(Citeste Atributele lui Dumnezeu Partea I)

Atributele lui Dumnezeu – Continuarea studiului


Dragostea: dragostea este o parte asa de importanta a caracterului lui Dumnezeu, incat apostolul Ioan a spus :”Dumnezeu este dragoste”. Aceasta inseamna ca preocuparea principala a lui Dumnezeu este binele celorlalti. Pentru a gasi o definitie completa a dragostei, citeste 1 Corinteni 13. Ca sa vezi dragostea in actiune, studiaza viata lui Isus. Jertfa lui de pe cruce pentru pacatele oamenilor este actul supreme de dragoste. Dragostea lui Dumnezeu nu este una caracteriazata de emotie, ci de actiune. Dragostea lui se manifesta gratuit fata de obiectul dragostei Sale, cei care aleg sa il urmeze pe Fiul Sau, Isus Cristos.

Omnipotenta: literar, acest adjective desemneaza pe cineva care poate totul. Din moment ce Dumnezeu este infinit si din moment ce El are putere, El are o putere infinita. Dumnezeu a ingaduit ca si creaturile Sale sa aiba un anume nivel de putere, dar acest lucru nu diminueaza sub nici o forma puterea lui Insusi. “El nu cheltuie energie care trebuie regenerata”. Cand Biblia ne spune ca Dumnezeu S-a odihnit a saptea zi, relatarea a fost facuta pentru a ne da noua un exemplu, nu pentru a ne spune ca El era obosit de munca depusa.

Existenta prin Sine: Cand Moise L-a intrebat pe Dumnezeu cu cine vorbeste in cazul relatarii cu rugul aprins, Dumnezeu i-a raspuns: “Eu sunt cel ce sunt”. Dumnezeu nu are nici inceput, nici sfarsit. El doar exista. Nimeni altcineva din intregul univers nu are un motiv al existeneti in sine insusi. Doar Dumnezeu. De fapt, daca Dumnezeu ar fi fost creat de cineva, doar de Dumnezeu ar fi putut fi creat. Acesta este un concept greu de inteles pentru noi, deoarece orice alt lucru vine dintr-un lucru diferit de el. Biblia spune: “La inceput, Dumnezeu.” El era déjà acolo la inceput.

Atotsuficienta: Biblia ne spune ca Dumnezeu are viata in Sine Insusi (vezi Ioan 5:26). Orice alta viata din univers este un dar de la El. El nu are nici o nevoie si nu exista nici o modalitate prin care Dumnezeu sa poata deveni mai bun. Lui Dumnezeu nu Ii este necesar nimic. El nu are nevoie de ajutorul nostru pentru nimic, dar, datorita harului si iubirii Sale, ne permite sa fim parte din inaintarea planului Sau pe pamant si sa fim o binecuvantare pentru altii. Noi suntem cei care ne schimbam, dar Dumnezeu nu se schimba niciodata. El este atotsuficient.

Dreptatea: Biblia ne spune ca Dumnezeu este drept, dar caracterul Sau este cel care defineste ce inseamna acest lucru. El nu se conformeaza unor criterii exterioare. Fiind drept, noi toti avem parte de echitate morala. Cand exista fapte rele, dreptatea cere sa existe si o pedeapsa. Din moment ce Dumnezeu este perfect si nu a facut niciodata nimic rau, nu ar fi niciodata nevoie de o pedeapsa. Dar, datorita dragostei Sale, Dumnezeu a luat asupra Lui pedeapsa pentru pacatele noastre trimitandu-Si Fiul la cruce. Dreptatea Lui trebuia satisfacuta, dar El a satisfacut aceasta dreptate pentru toti cei care cred in Isus.

Imuabilitatea: aceasta inseamna pur si simplu ca Dumnezeu nu Se schimba niciodata. Iata de ce Biblia spune: “Isus Cristos este Acelasi ieri si azi si in veci”.

Mila: “Mila este atributul lui Dumnezeu care Il face sa fie milos in mod active”. Din moment ce dreptatea lui Dumnezeu este satisfacuta in Isus, El este liber sa arate har fata de toti cei care aleg sa Il urmeze. Harul nu se sfarsi niciodata deoarece face parte din natura lui Dumnezeu. Harul este felul in care Dumnezeu doreste sa se manifeste fata de omenire, si asa se manifeste intotdeauna, cu exceptia cazul in care cineva allege sa Il dispretuiasca si sa Il ignore, moment in care dreptatea Lui devine atributul proeminent.

Eternitatea: In unele aspecte, acest atribut este similar cu atotsuficienta. Dumnezeu a existat dintotdeauna si va exista pentru totdeauna, pentru ca Dumnezeu locuieste in eternitate. Timpul este creatia Lui. Tocmai de aceea, Dumnezeu poate vedea inceputul si sfarsitul, si El nu este surprins niciodata de nimic. Daca nu ar fi fost etern, promisiunea Lui de a le da viata vesnica celor ce Il urmeaza pe Isus nu ar fi avut nicio valoare.

Bunatatea: “Bunatatea lui Dumnezeu este aceea care il face sa fie bun, cordial, binevoitor si plin de intentii bune fata de oameni”. Acest atribut este cel care Il determina pe Dumnezeu sa arate toate binecuvantarile pe care le arata fata de urmasii Sai. Actiunile lui Dumnezeu ne dau o definitie a bunatatii, si putem vedea aceasta bunatate in felul in care S-a relationat Isus la oamenii din jurul Sau.

Harul: Dumnezeu se bucura sa faca daruri insemnate celor care Il liubesc, chiar si atunci cand ei nu le merita. Harul este felul in care descriem calitatea de mai sus. Isus Cristos este canalul prin care se manifesta harul lui Dumnezeu. Biblia spune: “Legea a fost data prin Moise, dar harul si adevarul au venit prin Isus Cristos”.

Omniprezenta: acest termen teologic inseamna “intotdeauna prezent”. Din moment ce Dumnezeu este infinit, fiinta Lui nu cunoaste limite. Deci, El este peste tot. Acest adevar ne este prezentat in Biblie prin sintagma :”Sunt cu voi intotdeauna”, repetata de 22 de ori atat in Vechiul, cat si in Noul Testament. Acestea au fost cuvintele de incurajare ale lui Isus atunci cand le-a lansat ucenicilor provocarea sa duca mesajul Sau intregii lumi. Acesta este cu siguranta un adevar mangaietor pentru toti cei care Il urmeaza pe Isus.

Atributele lui Dumnezeu – Concluzia
Aceasta este descrierea Dumnezeului Bibliei. Orice ale idei despre Dumnezeu sunt, conform Bibliei, dumnezei falsi, creati de imaginatia omului. Invatand atributele lui Dumnezeu, Il poti lauda pe Dumnezeu pentru ceea ce este El cu adevarat si pentru felul in care fiecare din atributele Sale are impact in viata ta intr-un mod pozitiv.

Numele lui Dumnezeu: o modalitate de a intelege natura si caracterul Sau
Numele lui Dumnezeu folosite in Biblie actioneaza ca o harta care ne ajuta sa intelegem caracterul lui Dumnezeu. Din moment ce Biblia este Cuvantul lui Dumnezeu, numele alese de El in Scriptura au menirea de a ne revela adevarata Sa natura.

Numele lui Dumnezeu: Titlurile Sale revelate in Scriptura
”ELOHIM” (sau Elohay) este primul nume al lui Dumnezeu intalnit in Biblie si este folosit in tot Vechiul Testament de mai bine de 2300 de ori. Elohimvine de la o radacina din ebraica care inseamna “putere” sau “tarie” si are caracteristica rara de a fi folosit in forma de plural. In Geneza 1:1, citim: “La inceput, Elohim a creat cerurile si pamantul”. Chiar de la inceput, aceasta forma de pluram pentru numele lui Dumneze este folosita sa descrie Singurul Dumnezeu, un mister care este descoperit pe parcursul Bibliei. In Biblie, Elohim este combinat cu alte cuvinte ca sa descrie anumite caracteristici ale lui Dumnezeu. Cateva exemple: Elohay Kedem – Dumnezeul inceputului (Deuteronom 33:27), Elohay Mishpat – Dumnezeul dreptatii (Isaia 30:18), Elohay Selichot – Dumnezeul iertarii (Neemia 9:17), Elohay Marom – Dumnezeul inaltimilor (Mica 6:6), Elohay Mikarov – Dumnezeul care este aproape (Ieremia 23:23), Elohay Mauzi – Dumnezeul tariei mele (Psalmul 43:2), Elohay Tehilati – Dumnezeul laudei mele (Psalmul 109:1), Elohay Yishi – Dumnezeul mantuirii mele (Psalmul 18:47, 25:5), Elohim Kedoshim – Dumnezeul Sfant (Levitic 19:2, Iosua 24:19), Elohim Chaiyim – Dumnezeul viu (Ieremia 10:10), Elohay Elohim – Dumnezeul dumnezeilor (Deuteronom 10:17).

”EL” este un alt nume folosit pentru Dumnezeu in Biblie, aparand de circa 200 de ori in Vechiul Testament. “El” este forma simpla a lui Elohim si este adesea asociat cu alte cuvinte pentru a accentua o latura descriptiva. Cateva exemple: El HaNe’eman – Dumnezeul credincios (Deuteronom 7:9), El HaGadol – Dumnezeul Maret (Deuteronom 10:17), El HaKadosh – Dumnezeul Sfant (Isaia 5:16), El Yisrael – Dumnezeul lui Israel (Psalmul 68:35), El HaShamayim – Dumnezeul cerurilor (Psalmul 136:26), El De’ot– Dumnezeul cunostintei (1 Samuel 2:3). El Emet – Dumnezeul adevarului (Psalmul 31:6), El Yeshuati – Dumnezeul mantuirii mele (Isaia 12:2), El Elyon – Dumnezeul cel Preainalt (Geneza 14:18), Immanu El – Dumnezeu este cu noi (Isaia 7:14). El Olam – Dumnezeul eternitatii (Geneza 21:33), El Echad – Singurul Dumnezeu (Maleahi 2:10). “ELAH” este un alt nume folosit pentru Dumnezeu, care apare de aproximativ 70 de ori in Vechiul Testament. Atunci cand este asociat cu alte cuvinte, vedem diferite atribute ale lui Dumnezeu. Cateva exemple: Elah Yerush’lem – Dumnezeul Ierusalimului (Ezra 7:19), Elah Yisrael – Dumnezeul lui Israel (Ezra 5:1), Elah Sh’maya – Dumnezeul cerului (Ezra 7:23), Elah Sh’maya V’Arah – Dumnezeul cerului si al pamantului (Ezra 5:11).

”YHVH” este cuvantul din limba ebraica care se traduce ca DOMNUL. Intalnit in Vechiul Testament mai des decat oricare alt nume (de aproximativ 7000 de ori), acest titlu este numit “Tetragrammaton”, cuvant care inseamna “cele patru litere”. YHVH provine de la verbul ebraic “a fi” si este numele special sub care Dumnezeu I s-a revelat lui Moise in rugul aprins. “Dumnezeu a zis lui Moise: . Si a adaugat: ”. (Exod 3:14-15). Prin urmare, YHVH declara fiinta absoluta a lui Dumnezeu – sursa tuturor lucrurilor, cea fara inceput si fara sfarsit. Chiar daca unii pronunta numele YHVH Iehova sau Iahve, cercetatorii nu cunosc cu exactitate pronuntia corecta. Evreii au incetat sa mai rosteasca acest nume prin anul 200 A.D, din teama de a nu incalca porunca : “Sa nu iei in desert numele Domnului, Dumnezeului (YHVH) tau” (Exod 20:7). (Rabinii de azi folosesc in mod curent numele Adonai in loc de YHVH). Iata cateva exemple de utilizare a numelui YHVH in Scriptura: YHVH Elohim – Domnul Dumnezeu (Geneza 2:4). YHVH M’kadesh – Dumnezeul care sfinteste (Ezechiel 37:28), YHVH Yireh – Dumnezeu care vede/poarta de grija (Geneza 22:14), YHVH Nissi – Domnul, Scutul meu (Exod 17:15), YHVH Shalom – Dumnezeul Pacii (Judecatori 6:24), YHVH Tzickaynu – Domnul neprihanirea noastra (Ieremia 33:16), YHVH O’saynu – Dumnezeu Fauritorul nostru (Psalmul 95:6).

Numele lui Dumnzeu: Dumnezeul revelat in YHVH este Dumnezeul revelat in Isus
Dumnezeul care S-a revelat pe Sine ca si YHVH in Vechiul Testament este revelat ca si Iesua (Isus) in Noul Testament. Isus are aceeasi radacina ca si YHVH si in mod clar pretinde sa fie YHVH. In Ioan 8: 56-59, Isus Se prezinta pe Sine ca “Cel ce Sunt”. Cand a fost provocat de cativa lideri religiosi evrei in legatura cu afirmatia Lui ca il vazuse pe Avraam (care traise cu aproape 2000 de ani in urma), Isus a raspuns: “Adevarat, adevarat va spun ca mai inainte sa se nasca Avraam, sunt Eu”. Evreii au inteles atunci ca Isus a pretins ca este YHVH. Intelegerea aceasta a lor este subliniata atunci cand au vrut sa Il omoare cu pietre pentru pacatul blasfemiei mentionat in legea evreiasca. In Romani 10:9, Apostolul Pavel declara: “Daca marturistesti deci, cu gura ta, pe Isus ca Domn … vei fi mantuit”. Imediat dupa aceea, in Romani 10:13, Pavel isi sustine declaratia citand din Vechiul Testament: “Oricine va chema numele Domnului (YHVH) va fi mantuit” (Ioel 2:32). Numindu-l pe Iesua (Isus) Domnul este acelasi lucru cu a-L numi YHVH, pentru ca Iesua (Isus) este YHVH (Domnul), Mesia cel prezis de-a lungul intregului Vechi Testament.

Cine este Dumnezeu – Cine Pretinde El Ca Este?
Cine este Dumnezeu? El a fost descris ca este orice, incepand de la puterea de viata impersonala, la un Creator personal, Atotputernic si bun. I-au fost date mai multe nume, cum ar fi unele: “Zeus”, “Jupiter”, “Brahma”, “Allah”, “Ra”, “Odin”, “Ashur”, “Izanaghi”, “Viracocha”, “Ahura Mazda” si “Marele Spirit”. A fost privit de unii ca “Natura-Mama”, iar de altii “Dumnezeu Tatal”. Dar cine este El de fapt? Cine pretinde El ca este?

Cine este Dumnezeu? – Dumnezeu Tatal sau Natura-Mama?
Cine este Dumnezeu? Ce a descoperit El despre Sine? Pentru inceput, de fiecare data cand El se refera la Sine in termeni parintesti, intotdeauna El Se descrie pe Sine ca “Tatal”1, si niciodata ca “Mama”. El Se numeste “Parintele lui Israel” si odata, cand “copiii” Lui au fost nerespectuosi cu El, Dumnezeu le-a zis: “Un fiu cinsteste pe tatal Sau, si o sluga pe stapanul sau. Daca sunt Tata, unde este cinstea care Mi se cuvinte? Daca sunt Stapan, unde este teama de Mine?”2. Profetii Lui L-au recunoscut ca Tata cand au zis: “Dar, Doamne, Tu esti Tatal nostru; noi suntem lutul, si Tu olarul, care ne-a intocmit: suntem cu totii lucrarea mainilor Tale,”3 si in alta parte “nu avem toti un singur Tata? Nu ne-a facut un singur Dumnezeu?”4. Niciodata El nu se refera la Sine ca si “Mama” si niciodata nu este numit asa de profetii carora le-a vorbit. A-L numi pe Dumnezeu “Mama” este comparativ cu a-l numi pe tatal tau pamantesc “mama”.

Cine este Dumnezeu? – De ce este El preocupat?
Cine este Dumnezeu in termenii atributelor morale? Ce are Dumnezeu de spus despre Sine in aceasta privinta? El spune ca Isi gaseste placerea in dreptate si neprihanire: “… Inteleptul sa nu se laude cu intelepciunea lui, cel tare sa nu se laude cu taria lui, bogatul sa nu se laude cu bogatia lui. Ci cel ce se lauda sa se laude ca are pricepere si ca Ma cunoaste, ca stie ca Eu sunt Domnul, care fac mila, judecata si dreptate pe pamant! Caci in acestea gasesc placere Eu, zice Domnul”5. “Caci Eu, Domnul, iubesc dreptatea, urasc rapirea si nelegiuirea…”6

Dreptatea si corectitudinea sunt foarte importante pentru Dumnezeu, la fel harul si mila. De asemenea, in timp ce Dumnezeu ne face pe toti responsabili, pe fiecare pentru viata lui, El Isi extinde harul peste pacatosul care se pocaieste. El promite ca “Dar daca cel rau se intoarce de la toate pacatele pe care le-a savarsit, si pazeste toate legile Mele si face ce este drept si placut, va trai negresit, nu va muri. Toate faradelegile pe care le-a facut, i se vor uita! El va trai, din pricina neprihanirii in care a trait. Caci Eu nu doresc moartea celui ce moare, zice Domnul Dumnezeu. Intoarceti-va dar la Dumnezeu, si veti trai”7.

Prin “moarte” Dumnezeu nu se refera la moartea fizica la care noi ne gandim. Dimpotriva, Dumnezeu are in vedere ceva ce se va intampla in vesnicie, dupa moartea noastra fizica. Scripturile se refera la acest eveniment ca la “moartea a doua”8. Prima moarte ne separa de trupurile noastre si ne ia din lumea aceasta. Moartea a doua este cu totul diferita. Si ea determina separarea, dar aici este vorba de separarea unui grup de oameni de altul: cei neprihaniti si iertati pe de o parte si cei rai si nepocaiti pe de alta. Cele doua grupuri vor fi judecate separat.

Un grup de oameni va fi rasplatit dupa faptele bune pe care le-au facut. Faptele rele vor fi trecute cu vederea, vor fi iertate de Dumnezeu. Celalalt grup de oameni va fi judecat dupa raul ce l-au facut, iar faptele bune nu-i vor scapa de pedeapsa lor. Dumnezeu spune: “Daca cel neprihanit se abate de la neprihanirea lui si savarseste nelegiuirea, si moare pentru aceasta, moare din pricina nelegiurii pe care a savarsit-o”. Dar “daca cel rau se intoarce de la rautatea lui si face ce este drept si bine, isi va pastra sufletul viu. Pentru ca isi deschide ochii si se abate de la toate faradelegile pe care le-a savarsit, va trai si nu va muri… Intoarceti-va dar la Dumnezeu, si veti trai”9. In aces mod, Dumnezeu va face ca in final dreptatea sa triumfe, iar mila sa fie acordata celor care se smeresc si se pocaiesc.

