Doamna dr. ing. Liliana Lucia Tomoiaga, director SCDVV Blaj, prezinta  principalele criterii de selectie pentru  cumpararea unui  anumit soi

Pentru vinurile de mare marca, dar cu un potential de productie mai scazut si o calitate deosebita a strugurilor as propune clona de Muscat Ottonel – 12, Sauvignon 9, Pinot Gris – 34  si Neuburger – 10, adaptate mai bine pentru conditiile din Transilvania.

Soiurile noi create, cum sunt: Selena, Blasius raspund tuturor cerintelor cultivarii.

Pentru inlocuirea hibrizilor direct productivi, recomandam creatiile SCDVV Blaj, Brumariu, Radames si Rubin, soiuri ce se regasesc si in zona nordica a tarii noasre. Principalele criterii de selectie pe care ar trebui sa le aiba in vedere un agricultor ar fi uniformitatea soiului, calitate si cantitatea productiei, rezistenta la ger boli si daunatori, precum si la seceta, care se face tot mai resimtita la noi in tara.

 Ce soiuri din portofoliul statiunii sunt adaptate la noile conditii climatice (in special la seceta)?

Liliana Lucia Tomoiaga: In general soiurile amintite, au o buna rezistenta la seceta, exceptie facand Muscat Ottonel cu o sensibilitate mai scazuta.

O mai buna toleranta la seceta o au vitele altoite pe portaltoi SO 4-4 si K5BB.

In alegerea soiurilor pentru infiintarea de noi plantatii trebuie sa se tina cont de afinitatea de albire si productie.

Am discutat cu producatori care se plangeau ca au achizitionat material saditor din strainatate, care insa nu a rezistat. Cum se explica acest lucru?

Liliana Lucia Tomoiaga: Materialul saditor din strainatate prezinta o mare varietate de soiuri si clone care sunt mai mult sau mai putin adaptate conditiilor de clima si sol din Romania. Fara o verificare prealabila si cercetare amanuntita a fiecarui sortiment in parte la conditiile din tara noastra, in cadrul statiunilor de cercetare de profil viticol, nu cred ca vom merge prea departe.

Se mai intampla ca materialul saditor adus din strainatate  sa provina din material ramas nevandut si tinut in depozite frigorifice si in al doilea an. Cu acest material epuizat in substante de rezerva, desi va porni in vegetatie, se va usca intr- un procent destul de mare (60%).

 Tinand cont de schimbarile climatice, ne putem astepta la aparitia unor noi boli/daunatori care sa afecteze podgoriile? Ati remarcat asemenea probleme? Ce solutii au viticultorii si cum ii puteti sprijini?

Liliana Lucia Tomoiaga: S-a semnalat recrudescenta  unor patogeni micotici, Guignardia bidwelli si extinderea atacului produs de bolille lemnului vitei de vie: Esca, Eutipoza, Escorioza.

 Ce ne puteti spune despre proiectele pe care le deruleaza in prezent statiunea si planurile de viitor?

Liliana Lucia Tomoiaga:  SCDVV Blaj are in derulare doua proiecte cu  colaborare externa ERA – NET si un proiect COST in colaborare cu 25 tari europene. Din pacate, semnarea planului sectorial intarzie nejustificat, iar proiectele cu colaborare internationala nu sunt finantate de UEFISCD Romania.

In concluzie, cercetarea stiintifica in Romania este subfinantata si marginalizata

Cateva lucrari de capatai pentru vita de vie

Plantarea vitei de vie

Plantatiile viticole se infiinteaza numai in areale  viticole delimitate. La alegerea terenului se tine cont de factorii climatici, orografici, litologici, pedologici, social-economici si tehnico-organizatorici.Referitor la infiintarea plantatiilor viticole trebbuie sa tinem cont de LEGEA VIEI SI VINULUI, care la articolele 10 si 11 prevede:

Art. 10 – Infiintarea  plantatiilor de vita de vie se face, cu precadere, in arealele viticole delimitate. Pe terenurile din afara arealelor viticole pot fi infiintate plantatii destinate numai satisfacerii consumului local.

Art. 11 – In arealele viticole sau in extravilanul localitatilor din afara arealelor viticole , infiintarea de plantatii de vita de vie pe o suprafata de peste 0,1 ha de agent economic sau de familie si extinderea peste aceasta limita a celor existente se pot face numai in baza autorizatiei de plantare, eliberata de directiile generale pentru agricultura si industrie alimentara judetene si a municipiului Bucuresti, potrivit normelor metodologice de aplicare a prezentei legi. Pentru obtinerea autorizatiei de plantare pe suprafete mai mari de 3 ha este necesara prezentarea de catre solicitant a unui proiect de infiintare a plantatiei viticole, avizat de unitatea de cercetari vitivinicole din zona.

Plantarea vitei de vie este o lucrare complexa, de maxima importanta pentru realizarea prinderii si ulterior a vigorii, productivitatii si longevitatii butucilor.

Perioada de plantare difera in functie de conditiile pedo-climatice. La noi in tara este generalizata plantarea de primavara, perioada optima fiind in  lunile martie – aprilie, cand temperatura solului in zona de plasare a radacinilor este de 8-10°C. Pe solurile grele cu exces de umiditate, care se incalzesc mai greu, plantarea vitei de vie se face mai tarziu (aprilie, mai). In zonele sudice, mai secetoase, pe terenuri bine drenate plantarea vitelor se poate face din toamna (noiembrie) si trebuie incheiata pana la venirea inghetului.

Plantarea de toamna, desi este mai avantajoasa deoarece pana in primavara se cicatrizeaza ranile si vitele pornesc mai repede in vegetatie, este putin practicata intrucat vitele se scot tarziu din scoala.

Pregatirea vitelor pentru plantare cuprinde fasonarea, mocirlirea si eventual parafinarea acestora.

Fasonarea consta in scurtarea corditei si a radacinilor la anumite dimensiuni, suprimarea ciotului de la altoi, a  radacinilor date din altoi si de la nodul superior si mijlociu al portaltoiului, precum si indepartarea eventualelor cordite date din portaltoi. In functie de calitatea vitelor si metoda de plantare se cunosc trei modalitati de fasonare a vitelor (Fig.1.).

Fasonarea scurta se practica in cazul plantarii vitelor cu hidroburul sau plantatorul, precum si in cazul in care vitele au radacinile afectate de frig sau mucegai. La acest tip de fasonare radacinile se scurteaza la 1-2 cm,  iar cordita la 1-2 ochi.

Fasonarea mijlocie este cea  mai  raspandita la noi in tara, ea se foloseste la plantarea vitelor dupa metoda obisnuita in gropi si consta in scurtarea corditei la 4-6 ochi si a radacinilor la 5-10 cm. In practica se apuca radacinile in mana si tot ce depaseste latimea palmei se suprima prin taiere cu foarfeca.

Fasonarea lunga este mai putin raspandita si se foloseste in cazul vitelor viguroase tinute doi ani in scoala de vite, in cazul plantarilor pentru completari de goluri sau pe nisipuri. In acest caz radacinile  se  scurteaza la 12-15 cm, iar cordita la 6-8 ochi. In cazul plantarii pe nisipuri cordita se poate lasa pana la 20-30 cm.

Mocirlirea vitelor se face imediat dupa fasonare prin introducerea radacinilor si a bazei butasului intr-un amestec format din dejectii proaspete de bovine 1/3, pamant galben lutos 2/3 si apa. Se amesteca bine pana ce pasta respectiva adera pe radacinile vitelor. Mocirlirea este obligatorie si se face cu scopul de a realiza cat mai rapid contactul dintre radacinile vitei cu solul.

Parafinarea vitelor este obligatorie in situatia in care plantarea se face fara musuroi si consta in cufundarea corditei si a unei treimi din portaltoi intr-un amestec topit la 70-72°C, alcatuit din: parafina 94%, bitum 3%, sacaz 3%. Cufundarea vitelor in acest amestec trebuie sa se faca foarte rapid (fractiuni de secunda).

Pregatirea vitelor in vederea plantarii trebuie facuta concomitent cu lucrarea de plantat. In cazul in care intervalul dintre pregatirea vitelor si plantare este mai mare (max.1-2 ore), vitele se pastreaza cu radacinile in mocirla si se acopera cu prelate.

Plantarea propiu-zisa a vitelor

Plantarea vitelor este o lucrare complexa si cuprinde mai multe operatii: saparea gropilor, repartizarea vitelor in gropi, fixarea vitelor in gropi, fertilizarea, udarea, tasarea, musuroirea. Plantarea se poate face dupa metoda obisnuita in gropi sau folosind metode speciale.

Gropile se executa manual sau mecanizat in momentul plantarii sau cu foarte putin timp inainte de plantare, pentru ca vita de vie sa nu se planteze intr-un sol uscat. Gropile se sapa in partea de  sud  a  pichetului la 4-5 cm departare de acesta. Gropile trebuie sa aiba 50 cm adancime, 35-40 cm largime, iar peretele dinspre pichet sa fie drept.

Pamantul scos din groapa se asaza intr-o singura gramada si pe aceeasi parte la toate gropile. Dupa saparea gropilor se vor distribui vitele in gropi.

Plantarea  propiu-zisa  incepe cu executarea unei scobituri in peretele gropii dinspre pichet (Fig. 2.).

Dupa executarea scobiturii, pe fundul gropii, in partea dinspre pichet se va forma un musuroi din pamant marunt si reavan. Vita  se  va aseza cu radacinile rasfirate pe acest musuroi si se va conduce langa pichet, intotdeauna de aceeasi parte a acestuia.

Punctul de altoire a vitelor trebuie sa fie putin deasupra nivelului solului in cazul plantarii pe terenurile plane sau cu pante usoare. In treimea superioara a pantelor vitele se vor aseza cu punctul de altoire la 3-5 cm sub nivelul solului, iar la baza pantelor cu punctul de altoire la 3-5 cm deasupra nivelului solului.

Pozitia vitelor in groapa va fi verticala, paralel cu peretele gropii de langa pichet. Nivelul dorit de plantare se realizeaza prin marirea sau micsorarea musuroiului pe care se fixeaza radacinile vitelor.

Dupa fixarea in groapa, se tine vita cu mana stanga, iar cu cea dreapta se trage pamantul marunt si reavan pana la jumatatea gropii. Pamantul din groapa se taseaza usor cu piciorul (orientat cu varful spre vita) fara a rani radacinile.

In continuare se va introduce in groapa 2-4 kg gunoi bine descompus asezat intr-un strat uniform si se uda cu 5-10 l apa. Dupa infiltrarea apei se umple groapa cu pamant si se musuroieste cordita folosind pamant marunt si reavan. Musuroiul trebuie sa depaseasca varful corditei cu 5-10 cm.

Pe terenurile care nu au fost bine dezinsectizate, inainte de musuroire, in jurul corditei se presara 5-8 g insecticid spre a o proteja de atacul unor daunatori de sol.

Plantarea vitelor dupa metoda obisnuita in gropi este cea mai recomandata intrucat se obtin rezultate bune la prindere de 93-98%, cresteri  viguroase  in primul an de la plantare si intrarea vitelor la timp pe rod

Intocmirea proiectului de infiintare si organizare a noilor plantatii(def si parti componente)

Un proiect cuprinde urmatoarele: – organizarea interioara si impartirea terenului in unitati de exploatare; – amplasarea si stabilirea tipului specific de perdele de protectie (daca sunt necesare) – impotriva vantului, secetei sau deflatiei nisipurilor; – amplasarea retelei de drumuri si a zonelor de intoarcere; – amplasarea retelei de irigare; – asigurarea apei potabile, pentru stropiri sau irigat; – amplasarea constructiilor tehnice si social-economice; – precizarea si amplasarea pe teren a lucrarilor de prevenire si comba-tere a eroziunii solului; – precizarea directiei de productie, alegerea si amplasarea soiurilor altoi-portaltoi pe teren; – alegerea sistemului de cultura si formelor de conducere; – precizarea lucrarilor de pregatire a terenului pentru infiintarea planta-tiilor si tehnica plantarii;

– precizarea lucrarilor de intretinere a plantatiilor tinere pana la intrarea pe rod;

– intocmirea devizelor pe cheltuieli; – calculul eficientei economice si stabilirea termenului de recuperare a investitiei. Impartirea terenului in unitati de exploatare consta in tarlalizare, sau impartirea in: trup, tarla, parcela, cu marimi in functie de panta terenului. Trupul este unitatea viticola de sine statatoare, cea mai mare, care poate sa reprezinte continuitatea unei plantatii vechi sau sa intregeasca suprafetele existente. Suprafata unui trup pe un teren cu panta <12% este de 300-500 ha, iar pe unul cu panta >12% este de 150-200 ha. Trupul poate avea diferite forme (patrat, dreptunghi, trapez sau forma neregulata) si se poate organiza in 2-3 ferme. Poate fi delimitat prin cumpene de ape, ravene. Tarlaua constituie o subunitate teritoriala a trupului, are suprafete diferite in functie de panta terenului 30-50 ha la panta <12% si 10-15 ha la >12%. De obicei tarlaua copiaza orografia terenului si este data de unitati naturale. De obicei are forme regulate, orientarea este pe directia nord-sud cu latura lunga. Parcela reprezinta subunitatea de baza a unei plantatii viticole; are o singura directie de productie; un singur soi pe un singur portaltoi – pentru executarea acelorasi lucrari agrotehnice.Suprafata parcelei pe terenurile cu panta pana la 12% este de 35 ha, iar pe cele cu panta peste 12% este de 1-3 ha. Lungimea unei parcele este de 10020 m.

