Noi am fost onoraţi să ne blindăm pentru atac şi apărare, nu doar cu toiagul lui Moise! După ce Iisus a nivelat Calea, a dus greul crucii, ne-a răstignit şi îngropat toate răutăţile şi mizeriile adamice, ne-a înviat ca să rămânem Una cu El, print-o înflăcărată părtăşie, ne-a golit de sine (Mat. cap.15/10-20) şi ne-a umplut cu Plinătatea Duhovnicească… El ni s-a dăruit dimpreună cu toate ale Sale, pentru că, lepădaţi de sine, să ne luăm crucea (Marcu 8/34-38) şi să pornim biruitori, ca să biruim (Ap.6/2)… Prin Atotputernicia Lui, înarmaţi cu Învăţătura Dumnezeiască, haideţi să-l călcăm în picioare pe inamicul care, încă îşi bate joc de noi, pentru a-i zdrobi şi coada, căci El i-a spart capul la Golgota; Să ne pocăim, căci noi, mai rău decât cei care l-au primit într-o iesle, nici nu l-am băgat în samă (Îs.53/4-11), dar El, pentru noi, a dezarmat trupul păcatului, pentru a ne elibera de sub dictatura satanei, (Rom. cap.6), a ridicat păcatul lumii, l-a făcut „şomer,” de ruşine, în faţa universului, a nimicit lucrările diavolului, căzut ca un fulger din cer (Luca 10/18), l-a aruncat afară (Ioan 12/31), deja judecat (Ioan 16/11);Să nu mai ascultăm de minciunile lui, fiindcă zilele îi sunt numărate, chiar dacă oamenii îl lasă să le i-a minţile (2 Cor.4/4) De aceea şi Dumnezeu îi lăsă în voia minţii lor şi… (Rom.1/18-32)

 Despre un mafiot al regimului KGB-PSD, Iliescu-Năstase, Ovidiu Muşetescu pe numele său…Cum se poate da cu jula în mod cinstit, în România guvernată de PSD = ciuma roşie = mafia…Arendaşii ciumei roşii: azi, miliţianul Ioan Melinescu…PSD + BOR = MAFIA…Cre(ş)tinismul social-democrat…Un personaj sinistru al PSD = ciuma roşie = mafia pe nedrept uitat: Nicolae Văcăroiu…Amintiri de NEUITAT  cu…”paznicii” lui Iliescu- au furat “Cooperativa ” BANCOREX
PSD = ciuma rosie = mafiaIA-ŢI CRUCEA ŞI URMEAZĂ-L PE CRISTOS..TOVARĂŞI DE JUG CU CRISTOS...Bătălia Armaghedonului – Studiul XIV-Aşternutul picioarelor lui Iehova făcut glorios…Remedii propuse – sociale şi financiare

wq

Cum a devenit istorie un Om, un eveniment, o comunitate “insulara -prin Marea Debandada Romaneasca! Noi va propunem un STUDIU COMPARATIV INTRE TEHNOLOGIA CULTIVARII GRAULUI IN SISTEM CONVENTIONAL SI TEHNOLOGIA CULTIVARII GRAULUI IN SISTEM ECOLOGIC877

ppym.,K1

 

 

 

Remedii propuse – sociale şi financiare

Bătălia Armaghedonului – Studiul X
Remedii propuse – sociale şi financiare

Prohibiţia şi votul femeilor — Argintul liber şi tariful protector — „Comunismul” — „Aveau toate lucrurile în comun” — „Anarhismul” — „Socialismul” sau „Colectivismul” — babbitt şi edificarea socială — Herbert Spencer despre socialism — Exemplele a două comunităţi socialiste — „Naţionalismul” — Educaţia mecanică generală ca remediu — remediul „Taxei Unice” — Răspunsul lui Henry George către Papa Leon al XIII-lea cu privire la muncă — Dr. Lyman Abbott despre această situaţie — Sugestiile unui episcop m. e. — Alte speranţe şi temeri — Singura speranţă — „Fericita speranţă” — Atitudinea potrivită pentru poporul lui Dumnezeu care vede aceste lucruri — În lume dar nu din lume

„Nu este nici un balsam în Galaad? Nu este nici un doctor acolo?” „Am căutat să îngrijim Babilonul, dar nu s-a vindecat. Părăsiţi-l şi hai fiecare în ţara noastră, căci pedeapsa lui a ajuns până la ceruri.” Ier. 8:22; 51:7-9.

MULTE sunt remediile propuse ca „leacuri universale” pentru alinarea creaţiei gemânde în actuala ei stare, care se admite că este gravă; şi toţi care au compătimire pentru corpul politic suferind trebuie să aibă compătimire şi pentru străduinţele diferiţilor lui doctori, care, după ce au diagnosticat cazul, sunt nerăbdători, fiecare la rândul lui, ca pacientul să le încerce prescripţiile. Încercările de a găsi un leac şi de a-l aplica sunt cu siguranţă lăudabile şi au aprecierea tuturor oamenilor buni la inimă. Cu toate acestea, judecata serioasă, iluminată de Cuvântul lui Dumnezeu, ne spune că nici unul din remediile propuse nu va vindeca boala. ((470)) Se va cere prezenţa şi serviciile Marelui Medic cu remediile Lui — medicamente, atele, bandaje, corsete şi bisturie; şi nimic altceva decât utilizarea lor eficientă şi constantă nu va aduce vindecarea bolnavului de egoismul şi depravarea umană. Dar să examinăm pe scurt prescripţiile altor doctori, ca să putem observa cum unii dintre ei aproximează înţelepciunea lui Dumnezeu şi totuşi cât sunt de deficitari în aceasta cu toţii — nu de dragul disputei, ci pentru ca toţi să poată vedea mai clar acea direcţie, şi unica direcţie de unde trebuie aşteptat ajutorul.

Prohibiţia alcoolului şi votul femeilor ca remedii

Cele două remedii sunt de obicei combinate, fiind recunoscut faptul că prohibiţia nu poate obţine niciodată sprijinul majorităţii decât dacă femeile au dreptul la vot — şi chiar şi atunci este îndoielnic. Susţinătorii acestui remediu arată statistici ca să dovedească faptul că mare parte din necazul şi sărăcia creştinătăţii îşi are cauza în comerţul cu alcool, şi ei susţin cu tărie că dacă acesta ar fi eliminat, pacea şi belşugul ar fi regula şi nu excepţia.

Noi suntem sincer de acord cu mare parte din ceea ce se susţine în această privinţă: beţia este cu certitudine unul din cele mai nocive roade ale civilizaţiei; ea se răspândeşte rapid şi printre cei semicivilizaţi şi printre barbari. Ne-am bucura să o vedem eliminatăacum şi pentru totdeauna. Suntem dispuşi să admitem de asemenea că eliminarea ei ar îndepărta mare parte din sărăcia actuală, şi că prin ea o avuţie în valoare de sute de milioane este mai rău decât risipită în fiecare an. Dar acesta nu este remediul pentru vindecarea relelor care provin din condiţiile sociale egoiste din prezent, şi pentru preîntâmpinarea şi evitarea presiunii chinuitoare a „Legii Cererii şi Ofertei”, care ar progresa tot atât de necruţător ca întotdeauna, storcând vitalitatea din masele de oameni.

De fapt, cine risipeşte milioanele de bani cheltuiţi anual pe alcool? — cei săraci? Nu, nicidecum; cei bogaţi! Bogaţii în ((471)) special, şi apoi clasa de mijloc. Dacă traficul cu alcool ar fi abolit mâine, departe de a uşura presiunea financiară care este asupra celor foarte săraci, ar avea efectul contrar. Mii de fermieri care cultivă acum milioane de buşeli de orz şi de secară şi de struguri şi de hamei, folosite în fabricarea băuturilor alcoolice, ar fi obligaţi să cultive alte plante şi astfel ar scădea mai mult preţurile la produsele agricole în general. Marea armată a zecilor de mii de distilatori, dogari, ambalatori, sticlari, căruţaşi, cârciumari şi barmani, angajaţi acum în acest trafic, ar fi obligaţi să-şi găsească altă slujbă şi ar adânci criza pieţei muncii şi în consecinţă balanţa de plată zilnică. Milioane şi milioane de capital investit acum în acest trafic ar intra în alte ramuri şi ar forţa concurenţa în afaceri.

Toate acestea n-ar trebui să ne împiedice a dori îndepărtarea blestemului, dacă ar fi posibil să se obţină o majoritate care să consimtă la aceasta. Dar niciodată nu se va găsi o majoritate (decât în localităţi excepţionale). Majoritatea este formată din robi ai acestei patimi şi din cei interesaţi financiar în aceasta, direct sau indirect. Prohibiţia nu va fi stabilită până când va fi stabilită Împărăţia lui Dumnezeu. Noi doar arătăm aici că îndepărtarea acestui blestem, chiar dacă ar fi realizabilă, n-ar vindeca boala socialfinanciară actuală.

Argintul liber şi tariful protector ca remedii

Noi admitem fără rezerve că demonetizarea argintului de către creştinătate a fost o lovitură de maestru în politica egoistă a cămătarilor, pentru a scădea volumul banilor standard şi astfel a creşte valoarea împrumuturilor lor; pentru a le permite menţinerea unor rate ridicate a dobânzilor la astfel de datorii din cauza reducerii banilor legali, în timp ce toate celelalte investiţii în afaceri, precum şi munca, suferă depreciere continuă ca rezultat al cererii şi concurenţei în creştere. Mulţi bancheri şi cămătari sunt ((472)) oameni „cinstiţi” potrivit standardului legal de cinste; dar, vai! standardul unora este prea jos. El spune: Noi bancherii şi cămătarii să ne vedem de interesele noastre, iar fermierii, nu atât de ageri, să-şi vadă de ale lor. Să-i înşelăm pe cei mai săraci şi mai puţin ageri, numind aurul „bani cinstiţi” şi argintul „bani necinstiţi”. Mulţi dintre cei săraci doresc să fie cinstiţi, şi astfel pot fi intimidaţi şi amăgiţi spre a ne susţine planurile, care însă vor merge greu cu „secerătorii”. Influenţaţi de ceea ce spunem noi despre „banii cinstiţi” şi de prestigiul nostru ca oameni onorabili, de poziţia noastră ca oameni ai finanţelor şi ai bogăţiei, ei vor trage concluzia că orice vederi contrare cu ale noastre trebuie să fie greşite; vor uita că banii de argint au fost etalonul lumii din cele mai vechi timpuri, şi că aurul, ca şi pietrele preţioase, a fost înainte marfă, până când a fost adăugat la argint ca să satisfacă cererea crescândă de bani suficient pentru a susţine afacerile lumii. Aşa cum este acum, rata dobânzii scade în centrele noastre monetare; cu cât mai mică ar fi rata dobânzii dacă tot argintul ar avea valoare monetară şi banii ar fi astfel mai din belşug! Următoarea noastră mişcare trebuie să fie retragerea tuturor banilor de hârtie şi astfel sprijinirea ratei dobânzii.

Sub legea cererii şi ofertei, fiecare debitor este interesat să aibă mulţi bani — de argint, de aur şi de hârtie; sub aceeaşi lege fiecare bancher şi cămătar este interesat în desfiinţarea banilor de hârtie şi în discreditarea argintului; pentru că, cu cât sunt mai puţini bani de o valoare care să anuleze o datorie, cu atât sunt ceruţi mai mult. De aceea, în vreme ce munca şi valorile comerciale scad, cererea de bani există şi dobânda se menţine aproape constant.

După cum s-a arătat deja, profeţia pare să indice că argintul nu va fi restabilit la privilegii egale cu aurul ca etalon pentru bani în lumea civilizată. Dar, chiar dacă ar fi pe deplin restabilit, este clar că uşurarea n-ar fi decât ((473)) temporară: ar îndepărta imboldul deosebit dat acum fabricanţilor din Japonia, India, China şi Mexic; ar uşura elementul agricol al creştinătăţii şi astfel ar îndepărta o parte din presiunea actuală sub care fiecare trudeşte „s-o scoată cumva la capăt”; şi astfel s-ar putea amâna căderea pentru o vreme. Dar se pare că Dumnezeu nu vrea să amâne astfel „ziua cea rea”; şi ca atare egoismul uman, orb faţă de orice raţiune, va stăpâni şi va ruina cu atât mai repede; după cum este scris: „înţelepciunea înţelepţilor lui va pieri” şi „argintul sau aurul lor nu poate să-i scape, în ziua mâniei Domnului”. Ţef. 1:18; Ezec. 7:19; Isa. 14:4-7; 29:14.

Protecţia, dirijată cu înţelepciune aşa încât să evite crearea monopolurilor şi să dezvolte toate resursele naturale ale unei ţări, are fără îndoială un avantaj în prevenirea nivelării rapide a muncii din toată lumea. Totuşi, în cel mai bun caz nu este decât un plan înclinat pe care salariile vor merge până la nivelul cel mai de jos, în loc să fie o zdruncinătură mai violentă ca să cadă în prăpastie. Mai curând sau mai târziu, sub sistemul competitiv care stăpâneşte acum, bunurile şi salariile vor fi forţate până la un nivel aproape egal în toată lumea.

Prin urmare, nici „Argintul Liber”, nici Tariful Protector nu pot pretinde a fi remedii pentru relele actuale şi iminente, ci numai paleative.

Comunismul ca remediu

Comunismul propune un sistem social în care bunurile să fie în comun; în care toată proprietatea să fie comună şi să fie administrată în interesul general, şi toate profiturile muncii să fie dedicate binelui general — „fiecăruia potrivit cu nevoile lui”. Tendinţa comunismului a fost ilustrată în Comuna din Franţa. Definiţia lui, dată de Rev. Joseph Cook, este: „Comunismul înseamnă abolirea moştenirii, abolirea familiei, abolirea naţionalităţilor, abolirea religiei, abolirea proprietăţii”.

((474))

Noi am aproba anumite aspecte ale comunismului (vezi Socialismul), dar ca întreg este irealizabil. Un astfel de aranjament ar fi probabil foarte bun în cer, unde toate sunt perfecte, curate şi bune, şi unde domneşte dragostea; dar o clipă de gândire ar dovedi oricărui om cu judecată şi cu experienţă că un astfel de plan este cu totul irealizabil în starea prezentă a inimilor oamenilor. Înclinaţia ar fi ca toţi să devină nişte trântori. Curând am avea o întrecere cine să lucreze mai puţin şi mai prost; şi societatea ar cădea degrabă în barbarie şi imoralitate, tinzând spre stingerea rapidă a speciei.

Dar unii îşi imaginează că comunismul este învăţat de Biblie şi ca atare trebuie să fie adevăratul remediu — remediul lui Dumnezeu. Pentru mulţi, acesta este cel mai puternic argument în favoarea lui. Este foarte comună presupunerea că acesta a fost instituit de Domnul nostru şi de apostoli, şi că de atunci încoace ar fi trebuit să fie regula şi practica printre creştini. De aceea prezentăm în cele ce urmează un articol din revista noastră, Turnul de Veghere, asupra acestui punct al subiectului:

„Aveau toate în comun”

„Toţi cei care credeau erau împreună şi aveau toate în comun. Îşi vindeau bunurile şi averile şi le împărţeau între toţi, după nevoile fiecăruia. Toţi împreună erau nelipsiţi de la templu în fiecare zi; şi frângând pâinea acasă, îşi luau hrana cu bucurie şi curăţie de inimă, lăudând pe Dumnezeu şi fiind plăcuţi înaintea întregului popor.” Fapt. 2:44-47.

Acesta era sentimentul spontan al Bisericii timpurii: egoismul a dat locul iubirii şi interesului general. Binecuvântată experienţă! Şi fără îndoială că un sentiment asemănător, mai mult sau mai puţin clar definit, vine în inima tuturor acelora care sunt cu adevărat convertiţi. La început când am înţeles dragostea şi mântuirea lui Dumnezeu, când ne-am predat complet Domnului şi ne-am dat seama de darurile Lui pentru noi, care aparţin nu numai vieţii de acum ci şi celei viitoare — am simţit o exuberanţă a bucuriei, care a găsit în fiecare peregrin spre Canaanul ceresc un frate sau o soră în ((475)) care am avut încredere, fiindcă erau înrudiţi cu Domnul şi aveau spiritul Lui; şi am fost dispuşi să tratăm cu toţi ca şi cum am trata cu Domnul şi să împărţim cu ei tot ce aveam ca şi cum am împărţi cu Răscumpărătorul nostru. Şi în multe cazuri am fost treziţi de un şoc aspru la faptul că nici noi, nici alţii nu suntem perfecţi în carne; şi că, indiferent cât de mult din spiritul Învăţătorului posedă acum poporul Său, ei „poartă această comoară în vasele de lut” ale slăbiciunii şi defecţiunii umane.

Apoi am aflat nu numai că trebuie să ţinem seama de slăbiciunile cărnii altor oameni, ci şi că slăbiciunile cărnii noastre necesită supraveghere constantă. Am aflat că deşi toţi au fost părtaşi decăderii lui Adam, nu toţi au decăzut la fel, sau exact în aceleaşi amănunte. Toţi au decăzut de la asemănarea cu Dumnezeu şi de la spiritul iubirii, la asemănarea cu Satan şi la spiritul egoismului; şi după cum iubirea are o varietate de moduri de a acţiona, tot aşa are şi egoismul. Prin urmare, egoismul care lucrează a produs într-unul o dorinţă după tihnă, lene, nepăsare; într-altul a produs energie, străduinţă după plăcerile acestei vieţi, mulţumire de sine etc.

Printre egoiştii activi, unii sunt mulţumiţi de ei înşişi atunci când strâng avere şi se spune despre ei, este bogat; alţii îşi satisfac egoismul căutând onoarea oamenilor; alţii în îmbrăcăminte, alţii în călătorii, alţii în desfrâu şi în cele mai josnice şi mai ordinare forme ale egoismului.

Fiecare conceput la viaţa nouă în Cristos, cu noul ei spirit de iubire, află că a început un conflict, lupte interioare şi exterioare; pentru că spiritul nou se luptă cu orice formă de egoism şi depravare care ne stăpânea înainte. Noua „gândire a lui Hristos”, ale cărei principii sunt dreptatea şi iubirea, se afirmă cu putere; şi îi reaminteşte voinţei că a consimţit şi s-a obligat la această schimbare. Dorinţele cărnii (dorinţele egoiste, oricare ar fi tendinţa lor), ajutate de influenţa exterioară a prietenilor, dispută şi discută chestiunea, insistând că nu trebuie luată nici o măsură radicală — că un astfel de curs ar fi nechibzuit, nebunesc, imposibil. Carnea insistă că vechiul curs nu poate fi schimbat, dar va fi de acord cu unele modificări şi să nu facă nimic atât de radical ca înainte.

((476))

Marea majoritate a poporului Domnului pare să fie de acord cu acest parteneriat, care de fapt este tot domnia egoismului. Dar alţii insistă ca spiritul sau mintea lui Cristos să aibă stăpânirea. Lupta care urmează este grea (Gal. 5:16, 17); dar voinţa nouă trebuie să cucerească, iar eul împreună cu egoismul lui, sau cu dorinţele lui depravate, să fie socotit mort. Col. 2:20; 3:3; Rom. 6:2-8.

Dar oare aceasta sfârşeşte lupta pentru totdeauna? Nu —

„Nu gândi că ai biruinţa
Şi nu-ţi înceta silinţa;
Lucrarea terminată nu-ţi va fi
Până când coroana ţi-o vei dobândi.”

O, da, noi trebuie să ne reînnoim zilnic lupta, să implorăm şi să primim ajutorul divin, ca să ne putem încheia cursul cu bucurie. Noi trebuie nu doar să ne cucerim eul, ci, aşa cum a făcut apostolul, trebuie să ne ţinem corpul în stăpânire (1 Cor. 9:27). Şi această experienţă a noastră, că trebuie să fim continuu în alertă împotriva spiritului egoismului şi să susţinem şi să promovăm în noi înşine spiritul iubirii, este experienţa tuturor acelora care „s-au îmbrăcat cu Hristos” şi au luat voinţa Lui ca să fie a lor. De aici vine temeiul remarcii apostolului: „De acum încolo nu mai cunoaştem pe nimeni îîn Cristosş după starea firească”. Noi îi cunoaştem pe cei în Cristos după spiritul lor nou, şi nu după carnea lor decăzută. Şi dacă uneori, sau întotdeauna într-o anumită măsură, îi vedem greşind, şi totuşi vedem dovezi că mintea cea nouă se luptă pentru supremaţie, în mod cuvenit suntem dispuşi să simpatizăm cu ei mai degrabă decât să-i mustrăm pentru micile neajunsuri; „luând seama la noi înşine, ca să nu fim ispitiţi şi noi

[de vechea noastră natură spre încălcarea unora dintre cerinţele legii desăvârşite ale iubirii]”.De aceea, sub „strâmtorarea de acum”, în timp ce fiecare trebuie, cât poate de mult, să-şi ţină corpul supus şi spiritul iubirii în control, judecata sănătoasă, precum şi experienţa şi Biblia ne spun că am face mai bine să nu complicăm lucrurile încercând planuri comuniste; ci fiecare să facă pentru picioarele sale cărări cât se poate de drepte, pentru ca ceea ce şchioapătă în carnea noastră decăzută să nu fie pe de-a-ntregul scos de pe cale, ci să fie vindecat.

((477))

(1) Judecata sănătoasă spune că dacă sfinţii care primesc ajutor divin au o luptă constantă pentru a menţine egoismul supus iubirii, o colonie sau o comunitate amestecată desigur nu va reuşi să se conducă după o lege cu totul străină spiritului majorităţii membrilor ei. Şi ar fi imposibil să se stabilească un comunism numai din sfinţi, pentru că noi nu putem citi inimile — numai „Domnul cunoaşte pe cei care sunt ai Săi”. Şi dacă o astfel de colonie de sfinţi ar putea fi formată, şi dacă aceasta ar prospera cu toate lucrurile în comun, tot felul de persoane rele ar căuta să le ia posesiunile sau să se împărtăşească din ele; şi dacă ar reuşi să excludă acele persoane, ele ar spune tot felul de lucruri rele împotriva lor; şi astfel, dacă ar rezista cumva, iniţiativa n-ar fi un succes real.

Unii sfinţi, precum şi mulţi din lume, sunt atât de căzuţi în nepăsare egoistă încât numai necesitatea îi va ajuta să nu fie „leneşi în activitate”, ci să fie „fierbinţi în duh, slujind Domnului”. Şi mulţi alţii sunt atât de ambiţioşi într-un mod egoist, încât au nevoie de loviturile eşecului şi împotrivirii ca să-i înmoaie şi să-i facă în stare să simpatizeze cu alţii, sau chiar să-i facă să trateze drept pe alţii. Pentru amândouă aceste clase „comunitatea” ar servi numai să împiedice învăţarea lecţiilor potrivite şi necesare.

Astfel de comunităţi, dacă ar fi lăsate să fie stăpânite de majoritate, ar coborî la nivelul majorităţii; pentru că minoritatea progresistă, activă, aflând că prin energie şi cumpătare nu se poate câştiga mai mult decât prin nepăsare şi lene, ar ajunge şi ea nepăsătoare şi indolentă. Dacă ar fi conduse de organizatori cu voinţă puternică, în calitate de Împuterniciţi şi Manageri ai vieţii, după un principiu paternal, rezultatul ar fi mai favorabil din punct de vedere financiar; dar masele, lipsite de responsabilitate personală, ar degenera în simple unelte şi sclavi ai Împuterniciţilor.

După judecata sănătoasă reiese deci că metoda individualismului, cu libertatea şi responsabilitatea ei, este cea mai bună pentru dezvoltarea fiinţelor inteligente; chiar dacă de multe ori ea poate produce greutăţi pentru toţi, şi uneori pentru mulţi.

Judecata sănătoasă poate vedea că dacă Împărăţia Milenară ar fi stabilită pe pământ, cu stăpânitorii divini făgăduiţi, susţinuţi de ((478)) înţelepciunea infailibilă şi de putere deplină pentru a o folosi, făcând din „judecată o linie şi din dreptate un fir cu plumb” şi stăpânind nu prin consensul majorităţii, ci prin judecată dreaptă, cum ar fi cu un „toiag de fier” — atunci comunismul ar putea reuşi; probabil că ar fi cea mai bună condiţie, şi dacă e aşa, aceasta va fi metoda aleasă de Împăratul împăraţilor. Dar noi aşteptăm aceasta; şi neavând puterea sau înţelepciunea să folosim o astfel de putere teocratică, spiritul unei minţi sănătoase aşteaptă pur şi simplu timpul Domnului, rugându-se între timp: „Vie Împărăţia Ta, facăse voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ”. Şi, după ce Împărăţia lui Cristos va fi adus pe toţi cei doritori înapoi la Dumnezeu şi la dreptate, şi va fi nimicit pe toţi cei nesupuşi, atunci, Iubirea fiind regula pământului aşa cum este a cerului, putem presupune că oamenii se vor împărtăşi în comun din binecuvântările pământului, aşa cum îngerii se împărtăşesc din darurile cerului.

(2) Experienţa dovedeşte eşecul metodelor comuniste în prezent. Au existat câteva astfel de comunităţi; şi rezultatul a fost întotdeauna un eşec. Comunitatea Oneida din New York a fost una al cărei eşec a fost recunoscut de mult. Alta, Societatea Armonia din Pennsylvania, a dezamăgit repede speranţele fondatorilor ei, pentru că atât de multă discordie domnea încât s-a dezbinat. Filiala cunoscută ca Economiţii, aşezată lângă Pittsburgh, Pennsylvania, a înflorit o vreme, într-un anumit fel, dar acum este foarte slabă; şi posesiunea proprietăţii ei este acum disputată în Societate şi în tribunale.

Acum încep alte comunităţi de tip comunist, care vor avea mult mai puţin succes decât acestea pentru că timpurile sunt diferite; independenţa este mai mare, respectul şi reverenţa sunt mai mici, majorităţile vor conduce şi fără conducători supraomeneşti eşecul va fi sigur. Conducătorii înţelepţi lumeşti îşi văd de ale lor, în vreme ce creştinii înţelepţi sunt ocupaţi în alte direcţii — ascultând porunca Domnului: „Duceţi-vă … şi predicaţi Evanghelia”.

(3) Biblia nu învaţă comunismul, ci învaţă individualismul iubitor, plin de consideraţie, cu excepţia comunismului din familie — fiecare familie acţionând ca o unitate, în care tatăl este capul, iar soţia una cu el, moştenitoare împreună cu el ((479)) a harului vieţii, partenera lui în fiecare bucurie şi beneficiu, precum şi în fiecare adversitate şi necaz.

Este adevărat, Dumnezeu a permis un aranjament comunist în Biserica primară, la care ne-am referit la începutul acestui articol; dar acesta se poate să fi fost cu scopul de a ne ilustra neînţelepciunea acestei metode; şi ca nu cumva unii, gândindu-se acum la acest plan, să tragă concluzia că apostolii n-au poruncit şi n-au organizat comunităţi din cauză că le-a lipsit înţelpciunea de a întocmi şi a duce la bun sfârşit astfel de metode; căci nu poate fi citat nici un cuvânt din partea Domnului nostru sau din partea apostolilor care să susţină principiile comuniste, dar multe pot fi citate care susţin contrariul.

Este adevărat, apostolul Petru (şi probabil şi alţi apostoli) a ştiut despre acel prim aranjament comunist şi a cooperat la el, chiar dacă n-a învăţat pe alţii acest sistem. S-a dedus de asemenea că moartea lui Anania şi a Safirei a fost un indiciu că predarea tuturor bunurilor credincioşilor era obligatorie; dar nu este aşa: păcatul lor a fost păcatul minciunii, după cum a declarat Petru recapitulând cazul. Fiindcă aveau bucata de pământ, n-ar fi fost nimic rău în a o păstra dacă au obţinut-o onest; şi chiar după ce au vândut-o nau făcut nici un rău: greşeala a fost în prezentarea falsă că suma de bani predată era tot ce aveau, când nu aceasta era tot ce aveau. Ei au încercat să-i înşele pe ceilalţi luând o parte din tot ce era al altora, fără ca ei să dea tot ce era al lor.

De fapt, comunitatea creştină din Ierusalim a fost un eşec. „Murmurau … pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la împărţirea ajutoarelor de toate zilele.” Deşi la inspecţia apostolică Biserica era curată, fără „neghină”, şi toţi aveau comoara spiritului nou sau „gândirea lui Hristos”, totuşi era clar că această comoară se afla doar în vase deformate şi strâmbe care nu puteau merge bine împreună.

Apostolii au aflat repede că lucrarea de conducere a comunităţii împiedica adevărata lor lucrare — propovăduirea Evangheliei. Aşa că au lăsat altora acele lucruri. Apostolul Pavel şi alţii călătoreau din cetate în cetate propovăduindu-L pe Cristos şi pe El răstignit; dar, după cum arată relatarea, ei n-au menţionat niciodată comunismul şi n-au organizat niciodată o comunitate; şi totuşi sf. ((480)) Pavel declară: „Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu”. Aceasta dovedeşte că comunismul nu este parte din Evanghelie, nici din planul lui Dumnezeu pentru acest veac.

Dimpotrivă, apostolul Pavel a îndemnat şi a învăţat Biserica să facă lucruri care ar fi fost imposibil să fie făcute în calitate de membri ai unei societăţi comuniste — fiecare „să poarte grijă de ai săi”; „în ziua întâi a săptămânii, fiecare să pună deoparte” bani pentru serviciul Domnului, după cum i-a favorizat Domnul; ca robii să asculte de stăpânii lor, făcând slujba cu bunăvoinţă îndoită dacă stăpânul ar fi şi frate în Cristos; şi cum ar trebui stăpânii săşi trateaze robii, ca unii care trebuie să dea şi ei socoteală marelui Stăpân, Cristos. 1 Tim. 5:8; 6:1; 1 Cor. 16:2; Efes. 6:5-9.

Domnul nostru Isus nu numai că n-a întemeiat o comunitate în timpul vieţii Sale, dar nici n-a învăţat vreodată că ar trebui întemeiat aşa ceva. Dimpotrivă, în pildele Sale El a învăţat că nu tuturor li s-a dat acelaşi număr de mine sau de talanţi, ci fiecare este un administrator şi trebuie în mod individual (nu colectiv, ca o comunitate) să-şi conducă propriile sale afaceri şi să dea propria sa socoteală (Mat. 25:14-28; Luca 19:12-24. Vezi şi Iacov 4:13, 15). Când a murit, Domnul nostru Şi-a încredinţat mama în grija ucenicului Său Ioan, şi relatarea lui Ioan (19:27) este: „Şi, din ceasul acela, ucenicul a luat-o la el acasă”. Prin urmare, Ioan avea o casă, tot aşa aveau şi Marta, Maria şi Lazăr. Dacă Domnul nostru ar fi întemeiat o comunitate, fără îndoială ar fi încredinţat-o pe mama Sa acestei comunităţi în loc să i-o încredinţeze lui Ioan.

Mai mult, formarea unei comunităţi de credincioşi este contrară scopului şi metodelor Veacului Evanghelic. Scopul acestui veac este de a-L mărturisi lumii pe Cristos şi astfel „să ia dintre neamuri un popor pentru Numele Său”; şi în acest scop toţi credincioşii sunt îndemnaţi să fie o lumină arzândă şi strălucitoare înaintea oamenilor — a lumii în general — şi nu numai unul înaintea celuilalt şi unul către altul. Aşadar, după ce a permis întemeierea primei comunităţi creştine, pentru a arăta că eşecul întemeierii comunităţilor în general n-a fost o neglijenţă, Domnul a defiinţat-o şi a împrăştiat pe credincioşi pretutindeni, ca să propovăduiască Evanghelia fiecărei creaturi. Citim: „În ziua aceea s-a pornit o mare prigonire împotriva ((481)) bisericii care era la Ierusalim. Şi toţi, în afară de apostoli, s-au împrăştiat prin ţinuturile Iudeii şi ale Samariei”, şi s-au dus pretutindeni ca să propovăduiască Evanghelia. Fapt. 8:1, 4; 11:19.

Şi acum lucrarea poporului lui Dumnezeu este să lumineze în calitate de lumini în mijlocul lumii, şi nu să se închidă în mănăstiri şi sihăstrii sau în comunităţi. Promisiunile Paradisului nu se vor realiza intrând în astfel de comunităţi. Dorinţa de a intra în astfel de „confederaţii” nu este decât spiritul general al zilelor noastre, împotriva căruia suntem preveniţi (Isa. 8:12). „Taci înaintea Domnului şi aşteaptă-L cu răbdare.” „Vegheaţi deci tot timpul şi rugaţi-vă ca să fiţi socotiţi vrednici să scăpaţi de toate acestea care se vor întâmpla şi să staţi în picioare înaintea Fiului Omului.” Luca 21:36.

Anarhia ca remediu

Anarhiştii doresc libertatea până la măsura lipsei de lege. Se pare că ei au ajuns la concluzia că toate metodele de cooperare umană s-au dovedit a fi un eşec, şi ei îşi propun să nimicească orice constrângeri de cooperare umană. Anarhia este aşadar exact opusul comunismului, deşi unii le confundă. În vreme ce comunismul ar nimici orice Individualism şi ar obliga întreaga lume să aibă parte egală, Anarhia ar nimici toate legile şi constrângerile sociale, astfel încât fiecare individ să poată face ceea ce-i place. Anarhismul este numai distructiv: după câte putem noi înţelege, nu are trăsături constructive. El consideră probabil că acum are pe mâini o sarcină suficientă în nimicirea lumii, iar bătălia sa în ceea ce priveşte reconstrucţia s-o lase mai bine pentru viitor.

Extrasele care urmează, dintr-o broşură de şaisprezece pagini publicată de anarhiştii londonezi şi distribuită la marea lor paradă din mai, ne dă o idee despre concepţiile lor sălbatice şi disperate:

„Credinţa că trebuie să existe undeva autoritate şi supunere la autoritate stă la rădăcina întregii noastre nefericiri. Ca remediu, noi sfătuim o luptă pe viaţă şi pe moarte contra oricărei autorităţi — autoritate fizică, aşa cum este întruchipată de Stat, sau doctrinară, rezultatul secolelor de ignoranţă şi ((482)) superstiţie, cum este religia, patriotismul, supunerea la legi, credinţa în utilitatea guvernării, supunerea faţă de bogaţi şi de cei în funcţie — pe scurt, o luptă împotriva tuturor şi a oricărei înşelătorii făcute să buimăcească şi să înrobească pe muncitori. Muncitorii trebuie neapărat să nimicească autoritatea: cei care beneficiază de pe urma ei în mod sigur n-o vor face. Patriotismul şi religia sunt sanctuare şi bastioane ale ticăloşilor; religia este cel mai mare blestem al rasei umane. Dar se vor găsi oameni care pângăresc nobilul cuvânt «muncă», combinându-l cu termenul dezgustător «biserică» în expresia «Biserica Muncii». La fel de bine s-ar putea vorbi despre «Poliţia Muncii».

Noi nu împărtăşim aceste vederi ale celor care cred că Statul poate fi convertit într-o instituţie benefică. Schimbarea ar fi tot atât de dificilă ca şi cum ai converti un lup în miel. Nici nu credem în centralizarea întregii producţii şi a consumului, spre care ţintesc socialiştii. Aceasta n-ar fi nimic altceva decât Statul din prezent sub o altă formă, cu autoritate crescută, o adevărată monstruozitate de tiranie şi robie.

Ceea ce doresc anarhiştii este libertate egală pentru toţi. Talentele şi înclinaţiile tuturor oamenilor diferă de la unul la altul. Fiecare ştie mai bine ce poate face el şi ce vrea el; legile şi reglementările sunt numai piedici, iar munca forţată nu este niciodată plăcută. În statul dorit de anarhişti, fiecare va face munca pe care o va agrea mai mult şi îşi va satisface nevoile din magazia comună aşa cum îi place mai mult”.

S-ar părea că până şi cea mai slabă judecată şi cea mai mică experienţă n-ar vedea în această propunere decât cea mai mare nebunie. În ea nu există nici un remediu, nici propus, nici aşteptat: nu este decât scrâşnirea din dinţi a celor lipsiţi de speranţă şi disperaţi; totuşi este extrema spre care sunt mânate mulţimile prin forţa împrejurărilor, stimulate de egoism.

Socialismul sau colectivismul ca remediu

Socialismul ca guvernare civilă propune asigurarea reconstrucţiei societăţii, creşterea bogăţiei şi o distribuire mai egală a produselor muncii prin proprietatea colectivă, publică a pământului şi a capitalului (altă bogăţie decât ((483)) proprietăţile imobiliare), şi conducerea tuturor industriilor de către public în mod colectiv. Deviza sa este: „Fiecăruia după faptele sale”.

Se deosebeşte de „naţionalism” prin aceea că nu-şi propune să răsplătească la fel pe toţi indivizii. Se deosebeşte de „comunism” prin aceea că nu susţine o comunitate de bunuri sau de proprietate. Astfel, după părerea noastră, acesta evită erorile ambelor şi ar fi o teorie foarte practică dacă ar putea fi introdusă treptat şi de către oameni înţelepţi, moderaţi, lipsiţi de egoism. Acest principiu a realizat deja mult la o scară mică în diferite localităţi. În multe oraşe din Statele Unite aprovizionarea cu apă, îmbunătăţirea străzilor, şcolile şi departamentele de pompieri şi de poliţie sunt conduse în acest mod, spre binele general. Dar Europa este înaintea noastră în aceste privinţe; căci multe din căile ferate şi telegrafele lor sunt conduse astfel. În Franţa, industria tutunului cu toate profiturile ei aparţine guvernului, poporului. În Rusia, industria băuturilor alcoolice a fost confiscată de guvern şi de acum încolo va fi condusă de acesta spre beneficiul public din punct de vedere financiar, şi se susţine că şi moral.

Următoarele statistici sunt din

„Edificarea socială”

de E. D. Babbitt, LL. D., de la College of Fine Forces, New Jersey:

„Şaizeci şi opt de guverne au în proprietate liniile lor de telegraf.

Cincizeci şi patru de guverne au în proprietate căile ferate în întregime sau în parte, în timp ce numai nouăsprezece nu au, printre care şi Statele Unite.

În Australia o persoană poate călători o mie de mile (la clasa întâi) de-a curmezişul ţării pentru 5,50 $, sau şase mile pentru 2 cenţi, iar muncitorii de la căile ferate sunt plătiţi pentru opt ore de muncă mai bine decât în Statele Unite pentru zece ore. Oare aceasta sărăceşte ţara? În Victoria, unde predomină aceste rate, venitul net pentru 1894 a fost suficient pentru a plăti taxele federale.

((484))

În Ungaria, unde căile ferate sunt în proprietatea statului, o persoană poate călători şase mile pentru un cent, şi de când guvernul a cumpărat căile ferate, salariile s-au dublat.

În Belgia, taxele de călătorie şi de transport au fost micşorate la jumătate şi salariile s-au dublat. Dar cu toate acestea, căile ferate aduc la guvern un venit anual de 4.000.000 $.

În Germania, administraţia guvernamentală a căilor ferate transportă o persoană patru mile pentru un cent, în vreme ce salariile angajaţilor sunt cu 120 de procente mai mari decât atunci când erau în proprietatea corporaţiilor. Sa dovedit falimentar un astfel de sistem? Nu. În timpul ultimilor zece ani profiturile nete au crescut cu 41 de procente. Anul trecut (1894), căile ferate au adus guvernului german un profit net de 25.000.000 $.

S-a estimat că deţinerea căilor ferate de către guvern ar scuti populaţia Statelor Unite de un miliard de dolari în bani şi ar da salarii mai bune angajaţilor, care atunci fără îndoială ar fi necesari 2.000.000 în loc de 700.000 câţi sunt în prezent.

Berlinul, în Germania, este numit cel mai curat, cel mai bine pavat şi cel mai bine administrat oraş din lume. Are în proprietate gazul, lumina electrică, uzinele de apă, liniile de tramvai, telefoanele şi chiar şi asigurarea împotriva incendiilor, şi scoate astfel un profit anual de 5.000.000 de mărci sau 1.250.000 $, peste toate cheltuielile. În acest oraş cetăţenii pot călători cinci mile de câte ori vreau pe zi, tot timpul anului, pentru 4,50 $, în timp ce două călătorii pe zi cu tramvaiul suspendat costă în New York 36,50 $.

D-nul F. G. R. Gordon a dat în The Twentieth Century statisticile cu privire la iluminatul unui număr de oraşe americane şi a aflat că preţul mediu al fiecărui arc electric pe an, dacă este sub control municipal, este de 52,125 $, în timp ce preţul mediu plătit de către diferite oraşe companiilor private este de 105,13 $ pe sursă de lumină anual, sau cu puţin mai mult decât dublul sumei plătite când este administrat de către oraşe.

Preţul mediu pentru telegrame în Statele Unite în 1891 a fost de 32,5 cenţi. În Germania, unde telegraful este în proprietatea ((485)) guvernului, trimiterea mesajelor de câte zece cuvinte în toată ţara costă cinci cenţi. Aici, din cauza distanţelor mai mari şi a preţurilor mai mari pentru muncă, ar trebui să plătim probabil de la cinci la douăzeci de cenţi, după distanţă. Avantajul remarcabil ca fiecare municipalitate să aibă sub control gazul, apa, cărbunele şi liniile de tramvai, a fost demonstrat de Birmingham, Glasgow şi alte oraşe din Marea Britanie”.

Până aici foarte bine, răspundem noi. Dar nici un om normal n-ar susţine totuşi că săracii Europei se bucură de binecuvântările milenare, chiar cu toate aceste teorii socialiste care sunt în acţiune în mijlocul lor. Nici un om bine informat nu va încerca să spună că clasele muncitoare din Europa sunt măcar pe aproape la acelaşi nivel cu muncitorii din Statele Unite în general. Acesta este totuşi Paradisul lor, şi chiar acum sunt formulate legi pentru a limita miile de oameni care doresc să vină să aibă parte de acest Paradis.

Dar în timp ce ne bucurăm de orice ameliorare a condiţiilor săracilor din Europa, să nu uităm că mişcarea de naţionalizare, cu excepţia Marii Britanii, rezultă nu dintr-o mai mare înţelepciune din partea oamenilor, nici din bunăvoinţă sau nepăsare din partea capitalului, ci dintr-o altă cauză care nu operează în Statele Unite — chiar de la guverne. Ele le-au luat pe acestea în stăpânire pentru a evita falimentul. Ele sunt sub cheltuieli uriaşe pentru a susţine armatele, marina, fortăreţele etc., şi trebuie să aibă o sursă de venit. Preţurile mici pentru călătorii sunt pentru a plăcea oamenilor şi pentru a încuraja afacerile; pentru că, dacă preţurile n-ar fi mici, cei mulţi care au salarii mici n-ar putea călători. Aşa cum este, vagoanele de categoria a patra din Germania sunt numai vagoane de marfă, fără nici un fel de scaune.

În lumina deplină a acestor fapte, să nu ne înşelăm presupunând că astfel de măsuri ar rezolva Problema Muncii, sau măcar ar uşura lucrurile pentru un timp mai lung de şase ani, şi aceasta doar în mică măsură.

Avem motive să credem că Socialismul va face un mare progres în următorii câţiva ani. Dar adesea nu va fi promovat ((486)) cu înţelepciune şi moderaţie: succesul va îmbăta pe unii dintre susţinătorii lui, iar eşecul va duce pe alţii la disperare, şi ca rezultat nerăbdarea va duce la nenorocire. Capitalismul şi monarhismul văd în Socialism un duşman, şi deja i se opun în măsura în care îndrăznesc, având în vedere opinia publică. Biserica nominală, deşi plină de neghină şi de spirit lumesc, rămâne un factor important în acest caz; pentru că ea reprezintă şi controlează în mare parte clasele de mijloc în ale căror mâini se află echilibrul puterii între clasele de sus şi cele de jos ale societăţii. Acestora Socialismul le-a fost prezentat până acum în mod considerabil într-o lumină falsă de către prietenii lui, care până acum au fost în general necredincioşi. Conducătorii, capitaliştii şi clerul, cu puţine excepţii, se vor repezi la primele extreme ale Socialismului ca să-l asalteze şi să-l stigmatizeze cu infamie, şi să-l sufoce temporar, încurajându-se cu argumentele ipocrite pe care propriul interes şi frica le vor sugera.

Noi nu putem decât să ne bucurăm văzând principiile echităţii puse în acţiune, chiar dacă numai temporar şi parţial. Şi toţi cei ale căror interese vor fi afectate de aceasta ar trebui să se străduiască să adopte o vedere largă şi să renunţe la o parte din avantajele personale pentru binele general.

Aşa cum am sugerat, mişcarea va fi zdrobită sub puterea unită a Bisericii, a Statului şi a Capitalului, şi mai târziu va duce la marea explozie a anarhiei, în care, aşa cum se arată în Scripturi, toate instituţiile actuale se vor prăbuşi — „un timp de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt popoarele”.

Dar chiar dacă Socialismul ar face în întregime ce ar vrea, s-ar dovedi a fi doar o alinare temporară, atâta timp cât egoismul este principiul conducător în inimile majorităţii oamenilor. Există „uneltitori înnăscuţi” care ar găsi repede mijloace de a lua pentru ei crema din activităţile şi compensaţiile publice; paraziţii structurii sociale s-ar înmulţi şi ar înflori, şi „grupurile de interes” ar fi pretutindeni. Atâta timp cât oamenii vor recunoaşte şi vor venera un principiu, ei se vor conforma lui mai mult sau mai puţin: de aceea, ((487)) Socialismul ar putea fi la început relativ curat şi reprezentanţii lui în funcţie ar putea fi slujitori credincioşi ai publicului pentru binele public. Dar numai să ajungă Socialismul popular, şi aceiaşi uneltitori şmecheri, egoişti, care acum i se împotrivesc, vor intra şi îl vor controla pentru propriile lor scopuri egoiste.

Comuniştii şi naţionaliştii văd că atât timp cât vor fi permise diferenţe de compensaţie, egoismul va denatura şi va perverti adevărul şi dreptatea; şi pentru a mulţumi mândria şi ambiţia, acesta va trece peste orice barieră împotriva sărăciei pe care oamenii ar putea-o ridica. Ca să rezolve această dificultate, ei merg la extremele nepractice pe care le prezintă pretenţiile lor — nepractice pentru că oamenii sunt păcătoşi, nu sfinţi; egoişti, nu iubitori.

Opinia lui Herbert Spencer asupra socialismului

D-nul Herbert Spencer, renumitul filosof şi economist englez, observând declaraţia că socialistul italian Ferri îi sprijină teoriile, a scris: „Afirmaţia că vreuna din vederile mele favorizează Socialismul îmi produce mare iritare. Cred că venirea Socialismului este cel mai mare dezastru pe care l-a cunoscut lumea vreodată”.

În timp ce marii gânditori sunt de acord că competiţia sau „individualismul” îşi are relele sale care cer remedii drastice, ei critică aspru înrobirea individului organizaţiei sociale: sau mai degrabă îngroparea întregii individualităţi în Socialism, ca fiind în cele din urmă un dezastru şi mai mare; deoarece va crea armate de funcţionari publici, va face guvernarea încă mai negociabilă decât în prezent, şi ca urmare va deschide calea mai mult decât oricând spre grupuri de interes şi corupţie generală.

Cele ce urmează, din Literary Digest (10 aug., 1895), au legătură cu subiectul în curs, arătând că principiile socialiste nu vor rezista decât dacă vor fi susţinute de un oarecare fel de forţă — atât de puternic este egoismul în toată omenirea:

((488))

„Două comunităţi socialiste”

„Două încercări practice ale socialismului atrag atenţia studenţilor economiei sociale de peste tot. În ambele cazuri promotorii iniţiali ai comunităţilor socialiste o duc destul de bine, în una din ele sunt chiar prosperi. Dar încercarea de a trăi la înălţimea învăţăturilor teoriilor socialiste a eşuat în ambele cazuri. Foştii comunişti s-au întors la metode care nu prea diferă de cele ale burghezilor din jurul lor. Cu ceva mai bine de doi ani în urmă, un partid al muncitorilor australieni, sătui de o viaţă de robi salariaţi uşurată numai de greutăţile unei inactivităţi forţate, au pornit spre Paraguay, unde au obţinut pământ potrivit pentru fermierii care nu au maşini mari la dispoziţie. Ei au numit proaspăta lor aşezare Noua Australie şi au sperat s-o transforme într-o Utopie pentru muncitori. Ministerul de Externe britanic, în ultimul raport oficial, dă o istorie scurtă a mişcării care a făcut pe mulţi oameni să schimbe Australia, «Eldorado-ul muncitorilor», cu America de Sud. Luăm cele ce urmează din raportul menţionat:

Scopurile coloniei au fost stabilite în constituţie, în care unul dintre articole sună după cum urmează: «Intenţia noastră este să formăm o comunitate în care întreaga muncă va fi spre beneficiul fiecărui membru şi în care va fi imposibil ca unul să tiranizeze pe altul. Datoria fiecărui individ va fi să privească bunăstarea comunităţii ca scopul său principal, asigurând astfel un nivel de confort, fericire şi educaţie care este imposibil întrun tip de societate unde nimeni nu este sigur că nu va muri de foame».

Acest ideal n-a fost realizat. Optzeci şi cinci de colonişti s-au săturat repede de restricţiile impuse asupra lor de majoritate şi au refuzat să se supună. Noi sosiri din Australia au completat pierderea produsă de această separare; dar noii-sosiţi, nemulţumiţi de liderul mişcării, şi-au ales un conducător propriu, aşa încât acum erau trei partide în colonie. Împărţirea egală a câştigului muncii lor i-a nemulţumit curând pe unii dintre muncitori, care, contrar regulilor socialiste, au cerut o parte proporţională cu munca pe care o făcuseră. Impunerea strictă a prohibiţiei a fost o altă cauză de nemulţumire, mai ales că încălcarea ei se pedepsea cu expulzarea fără şansa de a ((489)) recupera capitalul iniţial pus în întreprindere. Colonia era pe punctul de a se prăbuşi, când conducătorul de dinainte al mişcării a reuşit să fie numit judecător de către autorităţile paraguaiene, şi s-a înconjurat de o forţă poliţienească. Există speranţa ca această colonie să devină acum prosperă, dar s-a renunţat la reglementările socialiste.

Experienţa minerilor din Monthieux este cumva diferită. În cazul lor prosperitatea a făcut să fie puse deoparte teoriile socialiste. Gewerbe Zeitung, din Berlin, ne spune povestea lor după cum urmează:

«La Monthieux, lângă St. Etienne, există o mină care a fost părăsită de compania care o avea în proprietate cu doi ani în urmă, şi minerii au fost concediaţi. Deoarece nu erau şanse de angajare prin împrejurimi, muncitorii au cerut companiei să le dea lor mina, şi fiindcă proprietarii n-au crezut că mina poate deveni rentabilă, au acceptat. Minerii n-aveau maşini, dar au lucrat cu hotărâre şi au reuşit să găsească noi filoane. Au făcut eforturi aproape supraomeneşti şi au reuşit să economisească suficient din câştiguri ca să cumpere maşini, şi minele părăsite din Monthieux au devenit o sursă de bogăţie pentru noii proprietari. Foştii proprietari s-au străduit atunci să-şi recâştige proprietatea, dar au pierdut procesul, şi presa muncii n-a scăpat ocazia de a pune în contrast avariţia capitaliştilor şi nobleţea minerilor care au împărţit în mod egal câştigurile muncii lor. Minele din Monthieux au fost arătate ca un exemplu de triumf al colectivismului asupra exploatării capitalului privat.

Între timp minerii şi-au extins operaţiunile până când nau mai putut face toată munca fără ajutor. Au fost chemaţi şi alţi mineri şi s-au străduit să continue munca. Dar oamenii care preluaseră mina la început şi o făcuseră rentabilă au refuzat să împartă în mod egal cu cei nou-veniţi. Ei ştiau că bogăţia de sub picioarele lor fusese descoperită de ei cu eforturi aproape supraomeneşti; ei făcuseră, ca să zicem aşa, ceva din nimic, atunci de ce ar împărţi rezultatele muncii lor cu cei nou-veniţi, care de fapt lucraseră în tot acest timp, dar în altă parte? De ce le-ar da noilor tovarăşi de seceriş ceva ce ei nu semănaseră? Cei nou-veniţi ar trebui să fie ((490)) bine plătiţi, mai bine decât în alte mine, dar n-ar trebui să devină coproprietari. Şi când cei nou-veniţi au creat dezordine, muncitorii «capitalişti» au adus poliţia şi i-au dat afară din sala de consiliu».”

Naţionalismul ca remediu

Naţionalismul este o dezvoltare mai târzie a teoriei în privinţa socialismului. El pretinde că toate industriile trebuie conduse de naţiune, în baza obligaţiei comune de a lucra şi a garantării generale a mijloacelor de trai; toţi muncitorii să facă acelaşi volum de muncă şi să primească aceleaşi salarii.

Naţionaliştii pretind că:

„Federaţiile, trusturile şi sindicatele, de care se plâng oamenii în prezent, demonstrează posibilitatea realizării principiului nostru de bază în privinţa asocierii. Noi căutăm doar să împingem ceva mai departe acest principiu şi să facem ca toate industriile să funcţioneze în interesul tuturor, prin naţiune — prin poporul organizat — unitatea organică a întregului popor.

Sistemul industrial actual se dovedeşte greşit prin greşelile imense pe care le produce; se dovedeşte absurd prin risipa imensă de energie şi material care se admite că-l însoţeşte. Împotriva acestui sistem ridicăm protestul nostru; pentru abolirea sclaviei pe care el a produs-o şi vrea s-o continue, promitem eforturile noastre cele mai bune”.

Anumite puncte favorabile, comune ambelor, au fost menţionate de noi în mod favorabil sub titlul „Socialismul sau Colectivismul ca remediu”; totuşi, ca întreg, Naţionalismul nu poate fi practicat; obiecţiile la acesta fiind în general aceleaşi cu cele pe care le-am arătat mai înainte împotriva comunismului. Deşi Naţionalismul nu ameninţă, asemenea comunismului, în mod direct cu distrugerea familiei, tendinţa lui ar fi desigur în acea direcţie. Printre susţinătorii lui sunt multe minţi luminate, suflete filantropice, dintre care unii au ajutat, fără nădejdea vreunui avantaj personal, la fondarea coloniilor unde principiile ((491)) Naţionalismului urmau să se realizeze ca exemple publice. Unele dintre acestea au fost eşecuri totale, iar cele care practic au avut succes au fost forţate să ignore principiile naţionaliste când au avut de-a face cu lumea din afara coloniilor lor: şi, după cum s-ar putea aştepta, toate au avut destule frecuşuri interne. Dacă având „un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez” sfinţii lui Dumnezeu găsesc dificilă „păstrarea unirii Duhului în legătura păcii”, şi au nevoie să fie îndemnaţi să se îngăduie unii pe alţii în iubire, cum s-ar putea aştepta ca grupe amestecate, care nu pretind un astfel de spirit ca legătură, să reuşească în învingerea spiritului egoist al lumii, al cărnii şi al diavolului?

Pe acest plan naţionalist au început şi au eşuat câteva colonii în Statele Unite în ultimii câţiva ani. Unul dintre cele mai remarcabile eşecuri este cel cunoscut sub numele de Colonia Altruria, din California, fondată de Rev. E. B. Payne, în baza teoriei „Unu pentru toţi şi toţi pentru unu”. A avut multe avantaje asupra altor colonii prin aceea că şia ales membrii şi n-a acceptat toate soiurile. Mai mult, a avut ca formă de conducere Loja, cu un control foarte amănunţit. Fondatorul ei, arătând motivele eşecului în San Francisco Examiner din 10 decembrie 1896, a spus:

„Altruria n-a fost un eşec total; … noi am demonstrat că încrederea, bunăvoinţa şi sinceritatea — care au predominat un timp — au făcut o viaţă comunitară fericită, şi că, pe de altă parte, motivele de suspiciune, invidie şi egoism înrăiesc natura umană şi fac ca viaţa să nu aibă valoare. … N-am continuat să avem încredere şi să ne considerăm unul pe altul ca la început, ci am căzut înapoi în căile restului lumii”.

Ceea ce unii oameni demonstrează prin experienţă, alţii cunosc prin gândire inductivă, bazată pe cunoaşterea naturii umane. Oricine doreşte o lecţie despre zădărnicia speranţei venite din astfel de sursă atâta timp cât egoismul controlează inima oamenilor, îşi poate primi experienţa ieftin, stând câte o săptămână la trei sau patru „pensiuni” de clasa a doua.

((492))

Educaţia generală a mecanicilor ca remediu

În The Forum cu câţiva ani în urmă a apărut un articol de dnul Henry Holt, în care el s-a străduit să arate că educaţia ar trebui să fie în mare măsură industrială ca să-l facă potrivit pe un mecanic să poată schimba repede un loc de muncă cu altul — că el ar trebui „să înveţe o duzină” de meserii. Deşi aceasta ar putea ajuta pentru un timp câteva persoane, este clar că o astfel de măsură n-ar rezolva problema. Este destul de rău aşa cum este, când tencuitorii şi zidarii pot fi ocupaţi, în vreme ce pantofarii şi ţesătorii sunt fără lucru; dar care ar fi efectul dacă şi aceştia din urmă ar cunoaşte tencuitul şi zidăria? Ar creşte concurenţa în fiecare meserie dacă toţi şomerii ar putea concura pentru locurile de muncă ocupate. Domnul susmenţionat tratează bine două adevăruri cuprinzătoare, în privinţa cărora este necesară educaţia. El a spus:

„Adevărul mai simplu dintre acestea este inevitabil, chiar dacă este crud — necesitatea Selecţiei Naturale. Eu nu spun că este dreptate. Natura nu ştie nimic despre dreptate. Mecanismul ei continuă să funcţioneze necruţător într-un grup de condiţii grele, dar la urma urmei scoate din acele condiţii ceea ce vor da ele mai bun. Adevărat, ea a dezvoltat în noi inteligenţă ca să-i îndreptăm puţin cursul; şi folosind-o apare funcţia dreptăţii. Dar noi o putem îndrepta numai în canale potrivite propriilor ei curenţi; altfel suntem copleşiţi. Ei bine, nici una din căile naturii nu este mai largă şi mai clar marcată decât cea a Selecţiei Naturale, şi în exercitarea micilor noastre libertăţi şi alegeri nu suntem niciodată atât de înţelepţi ca şi atunci când ne aliniem ei — când, de exemplu, ridicăm un Lincoln din casa lui. Dar până acum suntem cu mult mai apţi să preferăm demagogul şi apoi să suferim. Socialismul propune să extindă pericolul acestei suferinţe la câmpul producţiei. Magnaţii industriei sunt aleşi acum doar prin selecţie naturală — cel puţin cu o foarte moderată abatere în acţiunea eredităţii, care se vindecă rapid: dacă fiul nu moşteneşte sănătatea, încetează curând să supravieţuiască. Dar cu libertatea crescândă a competiţiei şi cu facilităţile crescânde acordate ((493)) oamenilor capabili să poată împrumuta capital dacă nu au, este substanţial adevărat că industria este în prezent condusă de Selecţia Naturală. Pentru aceasta, socialistul propune să înlocuiască selecţia artificială, şi aceasta prin vot popular. O cunoaştere generală a superiorităţii căii Naturii ar vindeca această nebunie.

Celălalt adevăr atât de greu de împărtăşit clar, dar nu imposibil a se da o anumită concepţie despre el, este cel mai important. Este dificil, nu atât de mult pentru că necesită o anumită educaţie preliminară, cât pentru că dogma a luptat împotriva lui mii de ani şi încă mai luptă. Pentru cei mai mulţi care citesc acestea, fiecare din aceste afirmaţii li se va părea probabil ciudată, când adevărul este numit în expresia familiară — Domnia Universală a Legii. Totuşi există faptul că mulţimile de oameni care gândesc că cred în aceasta, se roagă zilnic să nu fie aşa — să se facă excepţii în cazurile lor. Oamenii în general — şi legiuitorii în general — într-o chestiune fiziologică ar trimite după doctor; sau într-o chestiune mecanică după inginer; sau în chimie după chimist; şi ar urma opinia lui cu credinţa unui copil; dar în economie nu vor alte opinii decât ale lor proprii. Habar n-au că astfel de chestiuni sunt, asemenea celor fizice, sub controlul legilor naturale — că, pentru a descoperi acele legi sau a le învăţa pe cele deja descoperite, se cere studiu deosebit; şi a merge contra lor, în ignoranţă, trebuie să aducă dezastru la fel de fatal ca şi în corupţie. …

Aşa că muncitorii au nevoie nu numai de instruire în şcolile de meserii şi în anumite fapte economice, ci şi de felul de instruire în ştiinţe şi istorie care să le dea o anumită concepţie despre Legea Naturală. Pe baza astfel dată, ar putea fi construită o anumită noţiune despre controlul ei în lumea socială şi în cea materială; precum şi o înţelegere că legea umană este zadarnică, sau mai rău, afară de cazul când prin studiu atent şi printr-un experiment precaut este făcută să se conformeze Legii Naturale. De aici vine credinţa că nici o lege omenească nu poate să-l facă pe cel necorespunzător să supravieţuiască, decât pe cheltuiala ((494)) altcuiva; şi că singura modalitate de a-l face în stare să supravieţuiască pe cont propriu este să-l facă sănătos”.

Da, este bine ca toţi să afle că aceste două legi controlează sistemul nostru social din prezent, şi că nu este în puterea omului să schimbe natura sau legile naturii; şi de aceea este imposibil ca el să facă mai mult decât să cârpească condiţiile sociale prezente şi temporar să le îmbunătăţească puţin. Legile noi şi mai de dorit, necesare societăţii perfecte, ideale, vor cere puteri supranaturale pentru introducerea lor. Învăţarea acestei lecţii va ajuta la aducerea „evlaviei însoţite de mulţumire” (în locul nemulţumirii care se agravează), în timp ce aşteptăm Împărăţia lui Dumnezeu şi ne rugăm: „Vie Împărăţia Ta; facăse voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ”.

Remediul taxei unice

Fără îndoială, fiindcă a văzut efectele Comunismului, Naţionalismului şi Socialismului, aşa cum sunt arătate mai sus, d-nul Henry George a întocmit un plan care are oarecare merit, cunoscut ca „Teoria Taxei Unice”. Se poate spune că acesta este reversul Socialismului în anumite privinţe. Este Individualism în multe aspecte importante. Lasă individul pe seama resurselor propriului său caracter, a propriilor sale eforturi şi mediu; decât că ar rezerva pentru fiecare un drept inalienabil de a folosi în comun aerul, apa şi pământul — ca binecuvântări comune ale Creatorului. Planul propune o foarte mică schimbare de la sistemul social actual. Pretinzând că inegalităţile actuale în privinţa averii, în măsura în care acestea sunt opresive şi dăunătoare, sunt cu totul rezultatele proprietăţii private asupra pământului, această teorie propune ca tot pământul să devină încă o dată proprietatea rasei lui Adam în ansamblu; şi pretinde că în acest fel relele sistemului nostru social din prezent se vor îndrepta rapid. Propune ca această redistribuire a pământului să fie îndeplinită, nu împărţindu-l proporţional în familia umană, ci considerându-l ca un ((495)) vast domeniu şi permiţându-i fiecărei persoane ca arendaş să folosească atât cât doreşte din ceea ce posedă acum, şi să se colecteze o taxă pentru pământ sau o chirie de la fiecare ocupant, proporţională cu valoarea pământului (afară de valoarea clădirilor sau a altor amenajări de pe el). Astfel, un lot neocupat ar fi evaluat la o chirie sau taxă la fel de mare ca şi un lot alăturat pe care s-a construit, şi un câmp nelucrat ca şi unul rodnic învecinat. Taxa astfel colectată ar constitui un fond pentru toate scopurile în vederea bunăstării generale — pentru şcoli, străzi, drumuri, apă etc., şi pentru guvernul local şi general; de aceea şi numele de teoria „Taxei Unice”.

Efectul ar fi desigur să se deschidă pentru o locuire reală mii de loturi intravilane şi terenuri virane ţinute acum pentru scopuri speculative; deoarece, toate taxele fiind contopite întruna, şi fiind desfiinţate taxele pe vite, maşini, afaceri şi amenajări de toate felurile, şi toate concentrate asupra pământului, ar face taxa pe pământ foarte importantă; gradată însă aşa încât să nu arate nici un favoritism, terenurile agricole sărace sau departe de mijloacele de transport fiind taxate proporţional mai puţin decât terenurile mai bune şi decât cele mai aproape de mijloacele de transport. Loturile intravilane ar fi la fel evaluate potrivit valorii, aşezării şi împrejurimilor luate în considerare.

O astfel de lege, făcută să devină operativă după zece ani de la adoptarea ei, ar avea ca efect imediat reducerea valorii proprietăţilor imobiliare, şi până la timpul când ar deveni operativă, milioane de acri şi mii de loturi intravilane ar fi la îndemâna oricui le-ar putea folosi şi ar putea plăti chiriile stabilite. D-nul Henry George a profitat de faptul că Papa Leon al XIII-lea a emis o enciclică privind Munca, pentru a publica o broşură ca răspuns, intitulată: „O scrisoare deschisă către Papa Leon al XIII-lea” etc. Deoarece aceasta conţine unele idei bune în privinţa subiectului nostru, şi pe lângă aceasta este încă o declaraţie a teoriei în discuţie, extragem pe larg următoarele:

((496))

Un extras din scrisoarea deschisă a d-lui Henry George către Papa Leon al XIII-lea, ca răspuns la ultima enciclică privind chestiunea complicată a muncii

„Nouă ni se pare că Sfinţiei Voastre îi scapă semnificaţia reală atunci când sugeraţi că Cristos, devenind fiul tâmplarului şi El Însuşi lucrând ca tâmplar, a arătat doar că «nu este nimic ruşinos în a-ţi câştiga pâinea prin muncă». A spune aceasta este aproape ca şi cum ai spune că prin faptul că n-a jefuit poporul, a arătat că în onestitate nu este nimic ruşinos. Dacă v-aţi gândi cât de adevărată este, într-o viziune oricât de largă, clasificarea tuturor oamenilor în muncitori, cerşetori şi hoţi, aţi înţelege că era imposibil din punct de vedere moral ca Cristos, în timpul şederii Sale pe pământ, să fie altceva decât un muncitor, deoarece Acela care a venit să împlinească legea trebuia prin faptă şi prin cuvânt să Se supună legii lui Dumnezeu privind munca.

Vedeţi cât de deplin şi de frumos a ilustrat viaţa lui Cristos pe pământ această lege. Intrând în viaţa noastră pământească în slăbiciunea copilăriei, aşa cum este stabilit că trebuie să intrăm cu toţii, El a preluat iubitor ceea ce se face în ordinea naturală, întreţinerea, asigurată prin muncă, pe care o generaţie o datorează urmaşilor ei imediaţi. Ajuns la maturitate, El Şi-a câştigat existenţa prin acea muncă obişnuită prin care majoritatea oamenilor trebuie să o câştige şi o câştigă. Apoi, trecând la o mai înaltă — la cea mai înaltă — sferă de muncă, El Şi-a câştigat existenţa învăţând pe alţii adevărurile morale şi spirituale, primind răsplata materială prin ofertele iubitoare ale ascultătorilor recunoscători şi nerefuzând parfumul scump cu care Maria I-a uns picioarele. Aşa că, atunci când Şi-a ales ucenicii, El nu S-a dus la proprietarii de pământ sau la alţi monopolişti care trăiau din munca altora, ci la muncitorii de rând. Şi când i-a chemat la o sferă de muncă mai înaltă şi i-a trimis să înveţe adevăruri morale şi spirituale, lea spus să ia, fără condescendenţă pe de o parte, sau în sensul înjosirii pe de altă parte, răsplata iubitoare a unei astfel de munci, spunându-le că „vrednic este lucrătorul de plata lui”, arătând astfel, ceea ce noi susţinem, că nu toată munca constă în ceea ce noi numim muncă manuală, dar că oricine ajută la ((497)) împlinirea vieţii materiale, intelectuale, morale sau spirituale este de asemenea un lucrător.*


*„Nu trebuie să fie uitat că cercetătorul, filosoful, profesorul, artistul, poetul, preotul, deşi nu sunt angajaţi în producerea bogăţiei, sunt nu numai angajaţi în producerea serviciilor şi a satisfacţiilor pentru care producerea bunurilor este doar un mijloc, dar prin dobândirea şi difuzarea cunoştinţei, prin stimularea puterilor mentale şi prin înălţarea simţului moral, pot face să crească mult capacitatea de a produce bogăţie. Pentru că omul nu trăieşte numai cu pâine. … Cel care prin efortul minţii sau al trupului adaugă la cantitatea de bogăţie plăcută, creşte cantitatea cunoştinţelor umane, sau dă vieţii umane un sens mai înalt şi o împlinire mai mare — acela este, în sensul larg al cuvântului, «un producător», «un muncitor», «un lucrător», şi în mod cinstit îşi câştigă o plată cinstită. Dar cel care fără să facă ceva pentru ca lumea să fie mai bogată, mai înţeleaptă, mai bună, mai fericită, trăieşte din truda altora — acesta, indiferent cu ce nume de onoare este numit, sau cu câtă pasiune preoţii lui Mamon îşi cădelniţează tămâia în faţa lui, nu este în ultimă analiză decât un cerşetor sau un hoţ.”


Susţinând că muncitorii, chiar muncitorii manuali obişnuiţi, sunt săraci din punct de vedere natural, ignoraţi faptul că munca este producătorul bogăţiei şi atribuiţi legii naturale a Creatorului o nedreptate care vine din încălcarea necuviincioasă de către om a intenţiei Sale binevoitoare. În starea cea mai simplă a meşteşugurilor este posibil, unde domneşte dreptatea, ca toţi oamenii sănătoşi să-şi câştige existenţa. Cu mijloacele mecanice de muncă ar fi posibil ca toţi să câştige mult mai mult. Şi astfel, spunând că sărăcia nu este o ruşine, transmiteţi o implicaţie neraţională. Pentru că sărăcia ar trebui să fie o ruşine, deoarece într-o stare de dreptate socială ea ar implica, acolo unde nu este impusă de condiţii potrivnice de neînlăturat, nechibzuinţă sau lene.

Compătimirea Sfinţiei Voastre pare îndreptată exclusiv către săraci, către muncitori. Ar trebui să fie aşa? Oare leneşii bogaţi nu trebuie şi ei deplânşi? După cuvântul Evangheliei, bogatul, mai degrabă decât săracul, are nevoie de milă. Şi pentru oricine care crede într-o viaţă viitoare, condiţia celui care se trezeşte să-şi afle îndrăgitele sale milioane lăsate în urma sa trebuie să pară vrednică de milă. Dar chiar şi în această viaţă, ce vrednici de milă sunt într-adevăr bogaţii. Răul nu constă în bogăţia propriu-zisă — în stăpânirea lucrurilor materiale; constă în posedarea bogăţiei în timp ce alţii sunt afundaţi în sărăcie; în ((498)) a fi ridicat deasupra contactului cu viaţa omenirii, de la munca şi străduinţele ei, de la speranţele şi temerile ei, şi mai presus de toate, de la iubirea care îndulceşte viaţa, şi de la blânda simpatie şi faptele generoase care întăresc credinţa în om şi încrederea în Dumnezeu. Gândiţi-vă la modul în care văd bogaţii latura mai slabă a naturii umane; cum sunt înconjuraţi de linguşitori şi paraziţi; cum găsesc imediat instrumente gata nu numai să le mulţumească impulsurile vicioase, dar şi să le trezească şi să le stimuleze; cum trebuie să fie tot timpul în alertă ca nu cumva să fie traşi pe sfoară; cât de adesea trebuie să suspecteze un motiv ascuns în spatele unei fapte amabile sau a unui cuvânt prietenos; cum, dacă încearcă să fie generoşi, sunt asaltaţi de cerşetori neruşinaţi şi de impostori uneltitori; cât de adesea sentimentele familiale au răcit faţă de ei, iar moartea lor este anticipată cu bucuria prost ascunsă în aşteptarea averii. Cel mai mare rău al sărăciei nu constă în lipsa lucrurilor materiale, ci în nedezvoltarea şi distorsionarea calităţilor mai înalte. Astfel, chiar dacă în alt mod, posedarea bogăţiei necâştigate de asemenea împiedică şi distorsionează ceea ce este mai nobil în om.

Poruncile lui Dumnezeu nu pot fi ocolite fără pericol de consecinţe. Dacă este porunca lui Dumnezeu ca omul să-şi câştige pâinea prin muncă, bogatul trândav trebuie să sufere. Şi suferă. Uitaţi-vă la vidul total din vieţile celor care trăiesc pentru plăcere; uitaţi-vă la viciile detestabile care se nasc într-o clasă care, înconjurată de sărăcie, este sătulă de bogăţie. Uitaţi-vă la teribila pedeapsă a plictiselii, despre care săracul ştie atât de puţin încât n-o poate înţelege; uitaţi-vă la pesimismul care creşte printre clasele bogate — care exclude pe Dumnezeu, care dispreţuieşte pe oameni, care consideră existenţa în sine un rău, şi temându-se de moarte tânjeşte totuşi după anihilare.

Când Cristos i-a spus tânărului bogat care-L căutase, să vândă tot ce are şi să dea săracilor, El nu Se gândea la săraci, ci la tânăr. Şi nu mă îndoiesc că printre bogaţi, şi mai ales printre bogaţii care s-au îmbogăţit prin propriile puteri, sunt mulţi care uneori, cel puţin, simt puternic nebunia bogăţiilor lor şi se tem de pericolele şi ispitele la care îşi expun copiii. Dar puterea obiceiului îndelungat, impulsurile mândriei, plăcerea de a face şi a deţine ceea ce pentru ei au devenit piese într-un joc de cărţi, aşteptările familiei care şia ((499)) asumat rolul drepturilor şi dificultatea reală pe care o întâmpină în a-şi folosi bine bogăţia, îi leagă de povara lor, asemenea unui măgar ostenit de povara lui, până când se prăbuşesc în prăpastia care limitează această viaţă.

Oamenii care sunt siguri că primesc mâncare atunci când au nevoie de ea, mănâncă doar ceea ce le dictează apetitul. Dar pentru triburile răzleţe care există până la marginea globului locuit, viaţa este fie o foamete fie un ospăţ. Îndurând foamea zile întregi, frica de ea îi face să înfulece ca anacondele atunci când reuşesc în căutarea vânatului. Şi astfel, ceea ce dă bogăţiei blestemul ei este ceea ce-i împinge pe oameni s-o caute, ceea ce o face atât de invidiată şi admirată — frica de lipsă. După cum bogaţii pe nedrept sunt corolarul săracilor pe nedrept, tot aşa şi însuşirea distrugătoare de suflet a bogăţiilor nu este decât reflexul lipsei care abrutizează şi degradează. Răul adevărat zace în nedreptatea din care izvorăşte atât posesiunea cât şi lipsa nenaturală.

Dar această nedreptate cu greu poate fi pusă în sarcina indivizilor sau claselor. Existenţa proprietăţii private asupra pământului este o mare greşeală socială de care suferă societatea în ansamblu, şi ale cărei victime sunt cei foarte bogaţi şi cei foarte săraci deopotrivă, chiar dacă sunt la extreme opuse. Văzând aceasta, nouă ni se pare ca o încălcare a carităţii creştine a vorbi despre bogaţi ca şi cum ei ca indivizi ar fi răspunzători de suferinţele săracilor. Totuşi, în timp ce faceţi aceasta, dumneavoastră insistaţi să nu se aducă atingere cauzei monstruoasei bogăţii şi degradantei sărăcii. Să luăm un om cu o umflătură care-l desfigurează şi care este periculoasă. Un medic ar scoate-o cu blândeţe, cu atenţie, dar cu fermitate. Un altul ar insista că nu trebuie scoasă, dar în acelaşi timp ar expune biata victimă urii şi ridicolului. Care are dreptate?

Căutând să restabilim pe toţi oamenii la drepturile lor egale şi naturale, noi nu căutăm beneficiul unei clase, ci al tuturor. Pentru că amândoi ştim prin credinţă şi vedem prin fapt că nedreptatea nu poate folosi nimănui şi că dreptatea trebuie să folosească tuturor.

Noi nu căutăm nici o «egalitate inutilă şi ridicolă». … Egalitatea pe care vrem s-o realizăm nu este egalitatea norocului, ci egalitatea oportunităţii naturale…

((500))

Şi luând pentru foloasele societăţii ceea ce vedem clar că în ordinea divină este marele fond destinat societăţii, nu vom percepe nici cea mai mică taxă de la posesorii bogăţiei, indiferent cât de bogaţi ar putea fi ei. Nu numai că socotim astfel de taxe o violare a dreptului de proprietate, dar vedem că în virtutea frumoasei adaptări la legile economice ale Creatorului este imposibil ca cineva să dobândească bogăţie în mod cinstit, fără ca în acelaşi timp să adauge la bogăţia lumii. …

Sfinţia Voastră dă un astfel de exemplu în Enciclică. Negând egalitatea dreptului la baza materială a vieţii şi fiind totuşi conştient că există dreptul de a trăi, susţineţi dreptul muncitorilor la un loc de muncă şi dreptul lor de a primi de la angajatori un anumit salariu nedefinit. Nu există astfel de drepturi. Nimeni nu are dreptul să ceară angajarea altuia, sau să ceară salarii mai mari decât este dispus celălalt să dea, sau în vreun fel să facă presiuni asupra altuia ca să-l facă să crească salariul împotriva voinţei sale. Nu poate fi mai bună justificare morală pentru astfel de cereri din partea muncitorilor către angajatori, decât ar fi ca angajatorii să ceară ca muncitorii să fie obligaţi să lucreze pentru ei când aceştia nu vreau şi să accepte salarii mai mici decât sunt dispuşi să primească. Orice astfel de justificare izvorăşte dintr-un rău anterior, privarea muncitorilor de drepturile lor naturale. …

Cristos l-a îndreptăţit pe David, care, împins de foame, a comis ceea ce în mod obişnuit era un sacrilegiu, luând din templu pâinile pentru punere înainte. Dar prin aceasta era departe de a spune că jefuirea templelor ar fi un mod potrivit de a-ţi câştiga existenţa.

Totuşi, în Enciclică, dumneavoastră lăudaţi aplicarea în relaţiile obişnuite ale vieţii, în condiţii normale, a principiilor care în etică trebuie să fie tolerate numai în condiţii excepţionale. Sunteţi mânat spre această susţinere a drepturilor false de negarea drepturilor adevărate. Dreptul natural pe care-l are fiecare om nu este acela de a cere loc de muncă sau salariu de la alt om; ci acela de a se angaja singur — acela de a recurge prin propria sa muncă la magazia inepuizabilă pe care Creatorul o are în pământul pregătit pentru toţi oamenii. Dacă acea magazie ar fi deschisă, aşa cum am deschide-o noi prin taxa unică, cererea naturală de muncă ar ţine pasul cu oferta, omul care ar vinde munca şi omul care ar cumpăra-o ar face schimb liber pentru avantaj reciproc, şi orice ((501)) pricină de dispută între muncitor şi angajator ar dispărea. Pentru că atunci, toţi fiind liberi să se angajeze, simpla ocazie de a munci ar înceta să fie un dar; şi fiindcă nimeni n-ar munci pentru altul, toate lucrurile fiind luate în considerare, pentru mai puţin decât ar putea el câştiga muncind pentru sine, salariile ar creşte obligatoriu la valoarea lor adevărată, şi relaţiile dintre muncitor şi angajator s-ar regla pe bază de interes reciproc şi de comun acord.

Acesta este singurul mod în care acestea pot fi reglementate în mod satisfăcător.

Sfinţia Voastră pare să presupună că există o anumită rată justă a salariilor pe care angajatorii ar trebui să fie dispuşi s-o plătească şi pe care muncitorii ar trebui să fie mulţumiţi s-o primească, şi pare să-şi închipuie că dacă aceasta ar fi asigurată s-ar pune capăt conflictului. Această rată la care evident vă gândiţi ar fi aceea care ar da muncitorilor un trai modest şi poate le-ar permite prin muncă grea şi economie strictă să pună ceva deoparte.

Dar cum poate fi fixată o rată justă a salariului fără „tocmeala pieţei”, mai mult decât poate fi fixat preţul just al porumbului sau al porcilor sau al vapoarelor sau al tablourilor? Şi oare reglementarea arbitrară într-un caz ca şi în celălalt nu controlează această interdependenţă care promovează în modul cel mai eficient ajustarea economică a forţelor de producţie? De ce să li se ceară cumpărătorilor forţei de muncă mai mult decât cumpărătorilor confortului să plătească preţuri mai mari decât sunt obligaţi să plătească pe o piaţă liberă? De ce să fie mulţumiţi vânzătorii forţei de muncă cu mai puţin decât pot obţine pe o piaţă liberă? De ce să fie mulţumiţi muncitorii cu o plată modestă când lumea este atât de bogată? De ce să fie satisfăcuţi cu o viaţă întreagă de trudă şi economie când lumea este atât de îmbelşugată? De ce să nu dorească şi ei să-şi satisfacă instinctele mai înalte, gusturile mai rafinate? De ce să fie mulţumiţi pentru totdeauna să călătorească la comun când alţii găsesc mai plăcută cabina?

Nici nu se vor mulţumi. Fermentul timpului nostru nu provine doar din faptul că muncitorii găsesc că este mai greu să trăiască la acelaşi nivel de confort. Se datoreşte de asemenea, şi poate chiar mai mult, creşterii dorinţei lor după un grad mai ridicat de confort. Această creştere a dorinţei trebuie să continue; pentru că muncitorii sunt oameni, iar omul este animalul nemulţumit.

((502))

El nu este bou, despre care se poate spune: atâta iarbă, atâtea cereale, atâta apă şi puţină sare, şi va fi mulţumit. Dimpotrivă, omul, cu cât primeşte mai mult, cu atâta râvneşte mai mult. Când are hrană destulă, doreşte hrană mai bună. Când obţine un adăpost, atunci doreşte unul mai comod şi mai cu gust. Când îi sunt satisfăcute nevoile animale, atunci se trezesc dorinţele mentale şi spirituale.

Această nemulţumire continuă se găseşte în natura omului — în acea natură mai nobilă care îl ridică mai sus de animale printr-o prăpastie atât de nemăsurată şi arată că a fost creat cu adevărat în asemănarea lui Dumnezeu. Nu poţi să i te împotriveşti, deoarece este motorul întregului progres. Ea este aceea care a înălţat domul Sf. Petru, iar pe pânza simplă, neînsufleţită, a făcut să strălucească chipul angelic al Madonei; ea este aceea care a comparat sori şi a analizat stele, şi a deschis, pagină după pagină, lucrările minunate ale inteligenţei creatoare; ea este aceea care a îngustat Atlanticul până la un feribot oceanic şi a dresat fulgerul ca să ne ducă mesajele până în cele mai îndepărtate ţări; ea este aceea care ne deschide posibilităţi alături de care tot ceea ce a realizat până acum civilizaţia noastră modernă pare neînsemnat. Nici nu poate fi reprimată decât degradând şi abrutizând pe oameni; reducând Europa la Asia.

De aceea, în afară de salariile care pot fi câştigate când toate restricţiile asupra muncii sunt îndepărtate, iar accesul la oportunităţile naturale asigurat în termeni egali pentru toţi, este imposibil a se fixa o cotă a salariilor care să fie socotită dreaptă, sau o cotă a salariilor care să-i poată împiedica pe muncitori să lupte pentru mai mult. Departe de a-i face pe muncitori mai mulţumiţi că li s-ar îmbunătăţi puţin starea, este sigur că i-ar face mai nemulţumiţi.

Nu cereţi dreptate când cereţi patronilor să plătească muncitorilor mai mult decât sunt obligaţi să plătească — mai mult decât altora pe care i-ar putea găsi să facă acea muncă. Dumneavoastră cereţi caritate. Pentru că surplusul pe carel dă astfel patronul bogat nu este în realitate salariu, este de fapt pomană.

Vorbind despre măsurile practice pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă pe care le sugerează Sfinţia Voastră, ((503)) n-am menţionat-o pe aceea pe care puneţi mare accent — caritatea. Dar în astfel de recomandări nu se află nimic practic ca tratament pentru sărăcie, şi nimeni nu le va considera astfel. Dacă ar fi posibil ca darea pomenilor să elimine sărăcia, n-ar mai fi sărăcie în creştinătate.

Caritatea este într-adevăr o virtute nobilă şi frumoasă, apreciată de om şi aprobată de Dumnezeu. Dar caritatea trebuie să fie zidită pe dreptate. Ea nu poate înlocui dreptatea.

Ceea ce este greşit în condiţia muncii din lumea creştină este faptul că munca este jefuită. Şi în timp ce dumneavoastră justificaţi continuarea acestui jaf, este inutil să îndemnaţi la caritate. A face astfel — a recomanda caritatea ca înlocuitor al dreptăţii, este într-adevăr ceva înrudit în esenţă cu acele erezii, condamnate de predecesorii dumneavoastră, care învăţau că Evanghelia a înlocuit legea şi că iubirea lui Dumnezeu i-a scutit pe oameni de obligaţii morale.

Tot ce poate face caritatea acolo unde există nedreptate este să îndulcească pe ici pe colo efectele nedreptăţii. Ea nu le poate vindeca. Şi nici chiar acest puţin pe care-l poate face ca să îndulcească efectele nedreptăţii nu este lipsit de rău. Pentru că ceea ce s-ar putea numi virtuţi secundare, suprapuse, ca în cazul acesta, lucrează spre rău acolo unde lipsesc virtuţile fundamentale sau primare. Astfel seriozitatea este o virtute şi hărnicia este o virtute. Dar un hoţ serios şi harnic este cu atât mai periculos. Astfel răbdarea este o virtute. Dar răbdarea sub rău înseamnă scuzarea răului. Astfel este o virtute a căuta cunoştinţa şi a te strădui să cultivi puterile mentale. Dar omul rău devine mai capabil de rău datorită inteligenţei sale. Despre diavoli ne gândim întotdeauna că sunt inteligenţi.

