De la “dansul lebedelor”la dansul birocraţiei,sau cum poţi îmbătrâni prematur ca să devii tânăr fermier

FarmerSe merită să devii fermier cu o “primă de instalare” de 70.000 de euro de la stat?

Din 2014, statul vrea să crească alocările pentru instalarea tinerilor fermieri de la 40.000 de euro la 70.000 de euro. Sunt vizaţi agricultorii care au până în 40 de ani şi experienţă de minim un an în agricultură. Aceasta este intenţia Politicii Agricole Comune pentru tinerii fermierii ,ca ei să primească 70.000 de euro prin măsura 112 “Instalarea tinerilor fermieri”, în loc de 40.000 de euro cum era până în prezent. Se pregătesc şi alte forme de susţinere a tinerilor fermieri. Pentru ei subvenţia pe hectar va fi mai mare cu 25% pentru o suprafaţă de maxim 25 de hectare, timp de cinci ani. Beneficiarii eligibili pentru sprijinul financiar nerambursabil acordat prin Măsura 112 sunt:
– fermierii în vârstă de până la 40 de ani (neîmpliniţi la data depunerii Cererii de Finanţare), persoane fizice sau juridice care practică în principal activităţi agricole;
– exploataţiile tinerilor fermieri ar trebui să aibă o dimensiune economică cuprinsă între 6 şi 40 UDE ( Unitate de Dimensiune Economică care reprezintă unitatea prin care se exprimă dimensiunea economică a unei exploataţii agricole determinată pe baza marjei brute standard a exploataţiei);
– exploataţia este înregistrată în Registrul unic de identificare – APIA şi Registrul agricol.
Categoriile de beneficiari eligibili care pot solicita sprijin nerambursabil prin Măsura 112 sunt:
–> persoană fizică;
–> persoană fizică înregistrată şi autorizată; individual şi independent,
–> întreprinzător titular al unei întreprinderi individuale; asociat şi administrator unic al unei societăţi cu răspundere limitată – SRL

Condiţii minime obligatorii pentru acordarea sprijinului

Pentru a putea primi sprijin în cadrul Măsurii 112, solicitantul sprijinului trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
– vârsta: sub 40 de ani şi se instalează pentru prima dată în exploataţia agricolă;
– prezintă un Plan de afaceri pentru dezvoltarea activităţilor agricole din cadrul exploataţiei agricole;
– este membru al unei familii de fermieri şi a lucrat mai mult de 50% din timpul său de lucru în cadrul fermei cu cel puţin 12 luni înaintea instalării sale pe cont propriu;
– se angajează să urmeze, în primii trei ani de la primirea sprijinului, cursuri de formare profesională prin Măsura 111 “Formare profesională, informare şi difuzare de cunoştinţe” în cel puţin unul din domeniile: managementul exploataţiei agricole, contabilitatea fermei, protecţia mediului, agricultură ecologică, altele.
Planul de afaceri trebuie să cuprindă detalii privind:
—> descrierea situaţiei iniţiale a exploataţiei agricole preluate, precum şi a etapelor şi obiectivelor stabilite în vederea dezvoltării acesteia;
—> descrierea detaliată a investiţiilor, programelor de formare profesională, serviciilor şi a altor
acţiuni în vederea dezvoltării activităţilor exploataţiilor agricole;
—> elemente referitoare la mediu şi evaluarea principalelor riscuri;
—> descrierea modului de utilizare a întregului sprijin financiar nerambursabil solicitat;
—> demonstrarea viitoarei viabilităţii economice a exploataţiei agricole: costuri, venituri şi cheltuielile realizate respectând standardele comunitare, în condiţii de piaţă şi concurenţă.

Adauga un comentariu

Nume*

Adresa de email* [Nu va fi publicata]

Comentariu*