Dumnezeu a pregatit ispasirea pacatelor pentru cei care vor sa se pocaiasca si sa se impace cu El. L-a trimis pe “Mesia”, un Slujitor care a suferit de buna voie si a murit cu o moarte substituitoare pentru a plati pacatele celor care se vor pocai si se vor increde in El. Scriptura spune: “Cine a crezut in ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut bratul Domnului? Totusi, El suferintele noastre le-a purtat, si durerile noastre le-a luat asupra Lui, si noi am crezut ca este pedepsit, lovit de Dumnezeu, si smerit. Dar El era strapuns pentru pacatele noastre, zdrobit pentru faradelegile noastre. Pedeapsa, care ne da pacea, a cazut peste El, si prin ranile Lui suntem tamaduiti. Noi rataceam cu totiii ca niste oi, fiecare isi vedea de drumul lui; dar Domnul a facut sa cada asupra Lui nelegiuirea noastra a tuturor. Domnul a gasit cu cale sa-L zdrobeasca prin suferinta… Dar, dupa ce Isi va da viata ca jertfa pentru pacat, va vedea o samanta de urmasi, va trai multe zile, si lucrarea Domnului va propasi in mainile Lui. Va vedea rodul muncii sufletului Lui si se va inviora. Prin cunostinta Lui, Robul Meu cel neprihanit va pune pe multi oameni intr-o stare dupa voia lui Dumnezeu, si va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor…. pentru ca S-a dat pe Sine Insusi la moarte, si a fost pus in numarul celor faradelege, pentru ca a purtat pacatele multora si S-a rugat pnetru cei vinovati.”10
Note de subsol:

  1. Ieremia 31:9
  2. Maleahi 1:6
  3. Isaia 64:8
  4. Maleahi 2:10; cf. Psalmii 89:26; Ieremia 31:9; Isaia 9:6; 63:16
  5. Ieremia 9:23-24
  6. Isaia 61:8
  7. Ezechiel 18:21-23, 32
  8. Apocalipsa 2:11; 20:6, 14; 21:8
  9. Ezechiel 18:26-28, 32
  10. Isaia 53:1, 4-6, 10-12; cf. Isaia 52:13-53:12; Psalmii 22; Daniel 9:24-27

Este Iisus Dumnezeu? Învestighează aceste afirmaţii interesante…

Primii urmaşi ai lui Iisus au fost convinşi că El este Dumnezeu în chip omenesc. Pavel a spus: „El este chipul Dumnezeului Celui nevăzut… în El locuieşte trupeşte toată plinătatea dumnezeirii”. Ioan a spus că Iisus a creat lumea. Petru a spus: „toţi cei care cred în El primesc iertarea păcatelor în Numele Lui”.

Dar ce a spus Iisus despre Sine? A spus vreodată că este Dumnezeu? Absolut. Mai jos sunt enumerate câteva dintre afirmaţiile pe care le-a făcut El pe când trăia pe pământ.

Cum a sugerat El faptul că este Dumnezeu:

„Iudeii I-au zis: «N-ai nici cinzeci de ani şi l-ai văzut pe Avraam!» Iisus le-a răspuns: «Adevărat, adevărat vă spun că mai înainte de a fi fost Avraam, Eu sunt». Atunci au luat de jos nişte pietre ca să arunce în El. Dar Iisus S-a ascuns şi a ieşit din templu (Ioan 8:57-59).

„«Eu şi Tatăl una suntem». Evreii au luat din nou pietre ca să-L omoare. Iisus i-a întrebat: «V-am arătat multe lucrări bune care vin de la Tatăl Meu; pentru care din aceste lucrări vreţi să aruncaţi cu pietre în Mine?» Iudeii I-au răspuns: «Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru blasfemie, pentru că Tu care eşti om Te faci Dumnezeu»” (Ioan 10:30-33).

„Iisus a strigat şi a zis: «Cel care crede în Mine nu crede în Mine, ci în Cel care M-a trimis pe Mine. Şi cel care Mă vede pe Mine Îl vede pe Cel care M-a trimis pe Mine. Eu am venit ca lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric»” (Ioan 12:44-46).

„După ce le-a spălat picioarele şi Şi-a luat hainele, S-a aşezat din nou la masă şi le-a zis: «Înţelegeţi voi ce v-am făcut Eu? Voi Mă numiţi Învăţătorul şi Domnul şi bine ziceţi, căci sunt. De aceea, dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora»” (Ioan 13:12-14).

„Iisus i-a zis: «Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine, L-aţi fi cunoscut şi pe Tatăl Meu. Şi de acum încolo Îl cunoaşteţi şi L-aţi văzut». Filip I-a zis: «Doamne, arată-ni-L pe Tatăl şi ne este de-ajuns». Iisus i-a răspuns: «De atâta timp sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl. Cum dar zici tu să vi-L arăt pe Tatăl?»” (Ioan 14:6-9).

Cum S-a descris El pe Sine:

„Atunci Iisus le-a zis: «Adevărat, adevărat vă spun că nu Moise v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata pâine din cer, căci pâinea lui Dumnezeu este Acela care se coboară din cer şi dă lumii viaţa». Ei I-au cerut: «Doamne, dă-ne totdeauna această pâine». Iisus le-a zis: «Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată şi cine crede în Mine nu va înseta niciodată»” (Ioan 6:32-35).

„Iisus le-a vorbit din nou, spunând: «Eu sunt Lumina lumii. Cine mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lunima vieţii». Fariseii i-au spus: «Tu mărturiseşti despre Tine Însuţi; deci mărturia Ta nu este adevărată». Iisus le-a răspuns, zicând: «Chiar dacă Eu mărturisesc despre Mine Însumi, mărturisirea mea este adevărată, căci ştiu de unde am venit şi unde Mă duc, dar voi nu ştiţi de unde vin sau unde Mă duc»” (Ioan 8:12-14).

„Iisus le-a spus din nou: «Adevărat, adevărat vă spun că Eu sunt uşa oilor. Toţi cei care au venit înainte de Mine sunt hoţi şi tâlhari, dar oile n-au ascultat de ei. Eu sunt uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra şi va ieşi şi va găsi păşune. Hoţul nu vine decât să fure, să omoare şi să distrugă. Eu am venit ca oile să aibă viaţă şi s-o aibă din belşug. Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi»” (Ioan 10:7-11).

„Atunci Marta I-a spus lui Iisus: «Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu! Dar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu Îţi va da». Iisus i-a spus: «Fratele tău va învia». Marta I-a zis: «Ştiu că va învia la înviere, în ziua de pe urmă». Iisus i-a spus: «Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi; şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?» Ea I-a răspuns: «Da, Doamne, cred că Tu eşti Cristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume»” (Ioan 11:21-27).

Ce a spus că a fost trimis să facă aici pe pământ:

„Iisus i-a chemat la El şi le-a spus: «Ştiţi că domnitorii naţiunilor stăpânesc peste ele şi că cei mai mari ai lor au autoritate peste ei. Între voi să nu fie aşa, ci oricare va vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru; şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi să fie slujitorul vostru. Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi»” (Matei 20:25-28).

„El îi învăţa pe ucenicii Săi şi le spunea: «Fiul omului va fi dat în mâinile oamenilor, iar ei Îl vor omorî. Dar după ce-L vor omorî, va învia a treia zi». Dar ei nu înţelegeau aceste cuvinte şi se temeau să-L întrebe” (Marcu 9:31-32).

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viaţă veşnică. Căci Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El. Cine crede în El nu este judecat; dar cine nu crede în El a fost deja judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu născut al lui Dumnezeu” (Ioan 3:16-18).

„Tot ce-Mi dă Tatăl va veni la Mine; şi pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afară. Căci M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis. Voia Tatălui care M-a trimis este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de pe urmă. Voia Celui care M-a trimis este ca oricine Îl vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţă veşnică, iar Eu îl voi învia în ziua de pe urmă” (Ioan 6:37-40).

Amăgirile din timpul sfârşitului

STUDIUL 9

Textul de memorat: „Dar voi, preaiubiţilor, zidiţi-vă sufleteşte pe credinţa voastră prea sfântă, rugaţi-vă prin Duhul Sfânt, ţineţi-vă în dragostea lui Dumnezeu, şi aşteptaţi îndurarea Domnului nostru Isus Hristos pentru viaţa veşnică.” (Iuda 20,21)

Satana şi-a început eforturile de a-i înşela pe îngeri încă de când era în cer, înainte de alungarea lui de acolo. „Plecând din prezenţa lui Dumnezeu, Lucifer s-a dus să răspândească spiritul de nemulţumire printre îngeri. Cu o discreţie misterioasă, ascunzându-şi pentru un timp adevăratul scop sub aparenţa respectului pentru Dumnezeu, s-a străduit să trezească nemulţumire faţă de legile care guvernau fiinţele cereşti, sugerând că ele impuneau restricţii inutile.” (Ellen G. White, Tragedia veacurilor, ed. 2011, pp. 407- 408)

Mai departe, în Eden, s-a deghizat în şarpe şi a prins-o pe Eva în cursă prin vicleşug. De atunci şi până astăzi şi chiar după încheierea mileniului, el se va folosi de înşelătorii (Apocalipsa 20:8) ca să-şi atingă scopurile.

Din nefericire, el este mult mai isteţ, mai puternic şi mai abil decât noi. Ca să fim protejaţi de stratagemele lui, avem nevoie să ne prindem de Isus şi de Cuvântul Său. „Iar voi, care v-aţi alipit de Domnul, Dumnezeul vostru, sunteţi toţi vii astăzi” (Deuteronomul 4:4). Principiul prezentat aici este valabil şi pentru noi.

Săptămâna aceasta vom vedea care sunt cele mai periculoase amăgiri ale Diavolului şi cum ne putem proteja de ele.

Duminică, 27 mai – O mare amăgire

Primul studiu din acest trimestru a tratat despre conflictul izbucnit în cer şi coborât pe pământul nostru.

Dar nu toţi oamenii şi nu toţi creştinii cred în existenţa acestei mari lupte, fiindcă nu cred că Satana este o fiinţă reală. Pentru ei, referirile făcute în textele biblice la Satana, ori la Diavol, nu sunt decât formulări specifice epocii preştiinţifice prin care se încerca explicarea răului şi a suferinţei din lume. Pentru mulţi, ideea existenţei unei fiinţe supranaturale care are planuri rele cu omenirea ţine de domeniul ficţiunii.

1. Ce ne spun următoarele texte din Apocalipsa despre realitatea existenţei lui Satana şi despre rolul pe care îl va avea el în cadrul evenimentelor finale? Apocalipsa 2:13,24; 12:3,7-9,12,17; 13:2; 20:2,7,10

Apocalipsa ne arată că Satana va exercita către sfârşitul timpului o putere extraordinară asupra multor pământeni şi că va reuşi să-i ţină la distanţă de mântuire şi să-i împingă la persecutarea celor credincioşi lui Isus.

Unul dintre „planurile” – traducerea grecescului noemata (gând) – lui Satana este să-i convingă pe oameni că el nu există. Dacă el este un inamic imaginar, cine va mai căuta să se apere de el? Este uimitor cât de mulţi pretind că sunt creştini şi totuşi nu iau în serios existenţa lui! Ei ignoră sau reinterpretează în mod liberal numeroasele texte din Cuvântul lui Dumnezeu care dezvăluie metodele lui de lucru şi planurile lui, în special pe cele din timpul sfârşitului. Faptul că mulţi refuză să creadă că Satana este o fiinţă reală, în ciuda numărului impresionant de dovezi biblice, ar trebui să ne aducă aminte că este extrem de important să înţelegem foarte bine învăţăturile Bibliei.

În Apocalipsa ni se dezvăluie amăgirile pregătite de Satana, îndeosebi pentru zilele din urmă, dar ni se oferă şi încurajare (Apocalipsa 12:11). Care este sursa noastră de putere în faţa Diavolului?

Luni, 28 mai – Două mari erezii

2. Ce ne spun textele următoare despre puterea lui Satana de a amăgi? 2 Corinteni 11:13-15; 2 Tesaloniceni 2:9,10; Apocalipsa 12:9; Apocalipsa 20:10;

Domnul Isus i-a avertizat pe urmaşii Lui cu privire la amăgirile din timpul sfârşitului. Şi a subliniat în mod special una dintre ele: hristoşii mincinoşi şi prorocii mincinoşi care îi „vor înşela pe mulţi” (Matei 24:5).

Însă aceasta nu este singura amăgire din timpul sfârşitului la care trebuie să fim atenţi. Inamicul nostru are multe metode de a-i înşela pe cât mai mulţi posibil. Avem nevoie permanent de călăuzirea Duhului Sfânt ca să putem să discernem stratagemele lui şi vom putea face aceasta doar dacă cunoaştem Biblia şi dacă ascultăm de învăţăturile ei.

Ellen G. White arată care sunt aceste două mari amăgiri: „Satana îi va atrage pe oameni sub influenţa amăgirilor lui prin cele două mari erezii: nemurirea sufletului şi sfinţenia duminicii. În timp ce prima pune temeliile spiritismului, a doua creează o legătură de simpatie cu Roma. Protestanţii din Statele Unite vor fi primii care îşi vor întinde mâinile peste prăpastie ca să prindă mâna spiritismului. De asemenea, ei vor trece peste abis pentru a da mâna cu puterea Romei şi, sub influenţa acestei triple alianţe, această ţară va merge pe urmele Romei, călcând în picioare libertatea de conştiinţă.” (Tragedia veacurilor, ed. 2011, p. 484)

Cât de interesant este să observăm că, după atâţia ani de când au fost scrise aceste cuvinte, „cele două mari erezii” sunt prevalente în lumea creştină!

De ce cunoaşterea adevărului Bibliei şi dispoziţia de a asculta de el sunt cea mai puternică armă a noastră împotriva amăgirilor Diavolului, în special în zilele finale?

Marţi, 29 mai – Nemurirea sufletului

3. Ce ne învaţă textele următoare despre „starea morţilor”? Cum ne protejează ele de această erezie? Eclesiastul 9:5,6,10; Psalmii 115:17; Psalmii 146:4; 1 Corinteni 15:16-18; Daniel 12:2

În ultimele decade, atenţia publică a fost acaparată de mărturiile unor oameni care au „murit” – li s-au oprit bătăile inimii şi respiraţia -, dar au fost resuscitaţi. Ei au povestit experienţe extraordinare despre o existenţă conştientă avută după ce „au murit”. Unii au povestit că au plutit în aer şi că şi-au văzut trupul de sus. Alţii, că au ieşit din trup şi s-au întâlnit cu o fiinţă minunată, plină de lumină şi de căldură, care le-a vorbit despre bunătate şi dragoste. Alţii şi-au amintit că s-au întâlnit cu rude decedate şi au vorbit cu ele. Fenomenul a devenit atât de comun, încât a căpătat un nume ştiinţific: experienţe din apropierea morţii. Ele rămân controversate, dar mulţi creştini le aduc ca argument în favoarea ideii că sufletul ar fi nemuritor şi că, la moarte, s-ar muta pe un alt tărâm al existenţei conştiente.

Însă experienţele din apropierea morţii sunt doar o altă manifestare a ereziei despre nemurirea sufletului. Cine crede că la moarte sufletul continuă să existe într-o formă sau alta este expus la amăgirile spiritiste, care promovează direct sau indirect ideea că nu am avea nevoie de Isus. În general, cei care au avut astfel de experienţe au spus că fiinţele spirituale sau rudele moarte cu care s-au întâlnit le-au vorbit despre dragoste, pace şi bunătate, dar nu şi despre mântuirea prin Hristos, despre păcat sau despre judecata viitoare – concepţii biblice fundamentale. Ar fi de aşteptat ca presupusa pregustare a vieţii viitoare să fie însoţită de învăţăturile creştine de bază, însă ce aud aceşti oameni seamănă mai mult cu dogmele New Age. Urmarea este scăderea interesului pentru creştinism.

De ce trebuie sa ne bazam pe Cuvântul lui Dumnezeu chiar şi atunci când simţurile ne spun ceva diferit?

Miercuri, 30 mai – Sabatul şi teoria evoluţiei

Un alt lucru cu care Satana înşală lumea, în afară de cel al nemuririi sufletului, este cel al înlocuirii Sabatului biblic cu duminica (vezi studiile 6 şi 8) şi a reuşit s-o înşele într-o bună parte a istoriei creştine. Pentru vremea sfârşitului, a născocit o nouă amăgire care să şteargă din mintea oamenilor importanţa Sabatului zilei a şaptea: teoria evoluţiei.

4. Ce ne spune Geneza 1 – 2:3 despre cum a creat Dumnezeu lumea şi în cât timp?

Chiar şi în urma citirii superficiale a acestei relatări biblice, reies clar două idei. Prima este că totul a fost planificat şi calculat, că nimic nu a fost accidental sau arbitrar. Scriptura nu lasă loc hazardului în procesul creării lumii. A doua idee este că Dumnezeu a făcut toate vieţuitoarele după soiul lor, a creat fiecare soi separat şi distinct de celelalte. Biblia nu spune nimic despre un strămoş natural comun (precum celula elementară) al tuturor formelor de viaţă de pe pământ.

Aceste două idei, că nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării în actul creaţiei şi că nu a existat un strămoş natural comun al tuturor speciilor, pot fi observate clar şi de cei care nu interpretează Geneza literal.

La polul opus se află evoluţionismul darwinian care, în diferitele lui variante, susţine două lucruri: hazardul şi strămoşul natural comun al tuturor speciilor.

De ce interpretează totuşi atât de mulţi oameni Geneza prin prisma acestei teorii care, în esenţă, o contrazice clar? Erezia evoluţionismului a atras milioane de oameni nereligioşi, dar şi mulţi creştini declaraţi, care cred că o pot armoniza cu credinţa creştină, în ciuda contradicţiilor bătătoare la ochi.

Implicaţiile evoluţionismului în contextul evenimentelor finale fac amăgirea şi mai periculoasă. De ce să mai respectăm Sabatul zilei a şaptea, dacă lumea nu a fost creată în şase zile, ci în trei miliarde de ani (cea mai recentă dată probabilă pentru apariţia vieţii pe pământ)? Evoluţionismul îi răpeşte zilei a şaptea valoarea pentru că transformă crearea lumii în şase zile într-o legendă de genul celei cu Romulus şi Remus, alăptaţi de o lupoaică. Şi care dintre adepţii Sabatului ar fi dispuşi să înfrunte persecuţia şi moartea de dragul păzirii lui?

Joi, 31 mai – Falsa trinitate

Conceptul manifestării trinitare a lui Dumnezeu se regăseşte pretutindeni în Biblie. Cartea Apocalipsa ne vorbeşte însă, în capitolul 13, în contextul amăgirilor şi persecuţiei din timpul sfârşitului, şi despre o coaliţie între balaur, fiara ieşită din mare şi fiara ieşită din pământ, un fel de „falsă trinitate”.

5. Despre cine este vorba în Apocalipsa 12:17 şi 13:1,2?

Balaurul menţionat aici a fost interpretat ca fiind contrafacerea Tatălui, pentru că el deţine controlul. Tot el îi dă putere, stăpânire şi un scaun de domnie fiarei care se ridică din mare, interpretată ca o contrafacere a lui Hristos.

6. Care sunt caracteristicile fiarei ridicate din mare? Apocalipsa 13:2-5

Fiara îşi primeşte autoritatea de la balaur, aşa cum Isus a primit putere de la Tatăl (Matei 28:18); fiara ridicată din mare a primit o rană de moarte, care apoi s-a vindecat – trimitere la moartea şi învierea lui Isus. De asemenea, ea urma să exercite autoritate, adică „să-şi facă lucrarea” patruzeci şi două de luni, adică exact trei ani şi jumătate profetici (pe baza principiului an-zi), asemănare cu cei trei ani şi jumătate literali cât a lucrat Hristos pe pământ.

7. Cum este descrisă fiara care s-a ridicat din pământ? Vers. 11-17

Fiara aceasta promovează interesele fiarei ieşite din mare, Duhul Sfânt Îl proslăveşte pe Isus (Ioan 16:13,14). Duhul Sfânt a coborât sub forma unor „limbi ca de foc” (Faptele 2:3), fiara aceasta coboară foc din cer (Apocalipsa 13:13).

„La sfârşit, fiara ridicată din pământ realizează o falsă Cincizecime! Cu ce scop? Pentru a dovedi lumii că falsa trinitate este Dumnezeul adevărat.” (Jon Paulien, What the Bible Says About the End-Time, 1998, p. 111)

De ce alte amăgiri din timpul sfârşitului trebuie să fim conştienţi şi cum le putem recunoaşte ca atare?

Vineri, 1 iunie – Un gând de încheiere

Să medităm puţin la implicaţiile evoluţionismului asupra evenimentelor finale şi, în mod deosebit, asupra rolului Sabatului. Charles Darwin, iniţiatorul lui, a promovat această teorie din cauză că, neînţelegând marea luptă, i-a fost dificil să împace răul şi suferinţa cu ideea că Dumnezeu este bun şi iubitor. El a căutat atunci răspunsurile în altă parte. Nu este o coincidenţă faptul că, în a doua parte a secolului al XIX-lea, în timp ce el îşi revizuia şi reformula teoria, Dumnezeu a adus la existenţă o mişcare, Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea, cu o concepţie exact opusă faţă de cea a lui Darwin. Biserica aceasta, a cărei concepţie creaţionistă este dezvăluită chiar de numele ei, a început să se dezvolte şi să se extindă cam în aceeaşi perioadă în care a început să se răspândească teoria lui Darwin.

