Pentru că de felul tăierii depinde longevitatea, sănătatea şi rodnicia viţei, vom trata – mai întâi – pentru cunoaşterea lor, câteva noţiuni de organografie a viţei de vie (adică părţile componente ale butucului de vită).

Butucul de viţă de vie este format dintr-o parte subterană denumită sistem radicular, care include partea subterană a tulpinii (a fostului butaş) şi rădăcina propriu-zisă, cu multitudinea de rădăcini emise din această tulpină subterană, şi o parte la suprafaţa solului denumită sistem sau aparat aerian, care cuprinde tulpina propriu-zisă (organul cel mai dezvoltat) ce susţine întregul sistem aerian al butucului, compus din mai multe ramificaţii – denumite coarde. Deci, sistemul aerian este format din tulpină şi coarde, ambele trebuie cunoscute în vederea executării corecte a tăierilor (fig. 1).
Tulpina propriu-zisă este variabilă ca lungime. Astfel, în timp ce la viţele dirijate în forma joasă tulpina are o lungime redusă de numai 20-25 cm, la formele semiinalte aceasta ajunge la 0,60-0,80 m, iar la cele înalte, la 1,0-1,5 m. La formele joase ea se mai numeşte şi buturugă sau scaunul butucului, de la forma sa specifică şi funcţia de susţinere pe care o îndeplineşte.
Coardele reprezintă toate ramificaţiile lemnoase ale tulpinii de vârstă diferită, cu dimensiuni şi rol specific. Coardele se pot clasifica în următoarele categorii principale:
Coardele sau ramificaţiile multianuale (de 3-4 ani şi mai mult). Datorită vârstei, acestea sunt mai groase şi mai rigide decât celelalte şi servesc ca elemente de schelet. Ele mai poartă în general şi denumirea de braţe sau, în funcţie de dimensiuni, de cotoare (mai scurte şi mai groase) şi ciorchini (mai lungi şi mai subţiri) etc.
Coardele de 2 ani. Acestea sunt mai subţiri şi mai flexibile decât cele multianuale şi au rol de semischelet. Întrucât servesc, de obicei, la susţinerea coardelor purtătoare de rod, ele mai sunt cunoscute şi sub numele de punţi de rod.
Coardele de un an- Comparativ cu celelalte două categorii, acestea sunt cele mai lungi, mai subţiri şi mai elastice, fiind totodată cele mai importante pentru producţie. Ele pot fi inserate pe lemn de diferite vârste. Coardele de un an situate pe lemn (coarde) de 2 ani au capacitatea de a emite lăstari purtători de rod, purtând de aceea în mod curent denumirea de “coarde de rod”. Cele de pe lemn mai bătrân sunt, de regulă, nepurtătoare de rod şi poartă denumirea de “coarde lacome”. Ele se înlătură, de obicei, prin tăiere sau se utilizează la nevoie pentru refacerea elementelor de schelet ale butucului (braţele), prin tăiere în cepi de rezervă de 1-2 ochi. Prin aplicarea tăierilor la viţa de vie, coardele de un an se scurtează la diferite lungimi, exprimate în număr de ochi, rezultând următoarele elemente de producţie (fig. 2).
Coarda de rod propriu-zisă este o coarda situată totdeauna pe o altă coardă în vârstă de 2 ani (sau, cum i se mai spune în practică, pe lemn de 2 ani), ceea ce o face aptă pentru fructificare, scurtată, în funcţie de sistemul de tăiere aplicat, la 8-20 ochi. Între 8-10 ochi, coardele de rod sunt considerate scurte; între 10-15 ochi – mijlocii şi de cea 15-20 ochi – lungi. În practica curentă se folosesc coardele scurte şi mijlocii.
Cordiţa este un element de producţie specific ca şi coarda propriu-zisă, dar de o lungime mai mică decât aceasta, de numai 4-7 ochi. Acest element este intalnit adesea la formele de conducere semi-inalte şi înalte – cordon uni -si bilateral.
