Înainte de transplantare ,sunt necesare următoarele operatii tehnologice:
1. se accentuează călirea răsadurilor prin oprirea căldurii și aerisirea cât mai tare a spațiului răsadniței;
2. se stropesc foliar cu un fungicid și insecticid (de preferat amândouă cu cel puțin o componentă sistemică); prin aplicarea în răsadniță se economisește timp, pesticid și apă, iar plantele vor fi protejate în momentul plantării de eventuale îmbolnăviri foliare.
3. se pregătește solul pentru transplantare – se afânează cu motosapa, se fac găurile pentru plantare,
4. se instalează sistemul de irigare prin picurare;
5. înainte de plantarea oricărei culturi de legume în sere și solarii este bine să se facă o dezinfectare a solului. Cea mai buna metoda este dezinfectarea cu circa o lună înainte de plantare cu Basamid. Dacă nu se poate face dezinfecția cu Basamid, iar în cultura anterioară s-au semnalat nematozi se recomandă cu câteva zile înainte de plantare aplicarea la sol a unor produse nematocide.
6. dacă se utilizează mulcirea, folia transparentă de mulcire se instalează tot înainte de plantare;
7. este recomandat ca înainte de plantare să se aplice un insecticid contra coropișnițelor, care altfel ar cauza pierderi masive imediat după plantare.
Densitatea de plantare folosită pentru cultura de tomate în primul ciclu este cuprinsă între 40000-45000 plante/hectar. Se poate ajunge la această densitate în primul ciclu deoarece plantele nu au putere vegetativă puternică în timpul primăverii, tomatele sunt lăsate 3-6 etaje după care le sunt rupte vârfurile, astfel că densitatea foarte mare nu crează un stres limitativ puternic plantelor.
Ca și mod de plantare se pot utiliza 2 variante: distante egale între rânduri și distanțe alternate între rânduri (două apropiate urmate de 2 mai depărtate). Cea mai utilizată metodă în ciclul I este cea cu distanțe alternante între rânduri, de exemplu distanța între rândurile apropiate de 60 cm, iar distanța între rândurile îndepărtate de 90 cm. Pe rând distanța între plante trebuie să fie de 30-35 cm, astfel se realizează o densitate de 40-45000 de plante/ha.
Distanta alternantă între rânduri (2 apropiate și 2 îndepărtate)
Irigarea și fertilizarea
Întotdeauna înainte de înființarea culturilor de legume se recomanda efectuarea analizelor de sol pentru relevarea rezervelor de elemente minerale și organice din sol pe de o parte și pe de altă parte pentru întocmirea riguroasă și eficientă a unui program de fertilizare adecvat.
La întocmirea unui program de fertilizare eficient și optim pentru a obține maximul productiv și calitativ al unui hibrid SC MARCOSER SRL ia în calcul următorii parametri:
a) analizele de sol ce relevă nivelele de aprovizionare cu macroelemente ( N, P, K în principal) mezoelemente (Ca și Mg) și microelemente (Fe, B, Cu, Zn, Mn, Mo) dacă este cazul; de asemenea 2 parametri critici luați în calcul sunt pH-ul (reacția acida sau bazică a solului) și EC (electroconductivitatea sau concentrația în săruri a solului);
b) alt parametru luat în calcul este tipul culturii înființate, cunoscut fiind faptul ca diferite tipuri de legume (tomate, castraveți, ardei, vinete, etc) au cerințe diferite din punct de vedere al nivelului de macro și microelemente;
c) sezonul de plantare – datorită faptului că în timpul anotimpurilor reci deși pot exista în sol nivele optime de aprovizionare cu elemente nutritive acestea nu sunt disponibile plantelor datorita proprietăților acestora când solul este rece (de exemplu fosforul este un astfel de element care deși este prezent în sol nivelul de disponibilitate pentru rădăcinile plantelor scade spre zero începând cu temperaturi ale solului de 10-12oC); în schimb vara nu doar că toate elementele sunt disponibile plantelor dar datorită mineralizării puternice a materiei organice nivelul de Azot disponibil crește considerabil;
d) ciclul de cultură (scurt, mediu, lung) influențează semnificativ cantitățile necesare programului de fertilizare – este evident că un ciclu de cultură de 3 etaje la tomate nu va avea același consum față de un ciclu de 6 etaje;
Deși mai sunt și alți parametri luați în considerare, dar mai puțin relevanți, având parametrii de mai sus se introduc într-o aplicație software de ultimă generație care va genera un program de fertilizare strict specific solarului din care a fost prelevată proba și pentru cultura care va fi înființată. Rezultatele obținute urmând o astfel de procedură pot fi și cu 40% mai mari față de aplicarea îngrășămintelor „după ureche”.
