Comunitatea horticultorilor din România a pierdut, în data de 20.01.2014, pe unul dintre cei mai reputați membri ai săi, Profesorul Univ. Dr. CORNELIU NICULAE PETRESCU, dascăl de excepție al Facultății de Horticultură din București.
Dl. Prof. Univ. Dr. CORNELIU PETRESCU a fost și va rămâne, cu certitudine, unul dintre geniile horticulturii românești.

Înzestrat cu o sete de cunoaștere, o pasiune și putere de muncă rar întâlnite – calități pe care și le-a păstrat nealterate până în ultimele clipe de viață – Dl. Prof. Univ. Dr. Corneliu Petrescu a fost un mare creator de soiuri și tehnologii legumicole și lasă în urmă o moștenire profesională și umană greu de egalat.
Prin tot ce a realizat, Dl. Prof. Univ. Dr. CORNELIU PETRESCU a dovedit cu prisosință că a iubit din tot sufletul și cu toată ființa domniei sale profesia de horticultor și, implicit, Facultatea de Horticultură din București, al cărei dascăl desăvârșit a fost.
Meritele profesionale de excepție i-au fost recunoscute și apreciate nu numai pe plan național, prin numeroasele brevete de invenție și diplome acordate sau prin prețuirea și recunoștința zecilor de generații de ingineri horticultori și doctori în horticultură pe care i-a format, dar și pe plan internațional.
Această recunoaștere internațională i-a adus, de-a lungul anilor, poziții profesionale de invidiat și greu de egalat: bursier post-doctorand Fullbright la Universitatea Cornell din SUA, profesor universitar timp de 4 ani în Zair, inițiator și coordonator al Programului European Tempus, primul program de acest fel din UȘAMV București și, implicit, Facultatea de Horticultură.
M-aș opri puțin asupra acestui program Tempus, program care a revoluționat statutul Facultății de Horticultură din București și care a deschis calea tuturor programelor de acest gen care au urmat. Un program în care Dl. Prof. Univ. Dr. CORNELIU PETRESCU a investit foarte mult, atât profesional, cât și uman.
Afirm cu toată convingerea și responsabilitatea că ceea ce a realizat Dl. Prof. Univ. Dr. CORNELIU PETRESCU prin acest program Tempus în anii 1990 nu a fost egalat de nici unul dintre programele de acest gen care au urmat. Cel puțin pentru cei din generația mea, acest program a fost șansa vieții noastre, o șansă datorată străduințelor, pasiunii și sacrificiilor D-lui Prof. Univ. Dr. CORNELIU PETRESCU.
Pe lângă bursele de specializare acordate, în cadrul programului Tempus, unui număr foarte mare de cadre didactice ale Facultății de Horticultură (burse care au deschis perspective profesionale, materiale și umane aproape de nesperat pentru acele vremuri), marele merit al acestui program Tempus, inițiat și coordonat de Dl. Prof. Univ. Dr. CORNELIU PETRESCU, a constat în modernizarea, cum foarte mulți dintre noi nici nu visam în anii 1990, a bazei materiale a Facultății de Horticultură din București.
Unul dintre cele mai elocvente exemple în acest sens este laboratorul de culturi de celule și țesuturi in vitro al Facultății de Horticultură din București, laborator care avea să genereze, mai târziu, prima Facultate de Biotehnologii din țară.
Am avut privilegiul, alături de colegi și prieteni dragi, să fac parte din echipa care a realizat acel laborator, echipă coordonată cu profesionalism și mare pasiune de Dl. Prof. Univ. Dr. CORNELIU PETRESCU. Îmi amintesc și acum, cu nostalgie, că pe lângă coordonarea pe plan științific, Dl. Prof. Univ. Dr. CORNELIU PETRESCU nu ezita nici o clipă să pună mâna pe bomfaier sau mistrie sau talcioc sau faianță sau boloboc, astfel încât și cel mai mic colț din spațiile aferente acestui laborator să arate impecabil.
Cunoscând îndeaproape eforturile pe care Dl. Prof. Univ. Dr. CORNELIU PETRESCU le-a depus în acea perioadă și ulterior pentru realizarea și funcționarea acelui laborator, am propus în anul 2010, la festivitatea prilejuită de aniversarea a 80 de ani de viață ai domniei sale, ca acel laborator să poarte numele dumnealui.
Iubirea, pasiunea și dăruirea pentru profesia de horticultor și pentru Facultatea de Horticultură din București, a D-lui Prof. Univ. Dr. CORNELIU PETRESCU, a rămas la fel de vie până în ultimele clipe de viață ale domniei sale. Îmi amintesc cu mare emoție de dorința arzătoare a domniei sale de a dona facultății pe care a slujit-o cu devotament toată viața cele mai valoroase cărți de specialitate din biblioteca personală.
Nu pot uita discuțiile pe care le-am purtat pe această temă, nerăbdarea și emoțiile care l-au stăpânit până și-a văzut dorința împlinită. A ținut să vină personal la facultate pentru a aduce această donație, prilej cu care ne-a impresionat din nou, pe toți, cu harul domniei sale de povestitor înnăscut, neobosit, cu energia debordantă cu care ne obișnuiseră de-a lungul anilor, cu pasiunea și informațiile cele mai recente din domeniul horticol pe care domnia sa le stăpânea, ca întotdeauna, cu măiestria dascălului desăvârșit.
