăm sau să dezinformăm corpul uman, ci, de asemenea, îl putem opri sau distruge – ca pe orice alt sistem de procesare de date. Datele pe care corpul uman le primeşte de la surse exterioare lui – spre exemplu undele de energie electromagnetică, undele acustice sau vortexurile energetice – sau pe care le creează prin stimulii săi interni electrici sau chimici, pot fi manipulate sau modificate la fel cum pot fi alterate datele (informaţiile) din orice sistem hardware.”

În patentele SUA din 1976 apare faptul că încă de atunci era posibilă monitorizarea activităţii creierului şi alterarea acesteia. Deşi aparatul era rudimentar, a constituit un exemplu a ceea ce era posibil în urmă cu 30 de ani. Ideea era de a capta, interpreta şi apoi controla activitatea creierului folosind un semnal de frecvenţă radio. Mai recent, au fost dezvoltate sisteme mult mai puternice pentru a vizualiza activitatea creierului în timp real pe un monitor de calculator. Aceste dispozitive noi folosesc biofeedback-ul creierului în combinaţie cu alte generatoare de semnal pentru a altera activitatea şi tiparele mentale ale creierului unei persoane.

În final, în timp de război, ţelul este ca informaţiile să ajungă la fiinţa umană. Politica Statelor Unite este aceea de a controla toate sistemele dependente de informaţii, fie ele „umane sau automate”, ceea ce a dus la extinderea și folosirea acestor noi tehnologii și asupra oamenilor, ca şi cum aceștia ar fi doar nişte procesoare hardware de date.

Articolul din revista Parametri expune în continuare munca d-lui Victor Solntsev de la Institutul Tehnic Bauman, din Moscova. El insista asupra faptului că trupul uman trebuie văzut ca un sistem deschis, în loc să fie considerat, ca până acum, doar un simplu organism sau un sistem închis.
Dr. Solntsev consideră că mediul fizic înconjurător al unei persoane poate cauza schimbări în corpul şi mintea respectivei persoane, dacă se folosesc stimuli electromagnetici, acustici sau de altă natură.
Acelaşi cercetător rus a examinat problema „zgomotului informaţional”, care poate crea un „zid” dens între o persoană şi realitatea exterioară. „Zgomotul” poate fi creat atât prin semnale, mesaje, imagini sau alți stimuli informaționali, având ca ţintă conştiinţa unui grup sau a unor indivizi separați. Scopul este supraîncărcarea minţii unei persoane, astfel încât aceasta să nu mai reacţioneze la stimulii sau la alte informaţii din exterior. Această supraîncărcare va servi la destabilizarea capacităţii de judecată sau la modificarea comportamentului individului sau grupului care a fost influențat.

În conformitate cu spusele lui Solntsev, a fost creat cel puţin un virus de computer pentru a afecta psihicul unei persoane – „Virusul Rusesc 666”. Acest virus apare la fiecare al 25-lea cadru pe display-ul calculatorului, unde pulsează un amestec de culori care s-a dovedit că poate induce stări de transă operatorului de la acel computer. Percepţia display-ului de către subconştientul celui care utilizează computerul respectiv poate fi folosită pentru a induce un atac de cord, pentru a controla sau a altera în mod subtil percepţiile operatorului. Acelaşi sistem manipulator poate fi folosit cu ușurință în cadrul oricărei emisiuni televizate.

Psiho-terorismul

Termenul de „psiho-terorism” a fost inventat de către scriitorul rus N. Anisimov, de la Centrul Anti-Psihotronic din Moscova. El indică faptul că armele psihotronice pot fi utilizate în vederea extragerii unor informaţii ce sunt stocate în creierul unei persoane, care apoi vor fi introduse într-un calculator care le va rearanja, astfel încât ulterior să existe posibilitatea controlării acelei persoane.
Informaţia astfel modificată va fi apoi reintrodusă în creierul respectivei persoane (de la care a fost extrasă) şi va fi percepută de către aceasta ca fiindu-i proprie. Aceste sisteme criminale sunt capabile să inducă halucinaţii, boli, diverse mutaţii în celulele umane, zombificarea sau chiar moartea. Tehnologiile aferente acestor sisteme includ generatoare VHF, raze X, ultrasunete şi unde radio. Maiorul rus I. Chernishev descrie în jurnalul militarOrienteer (în februarie 1997), dezvoltarea armelor „psi” pe întregul glob. Tipurile specifice de arme menţionate de el în acel jurnal militar sunt:

– Un generator psihotronic care produce o emanaţie electromagnetică puternică, ce poate fi transmisă prin liniile telefonice, TV, radio, ţevi de alimentare şi lămpi cu incandescenţă. Semnalul astfel transmis va manipula comportamentul celor cu care ajunge în contact.
– Un generator de semnal care operează în banda 10-150 Hertz și care, atunci când operează în frecvența 10-20 Herz, creează o oscilaţie infrasonică ce este distructivă pentru toate organismele vii.
– Un generator care acţionează asupra sistemului nervos şi care este proiectat să paralizeze sistemul nervos central al insectelor. Acesta a fost optimizat, astfel încât să aibă acelaşi efect şi asupra oamenilor.
– Semnale ultrasonice cu o structură foarte specială, cu ajutorul cărora se pot realiza operaţii interne fără incizii şi fără sângerări, care nu lasă niciun fel de urme. Ele pot fi folosite însă și pentru a ucide.
– Japonezii au creat casete audio care permit suprapunerea unor tipare de voce de frecvenţe joase peste muzică. Acestea sunt inaudibile pentru urechea umană, dar sunt receptate de subconştient. Ruşii pretind că folosesc și ei „bombardamente” psihice similare pentru a trata dependenţa de alcool şi fumat.
– Efectul celui de-al 25-lea cadru, despre care am mai discutat anterior, este o tehnică în care fiecare al 25-lea cadru al unui film sau al unei înregistrări video conţine un mesaj ce este perceput doar de către subconştient şi care influenţează mintea conştientă.
– Psihotropica este o ramură a medicinei care se ocupă cu inducerea stărilor de transă, de euforie sau depresie. Acestea sunt numite şi „mine cu efect întârziat”. Simptomele unui atac psihotronic se pot manifesta prin dureri de cap, ameţeli, zgomote, voci sau comenzi percepute direct în creier, dureri în cavitatea abdominală, aritmie cardiacă sau chiar distrugerea sistemului cardiovascular.

Un articol din revista Forţelor Aeriene ale SUA, AFLR Technology Horizonts, relatează că „prin studiul şi modelarea creierului uman şi a sistemului nervos, se poate obţine influenţarea mentală a personalului sau i se pot crea acestuia stări de confuzie. Prin păcălirea simţurilor este posibil să fie create imagini sintetice sau holograme, pentru a induce în eroare simţul vizual al unui individ; într-o manieră similară, se poate induce în eroare simţul auditiv, gustativ sau cel al mirosului.” Gândiţi-vă la asta pentru o clipă – memorie sintetică, experienţe sintetice care nu pot fi diferenţiate de cele reale. Acesta este rezultatul folosirii acestor tehnici.

Într-un raport apărut în presă la sfârşitul lui 2005, cea mai mare companie de telecomunicaţii japoneză, Nippon Telegraph and Telephone Corporation, a anunţat că a inventat un dispozitiv care poate controla oamenii de la distanţă. Conform articolului, această tehnologie poate fi folosită la orice dispozitiv sonor pentru aprofundarea realităţii virtuale sau a performanţelor sunetului. De exemplu, a fost discutată printre altele şi ideea de a-l determina pe un ascultător să se mişte exact ca un dansator profesionist fără a se putea împotrivi, copiind mişcările acestuia, ca şi cum ar fi profesionistul însuși.

Lucrurile mari devin posibile graţie efortului combinat al celor mulţi. Noi toți suntem parte a unui „internet organic”, care cuprinde întreaga rasă umană și care se combină într-un mod armonios cu alte planuri ale Creației. Nu există sisteme închise. Suntem cu adevărat interconectaţi și conectați cu tot ceea ce există, ceea ce face ca fiecare dintre noi să aibă potenţialul de a influența întregul din care face parte. Prin urmare, este responsabilitatea fiecăruia să creeze cu atenţie şi să se asigure că tehnologiile pe care le dezvoltăm împreună vor susţine manifestarea potenţialului divin care există în fiecare om, ca individualitate creată după chipul şi asemănarea Creatorului.

SURSE

  1. http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?item=6686

Câți bani plătește România pentru că face parte din UE

Fiecare stat membru al Uniunii Europene plătește anual o contribuție la bugetul comunitar.

Fiecare țară, inclusiv România, plătește în fiecare an un procent din venitul național brut în contul bugetului UE. Aceste sume totalizează aproximativ trei sferturi din veniturile totale ale bugetului Uniunii Europene.

În total, de la aderarea României la Uniunea Europeană, care a avut loc pe 1 ianuarie 2007, și până la finalul primului trimestru din acest an, țara noastră a plătit la bugetul european o sumă totală de 11,35 miliarde euro.

Vă prezentăm cifrele defalcate pe an, așa cum sunt prezentate în Programul de Convergență 2015-2018, transmis de Guvernul României către Bruxelles:

 

Anul           Plata României la bugetul UE (miliarde lei)

 

2007            1,15

2008            1,27

2009            1,36

2010            1,16

2011            1,3

2012            1,43

2013            1,53

2014            1,62

3 luni 2015  0,53

Adauga un comentariu

Nume*

Adresa de email* [Nu va fi publicata]

Comentariu*