De ce nu învăţăm din înrobirea naţiunilor prin îndatorarea FMI-sta?

veniti”Fondul Monetar Internaţional şi celelalte instituţii financiare mondiale merg din greşeală în greşeală.Asta se face intenţionat,pentru înrobirea naţiunilor”, a avertizat încă din 2009 economistul american Joseph Eugene Stiglitz, laureat al Premiului Nobel pentru Economie, în 2001. La originea dificultăţilor stă impunerea unor condiţii prea dure ţărilor afectate de criză, care solicită ajutorul financiar al Fondului. “Când FMI împrumută bani, cum se întâmplă acum, impune dobânzi ridicate şi o politică monetară restrictivă. Statele îndatorate trebuie să treacă prin furcile caudine ale planurilor lui de ajustare structurală (…) Rezultatul? Banii împrumutaţi în asemenea condiţii vor duce la slăbirea economiei acestor ţări, care vor înapoia tot mai greu datoriile“, a explicat Stiglitz. Joseph Stiglitz, consilier al preşedintelui Obama – după ce a fost şi şeful consilierilor economici ai preşedintelui Clinton – este profesor la Columbia University.

A ocupat de asemenea fotoliul de vicepreşedinte al Băncii Mondiale, instituţie la care a deţinut şi funcţia de economist-şef.În cartea sa, “Globalization and Its Discontents”, critică violent FMI, Şi în Europa există voci care se aliază lui Stiglitz. Mojmir Hampl, viceguvernatorul Băncii Centrale a Cehiei, într-un interviu preluat de Reuters declara: “Fondul Monetar Internaţional a alimentat criza economică din Europa emergentă, pentru a crea o situaţie care să determine statele din regiune să-i ceară ajutorul. Este ridicol, dar tocmai FMI a accelerat criza şi a obţinut mai mulţi bani”.

Adauga un comentariu

Nume*

Adresa de email* [Nu va fi publicata]

Comentariu*