Soiurile care se vor planta trebuie să fie bine adaptate condiţiilor de climă şi sol, specifice fiecărei zone de cultură, cu rezistenţă sporită la boli şi dăunători.
Dintre obiectivele urmărite în ultimii ani de amelioratori în creare de noi soiuri, menţionăm: pomi de vigoare mică sau mijlocie, cu coroana bine garnisită cu formaţiuni fructifere scurte, cu intrare timpurie pe rod şi producţii mari constante an de an; obţinerea de fructe intens colorate, uniforme, cu calităţi gustative şi tehnologice corespunzătoare cerinţelor pieţii internaţionale, precum şi ale industriei alimentare.

Plantarea Pomilor Fructiferi

În vederea plantării de toamnă, trebuie să se ştie că se obţin cele mai bune rezultate privind prinderea pomilor, faţă de numai 85-90% la plantarea de primăvară.
Stabilirea locului de plantare a fiecărei specii se face în funcţie de zona climatică a ţării şi ţinând cont de natură şi fertilitatea naturală a solului. În zona dealurilor înalte se vor alege numai specii şi soiuri mai rezistente la frig şi care pot lega fructe chiar în primăverile ploioase. Sunt excluse soiurile de măr din grupa Delicious roşu, Starkrimson etc., care nu dau rezultate. La prun, se prevăd soiurile Gras românesc, Vinete româneşti, iar celelalte ca Agen, Stanley, P? Che se plantează numai la altitudini mai mici, până la 500 m. Caişii, piersicii şi migdalii nu reuşesc deloc la altitudini mari. În zona colinară şi de câmpie reuşesc toate speciile, dacă li se completează necesarul de apă.
Atenţie mare trebuie acordată naturii solului. Trebuie evitate solurile prea reci, argiloase, grele, cu exces de umiditate; în astfel de terenuri majoritatea speciilor pier repede (caisul, piersicul, cireşul, migdalul, unele soiuri de prun). Numai gutuiul şi părul altoit pe gutui sunt mai rezistente în solurile mai umede. Acolo unde este pericol de stagnare a apei toamna, se recomandă plantarea pe biloane sau pe mameloane artificiale, chiar şi pentru speciile mai rezistente.
Alegerea portaltoilor trebuie făcută în funcţie de calităţile solului. Pentru solurile uscate din zona de câmpie se preferă ca portaltoi zarzărul pentru cais, eventual pentru prun; migdalul amar şi piersicul pentru piersic; mahalebul pentru cireş şi vişin, corcoduşul pentru prun, părul franc pentru păr, mărul franc pentru măr. Ceilalţi portaltoi se folosesc numai pentru soluri reavene ori cu posibilităţi de irigare în sezoanele secetoase.
Stabilirea corectă a distanţei dintre rânduri şi dintre pomi pe rând se face pentru fiecare specie în parte de pe grupe de soiuri cu vigoare asemănătoare. La această lucrare se ţine seamă şi de portaltoiul utilizat, deoarece el are importanţă foarte mare asupra creşterii pomilor.
De exemplu, soiul Jonathan altoit pe portaltoiul franc ori pe M11, M16, A2 formează coroane de 7-8 m înălţime şi diametru, în timp ce altoit pe portaltoi de vigoare slabă – M27, M9, M26 – coroane ajunge numai la 3-4 m.
Aceeaşi diferenţă de creştere se observă la un soi de păr altoit pe gutui faţă de acelaşi soi altoit pe portaltoi franc sau sălbatic.
În orice caz, în plantaţiile intensive, distanţa între rânduri să nu fie mai mică de 3,5-4,5 m, pentru a asigura spaţiul de lumină necesar. Se are în vedere faptul că sunt foarte pretenţioşi la acest factor caişii, piersicii, migdalii, cireşii, ca şi unele soiuri de măr şi păr.
Mai puţin pretenţioşi la lumina sunt: vişinul, coacăzul, zmeurul, care reuşesc şi la semiumbră.
Pe solurile cu fertilitate naturală ridicată, distanţele de plantare trebuie mărite, deoarece pomii cresc mai voluminoşi.
Terasarea, pe terenurile cu pantă mai mare de 8%, este necesară construirea de terase continui ori individuale. Cele continui se fac paralele cu curba de nivel, corespunzător fiecărui rând de pomi.
Ele se fac puţin înclinate în sensul pantei, efectuându-se înainte de pichetarea terenului.
Acolo unde nu sunt posibilităţi pentru astfel de terase, se pot efectua terase individuale, însă după efectuarea pichetajului.
În zonele umede, cu pericol de exces de umiditate, se efectuează canale de coastă înclinate longitudinal la 3%, care să evacueze apa în exces. Ele pot avea lăţimea la fund şi adâncimea de 0,3-0,5 m, consolidate prin înierbare şi distanţate la 24-50 m, în funcţie de panta terenului.
Drenajul pentru eliminarea excesului de apă de pe anumite porţiuni se efectuează drenuri folosind diferite materiale: fascine, tuburi de ceramică, tuburi de material plastic etc.
Pichetajul terenului constă în însemnarea pe teren a rândurilor de pomi şi a fiecărui pom în parte prin ţăruşi (picheţi). Pe terenurile plane sau cu pantă mică până la 6%, pichetajul poate fi făcut în dreptunghi ori în pătrat, iar pe terenurile în pantă este obligatoriu pichetajul în triunghi în vederea combaterii eroziunii.
