Într-unul din numerele prestigioasei reviste PROFITUL AGRICOL, la rubrica „Opinia fermierului”, este un articol intitulat „Cercetarea nu trebuie să fie de stat ci privată”, semnat de către un cercetător aparţinând Institutului de Cercetare Dezvoltare pentru Legumicultură şi Floricultură Vidra, judeţul Ilfov.

O primă observaţie pe care am dori să o facem este că opiniile exprimate în acest articol nu sunt ale unui fermier, aşa cum se vrea rubrica, ci ale unuia care este, sau aşa se crede el că ar fi, un cercetător. De fapt, semnatarul este o ruşine pentru noi, dar şi pentru cei care îl ascultă sau şi mai rău pentru cei care îl mai ţin în Institut. El este de mai mult timp omul companiei olandeze Bejo Zaden, cel care promovează produsele acestei firme. Inclusiv şi mai ales, hibrizii de ceapă! El vorbeşte de bani cheltuiţi de pomană la cercetare? El care a fost plătit şi încă mai este, pentru a crea hibrizi de ceapă? Toţi ştim, dar pentru a nu da “din casă”, acest individ a omologat mai multe soiuri de ceapă şi doi hibrizi, precum şi soiuri de usturoi, pe care nimeni din ICDLF Vidra nu le-a văzut! Bineînţeles cu excepţia instituţiei numite ISTIS. Aceste soiuri şi hibrizi nu s-au cultivat niciodată! Să nu mai spunem că de curând a omologat din nou un soi de ceapă, de această dată fără nicio jenă, în nume propriu! El având şi o firmă a cărui obiect de activitate, fără nici-un dubiu, se suprapune cu cel al Institutului. El vorbeşte, care la orice iniţiativă din Institut de după 1990 a strigat cât îl ţineau rărunchii “afară, daţi-i afară, nu ne vindem ţara”, etc, etc. El care a făcut tot ce a putut, şi din păcate după 90 s-au putut multe, având şi titlul de reprezentant al salariaţilor obţinut pe o listă pe care a întocmit-o singur, să dea afară directorii şi să fie el numit director împreună cu fostul secretar de comitet PCR.
Personal noi nu l-am auzit niciodată să vină cu vreo propunere concretă, reală! Mai mult decât atât, de nenumărate ori ne „trăgea de limbă”, după care se împăuna cu spusele noastre. De altfel şi în acest articol, una sau două afirmaţii ne aparţin, de altfel singurele care sunt reale. S-ar putea spune că şi noi suntem vinovaţi. Poate. Diversele sesizări, chiar şi în scris, privind comportamentul individului, lipsa de la serviciu, folosirea unui utilaj şi a unui autoturism în interese proprii, însuşirea ilegală de bani proveniţi din vânzarea unor produse ale Laboratorului de Ameliorare, etc., etc., nu şi-au urmat cursul firesc, dar nici cei care au condus sau conduc laboratorul de Ameliorare din care face parte, nu au luat vreo măsură. S-a sperat că în acest fel îi vor închide gura.

Să te ferească Dumnezeu de … hărnicia incompetentului!

Un asemenea tupeu din partea unuia care nu a făcut nimic pentru Institut şi cu atât mai puţin pentru ţară, este de neimaginat. Ne aducem aminte că atât la laboratorul de Agrochimie-Biochimie-Fiziologie, unde a lucrat la început, cât şi la cel de Genetică şi Ameliorare unde a fost promovat de către un alt sfertodoct, Director General la acea vreme, ca Şef de laborator, a fost o adevărată catastrofă! Îmi amintesc că atunci am afirmat cu privire la activitatea celui despre care vorbim, că să te ferească Dumnezeu de… hărnicia incompetentului!
Cât tupeu să vorbeşti de performanţă, tu care de fapt te lauzi cu ce au făcut alţii, cu hibrizii olandezi. Promovarea, deasemenea ca realizare proprie, a culturii de ceapă din sămânţă, este o altă impertinenţă. Orice întrebare cu privire la lucrările lui proprii de cercetare, cât de cât originale, sau cel puţin noi pentru România, a respins-o, blamând pe toţi ceilalţi. Solicitările noastre cu privire la literatura consultată, au rămas deasemenea fără răspuns. Normal, nu stăpâneşte nici o limbă străină!
Sigur că avem nevoie de bani. Dar ne întrebăm dacă astfel de indivizi ar primi peste noapte bani, ar şti ce să facă cu ei? Cum i-ar cheltui? Cea mai mare dificultate pe care o are cercetarea legumicolă în momentul de faţă este lipsa de oameni de valoare, competenţi, bine informaţi, cu putere de analiză şi sinteză. Ştim că vom supăra pe unii, dar ICDLF Vidra şi SCDL-urile aferente nu dispun de mai mult de 7-8 astfel de specialişti la un loc, din care majoritatea se află la Vidra. Pesimiştii, printre care se numără şi individul în cauză, declară ca mort domeniul. De fapt el este „mortul din casă”! Trebuia de mult scos. Prin atitudinea lui, prin limbajul suburban, prin totala lipsă de respect faţă de colegi, prin ameninţări şi denigrări, a contribuit din plin la deteriorarea atmosferei de cercetare. Fără să exagerăm, dar în ultimul timp a creat în laborator un adevărat climat de teroare. El, care de fapt este un pensionar reangajat! Am fost şi rămânem la părerea că omul de calitate este esenţial în activitatea de cercetare. Personal suntem convinşi că oricând se poate porni din nou la drum. Chiar dacă nu sunt mai mulţi de 2! Am mai spus-o: nu numărul de cercetători, acea masă critică, este important, ci valoarea acestora, valoarea critică sau masa cenuşie critică. Şi unul singur poate iniţia acel fenomen cunoscut în chimie de cristalizare.

