Capra devine o …”doamna papa(la)”AVERTISMENT OMS: Carnea procesată, precum bacon-ul, şunca şi cârnaţii, cauzează cancer; Se spune despre laptele de capră că este cel mai apropiat de structura chimică a laptelui matern, fiind prima opțiune pentru bebeluși și copii în anumite țări…Mapa Fermierului inteligent- cu tehnologii pentru capre/ oi/ peste- dornic de imbogatire paminteasca, dar si Cereasca: 2- Domnilor Bisericani de pretutindeni , vine Isus, dar tot nu găseşte o singură credinţă, o Unica Biserică VIE , pocăință , un singur Dumnezeu, şi nici măcar catolicii sau neortodocsii nu il intimpina pe Isus- născuţi din nou (Ioan, cap. 3)…Nicu Butoi: Cum aflu care este voia lui Dumnezeu în viaţa mea? Ce facem cu sentimentul persistent al vinovăţiei?  ;Cum știm care este voia lui Dumnezeu- Autor: John MacArthur; Cum aflu care este voia lui Dumnezeu pentru viața mea? Cum pot sã cunosc care este voia lui Dumnezeu pentru viaţa mea? Ce este voia lui Dumnezeu?Ce poate sau nu poate face Satan; O viaţă de dedicare – Văzută la colaboratorii lui Pavel; Conceptul de călător; Adevărata lucrare de eliberare; Haina smereniei – Îmbrăcarea hainelor,de Dr. Peter Masters; Ceva nu miroase bine în cazul pandemiei de coronavirus – cele două valuri de infectare globală;DESCOPERIND VOIA LUI DUMNEZEU- scris de :   Zac Poonen:cuprins-  Introducere; 1. PLANUL LUI DUMNEZEU PENTRU VIAŢA TA;2. CONDIŢII PENTRU GĂSIREA VOII LUI DUMNEZEU;3. CĂLĂUZIREA PRIN MĂRTURIA INTERIOARĂ;4. CĂLĂUZIREA PRIN MIJLOACE EXTERNE;5. CHEMAREA PROFESIONALĂ;6. CONSIDERAŢII FINALE…////Banii din datoriile altor tari catre Romania au ajuns la Dan Voiculescu… Cum facea Mafia legea in Romania guvernata de partidul KGB-istului Ion Iliescu… Mircea Diaconu a votat pentru legalizarea casatoriilor homosexualilor si a semnat pentru desfiintarea statelor nationale…Cum au fost asasinati martorii Evenimentelor din 1989 de catre regimul KGB-istului Ion Iliescu…Ristea Priboi, securistul comunist torţionar promovat de PSD = ciuma roşie = mafia în conducerea statului român… (Ce semanati ,o sa recoltati!) SEXUL CU ROBOTII IN VIITOR; CUM VA ARATA OMUL VIITORULUI SI BIONICA: HIBRIZI SAU ROBOTI?(Fiindca tatal tortionar al Ministerului Sanatatii a martirizat eroii komunismului pesedizant, de ce n-ar ucide si aschiile calailor-pe banii contribuabililor,ca sa nu mai consume bugetul spitalului cu bolnavii cotizanti !) OPERAȚIUNEA PANTELIMON. Claudia Marcu: Experimentul pe care îl ascund autoritățile – Au introdus, pe șest, EUTANASIA; TOP 10 FAMILII SI CASE DIN WESTEROS LA VENIREA DINASTIEI TARGARYEN; (Cand omul il exclude pe Fauritor, devine un demolator…) Sexul robot: implicații sociale și etice; Tehnic îndrăgostit: diferențe individuale legate de relațiile sexuale și platonice cu roboții; Prieteni, iubiți sau nimic: bărbații și femeile diferă în percepțiile lor despre roboții sexuali și roboții iubirii platonici; Cele mai populare site-uri din lume. Top 10; (Azi sunt atacate animalele,dar ce va face omenirea maine,cand atacul va fi planetar!?) Fermierul elvețian a fost obligat să sacrifice vaca, după un atac cibernetic asupra robotului de muls; (Ce vom face cand va incepe RAZBUNAREA …ROBOTILOR?!) Colaborare om-robot: Bine ați venit, colegi roboți! “Desleagă pe cei patru îngeri, cari sunt legaţi la raul cel mare Eufrat! Şi… (De ce nu va pasa si de porno-dascalii intronati in licee,in gradinite etc) SNSPA este o Antena3 a mediului academic. Ar fi un bun moment pentru desființarea acestei “universități”? Cum a fost răstignit “”Iisus Piteșteanul”” pe hârdăul plin cu excremente. Îngrozitoarea mărturie a lui Mihai Buracu, ”asinul” pe care Iisus a intrat călare în Ierusalimul din cumplita Cameră 4 Spital;

Daca doriti,aici puteti gasi si recenta-mi aparitie editoriala…

https://www.informatii-agrorurale.ro/agropedia/cum-poti-sa-devii-crestin-pasi-prin-evanghelie-in-primul-rand-poti-fi-sigur-ca-dumnezeu-iubeste-neconditionat-si-pe-cel-mai-murdar-vinovat-si-doreste-sa-devii-una-cu-el/

“Toţi am ajuns ca nişte necuraţi şi toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită. Toţi suntem ofiliţi ca o frunză şi nelegiuirile noastre ne iau ca vântul. Nu este nimeni care…” (Îs.64/6-7) să-l primească pe Dumnezeu cel neiconat, dar întrupat în Cuvânt, în Învăţătura Biblică, din care se hrăneşte … Orice om adamic seamănă, vorbeşte, făptuieşte, ca un cimpanzeu, care scoate din inima spurcată de Satan (Marcu 7/14-23) numai dejecţii de zeu, fiindcă nimic bun nu locuieşte în omul vechi (Rom. 7/18)! De aceea împrieteniţi-vă cu Adevăratul Dumnezeu (2 Cor.5/17-21), prin pocăinţă şi prin înnoirea din Sămânţa, din Sângele Lui (Ioan 1/13! “Ce -i drept, toţi umblă după foloasele lor şi nu după ale lui Isus Hristos.” (Fil.2/21), până se nasc din nou din sămânţa lui Dumnezeu (Luca 8/11), ca să nu mai semene cu Marxi -leni-darviniştii globalii! Unicul Prieten al TUTUROR păcătoşilor coboară (precum după Iona, cap.1-4) până în străfundurile nelegiuirilor, ca să-l salveze şi pe Acela care strigă după Ajutor, chiar dacă este doctor în fărădelegi, aşa cum şi Poporul Evreu a strigat şi a fost scos din cuptorul robiei, încins cu păcătuiri faraonic de idolatre (Ex.2/22-25); Oamenii nenăscuţi din nou când (ajung la greu), după ce se folosesc de prietenul lor, îl aruncă în gura şacalului, dar “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca …” (Ioan 3/16) Nu pierdem nimic dacă noi, TOŢI, credem că “nu suntem din lume” (Ioan 17/16), chiar dacă trăim în această lume, dar câştigam Totul totului TOT, crezând că,” viaţa noastră e ascunsă cu Hristos în Dumnezeu” (Col.3/3), ca să rămânem Una cu Sfânta Sfintelor, unde să ne comportăm, (chiar în această lume) precum Isus printre noi (1 Ioan 2/6); El a venit ca să nu mai aşteptăm iertarea în curtea cortului, în soare sau în vânt- cu aur, argint, lumânări, sau cu bani, ori cu pomeni iconate, cum ne mint preoţii ci, prin circumcizia inimii, făcută de Marele Preot-ca să intrăm în Sfânta Cunoaştere din Cuvânt, prin pocăinţă şi credinţa Cristică-Biblică… Să credem că Acela care este în noi (1 Ioan 4/4), este mai mare, mai tare şi mai sfânt decât orice poftă, ispită, fărădelege şi mai biruitor decât Satan, dacă mustim cu plinătatea Duhovnicească şi Învăţătura Domnească… Să credem că în Sfânta sfintelor nu au acces cei care se cred circumcişi pe dinafară, căci acolo pătrund prin Uşa Isuss (Ioan, cap. 10), pe calea îngustă (Luca.13/24) cei necocoşaţi cu povara senzualităţii sau…” Astfel dar, … fiind înrădăcinaţi şi zidiţi în El, întăriţi prin credinţă, după învăţăturile cari v’au fost date şi sporind în ea cu mulţămiri către Dumnezeu… Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii. Voi aveţi totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii şi stăpâniri. În El aţi fost tăiaţi împrejur, nu cu o tăiere împrejur, făcută de mână, ci cu tăierea împrejur a lui Hristos, în desbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pământeşti, fiind îngropaţi împreună cu El, prin botez şi înviaţi în El şi împreună cu El, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu, care L -a înviat din morţi. Pe voi, cari eraţi morţi în greşelile voastre şi în firea voastră pământeasca netăiată împrejur, Dumnezeu v’a adus la viaţă împreună cu El, după ce ne -a iertat toate greşalele. A şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic şi l -a nimicit, pironindu -l pe cruce. A dezbrăcat domniile şi stăpânirile şi le -a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce.” (Col.2/6-15)

 Publicat la: Iulie 28, 2024

Aici este pdf:

https://www.informatii-agrorurale.ro/agropedia/wp-content/uploads/2020/12/Viorel-Arhire-reflec%C8%9Bii-.pdf

Conceptul de călător

Dr. Peter Masters

BIBLIA oferă nenumărate exemple de călători. Capitolul al unsprezecelea din Epistola către Evrei vorbeşte printre alţii de Abel, Enoh, Noe, Avraam, Isaac şi Iacov, pe care îi descrie ca fiind „străini şi călători pe pământ”.

Cuvântul „străini” este folosit cu sensul său comun, acela de oameni care au o cultură diferită şi care vorbesc o limbă diferită. „Călătorii” sunt aceia care locuiesc într-o ţară străină, departe de poporul lor natal.

În Biblie, cuvântul „călător” sugerează ideea de călătorie spre casă, aşa cum reiese din Evrei 11:14. Termenul îi descrie pe aceia care sunt „în căutarea unei patrii”. Călătorii în accepţiunea biblică locuiesc într-o altă ţară, alături de comunitatea locală, însă nu sunt asimilaţi niciodată acesteia. Ei sunt nişte „venetici” gata oricând să se întoarcă acasă. Chiar dacă realizează lucruri mari pentru ţara în care trăiesc (aşa cum a făcut Iosif), ei nu încetează nicio clipă să fie călători.

Călătorii nu sunt ca emigranţi care aleg să se stabilească într-o altă ţară pentru că îşi fac o carieră acolo sau pentru că le place mai mult acolo decât în ţara lor. Cei mai mulţi „emigranți” sunt acolo unde sunt pentru că aşa au ales ei, în vreme ce călătorul din Biblie nu tânjeşte să fie unde este decât pentru a putea sluji Domnului, pentru mântuirea sufletelor şi din dragoste pentru familia lui. Interesul principal al călătorului nu este legat de ţara unde locuieşte acum.

Conceptul de călător este deosebit de important pentru creştini, întrucât el ne oferă îndrumare cu privire la statutul credinciosului în toate circumstanţele vieţii. Fără acest concept am deveni mult prea sensibili la toate problemele şi încercările vieţii.

Conceptul de călător este de o importanţă vitală mai ales în vremurile de acum, când un număr tot mai mare de credincioşi evanghelici ne încurajează să fim „progresişti” sau „relevanţi din punct de vedere cultural” şi să ieşim mult mai mult în lume. Cuvântul „călător” în sine este un semnal de alarmă care ne aduce aminte de datoria noastră de a fi diferiţi şi puşi deoparte pentru Cristos.

Învățătura nouă din zilele noastre ne spune să iubim lucrurile de aici, să facem ce face lumea, să le cântâm cântecele, să dansăm după muzica lor și să ne uităm la filmele lor….

Celebra carte Călătoria creştinului (The Pilgrim’s Progress) dă acestui termen o forţă aparte. Ne amintim, de asemenea, cum Iacov a vorbit despre „zilele anilor călătoriei mele” şi despre David care a zis: „sunt un străin … un pribeag”. David era rege, dar cu toate acesta s-a declarat străin şi locuitor temporar. Apostolul Petru îi descrie la rândul său pe creştini ca fiind „străini şi călători”. Se aplică oare acest termen şi la noi?

Eroii credinţei din Evrei 11 „în credinţă au murit… fără să fi căpătat lucrurile făgăduite, ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe”. Ei au făcut din promisiunea unui cămin veşnic motorul vieţii lor, declarând prin felul lor de trai că erau străini şi călători pe pământ.

Prin vieţile lor, ei au spus de fapt: „Noi nu suntem de aici. Suntem străini şi locuim aici pentru o vreme, în corturi, aşteptând ceva cu mult mai bun.”

Învăţătura zilelor noastre ne spune că trebuie să ne placă aici, să facem lucrurile pe care le fac cei din lume, să cântăm cântecele lor, să îndrăgim stilul lor de muzică, să ne uităm la filmele şi piesele lor de teatru, să dansăm dansurile lor şi să purtăm îmbrăcămintea lor îndrăzneaţă, precum şi să facem tot felul de alte compromisuri care i-ar fi îngrozit pe credincioşii din ultimele două mii de ani.

Ori de câte ori se întâmplă o mare catastrofă într-o ţară bogată precum SUA, poate un uragan teribil care nimiceşte casele şi bunurile oamenilor, camerele de televiziune insistă asupra locuitorilor afectaţi de calamitate. În fundal se văd casele distruse şi lucrurile oamenilor împrăştiate peste tot. Cu siguranţă că oamenii aceştia au asigurări şi vor supravieţui, vor dobândi case noi şi lucruri noi, însă reacţia lor este a unor oameni nenorociţi şi lipsiţi de orice speranţă, ca şi cum lumea lor s-ar fi sfârşit. Înţelegem şocul şi agitaţia, dezamăgirea de a fi pierdut lucruri de valoare, însă de multe ori reacţia lor este la fel de mare ca şi cum ar fi pierdut oameni dragi de lângă ei. Este evident că pentru ei, pierderea acelor lucruri a avut un impact mult prea mare. Tragedia care i-a lovit este cea mai cumplită încercare pe care şi-o pot închipui.

Călătorii din Biblie nu au gândit niciodată în felul acesta. Lumea nu a fost niciodată casa lor. Pierderile materiale şi dezamăgirile nu au însemnat sfârşitul lumii pentru ei fiindcă minţile şi inimile lor nu au fost legate de lucrurile de pe pământ. Într-un anumit sens, ei au călătorit prin lume fără prea multe bagaje şi la fel ar trebui să facem şi noi.

În perioada Vechiului Testament erau trei sărbători cu ocazia cărora oamenii veneau la Ierusalim. Prima dintre ele era Paştele, care comemora eliberarea din Egipt. Sărbătoarea Secerişului marca începutul recoltei, iar Sărbătoarea Corturilor însemna şi sfârşitul anului agricol, amintind totodată de pribegia poporului prin pustiu.

Toate aceste sărbători presupuneau un pelerinaj, amintind astfel poporului că toată viaţa pe pământ este o călătorie. În timpul acesteia, oamenii cântau psalmi de călătorie, sau cântările treptelor (Psalmii 120-134), cu predilecţie în timpul urcuşului final spre cetate. Călătoria era aşadar un punct foarte important în calendarul evreilor.

Suntem noi pregătiţi de călătorie sau ne dorim să găsim împlinire şi un scop în această ţară străină? Fiind străini aici, ar trebui să profităm de fiecare ocazie pe care o avem ca să facem lumea un loc mai bun, mai blând şi mai drept, însă ea nu este casa noastră şi mulţi oameni din lume ne dispreţuiesc sau se poartă cu răceală faţă de noi.

Este o erezie să crezi că scopul lui Cristos este reformarea socială a lumii. Faptele bune pe care le facem noi, credincioşii, sunt o parte din mărturia noastră, însă Biblia descrie lumea ca pe o lume căzută şi blestemată din care Cristos îi adună laolaltă pe ai Săi prin har.

Noi nu gândim ca oamenii din lume (deşi odinioară gândeam aşa), nu avem aceleaşi aspiraţii cu ei şi nu ne bucurăm de aceleaşi lucruri ca şi ei. Destinul nostru este să fim priviţi cu suspiciune, neînţeleşi şi chiar detestaţi. Deşi mulţi oameni ne vor trata cu respect şi apreciere, mult mai mulţi ne vor fi ostili într-o oarecare măsură.

Orice credincios experimentează la un moment dat o formă de persecuţie sau alta şi pentru mulţi, experienţa aceasta este foarte amară. Dacă nu înţelegem lucrul acesta, vom suferi nespus de mult. Trebuie să încercăm să fim cât mai plăcuţi cu putinţă, cât mai săritori şi mai politicoşi, însă de multe ori lumea ne priveşte oricum ca pe nişte ciudaţi.

Dacă ştim ce înseamnă să fim călători pentru Cristos, atunci înţelegem lucrul acesta şi ne vom căuta fericirea şi pacea numai la El. Ne vom aştepta să fim bârfiţi şi nedreptăţiţi de oamenii din lume.

Dar nu numai lumea ne este ostilă, ci şi diavolul. El profită adeseori când suntem „pe drum”, departe de casă, şi ne asediază cu ispite, deznădejde şi chiar îndoieli cu privire la relaţia noastră cu Domnul. Din fericire, avem la dispoziţie în călătoria noastră numeroase ajutoare şi binecuvântări care contracarează aceste lucruri.

Şase beneficii din partea lui Cristos

Oricare ar fi încercările călătoriei, noi trebuie să le punem alături de beneficiile ei copleşitoare, cele mai mari dintre acestea fiind descrise de Mântuitorul în rugăciunea Sa extraordinară de mare preot din Ioan 17. Noi suntem cei care au primit lumină şi care cunosc (v. 8), cei care sunt ai lui Dumnezeu (v. 10), cei care sunt păziţi în siguranţă (v. 11) şi care nu vor pieri niciodată (v. 12), cei care vor avea parte sigură de bucurie (v. 13), care sunt trimişi în lume cu o misiune divină (v. 18), care vor fi sfinţiţi (v. 19), care vor avea succes în misiunea lor (v. 20), cărora la urmă li se va face dreptate (v. 23) şi care vor vedea într-un final slava Domnului (v. 24).

Beneficiul părtăşiei

Beneficiile sunt evidenţiate însă şi în Evrei 11:13: „În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite, ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe”. Observăm în mod cu totul special cuvântul „toţi” care ne reaminteşte că numărul credincioşilor este foarte mare. Nu suntem singuri; pe lângă noi mai sunt mulţi alţii.

Este un lucru nepreţuit pentru credincioşi să se adune laolaltă în Ziua Domnului şi la întâlnirile de seara din cursul săptămânii ca să asculte Cuvântul, să aibă părtăşie şi să găsească plăcere şi mângâiere unii în alţii. În acelaşi timp, este un lucru foarte trist atunci când creştinii nu cunosc prea mulţi credincioşi din biserica lor, întrucât una dintre marile mângâieri în viaţa unui călător este să ştie că în această familie se mai găsesc mulţi asemenea lui.

Milioane şi milioane de credincioşi ai lui Cristos sunt răspândiţi în lumea întreagă. Bineînţeles că nu-i putem cunoaşte pe toţi, însă ne putem gândi la alţii care trăiesc în locuri dintre cele mai izolate. Nenumăraţi oameni Îl iubesc pe Cristos şi Cuvântul Său şi trăiesc ca nişte călători aflaţi în trecere prin această lume rea. Numărul lor este mult mai mare decât avem noi impresia, chiar în ţara noastră şi cu atât mai mult în lumea întreagă. O mare mulţime de oameni au ajuns să vadă lumea aşa cum este ea cu adevărat, L-au întâlnit pe Cristos şi acum umblă împreună cu El. Nu vorbim aici despre o mână de călători, ci despre cel mai mare popor sau neam de oameni cu convingeri similare de pe pământ.

Beneficiul experienţei

Un alt beneficiu care ne atrage atenţia în Evrei 11:13 este faptul că această călătorie în care ne aflăm şi noi este una pe care au mai întreprins-o mulţi. Expresia „în credinţă au murit toţi aceştia” cuprinde toate generaţiile din istorie, de la primii oameni până în secolul al douăzeci şi unulea. Miliarde de oameni mântuiţi au întreprins călătoria aceasta înaintea noastră şi au demonstrat adevărul cuvintelor Domnului. Vedem în primul rând imaginea pe care ne-o zugrăveşte Scriptura. Ea prezintă istoria acelora care au demonstrat adevărul Lui prin experienţele extraordinare prin care au trecut. Ei au fost justificaţi şi binecuvântaţi, sfârşind călătoria în biruinţă şi fericire. La fel au făcut nenumăraţi creştini de-a lungul secolelor şi până astăzi. Cât entuziasm se naşte în noi atunci când citim povestirile biblice despre eroii credinţei şi despre vestitorii renumiţi ai mesajului lui Dumnezeu care împodobesc istoria! Încurajările şi lecţiile pentru noi sunt fără număr. Călătoria aceasta a fost întreprinsă de mulţi alţii şi cu siguranţă nu suntem noi deschizătorii de drumuri.

Beneficiul siguranţei

Alături de aceasta găsim în Evrei 11:13 şi doctrina păstrării sfinţilor, întrucât toţi aceşti călători au „murit în credinţă”, fiind păstraţi în siguranţă până la sfârşit de puterea lui Dumnezeu în ciuda slăbiciunii şi nesăbuinţei lor. Dacă au căzut într-o capcană din pricina păcatului lor şi Domnul a fost nevoit să-i disciplineze, tot El i-a scăpat de acolo şi i-a reabilitat, redându-le în totalitate bucuria mântuirii. Dumnezeu cunoaşte fiecare detaliu al călătoriei lor şi urmăreşte fiecare pas al credincioşilor Lui. Niciun om şi nicio putere nu-i poate smulge din mâna Lui.

Credincioşii nu uită niciodată că ei se află în drum spre locul acela unde nu va mai fi moarte, păcat, durere sau suferinţă, primind încă de aici „arvuna” moştenirii lor, „avansul”, ca să spunem aşa, adică o natură nouă, o pricepere nouă, alături de capacităţi şi bucurii spirituale.

Beneficiul Duhului

Poate exista oare un privilegiu mai mare şi o sursă de putere mai mare decât Duhul Sfânt care locuieşte în noi ca Musafir Divin? În Iacov 4:5 citim că Duhul Sfânt îi vrea cu gelozie pe credincioşi pentru El, ca să-i ţină departe de lume şi aproape de Cristos.

Duhul lucrează în conştiinţa credinciosului care îl avertizează pe acesta cu privire la păcat. Tot El îi mişcă inima atunci când acesta citeşte Scripturile şi se roagă pe baza mesajului lor, adâncindu-se în cunoaşterea lor. Uneori, această mişcare este atât de puternică încât ei experimentează o stare neobişnuită de înălţare spirituală, întrucât Duhul îi ajută să înţeleagă foarte bine şi să preţuiască ceea ce citesc.

Atunci când credincioşii se împotrivesc păcatului şi îl dau la moarte, Duhul Sfânt îi întăreşte şi le dă izbândă. Când ei îşi dau silinţa să manifeste o atitudine mai bună, Duhul este Cel care îi ajută să aibă dragoste, bucurie, pace şi toate celelalte elemente ale roadei Duhului. A „umbla în Duhul” înseamnă a avea la dispoziţie puterea divină şi a trăi bucuria unei înaintări sigure în această călătorie a sfinţirii.

Beneficiul purtării de grijă

Un alt beneficiu nepreţuit al călătoriei noastre este siguranţa că Domnul ne supraveghează calea, folosind fiecare împrejurare pentru binele nostru spiritual veşnic şi împletind toate firele vieţii aşa încât planurile Lui cu privire la noi să se împlinească.

Dacă un necredincios îşi găseşte un loc de muncă într-o ţară străină, iar când ajunge acolo constată că nimic nu este aşa cum se aştepta şi că toată schimbarea aceea a fost o greşeală teribilă, el îşi va spune probabil: „Eu singur mi-am căutat-o şi acum trebuie să suport consecinţele. Am semnat un contract pe mulţi ani şi, chiar dacă voi fi nefericit, toată vina îmi aparţine.”

Călătoria credinciosului nu este niciodată astfel pentru că el poate să spună: „Domnul m-a chemat în această călătorie spirituală şi El mă va călăuzi până la sfârşit.” Ce diferenţă! Cel care ne cheamă pe noi este nimeni altul decât Dumnezeul cel viu, Mântuitorul lumii. Când El cheamă, El şi păzeşte. Astfel, noi putem zice: „Sunt sigur că El mă va conduce până la sfârşitul călătoriei. Nu am venit aici din proprie iniţiativă, ci am fost chemat. Domnul mi-a dat să locuiesc aici pentru o vreme şi ştiu că

Acela care m-a condus până-n acest loc

Mă va conduce până la capăt

„Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Cristos.” Aceasta este lucrarea lui Cristos şi El nu poate da greş. Noi L-am văzut murind la Calvar pentru păcatul nostru şi am căzut la picioarele Lui cu pocăinţă şi credinţă, ca răspuns la chemarea Lui. În această călătorie noi nu suntem turişti, ci suntem oameni chemaţi, iar El ne va păzi şi ne va purta de grijă pe tot parcursul ei.

Beneficiul binecuvântărilor speciale

În călătoria noastră mai avem parte de o binecuvântare remarcabilă. Această călătorie nu este ca o expediţie printr-un deşert fără margini în care nu se găseşte niciun loc de odihnă. Lumea este ca un deşert pentru credincioşi, însă există şi numeroase oaze unde sufletele noastre pot găsi înviorare şi încurajare. Pe de o parte există, desigur, acea oază în viaţa noastră de zi cu zi când suntem faţă în faţă cu Domnul şi cu al său Cuvânt. Uneori avem parte de perioade speciale de fericire, linişte, binecuvântare şi rodnicie. Iar alteori ne oprim în oaza bogată a părtăşiei cu ceilalţi membri ai bisericii şi cu familia noastră spirituală, binecuvântare de care ne privăm singuri prin izolare, critică şi bârfă.

Mai sunt apoi numeroasele ocazii în care dăm peste „oaze de fericire”atunci când primim răspunsuri importante la rugăciuni şi dovezi noi ale puterii lui Dumnezeu.

Domnul nu i-a lăsat pe ai Săi lipsiţi de încurajări, mângâieri şi dovezi ale purtării Sale de grijă pe parcursul călătoriei lor.

Ce să faci şi ce să nu faci în călătorie

Să ne gândim acum la câteva dintre lucrurile recomandate şi la cele interzise călătorilor şi care le schimbă în mod radical călătoria. Vom adresa aceste îndemnuri direct cititorilor, primul dintre ele fiind un avertisment foarte serios: Aveţi grijă să nu vă opriţi. Sunteţi călători, nu vă opriţi! Şi nu vorbim aici despre lucruri spirituale, ci despre lucruri pământeşti.

Aveţi grijă să nu prindeţi rădăcini nicăieri şi să nu ajungeţi dependenţi de lucrurile pământeşti aşa încât să le îndrăgiţi prea mult. Dimpotrivă, dacă un lucru vă place prea mult, nu-l obţineţi sau nu-l faceţi pentru că va fi o capcană pentru voi.

Oare nu am căzut noi cu toţii în această capcană? În viaţa noastră a intrat ceva de mare preţ, ca de exemplu o familie, un lucru material extrem de îndrăgit, o activitate plăcută, îmbrăcăminte frumoasă şi acest ceva a dobândit o însemnătate prea mare pentru noi, captivându-ne întreaga fascinaţie şi atenţie. Într-un final am ajuns să fim dedicaţi şi devotaţi acestui lucru, ceea ce contravine tocmai ideii de călătorie.

Poate chiar ne-am dat seama de ceea ce se întâmplă. Nu a fost vorba de ceva imoral, greşit sau teribil, dar acest lucru ne-a captivat atenţia mult prea mult, iar prin harul lui Dumnezeu am hotărât să renunţăm la el. Ne-am adus aminte că suntem călători şi că trebuie să mergem înainte nestingheriţi, devotaţi Domnului şi lucrării Lui. Fiind chemaţi să fim călători, să fim în trecere, nu îndrăznim să ne oprim şi să lăsăm lucrurile de pe pământ să ne acapareze şi să ne înrobească.

O altă regulă pentru viaţa de călător este să îţi aminteşti mereu că fiecare etapă a vieţii este trecătoare. Suntem tineri? Ei bine, nu vom fi aşa întotdeauna. Timpul trece şi trebuie să lăsăm tinereţea în spate. Călătorul devotat îşi petrece tinereţea pregătindu-se pentru etapa următoare şi nu se agaţă de momentul prezent. Tinerii trebuie să se gândească la căsătorie. În lumea păcătoasă în care trăim aceasta nu este văzută ca o obligaţie, însă pentru creştini ea este, mai puţin în situaţiile în care Domnul hotărăşte altfel. Cu siguranţă nu vrem să devenim nişte uşuratici, ci trebuie să avem un duh de rugăciune şi o inimă deschisă.

Dacă îi întrebi pe tinerii nemântuiţi ce îşi doresc să facă în viaţă, răspunsul lor se va lega de obicei de un lucru pe care îl fac cu plăcere, ca şi cum cariera ar trebui aleasă în funcţie de plăcere. Călătorul mântuit se gândeşte însă să-şi aleagă o carieră folositoare şi care-i va permite să slujească Împărăţiei lui Dumnezeu, iar dacă este cu putinţă, să facă o lucrare bună pentru toţi oamenii. Oamenii din lume urmăresc plăcerea personală, satisfacerea propriilor dorinţe şi împlinirea, în vreme ce călătorul urmăreşte să-L slujească pe Dumnezeu şi să facă fapte bune.

În tinereţe, călătorul se pregăteşte pentru următoarea etapă a vieţii, imitându-i pe creştini precum Hudson Taylor care, în tinereţea sa, a urmat o dietă alimentară strictă şi a renunţat de bunăvoie la multe plăceri acceptabile ca să se pregătească şi să se întărească pentru lucrarea de misionar pionier în China.

O poruncă esenţială pentru călătorii de orice vârstă este să nu renunţe niciodată la priorităţile spirituale şi să nu irosească timpul. Am cunoscut un creştin care proiectase şi construise cu mare atenţie în grădina casei sale un trenuleţ funcţional foarte frumos şi complex. Locomotiva, vagoanele, şinele erau suficient de mari încât să transporte copii, făcând totul şi mai impresionant. Dar oare cum poate creştinul acesta să justifice orele, sau chiar anii petrecuţi la construirea unei jucării uriaşe? Să nu irosim dar timpul pe care ar trebui să-l dedicăm Domnului.

Ne-am putea întreba ce ar fi făcut John Wesley într-o situaţie ca aceasta. Ei bine, despre el citim că atunci când era invitat într-o casă în care gazda îşi expusese argintăria, el o lua fără reţinere ca s-o folosească pentru lucrarea sa cu orfanii. Călătorii nu au voie să-şi piardă timpul şi să-şi lege inimile de idoli pământeşti. Modul în care abordează ei lucrurile materiale este unul foarte practic.

Timpul nu este irosit însă doar atunci când acordăm prea multă atenţie familiei, averilor şi activităţilor din timpul liber, ci uneori şi printr-o inactivitate prelungită. Poate că am fost bolnavi sau am avut mai mult de muncă ori de studiat şi ne-a fost imposibil ca în această perioadă să facem toate lucrurile pe care le-am fi făcut în mod normal pentru Domnul, însă acea perioadă mai dificilă a trecut demult, iar noi nu am mai revenit la ritmul anterior de frecventare a bisericii şi de slujire. Ei bine, timpul este scurt şi noi suntem călători. Scopul nostru este să facem ca fiecare etapă a vieţii noastre să lucreze pentru Domnul şi de aceea trebuie să revenim degrabă la acţiune şi să participăm la închinarea bisericii, împotrivindu-ne ispitelor lumii, ale firii pământeşti şi ale diavolului. Imnul atât de frumos al lui Thomas Hornblower Gill are o strofă atât de grăitoare:

N-aș vrea, Doamne, cuprins de-un zel pripit

Să mă las cuprins de vâloarea acestei lumi

Iar pe dealul ce duce spre cer

Să urc cu pași slabi și obosiți
Autorul imnului se gândea la oamenii care aşteaptă până la o vârstă înaintată ca să-L slujească pe Domnul, după ce toţi anii în care au fost plini de putere şi energie au trecut deja pe lângă ei.

Totodată, călătorii nu fac excese. Am cunoscut un creştin foarte sincer care şi-a cumpărat o casă mult mai mare decât avea nevoie. Era o casă foarte mare, cu o mulţime de dormitoare, într-o zonă retrasă şi liniştită. Casa aceasta i-a captivat inima, dar i-a distrus slujirea, absorbindu-i toate resursele şi consumându-i practic viaţa. Să nu lăsăm să ni se întâmple şi nouă aşa ceva în vreun domeniu al vieţii. Să nu ne angajăm la lucruri care ne vor înrobi şi care ne vor face nişte creştini complet inutili.

O altă interdicţie are de-a face cu nemulţumirea şi cârtirea. Acesta a fost de fapt păcatul care i-a făcut pe copiii lui Israel să se învârtă în cerc şi să nu ajungă la timp la destinaţia dorită. William Cowper a găsit leacul perfect pentru această manifestare a necredinţei:

Când jumătate din suflarea noastră

La cer s-ar ridica în rugăciune

Cântarea bucuriei noastre-ar fi

„Ascultă ce mie Domnul mi-a făcut.”

Un alt lucru interzis este ostilitatea între credincioşi. Aceasta este o încălcare directă a poruncii speciale date de Cristos ca oamenii care Îl urmează pe El să se iubească unii pe alţii. Sunt unii oameni care se proclamă creştini, dar care se manifestă cu ostilitate faţă de alţii, provocând multă suferinţă şi întristându-L pe Duhul chiar ani la rând dacă nu sunt opriţi. Auzim despre pastori care sunt chemaţi să slujească în anumite biserici şi care constată că în bisericile respective existau de ani şi ani relaţii de ostilitate. Ce tragedie! Călătorii adevăraţi nu pot permite acestor lucruri să le ruineze vieţile.

Un alt lucru pe care îl putem spune despre călători este că sunt îmbrăcaţi adecvat pentru călătorie, aşa cum ar trebui să fim şi noi. Din purtarea şi înfăţişarea credincioşilor trebuie să reiasă foarte clar că ei nu sunt precum oamenii din lume care se desfată cu stilul de viaţă lumesc şi care vor să ia parte la activităţile cele mai josnice din lume. Adevăraţii credincioşi nu adoptă stiluri vestimentare care lasă să se vadă prea mult din goliciunea trupului şi nici frizuri care transmit în mod evident mesajul de „rebel”. (Bisericile emergente şi cele „misionale” parcă scot în evidenţă tendinţele lumeşti, unii dintre pastorii lor de vârstă mijlocie comportându-se ca nişte adolescenţi în tendinţe, parcă disperaţi să se îndepărteze cât mai mult posibil de imaginea de „străini şi călători”.)

La fel ca şi cu multe alte binecuvântări, Dumnezeu ne binecuvântează cu discernământ şi pricepere numai dacă trăim ca nişte călători. Acesta este mesajul celebrului capitol 11 din Epistola către Evrei – cronicile credinţei şi călătoriei. Spiritul de călători ne aduce bogate experienţe spirituale şi ne face în acelaşi timp folositori şi folosiţi. Încrederea noastră în Dumnezeu creşte nespus de mult tocmai pentru că răspândim atât de mult mesajul Lui. Noi creştem în sfinţenie prin harul şi prin puterea Lui şi reuşim să vedem tot mai limpede cerul lui Dumnezeu.

Să nu rămânem în urmă privind cu jind la lucrurile materiale şi la faima acestei lumi. Noi trebuie să ne gândim la sfârşitul călătoriei şi să punem în dreptul fiecărui lucru întrebarea: „În ce fel îmi afectează lucrul acesta călătoria?”

Este foarte trist că în rândul creştinilor există această tendinţă, despre care am vorbit deja, de a renunţa complet la atitudinea de călători. Aşa-numitele biserici emergente şi misionale – sau cel puţin majoritatea acestora – promit lucruri extraordinare. Ele cer credincioşilor să renunţe la biserica tradiţională (mulţi recomandă şi renunţarea la predicare) şi să adopte o abordare complet informală.

Aceste biserici cred că pentru a-i aduce pe oameni la Dumnezeu trebuie să fim ca ei. Aşadar, trebuie să mergem la toate filmele la care merg ei (chiar împreună cu ei) aşa încât să avem subiecte de conversaţie comune. Faceţi şi voi aceleaşi lucruri, ne spun ele, mergeţi la petreceri, în cluburi şi în baruri, pentru că este esenţial să fiţi oameni normali. Amestecaţi-vă cu ei şi trăiţi ca oamenii din lume. Chiar dacă nu o spun cu aceste cuvinte, cam acesta este mesajul lor. Trebuie să fim mai mult ca oamenii din lume, să acţionăm mai mult ca oamenii din lume şi să ne alăturăm oamenilor din lume în activităţile şi în plăcerile lor. Cu cât vom face mai mult lucrul acesta, cu atât îi vom putea influenţa mai mult.

Această tendinţă teoretică şi practică a fost iniţiată de bisericile liberale care resping Evanghelia, iar cele misionale le-au călcat pe urme. Numai că această tactică este tocmai opusul convingerii pe care au avut-o creştinii secole de-a rândul şi este opusul Cuvântului lui Dumnezeu.

Şi totuşi, în ziua de azi sunt numeroase colegii biblice evanghelice în Marea Britanie unde poţi ajunge să primeşti o diplomă în „a face biserică” în acest mod nou. C. H. Spurgeon avea o vorbă: „Nu ştim niciodată ce ne va fi dat să auzim: vom muri de uimire.”

Unele dintre lucrurile pe care le auzim în ziua de azi sunt atât de incredibile, de anti-biblice şi de greşite încât tresărim când le auzim. Să nu uităm însă niciodată că Mântuitorul nostru ne-a chemat să ieşim din lume. Noi trebuie să avem milă de sufletele pierdute şi să lucrăm pentru mântuirea lor, însă nu avem voie s-o facem respingând conceptul de călători şi întristându-L pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu.

Apostolul zice: „Alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Cristos Isus” (Filipeni 3:14). Noi mergem înainte ca nişte călători, ca un popor separat de această lume căzută şi blestemată din care am fost chemaţi să ieşim, eliberând suflete din ea prin puterea Duhului. Sarcina noastră este să-i chemăm pe oameni să iasă din lume, nu să-i convingem să rămână în ea. Aceasta este singura atitudine permisă faţă de trăirea creştină şi de slujirea creştină: să trăim ca nişte călători.

Haina smereniei – Îmbrăcarea hainelor

Ce îndemn extraordinar ne dă apostolul pentru vremurile acestea în care oamenii se poartă cu atâta îndrăzneală şi aplomb! Noi însă trebuie să ne fim supuşi unii altora, să nu ieşim în evidenţă, să nu respingem sfaturile şi nici criticile venite de la alţi credincioşi, ci să respectăm experienţa şi înţelepciunea altora. Iar după acest îndemn urmează şi o poruncă deosebit de puternică: „să fiţi împodobiţi cu smerenie. Căci «Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har.»”

Textul în limba greacă are următorul înţeles: îmbrăcaţi-vă ca pentru o activitate obişnuită, fizică. Puneţi-vă un halat sau o îmbrăcăminte de protecţie şi fiţi gata de acţiune.

Aşadar, smerenia este o virtute care trebuie adoptată şi păstrată în mod conştient, la fel ca o salopetă de lucru. Ea este de fapt echivalentul armurii creştine a lui Pavel din Efeseni 6, doar că Petru se concentrează în totalitate pe smerenie. Prin rugăciune noi trebuie să îmbrăcăm haina protectoare a smereniei ca să beneficiem în permanenţă de bunăvoinţa lui Dumnezeu şi să experimentăm binecuvântarea în slujirea Lui.

Haina despre care vorbeşte Petru nu este un simplu veston sau o pălărie, ci ea oferă protecţie totală, întrucât suntem vulnerabili la toate formele de mândrie, intelectuală sau spirituală, ca şi la mândria pentru înzestrările şi realizările noastre. Smerenia este singura haină care ne poate apăra de numeroasele săgeţi ale mândriei.

Ai capacitatea să evaluezi corect situaţii diverse? Dacă da, eşti în pericolul de a deveni mândru de capacitatea ta şi de a ajunge foarte curând să-ţi foloseşti mai degrabă judecata ta supraestimată în evaluarea lucrurilor decât să aplici principiile Cuvântului.

Mândria intelectuală este şi ea o rudă apropiată, făcându-i pe oameni să caute mai degrabă să fie apreciaţi pentru darul lor decât să-l folosească cu smerenie pentru Domnul. Jean Calvin spunea că „fiecare om are în el un suflet de rege” şi tocmai de aici izvorăsc problemele cu mândria. Ea se strecoară în sufletul nostru şi, dacă nu i ne împotrivim în mod conştient, în scurt timp devenim urâţi şi respingători în ochii Răscumpărătorului şi Domnului nostru.

Mândria a fost asemănată cu buruienile dintr-o grădină, pe care le poţi ţine sub control doar dacă le smulgi şi le sapi mereu. Cu mai bine de patruzeci de ani în urmă, am hotărât împreună cu soţia mea să facem o modificare la casă şi să unim două camere care erau despărţite printr-un perete gros din cărămidă. Deşi am izolat totul ca să protejăm restul casei, n-am reuşit să oprim praful de cărămidă să pătrundă peste tot şi timp de câteva săptămâni acesta s-a tot aşezat peste lucrurile din casă. La fel este şi mândria.

Mai mult, ea este ca un virus informatic. Pentru a te feri de el ai nevoie de sisteme de protecţie care trebuie revizuite zi de zi pentru a rămâne în siguranţă. Dacă nu înţelegem că mândria atacă în permanenţă şi ne liniştim cu ideea că o putem verifica o dată pe lună, vom ajunge cu siguranţă infectaţi de ea.

Spurgeon spunea că dacă ultimul duşman care va fi înfrânt este moartea, penultimul va fi cu siguranţă mândria. Bineînţeles că el vorbea la modul figurat, dar totuşi, cât de pătrunzătoare, de poluantă, de insistentă şi de distructivă este mândria! Una dintre poeziile lui John Newton arată că mândria (pe care el o numeşte „sinele”) poate nimici chiar şi zelul. Iată doar trei strofe din această poezie:

Zelul e acea flacără curată și cerească

Pe care focul dragsotei o dă;

În locul eului ce uneori

Își poartă numele ascuns.

Dar eul, oricât de bine ar fi ascuns

Își vede-n față propriul sfârșit

Și zice, cum Iehu cel lăudăros strigă,

„Vino și vezi ce pot face eu.”

Doamne, detronează idolul „eului”

Și scoate-l din inimile noastre;

Și nu ne lăsa s-avem alt zel,

Decât acela izvorât din dragoste.

Atunci când ne aflăm într-o stare de mândrie vorbim foarte uşor despre noi înşine şi, chiar dacă nu folosim cuvinte evidente de laudă şi autoflatare, totuşi ne scoatem pe noi înşine în evidenţă, fie prin ceea ce spune, fie – în zilele acestea – printr-un blog.

Ideea este că mândria pătrunde în toate domeniile din viaţa creştinului dacă nu ne rugăm şi nu îmbrăcăm haina smereniei. Ştim noi oare unde putem găsi haina aceasta şi, de fapt, ce anume căutăm? Îmbrăcăm noi haina smereniei în fiecare zi, întărindu-ne mereu în lupta împotriva mândriei? Putem face lucrul acesta (cu ajutorul Domnului), pentru că altfel nu am fi primit porunca s-o facem.

Iertaţi-mi simplitatea acestei ilustrări, dar ceea ce trebuie noi să facem este să deschidem dulapul vieţii spirituale şi, privind la toată îmbrăcămintea de acolo, să recunoaştem şi să alegem următoarele piese vestimentare ale smereniei.

1. Gândeşte-te mai mult la alţii decât la tine

În primul rând, smerenia se gândeşte mai puţin la sine şi mai mult la alţii (Filipeni 2:4). Cum putem să ne îmbrăcăm cu smerenia? Atunci când constatăm că ne gândim prea mult la noi înşine şi la problemele noastre, fie urmărind să obţinem anumite avantaje pentru noi, fie plângându-ne singuri de milă, trebuie să ne rugăm de îndată lui Dumnezeu şi să întrerupem acest şir al gândurilor, să începem să ne gândim la alţii şi să ne rugăm pentru ei. Smerenia se gândeşte mai mult la alţii decât la sine. Prin rugăciune şi dorinţă, înlăturând gândirea egoistă şi îndreptându-ne în mod conştient gândurile spre nevoile altora, dar mai ales spre nevoia lor de Evanghelie, noi ne îmbrăcăm cu haina smereniei.

2. Un duh de slujire

În al doilea rând, smerenia este gata să facă orice pentru Domnul. Ea nu se dă înapoi niciodată de la un lucru care trebuie făcut şi nu zice: „Eu nu fac asta pentru că m-aş umili. Nu este normal să-mi ceri aşa ceva.” Dacă lucrul acela aduce beneficii lucrării lui Cristos sau înlătură suferinţa altora, smerenia este întotdeauna dispusă să-l facă.

Acesta este nu numai standardul de viaţă pentru fiecare credincios, dar este şi un test foarte bun al măsurii smereniei noastre. Îmi amintesc că am auzit despre un tânăr care tocmai îşi luase doctoratul în teologie şi fusese ordinat ca pastor asistent. El a trimis o scrisoare conducătorilor bisericii în care a înşirat toate lucrurile pe care le considera înjositoare pentru calificările lui, ca de exemplu aranjarea scaunelor pentru întâlnirea de tineret.