Şi astfel, această pseudocaritate care înlătură şi neagă dreptatea produce rău. Pe de o parte ea demoralizează pe primitorii ei, ultragiind demnitatea umană, pe care, aşa cum d-voastră spuneţi, «Dumnezeu Însuşi o tratează cu respect», şi transformă în cerşetori şi calici oameni care, pentru a deveni independenţi, cetăţeni respectabili, au nevoie numai de restituirea a ceea ce le-a dat Dumnezeu. Pe de altă parte acţionează ca un anestezic asupra conştiinţelor acelora care trăiesc din jefuirea semenilor, şi nutreşte acea înşelăciune morală şi mândrie spirituală ((504)) pe care fără îndoială a avut-o Cristos în minte atunci când a spus că este mai uşor pentru o cămilă să treacă prin urechea acului decât pentru un bogat să intre în împărăţia cerurilor. Pentru că ea îi face pe oameni, afundaţi în nedreptate şi folosindu-le banii şi influenţa ca să sprijine nedreptatea, să creadă că dând pomeni fac ceva mai mult decât ar fi datoria lor faţă de oameni şi merită să fie văzuţi bine de Dumnezeu, şi într-un sens vag să atribuie propriei lor bunătăţi ceea ce aparţine de fapt bunătăţii lui Dumnezeu. Pentru că, gândiţi-vă: Cine este Atotdătătorul? Cine este Cel care, aşa cum spuneţi d-voastră, «îi datorează omului o magazie care nu se epuizează niciodată» şi pe care «el o găseşte doar în inepuizabila fertilitate a pământului»? Nu este Dumnezeu? Şi prin urmare, când oamenii, privaţi de bunătatea lui Dumnezeu, sunt făcuţi dependenţi de bunătatea semenilor lor, nu sunt oare aceşti semeni, cum ar fi, puşi în locul lui Dumnezeu, să-şi ia cinstea pentru împlinirea obligaţiilor, cinste care, chiar dumneavoastră spuneţi, o datorează lui Dumnezeu?

Dar poate şi mai rău decât toate celelalte, este modul în care această substituire a cerinţelor clare ale dreptăţii cu îndemnurile neclare spre caritate deschide o cale uşoară pentru învăţătorii pretinşi ai religiei creştine din toate ramurile şi comuniunile, să împace pe Mamona în timp ce ei se conving pe ei înşişi că servesc lui Dumnezeu. …

Nu, Sfinţia Voastră, aşa cum credinţa fără fapte este moartă, deoarece omul nu-I poate da lui Dumnezeu ceea ce-I datorează în vreme ce refuză să le dea semenilor săi drepturile pe care le-au primit de la El, tot aşa caritatea, nesusţinută de dreptate, nu poate face nimic pentru a rezolva problema stării actuale a muncii. Chiar dacă bogaţii ar fi «să-şi împartă toată averea pentru hrana săracilor … şi şi-ar da trupul să fie ars», sărăcia ar continua atâta timp cât ar continua proprietatea asupra pământului.

Luaţi cazul unui om bogat din prezent care este sincer doritor să-şi dăruiască averea pentru a îmbunătăţi condiţia muncii. Ce poate face el?

Să-şi dea averea celor care au nevoie de ea? Ar putea ajuta pe unii care merită, dar nu va îmbunătăţi condiţiile generale. Şi împotriva binelui pe care l-ar putea face, ar fi pericolul de a face rău.

((505))

Să construiască biserici? La umbra bisericilor sărăcia macină, iar viciul care se naşte din ea creşte.

Să construiască şcoli şi colegii? Cu excepţia că poate duce pe oameni să vadă inechitatea proprietăţii private asupra pământului, creşterea educaţiei nu poate face nimic pentru muncitorii simpli, pentru că pe măsură ce educaţia se răspândeşte, plata pentru educaţie scade.

Să fondeze spitale? Ei bine, muncitorilor deja li se pare că există prea mulţi care caută de lucru, iar a salva şi a prelungi viaţa înseamnă a creşte presiunea.

Să construiască apartamente model? Dacă nu ieftineşte locuinţele nu face decât să îndepărteze clasa care ar vrea să beneficieze, iar dacă ieftineşte locuinţele aduce mai mulţi care caută lucru şi scad salariile.

Să înfiinţeze laboratoare, şcoli ştiinţifice, ateliere pentru experimente fizice? Nu face decât să stimuleze invenţiile şi descoperirile, chiar forţele care, acţionând asupra unei societăţi bazate pe proprietatea privată asupra pământului, zdrobesc munca aşa cum ar fi între două pietre de moară.

Să promoveze emigrarea din locurile unde salariile sunt mici spre locuri unde acestea sunt cu ceva mai mari? Dacă face acest lucru, chiar aceia pe care i-a ajutat prima dată să emigreze se vor întoarce curând asupra lui să-i ceară să oprească emigrarea, deoarece le reduce salariile.

Să renunţe la pământul pe care-l are, sau să refuze să ia chirie pentru el, sau să-l lase la chirie mai mică decât preţul pieţei? Va face pur şi simplu noi proprietari de pământ sau proprietari parţiali; i-ar putea îmbogăţi pe unii, dar n-ar face nimic pentru îmbunătăţirea condiţiei generale a muncii.

Sau amintindu-şi de acei cetăţeni preocupaţi de binele obştesc din timpurile clasice care au cheltuit mari sume pentru îmbunătăţirea oraşelor lor natale, să încerce să înfrumuseţeze oraşul lui natal sau pe cel care l-a adoptat? Să lărgească şi să îndrepte străzile înguste şi strâmbe, să construiască parcuri şi să înalţe fântâni, să deschidă linii de tramvai şi să aducă în el căi ferate, sau în vreun fel să facă frumos şi atractiv oraşul pe care şi l-a ales, şi care ar fi rezultatul? Oare cei care şi-au însuşit darul lui Dumnezeu nu-l vor lua şi pe al lui? Nu va urca valoarea ((506)) pământului, iar rezultatul net al binefacerilor sale nu va fi o creştere a chiriilor şi un dar pentru proprietarii de pământ? Ei bine, până şi simplul anunţ că urmează să facă astfel de lucruri va porni speculaţia şi va urca valoarea pământului în salturi.

Ce poate face atunci bogatul ca să îmbunătăţească condiţia muncii?

Nu poate face absolut nimic decât să-şi folosească puterea pentru abolirea marelui rău primar care-i jefuieşte pe oameni de dreptul lor prin naştere. Dreptatea lui Dumnezeu râde de încercările oamenilor de a pune orice altceva în locul lui”.

* * *

„Deşi în limite înguste sindicalismul promovează ideea intereselor mutuale şi adesea ajută la creşterea curajului şi la promovarea educaţiei politice, şi deşi a ajutat corpuri limitate de muncitori să-şi îmbunătăţească într-un fel starea şi să câştige timp să respire, ca să zicem aşa, totuşi acesta nu observă cauzele generale care determină condiţiile de muncă, şi se străduieşte pentru ridicarea doar a unei părţi mici din marele corp, prin mijloace care nu pot ajuta restul. Având drept scop limitarea competiţiei — limitarea dreptului la muncă, metodele lui sunt ca şi cele ale unei armate, care, chiar şi într-o cauză dreaptă sunt subversive pentru libertate şi predispuse la abuz, în timp ce arma lui, greva, este distructivă prin natura ei, atât pentru combatanţi cât şi pentru necombatanţi, fiind o formă de război pasiv. Ca să aplici principiul sindicatelor la toată industria, după cum visează unii să facă, ar însemna să subjugi oamenii unui sistem de castă.

Sau să luăm chiar astfel de măsuri moderate cum ar fi limitarea orelor de muncă şi a muncii femeilor şi copiilor. Ele sunt superficiale prin aceea că nu privesc mai departe de dorinţa bărbaţilor, a femeilor şi a copiilor mici de a lucra peste ceea ce prevede legea, şi că îşi propun să restrângă prin forţă exploatarea, în timp ce ignoră cu totul cauza ei, ghimpele sărăciei care obligă fiinţele umane la ea. Iar metodele prin care aceste restricţii trebuie să fie impuse înmulţesc oficialităţile, vin în opoziţie cu libertatea personală, tind spre corupţie şi sunt expuse abuzului.

Cât priveşte întreprinzătorul socialism, care este cu atât mai demn de onoare fiindcă are curajul propriilor convingeri, ar duce ((507)) aceste vicii la expresia lor deplină. Sărind la concluzii fără efortul de a descoperi cauzele, nu reuşeşte să vadă că opresiunea nu vine de la natura capitalului, ci de la răul care jefuieşte munca de capital despărţindu-l de pământ, şi care crează un capital fictiv care este de fapt monopol capitalizat. Nu vede că acelui capital i-ar fi imposibil să asuprească munca dacă munca ar avea acces la resursele naturale de producţie; că sistemul de salarizare în sine izvorăşte din înţelegerea mutuală, fiind o formă de cooperare în care una din părţi preferă un rezultat cert unuia probabil; şi că ceea ce el numeşte «legea de fier a salarizării» nu este legea naturală a salarizării, ci doar legea salarizării în acea stare nenaturală în care oamenii ajung să fie neajutoraţi, fiind privaţi de resursele necesare vieţii şi muncii. Nu vede că ceea ce ia drept rele ale competiţiei sunt de fapt relele competiţiei limitate — datorate unei competiţii unilaterale la care oamenii sunt obligaţi când sunt privaţi de pământ; în timp ce metodele lui, organizarea oamenilor în armate industriale, dirijarea şi controlul întregii producţii şi al întregului schimb de către birourile guvernamentale sau semiguvernamentale, ar însemna, dacă ar fi duse la expresia lor deplină, despotism egiptean.

Noi ne deosebim de socialişti în diagnosticarea răului, şi ne deosebim de ei şi în privinţa remediilor. Nu ne temem de capital, privindu-l ca sluga naturală a muncii; noi privim dobânda în sine ca naturală şi justă; nu vom pune limite acumulării, nici nu vom pune asupra bogaţilor o sarcină care să nu fie pusă în egală măsură asupra săracilor; nu vedem nici un rău în concurenţă, ci socotim că o concurenţă nelimitată este la fel de necesară pentru sănătatea organismului social şi industrial cum este libera circulaţie a sângelui pentru sănătatea organismului fizic — că este mijlocul prin care să se asigure cea mai deplină cooperare. Noi doar vom lua pentru comunitate ceea ce aparţine comunităţii; valoarea care i se atribuie pământului prin creşterea comunităţii; vom lăsa cu sfinţenie individului tot ce-i aparţine individului; şi, tratând monopolurile necesare ca funcţiuni ale statului, vom aboli orice restricţii şi prohibiţii, afară de cele cerute pentru sănătatea, siguranţa, moralitatea şi convenienţa publică.

Dar deosebirea fundamentală — deosebirea pe care eu cer Sfinţiei Voastre s-o remarce în special, este aceasta: ((508)) Socialismul în toate fazele lui priveşte relele civilizaţiei noastre ca avându-şi originea în nepotrivirea sau nearmonia relaţiilor naturale, care trebuie să fie organizate artificial sau îmbunătăţite. Ideea lui este că statului îi revine sarcina organizării în mod inteligent a relaţiilor industriale ale oamenilor; construirea, cum sar zice, a unei maşinării uriaşe ale cărei părţi complicate să lucreze împreună cum se cuvine sub conducerea inteligenţei umane. Acesta este motivul pentru care socialismul tinde spre ateism. Nevăzând ordinea şi simetria legii naturale, nu-L recunoaşte pe Dumnezeu.

Pe de altă parte, noi care ne autointitulăm Adepţii Taxei Unice (un nume care exprimă doar propunerile noastre practice) vedem în relaţiile sociale şi industriale ale oamenilor nu o maşină care necesită construire, ci un organism care are nevoie doar să fie lăsat să crească. Vedem în legile naturale, sociale şi industriale o armonie pe care o vedem în adaptările din corpul uman, şi este în aşa măsură în afara puterii de inteligenţă a omului să le ordoneze şi să le îndrume, cum este în afara inteligenţei omului să ordoneze şi să îndrume mişcările vitale ale organismului său. Vedem în aceste legi sociale şi industriale o relaţie atât de apropiată cu legea morală încât ele trebuie să vină de la acelaşi Autor, şi aceasta dovedeşte că legea morală este îndrumătorul sigur al omului, acolo unde inteligenţa lui s-ar rătăci şi ar apuca pe căi greşite. Astfel, în ceea ce ne priveşte, tot ce este necesar pentru remedierea relelor din timpul nostru este să se facă dreptate şi să se dea libertate. Acesta este motivul pentru care concepţiile noastre tind, ba mai mult, sunt de fapt singurele concepţii compatibile cu o credinţă fermă şi reverenţioasă în Dumnezeu, şi cu recunoaşterea legii Sale ca lege supremă pe care oamenii trebuie s-o urmeze dacă vreau să-şi asigure prosperitatea şi să evite nimicirea. Acesta este pentru noi motivul pentru care economia politică serveşte numai ca să arate adâncimea înţelepciunii din adevărurile simple pe care oamenii simpli le-au auzit de pe buzele Celui despre care s-a spus cu mirare: «Nu este acesta Tâmplarul din Nazaret»?

Şi fiindcă în ceea ce ne propunem — asigurarea pentru toţi oamenii a unor şanse naturale egale în exercitarea puterilor lor şi îndepărtarea tuturor restricţiilor legale în privinţa exercitării legitime a acestor puteri — vedem conformarea legii umane după legea morală, pe care o susţinem cu încredere, nu ((509)) numai pentru că acesta este remediul suficient pentru toate relele pe care d-voastră le înfăţişaţi atât de remarcabil, ci pentru că acesta este singurul remediu posibil.

Şi nici nu există altul. Organizarea omului este astfel, relaţiile lui cu lumea în care se găseşte sunt astfel — adică, legile neschimbătoare ale lui Dumnezeu sunt astfel — încât este peste puterea ingeniozităţii omeneşti să întocmească o cale prin care relele născute din nedreptatea care jefuieşte pe oameni de dreptul lor prin naştere să poată fi îndepărtată altfel decât făcând dreptate, deschizându-le tuturor darul pe care Dumnezeu l-a pregătit pentru toţi.

Deoarece omul poate trăi numai pe pământ şi din pământ, deoarece pământul este rezervorul materiei şi forţei din care este luat însuşi corpul omului, şi pe care trebuie să scoată tot ce poate el produce, nu înseamnă aceasta în mod evident că a da pământul în proprietatea unor oameni şi a le nega altora orice drept la el înseamnă a împărţi omenirea în bogaţi şi săraci, în privilegiaţi şi neajutoraţi? Nu înseamnă aceasta că acei care n-au drepturi de folosire a pământului pot trăi numai vânzându-şi puterea de muncă acelora care posedă pământul? Nu înseamnă aceasta că ceea ce socialiştii numesc «legea de fier a salarizării», ceea ce economiştii politici numesc «tendinţa spre minimum a salariilor», trebuie să ia de la masele fără pământ — muncitorii simpli, care de la ei înşişi nu au putere să-şi folosească munca — toate beneficiile oricărei posibile înaintări sau îmbunătăţiri care nu schimbă această împărţire nedreaptă a pământului? Deoarece, neavând nici o putere să se angajeze pe ei înşişi, ei trebuie, fie ca vânzători ai muncii fie ca arendaşi ai pământului, să concureze unul cu altul pentru permisiunea de a munci. Această concurenţă a oamenilor unul cu altul, excluşi de la magazia inepuizabilă a lui Dumnezeu, nu are nici o limită decât înfometarea, şi trebuie în cele din urmă să forţeze salariile până la cel mai jos punct, punctul la care viaţa poate fi doar menţinută şi reproducerea continuată.

Aceasta nu vrea să spună că toate salariile trebuie să scadă până la acel punct, ci că salariile acelui strat de muncitori, fără îndoială cel mai mare care au numai cunoştinţă, pregătire şi aptitudini obişnuite, trebuie să scadă astfel. Salariile claselor speciale, care sunt în afara competiţiei prin cunoştinţă ((510)) deosebită, pricepere sau alte cauze, pot rămâne deasupra acelui nivel obişnuit. Astfel, unde abilitatea de a citi şi a scrie este rară, posesiunea ei îi permite unui om să obţină salariu mai mare decât muncitorul obişnuit. Dar pe măsură ce răspândirea educaţiei generalizează abilitatea de a citi şi a scrie, acest avantaj se pierde. Deci, când o vocaţie cere pregătire sau calificare specială, sau este greu accesibilă prin restricţii artificiale, controlul concurenţei tinde să păstreze salariile la un nivel mai înalt. Dar pe măsură ce progresul invenţiei nu mai are nevoie de calificare specială, sau restricţiile artificiale sunt înlăturate, aceste salarii mai mari scad la nivelul obişnuit. Şi astfel, numai atâta timp cât astfel de calităţi ca hărnicia, chibzuiala şi cumpătarea sunt speciale, pot permite muncitorului obişnuit să-şi menţină o stare peste cea care permite doar supravieţuirea. Unde acestea devin generale, legea concurenţei trebuie să reducă la nivelul general câştigurile sau economiile de pe urma unor astfel de calităţi — nivel care, pământul fiind monopolizat şi munca neajutorată, poate fi numai urmat de punctul cel mai de jos, încetarea vieţii.

Sau, ca să spunem acelaşi lucru în alt mod: pământul fiind necesar vieţii şi muncii, proprietarii lui vor putea, în schimbul permisiunii de a-l folosi, să obţină de la muncitorii simpli tot ceea ce poate produce munca, în afară de suficient cât să le permită acelora dintre ei care sunt doriţi de proprietari şi celor dependenţi de ei să-şi menţină viaţa.

Astfel, unde proprietatea privată asupra pământului a divizat societatea în clasa proprietarilor de pământ şi a celor fără pământ, nu există nici o invenţie sau mijloc posibil de îmbunătăţire, fie ele industriale, sociale sau morale, care, atâta timp cât nu afectează proprietatea pământului, să poată împiedica sărăcia sau uşura condiţia generală a muncitorilor simpli. Căci, fie că efectul oricărei invenţii sau îmbunătăţiri este să crească ceea ce poate produce munca, sau să descrească ceea ce se cere pentru a sprijini pe muncitor, acesta, imediat ce devine general, poate duce numai la creşterea profitului proprietarilor de pământ, fără ca muncitorii simpli să aibă vreun beneficiu. În nici un caz nu pot cei care posedă doar puterea obişnuită de a munci, o putere cu totul nefolositoare fără mijloacele necesare muncii, să păstreze din câştigurile lor mai mult decât le este de ajuns ca să le permită să trăiască.

((511))

Cât de adevărat este acest lucru putem vedea din faptele de astăzi. În timpul nostru invenţia şi descoperirea au crescut enorm puterea productivă a muncii şi în acelaşi timp au redus mult costul multor lucruri necesare întreţinerii muncitorului. Aceste îmbunătăţiri au crescut undeva câştigurile muncitorului simplu? N-au mers beneficiile lor în principal la proprietarii de pământ — crescând enorm valoarea pământului?

Spun în principal, pentru că o parte din beneficiu a intrat în costul enormelor armate permanente şi al pregătirilor de război, în plătirea dobânzii pe marile datorii publice, şi în mare măsură mascat ca dobândă pe capital fictiv, către alţi proprietari de monopoluri afară de cel asupra pământului. Dar de îmbunătăţirile care ar elimina aceste pierderi n-ar beneficia munca; ele ar creşte pur şi simplu profiturile proprietarilor de pământ. Dacă toate armatele permanente şi tot ceea ce ţine de ele ar fi desfiinţate, dacă s-ar pune capăt tuturor monopolurilor afară de cel asupra pământului, dacă guvernele ar deveni modele de economie, dacă profiturile speculanţilor, ale intermediarilor, ale agenţilor de schimb de tot felul ar fi reţinute, dacă fiecare ar deveni atât de cinstit încât să nu mai fie necesare nici poliţist, nici tribunal, nici închisoare, şi nici o măsură împotriva necinstei n-ar fi de trebuinţă — rezultatul nu s-ar deosebi de cel care a urmat creşterii puterii de producţie.

Ba mai mult, chiar aceste binecuvântări n-ar aduce oare foametea pentru mulţi din cei care acum reuşesc să supravieţuiască? Nu este oare adevărat că dacă s-ar propune astăzi, ceea ce toţi creştinii ar trebui să ceară în rugăciune, dizolvarea completă a tuturor armatelor Europei, cele mai mari temeri ar fi stârnite de consecinţele aruncării atâtor şomeri pe piaţa muncii?

Explicaţia acestui paradox şi a altora asemănătoare care în timpul nostru produc nedumerire în toate părţile poate fi uşor văzută. Efectul tuturor invenţiilor şi mijloacelor care cresc puterea de producţie, care elimină risipa şi scutesc de efort, este diminuarea muncii necesare pentru un rezultat dat şi astfel economisirea forţei de muncă, aşa că noi vorbim despre acestea ca despre invenţii sau mijloace care economisesc forţa de muncă. Într-o stare naturală a societăţii unde drepturile tuturor la folosirea pământului sunt recunoscute, mijloacele pentru economisirea forţei de muncă ar putea merge oricât de departe se poate imagina, fără a diminua ((512)) cererea de oameni, deoarece în astfel de condiţii naturale cererea de oameni rezidă în propria lor plăcere de a trăi şi în instinctele puternice pe care Creatorul le-a sădit în pieptul omului. Dar în starea nenaturală a societăţii, în care masele de oameni sunt dezmoştenite de tot în afară de puterea de a munci, când ocazia de a munci le este dată de alţii, acolo cererea pentru ei devine pur şi simplu cerere pentru serviciile lor de către cei care deţin această oportunitate, şi omul însuşi devine o marfă. Aşadar, deşi efectul natural al mijloacelor de economisire a forţei de muncă este să crească salariile, totuşi în condiţia nenaturală pe care o crează proprietatea privată asupra pământului, efectul, chiar şi al acelor mijloace morale cum ar fi desfiinţarea armatelor şi recuperarea forţei de muncă cerute de acel viciu, este, prin diminuarea cererii comerciale, să scadă salariile şi să reducă pe muncitorii simpli la foamete sau pauperizare. Dacă invenţiile şi mijloacele pentru economisirea forţei de muncă ar putea fi duse până la abolirea necesităţii muncii, care ar fi rezultatul? N-ar fi acela că proprietarii de pământ ar putea să obţină toată bogăţia pe care o poate produce pământul şi n-ar avea deloc nevoie de muncitori, care ar trebui atunci fie să moară de foame, fie să trăiască ca întreţinuţi din mărinimia proprietarilor de pământ?

Astfel, atâta timp cât proprietatea privată asupra pământului continuă — atâta timp cât unii oameni sunt trataţi ca proprietari ai pământului, iar alţi oameni pot trăi din el numai prin îngăduinţa lor — înţelepciunea umană nu poate născoci nici un mijloc prin care relele stării noastre actuale să poată fi evitate”.

Această teorie a pământului liber (afară de taxele de pe el) este o teorie largă şi dreaptă pe care am dori s-o vedem pusă în aplicare imediat, chiar dacă noi personal n-am profita de ea. Fără îndoială s-ar dovedi o uşurare temporară pentru societate, deşi distrugerea valorii pământului ar crea un şoc tot atât de mare, dacă nu mai mare decât propunerile socialiste, afară de cazul că sar introduce treptat, aşa cum s-a sugerat mai sus, prin înştiinţare prealabilă. Ea s-ar combina imediat cu aspectele mai moderate ale Socialismului şi le-ar da o calitate mai durabilă; pentru că pământul, o sursă de bogăţie, fiind în mâinile tuturor oamenilor în astfel de condiţii, n-ar trebui niciodată ca oamenii sănătoşi, harnici să flămânzească: toţi ar putea cel puţin să producă suficient ((513)) ca să se hrănească. Deşi aceasta, credem noi, ar fi o măsură înţeleaptă şi dreaptă şi în acord cu legea divină, aşa cum a arătat foarte bine d-nul George, totuşi n-ar fi leacul universal pentru toate relele omenirii. Creaţia gemândă ar continua să geamă până când dreptatea şi adevărul ar fi pe deplin stabilite pe pământ şi toate inimile ar fi aduse în acord cu ele, iar egoismul ar continua să găsească ocazia să ia toată smântâna şi să lase lapte smântânit numai cât să fie destul pentru cele mai stricte necesităţi ale altora.

Ca dovadă că numai taxa unică pentru pământ nu va satisface exigenţele strâmtorării sociale şi financiare, nici nu va evita dezastrul care vine şi naufragiul social, cităm un exemplu de eşec vizibil al ei. India, de secole, a avut taxă unică, o taxă numai pe pământ — terenul fiind deţinut în comun şi lucrat sub controlul satului. Ca rezultat, aproape două treimi din populaţia ei sunt agricultori — o proporţie mai mare decât a oricărui alt popor din lume. Numai în ultimii ani a fost introdusă acolo de către englezi proprietatea privată asupra pământului, şi până acum numai pe o zonă foarte limitată. Despre oamenii din India se poate spune că sunt mulţumiţi şi tihniţi; dar cu siguranţă nu fiindcă sunt bogaţi şi aprovizionaţi cu lux şi comodităţi. Maşinile moderne revoluţionează rapid afacerile lor şi reduc deja slabele lor economii şi îi obligă să trăiască din mai puţin, sau să moară de foame. Am citat deja o bună autoritate care arată că masele sărace îşi pot permite numai arareori să mănânce chiar cea mai simplă mâncare ca să se sature. Vezi pagina 381.

Când admitem că propunerea taxei unice sau a pământului liber s-ar dovedi a fi numai un factor de uşurare temporară, aceasta este tot ce putem admite; deoarece dacă te împotriveşti egoismului într-o direcţie, va izbucni într-alta: nimic nu va folosi în mod eficient decât „inimi noi” şi „spirite drepte”; iar acestea nu le poate produce nici teoria Taxei Unice, nici vreo altă teorie umană.

Să presupunem, de exemplu, că oamenii ar avea pământul; ar fi o chestiune uşoară ca o combinaţie de capital să nu accepte să cumpere produsele agricole decât la propriile lor preţuri — abia suficient pentru a permite producătorilor să trăiască — şi pe de altă parte să controleze şi să fixeze preţuri mari la tot ce este necesar agricultorilor să cumpere — de la îngrăşăminte şi unelte agricole la îmbrăcămintea familiei sale şi la mobilarea casei.

((514))

Cu siguranţă că tocmai această stare de lucruri se apropie — Legea Cererii şi Ofertei operează prea încet ca să satisfacă astăzi lăcomia după bogăţie. Munca nu poate opri acţiunea acestei legi şi este presată atât de mecanizare cât şi de populaţia în creştere; dar Capitalul o poate contracara cel puţin parţial, formând Trusturi, Uniuni, Sindicate etc., controlând parţial sau total stocurile şi preţurile. Uniunea Cărbunelui este un exemplu.

Noi întrebăm, ce va putea face Taxa Unică împotriva acestui spirit al egoismului? Va fi neputincioasă!

Dar să presupunem că propunerea pământului liber şi a taxei unice ar urma să fie pusă în aplicare mâine; să presupunem că pământurile lucrate ar fi scutite de orice taxă; că fiecare fermă ar fi prevăzută cu o casă, un cal, o vacă, un plug şi alte necesităţi; să presupunem că aceasta ar înseamna dublarea ariei cultivate din prezent şi dublarea recoltelor actuale. S-ar asigura din belşug porumb, grâu şi legume ca hrană pentru cei sănătoşi şi chibzuiţi; dar marele surplus ar aduce un preţ atât de mic încât n-ar merita să-l trimită pe piaţă, decât în condiţii favorabile. Uneori este aşa chiar în condiţiile actuale: mii de buşeli de cartofi şi de varză fiind lăsate să putrezească, pentru că nu merită să te ocupi de ele. Primul an ar putea atrage de la oraşe la fermele mai sus menţionate mii de oameni puternici şi doritori, nerăbdători să lucreze: aceasta ar elibera piaţa muncii din oraşe şi ar ridica temporar salariile acelora care ar rămâne în oraşe, dar ar dura numai un an. Fermierii, aflând că nu-şi pot asigura din porumb şi din cartofi, direct sau prin schimb, îmbrăcămintea şi cele necesare într-o gospodărie, ar părăsi agricultura şi s-ar întoarce în oraşe şi ar concura cu dârzenie pentru orice ar putea obţine, care să le asigure mai mult decât simpla supravieţuire; pentru orice le-ar acorda o parte din comodităţile şi luxul vieţii.

Nu; pământul liber este bun pentru a preveni foametea, şi este o condiţie potrivită având în vedere faptul că bunul nostru Creator a dat pământul lui Adam şi familiei sale ca moştenire comună; şi ar fi de mare ajutor în greutăţile noastre actuale dacă toată lumea ar avea un Jubileu de restabilire a pământului şi de iertare a datoriilor la fiecare cincizeci de ani, aşa cum au ((515)) avut evreii. Dar astfel de lucruri ar fi numai paliative acum, aşa cum au fost şi pentru evrei şi cum sunt încă în India. Singurul leac adevărat este marele Jubileu antitipic, care va fi stabilit de către viitorul Împărat al pământului — Emanuel.

Alte speranţe şi temeri

Am urmărit în fugă principalele teorii propuse pentru îmbunătăţirea condiţiilor actuale, dar este evident că nici una din ele nu este potrivită pentru necesităţile cazului în speţă. În afară de acestea, există mulţi oameni care propovăduiesc şi se roagă necontenit în legătură cu ceea ce văd ei că este greşit, şi care vreau ca cineva să oprească mersul lumii, dar care nici nu văd, nici nu propun nimic ce ar imita măcar ceea ce este realizabil.

Dar în legătură cu aceasta să nu uităm să menţionăm unele suflete oneste dar în întregime nerealiste care îşi imaginează în zadar că bisericile, dacă ar fi trezite în legătură cu situaţia, ar putea evita catastrofa socială iminentă, ar putea revoluţiona societatea şi ar putea-o reaşeza pe baze noi şi mai bune. Ei spun: numai dacă bisericile ar putea fi trezite, ele ar putea cuceri lumea pentru Cristos şi ar putea stabili pe pământ o Împărăţie a lui Dumnezeu pe baza iubirii şi loialităţii faţă de Dumnezeu şi a iubirii egale faţă de semeni. Unii dintre ei chiar pretind că acesta, spiritul lui Cristos în biserici, ar fi a doua venire a lui Cristos.

Cât de imposibil de realizat este această teorie, nu prea trebuie arătat. Ceea ce consideră ei a fi puterea acesteia este de fapt slăbiciunea ei — numărul. Ei se uită la cifra de 300.000.000 de creştini şi spun: Ce putere! Noi ne uităm la aceleaşi cifre şi spunem: Ce slăbiciune!

Dacă acest număr mare ar fi sfinţi, mişcaţi şi stăpâniţi de iubire, ar exista într-adevăr forţă în spatele argumentului şi ar părea cu totul practic a spune că dacă aceştia ar fi treziţi în privinţa adevăratei situaţii, ar putea şi chiar ar revoluţiona imediat societatea. Dar, vai! „neghina” şi „pleava” predomină, iar clasa „grâului” este mică. După cum a spus ((516)) marele Păstor, turma Lui este numai o „turmă mică”, asemenea Învăţătorului lor, „fără faimă” sau influenţă, iar printre ei „nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales” (1 Cor. 1:26). „Ascultaţi, preaiubiţii mei fraţi: n-a ales Dumnezeu pe cei care sunt săraci faţă de lume, ca să fie bogaţi în credinţă şi moştenitori ai Împărăţiei pe care a făgăduito celor care Îl iubesc?” Iac. 2:5.

Nu, nu! Spiritul lui Cristos din turma Sa mică nu este suficient ca să le dea Împărăţia! Biserica n-a fost niciodată fără de aceia care au avut acest spirit. Cum a spus Domnul nostru înainte de a ne părăsi, că El va fi cu noi până la sfârşitul veacului, aşa s-a împlinit. Dar El a făgăduit şi aceea că, aşa cum a plecat (personal) la sfârşitul Veacului Iudeu, tot aşa va veni iarăşi (personal) la sfârşitul acestui veac. El ne-a asigurat că în timpul absenţei Sale toţi aceia care Îi vor fi credincioşi vor „fi persecutaţi” — că moştenitorii împreună cu El în Împărăţia Sa vor „suferi violenţă” până când El va veni iarăşi şi-i va primi la Sine. Atunci El le va răsplăti credincioşia şi suferinţele cu slavă, cinste şi nemurire, şi cu o parte la tronul Său şi la puterea Sa de a binecuvânta lumea cu un guvern drept şi cu cunoştinţa adevărului, şi în cele din urmă de a nimici pe făcătorii nelegiuirii dintre făcătorii dreptăţii. Pentru aceasta nu numai creaţia gemândă, dar şi noi, care avem cele dintâi roade ale spiritului (Rom. 8:23) trebuie să suspinăm şi să aşteptăm — timpul Tatălui şi felul de răsplată al Tatălui. El a arătat în mod clar că timpul pentru aceste binecuvântări este acum aproape, şi că ele vor fi introduse prin pedepsirea lumii cu un timp de strâmtorare îngrozitor, de care sfinţii, turma mică, vor scăpa fiind schimbaţi şi glorificaţi în Împărăţie.

Dar ca nu cumva unii să spună vreodată că avantajele bogăţiei şi educaţiei le-ar fi permis să cucerească lumea, Dumnezeu i-a dat bisericii nominale — „creştinătăţii” — tocmai aceste avantaje. Totuşi se pare că aceste oportunităţi operează invers, cultivând mândria, aerul de superioritate ((517)) şi necredinţa numită „critica radicală” — şi se va sfârşi prin naufragiul societăţii. „Când va veni Fiul Omului, va găsi El oare îunicaş credinţă pe pământ?”

Singura nădejde — „fericita noastră nădejde”

„Aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos.” „îNădejdeş pe care o avem ca o ancoră a sufletului, o nădejde tare şi neclintită.” „De aceea, încingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiţi treji şi puneţi-vă toată nădejdea în harul care vă va fi adus la descoperirea lui Isus Hristos.” Tit 2:13; Evr. 6:19; 1 Pet. 1:13.

Analizând această controversată chestiune a Cererii şi Ofertei care face atât de mult ca să împartă omenirea în două clase, bogaţii şi săracii, noi am evitat pe cât posibil criticarea aspră a ambelor părţi; crezând cu tărie, aşa cum ne-am străduit să arătăm, că aceste condiţii actuale sunt rezultatele legii organice a egoismului (rezultatul căderii adamice) care domină marea majoritate a familiei umane, bogaţi şi săraci deopotrivă. Aceste legi adânc înrădăcinate ale egoismului organic sunt detestate de un număr mic de oameni (în special de săraci) care, găsindu-L pe Cristos şi venind cu sinceritate sub spiritul şi sub legea Lui de iubire, ar lepăda bucuroşi tot egoismul, dar nu pot. Aceste legi îi presează adesea pe micii comercianţi şi antreprenori, precum şi pe angajaţi. Totuşi, atât de sigură este acţiunea lor, încât dacă astăzi ar muri toţi bogaţii şi bogăţia lor s-ar împărţi proporţional, aceste legi ar reproduce în câţiva ani chiar condiţiile de astăzi. Într-adevăr, mulţi dintre milionarii de astăzi au fost băieţi săraci. Şi orice sistem de legi pe care majoritatea oamenilor l-ar putea adopta, care i-ar priva pe oameni de oportunităţile exercitării înclinaţiilor spre acaparare şi egoism, ar stoarce viaţa de progres şi ar întoarce rapid civilizaţia înapoi la nechibzuinţă, indolenţă şi barbarie.

Singura speranţă pentru lume este Împărăţia Domnului nostru Isus Cristos — Împărăţia Milenară. Ea este remediul ((518)) de mult făgăduit al lui Dumnezeu, amânat până la timpul cuvenit, şi, slavă Domnului, acum aproape, chiar la uşă. Încă o dată situaţia extremă a omului va fi ocazia lui Dumnezeu — „Va veni dorinţa tuturor neamurilor”, la un punct când ingeniozitatea şi priceperea umană se vor fi epuizat căutând zadarnic ajutor. Într-adevăr, metoda divină ar părea să fie aceea de a învăţa lecţii mari în şcolile experienţei. Astfel evreii în mod direct (iar noi şi ceilalţi oameni în mod indirect) au fost învăţaţi de Legământul Legii lor marea lecţie că prin faptele Legii nici o fiinţă de carne (decăzută) n-ar putea fi îndreptăţită înaintea lui Dumnezeu. Astfel le-a indicat Domnul elevilor Săi spre Noul Legământ al Harului, mai bun, prin Cristos.

Timpul de necaz, „ziua răzbunării”, cu care se va încheia acest veac şi se va deschide Veacul Milenar, nu numai că va fi o răsplătire dreaptă pentru privilegiile folosite greşit, ci şi va lucra spre a umili aroganţa oamenilor şi ai face „săraci în duh”, şi gata pentru marile binecuvântări pe care Dumnezeu este gata să le reverse peste toată carnea (Ioel 2:28). Astfel El răneşte ca să vindece.

Dar unul care nu este familiar cu programul divin ar putea întreba: Cum poate fi stabilită Împărăţia lui Dumnezeu dacă toate aceste metode umane eşuează? Ce plan diferit propune ea? Dacă planul ei este menţionat în Cuvântul lui Dumnezeu, de ce oamenii n-o pot pune în aplicare imediat şi astfel să evite strâmtorarea?

Noi răspundem: Împărăţia lui Dumnezeu nu va fi stabilită prin votul poporului, nici prin votul aristocraţiei şi al stăpânitorilor. La timpul cuvenit, Cel „care are dreptul la ea”, Cel care a cumpărat-o cu sângele Său preţios, va „lua Împărăţia”. El „Îşi va lua puterea Sa cea mare şi va începe să împărăţească”. Va fi folosită forţa: „Le va păstori îpe naţiuniş cu un toiag de fier şi le va zdrobi ca pe nişte vase de lut” (Apoc. 2:27). El va „strânge popoarele, va aduna ((519)) împărăţiile, ca să-Şi verse … aprinderea mâniei Sale; căci tot pământul va fi mistuit de focul geloziei Sale. Atunci îdupă ce vor fi umilite şi pregătite să asculte şi să ia aminte la sfatul Luiş va da popoarelor buze curate, ca toţi să cheme Numele Domnului, ca să-I slujească într-un gând”. Ţef. 3:8, 9.

Nu numai că Împărăţia va fi stabilită prin forţă şi va fi o putere căreia omul nu i se va putea împotrivi, ci ea va şi continua astfel de-a lungul întregului Veac Milenar; deoarece întreaga domnie are ca scop specific învingerea vrăjmaşilor dreptăţii. „Căci trebuie ca El să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii Săi sub picioarele Sale.” „Vrăjmaşii lui vor linge ţărâna.” „Şi oricine nu va asculta înu se va supuneş de Prorocul acela îCristosul glorificat — Moise cel antitipicş, va fi nimicit din mijlocul poporului”, în Moartea a Doua.

Satan va fi legat — orice influenţă amăgitoare şi înşelătoare a lui va fi restrânsă — aşa încât răul nu-i va mai apărea omului ca bun, nici binele nu-i va apărea ca indezirabil, rău; adevărul nu-i va mai apărea omului neadevărat, nici minciunile nu vor fi făcute să pară adevărate. Apoc. 20:2.

Dar aşa cum s-a arătat până acum, domnia nu va fi doar o domnie a forţei; alături de forţă va fi ramura de măslin a milei şi păcii pentru toţi locuitorii lumii, care, atunci când judecăţile Domnului vor fi pe pământ, vor învăţa dreptatea (Isa. 26:9). Ochii orbiţi de păcat se vor deschide; şi lumea va vedea ce este corect şi greşit, ce este drept şi nedrept, într-o lumină foarte diferită de acum — o lumină „de şapte ori mai mare” (Isa. 30:26; 29:18-20). Ispitele exterioare ale prezentului vor fi înlăturate în mare măsură, relele nu vor fi nici autorizate nici permise: ci o pedeapsă sigură şi rapidă va cădea asupra răufăcătorilor, aplicată cu dreptate exactă de către judecătorii glorificaţi şi competenţi din acel timp, care vor avea şi compasiune faţă de cei slabi. 1 Cor. 6:2; Ps. 96:13; Fapt. 17:31.

((520))

Judecătorii nu vor judeca după auzul cu urechea, nici după văzul cu ochiul, ci vor exercita o judecată dreaptă (Isa. 11:3). Nu se va face nici o greşeală; nici o faptă rea nu va scăpa de dreapta ei răsplătire: chiar şi încercările de a comite nelegiuiri vor trebui să înceteze rapid în astfel de condiţii. Fiecare genunchi se va pleca (puterii atunci conducătoare) şi fiecare limbă va mărturisi (dreptatea acelui aranjament) (Fil. 2:10, 11). Apoi, probabil treptat în cazul multora, noua ordine de lucruri va începe să atragă inimile unora, şi ceea ce la început a fost ascultare prin forţă va deveni ascultare din iubire şi din apreciere a dreptăţii. Şi în cele din urmă toţi ceilalţi — toţi cei care s-au supus numai fiindcă au fost obligaţi prin forţă — vor fi îndepărtaţi în Moartea a Doua. Apoc. 20:7-9; Fapt. 3:23.

Domnia şi legea Iubirii vor fi astfel întărite; nu prin consensul majorităţii, ci contrar acestuia. Va fi întoarcerea civilizaţiei înapoi de la ideile ei republicane şi punerea omenirii temporar sub o guvernare autocrată — pentru o mie de ani. O astfel de putere autocrată ar fi îngrozitoare în mâinile unui conducător vicios sau incompetent; dar Dumnezeu ne eliberează de orice temere când ne informează că Dictatorul din acel veac va fi Prinţul Păcii, Domnul nostru Isus Cristos, care aşa de mult ţine la binele omului, încât Şi-a dat viaţa ca preţul nostru de răscumpărare, ca să poată avea autoritatea de a ne ridica din contaminarea păcatului şi a restabili la perfecţiune şi favoare divină pe toţi cei care vor accepta harul Său prin supunere faţă de Noul Legământ.

Devreme în Mileniu, tuturor le va deveni clar că acest curs pe care l-a schiţat Dumnezeu este singurul potrivit exigenţelor cazului lumii bolnave de păcat, egoiste. Întradevăr, unii văd deja că lumea are mare nevoie de un guvern puternic şi drept: ei încep să vadă tot mai mult că singurele persoane cărora li se poate încredinţa fără risc libertate absolută sunt aceia care au fost convertiţi complet — care au voinţă reînnoită, inimă reînnoită, spiritul lui Cristos.

((521))

Atitudinea potrivită pentru poporul Domnului

Dar unii ar putea întreba: Ce trebuie să facem noi cei care vedem aceste lucruri în adevărata lor lumină acum? Dacă avem pământ în plus, să-l dăm sau să-l abandonăm? Nu; aceasta n-ar sevi la nimic bun decât dacă l-aţi da unui vecin sărac care într-adevăr ar avea nevoie de el: şi apoi, dacă nu l-ar folosi bine, ar ajunge fără îndoială să vă acuze ca autorul nenorocului său.

Dacă suntem fermieri sau negustori sau manufacturieri, să încercăm să facem afaceri după regulile din Mileniu? Nu; deoarece, aşa cum s-a arătat deja, a face astfel ar aduce asupra voastră dezastru financiar, dăunător pentru creditorii voştri şi pentru cei care depind de voi, precum şi pentru angajaţii voştri.

Sugerăm că tot ce se poate face acum este să lăsăm ca moderaţia noastră să fie cunoscută de toţi: să evităm a zdrobi pe cineva; să plătim un salariu sau o parte rezonabilă din profituri, ori altfel să nu angajăm pe nimeni; să evităm necinstea de orice fel; „să urmărim ce este bine înaintea tuturor oamenilor”; să fim un exemplu de „evlavie însoţită de mulţumire”, şi întotdeauna prin cuvânt şi prin exemplu să descurajăm nu numai violenţa, ci chiar şi nemulţumirea; şi să căutăm să conducem pe cei osteniţi şi împovăraţi la Cristos şi la Cuvântul harului lui Dumnezeu — prin credinţă şi consacrare deplină. Iar dacă tu, prin harul lui Dumnezeu, ai fi administratorul unei bogăţii mai mari sau mai mici, n-o venera, nici nu căuta să vezi cât poţi aduna pentru ca moştenitorii să se certe pentru ea şi s-o întrebuinţeze greşit; ci foloseşte-o, potrivit legământului tău, în serviciul lui Dumnezeu şi sub îndrumarea Lui; amintindu-ţi că nu este a ta ca s-o păstrezi, nici so foloseşti pentru tine, ci este a lui Dumnezeu, încredinţată în grija ta spre a fi folosită în serviciu bucuros spre slava Împăratului nostru.

Ca sugestie pentru aplicarea practică a acestor remarci la afacerile vieţii, redăm în cele ce urmează o scrisoare trimisă de un cititor al revistei noastre bilunare, Turnul de ((522)) Veghere, şi răspunsul nostru la ea, aşa cum a fost publicat acolo. Ar putea fi de folos unora.

În lume dar nu din lume

Pennsylvania

Dragă frate: În ultima duminică la adunarea noastră am avut o învăţătură din Romani 12:1, şi printre multe gânduri scoase dintr-un subiect atât de bogat au fost câteva despre felul cum folosim timpul nostru consacrat. Eu sunt angajat în comerţul cu alimente; dar condiţia comerţului în general cere aproape „eternă vigilenţă” în prezent.

Întrebarea pe care mi-am pus-o de multe ori este: ar trebui eu, în calitate de consacrat, să depun astfel de eforturi pentru a face şi a menţine obiceiul aşa cum este necesar să fac acum? Scot săptămânal liste de preţuri, de multe ori oferind produse ca momeli la mai puţin decât costul real, şi dau multe „daruri” cu produse mai rentabile; nu fiindcă prefer acest fel de proceduri, ci pentru că toţi concurenţii mei fac la fel, şi, ca să-mi menţin afacerea şi traiul (deoarece nu sunt bogat), sunt obligat să procedez la fel.

Un alt aspect la care se poate obiecta în legătură cu acest fel de metode este că presează pe fratele meu mai slab din aceeaşi linie de afaceri. Cunosc pe mulţi dintre ei; unele sunt văduve care încearcă să trăiască cinstit vânzând bunuri: dar sunt obligat să-mi calc în picioare cele mai bune sentimente şi să „intru în acţiune” indiferent cui îi dăunează. Aceasta este o mărturisire tristă pentru unul care licitează pentru poziţia de a ajuta Domnului să ridice omenirea din prăpastia egoismului din care trebuie salvată în veacul despre care credem că este atât de aproape. Nu încerc să te fac să-mi justifici acţiunile în acestă chestiune, ci doresc opinia ta în privinţa cursului care ar fi de dorit pentru copiii declaraţi ai lui Dumnezeu angajaţi în afaceri în timpul prezent, când peştele cel mare îi mănâncă pe cei mici.

Al vostru în Cristos, ______

((523))

Ca răspuns: Condiţiile pe care le descrii sunt comune aproape tuturor formelor de afaceri şi predomină crescând peste tot în lumea civilizată. Este parte din „strâmtorarea” generală a timpurilor noastre. Creşterea capacităţii mecanice şi creşterea familiei umane contribuie deopotrivă la reducerea salariilor şi fac angajarea stabilă mai nesigură. Tot mai mulţi oameni caută să se implice în afaceri; iar concurenţa şi profiturile mici, în timp ce sunt folositoare pentru săraci, ucid din punct de vedere comercial magazinele mici şi preţurile mari. În consecinţă, magazinele mici şi fabricile mici dau locul celor mai mari care, datorită aranjamentelor mai bune şi mai economice, permit servire mai bună şi preţuri mai mici. Stocurile mai mari de produse proaspete la preţuri mai mici şi cu servire mai bună sunt spre avantajul general al publicului în comparaţie cu micile magazine de altădată cu produse stătute, cu preţuri mari şi cu servire neatentă; chiar dacă temporar nişte văduve sărace sau nişte oameni de treabă ar putea suferi din cauza neputinţei mentale, fizice sau financiare de a ţine pasul cu noua ordine de lucruri. Şi chiar şi aceştia, dacă ar putea adopta o vedere largă, binevoitoare asupra situaţiei, s-ar putea bucura de binele general, chiar dacă acesta impune o schimbare nefavorabilă în propriile lor afaceri. Ei ar putea să se bucure cu cei care beneficiază şi să aştepte cu răbdare venirea Împărăţiei care va face ca binecuvântările lui Dumnezeu să fie mai obişnuite pentru toţi decât în prezent. Dar numai de la cei care au „natura cea nouă” şi iubirea ei se poate aştepta să vadă lucrurile atât de neegoist. De aceea, concurenţa comercială din prezent nu este un rău neamestecat. Este una din marile lecţii care i se dau lumii ca un studiu pregătitor înainte de a intra în marele Veac Milenar, când afacerile lumii vor fi în mare parte, dacă nu în întregime, pe baze socialiste — nu pentru bogăţia sau avantajul individului, ci pentru bunăstarea generală.

Între timp însă, încordarea concurenţială egoistă creşte tot mai supărător pentru cei care au motivaţii nobile, generoase, fie ei creştini sau nu. Suntem bucuroşi să ((524)) observăm aprecierea ta asupra subiectului şi nemulţumirea ta faţă de condiţiile din prezent.

Sfatul nostru este să fii foarte atent, şi, dacă vezi altă ramură de afaceri mai puţin asaltată de concurenţă şi de aceea mai favorabilă, fă o schimbare. Dacă nu, sau până găseşti o afacere mai favorabilă sau condiţii mai favorabile, noi te sfătuim să continui acolo unde eşti şi să-ţi schimbi într-o anumită măsură felul de a proceda; adică, să împarţi lucrurile în mod egal între cele trei interese aflate în conflict — interesele tale, ale concurenţilor şi ale clienţilor sau ale vecinilor tăi. Dacă afacerea ta îţi acoperă cheltuielile şi îţi permite un profit rezonabil, străduieşte-te să te menţii acolo, dar nu o forţa în strădania de a deveni „bogat”; pentru că „cei care vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită, în cursă” (1 Tim. 6:9). Noi trebuie să evităm orice concurenţă necinstită sau asprime faţă de concurenţi şi orice prezentare în lumină falsă a produselor către clienţi. Dreptatea şi onestitatea trebuie păstrate atent cu orice preţ: apoi adaugă toată „cumpătarea” pe care o sugerează iubirea şi pe care o permit împrejurările, în favoarea concurentului tău.

Noi nu uităm porunca „Să nu te iei după mulţime ca să faci rău” (Exod. 23:2), nici nu sfătuim la vreun oricât de mic compromis cu nedreptatea. Întrebarea ta, socotim, nu este dacă poţi face nedreptate, ci dacă iubirea îţi permite să faci toate la câte nar obiecta dreptatea şi pe care le-ar aproba obiceiul. Inima lumească nu-şi face scrupule în legătură cu astfel de „fleacuri”: „noua natură” a ta, a cărei lege este iubirea, este cea care va prefera săşi vadă concurentul prosperând şi va dori să facă bine tuturor oamenilor după cum are ocazia — mai ales casei credinţei. Cultivă această „natură nouă” ascultând de legea ei de iubire în orice mod posibil. „Dacă este cu putinţă, atât cât depinde de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii” — tratându-i generos şi potrivit iubirii. Cel care este plin de spiritul iubirii nu se gândeşte ((525)) la rău faţă de concurentul său şi nu caută numai bunăstarea sa proprie, şi nu se va bucura de eşecul concurentului.

Greutatea este că lumea întreagă funcţionează pe baza depravată a egoismului, care este cu totul incompatibilă cu iubirea. La unii planul este mai înalt, iar la alţii mai jos: unii îşi limitează egoismul până la nivelul dreptăţii, alţii coboară în egoism până la nedreptate şi necinste, iar tendinţa este mereu în jos. „Creaţia Nouă” în Cristos nu trebuie să coboare niciodată sub dreptate şi onestitate, şi trebuie să caute, cât se poate, să se ridice deasupra celui mai înalt standard lumesc, spre iubirea perfectă. Faptul că interesele cumpărătorului şi cele ale vânzătorului sunt mereu în conflict este greşeala sistemului concurenţial din prezent. Nici o putere nu poate corecta, controla şi schimba toate acestea, decât singura putere pe care a promis-o Dumnezeu — Împărăţia Milenară, care va aplica regula iubirii şi va elibera de slăbiciunile şi legăturile egoismului pe toţi aceia care, atunci când vor vedea şi vor cunoaşte calea mai bună, vor accepta ajutorul prevăzut atunci.

* * *

Am văzut că sub legea socială din prezent este inevitabilă, fie strivirea maselor de oameni în mocirlă, ca robi ai bogăţiei şi ai intelectului, fie prăbuşirea ordinii sociale actuale sub domnia anarhiei, şi am văzut declaraţia scripturală că va fi cea de-a doua; şi că aceasta va aduce o îngrozitoare răsplătire asupra tuturor oamenilor, bogaţi şi săraci, învăţaţi şi ignoranţi, şi prin demonstraţie reală va arăta oamenilor nebunia egoismului şi-i va ajuta în viitor să aprecieze înţelepciunea legii de iubire a lui Dumnezeu; şi că „marea strâmtorare” va învăţa pe toţi o lecţie înfricoşătoare, dar în cele din urmă folositoare. De aceea suntem pregătiţi să examinăm în capitolul nostru următor ce au de spus Scripturile despre căderea „Babilonului” — „creştinătatea” — în marea luptă cu care se va încheia acest veac.

((526))

Deoarece am examinat nereuşita creştinătăţii în a adopta spiritul învăţăturilor lui Cristos, şi am văzut cum cunoştinţa şi libertatea dobândite din învăţăturile Sale au fost amestecate cu spiritul răului, al egoismului, şi cum din prevestirile actuale înţelegem apropierea sigură a catastrofei îngrozitoare — anarhia şi orice lucrare rea — vedem dreptatea permiterii ei şi citim în ea legea divină a răsplătirii. Şi deşi deplângem relele care atrag răsplătirea, totuşi înţelegând necesitatea şi dreptatea ei şi aflând de asemenea scopurile îndurării care vor fi atinse tocmai prin aceste mijloace, inimile noastre exclamă: „Mari şi minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule, Atotputernice! Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor!” Apoc. 15:3.

* * *

Aşteaptă dimineaţa — negreşit va veni
La fel de sigur cum noaptea arată că se va sfârşi;
Ochii dornici de lumină se vor strânge-n fine
De strălucirea razei care vine.
Privirea lor de lacrimi nu va fi oprită,
Ca întunericul de frică şi de spaimă să-l străbată,
Ci-n roua înmiresmată şi-n raza dimineţii fiind scăldată,
Peste întunericul topit zâmbi-va încântată.

Aşteaptă dimineaţa, o, tu copil lovit,
Dispreţuit, biciuit, persecutat, batjocorit,
Însetat şi flămând, de nimeni mângâiat,
Cu spinii împletiţi ai agoniei încununat —
Fără nici cea mai slabă lucire de soare,
Care prin densul infinit al tristeţii să te conducă afară.
Aşteaptă dimineaţa — negreşit va veni,
La fel de sigur cum noaptea arată că se va sfârşi.”

James Whithcomb Riley

Bătălia Armaghedonului

Bătălia Armaghedonului – Studiul XI

Bătălia Armaghedonului

Necazul care se apropie, simbolizat de profeţi în diferite moduri — Simbolizat prin căderea lui Israel, în 70 d. Cr., şi prin Revoluţia Franceză — Caracterul lui general şi întinderea lui — Marea oştire a Domnului — „Popoarele cele mai rele” — „Timpul de necaz pentru Iacov” — Eliberarea lui — Încurcătura lui Gog şi Magog

„«Căci iată, în cetatea peste care se cheamă Numele Meu

[„creştinătatea” — „Babilonul”] … voi chema sabia peste toţi locuitorii pământului», zice Domnul oştirilor…«Domnul va răcni de sus; din Locaşul Lui cel sfânt va face să-I răsune glasul; va răcni împotriva locului păşunii Lui [nominale, creştinătatea]; va striga, ca cei care calcă strugurii, împotriva tuturor locuitorilor pământului.Vuietul ajunge până la marginea pământului; căci Domnul Se ceartă cu popoarele, intră la judecată împotriva oricărei făpturi şi dă pe cei răi pradă săbiei», zice Domnul.Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: «Iată nenorocirea merge din popor în popor şi o mare furtună se ridică de la marginile pământului. Cei pe care-i va ucide Domnul în ziua aceea vor fi întinşi de la un capăt al pământului până la celălalt; nu vor fi nici jeliţi, nici adunaţi, nici îngropaţi, ci vor fi un gunoi pe faţa pământului».” Ier. 25:29-38.

ATÂT DE COMPLEX şi de deosebit va fi conflictul acestei Zile de Răzbunare, încât un singur simbol nu l-ar putea descrie. În consecinţă, în Scripturi sunt folosite multe simboluri puternice, cum ar fi bătălia, cutremurul, focul, furtuna, vijelia şi potopul.

Este „Războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic”, când El va aduna neamurile şi va strânge ((528)) împărăţiile ca să-Şi verse peste ele indignarea, toată aprinderea mâniei Lui; pentru că Domnul Însuşi adună oştirile bătăliei. Apoc. 16:14; Ţef. 3:8; Isa. 13:4.

Este „un mare cutremur de pământ, aşa de tare cum, de când este omul pe pământ, n-a fost un cutremur aşa de mare”, care va „clătina … nu numai pământul, ci şi cerul”. Apoc. 16:18; Evr. 12:26.

Este „aprinderea mâniei lui Iehova, care va mistui tot pământul”. Atât cerurile actuale (puterile eclesiastice ale creştinătăţii) cât şi pământul (organizarea socială sub influenţa bisericii şi a statului) sunt păstrate pentru focul din această zi de judecată. „Cerurile vor trece cu zgomot şuierător, iar elementele [eclesiasticismului actual] aprinse de mare căldură se vor topi şi pământul [societatea], cu toate lucrările de pe el, vor fi arse. … Cerurile aprinse vor fi distruse.” Toţi cei mândri şi toţi cei ce fac rău vor fi ca miriştea, şi acest foc îi va arde. Nu le va lăsa nici rădăcină, nici ramură. Ţef. 3:8; 2 Pet. 3:10, 12; Mal. 4:1.

Domnul umblă în furtună şi în vârtej.” „Cine poate sta înaintea indignării Lui? Şi cine poate îndura mânia Lui aprinsă?” Naum 1:3, 6, 7.

„Iată, Domnul are un om tare şi puternic, ca o furtună de piatră, ca o vijelie distrugătoare, ca o rupere de nori cu mari şuvoaie de ape, care doboară cu putere la pământ cununa îngâmfată.” „El mustră marea şi o preface în uscat, face să sece toate râurile. … Munţii se clatină înaintea Lui şi dealurile se topesc; pământul [simboluri ale întregii ordini actuale de lucruri] se cutremură de prezenţa Lui, lumea şi toţi locuitorii ei. … Dar cu nişte valuri ce se varsă peste mal, va pune capăt cetăţii … şi întunericul va urmări pe vrăjmaşii Lui.” Isa. 28:2; Naum 1:4, 5, 8.

Că acestea nu vor fi inundaţii şi incendii literale care să distrugă planeta noastră, Pământul şi populaţia lui, este ((529)) evident din afirmaţia (simbolică) că ordinea actuală de lucruri, când va fi distrusă, va fi urmată de o ordine nouă — „ceruri noi [eclesiasticism, Biserica glorificată a lui Dumnezeu] şi un pământ nou [societatea omenească reorganizată sub Împărăţia lui Dumnezeu pe baza iubirii, în locul egoismului]”. Referindu-Se la acea ordine nouă de lucruri după ce focul retributiv al răzbunării lui Dumnezeu va fi mistuit relele actuale, Dumnezeu spune prin profet: „Atunci voi da popoarelor buze curate [adevărulş], ca toţi să cheme Numele Domnului, ca să-I slujească într-un gând”. Ţef. 3:9.

Două tipuri remarcabile ale catastrofei iminente

Dar, fiindcă aceste diferite descrieri nu sunt literale ci simbolice, nimeni să nu tragă concluzia că ele ar putea reprezenta prin urmare numai o luptă de cuvinte, un tremur de frică, sau o furtună măruntă a patimii umane. Pentru că, deşi controversa şi cuvintele de mânie şi certurile vor fi şi sunt printre armele folosite în această luptă, în special la începutul ei, totuşi ea nu se va sfârşi cu acestea. Fiecare detaliu profetic arată că înainte ca ea să se sfârşească, va fi un conflict foarte sângeros, o furtună aprigă şi îngrozitoare. Am observat deja* caracterul tipic al marelui necaz care a venit asupra Israelului trupesc la sfârşitul Veacului Iudeu; şi acum, ajungând la perioada paralelă — secerişul Veacului Evanghelic, vedem toate indiciile unui necaz asemănător, deşi mult mai mare, asupra „creştinătăţii”, antitipul lui. Deşi judecăţile venite asupra Iudeii şi Ierusalimului au fost groaznice până la extremă, ele au fost numai la o scară mică în comparaţie cu marele necaz asupra creştinătăţii, care acum se apropie repede şi care cuprinde întreaga lume.


*Cap. 3 şi Vol. II, cap. 7


((530))

Armata şi războiul roman obişnuit au cauzat doar o mică parte din necazul de la sfârşitul Veacului Iudeu, remarcat ca cel mai îngrozitor din paginile istoriei şi care se aseamănă numai cu Revoluţia Franceză. Acesta şi-a avut cauza în principal în dezintegrarea naţională, răsturnarea legii şi ordinii — anarhia. Egoismul a preluat se pare controlul deplin şi a pus pe oameni unii împotriva altora — exact aşa cum este prezis despre necazul care vine asupra creştinătăţii (în mijlocul căruia marele templu spiritual, Biserica aleasă a lui Dumnezeu, va fi completată şi glorificată). „Înainte de aceste zile, nu era răsplată nici pentru lucrul omului, nici pentru vite. Cei care intrau şi ieşeau, n-aveau nici ei pace, din cauza vrăjmaşului, căci Eu dezbinam pe toţi oamenii unii împotriva altora.” Zah. 8:9-11.

Că timpurile nu s-au schimbat, astfel încât o asemenea nenorocire să fie imposibilă sau improbabilă în zilele noastre, este prea evident ca să mai fie nevoie de dovezi. Dar dacă cineva ar fi înclinat să se îndoiască, să-şi aducă aminte de marea Revoluţie care numai cu ceva mai mult de un secol în urmă a dus Franţa în pragul ruinei sociale şi a ameninţat pacea lumii.

Unii au ideea eronată că lumea a depăşit faza barbariilor din zilele timpurii, şi ei stau într-o siguranţă închipuită şi presupun că astfel de calamităţi cum s-au întâmplat în trecut nu s-ar mai putea întâmpla iarăşi în lume; dar realitatea este că rafinamentul nostru din secolul al douăzecilea este o spoială foarte subţire, uşor de îndepărtat: judecata sănătoasă şi familiarizarea cu faptele istoriei chiar recente şi cu pulsul febril al omenirii sunt suficiente ca să garanteze posibilitatea unei repetări a trecutului, chiar fără cuvântul sigur al profeţiei, care prezice un timp de necaz cum n-a mai fost de când sunt popoarele.

În limbajul simbolic al Apocalipsei, Revoluţia Franceză a fost într-adevăr un „mare cutremur de pământ” — un şoc social atât de mare încât întreaga „creştinătate” s-a cutremurat până când acesta s-a sfârşit; şi izbucnirea aceea ((531)) îngrozitoare şi bruscă a mâniei unei singure naţiuni, doar cu un secol în urmă, poate da o idee despre furia furtunii care vine, când mânia tuturor naţiunilor înfuriate va rupe legăturile legii şi ordinii şi va pricinui o domnie universală a anarhiei. Ar trebui reţinut şi faptul că acea nenorocire a avut loc în ceea ce atunci era însăşi inima creştinătăţii, în mijlocul a ceea ce era privit ca una dintre naţiunile cele mai creştine din lume, naţiunea care timp de o mie de ani a fost susţinătorul principal al papalităţii. O naţiune îmbătată de vinul doctrinelor false din biserică şi din stat ale Babilonului, şi mult timp legată de cler şi superstiţie, ea şi-a vărsat atunci murdăria şi şi-a consumat forţa furiei sale exasperante. De fapt, la Revoluţia Franceză pare să facă referire Domnul nostru în Revelaţia Sa către Ioan în Patmos, ca un preludiu şi o ilustraţie a marii crize care se apropie acum.

Ar trebui observat şi faptul că aceleaşi cauze care au acţionat pentru producerea acelei mari calamităţi, acţionează acum ca să producă o revoluţie asemănătoare, dar cu mult mai extinsă, o revoluţie care va fi mondială. Cauzele acelei groaznice convulsii au fost rezumate pe scurt de către istoric după cum urmează:*


*Campaniile lui Napoleon, p. 12


„Cauza imediată şi cea mai eficientă a Revoluţiei Franceze trebuie atribuită suferinţelor poporului şi dificultăţilor guvernului pricinuite de cheltuielile enorme ale războiului în care Franţa a sprijinit independenţa coloniilor americane. Destrăbălarea de la curte, neînţelegerile clerului, progresul treptat al inteligenţei generale, răspândirea principiilor revoluţionare prilejuită de competiţia americană şi opresiunile de mult stabilite la care au fost supuse masele poporului, toate au contribuit la acelaşi scop. … Epuizaţi de asuprire, enervaţi de prezenţa continuă a tiraniei insultătoare, aţâţaţi la resentimente de nedreptăţile acesteia şi instruiţi în cunoaşterea drepturilor lor, oamenii din Franţa s-au trezit la un spirit general de nemulţumire şi de ((532)) indignare. Strigătul de, libertate! a răsunat din capitală până la graniţe şi a fost reluat ca un ecou de la Alpi la Pirinei, la malurile Mediteranei şi la Atlantic. Asemenea tuturor schimbărilor bruşte şi violente din statele corupte, explozia a fost însoţită de rele şi atrocităţi, în faţa cărora crimele şi mizeriile vechiului despotism şi-au pierdut însemnătatea”.

Un alt istoric spune:*


*Istoria Universală (de Prof. Fisher, de la Colegiul Yale), p. 497.


„Printre cauzele revoluţiei din Franţa, prima a fost ostilitatea resimţită faţă de clasele privilegiate — regele, nobilii şi clerul — datorită lipsei de drepturi şi poverilor pe care legea şi obiceiul le impuneau claselor inferioare lor.

Pământul — Aproape două treimi din pământurile Franţei era în mâinile nobililor şi ale clerului. O mare parte din el era rău cultivat de către proprietarii lui indolenţi. Nobilii preferau petrecerile de la Paris unei reşedinţe de pe moşiile lor. Erau mulţi proprietari mici de pământ, dar individual aceştia aveau prea puţin pământ ca să le ofere suficiente resurse. Adesea ţăranul era tratat în aşa mod încât atunci când se uita la turnurile castelului seniorului său, cea mai fierbinte dorinţă a inimii sale era să-l ardă până la temelii, cu toate registrele lui cu datorii [ipoteci]. Clerul deţinea o suprafaţă imensă de pământ, control seniorial peste mii de ţărani şi un venit mare din zeciuieli şi din alte surse. În unele provincii era o stare mai bună de lucruri decât în altele, dar în general cei bogaţi aveau distracţiile, iar cei săraci duceau poverile.

Monopolurile — Manufacturile şi comerţul, cu toate că erau încurajate, erau încătuşate de monopolurile apăsătoare şi de o organizare strictă a breslelor.

Guvernul corupt — Administraţia guvernului era atât arbitrară cât şi coruptă.

Pierderea respectului pentru regalitate — Respectul pentru tron era pierdut.

((533))

Încercări nereuşite de reformă — Eforturile de reformă politică şi socială în Franţa şi în alte ţări, venind de la suverani după marile războaie, au produs un sentiment de nelinişte fără a-şi îndeplini scopul de reorganizare socială.

Speculaţia politică — Curentul gândirii era în direcţie revoluţionară. Crezurile religioase tradiţionale erau cu îndrăzneală puse sub semnul întrebării. Speculaţia politică era în floare. Montesquieu atrăsese atenţia asupra libertăţii asigurate prin constituţia engleză. Voltaire se ocupase mult de drepturile omului. Rousseau vorbise pe larg despre dreptul suveran al majorităţii.

Exemplul Americii — Adăugaţi la aceste mijloace influenţa Revoluţiei Americane şi cea a Declaraţiei de Independenţă a Americii, cu proclamarea drepturilor omului şi a fondării guvernului prin contractul şi consimţământul poporului”.

În toate aceste cauze principale care au culminat cu teroarea Revoluţiei Franceze, vedem o puternică asemănare cu condiţiile de astăzi care duc rapid şi sigur la rezultatele asemănătoare prezise, pe scară mondială. Observaţi animozitatea crescândă între clasele privilegiate (regalitate şi aristocraţie) şi clasele muncitoare, discuţiile despre dreptăţile şi nedreptăţile poporului, şi declinul respectului atât pentru autoritatea civilă cât şi pentru cea eclesiastică. Remarcaţi de asemenea curentul revoluţionar de gândire şi de exprimare populară — nemulţumirea crescândă a maselor poporului faţă de puterile conducătoare şi de instituţiile guvernului. Şi dacă Declaraţia de Independenţă americană, cu proclamarea drepturilor omului şi a fondării guvernului prin contractul şi consimţământul poporului, a inspirat masele de francezi cu o dorinţă de libertate şi independenţă, nu este surprinzător că experimentul reuşit al acestei guvernări a poporului de către popor, timp de mai bine de un secol, şi măsura de libertate şi prosperitate avută aici, îşi au efectul lor asupra popoarelor de pe Bătrânul Continent. Neîntreruptul val al emigrării din alte ţări spre această ţară ((534)) este o altă dovadă a impresiei pe care acest experiment a făcut-o asupra popoarelor altor naţiuni.

Şi totuşi, libertatea şi prosperitatea de care se bucură oamenii aici sunt departe de a fi mulţumitoare pentru ei. Ei râvnesc după o stare încă mai bună şi caută măsuri ca să o atingă. Nicăieri în creştinătate nu se afirmă această hotărâre mai clar şi mai îndrăzneţ ca aici. Fiecare om este în alertă să-şi afirme drepturile reale sau închipuite. Orientarea gândirii aici, ca şi în altă parte, este în direcţia revoluţiei, şi zilnic devine astfel tot mai mult.

Revoluţia Franceză a fost o luptă a unei măsuri de lumină împotriva întunericului dens; a spiritului libertăţii care se deştepta împotriva asupririi de mult stabilite; şi a unei măsuri de adevăr împotriva vechilor erori şi superstiţii, de mult încurajate şi nutrite de puterile civile şi eclesiastice pentru preamărirea lor şi pentru asuprirea poporului. Şi totuşi, ea a expus pericolul libertăţii nedirijate de dreptate şi de spiritul minţii sănătoase (2 Tim. 1:7). Puţina învăţătură este într-adevăr un lucru periculos.

Una din povestirile lui Charles Dickens, a cărei scenă este plasată în vremurile tulburi ale Revoluţiei Franceze, începe astfel, şi se potriveşte bine cu timpul de acum, după cum sugerează el:

„A fost timpul cel mai bun, a fost timpul cel mai rău; a fost veacul înţelepciunii, a fost veacul nebuniei; a fost epoca credinţei, a fost epoca necredinţei; a fost anotimpul luminii, a fost anotimpul întunericului; a fost primăvara speranţei, a fost iarna disperării; aveam totul înaintea noastră, naveam nimic înaintea noastră; mergeam toţi direct în cer, mergeam toţi în direcţie opusă; pe scurt, perioada aceea a fost atât de asemănătoare cu perioada actuală, încât unele din autorităţile ei cele mai gălăgioase au insistat să fie primită pentru bine şi pentru rău numai la gradul de comparaţie superlativ”.

Deşi vedem aceleaşi cauze acţionând astăzi pe tot cuprinsul lumii, ca să producă rezultate similare la o scară ((535)) mai întinsă, nu ne putem consola cu idei de siguranţă imaginară şi să vestim Pace! Pace! când nu este pace; în special având în vedere avertismentele profeţiei. În lumina caracterului prezis al evenimentelor viitoare ale acestei bătălii, putem privi Revoluţia Franceză ca fiind numai bubuitul unui tunet îndepărtat, avertizând că se apropie o furtună, ca un tremur uşor care precede şocul cutremurului general; ca ticăitul prevestitor al marelui ceasornic al veacurilor, care dă de ştire celor care sunt deja treji că roţile sunt în mişcare şi că în curând va bate miezul nopţii care va sfârşi ordinea actuală de lucruri şi va introduce o ordine nouă — Anul Jubileului, cu agitaţia care-l însoţeşte şi cu schimbările de proprietate. El a trezit întreaga lume şi a pus în acţiune forţele puternice care în final vor răsturna complet vechea ordine de lucruri.

Când condiţiile sunt deplin coapte pentru marea Revoluţie, o împrejurare foarte neînsemnată poate servi drept chibrit ca să aprindă structura socială actuală pe toată întinderea lumii; întocmai cum, de exemplu, în cazul Revoluţiei Franceze, primul act deschis, se spune, a fost bătaia într-o farfurie de tablă a unei femei ai cărei copii erau flămânzi. În scurt timp o armată de mame mărşăluia către palatul regal să ceară pâine. Mamele fiind refuzate, li s-au alăturat bărbaţii, şi curând mânia naţiunii s-a aprins şi flăcările revoluţiei au trecut peste toată ţara.

Şi totuşi, atât de neatentă a fost regalitatea faţă de starea poporului şi atât de înconjurată de abundenţă şi lux, încât regina n-a putut înţelege situaţia nici chiar când au venit acele izbucniri. Auzind din palatul ei agitaţia mulţimii, ea a întrebat ce însemna lucrul acela, şi spunându-i-se că poporul cerea pâine, ea a răspuns: „Este ridicol din partea lor să facă atâta zarvă pentru pâine; dacă nu se află pâine, să ia cozonac, este ieftin acum”.

Atât de izbitoare este asemănarea prezentului cu acele timpuri, încât mulţi oameni cugetători care discern semnele timpurilor trag alarma, în timp ce alţii nu pot înţelege situaţia. ((536)) Strigătele care au precedat Revoluţia Franceză nau fost nimic în comparaţie cu apelurile care se ridică acum din masele din toată lumea către cei care sunt la putere şi influenţă.

Cu câţiva ani în urmă, prof. G. D. Herron de la Colegiul Iowa a spus:

„Pretutindeni sunt semne de schimbare generală. Omenirea este în atitudine de aşteptare, strâmtorată până când noul ei botez va fi îndeplinit. Fiecare fibră a societăţii simte primele suferinţe ale unei mari încercări care va încerca pe toţi care locuiesc pe pământ, şi aceasta va rezulta într-o eliberare divină [deşi el nu vede care va fi eliberarea şi cum se va produce]. Ne aflăm la începutul unei revoluţii care va solicita toate instituţiile religioase şi politice existente, şi va proba înţelepciunea şi eroismul celor mai curate şi mai curajoase suflete ale pământului. … Revoluţia socială, care face din anii de încheiere ai secolului nostru şi din anii de început ai celui următor cei mai hotărâtori şi mai formatori de la răstignirea Fiului Omului încoace, este chemarea şi ocazia creştinătăţii să devină creştină”.

Dar, vai! chemarea nu este luată în seamă; de fapt nu este cu adevărat auzită decât de o mică minoritate neputincioasă care este la putere, atât de mare este zarva egoismului şi atât de puternice sunt lanţurile tradiţiei. Numai agoniile marelui cutremur social care vine — revoluţia — va efectua schimbarea; şi în cursul lui cumplit nimic nu va fi mai evident decât semnele răsplătirii drepte care vor descoperi tuturor oamenilor faptul că Judecătorul cel drept al întregului pământ face „din judecată o linie şi din dreptate un fir cu plumb”. Isa. 28:17.

Caracterul de răzbunare al marelui necaz care a venit asupra Israelului trupesc în secerişul Veacului Iudeu a fost foarte pronunţat; tot aşa a fost şi cel al Revoluţiei Franceze; şi tot aşa de vizibil va fi şi cel din nenorocirea actuală când va atinge apogeul. Observaţiile d-lui Thomas H. Gill, în lucrarea sa Drama papală, referindu-se la caracterul de răzbunare al Revoluţiei Franceze, sugerează şi caracterul de răzbunare al necazului care vine peste toată creştinătatea. El spune:

((537))

„Cu cât Revoluţia Franceză este analizată mai profund, cu atât mai evidentă este însemnătatea ei faţă de toate lucrurile ciudate şi îngrozitoare care s-au întâmplat pe acest pământ. … Niciodată n-a fost lumea martoră la un exemplu de răzbunare atât de exact şi atât de extraordinar. … Dacă ea a pricinuit enorm de mult rău, ea a implicat şi a răsturnat enorm de mult rău. … Într-o ţară în care fiecare instituţie veche şi fiecare tradiţie venerabilă a dispărut într-o clipă; în care întregul sistem social şi politic a căzut în faţa primei lovituri; în care monarhia, nobilimea şi biserica au fost măturate aproape fără rezistenţă, tot scheletul statului trebuie să fi fost putred: regalitatea, aristocraţia şi preoţimea trebuie să fi păcătuit grav. Acolo unde lucrurile bune ale acestei lumi — obârşia, rangul, bogăţia, hainele frumoase şi manierele elegante — au devenit pericole lumeşti şi dezavantaje pământeşti pentru un timp, trebuie să se fi abuzat în mod îngrozitor de rang, obârşie şi bogăţii.

Naţiunea care a abolit şi a proscris creştinismul, care a detronat religia în favoarea raţiunii şi a pus pe tron la Notre Dame pe noua zeiţă în persoana unei prostituate, trebuie negreşit să fi fost chinuită de o formă foarte iraţională şi foarte coruptă de creştinism. Poporul care a purtat un război atât de nimicitor cu toate lucrurile stabilite, astfel încât să anuleze formele obişnuite de adresare şi de salut şi modul obişnuit de a socoti timpul, care n-a putut suferi adresarea cu „dumneavoastră”, socotindu-l păcat, şi care s-a dat înapoi de la „domnule”, socotindul o ruşine, care a transformat săptămânile în decade şi care nu mai dorea să ştie de vechile luni, în mod sigur trebuie să fi avut bune motive să urască acele obiceiuri vechi de care s-a forţat să se desprindă ca să intre într-o extravaganţă atât de minuţioasă şi de absurdă.

Palatele demolate ale aristocraţiei, mormintele jefuite ale regalităţii, regele şi regina decapitaţi, micul moştenitor al tronului în mod trist dat la moarte, prinţii aduşi la starea de cerşetori, preoţii şi nobilii măcelăriţi, ghilotina suverană, căsătoriile republicane, tăbăcăria Meudon, cuplurile legate şi ((538)) aruncate în Loara, şi mănuşile făcute din piele de bărbaţi şi de femei: aceste lucruri sunt cât se poate de oribile; dar cu toate acestea ele vorbesc elocvent de retribuţie; ele vorbesc despre prezenţa solemnă a lui Nemesis, mâna îngrozitoare a unei puteri răzbunătoare. Ele amintesc de păcatele oribile ale bătrânei Franţe; de ţăranii nenorociţi, măcinaţi sub greutatea birurilor de care bogaţii şi nobilii erau eliberaţi, încercaţi din când în când de foamete neîndurătoare datorită taxelor zdrobitoare, a războaielor nejuste şi a guvernării monstruose, iar apoi spânzuraţi sau împuşcaţi câte douăzeci sau cincizeci doar pentru că se plângeau de foame: şi toate acestea timp de secole! Ele amintesc de protestanţii ucişi cu milioanele pe străzile Parisului, chinuiţi ani de zile de dragonii militari din Poitou şi Bearn, şi vânaţi ca animalele sălbatice în Munţii Ceveni; măcelăriţi şi daţi la moarte cu miile şi zecile de mii în multe moduri dureroase de-a lungul multor ani dureroşi. …

Acest caracter retributiv nu este vizibil mai izbitor sau mai serios în nici o faptă a Revoluţiei Franceze decât în procedurile cu Biserica Romană şi cu puterea papală. A fost în mod special potrivit ca Franţa, care după o luptă atât de înverşunată respinsese Reforma şi continuase crimele atât de enorme în procesul respingerii, să-şi îndrepte furia chiar împotriva acelei Biserici Romane în folosul căreia fusese atât de mânioasă … să desfiinţeze închinarea romano-catolică, să masacreze mulţimile ei de preoţi în străzile marilor ei oraşe, să-i vâneze pe toată întinderea ei şi să-i arunce cu miile pe un ţărm străin, întocmai cum ea măcelărise, vânase şi trimisese în exil sute de mii de protestanţi; … să ducă războiul în teritoriile papale şi să îngrămădească tot felul de necazuri şi de ruşini asupra papalităţii fără apărare. … Excesele Franţei revoluţionare nau fost atât o pedeapsă cât un rezultat direct al excesului Franţei feudale, regale şi papale. …

Într-unul din aspectele sale Revoluţia poate fi descrisă ca o reacţie împotriva excesului spiritual şi religios, de persecutare a protestantismului de către romano-catolici. Deabia a izbucnit torentul, că a şi izbit direct în Biserica Romană şi în papalitate. … Proprietatea bisericii a fost ((539)) predată statului; clerul francez a coborât de la un corp de proprietari la unul de salariaţi; călugării şi călugăriţele au fost redaţi lumii, proprietatea ordinelor de care aparţineau fiind confiscată; protestanţii au fost ridicaţi la deplină libertate religioasă şi la egalitate politică. … Religia romano-catolică a fost curând după aceea abolită formal.

Bonaparte a scos din teacă sabia Franţei împotriva neajutoratului Pius al VI-lea. … Pontiful a devenit dependent. … Berthier a înaintat spre Roma, a înfiinţat o Republică Romană şi a pus mâna pe papa. Suveranul pontif a fost dus departe în tabăra infidelilor … din închisoare în închisoare, şi în final a fost dus prizonier în Franţa. Aici … şi-a dat ultima suflare, la Valenţa, unde au fost ucişi preoţii lui, unde i-a fost zdrobită puterea, iar numele şi funcţia lui au fost o batjocură şi un proverb, şi în paza asprilor soldaţi ai republicii care i-au ţinut la gură timp de zece ani un pahar de o amărăciune atât de vizibilă şi nespus de mare. … A fost o răsplătire nemapomenită şi perfectă, care a uimit atât de mult lumea la sfârşitul secolului al optsprezecelea; această proscriere a Bisericii Romane chiar de către naţiunea franceză care a măcelărit un număr imens de protestanţi la porunca ei; acest sfârşit jalnic al suveranului pontif, chiar în acel Dauphiné atât de consacrat prin luptele protestanţilor şi lângă acele văi alpine unde waldenzii fuseseră atât de neîndurător vânaţi de soldaţii francezi; această transformare a «Statelor Bisericii» în «Republica Romană»; şi această răsturnare a pontificatului teritorial de către aceeaşi naţiune franceză care conferise aceste teritorii exact cu o mie de ani în urmă, sub Pepin şi Carol cel Mare.

Mulţimea şi-a imaginat că paplitatea era pe punctul de a muri şi s-a întrebat dacă Pius al VI-lea nu era ultimul pontif şi dacă sfârşitul secolului al XVIII-lea nu era remarcabil prin căderea dinastiei papale. Dar Revoluţia Franceză a fost începutul, nu sfârşitul judecăţii; Franţa doar începuse să execute judecata, o judecată sigură şi inevitabilă, dar lungă şi persistentă, care va fi diversificată prin multe incidente stranii şi din când în când printr-o aparentă scăpare, o judecată care va fi prelungită prin multă durere şi multă înjosire”.

((540))

Nu trebuie să ne aşteptăm ca strâmtorarea care se apropie să fie mai puţin amară şi severă ca aceste două ilustraţii, ci mai groaznică şi mai generală; pentru că (1) condiţiile zilei prezente îl face pe fiecare membru al structurii sociale mai dependent decât oricând înainte, nu numai în privinţa noilor condiţii de confort şi lux, ci şi în privinţa celor strict necesare vieţii. Numai întreruperea traficului pe căile ferate timp de o săptămână ar însemna foamete în marile noastre oraşe; şi anarhia generală ar însemna paralizia fiecărei industrii dependente de comerţ şi de încredere. (2) Domnul declară în mod special că strâmtorarea viitoare va fi „cum n-a mai fost de când sunt popoarele” — şi nici nu va mai fi după aceea. Dan. 12:1; Ioel 2:2; Mat. 24:21.

Dar în timp ce nu este nici o speranţă ca această strâmtorare să fie evitată, în Scripturi sunt date instrucţiuni pentru acele persoane care se vor ascunde de furtuna care vine.

(1) Credincioşilor din Biserică le este promisă eliberarea înainte de a izbucni forţa deplină a furtunii. (2) Toţi cei care iubesc dreptatea şi urmează pacea trebuie săşi pună cu sârguinţă casa în ordine, aşa cum îndrumă Cuvântul Domnului, care spune: „Până nu se împlineşte hotărârea — ca pleava trece timpul — până nu vine peste voi mânia aprinsă a Domnului …! Căutaţi pe Domnul, toţi cei smeriţi din ţară, care faceţi ce este drept înaintea Lui! Căutaţi dreptatea, căutaţi smerenia! Poate că veţi fi ascunşi în ziua mâniei Domnului”. Ţef. 2:2, 3.

Pentru ca toţi să poată fi treziţi în privinţa situaţiei, profetul Ioel cheamă pe cei care văd aceste lucruri să dea alarma, zicând: „Sunaţi din trompetă în Sion! Sunaţi un semnal pe muntele Meu cel sfânt [creştinătate — pretinsul munte sfânt sau împărăţie a Domnului], ca toţi locuitorii ţării să tremure. Căci vine ziua Domnului, este aproape” (Ioel 2:1). „Peste cei răi”, zice psalmistul, Dumnezeu „plouă primejdiile; foc şi pucioasă [simbol al necazului şi al nimicirii] şi un vânt dogoritor, iată paharul de care au ei parte. Căci Domnul este drept, iubeşte dreptatea”. Ps. 11:3-7.

((541))

Bătălia acestei zile mari a Dumnezeului Celui Atotputernic va fi cea mai mare revoluţie pe care a văzuto lumea vreodată, fiindcă va fi una în care va fi implicat fiecare principiu al dreptăţii; pentru că în judecata naţiunilor, la fel ca în judecata indivizilor, „nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit şi nimic tăinuit care nu va fi cunoscut” (Mat. 10:26). Iată cum, chiar acum, lumina pătrunzătoare a inteligenţei generale descoperă izvoarele ascunse ale intrigii politice, ale politicii financiare, ale pretenţiilor religioase etc., şi cum toate sunt aduse pe banca acuzaţilor, şi atât de către oameni cât şi de către Dumnezeu sunt declarate corecte sau incorecte, când sunt judecate după învăţăturile Cuvântului lui Dumnezeu — după regula de aur, după legea iubirii, după exemplele lui Cristos etc., toate acestea ajungând la proeminenţă atât de remarcabilă în discuţiile din aceste timpuri.