Iată însă un citat care îi poate fi de folos oricui se luptă cu întrebările cu care s-au confruntat oamenii adesea, după căderea în păcat: „Cu toate că pământul era lovit de blestem, natura rămânea încă manualul omului. Acum nu mai putea ilustra doar bunătatea, căci răul era prezent pretutindeni, întinând pământul, aerul şi marea cu atingerea lui murdară. Acolo unde, cândva, nu era înscris decât caracterul lui Dumnezeu – cunoaşterea binelui -, acum era gravat şi caracterul lui Satana – cunoaşterea răului. Natura, care descoperea acum cunoştinţa binelui şi a răului, trebuia să fie continuu o avertizare pentru om cu privire la urmările păcatului.” (Educaţie, ed. 2012, p. 23)

BIBLIA ŞI CARTEA ISTORIA MÂNTUIRII – STUDIU LA RÂND

Biblia: Faptele apostolilor 24 – Romani 2
1. Ce lucru fără noimă dorea să evite Festus, în privinţa lui Pavel?
2. Pe ce mare a plutit în derivă corabia în care se afla Pavel?
3. Cum se numea locul unde l-au întâmpinat fraţii din Roma pe apostolul Pavel?
4. Cum dovedesc cei dintre neamuri că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor?

Istoria mântuirii, capitolul 14
5. Ce anume nu a uitat Moise niciodată?

Cunoscutul istoric militar John Keegan scria acum douăzeci de ani, pentru History Today, un articol despre motivele pentru care statele pornesc la război. Argumentația sa rămâne valabilă și astăzi și explică evoluția militară a umanității din ultimele milenii.

Deși războiul a devenit o chestiune cotidiană în vremurile recente, s-au făcut puține încercări, spune Keegan, de a analiza cum a evoluat de-a lungul timpului războiul și care sunt motivele fundamentale care conduc statele să recurgă la conflicte armate pentru rezolvarea neînțelegerilor. Nu am spune o minciună dacă am afirma că, în trecut, lumea nu a cunoscut perioade de pace, cel puțin în granițele așa-zisei lumi civilizate. Spre exemplu, pentru o mare parte a secolelor II-III d.Hr., Imperiul Roman nu a fost cuprins de războaie;apoi, în secolul al XIX-lea, după sfârșitul războaielor napoleoniene, englezilor (ignorând campaniile imperiale și războiul din Crimeea, considerat un soi de aberație) le plăcea să creadă că au intrat într-o epocă îndelungată a păcii.

Dar asemenea intervale – care oricum arată a fi mai pacifiste de la distanță decât la o analiză atentă – sunt doar insule într-un vast ocean de furtuni. Nicio regiune de pe suprafața pământului pe care trăiesc sau călătoresc oamenii nu a fost scutită de lupte. Unele locuri, precum Adrianopolul în Turcia Europeană, sau Antiohia în Siria, au cunoscut chiar foarte multe lupte de-a lungul timpului. Armatele sunt atrase de asemenea locuri din motive așa-zis „strategice”, însemnând că exercitarea controlului asupra zonei respective este dorită de state deoarece presupune controlul unui nod de comunicații important dintr-o regiune bogată și alta.

Astfel, ar putea fi sugerat faptul că extinderea și frecvența războaielor au la bază dorința sau nevoia unui grup de a prelua teritoriul sau bogăția altui grup. Informațiile pe care le avem cu privire la primele războaie documentate din istorie susțin acest punct de vedere;mai mult decât atât, el este întârit de evoluțiile din lumea noastră, în care legătura dintre sărăcie și violență este evidentă. Cu toate acestea, motivele exacte pentru care oamenii merg la război nu au fost suficient de bine explicate. Statele cele mai bogate și mai puternice sunt, de cele mai multe ori, și cele mai belicoase, în timp ce statele sărace sunt adeseori prea slabe pentru a rezista unei amenințări direte la adresa independenței.

Războiul servește mai multor țeluri:răzbunare, mustrare, avânt religios sau ideologic, precum și dorința de extindere teritorială;la acestea putem adăuga și războaiele născute din dorința de a preveni o agresiune din partea inamicului.

Unele societăți recurg la război ca ultimă soluție;pentru unele state, războiul este o modalitate de a-și defini caracterul, astfel că el e asociat cu gloria și triumful. Dar nicio societate cunoscută, oricât de avansată, nu a reușt să elimine războiul din relațiile cu alte state;și pentru că motivele profunde din spatele războaielor sunt atât individuale, cât și colective, nicio societate nu a putut fi construită fără a avea la bază, în esență, o fundație militară.

 

Conducerea în timpul războiului

Eroismul este, în cele din urmă, de prea puțin folos pe câmpul de luptă, și chiar și cele mai emoționante celebrări ale sale au efecte limitate. Pentru că în mijlocul fricii din timpul bătăliei, ceea ce contează mai mult este exemplul, modelul. Odată ce armatele și, implicit, câmpurile de luptă, s-au mărit și au ajuns să fie atât de mari încât privirea unui om să nu le mai poată cuprinde, comportamentul eroic pe câmpul de luptă și-a pierdut puterea de a inspira masa de soldați. Începutul acestui trend a fost perceput de către greci încă din Antichitate. Philo din Bizanț scria, în secolul III î.Hr., că datoria unui general nu e de a lua parte la luptă, deoarece orice ar putea să obțină prin vârsarea propriului sânge nu poate fi comparat cu răul produs intereselor luptei dacă el ar păți ceva. Astfel, generalul trebuie să se ferească, să nu se expună luptei directe, să-i susțină moral pe soldați, să-i laude și să-i felicite pe cei care și-au dovedit curajul, și să-i pedepsească pe lași.

În acest scurt pasaj, scris acum mai bine de 2000 de ani, Philo numește toate datoriile unui comandant așa cum le cunoaștem și noi astăzi. Comandantul lui Philo a devenit un soi de „manager” de eroi, fără a fi el însuși un erou (deși el este cel care e lăudat la final pentru victorie);e omul care conduce din umbră. Arta conducerii din spate diferă de actele impulsive de eroism și necesită antrenament și experiență.

După prăbușirea Imperiului Roman, în haoticele regate medievale eroismul militar și arta conducerii politice s-au împletit pentru a da naștere liderilor. Atât clasele conducătoare, cât și supușii considerau că un adevărat lider trebuie să fie nu doar un om politic, ci și un bun militar. Mentalitatea s-a păstrat, în unele zone, până aproape de zilele noastre. În 1914, trei din cele șapte armate germane mobilizate erau sub conducerea unor prinți, alegere importantă pe plan simbolic, și atât Kaiserul, cât și Țarul au petrecut mare parte a războiului la sediul Marelui Stat Major german, respectiv rus. Faptul e suprinzător având în vedere că de multă vreme în Europa Occidentală se afirmase poziția, foarte importantă, a generalului de carieră.

Ulterior, au apărut și academiile militare de tip modernSandhurst (1799), West Point (1803), St Cyr (1801), ultima – poate cea mai cunoscută – fiind creația lui Napoleon. Până la sfârșitul secolului al XIX-lea, numărul acestor academii a crescut foarte mult. Scopul lor era de a produce soldați pe care vechii greci-și poate nici generalii lui Napoleon – nu i-ar fi numit niciodată războinici. Acești soldați moderni erau rezultatul educației, al studiului asiduu, iar talentul lor stătea în înțelegerea științei militare și în realizarea unor planuri ce trebuiau îndeplinite departe de sunetul armelor. Pentru că, pe măsură ce armatele au crescut, ajungând să numere milioane de soldați, planificarea atentă și logistica au devenit elementele fundamentale care fac diferența dintre victorie și înfrângere.

 

John Keegan, Why war, în History Today, 33, nr. 1, 1983

Ce vrea de fapt ISIS? Teroarea şi patima religioasă sunt doar instrumente într-un război pentru resurse şi teritoriu

Ce vrea de fapt ISIS? Teroarea şi patima religioasă sunt doar instrumente într-un război pentru resurse şi teritoriu
Terorismul nu este nou în Europa, dar, deşi deosebit de sângeros, a fost până acum ceva local. Sinucigaşii ISIS au împins teroarea la nivel paneuropean, o transformă în spectacol şi în frică de străini şi îi dau o puternică amprentă religioasă.

Însă mai mult decât orice, exteriorizarea acestei fervori religioase serveşte unor obiective cât se poate de pragmatice: controlarea resurselor şi a teritoriului.

Armata republicană irlandeză (IRA) a ucis şi a răspândit teroare pentru credinţa într-o Irlandă unită şi independentă. Euskadi Ta Askatasuna (ETA) a acţionat, tot prin crime şi teroare, în Spania şi Franţa pentru inde­pen­denţa Marii Ţări Basce. Nici IRA şi nici ETA, provenite din state creştine, nu au pus accent pe religie, ci pe teritoriu. ISIS vrea, şi nu a facut niciodată secret din aceasta, un Califat mondial obţinut prin război în care să controleze totul, absolul totul.

Robert Pape, expert în ştiinţe politice la Universitatea din Chicago, a studiat fiecare atac terorist din 1980 până în 2015. Con­cluzia lui este că fanatismul religios nu este în sine un motiv al terorismului, ci doar o unealtă prin care se face spectacol şi se recrutează. Tot prin religie liderii grupurilor teroriste îi fac pe oameni să-şi înfrângă teama de moarte şi oroarea naturală faţă de uciderea unor oameni nevinovaţi.

Religia și politica – două fețe ale unui război pentru miza eternă: PUTEREA! – Cartea și filmul

 

Titlu: Stâlpii pământului
Autor: 

Enormă și strălucită… o poveste minunată… plină de personaje incredibil de verosimile, care dincolo de bariera secolelor, atinge toate sentimentele umane – iubire și ură, loialitate și trădare, speranță și disperare.” Asta spune Cosmopolitan despre această carte. Iar după ce o lecturezi, nu poți decât să subscrii acestei păreri.

Cumpără titlul în engleză

Cred că cea mai bună descriere a acestei cărți, deși extrem de succintă, este cea mai sus prezentată. Romanul este enorm. Are 1056 de pagini. Grele. Nu atât ca lectură, cât ca obiect fizic. Are, cred, un kilogram și ceva. Din acest motiv se citește destul de greu în pat, însă există și alte poziții pentru citit, iar eu recomand citirea lui la masă.

Apoi, este un roman istoric strălucit. Începe cu o execuție prin spânzurare și se termină tot în același fel. Prima execuție captează atenția iar ultima, deși nu este o surpriză, oferă o satisfacție pentru cititor. Firul epic este ușor de urmărit pentru că își păstrează cronologia, iar dacă se revine la un moment dat asupra unor scene din trecut, ele sunt descrise din nou pe scurt pentru a fi rememorate. Povestea în sine este foarte captivantă, ieșind puțin din matrița romanelor istorice. Nu se pune accentul pe vreun rege și ascensiunea lui la tron sau pe vreun cavaler pus pe fapte de vitejie prin Țara Sfântă – deși astfel de motive apar în roman, dar doar ca puncte de sprijin pentru adevărata acțiune – ci este vorba despre construcția unei Catedrale, simbolul absolut al puterii religioase în evul mediu.

Personajele sunt foarte verosimile – deși arhetipale – iar forța reală a romanului rezidă chiar din interacțiunea acestora. Totuși, aici ar mai fi ceva de spus: așa cum am menționat, personajele sunt arhetipale. Cele pozitive nu au rău în ele poți să cauți cu lumânarea, iar cele negative sunt răul întruchipat. Aduce aminte oarecum de romanele lui Alexandre Dumas, unde muschetarii erau binele absolut – cel puțin cei patru erau așa – iar dacă vreunul dintre ei avea vreo meteahnă, aceasta era total justificabilă, pe când vicontele, spre exemplu, este răul întruchipat. Ken Follett alunecă și el pe această pantă. Pe alocuri realizează lucrul ăsta și încearcă să repare, aranjând câte o răutate, un fapt reprobabil personajelor pozitive sau o rază de speranță în comportamentul personajelor negative.

Romanul ne poartă prin toată panoplia de sentimente umane (așa cum bine observa Cosmopolitan) ceea ce ar fi normal având în vedere că este urmărită evoluția unei întregi generații, de la naștere până la moarte. Centrul romanului îl constituie catedrala din Kingsbridge. Aceasta are un destin propriu și poartă personajele prin „jumătate din creștinătate” și prin tot regatul Angliei secolului al 12-lea. Demolarea celei vechi, construcția alteia noi, abandonarea ei apoi reconstrucția uneia și mai mari, care să o înglobeze pe cea abandonată, toate astea îl determină pe starețul parohiei pe teritoriul căreia este construită să intre în cercurile puterii absolute, să se lupte nemijlocit cu forțele răului, să angreneze în această luptă o sumedenie de personaje, iar în final să predea ștafeta unei generații tinere, considerând acesta ca fiind, pentru el, jertfa supremă, aceea de renunțare la sine, la ambițiile proprii.

De la început până la sfârșit, cartea ține cititorul cu sufletul la gură. Nu este o lectură facilă. Lungă și laborioasă, ea va oferi momente de frustrare, stări de acalmie și plictis – care pot aduce riscul abandonării lecturii, dar care, dacă vor fi depășite, nu vor face altceva decât să ofere odihna necesară pentru ingerarea a ceea ce urmează – dar și momente de relaxare. Este oarecum obositor ritmul acțiunii: puținele momente de acalmie sunt întrerupte întotdeauna de apariția unor evenimente precipitate, stârnite, în general, de personajele negative. Întreaga carte parcă este un derdeluș plin de hopuri: parcă tot aluneci la vale, însă tot săltat în sus de dâmburi. Finalul este calm, deși mă așteptam la unul apoteotic. Dar satisfacția este aceeași.

De remarcat descrierile arhitecturale și a procesului de construcție a catedralei. Este foarte clar că autorul a studiat intens această temă.

Traducerea este foarte bună, iar ăsta este un lucru remarcabil având în vedere dimensiunile cărții. În ceea ce privește tipăritura, hârtia este de calitate, gălbuie, fontul cu serif, ușor de citit, însă hârtia este un pic cam subțire (știu, sunt ipocrit, din motiv ce am spus deja că are 1056 de pagini și un kilogram și ceva). Problema e că citirea se face extrem de greu din cauză prin hârtie se văd rândurile de pe cealaltă pagină. Soluția este să citiți cu pagina ușor ridicată.

resized_the-pillars-of-the-earth-917318lThe Pillars of the Earth
Anul apariției:
Regizor: Sergio Mimica-Gezzan
Rating IMDB:

The Pillars of the Earth este un serial TV în 10 episoade.
Prima întrebare care apare atunci când vorbim de ecranizarea unei cărți este: Filmul respectă cartea? Ei bine, în cazul acesta, și da și nu. Deși nu păstrează aceeași cronologie (filmul nu începe cu o execuție, precum cartea) și chiar dacă unele situații sunt modificate pentru obținerea unui efect dramatic mai mare (execuția nu se face prin spânzurare ci prin ardere pe rug), filmul respectă, într-o mare măsură, romanul. Personajele se regăsesc aproape în totalitate în film, iar locurile în care se desfășoară acțiunea în roman sunt integrate în cea mai mare parte în film. Totuși, chiar dacă în carte acțiunea se petrece pe parcursul unei perioade de 39 de ani (1135 – 1174), filmul acoperă o perioadă mult mai scurtă, însă în general firul epic nu este alterat foarte mult. Chiar și așa, vor exista destule diferențe: nu toate personajele își respectă destinele, unele murind în carte dar nu și în film și invers, nu toate acțiunile din film vor avea aceleași motivații sau finalități ca și cele din carte.

Personajele au aceeași încărcătură carismatică pe care o găsim în carte, însă nu mai sunt atât de tributare binelui sau răului. Cei mai mulți dintre actori au experiență în seriale de televiziune, care diferă oarecum de filmele de lung metraj, iar acest lucru ajută la crearea unei atmosfere închegate.

Atmosfera filmului este fantastică, Sergio Mimica-Gezzan reușind să reproducă foarte fidel acel nor întunecat ce gravitează deasupra evului mediu. Iar personajele se integrează foarte bine în această atmosferă. Scenaristul a preferat să accentueze criza politică în care se desfășoară acțiunea romanului (scufundarea unei corăbii în anul 1120 îl lasă pe regele de atunci al Angliei, Henric, fără moștenitori direcți, iar moartea lui duce regatul într-un război civil care se întinde pe mai multe decenii) în special, probabil, pentru a crea situațiile dramatice care se așteaptă de la un film istoric. Lupta pentru putere este ceva mai bine conturată în film decât în carte, atât de partea reprezentanților clerului cât și de partea celor implicați în ceea ce era pe atunci politica. „Politics is a bargain between beggars” (politica este o înțelegere făcută între cerșetori), află starețul parohiei Kingsbridge în primul episod. Ei bine, acei cerșetori sunt cei mai înalți oameni ai regatului și ai bisericii. Iar pentru ceea ce își doresc să obțină, pot merge până dincolo de firesc (când starețul încearcă să-i dea împărtășania unuia dintre personajele negative care în acel moment se afla pe moarte, acesta îl scuipă cu dispreț pe stareț).

Deosebirea dintre religie şi credinţă

  Religia şi credinţa, două cuvinte pe care oamenii le asociază destul de des. Ba unii, le cred sinonime. Şi totuşi, care este deosebirea dintre oamenii religioşi şi oamenii credincioşi?

Deosebirile sunt destul de multe şi evidente, din păcate.

1. Religia poate îngrădi, credinţa nu.  De câte ori ţi s-a spus să nu faci o faptă bună pentru că oamenii pot înţelege altceva? De câte ori Isus Însuşi a fost „oprit” de la unele fapte pentru că nu erau încadrate în normele religiei de atunci?  Fariseii(religia) au îngrădit minunile din acea perioadă, Isus(credinţa) nu.

2. Oamenii religioşi pot deveni extremişti, credincioşii nu. Des am observat oameni care cad dintr-o extremă în alta. Am văzut şi auzit oameni care şi-au bătut copiii până la sânge pentru că nu au vrut să poarte batic sau că nu s-au conformat unor reguli din biserică. Ştiu oameni care şi-au aruncat copiii în stradă numai pentru că nu au primit Cuvântul Domnului aşa cum l-au primit şi ei. Sau…ştiu oameni care nu au ştiut cum să-şi folosească libertatea în Hristos şi au ajuns să frecventeze discotecile, barurile şi să întreţină relaţii sexuale înainte de căsătorie şi încă să afirme că sunt liberi în Hristos. Asta face religia. Asta fac oamenii religioşi. Cad dintr-o extremă în alta. Credinţa? Nu. CREDINŢA te face liber în Hristos!

3. Religia poate provoca războaie. Credinţa nu. Cele mai sângeroase războaie au fost din cauza religiei. Cele mai dureroase torturi au fost pentru religie. Masacre, violuri, ucideri în masă şi acte de terorism. Toate din cauza religiei. De fapt, este principalul argument al ateilor. Dacă religia este atât de bună, de ce atâtea războaie? Da…s-ar putea să rămâneţi cu gura căscată pentru că spun asta. Dar de ce să vă mint? Să deschidem ochii. Credinţa promovează pacea…şi blândeţea.

