Domnilor Fermieri, alegeti PROFITUL; Noi va propunem un STUDIU COMPARATIV INTRE TEHNOLOGIA CULTIVARII GRAULUI IN SISTEM CONVENTIONAL SI TEHNOLOGIA CULTIVARII GRAULUI IN SISTEM ECOLOGIC

pppScopul acestui sistem de agricultura sanatoasa  este, de fapt, visul tainic al oricarui nutritionist, acela de a produce o hrana mult mai curata, prietenoasa metabolismului uman.

Accentul este orientat catre utilizarea inputurilor exterioare fermelor ecologice, luand in considerare conditiile regionale la care sistemele trebuie sa se adapteze. Dusmanii detestati ai agriculturii ecologice, sunt fertilizantii si pesticidele de sinteza, radiatiile ionizante, stimulatorii si regulatorii de crestere, aditivii alimentari, hormonii, antibioticele dar si sistemele intensive de crestere a animalelor. Nu se cuvine sa trecem cu vederea nici organismele modificate genetic cu derivatele lor extrem de periculoase pentru mediu si tocmai de aceea, interzise. Ca urmare, metodele de productie ecologica utilizate in obtinerea produselor vegetale si animale neprocesate nu trebuie sa contina sub nici o forma asemenea elemente nocive, pentru sanatatea omului dar si a ecosistemului.

Prin implementarea unui sistem de productie ecologic se urmareste o interactiune cat mai lesnicioasa cu ciclurile si sistemele naturale, incurajarea dezvoltarii amenajarilor de tip ferma ecologica, care implica in ansamblul lor toate verigile circuitului biologic, cresterea progresiva a fertilitatii solului, aducerea la un minim acceptabil a tuturor formelor de poluare, dar si obtinerea unor efecte pozitive, in perspectiva, pentru cei angrenati in productia ecologica, prin sporirea calitatii vietii, inclusiv prin asigurarea securitatii mediului.

O societate agroindustriala ecologica se reazama cu precadere pe ferme de dimensiuni mici si mijlocii, cu o suprafata cuprinsa intre 0,5 si 30 ha. Aceste gospodarii cultiva si cresc un numar mic din una, doua sau trei specii de plante si animale, prelucrand de regula, tot atatea produse agricole diferite. Printr-un management corespunzator al tuturor factorilor, care cumulati alcatuiesc potentialul productiv, se pot obtine performante economice deosebite comparative cu cele din agricultura conventionala, care se vor regasi, cu siguranta, in calitatea produselor finite. Totodata, o agricultura ecologica, poate contribui decisiv in lupta contra eroziunii solului si a poluarii apelor de suprafata si adancime, fiind o garantie linistitoare pentru pastrarea calitatii peisajelor, prin evitarea degradarii lor si protejarea biodiversitatii.

Lucrarea ce urmeaza are ca scop studiul comparativ intre tehnologia de cultivare a graului in sistem ecologic si cea a graului cultivat in sistem conventional.

 

GRAUL

  1. Importanta

Graul este cea mai importanta planta cultivata, cu cea mai mare raspandire pe glob. cuitiat in peste 100 de tari si constituie o sursa comerciala de prim rang. Importanta graului este data de:

– compozitia chimica a boabelor si raportul dintre hidratii de carbon si proteine, in raport cu cerintele organismului uman:

– plasticitatea   ecologica   ridicata,   fiind   cultivat   in   zone   cu   climate   diferite   (subtropical, mediteranean, oceanic, continental de stepa), pe diferite tipuri de sol ca nivel de fertilitate:

–  posibilitatea de mecanizare integrala a culturii si de obtinere a unor productii ieftine;

– posibilitatea de pastrare, de transport si depozitare fara sa se altereze.

Utilizarile graului sunt multiple si variate. Boabele se folosesc pentru o gama de produse de morarit din care se fabrica un sortiment bogat de produse de panificatie, paste fainoase, produse de patiserie si biscuiterie care constituie alimente de baza pentru 35-55 % din populatia globului, asigura 50-55 % din caloriile consumate in lumea intreaga. impreuna cu celelalte cereale cultivate, (Programe alimentaire mondial L’aide alimentaire, FAO – Roma 1996).

Pentru prelucrarea boabelor de grau este creata o intreaga industrie (Roman Gh.V.. 2003), avand in linii mari urmatoarea succesiune:

– industria conditionarii si pastrarii;

– industria moraritului;

– industria panificatiei;

– alte industrii (amidon, gluten alimentar, alcool alimentar, glucoza, bioetanol, nutreturi combinate, etc).

in urma procesarii graului in morile de mare capacitate rezulta cantitati mari de tarate, care constituie un furaj concentrat valoros (bogat in proteine, lipide si saruri minerale) si germeni cu continut ridicat in vitamine, care constitue o polivitamina naturala (Segal si colab.. 1977) dar si lipide cu utilizari in cosmetologie.

Paiele ramase dupa recoltare se pot folosi pentru fabricarea celulozei, furaj de volum sau asternut pentru diverse categorii de animale. ingrasamant organic dupa o perioada de compostare sau incorporate ca atare in sol, dupa recoltare, iar prin brichetare se pot folosi ca combustibil.

Importanta agronomica este data de:

– mecanizare integrala a culturii;

– eliberarea devreme a terenului si posibilitatea efectuarii araturilor de vara. fiind o buna premergatoare pentru majoritatea culturilor;

– dupa soiurile timpurii, permite amplasarea unor culturi succesive in anumite zone.

  1. Raspandire, Suprafete, Productii – general

Datorita plasticitatii ecologice, graul este cultivat pe toate continentele, intre 65 latitudine nordica in Norvegia si 45° latitudine sudica in Argentina si de la nivelul marii pana la 3500 m in Ecuador.

Graul se cultiva in lume pe circa 230 milioane hectare, cu mici fluctuatii in timp (224 mii. ha in 1998, 208 mii. ha in 2003. dupa Production Yearbook si FAO 2003).

Productia mondiala de grau a atins 609mil tone in 1998 si 557,3 mii. tone in 2003. din care 85 – 103 mii. tone constituie obiect de comert in fiecare an.

Productia medie mondiala in ultimii ani a fost de 25 828e43i 30 – 2677 Kg boabe/ha.

Tabelul 1

Repartitia suprafetei cu grau si a productiei mondiale de grau

Continentul Suprafata (mii ha) Productia medie (Kg/ha) Productia globala (mii tone)
Pe glob 208.133 2677 557.308
Asia 94.679 2615 247.645
Europa 51.221 3036 155.497
America de Nord 32.483 2775 90.150
Tarile fostei URSS 43364 2127 92.222
Oceania 12.509 1952 24.418
Africa 8.228 2324 19.124
America de Sud 9.012 2271 20.473

Sursa: FAO, 2003

Tabelul 2

Situatia culturii graului in tarile care cultiva peste 1 milion hectare cu grau

Tara Suprafata cultivata (mii ha) Productia medie (Kg/ha) Productia globala(mii tone)
Algeria 2.400 825 828e43i 1908
Maroc 2701 1228 3316
Egipt 984 6357 6225 828e43i
Canada 10971 1940 21.280
SHA 19689 2706 53.278
Argentina 7108 2493 17.730
Brazilia 1702 1881 3203
Afganistan 2125 828e43i 1320 2.800
China 24.399 3823 93.500
India 24.963 1742 68.458
Iran 6.000 125 828e43i O 7.500
Pakistan 8.125 828e43i 2333 18.955
Turcia 8.600 1861 16.000
B ulgaria 1249 3042 3.800
Franta 4.779 6632 31.695
Germania 2.900 7893 22.889
Italia 2305 2822 6503
Anglia 1630 7077 11.570
Polonia 2627 3576 9.393
Romania 25 828e43i 00 3044 7730
Ungaria 1204 4293 5176
Kazahstan 10827 1192 12910
Federatia Rusa 20920 2241 46.871
Ucraina 6.880 3101 21.333

Sursa: Produciion Yearbook 2001

Marii producatori sunt in aceiasi timp si exportatori de grau. in anul 2001, marii exportator: au fost: SUA 25 828e43i .2 mii. tone, Canada 9,5 mii. tone, Australia 8,6 mii. tone si Argentina 8,2 mii. tone.

Marii importatori sunt: Brazilia, Egipt, Japonia, Iran, Algeria si Mexic. Tarile UE sunt mar: producatoare de grau (103,8 mii. tone in anul 2001). dar exporta anual numai 16 mii. tone datorita restrictiilor impuse prin acordurile cu SUA.

In Romania, suprafetele cultivate cu grau au cunoscut modificari putin importante.

Tabelul 3

Evolutia culturii de grau in Romania

Specificare ANUL
1977 1981 1990 1991 1995 1997 1998 2000 2001 2002 2003
Suprafata (mii. ha) 2,1 2,1 2,0 1,45 1,79 2,4 1,99 1,92 2,54 2,2 2,1
Productia (mii. tone) 5,92 5.22 6,60 - 5,51 7.15 5,18 4,43 7,73 4,38 2,47
Prod. medie (Kg/ha) 2820 2487 3301 - 3082 2917 25 828e43i 96 2299 3044 1991 1170

Sursa: MAA, FAO.

In anul 1938 se cultivau 2,5 mii.ha, dupa care suprafata a oscilat in limite restranse in jurul a 2 mii. ha.

Cele mai mici suprafete cu grau s-au inregistrat in 1991/92 si 1995/96 si au fost de 1,45 si 1,79 mii. ha avand drept cauze, printre altele: conditiile climatice nefavorabile in perioada de semanat a graului, dotarea tehnica insuficienta si resursele financiare limitate ale cultivatorilor de grau, dar si greutatile aparute in valorificarea recoltelor de grau (Roman Gh.V., 2003).

Productiile medii de grau au crescut considerabil in Romania, de la 963 Kg/ha in 1938, la 2487 Kg/ha in 1981, dupa care s-au mentinut in jurul acestei valori, cu oscilatii de la un an la altul in functie de conditiile climatice ale anilor de cultivare.

Cea mai mare productie medie a fost de 3301 Kg/ha in 1990, iar cea mai mare productie globala s-a inregistrat in 2001 si a fost de 7,73 mii. tone. in ultimii ani modificarile climatice au afectat considerabil productia medie de grau in Romania, iar in anul 2003 aceasta a fost numai de 1170 Kg/ha.

  1. Origine, Sistematica, Soiuri – general

Pe baza descoperirilor arheologice facute in decursul timpului s-a confirmat ca originea graului este in Orientul Apropiat, iar vechimea sa este de cea 11 mii ani, asa cum precizeaza botanistii si geneticienii de la institutul Weizman (Israel) si de la Universitatea Missouri (SUA), pe baza descoperirilor mai recente cu ajutorul carbonului C14.

Graul apartine genului Triticum, clasa Monocotyledonopsida, ordinul Graminalis, familia Gramineaesi cuprinde un numar mare de forme spontane si cultivate.

Clasificarea speciilor din genul Triticum in prezent se face pe baza criteriului genetic, pe baza numarului de cromozomi, conceputa de N. Vavilov in 1935 si completata de J. Mac Key in 1963.

Dupa numarul de cromozomi, formele genului Triticum sunt grupate in:

Grupa diploida (2n = 14 cromozomi, genom AA) cuprinde forma salbatica Triticum monocoecumssp. boeoticum si forma cultivata Triticum monocoecum ssp. monocoecum, alacul cultivat, semnalat in Europa Centrala din perioada neolitica, cu boabe acoperite de pleve dupa treierat, dar care dau o faina de calitate.

Grupa tetraploida (2n -= 28 cromozomi, genom AABB) a rezultat prin incrucisarea spontana intre formele diploide si o specie spontana de Triticum necunoscuta. Aceasta grupa prezinta o forma spontana(Triticum turgidum Jicoceoides) si mai multe forme cultivate:

Triticum turgidum ssp. dicoccum, tenchi cultivat, cereala a vremurilor vechi in Egip: si Mesopotamia;

Triticum turgidum  ssp.  turgidum conv.  dunim,  graul durum,  cultivat inca din vremea lmperiului Roman, are forme de toamna si de primavara, care se cultiva si in prezent pe 9 % din suprafata mondiala cu grau, pentru destinatia paste fainoase. Graul durum cuprinde mai multe varietati diferite dupa culoarea spicelor si aristelor, este rezistent la seceta, dar sensibil la ger si fi intalnim in cultura in bazinul mediteranean (Italia, Spania, Franta, Grecia, Turcia, Algeria, Tunisia, Maroc), Canada si SUA. in Romania graul durum se cultiva pe suprafete restranse (cea 100 mii ha), deoarece este sensibil la conditiile vitrege din timpul iernii.

Triticum turgidum ssp. turgidum conv. polonicum, graul polonez, cultivat in Africa de nord si Etiopia.

Grupa hexaploida (2n = 42 cromozomi, genom AABBDD) a rezultat prin incrucisari montane intre forme tetraploide si Aegilops squarrosa si cuprinde cele mai multe specii cultivate:

Triticum aestivum ssp. vulgare, graul comun sau graul pentru paine, ocupa peste 90 % din suprafata mondiala cultivata cu grau.

In prezent se apreciaza ca exista in cultura in lume circa 20000 soiuri de grau de toamna si de rrimavara. Pe plan mondial, 70 % din suprafata cultivata cu grau este ocupata de graul de toamna. iraul de primavara este raspandit in zone cu temperaturi scazute si strat persistent de zapada reste 6 luni) in cursul iernii, in tarile fostei URSS si Canada.

Triticum aestivum ssp. vulgare cuprinde varietati care se diferentiaza dupa caracteristicile spicului:

var. erythrospermum – spic alb, aristat, glume netede, bob rosu;

var. ferrugineum – spic rosu, aristat, glume netede, bob rosu;

var. lutescens – spic alb, nearistat, glume netede, bob rosu;

var. milturum – sic rosu, nearistat, glume netede, bob rosu.

Triticum aestivum ssp. spelta, graul spelta, specie cultivata din epoca bronzului, in prezent restrans in cultura in Elvetia, Suedia, Germania si Belgia, dupa treierat bobul ramane imbracat in : e e si produce o faina de calitate, pentru panificatie.

Formele cultivate de grau tenchi a fost luat in cultura in jurul anului 7000 i. H, alacul, ceva mai tarziu (in jurul anului 6500 i. H), iar graul comun ceva mai tarziu (pe la anul 5500 i. H). in Romania, descoperirile arheologice si inscriptiile de pe monedele vechilor cetati Tomis si Kallatys, i-ruta ca graul a fost cultivat pe teritoriul romanesc in perioada 25 828e43i 00 i. H pe suprafete insemnate si a :': st folosit pentru negot de greci, romani si alte popoare.

Soiurile cultivate. Sortimentul de soiuri de grau comun din lista oficiala cuprinde soiuri : manesti si straine adaptate conditiilor de clima si sol din tara noastra.

Sunt in lista oficiala soiurile de grau comun de primavara Pubin si Speranta.

Pentru graul dnrum exista soiurile Condur si Pandur, de toamna si Artena si Ixos de primavara.

  1. Particularitati biologice – general

Perioada de vegetatie a graului de toamna, in conditiile din tara noastra se deruleaza in intervalul octombrie-iunie, circa 9 luni (270-290 zile). in acest interval plantele de grau parcurg o succesiune de faze fenoiogice. de la germinatie pana la maturitate, care se exteriorizeaza prin anumite caracteristice anatomice si morfologice ale plantelor, iar din punct de vedere fiziologic au ioc modificari interne in biologia plantelor.

Fazele fenoiogice sunt grupate in doua etape:

– Etapa vegetativa, cu fazele: germinatie, inradacinare, rasarire, infratire;

– Etapa generativa cu fazele: alungirea paiului, burduf, inspicare, inflorire, polenizare, fecundare, formarea si umplerea boabelor si maturitate.

in etapa vegetativa se formeaza organele vegetative ale plantei, iar in etapa generativa se diferentiaza componentele inflorescentei, a florilor, se formeaza boabele si se maturizeaza boabele. Deoarece in fiecare faza fenologica au ioc procese care influenteaza componentele de productie si calitatea recoltei, specialistii in biologia si tehnologia de cultura a cerealelor au realizat o codificare a vegetatiei, prin intocmirea unor scari de coduri, pe baza aspectului morfologic exterior al plantei de grau.

Figura 1 – Stadiile de dezvoltare la graul de toamna (dupa Feekes)

Cunoasterea stadiilor de crestere este utila pentru a identifica momentele critice din ciclul de vegetatie al plantelor, in care factorii de mediu actioneaza limitativ asupra componentelor de productie si de a decide momentul potrivit pentru efectuarea diferitelor interventii tehnologice in cadrul tehnologiei de cultura.

In scopul respectarii epocii de semanat si in conditii climatice normale zonelor de cultura a graului de toamna, etapa vegetativa se desfasoara pana la instalarea iernii.

Germinatia. Pentru a germina samanta de grau trebuie sa fie matura, iesita din repausul seminal, cu facultatea germinativa ridicata, sa provina din recolta anului precedent (sa nu fie mai veche de 3-4 ani), iar in sol sa fie conditii favorabile de umiditate, temperatura si oxigen. Pentru a iesi din repausul seminal este necesar un interval de peste 45 zile de la recoltare pana la semanat si in conditii meteorologice normale, acest aspect nu ridica probleme pentru practica agricola.

Dupa semanat, boabele de grau se hidrateaza, absorbind apa din soi cu o presiune de 2.5 atm., datorita structurii capilar poroasa a tegumentului boabelor. Se activeaza sistemul enzimatic care transforma substantele de rezerva in substante simple, usor de asimilat de embrion (amidonul este transformat in dextrine-giucoza-maltoza, proteinele in aminoacizi, iar lipidele in acizi grasi), care sunt dirijate catre embrion prin intermediul scutelumului si a unei retele vasculare distribuite in endosperm. La nivelul meristemelor de crestere ale embrionului (muguras si radicula), incepe diviziunea celulara, radicula protejata de coleoriza perforeaza tegumentul bobului in zona embrionara si marcheaza incoltitul bobului. in scurt timp apar cele 3-5 radacini embrionare, care ancoreaza planta in sol si absoarbe apa cu saruri minerale necesare nutritiei.

Concomitent, mugurasul protejat de coleoptil iese din invelisul bobului, strabate stratul de sol care acopera bobul (adancimea de semanat), coleoptilul se opreste din crestere la circa 1 cm al suprafata solului, iar varful primei frunze iese din coleoptil si marcheaza rasaritul.

Daca in sol sunt conditii favorabile de umiditate si temperatura, intervalul de la semanat la rasarire este de regula de 8-10 zile. In cazul in care umiditatea este insuficienta, rasarirea intarzie pana dupa prima ploaie.

Pentru a asigura conditii favorabile de rasarire, se va acorda atentie deosebita lucrarilor solului astfel incat samanta sa fie distribuita la semanat pe un sol tasat care sa permita ascensiunea apei prin capilaritate si sa fie acoperita cu un strat de sol maruntit si afanat care sa permita accesul oxigenului si al apei din precipitatii si sa nu stanjeneasca deplasarea coleoptilului spre suprafata solului. Momentul in care la suprafata solului este vizibil numai coleoptilul marcheaza faza de ace.

Dupa rasarire se formeaza prima frunza, incepe asimilatia clorofiliana, iar la nivelul varfului de crestere se formeaza frunza a Ii-a si a IlI-a.

Radacinile embrionare vor ramane active pana la sfarsitul vegetatiei, dar odata cu a Il-a frunza incep sa se formeze primele radacini adventive.

Infratirea

Dupa formarea frunzei a IlI-a, planta de grau stagneaza in crestere, substantele asimilate de frunze se acumuleaza in zona tulpinii situata intre samanta si suprafata solului, se formeaza o portiune de tulpina subterana numita rizom si la circa 2 cm adancime de la suprafata solului, unde se gaseste meristemul de crestere se va forma nodul de infratire. Din locul de pornire al fiecarei frunze (spre interior) se diferentiaza cate un frate. Nodul de infratire este o aglomerare de noduri si internoduri ale portiunii de tulpina subterana, de unde initial, de la subsuoara fiecarei frunze s-au diferentiat si s-au format fratii.

Infratirea incepe dupa 15 zile de la rasarire si continua pana la instalarea iernii. Din mugurele vegetativ al embrionului se formeaza tulpina principala, iar de la baza primei si celei de a 11-a frunze se formeaza cate un frate de ordinul I. Este de dorit ca infratirea sa aiba loc in toamna, iar la intrarea in iarna planta de grau sa prezinte 3-4 frunze si 2-3 frati: acest lucru este posibil numai daca s-a semanat in epoca optima si conditiile climatice au fost favorabile. in cazul semanatului mai tarziu sau in toamnele secetoase, daca rasarirea intarzie, infratitul poate avea loc in ferestrele iernii sau la inceputul primaverii, situatie in care fratii nu produc spice.

In cazul in care dupa stadiul formarii a 3 frunze, fratii nu sunt vizibili la suprafata solului, o analiza atenta in zona nodului de infratire, permite depistarea fratilor deja formati la subsuoara frunzelor. Graul prezinta o buna capacitate de infratire, dar nu se doreste o infratire excesiva deoarece cea mai mare parte dintre frati nu vor produce spic. in anumite situatii infratirea poate compensa unele pierderi de plante determinate de conditiile nefavorabile.

In cazul unei densitati de 500 bg/m2. in conditii normale se obtine un procent de rasarire in camp de 70-80 %, iar dupa infratire cu 1-3 frati pe planta rezulta un covor vegetal de 700-1200 frati/m’, din care in urma concurentei vom obtine 400-600 frati fertili capabili sa formeze spic.

Odata cu aparitia primului frate se formeaza radacini noi, adventive, la nivelul nodului de infratire care participa la aprovizionarea cu apa si elemente de nutritie alaturi de radacinile embrionare.

Radacinile adventive continua sa creasca pana la inflorire cand ating dezvoltarea maxima, exploreaza un volum mare de sol in profunzime, dar cea mai mare parte sunt raspandite insa in stratul arabil.

Procesul de crestere al plantelor de grau continua pana toamna tarziu, ia sfarsitul lunii noiembrie sau chiar decembrie, pana cand temperatura scade sub 5 C, plantele pregatindu-se pentru conditiile vitrege din timpul iernii prin procesul de calire.

Calirea plantelor de grau se realizeaza prin acumularea in celule a unor cantitati mari de glucide care asigura protejarea plantelor de temperaturile scazute. Acumularea zaharurilor in plantele de grau are loc in perioada de infratire in zilele insorite de toamna la 10-15°C si temperaturile mai scazute (0-6°C) din timpul noptii. Scaderea temperaturii spre 0°C reduce fenomenul de crestere al plantelor de grau si asigura pastrarea zaharurilor acumulate in frunze si nodul de infratire. Continutul in zaharuri la nivelul nodului de infratire ajunge la 25 828e43i -30 %, iar la nivelul frunzelor la 20-25 828e43i % (Gh. Balteanu, 1979). Plantele de grau realizeaza acest proces intr-un interval de 15-20 zile, iar la sfarsitul acestei perioade pot rezista la temperaturi de -12°C la nivelul nodului de infratire. in continuare pe masura ce temperaturile scad pana la -10°C, plantele elimina din celule o cantitate insemnata de apa libera, creste concentratia sucului celular, se mareste rezistenta la inghet si plantele pot rezista la -18, -23°C la nivelul nodului de infratire. Intrarea graului in iarna are loc la 5-10 decembrie in Transilvania si nordul Moldovei, 10-12 decembrie in sudul si vestul tarii si dupa 20 decembrie in sud-estul Dobrogei (dupa O. Berbecel, 1970).