Bătălia zilei celei mari, ca orice război revoluţionar, îşi are etapele ei de dezvoltare treptată. În spatele fiecărui indiciu de conflict se află cauzele care-l inspiră, nedreptăţile naţionale şi individuale reale sau închipuite; apoi vine o evaluare adâncă a acelor nedreptăţi din partea celor care suferă din pricina lor; apoi în general urmează diferite încercări de reformă, care, dovedindu-se ineficiente, duc la mari controverse, războaie de cuvinte, dezbinări, conflict de opinii şi în final la răzbunare şi la luptă cu arme. Astfel este ordinea Bătăliei Marii Zile a Dumnezeului Celui Atotputernic. Caracterul ei general este acela al unei lupte a luminii împotriva întunericului, a libertăţii împotriva asupririi, a adevărului împotriva erorii. Întinderea ei va fi în toată lumea — ţăranul împotriva prinţului, strana împotriva amvonului, munca împotriva capitalului: asupriţii înarmaţi împotriva nedreptăţii şi tiraniei de orice fel; şi asupritorii înarmaţi pentru apărarea a ceea ce ei au considerat de mult a fi drepturile lor, chiar şi atunci când au văzut că erau încălcări ale drepturilor altora.

((542))

Marea armată a domnului

În capitolele anterioare am observat lucrarea de pregătire a conflictului din această zi rea — organizarea, echiparea şi instruirea imenselor armate, construirea marilor flote, inventarea noilor şi uimitoarelor maşini de război, producerea noilor şi puternicelor explozive şi atragerea resurselor naţionale din fiecare ţară pentru scopul echipării militare; şi am observat murmurul naţiunilor înfuriate în timp ce toate stau înarmate până în dinţi, mânioase una pe alta.

Văzând aceste milioane de războinici înarmaţi şi disciplinaţi, întrebăm: Care din aceste oştiri puternice este acea armată pe care profeţii o indică a fi marea armată a Domnului? Se pot referi profeţiile la vreuna dintre acestea? Şi dacă da, în ce sens pot fi ele considerate a fi armata Domnului, deoarece nici una dintre ele nu este însufleţită de spiritul Său? Sau se pot ele referi la poporul lui Dumnezeu, soldaţii crucii, despre ale căror arme apostolul Pavel spune că nu sunt carnale, ci puternice, prin dărâmarea oricăror întărituri? (2 Cor. 10:3-5). Se poate oare ca „sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu” (Efes. 6:17), în mâinile poporului lui Dumnezeu, care este umplut cu Spiritul Său, să realizeze marea lucrare de răsturnare a tuturor împărăţiilor acestei lumi şi de predare a lor lui Cristos ca stăpânire veşnică?

Ar fi bine să fie aşa! Dar că nu acesta va fi cazul am văzut deja, din previziunea profetică şi din semnele timpului. Dimpotrivă, protestele şi avertizările celor drepţi sunt tot timpul ignorate de lume şi neamurile continuă să umble în întuneric, şi în consecinţă toate temeliile pământului (ale structurii sociale actuale) sunt scoase din locul lor (Ps. 82:5), punând astfel în primejdie întrega suprastructură socială care este acum teribil clătinată. „Am căutat să îngrijim Babilonul”, spune ((543)) profetul, „dar nu s-a vindecat. Părăsiţi-l! [Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu — Apoc. 18:4] … căci pedeapsa lui a ajuns până la ceruri şi se înalţă până la nori.” Ier. 51:9.

Evident nu sfinţii sunt aceia care vor constitui marea armată a Domnului, la care se referă profeţii, pentru răsturnarea împărăţiilor acestei lumi: nici armele luptei lor nu sunt suficiente pentru acest scop. Armele lor sunt într-adevăr puternice, cum spune apostolul, printre cei care sunt influenţaţi de ele. În adevăratul popor al lui Dumnezeu, care-şi deschide inima cu sârguinţă la instrucţiuni, Cuvântul Lui este mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri, cu adevărat „răsturnând raţionamentele [imaginaţia umană] şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoaşterii lui Dumnezeu, şi orice gând făcându-l rob ascultării de Hristos” (2 Cor. 10:4, 5); dar armele acestei lupte nu acţionează în acest fel asupra lumii. Mai mult, armata sfinţilor nu este o „armată mare”, ci o „turmă mică”, după cum a numit-o Însuşi Domnul nostru. Compară cu Luca 12:32; Ioel 2:11.

Să ascultăm descrierea profetică a acestei armate:

„Un popor mare şi puternic, cum n-a mai fost vreodată şi nici nu va mai fi în decursul anilor, generaţie după generaţie. Focul mănâncă înaintea lui şi flacăra pâlpâie după el. Înaintea lui, ţara era ca o grădină a Edenului şi, după el, este un deşert părăsit: nimic nu-i scapă. Parcă sunt nişte cai şi aleargă ca nişte călăreţi. Vin uruind ca nişte care, sărind pe vârfurile munţilor [împărăţiilor], ca o flacără de foc care mistuie miriştea; par un popor puternic, aşezaţi în linie de bătaie.

Popoarele tremură înaintea lor şi toate feţele devin palide. Aleargă ca nişte viteji, se urcă pe ziduri ca nişte războinici, fiecare îşi vede de drumul lui şi nu se abate din rândul lui. Nu se împing unii pe alţii, fiecare îşi ţine şirul, se năpustesc printre săgeţi şi nu se opresc din mers. ((544)) Se răspândesc în cetate, aleargă pe ziduri, se suie pe case şi intră pe ferestre ca un hoţ. Înaintea lor pământul [ordinea socială actuală] se cutremură, cerurile [puterile eclesiastice] se zguduie, soarele şi luna [influenţele luminătoare ale Evangheliei şi ale Legii Mozaice] se întunecă [necredinţa generală devenită predominantă] şi stelele [luminile apostolice (Apoc. 12:1) se vor întuneca] îşi pierd strălucirea [noaptea întunecată în care nimeni nu va putea lucra va fi venit — Ioan 9:4; Isa. 21:9,11,12]. Domnul face să tune glasul Lui înaintea armatei Sale, căci tabăra Lui este foarte mare şi Cel care împlineşte cuvântul este puternic. Dar mare este ziua Domnului şi foarte înfricoşătoare: cine o poate suferi?” Ioel 2:2-11.

Această armată a Domnului trebuie să se confrunte cu teribilele condiţii din ziua cea rea, când elementele temute care se pregătesc acum pentru conflict, foc, vor ajunge la culmea pregătirii lor. Această armată este cea care sub providenţa conducătoare a Domnului va răsturna tronurile împărăţiilor şi va distruge puterea împărăţiilor neamurilor (Hagai 2:22). Dar unde se află o astfel de armată? Va fi armata germană, franceză, engleză, rusă, sau a Statelor Unite? O armată atât de mare cum este descrisă aici de profet şi una care va îndeplini lucruri atât de uimitoare, iar aceasta, aşa cum este indicat, în cei câţiva ani care au mai rămas din această perioadă remarcabilă de seceriş, probabil există în prezent şi este în curs de pregătire pentru lucrarea de măcel viitoare. Descrierea profetului nu este aceea a unei gloate nedisciplinate, care ar putea fi uşor de biruit de către cei educaţi în arta războiului; ci este aceea a unei oşti puternice cu un mare grad de disciplină.

Unde deci, întrebăm noi, se află o astfel de armată, în instruire şi antrenare actuală? O armată înaintea căreia pământul [societatea] se va cutremura şi cerurile ((545)) [eclesiasticismul] se vor zgudui (Ioel 2:10); care se va desfăşura cu îndrăzneală împotriva forţelor conservatoare ale creştinătăţii, atât civile cât şi eclesiastice, şi care speră chiar să se descurce cu puterea ei actuală? Unde este armata care în viitorul apropiat va îndrăzni să nege doctrinele de mult onorate ale creştinătăţii, politicianismul şi clericalismul ei? Care va ignora supărată toate anatemele ei, va dispreţui toate ordinele ei şi va azvârli înapoi toate tunetele ei de autoritate şi de putere organizată? Care va înfrunta urletul artileriei ei vezuviene, va sfida proiectilele ei de gloanţe şi obuze, îşi va face drum prin flotele ei de armamente navale, şi, smulgând diademele de pe capetele încoronate, va răsturna împărăţiile în inima mării? Care va aprinde cerurile şi va topi pământul de marea căldură, prefăcând astfel vechea ordine de lucruri într-o vastă ruină universală, aşa cum a fost prezis de profeţi?

Că o astfel de armată se formează şi se pregăteşte pentru conflictul disperat, noi suntem în mod convingător asiguraţi atât de semnele timpurilor cât şi de „cuvântul sigur al prorociei”. Şi recunoaşterea acestui fapt (fără vreo referire sau vreo cunoaştere a cuvântului prorociei) este ceea ce umple acum inima creştinătăţii de presimţiri întunecate, şii împinge pe oamenii de stat de pretutindeni să ia măsuri extraordinare pentru protecţie şi apărare.

Dar tocmai în măsurile de autoapărare întocmite de „puterile care sunt” există poate o capcană de care ele nu-şi dau seama. Armatele de care depind pentru a se apăra, să se ţină minte, sunt armate formate din oameni obişnuiţi: aceste milioane de războinici disciplinaţi au soţii, fii şi fiice, fraţi şi surori, verişori şi prieteni în rândurile oamenilor obişnuiţi, de ale căror interese sunt legate interesele lor proprii prin legături naturale puternice; iar slujirea tronurilor şi împărăţiilor este ((546)) asigurată numai prin ordine imperative şi este făcută suportabilă prin remunerare, pe care ajung repede s-o considere ca o compensaţie nesatisfăcătoare pentru greutăţile şi privaţiunile pe care trebuie să le sufere ei şi familiile lor, să nu mai menţionăm pericolele pentru viaţă şi corp şi sănătate şi fericire. An de an aceste oşti înarmate sunt tot mai puţin orbite de „gloria” războiului, tot mai conştiente de suferinţele şi privaţiunile lui şi tot mai puţin devotate puterilor suverane care le comandă serviciile, în timp ce armatele de truditori ale oamenilor de rând de acasă devin tot mai iritate şi mai nesatisfăcute de soarta lor, şi tot mai temătoare de viitor.

Toate aceste lucruri sunt indicii cel puţin ale unei posibilităţi că în criza care se apropie, oştile bine înarmate şi disciplinate ale creştinătăţii îşi pot întoarce puterea împotriva autorităţilor care le-au adus în existenţă, în loc să le susţină şi să le păstreze. Că o astfel de posibilitate n-a fost cu totul trecută cu vederea de către conducători, este dovedit prin faptul că în Rusia, când foametea a bântuit şi a condus pe oamenii de rând la revolte, faptele în privinţa ei au fost cu sârg ascunse de prietenii şi fraţii lor din armata rusă, iar soldaţii detaşaţi pentru înăbuşirea revoltelor au fost din districte îndepărtate.

Exact ce anume condiţii şi împrejurări vor fi folosite de Domnul drept „vocea” poruncii Sale ca să pună în mişcare această armată puternică, nu putem presupune clar acum, dar noi trăim într-o zi când istoria se scrie rapid; şi pe principii generale n-ar fi neraţional să aşteptăm mişcări în această direcţie în orice moment. Dar în studiile noastre anterioare (Vol. II şi III) am văzut că Dumnezeu are un timp stabilit pentru fiecare aspect al planului Său şi că noi suntem chiar acum în această „Zi de Răzbunare”, care este o perioadă de patruzeci de ani; că ea a început în octombrie 1874 şi se va sfârşi foarte curând. Anii ((547)) ameninţători deja trecuţi din această „zi” au pus desigur o temelie largă şi adâncă în biserică, în stat, în finanţe şi în condiţiile şi sentimentele sociale pentru marile evenimente prezise în Scripturi. Acestea sunt deja ca o umbră deasupra lumii şi este tot atât de sigur că vin, după cum este de sigur că au fost prezise. Foarte puţini ani ar părea să fie timp din belşug pentru împlinirea lor completă. Deja „oamenii îşi dau sufletul de groază, în aşteptarea [în continuare a] celor ce vin pe pământ”.

Profeţiile aduse în atenţia noastră şi vestite public de la începutul acestei „Zile de Răzbunare” ajung rapid la împlinire; şi, după cum s-a arătat în capitolele precedente, toţi oamenii pot vedea ceva din contururile întunecate ale necazului care se apropie tot mai mult, până când acum se pare că societatea este ca iasca, gata numai de chibrit — ca un depozit de praf de puşcă, gata de explozie în orice moment — ca o armată organizată, gata de asalt la un ordin. Dar bine a scris Shakespeare:

„Este o divinitate care ne formează soarta,
Croind-o în mare cum voim noi”.

Omenirea în general este în necunoştinţă de interesul Domnului în această bătălie: şi aproape toţi concurenţii îşi încing armele pentru interese personale şi egoiste, la care ei îşi dau seama în mod corect că Domnul n-ar putea participa; şi ca atare, în timp ce toţi de toate părţile sunt gata să invoce binecuvântarea Domnului, puţini contează pe ea — toţi par să se bazeze pe ei înşişi — pe organizarea, pe numărul lor etc. Nimeni nu va fi mai surprins decât „puterile cerurilor”, cei mari din controlul eclesiastic actual, care, umblând să stabilească un plan al lor pentru Domnul, I-au neglijat planul revelat în Cuvântul Său. Pentru aceştia lucrarea Domnului din următorii câţiva ani va fi într-adevăr o „lucrare neobişnuită”. Să auzim Cuvântul Domnului asupra acestui subiect:

((548))

„Căci Domnul Se va scula ca la Muntele Peraţim şi Se va mânia ca în Valea Gabaonului, ca să-Şi facă lucrarea, lucrarea Lui neobişnuită, ca să-Şi împlinească lucrul, lucrul Lui nemaiauzit. … Căci am aflat de la Stăpânul, Domnul oştirilor, că nimicirea [o expirare, o mistuire] întregii ţări este hotărâtă.” Isa. 28:21, 22.

Sistemul social, „pământul”, „elementele”, „cursul naturii”, nu pot fi aprinse până când Domnul permite să se pună chibritul: marea bătălie decisivă nu poate începe până când marele „Mihail”, „Căpetenia mântuirii noastre”, Se ridică şi dă ordin (Dan. 12:1), chiar dacă vor fi înainte încăierări frecvente pe toate liniile. Iar marea Căpetenie Îşi informează legiunea Sa regală, Biserica, o informează că dezastrul, chiar dacă este iminent, nu poate avea loc până când, „garda regală”, „turma mică”, „aleşii”, au fost toţi „pecetluiţi” şi „adunaţi”.

Între timp să ne amintim descrierea inspirată a acestui timp de necaz, făcută de apostol — că va fi ca durerile peste femeia însărcinată, în spasme sau convulsii de necaz, între ele cu intervale care le prescurtează. Chiar aşa a fost până acum; şi fiecare spasm viitor va fi mai sever, până la ultimul chin în care ordinea nouă se va naşte în agonia de moarte a instituţiilor actuale.

În măsura în care Domnul a lăsat în general lumea să-şi urmeze cursul său propriu în cei şase mii de ani trecuţi — cu excepţia cazului lui Israel — intervenţia Sa li se va părea acum cu atât mai ciudată şi mai „neobişnuită” celor care nu înţeleg schimbările dispensaţionale cuvenite la introducerea mileniului al şaptelea. Dar în această „bătălie” El va face ca mânia oamenilor (şi ambiţia şi egoismul lor) să-L laude şi săL servească, iar restul va restrânge. Cu multă îndelungă răbdare El a permis lunga domnie a păcatului, a egoismului şi a morţii, pentru că aceasta a putut fi folosită pentru încercarea Bisericii Sale alese şi pentru a învăţa pe toţi ((549)) oamenii că „păcatul este peste măsură de păcătos”. Dar văzând că lumea în general dispreţuieşte legea Lui de iubire şi de adevăr şi de dreptate, El intenţionează o disciplinare generală înainte de a administra lecţia următoare, care va fi o ilustraţie practică a beneficiilor dreptăţii, sub Împărăţia Milenară a iubitului Său Fiu.

În timp ce Domnul interzice poporului Său să lupte cu arme carnale şi în timp ce declară că El este un Dumnezeu al păcii, un Dumnezeu al ordinii şi al iubirii, El declară şi că este un Dumnezeu al dreptăţii şi arată că păcatul nu va triumfa veşnic în lume, ci va fi pedepsit. „Răzbunarea este a Mea, Eu voi răsplăti, zice Domnul” (Rom. 12:19; Deut. 32:35). Şi când ridică judecata împotriva popoarelor, răzbunându-Se pe toţi cei răi, El Se declară „războinic”, „viteaz în luptă” şi având o „mare armată” sub porunca Sa. Şi cine poate da asigurarea că mulţimile care compun acum oştile aranjate ale creştinătăţii nu vor constitui atunci marea armată care-şi va arunca puternica forţă împotriva întăriturilor ordinii sociale actuale? Exod. 15:3; Ps. 24:8; 45:3; Apoc. 19:11; Isa. 11:4; Ioel 2:11.

„Domnul înaintează ca un viteaz, Îşi stârneşte gelozia ca un om de război; înalţă glasul, strigă, Îşi arată puterea împotriva vrăjmaşilor Săi.” Strigătul şi urletul marii Sale armate, şi succesul ei în realizarea scopurilor Lui revoluţionare, El Şi le atribuie Sieşi; pentru că ele realizează, chiar dacă fără să ştie, lucrarea Sa de nimicire. El zice: „Am stat mult timp liniştit, am tăcut şi M-am abţinut. Dar acum voi striga ca o femeie în durerile naşterii, voi gâfâi şi voi răsufla”. Isa. 42:13, 14.

Dar în Scripturi există aluzii că mai pot fi şi alţii în afara oştilor revoltate ale creştinătăţii care vor face parte din marea armată a Domnului. Şi Domnul, prin profetul Ezechiel, referindu-Se la acest timp şi la calamităţile viitoare ale creştinătăţii, spune:

((550))

„O voi da de jaf în mâinile străinilor şi ca pradă nelegiuiţilor pământului; şi ei o vor profana. … Pregătiţi lanţurile [legaţii, uniţi-i împreună; să facă o cauză comună]! Căci ţara este plină de omoruri şi cetatea [Babilonul, creştinătatea] este plină de violenţă. Voi aduce popoarele cele mai rele, ca să pună mâna pe casele lor; voi pune capăt mândriei celor puternici şi sfintele lor locaşuri [locurile lor sacre, instituţiile lor religioase etc.] vor fi profanate”. Ezec. 7:13-24.

Acestea pot fi înţelese că ridicarea maselor creştinătăţii în anarhie, în timpul predominării lipsei de lege, va fi extrem de brutală şi de sălbatică, aşa încât va depăşi toate barbariile invaziilor păgâne — cum a fost cazul în Revoluţia Franceză. Sau poate însemna o ridicare a popoarelor din China, India şi Africa împotriva creştinătăţii — o sugestie făcută deja de presa publică în privinţa reînsufleţirii Turciei şi a ridicării milioanelor de mahomedani. Opinia noastră este însă că „popoarele cele mai rele” sunt cei din creştinătate care sunt „fără Dumnezeu” şi fără sentimente sau speranţe creştine; care până acum au fost restrânşi şi ţinuţi în frâu de ignoranţă, superstiţie şi frică, dar care în zorile secolului al douăzecilea pierd rapid influenţele restrictive.

Domnul, prin providenţa Sa conducătoare, va prelua comanda generală a acestei armate mari de nemulţumiţi — patrioţi, reformatori, socialişti, moralişti, anarhişti, ignoranţi şi disperaţi — şi va folosi speranţele, frica, nebuniile şi egoismul lor conform înţelepciunii Sale divine, ca să realizeze marile Sale scopuri în răsturnarea instituţiilor actuale şi în pregătirea omului pentru Împărăţia Dreptăţii. Numai pentru acest motiv este numită „Marea armată a Domnului”. Nici unul dintre sfinţii Săi — nici unul dintre cei care sunt conduşi de Spiritul lui Dumnezeu ca fii ai lui Dumnezeu nu trebuie să aibă ceva de-a face cu acea parte a „bătăliei”.

((551))

Condiţiile acestei bătălii sunt fără precedent

Potrivit prezicerilor profeţilor, condiţiile acestei bătălii vor fi fără precedent în istorie. După cum a fost deja sugerat, această luptă finală este grăitor înfăţişată în simboluri în Psalmul 46. (Compară şi Ps. 97:2-6; Isa. 24:19-21; 2 Pet. 3:10.) Dealurile (guvernele mai puţin înalte, mai puţin autocrate) se topesc deja ca ceara; ele îşi menţin încă forma, dar pe măsură ce pământul (societatea) se încălzeşte, ele cedează la cerinţele lui, coborând puţin câte puţin la nivelul cerinţei populare. Marea Britanie este o bună ilustraţie a acestei clase. Munţii înalţi (reprezentând guvernele autocrate) vor fi „zguduiţi” de revoluţii şi în cele din urmă vor fi duşi „în inima mărilor” — pierduţi complet în anarhie. Deja „valurile mării urlă” împotriva întăriturilor sistemului social actual: curând pământul (structura socială actuală) se va clătina şi se va împletici ca un om beat, străduinduse în zadar să se îndrepte, să-şi menţină temelia şi să se restabilească: curând va fi cu totul „răsturnat”, ca să dea locul „pământului nou” (noii ordini sociale) în care va predomina dreptatea, justiţia.

Va fi imposibil să se restabilească ordinea actuală: (1) fiindcă evident ea a durat mai mult decât a fost utilă şi este inechitabilă sub condiţiile de acum; (2) datorită răspândirii generale a cunoştinţei laice; (3) fiindcă descoperirea că preoţimea de mult a orbit şi a încătuşat masele cu eroare şi cu frică va duce la o lipsă generală a respectului pentru toate pretenţiile şi învăţăturile religioase, ca ale unor escroci descoperiţi; 4) fiindcă oamenii religioşi în general, nediscernând că a venit timpul lui Dumnezeu pentru o schimbare de dispensaţie, vor ignora raţiunea, logica, justiţia şi Scriptura în apărarea ordinii actuale de lucruri.

Puţină importanţă va avea atunci faptul că cerurile eclesiastice (puterile religioase, papală şi protestantă) se vor ((552)) fi apropiat ca un sul (Isa. 34:4; Apoc. 6:14). Puterea religioasă combinată a creştinătăţii va fi complet inutilă împotriva valului crescând al anarhiei când va fi atinsă criza îngrozitoare. În faţa marii armate „toată oştirea cerurilor [biserica nominală] piere, cerurile sunt făcute sul ca o carte [cele două corpuri mari care constituie cerurile eclesiastice, adică papalitatea şi protestantismul, deoarece cele două capete distincte ale sulului se apropie rapid unul de altul, unindu-se, după cum am văzut] şi toată oştirea lor cade [cade, nu toată deodată, ci treptat, dar rapid], cum cade frunza de viţă, cum cade frunza de smochin” (Isa. 34:4); şi în final aceste „ceruri aprinse vor fi distruse şi elementele [din care sunt compuse] arzând cu căldură se vor topi”. 2 Pet. 3:12.

„Căci vor fi ca nişte mănunchiuri de spini încâlciţi [protestantismul şi papalitatea nu se vor putea asimila niciodată, fiecare va fi un spin în coasta celuilalt] şi tocmai când vor fi beţi de vinul lor [îmbătaţi de spiritul lumii], vor fi mistuiţi de foc [vor fi copleşiţi în marea strâmtorare, şi, ca sisteme religioase, vor fi complet nimiciţi], ca o mirişte uscată”; pentru că Domnul „le va pune capăt: nenorocirea nu va veni de două ori”. Binecuvântată promisiune! „«Căci iată, vine ziua care va arde ca un cuptor! Toţi cei mândri şi toţi cei răi vor fi ca miriştea; ziua care vine îi va arde», zice Domnul oştirilor, «şi nu le va lăsa nici rădăcină, nici ramură» [pentru dezvoltare ulterioară].” Naum 1:9, 10; Mal. 4:1.

„Timpul de necaz pentru Iacov”

În timp ce strâmtorarea şi necazul din această zi a Domnului vor fi întâi şi în mod special peste creştinătate, şi în cele din urmă peste toate popoarele, explozia finală, suntem informaţi de profetul Ezechiel (38:8-12), va fi peste poporul Israel readunat în Palestina. Profetul pare să ((553)) indice o readunare a lui Israel în Palestina în această perioadă de seceriş, mult mai mare decât a avut loc până acum. El îi prezintă ca fiind adunaţi acolo dintre popoare în număr mare şi având bogăţie considerabilă, locuind locurile înainte pustii şi toţi trăind în siguranţă în timp ce restul lumii va fi în cea mai violentă agitaţie. Ezec. 38:11, 12.

Toţi oamenii sunt martorii faptului că o astfel de adunare a Israelului în Palestina a început, dar este foarte evident că exodul lor din alte ţări va trebui să primească un impuls mare şi neaşteptat pentru a împlini această profeţie în cadrul timpului stabilit. Exact ce anume va fi acest impuls, rămâne încă de văzut; dar că în mod sigur va veni este indicat mai departe prin cuvintele profetului Ieremia — 16:14-17, 21.

„«Iată, vin zile», zice Domnul, «când nu se va mai zice: Viu este Domnul, care a scos din ţara Egiptului pe fiii lui Israel! Ci se va zice: Viu este Domnul, care a scos pe fiii lui Israel din ţara de la miazănoapte [Rusia?] şi din toate ţările undei izgonise!» Căci îi voi aduce înapoi în ţara lor, pe care o dădusem părinţilor lor. «Iată, trimit o mulţime de pescari», zice Domnul, «şi-i vor pescui; şi după aceea, voi trimite o mulţime de vânători şi-i vor vâna pe toţi munţii şi pe toate dealurile şi în crăpăturile stâncilor. Căci ochii Mei sunt cu luare aminte la toate căile lor; ele nu sunt ascunse înaintea feţei Mele şi nelegiuirea lor nu este ascunsă de privirile Mele. … De aceea, iată, le arăt de data aceasta şi-i fac să cunoască mâna Mea şi tăria Mea; şi vor cunoaşte că Numele Meu este Domnul.”

Că Domnul este cu prisosinţă capabil să realizeze acest lucru, noi n-avem nici o îndoială. În fiecare ţară întrebarea, „ce să facem cu evreul?” este o întrebare complicată, care, în vreun fel de criză din viitorul apropiat, produsă brusc prin providenţa conducătoare a Domnului, va conduce fără ((554)) îndoială, aşa cum este indicat de profet, la ceva acţiune conjugată din partea naţiunilor pentru ai trimite prompt în ţara făgăduinţei. Şi, aşa cum au plecat în grabă din Egipt, cu vitele şi cu bunurile lor şi ajutaţi de egipteni care au zis, „Sculaţi-vă, ieşiţi din mijlocul poporului meu … . Luaţi-vă şi oile şi boii, cum aţi zis, duceţi-vă”, şi cum Domnul a dat poporului favoare în ochii egiptenilor, aşa încât ei le-au dat tot ce au cerut, lucruri de argint, de aur şi haine (Exod. 12: 31-36), tot aşa, în exodul următor, prezis de profeţi, ei nu vor fi trimişi fără nimic, ci se pare că asupra neamurilor se va face ceva presiune care va avea un rezultat favorabil pentru Israel, împlinind astfel profeţia de mai sus a lui Ezechiel.

Acest neam întreprinzător, odată stabilit în ţara făgăduinţei şi astfel separat, pentru un timp cel puţin, de strâmtorarea popoarelor atât de larg răspândită în toate celelalte părţi, se va adapta repede la noua situaţie şi locurile până atunci pustii vor fi iarăşi locuite.

Dar încă un val de suferinţă trebuie să treacă peste acest popor pedepsit; căci, potrivit profetului, conflictul final al bătăliei zilei celei mari va fi în Palestina. Relativa linişte şi prosperitate a Israelului readunat aproape de sfârşitul acestei zile de necaz, precum şi starea lor aparent fără apărare, curând vor stimula geloziile şi vor provoca la pradă alte popoare. Şi când legea şi ordinea vor dispărea, Israelul va fi în cele din urmă asediat de oştile jefuitorilor nemiloşi, numiţi de către profet oştile lui Gog şi Magog (Ezec. 38), şi mare va fi necazul Israelului lipsit de apărare. „Vai!”, zice profetul Ieremia, „căci ziua aceea este mare; nici una n-a fost ca ea! Este timpul de necaz pentru Iacov; dar Iacov va fi salvat din el.” Ier. 30:7.

Oştile lui Gog şi Magog sunt reprezentate zicând ca un singur om: „Mă voi sui împotriva ţării acesteia cu sate fără ziduri, voi năvăli peste oamenii aceştia liniştiţi, care stau ((555)) fără grijă în locuinţele lor, toţi în locuinţe fără ziduri, şi neavând nici zăvoare, nici porţi! Mă voi duce să iau pradă şi să fac jaf, să pun mâna pe aceste dărâmături locuite din nou, pe poporul acesta strâns din mijlocul popoarelor, care are turme şi bunuri şi locuieşte în mijlocul pământului” (Ezec. 38:11-13). Profetul, prezicând aceste evenimente ca şi când s-ar adresa acestor oşti, zice: „Şi vei veni din adâncurile miazănoaptei [Europa şi Asia sunt la nordul Palestinei], tu şi multe popoare cu tine, toţi călare pe cai, o mulţime mare şi o armată puternică. Vei înainta împotriva poporului Meu Israel, ca un nor care acoperă ţara. În zilele din urmă [evident scena de încheiere a timpului de necaz] te voi aduce împotriva ţării Mele, ca să Mă cunoască popoarele, când voi fi sfinţit în tine [pus deoparte, distins ca învingătorul tău] sub ochii lor, Gog!” Ezec. 38:15, 16.

În mijlocul necazului Dumnezeu Se va descoperi ca apărătorul lui Israel, ca în timpurile vechi, când favoarea Lui era cu ei ca naţiune. Situaţia lor extremă va fi ocazia Lui, şi atunci le va fi îndepărtată orbirea. Citim: „Voi strânge toate popoarele [reprezentate prin oştile lui Gog şi Magog] să lupte împotriva Ierusalimului. Cetatea va fi luată, casele vor fi jefuite şi femeile batjocorite; jumătate din cetate va merge în captivitate, dar rămăşiţa poporului nu va fi luată din cetate. Şi Domnul Se va arăta şi va lupta împotriva acestor popoare, cum S-a luptat în ziua bătăliei” (Zah. 14:2, 3). Isaia (28:21), referindu-se la acelaşi lucru, dă ca exemplu eliberarea lui Israel de filisteni de către Domnul la Peraţim şi de amoriţi la Gabaon, zicând: „Căci Domnul Se va scula ca la Muntele Peraţim şi Se va mânia ca în Valea Gabaonului”. Vezi 2 Sam. 5:19-25; 1 Cron. 14:10-17; Ios. 10:10-15 — cum Dumnezeu na depins de abilitatea sau de calităţile militare umane, ci Şi-a luptat bătălia în felul Său. La fel şi în această luptă mare, Dumnezeu va aduce eliberare la timpul şi în felul Său.

((556))

În profeţia lui Ezechiel (38:1-13) Domnul numeşte pe actorii principali ai luptei din Palestina, dar nu putem fi prea siguri de identificările pe care le facem noi. Magog, Meşec, Tubal, Gomer, Togarma, Iavan, Tarşiş au fost nume ale copiilor lui Iafet, fiul lui Noe — care se presupune că au fost coloniştii iniţiali ai Europei. Şeba şi Dedan au fost descendenţii lui Ham, fiul lui Noe — care se presupune că au fost coloniştii iniţiali ai Africii de Nord. Avraam şi urmaşii lui (Israel) au fost descendenţii lui Sem, fiul lui Noe, şi se presupune că s-au aşezat în Armenia — Asia de Vest(Vezi Gen. 10:2-7.) Aceasta pare să indice într-un mod general că atacul va veni din Europa — „adâncurile miazănoaptei” — de la popoare amestecate, aliate.

Distrugerea copleşitoare a acestor vrăjmaşi ai Israelului (aducând sfârşitul timpului de strâmtorare şi timpul stabilirii Împărăţiei lui Dumnezeu) este grăitor descrisă de către profetul Ezechiel (38:18 la 39:20). Poate fi comparată numai cu teribila distrugere a lui faraon şi a oştilor sale, când au încercat să ia înapoi în stăpânire pe Israel, pe care Dumnezeu îl elibera. În acest aspect şi eliberarea lui Israel va fi „ca în ziua când ai ieşit din ţara Egiptului” — „lucruri minunate”. Mica 7:15.

După ce descrie că venirea acestei armate din părţile de miazănoapte împotriva Israelului (readunat în Palestina „în ziua aceea”, care „are bunuri”, „care stau fără grijă”) va fi neaşteptată şi „ca un nor care acoperă ţara” (Ezec. 38:1-17), mesajul este: „Aşa vorbeşte Stăpânul Domnul: «Nu eşti tu acela despre care am vorbit odinioară, prin slujitorii Mei, prorocii lui Israel, care au prorocit în acele zile, cu mulţi ani în urmă, că te voi aduce împotriva lor?»” Apoi Domnul declară nimicirea intenţionată a oştirii rele; şi descrierea pare să indice că aceasta va fi îndeplinită printr-o izbucnire de gelozie, revoluţie şi anarhie printre diferitele elemente care compun marea ((557)) armată amestecată: o revoluţie şi un conflict care vor cuprinde tot ce va mai rămâne din guvernele de acasă ale diferitelor popoare, şi vor completa insurecţia şi anarhia universală — marele cutremur din Apocalipsa 16:18-21.

Mărturia tuturor profeţilor este că puterea lui Dumnezeu va fi atât de minunat manifestată în eliberarea lui Israel, prin faptul că va lupta pentru israeliţi (şi în acelaşi timp pentru toţi), cu arme pe care nici o putere umană nu le va putea controla — inclusiv molime şi diferite calamităţi — vărsate peste cei răi (vrăjmaşii lui Israel şi împotrivitorii lui Dumnezeu) până când toată lumea va şti degrabă că Domnul a acceptat pe Israel iarăşi în favoarea Sa şi a devenit Împăratul lor, ca în timpurile vechi; şi curând atât ei cât şi Israelul vor învăţa să aprecieze Împărăţia lui Dumnezeu, care va deveni repede dorinţa tuturor neamurilor.

Profetul Ezechiel (39:21-29), ca purtător de cuvânt al Domnului, spune despre rezultatul glorios al acestei victorii şi despre rezultatele pentru Israel şi pentru toată lumea, zicând:

„Îmi voi arăta slava între popoare; şi toate popoarele vor vedea judecăţile pe care le voi face şi pedepsele cu care îi va lovi mâna Mea. Cei din casa lui Israel vor şti că Eu sunt Domnul, Dumnezeul lor, din ziua aceea şi de atunci înainte. Şi popoarele vor cunoaşte că din cauza nelegiuirilor ei a fost dusă casa lui Israel în captivitate, din cauza necredincioşiei faţă de Mine [respingându-L pe Cristos — Rom. 9:29-33]; de aceea le-am ascuns faţa Mea şi i-am dat în mâinile vrăjmaşilor lor [de-a lungul secolelor dispensaţiei creştine], ca să cadă toţi ucişi de sabie. Le-am făcut după necurăţiile lor şi după fărădelegile lor şi le-am ascuns faţa Mea.

De aceea [acum că această pedeapsă este completă], aşa vorbeşte Stăpânul Domnul: «Acum voi aduce înapoi pe captivii lui Iacov, Mă voi îndura de toată casa lui Israel ((558)) [vie şi moartă, „timpurile restabilirii” fiind venite — Fapt. 3:19-21] şi voi fi gelos pentru Numele Meu cel sfânt. Atunci [astfel] îşi vor purta dispreţul şi toate necredincioşiile pe care le-au făcut împotriva Mea, când locuiau liniştiţi în ţara lor şi când nu-i tulbura nimeni. Când îi voi aduce înapoi dintre popoare şi îi voi strânge din ţara vrăjmaşilor lor, voi fi sfinţit de ei înaintea multor popoare. Şi vor şti că Eu sunt Domnul, Dumnezeul lor, care-i lăsasem să fie duşi în captivitate printre popoare şi care-i strâng iarăşi în ţara lor; nu voi mai lăsa pe nici unul din ei acolo şi nu le voi mai ascunde faţa Mea, căci voi turna Duhul Meu peste casa lui Israel», zice Stăpânul Domnul”. „Atunci, de la apus se vor teme de Numele Domnului şi de la răsăritul soarelui, de slava Lui; când vrăjmaşul va năvăli ca un torent, Duhul Domnului [de-a lungul Veacului Evanghelic — prin Israelul spiritual] îi va pune pe fugă. «Da, un Răscumpărător va veni pentru Sion [Biserica, „trupul lui Hristos”], pentru cei ai lui Iacov, care se vor întoarce de la păcatele lor», zice Domnul”. Isa. 59:19, 20. Compară cu Rom. 11:25-32.

„Domnul este bun, El este un loc de scăpare în ziua necazului; şi El îi cunoaşte pe cei care se încred în El.” Dar „cine poate sta înaintea indignării Lui? Şi cine poate îndura mânia Lui aprinsă? … El le va pune capăt [nelegiuirii]: nenorocirea nu va veni de două ori.” Naum 1:7, 6, 9.

Astfel prin bătălia zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic întrega lume va fi pregătită pentru ziua cea nouă şi pentru marea ei lucrare de restabilire. Chiar dacă ora timpurie este cu nori şi cu întuneric dens, mulţumim lui Dumnezeu pentru asigurarea Sa binecuvântată că lucrarea de nimicire va fi o „lucrare scurtată” (Mat. 24:22), şi că imediat după ea va începe să strălucească gloriosul Soare al Dreptăţii. „Pământul [vechea structură socială de acum] … tremură ca o colibă pentru noapte” (Isa. 24:19, 20), pentru a face loc noii clădiri a lui Dumnezeu, cerurile şi pământul nou în care locuieşte dreptatea. 2 Pet. 3:13; Isa. 65:17.

((559))

De când au fost tipărite cele anterioare, ne-a venit în atenţie un articol dintr-un număr vechi din Tribune, N. Y. (din 26 iunie 1897), chiar la subiect. Este atât de deplin în acord cu sugestia noastră în privinţa „marii oştiri a Domnului” acum în pregătire, încât facem loc pentru un extras, după cum urmează:

„Coroana sau poporul?
Ce li se poate cere să aleagă
unor armate din Europa în viitorul apropiat

Cu mai puţin de patruzeci de ani în urmă, în supunere faţă de poruncile suveranilor, trupele au întors armele împotriva poporului şi au împuşcat şi au străpuns cu baioneta bărbaţi, femei şi chiar copii, până ce sângele a curs ca apa pe străzile Berlinului, ale Vienei şi ale multor capitale ale Bătrânului Continent. Cei pentru care au fost chemaţi militarii n-a fost o simplă gloată de derbedei şi de răufăcători, ci cetăţeni înstăriţi şi bine educaţi — profesionişti, comercianţi, industriaşi, politicieni şi legiuitori — de fapt tot acel element din care se compun ceea ce pe Bătrânul Continent sunt cunoscute ca „burghezie” şi clasa mijlocie, care se străduiau să asigure drepturile politice promise solemn prin termenii constituţiilor decretate de respectivii lor conducători, dar pe care aceştia din urmă au refuzat să le pună în aplicare până au fost obligaţi de popor.

Aduşi pe front în Italia

Dacă trupele ar fi solicitate să tragă în concetăţenii lor, ar manifesta ele o supunere asemănătoare la porunca «Unsului Domnului»? Aceasta este o întrebare care în momentul actual ocupă, într-un grad mult mai mare decât ar fi înclinaţi să creadă oamenii din această ţară, atenţia capetelor încoronate din Europa şi a fost adusă în ultimele câteva zile în faţa publicului printr-o rezoluţie supusă Parlamentului italian, prevăzând înlocuirea cuvântului «naţională» cu «regală» în descrierea oficială a armatei. Argumentele prezentate de susţinătorii ((560)) moţiunii, care a fost respinsă de către partida ministerială, care deţine o majoritate în legislatură, au fost nu doar logice, ci şi puternice, şi nu pot să nu atragă puternic poporul Italiei şi toate celelalte popoare civilizate, şi trebuie desigur să-i fi oferit motive de gândire foarte serioase regelui Humbert şi fratelui şi surorii lui monarhi”.

[Articolul arată că, fără agitaţie specială, comanda armatei engleze fusese dată parlamentului în ultimii trei ani, reprezentat prin Ministerul de Război, în timp ce înainte armata fusese ataşată direct coroanei datorită faptului că comandantul ei era un prinţ de sânge regal, care deţinea funcţia ca reprezentant al reginei. Regina, în mod firesc, se pare că a căutat timp considerabil să reţină acest ultim reazem al suveranităţii, dar fără rezultat. În Franţa de asemenea, gelozia poporului în privinţa controlului armatei este arătată prin faptul că numirea unui general în calitate de comandant-şef a fost refuzată, şi controlul este ţinut în mâinile Secretarului de Război în funcţie, care reprezintă partidul pus la putere prin votul poporului. Articolul continuă:]

Un conflict iminent în Germania

Un conflict de acest fel nu mai este privit ca iminent în Italia. Dar nu se poate nega că există temeri de natura aceasta în Germania şi mai ales în Prusia, unde monarhul şi poporul se depărtează tot mai mult cu fiecare zi. Că Împăratul William anticipează o asemenea luptă este vizibil din toate cuvântările sale recente, ori de câte ori a avut ocazia să se adreseze trupelor sale, în mod remarcabil la Bielefeld săptămâna trecută, tema lui favorită fiind datoria soldaţilor de a fi gata să apere cu sângele lor pe suveranul lor şi tronul său, nu atât de mult împotriva vrăjmaşului străin, cât împotriva inamicilor dinăuntru graniţelor imperiului şi a inamicilor împărăţiei. Prezidând la ceremonia jurământului recruţilor, niciodată nu omite a le aminti că prima lor datorie este faţă de el, mai degrabă decât faţă de poporul care-i plăteşte, şi niciodată nu ((561)) se satură să vorbească pe larg despre ceea ce el numeşte „haina regelui”, adică uniforma, pe care el, ca mulţi alţi suverani, vrea s-o considere ca livrea, nu a Statului, nici a Naţiunii, ci a monarhului, faţă de care cel care o poartă este legat prin legături speciale de supunere, loialitate şi ascultare oarbă, necondiţionată. Şi nu trebuie să se uite nici faptul că în toate cazurile de dispută între civili şi militari, împăratul îi susţine întotdeauna pe cei din urmă, chiar dacă se dovedeşte că ei sunt agresorii, şi de fapt până la măsura fie a iertării, fie a comutării sentinţelor întotdeauna îngăduitoare aplicate ofiţerilor care, în timp ce erau beţi, răneau grav şi în unele cazuri ucideau civili neînarmaţi şi inofensivi.

Atitudinea armatei germane

Care va fi atitudinea armatei dacă va avea loc lupta anticipată între Coroană şi popor? În cercurile Curţii şi în cele oficiale din Berlin se crede că împăratul se va putea baza pe trupele sale. Dar această opinie nu este nicidecum împărtăşită de popor, nici chiar de politicienii germani de frunte ai zilei. Armata nu mai este compusă, ca mai înainte, din ţărani ignoranţi, incapabili să citească, să scrie sau chiar să gândească pentru ei înşişi, ci din bărbaţi serioşi, bine educaţi, care au fost învăţaţi la şcoală care sunt drepturile şi prerogativele constituţionale pentru care bunicii şi taţii lor au luptat în zadar. De asemenea, ei ştiu destulă istorie ca să aprecieze faptul că în fiecare luptă dintre Coroană şi popor întotdeauna acesta din urmă a sfârşit prin a fi victorios”.

((562))

Mânia lui Dumnezeu

Mânia lui Dumnezeu este severitatea Iubirii
Să vindece păcatul — este zelul neprihănirii
Să biruie răul — este remediul dreptăţii
Să aducă lumea pe calea vieţii.

Mânia lui Dumnezeu este pedeapsa pentru păcat,
Potrivită pentru toată măsura încălcării;
Bine şi drept deosebind
Între păcatele îndrăzneţe şi cele mai uşoare.

Mânia lui Dumnezeu nu îndurerează fără trebuinţă,
Nu-i doar răzbunătoare, numai ei să-şi placă;
Ci ţinta ei e scopul milei să atingă,
Să dezrădăcineze răul, binele să crească.

Mânia lui Dumnezeu este foc mistuitor,
Ce arde până când tot răul distruge,
Sau binele purifică; şi nu se poate stinge
Până ce toate-s eliberate de a păcatului atingere.

Mânia lui Dumnezeu este nuiaua părintească a Iubirii,
Să disciplineze pe neascultător, să-l potolească
Şi să-l aplece supus la voia lui Dumnezeu,
Pentru ca Iubirea să poată domni când toate lucrurile sunt făcute noi.

Mânia lui Dumnezeu nu va lovi vreodată-n zadar,
Şi nici nu va-nceta cât timp păcatul mai există;
Până ce scopul îndurător al Domnului va fi-mplinit,
Şi la dreptate şi pace pământul va fi restabilit.

Marea profeţie a Domnului nostru

Bătălia Armaghedonului – Studiul XII

Marea profeţie a Domnului nostru
Matei 24; Marcu 13; Luca 21:5-36; 17:20-37

Importanţa acestei profeţii — Condiţiile şi cele trei întrebări care au determinat-o — Atenţie la Cristoşii mincinoşi — O scurtă privire istorică la cele optsprezece secole — Necazul de la sfârşitul Veacului Iudeu şi cel de la sfârşitul Veacului Evanghelic, combinate în cuvintele tuturor evangheliştilor — Urâciunea pustiirii — Fugiţi la munte — Cele însărcinate etc. — Înainte de iarnă şi de sabat — Iată-L aici! Iată-L acolo! Să nu-i credeţi — Necazul din zilele acelea — Întunecarea soarelui şi a lunii ca semne — Căderea stelelor — Împliniri simbolice de asemene — Semnul Fiului Omului — Ce vor vedea seminţiile pământului — Smochinul — „Generaţia aceasta” — Vegheaţi! — „Cum a fost în zilele lui Noe, ei n-au ştiut nimic” — „Aduceţi-vă aminte de femeia lui Lot” — Unul luat şi altul lăsat — Cei aleşi vor fi adunaţi la Adevăr — Casa lui Satan va fi stricată — Pregătiri pentru hrănirea casei credinţei

DOMNUL nostru a rostit una din cele mai remarcabile profeţii din Sfintele Scripturi cu privire la „Timpul Sfârşitului” — epoca de încheiere a acestui Veac Evanghelic. Aceasta a fost rostită aproape de încheierea slujirii Sale pământeşti, când se străduia să-Şi pregătească treptat ucenicii pentru noua dispensaţie, care urma să fie deplin introdusă după tragedia de la Calvar. El dorea ca ei să înţeleagă că nu trebuiau să aştepte imediat onorurile şi gloriile Împărăţiei, de care, potrivit făgăduinţei Sale, vor avea parte credincioşii Săi. Înaintea acestor glorii şi binecuvântări vor veni încercări şi suferinţe. El, Învăţătorul ((564)) lor, Împăratul, trebuia să fie respins de Israel şi să fie răstignit, în armonie cu declaraţiile profetice; apoi Israelul va fi predat vrăjmaşilor, iar cetatea lor sfântă şi templul lor scump vor fi distruse complet: mai mult, ucenicii Săi nu trebuiau să se aştepte să fie mai presus de Învăţătorul lor, scutiţi de ocările şi suferinţele care au căzut peste El; ci credincioşia faţă de El şi de învăţăturile Lui îi va face să fie urâţi de toţi oamenii din pricina Lui; dar că în final, deşi după multă strâmtorare, cei credincioşi până la moarte vor fi răsplătiţi, când El va veni din nou să-i primească la Sine şi la o parte din gloria Sa.

Domnul nostru a păstrat învăţătura în legătură cu acestea până aproape de încheierea slujirii Sale. La început ucenicii au fost înclinaţi să se împotrivească şi să insiste (cum fac unii astăzi) că această cauză a Domnului trebuia să cucerească lumea ca rezultat al propovăduirii lor; şi Petru a mers până acolo încât să exprime dezacordul cu Domnul nostru zicând: „Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ţi se întâmple aşa ceva!

[moartea şi risipirea poporului Tău şi triumful răului peste tot]” (Mat. 16:22; Marcu 8:31, 32). Dar Domnul nostru l-a mustrat aspru pe Petru; şi toţi ucenicii se pare că au ajuns treptat la înţelegerea că gloriile Împărăţiei erau îndepărtate şi că Învăţătorul trebuia să plece, şi după ce-i va lăsa, va trimite Mângâietorul, Spiritul sfânt, ca să-i conducă şi să-i păstreze până va veni din nou în slava Împărăţiei Tatălui.În această atitudine a minţii şi cu ultimele cuvinte ale Domnului nostru în legătură cu Templul, care le sunau încă în urechi, ucenicii au cerut de la Învăţătorul informaţii clare asupra acestor puncte care nu erau încă desluşite în mintea lor.Cele trei întrebări

„Şi cum stătea El jos pe Muntele Măslinilor, ucenicii Lui au venit la El la o parte şi I-au zis: «Spune-ne: (1) când se ((565)) vor întâmpla aceste lucruri [dărâmarea Templului etc.]? (2) Şi care va fi semnul prezenţei* Tale şi (3) al sfârşitului veacului?»” Mat. 24:3.


*Cuvântul grecesc parousia, folosit aici, înseamnă invariabil prezenţă, şi nu venire. Vezi Versiunea Revizuită — margine (engleză — n. e.); de asemenea Emphatic Diaglott.


Fără îndoială că ocazia şi întrebările au fost prin providenţă divină; căci desigur profeţia a fost destinată mai mult pentru instruirea poporului lui Dumnezeu care trăieşte în acest timp de „seceriş”, decât a acelora care au pus întrebările. Când studiem această profeţie este foarte necesar să avem în minte întrebările al căror răspuns este inspirat. Profeţia este dată foarte asemănător de către trei dintre evanghelişti: Matei, Marcu şi Luca; dar fiindcă a lui Matei este cea mai completă şi mai sistematizată, urmăm relatarea ei în general, prezentând orice modificări observate în celelalte relatări.

Atenţie la Cristoşii mincinoşi

„Vedeţi să nu vă înşele cineva! Fiindcă vor veni mulţi în numele Meu, zicând: «Eu sunt Hristosul!» Şi vor înşela pe mulţi.” Mat. 24:4, 5.

Gamaliel menţionează pe doi dintre aceşti Cristoşi mincinoşi în vorbirea sa din Fapte 5:36, 37; şi istoria ne spune despre alţii câţiva care au înşelat pe mulţi evrei. Cel mai vestit dintre aceştia a fost Sabbathai Levi din Smirna, care s-a prezentat în anul 1648 d. Cr. Acest Sabbathai Levi sa numit el însuşi „Fiul întâi-născut al lui Dumnezeu, Mesia, Mântuitorul lui Israel”, şi a promis o restabilire a împărăţiei şi a prosperităţii. Sabbathai, spune istoricul, „a triumfat acolo [în Smirna] în aşa măsură încât unii dintre urmaşii lui profeţeau şi cădeau într-un extaz straniu: patru sute de bărbaţi şi femei au profeţit despre împărăţia lui în creştere. Oamenii s-au purtat o vreme ca acei stăpâniţi de ((566)) spirite; unii cădeau în transă, făceau spume la gură, vorbeau de prosperitatea lor viitoare, de viziunile despre Leul lui Iuda şi de triumfurile lui Sabbathai”. Fără îndoială că aceasta a fost contrafacerea lui Satan a împlinirii profeţiei lui Ioel (2:29) — o contrafacere a Spiritului sfânt văzută şi în reînsufleţirile religioase din timpurile mai recente. Au existat probabil în total cam cincizeci sau mai mulţi Cristoşi mincinoşi, bărbaţi şi femei, şi mulţi dintre ei fără îndoială demenţi — stăpâniţi de spirite rele. Dar despre nici unul dintre aceştia, nici despre toţi împreună, nu se poate spune că au „înşelat pe mulţi”. Dar împotriva acestui fel de Cristoşi mincinoşi care „vor înşela pe mulţi” ne previne Domnul nostru aici, şi apoi, mai târziu în profeţia Sa, în legătură cu aceştia vom examina mai în amănunt anticriştii care au înşelat pe mulţi.

Istoria a optsprezece secole prezisă pe scurt
— Matei 24:6-13; Marcu 13:7-13; Luca 21:9-19 —

„Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie [ameninţări, intrigi]: vedeţi să nu vă tulburaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârşitul tot nu va fi atunci. Un popor se va scula împotriva altui popor şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi pe alocuri vor fi foamete, epidemii şi cutremure de pământ. Dar toate acestea nu vor fi decât începutul durerilor.” Mat. 24:6-8.

Astfel Domnul nostru a rezumat pe scurt istoria laică şi ia învăţat pe ucenici să nu aştepte foarte repede venirea Sa a doua şi Împărăţia glorioasă. Şi ce potrivit este: în mod sigur istoria lumii este tocmai aceasta — un şir de războaie, intrigi, foamete şi epidemii — nu prea este altceva. Domnul nostru separă istoria Bisericii adevărate şi o declară cu o concizie similară astfel:

„Atunci [în aceeaşi perioadă, în Veacul Evanghelic] vă vor da să fiţi chinuiţi şi vă vor omorî şi veţi fi urâţi de toate popoarele [neamurile] pentru numele Meu. Atunci [în aceeaşi perioadă] mulţi se vor poticni, se vor vinde unii pe alţii şi se vor urî unii pe alţii. Se vor scula mulţi proroci [învăţători] mincinoşi şi vor ((567)) înşela pe mulţi. Şi din cauza înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci”. Mat. 24:913.

În lumina istoriei, ar fi oare posibil să se descrie în mai puţine cuvinte calea Bisericii adevărate a lui Dumnezeu? În mod sigur nu. Asemănarea este perfectă. „Toţi cei care voiesc să trăiască în evlavie în Hristos Isus vor fi persecutaţi” este declaraţia apostolului; şi oricine nu are parte de ea, are toate motivele să se îndoiască de relaţia sa cu Dumnezeu ca fiu (Evr. 12:8). Şi la fel este cu Biserica în ansamblu, când na fost persecutată de clasa Ismael şi Esau, motivul a fost că a existat atât de mult din spiritul lumii sau atât de mult din „dragostea rece” faţă de Domnul şi faţă de adevărul Său încât n-a fost vrednică de persecuţie. Dar judecate lucrurile după acest standard şi după profeţia Domnului nostru, au existat unii credincioşi până la moarte de-a lungul întregului Veac Evanghelic — o „turmă mică”.

Evanghelia ca mărturie în toată lumea
— Matei 24:14; Marcu 13:10 —

„Evanghelia aceasta a împărăţiei va fi predicată în toată lumea ca o mărturie pentru toate popoarele. Şi atunci va veni sfârşitul.”

Şi aici Domnul nostru le-a arătat clar ucenicilor că sfârşitul veacului era mult mai departe decât au presupus ei; că mesajul Împărăţiei Sale urma să fie o veste bună, nu numai pentru Israel, ci pentru toate popoarele. Dar aceasta nu însemna că alte popoare vor primi evanghelia pe care Israelul o respinsese. Mai degrabă să ne aşteptăm exact la ceea ce găsim, că aşa cum dumnezeul acestei lumi a orbit pe Israel, la fel va orbi şi pe marea majoritate din celelalte popoare, şi le va împiedica să vadă în Cristos puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu — şi el le-a orbit (1 Cor. 1:24). Dacă numai o rămăşiţă din Israel (în mod special instruit timp de secole sub Lege) a fost găsită vrednică să fie din „preoţia împărătească”, ce s-ar putea aştepta în mod raţional mai mult de la popoarele păgâne, multă vreme „fără nădejde şi fără Dumnezeu”?

((568))

Este bine să observăm cu atenţie cuvintele Domnului nostru — că evanghelia nu trebuia să fie propovăduită popoarelor pentru a converti popoarele, ci ca mărturie pentru popoare, şi să cheme, să desăvârşească şi să adune din toate popoarele pe „cei aleşi”. Mai târziu „aleşii”, ca Împărăţie, vor binecuvânta popoarele, deschizând urechile lor surde faţă de evanghelie şi ochii lor orbi faţă de Lumina Adevărată.

Mărturia a fost dată deja: cuvântul Domnului, evanghelia Împărăţiei a fost publicată pentru toate popoarele pământului. Nu fiecare individ a auzit-o; dar nu aceea este declaraţia profeţiei. Trebuia să fie, şi a fost, o vestire naţională. Şi sfârşitul a venit! „Secerişul este sfârşitul veacului” a explicat Domnul nostru (Mat. 13:39). Unii sunt înclinaţi să pună sub semnul întrebării dacă această prezicere a fost sau nu împlinită deja, fiindcă misionarii care au mers în ţările păgâne în mod foarte general au ştiut puţin, sau n-au ştiut nimic despre veştile bune specificate în mod deosebit de Domnul nostru — „veştile bune ale Împărăţiei”. Dar noi răspundem: evangheliile tipărite ale lui Matei, Marcu, Luca şi Ioan au mers la ei pline de veştile Împărăţiei, întocmai cum le avem noi.

Astfel a rezumat Domnul nostru pe scurt cele optsprezece secole de încercări şi persecuţii asupra Bisericii Sale şi rodul muncii ei în mărturia reuşită pentru toate popoarele, şi S-a grăbit să răspundă la întrebarea importantă în privinţa modului în care cei în viaţă vor şti despre timpul şi faptul prezenţei Sale a doua. El a ignorat întrebarea în legătură cu timpul când pietrele din templu vor fi răsturnate, ca nu cumva ei să asocieze acel eveniment cu a doua venire a Sa, şi fiindcă El a dorit să asocieze astfel necazul peste Israelul trupesc, prin răsturnarea statului lor naţional, cu necazul peste Israelul spiritual nominal la sfârşitul acestui veac, ca tip şi antitip.

Cu intenţie evidentă din partea lui Dumnezeu, deşi necunoscută de către evanghelişti, mărturia profeţiei ((569)) Domnului nostru la acest punct este dată pe fragmente — aici o parte, dincolo alta; aici o referire la necazul tipic asupra Israelului tipic la încheierea secerişului tipic, dincolo o referire la necazul asemănător, dar mai general şi mai mare la sfârşitul acestui veac asupra Israelului antitipic — creştinătatea. Într-adevăr, profeţii au spus despre Domnul nostru că vorbea în pilde şi cuvinte misterioase şi „nu le vorbea deloc fără pildă”. Totuşi, în armonie cu intenţia divină, cuvintele misterioase şi pildele devin acum luminoase pentru toţi ai căror ochi sunt unşi cu adevărata alifie pentru ochi.

Necazul de la sfârşitul veacului Iudeu

Relatarea lui Luca despre necazul asupra Israelului trupesc care a culminat în anul 70 d. Cr. este cea mai clară, aşa că o prezentăm aici:

„Când veţi vedea Ierusalimul înconjurat de oşti, să ştiţi că atunci pustiirea lui este aproape. Atunci cei din Iudeea să fugă la munţi, cei din mijlocul Ierusalimului să iasă afară din el şi cei de prin ogoare să nu intre în el. Căci acelea vor fi zile de răzbunare, ca să se împlinească tot ce este scris. Vai de femeile care vor fi însărcinate şi de cele care vor alăpta în acele zile! Pentru că va fi strâmtorare mare pe pământ şi mânie împotriva poporului acestuia. Vor cădea sub ascuţişul săbiei, vor fi duşi captivi printre toate popoarele şi Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri până se vor împlini timpurile neamurilor”. Luca 21:20-24.

Această parte a profeţiei Domnului nostru evident se referă la evenimente venite asupra Israelului trupesc; şi istoria ne spune că s-au împlinit exact în fiecare amănunt în scenele tulburi cu care s-a sfârşit veacul şi statul naţional iudeu. „Căci acelea vor fi zile de răzbunare, ca să se împlinească tot ce este scris.”

Dar cuvintele Domnului nostru citate de Matei şi de Marcu se deosebesc de cele de mai sus şi evident se aplică la ((570)) strâmtorarea asupra Israelului spiritual la sfârşitul Veacului Evanghelic. Fără îndoială Domnul nostru a rostit ambele declaraţii, dar evangheliştii neştiind că vor fi două secerişuri şi două timpuri de strâmtorare, le-au considerat practic repetări şi nu le-au consemnat pe ambele — Domnul conducând astfel lucrurile cu scopul de a acoperi sau a ascunde faptele în privinţa acestui seceriş până la timpul potrivit să le descopere.

Necazul de la sfârşitul Veacului Evanghelic

Relatările lui Matei şi Marcu sunt aproape identice aici. Matei spune:

„De aceea, când veţi vedea «urâciunea pustiirii», despre care a vorbit prorocul Daniel, «aşezată în locul sfânt» (cine citeşte să înţeleagă!) atunci, cei care vor fi în Iudeea să fugă la munţi; cine va fi pe acoperişul casei să nu se coboare să-şi ia lucrurile din casă; şi cine va fi la câmp să nu se întoarcă să-şi ia haina. Vai de cele însărcinate şi de cele care vor alăpta în zilele acelea! Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici în sabat, pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din cauza celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate”. Mat. 24:15-22; Marcu 13:14-20.

Patru puncte din această relatare arată că deşi ea poate să fi avut o aplicare tipică la necazul de la sfârşitul Veacului Iudeu, aplicarea ei reală şi cea mai importantă aparţine de necazul cu care se termină Veacul Evanghelic. (1) Referirea la „urâciunea pustiirii” menţionată în profeţia lui Daniel. (2) Declaraţia că necazul va fi cel mai sever pe care l-a avut sau îl va avea lumea vreodată. (3) Că, dacă acest măcel n-ar fi scurtat, nimeni n-ar scăpa. (4) Contextul care urmează descrie desigur evenimentele de la sfârşitul Veacului Evanghelic — evenimente care nar ((571)) putea fi aplicate la sfârşitul secerişului Veacului Iudeu şi care nu s-au împlinit atunci. Două din aceste puncte merită o cercetare deosebită.

Profetul Daniel (9:27) a consemnat că după ce Mesia va fi „stârpit” la jumătatea săptămânii a şaptezecea a favorii legământului, El, prin stabilirea jertfelor antitipice ale ispăşirii, va face să înceteze jertfele şi darurile legii: şi că apoi, fiindcă urâciunile vor predomina, va vărsa nimicire peste cel pustiit (naţiunea respinsă), cum hotărâse Dumnezeu mai înainte.

Toate acestea şi-au avut împlinirea prin nimicirea statului naţional al Israelului trupesc. De când Domnul nostru a spus: „Iată, vi se lasă casa pustie” — „nu Mă veţi mai vedea până veţi zice: «Binecuvântat este Cel care vine în Numele Domnului!»”, religia lor a devenit o urâciune, o formă goală, un semn al respingerii de către ei a acelei jertfe pentru păcate pe care o pregătise Dumnezeu; şi rămânând sub blestemul pe care l-au provocat asupra lor (orbire — Mat. 27:25), calea lor spre nimicire a fost rapidă, aşa cum decretase şi prezisese Dumnezeu.

Dar profeţia lui Daniel are multe de spus despre o Urâciune care Pustieşte în Israelul spiritual nominal; care a fost stabilită în putere în mod reprezentativ prin papalitate, şi care a exercitat o mare şi dăunătoare influenţă de pustiire spirituală în casa spirituală sau în Templul lui Dumnezeu, Biserica lui Cristos. Acest sistem abominabil al erorii trebuia să continue până la curăţirea clasei sfântului locaş; şi în afară de aceasta trebuia să prospere mult şi să-i facă pe mulţi din Israelul spiritual nominal să respingă jertfa de răscumpărare, dată o dată pentru toţi; şi rezultatul influenţei sale întinse va fi pustiirea creştinătăţii respinse. Vezi Daniel 11:31; 12:11; Studii în Scripturi, Vol. III, cap. 4.

Marea urâciune a pustiirii, a cărei temelie este doctrina Liturghiei (care pune realizările umane în locul marelui ((572)) sacrificiu de la Calvar, pentru curăţirea păcatului) este acum suplimentată de teoriile ispăşirii prin sine, şi aceste urâciuni care se întind pretutindeni sunt sprijinite de astfel de influenţe şi sofisme care vor înşela pe mulţi — „dacă ar fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi”, şi vor fi precursoarele nimicirii creştinătăţii.

Privind în urmă vedem în aceasta o altă paralelă între sfârşitul secerişului iudaic şi sfârşitul secerişului evanghelic. Respingerea de către Israelul trupesc a adevăratului sacrificiu pentru păcate şi păstrarea sacrificiilor tipice care nu mai erau plăcute lui Dumnezeu, ci o urâciune, a fost un eveniment important în legătură cu căderea lor naţională şi eclesiastică. La fel aici, respingerea doctrinei răscumpărării şi acceptarea în locul ei, fie a liturghiilor, fie a faptelor bune sau a penitenţelor, este o urâciune în ochii lui Dumnezeu şi este un eveniment important în legătură cu căderea creştinătăţii, civile şi eclesiastice.

După cum s-a arătat deja, urâciunea pustiirii care a pângărit locul sfânt sau adevăratul Templu al lui Dumnezeu, Biserica, a fost cea papală, a cărei piatră unghiulară este doctrina blasfematoare a Liturghiei. Urâciunea, pângărirea şi pustiirea sunt vechi; dar atât de dens a fost întunericul erorii în secolele trecute, încât puţini, sau nimeni n-a putut să vadă. Că Liturghia n-a fost văzută că este urâciunea, nici chiar de către reformatori, este evident: căci deşi Biserica Angliei în Articolele ei neagă puterea preoţilor de a-L crea pe Cristos din pâine şi vin, de a-L sacrifica din nou, totuşi noi navem nici un indiciu că enormitatea acestei practici păcătoase este văzută. Şi Luther, în timp ce a denunţat din plin multele păcate şi falsităţi ale papalităţii, n-a văzut că marea urâciune a pustiirii este Liturghia. Dimpotrivă, Luther, la întoarcerea în biserica sa, după ce a stat la palatul Wartburg, aflând că Liturghia, precum şi icoanele ((573)) şi lumânările fuseseră scoase din uz fiindcă erau fără autoritate scripturală, a restabilit Liturghia.

Având în vedere această situaţie, există o mare semnificaţie în cuvintele Domnului nostru — „Când veţi vedea «urâciunea pustiirii», despre care a vorbit profetul Daniel, «aşezată în locul sfânt» (cine citeşte să înţeleagă!) atunci, cei ce vor fi în Iudeea să fugă la munţi”. Aici trebuie să ne amintim paralela între cele două secerişuri, între cele două timpuri de strâmtorare şi între cele două fugi; şi trebuie să ne gândim că Iudeea reprezintă creştinătatea de astăzi.

Cuvântul grecesc tradus „munţi” poate fi redat la fel de potrivit sau mai potrivit şi la singular — munte: şi aşa este redat în majoritatea cazurilor în Versiunea Comună. Întradevăr, a fugi din Iudeea (literală), fie la un munte sau la mai mulţi munţi, pare un lucru ciudat, fiindcă Iudeea este de fapt „o regiune deluroasă”, iar despre Ierusalim se spune că este aşezat pe vârful munţilor. Dar dacă aplicăm cuvintele Domnului nostru la prezent şi la poporul Său din creştinătate, care acum în lumina adevărului prezent vede Urâciunea aşezată unde n-ar trebui să fie — în locul sfânt — în locul adevăratului sacrificiu, chestiunea este foarte simplă. Ei ar trebui să fugă imediat de influenţa urâciunii şi de sistemul care se numeşte el însuşi pe nedrept Împărăţia (muntele) lui Cristos, la adevăratul munte sau Împărăţie, pentru care Cristos S-a întors acum s-o stabilească în glorie şi putere.

Dar părăsirea creştinătăţii, respingând templele ei, formele ei de evlavie, farmecele ei sociale, măgulirile şi onorurile ei, şi înfruntarea curajoasă a denunţărilor, anatemelor şi diferitelor ei puteri de boicot, şi fuga la Domnul şi la adevărata Împărăţie, respinsă, ignorată şi negată de către cei înţelepţi şi buni în felul lumii, este desigur o mare fugă, o mare călătorie; şi puţini în afară de „sfinţi” se vor gândi măcar să o înceapă. Pericolele căii sunt descrise de ((574)) Domnul nostru într-un mod care pare exagerat şi contrar felului Său obişnuit dacă se aplică numai la suferinţele fizice ale credincioşilor care au fugit din Iudeea la sfârşitul secerişului iudaic: dar cuvintele Sale sunt în mod vădit potrivite pentru fuga spirituală şi pentru încercările din acest timp de seceriş. Într-un cuvânt, această poruncă să fugă şi descrierea încercărilor fugii, pot fi înţelese în mod potrivit numai în legătură cu porunca din Apocalipsa 18:4: „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu primiţi din pedepsele ei!”

„Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu”

„Cine va fi pe acoperişul casei să nu se coboare să-şi ia lucrurile din casă; şi cine va fi la câmp să nu se întoarcă săşi ia haina.” Mat. 24:17, 18.

Aceste afirmaţii arată că este potrivit ca fiecare să fugă „din Babilon” imediat ce vede urâciunea pustiirii. Cuvântul Domnului este că orice temporizare sau discuţie sau argumentare umană vor fi periculoase; nu trebuie pierdut deloc timp în privinţa ascultării imediat ce El ne face să vedem urâciunea Babilonului şi relaţia acestuia cu toţi cei care s-au numit cu numele Lui. Vai! câţi, nedând atenţie cuvântului Învăţătorului, au îngăduit să fie legaţi de mâini şi de picioare, aşa încât acum fuga este aproape imposibilă. Dar Învăţătorul spune: „Oile Mele ascultă glasul Meu … şi ele vin după Mine”.

Există încă o lecţie în aceste versete: ele arată că unii din poporul Domnului sunt într-un loc sau stare, iar alţii în altele. Unii sunt în „câmp”, adică în lumea din afara oricăror organizaţii umane: aceştia să nu creadă că este potrivit să se alăture mai întâi bisericilor nominale, ci folosindu-şi libertatea, să fugă de la poziţia lor din lume, să devină una cu Domnul ca membri ai Împărăţiei Sale — muntele Său.

((575))

Unii din poporul Domnului se află în casele sau sistemele bisericii Babilonului — dar cum s-a dat aici de înţeles, ei sunt sfinţi care se află pe acoperişul casei, care au o viaţă, o experienţă şi o credinţă mai înalte decât membrii bisericii doar nominale. Aceştia în fuga lor să nu coboare în casă (sistemele bisericii nominale) să caute să ducă cu ei „lucrurile”; ceea ce au de valoare în ochii oamenilor, cum ar fi titlurile, demnităţile, respectul, laudele în privinţa situaţiei lor bune şi regulate etc., ci să părăsească totul pentru Cristos şi să fugă la adevărata Împărăţie.

Greutăţile fugii

„Vai de cele însărcinate şi de cele care vor alăpta în zilele acelea!” Mat. 24:19.

Există „copii” spirituali şi copii trupeşti, precum şi copii nelegitimi şi fii. Apostolul Pavel descrie interesul său pentru lucrarea Evangheliei ca acela al unei mame în durerile naşterii. El spune: „Copilaşii mei, pentru care iarăşi simt durerile naşterii, până când Hristos va lua chip în voi!” (Gal. 4:19). La fel toţi slujitorii credincioşi ai lui Cristos, toţi care muncesc sârguincios pentru suflete sunt ca acei descrişi în acest text, ca „însărcinate”. Sarcina spirituală după exemplul apostolic este cea mai onorabilă slujire şi angajează atenţia unora dintre cei mai devotaţi copii ai lui Dumnezeu. Dar, vai! după cum dorinţa lui Avraam şi a Sarei de a ajuta la împlinirea făgăduinţei lui Dumnezeu a dus la o metodă neautorizată şi a produs o clasă Ismael, care, născut după trup, a persecutat pe sămânţa născută legitim, tot aşa este cu mulţi dintre aceştia care acum sunt „însărcinaţi”; ei ajută la producerea „copiilor lui Dumnezeu” nelegitimi. Toţi trebuie să-şi amintească însă că numai mijloace legitime trebuie să fie folosite: toţi copiii lui Dumnezeu sunt concepuţi prin cuvântul şi spiritul adevărului, şi nu prin teorii umane şi prin spiritul lumii.

((576))

Opiniile false despre planul divin (presupunerea că toţi în afară de Biserica aleasă vor fi veşnic chinuiţi) aşa au stimulat în unii dorinţele de a naşte „copii”, încât au recurs la diferite planuri umane pentru a-i concepe — trecând cu vederea faptul că toţi cei care nu sunt „concepuţi de Dumnezeu”, toţi cei care nu sunt concepuţi „de cuvântul adevărului” — (nu numai de litera Cuvântului, ci „concepuţi de spiritul” adevărului) sunt falşi, şi nu sunt socotiţi ca fiind ai lui Dumnezeu şi nu sunt trataţi ca fii (Evr. 12:8). Ca o consecinţă, Biserica nominală de astăzi „oferă un spectacol frumos în trup” — numeric, financiar, intelectual — şi are mult din „forma de evlavie” fără adevăratul ei spirit şi putere care să controleze inima. Este plină de „copii”, unii întradevăr copii în Cristos, dar mulţi, mulţi copii nelegitimi, nu fii ai lui Dumnezeu; concepuţi de eroare în locul adevărului — „neghină”. Şi efortul constant este să nască încă mai mulţi urmaşi falşi — sperând astfel să-i salveze de la chinul veşnic, sentinţa nedreaptă a unui presupus Dumnezeu nemilos.

Vai! ce greu este pentru aceşti copii dragi ai lui Dumnezeu care, potrivit cuvintelor Mântuitorului nostru, sunt astfel în mod figurat „însărcinaţi”, să fugă din sistemul bisericii nominale cu feluritele lui mecanisme de concepere falsă şi rapidă, cu care au învăţat să se mândrească şi să se laude. Da, va fi greu pentru aceştia să lase totul şi să fugă la Domnul şi la muntele Său (Împărăţie). Va fi greu pentru ei să creadă că Domnul este într-adevăr bun şi drept şi îndurător, şi că El are un plan îndurător care face deplină pregătire pentru fiecare membru al rasei lui Adam — toţi răscumpăraţi prin marea „răscumpărare pentru toţi”.

Clasa care „alăptează” în aceste zile de asemenea conţine mulţi copii ai lui Dumnezeu nobili, buni, bine intenţionaţi. Ea cuprinde mulţi slujitori bisericeşti şi învăţători în şcoala duminicală, a căror lucrare religioasă constă în administrarea „laptelui”; însă nu întotdeauna a „laptelui ((577)) curat al Cuvântului”, căci în general ei îl diluează şi-l combină cu tradiţia, cu filosofia şi cu narcoticele înţelepciunii lumeşti, carei ţin pe „copiii” lor supuşi, somnoroşi, „buni”, şi le împiedică creşterea în cunoştinţă şi har, pe care au ajuns s-o considere periculoasă.

Unii dintre aceşti învăţători se străduiesc într-adevăr să dea „laptele curat al cuvântului” pentru ca „copiii” lor să poată creşte prin el şi să înveţe să mănânce şi să asimileze hrana tare şi să ajungă la starea de bărbat în Cristos, dar ei declară că experienţele repetate le dovedesc faptul că nici măcar „laptele curat al cuvântului” nu este prielnic pentru majoritatea „copiilor” lor; şi de aceea ei consideră ca o datorie să amestece laptele ca nu cumva „copiii” lor să se îmbolnăvească şi să moară. O! ei nu recunosc faptul că majoritatea „copiilor” lor, nefiind concepuţi de spiritul adevărului, nu vor fi niciodată capabili să asimileze „laptele” spiritual; fiindcă „omul natural nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu … nici nu le poate cunoaşte, pentru că ele se înţeleg duhovniceşte” (1 Cor. 2:14, 12). Ei nu văd nici că această neputinţă de a deosebi înfometează, opreşte dezvoltarea şi otrăveşte pe adevăraţii „copii” spirituali aflaţi în grija lor — care „de mult trebuiau să fie învăţători”. Evr. 5:12.

Atâţia din această clasă care sunt adevăraţi copii ai lui Dumnezeu vor auzi chemarea „ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu”, şi de asemenea vor avea mare greutate în această zi. Ajungând să vadă adevărul prezent, ei se vor teme nu numai să-l dea celor aflaţi în grija lor, ci se vor teme şi să se conformeze lui, ca nu cumva să-i separe de responsabilităţile lor. Ei se vor teme să fugă în această zi, dându-şi seama că numai puţini dintre „copiii” lor vor fi în stare sau dispuşi să fugă şi ei; şi într-adevăr numai cei spirituali vor putea îndura suferinţa. Unii vor trece în siguranţă prin criză ca „biruitori”, în timp ce alţii, temători, vor fi lăsaţi să treacă prin marea strâmtorare.

((578))

Fugiţi înainte de iarnă

„Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici în sabat, pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar din cauza celor [prin cei] aleşi, zilele acelea vor fi scurtate.” Mat. 24:20-22.

Adunarea Bisericii are loc în timpul numit „seceriş”, la sfârşitul verii de favoare. Domnul nostru a explicat (Mat. 13:30, 37-43) că în acest seceriş El va aduna grâul Său şi va arde neghina într-un timp de mare strâmtorare care va urma. Există încă obiceiul în localităţile de la ţară să se lase arderea resturilor până iarna. Înţelegem că Domnul nostru vrea să spună deci, că trebuie să căutăm ajutor şi putere să scăpăm din Babilon înainte de a veni peste el iarna strâmtorării lui.

Să ne amintim că sunt două clase de grâu mântuite în acest seceriş — oricât de contrar naturii ar fi. (1) Cei „biruitori”, cei credincioşi şi care se supun prompt, care ies înainte de „iarnă” şi sunt „socotiţi vrednici să scape de toate acestea care se vor întâmpla” (Luca 21:36). (2) Acei copii ai lui Dumnezeu loiali dar care nu se supun prompt, care sunt îngreunaţi, care au zel dar nu potrivit cunoştinţei şi sunt mai mult sau mai puţin contaminaţi de spiritul lumii. Aceştia vor fi ajutaţi să iasă din Babilon când acesta va cădea; şi vor fugi iarna, spunând în cuvintele profetului: „Secerişul a trecut, vara s-a dus [a sosit iarna] şi noi tot nu suntem mântuiţi!” (Ier. 8:20). Domnul foarte îndurător arată că toţi cei loiali cu adevărat dintre aceştia vor „veni din necazul cel mare” în cele din urmă, şi vor fi în faţa tronului (nu pe tron cu „turma mică”, cei care moştenesc Împărăţia ca moştenitori împreună cu Cristos), după ce şi-au spălat hainele în sângele Mielului (Apoc. 7:14, 15). Să ne rugăm şi să lucrăm în consecinţă, pentru a ne sfârşi fuga înainte de venirea „iernii” strâmtorării.

((579))

Trebuie să ne rugăm şi să ne străduim ca fuga noastră să nu fie nici chiar în ziua de Sabat. Care este ziua de Sabat? Nu este a Şaptea zi a săptămânii, nici Prima zi a săptămânii; căci „lunile noi sau Sabatele” desigur nu s-ar dovedi o piedică pentru creştini într-o fugă fizică (Col. 2:16). Sabatul la care se face referire este marele sabat antitipic — Mileniul, sabatul din a şaptea mie de ani. Dacă am pornit în fuga noastră înainte de începerea acestuia din punct de vedere cronologic, cu atât este mai favorabil pentru noi: şi cu cât înaintăm mai mult în sabat, cu atât mai greu va fi să abandonăm Babilonul, chiar la timpul când acesta va avea nevoie cel mai mult de ajutor şi ne va solicita să-l susţinem. Dar Dumnezeu a declarat că Babilonul trebuie să cadă şi nici o putere nu-l poate susţine: şi nimeni care-şi dă seama ce imperfectă este lucrarea lui şi ce bună şi îndurătoare va fi lucrarea Domnului după ce Babilonul va fi îndepărtat iar Biserica adevărată glorificată, n-ar putea dori să împiedice lucrarea Domnului nici un moment.

Marea strâmtorare din acest timp de „iarnă” va fi fără precedent; şi asigurarea Domnului nostru este că nimic comparabil cu ea n-a mai venit şi nu va mai veni peste lume vreodată. Aceasta identifică în mod clar cuvintele Lui cu strâmtorarea de la sfârşitul acestui Veac Evanghelic despre care profetul spune: „În timpul acela se va scula [va prelua controlul] marele prinţ Mihail [Cristos] … căci acesta va fi un timp de strâmtorare, cum n-a mai fost de când sunt popoarele” (Dan. 12:1). Le identifică de asemenea cu perioada menţionată în Apocalipsa (11:17, 18) când „neamurile se umpluseră de mânie, dar a venit mânia Ta şi timpul ca cei morţi să fie judecaţi”. Atât de mare va fi această strâmtorare, încât dacă n-ar interveni o putere ca să-l oprească, toată rasa ar fi exterminată în cele din urmă. Dar Dumnezeu a pregătit puterea care va interveni — Împărăţia Sa, Cristos şi Biserica Sa — „cei aleşi”. Cei aleşi vor interveni la timpul potrivit şi vor face ordine în confuzia de pe pământ.

((580))

Mesia mincinoşi şi învăţători mincinoşi

Atunci dacă vă va spune cineva: «Iată, Mesia este aici sau acolo», să nu-l credeţi. Căci se vor scula Mesia mincinoşi şi proroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni până acolo încât să înşele, dacă ar fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi. Iată, v-am spus mai dinainte.” Mat. 24:23-25.

Înşelătorii descrişi aici nu sunt desigur fanaticii care din când în când au pretins că sunt Cristos şi care au înşelat doar puţini dintre cei care aveau o măsură de bun simţ şi de judecată. Noi l-am indicat deja pe Anticrist, marele înşelător, papalitatea*, care timp de secole a şezut în templul spiritual, prezentându-se ca singurul reprezentant al lui Cristos — locţiitorul Lui — despre care Domnul nostru a prezis în mod corect, că toată lumea se va minuna de el, cu excepţia celor ale căror nume sunt scrise în cartea vieţii Mielului (Apoc. 13:8). În mod asemănător, Biserica Angliei nu numai că este o biserică sau un „corp”, ci ea are şi un cap pământesc în persoana suveranului civil, regina. Biserica Greco-Catolică în mod foarte asemănător, deşi nu atât de deosebit, îşi are capul în persoana ţarului Rusiei — care exercită totuşi mai multă putere. Dacă papalitatea este Anticrist, un pseudoCristos sau Cristos mincinos, nu sunt celelalte corpuri mincinoase cu capete mincinoase de asemenea Cristoşi mincinoşi sau Anticrişti — oricât de mulţi sau de puţini dintre sfinţii adevăraţi ai lui Dumnezeu ar putea fi în ele?


*Vol. II, cap. 9


Diferitele denominaţii protestante, chiar dacă ele nu recunosc nici un cap decât pe Cristos, totuşi ele fac din sinoadele, conferinţele şi conciliile lor capi, de la care îşi iau legile, uzanţele şi confesiunile de credinţă, în locul singurului Cap al adevăratei Biserici.

Pentru o lungă perioadă şi într-o măsură mai mare sau mai mică, aceste sisteme ale oamenilor au falsificat pe ((581)) adevăratul Mesia (cap şi corp), aşa încât în parte au înşelat pe mulţi. Dar acum, în ultimul secol, aceste înşelări îşi pierd puterea. Puţini prezbiterieni, dacă mai sunt, cred acum că biserica lor este acea unică Biserică adevărată; nici metodiştii, baptiştii, luteranii şi alţii nu gândesc aşa despre sistemele lor; chiar şi anglicanii, greco şi romano-catolicii se eliberează de iluzia că Biserica lor este singura adevărată, că în afara ei nu există aleşi. Dar în profeţia pe care o analizăm, Domnul nostru ne previne asupra pericolului Cristoşilor mincinoşi „atunci” — adică acum. În armonie cu aceasta găsim în Apocalipsa (13:14-18) o profeţie despre o combinaţie specială de influenţe prin care denominaţiile protestante vor fi unificate şi, deşi separate, vor fi totuşi aduse la o cooperare cu papalitatea, într-o manieră care le va da ambilor puteri sporite şi-i va înşela pe mulţi ca să creadă că noua combinaţie va fi mijlocul lui Dumnezeu pentru îndeplinirea lucrării prezise despre Mesia — şi că aceasta este astfel reprezentanta Lui.

„Soarele dreptăţii va răsări”

„Deci, dacă vă vor zice: «Iată-L în pustie», să nu vă duceţi acolo! «Iată-L în cămăruţe interioare», să nu credeţi! Căci, aşa cum iese fulgerul [Soarele] de la răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi şi la prezenţa [greceşte parousia] Fiului Omului.” Mat. 24:26, 27.

Că amăgiri mari, „lucrări de rătăcire” din partea lui Satan sunt acum chiar în faţa noastră este mărturisit nu numai aici prin cuvintele Domnului nostru, ci şi de către apostolul Pavel (2 Tes. 2:10-12). Dacă ar fi fost prezis exact ce formă vor lua înşelările, aceasta ar fi împiedicat întrucâtva puterea lor înşelătoare. Dumnezeu permite aceste înşelări tocmai cu scopul de a separa pe „biruitori” de toţi ceilalţi, şi doar ne garantează că „aleşii” vor fi păziţi de cădere. Şi totuşi, este foarte posibil ca unele din aceste încercări, cerneri şi înşelări să vină cel mai sever asupra celor care posedă cea mai mare ((582)) măsură de lumină a adevărului prezent. Cât este de important să „rămânem în dragostea lui Dumnezeu”, să nu avem numai o cunoştinţă a adevărului care singură ne-ar îngâmfa, ci să avem şi spiritul lui Cristos pe care cunoştinţa trebuie să-l producă — iubire faţă de Dumnezeu şi unul faţă de altul şi compătimire pentru toţi oamenii; căci „dragostea zideşte” caracterul în asemănarea Domnului nostru.