4. Religioşii urăsc. Credincioşii nu. Aţi întâlnit şi voi acele priviri pline de ură din partea unor oameni religioşi? Aţi primit şi voi acea ameninţare plină de ură: „iadul e pentru tine” sau „în iad ai să putrezeşti”? De unde atâta „căldură” fraţilor? Oare nu suntem prea plini de zel, sau să zic…de ură? Oare nu ar trebui să ne rugăm pentru cei păcătoşi, nu să-i ameninţăm şi să le aruncăm priviri duşmănoase pentru că s-au pierdut pe cale? Asta fac religioşii. Credincioşii îi îndreaptă cu blândeţe, le curăţă rănile şi suferă împreună cu ei.

5. Oamenii religioşi se concentrează pe tradiţii. Oamenii credincioşi pe Hristos. Voi nu v-aţi săturat de acele tradiţii în care oamenii se dau peste cap să le ţină? Oare nu ne-am ascuns în spatele unor tradiţii şi am uitat adevăratul scop al nostru? Al lui Dumnezeu? Oare nu chiar Isus a încălcat una din tradiţiile fariseilor? Să vă mai întreb ceva: „Nu cumva L-am înlocuit pe Hristos cu nişte tradiţii trecătoare?

Poate că vă simţiţi jigniţi unii dintre voi de aceste afirmaţii. Eu am spus ce am avut pe inimă. Voi sunteţi datori să vă cercetaţi fiecare şi să cercetaţi scripturile. Şi…lăsaţi-L pe El să vă vorbească. Multă credinţă, dragii mei!

 

Violența și războiul în numele religiei reprezintă violență și război împotriva religiei – SS Bartolomeu

 

 

Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a vizitat în perioada 5-7 decembrie 2018 Mitropolia Ortodoxă a Coreei, care se află sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice. Ultima vizită a Sanctității Sale în Coreea a avut loc acum 18 ani, în anul 2000.  Potrivit programului publicat de Mitropolia Ortodoxă de Coreea, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a participat miercuri seară, 5 decembrie 2018, la slujba Vecerniei în catedrala „Sf. Nicolae” din Seul. Sanctitatea Sa a oficiat de asemenea, joi dimineață, liturghia de hram. În după-amiaza zilei, Patriarhul Ecumenic a participat la un eveniment caritabil organizat de „Korean Salvation Army” și a vizitat mai multe persoane fără adăpost. Ultima zi a vizitei în Seul, 7 decembrie, este dedicată Simpozionului Internațional de mediu „Ecologie, teologie și demnitate umană în tradiția creștin-ortodoxă”, în cadrul căruia este prezentată ediția în coreeană a lucrării „Întâlnind Taina. Înţelegând creştinismul ortodox astăzi” (‘Encountering the mystery.Understanding Orthodox Christianity Today’) a Patriarhului Ecumenic Bartolomeu.. În prezent există şapte parohii în Coreea de Sud, o parohie în Coreea de Nord, două mănăstiri şi treisprezece capele în cadrul Mitropoliei Ortodoxe a Coreei.

În cuvântul ținut după sfânta liturghie, Patriarhul Bartolomeu a subliniat rolul religiei la nivel mondial, ca „o mare putere istorică și culturală”.

„Pacea nu este rezultatul evident al globalizării, al dezvoltării economice, al creșterii nivelului de trai, al progresului științei și al tehnologiei, al comunicării mediatice și a internetului. Nu poate exista pace fără contribuția marilor puteri spirituale, a religiilor, și, după cum am spus, fără pacea și dialogul dintre religii și fără colaborarea lor spre binele omenirii”, a spus Patriarhul Ecumenic Bartolomeu la finalul Sfintei Liturghii oficiate joi la Catedrala Sfântul Nicolae din Seul.

Religia

„Astăzi, religia este chemată să contribuie la cauza păcii, făcând primul pas pentru pace chiar în rândul religiilor.”

Patriarhul Constantinopolului a subliniat că „religia are nenumărate perspective luminoase și pozitive și că nu trebuie identificată cu manifestările ei negative, care nu doar că nu exprimă nucleul ei axiologic, ci o anulează”.

„Violența și războiul în numele religiei reprezintă violență și război împotriva religiei”, a reiterat Patriarhul Bartolomeu în cuvântul său de la Catedrala ortodoxă din Seul.

Dialogul

În discurs, Patriarhul Ecumenic și-a exprimat încrederea în puterea și eficacitatea dialogului, spunând că „adevăratul dialog nu are nici pierzători, nici câștigători”.

„Pentru noi, dialogul este un instrument de solidaritate”, a spus Sanctitatea Sa adăugând că „dialogul interreligios promovează în general un climat de pace, încrederea reciprocă și concilierea și facilitează înțelegerea dialogului în sens larg”.

În acest sens, Patriarhul Ecumenic a subliniat faptul că „adevărata credință îl ajută pe om să dezvolte o deschidere față de tradiții diferite, să înțeleagă valoarea interculturalismului și să dobândească sensibilitate față de valorile globale, care aparțin moștenirii spirituale comune a omenirii”.

Pace

Adresându-se ministrului coreean de cultură Do Jong-Hwan prezent la eveniment, Patriarhul Bartolomeu a spus că a venit „în țara voastră istorică în calitate de purtător și ambasador al acestui duh al păcii, concilierii și solidarității”. El a adresat un apel către orice om de bună voință să depună eforturi comune spre binele omenirii. La final, Patriarhul Ecumenic a mărturisit că „Biserica se roagă și depune eforturi pentru apărarea persoanei umane împotriva pericolelor pe care le implică globalizarea, dominarea deplină a tehnologiei în toate aspectele vieții, economismul, orientarea spre profit și nedreptatea socială”.

Rugăciune pentru Coreea

„În acest spirit,” a spus Patriarhul, „ne rugăm pentru vindecarea separării existente în Peninsula Coreeană, pentru bunăstarea tuturor locuitorilor ei, pentru a înrădăcina în inimile lor mult doritele bunuri ale păcii și armoniei”. Sursa: Basilica  

Vizită în DMZ

Sanctitatea Sa a vizitat sâmbătă, 8 decembrie 2018, zona demilitarizată coreeană (Korean Demilitarized Zone: DMZ). Cu acest prilej, Sanctitatea Sa a oficiat o slujbă de pomenire pentru cei căzuți în războiul coreean și s-a rugat pentru pace și reunificare, informează Mitropolia Ortodoxă din Coreea. În mod special, Patriarhul Ecumenic s-a rugat pentru reunirea familiilor care nu au avut încă posibilitatea să se întâlnească din pricina diviziunii. De asemenea, Patriarhul Bartolomeu a vizitat școala din această zonă unde a fost primit cu ospitalitate. Reprezentanții instituției de învățământ au vorbit Sanctității sale despre misiunea școlii și eforturile demarate în speranța reunificării. DMZ este o fâșie de teren de-a latul Peninsulei Coreeane, fiind instituită după Războiul din Coreea pentru a servi ca zonă-tampon între Coreea de Nord și Coreea de Sud. Aceasta a fost creată în 1953 ca parte a acordului de armistițiu din Coreea dintre Coreea de Nord, Republica Populară Chineză și forțele ONU. Zona demilitarizată are o lungime de 250 km și aproximativ 4 km în lățime. În pofida denumirii sale, aceasta este cea mai intens militarizată frontieră din lume.

Președintele sud-coreean Moon Jae-in a cerut sprijinul Bisericii Ortodoxe în eforturile sale de stabilire a păcii în Peninsula Coreea, precum și în demersurile sale de protejare a mediului natural.

Apelul a fost făcut într-o întâlnire cu Patriarhul Ecumenic Bartolomeu care a avut loc vineri, 7 decembrie 2018, la Casa Albastră din Seul. „Înțeleg faptul că patriarhul este foarte dedicat nu numai activităților religioase ale Bisericii Ortodoxe ci și reconcilierii diferitelor religii, păcii mondiale, precum și mediului înconjurător”, a spus președintele Moon potrivit agenției de știri Yonhap. „Aceste probleme sunt și cele mai mari provocări ale Coreei de Sud. Reconcilierea și unitatea dintre oameni de credințe diferite, pacea dintre Coreea de Sud și de Nord și restaurarea mediului înconjurător afectat de dezvoltare sunt provocări cu care se confruntă în prezent țara noastră”, a adăugat președintele Moon. Moon Jae-in a cerut rugăciunile Patriarhului Constantinopolului pentru țara sa și în eforturile sale de consolidare a păcii în Peninsula Coreeană.
Patriarhul Bartolomeu a subliniat nevoia de asistență umanitară în Coreea de Nord, în special față de copii. „Ceea ce doresc să subliniez încă o dată se referă la copiii din Coreea de Nord”, a spus Patriarhul Ecumenic făcând referire la pericolele pe care le întâmpină copiii din nordul peninsulei. Sursa: Basilica

Scurtă istorie a creștinismului în Coreea

Se presupune că primii creştini coreeni au fost rodul evanghelizării făcute de unii ofiţeri creştini din rândul celor japonezi, care au invadat Coreea între 1590-1600. Este cert, însă, că în urma convertirilor n-a rezultat o anume Biserică, întrucât accesul străinilor şi a misionarilor creştini era interzis. Ulterior, timp de aproape două secole, creştinismul n-a mai avut nici un contact cu Coreea. Intelectualii coreeni, ca şi cei din China, erau preocupaţi preponderent de confucianism şi budism, transferate aici, de altfel, pe filieră chineză. Este adevărat că, în secolul al XVIII-lea, intelectualii coreeni au ajuns în posesia unor lucrări scrise de misionarii creştini în limba chineză încă din secolul al XVII-lea, dar au fost foarte intrigaţi de conţinutul acestora. În anul 1783, învăţatul coreean Lee Sung Hoon, venind la Beijing într-o misiune diplomatică, s-a folosit de acest prilej pentru a se informa în legătură cu aceste cărţi şi de misionarii creştini din China. Astfel, l-a cunoscut pe un fost misionar iezuit, Jean de Grammont, care l-a şi botezat. La înapoierea în Coreea a adus cu sine o adevărată colecţie de cărţi creştine în chineză, care aveau să se bucure de o mare apreciere în cercurile intelectuale. Lee Sung Hoon a botezat, cu această ocazie, mulţi intelectuali coreeni, dar în absenţa unor preoţi, noii creştini au început să se boteze unii pe alţii şi chiar să celebreze Liturghia în propriile case. Până în anul 1794 n-au avut nici un preot. În acest an, episcopul de Beijing l-a trimis pe chinezul James Chou Wen-mu, fiind aşteptat de nu mai puţin de patru mii de credincioşi creştini.

Preoţii erau trecuţi clandestin peste graniţă

Preotul chinez a reuşit să pătrundă pe căi ascunse în Coreea, întrucât dinastia Choson declanşase o acţiune de eradicare a creştinismului. Motivul nu era altul decât cel din China: creştinismul ameninţa confucianismul şi cultul strămoşilor. James Chou a fost martirizat împreună cu alţi trei sute de creştini în 1801. În urma martiriului său, creştinii erau în număr de aproximativ zece mii. Totuşi, Biserica Catolică nu se bucura de un prestigiu prea mare. Aşa se face că n-au mai fost trimişi preoţi. Ulterior, sprijinul avea să vină din partea Societăţii Misionare Externe din Paris, care se specializase în misiunile din Asia de Sud-Est. În 1831, Biserica Coreeană a fost pusă sub conducerea directă a unui vicar apostolic; primul dintre aceştia a murit în drum spre Coreea, iar următorii doi au fost martirizaţi atunci când au ajuns. Preoţii erau trecuţi clandestin peste graniţă pentru a sluji Biserica, deseori intrând în oraşe prin canalele de scurgere. Cei descoperiţi de autorităţi erau torturaţi şi executaţi.

Lipsa preoţilor s-a perpetuat, în 1866 existând doar 12 preoţi pentru mai bine de 23.000 de credincioşi catolici. Ba mai mult, în acelaşi an a fost declanşată o persecuţie odioasă împotriva creştinilor, cauzată de apariţia unei nave ruse de război în largul coastelor Coreei. Prezenţa acesteia a fost asociată de autorităţile coreene cu o iminentă invazie rusească; în consecinţă, guvernul a decretat exterminarea tuturor creştinilor, socotiţi ca principali trădători. În următorii trei ani aveau să-şi piardă viaţa în jur de zece mii de credincioşi catolici.

Peste puţină vreme, însă, lucrurile aveau să se schimbe. În 1873, tânărul rege Ko-jong îl detronează pe tatăl său. Deşi a trebuit să lupte împotriva unor puternice reacţii conservatoare, şi-a propus să deschidă ţara spre Occident, în vederea modernizării ei. În anul 1883, între multe altele, a deschis porţile spre accesul străinilor şi a oferit libertate religioasă creştinilor şi celorlalte religii. Misionarii catolici au început să se întoarcă, iar cei protestanţi şi-au făcut tot mai pregnant simţită prezenţa. În 1911, în Coreea erau deja 77.000 de credincioşi catolici, pentru ca, în 1914, să existe 196.000 de protestanţi coreeni, însemnând în jur de 1% din populaţia ţării.

Invadând Coreea, în 1910, Japonia i-a impus un regim colonial, dar şi de respingere a creştinismului. Japonezii damnau creştinismul şi pe creştini pentru că, aşa cum credeau ei, s-ar fi opus fondării unor temple şintoiste, ei având pretenţia ca toţi coreenii să ia parte la ritualurile tradiţionale, dar în special la cultul strămoşilor. Cei mai mulţi creştini, dincolo de apartenenţa lor confesională, au refuzat acest lucru, atât din motive religioase, cât şi patriotice, până în 1938, când Adunarea Generală a Bisericii Prezbiteriene a adoptat rezoluţia prin care se afirma că şintoismul nu ar fi incompatibil cu creştinismul. Deşi două mii de creştini au fost arestaţi, refuzând să se conformeze, celelalte Biserici sau comunităţi creştine au agreat rezoluţia propusă.

Sub dictatură militar-totalitară

La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, după ce a fost eliberată de sub regimul colonial japonez, Nordul Coreei a intrat în zona de influenţă sovietică, iar Sudul sub influenţa SUA. Deşi în Nord existau mai mulţi creştini decât în Sud, vreme de jumătate de veac s-au ştiut prea puţine lucruri despre situaţia religioasă din Nord. Astăzi, în Coreea de Nord există oficial o clădire a Bisericii Catolice şi două ale Bisericii Protestante; fiind o ţară aflată sub o dictatură militar-totalitară, este greu de aflat ceva foarte precis despre situaţia creştinilor de acolo. Liderul comunist Kim Jong-il (născut în 1942), în cadrul unei vizite pe care a făcut-o în Rusia, a fost atât de impresionat de Biserica Ortodoxă, încât, în anul 2003, a decis construcţia Bisericii ortodoxe „Sfânta Treime“ din Phenian. Totuşi, se pare că aceasta e, mai degrabă, expresia unei afaceri publicitare decât a unei acţiuni în favoarea libertăţii religioase.

La sfârşitul secolului trecut, Biserica Romano-Catolică din Coreea avea un număr de trei milioane de credincioşi. De altfel, încă din anul 1968, Biserica Catolică din Coreea a început să fie condusă, pentru prima dată în istoria ei, de un cardinal propriu, iar în anul 1984, papa Ioan Paul al II-lea a celebrat, la Seul, prima ceremonie de canonizare desfăşurată în afara Romei, unde a canonizat 103 martiri coreeni, de altfel cel mai mare număr de creştini care au fost canonizaţi în acelaşi timp.

Recordul acesta înregistrat de Biserica Romano-Catolică avea să fie depăşit, însă, de către Bisericile protestante, care s-au regăsit într-o mişcare puternică, numită „Creşterea Bisericii“. Această mişcare a cunoscut o mare amploare, reflectând întocmai creşterea economică de excepţie a Coreei de Sud de după separarea de cea de Nord. Între anii 1957-1967, numărul bisericilor protestante s-a dublat. La sfârşitul secolului, între un sfert şi o pătrime din cele 48 de milioane de sud-coreeni erau creştini.   – Pr. prof. Univ. Nicolae Achimescu

Surse ale conflictelor : extremismul religios si politic…

religion-politics

Conflictul este o realitate a lumii care nu poate fi ignorată, inerentă relaţiilor internaţionale şi întotdeauna prezentă indiferent de timp. Natura conflictului însă tinde să se schimbe odată cu era. Dintre numeroasele forme de conflict, cel mai pregnant este conflictul armat, războiul, care de-a lungul istoriei a avut numeroase cauze: de la războaiele de anexare teritorială şi cele confesionale înainte de 1648(Pacea de la Westfalia) până la cele două Războaie Mondiale purtate datorită ideologiei politice.

În această privinţă, fostul premier britanic, Tony Blair, a afirmat că: ,,luptele acestui secol vor fi, puţin probabil, produsul ideologiei politice extremiste, precum cele din secolul 20 – dar pot fi uşor centrate în jurul diferenţelor culturale sau religioase.’’ Astfel, el identifică drept sursă principală a conflictelor contemporane şi viitoare, ,,pervertirea credinţei în extremism religios’’. Acest concept poate desemna o diversitate de lucruri şi se manifestă prin numeroase aspecte, dar cel mai frecvent mijloc este violenţa. Prin urmare, extremismul religios reprezintă aplicarea credinţelor religioase fundamentaliste prin intermediul violenţei.

Validitatea afirmaţiei lui Tony Blair poate fi testată doar printr-o evaluare a conflictelor armate ale secolului XXI astfel încât să evidenţiem cauza declanşării acestora.

  1. Războiul Civil din Siria

Acest conflict aflat în desfăşurare de peste 3 ani este rezultatul unei revolte civile pentru democraţie şi împotriva guvernului actual, fenomen ce se încadrează în Primăvara Arabă. Revolta a escalat rapid într-un război civil de proporţii în care a ajuns să fie implicată şi Hezbollah. Un raport emis în 2012 de către ONU descria conflictul sirian ca fiind unul sectarian. Acest aspect contribuie la concluzia că războiul civil din Siria are drept cauză diferenţe în ideologia politică a taberelor şi mai puţin diferenţe religioase.

  1. Insurgenţa islamistă din Nigeria

Acesta este un alt conflict în desfăşurare încă de la începutul secolului XXI şi reprezintă un conflict religios între musulmani şi creştini. Conflictul a luat naştere din cauza introducerii unei legi specifice credinţei musulmane – sharia. Aceasta a fost contestată de creştini, în timp ce grupuri islamiste au început o rebeliune armată împotriva guvernului secular al Nigeriei.

  1. Războiul din Irak

Acesta este unul dintre cele mai marcante războaie datorită implicării Statelor Unite şi a aliaţilor săi. Războiul a constat în două etape: prima este reprezentată de invazia armată a SUA realizată sub pretextul că Irak-ul deţine arsenal chimic şi că reprezintă o ameninţare. Absenţa armelor chimice a condus la o justificare umanitară şi că invazia a fost realizată cu scopul democratizării Irak-ului prin înlăturarea lui Saddam Hussein. Cea de-a doua etapă a războiului a constat în insurgenţa împotriva forţelor americane ocupante. Aşadar, extremismul religios se pare că nu a jucat un rol în acest război puternic afectat de agenda politică a Vestului.

 

Religia, cultura, etnia şi rasa reprezintă un motiv de discriminare în multe părţi ale lumii şi adesea pot declanşa conflicte violente precum genocidul din Darfur, dar aceste surse de conflict nu au căpătat atât de multă intensitate încât să depăşească numărul războaielor purtate din interese politice precum conflictele Primăverii Arabe, războiul civil din Sudan sau chiar şi conflictul din Republica Centrafricană.

Ideologia politică este şi a fost de-a lungul istoriei o sursă de conflict mult mai puternică deoarece politica este o parte inerentă a unui stat, pe când extremismul religios tinde să se manifeste în state cu religii fundamentaliste, aspect care nu este specific oricărui stat. Mai mult de atât, extremismul religios se manifestă mult mai des prin acte de terorism decât conflicte ample.

