Agricultorii români primesc o subvenţie directă pe suprafaţă de tip SAPS de circa 140 de euro / hectar, a treia cea mai mică valoare din UE, şi un ajutor public total pe hectar (fonduri europene plus fonduri de la bugetul de stat) de circa 244 de euro pe hectar, a cincea cea mai mică valoare din UE. Chiar şi în aceste condiţii, fermierii din România sunt printre cei mai dependenţi de ajutoarele publice, 51% din venitul total anual al acestora provenind din subvenţii, conform unui raport al Comisiei Europene.
Pina cind acceptati-domnilor Fermieri cele mai mici plăţi SAPS ???
Pentru anul 2013, fermierii români au beneficiat de un nivel al plăţilor directe la hectar de tip SAPS (Single Area Payment Sysmtem), finanţate din bugetul UE, de aproximativ 140 de euro / hectar. Chiar dacă nivelul acestui sprijin a crescut an de an, încă este mult sub nivelul plăţilor din vechile state UE. După cumaratam, există doar două ţări comunitare în care fermierii beneficiază de plăţi directe la hectar cu o valoare mai mică. Este vorba de Letonia (96 de euro) şi Estonia (116 euro). Cele mai mari valori ale plăţilor directe la hectar le primesc fermierii din Malta (696 de euro), Olanda (494 de euro), Belgia (470 de euro) şi Italia (429 de euro).
Aproape 250 de euro / hectar este sprijinul public de care se bucură un fermier român
Agricultorii români, la fel şi cei europeni, beneficiază, pe lângă plăţile directe pe suprafaţă de tip SAPS, şi de alte forme de ajutor public. Acestea provin fie de la bugetul de stat, fie din fonduri europene şi au forma de plăţi naţionale directe complementare, ajutoare de minimis, plăţi tranzitorii sau de plăţi pentru proiecte de dezvoltare rurală. Putem considera că totalitatea acestor forme de sprijin reprezintă valoarea publică pe care un fermier european o primeşte anual pentru munca agricolă.
În România, acest ajutor public este estimat la 244 de euro / hectar, fiind, de asemenea, printre cele mai mici din UE, după cele pe care le primesc fermierii din Letonia (122 de euro), Estonia (189 de euro), Lituania (204 euro) şi Bulgaria (221 de euro). Aşa cum este prezentat în Tabelul 2, ţările în care fermierii primesc cel mai mare sprijin anual pe hectar sunt Malta (1430 de euro), Germania (748 de euro), Polonia (735 de euro) şi Olanda (734 de euro). O prezenţă aparent surprinzătoare în acest top este cea a Poloniei care are un nivel al plăţilor directe de tip SAPS mai mare decât al României, dar sub media UE. „Reţeta” succesului în cazul Poloniei o reprezintă absorbţia fondurilor europene care a ridicat semnificativ nivelul sprijinului public în industria agricolă poloneză.
51% din venitul anual al unui fermier român îl reprezintă finanţarea publică
Conform unui raport publicat recent de Comisia Europeană şi care prezintă o situaţie medie a ultimilor patru ani, România ocupă locul nouă în UE în ceea ce priveşte dependenţa fermierilor de veniturile provenind din fonduri europene şi de la bugetul de stat. Astfel, din totalul sumelor încasate de un fermier român într-un an, circa 51% îl reprezintă ajutorul public.
Campioni în acest clasament sunt fermierii britanici, care îşi acoperă 80% din cifra de afaceri cu ajutorul subvenţiilor. Ei sunt urmaţi de fermierii din Malta (64%), Estonia (62%), Ungaria (61%) şi Olanda (61%). La polul opus se află Portugalia (20%), Polonia (21%), Luxemburg (21%) şi Danemarca (30%). La nivelul UE, media este de 40%.
Clasamentul UE în funcţie de valoarea plăţilor directe la hectar
1. Malta: 696 de euro
2. Olanda: 494 de euro
3. Belgia: 470 de euro
4. Italia: 429 de euro
5. Grecia: 398 de euro
6. Danemarca: 395 de euro
7. Cipru: 374 de euro
8. Germania: 347 de euro
9. Slovenia: 324 de euro
10. Franţa: 321 de euro
11. Luxemburg: 299 de euro
12. Irlanda: 289 de euro
13. Austria: 275 de euro
14. Ungaria: 260 de euro
15. Republica Cehă: 258 de euro
16. Suedia: 252 de euro
17. Finlanda: 250 de euro
18. Marea Britanie: 250 de euro
19. Spania: 245 de euro
20. Polonia: 215 euro
21. Slovacia: 203 euro
22. Portugalia: 201 euro
23. Bulgaria: 166 de euro
24. Lituania: 143 de euro
25. România: 140 de euro
26. Estonia: 116 euro
27. Letonia: 94 de euro
Clasamentul UE în funcţie de valoarea ajutorului public la hectar (fonduri UE + fonduri de la bugetul de stat)
1. Malta: 1436 de euro
2. Germania: 748 de euro
3. Polonia: 735 de euro
4. Olanda: 734 de euro
5. Ungaria: 720 de euro
6. Slovenia: 694 de euro
7. Belgia: 688 de euro
8. Finlanda: 659 de euro
9. Suedia: 630 de euro
10. Luxemburg: 598 de euro
11. Spania: 571 de euro
12. Cipru: 552 de euro
13. Italia: 539 de euro
14. Republica Cehă: 527 de euro
15. Danemarca: 515 euro
16. Grecia: 500 de euro
17. Marea Britanie: 444 de euro
18. Slovacia: 420 de euro
19. Austria: 342 de euro
20. Franţa: 334 de euro
21. Irlanda: 319 euro
22. Portugalia: 268 de euro
23. România: 244 de euro
24. Bulgaria: 221 de euro
25. Lituania: 204 euro
26. Estonia: 189 de euro
27. Letonia: 122 de euro
Clasamentul UE în funcţie de ponderea ajutorului public în venitul total al fermierilor
1. Marea Britanie: 80%
2. Malta: 64%
3. Estonia: 62%
4. Ungaria: 61%
5. Olanda: 61%
6. Slovacia: 60%
7. Suedia: 55%
8. Austria: 52%
9. România: 51%
10. Franţa: 51%
11. Spania: 49%
12. Italia: 49%
13. Grecia: 48%
14. Slovenia: 45%
15. Republica Cehă: 45%
16. Irlanda: 42%
17. Belgia: 41%
18. Germania: 41%
19. Bulgaria: 40%
20. Lituania: 40%
21. Finlanda: 39%
22. Letonia: 39%
23. Cipru: 31%
24. Danemarca: 30%
25. Luxemburg: 21%
26. Polonia: 21%
27. Portugalia: 20%



Publicat la:
Iunie 13, 2014