Pretenţia „Iată-L în cămăruţe interioare” este deja ridicată de către spiritişti* — că ei pot avea convorbiri faţă în faţă cu Domnul în unele dintre şedinţele lor; şi că toţi cei care sunt în acord cu vederile lor pot avea acelaşi privilegiu etc. Dar dacă se va găsi că această prevenire, că ar înşela chiar şi pe cei aleşi dacă ar fi cu putinţă, înseamnă că chiar „cei aleşi” vor fi supuşi celor mai severe încercări în această zi rea? Atunci „cine poate să stea în picioare?” (Apoc. 6:17). Răspunsul prin profet este: „Cel care are mâinile nevinovate [o viaţă onestă] şi inima curată [o conştiinţă fără vină înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor] … va putea să se suie la muntele [Împărăţia] Domnului … şi va sta în locul Lui cel sfânt”. Ps. 24:3, 4.


*Ce spun Scripturile despre spiritism? Dovezi că este demonism


Dar cum va şti poporul Domnului în mod sigur că aceste manifestări nu sunt adevărate? El ne-a învăţat că ziua Lui va veni ca un hoţ noaptea, că El va fi prezent nevăzut de lume supraveghind lucrarea secerişului — adunând pe aleşii Săi etc. Cum ştim că El nu Se va arăta poporului Său veghetor, aşa cum pretind aşa-zişii spiritişti creştini, în „camere interioare” — în şedinţele lor?

Ştim că El nu ni Se va arăta aşa, pentru că — (1) informaţia Sa este că vom fi „schimbaţi”, „făcuţi ca El” şi astfel „Îl vom vedea aşa cum este”; şi (2) El ne-a prevenit împotriva acestor înşelări care ne vor propune să ni-L arate în starea noastră ((583)) neschimbată sau de carne, spunând: „Dacă vă vor zice: «IatăL în pustie» … «Iată-L în cămăruţe interioare», să nu credeţi!” pentru că nu Se va arăta în nici un astfel de mod. Dimpotrivă, „aşa cum iese strălucitorul [Soareleş de la răsărit îşi nu poate fi limitat la un loc ascuns sau într-o odaie] şi luceşte [pretutindeni] până la apus [apusul îndepărtat], aşa va fi şi la prezenţa Fiului Omului”.

Descoperirea Domnului nostru la a doua prezenţă a Sa nu va fi într-o cameră, nici unei comunităţi într-o pustie sau loc deşert; nici chiar unei naţiuni, ca la prima venire, ci va fi o manifestare generală, în toată lumea — „Va răsări Soarele dreptăţii şi vindecarea va fi sub aripile Lui”. Raza pătrunzătoare a adevărului de la marele Soare al Dreptăţii este cea care cauzează deja atâta confuzie printre oameni, luminând în locurile întunecate şi descoperind eroarea şi corupţia de orice fel. Lumina este cea care descoperă. Şi marea Lumină a lumii, Cristos (şi în cele din urmă şi Biserica Sa asociată), va binecuvânta omenirea aducând la lumină toate lucrurile ascunse ale întunericului; deoarece nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit. „Ziua va face cunoscut”; şi n-ar putea fi ziuă fără Soarele care să strălucească de la răsărit până la apus. Aceasta este „adevărata lumină … care, venind în lume, luminează [la timpul potrivit] pe orice om”.

(Vom examina Matei 24:28, ca o concluzie a versetului 41 pentru a stabili corespondenţa între relatările lui Marcu şi Luca.)

Întunecarea Soarelui şi a Lunii

„Îndată după acele zile de necaz, soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor vor fi clătinate” Mat. 24:29; Marcu 13:24, 25.

Necazul din „acele zile” trebuie să fie clar deosebit de necazul de la sfârşitul acelor zile, în care se vor sfârşi acest ((584)) veac şi acest seceriş: dar în relatările lui Matei şi Marcu acest lucru nu este atât de clar vizibil ca în relatarea lui Luca — care pare să rezume pe scurt evenimentele Veacului Evanghelic, şi omiţând „necazul din acele zile” se referă numai la celălalt necaz cu care se va încheia veacul. El spune:

„Vor cădea [evreii] sub ascuţişul sabiei, vor fi duşi captivi printre toate popoarele şi Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri până se vor împlini timpurile neamurilor. Vor fi semne în soare, în lună şi în stele. Şi pe pământ va fi strâmtorare printre popoare, care nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor. Oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea celor ce vor veni pe pămînt”. Luca 21:24-26.

Este o realitate că tot Veacul Evanghelic a fost o perioadă de strâmtorare despre care se vorbeşte în Matei 24:9-12, şi acum în versetul 29. (1) Biserica primară a fost persecutată de Roma civilă, în timp ce mai târziu, când Roma papală a preluat stăpânirea, toţi cei care au refuzat să aprobe urâciunile ei au fost persecutaţi în mod direct de ea (Izabela), sau în mod indirect prin puterile civile (Ahab) cu care a fost căsătorită. Şi aceştia au fost predaţi puterii ei şi ea a zdrobit pe sfinţii Celui Preaînalt un timp, timpuri şi jumătate de timp — 1260 de ani — până în 1799 d. Cr. Şi această persecuţie lungă, în care „mulţi au fost curăţiţi, albiţi şi lămuriţi”, şi în care Mama Desfrânatelor „a fost îmbătată de sângele sfinţilor şi de sângele martorilor lui Isus” (Apoc. 17:6), s-a sfârşit, după cum am arătat deja, practic în 1776 şi în realitate în 1799 când papa cu autoritatea lui a fost umilit în faţa lumii.*


*Vol. II, cap. 9 şi Vol. III, cap. 4.


Înţelegând clar deci, că Domnul nostru Se referă la semnele care urmează necazului „din acele zile”, întrebăm în privinţa semnelor foarte clar descrise — întunecarea soarelui şi a lunii ((585)) şi căderea stelelor. Aceste semne trebuie să fie privite ca literale sau ca simbolice? Şi au fost ele deja împlinite?

Răspundem că ele au avut o împlinire literală, iar acum au o împlinire simbolică mult mai importantă.

La 19 mai 1780 (încă „în acele zile”, în timpul celor 1260 de ani ai puterii papale, dar după ce acea putere începuse să scadă şi greul strâmtorării trecuse) a avut loc o întunecare fenomenală a Soarelui, pe care oamenii de ştiinţă de atunci şi de atunci încoace n-au putut-o explica. Că acesta n-a fost un eveniment obişnuit este suficient stabilit de mărturia competentă care urmează —

Renumitul astronom Herschel spune:

„Ziua întunecoasă din America de Nord a fost unul din acele minunate fenomene ale naturii despre care se va citi întotdeauna cu interes, dar pe care filosofia nu-l poate explica”.

Dicţionarul Webster, ediţia din 1869, sub titlul Vocabularul Numelor Renumite, spune:

„Ziua întunecoasă, 19 mai 1780 — numită aşa datorită remarcabilei întunecimi din acea zi, care s-a lăsat peste tot statul New England. În unele locuri oamenii nau putut vedea să citească sub cerul liber timp de câteva ore texte tipărite obişnuit. Păsările şi-au cântat cântecele lor de seară, au dispărut şi au devenit tăcute; păsările de casă au mers la culcare; vitele au căutat grajdurile şi în case s-au aprins luminile. Întunecarea a început pe la ora zece dimineaţa şi a ţinut până la miezul nopţii următoare, dar cu deosebiri în gradul duratei în diferite locuri”.

Legislativul din Connecticut era în sesiune în ziua aceea şi s-a suspendat. Jurnalul Camerei observă chestiunea după cum urmează:

„O umbră solemnă de întuneric neobişnuit înainte de ora zece — un nor încă mai întunecos rostogolindu-se sub perdeaua neagră de la nord şi de la vest înainte de ora unsprezece — a oprit lumina aşa încât nimeni din Cameră n-a putut vedea să citească sau să scrie, nici chiar la ferestre, ((586)) sau n-a putut distinge vreo persoană de la mică distanţă, sau observa vreo deosebire în îmbrăcămintea din cercul celor prezenţi; de aceea, la ora unsprezece Camera a fost suspendată până la două dupămasă”. Vineri, 19 mai 1780.

Un predicator din timpul acela, şi martor ocular, Rev. Elam Potter, predicând în data de 28 din acea lună, la nouă zile după aceea, se spune că a folosit următoarele cuvinte:

„Dar eu menţionez în special uimitorul întuneric de pe 19, luna în curs. Atunci, ca în textul nostru, Soarele s-a întunecat; un astfel de întuneric cum probabil nu s-a cunoscut de la răstignirea Domnului nostru. Oamenii şi-au lăsat lucrul în casă şi în câmp; călătorii s-au oprit; şcolile sau închis la ora unsprezece; oamenii au aprins lumânări ziua la amiază şi focul strălucea ca noaptea. Unii oameni, mi s-a spus, s-au întristat şi s-au gândit dacă nu venise Ziua Judecăţii. Mare parte din noaptea următoare a fost de asemenea neobişnuit de întunecată. Luna, chiar dacă era plină, n-a dat nici o lumină, ca în textul nostru”.

Broşura nr. 379, publicată de Societatea americană de Tratate, Viaţa lui Edward Lee, spune:

„În luna mai 1780 a fost o zi înspăimântător de întunecată, când toate feţele păreau negre şi oamenii erau plini de frică. Satul în care trăia Edward Lee era cuprins de tulburare; oamenii îşi dădeau sufletul de groază că Ziua Judecăţii era aproape; şi toţi vecinii s-au adunat în jurul acestui om sfânt, căci lampa lui era curăţată şi strălucea mai tare ca oricând în mijlocul întunericului supranatural. Fericit şi vesel în Dumnezeu, el lea indicat singurul refugiu de mânia viitoare, şi a petrecut ceasurile întunecate în rugăciune serioasă pentru mulţimea tulburată”.

Cităm după cum urmează din cele spuse de judecătorul R. M. Devins, în Primul nostru secol:

„Aproape, dacă nu cu totul unic, ca cel mai misterios şi până acum cel mai inexplicabil fenomen de acest fel, din şirul variat al evenimentelor naturii din ultimul secol, stă ziua de 19 mai 1780; o întunecare cu totul inexplicabilă a ((587)) întregului cer şi atmosfere vizibile a statului New England, care a produs alarmă intensă şi tulburare pentru multe minţi umane, precum şi spaimă pentru creaţia inferioară — păsările de curte fugind nedumerite în adăpostul lor, iar vitele în grajdurile lor. Întradevăr, mii de oameni buni din ziua aceea au ajuns să fie deplin convinşi că sfârşitul tuturor lucrurilor terestre venise, mulţi au renunţat, pentru acel timp, la scopurile lor laice şi s-au dedicat devoţiunilor religioase. A fost o zi întunecată uimitoare”.

Judecătorul Samuel Tenney, LL. D., a scris în 1785 despre această „zi întunecoasă” pentru Societatea istorică, spunând:

„Câţiva domni cu capacitate literară s-au străduit să rezolve fenomenul, dar eu cred că veţi fi de acord cu mine, că n-a apărut nici o soluţie satisfăcătoare”.

Noah Webster, LL. D., a scris în 1843, în Herald de New Haven, în privinţa acestei zile întunecoase şi a spus: „Am stat şi am privit fenomenul. Nu i s-a atribuit încă nici o cauză satisfăcătoare”.

Rev. Edward Bass, D. D., prim-episcop de Vermont, în jurnalul său pentru 19 mai 1780 scrie: „Această zi este cea mai remarcabilă din câte îşi aminteşte omul, pentru întunecimea ei”.

Întunecarea lunii pline în noaptea următoare pare să fie ceva mai puţin remarcabilă decât această întunecare a Soarelui; un martor, judecătorul Tenney, din Exeter, N. H., este citat după cum urmează:

„Întunericul din seara următoare a fost probabil aşa de mare cum nu s-a mai văzut de când Atotputernicul a dat naştere luminii. N-am putut să nu mă gândesc atunci că dacă fiecare corp luminos din univers ar fi fost învăluit în întuneric impenetrabil, sau scos din existenţă, întunericul nu putea fi mai complet. O foaie de hârtie albă ţinută la distanţă de câţiva centimetri de ochi era la fel de invizibilă ca o catifea neagră”.

Această zi care nu poate fi explicată altfel decât ca un semn de la Domnul, se socoteşte că s-a întins peste 320.000 de mile pătrate — o zonă cam de douăzeci şi cinci de ori mărimea ((588)) Palestinei, la care au fost limitate semnele primei veniri. Întradevăr, faptul că aceste semne au fost în principal limitate la New England şi la Statele Centrale nu trebuie să ne surprindă, când ne amintim că prima mişcare printre „Fecioare”* (Mat. 25:1-5) a fost în principal în acelaşi loc. Şi faptul că Dumnezeu a folosit „ţara libertăţii” pentru trimiterea mesajului acestor semne către lume, nu este mai uimitor decât faptul că El a binevoit să trimită din aceeaşi parte multe din binecuvântările, invenţiile şi lecţiile moderne, recunoscute de întreaga lume şi în mod potrivit simbolizate prin darul marelui artist francez, Bartholdi, făcut portului New York — statuia „Libertatea luminând lumea”.


*Vol. III, pag. 87-90


Stelele căzătoare

A trecut o jumătate de secol până când a apărut semnul următor, căderea stelelor din cer, ca atunci când un smochin îşi scutură fructele necoapte când este clătinat de un vânt puternic. Cuvintele Domnului nostru Isus şi-au găsit împlinirea (deşi nu completa şi singura împlinire, după cum vom vedea mai târziu) în minunata ploaie meteorică din zorii zilei de 13 noiembrie 1833. Celor care sunt înclinaţi să găsească vină susţinând că „n-au căzut stele fixe”, le amintim că Domnul nostru n-a spus nimic despre căderea stelelor fixe, şi că stelele fixe nu pot cădea; căderea lor ar dovedi că n-au fost fixe. Scripturile nu fac deosebire între stele şi meteori cum se face în mod obişnuit în zilele noastre.

Stelele căzătoare, şi chiar ploile meteorice, sunt obişnuite în fiecare an, şi în unii ani mai mult decât în alţii. S-a calculat că pe pământul nostru cad anual 400.000 de meteori mici. Dar aceştia nu sunt nimic în comparaţie cu marea ploaie din 13 noiembrie 1833, când au căzut milioane peste milioane.

Prof. Kirkwood, în lucrarea sa intitulată Meteorologia, spune: „Până la sfârşitul ultimului secol, acestea [ploile meteorice] n-au atras niciodată atenţia oamenilor de ştiinţă”.

((589))

Prof. Olmstead, LL. D., de la Colegiul Yale, a scris:

„Cei care au fost atât de norocoşi încât să vadă minunata ploaie de stele din dimineaţa de 13 noiembrie 1833, probabil au văzut cel mai mare spectacol de foc de artificii ceresc, văzut vreodată de la crearea lumii, sau cel puţin în analele consemnate în paginile istoriei. … Acesta nu mai trebuie privit ca un fenomen pământesc, ci ca unul ceresc, iar stelele căzătoare nu mai trebuie privite acum ca fenomene întâmplătoare din zonele superioare ale atmosferei, ci ca vizitatori din alte lumi, sau din spaţiile planetare”. New Haven Press.

D-nul Henry Dana Ward, pe timpul acela negustor în New York, mai târziu autor şi predicator episcopal, a scris:

„Nici un filosof sau nici un învăţat n-a spus sau n-a consemnat un eveniment, presupun eu, ca acela de ieri dimineaţă. Cu o mie opt sute de ani în urmă un profet l-a prezis exact, dacă vom avea dificultăţi să înţelegem că stele căzătoare înseamnă stele căzătoare. … Cu adevărat stelele din cer au căzut pe pământ ca în Apocalipsa. Limbajul profetului a fost întotdeauna acceptat ca metaforic; ieri a fost împlinit literal”. Journal of Commerce, 14 noiembrie 1833.

Cităm relatarea următoare, din American Cyclopaedia, Vol. XI, pag. 431:

„Anul 1833 este memorabil pentru cel mai magnific spectacol cunoscut. Acesta a avut loc în noaptea de 12 noiembrie şi a fost vizibil deasupra tuturor Statelor Unite şi deasupra unei părţi a Mexicului şi a Insulelor Indiei de Vest. Împreună cu stelele căzătoare mai mici, care au căzut ca fulgii de zăpadă şi au lăsat în urma lor dâre fosforescente, erau amestecate mingi de foc mari, care izbucneau la intervale, descriind în câteva secunde un arc de 30 sau 40 de grade. Acestea lăsau în urmă trene luminoase, care rămâneau vizibile câteva minute, iar uneori o jumătate de oră sau mai mult. Una dintre ele, văzută în Carolina de Nord, părea mai mare şi mai strălucitoare decât Luna. Unele dintre corpurile luminoase aveau formă neregulată şi rămâneau staţionare un timp considerabil, emiţând şuvoaie ((590)) de lumină. La Niagara spectacolul a fost în mod special strălucitor şi probabil nici un spectacol atât de grozav de mare şi de sublim n-a fost privit vreodată de om ca acela al firmamentului coborând în torenţi de foc peste cascada întunecoasă şi mugindă. S-a observat că liniile tuturor meteorilor, dacă erau trasate înapoi, erau convergente întro parte a cerurilor, care era Leonis Majoris; şi acest punct însoţea stelele în mişcarea lor aparentă spre apus, în loc să se mişte cu Pământul spre răsărit. S-a văzut astfel că sursa din care au venit meteorii era independentă de relaţia Pământului şi exterioară atmosferei noastre”.

Prof. Von Humboldt dedică acestui fenomen cincisprezece pagini în lucrarea sa, Istorie personală, şi declară că a fost vizibil deasupra unei suprafeţe de unsprezece milioane de mile pătrate.

D-nul Beupland, un savant francez, care a văzut fenomenul în tovărăşia lui Humboldt, spune despre el: „N-a existat pe firmament un spaţiu de mărimea a trei diametre ale lunii care să nu fie umplut în fiecare moment cu bolizi şi stele căzătoare”.

Fenomenul a fost repetat într-o măsură limitată în 1866, dar evenimentul din 1833 pare să fi realizat scopul semnului; şi într-adevăr, în legătură cu semnul precedent, a avut evident mult de-a face cu prima mişcare a Fecioarelor ca săL întâmpine pe Mire, profeţită în capitolul următor. Mat. 25:15.

Împliniri simbolice

În timp ce aceste semne literale au servit scopului intenţionat, atrăgând atenţia generală asupra Timpului Sfârşitului, noi credem că împlinirile simbolice sunt tot aşa de izbitoare şi chiar mai interesante pentru cei ale căror capacităţi de percepţie mentală şi spirituală sunt trezite aşa încât să-i ajute să le aprecieze.

Soarele ca simbol reprezintă lumina Evangheliei, adevărul — şi astfel pe Cristos Isus. Luna ca simbol reprezintă lumina Legii Mozaice. După cum Luna reflectă lumina Soarelui, tot aşa Legea a fost o umbră sau o reflexie anticipată a ((591)) Evangheliei. Stelele ca simboluri reprezintă pe învăţătorii inspiraţi ai Bisericii — pe apostoli. Cerurile, după cum s-a arătat deja, reprezintă puterile eclesiastice ale creştinătăţii. O combinaţie a acestor simboluri se află în Apocalipsa (12:1) unde „femeia”, care simbolizează Biserica primară, este înfăţişată ca fiind învăluită în Soare, adică, strălucitoare în lumina deplină, clară a Evangheliei neacoperite. Luna sub picioarele ei reprezintă faptul că Legea care o susţine nu este totuşi sursa luminii ei. Cele douăsprezece stele din jurul capului ei, ca o cunună, îi reprezintă pe învăţătorii ei stabiliţi şi inspiraţi divin — cei doisprezece apostoli.

Cu această schiţă a sensului acestor simboluri în mintea noastră, să examinăm din nou acest aspect al marii profeţii a Domnului nostru despre semnele care trebuie să indice sfârşitul acestui veac.

Oriunde ne uităm putem recunoaşte faptul că în timp ce oamenii consacraţi ai lui Dumnezeu sunt în mod special hrăniţi şi luminaţi în prezent, totuşi cu biserica nominală nu este aşa. Soarele ei se întunecă; luna ei se preface în sânge; şi stelele ei cad. Centrul luminii Evangheliei a fost de la început crucea lui Cristos, răscumpărarea; şi oricât de îndrăzneţ a aşezat papalitatea jertfa concurenţială a Liturghiei, sfinţii lui Dumnezeu s-au ţinut strâns de acest centru binecuvântat al tuturor promisiunilor lui Dumnezeu şi al tuturor speranţelor poporului Său. Ei au stat lângă el, chiar dacă filosofia lui a fost aproape în întregime ascunsă vederii lor.

Este adevărat, tot timpul au fost unii care, neînţelegând răscumpărarea şi fiind incapabili s-o pună în armonie cu alte adevăruri, şi în special cu erorile lor, au respins-o. Aceştia însă au fost excepţii rare de la regulă. Dar de la 1878 — chiar punctul timpului de încercare indicat în Scripturi — paralela cu timpul respingerii lui Cristos la prima venire, când crucea lui Cristos a devenit pentru evrei o piatră de poticnire — poticnirea aici a făcut mare progres, până când astăzi numai o mică minoritate de slujitori declaraţi ai crucii recunosc valoarea ei şi o propovăduiesc((592)) Dimpotrivă, mare parte din învăţătură ţinteşte acum să nege şi să conteste că „am fost cumpăraţi cu preţ”, „sângele scump al lui Hristos”, şi înlocuieşte aceasta cu teoria Evoluţiei, pretinzând că valoarea lui Cristos pentru păcătos constă numai în cuvintele şi în exemplul Lui.

Astfel lumina soarelui Evangheliei devine tot mai întunecată; şi chiar dacă această negare a valorii sângelui preţios ca preţul nostru de răscumpărare nu s-a extins aşa de general de la amvon la strană, totuşi, doctrine false de mult considerate sacre, împreună cu reverenţa faţă de conducători şi faţă de învăţătură, au făcut calea atât de uşoară încât o mare majoritate a celor care se trezesc suficient să analizeze subiectul cad pradă uşoară acestei doctrine a Evoluţiei, care neagă doctrina scripturală a unei căderi iniţiale şi a unei răscumpărări din ea. Scripturile ne previn în diferite moduri atât în legătură cu această mare cădere, cât şi în legătură cu această întunecare a credinţei Bisericii în timpul de acum; aşa încât Fiul Omului când vine găseşte credinţa pe pământ foarte puţină (Luca 18:8). Un psalm care descrie această perioadă spune: „O mie să cadă alături de tine şi zece mii la dreapta ta, dar de tine [sfinţii credincioşi, membrii corpului lui Cristos, membrii aleşi care se vor completa curând] nu se va apropia”. Ps. 91:7.

După cum lumina soarelui răscumpărării se întunecă, tot aşa trebuie neapărat să se întunece şi lumina lunii Legii Mozaice, care în sacrificiile ei a preumbrit răscumpărarea. Nu mai este un lucru neobişnuit ca învăţătorii publici să spună că sacrificiile sângeroase ale lui Israel, cerute de Lege, au fost barbare. Odată, când au văzut prin adevărata lumină a Cuvântului lui Dumnezeu, ei au apreciat declaraţia apostolului că sacrificiile lui Israel au fost preumbriri ale „jertfelor mai bune” pentru păcat; dar acum, refuzând antitipul, răscumpărarea, şi negând păcatul originar şi prin urmare orice nevoie de sacrificii pentru el — sacrificiile tipice sunt de asemenea respinse şi considerate barbare. Astfel ((593)) întunecarea luminii soarelui Evangheliei duce la întunecarea luminii lunii. „Luna se va preface în sânge”. Şi Ioel (2:10) adaugă: „stelele îşi pierd strălucirea”, ceea ce înseamnă că atunci când lumina Evangheliei se va întuneca, iar Legea va ajunge să fie privită numai ca o ceremonie sângeroasă, fără sens şi barbară, atunci învăţăturile celor douăsprezece stele ale Bisericii stabilite de Dumnezeu (apostolii) de asemenea vor dispărea din vedere — vor înceta să mai fie recunoscute drept îndrumători sau lumini.

După cum am văzut, Dumnezeu a recunoscut sau a stabilit pentru Biserică douăsprezece stele apostolice. De la acestea, de la lună şi de la soare urma să iasă toată iluminarea Bisericii. Şi de la acestea a ieşit adevărata lumină care a binecuvântat Biserica adevărată. Dar papalitatea, asumându-şi stăpânirea eclesiastică a pământului, a pus sau a „rânduit” diferite stele, lumini, „autorităţi”, „teologi”, pe firmamentul ei; iar diferitele denominaţii protestante au făcut la fel, până când mulţimea lor nu se poate număra. Dar Dumnezeu, în timp ce a prevăzut ajutoare, evanghelişti şi învăţători pentru Biserica Sa adevărată, nu i-a rânduit cu autoritate de lumini sau stele. Dimpotrivă, toţi urmaşii Săi credincioşi sunt instruiţi să accepte ca lumină numai acele raze de adevăr care sunt văzute că vin de la soare, de la lună şi de la cele douăsprezece stele rânduite pentru acest scop.

Toţi ceilalţi din poporul lui Dumnezeu trebuie să fie lumini aprinse şi strălucitoare şi să nu-şi pună lumina sub baniţă, ci aşa să strălucească încât să slăvească pe Tatăl lor din ceruri. Cuvântul stea (greceşte aster) nu este folosit în privinţa vreunuia dintre credincioşi (în afara apostolilor) când se referă la ei în viaţa de acum; ci este folosit cu referire la cei care se depărtează de adevăr şi devin „încrezuţi”, învăţători mincinoşi, „umflaţi de mândrie deşartă”, care aspiră să fie consideraţi autorităţi în acelaşi sens ca apostolii ((594)) şi care sunt denumiţi „stele rătăcitoare” şi „apostoli mincinoşi”. 2 Cor. 11:13; Apoc. 2:2; Iuda 13.

Dimpotrivă, Scripturile evidenţiază peste tot făgăduinţa că luminătorii credincioşi, smeriţi din timpul actual, vor fi în curând împreună cu Cristos sămânţa glorioasă şi onorată a lui Avraam — „ca stelele cerului”. Dar aceştia nu vor străluci în „cerurile” actuale care vor trece curând cu mare zguduire — nu, ci în „cerurile noi” — noua împărăţie eclesiastică a Veacului Milenar. Despre această clasă şi despre acest timp al învierii profetul Daniel (12:3) spune: „Cei înţelepţi vor lumina ca strălucirea cerului şi cei care vor îndruma pe cei mulţi spre dreptate vor străluci ca stelele, în veac şi în veci de veci”. Apostolul Pavel vorbeşte de asemenea despre gloria viitoare a Bisericii la prima înviere, spunând că gloria acestora se va deosebi după cum „o stea se deosebeşte în strălucire de altă stea”.

Ei bine, dacă Dumnezeu a rânduit numai douăsprezece stele ca lumini pentru Biserica Sa, după cum este reprezentat în Apocalipsa (12:1), nu este oare o mare greşeală ca papii şi episcopii să se considere succesorii apostolilor — de asemenea stele? Şi nu este oare un fapt că unii dintre aşazişii „critici radicali” se consideră şi sunt consideraţi de alţii ca fiind egali sau chiar superiori apostolilor, ca luminători, stele? Şi nu arată ei şi alţii acest lucru prin propovăduirea propriilor idei, prin răspândirea propriilor lumini asupra diferitelor subiecte, fără a considera necesar să consulte sau să dea ca dovadă cuvintele apostolilor inspiraţi? Şi dacă mai citează sau se mai referă cumva la lumina adevăratelor stele, învăţăturile celor doisprezece apostoli, nu este aceasta numai ca să-şi confirme vederile sau lumina lor, mai degrabă decât să arate că învăţătura este lumină de la stelele apostolice? Şi într-adevăr lumina acestor stele false, „stele rătăcitoare”, este de obicei atât de opusă celei ((595)) a celor doisprezece apostoli inspiraţi, încât cu greu pot găsi în scrierile acestora un text care să le convină.

În profeţia Domnului nostru aceste lumini adevărate ale stelelor sunt socotite ca parte din Lumina Soarelui Evangheliei, care s-a întunecat, şi-a pierdut strălucirea; în timp ce stelele false, înţelepţii în felul lumii, luminile rânduite de oamenii din cerurile actuale, sunt reprezentate ca făcând un mare spectacol în coborârea lor la stările pământeşti — abandonându-şi proeminenţa care odată a fost întrucâtva spirituală, şi în coborârea învăţăturilor lor la nivelul moraliştilor şi filosofilor pământeşti — la nivelul politicii de cetăţenie creştină.

Clătinarea cerurilor eclesiastice simbolice menţionată în aceeaşi relaţie contextuală, are într-o măsură de-a face cu aceste lumini ale creştinătăţii care coboară pe un plan de învăţare publică mai scăzut. Această clătinare ar însemna tocmai ceea ce vedem în toate părţile — o clătinare a crezurilor şi dogmelor creştinătăţii, care, din cauza amestecului cu erori, produc confuzie ori de câte ori se face referire la ele — ca, de exemplu, doctrina copilaşilor aleşi şi nealeşi; doctrina chinului veşnic pentru toţi cei care nu sunt sfinţi, biruitori etc.

Ca o consecinţă, mulţi dintre cei înţelepţi în felul lumii care strălucesc în faţa publicului fac deja toate eforturile să distragă atenţia de la toate aceste subiecte. Ce alte subiecte pot găsi ei decât fie adevărata, fie falsa doctrină despre alegere, şi fie adevărata, fie falsa idee despre prevederile lui Dumnezeu pentru viaţa viitoare a omenirii? Necunoscând adevăratul plan divin al veacurilor şi nedorind să trezească controversă în privinţa iadului şi a osândirii pruncilor, ce pot predica aceşti predicatori-stele, ca să atragă atenţia lumii asupra lor?

Ei pot abandona în întregime temele spirituale şi să coboare la nivelul omului natural, la probleme de reformă ((596)) morală şi politică. Pot vizita cartierele sărace şi să predice Evanghelia împotriva sărăciei. Se pot alătura cruciadelor pentru cetăţenie creştină etc. Iar aceste lucruri vor angaja tot mai mult pe aceste stele ale amvonului; în timp ce alţii vor crea senzaţie întrecând pe cei mai iluştri necredincioşi în declaraţii despre ceea ce ei nu cred; ridiculizând relatarea Bibliei despre căderea adamică în păcat şi despre ideea de a fi mântuit din ceva ce este un mit, potrivit teoriei evoluţiei.

Cine nu poate vedea aceste semne împlinindu-se astăzi peste tot! Dar soarele, luna şi cele douăsprezece stele sunt numai parţial întunecate până acum; cu toate acestea, multe din stelele false au căzut de la orice pretenţie a strălucirii Evangheliei la nivelul înţelegerii maselor în faţa cărora ele strălucesc.

În acelaşi timp, Luca (21:25, 26) adaugă şi alte semne ale acestui timp: „Şi pe pământ va fi strâmtorare printre popoare, care nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor [elementele agitate şi nelegiuite]. Oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea celor ce vor veni pe pământ [în societate], căci puterile cerurilor vor fi zguduite”.

Marea şi valurile urlânde simbolizează masele agitate ale omenirii, strunite dar nu restrânse complet, prin legile şi reglementările societăţii. În ultimii douăzeci de ani fiecare a auzit ceva din acest „urlet”, cu ocazionale izbucniri furtunoase izbind ca valurile seismice uriaşe pământul [ordinea socială] şi căutând să-l înghită. Reţinute un timp, aceste valuri cresc în greutate şi forţă; şi, după cum este arătat profetic, este numai o chestiune de câţiva ani până când toţi munţii [împărăţiile] se vor „zgudui în inima mărilor”, în anarhie (Ps. 46:1, 2). Toate ziarele, care nu sunt sub controlul bogăţiei, dau glas urletului clasei „mării” agitate; iar celelalte, deşi fără să vrea, trebuie să transmită ecoul urletelor, ca o chestiune de ştiri. Aceasta este, într-o perioadă de pace relativă, ((597)) ceea ce cauzează „strâmtorare printre popoare, care nu vor şti ce să facă”.

Şi fiindcă oamenii încep să înţeleagă că urletul mării şi neliniştea se datorează în mare măsură declinului superstiţiei şi al influenţei eclesiastice, şi pe măsură ce văd tot mai mult puterile cerurilor (crezurile şi sistemele sectare) clătinându-se, inimile lor sunt cuprinse de frică — de frica lucrurilor care vin pe pământ (societate); dar sforţările încordate care se fac acum pentru restabilirea şi unificarea puterii şi influenţei sectare vor avea succes în mare măsură numai pentru un timp scurt; pentru că în mod sigur acestea se vor dezintegra complet.

„Atunci [în acelaşi timp] se va arăta în cer semnul [mărturia, dovada] Fiului Omului”, adică dovada sau mărturia celei de-a doua veniri a Fiului Omului.

Să nu pierdem din vedere faptul că toată această profeţie este dată ca răspuns la anumite întrebări, una dintre ele fiind: „Care va fi semnul prezenţei Tale” la a doua venire? Având în minte faptul că puţini L-au recunoscut pe Mesia la prima Sa venire, şi că chiar aceia au avut îndoieli şi temeri asupra acestui subiect o perioadă considerabilă de timp, ei au dorit să ştie cum vor fi siguri că Îl vor recunoaşte. La prima venire Domnul S-a arătat şi a fost atestat prin semne — prin cuvintele şi lucrările Sale minunate şi de către Ioan Botezătorul. Ce semn trebuiau ei să aştepte ca indiciu al celei de-a doua prezenţe ale Sale, a fost întrebarea lor punctuală.

Răspunsul Domnului nostru i-a asigurat că poporul Său nu va fi lăsat fără un semn potrivit şi suficient; dar despre caracterul acestui semn n-a zis nimic. „Atunci se va arăta în cer semnul Fiului Omului.” Acesta va fi suficient pentru cei credincioşi, veghetori ai lui Dumnezeu, dar nu este intenţionat pentru alţii. Această clasă a văzut şi a înţeles semnele sau dovezile primei Sale veniri, în timp ce masele ((598)) Israelului nominal n-au putut discerne semnele timpurilor lor; şi Dumnezeu n-a vrut ca alţii să le discearnă; ca atare multe din cuvintele minunate ale vieţii au fost spuse în pilde şi în limbaj tainic, pentru ca văzând să nu poată vedea şi auzind să nu poată înţelege, fiind nevrednici de lumina care atunci era cuvenită numai pentru cei credincioşi. Tot aşa va fi şi în privinţa semnului sau dovezii prezenţei a doua a Domnului. Nu va fi vădit pentru toată omenirea: poate fi recunoscut numai de israeliţii adevăraţi, şi ei trebuie să fie oneşti — fără prefăcătorie.

Cuvântul semn (Matei 24:30) în greacă este seemion şi are semnificaţia de dovadă sau mărturie, aşa cum este ilustrat în următoarele cazuri:

„Isus a mai făcut … multe alte semne.” Ioan 20:30.

„Domnul … dând să se facă semne şi minuni prin mâinile lor [Pavel şi Barnaba].” Fapt. 14:3.

„Limbile sunt un semn … pentru cei necredincioşi.” 1 Cor. 14:22.

„Într-adevăr, dovezile unui apostol le-aţi avut printre voi în toată răbdarea, prin semne” etc. 2 Cor. 12:12.

Prin urmare, „Se va arăta …semnul Fiului Omului” nu înseamnă că ucenicii Domnului care vor fi atunci în viaţă Îl vor vedea, ci ei vor avea un indiciu sau o mărturie a prezenţei Sale la vremea aceea. Semnele prezenţei a doua a Domnului nostru vor fi găsite în armonie cu mărturia profeţilor* şi vor fi confirmate de ea, aşa cum a fost cazul şi la prima venire. Luca 24:44-46.


*Vol. II. cap. 5, 6, 7.


În cer”: Semnul sau dovada parousiei Sale va fi dată în cer. Nu în cerul prezenţei Tatălui şi în faţa sfinţilor îngeri, ci în cerul simbolic, cerul eclesiastic, acelaşi cer despre care versetul precedent ne spune că va fi atât de tare clătinat încât stele vor cădea din el. În acest cer — clasa spirituală ((599)) declarată — va fi vizibilă mai întâi mărturia prezenţei Domnului nostru. Unii vor „vedea” împlinirea declaraţiilor profetice în privinţa acestei zile a prezenţei a doua, în desfăşurarea minunată a planului divin al veacurilor, şi o vor recunoaşte ca unul din semnele prezenţei Sale (Luca 12:37). Judecata Babilonului, a creştinătăţii, socială şi eclesiastică, este încă un semn că Judecătorul a venit şi Se socoteşte mai întâi cu cei cărora, în calitate de administratori, le-a încredinţat averile Sale (Mat. 25:19; Luca 19:15). „Judecata începe de la casa lui Dumnezeu”; şi aceasta înseamnă confuzie şi consternare printre doctorii şi preoţii de seamă de acum, când încearcă să-şi reconcilieze doctrinele, practicile şi credinţa, cum a însemnat pentru fariseii, preoţii de seamă şi doctorii în Lege la prima prezenţă a Domnului nostru — chiar dacă prezenţa a fost negată atunci, ca şi acum.

Dar la prima prezenţă, umilii israeliţi adevăraţi, pe care Dumnezeu i-a socotit vrednici, n-au fost încurcaţi, ci luminaţi, aşa încât Domnul nostru le-a putut spune: „Ferice de ochii voştri că văd şi de urechile voastre că aud! Adevărat vă spun că mulţi proroci şi oameni drepţi au dorit să vadă lucrurile pe care le vedeţi voi şi nu le-au văzut; şi să audă lucrurile pe care le auziţi voi şi nu le-au auzit” (Mat. 13:16, 17). La fel acum în a doua prezenţă a Fiului Omului, clarificarea Cuvântului divin, discernerea planului divin care arată şi timpurile şi perioadele divine, şi confuzia peste „Babilon”, sunt dovezi satisfăcătoare ale prezenţei Împăratului.

„Atunci toate popoarele pământului se vor boci şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului.” Mat. 24:30.

Popoarele pământului nu vor vedea semnul sau dovada prezenţei Domnului dată numai în „ceruri”, în acelea cel puţin nominal spirituale — în biserici — şi apreciată numai de către cei fără prefăcătorie dintre ei. Ele nici ((600)) nu-L vor vedea pe Domnul Însuşi prin vederea naturală, căci El nu mai este din carne şi să poată fi văzut de către cei din carne*. Trebuie să ne amintim cuvintele Domnului nostru: „Încă puţin şi lumea nu Mă va mai vedea” (Ioan 14:19). Cuvintele apostolului către Biserică de asemenea trebuie reţinute — că toţi trebuie să fim „schimbaţi” şi făcuţi fiinţe spirituale ca Domnul nostru, înainte de a-L putea „vedea aşa cum este” (1 Cor. 15:51-53; 1 Ioan 3:2). Popoarele pământului, dimpotrivă, vor vedea norii strâmtorării şi confuziei care vor însoţi clătinarea „cerului” şi îşi vor da seama că este o furtună care va clătina şi „pământul” (vezi Evr. 12:26, 27) şi în acel timp va fi şi o mare bocire a tuturor, legată de acel mare timp de strâmtorare, iar în cele din urmă toată omenirea, la terminarea furtunii, va discerne, va recunoaşte pe noul Împărat cu ochii înţelegerii şi oamenii vor plânge pentru păcatele lor, şi că în orbirea lor L-au respins — mai întâi evreii. Vezi Zah. 12:10-12.


*Vol. II, cap. 5


„El va trimite pe îngerii Săi cu un răsunet puternic de trâmbiţă şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă.” Mat. 24:31.

Această lucrare va fi în progres în acest interval — în „seceriş”. Îngerii (mesagerii noului Împărat al pământului), vor face o lucrare de separare, nu între biserică şi lume, ci o lucrare de separare în biserica nominală — printre cei mărturisiţi cu numele, „cerul” actual. Această lucrare este reprezentată prin diferite descrieri simbolice — adunarea în grânar a grâului dintre neghină (Mat. 13:30); adunarea peştilor buni în vase şi aruncarea în mare a peştilor nepotriviţi prinşi în năvodul Evangheliei (Mat. 13:47-49); adunarea mărgăritarelor (Mal. 3:17); chemarea „poporului Meu” afară din Babilon ((601)) (Apoc.18:4); strigătul de la miezul nopţii către fecioare, care desparte pe cele înţelepte de cele neînţelepte (Mat. 25:6); iar în această profeţie este adunarea „celor aleşi” dintre toţi nealeşii din creştinătate, din cele patru vânturi — din toate punctele cardinale.

Noi nu trebuie să aşteptăm să apară îngeri spirituali cu aripi şi să zboare prin aer sunând dintr-o trâmbiţă mare, şi răpind de ici şi de colo pe unii dintre sfinţi — aşa cum nu trebuie să aşteptăm nici să devenim peşti literali şi să fim puşi în coşuri literale, sau boabe literale de grâu care să fie puse în grânar. Îngerii sau mesagerii folosiţi de Domnul nostru în această adunare a secerişului vor fi, credem noi, mesageri aşa cum a folosit în serviciul Său în tot veacul acesta — servitori pământeşti, concepuţi de Spiritul Său sfânt — „creaţii noi în Hristos Isus”.

Înţelegem că „trâmbiţa” răsunătoare este „trâmbiţa jubileului” antitipică, „a şaptea trâmbiţă”, tot atât de simbolică precum sunt şi cele şase precedente (Apoc. 11:15-18), care n-au scos, nici una dintre ele, nici un sunet literal. Aceasta sună simbolic începând din octombrie 1874 şi va continua până la sfârşitul Mileniului. Cu începutul acestei trâmbiţe a început „secerişul” şi adunarea şi separarea, care trebuie să continue până când „cei aleşi”, „grâul”, vor fi adunaţi toţi din cerurile actuale (sistemele eclesiastice) — la Domnul. „Îngerii” (mesagerii) sunt cei ce duc mesajul Cuvântului Domnului care produce separarea şi adună pe aleşii Săi la El.

Privilegiul poporului credincios al lui Dumnezeu care în prezent este transferat din întuneric în lumina minunată — al celor cărora li se permite să vadă şi să audă lucrurile pe care alţii nu le văd şi nu le aud, este să fie lucrători împreună cu Domnul lor ca îngeri ai Săi — mesagerii sau servitorii Săi — în acest aspect şi în toate celelalte aspecte ale lucrării, de-a lungul veacului. Prin harul Său, aceştia ((602)) au arat, au semănat, au grăpat şi au udat, iar acum aceeaşi clasă poate să şi secere cu Secerătorul Principal.

Cât de aproape este Împărăţia lui Dumnezeu

„De la smochin învăţaţi pilda lui: când îi frăgezeşte şi îi înfrunzeşte mlădiţa, ştiţi că vara* este aproape. Tot aşa şi voi, când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că El [Împărăţia lui Dumnezeu — Luca 17:21] este aproape, la uşi. Adevărat vă spun, nu va trece generaţia aceasta până nu se vor întâmpla toate acestea. Cerul şi pământul [ordinea eclesiastică şi socială de astăzi] vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece nicidecum.” Mat. 24:32-35.


*Evreii împărţeau anul lor în două sezoane: vara şi iarna.


Necredincioşii s-au agăţat de acest pasaj pretinzând că în mod evident n-a fost împlinit, şi ca atare dovedeşte că Domnul nostru a fost un profet mincinos. Ei aplică profeţia în întregime la necazurile legate de căderea statului naţional Israel, în anul 70 d. Cr., şi remarcă dispreţuitor că generaţia aceea şi multe altele au trecut fără a vedea împlinirea „tuturor acestor lucruri”. Răspunsul nostru la aceasta este, desigur, că profeţia Domnului nostru nu este înţeleasă — că ea s-a referit numai în parte la strâmtorarea asupra Israelului, care a culminat în anul 70 d. Cr.

Dar pentru a răspunde la obiecţie, anumiţi scriitori creştini au ajuns să susţină că cuvintele „generaţia aceasta” înseamnă de fapt acest neam, evreii, nu va trece până când toate aceste preziceri se vor împlini.

Dar noi trebuie să contestăm această interpretare din câteva motive:

(1) Deşi se poate spune că cuvintele „generaţie” şi „neam” vin dintr-o rădăcină sau punct de plecare comun, totuşi ele nu sunt identice; şi în utilizare scripturală cele două cuvinte sunt cu totul distincte.

((603))

Să observăm că în Noul Testament, când cuvântul generaţie este folosit cu sensul de neam sau urmaşi, este întotdeauna din cuvântul grecesc gennema (ca în Matei 3:7; 12:34; 23:33; Luca 3:7) sau din genos (ca în 1 Petru 2:9). Dar în cele trei relatări ale acestei profeţii, Domnului nostru I se atribuie folosirea unui cuvânt grecesc cu totul diferit (genea), care nu înseamnă neam, ci are aceeaşi semnificaţie ca şi cuvântul nostru generaţie. Alte utilizări ale acestui cuvânt grecesc (genea) dovedesc faptul că nu este folosit cu semnificaţia de neam, ci cu referire la oameni care trăiesc în acelaşi timp, contemporani. Cităm ca dovadă: Mat. 1:17; 11:16; 12:41; 23:36; Luca 11:50, 51; 16:8; Fapt. 13:36; Col. 1:26; Evr. 3:10.

(2) Domnul nostru nu S-a putut referi la neamul evreiesc şi ar fi fost nepotrivit să folosească un cuvânt grecesc cu semnificaţia de neam, deoarece neamul evreiesc n-a fost subiectul întrebării apostolilor şi nici al profeţiei Domnului ca răspuns la ea. Israelul de abia că este menţionat în profeţie, şi dacă ar fi spus: Acest neam nu va trece până nu se vor împlini toate, ar fi lăsat problema deschisă pentru întrebarea la care sau la ce neam Se referea, deoarece nu este indicat nici un neam anume. De aceea, dacă cuvântul ar însemna neam, ar fi tot atât de potrivit să se spună că se referă la neamul omenesc, cum ar fi şi să se spună că se referă la neamul evreiesc.

Dar înţelegând că genea aici, ca şi în alte locuri, înseamnă generaţie, şi recunoscând că cuvintele Domnului nostru au fost o profeţie care cuprinde tot Veacul Evanghelic, nu avem nici o dificultate să înţelegem că declaraţia înseamnă: „Această generaţie [care va fi martora semnelor de care sau interesat apostolii şi care tocmai au fost enumerate de către Domnul nostru — şi anume: întunecarea soarelui, a lunii şi căderea stelelor] — această generaţie nu va trece până nu se vor împlini toate acestea”. Cu alte cuvinte, semnele menţionate se vor întâmpla în perioada unei generaţii la încheierea veacului.

((604))

Înmugurirea smochinului poate să fi fost o remarcă întâmplătoare, dar noi înclinăm să credem că n-a fost. Împrejurarea specială relatată, în care Domnul nostru a blestemat un smochin care nu avea roade şi care s-a uscat imediat (Mat. 21:19, 20), ne face să credem că se poate înţelege că smochinul din această profeţie semnifică naţiunea iudee. Dacă este aşa, acest semn se împlineşte vizibil; pentru că, nu numai că mii de israeliţi se întorc în Palestina, ci, aşa cum ştim cu toţii, mişcarea sionistă a luat acum aşa proporţii încât să justifice convenţiile reprezentanţilor din toate părţile lumii de a se întâlni an de an pentru a pune într-o formă practică propunerea de reorganizare a unui stat evreu în Palestina. Aceşti muguri vor prospera, dar nu vor face roade perfecte înainte de octombrie 1914 — sfârşitul deplin al „timpurilor neamurilor”.

O „generaţie” poate fi socotită ca echivalentul unui secol (practic limita prezentă) sau o sută douăzeci de ani, viaţa lui Moise şi limita scripturală (Gen. 6:3). Socotind o sută de ani din 1780, data primului semn, limita ar ajunge la 1880; şi, după înţelegerea noastră, fiecare punct prezis a început să se împlinească la acea dată; timpul „secerişului” sau strângerii începând din octombrie 1874; organizarea Împărăţiei şi luarea de către Domnul nostru a marii Sale puteri ca Împărat, în aprilie 1878; şi timpul de strâmtorare sau „ziua mâniei” care a început în octombrie 1874 şi se va sfârşi în jurul lui 1915; şi înmugurirea smochinului. Cei care doresc pot spune fără a fi nepotrivit că secolul sau generaţia s-ar putea socoti tot aşa de potrivit de la ultimul semn, căderea stelelor, ca şi de la primul, întunecarea soarelui şi a lunii: şi un secol care ar începe la 1833 ar fi încă departe de a fi sfârşit. Mulţi sunt în viaţă care au fost martorii semnului căderii stelelor. Cei care umblă cu noi în lumina adevărului prezent nu aşteaptă să vină lucrurile care sunt deja aici, ((605)) ci aşteaptă terminarea evenimentelor care sunt deja în desfăşurare. Or, deoarece Învăţătorul a spus, „Când veţi vedea toate aceste lucruri”, şi deoarece „semnul Fiului Omului în cer”, înmugurirea smochinului şi adunarea „aleşilor” sunt socotite printre semne, n-ar fi nepotrivit să socotim „generaţia” de la 1878 până la 1914 — 36 de ani şi jumătate — cam media vieţii umane astăzi.

„Despre ziua aceea şi despre ceasul acela nu ştie nimeni, nici chiar îngerii din ceruri, ci numai Tatăl” (Mat. 24:36, manuscrisul sinaitic. Compară cu Marcu 13:32, 33). „Luaţi seama: vegheaţi şi rugaţi-vă căci nu ştiţi când va fi timpul acela.”

Pentru mulţi, aceste cuvinte par să implice mult mai mult decât exprimă ele: ei se gândesc la ele ca şi cum ar pune un lacăt şi ar face inutile toate profeţiile Bibliei — ca şi cum Domnul nostru ar fi spus: „Nimeni nu va şti niciodată”, în timp ce El a spus doar, „Nimeni nu ştie [acum]”, referinduSe numai la persoanele care-L ascultau — cărora nu era potrivit să le fie revelate timpurile şi perioadele exacte. Cine se poate îndoi că „îngerii din cer” şi „Fiul” ştiu acum, pe deplin şi clar, lucrurile care au înaintat atât de aproape de împlinire? Şi dacă ei nu sunt acum împiedicaţi de a cunoaşte, după declaraţia din acest verset, nici sfinţii Domnului acum nu sunt împiedicaţi sau restrânşi de acest verset să caute o înţelegere a întregului adevăr „scris mai înainte pentru învăţătura noastră”. Într-adevăr, deoarece în mare măsură n-a fost voinţa Tatălui ca poporul Lui atunci, nici până la vremea când au fost rupte* „peceţile”, să cunoască data, de aceea Domnul nostru a descris mersul evenimentelor şi i-a asigurat că dacă vor veghea şi se vor ruga şi vor continua astfel să fie credincioşi, la timpul potrivit ei nu vor fi lăsaţi în întuneric, ci vor vedea şi vor şti.


*Vol. II, cap. 2 şi 3


((606))

Dumnezeu, prin profetul Daniel, a arătat că în acest timp „cei înţelepţi vor înţelege” viziunea şi profeţia, şi „nici unul din cei răi nu va înţelege” (Dan. 12:9, 10). Apostolul Pavel adaugă la aceasta: „Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă surprindă ca un hoţ”, deşi în acest fel va veni peste toată lumea. „Vegheaţi deci tot timpul [pentru ca la timpul cuvenit să puteţi şti] şi rugaţi-vă ca să fiţi socotiţi vrednici să scăpaţi de toate acestea care se vor întâmpla.”

Ca în zilele lui Noe, „n-au ştiut nimic”

„Cum a fost în zilele lui Noe, aşa va fi şi la prezenţa [greceşte parousia] Fiului Omului. Căci, aşa cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie şi n-au ştiut nimic … tot aşa va fi şi la prezenţa Fiului Omului.” Mat. 24:37-39.

Punctul real al acestei ilustraţii este trecut cu vederea de către mulţi care, fără nici o autoritate din cuvintele Învăţătorului, presupun că aici este evidenţiată asemănarea între răutatea din zilele lui Noe şi răutatea din zilele prezenţei lui Cristos. Dar în timp ce o astfel de comparaţie ar putea fi admisă şi potrivită, faptul este că o astfel de comparaţie n-a fost făcută, ci evitată. Comparaţia făcută este în privinţa neştiinţei.

Numai Noe şi familia lui au ştiut, poporul n-a ştiut, ci a continuat ca de obicei — căsătorindu-se, sădind, construind, mâncând şi bând. Tot aşa, în timpul prezenţei lui Cristos la sfârşitul acestui veac şi în timp ce marele timp de strâmtorare este iminent, singurii care vor şti despre prezenţa Lui sau vor avea o înţelegere clară despre ceea ce vine, sau de ce, sau despre rezultat, vor fi poporul Domnului. Ceilalţi „nu vor şti”.

În Luca (17:26-29) se dă aceeaşi învăţătură; şi atât cei din jurul lui Noe cât şi cei din jurul lui Lot sunt indicaţi a fi fost ((607)) în neştiinţă de strâmtorările iminente din zilele lui Noe şi din zilele lui Lot, aşa cum oamenii de acum vor fi în neştiinţă de strâmtorarea care vine în zilele Fiului Omului — după ce El a venit şi este prezent. Noi vedem acest lucru împlinit astăzi în jurul nostru. Lumea este fricoasă şi nedumerită, dar ea nu-şi dă seama de prezenţa Fiului Omului şi de socotelile „secerişului” care se desfăşoară acum. Chiar dacă pot presupune cu aproximaţie strâmtorarea care vine, ei nu pot bănui binecuvântarea care o urmează.

„La fel va fi şi în ziua când Se va arăta [Se va face cunoscut — întâi «fecioarelor» veghetoare, mai târziu în strâmtorare tuturor oamenilor] Fiul Omului [deja prezent]. În ziua aceea, cine va fi pe acoperişul casei, iar bunurile lui în casă, să nu se coboare să le ia; şi cine va fi la câmp, de asemenea, să nu se mai întoarcă. Aduceţi-vă aminte de soţia lui Lot. Cine va căuta să-şi scape viaţa [prin compromisuri ale conştiinţei şi rămânere în Babilon], o va pierde; şi cine o va pierde [va sacrifica interesele vieţii actuale], o va păstra” — veşnic. Luca 17:30-33.

Astfel aplică Evanghelia lui Luca aceste cuvinte (deja analizate mai sus) la încheierea Veacului Evanghelic — la „ziua când Se va arăta Fiul Omului”.

„Aduceţi-vă aminte de soţia lui Lot”, este prevenirea clară a Domnului nostru. Ce puţin potrivit ar fi acest îndemn dacă s-ar aplica la cei care au fugit din Iudeea în anul 70 d. Cr.; dar ce plin de forţă este ca o prevenire pentru poporul lui Dumnezeu de acum, la încheierea Veacului Evanghelic. Când aflăm că Babilonul este condamnat şi auzim mesajul Domnului, „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu primiţi din pedepsele ei!”, este într-adevăr ca vocea mesagerilor care i-au zorit pe Lot şi pe familia lui să iasă afară din Sodoma, zicând: „Scapă-ţi viaţa; să nu te uiţi înapoi şi să nu te opreşti în vreun loc din Câmpie: scapă la munte, ca să nu pieri!” Gen. 19:17.

((608))

Ilustraţia este întărită când ne amintim că creştinătatea este „cetatea cea mare [Babilonul], care în înţeles duhovnicesc se numeşte Sodoma”. Apoc. 11:8.

Soţia lui Lot, după ce a început să fugă aşa cum a fost îndrumată, „s-a uitat înapoi”, regretând lucrurile lăsate în urmă: şi la fel este cu unii care fug acum din Babilon la muntele (Împărăţia) Domnului; ei sunt mai în armonie cu lucrurile din urmă decât cu lucrurile din faţa lor. Numai aceia care îşi fixează afecţiunea pe lucrurile de sus şi nu pe cele de jos vor alerga alergarea până la sfârşit. Perseverenţa sfinţilor izvorăşte dintr-o deplină consacrare a inimii; ceilalţi nu vor reuşi să alerge aşa încât să obţină marele premiu.

Unul va fi luat şi altul va fi lăsat

„Vă spun că în noaptea aceea doi inşi vor fi în acelaşi pat: unul va fi luat şi altul va fi lăsat.” Luca 17:34; omis de Matei.

Domnul ne informează prin profet că deşi dimineaţa milenară se apropie, odată cu ea se apropie şi o noapte (Isa. 21:12). Aceasta va fi o noapte de strâmtorare, iar în prima parte a ei sfinţii vor fi scoşi din Babilon. „Patul” de aici, în armonie cu folosirea acestui cuvânt de către Isaia (28:20), poate fi interpretat că simbolizează crezurile omeneşti care sunt destul de lungi pentru „pruncii” în Cristos, dar prea scurte pentru ca un „bărbat” dezvoltat să se întindă în el. Acest lucru este adevărat în legătură cu diferitele „învăţături ale oamenilor”, care înlocuiesc, dar care sunt foarte diferite de învăţăturile Cuvântului lui Dumnezeu, ale căror lungimi şi lăţimi depăşesc cunoştinţa omenească. De exemplu, doctrina Alegerii, aşa cum este învăţată de prietenii noştri calvinişti, este un „pat” cu totul suficient pentru odihna multora care sunt numai „prunci” în Cristos, ale căror simţuri n-au fost niciodată bine deprinse; dar cum în lumina cunoştinţei zilei prezente pruncii se trezesc şi cresc în har şi cunoştinţă, ei vor găsi cu siguranţă vechiul pat al crezului lor prea scurt pentru confort; şi cum ((609)) fiecare încearcă să se învelească în promisiunile lui Dumnezeu îngustate printr-o teologie eronată, acesta nu se poate acoperi în mod satisfăcător; îndoielile se strecoară şi-l înfioară de teamă că la urma urmei nu este sigur că el şi toţi prietenii lui sunt printre „aleşi”, şi curând astfel de creştini dezvoltaţi găsesc o uşurare să iasă dintro astfel de situaţie neplăcută; şi acestora Dumnezeu le trimite în general lumina adevărului prezent ca să-i conducă la un „loc larg” de odihnă adevărată, prevăzut cu învelitori din abundenţă pentru toţi cei care caută să cunoască şi să facă voia Tatălui. Alţii însă, marea majoritate, rămân cu totul satisfăcuţi şi se simt confortabil în diferitele lor pătuţuri, pentru că ei sunt „prunci” şi nu „bărbaţi” în cunoştinţa şi experienţa creştină. „Unul va fi luat, şi altul lăsat.”

„Atunci, doi vor fi la câmp: unul va fi luat şi altul va fi lăsat.” Mat. 24:40.

„Ţarina este lumea”, a explicat Domnul nostru; şi în acest discurs reprezintă o stare din afara „casei” nominale — din afara Babilonului. Astfel suntem învăţaţi că nu toţi „care vor ieşi” vor fi „adunaţi”, ci că „mărgăritarele” vor fi căutate oriunde s-ar găsi ele — „Domnul cunoaşte pe cei care sunt ai Săi”, şi în această strângere a secerişului El Îşi adună mărgăritarele — strângând pe „aleşii” Săi, pentru a fi comoştenitori în Împărăţia Sa.

„Două femei vor măcina la moară: una va fi luată şi alta va fi lăsată.” Mat. 24:41; Luca 17:35.

O moară este un loc unde se pregăteşte hrana: slujitorii bisericeşti şi şcolile teologice macină hrana spirituală pentru „Babilon” şi produc un măciniş foarte sărac — nu un „nutreţ sărat”. Este în creştere plângerea că hrana furnizată este în mare măsură coji şi pleavă, care nu vor susţine viaţa şi puterea spirituală: şi fiecare măcinător este obligat să prepare ceea ce i se dă lui de către propria sa denominaţie, şi nu poate să-şi păstreze poziţia şi totuşi să dea „hrană la timpul potrivit”, „nutreţ sărat” pentru casa credinţei. În consecinţă, „adevărul pe care-l avem” îi adună pe unii dintre măcinători şi-i lasă pe ((610)) alţii — unul este luat, iar altul lăsat. Cei care sunt loiali lui Dumnezeu şi turmei Sale vor fi luaţi; toţi ceilalţi vor fi lăsaţi. În timp ce lumea şi bisericile nominale declară că acesta este un timp de unire şi de „alianţă”, Dumnezeu declară că acesta este un timp de separare. Isa. 8:12.

Unde sunt adunaţi — atracţia

„Şi răspunzând, ucenicii I-au zis: «Unde, Doamne?» [Unde vor fi luaţi aceştia?] Iar El le-a spus: «Unde va fi trupul [stârvul, hrana], acolo se vor strânge şi vulturii».” Mat. 24:28; Luca 17:37.

Lecţia este că în ziua aceea, când Domnul va aduna pe „aleşii” Săi din cele patru vânturi ale cerului — din toate părţile Bisericii — El îi va atrage aşa cum vulturii sunt atraşi de hrană, pentru care ei au ascuţime a văzului şi a apetitului; că la timpul cuvenit Domnul va da hrana potrivită, şi poporul Său adevărat o va recunoaşte şi se va aduna la ea; cei pregătiţi şi vrednici vor fi luaţi, iar ceilalţi lăsaţi.

Hrana „adevărului pe care-l avem” dată acum de Domnul nostru şi adunarea sfinţilor Săi prin ea şi la ea, corespund exact cu descrierea acestei profeţii. Chemarea actuală nu este să iasă dintr-o „moară” pentru a intra în altă „moară”; nici să iasă dintr-un „pat” pentru a intra în altul cam de aceeaşi mărime. Nu este adunarea de către un om sau de către mai mulţi oameni la el sau la ei, într-o nouă denominaţie; ci o strângere împreună la Cristos Însuşi, adevăratul şi singurul Stăpân şi Învăţător. Unde şi când a existat vreodată înainte o astfel de recunoaştere publică a tuturor celor care se încred în sângele preţios al lui Cristos şi care sunt consacraţi Lui, ca o singură casă a credinţei — toţi fraţi — şi un singur Legiuitor, Cristos, indiferent de crezurile şi dogmele umane asupra altor subiecte? Niciodată şi nicăieri, din zilele apostolilor, în măsura în care putem noi judeca.

Mai mult, este vrednic de remarcat faptul că în legătură cu alte mişcări a existat mare abilitate umană, oratorie etc., dar nu cu actuala strângere la Domnul. Aici toată atracţia este adevărul, hrana spirituală pe care o dă Domnul; înfloriturile ((611)) şi oratoria umană îşi găsesc puţin loc de exercitare aici; ele lipsesc dar nu este o pierdere. Cei adunaţi şi cei care adună se strâng împreună pentru că „flămânzesc şi însetează după dreptate”: şi ei găsesc partea satisfăcătoare pe care Însuşi Domnul a dat-o; şi fiecare mănâncă din ea pentru sine.

Vegheaţi dacă vreţi să ştiţi

„Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi în ce ceas vine Domnul vostru. Să ştiţi [să înţelegeţi motivul pentru care timpul hotărât este atât de ascuns în simboluri şi pilde] că, dacă ar şti stăpânul casei la ce strajă din noapte va veni hoţul, ar veghea şi n-ar lăsa să-i spargă casa.” Mat. 24:42, 43.

„Stăpînul casei” sau „gospodarul” dispensaţiei actuale nu este Domnul nostru, ci Adversarul nostru, diavolul, „dumnezeul veacului acestuia”, „domnul puterii văzduhului”, „stăpânitorul lumii acesteia”, care stăpâneşte acum pe fiii neascultării, orbind mintea tuturor celor care nu cred — ai căror ochi pentru înţelegere n-au fost unşi cu alifia pentru ochi a Domnului (2 Cor. 4:4; Efes. 2:2; Apoc. 3:18). Acest adversar este viclean şi foarte iscusit; şi foloseşte prompt orice cunoştinţă ar avea despre timpuri, perioade şi aranjamente divine ca să se opună planului divin, după cum spune Domnul nostru în declaraţia anterioară.

Metoda Tatălui ceresc faţă de Satan a fost să-l lase să meargă pe calea lui, în afară de cazurile în care ar veni în conflict cu planul divin, şi astfel să stăpânească uneltirile lui rele încât să le folosească pentru înaintarea planului divin. Ca atare Satan, deşi a cunoscut Biblia de mult, doar puţin a înţeles din ea, pentru acelaşi motiv pentru care n-a înţeleso nici omul; pentru că este scrisă în pilde, simboluri şi figuri de stil. Iar acum că acestea îşi au timpul să fie înţelese, înţelegerea lor este limitată la cei ce au conducerea Spiritului sfânt, care, după cum a promis Domnul nostru, „ va călăuzi în tot adevărul”, dar pe care lumea nu-l poate primi. Satan nu are Spiritul sfânt şi nu este condus de el, şi, prin urmare, mare parte din Cuvântul divin este o nebunie pentru el. Dar fără îndoială el a învăţat, aşa cum a învăţat şi lumea într-o oarecare măsură, că — „Prietenia Domnului este cu cei care se tem de El” (Ps. 25:14). ((612)) De aceea, putem presupune că reprezentanţii lui, îngerii decăzuţi, sunt adesea prezenţi în micile adunări şi la studiile biblice etc. ale poporului cu adevărat consacrat, ca să afle câte ceva despre planul divin.

În ce mod şi-ar fi condus Satan afacerile diferit dacă ar fi ştiut mai devreme mai mult despre planul divin, putem numai presupune; dar avem mărturia clară a Domnului nostru că astfel de cunoştinţă din partea lui Satan ar fi făcut necesar un alt fel de sfârşit al Veacului Evanghelic şi un alt fel de început al Veacului Milenar decât a intenţionat şi a declarat Dumnezeu. Dar în loc să ştie şi să-şi pună casa în ordine, el a fost luat prin surprindere de parousia Domnului în 1874 şi de lucrarea „secerişului” începută atunci; aşa că, cu toate vicleşugurile şi înşelările lui, cu toate simulările luminii adevărate etc., „casa” lui, instituţiile actuale, vor suferi o prăbuşire completă. Pe măsură ce îşi dă seama de aceasta, el depune cele mai încordate eforturi să înşele — chiar recurgând, prin servitorii săi amăgiţi, la miracolele vindecării fizice, deşi el este prinţul bolii, suferinţei şi morţii (Evr. 2:14). Dar o casă dezbinată astfel împotriva ei înseşi va cădea în mod sigur; şi mare va fi căderea Babilonului: va cădea ca o mare piatră de moară aruncată în mare. Apoc. 18:21.

„De aceea şi voi fiţi gata, căci Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi.” Mat. 24:44.

Aici „şi voi”, cei care cred, credincioşii Domnului, sunt menţionaţi în contrast cu Satan şi casa lui. Timpul prezenţei Domnului n-a putut fi cunoscut dinainte nici chiar de către sfinţi. Nici faptul prezenţei Domnului n-a fost recunoscut până după aproape un an din octombrie 1874, când bătaia Sa la uşă, prin cuvântul profeţilor şi apostolilor, a fost recunoscută. De atunci există nenumărate semne exterioare, dovezi ale prezenţei Fiului Omului; iar cei devotaţi Lui, pe măsură ce sunt adunaţi din cele patru vânturi ale cerului, sunt luaţi în casa Lui de ospăţ şi puşi să se aşeze la o masă aşa cum lumea n-a mai cunoscut, şi sunt serviţi, mai întâi de către Învăţătorul Însuşi, şi suplimentar unii de către alţii. Vezi Luca 12:37.

((613))

Distribuirea hranei la casa credinţei
— Matei 24:45-51; Luca 12:42-46 —

„Care este deci robul credincios şi înţelept, pe care l-a pus stăpânul său peste ceata slugilor sale, să le dea hrana la timp? Ferice de robul acela pe care stăpânul său, la venirea lui, îl va găsi făcând aşa! Adevărat vă spun că îl va pune peste toate averile sale.” Mat. 24:45-51; Luca 12:42-46.

Aluzia pare să fie aici că la timpul anumit indicat de profeţie — şi anume în timpul prezenţei Domnului, în timpul adunării celor aleşi — Domnul nostru, marele Servitor al poporului Său, va alege un canal pentru a distribui hrana la timpul cuvenit, chiar dacă şi alte canale sau „robi împreună cu el” vor fi folosiţi pentru a duce hrana la „casă”. Dar robul este numai un administrator, şi ar fi posibil să fie îndepărtat în orice moment dacă n-ar recunoaşte în mod deplin şi cuvenit, în toate amănuntele, pe Stăpân — pe marele Servitor al lui Dumnezeu şi al poporului Său — „Solul legământului” — Cristos.

Credincioşia din partea acestui administrator (atât faţă de „Stăpân” cât şi faţă de „robii împreună cu el” şi de „casă”) va fi răsplătită prin menţinerea lui ca administrator; atâta timp cât serveşte cu credincioşie poate continua şi poate servi casa credinţei cu lucruri noi şi vechi — hrană la timp potrivit — până la sfârşit, scoţând toate lucrurile preţioase din proviziile divine. Dar dacă va fi necredincios, va fi destituit cu totul şi trimis în întunericul de afară, în timp ce probabil altul îi va lua locul, supus aceloraşi condiţii.

După înţelegerea noastră, aceasta n-ar însemna că „robul acela” sau administratorul folosit drept canal pentru distribuirea „hranei la timp”, ar fi autorul acestei hrane, nici n-ar fi inspirat, nici infailibil. Dimpotrivă, putem fi siguri că oricine ar fi acela pe care Domnul îl va folosi ca agent de distribuire a adevărului, acesta va fi foarte umilit şi modest, precum şi foarte zelos pentru gloria Stăpânului; aşa că el nu se va gândi să pretindă calitatea de autor sau de proprietar al adevărului, ci doar îl va distribui cu zel, ca darul Stăpânului său, „servitorilor” Stăpânului său şi „casei”.

((614))

Orice alt spirit şi curs ar duce desigur la schimbarea administratorului. Acest lucru este arătat în detaliu de către Domnul nostru după cum urmează:

„Dar dacă acel rob [devine] rău [pierzându-şi credinţa] zice în inima lui: «Stăpânul meu întârzie să vină» şi va începe să bată pe cei care sunt robi împreună cu el şi să mănânce şi să bea cu beţivii [din doctrinele lor false], stăpânul robului aceluia va fi prezent în ziua în care el nu se aşteaptă şi în ceasul pe care nu-l ştie, îl va tăia în două şi-i va da partea împreună cu făţarnicii: acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor”. Mat. 24:48-51.

* * *

Domnul nostru a fost cel mai mare dintre toţi profeţii, şi profeţia Lui este de asemenea cea mai remarcabilă. Profeţiile lui Moise, ale lui Ieremia şi alte profeţii tratează mai ales despre respingerea şi readunarea Israelului trupesc. Profeţiile lui Isaia, pe lângă faptul că tratează despre Israelul trupesc, Îl arată pe Isus Cristos, Cel care a suferit pentru păcatele noastre şi de asemenea Cel care este o lumină pentru neamuri, şi despre deschiderea în final a tuturor ochilor orbi ai omenirii faţă de „adevărata lumină”. Daniel prezice venirea şi suprimarea lui Mesia, ungerea de la Cincizecime a sfântului sfinţilor, istoria puterilor neamurilor până la sfârşitul lor şi stabilirea Împărăţiei lui Mesia sub toată întinderea cerului. El arată de asemenea puterea persecutoare a micului corn papal, zdrobirea sfinţilor de către el în decursul veacului şi zilele aşteptării Împărăţiei etc. Dar nici un alt profet în afară de Domnul nostru nu ne-a dat detaliile necesare despre acest timp de „seceriş”, legându-le pe acestea de evenimentele proeminente observate de alţi profeţi.

Profeţia Domnului nostru, ca şi ale celorlalţi, este sub vălul unui limbaj simbolic şi parabolic, şi pentru acelaşi scop; ca „nici unul din cei răi să nu înţeleagă”, ci numai cei blânzi, oneşti şi credincioşi din poporul lui Dumnezeu — la timpul şi în modul cuvenit al lui Dumnezeu.

Vouă v-a fost dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu, dar celorlalţi li se vorbeşte în pilde [„lucruri ascunse”], ca «măcar că văd, să nu vadă şi, măcar că aud, să nu înţeleagă».” Luca 8:10.

Stabilirea Împărăţiei şi cum se va manifesta

Bătălia Armaghedonului – Studiul XIII

Stabilirea Împărăţiei şi cum se va manifesta

A umbla prin credinţă — Din cine este alcătuită Împărăţia — Stabilirea Împărăţiei Spirituale — Stabilirea „prinţilor în toată ţara” — Dorinţa tuturor popoarelor — Comunicare intimă între Împărăţie şi slujitorii sau „prinţii” ei — Scara lui Iacov — Vălul lui Moise — Introducerea marilor schimbări — Nu va fi oare o primejdie din cauza puterii atât de mari în posesia noului potentat? — Domnia toiagului de fier, cât va dura? — Convertirea lumii — Un popor născut într-o zi — „Toţi care sunt în morminte” — Creşterea Împărăţiei Sale — Domnia predată — Voia lui Dumnezeu se va face pe pământ

„Va veni dorinţa tuturor neamurilor.” „În zilele de pe urmă, muntele casei Domnului va fi întemeiat tare ca cel mai înalt munte.”

„În timpul acela, Ierusalimul se va numi scaunul de domnie al Domnului; toate popoarele se vor strânge la Ierusalim, pentru Numele Domnului, şi nu vor mai urma înclinarea încăpăţânată a inimii lor rele.” Hagai 2:7; Mica 4:1, 2; Ieremia 3:17.

DUPĂ ce în studiile noastre ale planului divin am ajuns la încheierea strâmtorării din „marea zi a răzbunării” şi am văzut cum indignarea divină va arde împotriva păcatului şi a egoismului, acum avem sarcina mai plăcută de a examina, în lumina Bibliei, cum va fi stabilită Împărăţia lui Dumnezeu, prin care vor fi binecuvântate toate familiile pământului şi o nouă ordine de lucruri, mai bună şi permanentă, va fi instaurată în locul celei din prezent şi din trecut, care, după cum se va admite, este plină de lipsuri.

((616))

Dacă evenimentele de temut ale viitorului apropiat îşi aruncă deja umbrele înaintea lor şi produc frică şi agitaţie în lume, cei care privesc din „locuinţa tainică a Celui-Prea-Înalt” văd marginea argintie a norilor strâmtorării, ceea cei poate face să privească în sus, să-şi ridice capetele şi să se bucure că eliberarea lor se apropie, precum şi uşurarea tuturor celor cumpăraţi cu sângele preţios, când „va răsări Soarele dreptăţii, şi vindecarea va fi sub aripile Lui”. Mal. 4:2.

Multe dintre subiectele tratate anterior sunt atât de clar vizibile, încât chiar şi omul natural poate fi considerabil impresionat de ele. Dar acum noi abordăm o parte care cere o vedere mai clară, un studiu mai atent al Cuvântului Domnului şi o ancorare mai fermă în credinţă; deoarece aceasta are de-a face cu lucruri care încă nu se văd decât cu ochiul credinţei. Totuşi, de la poporul Domnului se aşteaptă să umble prin credinţă şi nu prin vedere, şi să aibă încredere că Dumnezeu este cu prisosinţă în stare să facă ceea ce a promis. Rom. 4:18-21.

Despre aceste lucruri nimeni n-ar putea şti prin vreo cunoştinţă sau înţelepciune a sa proprie; dar toţi cei care posedă ungerea de la Cel Sfânt au credinţă în puterea lui Dumnezeu să zică: „Din toate cuvintele bune pe care le rostise … nici unul n-a rămas neîmplinit” (1 Împ. 8:56); şi aceştia pot aştepta cu răbdare, şi implicit se pot încrede în privinţa lucrurilor bune viitoare.

În studiile noastre anterioare ale subiectului* am învăţat că „timpurile neamurilor”, care ocupă intervalul de timp dintre îndepărtarea Împărăţiei tipice de la Israel şi deplina stabilire a adevăratei Împărăţii Mesianice pe ruinele împărăţiilor actuale, se va sfârşi în octombrie, 1914 d. Cr. Am văzut că perioada prezenţei Domnului nostru de la 1874 la 1914 este un timp de „seceriş”, prima parte a lui pentru adunarea miresei Sale alese, iar partea din urmă un timp ((617)) de strâmtorare pentru răsturnarea instituţiilor actuale, ca pregătire pentru noua Împărăţie. Să examinăm acum în lumina candelei profetice (Ps. 119:105; 2 Pet. 1:19) unele detalii legate de stabilirea acestei Împărăţii a CeluiPrea-Înalt, care va fi al cincilea imperiu universal al pământului şi care nu va avea sfârşit; şi care va aduce binecuvântări tuturor supuşilor ei, în timp ce toate celelalte împărăţii au adus în mare măsură dezamăgire şi apăsare „creaţiei care suspină”. Nu este de mirare că în tip se spune despre ea că va fi introdusă cu trâmbiţa Jubileului (Lev. 25:9); şi nu este de mirare că profetul Hagai (2:7) ne asigură că în cele din urmă ea va fi recunoscută ca „comoara tuturor neamurilor”.


*Vol. I, cap. 13, 14; Vol. II, cap. 4.


Deoarece are legătură practică cu maniera stabilirii „Împărăţiei lui Dumnezeu”, „Împărăţiei Cerurilor”, să reţinem ceea ce deja am aflat din Scripturi* cu privire la regalitatea acestei Împărăţii şi la cei care o vor alcătui.


*Vol. I, pag. 288-300.


1) Este Împărăţia lui Dumnezeu în sensul că Tatăl ceresc este Marele Împărat şi El a aranjat planul de mântuire din care Împărăţia Milenară va fi o parte. Este Împărăţia Lui şi în sensul că ea va fi stabilită şi continuată prin puterea Lui (1 Cor.15:24-26). Este Împărăţia Lui şi pentru că Îl va reprezenta pe El ca marele cârmuitor-şef, şi legile Sale, iubirea Sa şi îndurarea Sa prin Mijlocitorul pe care El La stabilit.

2) Este şi Împărăţia lui Cristos — Împărăţia iubitului Fiu al lui Dumnezeu, prin aceea că Cristos ca Mijlocitor al Noului Legământ va fi conducătorul activ al acestei Împărăţii Milenare, ca reprezentant al Tatălui, cu scopul de a supune răul, a nimici păcatul şi a aduce în ascultare deplină, sinceră, de Tatăl şi de legile Sale pe toţi din rasa răscumpărată care vor vrea să fie restabiliţi deplin la asemănarea şi favoarea divină şi la viaţă veşnică.

((618))

3) Va fi şi Împărăţia sfinţilor, prin aceea că ei, ca „preoţime împărătească” (Apoc. 5:10) vor domni, vor judeca şi vor binecuvânta lumea împreună cu Domnul lor, Isus. Rom. 8:17, 18.

Clasa Împărăţiei propriu-zise se va compune numai din Domnul nostru şi din „aleşii” Săi din acest Veac al Evangheliei, cărora El le-a spus: „Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a găsit plăcere să vă dea împărăţia”. Tot despre aceştia Domnul i-a spus profetului Daniel: „Dar domnia, stăpânirea şi măreţia tuturor împărăţiilor care sunt pretutindeni sub ceruri se vor da poporului sfinţilor Celui-Prea-Înalt. Împărăţia Lui este o împărăţie veşnică şi toate stăpânirile Îi vor sluji şi-L vor asculta”. Dan. 7:27.

Dar, să nu uităm, toţi aceştia vor fi „schimbaţi” prin învierea lor (întâia înviere — Apoc. 20:4, 6; 1 Cor. 15:42-46, 50-54; Ioan 3:5, 8) şi după aceea nu vor mai fi fiinţe umane, ci „părtaşi firii dumnezeieşti” şi nevăzuţi de omenire după cum şi Dumnezeu şi îngerii din cer sunt nevăzuţi. Prin urmare, vor fi necesare unele mijloace de comunicare între această Biserică glorioasă şi aceia pe care ea îi va judeca* şi-i va ridica din degradarea păcatului şi a morţii. Astfel de comunicare între fiinţele spirituale şi cele umane s-a mai realizat în trecut prin aceea că fiinţele spirituale sau arătat în corpuri de carne, comunicând astfel cu anumite persoane importante în privinţa aranjamentelor divine. Astfel îngerii i s-au arătat lui Avraam şi Sarei, lui Lot, lui Ghedeon, lui Daniel şi Mariei, mama lui Isus, precum şi altora. În acest fel a comunicat şi Domnul nostru cu apostolii după învierea Sa ca fiinţă spirituală — deoarece a fost necesar să le comunice anumite instrucţiuni, şi „Duhul Sfânt încă nu era, fiindcă Isus nu fusese încă slăvit”. Ioan 7:39 .


*Vezi 1 Cor. 6:2 şi Vol. I, cap. 8.


((619))

Noi însă nu aşteptăm ca în timpul Mileniului comunicarea între conducătorii spirituali şi supuşii lor pământeşti să fie după această manieră; căci aflăm că Dumnezeu a făcut pregătiri ca o anumită clasă dintre oameni, deja încercaţi (în perioada de dinaintea Veacului Evanghelic) şi găsiţi vrednici de perfecţiune şi de viaţă veşnică, să servească de-a lungul Veacului Milenar ca intermediari între Împărăţia spirituală, sfinţii, şi supuşii ei, omenirea.

4) Aceşti intermediari, deşi nu vor fi Împărăţia în sensul propriu al cuvântului, vor fi atât de deplin reprezentanţii acesteia printre oameni, încât ei vor fi recunoscuţi de oameni ca Împărăţie; vor reprezenta Împărăţia în faţa oamenilor şi vor fi singurii ei reprezentanţi vizibili. Ca atare, noi i-am numit pe aceştia „faza pământească a Împărăţiei”, vizibilă printre oameni. Luca 13:28.

Aceştia, „Avraam, Isaac, Iacov şi toţi prorocii” şi vrednicii din vechime la care se referă Domnul nostru şi apostolii (Mat. 8:11; Evr. 11:4-40), fiind trecuţi de încercarea lor, vor fi treziţi din moarte perfecţi — restabiliţi deplin la perfecţiune umană; şi nu va fi nevoie de o „înviere a judecăţii” de o mie de ani, aşa cum va fi nevoie pentru restul oamenilor. Şi această perfecţiune le va permite să comunice direct cu Împăraţii şi Preoţii spirituali, fără a fi nevoie ca fiinţele spirituale să-şi ia corpuri de carne pentru a comunica lumii legile etc. Întocmai cum Adam când a fost perfect, înainte de încălcarea sa, a putut comunica direct cu puterile cereşti, tot aşa vor comunica şi aceşti vrednici când vor fi restabiliţi la aceeaşi stare de perfecţiune.

Dar conducătorii pământeşti nu vor fi „Împăraţi şi Preoţi”, ci prin hotărârea Împăratului ei vor fi „prinţi în toată ţara” — proeminenţi sau de frunte — conducători, instructori.

((620))

Comunicaţii intime între Împărăţie şi reprezentanţii ei

Este evident că faza pământească a Împărăţiei va fi în relaţie de comuniune, părtăşie şi cooperare intimă cu Împărăţia propriu-zisă, conducătorii spirituali. Ei vor fi înrudiţi unii cu alţii ca tatăl şi copiii, şi vor lucra în cooperare unii cu alţii ca departamente ale aceluiaşi guvern ceresc; departamentul ceresc fiind cel legislativ sau legiuitor, iar departamentul pământesc fiind cel executiv sau cel care aplică legea. După cum este scris: „Din Sion

[Împărăţia spirituală] va ieşi legea şi din Ierusalim cuvântul Domnului [mesajele divine, prin intermediul «prinţilor»]”. Isa. 2:3.Stabilirea Împărăţiei„Se vesteşte Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu: şi fiecare [care acceptă mărturia ca un mesaj de la Dumnezeu], pătrunde în ea, dând năvală” (Luca 16:16). De peste optsprezece secole acest mesaj, această ofertă a Împărăţiei şi-a făcut lucrarea pentru care a fost intenţionată, de selectare a „biruitorilor” „aleşi” din lume. De-a lungul întregului veac actual ei au aşteptat timpul Tatălui pentru stabilirea sau înălţarea lor la putere, ca Împăraţi şi Preoţi ai Săi, pentru a-i conduce şi a-i învăţa pe oamenii răscumpăraţi ai pământului, şi a le da astfel o ocazie de viaţă veşnică prin credinţă şi ascultare. Dar în tot acest timp, clasa Împărăţiei a suferit violenţă din partea clasei Ismael şi Esau, şi din partea lui Satan, prinţul acestei lumi, şi din partea slujitorilor orbiţi ai lui. Aşa cum a spus Domnul nostru: „Împărăţia cerurilor suferă violenţă, şi cei violenţi o iau cu forţa” (Mat. 11:12 — K. J., n. e.). Domnul nostru, Capul Împărăţiei a suferit până la moarte; şi toţi urmaşii Lui au suferit ceva pierdere pământească drept urmare a faptului că au fost strămutaţi de sub puterea întunericului în Împărăţia Fiului iubit al lui Dumnezeu. Col. 1:13.

((621))

Această supunere timp de optsprezece secole la violenţa răului care domină n-a fost din cauză că Domnului nostru înviat, înălţat şi glorificat I-a lipsit puterea de a-Şi proteja poporul; căci după învierea Sa El a spus: „Toată autoritatea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ” (Mat. 28:18). Exercitarea puterii a fost amânată cu un scop. În planul Tatălui a existat un „timp potrivit” pentru a fi dată marea jertfă pentru păcate şi un alt timp potrivit pentru stabilirea Împărăţiei în putere şi glorie mare ca să conducă şi să binecuvânteze lumea: şi acestea au fost destul de departe una de alta pentru a permite chemarea şi pregătirea Bisericii „alese” ca să fie moştenitoarea Împărăţiei împreună cu Cristos. Influenţele rele şi împotrivirea din partea păcătoşilor au fost permise pentru curăţirea, încercarea şi finisarea celor „chemaţi” să fie membri ai clasei Împărăţiei. Cum a fost pentru Cap, aşa este şi pentru corp, scopul lui Dumnezeu este ca fiecare membru să fie „făcut desăvârşit” „prin lucrurile pe care le-a suferit” ca nouă creatură. Evr. 5:8, 9.