 

MARE ATENȚIE ce POSTAȚI PE INTERNET! Noua INCHIZIȚIE NU IARTĂ pe nimeni

Mare atenție ce postați pe internet! Nu forțați nota ca să obțineți mai multe like-uri, pentru că riscați să intrați în mari belele. Ca și vechii comuniști din lagărul socialist, progresiștii se tem ca dracul de tâmâie de libertatea cuvântului. Pentru ei nu există nici „figure de stil”, nici oameni inofensivi.

Speriați că popoarele s-ar putea trezi și le-ar putea strica planurile, fac eforturi disperate să închidă gura oricui arată cât de aberante sunt politicile pro-imigrație. Ceea ce se întâmplă în Suedia, cea auto-declarată superputerea umanitară a lumii, este doar un balon de încercare. Cum experimentul a day roade, acum se încearcă implementarea lui pe scară largă.

Ultima victimă a Inchiziției progresisto-globaliste este un bătrânel trecut de 70 de ani din orașul suedez Uddevalla, care a compărut în fața instanței pentru „incitare la ură rasială”. Crima de neiertat a pensionarului este de fapt un comentariu postat pe Facebook cu privirea la informațiile prezentate de radioul public suedez SVT. Mai precis, omul a declarat că nu crede că numai 20 la sută dintre somalezii din Suedia nu lucrează. Ba, mai mult, a spus că „niciun somalez nu poate să muncească, pentru că somalezii sunt cei mai leneși oameni de pe Pământ”. Deși, evident, bietul bătrân nu ar putea face rău niciunei muște, Inchiziția progresistă s-a sesizat imediat. Un ONG de stânga specializat în delațiuni (Näthatsgranskaren) le-a raportat polițiștilor crima bătrânului, iar omul a fost adus în fața instanței. Omul a declarat că nu-și mai amintește postarea, dar a recunoscut că a comentat unele articole. „Am scris uneori despre musulmani și în familia mea jumătate sunt musulmani. Dar chiar și ei spun că imigranții vor fi acum peste tot.” Nu se știe deocamdată dacă bătrânul va fi condamnat la plata unei amenzi sau trimis la închisoare. Oricum cazul său nu este singular. În 2017, un septuagenar din Gotenburg a fost amendat cu echivalentul a 1166 de lire sterline pentru că i-a numit pe musulmani “maimuțe”. Dar nu numai pensionarii au devenit ținte pentru Inchiziția progresistă din Suedia. Un medic din districtul Västernorrland a fost concediat după ce a fost acuzat că răspândește mesaje naziste pe internet. Primul exemplu este de-a dreptul hilar. Ca răspuns la intervenția unei deputate suedeze din Parlamentul european în care aceasta cerea Uniunii Europene să treacă peste obiecțiile țărilor care refuză să primească imigranți, medicul a scris: “Oare ce ar trebui să facem cu aceste feministe nebune? Oare ar trebui să le trimitem la saudiți?”

 

În poem-nuvela Marele inchizitor din celebrul roman Frații Karamazov (Evgheni Evtușenko împarte oamenii în patru părți: cei care au citit romanul, cei care nu l-au citit încă, cei care nu-l vor citi niciodată, cei care au urmărit filmul), F.M.Dostoievski scrie despre „miracol, taină și autoritate”, cele trei instrumente de anihilare a libertății și personalității umane, mijloacele pe cât de perfide pe-atâta de eficace prin care miliarde de oameni sunt convinși de cârmuitori că nu vor dobândi adevărata libertate decât renunțând de bunăvoie la ea. Ca pe urmă ei toți să se simtă fericiți (sic!) că au scăpat de povara liberei alegeri…

Prin progresele înregistrate de știință și tehnică (magia tehnicii a deposedat omenirea de putința minunării, baza religiozității ei primitive!), omul, suntem înștiințați de P.P.Negulescu în Destinul omenirii, este atâta de nehotărât și mulțumit când poate transfera altora sarcina unor decizii riscante, încât „teama de răspundere pare a fi, de altfel, o caracteristică, din ce în ce mai pronunțată, a «omului modern»”.

Niciodată în decursul zbuciumatei sale istorii, omul nu s-a mulțumit doar cu o bucată de pâine și un loc sub soare. Cu sufletul mai înfometat ca trupul, el totdeauna și-a dorit acea idee, care concomitent să-l călăuzească și să-l echilibreze în plan moral-spiritual.

Iată de ce a devenit o regulă (cică însuși motorul progresului), ca oamenii să fie mereu nemulțumiți de ceea ce au și mereu să râvnească la ceea ce nu au. Doar adevărații înțelepți procedează taman invers – posedă forța psihică de-a renunța la toate zorzoanele materiale (bani, influență, glorie, plăceri) și, cultivând neîncetat cumpătarea și simplitatea, ajung să cunoască fericirea generată de bogăția lăuntrică…

Ideea călăuzitoare în prima parte a Antichității a fost una eminamente mitologică, pentru ca spre finalul perioadei să devină „Civis romanus sum” (Sunt cetățean roman), în Evul Mediu ea s-a chemat ardoarea creștină (popoarele medievale europene erau, antropologic vorbind, mai neomogene decât cele moderne, dar aveau o cultură mult mai unitară), renascentismul a urmat calea ireverențioasă a scepticismului și mașinismului (Nae Ionescu: „Până la Renaștere omul își cerea zilnic scuze de la Dumnezeu că există, după Renaștere Dumnezeu Și-a cerut zilnic scuze de la om că există…”), după revoluția iacobină și formarea națiunilor prioritatea revine drepturilor omului, la începutul secolului 20 și în perioada interbelică se conturează mistica religioasă a națiunii dominante (germanismul și bolșesimul rusesc în Europa, americanismul peste ocean, niponismul în Orientul Îndepărtat), o mistică în care „naționalismul depășește marginile naționalului”, transformându-se în mesianism, și statul – după părerea lui Ludwig Bauer – ajunge „să monopolizeze până și crima”, în perioada războiului rece s-a urmărit cu înverșunare capitularea necondiționată a inamicilor politico-ideologici, îndeosebi prin furibunda cursă a înarmărilor, iar după căderea formală a comunismului european s-a continuat catastrofala cale a integrării națiunilor într-o Europă profund totalitară și foarte puțin unitară (deocamdată doar libera circulație a turiștilor și a forței de muncă, dar cu spațiul Schengen un scop pentru români, și nesigura monedă euro).

commie-melting-pot

Avem și dovada în acest sens – Marea Britanie nu mai vrea să facă parte dintr-o Europă compozită, în care se petrec lucruri de genul următor:

1) Statele membre contribuie nu doar cu sume consistente pentru întreținerea unui enorm aparat birocratic (Comisia UE are circa 54.000 de funcționari plătiți regește), ci și cu propria lor suveranitate (au loc succesive cedări de suveranitate).

2) Făcătura numită Uniunea Europeană (UE) este atât de democratică (sic!), încât Parlamentul European, format din 754 de membri (reprezentanții celor 27 de națiuni), nu poate elabora legi fără aprobarea Comisiei UE! De reținut că uriașa armată de comisari, în frunte cu președintele lor, nu sunt aleși! Iar directivele lor constituie prelungirea și, desigur, diversificarea directivelor primite de la adevăratul conducător al Europei – Cartelul petrolului și medicamentelor. Asta da democrație!

3) Uniunea Europeană face recomandări în absolut toate sferele de activitate ale țărilor membre, adică se amestecă în treburile lor interne. Deși acestea nu au calitatea legilor (ceva în genul ordonanțelor guvernamentale) și în mod normal n-ar trebui să fie obligatorii, totuși, se lasă cu sancțiuni acolo unde nu sunt aplicate întocmai și fără crâcnire.

4) UE este atâta de (ne)unitară, încât rulează cu vreo trei viteze: una pentru țările vestice (mai ales Germania și Franța), alta pentru țările centrale și o cu totul alta pentru cele estice. Firește, puterea de decizie și avantajele aferente sunt în directă și inseparabilă legătură cu viteza de rulare…

5) Naționalismul și patriotismul sunt rău văzute în pestrița Uniune. Așa că, după izgonirea acestor concepte din presă și actele oficiale, golul rămas a fost de îndată alimentat, dar imposibil de umplut, cu diversiuni de felul multiculturalismului, șovinismului și antisemitismului.

6) Parafrazându-l pe adorabilul George Orwell, cu maximă certitudine se poate spune despre acest mastodont politico-economic: Toate statele din UE sunt egale între ele; atâta doar că unele sunt mai egale ca altele…Iată proba: Câțiva corifei loviți cu leuca au aruncat o piatră în fântână (au deschis porțile pentru pătrunderea musulmanilor) și sute de milioane de europeni nu pot s-o scoată (vor avea de suferit cu toții prin cotele obligatorii de migranți).

 

Ecumenismul, opera masoneriei și guvernului din umbră („iluminaților”). Inchiziția, Reforma, Marxismul, Martorii lui Iehova, Mormonii, pași ai dezbinării spre victoria finală a instaurării religiei mondiale sub stăpînirea lui Antihrist. Sionismul. (încheierea Părții I a cap. al 17-lea al cărții Truth Is a Lonely Warrior [Adevărul este războinic solitar], de James Perloff.) – Trad. ©Acta Diurna®

Ofensiva ecumenistă în spațiul romano-catolic

În calitatea lor de „baptiști”, familia Rockefeller și-a arogat spațiul protestant și neoprotestant ca teren de „misiune” ecumenistă. Cu toate acestea, ofensiva ecumenistă este la fel de acerbă în zona romano-catolică, unde presiunile tind să se manifeste mai curînd dinspre Europa, decît dinspre continentul  American.

Campaniile de denigrare a creștinismlui duse pe teren romano-catolic s-au purtat și ele în numele Modernismului: respingerea autorității Scripturii, compromisurile cu teoria darwinistă (puternic promovată de romano-catolicul și clericul Pierre Teilhard de Chardin), acceptarea avortului, hirotonirea femeilor și a homosexualilor.

Ca și în protestantism și neoprotestantism, romano-catolicismul cunoaște acum dezvoltări ecumeniste majore, cum ar fi: semnarea Declarației Comune asupra Doctrinei Îndreptățirii [sola fide, sola scriptura] de către reprezentanți luterani și romano-catolici (1999); dialogul cu Biserica Ortodoxă, rezultînd în Declarația Comună a Papei Benedict al XVI-lea și Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I (2006); un summit fără prcedent catolico-musulman care a avut loc la Vatican în anul 2008; și vizita Papei Benedict al XVI-lea în Israel și la Marea Sinagogă din Roma (2009). Pentru actualul Papă Francisc agenda ecumenistă constituie prioritate absolută,[1] așa cum este instaurarea cît mai grabnică a guvernului mondial: în acest sens el a emis o enciclică[2] de 192 (una sută și nouăzeci și două) de pagini, spre bucuria și satisfacția globaliștilor.

Desigur, „evanghelia socială” – tactica lui Harry F. Ward – ocupă un loc de frunte pe agenda romano-catolică, doar că aici ea se numește doctrina „teologiei liberării” pusă în practică mai ales pe continentul sud-american de pe la începutul anilor 1950 și pînă pe la sfîrșitul anilor 1960, cînd cuvîntul Scripturii a fost împins pe locurile din spate, tribuna fiind ocupată de lupta contra sărăciei și nedreptății sociale, conform preceptelor marxiste.

Unitatea Duhului și Discernămîntul spiritual

Sf. Apostol Pavel, în Epistola către Efeseni (4:3), a zis: Silindu-va sa paziti unitatea Duhului, intru legatura pacii, iar în Epistola către Romani (15 :5), el a zis : Iar Dumnezeul rabdarii si al mangaierii sa va dea voua a gandi la fel unii pentru altii, dupa Iisus Hristos.

Cunoscînd acestea, noi mai cunoaștem și aceea că strategia demonică este „dezbină și stăpînește.” Cînd a semnat Declarația de Independență (a Statelor Unite), Benjamin Francklin a spus acest cuvînt memorabil: „Dacă nu ne vom ține uniți strîns împreună, vom fi ținuți separat, fiecare de cîte o spînzurătoare” (”We must hang together, or assuredly we shall all hang separately”).

Oare scopul lui Satan este acela de a uni biserica, sau de a o dezbina? Se pare că el cunoaște bine ambele metode, doar noi nu trebuie să pierdem din vedere un lucru important: el mai întîi dezbină, și doar după aceea unește.

Cercetători și ziariști de investigație au adus dovezi clare asupra următoarelor fapte istorice:

  • „Iluminații” au fost agenții din umbră ai aproape tuturor evenimentelor majore care au dezbinat Biserica lui Hristos, începînd cu Marea Schismă din 1054.
  • Ei au infiltrat romano-catolicismul, astfel încît să dea curs fenomenlui numit Inchiziție și să-i înstrăineze ireparabil pe oameni de preceptele credinței creștine.
  • Prin aceleași infiltrări ei au lucrat toată depravarea de la Vatican, cu deosebire în veacul al 16-lea – cunoscut sub numele de Secolul Corupției Papale, prin vinderea de indulgențe și risipirea avutului bisericii, avînd drept rezultat apariția Reformei Protestante. Deși inițial un reformator sincer, Martin Luter nu a scăpat influenței „iluminaților” de a dezbina pe mai departe creștinismul.
  • Infiltrările au continuat și pe teritoriul protestant, spre a se fărîmița în noi și noi culte protestante și neoprotestante, în zeci și sute de denominațiuni, din motive așa-zis de doctrină. În fapt, cauzele dezbinărilor avînd doar legături vagi cu cuvîntul Scripturii. Desigur, mulți dintre cei care își apărau punctele separate de vedere făceau aceasta cu sinceritate, ceva adevăr aflîndu-se în fiecare dintre grupări. Planul lui Satan însă acoperea toate aceste fenomene, el fiind de bătaie lungă: dezbină și stăpînește

 

Ca parte a strategiei de fragmentare a creștinismului, cartelul „iluminaților” a stat în spatele formării sectelor principale, inclusiv Martorii lui Iehova și Mormonii. Martorii lui Iehova neagă dumnezeirea lui Hristos, Învierea Lui din morți, și existența iadului. Mormonii sînt politeiști, ei cred că Iisus este o ființă creată și că Lucifer este fratele lui. Ei tratează Cartea Mormonilor ca pe o cartea sacră, egală sau chiar superioară Bibliei.

 

Charles Taze Russel, fondatorul Martorilor lui Iehova, și Joseph Smith, fondatorul Mormonilor, erau ambii masoni. Primele ediții ale publicației Turnul de veghe – organul oficial al Martorilor – poartă pe copertă crucea francmasonică. Russel este îngopat lîngă Greater Pittsburgh Masonic Center. Mormîntul lui este marcat de o piramidă pe care se află crucea masonică.[3] Însemnele masonice se regăsesc pe templele mormonilor. Ochiul atotvăzător încununează intrarea în templul mormon din Salt Lake City.

 

După cercetătorul și ziaristul de investigație David Icke[4] fondurile inițiale care au sprijinit formarea atît a Martorilor lui Iehova cît și a Mormonilor au provenit din băncile clanului Rothschild. Aceste secte prin urmare nu „au apărut” pur și simplu, ci ele au fost anume create spre a crea confuzie și dezbinare în biserica creștină.

 

Din perspectiva secolului al XXI-lea, se pare că strategia de divizare și-a atins acum scopurile. Cu o massă creștină dezbinată în atîtea denominațiuni și dezorientată cu eficacitate de modernism, guvernul din umbră poate fi sigur că s-au copt condițiile pentru faza finală: instaurarea religiei globale ecumeniste: aducerea sub una și aceeași conducere a tuturor denominațiunilor creștine, dar și a celorlalte relgii: toate sub comanda lui Antihrist.

 

Desigur, eforturile sincere ale oamenilor aparținînd oricăror denominațiuni de a lupta împreună contra avortului, de pildă, sînt cît se poate de onorabile și demne de respect. Trebuie doar să vedem în numele cui anume, și cine anume îndeamnă la unire/unitate a creștinilor? În numele lui Hristos? sau al lui Satan? Și ce fel de duh este acela care îndeamnă la unirea/unitatea credinței și a bisericii? În orice caz, trebuie urmărită logistica (banii) care vine în sprijinul acestor eforturi. Filiera Rockefeller-Murdoch-Warren-Blair grăiește de la sine.

 

În PARTEA II a acestui studiu vom vedea rolul încă mai periculos în divizarea creștinismului pe care l-a avut și îl are sionismul în infiltrarea și subminarea denominațiunilor evanghelice așa-numit fundamentalist-conservatoare, avînd ca rezultat apariția a ceea ce se numește Sionism Creștin (Christian Zionism).

[1] v. https://cruxnow.com/church/2015/09/02/pope-francis-blends-environmental-ecumenical-agendas-in-day-of-prayer

[2] v. https://www.washingtonpost.com/local/how-pope-franciss-not-yet-official-document-on-climate-change-is-already-stirring-controversy/2015/06/17/ef4d46be-14fe-11e5-9518-f9e0a8959f32_story.html și http://w2.vatican.va/content/francesco/en/encyclicals/documents/papa-francesco_20150524_enciclica-laudato-si.html ; Enciclica se numește Laudatio Si (Slavă Ție), despre grija pentru casa noastră comună; accentul cade pe încălzirea globală, văzută de globaliști ca pretext major pentru instaurearea guvernului mondial.

[3] v. http://www.jesus-is-savior.com/False%20Religions/Jehovah%20Witnesses/jw.htm

[4] v. http://www.hiddenmysteries.org/themagazine/vol9/articles/russell.shtml ( în care D. Icke arată că mormonii și martorii lui Iehova sînt una și aceeași organizație).

 

(“RELIGIOSII” DIN ) Grupul Bilderberg – Guvernul mondial secret

Ferma globală, controlul oamenilor și Noua Ordine Mondială

by “Cred că nu mai este nici o urmă de îndoială, trăim într-o societate de tip sclavagist-modern. În mare parte oamenii nu-și pun întrebări existențiale, nu contestă ordinele și directivele primite, oricât de inumane sau ilogice ar fi. Am ajuns în stadiul în care se poate instaura un stat dictatorial […]

“Cred că nu mai este nici o urmă de îndoială, trăim într-o societate de tip sclavagist-modern. În mare parte oamenii nu-și pun întrebări existențiale, nu contestă ordinele și directivele primite, oricât de inumane sau ilogice ar fi.

Am ajuns în stadiul în care se poate instaura un stat dictatorial global cu acordul populației de dragul așa mult râvnitei siguranțe personale. Cum s-a ajuns aici? Simplu. În mare parte prin programare psihologică de-a lungul veacurilor, programare care a venit în cea mai mare parte de la religii.

În religii nu există nici un strop de spiritualitate. Nu sunt nimic altceva decât un buchet de ideologii politice asortate cu niște metafizici pseudo-spirituale bătătoare la ochi. Preoțimea ține locul oficialilor de partid, care întăresc și mențin ideologia guvernantă în societate. Nu se deosebește deloc de nicio națiune aflată sub conducerea dictatorială, din secolul actual sau cel trecut.

Aceasta este esența tuturor sistemelor de conducere politice, religioase, etc: corupția adevăratului limbaj spiritual prin schimbarea înțelesului din spatele conceptelor, până când din acesta nu rămâne nimic altceva decât o moralitate de sclav, ritualizată, cu scopul de a domestici umanitatea cu fiecare generație, până când se ajunge la o națiune globală de vite. Generațiile nou născute poartă informația codului informațional ale părinților programați, astfel încât sunt născuți în imaginea produsă de secolele scurse sub această transmutare genetică. Așa funcționează domesticirea, din punct de vedere meta-genic.

Din această paradigmă face parte îndepărtarea cunoștințelor spirituale și îndepărtarea oamenilor avansați din societate, prin uciderea acestora împreună cu liniile lor genealogice. Prin uciderea oamenilor avansați se taie capul sistemului original, iar capul noului sistem se poate instala liniștit la domnie; inchiziția, comunismul, nazismul si alte forme de conducere dictatoriala au practicat acest lucru pe față, sacrificând cele mai avansate gene ale societății.

