Pentru că de felul tăierii depinde calitatea plantatiei si a vinului,longevitatea, sănătatea şi rodnicia viţei, vom trata – mai întâi – pentru cunoaşterea lor, câteva noţiuni de organografie a viţei de vie (adică părţile componente ale butucului de vită).

Butucul de viţă de vie este format dintr-o parte subterană denumită sistem radicular, care include partea subterană a tulpinii (a fostului butaş) şi rădăcina propriu-zisă, cu multitudinea de rădăcini emise din această tulpină subterană, şi o parte la suprafaţa solului denumită sistem sau aparat aerian, care cuprinde tulpina propriu-zisă (organul cel mai dezvoltat) ce susţine întregul sistem aerian al butucului, compus din mai multe ramificaţii – denumite coarde. Deci, sistemul aerian este format din tulpină şi coarde, ambele trebuie cunoscute în vederea executării corecte a tăierilor (fig. 1).
Tulpina propriu-zisă este variabilă ca lungime. Astfel, în timp ce la viţele dirijate în forma joasă tulpina are o lungime redusă de numai 20-25 cm, la formele semiinalte aceasta ajunge la 0,60-0,80 m, iar la cele înalte, la 1,0-1,5 m. La formele joase ea se mai numeşte şi buturugă sau scaunul butucului, de la forma sa specifică şi funcţia de susţinere pe care o îndeplineşte.
Coardele reprezintă toate ramificaţiile lemnoase ale tulpinii de vârstă diferită, cu dimensiuni şi rol specific. Coardele se pot clasifica în următoarele categorii principale:
Coardele sau ramificaţiile multianuale (de 3-4 ani şi mai mult). Datorită vârstei, acestea sunt mai groase şi mai rigide decât celelalte şi servesc ca elemente de schelet. Ele mai poartă în general şi denumirea de braţe sau, în funcţie de dimensiuni, de cotoare (mai scurte şi mai groase) şi ciorchini (mai lungi şi mai subţiri) etc.
Coardele de 2 ani. Acestea sunt mai subţiri şi mai flexibile decât cele multianuale şi au rol de semischelet. Întrucât servesc, de obicei, la susţinerea coardelor purtătoare de rod, ele mai sunt cunoscute şi sub numele de punţi de rod.
Coardele de un an- Comparativ cu celelalte două categorii, acestea sunt cele mai lungi, mai subţiri şi mai elastice, fiind totodată cele mai importante pentru producţie. Ele pot fi inserate pe lemn de diferite vârste. Coardele de un an situate pe lemn (coarde) de 2 ani au capacitatea de a emite lăstari purtători de rod, purtând de aceea în mod curent denumirea de “coarde de rod”. Cele de pe lemn mai bătrân sunt, de regulă, nepurtătoare de rod şi poartă denumirea de “coarde lacome”. Ele se înlătură, de obicei, prin tăiere sau se utilizează la nevoie pentru refacerea elementelor de schelet ale butucului (braţele), prin tăiere în cepi de rezervă de 1-2 ochi. Prin aplicarea tăierilor la viţa de vie, coardele de un an se scurtează la diferite lungimi, exprimate în număr de ochi, rezultând următoarele elemente de producţie (fig. 2).
Coarda de rod propriu-zisă este o coarda situată totdeauna pe o altă coardă în vârstă de 2 ani (sau, cum i se mai spune în practică, pe lemn de 2 ani), ceea ce o face aptă pentru fructificare, scurtată, în funcţie de sistemul de tăiere aplicat, la 8-20 ochi. Între 8-10 ochi, coardele de rod sunt considerate scurte; între 10-15 ochi – mijlocii şi de cea 15-20 ochi – lungi. În practica curentă se folosesc coardele scurte şi mijlocii.
Cordiţa este un element de producţie specific ca şi coarda propriu-zisă, dar de o lungime mai mică decât aceasta, de numai 4-7 ochi. Acest element este intalnit adesea la formele de conducere semi-inalte şi înalte – cordon uni -si bilateral.
Călăraşul are aceeaşi lungime ca şi cordiţa (4-7 ochi), caracteristică este însă poziţia pe care o ocupă pe puntea de rod, fiind situat în spatele unei coarde. El se rezervă, mai ales când nu se poate asigura “încărcătura” (numărul de ochi şi coarde) butucului cu coarde de rod.
Cepii sunt cele mai scurte elemente lemnoase rezultate din tăierea coardelor de un an. Ei pot avea lungimea de la 1-4 ochi. După funcţia pe care o au de îndeplinit, pot fi de rod, de înlocuire şi de rezervă. Cepii de rod au o lungime de 3-4 ochi, se obţin tot prin scurtarea coardelor de rod şi se întâlnesc la sistemul de tăiere scurt (în special de la Teremia). Cepii de înlocuire sunt de 2 ochi lungime şi servesc pentru asigurarea (înlocuirea) coardelor de rod în anul următor; se obţin prin scurtarea coardelor roditoare sau lacome. Cepii de rezervă servesc la refacerea periodică a elementelor de schelet ale, butucului; se folosesc mai mult la sistemele de tăiere mixtă şi la formele semiinalte şi înalte. Au o lungime de 1-2 ochi şi se formează de obicei dintr-o coardă lacomă sau roditoare situată cât mai aproape de baza butucului.
În unele regiuni, o coardă de rod aflată la extremitatea şi prelungirea unei punţi de roti degarnisite mai poartă şi denumirea de “bici”.
Coarda de rod propriu-zisă, cuplată cu un cep de înlocuire, ambele situate pe acelaşi suport (ax) de lemn de 2 ani, formează veriga de rod.
Elementele lemnoase la butucii conduşi în forma semiinalta şi înaltă sunt redate în figura 3.

