Decât să amendăm o Lege Proastă, mai bine îi terfelim pe Primari, dar noi dăruim gratis CONSTITUŢIA CERULUI cu Legi Dumnezeieşti

Monica Macovei, când era Ministrul Justiţiei, a uitat îngropate în praf dosarele despre “cine a tras în noi şi după 22”,” cine a dat de pomană ţară la mezat”, şi acum a spus că” nu trebuie să schimbăm Legea incompatibilităţii”, ci, mai degrabă, să îi… schimbăm pe primari (n.r.).

Iată de ce îmi stăruie în urechi una din motivaţiile plecării tinerilor în occident:” de ce să stau, pentru a mă trezi oricând cu mineri la plantat de panseluţe; sub umbra lui Ilici care cheamă, să instige muncitori împotriva intelectualilor şi tinerilor, împotriva BOGAŢILOR. Dacă “salvatorii” naţiei nu au înţeles că o ţară prosperă numai dacă are fermieri, intelectuali, primari bogaţi, atunci, n-au decât să îşi taie singuri craca de sub picioare, pentru a cădea şi ei. Pentru că din bogăţia oamenilor se obţin venituri care să susţină piramida stufoasă, devoratoare de bani ai contribuabililor. Dacă după tineri ar pleca şi plutonul “incompatibililor” aşteptaţi cu braţele
deschise, chiar va rămâne ţara doar prinsă în pioneze! Ei fără să ştie fac voia celui rău pentru a săraci şi pustii ţara.

 

În Împărăţia Cerurilor nu au acces “legiuitorii”, judecătorii, bogătanii, deştepţii lumii acesteia, leneşii, hoţii, tâlharii, bârfitorii, cârtitorii, pornografii, curvarii

Fratele mai Mare, Isus, îi ajută pe robii adevăraţi, deci şi pe edili pe care “aleşii” naţionali şi globali îi vor săraci, lipiţi pământului, dar cărora Dumnezeu le dăruieşte o comoară Veşnică, precum aflăm din Constituţia Cerului- Cuvinţarea de pe Munte, Fericirile – Matei 5/1-12

Când a văzut Isus noroadele, S-a suit pe munte; şi după ce a şezut jos, ucenicii Lui s-au apropiat de El. Apoi a început să vorbească şi să-i înveţe astfel: “Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor! Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!

Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul!

Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi saturaţi!
Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!
Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!

Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!
Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor!
Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi
neadevărate împotriva voastră!

Bucuraţi-vă şi înveseliţi-vă, pentru ca răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe prorocii care
au fost înainte de voi.

Locul lor este în iazul cu foc continu, afară, departe. “Dar, cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua. “Ap 21/8) “Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. (Ap20/14). În iazul fără fund şi fără sfârşit este loc pentru miile de mii şi mii de” legiuitori”, atei, împietriţi, defăimători, vicleni, egoişti, hoţi care nu s-au pocăit pentru a-i da desaga cu păcate lui Isus.” Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasa, unde este fiara şi prorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor.” (Ap 20/10)

Ucenicii sunt sarea pământului şi lumina lumii

Orice om este creat de Dumnezeu pentru a-i deveni Lui slujitor. Pentru asta, pocăinţa întoarce pe omul risipitor de la
mincinosul, batjocoritorul şi intunecatorul satan la Lumină, la Creator, astfel încât omul să poată participa la iluminarea,
conservarea şi păstrarea Bogăţiilor Dumnezeieşti, care dau gust, culoare şi veşnicie în tot Universul creat de El,  uzurpat de Satan, dar restaurant,recucerit, răscumparat cu Sânge Dumnezeiesc “Voi sunteţi sarea pământului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decât să fie lepădată afară şi călcată în picioare de oameni. Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă.

Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri. (Matei 5/13-16)

Împlinirea Legii şi Proorocilor

Unul din marile păcate ale slujbaşilor care nu vor intra (şi nici pe alţii nu vor să le arate calea) spre Împărăţia Cerurilor, constă în propovăduirea vorbelor în vânt. În loc să treacă la împlinirea, iubirea Poruncilor, la practicarea Evangheliei, să nu mai fardeze păcatele ascunse, suplinesc rolul demagogului, gargaragiului, compromiţătorului “Prea Sfant facut de oameni, dar lepădat de Creator

(Despre informatii Biblice in nr. urmator)

Adauga un comentariu

Nume*

Adresa de email* [Nu va fi publicata]

Comentariu*