Directorul general adjunct al Agenției de Plãți pentru Dezvoltare Ruralã, Nicolae Popa, spera cã pânã la mijlocul anului viitor,va fi pusã la punct o înțelegere cu bãncile,daca si acestea vor sa …prospere.
Acesta avertizeaza lipsa de cofinanțare a proiectelor europene, pentru a putea fi materializate.
El a declarat, la Reghin, cã pânã la mijlocul anului viitor, trebuie pusã la punct o înțelegere cu bãncile, în acest sens.
“Încercãm sã convenim cu ei, asupra unui program ca toate sumele pe carele avem noi la dispoziție, aproape 21 de miliarde, sã le rulãm prin aceste bãnci care vor sã vinã lângã noi și care sã ne ofere un pachet de finanțare mult mai accesibil, cu dobânzi mult mai mici. , n-o sã avem șanse foarte mari sã accesãm toate fondurile europene”, a precizat Nicolae Popa.
“Interesul este comun, ei trebuie sã punã creditele în mișcare.
“Punându-le în mișcare, realizeazã și profit. Dacã le blocheazã, își creeazã și ei o problemã, dar ne creeazã și nouã, din punctul de vedere al implementãrii programului, cã fãrã cofinanțare, n-o sã avem șanse foarte mari sã accesãm toate fondurile europene”, a precizat Nicolae Popa.
Cum va imaginati ca o sa vina linga babute saracute niste golani ciocoi bancheroi?