In timpul iernii procesele vitale din plante se desfasoara cu intensitate redusa, dar nu se opresc complet. Procesul de fotosinteza si absorbtia azotului au loc si la temperaturi apropiate de 0 C (dupa E. Spaldon). Italienii au denumit perioada de vegetatie din timpul iernii criptovegetatie (vegetatie ascunsa).

Reluarea vegetatiei plantelor de grau in primavara incepe odata cu dezghetarea solului si intensificarea functiilor vitale. incalzirile sporadice din ferestrele iernii dau impuls vegetatiei plantelor. in conditiile Romaniei, reluarea vegetatiei graului de toamna cea mai timpurie a fost la 10 februarie, iar cea mai tarzie la sfarsit de martie (dupa O. Berbecel, 1970). La reluarea vegetatiei in primavara prezinta importanta deosebita rezervele de azot acumulate in plante si azotul existent in solutia solului care odata cu cresterea temperaturii asigura demarajul etapei generative in cadrul careia are loc cresterea intensa a plantelor prin acumularea a 90-95 % din biomasa epigee a plantelor in decurs de 90 zile (dupa Gh.V. Roman, 2003).

Trecerea la etapa generativa este conditionata de parcurgerea stadiului de vernalizare (satisfacerea necesarului de temperaturi scazute). Vernalizarea consta in parcurgerea unei perioade de 30-45 zile la temperaturi intre 1-5°C, procesul se petrece in cazul fratilor formati, dar si la nivelul semintei germinate sau plantei in curs de rasarire.

Trecerea de la etapa vegetativa la etapa generativa se realizeaza in stadiul de spic la 1 cm, dupa D. Soltner, 1990 (adica, daca facem o sectiune la nivelul unui frate, de la nivelul nodului de infratire pana la nivelul spicului deja diferentiat, avem o lungime de 1 cm).

Alungirea paiului. in primavara, cand temperatura depaseste 15°C plantele de grau trec la faza de alungire a paiului, din momentul in care tulpina a depasit inaltimea de 5 cm. Cresterea tulpinii este intercalara, dupa ce s-a format internodul inferior se trece la alungirea celui superior. Tulpina graului este un pai format din 5-6 internoduri goale in interior, cu lungimi care cresc de la baza spre internodul care poarta inflorescenta. Internodurile bazale sunt mai scurte, mai subtiri si cu peretele mai gros pentru a imprima rezistenta la cadere. Simultan cu dezvoltarea partii epigee se dezvolta sistemul radicular, care la maturitate reprezinta 8-10 % din biomasa totala. Cele mai multe radacini adventive sunt raspandite in stratul de sol de 40-50 cm, dar unele pot ajunge si la 160 cm. La maturitatea in lapte cresterea sistemului radicular inceteaza.

Ritmul de crestere al plantelor de grau in perioada de alungire a paiului este dependent de temperatura, umiditate, aprovizionarea cu elemente de nutritie, starea sanitara a culturii si caracteristicile genetice ale soiului de grau.

Inaltimea plantelor de grau este influentata de conditiile de vegetatie si de caracteristicile soiului si oscileaza intre 60-120 cm. Soiurile cu paiul scurt si mai gros, manifesta rezistenta la cadere si suporta doze mai mari de ingrasaminte cu azot.

La fiecare nod al tulpinii este dispusa cate o frunza formata din teaca si limb. Numarul de frunze pe o tulpina ajunge pana la 7. Suprafata foliara a plantelor de grau de toamna creste pana la sfarsitul lunii mai, cand ajunge la 30000-34000 m2/ha, fiind o caracteristica de soi, dar este influentata foarte mult de conditiile de vegetatie. Indicele suprafetei foliare (suprafata foliara raportata la suprafata de teren pe care o ocupa plantele) la care se realizeaza asimilatia clorofiliana neta optima, este 3-4, pentru zonele de cultura a graului in Romania (dupa Gh.V. Roman, 2003).

Suprafata foliara poate fi modificata prin masuri fitotehnice (densitatea culturii, fertilizarea cu azot, irigatie, protectie fitosanitara si fertilizarea foliara). Indicele suprafetei foliare trebuie urmarit si pastrat in limitele favorabile componentelor de productie.

Spre sfarsitul infratitului la nivelul conului de crestere are loc diferentierea spicului. Daca facem o sectiune prin mugurele terminal si analizam la microscop sau cu o lupa se poate observa spicul in stadiul dublu rand (dupa D. Soltner, 1990). in timpul alungirii paiului spicul creste in dimensiune, se diferentiaza spiculetele, florile si organele florale. Spicul este protejat de teaca ultimei frunze, iar cand ligula este vizibila, graul intra in faza de burduf. La scurt timp teaca ultimei frunze crapa vertical, incepe sa elibereze spicul, iar la soiurile aristate, aristele apar in zona ligulei ultimei frunze si marcheaza inceputul inspicatului.

Inspicatul si infloritul. Etalarea spicului din teaca ultimei frunze ne anunta ca graul a inspicat. Dupa cateva zile, la nivelul spiculetelor, paleele incep sa se deschida si apar la exteriorul spicului staminele. La grau deschiderea florilor incepe cu partea superioara a treimii bazale a spicului ‘spre extremitati, iar durata de inflorire in cadrul unui spic este de 3-6 zile in functie de starea culturii, aprovizionarea cu apa, temperatura si arsita.

Polenizarea este autogama, iar eliberarea polenului din antere are loc inainte de deschiderea florilor. in cazul in care pe perioada de diferentiere a organelor florale sau in perioada de inflorire actioneaza factori limitativi (nutritie deficitara cu azot, deficit de umiditate si arsita) la varful si la baza spicului apar spiculete sterile.

Formarea bobului incepe imediat dupa fecundare, in ordinea in care a avut loc inflorirea. Se formeaza mai intai invelisurile bobului dupa care continua cu umplerea bobului cu substante de rezerva biosintetizate de organele verzi ale plantei. Primele se depun substantele proteice in ritm intens, iar dupa 20 zile se intensifica acumularea hidratilor de carbon. Durata de umplere a boabelor este influentata de conditiile de vegetatie si precocitatea soiului.

In zonele de cultura si in cazul anilor fara seceta si arsita se prelungeste perioada de umplere a boabelor si se obtin boabe mari. Seceta si arsita in aceasta faza reduc perioada de umplere a bobului, boabele raman mici, iar in conditii extreme apare fenomenul de sistavire a boabelor (boabe formate la care procesul de umplere a boabelor a fost afectat de seceta, arsita, densitati exagerate ale culturii, atac de boli foliare, etc). Participarea diferitelor parti ale plantei la biosinteza substantelor de rezerva acumulate in bob este urmatoarea: spicul – 30%, internodul care poarta inflorescenta – 10 %, limbul ultimei frunze (frunza stindard) – 12 %, limbul penultimei frunze – 8 %, limbul frunzei anterioare – 3 % si paiul cu tecile frunzelor- 36 % (dupa M. Seiffert, 1981).

Formarea, umplerea si maturizarea boabelor dureaza pana la 45 zile in conditiile climatului nostru si poate ajunge spre 60 zile in nordul Europei occidentale.

Maturizarea. Perioada de maturizare a bobului la grau cuprinde trei faze:

- maturitatea in verde (in lapte), se caracterizeaza prin:

– plantele din lan sunt in intregime verzi, numai frunzele bazale sunt ingalbenite;

– boabele sunt verzi, voluminoase, prin strivire elibereaza un suc laptos, umiditatea boabelor es:e spre 50 %, continua acumularea intensa a substantelor de rezerva, embrionul este aproape in tonalitate format, dar are capacitate redusa de germinatie. Durata aceste faze este de 7-10 zile.

- maturitatea galbena (in parga) se instaleaza cand:

–  lanul incepe sa se ingalbeneasca, plantele raman verzi in zona spicului;

– bobul are caracteristicile soiului, consistenta bobului este ceroasa,   s-a incheiat procesul de acumulare a substantelor de rezerva, umiditatea bobului este in jur de 30 %, iar embrionul este complet dezvoltat. Durata cestei faze este de 5-8 zile.

- maturitatea deplina, se caracterizeaza prin plante complet uscate, bobul are marimea si culoarea specifica soiului, umiditatea boabelor sub 17 %, boabele se separa din pleve fara dificultate si embrionul are o buna viabilitate. Durata acestei faze este 3-6 zile, dupa care lanul intra in faza de supracoacere, cand plantele sunt fragile, spicele se arcuiesc dupa prima ploaie, apare pericolul de scuturare a boabelor, lanul se inchide la culoare deoarece pe plante se instaleaza agenti patogeni. in cazul intarzierii recoltatului si in conditiile unui sezon ploios are loc spalarea boabelor si chiar germinatia boabelor in spic la soiurile mai sensibile la acest fenomen.

Elaborarea randamentului la graul de toamna

Randamentul la graul de toamna se elaboreaza de-a lungul fazelor de vegetatie, de la instalarea culturii in camp si pana la umplerea boabelor prin formarea succesiva a diferitelor componente: numarul de plante rasarite/m2, numarul de frati/m2, numarul de spice/m2, numarul de spiculete/spic, numarul de boabe/spic si masa a 1000 de boabe.

Studiul componentelor randamentului permite punerea in evidenta a ansamblului fenomenelor care se deruleaza pe parcursul vegetatiei.

Numarul de plante pe/m2 este determinat de densitatea de semanat, procentul de plante rasarite in camp si conditiile climatice dupa rasarire si in timpul iernii.

Conditiile de vegetatie din toamna, la infiintarea culturii si cele din timpul iernii, explica in proportie de 60-65% din variabilitatea interanuala a randamentului in conditiile in care ceilalti factori raman nemodificati (dupa Ph. Gate, 1987).

Densitatea de semanat, exprimata in boabe germinabile/m2 trebuie adaptata datei de semanat, conditiilor de semanat (gradul de pregatire a solului si umiditatii solului la semanat), valorii culturale a semintei si conditiilor din timpul iernii.

Pentru o data de semanat considerata normala pentru o anumita zona de cultura a graului de toamna, folosirea unor densitati mari la semanat nu este justificata deoarece va avea ca efect iisparitia unui numar mare de plante pana la desprimavarare. in cazul semanatului in epoca optima si in conditiile favorabile germinatiei si rasaririi nu este recomandat sa se depaseasca densitatea de 450-500 bg/m2.

Derularea fazei de germinatie-rasarire este dependenta de valoarea biologica si culturala a semintei si de conditiile de mediu in care sunt puse semintele dupa semanat. Solul trebuie sa puna la dispozitia semintei apa, caldura si oxigen.

Intervalul semanat-rasarit este determinat de acumularea unei sume de temperaturi in jur de 120 °C, luand ca baza temperatura minima de germinatie la grau de 1 °C, daca factorul hidric nu este limitativ.

Dupa rasarire, influenta conditiilor climatice se refera la:

– excesul de apa dupa rasarire limiteaza inradacinarea, franeaza cresterea graului si afecteaza infratirea, cu consecinte asupra numarului de spice/m2;

– alternanta inghet-dezghet poate favoriza disparitia unor plante prin descaltare, datorita expunerii la conditii vitrege;

– gerul poate produce pierderi de natura fiziologica daca temperatura scade brusc inainte de calirea plantelor.

Procentul de plante care se pierd pe timpul iernii poate fi controlat prin utilizarea de soiuri tolerante la temperaturile scazute din timpul iernii si prin semanat la o data care sa permita rasarirea, inradacinarea, infratirea si calirea graului inainte de venirea iernii.

Numarul de spice/m2 este o rezultanta a procesului de infratire si a concurentei care apare in populatia vegetala, intre frati, in faza alungirii paiului. infratirea este determinata de factorii de mediu (temperatura, lumina, lungimea zilei si aprovizionarea cu apa) si factorii agronomici (soiul, epoca si densitatea de semanat si ferilizarea cu azot). Aparitia fratilor primari se produce la un interval de timp aproape constant de 90-100 grade x zile (dupa Ph. Gate, 1995). La durate mari de stralucire a soarelui se sintetizeaza cantitati mari de substanta uscata si creste numarul de frati. Deficitul si excesul de apa reduce numarul de frati.

Capacitatea de infratire a unui soi este conditionata de viteza si durata emiterii de frati. Viteza emiterii de frati nu prezinta diferente mari intre soiuri, dar exista o mare variabilitate in ceea ce priveste durata perioadei de infratire (dupa Varlet Granchet, 1986). in cazul semanatului timpuriu sau in epoca optima infratitul are loc in toamna, sau poate avea loc in ferestrele iernii sau primavara, dar in acest caz durata de infratire va fi redusa, deoarece infratirea se incheie in momentul dezvoltarii spicului care este determinat de lungimea zilei.

La densitati mari de semanat se reduce capacitatea de infratire datorita competitiei intre plante in cadrul populatiei vegetale.

Abundenta de azot in sol la inceputul infratirii intensifica procesul si poate constitui o masura de compensare a densitatilor mici sau a unor accidente de vegetatie.

Tabelul 4

Componentele de productie la un sortiment de soiuri de grau in conditiile pedoclimatice din Campia Romana

Soiul Densitate(bg/m2) Plante rasarite/m2 Frati/m2 Spice/m2 Nr bobe/spic Masa boabe/spic
Fundulea 4 500 402 829 371 25 828e43i ,1 1,09
Lovrin 41 500 387 656 372 26,8 1,12
Flamura 85 500 413 888 399 26,4 1,10
Rapid 500 405 879 404 25 828e43i ,4 1.16
Dropia 500 419 894 409 26,5 1,16
Soissons 500 399 908 363 30 1.13

Sursa: M. Dumbrava, 1998

Fig. 2 – Schema elaborarii randamentului la grau

Infratirea productiva

Datorita competitiei pentru factorii de vegetatie nu toti fratii vor forma spic. in stadiul de spic la 1 cm se diferentiaza numarul potential de spice si acesta este corelat cu densitatea plantelor si cu gradul de infratire. in continuare competitia pentru factorii de crestere (apa, lumina, temperatura, elemente de nutritie) va determina numarul de spice/m2. Aportul de azot la inceputul alungirii paiului mareste numarul de spice la unitatea de suprafata si asigura dezvoltarea suprafetei foliare fotosintetic active. Cresterea densitatii de semanat permite cresterea numarului de spice/m2 (nu proportional cu densitatea de semanat) si reduce numarul de frati productivi pe planta.

Numarul de spice/m2 incepe sa se elaboreze dupa rasarire si se definitiveaza spre jumatatea alungirii paiului, respectiv stadiul 7 dupa Feekes.

Numarul de boabe/spic se constituie incepand cu stadiul dublu rid al spicului, care din punct de vedere fenologic coincide cu inceputul infratirii, stadiul 2 dupa Feekes si se incheie la inflorire.

Avortarea florilor poate avea loc pana la fecundare, dar este posibila si avortarea florilor fecundate si mai rar a boabelor. Numarul de boabe/spic este corelat cu substanta uscata acumulata in spic la anteza si aceasta reflecta competitia intre diferite organe ale plantei. Ponderea spicului depinde de competitia intre spice si tulpini si apare ca un mijloc sigur de predictie a numarului de boabe /spic (dupa E. Triboi, 1994).

Numarul total de spiculete depinde de factorii climatici (temperatura si lungimea zilei) si de durata perioadei de formare.

Temperaturile ridicate diminueaza perioada de formare a spiculetelor si dirijeaza viteza de initiere a componentelor spiculetului. in timpul alungirii paiului un numar important de spiculete sunt susceptibile de a regresa. Temperaturile scazute (o zi cu temperatura minima sub 4°C) distrug spiculetele situate in varful spicului. Este posibila o compensatie intre numarul de spiculete si de flori fertile pe spiculet. Numarul final de boabe depinde de florile capabile sa formeze boabe. In ultima perioada a alungirii paiului, de la meioza la fecundare, un anumit numar de flori degenereaza. Numarul de flori este influentat de temperatura, apa si lumina. Stresul hidric si temperaturile excesive in timpul meiozei, determina cresterea concentratiei in acid ascorbic la nivelul spicului si reducerea numarului de flori. Insuficienta radiatiei globale in ultima perioada a alungirii paiului, provoaca avortarea unui anumit numar de spiculete si flori datorita lipsei de asimilate disponibile.

Sunt diferente mari intre soiuri referitor la fertilitatea spicului, soiurile apte sa produca un numar mare de frati realizeaza un numar mic de boabe in spic. Numarul de spiculete pe spic este mai mare in cazul semanatului in epoca optima decat in cazul semanatului tarziu.

Numarul de boabe pe spic si numarul de boabe in spiculet se diminueaza odata cu cresterea densitatii populatiei, datorita insuficientei produselor fotosintetice, avand loc avortarea de spiculete si flori.

Fertilitatea spicului este influentata de disponibilitatea in azot la nivelul spicului in ultima perioada a alungirii paiului si pana la inflorire.

Atacul agentilor patogeni afecteaza componentele randamentului, in functie de intensitatea atacului si momentul in care s-au facut tratamentele pentru combatere.

Conditiile optime de formare a unui numar mare de boabe pe spic sunt urmatoarele:

– competitie redusa in populatia vegetala in intervalul de la formarea celui de al doilea nod al tulpinii pana la fecundare;

– absenta stresului termic, pentru a reduce evapotranspiratia;

– absenta deficitului hidric in perioadele cu consum ridicat;

–  radiatia globala nonlimitanta.

Masa a 1000 boabe este influentata de factorii de mediu si agronomici.

Stresul hidric in perioada formarii si umplerii boabelor provoaca diminuarea cantitatii de asimilate translocate spre bob. Masa a 1000 boabe este influentata direct de aprovizionarea cu apa a plantei care poate fi perturbata de seceta si temperaturile ridicate. Deficitul de umiditate inainte de maturitatea in lapte duce la formarea unor boabe mici, iar daca deficitul continua apare fenomenul de sistavire a boabelor. Marimea boabelor in faza de maturitate in lapte este influentata de conditiile de formare a organelor florale.

Temperaturile ridicate in perioada precedenta inspicarii intensifica evapotranspiratia potentiala, inducand formarea unor boabe mici.

Apar diferente intre soiuri privind MMB, datorita perioadei si vitezei diferite de umplere a bobului. Soiurile timpurii evadeaza din seceta si arsita din vara si realizeaza valori mai mari ale MMB. Densitatile mari determina un numar mare de spice pe m2 si o diminuare a MMB, chiar in absenta unor factori limitativi.

Cresterea dozelor de azot provoaca o diminuare a MMB datorita densitatii mari de spice pe unitatea de suprafata sau a caderii plantelor.

Mentinerea suprafetei foliare fotosintetic active o perioada mai lunga prin aplicarea unor tratamente cu fungicide in cursul vegetatiei are ca efect cresterea MMB. Ultima frunza, teaca sa si spicul produc 85 % din asimilatele care se acumuleaza in bob (J.F. Ledent, 1979).

Tabelul 5

Influenta componentelor biomasei epigee

asupra MMB si a productiei la grau

Soiul Biomasa totala(g/m2) Masa boabe (g/m2) Masa paie (g/m2) Indice de recolta MMB (g) Productia (Kg/ha)
Fundulea 4 1058,2 414,1 644.1 0,393 43,21 4223
Lovrin 41 1039,8 402,1 637,7 0,386 45,99 4116
Flamura 85 1165,1 427,9 735,9 0,367 42,83 4365
Rapid 1145,1 441,7 703,5 0,385 48,10 4511
Dropia 1204,2 455,1 276,4 0.377 44,15 4630
Soissons 1093.3 385.0 707.9 0.352 40,99 3669

Sursa: M. Dumbrava, 1998

  1. Cerinte ecologice

5.1. Cerinte fata de caldura

Pentru germinatie semintele de grau au nevoie de temperaturi minime de 1-3°C.

In perioada de semanat a graului in tara noastra, temperatura se situeaza in jurul a 14-18°C, destul de apropiate de optim in cazul culturilor semanate in limitele epocii optime (25 828e43i septembrie-15 octombrie). Pentru rasarire este necesara o suma a temperaturilor biologic active (mai mari de 0 °C) de 100- 140°C. Daca se respecta epoca de semanat, iar in sol exista suficienta umiditate, graul rasare dupa 7-10 zile. Pentru infratirea graului sunt favorabile zilele insorite de toamna cu temperaturi de 8-10 °C. Pana la venirea iernii, plantele de grau trebuie sa ajunga in faza de infratire, sa fie bine inradacinate si calite pentru a rezista temperaturilor scazute din timpul iernii (-18 sau -20 °C la nivelul nodului de infratire). De regula graul este tolerant la conditiile vitrege din timpul iernii, dar pot apare pierderi de plante in cazul culturilor surprinse de ger in faza de aparitie a eoleoptilului la suprafata solului. Dupa reluarea vegetatiei in primavara sunt favorabile temperaturile de 8-10 °C pana la alungirea paiului, 14-18 °C in perioada alungirii paiului si 16-18 °C la inspicat. inflorirea, polenizarea si fecundarea se desfasoara in cele mai bune conditii la temperaturi intre 16 si 20 °C, cu valori noaptea de 11 °C si ziua de 25 828e43i °C. Acumularea substantelor de rezerva in boabe si maturarea treptata au loc la temperaturi optime de 20 °C. Temperaturile ridicate (arsita) in perioada de inspicat, formarea si umplerea boabelor, asociate cu deficitul de umiditate (seceta accentuata) determina palirea lanului, afecteaza componentele de productie ale spicului si mareste procentul de boabe sistave.

5.2. Cerinte fata de umiditate

Pentru o productie normala de grau, este necesara o cantitate de precipitatii de minim 225 828e43i mm, bine repartizate in cursul perioadei de vegetatie. La cantitati mai mici de precipitatii, dar mai ales din cauza repartitiei in neconcordanta cu cerintele plantelor, precipitatiile reprezinta factor limitativ al productiilor la graul de toamna. Cantitatea optima de precipitatii ar fi 600 mm anual si bine repartizate.

Planta de grau valorifica bine apa, cel mai adesea coeficientul de transpiratie se plaseaza in intervalul 350-400.

Pentru germinatie, graul are nevoie de 40-50 % apa din greutatea boabelor uscate, iar rasaritul are loc la o umiditate a solului de 40-70 % din capacitatea totala pentru apa. Sunt situatii cand in perioada semanatului graului de toamna sunt secete pronuntate care afecteaza germinatia, iar rasaritul culturilor de grau este intarziat si destul de neuniform.

