În ceea ce privește România, numele țării noastre a fost pronunțat foarte des de către analistul american, ceea ce face ca întreaga conferință să fie de maximă importanță pentru publicul românesc.
ActiveNews a tradus integral discursul și răspunsurile lui George Friedman, pe care vi le oferă, în mod gratuit. Având în vedere că documentul are 20 de pagini, o să postăm aici doar selecții de text pe care le-am considerat a fi de maximă relevanță pentru români, invitându-vă să descarcați documentul, integral, de la finalul articolului. Ne cerem scuze în avans, pentru eventualele greșeli de ortografie și îi mulțumim colegului nostru Octavian Metoni care a tradus pro-bono discursul analistului din Statele Unite.
De asemenea, rugăm pe cei care se ocupă cu copierea materialelor pe alte siteuri, să aibă decența să nu copieze integral textul și să posteze un link activ către pagina de origine. Mulțumim!
George Friedman despre relațiile dintre statele Europei
“Exista nu mai putin de 52 state suverane si, de-a lungul a trei ore de stat la volan poti auzi ca se vorbesc cel putin patru limbi diferite, chiar cinci sau sase, depinde de traseu.Si asta, traversand tot atatea tari care se dispretuiesc una pe cealalta, exact la fel ca tatal si unchiul meu.Cat de adanca este raca dintre europeni, acesta este un lucru care este imposibil de masurat si de stiut. Asta, din cauza unor evenimente care s-au intamplat cu sute de ani inainte.
Mama mea, de exemplu, care era o femeie super de treaba, nu putea pronunta cuvantul “român” fara sa scuipe pe jos. Mai rau, acest gest era considerat obligatoriu. Invers, pentru români, cuvantul maghiar este echivalent cu “blestem” si il si pronunta ca sa sune ca un blestem.Si ganditi-va ca este vorba despre doua tari care sunt acum membre ale Uniunii Europene”.
George Friedman despre apariția și originile Uniunii Europene
“Timp de 31 ani Europa nu a facut decat sa se distruga pe sine, parcurgand drumul de la organizarea imperiala la pierderea de sine.Deci, aceasta chiar ii face pe europeni sa fie unici.  Asa a aparut ideea de Statele Unite ale Europei sau Europa Unita.Trebuie precizat, insa, ca ideea le-a venit europenilor tocmai de la americani, atunci cand Planul Marshall s-a incheiat si s-a vazut ca si-a atins scopul.Totusi, intr-o prima faza, atunci cand li s-a sugerat sa se uneasca pentru a-si atinge mai usor scopurile, europenii au strambat din nas. Francezii au motivat prin faptul ca nu vor sa lucreze impreuna cu germanii, englezii ca nu au de gand sa colaboreze cu francezii si toti la un loc aveau un dinte impotriva italienilor.
Acesta este un lucru foarte important, dar europenii sufera de amnezie si pretind ca nu stiu nimic despre faptul ca la inceput au fost total impotriva uniunii.A fost nevoie de santajul americanilor ca sa se puna pe roate ceea ce s-a numit initial Comunitatea Carbunelui si Otelului. A fost o poveste intreaga si sa stiti ca nu de la europeni veti afla de existenta acestei povesti.Si totusi, pana la urma, europenii au luat ideea, au facut sa para ca venea de la ei si lucrurile au evoluat din ce in ce mai bine pana s-a ajuns la semnarea, in 1992, a Tratatului de la Maastricht, lucru care a fost facilitat inclusiv de prabusirea Uniunii Sovietice.