Călăraşul are aceeaşi lungime ca şi cordiţa (4-7 ochi), caracteristică este însă poziţia pe care o ocupă pe puntea de rod, fiind situat în spatele unei coarde. El se rezervă, mai ales când nu se poate asigura “încărcătura” (numărul de ochi şi coarde) butucului cu coarde de rod.
Cepii sunt cele mai scurte elemente lemnoase rezultate din tăierea coardelor de un an. Ei pot avea lungimea de la 1-4 ochi. După funcţia pe care o au de îndeplinit, pot fi de rod, de înlocuire şi de rezervă. Cepii de rod au o lungime de 3-4 ochi, se obţin tot prin scurtarea coardelor de rod şi se întâlnesc la sistemul de tăiere scurt (în special de la Teremia). Cepii de înlocuire sunt de 2 ochi lungime şi servesc pentru asigurarea (înlocuirea) coardelor de rod în anul următor; se obţin prin scurtarea coardelor roditoare sau lacome. Cepii de rezervă servesc la refacerea periodică a elementelor de schelet ale, butucului; se folosesc mai mult la sistemele de tăiere mixtă şi la formele semiinalte şi înalte. Au o lungime de 1-2 ochi şi se formează de obicei dintr-o coardă lacomă sau roditoare situată cât mai aproape de baza butucului.
În unele regiuni, o coardă de rod aflată la extremitatea şi prelungirea unei punţi de roti degarnisite mai poartă şi denumirea de “bici”.
Coarda de rod propriu-zisă, cuplată cu un cep de înlocuire, ambele situate pe acelaşi suport (ax) de lemn de 2 ani, formează veriga de rod.
Elementele lemnoase la butucii conduşi în forma semiinalta şi înaltă sunt redate în figura 3.

Lucrări de tăiere la viţa de vie

Lucrările de tăiere aplicate viilor intrate pe rod (după anul al III-lea) sunt făcute în funcţie de vârstă, de vigoarea potenţialului de creştere şi fructificare a viţelor.
Controlul viabilităţii ochilor
Înainte de tăiere se face controlul viabilităţii ochilor, pentru a se constata pierderile de ochi din cauza gerului din cursul iernii sau prin clocire, în cazul întârzierii dezgropatului în primăvară. De asemenea, se analizează şi starea de sănătate a lemnului anual şi multianual.
Pentru controlul viabilităţii ochilor se recoltează probe de 20-30 coarde pentru fiecare soi sau parcelă, de la butucii situaţi pe diagonalele parcelei, care se ţin câteva zile la temperatura camerei. La coardele recoltate se secţionează ochii – transversal, cu lamă – începând cu cei de la bază. Ochii care în secţiune prezintă o coloraţie brun-negricioasă sunt afectaţi, iar cei de culoare verde sunt vii. Când procentul ochilor pieriţi depăşeşte 20% se aplică compensarea lor prin rezervarea pe fiecare butuc a unui număr mai mare de ochi, de obicei a încă o coardă sau două (ştiind că o coardă înseamnă cea 10-12 ochi). După calcularea şi rezervarea ochilor pieriţi se aplică tăierea de rodire.
Tăierea de rodire
Odată cu tăierea de rodire se rezervă pe fiecare butuc un număr de coarde de rod, de lungime normală (12-15 ochi) şi un număr egal de cepi de înlocuire, care să-i asigure butucului (în funcţie de vigoare, fertilitatea soiului şi solului etc.) o producţie normală şi de calitate corespunzătoare soiului.
După cum s-a mai spus, coardele de rod (roditoare) din ai căror ochi vor creşte lăstari cu struguri sunt acele coarde de un an care au crescut pe lemn (coarde) de doi ani, iar cepii sunt coarde de un an tăiate la 1-3 ochi care vor asigura coardele de rod în anul următor.
Un astfel de sistem de tăiere, cu coarde de rod şi cepi se numeşte mixt sau în verigi de rod; – prin veriga de rod înţelegându-se asociaţia dintre o coardă de rod şi un cep.