Cerintele graului pentru umiditate se maresc in perioada infratitului, deoarece plantele isi dezvolta partea epigee (frunze si frati), nodul de infratire si sistemul radicular. in primavara, deoarece porneste timpuriu in vegetatie, graul foloseste rezervele de umiditate acumulate in sol in timpul iernii. Cerintele pentru umiditate cresc odata cu alungirea paiului si devin maxime la aparitia spicului, inflorire, fecundare, formarea si umplerea bobului.

Insuficienta apei in perioada alungirii paiului influenteaza componentele de productie ale spicului, iar umiditatea in exces duce la cresterea luxurianta a plantelor si asigura conditii favorabile instalarii bolilor foliare. in tara noastra sunt frecvente perioadele secetoase in fazele de inspicat, formarea si umplerea boabelor, care impreuna cu temperaturile excesive (peste 30-35 °C) duc la palirea lanului, reducerea numarului de boabe in spic si aparitia fenomenului de sistavire a boabelor. Perioada critica fata de umiditate (de la inflorire la maturitatea in ceara) are durata de 25 828e43i -35 zile si corespunde din punct de vedere calendaristic cu a doua jumatate a lunii mai si primele decade ale lunii iunie, cu mici decalaje in functie de mersul vremii. in anii secetosi in perioada de inflorire, formarea si umplerea boabelor este afectata productia, dar si calitatea recoltei. Timpul secetos la sfarsitul perioadei de vegetatie a graului asigura maturarea boabelor si permite desfasurarea campaniei de recoltare in conditii bune.

5.3. Cerinte fata de sol

Graul prefera solurile fertile, cu regim aerohidric favorabil, cu mare capacitate de retinere a apei si pH in limitele 6-7,5. Cele mai ridicate productii se obtin pe solurile balane, cernoziomuri, cernoziomuri cambice, cernoziomuri argilo-iluviale si solurile brun-roscate.

Nu sunt recomandate pentru grau solurile cu permeabilitate scazuta, pe care stagneaza apa, deoarece pe aceste soluri plantele de grau sunt predispuse la degerare sau asfixiere in timpul iernii. Sunt nepotrivite si solurile usoare, nisipoase pe care plantele pot suferi de seceta, iar in timpul iernii sunt dezradacinate de vant. Nu sunt potrivite nici solurile prea acide sau prea alcaline.

Deoarece suprafata ocupata cu grau este destul mare, iar graul se cultiva pe un areal destul de larg in tara noastra, totusi cultura acestei plante se intalneste si pe alte tipuri de soluri: argiloiluviale, hidromorfe, erodate, nisipoase si chiar alcaline, mai putin favorabile pentru grau, dar care necesita obligatoriu o serie de masuri pedoameliorative (amendare, fertilizare, scarificare).

5.4. Zone ecologice pentru grau

Stabilirea zonelor de favorabilitate pentru grau s-a facut luand in considerare caracteristicile solurilor, temperatura si umiditatea pe fazele de vegetatie ale graului de toamna.

Cele 1,9-2,4 milioane hectare semanate cu grau de toamna, in Romania, pot fi amplasate in conditii favorabile si foarte favorabile.

Zona foarte favorabila, cuprinde Campia de Vest, mai precis Campia Casurilor si Campia Banatului, reprezentata de soluri cernoziomice si brun-roscate. Precipitatiile in toamna si in primavara acopera nevoile plantelor de grau, iar perioadele secetoase la semanat si in perioada formarii boabelor sunt mai putin frecvente.

In sudul tarii zona foarte favorabila cuprinde Sudul Olteniei, terasele Dunarii din stanga Oltului, jumatatea de sud a Campiei Teleormanului, o suprafata insemnata intre Bucuresti-Giurgiu-Calarasi-Urziceni si vestul Campiei Baraganului. Comparativ cu zona din vestul tarii, in sud se manifesta mai frecvent seceta in perioada de semanat a graului de toamna, dar si in primavara si la inceputul verii, mai ales in vestul Baraganului.  Din acest motiv se acorda atentie plantei premergatoare si lucrarilor solului pentru a favoriza conservarea apei.

In Campia Transilvaniei, factorul climatic nu actioneaza limitativ si permite vegetatia normala a plantelor, dar zona foarte favorabila graului de toamna este restransa in Campia Turzii si zona Tarnavelor.

In nord-estul Moldovei, precipitatiile sunt mai reduse in toamna si iarna, pe trenurile in panta lanurile sunt expuse temperaturilor si secetei, iar zona foarte favorabila pentru grau este redusa. Maturarea este mai lenta si apare rar fenomenul de sistavire a boabelor.

Zona favorabila ocupa suprafete mai mari decat zona foarte favorabila si se extinde in continuarea acesteia.

In vestul tarii zona favorabila este asemanatoare din punct de vedere climatic cu zona foarte favorabila, dar este raspandita pe soluri cu fertilitate mai redusa (aluviuni, podzolite, soluri brune si brun-roscate podzolite, lacovisti si soluri gleice).

In sudul tarii, zona favorabila culturii graului are un areal mai intins, conditiile climatice satisfac de regula cerintele graului, dar pe masura ce ne deplasam spre estul zonei apare mai frecvent fenomenul de deficit de umiditate in toamna la semanat, dar si primavara si in perioada de formare a boabelor. in Baragan, suprafetele irigate se pot inscrie in zona foarte favorabila graului de toamna.

In Dobrogea, umiditate relativa ridicata datorita litoralului, favorizeaza vegetatia graului. Solurile din zona sunt reprezentate prin cernoziomuri, soluri brun-roscate, brun-roscate luvice, brune-luvice, podzoluri, argiloiluviale, soluri erodate. Zona favorabila din sud are rol important in productia de grau a tarii.

 

Fig. 3 – Zonarea ecologica a graului de toamna.

In Transilvania, zona favorabila ocupa suprafete mai mari decat zona foarte favorabila. Clima este prielnica graului de toamna, nu apare fenomenul de sistavire, dar terenul este mai framantat si impropriu pentru cultura graului.

In Moldova, zona favorabila cuprinde suprafete insemnate in judetele Iasi, Botosani si Galati. Predomina cernoziomurile si solurile de lunca, unele cu diferite grade de eroziune. Conditiile climatice sunt mai favorabile in Podisul Sucevei si zona lasului si mai deficitare in Podisul Barladului si sudul Moldovei. Secetele in toamna si conditiile care determina sistavirea graului sunt frecvente. Sunt necesare interventii cum ar fi: afanarile adanci, aplicarea amendamentelor si irigatiile pentru a ameliora conditiile de vegetatie ale graului.

6.Studiu de caz:

Ferma Ecologica: S.C.  GERUR ATRUSS.R.L

Este o ferma ecologica situata in comuna Stefan cel Mare judetul Calarasi care dispune de un amplasament exceptional privind conditiile impuse de agricultura ecologica si anume: zona nepoluata, salubra, sursa de apa, teren inierbat, etc. De asemenea calitatea terenului si resursele de hrana “naturale” existente in sol determina o productie de calitate.

Foto 1: Lector Universitar Marian Cioceanu

Scurt istoric

Afacerea a inceput in anul 1994. Initial suprafata arabila a fost de 224 ha (cultivate in mod conventional) iar acum ferma se intinde pe mai mult de 1000 ha. La inceput s-a practicat agricultura conventionala, dar din anul 2000 s-a trecut la productia ecologica, cu o perioda de conversie ce a durat un an.

In anul 2000 suprafata in sistem ecologic a fost una experimentala de 347 ha – approx.50% din suprafata totala. Ulterior suprafata in agricultura ecologica a crescut, ajungand in anul 2006 la 1105 ha – 100%.

Actualmente ferma detine 350 ha certificate cu grau ecologic.

Tabel 6

Anul Soiul Suprafata (ha)
2006 Dropia 326
2007 Dropia 340
2008 Boema 350

Motivul pentru aceasta schimbare a fost unul simplu : s-a incercat constant inbunatatirea produselor si calitatea lor.

Bineinteles, beneficiile aduse de agricultura ecologica nu se rezuma doar la calitatea produselor obtinute; acest mod de agricultura fiind menit sa protejeze mediul si sa asigure o dezvoltare durabila.

Activitatea de productie din ferma se bazeaza pe legislatia nationala:

Legea nr. 38/2001, de aprobare a Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 34/2000 ;

  • Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice (publicata in, M.OF. 172 din 21 aprilie 2000);
  • Hotararea Guvernului Romaniei nr 917 din 13 septembrie 2001 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice (publicata in Monitorul Oficial , Partea I, Nr. 640/12.octombrie.2001);
  • Precum si Regulamentul European 2092/91 cu privire la produsele agroalimentare ecologice.

Lista certificatelor organice obtinute

  1. Skal certificat nr. 017435 pentru productie ecologica – 2000 – 2001
  2. Etko certificat nr. 3004 for productie ecologica – 2002 – 2003
  3. Lacon certificat nr. TK-ETK-2003-3016 productie ecologica – 2004
    4. Bio Hellas certificat nr. 802826/E1 productie ecologica – 2005
    5. Bios Italy numar de identificare. RO-ECO-009 – 2005
  4. Bio Hellas numar de identificare. RO-ECO-006 – 2006
  5. BIO CERT SRL numar de identificare. RO – ECO – 011 numar de identificare – 2006 – 2007.
  6. Solurile (Cernoziomurile) din Baragan

Denumirea solurilor deriva de la cuvantul de origine rusa ceornai = negru si zemlia = pamant, adica soluri bogate in materie organica de culoare neagra.

Aceste soluri reprezinta unul dintre cele mai importante tipuri zonale din Romania, avand in vedere fertilitatea lor ridicata precum si folosirea deosebit de intensa a lor in agricultura; ocupa circa 2.000.000 ha.

Cernoziomurile se definesc prin prezenta orizontului Am cu crome egale sau mai mici de 2 si a orizontului AC cu valori si crome mai mici de 3,5 la materialul in stare umeda.

Raspandire. Sunt soluri raspandite pe suprafete mari in partea de sud si sud-est a tarii, fiind specifice zonei de stepa; astfel se intalnesc in: Dobrogea (Podisul Dobrogei centrale si de sud, Dobrogea de nord ), in partea de sud si sud-est a Campiei Romane, in Campia Romana de vest, Campia Tisei, iar in Podisul Moldovenesc si Depresiunea Jijiei, pe suprafete mai restranse.    .

Conditii naturale de formare. Climatul in care se formeaza cernoziomurile se caracterizeaza prin temperaturi medii anuale ridicate, cuprinse intre 8.3 si 11,5   C (mai frecvent intre 10,5 si 11,5   C). prin veri calduroase si ierni moderat reci, precipitatii ce variaza intre 378 mm, in partea uscata a zonei si 560 mm, in partea cea mai umeda (obisnuit 400-500 mm), indicele de ariditate 17-29 (mai des 20-24), iar evapotranspiratia potentiala peste 700 mm, putand depasi in perioada de vegetatie de 2-4 ori cantitatea de precipitatii, regimul hidric nepercolativ.

In perioada toamna – primavara, umiditatea partii superioare a solului poate ajunge pana la capacitatea de apa in camp, iar in perioada secetoasa din vara poate scadea sub coeficientul de ofilire.

Cernoziomurile s-au format predominant pe loess si depozite loessoide ale caror proprietati fizice confera conditii optime de cultivare pe aceste soluri. S-au dezvoltat pe suprafete relativ restranse, pe nisipuri, in special in sudul Olteniei si in Campia Romana de est; pe depozite argiloase sau marne se intalnesc in Campia Moldovei si local in Campia Transilvaniei si sudul Dobrogei, depozite aluviale si aluvio-proluviale de diferite texturi.

Relieful este de campie cu suprafete plane, terenuri putin inclinate, dar si crovuri, altitudini absolute cuprinse intre 154-20 si 150-200 m.

Vegetatia naturala (inlocuita in prezent in mare masura prin culturi agricole) sub care s-au format aceste soluri este caracterizata prin asociatia de Festuca valesiaca cu Agropyron cristatum, Poa bulbosa, Poa angustifolia, Stipa capillata, Stipa lessingiana etc- vegetatie ierboasa specifica stepei propriu-zise (plante inalte cu sistem radicular bine dezvoltat).

Apa freatica se gaseste in general la adancimi mari si nu influenteaza procesele de solificare

Procese de solificare. Vegetatia ierboasa lasa anual in sol cantitati insemnate de materie organica se descompune mai ales prin intermediul bacteriilor, in conditii de aerobioza (vara) si de anaerobioza (primavara, toamna si iarna). Procesele de bioacumulare sunt foarte intense, ducand la formarea de humus in cantitate mare, de buna calitate si saturat in elemente bazice (mull calcic).

Precipitatiile reduse fac ca procesele de alterare a partii minerale si de levigare sa fie reduse; chiar daca s-a format o cantitate ceva mai mare de argila (fata de solul balan), aceasta se pune in evidenta tot in partea superioara, solurile fiind practic nediferentiate textura! pe profil. Carbonatai de calciu a fost spalat pe o mica adancime, iar debazificarea complexului este slaba (V % fiind injur de 90).

Alcatuirea profilului. Cernoziomurile au un profil scurt (80-100 cm) cu orizonturi clar diferentiate in urmatoarea succesiune: Am-A/C -C sau Cea.

Orizontul Am, este bine dezvoltat, de 40-50 cm grosime, de culoare bruna foarte inchisa sau brun-cenusie foarte inchisa, textura mijlocie (contine intre 21-35 % argila), structura grauntoasa, bine dezvoltata, medie si mica, stabila, permeabila, activitate microbiologica intensa, neoformatii biogene (cornevine, crotovine, cevotocine, coprolite ).

Orizontul de tranzitie A/C variaza intre 20-30 cm grosime, brun-cenusiu, textura mijlocie, structura grauntoasa, mai putin stabila, cu pete, micelii si concretiuni de carbonat de calciu.

Orizontul Cea, brun galbui, apare la 60-80 cm adancime sau direct materialul parental C, nestructurat, cu frecvente neoformatii de carbonat de calciu eluviat din orizonturile superioare.

Proprietati. Cernoziomurile au o textura mijlocie (nediferentiata pe profil), sunt bine structurate, sunt afanate, au o buna permeabilitate pentru apa si aer, se lucreaza usor, au continut ridicat de humus (4-6%) in orizontul superior, reactie slab alcalina sau neutra (pH =7,8-8,3 sau in jur de 7), sunt bine provizionate  cu elemente nutritive,  complexul  coloidal bine reprezentat, saturat cu ioni bazici (V%peste 90).

Se intalnesc urmatoarele subtipuri: tipic, vermic (Am-A/C sau Cca) -activitate biologica intensa, vertic (Am-A/Cy-Cy) – cu orizont vertic intre baza orizontului Am si 100 cm adancime sau numai crapaturi de orizont vertic ce pot urca pana la suprafata, rendzinic (Am-A/C-Rrz) – cu orizont Rrz in primii 150 cm, pseudorendzinic (Am-AC-Cpr) – cu orizont Cpr in primii 150 cm, litic (Am-AR-R) – cu R intre 20 si 50 cm adancime, gleizat (Am-AC-Cgo) – are Go in primii 200 cm, salinizat (Amsc-ACsc-C) – cu orizont se in primii 100 cm, alcalizat (Amac-Acac-Cca ) – cu orizont ac in primii 100 cm.

Fertilitate. Avand in vedere proprietatile fizice si chimice favorabile ale cernoziomurilor pentru cresterea si dezvoltarea plantelor, acestea au o fertilitate naturala foarte ridicata. Sunt folosite pentru o gama larga de culturi agricole: grau, porumb, orz, floarea soarelui, cartofi, sfecla, lucerna, trifoi, soia etc, precum si pentru legume, vita de vie, pomi (pe terenurile in panta).

Desi sunt bogate in humus si in elemente nutritive, pentru ridicarea capacitatii productive si obtinerea unor productii mari, se recomanda completarea deficitului de apa prin irigatii, aplicarea unei agrotehnici specifice pentru pastrarea umiditatii in sol (lucrarea solului imediat dupa recoltare, intretinerea curata a terenului prasile repetate, erbicidari); fertilizarea organica (cu gunoi de grajd) si minerala (cu azot, fosfor si potasiu) in functie de cerintele plantelor si de recomandarile bazate pe cartarile agrochimice.

  1. Tehnologia de cultivare a terenurilor

8.1. Rotatia

8.1.1 Rotatia culturilor in sistem ecologic

La ferma ecologica “Auger Petrus” orice suprafata de teren este valorificata cel mai bine prin cultivarea cu una sau mai multe specii de plante. Aceasta impune, in afara de cunoasterea amanuntita a fiecarei plante cultivate si a insusirilor solului, climei, florei si faunei din zona in care se afla terenul ce urmeaza a fi cultivat, efectuarea unor lucrari care, in orice situatie, influenteaza pozitiv, atat cresterea si dezvoltarea plantelor cultivate, cat si calitatea mediului inconjurator. Asadar, acest capitol cuprinde toate activitatile agricole necesare pentru cultivarea terenurilor, care au impact pozitiv asupra solului, climei, florei si faunei.

Tehnologiile de cultivare a terenurilor contin cateva componente cheie: Asolamentul si Rotatia culturilor, Lucrarile solului, Fertilizarea, Samanta si semanatul (plantatul), Combaterea buruienilor, bolilor si daunatorilor, Irigarea si Recoltarea.

In cadrul fermei ecologice, in cadrul asolamentului ecologic, graul urmeaza de regula dupa cele mai bune premergatoare, adica leguminoasele pentru boabe (mazare,schinduf,soia) si apoi dupa cereale paioase anul I. De mentionat ca se practica infiintarea de culturi verzi pentru fertilizare. Se evita amplasarea graului dupa floarea soarelui sau culturi care parasesc terenul tarziu.

Efectele rotatiei asupra solului se manifesta prin imbunatatirea structurii, diminuarea compactarii, reducerea pierderilor de sol prin eroziune si cresterea continutului de materie organica si de azot mineral. Astfel de efecte se inregistreaza cand:

  1. a) plantele din rotatie au sistem radicular bogat si dezvoltat in adancime, precum cerealele de toamna, ierburile si lucerna;
  2. b) acopera si protejeaza solul impotriva eroziunii hidrice si eoliene, precum cerealele de toamna si plantele furajere perene;
  3. c) fixeaza azotul atmosferic, precum leguminoasele;
  4. d) sunt folosite ca ingrasamant verde.

De asemenea, rotatia stimuleaza densitatea si activitatea organismelor utile din sol, ca urmare a surplusului de materie organica si a imbunatatirii insusirilor fizice ale solului.

– eficienta energetica;

Rotatia este principalul mijloc de micsorare a consumului de materiale si de forta de munca datorita scaderii semnificative a atacului de buruieni, boli, insecte si alti daunatori si a reducerii si esalonarii in timp a lucrarilor agricole.

– diversitatea, stabilitatea si calitatea recoltelor;

Primele rezultate ale rotatiei sunt diversificarea produselor agricole si cresterea insem­nata a productiei. Dupa primul ciclu rotativ, se amelioreaza vizibil si stabilitatea si calitatea recoltelor.

8.1.2 Rotatia culturilor in sistem conventional

Graul de toamna prefera plantele premergatoare care elibereaza terenul devreme si lasa solul curat de buruieni, afanat si in buna stare de fertilitate. Dupa plantele premergatoare timpurii se poate efectua lucrarea de arat devreme, solul acumuleaza apa, nitrati, se aseaza, iar buruienile care apar pana la semanat sunt distruse prin diferite lucrari de intretinere a araturii.

Plante foarte bune premergatoare pentru graul de toamna

Din aceasta categorie fac parte leguminoasele (mazare, fasole, trifoiul rosu), borceagul de toamna si primavara, rapita, inul pentru ulei, inul pentru fibra, cartoful timpuriu si de vara, canepa pentru fibra si o grupa de plante care se cultiva pe suprafete restranse: mustar, coriandru, naut, bob, sfecla pentru samanta, etc.

Plantele foarte bune premergatoare pentru grau ocupa insa suprafete restranse, circa 300 mii ha, adica 14 % din suprafata totala cultivata cu grau.

          8.1.3 Concluzii:

Rotatia este una din cheile succesului agriculturii ecologice, datorita efectelor pozitive complexe si de lunga durata asupra insusirilor solului si a productivitatii si eficientei sis­temului agricol. Desi este elementul tehnologic cel mai ieftin, influenteaza aproape toti parametrii functionali ai agroecosistemelor:

– fertilitatea solului;

– eficienta energetica;

– diversitatea, stabilitatea si calitatea recoltelor;

8.2 Monocultura in sistem ecologic nu se practica

8.3 Monocultura in sistem conventional

Cultura graului dupa grau este indicata in toamnele secetoase, cand pregatirea solului dupa plantele ce se recolteaza tarziu nu se poate face in conditii bune din cauza deficitului de umiditate si nici semanatul nu se poate face la timp.

Monocultura de grau este acceptata numai doi ani si numai in cazul graului pentru consum. Nu este permisa monocultura la graul pentru samanta sau pe sole infestate cu malura.

Cultivarea repetata a graului dupa grau duce la imburuienarea terenului, inmultirea bolilor (fusarioza, malura, fainare, septorioza) si daunatorilor (gandacul ghebos, viermele rosu al paiului, viermii sarma, plosnite) cu efecte asupra productiei si calitatii recoltei de grau, indiferent de masurile luate in cursul vegetatiei. in cazul monoculturii este obligatorie o cat mai buna eliberare a terenului de paie deoarece constituie sursa de infectie cu agenti patogeni si se acorda atentie aplicarii ingrasamintelor.

Graul este o buna planta premergatoare pentru majoritatea culturilor, lasand terenul intr-o buna stare culturala.

8.4. Aplicare ingrasamintelor la grau

8.4.1. Aplicare ingrasamintelor la in graul in sistem  ecologic

Fertilizarea reprezinta una dintre principalele parghii tehnologice pentru conservarea sau refacerea fertilitatii solurilor, prin reinnoirea permanenta a fondului natural de sub­stante chimice si organice necesare pentru cresterea si dezvoltarea plantelor.

Bazele teoretice ale fertilizarii

Din punct de vedere stiintific, fertilizarea este un (sub)sistem tehnologic complex for­mat din 7 elemente distincte(fig. 1):

Fig. 4 Schema subsistemului ‘Fertilizare'(Nica si colab., 1983)

Bioelementele minerale – clasificare si importanta

Plantele necesita pentru nutritia lor un numar mare de elemente nutritive (in cenusa plantelor se gasesc toate elementele minerale existente in Iitosfera), care provin fie direct din minerale, fie din mineralizarea substantelor organice din sol (Atanasiu, 1984). Totusi, numai cateva sunt absolut esentiale pentru viata plantelor, pe care specialisti le-au gru­pat, in functie de compozitia plantelor (tabelul 1), in:

Tabelul 7

Bioelementul mineral Continutul in substanta uscata
Denumire Simbolul chimic Greutatea atomica moli/g Ppm sau %
Molibden Mo 95.95 0.001 0.1
Cupru Cu 63.54 0.10 6
Zinc Zn 65.38 0.30 20
Mangan Mn 54.94 1.0 50
Fier Fe 55.85 2.0 100
Bor B 10.82 2.0 20
Clor CI 35.46 3.0 100
Sulf S 32.07 30 0.1
Fosfor P 30.98 60 0.2
Maqneziu Mg 24.32 80 0.2
Calciu Ca 40.08 125 828e43i 0.5
Potasiu K 39.10 25 828e43i 0 1.0
Azot N 14.01 1 000 1.5
Oxigen O 16.00 30 000 45.0
Carbon C 12.01 40 000 45.0
Hidrogen H 1.01 60 000 6.0

– macroelemente, necesare plantelor in cantitati mai mari ( > 0.01% din substanta uscata): carbon (C), oxigen (O), hidrogen (H), azot (N), fosfor (P), potasiu (K), calciu (Ca), magneziu (Mg), sulf (S), sodiu (Na) si clor (Cl);

– microelemente, necesare in cantitati mai mici (0.01 – 0.00001%): fier (Fe), mangan (Mn), cupru (Cu), zinc (Zn), bor (B), molibden (Mo), cobalt (Co), vanadiu (Va) etc;

– ultramicroelemente, necesare in cantitati foarte mici (< 0.00001% din substanta uscata): elementele radioactive naturale (uraniu, radiu, cesiu etc).