În cazul în care nu sunt efectuate analize de sol pot fi aplicate îngrășămintele după un plan general care ține cont foarte mult de particularitățile fiziologice ale culturii înființate (necesar de macro și microelemente, fenofazele de dezvoltare proprii speciei de legume înființate). Se mai ia în calcul și un nivel peste mediu de săruri din sol pentru a preveni un eventual stres de salinitate și se suplimentează fosforul, calciul și potasiul. Astfel ca și fertilizare de bază se administrează (de preferat toamna înainte de arat sau săpat) gunoi de grajd descompus de origine bovină sau ovină în doze de 60-80 tone/ha. De asemenea tot la fertilizarea de baza se adaugă amendamentul de Calciu (Dolomita) în cazul în care solul are reacție puternic acidă se crește doza, iar dacă pH-ul este peste 7 nu se mai recomandă aplicarea sa. Doza la hectar de dolomită este de circa 3 tone/ha odata la 3 ani sau 1 tona/ha anual. Un alt amendament foarte necesar este superfosfatul (în caz ca este superfosfat simplu 20% se aplică până 500 kg/ha). O parte din elementele nutritive necesare culturii de tomate sunt asigurate de fertilizarea de baza, o alta parte de rezervele solului, iar restul necesar dezvoltării optime a plantelor se aplica în timpul culturii numindu-se fertilizare fazială.
Aplicarea îngrășămintelor în fertilizarea fazială se face prin 2 metode:
1. Aplicare radiculară, la sol împreună cu apa de irigare, procedeu denumit fertiirigare;
2. Aplicare prin stropire, singure sau împreună cu anumite pesticide (atenție la compatibilități) – procedeu denumit fertilizare foliară;
Administrarea îngrășămintelor în timpul dezvoltării plantelor trebuie să țină cont de următoarele aspecte:
a) fazele fenologice de dezvoltare: plantare-înflorire, înflorire etapa I – înflorire etapa III, dezvoltare vegetativa intensă, recoltare, etc;
b) intensificarea unor procese naturale ale plantei în condițiile în care parametrii de mediu nu sunt propici dezvoltării optime a tomatelor: dezvoltare radiculară puternică, inducerea înfloririi, mărirea fructelor, etc;
c) revenirea rapida a plantelor în urma unor stresuri suferite: transplantare, salinitate, frig, secetă, căldură, umiditate excesivă, atac de boli, etc.
Irigarea, alături de pregătirea corespunzătoare a solului înainte de plantare, reprezintă unul din cei mai importați factori ce conduc la succesul unei culturi de legume. Mai jos sunt prezentate câteva principii de bază în ceea ce privește irigarea culturilor de legume în sere și solarii:
1. cea mai recomandată metodă de irigare pentru tomate în sere și solarii este irigarea prin picurare; (vezi avantaje)
2. pentru culturile de tomate instalația de irigare prin picurare utilizată trebuie să îndeplinească următoarele condiții;
a) să asigure un debit de 1,6 – 2,5 L/h/picurător la o presiune a apei de 0,5 – 1 atm
b) să aibă distanța între picurători de 20 – 30 cm (Rețineți că nu este o condiție ca picurătorul sa fie la baza tulpinii tomatelor, dar linia de picurare trebuie să fie cât mai aproape de plante);
3. irigarea trebuie să se facă întotdeauna cât mai dimineață posibil (recomandat este cu 1-2 ore înainte de răsăritul soarelui);
4. irigarea trebuie făcută cât mai des și constant posibil, frecvența cea mai recomandată fiind în fiecare zi cu o cantitate de apă coroborată cu condițiile de mediu: mai puțină în zilele reci și mai multă în zilele călduroase;
5. la fiecare irigare se adaugă și fertilizatori, respectându-se principiul „cât mai des în porțiuni cât mai mici” (fertilizare cu lingurița); astfel doza recomandată săptămânal se va aplica zilnic în porțiuni egale cu numărul aplicărilor efectuate – de exemplu dacă avem de aplicat 1 kg dintr-un anumit îngrășământ pe săptămână și în acea săptămână se vor face 5 irigări, la fiecare irigare se vor aplica și 1 : 5 = 0,2 kg îngrășământ / irigare. Astfel planta va utiliza tot îngrășământul și nu va mai suferi de pe urma șocului salin datorat aplicării unei cantități mari de îngrășământ.