Alegerea si amplasarea pe teren a soiurilor altoi-portaltoi , la infiintarea plantatiilor noi de vita de vie

Pentru reusita unui plantatii, care inseamna obtinerea de recolte mari  si de calitate superioara, un rol important revine biosistemului altoi-portaltoi, gradului de favorabilitate a conditiilor de biotop influentat de om. Tinandu-se cont de particularitatile genetice ale soiurilor, nivelul conditiilor ecoclimatice din zona unde se infiinteaza noile plantatii, s-a stabilit sortimentul  si directia de productie. Alegerea soiurilor roditoare  La alegerea soiurilor roditoare se tine seama de prevederile “Listei soiurilor roditoare recomandate la plantare in arealele viticole delimitate din Romania” (1979 si actualizata  in 1984),

-Diferitele podgorii sunt specializate pe anumite directii de productie (soiuri de masa, vin, distilate, etc.). -La amplasarea soiurilor roditoare se vor avea in vedere insa si alte aspecte determinate de orografie, microclimat, particularitatile soiului, sistemul de cultura etc.

-Soiurile de masa se vor alege si in functie de epoca de maturare, in vederea asigurarii unui conveier varietal mai larg. – La soiurile de vin se va alege un sortiment mai restrans, in vederea asigurarii unor productii mai uniforme si in partizi mari. -La terenurile plane amplasarea nu prezinta particularitati, in schimb pe terenurile in panta exista alegere in functie de cele doua directii de productie: — soiurile de masa, care au un potential mare de productie se ampla-seaza pe treimea inferioara (la baza) a pantei, iar cele de vin pe treimea mijlocie si superioara. — daca se amplaseaza numai soiuri de vin, la baza pantei se vor amplasa soiuri de mare productie, pentru vinuri curente de masa iar pe treimea mijlocie si superioara cele pentru vinuri de calitate. Soiurile pentru distilate, sucuri, sau pentru struguri de masa pentru pastrare se vor amplasa tot in treimea superioara.

— la baza pantei se vor amplasa soiuri mai putin rezistente la seceta, dar mai rezistente la boli, la ger, care pornesc mai tarziu in vegetatie sau cele care cer un sol mai fertil.

Alegerea portaltoilor  Portaltoii folositi la altoire trebuie sa fie cel mai bine adaptati la conditiile ecopedologice; -sa convietuiasca bine cu soiurile roditoare prin vigoarea conferita acestora si influentele care determina obiectivul urmarit prin infiintarea plantatiilor: productii mari, constante si de calitate superioara.Alegerea portaltoilor se face dupa mai multe criterii, dar mai importante sunt:  -lungimea perioadei de vegetatie

-rezistenta la calcarul activ din sol. Durata perioadei de vegetatie poate fi:  -scurta – Riparia gloire; mijlocie – Kober 5BB, Craciunel 2, Teleki 8B;  -lunga – Chasselas x Berlandieri 41B, Fercal, Dragasani 57. Rezistenta la calcarul activ din sol: -rezistenta slaba (6-15%) Riparia gloire, Rupestris du Lot;  -rezistenta mijlocie (17-30%) SO4-4, Kober 5BB, Teleki 8B, C2, C25, C26; -rezistenta mare (40-70%) Chasselas x Berlandieri 41B (40%), 140 Ruggeri (40%), Fercal (70%). Rezistentele se mai apreciaza in functie de seceta:  -rezistenta slaba – Kober 5B, Teleki 8B, Rupestris du lot;  -rezistenta mijlocie – SO4, Chasselas x Berlandieri  41B, Fercal; – rezistenta mare – 140 Ruggeri; sensibili – Riparia gloire; – sensibilitate ridicata – Vialla. Rezistenta in functie de umiditate – in general nu prefera solurile umede; functie de saruri (0,2-1,0%); functie de aciditate (Gravesac); nematozi – nu.

Pregatirea terenului in vederea plantarii

Lucrarile de pregatire pe un teren amenajat in terase sunt: fertilizarea de baza, desfundatul, nivelarea desfundaturii, pichetarea.Pe terenurile neamenajate lucrarile se refera la: defrisare, nivelare, asigurarea odihnei solului, fertilizarea, desfundarea, nivelarea si pichetarea.Defrisarea vegetatiei lemnoase este necesara in cazul unor plantatii vechi sau a arborilor, arbustilor, boschetilor, pomilor existenti pe suprafata respectiva. Lucrarea se executa mecanizat cu utilaje specifice (buldozere, screpere, greble de adunat cioate) mai rar manual pentru evacuarea resturilor lemnoase.Nivelarea este necesara imediat dupa defrisare, pentru usurarea executarii celorlalte lucrari, prin eliminarea denivelarilor, viroagelor, realizandu-se pante continui. Asigurarea odihnei biologice este necesara in cazul terenurilor ocupate anterior cu vita de vie. Repausul necesar va fi de 3-5 ani, perioada in care terenul va fi cultivat cu graminee si leguminoase. Perioada de repaus se impune atat pentru “odihna solului”,in sensul refacerii structurii si fertilitatii sale, cat si pentru a stinge focarele privind unele toxine, boli virotice, bacteriene. Cand replantarea terenurilor urmeaza la scurt timp dupa defrisarea plantatiilor vechi, pentru a se evita raspandirea bolilor virotice prin intermediul nematozilor, se poate face dezinfectia solului cu: diclorpropan – diclorpropen, diclorpropan, sau cu produse nematocide:Temick sau Dazomet. Pe solurile cu larve de Melolontha, Agriotes sau Zabrus se va trata solul cu insecticide organo-clorurate. Nu se vor folosi erbicide, cel putin cu doi ani inainte de defrisare, pentru a se evita efectul nefavorabil al acestora in plantatiile tinere.Fertilizarea-terenurile pe care se amplaseaza plantatiile viticole improprii altor culturi, sarace in elemente nutritive, apare necesara fertilizarea inca de la pregatirea terenului pentru plantare. Prin fertilizarea inainte de desfundat are loc o imbunatatire a starii de aprovizionare a solului in materie organica, importanta pentru imbunatatirea insusirilor fizice, chimice, biologice ale solului, precum si formarea rezervei in principalele elemente care va fi folosita de noua plantatie.Dozele de ingrasaminte organice (gunoi de grajd semifermentat) se stabilesc in functie de cantitatea de argila din sol si de indicele de azot.In general, la pregatirea terenului se administreaza doze mari de gunoi de grajd 30-80 t/ha, iar pe terenurile nisipoase chiar 80-120 t/ha. Desfundarea terenului -consta in mobilizarea solului pe adancimea de 60-70 cm, chiar mai mult pentru solurile grele (80 cm adancime), prin inversarea si amestecarea orizonturilor, in scopul asigurarii unor conditii favorabile pentru dezvoltarea radacinilor.Desfundatul se realizeaza in functie de momentul plantarii. Pentru plantatul de toamna, desfundatul se executa din vara (iulie-august), trebuind sa se incheie cu 2-3 luni inainte de inceperea plantarii- ca terenul sa aiba timp sa se aseze. Pentru plantatul de primavara,se desfunda de toamna, pana la inceputul iernii.Desfundatul se executa mecanizat cu plugul balansier pentru desfundat PBD 60 sau PBD 80 in agregat cu tractorul pe senile S 1500. Prima brazda se trage la 20 cm adancime, a doua brazda la 40 cm si a treia la 60 cm. Latimea si adancimea brazdei se vor controla tot timpul pentru a se obtine o desfundatura uniforma. Pichetarea terenului-consta in marcarea pe teren a locului unde va fi plantata fiecare vita. Prin aceasta lucrare se urmareste obtinerea unor randuri drepte, in continuare de la o parcela la alta, pentru asigurarea unor lungimi mari de lucru pentru agregate, precum si stabilirea unor suprafete de nutritie egale fiecarui butuc.Pichetarea se executa cu tarusi de 50-60 cm lungime, numiti picheti sau tutori, sau de 1,1-1,4 m pentru sistemul inalt de cultura. Perioada de pichetare este la sfarsitul iernii pentru plantatul de primavara si la inceputul toamnei pentru plantatul de toamna. Inainte de pichetare se stabilesc distantele de plantare, orientarea randurilor si sistemul de pichetat.Orientarea randurilor pe terenurile plane se face pe directia N – S, iar pe cele in panta pe directia curbelor de nivel. Pe terase orientarea este de-a lungul acestora.Sistemul de pichetat este dat de figura geometrica formata de vitele dispuse in teren (patrat, dreptunghi,hexagon, randuri duble, pe curbele de nivel).

Tehnologia de cultivare a vitei de vie

Perenitatea unei plantatii viticole exclude orice greseli tehnice la infiintare, fapt ce ar afecta productia pe o perioada indelungata de timp. De aceea , este obligatorie realizarea unei vii incheiate inca din primul an de la plantare, cu butuci egali ca vigoare, care sa asigure o longevitate mare, intrarea timpurie pe rod, recolte constante an de an, cu un profit ridicat. Se recomanda ca noile plantatii sa fie amplasate in cadrul podgoriilor consacrate, in interiorul arealelor delimitate pentru viticultura, pe terenurile in panta sau pe solurile nisipoase, sau pe cele care prezinta conditii mai putin favorabile pentru culturile agricole de camp. In ceea ce priveste  cultura vitei de vie in gradina casei, nu sunt restrictii decat de regim termic.

Infiintarea unei plantatii viticole implica o serie de aspecte tehnico-economice si organizatorice de luat in seama, care sa conduca , in final, la o exploatare eficienta.

Zonarea vitei de vie

Zona dealurilor si colinelor subcarpatilor meridionali cuprinde podgoriile: Dragasani, Stefanesti-Arges, Dealul Mare – Valea Calugareasca, Pietroasele si centrele viticole Covasna – Mehedinti, Tg. Jiu, Samburesti-Olt, Urlati si Tohani din Prahova.

Zona dealurilor si colinelor subcarpatilor orientali  in care se includ podgoriile: Odobesti-Costesti-Panciu,Tg.Bujor, Husi, Nicoresti, Iasi, Cotnari, cu centre viticole la Jaristea, Tamboiesti, Bucium.

Zona dealurilor din Transilvania unde se intalnesc podgoriile de pe Tarnave, de la Alba Iulia, Arad, cu centre viticole renumite ca Jidvei, Minis, Lechinta.

Zona Dobrogei detine trei podgorii: Murfatlar, Ostrov si Sarica-Niculitel.

Zona sesului Dunarii cuprinde cateva centre viticole ca: Greaca, Segarcea, Zimnicea, Dabuleni pe nisipuri.

Alegerea si organizarea terenului

Conditiile climaterice. Sunt hotaratoare in alegerea terenului. Suma globala a gradelor de temperatura este bine sa insumeze peste 25000C, deci sa se realizeze 14000c temperatura utila. Temperatura minima absoluta sa fie pe cat posibil cel mai putin de –350C. Durata de stralucire a soarelui sa depaseasca in perioada de vegetatie pese 2000 de ore. Precipitatiile anuale pot fi cuprinse intre 600-800 mm, din care 350-400 mm in perioada de vegetatie.

Terenurile care se aleg trebuie sa fie ferite de grindina, de brume tarzii de primavara si de brume timpurii de toamna. Prezenta padurilor si a lacurilor in apropiere reprezinta un avantaj, ele fiind un factor stabilizator al temperaturii. Sursele de apa pot fi exploatate pentru irigatii. Panta terenului poate fi de cel mult 24%, cu posibilitati de terasare impotriva eroziunii si a usurarii executiei lucrarilor in toate sistemele viticole.

Expozitia terenului. Terenurile cu expozitie sudica, sud-estica si sud-vestica dispun de mai multa radiatie solara.

Adancimea panzei de apa freatica. Terenurile cu apa freatica aproape de suprafata (2-3 m) nu sunt indicate pentru cultura vitei de vie, deoarece lastarii cresc mult, nu se maturizeaza, nu rezista la ger, strugurii pot fi atacati mai usor de boli.

Continutul chimic al solului. Acesta trebuie sa fie moderat. Sunt preferate toate tipurile de sol in afara celor podzolice, saraturate sau gleizate.

Altitudinea terenului variaza intre 40-600 m. Platourile inalte pot fi folosite cu soiuri de vita pentru obtinerea distilatelor si vinurilor spumante, pe cand cele de la altitudini reduse, se pot folosi cu soiuri de diferite tpuri si culori de vin. Se vor evita platourile fara aparare, fiind supuse vanturilor reci. Plantatiile viticole amplasate pe terenurile cu expozitie sudica si cu altitudine cuprinse intre 80 si 150 m dau cele mai renumite vinuri.

Factorii social-economici. Distanta fata de centrele populate,. posibilitatile de transport. Se tine cont de traditia in zona de cultivare a vitei, si de asigurarea cu forta de munca.

Organizarea terenului. Se urmareste crearea conditiilor pentru exploatarea la maximum a utilajelor, ridicarea continua a fertilitatii si conservarea solului. Organizarea interioara a terenului se materializeaza prin stabilirea cailor de acces, a retelei de evacuare a excesului de apa, drenarea izvoarelor de coasta, stingerea ogaselor si consolidarea ravanelor, executarea sistemului de alimentare cu apa , parcelarea terenului. Terenul se imparte in trupuri (450-700 ha), tarlale (15-40 ha) si parcele (1-6 ha) cu lungimea randurilor de 100-200 m. Reteaua drumurilor asigura legatura intre ferme, tarlale si parcele. La trasarea drumurilor se are in vedere panta terenului  si traseul teraselor. Reteaua canalelor de irigare si a sistemului de alimentare cu apa pentru stropit este organizata in  mod  asemanator cu aceea a drumurilor. Constructiile se amplaseaza in perimetrul viticol nou

infiintat in functie de suprafata acestuia, sortimentul de soiuri si destinatie a strugurilor. O atentie deosebita se acorda halelor de sortare, platformelor de zbor pentru elicopterele utilitare, rampelor de descarcat, depozitelor de ingrasaminte si substante de combatere a bolilor si daunatorilor, statiilor de preparare a solutiilor, bazinelor cu apa.