Cunoasterea rolului acestor elemente in viata plantelor da unele sugestii privind posi-biltatile de interventie asupra metabolismului plantelor prin aplicarea lor sub forma de ingrasaminte, in raporturile cerute de fiecare planta si in fazele de vegetatie cand aces­tea au nevoie de ele.

Azotul indeplineste functii esentiale in fiziologia plantelor, fiind nelipsit din compozitia aminoacizilor care, la randul lor compun substantele proteice, acizii nucleici si protoplas­ma celulara, a enzimelor, a clorofilei si a altor substante cu rol functional important, pre­cum unele vitamine, alcaloizi, glucozizi etc.

Din aceasta insiruire a compusilor ce contin azot si din rezultatele cercetarilor de agrochimie, reiese ca azotul are un rol covarsitor in productivitatea culturilor si calitatea produselor agricole si a mediului inconjurator, deoarece acest element:

  1. a) controleaza ansamblul proceselor de metabolism;
  2. b) regleaza raportul dintre sistemul radicular si aparatul foliar;
  3. c) sporeste numarul si greutatea fructelor si, desigur, productivitatea culturilor agricole;
  4. d) mareste continutul plantelor in proteina in detrimentul altor substante utile etc.

Nutritia abundenta si unilaterala cu azot prelungeste perioada de vegetatie arcuiturilor; micsoreaza rezistenta plantelor la ger, cadere si la atacul de agenti patogeni si inrautateste calitatea solurilor si a apelor de suprafata si de adancime.

Fosforul este unul din elementele chimice indispensabile vietii, singurul capabil de a capta si furniza energia necesara in procesele de metabolism, fiind componentul princi­pal al unor substante cu rol esential in organism (acizi nucleici, fosfolipide, fosfoproteine, sisteme enzimatice etc). in ceea ce priveste efectele practice ale fosforului asupra plantelor cultivate si a mediului lor de viata, mentionam urmatoarele: participarea la for­marea primordiilor organelor generative, fiind esential pentru formarea semintelor si, bineinteles, a viitoarei recolte; favorizarea cresterii, mai ales in profunzime, a sistemului radicular; amplificarea vitezei de desfasurare a fazelor de vegetatie; grabirea infratirii cerealelor si dezvoltarea omogena a fratilor; sporirea rezistentei plantelor la cadere si la boli; imbunatatirea calitatii recoltei si a rezistentei la pastrare a iegumelor si fructelor; stim­ularea numarului si a activitatii microorganismelor folositoare din sol (in special a bacteri­ilor fixatoare de azot); contrabalansarea efectului excesului de azot etc. in caz de exces, fosforul este implicat in carenta de zinc la plante si in eutrofizarea apelor de suprafata.

Potasiul este esential pentru cresterea si dezvoltarea plantelor deoarece Intervine in sinteza protoplasmei, participa la sinteza si transportul glucidelor, la formarea si transfor­marea substantelor proteice si la sinteza clorofilei. Din punct de vedere agronomic, prezenta potasiului este asociata de obicei cu cresterea rezistentei plantelor la ger, la seceta si la atacul de boli si daunatori si cu imbunatatirea formei, culorii si aromei fructelor si legumelor si a calitatii fibrei plantelor textile.

La ferma ecologica graul este pretentios la ingrasare din cauza anumitor particularitati :

In primul rand, sistemul radicular al graului este slab dezvoltat, exploreaza un volum redus de sol si are o putere mica de solubilizare si absorbtie a elementelor nutritive din rezerva solului. In plus consumul maxim de elemente nutritive al plantelor de grau are loc intr-o perioada scurta de timp de la alungirea paiului si pana la coacere, interval in care este absorbit circa 80% din azot , peste 80% din fosfor si peste 85% din potasiu ; in acest interval graul trebuie sa aiba la dispozitie cantitatile necesare de elemente nutritive si in forme usor accesibile.

In sistemul ecologic fertilizarea suplimentara a solului poate fi facuta in mai multe moduri:

  1. a) Fertilizarea cu ingrasaminte organice exemplu gunoiul de grajd semifermentat si mustul de gunoi sunt bine valorificate de cultura graului.

Aceste ingrasaminte pot fi aplicate direct in cultura graului sau mai frecvent in planta premergatoare ( porumb, floarea soarelui) urmand ca graul sa beneficieze de efectul remonent.

  1. b) Fertilizarea cu fosfor sub forma de roca fosfatica macinata care contine: P2O5=29,8% , CaO=49,2% , SiO2=5,6% si microelemente MgO=0,6%, K2=0,02% , FeO=0,25 828e43i % , Cd=0,0003% .

Roca fosfatica poate fi aplicata pe solurile acide cu Ph sub 5,8 pentru corectarea aciditatii.

  1. c) Fertilizarea foliara cu ingrasaminte biologice exemplu : Bio Mix Fit 2-3 l/ha , Floravit 5-10 l/ha , Coralite 1-2 Kg/ha , Cropmox 1 l/ha , var, pentru aceste produse recomandam amestecarea cu infuzie de urzica care are un continut in microelemente dupa cum urmeaza : Fosfor 4,9 , Potasiu 9,2 , Calciu 7,2 , Magneziu 1,9 , Sulf 2,1 , Fier 79,8 , Bore 36,7 , Mangan 2,9 , Zinc 14,5 , Cupru 9,7 , Molibden 0,8 .

Concentratia in minerale a infuziei de urzica nediluata in functie de varsta plantelor , amplasament , sezonul de recoltare si conditiile climatice.

Rezultatele de mai sus sunt dupa Peterson Rolf si P. Jensen (rezultate realizate in Suedia in 1985 ).

Se recomanda in stropiri repetate 2-3 in dilutie cu apa de 1 la 10.

  1. d) Fertilizarea cu ingrasaminte verzi se aplica cu dezmiristitul cand se executa si semanatul culturilor verzi cum ar fi: rapita, mustarul, mazariche, facelia.

Se practica de asemenea si amestecul in diferite proportii.

Introducerea in sol se face dupa o maruntire, tocare in prealabil.

 

8.4.2. Aplicare ingrasamintelor la graul in sistem conventional

Graul de toamna reactioneaza foarte bine la aplicare ingrasamintelor minerale si organice in toate conditiile pedoclimatice din tara. Consumul specific de elemente nutritive (pentru 100 Kg boabe si productia aferenta de paie) este: 2,3-3,3 Kg N; 1,1-1,8 Kg P2O5 si 1,9-3,7 Kg K2O. Cea mai mare parte din elementele nutritive sunt exportate de cultura intr-un interval de timp scurt, de la inceputul alungirii paiului pana la maturitatea in lapte: 78-92 % azot; 75-88 % P2O5 si 85-88 % K2O (dupa Gh. Balteanu, 1991). Graul este pretentios la fertilizare deoarece primavara timpuriu cand porneste in vegetatie solul contine putine elemente solubile, sistemul radicular este slab dezvoltat si cu slaba capacitate de solubilizare a rezervelor nutritive din sol. in aceste conditii graul trebuie sa gaseasca in sol cantitatile necesare de elemente de nutritie in forme usor accesibile la reluarea vegetatiei in primavara.

Ingrasamintele minerale

Cunoasterea particularitatilor de nutritie minerala la graul de toamna permite stabilirea dozelor de ingrasaminte si raportul intre elementele nutritive, pentru o nutritie echilibrata in conformitate cu cerintele plantelor pe faze de vegetatie.

Azotul ramane principalul element de nutritie care influenteaza semnificativ productie de grau pe toate tipurile de sol din Romania. in cantitati suficiente azotul asigura o dezvoltare viguroasa a plantelor, favorizeaza infratirea, mareste rezistenta la temperaturile scazute, contribuie la marirea numarului de flori in spic, mareste suprafata foliara fotosintetic activa si imbunatateste continutul boabelor in substante proteice. Insuficienta azotului are ca efect reducerea numarului de frati, scaderea rezistentei la iernare, reducerea suprafetei foliare, diminuarea componentelor de productie ale spicului si a calitatii recoltei.

Excesul de azot duce la cresterea luxurianta a plantelor, culturile sunt predispuse la cadere, atacul de boli, palirea lanului si sistavirea boabelor datorita concurentei care se instaleaza in lan.

Stabilirea dozelor de ingrasaminte cu azot si momentul de aplicare se face pe baza de bilant, tinand cont de consumul specific, recolta scontata, continutul solului in azot accesibil graului in cursul perioadei de vegetatie care depinde de: fertilitatea naturala a solului, planta premergatoare, ingrasamintele aplicate in anii anteriori, mobilitatea azotului in sol si riscul deplasarii in adancime cu apa din precipitatii, soiul cultivat si rezistenta lui la cadere si boli (dupa A. Falisse, 1992 si Gh.V. Roman, 2003).

Pentru calcularea dozelor de azot ICCPT Fundulea recomanda formula:

DN(Kg s.a/ha) = 30 x Rs – Ns – Ngg ± Npr, in care :

DN – doza de azot in Kg substanta activa pe hectar; i

Rs – recolta scontata in t/ha;

Ns – azotul furnizat de sol, care pe solurile sarace este apreciat la 20 Kg/ha, iar pe cele fertile la 60 Kg/ha;

Ngg – aportul de azot al gunoiului de grajd care este apreciat la 2 Kg/t la gunoi aplicat direct graului, Kg/t de gunoi aplicat plantei premergatoare si 0,5 Kg/t de gunoi aplicat la planta antepremergatoare.

Npr – corectia in functie de planta premergatoare; se scad 30 Kg N/ha dupa leguminoase pentru boabe, se scad 20 Kg N/ha dupa borceag si trifoi, se adauga 20-25 828e43i kg N/ha dupa premergatoare tarzii.

Marimea dozelor de azot pentru diversele conditii pedoclimatice din arealul de cultura a graului in Romania se situeaza intre 50 si 160 Kg N/ha.

 

Tabelul 8

Dozele de azot si fosfor (kg/ha substanta activa)
pentru productii optime economic la grau

Specificare Doza de ingrasamant (optim economic)
N P2O5
Fundulea (cernoziom cambie) 108 83
Lovrin (cernoziom freatic umed) 106 92
Turda (cernoziom levigat) 119 84
Podul Iloaiei (cernoziom levigat) 96 58
Simnic (brun-roscat) 85 75
Oradea (brun-argilic) 77 69
Livada (brun podzolit) 95 65

Fractionarea dozei de azot se face in functie de cerintele plantei de grau pe faze de vegetatie, azotul din sol accesibil plantelor, mobilitatea azotului in sol si pericolul levigarii in adancime cu apa din precipitatii.

In perioada de vegetatie din toamna pentru fazele de rasarire, inradacinare, formarea primelor frunze si infratire, in mod normal pe terenurile agricole bine exploatate cerintele plantelor pentru azot sunt satisfacute de azotul furnizat de sol prin mineralizarea materiei organice si remanenta ingrasamintelor aplicate plantei premergatoare (dupa D. Soltner, 1990). in principiu nu se administreaza ingrasaminte cu azot in toamna daca planta premergatoare este o leguminoasa sau o planta cu o recoltare timpurie. Dupa plantele premergatoare cu recoltare tarzie se va administra 1/3 din doza de azot (30-50 Kg N/ha) inainte de semanat pentru a asigura o buna dezvoltare a plantelor in fazele de formarea primelor frunze, inradacinare, infratire si pentru parcurgerea perioadei de iarna in bune conditii.

La reluarea vegetatiei in primavara plantele de grau trebuie sa aiba la dispozitie suficient azot pentru inceputul alungirii paiului si desfasurarea proceselor de formare a componentelor de productie ale spicului fara restrictii. Momentul aplicarii acestei fractiunii este pe sol inghetat sau acoperit cu un strat subtire de zapada pentru a permite accesul mijloacelor terestre, sau la desprimavarare pe sol zvantat. Aceasta fractiune ajunge la 40-80 Kg N/ha.

La jumatatea alungirii paiului (cand talia plantelor de grau este 20-30 cm) se recomanda aplicarea unei fractiuni reduse de azot (10-30 Kg N/ha) prin care se urmareste asigurarea cerintelor in azot pana la inspicare-inflorire, cu efect favorabil asupra componentelor de productie si a suprafetei foliare fotosintetic active.

Aplicarea azotului in fazele inspicat-inflorire prezinta unele inconveniente:

– daca vremea este secetoasa nu pot fi folosite de cultura de grau;

– daca conditiile meteo sunt favorabile pentru absorbtia azotului de catre plante sau daca se aplica ca fertilizant foliar, boabele vor avea in final un continut mai mare de proteine, dar azotul se acumuleaza in boabe in forme simple, dezorganizate; proteinele vor fi reprezentate prin albumine si globuline (care imprima boabelor valoare furajera) si depreciaza insusirile de panificatie, prin reducerea ponderii gliadinelor si gluteninelor (dupa M. Dumbrava, 1996).

Azotul poate fi administrat sub forma de azotat de amoniu, azotat de calciu, sulfat de amoniu sau uree. ingrasamintele lichide cu azot (de tipul A.300) se pot aplica ca produs comercial inainte de semanat, la desprimavarare sau in vegetatie ca fertilizant foliar in doza de pana la 15 Kg N/ha, in concentratie de maxim 20 % produs comercial, concomitent cu erbicidarea, combaterea bolilor foliare sau a daunatorilor.

Tabelul 9

Cantitatea de azot exportata de cultura de grau si

repartitia azotului in componentele biomasei

Componentele biomasei %N Componentele biomasei (Kg/ha) N(Kg/ha) N absorbit= 137,84 Export N= 134,8Boabe ► 95, 19Pleve ► 3,20 Paie ► 18, 04 Frunze ► 18,37 Restituiri sol : Radacini ► 3,04
Boabe 2,26 4212 95,19
Pleve 0,46 695 3,20
Paie 0,35 5153 18,04
Frunze 1,07 1717 18,37
Radacini 0,43 707 3,04
Biomasa epigee - 11777 134,8
Biomasa totala - 12484 137,84

Sursa: M. Dumbrava, 1998

Fosforul. Graul este cereala cea mai sensibila la insuficienta fosforului, iar fertilizare cu fosfor este obligatorie pe toate tipurile de sol. Plantele tinere de grau absorb fosforul usor solubil din ingrasaminte si tarziu au capacitatea de a folosi fosforul din rezervele solului. Fosforul mareste efectul azotului, favorizeaza dezvoltarea sistemului radicular si infratirea, amelioreaza rezistenta la iernare, cadere si boli, grabeste maturitatea si imbunatateste calitatea recoltei.

Doza de fosfor se stabileste in functie de continutul solului in fosfor mobil, recolta scontata, consumul specific si fertilizarea cu ingrasaminte organice.

DP (Kg s.a/ha) = 15 x Rs – Pgg , in care:

Dp – este doza de fosfor in Kg P2O5;

Rs – recolta scontata, in t/ha;

Pgg – aportul gunoiului de grajd, apreciat la 1,2 Kg P2O5/t de gunoi de grajd aplicat la cultura graului si 0,8 Kg P2O5 de gunoi de grajd aplicat la planta premergatoare.

Pe solurile sarace in fosfor (sub 5 mg P2O5/IOO g sol), doza de fosfor rezultata din calcul se majoreaza cu 20-40 Kg P2O5/ha.

Doza de fosfor este cuprinsa intre 60 si 100 Kg P2O5 /ha, se aplica inainte de efectuarea araturii si se incorporeaza in sol odata cu aratul deoarece are mobilitate si solubilitate redusa in sol. Sub forma de ingrasaminte complexe fosforul se poate aplica la pregatirea patului germinativ sau la desprimavarare.

Potasiul. Se spune ca solurile noastre sunt bogate in potasiu. Fertilizarea cu potasiu in cazul graului este necesara pe solurile slab aprovizionate cu potasiu (sub 15 mg K2O accesibil/100 g sol). Insuficienta potasiului se manifesta prin ingalbenirea marginala a frunzelor, reducerea ritmului de crestere a plantelor si reducerea taliei. Nutritia echilibrata cu potasiu favorizeaza sinteza glucidelor, mareste rezistenta la ger, cadere si boli.

Se aplica in doze de 40-80 Kg K2O/ha inainte de arat sub forma de sare potasica, sau sub forma de ingrasaminte complexe la pregatirea patului germinativ.

Pentru productii peste 3 t/ha este obligatorie fertilizarea cu potasiu

Ingrasamintele organice

Graul raspunde favorabil in cazul folosirii ingrasamintelor organice tip gunoi de grajd semifermentat sau ingrasaminte organice semilichide rezultate de la complexele de crestere a porcilor, aplicate direct la cultura graului sau la plantele premergatoare (porumb, cartof, sfecla) din cadrul rotatiei. Dozele recomandate sunt 20-30 t/ha, incorporate sub aratura, iar sporurile de recolta ajung la 700-1200 Kg/ha (dupa Gh. Balteanu, 1979).

Aplicarea amendamentelor calcaroase este necesara pe solurile acide cu pH sub 5,8 si se asociaza cu ingrasamintele organice si minerale. Dozele de carbonat de calciu trebuie sa neutralizeze 50 % din aciditatea hidrolitica a solului. De regula se aplica 4-5 t/ha calcar, iar reusita interventiei este conditionata de uniformitatea imprastierii si incorporarea sub aratura.

8.4.3 Concluzii

Fertilizarea reprezinta unul dintre cei mai importanti factori in realizarea unor productii ridicate si de calitate. In sistemul ecologic utilizarea cu precadere a ingrasamintelor naturale si in primul rand a gunoiului de grajd si a compostului au multiple efecte asupra solului: cresterea continutului de materie organica si a rezervelor de azot mineral; protectia impotriva eroziunii solului; creste capacitatea solului de retinere a apei si a elementelor nutritive  protejand in acelasi timp  microfauna si microflora.

8.5 Lucrarile solului

8.5.1 Lucrarile solului pentru graul cultivat in sistem ecologic

In aceasta categorie se incadreaza toate operatiile si procedeele tehnice de taiere sau/si scormonire, mai mult sau mai putin profunda, de rasturnare sau afanare si de maruntire a stratului superficial de sol. Lucrari ale solului sunt si cele prin care, separat sau concomitent cu alte operatii, se niveleaza terenurile cultivate si se aseaza solul.

Importanta

Specialistii spun, mai in gluma, mai in serios, ca lucrarile solului sunt ‘un rau necesar’. Aceasta caracterizare se bazeaza pe evaluarea complexa, globala si de lunga durata a efectelor pozitive si negative ale acestora asupra mediului inconjurator, productivitatii terenurilor cultivate si calitatii produselor agricole.

Nevoia de lucrare a solului a fost sesizata de catre cultivatori din cele mai vechi tim­puri, primele unelte agricole construite de om fiind cele de lucrat solul. Aceasta realizare tehnica s-a bazat pe simpla observatie ca, din semintele care se scutura pe teren, rasar si rodesc numai cele care intra in contact intim cu solul, iar stratul de sol, in care plantele isi dezvolta radacinile si/sau organele subterane, este afanat.

Lucrarile solului au efecte benefice directe asupra:

procesului de infiltrare in sol a apei provenita din precipitatii si/sau din irigare;

Pentru ca apa sa se infiltreze in sol, trebuie ca suprafata acestuia sa fie afanata, sa aiba spatii si capilare largi care permit patrunderea apei in sol si, in acelasi timp, impiedica apa din sol sa ajunga la suprafata si sa se piarda in atmosfera sub actiunea vantului si caldurii atmosferice. De regula, acest strat de sol, filtrant si izolator hidric, are grosimea de 2 – 5 cm.

- capacitatii solurilor de inmagazinare si pastrare a apei;

Intre productia plantelor cultivate si rezerva de apa din sol exista o stransa corelatie pozitiva. Pentru a se inmagazina o cantitate cat mai mare de apa, trebuie ca solul de sub stratul superficial sa fie destul de poros pe o adancime relativ mare, care sa permita patrunderea apei in profunzime, dar nu prea adanc, pentru a fi ajunsa de radacinile plantelor (Sandoiu, 1973). Avand in vedere ca majoritatea radacinilor se afla in straturile superficiale de sol si ca volumul sistemului radicular se reduce spre adancime, este nece­sar ca si solul sa retina mai multa apa in zona cu cea mai mare densitate de radacini (2 -35 cm). Pentru aceasta, solul trebuie sa aiba o porozitate din ce in ce mai mica spre adancime, cu alte cuvinte, capilarele sa fie din ce in ce mai inguste. De aceea, pe solurile cu porozitate buna, lucrarile adanci nu se justifica deoarece favorizeaza nu numai pierderea apei in adancime, ci si descompunerea humusului din sol.

- proceselor tehnologice de semant si plantat;

Semintele si celelalte materiale de inmultire a plantelor cultivate se seamana, respec­tiv se planteaza pe sau in sol. Aceste lucrari se executa usor, fluent si aproximativ, la aceeasi adancime, pe un teren suficient de afanat.

- rasaririi plantelor si (re)pornirii in vegetatie a materialelor saditoare;

Aceste procese fiziologice se desfasoara repede si exploziv daca stratul de sol in sau pe care se pun semintele, rasadurile, butasii, puietii si celelalte materiale de reproducere ale plantelor este suficient de tare si de umed, iar cel de deasupra lui este moale si cal­duros. Cu alte cuvinte, cu o expresie mai putin academica, plantele au nevoie de ‘pat tare si plapuma moale‘.

- cresterii si dezvoltarii radacinilor si a altor organe subterane;

Radacinile, tulpinile si fructele subterane cresc si se dezvolta cu usurinta in solurile afanate si cu structura stabila, a caror densitate aparenta este cuprinsa intre 1.1 si 1.4 g/cm3, iar porozitatea totala intre 48 si 60% din care 30 – 36% porozitate capilara si 18 -24% porozitate de aeratie (Popescu, 1993).