În unele zone ale ţării – ca Teremia, în Banat -, nisipurile Bihorului etc. se practică şi tăierea în cepi de rod (denumită şi tăiere scurtă), prin scurtarea coardelor de rod la 3-4 ochi.
Tehnica tăierii de rodire a viţelor cu tulpină (joasă) clasică
Această tăiere se execută primăvara devreme, imediat după dezgropat. Mai întâi se examinează vigoarea coardelor anuale (lungimea şi grosimea lor). Din acest punct de vedere, butucul poate fi: viguros, normal sau slab dezvoltat. Se consideră că butucul este viguros atunci când marea majoritate a coardelor anuale sunt mai lungi de 1,5 m şi mai groase de cea 10 mm, la mijloc (în diametru) ; de vigoare normală – când coardele sunt mai scurte (de cea 1,0-1,5 m) şi de cea 7-10 mm grosime în diametru şi slab dezvoltate când coardele anuale au lungimea sub 1 m şi grosimea, la mijlocul lor, sub 7 mm în diametru.
În vederea stabilirii numărului de coarde de rod ce se lasă la tăiere, se “stă de vorbă cu butucul”, adică se apreciază vigoarea coardelor anuale (aşa cum s-a arătat mai sus).
Când coardele de 1 an sunt, în marea lor majoritate, de vigoare normală înseamnă că butucul a fost corect tăiat şi încărcat anul trecut şi în acest caz se va lăsa acelaşi număr de coarde ca şi în anul trecut (3-4-5; rareori mai mult, în funcţie de vigoarea butucului şi fertilitatea solului). Când coardele de un an sunt prea viguroase înseamnă că butucul a fost slab încărcat anul trecut şi anul acesta se vor lăsa cu 2-3 coarde mai multe decât a avut anul trecut. Când butucul are coardele anuale scurte şi prea subţiri, înseamnă că anul trecut butucul a fost prea încărcat şi anul acesta se vor lăsa cu cel puţin 2-3 coarde mai puţin decat a avut anul trecut.
Lungimea coardelor de rod este în funcţie de vigoarea şi fertilitatea soiului şi solului. Astfel, la soiurile slab viguroase, ca: Perla de Csaba, Riesling italian, se vor lăsa coardele cu 8-12 ochi; la soiurile mijiociu-viguroase ca: Chasselas dore, Muscat de Hamburg, Aligote, Cabernet Sauvignon etc. – 12-14 ochi pe coardă; la soiurile viguroase ca: Fetească albă. Băbească neagră, Coarnă neagră, Afuz-Ali etc. – 14-18 ochi pe coardă.
Practica executării tăierii presupune următoarele succesiuni de operaţii:
– Examinarea cu atenţie a fiecărui butuc şi, în funcţie de vigoarea coardelor anuale, stabilirea estimativă a coardelor de rod ce se vor rezerva;
– Alegerea coardelor de rod, scurtarea lor pe diafragmă (pe nod), la lungimea stabilită şi suprimarea celorlalte coarde inutile;
– Alegerea coardelor pornite din lemn multianual sau chiar de 2 ani şi scurtarea la cea 2 ochi, formând cepii de înlocuire; numărul lor va fi egal cu cel al coardelor de rod (el asigură coardele de rod pentru anul viitor);
– Finisarea tăierii prin îndepărtarea tuturor coardelor, cioturilor, corcanilor (braţelor), copililor etc. Care nu s-au reţinut la tăiere; scoarţa exfoliată (destrămată) se curăţa, iar rănile mari se badijonează cu “vopsea de ulei”.
La această tăiere, “în verigi de rod” (mixtă), cepii trebuie să aibă plasament central pe butuc şi, în general, inferior coardelor; iar coardele de rod propriu-zise, amplasate spre periferia butucului şi a cepilor, însă cât mai aproape de butuc şi de sol, ca să se poată îngropa uşor.