Alegerea si amplasarea soiurilor

Soiurile de vita de vie se aleg potrivit directiilor de productie si de specializare pentru fiecare podgorie si centru viticol in parte, prevazute in zonarea viticulturii. Amplasarea unui sortiment cat mai corespunzator are consecinte asupra potentialului si calitatii productiei. Pentru aceasta se are in vedere alegerea celor mai potrivite soiuri pentru anumite insusiri fizico-chimice ale solului si pentru conditiile climatice specifice locului. La amplasarea soiurilor pe teren se iau in considerare raportul intre ele, sistemul de cultura si tipul de plantatie de vie, iar in cazul versantilor se va tine cont de variatia factorilor de vegetatie de-a lungul lor si de expozitia pantei. Soiurile se amplaseaza in sistemul ecologic corespunzator al zonei viticole  delimitate, unde se pot obtine vinuri cu denumire de regiune si trepte de calitate.

Soiurile in productia viticola au diferite destinatii: pentru vinificatie, pentru consum in stare proaspata si pentru stafide. Conform Legii viei si vinului soiurile trebuie sa indeplineasca o serie de conditii de calitate  pentru ca strugurii sa  poata fi prelucrati pentru obtinerea diferitelor tipuri de vin sau in vederea consumului direct.

Soiurile pentru strugurii de masa se constituie intr-un conveer varietal, adica intr-o succesiune din vara pana in toamna, in vederea asigurarii unui consum proaspat esalonat.

Soiurile avizate pentru plantare sunt urmatoarele:

Soiuri pentru struguri de vin:

• Soiul cu must alb pentru vinuri albe de consum curent: Galbena de Odobesti, Plavaia, Zghihara, Mustoasa de Madarat, Cramposie, Saint Emilian, Feteasca regala, Aligoté.
• Soiuri cu must rosu si rozé pentru vinuri de consum curent: Babeasca neagra, Oporto, Sangioveze, Cadarca, Rosioara.

• Soiuri cu must alb pentru vinuri albe superioare: Feteasca alba, Sauvignon, Pinot gris, Chardonnay, Traminer roz, Sarba, Grasa, Riesling italian, Francusa.
• Soiuri cu must rosu pentru vinuri superioare: Cabernet Sauvignon, Merlot, Feteasca neagra, Pinot noir, Burgund.
• Oiuri pentru vinuri aromate superioare: Muscat Ottonel, Tamaioasa, Busuioaca de Bohotin.
• Soiuri pentru vinuri spumante: Iordana, Feteasca regala, Feteasca alba, Babeasca neagra.

Soiuri pentru struguri de masa:

• Soiuri cu coacere timpurie: Muscat Perla de Csaba, Muscat timpuriu de Bucuresti, Cardinal, Victoria, Augusta, Napoca.
• Soiuri cu coacere mijlocie: Chasselas, Muscat de Hamburg, Muscat d’Adda, Silvania, Cinsaut, Alphonse Lavallée.
• Soiuri cu coacere tardiva: Coama Neagra, Select, Afuz Ali, Italia.

Soiuri apirene pentru stafide: Perlette, Sultanina.

Amplasarea soiurilor pe teren depinde de valoarea tehnologica si economica a noilor plantatii de vii. Astfel, la baza versantilor pe soluri mai fertile se amplaseaza soiurile de mare productie. Pe versanti se planteaza soiurile pentru vinurile aromate, rosii si albe, de calitate superioara. Pe terasele insorite merg foarte bine soiurile pentru vinuri de mare marca, mai ales daca solul este bogat in calcar.

Criterii pentru alegerea sistemului de cultura

Plantatia de vita de vie reprezinta o investitie costisitoare si de lunga durata, ca urmare este necesar sa se asigure un sistem de cultura specific fiecarui areal viticol, functie de conditiile pedoclimatice. Sistemele de cultura sunt determinate in primul rand de valoarea temperaturilor negative ce survin in

perioada de iarna, de frecventa anilor de ingheturi pronuntate, fiind insa conditionate si de alti factori ca: forma de conducere, numarul de butuci la suprafata cultivata, soiul cultivat si mijlocul de sustinere, etc.

Cunoasterea factorilor climatici prezinta o mare importanta pentru stabilirea sistemelor de cultura, ce trebuie sa asigure productii sustinute an de an si o longevitate economica garantata. Pe aceasta cale se precizeaza si se delimiteaza arealele de cultura protejata si neprotejata, avand in vedere ca posibilitatea practicarii pe tulpini este o tendinta majora in tara noastra, ceea ce ar putea determina marimea gradului de intesivitate a productiei viticole.

Frecventa temperaturilor negative  este luata in considerare deoarece in toate zonele  viticole se pot inregistra temperaturi minime foarte scazute  (-26oC), care pun in pericol nu numai productia anului de baza ci insasi viata butucului, a lemnului anual si multianual. Amplitudinea temperaturilor negative de la –18oC la –26oC, deci scaderile bruste de temperatura din timpul iernii, in perioada de repaus, pot fi mai pagubitoare decat cele care se produc intr-o perioada mai indelungata de timp. Perioada gerurilor,  care se are in vedere de asemenea, deoarece foarte periculoase sunt temperaturile negative ce se instaleaza la inceputul lunii, cand se constata o debilitate pronuntata o butucilor si cele de la inceputul primaverii, survenite dupa perioade mai calde ce au determinat o decalire a plantelor.

Sistemul de cultura protejata

Se practica in zonele in care frecventa anilor cu geruri pe timpul iernii este ridicata, aproape anual, iar temperatura minima atnge valori de –24…-260C. Riscul afectarii lemnului anual si multi anual este foarte mare, de aceea este recomandata conducerea joasa a butucului cu protejarea prin musuroirea sau ingroparea din toamna. Este sistemul cel mai raspandit in Ardeal, Moldova si dealurile Munteniei. Se practica la toate soiurile destinate vinificatiei si pentru strugurii de masa. Butucii se conduc in Guyot multiplu, cat si pe brate multianuale  multiple flexibile, cu inlocuirea periodica.

In sistemul de cultura protejata toamna se fac taieri de usurare a elementelor de rod pentru a avea o masa vegetativa redusa de musuroit sau ingropat, iar primavara se executa taierile definitive de fructificare. In timpul iernii pot avea loc pierderi de ochi prin clocire (80%) si chiar de coarde, daca acestea nu au fost bine acoperite cu pamant. De asemenea, sistemul necesita cheltuieli suplimentare cu ingropatul si dezgropatul butucilor, aranjarea coardelor pe spalier si cu taierea intr-o perioada scurta de timp in primavara.

Sistemul de cultura neprotejata

In zonele in care frecventa anilor cu geruri este foarte redusa si se inregistreaza o data la 4-6 ani , iar temperatura atinge valori de –15…-180C, se recomanda cultura neprotejata a butucilor cu forme de conducere pe tulpini, semiinalte si inalte. Unii specialistii recomanda varianta de semiprotejate cand la baza tulpinii se lasa  1-2 cepi de cate 2-3 ochi. Pe timpul iernii acestia se protejeaza cu pamant. Daca lemnul anual si mai ales multianual, in caz extrem tulpina, este afectata in parte si mai ales inghetata, din cepi se poate forma un nou butuc fara a defrisa via si a  efectua noi plantari. Pierderile de ochi se reduc la 20-40% si sunt compensabile prin taiere.In cadrul acestui sistem butucii se conduc

sub forma de cap Guyot sau cap inaltat, cordon simplu sau dublu, unilateral sau bilateral pe spaliere de sarma. Datorita expunerii la un regim termic alternativ, perioada cu temperatura ridicata si perioada cu temperatura scazuta in timpul iernii, butucii sufera, se degradeaza si sunt mai putin longevivi, comparativ cu cei din cultura protejata. Un avantaj il constituie faptul ca taierea se poate efectua din toamna, dupa coacerea lemnului si caderea frunzelor pana in primavara, la intrarea in vegetatie a plantelor, ceea ce usureaza mult aceasta lucrare, asigurand o finalizare in timp optim si de calitate.

Lethrus apretus Laxm., Forfecarul ordinul Coleoptera, familia Scarabaeidae

Raspandire. Insecta este raspandita in Europa Meridionala si Orientala si Asia Centrala, arealul sau de daunare cuprinzand mai ales Peninsula Balcanica. In tara noastra specia  este frecvent intalnita in zonele de stepa si silvo-stepa din Moldova, Dobrogea, Muntenia si Oltenia.

Descriere.  Adultul are corpul masiv, negru mat, de 18 –22 mm lungime. Capul este mare, cu antenele maciucate si mandibulele puternice. Pronotul este mai lat decat lung. Elitrele sunt scurte si sudate pe linia de sutura, iar aripile posterioare lipsesc. Picioarele sunt prevazute cu trei dinti puternici, conformate pentru sapat.

Larva,  oligopoda de tip scarabeiform, la completa dezvoltare are lungimea de 28 – 38 mm. Capul este brun, iar corpul alb-galbui, putin curbat (Figura 4).

Biologie si ecologie. Forfecarul are o singura generatie pe an si ierneaza ca adult in galerii in sol, la 50 – 70 cm adancime.

Pe la mijlocul lunii aprilie, adultii  apar si incep sa-si construiasca galerii noi, de obicei in terenuri grele, intelenite. Galeriile cu diametrul de 1,5 – 1,8 cm si lungimea de 50 –70 cm, sunt mai intai oblice (10 – 15 cm), apoi verticale (30 – 40 cm) si apoi iarasi oblice ( 10 – 20 cm).

La inceputul lunii mai are loc imperecherea si ambele sexe locuiesc in galeria femelei, unde, in portiunea inferioara, sapa lateral pana la 12 alveole ovoidale, de 3-4 cm lungime, in care sunt aduse apoi frunze si lastari si transformate in cocoloase.

In fiecare loja femela depune cate un ou, din care dupa 6 –12 zile apare larva.

Larvele neonate se hranesc cu cocoloasele pregatite de parinti. Dezvoltarea larvara dureaza 20 – 30 zile, in aceasta perioada au loc doua naparliri, apoi sapa in imediata apropiere alte loji, in care se impupeaza si acest stadiu dureaza 10 – 14 zile. Noii adulti apar in luna iulie si raman in aceleasi locuri pana in primavara urmatoare.

Plante atacate si mod de daunare. Lethrus apterus este un daunator polifag. In afara de vita de vie mai ataca si pomii fructiferi, sfecla pentru zahar, foarea soarelui, lucerna, rapita, porumb, canepa, ceapa.

Daunele sunt provocate de adulti, care reteaza mugurii, frunzele si lastarii tineri de vita de vie pentru hranirea proprie in perioada maturatiei sexuale si mai ales pentru pregatirea hranei larvelor.

Retezarea lastarilor este dreapta, ca de foarfece, de unde si denumirea de „forfecar”. Pagubele cele mai mari se observa in parcelele marginite de pajisti, canale, taluze inierbate, care constituie locuri prielnice dezvoltarii daunatorului.

Masuri de prevenire si combatere. Se recomanda lucrari repetate a solului, intretinerea plantatiilor viticole prin lucrari de arat, sapat si prasit, pentru distrugerea galeriilor. Intrucat adultii se deplaseaza prin mers se recomanda ca la marginea parcelelor sa se sape santuri capcana de 30 – 40 cm adancime, prafuite cu insecticide de contact organoclorurate (Lindatox 3 PP, PEB 5 + 3).

La semnalarea atacurilor in S.C.D.V.V. Tg.Bujor s-au   efectuat tratamente cu produsul   organofosforic   Carbetox 37 CE

Eupoecilia ambiguella Den et Schiff., Molia bruna a strugurilor (cochilisul) ordinul Lepidoptera, familia Cochilidae

Raspandire. Molia bruna a strugurilor este raspandita in Europa, Africa de Nord, Asia Centrala, Italia, Japonia, etc. La noi in tara se intalneste in regiunile viticole mai nordice (Moldova, Transilvania).

Descriere. Adultul are corpul de culoare cenusie-murdar; aripile anterioare sunt galbene, strabatute de o banda transversala, trapezoidala, de culoare brun-albastruie. Aripile posterioare sunt brun-cenusii cu franjuri pe margini. Anvergura aripilor este de 12 – 15 mm (Figura 2).

Larva are 10 – 13 mm lungime, corpul de culoare brun-roscat; capul, primul sed-un cocon din fire de matase si resturi vegetale.

Biologie si ecologie. Molia bruna a strugurilor ierneaza in stadiul de pupa sub scoarta butucilor si are doua generatii pe an.

Adultii apar la sfarsitul lunii mai si au un zbor nocturn. Dupa imperechere, femela depune ouale izolat, pe bobocii florali, pe frunze sau pe boabele in formare. Larvele se dezvolta pana la sfarsitul lunii iunie, cind se transforma in pupe.

Noii adulti apar la inceputul lunii iulie, iar femela depune ouale direct pe boabe. Larvele ataca boabele coapte, iar la inceputul lunii septembrie se retrag sub scoarta butucilor unde se transforma in pupe, stadiu in care ierneaza.

Plante atacate si mod de daunare. Este un daunator polifag, care ataca peste 90 specii de plante lemnoase si ierboase.

Atacul este diferentiat in functie de generatie. Astfel, larvele generatiei I-a rod bobocii florali si inflorescentele; larvele generatiei a II-a ataca boabele verzi, in parga sau coapte, consumand o parte din pulpa.

Organele atacate sunt inconjurate cu fire matasoase albe, sub forma unor cuiburi. Totodata se creeaza microleziuni, prin care se scurge sucul zaharat, ce constituie un mediu foarte favorabil pentru dezvoltarea ciupercii Botryotinia  fuckeliana.

Masuri de prevenire si combatere. Se aplica aceleasi masuri ca si in cazul eudemisului. Tratamentele chimice se fac la avertizare prin urmarirea curbei de zbor a adultilor la capcanele cu feromoni sexuali sintetici de tip Atrambig, utilizand produsele: Actellic 50 CE – 0,1%, Carbetox 37 CE – 0,4%, Ekalux 25 CE – 0,1%, Nogos 50 CE – 0,1%, Vapona 48 CE – 0,1%, Zolone 35 CE – 0,2%, Decis 2,5 CE – 0,03%, Ripcord 40 CE – 0,03%, Karate 2,5 CE – 0,025%, Sevin 85WP – 0,15%, Insegar 25WP – 0,03%, Bulldock 025EC – 0,05%, Bestseller 100EC – 0,01%, etc.

