Dacă şi de Ceauşescu (în care am “crezut”) s-a ales praful şi pulberea-deşertăciune a deşertăciunilor ; dacă şi susţinătorii lui înfocaţi s-au ales cu palme şi pumni, şi chiar cu moartea ; dacă şi de ctitoriile în care ne-am înzidit viaţa, sudoarea, aspiraţiile,” încrederea”, s-a ales rugina şi pulberea, de ce să nu credem în Dumnezeu întrupat în Omul Isus, şi de ce nu rodim faptele Credinţei Adevărate? Această Avere Dumnezeiască duce la bogăţii care dăinuie în veac şi ne însoţesc o veşnicie. După ce am învăţat unde duce “îmbogăţirea “lumească, necredinţa şi nepocăinta, de ce nu ne dorim Viaţa, învierea, bogăţia veşnică, în locul morţii dată de păcat?
Dacă ne-am încrezut în Ceauşescu, Iliescu sau Băsescu, şi ne-am ales cu o ţară precum pământul potopit de mincinos, din (Geneza ½), de ce să nu credem în El, care ne umple cu plinătatea Cerească?
Publicat la:
Octombrie 27, 2013
Nici un comentariu