Brandul Institutului nu-l poate “dezintegra”nimeni din uniunea uzurpatorilor…

În ceea ce priveşte brandul Institutului, din fericire avem mai multe. Dar încă odată acest individ ignoră cu bună ştiinţă o serie de rezultate, mai ales dacă aparţin celor care l-au criticat. Un exemplu este oferta foarte bogată de soiuri şi hibrizi de pătlăgele vinete (Luiza, Contesa, Daniela, Andra F1, Belona de culoare albă şi ultima creaţie Eleonora), realizări de mare valoare ale lui dr. Mihai Tudor. Deasemenea, hibrizii de morcov Triumf şi Bucovina, primii de acest gen din România, creaţii ale şefei laboratorului, dr. Elena Chira, la care individul a urlat fără nici o jenă să plece acasă că Institutul nu are nevoie de ea! Lucru pe care i l-a spus şi lui Tudor. El însă îşi dorea postul de şef de laborator. Ar mai fi deasemenea metoda de testare şi de apreciere a fertilităţii solurilor din solarii, pe baza căreia sunt elaborate programe de fertigare. Nu mai spun de softurile de calcul şi repartizare a îngrăşămintelor pentru culturile semincere de legume. Unicate şi originale, dar mai ales operaţionale! Şi încă multe altele (mazăre, ardei gogoşar şi gras, tomate). Şi nu în cele din urmă, tehnologiile de control integrat al agenţilor patogeni şi dăunătorilor. Şi dacă vorbim de cercetarea legumicolă în ansamblul ei, mai sunt destule exemple de rezultate foarte apreciate de către cultivatori şi de consumatori. Hibridul de tomate Siriana a dr-lui Vînătoru de la Buzău, sau tomatele tip cireaşă ale doamnei dr. Burnichi tot de la Buzău. Ca să nu mai vorbim de ceapa De Buzău, fostă Diamant, extrem de valoroasă, deşi la bază este o creaţie veche a regretatului dr. Chiru. Ne aducem aminte că după 90 am organizat un câmp de culturi comparative cu 8 hibrizi olandezi de ceapă alături de soiul Diamant, la Vidra, Buzău şi Işalniţa. Din cei 8 hibrizi, doar unul a depăşit soiul românesc, producţiile obţinute fiind de 70-80 t/ha! Deasemenea brandul Staţiunii Bacău, cultura ecologică a legumelor, dar şi cultivările de varză, fasole de grădină şi salată. Sau de la Staţiunea Iernut, soiurile de varză de toamnă şi de ridichi.

Cine cleveteşte, se autodemască

Sigur că unele greutăţi reale ca şi unele disfuncţii sau pe alocuri managementul uneori defectuos, dublat de o legislaţie defavorizantă, ne-a împiedicat să fim mai agresivi pe piaţă. Iată însă că urmare a unor intervenţii curente şi de durată în mass media şi cu ajutorul acesteia, am reuşit să creăm un curent extrem de favorabil în rândul consumatorilor cu privire la calitatea nutriţională inconfundabilă a multor soiuri de legume româneşti cu gust românesc.
Nu cumva acest lucru deranjează firmele străine? Mai mult ca sigur că da! Aşa se explică probabil şi reacţia individului în cauză, exponent al acestor firme.
Afirmaţiile despre cum ar trebui să fie organizată şi finanţată cercetarea agricolă arată clar haosul din capul individului. Iar referirile la ASAS nu reflectă decât o stare de frustrare a unui individ măcinat de multe complexe de inferioritate.
În încheiere ne exprimăm regretul că într-o revistă atât de apreciată, poate să apară materiale ca acesta, care nu ne discreditează numai pe noi ci şi revista în sine. Este încă o dovadă de cum se înţelege astăzi dreptul de a-ţi exprima liber opiniile.

Dr. Victor Lăcătuş, membru corespondent al ASAS.