Anomala solida Er. Carabuselul verde al vitei de vie Ordinul Coleoptera, Familia Scarabaeidae

Raspandire. Specie intalnita mai ales in tarile din Europa Central-Meridionala si in nordul Africii. In tara noastra se intalneste frecvent in viile de pe nisipurile din Oltenia, Muntenia si Moldova.

Descriere. Adultul are corpul oval si convex dorsal, de culoare verde metalic, cu reflexe aramii sau albastrui, iar elitrele cu puncte fine si dungi longitudinale evifente. Antenele, aparatul bucal sunt galbene-brunii, iar marginile laterale ale  pronotului sunt arcuite si adesea galbui. Lungimea corpului este de  12,5 – 16,8 mm (Figura 6).

Larva  este de tip scarabeid, are corpul format din 13 segmente, iar chetotaxia urosternitului, anal alcatuita din 3 campuri: un camp central  (cu 14 – 16 peri setiformi), un camp piriform (din 22 sete conice) si un camp mare care inconjoara pe cel piriform. Culoarea corpului este galbena – inchis, iar capul, stigmele, ghearele si perisorii de pe tergite sunt ruginii. Lungimea corpului este de 31,2 – 37,8 mm.

Pupa este libera, galbuie de 18,7 mm lungime si 8,80 mm latime.

Biologie si ecologie. Cercetari asupra morfologiei, biologiei si combaterii speciei, in conditiile tarii noastre a facut B. Bobarnac in perioada 1959 – 1979. Carabuselul verde al vitei de vie are o generatie pe an. Ierneaza ca larva de varsta a doua, in sol la 50 – 80 cm adancime, uneori pana la 140 cm, iar la inceputul lunii aprilie larvele naparlesc si trec in varsta a treia, continuand sa atace pana la

sfarsitul lunii mai, cand ajung la completa dezvoltare si se transforma in pupe. Nimfoza are loc mai ales in interdune, la adancimi de 20 – 30 cm; stadiul de pupa dureaza 17 – 18 zile.

Adult

Aparitia primilor adulti are loc la sfarsitul lunii iunie si zborul lor cuprinde 35 –  45 zile, pana la sfarsitul lunii iulie. Longevitatea carabuseilor este de 25 – 35 zile si cuprinde doua faze: preovipozitara de 10 – 15 zile si faza depunerii

oualor, de 15 – 20 zile. Imperecherea se esaloneaza 17 – 20 zile si are loc pe sol sau pe frunze. Ponta are o durata de 20 – 23 zile, cuprinzand in medie 26 – 30 de oua, depuse in sol la adancimea de 10 – 30 cm. Incubatia dureaza 17 – 20 de zile, iar eclozarea larvelor are loc la sfarsitul lunii iulie pana la mijlocul lunii august. Larvele neonate sunt saprofage si se dezvolta in interdunele mai bogate in humus. Dupa prima naparlire dupa circa o luna de la ecloziune, trec in varsta a II-a (septembrie) ele devin rizofage, atacand radacinile vitei de vie  pana la inceputul lunii noiembrie, cand se retrag in straturile mai adanci pentru iernare.

Plante atacate si mod de daunare. Carabuselul verde este o specie polifaga, preferand vita de vie si pomii fructiferi (mai ales samburoasele), apoi salcamul, plopul, fasolea, secara, porumbul, pepenii, floarea soarelui etc., din terenurile nisipoase. Adultii sunt filofagi, iar larvele rizofage. Adultii rod frunzele dantelat si centrifug, in afara de nervuri,  mai ales primele 8 – 10 frunze. Ei ataca zilnic 10 – 12 ore. Numarul de carabusei  pe o frunza este de 7 – 10, atacul fiind in grup, pe un lastar gasindu-se 50 – 100 exemplare, pe un butuc 500 – 900 gandaci, iar vetrele atacate avand 4 – 7 butuci. Carabuseii se deplaseaza din vetrele de vita-de-vie in culturile limitrofe, ei mai ataca strugurii si scoarta lastarilor. Pagubele mai mari se inregistreaza in plantatiile noi infiintate.

Masuri de prevenire si combatere. Colectarea carabuseilor de pe lastari, dimineata sau seara, prin scuturarea energica a lastarilor  si distrugerea lor, in perioada hranirii suplimentare.

Tratamentele chimice aplicate impotriva adultilor la inceputul aparitiei lor cu insecticide emulsonabile: Carbetox 37 CE – 0,4%, Sinoratox 35 CE – 0,15, Decis 2,5 EC – 0,03% etc. Pentru distrugerea larvelor se aplica tratamente la sol, in primavara devreme (prin incorporare) cu produse granulate.

Tetranychus urticae Koch, Acarianul rosu comun Ordinul Acari, Familia Tetranychidae

Raspandire. Acarianul rosu comun are un areal larg de raspandire, parazitand numeroase specii de plante in intreaga tara. La vita de vie atacul de paianjen comun s-a intensificat in ultimii ani, aducand pagube insemnate de importanta economica in podgoriile din Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia si vestul tarii.

Descriere. Femela are corpul de forma elipsoidala, usor bombat dorsal, cu 7 randuri de perisori pe spate. Culoarea corpului este variabila, de la verde dechis pana la rosu inchis. Lungimea corpului este de 0,45-0,52 mm, iar latimea de 0,46mm.

Masculul este piriform, de culoare mai deschisa si mai mic decat femela, avand 0,32-0,38 mm lungime si 0,24-0,28 mm latime.

Oul este sferic , la depunere albicios cu aspect sticlos, iar apoi devine galben-portocaliu.

Larva are corpul elipsoidal, la aparitie incolor, apoi verde-galbui, cu ochii rosii. Lungimea corpului este de 0,15-0,19 mm.

Biologie si ecologie: Ierneaza ca femela matura in crapaturile scoartei butucilor sau a coardelor, uneori pe sub frunzele cazute, resturi vegetale, muschi etc.. In primavara, cand temperatura medie a aerului depaseste 10°C  femelele isi incep activitatea  localizandu-se pe diferite plante cultivate si spontane. Femele se hranesc intens si apoi depun oua.

O femela depune in medie 40-60 oua iar ponta dureaza 2 saptamani. Dupa 5-7 zile apar larvele. Dezvoltarea acestora  in vara dureaza 12-15 zile, iar in primavara si toamna 18-22 zile. Durata unei generatii in raport cu conditiile climatice variaza intre 15-28 zile. In cursul unei perioade de vegetatie, acarianul poate avea 6-10 generatii.

Plante atacate si mod de daunare. Este un daunator polifag, fiind semnalat la peste 180 specii de plante cultivate si spontane din familii diferite. Atacul si pagubele produse variaza in functie de planta gazda. Astfel la vita de vie, in urma intepaturii si sugerii sevei de adulti si larve, apar pe frunze decolorari sub forma unor pete mari, care la inceput au culoarea galbena , apoi rosiatica . Decolorarea incepe de la baza limbului si inainteaza de-a lungul nervurii principale, cuprinzand uneori toata frunza. La atacuri puternice se produc defolieri timpurii ale butucului de vita de vie, cu influenta negativa asupra productiei de struguri, a cresterii lastarilor, coacerii lemnului si formarii mugurilor de rod pentru anul urmator.

Combatere. Ca masuri preventive, in viile puternic infestate se recomanda executarea araturilor in toamna pentru distrugerea femelelor hibernante. In cursul perioadei de vegetatie se vor efectua prasile mecanice si manuale cu scopul de a distruge buruienile care sunt gazde intermediare ale acestui acarian.

Dintre masurile curative cele mai eficiente sunt tratamentele chimice care in plantatiile puternic infestate se aplica atat iarna cat si in timpul perioadei de vegetatie.

La S.C.D.V.V. Tg.Bujor in timpul repausului vitei de vie s-a aplicat un tratament efectuat cu   8-10 zile inainte de  desfacerea mugurilor, cu zeama sulfocalcica 20%  si polisulfura de bariu 6%.

In cursul perioadei de vegetatie, s-au efectuat tratamente la aparitia focarelor de atac, folosindu-se  urmatoarele acaricide: Dicofol 20 CE-0,2%,  Sintox 25 CE-0,2.

Masuri de prevenire si combatere a eroziunii solului la infiintarea plantatiilor noi de vita de vie

Amenajarea terenurilor in panta.  Terenurile cu panta mai mica de 4%, nu ridica probleme de amenajare, deoarece nu exista pericolul eroziunii.  -orientarea randurilor se va face in functie de lumina (pe directia nord-sud), sau de cerintele agrotehnicii (sa asigure lungimi mari de lucru pentru utilaje) sau in functie de metoda de irigare,

Pe terenurile cu panta mai mare de 4%, exista doua conceptii: Conceptia veche

Pe terenurile cu panta cuprinsa intre 4-12%, – se recomanda o modelare si o nivelare de ansamblu;  -orientarea randurilor pe directia curbelor de nivel;  -intretinerea solului prin lucrari succesive (un rand da un rand nu);  -efectuarea lucrarilor curente de agrotehnica antierozionalaPe terenurile cu panta cuprinsa intre 12-15%, erau recomandate benzile inierbate, cu amestecuri de graminee si leguminoase perene, pe intervalele dintre randuri.

-Benzile inierbate pot fi: temporare (la 2-3 ani, la 2-3 randuri),sau permanente (la 3-4 randuri, refacute la 10-15 ani), sunt late de 1,0-1,2 m si amplasarea lor se face in functie de panta terenului; distanta poate fi de la 7-8 m la 10-15 m.De la panta de 15-18% erau recomandate canalele de coasta, canalele pot fi cu fund plat (plan), care se construiau in zone secetoase, pe soluri permeabile si aveau rolul de a capta apa; si canale cu fund inclinat, care capteaza si evacueaza apa spre debuseu, in anii sau perioadele cu multe ploi. -Distantele dintre canale sunt in functie de panta terenului. -Canalele de coasta prezinta marele dezavantaj ca cer un volum mare de lucru- De la panta de 18% la 25% se recomanda terasarea.

Conceptia noua – recomanda ca pana la panta de 8-10%, sa se faca nivelarea, modelarea de ansamblu; orientarea randurilor dupa curbele de nivel; lucrarile agrotehnice sa fie cele adecvate; de la panta de 10% la 25% se recomanda terasarea. Terasele sunt formate din platforma si taluz. Executarea teraselor.  Terasarea pentru terenuri care nu au mai fost terasate consta in executarea lucrarilor de modelare-nivelare, urmand apoi terasarea propriu-zisa.  -Pentru pastrarea orizonturilor fertile, lucrarile se incep de la baza versantului, cu executarea primei terase. -La trecerea la cea de-a doua terasa, mai intai se decoperteaza stratul fertil si se depune pe prima terasa din aval. Se continua la fel pana in partea din amonte a versantului  -Terasele se construiesc cu ajutorul utilajelor specifice: buldozere, gredere, screpere, pluguri balansiere, etc.

-Decopertarea se face pe adancimea de 30-50 cm. Daca terenul a mai fost terasat vechile terase se vor lati (din 2-3 terase vechi, inguste, se face una singura); -daca terasele au latimi diferite, cu unele curbe, clinuri, se va face nivelarea de ansamblu si se vor face terase noi, prin metoda debleu-rambleu (sapatura-umplutura), fara decopertarea stratului fertile

Bazele fiziologice pe care se sprijina taierea in uscat la vita de vie

Principii: Unitatea dintre organism si mediu.-viile se taie dupa soi si starea de fertilitate a solului. Diferitele soiuri, cultivate in aceleasi conditii de sol si clima se taie diferit, iar acelasi soi pe soluri diferite ca stare de fertilitate se taie deosebit.-lungimea coardelor, deci numarul ochilor de iarna, este in functie de vigoarea vitei, deci bogatia pamantului.-taierea se face in functie de nivelul agrotehnic practicat: la butucii cu vigoare mica, in conditii de mediu nefavorabile → incarcatura mica; la butucii cu vigoare mare, in conditii de mediu favorabile → incarcatura mare; la butucii cu vigoare mare, nivel agrotehnic scazut → incarcatura mica. Unitatea de alcatuire si functionare a organismului. Unitatea dintre sistemul radicular si aerian trebuie sa fie in echilibru. Prin taieri, sistemul radicular slabeste prin infometare, slabeste si vigoarea de ansamblu a butucului, dar fiecare in parte, lastarii sunt mai vigurosi. Refacerea sistemului radicular se realizeaza destul de repede.Prin taieri bine chibzuite se stabilesc intre cele doua sisteme numai raporturi utile productiei, taierile prea severe valorifica insuficient puterea plantei, iar cele prea slabe o supraincarca. Exista unitate intre suprafata foliara si fortificarea plantei – corelatie pozitiva intre suprafata foliara si sarcina de rod; suprafata foliara si acumularea zaharului. Unitatea dintre numarul punctelor de crestere si vigoarea lastarilor – cu cat numarul punctelor de crestere este mai mare, sunt mai multi lastari, dar de vigoare mai slaba;- cu cat numarul punctelor de crestere este mai mic, lastarii sunt mai putini, dar vigoarea este mai mare.Cea mai buna situatie este cand numarul punctelor de crestere este mediu, vigoarea lastarilor va fi mijlocie. Astfel, coardele cu o lungime intre 1,5-2,5 cm si f = 6-12 mm sunt cele mai bune.Unitatea dintre crestere si fructificare – la crestere normala → fructificare normala (relatie pozitiva); si invers, la crestere prea mare → fructificare mica (relatie negativa).Unitatea dintre vigoarea plantei si productie → relatie pozitiva.Unitatea dintre varsta mugurilor si capacitatea de rodire → relatie negativa (numai mugurii situati pe coardele de un an pe lemn de doi ani sunt fertili). Mugurii mai batrani raman dorminzi → lastarii care iau nastere sunt lacomi, care servesc la formarea cepilor de inlocuire.Unitatea dintre cantitatea si calitatea recoltei: la productie mai mare → calitate mai redusa. Legea inlocuirii anuale a lemnului de rod. “Legea negarii negatiei”. Coarda care rodeste in anul in curs neaga pe cea care a rodit, iar cea care va rodi pe cea care acum rodeste. Deci, pentru ca butucii sa rodeasca se vor lasa drept coarde de rod lemn de un an pe lemn de doi ani.