Religia creștină și cea musulmană au avut un rol foarte important în perpetuarea acestor practici. Peste generații, efectul patologic a luat amploare din cauza lipsei practicilor spirituale, practici acum înlocuite cu un ritualism menit să întărească și să consolideze codul programului de domesticire.

Programul de domesticire:

– creierul este interconectat cu centrii energetici prin sistemul nervos, care reprezintă macrocosmosul geneticii sau a informației ADN din organism.

– în urma programării minții prin descărcarea software-ului ideologic, căile neuronale din creier sunt modificate, astfel încât acestea corespund comenzilor programatorului;

– acestea sunt transferate automat în centrii energetici, care la rândul lor trimit acest cod în întreg câmpul energetic al organismului, imprimându-l astfel în informația codului genetic, prin epigenetică.

– în acest fel, întregul psihic este comutat la frecventa înscrisă în program și implicit conectat la conștiința de grup.

Cum scăpam de aceste programe ? Simplu. Prin voință. Însă nu e ușor.
De ce ar fi? Cei ce controlează programul fac tot posibilul să fim distrași.
Cu toţii am încercat probabil să ne “autosugestionăm” repetând afirmaţii pozitive sau încercând să “gândim pozitiv”. Probabil, pentru majoritatea metoda “autosugestionării” nu a funcţionat.

Să vă spun şi de ce. Pentru că aţi folosit mintea conştientă pentru acele afirmaţii, pentru că factorul critic al minţii conştiente a respins imediat acele afirmaţii sau sugestii, pentru că v-aţi străduit prea mult în mod conştient. Sună ciudat, dar de multe ori mintea conştientă este cea mai mare piedică în calea învăţării şi a transformării. Una din regulile minţii subconştiente este următoarea: “Cu cât activitatea conştientă este mai mare, cu atât mai mic va fi răspunsul subconştient”.

În fiecare dintre noi există o cantitate înnăscută de energie care nu este supusă asaltului forţelor exterioare, menite să o sporească sau să o diminueze. Cantitatea de energie din fiinţa noastră este suficientă pentru a depăşii parametri percepţiei normale. Neputinţa noastră de a depăşi aceşti parametri este cauzată de cultura şi mediul nostru social care direcţionează întreaga noastră energie înnăscută pentru a răspunde unor modele comportamentale care nu ne permit să depăşim aceşti parametri ai percepţiei normale.

Sentimentul de imuabilitate a lumii este doar o iluzie. Dat fiind faptul că nu a fost niciodată contestat, este considerat drept singura perspectivă posibilă. Mai nou, fizica cuantică demonstrează, cel putin pe hartie, existența mult mai multor lumi paralele. Universul poate fi perceput de fiinţele umane ca pe o ceapă cu mii de foi. Lumea cotidiană a fiinţelor umane este doar una dintre foi. Prin urmare, e logic sa presupunem că există şi alte foi care nu sunt doar accesibile percepţiei umane, ci chiar fac parte din moştenirea naturală a omului.

Vigoarea fizică

Deoarece pare imposibil (deși nu e, dar trebuie antrenament) pentru unii să ne intensificăm energia înnăscută, singura cale este redirecţionarea acestei energii. Cei mai multi parapsihologi acordă o mare importanță vigorii fizice şi condiţiei mentale bune. Echilibrul mental şi fizic trebuie să fie remarcabil.

Dacă vrei să fii într-o formă fizică excelentă şi să ai mintea clară, ai nevoie de un trup mobil. Pentru a putea naviga cu adevărat în necunoscut și în primul rând pentru a descoperii necunoscutul, ai nevoie de o atitudine plină de curaj. Fiecare parte a trupului uman este antrenată într-un fel sau altul în transformarea acestei curgeri care vibrează, a acestui curent de vibraţie, într-o formă de informaţie senzorială.

Suma acestui bombardament de informaţie senzorială este apoi transformată în sistemul de interpretare care-i ajută pe oameni să perceapă lumea aşa cum o percep. Pentru a opri acest sistem de interpretare e nevoie de o disciplină extraordinară.

Salvează-ți energia!

Încearcă să nu intri o săptămâna pe Facebook! Nici pe internet. Nu da drumul nici televizorului! Citește o carte! Sau două. Fă ceva exerciții de sport. Fii conștient/ă de fiecare acțiune a ta! Începând de la băutul paharului de apă de dimineață până la cină. Ascultă muzică liniștitoare! Petrece timp prin parcuri, natură!

Încarcă-te cu energie! Înainte de a răspunde unei întrebări, stai trei secunde și gândește-te, analizează întrebarea! Schimbă-ți rutina zilnică! Alege alt drum spre muncă dimineața, alt mijloc de transport. Schimbă-ți hainele, coafura, orele de masă! Apoi observă oamenii din jur, fără a-i judeca! O să-i privești cu alți ochi. O să privești lumea cu alți ochi.

Fii impecabil cu cuvintele tale! Foloseşte energia cuvântului în direcţia adevărului şi a iubirii de sine, pentru crearea emoţiilor pozitive;
Nu considera nimic ca fiind un afront personal! Renunţă la interpretarea personală a opiniilor celorlaţi despre tine, pentru că ele exprimă doar adevărurile lor, în concordanţă cu legămintele pe care le-au făcut cu viaţa; chiar şi părerile pe care le ai despre tine nu sunt în mod necesar adevărate.

Nu face doar presupuneri! Să umplem golurile din înţelegere, să întrebăm şi să comunicăm curat şi clar, pentru a îmbunătăţi relaţiile cu cei din jur;
Să faci tot ceea ce poţi face mai bine! Adică să acţionezi mereu la randamentul tău maxim, şi nu în vederea vreunui câştig, ci de dragul acţiunii pe care o doreşti şi nu o accepţi din necesitate.

Importanța de sine este cel mai mare inamic al omului. Ceea ce îl slăbește este sentimentul de a fi ofensat de faptele și acțiunile celorlalți oameni. Importanța de sine face ca omul să-și petreacă cea mai mare parte din viață ofensat de cineva sau ceva. Luptătorii se pregătesc să fie conştienţi şi ating conştiinţa totală numai când nu se mai cred importanţi. Doar atunci când sunt nimic, devin totul.

”Să nu mă tem. Frica ucide mintea. Frica este moartea măruntă, purtătoarea desființării totale. Voi înfrunta frica. O voi lăsa să treacă peste mine, prin mine. Și, după ce va fi trecut, îmi voi întoarce ochiul interior și voi privi în urmă ei. Pe unde a trecut frica, nu va mai fi nimic. Voi rămîne doar eu.” – Frank Herbert…

Detașarea

Doar cei ce au pus în practică pentru o bună perioadă de timp celelalte sfaturi enumerate mai sus pot atinge această stare de detașare. Pentru aceștia nu există sfaturi. Când ai atins acest nivel știi sigur ce ai de făcut.”[1]

 

Referitor la religie, este adevarat ca aceasta a fost folosita ca o metoda de control mental a oamenilor. Este de ajuns sa luam “raiul” si “iadul” ca si exemple, insa mesajul lui Iisus Hristos a ramas acelasi, cu toate ca Biserica a prezentat o infima parte din el.

Mai mult decat atat, astazi, cand valorile culturale si istorice sunt atacate de catre globalisti, aici incluzand si religia, putem spune ca este nevoie de religie.

SURSE

  1. https://conspiratiisimistere.wordpress.com/2016/10/21/cum-ajungi-sa-ai-o-vita-perfecta-intr-o-ferma-globala-cu-animale-pe-doua-picioare/Maria Nicola şi Alex Ionescu -> http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=4760
    1. Foto: Internet

      (“RELIGIOSII” DIN ) Grupul Bilderberg – Guvernul mondial secret

      by “Conferinţa anuală a Grupului Bilderberg este categoric cea mai importantă întâlnire din lume, pentru că la ea participă în fiecare an mai mulţi lideri mondiali, mai mulţi politicieni de vârf, mai multe personaje regale şi lideri ai afacerilor, decât la orice altă întâlnire sau eveniment, de orice gen, de […]

      “Conferinţa anuală a Grupului Bilderberg este categoric cea mai importantă întâlnire din lume, pentru că la ea participă în fiecare an mai mulţi lideri mondiali, mai mulţi politicieni de vârf, mai multe personaje regale şi lideri ai afacerilor, decât la orice altă întâlnire sau eveniment, de orice gen, de oriunde.

      Summitul G8 şi Forumurile economice mondiale sunt simple evenimente de duzină prin comparaţie cu conferinţele Bilderberg. Nu există nici o altă întâlnire la care să participe conducătorii tuturor instituţiilor internaţionale majore, precum Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional, Naţiunile Unite şi Uniunea Europeană.

      Publicul larg ar trebui să creadă că grupul Bilderberg NU conduce lumea, dar categoric membrii acestui grup sunt oamenii care conduc lumea. Fără îndoială, lumea este controlată de un număr restrâns de oameni extrem de bogaţi, care au mai multă putere decât orice guvern naţional, şi care nu sunt aleşi pe aceste poziţii. Biderberg pur şi simplu oferă un cadru formal pentru ca toţi aceşti oameni să se întâlnească în fiecare an.

      Grupul Bilderberg nu este democratic. Membrii săi nu sunt aleşi şi el nu dă socoteală oamenilor de pe planetă; acelaşi lucru este valabil şi pentru Banca Mondială, Fondul Monetar internaţional, Naţiunile Unite, sau cele mai puternice corporaţii sau bănci. Şi totuşi, deciziile luate de aceste grupuri afectează fiecare fiinţă umană de pe Pământ, acum şi pentru multă vreme de acum înainte. Iar ceea ce este cel mai înspăimântător este totalul secret care înconjoară întâlnirile Bilderberg. Atunci când au loc, aceste superconferinţe nici măcar nu sunt menţionate la ştiri. Dacă atât de multe personaje importante din lume se reunesc pentru a pune la cale destinele planetei, este evident că ar trebui date nişte explicaţii publicului larg. Dar nu ni se aruncă decât praf în ochi – că este un simplu forum de discuţii!

      Grupul Bilderberg a fost înfiinţat în 1954. Prima întâlnire a avut loc în Olanda, la Osterbeek, în Hotelul Bilderberg, de unde grupul şi-a luat şi numele. Reuniunea a fost organizată de prinţul Bernhard al Ţărilor de Jos, fost ofiţer SS, şi de David Rockfeller. Grupul Bilderberg a devenit una din cele mai puternice reţele de influenţă, reunind personalităţi din toate ţările, conducători politici, economici, din lumea finanţelor, a mass-mediei, din armată sau serviciile secrete, ca şi câţiva oameni de ştiinţă şi profesori universitari. Datorită influenţei acestui grup în domeniul economic, se afirmă că el reprezintă de fapt un adevărat guvern mondial ocult.

      Grupul Bilderberg este structurat pe trei niveluri:

      1. „Cercul exterior” este foarte extins. Practic peste 80% din participanţii la reuniuni nu cunosc decât o parte din strategiile şi scopurile reale ale organizaţiei, deci fac parte din cercul exterior.

      2. Comitetul director (Steering Comitee), al doilea nivel, este mult mai restrâns. Acest nivel este alcătuit din aproximativ 35 de membri, exclusiv europeni şi americani. Ei cunosc în proporţie de 90% obiectivele şi strategia grupului. Membrii americani ai acestui nivel sunt de asemenea şi membri în CRE – Consiliul Relaţiilor Externe (în engleză Council on Foreign Relations – CFR).

      3. Comitetul Consultativ Bilderberg, al treilea nivel, este nucleul acestei grupări. El este alcătuit din 12 membri, singurii care cunosc în totalitate strategiile şi scopurile reale ale organizaţiei.

      Astfel structurat, grupul Bilderberg este un veritabil guvern mondial ocult. În cursul întâlnirilor care au loc o dată pe an, pentru patru zile, în hoteluri de lux sau castele înconjurate de parcuri mari sau aflate în plină natură, se iau decizii strategice esenţiale pentru toate ţările acestei planete. Pentru menţinerea secretului se iau măsuri extreme: întâlnirile se desfăşoară de fiecare dată în altă parte. Grupul închiriază integral hotelul, dar nu şi angajaţii hotelului, care primesc câteva zile liber. În locul acestora, este adus integral personal, de la femei de serviciu la ospătari, de la recepţioneri la centraliste. De obicei, poliţia locală este pusă aproape în întregime la dispoziţia grupului Bilderberg, şi uneori este mobilizată şi armata pentru a păzi locaţia. În cadrul discuţiilor nu se fac niciodată nici un fel de înregistrări, ci doar se fac nişte note foarte telegrafice privind subiectele discutate, dar fără a se menţiona nici un nume. Îndrăzneţii care s-au aventurat la aceste întâlniri pentru a afla ce se petrece acolo au sfârşit prin a fi răpiţi şi torturaţi.

      Datorită existenţei unor astfel de grupări precum Bilderberg şi CRE – Consiliul Relaţiilor Externe, este evident că deciziile cruciale care vizează toate ţările de pe glob nu sunt luate în interiorul instituţiilor democratice abilitate în acest scop, ci sunt adoptate la aceste întâlniri şi apoi implementate în teritoriile vizate. Direcţiile decise de grupul Bilderberg pot viza începutul unui război, iniţierea unei crize economice sau o perioadă de creştere economică, fluctuaţii monetare sau sociale, sau chiar gestionarea demografică a planetei. Aceste direcţii vor influenţa şi condiţiona hotărârile instituţiilor subalterne cum ar fi G8 sau guvernele diferitelor ţări.

      Printre evenimentele puse la cale la conferinţele Bilderberg se numără înfiinţarea Uniunii Europene (discutată chiar la prima reuniune, în 1954), războiul din Iugoslavia, invazia Irakului, creşterea impozitelor în diferite ţări. Grupul hotărăşte şi politica Naţiunilor Unite, sau cine va câştiga alegerile în diferite state.

      În final vom enumera câţiva din membrii grupului Bilderberg, pentru a ilustra implicarea concretă a acestora în viaţa economică şi politică a diferitelor ţări, precum şi în mass-media:
      – Jose Manuel Baroso, preşedinte actual al Comisiei Europene, fost prim-ministru al Portugaliei, membru al CRE-Consiliul Relaţiilor Externe.
      – Tony Blair, primul ministru al Marii Britanii
      – Frits Bolkestein, comisar european
      – Romano Prodi, fost preşedinte al Comisiei Europene, prim-ministru italian
      – Jacques Santer, fost preşedinte al Comisiei Europene, fost prim-ministru al Luxemburgului
      – Sir Leon Brittan, vice-preşedinte al Comisiei
      – Edith Cresson, fostă membră a Comisiei, fostă prim-ministru al Franţei, fostă ministru de comerţ, fostă membră a direcţiei Schneider
      – Alexandre Adler, consilier editorial la Le Figaro
      – Edward Balls, consilier al Trezoreriei în Marea Britanie
      – Francisco Pinto Balsemo, fost prim ministru al Portugaliei
      – Nicolas Beytout, redactor şef al Les echos
      -John R. Bolton, sub-secretar de stat al USA, pentru controlul armamentului şi securitate internaţională
      – Michel Bon, fost preşedinte France-Telecom
      – Willy Claes, ministru de stat, Belgia
      – Bertrand Collomb, preşedinte Lafarge
      – George A. David, preşedinte Coca-Cola, Grecia
      – Etienne Davignon, preşedinte Societe Generale de Belgique, fondator al Mesei Rotunde Europene
      – Thomas L. Friedman, scriitor de editoriale în New York Times
      – Svei Gjedrem, guvernator al Băncii Centrale a Norvegiei
      -Richard N. Haas, preşedinte CRE – Consiliul Relaţiilor Externe şi director al planificării în Departamentul de Stat USA
      – Stephen Harper, şeful partidului conservator, Canada
      – Mervzn A. King, guvernator adjunct al Bancii Angliei
      – Anna Lindh, ministru al afacerilor externe, Suedia
      – Paavo Lipponen, preşedinte al parlamentului, Finlanda
      – Mogens Lykketoft, preşedintele partidului social democrat, Danemarca
      – Thommaso Padoa-Schioppa, administrator al Băncii Centrale Europene
      – Anders Fogh Rasmussen, prim ministru al Danemarcei
      – Frack Riboud, preşedinte Danone, Franţa
      – David Rockfeller, administrator J.P.Morgan International, USA
      – Anthonz Ruis, preşedinte Heineken, Olanda
      – Otto Schily, ministru al afacerilor interne, Germania
      – Jean Claude Trichet, guvernatorul Băncii Franţei
      – James D. Wolfensohn, preşedintele Băncii Mondiale, USA
      – Robert Zoellick, reprezentantul USA pentru negocieri comerciale (AMI; AGCS; etc)

      Bibliografie:
      1. Jan van Helsing: Organizaţiile secrete şi puterea lor în secolul XX, Alma, 1997
      2. Conspiracy encyclopedia, the encyclopedia of conspiracy theories, Chamberlain Books, 2005
      3. Yves Stavrides, „Francmacons: “La Conquette de l’ Est“
      4. John Robison: Proofs of a Conspiracy Against All the Religions and Governments of Europe Carried on in the Secret Meetings of Freemasons, Illuminati and Reading Societies, Kessinger Publishing,2003
      5. Robert Gaylon, Sr. Ross: Who’s Who of the Elite : Members of the Bilderbergs, Council on Foreign Relations, Trilateral Commission, Paperback, 2000″[1]

      Notiuni fundamentale despre scopul si importanta lucrarilor de ingrijire a arboretelor – DEGAJARI

      Pentru realizarea structurii functionale optime a arboretului,  se impune interventia  pentru dirijarea procesului de crestere si dezvoltare a arboretului de la instalare pana la efectuarea taierilor de regenerare.

      Complexul de interventii silviculturale prin care se dirijeaza procesul de crestere si dezvoltare a arboretelor, de la intemeiere pana la efectuarea taierilor de regenerare poarta numele de lucrari de ingrijire si conducere a arboretelor.

      Lucrarile de ingrijire si conducere a arboretelor au cas cop principal crearea celor mai favorabile conditii de crestere si dezvoltare a arboretelor, ceea ce se soldeaza cu cresterea productivitatii arboretelor.

      Prin lucrarile de ingrijire si conducere a arboretelor se modifica, in mod dirijat, compozitia, consistenta provenienta si structura verticala a arboretului in deplina cocordanta cu telul de gospodarire si cu compozitia-tel.

      Prin lucrarile de ingrijire si conducere a arboretelor se regleaza starea de desime si raporturile dintre specii si arbori in vederea proportionarii amestecului stimularii cresterii arborilor, dirijarii procesului de eliminare naturala si ameliorarii calitative a tulpinilor arborilor.

      Aplicarea la timp si in mod corespunzator a lucrarilor de ingrijire si conducere a arboretelor este o conditie esentiala in gospodarirea naturala a padurilor.

      Dupa incheierea starii de masiv, adata cu crearea mediului propriu specific padurii, in cresterea si dezvoltarea arboretelor pe prim plan trec procesele biologice cu caracter de masa, cum sunt : indreptarea si elagarea tulpinilor, diferentierea arborilor si eliminarea naturala, procese de care, in final, depinde modul de desfasurare a procesului de acumulare de biomasa, deci productivitatea arboretelor.

      Lucrarile de ingrijire si conducere a arboretelor sunt lucrari de rarire dirijata si de selectie, bazate, in principal, pe procesele de diferentiere si eliminare naturala a arborilor prin lucrarile de ingrijire si conducere a arboretelor, procesele de diferentiere si de eliminare naturala a arborilor, sunt inlocuite printr-un proces de rarire si de dirijare a cresterii si dezvoltarii arboretelor.