Săpatul gropilor se face cu 40-60 zile înainte de plantarea propriu-zisă, cu scopul de a crea condiţii de aerare a pământului şi de a activa dezvoltarea microflorei din sol. Pe terenurile nedesfundate şi pe solurile mijlocii, dimensiunile gropilor sunt de 1x1x0,7 m, iar în solurile grele pot ajunge cu latura de 1,2-1,5 m şi adâncimea de 0,8 m.
Pământul rezultat de la săpatul gropilor se aşază de o parte şi de alta a rândului sub formă de muşuroaie (se are grijă ca pereţii gropii să fie verticali).
Stratul de la suprafaţă (30-35 cm) se aşază în aceeaşi parte a rândului la toate gropile (de exemplu spre est), iar stratul inferior în cealaltă parte (spre vest). De această aşezare a straturilor de pământ în muşuroaie se va ţine cont la umplerea parţială a gropilor înainte de plantare.
Datorită faptului că prin săpatul gropilor dispare pichetul, care marchează tocmai locul pomului, se recomandă (mai ales pe pante) ca înainte de săparea gropii să se marcheze fiecare pichet cu încă doi (de o parte şi de alta) însă pe direcţia rândului, folosind o scândură de “repichetaj” cu o crestătură la mijloc şi cu două la capete. Această lucrare uşurează mult găsirea locului exact unde trebuie aşezat pomul în momentul plantării. Pe pante mari şi neregulate, săparea gropilor se face concomitent cu efectuarea teraselor individuale.
Umplerea parţială a gropilor se execută cu 2-3 săptămâni înainte de plantare. La fundul gropii se aruncă 15-20 cm pământ din stratul inferior, apoi se completează până la jumătate sau două treimi cu pământ din stratul de la suprafaţă. Se urmăreşte ca pământul cel mai feril să se găsească în zona rădăcinilor pomului.
Pentru plantare, se face o alegere riguroasă a materialului săditor. Se vor planta numai pomi bine dezvoltaţi, sănătoşi, cu rădăcini lungi de peste 25-30 cm, neofilite, turgescente.
Se înlătură toţi pomii cu tumori canceroase pe rădăcini, oricât de mici ar fi acestea. De asemenea nu sunt indicaţi pentru plantare pomii cu răni provocate de grindină, mai cu seamă caişi, piersici, cireşi, vişini etc., deoarece aceştia vor suferi de gomoza (scurgeri de clei) chiar de la început şi vor pieri prematur.
Fasonarea rădăcinilor şi mocirlirea lor este o a doua condiţie de reuşită la plantare.
Prin aceasta se înnoiesc tăieturile făcute la scos, operând cu foarfecă; se scurtează rădăcinile frânte ori rănite, imediat deasupra rănii, lăsându-se întregi cele sănătoase principale.
Rădăcinile subţiri, sub un milimetru diametru, se scurtează la 1-2 cm, iar cele uscate se pot suprima de la bază, pentru a stimula apariţia altora noi. După fasonare se înmoaie până la colet într-o pastă făcută dintr-un amestec de balega proaspătă de vite cornute mari, pământ şi apă în părţi egale. Această mocirlă stimulează vindecarea rănilor şi apariţia de noi rădăcini.
Îngrăşarea la plantare este o altă condiţie esenţială. În pământul destinat plantării (stratul provenit de la suprafaţă) se amestecă 10-15 kg (1-2 găleţi) de gunoi de grajd bine putrezit, plus 50-60 g superfosfat şi 50-60 g sare potasică.
Stabilirea corectă a adâncimii de plantare este de importanţă capitală. Pentru aceasta se foloseşte scândura de repichetaj, aşezându-se între cei doi picheţi care străjuiesc groapa, se trage pământul amestecat cu îngrăşămintele respective, creându-se în mijlocul gropii un mic muşuroi pe care se aşază rădăcinile pomului, astfel încât coletul să fie deasupra marginii superioare a scândurii. Se aruncă apoi pământ mărunt şi reavăn (din cel amestecat cu îngrăşăminte), introducându-se uşor cu degetele răsfirate printre rădăcini. După ce au fost acoperite rădăcinile, se scutură uşor pomul (fără să fie tras afară) pentru că pământul să pătrundă bine între toate rădăcinile.După ce s-a nivelat solul tras peste rădăcini, se tasează foarte bine prin călcare insistentă.Se trage apoi tot pământul în groapă, până la nivelul superior al acesteia şi se calcă din nou. Cu restul pământului rămas se execută apoi o copcă (farfurie) în jurul pomului. În această copcă se toarnă 1-2 găleţi de apă.
Udarea este absolut necesară la plantare pentru că apa drenează toţi grăunciorii de pământ între rădăcini, elimină aerul, previne apariţia mucegaiului, iar pomul se lăsă puţin în jos, “se aşază” revenind astfel cu coletul exact la nivelul suprafeţei solului; adică la fel cât a fost în pepiniera.
După ce apa a pătruns în sol, se strânge tot pământul din jurul pomului sub formă de muşuroi.
Acesta are rolul de a proteja rădăcinile pomului împotriva îngheţului din timpul iernii. Coroana sau partea aeriană a pomului rămâne nefasonata; acest lucru urmând să se efectueze în primăvară, la sfârşitul lunii februarie, începutul lunii martie.
Protejarea trunchiului fiecărui pom este ultima lucrare care trebuie făcută înainte de căderea zăpezii împotriva iepurilor şi căprioarelor. În acest scop, în jurul trunchiului se leagă tulpini de floarea soarelui, sau coceni de porumb, stuf, hârtie groasă de saci ori folie perforată din material plastic.