Mana vitei de vie (Plasmopara viticola)

Boala este originara din America de Nord, unde a fost observata inca din anul 1834 de catre L. D. Schweinitz. Datorita schimburilor comerciale, mana a fost introdusa in Europa, mai intai in Franta, unde primele infectii au fost constatate de catre J. Planchon in anul 1878 si din aceasta tara s-a raspandit peste tot cu mare rapiditate, determinand impreuna cu filoxera pagube considerabile planta]iilor viticole. La noi in tara, mana a fost observata in anul 1887 in podgoriile Buzaului dar, dupa P.Viala, este aproape imposibil ca ea sa fi aparut asa de tarziu, tinand seama ca boala era semnalata in tarile vecine inca din anul 1881. Pagubele produse de mana sunt foarte mari, nu numai in anul cand boala se manifesta cu intensitate, ci si in anii urmatori. Pierderile de recolta datorita acestei boli pot varia de la 10 % pana la 70-80 %, in functie de conditiile climatice din anul respectiv.

Simptome. Atacul de mana se manifesta pe toate organele aeriene ale vitei de vie: frunze, lastari tineri, carcei, flori, ciorchini si boabe.

Atacul pe frunze. Frunzele pot fi atacate dupace ating o suprafata de 10-25 cm2 si pana ce imbatranesc, cand practic manifesta o rezistenta sporita la mana. Petele de mana pe frunze au aspect variat in functie de momentul cand se produce infectia. In primavara, petele sunt de culoare galbena-untdelemnie, au un contur difuz, atingand dimensiuni ce variaza de la cativa mm, la cativa cm (stadiul petelor untdelemnii). Cu timpul, centrul acestor pete se brunifica, frunzele luand un aspect uscat (stadiul de arsuri pe frunze). Pe partea inferioara a frunzei in dreptul acestor pete galbene-untdelemnii, se constata prezenta unui puf albicios, alcatuit din miceliul si sporii ciupercii. In functie de conditiile climatice (temperatura ridicata in jur de 20-22oC si umiditate accentuata), ce determina o evolutie rapida, faza de ‘pete untdelemnii’ nu mai apare, iar frunzele nu mai prezinta pe fata inferioara acel puf albicios, caracteristic.

La soiurile cu struguri rosii sau negri, petele de mana sunt inconjurate de un inel visiniu, iar la cele rezistente fata de aceasta boala petele se brunifica, iau o forma colturata si sunt limitate de nervuri.

Catre toamna, cand frunzele devin mai rezistente, in urma infectiilor apar pete mici, colturoase, de 1-2 mm in diametru, in dreptul carora tesuturile se brunifica, in timp ce restul frunzei ramane de culoare verde. Aceasta forma de atac poarta numele de ‘pete de mozaic’. In aceasta faza ciuperca nu mai produce pe partea inferioara a limbului puf alb.

Rezistenta la imbolnavire a frunzelor batrane poate fi explicata prin procentul mic de apa, procentul mai mare de potasiu cat si prin pH-ul neutru spre alcalin, pe care-l prezinta sucul celular, in aceasta faza.

Lastarii ierbacei si carceii atacati prezinta pete alungite de culoare bruna, care pe timp umed, se acopera cu un puf albicios, alcatuit din masa de miceliu cu spori. Pe lastarii mai evoluati si lignificati, atacul de mana apare sub forma unor pete alungite de culoare bruna, ce apar in preajma nodurilor, in dreptul carora scoarta este moarta. Coardele atacate nu se matureaza.

Atacul pe ciorchinii tineri poate fi foarte periculos in anii cu precipitatii abundente. Infectia are loc prin cozile inflorescentelor, prin flori sau prin partea mai dezvoltata a coditei boabelor. Ciorchinii mici, pe timp umed se ingalbenesc si se acopera cu miceliu si spori de culoare alba, ‘putregai gri’ sau se brunifica si se usuca, pe timp secetos. Bobitele se acopera cu un puf albicios format din miceliu si spori, deoarece bobitele tinere neacoperite de stratul ceros, permit iesirea miceliului in exterior. Infectia pe boabe continua si dupa ce boabele sunt mai mari si acoperite cu stratul ceros, ciuperca patrunzand prin partea latita a coditei bobului cat si prin diferite rani produse de insecte sau grindina. Bobitele atacate se brunifica, se zbarcesc si uneori se desprind de pe ciorchine si cad cu usurinta. Acest aspect parazitar intalnit pe bobitele mai dezvoltate, care ating aproximativ 2/3 din dimensiunea lor normala, poarta numele ‘putregai brun’ .

Formarea miceliului si a sporilor are loc intr-un timp relativ scurt (6-10 ore), daca umiditatea atmosferica este ridicata (95-100 %) si temperatura este cuprinsa intre 18-24oC.

Catre toamna, in frunzele mozaicate, ciuperca formeaza organele de rezistenta si de iernare. Acestia sunt sferici, bruni, prevazuti cu un perete gros. Numarul lor variaza in functie de sensibilitatea soiurilor de vita de vie fata de mana cat si de conditiile climatice ale anului respectiv.

Transmitere-raspandire. In primavara , sporii de rezistenta germineaza la suprafata solului imbibat cu apa, la temperaturi de peste 10oC (maxima fiind de 32oC, iar optimum de 22-23oC). In timpul germinarii, sporul crapa, iar din interior apare un filament micelian cu un spor mare, ce va cadea pe sol. In timpul ploilor repezi din primavara, sporii ce plutesc in baltoacele din jurul butucilor, sunt proiectati pe partea inferioara a frunzelor, produc filamente de infectie ce patrund in tesuturile plantei-gazda prin stomate. Acest proces poarta numele de contaminare primara. Deoarece sporii de rezistenta germineaza in mod esalonat, infectiile primare au loc din luna aprilie pana in luna iunie. Uneori, sporii de rezistenta pot germina de timpuriu, inainte ca vita de vie sa intre in vegetatie si in acest caz, infectia primara nu poate avea loc decat dupa ce apar frunzele, care au cam 5 cm in diametru, organe ale plantei receptive la mana.

Dupa ce se produc infectiile primare, urmeaza perioada de hranire a ciupercii in frunza, in tipul careia pe frunze apar pete galbene-untdelemnii.

Manifestarea bolii este marcata de aparitia miceliilor (puf alb), ce poarta spori. Numarul sporilor de vara, ce se formeaza pe miceliu, este foarte mare, fiind cuprins intre 200-400. Sporii sunt luati de curentii de aer si dusi la distante mari. Ei isi pot pastra viabilitatea 7-8 zile. Ajunsi pe organele vitei de vie, sporii dupa ce stau in picaturile de apa, timp de 1,5-2 ore, produc filamente de infectie ce patrund prin deschiderile naturale ale frunzei (stomate).                  Aceste infectii, produse de sporii de vara poarta denumirea de infectii sau contaminari secundare.

Contaminarile secundare cu ajutorul sporilor de vara se pot repeta de mai multe ori in timpul perioadei de vegetatie, in functie de numarul si durata ploilor. In anii favorabili pentru mana, numarul infectiilor secundare poate ajunge la 10-20 si chiar mai multe. Stabilirea momentului cand are loc o infectie secundara si determinarea duratei perioadei de incubatie are o mare importanta in combaterea rationala a manei. Tratamentele chimice trebuie aplicate numai in timpul perioadei de incubatie, pentru ca la aparitia miceliului si a sporilor, cand in mod sigur exista pericolul unei noi infectii, organele vitei de vie sa fie acoperite cu o pelicula de substanta care sa le protejeze.

Spre toamna, dupa efectuarea ultimei contaminari secundare, ciuperca formeaza sporii de rezistenta, sub forma carora ciuperca ierneaza.

In ceea ce priveste comportarea soiurilor la atacul de mana, soiurile superioare de masa si de vin sunt mai sensibile la atac.

Prevenire si combatere. Se recomanda aplicarea unui complex de masuri agrofitotehnice in plantatiile viticole, mana fiind mai frecventa si mai pagubitoare in plantatiile neingrijite. Araturile prin care frunzele cu sporii de rezistenta sunt ingropate la adancimi mai mari, cat si drenarea terenurilor care retin puternic apa, duc la reducerea numarului de infectii. Se recomanda ca terenul din vii sa fie mentinut curat de buruieni pentru a se evita o atmosfera umeda, favorabila infectiilor de mana. De asemenea, legatul, copilitul cat si carnitul se va executa la timp (prin carnit eliminandu-se din vii lastarii nestropiti, care sunt foarte usor atacati de mana).

Paleta de produse pentru combaterea chimica a manei este foarte vasta, de aceea alegerea produsului trebuie sa se faca cu grija, tinand cont de pret, eficacitatea acestuia, de efectele secundare asupra altor boli si de posibilitatea formarii formelor rezistente. Se recomanda folosirea alternativa a mai multor produse.

In prima parte, pana la inflorit, se recomanda folosirea fungicidelor acuprice care favorizeaza cresterea: TIRADIN, ZINEB, VANDOZEB, POLIRAM.

In a doua parte se recomanda produsele pe baza de cupru care  favorizeaza maturarea lemnului: DITHANE, CUPROMIX, RIDOMIL  CUPRU.

In cazul unor infectii, cele mai eficiente produse sunt cele sistemice sau penetrante: MIKAL, ALIETTE, CURZATE, RIDOMIL PLUS, TE MOAL.

In functie de conditiile climatice ale fiecarui an, impotriva manei se executa intre 4 si 8 tratamente

Metode si epoci de administrare a ingrasamintelor in viticultura

Metode de administrare. Metoda radiculara: – In santuri. Aceasta  metoda se practica in plantatiile mai batrane si consta in executarea unor santuri de 25-35 cm, cate unul pe fiecare parte a randului la 35-45 cm departare de acesta – astfel ca ingrasamintele ajung in zona optima de raspandire a radacinilor, se imbunatateste coeficientul lor de utilizare. – In cuiburi – gropi – consta in executarea in jurul butucului a unei gropi in care se introduc ingrasamintele, care sunt folosite in exclusivitate de catre butuc. Se executa in plantatiile tinere, in primii 3-5 ani de la plantare. – Prin imprastiere – pe intreaga suprafata prezinta dezavantajul ca elementele nutritive sunt incorporate prea la suprafata fata de zona maxima de raspandire a radacinilor, ceea ce duce la folosirea doar partiala a acestora. Se recomanda mai mult inainte de plantare. – Prin injectare – in apa de irigare, acolo unde exista sisteme de irigatii. Metoda este foarte eficienta, prin solubilizarea rapida si deplasarea substantelor in straturile de sol unde se afla radacinile. Metoda extraradiculara: – pe suprafata foliara, cu solutii pulverizate pe suprafata frunzelor – pentru fertilizarea suplimentara. Avantaje:  volum mic de cheltuieli;  evita distrugerea radacinilor si blocarea NPK in sol; inlatura efectul intarziat de folosire, ca in cazul administrarii radiculare. Momentul aplicarii – epocile de administrare: toamna se aplica ingrasaminte organice si cele pe baza de P si K – prin incorporare sub aratura adanca; – primavara se aplica azotul o doza la intrarea in vegetatie, o doza la inflorit si una la cresterea lastarului si bobului. Incorporarea ingrasamintelor se face prin prasile.

Ingrasaminte folosite si doze medii ce se recomanda in plantatiile de vii in productie

Organice: a) gunoi de grajd – contribuie la refacerea structurii, determina procesul de humificare, aparitia unor microorganisme favorabile nutritiei; b) urina – mustul de balegar; c) gunoi de pasari; d) tescovina compostata – straturi de 25-30 cm de tescovina alterneaza cu 10-15 cm de pamant + ingrasaminte P si K, var nestins, suflat de amoniu; e) ingrasaminte verzi: (de toamna, incorporate in mai, cel mai bine; de primavara, semanate in mustul zapezii, si se incorporeaza primavara; de vara, se seamana vara, se incorporeaza toamna). Speciile folosite trebuie: – sa dezvolte o masa vegetativa bogata, – sa aiba o perioada de vegetatie scurta, – sa nu coincida perioadei de consum maxim pentru apa si substante nutritive cu a vitei de vie, – sa nu concureze vita. (ex. mazarea, lupinul, rapita). Chimice:  – specifice pe elemente: N, P, K; simple: superfosfat simplu (16-22%); – duble: superfosfat dublu (40-50%); – concentrate. Ingrasaminte cu N: – azotat de amoniu [NH4NO3] – 32-33,5% N; – ureea [CO(NH2)2] – 46,6% N; – azotat de Ca  [Ca(NO2)2] – 11,8-13,8% N. Ingrasaminte cu P: – superfosfat simplu 6-22% P2O5; – superfosfat dublu 32% P2O5; – superfosfat concentrat 44% P2O5. Ingrasaminte cu K: – sarea potasica 30-40% K2O; – sulfat de potasiu 45-52% K2O. Ingrasaminte cu Mg – sulfat de Mg. Ingrasaminte cu Fe – sulfat feros – pentru combaterea carentei de Fe. Ingrasaminte complexe pot fi: cu doua elemente (binare); cu trei elemente (ternare); solide; lichide – Foliar Feed (ex. FO11; F211 etc.).Ingrasaminte cu microelemente: acid boric, boraxul, sulfatul de mangan, sulfatul de Zn, molibdatul de amoniu etc. Ingrasaminte organominerale – amestecuri de organice + minerale. Amendamentele sunt folosite pentru corectarea pH-ului, ori de cate ori este mai mic decat 6: CaCO3 (piatra de var macinata); CaO (oxid de Ca – var ars); Ca(OH)2 (hidroxid de Ca – var stins); spuma de defecatie folosite in doze de 2,5-3,5 t/ha – (2-5 t/ha) la 3-5 ani. Doze de ingrasaminte. Organice: 20-40 t/ha la 2-4 ani; – daca se aplica la intervale de timp mai mici se dau doze mai mici si doze mai mari, la intervale de timp mai mari. Chimice: – dozele sunt conditionate de consumul specific, astfel pentru a se produce o tona de struguri se consuma: 6-15 kg s.a. N; 1-4 kg s.a. P2O5; 4-15 kg s.a. K2O; – se considera normale urmatoarele doze/ha: 75-100 kg s.a./ha N; 100-120 kg s.a./ha P2O5; 75-150 kg s.a./ha K2O. Consumul anual este mai mare pentru N, in cazul soiurilor pentru masa si a celor pentru vin de mare productie, iar cele de P si K este mai mare la soiurile pentru vin de calitate superioara (albe si rosii). Un raport de: – 1:1:1 favorizeaza cresterea; – 1:1:1,5 favorizeaza diferentierea si cantitatea; – 1:1,5:1,5 favorizeaza acumularea zaharului; – 1,5:1,5:1,5 favorizeaza cresterea aciditatii si prelungirea cresterii in luna august.