- acumularii materiei organice si a substantelor nutritive in sol;

Cele mai importante surse de materie organica pentru sol sunt ingrasamintele orga­nice de origina vegetala si animala. Aceste ingrasaminte naturale influenteaza semnifica­tiv continutul de humus al solurilor numai daca sunt amestecate cu solul si incorporate superficial, operatie care se face numai prin lucrarile solului. De asemenea, lucrarile de afanare a solului intensifica activitatea microorganismelor si procesele biochimice de acu­mulare si de descompunere a humusului.

- combaterii buruienilor;

Alaturi de rotatie, lucrarile solului sunt un mijloc important de combatere a buruienilor. Prin lucrari superficiale buruienile sunt distruse sau incorporate in sol, iar prin cele adanci sunt scoase la suprafata radacinile si rizomii de buruieni, unde se usuca sau degera si se incorporeaza in adancime semintele scuturate pe sol, asfel incat acestea sa nu mai aiba conditii de germinare sau, daca germineaza totusi sa nu reuseasca sa ajunga la suprafata.

- combaterii bolilor, insectelor si altor daunatori;

Popescu (1993) in lucrarea ‘Cum lucram pamantul’ sustine ca prin lucrarile adanci ale solului sunt distruse multe insecte si agenti patogeni, pe de o parte prin incorporarea in adancime a resturilor vegetale infestate, iar pe de alta parte prin scoaterea la suprafata a agentilor patogeni care se gasesc in sol.

La ferma ecologica:

 

Lucrarile solului creaza conditii favorabile pentru :

Acumularea apei si a elementelor nutritive in sol

          Distrugerea buruienilor

          Maruntirea si nivelarea terenului pentru semanat

 

Dezmiristirea se efectueaza imediat dupa eliberarea ternului de planta premergatoare, printr-o trecere cu Terramixul sau Heko Ringschneide care efectueaza concomitent si semanatul culturilor verzi folosite ca ingrasamant verde, ex. rapita, mustar, mazariche, mazare, facelia sau amestecuri din aceste seminte respectandu-se pachetul 4 din masura de agromediu.

Prin aceasta lucrare se obtine o maruntire a resturilor vegetale, o combatere a buruienilor iar dupa rasarirea  culturilor verzi si acoperirea solului se realizeaza pastrarea apei in sol si o activitate microbiologica intensificata avand rezultat cresterea continutului de humus in sol.

In functie de planta premergatoare , lucrarile solului se diferentiaza astfel:

  1. Dupa premergatoare timpurii in functie de angajamentul respectarii pachetului 4 din masura de agromediu se diferentiaza doua moduri de lucru si anume:
  2. a) Imediat dupa recoltare se efectueaza dezmiristitul si concomitent semanatul culturilor verzi. In toamna inainte cu 15-20 zile de semanat in optim se efectueaza tocarea si maruntirea masei vegetale si incorporarea superficiala in sol urmata de o scarificare superficiala la 20-30 cm cu un consum redus de combustibil. Pregatirea patului germinativ se efectueaza printr-o singura trecere cu combinatorul sau terramixul.
  3. b) Dupa premergatoarele timpurii in care s-a facut numai dezmiristitul care este obligatoriu fara sa se faca si semanatul culturilor verzi inainte cu 20-25 828e43i de zile fata de epoca optima de semanat se efectueaza o aratura superficiala la 20 cm cu Ecomatul care pregateste concomitent si patul germinativ.Inainte de semanat cu 2-3 zile se efectueaza ultima trecere cu combinatorul sau terramixul dar numai o singura trecere
  4. Dupa premergatoare care elibereaza terenul mai tarziu (porumb, soia) lucrarile se diferentiaza in functie de continutul de umiditate si compactarea solului prezenta resturilor vegetale si timpul disponibilpana la semanat astfel:
  5. a) Discuirea terenului si incorporarea superficiala a resturilor vegetale dupa care urmeaza efectuarea araturii la 18-20 cm cu Ecomatul care realizeaza concomitent si pregatirea patului germinativ si in functie de calitatea acestuia se poate semana sau se mai face o trecere cu Terramixul sau Ringschneide dupa care urmeaza semanatul.
  6. b) Daca terenul este curat se poate face o scarificare la 25 828e43i -30cm si apoi trecere cu Terramixul sau Ringschneide dupa care se poate semana. Inlocuirea araturii prin lucrarea superficiala cu scarificatorul se recomanda in cazul toamnelor secetoase, cand sunt cantitati reduse de resturi vegetale pe teren si solurile cu o compactare redusa.

Aratura are, insa si unele efecte negative precum compactarea secundara ca urmare a tasarii stratului sub-arabil de sol cu rotile de ‘brazda’ ale tractorului si cu plazul (talpa) plugului si, in special, reducerea drastica a materiei organice din sol ca urmare a stimularii proceselor de mineralizare a humusului si a celor de eroziune eoliana si hidrica. De asemenea, aceasta lucrare costa relativ mult ca urmare a cheltuielilor mari de fabricatie si de exploatare a utilajelor si cu forta de munca si a consumului mare de energie nere­generabila. Pentru inlaturarea acestor fenomene negative se recomanda urmatoarele masuri:

– scaderea frecventei araturilor;

Este o masura ce se bazeaza, pe faptul ca unele plante cultivate sunt perene iar altele au sistem radicular superficial. in aceste cazuri, terenul nu se ara timp de 3 – 5 ani, respec­tiv, se lucreaza cu alte masini care nu rastoarna brazda.

– reducerea grosimii orizontului de sol arat;

In conformitate cu obiectivul privind sporirea si pastrarea rezervei de humus din sol, precum si cu faptul ca radacinile unor plante si organismele din sol fac o treaba mult mai buna decat aratura in ceea ce proveste porozitatea si stabilitatea structurala a agregatelor din orizonturile adanci, orizontul de sol rasturnat trebuie sa fie subtiat treptat, pana ce ajunge la grosimea corespunzatoare lucrarilor superficiale.

– alternanta adancimii araturii.

Aceasta masura este impusa de cerintele plantei cultivate care, dupa cum s-a stabilit experimental, sunt modeste (15-20 cm) in cazul cerealelor paioase, leguminoaselor pen­tru boabe si a plantelor oleaginoase si mijlocii (20 – 25 828e43i cm) in cazul porumbului, sorgului si al plantelor cu inradacinare adanca – floarea soarelui, sfecla de zahar, cartof, canepa, lucerna etc.

– reglarea corespunzatoare a agregatelor de arat.

Pentru a economisi timp si bani si pentru a realiza o lucrare de buna calitate, agrega­tul de arat trebuie verificat si reglat ori de cate ori se porneste la arat sau se schimba ceva in ceea ce priveste agregatul si starea culturala a terenului. in cazul agregatului obisnuit format din tractor, plug si grapa se verifica atat fiecare masina componenta, cat si tot agre­gatul.

         

          Scarificatorul: ajuta la aerarea solului prin executarea unei araturi la o adancime de 35 – 40 de centimetrii, spargand hartanul (strat de sol compact), si marunteste solul la suprafata cu ajutorul unor aripioare.

Foto 2: Scarificatorul

Principii si norme ecologice

‘Solul trebuie lucrat cand ne primeste si nu trebuie lasat sa astepte’

Acest principiu apartine marelui agronom Gh. Vines si se bazeaza pe realitatea con­form careia cea mai frecventa si pagubitoare greseala agrotehnica este efectuarea lucrarilor solului ori prea devreme, ori prea tarziu, cand terenul este fie prea moale, fie prea tare.

Solul se lucreaza in cele mai bune conditii cand nu se lipeste de unelte, opune cea mai mica rezistenta si se desface usor (se varsa) in agregate naturale. Momentul acesta se poate stabili practic in felul urmator: se ia o mana de pamant din stratul (orizontul) de sol sau de pe terenul ce urmeaza a fi lucrat, se framanta usor in pumn si, apoi formei rezul­tate (bila) i se da drumul din mana de la aproximativ 1 m inaltime. Daca prin framantare in palma pamantul nu se modeleaza inseamna ca solul este uscat, iar daca se modeleaza si, la atingerea solului, bila de pamant rezultata se turteste si nu se desface in agregate, inseamna ca solul este prea umed. Momentul optim de executare a lucrarilor solului este atunci cand, la atingerea pamantului, bila de pamant se desface in agregate.

‘Bate fierul cat e cald’

Peioada optima de lucrare a terenurilor variaza intre cateva ore, pe solurile grele de tip smolnita si mai multe saptamani, pe nisipuri si soluri nisipoase. Aceasta inseamna ca, pe solurile cu textura argiloasa, gama, numarul si productivitatea uneltelor si utilajelor agri­cole este mai mare decat pe solurile cu textura lutoasa si, mai ales, nisipoasa.

‘Tot ce-i mult, strica’

Frecventa lucrarilor solului trebuie restransa la minimum, daca se poate la zero, pen­tru a reduce compactarea produsa de circulatia repetata si a asigura solului suficient timp pentru a ‘fabrica’ humus si elemente nutritive si a-si reface structura.

‘Solul este un organism viu’

Ca orice organism, solul sufera ori de cate ori este agresat. El este un sistem sensibil care poate fi deranjat usor si pe termen lung prin ignorarea chiar a celui mai marunt ele­ment tehnologic. Greselile facute in lucrarile solului pot avea efecte resimtite ulterior timp de mai multi ani. De aceea, lucrarile solului trebuie sa fie cat mai superficiale pentru a nu distruge capilaritatea naturala, a nu diminua activitatea pedofaunei si a pastra profilul na­tural al solului prin nerasturnarea brazdelor.

8.5.2 Lucrarile solului pentru graul cultivat in sistem conventional

Graul este foarte pretentios fata de lucrarile solului. Prin lucrarile solului se urmareste asigurarea conditiilor favorabile pentru germinatia semintelor, rasarirea culturii si dezvoltarea sistemului radicular pentru a aproviziona cultura de grau cu apa si elemente de nutritie in functie de necesitatile din diverse faze de vegetatie.

Cultivatorul de grau trebuie sa creeze un profil cultural in care sa se regaseasca cerintele plantelor, tinand cont de conditiile meteo in momentul efectuarii lucrarilor solului si pe perioada de vegetatie a graului. Graul necesita un sol afanat pe adancimea de 20 cm, fara bolovani, asezat, fara resturi vegetale de la planta premergatoare sau buruieni care ar ingreuna semanatul, in care s-a acumulat apa si nitrati, structurat pentru a permite contactul semintelor cu particulele de sol, accesul coleoptilului spre suprafata solului si dezvoltarea sistemului radicular.

Pregatirea solului pentru semanatul graului de toamna, este conditionata de conditiile meteo nefavorabile (seceta dupa premergatoarele timpurii si de la inceputul toamnei), timpul scurt de la recoltarea plantei premergatoare pana la semanatul graului si suprafetele mari care trebuie pregatite pentru semanatul graului intr-un interval de timp scurt.

Lucrarile solului se fac diferentiat in functie de planta premergatoare, umiditatea solului si intervalul de timp pana in momentul semanatului.

Dupa premergatoarele timpurii, lucrarile solului incep cu lucrarea de dezmiristire care se efectueaza cu grapa cu discuri sau cu cultivatorul pentru cultivatie totala. Aceasta lucrare se efectueaza perpendicular pe directia randurilor plantei premergatoare pentru maruntirea resturilor vegetale si a buruienilor existente, afanarea solului in stratul superficial pentru conservarea apei si asigurarea conditiilor favorabile pentru germinatia semintelor de buruieni din rezerva solului si a samulastrei, care vor fi distruse prin lucrarile urmatoare. intarzierea acestei lucrari si uscarea solului ingreuneaza efectuarea araturii. Daca umiditatea solului permite se trece la lucrarea de arat la adancimea de 18-22 cm, cu plugul in agregat cu grapa stelata. Este foarte importanta uniformitatea araturii in adancime si la suprafata, urmarind incorporarea resturilor vegetale, evitarea formarii bulgarilor (daca solul este uscat) sau a curelelor (daca solul este umed). Daca solul este uscat r asteapta pana la prima ploaie pentru a efectua o aratura de calitate. Pana la semanatul graului se fac lucrari de intretinere a araturii, oblic pe directia de arat pentru nivelarea araturii, in momentul cand incep sa apara buruienile, pentru conservarea apei in sol si acumularea nitratilor. Pregatirea patului germinativ se face inainte de semanat, prin lucrari superficiale cu combinatorul, perpendicular sau pe diagonala directiei de semanat. Prin pregatirea patului germinativ se urmareste distrugerea buruienilor, nivelarea solului, maruntirea si afanarea pe adancimea de semanat pentru patrunderea apei din precipitatii si distributia semintei pe zona tasata, in vederea accesului apei prin capilaritate din sol pentru germinarea semintelor. La suprafata solul trebuie sa prezinte bulgarasi pentru a evita formarea crustei si compactarea solului in zonele cu multe precipitatii, pentru retinerea zapezii si reducerea eroziunii eoliene si pentru a evita descaltarea culturilor.

Dupa premergatoare tarzii, se elibereaza cat mai repede terenul de resturi vegetale si se efectueaza 1-2 treceri cu grapa cu discuri pentru a asigura conditii pentru lucrarea de arat. Aratura se efectueaza la 20-25 828e43i cm adancime, cu un plug in agregat cu grapa stelata, urmarind sa nu rezulte bulgari, sa se incorporeze bine resturile vegetale si sa ramana 2-3 saptamani pana la data semanatului pentru asezarea araturii.

Aratura de toamna se lucreaza cu grapa cu discuri pentru maruntirea solului si nivelare, iar inaintea semanatului cu combinatorul pentru pregatirea patului germinativ si semanat in conditii bune.

Daca pana la semanatul graului timpul este scurt, pe solele bine intretinute (fara resturi vegetale, nivelate, dupa unele prasitoare) daca umiditatea solului permite, lucrarea de arat se inlocuie cu o lucrare cu grapa cu discuri grea la adancimea de 12-16 cm si o lucrare cu grapa cu discuri usoara, efectuate in directii diferite.

Prin aceste lucrari se incorporeaza si ingrasaminte minerale, iar pregatirea patului germinativ se face in preziua semanatului cu un combinator.

In toamnele secetoase, cand solul este prea uscat, iar prin arat ar rezulta bulgari greu de maruntit sau in cazul in care nu se poate ara, se pregateste solul prin discuiri repetate.

Pentru a nu intarzia semanatul graului, uneori este recomandat sa lucram solul numai cu grapa cu discuri. Se poate renunta la lucrarea de arat dupa soia, sfecla, cartof si porumb siloz la care dupa recoltare terenul ramane de regula curat de resturi vegetale, nivelat, se obtine o viteza mai mare de lucrare a solului si se face economie de motorina de 10-14 l/ha (dupa Gh. Balteanu, 1989). Dupa floarea soarelui si dupa porumb raman cantitati mari de resturi vegetale care ingreuneaza pregatirea terenului numai prin lucrari cu grapa cu discuri.

8.5.3 Concluzii

Lucrarile solului. Solul trebuie mentinut in stare de maxima fertilitate, cu o structura ordonata, cu materie in descompunere in stratul superficial, prin care sa se asigure o acumulare a humusului in stratul imediat inferior si elemente minerale pentru nutritia plantelor. De asemenea, lucrarile solului trebuie sa fie cat mai superficiale pentru a nu distruge capilaritatea naturala, a  nu diminua activitatea pedofaunei si a pastra profilul natural al solului prin nerasturnarea brazdelor.

8.6 Samanta si semanatul

8.6.1 Samanta si semanatul la griul cultivat in sistem ecologic

Cu exceptia pasunilor si fanetelor naturale si a unor specii din flora spontana, toate terenurile agricole se insamanteaza sau se planteaza. Din punct de vedere operational, semanatul consta in introducerea sau imprastierea materialului de semanat sau plantat in sol, respectiv pe suprafata solului.

La aceasta lucrare agricola trebuie sa se tina seama de normele tehnice privind calitatea semintei si a materialului saditor, precum si epoca, metoda, densitatea si adancimea de semanat sau plantat.

Provenienta si calitatea semintei si a materialului saditor

Marea majoritate a plantelor cultivate se inmultesc prin seminte, iar restul vegetativ, prin tuberculi, bulbi, stoloni, butasi, frunze etc. Rasadul de legume, puietii de pomi si butasii de vita de vie inradacinati sunt materiale saditoare care se obtin, de asemenea, din seminte sau organe vegetative inmultitoare.

Conform standardelor internationale (IFOAM si UE), samanta si materialele de plantat se produc in gospodarii, ferme, asociatii si societati agricole ecologice. Aceste unitati agricole trebuie sa respecte si sa aplice atat legislatia semintelor si materialului saditor, cat si tehnologiile ecologice de cultivare a terenurilor, de recoltare si depozitare a recoltelor si de pregatire a semintelor si materialelor de plantat pentru semanat (plantat).

Intrucat ‘ceea ce insamantam sau plantam, aia culegem’, la orice planta cultivata, 90 – 100% din masa materialului inmultitor trebuie sa apartina speciei cultivate si sa aiba aproximativ aceeasi marime si forma sau, cum se mai spune, sa fie ‘bob si bob’. Pentru a respecta aceasta regula fitotehnica, inainte de semanat (plantat), samanta si celelalte materiale de semanat, indiferent de unde provin, se verifica si, daca este cazul se curata, prin vanturare, cernere sau/si alegere manuala la masa, de orice corp strain de natura fizica – pamant, praf, resturi metalice sau de sticla (cioburi), hartie, material plastic, confectii etc., sau vegetala -materiale de semanat sau plantat bolnave sau atacate de insecte, seminte de buruieni si de alte specii cultivate, resturi de seminte (sparturi), tulpini, frunze, etc. si de insecte si animale mici.

De asemenea, din ceea ce insamantam trebuie sa rasara, intr-un timp relativ scurt (6-10 zile la majoritatea speciilor cultivate), minimum 70 % la culturile de camp si plantele furajere, 50 % la legume si pomii fructiferi si 40 % la plantele medicinale, aromatice si ornamentale (tab. 5.3.1), iar din ceea ce plantam trebuie sa se prinda peste 90 %. Pentru a sti din timp daca samanta si materialul de plantat au aceasta insusire, se recomanda a pune la incoltit 150 – 500 bucati (150 – 25 828e43i 0 in cazul semintelor mari si a materialelor vegetative si 300 – 500 in cazul celor mici) din fiecare lot de samanta si material de plantat. Semintele se pun la incoltit in 3 – 5 farfurii adanci (50 – 100 bucati/farfurie) pe hartie de filtru (sugativa) sau intr-un amestec de pamant (75%) si nisip (25 828e43i %) umezite bine cu apa de baut.

Incoltirea materialelor de semanat si plantat se determina dupa 4 si 10 zile in cazul semintelor si a tulpinilor subterane si imediat, in momentul analizei, in cazul materialelor saditoare prin numararea semintelor si a celorlalte materiale de plantat care au colti normali. Rezultatul numaratorii se imparte apoi la numarul total de seminte si materiale de plantat analizate si ceea ce rezulta se inmulteste cu 100.

Acesti indici de calitate ai materialelor de semanat si plantat sunt cunoscuti in literatura de specialitate sub numele de puritate (P) si, respectiv, germinatie sau capacitate germinativa (G), se exprima in procente (%), difera de la specie la specie, se determina obligatoriu inainte de semanat de catre laboratoarele de control a semintelor (cel mai bine) sau de fiecare gospodar si se inscriu in buletinele de analiza, pe etichetele ce insotesc materialul inmultitor si in registrul gospodariei sau fermei. Actele ce insotesc materialele de inmultire produse de unitati specializate contin, de asemenea, numele firmei care a produs materialul saditor, anul de productie, denumirea speciei si a soiului sau hibridului si categoria biologica in care acestea se incadreaza (prebaza, baza si samanta certificata), precum si greutatea in grame a 1000 de seminte sau a unui tubercul, bulb, etc.

Samanta si materialele de plantat sunt o sursa importanta de infestare a solului cu bacterii si ciuperci daunatoare. Pentru a curata microbii de pe aceste materiale de inmultire se recomanda tratarea lor cu solutii (1-3 ml/kg de seminte mici, 4-6 ml/kg de seminte si materiale de plantat mijlocii si 8-20 ml/kg de seminte si materiale de plantat mari, obtinute din preparate biologice, lichide sau solide, de Pseudomonas fluorescens (TC 10, PS 112, PS 97, PS 41 etc), Pseudomonas chlororaphis (MA 342) sau Pseudomonas putida, bacterii care se gasesc frecvent in sol.

Modul de preparare a solutiei bacteriane: se adauga apa potabila de fantana peste mediul de crestere, care poate fi lichid sau solid, pana la 2/3 din capacitatea vasului in care se afla cultura bacteriana (flacon tip Nitragin, balon de sticla etc.) si apoi se agita vasul respectiv timp de cateva minute, pana ce solutia sau stratul bacterian de pe mediul solid se dizolva.

Modul de folosire a solutiei bacteriene: acest tratament se poate face, cu exceptia semintelor de leguminoase, la toate plantele cultivate. Dupa curatirea de impuritati fiecare lot de material de semanat se stropeste uniform cu solutie bacteriana pana ce materialul respectiv este reavan la pipait. in cazul materialului saditor se stropesc sau se inmoaie in solutia bacteriana, numai radacinile. De asemenea, tratamentul se face la umbra.

Marimea semintei si a materialelor de plantat este, de asemenea, importanta pentru agricultorii ecologisti deoarece influenteaza direct cheltuielile de infiintare a culturii si se coreleaza cu uniformitatea rasaririi si prinderii plantelor. Avand in vedere ca semintele si materialele de semanat au marimi diferite, inclusiv in cadrul aceluiasi soi, hibrid si populatie, ca pentru a incolti au nevoie de o cantitate de apa proportionala cu marimea lor, ca norma de samanta si materiale de plantat (NS) si, desigur, cheltuielile de cumparare a acestora sunt mai mari cand se folosesc materiale de semanat mari, este bine sa se foloseasca seminte si materiale de plantat mijlocii si mici.

Epoca de semanat

Culturile agricole se seamana, de obicei, primavara (majoritatea) sau toamna. Data semanatului se stabileste, insa in functie de temperatura si umiditatea solului si de fazele lunii.

Temperatura de germinare regrupeaza plantele cultivate in culturi timpurii, care se seamana la inceputul epocii de semanat si culturi tarzii, care se seamana in ultima parte a acestei epoci. Semanatul culturilor de toamna incepe cu plantele cu cerinte mari fata de temperatura solului si se incheie cu cele care germineaza la temperaturi mai scazute, iar la cele de primavara, invers.

Umiditatea solului influenteaza epoca de semanat atat in ceea ce priveste accesul agregatelor agricole pe teren si calitatea lucrarilor de pregatire a patului germinativ, cat si prin imbibarea cu apa a semintelor si materialului de plantat in vederea incoitirii si rasaririi plantelor. in concluzie, semanatul culturilor de toamna incepe in a doua jumatate a lunii August cu rapita, lucerna (in conditii de irigare) si spanacul, continua dupa 8 Septembrie cu secara si triticale si se incheie pana la 20 Octombrie cu graul si orzul.