Dar acum suntem la sfârşitul Veacului Evanghelic şi Împărăţia este în curs de stabilire sau instalare. Domnul nostru, Împăratul rânduit, este acum prezent, începând din octombrie 1874 d. Cr., conform mărturiei profeţilor, pentru cei care au urechi s-o audă: şi inaugurarea formală a funcţiei Sale împărăteşti datează din aprilie 1878 d. Cr.; iar prima lucrare a Împărăţiei, după cum arată Domnul nostru în pildele şi profeţia Sa (adunarea „aleşilor Săi”), este acum în curs. „Întâi vor învia cei morţi în Hristos”, a arătat Domnul prin apostol: şi învierea Bisericii va fi într-o clipă*. Prin urmare, Împărăţia, aşa cum era reprezentată prin Domnul nostru şi prin sfinţii adormiţi, deja pregătiţi şi găsiţi vrednici de a fi membri ai „trupului Său”, „mireasa”, a fost stabilită în 1878; şi tot ce mai rămâne de făcut pentru completarea ei este „strângerea laolaltă la Domnul” a celor „aleşi” care sunt vii şi au rămas — a căror încercare nu este completă încă.


*Vol. III, cap. 6


((622))

Totuşi, în loc să aştepte sfârşitul căii membrilor în viaţă, lucrarea Împărăţiei a început imediat; iar cei vii de această parte a vălului sunt privilegiaţi să cunoască „tainele Împărăţiei” şi să se angajeze în lucrarea Împărăţiei înainte de „schimbarea” lor; şi când aceştia vor muri (nu vor „adormi”, ci) vor fi „schimbaţi” în clipa morţii, înviaţi ca parte din binecuvântata şi sfânta înviere dintâi; după cum este scris: „Ferice de acum încolo de morţii care mor în Domnul! «Da», zice Duhul, «ei se vor odihni de muncile lor, căci faptele lor îi urmează»”. Apoc. 14:13.

Toate acestea sunt în armonie cu declaraţia scripturală că Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să fie stabilită înainte ca influenţa şi lucrarea ei să ducă la nimicirea completă a „autorităţilor care sunt” ale „veacului rău de acum” — politice, financiare, eclesiastice — cam pe la sfârşitul „timpurilor neamurilor”, octombrie 1914 d. Cr. Să remarcăm câteva scripturi în legătură cu aceasta.

În descrierea evenimentelor care au loc sub Trâmbiţa a Şaptea, se observă următoarea ordine: 1) Domnul nostru ca Împărat al Pământului ia puterea şi Îşi începe domnia; 2) ca o consecinţă, vine asupra lumii marea judecatănecaz. Profetic ni se spune că domnia începe înainte de timpul de necaz şi înainte de învierea sfinţilor şi a profeţilor; dar ea va continua mult timp după aceea (o mie de ani), până când va fi „judecat” toată omenirea, răsplătind pe aceia care-L vor respecta pe Domnul şi nimicind pe aceia care vor avea o influenţă dăunătoare. Să notăm aceste puncte în citatul care urmează:

„Îţi mulţumim, Doamne Dumnezeule Atotputernice, care eşti şi care erai, că ai luat puterea Ta cea mare [reprezentată în Cristos — «toate vin de la Tatăl» şi «toate sunt prin Fiul», reprezentantul Său onorat] şi ai început să împărăţeşti. Şi ((623)) [ca o consecinţă a domniei începute] neamurile se umpluseră de mânie, dar a venit mânia Ta şi timpul ca cei morţi să fie judecaţi şi să răsplăteşti pe robii Tăi proroci, pe sfinţi şi pe cei care se tem de Numele Tău, mici şi mari, şi să distrugi pe cei care distrug pământul”. Apoc. 11:17, 18.

În mod asemănător citim că domnia Împărăţiei va începe înainte de căderea „Babilonului”; şi că Babilonul va cădea ca rezultat al judecăţilor exercitate de Împărăţie — lucru discernut mai târziu de către unii care se află în el, care sunt reprezentaţi ca primind lumină şi libertate prin Cristos după căderea lui. Ei spun:

„Judecăţile Lui sunt adevărate şi drepte: pentru că a judecat pe prostituata cea mare, care a stricat pământul cu desfrâul ei, şi a răzbunat sângele robilor Săi, din mâna ei”. Apoc. 18; 19:2-7.

Profetul Daniel a fost inspirat divin ca să repete şi să explice împăratului Nebucadneţar viziunea lui despre puterile neamurilor, reprezentate printr-un chip mare. Viziunea arăta o piatră mare care a lovit picioarele chipului şi ca rezultat a urmat o ruină totală a puterii neamurilor, şi apoi acea piatră a crescut până când a umplut tot Pământul. Explicarea dată arată că Împărăţia lui Dumnezeu va fi stabilită şi împuternicită deplin, şi că ruina guvernelor pământeşti va fi urmarea directă a forţei acelei Împărăţii. Mărturia inspirată a lui Daniel este după cum urmează:

„În zilele acestor împăraţi [cele din urmă puteri ale neamurilor — reprezentate prin degetele picioarelor chipului], Dumnezeul cerurilor va ridica o Împărăţie [prezentă în mod reprezentativ tot Veacul Evanghelic, dar nerecunoscută de lume ca împărăţie] care [spre deosebire de împărăţiile schimbătoare ale neamurilor reprezentate prin chip] nu va fi distrusă şi care nu va trece sub stăpânirea unui alt popor [cum a trecut puterea chipului de la un popor la altul]. Ea va sfărâma şi va nimici toate ((624)) acele împărăţii, dar ea însăşi va dăinui pentru totdeauna”. Dan. 2:44,45.

Domnul nostru i-a asigurat pe credincioşii Săi că la timpul stabilirii Împărăţiei Sale şi al răsturnării puterii neamurilor, Biserica învingătoare va fi cu El şi va avea o parte în această lucrare. Propriile Sale cuvinte sunt:

„Celui care va birui şi celui care va păzi până la sfârşit lucrările Mele, îi voi da stăpânire peste neamuri. Le va păstori cu un toiag de fier şi le va zdrobi ca pe nişte vase de lut, cum am primit şi Eu de la Tatăl Meu.” Apoc. 2:26, 27; compară Ps. 149:8, 9.

S-ar putea ca noi să nu fim în stare să judecăm corect care trăsături din lucrarea cea mare se duc acum la îndeplinire de către Domnul şi de către sfinţii Săi glorificaţi dincolo de văl; dar putem fi siguri că ei sunt participanţi activi în lucrarea destinată membrilor aceleiaşi clase a Împărăţiei, al căror curs şi serviciu nu s-a încheiat încă de această parte a vălului — lucrarea secerişului (1) de adunare a „aleşilor” în viaţă; (2) de vestire Sionului, „Dumnezeul tău împărăţeşte!” —Împărăţia se stabileşte acum; şi (3) de vestire a Zilei Răzbunării Dumnezeului nostru.

Stabilirea guvernului pământesc

Nu trebuie să aşteptăm faza pământească a Împărăţiei lui Dumnezeu înainte de sfârşitul complet al Timpurilor Neamurilor (octombrie 1914 d. Cr.), pentru că prin faptul că Dumnezeu a concesionat neamurilor domnia până la acea dată, El n-a făcut nici o greşeală şi planurile Sale nu se schimbă. Faza pământească a Împărăţiei lui Dumnezeu când va fi stabilită va fi israelită; căci astfel este angajamentul sau legământul făcut cu Avraam şi cu sămânţa sa naturală. Chiar şi favoarea principală, Împărăţia spirituală, i-a fost oferită mai întâi Israelului trupesc, şi lor le-ar fi fost dată dacă inima lor ar fi fost gata s-o primească pe condiţiile ataşate ei — să sufere ((625)) cu Cristos şi după aceea să fie slăviţi cu El (Rom. 8:17). Israelul de fapt a dorit şi a căutat lucrurile cele mai bune pe care le avea Dumnezeu de dat; dar „Israel n-a căpătat ce căuta, iar cei aleşi [„turma mică” aleasă dintre evrei şi neamuri] au căpătat, pe când ceilalţi au fost împietriţi”— nu pentru totdeauna, ci până când se va completa alegerea seminţei spirituale, Împărăţia propriu-zisă. Rom. 9 :31-33; 11:7, 23, 25-32.

Deşi israeliţii sub favoarea divină vor fi adunaţi, conform făgăduinţei, înapoi în Palestina în diferite stadii de necredinţă, totuşi nimeni nu va fi în nici o măsură socotit ca parte a fazei pământeşti a Împărăţiei, nici chiar ca susţinător ori asociat al ei, decât dacă va recunoaşte întâi pe Cristos Isus ca Fiul lui Dumnezeu, singurul Răscumpărător şi Eliberator al lui Israel şi al lumii.

Începutul fazei pământeşti a Împărăţiei la sfârşitul lui 1914 d. Cr., după cum înţelegem noi, va consta numai din sfinţii din vechime înviaţi — de la Ioan Botezătorul până la Abel — „Avraam, Isaac, Iacov şi toţi sfinţii proroci”. (Compară Matei 11:11; Luca 13:28; Evr. 11:39, 40.) Deoarece aceşti vrednici din vechime nu vor avea parte de Împărăţia spirituală, pentru că n-au fost „chemaţi” la ea, această chemare de sus sau „chemare cerească” nefiind posibilă decât după ce răscumpărarea a fost plătită de către Domnul nostru Isus, totuşi ei vor ocupa o poziţie deosebită, mai presus de lume, dovedindu-şi credinţa şi iubirea în timpul domniei răului, într-o manieră aprobată de Dumnezeu. Astfel ei au fost pregătiţi şi au fost dovediţi vrednici să fie slujitori şi reprezentanţi pământeşti ai Împărăţiei spirituale. În armonie cu aceasta este scris în Psalmi, adresându-se Cristosului — „Fiii tăi vor lua locul părinţilor tăi [în loc de a mai fi consideraţi părinţii tăi, ei vor fi copiii tăi]; îi vei pune prinţi [căpetenii, conducători] în toată ţara”. Ps. 45:16.

Aceşti vrednici din vechime vor fi deosebiţi de restul omenirii, nu numai prin faptul că încercarea lor a trecut, în ((626)) timp ce încercarea lumii tocmai va începe, ci şi prin faptul că ei vor fi ajuns la răsplata credincioşiei lor — vor fi oameni perfecţi, fiindu-le redat complet tot ceea ce se pierduse prin Adam în privinţa asemănării morale şi intelectuale cu Dumnezeu, şi perfecţiunea puterilor fizice. Astfel ei nu numai că vor fi „prinţii” sau cei mai de seamă de pe pământ (reprezentanţii pământeşti ai Împărăţiei cereşti — Cristos şi Biserica Sa), ci ei, individual, vor fi şi reprezentativi pentru ceea ce vor putea obţine sub Noul Legământ toţi cei care se vor supune de bunăvoie.

Când Avraam, Isaac şi Iacov şi toţi vrednicii din vechime vor fi înviaţi şi vor apărea printre israeliţii readunaţi, cam pe la încheierea necazului final al lui Iacov cu Gog şi Magog, puterile lor intelectuale superioare îi vor deosebi grabnic de ceilalţi oameni. Mai mult, mintea lor perfectă va înţelege repede cunoştinţa şi invenţiile din prezent; şi ei vor fi deosebiţi în multe privinţe, cum a fost şi omul Cristos Isus, despre care oamenii spuneau: Cum ştie omul acesta carte fără să fi învăţat? (Ioan 7:15). Şi după cum Isus învăţa poporul în mod clar, hotărât, limpede, şi nu îndoielnic şi confuz cum învăţau cărturarii, tot aşa vor face şi vrednicii din vechime desăvârşiţi, când vor apărea printre oameni. Pe lângă acestea, aceşti vrednici, „prinţi”, vor avea legătură directă cu Împărăţia spirituală (Cristos şi Biserica), aşa cum a avut Domnul nostru cu îngerii şi aşa cum Adam s-a bucurat de o legătură personală similară înainte de a veni sub sentinţa divină ca şi călcător al legii. Aceşti „prinţi” ai noului pământ (ai noii ordini a societăţii) vor fi pe deplin calificaţi pentru poziţia onorabilă destinată lor.

Astfel vedem că atunci când va sosi timpul lui Dumnezeu pentru inaugurarea Împărăţiei Sale printre oameni, toţi agenţii Săi vor fi cu prisosinţă gata pentru serviciu; şi mişcările de maestru ale politicii lor înţelepte, moderaţia lor, autocontrolul lor demn şi exemplificarea personală a ((627)) fiecărui har şi virtuţi, îi vor atrage pe oameni — disciplinaţi de marele necaz — şi-i vor înrola repede într-o cooperare activă. Chiar şi înainte ca ei să-şi dezvăluie identitatea, fără îndoială poporul Israel va remarca superioritatea acestora faţă de alţi oameni.

Mai mult, să nu uităm că însuşi scopul marelui timp de necaz, care acum se apropie de punctul culminant, este să zdrobească inimile de piatră ale tuturor oamenilor, să aplece până la ţărână pe cei mândri şi să brăzdeze pământul înţelenit cu brazdele adânci ale durerii, necazului, tristeţii, şi astfel să pregătească lumea pentru marile binecuvântări ale Împărăţiei Milenare. Şi acesta va servi scopul pentru care a fost intenţionat, după cum spune profetul: „Când se împlinesc judecăţile Tale [Doamne, peste tot] pe pământ, locuitorii lumii învaţă dreptatea” (Isa. 26:9). Până atunci toţi vor fi învăţat că planurile egoiste şi toate planurile care pot fi născocite şi îndeplinite de omul decăzut sunt deficitare şi duc numai la diferite grade de necaz şi confuzie. Şi atunci toţi vor tânji, dar fără să mai aibă speranţă, după o domnie a dreptăţii — nedându-şi seama cât de aproape este aceasta.

Speranţele mult nutrite ale Israelului într-o Împărăţie se vor reînsufleţi între timp printre cei care, din respect faţă de făgăduinţe, se vor fi adunat în Palestina. Când vrednicii din vechime vor anunţa învierea lor şi forma de guvernare dreaptă care trebuie să fie stabilită, planul va fi fără îndoială recunoscut prompt ca venind de la Domnul, şi când vor afla că adevărata Împărăţie care este peste ei este cea spirituală şi că Isus cel răstignit este Împăratul, şi în mintea lor, cu ochiul credinţei, „îşi vor întoarce privirile spre” Cel pe „care L-au străpuns”, atunci „Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu şi-L vor jeli amarnic, cum plânge cineva pe un întâi-născut. În ziua aceea va fi jale mare în Ierusalim”. Şi Dumnezeu „va turna ((628)) peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului un duh de îndurare şi de rugăciune”. Zah. 12:10, 11.

Vestea despre situaţia încurcată a oştilor lui Gog şi Magog şi despre uimitoarea eliberare a Israelului de vrăjmaşii săi, va fi repede urmată de vestea apariţiei renumiţilor lor „părinţi” înviaţi şi a stabilirii unui guvern avându-i pe aceştia în frunte, şi a convertirii generale a Israelului la Mesia pe care ei de multă vreme Îl respinseseră. Şi fără îndoială că mare parte din aceasta va fi luată ca înşelăciune printre neamuri: se va râde de evrei că sunt creduli, iar vrednicii din vechime vor fi clasaţi ca impostori vicleni.

Dar binecuvântarea care va însoţi reorganizarea guvernului sub noile auspicii în Palestina va produce schimbări atât de minunate şi de rapide în prosperitatea Israelului, încât va uimi lumea care atunci va fi în stare de anarhie şi descurajare, şi va face pe mulţi să gândească şi să spună — fie că sunt impostori sau nu, lucrarea acestor oameni care pretind a fi profeţii înviaţi este tocmai aceea de care are nevoie lumea! De-ar da Dumnezeu ca ei să preia controlul întregii lumii şi să facă ordine şi pace în dezordinea noastră universală. Apoi vor trimite să ceară ca aceşti „prinţi” minunaţi să extindă pretutindeni guvernarea lor, jugul lor de dreptate, care s-a constatat a fi atât de binefăcător pentru Israel. Profetul spune acest lucru în cuvintele următoare:

„Se va întâmpla în zilele din urmă, că muntele [Împărăţia] casei Domnului va fi întemeiat ca cel mai înalt munte [ca o Împărăţie deasupra tuturor celorlalte împărăţii]; se va înălţa deasupra dealurilor [celor mai înalte piscuri] şi toate popoarele se vor îngrămădi spre el. Şi multe popoare se vor duce şi vor zice: «Veniţi, să ne suim la muntele [Împărăţia] Domnului, la casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui şi să umblăm pe cărările Lui!». Căci din Sion [Împărăţia spirituală — Cristosul glorificat, Cap şi corp] va ieşi legea şi din Ierusalim [reşedinţa guvernului ((629)) reprezentativ pământesc în mâinile „prinţilor”] cuvântul Domnului. El va fi [deja înainte — în marele timp de necaz] Judecătorul neamurilor. El va mustra un mare număr de popoare, aşa încât [ca rezultat al mustrărilor Domnului şi apoi al legii şi al Cuvântului Său] din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug şi din suliţele lor cosoare: nici un popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa războiul”. Isa. 2:2-4; Mica 4:1-4.

Raportul strâns Între Împărăţie şi „prinţii” ei pământeşti

După cum este de aşteptat, comunicarea între cele două faze sau părţi ale Împărăţiei va fi uşoară şi directă; şi prin aceasta, supravegherea şi instruirea omenirii va fi completă — „prinţii” fiind mijloacele de comunicare divină. Aceasta pare să fie aluzia din cuvintele Domnului nostru către Natanael: „De acum încolo veţi vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu [mesagerii lui Dumnezeu, „prinţii” noii dispensaţii] suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului” (Ioan 1:51). N-a fost oare visul lui Iacov despre scara între cer şi pământ, şi trecerea mesagerilor încoace şi încolo, atât un vis cât şi o profeţie care preumbrea comunicarea viitoare strânsă între Împărăţia cerească şi lume, lucrare în care însuşi Iacov, ca unul dintre mesagerii folosiţi pentru comunicare, urma să aibă parte pentru binecuvântarea lumii? Noi credem că aşa a fost intenţionat. Gen. 28:10-12.

Faptul că Moise, mijlocitorul Legământului Legii, a fost un tip al lui Cristos, Mijlocitorul Noului Legământ, este clar învăţat în Scripturi şi în mod general recunoscut de către cei care studiază Biblia; dar nu toţi recunosc că Moise este un tip al Cristosului întreg — Cap şi corp — şi în acest sens tot Veacul Evanghelic a fost o perioadă de ridicare a lui Cristos. Aceasta însă este singura aplicare a tipului care se potriveşte în câteva cazuri, ca de exemplu în Fapte 3:22,23.

((630))

La instituirea Legământului Legii la Muntele Sinai, Moise pare să fi fost un tip al Cristosului întreg (Cap şi corp) la introducerea Veacului Milenar, când va fi introdus Noul Legământ pentru lume — după ce „sunetul trompetei celei mari” (a şaptea) şi întunericul şi „marele cutremur de pământ” etc. din Ziua Răzbunării vor fi îngrozit omenirea şi o vor fi pregătit să audă vocea Marelui Învăţător, şi oamenii să fie bucuroşi să accepte Noul Său Legământ. Acest lucru este clar arătat de apostol (Evr. 12:18-22) care pare să marcheze fiecare pas al paralelismului. Israel se apropia şi în final a ajuns la Muntele Sinai, care putea fi atins şi de la care emana aşa o privelişte şi se auzeau sunete aşa de înfricoşătoare încât toţi erau îngroziţi şi tremurau: dar noi ne apropiem de Muntele Sionului şi de gloriile şi binecuvântările lui minunate cu mult superioare celor de la Sinai; dar aceste binecuvântări mai mari vor fi însoţite de o trâmbiţă, o întunecime şi un cutremur de pământ mai înfricoşătoare — clătinarea finală a tot ce poate fi clătinat (tot ce este păcătos şi contrar voinţei divine), pentru ca numai ce este adevărat şi durabil să rămână. Soluţia întregii probleme este în cuvintele: „Fiindcă am primit [noi, care astfel aşteptăm] o Împărăţie care nu se poate clătina, să ne arătăm mulţumitori şi să aducem lui Dumnezeu o slujire care să-I fie plăcută”. Evr. 12:28.

Continuând examinarea acestei ilustraţii, remarcăm că Moise a mers apoi pe munte (Împărăţie) şi a fost glorificat în tip; adică, faţa Lui strălucea aşa de tare că Israel nu putea să-l privească. Aceasta ar părea să simbolizeze completarea Bisericii (Cristos, Cap şi corp) în glorie. Iar vălul pe care Moise îl purta după aceea în faţa poporului, dar pe care-l lăsa la o parte când era cu Domnul pe Munte, ar părea să simbolizeze faza pământească a Împărăţiei Sale, „prinţii în toată ţara” prin care Cristosul va vorbi poporului şi prin care va fi reprezentat, gloria fiindu-i ((631)) ascunsă. Aceasta pare să fie o ilustraţie remarcabilă a legăturii strânse care va exista între „prinţii” pământeşti şi Împăraţii şi Preoţii cereşti. Urcarea lui Moise pe munte pentru a comunica cu Dumnezeu în timp ce muntele era acoperit de nori străbătuţi de fulgere, iar pământul se cutremura de tunete, reprezintă faptul că Trupul lui Cristos va fi completat, ultimii membri vor fi „schimbaţi” şi primiţi în Împărăţie în timpul când ordinea prezentă a lucrurilor se schimbă, în mijlocul unui mare timp de strâmtorare cum n-a mai existat pe pământ.

După cum primele table ale Legii care au fost sfărâmate reprezintă eşecul Legământului Legii din cauza „slăbiciunilor cărnii”, tot aşa, al doilea rând de table reprezintă Noul Legământ, care are pe Cristos ca Mijlocitor şi care nu va eşua. Acest Legământ Nou va deveni operativ faţă de lume după ce „trupul lui Hristos” va fi complet. Între timp alegerea membrilor Marelui Profet asemenea lui Moise continuă (Fapt. 3:23). Acum să remarcăm faptul că Moise a fost schimbat când au fost date al doilea rând de table ale Legii (care reprezintă Noul Legământ), aşa încât după aceea el purta un văl în faţa poporului fiindcă faţa lui strălucea.

Inaugurarea Împărăţiei va fi însoţită de scene aşa de îngrozitoare încât să facă întreaga lume să tremure de frică şi oamenii să recunoască bucuroşi pe Unsul Domnului ca Împărat al întregului pământ. Aşa cum Israelul a implorat să nu le mai vorbească Domnul — prin scenele şi sunetele înfricoşătoare văzute la Sinai — tot aşa acum, toate popoarele vor dori ca Domnul Iehova să înceteze a le mai vorbi în mânia Lui şi a-i tulbura în indignarea Lui aprinsă şi dreaptă, şi vor fi bucuroase să-L asculte mai degrabă pe Marele Mijlocitor, să-L recunoască drept Împăratul pe care Iehova Îl pune peste ele — Emanuel, marele antitip al lui Moise — Profetul, ((632)) Preotul şi Împăratul acoperit de văl (ascuns). Compară Evrei 12:19 şi Psalmul 2:5,6.

Israelul va fi dispus, va dori noua Împărăţie, după cum este scris: „Poporul Tău este plin de înflăcărare în ziua puterii Tale” (Ps. 110:3, Biblia ebraico-engleză, J. P. Green — n. e.). Va fi tocmai ceea ce a aşteptat Israelul (orbit faţă de chemarea mai înaltă, spirituală, a Veacului Evanghelic): numai că va fi cu mult mai măreţ şi mai durabil decât au putut ei concepe vreodată. Atunci un mare număr dintre aceia care cred parţial în Cristos, care sunt grav dezinformaţi, vor spune: „N-am prorocit [predicat] noi în Numele Tău? … Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” (Mat. 7:21, 22). Aceştia nu vor fi recunoscuţi ca mireasa lui Cristos, ci vor fi lăsaţi să aibă parte de plânsul şi scrâşnirea dinţilor din marele timp de strâmtorare, şi fără îndoială vor deveni poporul Domnului în loc să fie sectari, şi „în ziua puterii Sale” vor fi „un dar de bunăvoie în sfântă splendoare” îPs. 110:3 — trad. lit. nouă, 2001, n. e.ş. Şi într-adevăr, în foarte scurt timp, după cum declară textul nostru, Împărăţia lui Dumnezeu va fi recunoscută ca „dorinţa tuturor neamurilor”.

Reforme sociale şi morale

Legea Domnului, care va ieşi atunci din Muntele Sionului, Împărăţia, şi va fi promulgată din Ierusalim, noua capitală a lumii, către toţi oamenii, drept Cuvântul Domnului prin „prinţii” Săi, va avea imediat putere asupra tuturor celor recunoscute deja ca „rele strigătoare la cer”. Se vor institui reforme morale în toate privinţele; chestiunile financiare, sociale şi religioase vor fi refăcute toate în armonie cu Dreptatea şi Iubirea. Din judecată se va face o linie şi din dreptate un fir cu plumb (Isa. 28:17); toate afacerile pământului vor fi aliniate şi verificate după dreptate — şi vor fi aduse în strictă conformitate cu aceasta.

((633))

Cât de mult va însemna aceasta în privinţa reprimării tuturor afacerilor care ispitesc pe oameni, amăgindu-i şi seducându-i prin slăbiciunile naturii lor decăzute şi prin lipsa de echilibru a trăsăturilor lor mentale şi morale! Distileriile de alcool, berăriile, barurile, bordelurile, agenţiile de pariuri, toate afacerile care omoară timpul şi degradează caracterul vor fi oprite; iar celor care le servesc li se va da să facă ceva benefic pentru ei însişi şi pentru alţii.

În mod asemănător, construirea vaselor de război, fabricarea muniţiei de război şi de apărare vor înceta, iar armatele vor fi desfiinţate. Noua Împărăţie nu va mai avea nevoie de acestea, însă va avea destulă putere să facă în mod sumar dreptate pedepsindu-i pe răufăcători când au luat hotărârea să acţioneze, dar înainte de a face rău altora — căci nici un rău şi nici o nimicire nu se va face în toată acea Împărăţie sfântă (Isa. 11:9), cu excepţia faptului că Judecătorii competenţi şi drepţi vor face ca peste cei incorigibili să vină moartea a doua. Isa. 32:18; 65:20-25; Ps. 149:9; 1 Cor. 6:2.

Afacerile bancare şi bursiere şi alte asemenea îndeletniciri, foarte folositoare în condiţiile actuale, nu-şi vor mai avea locul; căci sub noile condiţii, neamului omenesc i se va cere să se trateze unii pe alţii ca membrii unei familii, iar capitalul privat şi banii de dat şi de luat cu împrumut vor fi lucruri ale trecutului. Proprietarii de pământ şi agenţiile de închiriere îşi vor găsi de asemenea noi îndeletniciri, pentru că noul Împărat nu va recunoaşte ca fiind valabile titlurile şi documentele luate acum în evidenţă. El va anunţa că atunci când la Calvar l-a cumpărat pe Adam şi rasa lui, a cumpărat şi domeniul lui Adam, pământul (Efes. 1:14); şi El îl va împărţi, nu celor egoişti, avari şi lacomi, ci locurile cele mai grase vor fi date „celor blânzi”, conform făgăduinţei Lui din predica de pe munte. Mat. 5:5.

Despre acest mare Împărat şi Judecător (Cap şi corp), simbolizat prin Moise, Domnul spune:

((634))

„Duhul Domnului se va odihni peste El, duh de înţelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de cunoştinţă şi de frică de Domnul. Plăcerea Lui va fi frica de Domnul; nu va judeca după înfăţişare, nici nu va hotărî după cele auzite, ci va judeca pe cei săraci cu dreptate, şi va hotărî cu nepărtinire asupra celor întristaţi ai ţării; va lovi pământul cu toiagul gurii Lui şi va omorî pe cel rău cu suflarea buzelor Lui. Dreptatea va fi brâul coapselor Sale şi credincioşia brâul mijlocului Său”. Isa. 11:1-5.

Unora ar putea să li se pară că acest program divin va face pământul un paradis pentru cei săraci, dar un loc de suferinţă pentru cei care acum sunt obişnuiţi cu luxul şi cu avantajele asupra majorităţii, fie datorită norocului, fie talentelor şi ocaziilor superioare, fie prin practici necinstite. Dar aceştia să se gândească la cuvintele Judecătorului, rostite cu optsprezece secole în urmă: „Vai de voi, bogaţilor, pentru că voi v-aţi primit mângâierea! Vai de voi care sunteţi sătui [satisfăcuţi], pentru că veţi flămânzi [veţi fi nemulţumiţi]!” (Luca 6:24, 25). La început aceştia vor fi înclinaţi să se plângă de pierderea avantajelor, şi după cum bogaţilor evlavioşi le este acum greu să intre în starea inimii şi vieţii care va fi răsplătită cu o parte în Împărăţia lui Cristos, tot aşa şi atunci, cei obişnuiţi cu bogăţiile vor avea dificultăţi pe care cei disciplinaţi înainte în şcoala adversităţii nu le vor avea.

Dar nivelarea inevitabilă a societăţii care va fi realizată în anarhia din Ziua Răzbunării va trebui să fie acceptată; şi curând (în unele cazuri mai încet, iar în altele mai repede) avantajele domniei Iubirii vor fi recunoscute şi în mod general apreciate. Se va constata că sub aranjamentul divin toţi, dacă vor vrea, vor putea fi binecuvântaţi, vor putea fi cu adevărat fericiţi şi vor putea merge „în sus” pe calea sfinţeniei spre marea perfecţiune umană (chipul lui Dumnezeu) şi spre viaţă veşnică (Isa. 35:8). Ceea ce deja sa ((635)) recunoscut în general, se va constata a fi absolut corect; şi anume, cu înlesnirile prezente, dacă toţi oamenii ar fi puşi să lucreze sistematic şi înţelept, n-ar fi necesar mai mult de trei ore de muncă pentru fiecare persoană. Iar sub conducerea Împărăţiei cereşti, orele de repaus nu vor produce daune morale sau fizice, aşa cum desigur că se întâmplă sub condiţiile actuale, cu răul şi ispitele din toate părţile, care profită de slăbiciunile moştenite.

Dimpotrivă, când Satan va fi legat (răul restrâns) şi ispitele exterioare îndepărtate, orele de repaus vor fi petrecute, sub îndrumarea Bisericii glorificate, în studii care vor deveni tot mai atractive şi mai interesante — studiul naturii şi al Dumnezeului naturii, precum şi al glorioaselor Sale atribute — Înţelepciunea, Dreptatea, Iubirea şi Puterea Sa. Şi astfel, în mod plăcut, ei vor progresa spre perfecţiune umană —sfârşitul alergării sau încercării lor; pentru că, să nu uităm, noul guvern va lua cunoştinţă nu numai de afacerile şi de interesele mari ale supuşilor lui, ci şi de cele mai mici. Va fi un „guvern părintesc” în cel mai deplin sens al cuvântului.

S-ar putea foarte bine ca oamenii să privească plini de teamă stabilirea celui mai autocrat guvern pe care l-a cunoscut lumea vreodată, sub care viaţa, proprietatea şi toate interesele omenirii vor fi în mod absolut în mâinile Împăratului, fără drept de apel, dacă n-ar fi să avem dovezile cele mai convingătoare şi absolute că toate reglementările şi aranjamentele Împărăţiei sunt destinate pentru binele supuşilor ei. Împăratul acelei Împărăţii Mijlocitoare i-a iubit atât de mult pe aceia peste care trebuie să domnească, încât Şi-a dat propria viaţă ca preţul lor de răscumpărare, pentru a le asigura dreptul unei încercări individuale de viaţă veşnică; şi însuşi obiectivul domniei Sale Milenare este să-i ajute în acea încercare. Ce s-ar putea cere mai mult? Fiind Răscumpărătorul, El are în mod just dreptul de a stăpâni în ((636)) mod absolut ceea ce a cumpărat cu propriul Său sânge; şi toţi care apreciază o astfel de iubire cum a manifestat El, Iar acorda bucuros Lui toată puterea şi autoritatea dacă această chestiune le-ar fi supusă spre votare — ceea ce însă nu va fi — şi s-ar supune prompt voinţei Sale drepte.

Dar „sfinţilor” care vor fi moştenitori şi judecători asociaţi în Împărăţie — li se poate oare încredinţa lor în siguranţă putere absolută, autocrată?

O, da! După cum Isus Cristos a dovedit că are spiritul Tatălui ceresc şi este „reprezentarea exactă a Fiinţei Lui”, tot aşa, toţi cei care vor fi din acea „turmă mică”, moştenitori împreună cu El în Împărăţie, vor fi dovedit că au „Duhul lui Hristos” — Duhul sfânt al Iubirii. Una dintre condiţiile „chemării” lor este ca ei să devină „asemănări ale iubitului Fiu al lui Dumnezeu”, şi nimeni altcineva nu va fi considerat că şi-a asigurat chemarea şi alegerea. De fapt, pentru a putea compătimi cu cei care atunci vor fi în grija şi sub instruirea lor, aceştia sunt aleşi dintre cei slabi şi imperfecţi, şi sunt învăţaţi ce înseamnă a lupta o luptă bună pentru dreptate şi adevăr împotriva erorii şi păcatului. Da, preoţilor subordonaţi ai Preoţimii Împărăteşti, ca şi Preotului Principal, li se poate acorda fără frică încrederea. Acestora le va încredinţa Dumnezeu puterea şi aceasta este cea mai bună garanţie că ei o vor folosi în mod just, înţelept, iubitor — pentru binecuvântarea lumii.

Domnia toiagului de fier

Popoarele vor fi conduse prin forţă, forţă irezistibilă, până când ordinea dreaptă va fi stabilită prin supunere generală; orice genunchi se va pleca, orice limbă va mărturisi puterea şi gloria divină, iar supunerea exterioară va fi obligatorie. După cum este scris: „Le va păstori cu un toiag de fier şi le va zdrobi ca pe nişte vase de lut” (Apoc. 2:27). Această lovire şi zdrobire aparţine ((637)) propriu-zis Zilei de Răzbunare, şi chiar dacă puterea şi toiagul vor rămâne de-a lungul Veacului Milenar, folosirea lor nu va fi probabil necesară, deoarece orice împotrivire deschisă va fi complet mustrată în marele timp de necaz. După cum profetul prezintă situaţia, în acest timp de lovire, Dumnezeu va spune omenirii care va murmura, va vocifera încrezătoare în sine — „Staţi liniştiţi şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu. Eu voi fi înălţat peste neamuri, Eu voi fi înălţat pe pământ!” (Ps. 46:10). Va necesita însă lucrarea întregului Veac Milenar ca să se facă „din judecată o linie şi din dreptate un fir cu plumb” în toate micile şi marile afaceri ale fiecărui individ din neamul omenesc, toţi fiind astfel „învăţaţi de Dumnezeu” prin Slujitorul Său „ales” al Legământului, marele Profet, Preot şi Împărat (Cap şi corp): Profet în sensul de învăţător, Împărat în sensul de guvernator, Preot în sensul de mijlocitor care, după ce a răscumpărat, este avocatul poporului şi distribuitorul favorii divine. Funcţiile sunt unite: „Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec” — care a fost preot pe tronul său. Evr. 7:17; Zah. 6:13; Fapt. 3:22; Deut. 18:15.

Ca personificarea înţelepciunii, noul Împărat declară: „De la mine vine sfatul şi înţelepciunea, eu sunt priceperea, a mea este puterea. Prin mine împărăţesc împăraţii şi dau porunci drepte cei ce conduc. Prin mine stăpânesc căpeteniile şi mai-marii, judecătorii pământului [faza pământească a Împărăţiei]. Eu iubesc pe cei care mă iubesc şi cei care mă caută cu tot dinadinsul mă vor găsi. Cu mine este bogăţia şi slava, avuţiile trainice şi dreptatea. Rodul meu este mai bun decât aurul, decât aurul cel mai curat şi venitul meu întrece argintul cel mai ales. Eu umblu pe calea dreptăţii, pe mijlocul cărărilor judecăţii drepte, ca să dau o adevărată moştenire celor ce mă iubesc şi să le umplu vistieriile. … Căci cel care mă găseşte, găseşte viaţa şi capătă bunăvoinţa Domnului. ((638)) Dar cel care păcătuieşte împotriva mea îşi răneşte sufletul; toţi cei care mă urăsc iubesc moartea”. Prov. 8:14-21,35,36.

Israelul o ilustraţie

După toate aparenţele, lumii i se va da timp pentru a vedea operarea guvernului divin în Israel şi beneficiile lui practice, în contrast cu anarhia care va predomina atunci, aşa încât majoritatea neamurilor vor „dori” conducerea Împărăţiei. Acest lucru este înfăţişat în mod convingător în cuvintele profetice adresate atunci lui Israel.

„Scoală-te, străluceşte! Căci lumina ta vine şi slava Domnului răsare peste tine. Căci, iată, întunericul va acoperi pământul şi negură mare popoarele; dar Domnul va răsări peste tine şi slava Lui se va arăta peste tine. Şi neamuri vor umbla în lumina ta şi împăraţi [cei de frunte de pe pământ] în strălucirea razelor tale. [Aceasta se va aplica la Israelul spiritual, Soarele Dreptăţii, dar şi la reprezentanţii Lui pământeşti — Israelul trupesc restabilit în favoare.]

Ridică-ţi ochii împrejur şi priveşte: toţi se strâng şi vin spre tine! Fiii tăi vin de departe şi fiicele tale sunt purtate pe braţe. [Compară cu Ezechiel 16:61.] Când vei vedea aceste lucruri, vei tresări de bucurie şi îţi va bate inima şi se va lărgi, căci belşugul mării [masele cuprinse de anarhie — vezi Apocalipsa 21:1] se va întoarce spre tine şi bogăţia popoarelor va veni la tine … şi vor vesti laudele Domnului.” Isa. 60:1-6,11-20.

Cu adevărat, aceea va fi o zi glorioasă, când ochii orbiţi se vor deschide şi mulţi se vor întoarce spre dreptate! Va fi o zi de convertiri şi reînsufleţiri în privinţa adevărului şi nu în privinţa fricii şi denaturării. Va fi timpul menţionat de profet, când „se naşte un popor dintr-o dată” (Isa. 66:8). Israelul va fi acel popor: (1) Israelul spiritual, „poporul sfânt”; (2) Israelul trupesc, reprezentantul lui pământesc. Şi din Israel va străluci lumina care va face lumea corectată să îngenuncheze, şi va introduce ((639)) revărsarea promisă a Spiritului de sfinţenie al Domnului „peste orice făptură, după aceea”, după cum a fost revărsat peste robii şi roabele Sale adevărate în zilele acelea. Ioel 2:28.

Aceasta este ziua Mântuirii despre care profetul David a cântat (Ps.118:18-27):

„Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul;
Să ne bucurăm şi să ne înveselim în ea!
Piatra pe care au lepădat-o zidarii
A ajuns să fie pusă în Capul Unghiului.
Binecuvântat să fie cel ce vine în Numele Domnului!*
O, Doamne, mântuieşte, Te rog!
Trimite prosperitate, Doamne, Te rog!
Domnul m-a disciplinat aspru,
Dar nu m-a dat pradă morţii.
Deschideţi-mi porţile dreptăţii,
Ca să intru şi să laud pe Domnul.
Iată poarta Domnului:
Pe ea intră cei drepţi.
Te voi lăuda, pentru că m-ai ascultat
Şi ai devenit mântuirea mea.
Domnul este Dumnezeu şi ne-a luminat”.


*Compară cu Matei 23:39.


Astfel vedem că reformele educative şi instrucţiunile din viitor vor începe cu inimile oamenilor; ele vor începe cu lecţia: „Începutul înţelepciunii este frica de Domnul” (Prov. 9:10). Una dintre marile dificultăţi ale educaţiei din prezent, care tinde spre mândrie, aroganţă şi nemulţumire, este lipsa acestei înţelepciuni elementare. Fiecare lucrare a harului sub reglementările Împărăţiei va fi începută în mod cuvenit şi va fi înfăptuită complet.

Nici o creatură din rasa răscumpărată nu va fi prea neînsemnată aşa încât harul divin să n-o ajungă, prin mijlocul atotputernic şi binecuvântat al Împărăţiei. Nici o degradare prin păcat nu va fi prea adâncă, aşa încât mâna îndurării să nu ajungă la ea, să salveze sufletul cumpărat ((640)) cu sânge; nici o întunecime a ignoranţei şi superstiţiei nu va fi atât de densă în vreo inimă, aşa încât lumina adevărului şi iubirii divine să nu străbată întunecimea şi să nu-i aducă o cunoştinţă a bucuriei şi fericirii zilei noi, şi o posibilitate de a se împărtăşi de acestea prin ascultare. Nici o boală care poate ataca şi contamina organismul fizic nu va fi în afara controlului prompt al Marelui Medic. Şi nici o diformitate, sau monstruozitate, sau exces, sau debilitate mintală nu vor putea rezista atingerii Lui vindecătoare.

Toţi cei din morminte vor ieşi afară

Marea lucrare a restabilirii, începută astfel cu neamurile în viaţă, se va extinde repede asupra tuturor familiilor adormite ale pământului; căci vine ceasul, da, nu este prea departe, când toţi cei care sunt în morminte vor auzi glasul Fiului Omului şi vor ieşi afară din ele, „când Moartea şi Hadesul [mormântul] vor da înapoi pe morţii care erau în ele; şi marea va da înapoi pe morţii care erau în ea” (Ioan 5: 28, 29; Apoc. 20:13). Da, chiar şi oştile lui Gog şi păcătoşii din Israel care vor fi pierit în bătălia Zilei celei Mari vor veni afară la timpul cuvenit; dar nu tot ca o armată devastatoare de nelegiuiţi, ci ca indivizi corectaţi şi pocăiţi, cu faţa acoperită de ruşine şi confuzie în lumina acelei zile, dar cărora li se va arăta astfel milă şi li se va da ocazia să se ridice iarăşi la onoare şi virtute.

Învierea vrednicilor din vechime, împreună cu frecventele vindecări ale celor bolnavi ca răspuns la rugăciunea făcută cu credinţă, când oamenii vor avea timp să se gândească şi să se refacă după ravagiile marelui timp de strâmtorare, probabil le va sugera posibilitatea învierii din moarte şi din mormânt şi a altora — a prietenilor şi a rudelor lor — în împlinirea făgăduinţei lui Cristos că toţi care sunt în morminte vor auzi glasul Fiului Omului şi vor ieşi afară din ele. Şi este raţională ((641)) sugestia că este posibil ca această lucrare mare să înceapă şi să progreseze drept răspuns la rugăciunea făcută cu credinţă pentru restabilirea prietenilor plecaţi. Noi vedem raţiune în această metodă, care pare să se recomande mai presus de altele la care ne-am putea gândi. De exemplu, s-ar rechema morţii treptat şi în ordine inversă faţă de cea în care au mers în mormânt, şi astfel s-ar pregăti case şi primire caldă, şi confortul necesar vieţii pentru cei înviaţi, imediat la revenirea lor la viaţă, şi astfel aceştia ar fi familiarizaţi cu limba, cu manierele şi obiceiurile celor din jurul lor; în timp ce, dacă ordinea ar fi inversă, cei treziţi ar fi total nepregătiţi pentru noile condiţii în aceste privinţe şi ar fi complet străini şi neprietenoşi faţă de generaţia în mijlocul căreia le-ar cădea noua lor soartă. Aceste obiecţii însă n-ar fi valabile pentru profeţi şi pentru alţi vrednici din vechime, care, după ce au fost probaţi, vor fi înviaţi ca oameni perfecţi, şi care, ca oameni perfecţi, vor fi superiori intelectual, moral şi fizic faţă de toţi ceilalţi oameni.

Că toate rugăciunile pentru restabilirea prietenilor morţi vor fi prompt ascultate, este un fapt puţin probabil; pentru că Domnul va avea planuri clare pentru restabilirea lor, cu care unele dintre aceste cereri ar putea să nu fie în armonie. Ordinea Sa va fi probabil, după cum este clar indicat în învierea Bisericii şi a vrednicilor din vechime, o ordine după potrivire — potrivirea atât a subiecţilor învierii, cât şi a prietenilor şi a condiţiilor în mijlocul cărora va începe noua lor viaţă. Aceasta va necesita o măsură de pregătire din partea celor care vor face asemenea cereri — o pregătire a inimii şi a vieţii, precum şi a condiţiilor favorabile pentru înaintarea lor pe calea mare a sfinţeniei. De aceea, astfel de restabiliri vor deveni răsplăţi ale credincioşiei pentru cei în viaţă şi de asemenea vor asigura condiţii favorabile pentru cei treziţi din moarte.

((642))

Perspectivă glorioasă

Ce perspectivă glorioasă va prezenta noua dispensaţie când va fi pe deplin inaugurată! În trecut schimbările de la o dispensaţie la alta au fost marcate şi proeminente, dar această schimbare va fi cea mai bogată în evenimente dintre toate.

Nu este de mirare că gândul la un astfel de spectacol — al întoarcerii întregii omeniri spre Dumnezeu cu cântece de laudă şi cu o bucurie veşnică încununându-le capul — să pară aproape prea bun pentru a fi crezut; dar Cel care a făgăduit poate şi să înfăptuiască buna Sa plăcere. Deşi durerea şi gemetele par aproape inseparabile de fiinţa noastră, totuşi durerea şi gemetele vor fugi; deşi plânsul în sac şi cenuşă a durat întreaga noapte lungă a domniei păcatului şi morţii, totuşi bucuria aşteaptă dimineaţa Milenară, şi toate lacrimile de pe toate feţele vor fi şterse şi se va da frumuseţe în locul cenuşii şi untdelemnul bucuriei în locul unui duh mâhnit.

Creşterea Împărăţiei Sale

Împărăţia lui Dumnezeu se va întinde sau va creşte în diferitele ei părţi sau diviziuni, aşa cum se întâmplă şi cu guvernele pământeşti, până când va deveni „un munte [Împărăţie] mare şi va umple tot pământul” (Dan. 2:35). Pentru a ilustra acest lucru: Regatul Marii Britanii este în primul rând numai suveranul domnitor împreună cu casa lui; în sens secundar acesta include parlamentul şi diferiţii miniştri ai guvernului; în sens mai larg el include pe fiecare englez şi pe fiecare soldat care a jurat supunere faţă de acel regat; şi încă mai larg, el include pe toţi supuşii cuceriţi ai regatului, din India şi din alte părţi, care nu sfidează deschis legile acelui regat.

La fel este şi cu Împărăţia lui Dumnezeu: în primul rând ea este Împărăţia Tatălui, care stăpâneşte peste toţi (Mat. 13:43; 26:29); dar Tatăl a propus voluntar să pună ((643)) stăpânirea pământului pentru o mie de ani în sarcina deplină a unui Vice-rege, Reprezentant — Cristos şi Mireasa Sa înălţată la natură şi maiestate divină — pentru a subjuga şi nimici răul şi a ridica pe toţi cei care vor veni în armonie deplină cu Tatăl sub condiţiile îndurătoare ale Noului Legământ. Într-un sens secundar, Împărăţia va include pe slujitorii pământeşti sau „prinţii” care vor fi reprezentanţii ei vizibili printre oameni. Într-un sens încă şi mai larg, ea va include pe toţi cei care, atunci când îi vor recunoaşte stabilirea, îi vor da supunere şi devotare loială — atât evrei cât şi neamuri. În sensul cel mai larg, ea va include treptat pe toţi supuşii care vor asculta de legile ei, în timp ce toţi ceilalţi vor fi nimiciţi. Fapt. 3:23; Apoc. 11:18.

Aceasta va fi starea Împărăţiei vice-regale a lui Dumnezeu la sfârşitul domniei de o mie de ani care au fost stabiliţi pentru ea — o pace cucerită şi o domnie a dreptăţii impusă vor predomina, toţi împotrivitorii cu voia fiind distruşi sub domnia toiagului de fier (Apoc. 2:27); cum spune profetul Isaia când descrie această perioadă: „Cel ce va muri în vârstă de o sută de ani va fi blestemat [înlăturat] ca păcătos”; deşi murind la vârsta aceea el va fi doar un copil; deoarece chiar şi numai printr-o ascultare exterioară faţă de aranjamentele raţionale şi juste ale Împărăţiei, el ar putea trăi cel puţin până la sfârşitul Mileniului. Isa. 65:20; Fapt. 3:23.

Dar o astfel de pace — o pace şi o supunere cucerite şi impuse — deşi cuvenită, pentru a da o ilustraţie care să dovedească binecuvântările şi avantajele unui guvern drept şi echitabil, este departe de idealul lui Dumnezeu. Împărăţia ideală a lui Dumnezeu este o împărăţie în care fiecare individ este liber să facă voia sa proprie, pentru că fiecare are o voinţă care este în strictă conformitate cu standardul divin — iubind dreptatea şi urând nelegiuirea. Acest standard trebuie în cele din urmă să predomine ((644)) pretutindeni în univers; şi în ceea ce priveşte omenirea va fi introdus la încheierea Împărăţiei Milenare vice-regale.

În consecinţă, ni se arată (Apoc. 20:7-10) că la încheierea Veacului Milenar va fi un timp de „seceriş”, pentru cernere şi separare printre miliardele de fiinţe umane care vor fi atunci în viaţă, după ce fiecare se va fi bucurat de o deplină ocazie de a ajunge la perfecţiune. Aceasta va fi asemănătoare cu cernerea actuală a „Babilonului”, a „creştinătăţii” în acest timp de „seceriş”, şi asemănătoare şi cu lucrarea de cernere din „secerişul” Veacului Iudeu. Secerişul Veacului Milenar va fi martorul completei separări a „caprelor” de „oile” Domnului, aşa cum este reprezentat prin pilda Domnului nostru. Mat. 25:31-46.

Dar în timp ce rezultatele „secerişurilor” iudaic şi evanghelic arată adunarea doar a unei turme mici, iar masele mari sunt nevrednice, pentru că până în prezent Satan înşeală şi orbeşte masele omenirii, putem să ne aşteptăm în mod raţional ca rezultatele „secerişului” Veacului Milenar să arate rezultate inverse — masele fiind „oi” loiale, să fie introduse în viaţă veşnică, iar relativa minoritate a „caprelor” să fie nimicită. Totuşi, nu numărul, ci calitatea este testul Domnului. Garanţia Sa este că păcatul şi păcătoşii şi cei care sunt în simpatie cu răul nu vor trece de Mileniu, ca să pună în pericol fericirea, pacea şi binecuvântarea marii eternităţi care va urma — unde „moartea nu va mai exista. Nu va mai fi nici plâns, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut”. Apoc. 21:4.

Aşa va veni Împărăţia lui Dumnezeu şi voia Lui se va face pe pământ cum se face în cer. Aşa va domni Cristosul ca reprezentantul Tatălui până va fi supus toată autoritatea şi puterea antagonistă, şi până va fi făcut ca orice genunchi să se plece şi orice limbă să mărturisească Înţelepciunea, Dreptatea, Iubirea şi Puterea lui Dumnezeu Tatăl. Şi în final, ((645)) după ce prin ultima probă hotărâtoare de la încheierea Mileniului se vor manifesta toţi cei care vor avea chiar şi numai simpatie faţă de păcat, deşi la exterior au fost ascultători, şi după ce aceştia vor fi nimiciţi din mijlocul poporului (Apoc. 20:9), El va preda Tatălui stăpânirea viceregală. Astfel exprimă apostolul problema:

„Căci trebuie ca El să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii Săi sub picioarele Sale. Vrăjmaşul cel din urmă care va fi nimicit va fi moartea [adamică].” „După aceea, va veni sfârşitul [domniei Sale; aceasta realizânduşi obiectivul] când El [Cristos] va da Împărăţia în mâinile lui Dumnezeu şi Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie [împotrivitoare], orice stăpânire şi orice putere. … Şi când toate Îi vor fi supuse [Tatălui], atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui [Tatălui] care I-a supus toate [pentru o mie de ani]”. 1 Cor. 15:24-28.

Va înceta oare să se facă voia lui Dumnezeu pe pământ precum se face în cer când Împărăţia Milenară a lui Cristos se va sfârşi pe pământ? O, nu! Chiar dimpotrivă, numai atunci va fi realizată starea aceea, ca rezultat al domniei lui Cristos. Atunci toţi oamenii, nu numai că vor fi perfecţi, ca Adam când a fost creat (păcătoşii cu voia fiind distruşi), dar în plus, vor avea o cunoştinţă despre bunătate şi dreptate, şi despre răutatea excesivă şi dăunătoare a păcatului; şi ei vor fi trecut cu succes de încercarea lor şi vor fi demonstrat că au caractere deplin şi clar formate, în cea mai deplină armonie şi asemănare cu caracterul divin.

Împărăţia lui Dumnezeu va fi atunci printre oameni după cum este acum în cer printre îngeri; aspectele deosebite ale Împărăţiei Mijlocitoare a lui Cristos, sub Noul Legământ, cu prevederile ei de milă faţă de slăbiciunea păcătoşilor, se vor sfârşi; vor fi inutile, pentru că nu vor mai fi fiinţe slabe şi imperfecte cărora să le folosească.

((646))

Putem totuşi uşor presupune că ordinea va fi menţinută chiar şi atunci când toţi vor fi perfecţi şi în chipul lui Dumnezeu; căci, după cum „ordinea este prima lege a cerului”, tot aşa trebuie să fie şi prima lege a pământului. Iar aceasta va implica stăpâniri şi puteri drepte. Atunci va fi prima republică perfect reuşită. Actualele încercări de a recunoaşte pe fiecare om ca un rege şi pe fiecare egalul celuilalt, iar pe reprezentantul sau preşedintele ales un slujitor al celorlalţi regi mai degrabă decât un stăpân, toate s-au dovedit eşecuri în diferite grade; deoarece oamenii nu sunt egali intelectual, fizic şi moral, nici financiar sau în alte privinţe, şi fiindcă nimeni nu este de fapt potrivit ca suveran, ci, din pricina slăbiciunilor, toţi trebuie să fie sub legi şi restricţii.

Dar când se va realiza ceea ce este perfect pentru omenire, prin Împărăţia Mijlocitoare, toţi vor fi regi cum a fost Adam înainte de a păcătui. Şi acestor regi, împreună, le va fi predată Împărăţia postmilenară a lui Dumnezeu şi toţi vor domni armonios sub legea Iubirii; iar Preşedintele lor îi va sluji şi-i va reprezenta. O, Doamne, noi Te rugăm, Vie Împărăţia Ta! pentru sfinţii Tăi de acum şi pentru lume.

 

 

Locul picioarelor Lui Iehova făcut glorios

Bătălia Armaghedonului – Studiul XIV-

Aşternutul picioarelor lui Iehova făcut glorios

Aşternutul picioarelor lui Dumnezeu pângărit şi părăsit din cauza păcatului — Reînsufleţirea făgăduită a gloriei lui — Posesiunea răscumpărată va fi restabilită — Giuvaerul Lui cel mai strălucitor — Restabilirea picioarelor lui Iehova „pe Muntele Măslinilor” — Binecuvântările care vor rezulta — Aşternutul picioarelor întradevăr glorios în cele din urmă

„Aşa vorbeşte Domnul: «Cerurile sunt scaunul Meu de domnie şi pământul este aşternutul picioarelor Mele».” „Căci Eu voi preamări locul

[aşternutul] unde se odihnesc picioarele Mele.” „Picioarele Lui [Iehova] vor sta în ziua aceea pe Muntele Măslinilor.” Isa. 66:1; 60:13; Zah. 14:4; Mat. 5:35; Fapt. 7:49.AŞTERNUTUL picioarelor lui Dumnezeu numai glorios na fost în timpul celor şase mii de ani trecuţi: păcatul, durerea, plânsul, suferinţa psihică şi fizică şi moartea l-au făcut o vastă capelă funerară în care acum, după o estimare conservatoare, cel puţin cincizeci de mii de milioane de oameni aşteaptă să vină timpul când blestemul dreptăţii divine va fi ridicat şi lumina favorii divine, strălucind pe faţa lui Isus Cristos Domnul nostru, va răsări ca Soare al Dreptăţii —„Negre umbre de păcat alungă
Şi-a lui rază blândă noaptea în lumină schimbă”.

În acest scop Dumnezeu a făcut pregătiri îmbelşugate. Preţul de răscumpărare pentru Adam şi pentru toţi cei care în calitate de copii ai săi au suferit pierdere prin el, a cumpărat lumea întreagă şi a asigurat fiecărui membru al ((648)) rasei o ocazie pentru o încercare de viaţă veşnică sub condiţii favorabile; dar acesta a făcut chiar mai mult, a cumpărat Paradisul— căminul lui Adam (pierdut prin încălcarea lui Adam) şi stăpânirea sa ca rege al Pământului, ca reprezentant al lui Dumnezeu, Creatorul şi Tatăl lui.

De aceea citim: „Iar la tine, turn al turmei [Cristos], deal al fiicei Sionului, la tine va veni şi la tine va ajunge prima stăpânire” (Mica 4:8). Apostolul Pavel de asemenea vorbeşte despre „răscumpărarea stăpânirii dobândite” (Efes. 1:14). Şi Domnul nostru S-a referit la aceasta într-una din pildele Sale, arătând că El a cumpărat nu numai omenirea, comoara, ci şi câmpul, lumea, Pământul de sub blestem: şi că toţi cei care I se alătură, ca membri ai clasei Împărăţiei, participă la acea cumpărare a câmpului şi a comorii. Mat. 13:44.

Întreaga lucrare a Mileniului va consta în rearanjarea şi glorificarea aşternutului picioarelor lui Iehova. Paradisul, când a fost pierdut prin păcat, n-a fost decât o „grădină” într-un colţ al Pământului, dar, deoarece rasa lui Adam s-a înmulţit pentru a umple Pământul conform intenţiei divine (Gen. 1:28) şi deoarece toţi au fost răscumpăraţi, va fi necesar să se facă un Paradis suficient de mare pentru a-i cuprinde pe toţi; iar aceasta va implica faptul că tot Pământul va deveni ca grădina Edenului în privinţa rodirii, frumuseţii şi perfecţiunii. Şi toate acestea sunt promise ca fiind marea încununare viitoare a planului divin. Fapt. 3:20, 21; Apoc. 2:7; 2 Cor. 12:4.

Dar cel mai bogat giuvaer din aşternutul glorificat al picioarelor Domnului la încheierea Mileniului va fi omenirea, în a cărei perfecţiune, libertate şi asemănare cu Dumnezeu, în darurile morale şi intelectuale, va fi reflectat însuşi chipul divinităţii. Şi omul perfect va reflecta, în modul cel mai glorios, onoare asupra Creatorului său şi asupra minunatului Său plan de creare, răscumpărare şi restabilire a sa. Iar cu planul acesta minunat vor fi întotdeauna identificaţi intim, întâi Domnul Isus, „Cuvântul” lui Iehova, şi apoi Mireasa, soţia ((649)) şi comoştenitorii Mielului în acordarea binecuvântărilor asigurate prin răscumpărare.

Această înfrumuseţare şi glorificare a „aşternutului picioarelor” Domnului nu va fi completă până când Domnul nostru Isus, ca agentul onorat al Tatălui, „va fi nimicit orice domnie [împotrivitoare], orice stăpânire şi orice putere. Căci trebuie ca El să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii Săi sub picioarele Sale”, înainte de a preda Împărăţia la încheierea Mileniului. 1 Cor. 15:24-28.

Perioada domniei Păcatului şi Morţii este reprezentată ca un timp când Dumnezeu „nu Şi-a adus aminte de scaunul picioarelor Lui, în ziua mâniei Lui” (Plângerile 2:1); dar după începerea Mileniului, în mod profetic oamenii sunt îndemnaţi astfel: „Înălţaţi pe Domnul, Dumnezeul nostru, şi închinaţi-vă înaintea aşternutului picioarelor Lui, căci El este sfânt!” (Ps. 99:5). Iar această idee, că stabilirea Noului Ierusalim, Biserica lui Dumnezeu glorificată, ca guvern nou pe Pământ, va însemna începutul restabilirii favorii divine faţă de aşternutul picioarelor lui Iehova, este clar prezentată prin profetul Zaharia (14:4, 5).

Picioarele lui Iehova pe Muntele Măslinilor

Aceasă profeţie este în general greşit înţeleasă şi este aplicată la picioarele Domnului nostru Isus la a doua venire a Sa: şi într-adevăr, cei care greşesc astfel, merg în general mai departe şi susţin că este vorba de picioarele de carne străpunse de cuiele de la Calvar — fără să-şi dea seama că Domnul nostru Şi-a dat natura umană, complet şi pentru totdeauna, ca preţul nostru de răscumpărare; şi că El a fost înviat dintre morţi, prin puterea Tatălui, o fiinţă spirituală glorioasă — „reprezentarea exactă a Fiinţei Lui îTatăluiş”.*


*Vezi Vol. II, cap. 5.


Dar o privire la versetul precedent (3) arată că profetul se referă la întoarcerea picioarelor lui Iehova; deoarece ((650)) declaraţia (care se referă la necazul prin care va fi stabilită Împărăţia lui Dumnezeu) este: „Iehova Se va arăta şi va lupta împotriva acestor popoare, cum S-a luptat în ziua bătăliei [în timpurile vechi pentru Israel]. Şi picioarele Lui vor sta în ziua aceea pe Muntele Măslinilor, care este în faţa Ierusalimului, spre răsărit; Muntele Măslinilor se va despica la mijloc, spre răsărit şi spre apus, şi se va face o vale foarte mare; jumătate din munte se va trage înapoi spre miazănoapte, iar jumătate spre miazăzi”.

Imediat ce se va recunoaşte faptul că picioarele menţionate aici sunt picioarele lui Iehova, nu se va mai contesta că acest limbaj este simbolic şi se referă la restabilirea de către Domnul a stăpânirii Sale pe Pământ, care a fost de multă vreme relativ abandonată „dumnezeului veacului acestuia”, Satan — cu excepţia faptului că Domnul a fost reprezentat întâi prin Cortul Întâlnirii tipic, apoi prin Templul din Ierusalim şi în cele din urmă prin starea de cort a Bisericii lui Cristos, în timpul acestui Veac Evanghelic. Desigur, nimeni nu va cădea în eroarea de a gândi că Iehova Îşi odihneşte picioarele literal pe acest Pământ ca „aşternut al picioarelor Sale”.

Şi dacă aşezarea şi odihna „picioarelor” lui Iehova sunt simbolice, însemnând întoarcerea favorii şi a stăpânirii divine pe Pământ, atunci putem fi siguri că şi alte aspecte legate de aceeaşi profeţie sunt simbolice: Muntele Măslinilor, despicarea lui specifică, valea, fuga poporului, apele vieţii din Ierusalim (compară versetul 8 cu Ezechiel 47:1-9) etc., toate sunt declaraţii simbolice — ilustraţii ale unor mari adevăruri spirituale.

Măslinul este un simbol plin de semnificaţii: în timpurile vechi era sursa luminii artificiale, uleiul lui fiind în general folosit în acest scop (Exod. 27:20). De fapt, în ebraică măslinul era numit şemen sau arborele de ulei. Uleiul de măsline era de asemenea folosit în vechime ca bază la prepararea multor uleiuri de preţ — cum ar fi acela folosit la ungerea preoţilor ((651)) şi a împăraţilor, care simbolizează Spiritul sfânt asupra „preoţimii împărăteşti” antitipice (Exod. 30:24). Şi din timpuri imemoriale ramura de măslin a fost folosită ca simbol al păcii. Gen. 8:11; Neem. 8:15.

Deci, dacă măslinul este simbolul păcii, luminii şi binecuvântării divine prin Spiritul sfânt, şi dacă muntele este considerat ca şi în altă parte simbolul Împărăţiei, semnificaţia de aici a termenului Muntele Măslinilor se poate uşor vedea că este — Împărăţia Luminii, Păcii şi Binecuvântării divine. Iar aşezarea, stabilirea sau fixarea „picioarelor” lui Iehova pe munte înseamnă că favoarea şi legea divină vor fi restabilite pe Pământ de către Împărăţia cea sfântă şi prin ea.

Această aplicare a termenului Muntele Măslinilor, este în acord deplin cu declaraţia apostolului (Rom. 11:17, 24), unde el compară Israelul trupesc cu măslinul originar cultivat, iar pe convertiţii dintre neamuri cu ramurile de măslin sălbatic altoite acolo unde ramurile naturale fuseseră rupte. (Compară cu Ieremia 11:16, 17.) Şi el explică faptul că rădăcina copacului este în făgăduinţa lui Dumnezeu — făgăduinţa făcută lui Avraam, că sămânţa lui Avraam va binecuvânta în cele din urmă toate familiile pământului etc. În cele din urmă aceeaşi rădăcină sau făgăduinţă va produce două feluri de ramuri — ramurile sălbatice altoite şi ramurile naturale realtoite, când Israelului trupesc i se va îndepărta orbirea şi el va privi cu ochiul credinţei spre Mântuitorul răstignit şi străpuns cu optsprezece secole în urmă — o jertfă pentru păcat. Ne amintim de asemenea că Israelul trupesc a fost Împărăţia sau muntele tipic al lui Dumnezeu o perioadă lungă, iar Israelul spiritual din Veacul Evanghelic este chemat să fie Împărăţia reală a lui Dumnezeu, după cum a spus Domnul nostru: „Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a găsit plăcere să vă dea Împărăţia”.

Mai mult, de la aceste două Împărăţii (chiar înainte ca slava lui Iehova să se aşeze asupra lor, ca să le facă mijloacele Sale ((652)) de binecuvântare pentru întreaga lume) a ieşit toată „lumina lumii” în tot întunericul din trecut: căci, nu reprezintă acestea Vechiul şi Noul Testament, vechiul şi noul Legământ? Nu corespund acestea oare cu cei doi martori ai Domnului şi cu cei doi măslini din Cartea lui Zaharia (4:3, 11, 12) menţionaţi clar şi în Apocalipsa (11:4) — prin aceea că aceste două părţi ale muntelui simbolizează rezultatul acelor legăminte, rezultatele mărturiei — Împărăţia în fazele ei, cerească şi pământească?

Aici vedem deci, că aceste două jumătăţi ale Muntelui Măslinilor semnifică cele două părţi ale Împărăţiei lui Dumnezeu separate clar, potrivit unei ordini sau unui aranjament divin. Separarea nu indică nici o opoziţie între cele două părţi ale Împărăţiei. Dimpotrivă, ea este cu scopul producerii între ele a „Văii Binecuvântărilor” — la care toţi cei care vor dori ajutor divin să poată fugi şi găsi sprijin sub binecuvântata protecţie a ambelor faze ale Împărăţiei, cerească şi pământească.

Se pare că profetului David (Ps. 84) i s-a dat să vadă dinainte această impresionantă „Vale a Binecuvântărilor”, aproape de „picioarele” lui Iehova, când mai întâi el a cântat despre sfinţii din Veacul Evanghelic, iar apoi despre cei binecuvântaţi în veacul viitor, spunând:

„Cât de plăcute sunt locaşurile Tale,
Doamne al oştirilor!
Sufletul meu suspină şi tânjeşte de dor
după curţile Domnului;
inima şi carnea mea strigă
către Dumnezeul cel viu!
Da, [după cum] pasărea a aflat casă,
rândunica cuib,
unde au depus puii lor
: [tot aşa am găsit] Şi eu altarele Tale, Iehova,
Dumnezeul oştirilor, Regele meu şi Dumnezeul meu!
(Partea în cursive este după B. I. — n. e.)
Ferice de cei care locuiesc în casa Ta,
căci ei Te vor lăuda neîncetat.
(Oprire)

Ferice de cei care îşi pun tăria în Tine,
((653))
în a căror inimă sunt croite [în întregime] drumuri [de dreptate].
Când străbat aceştia Valea-Plângerii,
o prefac într-un loc plin de izvoare[de bucurie — Valea Binecuvântărilor];
şi ploaia timpurie o acoperă cu binecuvântări.[Ioel 2:28] Ei merg din putere în putere
şi se prezintă [desăvârşiţi] înaintea lui Dumnezeu în Sion”.

Psalmul 85 de asemenea înfăţişeză întoarcerea îndurării şi a binecuvântării divine sub Împărăţia Milenară — Muntele Măslinilor (Împărăţia) din două părţi.

Îndepărtarea unei părţi a muntelui spre miazănoapte, iar a celeilalte părţi spre miazăzi este semnificativă; miazănoaptea este direcţia grupului Pleiadelor, centrul ceresc al universului, sediul presupus al imperiului divin.* Aceasta ar părea să indice „schimbarea” Bisericii Evanghelice în acest timp, de la condiţiile umane la cele spirituale ca „părtaşi firii dumnezeieşti”; iar îndepărtarea celeilalte jumătăţi a muntelui ar părea să însemne restabilirea completă, la condiţii umane perfecte, a acelora din vechime socotiţi vrednici să fie reprezentanţii pământeşti ai Împărăţiei lui Dumnezeu.


*Vezi Vol. III, pag. 321.


Valea astfel produsă ar fi o vale plină de lumină — fără umbre; căci soarele ar inunda-o de la răsărit la apus. Aceasta vorbeşte simbolic despre Soarele Dreptăţii şi despre deplina Lui lumină a adevărului şi a binecuvântării divine, împrăştiind umbrele păcatului, ignoranţei, superstiţiei şi morţii, şi vindecând şi restabilind pe acei doritori şi ascultători dintre oameni care vor fugi spre această vale a binecuvântărilor, vale a îndurării. Valea îndurării, între şi sub grija fazelor spirituală şi umană a Împărăţiei Luminii şi Păcii (stabilirea picioarelor lui Iehova), va fi cu siguranţă o „Vale a Binecuvântărilor” pentru toţi care vor intra pe ea cu inima zdrobită şi mâhnită.

((654))

Mai departe trebuie să ne amintim că deşi numai Israelului i se spune, „Veţi fugi în valea munţilor Mei”, totuşi numele Israel înseamnă „Poporul binecuvântat de Domnul”, „Poporul lui Dumnezeu”, „Poporul Domnului” (2 Cron. 7:14). Şi, după cum am văzut, deşi prima binecuvântare a Împărăţiei sau cea spirituală va veni la Israelul spiritual, iar a doua binecuvântare sau cea pământească va începe cu Israelul după trup, totuşi aceasta nu se va opri aici; căci oricine va vrea va putea deveni israelit: prin exercitarea credinţei şi ascultării lui Avraam, toţi oamenii vor putea deveni israeliţi adevăraţi — „poporul lui Dumnezeu”. Şi ca atare profetul Isaia spune că atunci când Israelul va fi rechemat în favoare divină, la stabilirea Împărăţiei, aceasta va include „pe toţi cei chemaţi cu Numele Meu [al lui Iehova] şi pe care i-am creat spre slava Mea, pe care i-am întocmit şi i-am alcătuit”. (Numele Israel se va aplica atunci la toţi care vor fi poporul Domnului.) Isa. 43:7; Rom. 9:26, 33; 10:13.

„Şi atunci va veni Iehova, Dumnezeul meu, şi toţi sfinţii [vor fi astfel] împreună cu El!” (Zah. 14:5). Când timpul lui Dumnezeu va fi venit pe deplin, când concesiunea puterii neamurilor va fi expirat, când jertfirea din marea Zi a Ispăşirii (Veacul Evanghelic) va fi încetat, când Marele Preot va fi terminat de făcut ispăşirea, nu numai pentru „corpul” Său, Biserica, ci şi pentru „casa” Sa şi pentru „tot poporul”, iar El va ieşi să binecuvânteze tot poporul, atunci blestemul lui Iehova sau sentinţa morţii va fi ridicată de pe Pământ, cortul aşternutului picioarelor Sale va fi iarăşi recunoscut şi înfrumuseţarea lui în dreptate şi adevăr, precum şi în Spiritul sfânt al iubirii, va începe şi va progresa până când, la sfârşitul Mileniului, toţi cei drepţi de bună voie vor fi ajuns la perfecţiune sau vor fi fost reuniţi cu Iehova, şi toţi cei potrivnici vor fi fost nimiciţi. Fapt. 3:23; Apoc. 20:9.

((655))

Ducând mai departe ilustraţia, profetul spune despre ziua aceea în care pământul ca aşternut al picioarelor lui Iehova va fi făcut glorios în mod treptat:

„În ziua aceea nu va mai fi lumină; stelele strălucitoare se vor ascunde. Va fi o zi deosebită, cunoscută de Domnul, nu va fi nici zi, nici noapte; dar spre seară va fi lumină [clară].” Zah. 14:6, 7.

Unii confundă „ziua” descrisă aici cu „ziua răzbunării” care este „o zi de nori şi de întunecime” (Ioel 2:2; Ţef. 1:15), şi se pare că traducătorii au încercat în general să armonizeze traducerile. Dar nu este aşa; ziua la care se referă aici Zaharia că este numai parţial luminoasă este Ziua Milenară, chiar dacă Soarele Dreptăţii va răsări şi va străluci în ea, pentru a risipi miasma păcatului, a superstiţiei şi a morţii de pe pământ. Cu toate acestea, ea va fi numai parţial luminoasă, pentru că de-a lungul ei se va lucra cu generaţie după generaţie de oameni din rasa decăzută pe măsură ce vor fi aduşi din mormânt, şi în diferite stadii de restabilire la perfecţiune. Dar cât de înviorător este să fim asiguraţi că în ziua aceea de restabilire a picioarelor lui Iehova pe aşternutul lor nu va mai fi „întunecime” şi că la sfârşitul Zilei Milenare, în loc de a se întuneca mai tare, lumea va fi ajuns numai la miezul zilei „cunoştinţei lui Iehova”; şi soarele nu va apune niciodată.

Referirea la râurile de apă vie care vor curge din Ierusalim în timpul acestei Zile Milenare de restabilire a picioarelor lui Iehova pe aşternutul lor (Zah. 14:8, 9), ne aminteşte de mărturia paralelă din Ezechiel (47:1-12) şi din Apocalipsa lui Ioan (22:1, 2), care, sub acelaşi simbol al apelor vii ieşind de la tronul Împărăţiei Milenare, ne arată binecuvântările restabilirii sub simbolurile „apei vieţii”, la care va putea veni să bea din ea fără plată oricine va vrea, şi prin pomii roditori ai vieţii veşnice, ale căror frunze vor vindeca popoarele pământului pocăite de toate imperfecţiunile.

((656))

O, da! „În ziua aceea … Domnul va fi împărat peste tot pământul”; Împărăţia Lui, pentru care de mult s-au rugat credincioşii Săi, va fi venit; iar la sfârşitul acelei zile voia Lui se va face pe pământ întocmai cum se face în cer. Aşernutul picioarelor lui Dumnezeu va fi atunci într-adevăr glorios, după cum este scris:

„Cât este de adevărat că Eu sunt viu, aşa slava lui Iehova va umple tot pământul”. Num. 14:21; Isa. 11:9; Hab. 2:14.

Pe pământul cel nou nu va mai fi vreun loc
Pentru nimeni care strică universul cel frumos;
A doua naştere nici un rău n-o va mânji —
Şi blestem nu va mai fi.

Voi, toţi cu inima zdrobită, plânsul încetaţi,
Ziua făgăduinţei pentru voi răsare;
Căci spune Cel care şade pe tron:
«Iată, Eu fac toate lucrurile noi».

Noi îi jelim pe morţi, dar ei vor învia!
Pe cei pierduţi, dar ei vor fi restabiliţi!
O, inima umană s-ar putea cu totul frânge
Dacă Cuvântul sfânt nu l-ar avea!

Ochi ostenţi, priviţi în sus! Vă bucuraţi voi inimi întristate,
Văzând prin curcubeul făgăduinţei lui Dumnezeu,
Vocea profetică răsunătoare spunând:
«Iată, Eu fac toate lucrurile noi»”.

Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede pe sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze

IA-ŢI CRUCEA ŞI URMEAZĂ-L PE CRISTOS…

„Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede pe sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze”.  Mat. 16:24

R5553 W. T. 1 octombrie 1914 (pag. 302-303)

Acesta este un text foarte frumos şi foarte semnificativ. Cuvintele „să vină după Mine” nau fost traduse corect: „să Mă urmeze” este o traducere mai bună. În vechime era obiceiul ca un învăţător să fie urmat de un grup de urmaşi de-ai săi; ca Socrate, de exemplu. Tot aşa, ucenicii Domnului nostru, elevii Lui, Lau urmat. Ei au călătorit cu El ca să poată avea ocazia de a primi continuu instrucţiuni de pe buzele Lui. Aşa a fost cu toţi învăţătorii din timpurile vechi. Uneori, cum a fost în cazul lui Gamaliel, ei aveau o şcoală — elevii stăteau „la picioarele lui Gamaliel”. Ei discutau întrebări în mod foarte asemănător cum facem noi la masa de la „Betel” astăzi. Obiceiul lor era ca elevii să pună întrebări şi să primească opiniile învăţătorului.

Isus a spus că pe oricine instruia El putea şti de la început că va avea experienţe severe; nu va primi mare onoare. Dimpotrivă, cei care vreau să fie ucenicii Lui, trebuie să-şi ia crucea şi să urmeze în urmele lui. Vor fi încercări de-a lungul întregii călătorii, le-a spus El. Domnul n-a dorit ca cineva să devină ucenic al Său sub o înţelegere greşită. „Unde sunt Eu, acolo va fi şi ucenicul Meu.” Cei care-L urmează pe Isus în această vale a lacrimilor, mărturisind pentru Dumnezeu şi pentru Adevăr, vor fi binecuvântaţi de El şi în cele din urmă vor împărtăşi gloria şi onoarea Sa Mesianică şi vor avea parte de nemurire.

“Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine”.

PARTEA BISERICII ÎN JERTFA PENTRU PĂCAT

“Fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi şi v-a lăsat un exemplu, ca să călcaţi pe urmele Lui.”

1 Pet. 2:21 .

Omenirea este imperfectă, inacceptabilă pentru Dumnezeu, condamnată la moarte. De aceea, într-un sens al cuvântului, ea nu are nici un merit, fiindcă Dumnezeu n-ar condamna ceva ce are valoare. În alt sens însă, Dumnezeu vede ceva în rasa decăzută care poate fi făcut acceptabil pentru Sine, altfel n-ar fi făcut pregătiri pentru răscumpărarea omenirii. Însuşi faptul că a dat pe Răscumpărătorul pentru rasa umană este o dovadă că omenirea nu este complet depravată, deşi nu are suficiente calităţi ca să facă pe vreunul dintre ei vrednic de viaţă. Dar fiecare are un mic merit al său, şi pe acesta intenţionează Dumnezeu să-l păstreze şi să-l facă valoros.

Procesul valorificării acelui mic rest din perfecţiunea originară pe care orice fiinţă umană îl are păstrat, este numit îndreptăţire. În Planul lui Dumnezeu al Veacurilor sunt rezervaţi o mie de ani pentru lucrarea de aducere a omenirii la perfecţiune, aşa încât Dumnezeu să-i poată accepta şi să le dea viaţă veşnică. Această perioadă este Mileniul. Între timp, în Veacul Evanghelic, pentru o anumită clasă chemată afară din lume se face o altă pregătire, prin care aceştia sunt socotiţi perfecţi, prin atribuirea meritului lui Cristos.

Chiar şi o persoană neîndreptăţită are ceva merit în sine. S-ar părea că o calitate pe care Dumnezeu o apreciază cel mai mult este o inimă cinstită. Într-adevăr putem spune că vrednicia cuiva este în raport cu onestia, sinceritatea sa. Când o persoană onestă începe să-şi dea seama de starea sa păcătoasă şi să dorească împăcarea cu Dumnezeu, va găsi că prin Cuvântul lui Dumnezeu este îndrumată să privească spre Mântuitorul omenirii.

Domnul Isus nu-i dispreţuieşte pe păcătoşii care arată o dorinţă de a părăsi păcatul şi a se apropia de El. După măsura de credinţă şi ascultare, toţi aceştia sunt îndreptăţiţi la părtăşie cu El; după cum este scris: “Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine (Ioan 14:6). El îi invită pe păcătoşi să aibă încredere în El ca Purtător de poveri zicând: “Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine”. Mat. 11:28, 29.

Toţi cei care astfel se apropie de Dumnezeu au o măsură de pace şi de îndreptăţire, dar nu una deplină; astfel se poate spune despre ei că sunt îndreptăţiţi de probă; adică îndreptăţiţi cu un scop. Tuturor acestora Dumnezeu le spune: “Dacă credeţi acest mesaj al harului Meu până acolo încât să consacraţi ceea ce aveţi din perfecţiunea originară, voi lucra cu voi ca şi cum aţi avea măsura deplină a perfecţiunii umane. Dacă prin credinţă veţi prezenta corpul vostru ca jertfă vie (Rom. 12:1, 2), chiar dacă acel corp nu valorează mai mult de o treime sau o jumătate din valoarea perfecţiunii umane, totuşi Eu vă voi atribui destul din meritul lui Cristos ca să vă suplinească deficitul. Astfel puteţi fi socotiţi ca şi cum aţi avea toată perfecţiunea — ca şi cum aţi avea în realitate sută la sută perfecţiune”.

Numai în timpul veacului Evanghelic se face această ofertă minunată. Meritul necesar pentru a-l aduce pe cel care crede la standardul îndreptăţirii, sau al dreptăţii, unde el va fi acceptabil pentru Dumnezeu, este exact proporţional cu deficitul său. Dacă cel care se prezintă ca sacrificu are numai treizeci la sută, Domnul nostru îi va atribui şaptezeci la sută pentru a ajunge la sută la sută, care reprezintă perfecţiunea. Dacă are şaizeci şi cinci sau patruzeci şi cinci la sută, i se vor atribui treizeci şi cinci sau cincizeci şi cinci la sută, cât s-ar cere pentru a-l aduce la standardul deplin al dreptăţii.

Cu alte cuvinte, când intră în contract că îşi va da viaţa în sacrificiu, Domnul nostru garantează pentru el, după măsura incapacităţii lui, sau îi atribuie destul din meritul Său ca să-i compenseze deficitul, pentru ca jertfa lui să fie acceptabilă. Acest deficit nu este compensat în mod real, ci socotit, cu scopul de a-i permite să-şi prezinte sacrifciul şi a-i permite Dreptăţii să-l accepte. Domnul nostru, care acum a devenit Avocat, îi completează fiecăruia din Biserică ceea ce-i lipseşte pentru a fi fiinţă umană perfectă.

TOVARĂŞI DE JUG CU CRISTOS

„Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine; . . . Căci jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară.” Matei 11:29, 30.

JUGUL PERFECT, CARE SE POATE AJUSTA

Am văzut boi înjugaţi. Am văzut jugul mare de lemn pe gâtul lor doborât prin apăsarea grea a pielii şi muşchilor. Un jug care nu i se potriveşte unui animal îl va irita şi-i va produce agitaţie; pe când un jug ajustat cum se cuvine va fi confortabil şi va face povara mult mai uşor de tras. Domnul nostru spune că El are un jug uşor, confortabil şi plăcut. Jugul Lui este, ca să zicem aşa, un jug elastic. El satisface condiţiile diferite ale diferitelor persoane care-l poartă. Este mare pentru cei mari, mic pentru cei mici, mijlociu pentru cei mijlocii. Este un jug la care cei mai mari, cei mai înalţi şi cei mai talentaţi se pot înjuga cu Domnul — şi cei mai neînsemnaţi de asemenea. Domnul poate duce pentru noi tot ceea ce noi nu putem duce. Nu există nici un jug ca şi acesta care să permită cuiva să ducă poveri. Este adevărat, se cere perfecţiune pentru a purta acest jug, iar noi suntem fiinţe slabe şi imperfecte; dar dacă noi avem numai o zecime perfecţiune şi nouă zecimi imperfecţiune, Domnul nostru va duce pentru noi cele nouă zecimi care ne lipsesc. Dacă noi avem jumătate imperfecţiune, el va duce acea jumătate. Astfel există prevederi şi pentru cei mai slabi, iar cei mai tari primesc ce le lipseşte. Iată marea ocazie a Vârstei Evanghelice.

Domnul nostru Isus i-a dat apostolului Pavel asigurarea, „Puterea Mea în slăbiciune se desăvârşeşte” (2 Cor. 12:9). Toate lucrurile vor lucra împreună spre binele nostru pentru că noi Îl iubim, pentru că noi am luat jugul Lui, am devenit tovarăşi de jug cu El. Noi ne bucurăm în privilegiul de a suferi împreună cu El. Carnea se poate că suferă, dar spiritul se bucură. Noi nu vom fi încercaţi peste puterile noastre. Sarcina Lui este uşoară. Sub aranjamentul Lui nu i se cere nimănui să facă mai mult decât poate face. Dacă avem spiritul corect, vom fi bucuroşi să facem tot ce putem. Unul care nu este dispus să facă tot ce-i stă în putere, nu va fi socotit credincios de către Domnul. Sarcina Învăţătorului este uşoară dacă ea este acceptată în sinceritate şi adevăr, şi numai aceia care aşa o primesc pot deveni tovarăşi de jug cu El.

Un personaj sinistru al PSD = ciuma roşie = mafia pe nedrept uitat: Nicolae Văcăroiu

Nicolae VacaroiuGalaxia Văcăroiu – un cocktail PSD de 5 stele (articol din ianuarie 2004)

Campania anticorupţie violentă din 2000 a adus PSD (ex-PDSR) din nou în fruntea bucatelor guvernamentale. După trei ani de guvernare am aflat ce ştiam: PSD îşi schimbă părul, dar năravul ba. Organigramele ministerelor au fost desfiinţate şi reînfiinţate cu alţi funcţionari publici dependenţi, clienţi sau membri ai PSD. Peste 20.000 de funcţionari publici au luat calea pribegiei, pe motive de incompatibilitate politică. Un lucru mai puţin cunoscut ne-a atras atenţia. Unul dintre criteriile pe care pesediştii le-au folosit pentru selectarea oamenilor de încredere a fost nu numai afilierea politică sau gradul de rudenie, ci chiar prietenia în afacerile de tot felul, multe dintre ele penale.

Cine conduce Jenatul României

Senatul României este condus (era în 2004 – n.m.), părerea mea, de către senatorul PSD Nicolae Văcăroiu. Cine este Nicolae Văcăroiu? Fost premier al României în perioada 1992 – 1996, apoi senator PDSR. Din 2000, senatorul de Argeş, judeţul unde se produce celebra “ţuică de Piteşti vioaie”, a fost numit preşedinte al Senatului României. Background-ul său de funcţionar public are la activ, din perioada Opoziţiei, tinicheaua BID-FNI-Vântu, care răsună la fel de strident ca şi creditele neperformante ale Bancorexului. Mai mult, o bună perioadă, Văcăroiu a stat în funcţia de preşedinte cu un salariu de mii de parai de la BID. Prezentarea acestui mic trecut profesional are rostul de a ne lămuri, pe mai departe, din ce sistem solar se trag colaboratorii lui Nicolae Văcăroiu şi cum au ajuns ei să stăpânească funcţii centrale pe Terra. Iar cheia acestei apropieri cu tentacule a fost înregistrată la Registrul Comerţului sub denumirea Fineco SA. Unde acţionar fruntaş a fost chiar Banca de Investiţii şi Dezvoltare, condusă de Văcăroiu.