Folosirea erbicidelor in viticultura (particularitatile buruienilor, metode de lupta)

Particularitatile biologice ale buruienilor. Buruienile au o mare capacitate de inmultire, posibilitati mari de raspandire, precum si grad mare de adaptare la varietatea conditiilor ecologice. Este necesara cunoasterea particularitatilor biologice ale buruienilor, ele aratandu-ne ca prevenirea si combaterea nu se poate realiza intr-un timp scurt, pe cai si mijloace simple sau pe suprafete restranse. Felul buruienilor. Dupa cunoasterea buruienilor, urmeaza cartarea acestora cu cele doua faze: de teren (in iunie pe 1 m2) si intocmirea hartilor la intervale de 5-10 ani la scara 1:5000) – pe baza carora se elaboreaza mijloacele de combatere. Dicotiledonate anuale:- Amaranthus retroflexus (stir porcesc)- Solanum nigrum (zarna)- Chenopodium album (loboda salbatica)- Sonchus oleraceus (susai moale)- Portulaca oleracea (iarba grasa)- Capsella bursa-pastoris (traista ciobanului)- Polygonum aviculare (troscot)- Sinapis arvensis (mustar salbatic)- Stellaria media (rocoina)- Veronica persica (ventrilica)- Lamium amplexicaule (sugel). Dicotiledonate perene:- Convolvulus arvensis (volbura)- Lepidium draba (urda vacii)- Cirsium arvense (palamida)- Sonchus arvensis (susai)- Taraxacum officinale (papadia)- Euphorbia virgata (alior). Monocotiledonate anuale:- Setaria viridis (mohor verde)- Setaria glauca (mohor rosu)- Digitaria sauquinalis (meisor)- Echinochloa crus-gali (mohor lat). Monocotiledonate perene:- Sorghum halepense (costrei)- Cynodon dactylon (pir gros)- Agropyron repens (pir tarator)- Calama grostis epigeios (trestie de camp). Metode de lupta impotriva buruienilor. a) Preventive – datorita pericolului de infestare care este permanent prin folosirea de balegar nefermentat, existenta unor terenuri nelucrate, precum si samulastra din sol, se impune evitarea folosirii gunoiului nefermentat si distrugerea focarelor de infestare. b) Curative – principalele masuri sunt: – lucrarile agrotehnice (masuri curative); – lucrari chimice (prin erbicidare); – metode fizice (in SUA – arderea buruienilor cu flacari de propan + parafina), electrocutare, sau biologice (prin folosirea amestecurilor de graminee cu leguminoase – realizandu-se din anul al doilea curatirea terenului de buruieni prin inabusirea tinerelor plante). Erbicidarea prezinta unele avantaje ca: – reducerea numarului de lucrari, – prevenirea eroziunii solului, – scaderea gradului de imburuienare pana la 6%, – diminuarea necesarului de forta de munca cu 120-200 ore/ha, – scaderea cheltuielilor cu 10-20%. In practica viticola erbicidele se pot aplica: – in benzi pe directia randului; – pe intervalele dintre randuri in plantatiile mecanizabile; – pe intreaga suprafata (erbicidarea totala) in plantatiile nemecanizabile. Dupa reducerea gradului de imburuienare, ca efect al erbicidarii, se recomanda pauza de 1-2 ani, pentru evitarea fenomenului de fitotoxicitate, datorita remanentei. Momentul aplicarii erbicidelor – preemergent (inainte de), – postemergent (dupa aparitia buruienilor); – combinat

Lucrarile solului in plantatiile de vii in productie (necesitate, scop, clasificare, lucrari anuale adanci)

Cresterea si fructificarea vitei de vie, precum si obtinerea de recolte mari, relativ constante si de calitate superioara, se realizeaza pe terenuri bine structurate cu un raport optim intre porozitatea capilara 25-30% si necapilara 70-75%, cu o capacitate mare de retinere a apei, bine aprovizionate cu elemente nutritive, aerate si curate de buruieni. Lucrarile solului maresc capacitatea de acumulare si retinere a apei in sol, usureaza schimbul de gaze, prin incorporarea ingrasa-mintelor sporesc provizia de hrana, contribuie la distrugerea buruienilor, usureaza si creeaza conditii favorabile pentru efectuarea in conditii favorabile si a celorlalte verigi ale complexului agrotehnic (fertilizare, irigare, erbicidare, combaterea bolilor si daunatorilor). Prin rasturnarea solului – prin araturi, se schimba staturile, se incorporeaza ingrasamintele si resturile vegetale, buruienile, insectele si cuibu-rile de daunatori. Maruntirea si afanarea solului, realizate prin grapari, discuiri, contribuie la sporirea volumului spatiului necapilar la spargerea crustei, distrugerea buruienilor si la aerisirea solului. Tinand cont de specificul biologic al vitei de vie, lucrarile solului prezinta o serie de particularitati. Astfel, sunt lucrari de amenajare efectuate la infiintarea plantatiei, precum si lucrari pregatitoare pentru plantat. Clasificarea lucrarilor solului. Dupa regularitatea (frecventa) cu care se aplica, lucrarile solului pot fi: anuale si periodice. Dupa adancime, lucrarile anuale pot fi: adanci si superficiale. Lucrarile anuale adanci. Aratura de toamna se executa toamna, imediat dupa caderea frunzelor, la adancimea de 20-25 cm, in anii in care are loc fertilizarea cu ingrasaminte organice (gunoi de grajd – odata la 2-4 ani), ocazie cu care are loc si incorporarea acestora in sol si la adancimea de 18-20 cm in ceilalti ani, ocazie cu care se incorporeaza ingrasamintele chimice, pe baza de P si K. pe timpul iernii aratura ramane “brazda cruda” (nu se grapeaza), favorizand retinerea apei provenita din precipitatii (ploi sau topirea zapezilor), precum si maruntirea mai rapida prin inghet si dezghet – cu mijloace mecanizate. Aratura de primavara se executa in lunile martie-aprilie, la adancimea de 14-16 cm, in cazul plantatiilor cu semiprotejare sau protejare, prin rasturnarea brazdei “la cormana”, contribuind la dezgropat. Datorita pierderilor de apa din sol prin evaporare nu se prea recomanda. Pentru toate plantatiile, mai ales la sistemul inalt de cultura, daca nu au fost conditii pentru executarea araturii de toamna, se poate face o afanare superficiala (primavara in luna mai), dupa ce s-au terminat lucrarile de taieri si legat, pentru a se afana solul tasat, la adancimea de 12-14 cm. Aceasta lucrare inlocuieste aratura de primavara, prevenind pierderile de umiditate din sol, mai ales in primaverile secetoase.

Fainarea (Uncinula necator)

Fainarea sau oidiumul vitei de vie este o boala originara din America de Nord. In anul 1845 a fost observata in Anglia de catre C.M.Tuker si studiata in 1847 de catre J. M. Berkeley, de unde s-a raspandit in toate podgoriile din Europa.

La noi in tara, fainarea a fost descoperita in anul 1851, iar astazi este des intalnita in toate podgoriile tarii, fiind considerata ca o boala ce depaseste in unii ani, pierderile produse de mana.

Simptome. Ciuperca ataca frunzele, lastarii ierbacei, ciorchinii si boabele, din primavara pana toamna tarziu. Pe frunze se observa un miceliu fin, ca o panza de paianjen, cu aspect prafos, ce se intinde formand pete albicioase pe ambele suprafete ale limbului. Sub pasla de miceliu, tesuturile se brunifica sau se inrosesc putin, dar frunzele nu cad decat spre toamna.

Lastarii nelignificati, prezinta aceleasi pete albicioase, uneori prafoase, sunt opriti din crestere, iar frunzele se incretesc.

Atacul pe ciorchini face ca acestia sa se brunifice si apoi sa se usuce pe timp de seceta. Pasla miceliana acopera si bobitele care, ca urmare a maririi volumului, de multe ori crapa, iar continutul acestora se scurge in afara, oferind un mediu excelent pentru dezvoltarea altor ciuperci.

Pe timp secetos, bobitele se usuca, semintele ies in evidenta, iar ciorchinii distrusi in totalitate, au miros de mucegai. In toamnele ploioase, bobitele atacate de fainare sunt acoperite cu putregai cenusiu, pagubele putand fi foarte mari.

Spre toamna, pe pasla miceliana si pe organele parazitate se constata uneori prezenta fructificatiilor de rezistenta (cleistotecii), care apar ca niste puncte mici, de culoare neagra. Atacurile tarzii de pe bobitele ajunse la maturitate le depreciaza calitativ strugurii, la suprafata acestora formandu-se numeroase pete brune.

Transmitere-raspandire. Principalele forme de iernare a parazitului sunt miceliu de rezistenta, mai ales din mugurii lastarilor infectati si in al doilea rand cleistoteciile (fructificatiile de rezistenta) din care in primavara ies spori. Primele infectii se fac cu spori produsi de miceliile ce au rezistat in muguri.

Boala este favorizata de temperaturi mai ridicate, in jur de 20-25oC, cand perioada de incubatie este de 7-10 zile, situatie des intalnita in verile secetoase. Dupa ce infectiile s-au produs, evolutia bolii este favorizata de temperaturi cuprinse intre 18-25oC si de o umiditate relativa moderata a aerului (50-80 %), cand atacul pe ciorchini si boabe produce pagube deosebit de mari.

Sporii nu germineaza in picaturile de apa, iar ploile abundente impiedica evolutia bolii cat si efectuarea de noi infectii prin spalarea sporilor.

Soiurile de vita de vie cu coaja boabelor subtire, cu ciorchini cu boabe dese si albe sunt mai sensibile decat cele cu pielita groasa si boabe colorate

Prevenire si combatere. Pentru a reduce sursa de infectie din plantatie, se recomanda ca lastarii atacati sa fie taiati si distrusi prin ardere. Importanta mai mare o are de asemenea, aplicarea corecta a lucrarilor de intretinere (taiat, legat, copilit, prasit, combaterea buruienilor) cat si administrarea ingrasamintelor in complex cu evitarea azotului in exces. In podgoriile unde boala este frecventa si pagubitoare, alegerea soiurilor in vederea infiintarii noilor plantatii se face tinand seama si de rezistenta acestora la fainare.

Combaterea chimica se realizeaza cu produse pe baza de sulf: sulf muiabil, KUMULUS, TILT, ANVIL, RUBIGAN, KARATHANE, BAYLETON

Lobesia botrana Den et Schiff., Molia verde a strugurilor (eudemisul), Ordinul Lepidoptera , Familia Tortricidae

Raspandire. Molia verde a strugurilor este considerat ca cel mai important daunator al vitei de vie, fiind raspandit mai ales in regiunile viticole din Europa Central-Meridionala, in Africa de Nord, Asia Mica, India, Japonia, etc. In tara noastra este frecventa in toate podgoriile, producand pagube de 30 – 50% la toate cele trei generatii, incepand cu infloritul vitei de vie si pana la recoltatul strugurilor.

Descriere. Fluturii au corpul galben-cenusiu de 6 – 8 mm lungime. Aripile anterioare au anvergura de 14 – 18 mm, sunt de culoare cenusie cafenie, cu 3 macule brune (bazala, mediana, apicala), ce alterneaza cu dungi albastre-cenusii, cu franjuri fine pe margini. Aripile posterioare sunt cenusii-deschis si cu franjuri lungi ( Figura 1).

Oul are forma eliptica, de culoare galbuie la depunere si verzuie inainte de ecloziune.

Larva are 10 – 12 mm lungime, de culoare verde-cenusie; capul, pronotul si picioarele sunt brune.

Pupa are 7 – 9 mm lungime, brun-verzuie sau caramizie.

Biologie si ecologie. Ierneaza in stadiul de pupa intr-un cocon matasos sub scoarta butucilor sau a coardelor vitei de vie, mai rar sub resturile vegetale si in crapaturile solului.

In tara noastra, molia verde a strugurilor are 3 generatii pe an si anume:

GI – de primavara (mai-iunie);

GII – de vara (iulie-august);

GIII – de toamna (septembrie – aprilie).

Fluturii apar la sfarsitul lunii aprilie, zborul lor esalonandu-se pana in luna mai. Dupa o perioada de hranire, are loc imperecherea si femela depune ouale izolat,  pe bobocii florali sau ramificatiile inflorescentelor si mai rar pe lastari si frunze.