Tratamentele fitosanitare
Ca și în cazul celorlalte verigi tehnologice și în cazul combaterii dăunătorilor sunt anumite principii generale care trebuie respectate indiferent de culturile protejate sau de produsele comerciale folosite. Planurile de combatere a dăunătorilor au la bază principiul că prevenirea apariției bolilor este mai puțin costisitoare decât combaterea lor,. În continuare vă prezentăm câteva linii generale de îndrumare în utilizarea pesticidelor în combaterea dăunătorilor:
1. citiți eticheta și respectați întotdeauna recomandările și măsurile de securitate ale utilizării produselor de protecție a plantelor;
2. în prima parte de dezvoltare a plantelor (după transplantare) se utilizează fungicide cu cel puțin 2 componente: una de contact și una sistemică. Raționamentul utilizării unor astfel de compuși în perioada menționată este dat de faptul că plantele au un ritm accelerat de dezvoltare vegetativa (creștere rapidă) astfel că în cazul în care se utilizează doar fungicide de contact, puterea de protecție a acestora devine 0 pe țesuturile și organele noi formate, țesuturi și organe care pot fi protejate adecvat de o componentă sistemică. Mai târziu când aparatul foliar este pe deplin dezvoltat, vârfurile sunt rupte în cazul tomatelor cu ciclu scurt, se pot utiliza cu rezultate foarte bune fungicidele de contact;
3. și în cazul insecticidelor și acaricidelor trebuie alese după același principiu ca în cazul aplicării fungicidelor: sistemic în prima parte de dezvoltare și sistemice/contact în parte a doua;
4. întotdeauna alternați produsele fitosanitare; încercați să nu utilizați de 2 sau mai multe ori consecutiv aceeași substanță activă; la fiecare aplicare alternați cu substanțe cu moduri de acțiune diferite pentru a nu crea și crește rezistență la pesticide a dăunătorilor. Un produs de protecție a plantelor se poate utiliza de câte ori este recomandat de producător pe parcursul unei culturi cu condiția ca între două utilizări succesive ale aceluiași produs să se utilizeze și alt produs cu alt mod de acțiune;
5. tratamentele fitosanitare efectuate pentru prevenire și combatere se fac la un interval de 7-10 zile în funcție de presiunea de apariție a bolilor;
6. nu utilizați mai mult de 3-5 substanțe active (Atenție! 5 substanțe active și nu 5 produse pentru că un produs poate conține și 3 substanțe diferite) la o singură aplicare pentru a nu crea un stres fitotoxic asupra plantelor mai ales când este vorba de substanțe sistemice deoarece planta are un număr limitat de porți de intrare indiferent de numărul substanțelor aplicate, iar creșterea numărului va duce la un blocaj fiziologic al frunzei: fitotoxicitate;
7. dozele de substanțe active utilizate trebuie să fie calculate în funcție de suprafața tratată și vârsta plantelor și nu în funcție de cantitatea de apă utilizată deoarece aceasta poate să varieze în limite foarte largi datorită diferitelor utilaje cu care se efectuează stropirea (pompe de tip Vermorel, atomizoare, pulverizatoare, etc). De exemplu la tomate începând din faza de dezvoltare vegetativă a fructelor (înflorire etaj III) se va utiliza strict toată doza recomandată la suprafață indiferent de cantitatea de apă utilizată;
8. în cazul în care se stimulează tomatele nu se fac stropiri cu pesticide o zi înainte și una după stimulare;
9. odată cu tratamentele fitosanitare se pot efectua și fertilizări foliare cu condiția ca substanțele utilizate să fie compatibile;
Alte lucrări tehnologice
Palisarea
Palisarea tomatelor în ciclul I se poate face în două moduri:
Palisarea tomatelor pe ață
2. palisarea pe araci;
Palisarea tomatelor pe araci
Palisarea pe ață se utilizează în special în sere și mai puțin în solarii deoarece această metodă necesită o structură solidă a solarului – în timp afectează structura de rezistență datorită greutății plantelor (greutatea plantelor + încărcătura de fructe).