A fost ultima vizită la facultate a domniei sale și mi-e greu să cred că asta se întâmpla cu mai puțin de un an în urmă, în primăvara anului 2013.
Am avut privilegiul, onoarea și bucuria să fiu unul din doctoranzii domniei sale. Bunul Dumnezeu mi l-a scos însă în cale pe Domnul Profesor Petrescu și ca Șef al catedrei unde mi-am început activitatea ca dascăl al Facultății de Horticultură din București dar mai ales – aș spune, chiar înainte de toate – ca OM.
Ca doctorand al D-lui Prof. Univ. Dr. CORNELIU PETRESCU am simțit pe tot parcursul doctoranturii că emoțiile și eforturile mele de a găsi răspuns la întrebările ce mă frământau erau dublate de emoțiile și frământările îndrumătorului meu. La un moment dat, parcă era mai mult teza domniei sale decât teza mea, atât de implicat era. Ferească Dumnezeu să fi greșit ceva, nu îi scăpa nimic.
În final, la susținerea tezei și prezentarea rezultatelor, atâta bucurie și satisfacție s-a așternut pe fața dumnealui, de parcă aș fi fost unul dintre copiii sau nepoții domniei sale, cu care se mândrea de fiecare dată când avea prilejul. Cum, la fel, am simțit de-a lungul anilor, că își iubea și își adora soția, fiind un model și din acest punct de vedere.
Am văzut această bucurie și satisfacție profesională și părintească pentru oricare dintre doctoranzii pe care i-a îndrumat. Și pe fiecare dintre noi, cei care am fost doctoranzii domniei sale, ne-a delectat la susținerea tezei cu excelente epigrame, pe care le compunea și le scria pe loc, nu odată pe șervețele de hârtie.
Deși, ca Șef de Catedră era exigent iar uneori chiar exploziv la supărare, nu purta niciodată ranchiună, avea un simț înnăscut al umorului și crea o atmosferă deosebit de plăcută în jurul dumnealui. Îți dădea curaj și încredere, chiar dacă tu erai cel care ai greșit și nu își făcea niciodată interlocutorul să se simtă vinovat. Trecea cu o măiestrie desăvârșită de la momentele tensionate la cele relaxante și nu se putea să nu îl admiri și pentru acest lucru.
Era extraordinar de plăcut să îl asculți, împărtășea cu același talent înnăscut atât informațiile profesionale cât și lecții de viață, catrene sau întâmplări hazlii cu care își captiva auditoriul.
Și-a păstrat acest har până în ultimul moment și se bucura ca un copil în compania celor care îl prețuiau și îl ascultau.
Stăpânea cu măiestrie tehnicile moderne de comunicare și m-a uimit de fiecare dată cu informațiile și mesajele electronice pe care le primeam de la domnia sa. Această afirmație nu reflectă doar o părere personală, ci se bazează pe ceea ce știu de la mulți dintre cei care l-au cunoscut, l-au apreciat, l-au respectat și l-au iubit.
Îi păsa de semenii dumnealui, îi păsa cu adevărat și era îngrijorat de problemele lor. O mare, o foarte mare și, din păcate, atât de rară calitate umană în zilele noastre.
Se implica necondiționat și cu o mare dăruire sufletească în ajutorarea semenilor și, ca un adevărat părinte, nu avea liniște până când nu știa că a reușit să îi ajute. Și această afirmație reflectă nu numai părerea personală ci și opiniile exprimate de alți colegi și prieteni comuni.
Era foarte optimist și un neobosit luptător. A demonstrat-o inclusiv prin ultimul mesaj electronic pe care mi l-a trimis cu puțin înainte de sărbătorile Nașterii Domnului și ale Anului Nou, mesaj în care pe lângă urările ca anul 2014 să fie mai bun a adăugat o excelentă poezie, plină de umor.
Așadar, ne-am despărțit, la trecerea în eternitate a D-lui Prof. Univ. Dr. CORNELIU PETRESCU, de un OM înzestrat de Dumnezeu cu calități profesionale și umane de excepție, de un OM care a dovedit întreaga viață că este UNIC. Poate tocmai de aceea, Dumnezeu a hotărât că este timpul să îl cheme la El și să îl așeze într-o lume, cu siguranță, mai bună decât cea de aici, ca răsplată a ceea ce Dl. Prof. Univ. Dr. CORNELIU PETRESCU a fost în această viață.
Rămas bun, Domnule Prof. Univ. Dr. CORNELIU PETRESCU! Dumnezeu să vă ierte pentru ceea ce, cu siguranță, fără voia dumneavoastră, ați greșit și să vă odihnească în pace în Împărăția Sa!
Vă vom păstra cu toții, generațiile de horticultori și doctori pe care dumneavoastră i-ați format și îndrumat, o vie amintire și veți rămâne în memoria noastră ca un dascăl desăvârșit și un OM de mare omenie!
Veșnică să vă fie pomenirea și amintirea, Domnule Prof. Univ. Dr. CORNELIU PETRESCU!”