Ca unul, care caut cu lumânarea abonaţi (inclusiv prin Capitala Sărăciei şi Prostiei), vă spun că nu facem a bine cu incompatibilitatea. După ce am omorât nobilimea de după 1944, întorcând ţară spre primitivism şi sărăcie lucie, şi după 1989 am omorât cu zile celebrităţi care au închiaburit ţară, începând cu Nicolae Giosan şi terminând cu badea Ion, omotit de frate-su pentru… pământ. De parcă n-am greşit îndeajuns, acum sărăcim şi pe cei care au îmbogăţit zestrea ţării şi au salvat-o de la faliment, Oameni care au construit în două decenii cât alţii în 50 de ani.

Luptăm pe nedrept împotriva gospodarilor care au primenit din temelii administraţia şi comunităţile din România. În loc să îi răsplătim cu premii, diplome, distincţii şi salarii mai acătării, le căutăm nod în papură, ca nu cumva să ceară alte binemeritate stimulente. Toţi cei mari şi tari de după 1990 sau folosit de aleşii locali, dar nimeni nu le-a decontat sacrificiile.

Dacă Ţara a fost pustiită şi sărăcită după 1944, dacă până în 1989 înghiţeam în sec orice durere şi sufeream în sine, acum vorbim singuri, şi nu ne băga în seamă cei care se folosesc de noi doar la alegeri. Păcat că reacţiile mai marilor noştri din “totdeauna pun vârf păcatelor lor. Dar, la urmă, i-a ajuns mânia lui Dumnezeu” (1 Tesaloniceni, 2/16 b). Din păcate, această atitudine împotriva aleşilor pecetluiţi de Dumnezeu, nu se iartă fără pocăinţă. În Evrei 13/17 învăţăm că indiferent cât de măreţ sau de mărunt este un om, trebuie să ascultăm de primar, “şi fiţi-le supuşi, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală de ele; pentru ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci aşa ceva nu v-ar fi de niciun folos.”
Compromiterea şi neascultarea vocii de primar reprezintă începutul sfârşitului. Dacă le dau sfatul lui Ioan Botezătorul pe care îl “sfinţesc” cu vorba, nu cu fapta, îmi spun că sunt nebun.Oricum, fie cum o fi, eu le ofer “pilula” pentru vindecare, căci atât Ioan, cât şi Isus le-a zis, şi le spune şi azi: “Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” (Matei 3/2- 7)… “ “Pui de năpârci”, cine…

“Iată glasul celui ce strigă în pustie: “Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-l Cărările” (Matei, 3/3) şi îmbogăţiţii Duhovniceşte pe toţi?

Legiuitorii fără pic de Dumnezeu făptuiesc politica uzurpatorului şi nimicitorului satan, săracindu-ne şi la propriu, şi la figurat. Totuşi primarii deţin inepuizabile comori pe care nimeni nu le poate lua: iertarea, bunătatea, iubirea, mila, blândeţea, pocăinţă, adevărul care dăinuie, nu pier, nu ni le fură nimeni. Aceşti legiuitori nu-şi dau seama că orice rău este spre bine, aşa cum învăţăm din (Matei 6/19-21):” Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde le mănâncă moliile şi rugina şi unde le sapă şi le fură hoţii; ci strângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură.

Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră. (Matei6/19-21).

Ei, fără să ştie, fac ca orice rău să fie spre bine. Să învăţăm din Sfatul Ceresc:” Să nu fiţi iubitori de bani. Mulţumiţi-vă cu ce aveţi, căci El însuşi a zis: “Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.” Aşa că putem zice plini de încredere: “Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?” (Evrei, 13/5-6). Aşa că, fraţi de suferinţă, să lepădăm din noi pe cel rău şi pe răii acestor vremuri, pentru că nimic bun nu locuieşte în noi, (Romani 7/18),  să ne rugăm pentru recuperarea celor ce nu ştiu ce fac şi să ne îmbogăţim. Să îl primim pe acela în care sunt toate comorile universului, pe acela în care este Plinătatea Dumnezeirii, care depune în contul celui ce-l primeşte nu bogăţii efemere, pe care să le conteste procurorii, nici legiuitorii.

