Domnule Presedinte al Romaniei, AJUTOR!; 2- DENUNȚUL EXPLOZIV al unui membru al guvernului australian | COMPLOT al adepților încălzirii globale orchestrat de ONU pentru a crea O NOUĂ ORDINE MONDIALĂ; 3 Mărturisire EXPLOZIVĂ! Alex Dima, jurnalist la Pro TV | „Când filmam în pădurile din Vrancea mi s-au oferit 100.000 de euro drept mită”

Domnule Presedinte al Romaniei, AJUTOR!

„Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei nationale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării. Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice.

În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate”. ( articolul 80 – Constituţia României)

Domnule Presedinte, atunci cind am hotarit sa construiesc o televiziune libera, independenta de Statul Mafiot, de contracte cu Statul Mafiot sau de legaturi cu orice politician, eram un om bogat. Alaturi de 300 de fani am reusit in 2012 sa lansam singura televiziune nationala din Europa prin subscriptie publica. Toti visam la o Romanie a noastra, a oamenilor liberi!

Astazi sint un om sarac, am cheltuit tot ce am agonisit in 20 de ani de munca. De peste 3 ani de zile nu mai am niciun venit, traiesc din ajutorul familiei si al prietenilor. Toti banii din publicitate sint pentru a tine in viata un post independent de televiziune, poate singurul. De fapt singura televiziune infiintata de un ziarist si nu de vreun mogul hranit din politica sau afaceri cu Statul ori contracte oneroase. Inchideti ochii si comparati-ma, pentru o clipa, cu Sebastian Ghita, patronul RTV !

Sau comparati NASUL TV (fara datorii la ANAF) cu TVR (peste 100 de milioane de euro datorii la ANAF – aproximativ 400.000 de pensii!).

Nu noi am distrus economia Romaniei, nu noi am jefuit tara in ultimii 25 de ani ci politicienii si sefii din Servicii care nu si-au facut datoria sa apere aceasta tara! Nu noi am alungat din tara peste 4 milioane de romani! Nu noi sintem vinovati de dezastrul economic.

Da Domnule Presedinte, asa cum arata Romania astazi, ar trebui sa inchid NASUL TV fiindca firmele autentice din Romania nu isi mai permit sa plateasca publicitate! Agentii economici sint la limita subzistentei iar cei care inca mai respira sint asediati de taxe, impozite, controale inepte, legi strimbe, politici economice criminale. Impotenta guvernului Ponta este maxima!

Pe de alta parte, veti descoperi ca toate televiziunile mogulilor sint pline de reclame scumpe, e inghesuiala! Evident, una bine directionata! Chiar si asa, acele televiziuni nu se sustin din reclama ci din „aranjamentele” ascunse ale mogulilor.

Ca sa nu inchid NASUL TV, cea mai low-cost televiziune din Europa, ar trebui sa bat palma cu un partid, sau cu o grupare mafiota, sau cu niste baieti din Servicii care sa directioneze catre televiziune niste sacose cu bani. Sau sa semnez niste contracte de publicitate cu niste firme care fac mult rau Romaniei sau sint pe cale sa faca! Nu pot Domnule Presedinte!

Ca sa nu inchid NASUL TV ar trebui ca de miine sa nu mai platim niciun salariu! Dar oare credeti in presa libera facuta de oameni flaminzi?! Nu cred! Colegii mei sint la fel de saraci ca toti romanii! Pot rezista fara bani maxim o luna-doua!

Ei bine, ca sa nu inchid NASUL TV, am apelat la mila publica, la prietenii mei pe care i-am lasat fara micile economii. De peste 3 ani de zile ne platim datoriile la Fisc, asa cum putem, uneori la timp, alteori cu intirzieri. Sintem cel mai bun platnic la Bugetul Romaniei dintre toate televiziunile din Romania! Toate televiziunile cu datorii la Fisc inregistreaza peste 200 de milioane de euro la Stat! Si lor nu li se blocheaza CONTURILE!