Tot ce avem trebuie să punem la dispoziţia Stăpânului nostru, pentru că smerenie înseamnă slujire

Smerenia gândeşte ca un slujitor, mai întâi al Domnului şi apoi al altora. Modelul de viaţă creştină din Noul Testament este cel al unui sclav care caută întotdeauna să împlinească dorinţele stăpânului său, iar aceasta este şi atitudinea ideală pentru noi. Nimic nu este prea mult pentru un rob al lui Cristos. Suntem noi gata să ne implicăm la Şcoala Duminicală, să dăm învăţătură, să conducem o maşină, ori să aranjăm şi să strângem scaunele? Sau aceste lucruri sunt pentru noi nişte inconveniente fiindcă ne place să ne odihnim, să citim, să stăm la taclale cu alţii sau chiar să ne uităm la televizor?

Să ne îmbrăcăm cu smerenia înseamnă să nu existe vreun lucru pe care să nu-l facem pentru a-L mulţumi pe Cristos şi pentru a le fi de ajutor altor credincioşi, indiferent care ar fi nevoile lor. Tot ce avem trebuie să punem la dispoziţia Stăpânului nostru, pentru că smerenie înseamnă slujire. Nimic din ce trebuie făcut pentru Cristos nu este prea mult sau prea înjositor pentru omul smerit, iar a îmbrăca haina smereniei înseamnă să ne repetăm lucrul acesta în fiecare zi.

3. Să ne vedem propriile slăbiciuni

În al treilea rând, smerenia este întotdeauna gata să-şi vadă propriile slăbiciuni şi să încerce să facă mai mult. Ea are o înclinaţie naturală spre autoexaminare şi este hotărâtă să fie mai silitoare şi să înveţe.

Smerenia crede cu adevărat în permanenta îmbunătăţire şi preţuieşte critica. Ea este gata să găsească lucruri de valoare chiar şi în criticile cele mai ostile şi mai nedrepte, pentru că dorinţa ei cea mai mare este să-I fie pe plac Domnului şi să contribuie la înaintarea lucrării Lui. Ea este gata să se lase modelată de împrejurări şi de oameni, mai ales dacă vorbim de soţ sau soţie şi chiar de copii. Reacţia agresivă de autojustificare este un simptom al mândriei, în timp ce haina smereniei înseamnă dorinţă de progres.

A îmbrăca haina smereniei înseamnă să ne analizăm în fiecare zi greşelile şi păcatele, comise cu gândul, cu vorba sau cu fapta, fie că vorbim despre lucruri greşite pe care le-am făcut, fie despre îndatoriri pe care nu ni le-am îndeplinit. Mândria practică autoexaminarea în mod ocazional sau superficial, însă deschiderea inimii faţă de Dumnezeu în pocăinţă zilnică dă naştere unei smerenii adevărate şi durabile.

4. Nu căuta apreciere

În al patrulea rând, smerenia acceptă să rămână fără recunoaştere, mulţumire şi laudă pentru ceea ce face, oricât de nedrept ar părea lucrul acesta. De îndată de în minte pătrunde gândul că „nimeni nu-mi mulţumeşte vreodată pentru ceea ce fac; n-am primit nicio apreciere şi nicio mulţumire”, smerenia îl dă la o parte şi consideră că fiecare act de slujire este un privilegiu primit de la Domnul. Adevărata smerenie nu poartă resentimente.

Moise a fost cel mai blând om de pe pământ, şi totuşi, pentru cea mai mare parte a timpului în care a condus poporul Israel nu a primit multe laude care să mai îndulcească amărăciunea provocată de cârtirea neîntreruptă a poporului. Mântuitorul Însuşi a fost tratat în permanenţă cu ostilitate, şi la fel a fost Pavel. Ei au avut fără doar şi poate numeroşi admiratori, însă cei care li s-au împotrivit şi i-au atacat au fost mult mai mulţi.

Smerenia nu ţine evidenţa lipsei de recunoştinţă şi refuză să se gândească la ea. Prin urmare, să îmbrăcăm această haină a sentimentului permanent de recunoştinţă pentru privilegiul de a putea sluji Domnului şi oamenilor.

5. Niciodată supărători

În al cincilea rând, smerenia nu este niciodată aspră, grosolană sau rea cu alţii şi nici nu poartă cu ea un spirit critic. Mândria este cea care răspunde la rău cu rău şi care nu suportă să fie jignită sau apostrofată. Ea critică şi găseşte greşeli la toţi, mai puţin la ea însăşi. A îmbrăca haina smereniei înseamnă să luăm hotărârea de a avea o reacţie exterioară politicoasă în toate situaţiile, amintindu-ne că noi Îl reprezentăm întotdeauna pe Domnul şi Mântuitorul nostru.

Trebuie să avem mare grijă să nu ne formăm obiceiul de a-i critica pe alţii. Diavolul ştie că dacă reuşeşte să inoculeze în noi un spirit critic, mândria noastră va creşte mult mai mult decât prin aprecieri sau prin bogăţii. Datoria noastră este să verificăm toate lucrurile, critica exprimată cu o atitudine potrivită fiind necesară pentru a păstra curată doctrina şi practica în biserică. Spiritul negativist înnăscut este însă prin natura sa arogant, superior, dispreţuitor şi orb, toate în acelaşi timp. Noi trebuie să îndepărtăm de la noi tendinţa de a găsi mereu greşeli la alţii, chiar şi atunci când această tendinţă îmbracă forme mai puţin evidente cum este cea a umorului îndreptat împotriva altor oameni şi a felului lor de a fi.

A îmbrăca haina smereniei înseamnă să avem un spirit pozitiv, blând, sprijinitor şi încurajator ori de câte ori este posibil, fără a ne grăbi vreodată să ne asumăm rolul de judecător spiritual al altora.

6. Întotdeauna abordabili

În al şaselea rând, smerenia nu este niciodată arogantă, ci întotdeauna accesibilă altora. Ea se deschide întotdeauna faţă de alţii şi nu se foloseşte niciodată de o atitudine rece pentru a descuraja conversaţia sau părtăşia. Ea intră în relaţie cu credincioşii mai tineri şi cu cei mai bătrâni deopotrivă şi îi acceptă pe oamenii de orice naţionalitate şi de orice stare socială. Ea are spiritul şi deschiderea pe care ni le porunceşte Iacov 2, unde citim că săracul trebuie primit şi respectat întocmai ca bogatul. În fine, smerenia iartă şi trece cu vederea, două teme importante care se repetă de mai multe ori în Noul Testament.

Mândria nu uită jignirea, însă haina smereniei este întotdeauna „paşnică, blândă, uşor de înduplecat” (Iacov 3:17).

7. Buni ascultători

În al şaptelea rând, smerenia este mai mult decât abordabilă: ea este un bun ascultător, având disponibilitate şi răbdare cu alţii, cu punctele lor de vedere, cu ideile lor, cu speranţele lor, cu durerile şi suferinţele lor. Smerenia este plină de înţelegere şi îngăduinţă, gata să asculte argumentele cuiva înainte să reacţioneze.

Mândria se pripeşte, se gândeşte mereu că are ceva mai bun de făcut, iar dacă îşi închipuie că are soluţia la problemele oamenilor, le-o oferă înainte ca aceştia să le termine de explicat.

Smerenia îi respectă pe ceilalţi, şi mai ales pe credincioşi, considerând că este datoare să-i ajute şi amintindu-şi de datoria uriaşă pe care o are de plătit pentru ajutorul primit în trecut de la alţii. Mândria nu-şi aminteşte niciodată de ceea ce datorează celorlalţi credincioşi şi nu consideră că are vreo obligaţie faţă de sfinţii mai tineri. A îmbrăca haina smereniei înseamnă să fim buni ascultători.

8. Să nu ne plângem

În al optulea rând, smerenia nu se plânge de ceea îi aduce viaţa (de providenţa lui Dumnezeu), ci împlineşte cu bucurie următoarea poruncă: „Mulţumiţi-vă cu ce aveţi, căci El Însuşi a zis: «Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi»” (Evrei 13:5).

Smerenia nu uită niciodată că credincioşii au parte de har, de viaţă, de pricepere spirituală, de părtăşie cu Dumnezeu, de călăuzire, de ajutor, de cer şi de orice binecuvântare pe care ne-o putem imagina, astfel încât orice împrejurare lăsată de Dumnezeu aici pe pământ este după voia şi chemarea harului Său.

Smerenia caută şi acceptă voia lui Dumnezeu şi se încrede în providenţa şi înţelepciunea Lui

Aceasta nu înseamnă că nu trebuie să căutăm să ne îmbunătăţim traiul aici pe pământ. Este normal ca o persoană care locuieşte într-un apartament cu o singură cameră şi are o ocupaţie care nu-i aduce împlinire să facă tot posibilul să obţină un loc de muncă mai bun şi o locuinţă satisfăcătoare. Părinţii trebuie să caute să le ofere copiilor lor un cămin potrivit ori de câte ori este posibil. Numai că toate aceste lucruri n-ar trebui căutate cu mândrie, din dorinţa de superioritate şi lux.

Dacă starea nesatisfăcătoare din prezent poate fi schimbată, trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă ca s-o schimbăm, însă dacă nu poate fi schimbată deocamdată, trebuie să fim gata să-L slăvim pe Dumnezeu pentru ea şi să ne încredem în El. Smerenia caută şi acceptă voia lui Dumnezeu şi se încrede în providenţa şi înţelepciunea Lui. Ea se roagă, desigur, pentru eliberare, dar până când aceasta vine, ea se încrede în Domnul şi se supune Lui. Smerenia îşi aduce aminte de 2 Corinteni 12:7-10.

A îmbrăca haina smereniei înseamnă să renunţăm la luxul hainelor şi lucrurilor care nu ne sunt necesare, să evităm cultul producătorilor de marcă şi să trăim o viaţă decentă şi normală. (Nimic nu stârneşte mândria mai mult decât luxul şi lucrurile scumpe.) Mai mult, îmbrăcăm haina smereniei atunci când încetăm să mai cârtim şi să ne plângem de ceea ce ne aduce viaţa.

9. În căutarea cunoaşterii

În al nouălea rând, smerenia vrea în permanenţă să cunoască mai bine Cuvântul. Ea acceptă cu realism cât de puţin ştie despre lucrurile adânci ale lui Dumnezeu şi caută să înţeleagă şi să aprecieze mai mult fiinţa lui Dumnezeu şi căile Lui, relaţiile Lui cu oamenii, providenţa Lui pentru ei, promisiunile Lui, felul în care ar trebui să ne trăim viaţa şi modul în care ar trebui să ne rezolvăm problemele printr-o întrebuinţare corectă a Cuvântului.

Smerenia nu zice niciodată: „Cunosc destul, mă pot opri, sunt bine dotată.” Ea nu se linişteşte singură cu gândul că se află de mulţi ani în Împărăţie.

Smerenia îşi recunoaşte nevoia, se teme de consecinţele care ar putea urma dacă renunţă la timpul de închinare personală şi se bucură să înveţe pe tot parcursul vieţii, până la sfârşit.

Smerenia la un predicator, un învăţător de Şcoală Duminicală sau un creştin care mărturiseşte Evanghelia îşi îmbunătăţeşte constant felul de a vorbi şi de a-i aborda pe oameni, considerând că acestea nu sunt niciodată suficient de bune. A îmbrăca haina smereniei înseamnă să ne îmbarcăm într-o călătorie de durată a perfecţionării şi să facem din progresul pentru Domnul nostru cea mai mare bucurie şi cel mai mare efort al nostru.

10. Recunoscători în toate lucrurile

În al zecelea rând, smerenia Îi mulţumeşte fără încetare lui Dumnezeu. Avem maşină? Oare de câte ori se întâmplă să încheiem cu bine o călătorie şi să păşim pragul casei fără să ne amintim să-I mulţumim lui Dumnezeu? Mândria pune această reuşită pe seama abilităţii de a conduce, însă smerenia ştie că numai prin îndurarea Domnului nu suntem mistuiţi şi Îi mulţumeşte Lui pentru fiecare călătorie încheiată în siguranţă.

Mai mult însă, noi ar trebui să încredinţăm în mâna lui Dumnezeu orice călătorie, sau cel puţin să-I cerem ajutor în rugăciune la începutul fiecărei zile. Dacă acest lucru ni se pare exagerat, atunci nu suntem stăpâniţi de smerenie, ci de mândrie. Bineînţeles că nu vorbim aici numai despre şofat, întrucât adevărata smerenie îşi încredinţează toate activităţile în mâna Domnului prin rugăciune. Numai mândria consideră că lucrul acesta este obositor şi exagerat. Dependenţa de Dumnezeu şi recunoştinţa specifică faţă de El fac parte esenţială din ce înseamnă să îmbrăcăm haina smereniei.

11. Fără fantezii

A unsprezecea trăsătură a smereniei este faptul că ea nu îşi construieşte fantezii şi nu visează cu ochii deschişi că se află în centrul atenţiei tuturor. Ea nu îşi cântă propriile elogii. Mulţi oameni de treabă pot mărturisi că au făcut lucrul acesta, când mergând cu autobuzul, sau în timpul unei plimbări, sau în timp ce desfăşurau o activitate în mod mecanic, mintea lor a început să-şi creeze propria „telenovelă”, imaginându-şi situaţii în care ea însăşi era actorul principal.

Reveriile şi fanteziile care înalţă sinele alimentează mândria şi îndepărtează smerenia

Acest gen de reverie îi caracterizează în mod special pe tineri, însă smerenia nu doreşte să fie obiectul acestor ficţiuni personale interioare. Poate la prima vedere această ficţiune pare inofensivă, însă ea este rareori izvorâtă din smerenie, astfel încât smerenia vede aspectele ei păcătoase şi se ţine departe de ea. Reveriile şi fanteziile care înalţă sinele alimentează mândria şi îndepărtează smerenia. Pentru a putea îmbrăca haina smereniei ar trebui să avem întotdeauna la îndemână un „plan de gânduri” care să respecte Filipeni 4:8, evitând astfel capcana închipuirilor deşarte.

12. O părere înaltă despre Cristos

Ultima trăsătură a smereniei este, de fapt, cea dintâi şi cea mai mare. Smerenia are o părere înaltă despre Cristos. Ori de câte ori lucrările şi atributele Lui sunt preamărite în închinare, smerenia Îl admiră şi Îl laudă cu sinceritate. În citirea personală a Scripturii, smerenia se opreşte de fiecare dată când Îl vede pe Cristos, meditează la El şi Îl venerează. Ea nu trece cu uşurinţă şi nu ia de-a gata nicio întâlnire cu El pe paginile Scripturii, astfel că El ne modelează în permanenţă valorile şi înclinaţiile, iar noi vrem să fim ca El şi să ne asemănăm tot mai mult cu al Său chip. Pavel enunţă acest principiu în 2 Corinteni 3:18: „Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.” Cine Îl admiră pe Cristos mai mult ca orice şi Îl imită pe El, acela îmbracă haina smereniei.

Motivaţia pentru smerenie

Revenind la cuvintele apostolului Pavel, în ele găsim o motivaţie puternică de a căuta smerenia – „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har”. Aceste cuvinte sunt impresionante şi, dacă ne uităm la contextul lor, înţelegem foarte clar că Dumnezeu stă nu numai împotriva celor mândri dintre neconvertiţi, ci într-o mare măsură şi împotriva celor mândri dintre convertiţi. Dumnezeu ne va sta împotrivă dacă vom lăsa buruienile mândriei să ne sufoce smerenia.

Cuvântul tradus prin „a sta împotrivă” are şi în original exact acelaşi înţeles. Altfel spus, Dumnezeu, ca un comandant militar, îşi mobilizează armata împotriva celor mândri. Cuvântul descrie de fapt un duşman care în asaltul său se loveşte de o barieră insurmontabilă formată din soldaţi trimişi acolo de un general înţelept. Dumnezeu ne face nouă exact lucrul acesta dacă ne purtăm cu mândrie. Iar dacă încercăm să ocolim pe la stânga sau pe la dreapta, căutând un alt traseu pentru mândria noastră, Dumnezeu este gata să ne stea în cale şi să ne împresoare astfel încât să nu mai putem face nicio mişcare.

Dacă suntem mândri, Dumnezeu luptă împotriva noastră, obligându-ne să ne oprim în loc, astfel încât fiecare aspect al vieţii noastre spirituale este blocat. Atunci când studiem Cuvântul, El nu ne mai învaţă nimic, nu ne mai oferă nicio revelaţie încântătoare şi nu ne mai binecuvântează cu mângâieri sau cu satisfacţii. Totodată, El ne retrage călăuzirea, făcându-ne astfel şi complet inutili pentru Împărăţia Lui. Dumnezeu nu are cum să ne folosească în calitate de reprezentanţi ai Lui atâta timp cât în noi se află un lucru pe care El îl urăşte – mândria. El ne stă împotrivă şi ne opreşte complet orice har.

Pentru că ne-am lăsat pradă mândriei, Domnul poate găsi cu cale să ne lase în seama păcatelor noastre chinuitoare, oricare ar fi acestea. Poate că ne va părăsi complet autocontrolul, astfel încât ne vom pierde cumpătul uşor şi vom reacţiona nepotrivit la circumstanţele vieţii. În trecut, autocontrolul a fost pus şi păstrat de Dumnezeu în noi ca răspuns la rugăciune, însă de îndată ce mândria a pus capăt binecuvântărilor harului pentru noi, vom cădea de multe ori. Traseele de alimentare cu har şi cu sprijin vor fi întrerupte. Dacă ne găsim în postura aceasta, am face bine să ne supunem cât de curând, pentru că altfel rezultatele s-ar putea să fie foarte neplăcute pentru noi.

O descriere a modului în care Dumnezeu poate „sta împotriva” credincioşilor Lui se găseşte într-un verset foarte provocator din Evrei 12 (care citează din Proverbe) – „Fiule, nu dispreţui pedeapsa Domnului şi nu-ţi pierde inima când eşti mustrat de El.” Versetul acesta ne avertizează să nu dispreţuim pedepsele sau mustrările mai blânde ale Domnului, pentru că dacă o facem vor urma consecinţe şi mai severe.

Ne putem gândi la inundaţiile mari care au avut loc nu demult în unele părţi ale Marii Britanii. Cu toate că este o chestiune complexă şi nu ne putem pronunţa în privinţa ei cu certitudine absolută, aceste inundaţii ar putea fi o avertizare din partea Domnului cu privire la răul şi necredinţa din societatea noastră. Dar cu toate că a produs suferinţă multor oameni, totuşi ce pedeapsă blândă a fost aceasta dacă ne gândim la pierderile atât de mici de vieţi omeneşti!

Din nefericire, societatea noastră împietrită a eliminat cu dispreţ orice posibilitate ca aceste dezastre naturale să fie un avertisment de natură spirituală. Şi atunci la ce ar trebui să ne aşteptăm în continuare? Dacă ţara noastră refuză categoric să ia în considerare orice lecţie pe care ar putea s-o extragă din aceste necazuri şi să recunoască faptul că avem un Creator căruia trebuie să-I dăm socoteală, când se va înăspri mustrarea Domnului şi ce formă va îmbrăca ea? Când pedeapsa mai blândă este ignorată, ea trebuie să fie urmată de una mult mai aspră. Se va întâmpla acest lucru curând? Nu ştim, pentru că Dumnezeu hotărăşte după planul Său tainic cât timp mai are îndelungă răbdare, însă atunci când pedeapsa va veni, ea va fi mult mai dură decât avertizarea premergătoare.

Aplicând aceasta la vieţile noastre personale, dacă Dumnezeu a intervenit să ne curme mândria, Îl vom ignora noi oare şi vom aştepta disciplinarea Lui mult mai severă?

Măreţul har

Să ne îndreptăm însă atenţia spre partea pozitivă şi complet neaşteptată a afirmaţiei lui Petru: „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har.” Singurul mod în care putem progresa în smerenie este prin ajutorul oferit de Dumnezeu; cu toate acestea, ce face El? El ne răsplăteşte tocmai pentru progresul acesta. Domnul este atât de bun încât orice înaintare în smerenie atrage asupra noastră şi mai mult har. Ce principiu extraordinar este acesta! Este ca şi cum am zice că banul la ban trage, pentru că smerenia la smerenie trage. Dumnezeu dă „har celor smeriţi”.

Cu alte cuvinte, dacă dobândim smerenia prin rugăciune şi dacă ne „îmbrăcăm” cu haina ei, dacă adoptăm standardele ei, Dumnezeu ne va da şi mai mult ajutor în viaţa noastră spirituală – mai multă putere asupra păcatului, mai multe răspunsuri la rugăciuni, mai multe binecuvântări în viaţă, mai multe eliberări, mai mult ajutor, mai multă utilitate, mai multă înţelepciune şi discernământ, mai multă pricepere, mai multă dragoste, mai multă blândeţe, mai multă bunăvoinţă, mai multă credinţă şi mai multă răbdare şi îngăduinţă. Domnul să ne dea mai mult din aceste binecuvântări!

Ne va oferi Dumnezeu mai mult din aceste binecuvântări? Da, dacă ne rugăm şi luptăm pentru smerenie, pentru că El dă har celor smeriţi. Dumnezeu stă împotriva mândriei, însă sporeşte izvorul de har ce curge înspre cei smeriţi.

„Smeriţi-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu”, ne îndeamnă Petru. Smerenia contravine instinctelor primare ale inimii corupte a omului. Există în noi o voce care ne spune că nu avem cum să trăim aşa cum ne cere smerenia pentru că va fi nevoie să ne afirmăm în permanenţă, să ne purtăm singuri de grijă, să luptăm pentru supremaţie şi să ne păstrăm respectul de sine. Dar, zice Petru, dacă vă smeriţi sub mâna tare a lui Dumnezeu şi vă puneţi încrederea în El, veţi vedea biruinţa smereniei.

Spuneţi-vă vouă înşivă: „Nimic nu este prea greu pentru El. Niciodată nu m-a dezamăgit şi nu m-a uitat şi, în orice împrejurări, mă pot baza pe ajutorul Său. Dacă mă cheamă să trec prin ape adânci, sunt gata să spun că purtarea Lui de grijă este perfectă. Indiferent dacă sunt antrenat pentru ceva cu totul nou, dacă sunt pus la încercare ca să-L mărturisesc pe El, ori dacă sunt modelat ca să fiu o mângâiere pentru alţii aflaţi în dificultate, oricare ar fi motivul, eu voi rămâne sub mâna Lui cea puternică şi nu voi renunţa să urmăresc smerenia.”

Înălţarea promisă

La final, Petru adaugă o mare promisiune: trebuie să vă smeriţi „pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe.” Într-o vreme credeam că aceste cuvinte se referă la sfârşitul vieţii pe pământ, ca şi cum Petru ar zice: „Fiţi tari indiferent de greutăţile prin care treceţi, pentru că la sfârşitul călătoriei acestei vieţi, El vă va înălţa.” Numai că expresia „la vremea Lui” înseamnă de fapt „la vremea hotărâtă de El pentru voi”, care ar putea veni foarte curând şi nicidecum abia la sfârşitul vieţii. La momentul potrivit, în acord cu voia Lui perfectă, Dumnezeu ne va înălţa, ne va proslăvi şi ne va binecuvânta cu bucurie şi făcându-ne folositori, cu condiţia să ne smerim sub mâna Lui cea tare.

În fine, cu privire la smerenie Petru mai zice: „Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.” Iarăşi, a fost o vreme când eram convins că Petru ne spune că atunci când avem îngrijorări şi poveri pe care nu le putem duce, tot ce trebuie să facem este să le aruncăm asupra Domnului, ştiind că El ne poartă de grijă şi că le va rezolva cumva. Versetul are, fără doar şi poate, şi acest sens, însă el spune mai mult decât atât. Cuvântul tradus prin „aruncaţi” mai este folosit în Noul Testament în limba greacă în Luca 19:35, unde citim că oamenii şi-au „aruncat” hainele pe măgăruşul pe care Domnul a intrat călare în Ierusalim în ovaţiile mulţimilor. Cuvântul „a arunca” înseamnă „a aşeza cu un gest viguros”, descriind o acţiune bruscă şi energică menită a dovedi că oamenii şi-au dat hainele de bunăvoie şi cu bucurie pentru slujirea şi recunoaşterea Domnului. Ei au făcut-o pentru El.

Şi aici, în îndemnul dat de Petru, cuvântul „a arunca” nu înseamnă să aşezăm obosiţi necazurile noastre la picioarele lui Cristos pentru ca El să le rezolve, ci să I le dedicăm cu bucurie într-un act de slujire. Ce ar putea să însemne aceasta? Înseamnă să spunem: „Voi considera toate poverile mele ca fiind slujirea mea pentru El, mă voi încrede în El, Îl voi mărturisi şi mă voi apropia de El. Da, le voi aduce înaintea Lui ca să-I cer ajutorul, dar în acelaşi timp le voi pune în slujba Lui ca parte din mărturia mea şi voi ieşi biruitor din ele prin El. Oamenii se vor gândi la mine şi vor zice: «În toate încercările acestea, el L-a iubit pe Domnul şi L-a mărturisit. Şi-a păstrat liniştea şi smerenia.»”

Dacă am face lucrul acesta, Evanghelia harului ar străluci în noi în toate împrejurările, iar oamenii ar fi cu atât mai atinşi, mai influenţaţi şi mai impresionaţi de Evanghelie.

Tot aşa cum oamenii şi-au pus hainele pe măgăruş pentru Cristos, noi Îi dăm Lui toate încercările prin care trecem ca parte din slujirea noastră pentru El. Ne punem problemele la dispoziţia Lui şi în acelaşi timp I le dăm ca să primim ajutor; iar atunci ele lucrează în noi smerenie.

John Wesley a mers ca misionar în Georgia, unde a eşuat lamentabil. Manierele şi comportamentul lui erau caracteristice oamenilor din înalta societate, lucru de care el era conştient, purtându-se adeseori cu aroganţă faţă de oamenii de „mai prejos ca rang”. Era un gentleman şi un învăţat cu mare autoritate, însă eşecul acesta l-a smerit foarte mult. Întors pe tărâm britanic, el a început să caute cu smerenie faţa Domnului şi abia atunci a putut deveni agentul principal al Marii Treziri Spirituale începute în 1739.

George Whitefield a fost pregătit pentru rolul său în Marea Trezire tot prin acest dar al smereniei. Domnul a folosit împrejurări şi evenimente din viaţa lui ca să-l facă un om extrem de smerit, pentru ca apoi să-l poată folosi cu putere.

Acelaşi lucru s-a petrecut şi cu Martin Luther. Despre acesta credem în general că a fost un om puternic, îndrăzneţ şi sigur pe sine, mai ales când ne gândim că a bătut în cuie cele 95 de teze pe poarta bisericii din Wittenberg, marcând începutul marii Reforme. Numai că Luther devenise un om foarte smerit înaintea Domnului, ştiind foarte bine că din clipa aceea renunţa la orice carieră în biserică, în mănăstire şi la Universitatea din Wittenberg, la orice promovare, apreciere şi acceptare. Ca să asculte de glasul propriei conştiinţe, el trebuia să renunţe la toate aspiraţiile şi planurile sale şi să devină un cleric rebel şi proscris, adică tocmai genul de persoană de care avea nevoie Domnul ca să reverse asupra ei har după har şi s-o facă extrem de folositoare.

Vedem că acelaşi principiu lucrează şi în viaţa lui C. H. Spurgeon. Omeneşte vorbind, el era un om cu o minte strălucită şi extraordinar de înzestrat, dar ce a făcut Domnul ca să-l pregătească pentru lucrarea vieţii sale? I-a interzis resursele necesare pentru a dobândi educaţie la o şcoală cu prestigiu şi l-a trimis într-o localitate izolată denumită Waterbeach, unde Spurgeon a predicat Evanghelia într-o biserică acoperită cu stuf, asumându-şi răspunderea spirituală pentru o comunitate formată din mai multe sate. Acolo Domnul l-a călit ca instrument în lucrarea Lui, dând har celor smeriţi.

Dacă am fi cu toţii mai smeriţi în lăuntrul nostru! Nu vreau să pun că ar trebui să ne prefacem a avea o formă de smerenie în felul în care ne comportăm, ci că smerenia ar trebui să domnească în inimile, în minţile şi în relaţiile noastre. Cât har am avea atunci! De aceea trebuie să ne rugăm pentru ea şi să lucrăm pentru ea, fiind cu mare băgare de seamă la toate ispitele mândriei, iar lucrul acesta trebuie să-l facem fără întrerupere.

„Tot aşa şi voi, tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni. Şi toţi, în legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu smerenie. Căci

«Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har»”. Smeriţi-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe. Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.”

Adevărata lucrare de eliberare

Titlul acestui articol nu trebuie interpretat, desigur, în sens carismatic. Nu veţi găsi aici sfaturi despre cum să scoateţi demonii, ci despre cum îi puteţi ajuta pe credincioşii adevăraţi care au trăit sub influenţa puternică a ideilor carismatice şi au ajuns la un moment dat să înţeleagă că acestea sunt greşite. Ei au ieşit dintr-o lume a vorbirii în limbi, a vedeniilor, profeţiilor, stărilor de extaz, dansului şi străfulgerărilor şi a tuturor celorlalte activităţi asociate cu acestea şi au căutat părtăşia printre creştinii „tradiţionali”.

Aceşti prieteni vin de multe ori cu probleme, iar pastorii şi lucrătorii bisericii trebuie să fie gata să-i ajute. Unii lasă în urmă atât de repede şi de uşor mişcarea carismatică încât nu ai zice că înainte aveau o gândire şi un comportament radical diferite. Recunoaştem că unii au nevoie de puţin ajutor sau chiar deloc pentru a se adapta la creştinismul conservator, biblic.

Mulţi constată însă că timpul petrecut în mişcarea carismatică a produs în ei tulburare, nesiguranţă şi poate chiar răni spirituale. Ei au renunţat la o mulţime de elemente de suport emoţionale şi au rupt legăturile cu numeroşi prieteni apropiaţi, lucru care le-a produs o suferinţă considerabilă.

Doctrina, închinarea, părtăşia şi slujirea îmbracă acum pentru ei o formă cu totul nouă. Mediul nou în care au intrat înseamnă un fel de a gândi şi a privi lucrurile complet diferit de cel din cercurile carismatice. Mai mult, în subconştientul lor încă zace acea teamă sâcâitoare că aceşti „tradiţionalişti” sunt într-adevăr nişte formalişti reci şi fără viaţă cum au auzit până atunci – oameni care nu au gustat niciodată Duhul şi care se împotrivesc în mod voit puterii Sale eliberatoare.

Vorbind la modul general, există trei cauze principale pentru care oamenii părăsesc mişcarea carismatică. Prima dintre ele este cea mai dezirabilă şi îi determină de cele mai multe ori pe oameni să se adapteze total la învăţătura evangelică dreaptă. Celelalte două dau naştere la „convertiţi” mai puţin stabili.

O primă cauză este atunci când oamenii trăiesc o dezamăgire sau deziluzie mare cu privire la mişcarea carismatică şi încep să-i studieze cu mai mare atenţie declaraţiile. Poate că tocmai au pierdut pe cineva din familie sau un prieten apropiat şi au văzut cu ochii lor promisiunile mincinoase şi eşecul profeţiilor de vindecare. Poate că şi-au dat seama de lipsa de sinceritate şi de mândria care caracterizează activitatea carismatică şi au rămas uimiţi.

Studiul biblic obiectiv a făcut atunci ca întreaga zidire a practicilor carismatice să se năruiască înaintea lor

De exemplu, cu câţiva ani în urmă carismaticii din lumea întreagă au fost şocaţi de fenomenele neobişnuite asociate cu mişcarea Toronto Blessing şi au deschis Cuvântul lui Dumnezeu cu o nouă dorinţă de a descoperi. Studiul biblic obiectiv a făcut atunci ca întreaga zidire a practicilor carismatice să se năruiască înaintea lor.

O a doua cauză pentru care oamenii părăsesc activitatea carismatică este nemulţumirea personală. Deşi există o şansă ca aceasta să le deschidă ochii pentru adevăr, de cele mai multe ori nu se întâmplă aşa. În grupurile carismatice de studiu este întreţinut în mod artificial un nivel ridicat de interdependenţă emoţională, iar în acest context pot apărea supărări care să-i determine pe unii să plece. Tradiţionaliştii luaţi în derâdere ar putea interpreta acest gest ca pe un act de protest, numai că reacţia lor este una de nemulţumire personală şi nu are nicio legătură cu doctrina; prin urmare, chiar dacă aceşti „emigranţi” critică fenomenul pe care l-au părăsit, se poate ca acesta să fie doar efectul unor sentimente rănite.

Unii oameni pleacă fiindcă „darurile” lor nu au fost apreciate suficient sau pentru că aspiraţiile lor la o poziţie de conducere s-au năruit. Cel mai probabil însă, aceştia se vor întoarce, iar dacă nu la acelaşi grup, atunci într-o altă zonă a mişcării carismatice. Aproape am putea spune că cu cât este mai gravă insulta, cu atât se vor întoarce mai repede. Este adevărat că avem oportunitatea să ajutăm astfel de oameni nemulţumiţi să vadă adevăratele probleme şi să ne rugăm ca Domnul să le deschidă ochii, însă eforturile noastre pot fi în zadar.

O a treia cauză pentru care oamenii pleacă, dar numai pentru a se întoarce într-un final este temperamentul instabil. Nu vorbim aici despre stabilitatea mintală a oamenilor, ci despre incapacitatea lor de a gândi clar şi de a identifica principiile biblice fundamentale de comportament. Învăţătura carismatică, fiind atât de subiectivă, de experimentală, de emoţională şi de speculativă produce acest gen de instabilitate la unii oameni.

Ei acumulează o cantitate mare de idei şi de exemple, însă nu dispun de o metodă sigură de a le verifica. Mintea lor lucrează atât de mult cu fragmente dezordonate încât îşi pierde capacitatea de a ordona lucrurile după importanţa lor şi de a judeca limpede.

Este aproape imposibil să-i ajuţi pe cei care se află în această situaţie. Oricât de rapid ai încerca să le explici un lucru, în mintea lor se nasc alte câteva zeci de idei. Ei stabilesc dacă un lucru este bun sau rău în funcţie de numărul argumentelor favorabile posibile şi nu de validitatea biblică a afirmaţiilor. Instabilii se întorc de obicei la starea confortabilă de confuzie din cadrul unui grup carismatic.

Era necesar să amintim şi acele ultime două categorii, fiindcă trebuie să fim pregătiţi să suferim dezamăgire. Cu toate acestea, să nu uităm că Domnul lucrează. Mulţi dintre copiii lui Dumnezeu părăsesc această mişcare din motive corecte, biblice, şi credem că mult mai mulţi o vor face şi în continuare. Ne dorim să salvăm cât mai mulţi oameni de la şirul nesfârşit de greşeli care compun mişcarea carismatică şi de la exploatarea la care sunt supuşi din partea unor lideri „de vârf” lipsiţi de sinceritate şi de transparenţă.

De multe ori în cadrul întâlnirilor carismatice, totul se reduce la plăcerea spectacolului şi la fericirea personală, subiectele adevărate ale Credinţei fiind lăsate în umbră

Se impune să mai precizăm un lucru. Să nu credem cumva că toţi cei care pleacă din rândul carismaticilor sunt cu adevărat convertiţi. Spun lucrul acesta cu mare grijă, întrucât mulţi dintre ei sunt convertiţi, însă nu uităm faptul că mulţi oameni au fost atraşi cu promisiuni de vindecare şi chiar de prosperitate, nicidecum cu o provocare la pocăinţă şi supunere faţă de Cristos. Odată intraţi, ei au fost hrăniţi nu cu doctrină, ci cu pastile emoţionale. De multe ori în cadrul întâlnirilor carismatice, totul se reduce la plăcerea spectacolului şi la fericirea personală, subiectele adevărate ale Credinţei fiind lăsate în umbră. Iar când este prezentată Evanghelia, ea îmbracă de obicei o formă superficială de credinţă facilă. Prietenia şi fenomenalul iau locul vieţii spirituale adevărate. De aceea, mulţi dintre participanţi nu sunt mântuiţi cu adevărat, iar dacă aceştia părăsesc mişcarea şi se îndreaptă spre o biserică evanghelică sănătoasă, nevoia lor cea mai mare este să audă Evanghelia.

Această precizare trebuie completată însă cu un apel la respect faţă de foştii carismatici care sunt credincioşi sinceri şi veritabili. Unii dintre ei s-au îndreptat cu mulţi ani în urmă spre mişcarea carismatică din pricina lipsei de viaţă dintr-o biserică evanghelică tradiţională. Sunt multe biserici cu o doctrină sănătoasă, dar în care oamenii fac atât de puţin pentru Domnul încât îi putem înţelege pe aceia dintre membri care aleg părtăşia unui grup carismatic. Chiar dacă greşesc făcând aceasta, ne închipuim ce chin trebuie să fi fost pentru ei să-şi ţină în viaţă credinţa şi dragostea într-o biserică „sănătoasă”, dar lipsită de entuziasm! Ei s-au simţit oarecum constrânşi să plece din acea biserică sănătoasă, dar cufundată într-un somn sănătos. De multe ori tocmai dorinţa de a-I fi pe plac lui Dumnezeu i-a determinat pe oameni (deşi în mod greşit) să plece în biserici carismatice mai animate. Noii lor învăţători de aici i-au convins să caute vorbirea în limbi şi alte lucruri neobişnuite, iar dorinţa lor de a se supune lui Dumnezeu i-a determinat să se deschisă spre aceste experienţe noi.

Deşi au fost induşi în eroare, au fost sinceri, iar sinceritatea lor merită respectul nostru. Poate că ei au fost mai sinceri decât adunarea sănătoasă pe care au lăsat-o în urmă.

Spunem lucrul acesta pentru a încuraja o măsură potrivită de respect pentru aceia care se întorc la noi din sânul grupărilor carismatice. Poate că tocmai noi, evanghelicii tradiţionali, am greşit faţă de ei prin letargia şi răceala noastră spirituală.

Care sunt problemele sau urmele care continuă să le dea bătăi de cap credincioşilor după ce au părăsit mişcarea carismatică? Pe paginile următoare vom trece în revistă câteva dintre dificultăţile întâlnite şi vom scoate în evidenţă acele învăţături biblice asupra cărora trebuie să insistăm pentru a le rezolva.

Zece probleme de durată

1. Supremaţia imaginaţiei

Prima problemă cu care se confruntă în continuare cei care părăsesc mişcarea carismatică se naşte din supremaţia imaginaţiei. La mulţi dintre ei, imaginaţia a lucrat din greu ca să creeze o viaţă spirituală artificială în care Dumnezeu le-a vorbit neîntrerupt prin călăuzire directă. Ei s-au simţit conduşi să facă un lucru sau altul şi au „primit” cunoaştere despre cutare sau cutare lucru. În multe situaţii, au pus fiecare sentiment şi trăire pe seama unui imbold venit direct de la Duhul Sfânt. Religia pe care au învăţat-o a fost complet diferită de cea a creştinismului biblic, fără ca ei să-şi fi dat seama de lucrul acesta.

Ei au propovăduit un sistem de gândire care ia convingerile creştine fundamentale şi le aplică pe o formă de misticism în care omul „cunoaşte” atingerea divină şi primeşte într-un mod direct şi paranormal o cunoaştere inaccesibilă altora. Când cineva traduce vorbirea în limbi, ceea ce-i vine prima dată în minte este înţelesul corect. Pentru mulţi, ideile obişnuite trebuie ridicate la rang de „cuvinte de cunoaştere”. Şi lista închipuirilor inspirate este lungă.

Mulţi foşti carismatici sunt şocaţi să afle care este adevărata învăţătură biblică despre unirea cu Dumnezeu şi cum funcţionează aceasta. Fără să înţeleagă această învăţătură ei rămân pe mai departe nedumeriţi, dependenţi de sentimentele lor şi de aşa-zisele mesaje primite de la Dumnezeu.

Tot ce ştim noi despre Cristos şi despre căile Lui trece din Cuvânt în mintea noastră, unde se întâlneşte şi îşi dă mâna cu credinţa

Noi trebuie să le explicăm, atât prin predicare, cât şi prin interacţiune personală, pasajele din Noul Testament care vorbesc despre trăirea „prin credinţă”, iar aceasta nu doar pentru a le putea explica mântuirea, ci şi pentru a le explica „mecanismele” unirii noastre permanente cu Dumnezeu. Trebuie să le explicăm că noi nu-L cunoaştem pe Domnul prin intermediul unor simţuri fizice sau sentimente, nici printr-o legătură directă sau de tipul „clarviziunii”. Sentimentele sunt reacţia noastră la ceea ce înţelegem. Noi Îl cunoaştem pe Dumnezeu prin ceea ce ne este descoperit în Cuvântul Său. Credem tot ce spune acesta despre El, ne încredem în El şi ne bucurăm de El. Tot ce ştim noi despre Cristos şi despre căile Lui trece din Cuvânt în mintea noastră, unde se întâlneşte şi îşi dă mâna cu credinţa. Legătura principală dintre Dumnezeu şi noi este prin înţelegerea noastră şi prin reacţia noastră de încredere. Bineînţeles că avem şi numeroase dovezi, cum sunt rugăciunile ascultate, precum şi o doză de siguranţă, însă legătura principală este primirea Cuvântului.

Cum rămâne atunci cu sentimentele? Trebuie să explicăm faptul că în experienţa spirituală autentică, sentimentele iau naştere ca reacţii la ceea ce pricepe mintea. Dumnezeu nu obişnuieşte să ne apeleze direct latura emoţională. Fie că vorbim despre dragoste, recunoştinţă, siguranţă, ruşine sau convingere de păcat, acestea se plămădesc înăuntrul nostru ca rezultat al lucrurilor pe care le înţelege mintea.

În viaţa creştină totul vine „prin credinţă”, iar aceasta înseamnă în mod necesar prin înţelegere. Nu avem cum să credem un lucru fără să ne gândim la el.

Care este rolul Duhului Sfânt în toate acestea? Trebuie să explicăm faptul că Duhul Sfânt luminează mintea, capacitând-o să priceapă adevărurile din Cuvântul lui Dumnezeu. El nu transmite minţii credinciosului adevăruri spirituale care nu se regăsesc în Biblie. Ceea ce face însă este să ne ascută mintea ca să vedem lucrurile dezvăluite în Scriptură.

Apoi, când am înţeles aceste lucruri şi le-am primit prin credinţă, Duhul ne atinge în mod repetat mintea astfel încât să le vedem cu o claritate şi mai mare şi să avem parte de mai multă bucurie şi dragoste. O veche expresie puritană numeşte aceasta „îmbrăţişarea Duhului”. Cât de bun este Duhul lui Dumnezeu!

Ideea principală este că orice experienţă spirituală veritabilă trebuie să străbată mintea, conştientul, şi să fie primită prin credinţă. De îndată ce reuşim să le transmitem foştilor carismatici acest adevăr fundamental al credinţei creştine, ochii li se deschid şi înţeleg că au fost induşi în eroare de o formă de creştinism denaturată. Atunci ei nu mai sunt la mila imaginaţiei.

Bineînţeles că trebuie să-i asigurăm pe aceşti prieteni că există şi numeroase dovezi palpabile ale lucrării lui Dumnezeu în vieţile noastre. Ea se vede în natura nouă pe care o primim în momentul convertirii şi în numeroasele răspunsuri la rugăciune care vin după aceea. De nenumărate ori am fost întăriţi ca să ne putem îndeplini sarcinile, am primit putere să mărturisim şi am fost eliberaţi din încercări ca răspuns la rugăciuni. Am văzut în repetate rânduri cum Dumnezeu a intervenit în mod clar schimbând împrejurările. În toate acestea vedem mâna Domnului, însă numai în Cuvânt putem auzi, ca să zicem aşa, vocea Lui autoritară care ne descoperă doctrina şi poruncile Sale.

Ca să rezumăm, noi Îl cunoaştem pe Domnul prin ceea ce El a spus (în Cuvânt), la care se adaugă ceea ce face El ca răspuns la rugăciune. Noi nu primim din partea lui Dumnezeu comunicări directe cu rol de autoritate.

Cât de mult diferă această învăţătură istorică, biblică, de ideile mistice şi oculte care s-au strecurat în învăţătura carismatică modernă! „Deconectează-ţi mintea”, zic ei, „pentru că nu face decât să te împiedice şi să te deranjeze. Ridică mâinile, închide ochii, leagănă-te dintr-o parte în alta, aruncă-te în abis, dă frâu liber sentimentelor, lasă-ţi spiritul să preia controlul, repetă Numele Mântuitorului, vorbeşte în limbi şi atunci vei activa legătura ta directă şi mistică cu Dumnezeu şi vei simţi şi vei vedea după cum te va mişca Duhul.”

Repet, Dumnezeu vorbeşte din Cuvânt adresându-Se minţii, care este organul priceperii şi sălaşul credinţei. Iată în continuare câteva dintre pasajele importante la care trebuie să facem referire atunci când subliniem importanţa primordială a credinţei (care presupune, în mod natural, pricepere).

„Astfel, credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Cristos” (Romani 10:17).

„Pentru ca să li se îmbărbăteze inimile … şi să capete toate bogăţiile plinătăţii de PRICEPERE” (Coloseni 2:2).

„Staţi tari ÎN CREDINŢĂ” (2 Corinteni 1:24).

„Pentru că umblăm PRIN CREDINŢĂ, nu prin vedere” (2 Corinteni 5:7).