George Friedman despre revoluțiile portocalii din anii 2000
“SUA au pus in scena o serie de revolutii ”colorate” pe teritoriul ex sovietic. Una dintre acestea a fost in Ucrania- Revolutia Portocalie. Rusii au vazut in aceasta Revolutie Portocalie intentia americanilor de a distruge Federatia Rusa. Din ce alt motiv SUA ar fi sustinut protestatarii? In acel moment, Statele Unite erau implicate (blocate) in actiuni in Irak, Afganistan, Mali si in alte locuri. Scopul invaziei Georgiei, un aliat al SUA, a fost pur si simplu pentru a spune: Iata cat valoreaza garantiile SUA. A fost un avertisment pentru Ucraiana: vreti sa fiti aliatii Americii? Si georgienii au fost. Sa va fie de bine.Este foarte important acest aspect cand vine vorba de Ucraina, pentru ca aceasta este originea acestei lupte continue din Ucraina si care nu se va termina atat de repede”
George Friedman despre cum legislația UE favorizează corporațiile în defavoarea IMM-urilor
“Regulile de la Bruxelles au fost create in asa fel incat bussinesurile mici erau greu de finantat.Si, in primul rand, legile tarilor erau de asa natura incat raportul risc/profit nu prea avea sens. In cealalta parte a ecuatiei, falimentul asa cum il stim aici nu este la fel in Europa. Cand angajezi o persoana in Europa, nu il angajezi, ci il adopti, vine cu tine acasa, se uita in frigiderul tau. De asta nu e niciun motiv ca Siemens, de exemplu, sa aiba o tinta majora. Marile companii europene, modelate din anii 50, nu s-au restructurat niciodata, nu au simtit niciodata pericolul unui Google sau Microsoft care sa le provoace, un echipament digital nu s-a prabusit niciodata in HP, care sa continue un eventual efect de domino. Sistemul de bunastare german depinde intr-un final de aceste corporatii. Siemens este precum General Motors in anii 50. Opereaza ca intr-un univers fara competitie si poate angaja nu numar mare de oameni in termeni foarte favorabili.
Daca Siemens are trebui sa concureze cu o companie tehnica in crestere din Macedonia, nu si-ar permite.  Întrebarea devine: Cine ar trebui să plătească pentru inevitabilă criză a datoriilor suverane? De ce este inevitabilă?
Pentru că orice activitate economică serioasă desfășurată în aceste țări a fost pe piața neagră.De ce? Pentru că, legal, restricțiile comportamentului antreprenorial sunt atât de enorme încât nu-ți poți asuma riscul. Avem un prieten în România care a produs șuruburi. Primul lucru pe care l-au făcut germanii când au aflat că există o piață pentru șuruburi a fost să intre pe această piață.
Germanii nu rămân la un nivel înalt, ci merg oriunde pentru exporturi. L-am întrebat: Câți oameni ai angajat? El a spus: Ce înțelegi prin angajat? Câte camioane deții? Oh, este o întrebare foarte complexă!
Ceea ce făcea el era un antreprenoriat în singurul mod în care UE îți permite să fii antreprenorial… la negru. Nu că prietenul meu nu ar fi plătit taxe dacă ar fi putut.
Sigur că e ilegal că nu a făcut-o. Dar, binențeles, Guvernul României l-a încurajat să procedeze așa. Deoarece a înțeles că fără evaziune șomajul ar fi ajuns la un nivel uluitor”
George Friedman despre construcția artificială a UE
“In Europa dintotdeauna au fost limbi diferite si culturi diferite si de-aceea constructia Uniunii Europene pare sa fie atat de artificiala. La urma urmei, chiar si noi, atunci cand am creat Statele Unite, tot din niste state suverane am creat uniunea. Si chiar si aici, la un moment dat, Sudul a vrut sa iasa din confederatie.Iar aceasta problema s-a rezolvat doar prin Razboiul Civil si prin batalia de la Gettysburg, dar si prin conferinta si discursul lui Lincoln din acelasi razboi.Acolo s-a decis ca nici nordul nu poate domina sudul, dar nici sudul nu are dreptul sa-si impuna punctul de vedere asupra nordului.Dar, cine credeti ca ar fi in stare sa moara pentru si in numele Uniunii Europene? Cine si-ar da viata pentru o entitate care nu a reusit sa ofere nici pace, nici prosperitate?”
George Friedman admite că ungurii din România nu vor autonomie, ci secesiune
“Dar, sentimentul predominant este cel de ura. Toti ii urasc pe germani, pentru ca tara lor este mama tuturor relelor, asa cum s-a intamplat si in trecut, ungurii ii urasc pe romani samd.Mai rau, chiar in interiorul tarilor membre au aparut astfel de sentimente. Ganditi-va ca 45% dintre scotieni au votat pentru independenta de Marea Britanie.