In ultimele 30 de zile Fiscul a blocat conturile NASUL TV de 3 ori, pentru sume derizorii, ultima oara pentru 4.000 de euro! Sintem hartuiti Domnule Presedinte si nu ne apara nimeni! E adevarat, nici nu putem tacea, ca ziaristi, in privinta tuturor abuzurilor acestui Stat Mafiot, inclusiv ANAF! Da, comportamentul lui Gelu Diaconu, seful ANAF, omul pus de Ponta si girat de generalul Gabriel Oprea (avem o tara condusa de generali si „acoperiti”!) este un comportament mafiotic fata de NASUL TV!

Domnule Presedinte, fac pariu cu D-voastra ca daca ma lasam racolat in Servicii de catre Oprea si Maior, imi era bine. Daca faceam o televiziune blinda cu guvernul si politrucii Romaniei, imi era bine. Dar iata ca, dupa 25 de ani, romanilor nu le e bine, le e foarte rau!

Astazi, Gelu Diaconu, un om pe care l-am criticat in ultimii 20 de ani in mod constant, si cind era seful Vamilor, la Romsilva, la Resursele minerale dar si astazi cind conduce ANAF, este un om razbunator si a blocat din nou conturile televiziunii! E mult prea mult! In plus, este evident ca incearca sa ne lichideze economic, probabil la ordinul „superiorilor”!

Domnule Presedinte, si pe D-voastra v-am criticat, inclusiv colegii mei au facut-o! Da, avem multi dusmani,,practic am criticat pe toata lumea, in acesti aproape 25 de ani de presa! Dar sper, macar atit, ca D-voastra nu ne sinteti dusman!

Domnule Klaus Iohannis, aveti mandat din partea poporului roman, prin articolul 80 din Constitutia Romaniei, sa aparati NASUL TV de urgenta! Presedintele vegheaza la buna functionare a autoritatilor publice (deci inclusiv ANAF). Presedintele mediaza intre Stat si Societate!

Domnule Presedinte, NASUL TV a strins peste 12 milioane de romani, din care 30% din Diaspora, care ne urmaresc in mod constant. Datorita lor, eu nu pot inchide NASUL TV! Ar fi si o adevarata nenorocire ca singura Televiziune Libera (si o stiti, aveti informatii de la Servicii) sa traga obloanele din motive de Fisc! Culmea, televiziunea cu datorii de mii de euro, nu cu zeci sau sute de milioane de euro! Am fi de risul intregii Lumi!

Domnule Presedinte, o sa va surprind, nu va cer AJUTOR pentru NASUL TV! Dar va cer imperios sa interveniti public ca ANAF-ul sa aplice Legile Romaniei in mod egal fata de toate televiziunile din Romania, inclusiv TVR! Sa blocheze toate conturile televiziunilor care au datorii, cum spuneam, de peste 200 de milioane de euro, incepind cu TVR, Ghita TV, etc! Credeti ca se poate Domnule Klaus Iohannis, ca Presedintele a peste 22 de milioane de romani sa ceara Fiscului politizat de Oprea si Ponta sa aplice LEGEA? In regim de urgenta?!?

Si ca sa intelegeti ca traim din mila publica, fac din nou un apel catre cei 12 milioane de romani de pretutindeni sa doneze macar 2 euro in conturile deschise de mama mea, bani care apoi sint donati catre NASUL TV ! Atasez mai jos conturile in care se pot face donatiile.

Da Domnule Presedinte, traim in tara in care un ziarist liber se teme sa primeasca donatii in conturile NASUL TV fiindca stiu cit de malefic este acest personaj Diaconu, ar fi in stare sa blocheze si aceste firimituri de donatii din partea romanilor. Pe mama e mai greu sa o blocheze, e o biata pensionara!

Domnule Klaus Iohannis, pina cind nu voi vedea ca Presedintele Romaniei cere public Fiscului sa respecte Legea, colegii mei vor ramine fara venituri! Este o forma maxima de protest NASUL TV, dupa 3 ani de permanenta hartuire si incercare de lichidare a Televiziunii Libere! Primii 2 ani am suportat, acum nu mai pot! Grabiti-va Domnule Presedinte, fiecare zi conteaza!

Sa fiti iubit!