Cine şi ce se învârte în jurul lui Văcăroiu?

N-aţi ghicit, răilor, Pământul nu se învârte cu dl. Văcăroiu, ci după domnia sa! Pentru că, în mijlocul sistemului solar de pile-relaţii-cunoştinţe, în jurul Soareluigravitează celelalte planete, fiecare cu horoscopul ei politic şi de interese. Lunaeste deputatul Alexandru Stănescu, şef PSD Argeş. Mercur este Mihai Ungheanu, secretar general al Camerei Deputaţilor. Venus este Petru Crişan, fost ministru al Guvernului Soare, înainte de 1996. Războinicul Marte a atacat şi s-a retras prin persoana lui Micky Şpagă (Şerban Mihăilescu – n.m.), integrat perfect în orice sistem solar. Şi Jupiter – Teodor Gavrilă fost secretar de stat în Guvernul Soare. Saturn şi Uranus – Sorin Panaitescu şi Dan Fruntelată – sunt planetele-consilier ale Soarelui, vechi amici de la explozia solară Bancorex. Neptun, greu la funcţie şi la influenţă, este fostul secretar de stat Gheorghe Oană. Pluto este mare şi acum, guvernează activitatea APAPS sub numele de terrian Ovidiu Muşetescu. În jurul Soarelui mai gravitează discret doi meteoriţi: Mircea Hamza, şeful Biroului de Presă al Senatului Solar, şi Octavian Partenie, fost înalt funcţionar guvernamental prin Guvernul Soare. Bătălia pentru Terra în acest sistem solar nu s-a încheiat încă.

Umbra lui Văcăroiu. La Camera Deputaţilor

Există funcţionari publici la Camera Deputaţilor care îşi ţin ascunse în sertar averea şi meandrele afacerilor personale, că doar n-o îndrăzni cineva să cotrobăie în biroul în biroul secrtarului general Mihai Ungheanu-Mercur, de exemplu. Numele acesta vă sună cunoscut: e tovarăşul care a propus construirea unui ţarc special, ca pentru vite, la Palatul Parlamentului, pentru a ţine sub bici jurnaliştii mai îndrăzneţi. Cum să-l întrebi pe tovarăşul Ungheanu, când îl prinzi pe vreun culoar solar, de ce e aşa modestă declaraţia sa de avere laolaltă cu trecutul său bancorexist. Sau despre afacerile sale bine legate de Văcăroiu sau Micky Şpagă? Discuţia purtată cu Mercur a fost un agreabil exerciţiu de ventriloc. I-auzi, ia! ”La Fineco SA mai sunt acţionar?! Ha! Ha! Ha! Am dat 3 milioane acolo la constituirea firmei, mai multe nu ştiu. L-am mai sunat pe Octavian Partenie care mi-a zis că firma mai lucrează, dar nu sţiu nimic. Rep.: Sunteţi administrator şi acţionar la Getica SRL şi Saint George SRL. ”Care Getica? Nu ştiu. Apar eu într-o firmă ca asta? Cum, sunt administrator? Ha! Ha! Ha! Da, îmi amintesc ceva-ceva. Da’ e o firmă care nu merge, o să mă scot de-acolo. Am uitat cu desăvârşire de ea. În cealaltă firmă, Saint George, am ieşit demult, am făcut act notarial, e vina acţionarului că n-a făcut demersurile necesare.” (Minciuna, sufletul nepieritor la comunismului. – n.m.)

Văcăroii vechi…

Prins cu trei firme nedeclarate, unde mai este şi administrator, Ungheanu-Mercurn-are mustrări de conştiinţă. Doar ”în octombrie 2000, înainte de alegeri, deci ar trebui să-i mulţumesc preşedintelui Constantinescu, m-au scos de sub urmărire penală din lotul Bancorex. N-a intervenit nimeni pentru mine.” Ce alţi grei sunt în sistemul solar al prieteniei? Unul dintre ei este fostul secretar general al Guvernului, Şerban Mihăilescu, alintat Micky Şpagă, alias Marte. Însă s-a retras imediat când s-a aflat de participarea sa în Fineco. Cot la cot cu el, tot acţionar, este Octavian Partenie, meteoriticul, acţionar la Fineco şi prieten cu Mercur. Partenie este un fost mare amploiat de la diferite departamente din Guvernul Soare.
Îl mai găsim pe lista acţionarilor Fineco SA pe Neptun, un anume Gheorghe Oană. Ştiţi cu ce s-a ocupat el o perioadă? A fost ministru secretar de stat la Finanţe şi era responsabil cu negocierea cu Asociaţia Păgubiţilor FNI. Adică omul lui Văcăroiu negocia şi cu cei care-l acuzau pe Soare că le-a topit banii la FNI. Lista coincidenţelor de horoscop guvernamental continuă: Venus, Petru Crişan, fost ministru al Comerţului în Guvernul Soare, şi Jupiter, Teodor Gavrilă, fost secretar de stat la MApN, tot în Guvernul Văcăroiu. Pe Venus l-au prins acţionar în vreo 13 firme chiar în timpul mandatului de ministru. Noroc cu lumina Soarelui, care l-a protejat de un loc umed şi întunecos.

…şi văcăroii noi

Nu e nevoie să vă stoarceţi memoria pentru a descoperi cine sunt ăştia noi. Arcom, celebrul exportator de muncitori la Krivoi-Rog, a fost unul dintre ei. Nu vă spune multe, dar poate veţi descoperi un nume care vă spune: Pluto – Ovidiu Muşetescu, a fost administrator la Arcom. Da, e una şi aceeaşi persoană cu actualul (era în 2004 – n.m.) ministru al Privatizării. Un alt acţionar important este Luna – Alexandru Stănescu, deputat PSD de – de unde altundeva?! – Argeş, şef al organizaţiei locale. Declaraţiile sale de avere şi de interese nu coincid întru totul ce evidenţa de la Registrul Comerţului de pe Terra. Fostul ministru al Industriilor din Guvernul Soare este acţionar la firma Lasfin Instruments. Tot din constelaţia business-Văcăroiu vi le prezentăm pe Saturn şi Uranus – Sorin Panaitescu şi Dan Fruntelată. Saturn e directorul de cabinet şi şeful consilierilor lui Văcăroiu de la Senat. Şi el acţionar la Fineco. Concidenţele planetare încep să se lege. Tot consilier al lui Văcăroiu la Senat este Uranus – Nicolae Dan Fruntelată. Cercetat în lotul Bancorex, a ieşit cu fruntea curată. Aşa mult s-a bucurat că a şi făcut două firme pe care nu le-am putut găsi în declaraţia sa de avere. Prima este Stizo-Gim, iar pentru a doua firmă, mai aveţi un pic răbdare. L-am contactat pe şeful Biroului de Presă al Senatului pentru a obţine un punct de vedere oficial. ”Nu ştiu cum au ajuns Frunte şi Panait consilieri ai dlui Văcăroiu. Fac parte din aparatul propriu al Preşedintelui. Pleacă dl. Văcăroiu, pleacă şi ei de la Senat. Eu sunt însă permanent, am venit aici prin concurs. Dl. Văcăroiu îşi alege propria echipă fără să fie obligat să dea vreun concurs. Panaitescu a fost directorul de Cabinet al domnului Văcăroiu, pe vremea când era premier” – ne-a declarat apăsat Mircea Hamza.

Senatul Solar al României SA

Consilierul lui Văcăroiu de la Senat, Uranus-Fruntelată este acţionar în Grupul de Companii Opalin SA, firmă pe care n-am regăsit-o prin declaraţiile de avere sau de interese, pentru că nu au fost ele însele de găsit. Dar, stupoare, să vedeţi ce mic e sistemul solar! Acţionar la Opalin este şi Simona Hamza, chiar soţia şefului Biroului de Presă al Senatului. Vizibil surprins de întrebarea noastră, Mircea Hamza ne-a răspuns prompt, cu date din actele firmei soţiei, acte pe care le avea la el la birou. Cum nu prea se pupa activitatea de funcţionar public la Administraţia Financiară a Sectorului 1 a soţiei sale cu obiectul de activitate al firmei – producţie de publicitate şi film – Hamza ne prezintă scenariul. ”În 1997 am fondat firma şi, pe atunci, nu eram funcţionar public. Eram încă director la “Sahia” şi n-am putut să mă trec eu în cate pentru că era conflict de interese. Firma avea acelaşi obiect de activitate cu “Sahia”, producţie de publicitate, filme, chestii de-astea. Când am demarat procesul de înfiinţare al firmei eram în incompatibilitate.” Cum s-a cunoscut soţia sa cu Fruntelată? Nu se întâlniseră niciodată, în schimb Hamza, da: ”Am lucrat împreună în Guvernul Văcăroiu, aşa ne-am cunoscut.” Îi servim o gogoaşă: da, e cu profit zero, nu prea aţi făcut bani cu ea. În realitate, Grupul de Firme Opalin SA a făcut un profit de 100 de milioane de lei cu un singur angajat. ”Da, n-a mers, aţi văzut că n-are profit. În septembrie 2003 am făcut actele pentru a ieşi din firmă, că nu merge.” (Minciuna, sufletul nepieritor la comunismului. – n.m.)

Aştia sunt oamenii care gravitează în jurul Soarelui Senatului României. Amploiaţi, prieteni, foşti subalterni, majoritatea colegi de firme şi interese întortocheate, au ajuns “inexplicabil” în poziţii foarte înalte. Cine i-a promovat în aceste funcţii înalte: prietenia şi interesele, horoscopul sau competenţa lor? Judecaţi singuri.

Fostul adjunct al lui Viorel Hrebenciuc, actualul (era în 2004 – n.m.) secretar al Camerei Deputaţilor, acelaşi Ungheanu-Mercur, acţionar nu numai la Fineco, explică de ce au făcut firma. ”Ideea cu Fineco ne-a venit în 1997, în Opoziţie. Era un prilej de a ne întâlni o dată pe an la un pahar cu vin, eram într-un fel legaţi să ne vedem măcar o dată pe an.” Deci, tot vinul îi lega mai mult în sistemul solar Văcăroiu. (“Academia Caţavencu”, nr. 630/2004)

Citeste si articolele:

(ş)tinismul social-democrat

Beniamin LesSper că nu aţi uitat de penticostalul Gabriel-Beniamin Leş, ministrul Apărării propus de PSD = ciuma roşie = mafia, cel care – într-un dispreţ profund faţă de militarii români, unii întorşi de pe câmpul de luptă din Afganistan, care îi dădeau onorul – butona telefonul. Mai mult, acest individ nici măcar nu a făcut armata.

Cam aşa a înţeles mafia roşie din PSD să-şi onoreze ţara, trecutul ei, uneori glorios: prin numirea unui “pocăit” (da’ unii imbecili încă mai vin cu texte de genul “Votăm retardata Viorica Dăncilă că este ortodoxă” – hăăăăă, hăăăă, hăăăăăăăăă) în fruntea ministerului Apărării, “pocăit” care declara, înainte de a fi numit ministru de ciuma roşie, că “România nu are legături cu Dumnezeu, ci legături demonice”.

Dar cineva ar putea spune, pe bună dreptate, că este doar un accident nefericit din ultimii 30 de ani, zeci de ani în care PSD = ciuma roşie = mafia a furat şi a distrus tot în România. Din păcate, nu este deloc aşa. Haideţi să vedem, mai jos, ce făceau ciumaţii roşii la începutul anilor 2000, în spiritul ortodoxismului social-democrat.

Baroniada, faza pe Brăila

La Brăila (în anul 2004 – n.m.), senatorul Viorel Balcan (PSD – n.m.) se chinuie să ajungă cu orice preţ un baron local. Dacă nu cumva a şi ajuns. Iar dacă a ajuns, înseamnă că se chinuie să ajungă un şi mai bun baron local.

Şi asta pentru că de ceva vremese străduieşte să atragă în oastea PSD-ului soldaţii din oastea Domnului. Balcan a întocmit un plan de cooptare în PSD a cât mai mulţi preoţi şi chiar înscrierea lor pe listele de consilieri locali, scop în care promite, şi pe faţă şi prin dos, ridicarea de noi biserici şi repararea celor existente, bineînţeles, cu condiţia adeziunii (cu alte cuvinte, mafioţii din PSD, în schimbul voturilor, au lăsat România fără spitale şi soşele, aruncând bani pe biserici pentru morţi şi pentru îmbogăţirea îmbuibaţilor de popi, cei care asigurau, şi asigură, armata de analfabeţi şi întunecaţi la minte ce vor vota PSD – n.m.).

Ideea se pare că vine de la Raluca Rusu, şefa TSD Brăila, al cărei soţ este popă (şi care îşi doreşte încă o vilă şi încă 3 maşini – n.m.) şi crede, vezi bine, în ideea raiului pământesco-pesedist, plin de vile şi gipane.

Ultimul obstacol care stă în calea planurilor electorale ale celor doi este, să nu vă vină a crede, tocmai Cassian Crăciun, episcopul Dunării de Jos, care nu vrea să dea verde preoţilor la înscrierea în politică. Normal, spre necazul lui Balcan care, în intimitate, crede probabil că ce-i frumos (respectiv funcţiile, vilele şi gipanele PSD-ului) şi lui Dumnezeu îi place şi este de acord cu ele. (“Academia Caţavencu”, nr. 633/2004)

Citeste si articolele:

Cum se poate da cu jula în mod cinstit, în România guvernată de PSD = ciuma roşie = mafia

PSD = ciuma rosie = mafiaDupă ce au ajuns la putere în decembrie 2016, votaţi fiind de 18 % dintre românii cu drept de vot, neocomuniştii, securiştii, hoţii şi mafioţii din PSD s-au pus pe modificat legile justiţiei în favoarea corupţilor, eliberând din puşcării mii de criminali şi violatori, care au realizat că pot ucide şi viola fără probleme în ţara condusă de ciuma roşie.

Unii ar putea spune, nu fără temei, că prezenţa puşcăriaşului Liviu Dragnea în fruntea PSD a fost cauza principală a acestor tragedii pentru România şi români. Din păcate, nu este deloc aşa. După decembrie 1989, ciuma roşie pe stil nou a făcut mereu şi mereu din România paradisul corupţilor, al infractorilor în general. Pentru a putea ei fura, mafioţii din PSD au avit mereu grijă să politizeze justiţia, să-i facă scăpaţi pe cei care încalcă legea, să guverneze în folosul unei minorităţi infracţionale, nu în folosul României şi mai ales al viitorului ei. Iată, mai jos, un alt exemplu, din 2004, despre cum se poate da cu jula în mod “cinstit”.

“Dacă toţi fură de la stat, eu de ce să nu fur, că doar nu-s mai prost!?” Vă amintiţi, era unul dintre principiile de bază ale epocii comuniste.

Acum, când de la stat nu prea mai e de furat, s-a schimbat treaba: cine fură de la particulari, nu numai că-i deştept, dar e şi “de bună-credinţă” (conform PSD – n.m.)! Adică e un hoţ onest, respectabil.

Iar acesta nu mai este doar un principiu, ci literă de lege. Şi cum era normal, legea a apărut în orânduirea celui mai cinstit dintre români, l-am numit aici pe săracul Iliescu.

Legea iliescomunistă 112/1995 prevede că foştii proprietari de imobile confiscate (de către comuniştii pe stil vechi – n.m.) nu-şi pot recupera casele, dacă statul le-a vândut unor inşi ce sunt de bună-credinţă.

Buna-credinţă însemnând în această situaţie faptul că respectivii indivizi nu au ştiut că vor cumpăra o locuinţă asupra căreia statul român nu are titlu de proprietate şi nici că imobilul e revendicat de proprietarii în drept.

Să luăm un caz concret de “bună-credinţă”. În 1996, când au cumpărat câte un apartament în imobilul nr. 94, din Bd. Tomis, în Constanţa, nici Paulina Georgescu, nici Ion Poppa nu aveau cum să ştie că imobilul e revendicat de foştii proprietari încă din 1992. Era dificil, aproape imposibil, pentru doamna Georgescu să afle că foştii proprietari l-au solicitat în justiţie. Ce treaba avea dumneai cu instanţele, legile şi alte complicăreli judiciare, mai ales că nu era decât preşedinta Curţii de Apel Constanţa?

Iar musiu Poppa nici nu putea concepe că imobilul era luat cu japca de comunişti şi transformat în comandamentul garnizoanei sovietice. Căci dânsul nu fusese decât un simplu român, ce avea cu totul alte principii, însuşite ca secretar 2 de partid (comunist – n.m.) pe judeţul Constanţa, pe vechi.

Şi nici managerii firmei Metachim Constanţa, care au preluat parfumeria de la parterul casei, nu ştiu probabil că mobilierul din interior e acelaşi ca în anul 1949, când l-au confiscat cu tot cu casă sovieticii.

Şi uite aşa, deciziile murdare ale legiuitorilor ţării (ale PSD-iştilor, n.m.) pot căpăta lejer parfumul corectitudinii, cu esenţă de “bună-credinţă”. Bine ca la Strasbourg sunt nasuri mai fine, care nu se dau în vânt după putorile de la Bucureşti. (“Academia Caţavencu”, nr. 633/2004)

Citeste si articolele:

PSD + BOR = MAFIA

Catedrala manturii banului publicUna dintre cauzele înapoierii economice şi morale a societăţii româneşti o constituie Biserica Ortodoxă Română (BOR). Această instituţie (dacă se poate numi aşa), profund coruptă, deci imorală, care a inventat de-a lungul secolelor tot soiul de aberaţii, fără nicio legătură cu doctrina creştină (de exemplu, pupatul moaştelor), este o prezenţă nocivă în această ţară.

Singurul scop evident al BOR este îmbogăţirea membrilor săi (preoţii şi înalţii ierarhi ai bisericii), cazurile de ajutorare a celor nevoiaşi de către BOR fiind rarisime. Mai mult, de-a lungul vremii, BOR a făcut pactul cu toate regimurile ticăloase din România, cu toate dictaturile criminale ale acestei ţări, de la legionari la comunişti.

Şi mai mult, în timpul fanarioţilor, BOR a participat masiv la jupuirea românilor de către clica fanariotă (şi fanarioţii era ortodocşi), asta însemnând, practic, ceea ce unii numesc “dăinuirea întru ortodoxie a neamului românesc”. Mai pe şleau, neamul românesc a fost jupuit “întru ortodoxie” de toţi cei care au trecut pe aici, Biserica Ortodoxă trecând rapid de partea oricărui cotropitor.

Revenind în prezent, se constată aceeaşi atitudine din partea BOR: această clică de îmbuibaţi îi îndeamnă mereu pe români să voteze corupţi, hoţi, mafioţi şi criminali, adică PSD = ciuma roşie, ca să le fie lor bine, ştiut fiind faptul că doar într-o ţară înapoiată economic, tribală, se mai pupă moaşte.

BOR este şi o organizaţie criminală deoarece a cerut şi cere bani de la un stat cică laic (hăăăă, hăăăă, hăăăă) pentru construcţia a mii de biserici şi catedrale faraonice, în timp ce românii mor în spitale cu viermi şi pe drumuri de rahat. Cu alte cuvinte, când îi laşi pe oameni fără spitale şi şosele, deoarece tu vrei să huzureşti în catedrale, criminal te numeşti.

Şi ca să nu spuneţi că cele de mai sus sunt simple supoziţii, deşi au în spate 30 de ani de jaf continuu al BOR asupra banului public şi asupra moravurilor României, iată şi un exemplu din 2004, atunci când se întărea frăţia cu iz mafiot între PSD şi BOR.

Teofan a trecut de la Casa Domnului la casele naţionalizate

Se pare că tânărul (era în 2004 – n.m.) arhiepiscop al Craiovei şi mitropolit al Olteniei Teofan Savu şi-a descoperiut reale aptitudini de agent. Nu, nu vă gândiţi la prostii, de referim la un alt tip de agent decât cel la care v-aţi aştepta. E vorba de aptitudinile de agent imobiliar ale lui Teofan, care, de curând, şi-a tras sub sutană superba casă din Craiova a marelui om politic, inginer şi inventator Barbu Drugă – casă care, în timp, a fost restaurant militar şi hogeac de şeptic pentru Ceauşescu.

Din motive pe care nici Ăl de Sus nu le-ar putea înţelege, decât dacă ar locui câţiva ani în România, Consiliul Local (dominat de PSD, Oltenia fiind roşie şi ţiganizată – n.m.) i-a dat casa lui Teofan, în loc s-o retrocedeze moştenitorilor. Nu departe de această casă, pe strada Mitropolitul Firmilian nr. 20, părintele Teofan a mai cumpărat un adevărat palat, cu numai 4 miliarde de lei (vechi, adică 400.000 lei de astăzi – n.m.), în condiţiile în care doar terenul de sub căsăi costă de câteva ori mai mult.

În casa lui Barbu Drugă, care ar fi trebuit să fie muzeu memorial, nea mitropolitul a instalat un aşezământ pe care l-a botezat “Academia misionară a Valahiei Mici”. Menirea acesteia ar fi trebuit să fie combaterea sectelor neoprotestante – însă e suficient să ieşi puţin pe străzile Craiovei ca să vezi că misionarii protestanţi îşi împrăştie materialele propagandistice fără să-i întrebe nimeni nimic. În timpul ăsta, clădirea “Academiei misionare a Valahiei Mici” bubuie în fiecare seară de atâtea manele, încât vecinii au început să creadă că, Doamne iartă-ne, Fiul s-a reîntors pe pământ sub forma unui Copil care se tot laudă c-o Minune. (“Academia Caţavencu”, nr. 633/2004)

Citeste si articolele:

Arendaşii ciumei roşii: azi, miliţianul Ioan Melinescu

 

PSD = ciuma rosie = mafia

 

PSD, adică ciuma roşie de astăzi, Partidul Comunist Român (PCR) fiind ciuma roşie de ieri, a folosit din plin aurolacii bolşevismului multilateral înapoiat pentru a distruge şi a fura în România. Chiar dacă, de ochii lumii, ciumaţii roşii din Parlament votau legi care să protejeze această ţară, în realitate mafioţii din PSD nu au respectat niciodată legile României, multe dintre ele votate chiar de ei. Cum cine îşi uită trecutul, riscă să-i repete greşelile, iată mai jos un material din 2004 despre un arendaş al ciumei roşii, Ioan Melinescu, fost miliţian în comunism, pe care mafiotul Adrian Năstase l-a numit, lup fiind, paznic la oi. Şi asta în timp ce, pe vremea tandemului criminal Ilici “KGB” Iliescu, preşedintele României – Adrian “Puşcărilă” Năstase, premier, salariul mediu în România era undeva la 200 de dolari americani.

Lungul drum al miliţianului către prevenirea spălării banilor

Preşedintele Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB), pe scurt, Oficiul, se numeşte (se numea în 2004 – n.m.) Ioan Melinescu. Filmul acestei anchete cuprinde scene de violenţă, sex, restituiri ilegale de TVA, muşamalizări de dosare. Rolul principal este deţinut de Ioan Melinescu, alături de care mai joacă deputatul PSD Ristea Priboi (fost ofiţer de Securitate – n.m.), interlopul Genică Boerică şi mulţi, mulţi alţii. Vizionare plăcută!

Capitolul I: Înainte de 1989, ca foarte mulţi alţi miliţieni, Ioan Melinescu (I.M.) a fost ofiţer de Miliţie. Funcţia i se potrivea ca o mănuşă care, foarte frecvent, lua forma palmelor şi pumnilor lui I.M. Cei care au avut ghinionul să fie cercetaţi de el nu îşi amintesc cu plăcere bătăile şi relele tratamente la care îi supunea miliţianul Melinescu. Apoi s-a întâmplat ca I.M. a ajuns în pragul excluderii din Miliţie, motivele fiind moralitatea sa împănată cu şantaje, “taxe de protecţie”, bătăi şi alte figuri de stil. N-a fost exclus – şefii săi or fi înţeles că nimeni nu e perfect şi aşa a scăpat I.M. doar cu o retrogradare temporară la un combinat avicol. Anii au trecut şi puii de la Avicola s-au făcut mari. Apoi a venit (ca să zicem aşa) Revoluţia şi lui Melinescu nu i-a părut rău, din moment ce, imediat după decembrie ’89, a ajuns să lucreze în Ministerul Justiţiei, la Direcţia Control Instanţe. De la găini la justiţie era, totuşi, un pas destul de mare! Însă pasul lui I.M. nu avea să se oprească aici. Ulterior a fost detaşat la Corpul de Control al prim-ministrului, când prim era dom’ Nicu Văcăroiu (Vodcăroiu, între prieteni – n.m.) şi şef al Corpului său era Honcescu. De aici, I.M. a fost obligat să plece din motive nu tocmai ortodoxe, deşi pretinderea de foloase necuvenite este, în România, destul de ortodoxă. După ce îşi ia la revedere de la Corpul de Control, Melinescu dispare însă doar pentru a reapărea în prim plan, în 1999, odată cu înfiinţarea ONPCSB. Este numit în plenul Oficiului din partea Ministerului Justiţiei. După alegerile din 2000, I.M. a trecut în tabăra câştigătorilor, unde a găsit înţelegere şi sprijin la Şerban Mihăilescu (parlamentar PSD, cel poreclit “Miki Şpagă” – n.m.). În luna decembrie a aceluiaşi an, I.M. este numit în funcţia de preşedinte al Oficiului.

Avertisment: După ce veţi fi parcurs rândurile de mai jos, în care se vor spune lucruri foarte neplăcute despre preşedintele Spălării Banilor, vă veţi întreba, poate, cine îl ţine în braţe pe Ioan Melinescu. Există două variante de răspuns, ambele corecte: 1) (P)S(D)lănină, cu care I.M. a fost coleg de miliţie, şi b) Ristea Priboi care a văzut Las Vegas-ul împreună cu un personaj dubios din Craiova, protejat al lui Melinescu. Dar să nu intrăm încă în astfel de detalii plăcute, fiindcă avem multe lucruri neplăcute de povestit.

Capitolul II: Funcţia lui I.M. este asimilată celei de secretar de stat, ordonator principal de credite. Secretarul de stat Melinescu se află (se afla în 2004 – n.m.) într-o situaţie cel puţin delicată: are deficienţe vizibile în ce priveşte exprimarea scrisă şi vorbită în limba română (după cum se vede, mai demult PSD = ciuma roşie = mafia numea în funcţii analfabeţi, aşa încât proasta României, Viorica Dăncilă, este, ca să zicem aşa, rezultatul involuţiei fireşti din acest grup infracţional organizat – n.m.); nu are niciun fel de contribuţie la literatura de specialitate juridică; nu cunoaşte nicio limbă străină, ceea ce nu îl impiedică să participe constant la diverse manifestări din străinătate; nu ştie să utilizeze calculatorul; nu are niciun fel de preocupare pentru cunoaşterea şi aplicarea reglementărilor legale în activitatea Oficiului. Normele metodologice de analiză a tranzacţiilor suspecte, pe care singur le-a elaborat, sunt un exemplu de superficialitate şi diletantism. În mod intenţionat au fost lăsate neprecizate zonele activităţilor desfăşurate de Oficiu, pentru a putea profita de aceste portiţe ulterior. Cu toate că în ONPCSB se lucrează cu informaţii secrete de serviciu, I.M. nu a adoptat nicio reglementare internă referitoare la acest gen de informaţii, deşi Legea informaţiilor clasificate îl obliga expres, ca şef al instituţiei. Acest lucru îi permite să le utilizeze după cum doreşte şi constituie o cauză importantă de favorizare şi încurajare a scurgerilor de informaţii către diverşi clienţi. În aceste condiţii, nu mai miră pe nimeni ca baza informatică a Oficiului nu este securizată corespunzător şi că I.M. a înlăturat nu numai controlul, ci şi accesul pentru informare al membrilor Plenului la bazele de date. Aceeaşi soartă o împărtăşesc şi analiştii financiari.

Stop-cadru ilegal: Se ia din baza de date a Oficiului analiza S/I/575/2001 şi se printează la două momente diferite: 14.11.2002 şi 14.03.2003. Fişele analizei sunt diferite de la un moment la celălalt, ceea ce dovedeşte ca analiza a suportat modificări. Oare de ce? Dar să lăsăm şi acest răspuns tot în plata Domnului şi să ne amintim niţel de analiza efectuată de ONPCSB, în anul 2000, referitoare la firma producătoare de vodcă “Boero”, din Craiova, a prietenului Genică Boerică. Fişa informatică a acestei lucrări nu mai poate fi găsită în baza de date a Oficiului, fiind aruncată cu totul fie la Trash, fie la Recycle Bin. În realizarea acestor acţiuni, I.M. a beneficiat şi de colaborarea lui Mircea Popescu (M.P.), fost cadru de Miliţie, pentru câteva luni, în anii ’70, dar exclus rapid pentru corupţie dovedită. Printr-un simulacru de concurs aranjat de I.M., Mircea Popescu a fost promovat, în amrtie 2003, în funcţia de director al Direcţiei informatice şi de îmbogăţire a informaţiilor a Oficiului, deşi M.P. nu ştie nimic despre utilizarea PC-ului, baze de sate şi, în general, nimic despre informatică. Un alt exemplu de angajare frauduloasă este cel al Alinei Snop care, deşi nu are capacitatea intelectuală şi nici experienţa profesională necesare, a fost anagajată ca secretară, apoi, după câteva luni, admisă la un concurs organizat pentru ocuparea unor posturi de analist financiar, când i-au fost comunicate, în prealabil, subiectele.

Remember 2003: Cum vă spuneam şi altădată, Genică Boerică se plimba nestingherit pe la nişte ghişee de bănci, cu sacoşe pline de bani (aproximativ 160 de miliarde de lei vechi). Însă prietenul al nevoie se cunoaşte, şi Melinescu se cam cunoaşte cu Genică, şi Genică se cam cunoaşte şi el cu nişte restituiri ilegale de TVA (vreo 120 de miliarde lei vechi numai în anul 2003), şi Parchetul îi cere degeaba lui Melinescu informaţiile despre restituirile către Genică – dacă şeful Oficiului nu vrea să le dea, nu vrea şi gata, că doar n-o să vina acuma Ristea Priboi să îl oblige.

Intermezzo cu Priboi în Las Vegas: După toate acele sacoşe de bani, restituiri ilegale de TVA şi alte asemenea semnalmente, Genică Boerică nu poate fi confundat cu Maica Tereza, după cum nici Ristea Priboi n-ar putea fi confundat cu Papa Ioan Paul al II-lea. Invocarea – aici şi acum – a securistului Priboi nu este deloc întâmplătoare. De câte ori are ocazia, Genică afirmă – în cercurile sale cu capul pătrat – că este puternic susţinut de deputatul PSD Priboi şi de Direcţia Finanţelor Publice Craiova. În fond, Genică are tot dreptul să se laude din moment ce, în noiembrie 2003, Ristea şi Genică au călătorit împreună până în Statele Unite, unul dintre obiectivele lor turistice fiind Las Vegas-ul. Un deputat, rudă cu Năstase (Adrian, pe atunci premierul României – n.m.), şi un interlop, rudă cu restituirile ilegale de TVA, braţ la braţ prin Vegas – asta da imagine demnă de guvernarea pesedistă!

Capitolul III: La sfârşitul anului trecut (2003 – n.m.), înainte de Crăciun, I.M. a convocat o şedinţă cu personalul executiv al Oficiului. Înainte de a le ura angajaţilor “Sărbători fericite” şi aşa mai departe, Melinescu i-a întrebat: “Mai guiţaţi pe undeva?” – se referea, fireşte, la eventuale scurgeri de informaţii din Oficiu, folosind un limbaj adecvat momentului sacrificial, când porcul o mierleşte. Întrebarea era însă mai mult retorică, de vreme ce I.M. avea pregătit şi un răspuns, la fel de retoric: “Reţineţi că biciul sa află la mine şi numai la mine!”. Acest scurt schimb de replici dintre I.M. şi I.M. spune destul de multe despre acest Melinescu. Cei care au avut nefericirea să-l cunoască spun că I.M. este o personalitate accentuat colerică, instabilă emoţional, preocupată numai de dorinţa de a-şi impune propriul punct de vedere. Are un comportament dictatorial, abuziv, umilitor, jignitor nu numai faţă de angajaţi, ci şi faţă de membrii Plenului. Utilizează bârfa şi colportarea zvonurilor care, în mare măsură, sunt inventate chiar de el, ca instrumente de învrăjbire între salariaţi – acesta este un domeniu de activitate în care I.M. este pregătit impecabil.

Întrebare: De ce ONPCSB (instituţie centrală, subordonată nemijlocit guvernului) nu a fost niciodată controlat de Corpul de Control al prim-ministrului, de vreo comisie parlamentară sau de Curtea de Conturi în ceea ce priveşte auditul performanţei? Adică ce, controlul spălării banilor nu poate fi controlat?!

Capitolul IV: Fiind un tip dictatorial, I.M. are şi un libido pe măsură. În Oficiu este cunoscut şi pentru calităţile sale de afemeiat. În prezent (era ianuarie 2004 – n.m.) şi-a asigurat serviciile unor funcţionare cum ar fi Laura Anton, Renata Sabău şi, mai nou, Alina Snop, toate prestând cu abnegaţie şi dăruire de sine ori de câte ori sunt solicitate. Şi cam sunt solicitate. Însă şi răsplata e pe măsură: Laura Anton, de pildă, este luată mereu în delegaţii în străinătate, deşi mai mereu membrii Plenului s-au opus. A fost chiar şi la Paris, unde trebuia să prezinte un material, deşi ea nu ştie o boabă franceză. În martie 2003, Laura Anton face o deplasare în Spania împreună cu Melinescu şi soţia acestuia – trăiască libertinajul de partid şi de stat! Dar aceste persoane nu sunt singurele ţinte sexuale ale preşedintelui Melinescu. O. Pena. M. Ioniţă, D. Dumitru au făcut obiectul hărţuielilor sexuale ale lui I.M., astfel că la Guvern au ajuns mai multe reclamaţii de acest gen. Prin Oficiu umblă vorba că I.M. are pe rol, la câteva instanţe din Bucureşti, câteva procese de hărţuire sexuală. (“Academia Caţavencu”, nr. 633/2004)

Citeste si articolele:

Amintiri de NEUITAT  cu…”paznicii” lui Iliescu- au furat “Cooperativa ” BANCOREX

 
Bancorex era singura instituţie financiară care, înainte de Revoluţie, gestiona rezerva valutară a ţării. 245 de miliarde de dolari au rulat prin conturile băncii timp de 31 de ani, atât cât a funcţionat.
„Banca asta a avut la un moment dat 20 – 30% din portofoliul întregului sistem bancar din România… Asta a fost cea mai importantă bancă a ţării la un moment dat”, subliniazăRăzvan Orășanu, fost președinte AVAS. Hoţiile incepute  cu de la Iliescu- Roman cetire, nu s-au terminat după falimentul băncii Bancorex, din 1999, ci au continuat şi după. De data aceasta, miza au fost proprietăţile băncii – terenuri şi clădiri. Majoritatea au fost subevaluate de statul român, până au ajuns să valoreze chiar şi de zeci de ori mai puţin decât preţul pieţei.
 
„Bancorexul, ca şi celelalte active din economie, a fost distrus în mod intenţionat. Ce-i interesa pe ei era să pună gheara pe activele băncii fără să fie reevaluate contabil. Tipul ăsta de jaf a fost practicat cu toate activele băncii”, spune Răzvan Temeșan, fostul director Bancorex.
Fosta Bancă de Comerţ Exterior avea în patrimoniu case de vacanţă, clădiri de birouri, hoteluri, terenuri şi locuinţe de serviciu. După falimentul din 1999, patrimoniul a ajuns pe mâna unor companii acum private, instituţii de stat şi personaje importante. 15 ani mai târziu, bunurile băncii sunt în continuare evaluate de instituţiile de stat la preţuri de zeci de ori mai mici decât valoarea pieţei.
„Reevaluarea activelor nu s-a făcut intenţionat. Ca organele care au intrat în posesia acestor active să poată dispune de ele la aceste valori”, susține Răzvan Temeșan.
Povestea Bancorex începe în 1968. Conducerea comunistă decide înfiinţarea Băncii Române pentru Comerţ Exterior. Instituţia urma să se ocupe de operaţiunile comerciale externe ale României Socialiste.
În 1989, banca avea un miliard de dolari în conturi. Patrimoniul ei era format din aproape o sută de clădiri situate în zonele cele mai scumpe din marile oraşe ale ţării şi din străinătate
 
În anii 90, persoanele fizice şi firmele nou apărute încep să ia credite de la Bancorex.
Nu aveai nevoie de bonitate sau garanţii solide ca să obţii un credit.
„Depunând garanţie un televizor, luai credit o maşină, după aceea puneai garanţie maşina şi luai credit o casă, după aceea puneai în garanţie casa şi luai credit o fabrică. După aceea fabrica respectivă dispărea sau se închidea”, explică bancherul Dan Pascariu.
Trebuia, însă, ca cineva cu funcţie în stat să intervină pentru tine.
„Domnul Văcăroiu ţin minte că mi-a trimis o adresă semnată de dânsul prin care îmi solicita imperativ să acordăm o garanţie companiei Tractorul. Fără nicio analiză, fără nimic, pur şi simplu: daţi-i acea garanţie”, povestește Dan Pascariu.
Pe lista datornicilor au fost şi firmele fraţilor Viorel şi George Constantin Păunescu.
- A venit cineva şi v-a spus, daţi-i un credit familiei Păunescu?
- Mai multe. Lucrurile astea nu se fac aşa, direct, dă-i un credit lui X. Lucrurile sunt mai subtile. Ţi se sugerează, vine cineva la tine şi-ţi povesteşte şi-ţi transmite mesaje, spune Dan Pascariu.
Bancorex ar fi pierdut şi fiindcă a dat bani cu dobândă foarte mică. Miron Mitrea este unul dintre cei 4.800 de demnitari, poliţişti, sindicalişti şi procurori care ar fi primit bani preferenţial.
Miron Mitrea: „Parcă am luat un credit, a trecut mult de atunci, nu prea mai ţin minte, am luat pentru casă, dar l-am dat înapoi.”
 În 1997, Curtea de Conturi descoperă că Bancorex este aproape falimentară din cauza creditelor neperformante, multe dintre ele cu garanţii fictive. Banca are aproape două miliarde de dolari pierdere. După o decizie a Băncii Mondiale, Bancorex este radiată de autorităţile române de la Registrul Comerţului.
 
„Interesul Băncii Mondiale în Bancorex era că hoţia ajunsese atât de mare, încât ea trebuia cumva stopată pentru că riscul era de contagiune pentru întreg sistemul bancar”, mărturisește Răzvan Temeșan.
Radierea duce la împărţirea băncii. Creditele perdante ajung la Autoritatea de Valorificare a Activelor Bancare.
Imobilele şi terenurile merg gratuit la Banca Comercială Română, bancă de stat la acea vreme
„Niciun activ nu a fost reevaluat. De această situaţie au profitat toţi cei care au cumpărat active de la AVAS şi bineînţeles, BCR-ul”, spune Răzvan Temeșan.
În 2000, Guvernul Isărescu divizează din nou zestrea imobiliară a Bancorex.
Aproape 20 de foste sedii ale băncii rămân la BCR, care le transformă în sucursale proprii. Restul de 81 le transferă către 13 ministere şi instituţii publice din ţară. Valoarea la care sunt transferate este cea din 1990, aproape 20 de milioane de dolari. Clădirile sunt evaluate la 17 milioane 800 de dolari, iar terenurile, la peste un milion 200 de dolari. Toate, de zece ori mai ieftine decât orice altă clădire sau teren vândute pe piaţa liberă în anul 2000.
De pildă, un metru pătrat de imobil în centrul Capitalei este evaluat, pe hârtie, la 70 de dolari, în loc de 750 de dolari.
„La începutul anului 2000 … un metru pătrat dintr-un spaţiu comercial tot atunci era pe la 150- 250 de dolari (periferice). În zonele centrale era de circa 2-3 ori mai mult”, susține omul de afaceri Radu Zilișteanu.
„Valorau nimica toată în 93, 94, în 99, 2000, 2001 sigur că au intervenit alte valori. De fapt, acesta a şi fost obiectivul celor care au distrus banca. A fost să pună mâna pe patrimoniul băncii, nereevaluat, astfel încat după aia să-l prăduiască reevaluat”, explică Răzvan Temeșan.
În 2000, BCR primeşte şi sediul principal al băncii de pe Calea Victoriei, cunoscut sub numele de Turnul Bancorex. Construcţia lui începuse în 1994 şi era un parteneriat între Primărie şi bancă.
Primăria Bucureşti a oferit gratuit terenul de 4.000 de metri pătraţi. Pământul valora la acel moment 40 de milioane de dolari.
Banca ia un credit de 30 de milioane de dolari de la o instituţie financiară din străinătate şi ridică imobilul de 19 nivele. De construcţie se ocupă Bucharest Financial Plazza, o firmă deţinută integral de Bancorex.
O parte din imobil era folosit de bancă, o altă parte urma să fie închiriată altor firme. Profitul rezultat urma să fie împărţit între Primăria Bucureşti şi Bancorex.
„Concepţia care a fost la clădire a fost să nu plătim impozite, am făcut o societate cu capital mic care era proprietara şi restul, banca, închiria: Banca nu era proprietară pe clădire, ci închiria de la această societate”, precizează Răzvan Temeșan.
Turnul de pe Calea Victoriei devine primul zgârie-nori din Capitală, ridicat după Revoluţie. Arhitecţii îi spun „acoperişul Bucureştilor”.
„Este o clădire minunată, cu un atic frumos şi se vede de sus până jos. Are un spaţiu deschis mare la parter şi mezanin”, spune Eduard Uzunov, specialist în imobiliare.
Construcţia are 30.000 de metri pătraţi. Turnul se înalţă pe 83 de metri, cu trei mai mult faţă de Intercontinental, reperul bucureştean de înălţime. Dimensiunile clădirii fac ca,după turnarea fundaţiei, pânza freatică să urce şi să inunde subsolul clădirilor vecine: Palatul CEC, al Poştei şi magazinul Victoria.
Dan Pascariu, fost preşedinte Bancorex, spune că acest sediu ar fi fost un lux inutil: „Mie personal mi s-a părut o extravaganţă în condiţiile anilor 94-95. …A costat foarte mult şi construcţia pe metrul pătrat, dincolo de faptul că s-a construit o suprafaţă foarte mare … Am discutat în Consiliul de Administraţie despre nevoia mutării BRCE dintr-un sediu nesigur şi impropriu într-o clădire nouă, dar noi discutasem de 3, 4 poate 5 etaje, nu de 16. Întelegeţi?”
Clădirea are şi trei etaje subterane, folosite ca parcare. După model american, etajul 13 nu există.
„Pentru piaţa de atunci, într-adevăr era uriaşă, pentru că era cea mai frumoasă clădire de birouri construită în România şi cred, singura după anumite standarde. Dar era ca un fruct oprit, pentru că nu era pe piaţă, ci era utilizată exclusiv de banca respectivă”, spune Eduard Uzunov.
Bancherii Bancorexului apucă să lucreze doar doi ani în sediul de pe Calea Victoriei. După faliment, BCR o preia la pachet cu restul activelor şi se mută aici după ce devine acţionar majoritar al societăţii Bucharest Financial Plazza.
„În momentul când s-a făcut fuziunea, bineînţeles că a fost luat în considerare capitalul social al societăţii, nu valoarea clădirii. BCR-ul, când a intrat în posesia acestei clădiri cu 200 de lei, a reevaluat-o potrivit legii şi a devenit capital al băncii cu 60 de milioane de dolari”, explică Răzvan Temeșan.
În 2013, Primăria şi BCR renunţă la contractul cu Bucharest Financial Plazza. Primăria ştergea şi orice datorie veche a băncii pentru terenul de pe malul Dâmboviţei.
Câteva luni mai târziu, Curtea de Conturi face un control la Primăria Capitalei şi raportează că tranzacţia e nejustificată. Inspectorii susţin că BCR are o datorie de 17 milioane de lei – chirie şi dobânzi – către Primăria Capitalei. Banii reprezentau cota de profit din exploatarea fostului turn Bancorex pe perioada 2001-2013.
„Suma a fost radiată nejustificat, fără a exista o sentinţă definitivă şi irevocabilă”, se spunea în raportul Curții de Conturi.
Curtea de Conturi îi găseşte responsabili pe Sorin Oprescu, primarul Capitalei, Adrian Iordache, director la Direcţia Juridic, Mircea Constantinescu, directorul Direcţiei Economic, Lenuţa Boncotă, directorul Direcţiei Venituri şi Gica Dediu, şef serviciu la Direcţia Venituri.
Reprezentanţii BCR nu au dorit să comenteze.
Alte sedii deţinute de Bancorex sunt astăzi afaceri imobiliare. Tot ale Băncii Comerciale Române.
Camera ascunsă
Angajată BCR: „BCR-ul a avut spaţii multe. Dar le-au restrâns ca să câştige nişte bani din închirierea spaţiilor. … De fapt, să recupereze din creditele neperformante. Că sunt mulţi care nu au mai avut bani să dea băncii şi aşa recuperează o parte din bani din închirierea acestor spaţii”.
Anul trecut, BCR a închiriat unui butic de vinuri 150 de metri pătrați într-o zonă cu vad comercial: pe Calea Victoriei, în apropierea Guvernului. Spaţiul aparţinuse Bancorex până în 2000.
Şi tot acolo, banca intenţionează să mai închirieze peste 1000 de metri pătraţi.
„E locaţia cea mai bună în Piaţa Victoriei într-un colţ. Închipuiţi-vă Champs Elisee sau Arcul de Triumf, comparabilă cu orice altă locaţie a unei metropole europene”, spune Eduard Uzunov, expert imobiliar.
Tot pe Calea Victoriei, peste drum de turnul Bancorexului, se mai află un fost sediu al bancii. Blocul Rosenthal, monument istoric vechi de 77 de ani, astăzi ruină.
„Este foarte neplăcut porticul acum pentru că s-a transformat în toaletă publică. Aş încerca să nu inspir foarte profund. Acum văd că se depozitează şi gunoaie”, spunearhitecul Miruna Stroe.
Construcţia de 8.000 de metri pătraţi a fost pasată de la o instituţie la alta. De fiecare dată, valoarea de transfer a fost sub preţul pieţei. Astăzi, monumentul istoric a ajuns adăpost pentru oamenii străzii.
„E goală, a rămas doar cu nişte detalii şi atât, nu mai există deloc mobilier, cresc copacii sus pe terasă. Detaliile astea de iluminat…. Aici se vede că e spart unul dintre ele şi se vede becul dinăuntru”, spune Miruna Stroe.
Clădirea este construită în 1938, ca sediu al Fondului de Pensiuni al Funcţionarilor Băncii Naţionale. Este considerată o bijuterie arhitectonică: faţada are motive Art Deco, porticul are arcade în stil renascentist.
Ghişeele, birourile, sălile de duşuri şi de lectură, bufetul şi sala de gimnastică, toate folosite de funcţionarii BNR, erau dispuse pe cele opt etaje.
Parterul era ocupat de magazine de lux.
„E una dintre primele clădiri cu portic destinată zonei de comerţ. Practic, era gândită zona de contact cu spaţiul urban ca să fie plăcută pentru cei care urmau să viziteze magazinele, să fie ferite de soare şi de ploaie”, explică Miruna Stroe.
În 1990, BNR transferă clădirea Bancorexului.
După prăbuşirea băncii, clădirea începe o lungă călătorie.
În 2000, odată cu întregul transfer de active, Blocul Rosenthal ajunge la BCR. Valoarea contabilă: 190 de mii de dolari. De zece ori mai mică decât preţul zonei la acea vreme.
Un an mai târziu, BCR dăruieşte imobilul Direcţiei Generale a Vămilor. Valoarea rămâne aceeaşi.
În 2005, DGV scapă de cadou, pe care îl pasează RAAPPS. Regia o înscrie în contabilitate cu 285 de mii de euro. Conform preţului pieţei, ar fi valorat 7, 5 milioane de euro. În 2006, clădirea ajunge la Primăria Generală. Preţul contabil este tot 285 de mii de euro.
„În strategia pe termen scurt a Municipalităţii se doreşte încheierea unui partenerat public-privat care, pe de o parte, va pune în valoare clădirea, pe de altă parte îi va conferi funcţiuni comerciale”, se arată într-un răspuns al Primăriei Capitalei pentru Digi24.
 
Bancorexul a mai deţinut şi locuinţe de serviciu. În Bucureşti a cumpărat zece apartamente. În 2000, şi acestea au ajuns la BCR, cu valoarea din 1990. Ulterior, cinci ajung la RAAPPS şi cinci la Ministerul de Interne, pentru a fi închiriate sau vândute unor angajaţi importanţi.
Alexandru Boer, fost director de cabinet al lui Vasile Blaga pe vremea când acesta era ministru al Internelor, şi-a cumpărat un apartament în centrul Capitalei.
Alexandru Boer a refuzat un interviu filmat, dar a stat de vorbă cu reporterul Digi24.
Alexandru Boer„În 2005-2006 toată lumea se bătea să ia case RAAPPS. Eu am fost oarecum norocos. Stăteam undeva în chirie în Banu Manta de trei ani. Voiam să mă întorc la Cluj şi am avut o discuţie cu Blaga cu care întotdeauna m-am înţeles bine şi m-a convins să rămân”.
Locuinţa de patru camere are 200 de metri pătraţi şi este situată chiar lângă Palatul Parlamentului, într-una dintre cele mai scumpe zone ale Bucureştilor.
„Şeful de cabinet al ministrului de Interne a fost împroprietărit cu un apartament de serviciu cu patru camere, deşi nu este poliţist şi ocupă această funcţie doar pe perioada mandatului lui Blaga (…). Boer a confirmat că ocupă funcţia atâta timp cât Blaga este ministru, după care îi încetează contractul şi pleacă din MAI, apartamentul rămânând însă în posesia sa”. (Lucian Cătălin Matei, deputat – Dezbateri parlamentare Şedinţa Camerei Deputaţilor din 27 martie 2007)
În plin boom imobiliar, Alexandru Boer plăteşte pentru apartament 70.000 de euro. Valoarea lui de piaţă la momentul cumpărării se apropia de jumătate de milion de euro.
Alexandru Boer„Toţi care aveau locuinţă de serviciu au plătit mai puţin decât era preţul pieţei la vremea respectivă. Oricine îşi luase, deşi aveam scrupule în ceea ce mă priveşte, că mă simţeam prost. Eu n-aveam nicio problemă pentru că îndeplineam toate condiţiile. Am făcut lucruri în regulă”.
 
Casa este în picioare pe structura care a fost. Dar în rest nu mai este nimic. Suntem într-un şantier abandonat”, spune Sorin Danciu.
Strada Sfântul Nicolae din Călăraşi. La numărul 50 se află resturile unei case de patrimoniu care a aparţinut tot Bancorex. După falimentul băncii, statul nu a mai investit aici niciun leu.
 
Casa Tache Papatriandafil se află pe lista monumentelor istorice ale Ministerului Culturii. A fost construită în 1905, în stil boieresc, într-o livadă de 800 de metri pătraţi. În 1948, casa este naţionalizată şi ajunge la familia medicului din Călăraşi Eugen Nicolau.
„M-au impresionat două lucruri, le ţin minte şi acum. Soba uriaşă până-n tavan, nu mai văzusem aşa ceva… Şi pianul foarte mare, pian cu coadă, care se găsea în acest spaţiu de intrare. Undeva, în lumea lui Balzac, arătau imaginile”, spune Sorin Danciu, directorul Direcției pentru Cultură și Patrimoniu Călărași.
După Revoluţie, familia Nicolau cumpără casa de la stat. În 1996, o vinde Bancorex. Conducerea băncii dărâmă pereţii şi păstrează fundaţia. Vrea să facă aici un sediu de bancă.
„Uite, aicea se vede cum au curăţat, practic, pereţii şi au început să aşeze structura aşa cum o vedem noi. Pe ei îi interesa o clădire care să se apropie de cerinţele lor. Pentru că, vedeţi, au mai făcut garaj subteran, au extins în partea asta şi voiau să facă şi etaj. Numai că a venit dezastrul Bancorex care a coincis exact perioadei în care trebuia să se dezvolte această clădire”, explică Sorin Danciu, uitându-se la niște fotografii.
În 1999, monumentul istoric e reconstruit pe sfert. Ajunge la BCR şi, mai departe, la Ministerul Sănătăţii, care ar fi trebuit să îl transforme în sediu al Direcţiei de Sănătate Publică Călăraşi. Ministerul nu alocă fonduri, aşa că resturile Casei Tache Papatriandafil rămân, până astăzi, ruină.
Angajaţii DSP Călăraşi au găsit un sediu, care nu le este pe plac – într-un bloc de locuinţe: „Deci este un hol cu birouri. Holul ăsta cu birouri, holul următor. La etajul 4 avem laboratoare. Suntem cam înghesuiţi, dar asta este situaţia. Ne trebuie foarte mulţi bani. Nu ştiu cand se vor obţine şi dacă se vor obţine vreodată”.
Oficial, fosta clădire Bancorex se află „în conservare”.
Avantaje RAAPPS
Una dintre instituţiile care câştigă bani de pe urma Bancorexului este Regia Autonomă Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat. RAAPPS a primit de la fosta bancă şase clădiri şi un teren. Acum, mai are doar trei, una în Bucureşti şi două în Mamaia. Pe restul le-a vândut.
Pe strada Matei Voievod 21-23 din Capitală are cinci garsoniere, într-un bloc. Le-a transformat în locuinţe de serviciu. Un bucătar, un zidar, un inginer horticol, un muncitor şi un gestionar angajaţi ai RAAPPS plătesc 50 de euro chirie lunar.
„Blocul e proprietate personală în totalitate aproape, cu excepţia celor cinci garsoniere. Ei au construit aceste garsoniere în ideea de a le folosi pentru femeile de serviciu care ar fi lucrat la ei”, explică o locatară.
Celelalte două proprietăţi sunt vilele Egreta și Cerna din Mamaia, folosite ca locuinţe de protocol de şefii Partidul Comunist. Fiecare are 350 de metri pătraţi şi conţine câte patru apartamente cu intrare separată, două dormitoare cu baie, living şi bucătărie.
După Revoluţie, casele ajung la Bancorex, care le foloseşte ca vile de vacanţă pentru angajaţi. După picajul băncii, clădirile intră în proprietatea BCR, care le transferă RAAPPS.
În prezent, RAAPPS le închiriază turiştilor, contra cost – 100 de lei pe zi.
Pentru a te caza, trebuie să faci o cerere scrisă şi să aştepţi aprobarea directorului sucursalei Neptun a RAAPPS.
Telefon cu angajată a RAAPPS:
-Aş vrea şi eu weekendul ăsta să vin la Vila Cerna, sâmbătă şi duminică.
- Este ocupată până la începutul lunii septembrie.
- Cu cât timp înainte trebuie să depun cerere?
-Dacă îmi lăsaţi numărul dumneavoastră de telefon, domnul director Andrei o să ia legătura cu dumneavoastră, dumnealui se va uita pe grafic să vadă dacă-i liber şi vă face rezervarea.
 
„Nu prea avem timp să ne uităm la televizor pentru că dormim mult. Foarte mult. Adică dimineaţa ne trezim, dormim până la antrenament, până la 11, facem antrenamentul 2 ore jumate…”, explică sportiva Suzana Șeicariu.
Acesta este programul zilnic al luptătoarei Suzana Şeicariu. A primit o bursă olimpică de pregătire la baza Comitetului Olimpic Sportiv Român de la Izvorani.
În 2000, când COSR a primit complexul de la Bancorex, baza avea două hoteluri cu 54 de camere şi trei săli de conferinţă, o vilă de protocol cu trei apartamente şi debarcader şi două terenuri de tenis. Cu totul, 6.600 de metri pătraţi, construiţi pe un teren de 15.000 de metri pătraţi, între pădure şi lacul Snagov.
După Jocurile Olimpice de Vară de la Sydney, când echipa României a obţinut 26 de medalii şi locul 11 în lume, COSR primeşte centrul de la Izvorani. Baza este concesionată pe 49 de ani, cu condiţia unor investiţii în următorii 10 ani.
Gheorghița Voicu, consilier al președintelui COSR, explică: „Altfel, legea care acorda acest drept de proprietate stipula că proprietatea se întoarce din nou la statul român. Şi rămâneam fără nimic”.
În primii patru ani, Comitetul cumpără 42.000 de metri pătraţi de teren în apropiere şi mai ridică un hotel pentru sportivi. COSR mai face şi o sală polivalentă de 1.200 de metri pătraţi, un bazin olimpic de 1.800 metri pătraţi, două săli de tenis acoperite, fiecare de câte 780 mp, un stadion de 8.000 de metri pătraţi, cu două săli de forţă şi două terenuri de tenis exterioare, cu nocturne. Investiţia totală este de 18 milioane de euro.
Noi aici am dezvoltat un mic orăşel. Noi ne producem singuri toate utilităţile în regie proprie. Puţuri de apă, staţie de epurare”, spune Dan Pojoreanu, directorul Bazei Izvorani.
 
Fostele construcţii ale Bancorexului au fost modernizate şi optimizate. Din unirea celor două săli de tenis folosite de angajaţii băncii a rezultat o sală de gimnastică de 900 de metri pătraţi, în care se pregăteşte astăzi lotul naţional de junioare. Şi sălile de conferință din clădirea numită Vapor au fost transformate.
„Era ca un centru de pregătire al cadrelor din interiorul Bancorex. Acum, cursurile sunt făcute de lotul olimpic de gimnastică. În fiecare zi vin profesorii să le predea lecţiile la fiecare sportiv”, explică Dan Pojoreanu.
Sălile de conferinţă de la etaj s-au transformat în 14 camere de cazare.
„Avem aici 28 de sportivi la lupte, lotul naţional de juniori. Aici sunt cazaţi. Aici e casa lor. Deci ca la un hotel”, i se explică reporterului Digi24.
Tot în regim hotelier funcţionează şi complexul Sydney, ridicat tot de Bancorex. Este folosit acum de 54 de sportivi din lotul olimpic de gimnastică şi de atletism.
„Fiecare etaj are câte șapte camere duble. Pe un singur etaj sunt camere matrimoniale. Aceasta era sala de conferinţe. Noi pe lângă conferinţe am făcut-o sală de antrenament pentru scrimă, gimnastică ritmică, ce avem nevoie”, explică Dan Pojoreanu.
Când nu o foloseşte ca locuinţă de protocol, COSR închiriază vila de pe malul lacului.
„Au mai fost mari actori de la Hollywood, Wesley Snipes, Armand Assante, Steven Segal, Van Damme. Cât au stat pentru filmări au stat aici, la vilă, unde au avut toate condiţiile”, spune administratorul.
Câteva concluzii
 
Pentru cei care şi-au ridicat averi din credite pe care nu le-au mai plătit niciodată, Bancorex a fost o vacă de muls în ultimii şapte ani de viaţă.
Pentru alţii, care au beneficiat de activele băncii gratuit, Bancorex a fost sursă de profit şi după faliment, când 81 dintre fostele sedii preluate de BCR au fost împărţite între nouă ministere şi patru instituţii, prin ordonanţă de guvern.
Cele mai multe sedii, 27 la număr, au ajuns la Ministerul Finanţelor. Este urmat de Ministerul de Interne, cu 14 sedii, de Ministerul Culturii cu 10 sedii şi de RAAPPS cu şase clădiri, un teren şi trei sedii de unde preia mijloace de transport.
Din tot patrimoniul imobiliar lăsat de Bancorex, singura care s-a dezvoltat şi s-a extins este baza de la Izvorani a Comitetului Olimpic Român. În Bucureşti, un monument istoric este în paragină, altul este ras în Călăraşi. Zece locuinţe de serviciu sunt închiriate sau cumpărate sub preţul pieţei, iar restul de 68 au rămas sedii de instituţii
4- Romania condusa de Iliescu in primii  ani de la lovitura de stat, a pierdut   mai mult decat in timpul celor 2 razboaie mondiale LA UN LOC
 
Potrivit unor studii facute de catre analisti americani, Romania a pierdut active in valoare de peste 1600 de miliarde de dolari. Industria, agricultura, infrastructura si unele ramuri strategice ale economiei si industriei romanesti au fost distruse in mare parte, toate acestea insumand peste 1600 de miliarde de dolari in doar 25 de ani. Nici macar in cele doua razboaie mondiale Romania nu a mai suferit asemenea pierderi. Potrivit unui studiu al specialistilor de la academia militara, care demonstreaza cu cifre, ca in timpul celui de-al doilea razboi mondial, atat prin pierderile suferite prin distrugeri, bombardamente, jafurile armatelor germane si ruse, iar mai apoi prin despagubirile de razboi platite intre anii 1945-1965, costurile totale suportate de Romania pentru acest razboi se ridicda undeva la aproximativ 500 de miliarde de dolari, valoare echivalenta la cursul dolarului din zilele noastre. Putem spune fara nici o frica de a ne insela ca Romania nu a pierdut dupa doua razboaie mondiale, cu toate distrugerile sau despagubirile de razboi platite, cat a pierdut in doar 25 de ani de jaf institutionalizat si sistematic din timpul asa numitului capitalism salbatic sau capitalism de cumetrie. Cum a fost posibil ca Romania sa piarda pe timp de pace aproape de trei ori mai mult decat in timpul celor doua razboaie mondiale? Cat o sa mai lasam oare sa continuie jigodiile din fruntea tarii cu acest jaf de proportii astronomice? Intr-o tara cu atatea resurse naturale, bogatii minerale, in care avem toate formele de relief si aproape toate resursele pe care le-a dat Dumnezeu omenirii, nu avem voie sa existe saracie! (P): Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc. Romani, cat o sa mai induram indolenta si nesimtirea celor care au adus Romania la sapa de lemn si continua sa duca o politica sistematica de distrugere a acestei tari si a neamului romanesc? Si etccccccccccccc

 

Despre un mafiot al regimului KGB-PSD, Iliescu-Năstase, Ovidiu Muşetescu pe numele său

PSD = ciuma rosie = mafia

 

 

Nu ştiu dacă realizaţi, dar marile “privatizări” din România s-au produs în perioada 2001-2004, atunci când la Cotroceni era KGB-istul criminal Ion Iliescu, iar premier era Adrian Năstase. Urmare a acelor privatizări, mafioţii din PSD au devenit milionari – unii chiar miliardari – în euro, în timp ce 90% dintre români se zbăteau în cea mai cruntă sărăcie. Pentru cei care au uitat sau nu au prins acele vremuri, adică anii 2001-2004, salariul mediu în România era aproximativ 200 de dolari. Şi tot atunci, în plin “regim ticăloşit”, cum i-au spus unii, presa era sub cenzură, ziariştii fiind bătuţi, ameninţaţi, şantajaţi, târâţi prin tribunale.

De altfel, puşcăriaşul Adrian Năstase a intenţionat să fure alegerile din 2004, pentru a ajunge preşedintele României şi primul beneficiar al unui mandat de 5 ani (Constituţia în vigoare astăzi fiind special pregătită pentru Mafiotul-şef al PSD, Năstase Adrian), şi doar intervenţia Ambasadei Americane la Bucureşti şi Reprezentanţei Uniunii Europene (pe atunci România nu era membră UE), care au atras atenţia autorităţilor ciumei roşii că, o eventuală fraudare a alegerilor, ar avea consecinţe dramatice pentru România, a făcut ca mafiotul Năstase Adrian să accepte înfrângerea în acele alegeri.

Din acea perioadă horror pentru România este şi materialul de mai jos.

Şeful avuţiei noastre industriale, Ovidiu Muşetescu, şi consiliera sa personală, Ioana Pantazescu, vin la slujbă împreună, cu maşina de serviciu, ca două turturele înamorate de privatizare. Pasiunea pe care o pun amândoi în administrarea averii populare e vizibilă mai ales pe lista admnistratorilor speciali, numiţi de Ovidiu Muşetescu.

Dar s-o luăm încet: ce e acela un administrator special? Aşa cum vă sugerează cuvântul “special”, administratorul special e mai puţin decât un admnistrator, dar mai mult decât un oportunist de partid (PSD, la acea vreme – n.m.) oarecare. E adică ocupantul unui post fără pic de răspundere, care încasează un coşcogea salariul şi care completează, după o schemă internă a mafiei din privatizare, reţeaua manevrelor stupide, păguboase pentru noi, dar profitabile pentru ei, din economia de stat.

Legea 137/2001, un instrument foarte tăios lăsat în mâinile APAPS-ului, inventează regimul de “administraţie specială” pentru acele întreprinderi de stat care au intrat în procesul de privatizare. În acest moment, întreprinderea primeşte de la Guvernul Năstase fel şi fel de păsuiri şi scutiri de datorii, pe banii mei, ai tăi şi ai părinţilor noştri pensionari.

Ei, a cum n-o să intrăm în grozăvia detaliului şi n-o să enumerăm miliardele rezultate de aici. Ele se regăsesc în mare parte pe lista “Top 300”, unde cei mai bogaţi oameni din România au înţeles să le etaleze.

Noi o să revenim în schimb la lista admnistratorilor speciali, numiţi de Muşetescu în fruntea întreprinderilor cu admnistraţie specială. Sunt în număr de vreo sută şi ceva şi încasează în medie cam 800 de dolari pe lună (într-o Românie unde, repet, salariul mediu era undeva pe la 200 de dolari – n.m.), ceea ce înseamnă cam un milion de dolari pe an.

În batalionul sinecuriştilor se zbenguie adevărate mici celebrităţi, oameni de casă ai partidului (PSD – n.m.), lingăi mărunţi ai premierului (Adrian Năstase – n.m.), rude de mâna a doua, generali, clovni sau pupincurişti pur şi simplu.

Daca ar fi după noi, am începe cu Liviu Harbuz, doctorul de câini de la Europa FM şi consilierul lui Adrian Năstase în problema javrelor din Capitală, fost administrator special la ICCPAM Baloteşti de la 15.05.2002 până la 16.04.2003.

Dar nu începem cu el, ci poate cu Gabriel Petrişor Peiu, un fost ţărănist trădător, fost preşedinte CA (Consiliu de Administraţie) de la Sidex pe vremea lui Radu Vasile (fost premier ţărănist al României – n.m.), fost consilier personal al lui Adrian Năstase şi, din ianuarie 2003, administrator special la Electroputere Craiova. Nu, nu e bine să începem nici cu ăsta.

Mai bine cu celebrul general Corneliu Diamandescu, adjunctul lui Chiţac (criminalul de la Timişoara din decembrie 1989 – n.m.) la mineriada din 13-15 iunie, administrator special la SICO Craiova din decembrie 2002. Cum? Nici cu ăsta nu e bine?

Atunci să începem odată cu Teodor Rocsin, zis “regele fierului vechi”, nu din cauză că ar fi consilierul lui Năstase, ci fiindcă a făcut afaceri grele cu metale ruginite. E motivul pentru care a fost numit administrator special la COST Tîrgovişte din mai 2002 până la privatizare şi apoi la Petrotub Roman, din septembrie 2002.

Şi lista continuă cu Virgil Ramba, de la RADET, administrator special la ARTECA Jilava, cu generalul Ioan Amihăiesei, administrator special la GRIRO, cu Cecilia Anghel, nepoata Ioanei Pantazescu, consiliera, cum vă spuneam, apropiată a lui Muşetescu, preşedintele, dacă mai ţineţi minte, al APAPS, omul care face privatizarea întreprinderilor de stat şi care a sudat porţile întreprinderii de stat “23 august” la 22 decembrie 1989, ca să nu iasă muncitorii în stradă.

E lume multă băgată în şobolănia asta măruntă, imaginată pentru a colecta şi cei din urmă bănuţi care ar putea să scape printre degetele marelui comision. O lume jalnică, a clientelei de mâna a doua, a şpăgilor cu zerouri puţine.

O lume în care Popa Stan, şeful departamentului Administrarea Participaţiilor Statului, şi şefa Direcţiei Administrare Societăţi Comerciale, Erszebet Verestoy, nevasta lui Attyla Verestoy, strălucesc ca două mărgăritare false într-o găleată de ce vreţi voi. (“Academia Caţavencu”, nr. 634/2004)

Citeste si articolele:

 

Cum a devenit istorie un Om, un eveniment, o comunitate “insulara -prin Marea Debandada Romaneasca!

 

Cum dainuie acela care, a riscat si a strigat prin pustia romaneasca pentru salvarea Insulei de la scufundare;care a scris o istorie a faptelor agriculturii perene, viabile; care a creat si Ziua Câmpului – Centrul de Excelenţă din Insula Mare a Brăilei” ! Daruirea, curajul, sacrificiile , ne invata cum poate o insula sa devina pentru EUROPA- capitala prosperitatii si performantei agrare

 

zz

Evenimentul anului agricol s-a incheiat,dar aprecierile si utilitatea  lui continua.Pentru ca,numai o personalitate de talia domnului Lucian Buzdugan, preşedintele C.A. Agricost,putea  adresa cuvinte de omagiu,de respect si recunostinta-  în amintirea mentorului care a semnat certificatul de nastere   a IMB .Chiar in absenta aceluia care,cu pretul sanatatii si a vietii sale-  a creat o Insula a prosperitatii si performantelor agro-europene  – regretatul preşedinte de onoare Culiţă Tărâţă – faptele domniei sale dainuie  si  vorbesc de la sine. Preşedintele C.A. Agricost, ing. Lucian Buzdugan, a mulţumit invitaţilor pentru participarea la ediţia 2015 a evenimentul Zilele Câmpului la Centrul de Excelenţă din Insula Mare a Brăilei.

”Prezenţa dumneavoastră la evenimentul organizat de noi, aici, în Insula Mare a Brăilei, dovedeşte că  acest Centru de Excelenţă reuşeşte să fie cu adevărat excelent. Vă promitem că şi pe viitor ne vom strădui ca de fiecare dată când veniţi să puteţi prelua cele mai optime tehnologii, pe care să le adaptaţi fermelor dumnea¬voastră. Mă bucură nespus prezenţa celor mai importante personalităţi din domeniul academic şi universitar, din cerce¬tare, din ad¬ministraţiile de profil şi locale, din sectorul bancar, dar şi a jurnaliştilor de profil, cărora doresc să le mulţumesc pentru interesul ma¬nifestat.

După cum bine ştiţi, istoria din Insula Mare a Brăilei a început în urmă cu 24 de ani. Regret mult faptul că astăzi nu se mai află fizic printe noi cel care a avut curajul să investească într-un asemenea proiect ieşit din comun, preşedintele nostru de onoare domnul Culiţă Tărâţă. În memoria sa, vă rog să păstrăm un moment de reculegere…

De-a lungul anilor ne-aţi cunoscut pro¬blemele cu care ne-am confruntat, dar, totodată, şi evoluţia pe care am avut-o. Iată, însă, că până la urmă, prin perseverenţă, seriozitate, dăruire totală şi multă muncă, ne aflăm astăzi, aici, în acest loc minu¬nat, Insula Mare a Brăilei, care re¬pre¬zintă o adevărată şcoală superioară a agriculturii româneşti.Sunt bucuros că echipa Agricost formată dintr-un grup de specialişti continuă investiţiile în tehnologie, pentru a face performanţă în agricultură. Îm¬pre¬ună, umăr lângă umăr, punând suflet şi respectând cu sfinţenie tot ce e legat de adevărata tehnologie în agricultură, vom face totul ca marele colos agricol numit Insula Mare a Bră¬i¬lei să demonstreze că şi în Româ¬nia se poate face performanţă.

Singurul domeniu care ne face să privim spre realitatea lucrurilor este agricultura. De aceea, trebuie să fim se¬rioşi cu noi înşine, pentru că agricultura nu este uşoară, iar provocările sunt permanente.

 

Sunt bucuros pentru faptul că dum¬nea¬voastră, ca fermieri, aţi înţeles că fără tehnologie nu se poa¬te face performanţă. Ca şi dumneavoastră, fermierii, noi cei de aici, din Insula Mare a Brăilei, avem aceleaşi trăiri

 

Avem emoţii când nu plouă toamna, când este în¬gheţ sau ger, când este secetă pri¬mă¬vara şi când ne vindem recoltele, iar pre¬ţurile sunt mici. Din acest motiv vă con¬sider pe toţi, alături de noi, o familie de agricultori care împărtăşeşte aceleaşi probleme.

Agricultura este o meserie nobilă care nu poate fi făcută fără pasiune şi fără dăruire. Profit de această ocazie să îi asigur pe toţi cei prezenţi de faptul că investiţiile în Insula Mare a Brăilei se vor menţine la acelaşi nivel şi vom aduce aici tot ce este mai performant. Am fi încântaţi dacă am primi din partea dumneavoastră sugestii şi păreri şi, totodată, bucuroşi dacă plecaţi acasă cu lucruri bune care să vă ajute în creşterea afaceri¬lor. În ceea ce ne priveşte, noi vom fa¬ce totul pentru a rămâne la fel de performanţi în continuare, aici, în Insula Mare a Brăilei.”

 

 

 

 

Frontistii Ruinarii Nationale- care au intronat haosul,lichidarea,coruptia, furtul si  vinzarea proprietatii obstesti,au motive de remuscari,pentru ca le-a scapat printre degete o insula a muncii responsabile,a cercetarii agricole si a prosperitatii.Chiar daca si aceasta a fost scufundata in bezna tranzitiei,citiva oameni si-au pus in joc sanatatea si libertarea si au salvat insula de la dezastrul iminent

Ecoul produs la „Ziua Câmpului la Centrul de Excelenţă din Insula Mare a Brăilei” nu s-a stins,pentru ca a etalat nu doar pentru Romania- un exemplu  de promovare a unei agriculturi competitive pe plan  European.Intilnirea dintre fermieri  profesionisti din insula si din tara cu parteneri ai  furnizorilor de imputuri ,prezentare unor  experienţa şi tehnologii practicate de specialiştii din Insula Mare a Brăilei sunt de referinta .

La eveniment au participat oficialităţi, specialişti din mediul univesitar şi academic, cercetători din agricultură, distribuitori naţionali şi regionali de inputuri, fermieri din întreaga ţară, dar şi jurnalisti ai presei de specialitate. Vizitarea câmpurilor tehnologice a confirmat prezenta aici a  unei genetici avansate de soiuri şi hibrizi performanţi ;utilizarea  unor produse şi tehnologii eficiente de protecţia plantelor, precum  şi strategiile de creştere a productivităţii şi performanţei agricole .Acestea impreuna cu alte lectii de performanta au constituit  elementele de maxim interes care au atras atenţia invitaţilor.

Manifestarea a început cu detaliile tehnice din fiecare lot demonstrativ de cultură, a continuat cu vizitarea staţiei de deshidratat şi balotat lucernă şi s-a încheiat cu prezentarea concluziilor şi discursurile organizatorilor şi invitaţilor.

O colecţie de 60 de hibrizi   cultivaţi la densităţi mari,demonstreaza ca se obtin recorduri de productie si la o distanţa între rânduri la 50 cm

 

Performanţele  capitaliste dîn Insula Mare a Brăilei,se datoreaza inteligentei,tineretii,investitiilor,curajului si experientei tuturor ngajatilor,inclusiv al celui mai longeviv profesionist din Romania- Ionel Mocanu

„Agricost” SRL, firma care exploatează nu mai puţin de 57.000 hectare de teren arabil în Insula Mare a Brăilei  are în administrare nu doar cea mai mare exploataţie agricolă din Europa ci şi una dintre cele mai perfomante de pe continent.

Ionel Mocanu, cel mai longeviv specialist al firmei „Agricost”, care performează în Insulă încă de pe vremea fostei Întreprinderi Agricole de Stat (IAS) IMB, cel care a prezentat cultura de porumb, a ţinut să precizeze că în acest sezon se împlinesc 50 de ani de când s-a finalizat îndiguirea fostei Bălţi a Brăilei şi a început exploatarea agricolă a terenurilor arabile din Insula Mare a Brăilei.În 2014, „Agricost” a obţinut, de pe cele 57.000 hectare, recolte ce însumează peste 334 mii tone de cereale şi plante tehnice. Însă, după cum au precizat specialiştii care au făcut prezentările în câmp, pentru a face performanţă, firma investeşte masiv în tehnologii de ultimă oră, dar şi în facilităţi de producţie noi.

Ca elemente de noutate, nu putem omite nici  prezenta unui laborator pentru analiza pedologică a solului, care permite dozarea optimă a îngrăşămintelor necesare culturilor  s a

 

ppp Noi va propunem un STUDIU COMPARATIV INTRE TEHNOLOGIA CULTIVARII GRAULUI IN SISTEM CONVENTIONAL SI TEHNOLOGIA CULTIVARII GRAULUI IN SISTEM ECOLOGIC

Scopul acestui sistem de agricultura sanatoasa  este, de fapt, visul tainic al oricarui nutritionist, acela de a produce o hrana mult mai curata, prietenoasa metabolismului uman.

 

Accentul este orientat catre utilizarea inputurilor exterioare fermelor ecologice, luand in considerare conditiile regionale la care sistemele trebuie sa se adapteze. Dusmanii detestati ai agriculturii ecologice, sunt fertilizantii si pesticidele de sinteza, radiatiile ionizante, stimulatorii si regulatorii de crestere, aditivii alimentari, hormonii, antibioticele dar si sistemele intensive de crestere a animalelor. Nu se cuvine sa trecem cu vederea nici organismele modificate genetic cu derivatele lor extrem de periculoase pentru mediu si tocmai de aceea, interzise. Ca urmare, metodele de productie ecologica utilizate in obtinerea produselor vegetale si animale neprocesate nu trebuie sa contina sub nici o forma asemenea elemente nocive, pentru sanatatea omului dar si a ecosistemului.

Prin implementarea unui sistem de productie ecologic se urmareste o interactiune cat mai lesnicioasa cu ciclurile si sistemele naturale, incurajarea dezvoltarii amenajarilor de tip ferma ecologica, care implica in ansamblul lor toate verigile circuitului biologic, cresterea progresiva a fertilitatii solului, aducerea la un minim acceptabil a tuturor formelor de poluare, dar si obtinerea unor efecte pozitive, in perspectiva, pentru cei angrenati in productia ecologica, prin sporirea calitatii vietii, inclusiv prin asigurarea securitatii mediului.

O societate agroindustriala ecologica se reazama cu precadere pe ferme de dimensiuni mici si mijlocii, cu o suprafata cuprinsa intre 0,5 si 30 ha. Aceste gospodarii cultiva si cresc un numar mic din una, doua sau trei specii de plante si animale, prelucrand de regula, tot atatea produse agricole diferite. Printr-un management corespunzator al tuturor factorilor, care cumulati alcatuiesc potentialul productiv, se pot obtine performante economice deosebite comparative cu cele din agricultura conventionala, care se vor regasi, cu siguranta, in calitatea produselor finite. Totodata, o agricultura ecologica, poate contribui decisiv in lupta contra eroziunii solului si a poluarii apelor de suprafata si adancime, fiind o garantie linistitoare pentru pastrarea calitatii peisajelor, prin evitarea degradarii lor si protejarea biodiversitatii.

Lucrarea ce urmeaza are ca scop studiul comparativ intre tehnologia de cultivare a graului in sistem ecologic si cea a graului cultivat in sistem conventional.

 

GRAUL

  1. Importanta

Graul este cea mai importanta planta cultivata, cu cea mai mare raspandire pe glob. cuitiat in peste 100 de tari si constituie o sursa comerciala de prim rang. Importanta graului este data de:

– compozitia chimica a boabelor si raportul dintre hidratii de carbon si proteine, in raport cu cerintele organismului uman:

– plasticitatea   ecologica   ridicata,   fiind   cultivat   in   zone   cu   climate   diferite   (subtropical, mediteranean, oceanic, continental de stepa), pe diferite tipuri de sol ca nivel de fertilitate:

–  posibilitatea de mecanizare integrala a culturii si de obtinere a unor productii ieftine;

– posibilitatea de pastrare, de transport si depozitare fara sa se altereze.

Utilizarile graului sunt multiple si variate. Boabele se folosesc pentru o gama de produse de morarit din care se fabrica un sortiment bogat de produse de panificatie, paste fainoase, produse de patiserie si biscuiterie care constituie alimente de baza pentru 35-55 % din populatia globului, asigura 50-55 % din caloriile consumate in lumea intreaga. impreuna cu celelalte cereale cultivate, (Programe alimentaire mondial L’aide alimentaire, FAO – Roma 1996).

Pentru prelucrarea boabelor de grau este creata o intreaga industrie (Roman Gh.V.. 2003), avand in linii mari urmatoarea succesiune:

– industria conditionarii si pastrarii;

– industria moraritului;

– industria panificatiei;

– alte industrii (amidon, gluten alimentar, alcool alimentar, glucoza, bioetanol, nutreturi combinate, etc).

in urma procesarii graului in morile de mare capacitate rezulta cantitati mari de tarate, care constituie un furaj concentrat valoros (bogat in proteine, lipide si saruri minerale) si germeni cu continut ridicat in vitamine, care constitue o polivitamina naturala (Segal si colab.. 1977) dar si lipide cu utilizari in cosmetologie.

Paiele ramase dupa recoltare se pot folosi pentru fabricarea celulozei, furaj de volum sau asternut pentru diverse categorii de animale. ingrasamant organic dupa o perioada de compostare sau incorporate ca atare in sol, dupa recoltare, iar prin brichetare se pot folosi ca combustibil.

Importanta agronomica este data de:

– mecanizare integrala a culturii;

– eliberarea devreme a terenului si posibilitatea efectuarii araturilor de vara. fiind o buna premergatoare pentru majoritatea culturilor;

– dupa soiurile timpurii, permite amplasarea unor culturi succesive in anumite zone.

  1. Raspandire, Suprafete, Productii – general

Datorita plasticitatii ecologice, graul este cultivat pe toate continentele, intre 65 latitudine nordica in Norvegia si 45° latitudine sudica in Argentina si de la nivelul marii pana la 3500 m in Ecuador.

Graul se cultiva in lume pe circa 230 milioane hectare, cu mici fluctuatii in timp (224 mii. ha in 1998, 208 mii. ha in 2003. dupa Production Yearbook si FAO 2003).

Productia mondiala de grau a atins 609mil tone in 1998 si 557,3 mii. tone in 2003. din care 85 – 103 mii. tone constituie obiect de comert in fiecare an.

Productia medie mondiala in ultimii ani a fost de 25 828e43i 30 – 2677 Kg boabe/ha.

Tabelul 1

Repartitia suprafetei cu grau si a productiei mondiale de grau

Continentul Suprafata (mii ha) Productia medie (Kg/ha) Productia globala (mii tone)
Pe glob 208.133 2677 557.308
Asia 94.679 2615 247.645
Europa 51.221 3036 155.497
America de Nord 32.483 2775 90.150
Tarile fostei URSS 43364 2127 92.222
Oceania 12.509 1952 24.418
Africa 8.228 2324 19.124
America de Sud 9.012 2271 20.473

Sursa: FAO, 2003

Tabelul 2

Situatia culturii graului in tarile care cultiva peste 1 milion hectare cu grau

Tara Suprafata cultivata (mii ha) Productia medie (Kg/ha) Productia globala(mii tone)
Algeria 2.400 825 828e43i 1908
Maroc 2701 1228 3316
Egipt 984 6357 6225 828e43i
Canada 10971 1940 21.280
SHA 19689 2706 53.278
Argentina 7108 2493 17.730
Brazilia 1702 1881 3203
Afganistan 2125 828e43i 1320 2.800
China 24.399 3823 93.500
India 24.963 1742 68.458
Iran 6.000 125 828e43i O 7.500
Pakistan 8.125 828e43i 2333 18.955
Turcia 8.600 1861 16.000
B ulgaria 1249 3042 3.800
Franta 4.779 6632 31.695
Germania 2.900 7893 22.889
Italia 2305 2822 6503
Anglia 1630 7077 11.570
Polonia 2627 3576 9.393
Romania 25 828e43i 00 3044 7730
Ungaria 1204 4293 5176
Kazahstan 10827 1192 12910
Federatia Rusa 20920 2241 46.871
Ucraina 6.880 3101 21.333

Sursa: Produciion Yearbook 2001

Marii producatori sunt in aceiasi timp si exportatori de grau. in anul 2001, marii exportator: au fost: SUA 25 828e43i .2 mii. tone, Canada 9,5 mii. tone, Australia 8,6 mii. tone si Argentina 8,2 mii. tone.

Marii importatori sunt: Brazilia, Egipt, Japonia, Iran, Algeria si Mexic. Tarile UE sunt mar: producatoare de grau (103,8 mii. tone in anul 2001). dar exporta anual numai 16 mii. tone datorita restrictiilor impuse prin acordurile cu SUA.

In Romania, suprafetele cultivate cu grau au cunoscut modificari putin importante.

Tabelul 3

Evolutia culturii de grau in Romania

Specificare ANUL
1977 1981 1990 1991 1995 1997 1998 2000 2001 2002 2003
Suprafata (mii. ha) 2,1 2,1 2,0 1,45 1,79 2,4 1,99 1,92 2,54 2,2 2,1
Productia (mii. tone) 5,92 5.22 6,60 - 5,51 7.15 5,18 4,43 7,73 4,38 2,47
Prod. medie (Kg/ha) 2820 2487 3301 - 3082 2917 25 828e43i 96 2299 3044 1991 1170

Sursa: MAA, FAO.

In anul 1938 se cultivau 2,5 mii.ha, dupa care suprafata a oscilat in limite restranse in jurul a 2 mii. ha.

Cele mai mici suprafete cu grau s-au inregistrat in 1991/92 si 1995/96 si au fost de 1,45 si 1,79 mii. ha avand drept cauze, printre altele: conditiile climatice nefavorabile in perioada de semanat a graului, dotarea tehnica insuficienta si resursele financiare limitate ale cultivatorilor de grau, dar si greutatile aparute in valorificarea recoltelor de grau (Roman Gh.V., 2003).

Productiile medii de grau au crescut considerabil in Romania, de la 963 Kg/ha in 1938, la 2487 Kg/ha in 1981, dupa care s-au mentinut in jurul acestei valori, cu oscilatii de la un an la altul in functie de conditiile climatice ale anilor de cultivare.

Cea mai mare productie medie a fost de 3301 Kg/ha in 1990, iar cea mai mare productie globala s-a inregistrat in 2001 si a fost de 7,73 mii. tone. in ultimii ani modificarile climatice au afectat considerabil productia medie de grau in Romania, iar in anul 2003 aceasta a fost numai de 1170 Kg/ha.

