Când un om suferă, să caute cauza în sine; să îndure cu bucurie şi să mulţumească lui Tata că a îngăduit pentru păcat – doar atâta durere, căci, dacă ar fi după satan, ar vrea să ne jupoaie de vii şi să ne săreze... Omul care fuge de suferinţă, trebuie să îi fie greaţă de păcat şi să fugă de păcătuire.
Pentru că este plină lumea de “creştini” cu, şi fără diplomă, care fug de durere şi se roagă să fie ocoliţi de suferinţă, eu le reamintesc:” şi îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu.” (F.A.9/16)… “în toate prigonirile şi necazurile pe care le suferiţi” (2 Tes 1/4). Dacă Tata ne suportă joaca de a pocăinţa şi păcătuirea de mii de ani, noi de ce nu suportăm cu plăcere durerile! Dacă ne credem ai LUI intru moştenire, de ce să nu “suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El. Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi.” (Romani 8/17-18). Suferinţa (“îndulcită “prin rănile Lui) este una dintre binecuvântările de căpătâi dăruită de Isus pentru proslăvirea Cerului şi pentru desăvârşirea pământenilor. Să nu uităm că Suferinţa Întrupată în Isuss îşi căuta susţinători “până se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi al fraţilor lor, care aveau să fie omorâţi ca şi ei” (Ap.6/11). Omule de pretutindeni, oricine ai fi,” Adu-ţi, dar, aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti.” (Ap.2/5).. Să luăm ca pildă de suferinţă şi de răbdare nu numai pe proroci, pe Isus, ori pe Ştefan, ci, chiar pe martirii fiecărui popor!
Domnilor pocăiţi – creştini şi necreştini – pentru că se apropie finişul, vă rog, măcar suferinţa n-o compromiteţi acum, “când oamenii nu vor să sufere învăţătura sănătoasă” (2Tim 4/3)
Publicat la:
Septembrie 3, 2014
Nici un comentariu