Radu Moraru

CONTURILE VALABILE PENTRU DONAŢII

Banca: Garanti Bank

Cont pentru Ron: RO42UGBI0000052015353RON

Cont pentru EURO: RO35UGBI0000052015354EUR

Cont pentru DOLARI: RO32UGBI0000052015355USD

Cod SWIFT UGBIROBU

COD CLIENT 1414031
MORARU VICTORIA

DENUNȚUL EXPLOZIV al unui membru al guvernului australian | COMPLOT al adepților încălzirii globale orchestrat de ONU pentru a crea O NOUĂ ORDINE MONDIALĂ

Maurice Newman, care conduce Consiliul economic consultativ in subordinea guvernului Abbott, obiectivul final al acestor conspiratori este „concentrarea puterii politice”.

Incalzirea climatica nu este decat un mijloc pentru a ajunge la acest scop, a scris acesta, intr-un editorial publicat de cotidianul The Australian, in care critica „elucubratiile climato-catastrofice din ultimii 50 de ani”.

„Este un secret bine pazit, dar se dovedeste ca 95% dintre modelele climatice despre care ni s-a spus ca pot dovedi legatura intre emisiile de CO2 si incalzirea climatica, dupa aproape doua decenii de stabilitate a temperaturilor, sunt eronate”, spune acesta, fara a-si argumenta afirmatiile.

Declaratiile lui Newman, fost sef al grupului audiovizual public Australian Broadcasting Corporation, coincide cu vizita in Australia a lui Christiana Figueres, secretar executiv al Conventiei asupra schimbarilor climatice a ONU.

Acesta, potrivit consilierului australian, „pretinde ca democratia nu este un sistem potrivit in lupta impotriva incalzirii climatice. China comunista, spune ea, este cel mai bun model”.

„Nu este vorba de fapte sau de logica ci de o noua ordine mondiala plasata sub controlul Natiunilor Unite. Ea se opune capitalismului si libertatii si face din catastrofismul mediului un subiect cotidian pentru a-si atinge scopurile”, crede Maurice Newman.
‘O tampenie absoluta’

Tony Abbott s-a ilustrat el insusi prin afirmatii virulente in ceea ce priveste incalzirea climatica, pe care a calificat-o drept o „tampenie absoluta”.

Acesta a desfiintat anul trecut o taxa pe carbune, votata de precedentul guvern laburist, pe care a inlocuit-o cu un stimulent financiar pentru companiile care doresc sa-si imbunatateasca bilantul energetic.

China si Statele Unite sunt cei mai mari generatori de gaze cu efect de sera, dar, raportat la populatie, Australia se afla pe primul loc.

Ultimul raport al Grupului interguvernamental al expertilor asupra climatului (Giec), organism al ONU care reuneste peste 3.000 de oameni de stiinta, propune diverse scenarii de o gravitate variabila dintre care cel mai pesimist prevede o crestere globala a temperaturilor la finele secolului XXI intre 3,7 si 4,8 grade celsius in raport cu 1850-1900.

sursa: hotnews.ro

 

 

3 Mărturisire EXPLOZIVĂ! Alex Dima, jurnalist la Pro TV | „Când filmam în pădurile din Vrancea mi s-au oferit 100.000 de euro drept mită”

“A vrut cineva să te mituiască?”

“Da. Eram într-o zonă prin Vrancea, e vorba de subiectul pădurilor. Respectivii cred că se ocupau cu asta. Cumpărau oameni. Pe acolo vin des controale, care pleacă cu bani. Ştiam că un control de la Bucureşti primeşte câteva mii de euro. Anul trecut, eram în aceeaşi zonă cu echipa de control. Noi pe o parte a muntelui, ei – pe cealaltă. Era o perioadă a anului în care se topea zăpada.

 

După câteva zile ne-am întâlnit. Noi aveam noroi până şi în urechi. Ei erau îmbrăcaţi ca la un dineu oficial. Revenind la cei care oferă mită. Încep ca într-un joc: “Dacă eu aş pune acum pe masă o sumă…”. Am zis nu… şi tot continua jocul acesta… şi tot ridica suma. Ajunsese la un moment dat chiar să pună 100.000 de euro. Asta nu înseamnă că el chiar îmi punea banii aceştia în geantă. Era un joc pe care probabil îl făcea cu toţi cei care veneau pe acolo. Nu cred că dădea chiar 100.000.

I-am spus: “Eu, dacă aş primi de undeva o sumă de bani ca să nu spun ceva, n-aş mai putea să mă uit în oglindă”.

 

Adauga un comentariu

Nume*

Adresa de email* [Nu va fi publicata]

Comentariu*