Tăierea de rodire a viilor afectate de ger
Când procentul de ochi pieriţi depăşeşte 20%, la tăiere se va lua în considerare acest lucru şi se va lăsa un număr mai mare de coarde pe butuc, proporţional cu pierderea (ţinând seama că o coardă echivalează cu cea 10-12 ochi) ; în cazul de mai sus – 2 coarde (a 10 ochi).
Dacă pierderile de ochi depăşesc 40- 50%, tăierea se va amâna şi se va efectua după intrarea în vegetaţie. În acest moment se conturează bine zonele distruse, care trebuie înlăturate prin operaţia de tăiere. Dacă părţile sănătoase rămase pe butuc nu asigură obţinerea unei producţii corespunzătoare, se vor administra îngrăşăminte azotoase, potasice şi fosfatice, concomitent cu executarea unui ciupit, pentru stimularea emiterii copililor, uneori fertili, care vor servi totodată şi la refacerea butucului ca elemente de vegetaţie sau chiar de rod pentru anul viitor.
Tăierea viilor afectate de îngheţuri târzii
Primăvara, organele cele mai sensibile la temperaturi scăzute sunt lăstarii abia porniţi în vegetaţie.
Dacă în această perioadă (sfârşit de aprilie – început de mai) survin temperaturi sub 0 C, lăstarii porniţi pot fi afectaţi parţial sau total. Şi în acest caz se apelează la operaţii în verde (ciupit) după 1-2 zile, când se constată precis organele sau părţile de organe care au fost distruse. Prin “tăieri” se îndepărtează numai porţiunile de lăstari distruse de brumă.
Din porţiunile rămase vor porni copiii care vor asigura coardele de rod pentru anul următor, putând compensa şi o parte din recolta de struguri. Totodată, de pe coarde mai pot porni în vegetaţie şi muguri secundari care, la unele soiuri (timpurii) dau şi lăstari fertili. Maturarea lemnului va fi stimulată prin aplicarea de îngrăşăminte azotoase, fosfatice şi potasice.
Tratarea viilor afectate de grindină
În funcţie de intensitatea daunelor şi faza de vegetaţie în care se găseşte viţa, se alege şi modul de tratare.
În primul rând se recomandă aplicarea imediată a tratamentului cu zeamă bordeleză sau alt produs pentru a preîntâmpina atacurile de mana. Ca şi în cazul îngheţurilor târzii, se aşteaptă câteva zile pentru a se putea distinge părţile afectate de grindină, după care se efectuează suprimarea părţilor distruse de pe butuc. Este necesar să se analizeze fiecare butuc în parte şi operaţiile aplicate să fie cele mai indicate de specificul soiului, de mărimea daunelor produse şi de posibilităţile ce există pentru stimularea creşterii şi coacerii lemnului nou.
Pentru forţarea creşterii lăstarilor şi pentru maturarea lor se vor administra îngrăşăminte minerale azotoase, iar spre toamnă îngrăşăminte fosfatice şi potasice (ca, de altfel, la toate aceste tăieri speciale).
Tăierea de regenerare
Se aplică butucilor bătrâni, debilitaţi, în vederea restabilirii pentru încă o perioadă scurtă de timp a capacităţii de vegetaţie şi rodire. Tăierea de regenerare poate fi parţială sau totală. Cea mai indicată este însă cea parţială. Ea constă în suprimarea, în primăvară, a tuturor ramificaţiilor de pe o jumătate, butucului. După ce s-au refăcut pe această parte elementele lemnoase (2-3 ani) se suprimă elementele lemnoase şi de pe cealaltă jumătate de butuc.
După tăierea de regenerare rămânând răni mari, se impune ca acestea să fie “unse” cu mocirlă formată din balegă proaspătă de vită şi pământ galben sau bandajate cu “vopsea de ulei”. De asemenea, pentru stimularea pornirii în vegetaţie a mugurilor dorminzi şi evitarea pătrunderii uscăturii în adâncimea butucului, se indică muşuroirea cu pământ reavăn bine mărunţit.
În timpul vegetaţiei se impune fertilizarea solului în special cu îngrăşăminte azotoase şi irigarea sau ud.