Dacă ne-am încrezut în Ceauşescu, Iliescu sau Băsescu, şi ne-am ales cu o ţară precum pământul potopit de mincinos, din (Geneza ½), de ce să nu credem în El, care ne umple cu plinătatea Cerească?

Dacă şi de Ceauşescu (în care am “crezut”) s-a ales praful şi pulberea-deşertăciune a deşertăciunilor; dacă şi susţinătorii lui înfocaţi s-au ales cu palme şi pumni, şi chiar cu moartea ; dacă şi de ctitoriile în care ne-am înzidit viaţa, sudoarea, aspiraţiile,” încrederea”, s-a ales rugina şi pulberea, de ce să nu credem în Dumnezeu întrupat în Omul Isus, şi de ce nu rodim faptele Credinţei Adevărate? Această Avere Dumnezeiască duce la bogăţii care dăinuie în veac şi ne însoţesc o veşnicie. După ce am învăţat unde duce “îmbogăţirea “lumească, necredinţa şi nepocăinta, de ce nu ne dorim Viaţa, învierea, bogăţia veşnică, în locul morţii dată de păcat?

De ce nu credem că Tata Adevărat ne vrea tot binele?

El ne aşteptă precum pe fiul risipitor, aşa cum suntem, să ne întoarcem să ne pocăim.” Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru că fiecare să-şi primească răsplată după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.” (2Cor.5/10). Încă nu am învăţat că tot ceea ce facem este deşertăciune şi goana după vânt? Noi suntem nişte pietre seci şi secătuite de orice e bun, dar prin El, piatra vie, unghiulară, putem fi născuţi din nou din sămânţa Dumnezeiască, fără cusur şi fără moarte, fără boală, devenind şi noi mădulare, pietre vii, înzidite în Trupul Bisericii Cristice, în Templul Nedemolabil. De ce nu ne bucurăm că avem un singur Prieten Fidel în Univers, căruia nu îi este greaţă de mizeriile injectate de gunoierul cel rău în sângele nostru murdar?! De ce nu credem că orice om înnoit îl are pe Isus, şi cine-l are pe Isus, îl are pe Dumnezeu, căci Tata şi fiul şi Duhul Sfânt Una sunt! Să nu uităm că oricine nu se leapădă de cel rău, păstrează în sine pustiirea, întunecimile, adâncurile prăpăstioase, pline de nervozităţi, certuri, pofte maimuţăreşti, egoism şi alte roade ale întunericului.(Gal 5/19-21)

De la divorţul din Eden spre “logodna “din Grădină Ghetsimani se trece pe la Nunta din Canaa şi apoi, spre Cananul Ceresc

Aşa cum ne spune Învăţătorul în Cartea de Căpătâi, noi toţi, avem ca tată pe diavolul uzurpator, mincinos, nimicitor, ucigaş, pârâcios, răzbunător, viclean, certăreţ, curvar şi bârfitor. Cine nu are în sânge aceste” boli”, să nu-I ceară vindecare prin naşterea din nou. Dar, să nu uităm că prin cererea de divorţ de adevăratul Tată, cel rău a pecetluit dosarul, ZAPISUL (certificatul de divorţ, dosarul “morţii” omului), în Grădina Eden. Omul ademenit de fructul fals, duplicitar, dulce/amar, bun/rău, a întors spatele creatorului, luându-se după false iluzii, promisiuni deşarte, capcane, suferinţe, lipsuri. Întoarcerea lumii risipitoare, clevetitoare, păcătoase şi împăcarea cu Adevăratul Tată, începe din Grădina Gheţsimani. Acolo dăm morţii sângele infectat, înveninat, ne dezbrăcăm de trupul poftelor şi ne îmbrăcăm cu Isus. Acolo are loc transfuzia cu Sânge Ceresc, fără SIDA fără cusur, fără microbii păcatului. El a donat din dragoste pentru fiecare dintre noi Sânge Pur, Iubitor, Iertător, Rodnic, Veşnic inepuizabil, pentru oricine crede şi îl primeşte pentru înfiere. Întâia minune din Cana ne învăţa şi ne asigură că prin golirea de încărcătura păcătoasă din Eden a oricărui om, vasul (din veşnicie pregătit), poate fi umplut cu plinătatea dumnezeirii, care este în Isus. Ferice de cine se goleşte de sine şi, prin naşterea din nou, făcută prin sămânţa lui Dumnezeu fără cusur, devine o făptură nouă, precum apa înnoită în vin. Este prea scump, sfânt şi jertfelnic Gândul Domnului, pentru a putea fi amestecat, LOGODIT cu gândul omului neînnoit. Nu poate coexista dragostea, iubirea omenească, erotică şi Dragostea Dumnezeiască. Şi nici nu se pot face artificii, fardări, cârpeli, altoiri.