În cazul în care se utilizează palisarea pe ață sunt 3 metode de fixare a aței pentru a susține planta: utilizarea unui inel special de prindere a aței și plantei, legarea pur și simplu a atei la baza plantei sau legarea aței de un țăruș care este înfipt în pământ lângă plantă. Oricare ar fi metoda aleasă conducerea tomatelor pe ață se face prin răsucirea periodica (1-2 ori săptămânal) a tulpinii în jurul aței. Ața utilizată nu trebuie să fie foarte subțire deoarece există riscul ca planta să se rănească prin tăiere sub acțiunea propriei sale greutăți.
În cazul în care se utilizează palisarea pe araci, aceștia se înfig în pământ cât mai aproape de plantă și cu mare atenție deoarece în cursul acestei operațiuni are loc o rănire puternică și distrugere a fascicolelor radiculare (din acest motiv recomandăm ca imediat după ce s-a terminat de înfipt aracii să se administreze prin apa de irigare un fungicid sistemic care să micșoreze riscul îmbolnăvirii plantelor în această fază). Prin legare periodică (recomandat întotdeauna sub buchet) cu ață planta este susținută foarte bine de arac. Avantajul utilizării aracilor pentru susținerea tomatelor îl constituie faptul că nu „atentează” la integritatea structurală a serei/solarului, iar unele operațiuni (stropitul de exemplu) sunt mai ușor de executat în condițiile în care avem de a face cu o densitate mare de plante.
Copilirea
Ruperea lăstarilor sau copilirea este recomandat să se facă înainte ca lăstarul să atingă lungimea de 5 cm. Dacă lăstărirea se face până lăstarul are 5 cm rănile se cicatrizează rapid, planta se vindecă mult mai repede și nu suferă de pe urma acestei operațiuni. Dacă se întârzie copilitul planta va începe să îndrepte către lăstari o mare parte din produșii de fotosinteză în dauna creșterii fructelor, scade ritmul de apariție a noilor frunze și inflorescențe, rana produsă de rupere este mult mai mare și mai greu de vindecat, transformându-se în adevărate porți de intrare a bolilor. În orice caz indiferent când s-a făcut lăstărirea, această operațiune rănește planta (rană mică sau mare pentru sporii prezenți în atmosferă reprezintă o poartă de intrare în plantă) și imediat după terminarea lucrărilor se administrează un fungicid (cu cât mai bune proprietăți de cicatrizare dacă se poate) pentru protejarea plantei de o eventuală infectare cu agenți patogeni prezenți în aer. De reținut că oricând se efectuează operațiuni care crează răni deschise trebuie imediat venit cu un tratament fitosanitar pentru protejarea plantelor de eventuale îmbolnăviri.
În cazul tomatelor timpurii și extratimpurii, pentru a grăbi maturitatea fructelor se efectuează operația de rupere a vârfurilor imediat după apariția ultimei inflorescențe. Aceasta operație se numește cârnit. Ruperea vârfurilor se face după ultima inflorescența însă cu păstrarea a cel puțin unei frunze sau doua cu funcția de “trăgător de seva”. În acest fel toți produșii de fotosinteza sunt îndreptați către fructe, iar timpul necesar ajungerii la maturitate se micșorează considerabil.