‘Puterea’ lunii o simt toate vietuitoare si, mai ales, plantele datorita continutului ridicat de apa din celule si tesuturi si a imobilitatii lor. Pentru a avea o rasarire exploziva semanatul si plantatul trebuie efectuate cu doua zile inainte de faza de luna plina. intrucat, din diferite motive (sol umed, lipsa utilajelor agricole etc.) nu se poate lucra sau termina lucrarea intr-o singura zi, practicienii recomanda a semana culturile in perioada de crestere a lunii, de la primul patrar pana la luna plina.

Densitatea de semanat

Densitatea coreleaza direct cu productivitatea si eficienta oricarei culturi agricole si se exprima prin numarul de plante pe m2, ha sau alta unitate de suprafata. Acest element tehnologic se regleaza in functie de varietatea cultivata si resursele hidrice si trofice ale solului, prin semanat si lucrari de ingrijire, precum si prin procesele fiziologice de infratire (la cerealele paioase) sau autorarire.

Indiferent de specia de plante cultivate, densitatea de semanat a culturilor ecologice este mai mica cu 10 – 30% decat a culturilor conventionale.

Metoda de semanat

Samanta si materialele de plantat se aseaza in sol sau pe sol in randuri echidistante, in benzi sau se imprastie uniform pe teren.

Semanatul in randuri sau benzi se face cu diferite tipuri de masini si echipamente autopropulsate, care lucreaza in agregat cu tractorul sau care sunt tractate de animale ori de om. Distanta dintre randuri si benzi variaza in functie de specia cultivata si tehnologia de semanat. in fermele ecologice se folosesc distante mai mari (de exemplu graul sau orzul se seamana la 25 828e43i cm si nu 12.5 cm cum se obisnuieste la aceste culturi).

In ceea ce priveste orientarea randurilor, cea mai avantajoasa este directia Nord – Sud, intrucat permite o mai buna interceptare a razelor solare (Zamfirescu, 1977), precum si dispunerea in randuri concentrice pentru a se elimina sau reduce efectul umbririi.

Semanatul prin imprastiere se face cu agregate si echipamnete prevazute cu aparate de distributie de tip centrifugal – avion, masina de imprastiat ingrasaminte, cetera de semanat trifoi a lui Patru, sau cu mana. Aceasta operatie trebuie urmata, uneori, de incorporarea superficiala a semintelor cu o masina (ex. grapa cu colti sau de maracini) sau unealta (grebla) agricola.

La ferma ecologica:  

Ferma foloseste samanta certificata din soiurile recomandate cu o ridicata valoare biologica si culturala provenita din ferme ecologice sau netratata din ferme conventionale. Semintele sunt achizitionate de la ferma Ecologica S.C. Auger Petrus SRL.

Samanta este tratata cu produse ecologice si anume zeama bordeleza 5% si Coralite 7 kg/t preparatele diluandu-se cu infuzie de urzica concentrata 20 l/t de seminte.

Semantul graului toamna este efectuat, astfel incat de la data semanatului pana la venirea inghetului, suma gradelor termice sa fie de 500 – 550 ºC , necesare pentru realizarea infratirii plantelor si pregatirea pentru iernare.

Conform acestei cerinte , perioada optima de semanat se situeaza in majoritatea anilor intre 20 septembrie – 5 octombrie. La semanat se asigura o densitate de 350 – 450 de boabe germinabile/m2, diferentiata in functie de umiditatea solului, calitatea patului germinativ si incadrarea in perioada de semanat.

Distanta intre randuri, corespunzator cerintelor actualelor soiuri cultivate si realizarea spatiului de nutritie optim este de 12,5 cm.

Ferma practica de 2 ani cu bune rezultate cultivarea de soiuri de grau asistate amestecate in diferite proportii 2-3 soiuri.

Incorporarea semintelor in sol se face la adincimea de 4-5 cm, in functie de umiditatea si textura solului, calitatea semintei si particularitatiile genetice ale soiurilor.

Foto 3: Student Chirvasa Viorel Daniel

8.6.2 Samanta si semanatul la griul cultivat in sistem conventional

Samanta de grau pentru semanat trebuie sa apartina unui soi inscris in lista oficiala, recomandat zonei de cultura, sa provina dintr-un lot semincer, sa apartina categoriei biologice ‘samanta certificata’ C1 sau C2 (in cazul destinatiei recoltei pentru consum), sa aiba puritate fizica minim 98 %, germinatia minim 85 % si masa a 1000 boabe mare, astfel incat dupa recoltare productia sa poata fi valorificata pentru destinatia dorita.

Tratamente la samanta

Este obligatorie tratarea semintei inainte de semanat pentru a asigura protectia culturii, iar tratamentele se fac diferentiat.

Samanta de grau prezinta agenti patogeni pe tegument, cum ar fi malura comuna (Tilletia ssp.) si fusarioza (Fusarium ssp.), dar si in interiorul semintei, taciunele zburator (Ustilago tritici). Pentru combaterea acestor agenti patogeni se recomanda unul din urmatoarele produse: Vitavax 200, 2 l/t de samanta, Quinolate 15 PUS, 2 Kg/t de samanta sau Prelude SP, 2 kg/t de samanta.

Pe solurile puternic infestate cu agenti patogeni cum ar fi malura comuna, fusarioza si malura pitica (Tilletia controversa), deoarece tratamentele efectuate au eficacitate mai redusa se recomanda revenirea graului pe acel teren dupa mai multi ani de pauza.

Pe terenurile unde cerealele paioase au o pondere mare si suntem nevoiti sa cultivam grau dupa grau sau dupa alte cereale paioase, unde infestarea cu gandac ghebos (Zabrus tenehrioides) si viermi sarma (Agriotes spp.) este prezenta se recomanda tratarea semintei obligatoriu cu un insectofungicid, care poate fi Tirametox, 3 Kg/t de samanta, Chinodintox PTS, 2,5 Kg/t de samanta sau Vitalin 85 PTS, 3 Kg/t de samanta. Prin aceste tratamente se combat bolile transmise prin samanta si daunatorii care ataca in toamna (gandacul ghebos, viermii sarma si mustele cerealelor).

Tratamentele la samanta se fac inainte de semanat in unitati specializate si autorizate care efectueaza dozarea corect si amestecarea preparatelor cu samanta in instalatii pentru acest scop.

Epoca de semanat

Pentru fiecare zona de cultura a graului se are in vedere ca graul sa aiba 40-50 de zile pana la venirea iernii, in care sa aiba la dispozitie 450-500 °C (suma temperaturilor pozitive) astfel incat la intrarea in iarna plantele sa prezinte 3-4 frunze si 1-3 frati, pentru a parcurge fara probleme perioada de iarna. Daca se intarzie data semanatului, plantele rasar tarziu, nu infratesc, intra in iarna neinfratite si nepregatite pentru conditiile vitrege din iarna, boabele de grau in curs de germinatie si plantele in curs de rasarire sunt sensibile la temperaturile scazute, iar in primavara lanul are densitate mica, porneste greu in vegetatie, se imbruieneaza si se obtin productii mici.

In cazul semanatului prea devreme, culturile se dezvolta puternic din toamna, infratesc excesiv, sunt predispuse atacului de boli si daunatori din toamna, in primavara lanul este foarte des si plantele cresc luxuriant, se favorizeaza atacul de boli, caderea lanului, iar boabele raman mici sau sistavesc datorita densitatii exagerate. In lanurile cu densitati mari factorii limitativi (deficitul de umiditate, lipsa sau excesul de azot, temperaturile ridicate, atacul de boli foliare) se manifesta mai puternic asupra componentelor de productie si a calitatii recoltei.

Epoca optima de semanat a graului de toamna in Romania este 1-10 octombrie. Datorita insa suprafetelor mari cultivate cu grau la nivel national, a bazei tehnico-materiale, a gamei de plante premergatoare si nu in ultimul rand a conditiilor meteo, pentru zonele din sud, est, vest si Campia Transilvaniei trebuie luata in consideratie perioada 25 828e43i septembrie -15 octombrie, dar nu mai tarziu. Pentru zona colinara, nordul tarii si depresiunile intramontane cu climat mai umed si racoros se recomanda semanatul in intervalul 20 septembrie -10 octombrie.

Densitatea de semanat

La graul de toamna si la celelalte cereale paioase, densitatea plantelor se apreciaza la maturitate prin numarul de spice recoltabile/m2. La grau se doreste o densitate la recoltare de 400-500 spice recoltabile /m2.

Pentru conditiile din Romania, pentru a obtine aceasta densitate la recoltare trebuie ca la semanat sa se foloseasca o densitate de 450-600 boabe germinabile/m2. Stabilirea densitatii de semanat intre aceste limite se face in functie de capacitatea de infratire a soiului, data la care se face semanatul fata de epoca optima, calitatea pregatirii patului germinativ si umiditatea solului la semanat, care sa asigure germinatia semintelor si rasarirea.

Trebuie luat in consideratie ca in cele mai bune conditii procentul de rasarire in camp este de 85-95 % din numarul de boabe germinabile semanate/m2. Procentul de rasarire in camp este influentat de calitatea semintei, tratamentele efectuate la samanta, calitatea pregatirii patului germinativ, umiditatea solului, conditiile de temperatura si data semanatului. Densitatile neconvenabile se pot corecta intre anumite limite prin capacitatea de infratire si prin sistemul de fertilizare care trebuie sa asigure dezvoltarea plantelor existente si sa stimuleze componentele de productie, iar numarul mic de spice/m2 sa fie compensat prin numarul mare de boabe/spic si MMB cat mai ridicata. De asemenea, trebuie acordata atentie deosebita combaterii buruienilor si mentinerii suprafetei foliare fotosintetic active. La densitati mari de semanat, nu se justifica consumurile si costurile mari ale semintei. In culturile cu densitate mare concurenta este puternica, iar efectul factorilor limitativi (seceta, deficiente in nutritia cu azot, caderea plantelor, atacul de boli foliare, palirea lanului, deficiente in aprovizionarea cu apa) este mult mai pronuntat, fiind afectate componentele de productie si calitatea recoltei. Daca se realizeaza o densitate de 400-450 spice recoltabile/m2 cu o productie pe spic de 1-1,3 g, se pot obtine productii mari pe hectar, boabe uniforme, cu vioare de morarit. Cu densitati mari de spice recoltabile/m2 se obtin productii mici pe spic, boabele sunt neuniforme ca marime, creste procentul de boabe sistavite si valoarea tehnologica a graului este redusa.

Dificultatile tehnologice cum sunt intarzierea epocii de semanat, pregatirea patului germinativ defectuos (cu bolovani si resturi vegetale) si lipsa umiditatii solului nu pot fi corectate prin marirea densitatii de semanat.

Cantitatea de samanta pentru semanat la hectar se calculeaza pe baza densitatii de semanat stabilite si a indicilor de calitate ai semintei si are valori intre 200-25 828e43i 0 Kg samanta/ha.

Adancimea de semanat la grau depinde de tipul de sol, gradul de pregatire al solului, umiditatea solului, lungimea coleoptilului si data semanatului. in Romania, graul de toamna se seamana la 4-5 cm adancime pe solurile mijlocii, bine pregatite pentru semanat si cu umiditate suficienta si unde strabaterea adancimii de semanat de catre germeni este ceva mai dificila. Pe solurile usoare, cu umiditate insuficienta si la semanatul timpuriu se recomanda semanatul la 6 cm adancime. Daca la semanat solul este uscat, bolovanos, neasezat dupa premergatoarele tarzii, de regula graul se seamana mai adanc cu urmatoarele efecte: intarzierea si neuniformitatea rasaritului, plantele infratesc putin sau nu au timp sa infrateasca si sa se pregateasca pentru iernat.

Soiurile cu coleoptil scurt (Flamura 85, Lovrin 34, Fundulea 4, Lovrin 41) trebuie semanate la maxim 4 cm adancime pentru a asigura strabaterea germenilor pana la suprafata solului.

Distantele de semanat intre randuri la grau, pe plan mondial sunt cuprinse intre 10 si 18cm, in functie de masinile folosite pentru semanat, fara sa fie afectata semnificativ productia. in Romania semanatorile pentru cereale paioase tip SUP, au distanta intre randuri de 12,5 cm. Uneori in culturile semincere se seamana la 25 828e43i cm intre randuri pentru stimularea infratitului si inmultirea rapida a semintei. in tarile occidentale si in ultimii ani si la noi in unele exploatatii agricole, se practica semanatul in carari, cu scopul de a organiza efectuarea lucrarilor de fertilizare, combaterea buruienilor, bolilor si daunatorilor sau pentru prevenirea caderii. Avand in vedere ca in cazul tehnologiilor de cultura intensive se ajunge la 5-8 treceri in cursul vegetatiei, pentru diferite lucrari de ingrijire, precizia si uniformitatea distributiei soLutiilor de stropit sunt esentiale.

Schema pentru semanatul in carari se stabileste in functie de setul de masini agricole pe care il au la dispozitie, mai precis in functie de latimea de lucru a utilajelor pentru stropit. Pentru semanatul in carari se inchid subarele semanatorii corespunzatoare urmelor rotilor tractorului (de regula se inchid 2 subare pentru fiecare roata), distanta intre carari corespunde ecartamentului tractorului si al masinilor agricole care vor fi folosite pentru diferite lucrari in vegetatie. Distantele intre perechile de carari corespund cu latimea de lucru a masinilor cu care se fac tratamentele.

In cazul in care exista posibilitatea de a efectua lucrarile din vegetatie cu mijloace avio, se recomanda ca la semanat sa se lase urme de orientare de 30-40 cm (prin inchiderea a doua subare de la semanatoare) care sunt vizibile pana in faza de dezvoltare avansata a plantelor, pentru a usura efectuarea tratamentelor.

8.6.3 Concluzii

Samanta si semanatul . Toxicitatea provocata de catre insectofungicide are un efect negativ asupra biodiversitatii. Protectia mediului este o problema extrem de acuta avand in vedere cantitatile mari de reziduri aflate in alimentatia umana. Unul dintre factorii cheie in agricultura ecologica il reprezinta tratamentul semintelor. Utilizarea produselor organice in tratamentul materialului semincer aduc un plus in protectia mediului si sanatatea umana.

8.7 Lucrari de ingrijire

8.7.1 Lucrari de ingrijire in sistem ecologic

Plantele cultivate, ca si unele dintre cele necultivate, dar folositoare,  trebuie protejate prin masuri tehnologice speciale datorita capacitatii lor de autoaparare reduse si tendintei de intensificare a frecventei si intensitatii unor factori abiotici (inghet, arsita, seceta, exces de apa, degradare fizica, chimica si biologica a solurilor, greseS tehnologice etc.) si biotici (buruieni, boli si daunatori) nefavorabili.

Acest capitol este consacrat protectiei plantelor impotriva factorilor biotici. Pentru a supravietui, plantele cultivate trebuie sa faca fata concurentei a circa 30000 de buruieni, din care 1800 pot produce serioase pierderi economice, sa reziste atacurilor a peste 50 000 de fungi, care provoaca mai bine de 1500 de boli, a 15 000 de nematozi, din care 1 500 provoaca pagube grave si a peste 800 000 de insecte, din care 10 000 pot uneori provoca efecte devastatoare (Farmer’s digest, 1979).

Pagubele produse de acesti factori biotici plantelor cultivate variaza, in medie, intre aproximativ 24 % si 45 %, indiferent de tehnologia de cultivare si, de obicei, la aceste pierderi de recolta contribuie, mai mult sau mai putin, toate categoriile de dauna­tori. Datele din acest tabel sugereaza, de asemenea, ierarhizarea dusmanilor naturali in urmatoarea ordine crescatoare: buruieni, daunatori si boli.

Tabelul 10

Pagube produse graului cultivat de catre buruieni,

boli si daunatori

Cultura Total (%) din care:
Buruieni Boli Daunatori
Grau 23,9 9,8 9,1 5,0

Definitii

De regula, lucrarile stiintifice de protectia plantelor utilizeaza unul sau mai multe din­tre urmatoarele cuvinte: buruiana, daunator, boala si combatere.

Buruiana este numele dat diverselor plante care cresc in locuri unde noi nu dorim sa creasca. Aceasta definitie, promovata, se pare, de adeptii agriculturii intensive, include toate speciile de plante care cresc impreuna cu plantele cultivate.

Multe dintre aceste, asa-zise, buruieni, sunt insa surse de excelente medicarre’-te pentru mentinerea si refacerea sanatatii oamenilor (Jourdain, citat de Paun, 1995. susine ca peste 40% din medicamentele moderne, franceze si americane, se obtin din naturale, in majoritate din plante).

Din aceasta categorie fac parte: albastrita (Centaurea cyanus), batranisul (Erigeron canadensis), ciumafaia (Datura stramonium), coada calului (Equisetum arvense), cucurbetica (Aristolochia clematitis), fumarita (Fumaria sp.), holera (Xanthium spinosum), macul de camp (Papaver rhoes), musetelul (Matricaria chamomilla), mustarul negru (Brassica nigra), papadia (Taraxacum officinalis), palamida (Cirsium arvense), pirul tara­tor (Agropyrum repens), rugul de miriste (Rubus caesius), steghia (Rumex alpinus), sug-elul (Lamium amplexicaule), tataneasa (Symphytum officinale), traista ciobanului (Capsella bursa-pastoris), trei frati patati (Viola arvensis), troscotul (Polygonum aviculare), turita (Galium aparine), ventrilica (Veronica officinalis), volbura (Convolvulus arvensis) si zamosita (Hibiscus trionum).

Alte ‘buruieni’ precum: caprita (Chenopidium sp.), iarba grasa (Portulaca oleracea), mohorul lat (Echinocloa crus-galli), papadia (Taraxacum officinale), susaiul (Sonchus sp.), stirul (Amaranthus retroflexus) etc. sunt folosite pentru furajarea animalelor, in timp ce pentru stimularea compostarii gunuaielor gospodaresti si zootehnice se pot folosi: coada calului (Equisetum arvense) si musetelul (Matricaria chamomilla) si papadia (Taraxacum officinalis). Alte plante, precum coada calului (Equisetum arvense), macrisul calului (Rumex obtusifolius), musetelul (Matricaria chamomilla) etc, servesc la extragerea de insecto-fungicide.

Pe de alta parte, este adevarat ca nu vrem ca albastrelele, macul, mustarul, musetelul, pirul, stirul, mohorul sau volbura sa creasca peste tot in culturile noastre de camp si din gradina. intrebarea care se pune este deci, cum putem restrictiona cresterea acestor buruieni care au tendinta sa ne napadeasca culturile.

De asemenea, lista buruienilor cu valoare economica mai rastransa ramane destul de incarcata, cu peste 100 de specii, dintre care unele, precum busuiocul salbatic (Galinsoga sp.), costreiul (Sorghum halepense), cornaciul (Xanthium sp.), hrisca urcatoare (Polygonum convolvulus), iarba vantului (Apera spica-venti), lupoaia (Orobanche sp.), mazarichea (Vicia sp.), mohorul (Setaria sp.), musetelul nemirositor (Matricaria inodora), odosul (Avena fatua), pirul gros (Cynodon dactylon), pungulita (Thlaspi arvense), sangele voinicului (Lathyrus tuberosus), tortelul (Cuscuta sp.), trestia (Phragmites australis), zarna (Solanum nigrum) etc. sunt foarte daunatoare .

Daunator este numele dat organismelor animale care ataca plantele ori produsele veg­etale, producand pagube economice semnificative. Definitia include toti factorii biotici daunatori, sau, precum in acest caz, se refera la nematozii, molustele, insectele, pasarile si mamiferele care dauneaza culturile agricole si produsele lor.

Specialistii in protectia plantelor nu introduc in aceasta categorie organismele folosi­toare, precum albina, viermele de matase, rama, melcul, racul, pradatorii naturali etc. si le recunosc si stimuleaza ‘meritele’.

Boala este denumirea unor agenti (microorganisme) de natura infectioasa, care tul­bura starea de sanatate a organismelor vegetale. Din aceasta categorie fac parte micro­bii (virusuri si bacterii) si ciupercile (fungi) parazite.

Bacteriile sunt, de asemenea, de dimensiuni microscopice si, in general, au un rol important in natura si agricultura. Unele bacteriile saprofite au rol esential in circuitul azo­tului (bacteriile fixatoare de azot si nitrificatoare) si carbonului (bacteriile ceiulolitice si de putrefactie), altele (bacteriile fermentative) sunt folosite pe scara larga in industria ali­mentara, textila si farmaceutica, precum si extractiva, in timp ce bacteriile parazite provoaca numeroase boli (denumite generic bacterioze) oamenilor, animalelor si plantelor.

Ciupercile sunt organisme uni sau pluricelulare, foarte importante pentru agricultura. Alaturi de bacterii, actioneaza in procesul de mineralizare a materiei organice din sol. Alte ciuperci traiesc in simbioza cu radacinile plantelor lemnoase si ierboase, formand micorize, care indeplinesc rolul perisorilor absorbanti. Multe ciuperci produc fermentatii si se folosesc in industria alimentara, din altele se extrag antibiotice, iar altele sunt comestibile. Un numar relativ mare de ciuperci (fungi) sunt insa daunatoare, deoarece provoaca infectii (micoze), contribuind la scaderea simtitoare a recoltelor agricole sau atentand la sanatatea animalelor sau a omului.

Asadar, in productia vegetala intereseaza atat organismele folositoare, cat si cele daunatoare, cu un plus de atentie pentru ultimele datorita pagubelor ce le provoaca cul­turilor agricole.

Combatere (control) este cuvantul de ordine in protectia plantelor si este folosit, de obicei, cu sensul de a lupta sau a lua masuri pentru starpirea daunatorilor vegetali.

Din informatiile anterioare reiese ca factorii biotici care dauneaza plantelor cultivate actioneaza impreuna, insa numai dupa ce unul dintre ei (de cele mai multe ori buruienile) a napadit cultura.

Aceasta insemna ca strategia de protectie a plantelor trebuie sa contina toate cate­goriile de masuri care au si alte efecte pozitive asupra ecosistemului agricol, iar folosirea lor se va face in functie de evolutia atacului si biologia daunatorilor, mentinand populatia de daunatori la un nivel inferior, incapabil sa provoace pierderi si pagube economice inac­ceptabile.

Particularitatile protectiei plantelor in agricultura ecologica

Plantele cultivate in fermele ecologice pot fi protejate prin orice metoda care se incadreaza in unul din urmatoarele principii:

– mentinerea atacului factorilor biotici sub pragul economic de daunare;

Daunatorii din productia agricola vegetala sunt, ca orice vietuitoare, componenti ai unor biocenoze si au un rol important in ciclurile trofice. Asadar, aceste vietuitoare nu tre­buie starpite, lucru, de altfel, aproape imposibil de realizat din punct de vedere practic, ci doar mentinute sub control.

– refacerea si conservarea insusirilor naturale ale ecosistemelor agricole;

Renaturarea sistemelor agricole contribuie direct la cresterea stabilitatii biocenozelor agricole, indiferent de puterea si frecventa perturbatiilor structurale sau functionale, interne sau externe, ale acestora. Dintre primele efecte vizibile ale acestui principiu mentionam cresterea populatiilor de pradatori naturali si reducerea corespunzatoare a numarului de daunatori.