„Pe deasupra tuturor acestora, luaţi SCUTUL CREDINŢEI, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău” (Efeseni 6:16).

„PRIN CREDINŢĂ a părăsit el [Moise] Egiptul … pentru că a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut” (Evrei 11:27).

„Aşa încât Cristos să locuiască în inimile voastre PRIN CREDINŢĂ; pentru ca, având rădăcina şi temelia pusă în dragoste, să puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii care este lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea; şi să cunoaşteţi dragostea lui Cristos, care întrece orice cunoştinţă, ca să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu” (Efeseni 3:17-19).

2. Istorisiri şi revelaţii

O a doua problemă care îi afectează pe mulţi dintre cei ce părăsesc cercurile carismatice este încrederea lor anterioară în surse nebiblice de doctrină şi de mângâiere, precum istorisirile şi noile revelaţii. Cei mai mulţi carismatici cred la modul teoretic că toate istorisirile, viziunile şi cuvintele de cunoaştere trebuie să treacă de testul Scripturii, însă prea puţini sunt cei care chiar procedează aşa. (Atunci când liderii carismatici încearcă să-şi justifice viziunile cu ajutorul Scripturii, aceste încercări merg de la superficial până la absurd.)

Problema este că foştii carismatici simt adeseori un mare gol lăuntric după ce lasă în urmă şirul neîntrerupt de învăţături exemplificative şi de cuvinte profetice. Unii rămân vulnerabili şi gata să creadă tot ce citesc în literatura creştină anecdotică uşoară.

Facem adeseori referire la felul în care mişcarea carismatică coboară pragul credulităţii oamenilor, lucru care chiar se întâmplă. Mulţimea de întâmplări cu vindecări, experienţe extraordinare şi revelaţii trebuie în general crezută, pentru că altfel viaţa creştină ar fi un adevărat coşmar de suspiciune. Unii rezolvă problema crezând totul (oricât ar fi de nebiblic), în timp ce alţii „aproape” cred. (Vezi problema nr. 10 pentru alte comentarii pe acest subiect.)

Din păcate, nu este suficient să-i îndreptăm pe oameni către Scriptură, deoarece prietenii noştri carismatici au auzit citate din Scriptură folosite pentru a justifica lucruri dintre cele mai bizare. Prin ignoranţa lor faţă de orice reguli de interpretare, învăţătorii carismatici au răpit Scripturii orice claritate, consecvenţă şi autoritate. Ceea ce trebuie să facem este să încurajăm un nou respect şi o mai profundă reverenţă şi dragoste pentru Scriptură, făcându-le cunoştinţă prietenilor noştri cu regulile pe care Biblia le promovează pentru propria sa interpretare. Ei trebuie să acorde importanţă contextului şi să compare textele biblice între ele. Trebuie să afle despre conceptul de „analogie a credinţei” propus de reformatori, concept care presupune să ne înarmăm cu o cunoaştere intelectuală clară a tuturor doctrinelor majore ale Bibliei, iar apoi să verificăm toate ideile noastre cu privire la înţelesul unui pasaj pe baza acestor doctrine.

Articolul de faţă nu îşi propune să recapituleze regulile principale de interpretare, însă foştii carismatici au nevoie de experienţa eliberatoare a studiului biblic serios şi logic. Ei trebuie să vadă ce au pierdut în toţi aceşti ani. Abia atunci vor putea să se bucure de o Scriptură care călăuzeşte cu adevărat şi care nu este o carte haotică a misterelor ce are nevoie de o revelaţie personală pentru a-şi face descoperit înţelesul. Prin urmare, trebuie ca în programele noastre de educaţie să lăsăm timp şi loc pentru subiectul „Interpretarea Bibliei pentru toţi”.

Trebuie să-i îndreptăm pe prietenii noştri înspre cărţi precum Body of Divinity a lui Thomas Watson, unde se vor bucura să găsească, într-o formă bine sistematizată, Adevărul doctrinar care le-a fost refuzat până acum. În felul acesta ei vor dobândi ancora solidă a doctrinei sănătoase fără de care vor fi mereu vulnerabili la ideile omeneşti, nebiblice.

3. Închinarea cu reverenţă

A treia problemă cu care se confruntă numeroşi credincioşi ieşiţi din mişcarea carismatică ţine de adaptarea la o formă de închinare caracterizată de reverenţă. În cele mai multe comunităţi carismatice, închinarea este concepută astfel încât să fie subiectivă şi motivatoare doar la nivel uman. În acest sens, ingredientele principale folosite sunt muzica instrumentală şi ritmul. De asemenea, închinarea are de obicei un caracter informal, sacrificând uimirea şi reverenţa. Ea are de-a face mai mult cu sentimentele şi trupul decât cu mintea şi sufletul.

Cei care pleacă dintr-un grup carismatic ajung fie într-o biserică evanghelică cu o închinare conservatoare, fie într-una care acceptă compromisul şi foloseşte cântece carismatice. Aceasta din urmă nu va putea să le arate foştilor carismatici frumuseţea adevăratei închinări fiindcă a pervertit-o ea însăşi.

În cazul fericit, foştii carismatici ajung în locuri în care pot învăţa despre scopurile biblice ale închinării. Lor va trebui să le scoatem în evidenţă cel mai important principiu dintre toate, şi anume că închinarea trebuie să fie „în duh şi în adevăr”. Aceasta se referă şi la faptul că ea trebuie să fie o închinare cu mintea şi în conformitate cu Adevărul revelat al lui Dumnezeu.

Este foarte important ca orice credincios să înţeleagă faptul că închinarea trebuie să poată fi exprimată în cuvinte (fie că acestea sunt doar gândite, rostite sau cântate). Orice nu îndeplineşte acest criteriu nu este închinare adevărată.

Închinarea trebuie să fie în acelaşi timp obiectivă şi subiectivă; ea trebuie să fie încărcată cu laude şi admiraţie la adresa lui Dumnezeu şi a atributelor şi lucrărilor Lui. Ea trebuie adusă în smerenie şi reverenţă. Închinarea trebuie să includă pocăinţă (care lipseşte adeseori din cântecele carismatice). Ea nu trebuie să fie marcată de spiritul competitiv al muzicii elaborate şi al virtuozităţii instrumentale, pentru ca nu cumva oamenii să se bucure mai mult de acestea decât de închinarea spirituală, iar muzicienii să iasă în evidenţă cu talentele lor.

Închinarea nu trebuie să împrumute ritmuri şi acorduri asociate cu industria muzicală seculară şi cu mesajele ei care se împotrivesc lui Dumnezeu şi moralităţii. Cuvântul lui Dumnezeu cere o separare clară între sacru şi profan.

Cam acestea sunt principiile pe care trebuie să le expunem pe baza unor pasaje pasaje biblice ca Ioan 4 şi Apocalipsa 4-5. Foştii carismatici trebuie să înţeleagă că au îmbrăcat până acum o formă de închinare firească, lumească, egocentrică şi care este o întristare pentru Duhul Sfânt. Plăcerea omenească, obţinută din aceste stiluri lumeşti depravate, a eclipsat activitatea spirituală adevărată, iar acum toate acestea trebuie respinse ca lucruri nelegitime şi dăunătoare. Doar după ce vor face lucrul acesta, vor putea să aducă din toată inima şi într-un mod sincer o închinare autentică, plină de respect şi de atenţie, manifestând o adevărată bucurie spirituală.

4. Fenomene vizibile

A patra problemă care le dă mari bătăi de cap foştilor carismatici este foamea continuă de fenomene precum vindecările şi profeţiile. Când nu au parte de ele, ei se simt nemotivaţi şi nesiguri. Aceste aşa-zise dovezi ale prezenţei Duhului Sfânt au fost pentru ei multă vreme un înlocuitor al credinţei, iar acum când le-au lăsat în urmă, constată că le este greu să trăiască prin credinţă.

Noi, creştinii, nu suntem însă lipsiţi de dovezi ale lucrării lui Dumnezeu în noi, şi este bine să-i ajutăm pe prietenii noştri tulburaţi să vadă aceste dovezi. Convertirea, sfinţirea şi păstrarea sunt cele mai mari dintre toate.

Un lucru şi mai important este să-i învăţăm să-şi pună credinţa în ceea ce spune Dumnezeu în Cuvântul Său. Credinţa creşte cel mai mult atunci când este pusă în practică, mai întâi primind şi crezând învăţătura Cuvântului, iar apoi apropiindu-ne de Domnul în rugăciune ca răspuns la toate problemele şi nevoile vieţii.

Pe aceștia trebuie să-i ajutăm să accepte „numai Scriptura” ca regulă a credinței și trăirii lor.

Foştii carismatici trebuie încurajaţi să dea dovadă de un discernământ sobru, punându-şi încrederea numai în Cuvânt şi ignorând explicaţiile carismatice ale experienţelor neobişnuite. Poate le va fi util să afle că tocmai acele fenomene şi „minuni” pe care s-au bazat până acum pot fi întâlnite în egală măsură şi în afara cercurilor creştine. Ele sunt răspândite chiar şi în rândul sectelor păgâne şi nu sunt nicidecum dovezi ale lucrării Duhului. Chiar în sânul mişcării carismatice, mulţi lideri neevlavioşi (ba chiar imorali şi nelegiuiţi) au reuşit să producă aceste aşa-zise semne ale aprobării şi puterii lui Dumnezeu.

Foştii carismatici trebuie să înţeleagă totodată că în aceste experienţe neaşteptate, un rol important îl joacă tehnici ascunse de hipnoză şi manipulare psihologică. Pe scurt, noi trebuie să-i ajutăm pe aceşti prieteni să accepte principiul „numai Scriptura” ca regulă de bază pentru umblarea lor şi să-şi găsească plăcerea în minunile Cuvântului. În ce priveşte încurajarea, oare nu sunt suficiente dovezile inconfundabile ale puterii lui Dumnezeu în susţinerea şi în binecuvântarea mărturiei noastre?

În vederea întăririi credinţei, este imperios să le arătăm foştilor carismatici cum să se bazeze pe promisiuni în loc să caute minuni pământeşti care, dacă există, nu sunt decât un amestec de trucuri teatrale şi efecte psihologice. O carte excelentă pe care o putem recomanda este A Divine Cordial a lui Thomas Watson, publicată şi sub titlul All Things for Good. La fel de minunată este şi cartea lui A W Pink, Comfort for Christians. Cărţi ca şi acestea le arată credincioşilor cum trebuie să se raporteze la încercările de tot felul. Viaţa creştină se trăieşte nu prin vedere, ci prin credinţă, iar umblarea pe această cale trebuie să devină ţelul credincioşilor care au părăsit mişcarea carismatică.

5. Absenţa slujirii

A cincea problemă cu care se confruntă unii dintre foştii carismatici este rezultatul lipsei implicării şi dedicării în slujirea autentică a Domnului. Noi am fost mântuiţi ca să-I slujim Lui şi să fim la dispoziţia Lui. Ţelul nostru ar trebui să fie ca împreună să ne implicăm în lucrarea de evanghelizare. Mediul carismatic însă este unul predominant egocentric. Bineînţeles că există şi excepţii şi că unii carismatici sunt deosebit de activi pentru Domnul, inclusiv în lucrări ce ţin de purtarea de grijă pentru alţii. În general însă, situaţia este cu totul alta.

Foarte rar se va întâmpla să găsim adunări carismatice preocupate la modul serios să organizeze şcoli duminicale cu scop de evanghelizare şi alte activităţi similare ce urmăresc binele spiritual al comunităţii. Da, vom găsi multă hărnicie, însă de obicei în folosul credincioşilor şi pentru plăcerea şi împlinirea lor.

Activităţile care se desfăşoară în bisericile carismatice presupun un mare consum de energie pe plan muzical şi în alte practici obişnuite. Darurile, zidirea bisericii şi întărirea personală sunt lucrurile cele mai importante. „Umblarea mea … sănătatea mea … experienţa mea” reprezintă scopul cel mai important în viaţă. Grupurile de casă sunt adeseori doar un context plăcut în care oamenii se răsfaţă şi se complimentează reciproc. Principiul de bază este că trebuie să ni se poarte de grijă. Noi suntem cei mai importanţi. Toată energia trebuie canalizată înspre noi înşine.

Credinciosul care părăseşte atmosfera creştinismului carismatic şi se alătură unei adunări tradiţionale se va simţi, foarte probabil, abandonat. Este important ca el să înţeleagă adevărata cauză a acestui gol şi să vadă că viaţa lui trebuie să se umple acum cu o nouă activitate – slujirea spirituală altruistă şi abundentă pentru Cristos.

Trebuie să recunoaştem că unele biserici creştine tradiţionale din zilele noastre sunt la fel de condamnabile ca şi cele carismatice pentru egocentrismul care caracterizează programele lor. Tragem însă nădejde că aceia care părăsesc mediul carismatic vor găsi biserici în care nu distracţia şi plăcerea credincioşilor este scopul principal, ci proclamarea Evangheliei pentru sufletele pierdute.

În zile ca acestea e nevoie de mulţi lucrători. Ceea ce îi va ajuta cel mai mult pe foştii carismatici este o nouă perspectivă şi o nouă dedicare, acesta fiind contextul în care ei vor găsi adevărata binecuvântare spirituală. (Broşura autorului despre biserica funcţională – Your Reasonable Service in the Lord’s Work – poate fi de ajutor în acest sens.)

6. Încetarea darurilor-semne

A şasea problemă care îi frământă pe foştii carismatici este dacă darurile Duhului au încetat sau nu. Cum este posibil ca ele să fi încetat dacă Scriptura nu afirmă în mod specific lucrul acesta? Teama reziduală şi recurentă cu privire la darurile Duhului va dispărea numai atunci când fostul carismatic va înţelege foarte clar motivele pentru care cesaţionismul a fost poziţia majorităţii covârşitoare a creştinilor până în anii 1960. În acest sens, feriţi-vă de literatura care condamnă practicile carismatice fără să proclame în acelaşi timp încetarea darurilor-semne şi a darurilor revelatoare.

Unii autori au îmbrăţişat ideea potrivit căreia cesaţionismul este neîntemeiat şi că ar trebui să judecăm validitatea fiecărei pretenţii carismatice în funcţie de meritele sale. Ideea în sine este un coşmar. Vorbind doar din perspectivă practică, ar fi nevoie de mii de judecători cu experienţă care să lucreze zi şi noapte doar pentru a începe să aducem puţină lumină pe scena actuală. Pretenţiile referitoare la daruri şi fenomene sunt de ordinul milioanelor.

Adevărul este că Biblia are o poziţie foarte clară în această chestiune şi cei mai mulţi foşti carismatici sunt dispuşi să studieze textele cu pricina. Bineînţeles că trebuie să-i ajutăm pe aceşti prieteni să înţeleagă că supunem discuţiei doar două tipuri de daruri: darurile revelatoare şi darurile-semne. Toate celelalte, cum este darul slujirii sau cel al conducerii, sunt în continuare valabile.

Textele care arată că darurile revelatoare şi darurile-semne au încetat sunt prezentate de autor în cartea sa The Healing Epidemic, capitolul 7 – „Dovezi că darurile au încetat”. Nu reluăm aici aceste texte şi dovezi, însă ar trebui să fie evident că darurile-semne nu au fost primite ca daruri permanente. Ele au fost descrise în mod specific ca fiind doar nişte semne sau indicatoare. Minunile făcute de apostoli au spus lumii: „aceştia sunt adevăraţii martori şi apostoli ai lui Cristos şi canalele inspirate de transmitere a Sfintei Scripturi.” Acum însă, când mărturia lor se regăseşte în Biblie, noi avem chiar realitatea spre care au indicat ele. Semnele au încetat în clipa când realitatea spre care au arătat ele a fost oferită Bisericii.

La fel stau lucrurile şi cu vorbirea în limbi. Aceste limbi miraculoase au fost doar un semn, un indicator. Dumnezeu a spus prin Isaia că venirea lui Mesia va fi validată prin faptul că Neamurile le vor proclama evreilor Cuvântul lui Dumnezeu. La momentul Rusaliilor însă, şi pentru o scurtă perioadă după aceea, nu au existat convertiţi dintre Neamuri, astfel că Dumnezeu a folosit limbile Neamurilor vorbite în mod miraculos de evrei. Acesta a fost unul dintre semnele că a venit noua eră, Era Evangheliei, în care Evanghelia va fi predicată în toate limbile pământului. Foarte curând după aceea, realitatea şi-a intrat în drepturi şi Evanghelia a început să fie proclamată evreilor şi Neamurilor deopotrivă de convertiţii dintre Neamuri. De îndată ce lucrul acesta s-a întâmplat, semnul vorbirii în limbi şi-a împlinit menirea. Realitatea spre care a indicat semnul a venit, iar „umbra” a lăsat locul acestei realităţi.

În experienţa mea am constatat că cei mai mulţi carismatici trăiesc cu impresia că în vremurile descrise în Noul Testament, vindecările erau înfăptuite în mod constant de toţi credincioşii. De cele mai multe ori ei sunt uimiţi să afle că acest lucru este total greşit, Biblia menţionând un singur caz în care cineva din afara grupului apostolilor a făcut o vindecare – este vorba de cazul lui Pavel vindecat de Anania (la porunca Domnului).

Trebuie să le explicăm întotdeauna foarte clar prietenilor noştri foşti carismatici că noi credem în minuni, inclusiv în vindecări. Dumnezeu poate face orice şi El a promis că va vindeca. Ceea ce respingem însă este ideea că El Îşi canalizează puterea prin anumiţi oameni înzestraţi cu daruri speciale de a face minuni şi vindecări. Apostolii, împreună cu „semnele” lor, au dispărut de mult, însă Domnul continuă să vindece în mod direct ca răspuns la rugăciuni (şi după voia Lui suverană). Acestea sunt câteva dintre lucrurile pe care trebuie să le explicăm foarte clar foştilor carismatici.

7. Predominanţa stilului de viaţă lumesc

A şaptea problemă care îi frământă de multe ori pe cei care părăsesc mediul carismatic izvorăşte din faptul că în mediul acesta este încurajat un stil de viaţă lumesc şi uneori chiar imoral. Carismaticii din lumea întreagă înţeleg de obicei sfinţenia într-un mod complet diferit de tot ceea ce a cunoscut biserica creştină în istoria ei de până acum. Separarea de lume nu joacă aproape niciun rol în ideea lor de sfinţenie, ca şi (în cele mai multe cercuri) abţinerea de la averi şi plăcerile lumeşti.

Bogăţia şi plăcerea sunt obiective legitime în mediul carismatic. Moda, afirmarea de sine şi cunoaşterea intimă a industriei muzicii pop şi cinematografice sunt interese acceptabile. Cântăreţii carismatici arată şi cântă întocmai ca aceia din lume. Mai mult decât atât, ei chiar urmăresc în mod intenţionat această asemănare.

Credincioşii care părăsesc lumea carismatică trebuie să se adapteze la standarde cu totul diferite. Ei trebuie să înţeleagă că Domnul aşteaptă de la credincioşii Săi o altă atitudine şi că stilul de viaţă al lumii este o urâciune înaintea Lui. Unii vor avea nevoie să li se explice doctrina sfinţirii de la zero. Ei au nevoie să adopte o nouă atitudine de dedicare şi de slujire.

Am făcut referire puţin mai devreme la imoralitate fiindcă este un adevăr incontestabil că, dintre toţi cei ce se declară creştini, carismaticii sunt cei care produc cele mai multe cazuri de comportament inacceptabil. În mijlocul lor se întâlnesc cele mai multe situaţii de adulter, divorţ, fraudă şi alte păcate grave.

Această observaţie nu urmăreşte să aducă atingere numeroşilor carismatici serioşi care dau morţii faptele firii şi caută să trăiască într-un mod plăcut lui Dumnezeu. Numai că mediul carismatic în ansamblul său nu încurajează trăirea conştientă în sfinţenie, lucru care din păcate este cât se poate de evident.

Imoralitatea poate fi încurajată şi de absenţa pocăinţei din închinarea care se practică în multe biserici carismatice. Întâlnirile cu dans, legănat, aplaudat, cuvinte repetate pe o muzică ritmică asurzitoare şi sensibilizare emoţională nu sunt contexte propice pentru o pocăinţă autentică şi pentru dedicare la sfinţenie.

Închinătorii nu sunt încurajaţi să stea liniştiţi înaintea Domnului şi să ia aminte la versetul care zice: „Domnul însă este în Templul Lui cel sfânt. Tot pământul să tacă înaintea Lui!” În unele cercuri carismatice, bătălia spirituală este definită exclusiv ca luptă împotriva demonilor şi nu există deloc elementul de luptă împotriva păcatului şi a ispitei pe plan personal. Nu avem de ce să ne mirăm că mulţi evanghelişti carismatici cad pradă imoralităţii şi sunt aduşi în faţa instanţelor pentru tot felul de fapte reprobabile.

Este important să le transmitem credincioşilor care ajung la noi din bisericile carismatice că tot ceea ce facem noi izvorăşte din ascultare faţă de Cuvânt şi nicidecum din deciziile noastre personale. Trebuie să putem justifica fiecare latură a vieţii noastre individuale şi colective cu versete din Scriptură. Creştinii sunt oameni care se conformează de bunăvoie tuturor regulilor Noului Testament, inclusiv aceea care cere separarea de lume. Prietenii noştri vor găsi pacea doar atunci când Duhul le va arăta adevărata natură a umblării creştine. Multora dintre ei, foştii lor învăţători le-au ascuns porţiuni mari ale Adevărului, pe care acum trebuie să le cunoască şi să le accepte.

8. O experienţă superioară

A opta problemă cu care se confruntă de multe ori foştii carismatici este una sensibilă şi dificilă, dar care trebuie amintită. Ea nu îi afectează pe toţi aceşti prieteni, însă cu siguranţă are un impact asupra unora dintre ei. Este vorba de problema mândriei. Învăţătorii lor carismatici i-au convins probabil că ei beneficiază de o lumină şi de o experienţă superioară, spre deosebire de credincioşii tradiţionali care sunt necunoscători, reci şi lipsiţi de binecuvântări spirituale. Mulţi învăţători carismatici adoptă un stil lăudăros şi triumfalist prin care încurajează acest sentiment de superioritate spirituală.

Absenţa unei închinări cu adevărat obiective (al cărei efect este smerenia) poate contribui şi ea la apariţia mândriei, la fel ca sentimentul omului că este special pentru că are anumite daruri spirituale. La unii, această mândrie nu dispare nici după ce aceştia părăsesc mediul carismatic.

Când vorbim despre lucrul acesta nu putem să nu ne gândim la numeroşii Creştini după Evanghelie Exclusivişti (eng. Exclusive Brethren) care au părăsit în anii 1960 mişcarea din care făceau parte. Ei şi-au dat seama că multe lucruri nu erau în regulă, însă din păcate mulţi au luat cu ei convingerea fermă că beneficiaseră de o învăţătură mult superioară celei din bisericile evanghelice tradiţionale. Ce au mai putut ei învăţa, odată având această convingere? Unii (nu toţi, desigur) au ajuns nişte inadaptaţi şi chiar o pacoste pentru bisericile la care s-au alipit.

Atunci când încercăm să-i ajutăm pe foştii carismatici să înţeleagă că înţelegerea lor spirituală nu este mai presus de cea a credincioşilor tradiţionali, trebuie să acţionăm cu mult har. Avem nevoie de răbdarea lui Iov, de înţelepciunea lui Solomon şi de blândeţea lui Barnaba ca să le arătăm că mediul din care au ieşit reprezintă în multe sensuri o îndepărtare radicală de Scriptură şi de doctrina acesteia şi că au multe lucruri de reînvăţat.

Dacă vom corecta doar câteva dintre ideile greşite, nu vom rezolva mare lucru. Mândria carismatică se sprijină pe foarte multe picioare. Doar atunci când le vom dărâma pe toate (cu atenţie, desigur), iluzia grandorii va dispărea şi mintea se va deschide complet faţă de Cuvânt. Modul cel mai delicat de a face lucrul acesta este prin recomandarea de cărţi, astfel încât prietenii noştri să aibă timp să cugete asupra lucrurilor în linişte, verificând atent textele indicate şi cerându-I Domnului ajutorul necesar.

9. Accentul pe părtăşie

A noua problemă care tulbură uneori liniştea foştilor carismatici are de-a face cu domeniul relaţiilor. Am amintit deja părtăşia strânsă pe care grupurile de casă o întreţin în mod artificial. Carismaticii excelează de obicei la organizarea de activităţi care leagă prietenii între oameni, ceea ce duce în mod inevitabil la suferinţă şi singurătate atunci când oamenii părăsesc mediul carismatic.

Cele mai multe biserici creştine tradiţionale nu încurajează crearea de relaţii în modul acesta forţat, ci se bazează mai mult pe procesul natural în care oamenii se apropie unii de alţii în timp ce se închină şi Îl slujesc pe Domnul împreună.

În cazul fericit, foştii carismatici ajung în biserici în care oamenii sunt deschişi şi primitori. Legăturile mai puternice se formează însă doar în timp şi de obicei în contextul colaborării într-un anumit domeniu al slujirii creştine. Prieteniile adevărate nu pot fi create de obicei în mod artificial.

Trebuie să dăm dovadă de o înţelegere specială şi să le oferim o părtăşie specială celor care vin dintr-un sistem care depinde exagerat de mult de prietenii, amintindu-ne că oamenii aceştia au lăsat probabil în urmă ceva ce nu vor putea înlocui foarte curând.

O altă problemă din sfera relaţiilor poate apărea din pricina stilului de conducere dominant şi autoritar caracteristic multor biserici carismatice. Oamenii care sunt obişnuiţi cu aceste ingerinţe în vieţile lor se simt uneori pierduţi după ce ele încetează. Chiar dacă le-au dispreţuit înainte, acum simt un fel de gol. Iar în cazul unora, acest fenomen poate atinge proporţiile unei „dependenţe”.

Pastorii trebuie să fie foarte atenţi să nu le spună niciodată acestor oameni exact ce să facă în deciziile personale, oricât de mult li s-ar cere o direcţie clară. Ei trebuie să se limiteze de fiecare dată la prezentarea principiilor biblice şi să respecte răspunderea fiecărui individ de a aplica aceste principii cu atenţie şi cu rugăciune la deciziile pe care le are de luat.

10. O credinţă nesigură

O ultimă problemă pe care o au uneori foştii carismatici este credinţa slabă sau ezitantă care poate duce la superficialitate sau la cinism. Această credinţă slabă este rezultatul obiceiului lor anterior de a se baza foarte mult pe vindecări şi alte fenomene extraordinare. Problema vine din simplul fapt că ei nu au văzut niciodată aceste lucruri petrecându-se sub ochii lor, într-un mod cert şi verificabil. Chiar şi aceste semne miraculoase au fost acceptate prin credinţă!

Dacă îi întrebăm pe prietenii noştri carismatici de ce întâlnirile lor săptămânale de vindecare nu cuprind şi cazuri clare şi verificabile din punct de vedere medical, cu vindecări ale unor boli fizice grave, ei încep să vorbească imediat despre cazuri despre care au auzit din alte biserici şi care probabil că s-au petrecut cu multe luni sau mulţi ani în urmă. Foarte rar vom găsi pe cineva care să sară în apărarea întâlnirilor de vindecare din propria biserică. Aceasta dovedeşte că până şi ei îşi dau seama că aceste vindecări au de-a face mai mult cu cultura carismatică decât cu realitatea.

Un autor carismatic (medic de profesie) a încercat să argumenteze într-una din cărţile sale în favoarea vindecărilor carismatice, dar şi cartea lui a scos la iveală aceeaşi tendinţă. Ca argumente în favoarea sa, el a scris despre vindecări care se petrecuseră cu mulţi ani înainte şi în alte ţări. Fără să vrea, el a recunoscut de fapt că nu dă crezare vindecărilor pe care le vedea săptămână de săptămână în jurul lui, în propria biserică. El credea în ele oarecum, dar nu suficient cât să le întrebuinţeze ca exemple, preferând să-şi ia „dovezile” de mai departe.

Autorul cărţii de faţă a discutat cu credincioşi carismatici de pe cinci continente diferite şi i-a întrebat de ce vindecările în bisericile lor locale sunt nereuşite, au efect pe termen scurt sau sunt neînsemnate şi de ce nu pot prezenta cazuri reale de vindecare verificabilă a unor boli grave. De fiecare dată, reacţia lor a fost să îşi bazeze încrederea pe presupuse vindecări relatate din alte locuri.

Prietenii carismatici sunt nevoiţi să aleagă între a îmbrăţişa o formă de credinţă stoică în aceste fenomene, fără să mai pună ceva sub semnul întrebării, şi a adopta o credinţă vagă, generală. Oricare dintre cele două atitudini are un efect dăunător asupra credinţei creştine adevărate. Dacă vorbim de prima variantă, mintea omului se închide faţă de orice informaţie biblică şi doctrinară nouă. Persoana în cauză spune: „Eu ştiu ce cred şi nu sunt dispus să mă răzgândesc.” Acest om trebuie ajutat să înţeleagă că toate opiniile noastre trebuie să poată fi verificate pe baza Cuvântului lui Dumnezeu. Întotdeauna trebuie să fim dispuşi să ne corectăm.

Dacă vorbim despre credinţa generală, putem spune că umblarea noastră creştină poate avea mult de suferit dacă ne permitem să credem la modul general şi superficial în lucruri pe care nu le vedem cu ochii noştri şi de care nu putem fi siguri.

Genul acesta de credinţă ne va compromite întreaga concepţie despre lume şi viaţă şi vom ajunge foarte uşor să avem o părere superficială şi despre alte aspecte ale credinţei.

În aceeaşi situaţie se găsesc, fără doar şi poate, mulţi creştini. Ei sunt convinşi că trebuie să participe regulat la închinare şi să-L slujească pe Domnul. În acelaşi timp însă, la fel ca vindecările miraculoase, nici standardele lui Dumnezeu nu trebuie luate prea în serios. Ele sunt şi nu sunt reale. Sunt şi nu sunt importante.

Credinţa generală sau superficială dă naştere la creştini lipsiţi de dedicare şi de sinceritate totală, şi uneori chiar la creştini imorali. Soluţia şi remediul este să-i ajutăm pe oameni să înţeleagă faptul că în planul adevărat al lui Dumnezeu pentru viaţa creştină, totul este real şi credibil; totul funcţionează aşa cum ar trebui.

Cultura carismatică în care sunt create minuni şi semne ce nu pot fi validate dăunează credinţei adevărate, producând fie credulitate, fie cinism.

Creştinul trebuie să-L ia în serios pe Dumnezeu şi Cuvântul Său şi să-L creadă cu toată inima. El trebuie să împlinească toate poruncile Sale şi să respecte cu sârguinţă toate standardele Sale.

Acestea sunt aşadar problemele care îi frământă sau îi împiedică pe aceia care părăsesc mediul carismatic şi pe care pastorii şi îndrumătorii spirituali trebuie să le abordeze cu blândeţe, răbdare şi înţelegere. Toate sunt aspecte importante, vitale, care dacă sunt ignorate vor ieşi la suprafaţă mai târziu şi ar putea produce efecte nedorite.
Citiţi mai mult în Fenomenul carismatic, de Peter Masters. Disponibilă la editura Făclia (www.faclia.ro)

Pași înspre călăuzire (1) Călăuzeşte Domnul cu adevărat?

Dr. Peter Masters

„Acum, dacă am căpătat trecere înaintea Ta, arată-mi căile Tale” (Exodul 33:13).

Paşi înspre călăuzire

Cu treizeci de ani în urmă, niciun creştin adevărat nu şi-ar fi pus întrebarea care constituie titlul acestui prim capitol, fiindcă oricine Îl urma pe Cristos avea convingerea fermă că are nevoie de călăuzirea lui Dumnezeu în toate deciziile importante ale vieţii. Declinul considerabil al calităţii învăţăturii biblice de-a lungul ultimelor decenii a adus însă cu sine şi respingerea acestui principiu fundamental şi foarte valoros – că Dumnezeu are un plan şi un scop specific pentru viaţa fiecăruia dintre copiii Săi şi că aceştia trebuie să caute îndrumarea Lui în toate aspectele majore ale vieţii.

Primul capitol al cărţii de faţă va arunca o privire asupra noii concepţii şi va demonstra că vechea concepţie reprezintă adevărata poziţie biblică. Este evident că dacă vrem să aflăm ceva despre călăuzirea lui Dumnezeu, trebuie să clarificăm mai întâi această chestiune. Îi călăuzeşte Dumnezeu pe copiii Lui sau nu? Trebuie să căutăm voia Lui în deciziile esenţiale ale vieţii, sau ar trebui să decidem singuri ce avem de făcut? A căuta călăuzirea lui Dumnezeu nu înseamnă că vom cunoaşte la fiecare pas detaliile drumului pe care-l avem de urmat, ci înseamnă că vom căuta în mod conştient îndrumarea Lui, cerându-I să ne conducă şi să ne ajute în măsura în care şi noi renunţăm la dorinţele noastre egoiste, cântărim avantajele şi dezavantajele, aplicăm principiile Cuvântului şi ascultăm de sfatul credincioşilor evlavioşi de lângă noi.

Acest prim capitol se deosebeşte de restul cărţii prin faptul că numeşte şi citează câţiva dintre promotorii cei mai de seamă ai noii concepţii, întrucât aceasta pare să fie singura cale de a lămuri lucrurile în mod categoric. Deşi combate ideile celor numiţi, acest capitol nu este un atac la adresa credinţei personale şi a sincerităţii acestor persoane. Totuşi, autorul consideră că noua concepţie este o eroare gravă şi trebuie combătută cu fermitate întrucât ea dăunează ascultării şi uceniciei biblice.

Lansarea „noii concepţii”

„Lansarea” publică a noii concepţii a avut loc în anul 1980, când doi creştini evanghelici americani, Garry Friesen şi Robin Maxson, au publicat o lucrare de 452 de pagini cu titlul Decision Making and the Will of God (Luarea deciziilor şi voia lui Dumnezeu) în care se exprimau împotriva concepţiei tradiţionale despre călăuzire. [Vezi nota de final 1] Cartea lor a devenit peste noapte una dintre publicaţiile cu cel mai mare impact în lumea evanghelică. Autorii şi-au propus să prezinte „o alternativă biblică la concepţia tradiţională” şi au început prin a da la o parte învăţătura general acceptată că Dumnezeu are o voie specifică pentru fiecare dintre copiii Săi.

Nu a trecut mult timp până când ideea a fost preluată şi de alţii, un exemplu în acest sens fiind cartea unui academician evanghelic pe nume Arthur Johnson, intitulată Faith Misguided: Exposing de Dangers of Mysticism (Credinţa eronată: Demascând pericolele misticismului). [Vezi nota de final 2] O mare parte a conţinutului acestei cărţi este excelentă, definind şi demascând misticismul şi arătând felul în care acesta a pătruns în creştinismul evanghelic (mai ales prin învăţăturile lui Watchman Nee şi ale mişcării carismatice). Totuşi, autorul lansează şi un atac virulent împotriva concepţiei tradiţionale despre călăuzire, citându-i în mod aprobator pe Friesen şi Maxson, dar şi dezinformând cu privire la abordarea tradiţională pe care o şi condamnă.

Este îngrijorător să vedem un curent de opinie tot mai puternic împotriva conceptului de călăuzire personală „specifică”. Într-o anumită măsură, acest curent este o reacţie la impertinenţa unor credincioşi care afirmă că au parte de călăuzirea directă a Duhului, însă şi negarea totală a rolului lui Dumnezeu în călăuzire este o atitudine complet greşită.

Friesen şi Maxson afirmă de mai multe ori în cartea lor că „ideea de călăuzire individuală a lui Dumnezeu în fiecare detaliu al vieţii omului nu se regăseşte în Scriptură.” Cei doi arată însă, tocmai prin această afirmaţie, că au înţeles total greşit concepţia tradiţională care nu a afirmat niciodată că Dumnezeu oferă călăuzire pentru fiecare detaliu al vieţii, ci doar în aspectele majore, aşa cum vom arăta mai jos. Frisen şi Maxson resping cu o atitudine aproape dispreţuitoare numeroasele relatări biblice în care Dumnezeu i-a călăuzit pe slujitorii Săi, afirmând că acestea sunt evenimente cu caracter unic şi sporadic. Altfel spus, ele nu sunt relevante pentru zilele noastre. Suntem în total dezacord cu această poziţie şi credem, împreună cu majoritatea covârşitoare a învăţătorilor creştini de-a lungul istoriei, că scopul acestor exemple biblice este tocmai să ne înveţe că Domnul oferă călăuzire poporului Său.

Friesen şi Maxson resping texte foarte îndrăgite precum Proverbele 3:5-6 – „Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.” În opinia lor, acest pasaj nu are nicio legătură cu călăuzirea, însă „expunerea” lor este îngrozitor de superficială şi nu ţine cont nici măcar de alegerea lui Solomon în materie de vocabular – căile şi cărările. (Vom analiza semnificaţia acestor cuvinte mai târziu în acest capitol.)

„Creştinii sunt liberi să aleagă”

Ideea generală a lui Friesen şi Maxson este că creştinii sunt complet liberi să aleagă singuri atunci când au de luat decizii mai mult sau mai puţin importante, cu condiţia ca în aceste alegeri să ţină cont de principiile biblice de moralitate. Trebuie să ne căsătorim? Şi dacă da, cu cine? Cei doi insistă că Noul Testament „nu sugerează nicăieri că voia individuală a lui Dumnezeu determină aceste decizii. Dimpotrivă, atunci când vorbim despre aceste subiecte, sfera de libertate permisă de Dumnezeu cuprinde şi decizia dacă ne căsătorim şi cu cine … este exemplul clasic de principiu al libertăţii în cadrul voii morale a lui Dumnezeu.”

Este tentant să ne ocupăm aici de numeroasele exemple de interpretări greşite şi idei defectuoase care abundă în cartea lui Friesen şi Maxson, însă scopul nostru în acest capitol este să definim adevărata natură şi amploare a călăuzirii divine. Făcând totuşi un rezumat, argumentele prezentate de cei doi, precum şi de alţi autori împotriva ideii de călăuzire personală a lui Dumnezeu se reduc în esenţă la următoarele:

1.      Dumnezeu îi tratează pe creştini ca pe nişte adulţi capabili să ia singuri decizii.

2.      Dumnezeu le oferă credincioşilor Săi privilegiul de a alege singuri atât în chestiunile de mare importanţă, cât şi în cele minore.

3.      Dumnezeu vrea de la credincioşii Săi ca aceştia să ia decizii înţelepte în lumina regulilor morale şi generale ale Bibliei.

4.      Planul lui Dumnezeu pentru credincioşii Săi este ca ei să crească în înţelepciune şi responsabilitate, nu să-i „paseze” Lui toate deciziile.

În mod cert, această nouă concepţie a afectat deja grav dedicarea şi implicarea multor creştini. Este evident că de îndată ce ignorăm voia specifică a lui Dumnezeu pentru vieţile noastre, rămânem la mila preferinţelor şi dorinţelor noastre personale. Acestea ne vor influenţa deciziile mult mai mult decât ar trebui şi astfel ne va fi uşor să ne justificăm capriciile şi să ni le satisfacem. Totodată, imediat ce suntem eliberaţi de obligaţia de a ne supune cu loialitate voii lui Dumnezeu, ne va fi mai uşor să refuzăm chemările dificile şi situaţiile supărătoare. Se poate observa foarte uşor că peste tot unde se răspândeşte noua concepţie sunt tot mai puţini oameni care trudesc în lucrarea Domnului, mai puţini învăţători de Şcoală Duminicală, mai puţini dispuşi să facă vizite la domiciliu şi tot mai mulţi credincioşi în căutare de linişte şi de prosperitate pentru familiile lor.

Cartea lui Friesen şi Maxson ne relatează cum unul dintre cei doi autori a pornit în căutarea unui nou post de profesor la un colegiu biblic; atitudinea pe care ne-o scoate în evidenţă această relatare ţine mai mult de goana după carieră decât de lucrarea Cuvântului. Ea ilustrează în mod trist mentalitatea de tipul „fă cum vrei” care intervine de îndată ce încetăm să mai credem că Dumnezeu are un plan pentru noi. Este interesant de remarcat că aceşti autori cred că Dumnezeu îi cheamă pe oameni în lucrare doar într-un mod general şi nu la biserici specifice, precum şi că El nu are niciun control asupra duratei lucrării acestora. În spiritul noii concepţii, niciun lucrător creştin, cleric sau „laic”, nu trebuie să se teamă să-şi părăsească lucrarea din pricina unui sentiment de obligaţie faţă de voia lui Dumnezeu.

Critici la adresa concepţiei tradiţionale despre călăuzire

În argumentarea poziţiei lor, cei mai mulţi dintre promotorii noii concepţii prezintă o imagine greşită a concepţiei tradiţionale pe care o şi ridiculizează în acelaşi timp. Una dintre caricaturile concepţiei tradiţionale o reduce la doar trei etape: (1) consultă Biblia; (2) identifică semnalele din partea lui Dumnezeu în situaţia ta; şi (3) fii sensibil la trăirile interioare pozitive, ca de pildă starea de pace interioară. Un plan atât de simplist pentru obţinerea călăuzirii este fără doar şi poate inadecvat, iar după cum vom vedea, abordarea biblică tradiţională este mult mai complexă de atât.

Argumentul cel mai frecvent folosit împotriva concepţiei tradiţionale despre călăuzire spune că aceasta este inacceptabilă deoarece nu se aplică la toate deciziile, importante şi mai puţin importante. Arthur Johnson, de exemplu, îi ia în derâdere pe credincioşii tradiţionali care caută călăuzirea lui Dumnezeu doar în deciziile importante, dar nu şi în cele minore, scriind în felul următor: „Ei se străduiesc să găsească varianta unică a lui Dumnezeu pentru alegerile lor importante. Totuşi, foarte puţini dintre ei caută să respecte acelaşi tipar şi în deciziile mărunte: la care picior să se încalţe prima dată dimineaţa, dacă să mănânce la micul dejun felii de portocală sau suc.” Dr. Johnson crede, se pare, că dacă Dumnezeu nu doreşte să hotărască meniul de la micul dejun, El nu doreşte să decidă nici în ce priveşte căsătoria noastră.

Un alt critic face acelaşi comentariu cu referire la pasta de dinţi, întrebând dispreţuitor în ce fel putem afla care este marca sau aroma pastei pe care vrea Dumnezeu s-o cumpărăm. În opinia lui, dacă luăm decizia cu privire la pasta de dinţi ghidându-ne după principiile unei judecăţi simple şi sănătoase, de ce n-am face la fel şi cu deciziile importante? Ce bază biblică avem, întreabă aceşti critici, ca să facem deosebirea între deciziile pentru care Dumnezeu are o voie specifică şi acelea pentru care nu are? Răspunsul la această obiecţie reiese în mod evident din pasajele biblice pe care le vom prezenta în paginile următoare.

Se mai impune să menţionăm o altă critică adusă la adresa concepţiei tradiţionale despre călăuzire. Criticii spun că în momentul în care credinciosul nu reuşeşte să găsească „voia perfectă” a lui Dumnezeu sau face o greşeală capitală şi ratează ţinta, apare o situaţie nedorită pe care ei o numesc „planul secundar al lui Dumnezeu”, situaţie care nu poate fi reconciliată în niciun fel cu noţiunea de suveranitate a lui Dumnezeu. Este oare valabilă această critică? E posibil să ajungem pe o direcţie de acţiune inferioară care să împiedice împlinirea voii lui Dumnezeu pentru noi? Bineînţeles că nu, deoarece într-un anumit sens credinciosul nu iese niciodată din voia lui Dumnezeu. Atunci când nu căutăm în mod corespunzător călăuzirea Domnului şi alegem să ne urmăm propriile capricii, rezultatul „nedorit” este de fapt voia lui Dumnezeu. În astfel de împrejurări, voia lui Dumnezeu este să experimentăm consecinţe mai dificile, poate cu o doză de suferinţă, inclusiv pierderea unor oportunităţi spirituale sau chiar o pedeapsă mai aspră.

Încă dinainte de crearea lumii, voia lui Dumnezeu a fost ca omul să treacă prin experienţe care să-l înveţe adevărata supunere şi care să-l sfinţească. Prin urmare, chiar şi atunci când mergem pe o cale greşită, nu avem cum să împiedicăm voia Lui sfântă şi înţeleaptă să se împlinească. În Romani 8:28 ni se spune: „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său”, astfel că până şi greşelile vor lucra la sfinţirea noastră.

O carte apărută mai recent care promovează noul curent de împotrivire faţă de călăuzirea divină (Is That You Lord? de dr. Gary E. Gilley) pune un mare accent pe Deuteronomul 29:29: „Lucrurile ascunse sunt ale Domnului Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre şi ale copiilor noştri, pe vecie.” Într-o interpretare foarte bizară, dr. Gilley înţelege din acest verset că atunci când credinciosul are de luat o decizie pentru care Biblia nu oferă o soluţie clară, el nu trebuie să caute planul lui Dumnezeu, ci trebuie să hotărască singur. El spune că încercarea de a descoperi voia nerevelată şi, prin urmare, tainică a lui Dumnezeu este un act de misticism sau de pietism. (Recent, un alt autor spunea, folosindu-se de acelaşi text, că aşa ceva este la fel de rău ca păgânismul.) Cu alte cuvinte, creştinul nu poate cere călăuzire din partea Domnului în privinţa căsătoriei pentru simplul motiv că numele viitorului partener de viaţă nu se găseşte în Biblie. Ambii autori de mai sus sunt de orientare reformată, ceea ce ne arată că această concepţie s-a răspândit şi în aceste cercuri, în ciuda caracterului ei nebiblic, nespiritual şi nepuritan.