Lucrări de tăiere la viţa de vie

Lucrările de tăiere aplicate viilor intrate pe rod (după anul al III-lea) sunt făcute în funcţie de vârstă, de vigoarea potenţialului de creştere şi fructificare a viţelor.
Controlul viabilităţii ochilor
Înainte de tăiere se face controlul viabilităţii ochilor, pentru a se constata pierderile de ochi din cauza gerului din cursul iernii sau prin clocire, în cazul întârzierii dezgropatului în primăvară. De asemenea, se analizează şi starea de sănătate a lemnului anual şi multianual.
Pentru controlul viabilităţii ochilor se recoltează probe de 20-30 coarde pentru fiecare soi sau parcelă, de la butucii situaţi pe diagonalele parcelei, care se ţin câteva zile la temperatura camerei. La coardele recoltate se secţionează ochii – transversal, cu lamă – începând cu cei de la bază. Ochii care în secţiune prezintă o coloraţie brun-negricioasă sunt afectaţi, iar cei de culoare verde sunt vii. Când procentul ochilor pieriţi depăşeşte 20% se aplică compensarea lor prin rezervarea pe fiecare butuc a unui număr mai mare de ochi, de obicei a încă o coardă sau două (ştiind că o coardă înseamnă cea 10-12 ochi). După calcularea şi rezervarea ochilor pieriţi se aplică tăierea de rodire.
Tăierea de rodire
Odată cu tăierea de rodire se rezervă pe fiecare butuc un număr de coarde de rod, de lungime normală (12-15 ochi) şi un număr egal de cepi de înlocuire, care să-i asigure butucului (în funcţie de vigoare, fertilitatea soiului şi solului etc.) o producţie normală şi de calitate corespunzătoare soiului.
După cum s-a mai spus, coardele de rod (roditoare) din ai căror ochi vor creşte lăstari cu struguri sunt acele coarde de un an care au crescut pe lemn (coarde) de doi ani, iar cepii sunt coarde de un an tăiate la 1-3 ochi care vor asigura coardele de rod în anul următor.
Un astfel de sistem de tăiere, cu coarde de rod şi cepi se numeşte mixt sau în verigi de rod; – prin veriga de rod înţelegându-se asociaţia dintre o coardă de rod şi un cep.
În unele zone ale ţării – ca Teremia, în Banat -, nisipurile Bihorului etc. se practică şi tăierea în cepi de rod (denumită şi tăiere scurtă), prin scurtarea coardelor de rod la 3-4 ochi.
Tehnica tăierii de rodire a viţelor cu tulpină (joasă) clasică
Această tăiere se execută primăvara devreme, imediat după dezgropat. Mai întâi se examinează vigoarea coardelor anuale (lungimea şi grosimea lor). Din acest punct de vedere, butucul poate fi: viguros, normal sau slab dezvoltat. Se consideră că butucul este viguros atunci când marea majoritate a coardelor anuale sunt mai lungi de 1,5 m şi mai groase de cea 10 mm, la mijloc (în diametru) ; de vigoare normală – când coardele sunt mai scurte (de cea 1,0-1,5 m) şi de cea 7-10 mm grosime în diametru şi slab dezvoltate când coardele anuale au lungimea sub 1 m şi grosimea, la mijlocul lor, sub 7 mm în diametru.
În vederea stabilirii numărului de coarde de rod ce se lasă la tăiere, se “stă de vorbă cu butucul”, adică se apreciază vigoarea coardelor anuale (aşa cum s-a arătat mai sus).
Când coardele de 1 an sunt, în marea lor majoritate, de vigoare normală înseamnă că butucul a fost corect tăiat şi încărcat anul trecut şi în acest caz se va lăsa acelaşi număr de coarde ca şi în anul trecut (3-4-5; rareori mai mult, în funcţie de vigoarea butucului şi fertilitatea solului). Când coardele de un an sunt prea viguroase înseamnă că butucul a fost slab încărcat anul trecut şi anul acesta se vor lăsa cu 2-3 coarde mai multe decât a avut anul trecut. Când butucul are coardele anuale scurte şi prea subţiri, înseamnă că anul trecut butucul a fost prea încărcat şi anul acesta se vor lăsa cu cel puţin 2-3 coarde mai puţin decat a avut anul trecut.
Lungimea coardelor de rod este în funcţie de vigoarea şi fertilitatea soiului şi solului. Astfel, la soiurile slab viguroase, ca: Perla de Csaba, Riesling italian, se vor lăsa coardele cu 8-12 ochi; la soiurile mijiociu-viguroase ca: Chasselas dore, Muscat de Hamburg, Aligote, Cabernet Sauvignon etc. – 12-14 ochi pe coardă; la soiurile viguroase ca: Fetească albă. Băbească neagră, Coarnă neagră, Afuz-Ali etc. – 14-18 ochi pe coardă.
Practica executării tăierii presupune următoarele succesiuni de operaţii:
– Examinarea cu atenţie a fiecărui butuc şi, în funcţie de vigoarea coardelor anuale, stabilirea estimativă a coardelor de rod ce se vor rezerva;
– Alegerea coardelor de rod, scurtarea lor pe diafragmă (pe nod), la lungimea stabilită şi suprimarea celorlalte coarde inutile;
