Publicat la:
Iulie 3, 2013
Trăim o viață într-un loc efemer, fiecare cu petecul lui bine determinat și nu ne cunoaștem vecinătățile, frumusețile și bogățiile de sub talpa piciorului şi nici din noi înşine. Prinși în ale zilnicelor preocupări, nu mai observăm trecerea reală a timpului şi nu mai auzim nici glasul aproapelui nostru. Am devenit sclavi ai muncii, ai banului și orbi cu acte în regulă când e vorba de minunile care au loc sub ochii noștri. Visăm concedii plătite cu bani grei în străinătate și nu vedem bogățiile larg deschise privirii, aici, în bătătura casei, ori la doi pași de casă. Avem noroc totuși de bătrânii satului. Ei încă mai vorbesc de Patrie, de Neam, de Țară, de Eroi. Vorbesc într-o limbă necunoscută, sunând a tânguire, poate și a reproș, că noi tinerii uităm care ne sunt rădăcinile.Pe aceşti bătrâni i-ai asculta la nesfârşit, fără să oboseşti, de parcă ai citi nişte cărţi vii, inepuizabile. De ce nu mai avem timp să ne adunăm împrejurul unei mese, ca să ne înfruptăm unii din bogăţiile altora, pentru a ne oglindi privirile în harta feţei celuilalt şi pentru a ne mai întoarce şi adânci privirea spre trecut şi spre noi înşine. Acolo unde pulsează crezurile străbunilor noștri, unde strigă sângele și viața pentru un petec de pământ numit România, noi nu mai avem timp să auzim, nici să şi ascultăm. Înţelegem noi cum a fost scrisă istoria acestui pământ pe care unii încearcă să îl dea de pomană? Aici, bătrânii satului încă adună oscioarele străbunilor români sau germani, ruşi sau austrieci şi le aşează pentru tihnă în locul de veci a cimitirului. Aici oamenii încă mai au suflet şi pentru aproapele lor. Aici bătrânii învaţă să moară şi pe arşiţă cu sapa la prăşit, respectând dărnicia şi valoarea dar şi legământul pământului, pentru care ţin morţiş ca la ceva foarte scump şi sfânt.De la ei să învăţăm că acest pământ numit România este sfinţit şi dăinuie prin bunii şi străbunii noştri ca să fie muncit, să ne crească la bine şi la greu, pentru că nici o palmă de pământ nu este de vândut.
Grija faţă de istoria nescrisă a pământului
Urcând spre pământurile erodate, sărăcăcioase, dar gospodăreşte lucrate de oamenii ţinutului Gălăţean, descoperi bogăţii inimaginabile la orice pas. În inima judeţului este amplasată comuna Valea Mărului.Cine păşeşte pe această “planetă” arhaică şi liniştită, şi dacă n-ar vrea, nu poate ocoli istoria străinului de lângă noi – Monumentul funerar al generalului Alexander Wasiliewich Gelhard, ridicat în anul 1770. Străbătând strada Marcel Crihană, atribuită celui care a fost criticul, istoricul literar, lingvistul, poetul, publicistul şi nu în ultimul rând profesorul Marcel Crihană, născut la 18 mai 1942 în comuna Valea Mărului, parcă nu te mai saturi citind cărţile vii pe care le mai întâlneşti prin bătătura casei. 
Una dintre cărţile nescrise se numeşte Florin Virgil Doca.Pe când era viceprimar, la data de 28 septembrie 2007, i-a scris Excelenței sale, ambasadorul Austriei la București o scrisoare în care îi aducea la cunoștință prezența Monumentului pe raza comunei Valea Mărului. “Avem onoarea să vă aducem la cunoştinţă că pe teritoriul administrativ al comunei Valea Mărului (fostă Puţeni), din judeţul Galaţi, există un monument istoric închinat ostaşilor austrieci morţi pe aceste meleaguri, în războiul ruso austriaco turc, din anii 1764 -1789. După cum se poate constata din ce a păstrat istoria orală, cât şi din ce ştim noi din documentele istorice, la 18 septembrie 1789, trupele austriece, conduse de Principele von Sachsen Coburg, sunt înconjurate (…) pe Dealul Puţenilor, solicitându-se ajutorul comandantului rus Suvorov. În memoria ostaşilor austrieci căzuţi în luptă, după încheierea ostilităţilor a fost ridicat un frumos monument, inscripţionat în limba germană. Noi dorim să fie păstrat şi, eventual, restaurat, pentru a reprezenta din nou rostul său iniţial(…) În acest sens, Excelenţă, vă rugăm să ne sprijiniţi în reglementarea dreptului de proprietate asupra monumentului, includerea sa oficială în lista de protejare şi conservare şi, desigur, restaurarea construcţiei, în funcţie de interesele statului austriac. Vă rugăm să ne confirmaţi dacă sunt necesare discuţii şi date suplimentare privind un eventual proiect de repunere în valoare a acestui monument ridicat de austrieci. Mai dorim să ştim, totodată, dacă Statul austriac doreşte să devină, de drept, proprietarul lui, în conformitate cu prevederile Legii nr. 422/2001, art. 4, pct. 11. Anexăm copii după hărţile de război din anul 1789, traduceri din documentele istorice ale vremii şi poze cu monumentul. Cu deosebită consideraţie, Florin Virgil Doca, viceprimar. Lupta lui n-a fost zadarnică. La data de 18 mai 2010, prin ORDINUL nr. 2.261,… Monumentul funerar al generalului Alexander Wasiliewich Gelhard, a fost clasificat ca monument istoric, în categoria Monumente memoriale/funerare, grupa “B”, cod în Lista monumentelor istorice GL-IV-m-B-20986.
adauga un comentariu
Foarte frumoas din partea dumneavoastra dmn.primar un adevarat primar k ne putem mandri cu dumnea lui mult succes
BRAVO SI FELICITARI!