Asemenea autori ne spun că dacă ne căutăm un loc de muncă, dat fiind faptul că Biblia nu menţionează numele niciunui angajator din zilele noastre, viitorul nostru în ce priveşte cariera face parte din voia nevăzută şi tainică a lui Dumnezeu, astfel încât nu putem primi călăuzire. Ei repetă cu insistenţă că Dumnezeu nu a poruncit nicăieri în Noul Testament credincioşilor Lui să caute voia Sa în marile probleme ale vieţii – unde să locuiască, cu cine să se căsătorească sau chiar dacă să intre sau nu în lucrarea de proclamare a Cuvântului; credem însă că aceasta este o greşeală uriaşă care nu va face decât să-i îndepărteze tot mai mult pe credincioşi de o viaţă de supunere şi devotament faţă de Dumnezeu.

Exemplul Domnului nostru Cristos

Ca răspuns la afirmaţia că Noul Testament nu conţine nicio poruncă referitoare la călăuzire, ne îndreptăm prima dată, desigur, spre exemplul atotsuficient şi desăvârşit al premergătorului nostru divin, Domnul şi Mântuitorul nostru, care a împlinit în cele mai mici detalii voia precisă a Tatălui Său trăind o viaţă perfectă de ascultare ca reprezentant al nostru. Cum pot spune aceşti autori că Noul Testament nu are niciun îndemn cu privire la căutarea şi împlinirea planului şi voii lui Dumnezeu? Oricât ar părea de uimitor, se pare că în această privinţă cristologia lor lipseşte cu desăvârşire, ceea ce arată cât de mult au îmbrăţişat „noua concepţie evanghelică” despre Scriptură. „Facă-se nu voia Mea, ci a Ta” I-a spus Domnul Tatălui Său în calitate de reprezentant al poporului Său, trăind o viaţă perfectă în locul nostru.

„Adevărat, adevărat vă spun”, a declarat El, „că Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai… Eu … nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis” (Ioan 5:19 şi 30). Domnul repetă în Ioan 6:38 şi 8:28 acelaşi mesaj care constituie baza teologică incontestabilă pentru supunerea noastră faţă de voia specifică a lui Dumnezeu pentru vieţile noastre, în toate căile, cărările, răscrucile şi cotiturile.

Faptul că ascultarea perfectă a Domnului a fost o parte esenţială a planului de mântuire ne arată că acesta este standardul impus şi nouă. Slujitorul nu este mai presus de Stăpânul său (a zis Cristos) şi este imposibil de conceput ca El să fi fost obligat să trăiască în această ascultare ca să poată fi Mântuitorul nostru, iar noi să putem face tot ce ne place atâta timp cât avem un comportament moral. Dimpotrivă, viaţa Mântuitorului nostru ne obligă să trăim la fel, iar noi trebuie să rostim aceeaşi rugăciune: „Facă-se nu voia mea, ci voia Ta.”

O altă dovadă a obligaţiei noastre de a ne supune voii lui Dumnezeu este ideea de ucenicie care străbate toate Evangheliile şi cartea Faptele Apostolilor. Ucenicul îşi urma efectiv învăţătorul ales, crezând fiecare cuvânt al acestuia şi împlinind poruncile lui. Cuvintele lui Cristos relatate în Ioan 10 se referă nu doar la momentul mântuirii, ci şi mult după aceea: „Portarul îi deschide şi oile aud glasul lui; el îşi cheamă oile pe nume şi le scoate din staul. După ce şi-a scos toate oile, merge înaintea lor; şi oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul.” Domnul nostru vorbeşte aici, fără doar şi poate, despre viaţa creştinului în întregime, iar capitolul al zecelea din Ioan reflectă în mod evident cuvintele Psalmului 23.

Promisiunea categorică a Domnului din Ioan 15:7 cu privire la rugăciunea ascultată presupune, desigur, căutarea şi supunerea faţă de călăuzirea lui Dumnezeu – „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da.” Cuvintele noastre de zi cu zi ar trebui să fie: „Doamne, ce vrei să fac în viaţă şi în carieră? Cu cine vrei să mă căsătoresc? Cum vrei să Te slujesc? Doamne, călăuzeşte-mă, întăreşte-mi mintea, dă-mi pricepere şi judecată bună, stăpâneşte peste dorinţele mele greşite şi fereşte-mă de alegeri nepotrivite.”

Iată conceptul puritan de călăuzire aşa cum este exprimat de Richard Baxter în marea sa lucrare A Christian Directory:

„Când pricepi şi consimţi că eşti al lui Dumnezeu, vei înţelege şi cât de mult toate puterile tale trupeşti şi sufleteşti trebuie puse în slujba Lui, niciun lucru de pe pământ neavând acelaşi drept să-ţi ocupe gândurile, sau măcar o frântură din sentimentele tale, sau un minut din timpul tău. Fii responsabil înaintea lui Dumnezeu. Dă-I lui Dumnezeu ce este al Lui. Renunţarea la sine în favoarea voii Sale glorioase este esenţială.”

Aceasta este gândirea puritană, adică tocmai concepţia repudiată în zilele noastre, la care noi nu trebuie să renunţăm cu niciun chip întrucât este singura trăire creştină adevărată, iar pierderea ei va duce la vieţi creştine lipsite de energie, devotament, utilitate, siguranţă şi, în cele din urmă, la vieţi cât se poate de lumeşti.

Principiile de călăuzire pentru „căile şi cărările” vieţii

Ne vom îndrepta acum atenţia spre o serie de pasaje biblice care demonstrează că credinciosul trebuie să ceară ajutorul lui Dumnezeu pentru toate deciziile care determină calea sau direcţia sa generală în viaţă. În primul rând, un verset deosebit de important pentru noi este rugăciunea lui Moise din Exodul 33:13: „Arată-mi căile Tale.” La această rugăciune, Domnul a răspuns: „Voi merge Eu Însumi cu tine.” Ideea principală care reiese din aceste cuvinte este că în toate drumurile sale de atunci încolo, Moise avea să fie îndrumat de Dumnezeu şi să primească din partea Lui călăuzire. Pe Moise îl aşteptau rătăcirile prin pustie, treizeci şi opt de ani de călătorii dintr-o parte în alta, însă oricât de neclare şi de prelungite ar fi părut acestea, Moise avea să fie condus de Domnul pentru că I-a cerut lucrul acesta.

Moise nu I-a cerut Domnului să le descopere cu exactitate programul zilnic şi nici să le dea detalii cu privire la toate aspectele practice şi de zi cu zi ale călătoriei, ci s-a rugat pentru călăuzire în privinţa drumului, a traseului şi a destinaţiei. Aceia care dispreţuiesc călăuzirea divină, luându-i în derâdere pe creştinii care hotărăsc singuri ce mănâncă în fiecare zi, dar cer ajutorul Domnului cu privire la carieră sau căsătorie, au pierdut din vedere tocmai elementul fundamental al acestor texte referitoare la călăuzire. Ele ne învaţă să căutăm călăuzirea lui Dumnezeu în toate aspectele care ţin de călătoria vieţii cu răscrucile şi cotiturile ei. Lecţia principală pe care o putem învăţa din Exodul 33:13 are legătură cu folosirea cuvântului cale – „Arată-mi căile Tale” – pe care Moise l-a întrebuinţat în sens absolut literal. Cuvântul din limba ebraică tradus prin cale se referă la un drum bătătorit. (Substantivul provine din verbul a bătători.) Moise a cerut să i se descopere calea aleasă de Domnul pentru poporul Său.

Dar oare nu greşim dacă interpretăm experienţa lui Moise ca pe o ilustrare a felului în care Dumnezeu îi călăuzeşte pe creştini în zilele noastre? Nicidecum, întrucât chiar Biblia ne îndeamnă să facem lucrul acesta. În 1 Corinteni 10:1-12, Pavel afirmă clar că toate călătoriile copiilor lui Israel au fost consemnate ca lecţii pentru credincioşii din perioada Evangheliei. El spune că „aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pilde [exemple sau tipare]”. Cu alte cuvinte, calea sau traseul lui Moise şi al israeliţilor reprezintă călătoria vieţii credincioşilor din zilele noastre.

Bineînţeles că nu este greu să facem deosebirea între lucrurile de rutină şi cele care au un impact direct asupra călătoriei vieţii. Meniul zilnic nu influenţează nici drumul cuiva în viaţă, nici chemarea lui spirituală sau măsura în care rodeşte el spiritual. Tot astfel, marca maşinii cumpărate nu influenţează cursul vieţii, deşi Domnul îl poate ajuta pe om în procesul de căutare şi alegere, ca răspuns la rugăciune. La fel ca orice bunuri de mare valoare, şi achiziţia unei maşini trebuie să respecte regulile Scripturii. Lăcomia şi luxul sau cheltuiala inutilă trebuie evitate, însă această decizie nu ocupă un loc central în călătoria vieţii. Pe de altă parte, viitorul soţ sau viitoarea soţie influenţează în mod semnificativ drumul omului în viaţă. La fel şi cariera. Localitatea în care alege cineva să se stabilească are un impact important asupra vieţii, la fel ca alegerea bisericii pe care o va frecventa.

Într-un alt text extraordinar despre călăuzire, Psalmul 25:4, David alege să folosească un vocabular asociat călătoriei, chiar dacă este evident că nu se afla în acel moment într-o călătorie. El foloseşte aceste cuvinte cu sens figurat, referindu-se la cursul vieţii sale, şi se roagă: „Arată-mi, Doamne, căile [lit: drumuri bătătorite] Tale şi învaţă-mă cărările [lit: drumuri sau trasee umblate] Tale. David foloseşte acest limbaj întocmai cum l-a folosit şi Moise. Promotorii „noii concepţii” spun că el cere doar să i se descopere un stil de viaţă evlavios, însă prin aceasta ei nu fac decât să reducă sensul textului într-un mod scandalos, întrucât psalmul conţine o serie de cuvinte care fac referire la „călătoria vieţii”.

În Psalmul 27:11, David revine cu aceleaşi cuvinte: „Învaţă-mă, Doamne, calea Ta şi povăţuieşte-mă pe cărarea cea dreaptă din pricina vrăjmaşilor mei.” Calea şi cărarea se referă în mod indubitabil la lucrurile importante din viaţa lui David.

În Psalmul 32:8-9 apare din nou cuvântul cale, însă de data aceasta în asociere cu imaginea unui cal sau a unui catâr care trebuie condus în mod ferm de un călăreţ sau un conducător. Aici însă Domnul este cel care vorbeşte: „Eu… te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui şi voi avea privirea îndreptată asupra ta. Nu fiţi ca un cal sau ca un catâr fără pricepere, pe care-l struneşti cu un frâu şi o zăbală cu care-l legi ca să nu se apropie de tine.” David comisese un păcat foarte grav, probabil păcatul său cu Bat-Şeba, însă acum (la fel ca în Psalmul 51) el îşi recunoaşte păcatul şi se pocăieşte. El nu mai trebuie să fie încăpăţânat ca un cal sau un catâr, ci trebuie să primească de bunăvoie călăuzirea lui Dumnezeu.

Cei care îmbrăţişează noua concepţie sunt de părere că acest text face referire doar la comportamentul lui David şi că nu are nicio legătură cu călăuzirea. Ideea însă este că David nu numai că încălcase standardele de moralitate, dar el şi renunţase să caute şi să împlinească voia lui Dumnezeu în lucrurile importante ale vieţii, lucruri care aveau să decidă viitorul împărăţiei, dar şi viitorul său personal. El nu-şi condusese armata în luptă şi întreţinuse relaţii intime cu implicaţii de lungă durată. Imoralitatea lui este o problemă gravă, însă la fel de gravă este şi dorinţa lui de a decide singur cum îşi petrece timpul şi ce rol îşi asumă.

Aceste versete ne cer aşadar să ne supunem îndrumării lui Dumnezeu pe calea vieţii, adică în aspectele ei majore. După cum calul are nevoie de indicaţii clare din partea călăreţului, şi noi avem nevoie de călăuzirea Domnului ca să-L putem sluji. Textul ne interzice să decidem singuri unde vom merge şi ce vom face, oricât de înţelepte ar fi deciziile noastre. Este o poruncă, un avertisment şi în acelaşi timp o promisiune.

În Psalmul 37:5, David scrie acele cuvinte atât de îndrăgite de noi: „Încredinţează-ţi soarta [drumul bătătorit] în mâna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra.” Deoarece psalmul pune în contrast stilul de viaţă al credinciosului cu cel al necredinciosului, unii înţeleg că soarta se referă aici la stilul de viaţă; dat fiind însă faptul că tema „călătoriei vieţii” străbate în mod evident întregul psalm (care vorbeşte în repetate rânduri despre răsplata viitoare a celui neprihănit), înţelesul principal este acela de direcţie în viaţă sau de decizii majore. Aşa a fost el înţeles de comentatorii creştini de-a lungul secolelor, însă cei ce susţin „noua concepţie” îl nimicesc fără pic de ruşine.

Psalmul 48:14 ne face cunoştinţă cu un alt termen important: „Iată, Dumnezeul acesta este Dumnezeul nostru în veci de veci; El va fi călăuza noastră până la moarte.” Despre ce fel de călăuză este vorba aici? Cuvântul din limba ebraică înseamnă conducător, adică acea persoană care conduce un animal sau un car. Altfel spus, călăuza este un pilot sau un cârmaci, un om care stabileşte direcţia. Contextul versetului este bunătatea şi credincioşia lui Dumnezeu, care hotărăşte soarta şi viaţa tuturor credincioşilor săi până la moarte. Restrângerea acestui limbaj glorios astfel încât să se aplice doar la călăuzirea dată de Dumnezeu cu privire la standardele morale (aşa cum procedează Friesen şi Maxson) este tot o restrângere a sensului clar al Cuvântului inspirat al lui Dumnezeu. În acest psalm, Domnul a ales o imagine prin care să descrie rolul pe care îl are El în aspectele cele mai importante ale vieţii credincioşilor Săi, iar imaginea este aceea a unei călăuze care ştie mai bine decât animalele în ce direcţie să meargă şi care a hotărât deja cursul călătoriei.

Cuvintele atât de cunoscute din Proverbele 3:5-6 readuc limbajul care descrie călătoria vieţii prin cuvinte precum căi şi cărări. Solomon zice: „Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.” Adversarii concepţiei tradiţionale despre călăuzire sar imediat să dezbată sensul cuvântului a netezi. Ei nu sunt gata să accepte că Dumnezeu dictează alegerile principale din viaţa omului şi arată că sensul originar al cuvântului în limba ebraică este tocmai acesta de a îndrepta sau a netezi. Înarmaţi cu acest argument, ei susţin că textul nu face altceva decât să le promită o viaţă binecuvântată tuturor celor care păzesc poruncile lui Dumnezeu.

Şi de această dată însă, interpretarea lor nu face decât să trivializeze Scriptura, sensul evident al acesteia fiind că Dumnezeu este factorul de decizie şi de autoritate care îndreaptă calea vieţii. Cu alte cuvinte, dacă refuzăm să-L recunoaştem pe Domnul ca Stăpân suprem peste vieţile noastre, căile noastre vor fi sinuoase şi întortocheate, astfel încât vom avea parte de o călătorie ineficientă şi neproductivă. Dacă renunţăm însă la voia şi la independenţa noastră şi ne supunem sub autoritatea Sa, El va îndrepta calea vieţii noastre astfel încât călătoria noastră să fie directă şi utilă. Limbajul folosit aici este menit să ne arate că Dumnezeu Însuşi va interveni asupra traseului şi naturii călătoriei. El are dreptul să ia deciziile în lucrurile importante.

Isaia 58:11 este o altă promisiune extraordinară de călăuzire pe care susţinătorii noii concepţii ne-o răpesc. Profetul spune aici: „Domnul te va călăuzi neîncetat”. Contextul (versetele 6-12) prezintă o condiţie. Dacă credinciosul este plin de milă şi de îndurare faţă de cei aflaţi în suferinţe (în cazul nostru fiind vorba şi de proclamarea Cuvântului pentru cei cu nevoi spirituale), Dumnezeu îl va binecuvânta cu multă influenţă, lumină şi călăuzire. Criticii noţiunii de călăuzire reduc această promisiune la ideea că dacă suntem buni şi miloşi, Dumnezeu va avea grijă de noi, ei generalizând astfel elementul de călăuzire. Cuvântul din limba ebraică tradus prin a călăuzi are însă tocmai acest sens. Termenul era folosit cu referire la un rege cuceritor care îi ducea pe prizonierii de război în exil, el fiind cel care stabilea traseul, şi nu prizonierii. Cuvântul mai înseamnă şi a stăpâni, a conduce, a constrânge sau a limita. Este un cuvânt cu o forţă deosebită şi care vrea să spună, în mod evident, exact ceea ce spune – anume că Domnul va stăpâni şi va îndruma viaţa credinciosului milos după voia Sa glorioasă, înţeleaptă, bună şi perfectă.

Aceste pasaje cunoscute din Vechiul Testament ne arată în mod incontestabil că trebuie să căutăm şi să acceptăm călăuzirea directă a lui Dumnezeu în lucrurile importante şi nu în cele lipsite de importanţă. Insinuarea că este imposibil să facem deosebirea între deciziile pe care ar trebui să le ia Dumnezeu în locul nostru şi cele pe care trebuie să le luăm noi înşine trădează necunoaşterea limbajului biblic despre „căile şi cărările” vieţii.

Texte din Noul Testament despre călăuzire

Cum rămâne cu Noul Testament şi cu afirmaţia îndrăzneaţă a promotorilor noii concepţii că acesta nu promite nicăieri călăuzirea lui Dumnezeu pentru poporul Său? Am văzut deja exemplul suprem al Mântuitorului care a împlinit voia Tatălui în calitate de reprezentant al nostru. Diferenţierea pe care am făcut-o între aspectele importante care ţin de direcţia în viaţă şi lucrurile mai puţin importante este evidentă în cuvintele Mântuitorului din Matei 6:25. Domnul nostru zice: „De aceea vă spun: Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana şi trupul, mai mult decât îmbrăcămintea?” Scopul acestui pasaj este să ne înveţe adevăratele priorităţi şi faptul că trebuie să-L punem întotdeauna pe Dumnezeu pe primul loc şi să facem deosebirea între lucrurile împărăţiei şi cele pământeşti. Ar trebui să fim mai puţin preocupaţi de hrană şi îmbrăcăminte, sau de ceea ce vom face mâine, şi mai preocupaţi să ascultăm de Domnul.

Dumnezeu ne spune nouă, credincioşilor, să luăm decizii cu privire la lucrurile practice şi de zi cu zi ca nişte creştini responsabili şi fără prea multă agitaţie. El ne avertizează să nu ne îngrijorăm prea mult de aceste lucruri materiale, ci să fim conştiincioşi şi evlavioşi în deciziile pe care le luăm. Cunoaştem care sunt standardele Domnului întrucât Cuvântul ni le descoperă în alte locuri – să nu fim lacomi, să nu fim mândri, să nu risipim, să nu fim lumeşti şi aşa mai departe. Starea sufletului, slujirea lui Dumnezeu şi drumul unei vieţi predate în totalitate Lui sunt însă lucruri la care trebuie să ne gândim la un cu totul alt nivel, întrucât acestea nu ţin de trăirea obişnuită de zi cu zi, ci sunt lucruri importante şi cu impact pe termen lung. Cu privire la ele, trebuie să căutăm călăuzirea şi hotărârea lui Dumnezeu.

Faptele Apostolilor 13:2-3 ni-L prezintă pe Dumnezeu exercitându-Şi conducerea suverană în trimiterea primilor misionari creştini din Antiohia. În timp ce conducătorii bisericii „slujeau Domnului şi posteau”, Duhul Sfânt le-a zis: „Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat.” Generaţiile trecute de credincioşi ai Scripturii au înţeles din acest eveniment că aceia care vor să se implice în slujire ca misionari trebuie să fie chemaţi de Dumnezeu. Ei au considerat că aceşti oameni trebuie să simtă chemarea de a fi misionari, să aibă o dorinţă puternică de a intra în această slujire şi totodată să fie confirmaţi de conducătorii bisericii care să le recunoască adecvarea, înzestrarea şi pregătirea pentru această lucrare.

Promotorii noii concepţii consideră însă că această chemare a lui Barnaba şi Saul este un alt eveniment „singular”. Ei pretind că cei doi au avut o chemare specială din partea lui Dumnezeu pentru singurul motiv că au fost primii misionari. Totodată, chemarea lor trebuie considerată un eveniment unic pentru că voia lui Dumnezeu a fost descoperită printr-o comunicare directă şi supranaturală, lucru care nu se mai întâmplă în zilele noastre. Concluzia este că nu mai trebuie să ne aşteptăm la o chemare personală din partea lui Dumnezeu, ci să ne folosim propria înţelepciune în alegerea celor mai potriviţi oameni pentru lucrarea de misiune.

Un alt argument în favoarea noii abordări „raţionaliste” a alegerii slujitorilor lui Dumnezeu este afirmaţia destul de ciudată că Pavel nu a căutat călăuzirea specifică a lui Dumnezeu şi cu privire la alte activităţi misionare, ca de exemplu atunci când a propus plecarea în cea de-a doua călătorie misionară (Faptele Apostolilor 15:36), când a luat decizia să se despartă de Barnaba sau când l-a ales pe Sila ca tovarăş de lucrare (Faptele Apostolilor 15:39-40). Interpretarea este că Pavel a luat aceste decizii de unul singur, ca un creştin matur şi înţelept.

Timotei (spun aceşti autori) a fost ales de Pavel să se alăture misiunii sale pe de o parte pentru că l-a impresionat pe Pavel, iar pe de altă parte pentru că era bine văzut de ceilalţi. Friesen şi Maxson afirmă: „Şi de această dată, factorul decisiv a fost calificarea spirituală demonstrată a acestuia, şi nu o chemare specifică.” Se pare însă că ei nu au citit 1 Timotei 4:14, unde scrie că darul lui Timotei şi punerea lui în practică au fost rezultatul faptului că Dumnezeu l-a ales şi a descoperit conducătorilor bisericii această alegere. Textul menţionat este suficient ca să combată în totalitate paginile întregi de interpretări greşite ale acestor autori.

Ne-ar lua foarte mult timp să combatem toate argumentele greşite aduse de cei ce se opun cu vehemenţă concepţiei tradiţionale despre călăuzire, însă puţinele exemple pe care le-am amintit deja sunt cele tipice. Acolo unde relatarea biblică omite să menţioneze în mod specific că Pavel a cerut călăuzire, aceşti autori se consideră îndreptăţiţi să spună că el nu a făcut-o şi afirmă lucrul acesta ca pe o certitudine. În opinia lor, Pavel nu a considerat necesar să caute voia specifică a lui Dumnezeu cu privire la călătoriile lui sau la alegerea „personalului”, ci s-a mulţumit să ia decizii logice şi înţelepte. Acolo unde este evident că Dumnezeu a luat aceste decizii în locul slujitorilor Săi, susţinătorii noii concepţii cataloghează evenimentul drept „unic”. Doar că nu aşa se interpretează Scriptura! Suntem nevoiţi să condamnăm umanizarea, raţionalizarea şi minimizarea relatărilor Cuvântului lui Dumnezeu venite din partea acestor autori care vor să fie liberi să ia singuri decizii şi să trăiască o viaţă creştină în care să-şi împlinească propria voie.

Revenind la Faptele Apostolilor 13:2, textul stabileşte un precedent pentru viaţa creştinilor din toate timpurile, dar nu prin modul în care Dumnezeu le-a descoperit credincioşilor voia Sa, ci prin principiul că voia Lui este esenţială în alegerea lucrătorilor bisericii. A fost voia lui Dumnezeu să trimită misionari şi El i-a ales pe nume. Ei au ştiut că Dumnezeu i-a ales şi de aceea au fost siguri că ceea ce făceau era bine, oricât de mari au fost obstacolele pe care le-au întâlnit în drum. Având această siguranţă, ei n-au abandonat lucrarea, ci s-au văzut pe ei înşişi ca oameni aflaţi sub comanda directă şi sub ocrotirea Dumnezeului Preaînalt şi trimişi de El în mod personal.

Mesajul lui Pavel despre călăuzire

Ar trebui să-l ascultăm pe Pavel care a putut spune despre sine, ca predicator: „Mulţumesc lui Cristos Isus, Domnul nostru, care m-a întărit … şi m-a pus în slujba Lui.” El nu s-a pus singur în lucrare, ci a fost pus de Domnul. În altă parte, el spune: „Propovăduitorul şi apostolul ei [al Evangheliei, n.tr.] am fost pus eu şi învăţător al neamurilor.” Fiecare lucrător adevărat este ales de Dumnezeu, de aceea Pavel îi poate adresa lui Timotei aceste cuvinte extraordinare: „Lucrul acela bun care ţi s-a încredinţat păzeşte-l prin Duhul Sfânt…” Timotei a fost ales nu doar de ceilalţi credincioşi, ci chiar de Domnul secerişului.

Întreaga naraţiune a călătoriilor lui Pavel este relatarea unei lucrări aflate sub supravegherea şi îndrumarea permanentă a Duhului Sfânt. Faptele Apostolilor 16, de exemplu, ne spune că la un moment dat Pavel şi Sila „au fost opriţi de Duhul Sfânt să vestească Cuvântul în Asia”. Când au încercat să meargă în Bitinia, „Duhul lui Isus nu le-a dat voie”. Iar la scurt timp după aceea Pavel a avut vedenia cu omul din Macedonia şi au ştiut atunci că Domnul îi cheamă să predice Evanghelia acolo. În fiecare situaţie în care a fost nevoie de o decizie importantă, călăuzirea lui Dumnezeu s-a manifestat. Oare nu este lucrul acesta o lecţie pentru noi? Nu, zic învăţătorii noii concepţii. Ba da, zice Biblia. Felul în care este comunicată călăuzirea lui Dumnezeu diferă, pentru că noi nu suntem apostoli ca să auzim voci şi să avem vedenii, însă principiul rămâne acelaşi. Ne rugăm cu stăruinţă şi acceptăm călăuzirea lui Dumnezeu care vine prin faptul că minţile noastre sunt ajutate să înţeleagă şi să cântărească lucrurile, iar împrejurările lucrează ca să ne conducă în direcţia bună. (Vom discuta mai pe larg despre acest aspect în paginile următoare.)

Noi ştim că purtarea lui Pavel este un exemplu cu autoritate pentru noi fiindcă mai multe texte biblice ne poruncesc să călcăm pe urmele lui nu doar în felul în care a organizat el bisericile din Noul Testament, ci şi în felul în care a abordat problemele spirituale. [Vezi nota de final 3] Mesajul cărţii Faptele Apostolilor este foarte clar şi ne spune: „Supuneţi-vă călăuzirii Domnului în deciziile importante ale vieţii şi slujirii spirituale.” Faptele Apostolilor 16 ne dovedeşte în mod incontestabil că preocuparea lui Pavel de a discerne călăuzirea lui Dumnezeu şi a o urma a fost o parte esenţială a felului în care a luat el deciziile.

Exemplul lăsat de Pavel ne spune că trebuie să fim întotdeauna acolo unde ne vrea Dumnezeu şi el afirmă în repetate rânduri că trebuie să căutăm şi să împlinim voia lui Dumnezeu. În Faptele Apostolilor 18:21 îl găsim pe apostol luându-şi rămas-bun de la ascultătorii săi din Efes cu următoarele cuvinte: „Trebuie numaidecât ca sărbătoarea care vine s-o fac în Ierusalim. Dacă va voi Dumnezeu, mă voi întoarce iarăşi la voi.” Propovăduitorii noii concepţii spun că prin aceste cuvinte Pavel ne arată că a luat singur deciziile printr-o judecată sănătoasă şi a fost gata să accepte voia finală a lui Dumnezeu. Ei citesc acest verset ca şi cum Pavel ar zice: „Mă voi întoarce, însă dacă nu voi reuşi, voi să ştiţi că planul meu a fost împiedicat de Domnul.” Prin aceasta ei golesc însă cuvintele lui Pavel de mesajul lor clar şi evident, şi anume că dacă Dumnezeu îl va călăuzi să se întoarcă, o va face. Voia specială şi specifică a lui Dumnezeu este vitală în toate aspectele importante ale slujirii creştine.

Să ne gândim la o altă problemă în care trebuie să căutăm călăuzirea lui Dumnezeu, şi anume problema alegerii slujitorilor în biserică. În  Faptele Apostolilor 20:28, Pavel se adresează prezbiterilor bisericii din Efes cu următoarele cuvinte: „Luaţi seama dar la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi…” Duhul Sfânt este cel care i-a ales pe prezbiteri, şi nu biserica. Alegerea lor a fost rezultatul călăuzirii Sale, şi nu al gândirii umane. Când avem de ales persoane pentru anumite funcţii în biserică, trebuie să cerem ajutor şi călăuzire în rugăciune, să aplicăm criteriile Scripturii şi să cântărim cât de potrivit este un „candidat”. Nu avem voie să acţionăm cu încrederea unor oameni care au putere de decizie, ci trebuie să dăm dovadă de smerenie şi de reală dependenţă de ajutorul lui Dumnezeu.

O altă dovadă că avem nevoie de călăuzire specială în deciziile majore ale vieţii, dar o dovadă diferită de această dată, se găseşte în 2 Corinteni 6:14-18, unde credincioşilor li se porunceşte să se separe de idolatrie şi de orice formă de sincretism religios. Pasajul se încheie cu promisiunea minunată din versetul 18: „Eu vă voi fi Tată, şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, zice Domnul cel Atotputernic.” Rolul tatălui în cultura orientală din vremurile biblice ne ajută foarte mult să înţelegem subiectul călăuzirii divine, deoarece în vremea aceea tatăl avea mult mai multe responsabilităţi decât are acum, în societatea occidentală modernă. Când Dumnezeu promite să fie Tatăl perfect, imaginea este aceea a unui tată din vechime dintr-o familie orientală.

Conceptul acesta ne ajută să răspundem la întrebarea dacă Dumnezeu are o voie specifică în ce priveşte direcţia vieţii fiecărui om. În vremurile biblice, tatăl natural îşi conducea familia cu mare autoritate şi lua toate deciziile importante pentru membrii familiei sale, şi tocmai aşa promite Domnul să-i conducă pe copiii Săi de pe pământ. El vrea să decidă şi să îndrume în toate aspectele importante ale vieţii. Când ieşeau cu turmele la păscut, băieţii din familiile orientale luau singuri decizii şi nu apelau la taţii lor ca să primească îndrumări pentru lucrurile obişnuite, de zi cu zi. Ei deveneau agricultori, crescători de animale, negustori, vopsitori, meşteri şi aşa mai departe, fiecare expert în domeniul său, iar în toate acestea se bucurau de independenţă. În deciziile mari ale vieţii însă, ca de exemplu unde să locuiască, ce ocupaţie să înveţe şi cu cine să se căsătorească, cel care trebuia consultat de fiecare dată şi care lua hotărârea era tatăl, capul familiei. La fel suntem şi noi în relaţie cu Tatăl nostru ceresc.

Liberul-arbitru este respins, ascultarea este lăudată

Noul spirit de independenţă în luarea deciziilor este aspru criticat în Iacov 4:13-15 prin următoarele cuvinte: „Ascultaţi, acum, voi care ziceţi: „«Astăzi sau mâine ne vom duce în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie şi vom câştiga.»” Şi nu ştiţi ce va aduce ziua de mâine! Căci ce este viaţa voastră? Nu sunteţi decât un abur, care se arată puţintel şi apoi piere. Voi, dimpotrivă, ar trebui să ziceţi: «Dacă va vrea Domnul, vom trăi şi vom face cutare sau cutare lucru.»”

Pasajul prezintă nişte oameni de afaceri creştini care hotărau să petreacă un an de zile departe de casă, cu scopul de a face negustorie, fără să se gândească serios la voia şi planul lui Dumnezeu în această privinţă. Ei nu numai că planificau totul exclusiv din perspectiva profitabilităţii călătoriei, dar şi acţionau foarte repede, hotărând să plece „astăzi sau mâine”. Un an este o perioadă de timp îndelungată care în mod indiscutabil afectează implicarea omului în viaţa bisericii şi în slujire, ca să nu mai vorbim de viaţa lui de familie. Această plecare în scop de afaceri era fără doar şi poate o decizie majoră care trebuia luată cu multă atenţie şi rugăciune, precum şi cu o dorinţă puternică de a beneficia de călăuzirea lui Dumnezeu.

Este insuficient să spunem că aceşti oameni de afaceri sunt mustraţi doar pentru că nu aveau un respect general faţă de voia suverană a lui Dumnezeu, ca şi cum tot ce le lipsea era să adauge expresia formală „Dacă va vrea Domnul” la sfârşitul deciziilor lor. (Friesen şi Maxson reduc pasajul tocmai la acest lucru.) Cuvintele lui Iacov nu au nicio valoare practică dacă nu le reamintesc credincioşilor de obligaţia lor de a căuta călăuzirea şi supravegherea lui Dumnezeu în toate deciziile majore ale vieţii.

Iacov îi condamnă pe credincioşi pentru încrederea de a-şi conduce singuri vieţile, pe care o descrie ca fiind un păcat: „Pe când acum vă făliţi cu lăudăroşiile voastre! Orice laudă de felul acesta este rea. Deci cine ştie să facă bine şi nu face săvârşeşte un păcat!” (Iacov 4:16-17). Dumnezeu are o direcţie pentru viaţa noastră, iar noi trebuie să aplicăm regulile călăuzirii dacă vrem să împlinim voia Lui şi să ne supunem autorităţii Lui. Nu vom vedea întotdeauna din timp încotro ne îndreaptă El paşii, dar dacă Îi vom cere călăuzire şi ne vom supune Lui, putem fi siguri că mâna Lui atotputernică ne va îndrepta căile şi împrejurările.

Un ultim text la care ar trebui să ne gândim este 1 Petru 5:6-7, care zice: „Smeriţi-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe. Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.” În unele traduceri, în locul cuvântului „îngrijorări” găsim „temeri”. Cuvântul din limba greacă provine dintr-un verb care are sensul de a trage în direcţii diferite (a împărţi, a deosebi sau a separa). El descrie acel gen de îngrijorare sau de teamă în care diverse gânduri opuse luptă în mintea omului pentru atenţie şi supremaţie, iar omul este tras în mai multe direcţii deodată. Un traducător a încercat să surprindă acest sens folosind următoarea traducere: „Aruncaţi asupra Lui toate gândurile voastre tulburate”. Acest cuvânt descrie de fapt un amestec haotic de dorinţe şi îngrijorări.

Acelaşi cuvânt în limba greacă apare şi în pilda semănătorului, unde citim că sămânţa căzută printre spini îl reprezintă pe ascultătorul care este năpădit de „îngrijorările veacului acestuia”. În mintea acestui om se dă o adevărată bătălie deoarece bogăţiile şi prosperitatea acestei lumi îi ispitesc inima. „Îngrijorările veacului acestuia” nu sunt propriu-zis îngrijorări, ci distrageri. Pavel foloseşte şi el acelaşi cuvânt în 2 Corinteni 11:28. Trecând în revistă încercările prin care a trecut, el aminteşte şi această luptă zilnică pe care o ducea – „grija pentru toate bisericile”. El nu vrea să spună că lucrarea de a purta de grijă bisericilor îi producea neplăcere şi suferinţă, ci că gândurile lui erau trase mereu în toate direcţiile de încercările şi problemele cu care se confruntau bisericile.

Cuvântul din 1 Petru 5 tradus prin „îngrijorare” poartă acest sens de tragere în mai multe direcţii. El descrie o gândire dezbinată, neclară şi nesigură, lucru relevant mai ales în ceea ce priveşte deciziile majore şi dificile de pe parcursul călătoriei vieţii. În astfel de decizii, noi putem arunca asupra Domului toate judecăţile noastre împărţite, ştiind că El „îngrijeşte” de noi (un alt cuvânt care înseamnă că Dumnezeu este interesat de noi). Aceasta nu înseamnă, bineînţeles, că putem renunţa să ne mai gândim cu atenţie la problemă, să ne rugăm pentru ea şi să respectăm regulile Cuvântului, ci înseamnă că decizia finală nu ne aparţine, ci este a Domnului.

Cât de mult ne linişteşte să ştim că Dumnezeu are o voie specifică pentru noi! Din aceasta noi înţelegem cât de mult ne iubeşte şi ne poartă de grijă şi cât de strânsă este unirea noastră cu El. Astfel, putem fi siguri că fiecare etapă majoră din călătoria vieţii şi fiecare punct important de cotitură au un scop şi că, dacă vrem să descoperim voia Lui, timpul nu va fi risipit degeaba. Gândul acesta ne smereşte şi ne face să ne supunem în totalitate voii lui Dumnezeu.

Noua abordare a călăuzirii slăbeşte foarte mult percepţia credinciosului cu privire la domnia lui Cristos. Independenţa şi conducerea propriului destin devin foarte repede norma, iar Cristos Îşi pierde autoritatea şi domnia. Nu vrem să spunem că noua şcoală de învăţătură care se opune concepţiei tradiţionale despre călăuzire vrea să atace domnia lui Cristos, însă tocmai la rezultatul acesta ajunge, dând câştig de cauză unor creştini lipsiţi de devotament care nu vor să se supună Domnului în totalitate.

În aceste vremuri de belşug, ispita de a căuta confortul şi siguranţa financiară este omniprezentă, iar noua concepţie îi asaltează pe creştini spunându-le: „Fă ceea ce crezi tu că este logic şi corect.” Din nefericire, atunci când suntem ispitiţi, multe lucruri (atâta vreme cât nu sunt evident împotriva eticii şi moralităţii) ne pot părea acceptabile. Ispita ne poate face să justificăm în orice măsură liniştea, belşugul, timpul liber, recreaţia, căutarea propriilor interese şi aşa mai departe. Noua concepţie ne dă pe mânia tiraniei sinelui şi a ideii că Domnul este un Dumnezeu absent, reducând ascultarea credinciosului evanghelic la nivelul unui creştin doar cu numele. Faptul că Dumnezeu are o voie şi un plan specific pentru credincioşii Săi este una dintre cele mai mari binecuvântări ale mântuirii şi un imbold puternic la a trăi cu adevărat în evlavie. Noi trebuie să ne supunem întotdeauna cu bucurie şi de bunăvoie Împăratului împăraţilor, pentru că aceasta este onoarea şi gloria noastră cea mai înaltă.

Note de final:
1 Multnomah Press, Portland, Oregon
2 Moody Press, Chicago
3 1 Corinteni 4:16; 11:1-2; Filipeni 3:17; 1 Tesaloniceni 1:6; 2 Tesaloniceni 3:9.

Paşi spre călăuzire în călătoria vieţii, de Peter Masters. Disponibilă în Librăria Tabernacle. ISBN 9781870855662

Odată cu pandemia mondială de coronavirus, mulţi se întreabă de unde ar fi putut proveni acest virus care a creat o panică mondială. A fost vorba de un liliac sau o pangolină? La această întrebare, e greu de răspuns, pentru că nici măcar oamenii de ştiinţă nu-şi dau seama prea bine. Dar, problema mare este alta: e posibil ca în lume să fie existat mai mulţi „pacienţi zero” (şi nu doar unul, cum ar fi normal la o epidemie), aşa cum am arătat în acest articol – O supoziţie înfiorătoare: au existat în lume mai multe focare independente de coronavirus, fără legătură cu Wuhan (China)? Declaraţii ciudate ale mai multor specialişti din lume.

Dar, în afară de epidemia din China (care se pare că a început undeva prin decembrie 2019), în tot globul au existat 2 valuri de epidemii în lume: primul val de epidemie a fost în jurul datei de 25 ianuarie 2020 (± 5 zile) şi a fost unul de mică amploare. Ele au infectat aproape simultan 25 de națiuni sau teritorii în doar câteva zile. Zonele infectate au fost: Macao, Hong Kong, Taiwan, Singapore, Vietnam, Coreea de Sud, Sri Lanka, Filipine, Cambodgia, Nepal, Malaezia, Australia, Thailanda, Canada, SUA, Germania, Italia, Marea Britanie, Franța, Spania, Belgia, Rusia, Finlanda și Emiratele Arabe Unite (vedeţi ştirea CNN.com de pe 25 ianuarie 2020, dar în aceasta nu apar teritoriile în care au mai apărut cazuri de coronavirus, în zilele următoare).

Italia, una din ţările cele mai afectate din lume de acest coronavirus, a avut 2 cazuri, detectate pe 30 ianuarie 2020 (vedeţi ştirea de pe thedailybeast.com).

Foarte interesant că, timp de o lună, numărul de cazuri la nivel mondial cu infecţii cu coronavirus n-a crescut foarte mult. Apoi, în jurul datei de 25 februarie 2020 (± 5 zile), izbucneşte pe plan mondial un al doilea val de infecţii, aproape simultan, în 85 de naţiuni. De la 40 de cazuri de infectare în lume, în afara Chinei (în 25 ianuarie), până pe 25 februarie aveam pe glob doar 2.764 de cazuri. Ei bine, în jurul datei de 25 de februarie, are loc o adevărată explozie, astfel că, până pe 25 martie 2020, la nivel mondial (fără China) avem 389.750 de cazuri, cele mai multe fiind localizate în Italia, Spania şi SUA.

Nu trebuie să fii virusolog sau specialist în medicină, pentru a-ţi da seama că lucrurile nu miroase a bine în cazul coronavirusului. Un virus natural nu are capacitatea de a infecta aproape simultan 85 de țări diferite de pe toate continentele lumii, cu focare în mai multe locații din fiecare țară. Bun, o să spuneţi că trăim în epoca avioanelor, în care putem ajunge foarte uşor dintr-un loc în altul al planetei. De acord. Dar întrebarea care se pune e următoarea: de ce nu s-a răspândit virusul la fel de mult şi de repede după primul val (25 ianuarie – 25 februarie) şi de ce după cel de-al doilea val, a căpătat proporţii biblice?

Deja unii specialişti vorbesc de 2 tipuri de coronavirusuri care dau boala Covid-2019, ceea ce înseamnă că infecțiile simultane în aceste 85 de țări nu provin chiar din aceeași sursă. Și mai ciudat este faptul că multe ţări au raportat focare simultane în mai multe locații, aşadar există mai mulţi „pacienţi zero”.

Vă las, ca întotdeauna, să trageţi singuri propriile concluzii!

Cum aflu care este voia lui Dumnezeu în viaţa mea?

 

Nicu Butoi

Omul care intră într-un dialog binevoitor cu voinţa lui Dumnezeu nu va mai fi niciodată cel care a fost înaintea acestui dialog. Totuși, ceea ce crede un om despre voia lui Dumnezeu depinde de viziunea pe care o are despre caracterul lui Dumnezeu și, prin urmare, despre intenţia Lui cu privire la sine.

Indiferent ce decide să facă doctorul – intervenţia cea mai dureroasă sau chiar amputarea –, indiferent ce durere sau suferinţă implică procedura, tu suporţi cu stoicism, atunci când ai convingerea că medicul e bun, competent și bine intenţionat. Speranţa că acel medic îţi va scăpa viaţa îţi dă putere să suporţi insuportabilul și să treci eroic prin inimaginabil. Dar dacă ai dubii cu privire la medic, la metodele și la intenţia lui, nu vei accepta tratamentul propus.

Precursorul vital al revelării voii lui Dumnezeu

Înţelegerea și, mai ales, încrederea în intenţia lui Dumnezeu reprezintă partea cea mai importantă în procesul descoperirii voii lui Dumnezeu în viaţa noastră. Totodată este și cea mai grea și dureroasă, pentru că interferează cu tendinţa noastră de a nu-L crede pe Dumnezeu pe cuvânt, de a ne îndoi de bunătatea Lui și de a-I suspecta bunele intenţii. Odată ce Dumnezeu ne-a câștigat încrederea, intenţia și dorinţa Lui vor fi bine primite, iar mijloacele de care se va folosi El pentru a-Și atinge obiectivul nu vor mai ridica niciun fel de problemă.

Doar atunci când a căpătat încredere în Cel care îl chema și vorbea cu el, copilul Samuel a putut rosti aceste cuvinte: „Vorbeşte, căci robul Tău ascultă.“[1] De asemenea, în cazul fecioarei Maria, abia după ce îngerul Gabriel și, implicit, planul lui Dumnezeu cu privire la ea i-au câștigat încrederea, ea a putut rosti: „Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale!“[2] Pare așa de simplu și totuși așa de rar se întâmplă ca scenariul intersectării omului cu voinţa lui Dumnezeu să decurgă precum în cele două exemple celebre! Care este cauza? Care sunt factorii determinanţi, circumstanţele agravante sau atenuante, ce ajută și ce împiedică realizarea intenţiei declarate a lui Dumnezeu cu noi? Dacă un om alege totuși să-și deschidă porţile vieţii în faţa voii lui Dumnezeu, atunci care este, și rămâne, partea lui în îndeplinirea acestui plan al lui Dumnezeu cu el?