– Alegerea coardelor pornite din lemn multianual sau chiar de 2 ani şi scurtarea la cea 2 ochi, formând cepii de înlocuire; numărul lor va fi egal cu cel al coardelor de rod (el asigură coardele de rod pentru anul viitor);
– Finisarea tăierii prin îndepărtarea tuturor coardelor, cioturilor, corcanilor (braţelor), copililor etc. Care nu s-au reţinut la tăiere; scoarţa exfoliată (destrămată) se curăţa, iar rănile mari se badijonează cu “vopsea de ulei”.
La această tăiere, “în verigi de rod” (mixtă), cepii trebuie să aibă plasament central pe butuc şi, în general, inferior coardelor; iar coardele de rod propriu-zise, amplasate spre periferia butucului şi a cepilor, însă cât mai aproape de butuc şi de sol, ca să se poată îngropa uşor.
Tăierea de rodire a viilor afectate de ger
Când procentul de ochi pieriţi depăşeşte 20%, la tăiere se va lua în considerare acest lucru şi se va lăsa un număr mai mare de coarde pe butuc, proporţional cu pierderea (ţinând seama că o coardă echivalează cu cea 10-12 ochi) ; în cazul de mai sus – 2 coarde (a 10 ochi).
Dacă pierderile de ochi depăşesc 40- 50%, tăierea se va amâna şi se va efectua după intrarea în vegetaţie. În acest moment se conturează bine zonele distruse, care trebuie înlăturate prin operaţia de tăiere. Dacă părţile sănătoase rămase pe butuc nu asigură obţinerea unei producţii corespunzătoare, se vor administra îngrăşăminte azotoase, potasice şi fosfatice, concomitent cu executarea unui ciupit, pentru stimularea emiterii copililor, uneori fertili, care vor servi totodată şi la refacerea butucului ca elemente de vegetaţie sau chiar de rod pentru anul viitor.
Tăierea viilor afectate de îngheţuri târzii
Primăvara, organele cele mai sensibile la temperaturi scăzute sunt lăstarii abia porniţi în vegetaţie.
Dacă în această perioadă (sfârşit de aprilie – început de mai) survin temperaturi sub 0 C, lăstarii porniţi pot fi afectaţi parţial sau total. Şi în acest caz se apelează la operaţii în verde (ciupit) după 1-2 zile, când se constată precis organele sau părţile de organe care au fost distruse. Prin “tăieri” se îndepărtează numai porţiunile de lăstari distruse de brumă.
Din porţiunile rămase vor porni copiii care vor asigura coardele de rod pentru anul următor, putând compensa şi o parte din recolta de struguri. Totodată, de pe coarde mai pot porni în vegetaţie şi muguri secundari care, la unele soiuri (timpurii) dau şi lăstari fertili. Maturarea lemnului va fi stimulată prin aplicarea de îngrăşăminte azotoase, fosfatice şi potasice.
Tratarea viilor afectate de grindină
În funcţie de intensitatea daunelor şi faza de vegetaţie în care se găseşte viţa, se alege şi modul de tratare.
În primul rând se recomandă aplicarea imediată a tratamentului cu zeamă bordeleză sau alt produs pentru a preîntâmpina atacurile de mana. Ca şi în cazul îngheţurilor târzii, se aşteaptă câteva zile pentru a se putea distinge părţile afectate de grindină, după care se efectuează suprimarea părţilor distruse de pe butuc. Este necesar să se analizeze fiecare butuc în parte şi operaţiile aplicate să fie cele mai indicate de specificul soiului, de mărimea daunelor produse şi de posibilităţile ce există pentru stimularea creşterii şi coacerii lemnului nou.
Pentru forţarea creşterii lăstarilor şi pentru maturarea lor se vor administra îngrăşăminte minerale azotoase, iar spre toamnă îngrăşăminte fosfatice şi potasice (ca, de altfel, la toate aceste tăieri speciale).
Tăierea de regenerare
Se aplică butucilor bătrâni, debilitaţi, în vederea restabilirii pentru încă o perioadă scurtă de timp a capacităţii de vegetaţie şi rodire. Tăierea de regenerare poate fi parţială sau totală. Cea mai indicată este însă cea parţială. Ea constă în suprimarea, în primăvară, a tuturor ramificaţiilor de pe o jumătate, butucului. După ce s-au refăcut pe această parte elementele lemnoase (2-3 ani) se suprimă elementele lemnoase şi de pe cealaltă jumătate de butuc.
După tăierea de regenerare rămânând răni mari, se impune ca acestea să fie “unse” cu mocirlă formată din balegă proaspătă de vită şi pământ galben sau bandajate cu “vopsea de ulei”. De asemenea, pentru stimularea pornirii în vegetaţie a mugurilor dorminzi şi evitarea pătrunderii uscăturii în adâncimea butucului, se indică muşuroirea cu pământ reavăn bine mărunţit.
În timpul vegetaţiei se impune fertilizarea solului în special cu îngrăşăminte azotoase şi irigarea sau ud.