      In arboretele amestecate, cum sunt cele de sleau de deal si sleau de campie, in care este destul de accentuata concurenta interspecifica dintre specii, aplicarea lucrarilor de ingrijire si conducere a arboretelor are drept scop dirijarea cocurentei si reglarea raporturilor dintre speciile componente ale arboretelor respective. Cu alte cuvinte, in cazul unor astfel de arborete, aplicarea lucrarilor de ingrijire si conducere a arboretelor au cas cop principal proportionarea amestecului si reglarea compozitieisi a structurii arboretelor in deplina concordanta cu prevederile telului de gospodarire a padurilor.

      Necesitatea aplicarii lucrarilor de ingrijire si conducere a arboretelor deriva si din faptul ca se obtine un spor suplimentar de masa lemnoasa sub forma de produse secundare care altfel sar pierde prin procesul de eliminare naturala. Trebuie insa accentuat faptul ca aplicarea lucrarilor de ingrijire si conducere a arboretelor are cas cop prioritar imbunatatirea structurii arboretelor sub raport calitativ si valoricprin promovarea prin lucrari de selectie repetata a celor mai bune exemplare sub aspect calitativ si prin marirea rezist 919f56j entei arboretelor la actiunea favorabila a factorilor biotici si abiotici daunatori.

      Prin aplicarea lucrarilor de ingrijire si conducere a arboretelor se obtin exemplare de dimensiuni mari care la varsta exploatabilitatii pot furniza sortimente de lemn valoroase, cum sunt : lemn de rezonanta, furnir estetic, gater derulaj si altele situatie determinata de faptul ca prin rarire si selectie repetata a arboretelor creste spatiul de nutritie a arborilor din sol si din atmosfera.

      Importanta lucrarilor de ingrijire si conducere a arboretelor consta si in ameliorarea starii fitosanitare a arboretelor. Aceasta datorita faptului ca in acelasi timp cu efectuarea taierilor de ingrijire arboretelor indiferent de natura lor se executa si taieri de igiena, constand in extragerea arborilor uscati, rupti, doborati de vant si de zapada si a arborilor atacati de boli si daunatori biotici.

      Importanta lucrarilor de ingrijire si conducere a arboretelor rezida si din faptul ca aceste lucrari se efectueaza pe cea mai lunga perioada din viata arboretelor(aproximativ 70 ani), in timp ce taierile de regenerare in cazul arboretelor de codru regulat se intind numai pe un interval de timp de maxim 30 – 40 ani.

      1. Scopul taierilor de ingrijire a arboretelor

      Taierile de ingrijire a arboretelor(degajari, curatiri, rarituri) cunoscute in literatura de specialitate si sub denumirea de operatiuni culturale, au ca scop principal obtinerea de arborete valoroase capabile sa valorifice eficient potentialul silvo-productiv al statiunilor forestiere prin acumulari sporite de biomasa. Acest obiectiv important se realizeaza prin : marimea spatiului de nutritie din sol si din atmosfera ; favorizarea accesului luminii in sol si in atmosfera, ceea ce are ca efect pozitiv accelerarea cresterii in grosime a arborilor si implicit cresterea rezistentei arboretelor la actiunea nefavorabila a factorilor abiotici daunatori(vant, zapada, etc) ; cresterea volumului de precipitatii ajunse la sol ; activarea descompunerii litierei si altele cu consecinte favorabile asupra cresterii si dezvoltarii arborilor si in final, asupra cresterii productivitatii arboretelor. De asemenea prin taierea de ingrijire se asigura imbunatatirea starii fitosanitare a arboretelor, concomitent cu taierile de ingrijire executandu-se si taieri de igiena.

      Scopul taierilor de ingrijire a arboretelor consta in :

      -proportionarea amestecului in concordanta cu prevederile telului de gospodarire a padurilor ;

      -cresterea volumului de masa lemnoasa recoltat pe unitatea de suprafata si prevenirea pierderilor de masa lemnoasa prin recoltarea produselor secundare care altfel s-ar pierde prin procedeul de eliminare naturala a arborilor ;

      -imbunatatirea functiilor de protectie prin reglarea compozitiei si structurii arboretelor in raport cu functia de indeplinit(de protectia apelor, protectia solului, de interes social, etc).

      Degajari

      1. Scopul lucrarilor de degajari

       

      Sunt lucrari de ingrijire a arboretelor care se efectueaza in stadiul de desis si au drept scop :

      imbunatairea compozitiei arboretelor prin promovarea exemplarelor valoroasedin speciile principale de baza si de amestec ; asigurarea conditiilor corespunzatoare de crestere si dezvoltare a exemplarelor valoroase din speciile principale de baza si de amestec ;tinerea in frau a lastarilor, preexistentilor si a exemplarelor din speciile coplesitoare(carpen, mesteacan, plop tremurator, salcie capreasca si altele) de valoare economica scazuta.

      1. Tehnica executarii lucrarilor de degajari

      La 20 – 30 cm sub nivelul varfului exemplarelor din speciile valoroase (molid, brad, fag, gorun, stejar pedunculat, frasin comun, paltin de munte, paltin de camp, cires si altele) se efectueaza taierea si, mai ales, frangerea exemplarelor din speciile coplesitoare si de valoare economica scazuta, cum sunt : carpen, plop tremurator, mesteacan, salcie capreasca si altele. Se practica frangerea si nu taierea exemplarelor speciilor coplesitoare pentru mentinerea umiditatii in sol si pentru protejarea solului impotriva inierbarii si intelenirii.

      Cu ocazia efectuarii degajarilor si a celorlalte taieri de ingrijire a arboretelor nu se extrag exemplarele speciilor arbustive : paducel, corn, sanger, maces, lemn cainesc, salba moale is altele pentru considerentul ca acestea mentin umiditatea in sol si protejeaza solul impotriva intelenirii si inierbarii. In schimb, se extrag exemplarele de afin negru, afin rosu, zmeur si mur pentru considerentul ca acesti arbusti se pot dezvolta in asociatii compacte coplesind exemplarele din speciile principale de baza si de amestec, mai ales, in arboretele realizate pe cale naturala.

      Cu ocazia aplicarii lucrarilor de degajari se extrag, prin taiere de jos, si exemplarele din lastari care in tinerete cresc mai activ decat exemplarele din samanta si pot coplesi si elimina exemplarele din samanta. Extragerea lastarilor se efectueaza, mai ales, pentru faptul ca lemnul acestora are insusiri tehnologice inferioare exemplarelor provenite din samanta. Se mentin, temporar, acei lastari a caror extragere ar conduce la dezgolirea solului si, implicit, la inierbarea si intelenirea solului, deci, inrautatirea conditiilor edafice cu consecinte negative asupra cresterii si dezvoltarii arborilor. De asemenea, cu prilejul aplicarii degajarilor se extrag, prin taiere sau prin frangerea tulpinii si exemplarele preexistente neutilizabile care n-au fost extrase cu ocazia lucrarilor de ingrijire a semintisurilor, exemplare, care, de regula, sunt vatamate prin lucrarile de exploatare a arboretului matern, deci, a vechiului arboret.

      Frangerea tulpinii exemplarelor din speciile coplesitoare (carpen, plop tremurator, mesteacan, salcie capreasca si altele) la 20 – 30 cm sub varful exemplarelor speciilor valoroase(molid, brad, fag, gorun, stejar pedunculat, frasin comun, paltin de munte, paltin de camp, cires si altele) se face cu mana, iar taierea tulpinii cu foarfeci de gradina, cosoare, seceri sau mici topoare. Taierea de jos a exemplarelor provenite din lastari si a preexistentilor se efectueaza cu ferastraie de mana, motounelte Sthil sau cu ferastraie mecanice cu disc tip Husqvarna. Preexistentii si lastarii cu diametru mai mare de 6 cm si cu coroana asimetrica si labartata nu se extrag pentru considerentul ca doborarea acestora ar crea goluri prea mari in arboret, ceea ce ar conduce la inierbarea si intelenirea solului si, implicit la irautatirea conditiilor edafice cu consecinte negative asupra vegetatiei. Acesti arbori se secuiesc cu toporul. Cu timpul arborii respectivi se usuca.

      In functie de structura arboretelor, degajarile pot fi aplicate, fie pe toata suprafata, fie numai partial in benzi sau coridoare.

      In cazul arboretelor amestecate neregulate (neuniforme) sau cand speciile coplesitoare sunt raspandite neuniform in compozitia arboretului se aplica degajari integrale, adica, pe toata suprafata. In astfel de situatii nu se recomanda aplicarea degajarilor partiale pentru considerentul ca exista riscul ca in benzile neparcurse cu lucrari sa fie eliminate unele exemplare valoroase din speciile principale de baza si de amestec.

      In cazul arboretelor pure sau a arboretelor amestecate obtinute pe cale artificiala se pot aplica degajari partiale pe benzi(coridoare) late de 1 – 3 m alternand cu benzi de aceiasi latime neparcurse cu lucrari de degajari. In aceasta situatie prima lucrare de degajari se efectueaza, de regula, la 8 – 12 ani de la instalarea arboretului, varsta la care materialul lemnosrezultat poate fi valorificat sub forma de araci de vie, pari de legume, pomi de iarna, etc.

      1. Perioada de executie a lucrarilor de degajari.

      Periodicitatea lucrarilor de degajari.

      In arboretele amestecate lucrarile de degajari se efectueaza in sezonul de vegetatie pentru considerentul ca in aceasta perioada arborii sunt infrunziti si se pot recunoaste mai bine speciile. Nu este indicata executarea lucrarilor de degajari imediat dupa infrunzire , deci la inceputul sezonului de vegetatie pentru considerentul ca lujerii se rup sau se ranesc cu usurinta. Nu se recomanda executarea lucrarilor de degajari toamna tarziu, deci, la sfarsitul sezonului de vegetatie pentru motivul ca lujerii anuali pot suferii din cauza ingheturilor timpurii, denumite ingheturi de toamna. In arboretele amestecate perioada optima de efectuare a lucrarilor de degajari este 15 august – 15 septembrie. In arboretele ure lucrarile de degajari pot fi efectuate tot timpul anului.

      Periodicitatea lucrarilor de degajari depinde de structura arboretelor si de conditiile stationale.

      In arboretele cu structura complexa de tipul sleaurilor periodicitatea lucrarilor de degajari este de 1 – 3 ani. Prima lucrare de degajari se efectueaza cand arboretul are varsta de 2 -3 ani. In fagete si in arboretele amestecate de fag cu rasionoase periodicitatea degajarilor este de 2 – 3 ani. Prima lucrare de degajari se efectueaza cand arboretul are varsta de 5 – 7 ani.

      Aplicarea lucrarilor de degajari in diverse formatiuni forestiere

      Aplicarea lucrarilor de degajari in diverse formatiuni forestiere se face diferentiat in functie de structura arboretelor si de conditiile stationale.

      • In cereto-girnitete, se pune accent pe promovarea girnitei in defavoarea cerului. In arboreta pure de cer si in arboreta pure de girnita, rareori sunt necesare lucrari de degajari. Atunci cand se aplica, sunt suficiente una sau doua lucrari de degajari, executate la interval de 2 – 3 ani.
      • In stejarete si gorunete, lucrarile de degajari au, ca scop principal promovarea exemplarelor provenite din samanta de stejar pedunculat si gorun. Se extrag exemplarele speciilor coplesitoare (carpen, plop tremurator, salcie capreasca) prin frangerea sau ruperea tulpinii acestora la 20 – 30 cm sub nivelul varfului de stejar pedunculat si de gorun. De asemenea, se extrag, prin taiere de jos, exemplarele provenite din lastari si exemplarele preexistente cu coroana asimetrica si labartata. Se mentin, dar numai temporar, acei lastari a caror extragere ar conduce la dezgolirea solului si, implicit, la inierbarea si intelenirea solului, deci la inrautatirea conditiilor edafice, cu consecinte negative asupra vegetatiei. In arboretele parcurse cu taieri progresive , si anume cu taierea de deschiderea a ochiurilor in portiunile de teren in care semintisul a realizat starea de masiv, degajarile se aplica concomitent cu taierile de largire a ochiurilor sau de racordare a ochiurilor.
      • In sleaul de campie, lucrarile de degajari consta, in principal, din promovarea exemplarelor de stajar pedunculat prin extragerea exemplarelor speciilor coplesitoare (carpen, plop tremurator, salcie capreasca) si a exemplarelor de frasin si tei. Extragerea acestora se face prin frangerea sau taierea tulpinii la 20- 30 cm sub nivelul varfului exemplarelor de stajar pedunculat. In sleaul de campie nu se efectueaza taierea de jos nici a preexistentilor si nici a exemplarelor provenite din lastari. Aceasta, pentru a evita inierbarea si intelenirea solului . Periodicitatea lucrarilor de degajari este de 1 – 2 ani, iar in sleaul de campie cu mult carpen in compozitia arboretului se efectueaza uneori, chiar doua lucrari de degajari pe an. Se mentin in compozitia arboretului exemplarele din speciile de amestec putin reprezentate care favorizeaza gorunul in cresteresi dezvoltare.
      • In sleaul de deal, accentul se pune promovarea exemplarelor de gorun provenite din samanta. Se extrag, cu prioritate, exemplarele speciilor coplesitoare (carpen, plop tremurator, salcie capreasca), precum si exemplarele de fag care deranjeaza in crestere si dezvoltare exemplarele de gorun provenite din samanta. Acestea se extrag prin frangerea sau taierea tulpinii la 20- 30 cm sub nivelul varfului exemplarelor de gorun din samanta. De asemenea, se extrag, prin taiere de jos, lastarii si exemplarele preexistente. Se mentin in compozitia arboretului exemplarele din speciile de amestec putin reprezentate. Periodicitatea lucrarilor de degajari este de 2 – 3 ani ; sun suficiente 2 – 3 interventii.

      In goruneto-fagete, se urmareste promovarea gorunului in defavoarea fagului. In rest lucrarile de degajari se efectueaza similar cu cele din sleau de deal.

      • In fagete pure si in fagete cu putine specii de amestec, lucrarile de degajari consta in extragerea exemplarelor speciilor coplesitoare (mesteacan, carpen, plop tremurator, salcie capreasca), prin frangerea sau taierea tulpinii la 20- 30 cm sub nivelul varfului exemplarelor de fag provenite din samanta. De asemenea, se extrag, prin taiere de jos, lastarii si exemplarele preexistente de fa granite si cu tendinte de labartare a coroanei. Se mentin in compozitia arboretelor rasinoasele (molid, brad, larice european, duglas verde) si exemplarele de gorun, frasin, cires, provenite din samanta. In acest scop, pe linga extragerea speciilor coplesitoare, se extrag si exemplarele de fag care deranjeaza in crestere si dezvoltare exemplarele speciilor respective. In fagetele pure si in fagetele cu putine specii de amestec, de regula, este suficienta o singura lucrare de degajari bine executata. In fagetele pure rezultate din regenerari naturale, foarte dese, nu este necesara executaea lucrarilor de degajari . In astfel de arborete extragerea exemplarelor preexistente de fag poate fi executata cu ocazia lucrarilor de curatiri. Pentru marirea gamei de sortimente industriale in fagete pure aflate in stadiul de desis, deci in stadiul aplicarii degajarilor, pot fi introduse pe cale artificiala in completarea regenerarii naturale de fag, specii de valoare economica ridicata si de mare randament, cum sunt : larice european, duglas verde, brad, paltin de munte, frasin comun si cires. Periodicitatea lucrarilor de degajari este de2 – 4 ani ; lucrarile se efectueaza in timpul sezonului de vegetatie ; exemplarele de fag vatamate cu ocazia exploatarii arboretului matern se recepeaza.
      • In arboretele amestecate de fag cu rasinoase, accentul se pune, in primul rand, pe promovarea exemplarelor de rasinoase(molid, brad, larice european etc). Se extrag exemplarele speciilor coplesitoare(mesteacan, carpen, plop tremurator, salcie capreasca) si exemplarele de fag care deranjeaza in crestere si dezvoltare exemplarele de rasinoase. In astfel de arborete proportia fagului nu trbuie redusa sub 30%, fagul fiind o excelenta specie de amestec alaturi de molid si brad. Daca proportia speciilor coplesitoare este mai mica de 20% atunci este suficienta o singura lucrare de degajari. In schimb, daca proportia speciilor coplesitoare este mai mare de 20% atunci se aplica doua lucrari de degajari la interval de 2 – 3 ani.
      • In bradetele pure foarte dese provenite din regenerari naturale nu sunt necesare lucrari de degajari. Lucrarile de degajari devin necesare in bradetele amestecate sau in bradetele pure cu putine specii de amestec. In astfel de arborete degajarile consta in extragerea exemplarelor speciilor coplesitoare (mesteacan, carpen, plop tremurator, salcie capreasca), a preexistentilor si a exemplarelor din fag provenite din lastari. Cu aceasta ocazie se extrag si exemplarele de brad cu virful rupt sau coroana asimetrica si labartata. Sunt suficiente doua lucrari de degajari executate la interval de 3 – 4 ani . Lucrarile pot fi executate tot timpul anului exceptand inceputul primaverii cand lujerii anuali se rup cu usurinta.
      • In molidisurile pure foarte dese provenite din regenerari naturale nu sunt necesare lucrari de degajari. In schmb, in molidisurile create artificial prin plantatii lucrarile de degajari sunt obligatorii pentru considerentul ca acestea sunt invadate de speciile coplesitoare (mesteacan, carpen, plop tremurator, salcie capreasca). Lucrarile de degajari consta in extragerea exemplarelor speciilor coplesitoare ; de regula este suficienta o singura lucrare de degajari ; daca se aplica doua lucrari de degajari atunci intervalul dintre acestea este de 2 – 3 ani. Exemplarele speciilor putin reprezentate (fag, frasin comun, si paltin de munte) vor fi mentiunute in compozitia arboretelor, acestea fiind excelente specii de amestec alaturi de molid.

      CURATIRI

      Scopul curatirilor

      Curatirile sunt taieri de ingrijire a arboretelor care se executa in etapa tineretii instadiile de nuielis si prajinis, stadii de dezvoltare (faze de dezvoltare) in care nu sunt suficient de dezvoltate coroanele arborilor datorita desimii prea mari a arborilor. Datorita desimii prea mari a arborilor procesul de diferentiere a arborilor devine din ce in ce mai accentuat. Diferenta accentuata a arborilor si concurenta dintre arbori pentru spatiul de nutritie din sol si din atmosfera au ca rezultat intensificarea procesului de eliminare naturala.

      Datorita faptului ca, in concurenta pentru spatiul de nutritie, nu inving intotdeauna exemplarele cele mai bine cotate din punct de vedere economiceste necesar sa se intervina cu lucrari de curatiri pentru reglarea procesului de eliminare a arborilor prin extragerea, atat a exemplarelor uscate si rau conformate, cat si a exemplarelor apartinand speciilor coplesitoare(mesteacan, plop tremurator, carpen, salcie capreasca, etc), specii de valoare economica scazuta.

      Curatirile sunt lucrari de selectie in masa cu caracter negativ si au drept scop proportionarea amestecului si imbunatatirea compozitiei arboretelor prin extragerea, cu priorotate, a exemplarelor necorespunzatoare compozitiei-tel.

      Extragerea arborilor se face numai din plafonul sau etajul superior al arboretului. Din plafonul inferior se extrag numai arborii uscati ; nu se extrag nici arbori rau conformati pentru considerentul ca acestia asigura protejarea solului impotriva inierbarii si stimuleaza producerea elagajului natural si cresterea si dezvoltarea arborilor din plafonul superior.

      Cu ocazia aplicarii lucrarilor de curatiri se efectueaza si taierile de igiena precum si degajarile intarziate neefectuate cu ocazia degajarilor propriu-zise.

      Tehnica de executie a lucrarilor de curatiri

      Inainte de efectuarea lucrarilor de curatiri se asigura accesibilitatea inferioara a arboretului prin deschiderea unor linii de acces racordate la reteaua de transport. Liniile de acces au latimea de 1.5 – 2 m si sunt distantate la aproximativ 30 m una de alta. Aceste linii de acces asigura atat miscarea personalului silvic si a muncitorilor in arboret, cat si scoaterea materialului lemnos la drumurile de scos-apropiat.