Larvele apar la inceputul lunii iunie, iar dezvoltarea lor dureaza 28-30 zile, la temperaturi de 20-25sC. In ultima varsta, larvele isi confectioneaza un cocon matasos in cuiburile de pe ramificatiile inflorescentelor, in care se transforma in pupa.

La inceputul lunii iulie apar fluturii generatiei a II-a care depun ouale pe boabele strugurilor, iar evolutia larvelor dureaza pana la sfarsitul lunii iulie.

La inceputul lunii august, apar fluturii generatiei a III-a, generatie care produce cele mai mari pagube.

Larvele ataca boabele, iar pierderile sunt marite si de mucegaiurile care se dezvolta pe sucurile zaharate ce se scurg din boabele in parga sau coapte.

Plante atacate si mod de daunare. Este un daunator polifag, care ataca peste 20 specii de plante lemnoase si ierboase (Cornus mas, Viburnum lantana, Ribes spp., Rhus glabra, Convolvulus arvensis, etc).

Atacul este diferentiat in functie de generatie. Astfel, larvele generatiei I-a rod bobocii florali si inflorescentele; o larva distruge  2 – 3 boboci pe zi, deci   60 – 80 boboci in timpul dezvoltarii sale.

Larvele generatiei a II-a ataca boabele verzi sau in parga (la soiurile timpurii), consumand o parte din pulpa.

Larvele generatiei a III-a rod boabele in parga sau coapte.

Organele atacate sunt inconjurate cu fire matasoase albe, sub forma unor cuiburi. Totodata se creeaza microleziuni, prin care se scurge sucul zaharat, ce constituie un mediu foarte favorabil pentru dezvoltarea ciupercii Botryotinia  fuckeliana.

Soiuri sensibile la atacul moliei verde a strugurilor s-au dovedit: Perla de Csaba, Muscat Hamburg, Muscat Ottonel, Chardonnay, Riesling italian, Tamaioasa romaneasca, Pinot gris, etc..

Masuri de prevenire si combatere. Noile plantatii sa fie infiintate pe spalieri din beton si la distante corespunzatoare intre randuri si pe rand, pentru o buna aerisire si iluminare.

Efectuarea in conditii optime a lucrarilor de intretinere cum sunt: legatul lastarilor, copilitul, carnitul, distrugerea buruienilor.

Tratamentele chimice se fac la avertizare prin urmarirea curbei de zbor a adultilor la capcanele cu feromoni sexuali sintetici de tip Atrabot sau cu ajutorul capcanelor alimentare. PED este de 100 fluturi masculi capturati/ saptamana/capcana.

Schemele de tratament se aplica in functie de intensitatea atacului. Se pot adopta schemele:         1+1+1;           2+1+1;      1+2+1;      2+2+1.

La soiurile cu coacere timpurie nu se mai aplica tratamente pentru generatia a III-a.

Pentru larvele din generatia I-a si a II-a se pot folosi produsele: Actellic 50 CE – 0,1%, Carbetox 37 CE – 0,4%, Ekalux 25 CE – 0,1%, Nogos 50 CE – 0,1%, Vapona 48 CE – 0,1%, Zolone 35 CE – 0,2%, Decis 2,5 CE – 0,03%, Ripcord 40 CE – 0,03%, Karate 2,5 CE – 0,025%, Rufast 15EC – 0,03%, Pilot 480EC – 0,1%, Larvin 85WP – 0,1%, Sevin 85WP – 0,15%, Insegar 25WP – 0,03%, Bulldock 025EC – 0,05%, Bestseller 100EC – 0,01%

Pentru larvele generatiei a III-a se folosesc produse biologice: Dipel 2X WP – 0,1%.

Se poate face si combatere biologica prin lansarea viespii Trichogramma embryophagum, in doua reprize, asigurandu-se o eficacitate de peste 90%.

Pentru a fi observata dinamica zborului moliei strugurilor,la soiul Merlot ecologic s-au folosit capcane cu feromoni de tip ATRABOT intr-o concentratie de 1,0%,aplicate la hectar un numar de 8 bucati.Inregistrarea fluturilor capturati s-a facut saptamanal, iar pe baza rezultatelor obtinute s-a intocmit curba de zbor a daunatorului. Aceasta materializeaza inceputul zborului, maximul activitatii de zbor, succesiunea generatiilor,date pe baza carora s-au stabilit momentele de depunere a pontei, aparitia larvelor, avertizarea si efectuarea tratamentelor. Capsulele cu feromon sexual sintetic si valvele cu adeziv s-au schimbat dupa 1,5 luni de functionare.

La soiurile Cabernet Sauvignon respectiv Feteasca Neagra s-au efectuat tratamente cu produsul Calypso 480 SC continand ca substanta activa Tiacloprid 480 g/l de o concentratie de 0,01% ,produs cu remarcabile proprietati sistemice si de contact.Cantitatea aplicata la hectar a fost de 0,1l in solutie de 1000litri.

Pentru mentinerea starii de sanatate a vitei de vie din parcelele experimentale s-au executat tratamente fitosanitare cu produse sistemice si de contact: Sulfavit 80 PU, Sulfavit 95 PP,  sulfat de cupru, Expo Max WDG, Reldan 40 EC, Ridomil Gold Plus 42,5 WP, Selene, Falcon 460 EC, Vitra 50 WP Calypso 480 SC.Tratamentele au fost executate la avertizare, folosind masina MPSP -300, produsele fiind complexate in functie de agentii patogeni ce trebuiau combatuti. Cantitatea de solutie folosita a fost de 400 l/ha la primele doua tratamente, iar urmatoarele tratamente 1000 l/ha.

In conditiile  anului 2007, molia strugurilor a avut o rezerva biologica foarte mare, numarul mediu de fluturi capturati depasind pragul economic de daunare (100 capturi/capcana/saptamana) la toate generatiile.

Maximul curbei de zbor la Generatia a I -a s-a atins pe 10.V.2007 la ∑ (tm-t0)= 62,40C cu 452 capturi fapt ce a impus avertizarea si aplicarea unui tratament de combatere cu produsul Reldan 40 EC. Se constata ca frecventa de atac a larvelor la G a I-a pe inflorescente a fost de 20,0 %  la soiul Merlot si de 37,33 % la soiul Cabernet sauvignon.  La G a-II-a maximul de zbor s-a atins pe 21.06.2007 la ∑ (tm-t0)= 587,5 0C cu 557 capturi. Frecventa de atac a larvelor G a-II-a pe stuguri a valori de 26,0 % la soiul Merlot si de 45,33 la soiul Cabernet sauvignon. Generatia a -III – a  a inregistrat maximul de zbor pe 10.08.2007 la ∑ (tm-t0)= 1033,7 0C cu 300.3 capturi / capcana / saptamana

COMBATEREA INTEGRATA A PRINCIPALILOR DAUNATORI AI VITEI DE VIE

1.Masuri generale de prevenire si combatere a daunatorilor

    Intr-un agrosistem determinarea exacta a categoriilor de daunatori mai importanti, apoi cei ocazionali, potentiali migratori, necesita o atentie deosebita. In fiecare cultura sau zona aceste specii sunt diferite, ceea ce imprima anumite caracteristici schemelor de combatere integrata.

    Combaterea integrata presupune studii complexe legate de lantul trofic: plante–entomofage (pradatori si paraziti). Aceste studii asigura cunoasterea cailor de mentinere a speciilor daunatoare la un nivel scazut, ca urmare a interactiunii acestora cu concurentii. In acest scop se studiaza numarul de specii entomofage, ciclul biologic in functie de gazde, comportamentul acestora, protejarea lor.

    Deseori tratamentele chimice corespund cu perioada cea mai activa a entomofagilor si ca urmare, ei fiind mai sensibili la pesticide decat gazdele lor, sunt distrusi in masa. Lupta integrata poate fi definita ca o forma de ecologie aplicata, de lupta biocenotica, in sensul dirijarii populatiilor de daunatori si a daunatorilor lor naturali din cadrul agrosistemelor reprezentate de diferite culturi, prin influentarea factorilor de mediu asupra organismelor vegetale si animale.

2.Metode agrofitotehnice

Principalele masuri agrotehnice sau culturale care au un rol important in prevenirea si combaterea daunatorilor sunt:

Alegerea terenului

  Are un rol deosebit de important in prevenirea atacului unor daunatori, ceea ce conduce la asigurarea unei capacitati productive maxime.

  Astfel, pe terenurile argiloase, grele, se dezvolta foarte bine filoxera (Philloxera vastatrixPlanch.); amplasarea plantatiilor de vita de vie pe radacini proprii se recomanda pe terenuri usoare, cu un continut de peste 60% siliciu, soluri in care insecta nu se poate dezvolta.

Asolamentul

  Pe langa rolul pe care il are datorita succesiunii culturilor in timp si spatiu, contribuie la limitarea populatiilor de daunatori, ceea ce duce la obtinerea de productii sporite din punct de vedere cantitativ si calitativ.

Lucrarile solului

  Aratura de toamna si de vara, grapatul, discuitul, prasitul, contribuie la crearea conditiilor optime pentru dezvoltarea plantelor, ceea ce duce la diminuarea rezervei biologice a daunatorilor care isi desfasoara in intregime sau partial ciclul biologic in sol (ou, larve, pupe, adulti), prin actiunea directa a pieselor active ale masinilor agricole sau indirecta prin schimbarea vegetatiei si a microclimei.

         Aplicarea rationala a ingrasamintelor si amendamentelor

  Are un efect benefic asupra plantelor sporind rezistenta acestora la atacul daunatorilor.

     Epoca de plantare a materialului saditor 

            Sortarea si utilizarea unui material saditor sanatos contribuie la evitarea infestarii pepinierilor si a noilor plantatii.

         Cultivarea speciilor, soiurilor si hibrizilor rezistenti sau toleranti la atacul daunatorilor

  Crearea de soiuri si hibrizi rezistenti si introducerea lor in cultura, rezolva in bune conditii problema protectiei plantelor impotriva daunatorilor.

3.Metode fizico-chimice

          Folosirea temperaturilor scazute sau a temperaturilor ridicate, focul pentru distrugerea resturilor vegetale, lumina este utilizata in capturarea insectelor cu fototropism pozitiv.

    Combaterea chimica va ramane inca mult timp ca principala masura de combatere, dar se propun urmatoarele amendamente:

1. a) Retinerea de la aplicarea tratamentelor de rutina, dupa un plan bine stabilit.

Se tinde la aplicarea tratamentelor numai atunci cand este nevoi si cand sunt rentabile.

1. b) Interventiile propriu-zise se fac pe baza de prognoza si avertizare.
2. c) Utilizarea unor produse selective, mai putin persistente sau cu alte moduri de actiune, cum sunt cele sistemice, granulate.
3. d) Cand in majoritatea cazurilor pragul de toleranta nu este depasit simultan de mai muti daunatori, ci numai de unul, atunci este de dorit sa se utilizeze un produs specific impotriva daunatorului respectiv. Cand pragul de toleranta este depasit de mai multi daunatori se urmareste reducerea lor sub limita pregului de toleranta a PED.
4. e) La alegerea produselor se acorda o mare atentie pericolului pe care acesta il reprezinta pentru albine, insecte utile si remanentei lor.
5. f) Pentru protectia parazitilor si pradatorilor trebuie substante selective, cu spectru ingust de actiune, cu remanenta de scurta durata, sistemice; tratamentul se aplica pe cale de momeli.
6. g) Nu este vorba de excluderea metodei chimice, ci subliniind dezavantajele, se pledeaza pentru evitarea ei acolo unde acest lucru este posibil. Uneori, combaterea chimica si cea biologica trebuie alternate, dar de cele mai multe ori ele se compenseaza reciproc.

         Cercetarile efectuate in ultimile doua decenii, in principalele podgorii ale tarii noastre, au condus la elaborarea unor scheme orientative de combatere a bolilor si daunatorilor la vita de vie.

         Un rol important revin urmatoarelor masuri:

– fertilizarea rationala a plantatiilor, in vederea asigurarii unui echilibru intre procesele de crestere si fructificare;

– evitarea excesului de azot care determina cresteri luxuriante si sensibilizarea vitei de vie la atacul bolilor si daunatorilor;

– fertilizarea rationala cu P si Mg, in vederea sporirii rezistentei la atacul bolilor si daunatorilor;

– evitarea carentei sau excesului de potasiu, care sensibilizeaza vita de vie la atacul bolilor si daunatorilor;

– efectuarea la timp a lucrarilor solului, care contribuie la distrugerea multor patogeni si daunatori;

– inlaturarea prin lucrarile in verde a numeroase surse de infectie, concomitent cu aerisirea mai buna a butucilor;

– stabilirea elementelor de prognoza si avertizare pe baza pragurilor economice de daunare.

Pentru principalele specii de daunatori ai vitei de vie, pragurile economice de daunare, la care tratamentele devin obligatorii sunt:

Tetranychus urticae Koch. (acarianul rosu comun), la dezmugurire: 15 paienjeni/lastar; inainte de inflorit: 2 – 3 paienjeni/frunza si dupa inflorit: 4 – 6 paienjeni/frunza.

Metode biologice

        Organizatia Internationala de Lupta Biologica (O.I.L.B.) a definit combaterea biologica ca o utilizare a organismelor vii si a produsilor activitatii lor biologice cu scopul reglarii populatiei de daunatori.

Lupta biologica are drept scop principal reducerea densitatii numerice a populatiilor daunatoare sub limita pragului economic de daunare.

In comparatie cu celelalte metode de control ale daunatorilor, metoda biologica nu prezinta pericol pentru om sau animale, protejeaza fauna utila, nu determina aparitia fenomenului de rezistenta, in unele cazuri este economica, iar in cazul utilizarii biopreparatelor, acestea sunt in general compatibile cu multe insecticide.

       Mijloacele de lupta impotriva daunatorilor incluse in lupta biologica sunt:

• folosirea microorganismelor patogene;
• folosirea zoofagilor (pradatori si paraziti);
• lupta antocida;
• lupta hormonala;
• lupta genetica;
• lupta fiziologica.