Averesti – podgoria lui Constantin Dulute

Constantin Dulute este un om de afaceri discret. A petrecut o viata în agricultura. A plantat si 560 ha de vie, pe dealurile de la Averesti, mai sus de Husi. Cele cinci ferme au fiecare cate un inginer-sef si un director care coordoneaza lucrarile. Faima licorilor descantate aici creste lent, ca aburii alcoolului din vinul de Zghihara.

“Viticultura este partea de sus a agriculturii. O pot practica numai oamenii cu pasiune. Vin nu poate face oricine. Cine investeste cu gandul ca va castiga maine, sa renunte. Aici trebuie sa investesti pe termen lung, sa ai rabdare si sa-ti placa. Mai ales, sa ai nervii tari. De cinci ani investesc în vie si nu am luat niciun leu de-acolo. Mai astept alti patru-cinci ani, pana va veni profitul. Investitia într-un hectar de vie este de minim 25.000 de euro”, ne avertizeaza din start Constantin Dulute.
Nascut la Cotnari, la 6 iulie 1959, a terminat Facultatea de Agronomie la Iasi, în anul 1984. Repartizat la IAS Barlad, a fost director la Agrocomplexul Barlad, care avea sa fie luat prin licitatie de catre Adrian Porumboiu. In perioada 1997-1999, a fost director general la DADR Vaslui. In 2000, a intrat în afaceri.

