Cum nu se poate brânzi laptele integrat în Euro!

milkGuvernul a stabilit condiţii stricte pentru vânzarea/cumpărarea laptelui proaspăt,prin aprobarea unui proiect de lege privind „stabilirea relaţiilor contractuale din sectorul laptelui şi al produselor lactate”. Nerespectarea acestor condiţii se sancţionează cu amenzi de până la 1.500 de lei. Potrivit proiectului de act normativ, livrarea de lapte crud pe teritoriul României trebuie să facă obiectul unui contract scris între producători și primii cumpărători, Capitolul III, Art.12.(1)
Nu va fi necesar să se încheie un contract sau o ofertă de contract ”dacă laptele crud este livrat de un producător unei cooperative al cărei membru este producătorul”. De asemenea, nu va fi necesar să se încheie un contract sau o ofertă de contract ”pentru livrări de maximum 10 tone lapte crud către un prim cumpărător, fiind suficient borderoul de achiziție/factură fiscală”. În a doua parte, actul normativ reglementează recunoașterea organizațiilor de producători, “constituite numai din agricultorii producători de produse lactate” sau asociațiilor acestora pentru a negocia în mod colectiv clauzele contractelor, și mai ales prețurile, “astfel încât să se consolideze puterea de negociere a producătorilor față de unitățile de prelucrare a produselor lactate, iar agricultorilor din sectorul produselor lactate să li se asigure venituri echitabile”.

Contravenţii atât pentru vânzători, cât şi pentru cumpărători:
a) efectuarea livrării de lapte crud către prim- cumpărătorul de lapte, fără contractul prevăzut în prezenta hotărâre;
b) cumpărarea laptelui de către prim- cumpărătorul de lapte de la un producător fără, contractul prevăzut în prezenta hotărâre;
c) refuzul prim cumpărătorilor de a primi în control reprezentanţii organismelor de control sau nepunerea la dispoziţie acestora a documentelor necesare efectuării controlului;
d) refuzul producătorilor de a primi în control reprezentanţii organismelor de control sau nepunerea la dispoziţie acestora a documentelor necesare efectuării controlului;
e) neutilizarea unui sistem de evidenţă de către cumpărători, care să cuprindă balanţa intrărilor şi ieşirilor pentru cantităţile de lapte şi grăsime, conform legislaţiei în vigoare;
f) transmiterea de către organizația de producători recunoscută la autoritatea competentă a unor informaţii eronate privind cantităţile de lapte livrate de producători;
g) netransmiterea în termen de către primii cumpărători de lapte a cantității de lapte crud care le-a fost livrată în cursul fiecărei luni.

1 Comentariu adauga un comentariu

  1. Gazetaru lu Laptaru says:

    S-a trezit prea tirziu.Dupa debandada criminala dupa casapirea septelului,care lapte?Mulgeti statuile lui lenin ion si brinziti feseneaua acum.Si stati sa vedeta ce urmeaza.Semintele suferintei si foamei abia incoltesc Asteptati sa rodeasc

Adauga un comentariu

Nume*

Adresa de email* [Nu va fi publicata]

Comentariu*