Defolierea
Masa vegetativă a plantelor reprezentată de aparatul foliar este foarte importantă deoarece reprezintă fabrica sau bucătăria plantei în care se produc toți compușii necesari dezvoltării noilor țesuturi și organe, creșterii fructelor, etc. Deși este foarte important sa avem un aparat foliar bine dezvoltat pentru a putea susține și hrăni cât mai multe fructe sunt cazuri în care este necesara îndepărtarea unora din frunze – defoliere. Sunt mai multe motive pentru care se recomanda defolierea cum ar fi: ofilirea și uscarea unor frunze datorita cantității insuficiente a luminii care ajunge la ele (acest fenomen se întâmplă des la frunzele bazale), necesitatea unei aerisiri mai puternice la nivelul solului în cazul serelor/solariilor cu umiditate mare. Regula de baza de care trebuie să se țină cont atunci când se defoliază tomatele este următoarea: 80-90 % din compușii necesari măririi și dezvoltării fructelor de la o anumită inflorescență sunt produși de primele 2 frunze anterioare inflorescenței (2 frunze aflate sub buchet) și prima frunza de deasupra inflorescenței. Așadar atunci când se defoliază tomatele, se îndepărtează în primul rând frunzele începând de la bază cu condiția ca acestea sa fie senescente (galbene, îmbătrânite, ofilite) care oricum nu mai au funcție de fotosinteza dar care acumulează și blochează foarte mult calciu ce nu mai ajunge acolo unde este mare nevoie de el (vârfuri de creștere, fructe, etc) și maxim pana la 2 frunze sub inflorescență. După recoltarea unui etaj întreg se poate defolia complet până la etajul respectiv.
Polenizarea și stimularea
Tomatele sunt plante care au componentele mascule și femele sunt situate pe aceeași floare și din acest motiv polenizarea se face foarte ușor, o simpla mișcare a plantei fiind de ajuns pentru polenizare.
Structura unei flori la tomate
Pentru o polenizare optima se pot utiliza cu succes bondarii cu condiția sa se asigure temperaturi optime pentru bondari – în condiții de temperaturi foarte scăzute specifice primăverii în prima parte a ei bondarii nu părăsesc stupul astfel ca polenizarea și legarea tomatelor poate fi compromisă la primele etaje. Alte metode de polenizare cum ar fi utilizarea unui vibrator electric sau utilizarea atomizoarelor sunt metode puțin sau deloc utilizate în practica.
Stimularea
Datorita condițiilor nefavorabile de clima din timpul primei părți a primăverii pot apărea foarte multe probleme cu legarea fructelor. În condiții de temperaturi scăzute viabilitatea polenului scade foarte mult, procentul de fructe legate, iar fructele legate în aceste condiții vor avea deformări majore sau alte defecte fiziologice. Pentru reducerea acestor probleme se practica tratamentele cu regulatori de creștere (auxine, gibereline, etc). Aceste substanțe au rolul de a stimula/mari rata de creștere a fructelor legate mai rapid decât în mod normal. Tratamentele făcute cu regulatori de creștere, atât timp cât sunt făcute cu produse comerciale și în dozele recomandate, nu afectează sănătatea consumatorilor. Stimularea se poate efectua prin doua metode: prin îmbăierea inflorescențelor într-un recipient cu soluție de stimulare sau prin pulverizarea cu ajutorul unui pulverizator a florilor deschise. În cazul metodei prin pulverizare se are grija cât mai mare pentru ca jetul sa nu atingă vârful de creștere sau alte părți sensibile ale plantei deoarece compușii pot sensibiliza puternic vârfurile de creștere ale plantei, cauzând un stres fiziologic. În cazul în care totuși planta suferă un stres fiziologic manifestat prin strângerea frunzelor de la vârf, subțierea lor, răsucirea în spirala se recomanda un tratament foliar bogat în microelemente Agroxilato Mix 0,3-0,5% și Sprintene 0,2%. Un astfel de tratament revigorează puternic planta și o ajuta să-și revină foarte rapid din stresul provocat continuându-și dezvoltarea normal.