Afaceri care merita… 
A cumparat mai întai 200 de hectare de pamant, apoi a început sa înfiinteze podgoria de la Averesti, prin reconversie. 75% din fonduri a primit pana la înfiintare. A preluat pivnita de la Averesti, veche din 1870, cea mai mare din regiune. A avut proiect de dezvoltare si pentru crama.
“A fost ca o nostalgie intrarea mea în afacerea de la Averesti. Am înfiintat 100 de hectare de vie dupa revolutie. In 2005, am cumparat societatea din Averesti, care era în pragul falimentului. Dupa ce am cumparat terenul, în 2010, am început investitiile”, spune podgoreanul.
“In 2004, am început investitiile în Insula Mare a Brailei. Este o afacere complexa, cu toate problemele din zona. Avem acolo 1.000 de oameni si fiecare cu treaba lui. Lucrurile merg. Am stat o vreme în zona, dar mai am si alte business-uri. Vreau sa fac un parc eolian de 4 MW la Emil Racovita, judetul Vaslui. Este investitia mea. Daca as compara cu toate problemele si riscurile din agricultura, as putea afirma ca parcul eolian poate fi cea mai buna investitie. Doua turbine costa aproape 7 milioane de euro. In septembrie, intra în functiune.”

… si riscuri la tot pasul 
Chiar daca toata lumea vorbeste despre avantaje si crede ca se pricepe, agricultura a fost si ramane foarte riscanta.
“Au fost perioade în care nu primeam subventii. Am avut aceasta zona cu mari riscuri de seceta, cu îngheturi pe timp de iarna. Eu lucrez în agricultura de 30 de ani si stiu ce spun. Toti recolteaza si vand de pe camp pentru a-si plati datoriile din urma. Investitiile din agricultura se amortizeaza foarte greu. Trebuie sa ai mii de hectare sa cumperi tractoare, combine performante.
Nu e simplu sa amortizezi din produse agricole 300.000 de euro, cat ai dat pe un tractor, pe o combina. Acum, toti cei care au cumparat utilaje cauta piese de schimb. Este un dezastru! Ne-au prins cu utilajele, suntem nevoiti sa luam piese de schimb, care sunt foarte scumpe. Intretinerea acestor utilaje, cu care noi ne-am dotat prin fonduri europene, va deveni o mare povara pentru agricultori. Ca sa nu discutam de preturile pietei. Produsele noastre agricole nu tin pasul la scumpiri cu piesele de schimb si combustibilii. Seceta este o amenintare permanenta pentru noi”, ne aduce fermierul cu picioarele pe pamant.
A lucrat în zootehnie, a facut cultura mare, viticultura. Era director tehnic la IAS Barlad si avea ferma de vaci. Badeana, Barlad si Tutova erau la un loc.
“Am crescut în via de la Cotnari. Tata avea vie, livada si pamant arabil”.
Avand cuprinderea necesara, Constantin Dulute stie bine ce este via. “Utilajele speciale pentru vie costa mult. Tehnologia de întretinere a viei este scumpa. Iar în final, piata vinului e foarte dificila pentru ca falsurile depasesc 50%. Ne fac concurenta neloiala cei care prepara vinuri din prafuri. Cunoscatorii care prefera un vin de calitate reprezinta un segment mic, 10-15%. Din tot ce am facut, cea mai multa pasiune am depus în vie”.

Calitatea vinului pleaca din vie 
Pentru pregatirea terenului, Dulute a adus un italian din Toscana. In toamna, mai planteaza o suta de hectare. “In primul an, a venit un francez la plantat. El era surprins ca eu am stat acolo si umblam prin noroi, credea ca trec doar cu masina pe drum si plec acasa. Am plantat-o cu laser si cu GPS. Colaborez cu o firma care a lucrat în Italia si merge foarte bine”. A plantat 50% soiuri autohtone si 50% soiuri straine. Via preluata de el avea soiuri romanesti si un Aligoté. Soiurile autohtone sunt Busuioaca de Bohotin si Zghihara de Husi, Feteasca Alba, Feteasca Regala, Feteasca Neagra.
S-a orientat si spre soiurile internationale Tramini, Sauvignon Blanc, Ottonel, un Riesling de Rin adus din Germania, care se potriveste foarte bine la conditiile de aciditate de la Averesti, Merlot, Cabernet… A pus si 10 ha de Chardonnay pentru ca urmatorul pas este sa faca vin spumant.
“Cea mai buna materie prima pentru vinuri spumante din Romania este la Averesti. Este cea mai buna aciditate din tara, la o altitudine de 380 de metri fata de nivelul marii, cu un climat adecvat, cu nopti racoroase si zile cu insolatie. Aciditatea este foarte proaspata si aromele se mentin excelent”.