De ce aflăm din Biblie că unii “slujbaşi” sunt bătuţi cu leuca în cap

“Sfătuiesc pe prezbiterii dintre voi, eu, care sunt un prezbiter ca şi ei, un martor al patimilor lui Hristos şi părtaş al slavei care va fi descoperită: Păstoriţi turma lui Dumnezeu care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bunăvoie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine. Nu ca şi cum aţi stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărţire, ci făcându-vă pilde turmei. (1 Petru/1-3). Voi mâncaţi grăsimea, vă îmbrăcaţi cu lâna, tăiaţi ce e gras, dar nu paşteţi oile. Nu întăriţi pe cele slabe, nu vindecaţi pe cea bolnavă, nu legaţi pe cea rănită; n-aduceţi înapoi pe cea rătăcită, nu căutaţi pe cea pierdută, ci le stăpâniţi cu asuprire şi cu asprime! Astfel ele s-au risipit pentru că n-aveau păstor; au ajuns pradă tuturor fiarelor câmpului şi s-au risipit. Ezechiel 34/3-10

Omule, pentru că ţi-a sărit o doagă…

Cine vrea să nu mai păstreze în butoiaşul din sine toate drojdiile păcatului turnate de cel rău, trebuie să-l cheme pe Medic să dea cep şi să revărsam toată răutatea minciuna, viclenia. Ca să nu plesnească vreo doagă sau cercurile “vasului de lut”, să nu mai umblăm mahmuri, să-L chemăm ca să ne golească, să ne spele şi să ne umple cu plinătatea dumnezeirii, cu Apa vieţii, căci acesta este Isus, care ne transformă în Izvorul ce ţâşneşte spre veşnicie. Pentru că numai din omul înnoit El poate spune: scoateţi acum şi beţi Apă vieţii. Nu putem păstra în noi vinul amestecat cu oţet, fructul binelui şi răului, lumina cu întunericul şi alte hoţii şi curvaraseli. Ori/ori. Căci noi credem că” Lumina luminează în întuneric, şi întunericul n-a biruit-o.” (Ioan 1/5)

“Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începatoare ale lumii, si nu după Hristos.”

După proasta învăţătura din Eden, să nu ne mai luăm după datini, tradiţii, învăţături preoţeşti care aduc lor câştiguri şi noua pierderea chiar a veşniciei. Preoţii cei mai de seamă şi deştepţii vremurilor au crezut că scapă de Isus, omorându-l. Numai că El, printre alte reuşite, a şters acuzaţiile, pironind zapisul pe cruce. Nea dezbrăcat de Chipul păcatului pe noi! A extras din rădăcini tot răul din sângele nostru infectat. Ne-a golit, a absorbit orice urmă şi sămânţa de scandal, de curvie, de răutate. Golind învăţătura şi încărcătură veninoasă din aceste vase de lut, suntem umpluţi (prin credinţă) cu încărcătura lui Cerească.” Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii. Voi aveţi totul deplin în El,… în dezbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pământeşti, fiind îngropaţi împreună cu El, prin botez, şi înviaţi în El şi împreună cu El, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu care L-a înviat din morţi. Pe voi, care eraţi morţi în greşelile voastre şi în firea voastră pământească netăiată împrejur, Dumnezeu v-a adus la viaţa împreună cu El, după ce ne-a iertat toate greşelile. A şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic, şi l-a nimicit, pironindu-l pe cruce. A dezbrăcat domniile şi stăpânirile şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce.” (Col.2/9-15)