Recoltarea
În mod tradițional fructele de tomate se recoltează atunci când au ajuns la maturitatea biologică, adică atunci când fructul își schimba culoarea din verde în rosu. Acest tip de recoltare nu se mai practica în marile bazine legumicole datorită utilizării unor noi hibrizi de tomate de mare valoare genetica, hibrizi care au proprietăți de POSTMATURARE: culese în pârgă fructele ajung la maturitatea comerciala (culoare rosu închis și gust dulce) fără defecte (pete galbene, moi, alterate, etc)! Din acest motiv pentru hibrizii care au aceasta proprietate foarte importanta de postmaturare se recomandă recoltarea în pârgă – fructele încep să-și schimbe culoare din verde deschis spre portocaliu sau roz deschis. Acesta este momentul propice pentru recoltare în cazul hibrizilor Amanda F1, Lady Rosa F1, Rosaliya F1. Mai jos vă prezentăm momentul propice pentru recoltare în cazul acestor tomate.
Așa DA!!!
Așa NU!
În cazul acestor hibrizi recoltarea în faza de pârgă prezintă avantaje certe:
1. greutatea fructelor în această fază de dezvoltare este maximă;
2. neîncepând încă procesele metabolice normale ce apar în faza de maturitate deplină a fructelor, perioada de păstrare și rezistența la transport și depozitare crește considerabil;
3. datorita încărcăturii de fructe aflate în toate fazele de dezvoltare durata de timp necesară unui fruct sa se coacă natural pe planta este mai mare decât atunci când este luata în pârgă și depozitată corespunzător (de la 5 zile pe plantă la 2-3 zile după recoltare în pârgă);
4. imediat ce s-au îndepărtat fructele în pârgă de pe planta, aceasta își redistribuie toate resursele către fructele ramase astfel încât perioada de ajungere la maturitate se scurtează considerabil și implicit se scurtează și perioada de recoltare având de a face cu o recoltare concentrata în acest caz;
5. recoltarea în pârgă a tomatelor reduce aproape de 0 riscul apariției unor probleme de calitate a fructelor, cea mai întâlnită fiind crăparea fructelor;
6. calitatea fructelor din punct de vedere al culorii, gustului și altor proprietăți este aceeași la fructele recoltate în pârgă sau ajunse la maturitate pe plantă în cazul hibrizilor care au proprietatea de POSTMATURARE.
Atenție! Nu toți hibrizii de pe piață au această proprietate de postmaturare!
Recoltarea se face manual, una câte una în funcție de gradul de maturitate al fructelor. Depozitarea și transportul tomatelor se face cel mai adesea în cutii de carton (cele mai utilizate fiind ambalajele second-hand de fructe cum ar fi baxurile de banane).
O altă proprietate importantă a tomatelor menționate (Amanda F1, Lady Rosa F1, Rosaliya F1), pe lângă POSTMATURARE, este rezistența crescută la transport și depozitare datorită prezenței caracteristicei genetice denumită LSL (prescurtarea de Long Shelf Life – traducerea literară fiind viață lungă la raft sau pe românește rezistență crescută la transport și depozitare). Indiferent de stadiul în care sunt culese (în pârgă sau la maturitate) fructele nu se înmoaie imediat după recoltare, ele rezistând de la 5 până la 15 zile de la recoltare, în funcție de hibrid, fără să-și altereze fermitatea inițială.
Atenție! A nu se confunda caracteristica genetică de POSTMATURARE cu caracteristica genetică LSL, sunt două caracteristici diferite cu efecte distincte! Cele mai multe dintre varietățile profesionale de tomate hibrid prezente pe piață prezintă gena LSL dar nu și caracteristica POSTMATURARE!
După recoltarea tuturor fructelor este recomandat ca plantele să fie îndepărtate din seră/solar cu tot cu rădăcină pentru a micșora pericolul unor boli vasculare sau sindromul căderea plăntuțelor după plantarea răsadurilor următorului ciclu de cultură.