       Zoofagii – sunt nevertebrate si vertebrate care se hranesc cu daunatorii animali ai plantelor agricole, iar din randul lor fac parte specii apartinand grupelor de nematozi, acarieni, miriapode, insecte, pasari, reptile, mamifere.

Parazitii sunt organisme animale ce se dezvolta pe seama altor organisme care se numesc gazde, acestea din urma avand corpul mai mare decat al parazitillor. Diferitele specii de paraziti existente, se pot dezvolta pe diferite stadii de dezvoltare ale daunatorilor: ou, larva, pupa si adult.

Dintre ovifagi, cea mai mare importanta practica se pare ca o au viespiile parazite din genul Trichogramma: Trichogramma evanescens, Trichogramma maydis, Trichogramma embryophagum si Trichogramma pretiosum.

Pradatorii sunt organisme animale care se hranesc cu prada vie, acestia avand in general corpul mai mare ca al victimei.

Din punct de vedere sistematic, diferitele specii de pradatori apartin claselor: Arahnida, Miriapoda, Insecta, Reptile, Pasari, Amfibia si Mamifere.

Dintre arahnide (paianjeni) Ordinul Acari, Specia Phytoseiulus Sp. este pradatoare a diferitelor stadii ale acarianului rosu comun (Tetranichus urticae Koch.).

Pasarile insectivore joaca un rol deosebit in distrugerea diferitelor stadii de dezvoltare ale insectelor daunatoare. Printre speciile cele mai importante: pitigoiul, graurul, cucul, ciocanitoarea, cucuveaua.

Succinta prezentare a principalilor paraziti si pradatori reda numai partial rolul si imensul potential pe care il au zoofagii in mentinerea unui echilibru biologic in biocenoze in general si in agrocenoze in special. Este suficient sa amintim ca nu exista specii de daunator agricol care sa nu aiba paraziti si sa fie atacata de daunatori.

O cale relativ simpla de lupta biologica o constituie introducerea intr-o anumita zona a unui zoofag dintr-o zona indepartata, eventual zona de origine a daunatorului, urmata de inmultirea in conditii strict determinate, aclimatizarea si apoi lansarea in camp.

Fata de cele peste 200 specii potentiale de a fi utilizate, in practica cele mai importante sunt: Trichogramma spp., utilizata in China, Rusia, Franta, Romania.

Microorganismele patogene

  Aceste produse sunt cunoscute sub numele de insecticide microbiologice sau biopreparate.

      Biopreparatele pot fi pe baza de virusuri, bacterii, fungi.

       Preparatele bacteriene sunt produse pe baza de bacterii entomopatogene.

       Avantajul deosebit al utilizarii bacteriilor in combaterea daunatorilor este faptul ca pot fi cultivate in masa, dupa tehnologia utilizata pentru obtinerea antibioticelor, pretul de cost este comparabil cu cel al insecticidelor si au o specificitate relativa ridicata.

    Dezavantajele sunt faptul ca actioneaza relativ lent si sunt si ele sensibile la ultraviolete, aspect contracarat mai recent prin adaugarea unor substante protectoare.

    Este mentionat ca a fost realizat produsul romanesc Thuringin la fabrica de la Calafat, dar in prezent el nu se mai fabrica.

Lobesia botrana Den et Schiff., Molia verde a strugurilor (eudemisul), OrdinulLepidoptera , Familia Tortricidae

         Raspandire. Molia verde a strugurilor este considerat ca cel mai important daunator al vitei de vie, fiind raspandit mai ales in regiunile viticole din Europa Central-Meridionala, in Africa de Nord, Asia Mica, India, Japonia, etc. In tara noastra este frecventa in toate podgoriile, producand pagube de 30 – 50% la toate cele trei generatii, incepand cu infloritul vitei de vie si pana la recoltatul strugurilor.

         Descriere. Fluturii au corpul galben-cenusiu de 6 – 8 mm lungime. Aripile anterioare au anvergura de 14 – 18 mm, sunt de culoare cenusie cafenie, cu 3 macule brune (bazala, mediana, apicala), ce alterneaza cu dungi albastre-cenusii, cu franjuri fine pe margini. Aripile posterioare sunt cenusii-deschis si cu franjuri lungi ( Figura 1).

         Oul are forma eliptica, de culoare galbuie la depunere si verzuie inainte de ecloziune.

         Larva are 10 – 12 mm lungime, de culoare verde-cenusie; capul, pronotul si picioarele sunt brune

Pupa are 7 – 9 mm lungime, brun-verzuie sau caramizie.

         Biologie si ecologie. Ierneaza in stadiul de pupa intr-un cocon matasos sub scoarta butucilor sau a coardelor vitei de vie, mai rar sub resturile vegetale si in crapaturile solului.

      In tara noastra, molia verde a strugurilor are 3 generatii pe an si anume:

          G_I – de primavara (mai-iunie);

          G_II – de vara (iulie-august);

          G_III – de toamna (septembrie – aprilie).

Fluturii apar la sfarsitul lunii aprilie, zborul lor esalonandu-se pana in luna mai. Dupa o perioada de hranire, are loc imperecherea si femela depune ouale izolat,  pe bobocii florali sau ramificatiile inflorescentelor si mai rar pe lastari si frunze.

Larvele apar la inceputul lunii iunie, iar dezvoltarea lor dureaza 28-30 zile, la temperaturi de 20-25sC. In ultima varsta, larvele isi confectioneaza un cocon matasos in cuiburile de pe ramificatiile inflorescentelor, in care se transforma in pupa.

         La inceputul lunii iulie apar fluturii generatiei a II-a care depun ouale pe boabele strugurilor, iar evolutia larvelor dureaza pana la sfarsitul lunii iulie.

         La inceputul lunii august, apar fluturii generatiei a III-a, generatie care produce cele mai mari pagube.

         Larvele ataca boabele, iar pierderile sunt marite si de mucegaiurile care se dezvolta pe sucurile zaharate ce se scurg din boabele in parga sau coapte.

         Plante atacate si mod de daunare. Este un daunator polifag, care ataca peste 20 specii de plante lemnoase si ierboase (Cornus mas, Viburnum lantana, Ribes spp., Rhus glabra, Convolvulus arvensis, etc).

  Atacul este diferentiat in functie de generatie. Astfel, larvele generatiei I-a rod bobocii florali si inflorescentele; o larva distruge 2 – 3 boboci pe zi, deci   60 – 80 boboci in timpul dezvoltarii sale.

         Larvele generatiei a II-a ataca boabele verzi sau in parga (la soiurile timpurii), consumand o parte din pulpa.

     Larvele generatiei a III-a rod boabele in parga sau coapte.

         Organele atacate sunt inconjurate cu fire matasoase albe, sub forma unor cuiburi. Totodata se creeaza microleziuni, prin care se scurge sucul zaharat, ce constituie un mediu foarte favorabil pentru dezvoltarea ciupercii Botryotinia  fuckeliana.

         Soiuri sensibile la atacul moliei verde a strugurilor s-au dovedit: Perla de Csaba, Muscat Hamburg, Muscat Ottonel, Chardonnay, Riesling italian, Tamaioasa romaneasca, Pinot gris, etc..

         Masuri de prevenire si combatere. Noile plantatii sa fie infiintate pe spalieri din beton si la distante corespunzatoare intre randuri si pe rand, pentru o buna aerisire si iluminare.

         Efectuarea in conditii optime a lucrarilor de intretinere cum sunt: legatul lastarilor, copilitul, carnitul, distrugerea buruienilor.

         Tratamentele chimice se fac la avertizare prin urmarirea curbei de zbor a adultilor la capcanele cu feromoni sexuali sintetici de tip Atrabot sau cu ajutorul capcanelor alimentare. PED este de 100 fluturi masculi capturati/ saptamana/capcana.

         Schemele de tratament se aplica in functie de intensitatea atacului. Se pot adopta schemele:         1+1+1;           2+1+1;     1+2+1;      2+2+1.

         La soiurile cu coacere timpurie nu se mai aplica tratamente pentru generatia a III-a.

Pentru larvele din generatia I-a si a II-a se pot folosi produsele: Actellic 50 CE – 0,1%, Carbetox 37 CE – 0,4%, Ekalux 25 CE – 0,1%, Nogos 50 CE – 0,1%, Vapona 48 CE – 0,1%, Zolone 35 CE – 0,2%, Decis 2,5 CE – 0,03%, Ripcord 40 CE – 0,03%, Karate 2,5 CE – 0,025%, Rufast 15EC – 0,03%, Pilot 480EC – 0,1%, Larvin 85WP – 0,1%, Sevin 85WP – 0,15%, Insegar 25WP – 0,03%, Bulldock 025EC – 0,05%, Bestseller 100EC – 0,01%

Pentru larvele generatiei a III-a se folosesc produse biologice: Dipel 2X WP – 0,1%.

Se poate face si combatere biologica prin lansarea viespii Trichogramma embryophagum, in doua reprize, asigurandu-se o eficacitate de peste 90%.

Situatie privind aplicarea tratamentelor chimice in loturile experimentale,in anul 2006, la S.C.D.V.V. Blaj

                                                                                                                       Tabelul 4.

       haDaunatorulData aplicariiProdusulSubstanta activaMerlot3,9855Lobesia botrana03.05.2006Capcane tip Atrabot Cabernet saugvignon1,2872Lobesia botrana02.06.2006Calypso 480SCTiacloprid 480g/lFeteasca neagra0,9687Lobesia botrana05.06.2006Calypso 480SCTiacloprid 480g/l

In anul 2006 la S.C.D.V.V. Blaj s-au efectuat tratamente la mai multe soiuri  de vita de vie:

 Pentru a fi observata dinamica zborului moliei strugurilor,la soiul Merlot ecologic s-au folosit capcane cu feromoni de tip ATRABOT intr-o concentratie de 1,0%,aplicate la hectar un numar de 8 bucati.Inregistrarea fluturilor capturati s-a facut saptamanal, iar pe baza rezultatelor obtinute s-a intocmit curba de zbor a daunatorului. Aceasta materializeaza inceputul zborului, maximul activitatii de zbor, succesiunea generatiilor,date pe baza carora s-au stabilit momentele de depunere a pontei, aparitia larvelor, avertizarea si efectuarea tratamentelor. Capsulele cu feromon sexual sintetic si valvele cu adeziv s-au schimbat dupa 1,5 luni de functionare.

La soiurile Cabernet Sauvignon respectiv Feteasca Neagra s-au efectuat tratamente cu produsul Calypso 480 SC continand ca substanta activa Tiacloprid 480 g/l de o concentratie de 0,01% ,produs cu remarcabile proprietati sistemice si de contact.Cantitatea aplicata la hectar a fost de 0,1l in solutie de 1000litri.

Situatia privind tratamentele chimice aplicate in lotul experimental in anul 2007, la S.C.D.V.V. Blaj

                                                                                                            Tabelul 5.

trat.DataFenofazaBoala / daunatorulProdusulU.

M.Doza

kg/l/haObservatiiI.

Dupa dezmugurit

(lastari de 5-10cm)

FainareSulf muiabilkg4,0Un rand da unul nu

400l sol/haII.15.05.07Dupa degajarea ciorchinilor (lastari de 30-50cm)Fainare

Molia strugurilor GI (la avertizare)Sulf pulbere

Calypso 480 SCKg

l15,0

0,1,,      ,,III.27.05.07

Inainte de inflorit

Mana

FainareExpo Max WDG

Sulfavit 95 PPKg

kg3,0

20,0Rand de rand

750-800 lsol/haIV.12.06.07Dupa inflorit

Mana

Fainare

Ridomil Gold Plus 42,5 WP

Falcon 460 ECKg

l 3,0

0,3Rand de rand

1.000 lsol/haV.02.07.07Cresterea boabelor

(bob cat mazarea, lastari in crestere)Mana

Fainare

Molia strugurilor GII (la avertizare)Sulfat de cupru

Sulfavit 95 PPKg

kg10,0

30,0- Rand de rand

1.000 lsol/ha

– Grindina cazuta pe 28.06.2007 a afectat vita de vie in proportie de 70-80 %.

Pentru mentinerea starii de sanatate a vitei de vie din parcelele experimentale s-au executat tratamente fitosanitare cu produse sistemice si de contact: Sulfavit 80 PU, Sulfavit 95 PP,  sulfat de cupru, Expo Max WDG, Reldan 40 EC, Ridomil Gold Plus 42,5 WP, Selene, Falcon 460 EC, Vitra 50 WP Calypso 480 SC.Tratamentele au fost executate la avertizare, folosind masina MPSP -300, produsele fiind complexate in functie de agentii patogeni ce trebuiau combatuti. Cantitatea de solutie folosita a fost de 400 l/ha la primele doua tratamente, iar urmatoarele tratamente 1000 l/ha.

In conditiile  anului 2007, molia strugurilor a avut o rezerva biologica foarte mare, numarul mediu de fluturi capturati depasind pragul economic de daunare (100 capturi/capcana/saptamana) la toate generatiile.

           Maximul curbei de zbor la Generatia a I -a s-a atins pe 10.V.2007 la ∑ (tm-t₀)= 62,4⁰C cu 452 capturi fapt ce a impus avertizarea si aplicarea unui tratament de combatere cu produsul Reldan 40 EC. Se constata ca frecventa de atac a larvelor la G a I-a pe inflorescente a fost de 20,0 %  la soiul Merlot si de 37,33 % la soiul Cabernet sauvignon.  La G a-II-a maximul de zbor s-a atins pe 21.06.2007 la ∑ (tm-t₀)= 587,5 ⁰C cu 557 capturi. Frecventa de atac a larvelor G a-II-a pe stuguri a valori de 26,0 % la soiul Merlot si de 45,33 la soiul Cabernet sauvignon. Generatia a -III – a  a inregistrat maximul de zbor pe 10.08.2007 la ∑ (tm-t₀)= 1033,7 ⁰C cu 300.3 capturi / capcana / saptamana