– cunoasterea amanuntita a particularitatilor biologice ale daunatorilor;

Fiecare grupa de daunatori are anumite insusiri ce le confera o capacitate mare de adaptare la diferite fenomene negative, inclusiv sporirea rezistentei la pesticide. Aceste particularitati sunt comune tuturor organismelor vegetale si animale daunatoare: prolificitate, plasticitate ecologica, posibilitati multiple de raspandire, asociere cu anumite plante de cultura, evolutie crescatoare a atacului etc. sau specifice fiecarei categorii: nevoia acuta de lumina pentru buruieni si de (semi)intuneric pentru ceilalti agenti patogeni imo­bilitatea pentru buruieni si boli si miscarea libera pentru insecte, cresterea si dezvoltarea numai in mediu umed a bolilor etc).

– utilizarea prioritara si pe scara larga a metodelor de combatere multifunctionale;

Combaterea daunatorilor este o practica la fel de veche ca si agricultura insasi. Milenii la rand oamenii au introdus in sistemul lor de productie agricola, constient sau nu, noi masuri de combatere, cele cu efecte multiple fiind, evident, preferate si promovate.

-eliminarea folosirii produselor chimice de sinteza;

In agricultura ecologica sunt admise orice alte produse, inclusiv de natura chimica, daca se incadreaza in unul din urmatoarele criterii:

-produsul este esential pentru combaterea unor buruieni, boli sau daunatori;

-substanta activa a acestor produse este de origine vegetala, microbiala sau minerala si s-a produs prin unul din urmatoarele procese:

1 procese fizice (mecanic sau termic);

2 procese enzimatice;

3 procese microbiene (compostare, digestie);

-folosirea acestor produse nu are efecte secundare negative asupra mediului incon­jurator si nu contribuie la contaminarea acestuia;

-produsele nu au efecte inacceptabile asupra calitatii si sanatatii alimentelor si a altor produse finale.

-folosirea a cel putin doua procedee diferite de combatere pentru fiecare factor biotic daunator;

Respectarea acestui principiu limiteaza posibilitatile de supravietuire, perpetuare sau inmultire a tuturor categoriilor de factori biotici daunatori.

Masuri de protectie a plantelor

Activitatile de protectie a plantelor pot fi grupate, in functie de efectul principal, in doua categorii:

  1. Masuri preventive

Din aceasta categorie fac parte activitatile agricole prezentate in subcapitolele ante­rioare care, desigur, au alt obiectiv prioritar, dar si efecte pozitive de protectie a plantelor:

Infiintarea de minirezervatii naturale (perdele agroforestiere, garduri vii, benzi si dru­muri inierbate, biotopuri umede etc.) pentru conservarea si imbunatatirea factorilor cli­matici si a insusirilor solului, precum si pentru protejarea, sporirea si diversificarea faunei si florei (mai rar) folositoare;

Organizarea de asolamente agricole care, in cazul culturilor de camp si al legumelor, ar trebui sa contina 25 828e43i – 50 % plante furajere perene, 25 828e43i – 35 % plante anuale semanate in randuri dese si 15 – 30 % plante anuale prasitoare. in plantatiile viticole si pomicole ecologice pe rod, intervalul dintre randuri este, deobicei, inierbat sau cultivat cu amestecuri de plante furajere anuale sau/si perene;

Practicarea de rotatii lungi, de minimum 4 ani, cu culturi intercalate, (asociate) si suc­cesive de acoperire. Gradul (indexul) optim de acoperire a terenurilor cu vegetatie in perioada de iarna poate fi mai mare de 60 % , dar si sub 50 % in zonele cu soluri grele, aride sau semiaride;

Alternarea adancimii de lucrare a solului, cel mai eficace procedeu fiind desfundarea (decompactarea) terenului dupa incheierea fiecarei rotatii si lucrarea solului la adancimi normale in ceilalti ani;

Fertilizarea organica a terenurilor numai cu compost fermentat.

Gunoiul de grajd si, uneori, compostul, sunt surse foarte importante de infestare a terenurilor cu buruieni si boli deoarece, pe de o parte, contin un numar mare de seminte de buruieni si germeni patogeni si, pe de alta parte, germinatia primelor si activitatea celorlalte sunt stimulate de procesele fermentative prin care trec in aparatul digestiv al ani­malelor sau in platformele de depozitare a gunoaielor gospodaresti;

Optimizarea activitatilor privind samanta si semanatul

Orice activitate specifica acestei verigi tehnologice este insotita sau urmata la scurt timp fie de cresterea, fie de reducerea infestarii culturilor. in acest caz nestiinta sau zgarcenia constituie greseli cu repercursiuni majore asupra nivelului productiilor agricole. Deci este absolut necesar sa alegem varietatile cele mai productive, mai bogate in sub­stante hranitoare si mai rezistente la concurenta buruienilor si la atacul de boli si dauna­tori, sa conditionam atent samanta si materialele de semanat (libere de buruieni, boli, insecte daunatoare si cu energie germinativa maxima) si sa efectuam lucrarea de sema­nat uniform sub aspectul densitatii si adancimii, precum si al epocii si duratei de executie;

Efectuarea lucrarilor de ingrijire a plantelor in functie de cresterea si dezvoltarea buruienilor, bolilor si daunatorilor agricoli.

Una din aceste lucrari este irigarea/desecarea, care, in functie de modul de dirijare, poate avea consecinte pozitive sau negative in ceea ce priveste infestarea cu buruieni si atacul de boli si daunatori;

Recoltarea culturilor la timp (intarzierea recoltarii poate favoriza infestarea cu buruieni si intensificarea atacului de boli si daunatori) si depozitarea recoltelor in conditii optime de igiena (uneori depozitele sunt surse de infestare suplimentara cu boli si daunatori).

  1. Masuri curative

Aceste activitati sunt specifice luptei directe impotriva factorilor biotici nocivi si se aplica pentru a scapa culturile de buruieni si daunatori (in special insecte vatamatoare) si a le vindeca de boli prin eliminarea sau indepartarea acestora dupa ce culturile au fost instalate si daunatorii au aparut.

Pana in prezent, stiinta si practica agricola in materie de protectia plantelor cunoaste 5 tipuri de metode curative:

B1. Metode fizico-mecanice

Aceste metode se bazeaza pe folosirea factorilor fizici (temperatura, lumina, apa, forta umana etc.) si mecanici (energia animala si mecanica).

B 1.1. Metode fizico-mecanice de combatere a buruienilor

Buruienile, considerate de unii autori inamicul nr.1 al culturilor, se pot combate prin urmatoarele metode:

B 1.1.1 Combatere manuala

Din aceasta categorie fac parte cele mai vechi metode de combaterea a buruienilor: plivitul manual, plivitul cu oticul sau sapaliga si prasitul cu sapa.

Plivitul manual consta in smulgerea manuala, individuala sau in grup, a buruienilor din culturile semanate des. Procedeul se practica si astazi pe scara larga pentru combaterea buruienilor perene, precum si a celor anuale din culturile legumicole foarte dese (patrun­jel, morcov, marar, ridichi de luna etc). Pentru a efectua aceasta lucrare, solul trebuie sa fie umed, in cazul buruienilor perene si afanat si reavan pentru celelalte categorii de buruieni.

Plivitul cu oticul sau sapaliga se foloseste, de asemenea, pentru combaterea buruie­nilor din culturile dese, insa dupa ce buruienile s-au inradacinat bine si smulgerea manu­ala nu mai este posibila.

Lucrarea consta in taierea buruienilor, mai ales perene, la 1 – 3 cm sub nivelul solului cu oticul sau sapaliga. Aceste unelte agricole sunt formate dintr-o lama de metal ascutita la un capat si o coada care se fixeaza in prelungirea acesteia si este actionat prin impin­gere (oticul), respectiv, perpendicular pe coada si actioneaza prin infigere si razuire a solului (sapaliga).

Prasitul cu sapa se foloseste pentru combaterea buruienilor din culturile semanate in randuri distantate (40 – 100 cm), denumite culturi prasitoare. Sapa este o unealta asemanatoare cu sapaliga dar cu lama metalica mult mai lata, robusta si, mai mult sau mai putin, semirotunda. Prin aceasta metoda se combat atat buruienile dintre randuri, cat si cele de pe rand, atunci cand densitatea culturilor permite.

B 1.1.2 Combatere mecanica

Din aceasta categorie fac parte plivitul si prasitul mecanic, care se fac cu masini agri­cole speciale trase de animale si de tractoare.

Plivitul mecanic se face cu grapa cu colti ficsi sau reglabili trase de cabaline sau bovine, sau cu tesala de buruieni si sapa rotativa trase de tractor. Lucrarea se executa, de obicei, primavara si contribuie semnificativ la combaterea buruienilor anuale din culturile semanate des. Reusita lucrarii este foarte buna numai daca plantele de cultura sunt bine inradacinate, buruienile in curs de rasarire sau slab inradacinate, iar solul este reavan si afanat si permite accesul animalelor si tractoarelor. Sapa rotativa se poate folosi cu rezul­tate bune si pentru combaterea buruienilor din culturile prasitoare daca, in momentul efectuarii lucrarii, se intrunesc conditiile amintite anterior si, in plus, lucrarea se executa per­pendicular pe randurile de plante, pe timp insorit si dupa ce plantele sau ofilit (nu mai sunt turgescente).

Prasitul mecanic se face cu prasitoare cu tractiune animala si cu cultivatorul in agregat cu tractorul pentru combaterea buruienilor dintre randurile plantelor semanate in ran­duri distantate (prasitoare). Prasitoarea si cultivatorul sunt un ansamblu de mai multe sape, de forme si dimensiuni diferite, montate pe un cadru metalic, reglabil in functie de distanta dintre randuri. Lucrarea se executa de 2 – 3 ori pe an, in perioada de vegetatie a culturilor, prima data cand plantele sunt suficient de mari pentru a nu fi acoperite de pamantul dislocat si ultima data cand plantele au ajuns la inaltimea cadrului cultivatorului. Buruienile trebuie sa fie in primele faze de vegetatie, cel mai tarziu in perioada de inflorit, iar solul suficient de umed pentru a permite accesul agregatelor si taierea usoara, fara rasturnare a solului.

B 1.1.3 Combatere termica

Se realizeaza cu ajutorul unor instalatii cu propan lichid amplasate pe tractor sau portabile. Temperatura de ardere este de 50 – 70 OC. Solul se incalzeste doar cativa cen­timetri in adancime. Aceasta metoda se foloseste in legumicultura, precum si in cultura mare pentru combaterea buruienilor din culturile prasitoare, inainte si dupa rasarirea plantelor cultivate.

Metoda este cunoscuta de catre legumicultorii nostri, care o utilizeaza pentru combat­erea buruienilor din rasadnite, solarii sau sere, care apar in perioada dintre semanat si rasarirea plantelor cultivate. Instalatia folosita in acest caz este butelia de aragaz cu arza­tor.

B 1.1.4 Metode hidrice

Cea mai cunoscuta metoda hidrica este inundarea terenurilor cultivate, prin care pot fi distruse multe din buruienile abia rasarite sau in curs de rasarire. Metoda da rezultate numai in cazul culturilor rezistente la baltire si daca buruienile sunt mici si pot fi acoperite de apa in intregime mai multe zile.

B 1.2 Metode fizico-mecanice de combatere a daunatorilor:

Diversitatea biologica si fiziologica a daunatorilor plantelor cultivate a impus diversifi­carea corespunzatoare a metodelor de combatere, inclusiv a celor fizico-mecanice:

B 1.2.1 Termoterapia

Se foloseste in special pentru combaterea insectelor, cele mai folosite procedee fiind:

  1. Arderea resturilor vegetale dupa recoltarea plantelor;

Acest procedeu se recomanda numai daca resturile vegetale sunt puternic infestate cu daunatori.

  1. Colectarea daunatorilor (limacsi si gandaci) si a cuiburilor cu oua sau/si de omizi si oparirea acestora.

Strangerea daunatorilor se face frecvent manual si, uneori, mecanic, cu instalatii spe­ciale, precum acea de cules gandaci din Colorado sau de scuturat pomi.

  1. depozitarea semintelor de cereale, leguminoase pentru boabe si de plante tehnice atacate de molii si gargarita in spatii reci sau congelarea acestora.

B 1.2.2 Radioterapia

Se utilizeaza pentru sterilizarea (suprimarea functionala a glandelor sexuale) mas­culilor cu ajutorul radiatiilor X. B 1.2.3 Inundarea Metoda da rezultate in combaterea unor daunatori care traiesc in sol (soareci, sobolani, cartite, coropisnite etc), prin inundarea cu apa a galeriilor in care traiesc.

B 1.2.4 Metode sonore

Pentru protectia cerealelor, florii soarelui, leguminoaselor pentru boabe, a plantatiilor viticole si pomicole, etc. impotriva pasarilor si rozatoarelor, se obisnuieste instalarea de aparate cu aer comprimat sau cu carbid care produc zgomote puternice (pocnituri, fluiera­turi, sunete stridente etc). De asemenea, rozatoarele din depozite pot fi controlate eficient folosindu-se aparate cu ultrasunete.

B 1.2.5 Metode atractive

In aceasta grupa sunt incluse capcanele luminoase, cleioase si braiele capcana din plantatiile pomicole, precum si cursele mecanice pentru prinderea soarecilor si sobolanilor.

B 1.2.6 Alte metode fizico-mecanice

Din aceasta categorie fac parte instalarea de sperietori, plase si garduri impotriva pasarilor si a animalelor rozatoare, precum si strivirea oualor,, omizilor (larvelor) sau chiar a adultilor.

B 1.3 Metode fizico-mecanice de combatere a bolilor;

Agentii patogeni vegetali se pot tine sub control prin doua categorii de metode fizico-mecanice:

B 1.3.1 Termosterilizare

Se cunosc trei procedee de sterilizare termica:

  1. Arderea resturilor vegetale dupa recoltarea plantelor;

Acest procedeu se recomanda numai daca aceste resturi sunt puternic infestate cu boli (plantele si organele de plante bolnave nu se composteaza).

  1. Colectarea zilnica a plantelor si partilor de plante (scoarta, frunze, ramuri, fructe, flori) infestate si oparirea sau arderea acestora.
  2. Tratarea cu aburi fierbinti a semintelor si a amestecurilor de sol folosite in rasad­nite, sere si solarii.

B 1.3.2 Solarizare

Este o metoda care cumuleaza efectul antibiotic al radiatiilor calorice si luminoase ale soarelui. Se utilizeaza pentru dezinfectarea semintelor si fructelor atacate la exterior si consta in expunerea la soare si lopatarea periodica a acestor produse vegetale.

B 2. Metode biotehnice

Aceste metode imbina procedeele biologice cu cele tehnologice si sunt specifice fiecarei categorii de daunatori.

B 2.1 Metode biotehnice de combatere a buruienilor

Dupa cum am mentionat anterior, buruienile au nevoie mare de lumina. in lipsa aces-teiai, semintele unor buruieni nu germineaza, iar plantele rasarite se etioleaza si mor.

Aceasta particularitate fiziologica este valorificata de cultivatori prin doua procede practice:

B 2.2 Metode biotehnice de combatere a daunatorilor

Specialistii recomanda folosirea urmatoarelor procedee:

B 2.2.1 Instalarea de capcane biologice

Capcanele pot fi parti de plante, fructe, tuberculi s.a. sau alimente si se instaleaza pe sol, in sol, in depozite etc. Dupa colectarea daunatorilor, capcanele se strang si se oparesc sau se ard (Balascuta, 1999);

B 2.2.2 Instalarea de capcane cu feromoni.

Feromonii sunt substante chimice secretate si raspandite in exterior de anumite ani­male, precum insectele, care sunt percepute numai de indivizii aceleiasi specii. in cazul capcanelor feromonale se folosesc feromoni chimici produsi industrial in amestec cu un insecticid de ingestie.

B 2.3 Metode biotehnice de combatere a bolilor

Cel mai folosit procedeu este inmultirea plantelor libere de virusuri si de alti agenti patogeni prin culturi de meristeme (tesuturi). Se practica pe scara larga in horticultura la flori (garoafe) si la pomi si arbusti fructiferi.

B 3. Metode biologice

Combaterea biologica consta in folosirea organismelor (inclusiv a virusurilor) si a pro­duselor lor impotriva altor vietuitoare daunatoare. Cu alte cuvinte, combaterea bilogica este o metoda de tip ‘viu contra viu’.

Metodele si procedeeele utilizate sunt de mare perspectiva datorita costurilor relativ mici, a gradului ridicat de selectivitate, a capacitatii de autopropagare si autoperpetuare, precum si a improbabilitatii inducerii fenomenului de rezistenta la daunatori. Pe de alta parte, aceste metode au efecte mai tardive, nu distrug intreaga populatie de daunatori si sunt greu de controlat de catre fermieri.

B 3.1 Metode biologice de combatere a buruienilor

Cercetarea agricola a identificat 3 metode distincte:

B 3.1.1 Combatere alelopatica

Este o metoda de mare perspectiva care se bazeaza pe suferinta ce si-o provoaca rec­iproc unele plante prin intermediul substantelor chimice numite coline, secretate de radacini si de partile aeriene ale plantelor. Nesuportarea propriei specii in cadrul rotatiei sau oboseala solului isi gasesc explicatia in acest de fenomen.

Din pacate, nu putem oferi inca o reteta infailibila de combatere alelopatica deoarece pbana acum s-a studiat mai ales efectul inhibitor al buruienilor asupra plantelor cultivate.

B 3.1.2 Combatere entomofaga

Aceasta metoda este, de asemenea, noua si in curs de elucidare, pana in prezent fiind identificate cateva specii de insecte pentru distrugerea selectiva a unor genuri de palamida, laptele cainelui, cactusi etc. (Berea, 1996).

B 3.1.3 Combatere fungica

Practicienii isi pun mari sperante in combaterea palamidei, costreiului, volburei si a altor buruieni endemice cu ajutorul ciupercilor. La noi in tara, mai avansate sunt studiile privind combaterea palamidei cu ajutorul ruginei (Puccinia punctiformis), cea mai dis­trugatoare dintre cele 11 specii de ciuperci ce paraziteaza palamida (Slonovschi si colab., 1998).

B 3.2 Metode biologice de combatere a daunatorilor

Acest domeniu este cel mai bogat in procedee practice:

B 3.2.1 Plante contra insecte

Se bazeaza pe insusirea unor plante de a secreta in sol sau/si in aer unele substante cu efect repulsiv pentru daunatori.

B 5. Metode biochimice

Protectia biochimica a plantelor se realizeaza cu ajutorul unor preparate fitofarmaceutice de natura vegetala si minerala. Modul de preparare a produselor vegetale se prezinta in anexa 5.5.2.

B 5.1 Combaterea buruienilor

La cererea fermierilor ecologisti, cercetarea agricola este in plin proces de formulare si testare a bioerbicidelor, existand speranta ca acestea sa apara pe piata in urmatorii 2-3 ani.

B 5.2 Combaterea insectelor daunatoare

Preparatele folosite pentru protectia plantelor impotriva insectelor daunatoare se pot grupa, in functie de materia prima folosita, in doua categorii: insecticide vegetale si insecti­cide minerale:

B 5.2.1 ‘Insecticide’ vegetale sau botanice

URZICA

Denumire stiintifica: Urtica dioica;

Particularitati botanice: Planta perena, ierboasa, raspandita in toata tara din zona de campie si pana in zona de munte. Frunzele si tulpina sunt acoperite cu numerosi peri rigizi si urticanti.

Organe vegetale folosite: toate partile aeriene in stare proaspata (cruda) sau uscata;

Compozitie chimica: Substante proteice cu un numar mare de aminoacizi, glucide, sub­stante grase, acizi organici, vitamine, clorofila si saruri de Ca, Mg si Si.

Actiune: stimuleaza cresterea plantelor si franeaza atacul unor insecte;

Mod de preparare: macerat (1 kg material vegetal proaspat la 10 I de apa si timp de 12 ore) si purin in fermentare in amestec cu decoct de coada calului (la 1 I de purin se adauga 0.5 I de decoct)

Intrebuintare: Maceratul se foloseste impotriva paduchelui lanos (Eriosoma lanigerum) nediluat si ori de cate ori este nevoie, iar amestecul de purin de urzica si decoct de coada calului, impotriva afidelor si acarienilor (paianjenul rosu), inaintea formarii frunzelor si florilor si numai diluat de 50 de ori.

Efecte adverse: NU EXISTA

B 5.3 Metode biochimice de combatere a bolilor

URZICA

Denumire stiintifica: Urtica dioica; Particularitati botanice: Planta perena, ierboasa;

Organe vegetale folosite: intreaga parte aeriana (tulpina si frunzele).

Recoltarea plantelor se face in perioada mai – octombrie, iar uscarea lor, dupa inde­partarea impuritatilor, in incaperi bine aerisite sau in uscatoare artificiale la temperatura de 50 – 60 0C;

Compozitie chimica: Substante proteice cu un numar mare de aminoacizi, glucide, substante grase, acizi organici, vitamine, clorofila si saruri de Ca, Mg si Si (Paun, 1995);

Actiune: Trofica si antiseptica;

Mod de preparare: purin fermentat din 1 kg de plante proaspete sau 200 g de material vegetal uscat la 10 I de apa.

Intrebuintare: Se foloseste pentru stimularea cresterii plantelor tinere si preventiv, impotriva bolilor criptogamice de sol si de pe pe plante.

Tratamentele se fac inainte de plantarea cartofului, respectiv, de deschiderea mugurilor vegetativi sau florali, iar cele pentru stimularea cresterii plantelor, inainte sau/si dupa plantarea rasadurilor. in ambele cazuri se foloseste o solutie de purin diluat de 20 de ori cu apa

Efecte adverse: NU EXISTA

USTUROI

Denumire stiintifica: Allium sativum ;

Particularitati botanice: Planta bienala din familia Liliaceae, cu frunze lanceolate si cu bulbul format din mai multi bulbili (catei);

Organe vegetale folosite: Bulbilii;.

Compozitie chimica: Cantitate foarte mare de antibiotice volatile;

Actiune: Bacteriostatica si bactericida;

Mod de preparare: Infuzie din 75 g de bulbili tocati la 101 de apa si mac­erat in apa timp de 1 ora din 100 g de bulbili tocati la 1 I de apa ;

intrebuintare: Se folosesc nediluate, impotriva bolilor criptogamice (in special bacte­riene) si caderii (topirii) tinerelor plante. Tratamentul cu preparate pe baza de usturoi se face la samanta si, in caz de atac, direct la plante.

Efecte adverse: NU EXISTA.

                   

In cadrul fermei ecologice:

Concentratia in minerale a infuziei de urzica nediluata in functie de varsta plantelor, amplasament, sezonul de recoltare si conditiile climatice.

Se recomanda in stropiri repetate 2-3 in dilutie cu apa de 1 la 10.

  1. d) Fertilizarea cu ingrasaminte verzi se aplica cu dezmiristitul cand se executa si semanatul culturilor verzi cum ar fi: rapita, mustarul, mazariche, facelia.

Se practica de asemenea si amestecul in diferite proportii.

Introducerea in sol se face dupa o maruntire, tocare in prealabil.