Busuioaca de Bohotin adevarata… 
Multi produc acest vin, dar cel mai apreciat e tot cel de Averesti. Am baut asemenea vinuri, excesiv de aromate si gretos de dulci. Dulute m-a convins ca erau falsuri. “La Husi, se combina pe vremuri vinul rosu cu vin alb si iesea Busuioaca de Bohotin! Noi am avut tehnologie frantuzeasca si facem vinuri foarte curate. Cand am iesit noi cu Busuioaca de Bohotin, oamenii spuneau ca e falsa, ca e prea decolorata. Nu stiau cum arata adevarata Busuioaca de Bohotin. Ei stiau ca trebuie sa fie roz spre rosu. Strugurele de Busuioaca este rosé. Am pus prima data 5 ha de Busuioaca, am facut selectie din mai multe varietati de butuci si am trimis altoi în Italia. Italienii pun portaltoi. In toamna, primim 200.000 de fire pentru plantare. Acolo facem altoirea fiindca nu avem conditii în tara”, spune fermierul.
E scump, dar nu are varianta mai buna si apoi nu vrea sa riste. “Cel mai important lucru într-o vie este materialul saditor. Am lucrat cu pepiniera Mercier din Franta în primul an si nu am avut necazuri. Este cea mai mare pepiniera din lume. Acum lucrez cu o firma din Italia, care are specialisti si laboratoare”.

In numele trandafirului 
La capat de rand, podgoreanul a plantat cate un trandafir. Aceasta floare e foarte sensibila la fainare. Daca este atacat trandafirul, peste trei zile apare boala si la vie. Asa afla fermierul ca trebuie sa faca tratamentele. Busuioaca de Bohotin este mai pretentioasa la îngrijire. E de mare mirare ca din acest pamant lutos Busuioaca poate rafina arome diafane de trandafir, cu o aciditate redusa.
Pusa pe acelasi pamant, Zghihara este însa mai aspra, cum suna si cuvantul cu origine necunoscuta. Unii spun ca vine de la “a zghihui”. Este vinul pentru diabetici. Un soi indigen, care a scapat de filoxera. Este din aceeasi familie cu Galbena de Odobesti. Se cultiva numai la Husi. Un vin cu aciditate foarte mare, de cursa lunga. Multi oameni îl cumpara fiindca nu are glucide. Nicolae Ceausescu si Nicolae Vacaroiu îl preferau.
Soiurile autohtone romanesti au mari sanse sa se mentina pe piata. “Daca vreti sa intrati pe piata noastra, trebuie sa veniti cu soiurile voastre pentru ca noi stim ce înseamna Sauvignon si celelalte,” ne spun strainii. Avem soiuri cu care putem iesi oricand: Grasa de Cotnari, Zghihara de Husi, Feteasca Regala, Feteasca Neagra. Portaltoii sunt internationali, aceiasi pe care i-am folosit si noi înainte de 1989. Noi stabilim daca vrem portaltoi cu radacini adanci, pentru a rezista la seceta”, spune Dulute.

Tehnologie pentru recoltare mecanica 
Constantin Dulute a plantat toata via pe stalpi de metal, cu sarme duble din otel inox, flexibil, cu resort langa fiecare stalp pentru cresterea elongatiei. Aceasta tehnologie face posibila recoltarea mecanica. “Greu este recoltatul. In 2013, a plouat doua saptamani continuu la recoltare. Avem nevoie de 100 de oameni pe zi. Noi am testat o masina de recoltat si mai asteptam 5-6 din Franta. Dupa ce trece de anul al cincilea, via se maturizeaza si se poate culege mecanic, fara riscuri”, spune fermierul.
Aici apar discutii lungi între Europa si noua lume a vinurilor – Argentina, SUA, Chile – în ce priveste calitatea culesului mecanic. Unii sustin ca e mai bun culesul manual, traditional. Altii ca e mai bun culesul mecanic, fara ciorchine. Francezii au încercat sa reduca la minim si trecerea vinului prin pompe pentru a scadea oxidarea. Au tehnologii noi, prin cadere libera, ca sa nu mai treaca prin snec. Contactul cu aerul trebuie sa fie cat mai scurt.
Vinul este un organism viu: un copil care creste, se maturizeaza si îmbatraneste. Dar despre alte ritualuri în cresterea acestui “copil” de la Averesti vom povesti cu alt prilej…