De ce “capetele” cotizate de fermieri nu se înţeleg între ei pentru a-i reprezenta la Bruxelles?

De ce FNPAR nu se împacă şi cu…? De ce LAPAR-ul nu reprezinta vocile fermierilor români la Bruxelles? De ce Pro Agro nu preia frâiele prosperităţii?  De ce alte şi alte “organizaţii” ale agricultorilor se mănâncă mai rău decât câinii? De ce, LAPAR-ul a acceptat un președinte de partid, co-părtaș în toamna anului 2011, la tăierile masive din subvenția pentru agricultori?

De ce? Fraţilor, organizaţi-vă de la bază, de jos în sus, că altfel piramida construită pe nisip bucureştean de sus în jos de năruie. Agricultura românească a fost abandonată de autorităţi în ultimii 20 ani, iar acum, deşi ne aflăm într-o piaţă unică, trebuie să demonstrăm că suntem competitivi pe nimic. Dacă deţinem 3 milioane de hectare nelucrate, de ce nu vrem să le scoatem de sub buruieni, pentru putea produce, în medie, o producţie vegetală de circa 9 milioane de tone. “La o medie de numai 3 tone la hectar, obţinem de pe aceste 3 milioane de hectare circa 9 milioane de tone, de porumb. Dacă înmulţim cu 300 de euro, preţul tonei de porumb, cât va ajunge la finele anului, înseamnă că obţinem o sumă fabuloasă. Îmbogăţim şi ţară şi scăpăm de focarele de infecţii.

1 Comentariu adauga un comentariu

  1. Iancu vali,student says:

    Paca preotii nu-i ajuta pe romani gratis,cum ne invata Isus,ca sa ne nastem din nou(Vezi Ev dupa Ioan,cap 3)romanii nu se vor impaca niciodata.Certurile sunt rodul educatiei deformate a credintei false.Popii nu vor sa ne invete ce spune Tata in Biblie,casa aiba “crestini” de muls

Adauga un comentariu

Nume*

Adresa de email* [Nu va fi publicata]

Comentariu*