Există vreo condiţie care precede orice acces constructiv la cunoașterea voii lui Dumnezeu? Da, există o asemenea condiţie și ea este uimitor de dreaptă, sfântă și bună și imposibil de negociat: „Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învăţătura este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine.“[3]

Intenţia și dorinţa ta de a împlini voia lui Dumnezeu îţi va deschide drumul spre cunoașterea voii lui Dumnezeu. Nu este vorba de vreun mister sau de vreo practică rezervată exclusiv iniţiaţilor, ci este vorba despre simpla și declarata dorinţă de a face sau de a nu face ceea ce urmează să cunoști a fi voia lui Dumnezeu. Altfel spus, dacă intenţionezi și dorești cu adevărat să împlinești voia Domnului, atunci vei ajunge să o și înţelegi, dar dacă nu dorești să o împlinești și nici nu ai această intenţie, vei auzi, dar nu vei înţelege. Dacă vrei să împlinești voia Lui, vei găsi argumente suficiente ca să împlinești această voie, dar dacă nu vrei să o împlinești vei găsi suficiente argumente contrare, așa cum spune un proverb chinezesc: „Unde există voinţa de a condamna se vor găsi și probe…“

Dorinţa ta de a împlini această voie a lui Dumnezeu cu privire la viaţa ta este o manifestare, în forma ei pură și neinfluenţată, a credinţei tale în Dumnezeu. Această dorinţă sinceră și intenţia ta se nasc înainte de a ajunge să cunoști în ce constă voia lui Dumnezeu. Prin credinţă, tu hotărăști să împlinești voia Sa, oricare ar fi ea sau indiferent în ce ar consta. Întrebarea Mariei „Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu știu de bărbat?“[4] nu a avut sensul de „Spune-mi mai întâi și apoi voi vedea ce voi face“, ci pe acela de „Sunt gata, spune-mi cum și ce am de făcut“. Tu te ancorezi nu în ceea ce urmează să îţi fie descoperit, ci în Cel ce Își va descoperi voia faţă de tine.

Responsabilităţi și culpabilităţi

Cel ce determină înţelegerea sau neînţelegerea voii lui Dumnezeu nu este Domnul, ci ești chiar tu, prin hotărârea tainică de a împlini sau nu ceea ce vrei să cunoști și urmează să îţi fie descoperit cu privire la voia lui Dumnezeu. Prin hotărârea ta de a împlini voia lui Dumnezeu care îţi va fi descoperită, tu îi deschizi vieţii tale un orizont larg și binecuvântat. Și, viceversa, prin hotărârea deliberată de a refuza împlinirea voii lui Dumnezeu chiar înainte de a o cunoaște, închizi acel orizont.

Neînţelegerea voii lui Dumnezeu nu este o pedeapsă și nici nu reprezintă voinţa sau dorinţa lui Dumnezeu cu privire la noi, ci este o consecinţă naturală a alegerii noastre tainice de a supune voia proprie voii lui Dumnezeu numai în măsura în care El lucrează în direcţia voii noastre prestabilite. A încerca să deosebești voia lui Dumnezeu în timp ce în sufletul tău nu ești hotărât să o împlinești îţi distruge capacitatea de a o înţelege în aceeași măsură în care a minţi distruge capacitatea unui om de a crede.

Nimic nu este mai distructiv pentru identitatea și sufletul sau pentru condiţia psihică a fiinţei umane decât trăirea în opoziţie cu mărturisirea și mărturisirea, în opoziţie cu trăirea: „Cel ce urăşte se preface cu buzele lui şi înăuntrul lui pregăteşte înşelăciunea.“[5] Iar ceea ce se întâmplă în viaţa civilă și socială se transferă nealterat în cea religioasă: „Domnul zice: «Când se apropie de Mine poporul acesta, Mă cinsteşte cu gura şi cu buzele, dar inima lui este departe de Mine şi frica pe care o are de Mine nu este decât o învăţătură de datină omenească.»“[6]  Felul cum ne manifestăm noi în relaţiile cu cei din jur se transferă, nealterat, în relaţiile noastre cu Dumnezeu. Ioan, uimit de speranţa oarbă a unora de a fi o excepţie, vorbește categoric: „Dacă zice cineva: «Eu iubesc pe Dumnezeu» şi urăşte pe fratele său, este un mincinos; căci cine nu iubeşte pe fratele său, pe care-l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu-L vede?“[7]

Nimeni nu face un pas în direcţia opusă voii lui Dumnezeu fără să aibă un fel de raţionament care să-i justifice cursul acţiunii: „Ce bine ştii să-ţi întocmeşti căile când este vorba să cauţi ce iubeşti! Chiar şi la nelegiuire te deprinzi.“[8] Undeva în adâncul fiinţei noastre sperăm să fim o excepţie, dar excepţia aceasta întârzie să se producă, fie că e vorba de David, fie că e vorba de Iuda. Adesea suntem șocaţi când vedem că legea semănatului și a seceratului nu se poate nici evita, nici modifica și că, oricât de mult am dori noi să nu fie adevărat, „cum rămâne uluit un hoţ când este prins“[9], aşa de uluiţi vor rămâne oamenii în faţa urmării sigure a alegerii lor și a ignorării voii lui Dumnezeu.

Scriptura declară că voia lui Dumnezeu, în sine, este „bună, plăcută și desăvârșită“[10], dar trebuie să fim conștienţi că, la nivelul vieţii personale, aceste însușiri nu au nicio putere atunci când voinţa omului se manifestă în opoziţie. Oare ochii noștri găsesc plăcere în căile și mijloacele lui Dumnezeu de a-Și aduce la îndeplinire planul cu privire la viaţa noastră? Din nefericire, nu întotdeauna. Uneori, aversiunea noastră faţa de căile și mijloacele lui Dumnezeu este mai mare decât dorinţa noastră de a trăi sau de a fi fericiţi. Cine îl va face pe Ahab să își schimbe inima și să îl asculte pe Mica? Poate să descopere Dumnezeu prin Mica oricât de mult adevăr dorește, Ahab nu „găsește plăcere“ în acest adevăr fiindcă, în raport cu vrerea lui, adevărul lui Dumnezeu este inacceptabil. Pe Ahab, adevărul salvator nu îl mai poate ajuta cu nimic, fiindcă el confundă mesajul cu mesagerul și îi urăște deopotrivă. Deși niciodată nu Îl desemnează direct pe Dumnezeu ca autor al mesajului, el știe și crede că prin omul acela ar putea cunoaște care este voia lui Dumnezeu, dar, zice el, „îl urăsc, căci nu-mi proroceşte nimic bun, nu proroceşte decât rău“[11]. Degeaba luptă Duhul Sfânt să-l scape pe omul acesta de la o moarte înfiorătoare, fiindcă el vrea să audă doar ceva „bun“, adică ceva care să-i reflecte voia personală. El „urăște“ răspunsul lui Dumnezeu și îl urăște și pe Mica, prin care vorbește Domnul, lepădând așadar și mesaj, și mesager.

Cum îl va putea scăpa Domnul pe Balaam de moartea care îl atrage așa de tare? Cum îl va putea ajuta Dumnezeu să aibă parte de înaltul ideal exprimat chiar în cuvintele: „O, de aş muri de moartea celor neprihăniţi și sfârşitul meu să fie ca al lor!“ [12]El are un ideal tot așa de înalt ca al tuturor oamenilor sfinţi și acesta era și idealul lui Dumnezeu pentru viaţa lui. Balaam își stabilește însă o altă prioritate. Voia lui Dumnezeu, care este „sfinţirea“, adică punerea noastră deoparte pentru idealul și destinul pe care Dumnezeu le-a pregătit, se lovește de zidul de netrecut al voii lui Balaam. El este atras cu putere de niște bogăţii pe care nu le va vedea niciodată și înăbușă deliberat orice formă de sensibilitate la apelul Duhului Sfânt. El va face orice efort ca să-L schimbe pe Dumnezeu, dar să nu se schimbe pe sine în urmărirea himerei care îl va costa totul. Ce investiţie jalnică, ce risc sinucigaș! Dumnezeu dorea să îi ofere acestui om adevăratele bogaţii în Hristos, dar el nu găsește plăcere în darul Celui ce îl iubea cu o iubire veșnică, ci continuă să urmărească umbra propriilor iluzii.

Cine va mai putea scăpa de la orbire ochii lui Samson când ei sunt pironiţi asupra Dalilei până într-acolo că nu Îl mai poate vedea nici chiar pe Dumnezeu? Hotărât, lui nu îi place voia lui Dumnezeu. El iubește orbirea, batjocura și moartea și în dreptul acestora rostește cuvintele fără putinţă de întoarcere: „Îmi place.“ Ce motive să aibă cineva ca să facă o așa alegere? Ce fel de gândire poate sta în spatele respingerii voii lui Dumnezeu, care este în favoarea vieţii noastre cu mult mai mult decât putem noi aprecia astăzi? Totuși acest fel de gândire constituie o posibilitate și o realitate cu care ne confruntăm în fiecare zi. Samson nu are niciun cuvânt în dreptul voii lui Dumnezeu pentru viaţa lui. Nici de bine, nici de rău. Pentru Ahab, voia lui Dumnezeu era „de rău“. Pentru Samson, ea este inexistentă, nici măcar nu o ia în considerare, pentru că răspunsul lui indică o totală ignorare. Samson nici nu mai are de ales între voia lui și voia lui Dumnezeu, fiindcă deja a ales. Și alegerea îi este respectată. În locul lui Hristos cel răstignit, în viaţa lui intră Dalila, care, împreună cu desfrâul ei, atrage pierderea vederii, batjocurile filistenilor asupra lui și asupra numelui lui Dumnezeu și, în final, moartea lui ca o ruină printre alte ruine.

A știut Samson de la început toate acestea? A crezut vreo clipă că i se va întâmpla așa ceva, că drumul va trece pe aici? Greu de afirmat așa ceva, dar, în același timp, cu totul inutil. În momentul în care a ignorant voia lui Dumnezeu s-a predat pe sine răului, cu toate consecinţele sale. Și ce mai contează ce formă vor lua consecinţele respingerii voii lui Dumnezeu? A o refuza deliberat înseamnă a alege moartea, care poate veni, de fapt, în orice formă. În afara voii lui Dumnezeu, orice rău imaginabil devine posibil.

Vieţi în oglindă

Privim cu groază la Samson, la hotărârea lui neclintită legată de voia personală și la „plăcerea“ lui. Privim la pornirea lui de a respinge voia lui Dumnezeu și ne dăm seama că privim, de fapt, la noi și la dialogul dintre voia lui Dumnezeu pentru viaţa noastră și voia proprie pentru viaţa noastră: „Nu te lăsa cu picioarele goale, nu-ţi usca gâtlejul de sete! Dar tu zici: «Degeaba, nu! Căci iubesc dumnezeii străini şi vreau să merg după ei.»“[13]
Consecinţele urmează alegerii noastre tot așa de sigur cum noaptea îi urmează zilei, iar cel ce a făcut alegerea și suferă acum consecinţele nu este nimeni altul decât cel pe care-l vezi când privești în oglindă. Ieremia scrie cu durere: „Tu singur te pedepseşti cu răutatea ta şi tu singur te loveşti cu necredincioşia ta şi vei şti şi vei vedea ce rău şi amar este să părăseşti pe Domnul, Dumnezeu tău şi să n-ai nicio frică de Mine, zice Domnul, Dumnezeul oştirilor.“[14]

Îl privim pe Samson orb și în lanţuri și ne vedem pe noi înșine legaţi în suferinţa pe care o aduce respingerea voii celei „bune, plăcute și desăvârșite“ a lui Dumnezeu cu privire la viaţa noastră… Suferinţa ne face să ne revoltăm și să căutăm vinovaţi, dar și de această dată îl auzim tot pe Ieremia șoptind: „Nu ţi-ai făcut tu singur lucrul acesta pentru că ai părăsit pe Domnul, Dumnezeul tău, când te îndrepta pe calea cea bună?“[15] 

Se poate spune că Samson a văzut cu mult mai bine când i-au fost scoși ochii decât atunci când îi avea. Totuși, tot ce vede acum fără ochi putea să vadă foarte bine și când încă îi avea, dacă, în adâncul fiinţei lui, ar fi dorit să împlinească voia revelată a lui Dumnezeu. Dacă noi, toţi, am învăţa de la Iisus supunerea faţă de voia Tatălui, nu ar fi nevoie să trecem printr-o tragedie ca să putem înţelege voia lui Dumnezeu cu privire la bunăstarea vieţii noastre. Trebuie doar să vrem să înţelegem.

„Adevărul” din ochii noștri

Într-un experiment celebru, un cetăţean pune ochelari de diverse culori pe ochii cameleonului pe care-l avea în casă. Cameleonul nu mai ia culoarea mediului, așa cum ne-am fi așteptat, ci ia culoarea ochelarilor. Acest lucru ne ajută să înţelegem că ceea ce noi percepem a fi culoarea voii lui Dumnezeu reprezintă, de fapt, culoarea lentilelor cu care privim și căutăm să înţelegem această voie. Ochelarii aceștia sunt reprezentaţi de tradiţii, educaţie, practici, prejudecăţi, de ceea ce societatea adoptă fără să evalueze critic. Când cameleonului de care pomeneam i-au fost așezaţi pe ochi ochelari de diverse culori, acesta a pierdut total legătura cu adevărul și cu realitatea mediului înconjurător. Totul devine galben când ochelarii sunt galbeni. Un singur fel de ochelari l-ar fi ajutat să rămână conectat la culoarea reală a mediului, și anume ochelarii cu lentile incolore, ce reprezintă idealul lui Dumnezeu pentru noi în ceea ce privește perceperea și înţelegerea voii Sale. A te apropia de Dumnezeu și a încerca să înţelegi voia Lui purtând ochelari de o culoare sau de alta te expune uneia dintre cele mai primejdioase experienţe ale vieţii: vei vedea voia lui Dumnezeu în culoarea ochelarilor tăi și vei spune că această culoare reprezintă voia lui Dumnezeu! Iar singura cale de a evita capcana lentilelor colorate o găsim în Psalmi: „Căci la Tine este izvorul vieţii; prin lumina Ta vedem lumina.“[16] Este singura ipostază în care omul devine cu adevărat liber de sine și de prejudecăţile lui și are acces la valorile reale ale vieţii, așa cum este ea în Hristos. Altfel, așa cum spunea dr. Christian Barnard, omul va trăi și va muri minţindu-se și nu va ști niciodată care a fost cu adevărat realitatea.

A vedea lumina prin lumina lui Dumnezeu este lucrul după care strigă sufletul nostru, obosit de iluziile pe care i le procură schimbările de culori, pe care suntem condamnaţi să le trăim conform propriei voi.

Afirmaţia lui Iisus potrivit căreia cunoașterea este condiţionată de dorinţa de a împlini cuvintele Sale nu reprezintă o chemare la acţiune, ci la credinţa deplină în El. Încă nu știu care este voia Ta, fiindcă mai întâi îmi ceri să mă predau împlinirii voii Tale și apoi îmi vei spune în ce constă aceasta. Aici, credinţa se desparte de necredinţă: Credinţa crede în cele nevăzute (dar nu și inexistente), pe când necredinţa se ancorează în ceva și o face numai în măsura în care acest ceva corespunde voii deja stabilite a persoanei respective.

În ciuda faptului că nu se împăca bine cu Dumnezeu, Nebucadneţar avea un concept clar cu privire la revelaţie și la relaţia ei cu Divinitatea.[17] El cunoștea bine diferenţa dintre revelaţia lui Dumnezeu și construcţiile minţii umane corupte. Vrăjitorii pretindeau că au acces la Divinitate și făceau din această pretenţie arma cu care stăpâneau peste oameni și peste autorităţi. Nebucadneţar nu a putut fi cumpărat ușor cu această pretenţie veche de milenii. Raţionamentul lui a sunat cam așa: „Dacă ai acces la Divinitate, așa cum pretinzi, nu e nevoie ca eu să îţi spun visul. Divinitatea știe despre ce vis este vorba și nu Îi este necesar ajutorul meu ca să I-l amintesc și să îmi dea tălmăcirea. Dacă Divinitatea este cea care pretinzi că îţi va da tălmăcirea visului, tot Divinitatea îţi va spune și în ce constă el. Cum pot eu avea încredere în acea tălmăcire care vine de la o divinitate care are nevoie de ajutorul meu?!“

Vrăjitorii lui Nebucadneţar, prorocii lui Baal din vremea lui Ilie sau altarul din vremea lui Ghedeon se confruntă inevitabil cu momentul adevărului, așa cum fiecare dintre noi, mai devreme sau mai târziu, într-o formă sau alta, ne confruntăm cu același moment al adevărului în dreptul vieţii noastre atunci când vrem să cunoaștem voia lui Dumnezeu fără să ne dorim să o și împlinim. Adevărul îl înalţă pe cel care îl are și îl face vulnerabil pe cel care nu-l deţine. Două drumuri se deschid simultan și divergent în faţa celui care este confruntat cu momentul adevărului despre sine: fie spre viaţă, fie spre moarte. Drumul spre viaţă nu îi aparţine numai celui ce a umblat în adevăr, ci și celui care nu a făcut-o, dar care, sub luminile reflectoarelor Duhului Sfânt, se predă prin cuvintele: „Cine ești Tu, Doamne?“[18] Momentul adevărului s-a dovedit fatal în viaţa acelor oameni care l-au înăbușit în minciuna lor și nu au acordat nicio șansă pocăinţei. Același moment al adevărului care a dus la moartea oamenilor care au ales să umble în minciună a luminat viaţa și sufletele celor ce umblaseră în adevăr, și anume viaţa lui Daniel și a prietenilor lui. Oricum vine un moment în care Domnul spune că vom vedea cu toţii deosebirea![19]

Omul care Îi spune lui Dumnezeu că vrea mai întâi să vadă care este și în ce constă voia Sa cu el și apoi se va hotărî dacă o împlinește, acela nu crede în Dumnezeu, ci în sine. Adevărata credinţă Îi spune lui Dumnezeu: „Doamne, Tu mi Te-ai descoperit deja și eu am ajuns să cunosc măcar în parte bunătatea ta. Vin să-Ţi împlinesc voia despre care, deși nu îmi este cunoscută încă pe deplin, știu cu certitudine că este „bună, plăcută și desăvârșită“. Împlinește, dar, Doamne, în mine „orice dorinţă de bunătate şi orice lucrare izvorâtă din credinţă“[20].

Problema capitală cu privire la voia lui Dumnezeu nu este cunoașterea ei, ci dispoziţia de a o împlini sau nu atunci când ni se va descoperi. Acela care crede cu adevărat în Dumnezeu va voi să o împlinească și doar astfel va ajunge să o și cunoască.

Footnotes

[1]„1 Samuel 3:10”.

[2]„Luca 1:38.”

[3]„Ioan 7:17”.

[4]„Luca 1:34”.

[5]„Proverbele 26:24”.

[6]„Isaia 29:13”.

[7]„1 Ioan 4:20.”

[8]„Ieremia 2:33.”

[9]„Ieremia 2:26.”

[10]„Romani 12:2.”

[11]„1 Împăraţi 22:8”.

[12]„Numeri 23:10.”

[13]„Ieremia 2:25”.

[14]„Ieremia 2:19.”

[15]„Ieremia 2:17”.

[16]„Psalmii 36:9.”

[17]„Întreaga relatare poate fi citită în cartea lui Daniel, capitolul 2.”

[18]„Faptele apostolilor 9:5.”

[19]„Maleahi 4”.

[20]„2 Tesaloniceni 1:11”.

 

Ce facem cu sentimentul persistent al vinovăţiei?

 

Nicu Butoi

„Cât despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine, și eu nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea. El vă va boteza cu Duhul Sfânt și cu foc.” (Matei 3:11)

Ideea de recidivă este o prezenţă nelipsită în imaginaţia și în vocabularul nostru și, de la omul declarat vindecat de cancer până la păcătosul reabilitat, întâlnim teama de acest ucigaș al speranţei și al bucuriei: „Dacă revine? Dacă recad? Dacă se întâmplă iarăși?”

În unele cazuri, în sistemul penitenciar, recidiva este legată de ciudata nostalgie după penitenciarul, e un fel de adicţie a răului. Au fost date diverse explicaţii, dar nimic raţional nu poate totuși explica dorinţa de reîntoarcere în spatele gratiilor sau în lumea crimei. Ciudat și iraţional, israeliţii eliberaţi tânjeau după Egipt, iar iudeii creștini voiau să se întoarcă sub „jugul robiei” (vezi Galateni 5:1; 1 Timotei 6:1). Totuși, ceva din noi ne împinge iarăși spre acele lucruri „slabe și sărăcăcioase” (Galateni 4:9) de care tocmai ne-am îndepărtat. Este recidiva vinovăţiei.

Iertarea de sine

E greu de estimat cu adevărat importanţa iertării de sine. Dar și gravitatea recăderii în vinovăţie și neiertare de sine. Generaţia prezentă se confruntă cu o creștere a numărului de sinucideri în rândul tinerilor și, mai recent, chiar în rândul copiilor. În ultimă instanţă, cumplita neiertare de sine distruge aceste vieţi primăvăratice.

Conţinutul mesajelor de adio lăsate de cei plecaţi variază în detalii, dar numitorul comun rămâne același: neiertarea de sine în faţa căderii sau a eșecului. Cel ce iartă „fărădelegea, răzvrătirea și păcatul” (Exodul 34:7) este gata să ofere ajutor: „Căci Eu nu doresc moartea celui ce moare, zice Domnul Dumnezeu. Întoarceţi-vă dar la Dumnezeu și veţi trăi!” (Ezechiel 18:32).

Unde a fost Dumnezeu? gemea mama lângă trupul rece al unui băiat de 18 ani. Dumnezeu a fost tot timpul alături, dar iertarea Lui salvatoare, glorioasă și plină de lumină și har rămâne totuși dependentă de o altă formă de iertare – iertarea de sine. Degeaba te iartă Dumnezeu dacă tu refuzi să te ierţi. Neiertarea de sine e cauzată, în primul rând, de vederile noastre greșite cu privire la ideea de iertare și, în particular, cu privire la iertarea de sine.

Surpriza groparilor

Geneza 37:29 – „Ruben s-a întors la groapă și iată că Iosif nu mai era în groapă.”

Expresia „să îngropăm amintirile” – sau răul, sau trecutul – este o altă prezenţă familiară în vocabularul nostru și comunică ideea de pace și împăcare prin îngroparea conflictului.

Dar poate fi cu adevărat pace în suflet prin îngroparea răului sau a trecutului? Poate îngroparea să-i reunească pe cei depărtaţi și să-i apropie pe cei care se urăsc? Depinde ce îngropi. Spre exemplu, dacă îngropi un pachet de ţigări în sertarul mesei, te reîntâlnești cu el de câte ori deschizi sertarul acela. Aceasta nu este o îngropare inteligentă și nici sinceră. Răul nu este un cadavru în descompunere, nu este un material care putrezește, ci este o sămânţă, o rădăcină care dă lăstari, o tumoare care produce germeni și care însămânţează tot corpul cu progeniturile ei. Este o mină amorsată și gata să explodeze, este un mormânt adânc acoperit cu crengi și frunze, o cursă legată cu un cablu de oţel de trunchiul unui stejar.

Îngroparea răului trecut, prezent sau viitor nu înseamnă iertare și împăcare, ci doar o periculoasă, agravantă amânare. Este asemenea ţepilor care intră mai adânc în carne cu fiecare mișcare. Răul prezent la nivelul experienţei sau al memoriei nu trebuie îngropat, ci trebuie ars și cenușa trebuie aruncată pe ape.

Degeaba a îngropat Cain sângele lui Abel… „Glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ la Mine” (Geneza 4:10). Nu se poate fugi de amintirea răului, nu există niciun refugiu specializat pentru așa ceva, fiindcă, oriunde s-ar refugia omul – în deșert, în alcool, în desfrâu, în drog, în justificare sau în blamare –, el se refugiază cu răul în el și răul dinăuntru este cu mult mai primejdios decât cel din afară. Ca să poată rămâne credincioși de stil vechi ai ortodoxiei ruse, în timpul persecuţiei staliniste, familia Lycov s-a refugiat în Siberia, în 1936. Au scăpat cu toţii de demonul din afară, dar nu și de cel dinăuntru, fiindcă au dus cu ei acolo, în totală izolare, discordia, incestul și blestemul. Acolo, în Siberia, în fiecare dimineaţă, de-a lungul a zeci de ani, Agafia Lycov, ultima supravieţuitoare a familiei, îngenunchează, se închină și îl blestemă pe patriarhul Rusiei din vremea lui Stalin. Siberia, Sahara sau Himalaya nu pot să rezolve problema răului și, cu atât mai puţin, să vindece sufletul de stigmatul simţământului vinovăţiei. Răspunsul trebuie căutat în altă parte.

Focul sacru

Dacă am întreba cui îi place ilustraţia cu focul mistuitor, probabil că puţini oameni ar răspunde afirmativ. „Păcătoșii sunt îngroziţi în Sion, un tremur a apucat pe cei nelegiuiţi, care zic: «Cine din noi va putea să rămână lângă un foc mistuitor? Cine din noi va putea să rămână lângă niște flăcări veșnice?»” (Isaia 33:14).

Dar nu este nimic de groază, nimic de temut cu privire la focul mistuitor și la flăcările veșnice, atunci când știm cine este Cel ce a zis: Doar „părticelele de plumb le voi depărta din tine” (Isaia 1:25) Aceasta este adevărata soluţie pentru răul din viaţa noastră și pentru memoria lui – focul lui Dumnezeu, care arde și nimicește răul și amintirea lui din viaţa noastră.

Expresia „Dumnezeu aruncă păcatul în marea uitării” pe cât de nevinovată pare, pe atât este de periculoasă. Americanii au dezvoltat ilustraţia și au spus că, după ce va arunca păcatele în marea uitării, Dumnezeu va pune acolo un semn: „Pescuitul interzis!”. Nu, Dumnezeu nu aruncă păcatele în marea uitării, de unde cineva își poate imagina că ele ar putea fi scoase cândva din nou la suprafaţă, ci le arde, pentru a le elimina pentru totdeauna: „Eu, Eu îţi șterg fărădelegile, pentru Mine, și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale” (Isaia 43:25).

Iosif le-a vorbit o singură dată fraţilor lui despre intenţia lor, apoi a ars definitiv acest episod și, fără să mai vorbească vreodată de el, a vorbit toată viaţa despre ceea ce a făcut Dumnezeu pornind de la intenţia lor. Nu rămâne nici măcar amintirea păcatului, fiindcă memoria sfinţită de Dumnezeu nu păstrează amintirea păcatului, ci amintirea veșnică a iertării păcatului. Focul mistuitor nimicește doar ceea ce urma să te nimicească. De aceea mă pot ruga: Doamne, botează-mă cu Duhul Sfânt și cu foc! Nu e nevoie să fugim de Dumnezeu, ci mai degrabă să fugim la El: „Eu îţi șterg fărădelegile ca un nor și păcatele, ca o ceaţă; întoarce-te la Mine, căci Eu te-am răscumpărat” (Isaia 44:22).

Depresia lui David

Psalmii 38:6 – „Sunt gârbovit, peste măsură de istovit. Toată ziua umblu plin de întristare.”

David, depresiv? De unde venea starea aceasta? „Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate” (Psalmii 32:3). Deci cauza depresiei lui era propria tăcere. Rezultă că remediul este chiar opusul: „Atunci ţi-am mărturisit păcatul meu și nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: «Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!» și Tu ai iertat vina păcatului meu” (Psalmii 32:5).

Așadar, dacă Dumnezeu m-a iertat, a ars, a șters, a dus la nefiinţă păcatul, fărădelegea sau greșeala mea, atunci nu trebuie să urmez și eu „pilda lui Dumnezeu” (Efeseni 5:1) și să nu mă întorc, iarăși și iarăși, sub „jugul robiei” unei conștiinţe vinovate?

Mulţi dintre pacienţi ar părăsi spitalul vindecaţi mult mai repede dacă ar renunţa la resentiment și la neiertarea de sine. Ar crește multă iarbă pe aleile spitalului și ar curge mult mai puţine lacrimi la porţile cimitirelor.

În ce privește ispitirea, Satana va prezenta totdeauna păcatul ca fiind minor, iar după comitere ca fiind major. Dacă am putea vedea păcatul înainte de comitere așa cum îl vedem după aceea!

Dar lucrul cel mai important și care rămâne este nu mărimea păcatului, ci iertarea și curăţirea lui: „Sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţește de orice păcat” (1 Ioan 1:7).

Un păcat și mai mare decât păcatul comis este refuzarea iertării pe care o oferă Iubirea fără început, fără margini și fără sfârșit. De ce să vrei să îţi amintești de ceea ce Dumnezeu a hotărât să nu Își aducă aminte?

Nu există îngeri și oameni pe pământ, ci doar oameni care au primit iertarea și pacea cu Dumnezeu și oameni care au refuzat să le primească. Cel mai sfânt și cel mai păcătos dintre oameni au șanse egale în faţa vieţii, fiindcă ambii au acces la singurul Izvor al schimbării: Oglinda sfântă a vieţii și Cuvântului lui Dumnezeu în Iisus Hristos. Acolo, în chip misterios, cel mai sfânt și cel mai păcătos dintre oameni sunt schimbaţi în asemănarea chipului Său. De acolo, prin ei deopotrivă, Dumnezeu „răspândește prin noi în orice loc mireasma cunoștinţei Lui” (2 Corinteni 2:14).

Penitenţe?

Am fost făcuţi să credem că simţământul vinovăţiei trebuie păstrat ca o atitudine permanentă și că aceasta ar fi în sine o virtute. Ce depărtare de adevăr! Simţământul vinovăţiei nu face pe nimeni o persoană superioară, ci doar una conștientă. Durerea este bună și binecuvântată, fiindcă ea semnalează o problemă de sănătate sau o primejdie, dar, odată ce problema a fost rezolvată și am fost vindecaţi, durerea dispare. După cum durerea este semnul suferinţei, încetarea durerii este semnul vindecării. De ce ar dori cineva ca, după ce a fost vindecat de durerile și chinul conștiinţei, să recadă în suferinţă ca și când nimic nu s-ar fi schimbat? Chiar nu s-a schimbat nimic? Iubirea și iertarea lui Dumnezeu în Jertfa de la Golgota înseamnă nimic?

Este totuși posibil ca, după ce ai primit iertarea de la Dumnezeu, simţământul vinovăţiei să persiste. Nu face corp comun cu un astfel de simţământ, ci consideră-l un intrus, revino la Marele Medic și denunţă-l!

El îţi va spune că acest simţământ nu este adevărat, ci este numai o senzaţie asemănătoare cu cea pe care o are cineva după amputare.

Această stare de lucruri nu este produsul unei iertări pe jumătate, ci al unei credinţe pe jumătate. Din acest motiv venim și revenim, cerând iertare pentru ceea ce ne-a fost deja pe deplin iertat.

Te-ai întrebat vreodată de ce orbul care apare în Evanghelia după Marcu, la capitolul 8, nu este pe deplin vindecat îndată ce Iisus Se atinge de el? De ce, în loc să vadă deslușit, el vede oamenii „ca niște copaci”? Nu era o problemă legată de puterea lui Iisus, ci era o problemă legată de credinţa lui. Iisus intervine a doua oară și de această dată vindecarea este deplină. Domnul nu va alunga de la El pe cineva care are mai puţină sau insuficientă credinţă, ci va merge la pas cu el, până la capăt. Credinţa lui nu poate primi eliberarea deplină, ci doar o parte din ea. El este chemat de Dumnezeu să reia lupta credinţei și de șapte ori dacă ar cădea, de șapte ori să se ridice!

La fel este cu iertarea și îndeosebi cu iertarea de sine. Uneori, puţina noastră credinţă primește un fel de arvună, dar încă ne temem să pășim în libertate. Domnul nu-l abandonează pe cel care merge încet sau merge șchiopătând, ci merge la pas cu el, oricât de încet ar fi acel pas.

Sub presiunea și tensiunea vinovăţiei, suntem înclinaţi să recurgem la orice mijloace omenești de dobândire a păcii sufletului. Construim biserici, facem juruinţe și promisiuni, facem donaţii, ridicăm spitale sau școli, facem pelerinaje, mătănii sau posturi, ne călugărim, ne facem preoţi sau pastori. Acestea sunt lucruri deosebit de bune și binecuvântate în ele însele, dar „care nu pot duce pe cel ce se închină în felul acesta la desăvârșirea cerută de cugetul lui” (Evrei 9:9). În domeniul iertării, ele „au, în adevăr, o înfăţișare de înţelepciune într-o închinare voită, o smerenie și asprime faţă de trup, dar nu sunt de niciun preţ împotriva gâdilării firii pământești” (Coloseni 2:23).

Rădăcini

Matei 16:13-15 – „Isus a venit în părţile Cezareei lui Filip și a întrebat pe ucenicii Săi: «Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului?» Ei au răspuns: «Unii zic că ești Ioan Botezătorul; alţii, Ilie; alţii, Ieremia sau unul din proroci.» «Dar voi», le-a zis El, «cine ziceţi că sunt?»”

De unde vine îndoiala, de unde vine amânarea, de unde vine necredinţa sau puţina credinţă? Toate izvorăsc și vin din ceea ce credem noi despre Dumnezeu, lucru despre care Tozer spunea că este „cea mai însemnată valoare din viaţa unui om”. Unii dintre contemporanii lui Iisus credeau că El este Ilie, alţii că este Ieremia sau unul dintre proroci. Știind însemnătatea capitală a acestui lucru, Iisus îi întreabă direct pe ucenicii Lui, așa cum ne întreabă pe noi acum: „Dar voi cine ziceţi că sunt?” Cine sunt Eu pentru voi, cei care Mi-aţi văzut viaţa așa de aproape? Ce alegem să credem și ce voim să înţelegem noi cu privire la Dumnezeu va determina relaţia noastră cu El și cu destinul nostru vremelnic și veșnic. Dacă El este pentru noi un străin, atunci nu vom merge după El, indiferent ce greutate ar avea chemarea Lui: „Nu merg deloc după un străin, ci fug de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor” (Ioan 10:5).

kevron2001 | iStockPhoto

Iertarea pe care ne-o acordă Dumnezeu nu este o posibilitate sau o probabilitate, ci este o lege așa cum este „legea păcatului și a morţii”: „Astfel dar, după cum printr-o singură greșeală a venit o osândă care a lovit pe toţi oamenii, tot așa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţa” (Romani 5:18). În afară de refuz sau respingere, nu există păcat care să fi fost comis sau care se va comite vreodată și care să nu fie acoperit de această „hotărâre de iertare”.

Orice pas din viaţa noastră și însăși relaţia noastră cu Dumnezeu sunt produsul a ceea ce credem noi despre El. Vom primi iertarea Lui și ne vom ierta cu adevărat pe noi înșine doar dacă am crezut Cuvântul Lui cu adevărat. Nu este nevoie ca Dumnezeu să fie rugat și înduplecat să ne ofere deplina Lui iertare: „În ziua aceea, veţi cere în Numele Meu și nu vă zic că voi ruga pe Tatăl pentru voi. Căci Tatăl Însuși vă iubește, pentru că M-aţi iubit și aţi crezut că am ieșit de la Dumnezeu” (Ioan 16:26-27). Iertarea nu este ceva improvizat, ci Pământul și viaţa au fost întemeiate pe iertarea care ne este oferită în Acela care a fost „înjunghiat de la întemeierea lumii” (Apocalipsa 13:8, TSB). De aceea, Iisus Se adresează cu „păcatele își sunt [deja] iertate” (Matei 9:2) sau „păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate” (Luca 7:47).

Cine sunt cei cuprinși în binecuvântarea acestei hotărâri? „Oricine crede” (Ioan 3:16), „în oricât de mare număr” (Faptele 2:39), „pentru toţi oamenii” (Tit 2:11), „cine vrea” (Ezechiel 3:27), „oricine aude” (Matei 7:24), „niciunul să nu piară” (2 Petru 3:9), „toţi să vină la pocăinţă” (2 Petru 3:9)! Excepţie face doar cel care „va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit și va batjocori pe Duhul harului” (Evrei 10:29), adică va refuza darul iertării în Hristos Iisus. În acest caz și doar în acest caz „Nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate” (Evrei 10:26)!

Care este atunci motivul pentru care așa de mulţi oameni nu se bucură încă de libertatea „sfinţilor, în lumină” (Coloseni 1:12), ci aleg să stea „în întuneric și în umbra morţii” (Luca 1:79)? Dar curajul celor care au primit invitaţia pe ce se bazează? „Îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. și, dacă știm că ne ascultă, orice I-am cere, știm că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut” (1 Ioan 5:14-15).

Ne sunt clari primii pași pe care îi avem de făcut, dar cum rămâne cu ultimul pas, prin care suntem făcuţi stăpâni pe ceea ce am cerut? Oare luăm noi, cu adevărat, în stăpânire darul iertării în Domnul Hristos? Ne asumăm noi dreptul de proprietate asupra a ceea ce ne-a dat Dumnezeu în Iisus? Atunci când cobori de pe muntele rugăciunii de iertare, poate cineva să vadă strălucirea feţei tale? Mărturisește oare viaţa ta că ești o fiinţă iertată și transformată?

Dumnezeu nu are nevoie de timp ca să ierte, ci doar de o inimă primitoare. El iartă păcatul în clipa comiterii lui și noi suntem chemaţi să umblăm în aceeași lumină. După cum Dumnezeu nu are nevoie de timp ca să ierte păcatul și greșeala ta, la fel tu să nu ai niciodată nevoie de timp de gândire ca să îl ierţi pe aproapele tău sau ca să te ierţi pe tine însuţi, ci să ierţi chiar în clipa aceea.

Iertarea este o urgenţă primordială.

Dumnezeu iartă deplin, complet și fără plată. El nu mai aduce niciodată în discuţie păcatul pe care l-a iertat, fiindcă l-a ars și l-a făcut cenușă afară din viaţa ta. Aceasta este nunta Mielului la care tu nu ești „nici străin, nici oaspete” (vezi Efeseni 2:19), ci biserica lui Hristos este Mireasa lui Hristos! „și am auzit ca un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: «Aleluia! Domnul Dumnezeul nostru cel Atotputernic a început să împărăţească. Să ne bucurăm, să ne înveselim și să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soţia Lui s-a pregătit și i s-a dat să se îmbrace cu in subţire, strălucitor și curat.» (Inul subţire sunt faptele neprihănite ale sfinţilor.) Apoi mi-a zis: «Scrie: Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului!» Apoi mi-a zis: «Acestea sunt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu!»” (Apocalipsa 19:6-9, subl. ad.).

ARTICOLE SIMILAREMAI MULTE DE ACELAȘI AUTOR

 

O înţelegere mai profundă a lui Dumnezeu

Relații

Iertarea care ne vindecă

Relații

Acel un lucru pe care să îl iei cu tine din anul vechi în cel…

 

https://semneletimpului.ro/religie/crestinism/credinta/ce-facem-cu-sentimentul-persistent-al-vinovatiei.html

Gest extraordinar de iertare: un tânăr o îmbrăţișează pe femeia care i-a ucis fratele

Cum pot sã cunosc care este voia lui Dumnezeu pentru viaţa mea?

Răspuns:

Există două modalităţi de a cunoaşte voia lui Dumnezeu pentru o situaţie anume: (1) Să fii sigur că ceea ce ceri sau vrei să faci nu este ceva ce Biblia interzice. (2) Să fii sigur că ceea ce ceri sau vrei să faci Îl va glorifica pe Dumnezeu şi te va ajuta să creşti spiritual. Dacă aceste două condiţii sunt asigurate dar Dumnezeu încă nu îţi dăruieşte ceea ce ceri – atunci este posibil ca să nu fie voia lui Dumnezeu ca tu să primeşti ceea ce ai cerut. Sau poate că doar trebuie să aştepţi ceva mai mult pentru asta. Cunoaşterea voii lui Dumnezeu este uneori dificilă. Oamenii vor de obicei ca Dumnezeu să le spună ce să facă – unde să lucreze, unde să locuiască, cu cine să se căsătorească etc. Romani 12:2 ne spune: “Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.”

Dumnezeu le dă rar oamenilor informaţii de acest fel, directe şi specifice. Dumnezeu ne permite să facem alegeri în privinţa acelor lucruri. Singura decizie pe care Dumnezeu vrea ca noi să nu o luăm este aceea de a păcătui sau de a ne împotrivi voii sale. Dumnezeu vrea ca noi să luam decizii care să fie în acord cu voia Sa. Aşadar, cum ştii care este voia lui Dumnezeu pentru tine? Dacă îţi trăieşti viaţa aproape de Dumnezeu şi îţi doreşti cu adevărat voia Lui în viaţa ta – Dumnezeu va pune dorinţele Sale în inima ta. Cheia este a dori voia lui Dumnezeu, nu voia ta. “Domnul să-ţi fie desfătarea, şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima” (Psalmul 37:4). Dacă Biblia nu interzice dorinţele tale şi tu poţi avea beneficii spirituale de pe urma lor – atunci Biblia îţi dă “permisiunea” să iei decizii în a-ţi urma inima

Ce este voia lui Dumnezeu?

Răspuns:

Atunci când vorbim despre voia lui Dumnezeu, mulţi oameni văd trei aspecte diferite cu privire la ea în Biblie. Primul aspect e cunoscut ca voia decretivă, suverană sau ascunsă a lui Dumnezeu. Aceasta este voia „supremă” a lui Dumnezeu. Această faţetă a voii lui Dumnezeu vine din recunoaşterea suveranităţii lui Dumnezeu şi din celelalte aspecte ale naturii lui Dumnezeu. Exprimarea voii lui Dumnezeu se concentrează pe faptul că Dumnezeu decretează în mod suveran tot ceea ce se petrece. Cu alte cuvinte, nu are loc nimic care să fie în afara voii suverane a lui Dumnezeu. Acest aspect al voii lui Dumnezeu e văzut în versete cum e Efeseni 1.11, unde învăţăm că Dumnezeu este Cel „care face toate după sfatul voii Sale”, şi Iov 42.2: „Ştiu că Tu poţi totul şi că nimic nu poate sta împotriva gândurilor Tale.” Aceste fel de a vedea voia lui Dumnezeu se bazează pe faptul că, pentru că Dumnezeu e suveran, voia Lui nu poate fi niciodată zădărnicită. Nu se întâmplă nimic care să scape de sub controlul Lui.

Acest fel de a înţelege voia lui Dumnezeu nu implică faptul că Dumnezeu cauzează toate lucrurile care se întâmplă, ci mai degrabă dovedeşte faptul că fiindcă El e suveran, trebuie cel puţin să permită sau să îngăduie să se petreacă orice lucru. Acest aspect al voii lui Dumnezeu demonstrează faptul că, chiar şi atunci când Dumnezeu permite în mod pasiv să se petreacă anumite lucruri, trebuie să aleagă să le permită, pentru că întotdeauna are puterea şi dreptul să intervină. Dumnezeu poate decide întotdeauna ca fie să permită, fie să oprească acţiunile şi evenimentele din această lume. Prin urmare, când îngăduie să se petreacă lucruri, el le-a „vrut”, în acest sens al cuvântului.

În timp ce voia suverană a lui Dumnezeu este adesea ascunsă de noi până după ce se petrece, este un alt aspect al voii Lui care ne este limpede arătat: voia Lui perceptivă sau revelată. Cum arată şi numele, această faţetă a voii lui Dumnezeu înseamnă că El a ales să reveleze parte din voia Lui în Biblie. Voia perceptivă a lui Dumnezeu este voia declarată a lui Dumnezeu cu privire la ceea ce trebuie sau nu trebuie să facem. De exemplu, datorită voii revelate a lui Dumnezeu, putem şti că voia lui Dumnezeu este să nu furăm, să ne iubim duşmanii, să ne pocăim de păcate, să fim sfinţi după cum şi El este sfânt. Această exprimare a voii lui Dumnezeu este revelată atât în Cuvântul Lui, cât şi în conştiinţa noastră, prin care Dumnezeu a scris Legea Lui morală asupra inimii tuturor oamenilor. Legile lui Dumnezeu, fie găsite în Scriptură, fie în inima noastră, sunt obligatorii pentru noi. Suntem responsabili atunci când nu le ascultăm.

Înţelegerea acestui aspect al voii lui Dumnezeu demonstrează faptul că, în vreme ce avem puterea şi capacitatea de a nu asculta de poruncile lui Dumnezeu, nu avem dreptul să facem acest lucru. Prin urmare, nu există scuză pentru păcatul nostru şi nu putem pretinde că, alegând să păcătuim, pur şi simplu împlinim hotărârea sau voia suverană a lui Dumnezeu. Iuda împlinea voia suverană a lui Dumnezeu prin trădarea lui Cristos, la fel ca romanii care L-au răstignit. Totuşi, acest lucru nu le-a justificat păcatul. Nu au fost mai puţin răi sau trădători şi sunt traşi la socoteală pentru faptul că L-au respins pe Cristos (Fapte 4.27-28). Chiar dacă, în voia Lui suverană, Dumnezeu îngăduie sau permite să se comită păcatul, totuşi suntem responsabili în faţa Lui de acel păcat.

Cel de-al treilea aspect al voii lui Dumnezeu pe care-l vedem în Biblie este voia permisivă sau perfectă a lui Dumnezeu. Acest aspect al voii lui Dumnezeu descrie atitudinea lui Dumnezeu şi defineşte ceea ce Îi este plăcut Lui. De exemplu, cu toate că e clar că Dumnezeu nu Se bucură de moartea păcătosului, e de asemenea clar că El hotărăşte sau ordonă moartea lor. Această exprimare a voii lui Dumnezeu este revelată în multe versete din Scriptură, lucru care indică de ce Se bucură şi de ce nu Se bucură Dumnezeu. De exemplu, în 1 Timotei 2.4 vedem că Dumnezeu „voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului”, şi totuşi ştim că voia suverană a lui Dumnezeu este: „Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi” (Ioan 6.44).