  1. Origine, Sistematica, Soiuri – general

Pe baza descoperirilor arheologice facute in decursul timpului s-a confirmat ca originea graului este in Orientul Apropiat, iar vechimea sa este de cea 11 mii ani, asa cum precizeaza botanistii si geneticienii de la institutul Weizman (Israel) si de la Universitatea Missouri (SUA), pe baza descoperirilor mai recente cu ajutorul carbonului C14.

Graul apartine genului Triticum, clasa Monocotyledonopsida, ordinul Graminalis, familia Gramineaesi cuprinde un numar mare de forme spontane si cultivate.

Clasificarea speciilor din genul Triticum in prezent se face pe baza criteriului genetic, pe baza numarului de cromozomi, conceputa de N. Vavilov in 1935 si completata de J. Mac Key in 1963.

Dupa numarul de cromozomi, formele genului Triticum sunt grupate in:

Grupa diploida (2n = 14 cromozomi, genom AA) cuprinde forma salbatica Triticum monocoecumssp. boeoticum si forma cultivata Triticum monocoecum ssp. monocoecum, alacul cultivat, semnalat in Europa Centrala din perioada neolitica, cu boabe acoperite de pleve dupa treierat, dar care dau o faina de calitate.

Grupa tetraploida (2n -= 28 cromozomi, genom AABB) a rezultat prin incrucisarea spontana intre formele diploide si o specie spontana de Triticum necunoscuta. Aceasta grupa prezinta o forma spontana(Triticum turgidum Jicoceoides) si mai multe forme cultivate:

Triticum turgidum ssp. dicoccum, tenchi cultivat, cereala a vremurilor vechi in Egip: si Mesopotamia;

Triticum turgidum  ssp.  turgidum conv.  dunim,  graul durum,  cultivat inca din vremea lmperiului Roman, are forme de toamna si de primavara, care se cultiva si in prezent pe 9 % din suprafata mondiala cu grau, pentru destinatia paste fainoase. Graul durum cuprinde mai multe varietati diferite dupa culoarea spicelor si aristelor, este rezistent la seceta, dar sensibil la ger si fi intalnim in cultura in bazinul mediteranean (Italia, Spania, Franta, Grecia, Turcia, Algeria, Tunisia, Maroc), Canada si SUA. in Romania graul durum se cultiva pe suprafete restranse (cea 100 mii ha), deoarece este sensibil la conditiile vitrege din timpul iernii.

Triticum turgidum ssp. turgidum conv. polonicum, graul polonez, cultivat in Africa de nord si Etiopia.

Grupa hexaploida (2n = 42 cromozomi, genom AABBDD) a rezultat prin incrucisari montane intre forme tetraploide si Aegilops squarrosa si cuprinde cele mai multe specii cultivate:

Triticum aestivum ssp. vulgare, graul comun sau graul pentru paine, ocupa peste 90 % din suprafata mondiala cultivata cu grau.

In prezent se apreciaza ca exista in cultura in lume circa 20000 soiuri de grau de toamna si de rrimavara. Pe plan mondial, 70 % din suprafata cultivata cu grau este ocupata de graul de toamna. iraul de primavara este raspandit in zone cu temperaturi scazute si strat persistent de zapada reste 6 luni) in cursul iernii, in tarile fostei URSS si Canada.

Triticum aestivum ssp. vulgare cuprinde varietati care se diferentiaza dupa caracteristicile spicului:

var. erythrospermum – spic alb, aristat, glume netede, bob rosu;

var. ferrugineum – spic rosu, aristat, glume netede, bob rosu;

var. lutescens – spic alb, nearistat, glume netede, bob rosu;

var. milturum – sic rosu, nearistat, glume netede, bob rosu.

Triticum aestivum ssp. spelta, graul spelta, specie cultivata din epoca bronzului, in prezent restrans in cultura in Elvetia, Suedia, Germania si Belgia, dupa treierat bobul ramane imbracat in : e e si produce o faina de calitate, pentru panificatie.

Formele cultivate de grau tenchi a fost luat in cultura in jurul anului 7000 i. H, alacul, ceva mai tarziu (in jurul anului 6500 i. H), iar graul comun ceva mai tarziu (pe la anul 5500 i. H). in Romania, descoperirile arheologice si inscriptiile de pe monedele vechilor cetati Tomis si Kallatys, i-ruta ca graul a fost cultivat pe teritoriul romanesc in perioada 25 828e43i 00 i. H pe suprafete insemnate si a :': st folosit pentru negot de greci, romani si alte popoare.

Soiurile cultivate. Sortimentul de soiuri de grau comun din lista oficiala cuprinde soiuri : manesti si straine adaptate conditiilor de clima si sol din tara noastra.

Sunt in lista oficiala soiurile de grau comun de primavara Pubin si Speranta.

Pentru graul dnrum exista soiurile Condur si Pandur, de toamna si Artena si Ixos de primavara.

  1. Particularitati biologice – general

Perioada de vegetatie a graului de toamna, in conditiile din tara noastra se deruleaza in intervalul octombrie-iunie, circa 9 luni (270-290 zile). in acest interval plantele de grau parcurg o succesiune de faze fenoiogice. de la germinatie pana la maturitate, care se exteriorizeaza prin anumite caracteristice anatomice si morfologice ale plantelor, iar din punct de vedere fiziologic au ioc modificari interne in biologia plantelor.

Fazele fenoiogice sunt grupate in doua etape:

– Etapa vegetativa, cu fazele: germinatie, inradacinare, rasarire, infratire;

– Etapa generativa cu fazele: alungirea paiului, burduf, inspicare, inflorire, polenizare, fecundare, formarea si umplerea boabelor si maturitate.

in etapa vegetativa se formeaza organele vegetative ale plantei, iar in etapa generativa se diferentiaza componentele inflorescentei, a florilor, se formeaza boabele si se maturizeaza boabele. Deoarece in fiecare faza fenologica au ioc procese care influenteaza componentele de productie si calitatea recoltei, specialistii in biologia si tehnologia de cultura a cerealelor au realizat o codificare a vegetatiei, prin intocmirea unor scari de coduri, pe baza aspectului morfologic exterior al plantei de grau.

Figura 1 – Stadiile de dezvoltare la graul de toamna (dupa Feekes)

Cunoasterea stadiilor de crestere este utila pentru a identifica momentele critice din ciclul de vegetatie al plantelor, in care factorii de mediu actioneaza limitativ asupra componentelor de productie si de a decide momentul potrivit pentru efectuarea diferitelor interventii tehnologice in cadrul tehnologiei de cultura.

In scopul respectarii epocii de semanat si in conditii climatice normale zonelor de cultura a graului de toamna, etapa vegetativa se desfasoara pana la instalarea iernii.

Germinatia. Pentru a germina samanta de grau trebuie sa fie matura, iesita din repausul seminal, cu facultatea germinativa ridicata, sa provina din recolta anului precedent (sa nu fie mai veche de 3-4 ani), iar in sol sa fie conditii favorabile de umiditate, temperatura si oxigen. Pentru a iesi din repausul seminal este necesar un interval de peste 45 zile de la recoltare pana la semanat si in conditii meteorologice normale, acest aspect nu ridica probleme pentru practica agricola.

Dupa semanat, boabele de grau se hidrateaza, absorbind apa din soi cu o presiune de 2.5 atm., datorita structurii capilar poroasa a tegumentului boabelor. Se activeaza sistemul enzimatic care transforma substantele de rezerva in substante simple, usor de asimilat de embrion (amidonul este transformat in dextrine-giucoza-maltoza, proteinele in aminoacizi, iar lipidele in acizi grasi), care sunt dirijate catre embrion prin intermediul scutelumului si a unei retele vasculare distribuite in endosperm. La nivelul meristemelor de crestere ale embrionului (muguras si radicula), incepe diviziunea celulara, radicula protejata de coleoriza perforeaza tegumentul bobului in zona embrionara si marcheaza incoltitul bobului. in scurt timp apar cele 3-5 radacini embrionare, care ancoreaza planta in sol si absoarbe apa cu saruri minerale necesare nutritiei.

Concomitent, mugurasul protejat de coleoptil iese din invelisul bobului, strabate stratul de sol care acopera bobul (adancimea de semanat), coleoptilul se opreste din crestere la circa 1 cm al suprafata solului, iar varful primei frunze iese din coleoptil si marcheaza rasaritul.

Daca in sol sunt conditii favorabile de umiditate si temperatura, intervalul de la semanat la rasarire este de regula de 8-10 zile. In cazul in care umiditatea este insuficienta, rasarirea intarzie pana dupa prima ploaie.

Pentru a asigura conditii favorabile de rasarire, se va acorda atentie deosebita lucrarilor solului astfel incat samanta sa fie distribuita la semanat pe un sol tasat care sa permita ascensiunea apei prin capilaritate si sa fie acoperita cu un strat de sol maruntit si afanat care sa permita accesul oxigenului si al apei din precipitatii si sa nu stanjeneasca deplasarea coleoptilului spre suprafata solului. Momentul in care la suprafata solului este vizibil numai coleoptilul marcheaza faza de ace.

Dupa rasarire se formeaza prima frunza, incepe asimilatia clorofiliana, iar la nivelul varfului de crestere se formeaza frunza a Ii-a si a IlI-a.

Radacinile embrionare vor ramane active pana la sfarsitul vegetatiei, dar odata cu a Il-a frunza incep sa se formeze primele radacini adventive.

Infratirea

Dupa formarea frunzei a IlI-a, planta de grau stagneaza in crestere, substantele asimilate de frunze se acumuleaza in zona tulpinii situata intre samanta si suprafata solului, se formeaza o portiune de tulpina subterana numita rizom si la circa 2 cm adancime de la suprafata solului, unde se gaseste meristemul de crestere se va forma nodul de infratire. Din locul de pornire al fiecarei frunze (spre interior) se diferentiaza cate un frate. Nodul de infratire este o aglomerare de noduri si internoduri ale portiunii de tulpina subterana, de unde initial, de la subsuoara fiecarei frunze s-au diferentiat si s-au format fratii.

Infratirea incepe dupa 15 zile de la rasarire si continua pana la instalarea iernii. Din mugurele vegetativ al embrionului se formeaza tulpina principala, iar de la baza primei si celei de a 11-a frunze se formeaza cate un frate de ordinul I. Este de dorit ca infratirea sa aiba loc in toamna, iar la intrarea in iarna planta de grau sa prezinte 3-4 frunze si 2-3 frati: acest lucru este posibil numai daca s-a semanat in epoca optima si conditiile climatice au fost favorabile. in cazul semanatului mai tarziu sau in toamnele secetoase, daca rasarirea intarzie, infratitul poate avea loc in ferestrele iernii sau la inceputul primaverii, situatie in care fratii nu produc spice.

In cazul in care dupa stadiul formarii a 3 frunze, fratii nu sunt vizibili la suprafata solului, o analiza atenta in zona nodului de infratire, permite depistarea fratilor deja formati la subsuoara frunzelor. Graul prezinta o buna capacitate de infratire, dar nu se doreste o infratire excesiva deoarece cea mai mare parte dintre frati nu vor produce spic. in anumite situatii infratirea poate compensa unele pierderi de plante determinate de conditiile nefavorabile.

In cazul unei densitati de 500 bg/m2. in conditii normale se obtine un procent de rasarire in camp de 70-80 %, iar dupa infratire cu 1-3 frati pe planta rezulta un covor vegetal de 700-1200 frati/m’, din care in urma concurentei vom obtine 400-600 frati fertili capabili sa formeze spic.

Odata cu aparitia primului frate se formeaza radacini noi, adventive, la nivelul nodului de infratire care participa la aprovizionarea cu apa si elemente de nutritie alaturi de radacinile embrionare.

Radacinile adventive continua sa creasca pana la inflorire cand ating dezvoltarea maxima, exploreaza un volum mare de sol in profunzime, dar cea mai mare parte sunt raspandite insa in stratul arabil.

Procesul de crestere al plantelor de grau continua pana toamna tarziu, ia sfarsitul lunii noiembrie sau chiar decembrie, pana cand temperatura scade sub 5 C, plantele pregatindu-se pentru conditiile vitrege din timpul iernii prin procesul de calire.

Calirea plantelor de grau se realizeaza prin acumularea in celule a unor cantitati mari de glucide care asigura protejarea plantelor de temperaturile scazute. Acumularea zaharurilor in plantele de grau are loc in perioada de infratire in zilele insorite de toamna la 10-15°C si temperaturile mai scazute (0-6°C) din timpul noptii. Scaderea temperaturii spre 0°C reduce fenomenul de crestere al plantelor de grau si asigura pastrarea zaharurilor acumulate in frunze si nodul de infratire. Continutul in zaharuri la nivelul nodului de infratire ajunge la 25 828e43i -30 %, iar la nivelul frunzelor la 20-25 828e43i % (Gh. Balteanu, 1979). Plantele de grau realizeaza acest proces intr-un interval de 15-20 zile, iar la sfarsitul acestei perioade pot rezista la temperaturi de -12°C la nivelul nodului de infratire. in continuare pe masura ce temperaturile scad pana la -10°C, plantele elimina din celule o cantitate insemnata de apa libera, creste concentratia sucului celular, se mareste rezistenta la inghet si plantele pot rezista la -18, -23°C la nivelul nodului de infratire. Intrarea graului in iarna are loc la 5-10 decembrie in Transilvania si nordul Moldovei, 10-12 decembrie in sudul si vestul tarii si dupa 20 decembrie in sud-estul Dobrogei (dupa O. Berbecel, 1970).

In timpul iernii procesele vitale din plante se desfasoara cu intensitate redusa, dar nu se opresc complet. Procesul de fotosinteza si absorbtia azotului au loc si la temperaturi apropiate de 0 C (dupa E. Spaldon). Italienii au denumit perioada de vegetatie din timpul iernii criptovegetatie (vegetatie ascunsa).

Reluarea vegetatiei plantelor de grau in primavara incepe odata cu dezghetarea solului si intensificarea functiilor vitale. incalzirile sporadice din ferestrele iernii dau impuls vegetatiei plantelor. in conditiile Romaniei, reluarea vegetatiei graului de toamna cea mai timpurie a fost la 10 februarie, iar cea mai tarzie la sfarsit de martie (dupa O. Berbecel, 1970). La reluarea vegetatiei in primavara prezinta importanta deosebita rezervele de azot acumulate in plante si azotul existent in solutia solului care odata cu cresterea temperaturii asigura demarajul etapei generative in cadrul careia are loc cresterea intensa a plantelor prin acumularea a 90-95 % din biomasa epigee a plantelor in decurs de 90 zile (dupa Gh.V. Roman, 2003).

Trecerea la etapa generativa este conditionata de parcurgerea stadiului de vernalizare (satisfacerea necesarului de temperaturi scazute). Vernalizarea consta in parcurgerea unei perioade de 30-45 zile la temperaturi intre 1-5°C, procesul se petrece in cazul fratilor formati, dar si la nivelul semintei germinate sau plantei in curs de rasarire.

Trecerea de la etapa vegetativa la etapa generativa se realizeaza in stadiul de spic la 1 cm, dupa D. Soltner, 1990 (adica, daca facem o sectiune la nivelul unui frate, de la nivelul nodului de infratire pana la nivelul spicului deja diferentiat, avem o lungime de 1 cm).

Alungirea paiului. in primavara, cand temperatura depaseste 15°C plantele de grau trec la faza de alungire a paiului, din momentul in care tulpina a depasit inaltimea de 5 cm. Cresterea tulpinii este intercalara, dupa ce s-a format internodul inferior se trece la alungirea celui superior. Tulpina graului este un pai format din 5-6 internoduri goale in interior, cu lungimi care cresc de la baza spre internodul care poarta inflorescenta. Internodurile bazale sunt mai scurte, mai subtiri si cu peretele mai gros pentru a imprima rezistenta la cadere. Simultan cu dezvoltarea partii epigee se dezvolta sistemul radicular, care la maturitate reprezinta 8-10 % din biomasa totala. Cele mai multe radacini adventive sunt raspandite in stratul de sol de 40-50 cm, dar unele pot ajunge si la 160 cm. La maturitatea in lapte cresterea sistemului radicular inceteaza.

Ritmul de crestere al plantelor de grau in perioada de alungire a paiului este dependent de temperatura, umiditate, aprovizionarea cu elemente de nutritie, starea sanitara a culturii si caracteristicile genetice ale soiului de grau.

Inaltimea plantelor de grau este influentata de conditiile de vegetatie si de caracteristicile soiului si oscileaza intre 60-120 cm. Soiurile cu paiul scurt si mai gros, manifesta rezistenta la cadere si suporta doze mai mari de ingrasaminte cu azot.

La fiecare nod al tulpinii este dispusa cate o frunza formata din teaca si limb. Numarul de frunze pe o tulpina ajunge pana la 7. Suprafata foliara a plantelor de grau de toamna creste pana la sfarsitul lunii mai, cand ajunge la 30000-34000 m2/ha, fiind o caracteristica de soi, dar este influentata foarte mult de conditiile de vegetatie. Indicele suprafetei foliare (suprafata foliara raportata la suprafata de teren pe care o ocupa plantele) la care se realizeaza asimilatia clorofiliana neta optima, este 3-4, pentru zonele de cultura a graului in Romania (dupa Gh.V. Roman, 2003).

Suprafata foliara poate fi modificata prin masuri fitotehnice (densitatea culturii, fertilizarea cu azot, irigatie, protectie fitosanitara si fertilizarea foliara). Indicele suprafetei foliare trebuie urmarit si pastrat in limitele favorabile componentelor de productie.

Spre sfarsitul infratitului la nivelul conului de crestere are loc diferentierea spicului. Daca facem o sectiune prin mugurele terminal si analizam la microscop sau cu o lupa se poate observa spicul in stadiul dublu rand (dupa D. Soltner, 1990). in timpul alungirii paiului spicul creste in dimensiune, se diferentiaza spiculetele, florile si organele florale. Spicul este protejat de teaca ultimei frunze, iar cand ligula este vizibila, graul intra in faza de burduf. La scurt timp teaca ultimei frunze crapa vertical, incepe sa elibereze spicul, iar la soiurile aristate, aristele apar in zona ligulei ultimei frunze si marcheaza inceputul inspicatului.

Inspicatul si infloritul. Etalarea spicului din teaca ultimei frunze ne anunta ca graul a inspicat. Dupa cateva zile, la nivelul spiculetelor, paleele incep sa se deschida si apar la exteriorul spicului staminele. La grau deschiderea florilor incepe cu partea superioara a treimii bazale a spicului ‘spre extremitati, iar durata de inflorire in cadrul unui spic este de 3-6 zile in functie de starea culturii, aprovizionarea cu apa, temperatura si arsita.

Polenizarea este autogama, iar eliberarea polenului din antere are loc inainte de deschiderea florilor. in cazul in care pe perioada de diferentiere a organelor florale sau in perioada de inflorire actioneaza factori limitativi (nutritie deficitara cu azot, deficit de umiditate si arsita) la varful si la baza spicului apar spiculete sterile.

Formarea bobului incepe imediat dupa fecundare, in ordinea in care a avut loc inflorirea. Se formeaza mai intai invelisurile bobului dupa care continua cu umplerea bobului cu substante de rezerva biosintetizate de organele verzi ale plantei. Primele se depun substantele proteice in ritm intens, iar dupa 20 zile se intensifica acumularea hidratilor de carbon. Durata de umplere a boabelor este influentata de conditiile de vegetatie si precocitatea soiului.

In zonele de cultura si in cazul anilor fara seceta si arsita se prelungeste perioada de umplere a boabelor si se obtin boabe mari. Seceta si arsita in aceasta faza reduc perioada de umplere a bobului, boabele raman mici, iar in conditii extreme apare fenomenul de sistavire a boabelor (boabe formate la care procesul de umplere a boabelor a fost afectat de seceta, arsita, densitati exagerate ale culturii, atac de boli foliare, etc). Participarea diferitelor parti ale plantei la biosinteza substantelor de rezerva acumulate in bob este urmatoarea: spicul – 30%, internodul care poarta inflorescenta – 10 %, limbul ultimei frunze (frunza stindard) – 12 %, limbul penultimei frunze – 8 %, limbul frunzei anterioare – 3 % si paiul cu tecile frunzelor- 36 % (dupa M. Seiffert, 1981).

Formarea, umplerea si maturizarea boabelor dureaza pana la 45 zile in conditiile climatului nostru si poate ajunge spre 60 zile in nordul Europei occidentale.

Maturizarea. Perioada de maturizare a bobului la grau cuprinde trei faze:

- maturitatea in verde (in lapte), se caracterizeaza prin:

– plantele din lan sunt in intregime verzi, numai frunzele bazale sunt ingalbenite;

– boabele sunt verzi, voluminoase, prin strivire elibereaza un suc laptos, umiditatea boabelor es:e spre 50 %, continua acumularea intensa a substantelor de rezerva, embrionul este aproape in tonalitate format, dar are capacitate redusa de germinatie. Durata aceste faze este de 7-10 zile.

- maturitatea galbena (in parga) se instaleaza cand:

–  lanul incepe sa se ingalbeneasca, plantele raman verzi in zona spicului;

– bobul are caracteristicile soiului, consistenta bobului este ceroasa,   s-a incheiat procesul de acumulare a substantelor de rezerva, umiditatea bobului este in jur de 30 %, iar embrionul este complet dezvoltat. Durata cestei faze este de 5-8 zile.

- maturitatea deplina, se caracterizeaza prin plante complet uscate, bobul are marimea si culoarea specifica soiului, umiditatea boabelor sub 17 %, boabele se separa din pleve fara dificultate si embrionul are o buna viabilitate. Durata acestei faze este 3-6 zile, dupa care lanul intra in faza de supracoacere, cand plantele sunt fragile, spicele se arcuiesc dupa prima ploaie, apare pericolul de scuturare a boabelor, lanul se inchide la culoare deoarece pe plante se instaleaza agenti patogeni. in cazul intarzierii recoltatului si in conditiile unui sezon ploios are loc spalarea boabelor si chiar germinatia boabelor in spic la soiurile mai sensibile la acest fenomen.

Elaborarea randamentului la graul de toamna

Randamentul la graul de toamna se elaboreaza de-a lungul fazelor de vegetatie, de la instalarea culturii in camp si pana la umplerea boabelor prin formarea succesiva a diferitelor componente: numarul de plante rasarite/m2, numarul de frati/m2, numarul de spice/m2, numarul de spiculete/spic, numarul de boabe/spic si masa a 1000 de boabe.

Studiul componentelor randamentului permite punerea in evidenta a ansamblului fenomenelor care se deruleaza pe parcursul vegetatiei.

Numarul de plante pe/m2 este determinat de densitatea de semanat, procentul de plante rasarite in camp si conditiile climatice dupa rasarire si in timpul iernii.

Conditiile de vegetatie din toamna, la infiintarea culturii si cele din timpul iernii, explica in proportie de 60-65% din variabilitatea interanuala a randamentului in conditiile in care ceilalti factori raman nemodificati (dupa Ph. Gate, 1987).

Densitatea de semanat, exprimata in boabe germinabile/m2 trebuie adaptata datei de semanat, conditiilor de semanat (gradul de pregatire a solului si umiditatii solului la semanat), valorii culturale a semintei si conditiilor din timpul iernii.

Pentru o data de semanat considerata normala pentru o anumita zona de cultura a graului de toamna, folosirea unor densitati mari la semanat nu este justificata deoarece va avea ca efect iisparitia unui numar mare de plante pana la desprimavarare. in cazul semanatului in epoca optima si in conditiile favorabile germinatiei si rasaririi nu este recomandat sa se depaseasca densitatea de 450-500 bg/m2.

Derularea fazei de germinatie-rasarire este dependenta de valoarea biologica si culturala a semintei si de conditiile de mediu in care sunt puse semintele dupa semanat. Solul trebuie sa puna la dispozitia semintei apa, caldura si oxigen.

Intervalul semanat-rasarit este determinat de acumularea unei sume de temperaturi in jur de 120 °C, luand ca baza temperatura minima de germinatie la grau de 1 °C, daca factorul hidric nu este limitativ.

Dupa rasarire, influenta conditiilor climatice se refera la:

– excesul de apa dupa rasarire limiteaza inradacinarea, franeaza cresterea graului si afecteaza infratirea, cu consecinte asupra numarului de spice/m2;

– alternanta inghet-dezghet poate favoriza disparitia unor plante prin descaltare, datorita expunerii la conditii vitrege;

– gerul poate produce pierderi de natura fiziologica daca temperatura scade brusc inainte de calirea plantelor.

Procentul de plante care se pierd pe timpul iernii poate fi controlat prin utilizarea de soiuri tolerante la temperaturile scazute din timpul iernii si prin semanat la o data care sa permita rasarirea, inradacinarea, infratirea si calirea graului inainte de venirea iernii.

Numarul de spice/m2 este o rezultanta a procesului de infratire si a concurentei care apare in populatia vegetala, intre frati, in faza alungirii paiului. infratirea este determinata de factorii de mediu (temperatura, lumina, lungimea zilei si aprovizionarea cu apa) si factorii agronomici (soiul, epoca si densitatea de semanat si ferilizarea cu azot). Aparitia fratilor primari se produce la un interval de timp aproape constant de 90-100 grade x zile (dupa Ph. Gate, 1995). La durate mari de stralucire a soarelui se sintetizeaza cantitati mari de substanta uscata si creste numarul de frati. Deficitul si excesul de apa reduce numarul de frati.

Capacitatea de infratire a unui soi este conditionata de viteza si durata emiterii de frati. Viteza emiterii de frati nu prezinta diferente mari intre soiuri, dar exista o mare variabilitate in ceea ce priveste durata perioadei de infratire (dupa Varlet Granchet, 1986). in cazul semanatului timpuriu sau in epoca optima infratitul are loc in toamna, sau poate avea loc in ferestrele iernii sau primavara, dar in acest caz durata de infratire va fi redusa, deoarece infratirea se incheie in momentul dezvoltarii spicului care este determinat de lungimea zilei.

La densitati mari de semanat se reduce capacitatea de infratire datorita competitiei intre plante in cadrul populatiei vegetale.

Abundenta de azot in sol la inceputul infratirii intensifica procesul si poate constitui o masura de compensare a densitatilor mici sau a unor accidente de vegetatie.

Tabelul 4

Componentele de productie la un sortiment de soiuri de grau in conditiile pedoclimatice din Campia Romana

Soiul Densitate(bg/m2) Plante rasarite/m2 Frati/m2 Spice/m2 Nr bobe/spic Masa boabe/spic
Fundulea 4 500 402 829 371 25 828e43i ,1 1,09
Lovrin 41 500 387 656 372 26,8 1,12
Flamura 85 500 413 888 399 26,4 1,10
Rapid 500 405 879 404 25 828e43i ,4 1.16
Dropia 500 419 894 409 26,5 1,16
Soissons 500 399 908 363 30 1.13

Sursa: M. Dumbrava, 1998

Fig. 2 – Schema elaborarii randamentului la grau

Infratirea productiva

Datorita competitiei pentru factorii de vegetatie nu toti fratii vor forma spic. in stadiul de spic la 1 cm se diferentiaza numarul potential de spice si acesta este corelat cu densitatea plantelor si cu gradul de infratire. in continuare competitia pentru factorii de crestere (apa, lumina, temperatura, elemente de nutritie) va determina numarul de spice/m2. Aportul de azot la inceputul alungirii paiului mareste numarul de spice la unitatea de suprafata si asigura dezvoltarea suprafetei foliare fotosintetic active. Cresterea densitatii de semanat permite cresterea numarului de spice/m2 (nu proportional cu densitatea de semanat) si reduce numarul de frati productivi pe planta.

Numarul de spice/m2 incepe sa se elaboreze dupa rasarire si se definitiveaza spre jumatatea alungirii paiului, respectiv stadiul 7 dupa Feekes.

Numarul de boabe/spic se constituie incepand cu stadiul dublu rid al spicului, care din punct de vedere fenologic coincide cu inceputul infratirii, stadiul 2 dupa Feekes si se incheie la inflorire.

Avortarea florilor poate avea loc pana la fecundare, dar este posibila si avortarea florilor fecundate si mai rar a boabelor. Numarul de boabe/spic este corelat cu substanta uscata acumulata in spic la anteza si aceasta reflecta competitia intre diferite organe ale plantei. Ponderea spicului depinde de competitia intre spice si tulpini si apare ca un mijloc sigur de predictie a numarului de boabe /spic (dupa E. Triboi, 1994).

Numarul total de spiculete depinde de factorii climatici (temperatura si lungimea zilei) si de durata perioadei de formare.

Temperaturile ridicate diminueaza perioada de formare a spiculetelor si dirijeaza viteza de initiere a componentelor spiculetului. in timpul alungirii paiului un numar important de spiculete sunt susceptibile de a regresa. Temperaturile scazute (o zi cu temperatura minima sub 4°C) distrug spiculetele situate in varful spicului. Este posibila o compensatie intre numarul de spiculete si de flori fertile pe spiculet. Numarul final de boabe depinde de florile capabile sa formeze boabe. In ultima perioada a alungirii paiului, de la meioza la fecundare, un anumit numar de flori degenereaza. Numarul de flori este influentat de temperatura, apa si lumina. Stresul hidric si temperaturile excesive in timpul meiozei, determina cresterea concentratiei in acid ascorbic la nivelul spicului si reducerea numarului de flori. Insuficienta radiatiei globale in ultima perioada a alungirii paiului, provoaca avortarea unui anumit numar de spiculete si flori datorita lipsei de asimilate disponibile.

Sunt diferente mari intre soiuri referitor la fertilitatea spicului, soiurile apte sa produca un numar mare de frati realizeaza un numar mic de boabe in spic. Numarul de spiculete pe spic este mai mare in cazul semanatului in epoca optima decat in cazul semanatului tarziu.

Numarul de boabe pe spic si numarul de boabe in spiculet se diminueaza odata cu cresterea densitatii populatiei, datorita insuficientei produselor fotosintetice, avand loc avortarea de spiculete si flori.

Fertilitatea spicului este influentata de disponibilitatea in azot la nivelul spicului in ultima perioada a alungirii paiului si pana la inflorire.

Atacul agentilor patogeni afecteaza componentele randamentului, in functie de intensitatea atacului si momentul in care s-au facut tratamentele pentru combatere.

Conditiile optime de formare a unui numar mare de boabe pe spic sunt urmatoarele:

– competitie redusa in populatia vegetala in intervalul de la formarea celui de al doilea nod al tulpinii pana la fecundare;

– absenta stresului termic, pentru a reduce evapotranspiratia;

– absenta deficitului hidric in perioadele cu consum ridicat;

–  radiatia globala nonlimitanta.

Masa a 1000 boabe este influentata de factorii de mediu si agronomici.

Stresul hidric in perioada formarii si umplerii boabelor provoaca diminuarea cantitatii de asimilate translocate spre bob. Masa a 1000 boabe este influentata direct de aprovizionarea cu apa a plantei care poate fi perturbata de seceta si temperaturile ridicate. Deficitul de umiditate inainte de maturitatea in lapte duce la formarea unor boabe mici, iar daca deficitul continua apare fenomenul de sistavire a boabelor. Marimea boabelor in faza de maturitate in lapte este influentata de conditiile de formare a organelor florale.

Temperaturile ridicate in perioada precedenta inspicarii intensifica evapotranspiratia potentiala, inducand formarea unor boabe mici.

Apar diferente intre soiuri privind MMB, datorita perioadei si vitezei diferite de umplere a bobului. Soiurile timpurii evadeaza din seceta si arsita din vara si realizeaza valori mai mari ale MMB. Densitatile mari determina un numar mare de spice pe m2 si o diminuare a MMB, chiar in absenta unor factori limitativi.

Cresterea dozelor de azot provoaca o diminuare a MMB datorita densitatii mari de spice pe unitatea de suprafata sau a caderii plantelor.

Mentinerea suprafetei foliare fotosintetic active o perioada mai lunga prin aplicarea unor tratamente cu fungicide in cursul vegetatiei are ca efect cresterea MMB. Ultima frunza, teaca sa si spicul produc 85 % din asimilatele care se acumuleaza in bob (J.F. Ledent, 1979).

Tabelul 5

Influenta componentelor biomasei epigee

asupra MMB si a productiei la grau

Soiul Biomasa totala(g/m2) Masa boabe (g/m2) Masa paie (g/m2) Indice de recolta MMB (g) Productia (Kg/ha)
Fundulea 4 1058,2 414,1 644.1 0,393 43,21 4223
Lovrin 41 1039,8 402,1 637,7 0,386 45,99 4116
Flamura 85 1165,1 427,9 735,9 0,367 42,83 4365
Rapid 1145,1 441,7 703,5 0,385 48,10 4511
Dropia 1204,2 455,1 276,4 0.377 44,15 4630
Soissons 1093.3 385.0 707.9 0.352 40,99 3669

Sursa: M. Dumbrava, 1998

  1. Cerinte ecologice

5.1. Cerinte fata de caldura

Pentru germinatie semintele de grau au nevoie de temperaturi minime de 1-3°C.

In perioada de semanat a graului in tara noastra, temperatura se situeaza in jurul a 14-18°C, destul de apropiate de optim in cazul culturilor semanate in limitele epocii optime (25 828e43i septembrie-15 octombrie). Pentru rasarire este necesara o suma a temperaturilor biologic active (mai mari de 0 °C) de 100- 140°C. Daca se respecta epoca de semanat, iar in sol exista suficienta umiditate, graul rasare dupa 7-10 zile. Pentru infratirea graului sunt favorabile zilele insorite de toamna cu temperaturi de 8-10 °C. Pana la venirea iernii, plantele de grau trebuie sa ajunga in faza de infratire, sa fie bine inradacinate si calite pentru a rezista temperaturilor scazute din timpul iernii (-18 sau -20 °C la nivelul nodului de infratire). De regula graul este tolerant la conditiile vitrege din timpul iernii, dar pot apare pierderi de plante in cazul culturilor surprinse de ger in faza de aparitie a eoleoptilului la suprafata solului. Dupa reluarea vegetatiei in primavara sunt favorabile temperaturile de 8-10 °C pana la alungirea paiului, 14-18 °C in perioada alungirii paiului si 16-18 °C la inspicat. inflorirea, polenizarea si fecundarea se desfasoara in cele mai bune conditii la temperaturi intre 16 si 20 °C, cu valori noaptea de 11 °C si ziua de 25 828e43i °C. Acumularea substantelor de rezerva in boabe si maturarea treptata au loc la temperaturi optime de 20 °C. Temperaturile ridicate (arsita) in perioada de inspicat, formarea si umplerea boabelor, asociate cu deficitul de umiditate (seceta accentuata) determina palirea lanului, afecteaza componentele de productie ale spicului si mareste procentul de boabe sistave.

5.2. Cerinte fata de umiditate

Pentru o productie normala de grau, este necesara o cantitate de precipitatii de minim 225 828e43i mm, bine repartizate in cursul perioadei de vegetatie. La cantitati mai mici de precipitatii, dar mai ales din cauza repartitiei in neconcordanta cu cerintele plantelor, precipitatiile reprezinta factor limitativ al productiilor la graul de toamna. Cantitatea optima de precipitatii ar fi 600 mm anual si bine repartizate.

Planta de grau valorifica bine apa, cel mai adesea coeficientul de transpiratie se plaseaza in intervalul 350-400.

Pentru germinatie, graul are nevoie de 40-50 % apa din greutatea boabelor uscate, iar rasaritul are loc la o umiditate a solului de 40-70 % din capacitatea totala pentru apa. Sunt situatii cand in perioada semanatului graului de toamna sunt secete pronuntate care afecteaza germinatia, iar rasaritul culturilor de grau este intarziat si destul de neuniform.

Cerintele graului pentru umiditate se maresc in perioada infratitului, deoarece plantele isi dezvolta partea epigee (frunze si frati), nodul de infratire si sistemul radicular. in primavara, deoarece porneste timpuriu in vegetatie, graul foloseste rezervele de umiditate acumulate in sol in timpul iernii. Cerintele pentru umiditate cresc odata cu alungirea paiului si devin maxime la aparitia spicului, inflorire, fecundare, formarea si umplerea bobului.

Insuficienta apei in perioada alungirii paiului influenteaza componentele de productie ale spicului, iar umiditatea in exces duce la cresterea luxurianta a plantelor si asigura conditii favorabile instalarii bolilor foliare. in tara noastra sunt frecvente perioadele secetoase in fazele de inspicat, formarea si umplerea boabelor, care impreuna cu temperaturile excesive (peste 30-35 °C) duc la palirea lanului, reducerea numarului de boabe in spic si aparitia fenomenului de sistavire a boabelor. Perioada critica fata de umiditate (de la inflorire la maturitatea in ceara) are durata de 25 828e43i -35 zile si corespunde din punct de vedere calendaristic cu a doua jumatate a lunii mai si primele decade ale lunii iunie, cu mici decalaje in functie de mersul vremii. in anii secetosi in perioada de inflorire, formarea si umplerea boabelor este afectata productia, dar si calitatea recoltei. Timpul secetos la sfarsitul perioadei de vegetatie a graului asigura maturarea boabelor si permite desfasurarea campaniei de recoltare in conditii bune.

5.3. Cerinte fata de sol

Graul prefera solurile fertile, cu regim aerohidric favorabil, cu mare capacitate de retinere a apei si pH in limitele 6-7,5. Cele mai ridicate productii se obtin pe solurile balane, cernoziomuri, cernoziomuri cambice, cernoziomuri argilo-iluviale si solurile brun-roscate.

Nu sunt recomandate pentru grau solurile cu permeabilitate scazuta, pe care stagneaza apa, deoarece pe aceste soluri plantele de grau sunt predispuse la degerare sau asfixiere in timpul iernii. Sunt nepotrivite si solurile usoare, nisipoase pe care plantele pot suferi de seceta, iar in timpul iernii sunt dezradacinate de vant. Nu sunt potrivite nici solurile prea acide sau prea alcaline.

Deoarece suprafata ocupata cu grau este destul mare, iar graul se cultiva pe un areal destul de larg in tara noastra, totusi cultura acestei plante se intalneste si pe alte tipuri de soluri: argiloiluviale, hidromorfe, erodate, nisipoase si chiar alcaline, mai putin favorabile pentru grau, dar care necesita obligatoriu o serie de masuri pedoameliorative (amendare, fertilizare, scarificare).

5.4. Zone ecologice pentru grau

Stabilirea zonelor de favorabilitate pentru grau s-a facut luand in considerare caracteristicile solurilor, temperatura si umiditatea pe fazele de vegetatie ale graului de toamna.

Cele 1,9-2,4 milioane hectare semanate cu grau de toamna, in Romania, pot fi amplasate in conditii favorabile si foarte favorabile.

Zona foarte favorabila, cuprinde Campia de Vest, mai precis Campia Casurilor si Campia Banatului, reprezentata de soluri cernoziomice si brun-roscate. Precipitatiile in toamna si in primavara acopera nevoile plantelor de grau, iar perioadele secetoase la semanat si in perioada formarii boabelor sunt mai putin frecvente.

In sudul tarii zona foarte favorabila cuprinde Sudul Olteniei, terasele Dunarii din stanga Oltului, jumatatea de sud a Campiei Teleormanului, o suprafata insemnata intre Bucuresti-Giurgiu-Calarasi-Urziceni si vestul Campiei Baraganului. Comparativ cu zona din vestul tarii, in sud se manifesta mai frecvent seceta in perioada de semanat a graului de toamna, dar si in primavara si la inceputul verii, mai ales in vestul Baraganului.  Din acest motiv se acorda atentie plantei premergatoare si lucrarilor solului pentru a favoriza conservarea apei.

In Campia Transilvaniei, factorul climatic nu actioneaza limitativ si permite vegetatia normala a plantelor, dar zona foarte favorabila graului de toamna este restransa in Campia Turzii si zona Tarnavelor.

In nord-estul Moldovei, precipitatiile sunt mai reduse in toamna si iarna, pe trenurile in panta lanurile sunt expuse temperaturilor si secetei, iar zona foarte favorabila pentru grau este redusa. Maturarea este mai lenta si apare rar fenomenul de sistavire a boabelor.

Zona favorabila ocupa suprafete mai mari decat zona foarte favorabila si se extinde in continuarea acesteia.

In vestul tarii zona favorabila este asemanatoare din punct de vedere climatic cu zona foarte favorabila, dar este raspandita pe soluri cu fertilitate mai redusa (aluviuni, podzolite, soluri brune si brun-roscate podzolite, lacovisti si soluri gleice).

In sudul tarii, zona favorabila culturii graului are un areal mai intins, conditiile climatice satisfac de regula cerintele graului, dar pe masura ce ne deplasam spre estul zonei apare mai frecvent fenomenul de deficit de umiditate in toamna la semanat, dar si primavara si in perioada de formare a boabelor. in Baragan, suprafetele irigate se pot inscrie in zona foarte favorabila graului de toamna.

In Dobrogea, umiditate relativa ridicata datorita litoralului, favorizeaza vegetatia graului. Solurile din zona sunt reprezentate prin cernoziomuri, soluri brun-roscate, brun-roscate luvice, brune-luvice, podzoluri, argiloiluviale, soluri erodate. Zona favorabila din sud are rol important in productia de grau a tarii.

 

Fig. 3 – Zonarea ecologica a graului de toamna.

In Transilvania, zona favorabila ocupa suprafete mai mari decat zona foarte favorabila. Clima este prielnica graului de toamna, nu apare fenomenul de sistavire, dar terenul este mai framantat si impropriu pentru cultura graului.

In Moldova, zona favorabila cuprinde suprafete insemnate in judetele Iasi, Botosani si Galati. Predomina cernoziomurile si solurile de lunca, unele cu diferite grade de eroziune. Conditiile climatice sunt mai favorabile in Podisul Sucevei si zona lasului si mai deficitare in Podisul Barladului si sudul Moldovei. Secetele in toamna si conditiile care determina sistavirea graului sunt frecvente. Sunt necesare interventii cum ar fi: afanarile adanci, aplicarea amendamentelor si irigatiile pentru a ameliora conditiile de vegetatie ale graului.

6.Studiu de caz:

Ferma Ecologica: S.C.  GERUR ATRUSS.R.L

Este o ferma ecologica situata in comuna Stefan cel Mare judetul Calarasi care dispune de un amplasament exceptional privind conditiile impuse de agricultura ecologica si anume: zona nepoluata, salubra, sursa de apa, teren inierbat, etc. De asemenea calitatea terenului si resursele de hrana “naturale” existente in sol determina o productie de calitate.

Foto 1: Lector Universitar Marian Cioceanu

Scurt istoric

Afacerea a inceput in anul 1994. Initial suprafata arabila a fost de 224 ha (cultivate in mod conventional) iar acum ferma se intinde pe mai mult de 1000 ha. La inceput s-a practicat agricultura conventionala, dar din anul 2000 s-a trecut la productia ecologica, cu o perioda de conversie ce a durat un an.

In anul 2000 suprafata in sistem ecologic a fost una experimentala de 347 ha – approx.50% din suprafata totala. Ulterior suprafata in agricultura ecologica a crescut, ajungand in anul 2006 la 1105 ha – 100%.

Actualmente ferma detine 350 ha certificate cu grau ecologic.

Tabel 6

Anul Soiul Suprafata (ha)
2006 Dropia 326
2007 Dropia 340
2008 Boema 350

Motivul pentru aceasta schimbare a fost unul simplu : s-a incercat constant inbunatatirea produselor si calitatea lor.

Bineinteles, beneficiile aduse de agricultura ecologica nu se rezuma doar la calitatea produselor obtinute; acest mod de agricultura fiind menit sa protejeze mediul si sa asigure o dezvoltare durabila.

Activitatea de productie din ferma se bazeaza pe legislatia nationala:

Legea nr. 38/2001, de aprobare a Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 34/2000 ;

  • Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice (publicata in, M.OF. 172 din 21 aprilie 2000);
  • Hotararea Guvernului Romaniei nr 917 din 13 septembrie 2001 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice (publicata in Monitorul Oficial , Partea I, Nr. 640/12.octombrie.2001);
  • Precum si Regulamentul European 2092/91 cu privire la produsele agroalimentare ecologice.

Lista certificatelor organice obtinute

  1. Skal certificat nr. 017435 pentru productie ecologica – 2000 – 2001
  2. Etko certificat nr. 3004 for productie ecologica – 2002 – 2003
  3. Lacon certificat nr. TK-ETK-2003-3016 productie ecologica – 2004
    4. Bio Hellas certificat nr. 802826/E1 productie ecologica – 2005
    5. Bios Italy numar de identificare. RO-ECO-009 – 2005
  4. Bio Hellas numar de identificare. RO-ECO-006 – 2006
  5. BIO CERT SRL numar de identificare. RO – ECO – 011 numar de identificare – 2006 – 2007.
  6. Solurile (Cernoziomurile) din Baragan

Denumirea solurilor deriva de la cuvantul de origine rusa ceornai = negru si zemlia = pamant, adica soluri bogate in materie organica de culoare neagra.

Aceste soluri reprezinta unul dintre cele mai importante tipuri zonale din Romania, avand in vedere fertilitatea lor ridicata precum si folosirea deosebit de intensa a lor in agricultura; ocupa circa 2.000.000 ha.

Cernoziomurile se definesc prin prezenta orizontului Am cu crome egale sau mai mici de 2 si a orizontului AC cu valori si crome mai mici de 3,5 la materialul in stare umeda.

Raspandire. Sunt soluri raspandite pe suprafete mari in partea de sud si sud-est a tarii, fiind specifice zonei de stepa; astfel se intalnesc in: Dobrogea (Podisul Dobrogei centrale si de sud, Dobrogea de nord ), in partea de sud si sud-est a Campiei Romane, in Campia Romana de vest, Campia Tisei, iar in Podisul Moldovenesc si Depresiunea Jijiei, pe suprafete mai restranse.    .

Conditii naturale de formare. Climatul in care se formeaza cernoziomurile se caracterizeaza prin temperaturi medii anuale ridicate, cuprinse intre 8.3 si 11,5   C (mai frecvent intre 10,5 si 11,5   C). prin veri calduroase si ierni moderat reci, precipitatii ce variaza intre 378 mm, in partea uscata a zonei si 560 mm, in partea cea mai umeda (obisnuit 400-500 mm), indicele de ariditate 17-29 (mai des 20-24), iar evapotranspiratia potentiala peste 700 mm, putand depasi in perioada de vegetatie de 2-4 ori cantitatea de precipitatii, regimul hidric nepercolativ.

In perioada toamna – primavara, umiditatea partii superioare a solului poate ajunge pana la capacitatea de apa in camp, iar in perioada secetoasa din vara poate scadea sub coeficientul de ofilire.

Cernoziomurile s-au format predominant pe loess si depozite loessoide ale caror proprietati fizice confera conditii optime de cultivare pe aceste soluri. S-au dezvoltat pe suprafete relativ restranse, pe nisipuri, in special in sudul Olteniei si in Campia Romana de est; pe depozite argiloase sau marne se intalnesc in Campia Moldovei si local in Campia Transilvaniei si sudul Dobrogei, depozite aluviale si aluvio-proluviale de diferite texturi.

Relieful este de campie cu suprafete plane, terenuri putin inclinate, dar si crovuri, altitudini absolute cuprinse intre 154-20 si 150-200 m.

Vegetatia naturala (inlocuita in prezent in mare masura prin culturi agricole) sub care s-au format aceste soluri este caracterizata prin asociatia de Festuca valesiaca cu Agropyron cristatum, Poa bulbosa, Poa angustifolia, Stipa capillata, Stipa lessingiana etc- vegetatie ierboasa specifica stepei propriu-zise (plante inalte cu sistem radicular bine dezvoltat).

Apa freatica se gaseste in general la adancimi mari si nu influenteaza procesele de solificare

Procese de solificare. Vegetatia ierboasa lasa anual in sol cantitati insemnate de materie organica se descompune mai ales prin intermediul bacteriilor, in conditii de aerobioza (vara) si de anaerobioza (primavara, toamna si iarna). Procesele de bioacumulare sunt foarte intense, ducand la formarea de humus in cantitate mare, de buna calitate si saturat in elemente bazice (mull calcic).

Precipitatiile reduse fac ca procesele de alterare a partii minerale si de levigare sa fie reduse; chiar daca s-a format o cantitate ceva mai mare de argila (fata de solul balan), aceasta se pune in evidenta tot in partea superioara, solurile fiind practic nediferentiate textura! pe profil. Carbonatai de calciu a fost spalat pe o mica adancime, iar debazificarea complexului este slaba (V % fiind injur de 90).

Alcatuirea profilului. Cernoziomurile au un profil scurt (80-100 cm) cu orizonturi clar diferentiate in urmatoarea succesiune: Am-A/C -C sau Cea.

Orizontul Am, este bine dezvoltat, de 40-50 cm grosime, de culoare bruna foarte inchisa sau brun-cenusie foarte inchisa, textura mijlocie (contine intre 21-35 % argila), structura grauntoasa, bine dezvoltata, medie si mica, stabila, permeabila, activitate microbiologica intensa, neoformatii biogene (cornevine, crotovine, cevotocine, coprolite ).

Orizontul de tranzitie A/C variaza intre 20-30 cm grosime, brun-cenusiu, textura mijlocie, structura grauntoasa, mai putin stabila, cu pete, micelii si concretiuni de carbonat de calciu.

Orizontul Cea, brun galbui, apare la 60-80 cm adancime sau direct materialul parental C, nestructurat, cu frecvente neoformatii de carbonat de calciu eluviat din orizonturile superioare.

Proprietati. Cernoziomurile au o textura mijlocie (nediferentiata pe profil), sunt bine structurate, sunt afanate, au o buna permeabilitate pentru apa si aer, se lucreaza usor, au continut ridicat de humus (4-6%) in orizontul superior, reactie slab alcalina sau neutra (pH =7,8-8,3 sau in jur de 7), sunt bine provizionate  cu elemente nutritive,  complexul  coloidal bine reprezentat, saturat cu ioni bazici (V%peste 90).

Se intalnesc urmatoarele subtipuri: tipic, vermic (Am-A/C sau Cca) -activitate biologica intensa, vertic (Am-A/Cy-Cy) – cu orizont vertic intre baza orizontului Am si 100 cm adancime sau numai crapaturi de orizont vertic ce pot urca pana la suprafata, rendzinic (Am-A/C-Rrz) – cu orizont Rrz in primii 150 cm, pseudorendzinic (Am-AC-Cpr) – cu orizont Cpr in primii 150 cm, litic (Am-AR-R) – cu R intre 20 si 50 cm adancime, gleizat (Am-AC-Cgo) – are Go in primii 200 cm, salinizat (Amsc-ACsc-C) – cu orizont se in primii 100 cm, alcalizat (Amac-Acac-Cca ) – cu orizont ac in primii 100 cm.

Fertilitate. Avand in vedere proprietatile fizice si chimice favorabile ale cernoziomurilor pentru cresterea si dezvoltarea plantelor, acestea au o fertilitate naturala foarte ridicata. Sunt folosite pentru o gama larga de culturi agricole: grau, porumb, orz, floarea soarelui, cartofi, sfecla, lucerna, trifoi, soia etc, precum si pentru legume, vita de vie, pomi (pe terenurile in panta).

Desi sunt bogate in humus si in elemente nutritive, pentru ridicarea capacitatii productive si obtinerea unor productii mari, se recomanda completarea deficitului de apa prin irigatii, aplicarea unei agrotehnici specifice pentru pastrarea umiditatii in sol (lucrarea solului imediat dupa recoltare, intretinerea curata a terenului prasile repetate, erbicidari); fertilizarea organica (cu gunoi de grajd) si minerala (cu azot, fosfor si potasiu) in functie de cerintele plantelor si de recomandarile bazate pe cartarile agrochimice.

  1. Tehnologia de cultivare a terenurilor

8.1. Rotatia

8.1.1 Rotatia culturilor in sistem ecologic

La ferma ecologica “Auger Petrus” orice suprafata de teren este valorificata cel mai bine prin cultivarea cu una sau mai multe specii de plante. Aceasta impune, in afara de cunoasterea amanuntita a fiecarei plante cultivate si a insusirilor solului, climei, florei si faunei din zona in care se afla terenul ce urmeaza a fi cultivat, efectuarea unor lucrari care, in orice situatie, influenteaza pozitiv, atat cresterea si dezvoltarea plantelor cultivate, cat si calitatea mediului inconjurator. Asadar, acest capitol cuprinde toate activitatile agricole necesare pentru cultivarea terenurilor, care au impact pozitiv asupra solului, climei, florei si faunei.

Tehnologiile de cultivare a terenurilor contin cateva componente cheie: Asolamentul si Rotatia culturilor, Lucrarile solului, Fertilizarea, Samanta si semanatul (plantatul), Combaterea buruienilor, bolilor si daunatorilor, Irigarea si Recoltarea.

In cadrul fermei ecologice, in cadrul asolamentului ecologic, graul urmeaza de regula dupa cele mai bune premergatoare, adica leguminoasele pentru boabe (mazare,schinduf,soia) si apoi dupa cereale paioase anul I. De mentionat ca se practica infiintarea de culturi verzi pentru fertilizare. Se evita amplasarea graului dupa floarea soarelui sau culturi care parasesc terenul tarziu.

Efectele rotatiei asupra solului se manifesta prin imbunatatirea structurii, diminuarea compactarii, reducerea pierderilor de sol prin eroziune si cresterea continutului de materie organica si de azot mineral. Astfel de efecte se inregistreaza cand:

  1. a) plantele din rotatie au sistem radicular bogat si dezvoltat in adancime, precum cerealele de toamna, ierburile si lucerna;
  2. b) acopera si protejeaza solul impotriva eroziunii hidrice si eoliene, precum cerealele de toamna si plantele furajere perene;
  3. c) fixeaza azotul atmosferic, precum leguminoasele;
  4. d) sunt folosite ca ingrasamant verde.

De asemenea, rotatia stimuleaza densitatea si activitatea organismelor utile din sol, ca urmare a surplusului de materie organica si a imbunatatirii insusirilor fizice ale solului.

– eficienta energetica;

Rotatia este principalul mijloc de micsorare a consumului de materiale si de forta de munca datorita scaderii semnificative a atacului de buruieni, boli, insecte si alti daunatori si a reducerii si esalonarii in timp a lucrarilor agricole.

– diversitatea, stabilitatea si calitatea recoltelor;

Primele rezultate ale rotatiei sunt diversificarea produselor agricole si cresterea insem­nata a productiei. Dupa primul ciclu rotativ, se amelioreaza vizibil si stabilitatea si calitatea recoltelor.

8.1.2 Rotatia culturilor in sistem conventional

Graul de toamna prefera plantele premergatoare care elibereaza terenul devreme si lasa solul curat de buruieni, afanat si in buna stare de fertilitate. Dupa plantele premergatoare timpurii se poate efectua lucrarea de arat devreme, solul acumuleaza apa, nitrati, se aseaza, iar buruienile care apar pana la semanat sunt distruse prin diferite lucrari de intretinere a araturii.

Plante foarte bune premergatoare pentru graul de toamna

Din aceasta categorie fac parte leguminoasele (mazare, fasole, trifoiul rosu), borceagul de toamna si primavara, rapita, inul pentru ulei, inul pentru fibra, cartoful timpuriu si de vara, canepa pentru fibra si o grupa de plante care se cultiva pe suprafete restranse: mustar, coriandru, naut, bob, sfecla pentru samanta, etc.

Plantele foarte bune premergatoare pentru grau ocupa insa suprafete restranse, circa 300 mii ha, adica 14 % din suprafata totala cultivata cu grau.

          8.1.3 Concluzii:

Rotatia este una din cheile succesului agriculturii ecologice, datorita efectelor pozitive complexe si de lunga durata asupra insusirilor solului si a productivitatii si eficientei sis­temului agricol. Desi este elementul tehnologic cel mai ieftin, influenteaza aproape toti parametrii functionali ai agroecosistemelor:

– fertilitatea solului;

– eficienta energetica;

– diversitatea, stabilitatea si calitatea recoltelor;

8.2 Monocultura in sistem ecologic nu se practica

8.3 Monocultura in sistem conventional

Cultura graului dupa grau este indicata in toamnele secetoase, cand pregatirea solului dupa plantele ce se recolteaza tarziu nu se poate face in conditii bune din cauza deficitului de umiditate si nici semanatul nu se poate face la timp.

Monocultura de grau este acceptata numai doi ani si numai in cazul graului pentru consum. Nu este permisa monocultura la graul pentru samanta sau pe sole infestate cu malura.

Cultivarea repetata a graului dupa grau duce la imburuienarea terenului, inmultirea bolilor (fusarioza, malura, fainare, septorioza) si daunatorilor (gandacul ghebos, viermele rosu al paiului, viermii sarma, plosnite) cu efecte asupra productiei si calitatii recoltei de grau, indiferent de masurile luate in cursul vegetatiei. in cazul monoculturii este obligatorie o cat mai buna eliberare a terenului de paie deoarece constituie sursa de infectie cu agenti patogeni si se acorda atentie aplicarii ingrasamintelor.

Graul este o buna planta premergatoare pentru majoritatea culturilor, lasand terenul intr-o buna stare culturala.

8.4. Aplicare ingrasamintelor la grau

8.4.1. Aplicare ingrasamintelor la in graul in sistem  ecologic

Fertilizarea reprezinta una dintre principalele parghii tehnologice pentru conservarea sau refacerea fertilitatii solurilor, prin reinnoirea permanenta a fondului natural de sub­stante chimice si organice necesare pentru cresterea si dezvoltarea plantelor.

Bazele teoretice ale fertilizarii

Din punct de vedere stiintific, fertilizarea este un (sub)sistem tehnologic complex for­mat din 7 elemente distincte(fig. 1):

Fig. 4 Schema subsistemului ‘Fertilizare'(Nica si colab., 1983)

Bioelementele minerale – clasificare si importanta

Plantele necesita pentru nutritia lor un numar mare de elemente nutritive (in cenusa plantelor se gasesc toate elementele minerale existente in Iitosfera), care provin fie direct din minerale, fie din mineralizarea substantelor organice din sol (Atanasiu, 1984). Totusi, numai cateva sunt absolut esentiale pentru viata plantelor, pe care specialisti le-au gru­pat, in functie de compozitia plantelor (tabelul 1), in:

Tabelul 7

Bioelementul mineral Continutul in substanta uscata
Denumire Simbolul chimic Greutatea atomica moli/g Ppm sau %
Molibden Mo 95.95 0.001 0.1
Cupru Cu 63.54 0.10 6
Zinc Zn 65.38 0.30 20
Mangan Mn 54.94 1.0 50
Fier Fe 55.85 2.0 100
Bor B 10.82 2.0 20
Clor CI 35.46 3.0 100
Sulf S 32.07 30 0.1
Fosfor P 30.98 60 0.2
Maqneziu Mg 24.32 80 0.2
Calciu Ca 40.08 125 828e43i 0.5
Potasiu K 39.10 25 828e43i 0 1.0
Azot N 14.01 1 000 1.5
Oxigen O 16.00 30 000 45.0
Carbon C 12.01 40 000 45.0
Hidrogen H 1.01 60 000 6.0

– macroelemente, necesare plantelor in cantitati mai mari ( > 0.01% din substanta uscata): carbon (C), oxigen (O), hidrogen (H), azot (N), fosfor (P), potasiu (K), calciu (Ca), magneziu (Mg), sulf (S), sodiu (Na) si clor (Cl);

– microelemente, necesare in cantitati mai mici (0.01 – 0.00001%): fier (Fe), mangan (Mn), cupru (Cu), zinc (Zn), bor (B), molibden (Mo), cobalt (Co), vanadiu (Va) etc;

– ultramicroelemente, necesare in cantitati foarte mici (< 0.00001% din substanta uscata): elementele radioactive naturale (uraniu, radiu, cesiu etc).

Cunoasterea rolului acestor elemente in viata plantelor da unele sugestii privind posi-biltatile de interventie asupra metabolismului plantelor prin aplicarea lor sub forma de ingrasaminte, in raporturile cerute de fiecare planta si in fazele de vegetatie cand aces­tea au nevoie de ele.

Azotul indeplineste functii esentiale in fiziologia plantelor, fiind nelipsit din compozitia aminoacizilor care, la randul lor compun substantele proteice, acizii nucleici si protoplas­ma celulara, a enzimelor, a clorofilei si a altor substante cu rol functional important, pre­cum unele vitamine, alcaloizi, glucozizi etc.

Din aceasta insiruire a compusilor ce contin azot si din rezultatele cercetarilor de agrochimie, reiese ca azotul are un rol covarsitor in productivitatea culturilor si calitatea produselor agricole si a mediului inconjurator, deoarece acest element:

  1. a) controleaza ansamblul proceselor de metabolism;
  2. b) regleaza raportul dintre sistemul radicular si aparatul foliar;
  3. c) sporeste numarul si greutatea fructelor si, desigur, productivitatea culturilor agricole;
  4. d) mareste continutul plantelor in proteina in detrimentul altor substante utile etc.

Nutritia abundenta si unilaterala cu azot prelungeste perioada de vegetatie arcuiturilor; micsoreaza rezistenta plantelor la ger, cadere si la atacul de agenti patogeni si inrautateste calitatea solurilor si a apelor de suprafata si de adancime.

Fosforul este unul din elementele chimice indispensabile vietii, singurul capabil de a capta si furniza energia necesara in procesele de metabolism, fiind componentul princi­pal al unor substante cu rol esential in organism (acizi nucleici, fosfolipide, fosfoproteine, sisteme enzimatice etc). in ceea ce priveste efectele practice ale fosforului asupra plantelor cultivate si a mediului lor de viata, mentionam urmatoarele: participarea la for­marea primordiilor organelor generative, fiind esential pentru formarea semintelor si, bineinteles, a viitoarei recolte; favorizarea cresterii, mai ales in profunzime, a sistemului radicular; amplificarea vitezei de desfasurare a fazelor de vegetatie; grabirea infratirii cerealelor si dezvoltarea omogena a fratilor; sporirea rezistentei plantelor la cadere si la boli; imbunatatirea calitatii recoltei si a rezistentei la pastrare a iegumelor si fructelor; stim­ularea numarului si a activitatii microorganismelor folositoare din sol (in special a bacteri­ilor fixatoare de azot); contrabalansarea efectului excesului de azot etc. in caz de exces, fosforul este implicat in carenta de zinc la plante si in eutrofizarea apelor de suprafata.

Potasiul este esential pentru cresterea si dezvoltarea plantelor deoarece Intervine in sinteza protoplasmei, participa la sinteza si transportul glucidelor, la formarea si transfor­marea substantelor proteice si la sinteza clorofilei. Din punct de vedere agronomic, prezenta potasiului este asociata de obicei cu cresterea rezistentei plantelor la ger, la seceta si la atacul de boli si daunatori si cu imbunatatirea formei, culorii si aromei fructelor si legumelor si a calitatii fibrei plantelor textile.

La ferma ecologica graul este pretentios la ingrasare din cauza anumitor particularitati :

In primul rand, sistemul radicular al graului este slab dezvoltat, exploreaza un volum redus de sol si are o putere mica de solubilizare si absorbtie a elementelor nutritive din rezerva solului. In plus consumul maxim de elemente nutritive al plantelor de grau are loc intr-o perioada scurta de timp de la alungirea paiului si pana la coacere, interval in care este absorbit circa 80% din azot , peste 80% din fosfor si peste 85% din potasiu ; in acest interval graul trebuie sa aiba la dispozitie cantitatile necesare de elemente nutritive si in forme usor accesibile.

In sistemul ecologic fertilizarea suplimentara a solului poate fi facuta in mai multe moduri:

  1. a) Fertilizarea cu ingrasaminte organice exemplu gunoiul de grajd semifermentat si mustul de gunoi sunt bine valorificate de cultura graului.

Aceste ingrasaminte pot fi aplicate direct in cultura graului sau mai frecvent in planta premergatoare ( porumb, floarea soarelui) urmand ca graul sa beneficieze de efectul remonent.

  1. b) Fertilizarea cu fosfor sub forma de roca fosfatica macinata care contine: P2O5=29,8% , CaO=49,2% , SiO2=5,6% si microelemente MgO=0,6%, K2=0,02% , FeO=0,25 828e43i % , Cd=0,0003% .

Roca fosfatica poate fi aplicata pe solurile acide cu Ph sub 5,8 pentru corectarea aciditatii.

  1. c) Fertilizarea foliara cu ingrasaminte biologice exemplu : Bio Mix Fit 2-3 l/ha , Floravit 5-10 l/ha , Coralite 1-2 Kg/ha , Cropmox 1 l/ha , var, pentru aceste produse recomandam amestecarea cu infuzie de urzica care are un continut in microelemente dupa cum urmeaza : Fosfor 4,9 , Potasiu 9,2 , Calciu 7,2 , Magneziu 1,9 , Sulf 2,1 , Fier 79,8 , Bore 36,7 , Mangan 2,9 , Zinc 14,5 , Cupru 9,7 , Molibden 0,8 .

Concentratia in minerale a infuziei de urzica nediluata in functie de varsta plantelor , amplasament , sezonul de recoltare si conditiile climatice.

Rezultatele de mai sus sunt dupa Peterson Rolf si P. Jensen (rezultate realizate in Suedia in 1985 ).

Se recomanda in stropiri repetate 2-3 in dilutie cu apa de 1 la 10.

  1. d) Fertilizarea cu ingrasaminte verzi se aplica cu dezmiristitul cand se executa si semanatul culturilor verzi cum ar fi: rapita, mustarul, mazariche, facelia.

Se practica de asemenea si amestecul in diferite proportii.

Introducerea in sol se face dupa o maruntire, tocare in prealabil.

 

8.4.2. Aplicare ingrasamintelor la graul in sistem conventional

Graul de toamna reactioneaza foarte bine la aplicare ingrasamintelor minerale si organice in toate conditiile pedoclimatice din tara. Consumul specific de elemente nutritive (pentru 100 Kg boabe si productia aferenta de paie) este: 2,3-3,3 Kg N; 1,1-1,8 Kg P2O5 si 1,9-3,7 Kg K2O. Cea mai mare parte din elementele nutritive sunt exportate de cultura intr-un interval de timp scurt, de la inceputul alungirii paiului pana la maturitatea in lapte: 78-92 % azot; 75-88 % P2O5 si 85-88 % K2O (dupa Gh. Balteanu, 1991). Graul este pretentios la fertilizare deoarece primavara timpuriu cand porneste in vegetatie solul contine putine elemente solubile, sistemul radicular este slab dezvoltat si cu slaba capacitate de solubilizare a rezervelor nutritive din sol. in aceste conditii graul trebuie sa gaseasca in sol cantitatile necesare de elemente de nutritie in forme usor accesibile la reluarea vegetatiei in primavara.

Ingrasamintele minerale

Cunoasterea particularitatilor de nutritie minerala la graul de toamna permite stabilirea dozelor de ingrasaminte si raportul intre elementele nutritive, pentru o nutritie echilibrata in conformitate cu cerintele plantelor pe faze de vegetatie.

Azotul ramane principalul element de nutritie care influenteaza semnificativ productie de grau pe toate tipurile de sol din Romania. in cantitati suficiente azotul asigura o dezvoltare viguroasa a plantelor, favorizeaza infratirea, mareste rezistenta la temperaturile scazute, contribuie la marirea numarului de flori in spic, mareste suprafata foliara fotosintetic activa si imbunatateste continutul boabelor in substante proteice. Insuficienta azotului are ca efect reducerea numarului de frati, scaderea rezistentei la iernare, reducerea suprafetei foliare, diminuarea componentelor de productie ale spicului si a calitatii recoltei.

Excesul de azot duce la cresterea luxurianta a plantelor, culturile sunt predispuse la cadere, atacul de boli, palirea lanului si sistavirea boabelor datorita concurentei care se instaleaza in lan.

Stabilirea dozelor de ingrasaminte cu azot si momentul de aplicare se face pe baza de bilant, tinand cont de consumul specific, recolta scontata, continutul solului in azot accesibil graului in cursul perioadei de vegetatie care depinde de: fertilitatea naturala a solului, planta premergatoare, ingrasamintele aplicate in anii anteriori, mobilitatea azotului in sol si riscul deplasarii in adancime cu apa din precipitatii, soiul cultivat si rezistenta lui la cadere si boli (dupa A. Falisse, 1992 si Gh.V. Roman, 2003).

Pentru calcularea dozelor de azot ICCPT Fundulea recomanda formula:

DN(Kg s.a/ha) = 30 x Rs – Ns – Ngg ± Npr, in care :

DN – doza de azot in Kg substanta activa pe hectar; i

Rs – recolta scontata in t/ha;

Ns – azotul furnizat de sol, care pe solurile sarace este apreciat la 20 Kg/ha, iar pe cele fertile la 60 Kg/ha;

Ngg – aportul de azot al gunoiului de grajd care este apreciat la 2 Kg/t la gunoi aplicat direct graului, Kg/t de gunoi aplicat plantei premergatoare si 0,5 Kg/t de gunoi aplicat la planta antepremergatoare.

Npr – corectia in functie de planta premergatoare; se scad 30 Kg N/ha dupa leguminoase pentru boabe, se scad 20 Kg N/ha dupa borceag si trifoi, se adauga 20-25 828e43i kg N/ha dupa premergatoare tarzii.

Marimea dozelor de azot pentru diversele conditii pedoclimatice din arealul de cultura a graului in Romania se situeaza intre 50 si 160 Kg N/ha.

 

Tabelul 8

Dozele de azot si fosfor (kg/ha substanta activa)
pentru productii optime economic la grau

Specificare Doza de ingrasamant (optim economic)
N P2O5
Fundulea (cernoziom cambie) 108 83
Lovrin (cernoziom freatic umed) 106 92
Turda (cernoziom levigat) 119 84
Podul Iloaiei (cernoziom levigat) 96 58
Simnic (brun-roscat) 85 75
Oradea (brun-argilic) 77 69
Livada (brun podzolit) 95 65

Fractionarea dozei de azot se face in functie de cerintele plantei de grau pe faze de vegetatie, azotul din sol accesibil plantelor, mobilitatea azotului in sol si pericolul levigarii in adancime cu apa din precipitatii.

In perioada de vegetatie din toamna pentru fazele de rasarire, inradacinare, formarea primelor frunze si infratire, in mod normal pe terenurile agricole bine exploatate cerintele plantelor pentru azot sunt satisfacute de azotul furnizat de sol prin mineralizarea materiei organice si remanenta ingrasamintelor aplicate plantei premergatoare (dupa D. Soltner, 1990). in principiu nu se administreaza ingrasaminte cu azot in toamna daca planta premergatoare este o leguminoasa sau o planta cu o recoltare timpurie. Dupa plantele premergatoare cu recoltare tarzie se va administra 1/3 din doza de azot (30-50 Kg N/ha) inainte de semanat pentru a asigura o buna dezvoltare a plantelor in fazele de formarea primelor frunze, inradacinare, infratire si pentru parcurgerea perioadei de iarna in bune conditii.

La reluarea vegetatiei in primavara plantele de grau trebuie sa aiba la dispozitie suficient azot pentru inceputul alungirii paiului si desfasurarea proceselor de formare a componentelor de productie ale spicului fara restrictii. Momentul aplicarii acestei fractiunii este pe sol inghetat sau acoperit cu un strat subtire de zapada pentru a permite accesul mijloacelor terestre, sau la desprimavarare pe sol zvantat. Aceasta fractiune ajunge la 40-80 Kg N/ha.

La jumatatea alungirii paiului (cand talia plantelor de grau este 20-30 cm) se recomanda aplicarea unei fractiuni reduse de azot (10-30 Kg N/ha) prin care se urmareste asigurarea cerintelor in azot pana la inspicare-inflorire, cu efect favorabil asupra componentelor de productie si a suprafetei foliare fotosintetic active.

Aplicarea azotului in fazele inspicat-inflorire prezinta unele inconveniente:

– daca vremea este secetoasa nu pot fi folosite de cultura de grau;

– daca conditiile meteo sunt favorabile pentru absorbtia azotului de catre plante sau daca se aplica ca fertilizant foliar, boabele vor avea in final un continut mai mare de proteine, dar azotul se acumuleaza in boabe in forme simple, dezorganizate; proteinele vor fi reprezentate prin albumine si globuline (care imprima boabelor valoare furajera) si depreciaza insusirile de panificatie, prin reducerea ponderii gliadinelor si gluteninelor (dupa M. Dumbrava, 1996).

Azotul poate fi administrat sub forma de azotat de amoniu, azotat de calciu, sulfat de amoniu sau uree. ingrasamintele lichide cu azot (de tipul A.300) se pot aplica ca produs comercial inainte de semanat, la desprimavarare sau in vegetatie ca fertilizant foliar in doza de pana la 15 Kg N/ha, in concentratie de maxim 20 % produs comercial, concomitent cu erbicidarea, combaterea bolilor foliare sau a daunatorilor.

Tabelul 9

Cantitatea de azot exportata de cultura de grau si

repartitia azotului in componentele biomasei

Componentele biomasei %N Componentele biomasei (Kg/ha) N(Kg/ha) N absorbit= 137,84 Export N= 134,8Boabe ► 95, 19Pleve ► 3,20 Paie ► 18, 04 Frunze ► 18,37 Restituiri sol : Radacini ► 3,04
Boabe 2,26 4212 95,19
Pleve 0,46 695 3,20
Paie 0,35 5153 18,04
Frunze 1,07 1717 18,37
Radacini 0,43 707 3,04
Biomasa epigee - 11777 134,8
Biomasa totala - 12484 137,84

Sursa: M. Dumbrava, 1998

Fosforul. Graul este cereala cea mai sensibila la insuficienta fosforului, iar fertilizare cu fosfor este obligatorie pe toate tipurile de sol. Plantele tinere de grau absorb fosforul usor solubil din ingrasaminte si tarziu au capacitatea de a folosi fosforul din rezervele solului. Fosforul mareste efectul azotului, favorizeaza dezvoltarea sistemului radicular si infratirea, amelioreaza rezistenta la iernare, cadere si boli, grabeste maturitatea si imbunatateste calitatea recoltei.

Doza de fosfor se stabileste in functie de continutul solului in fosfor mobil, recolta scontata, consumul specific si fertilizarea cu ingrasaminte organice.

DP (Kg s.a/ha) = 15 x Rs – Pgg , in care:

Dp – este doza de fosfor in Kg P2O5;

Rs – recolta scontata, in t/ha;

Pgg – aportul gunoiului de grajd, apreciat la 1,2 Kg P2O5/t de gunoi de grajd aplicat la cultura graului si 0,8 Kg P2O5 de gunoi de grajd aplicat la planta premergatoare.

Pe solurile sarace in fosfor (sub 5 mg P2O5/IOO g sol), doza de fosfor rezultata din calcul se majoreaza cu 20-40 Kg P2O5/ha.

Doza de fosfor este cuprinsa intre 60 si 100 Kg P2O/ha, se aplica inainte de efectuarea araturii si se incorporeaza in sol odata cu aratul deoarece are mobilitate si solubilitate redusa in sol. Sub forma de ingrasaminte complexe fosforul se poate aplica la pregatirea patului germinativ sau la desprimavarare.

Potasiul. Se spune ca solurile noastre sunt bogate in potasiu. Fertilizarea cu potasiu in cazul graului este necesara pe solurile slab aprovizionate cu potasiu (sub 15 mg K2O accesibil/100 g sol). Insuficienta potasiului se manifesta prin ingalbenirea marginala a frunzelor, reducerea ritmului de crestere a plantelor si reducerea taliei. Nutritia echilibrata cu potasiu favorizeaza sinteza glucidelor, mareste rezistenta la ger, cadere si boli.

Se aplica in doze de 40-80 Kg K2O/ha inainte de arat sub forma de sare potasica, sau sub forma de ingrasaminte complexe la pregatirea patului germinativ.

Pentru productii peste 3 t/ha este obligatorie fertilizarea cu potasiu

Ingrasamintele organice

Graul raspunde favorabil in cazul folosirii ingrasamintelor organice tip gunoi de grajd semifermentat sau ingrasaminte organice semilichide rezultate de la complexele de crestere a porcilor, aplicate direct la cultura graului sau la plantele premergatoare (porumb, cartof, sfecla) din cadrul rotatiei. Dozele recomandate sunt 20-30 t/ha, incorporate sub aratura, iar sporurile de recolta ajung la 700-1200 Kg/ha (dupa Gh. Balteanu, 1979).

Aplicarea amendamentelor calcaroase este necesara pe solurile acide cu pH sub 5,8 si se asociaza cu ingrasamintele organice si minerale. Dozele de carbonat de calciu trebuie sa neutralizeze 50 % din aciditatea hidrolitica a solului. De regula se aplica 4-5 t/ha calcar, iar reusita interventiei este conditionata de uniformitatea imprastierii si incorporarea sub aratura.

8.4.3 Concluzii

Fertilizarea reprezinta unul dintre cei mai importanti factori in realizarea unor productii ridicate si de calitate. In sistemul ecologic utilizarea cu precadere a ingrasamintelor naturale si in primul rand a gunoiului de grajd si a compostului au multiple efecte asupra solului: cresterea continutului de materie organica si a rezervelor de azot mineral; protectia impotriva eroziunii solului; creste capacitatea solului de retinere a apei si a elementelor nutritive  protejand in acelasi timp  microfauna si microflora.

8.5 Lucrarile solului

8.5.1 Lucrarile solului pentru graul cultivat in sistem ecologic

In aceasta categorie se incadreaza toate operatiile si procedeele tehnice de taiere sau/si scormonire, mai mult sau mai putin profunda, de rasturnare sau afanare si de maruntire a stratului superficial de sol. Lucrari ale solului sunt si cele prin care, separat sau concomitent cu alte operatii, se niveleaza terenurile cultivate si se aseaza solul.

Importanta

Specialistii spun, mai in gluma, mai in serios, ca lucrarile solului sunt ‘un rau necesar’. Aceasta caracterizare se bazeaza pe evaluarea complexa, globala si de lunga durata a efectelor pozitive si negative ale acestora asupra mediului inconjurator, productivitatii terenurilor cultivate si calitatii produselor agricole.

Nevoia de lucrare a solului a fost sesizata de catre cultivatori din cele mai vechi tim­puri, primele unelte agricole construite de om fiind cele de lucrat solul. Aceasta realizare tehnica s-a bazat pe simpla observatie ca, din semintele care se scutura pe teren, rasar si rodesc numai cele care intra in contact intim cu solul, iar stratul de sol, in care plantele isi dezvolta radacinile si/sau organele subterane, este afanat.

Lucrarile solului au efecte benefice directe asupra:

– procesului de infiltrare in sol a apei provenita din precipitatii si/sau din irigare;

Pentru ca apa sa se infiltreze in sol, trebuie ca suprafata acestuia sa fie afanata, sa aiba spatii si capilare largi care permit patrunderea apei in sol si, in acelasi timp, impiedica apa din sol sa ajunga la suprafata si sa se piarda in atmosfera sub actiunea vantului si caldurii atmosferice. De regula, acest strat de sol, filtrant si izolator hidric, are grosimea de 2 – 5 cm.

- capacitatii solurilor de inmagazinare si pastrare a apei;

Intre productia plantelor cultivate si rezerva de apa din sol exista o stransa corelatie pozitiva. Pentru a se inmagazina o cantitate cat mai mare de apa, trebuie ca solul de sub stratul superficial sa fie destul de poros pe o adancime relativ mare, care sa permita patrunderea apei in profunzime, dar nu prea adanc, pentru a fi ajunsa de radacinile plantelor (Sandoiu, 1973). Avand in vedere ca majoritatea radacinilor se afla in straturile superficiale de sol si ca volumul sistemului radicular se reduce spre adancime, este nece­sar ca si solul sa retina mai multa apa in zona cu cea mai mare densitate de radacini (2 -35 cm). Pentru aceasta, solul trebuie sa aiba o porozitate din ce in ce mai mica spre adancime, cu alte cuvinte, capilarele sa fie din ce in ce mai inguste. De aceea, pe solurile cu porozitate buna, lucrarile adanci nu se justifica deoarece favorizeaza nu numai pierderea apei in adancime, ci si descompunerea humusului din sol.

- proceselor tehnologice de semant si plantat;

Semintele si celelalte materiale de inmultire a plantelor cultivate se seamana, respec­tiv se planteaza pe sau in sol. Aceste lucrari se executa usor, fluent si aproximativ, la aceeasi adancime, pe un teren suficient de afanat.

- rasaririi plantelor si (re)pornirii in vegetatie a materialelor saditoare;

Aceste procese fiziologice se desfasoara repede si exploziv daca stratul de sol in sau pe care se pun semintele, rasadurile, butasii, puietii si celelalte materiale de reproducere ale plantelor este suficient de tare si de umed, iar cel de deasupra lui este moale si cal­duros. Cu alte cuvinte, cu o expresie mai putin academica, plantele au nevoie de ‘pat tare si plapuma moale‘.

- cresterii si dezvoltarii radacinilor si a altor organe subterane;

Radacinile, tulpinile si fructele subterane cresc si se dezvolta cu usurinta in solurile afanate si cu structura stabila, a caror densitate aparenta este cuprinsa intre 1.1 si 1.4 g/cm3, iar porozitatea totala intre 48 si 60% din care 30 – 36% porozitate capilara si 18 -24% porozitate de aeratie (Popescu, 1993).

- acumularii materiei organice si a substantelor nutritive in sol;

Cele mai importante surse de materie organica pentru sol sunt ingrasamintele orga­nice de origina vegetala si animala. Aceste ingrasaminte naturale influenteaza semnifica­tiv continutul de humus al solurilor numai daca sunt amestecate cu solul si incorporate superficial, operatie care se face numai prin lucrarile solului. De asemenea, lucrarile de afanare a solului intensifica activitatea microorganismelor si procesele biochimice de acu­mulare si de descompunere a humusului.

- combaterii buruienilor;

Alaturi de rotatie, lucrarile solului sunt un mijloc important de combatere a buruienilor. Prin lucrari superficiale buruienile sunt distruse sau incorporate in sol, iar prin cele adanci sunt scoase la suprafata radacinile si rizomii de buruieni, unde se usuca sau degera si se incorporeaza in adancime semintele scuturate pe sol, asfel incat acestea sa nu mai aiba conditii de germinare sau, daca germineaza totusi sa nu reuseasca sa ajunga la suprafata.

- combaterii bolilor, insectelor si altor daunatori;

Popescu (1993) in lucrarea ‘Cum lucram pamantul’ sustine ca prin lucrarile adanci ale solului sunt distruse multe insecte si agenti patogeni, pe de o parte prin incorporarea in adancime a resturilor vegetale infestate, iar pe de alta parte prin scoaterea la suprafata a agentilor patogeni care se gasesc in sol.

La ferma ecologica:

 

Lucrarile solului creaza conditii favorabile pentru :

Acumularea apei si a elementelor nutritive in sol

          Distrugerea buruienilor

          Maruntirea si nivelarea terenului pentru semanat

 

Dezmiristirea se efectueaza imediat dupa eliberarea ternului de planta premergatoare, printr-o trecere cu Terramixul sau Heko Ringschneide care efectueaza concomitent si semanatul culturilor verzi folosite ca ingrasamant verde, ex. rapita, mustar, mazariche, mazare, facelia sau amestecuri din aceste seminte respectandu-se pachetul 4 din masura de agromediu.

Prin aceasta lucrare se obtine o maruntire a resturilor vegetale, o combatere a buruienilor iar dupa rasarirea  culturilor verzi si acoperirea solului se realizeaza pastrarea apei in sol si o activitate microbiologica intensificata avand rezultat cresterea continutului de humus in sol.

In functie de planta premergatoare , lucrarile solului se diferentiaza astfel:

  1. Dupa premergatoare timpurii in functie de angajamentul respectarii pachetului 4 din masura de agromediu se diferentiaza doua moduri de lucru si anume:
  2. a) Imediat dupa recoltare se efectueaza dezmiristitul si concomitent semanatul culturilor verzi. In toamna inainte cu 15-20 zile de semanat in optim se efectueaza tocarea si maruntirea masei vegetale si incorporarea superficiala in sol urmata de o scarificare superficiala la 20-30 cm cu un consum redus de combustibil. Pregatirea patului germinativ se efectueaza printr-o singura trecere cu combinatorul sau terramixul.
  3. b) Dupa premergatoarele timpurii in care s-a facut numai dezmiristitul care este obligatoriu fara sa se faca si semanatul culturilor verzi inainte cu 20-25 828e43i de zile fata de epoca optima de semanat se efectueaza o aratura superficiala la 20 cm cu Ecomatul care pregateste concomitent si patul germinativ.Inainte de semanat cu 2-3 zile se efectueaza ultima trecere cu combinatorul sau terramixul dar numai o singura trecere
  4. Dupa premergatoare care elibereaza terenul mai tarziu (porumb, soia) lucrarile se diferentiaza in functie de continutul de umiditate si compactarea solului prezenta resturilor vegetale si timpul disponibilpana la semanat astfel:
  5. a) Discuirea terenului si incorporarea superficiala a resturilor vegetale dupa care urmeaza efectuarea araturii la 18-20 cm cu Ecomatul care realizeaza concomitent si pregatirea patului germinativ si in functie de calitatea acestuia se poate semana sau se mai face o trecere cu Terramixul sau Ringschneide dupa care urmeaza semanatul.
  6. b) Daca terenul este curat se poate face o scarificare la 25 828e43i -30cm si apoi trecere cu Terramixul sau Ringschneide dupa care se poate semana. Inlocuirea araturii prin lucrarea superficiala cu scarificatorul se recomanda in cazul toamnelor secetoase, cand sunt cantitati reduse de resturi vegetale pe teren si solurile cu o compactare redusa.

Aratura are, insa si unele efecte negative precum compactarea secundara ca urmare a tasarii stratului sub-arabil de sol cu rotile de ‘brazda’ ale tractorului si cu plazul (talpa) plugului si, in special, reducerea drastica a materiei organice din sol ca urmare a stimularii proceselor de mineralizare a humusului si a celor de eroziune eoliana si hidrica. De asemenea, aceasta lucrare costa relativ mult ca urmare a cheltuielilor mari de fabricatie si de exploatare a utilajelor si cu forta de munca si a consumului mare de energie nere­generabila. Pentru inlaturarea acestor fenomene negative se recomanda urmatoarele masuri:

– scaderea frecventei araturilor;

Este o masura ce se bazeaza, pe faptul ca unele plante cultivate sunt perene iar altele au sistem radicular superficial. in aceste cazuri, terenul nu se ara timp de 3 – 5 ani, respec­tiv, se lucreaza cu alte masini care nu rastoarna brazda.