      Dupa aceea se amplaseaza in arboret suprafetele de proba de forma patrata, dreptunghiulara, sau circulara. Marimea totala a suprafatelor de proba este de 1- 3 % din suprafata arboretului. Suprafetele de proba sunt amplasate cat mai uniform pe cele doua diagonale ale arboretului. In suprafetele de proba, inginerul de specialitate efectueaza instructajul privind modul de efectuare a lucrarilor. Arborii de extras sunt insemnati cu vopsea rosie sau sunt grifati. Cu ocazia aplicarii curatirilor se extrag, cu prioritate exemplarele provenite din lastari, preexistentii si arborii rau conformati cu coroana asimetrica, precum si exemplarele apartinand speciilor coplesitoare coplesitoare(mesteacan, plop tremurator, carpen, salcie capreasca, etc).

      In arboretele foarte dese cum este cazul molidisurilor, bradetelor si fagetelor provenite din regenerari naturale se extrag si arborii cu mai putine defecte. Aceasta pentru a mari spatiul de nutritie a arborilor care raman in arboret (arborilor neextrasi)

      In arboretele amestecate extragerea arborilor se concretizeaza, mai ales, asupra exemplarelor necorespunzatoare apartinand speciilor mai putin valoroase din punct de vedere economic (mesteacan, plop tremurator, carpen, salcie capreasca, etc). Exemplarele speciilor mai putin reprezentate  (frasin comun, paltin de munte, paltin de camp, cires si altele), vor fi mentinute in compozitia arboretului.

      Taierea arborilor se face cu toporul, ferastrau manual, ferastrau mecanic Husqvarna cu disc sau cu motounealta Sthil.

      Materialul lemnos rezultat din curatiri se fasoneaza in gramezi de craci, lemn de foc in metri steri sau in alte sortimente (araci de vie, pari de legume, pomi de iarna, etc). Materialul lemnos se depoziteaza pe liniile interioare de acces l ;a marginea drumurilor de scos-apropiat.

      Perioada, periodicitatea si intensitatea curatirilor

      Primele curatiri se efectueaza la 4 – 5 ani de la aplicarea ultimelor degajari.

      In arboretele de rasinoase, curatirile pot fi efectuate tot timpul anului, exceptand perioada 01 mai – 15 iunie, pentru considerentul ca lujerii anuali abia formati se rup cu usurinta prin doborarea si scoaterea arborilor extrasi.

      In arboretele de foioase lucrarile de curatiri pot fi efectuate tot timpul anului. Este preferabil sa se aplice in timpul sezonului de vegetatie cand speciile se disting cu usurinta dupa aparatul foliar.

      In arboretele naturale periodicitatea lucrarilor de curatiri este de 3 – 5 ani, iar in arboretele create artificial este suficienta o singura interventie.

      Intensitatea lucrarilor de curatiri se stabileste in suprafetele de proba cu ocazia instructajului privind modul de executie a lucrarilor.

      Intensitatea lucrarilor de curatiri se determina in functie de numarul arborilor extrasi raportat la numarul initial de arbori din arboret, cu formula

      iN=Ne : Ni*100, in care :

      iN – intensitatea interventiei in procente

      Ne- numarul arborilor extrasi

      Ni – numarul initial de arbori

      Intensitatea lucrarilor de curatiri poate fi determinata si in functie de suprafata de baza a arborilor extrasi raportata la suprafata de baza initiala, cu formula :

      iG=Ge : Gi*100, in care :

      iG- intensitatea interventiei in procente

      Ge- suprafata de baza a arborilor extrasi in m2

      Gi- suprafata de baza a numarului initial de arbori in m2

      In cazul arboretelor naturale neparcurse cu lucrari de ingrijire a semintisurilor si cu degajari, prima lucrare de curatiri are urmatoarea intensitate :

      Nr.Crt. Formatiunea forestiera Intensitatea (%)
      iN iG
      1 Molidisuri 29 13
      2 Bradete 35 18
      3 Fagete 35 30
      4 Gorunete 33 25

      La aplicarea urmatoarelor lucrari de curatiri principalul criteriu care se are invedere la stabilirea intensitatii este consistenta arboretului, care nu trebuie sa scada sub 0.8 dupa aplicarea fiecarei lucrari de curatiri.

      Numarul suprafetelor de proba se determina cu formula :

      F . p

      N=

      f . 100

      in care :

      N – numarul suprafetelor de proba

      F – suprafata arboretului in m2

      F – suprafata unei suprafete de proba in m2

      P – procentul de inventariere, care, in conformitate cu prevederile normelor tehnice de evaluare a masei lemnoase, este de 1 – 3% din suprafata arboretului.

      Modul de aplicare a lucrarilor de curatiri in diverse formatiuni forestiere

      • In molidisuri , prima lucrare de curatiri se efectueaza cand inaltimea media a arborilor din plafonul superior este de 7 m inaltime care se realizeaza, in functie de conditiile stationale, la varsta de 12 – 18 ani. Intensitatea lucrarii se stabileste in asa fel incat consistenta arboretului sa nu scada sub 0.8. Aceasta inseamna ca distanta medie dintre arborii neextrasi este de 2 m. Se extrag, cu prioritate, exemplarele din speciile coplesitoare (mesteacan, plop tremurator, carpen, salcie capreasca, etc) si exemplarele de molid vatamate, cu varful rupt sau rau conformate. In portiunile prea dese, pana la consitenta de 0.8, se extrag si unele exemplare de molid destul de bine conformate. Aceasta pentru a nu mari spatiul de nutritie din sol si din aer a exemplarelor ramase in compozitia arboretului, ceea ce are ca efect pozitiv intensificarea cresterii in grosime a arborilor si, implicit, cresterea rezistentei arboretului la actiunea nefavorabila a factorilor daunatori (vant, zapada, etc). Se pune accent pe promovarea exemplarelor speciilor putin reprezentate (brad, larice, fag, paltin demunte, anin negru, anin alb si scorus) chiar daca acestea nu sunt destul de bine conformate.

      Sunt suficiente doua lucrari de curatiri aplicate la interval de 5 ani .

      • In arboretele de molid situate la limita golului alpin si a celor situate pe soluri stancoase, superficiale si mlastinoase consistenta arboretului nu se reduce sub 0.9. In acest caz se extrag numai arborii uscati, cu varful rupt, cu varful uscat si cei atacati de boli si daunatori biotici.
      • In bradete – prima lucrare de curatiri se efectueaza la varsta de 18 – 25 ani. Se extrag, prin taierea de jos, exemplarele speciilor coplesitoare coplesitoare(mesteacan, plop tremurator, carpen, salcie capreasca, etc) si exemplarele de brad vatamate cu varful rupt, cu varful uscat si cei cu coroana labartata, deci, rau conformati. Intensitatea lucrarii se stabileste in asa fel incat consistenta arboretului sa nu scada sub 0.9.

      Sunt suficiente doua lucrari de curatiri cu o periodicitate de 3 – 5 ani.

      • In arborete amestecate de fag cu rasinoase, lucrarile de curatiri au ca scop principal proportionarea amestecului. Se extrag, cu prioritate, exemplarele speciilor coplesitoare (mesteacan, plop tremurator, carpen, salcie capreasca, etc) si exemplarele de fag rau conformate si vatamate, in asa fel incat proportia fagului sa nu scada sub 30%.
      • In arboretele de fag si brad consistenta arboretului sa nu fie redusa sub 0.9 dupa interventie, iar in arboretele amestecate de molid, brad si fag sa nu fie reedusa sub 0.8.

      Sunt suficiente doua lucrari de curatiri aplicate la interval de 5 ani.

      • In fagete, prima lucrare de curatiri se efectueaza cand inaltimea media a arborilor din plafonul superior este de 8 – 10 m, inaltimea care se realizeaza la varsta de 17 – 22 ani.

      Se extrag, cu prioritate, exemplarele speciilor coplesitoare (mesteacan, plop tremurator, carpen, salcie capreasca, etc) , exemplarele vatamate de fag, preexistentii de fag si exemplarele de fag provenite din lastari. Se mentin in compozitia arboretului exemplarele viabile (sanatoase) de molid, brad, gorun, paltin, frasin comun si cires. Daca in unele portiuni de arboret exemplarele acestor specii sunt deranjate in crestere de exemplarele de fag atunci se extrag exemplarele respective de fag chiar daca acestea sunt sanatoase. Aceasta, pentru considerentul ca lemnul de molid, brad, gorun, paltin, frasin comun si cires este mai vloros decat lemnul de fag si in plus in fagete astfel de specii sunt putin reprezentate, fagul fiind o specie eminamente de umbra.

      RARITURI

      Importanta lucrarilor de rarituri. Scopul lucrarilor.

      Rariturile sunt lucrari de ingrijire a arborilor care se executa in stadiile de paris, codrisor si codru mijlociu, in mod deosebit, in stadiile de paris si codrisor.

      Spre deosebore de degajari si curatiri, rariturile sunt lucrari de selectie pozitiva, in sensul ca rariturile urmaresc ce trebuie sa ramana in arboret .

      Rariturile au drept scop principal promovarea exemplarelor de valoare din speciile principale de baza si principale de amestec.

      In stadiul de paris, rariturile au ca obiect ingrijirea individuala a arborilor printr-o selectie pozitiva riguroasa si crearea conditiilor favorabile cresterii si dezvoltarii arborilor neextrasi. Selectia arborilor cu cele mai apreciabile insusiri morfologice, biologice si tehnologice are caracter individual datorita faptului ca rariturile se preocupa de promovarea si ingrijirea fiecarui arbore luat in parte. Concomitent cu aplicarea unei selectii individuale prin aplicarea rariturilor se asigura si imbunatatirea conditiilor de vegetatie a arborilor ramasi in arboret, iar in arboretele amestecate se finalizeaza procesul de proportionare a amestecului.

      In stadiile de codrisor si codru mijlociu aplicarea rariturilor are cas cop principal stimularea cresterii in grosime si in volum a arborilor si asigurarea conditiilor favorabile unei fructificatii abundente necesara obtinerii unei regenerari naturale corespunzatoare.

      Ultima raritura din stadiul de codru mijlociu isi pierde, in mare, caracterul selectiv, ea devenind mai mult o taiere preparatorie.

      Perioada, periodicitatea si intensitatea rariturilor.

      Perioada de efectuare a lucrarilor de rarituri depinde decompozitia arboretelor. In arboretele pure de rasinoase si in cele in compozitia carora intra putine specii de amestec, alegerea, inventarierea si marcarea arborilor de extras se pot executa tot timpul anului. In arboretele amestecate , alegerea, inventarierea si marcarea arborilor de extras se pot executa tot timpul sezonului de vegetatie, perioada in care arborii se disting mai usor dupa aparatul foliar.

      Doborarea arborilor si fasonarea lemnului se pot efectua tot timpul anului.

      Pentru colectarea lemnului la drumurile de scos-apropiat se realizeaza in prealabil o accesibilitate interioara a arboretului prin deschiderea unor linii de acces dispuse perpendicular pe drumurile de scos-apropiat. Liniile de acces au latimea de 1.5 m si sunt distantate intre ele la aproximativ 30 m una de alta. Aceste linii de acces se realizeaza inainte ca inaltimea medie a arboretului sa fi atins 10 m.

      Periodicitatea rariturilor depinde de intensitatea rariturii anterioare si de compozitia, consistenta, varsta, provenienta, clasa de productie si structura verticala a arboretului. In stadiu de paris sunt suficiente 2 – 3 lucrari de rarituri la intervalle de 4 – 6 ani, iar in stadiile de codrisor si codru mijlociu sunt suficiente doua lucrari de rarituri la interval de 6 – 10 ani.

      Intensitatea rariturilor se calculeaza cu formula :

      , in care :

      iG – intensitatea lucrarii in %

      G e- suprafata de baza a arborilor extrasi, in cm2

      Gi- suprafata de baza a numarului initial de arbori in cm2

      Sau cu formula :

      , in care :

      iV – intensitatea lucrarii in %

      V e- volumul arborilor extrasi in m3

      Vi- volumul numarului initial de arbori in m3

      Intensitatea lucrarilor de rarituri depinde destadiul de dezvoltare a arboretului, temperamentul speciilor, natura lucrarilor executate anterior, precum si compozitia, consistenta, varsta si structura arboretului.

      • In stadiul de paris, cand cresterea in inaltime a arborilor, si procesele de indreptare si elagare a tulpinilor sunt foarte active, primele rarituri sunt de intensitate mai mica. Ulterior, adata cu inaintarea in varsta a arboretului, creste si intensitatea lucrarilor de rarituri.
      • In arborete alcatuite din specii de lumina, situate in statiuni de bonitate superioara, intensitatea lucrarilor este mai mare decat in arborete alcatuite din specii de umbra situate in conditii stationale mai putin favorabile.

      – Aplicarea lucrarilor de rarituri in diverse formatiuni forestiere

      In functie de structura arboretelor se aplica una din urmatoarele metode de rarituri : raritura de jos, raritura de sus, raritura combinata (mixta), raritura schematica sau raritura selectiva.

      • In stejarete si gorunete, se aplica raritura combinata (mixta). In stadiul de paris rariturile au un pronuntat caracter selectiv avand drept scop favorizarea cresterii si dezvoltarii arborilor de viitor, iar stadiile de codrisor si codru mijlociu au mai mult caracter de taiere preparatorie avand drept scop favorizarea cresterii in grosime a arborilor si stimularea fructificatiei arborilor de viitor din speciile principale de baza si principale de amestec. In arboretele de codru primele rarituri se efectueaza la varsta de 25 – 30 ani, iar in cele de crang la varsta de 15 – 25 ani. La prima raritura intensitatea lucrarii este pana la 15% din suprafata de baza a numarului initial, de arbori deci lucrarea este de intensitate moderata. La urmatoarele interventii intensitatea lucrarii este forte (puternica) fiind cuprinsa intre 15 – 25 %. In stadiul de paris volumul arborilor extrasi este cuprins intre 15 – 60 mc/ha, iar in stadiile de codrisor si codru mijlociu intre 25 – 100 mc/ha.
      • In sleauri, se aplica raritura combinata (mixta). La plicarea lucrarilor de rarituri trebuie sa se aiba in vedere faptul ca stejarul pedunculat si gorunul au o crestere mai inceata in prima perioada fiind puternic concurate de celelalte specii. Di aceasta cauza, in scopul promovarii exemplarelor de stejar pedunculat si gorun, in stadiul de paris, rariturile trebuie sa aibe un pronuntat caracter de selectie. Prima lucrare de rarituri se aplica la varsta de 20 – 25 ani. Arborii de viitor se aleg, cu prioritate, din exemplarele de stejar pedunculat si gorun. In unele portiuni de arboret in care predomina speciile principale de amestec se aleg si un numar restrans de arbori de viitor din exemplarele de frasin comun, paltin de camp, paltin de munte si cires. La prima interventie din stadiul de paris, numarul arborilor extrasi reprezinta aproximativ 30% din numarul initial de arbori . In stadiul de paris se aplica doua lucrari de rarituri la interval de 4 – 6 ani, iar in stadiile de codrisor si codru mijlociu se aplica 3 – 4 rarituri la intervalle de 8 – 10 ani .
      • In arboretele amestecate de gorun si fag, se aplica raritura combinata cu un pronuntat caracter de raritura de sus. Arborii de viitor se aleg, cu prioritate, din randul exemplarelor de gorun, lemnul de gorun avand insusiri tehnologice superioare lemnului de fag. Se asigura gorunului spatiul de nutritie necesar din sol si din atmosfera prin extragerea din etajul superior a exemplarelor de fag si de carpen, in mod deosebit, a celor care deranjeaza arborii de viitor de gorun. Intensitatea interventiei este de 20 – 25% din suprafata de baza a numarului initial de arbori. Periodicitatea lucrarilor este de 5 – 7 ani in stadiul de paris si de 8 – 10 ani in stadiile de codrisor si codru mijlociu.
      • In fagete, se aplica raritura combinata cu un pronuntat caracter de raritura de sus. In arboretele de fag de productivitate mijlocie si ridicata intensitatea lucrarii este de 20 – 25%din suprafata de baza a numarului initial de arbori, iar in fagetele de productivitate inferioara, sub 20%. Prima lucrare de rarituri se efectueaza la varsta de 25 – 30 ani. In stadiul de paris se aplica doua rarituri la interval de 6 – 8 ani, iar in stadiile de codrisor si codru mijlociu se aplica 3 – 4 rarituri cu o periodicitate de 8 – 10 ani. Dupa fiecare interventie consistenta arboretului nu trebuie sa scada sub 0.8. Scadesrea consistentei sub 0.8 ar putea avea ca efect negativ invadarea afinului, care, ulterior poate compromite regenerarea naturale de fag. La varsta de 70 – 80 ani lucrarile de rarituri se sisteaza. Pana la efectuarea taierilor de regenerare  se efectueaza numai taieri de igiena.
      • In bradete, se aplica raritura combinata. Prima lucrare de rarituri se efectueaza la varsta de 28 – 35 ani. In stadiu de paris, raritura combinata se apropie de raritura de jos, extractiile de arbori efectuindu-se mai mult din plafonul inferior. In stadiu de paris, consistenta arboretului nu trebuie redusa sub 0.9. In stadiile de codrisor si codru mijlociu consistenta arboretului poate fi redusa pana la 0.8. Se aplica 3 – 4 rarituri cu o periodicitate de 8 – 10 ani .
      • In molidisuri, se aplica raritura de jos, accentul punandu-se pe extragerea arborilor din plafonul inferior. In plafonul superior se efectueaza numai taieri de igiena. Aceasta, pentru a nu reduce prea mult consistenta arboretului, ceea ce ar putea avea ca efect negativ producerea doboraturilor de vant si de zapada. Prima lucrare de rarituri se efectueaza cand inaltimea medie a arboretului este de 12 – 13 m, inaltime care se realizeaza la varsta de 20 – 25 ani. Lucrarile de rarituri se efectueaza in stadiile de paris si codrisor. In stadiul de paris intensitatea interventiilor este de 15 – 20% din volumul initial al arboretului, iar in stadiul de codrisor, sub 15%. Periodicitatea lucrarilor este de 5 – 6 ani in stadiul de paris si 7 – 10 ani in stadiul de codrisor. Cu 30 – 35 ani inainte de varsta exploatabilitatii se sisteaza lucrarile de rarituri.

      Masuri de protectia muncii

      La lucrarile de ingrijire si conducere a arboretelor (ingrijirea semintisurilor, degajari, depresaj, curatiri, rarituri, elagaj artificial) se vor folosi unelte taietoare (foarfeci, cosoare, seceri, topoare, motounelte Stihl, ferastraie de mana, ferastraie mecanice) in buna stare de functionare, bine ascutite si bine fixate in cozi.

      Lungimea cozilor uneltelor trebuie sa fie potrivita cu talia muncitorului. Cozile si manerele trebuie sa aibe o grosime potrivita (diam. 3 – 4 cm) si sa fie netede pentru a nu produce zgarieturi sau bataturi in palma. Este interzis a se folosi unelte cu cozi sau manere sparte.

      Pe terenurile inclinate lucrarile vor incepe din amonte spre aval, iar muncitorii vor lucra aproximativ pe aceiasi curba de nivel. Deci, vor fi asezati la acelasi nivel pe curba de nivel.

      In timpul executarii lucrarilor se interzice orice activitate la baza versantului. Aceasta, pentru a preveni producerea accidentelor, prin rostogolirea stancilor, bolovanilor si pietrelor.

      Se interzice efectuarea lucrarilor pe timp de furtuna, ploi torentiale, grindina, ceata deasa sau ger puternic.

      Santierele de lucru vor fi dotate cu truse sanitare si cu medicamentele necesare conform normelor de protectia muncii. Muncitorii vor fi dotati si echipati cu echipamentul de protectie adecvat (cizme de cauciuc, salopeta, manusi din panza rezistenta, casca de protectie).