Dacă nu suntem atenţi, putem uşor deveni preocupaţi şi chiar obsedaţi de a găsi „voia” lui Dumnezeu pentru viaţa noastră. Totuşi, dacă voia pe care o căutăm este voia Lui secretă, ascunsă sau decretivă, suntem într-o căutare nebunească. Dumnezeu nu a ales să ne reveleze acel aspect al voii Lui. Ceea ce ar trebui să căutăm să ştim este voia perceptivă sau revelată a lui Dumnezeu. Adevăratul semn al spiritualităţii este atunci când dorim să cunoaştem şi să trăim potrivit cu voia lui Dumnezeu revelată în Scriptură, care poate fi rezumată la „fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt” (1 Petru 1.15-16). Responsabilitatea noastră este să ascultăm voia revelată a lui Dumnezeu şi să nu speculăm cu privire la care ar putea fi voia Lui ascunsă pentru noi. Cu toate că trebuie să fim „conduşi de Duhul Sfânt”, nu trebuie să uităm niciodată faptul că Duhul Sfânt în primul rând ne conduce înspre neprihănire şi înspre a fi asemenea chipului lui Cristos, astfel încât viaţa noastră să Îl glorifice pe Dumnezeu. Dumnezeu ne cheamă să trăim viaţa după fiecare cuvânt care iese din gura Lui.

Trăirea potrivit cu voia Lui revelată ar trebui să fie scopul şi ţinta principală a vieţii noastre. Romani 12.1-2 rezumă acest adevăr, fiindcă suntem chemaţi: „Să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.” Ca să ştim voia lui Dumnezeu, trebuie să ne adâncim în Cuvântul scris al lui Dumnezeu, umplându-ne mintea cu el şi rugându-ne ca Duhul Sfânt să ne transforme prin înnoirea minţii noastre, astfel încât rezultatul este ceea ce e bun, plăcut şi desăvârşit – voia lui Dumnezeu.

Cum aflu care este voia lui Dumnezeu pentru viața mea?

Care este scopul lui Dumnezeu pentru mine? Care este voia lui Dumnezeu pentru viața mea?

Scris de Josh Fitch

Care este scopul lui Dumnezeu pentru mine? Care este voia lui Dumnezeu pentru viața mea?

Dumnezeu spune, „Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele.” (Ioan 14:15) Voia lui Dumnezeu este în poruncile Lui. În Noul Testament, Dumnezeu scrie poruncile Lui în inima mea, și, în cea mai mare parte, aceste porunci au de-a face cu viața mea interioară, nu cu circumstanțele mele exterioare. În acest fel, chiar dacă sunt căsătorit sau necăsătorit, nu contează unde lucrez sau locuiesc – ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu este cel mai important lucru.

Fiecare are abilități diferite, care îl plasează în diferite ocupații și căi diferite în viață, dar indiferent de situația mea, eu mă confrunt cu voia mea proprie care se împotrivește Cuvântului lui Dumnezeu. Dumnezeu caută oameni care Îl iubest atât de mult, încât să Îl asculte decât să facă voia lor proprie. În mod natural, este ușor să fii așa de îngrijorat de ce fac fizic, încât uit să ascult de poruncile lui Dumnezeu. De exemplu, Dumnezeu îmi poruncește să las „orice amărăciune, orice iuțeală, orice stigare, orice clevetire…” (Efeseni 4:31) Fie că eu construiesc drumuri, fie că fac hamburgeri sau că ofer asistență medicală pentru o persoană bolnavă grav, dacă mă mânii pe colegul meu în mijlocul la aceasta, am ieșit din voia lui Dumnezeu.

Voia lui Dumnezeu este ca eu să devin liber de natura mea umană, voia mea proprie, și să urmez poruncile pe care El le scrie în inima mea, „…fiți buni unii cu alții, miloși și iertați-vă unul pe altul…” (Efeseni 4:32). Nu aceasta este tendința mea naturală, dar Dumnezeu mi-a poruncit să trăiesc astfel – voia lui Dumnezeu pentru mine este o viață unde păcatul nu are nici o putere asupra mea!

Este imposibil să faci voia lui Dumnezeu prin puterea mea proprie, dar cânt toată dorința inimii mele este să ascult de vocea Lui decât de a mea, El este acolo, și El îmi dă putere să îndeplinesc voia Lui!

Autor: John MacArthur

Ca și laptele matern, laptele de capră produce o reacție alcalină, spre deosebire de laptele de vacă care produce o reacție acidă, propice dezvoltării bacteriior. Are mai puțină lactoză și mai puțini alergeni decât laptele de vacă și este mai ușor de digerat

O cană de lapte de capră conține 7,9g de grăsimi și 8,69g de proteine. Conținutul acestuia se schimbă în funcție de sezon (este mai nutritiv iarna sau primăvara devreme). Nivelul de cazeină este mai scăzut decât cel din laptele de vacă, fiind așadar mai ușor de digerat. Conținutul de proteine este mai ridicat față de cel din laptele matern, în timp ce cantitatea de fier și cupru este mai scăzută. Totuși, studiile arată că fierul din laptele de capră se metabolizează mult mai bine decât cel din laptele de vacă.

Față de laptele de vacă, laptele de capră conține valori mai mari de calciu (cu 13% mai mult), vitamina B6 (cu 25% mai mult), vitamina A (cu 47% mai mult), potasiu (cu 134% mai mult) și niancin (cu 300% mai mult). De asemenea, conținutul de cupru (cu 400% mai mult), seleniu și acizi grași esențiali este mai mare. Totuși, conține o cantitate mai mică de vitamina B12 și acid folic.

Laptele vegetal

Laptele vegetal poate constitui o alternativă pentru copii care au dezvoltat intoleranță la lactoză, diverse alergii precum și pentru copiii vegetarieni. Laptele vegetal poate fi preparat din cereale (soia, mei, orez) sau nuci și semințe (migdale, nuci, susan, cânepă). Dintre acestea, cel mai răspândit este laptele de soia (preparat în casă sau cumpărat), soia stând și la baza unei formule de lapte.

Laptele vegetal conține o serie de nutrienți care se regăsesc în laptele matern, dar prin combinarea mai multor tipuri s-ar putea asigura cei mai importanți nutrienți din laptele matern. Vitamina B12 și anticorpi nu se regăsesc în schimb în nicio variantă de lapte vegetal.

Laptele de soia este bogat în proteine, calciu, vitamina D, nu are colesterol (spre deosebire de laptele de vacă). Laptele de orez este mai bogat în carbohidrați, are conținut mai scăzut de proteine și conține calciu și fier. Migdalele sunt considerate unul dintre cele mai sănătoase alimente. Conțin calciu, antioxidanți, potasiu, magneziu și mangan. Laptele de susan este bogat în calciu, cupru, magneziu, fier, omega 6, vitaminele B și E.

Cum am procedat noi?

Atunci când alegem ce lapte să-i dăm copilului, nu există o regulă de aur. Copiii sunt diferiți, cu nevoi și evoluții diferite. Se poate spune că laptele de capră este cel mai potrivit, având o structură asemănătoare laptelui matern. Totuși, pentru copiii vegetarieni sau cei cu intoleranță la lactoză nu putem opta decât pentru laptele-formulă, creat artificial, sau laptele vegetal și acesta preferabil din mai multe surse. De asemenea, contează foarte mult momentul la care se face trecerea de la laptele matern la un alt tip de lapte. După 1 an, suntem mai relaxate în alegeri, prindem și mai mult curaj.

Pentru a înțelege însă cel mai bine nevoile copilului, este recomandat să vă sfătuiți cu medicul pediatru. De asemenea, o alimentație sănătoasă, echilibrată și diversificată poate asigura nutrienții de care copilul are nevoie pentru o dezvoltare armonioasă.

Dar voi, mămici care ați trecut deja prin asta, cum ați procedat?

Ce lapte oferim copiilor după încetarea alăptării?

Toate mămicile știu că laptele matern este cel mai bun pentru bebeluș. Organizația Mondială a Sănătății recomandă alăptarea exclusivă în primele 6 luni și continuarea alăptării copilului cel puțin până la 2 ani. Totuși, din diverse motive, mai devreme sau mai târziu, nu mai este posibilă alăptarea și fiecare mămică se confruntă cu o problemă: ce ar putea să-i ofere bebelușului în locul laptelui matern? Lapte-formulă, lapte vegetal din nuci, semințe sau cereale, lapte de vacă sau de capră? Care ar fi cea mai potrivită alternativă astfel încât să-i asigur copilului necesarul de nutrienți?

 Ce lapte oferim copiilor

Nu vorbim despre beneficiile sau dezavantajele unei variante față de alta, ci ne dorim să oferim o imagine a acestor alternative din punct de vedere al conținutului nutritiv pentru a vedea în ce măsură pot substitui laptele matern și ce alți nutrienți este bine să asigurăm prin alimentația solidă.

Ce conține laptele matern?

O prezentare a alternativelor nu poate începe decât prin a vedea ce conține laptele matern.

Ei bine, nu există o formulă. Au fost descoperite până în prezent mai mult de 200 de elemente constitutive în laptele de mamă. Ce se știe sigur este că cantitatea de nutrienți variază în funcție de momentul în care a început alăptarea, dieta mamei, momentul zilei, sezon, frecvență etc., compoziția laptelui schimbându-se în funcție de necesitățile copilului. De asemenea se știe că laptele matern conține toți nutrienții necesari, anticorpi și alți factori importanți pentru creștere și dezvoltare și că nu poate fi copiat.

Conform unui studiu din Marea Britanie, 100 ml de lapte matern matur conține 89,97g apă, 7,4g carbohidrați (în principal lactoză, factor de energie), 4,2g grăsimi, 1,3g proteine. Dintre acestea, grăsimile fluctuează cel mai mult, având un nivel redus la începutul alăptării.

Grăsimile sunt sursa principală de calorii din laptele matern, stau la baza determinării ratelor de creștere și sunt necesare pentru metabolizarea multor vitamine. De asemenea, grăsimile joacă un rol important în dezvoltarea celulelor nervoase. Proteinele asigură protecția împotriva patogenilor, pe lângă multe alte funcții. Conținutul scăzut de proteine, comparativ cu laptele de vacă, este datorat faptului că bebelușii cresc mai încet, aceasta fiind cantitatea necesară, adaptată ritmului de creștere al fiecărui copil. Dintre proteinele importante, laptele matern conține taurină, un aminoacid care are un rol important în dezvoltarea creierului și a ochilor, precum și lactoferină (pentru absorbția fierului) și bifidus (previne dezvoltarea bacteriilor stomacale dăunătoare).

Laptele matern matur conține vitamine și minerale care în general pot fi replicate în formulele de lapte. Conține fier, calciu, sodiu, fosfor, vitamina C, magneziu și cantități mici de zinc, vitamine B (inclusiv B12), vitaminele A, E, K și cupru. De asemenea, conține factori de creștere, anticorpi, precum și enzime pentru facilitarea digestiei (lipase fiind cea mai importantă). Vitamina D este în cantitate foarte scăzută, fiind necesară creșterea acesteia fie prin expunere la soare, fie prin suplimente.

Laptele de vacă

Laptele de vacă nu este recomandat copiilor sub 1 an, având în vedere că are un conținut mare de proteine greu digerabile și un potențial alergen ridicat. După această vârstă, laptele de vacă poate asigura necesarul de calciu, vitaminele A și D.

Comparativ cu laptele matern, laptele de vacă are un conținut mai scăzut de fier și cupru. Studiile arată că bebelușii hrăniți cu lapte de vacă suferă de anemii severe comparativ cu bebelușii hrăniți cu lapte matern.

Laptele de vacă este mai nutritiv iarna și primăvara devreme, acesta schimbându-și conținutul nutritiv în funcție de nevoile puiului, întocmai ca laptele matern. Laptele de vacă este o sursă bună de proteine (cu un conținut de 8,26g per cană), precum și de minerale, în special calciu și seleniu. Totuși, nivelul cazeinei din laptele de vacă este foarte ridicat, fiind astfel foarte greu de digerat. Totodată, laptele de vacă are un nivel excesiv de ridicat de potasiu și sodiu care poate cauza probleme de sănătate copiilor.

Surse (EN):

http://www.parentingscience.com/calories-in-breast-milk.html

Nutrient by Nutrient Why Breast is Best

http://www.breastfeeding-mom.com/nutritional-composition-of-breast-milk.html

http://www.livestrong.com

Breastmilk information

Comparison of Human Milk and Formula

http://www.dairyforall.com

Lapte pentru copil, care e mai bun: de vacă, capră sau măgariță ?

Cel mai bun lapte pentru copil este laptele de la propria mamă. Dacă copilul nu suge, din careva motive, la sîn, atunci mama poate să-i stoarcă laptele fie cu mîna, fie cu o pompă pentru sîni și să-l hrănească.

Unele mame recurg la donori , atunci cînd nu au suficient lapte pentru bebeluș,  dar din păcate este greu de găsit și e foarte scump. Altele încercă diferite  metode pentru a ridica lactația.

O altă soluție ar fi  laptele adaptat special pentru copii. Dar unele mămici își hrănesc copiii cu laptele de la animalele domestice pe care le cresc.

În continuare vom compara laptele de la mai multe mamifere care, adesea, este folosit pentru a hrăni odorașii și vom vedea care este cel mai asemănător cu etalonul – cu laptele matern. Astfel, după cum urmează:

Laptele animalelor domestice se împarte în două mari categorii:

1) Lapte în care  proteina de bază este cazeina  (laptele de vacă și  laptele de capră)

2) Lapte în care  proteina de bază este albumina  (iapă, măgăriță )

Laptele unei femei face part din categoria a doua, adică majoritatea proteinelor din lapte sunt albumine.

Laptele în care  proteina de bază este albumina (laptele de mamă, iapă sau măgăriță) , cînd ajunge în stomacul copilului, sub acțiunea sucurilor gastrice formează fulgi moi, care  sunt ușor de digerat.

Pe cînd laptele la care  proteina de bază este cazeina  (vacă, capră) formează un cheag,  care este mai greu digerat, mai ales că sistemul digestiv al copilului nu este încă maturizat complet.

După componența chimică, cel mai aproape de laptele de mamă este laptele de măgăriță.

Laptele de măgar este bogat în albumine ușor asimilabile, iar după componentele de bază, cantitatea de vitamine și săruri minerale  este foarte asemănător cu laptele uman.

Unica diferență vădită este că laptele de măgar este mai puțin gras (de 2 ori) decît grăsimea laptelui unei femei.

Din păcate laptele de măgar e greu de găsit, din aceste motive acest produs este și scump.

Intoleranta la proteinele laptelui de vaca

Corpul uman este capabil, din fericire, sa lupte cu afectiuni diferite si substante chimice care ar putea fi periculoase. Totusi, uneori, sistemul de aparare al organismului reactioneaza gresit si apar reactiile alergice la anumite substante, cum ar fi alimentele. Proteinele laptelui de vaca pot determina un set de reactii alergice la unii sugari.

Alergia la laptele de vaca sau intoleranta la proteinele laptelui de vaca este de multe ori considerat motivul pentru care copilul nu este sanatos, nici fericit. Aproximativ 1 din 50 de sugari pot prezenta aceasta problema – majoritatea trec peste aceasta problema pana la varsta de 4 ani iar alergia la laptele de vaca se intalneste foarte rar la adult.

Generalitati

Semnele si simptomele intolerantei la proteinele laptelui de vaca

Cauzele intolerantei la proteinele laptelui de vaca

Exista multe simptome posibile ale alergiei la laptele de vaca:

1. Simptome care apar la scurt timp dupa ce sugarul a fost alimentat:

– reactii cutanate (eruptii, eczema);

– simptome respiratorii;

2. Simptome care apar mai lent:

– iritabilitate, comportament nelinistit;

– diaree sau varsaturi;

Daca un membru al familiei prezinta o afectiune alergica, cum ar fi astmul, alergia la fan sau o alergie alimentara, copilul prezinta un risc mai mare de a deveni alergic. Este posibil ca venirea in contact cu lapele de vaca foarte devreme in viata, inainte de nastere sau la scurt timp dupa nastere, prin dieta mamei, poate declansa alergia la unii sugari.

Ce se poate face?

– Daca un parinte banuieste ca sugarul sau are alergie la laptele de vaca, cel mai bine este sa se prezinte la medic pentru a se stabili un diagnostic;

– Indepartarea laptelui de vaca si a produselor lactate din dieta pentru o saptamana sau mai mult, apoi incercarea de a le reintroduce este cea mai buna cale de a verifica prezenta alergiei – dar acest test ar trebui realizat doar sub supraveghere medicala deoarece produsele lactate sunt o sursa buna de nutrienti importanti in dieta copilului, cum ar fi calciul;

– Sugarii care sunt alergici la laptele de vaca sunt uneori alergici si la alte tipuri de lapte (soia, capra, oaie). Schimbarea formulei de lapte la una pe baza de soia sau pe baza de lapte de capra poate fi benefica pentru unii sugari, dar nu este cazul tuturor;

– Exista formule speciale disponibile pentru acesti sugari, pe care medicul le poate prescrie. Aceste formule de lapte pot avea un miros dezagreabil pentru adulti, dar se pare ca sugarii care au nevoie de ele le tolereaza destul de bine;

– Formulele HA (formule partial hidrolizate) nu sunt recomandate pentru sugarii care au intoleranta la proteinele laptelui de vaca. Unii sugari care au acest tip de alergii, pot avea reactii alergice foarte puternice la aceste formule hidrolizate;

– Daca sugarul este alaptat, mama poate incerca sa nu consume lapte de vaca sau produse lactate pentru cel putin o saptamana. Pentru a continua aceasta dieta este bine sa se consulte cu un dietetician sau un medic pentru a se asigura ca are o alimentatie echilibrata;

– Din fericire majoritatea sugarilor cu intoleranta la proteinele laptelui de vaca se vindeca pana la doi ani, astfel incat vor putea sa manance la fel ca si ceilalti copii.

Laptele de vaca are mai multe tipuri diferite de proteine. Una dintre cele mai cunoscute beta-cazeine din laptele A1 poate fi destul de diferita de cea prezenta in laptele de tipul A2.

– Laptele de la diferite rase de vaca au cantitati diferite de proteine.

– Unele rase de vaci, cum ar fi Friesians, produce aproape in exclusivitate lapte A1, in timp ce alte rase, cum ar fi Guernseys produc mai mult lapte A2.

Studii recente din Australia au aratat ca sugarii care sunt alergici la laptele de tip A1 sunt alergici si la laptele de tip A2. Astfel ca sugarilor cu alergie la laptele de tip A1 nu ar trebui sa li se dea lapte de tip A2 fara avizul medicului.

 DE CE SA nu dam capra pe o vaca!-Beneficiile pentru sanatate ale laptelui de capra

In timp ce laptele de vaca ramane cel mai consumat tip de lapte, in fiecare zi, este interesant de observat faptul ca acesta poate fi, de asemenea, motivul pentru care multi oameni experimenteaza flatulenta, balonare si alte forme de indigestie.

Atunci cand vacilor din ferme le sunt administrate hormoni de crestere, antibiotice, furaje modificate genetic, vaccinuri si sunt expuse la substante toxice, nu este de mirare ca multi oameni au probleme gastrointestinale sau alte conditii medicale.

Laptele de capra este o alternativa mult mai sanatoasa, mai ales atunci cand este proaspat si organic. Caprele produc, pe plan mondial, aproximativ 2% din totalul de lapte si este interesant faptul ca cea mai mare parte a persoanelor care consuma lapte de capra au o incidenta mai mica de alergii si probleme digestive.

Motive pentru care ar trebui sa consumati lapte de capra

Motive pentru care ar trebui sa consumati lapte de capraSus

Laptele de capra ofera o mare varietate de beneficii pentru sanatate, cu foarte putine efecte secundare negative, spre deosebire de cele intalnite in cazul consumului de lapte de vaca.

1. Antiinflamator natural. Unele cercetari sugereaza ca unul dintre principalele avantaje ale laptelui de capra este ca acesta detine capacitati antiinflamatorii. Acesta este un alt motiv pentru care persoanele cu probleme inflamatorii intestinale ar trebui sa inlocuiasca laptele de vaca cu lapte de capra.

2. Este ecologic. Pentru crestere, caprele necesita mult mai putin spatiu si alimente decat vacile. In general, se pot creste 6-8 capre in acelasi spatiu in care sunt crescute, in mod normal, doar doua vaci. Din aceasta cauza, crescatorii de capre apeleaza mai putin la diverse metode nu tocmai sanatoase de a creste aceste animale. Acest lucru se identifica mai apoi in calitatea produselor lactate preparate din lapte de capra.

3. Agent metabolic. Studiile recente au asociat consumul de lapte de capra cu o capacitate crescuta de metabolizare a fierului si cuprului, in special in randul persoanelor care sufera de malabsorbtie. Pe langa consumul de lapte de capra puteti lua, de asemenea, un supliment enzimatic digestiv pentru a facilita absorbtia elementelor nutritive in organism.

4. Bio-disponibilitate. Un alt beneficiu esential al laptelui de capra este faptul ca este, din punct de vedere structural, cel mai asemanator cu laptele de mama (in orice caz, mult mai asemanator decat laptele de vaca). Tocmai datorita acestor caracteristice chimice, laptele de capra este mult mai usor de asimilat de corpul uman.

5. Are un continut scazut de grasimi. Laptele de capra este o optiune excelenta pentru cei care doresc sa piarda in greutate. Acesta are in mod natural mai putine grasimi si un nivel ridicat de proteine si aminoacizi esentiali.

6. Este bogat in acizi grasi. In timp ce laptele de vaca are in jur de 17% acizi grasi, laptele de capra contine chiar si pana la 35% acizi grasi, facandu-l mult mai nutritiv si mai sanatos. De fapt, pana la 50% din persoanele cu intoleranta la lactoza pot include in dieta lor zilnica lapte sau produse din lapte de capra.

7. Are un continut ridicat de calciu. Majoritatea oamenilor isi fac griji cu privire la aportul zilnic de calciu. In general, acestia cred ca trebuie sa consume lapte de vaca pentru a se asigura ca nu au deficit de calciu. Trebuie sa stiti ca laptele de capra ofera organismului calciu intr-o proportie la fel de mare, dar si triptofan. Iar reactiile adverse sunt mult mai putine.

8. Proprietati antimucolitice. Laptele de vaca are in compozitie alergeni pentru unele persoane si promoveaza secretia de mucus, pe cand laptele de capra, fiind scazut in grasimi, are proprietati antimucolitice (globulele de grasime din laptele de capra sunt 19 din dinmensiunea celor gasite in laptele de vaca).

9. Stimuleaza sistemul imunitar. Laptele de capra contine seleniu, un mineral esential in mentinerea unui sistem imunitar puternic, care sa functioneze corect.

10. Protejeaza impotriva cancerului la san. In cadrul unui studiu, efectuat pe mai mult de 3500 de femei, cercetatorii au constata o scadere a riscului de cancer la san cu pana la 45% in randul femeilor care au consumat mai mult lapte de capra. Riscul s-a diminuat chiar si cu 65% atunci cand cercetatorii au analizat datele femeilor care se aflau in faza de premenopauza.

Analiza sugereaza ca nivelul crescut de calciu din laptele de capra este motivul pentru scaderea riscului de cancer la san. Cresterea aportului de calciu a fost asociat cu o reducere a riscului de cancer la san cu pana la 50%.

11. Ofera mai multa energie. Laptele de capra este o sursa foarte buna de riboflavina, o vitamina din complexul B, foarte importanta pentru producerea de energie. Riboflavina (B2) joaca cel putin doua roluri importante in productia de energie a organismului. Atunci cand este activa in procesul eliberarii energiei, riboflavina ia forma flavin-adenin-dinucleotidei. In aceasta forma, riboflavina se ataseaza de enzimele numite flavoproteine, elemente care permit transformarea oxigenului in energie. Flavoproteinele se gasesc in tot organismul, dar mai ales in zonele in care energia pe baza de oxigen este necesara cu regularitate (cum ar fi inima si alti muschi).

12. Ofera protectie cardiovasculara. Laptele de capra este o sursa buna de potasiu, un mineral esential pentru echilibrarea tensiunii arteriale si pentru sanatatea inimii. O cana de lapte de capra contine pana la 500 mg de potasiu si doar 121, 5 mg de sodiu. De aceea, laptele de capra poate ajuta la prevenirea hipertensiunii arteriale si protejeaza impotriva ateroscleorzei.

Rolul pozitiv al alimentelor bogate in potasiu in echilibrarea tensiunii arteriale a fost demonstrata intr-o serie de studii. Cercetatorii au urmarit mai multe zeci de mii de barbati, timp de 4 ani, pentru a determina care sunt efectele dietei asupra tensiunii arteriale. Barbatii care au consumat alimente bogate in potasiu au avut un risc semnificativ mai mic de accident vascular cerebral.

O cana de lapte de capra ofera 14,5% din cantitatea zilnica recomandata de potasiu.

Acestea sunt doar cateva dintre multiplele beneficii pentru sanatate oferite de laptele de capra. Nu numai ca detine mai multi nutrienti esentiali pentru corpul uman, dar contine si cantitati mai mici de aditivi decat laptele de vaca. Alegeti sanatos!

De ce sa facem o cura  cu lapte de capră

 Laptele de capră este un elixir pentru sănătatea copiilor și adulților, deopotrivă. Laptele de capră are gustul și compoziția cea mai apropiată de laptele matern, de aceea este preferat de copii, în defavoarea laptelui praf și a laptelui de vacă. Laptele de capră este dulce, gras și hrănitor și are proprietăți miraculoase pentru sănătatea noastră, poate și din cauză că aceste animale consumă foarte multă scoarță de copaci, sare, cătină, măceșe, în principiu, nu refuză nimic. Laptele de capră este mult mai sănătos și hrănitor față de laptele de vacă, având efecte din cele mai diverse. În primul rând, consumul de lapte de capră vă face mai optimiști, vă scapă de depresie, vă protejează organismul de boli, întărește sistemul imunitar.

Cura cu lapte de capră

Puteți ține o cură cu lapte de capră fie preventiv, fie pentru tratarea sau stagnarea unor afecțiuni. O cură cu lapte de capră ține între 14 și 90 de zile. Beți zilnic câte o căna din acest elixir alb, cât se poate de proaspăt. Laptele de capră prezintă un risc mult mai scăzut pentru copiii ce nu au împlinit vârsta de 3 ani să facă alergii, în comparație cu laptele de vacă. De asemenea, pentru a fi mai plăcut la gust și mai benefic pentru sănătate, îl puteți amesteca cu miere de albine. Mai mult, laptele de capră rezistă până la trei zile în oale de lut. Și chiar dacă se prinde, își păstrează din calitățile și proprietățile tămăduitoare. Puteți consuma laptele crud, dacă știți sigur că acesta este de țară, de la animale sănătoase, sau pasteurizat, pentru a preveni eventualele infecții cu diverse bacterii. Laptele de capră conține foarte mult calciu, vitamina D, fosfor, riboflavină, potasiu, triptofan și proteine.

Ce putem preveni si trata consumând lapte de capră?

 O mulțime de afecțiuni mai mult sau mai puțin grave pot fi tratate prin cura cu lapte de capră. Laptele de capră fortifică organismul și întărește imunitatea naturală în cazul anemiei, combate stările depresive, ajută la vindecarea organismului de TBC şi reglează nivelul hormonilor din organism.

Combate sterilitatea

 Laptele de capră combate sterilitatea atât la femei cât și la bărbați. Se ține o cură de 49 de zile și se consumă câte o cană dimineața și una seara de lapte de capră în care se adaugă două linguri cu suc de năpraznic.

Tratează astmul

 Laptele de capră elimină durerile de cap, reduce simptomele sindromului premenstrual și combate eficient depresia.

Stimulează imunitatea

 Laptele de capră consumat împreună cu o linguriță de miere, în cure de câte o lună, stimulează imunitatea și protejează organismul de răceli și infecții ale aparatului respirator, precum și de bolile de plămâni.

 Laptele de capră previne osteoporoza, hipertensiunea arterială și cancerul de colon.

 De asemenea, este eficient în cure și diete de slăbit deoarece are un conținut scăzut de calorii.

 Înainte de a urma o cură cu lapte de capră trebuie să consultați medicul dumneavoastră și să îi urmați sfaturile întocmai. Laptele de capră trebuie consumat cu prudență de către persoanele obeze, hipertensive sau care au probleme hepatice.

De ce este sănătos să consumăm lapte de capră?

Laptele de capră este un produs sănătos care aduce numai beneficii sănătății omului. Efectele secundare sunt aproape nule în comparație cu cele pe care le produce consumul laptelui de vacă.

1. Laptele de capră este un antiinflamator natural. Ultimele cercetări din domeniu sugerează că persoanele care suferă de inflamații intestinale să înceapă să consume lapte de capră din abundență. El este un antiinflamator natural și ajută organismul să se regenereze.

2. Agent metabolic. Studiile recente au asociat consumul de lapte de capra cu o capacitate crescută de metabolizare a fierului şi cuprului.

3. Cercetătorii de la Universitatea din Granada au evidenţiat faptul că laptele de capra are caseina, fiind astfel destul de asemănător celui uman.

4. Are un conţinut scăzut de grăsimi. Laptele de capra este o opţiune excelentă pentru cei care doresc să piardă în greutate.

5. Are mai puţină lactoza decât laptele de vacă, ceea ce îl face mai uşor digerabil şi chiar tolerabil pentru persoanele cu intoleranţă la lactoză.

6. Aport ridicat de calciu. Laptele de capra oferă organismului calciu într-o proporţie la fel de mare, dar şi triptofan. Iar reacţiile adverse sunt mult mai puţine.

AVERTISMENT OMS: Carnea procesată, precum bacon-ul, şunca şi cârnaţii, cauzează cancer

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) va publica un raport în legătură cu riscurile asociate cu consumul de carne roşie şi carne procesată. Potrivit raportului, consumul de bacon, cârnaţi şi şuncă măreşte riscul apariţiei cancerului.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii: carnea procesată, precum bacon-ul, sunca şi cârnaţii, cauzează cancer

Raportul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a fost realizat de World Cancer Research Fund (WCRF) – Agenţia Internaţională pentru Cercetarea Cancerului din cadrul OMS.

Potrivit cotidianului The Telegraph, raportul va include carnea procesată, precum salamul, cârnaţii, micii, carnea tocată, costiţa sau şunca, în categoria “cancerigenă pentru oameni”, cea mai ridicată treaptă de avertizare dintre cele cinci, alături de alcool şi ţigări.

Cercetările specialiştilor WCRF indică o legătură puternică între consumul ridicat al cărnii procesate şi cancerul de colon. Potrivit acestora, există deja dovezi solide că produsele din carne procesată, consumate chiar şi în cantităţi mici, ar creşte riscul de cancer la colon.

În urma cercetărilor din laborator, experţii au constat că pigmentul care dă culoare cărnii roşii, hematina, ar afecta mucoasa intestinului uman. Un alt factor de risc în apariţia cancerului îl constituie metodele de conservare prin afumare, uscare sau saramură, sau prin adăugarea de conservanţi.

Studiile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii mai arată că odată ce încep să consume mai multă carne roşie, oamenii au tendinţa să mănânce din ce în ce mai puţine alimente din categoria legume şi fructe, atât de importante împotriva cancerului.

Cu toate acestea, Agenţia Naţională pentru Cercetarea Cancerului din cadrul OMS nu recomandă eliminarea totală a cărnii roşii din alimentaţie, deoarece este o sursă importantă de proteine, vitamine şi minerale precum fierul sau zincul. Ea ar trebui  consumată cu moderaţie, mai puţin de 500 de grame pe săptămână de carne de porc, vită sau miel.

 

2- Domnilor Bisericani de pretutindeni , vine Isus, dar nu găseşte o singură credinţă, o Unica Biserică VIE , pocăință , un singur Dumnezeu, şi nici măcar catolicii sau neortodocsii nu il intimpina pe Isus- născuţi din nou (Ioan, cap. 3) 

“Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea.  Pentru că zici: “Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic”, şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol. Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţat prin foc, ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; şi doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi.

 

Fii plin de râvnă, dar, şi pocăieşte-te!Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine. Celui ce va birui îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie.” Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul.” (Ap 4/15-22)

Tutuor bisericilor şi creştinilor ortodocşi:

(((Omule, omule,poporule,indiferent de culte, religi, biserici, țări și popoare: “De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum îsi strânge găina puii sub aripi și n-ați vrut. Iată că vi se lasă casa pustie; căci vă spun, că de acum încolo nu…”(Matei 23/37-39)))
“Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta, şi că nu poţi suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli, şi nu sunt, şi i-ai găsit mincinoşi… Dar ce am împotriva ta este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi.Adu-ţi, dar, aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti...” (Apocalipsa lui Ioan 2/1-7)

Numai cine intră în Odihna Lui se odihneşte şi El de adihna adventiştilor născuţi din nou

“Ştiu necazul tău şi sărăcia ta (dar eşti bogat) şi batjocurile din partea celor ce zic că sunt iudei, şi nu sunt, ci sunt o sinagogă a Satanei. Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că diavolul are să arunce în temniţă pe unii din voi, ca să vă încerce. Şi veţi avea un necaz de zece zile. Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii.” Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul: “Cel ce va birui nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte.” (Apocalipsa lui Ioan 2/8-11).¤

Şi pentru sectanți, atei, musulmani a murit Isus, căci…”Iată ce zice Cel ce are sabia ascuţită cu două tăişuri:

“Ştiu unde locuieşti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei. Tu ţii Numele Meu şi n-ai lepădat credinţa Mea nici chiar în zilele acelea când Antipa, martorul Meu credincios, a fost ucis la voi, acolo unde locuieşte Satana.
Dar am ceva împotriva ta. Tu ai acolo nişte oameni care ţin de învăţătura lui Balaam, care a învăţat pe Balâc să pună o piatră de poticnire înaintea copiilor lui Israel, ca să mănânce din lucrurile jertfite idolilor şi să se dedea la curvie. Tot aşa, şi tu ai câţiva care, de asemenea, ţin învăţătura nicolaiţilor, pe care Eu o urăsc. Pocăieşte-te, dar. Altfel, voi veni la tine curând şi Mă voi război cu ei cu sabia gurii Mele.” Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul: “Celui ce va birui îi voi da să mănânce din mâna ascunsă şi-i voi da o piatră albă; şi pe piatra aceasta este scris un nume nou pe care nu-l ştie nimeni decât acela care-l primeşte.” (Apocalipsa lui Ioan 2/12-16)

Pentru că şi satan crede, se înfioară şi stăruie… iată doar un răspuns pentru penticostalii care afla ca Isuss nu mai are nevoie de pocainta Izabelei…

“Iată ce zice Fiul lui Dumnezeu, care are ochii ca para focului şi ale cărui picioare sunt ca aramă aprinsă:
“Ştiu faptele tale, dragostea ta, credinţa ta, slujba ta, răbdarea ta şi faptele tale de pe urmă, că sunt mai multe decât cele dintâi. Dar iată ce am împotriva ta: tu laşi că Izabela, femeia aceea care se zice prorocita, să înveţe şi să amăgească pe robii Mei să se dedea la curvie şi să mănânce din lucrurile jertfite idolilor.
I-am dat vreme să se pocăiască, dar nu vrea să se pocăiască de curvia ei! Iată că am s-o arunc bolnavă în pat; şi celor ce preacurvesc cu ea am să le trimit un necaz mare, dacă nu se vor pocăi de faptele lor. Voi lovi cu moartea pe copiii ei. Şi toate bisericile vor cunoaşte că “Eu sunt Cel ce cercetez rinichii şi inimă”; şi voi răsplăti fiecăruia din voi după faptele lui.
Vouă însă tuturor celorlalţi din Tiatira, care nu aveţi învăţătura aceasta şi n-aţi cunoscut “adâncimile Satanei”, cum le numesc ei, vă zic: “Nu pun peste voi altă greutate.Numai ţineţi cu tărie ce aveţi, până voi veni!
Celui ce va birui şi celui ce va păzi până la sfârşit lucrările Mele îi voi da stăpânire peste neamuri… Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul.”.” (Ap. 2/18-29)

Iată ce rămâne scris si pentru cei care se cred”creştini babtisti”:

“Iată ce zice Cel ce are cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele: “Ştiu faptele tale: că îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort.Veghează şi întăreşte ce rămâne, care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu.Adu-ţi aminte, dar, cum ai primit şi auzit! Ţine şi pocăieşte-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ, şi nu vei şti în care ceas voi veni peste tine.Totuşi ai în Sardes câteva nume care nu şi-au mânjit hainele. Ei vor umbla împreună cu Mine, îmbrăcaţi în alb, fiindcă sunt vrednici. Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din Cartea vieţii şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui.” Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul.” (Ap 3/1-6)

Scrisoare pentru toti “fraţii creştini “,indifferent de religie, deci şi celor din Bisericile Evanghelice

“Iată ce zice Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel ce ţine cheia lui David, Cel ce deschide, şi nimeni nu va închide, Cel ce închide, şi nimeni nu va deschide: “Ştiu faptele tale: iată, ţi-am pus înainte o uşă deschisă pe care nimeni n-o poate închide, căci ai puţină putere, şi ai păzit Cuvântul Meu şi n-ai tăgăduit Numele Meu. Iată că îţi dau din cei ce sunt în sinagoga Satanei, care zic că sunt iudei şi nu sunt, ci mint; iată că îi voi face să vină să se închine la picioarele tale, şi să ştie că te-am iubit. Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă ca să încerce pe locuitorii pământului.Eu vin curând. Păstrează ce ai, că nimeni să nu-ţi ia cununa. Pe cel ce va birui îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu, şi nu va mai ieşi afară din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, Noul Ierusalim, care are să se coboare din cer de la Dumnezeul Meu, şi Numele Meu cel nou.” Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul.” (Ap 3/7-13), Căci MILĂ vreu, nu moartea (ne)creștiniilor, păcătoșilor.

 

Banii din datoriile altor tari catre Romania au ajuns la Dan Voiculescu

 

Se numeste Raisa EKATERINA IVATENKO sau Ela Simona Fica. Jurnalist, consilier politic sau expert antiterorism, specializata in dezvaluiri BOMBA.

„De ce minti, ma, poporul, cu televizorul?

LIBERA SA SPUN, SI DE CE DRACU’ SA NU SPUN? DECI, SPUN:

Zbiara Antena 3 ca domnu’ Voiculescu n-a incasat datoriile externe pe care le aveau alte tari catre Romania. Stai ca le dau eu acum sumele EXACTE, cu virgulite si sutimi, si, in incheierea postarii, le dau si cu un napalm peste nas.

Asadar: Tovarasu’ Voiculescu Dan, sa faci bine (ca sa nu faci rau!) sa returnezi Statului Roman – conform documentelor pe care le detin – urmatoarele sume pe care le-ai recuperat (in numele Statului Roman, dar pe care ai uitat sa le returnezi Statului Roman), de la urmatoarele tari ce aveau datorii la noi. Si anume:

• 977.085.144 dolari din IRAK,
• 169.858.286 dolari din SUDAN,
• 45.872.177 dolari din SIRIA,
• 135.129.600 dolari din MOZAMBIC,
• 45.568.327,70 dolari din LIBIA,
• 21.665.230,40 dolari din GUINEEA,
• 10.686.204, 05 dolari din Republica CENTRAFRICANĂ,
• 5.733.342 dolari din CONGO,
• 12.587.000 dolari din NIGERIA,
• 2.509.505,11 dolari din SOMALIA,
• 99.000 dolari din TANZANIA,
• 595.191,48 dolari din ZAIR,
• 546.952,61 dolari din Republica POPULARA COREEANA.
• Plus: 1.096.932.442,49 ruble transferabile, din CUBA,
• 3.049.979, 88 ruble transferabile, din Republica MONGOLA.
• Plus: 881.325,47 lire sterline din SUDAN,
• 22.930.147,992 dinari libieni din LIBIA,
• 160.000 franci francezi din GUINEEA,
• si 15.807.232 lire siriene din SIRIA!

De asemenea, solicit sa acorzi ‘mneata, din puscarie, un interviu la televiziunea ‘mneatale, in care sa explici poporului roman de unde stiai de sumele exacte ale datoriilor pe care aceste tari le aveau la Romania? Nu cumva din arhiva pe care ai inghesuit-o in cele doua valize cu care ai plecat din biroul generalului IEREMIA dupa ce L-AI IMPUSCAT IN CAP?

Generalul IEREMIA care era Seful Arhivelor Secrete ale situatiei Financiar Contabile a exporturilor Republicii Socialiste Romania! Ah, sa nu uit: Mai tii, bai Felix, legatura cu JOHN EDGINGTON? Ne poti arata actul prin care Edgington a devenit, in data de 26 decembrie 1989, “patron” al FIRMEI STATULUI ROMAN DE ATUNCI, numita CRESCENT? Dar actul prin care asta, la randul lui, i-a pasat CRESCENTul lui FOUAD SANBAR? Dar actul prin care ai devenit, in iarna lui 1995, “protector testamentar” si ti-ai “reintrat in drepturi” ca patron al CRESCENT? nu, nu poti, pentru ca, daca le-ai arata, ti-ai semna singur incinerarea! Apropos, Fouad a murit din cauza cafelei indulcite cu sulfati de potasiu?…

PS. Ba, vezi ca ti-a cazut lentila…”

Ela Simona Fica

Citeste si articolele:

• Antena 3, sa mori in chinuri financiare
• Andrei Plesu: „Mihai Gadea, un smintit”
• Tolontan, pupincuristul lui Voiculescu – Puscarie
• Mircea Diaconu a votat pentru legalizarea casatoriilor homosexualilor si a semnat pentru desfiintarea statelor nationale
• Crin Antonescu, cel mai chiulangiu parlamentar si in 2015
  

  Banii din datoriile altor tari catre Romania au ajuns la Dan Voiculescu

Mircea Diaconu a votat pentru legalizarea casatoriilor homosexualilor si a semnat pentru desfiintarea statelor nationale

 

Mâncătorul de rahat voiculescian Mircea Diaconu, “revoluționarul” din gașca lui Ilici Iliescu, a votat în legislativul UE în favoarea legalizării căsătoriilor între persoane de același sex

Să mai spună cineva că Latrina 3 nu face „bine” României. După ce Latrina 1 țiganizează la greu această țară, Antena 3 aduce în prim-plan tot soiul de scursuri umane ce vor funcții publice cât mai bine plătite. Prin ce s-a remarcat Mircea Diaconu după 1989, în afară de mâncat rahat cu polonicul la Antena 3? Nu am auzit de vreo inițiativa a acestui actoraș roșu, de salvare a patrimoniului național, de exemplu. O inițiativă aplicabilă, adică, nu bla-bla-uri. Sau poate trebuie să-i dăm functii pentru rolurile tovărășești din perioada dictaturii comuniste, acolo unde tovarășul Mircea Diaconu ne îndemna să construim societatea socialistă multilateral înapoiată. Sau, poate, merită trimis în Parlamentul European pentru contribuția la Furtul Revoluției din 1989 de către gasca de KGB-iști din jurul lui Ion Iliescu?

Diaconu Mircea, cu limba în fundul lui Dan „Felix” Voiculescu, a semnat, în Parlamentul European, pentru desființarea statelor naționale

Iată ce scrie pe această temă regizorul și publicistul Iulian Capsali.

“Pentru mocofanii care l-au trimis pe Diaconu în PE ca fiind o soluție „antisistem”

Soluțiile naționale sunt soluții ale trecutului. Scopul nostru este o Europă federală post-națională, o Europă a cetățenilor. Acesta este visul părinților fondatori atât de greu de înfăptuit. A fost proiectul lui Altiero Spinelli. Această Europă o vrem. Pentru această Europă ne luptăm. Pentru că aceasta este Europa viitorului.”
(manifest al grupului Spinelli din PE)
Semnat de parlamentarii români Mircea Diaconu, Renate Weber și Marinescu Marian Jean.
Spinelli a fost un comunist italian care a conceput, ca „părinte fondator” al UE, direcția federalistă și a pus la punct manifestul Ventotene semnat de comuniști și stânga italiană pe insula care i-a dat numele, devenit ulterior program al Mișcării Federaliste Europa, fondată de Altiero Spinelli în 1943.”

Citeste si articolele:

• Desi este plecat cu cercul, Dan Puric invadeaza tembeliziunile din Romania
• Ce stiri idioate am intalnit in ultima vreme
• Latrina 3, aceasta cloaca securisto-bolsevica
• Propagandistii Latrinei 3 locuiesc in vile si au imprumuturi de miliarde la banci
• Admiratorii rahatului Antena 3 au nevoie de tratament

 

Cum au fost asasinati martorii Evenimentelor din 1989 de catre regimul KGB-istului Ion Iliescu

 

S-au ocupat de aceste asasinate structuri ale fostei Securități, specializate în crime la comandă, precum: Secția K din Direcția VI Cercetări Penale a DSS (Departamentul Securității Statului), numărând, în 1989, 72 de cadre, dintre care 36 de ofițeri; UM 0195 de Contrainformații externe, cu 451 cadre, dintre care 386 ofițeri, comandată de gral. mr. Ioan Moț și comasată cu DIE/CIE (UM 0544). Aici avem ca reper dosarul K/103/0666 – 143/1987; grupul Z al DIE din Berlinul de Est, aflat sub comanda KGB (Spețbiuro).

Morți suspecte sau, dacă vreți, persoane incomode pentru regimul KGB-istului Ion Iliescu

Martori importanți ai Evenimentelor din 1989 au fost găsiți morți în zilele, săptămânile, lunile și anii următori așa-zisei Revoluții din 1989. Și sunt doar o parte dintre ei, cei cunoscuți și care au putut fi identificați. O altă parte necunoscută rămâne învăluită în mister. Așa s-a clădit regimul mafiot PSD-ist de azi, început de Ilici Iliescu și continuat de Adrian Năstase, Victor Ponta și Liviu Dragnea. Haideți să ne amintim de cei uciși pentru că puteau vorbi despre adevărații vinovați de masacrul din 1989.

