Reputata companie de analiză, Economist Intelligence Unit a publicat un clasament al celor mai curate si bune oraşe în care merită să trăiești .
Calitatea vieţii din 140 de oraşe a fost evaluată de experţii companiei după 30 de parametri, printre care siguranţa, serviciile de sănătate, stabilitatea socială, educaţia, dezvoltarea infrastructurii, disponibilitatea de bunuri şi servicii, mediul şi diversitatea vieţii culturale.
Să începem cu cel din urmă loc 10. Aşa deci, …
Locul 10. Auckland, Noua Zeelandă, 95.7 puncte
Auckland este cel mai mare oraş din Noua Zeelandă, cu o populaţie de aproximativ 1,3 milioane de oameni, un sfert din populaţia totală a ţării.
Astăzi Auckland este centrul economic şi cultural din Noua Zeelandă. Oraşul nu este bogat în atracţii istorice, dar cu frumuseţea lui, Auckland cucerește inimile multora dintre cei care vin aici pentru prima dată.
Una dintre atracţiile principale este Sky Tower, cu înălţimea de 328 metri, este cea mai înaltă clădire din emisfera sudică.
Auckland este înconjurat de trei golfuri. În împrejurimile oraşului se află 48 de vulcani stinşi.
Locul 9. Adelaide, Australia, 95.9 puncte
Adelaide este capitala şi cel mai mare oraş al statului Australia de Sud. Este al cincilea cel mai mare oraş din ţară, cu o populaţie de peste 1,1 milioane.
Este numit în onoarea reginei – soţia regelui Marii Britanii şi Hanovrei, William IV, urcat pe tron între 1830 – 1837.
Oraşul este situat pe malul oceanului. Partea centrală a Adelaidei conține o zonă cu zgârie-nori moderni, destul de mică, iar restul oraşului are unul sau două nivele. Curăţenia ideală și finisajele impecabile ale clădirilor constituie cartea de vizită a oraşului Adelaide.
Aici turiştii sunt atraşi de a treia cea mai mare insulă din Australia, Kangaroo Island, rezervaţie naturală cu o colonie de lei de mare şi o plajă frumoasă de pescuit.
Venitul mediu în Adelaide nu diferă de restul ţării, cu toate acestea calitatea vieţii şi valorile imobiliare sunt considerabil mai mici decât în alte oraşe mari din Australia.
Locul 8. Perth, Australia, 95.9 puncte
Perth este capitala şi cel mai mare oraș al statului Australia de Vest, cu o populaţie de 1,2 milioane de locuitori, situat pe malul Oceanului Indian.
Oraşul este considerat unul dintre cele mai importante centre economice din Australia. Aici se extrag aur, diamante şi nichel. Anume aici se află cel mai mare depozit deschis de aur şi nichel în zona Kalgoorlie, precum şi cel mai mare cartier cu diamante din lume, care este principalul concurent pentru Africa de Sud şi depozitele din Yakutia.
Zgârie-norii moderni reprezintă un detaliu caracteristic de urbanism pentru Perth.
Perth este numit “perla Australiei.” Clădirile vechi, zona pietonală din inima orașului, vederile frumoase ale râului, fac oraşul foarte atractiv pentru turişti. Una dintre atracţiile principale este craterul de meteorit Wolf Creek. Mulţi sunt atraşi de clima blândă mediteraneană, frumoasele plaje, restaurante, baruri şi cluburi de noapte.
Locul 7. Sydney, Australia, 96,1 puncte
Sydney este cel mai mare oraş din Australia. Situat pe coasta de sud-est, este de două ori mai mare decât alt oraş gigant, New York, iar principala problemă pentru toţi călătorii, este cum să reuşească să viziteze cât mai mult posibil.
Numărul de parcuri şi oaze de verdeaţă, face metropola deosebită de alte mari oraşe de pe planetă. Alături de zgârie-nori, în Sydney se întind 34 de hectare ale Grădinii Botanice Regale.
Vara, toată viaţa din Sydney se îndepartează de City spre plaje. Aici există mai mult de 20 de plajele şi o duzină de porturi. Cea mai renumită plajă este Bondi Beach, locul preferat de surferii din Sydney.
Seara, Sydney este incredibil de frumos, când zgârie-norii de pe malul mării îşi reflectă luminile în apă. Una dintre cele mai cunoscute clădiri din Sydney este Sydney Opera House.
O altă atracţie în Sydney este Harbour Bridge. Este cel mai mare pod din oraş şi una dintre cele mai mari poduri-arc de oţel din lume.
Locul 6. Helsinki, Finlanda, 96.2 puncte
Helsinki este capitala şi cel mai mare oraş din Finlanda, cu o populaţie de 578 de mii de locuitori.
Străzile oraşului încercuiesc golfuri, podurile conectează insulele, iar feriboturile comunică cu insulele îndepărtate. Helsinki miroase a mare, iar în porturi persistă un zgomot constant al navelor care intră şi ies.
Helsinki este centrul de afaceri, educaţie, cultură şi ştiinţă în Finlanda. În Helsinki există 8 universităţi şi şase parcuri tehnologice.
70% din companiile străine care operează în Finlanda se află în Helsinki.