M-am dus la locul meu de strajă şi stăteam pe turn ca să veghez şi să văd ce are să-mi spună Domnul şi ce-mi va răspunde la plângerea mea. Domnul mi-a răspuns şi a zis: “Scrie prorocia şi sap-o pe table, ca să se poată citi uşor! Căci este o prorocie a cărei vreme este hotărâtă, se apropie de împlinire şi nu va minţi; dacă zăboveşte, aşteapt-o, căci va veni şi se va împlini negreşit. Iată, i s-a îngâmfat sufletul, nu este fără prihană în el;
dar cel neprihănit va trăi prin credinţa lui. Ca şi cel beat şi semeţ, cel mândru nu sta liniştit; ci îşi lărgeşte gura ca Locuinţa morţilor, este nesăţios că moartea, aşa că pe toate neamurile vrea să le strângă la el şi toate popoarele le trage la el. Nu va fi el de batjocură tuturor acestora, de râs şi de pomină? Se va zice: “Vai de cel ce aduna ce nu este al lui! Până când se va împovăra cu datorii?” Nu se vor ridica deodată cei ce te-au împrumutat? Nu se vor trezi asupritorii tăi, şi vei ajunge prada lor? Fiindcă ai jefuit multe neamuri, toată rămăşiţa popoarelor te va jefui, din pricina vărsării sângelui oamenilor, din pricina silniciilor făcute în ţara împotriva cetăţii şi împotriva tuturor locuitorilor ei.
Vai de cel ce strânge câştiguri nelegiuite pentru casa lui, ca să-şi aşeze apoi cuibul într-un loc înalt şi să scape din mâna nenorocirii! Ruşinea casei tale ţi-ai croit, nimicind o mulţime de popoare, şi împotriva ta însuţi ai păcătuit
Căci piatră din mijlocul zidului strigă, şi lemnul care leagă grinda îi răspunde. Vai de cel ce zideşte o cetate cu sânge, care întemeiază o cetate cu nelegiuire! Iată, când Domnul oştirilor a hotărât lucrul acesta, popoarele se ostenesc pentru foc, şi neamurile se trudesc degeaba. Căci pământul va fi plin de cunoştinţă slavei Domnului că fundul mării de apele care-l acoperă. Vai de cel ce dă aproapelui său să bea, vai de tine care îi torni băutura spumoasă şi-l ameţeşti ca să-i vezi goliciunea! Te vei satura de ruşine în loc de slavă; bea şi tu şi dezveleste-te! Îţi va veni şi ţie rândul să iei paharul din dreapta Domnului şi va veni ruşinea peste slava ta. Căci silniciile făcute împotriva Libanului vor cădea asupra ta, şi pustiirile fiarelor te vor îngrozi, pentru vărsarea sângelui oamenilor şi silniciile făcute în ţara împotriva cetăţii şi împotriva tuturor locuitorilor ei.
La ce ar putea folosi un chip cioplit, pe care-l ciopleşte lucrătorul? La ce ar putea folosi un chip turnat care învaţă pe oameni minciuni, pentru că lucrătorul care l-a făcut să-şi pună încrederea în el, pe când el făureşte numai nişte idoli muţi?
Vai de cel ce zice lemnului: “Scoală-te”, şi unei pietre mute: “Trezeşte-te!” Poate ea să dea învăţătură? Iată că este împodobită cu aur şi argint, dar în ea nu este un duh care s-o însufleţească. Domnul însă este în Templul Lui cel sfânt. Tot pământul să tacă înaintea Lui!” (Habacuc 2)