– reducerea grosimii orizontului de sol arat;

In conformitate cu obiectivul privind sporirea si pastrarea rezervei de humus din sol, precum si cu faptul ca radacinile unor plante si organismele din sol fac o treaba mult mai buna decat aratura in ceea ce proveste porozitatea si stabilitatea structurala a agregatelor din orizonturile adanci, orizontul de sol rasturnat trebuie sa fie subtiat treptat, pana ce ajunge la grosimea corespunzatoare lucrarilor superficiale.

– alternanta adancimii araturii.

Aceasta masura este impusa de cerintele plantei cultivate care, dupa cum s-a stabilit experimental, sunt modeste (15-20 cm) in cazul cerealelor paioase, leguminoaselor pen­tru boabe si a plantelor oleaginoase si mijlocii (20 – 25 828e43i cm) in cazul porumbului, sorgului si al plantelor cu inradacinare adanca – floarea soarelui, sfecla de zahar, cartof, canepa, lucerna etc.

– reglarea corespunzatoare a agregatelor de arat.

Pentru a economisi timp si bani si pentru a realiza o lucrare de buna calitate, agrega­tul de arat trebuie verificat si reglat ori de cate ori se porneste la arat sau se schimba ceva in ceea ce priveste agregatul si starea culturala a terenului. in cazul agregatului obisnuit format din tractor, plug si grapa se verifica atat fiecare masina componenta, cat si tot agre­gatul.

         

          Scarificatorul: ajuta la aerarea solului prin executarea unei araturi la o adancime de 35 – 40 de centimetrii, spargand hartanul (strat de sol compact), si marunteste solul la suprafata cu ajutorul unor aripioare.

Foto 2: Scarificatorul

Principii si norme ecologice

‘Solul trebuie lucrat cand ne primeste si nu trebuie lasat sa astepte’

Acest principiu apartine marelui agronom Gh. Vines si se bazeaza pe realitatea con­form careia cea mai frecventa si pagubitoare greseala agrotehnica este efectuarea lucrarilor solului ori prea devreme, ori prea tarziu, cand terenul este fie prea moale, fie prea tare.

Solul se lucreaza in cele mai bune conditii cand nu se lipeste de unelte, opune cea mai mica rezistenta si se desface usor (se varsa) in agregate naturale. Momentul acesta se poate stabili practic in felul urmator: se ia o mana de pamant din stratul (orizontul) de sol sau de pe terenul ce urmeaza a fi lucrat, se framanta usor in pumn si, apoi formei rezul­tate (bila) i se da drumul din mana de la aproximativ 1 m inaltime. Daca prin framantare in palma pamantul nu se modeleaza inseamna ca solul este uscat, iar daca se modeleaza si, la atingerea solului, bila de pamant rezultata se turteste si nu se desface in agregate, inseamna ca solul este prea umed. Momentul optim de executare a lucrarilor solului este atunci cand, la atingerea pamantului, bila de pamant se desface in agregate.

‘Bate fierul cat e cald’

Peioada optima de lucrare a terenurilor variaza intre cateva ore, pe solurile grele de tip smolnita si mai multe saptamani, pe nisipuri si soluri nisipoase. Aceasta inseamna ca, pe solurile cu textura argiloasa, gama, numarul si productivitatea uneltelor si utilajelor agri­cole este mai mare decat pe solurile cu textura lutoasa si, mai ales, nisipoasa.

‘Tot ce-i mult, strica’

Frecventa lucrarilor solului trebuie restransa la minimum, daca se poate la zero, pen­tru a reduce compactarea produsa de circulatia repetata si a asigura solului suficient timp pentru a ‘fabrica’ humus si elemente nutritive si a-si reface structura.

‘Solul este un organism viu’

Ca orice organism, solul sufera ori de cate ori este agresat. El este un sistem sensibil care poate fi deranjat usor si pe termen lung prin ignorarea chiar a celui mai marunt ele­ment tehnologic. Greselile facute in lucrarile solului pot avea efecte resimtite ulterior timp de mai multi ani. De aceea, lucrarile solului trebuie sa fie cat mai superficiale pentru a nu distruge capilaritatea naturala, a nu diminua activitatea pedofaunei si a pastra profilul na­tural al solului prin nerasturnarea brazdelor.

8.5.2 Lucrarile solului pentru graul cultivat in sistem conventional

Graul este foarte pretentios fata de lucrarile solului. Prin lucrarile solului se urmareste asigurarea conditiilor favorabile pentru germinatia semintelor, rasarirea culturii si dezvoltarea sistemului radicular pentru a aproviziona cultura de grau cu apa si elemente de nutritie in functie de necesitatile din diverse faze de vegetatie.

Cultivatorul de grau trebuie sa creeze un profil cultural in care sa se regaseasca cerintele plantelor, tinand cont de conditiile meteo in momentul efectuarii lucrarilor solului si pe perioada de vegetatie a graului. Graul necesita un sol afanat pe adancimea de 20 cm, fara bolovani, asezat, fara resturi vegetale de la planta premergatoare sau buruieni care ar ingreuna semanatul, in care s-a acumulat apa si nitrati, structurat pentru a permite contactul semintelor cu particulele de sol, accesul coleoptilului spre suprafata solului si dezvoltarea sistemului radicular.

Pregatirea solului pentru semanatul graului de toamna, este conditionata de conditiile meteo nefavorabile (seceta dupa premergatoarele timpurii si de la inceputul toamnei), timpul scurt de la recoltarea plantei premergatoare pana la semanatul graului si suprafetele mari care trebuie pregatite pentru semanatul graului intr-un interval de timp scurt.

Lucrarile solului se fac diferentiat in functie de planta premergatoare, umiditatea solului si intervalul de timp pana in momentul semanatului.

Dupa premergatoarele timpurii, lucrarile solului incep cu lucrarea de dezmiristire care se efectueaza cu grapa cu discuri sau cu cultivatorul pentru cultivatie totala. Aceasta lucrare se efectueaza perpendicular pe directia randurilor plantei premergatoare pentru maruntirea resturilor vegetale si a buruienilor existente, afanarea solului in stratul superficial pentru conservarea apei si asigurarea conditiilor favorabile pentru germinatia semintelor de buruieni din rezerva solului si a samulastrei, care vor fi distruse prin lucrarile urmatoare. intarzierea acestei lucrari si uscarea solului ingreuneaza efectuarea araturii. Daca umiditatea solului permite se trece la lucrarea de arat la adancimea de 18-22 cm, cu plugul in agregat cu grapa stelata. Este foarte importanta uniformitatea araturii in adancime si la suprafata, urmarind incorporarea resturilor vegetale, evitarea formarii bulgarilor (daca solul este uscat) sau a curelelor (daca solul este umed). Daca solul este uscat r asteapta pana la prima ploaie pentru a efectua o aratura de calitate. Pana la semanatul graului se fac lucrari de intretinere a araturii, oblic pe directia de arat pentru nivelarea araturii, in momentul cand incep sa apara buruienile, pentru conservarea apei in sol si acumularea nitratilor. Pregatirea patului germinativ se face inainte de semanat, prin lucrari superficiale cu combinatorul, perpendicular sau pe diagonala directiei de semanat. Prin pregatirea patului germinativ se urmareste distrugerea buruienilor, nivelarea solului, maruntirea si afanarea pe adancimea de semanat pentru patrunderea apei din precipitatii si distributia semintei pe zona tasata, in vederea accesului apei prin capilaritate din sol pentru germinarea semintelor. La suprafata solul trebuie sa prezinte bulgarasi pentru a evita formarea crustei si compactarea solului in zonele cu multe precipitatii, pentru retinerea zapezii si reducerea eroziunii eoliene si pentru a evita descaltarea culturilor.

Dupa premergatoare tarzii, se elibereaza cat mai repede terenul de resturi vegetale si se efectueaza 1-2 treceri cu grapa cu discuri pentru a asigura conditii pentru lucrarea de arat. Aratura se efectueaza la 20-25 828e43i cm adancime, cu un plug in agregat cu grapa stelata, urmarind sa nu rezulte bulgari, sa se incorporeze bine resturile vegetale si sa ramana 2-3 saptamani pana la data semanatului pentru asezarea araturii.

Aratura de toamna se lucreaza cu grapa cu discuri pentru maruntirea solului si nivelare, iar inaintea semanatului cu combinatorul pentru pregatirea patului germinativ si semanat in conditii bune.

Daca pana la semanatul graului timpul este scurt, pe solele bine intretinute (fara resturi vegetale, nivelate, dupa unele prasitoare) daca umiditatea solului permite, lucrarea de arat se inlocuie cu o lucrare cu grapa cu discuri grea la adancimea de 12-16 cm si o lucrare cu grapa cu discuri usoara, efectuate in directii diferite.

Prin aceste lucrari se incorporeaza si ingrasaminte minerale, iar pregatirea patului germinativ se face in preziua semanatului cu un combinator.

In toamnele secetoase, cand solul este prea uscat, iar prin arat ar rezulta bulgari greu de maruntit sau in cazul in care nu se poate ara, se pregateste solul prin discuiri repetate.

Pentru a nu intarzia semanatul graului, uneori este recomandat sa lucram solul numai cu grapa cu discuri. Se poate renunta la lucrarea de arat dupa soia, sfecla, cartof si porumb siloz la care dupa recoltare terenul ramane de regula curat de resturi vegetale, nivelat, se obtine o viteza mai mare de lucrare a solului si se face economie de motorina de 10-14 l/ha (dupa Gh. Balteanu, 1989). Dupa floarea soarelui si dupa porumb raman cantitati mari de resturi vegetale care ingreuneaza pregatirea terenului numai prin lucrari cu grapa cu discuri.

8.5.3 Concluzii

Lucrarile solului. Solul trebuie mentinut in stare de maxima fertilitate, cu o structura ordonata, cu materie in descompunere in stratul superficial, prin care sa se asigure o acumulare a humusului in stratul imediat inferior si elemente minerale pentru nutritia plantelor. De asemenea, lucrarile solului trebuie sa fie cat mai superficiale pentru a nu distruge capilaritatea naturala, a  nu diminua activitatea pedofaunei si a pastra profilul natural al solului prin nerasturnarea brazdelor.

8.6 Samanta si semanatul

8.6.1 Samanta si semanatul la griul cultivat in sistem ecologic

Cu exceptia pasunilor si fanetelor naturale si a unor specii din flora spontana, toate terenurile agricole se insamanteaza sau se planteaza. Din punct de vedere operational, semanatul consta in introducerea sau imprastierea materialului de semanat sau plantat in sol, respectiv pe suprafata solului.

La aceasta lucrare agricola trebuie sa se tina seama de normele tehnice privind calitatea semintei si a materialului saditor, precum si epoca, metoda, densitatea si adancimea de semanat sau plantat.

Provenienta si calitatea semintei si a materialului saditor

Marea majoritate a plantelor cultivate se inmultesc prin seminte, iar restul vegetativ, prin tuberculi, bulbi, stoloni, butasi, frunze etc. Rasadul de legume, puietii de pomi si butasii de vita de vie inradacinati sunt materiale saditoare care se obtin, de asemenea, din seminte sau organe vegetative inmultitoare.

Conform standardelor internationale (IFOAM si UE), samanta si materialele de plantat se produc in gospodarii, ferme, asociatii si societati agricole ecologice. Aceste unitati agricole trebuie sa respecte si sa aplice atat legislatia semintelor si materialului saditor, cat si tehnologiile ecologice de cultivare a terenurilor, de recoltare si depozitare a recoltelor si de pregatire a semintelor si materialelor de plantat pentru semanat (plantat).

Intrucat ‘ceea ce insamantam sau plantam, aia culegem’, la orice planta cultivata, 90 – 100% din masa materialului inmultitor trebuie sa apartina speciei cultivate si sa aiba aproximativ aceeasi marime si forma sau, cum se mai spune, sa fie ‘bob si bob’. Pentru a respecta aceasta regula fitotehnica, inainte de semanat (plantat), samanta si celelalte materiale de semanat, indiferent de unde provin, se verifica si, daca este cazul se curata, prin vanturare, cernere sau/si alegere manuala la masa, de orice corp strain de natura fizica – pamant, praf, resturi metalice sau de sticla (cioburi), hartie, material plastic, confectii etc., sau vegetala -materiale de semanat sau plantat bolnave sau atacate de insecte, seminte de buruieni si de alte specii cultivate, resturi de seminte (sparturi), tulpini, frunze, etc. si de insecte si animale mici.

De asemenea, din ceea ce insamantam trebuie sa rasara, intr-un timp relativ scurt (6-10 zile la majoritatea speciilor cultivate), minimum 70 % la culturile de camp si plantele furajere, 50 % la legume si pomii fructiferi si 40 % la plantele medicinale, aromatice si ornamentale (tab. 5.3.1), iar din ceea ce plantam trebuie sa se prinda peste 90 %. Pentru a sti din timp daca samanta si materialul de plantat au aceasta insusire, se recomanda a pune la incoltit 150 – 500 bucati (150 – 25 828e43i 0 in cazul semintelor mari si a materialelor vegetative si 300 – 500 in cazul celor mici) din fiecare lot de samanta si material de plantat. Semintele se pun la incoltit in 3 – 5 farfurii adanci (50 – 100 bucati/farfurie) pe hartie de filtru (sugativa) sau intr-un amestec de pamant (75%) si nisip (25 828e43i %) umezite bine cu apa de baut.

Incoltirea materialelor de semanat si plantat se determina dupa 4 si 10 zile in cazul semintelor si a tulpinilor subterane si imediat, in momentul analizei, in cazul materialelor saditoare prin numararea semintelor si a celorlalte materiale de plantat care au colti normali. Rezultatul numaratorii se imparte apoi la numarul total de seminte si materiale de plantat analizate si ceea ce rezulta se inmulteste cu 100.

Acesti indici de calitate ai materialelor de semanat si plantat sunt cunoscuti in literatura de specialitate sub numele de puritate (P) si, respectiv, germinatie sau capacitate germinativa (G), se exprima in procente (%), difera de la specie la specie, se determina obligatoriu inainte de semanat de catre laboratoarele de control a semintelor (cel mai bine) sau de fiecare gospodar si se inscriu in buletinele de analiza, pe etichetele ce insotesc materialul inmultitor si in registrul gospodariei sau fermei. Actele ce insotesc materialele de inmultire produse de unitati specializate contin, de asemenea, numele firmei care a produs materialul saditor, anul de productie, denumirea speciei si a soiului sau hibridului si categoria biologica in care acestea se incadreaza (prebaza, baza si samanta certificata), precum si greutatea in grame a 1000 de seminte sau a unui tubercul, bulb, etc.

Samanta si materialele de plantat sunt o sursa importanta de infestare a solului cu bacterii si ciuperci daunatoare. Pentru a curata microbii de pe aceste materiale de inmultire se recomanda tratarea lor cu solutii (1-3 ml/kg de seminte mici, 4-6 ml/kg de seminte si materiale de plantat mijlocii si 8-20 ml/kg de seminte si materiale de plantat mari, obtinute din preparate biologice, lichide sau solide, de Pseudomonas fluorescens (TC 10, PS 112, PS 97, PS 41 etc), Pseudomonas chlororaphis (MA 342) sau Pseudomonas putida, bacterii care se gasesc frecvent in sol.

Modul de preparare a solutiei bacteriane: se adauga apa potabila de fantana peste mediul de crestere, care poate fi lichid sau solid, pana la 2/3 din capacitatea vasului in care se afla cultura bacteriana (flacon tip Nitragin, balon de sticla etc.) si apoi se agita vasul respectiv timp de cateva minute, pana ce solutia sau stratul bacterian de pe mediul solid se dizolva.

Modul de folosire a solutiei bacteriene: acest tratament se poate face, cu exceptia semintelor de leguminoase, la toate plantele cultivate. Dupa curatirea de impuritati fiecare lot de material de semanat se stropeste uniform cu solutie bacteriana pana ce materialul respectiv este reavan la pipait. in cazul materialului saditor se stropesc sau se inmoaie in solutia bacteriana, numai radacinile. De asemenea, tratamentul se face la umbra.

Marimea semintei si a materialelor de plantat este, de asemenea, importanta pentru agricultorii ecologisti deoarece influenteaza direct cheltuielile de infiintare a culturii si se coreleaza cu uniformitatea rasaririi si prinderii plantelor. Avand in vedere ca semintele si materialele de semanat au marimi diferite, inclusiv in cadrul aceluiasi soi, hibrid si populatie, ca pentru a incolti au nevoie de o cantitate de apa proportionala cu marimea lor, ca norma de samanta si materiale de plantat (NS) si, desigur, cheltuielile de cumparare a acestora sunt mai mari cand se folosesc materiale de semanat mari, este bine sa se foloseasca seminte si materiale de plantat mijlocii si mici.

Epoca de semanat

Culturile agricole se seamana, de obicei, primavara (majoritatea) sau toamna. Data semanatului se stabileste, insa in functie de temperatura si umiditatea solului si de fazele lunii.

Temperatura de germinare regrupeaza plantele cultivate in culturi timpurii, care se seamana la inceputul epocii de semanat si culturi tarzii, care se seamana in ultima parte a acestei epoci. Semanatul culturilor de toamna incepe cu plantele cu cerinte mari fata de temperatura solului si se incheie cu cele care germineaza la temperaturi mai scazute, iar la cele de primavara, invers.

Umiditatea solului influenteaza epoca de semanat atat in ceea ce priveste accesul agregatelor agricole pe teren si calitatea lucrarilor de pregatire a patului germinativ, cat si prin imbibarea cu apa a semintelor si materialului de plantat in vederea incoitirii si rasaririi plantelor. in concluzie, semanatul culturilor de toamna incepe in a doua jumatate a lunii August cu rapita, lucerna (in conditii de irigare) si spanacul, continua dupa 8 Septembrie cu secara si triticale si se incheie pana la 20 Octombrie cu graul si orzul.

‘Puterea’ lunii o simt toate vietuitoare si, mai ales, plantele datorita continutului ridicat de apa din celule si tesuturi si a imobilitatii lor. Pentru a avea o rasarire exploziva semanatul si plantatul trebuie efectuate cu doua zile inainte de faza de luna plina. intrucat, din diferite motive (sol umed, lipsa utilajelor agricole etc.) nu se poate lucra sau termina lucrarea intr-o singura zi, practicienii recomanda a semana culturile in perioada de crestere a lunii, de la primul patrar pana la luna plina.

Densitatea de semanat

Densitatea coreleaza direct cu productivitatea si eficienta oricarei culturi agricole si se exprima prin numarul de plante pe m2, ha sau alta unitate de suprafata. Acest element tehnologic se regleaza in functie de varietatea cultivata si resursele hidrice si trofice ale solului, prin semanat si lucrari de ingrijire, precum si prin procesele fiziologice de infratire (la cerealele paioase) sau autorarire.

Indiferent de specia de plante cultivate, densitatea de semanat a culturilor ecologice este mai mica cu 10 – 30% decat a culturilor conventionale.

Metoda de semanat

Samanta si materialele de plantat se aseaza in sol sau pe sol in randuri echidistante, in benzi sau se imprastie uniform pe teren.

Semanatul in randuri sau benzi se face cu diferite tipuri de masini si echipamente autopropulsate, care lucreaza in agregat cu tractorul sau care sunt tractate de animale ori de om. Distanta dintre randuri si benzi variaza in functie de specia cultivata si tehnologia de semanat. in fermele ecologice se folosesc distante mai mari (de exemplu graul sau orzul se seamana la 25 828e43i cm si nu 12.5 cm cum se obisnuieste la aceste culturi).

In ceea ce priveste orientarea randurilor, cea mai avantajoasa este directia Nord – Sud, intrucat permite o mai buna interceptare a razelor solare (Zamfirescu, 1977), precum si dispunerea in randuri concentrice pentru a se elimina sau reduce efectul umbririi.

Semanatul prin imprastiere se face cu agregate si echipamnete prevazute cu aparate de distributie de tip centrifugal – avion, masina de imprastiat ingrasaminte, cetera de semanat trifoi a lui Patru, sau cu mana. Aceasta operatie trebuie urmata, uneori, de incorporarea superficiala a semintelor cu o masina (ex. grapa cu colti sau de maracini) sau unealta (grebla) agricola.

La ferma ecologica:  

Ferma foloseste samanta certificata din soiurile recomandate cu o ridicata valoare biologica si culturala provenita din ferme ecologice sau netratata din ferme conventionale. Semintele sunt achizitionate de la ferma Ecologica S.C. Auger Petrus SRL.

Samanta este tratata cu produse ecologice si anume zeama bordeleza 5% si Coralite 7 kg/t preparatele diluandu-se cu infuzie de urzica concentrata 20 l/t de seminte.

Semantul graului toamna este efectuat, astfel incat de la data semanatului pana la venirea inghetului, suma gradelor termice sa fie de 500 – 550 ºC , necesare pentru realizarea infratirii plantelor si pregatirea pentru iernare.

Conform acestei cerinte , perioada optima de semanat se situeaza in majoritatea anilor intre 20 septembrie – 5 octombrie. La semanat se asigura o densitate de 350 – 450 de boabe germinabile/m2, diferentiata in functie de umiditatea solului, calitatea patului germinativ si incadrarea in perioada de semanat.

Distanta intre randuri, corespunzator cerintelor actualelor soiuri cultivate si realizarea spatiului de nutritie optim este de 12,5 cm.

Ferma practica de 2 ani cu bune rezultate cultivarea de soiuri de grau asistate amestecate in diferite proportii 2-3 soiuri.

Incorporarea semintelor in sol se face la adincimea de 4-5 cm, in functie de umiditatea si textura solului, calitatea semintei si particularitatiile genetice ale soiurilor.

Foto 3: Student Chirvasa Viorel Daniel

8.6.2 Samanta si semanatul la griul cultivat in sistem conventional

Samanta de grau pentru semanat trebuie sa apartina unui soi inscris in lista oficiala, recomandat zonei de cultura, sa provina dintr-un lot semincer, sa apartina categoriei biologice ‘samanta certificata’ C1 sau C2 (in cazul destinatiei recoltei pentru consum), sa aiba puritate fizica minim 98 %, germinatia minim 85 % si masa a 1000 boabe mare, astfel incat dupa recoltare productia sa poata fi valorificata pentru destinatia dorita.

Tratamente la samanta

Este obligatorie tratarea semintei inainte de semanat pentru a asigura protectia culturii, iar tratamentele se fac diferentiat.

Samanta de grau prezinta agenti patogeni pe tegument, cum ar fi malura comuna (Tilletia ssp.) si fusarioza (Fusarium ssp.), dar si in interiorul semintei, taciunele zburator (Ustilago tritici). Pentru combaterea acestor agenti patogeni se recomanda unul din urmatoarele produse: Vitavax 200, 2 l/t de samanta, Quinolate 15 PUS, 2 Kg/t de samanta sau Prelude SP, 2 kg/t de samanta.

Pe solurile puternic infestate cu agenti patogeni cum ar fi malura comuna, fusarioza si malura pitica (Tilletia controversa), deoarece tratamentele efectuate au eficacitate mai redusa se recomanda revenirea graului pe acel teren dupa mai multi ani de pauza.

Pe terenurile unde cerealele paioase au o pondere mare si suntem nevoiti sa cultivam grau dupa grau sau dupa alte cereale paioase, unde infestarea cu gandac ghebos (Zabrus tenehrioides) si viermi sarma (Agriotes spp.) este prezenta se recomanda tratarea semintei obligatoriu cu un insectofungicid, care poate fi Tirametox, 3 Kg/t de samanta, Chinodintox PTS, 2,5 Kg/t de samanta sau Vitalin 85 PTS, 3 Kg/t de samanta. Prin aceste tratamente se combat bolile transmise prin samanta si daunatorii care ataca in toamna (gandacul ghebos, viermii sarma si mustele cerealelor).

Tratamentele la samanta se fac inainte de semanat in unitati specializate si autorizate care efectueaza dozarea corect si amestecarea preparatelor cu samanta in instalatii pentru acest scop.

Epoca de semanat

Pentru fiecare zona de cultura a graului se are in vedere ca graul sa aiba 40-50 de zile pana la venirea iernii, in care sa aiba la dispozitie 450-500 °C (suma temperaturilor pozitive) astfel incat la intrarea in iarna plantele sa prezinte 3-4 frunze si 1-3 frati, pentru a parcurge fara probleme perioada de iarna. Daca se intarzie data semanatului, plantele rasar tarziu, nu infratesc, intra in iarna neinfratite si nepregatite pentru conditiile vitrege din iarna, boabele de grau in curs de germinatie si plantele in curs de rasarire sunt sensibile la temperaturile scazute, iar in primavara lanul are densitate mica, porneste greu in vegetatie, se imbruieneaza si se obtin productii mici.

In cazul semanatului prea devreme, culturile se dezvolta puternic din toamna, infratesc excesiv, sunt predispuse atacului de boli si daunatori din toamna, in primavara lanul este foarte des si plantele cresc luxuriant, se favorizeaza atacul de boli, caderea lanului, iar boabele raman mici sau sistavesc datorita densitatii exagerate. In lanurile cu densitati mari factorii limitativi (deficitul de umiditate, lipsa sau excesul de azot, temperaturile ridicate, atacul de boli foliare) se manifesta mai puternic asupra componentelor de productie si a calitatii recoltei.

Epoca optima de semanat a graului de toamna in Romania este 1-10 octombrie. Datorita insa suprafetelor mari cultivate cu grau la nivel national, a bazei tehnico-materiale, a gamei de plante premergatoare si nu in ultimul rand a conditiilor meteo, pentru zonele din sud, est, vest si Campia Transilvaniei trebuie luata in consideratie perioada 25 828e43i septembrie -15 octombrie, dar nu mai tarziu. Pentru zona colinara, nordul tarii si depresiunile intramontane cu climat mai umed si racoros se recomanda semanatul in intervalul 20 septembrie -10 octombrie.

Densitatea de semanat

La graul de toamna si la celelalte cereale paioase, densitatea plantelor se apreciaza la maturitate prin numarul de spice recoltabile/m2. La grau se doreste o densitate la recoltare de 400-500 spice recoltabile /m2.

Pentru conditiile din Romania, pentru a obtine aceasta densitate la recoltare trebuie ca la semanat sa se foloseasca o densitate de 450-600 boabe germinabile/m2. Stabilirea densitatii de semanat intre aceste limite se face in functie de capacitatea de infratire a soiului, data la care se face semanatul fata de epoca optima, calitatea pregatirii patului germinativ si umiditatea solului la semanat, care sa asigure germinatia semintelor si rasarirea.

Trebuie luat in consideratie ca in cele mai bune conditii procentul de rasarire in camp este de 85-95 % din numarul de boabe germinabile semanate/m2. Procentul de rasarire in camp este influentat de calitatea semintei, tratamentele efectuate la samanta, calitatea pregatirii patului germinativ, umiditatea solului, conditiile de temperatura si data semanatului. Densitatile neconvenabile se pot corecta intre anumite limite prin capacitatea de infratire si prin sistemul de fertilizare care trebuie sa asigure dezvoltarea plantelor existente si sa stimuleze componentele de productie, iar numarul mic de spice/m2 sa fie compensat prin numarul mare de boabe/spic si MMB cat mai ridicata. De asemenea, trebuie acordata atentie deosebita combaterii buruienilor si mentinerii suprafetei foliare fotosintetic active. La densitati mari de semanat, nu se justifica consumurile si costurile mari ale semintei. In culturile cu densitate mare concurenta este puternica, iar efectul factorilor limitativi (seceta, deficiente in nutritia cu azot, caderea plantelor, atacul de boli foliare, palirea lanului, deficiente in aprovizionarea cu apa) este mult mai pronuntat, fiind afectate componentele de productie si calitatea recoltei. Daca se realizeaza o densitate de 400-450 spice recoltabile/m2 cu o productie pe spic de 1-1,3 g, se pot obtine productii mari pe hectar, boabe uniforme, cu vioare de morarit. Cu densitati mari de spice recoltabile/m2 se obtin productii mici pe spic, boabele sunt neuniforme ca marime, creste procentul de boabe sistavite si valoarea tehnologica a graului este redusa.

Dificultatile tehnologice cum sunt intarzierea epocii de semanat, pregatirea patului germinativ defectuos (cu bolovani si resturi vegetale) si lipsa umiditatii solului nu pot fi corectate prin marirea densitatii de semanat.

Cantitatea de samanta pentru semanat la hectar se calculeaza pe baza densitatii de semanat stabilite si a indicilor de calitate ai semintei si are valori intre 200-25 828e43i 0 Kg samanta/ha.

Adancimea de semanat la grau depinde de tipul de sol, gradul de pregatire al solului, umiditatea solului, lungimea coleoptilului si data semanatului. in Romania, graul de toamna se seamana la 4-5 cm adancime pe solurile mijlocii, bine pregatite pentru semanat si cu umiditate suficienta si unde strabaterea adancimii de semanat de catre germeni este ceva mai dificila. Pe solurile usoare, cu umiditate insuficienta si la semanatul timpuriu se recomanda semanatul la 6 cm adancime. Daca la semanat solul este uscat, bolovanos, neasezat dupa premergatoarele tarzii, de regula graul se seamana mai adanc cu urmatoarele efecte: intarzierea si neuniformitatea rasaritului, plantele infratesc putin sau nu au timp sa infrateasca si sa se pregateasca pentru iernat.

Soiurile cu coleoptil scurt (Flamura 85, Lovrin 34, Fundulea 4, Lovrin 41) trebuie semanate la maxim 4 cm adancime pentru a asigura strabaterea germenilor pana la suprafata solului.

Distantele de semanat intre randuri la grau, pe plan mondial sunt cuprinse intre 10 si 18cm, in functie de masinile folosite pentru semanat, fara sa fie afectata semnificativ productia. in Romania semanatorile pentru cereale paioase tip SUP, au distanta intre randuri de 12,5 cm. Uneori in culturile semincere se seamana la 25 828e43i cm intre randuri pentru stimularea infratitului si inmultirea rapida a semintei. in tarile occidentale si in ultimii ani si la noi in unele exploatatii agricole, se practica semanatul in carari, cu scopul de a organiza efectuarea lucrarilor de fertilizare, combaterea buruienilor, bolilor si daunatorilor sau pentru prevenirea caderii. Avand in vedere ca in cazul tehnologiilor de cultura intensive se ajunge la 5-8 treceri in cursul vegetatiei, pentru diferite lucrari de ingrijire, precizia si uniformitatea distributiei soLutiilor de stropit sunt esentiale.

Schema pentru semanatul in carari se stabileste in functie de setul de masini agricole pe care il au la dispozitie, mai precis in functie de latimea de lucru a utilajelor pentru stropit. Pentru semanatul in carari se inchid subarele semanatorii corespunzatoare urmelor rotilor tractorului (de regula se inchid 2 subare pentru fiecare roata), distanta intre carari corespunde ecartamentului tractorului si al masinilor agricole care vor fi folosite pentru diferite lucrari in vegetatie. Distantele intre perechile de carari corespund cu latimea de lucru a masinilor cu care se fac tratamentele.

In cazul in care exista posibilitatea de a efectua lucrarile din vegetatie cu mijloace avio, se recomanda ca la semanat sa se lase urme de orientare de 30-40 cm (prin inchiderea a doua subare de la semanatoare) care sunt vizibile pana in faza de dezvoltare avansata a plantelor, pentru a usura efectuarea tratamentelor.

8.6.3 Concluzii

Samanta si semanatul . Toxicitatea provocata de catre insectofungicide are un efect negativ asupra biodiversitatii. Protectia mediului este o problema extrem de acuta avand in vedere cantitatile mari de reziduri aflate in alimentatia umana. Unul dintre factorii cheie in agricultura ecologica il reprezinta tratamentul semintelor. Utilizarea produselor organice in tratamentul materialului semincer aduc un plus in protectia mediului si sanatatea umana.

8.7 Lucrari de ingrijire

8.7.1 Lucrari de ingrijire in sistem ecologic

Plantele cultivate, ca si unele dintre cele necultivate, dar folositoare,  trebuie protejate prin masuri tehnologice speciale datorita capacitatii lor de autoaparare reduse si tendintei de intensificare a frecventei si intensitatii unor factori abiotici (inghet, arsita, seceta, exces de apa, degradare fizica, chimica si biologica a solurilor, greseS tehnologice etc.) si biotici (buruieni, boli si daunatori) nefavorabili.

Acest capitol este consacrat protectiei plantelor impotriva factorilor biotici. Pentru a supravietui, plantele cultivate trebuie sa faca fata concurentei a circa 30000 de buruieni, din care 1800 pot produce serioase pierderi economice, sa reziste atacurilor a peste 50 000 de fungi, care provoaca mai bine de 1500 de boli, a 15 000 de nematozi, din care 1 500 provoaca pagube grave si a peste 800 000 de insecte, din care 10 000 pot uneori provoca efecte devastatoare (Farmer’s digest, 1979).

Pagubele produse de acesti factori biotici plantelor cultivate variaza, in medie, intre aproximativ 24 % si 45 %, indiferent de tehnologia de cultivare si, de obicei, la aceste pierderi de recolta contribuie, mai mult sau mai putin, toate categoriile de dauna­tori. Datele din acest tabel sugereaza, de asemenea, ierarhizarea dusmanilor naturali in urmatoarea ordine crescatoare: buruieni, daunatori si boli.

Tabelul 10

Pagube produse graului cultivat de catre buruieni,

boli si daunatori

Cultura Total (%) din care:
Buruieni Boli Daunatori
Grau 23,9 9,8 9,1 5,0

Definitii

De regula, lucrarile stiintifice de protectia plantelor utilizeaza unul sau mai multe din­tre urmatoarele cuvinte: buruiana, daunator, boala si combatere.

Buruiana este numele dat diverselor plante care cresc in locuri unde noi nu dorim sa creasca. Aceasta definitie, promovata, se pare, de adeptii agriculturii intensive, include toate speciile de plante care cresc impreuna cu plantele cultivate.

Multe dintre aceste, asa-zise, buruieni, sunt insa surse de excelente medicarre’-te pentru mentinerea si refacerea sanatatii oamenilor (Jourdain, citat de Paun, 1995. susine ca peste 40% din medicamentele moderne, franceze si americane, se obtin din naturale, in majoritate din plante).

Din aceasta categorie fac parte: albastrita (Centaurea cyanus), batranisul (Erigeron canadensis), ciumafaia (Datura stramonium), coada calului (Equisetum arvense), cucurbetica (Aristolochia clematitis), fumarita (Fumaria sp.), holera (Xanthium spinosum), macul de camp (Papaver rhoes), musetelul (Matricaria chamomilla), mustarul negru (Brassica nigra), papadia (Taraxacum officinalis), palamida (Cirsium arvense), pirul tara­tor (Agropyrum repens), rugul de miriste (Rubus caesius), steghia (Rumex alpinus), sug-elul (Lamium amplexicaule), tataneasa (Symphytum officinale), traista ciobanului (Capsella bursa-pastoris), trei frati patati (Viola arvensis), troscotul (Polygonum aviculare), turita (Galium aparine), ventrilica (Veronica officinalis), volbura (Convolvulus arvensis) si zamosita (Hibiscus trionum).

Alte ‘buruieni’ precum: caprita (Chenopidium sp.), iarba grasa (Portulaca oleracea), mohorul lat (Echinocloa crus-galli), papadia (Taraxacum officinale), susaiul (Sonchus sp.), stirul (Amaranthus retroflexus) etc. sunt folosite pentru furajarea animalelor, in timp ce pentru stimularea compostarii gunuaielor gospodaresti si zootehnice se pot folosi: coada calului (Equisetum arvense) si musetelul (Matricaria chamomilla) si papadia (Taraxacum officinalis). Alte plante, precum coada calului (Equisetum arvense), macrisul calului (Rumex obtusifolius), musetelul (Matricaria chamomilla) etc, servesc la extragerea de insecto-fungicide.

Pe de alta parte, este adevarat ca nu vrem ca albastrelele, macul, mustarul, musetelul, pirul, stirul, mohorul sau volbura sa creasca peste tot in culturile noastre de camp si din gradina. intrebarea care se pune este deci, cum putem restrictiona cresterea acestor buruieni care au tendinta sa ne napadeasca culturile.

De asemenea, lista buruienilor cu valoare economica mai rastransa ramane destul de incarcata, cu peste 100 de specii, dintre care unele, precum busuiocul salbatic (Galinsoga sp.), costreiul (Sorghum halepense), cornaciul (Xanthium sp.), hrisca urcatoare (Polygonum convolvulus), iarba vantului (Apera spica-venti), lupoaia (Orobanche sp.), mazarichea (Vicia sp.), mohorul (Setaria sp.), musetelul nemirositor (Matricaria inodora), odosul (Avena fatua), pirul gros (Cynodon dactylon), pungulita (Thlaspi arvense), sangele voinicului (Lathyrus tuberosus), tortelul (Cuscuta sp.), trestia (Phragmites australis), zarna (Solanum nigrum) etc. sunt foarte daunatoare .

Daunator este numele dat organismelor animale care ataca plantele ori produsele veg­etale, producand pagube economice semnificative. Definitia include toti factorii biotici daunatori, sau, precum in acest caz, se refera la nematozii, molustele, insectele, pasarile si mamiferele care dauneaza culturile agricole si produsele lor.

Specialistii in protectia plantelor nu introduc in aceasta categorie organismele folosi­toare, precum albina, viermele de matase, rama, melcul, racul, pradatorii naturali etc. si le recunosc si stimuleaza ‘meritele’.

Boala este denumirea unor agenti (microorganisme) de natura infectioasa, care tul­bura starea de sanatate a organismelor vegetale. Din aceasta categorie fac parte micro­bii (virusuri si bacterii) si ciupercile (fungi) parazite.

Bacteriile sunt, de asemenea, de dimensiuni microscopice si, in general, au un rol important in natura si agricultura. Unele bacteriile saprofite au rol esential in circuitul azo­tului (bacteriile fixatoare de azot si nitrificatoare) si carbonului (bacteriile ceiulolitice si de putrefactie), altele (bacteriile fermentative) sunt folosite pe scara larga in industria ali­mentara, textila si farmaceutica, precum si extractiva, in timp ce bacteriile parazite provoaca numeroase boli (denumite generic bacterioze) oamenilor, animalelor si plantelor.

Ciupercile sunt organisme uni sau pluricelulare, foarte importante pentru agricultura. Alaturi de bacterii, actioneaza in procesul de mineralizare a materiei organice din sol. Alte ciuperci traiesc in simbioza cu radacinile plantelor lemnoase si ierboase, formand micorize, care indeplinesc rolul perisorilor absorbanti. Multe ciuperci produc fermentatii si se folosesc in industria alimentara, din altele se extrag antibiotice, iar altele sunt comestibile. Un numar relativ mare de ciuperci (fungi) sunt insa daunatoare, deoarece provoaca infectii (micoze), contribuind la scaderea simtitoare a recoltelor agricole sau atentand la sanatatea animalelor sau a omului.

Asadar, in productia vegetala intereseaza atat organismele folositoare, cat si cele daunatoare, cu un plus de atentie pentru ultimele datorita pagubelor ce le provoaca cul­turilor agricole.

Combatere (control) este cuvantul de ordine in protectia plantelor si este folosit, de obicei, cu sensul de a lupta sau a lua masuri pentru starpirea daunatorilor vegetali.

Din informatiile anterioare reiese ca factorii biotici care dauneaza plantelor cultivate actioneaza impreuna, insa numai dupa ce unul dintre ei (de cele mai multe ori buruienile) a napadit cultura.

Aceasta insemna ca strategia de protectie a plantelor trebuie sa contina toate cate­goriile de masuri care au si alte efecte pozitive asupra ecosistemului agricol, iar folosirea lor se va face in functie de evolutia atacului si biologia daunatorilor, mentinand populatia de daunatori la un nivel inferior, incapabil sa provoace pierderi si pagube economice inac­ceptabile.

Particularitatile protectiei plantelor in agricultura ecologica

Plantele cultivate in fermele ecologice pot fi protejate prin orice metoda care se incadreaza in unul din urmatoarele principii:

– mentinerea atacului factorilor biotici sub pragul economic de daunare;

Daunatorii din productia agricola vegetala sunt, ca orice vietuitoare, componenti ai unor biocenoze si au un rol important in ciclurile trofice. Asadar, aceste vietuitoare nu tre­buie starpite, lucru, de altfel, aproape imposibil de realizat din punct de vedere practic, ci doar mentinute sub control.

– refacerea si conservarea insusirilor naturale ale ecosistemelor agricole;

Renaturarea sistemelor agricole contribuie direct la cresterea stabilitatii biocenozelor agricole, indiferent de puterea si frecventa perturbatiilor structurale sau functionale, interne sau externe, ale acestora. Dintre primele efecte vizibile ale acestui principiu mentionam cresterea populatiilor de pradatori naturali si reducerea corespunzatoare a numarului de daunatori.

– cunoasterea amanuntita a particularitatilor biologice ale daunatorilor;

Fiecare grupa de daunatori are anumite insusiri ce le confera o capacitate mare de adaptare la diferite fenomene negative, inclusiv sporirea rezistentei la pesticide. Aceste particularitati sunt comune tuturor organismelor vegetale si animale daunatoare: prolificitate, plasticitate ecologica, posibilitati multiple de raspandire, asociere cu anumite plante de cultura, evolutie crescatoare a atacului etc. sau specifice fiecarei categorii: nevoia acuta de lumina pentru buruieni si de (semi)intuneric pentru ceilalti agenti patogeni imo­bilitatea pentru buruieni si boli si miscarea libera pentru insecte, cresterea si dezvoltarea numai in mediu umed a bolilor etc).

– utilizarea prioritara si pe scara larga a metodelor de combatere multifunctionale;

Combaterea daunatorilor este o practica la fel de veche ca si agricultura insasi. Milenii la rand oamenii au introdus in sistemul lor de productie agricola, constient sau nu, noi masuri de combatere, cele cu efecte multiple fiind, evident, preferate si promovate.

-eliminarea folosirii produselor chimice de sinteza;

In agricultura ecologica sunt admise orice alte produse, inclusiv de natura chimica, daca se incadreaza in unul din urmatoarele criterii:

-produsul este esential pentru combaterea unor buruieni, boli sau daunatori;

-substanta activa a acestor produse este de origine vegetala, microbiala sau minerala si s-a produs prin unul din urmatoarele procese:

1 procese fizice (mecanic sau termic);

2 procese enzimatice;

3 procese microbiene (compostare, digestie);

-folosirea acestor produse nu are efecte secundare negative asupra mediului incon­jurator si nu contribuie la contaminarea acestuia;

-produsele nu au efecte inacceptabile asupra calitatii si sanatatii alimentelor si a altor produse finale.

-folosirea a cel putin doua procedee diferite de combatere pentru fiecare factor biotic daunator;

Respectarea acestui principiu limiteaza posibilitatile de supravietuire, perpetuare sau inmultire a tuturor categoriilor de factori biotici daunatori.

Masuri de protectie a plantelor

Activitatile de protectie a plantelor pot fi grupate, in functie de efectul principal, in doua categorii:

  1. Masuri preventive

Din aceasta categorie fac parte activitatile agricole prezentate in subcapitolele ante­rioare care, desigur, au alt obiectiv prioritar, dar si efecte pozitive de protectie a plantelor:

Infiintarea de minirezervatii naturale (perdele agroforestiere, garduri vii, benzi si dru­muri inierbate, biotopuri umede etc.) pentru conservarea si imbunatatirea factorilor cli­matici si a insusirilor solului, precum si pentru protejarea, sporirea si diversificarea faunei si florei (mai rar) folositoare;

Organizarea de asolamente agricole care, in cazul culturilor de camp si al legumelor, ar trebui sa contina 25 828e43i – 50 % plante furajere perene, 25 828e43i – 35 % plante anuale semanate in randuri dese si 15 – 30 % plante anuale prasitoare. in plantatiile viticole si pomicole ecologice pe rod, intervalul dintre randuri este, deobicei, inierbat sau cultivat cu amestecuri de plante furajere anuale sau/si perene;

Practicarea de rotatii lungi, de minimum 4 ani, cu culturi intercalate, (asociate) si suc­cesive de acoperire. Gradul (indexul) optim de acoperire a terenurilor cu vegetatie in perioada de iarna poate fi mai mare de 60 % , dar si sub 50 % in zonele cu soluri grele, aride sau semiaride;

Alternarea adancimii de lucrare a solului, cel mai eficace procedeu fiind desfundarea (decompactarea) terenului dupa incheierea fiecarei rotatii si lucrarea solului la adancimi normale in ceilalti ani;

Fertilizarea organica a terenurilor numai cu compost fermentat.

Gunoiul de grajd si, uneori, compostul, sunt surse foarte importante de infestare a terenurilor cu buruieni si boli deoarece, pe de o parte, contin un numar mare de seminte de buruieni si germeni patogeni si, pe de alta parte, germinatia primelor si activitatea celorlalte sunt stimulate de procesele fermentative prin care trec in aparatul digestiv al ani­malelor sau in platformele de depozitare a gunoaielor gospodaresti;

Optimizarea activitatilor privind samanta si semanatul

Orice activitate specifica acestei verigi tehnologice este insotita sau urmata la scurt timp fie de cresterea, fie de reducerea infestarii culturilor. in acest caz nestiinta sau zgarcenia constituie greseli cu repercursiuni majore asupra nivelului productiilor agricole. Deci este absolut necesar sa alegem varietatile cele mai productive, mai bogate in sub­stante hranitoare si mai rezistente la concurenta buruienilor si la atacul de boli si dauna­tori, sa conditionam atent samanta si materialele de semanat (libere de buruieni, boli, insecte daunatoare si cu energie germinativa maxima) si sa efectuam lucrarea de sema­nat uniform sub aspectul densitatii si adancimii, precum si al epocii si duratei de executie;

Efectuarea lucrarilor de ingrijire a plantelor in functie de cresterea si dezvoltarea buruienilor, bolilor si daunatorilor agricoli.

Una din aceste lucrari este irigarea/desecarea, care, in functie de modul de dirijare, poate avea consecinte pozitive sau negative in ceea ce priveste infestarea cu buruieni si atacul de boli si daunatori;

Recoltarea culturilor la timp (intarzierea recoltarii poate favoriza infestarea cu buruieni si intensificarea atacului de boli si daunatori) si depozitarea recoltelor in conditii optime de igiena (uneori depozitele sunt surse de infestare suplimentara cu boli si daunatori).

  1. Masuri curative

Aceste activitati sunt specifice luptei directe impotriva factorilor biotici nocivi si se aplica pentru a scapa culturile de buruieni si daunatori (in special insecte vatamatoare) si a le vindeca de boli prin eliminarea sau indepartarea acestora dupa ce culturile au fost instalate si daunatorii au aparut.

Pana in prezent, stiinta si practica agricola in materie de protectia plantelor cunoaste 5 tipuri de metode curative:

B1. Metode fizico-mecanice

Aceste metode se bazeaza pe folosirea factorilor fizici (temperatura, lumina, apa, forta umana etc.) si mecanici (energia animala si mecanica).

B 1.1. Metode fizico-mecanice de combatere a buruienilor

Buruienile, considerate de unii autori inamicul nr.1 al culturilor, se pot combate prin urmatoarele metode:

B 1.1.1 Combatere manuala

Din aceasta categorie fac parte cele mai vechi metode de combaterea a buruienilor: plivitul manual, plivitul cu oticul sau sapaliga si prasitul cu sapa.

Plivitul manual consta in smulgerea manuala, individuala sau in grup, a buruienilor din culturile semanate des. Procedeul se practica si astazi pe scara larga pentru combaterea buruienilor perene, precum si a celor anuale din culturile legumicole foarte dese (patrun­jel, morcov, marar, ridichi de luna etc). Pentru a efectua aceasta lucrare, solul trebuie sa fie umed, in cazul buruienilor perene si afanat si reavan pentru celelalte categorii de buruieni.

Plivitul cu oticul sau sapaliga se foloseste, de asemenea, pentru combaterea buruie­nilor din culturile dese, insa dupa ce buruienile s-au inradacinat bine si smulgerea manu­ala nu mai este posibila.

Lucrarea consta in taierea buruienilor, mai ales perene, la 1 – 3 cm sub nivelul solului cu oticul sau sapaliga. Aceste unelte agricole sunt formate dintr-o lama de metal ascutita la un capat si o coada care se fixeaza in prelungirea acesteia si este actionat prin impin­gere (oticul), respectiv, perpendicular pe coada si actioneaza prin infigere si razuire a solului (sapaliga).

Prasitul cu sapa se foloseste pentru combaterea buruienilor din culturile semanate in randuri distantate (40 – 100 cm), denumite culturi prasitoare. Sapa este o unealta asemanatoare cu sapaliga dar cu lama metalica mult mai lata, robusta si, mai mult sau mai putin, semirotunda. Prin aceasta metoda se combat atat buruienile dintre randuri, cat si cele de pe rand, atunci cand densitatea culturilor permite.

B 1.1.2 Combatere mecanica

Din aceasta categorie fac parte plivitul si prasitul mecanic, care se fac cu masini agri­cole speciale trase de animale si de tractoare.

Plivitul mecanic se face cu grapa cu colti ficsi sau reglabili trase de cabaline sau bovine, sau cu tesala de buruieni si sapa rotativa trase de tractor. Lucrarea se executa, de obicei, primavara si contribuie semnificativ la combaterea buruienilor anuale din culturile semanate des. Reusita lucrarii este foarte buna numai daca plantele de cultura sunt bine inradacinate, buruienile in curs de rasarire sau slab inradacinate, iar solul este reavan si afanat si permite accesul animalelor si tractoarelor. Sapa rotativa se poate folosi cu rezul­tate bune si pentru combaterea buruienilor din culturile prasitoare daca, in momentul efectuarii lucrarii, se intrunesc conditiile amintite anterior si, in plus, lucrarea se executa per­pendicular pe randurile de plante, pe timp insorit si dupa ce plantele sau ofilit (nu mai sunt turgescente).

Prasitul mecanic se face cu prasitoare cu tractiune animala si cu cultivatorul in agregat cu tractorul pentru combaterea buruienilor dintre randurile plantelor semanate in ran­duri distantate (prasitoare). Prasitoarea si cultivatorul sunt un ansamblu de mai multe sape, de forme si dimensiuni diferite, montate pe un cadru metalic, reglabil in functie de distanta dintre randuri. Lucrarea se executa de 2 – 3 ori pe an, in perioada de vegetatie a culturilor, prima data cand plantele sunt suficient de mari pentru a nu fi acoperite de pamantul dislocat si ultima data cand plantele au ajuns la inaltimea cadrului cultivatorului. Buruienile trebuie sa fie in primele faze de vegetatie, cel mai tarziu in perioada de inflorit, iar solul suficient de umed pentru a permite accesul agregatelor si taierea usoara, fara rasturnare a solului.

B 1.1.3 Combatere termica

Se realizeaza cu ajutorul unor instalatii cu propan lichid amplasate pe tractor sau portabile. Temperatura de ardere este de 50 – 70 OC. Solul se incalzeste doar cativa cen­timetri in adancime. Aceasta metoda se foloseste in legumicultura, precum si in cultura mare pentru combaterea buruienilor din culturile prasitoare, inainte si dupa rasarirea plantelor cultivate.

Metoda este cunoscuta de catre legumicultorii nostri, care o utilizeaza pentru combat­erea buruienilor din rasadnite, solarii sau sere, care apar in perioada dintre semanat si rasarirea plantelor cultivate. Instalatia folosita in acest caz este butelia de aragaz cu arza­tor.

B 1.1.4 Metode hidrice

Cea mai cunoscuta metoda hidrica este inundarea terenurilor cultivate, prin care pot fi distruse multe din buruienile abia rasarite sau in curs de rasarire. Metoda da rezultate numai in cazul culturilor rezistente la baltire si daca buruienile sunt mici si pot fi acoperite de apa in intregime mai multe zile.

B 1.2 Metode fizico-mecanice de combatere a daunatorilor:

Diversitatea biologica si fiziologica a daunatorilor plantelor cultivate a impus diversifi­carea corespunzatoare a metodelor de combatere, inclusiv a celor fizico-mecanice:

B 1.2.1 Termoterapia

Se foloseste in special pentru combaterea insectelor, cele mai folosite procedee fiind:

  1. Arderea resturilor vegetale dupa recoltarea plantelor;

Acest procedeu se recomanda numai daca resturile vegetale sunt puternic infestate cu daunatori.

  1. Colectarea daunatorilor (limacsi si gandaci) si a cuiburilor cu oua sau/si de omizi si oparirea acestora.

Strangerea daunatorilor se face frecvent manual si, uneori, mecanic, cu instalatii spe­ciale, precum acea de cules gandaci din Colorado sau de scuturat pomi.

  1. depozitarea semintelor de cereale, leguminoase pentru boabe si de plante tehnice atacate de molii si gargarita in spatii reci sau congelarea acestora.

B 1.2.2 Radioterapia

Se utilizeaza pentru sterilizarea (suprimarea functionala a glandelor sexuale) mas­culilor cu ajutorul radiatiilor X. B 1.2.3 Inundarea Metoda da rezultate in combaterea unor daunatori care traiesc in sol (soareci, sobolani, cartite, coropisnite etc), prin inundarea cu apa a galeriilor in care traiesc.

B 1.2.4 Metode sonore

Pentru protectia cerealelor, florii soarelui, leguminoaselor pentru boabe, a plantatiilor viticole si pomicole, etc. impotriva pasarilor si rozatoarelor, se obisnuieste instalarea de aparate cu aer comprimat sau cu carbid care produc zgomote puternice (pocnituri, fluiera­turi, sunete stridente etc). De asemenea, rozatoarele din depozite pot fi controlate eficient folosindu-se aparate cu ultrasunete.

B 1.2.5 Metode atractive

In aceasta grupa sunt incluse capcanele luminoase, cleioase si braiele capcana din plantatiile pomicole, precum si cursele mecanice pentru prinderea soarecilor si sobolanilor.

B 1.2.6 Alte metode fizico-mecanice

Din aceasta categorie fac parte instalarea de sperietori, plase si garduri impotriva pasarilor si a animalelor rozatoare, precum si strivirea oualor,, omizilor (larvelor) sau chiar a adultilor.

B 1.3 Metode fizico-mecanice de combatere a bolilor;

Agentii patogeni vegetali se pot tine sub control prin doua categorii de metode fizico-mecanice:

B 1.3.1 Termosterilizare

Se cunosc trei procedee de sterilizare termica:

  1. Arderea resturilor vegetale dupa recoltarea plantelor;

Acest procedeu se recomanda numai daca aceste resturi sunt puternic infestate cu boli (plantele si organele de plante bolnave nu se composteaza).

  1. Colectarea zilnica a plantelor si partilor de plante (scoarta, frunze, ramuri, fructe, flori) infestate si oparirea sau arderea acestora.
  2. Tratarea cu aburi fierbinti a semintelor si a amestecurilor de sol folosite in rasad­nite, sere si solarii.

B 1.3.2 Solarizare

Este o metoda care cumuleaza efectul antibiotic al radiatiilor calorice si luminoase ale soarelui. Se utilizeaza pentru dezinfectarea semintelor si fructelor atacate la exterior si consta in expunerea la soare si lopatarea periodica a acestor produse vegetale.

B 2. Metode biotehnice

Aceste metode imbina procedeele biologice cu cele tehnologice si sunt specifice fiecarei categorii de daunatori.

B 2.1 Metode biotehnice de combatere a buruienilor

Dupa cum am mentionat anterior, buruienile au nevoie mare de lumina. in lipsa aces-teiai, semintele unor buruieni nu germineaza, iar plantele rasarite se etioleaza si mor.

Aceasta particularitate fiziologica este valorificata de cultivatori prin doua procede practice:

B 2.2 Metode biotehnice de combatere a daunatorilor

Specialistii recomanda folosirea urmatoarelor procedee:

B 2.2.1 Instalarea de capcane biologice

Capcanele pot fi parti de plante, fructe, tuberculi s.a. sau alimente si se instaleaza pe sol, in sol, in depozite etc. Dupa colectarea daunatorilor, capcanele se strang si se oparesc sau se ard (Balascuta, 1999);

B 2.2.2 Instalarea de capcane cu feromoni.

Feromonii sunt substante chimice secretate si raspandite in exterior de anumite ani­male, precum insectele, care sunt percepute numai de indivizii aceleiasi specii. in cazul capcanelor feromonale se folosesc feromoni chimici produsi industrial in amestec cu un insecticid de ingestie.

B 2.3 Metode biotehnice de combatere a bolilor

Cel mai folosit procedeu este inmultirea plantelor libere de virusuri si de alti agenti patogeni prin culturi de meristeme (tesuturi). Se practica pe scara larga in horticultura la flori (garoafe) si la pomi si arbusti fructiferi.

B 3. Metode biologice

Combaterea biologica consta in folosirea organismelor (inclusiv a virusurilor) si a pro­duselor lor impotriva altor vietuitoare daunatoare. Cu alte cuvinte, combaterea bilogica este o metoda de tip ‘viu contra viu’.

Metodele si procedeeele utilizate sunt de mare perspectiva datorita costurilor relativ mici, a gradului ridicat de selectivitate, a capacitatii de autopropagare si autoperpetuare, precum si a improbabilitatii inducerii fenomenului de rezistenta la daunatori. Pe de alta parte, aceste metode au efecte mai tardive, nu distrug intreaga populatie de daunatori si sunt greu de controlat de catre fermieri.

B 3.1 Metode biologice de combatere a buruienilor

Cercetarea agricola a identificat 3 metode distincte:

B 3.1.1 Combatere alelopatica

Este o metoda de mare perspectiva care se bazeaza pe suferinta ce si-o provoaca rec­iproc unele plante prin intermediul substantelor chimice numite coline, secretate de radacini si de partile aeriene ale plantelor. Nesuportarea propriei specii in cadrul rotatiei sau oboseala solului isi gasesc explicatia in acest de fenomen.

Din pacate, nu putem oferi inca o reteta infailibila de combatere alelopatica deoarece pbana acum s-a studiat mai ales efectul inhibitor al buruienilor asupra plantelor cultivate.

B 3.1.2 Combatere entomofaga

Aceasta metoda este, de asemenea, noua si in curs de elucidare, pana in prezent fiind identificate cateva specii de insecte pentru distrugerea selectiva a unor genuri de palamida, laptele cainelui, cactusi etc. (Berea, 1996).

B 3.1.3 Combatere fungica

Practicienii isi pun mari sperante in combaterea palamidei, costreiului, volburei si a altor buruieni endemice cu ajutorul ciupercilor. La noi in tara, mai avansate sunt studiile privind combaterea palamidei cu ajutorul ruginei (Puccinia punctiformis), cea mai dis­trugatoare dintre cele 11 specii de ciuperci ce paraziteaza palamida (Slonovschi si colab., 1998).

B 3.2 Metode biologice de combatere a daunatorilor

Acest domeniu este cel mai bogat in procedee practice:

B 3.2.1 Plante contra insecte

Se bazeaza pe insusirea unor plante de a secreta in sol sau/si in aer unele substante cu efect repulsiv pentru daunatori.

B 5. Metode biochimice

Protectia biochimica a plantelor se realizeaza cu ajutorul unor preparate fitofarmaceutice de natura vegetala si minerala. Modul de preparare a produselor vegetale se prezinta in anexa 5.5.2.

B 5.1 Combaterea buruienilor

La cererea fermierilor ecologisti, cercetarea agricola este in plin proces de formulare si testare a bioerbicidelor, existand speranta ca acestea sa apara pe piata in urmatorii 2-3 ani.

B 5.2 Combaterea insectelor daunatoare

Preparatele folosite pentru protectia plantelor impotriva insectelor daunatoare se pot grupa, in functie de materia prima folosita, in doua categorii: insecticide vegetale si insecti­cide minerale:

B 5.2.1 ‘Insecticide’ vegetale sau botanice

URZICA

Denumire stiintifica: Urtica dioica;

Particularitati botanice: Planta perena, ierboasa, raspandita in toata tara din zona de campie si pana in zona de munte. Frunzele si tulpina sunt acoperite cu numerosi peri rigizi si urticanti.

Organe vegetale folosite: toate partile aeriene in stare proaspata (cruda) sau uscata;

Compozitie chimica: Substante proteice cu un numar mare de aminoacizi, glucide, sub­stante grase, acizi organici, vitamine, clorofila si saruri de Ca, Mg si Si.

Actiune: stimuleaza cresterea plantelor si franeaza atacul unor insecte;

Mod de preparare: macerat (1 kg material vegetal proaspat la 10 I de apa si timp de 12 ore) si purin in fermentare in amestec cu decoct de coada calului (la 1 I de purin se adauga 0.5 I de decoct)

Intrebuintare: Maceratul se foloseste impotriva paduchelui lanos (Eriosoma lanigerum) nediluat si ori de cate ori este nevoie, iar amestecul de purin de urzica si decoct de coada calului, impotriva afidelor si acarienilor (paianjenul rosu), inaintea formarii frunzelor si florilor si numai diluat de 50 de ori.

Efecte adverse: NU EXISTA

B 5.3 Metode biochimice de combatere a bolilor

URZICA

Denumire stiintifica: Urtica dioica; Particularitati botanice: Planta perena, ierboasa;

Organe vegetale folosite: intreaga parte aeriana (tulpina si frunzele).

Recoltarea plantelor se face in perioada mai – octombrie, iar uscarea lor, dupa inde­partarea impuritatilor, in incaperi bine aerisite sau in uscatoare artificiale la temperatura de 50 – 60 0C;

Compozitie chimica: Substante proteice cu un numar mare de aminoacizi, glucide, substante grase, acizi organici, vitamine, clorofila si saruri de Ca, Mg si Si (Paun, 1995);

Actiune: Trofica si antiseptica;

Mod de preparare: purin fermentat din 1 kg de plante proaspete sau 200 g de material vegetal uscat la 10 I de apa.

Intrebuintare: Se foloseste pentru stimularea cresterii plantelor tinere si preventiv, impotriva bolilor criptogamice de sol si de pe pe plante.

Tratamentele se fac inainte de plantarea cartofului, respectiv, de deschiderea mugurilor vegetativi sau florali, iar cele pentru stimularea cresterii plantelor, inainte sau/si dupa plantarea rasadurilor. in ambele cazuri se foloseste o solutie de purin diluat de 20 de ori cu apa

Efecte adverse: NU EXISTA

USTUROI

Denumire stiintifica: Allium sativum ;

Particularitati botanice: Planta bienala din familia Liliaceae, cu frunze lanceolate si cu bulbul format din mai multi bulbili (catei);

Organe vegetale folosite: Bulbilii;.

Compozitie chimica: Cantitate foarte mare de antibiotice volatile;

Actiune: Bacteriostatica si bactericida;

Mod de preparare: Infuzie din 75 g de bulbili tocati la 101 de apa si mac­erat in apa timp de 1 ora din 100 g de bulbili tocati la 1 I de apa ;

intrebuintare: Se folosesc nediluate, impotriva bolilor criptogamice (in special bacte­riene) si caderii (topirii) tinerelor plante. Tratamentul cu preparate pe baza de usturoi se face la samanta si, in caz de atac, direct la plante.

Efecte adverse: NU EXISTA.

                   

In cadrul fermei ecologice:

Concentratia in minerale a infuziei de urzica nediluata in functie de varsta plantelor, amplasament, sezonul de recoltare si conditiile climatice.

Se recomanda in stropiri repetate 2-3 in dilutie cu apa de 1 la 10.

  1. d) Fertilizarea cu ingrasaminte verzi se aplica cu dezmiristitul cand se executa si semanatul culturilor verzi cum ar fi: rapita, mustarul, mazariche, facelia.

Se practica de asemenea si amestecul in diferite proportii.

Introducerea in sol se face dupa o maruntire, tocare in prealabil.

 

Combaterea bolilor si a buruienilor

Combaterea bolilor in timpul vegetatiei se face cu infuzie de urzica cu rol de fungicid in amestec cu zeama bordeleza 0,5% tratament care poate fi efectuat concomitent cu aplicarea fertilizantilor foliari ecologici.

Combaterea buruienilor este principala lucrare de ingrijire din cultura graului. Pierderile de recolta la grau din cauza concurentei buruienilor sunt in mod obisnuit de 10-20 % dar pot ajunge in situatii extreme pana la 60-70%.

 

Foto 4: Terramixul

8.7.2 Lucrari de ingrijire in sistem conventional

Lucrarile de ingrijire care se aplica la cultura graului si numarul acestora, depinde de planta premergatoare, calitatea pregatirii patului germinativ, densitatea plantelor si starea de vegetatie in toamna si la desprimavarare, conditiile meteo in cursul perioadei de vegetatie, gradul de imburuienare, infestarea cu boli si daunatori, dotarea tehnica, posibilitatile materiale si calificarea cultivatorilor, Daca in unele cazuri se efectueaza 1-2 lucrari de ingrijire, sunt si situatii in care se poate ajunge la 7-8 lucrari.

Tavaiugitul dupa semanat este o lucrare necesara atunci cand s-a semanat intr-un sol uscai si afanat si are scopul de a pune samanta in contact cu solul si de a favoriza absorbtia apei.

Eliminarea excesului de umiditate, care apare frecvent la desprimavarare in zonele depresionare si are ca efect asfixierea culturilor, este o interventie care apare in primaverile ploioase. Se va evita amplasarea graului pe sole pe care apare frecvent fenomenul de baltire. In cazul in care se constata baltirea apei se deschid santuri pentru scurgerea apei sau puturi absorbante.

Controlul semanaturilor la sfarsitul iernii si analiza starii plantelor este esentiala pentru stabilirea lucrarilor de ingrijire a culturilor de grau in primavara.

Dezradacinarea sau descaltarea plantelor de grau apare in urma alternantei intre inghet si dezghet in timpul iernii in cazul culturilor semanate pe teren proaspat arat si neasezat, iar in urma asezarii solului, radacinile se desprind de sol. in aceste situatii, primavara cand se poate iesi pe teren se face o lucrare de tavalugire pentru a pune radacinile si nodul de infratire in contact cu solul umed si astfel plantele se refac cu usurinta, fiind ajutate si de o fertilizare cu azot.

Grapatul culturilor de grau la desprimavarare, dupa zvantarea solului, cu o grapa cu degete flexibile, perpendicular pe directia randurilor este o lucrare ceruta in tarile vestice si are ca scop distrugerea crustei, mobilizarea superficiala a solului si conservarea apei, distrugerea buruienilor rasarite si in curs de rasarire. La noi se considera ca lucrarea nu este necesara deoarece unele plante de grau sunt distruse, altele sunt dezradacinate si cresc costurile.

Combaterea buruienilor ramane principala lucrare de ingrijire in cultura graului. Concurenta plantelor de grau cu buruienile se soldeaza cu o scadere a recoltei cu 10-20 %, iar in cazuri extreme pierderile de recolta pot ajunge la 60-70 %. Mentinerea culturii graului curata de buruieni se realizeaza prin: rotatia culturilor, lucrarile solului, epoca si densitatea de semanat, schema de fertilizare si combaterea chimica.

In tara noastra in culturile de grau cele mai mari probleme le ridica buruienile dicotiiedonate anuale si perene intalnite in toate zonele de cultura a graului, iar buruienile monocotiledonate au o frecventa mai mica si un areal mai restrans in zonele colinare cu climat mai umed si racoros.

Cele mai frecvente specii de buruieni dicotiiedonate sunt: Sinapis arvensis, Raphanus raphanistrum, Capsella bursa pastoris, Cirsium arvense, Thlaspi arvense, Centaurea cyanus, Atriplex ssp, Chenopodium album, Rubus caesius, etc. Aceste specii sunt sensibile la acidul 2,4-D si se pot combate cu erbicidul SDMA-33, in doza de 1,5-2,5 l/ha. Aplicarea erbicidului se face in primavara pana la formarea primului internod la grau,cand buruienile nu au depasit faza de rozeta, temperatura aerului a depasit 10 °C, vremea este insorita si fara vant. Se mai pot folosi erbicide pe baza de MCPA, cum ar fi Dikotex, 1,5-2,5 l/ha sau pe baza de bentazon, produsul Basagran, 2-4 l/ha. Buruienile dicotiiedonate rezistente la 2,4-D sunt: Matricaria chamomilla, M. inodora, Agrostema githago, Sonchus arvensis, Galium aparine, Papaver rhoeas, Stellaria media, Veronica ssp., Bifara radians, Polygonum ssp. Pentru combaterea acestora se va utiliza un erbicid pe baza de 2,4-D + dicamba, (Icedin forte, 2 l/ha), tribenuron metil (Granstar 75 DF, 20-25 828e43i g/ha), triasulfuron + 2,4-D (Logran D/RV, 1 l/ha), clorsulfuron (Glean 75 DF, 15-20 g/ha) sau amidosulfuron (Grodyl, 20-40 g/ha). Culturile de grau infestate puternic cu buruieni dicotiiedonate problema: Galium aparine si Galeopsis tetrahit, se trateaza cu asociatii de erbicide cum ar fi: Starane 25 828e43i 0 + Icedin forte, 0,6+2 l/ha; Grodyl + Icedin super, 30-40 g + 1 l/ha; Starane 25 828e43i 0 + Icedin super, 0,6+ 1 l/ha; sau Oltisan Extra, 1 l/ha.

Aplicarea acestor erbicide si asociatii de erbicide se face in aceleasi faze de vegetatie ale graului si ale buruienilor precizate mai sus, tratamentele pot incepe cand temperatura a depasit 6 °C, iar intarzierea aplicarii pana la formarea celui de-al doilea nod determina aparitia unor efecte de fitotoxicitate la grau. in cazul erbicidului Glean, datorita persistentei indelungate in sol, apar fenomene de fitotoxicitate la culturile de sfecla de zahar si furajera sau floarea soarelui care urmeaza dupa grau.

Buruienile monocotiledonate sunt reprezentate de Apera spica venti (iarba vantului) si Avena fatua (odosul) si sunt intalnite in zonele colinare umede din Banat, Transilvania si Bucovina. Pentru a combate iarba vantului se poate folosi unul din erbicidele: Grasp 25 828e43i SC, 1 l/ha; Puma S, 0,8-1 l/ha; Illoxan CE, 2,5 l/ha, aplicate in primavara cand buruiana are 1-3 frunze. Se mai recomanda: Avadex BW, 5-6 l/ha aplicat inainte de semanat si incorporat in sol, sau primavara cand iarba vantului are 1-3 frunze.

Pentru a combate odosul se poate folosi Avadex BW, 5-6 Kg/ha, inainte de semanat, incorporat in sol la 2-4 cm adancime sau Puma S sau Grasp aplicate ca la iarba vantului. Tratamentele pentru combaterea buruienilor dicotiledonate si monocotiledonate se efectueaza cu combinatii de erbicide: Grasp + Icedin forte, 20 g + 2,5 l/ha; Puma S + Icedin forte, 0,8-1 + 2 l/ha. Pentru ca tratamentul aplicat pentru combaterea buruienilor sa aiba efectul dorit este recomandat sa se efectueze mai intai o analiza a starii de vegetatie a culturii de grau in urma careia sa se identifice speciile de buruieni existente in lan si frecventa acestora, iar pe aceasta baza sa se aleaga erbicidul cel mai potrivit.

Combaterea bolilor si daunatorilor

Pentru a reduce atacul agentilor patogeni si daunatorilor din culturile de grau se impune aplicarea unor sisteme de combatere integrata in care alaturi de masurile preventive se intervine cu tratamente chimice aplicate la samanta sau in diverse faze de vegetatie ale culturii, in urma analizei starii de vegetatie si a diagnosticelor stabilite.

Masurile preventive constau in evitarea amplasarii graului dupa premergatoare paioase care au prezentat infectii cu agenti patogeni sau infestari cu daunatori specifici si tratamente la samanta pentru agentii patogeni transmisibili (Tilletia ssp., Fusarium graminearum, Septoria tritici, S. nodorum, Ustilago tritici). Pentru a reduce riscul aparitiei bolilor foliafe si atacul afidelor si al mustelor cerealelor in toamna se recomanda evitarea semanatului timpuriu.

in vegetatie apare necesara interventia pentru combaterea urmatoarelor boli:

– Fainarea, produsa de Erysiphe graminis, se transmite prin sol, se manifesta in perioada cresterii intense a plantelor de grau, se pune in evidenta prin despicarea lanului pana la nivelul solului si analiza frunzelor bazale si ale primelor internoduri ale tulpinii unde simptomele sunt usor vizibile, desi la partea superioara lanul si ultimele frunze par perfect sanatoase. Atacul este favorizat de densitatea excesiva a lanului, dozele mari de ingrasaminte cu azot, vremea umeda, racoroasa si nebulozitatea ridicata. Masurile preventive de combatere sunt: respectarea rotatiei, distrugerea samulastrei, folosirea de soiuri rezistente, stabilirea corecta a densitatii si fertilizarea echilibrata.

La depistarea atacului (cand 25 828e43i % din suprafata frunzelor bazale a fost afectata sau la inspicat este vizibil atacul pe frunza stindard) se recomanda 1-2 interventii pentru combatere folosind produsele: Sportak 45, 1 l/ha; Tilt 25 828e43i 0 EC, 0,5 l/ha; Fademorf 20 EC, 2 l/ha; Bayleton 25 828e43i WP, 0,5 Kg/ha; Archer 425 828e43i , 0,8 l/ha; Tango super, 0,75 l/ha.

– Fusarioza , produsa de Fusarium graminearum, se transmite prin sol si prin samanta si se manifesta pe radacini, la baza tulpinii, pe frunze si-pe spic. Sunt eficiente masurile preventive: cultivarea soiurilor tolerante, folosirea semintei sanatoase, tratarea semintei inainte de semanat, fertilizarea echilibrata, respectarea rotatiei. Tratamentele la samanta au eficacitate redusa, iar tratamentele in vegetatie sunt costisitoare. Trebuie avut in vedere ca la livrarea recoltei procentul maxim admis de seminte fusariate este 1 %.

– Septoriozele, produse de Septoria tritici si 5. nodorum, se transmit prin sol, prin resturi vegetale sau prin samanta. Masurile preventive sunt importante pentru limitarea atacului (respectarea rotatiei, distrugerea samulastrei si a resturilor vegetale, fertilizarea echilibrata), se fac tratamente la samanta cu Vitavax 75, 2,5 Kg/t de samanta sau Chinodin, 2,5 Kg/t de samanta, iar in vegetatie incepand cu faza de inspicat daca intensitatea atacului depaseste 10 % din suprafata frunzelor se fac 1-2 tratamente cu unul din produsele recomandate pentru fainare.

– Inegrirea bazei tulpinii, patarea in ochi si ingenucherea tulpinii, produse de Gaeumannomyces graminis si Pseudocercosporella herpotrichoides, sunt boli cu frecventa mai redusa, se transmit prin sol si se combat prin masurile preventive enumerate la celelalte boli.

Combaterea daunatorilor din culturile de grau se realizeaza prin masuri preventive si prin tratamente chimice.

Dintre daunatori prezinta interes:

– Gandacul ghebos (Zabrus tenebrioides), produce pagube insemnate in stadiul de larva in toamna si primavara timpuriu. Se combate prin tratamente la samanta si evitarea amplasarii graului pe solele infestate. Cand se depisteaza atacul in camp (peste 5 % din plante sunt atacate) in toamna sau in primavara in timpul vegetatiei sa fac tratamente cu unul din produsele: Basudin 600 EW, 2 l/ha; Diazinon 60 EC, 2 l/ha; Pyrinex 48 EC, 2,5 l/ha.

– Viermii sarma sunt larve ale unor specii de Agriotes, care ataca in special in toamnele calde si umede boabele in curs de germinare si plantele rasarite si infratite, constatandu-se ofilirea si uscarea frunzelor datorita roaderii in zona nodului de infratire. Tratamentele la samanta cu insectofungicide asigura protectia culturii.

– Plosnitele cerealelor (Eurygaster spp.  si Aelia spp.) se combat prin tratamente impotriva adultilor hibernanti, la avertizare, la un PED de 5-7 adulti/m2, cand peste 80 % dintre adulti au parasit locurile de hibernare si temperatura a depasit 10 °C, calendaristic dupa a Ii-a decada a lunii aprilie. Larvele se combat la avertizare, la inceputul lunii iunie, la un PED de 3 larve/m2, sunt de regula necesare doua tratamente cu unul din produsele: Actellic 50 EC, 1 l/ha; Cypermetrin 20 EC, 0,075 l/ha; Decis 2,5 EC, 0,3 l/ha; Fastac 10 EC, 0,1 l/ha; Karate 2,5 EC, 0,3 l/ha; Supersect 10 EC, 0,2 l/ha.

– Viermele rosu al paiului (Haplodiplosis marginata) are areal de daunare in judetele Arges, Dambovita, Teleorman si Olt, se combate preventiv prin evitarea monoculturii si recoltare mai timpurie inainte de migrarea in sol. La semnalarea daunatorului, de regula la inceputul lunii mai, se fac tratamente la zborul maxim, cand ponta a ajuns la 5 oua/planta, folosind unul din produsele recomandate pentru plosnite.

– Gandacul balos al ovazului (Lema melanopa) a inregistrat cresteri ale populatiei in ultimii ani, adultii apar in a Ii-a jumatate a lunii aprilie, PED este de 10 adulti/m2, sau 25 828e43i 0 larve/m2 deoarece ataca in vetre. Se combate cu un insecticid avizat pentru tratamente in vegetatie.

– Mustele cerealelor (Oscineila frit si Mayetiola destructor) sunt foarte daunatoare deoarece larvele colonizeaza mugurele de crestere si distrug plantele, in cazul graului semanat timpuriu si in toamnele lungi si secetoase, sau hiberneaza sub mugurele de crestere si distrug plantele in primavara. Pentru combatere sunt foarte importante masurile preventive si tratamentele la samanta.

Irigarea este o lucrare in tehnologia de cultivare a graului care prezinta interes pentru majoritatea zonelor de cultura din Romania. Necesarul de apa al graului pe intreaga perioada de vegetatie este asigurat din precipitatiile cazute in timpul vegetatiei si din rezerva solului in proportie de 70-75%.

Cele mai eficiente sunt udarile de toamna, in cazul in care lipsa umiditatii nu permite efectuarea lucrarilor solului este necesara o udare de aprovizionare cu norme de 400-600 m3/ha, iar daca solul este uscat dupa semanat se recomanda o udare de rasarire de 300-400 m3/ha.

in primavara, in functie de situatia concreta de aprovizionare cu apa, se aplica 1-3 udari in fazele de alungire a paiului, inspicat-inflorit si formarea bobului (in luna mai) folosind norme de udare de 500-600 m3/ha, aplicate prin metoda de udare prin aspersiune.

8.7.3 Concluzii

In agricultura ecologica, controlul este cuvantul de ordine. Aceasta inseamna ca strategia de protectie a plantelor trebuie sa contina toate categoriile de masuri care au si alte efevcte pozitive asura ecosistemului agricol, iar folosireea lor se va face in functie de evolutia atacului si biologia daunatorilor, mentinand populatia de daunatori la un nivel inferior, incapabil sa provoace pierderi si pagube economice.

  1. Evaluarea productiei probabile – general

Lucrarile de evaluare servesc in prima etapa la inventarierea culturilor, analiza starii de vegetatie, determinarea pierderilor produse de calamitati (inghet, inundatii, grindina, invazii de daunatori) necesare in cazul asigurarilor sau garantiilor, iar la sfarsitul vegetatiei pentru pregatirea campaniilor de recoltare (necesarul de mijloace de recoltare si transport a productiei), stabilirea necesarului de spatii pentru depozitare, incheierea de contracte si tranzactii cu grau.

Evaluarea culturilor se face in doua etape:

In etapa I se face analiza starii de vegetatie la rasarire, la infratire, la intrarea in iarna, la desprimavarare, la alungirea paiului si la inspicat, iar in functie de starea culturilor in fiecare moment al evaluarii se pot recomanda lucrari de intretinere care sa contribuie la bunul mers al vegetatiei culturii.

In etapa a II-a, evaluarea se face pe baza unor norme tehnice, stabilirea punctelor de cont fiind in functie de marimea si uniformitatea lanului si de omogenitatea densitatii culturii. La un lan de 100 ha se lucreaza cu 5 puncte de control, la o suprafata mai mare de 100 ha se stabilesc 10 puncte de control, amplasate echidistant pe diagonala lanului. Marimea unui punct de control la grau este de 1 m2 si se delimiteaza cu o rama metrica cu latura de 1 m. La grau evaluarea obiectiva se face incepand cu maturitatea in parga (sau ceara) si pana inainte de recoltare. in fiecare punct de control se determina: numarul mediu de spice/m2, numarul mediu de boabe pe spic si masa a 1000 boabe in grame. Pentru aceste determinari se taie plantele din interiorul ramei metrice cu secera, se numara spicele, se stabileste proportia dintre spicele mari, mijlocii si mici si in functie de ponderea spicelor pe categorii de marime se iau 10 spice reprezentative, se separa boabele si se determina numarul mediu de boabe pe spic. Deoarece nu se poate determina masa a 1000 de boabe, pentru productia probabila se ia in calcul valoarea caracteristica soiului cu care se lucreaza, luand in consideratie situatia concreta din lan (dezvoltarea1 boabelor pana la data evaluarii si aspectul general al lanului).

Productia probabila se calculeaza cu relatia:

– productia probabila, in Kg/ha;

– numarul mediu de spice pe m2;

– numarul mediu de boabe pe spic.

Daca evaluarea se face cu putin timp inainte de recoltare si este posibil sa se determine umiditatea boabelor, se determina umiditatea boabelor folosind o metoda autorizata si se poate calcula si productia de boabe STAS, cu ajutorul relatiei:

, in care:

– productia stas, in Kg/ha;

– umiditatea boabelor, in %;

– umiditatea STAS, in %.

Umiditatea STAS pentru grau este 14 % in sezonul cald si 15 % in sezonul rece.

  1. Recoltarea

10.1. Recoltarea in sistem ecologic

Momentul optim de recoltare a graului este maturitatea deplina atunci cand boabele ajung la 14-15 % umiditate in acest stadiu, masinile de recoltat lucreaza fara pierderi si boabele se pot pastra in bune conditii fara a fi necesare operatiuni speciale de uscare. De regula recoltatul incepe mai devreme cand boabele au 18% umiditate din cauza suprafetelor mari cultivate cu grau care trebuie recoltate pentru a preintampina intarzierea si pentru a limita pierderile de boabe prin scuturare (datorita supracoacerii sau a vremii nefavorabile) in acest caz este absolut necesara uscarea boabelor pentru a le aduce la umiditatea de pastrare si a evita deprecierea calitatii lor.

In sistemul ecologic combinele de recoltat trebuie sa lucreze numai in campurile certificate iar mijloacele de transport sa fie bine curatate si insotite de bon de transport care sa ateste de unde provine, varietatea semintelor si traseul de parcurs pana la silozul certificat care ridica probe si pastreaza marfa in functie de destinatia ei.

Tabelul 11

Productivitatea la hectar a graului ecologic

Anul ProductiaMedie (kg) ProductiaTotala (kg)
2006 1840 600
2007 2820 870
2008 aprox.3500 1200

10.2. Recoltarea in sistem conventional

Cel mai potrivit moment de recoltare la grau este la maturitatea deplina, cand umiditatea boabelor a ajuns la 14 – 15 %. in acest moment combinele de recoltare lucreaza fara pierderi de boabe in resturile vegetale, % redus de boabe sparte, curatirea boabelor se poate regla fara dificultate, boabele se pot depozita in conditii bune, fara sa fie necesare interventii pentru uscare.

In practica recoltatul graului incepe cand umiditatea boabelor a scazut sub 17% datorita suprafetelor mari ocupate cu grau, insuficientei mijloacelor de recoltare, evitarea intarzierii cu efect asupra scuturarii boabelor, supracoacerii si vremii nefavorabile. In aceasta situatie, inainte de depozitare este necesara uscarea boabelor, pentru a evita deprecierea calitatii. Recoltatul trebuie incheiat inainte ca umiditatea boabelor sa scada la 12-13 %, deoarece graul intra in faza de supracoacere si se amplifica pierderile prin scuturare, creste procentul de boabe sparte la recoltare, iar daca vremea este ploioasa se pot spala unele componente ale boabelor sau boabele germineaza in spic, avand loc deprecierea valorii de morarit si panificatie.

Perioada optima de recoltare a unui lan de grau este de 5-8 zile. Recoltarea se face dintr-o singura trecere cu combina universala autopropulsata. In cursul unei zile se fac 2-3 reglaje la aparatul de treier pentru a evita pierderile si fara a sparge boabele. Recoltarea cu combina in conditii bune se face in lanurile uniforme, neimbruienate si necazute. in lanurile imburuienate se recomanda recoltarea divizata, taierea plantelor cu vindroverul la 15-20 cm inaltime, uscarea in brazde cateva zile si treieratul cu combina echipata cu ridicator de brazda. Dupa recoltare paiele raman in brazda continua pe sol.

Raportul intre boabe si paie este 1:1, dar depinde de conditiile anului, soi si inaltimea de taiere la recoltare. Strangerea paielor si eliberarea terenului sunt lucrari importante in cultura graului.

Pentru adunarea paielor se folosesc diferite utilaje: presa de balotat pentru furaje, presa de balotat cilindrica si masina de adunat si capitat, in functie de destinatie. Ulterior paiele sunt transportate pentru a fi folosite ca asternut sau furaj pentru animale, materie prima in industria celulozei sau ca materie pentru composturi.

Mijloacele mecanice performante sunt echipate cu dispozitive de tocare a paielor si imprastiere pe sol pe latimea de lucru a combinei, concomitent cu recoltatul. Prin lucrarile ulterioare ale solului se face incorporarea fara dificultate. Arderea paielor si a miristii dupa recoltarea graului sunt interzise prin lege, aceasta solutie se accepta in cazul solelor infestate cu diversi agenti patogeni sau daunatori numai cu autorizatie de la Organele judetene pentru protectia mediului.

10.3. Concluzii

          In sistem ecologic, recoltarea incepe mai devreme, cind boabele au 18% umiditatea, datorita suprafetelor mari cultivate. In mod normal, recoltarea se face cand boabele ajung la 14-15% umiditate.

In sistemul ecologic combinele de recoltat trebuie sa lucreze numai in campurile certificate iar mijloacele de transport sa fie bine curatate si insotite de bon de transport care sa ateste de unde provine, varietatea semintelor si traseul de parcurs pana la silozul certificat care ridica probe si pastreaza marfa in functie de destinatia ei.

Adauga un comentariu

Nume*

Adresa de email* [Nu va fi publicata]

Comentariu*