• Constantin Nuță
  Fost gral. mr. adjunct al Ministerului de Interne și șef al Inspectoratului General al Miliției (IGM), doborât la 23.12.1989 de tirurile unei baterii antiaeriene, lângă Alba Iulia, în timp ce se deplasa cu elicopterul. În acelasi elicopter se afla și fostul gral. mr. Velicu Mihaela, adjunct al șefului IGM, ucisă și ea în aceleași condiții.
• Petre Moraru
  Colonel, locțiitor al șefului IGM, fost comandant al Direcției VI Cercetări penale din DSS, spânzurat în arest la Timișoara.
• Marin Ceaușescu
  Șeful Agenției Comerciale Române din Viena, placa turnantă a tuturor afacerilor valutare ale dictatorului. L-au sinucis prin spânzurare la 28.XII. 1989 și hoitul a fost ciopârțit de dr. Bauer din Viena și apoi la IML, de medicul legist Valer Popa. În urma sa au rămas pe drumuri câteva miliarde de dolari, despre care se presupune că aua juns la fosti securiști, astăzi foarte bogați, precum Dan Voiculescu. Mai mult, din acești bani au fost finanțate toate campaniile electorale ale KGB-istului ce a pus mâna pe putere în 1989, Ion Iliescu.
• Emil Macri
  Gral. mr., șef al Direcției II Contrainformații economice din DSS, decedat în condiții suspecte la 18.04.1991.
• Gică Popa
  Gral. mr., fost președinte al completului de judecată al Ceaușeștilor, a fost sinucis într-o unitate militară, la un an și jumătate de la pronunțarea sentințelor. Au pățit la fel avocatului lui Ceausescu și medicul care i-a transportat pe Ceaușești de la Titu la Târgoviște, iar mai mulți militari din unitatea de la Târgoviște, unde au fost împușcați Ceaușeștii, au murit în condiții suspecte, după lăsarea la vatră.
• Cerbu și Marin Bălteanu
  Ambii gral. mr. au făcut au fost ajutați să faca infarct și au decedat.
• Ștefan Ispas
  Gral. mr., comandantul Academiei Militare Tehnice, a facut, în mod suspect, comoție cerebrală și a murit.
• Petre Ioniță
  Colonel, comandantul Trupelor de jandarmi, mort în condiții suspecte.
• Gheorghe Bărbieru
  Căpitan, cercetaș în Batalionul 404 DIA și care i-a asigurat garda generalului Gușă la revoluție, a murit în aprilie 1990, într-un bizar accident de circulație. Încă un cercetaș din Batalionul 404, care i-a asigurat generalului Gușă legătura la Timișoara, s-a înecat la malul Mării Negre, într-o apă de o jumătate de metru.
• Au decedat în condiții suspecte, începând din 1990, peste 20 de revoluționari, dintre cei care au luptat în CC al PCR, între 22 – 26 (28) decembrie 1989.
• Darian Ionescu
  Maior în Direcția V a DSS, anchetat pentru terorism într-o unitate de aviație. Eliberat din lipsă de probe este ucis prin înjunghiere la 12.02.1990.
• Ștefan Gușă
  Gral. col., fost șef al MStM, fost comandant al Armatei a II-a Buzău, a decedat în mod suspect la 28.03.1994, în urma unui cancer osos.
• Gheorghe Ardelean
  Colonel în CIE (DIE) și din 1986 șef la USLA, decedat în condiții suspecte la 15.06.1993, într-un spital din județul Bihor.
• Nicolae Doicaru
  Gral. mr., fost director DIE, sinucidere suspectă în 1993.
• Ion Lazăr
  Maior în Direcția V a DSS, a pilotat la 22.12.1989 unul din cele două elicoptere MI-17, care au asigurat fuga dictatorului. A decedat într-un accident de mașină la 13.06.1990.
• Vasile Maluțan
  Col. (r) în Direcția V a DSS, pilotul care i-a transportat la 22.12.1989 pe Ceaușești la Boteni, via Snagov. S-a prăbușit cu elicopterul la 26.05.1995, la Fundulea.
• Ștefan Andreescu
  Întreprinzător, probabil ofițer acoperit în fosta DSS, participant la revoluție, prieten al generalului Cernat, împușcat cu 9 gloanțe în fața locuinței din str. Precupeții Vechi, în primăvara anului 1992. Asasinatul n-a fost elucidat și nici revendicat.
• Alexandru Stark
  Readctor TVR, implicat în revoluție și decedat de cancer la Paris, în 1993.
• Virgil Tatomir
  Redactor TVR, implicat în revoluție, coautor la serialului “Revoluția română în direct”, decedat în 1992 de infarct miocardic.
• Victor Pleșcan
  Secretar II al Ambasadei Federației Ruse la București, implicat, probabil, la revoluție, a fost înecat la Neptun, la 21.08.1992.
• I. Șpan
  Locotenent, șeful Serviciului Circulație din Poliția județului Maramureș, s-a împușcat în 1990, fiind implicat într-o afacere cu pașapoarte în alb.
• Ioan Târpea
  Colonel, fost șef al Serviciului Circulație din Poliția județului Maramureș, sinucis prin împușcare de la 20 de metri, la 23.04.1993.
• Dragoș Trașcu
  Lt. col., adjunct al Direcției Pașapoarte și Poliție Frontieră din IGP, se împușcă în cap cu o armă de vânătoare, la 13.05.1995.
• Mircea Juravle
  Șef al Secției Cercetări Penale din Inspectoratul județean al Poliției Botoșani, se spânzură la 15.05.1995.
• Gheorghe Ungureanu
  Lt. col., ofițer în Secția Cercetări Penale din IJP Iași și fost șef al Poliției Municipiului Iași între 1991-1994, se spânzură la sfârșitul lunii mai 1995.
• Toți cei 6 polițiști amintiți mai sus erau implicați în afacerile de frontieră ale partidului de guvernământ din acea vreme (PDSR, actualul PSD), asigurând bani negri pentru finanțarea partidului.
• A mai decedat în condiții suspecte și Cornelia Pinta – avocata lui Ioan Stoica în procesul CARITAS.
• Ion Radu
  Viceprim-ministru în 1989, sinucis cu armă de vânătoare la 10.05.1995.
• Radu Bălan
  Membru supleant al CPEx (Comitetul Politic Executiv), răpus de cancer.
• Ioan Totu
  Membru supleant al CPEx, fost ministru de externe, externat prin spânzurare.
• Nicolae Giosan
  Fost președinte MAN (Marea Adunare Națională), atac de cord.
• Gogu Rădulescu
  Membru CPEx, răpus pur și simplu.
• Miu Dobrescu
  Membru CPEx, căzut din dragoste de țară.

Articol preluat din “Academia Catavencu”, nr. 187/1995, autor Cornel Ivanciuc.

Citeste si articolele:

• Anchetarea lui Ion Iliescu, in dosarul Mineriadei din iunie 1990, nu s-a filmat deoarece procurorii n-au avut mijloace probatorii audio-video
• Filiera mafiei PSD-iste: Ceausescu, Iliescu, Nastase, Ponta, Dragnea
• Cum a umplut criminalul Ilici Iliescu Parlamentul Romaniei de minoritari
• Fiul lui Iosif Boda, spagarul ce a obligat Romania sa importe vaccinuri
• Mircea Diaconu a votat pentru legalizarea casatoriilor homosexualilor si a semnat pentru desfiintarea statelor nationale

Cum facea Mafia legea in Romania guvernata de partidul KGB-istului Ion Iliescu…

 

Cum era furată România în absența DNA-ului, cu KGB-istul Ion Iliescu, tătucul mafioților, la Cotroceni: afacerea “Sabina” pe înțelesul cretinilor și retardaților care pun botu’ la gogoșile mafioților PSD-iști. Sau, spus altfel, cum au rămas fraierii care au depus bani la “Sabina” cu buza umflată, la fel ca la “Caritas”, atunci când DNA-ul nu-l împiedica pe mafiotul Tăriceanu să fure fără probleme în Românica

La 7 septembrie 1995, revista “Capital” dădea primul semnal de alarmă despre escrocheria SABINA, care a expandat cu iuțeala fulgerului în toată presa. La 25 septembrie 1995, SABINA PRODUCT SRL l-a angajat pe Dan Octavian Hanea, de la firma SC EXCOSA SRL, expert contabil. Hanea a evaluat că societatea este în incapacitate de plată. La 26 septembrie 1995, s-au suspendat plățile pentru 35 de zile bancare. Luată cu asalt de o parte dintre depunătorii cu contracte de asociere în participațiuni, SC SABINA PRODUCT SRL găsește o soluție diabolică pentru a ieși din impas: transformarea sereleului în societate pe acțiuni.Or, pentru asta, patrimoniul inițial trebuia evaluat în acțiuni, abligațiuni (minim 10% din total) și bani.

Mutarea nr. 1

Se constituie, cronologic și în cel mai mare secret, SC SABINA INVEST SA, cu următorii asociați: Sergiu Băhăian, Laura Petrov, Raluca Dumitru, Ilie Comănescu, Dan O. Hanea și Răzvan Enescu, firmă de brokeraj și evaluări mobiliare, cu un capital de 50 milioane de lei.

Mutarea nr. 2

Se constituie, la lumina lămpașelor, SC SABINA HOLDING SA, în care Sergiu Băhăian și Laura Petrov dețineau 70% din acțiuni, iar restul de 30% revenea Ralucăi Dumitru, lui Ilie Comănescu și lui Dan O. Hanea. Capitalul social al firmei SABINA HOLDING a rămas necunoscut.

Mutarea nr. 3

Creată ca pârghie, pentru a-l scoate pe Băhăian pe scara de evacuare, SC SABINA INVEST SA evaluează patrimoniul sereleului inițial, în vederea transformării, prin subscripție publică, în societate pe acțiuni. Printr-un contract civil, SC SABINA HOLDING SA preia de la sereleu toate activele – adică patrimoniul, adică datorii zero minus pasivele, adică datoriile față de contractanți, neevaluate încă, din lipsa unei contabilități riguroase.

Mutarea nr. 4

Sereleul SABINA PRODUCT se transformă, deci, în societate pe acțiuni cu datorii zero. Lipsit de suma-tampon, Băhăian este în incapacitate de a restitui cererea de lichidități a contractanților fostului sereleu. SABINA INVEST expertizează HOLDINGUL și înaintează Raportul expertului de la Comisia Națională de Valori Mobiliare (CNVM), prin sforile trase de Hanea. Cu praful de pe tobă în buzunare, noua și imaculata SABINA PRODUCT SA inițiază subscripție de capital, cu binecuvântarea CNVM, și pune în vânzare 2 milioane de acțiuni, a câte 25.000 lei/buc., cu o valoare totală de 50 miliarde lei. Cu acțiunile vândute, nimic altceva decât o enormă izmană pe extraterestru, se plătesc o parte dintre datoriile față de contractanții fostului sereleu, prin Biroul acționat, condus de ubicuul Dan O. Hanea și Constantin Barna. Banul gros scapă ca vaca-n trifoi și ca trântoru-n caprifoi, în buzunarele necontabilizate ale lui Băhăian.

Mutarea nr. 5

Între timp, SABINA HOLDING SA se pregătea să facă aceeași manevră, adică să pună în vânzare tot 2 milioane de acțiuni a câte 25.000 lei/buc. Campania de imagine publică la subscripții ar fi urmat să fie condusă de Mihai Antonescu, director imagine, care se ocupă, contra unor comisioane substanțiale, de clienți ajunși la ananghie. Asaltat întruna de aversa de cereri de lichidare a contractelor de asociere în participațiuni, dintre cei 5000 de depunători, Băhăian recurge la serviciile lui Marian Măciucă, fost director în Corpul de Control al Primului-Ministru (era vorba, în 1995, de Nicolae Văcăroiu – n.m.) și, în prezent, membru în Consiliul de Administrație al Băncii Române de Dezvoltare (BRD).

Mutarea nr. 6

Disperat, Băhăian solicită un împrumut de 2,72 miliarde lei la BRD și, culmea!, Consiliul de Administrație al băncii îl aprobă! Nici nu e de mirare, de vreme ce Măciucă figurează cu patru contracte la SABINA PRODUCT SRL, totalizând 144.200 $, sumă care în mod logic nu poate aparține unui modest funcționar de stat. Dând dovadă de profesionalism, directorul BRD aprobă acordarea unui împrumut eșalonat, întrucât Băhăian nu prezintă garanții, de vreme ce întregul său patrimoniu a fost evaluat la doar 400 milioane lei.

Mutarea nr. 7

La 10 octombrie 1995, Băhăian este somat să restituie, până sâmbătă 14 octombrie 1995, o datorie de 500.000 $, uneia din cele șase mafii care operează în București și care a intrat în combinațiile SABINA prin diverși intermediari. Srâns cu ușa, Băhăian face o centralizare a datoriilor și află că are un minus de 63 miliarde lei. Își vinde precipitat autoturismele, terenurile și aparatura electronică din Studioul SABINA MUSIC, însă nu reușește să strângă decât circa 400.000 $. Se pare că ar fi restituit mafiei jumătate din acest total, iar cu restul șterge putina (cum a făcut și mafiotul PSD-ist Sebastian Ghiță, în 2016, atunci când a fugit cu banii furați de la “fraierii” de români – n.m.), în noaptea de 12/13 octombrie 1995, împreună cu Laura Petrov, Raluca Dumitru și Ilie Comănescu. Dacă nu l-ar fi amenințat mafia, Băhăian rămânea liniștit în țară, riscând în cel mai rău caz o amendă penală și țepuind probabil încă 100 miliarde lei prin vânzarea de acțiuni a căror valoare n-ar fi crescut în vecii vecilor.

Temă pentru acasă

Autorul acestui pervers mecanism este întâi de toate Dan O. Hanea pe care Poliția nu l-a investigat încă până acum (era sfârșitul lui noiembrie 1995 – n.m.). Între 13 – 18 octombrie 1995, împricinatul disparea de la domiciliu, distrugând, probabil, ceea ce trebuia mătrășit din documentația firmelor. Există bănuiala că Hanea ar fi fost delegat de Băhăian ca director și administrator unic al societăților SABINA. Proveniența sumelor contractate la SABINA PRODUCT nu a făcut obiectul unici unei anchete din partea Poliției (așa vor mafioții să fie și azi, atunci când atacă DNA-ul – n.m.). Listele cu contractele de asociere prezintă mai multe versiuni și tocmai de aceea sumele depuse pot fi mult mai mari. Ne exprimăm, însă, îndoiala, la modul cel mai serios, că Poliția ar avea interesul să clarifice dedesubturile acestei oneroase afaceri, în care colcăie bani fără adresă precisă ai unor persoane din structurile Puterii lui Iliescu.

Articol preluat din “Academia Cațavencu”, nr. 211/1995

Citeste si articolele:

• La mineriada din 1991, SPP-ul KGB-istului Iliescu a folosit substante toxice de lupta interzise prin Conventia de la Geneva
• Iunie 1990: justitia KGB-istului Iliescu a bagat in puscarie, pentru 23 de ani, un om nevinovat
• Ion Iliescu, cine-a tras in noi dupa 22?
• Cum au asigurat Ion Iliescu si KGB-istii sai perpetuarea comunismului dupa 1989
• Cum au fost asasinati martorii Evenimentelor din 1989 de catre regimul KGB-istului Ion Iliescu

Ristea Priboi, securistul comunist torţionar promovat de PSD = ciuma roşie = mafia în conducerea statului român

 

După alegerile din 2000, deputatul PSD Ristea Priboi a fost instalat şef al Comisiei comune a celor două Camere ale Parlamentului pentru exercitarea controlului asupra Serviciului de Informaţii Externe.

Înainte de 1989, Ristea Priboi a fost adjunctul şefului departamentului din Direcţia de Informaţii Externe (DIE) a Securităţii comuniste care se ocupa de postul de radio “Europa Liberă”, fiind colaborator apropiat al generalului Pleşiţă.

Perioada în care Priboi s-a aflat în DIE (predecesorul comunist al SIE) corespunde celei în care direcţia a organizat, printre altele, atentatul cu bombă la sediul din München al “Europei Libere”, comis de Carlos Şacalul şi coordonat de Pleşiţă, tentative de asasinat asupra unor ziarişti angajaţi ai “Europei Libere” şi asupra disidentului Paul Goma.

Ristea Priboi a participat şi la acţiunile represive interne, printre care, dovedită cu documente publicate, este acţiunea întreprinsă de Securitate împotriva intelectualilor la începutul anilor ’80, sub pretextul participării lor la “Meditaţia transcendentală”. Priboi a rămas în SIE până în 1997 (adică în toată perioada când la Cotroceni era KGB-istul criminal Ion Iliescu şi la Guvern era ciuma roşie – n.m.), când a fost trecut în rezervă de puterea instalată la sfârşitul lui 1996 (regimul Emil Constantinescu – n.m.).

Ultima sa misiune externă a fost la Belgrad, în 1994, unde se pare că a pregătit vasta acţiune de contrabandă cu combustibil prin gara Jimbolia, operaţiune prin care s-a încălcat embargoul impus Iugoslaviei (şi s-au îmbogăţit o sumedenie de securişti comunişti implicaţi, cot la cot cu contrabandiştii, în această mafie a petrolului de contrabandă – n.m.).

Priboi a fost şeful Direcţiei resurse financiare a PDSR (vechiul acronim al PSD – n.m.) în campania electorală din 2000 (finanţată ilegal, printre altele, cu bani proveniţi din contrabanda cu combustibil amintită ceva mai sus – n.m.)

Ales deputat PSD, Ristea Priboi a jurat, la numirea în Comisia parlamentară de control al SIE, că nu a colaborat cu structurile fostei poliţii politice comuniste (minciuna, sufletul nepieritor al comunismului – n.m.). Priboi a susţinut apoi că nu a jurat strâmb, argumentând că el nu a colaborat cu Securitatea, ci a fost angajat al Securităţii (adică el nu ajuta ucigaşii comunişti, el chiar era un ucigaş comunist – n.m.).

Priboi a beneficiat din plin de sprijinul lui Adrian Năstase, care l-a impus practic în această funcţie şi l-a apărat permanent de acuze.

Priboi a fost ani de-a rândul consilier personal a actualului prim-ministru (materialul este din 2004, atunci când Prim-şpăgarul Năstase era dictatorul roşu al României – n.m.), fiind şi naşul său de cununie (adevărat socialism de cumetrie, coane Fănică – n.m.).

Năstase a declarat că Priboi este un om care şi înainte şi după 1989 s-a preocupat de interesele statului român (transformat de PSD = ciuma roşie în stat mafiot, în care mori după ce suni la 112 – n.m.) şi că ar trebui să se termine cu “obsesiile astea securistice”.

În legătură cu cazul Priboi, preşedintele Ion Iliescu (de profesie criminal KGB-ist, n.m.) declara că un om nu trebuie blamat pe viaţă pentru că a lucrat o perioadă de timp în DIE (tradus: “Hai, bă, ce dacă a torturat şi ucis nişte oameni, asta e, viaţa merge înainte, doar nu o să-i distrugem viaţa criminalului!” – n.m.) şi consideră că şeful comisiei de control al SIE ar putea fi acuzat doar dacă s-ar dovedi implicarea lui în acţiuni de poliţie politică (şi aici are grijă statul mafiot PSD să ascundă dovezile – n.m.). Ion Iliescu susţinea însă că acesta nu este cazul lui Priboi, ţinând seama de structura şi obiectivele DIE (tradus: “Securiştii de la DIE nu se ocupau cu anchetarea, torturarea şi uciderea oamenilor nevinovaţi, ci erau crescători de porumbei voiajori!” – n.m.).

În faţa protestelor venite din toate părţile, Ion Iliescu a început să cedeze. După ce a spus că este de părere că prim-ministrul a avut motive întemeiate să aleagă un astfel de om în fruntea comisiei, Ion Iliescu (de profesie criminal KGB-ist – n.m.) s-a declarat de acord şi cu afirmaţia ministrului Apărării Ioan Mircea Paşcu despre riscurile unei asemenea alegeri în vederea integrării României în NATO. În cele din urmă, şeful statului şi-a exprimat public opinia că, în astfel de cazuri, ar trebui să prevaleze raţiuni de stat.

Ca urmare a presiunilor venite atât din exterior, cât şi din interior, şi după o dezbatere publică de câteva luni de zile, Ristea Priboi a fost forţat să demisioneze din funcţia de şef al Comisiei parlamentare de control SIE (dar a rămas parlamentar al ciumei roşii şi astăzi, în 2020, dacă mai trăieşte, are pensie specială plătită din munca copiilor şi nepoţilor celor torturaţi în beciurile Securităţii – n.m.).

Faptul că Priboi a jurat că nu a colaborat cu fosta Securitate nu a avut nici un fel de repercusiuni (la fel a jurat mafiotul Dan Voiculescu, plus alţi câţiva, dar în România transformată în stat mafiot de PSD = ciuma roşie evident că legea e o barieră pentru fraieri, de care nu se împiedică torţionarii comunişti – n.m.).

Ristea Priboi a acumulat după 1989 o avere considerabilă, numărându-se printre cei mai bogaţi foşti securişti comunişti din România.

 (Ce semanati ,o sa recoltati!) SEXUL CU ROBOTII IN VIITOR

Sexul si viata de cuplu in viitor se anunta complet tehnologizate, marcand astfel traversarea unei frontiere de traditionalism in cel mai pragmatic mod cu putinta – de la gaming la realitate palpabila (la propriu si la figurat).

Este vorba mai exact despre previziunile specialistilor in ceea ce priveste posibilitatea ca nu peste mult timp, omul sa opteze pentru alternativa robotizata a partenerului de cuplu – varianta care prezinta, in opinia expertilor, numeroase avantaje atunci cand nu se fixeaza drept obiectiv procreerea.

Desi suna rece si lipsita de sensibilitate, ideea tinde sa castige tot mai mult teren in preferintele consumatorilor, indiferent de gen, varsta sau pozitie sociala.

 

VIATA DE CUPLU IN VIITOR: UN SEX-ROBOT PENTRU FIECARE

Cel putin aceasta este concluzia care se desprinde din studiile recente publicate la nivelul revistelor de specialitate, concluzie ce pare sa deschida larg portile unei abordari noi a relatiilor interumane atunci cand delicatul argument al actului sexual vine „tratat la rece”.

Din punct de vedere practic, se pare ca robotii vor putea fi programati sa indeplineasca si sarcini destinate sa satisfaca necesitatile sexuale ale ambelor sexe intr-un viitor nu prea indepartat.

Solutia tehnologica propune efectuarea unui pas important in acest context, sugerand trecerea de la universul realitatii virtuale la care se apeleaza deja in prezent, la alternativa reala a unui partener ce garanteaza optime prestatii sexuale, fie in varianta sa feminina cat in cea masculina, asadar un salt spectaculos de la „gamification” la realitate palpabila.

Cu alte cuvinte, specialistii aduc in prim-plan oportunitatea de a putea achizitiona la un moment dat, din magazinele specializate, un sex-robot personalizabil, in masura sa satisfaca gusturile fiecarui consumator in parte.

 

AVANTAJE SI DEZAVANTAJE: SEXUL CU ROBOTII DIN VIITOR

In sprijinul acestei idei – pentru unii nastrusnice, pentru altii cat se poate de pertinente – se pronunta si o parte din sociologii futuristi, care sustin ca familia traditionala, asa cum o cunoastem noi azi, va deveni treptat un soi de „floare rara”, intrucat oamenii vor prefera compania robotilor atat in ambientul propriului camin, in general, cat si din punct de vedere intim.

Daca domnii sunt entuziasmati de posibilitatea de a putea face sex ori de cate ori au chef cu o partenera vesnic bine-dispusa, care nu acuza migrene si nici nu pretinde bijuterii cu diamante, la randul lor si doamnele se declara incantate de idee: unui partener permanent galant si atent la tot ceea ce spune si ce face, programat pentru a-si satisface utilizatoarea in orice conjunctura fara sa dea semne de oboseala, nu i se da cu piciorul…

Atat barbatii cat si femeile semnaleaza avantajul eliminarii definitive a riscurilor legate de bolile cu transmitere sexuala.

Dezavantajul ar fi in prima faza de natura materiala: un astfel de robot va fi, fara indoiala, extrem de costisitor, desi tinand cont de rapiditatea cu care se misca lucrurile in domeniul tehnologic, e foarte posibil sa nu dureze prea mult pana la producerea in serie a unor modele extrem de variate, accesibile si celor ce nu dispun neaparat de portofele bine garnisite.

Pe de alta parte insa, se ridica in mod automat problemele de natura etica, iar semnele de intrebare asociate acestora nu au inca un raspuns acceptabil: oamenii se vor casatori doar daca decid sa aibe copii sau nici macar atunci, avand in vedere ca se va putea apela la bancile de sperma si la mamele-surogat?!?

Se vor casatori oricum, daca au chef, si vor avea in casa si roboti sexuali pentru alternativa sexului hi-tech?!?

Cine si cum va decide modul de programare al robotilor sexuali – vor fi vandute modele menite sa sfarseasca in ograda pedofililor, maniacilor, molestatorilor sexuali si celor ce vor dori sa-si satisfaca astfel setea de cruzime, sau doar modele standard pentru „uz clasic”?!?

Vom avea o legislatie care sa reglementeze chestiunile derivate dintr-o astfel de schimbare fundamentala a legaturilor sociale si a raporturilor intre oameni?

Lista necunoscutelor este lunga si cuprinde o serie intreaga de probleme la care specialistii inca nu sunt in masura sa raspunda.

 

EXPERIMENTE DE LABORATOR SI PROTOTIPURI REALIZATE

Nimic nu poate insa sa-l impiedice pe om sa experimenteze roboti de laborator destinati si acestui gen de sarcini intime, iar primele prototipuri au fost deja puse la punct de catre o serie de experti in materie:

• Realdoll – este numele unei papusi robotizate extrem de sexy, produse de compania americana Abyss Creations, al carei CEO – Matt McMullen – si-a fixat obiectivul de a oferi utilizatorilor modele din ce in ce mai sofisticate, in masura sa ofere experiente ce faciliteaza legaturile dintre om si masina, respectiv o aventura in care „realismul estetic al papusii sexy fuzioneaza cu robotica, inteligenta artificiala si realitatea virtuala”;
• Harmony – este insa cel mai recent model produs la Abyss Creation – dispune de un invelis incalzit, care imita in mod desavarsit pielea umana, reproduce diferite expresii faciale si e prevazut cu o multime de senzori care transmit semnale propriului creier computerizat, permitandu-i sa reactioneze ca si cum ar atinge orgasmul dupa o partida de sex fierbinte;
• Jia Jia – este un model de umanoid-femeie realizat in laboratoarele chineze, care prezinta inca o serie de limite din punct de vedere al functionalitatii, dar a carui infatisare aduce izbitor de mult cu idealul de frumusete oriental – motiv pentru care a fost supranumita „Zeita”. Jia Jia prezinta un grad de veridicitate cu adevarat impresionant, ceea ce-i indreptateste pe specialistii chinezi sa sustina teoria potrivit careia, cu toate consecintele sale inimaginabile, atractia fizica fata de un astfel de robot va fi dificil de tinut sub control;
• InMoover – este un robot umanoid masculin, bazat pe platforma InMoov si realizat cu ajutorul unei imprimante 3D, partener al frantuzoaicei Lilly – o doamna care s-a saturat de experiente dezastruoase cu barbati adevarati. Desi Lilly nu declara in mod explicit ca ar avea raporturi sexuale cu umanoidul sau, sustine in schimb ca nu-i place contactul cu umanii si ca relatia sa cu InMoover „se va imbunatati pe zi ce trece, odata cu progresele inregistrate in domeniul tehnologiilor robotice”;

 

Recent, presa britanica si cea franceza, au publicat o serie de articole care sustin ca la Londra si respectiv la Paris, au fost inaugurate deja primele doua case de toleranta cu personal integral robotizat, localuri in care clientii nu stramba din nas daca papusile sexy-robot au fost utilizate inaintea lor.

 

SEX CU ROBOTII IN SCOPURI TERAPEUTICE

Un studiu publicat la nivelul revistei de specialitate „Bmj Sexual & Reproductive Health”, semnat de o echipa de specialisti din cadrul George’s University Hospitals si King’s College London, releva faptul ca din punct de vedere terapeutic, robotii programati pentru a fi utilizati in scopuri sexuale si-ar putea adjudeca in viitor chiar si un rol terapeutic.

„Desi nu exista date primare referitoare la sex-robots si in consecinta nu putem recomanda o astfel de solutie in practica medicala actuala, nici nu se poate nega cu desavarsire valoarea terapeutica a unei astfel de alternative”.

Este vorba indeosebi despre o serie de probleme cu care se confrunta anumiti pacienti ce acuza disfunctionalitati de libido, erectile sau chiar de ejaculare precoce, fara a mai vorbi despre tulburarile din sfera sexuala legate de stresul provocat de contactul cu parteneri umani.

Daca pe de o parte se pare ca dispozitivele de acest gen ar putea fi de ajutor, se pune problema pe de alta parte, de pierderea intimitatii cu semenii si exacerbarea disfunctionalitatii in mediul natural, motiv pentru care e dificil de stabilit masura in care un robot sexual poate contribui la recapatarea echilibrului si sanantatii in acest context.

 

E CAZUL SA NE FACEM GRIJI?

Inginerii italieni din cadrul CNR din Genova sustin ca oamenii nu au motive pentru a fi ingrijorati in legatura cu evolutia lucrurilor in sfera distriburii pe scara larga in viitor, a robotilor programati sa satisfaca placeri sexuale:

„Greu de presupus ca ne vom regasi intr-un cadru similar cu cel din Blade Runner, unde un soi de sclavie sexuala transforma robotii in victime: cu tehnologia actuala este practic imposibil. Problema nu e daca robotii sufera, ci cum ne raportam noi la aceasta chestiune. Daca de pilda, un individ are naravul de a-si bate robotul, acesta din urma nu simte durere, dar suntem indreptatiti sa ne imaginam ca mai de vreme sau mai tarziu vom deveni insensibili si in raport cu alte chestiuni. Si asta nu e bine”, sustine Gianmarco veruggio, director de cercetare al institutului italian.

Altele sunt motivele pentru care ar trebui sa ne declaram ingrijorati: astfel de roboti vor trebui sa fie conectati la internet pentru li se actualiza in mod regulat programul, vor fi expusi la virusi informatici, la hacking si nu in ultimul rand, la furtul de date sensibile.

Pentru a putea interactiona cu utilizatorii, robotii sexuali vor fi dotati cu microfoane si telecamere: cum si unde vor fi arhivate cartelele doldora de fisiere audio si video? Cine va avea acces la acestea, cine le va gestiona din punct de vedere legal? In ce mod se va utiliza cartografierea preferintelor utilizatorilor?

Intrebari sacrosante pentru care va fi indispensabila intocmirea unei liste de raspunsuri inainte a de fi prea tarziu…

Argumentul este extrem de controversat si nu lipsesc criticile inversunate: Kathleen Richardson, cercetator in cadrul Institutului Roboetica de la Universitatea din Leicester (Marea Britanie), promoveaza o campanie indreptata impotriva utilizarii robotilor pentru sex.

Cercetatoarea britanica-i socoteste la fel de periculosi precum robotii-killer, intrucat creeaza dependenta si „ucid” relatiile interpersonale.

„Sexul cu un robot va fi vesnic un act dezechilibrat, subordonat, fara strop de spontaneitate si imprevizibil. Sexul, ca si iubirea, trebuie sa ramana o prerogativa a fiintelor vii”, sustine specialista britanica.

 

 

Bibliografie:

1. Love and Sex with Robots – Second International Conference, LSR 2016 london, UK, Revised Selected Papers;
2. Lee, Jason – „Sex Robots. The Future of Desire”, 2017;
3. Danaher, John & McArthur Neil – „Robot Sex. Social and ethical Implications”, 2017
4. Devlin, Kate – „Turned On. Science, Sex and Robots”, 2018.

 

CUM VA ARATA OMUL VIITORULUI SI BIONICA: HIBRIZI SAU ROBOTI?

 By Catalin Stanculescu

Din punct de vedere evolutiv, corpul omenesc nu s-a schimbat prea mult fata de cel detinut de Homo Sapiens, dar nu acelasi lucru se poate spune si despre capacitatea sa de a-si construi in jur un ambient artificial.

 

BIONICA SI OMUL VIITORULUI – HIBRIZI SUPERINTELIGENTI SAU MARIONETE?

Acest proces a marcat o evolutie spectaculoasa pentru modul in care corpul nostru a invatat sa se transforme, mai cu seama in ultimele decenii, intr-un teren propice pentru gazduirea ambelor tipuri de elemente: naturale si artificiale – un taram in care bionica detine suprematia absoluta.

Tehnologiile avangardiste au devenit azi solutii de natura terapeutica in multe specialitati ale medicinei, nu numai in ceea ce priveste aspectele ce tin de tratarea unor patologii sau de stimulari functionale efective, ci si ca instrumente pentru obtinerea unor performante superioare.

Imbunatatirea functiilor cu care suntem dotati de la natura, sporirea fortei musculare si multiplicarea abilitatilor noastre prin intermediul utilizarii de implanturi si proteze bionice tind sa castige tot mai mult teren in randurile celor ce tanjesc dupa randament si eficienta, constituind preludiul unei veritabile industrii futuriste, dedicate exclusiv corpului uman.

 

Dar toate aceste solutii tehnologice menite sa ne transforme in persoane mai bine pregatite pentru a face fata eforturilor de orice fel, reprezinta un pas catre schimbari radicale la nivelul functiilor naturale ale organismulu nostru?

Este acesta inceputul unei ere ce va marca transformari evolutive – in termeni biologici si fiziologici – care vor modifica infatisarea si structura  omului, asa cum se prezinta el azi?

Vom achizitiona pe aceasta cale noi abilitati in detrimentul altora, sau suntem capabili sa le asiguram coexistenta si sa le transmitem multiplicate de la o generatie la alta?

Iata numai cateva intrebari care apar de indata ce se patrunde in teritoriul bionicii – disciplina aparuta ca fruct al sinergiei dintre biologie, electronica, informatica si medicina, cu o orientare speciala catre realizarea de aplicatii audio, biomedicale si bioelectronice, fara sa se limiteze insa la acestea.

Exista opinii care plaseaza bionica la originea procesului transformarii omului intr-un veritabil cyborg, sau intr-un gen de hibrid superinteligent om-masina, dar si teorii care avanseaza ipoteza ca oamenii vor deveni doar un soi de marionete, controlate si „tolerate” pana la un anumit punct de inteligentele artificiale pe care ei insisi le-au creat.

Oricat ar parea de neverosimile aceste scenarii, procesul a fost demarat, primii hibrizi om-masina aflandu-se deja printre noi, fie ei dotati cu gambe sau maini protezate, cu ochi si urechi bionice, sau chiar cu un penis bionic, asa cum propune o echipa de specialisti italieni, care nu a ezitat sa puna la punct proiectul denumit „Robot-Penis” – prima proteza robotica a organului sexual masculin – o solutie pentru depasirea limitarilor functionale specifice varstei inaintate sau ca o consecinta de natura patologica.

Dar daca intr-un viitor nu prea indepartat nu vom mai reusi sa distingem cu usurinta omul de robot, atunci inseamna ca brevetarea anumitor componente artificiale care vor face parte din corpul nostru va insemna ca vom breveta de fapt un nou tip de corp omenesc in sine? Sau ca ne vom regasi intr-un ambient in care vor convietui doua tipuri de oameni distincti care isi adjudeca planeta?

 

NASTEREA ARTEI BIONICE SI REPROIECTAREA CORPULUI OMENESC

 

In timp ce asteptam plini de speranta ca medicina regenerativa si alt gen de terapii bazate pe manipulare genetica sa avanseze solutii viabile pentru rezolvarea unor grave patologii, bionica se strecoara silentios dar ferm in peisajul secorului medical, oferind din ce in ce mai multe alternative de tip „compozitional”.

Pornind de la observarea si analizarea functiilor organismului uman, ingineri, electronisti , informaticieni si medici laolalta, nu-si precupetesc eforturile pentru a da nastere unei noi forme de arta, menite sa „redeseneze” corpul uman intr-o varianta semi-robotica: arta bionica.

Desi poate parea o asociere de termeni contradictorii, arta si bionica se ingemaneaza negresit atunci cand este vorba de reproiectarea unui brat sau a unei gambe, ca sa nu mai vorbim despre ochi sau despre implanturi sofisticate dedicate organelor interne.

In anul 1974, Martin Caidin lansa pe micile ecrane americane, serialul intitulat „The Six Millon Dollar Man”, care istorisea aventurile unui astronaut caruia i se protezau gambele si un brat, dotandu-le cu componente robotice si i se implanta un ochi bionic, in masura sa-i asigure abilitati iesite din comun.

Atazi s-a trecut insa de la arta cinematografica la arta plamadirii efective a unor astfel de „accesorii”, care transforma omul intr-o entitate noua: modelele de brate si maini bionice, cu un grad de complexitate mai mic sau mai mare sunt perfectionate pe zi ce trece, astfel incat deja omul poate dispune de o generatie ultrasofisticata de mana artificiala – cea realizata de specialistii din cadrul Ecole Polytechnique Federale din Lausanne (Elvetia), sau de bratul bionic controlat cu impulsurile primite de la nivel cerebral – sau in termeni mai simpli, cu forta gandului – pus la punct in laboratoarele Rehabilitation Institute din Chicago (SUA).

Asta in timp ce oamenii de stiinta de la Jet Propulsion Laboratory, din Pasadena (SUA) lucreaza la un proiect ce urmareste producerea de polimeri electroactivi, in masura sa formeze muschi artificiali de o suta de ori mai puternici decat cei naturali.

In ceea ce priveste cortexul, e dificil de stabilit cu exactitate numarul si varietatea proiectelor ce vizeaza identificarea unei solutii de tip interactiv om-masina sau de inlocuire a unei zone nervoase atrofiate la nivel cerebral si de crestere a potentialului de control al creierului uman asupra dispozitivelor electronice de orice tip.

Neurotehnologia nu cunoaste odihna, iar chipurile implantate cerebral pentru monitorizarea activitatii nervoase deja nu mai constituie o noutate, ci sunt completate de veritabile proteze neuronale, menite sa reproduca functii superioare ale creierului, precum memoria sau ratiunea.

Kevin Warwick, de la Universitatea din Reading (Marea Britanie), s-a autodefinit „cyborg”, dupa ce si-a implantat in propriul corp o serie de chipuri care-i asigura capacitatea de a controla la distanta usi automatice, computere si alte dispozitive similare.

Toate acestea ne indreptatesc sa ipotizam ca omul se afla intr-o perioada de tranzitie, in care se vede propulsat catre depasirea propriilor limite gratie tehnologiilor avangardiste sau, asa cum afirma Roberto Manzocco in lucrarea sa intitulata „L’arte bionica ridisegna l’omo” (2014), „specia umana isi hotaraste propriul destin evolutiv”.

Alti specialisti de renume international, precum Ray Kurzweil (SUA), Nick Bostrom (Marea Britanie) sau Riccardo Campa (Italia), sustin aceeasi teorie potrivit careia omul promoveaza azi longevitatea radicala, considerand procesul de imbatranire asemenea unei patologii pentru care se pot prescrie tratamente eficiente si elaborand in paralel, multiple alternative de sporire a capacitatilor fizice si mentale, fie prin intermediul manipularilor genetice, fie prin interactiunea corpului si mintii cu computere si roboti dedicati.

Versiunea 2.0 a omului este asadar pe cale sa prinda contur intr-un mediu in care modul de gandire si de acceptare a schimbarii sufera la randul sau transformari radicale, sub umbrela unei noi filozofii si scoli de gandire pregatite sa sustina, sa apere si sa promoveze bionica.

 

LA DRUM DE RASCRUCE – PANA UNDE SE POATE AJUNGE PE CALEA BIONICII?

Privita ca o oportunitate de a studia si a profita de multiple avantaje in domeniul imbunatatirii functiilor motorii ale organismelor vii, bionica ar putea fi catalogata drept un nod la nivelul carora se amalgameaza multe specialitati, incepand cu cibernetica si continuand cu ingineria moleculara, biologia, chimia, electronica, matematica, fizica si nu numai.

Din aceasta perspectiva ia nastere asadar o intrebare la care e dificil sa se formuleze un raspuns: pana unde se poate ajunge pe calea bionicii?

Supranumita si „inginerie creativa”, bionica se concretizeaza in aplicatii, metode si sisteme inspirate din natura si concepute in scopul perfectionarii anumitor abilitati, functii si/sau aptitudini, pana la un nivel ce nu cunoaste restrictii speciale atunci cand implica o componenta adanc implementata in taramul tehnologiilor futuriste.

Tenacitatea specialistilor in materie a condus chiar la fondarea a noi si noi ramuri in acest domeniu, cum ar fi de pilda neurofiziologia sau electrofiziologia, iar unele aplicatii extrem de sofisticate isi gasesc aplicabilitatea si in achizitionarea de informatii prin intermediul organelor de simt artificiale si a circuitelor de semnale de la nivelul retelelor nervoase.

Aceasta indrazneata abordare de solutii alternative in domeniul bio-tehnologiilor aplicate a demonstrat insa fara drept de apel, doua chestiuni fundamentale:

1. Faptul ca o structura sau o masinarie artificiala poate indeplini sarcini in mod similar cu sistemele biologice;
2. Faptul ca avantajele unui sistem biologic depind de acumularea si reutilizarea datelor, de corelarea a numeroase informatii ce provin de la diferiti senzori si de procesele de transfer utilizate.

Acestea sunt premisele ce constituie surse de inspiratie pentru trasarea unor obiective specifice in cercetarile bionice, in orice proiect de realizare a unei „copii omoloage”, a unui „model simulant”, sau chiar a unei combinatii intre cele doua.

Dar lucrurile nu se opresc aici: ultimul strigat in materie e reprezentat de ceea ce se numeste „business biomimetics” – o tehnica menita sa faciliteze implementarea de principii si practici derivante din sistemele biologice la nivelul unor strategii de marketing sau de management, in procese organizatorice si in contextul de „strategic thinking”.

Aceasta este un soi de gaselnita pe care specialistii nu au ezitat sa o utilizeze cu succes in industria farmaceutica, informatica, telecomunicatii si in domeniul militar, dar si la nivelul unor entitati guvernative mai mult sau mai putin recunoscute oficial.

Bazat pe lucrarile de specialitate elaborate de Phil Richardson din cadrul University of Bath (Marea Britanie), conceptul a fost lansat cu ceva timp in urma la Camera Lorzilor a Parlamentului Regatului Unit (2009), sub forma unor propuneri de utilizare a naturii pentru identificarea de solutii bio-ingineresti in mai orice domeniu.

Iata de ce, privind in perspectiva, se poate afirma fara sovaiala ca sistemele hibride oferite de bionica vor tinde sa-si largeasca plaja de aplicabilitate, cucerind noi si noi teritorii, propunandu-se drept solutii de asistenta sau chiar substituenti ai omului in activitati din cele mai variate, pana la atingerea unui nivel de perfectiune ce va putea prelua controlul, transformandu-si propriul creator intr-o veritabila marioneta.

Un viitor sumbru pentru om? Sa intrebam sistemele bionice…

 

Bibliografie:

1. Perkowitz, Sidney – Digital People: From Bionic Humans to Androids, 2004;
2. Hung, George K. – Biomedical Engineering Principle of the Bionic Man, Vol.5, Singapore, 2010;
3. Turicchia, Lorenzo – Il futuro dell’uomo bionico, 2012;
4. Mukannd, John – The Man with the Bionic Brain and Other Victories over Paralysis, 2012;
5. Manzocco, Roberto – L’arte bionica ridisegna l’omo, 2014.

 

Catalin Stanculescu

EDITOR-IN-CHIEF ARCHAEOLOGIST MYTHOLOGICA

Autor si cercetator independent, specializat in istoria religiilor, mitologie, istorie antica si religie comparata, cu studii la Universitatea din Pennsylvania, Catalin ne arata calatoria rasei umane si cum sa intelegem mitologia prin ochii stramosilor nostri.

Sexul cu robotii in viitor

 

Cum va arata omul viitorului si bionica: hibrizi sau roboti?

 

 

 

/////////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

(Fiindca tatal tortionar al Ministerului Sanatatii a martirizat eroii komunismului pesedizant, de ce n-ar ucide si aschiile calailor-pe banii contribuabililor,ca sa nu mai consume bugetul spitalului cu bolnavii cotizanti !) OPERAȚIUNEA PANTELIMON. Claudia Marcu: Experimentul pe care îl ascund autoritățile – Au introdus, pe șest, EUTANASIA

 

DE CLAUDIA MARCU

 

 

ARTICOLE RELAȚIONATE

Colaj: RomâniaTv – ActiveNews

 

Tatuatul lui Rafila susține că medicii au dreptul să ucidă: ”Este un gest compasionat să curmi suferința unui bolnav cu șanse minime de supraviețuire ca să faci loc altuia?”.

 

DOCTORIȚELE DE LA PANTELIMON, ARESTATE – MĂRTURIA CRIMELOR

 

 

MEDICI CARE UCID. Iulian Capsali: De ce nu sunt anchetați Arafat și Coriu? Felicitări jurnalistului Cătălin Antohe!

 

Calmul și sarcasmul afișate pe fața femeilor angajate pe post de medici la Spitalul Pantelimon, cercetate pentru crimă cu premeditare, la care se adaugă scutul colegilor de la ATI ridicat în fața lor ne arată că ororile de acolo fac parte dintr-un scenariu mult mai îngrozitor.Legătura a fost făcută chiar de Colegiul Medicilor din România, care cere acum o dezbatere națională pe tema eutanasiei, ceea ce indică foarte clar că așa-zisele cadre medicale nu au făcut nimic de capul lor.