 

Combaterea bolilor si a buruienilor

Combaterea bolilor in timpul vegetatiei se face cu infuzie de urzica cu rol de fungicid in amestec cu zeama bordeleza 0,5% tratament care poate fi efectuat concomitent cu aplicarea fertilizantilor foliari ecologici.

Combaterea buruienilor este principala lucrare de ingrijire din cultura graului. Pierderile de recolta la grau din cauza concurentei buruienilor sunt in mod obisnuit de 10-20 % dar pot ajunge in situatii extreme pana la 60-70%.

 

Foto 4: Terramixul

8.7.2 Lucrari de ingrijire in sistem conventional

Lucrarile de ingrijire care se aplica la cultura graului si numarul acestora, depinde de planta premergatoare, calitatea pregatirii patului germinativ, densitatea plantelor si starea de vegetatie in toamna si la desprimavarare, conditiile meteo in cursul perioadei de vegetatie, gradul de imburuienare, infestarea cu boli si daunatori, dotarea tehnica, posibilitatile materiale si calificarea cultivatorilor, Daca in unele cazuri se efectueaza 1-2 lucrari de ingrijire, sunt si situatii in care se poate ajunge la 7-8 lucrari.

Tavaiugitul dupa semanat este o lucrare necesara atunci cand s-a semanat intr-un sol uscai si afanat si are scopul de a pune samanta in contact cu solul si de a favoriza absorbtia apei.

Eliminarea excesului de umiditate, care apare frecvent la desprimavarare in zonele depresionare si are ca efect asfixierea culturilor, este o interventie care apare in primaverile ploioase. Se va evita amplasarea graului pe sole pe care apare frecvent fenomenul de baltire. In cazul in care se constata baltirea apei se deschid santuri pentru scurgerea apei sau puturi absorbante.

Controlul semanaturilor la sfarsitul iernii si analiza starii plantelor este esentiala pentru stabilirea lucrarilor de ingrijire a culturilor de grau in primavara.

Dezradacinarea sau descaltarea plantelor de grau apare in urma alternantei intre inghet si dezghet in timpul iernii in cazul culturilor semanate pe teren proaspat arat si neasezat, iar in urma asezarii solului, radacinile se desprind de sol. in aceste situatii, primavara cand se poate iesi pe teren se face o lucrare de tavalugire pentru a pune radacinile si nodul de infratire in contact cu solul umed si astfel plantele se refac cu usurinta, fiind ajutate si de o fertilizare cu azot.

Grapatul culturilor de grau la desprimavarare, dupa zvantarea solului, cu o grapa cu degete flexibile, perpendicular pe directia randurilor este o lucrare ceruta in tarile vestice si are ca scop distrugerea crustei, mobilizarea superficiala a solului si conservarea apei, distrugerea buruienilor rasarite si in curs de rasarire. La noi se considera ca lucrarea nu este necesara deoarece unele plante de grau sunt distruse, altele sunt dezradacinate si cresc costurile.

Combaterea buruienilor ramane principala lucrare de ingrijire in cultura graului. Concurenta plantelor de grau cu buruienile se soldeaza cu o scadere a recoltei cu 10-20 %, iar in cazuri extreme pierderile de recolta pot ajunge la 60-70 %. Mentinerea culturii graului curata de buruieni se realizeaza prin: rotatia culturilor, lucrarile solului, epoca si densitatea de semanat, schema de fertilizare si combaterea chimica.

In tara noastra in culturile de grau cele mai mari probleme le ridica buruienile dicotiiedonate anuale si perene intalnite in toate zonele de cultura a graului, iar buruienile monocotiledonate au o frecventa mai mica si un areal mai restrans in zonele colinare cu climat mai umed si racoros.

Cele mai frecvente specii de buruieni dicotiiedonate sunt: Sinapis arvensis, Raphanus raphanistrum, Capsella bursa pastoris, Cirsium arvense, Thlaspi arvense, Centaurea cyanus, Atriplex ssp, Chenopodium album, Rubus caesius, etc. Aceste specii sunt sensibile la acidul 2,4-D si se pot combate cu erbicidul SDMA-33, in doza de 1,5-2,5 l/ha. Aplicarea erbicidului se face in primavara pana la formarea primului internod la grau,cand buruienile nu au depasit faza de rozeta, temperatura aerului a depasit 10 °C, vremea este insorita si fara vant. Se mai pot folosi erbicide pe baza de MCPA, cum ar fi Dikotex, 1,5-2,5 l/ha sau pe baza de bentazon, produsul Basagran, 2-4 l/ha. Buruienile dicotiiedonate rezistente la 2,4-D sunt: Matricaria chamomilla, M. inodora, Agrostema githago, Sonchus arvensis, Galium aparine, Papaver rhoeas, Stellaria media, Veronica ssp., Bifara radians, Polygonum ssp. Pentru combaterea acestora se va utiliza un erbicid pe baza de 2,4-D + dicamba, (Icedin forte, 2 l/ha), tribenuron metil (Granstar 75 DF, 20-25 828e43i g/ha), triasulfuron + 2,4-D (Logran D/RV, 1 l/ha), clorsulfuron (Glean 75 DF, 15-20 g/ha) sau amidosulfuron (Grodyl, 20-40 g/ha). Culturile de grau infestate puternic cu buruieni dicotiiedonate problema: Galium aparine si Galeopsis tetrahit, se trateaza cu asociatii de erbicide cum ar fi: Starane 25 828e43i 0 + Icedin forte, 0,6+2 l/ha; Grodyl + Icedin super, 30-40 g + 1 l/ha; Starane 25 828e43i 0 + Icedin super, 0,6+ 1 l/ha; sau Oltisan Extra, 1 l/ha.

Aplicarea acestor erbicide si asociatii de erbicide se face in aceleasi faze de vegetatie ale graului si ale buruienilor precizate mai sus, tratamentele pot incepe cand temperatura a depasit 6 °C, iar intarzierea aplicarii pana la formarea celui de-al doilea nod determina aparitia unor efecte de fitotoxicitate la grau. in cazul erbicidului Glean, datorita persistentei indelungate in sol, apar fenomene de fitotoxicitate la culturile de sfecla de zahar si furajera sau floarea soarelui care urmeaza dupa grau.

Buruienile monocotiledonate sunt reprezentate de Apera spica venti (iarba vantului) si Avena fatua (odosul) si sunt intalnite in zonele colinare umede din Banat, Transilvania si Bucovina. Pentru a combate iarba vantului se poate folosi unul din erbicidele: Grasp 25 828e43i SC, 1 l/ha; Puma S, 0,8-1 l/ha; Illoxan CE, 2,5 l/ha, aplicate in primavara cand buruiana are 1-3 frunze. Se mai recomanda: Avadex BW, 5-6 l/ha aplicat inainte de semanat si incorporat in sol, sau primavara cand iarba vantului are 1-3 frunze.

Pentru a combate odosul se poate folosi Avadex BW, 5-6 Kg/ha, inainte de semanat, incorporat in sol la 2-4 cm adancime sau Puma S sau Grasp aplicate ca la iarba vantului. Tratamentele pentru combaterea buruienilor dicotiledonate si monocotiledonate se efectueaza cu combinatii de erbicide: Grasp + Icedin forte, 20 g + 2,5 l/ha; Puma S + Icedin forte, 0,8-1 + 2 l/ha. Pentru ca tratamentul aplicat pentru combaterea buruienilor sa aiba efectul dorit este recomandat sa se efectueze mai intai o analiza a starii de vegetatie a culturii de grau in urma careia sa se identifice speciile de buruieni existente in lan si frecventa acestora, iar pe aceasta baza sa se aleaga erbicidul cel mai potrivit.

Combaterea bolilor si daunatorilor

Pentru a reduce atacul agentilor patogeni si daunatorilor din culturile de grau se impune aplicarea unor sisteme de combatere integrata in care alaturi de masurile preventive se intervine cu tratamente chimice aplicate la samanta sau in diverse faze de vegetatie ale culturii, in urma analizei starii de vegetatie si a diagnosticelor stabilite.

Masurile preventive constau in evitarea amplasarii graului dupa premergatoare paioase care au prezentat infectii cu agenti patogeni sau infestari cu daunatori specifici si tratamente la samanta pentru agentii patogeni transmisibili (Tilletia ssp., Fusarium graminearum, Septoria tritici, S. nodorum, Ustilago tritici). Pentru a reduce riscul aparitiei bolilor foliafe si atacul afidelor si al mustelor cerealelor in toamna se recomanda evitarea semanatului timpuriu.

in vegetatie apare necesara interventia pentru combaterea urmatoarelor boli:

– Fainarea, produsa de Erysiphe graminis, se transmite prin sol, se manifesta in perioada cresterii intense a plantelor de grau, se pune in evidenta prin despicarea lanului pana la nivelul solului si analiza frunzelor bazale si ale primelor internoduri ale tulpinii unde simptomele sunt usor vizibile, desi la partea superioara lanul si ultimele frunze par perfect sanatoase. Atacul este favorizat de densitatea excesiva a lanului, dozele mari de ingrasaminte cu azot, vremea umeda, racoroasa si nebulozitatea ridicata. Masurile preventive de combatere sunt: respectarea rotatiei, distrugerea samulastrei, folosirea de soiuri rezistente, stabilirea corecta a densitatii si fertilizarea echilibrata.

La depistarea atacului (cand 25 828e43i % din suprafata frunzelor bazale a fost afectata sau la inspicat este vizibil atacul pe frunza stindard) se recomanda 1-2 interventii pentru combatere folosind produsele: Sportak 45, 1 l/ha; Tilt 25 828e43i 0 EC, 0,5 l/ha; Fademorf 20 EC, 2 l/ha; Bayleton 25 828e43i WP, 0,5 Kg/ha; Archer 425 828e43i , 0,8 l/ha; Tango super, 0,75 l/ha.

– Fusarioza , produsa de Fusarium graminearum, se transmite prin sol si prin samanta si se manifesta pe radacini, la baza tulpinii, pe frunze si-pe spic. Sunt eficiente masurile preventive: cultivarea soiurilor tolerante, folosirea semintei sanatoase, tratarea semintei inainte de semanat, fertilizarea echilibrata, respectarea rotatiei. Tratamentele la samanta au eficacitate redusa, iar tratamentele in vegetatie sunt costisitoare. Trebuie avut in vedere ca la livrarea recoltei procentul maxim admis de seminte fusariate este 1 %.

– Septoriozele, produse de Septoria tritici si 5. nodorum, se transmit prin sol, prin resturi vegetale sau prin samanta. Masurile preventive sunt importante pentru limitarea atacului (respectarea rotatiei, distrugerea samulastrei si a resturilor vegetale, fertilizarea echilibrata), se fac tratamente la samanta cu Vitavax 75, 2,5 Kg/t de samanta sau Chinodin, 2,5 Kg/t de samanta, iar in vegetatie incepand cu faza de inspicat daca intensitatea atacului depaseste 10 % din suprafata frunzelor se fac 1-2 tratamente cu unul din produsele recomandate pentru fainare.

– Inegrirea bazei tulpinii, patarea in ochi si ingenucherea tulpinii, produse de Gaeumannomyces graminis si Pseudocercosporella herpotrichoides, sunt boli cu frecventa mai redusa, se transmit prin sol si se combat prin masurile preventive enumerate la celelalte boli.

Combaterea daunatorilor din culturile de grau se realizeaza prin masuri preventive si prin tratamente chimice.

Dintre daunatori prezinta interes:

– Gandacul ghebos (Zabrus tenebrioides), produce pagube insemnate in stadiul de larva in toamna si primavara timpuriu. Se combate prin tratamente la samanta si evitarea amplasarii graului pe solele infestate. Cand se depisteaza atacul in camp (peste 5 % din plante sunt atacate) in toamna sau in primavara in timpul vegetatiei sa fac tratamente cu unul din produsele: Basudin 600 EW, 2 l/ha; Diazinon 60 EC, 2 l/ha; Pyrinex 48 EC, 2,5 l/ha.

– Viermii sarma sunt larve ale unor specii de Agriotes, care ataca in special in toamnele calde si umede boabele in curs de germinare si plantele rasarite si infratite, constatandu-se ofilirea si uscarea frunzelor datorita roaderii in zona nodului de infratire. Tratamentele la samanta cu insectofungicide asigura protectia culturii.

– Plosnitele cerealelor (Eurygaster spp.  si Aelia spp.) se combat prin tratamente impotriva adultilor hibernanti, la avertizare, la un PED de 5-7 adulti/m2, cand peste 80 % dintre adulti au parasit locurile de hibernare si temperatura a depasit 10 °C, calendaristic dupa a Ii-a decada a lunii aprilie. Larvele se combat la avertizare, la inceputul lunii iunie, la un PED de 3 larve/m2, sunt de regula necesare doua tratamente cu unul din produsele: Actellic 50 EC, 1 l/ha; Cypermetrin 20 EC, 0,075 l/ha; Decis 2,5 EC, 0,3 l/ha; Fastac 10 EC, 0,1 l/ha; Karate 2,5 EC, 0,3 l/ha; Supersect 10 EC, 0,2 l/ha.

– Viermele rosu al paiului (Haplodiplosis marginata) are areal de daunare in judetele Arges, Dambovita, Teleorman si Olt, se combate preventiv prin evitarea monoculturii si recoltare mai timpurie inainte de migrarea in sol. La semnalarea daunatorului, de regula la inceputul lunii mai, se fac tratamente la zborul maxim, cand ponta a ajuns la 5 oua/planta, folosind unul din produsele recomandate pentru plosnite.

– Gandacul balos al ovazului (Lema melanopa) a inregistrat cresteri ale populatiei in ultimii ani, adultii apar in a Ii-a jumatate a lunii aprilie, PED este de 10 adulti/m2, sau 25 828e43i 0 larve/m2 deoarece ataca in vetre. Se combate cu un insecticid avizat pentru tratamente in vegetatie.

– Mustele cerealelor (Oscineila frit si Mayetiola destructor) sunt foarte daunatoare deoarece larvele colonizeaza mugurele de crestere si distrug plantele, in cazul graului semanat timpuriu si in toamnele lungi si secetoase, sau hiberneaza sub mugurele de crestere si distrug plantele in primavara. Pentru combatere sunt foarte importante masurile preventive si tratamentele la samanta.

Irigarea este o lucrare in tehnologia de cultivare a graului care prezinta interes pentru majoritatea zonelor de cultura din Romania. Necesarul de apa al graului pe intreaga perioada de vegetatie este asigurat din precipitatiile cazute in timpul vegetatiei si din rezerva solului in proportie de 70-75%.

Cele mai eficiente sunt udarile de toamna, in cazul in care lipsa umiditatii nu permite efectuarea lucrarilor solului este necesara o udare de aprovizionare cu norme de 400-600 m3/ha, iar daca solul este uscat dupa semanat se recomanda o udare de rasarire de 300-400 m3/ha.

in primavara, in functie de situatia concreta de aprovizionare cu apa, se aplica 1-3 udari in fazele de alungire a paiului, inspicat-inflorit si formarea bobului (in luna mai) folosind norme de udare de 500-600 m3/ha, aplicate prin metoda de udare prin aspersiune.

8.7.3 Concluzii

In agricultura ecologica, controlul este cuvantul de ordine. Aceasta inseamna ca strategia de protectie a plantelor trebuie sa contina toate categoriile de masuri care au si alte efevcte pozitive asura ecosistemului agricol, iar folosireea lor se va face in functie de evolutia atacului si biologia daunatorilor, mentinand populatia de daunatori la un nivel inferior, incapabil sa provoace pierderi si pagube economice.

  1. Evaluarea productiei probabile – general

Lucrarile de evaluare servesc in prima etapa la inventarierea culturilor, analiza starii de vegetatie, determinarea pierderilor produse de calamitati (inghet, inundatii, grindina, invazii de daunatori) necesare in cazul asigurarilor sau garantiilor, iar la sfarsitul vegetatiei pentru pregatirea campaniilor de recoltare (necesarul de mijloace de recoltare si transport a productiei), stabilirea necesarului de spatii pentru depozitare, incheierea de contracte si tranzactii cu grau.

Evaluarea culturilor se face in doua etape:

In etapa I se face analiza starii de vegetatie la rasarire, la infratire, la intrarea in iarna, la desprimavarare, la alungirea paiului si la inspicat, iar in functie de starea culturilor in fiecare moment al evaluarii se pot recomanda lucrari de intretinere care sa contribuie la bunul mers al vegetatiei culturii.

In etapa a II-a, evaluarea se face pe baza unor norme tehnice, stabilirea punctelor de cont fiind in functie de marimea si uniformitatea lanului si de omogenitatea densitatii culturii. La un lan de 100 ha se lucreaza cu 5 puncte de control, la o suprafata mai mare de 100 ha se stabilesc 10 puncte de control, amplasate echidistant pe diagonala lanului. Marimea unui punct de control la grau este de 1 m2 si se delimiteaza cu o rama metrica cu latura de 1 m. La grau evaluarea obiectiva se face incepand cu maturitatea in parga (sau ceara) si pana inainte de recoltare. in fiecare punct de control se determina: numarul mediu de spice/m2, numarul mediu de boabe pe spic si masa a 1000 boabe in grame. Pentru aceste determinari se taie plantele din interiorul ramei metrice cu secera, se numara spicele, se stabileste proportia dintre spicele mari, mijlocii si mici si in functie de ponderea spicelor pe categorii de marime se iau 10 spice reprezentative, se separa boabele si se determina numarul mediu de boabe pe spic. Deoarece nu se poate determina masa a 1000 de boabe, pentru productia probabila se ia in calcul valoarea caracteristica soiului cu care se lucreaza, luand in consideratie situatia concreta din lan (dezvoltarea1 boabelor pana la data evaluarii si aspectul general al lanului).

Productia probabila se calculeaza cu relatia:

– productia probabila, in Kg/ha;

– numarul mediu de spice pe m2;

– numarul mediu de boabe pe spic.

Daca evaluarea se face cu putin timp inainte de recoltare si este posibil sa se determine umiditatea boabelor, se determina umiditatea boabelor folosind o metoda autorizata si se poate calcula si productia de boabe STAS, cu ajutorul relatiei:

, in care:

– productia stas, in Kg/ha;

– umiditatea boabelor, in %;

– umiditatea STAS, in %.

Umiditatea STAS pentru grau este 14 % in sezonul cald si 15 % in sezonul rece.

  1. Recoltarea

10.1. Recoltarea in sistem ecologic

Momentul optim de recoltare a graului este maturitatea deplina atunci cand boabele ajung la 14-15 % umiditate in acest stadiu, masinile de recoltat lucreaza fara pierderi si boabele se pot pastra in bune conditii fara a fi necesare operatiuni speciale de uscare. De regula recoltatul incepe mai devreme cand boabele au 18% umiditate din cauza suprafetelor mari cultivate cu grau care trebuie recoltate pentru a preintampina intarzierea si pentru a limita pierderile de boabe prin scuturare (datorita supracoacerii sau a vremii nefavorabile) in acest caz este absolut necesara uscarea boabelor pentru a le aduce la umiditatea de pastrare si a evita deprecierea calitatii lor.

In sistemul ecologic combinele de recoltat trebuie sa lucreze numai in campurile certificate iar mijloacele de transport sa fie bine curatate si insotite de bon de transport care sa ateste de unde provine, varietatea semintelor si traseul de parcurs pana la silozul certificat care ridica probe si pastreaza marfa in functie de destinatia ei.

Tabelul 11

Productivitatea la hectar a graului ecologic

Anul ProductiaMedie (kg) ProductiaTotala (kg)
2006 1840 600
2007 2820 870
2008 aprox.3500 1200

10.2. Recoltarea in sistem conventional

Cel mai potrivit moment de recoltare la grau este la maturitatea deplina, cand umiditatea boabelor a ajuns la 14 – 15 %. in acest moment combinele de recoltare lucreaza fara pierderi de boabe in resturile vegetale, % redus de boabe sparte, curatirea boabelor se poate regla fara dificultate, boabele se pot depozita in conditii bune, fara sa fie necesare interventii pentru uscare.

In practica recoltatul graului incepe cand umiditatea boabelor a scazut sub 17% datorita suprafetelor mari ocupate cu grau, insuficientei mijloacelor de recoltare, evitarea intarzierii cu efect asupra scuturarii boabelor, supracoacerii si vremii nefavorabile. In aceasta situatie, inainte de depozitare este necesara uscarea boabelor, pentru a evita deprecierea calitatii. Recoltatul trebuie incheiat inainte ca umiditatea boabelor sa scada la 12-13 %, deoarece graul intra in faza de supracoacere si se amplifica pierderile prin scuturare, creste procentul de boabe sparte la recoltare, iar daca vremea este ploioasa se pot spala unele componente ale boabelor sau boabele germineaza in spic, avand loc deprecierea valorii de morarit si panificatie.

Perioada optima de recoltare a unui lan de grau este de 5-8 zile. Recoltarea se face dintr-o singura trecere cu combina universala autopropulsata. In cursul unei zile se fac 2-3 reglaje la aparatul de treier pentru a evita pierderile si fara a sparge boabele. Recoltarea cu combina in conditii bune se face in lanurile uniforme, neimbruienate si necazute. in lanurile imburuienate se recomanda recoltarea divizata, taierea plantelor cu vindroverul la 15-20 cm inaltime, uscarea in brazde cateva zile si treieratul cu combina echipata cu ridicator de brazda. Dupa recoltare paiele raman in brazda continua pe sol.

Raportul intre boabe si paie este 1:1, dar depinde de conditiile anului, soi si inaltimea de taiere la recoltare. Strangerea paielor si eliberarea terenului sunt lucrari importante in cultura graului.

Pentru adunarea paielor se folosesc diferite utilaje: presa de balotat pentru furaje, presa de balotat cilindrica si masina de adunat si capitat, in functie de destinatie. Ulterior paiele sunt transportate pentru a fi folosite ca asternut sau furaj pentru animale, materie prima in industria celulozei sau ca materie pentru composturi.

Mijloacele mecanice performante sunt echipate cu dispozitive de tocare a paielor si imprastiere pe sol pe latimea de lucru a combinei, concomitent cu recoltatul. Prin lucrarile ulterioare ale solului se face incorporarea fara dificultate. Arderea paielor si a miristii dupa recoltarea graului sunt interzise prin lege, aceasta solutie se accepta in cazul solelor infestate cu diversi agenti patogeni sau daunatori numai cu autorizatie de la Organele judetene pentru protectia mediului.

10.3. Concluzii

          In sistem ecologic, recoltarea incepe mai devreme, cind boabele au 18% umiditatea, datorita suprafetelor mari cultivate. In mod normal, recoltarea se face cand boabele ajung la 14-15% umiditate.

In sistemul ecologic combinele de recoltat trebuie sa lucreze numai in campurile certificate iar mijloacele de transport sa fie bine curatate si insotite de bon de transport care sa ateste de unde provine, varietatea semintelor si traseul de parcurs pana la silozul certificat care ridica probe si pastreaza marfa in functie de destinatia ei.

Adauga un comentariu

Nume*

Adresa de email* [Nu va fi publicata]

Comentariu*