 

Citiți și Tatuatul lui Rafila susține că medicii au dreptul să ucidă:

”Este un gest compasionat să curmi suferința unui bolnav cu șanse minime de supraviețuire ca să faci loc altuia?”.

DOCTORIȚELE DE LA PANTELIMON, ARESTATE – MĂRTURIA CRIMELOR

 

”Colegele noastre sunt nevinovate, iar una dintre ele a făcut și un curs în Franța”, au fost argumentele medicilor de la ATI de la Spitalul Pantelimon. Nevinovate au fost găsite și de Colegiul Medicilor din București, precum și de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, care nu au constatat nicio neregulă. Și poate că, din punctul de vedere al autorităților, chiar nu era nicio neregulă.

 

Pe fondul unei subfinanțări cronice a sistemului de sănătate, consumarea unor resurse importante nu s-ar justifica în cazul unor pacienți cu șanse minime de supraviețuire, știindu-se că secțiile de anestezie și terapie intensivă sunt un fel de gaură neagră în orice spital. Chestiunea nu este deloc nouă. În urmă cu ceva ani, criteriile de prioritate la internarea în ATI au stârnit un scandal imens, dat fiind că vârstnicii erau aproape excluși de la tratamente.De aici și până la a le grăbi pacienților drumul spre morgă nu a mai fost decât un pas. Și iată că medicii au primit, tacit, dreptul de a decide cine avea sau nu dreptul să supraviețuiască. A priva un pacient în stare foarte gravă de un medicament care îl ține în viață este, fără drept de apel, o crimă. Cu toate acestea, nimeni din rândul personalului medical (mai puțin asistenta care nu a mai suportat să fie martoră la astfel de crime) nu a condamnat ceea ce s-a întâmplat acolo, sugerând că ar fi o normalitate. Și când spun nimeni, mă refer la întregul corp medical din țară.

 

 

S-a înrădăcinat Omerta

 

Legea tăcerii a pătruns adânc în întreg sistemul medical, fiind definitivată în timpul pandemiei. Cel care va îndrăzni să vorbească va fi scos în afara sistemului. Și iată că asistenta care a dezvăluit crimele de la Spitalul Pantelimon a fost aruncată cu brutalitate din unitatea sanitară. Iar Alexandru Rafila, după ce inițial a insinuat că toate sunt minciuni, o trimite acum în instanță, să-și recapete locul de muncă. Odată ce ai încălcat Omerta, niciun spital nu te va mai primi sau, dacă vei reuși să câștigi în instanță, te vor trata atât de mizerabil, încât nu vei rezista.Îmi spunea un medic renumit că nu poate vorbi acum despre ce se întâmplă în spitale, despre medicamente, despre vaccinuri, pentru că îl vor linșa, dar va face acest lucru când va ieși la pensie. Și noi în cine să mai avem încredere? Când deja încrederea în întreg sistemul medical s-a prăbușit din cauza protocoalelor morții din pandemie, când oamenii plecau pe picioarele lor și a doua zi li se transmitea rudelor că au decedat. Când procentul de mortalitate în secțiile ATI era de aproape 90%, însă nimeni nu își punea problema că face ceva greșit, atâta timp cât ordinele veneau de foarte sus.

 

Aroganță și atât

 

Politica catastrofală a Ministerului Sănătății, în ce privește resursele umane în sistem, a creat un deficit uriaș de medici anesteziști. Totul s-ar fi rezolvat foarte simplu dacă se scoteau cât mai multe posturi la rezidențiat pentru această specializare. Dar nu s-a vrut. Atractivitatea, pe vremea când nici salariile medicilor nu erau strălucite, era foarte scăzută, pentru că de la pacientul în comă sau de la un muribund nu puteai scoate vreo plată informală, cum numesc oficialii șpaga.

 

În plus, înainte de intervențiile chirurgicale programate, grosul mergea la medicul care te opera, sumele pentru anesteziști fiind destul de mici. Acum însă, știindu-se în deficit, anesteziștii își permit să facă presiuni pentru orice, amenințând că-și dau demisia în bloc, cum au făcut-o și cei de la Spitalul Pantelimon, în semn de protest față de arestarea colegelor lor. Vicepreședintele Colegiului Medicilor din România, dr. Gheorghe Borcean, ne spune că ceea ce a făcut Colegiul Medicilor din București nu a fost o cercetare disciplinară, ci un fel de anchetă cu Ministerul Sănătății, unde cei de la minister au constatat chestiile administrative, iar cei de la colegiu au verificat diagnosticele din foile de observații. ”S-au dat explicații cu privire la ce înseamnă noradrenalina, cum se face, ce se întâmplă dacă dai prea mult sau prea puțin și cam asta a fost. Un fel de curs teoretic despre noradrenalină. Iar acum este momentul să facă o anchetă disciplinară Colegiul Medicilor din București”, ne-a precizat dr. Gheorghe Borcean, vicepreședintele Colegiului Medicilor din România.

 

 

Legiuitorul nu a vrut să clarifice

 

Discuția despre subiectul Pantelimon va trebui să aibă loc după ce se va termina speța penală, că nu se știe cum se va termina, și va necesita o dezbatere publică, ne spune vicepreședintele Colegiului Medicilor din România, dr. Gheorghe Borcean.”Subiectul acesta este un cartof fierbinte în mâna doctorilor de terapie intensivă, de neurologie, de oncologie, de hematologie, de geriatrie, pentru că aceștia se confruntă cu patologiile sfârșitului de viață, că va fi el în mod acut instalat, în urma unui AVC, că va fi instalat în mod cronic în urma evoluției inexorabile a unei boli canceroase. Medicii se află în fața acestor situații delicate. În afară de legea penală, în care e interzis să omori pe cineva, nu există altă prevedere. Sigur că aceasta se regăsește și în Codul deontologic al medicilor. Faptul că sunt țări în Europa care au legalizat eutanasia, Olanda și unele cantoane din Elveția, dă o senzație falsă că și în România s-ar putea întâmpla. Acolo însă au fost dezbateri publice care s-au desfășurat ani de zile înainte de a se legifera eutanasia”, ne-a declarat dr. Gheorghe Borcean.

 

 

Acesta susține că a încercat în actualul mandat să-și mobilizeze colegii astfel încât Codul deontologic să aibă un capitol de medicină la sfârșitul vieții, în care să se spună clar că este interzis să faci eutanasie, să se spună clar că este interzis să faci ucidere din milă, că este interzis să îi înlesnești cuiva sinuciderea, că este interizis să faci eutanasie pasivă, adică să-l lași fără medicație pentru ca el să se stingă.”Lucrurile astea trebuie discutate de corpul medicilor, de cultele religioase recunoscute, de sociologi. O dezbatere de genul acesta trebuie să se producă pentru a stabili mai clar că este interzis să faci lucrurile acestea, care trebuie reglementate în mod minuțios, foarte atent, într-un act normativ care ar putea să fie Codul deontologic al Colegiului Medicilor. Pentru că legiuitorul nu a vrut să facă mai mult în domeniul ăsta, a lăsat-o în mâna noastră, la comportarea noastră față de pacienți”, ne-a mai precizat dr. Gheorghe Borcean, vicepreședintele Colegiului Medicilor din România.

 

 

https://www.activenews.ro/opinii/OPERATIUNEA-PANTELIMON.-Claudia-Marcu-Experimentul-pe-care-il-ascund-autoritatile-Au-introdus-pe-sest-EUTANASIA-191213

 

 ////////////////////////////////////////////////////

 

TOP 10 FAMILII SI CASE DIN WESTEROS LA VENIREA DINASTIEI TARGARYEN

 By Catalin Stanculescu

Top 10 familii din Westeros la venirea dinastiei Targaryen

Elaborarea unei analize aprofundate in scopul stabilirii importantei si influentei celor mai insemnate familii nobile care administrau teritorii bine determinate ale continentului Westeros inainte de intemeierea dinastiei Targaryen constituie un proiect destul de ambitios.

Factorii care ar putea influenta plasarea uneia sau alteia pe o anumita treapta intr-un Top 10 sunt extrem de variati si afectati la randul lor de evenimente neprevazute care determina adoptarea unor decizii importante de catre liderii Caselor respective, astfel incat se regasesc antrenate in vartejul unor actiuni ce pot schimba efectiv cursul istoriei.

Toate acestea au loc pe fondul unei evolutii a societatii din Westeros care pare sa nu cunoasca strop de stabilitate nici inainte de venirea lui Aegon Cuceritorul, nici dupa instalarea dinastiei Targaryen.

Dintr-un motiv sau altul, tentativele lui Aegon de a impune o schema organizativa cu caracter general la nivelul intregului continent au esuat, revoltele ciclice aducand in prim-plan protagonisti diferiti, dar temeiuri similare.

Remarcabil este insa faptul ca importanta marilor case nobiliare si puterea detinuta de acestea favorizeaza exercitarea unui control indiscutabil asupra anumitor teritorii la nivelul carora populatia manifesta devotament si/sau vasalitate fata de propriul lider traditional.

Traseul narativ creat de George R.R. Martin conduce totusi la o evidentiere a anumitor familii ce detin rol crucial in evolutia evenimentelor istorisite, motiv pentru care in cele ce urmeaza prezentam o varianta de Top 10 al acestora, lasand spatiu larg comentariilor in ceea ce priveste argumentul fixarii treptei pe care se situeaza:

10. Casa Frey

Pentru ultimul loc in top am selectat familia Frey din Teritoriile Fluviilor, care guverneaza regiunea din castelul Turnurilor Gemene, jurand la randul lor fidelitate Casei Tully, cea mai importanta familie din Delta Apelor.

Casa Frey obtinu statutul nobiliar cu circa trei secole inainte de venirea lui Aegon Cuceritorul, impunandu-si autoritatea de-a lungul celor doua cursuri importante de apa ale fluviului Furca Verde, ce separa Nordul de teritoriile apelor din Westeros.

De-a lungul a trei generatii construiesc un pod peste fluviu, cu intarituri fortificate pe ambele maluri ale acestuia, inlucuind pe masura trecerii timpului lemnul de constructie cu piatra – un material mult mai rezistent si mai potrivit pentru a face fata cu succes eventualurilor atacuri.

Blazonul Casei Frey infatiseaza Turnurile Gemene legate printr-o punte arcuita, ansamblu zugravit in albastru intens pe un fundal gri-argintiu.

9. Casa Martell (Dorne)

Nobila Casa Martell, de la Lancea Soarelui, este la randul sau una din cele mai puternice familii din Cele Sapte Regate, careia tute casele principale din Dorn jurau fidelitate.

Liderul Casei Martel detine insa rangul de „Print de Dorne” si nu rege, intrucat la origini, fu regina Nymeria cea care conduse la Dorne cele zece mii de corabii ale sale, casatorindu-se cu Lordul Mors Martell de la Lancea Soarelui si unind teritoriile din zona sub autoritatea Casei Martell.

Familia Martell se distinge in contextul narativ ca fiind singura casa nobiliara din Westeros care reuseste sa sa-si pastreze independenta si autonomia dupa ce Aegon Targaryen Cuceritorul parjoli continentul cu dragonii sai, facand astfel incat toate celelate Case sa i se ingenunchieze si sa-i jure supunere.

Casa Martell fu cucerita insa ulterior in maniera pasnica, in timpul domniei regelui Daeron al II-lea Targaryen, care se casatori cu printesa Mariah Martell, in timp ce sora sa ia in casatorie Printul din Dorne.

Blazonul Casei Martell infatiseaza soarele de un rosu aprins, strapuns de o lance galbena, pe un fundal auriu.

8. Casa Tyrell (Podis)

Casa Tyrell domina toate celelalte familii nobiliare din platoul Podisului, tragandu-si sevele genealogice din insusi legendarul Rege al Podisului care guverna Primii Oameni in Epoca Eroilor.

In timpul razboiului de cucerire condus de Aegon Targaryen, regele Mern muri in batalia din Campia de Foc, astfel incat intreaga regiune a Podisului fu incredintata spre administrare lordului Harlen Tyrell, care-i jura in graba supunere fara a opune pic de rezistenta, primind in schimb titlul de „Protector al Sudului”.

Blazonul Casei Tyrell infatiseaza un fir de trandafir auriu pe un fundal verde aprins, simbol al pasiunii care-i anima, dar si a pretuirii frumosului, elegantei si rafinamentului in general, pe care si le pot permite, intrucat vistieriile lor sunt incarcate de comori.

In acelasi timp, blazonul indica si traditia potrivit careia fiii nelegitimi nascuti pe meleagurile Podisului au un unic nume de familie: „Flowers” (flori sau, in sens mai larg, copii din flori).

7. Casa Bolton (Nord)

Casa nobiliara Bolton este una din principalele familii din teritoriile de Nord care jurara fidelitate Casei Stark din Winterfell.

Potrivit legendei, Boltonii au o reputatie cutremuratoare in materie de comportament fata de inamici: ii jupoaie de vii, apoi le atarna pieile in incaperile secrete ale Fortaretei Terorii.

In anul 283 lordul Roose Bolton ia parte la revolta lui Robert Baratheon, declarandu-se fatis impotriva membrilor Casei Targaryen.

Blazonul Casei Bolton infatiseaza un om jupuit de piele si inconjurat de picaturi de sange, pe un fundal de culoarea rozalie a lemnului de trandafir; la vederea stindardului acestei case, orice inamic isi amintea instantaneu ce soarta il asteapta in caz ca pierde batalia…

6. Casa Tully (Delta)

Casa Tully detin autoritatea suprema asupra Teritoriilor Apelor, iar membrii acestei familii sunt caracterizati de trasaturi fizice specifice: parul de un rosu-aramiu si ochii albasti.

Dobandira privilegiul de a guverna in Teritoriille Apelor gratie faptului ca luptara alaturi de Aegon Cuceritorul in batalia contra regelui Insulelor de Fier, Haron cel Negru.

Blazonul Casei Tully infatiseaza un peste argintiu, care aminteste de dominatia acestei familii in Teritoriile Apelor, pe un fundal jumatate albastru, jumatate rosu.

5. Casa Mormont (Nord)

Casa Mormont din Insula Ursului dobandeste autoritatea asupra teritoriului insular ca dar pretios din partea lui Rodrik Stark.

Membrii acestei familii detin firi mandre si pline de onoare, dar pamanturile lor sunt saracacioase; in afara titlului nu detin cine stie ce resurse, exceptie facand un tezaur de o valoare nepretuita: spada din otel de Valyria cunoscuta sub denumirea de „Gheara cea Lunga”.

Arma va intra in posesia lui Jon Snow in anul 298.

Blazonul Casei Mormont infatiseaza un urs negru, ridicat pe labele din spate, inconjurat de arbori de conifere, pe un fundal verde intens.

4. Casa Greyjoy (Insule)

Casa Greyjoy este una din principalele familii ale Insulelor de Fier, asupra carora isi exercita dominatia dupa ce Aegon Cuceritorul isi impuse autoritatea in Westeros.

Descendenta familiei Greyjoy din ramura Regelui Gri de pe vremea Epocii Eroilor constituie un motiv de orgoliu pentru aceasta, desi in general, Oamenii de Fier sunt cunoscuti drept grosolani, lipsiti de scrupule si gata sa jefuiasca precum piratii orice victima le iese in cale, atat pe mari cat si pe uscat.

Blazonul Casei Greyjoy infatiseaza un calamar auriu pe fond negru, simbolizand infrangerea monstrului marilor, Kraken, de catre stramosii lor.

3. Casa Arryn (Vale)

Casa Arryn isi are resedinta in Cuibul Acvilei (Eyrie), guvernand asupra intregii Vai care-i poarta numele si detinand titlul de „Protectoare Rasariteana” a continentului Westeros.

Membrii acestei Case se mandresc cu descendenta lor din cea mai pura linie nobiliara a Andalilor; dupa cucerirea Continentului Occidental de catre Aegon Targaryen, jura supunere acestuia si obtin in schimb privilegiul de a guverna sub obladuirea Cuceritorului.

Blazonul Casei Arryn infatiseaza o acvila alba cu aripile larg deschise, alaturi de o semiluna de aceeasi culoare, pe fond bleu, avand drept motto expresia „As High as Honor”.

2. Casa Lannister (Vest)

Una din cele mai puternice case nobiliare din Cele Sapte Regate este Casa Lannister, a carei resedinta de scaun se afla in Castelul de Granit.

Exponentii sai sunt caracterizati de infatisarea atragatoare, inaltime peste medie, par blond si ochii verzi, iar din punct de vedere al profilului psihologic se remarca prin mandrie excesiva, ambitie si nu in ultimul rand convingerea ca sunt superiori semenilor lor.

Sunt renumiti pentru faptul ca isi platesc totdeauna datoriile, intrucat este una din cele mai bogate familii de pe intreg continentul Westeros.

Blazonul Casei Lannister prezinta un leu de aur pe fundal rosu aprins.

1. Casa Stark (Nord)

Pe primul loc in top am plasat Casa Stark – una din cele mai interesante si mai profund implicate in evenimentele ce marcheaza istoria din Westeros.

Membrii sai iau parte intens la cele mai importante actiuni istorisite, prezinta personalitati marcante si detin titlul de „Protectori ai Nordului”, exercitandu-si autoritate din castelul Winterfell.

Lor li se datoreaza construirea giganticei bariere de gheata ca protectie impotriva creaturilor inspaimantatoare ce populeaza teritoriile asupra carora domina iarna vesnica si tot lor le revine meritul organizarii efectivelor de „Gardieni ai Noptii”, cei ce vegheaza pentru ca populatia sa nu fie atacata prin surprindere de inamici.

Blazonul Casei Stark infatiseaza un „dierwolf” argintiu in goana, pe fundal alb, simbolizand legatura misterioasa si intrucatva magica pe care anumiti membri ai familiei Stark o au cu acest gen de creaturi similare lupilor gigantici, afirmandu-se deseori ca prin venele lor „curge sange de lup”.

Aceasta caracteristica deosebita le permite ca in situatii critice sa poata vedea, simti, adulmeca si auzi prin trupul propriului dierwolf – abilitate deprinsa inca de la varste fragede si care pe masura trecerii timpului tinde sa se intensifice tot mai mult.

Topul nostru ramane insa deschis propunerilor avansate de cititori, in functie de preferintele fiecaruia si de modul in care interpreteaza actiunile si deciziile adoptate de cele mai insemnate familii care triumfau la Westeros in momentul intemeierii dinastiei lui Aegon Cuceritorul.

 

Bibliografie: 

1. Bettridge, Daniel – „A Travel Guide to The Seven Kingdoms of Westeros”, 2015;
2. Carroll, Shiloh – „Medievalism in A Song of Ice and Fire and Game of Thrones”, 2018;
3. Weinczok, David C. – „The History Behind Game of Thrones: The North Remembers”, 2019;
4. West, Ed – „Iron, Fire and Ice: The Real History that Inspired Game of Thrones”, 2019;
5. Biehl, Brigitte – „Leadership in Game of Thrones”, 2021.

 

Top 10 familii si case din Westeros la venirea dinastiei Targaryen

 

////////////////////////////////////

 

 

 

(Cand omul il exclude pe Fauritor, devine un demolator…) Sexul robot: implicații sociale și etice

 

Autori : John Danaher ( editor ) , Neil McArthur ( editor )

 

Editura : The MIT Press , Cambridge, Massachusetts , 2017

 

Rezumat :

Perspective din filozofie, psihologie, studii religioase, economie și drept cu privire la viitorul posibil al relațiilor sexuale robot-om. Vin roboții sexuali. Având în vedere ritmul progreselor tehnologice, este inevitabil ca într-un viitor nu prea îndepărtat să fie dezvoltați roboți realiști special conceputi pentru satisfacția sexuală a oamenilor. În ciuda fascinației culturii populare față de subiect și a apariției mult mediatizatei campanii împotriva roboților sexuali, au existat puține cercetări academice cu privire la implicațiile sociale, filozofice, morale și juridice ale sexului robot. Această carte umple golul, oferind perspective din filozofie, psihologie, studii religioase, economie și drept cu privire la viitorul posibil al relațiilor sexuale dintre robot și om. Colaboratorii discută despre ce este un robot sexual, dacă există, de ce ar trebui să luăm problema în serios și ce înseamnă „a face sex” cu un robot. Ei pledează pentru dezvoltarea roboților sexuali, argumentând pentru natura lor benefică și argumentul împotriva acesteia, pe motive religioase și morale; ei iau în considerare subiectul din perspectiva robotului, abordând aspecte precum consimțământul și agenția; și se întreabă dacă este posibil ca un om să formeze o relație de dragoste reciproc satisfăcătoare cu un robot. În cele din urmă, ei speculează cu privire la viitorul interacțiunii sexuale om-robot, având în vedere acceptabilitatea socială a roboților sexuali și posibilul efect asupra societății.

 

 

https://search-worldcat-org.translate.goog/cs/title/robot-sex-social-and-ethical-implications/oclc/978286431?_x_tr_sl=cs&_x_tr_tl=ro&_x_tr_hl=ro&_x_tr_pto=sc&_x_tr_hist=true

 

 

 

///////////////////////////////////////////////

 

 

 

Tehnic îndrăgostit: diferențe individuale legate de relațiile sexuale și platonice cu roboții

 

 

 

Sunt furnizate dovezi preliminare care sugerează că convingerile preconcepute despre ierarhia socială și inegalitatea de gen pot avea un impact asupra interacțiunilor romantice și platonice dintre oameni și roboți.

 

 

Det aici

 

https://www-semanticscholar-org.translate.goog/paper/Friends%2C-Lovers-or-Nothing%3A-Men-and-Women-Differ-in-Nordmo-N%C3%A6ss/1dc4bc2cc260ae1b4a4410ffd120fe16a7fb8a2f?_x_tr_sl=en&_x_tr_tl=ro&_x_tr_hl=ro&_x_tr_pto=sc

 

/////////////////////////////////

 

 

 

Prieteni, iubiți sau nimic: bărbații și femeile diferă în percepțiile lor despre roboții sexuali și roboții iubirii platonici

 

Rezultatele studiului actual arată că femeile au opinii mai puțin pozitive despre roboți, și în special despre roboții sexuali, în comparație cu bărbații, și că oamenii își proiectează propriile sentimente despre roboți asupra partenerului lor, așteptându-se în mod eronat ca partenerul lor să reacționeze așa cum ar face-o la m-am gândit că partenerul cuiva are un robot.

 

Det Aici

https://www-semanticscholar-org.translate.goog/paper/Robot-Sex%3A-Social-and-Ethical-Implications-Danaher-Mcarthur/d49559ef2ee65ed7e4d12eee32f3ed14b7deb5ed?_x_tr_sl=en&_x_tr_tl=ro&_x_tr_hl=ro&_x_tr_pto=sc

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Cele mai populare site-uri din lume. Top 10

 

 

de Lacramioara Vidru

 

Daca va intrebati ce face lumea pe Internet, raspunsul este urmatorul: cauta. Da, motoarele de cautare au cel mai mare trafic din sfera online. Si nu o spunem noi, ci Alexa, o companie de monitorizare web, care a realizat recent un top al celor mai accesate site-uri din lume. Iata cum arata acesta:

 

QQ.com –Este cel mai popular program de mesaje instant din China, un fel de varianta autohtona a Yahoo Messenger. Numarul sau de utilizatori depaseste 800 de milioane, iar unele estimari vorbesc de faptul ca numarul de conturi care se afla online simultan depaseste 100 de milioane.

 

Pozitia la nivel international: 10

Pozitia in China: 2

Acoperire: 7.28% din numarul total al utilizatorilor de internet

Site-uri conectate: 10.448

 

Twitter.com – Cu cei peste 200 milioane de utilizatori ai sai si peste 200 milioane de tweets, platforma de microblogging a zburat usurel tocmai pe locul 9 in topul Alexa.

 

Pozitia la nivel international: 9

Pozitia in SUA: 8

Acoperire : 11.68% din numarul total al utilizatorilor de internet

Site-uri conectate: 1.029.011

 

Live.com – Pagina celor de la Microsoft, care contine serviciul principal de e-mail, dar si unele adiacente precum SkyDrive sau Messenger, si-a rezervat locul 8 in topul realizat de Alexa.

 

Pozitia la nivel international: 8

Pozitia in SUA: 12

Acoperire: 12.08% din numarul total al utilizatorilor de internet

Site-uri conectate: 18.447

 

Wikipedia.org – Renumita enciclopedie online, la care fiecare utilizator este poftit sa contribuie intru dezvoltarea bazei informationale, are marele avantaj ca este complet gratuita si disponibila in mai multe limbi. Contine peste 9 milioane de articole, dintre care doua milioane sunt disponibile in limba engleza.

 

Pozitia la nivel international: 7

Pozitia in SUA: 6

Acoperire: 14.88% din numarul total al utilizatorilor de internet

Site-uri conectate: 431.555

 

Baidu.com – Se vrea a fi un Google asiatic, un alt motor de cautare, doar ca in limba chineza. Intr-o tara cu peste 340 milioane de utilizatori de internet, Baidu este, de fapt, motorul de cautare numarul 1.

 

Pozitia la nivel international: 6

Pozitia in China: 1

Acoperire: 10.53% din numarul total al utilizatorilor de internet

Site-uri conectate: 39.365

 

Blogger.com – Creat de Pyra Labs si cumparat de Google in 2003, acest serviciu de blogging va suferi, din cate se pare, un rebranding, devenind „Google Blog”. Este disponibil in peste 45 de limbi.

 

Pozitia la nivel international: 5

Pozitia in China: 7

Acoperire: 13.84% din numarul total al utilizatorilor de internet

Site-uri conectate: 273.923

 

Yahoo.com – Are mai bine de un deceniu si jumatate de existenta si este unul dintre cele mai mari website-uri din SUA. Este un gigant care genereaza trafic si profituri de milioane si milioane de dolari.

 

Pozitia la nivel international: 4

Pozitia in SUA: 3

Acoperire: 25.24% din numarul total al utilizatorilor de internet

Site-uri conectate: 106.217

 

YouTube.com – Este o veritabile videoteca online, alimentata permanent de catre zeci de mii de persoane din intreaga lume, dar si de corporatii media precum CBS, BBC sau VEVO cu filmulete, clipuri TV si videoclipuri muzicale. Se spune ca in fiecare minut sunt incarcate pe YouTube 48 de ore de noi clipuri video.

 

Pozitia la nivel international: 3

Pozitia in SUA: 4

Acoperire: 30.56% din numarul total al utilizatorilor de internet

Site-uri conectate: 755.792

 

Facebook.com – Uriasa retea de socializare are peste 750 milioane de utilizatori, cunoscand o crestere fulminanta. Anul trecut, pentru o scurta perioada, l-a devansat ca trafic chiar pe batranul Google .

 

Pozitia la nivel international: 2

Pozitia in SUA: 2

Acoperire: 44.43% din numarul total al utilizatorilor de internet

Site-uri conectate: 1.216.699

 

Acestea sunt primele noua pozitii ale topului realizat de Alexa. Care este insa cea mai accesata pagina web din lume? Cine este zeul internetului? Numarul 1? Probabil ati ghicit deja: Google.com, care, anul acesta, tocmai a atins cifra de un miliard de vizitatori unici. Impresionant, nu?

 

Pozitia la nivel international: 1

Pozitia in SUA: 1

Acoperire: 51.5% din numarul total al utilizatorilor de internet

Site-uri conectate: 704.402

 

Autor: Lacramioara Vidru

 

 

https://www.marketingportal.ro/articole/ultima-ora-72/cele-mai-populare-site-uri-din-lume-top-10-2044.html

 

////////////////////

 

 

(Azi sunt atacate animalele,dar ce va face omenirea maine,cand atacul va fi planetar!?) Fermierul elvețian a fost obligat să sacrifice vaca, după un atac cibernetic asupra robotului de muls

 

 

By

EZStudio

 

 

Infractori cibernetici neidentificați au „spart” un robot de muls în Elveția. Potrivit Luzerner Zeitung, citat de Heute, fermierul a pierdut controlul asupra sănătății animalului său.

Un fermier din Hagendorn, cantonul elvețian Zug, a fost victima unui atac cibernetic, în care hackerii i-au „spart” robotul de muls și au criptat datele stocate pe acesta.

Infractorii au cerut o răscumpărare de 10.000 de dolari pentru a decripta datele. Pentru că fermierul nu a plătit, el a pierdut accesul la informații importante, ceea ce l-a determinat să-și sacrifice una dintre vacile gestante din cauza complicațiilor legate de sarcină.

Datele criptate conțineau, printre altele, informații despre sarcina animalelor. Fermierul nu a mai putut citi data exactă de inseminare de la robotul de muls. „Atacul a dus direct la moartea vacii”, a spus el. Prejudiciul este în jur de 6.400 de euro.Fermierul helvet are 70 de vaci. Datorită faptului că anumite părți ale sistemului funcționează independent de computer, a putut continua mulsul, evitând consecințele mai grave ale atacului.

Folosind o versiune veche a software-ului, fermierul a reușit să recupereze o parte din datele pierdute.Un robot de muls este o mașină automată care preia procesul de muls la vaci. Astfel de roboți înregistrează și stochează date importante despre animale, cum ar fi producția de lapte, starea de sănătate și informații despre sarcină. Datele sunt esențiale pentru gestionarea unei ferme moderne de produse lactate.Până în prezent, nu este clar cine se află în spatele acestui atac cibernetic neobișnuit.

 

 

https://10stiri.ro/#google_vignette

 

 

Fermierul elvețian a fost obligat să sacrifice vaca, după un atac cibernetic asupra robotului de muls

 

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

(Ce vom face cand va incepe RAZBUNAREA …ROBOTILOR?!) Colaborare om-robot: Bine ați venit, colegi roboți!

 

 

În prezent, oamenii și roboții lucrează deja împreună în producție. Roboții îi asistă și îi scutesc de anumite operațiuni, facilitează multiple etape de automatizare și cresc productivitatea. Colaborarea Om-Robot (COR) este un element adițional, deoarece combină abilitățile umane cu eficiența și precizia mașinilor.

 

Coboți: Status quo al producției flexibile

 

Det. aici

https://www.kuka.com/ro-ro/future-production/colaborarea-om-robot

 

///////////////////////////////

 

 

 

 

“Desleagă pe cei patru îngeri, cari sunt legaţi la raul cel mare Eufrat! Şi …

cei patru îngeri, cari stăteau gata pentru ceasul, ziua, luna şi anul acela, au fost deslegaţi, ca să omoare a treia parte din oameni… Ceilalţi oameni, cari n’au fost ucişi de aceste urgii, nu s’au pocăit de faptele mânilor lor, ca să nu se închine dracilor şi idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră şi de lemn, cari nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble. Şi nu s’au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furtişagurile lor” (Ap.9/14-21)…” Acestea sunt duhuri de draci, cari fac semne nemaipomenite şi cari se duc la împăraţii pământului întreg, ca să -i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic.” (Ap.16/14) DAR vor fi deslegate TOATE duhurile demonice (şi din alte ţări) dimpreună cu potopul de nelegiuiri, vrăjitorii, hoţii, preacurvii, nedreptăţi, urâţenii, lipsuri, maladii, certuri, mândrii şi alte învăţături luceferice; Şi, dacă nu ne golim de sine (prin pocăinţă, credinţă şi naşterea din nou din Sămânţa Bibliei lui Dumnezeu), pentru a ne umple cu Plinătatea Duhovnicească, ne vaccinează ei şi ne umplu cu tot felul de” seruri globalii”… “De aceea, împărate, placă-ţi sfatul meu! Pune capăt păcatelor tale şi trăieşte în neprihănire, rupe -o cu nelegiuirile tale şi ai milă de cei nenorociţi şi poate că ţi se va prelungi fericirea! Toate aceste lucruri s’au împlinit asupra împăratului Nebucadneţar…, Oare …? Nu se sfârşise încă vorba aceasta a împăratului şi un glas s’a pogorât din cer şi a zis: Află, împărate Nebucadneţar, că ţi s’a luat împărăţia! Te vor izgoni din mijlocul oamenilor şi vei locui la un loc cu fiarele câmpului; îţi vor da să mănânci iarbă ca la boi şi vor trece peste tine şapte vremi, până vei recunoaşte că Cel Prea Înalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi că o dă cui vrea! Chiar în clipa aceea, s’a împlinit cuvântul acela asupra lui Nebucadneţar. A fost izgonit din mijlocul oamenilor, a mâncat iarbă că boii, trupul i -a fost udat de rouă cerului, până i -a crescut părul ca penele vulturului şi unghiile ca ghiarele păsărilor. După trecerea vremii sorocite, eu, Nebucadneţar, am ridicat ochii spre cer şi mi -a venit iarăş mintea la loc. Am binecuvântat pe Cel Prea Înalt, am lăudat şi slăvit pe Cel ce trăieşte vecinic, Acela a cărui stăpânire este vecinică şi a cărui împărăţie dăinuieşte din neam în neam. Toţi locuitorii pământului sunt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pământului şi nimeni nu poate să stea împotriva mâniei Lui, nici să -I zică: Ce faci? În vremea aceea, mi -a venit mintea înapoi; slava împărăţiei mele, măreţia şi strălucirea mea mi s’au dat înapoi; …Acum, eu, Nebucadneţar, laud, înalţ şi slăvesc pe Împăratul cerurilor, căci toate lucrările Lui sunt adevărate, toate căile Lui sunt drepte şi El poate să smerească pe ceice umblă cu mândrie!” (Daniel, cap.4)… Micirea Copacului cel mare din Daniel, cap. 4, este de folos pentru mândria luciferică din fiecare om nenăscut din nou; Aşa cum “globalistul” Nebucadnetar a devenit un ciot, până când s-a pocăit şi l-a recunoscut pe Creator, tot aşa, devine o tristă amintire fiecare om împietrit, arogant, mândru, egoist, cârtitor, corupt, preacurvar, lăudăros, şiret, trufaş, idolatru, hrăpăreţ, neascultător-neânnoit…

 

Det. aici

… “Desleagă pe cei patru îngeri, cari sunt legaţi la raul cel mare Eufrat! Şi cei patru îngeri, cari stăteau gata pentru ceasul, ziua, luna şi anul acela, au fost deslegaţi, ca să omoare a treia parte din oameni… Ceilalţi oameni, cari n’au fost ucişi de aceste urgii, nu s’au pocăit de faptele mânilor lor, ca să nu se închine dracilor şi idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră şi de lemn, cari nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble. Şi nu s’au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furtişagurile lor” (Ap.9/14-21)…” Acestea sunt duhuri de draci, cari fac semne nemaipomenite şi cari se duc la împăraţii pământului întreg, ca să -i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic.” (Ap.16/14) DAR vor fi deslegate TOATE duhurile demonice (şi din alte ţări) dimpreună cu potopul de nelegiuiri, vrăjitorii, hoţii, preacurvii, nedreptăţi, urâţenii, lipsuri, maladii, certuri, mândrii şi alte învăţături luceferice; Şi, dacă nu ne golim de sine (prin pocăinţă, credinţă şi naşterea din nou din Sămânţa Bibliei lui Dumnezeu), pentru a ne umple cu Plinătatea Duhovnicească, ne vaccinează ei şi ne umplu cu tot felul de” seruri globalii”… “De aceea, împărate, placă-ţi sfatul meu! Pune capăt păcatelor tale şi trăieşte în neprihănire, rupe -o cu nelegiuirile tale şi ai milă de cei nenorociţi şi poate că ţi se va prelungi fericirea! Toate aceste lucruri s’au împlinit asupra împăratului Nebucadneţar…, Oare …? Nu se sfârşise încă vorba aceasta a împăratului şi un glas s’a pogorât din cer şi a zis: Află, împărate Nebucadneţar, că ţi s’a luat împărăţia! Te vor izgoni din mijlocul oamenilor şi vei locui la un loc cu fiarele câmpului; îţi vor da să mănânci iarbă ca la boi şi vor trece peste tine şapte vremi, până vei recunoaşte că Cel Prea Înalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi că o dă cui vrea! Chiar în clipa aceea, s’a împlinit cuvântul acela asupra lui Nebucadneţar. A fost izgonit din mijlocul oamenilor, a mâncat iarbă că boii, trupul i -a fost udat de rouă cerului, până i -a crescut părul ca penele vulturului şi unghiile ca ghiarele păsărilor. După trecerea vremii sorocite, eu, Nebucadneţar, am ridicat ochii spre cer şi mi -a venit iarăş mintea la loc. Am binecuvântat pe Cel Prea Înalt, am lăudat şi slăvit pe Cel ce trăieşte vecinic, Acela a cărui stăpânire este vecinică şi a cărui împărăţie dăinuieşte din neam în neam. Toţi locuitorii pământului sunt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pământului şi nimeni nu poate să stea împotriva mâniei Lui, nici să -I zică: Ce faci? În vremea aceea, mi -a venit mintea înapoi; slava împărăţiei mele, măreţia şi strălucirea mea mi s’au dat înapoi; …Acum, eu, Nebucadneţar, laud, înalţ şi slăvesc pe Împăratul cerurilor, căci toate lucrările Lui sunt adevărate, toate căile Lui sunt drepte şi El poate să smerească pe ceice umblă cu mândrie!” (Daniel, cap.4)… Micirea Copacului cel mare din Daniel, cap. 4, este de folos pentru mândria luciferică din fiecare om nenăscut din nou; Aşa cum “globalistul” Nebucadnetar a devenit un ciot, până când s-a pocăit şi l-a recunoscut pe Creator, tot aşa, devine o tristă amintire fiecare om împietrit, arogant, mândru, egoist, cârtitor, corupt, preacurvar, lăudăros, şiret, trufaş, idolatru, hrăpăreţ, neascultător-neânnoit…

 

 

////////////////////////////////////

 

(De ce nu va pasa si de porno-dascalii intronati in licee,in gradinite etc) SNSPA este o Antena3 a mediului academic. Ar fi un bun moment pentru desființarea acestei “universități”?

 

Focus | Editorial

Ciprian Apetrei

 

 

Cei doi prădători sexuali sociologi de la SNSPA sunt și “vedete” Antena3. Le ofereau și victimelor șansa să devină “vedete”. Deloc surprinzător, SNSPA este o Antena3 a mediului academic. Altfel spus, o instituție impostoare, care are treabă cu învățământul exact cât are televiziunea lui Dan “Felix” Voiculescu cu presa.

 

SNSPA a apărut ca program postuniversitar, pe model francez, și a apoi a devenit o universitate fantomă, care imită Universitatea București. Acolo există deja Facultate de Sociologie, Facultate de Științe politice, există Comunicare și Studii de gen. Și Administrație publică există în alte școli.

 

 

SNSPA a fost de la început o impostură, fără nici o justificare a înființării, ca universitate separată. Nu oferă nimic original.

 

Deloc surprinzător, șeful instituției este fostul rector al celei mai mari escrocherii din istoria învățământului românesc: Academia de Științe ale securității naționale. Un fals sinistru, înființat de “doctorul” Gabriel Oprea. A funcționat (mai funcționează oare?) ca o imitație a veritabilei Academii române. O mare rușine.

 

Faptul că Pricopie este șef la SNSPA la a patrulea mandat (din două câte prevede legea) iarăși nu este surprinzător. A fost reales cu 90%.

 

Știau toți în ce impostură sunt. La fel cum, se pare, cu mărturii din ce în ce mai multe, că știau de cei doi abuzatori. De foarte mulți ani. Și nu a folosit aura “progresistă” la nimic, s-au făcut că plouă, pe model “tradițional”.

 

 

Sa ne amintim că un decan de acolo a girat, cu prestigiul “universitar”, lovitura de stat împotriva lui Traian Băsescu. Și el este “vedetă” Antena3. Și gestionează formarea în “științe politice”.

 

Ar fi un bun moment pentru desființarea acestei “universități”?

 

 

 

https://www.podul.ro/articol/24141/snspa-este-o-antena3-a-mediului-academic-ar-fi-un-bun-moment-pentru-desfiintarea-acestei-universitati

 

 

 

//////////////////////////////////

 

 

Cum a fost răstignit “”Iisus Piteșteanul”” pe hârdăul plin cu excremente. Îngrozitoarea mărturie a lui Mihai Buracu, ”asinul” pe care Iisus a intrat călare în Ierusalimul din cumplita Cameră 4 Spital

 

 

 

Podul Memoriei

Alex Miclovan

 

 

Cu prilejul Duminicii Floriilor din 1951, Securitatea genocidară și reeducații călăului Eugen Țurcanu au săvârșit, în penitenciarul Pitești, o serie de torturi abominabile și blasfemii de neînchipuit, punând ”în scenă” o ”orgie scârbavnică” – intrarea lui Iisus Piteșteanul în Ierusalimul din cumplita Cameră 4 Spital și, finalmente, în urma unor demențe ce exced orice umanitate și imaginație, răstignirea lui pe hârdăul plin cu excremente.

 

Reeducații Securității au decis ca deținutul politic Mihai Buracu să fie asinul pe care Iisus-”banditul” a intrat călare în Ierusalimul piteștean. Vă prezentăm îngrozitoarea (și totodată luminoasa) mărturie a lui Mihai Buracu, preluată din volumul său de memorialistică, ”Tăblițele de săpun de la Itșetip. Mărturii și poezii din detenție”, pe care îl puteți comanda AICI.

 

 

“Am fost sortit să fiu asinul pe care în Duminica Floriilor din 1951, Iisus Piteşteanul a intrat călare în Ierusalimul din camera 4 Spital. Am luat astfel parte, în 4 labe, la un dezmăţ şi o orgie scârbavnică, la o liturghisire neagră în care şobolanii au chiţăit osanale în cinstea mai marelui lor, proslăvindu-i pofta de sânge şi de suflete tinere, nevinovate. Nu mai ştiu dacă, îngenuncheat fiind pentru a fi asinul Domnului, am sărutat falusul de săpun de la gâtul sacerdotului dement, dar ştiu că am şters cu palmele şi genunchii balele scuipate pe chipul şi înaintea celui pregătit pentru jertfă.

 

N-au lipsit nici spinii aduşi de gardieni, nici bâtele care au înlocuit ramurile înverzite de salcie şi n-a lipsit nici judecata lui Ponţiu Pillat din Piteşti, care l-a osândit la răstignirea în batjocură pe hârdăul cu excremente. Şi toate acestea pe fondul înjurăturilor şi cântecelor obscene. Cu scârbă mare s-a urlat: ‹Să se răstignească!› Fiecare ne-am dorit însă propria răstignire, intrarea în nefiinţă cu orice preţ, chiar acela, suprem, de pierdere a mântuirii sufletului.

 

 

Am trecut, iată, şi pe la Judecata de Apoi a comunismului, căci <judecata> a fost prin sentinţe de o cruzime fără limite şi <de apoi> a fost pentru mulţi dintre cei care şi-au înfruntat cu curajul tinereţii duşmanii, punându-şi în talerele orbului judecător propria viaţă. Nu ştim unde suntem noi pe această scară a înălţării la Domnul sau a prăbuşirii în iad, noi cei trecuţi atunci prin cumpăna celor mai neînduplecate cazne.

Căci morţi am fost şi am murit şi mai mult, osândiţi am fost şi ne-am aruncat în braţele osândei veşnice, fără nici o putinţă, fără nici o aşchie de speranţă că vom putea redeveni oameni în lumea aceasta şi mântuiţi în cea viitoare. Ne-au copleşit avalanşele de ghionturi şi lovituri. Nu ne-au lăsat nici gura de nădejde că vom ieşi totuşi la un liman, chiar dacă acela ar fi al unui întuneric orb din cale afară. Urâciunea nu are chip şi nu poate depune mărturie prin neasemuirea cu ceea ce am fost sau ar fi trebuit să fim.

 

Uite-mă gol de credinţă şi nu e nimeni să mă vadă şi să-mi zugrăvească nefiinţa. Trecem urâţi printr-o lume aparent frumoasă. Frumoasă prin părinţii care ne-au dat viaţă, prin albastrul cerului şi verdele naturii, prin multicolorismul sentimentelor. Port în puţinul sânge ce mi-a mai rămas vina de a fi venit pe lume şi plătesc amarnic visurile şi idealurile aruncate în haznaua păcatelor nesăvârşite şi poate tocmai de aceea atât de scârbavnice şi puturoase.

 

 

Putrezesc, mă putregăiesc în zdrenţele şi în neputinţele mele. După ce pălmuitorii şi pumnarii m-au lăsat obosiţi de atâta trudă, rămân lat, întins pe pardoseala pe care tocmai am frecat-o cu o sârguinţă totală. Sunt târât lângă tinetă şi mă leapădă ca pe o zdreanţă.

 

De-aş crăpa odată! Îmi pipăi trupul din care musteşte sângele. Îmi ling rănile trupului, dar şi ale sufletului. Am multe de lins, dar timpul nu mă zoreşte. Linsul rănilor a devenit un ritual. Face parte din liturghia neagră a fiecărei zile. Îmi dau seama că afară e primăvară, e vreme frumoasă şi pe fereastră intră razele binecuvântate ale soarelui. Pătrund în bezna iadului ce-l îndurăm, trimise parcă anume să ne sporească chinurile”.

 

 

https://www.podul.ro/articol/10133/cum-a-fost-rastignit-iisus-pitesteanul-pe-hardaul-plin-cu-excremente-ingrozitoarea-marturie-a-lui-mihai-buracu-asinul-pe-care-iisus-a-intrat-calare-in-ierusalimul-din-cumplita-camera-4-spital

 

 

 

//////////////////////////////////